Prof . univ. dr. DIDEA Ionel [610398]

UNIVERSITATEA DIN PITEȘTI
FACULTATEA DE ȘTIINȚE ECONOMICE ȘI DREPT

LUCRARE DE DISERTAȚIE

Coordonator științific:
Prof . univ. dr. DIDEA Ionel
Absolvent: [anonimizat]
2017

UNIVERSITATEA DIN PITEȘTI
FACULTATEA DE ȘTIINȚE ECONOMICE ȘI DREPT
PROGRAMUL DE STUDII: CARIERE JURIDICE
FORMA DE ÎNVĂȚĂMÂNT: MASTER – ZI

ORGANIZAREA ȘI FUNCȚIONAREA
PROFESIEI DE NOTAR PUBLIC

Coordonator științific:
Prof. univ. dr. DIDEA Ionel
Absolvent: [anonimizat]
2017

3

CUPRINS

INTRODUCERE ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………. 4
Capitolul 1: Considerații introductive privind p rofesia de notar public ………………………. 5
1.1. Ce este un notar? – Definire ………………………….. ………………………….. ……………………… 5
1.2. Privire istorică asupra profesiei de notar public ………………………….. ……………………….. 5
1.3. Notarul privit ca funcționar public ………………………….. ………………………….. …………….. 6
1.4. Notarul – investit la îndeplinirea unui serviciu de utilitate publică ………………………….. 9
1.5. Elemente de drept comparat ………………………….. ………………………….. ……………………. 10
Capitolul 2: Organizarea și funcționarea activit ății notarilor publici ………………………… 12
2.1. Organizarea structurilor notariale ………………………….. ………………………….. …………….. 12
2.1.1. Biroul notarial ………………………….. ………………………….. ………………………….. …….. 12
2.1.2. Camera Notarilor Publici ………………………….. ………………………….. ………………….. 14
2.1.3 . Uniunea Națională a Notarilor Publici ………………………….. ………………………….. .. 17
2.2. Organizarea , funcționarea și evidența biroului individual notar ial și a societății
profesionale ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………… 22
2.3. Natura juridică a biroului notarului pub lic și a activității notariale ………………………… 23
Capitolu l 3: Statutu l notarului public ………………………….. ………………………….. ……………… 24
3.1. Caracterul liberal al activității notarilor publici și incompatibilități ………………………. 27
3.2. Caracterul a utonom al activității notarului și c ontrolul activității sale ……………………. 27
3.3. Răspunderea juridică a notarului public ………………………….. ………………………….. ……. 28
3.3.1. Răspunderea disciplinară ………………………….. ………………………….. ………………… 29
3.3.2 . Răspunderea civilă ………………………….. ………………………….. ………………………….. 29
3.3.3 . Răspunderea penală ………………………….. ………………………….. ………………………… 30
3.4. Speță – Notarul public nu este funcționar în privința răspunderii penale ……………….. 32
CONCLUZII ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………… 35
BIBLIOGRAFIE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………….. 38

4
INTRODUCERE

Lucra rea de disertație cu titlul “ Analiza mediului concurențial în Uniunea
Europeană, perioada 2010 – 2014 ” prezintă cele mai importate aspecte legate de mediul
concurențial, surprinzând cele mai importante evenimente petrecute în Un iunea Europeană în
perioada 2010 – 2014 .
Această lucrare este structurată pe două capitole: primul intitulat “ Abordări teoretice
privind concurența în Uniunea Europeană în perioada 2010 – 2014 ” iar cel de -al doilea
denumit “Mediul concurențial în Uniunea Europeană în perioada 2010 – 2014 ”.
În primul capitol am prezentat asp ectele conceptuale care stau la baza bunei
funcționări a mediului concurențial în cadrul economic european și acele norme de combatere
ale tentativelor de denaturare a piețelor economice . În continuarea primului cap itol am urmărit
elementele cheie și normele privind acest context care țin ( ar trebui ) concurența în echilibru
oferind tuturor participanților condiții echidistante, pentru întreprinderi ”un scut” pentru a
putea pătrunde pe piață și a se dezvolta fără a fi limitați și constrânși în anumite privințe,
pentru consumatori posibilitatea de a beneficia de o paletă largă de produse și servicii cu un
grad ridicat de calitate și cu prețuri mai accesibile.
În cel de -al doilea capitol am surprins aspect e legate de trendul practicilor
anticoncurențiale și măsurile întreprinse de Comisia Europenă pentru combaterea lor.
Acest subiect ce vizează mediul concurențial, este unul vast și delicat datorită
faptului că, jucătorii existenți pe piață încearcă prin toate măsurile legale și uneori dincolo de
legalitate să supraviețuiască pe piețe . Obiectivul lor principal fiind acela de a avea o cotă
procentuală din piață a clienților cât mai mare, uneori utilizând fel și fel de tertipuri pentru a –
și atinge ținta, Comisiei Europene revenindu -i sarcina dificilă de a supraveghea modul de
desfăș urare a activității piețelor , de a preîntâmpina posibilele încercări de nerespec tare a
normelor privind politica concurenței, de a aplica sancțiuni celor care încalcă regulamentele și
creează di sfuncționalități pe piață. Comisia Europeană alocă resurse importante în ceea ce
privește acest domeniu pentru a se dezvolta în același ritm cu întreprinderile care urmăresc
eschivarea politicilor concurențiale pentru obținerea de avantaje .
Comisia Europe ană a sancționat de-a lungul timpului numeroase carteluri,
concentrări economice și abuzuri de poziție dominantă, având efecte pozitive în ceea ce
privește menținerea bunului mers al pieței europene și pentru ca, consumatorii finali cât și
întreprinderile mici sau nou înființate să se bucure de un sistem de piață liber. Totodată banii
colectați din amenzile aplicate nu intră în visteria bugetului general al Uniunii Europene, ci
reduc din suma contribuțiilor pe care statele membre sunt obligate să le vireze la bugetul d e
stat, sumă stabilită în prealabil.
Contextul economic firav, a reprezentat o pro vocare pentru Comisia Europeană, fapt
pentru care aceasta a fost nevoită să înăsprească măsurile privind supravegherea și menținerea
transparenței piețelelor, da t fiind faptul că odată cu criza economică tentativele de încălcare a
normelor legate de mediul concurențial au crescut.
Europa a ajuns în stadiu l în care pentru o creștere economică și o competitivitate
sporită are nevoie și de o economie digitală și anu me o piață unică digitală care ar stimula
creșterea mai multor sectoare precum energia, transporturile, serviciile publice, sănătatea și
educația.

5
Capitolul 1
CONSIDERAȚII INTRODUCTIVE PRIVIND PROFESIA DE NOTAR
PUBLIC

1.1. Ce este un notar?

De-a lungul timpului s -a pus întrebarea ”ce reprezintă / ce este un notar?”, în acest
sens autorii J. Fr. Pillebout și J. Yaigre, în par tea introductivă a lucrării lor ,,Dreptul
profesional notarial”, au încercat să ofere o definire a notarului, el fiind percep ut ca ”un ofițer
public” având menirea să asigure un caracter autentic actelor și contractelor .
Privind din prisma profesiilor liberale el realizează sarcinile sale independent și este
răspunzător individual. Din punctul de vedere al funcției de notar aces te două aspecte sunt
importante, deoarece ca ofițer public, notarul dă clienților săi siguranța relației contrac tuale,
ca liber profesionist, conexiunea cu clienții este una personală, urmărește funcționarea optimă
a biroului său, iar paleta de servicii of erite este una variată.
Tot în partea introductivă a lucrării lor, aceștia făcând trimitere la profesiunea de
notar spun că: Notarul reprezintă fără niciun dubiu un jurist menit s ă îndeplinească actele
solicitate de clienți și în același timp are sarcina de a pregăti toate formalitățile existente
înainte și după autentificarea actelor. În acest context, activitatea notarială denotă un caracter
tehnic. Atribuțiile notarului nu se rezumă doar la a garanta corectitudinea juridică a actelor.
Îndrumările pe ca re le acordă în cadrul juridic, dar totodată și din alte sfere: economice
financiar e, social e și fiscal e în fac să reprezinte un pilon important pentru cei care îi solicită
ajutorul. De asemenea, prin pregătirea pe care o are și experiența sa, notarul poat e ieși din
sfera în care este văzut și anume de a acorda asistență tehnică, devenind părtaș prin sfaturile și
îndrumările pe care le oferă cliențiilor săi asupra deciziilor delicate pe care le au de luat,
decizii precum înfierea unui copil, realizarea unui testament, achiziționarea unei case,
înființarea unei firme, s.a.
În ton cu tema discuției, cele sus -menționate, vin să corecteze portretul notarului,
percepul, de cele mai multe ori, ca un subiect inactiv în câmpul relațiilor juridică, adică să îi
dea o înfățișare care cât aproape de adevăr.1

1.2 Elemente de istorie

Istoria ne arată că , activitatea notarului public îți revendică un trecut foarte
îndepărtat , cu antecedente de mii de ani . Istoria activității notariale este strâns legată de
apariția ș i utilizarea scrisului pe tăblițe cu scriere cuneiformă de către populațiile sumeriene,
fiind folosite la testamente, contracte de vânzare -cumpărare, de asemenea și la contracte de
închirieri , astfel de consemnări „contribuind la garantarea ordinii și a pă cii în cadrul
tranzacțiilor private de o manieră atât de eficientă, încât cinci mii de ani după aceasta, în
epoca computerelor și a sateliț ilor, continuăm să o utilizăm”2. Scrierea cuneiformă a fost
întâlnită sub o formă similară și la scribii din Egiptul Antic. În Roma Antică a apărut instituția
,,tabelionilor”, reprezentată de persoane formate în întocmirea documentelor juridice. Un
semn de întrebare îl ridica activitatea de consemnare și de întocmire a documentelor , dacă
rangul de ,,scrib” era depășit și intra în categoria funcționarilor publici, caracteristică notarului
public.

1 Cristinel Murzea, Emil Poenaru, Profesiile juridice liberal e, Ed. Hamangiu, 2009, pag 177.
2 I.M. Ramirez, citat din l. Leș, Manual de drept notarial , Ed. AII Beck, Buc urești, 2001, p ag. 5.

6
Încep ând cu Evul Mediu, a avut loc schimbarea scribului în notar, concomitent cu
evoluția orașelor, a atelierelor de manufactură, a comerțului, toate acestea ducând la creșter ea
numărului de convenții private care erau întocmite de persoane care îți obțineau calificarea în
școli (”universități,, ), cu precădere în jurul mănăstirilor italiene. Drept urmare, în perioada
anilor 1230 a fost redactat la Universitatea din Bologna prim ul tratat de drept notarial – ”Ars
notarie„ – de către profesorul Rainero de Perugia și acesta conținea trei părți: testamente,
contracte și înscrieri procesuale.
În cadrul bisericilor , tot în această perioadă au apărut notarii care erau însărcinați să
consemne ze în registre , faptele juridice cu privire la nașteri sau decese.
În secolul al XVII -lea, în Franța Evului Mediu, au apărut un fel de grefieri, făcând
parte din diverse jurisdicții, care întocmeau diferite documente, dezvoltând spre o veritabilă
funcție notarială, având semnătu ră proprie cât și sigiliu, totodată capacitatea de a asigura
funcție executorie unei categorii de acte juridice.
Bazele activității notariale în țara noastră își fac apariția în secolul al XII -lea în
Transilvania, iar în Moldova și Țara Româneascaă începân d cu seco lul al IV-lea.
Activitatea notarială în Transilvania și Bucovina a resimțit o dezvoltare constantă,
În Transilvania și Bucovina, activitatea notarială s -a dezvoltat constant, ultimul act
normativ cu aplicabilitate în această parte a țării noastre fiind Legea ungară nr. 35/1874, care
organiza notari i în birouri stabilite numeric și ale cărei prevederi au fost menținute în parte și
după „Legea de extindere” din 1943. Concomitent, în „Vechea Țară", activitatea notarială era
îndeplinită de către instanțele judecătorești, care aveau atribuții în materie necontencioasă. De
exemplu, prin Legea pentru autoritățile competente să legalizeze și autentifice acte sub
semnătură privată aveau o competență generală în materie tribunalele de județ și o competență
de excepție judecătoriile comunale, iar în unele cazur i strict precizate prin lege „polițaii și
comisarii de poliție".
Prin Decretul nr. 79/1950 a fost organizată în țara noastră instituția notarului de stat, ale cărei
atribuții erau de autentificare a înscrisurilor, de legalizare a actelor și de trimitere în posesie a
moștenitorilor.
Prin Decretul nr. 40/1953, care reglementa procedura succesorală, a fost conferită notariatelor
această procedură, la fel cum au primit unele atribuții în domeniul publicității imobiliare.
Notariatele au fost structurate ca organ e administrative cu atribuții specifice procedurii
necontencioase subordonate Ministerului Justiției și, ca urmare, notarii erau asimilați
funcționarilor publici.
În contextul transformărilor sociale și economice ce s -au produs în perioada ce o numim „de
tranzacție", a fost elaborată Legea nr. 36/1955 a notarilor publici și a procedurii notariale,
Regulamentul de aplicare a acestei legi, precum și Statutul notarilor publici.
Aceste acte normative le vom examina pe larg în capitolele care urmează. Aici amint ind doar
că activitatea notarială se realizează, în anumite condiții, și de către misiunile diplomatice și
oficiile consulare ale României, precum și de către secretarii consiliilor locale ale comunelor
și orașelor.

1.3. Notarul ca funcționar public

O m ai veche dezbatere asupra calității de funcționar public a revenit î n actualitate
datorită unor inițiative ale asociațiilor avocaților care, tinzând să preia unele activități ce sunt
în competența notarilor, Încearcă să nege calitatea de funcționari public i a acestora de care
este legată competența lor.
În virtutea art. 3 din Legea nr. 36/1995, „notarul public este învestit să îndeplinească
un serviciu public". Se naște, inevitabil dacă noțiunea „serviciul de interes public” este
echivalentă cu cea de ”func ție publică”.

