Prof. univ. dr. Elena Popescu -Miclo șanu , Biosecuritatea pe filiera cărnii de vânat, Note de curs •Supraordinul Glires •Cuprinde animale mici și… [603154]

IEPURELE DE CÂMP
(Lepus europaeus)
Supraordinul Glires
Ordinul Lagomorpha
Familia Leporidae
Prof. univ. dr. Elena Popescu -Miclo șanu , Biosecuritatea pe
filiera cărnii de vânat, Note de curs

•Supraordinul Glires
•Cuprinde animale mici și mijlocii,
•plantigrade (se sprijină pe talpă) sau semiplantigrade,
•cu dentiția specializată pentru roadere.
•Incisivii au creștere continuă.
•Buza superioară este despicată, lăsând să se vadă incisivii.
•Cuprinde mai multe ordine, dintre care interesează ordinele Lagomorpha și
Rodentia.

•Ordinul Lagomorpha
•Animalele din acest ordin, spre deosebire de cele din ordinul Rodentia au
•două perechi de incisivi, una în spatele celeilalte, pe maxilarul superior și
•sunt aproape exclusiv erbivore (multe rozătoare consumă atât hrană animală cât
și vegetală).
•Formula dentară este:

•I 2/1 C 0/0 PM 3/2 M 3/3 = 28

•Interesează o singură familie: Leporidae.

•Familia Leporidae
•Cuprinde iepuri cu urechi lungi, în formă de cornet.
•Membrele posterioare sunt mult mai lungi decât cele anterioare.
•Dintre speciile acestei familii, cele mai importante sunt Lepus europaeus
(iepurele de câmp), Oryctolagus cuniculus (iepurele de vizuină sau lapinul, care
prin domesticire a dat iepurele de casă) și Lepus timidus (iepurele arctic).

IEPURELE DE CÂMP (Lepus europaeus)
Denumirea comună
(vernaculară ) Iepure , iepure de câmp
Clasa Mammalia Linnaeus, 1758
Supraordinul Glires
Ordinul Lagomorpha Brandt, 1855
Familia Leporidae Fischer 1817
Genul Lepus Linnaeus, 1758
Denumirea științifică a
speciei Lepus europaeus Linnaeus, 1758
Denumiri comune în
limbi străine de
circulație largă Hare (engl), Lièvre (fr), Feldhase
(germ),
Lepre (ital), Liebre (span), Заяц –
русак (rusă ) 1. SISTEMATICĂ ȘI DISTRIBUȚIE

Iepurele de câmp (după Bogoliubov, A.S., Jdanova, O.V, Kravcenko, M.V., 20070):
1- culcușurile se fac vara în tufișuri sau descoperite, iarna și vara se bătătorește o rețea de
cărări între acestea și locurile de hrănire; 2 – urmele sunt înguste, amprenta labelor din spate
are lungimea 14 -18 cm și lățimea 3 -7 cm; 3 – picioarele din spate sunt mai lungi decât cele din
față și în mișcare sunt aduse mult înainte; în stânga urme în mișcare normală, în dreapta sunt
în fugă; 4 – animale care se bat ridicate pe picioarele din spate și boxează între ele.

•Masculul este denumit iepuroi, femela iepuroaică, puiul iepuraș
sau pui de iepure, iar tineretul vătui sau șoldan .
DISTRIBUȚIE
• AREALUL BIOGEOGRAFIC al iepurelui de câmp este
paleartic (nativ), nearctic (introdus), neotropical (introdus ) și
australian (introdus) .
• Aria de răspândire este largă datorită capacității sale mari de
adaptare.
•Distribuția Eurasiatică se întinde din nordul Spaniei până la
populațiile introduse în Anglia și regiunile din sudul Scandinaviei,
nordul Italiei, peste restul Europei, Orientul Mijlociu, fiind răspândit
în mod natural până în unele zone ale Siberiei
•Această specie a fost introdusă pentru vânătoare în țări de pe tot
globul (din America de Sud și de Nord, Australia, Noua Zeelandă,
Anglia) și recent Irlanda.
•Poate fi găsită de la nivelul mării până la altitudini de 2300 m
(Spitzenberger , 2002).