7
Noțiunea de „funcție publică” este o instituție bine definită consacrată în literatura de drept
public, în principal a dreptului nistrativ, ea fiind legată de noțiunea de activitate, autoritate,
organ.
Teoria funcției publice distinge tre i elemente structurale (consti tutive) ale conceptului,
și anume: teoria funcției, publice, funcționarii publici și statutul funcționarilor publici.
Activitatea notarială se înglobează în conceptul de funcție publică în accepțiunea tradițională
a acestui term en, în ciuda formulării textului și a faptului că nu este exercitată de un
funcționar public. Definiția mai amplă, dată în doctrina mai veche, noțiunii de funcție publică
este relevatoare în acest sens.
În marea majoritate a statelor europene — respectiv c ele care au organizată activitatea
notarială — calitatea notarului public de funcționar de stat nu se pune în discuție, numai prin
această calitate putându -se explica „împuternicirea” sa de a întocmi acte autentice.
Considerăm că și în legislația noastră c alitatea de funcționar publica notarului nu poate fi
contestată, în fața unor argumente cât se poate de clare pe care ne mărginim doar a le aminti
sumar:
a) activitatea notarială este organizată într -un regim de subordonare față de Ministerul
Justiției, su b o serie de aspecte:
— Ministerul Justiției are evidența birourilor notariale și stabilește numărul acestora, cât și
numărul notarilor;
— numește, suspendă și revocă notarii; aprobă asocieri ale acestora, schimbări de sedii etc.;
— exercită controlul acti vității notarilor prin inspectorii săi de specialitate;
— primește actele de control efectuate de către camerele notarilor sau
Consiliul Uniunii Naționale a Notarilor Publici;
— aplică cele mai severe sancțiuni disciplinare prevăzute de lege; — aprobă o norariile
notarilor pe care le stabilește C.U.N.N.P•;
b) calitatea de funcționar public a notarului rezultă și din faptul că bucură de protecție specială
— asemănătoare cu a magistraților e,
nu poate fi anchetat, percheziționat, arestat sau trimis în jud ecată fără aprobarea ministrului
justiției. De asemenea, notarul public se bucură de un regim de stabilitate în funcție, similar
celui al magistraților;
c) în fine, faptul că arhiva notarului public este proprietatea statului (art. 102 din Legea nr.
36/1995) este un alt aspect.
Articolul 4 din Legea nr. 36/1995 prevede că „actul îndeplinit de notarul public,
purtând sigiliul și semnătura acestuia, este de autoritate publică și are forța probantă prevăzută
de lege", iar art. 66 din legea amintită stipuleaz ă că „actul autentificat de notarul public care
constată o creanță certă și lichidă are putere de titlu executoriu la data exigibilității acestuia".
Competența pe care o are notarul de a conferi actului pe care îl instrumentează o forță
probantă superioară și, uneori, puterea de a fi pus în executare nu se poate explica în contextul
exercitării unei activități „liberale” sau „individuale” ori „autonome” — chiar dacă modul
exercitării activității notariale se poate apropia unei asemenea caracterizări —, ci n umai ca
deținător al unui fragment din puterea statului sau, cu alte cuvinte, în calitate de delegatar al
acestei puteri.
Codul civil — inclusiv proiectul noului Cod civil —, la fel ca și codurile civile europene
(francez, italian, spaniol, belgian etc.), definind actul juridic autentic, printre condițiile pe care
trebuie să le îndeplinească acesta menționează și pe aceea de a fi întocmit de un „funcționar”,
care îl instrumentează în contextul competenței ce i -a fost conferită de lege.
Întocmind actul aute ntic, notarul trebuie să se convingă nemijlocit de raportul juridic real —
ceea ce cuprinde actul reprezintă voința părților inclusiv prin a -l citi celor care l -au solicitat.
Autentificarea de către notar asigură securitatea actului, căruia îi conferă aute nticitate tocmai
ca urmare a delegării de autoritate pe care statul o transmite notarului.
Față de această situație, ni se pare cel puțin „ciudată", dar, desigur, cu motivație în „plan
economic", acțiunea desfășurată pe mai multe căi, inspirată de reprezen tanții profesiei de

8
avocat, prin care se încearcă a se 'łcapta” în beneficiul acestei profesii competențe ce țin de
profesia de notar.
Este adevărat, avocații dețin aproape un monopol al dreptului de reprezentare a părților
în fața instanțelor, desfășurând o activitate care uneori implică întocmirea unei categorii largi
de acte, în nici un caz însă actele pentru care ar trebui să aibă calitatea de funcționari. Ei
desfășoară sub toate aspectele, o activitate liberă, independentă, autonomă. Calitatea de avoca t
nu este deținută de un organ al puterii de stat fiind numită, sancționată sau destituită de
propriul organ de conducere; Arhiva lor nu este proprietatea statului (și nici nu trebuie să
îndeplinească condițiile severe de securitate impuse arhivei notarial e). Nu cunosc o serie de
reglementări prin care se exprimă SUbordonarea lor față de Ministerul Justiției etc. Subliniind
starea lor de independență distinsul profesor V.M. Ciobanu scria că "Profesia de avocat este
organizată și funcționează în baza princip iului autonomiei profesiei, în limitele competențelor
stabilite prin lege, iar independența profesiei de autonomie a baroului și exercitarea liberă a
profesiei nu pot fi stăpânite prin acte ale puterii executive, ale Ministerului Public sau ale altor
Autor ităților publice ".
Sub aspect unic, încercarea de "absorbire" a unor aspecte ale competenței notariale se
întâlnește în statutul profesiei de avocat unde, în art. 92 alin. (1), se prevede că "Un act juridic
semnat în fața avocatului, care poartă o încheie re, o rezoluție, un ștampilă sau un alt mijloc
verificabil de atestare a identității părților, a consimțământului și a datei actului poate fi
prezentat notarului spre identificare" Principalele observații care se referă la acest text sunt:
– această preved ere din statut constituie o adăugare la prevederile Legii nr. 51/1 995;
– în conformitate cu acest text, tot ce revine ca obligație a notarului pentru întocmirea unui act
autentic, inclusiv luarea consimțământului părților, poate să se confrunte cu avocatu l,
notarului îi rămâne doar "misiunea" de a consfinți ceea ce sa făcut;
– autentificarea unui act este făcută la cererea părților, în raport cu care notarul se află într -o
relație juridică care creează o serie de obligații pe care nu poate îndeplini decât personalul,
nemijlocit, precum și de a lua un consimțământul părților, Asigurarea valabilității acestui
consimțământ, de a verifica dacă actul îndeplinește condițiile cerute de lege

Și de a preveni părțile cu privire la consecințele actului pe care le se mnează;
– în fine, cum va lua notarul consimțământului "părților", deoarece el nu va putea reprezenta
concomitent ambele părți semnatare ale actului? Ar fi veniți în "coliziune" cu prevederile
art.19 alin. (1) din statutul Ia care ne referim, Unde se stipu lează că "Avocatul nu trebuie să
fie sfătuitorul și nici reprezentantul sau apărătorul a mai mult de un client într -una și aceeași
cauză, atunci când interesele clienților sunt conflictuale sau când există, în mod real, riscul de
a apărea un astfel de con flict de interese
Un alt aspect prin care se tinde — indirect – de a se substitui activitatea avocațială celei
notariale este indicat de prevederile art. 131 alin. (3) din statut, unde se prevede că „Pentru
activitățile prevăzute expres în cuprinsul obi ectului contractului de asistență juridică, acesta
reprezintă un mandat special, în puterea căruia avocatul poate încheia, sub semnătură privată
sau în formă autentică, acte de conservare, administrare sau dispoziție în numele și pe seama
clientului".
E ad evărat, profesorul V.M. Ciobanu scria că „În privința actelor procesuale de dispoziție,
deși art. 69 alin. (1) C. proc. civ. nu face distincție între mandatarul neavocat și avocat, ceea
ce înseamnă că și avocatul ar avea nevoie de o procură specială pentru efectuarea unor
asemenea acte, s -a arătat că procura specială nu mai este necesară dacă în contractul de
asistență juridică s -a stipulat în mod expres dreptul avocatului de a face acte procesuale de
dispoziție". Subliniem însă că distinsul autor se refere a la actele de dispoziție pe care avocatul
le poate face în timpul procesului, când, de pildă, dacă prin contractul de asistență judiciară
are în mod expres o asemenea împuternicire; poate face tranzactii — în numele și pe seama
clientului — sau poate renu nța la acțiune sau chiar la drept.

9
În textul din statut la care ne -am referit mai sus este vorba despre o împuternicire care excede
cadrul procesual, fiind vorba în general despre „acte de conservare, administrare și
dispoziție", iar dacă aceste acte sunt cuprinse în obiectul contractului de asistență juridică,
acesta reprezintă — conform textului comentat „un mandat special". Nu intenționăm să
reluăm discuția despre natura juridică a contractului de asistență juridică, amintind doar
părerea profesorului l. Leș, care înclină spre raportul de mandat, și a profesorului I. Deleanu,
în sensul că contractul de asistență judiciară „(..) este un contract complex întrunind elemente
eterogene, unele de la contractul de prestări de servicii” sau de la contractul de an trepriză
având ca obiect servicii; altele de la Contractul de mandat. Încercarea de a -l „înghesui” în
tiparele unuia sau altuia dintre contracte mai mult descalifică decât califică natura contractului
de asistență juridică.
Este oare o încercare de a "îngh esui" contractul de asistență juridică care cuprinde
formularele de împuternicire a mandatului de specialitate atunci când este vorba de
împuterniciri concrete, determinate de îndeplinirea anumitor acte de conservare, administrare
sau dispoziție?
Ceea ce v rem să subliniem însă este faptul că art. 1536 alin. (2) C. civ. Se stipulează că, atunci
când este vorba de înstrăinare, de împrumut sau de punerea în aplicare a unor acte care trec
peste administrația ordinară, mandatul este, de fapt, posibil până la un punct, și anume până la
"punctul" Atunci când este vorba despre acte pentru întocmirea cărora este nevoie de act
autentic, deoarece pentru întocmirea acestora și mandatul special trebuie să fie autentic.
Părerea noastră este că existența unui contract de a sistență juridică nu poate "acoperi"
necesitatea existenței unui mandat special în formă autentică pentru categoria de acte mai sus
amintite.
Cea mai insolita încercare de a substitui activitatea avocatiala celei notariale o întâlni în
proiectul de lege pr ivind circulația juridică a terenurilor. "Terenurile cu sau fără construcții
situate în incintă sau în extravilan, indiferent de destinație sau de întindere a acestora, pot fi
distruse și dobândite prin acte juridice între vii, încheiate în formă autentică sau prin act de
avocat, Sub sancțiunea nulității absolute "[art. 2 alin. (1)]. O prevedere similară se găsește și
în art. 4 alin. (1) cu referire la schimbul de terenuri.
Lată că actul este "dublat" de certificarea avocațială a actului. Se dorește că cine va distruge
valoarea juridică a actului autentic și înlocuiește cu "certificarea" avocatială? Nu se înțelege
că actul autentic este unul specific, cu care nu se poate asemăna, certificarea avocațială "?
Desigur, ar fi o modalitate nouă de a face o activita te profitabilă mai activă, dar acest lucru ar
fi obținut prin înlăturarea unuia dintre stâlpii de susținere a sistemului nostru juridic – actul
autentic. Nu putem decât să ne manifestăm speranța că o astfel de propunere nu va fi
acceptată de către legislat ivul nostru.

1.4. Notarul – titular al unei unități de utilitate publică

E pentru îngrijirea notarului sunt calitatea de funcționar public: deținător al unei părți a
puterii publice a statului. El își exercită însă atribuțiile în condițiile unei profesi i liberale,
despre modul de organizare a căreia vom detalia mai târziu, deocamdată urmând să
argumentăm că el este titularul unui serviciu de utilitate publică. Un prim aspect legat de acest
subiect este de a ști dacă activitatea notarială este de natură a dministrativă sau jurisdicțională,
această întrebare fiind pusă în unele lucrări de specialitate.
Activitatea judiciară se caracterizează prin existența unei pretenții, a unui litigiu între
părți cu interese contrarii și pronunțarea de către instanțe a une i hotărâri care soluționează
litigiul cu autoritatea specifică lucrului judecat. Aceste trăsături specifice activității judiciare
nu se regăsesc în activitatea notarială, fiindcă notarul îndeplinește o procedură esențialmente
necontencioasă.

10
Dar, cum notar ul are calitatea de funcționar public, ne putem întreba dacă nu
îndeplinește acte de natură administrativă. Însă activitatea administrativă o desfășoară
funcționarii publici în calitate de angajați ai unor organe de stat, în condițiile și după
procedurile stabilite de dreptul administrativ, ceea ce nu este cazul în situația notarului, care
își prestează activitatea în cadrul unei organizări liberale (fără a fi salariat al statului) și după
proceduri specifice proprii.
Indubitabil, activitatea notarului publ ic are elemente care o individualizează și o
singularizează în câmpul relațiilor juridice civile. Actul notarial are unele dintre
caracteristicile actului administrativ, ca act de autoritate, dar el este emis de către o instituție
de drept privat.
Îndeplin ind acte de natură specifică (cineva a spus „de dublă aparență"), notarul public
desfășoară o activitate prin care participă la exercitarea de care se bucură unele acte ale sale,
dar și de a apăra interesele private care îi sunt încredințate. Acest rol imp ortant îi este
recunoscut prin art. 3 din Legea nr. 36/1955, care prevede că „Notarul public este învestit să
îndeplinească un serviciu de interes public și are statutul unei funcții autonome".
„Componenta” de funcționar public a „personalității” notarului duce la raporturile cu
Ministerul Justiției la care ne -am referit anterior, iar cea de exercitant al unei profesii liberale
la alte elemente specifice, precum faptul că numirea sa în funcție se face la propunerea
Consiliului Uniunii Naționale a Notarilor Publici sau că, alături de controlul legalității actelor
notarilor efectuat de organele Ministerului Justiției, există controIul asupra activităților sale
profesionale exercitat de Uniunea Națională a Notarilor Publici.
În finalul acestor explicații rezuma tive, sperăm că s -a desprins cluzia că notarul, în
condiții specifice, care îi singularizează prestația desfășoară o activitate de utilitate publică.
Notarul public, ca orice liber profesionist, are dreptul să încaseze pentru serviciile
prestate un onora riu ale cărui limite sunt stabilite de către Consiliul Uniunii Naționale a
Notarilor Publici, cu aprobarea ministrului justiției.
Raportul juridic care se stabilește între notarul public și partea care îi solicită
îndeplinirea unui act notarial are ca teme i un contract civil.
Nefiind funcționar public, dreptul la concediu de odihnă al notarului se exercită în
condițiile stabilite prin statut.
Având în vedere faptul că notarul public, în exercitarea atribuțiilor cu care este învestit,
intră în raporturi juri dice cu persoanele beneficiare ale unor prestații notariale, cele mai multe
dintre obligațiile sale sunt stabilite față de aceste persoane, precum, de pildă, obligația
păstrării secretului profesional cu privire la faptele și actele acestora despre care a luat
cunoștință în timpul activității sale sau ca interdicția de a absenta mai mult de cinci zile
consecutiv fără a asigura funcționarea biroului său.