Ecozonele terestre
Legenda:
Nearctic – America
Nord
Palearctic -maj.
Eurasia, N Africa
Afrotropic
Indomalayan
Australasian
Neotropic -America
Sud
+Centrala+Caraibe
(Oceans , Oceania
and Antarctic
ecozones -not
shown )

Arealul euro – asiatic al iepurelui de câmp

•Se pare că Lepus europaeus , cu areal larg de răspândire
euroasiaic , are 15 subspecii printre care:
•L. europaeus europaeus ,
•L. e. karpathorum ,
•L. e. ponticus ,
•L. e. transsylvanicus
•Populații de Lepus europaeus sunt considerate în declin în multe
zone din Europa în legătură cu intensificarea practicilor agricole .
•Este listat pe Anexa III a Convenției de la Berna din Europa și
Lista Roșie IUCN cu status de îngrijorare minimă .
•Câteva țări (Norvegia, Germania, Austria, Elveția) l-au plasat pe
Lista lor Roșie ca aproape amenințat sau amenințat .

•În România există pe toată suprafața țării,
•cu excepția spațiului acvatic și parte din golul de munte .
•Densitatea variază mult.
•În funcție de bonitatea terenului densitatea optimă este
de:
•201-380 indivizi /1000 ha la terenul de categoria I,
•151-200 la categoria a II-a,
•101-150 la categoria a III-a și
•20-100 indivizi /1000 la categoria a IV-a.
•Are condiții bune de dezvoltare pe circa 15 milioane ha, fiind
considerat vânat principal.
•Efectivul optim calculat este de 1.740.000 de iepuri.
•În prezent se evaluează că efectivul de iepuri din țara noastră
este de circa 1.200.000 indivizi (69% din optim).
•Recolta anuală a fost de 120.000 iepuri.

2. MORFOLOGIE ȘI BIOLOGIE
•Caracteristici de exterior
•Iepurele de câmp are corpul alungit și turtit lateral, urechile lungi, caracteristice
leporidelor , dar mai lungi decât ale iepurelui de vizuină și ale celui domestic, care
provine din cel de vizuină .
•Ochii sunt mari și bulbucați, buzele cărnoase și mobile .
•Conformat perfect pentru alergare, are membrele posterioare mai lungi, cu 5
degete și cele din față scurte, cu 4 degete .
•Talpa este acoperită cu păr.
•Trunchiul este purtat accentuat oblic în poziție de repaos .
•Are 5 perechi de mamele, 3 pe abdomen și 2 pe piept .
•Coada este scurtă și purtată ridicat, lipită de trunchi .
•Date biometrice : Mamifer de talie mică, are o lungime de 55 cm (48-70 cm).
Greutatea corporală medie, cu viscere : la fătare 100-150 g, la 1 lună 1 kg, la 3 luni
2 kg, la 6 luni 3,5 kg, aproape de greutatea de adult,
greutatea de adult, în medie, este de 3,9 – 4,4 kg, dar poate ajunge la 6,5 kg și
peste .
•Femelele au greutatea medie mai mare decât a masculilor .
•Iepurii din regiunile de deal și de munte (de pădure) au greutatea corporala mai
mare decât cei de la câmpie (selecție naturală, sunt vânați mai rar și ajung la o
vârstă mai mare) .
•Sexele se pot distinge cu dificultate, între iepuri și iepuroaice nu există deosebiri
vizibile .
•În cazul iepurilor capturați sexul se poate distinge după organele genitale .