1.5. Aspecte de drept comparat

Profilul notarului, așa cum este creionat de legislația noastră actuală , aparține genului
pe care literatura de specialitate îl numește de „tip latin". El este rezultatul modului de
organizare a activității notariale în Franța, Spania, Portugalia, Elveția, Belgia, Olanda,
Luxemburg, Germania, Italia, Japonia, Vatican, Turcia, Grecia, Maroc, Senegal, Coasta de
Fildeș, Estonia, Letonia, Lituania; Slovacia, Polonia, Rusia, statele din America de Sud și
America Centrală, Provincia Quebec din Canada relativ recent, China.
Modelul” pentru toate aceste țări l -au constituit funcțiil e pe care le îndeplinesc și
modul în care le este organizată activitatea notarilor francezi. Dacă, în ce privește funcțiile

11
îndeplinite de către notari, ele sunt cam aceleași în toate aceste țări, apar unele deosebiri în ce
privește modul exercitării activ ității de către notari în condițiile unei activități liberale mai
sever sau mai permisiv controlate de stat sau chiar inexistentă, precum în Portugalia, unde
notarii sunt fu ncționari de stat, salariați pentru activitatea lor. Diferențieri există și în ce
privește numirea în funcție a notarilor, existența sau inexistența posibilității de a exercita
profesia în structuri de societăți profesionale sau în ce privește modul formării profesionale.
În toate aceste țări, notarii nu au nicio atribuție legată de situ ațiile contencioase, iar
reprezentarea părților în asemenea situații revine avocaților.
Dacă ne referim doar la spațiul european, notarul este o prezență remarcabilă în câmpul
relațiilor juridice în țările Uniunii Europene. Excepție fac Danemarca, Suedia, Finlanda și
Anglia. În această din urmă țară, de exemplu, la Londra sunt doar câteva zeci de notari și
câteva sute în restul țării și au atribuții doar în ce privește relațiile internaționale.
În privința statutului notarilor în diverse state, ei își exerc ită atribuțiile în condițiile unei
profesii liberale (cu excepția Portugaliei). Notarii sunt numiți de către autoritatea publică și ei
nu pot ceda unei alte persoane calitatea de notar și nici să o transmită prin succesiune.
Excepție face legislația france ză în această chestiune, care reglementează, în anumite condiții,
transmiterea biroului notarial către succesorul tituIarului.
Accesul în profesie presupune, pentru solicitant, studii juridice superioare, urmate de
un stagiu de minimum 3 ani și, în unele ț ări (Spania, Italia, Grecia, Portugalia), accesul în
profesie este condiționat și de promovarea unui concurs.
Organizarea structurală cunoaște Camerele notarilor în plan teritorial și o structură
centrală la nivel național (în majoritatea țărilor). De asem enea, notarii se pot asocia în
societăți cu caracter profesional.
Există diferențe sensibile în ce privește cerințele formei autentice pentru valabilitatea
diferitelor categorii de acte juridice civile. În general, forma autentică este cerută pentru actele
de transfer al lucrurilor, de garanții ipotecare, pentru „contractele” de căsătorie, pentru donații
și Pentru actele de constituire a societăților (cu excepția Franței). În Spania, Italia și Olanda se
cere formă autentică și pentru declarațiile de accepta re a succesiunii, iar în Italia și pentru
actele de transferare a autovehiculelor.
Există deosebiri remarcabile și în ce privește funcțiile îndeplinite de notari. Astfel, în
Grecia, activitatea notarilor se reduce doar la prestația de autentificare a actel or, în timp ce în
alte state, precum în Franța sau Belgia, notarii efectuează expertize, participă la negocieri
imobiliare, iar în Olanda au un rol important de consilieri în materie de societăți. în Spania,
unde notarii sunt juriști cu înaltă calificare, mai ales cadre universitare, întocmirea efectivă a
actelor și diversele formalități sunt îndeplinite de către alții, îndeosebi avocați. — sau, mai
bine spus, absența În țările anglo -saxone, prezența notarului — este determinată de specificul
legislației a nglo-saxone, unde întâlnim o preponderență a probelor orale față de cele scrise și
unde nu sunt notari. Așa se explică, deci, cum am arătat mai sus, că în Anglia există un număr
extrem de redus de notari, a căror competență nu este comparabilă cu a celor d in țările
continentale, fiind solicitați doar în relațiile cu elemente de extraneitate. Prestațiile juridice
sunt asigurate de avocații „solici tors” și de avocații „barristers” .
Cei numiți „solicitors” sunt în număr de peste 50.000 și își desfășoară activi tatea pe
două planuri: mai întâi în domeniul necontencios, iar, în al doilea rând, în materie
contencioasă au dreptul să pledeze în fața instanțelor de prim grad. Ei își exercită profesia în
general în grupuri, constituiți în societăți în part icipare. Cei numiți „barristers” sunt juriști cu
pregătire generală, în jur de peste 10.000 și sunt singurii abilitați să reprezinte părțile în fața
instanțelor juridice superioare.

12
Sistemul legislativ anglo -saxon este cunoscut în țările anglofone, dar vom face o scurt ă
referire la situația din SUA. În această țară, singurii juriști practicieni sunt așa -numiții
„lawyers”, deosebit de numeroși, adică unul la 500 de locuitori (peste 700.000) și care își
desfășoară activitatea fie individual, fie reuniți în cabinete sau în asociații profesionale. Una
dintre atribuțiile lor importante este aceea de a asista și sfătui partea la redactarea și încheierea
diverselor contracte. Numărul lor mare se poate explica și prin numărul mare de litigii care
caracterizează viața juridică am ericană.

Capitolul 2
ORGANIZAREA ȘI FUNCȚIONAREA ACTIVITĂȚII NOTARILOR
PUBLICI

2.1. Structurile organizatorice notariale

2.1.1. Biroul notarial

Elementul structural aflat la baza activității notariale este biroul notarului public. În acest
sens, art. 4 din Legea nr. 36/1995 dispune că: „Notarul public își exercită funcția într -un birou
notarial. Formele de exercitare a funcției de notar public sunt:
a) birou individual;
b) societate profesională".
În cadrul biroului individual își exercită funcția un notar pu blic, angajați cu studii
superioare și personal auxiliar.
potrivit aceluiași text, societatea profesională se constituie din 2 sau mai mulți notari publici
asociați. In cadrul societății profesionale, notarii publici asociați pot angaja personal cu studii
superioare și personal auxiliar. Notarii publici asociați într -o societate profesională își exercită
personal funcția și răspund individual pentru activitatea lor.
Menționăm că un notar public nu își poate exercita funcția, în același timp, în mai
multe f orme de exercitare a acesteia.
Legea impune și individualizarea prin denumire a oricărei forme de exercitare a
profesiei de notar public (art. 5 din Legea nr. 36/1995). Individualizarea se va realiza astfel:
a) în cazul biroului individual — numele notarului public titular, urmat de sintagma
„birou individual notarial” sau denumirea biroului;
b) în cazul societății profesionale — numele notarilor publici asociați sau denumirea
societății profesionale, în ambele cazuri urmate de sintagma „societate
profesională no tarială".
Activitatea notarilor publici se desfășoară în cadr ul unui birou notarial, în care p ot
funcționa unul sau mai mulți notari publici asociați în partidă simplă sau comună, după caz,
conform avizului Colegiului director al Camerei, angajați cu studi i superioare și personal
auxiliar [art. 19 al in. (1) din Legea nr. 36/1995].
Legea dispune imperativ că prin asociere, notarul public nu își pierdŕdr la birou notarial
individual. De asemenea, asocierea și încetarea asocierii notarilor publici care au sediul
biroului în circumscripția aceleiași judecătorii se dispun prin
decizie a Colegiului director al Camerei în a cărei rază teritorială se află judecătoria în
circumscripția căreia au sediul notarii publici. Asocierea și încetarea asocierii notarilo r publici
care nu au sediul biroului în circumscripția aceleiași judecătorii se dispun prin ordin al
ministrului justiției. Condițiile și procedura privind asocierea respectiv încetarea asocierii
notarilor. publici, se stabilesc prin Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 36/1995
(art, 42 -48).

13
O precizare legală extrem de importantă este și aceea în conformitate cu care
asocierea, respectiv încetarea asocierii, produce efecte numai de la data înregistrării acesteia
în Registrul național de evidență a notarilor publici, denumit în continuare RNENP, ținut de
Uniunea Națională a Notarilor Publici, denumită în continuare Uniune. Cenificatul de
înregistrare se comunică, de îndată, Ministerului Justiției. Numărul posturilor de notar public
se actualizează , de regulă anual, de către minis_ trul justiției. Actualizarea se face la
propunerea Consiliului Uniunii. Actualizarea se dispune anual de către ministrul justiției, pe
baza propunerilor formulate de Consiliul Uniunii Naționale a Notarilor Publici. Ordinu l de
actualizare se emite pentru fiecare categorie de posturi, respectiv pentru:
a) ”posturi destinate judecătorilor de la Înalta Curte de Casație și Justiție;
b) posturi destinate notarilor stagiari care vor promova examenul de definitivat;
c) posturi destinate p ersoanelor care au cel puțin 6 ani vechime în funcții de specialitate
juridică și care vor promova concursul de dobândire a calității de notar public;
d) posturi destinate schimbărilor de sedii ale birourilor notariale.
La formularea propunerii de actualizar e, Consiliul Uniunii va ține seama de:
a) propunerile Camerelor;
b) numărul notarilor publici în funcție;
c) numărul notarilor stagiari care urmează să susțină examenul de definitivat;
d) cererile judecătorilor de la Înalta Curte de Casație și Justiție care urmează să fie
numiți notari publici cu scutire de examen;
e) cerințele rezultate din întinderea teritoriului, numărul locuitorilor;
f) volumul și tipul procedurilor notariale solicitate de către public;
g) media anuală a onorariilor încasate de birourile notariale, pe loca lități” (art. 21 din
Legea nr. 36/1995).
Notarul public nou numit în funcție își poate începe activitatea numai după înregistrarea
sediului în RNENP. Prin urmare, a ctuala reglementare a renunțat la sistemul de înregistrare a
sediilor birourilor notariale l a curțile de apel. Potrivit alt. 40 alin. (l) din Legea nr. 36/1995,
notarul public care, după numire, își va desfășura activitatea într -un birou individual notari al
este obligat, în termen de 3 luni de la emiterea ordinului de numire în funcție, să îș i
înregistreze sediul biroului individual în RNENP. Pentru înregistrare, notarul public va
prezenta ordinul de numire în funcție, ordinul de asociere sau, după caz, decizia Colegiului
director al Camerei, sigiliul și specimenul de semnătură dovada depunerii ju rământului,
precum și licența de funcționare.
În situația desfășurării activității într -o societate profesională, notarul este obligat să
obțină licența de funcționare și să își înregistreze în RNENP atât ordinul de numire în funcție,
cât și ordinul de aso ciere sau, după caz, decizia Colegiului director al Camerei, în term en de 3
luni de la em iterea ordinului de numire, respectiv de asociere. Pentru înregistrarea sediului
biroului notarial individual, notarul public va prezenta ordinul de numire în funcție, sigiliul și
specimenul de semnătură, dovada depunerii jurământului, precum și licența de funcționare.
Licența de funcționare constă în atestarea îndeplinirii formalităților pentru începerea și
desfășurarea activității, prevăzute prin Regulament [art. 40 alin. (3) din Legea nr. 36/1995]3.

3 Licența de funcționare se eliberează de către RNENP pe baza aprobării Biroului executiv al Consiliului
Uniunii. La cererea de emitere a licenței de funcționare se depune de către notarul public care își va începe
activitatea într -un birou individual avizul motivat al Colegiului director, care va face mențiune despre
îndeplinirea următoarelor condiții:
a) biroul notarial dispune de spațiu corespunzător desfășurării activității și conservării arhivei în
condițiile legii;
b) existența cel pu țin a unui calculator, a unui scanner și a unei imprimante compatibile cu calculatorul,
funcționale;
c) existența unei conexiuni permanente la internet;
d) existența cel puțin a unei adrese de e -mail valide;
e) existența cel puțin a unui angajat cu contract de m uncă;
f) existența cel puțin a unei linii telefonice și de fax funcționale;

14
Asocierea și încetarea asocierii notarilor publici care au sediul biroului în circumscripția
aceleiași judecătorii se dispun prin d ecizie a Colegiului director al Camerei în a cărei rază
teritorială se află judecătoria î n circumscripția căreia au sediul notarii publici.
Colegiul director al Camerei avizează asocierea, aviz în baza căruia se emite licența de
funcționare pentru societatea profesională astfel constituită. Pentru rea favorabilă a asocierii,
Colegiul director al Camerei verifică dacă notarii publici asociați au prevăzut în contractul de
societate ur mătoarele elemente obligatorii:
a) „denumirea și sediul societății profesionale, precum și durata asocierii;
b) modul în care se vor ține evidențele notariale și fiscale, respectiv în partidă separată
sau în partidă comună. În cazul în care evidențele se țin în partidă comună se
menționează notarul public care, după încetarea asocierii, va prelua în întregime
arhiva notarială și economico -financiară;
c) care dintre birourile notarilor publici care se asociază se va închide, precum și
custodele care va prelua arhiva creată de acest birou;
d) biroul în care își va desfășura activitatea societatea profesională ca Urmare a
asocierii, cu mențiunea, dacă este cazul, că acesta va funcți ona utilizând registrele
notariale deja deschise; la sfârșitul acestora se va încheia un proces -verbal care va
cuprinde data și numărul de înregistrare de la care notarii publici și -au început
activitatea în asociere;
e) mențiuni cu privire la cota de partici pare la venituri și cheltuieli” (art. 42 din Legea
nr. 36/1995).
Dispozițiile legale privitoare la înregistrarea și obținerea licenței au un caracter imperativ,
întrucât asemenea exigențe reprezintă formalități esențiale. De altminteri, doar certificatul d e
înregistrare în RNENP conferă notarului public dreptul de a desfășura efectiv activitatea. În
acest sens sunt dispozițiile categorice ale art. 42 alin. (4) din Legea nr. 36/1995.
Neîndeplinirea obligațiilor de înregistrare și de obținere a licenței atrag e „suspendarea de
drept a calității de notar public, începând cu data expirării termenului de înregistrare”
(termenul de înregistrare a biroului este de 3 luni de la emiterea ordinului de numire).
Precizăm că și schimbarea sediului biroului notarial este supusă înregistrării în RNENP, în
termen de 3 luni de la emiterea ordinului ministrului justiției de schimbare a sediului în
circumscripția altei judecătorii.

2.1.2. Camerele notarilor publici

g) existența numărului necesar de registre notariale securizate în condițiile stabilite prin hotărâre a
Consiliului Uniunii;
h) notarul public deține certificat digital privind semnătura electronică calificată;
i) notarul public are contract încheiat cu Casa de Asigurări a Notarilor Publici, denumită în continuare
Casa de Asigurări;
j) notarul public este înregistrat ca raportor la Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării
Banilor;
k) notarul public deține certificat de înregistrare fiscală eliberat de autoritățile române;
l) notarul public are contract încheiat cu Centrul Național de Administrare a Registrelor Naționale
Notariale (CNARNN) ,
m) notarul public a prezentat dovada confecționări i sigiliului și a timbrului sec de către Monetăria
Statului;
n) existența specimenului de semnătură, de sigiliu și de timbru sec, pentru localitatea în care își va
desfășura activitatea, legalizate de un notar public;
o) notarul public face dovada de plată a tax ei de înscriere în Uniune, care se plătește o singură dată, după
dobândirea calității de notar public (art. 58 din Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr.
36/1995).
Pe baza actelor depuse în susținerea cererii și avi zului, RNENP emite licența de f uncționare. Ea va cuprinde
mențiuni cu privire la datele de identificare ale notarului public, sediul biroului notarial, forma de exercitare a
profesiei, numărul și data ordinului ministrului justiției sau, după caz, ale deciziei Colegiului director al Cam erei.

15

Notarii publici care funcționează în circumscripția teritoria lă a unei curți de apel se constituie
în Camera notarilor publici. Ea are personalitate juridică, ștampilă proprie și este condusă de
un colegiu director format dintr -un președinte, un vicepreședinte și 3 -7 membri. Colegiul
director e ste ales de adunarea g enerală a membrilor camer ei, pentru un mandat de 4 ani .4
Colegiul director are următoarele atribuții:
a) organizează examenul pentru dobândirea calității de notar stagiar;
b) stabilește birourile notariale în care se va efectua pregătirea practică a notarilor
stagiari;
c) urmărește pregătirea teoretică și practică a notarilor stagiari;
d) înlocuiește, la cerere sau din oficiu, biroul notarial în care se efectuează pregătirea
practică;
e) propune Adunării generale a Camerei actualizarea numărului de notari publici și a
numărului de posturi destinate schimbărilor de sedii;
f) aprobă numărul de posturi destinate dobândirii calității de notar stagiar;
g) întocmește documentarea juridică și asigură consultarea și informarea curentă a
notarilor publici;
h) ține evidența veniturilor și cheltuielilor Camerei și a contribuției membrilor săi;
i) stabilește comisia de inventariere și lichidare a birourilor notariale, în caz de
suspendare sau încetare;
j) poate acorda sprijin și ajutor material notarilor publici, în cazuri justificate;
k) desemnea ză un membru al Colegiului director al Camerei sau un alt notar public din
cadrul Camerei ce urmează să efectueze mențiunile privind revocarea, anularea,
rectificarea actelor notariale aflate în arhiva Camerei;
l) aprobă, la propunerea președintelui, organigr ama și statul de funcții ale personalului
de specialitate și administrativ al Camerei;
m) organizează, la cererea notarului public, vânzarea la licitație a bunurilor în vederea
lichidării de către notar a pasivului succesoral, în condițiile stabilite prin
regulamentul aprobat de Consiliul Uniunii;
n) îndeplinește orice alte atribuții prevăzute de lege, regulament, statut și actele
normative cu caracter intern.
În îndeplinirea atribuțiilor sale, Colegiul director al Camerei emite decizii exe cutorii [art.
50 alin . (1) din Legea nr. 36/1995]. Președintele Colegiului director al Camerei are
următoarele atribuții:
a) reprezintă Camera în rapołturile cu terții;
b) soluționează plângerile petenților împotriva notarilor stagiari, luând măsurile
corespunzătoare;
c) desemnează, l a cerere sau din oficiu, în cazuri excepționale, un notar public care să
asigure funcționarea unui alt birou de notar public;
d) angajează personalul de specialitate și auxiliar, în numărul și în structura stabilite de
Colegiul director al Camerei;
e) coordoneaz ă și conduce compartimentele prevăzute în structura organizatorică a
Camerei;
f) convoacă și conduce ședințele Colegiului director al Camerei și ale Adunării
generale a Camerei;
g) ordonanțează cheltuielile bugetare ale Camerei;

4 Organizarea activității notariale este inspirată de legislația franceză. În Franța, În fiecare departament există o
cameră de notari; pe lângă fiecare curte de apel funcționează un consiliu regional de notari, iar pe lângă
Ministerul Justiției un c onsiliu superior al notarului art. 2 din Ordonanța din 2 noiembrie 1945 privitoare la
statutul notariatului). Organizarea notarială este asemănătoare și în alte state Europene. Există însă și unele
particularități. Astfel, de pildă, în Suedia în fiecare mu nicipiu există cel puțin un notar public; în această țară
activitatea notarială nu este considerată, de regulă, ca o ocupație exclusivă.

16
h) aprobă, la cererea părților, tran sferul dosarului succesoral;
i) îndeplinește orice alte atribuții prevăzute de lege, regulament, statut și de actele
normative cu caracter intem (art. 49 din Legea nr. 36/1995).

Adunarea generală a Camerei are următoarele atribuții:
a) alege și revocă Colegiul director al Camerei și Comisia de cenzori, în condițiile
stabilite prin statut;
b) alege și revocă reprezentantul sau reprezentanții Camerei, după caz, și suple antul
acestora în Consiliul Uniunii, în condițiile stabilite prin statut, cu respectarea
normei d e reprezentare prevăzute de prezenta lege;
c) alege și revocă reprezentantul Camerei în Consiliul de disciplină, în condițiile
stabilite prin statut;
d) alege și propune membrul în Consiliul de administrație al Casei de Asigurări;
e) aprobă anual rapołtul de activi tate și descărcarea de gestiune ale președintelui și
Colegiului director al Camerei;
f) aprobă bugetul de venituri și cheltuieli al Camerei și execuția bugetară;
g) aprobă strategia de dezvoltare și politica de investiții a Camerei;
h) stabilește indemnizațiile me mbrilor organelor alese;
i) aprobă regulamentele interne ale Camerei;
j) alege membrii comisiilor de organizare a alegerilor organelor de conducere la nivelul
Camerelor și al Uniunii, în condițiile regulamentelor proprii;
k) alege reprezentanții Camerei conform nor mei de reprezentare la Congres;
l) acordă și retrage, la propunerea Colegiului director al Camerei, titlul onorific de
președinte de onoare notarilor publici care au deținut calitatea de președinte al
Colegiului director al Camerei;
m) aprobă actualizarea număr ului de notari publici și a numărului de posturi destinate
schimbărilor de sedii, pe care o înaintează Consiliului Uniunii;
n) îndeplinește orice alte atribuții prevăzute de lege, regulament, statut și de actele
normative cu caracter intern (art. 51 din Legea nr. 36/1995).
Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 36/1995 determină condițiile în care
organele de conducere ale Camerei își desfășoară activitățile lor specifice. Astfel, potrivit art.
148 din Regulament, Adunarea generală a Camerei se întrune ște de cel puțin de două ori pe
an, la convocarea președintelui Colegiului director al Camerei. In anul în care se organizează
alegerea organelor de conducere ale Camerei și Uniunii, Adunarea generală a Camerei se
întrunește în ședințe de cel puțin 3 ori pe an, una dintre acestea fiind destinată alegerilor.
În cazul în care președintele refuză convocarea ședinței, Colegiul director al Camerei poate
convoca Adunarea generală ordinară sau extraordinară, după caz.
Adunarea generală a Camerei se convoacă de c ătre președinte sau de Colegiul director
al Camerei Ia solicitarea scrisă a Biroului executiv al Consiliului Uniunii sau a cel puțin unei
treimi din numărul notarilor publici cu drept de vot în Adunarea generală a Camerei, în
condițiile stabilite prin stat ut.
În îndeplinirea atribuțiilor sale, Adunarea generală a Camerei adoptă, cu majoritatea
simplă a membrilor prezenți, hotărâri obligatorii pentru toți notarii publici. Împotriva
hotărârii Adunării generale a Camerei se poate formula plângere la consiliu l Uniunii în termen
de 15 zile de la adoptare. Hotărârea Consiliului Uniunii poate fi atacată la instanța de judecată
competentă în condițiile legii.
Adunarea generală a Camerei este legal constituită în prezența majorității mem brilor
săi cu drept de vo t. Dacă ea nu este legal constituită din pricina lipsei cvoru mului, se
convoacă o nouă Adunare generală a Camerei în condițiile stabilite prin statut. Adunarea
generală a Camerei astfel convocată este legal. constituită, în prezența a cel puțin unei tre imi
din numărul membrilor săi [art. 150 alin. (3) din Regulament].

17
Colegiul director al Camerei se întrunește în ședințe ordinare cel puțin o dată pe lună,
la convocarea președintelui Colegiului sau, în lipsa acestuia, a vicepreșe dintelui. În caz de
refuz al președintelui sau vicepreședintelui, Colegiul director al Camerei se poate convoca de
către majoritatea membrilor acestuia. Colegiul director al Camerei se poate convoca și la
solicitarea scrisă a Biroului executiv al Consiliului Uniunii.
În îndeplini rea atribuțiilor sale, Colegiul direc tor al Camerei adoptă decizii, obligatorii
pentru toți notarii publici din Cameră, cu majoritatea simplă a membri lor să i. In situații
urgente, Colegiu d irector al Camerei poate adopta decizii prin exprimarea votului, î n scris și,
după caz, pe baza materialelor și proiectelor de decizii transmise de către președintele
Colegiului director al Camerei.
Împotriva deciziei Colegiului director al Camerei se poate formula plângere la
Adunarea generală a Camerei în termen de 15 zile de la adoptare. Hotărârea Adunării generale
a Camerei poate fi atacată la instanȚa de judecată competentă, în condițiile legii [art. 151 alin.
(5) din Regulament].
Colegiul director al Camerei este legal constituit în prezența a două treimi din num ărul
membrilor săi. In cazul în care Colegiul director al Camerei nu este legal constituit din lipsa
cvorumului necesar, se face o nouă convocare a Colegiului director al Camerei în condițiile
stabilite prin statut. Colegiul director al Camerei astfel conv ocat este legal constituit în
prezența a cel puțin jumătate din numărul membrilor săi [art. 152 alin. (2) din Regulament] .
La începutul fiecărui an, Colegiul director al Camerei înaintează Consiliului Uniunii o
informare cu privire la activitatea desfășu rată în anul precedent. În înde Plinirea atribuțiilor
sale, președintele Colegiului director al Camerei emite dispo Ziții obligatorii pentru toți
notarii publici din Cameră. Împotriva dispoziției președintelui Colegiului director al Camerei
se poate formul a plângere la Biroul executiv al Consiliului Uniunii în temen de 15 zile de la
comunicare. Decizia Biroului executiv al Consiliului Uniunii poate fi atacată la instanța de
judecată competentă, în condițiile legii (art. 155 și 156 din Regulament).
Pe lângă Camere se pot constitui și pot funcționa curți de arbitraj, Curtea de arbitraj
este definită de lege ca o instituție permanentă de arbitraj, neguvernamentală, fără
personalitate juridică, independentă în exercit area atribuțiilor ce îi revin, care funcțione ază pe
lângă Camera Notarilor Publici și care își desfășoară activitatea în condițiile legii (art. 48 din
Legea nr. 36/1995).
Regulamentul de organizare și mncționare a Curții de arbitraj, precum și orga nele de
conducere ale acesteia, se aprobă de Camere, pe baza regulamentului -cadru aprobat de
Consiliul Uniunii. Activitatea curților de arbitraj de pe lângă Camere se desfășoară conform
prevederilor Codului de procedură civilă, Regulamentului de organizare și funcționare și
Regulilor de procedură arbitrală stabilite de către Camere în baza regulamentului -cadru
aprobat de Consiliul Uniunii. Potrivit 48 alin. (8) din Legea nr. 36/1995, dispozițiile anterior
menționate se completeaz ă cu prevederile din Codul de procedură civilă referitoare la
arbitrajul institu ționalizat. Competența Curții de arbitraj este circumstanțiată de lege la litigiile
izvorâte din actele și procedurile notariale.

2.1.3. Uniunea Națională a Notarilor Publici din România

Notarii publici din România se constituie î n Uniunea Națională a N otarilor Publici5. Ea
reprezintă o organizație profesională cu personalitate juridică. Uniunea Națională a Notarilor

5 Uniunea Națională a Notarilor Publici din România este afiliată la Uniunea Internațională a Notariatului Latin,
care reunește notariate din peste 70 de țări (86 la sfârșitul anului 2013). UINL a fost fondată la Buenos Aires la
data de 2 octombrie 1948 la inițiativa nota rului argentinian Jose Adrian Negri, acordul de înființare fiind
semnat de 19 state de pe continenta l american și cel European. În UINL sunt reprezentate țări din Europa,
America și Asia. UINL întreține relații de colaborare și cu entități din țările de common law, state în care
instituția notariatului nu ex istă în forma sa tradițională.

18
Publici are ca scop „reprezentarea și apărarea intereselor profesionale ale membrilor săi și
acționează pentru asigurarea prestigiului și a uto rității profesiei de notar public” [art. 2 din
Statutul Uniunii Naționale a Notarilor Publici].
Pentru realizarea obiectivelor din domeniile sale de activitate, Uniunea are următoarele
funcții:
a) de strategie, prin transmiterea de propuneri la elaborare a de către Ministerul Justiției
a strategiilor în domeniul notarial;
b) de reglementare a activității, prin reglementări terțiare specifice, prin care se asigură,
în conformitate cu strategia adoptată, punerea în aplicare a legislației în domeniul
notarial și realizarea cadrului juridic subsidiar specific;
c) de reprezentare pe plan intern și internațional a notarilor publici;
d) de îndrumare, sprijin și control al notarilor publici, în aplicarea corectă a prevederilor
legale în domeniul notarial;
e) de administra re a patrimoniului propriu [art. 53 alin. (3) din Legea nr. 36/1995] .

Organele de conducere ale Uniunii sunt: Congresul notarilor publici, Consiliul Uniunii,
Biroul executiv al Consiliului Uniunii și Președintele.
Congresul este constituit din reprezenta nții notarilor publici, aleși de Adunarea generală a
fiecărei Camere, potrivit normei de un reprezentant la 10 notari publici în funcție, la care se
adaugă membrii Consiliului Uniunii, precum și vicepreședinții colegiilor directoare ale
Camerelor. El se în trunește în sesiuni ordinare și extraordinare. Congresul se întrunește în
sesiune ordinară, de regulă, anual și în sesiune extraordinară, la cererea Consiliului Uniunii
sau a Camerelor, dacă aceasta repre zintă cel puțin o treime din numărul notarilor publ ici.
Atribuțiile Congresului sunt determinate de art. 54 alin. (9) din Legea nr. 36/1995. Potrivit
acestui text, Congresul:
a) adoptă, prin hotărâre, completarea sau modificarea Statutului Uniunii și a Statutului
Casei de Asigurări a Notarilor Publici, cu exc epția modificărilor adoptate între
congrese de către Consiliul Uniunii, în condițiile art. 53 alin. (6);
b) adoptă Codul deontologic al notarilor publici, completările și modificările care i se
aduc în condițiile stabilite prin statut;
c) validează, prin hotărâr e, alegerea reprezentanților Camerelor și a supleanților
acestora în Consiliul Uniunii, în condițiile stabilite prin statut;
d) validează, prin hotărâre, alegerea, dintre membrii Consiliului Uniunii, a președintelui
și vicepreședinților, în condițiile stabili te prin statut;
e) validează, prin hotărâre, alegerea membrilor Consiliului de disciplină, în condițiile
stabilite prin statut;
f) dezbate probleme profesionale de interes general și adoptă, cu majoritate simplă,
rezoluții cu privire la problemele dezbătute;
g) aprobă raportul Consiliului Uniunii și al Comisiei de cenzori, execuția bugetară și
descărcarea de gestiune;
h) îndeplinește orice alte atribuții date în competența sa prin lege, regulament sau statut.