Iepurele de câmp (după Bogoliubov, A.S., Jdanova, O.V, Kravcenko, M.V., 20070):
1- culcușurile se fac vara în tufișuri sau descoperite, iarna și vara se bătătorește o rețea de
cărări între acestea și locurile de hrănire; 2 – urmele sunt înguste, amprenta labelor din spate
are lungimea 14 -18 cm și lățimea 3 -7 cm; 3 – picioarele din spate sunt mai lungi decât cele din
față și în mișcare sunt aduse mult înainte; în stânga urme în mișcare normală, în dreapta sunt
în fugă; 4 – animale care se bat ridicate pe picioarele din spate și boxează între ele.

•BLANA
•Culoarea părului în general gri-cafeniu, variază destul de mult de la cenușiu la
cafeniu -roșcat și de la foarte deschis la închis, chiar în același teren,
•cu alburiu pe abdomen și alb pe partea inferioară a cozii.
•Părul de acoperire este colorat zonat , la bază cenușiu, la mijloc galben -roșcat
sau gălbui, la vârf negru .
•Subpărul (puful) este cenușiu .
•Urechile au la vârf o dungă lată, neagră, care îl deosebește de iepurele de
vizuină .
•Prezintă mustăți lungi și țepoase .
•Vara iepurii par de culoare mai deschisă din cauza tocirii vârfului negru al
părului . Culoarea blănii se confundă cu cea a pământului, cu ierburi, frunze uscate .
•Iepurii tineri au pe frunte o stea de păr alb.
•Năpârlirea are loc primăvara .
•DENTIȚIA
•Are 28 de dinți, care realizează masticația prin mișcare transversală .
•Formula dentară este:
•I 2/1 C 0/0 PM 3/2 M 3/3 = 28
•LONGEVITATEA : 8 – 12 ani.
•Sunt predominanți indivizii din primii 3 ani de viață, deoarece, din cauza
vânătorii, majoritatea iepurilor nu ating un an (62%), ajung între 1 – 2 ani abia 22%
și depășesc 2 ani 16%.
•Longevitatea medie este de 1 an, cu o vârstă maximă în sălbăticie de 12,5 ani
înregistrată în Polonia .

Generalități

•DETERMINAREA VÂRSTEI se poate efectua la iepurii capturați sau
împușcați, deosebindu -se ușor doar vătuii de indivizii mai în vârstă după :
• mărimea corporală,
•proeminența osoasă de pe arcada orbitară,
•organul sexual,
•proeminența de pe membrele anterioare (metoda Stroh) și
•fragilitatea ruperii membrelor anterioare .
•Pe arcada orbitară se găsește un fel de spin, care este elastic la tineret și
se întărește cu vârsta.
•Metoda Stroh – considerată cea mai practică,
•proeminența osoasă care se găsește pe partea externă a membrelor
anterioare, pe radius, la 1-1,3 cm de articulația genunchiului .
•Aceasta se simte bine prin palpare, cât un bob de grâu la iepurii tineri și
dispare la vârsta de 9-10 luni.
•În acest fel se poate evalua proporția de iepuri tineri din totalul împușcat .
•În laborator vârsta se poate determina, mai precis, prin cântărirea
cristalinului uscat al ochilor, care se îngreunează cu vârsta.

Stabilirea vârstei iepurelui după proeminența membrului anterior:
a – iepure sub 9 -10 luni; b – iepure peste 10 luni;
c – îndoirea piciorului iepurelui; d – locul unde se află nodozitatea.

GLASUL :
• În general iepurelui nu i se aude glasul .
•Se vaită într-un mod caracteristic, de frică, când este încolțit, rănit sau
prins de om sau răpitoare,
•mormăie slab când urmărește femela .
SIMȚURILE :
• Auzul este foarte bun, ajutat de mărimea, forma și mobilitatea
urechilor .
•Mirosul mediocru, este folosit mai ales pentru găsirea hranei, eficient
pentru aproape .
•Văzul slab, percepe mai bine mișcarea și obiectele care contrastează
puternic cu mediul decât imaginea, distanța .
•De aceea, se spune că nu se ferește de om dacă acesta stă nemișcat .