Congresul este legal constituit în prezența a două treimi d in numărul delegaților săi și
adoptă hotărâri cu majoritatea simplă a delegaților prezenți.
Legea nr. 36/1995 determină cu multă rigoare și modul de constituire și atribuțiile Consiliului
Uniunii Naționale a Notarilor Publici. Potrivit art. 56 alin. (1) d in lege, Consiliul Uniunii este
constituit din reprezentanții fiecărei Camere, aleși potrivit ur mătoarei norme de reprezentare:
a) un reprezentant, pentru Camerele cu până la 200 de notari publici în funcție;
b) 2 reprezentanți, pentru Camerele care au între 201 și 400 de notari publici în funcție;
c) 3 reprezentanți, pentru Camerele care au peste 400 de notari publici în funcție.

19
Odată cu alegerea reprezentanților, Camerele, aleg și supleanții acestora. Supleanții
înlocuiesc de drept reprezentanții Camerelor în C onsiliul Uniunii, ori de câte ori aceștia nu își
pot exercita mandatul.
Norma de reprezentare prevăzută de lege este una scăzută, întrucât numărul camerelor
care depășesc 200 de notari publici în funcție este și el relativ redus. Soluția este însă rațion ală
pentru că determină organizarea unui Consiliu funcțio nal, respectiv cu un număr optim de
membri.
Președinții Camerelor fac parte de drept din Consiliul Uniunii, cu drept de vot. Dintre
membrii Consiliului Uniunii se aleg președintele și 3 vicepreșed inți, în condițiile stabilite prin
statut. După alegerea președintelui și a celor 3 vicepreședinți, supleanții acestora devin
membri ai Consiliului Uniunii. Funcțiile de președinte, de prim -vicepreședinte și de
vicepreședinte sunt incompatibile cu funcțiil e de președinte al Camerei sau reprezentant în
Consiliul Uniu nii. Dintre cei 3 vicepreședinți, Consiliul Uniunii alege un prim -vicepreședinte,
în condițiile stabilite prin statut. Durata mandatului membrilor Consiliului Uniunii, al
președintelui, prim -vicepreședintelui și al vicepreședinților este de 4 ani.
Consiliul Uniunii se întrunește, de regulă, trimestrial în ședințe ordinare sau ori de câte ori
este nevoie, în ședințe extraordinare, la convocarea președintelui. Consiliul Uniunii este legal
constituit în prezența a două treimi din numărul membrilor săi și adoptă hotărâri cu votul
majorității simple a membrilor prezenți. În caz de egalitate de voturi, votul președintelui este
decisiv în adoptarea hotărârii.
Atribuțiile Consiliului Uniunii sunt detennin ate expres de art. 57 din Legea, nr. 36/1995.
Potrivit acestui text, Consiliul Uniunii are următoarele atribuții principale:
a) propune ministrului justiției actualizarea numărului de posturi. de notar public, notar
stagiar și posturile destinate concursului de schimbări de sedii;
b) propune ministrului justiției aprobarea regulamentului privind condițiile de
desfășurare a examenelor de dobândire a calității de notar public;
c) propune ministrului justiției onorariile minimale pentru actele și procedurile notarial e
îndeplinite în exercitarea funcției de către notarii publici, având în vedere
următoarele criterii:
1. timpul și volumul de muncă solicitată pentru îndeplinirea actului sau
proce durii;
2. natura, noutatea și dificultatea actului sau procedurii;
3. obținerea de da te și informații suplimentare sau conlucrarea cu experți
ori cu alți specialiști impusă de natura, obiectul, complexitatea și
dificultatea actului;
4. constrângerile de timp în care notarul este obligat de împrejurările
actului sau procedurii să acționeze pen tru a asigura servicii legale
performante;
5. termenele de arhivare a actelor și procedurilor notariale;
6. locul îndeplinirii actului sau procedurii;
7. răspunderea notarului public, prin raportare ș i la valoarea actului sau
proce durii;
d) stabilește cotele de cont ribuție ale birourilor notarilor publici la Cameră, precum și
cele ale Camerelor la Uniune, potrivit statutului acesteia;
e) reprezintă Uniunea, prin președintele Consiliului Vniunii, în raporturile cu terții, pe
plan intern și internațional;
f) adoptă modifi cările sau completările la Statutul Casei de Asigurări a Notarilor
publici și al Casei de Pensii a Notarilor Publici;
g) aprobă modificările și completările Statutului Uniunii între congrese, după
consultarea adunărilor generale ale Camerelor;
h) soluționează c ontestațiile împotriva hotărârilor Consiliului de disciplină;
i) adoptă, modifică și completează Regulamentul Consiliului de disciplină;

20
j) adoptă, modifică și completează Regulamentul de organizare și funcționare al
k) organizează, la nivel național, programe car e vizează alinierea practicilor notariale la
exigențele internaționale;
l) adoptă uzanțele profesionale potrivit Codului civil, republicat, cu modificările
ulterioare;
m) aprobă bugetul de venituri și cheltuieli, execuția bugetară și descărcarea anuală de
gesti une a președintelui;
n) stabilește, prin hotărâre, indemnizațiile reprezentanților Camerelor în Consiliul
Uniunii, a președintelui, prim -vicepreședintelui și vicepreședinților Consiliu lui
Uniunii, precum și ale membrilor Comisiei de cenzori, Consiliului de d isciplină,
Consiliului de administrație al Casei de Asigurări a Notarilor Publici, organelor de
conducere ale Institutului Notarial Român și indemnizațiile membrilor altor
organisme constituite la nivelul Uniunii;
o) acordă ordine, medalii și titluri, în co ndițiile stabilite prin statut;
p) aprobă sponsorizările și mecenatele;
q) acordă ajutoare notarilor publici, în limita sumelor aprobate în acest scop prin
bugetul de venituri și cheltuieli;
r) îndeplinește alte atribuții prevăzute de legislația în vigoare, statutul profesiei sau de
actele normative cu caracter intern.

Organul cu activitate permanentă este Biroul executiv al Consiliului Uniunii. El se
compune din 9 membri: președintele, prim -vicepreședintele, vicepreședinții și 5 membri, aleși
de Consiliul Uniunii dintre membrii săi. Președintele Uniunii este și președintele Consiliului
Uniunii și al Biroului executiv al Consiliului Uniunii.
Biroul executiv al Consiliului Uniunii se întrunește lunar în ședință ordinară și ori de câte
ori este nevoie, în ședințe extraordinare, la convocarea președintelui. Biroul executiv al
Consiliului Uniunii funcționează legal în prezența majorității membrilor săi și adoptă decizii
executorii cu majoritatea sim plă a voturilor celor prezenți.
Atribuțiile Biroului executiv sunt determinate de alt. 58 alin. (6) din Legea nr. 36/1995.
Potrivit acestui text Biroului executiv îi revin următoarele atribuții:

a) asigură activitatea permanentă a Consiliului Uniunii;
b) propune ministrului justiției numirea în funcție a notarului public, schimbarea sediului
biroului notarial, asocierea și încetarea asocierii, suspendarea și încetarea suspendării din
funcția de notar public, revocarea ori încetarea calității de notar public;

c) pregătește proiectele de documente care vor fi prezentate spre dezbatere și aprobare
Consiliului Uniunii;
d) elaborează proiectul raportului anual al activității Uniunii;
e) elaborează proiectul de buget anual al Uniunii, asigură gestionarea curentă a patrimo niului,
urmărește întocmirea bilanțului financiar -contabil și executarea bugetului;
f) asigură execuția bugetară și urmărește realizarea resurselor bugetului Uniunii;
g) organizează serviciile proprii ale Uniunii și aprobă organigrama și statul de funcții ale
personalului de specialitate și administrativ al Uniunii;
h) aprobă organigrama, statul de funcții și coordonează activitatea tuturor entităților
înființate în cadrul Uniunii;
i) aprobă proiectul de buget anual, execuția bugetară și descărcarea de gestiune a ent ităților
înființate în cadrul Uniunii;
j) acordă, suspendă și retrage birourilor notariale, la cerere sau din oficiu, licența de funcționare;
k) analizează raportul Consiliului de disciplină al Uniunii și propune măsurile ce se impun;
l) analizează sinteza contro lului profesional administrativ întocmită de corpul de control al
Uniunii și propune măsurile ce se impun;

21
m) rezolvă conflictele de competență dintre notarii publici din Camere diferite;
n) coordonează activitatea de creare și funcționare a sistemului și rețel elor de informatizare
între Uniune și Camere, precum și la nivelul birourilor notariale, potrivit programelor
proprii și celor derulate în cooperare cu notariatele Europene;
o) coordonează atât activitatea Centrului Național de Administrare a Registrelor Naț ionale
Notariale, denumit în continuare CNARNN, cât și registrele naționale notariale privind
evidența actelor și procedurilor no tariale și adoptă actele norma tive necesare funcționării
acestora;
p) soluționează, la solicitarea președintelui Uniunii, sesizări le formulate împo triva
notarilor publici sau împotriva Camerelor;
q) acceptă donațiile și legatele făcute Uniunii;
r) asigură ducerea la îndeplinire a hotărârilor Congresului și ale Consiliului Uniunii și
supraveghează executarea acestor hotărâri de către Ca mere și notarii publici, adoptând
decizii corespunzătoare;
s) îndeplinește alte atribuții prevăzute de lege, regulament, statut și de actele normative cu
caracter intern.

Președintele Uniunii este și președintele Consiliului Uniunii și are următoarele atri buții:
a) reprezintă Uniunea pe plan intern în raporturile cu autoritățile publice din România,
cu organizațiile guvernamentale și neguvernamentale, cu cele profesio nale, iar în
plan extern, cu organizațiile naționale și internaționale ale notarilor publici și
oriunde va fi invitat oficial în calitate de președinte;
b) ordonanțează cheltuielile bugetare ale Uniunii; președintele poate delega această
atribuție prim -vicepreședintelui;
c) convoacă și conduce ședințele Congresului, Consiliului Uniunii și ale
a) Biroului e xecutiv al Consiliului Uniunii;
d) angajează personalul de specialitate și administrativ al Uniunii, cu respectarea
organigramei și statului de funcții, aprobate de către Biroul executiv al Consiliului
Uniunii;
e) exercită, în condițiile legii, acțiunea discipli nară împotriva notarilor publici;
f) îndeplinește orice alte atribuiții prevăzute de lege, regulament, statut și alte acte
normative.
În absență, președintele este înlocuit de prim -vicepreședinte, iar dacă acesta din urmă
lipsește, de unul dintre vicepreședin ții delegați în acest sens de președinte. prim –
vicepreședintele și vicepreședinții reprezintă Uniunea, în limitele mandatului acordat de
președinte (art. 59 din Legea nr. 36/1995).
Pentru realizarea sarcinilor sale, președintele Uniunii emite dispoziții ob ligatorii.
Impotriva dispoziției președintelui se poate formula plângere, în termen de 15 zile de la
comunicare, la Biroul executiv al Consiliului Uniunii. Decizia Biroului executiv al Consiliului
Uniunii poate fi atacată la instanța de judecată competentă , în condițiile legii (art. 176 din
Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 36/1995).
Consiliul Uniunii constituie și următoarele comisii permanente:
a) Comisia pentru stabilirea numărului notarilor publici, a numărului notarilor stagiari și
a tariful ui onorariilor minimale pentru serviciile prestate de notarii publici;
b) Comisia de învățământ și formare profesională a notarilor publici;
c) Comisia de control al activității notarilor publici, de unificare a practicii notariale și
de aplicare unitară a legii ;
d) Comisia de organizare a colaborării interne și externe;
e) Comisia de disciplină, mediere și deontologie profesională;
f) Comisia de pregătire a congreselor și reuniunilor cu caracter științific;
g) Comisia pentru activitatea financiară, statistică și logistică.
Statutul legitimează Consiliul să înființeze și alte comisii speciale (art. 23 din Statut).

22
Componența comisiilor permanente se stabilește de Consiliul Uniunii pe baza acordului
prealabil al notarilor publici propuși, urmărindu -se, pe cât posibil, ca memb rii fiecărei comisii
să fie desemnați astfel încât să fie reprezentate toate camerele. Comisiile permanente își
desfășoară activitatea continuu pe baza unor norme proprii aprobate de Consiliul Uniunii.
În cadrul Uniunii Naționale a Notarilor Publici funcți onează și o casă de asi_ gurări pentru
garantarea responsabilității civile a notarilor publici. Statutul Casei de Asigurări este aprobat
de Uniunea Națională a Notarilor Publici. Asigurarea de răs_ pundere civilă a notarilor publici
este obligatorie, notar ii publici fiind ținuți să încheie contractul de asigurare înainte de
începerea activității (art. 60 din Legea nr. 36/1995).
Casa de Asigurări este condusă de un consiliu de administrație numit de către Consiliul
Uniunii dintre notarii publici propuși de către Camere. Consiliul de administrație este condus
de un președinte, desemnat dintre membrii acestuia de către Consiliul Uniunii [art. 179 alin.
(2) din Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 36/1995].
Uniunea Națională a Notarilor Publici are și o Casă de Pensii autonomă de sistemul
public. Ea funcționează pe baza unui regulament propriu, adoptat de Uniunea Națională a
Notarilor Publici (Hotărârea nr. 59 din 28 iunie 2013). În sistemul notarial de pensii vârsta
standard de pensionare este de 70 d e ani, iar perioada minimă de cotizare pentru obținerea
dreptului la pensie pentru limită de vârstă este de IO ani [art. 8 alin. (3) și (4) din
Regulamentul de organizare și funcționare a Casei de Pensii].
În cadrul Uniunii Naționale a Notarilor Publici fu ncționează și Institutul Notarial Român,
denumit în continuare INR, entitate de interes public cu personalitate juridică. INR asigură
perfecționarea activității notariale, pregătirea profesională inițială și, după caz, continuă a
notarilor publici și a not arilor stagiari, a altor specialiști, a personalului de specialitate al
birourilor notariale, al Camerelor și al Uniunii, având dreptul de a elibera diplome sau
certificate de absolvire recunoscute de instituțiile publice și private abilitate [art. 61 alin . (2)
din Legea nr. 36/1995].
INR organizează, la solicitarea Consiliului Uniunii, examenul de definitivat, concursul de
admitere în funcția de notar public pentru persoanele care au cel puțin 6 ani vechime într -o
funcție de specialitate juridică, în condi țiile legii și ale regulamentului de organizare și
desfășurare a acestora, aprobat de ministrul justiției, la propunerea Consiliului Uniunii. De
asemenea, INR are și competența de a organiza, la solicitarea Consiliului Uniunii, concursul
de schimbare de se diu.
Menționăm că INR este condus de un Consiliu director. Membrii Consiliului director sunt
numiți în condițiile stabilite prin statutul și regulamentul INR -ului. În subordinea
președintelui INR funcționează un Consiliu științific în condițiile stabilite prin statutul și
regulamentul INR -ului (alt. 185 din Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 36/1995).
În cadrul Uniunii funcționează și Centrul Național de Administrare a Registrelor
Naționale Notariale. Acesta se organizează și funcționează în con dițiile stabilite de
regulamentul acestuia, aprobat în condițiile legii, de către Biroul executiv al Consiliului
Uniunii. CNARNN este condus de o Comisie de experți, formată din notari publici și
specialiști. Membrii Comisiei de experți sunt numiți de cătr e Biroul executiv al Consiliului
Uniunii. Comisia de experți este condusă de un președinte, desemnat dintre membrii săi de
către Biroul executiv al Consiliului Uniunii.

2.2. Organizarea , funcționarea și evidența biroului individual notarial și a societăț ii
profesionale

Biroul notarial reprezintă structura organizatorică de bază a activității notariale. Este locul
unde se prestează activitatea notarială, în formele și cu respectarea procedurilor prevăzute de

23
lege. De aceea, legea impune obligații privitoa re la organizarea și funcționarea birourilor
notariale.
Pentru desfășurarea corespunzătoare a activității, sediul biroului notarial trebuie să
îndeplinească următoarele condiții:
a) să asigure accesul liber și neîngrădit al publicului la serviciul notarial;
b) întregul spațiu să fie folosit pentru desfășurarea activității notariale sau a altor
activități compatibile, conform legii, cu profesia de notar public;
c) să aibă cel puțin o încăpere pentru desfășurarea serviciilor de secretariat și de primire
a beneficia rilor serviciilor notariale, o încăpere pentru desfășurarea activității de
notar public, cu asigurarea confidențialității discuției cu părțile, un spațiu de arhivă
corespunzător, care să asigure securitatea și siguranța arhivei;
d) să aibă avizele necesare de sfășurării activității și lucrului cu publicul;
e) să fie dotat cu sisteme de siguranță și antiefracție sau personal de pază;
f) să aibă expuse, la loc vizibil, firma și programul de lucru;
g) să aibă afișată, în interiorul biroului, la loc vizibil, licența de fu ncționare;
h) să aibă dotările tehnice și infrastructura necesare prevăzute de lege (art. 98 din
Regulamentul de aplicare a Legii nr. 36/1995).
În situația în care în cadrul biroului notarial funcționează mai mulți notari publici asociați,
fiecare își exerci tă personal profesia și răspunde individual pentru activitatea sa. Prin urmare,
în mod firesc notarii publici desfășoară o activitate proprie și răspund tot astfel pentru actele
îndeplinite. Răspunderea individuală la care se referă art. 99 din Regulament, poate fi
determi nată de încălcarea obligațiilor profesionale ale notarului în cauză. Raporturile civile
dintre notarii asociați sunt supuse regimului juridic al contractelor de societate civilă.
Notarul public sau, în cazul societății profesionale, notar ul public stabilit prin contractul
de societate încheie contractele de muncă cu angajații biroului și stabiIește, prin fișa postului,
atribuțiile care le revin (art. 100 din Regulament). Aceste contracte sunt cârmuite de regulile
dreptului muncii.
Biroul notarului public funcționează în toate zilele lucrătoare. Programul de funcționare se
afișează la loc vizibil și accesibil publicului.
Pentru funcționarea corespunzătoare a biroului notarial este obligatorie și organizarea unei
evidențe riguroase. Aceasta este n ecesară atât pentru conservarea și materializarea activității
notariale, cât și pentru, exercitarea controlului profesional prevăzut de lege.
În acest sens, alt. 102 din Regulament impune ob ligativitatea organizării urmă toarelor
registre, care se vor ține pe suport de hârtie:
a) registrul general notarial;
b) opisul registrului general;
c) registrul de succesiuni;
d) opisul registrului de succesiuni;
e) registrul de termene succesorale;
f) registrul de depozite;
g) registrul de proteste;
h) registrul de consultații juridice notariale;
i) registrul de traduceri, care se ține de către birourile care au interpreți și traducători
autorizați angajați;
j) registrul de divorțuri;
k) opisul registrului de divorțuri;
l) registrul de corespondență;
m) registrul de evidență a specimenelor de semnătur ă și a parafelor interpreților și
traducătorilor autorizați, depuse la biroul notarial;
n) registrul unic de control, în care organele abilitate de lege pentru efectuarea
controlului, inclusiv controlul profesional administrativ, vor înscrie perioada și
obiec tivele controlului;

24
o) registrele financiar -contabile prevăzute de legislația în materie;
p) registrele pentru evidența activității arhivistice prevăzute de lege.

Modul de completare a registrelor mai sus menționate este determinat prin Normele
speciale adop tate în acest scop.
În conformitate cu prevederile Regulamentului, fiecare birou notarial este obli gat să
organizeze depozitarea și conservarea arhivei. Evidența și arhivarea actelor notariale prezintă
o importanță pafticulară. Ele fac posibilă conservare a actelor notariale și permit realizarea
unui control adecvat asupra activității desfășurate În cadrul fiecărui birou notarial. Evidența
actelor notariale prezintă impołtanță și pentru părți. Acestea pot să consulte actele notariale și
să solicite un dupli cat în caz de pierdere sau dispariție a actului propriu.
Datorită rolului și impońanței sale, art. 134 alin. (l) din Legea nr. 36/1995 dispune că
arhivele notariale sunt proprietatea statului.
La nivelul Uniunii funcționează următoarele registre:
a) Registr ul național notarial de evidență a succesiunilor (RNNES), în care se
înregistrează cauzele succesorale privind cetățenii români, străini sau apatrizi cu
ultimul domiciliu în străinătate, de pe urma căr ora au rămas bunuri în România;
b) Registrul național nota rial de evidență a liberalităților (RNNEL), în care se
înregistrează toate actele de donație, dispozițiile testamentare, revocarea lor' precum și
retractarea revocării acestora;
c) Registrul național notarial de evidență a opțiunilor succesorale (RNNEOS), în care se
înregistrează toate actele notariale referitoare la acceptarea, respectiv
d) Registrul național notarial de evidență a procurilor și revocărilor acestora (RNNEPR),
în care se înregistrează procurile/mandatele date în scopul încheierii de acte și
îndep linirii de proceduri notariale, precum și actele de revocare a acestora;
e) Registrul național notarial al regimurilor matrimoniale (RNNRM), în care se înscrie,
pentru opozabilitate față de terți, regimul matrimonial ales de soți;
f) Registrul național notarial de evidență a creditorilor persoanelor fizice și a opozițiilor
la efectuarea partajului succesoral (RNNEC), în care se înscriu, pentru opozabilitate
față de terți, cererile creditorilor cu privire la creanțele pe care le au față de o persoană
fizică. Lege a permite și înființarea de către Uniunea Națională a Notarilor Publici și a
altor registre necesare bunei funcționări a activității notariale.

2.3. Natura juridică a biroului notarului public și a activității notariale

Sub imperiul vechii organizări n otariale s -a considerat, de către majoritatea autorilor,
că notariatul este un o rgan al administrației de stat6. S-a argumentat că relevant într -o
asemenea caracterizare este faptul că activitatea notarială nu are un caracter jurisdicțional, iar
„control ul și îndrumarea activității notariale aparține Ministerului Justiției, ca organ cen tral al
administrației publice”7.
În mod izolat s -a acreditat și opinia potrivit căreia notariatul are o competență jurisdicțională
și face parte din s istemul organelor jur isdicționa8. Această opinie a rămas izolată în literatura
noastră de specialitate și ea a constituit mai degrabă ecoul unei soluții jurisprudențiale. O atare
calificar e este contrară atribuțiilor și naturii activității notariale. In sistemul legislației
anterioare organele notariale nu puteau fi incluse decât în sistemul organelor cu atribuții
administrative.

6 A. Hilsenrad, D. Rizeanu, C. Zirra, op. cit., p. 55.
7 M. Ionescu, Din nou despre natura juridică a notariatului de stat, în S.D.R. nr. 3/1993,
p. 245.
8 C. Bonea, Natura juridică a Notariatului de Stat, în S.D.R. nr. 3/1993, p. 243.

25
Noua reglementare a activității notariale diferă fundamental de vechea structură notarială. În
prezent, notarii publici sunt organizați în birouri no tariale, iar titularul aces tuia nu este
funcționar de stat9; notarul public exercită atribuțiile unei profesii liberale.
Biroul notarial se înfățișează ca o instituție de drept privat, iar nu ca un organ al administrației
de stat. El are un caracter aut onom, independent față de toate celelalte autorități publice.
Această autonomie rezultă, în termeni neechivoci, din dispozițiile Legii nr. 36/1995.
Potrivit art. 3 din Legea nr. 36/1995: „Notarul public este învestit să îndepli_ nească
un serviciu de interes public și are statutul unei funcții autonome". Dispo_ zițiile citate pot
determina natura juridică atât a birouril or, cât și a activității nota riale. Cu toate că legea se
referă la statutul notarului public, care exercită o funcție autonomă, aceeași califi care trebuie
atribuită și biroului notarial. AUtonomia biroului notarial decurge, în mod evident, din noul
statut al notarului public.
Biroul notarial și titularul acestuia sunt independenți față de orice altă atitoritate
publică. În opinia noastră consid erarea biroului not arial ca un organ administrativ ar fi o
eroare. Este adevărat că activitatea notarială se organizează sub controlul Ministerului
Justiției. Avem în vedere, în primul rând, atribuțiile Ministerului Justiției privitoare la
evidența birour ilor de notari publici, stabilirea numărului de notari publici și al birourilor în
care aceștia își desfășoară activitatea, numirea, suspendarea, revocarea ori încetarea calității
de notar public. Majoritatea acestor atri_ buții se îndeplinesc de Ministeru l Justiției la
propunerea Consiliului Uniunii Naționale a Notarilor Publici. În al doilea rând, ministrul
justiției poate ordona controlul activității notarilor publici prin inspectori generali de
specialitate.
Existența unui control asupra activității not ariale ar putea acredita ideea unei
subordonări administrative și a unei dependențe a birourilor notariale față de organele
Ministerului Justiției. De altfel, expressis verbis, art. 157 alin. (2) din Legea nr. 36/1995 se
referă la controlul „profesional ad ministrativ” al activității notarilor publici. Totuși, potrivit
art. 159 alin. (l) din Legea nr. 36/1995: „Controlul profesional administrativ se exercită de
către Uniunea Națională a Notarilor Publici prin consiliul său de conducere". Acest control
este integral și vizează atât aspectele organizatorice, cât și „calitatea actelor și lucrărilor
încheiate de notarii publici". Rezultă, așadar, că sarcina de exercitare a controlului
„profesional administrativ” revine Uniunii Naționale a Notarilor Publici. De a ltfel, observăm
că art. 159 alin. (3) din Legea nr. 36/1995 vizează generic „controlul activității notarilor
publici” (ordonat de ministuljustiției), iar nu controlul „profesional administrativ".
Aceleași sintagme — controlul activității și controlul profe sional administrativ — sunt
folosite de legiuitor și în Regulamentul de punere în aplicare a Legii notarilor publici și a
activității notariale nr. 36/1995. Referindu -se la controlul exercitat de ministrul justiției, art.
86 din Regulament statuează că el privește, în principal, respectarea legii în activitatea
profesională a notarilor publici, ținerea corectă a registrelor, conservarea arhivei, precum și
conduita notarului public în îndeplinirea atribuțiilor sale.
Din enunțarea principiilor de mai sus re zultă că legea reglementează un control
profesional administrativ în cadrul unei profesii liberale și un control de legalitate, acesta din
urmă fiind exercitat de organele Ministerului Justiției. Organizarea prin lege a controlului
menționat nu implică, c u necesitat e, existența unor raporturi de subordonare strict
administrativă. Notarul, la fel ca și judecătorul, este independent, în realizarea activității sale,
și se supune numai legii.
Controlul este determinat de importanța funcției realizate de notar ul public. sub acest
aspect reglementarea actuală consacră concepția conform căreia activitatea notarială este una
de interes public. Soluția rezultă dintr -o multitudine de dispoziții legale, dintre care cea mai

9 A se vedea, în sensul considerări i notarului public ca funcționar public, C. Murzea, E Poenaru, Procedura
succesorală notarială, Ed. C.H. Beck, București, 2006, p. 13 -15.

26
semnificativă este consacrată în art. 3 din Legea nr. 36/1995, text ce se referă la îndeplinirea
de către notar a unui „serviciu de inte –
res public". O conotație asemănătoare are și dispoziția înscrisă în art. 7 din Legea nr.
36/1995. Potrivit textului amintit: „Actul îndeplinit de notarul publi c, purtând sigiliul și
semnătura acestuia, este de autoritate publică și are forța probantă și, după caz, forța
executorie prevăzute de lege".
Prin urmare, actele îndeplinite de notar au trăsăturile constitutive ale celor de
„autoritate publică". Aceast ă împrejurare rezultă și din acele dispoziții legale care sunt de
natură să protejeze activitatea notarială și să -i garanteze prestigiul caracteristic unei funcții
publice. Printre aceste dispoziții legale menționăm pe cele refe ritoare la: învestirea în f uncție
a notarilor publici și depunerea jurământului prevăzut de lege; statutul notarilor publici;
evidența și arhiva activității notariale. Astfel, deși notarul public exercită o profesie liberală,
el este învestit în funcție de ministrul justiției, la p ropunerea Consiliului Uniunii Naționale a
Notarilor Publici. În ceea ce privește statutul notarului public, art. 3 alin. (4) din Legea nr.
36/1995 dispune că „In exercitarea profesiei și în legătură cu aceasta, notarul public este
protejat de lege".
În con siderarea actelor îndeplinite de notarii publici, legea impune și unele exigențe
riguroase privitoare la evidențele birourilor notariale și la arhiva acestora. Am prezentat
anterior evidențele biroului notarial. Ne limităm, în acest context, să precizăm că legea
impune și organizarea unei evidențe financiar -contabile pentru activitatea desfășurată de
biroul notarial. De asemenea notăm că, potrivit art. 134 alin. (1) din Regulament, arhivele
notariale sunt proprietatea statului.
Dispozițiile și regulile an alizate în rândurile precedente ne oferă panorama unei
instituții juridice specifice. Pe de o parte, din punct de vedere organizatoric, ne aflăm în
prezența unei structuri — biroul notarial — constituite pe principii private, determinate de
necesitatea org anizării unei profesii liberale. Dar, pe de altă parte, activitatea desfășurată de
biroul notarial este una de autoritate publică. Legea nr. 36/1995 conține doar o precizare
generică privitoare la caracterul de „autoritate publică” a actului îndeplinit de notarul public.
Activitatea notarială se materializează, în esență, în actele îndeplinite de notarul public. Prin
urmare, în mod incontestabil, activitatea notarială are aceeași natură; ea este o activitate „de
autoritate publică".
O întrebare stăruie însă și sub imperiul noii reglementări: activitatea notarială este de
natură administrativă sau judiciară? Activi tatea notarială este esențialmente necontencioasă10.
Un atare caracter a fost recunoscut în mod constant în literatura noastră de specialitate, ch iar
și procedurii succesorale notariale11.
Activitatea notarială nu poate fi considerată ca fiind de natură judiciară sau jurisdicțională.
Într-adevăr, de natura activității de jurisdicție este existența unei pretenții, deci a unui litigiu
între părți cu in terese contrare, și a unei hotărâri care soluționează diferendul cu autoritatea
caracteristică lucrului judecat. Or, nici unul dintre atributele menționate nu se regăsesc în
cadrul actului notarial. Este, prin urmare, evident că notarul nu pronunță dreptul ; el ap lică