•3. ECOLOGIE
• BIOTOPUL
•Iepurele comun este răspândit din Delta Dunării până la munte, deținând
primul loc dintre toate speciile de vânat din punct de vedere al
amplitudinii ecologice .
•Altitudinea cea mai favorabilă este de până la 200 – 250 m de la nivelul
mării, pe teren plan sau ușor ondulat .
•Îi merge destul de bine și la deal, la 300 – 400 m altitudine, pe terenuri cu
proporție limitată de pădure .
•Se găsește și la altitudini mult mai mari, chiar peste 2000 metri, dar cu
densitate mică, neconstituind obiect al vânătorii .
•Solul bun pentru iepure este cel argilo -nisipos , permeabil, cald, fertil.
•Este neprielnic solul sărac, nisipos, care este spulberat de vânt, argilos,
compact, rece, pe care băltește apa, solul mocirlos, luncile inundabile,
unde puii se îneacă .
•Iepurele adult poate înota pe distanță scurtă .

•Clima influențează negativ:
•Iarna
•- temperatura foarte scăzută, asociată cu strat gros sau continuu de
zăpadă, pe durată îndelungată de 1 –2 luni,
–zăpadă cu crustă (mai ales tineretul din fătările târzii ).
•Vara
• – timpul ploios și rece, mai ales în mai -iunie (îneacă puii, boli:
pneumonie, coccidioză),
•Toamna
• – umedă (coccidioza).
•Verile nesecetoase,
•cu ploi calde, uniform repartizate,
•temperaturi nu prea ridicate influențează pozitiv înmulțirea iepurilor.
•Mersul vremii în februarie -martie influențează în mică măsură sporul
anual (la prima fătare din sezon iepuroaica are pui mai puțini).
•Puii întârziați nu supraviețuiesc iernilor grele .

•Mediul de viață cel mai favorabil
• – câmpiile întinse, cultivate agricol cu plante diferite, cu trupuri de
pădure de 300–400 ha sau chiar mai mici, reprezentând 10 –15 %
din suprafața terenului, distanțate între ele.
•Pădurile cele mai favorabile – de foioase, de vârste amestecate, cu
subarboret unde iepurele găsește în timpul iernii adăpost și hrană
(ramuri, muguri, coajă) .
•În lipsa pădurii este folositor orice pâlc de mărăcini, remiză de 0,2 –
2 ha, care sunt utile pentru apărare contra dușmanilor, a vânturilor
reci, pentru procurarea hranei .
•În pădurile mari populează marginile, până la 500 – 1000 m
adâncime, de unde iese în terenul agricol .
•Dintre culturile agricole sunt folositoare:
•grâul de la răsărire până dă în spic (circa 7 luni/an) ca hrană și
adăpost (după înspicare numai ca adăpost),
•culturile furajere: lucerna, trifoiul, borceagul (cositul mecanic repetat
poate provoca mari pierderi), ca hrană și adăpost.
•Culturile de porumb, floarea – soarelui servesc numai ca adăpost.
•Culturile irigate (inclusiv de zarzavat) nu sunt prea bune din cauza
lucrărilor continue.

•HRĂNIREA
•În sezonul de vegetație hrana constă din ierburi, buruieni, plante
cultivate (cereale, lucernă, trifoi, varză etc.). Consumă și fructe,
porumb numai sub formă de boabe . Vara, planta preferată este
drobul (Sarothamus scoparium ) pe care îl roade până la pământ .
•Toamna și iarna se hrănește mai ales cu cereale verzi, până la
înspicare (primăvara – vara) .
•Iepurele râcâie zăpada cu picioarele anterioare pentru a ajunge la
ele.
•Se mai hrănește cu rămurele, muguri, coajă de puieți sau lăstari
tineri, producând pagube în culturile de pomi fructiferi, plantațiile
forestiere .
•Este puțin sensibil la lipsa apei când și-o asigură din vegetalele
suculente și rouă, rezistând de aceea în zonele secetoase .
•Bea apă la nevoie .
•Iarna, când nu are acces la hrană, este necesară hrănirea
complementară pentru evitarea pierderilor.