10 A se vedea A. Hilsenrad, D. Rizeanu, C. Zirra, op. cit., p. 12; I. Leș, Organizarea sistemului judiciar, a
avocatur ii și a activității notariale, Ed. Lumina Lex, București, 1997, p. 238; V.M. Ciobanu, Tratat teoretic și
practic de procedură civilă, vol. II, Ed. Național, București, 1997, p. 632; G. Boroi, Codul de procedură civilă
comentat și adnotat, vol. I, Ed. AII B eck, București, 2001, p. 27; M. Ionescu, op. cit., p. 246; T. Popescu,
Caracterul procedurii succesorale notariale și probleme legate de natura juridică a certificatului de moștenitor, în
R.R.D. nr. 12/1970, p. 16.
11 I. Stoenescu, op. cit., p. 479; G. Boro i, op. cit., p. 26; V. Cristodulo, P.C. Vlachide, Probleme de drept
privitoare la caracterul procedurii succesorale notariale și la natura juridică a certificatului de moștenitor, în L.P.
nr. 2/1959, p. 43; A. Hilsenrad, D. Rizeanu, C. Zirra, op. cit., p. 182; I. Stoenescu, S. Zilberstein, loc. cit., p. 175.

27
normele juridice în cadrul unor proceduri specifice și având esenția lmente un caracter
necontencios12.
Sub aspectul conținutului, actele notariale au un caracter special; ele păstrează unele din
caracteristicile actului administrativ, fiind acte de autoritate. Specificul actelor notariale rezidă
în faptul că aceste acte de autoritate se emit de către o instituție de drept privat. Tocmai de
aceea și alți autori remarcă că funcția de notar public are un caracter dublu, notarul public
fiind „pe de o parte, titular al unui serviciu de interes public ș i, pe de altă parte, un liber
profesionist13. În dreptul francez notarul public este co nsiderat ca un „ofițer public”.14

12 A se vedea, pentru caracterizarea activității notariale ca una realizată în cadrul unei jurisdicții necontencioase,
Gh. Dobrican, Natura juridică a procedurilor notariale și a instituției notarului public, în Dreptul nr. 4/2000, p.
98-102.
13 O. Rădulescu, P.I. Rădulescu, M.A. Rădulescu, op. cit., p. 13. A se vedea, de asemenea, V.M. Ciobanu, op.
cit., p. 659.
14 A se vedea, în acest sens: J. Yaigre, J.F. Pillebout, op. cit., p. 2. A se vedea în sensu l considerării notarului ca
un „funcționar public” art. I din Legea organică a Notariatului spaniol din anul 1862. A se vedea în același sens
art. I din Legea notarială italiană din 13 februarie 1913 și art. I din Legea notariatului din 23 februarie 1983 a
cantonului elvețian Ticino.

28
Capitolul 3
STATUTUL NOTARULUI PUBLIC

3.1. Caracterul l iberal al activității notarilor publici și incompatibilități

Notarul își exercită atribuțiile ce -i sunt conferite prin Legea nr. 36/1 995 nu în baza
unui contract de muncă, ce presupune un raport de subordonare, ci în temeiul statutului
funcției sale. Ace l statut, stabilit în Capitolul IV, este structurat în cadrul a două secțiuni:
– drepturile notarilor publici;
– îndatoririle și răspunderile notarilor publici.
Notarul public, ca orice alt liber profesionist, are dreptul să încaseze, pentru serviciile
prestat e, onorarii (art. 32), ale căror limite sunt stabilite, cu aprobarea ministrului justiției, de
către Consiliul Uniunii Naționale a Not arilor Publici [art. 28 lit. c)] .
Menționăm că, deși nu se încheie un înscris în acest sens, este evident că raportul
juridic dintre notarul public și partea ce solicită îndeplinirea unui act notarial are ca temei un
contract civil. Nefiind funcționar public, dreptul la concediu de odihnă al notarului se exercită
în condițiile stabilite prin statut.
Notarul public beneficiază de drepturile de asigu rare, dar exclusiv în baza contribuției
proprii la sistemul asigurărilor de stat (art. 34).
În statutul notarului public lipsesc, în mod logic, o serie dintre obligațiile specifice
funcționarilor publici, considerate în raportul aces tora cu instituția. Având în vedere că
notarul public, în exercitarea atribuțiilor cu care a fost învestit, intră în raporturi juridice de
drept civil cu persoanele fizice și juridice beneficiare ale unor prestații notariale/ cele mai
multe dintre obligați ile sale sunt stabilite față de aceste persoane. De exemplu, obligația
păstrării secretului profesional cu privire la faptele și actele despre care a luat cunoștință în
cadrul activității sale, cu excepția cazurilor în care legea sau părțile interesate îl eliberează de
această obligație, este extinsă la personalul angajat al birourilor notariale (art. 36).
Alte obligații statutare ale notarului public au fost edictate în interesul bunei
funcționări a activității notariale, ca, de exemplu, interdicț \a ca not arul să absenteze mai mult
de 5 zile consecutiv, fără a asigura funcționalitatea biroului său, în condițiile legii (art. 37).
În sfârșit, menționăm că Legea nr. 36/1995 stabilește anumite incompatibilități între
funcția de notar public și desfășurarea acti vități salariate și a unor anumite activități
comerciale, direct sau prin interpus (art. 35). Cu titlu de excepție, prevederile art. 35 lit. a) din
lege admit ca notarul public să desfășoare anumite activități și să dețină anumite funcții, și
anume:
– activi tăți didactice universitare;
– activități literare și artistice;
– calitatea de deputat și senator ori cea de consilier în consiliile județene sau locale, pe
durata mandatului.
De asemenea, notarul public nu poate avea calitatea de asociat într -o societate în nume
colectiv, de asociat comanditat în societățile în comandită simplă sau pe acțiuni, administrator
al unei societăți cu răspundere limitată, președinte al unui consiliu de administrație, membru
al consiliului de conducere, director general sau director al unei societăți pe acțiuni,
administrator al unei societăți comerciale.
În situațiile în care notarul încalcă interdicțiile de incompatibilitate stabilite prin art. 35
din Legea nr. 36/1995, sancțiunea este aceea a suspendării sale din funcția de notar p ublic
[art. 24 alin. (1) lit. a)] .
Există și situații în care notarul este oprit a îndeplini anumite acte, și anume atunci
când în cauză figurează ca părți sau interesați în orice calitate el, soțul, ascendenții sau
descendenții lor sau când este repreZent antul legal ori împuternicitul unei părți care participă
la procedura notarială (art. 56 din Legea nr. 36/1995). Actele îndeplinite sunt lovite de
nulitate. Putem observa că motivele care îl împiedică pe notar să Îndeplinească anumite acte

29
se aseamănă cu c ele prevăzute de art. 27 C. Proc. civ. (mai puțin rudenia), dar rațiunea este
comună, și anume aceea de a se asigura imparțialitatea notarului față de clienții săi.

3.2. Caracterul autonom al activității notarului. Controlul activității sale

Notarul pu blic exercită un serviciu de interes public în regim de autonomie. Acest
statut autonom al funcției sale este configurat prin art. 30 din Legea nr. 36/1995, în virtutea
căruia „notarii configurat publici prin exercită personal profesiunea și se b ucură de s tabilitate
în funcție neputând fi mutați în altă localitate fără acordul lor", completat de art. 3 din aceeași
lege, care dispune: „notarul public ( …) are statutul unei funcții autonome".
Caracterul autonom al funcției de notar public presupune indepen dența de care se
bucură acesta, în exercitarea atribuțiilor sale profesio nale supunându -se numai legii.
Autonomia funcțională a notarului public prezintă unele similitudini cu independența
judecătorilor, care „sunt independenți și se supun numai legii” (art. 1 24 din Constituția
României), dar se deosebește de aceasta p rin faptul că activitatea nota rială nu are un caracter
jurisdicțional, ci unul administrativ. Autonomia funcției de notar public este menită să
împiedice orice ingerință în activitatea notarului p ublic de întocmire a actelor juridice și de
îndeplinire a procedurilor prevăzute de lege, indiferent de unde ar proveni. Principiul
stabilității în funcție a notarilor publici, aidoma celui al inamovibilității judecătorilor, este
menit să garanteze echitat ea și imparțialitatea în decizii a notarilor publici, într -un cuvânt,
independența acestora.
Desfășurându -și activitatea în regim de independență, notarii sunt supuși unui control
judecătoresc și unui control profesional exercitat de organele abilitate în acest scop.
Controlul exercitat de organele judecătorești asupra actelor notariale, consacrat prin
dispozițiile art. 99 și art. 100 din Legea nr. 36/1995, nu infirmă, ci, dimpotrivă, confirmă
principiul autonomiei funcționale a notarului public.
O primă mo dalitate de exercitare a controlului judecătoresc este introducerea unei
acțiuni în anulare de către partea interesată, prin care se solicită anularea unui act îndeplinit de
notar (certificat de moștenitorł act autentic etc.). Soluționarea acțiu nii în anul are este de
competenț a judecătoriei în raza teritorială în care este situat biroul notarial emitent al actului.
Hotărârea pe care o va pronunța instanța este obligatorie pentru notar și în cazul anulării
actului emis de acesta, el va fi desființat și lipsi t de orice efect.
O altă modalitate de exercitare a controlului judiciar este aceea a plângerii pe care o
face partea împotriva încheierii notarului de respingere a cererii de îndeplinire a unui act
notarial. Ea poate fi introdusă în termen de 10 zile de l a data când partea a luat cunoștință de
încheierea de respingere, la judecătoria în circumscripția căreia își are sediul biroul notarial de
la care a emanat încheierea de respingere. Plângerea se depune la biroul notarial respectiv,
care o va înainta insta nței competente împreună cu dosarul cauzei, care, după îndeplinirea
procedurii de judecată, fie va respinge plângerea, fie va hotărî modul în care notarul va urma
să întocmească actul respectiv.
Controlul profesional administrativ al activității notarilor se exercită de către Uniunea
Națională a Notarilor Publici, prin Consiliul său de conducere, care, la rândul său, poate
delega să efectueze controlul Colegiul director al Camerei Notarilor, și de către Ministerul
Justiției care, de asemenea, poate delega s ă efectueze controlul inspectorii săi de specialitate.
Acest control poate avea ca obiectiv – conform art. 101 a lin. (1) din Legea nr. 36/1995
– organizarea Camerelor Notarilor Publici și a birourilor notarilor publici și calitatea actelor și
lucrărilor în cheiate de notarii publici. Controlul exercitat de U.N.N.P. prin Colegiul director
se exercită la fiecare cameră a notarilor publici în mod periodic, cel puțin o dată la doi ani.
Acest control nu poate fi asimilat întru totul cu controlul ierarhic exercita t de autoritățile
administrative față de unitățile aflate în subordinea lor, fiindcă notarul este titularul unei
funcții auto nome și, deci, nu poate viza modul de organizare a muncii notariale, în schimb, el
se poate referi la legalitatea lucrărilor întoc mite de notar și la modul ținerii evidenței și

30
păstrarea arhivei (care, după cum am amintit deja, este proprietatea statului). În urma
efectuării controlului, față de constatările acestuia, care uneori pot cuprinde propuneri de
sancționare disciplinară, no tarul poate face obiecții scrise, care se vor atașa la dosarul actului
de control (art. 1 16 din regulament).
Controlul exercitat de Ministerul Justiției prin inspectorii generali de SPecialitate se
poate efectua oricând și privește respectarea legii în ac tivitatea profesională a notarilor
publici, ținerea corectă a registrelor de 'vidență a activității, modul conservării arhivei și
conduita notarului în îndeplinirea atribuțiilor sale.

3.3. Răspunderea notarului public

3.3.1 Răspunderea disciplinară

Răspunderea disciplinară a notarului public este firească, din moment ce îndeplinește
un serviciu de interes public, și ea este mentată amănunțit de Legea nr. 36/1995 și
Regulamentul de aplicare a acesteia. Astfel, art. 39 din legeą amintită stipulează că
răspunderea disciplinară este antrenată atunci când notarul se face vinovat de întârziere sau
neglijență în efectuarea lucrărilor; când lipsește nejus_ tificat de la birou; când nu respectă
secretul profesional și când are un comportament care aduce atingere onoarei sau probității
profesionale.
În legătură cu prima situație care atrage răspunderea disciplinară, este de menționat că
art. 37 alin. (1) din legea amintită prevede că notarul public „nu poate absenta mai mult de 5
zile consecutiv, fără a asigura fun cționalitatea biroului său". Celelalte situații prevăzute de art.
39 acoperă o plajă largă de împrejurări cu rezonanță atât de ilegalitate, cât și de imoralitate.
Sancțiunile disciplinare prevăzute de art. 41 din legea amintită sunt: a) observația
scrisă; b) amenda; c) suspendarea din funcție pe o durată de maximum 6 luni și d) excluderea
din profesie. Cea mai gravă dintre aceste sancțiuni este excluderea din profesie, cu atât mai
mult cu cât nu există o procedură de reabilitare a celui exclus, sancțiunea fiind considerată
definitivă, iar postul devenind vacant.
Soluționarea abaterilor disciplinare revine Consiliului de disciplină al U.N.N.P.,
alcătuit din 15 membri, câte unul din fiecare cameră, desemnați de adunările generale ale
acestora, pe o durată de 4 ani. El judecă în complet format din trei membri, președintele
completului fiind desemnat de către președintele Consiliului de disciplină. Este de subliniat
aspectul că acest Consiliu de disciplină își desfășoară activitatea în mod independent și nu se
subordonează Consiliului Uniunii [art. 59 alin. (3) din statut].
Titularul acțiunii disciplinare, adică acela care o exercită, este Colegiul director al
Camerei Notarilor Publici, care poate fi sesizat de către Ministerul Justiției sau de către
organele de control ale Consiliului Uniunii sau se poate autosesiza. Conform prevederilor art.
31 din regulament, acțiunea disciplinară poate fi exercitată în termen de 60 de zile de la data
când Colegiul a luat cunoștință de producerea abaterii. În cazul în care abat erea poate atrage
suspendarea din funcție sau excluderea din profesie este obligatorie efectuarea unei cercetări
prealabile [art. 40 alin. (2) din Legea nr. 36/1995]. În aceste cazuri, este obligatorie și
audierea notarului, care este' îndreptățit să ia cu noștință de conținutul dosarului și să își
formuleze apărarea [art. 40 alin. (3) din Legea nr. 36/19951.
Considerăm judicioase observațiile profesorului l. Leș referitoare la modul
regle mentării cercetării prealabile.15 Mai întâi se remarcă faptul că aceast ă cercetare prealabilă
este efectuată de către Colegiul director, care este chiar titularul acțiunii disciplinare, și nu,
cum ar fi firesc, de către instanța disciplinară.