•4. ETOLOGIE
• SOCIABILITATEA
•Iepurii nu sunt animale sociabile . Doar în perioada împerecherii pot fi
văzuți în grup, urmărindu -se unul pe altul în jurul pajiștilor .
•Iepuroaicele supraveghează puii, fără a-i apăra, doar 10-15 zile cât
durează alăptarea .
•Iepurele este animal de noapte . Iese la păscut seara și se înapoiază în
culcușul său dimineața, înainte de a se lumina . Vara însă, iese după
amiaza, până dimineața la orele 6-7.
•Culcușul constă dintr-o adâncitură naturală sau săpată de iepure .
Adâncitura are forma unui 8, cu o buclă mai adâncită .
•Se amenajează sumar, pe teren uscat, cu expoziție sudică .
•În păduri sau tufișuri stă sub tufe sau lângă un trunchi de arbore, fără să-
și sape culcuș .
•Este cel mai mic mamifer care nu hibernează și nu se adăpostește în
vizuină .

•În culcuș intră cu spatele spre parte mai adâncă și cu cât culcușul
are pereții mai înalți, cu atât iepurele pierde mai puțină căldură .
•Când ninge, stă uneori nemișcat până este acoperit de zăpadă,
rămânând liberă doar o deschidere pentru respirație .
•În culcuș își îndoaie mult picioarele, își pune capul culcat înainte, iar
urechile și le apleacă pe spate .
•Doarme cu ochii închiși . Dacă are ochii deschiși se odihnește, este
atent, nu doarme .
•Dacă iepurele întâlnește un obstacol, nu încearcă să sară peste el,
deși ar putea, ci caută o spărtură prin care să se strecoare . Pe acest
obicei se bazează prinderea iepurilor cu plasa de 1 m înălțime .
•În semănăturile de cereale își face cărări, pe care le păstrează .
•Pentru a scăpa de urmăritori se abate brusc de la direcția de mers,
sărind în dreapta sau în stânga . Instinctiv face un salt lung lateral
dimineața, când se întoarce la culcuș . În termen vânătoresc se
spune că face o „minciună” .
•Iepurele urmărit folosește drumurile uscate, prăfuite sau pietroase,
ceea ce micșorează șansele câinilor care îl hăituiesc .

•Iepurele caută să scape de dușmani prin culoarea blănii și fugă, la care
rezistă timp îndelungat și aleargă cu viteză destul de mare (până la 72 km/h)
din cauza dezvoltării foarte bune a membrelor posterioare și a inimii .
•Direcția de fugă depinde de mulți factori .
•Iepurele fuge mai bine la deal decât la vale, datorită conformației picioarelor
sale.
•nu-i place să fugă de-a curmezișul pe teren aspru (arătură adâncă,
înghețată ).
•Nu fuge decât de nevoie spre linia de vânători așezați în câmp deschis . De
aceea aceștia trebuie să se ascundă sau să-și facă adăpost din vegetație .
•Nu rezistă îndelungat în captivitate mai mulți iepuri la un loc. Izolați suportă
mai bine captivitatea .
•Creșterea artificială este dificilă, dar se practică în țările din vestul Europei .
•Fidelitatea față de locul de trai. Peste jumătate din iepuri nu se depărtează
mai mult de 1 km de locul obișnuit de trai, 80 % rămân în raza de 3 km și sub
6 % se depărtează mai mult de 10 km, contribuind la evitarea
consangvinizării .
•Iepurele alungat, parcurge 500 – 1500 m, după care încearcă să se întoarcă
la locul de unde a plecat (făcând o curbă sau chiar trecând printre gonaci) .

•REPRODUCEREA
•Raportul de sexe (RS) este de 1: 1, de dorit în favoarea femelelor, de
1:1,2-1,25, posibil prin recoltarea masculilor la vânătoare .
•Dacă iepurele care vine spre vânători ține urechile drept în sus este
mascul, dacă la ține lăsate, este femelă .
•Raportul variază în funcție de an, teren .
•Iepurii ajung la maturitate sexuală la vârsta de 5 – 8 luni (masculii la 7-8
luni, femelele la 5-7 luni).
•Împerecherea are loc în perioada ianuarie – august și este mai intensă
în aprilie – mai. În regiunile (țările) cu ierni blânde reproducția are loc tot
anul.
•Masculii se credea că se bat între ei pentru supremație, cu picioarele
dinainte, pe teren găsindu -se smocuri de păr. La observare mai atentă s-
a dovedit că de obicei este vorba despre o femelă care lovește un
mascul pentru a-i arăta că nu este gata de împerechere sau pentru a-i
testa determinarea .
•Gestația durează 42-43 zile.

Curtare, box, împerechere

•Femela fată 1-5 pui (de regulă 2-4 pui/ fătare), mai puțini la începutul
sezonului),
•de 2-5 ori pe sezon (an),
•cel mult 10-15 pui anual,
• într-un loc ales fără multă grijă, în tufișuri sau chiar în cuib descoperit,
pe teren plan, confecționat din iarbă .
•La fătare puii sunt lipsiți de protecție fizică, au ochii deschiși, corpul
acoperit cu păr, ochii deschiși, sunt vioi și se deplasează singuri,
căutându -și adăpost .
• Puii stau împreună în cuib circa 10 zile, după care își pot găsi hrana,
trăiesc independent .
• La ivirea pericolului puii nu încearcă să fugă și se lipesc de pământ,
căzând adesea victimă mașinilor agricole .
• Mama îi caută pentru alăptare o dată pe zi. Lactația durează 10-15
zile.
• După 10-12 zile de la fătare femela se poate împerechea din nou.
•Se susține că puii din prima generație care supraviețuiesc, reușesc să
devină maturi și să producă o serie de pui încă din toamna primului an
de viață .

Femelă cu pui, iepurași

•FACTORI LIMITANȚI
• Fluctuații de efective și recolte, dușmani, boli.
• Fluctuațiile de efective și recolte sunt mari, determinate de
•pierderile cauzate de iarna grea,
•grindină,
•boli, în primul rând coccidioza,
•mecanizarea culturilor agricole (15% pierderi din pui în Polonia),
•braconaj (sute de mii de exemplare anual),
•dăunători .
•Cauza principală a productivității scăzute a terenurilor în țara noastră
este extragerea din teren a unui număr de iepuri peste posibilitățile
permise de efectiv, urmată de numărul de dăunători .
•Fenomenele atmosferice defavorabile ce survin la interval de 10-15
ani produc scăderi mari de efectiv .
•în câmpia de vest a țării, iernile grele consecutive din anii 1962 -1963 și
1963 -1964 au dus la o micșorare a numărului de iepuri care a determinat
oprirea vânătorii .
•

•Dușmanii iepurelui sunt numeroși, fiind considerat specia cu cei mai mulți
dușmani .
•Supraviețuiește datorită fricii, fugii, a capacității de înmulțire .
Dintre dăunători pagubele cele mai mari se pare că le cauzează câinii
hoinari (ciobănești inclusiv ) și în mult mai mică măsură pisicile hoinare . Alți
dușmani sunt: lupii, șacalii, pisicile sălbatice .
Pierderile produse de vulpi, dihori, hermeline, nevăstuici cresc în anii când
în hrana lor rozătoarele sunt puține, fiind înlocuite în parte de iepure .
Păsările răpitoare (bufnițele, ulii acvila, vulturul codalb), râșii, jderii sunt rare
și produc pierderi mici.
Mistreții afectează puii.
Mai fac pagube în efectivele de pui, vătui și chiar adulți răniți : corbul, ciorile,
coțofana în anumite situații chiar barza .
•În ultimele decenii se observă un declin al efectivului de iepuri în
majoritatea țărilor europene pentru că iepurele, ca și potârnichea nu s-a
adaptat agrotehnicii noi (monoculturi pe suprafețe întinse, mecanizare,
chimizare, desființarea adăposturilor naturale : boschete, perdele de
protecție ).
•A crescut și numărul accidentelor produse de autovehicule datorită sporirii
numărului lor.
•Dintre boli, pagubele cele mai mari le produce cocidioza , apoi sindromul
iepurelui de câmp european , pseudotuberculoza , pasteureloza, tularemia,
bolile parazitare (gălbeaza, paraziții pulmonari și intestinali), dar mai puțin
decât cele microbiene.

Iepure prădat de hermelină

• 5. SEMNE DE PREZENȚĂ
•URMELE
• Nu merge niciodată la pas, totdeauna sare (țopăie) și atunci
picioarele dinapoi le depășesc pe cele dinainte .
•Picioarele dinapoi de regulă sunt alăturate, mai ales când fuge, pe
când cele dinainte le pune unul în urma celuilalt (vezi figurile),
permițând stabilirea direcției de mers .
•Poate face salturi de 2,5 m lungime sau chiar mai mult.
•LĂSĂTURILE (excrementele)
•au formă caracteristică, de cireșe turtite, cu diametrul de 1 – 2 cm și
•de culoare brun închis sau mai deschisă, după cât sunt de
proaspete .
•Alte semne ale prezenței iepurilor sunt rosăturile lăsate pe ramuri,
pe arbuști și pe arbori tineri, posibil de recunoscut datorită lățimii
mici a acestora, corespunzătoare incisivilor înguști față de alte
specii.

Mișcările iepurelui și urmele lăsate ( Cotta V. și colab., 20080 ): a – stând pe loc; b –
în fugă
Urme de iepure: a – mers
încet; b – mers ceva mai
repede; c – fugă;
A – urmele picioarelor
dinainte; B – urmele
picioarelor dinapoi

Iepure întinzându -se, curățându -se și alergând

•6. GESTIONAREA
• Pagube : În agricultură, iepurele poate produce prejudicii în
livezi prin roaderea cojii pomilor fructiferi tineri, în culturile de
pepeni, sfeclă, morcovi etc. În silvicultură, cu toate că iepurii rod
lujerii și coaja multor specii de arbori și arbuști tineri, pagubele
produse sunt mici.
• VALORIFICAREA se face mai ales prin vânătoare, prin
capturare de iepuri vii, solicitați la export și carnea sa gustoasă .
• Pentru organizare corespunzătoare este necesar să fie
cunoscut locul unde stă iepurele în diferite anotimpuri și situații .
•Primăvara și vara iepurele stă în terenul agricol, toamna se retrage
în păduri până se termină aratul și semănatul, după care revine pe
câmp .
•Dacă nu există pădure în apropiere, iepurele se adăpostește în
arătura adâncă de vară, coceni de porumb nerecoltați, etc.
•La căderea zăpezii iepurele se adăpostește din nou în pădure .
•Practicarea vânătorii este permisă între 1 noiembrie -31 ianuarie .
•Despăgubirea pentru vânătoare ilegală este de 150-300 euro, după
caz.
• La vânătoare se folosesc arme lise și cartușe cu alica de 3-4
mm.

•Metode de vânătoare : goana în pădure sau în câmp, în diferitele forme de
organizare a acesteia (cu vânătorii stând pe loc, în cerc, potcoavă, vânătoarea în
fâșii mari – ultima practicată în Europa Centrală) .
•Vânătoarea la sărite cu sau fără câine de vânatoare este necesar să aibă în vedere
apărarea efectivului de reproducție .
•Vânătoarea la pândă precum și vânătoarea de la apusul și până la răsăritul soarelui
sunt interzise, fiind considerate contrare eticii vânătorești .
•Act de braconaj , vinatoarea la far este des practicată .
•Goana în pădure (cu gonaci) este mai atractivă decât cea de câmp (mai multe
specii de vânat) .
•Se face pe timp favorabil :senin, înghețat ușor, uscat . Iepurii, ca și vulpile, nu pot fi
vânați cu vântul în față. Vânătorii se așează în linie dreaptă pe marginea arboretului
de unde vin gonacii .
•Goana în câmp deschis trebuie să țină seama de condițiile vremii . Iepurii ies din
pădure când cade frunza masiv, pe vânt puternic, viscol, ploaie . Timpul favorabil
este: îngheț ușor, timp senin, fără vânt sau vânt slab.
•Trebuie să se extragă numai cifra de recoltă fixată în luna octombrie, în funcție de
sporul anual stabilit .
•Oricare ar fi metoda de vânătoare este necesar să se evite pierderea iepurilor răniți
(anual se pierde un mare număr, apreciat la circa 100.000) prin alegerea metodei
de vânătoare, organizarea corespunzătoare, folosirea câinilor pentru aport etc.

•Vânatul împușcat trebuie tratat cu atenție.
•Nu trebuie să se murdărească de noroi și nu se expediază cald.
•La locul de împușcare se strâng într -un loc uscat și curat pentru răcire.
•Răcirea se face prin așezarea iepurilor pe pământ, unul lângă altul
•sau suspendați de membrele posterioare legate, pe bare de lemn, până a
doua zi, într -o încăpere răcoroasă, aerisită.
•Se masează zona abdominală pentru a asigura golirea vezicii urinare.
•In cazul în care s -au acumulat gaze în cavitatea abdominală, se practică
câteva puncții pentru a elimina gazele.
•Pe timp călduros, la temperaturi ale mediului ambiant mai mari de 15 °C,
când iepurii au leziuni abdominale sau când se intenționează păstrarea
vânatului mai mult timp, obligatoriu se face eviscerarea vânatului , fără
jupuire anterioară.
•ATITUDINEA față de iepure:
• trebuie să se bucure de toată atenția activității cinegetice, deoarece este
specia de care beneficiază majoritatea vânătorilor datorită
•cifrei de recoltă care ocupă locul întâi,
•valorii economice și
•metodelor de vânătoare practicate, care sunt colective.

•OCROTIREA ȘI ÎNGRIJIREA . Cele mai importante măsuri sunt
•diminuarea presiunii prădătorilor,
•asigurarea hranei complementare în perioadele critice de iarnă și primăvară și
•nerevenirea într-un sezon pe aceeași suprafață la vânătoare .
•Acestea se pare că sunt inutile în zonele intens pășunate cu oi, din cauza prădării
câinilor de la stâne, a transmiterii unor parazitoze comune, sau din ambele
cauze .
•Se impun măsuri susținute împotriva braconierilor, dintre care cele mai mari
pagube le fac cei care practică braconajul de noapte la far, sau cu ogari .
•Administrarea pesticidelor trebuie să se limiteze la substanțe și doze neletale .
•La mașinile agricole este necesară folosirea sistemelor de avertizare .
•Repopularea cu iepuri trebuie făcută numai acolo unde nu există practic iepuri și
unde terenul este bine gospodărit (pază eficientă contra braconajului) .
•Acolo unde există un număr de iepuri, chiar mic, este mai economic să se
întărească paza împotriva braconajului, decât să se populeze terenul cu alți
iepuri .
•CULTURA. În alte țări, iepurele de câmp se înmulțește în captivitate pentru
repopularea terenurilor de vânătoare și pentru carnea sa de vânat, cu preț de
valorificare ridicat, gustoasă, de culoare roșie, cu digestibilitate ridicată și
dietetică prin conținutul redus de grăsime și colesterol, bogată în acizi grași
nesaturați.
•Se deosebește de carnea de iepure domestic prin culoare (albă la cel domestic),
greutatea mai mare a carcasei atât la animalele adulte cât și la tineret, însușirile
organoleptice și culinare.
•Creșterea tineretului este mai simplă, dar prolificitatea este mai scăzută, viteza
de creștere mai mică și valorificarea hranei mai redusă.