15 I. Leș, Manual de drept notarial, p. 41.

31
În al doilea rând, din moment ce această cercetare prealabilă este obligatorie numai
atunci când abaterea notarului va atrage suspendarea Iui din funcție sau excluderea lui din
profesie, de unde va ști Colegiul director ce anume sancțiune va primi notarul de la instanța
disciplinară, pentru a proceda la investigație? Așa cum concluz ioneaz ă autorul mai sus
amintit , „instituirea cercetării prealabile doar în cazul sancțiunii grave se datorează unui
simple inconsecvențe legislative” și că „atât ancheta administrativă, cât și ascultarea
persoanei cercetate sunt elemente procedurale indispensa bile jurisdicției disciplinare” .16
Modul derulării judecății în fața instanței disciplinare este reglementat de art. 68 și art.
69 din statut, cu respectarea regulilor cunoscute în procedura civilă. În final, Consiliul de
disciplină fie dispune aplicarea un eia dintre sancțiuni notarului găsit vinovat, fie respinge
acțiunea disciplinară, dacă notarul este găsit nevinovat. De asemenea, respinge acțiunea
disciplinară și atunci când sesizarea s -a făcut după împlinirea termenului prevăzut în acest
scop (art. 70 d in statut).
Împotriva hotărârii pronunțate de Consiliul disciplinar părțile pot face contestație la
Consiliul Uniunii, în termen de 10 zile, care va Soluționa contestația printr -o decizie, adoptată
cu majoritate de voturi. Conform art. 40 alin. (6) din Leg ea nr. 36/1995, partea nemulțumită
Poate ataca hotărârea Consiliului Uniunii în fața instanței judecătorești civile competente sau
de contencios administrativ.

3.3.2. Răspunderea civilă

Răspunderea civilă a notarului public este a ngajată în practică caz uri rare17. Aceasta,
datorită faptului că majoritatea actelor notariale se îndeplinesc în prezența părților și în
conformitate cu voința acestora astfel că răspunderea civilă a notarului poate fi angajată doar
dacă' acesta își încalcă obligațiile profesiona le. Este ipoteza vizată de art. 38 alin, (1) din
Legea nr. 36/1995: „Răspunderea civilă a notarului public poate fi angajată în condițiile legii
civile, pentru încălcarea obligațiilor sale profesionale, atunci când acesta a cauzat un
prejudiciu".
Pentru an gajarea răspunderii civile a notarului se cer împlinite două condiții: prima, să
existe o încălcare a obligațiilor profesionale din partea acestuia, și a doua, ca prin această
încălcare să cauzeze un prejudiciu părții.
O problemă care încă nu a•găsit un ră spuns unitar din partea practicii judiciare și a
literaturii de specialitate este aceea de a ști dacă răspunderea notarului se angajează după
principiile răspunderii delictuale sau după cele ale răspunderii contractuale.
În susținerea naturii delictuale a răspunderii civile a notarului, se invocă faptul că
notarul îndeplinește un serviciu de interes public, actele îndeplinite de el fiind acte de
autoritate și, ca urmare, „activitatea notarială se înglobează în conceptul de funcție publică, în
accepțiunea tradițională a acestui termen”18.
Într-o altă opinie, se susține că între notarul public și client se stabilesc relații de natură
contractuală, care se evidențiază prin faptul că notarul public primește un onorariu pentru
serviciile prestate, că activitatea notarială se realizează numai la cererea părții interesate și că
notarul public este supus unor obligații fisca le proprii profesiilor liberale .
Toate aceste argumente expuse întru susținerea caracterului contractual al răspunderii
notarului sunt exacte și ele aparțin condițiilor liberale în care se exercită activitatea notarială.
Ne permitem să ne întrebăm dacă condițiile liberale în care notarul își exercită activitatea sunt
de natură să eclipseze natura acestei activități, învestită de lege cu calitatea de a emite acte de
autoritate. Fără a repeta cele scrise în capitolul I al acestei lucrări referitor la deținerea de către

16 Idem, p. 42.
17 I. Leș, M anual de drept notarial, p, 45.
18 M. Mihail, Unele considerații în legătură cu natura juridică a activității notariale, în Dreptul nr. 3/1 997, p. 57.

32
notar a unei „componente” a autorității publice, amintim doar că relați a notarului public cu
clientul său nu poate fi asimilată (sub multe aspecte) cu aceea a avocatului, care se întemeiază
pe contractul la care îl obli gă Legea nr. 51/1995, contract la care nu este obligat notarul. În ce
ne privește deci, apreciem că derizorie este natura juridică a actelor îndeplinite de notarul
publi c, care pentru încălcarea obligațiilor sale profesionale (care cauzează prejudicii părții),
răspunde conform regulilor răspunderii delictuale.
Este de notat că, pentru asigurarea notarilor de răspunderea lor profesională, s -a
constituit Casa de asigurări p entru garantarea răspunderii civile, care funcționează în cadrul
Uniunii Naționale a Notarilor Publici.

3.3.3 Răspunderea penală

Normele care reglementează activitatea notarilor publici nu cuprind prevederi
particulare referitoare la răspunderea penală a acestora. Ca urmare, se vor aplica principiile
generale ale legislației penale. Există totuși unele aspecte specifice. Astfel, faptul că un notar
public e con damnat penal poate atrage eliberarea sa din funcție în condițiile art. 23 alin. (1)
lit. f) din Legea nr. 36/1 995.
La întrebarea dacă notarul public poate sau nu fi subiect activ al unor infracțiuni de
serviciu, precum aceea de luare de mită sau abuz în serviciu, s -a răspuns în mod diferențiat,
fie apreciindu -se că, din moment ce realizează un serv iciu public, este asi milabil cu
funcționarul public19, fie că, din moment ce își exercită profesia în condițiile de liber
profesionist, nu poate fi asimilat funcționarilor publici20.
Opinia noastră este conformă celor scrise în capitolul I, considerând că primează
natura juridică a activității notariale și a actului notarial față de „haina” profesiei liberale în
care se desfășoară și, în consecință, notarul răspunde penal pentru infracțiunile de serviciu pe
care le săvârșește.

3.4. Speță – Notarul public nu este funcționar în privința răspunderii
penale

1. Numărul deciziei
Nr. 582 din 20 iulie 2016
2. Cuvinte cheie
Curtea Constituțională, sesizare, notar, lege, funcționar public
3. Autorul sesizării
Guvernul României sub semnătura primului ministru .
4. Obiectul sesizării
Obiecția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. II pct. 1, pct. 5 și pct. 15 din
Legea pentru completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 119/2016 privind unele
măsuri necesare pentru aplicarea unor regulamente com unitare de la data aderării României la
Uniunea Europeană, precum și pentru modificarea și completarea Legii notarilor publici și a
actelor notariale.
5. Motivarea sesizării
Motivarea sesizării neconstituționalității art. II pct. 1 care viza introducere a unui nou
alineat conform căruia funcția de notar nu este asimilată cu cea de funcționar public în ceea ce
privește răspunderea penală. Guvernul susține că activitățile efectuate de notar se circumscriu

19 H. Diaconescu, Puncte de vedere în legătură cu subiectul activ al infracțiunii de luare de mită, în Dreptul nr.
10/1998, p. 74; C.S.J., Secția penală, decizia nr. 3378/1998.
20 G. Antoniu, Notarul public și legea penală, în Dreptul nr. 3/1999, p. 120.

33
art. 175 alin. (2) din Codul penal, ceea ce înseamnă că și notarii trebuie să -și asume
responsabilitatea pentru faptele lor.
Conform art. 175 alin. (2) din Codul penal, notarii exercită atribute de autoritate publică. Tot
Guvernul completează prin faptul că modificarea propusă duce la excluderea de la
răspu nderea penală a notarilor în contradicție cu principiul egalității în drepturi din art. 16 din
Constituție.

Motivarea sesizării neconstituționalității art. II pct. 5 care vizează crearea unei noi atribuții a
notarului public: emiterea, la cerere, a titlul ui executoriu referitor la o creanță necontestată
rezultată din raportul juridic enunțat de legiuitor sau o creanță în valoare de 100 000 lei, care
nu se urmărește printr -o procedură specială prevăzută de lege. Guvernul consideră că normele
de la art. 13 d in Legea nr. 36/1995 nu răspund exigențelor de previzibilitate, deoarece diverse
aspecte sunt normate lapidar. Astfel că față de actualul cadru reglementat în materie procesual
civilă, s -ar fi impus analizarea principială și cu anumită prudență a necesităț ii și oportunității
reglementării unei proceduri nejurisdicționale.

Motivarea sesizării neconstituționalității art. II pct. 15 care vizează modificarea literei f) din
cuprinsul art. 40 alin. (1) din Legea nr. 36/1995. Autorul sesizării constată că noua pr opunere
conduce la o interpretare legislativă care ar permite la menținerea calității de notar public de
către o persoană condamnată la o pedeapsă privativă de libertate cu suspendarea executării
pedepsei.
6. Decizia Curții
Curtea Constituțională decide, în numele legii: admite obiecția de
neconstituționalitate și constată că art. II pct. 1, pct. 5 și pct. 15 din Legea pentru completarea
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 119/2016 privind unele măsuri necesare pentru
aplicarea unor regulamente comunit are de la data aderării României la Uniunea Europeană,
precum și pentru modificarea și completarea Legii notarilor publici și a activității notariale nr.
36/1995 sunt neconstituționale.
7. Motivarea deciziei
Motivarea deciziei referitoare la art. II pct . 1 din Legea pentru completarea
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 119/2016: Curtea constată că măsura adoptată
produce consecințe juridice sub aspectul excluderii parțiale a notarilor publici din sfera de
incidență a răspunderii penale în materia inf racțiunilor de serviciu și de corupție, care prevede
calitatea de funcționar public.
Actul normativ contravine prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (3) și (5) care consacră
principiul statului de drept și obligativitatea responsabilității legii și a Constituției, art. 11 alin.
(1) și (2) privind dreptul internațional și dreptul intern, precum și art. 16 referitor la egalitatea
în drepturi a cetățenilor.

Curtea Constituțională a validat mecanismul de răspundere penală pentru funcționarii publici,
în sensul autonom stabilit prin art. 175 din Legea nr. 286/2009 privind Codul Penal. Noțiunea
autonomă de funcționar public din materie penală (art. 175, Codul Penal) nu se poate
confunda cu înțelesul noțiunii de funcționar public din Legea nr. 188/1999 pri vind Statutul
funcționarilor publici, iar legislația penală nu urmărește stabilirea unei echivalențe între cele
două noțiuni care au sfere diferite de aplicabilitate.

Conform art. 2 și art. 3 din Legea 36/1995, activitatea notarială se realizează de notar ii publici
prin acte notariale și consultații juridice notariale, notarul fiind învestit să îndeplinească un
serviciu de interes public. Iar conform art. 7 din Legea nr. 36/1995, actele notariale se impun
în circuitul civil în virtutea autorității publice cu care este învestit notarul public.

34
Astfel, excluderea notarilor publici din categoria funcționarilor publici nu este întemeiată pe
criterii obiective și raționale, întrucât notarul public este pro parte funcționar public, pro parte
persoană fizică.

„Ceea ce atrage incidența normei penale este calitatea de notar public, a cărei acțiune
desfășurată în cadrul unitar prescris de legea de organizare și funcționare a profesiei constituie
serviciul public, îndeplinit în condiții de autoritate publică, deci na tura și scopul serviciului
prestat și temeiul juridic în baza căruia acesta se prestează, iar nu natura actelor și activităților
care concură la împlinirea serviciului public.”

Motivarea deciziei referitoare la art. II pct. 5 din Legea pentru completarea Ordonanței de
urgență a Guvernului nr. 119/2016: Curtea observă că actul normativ prevede o nouă
procedură necontencioasă, derogatorie de la dreptul comun, prin care să fie valorificate
creanțele certe, lichide și exigibile necontestate.

Curtea constată c ă normele introduse prin art. 13 din Legea nr. 36/1995 nu răspund
exigențelor de previzibilitate în care diverse aspecte ori nu sunt reglementate, ori sunt
reglementate lacunar. Curtea reține că lipsa unor prevederi care să asigure notificarea
debitorului și dreptul acestuia să formuleze o opoziție într -un anumit termen nu poate
determina calificarea creanței ca fiind necontestată. Curtea constă că soluția legislativă
cuprinsă în art. 14 din legea criticată contravine principiului supremației Constituției și a
obligativității respectării legilor, consacrat de art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală, sub
aspectul previzibilității și clarității normei.

Lipsa unor prescripții exprese cu privire la mijloacele pe care debitorul le -ar putea folosi
pentru a comba te pretențiile creditorului face ca reglementarea preconizată să fie lipsită de
previzibilitate, permițând să planeze incertitudinea asupra unui act juridic care are ca efect
direct invocarea forței coercitive a statului în raporturile de drept privat. Faț ă de aceste lipsuri,
Curtea reține că textul art. 13 din Legea nr. 36/1995 este neconstituțional în raport cu art. 24
din Constituție, care, la alin. (1), garantează dreptul la apărare în sens larg, ceea ce presupune
dreptul cetățenilor de a se apăra împot riva oricărei acuzații sau împotriva oricăror pretenții ce
s-ar putea formula împotriva lor.

Motivarea deciziei referitoare la art. II pct. 15 din Legea pentru completarea Ordonanței de
urgență a Guvernului nr. 119/2016:
Cu privire la instituția încetării calității de notar public în cazul unei condamnări penale,
Curtea reține că valoarea socială protejată este integritatea/probitatea persoanei care deține
această calitate și prestează un serviciu public, exercitând autoritatea publică cu care a fost
înves tită de stat. Constatarea ilicitului penal printr -o hotărâre judecătorească definitivă
înlătură prezumția de nevinovăție a persoanei acuzate și o plasează prin ea însăși în afara
cadrului legal de exercitare a funcției. De asemenea, referirea exclusivă la infracțiunile de
serviciu, cu înlăturarea situațiilor care prin hotărâre judecătorească definitivă s -a dispus
condamnarea sau amânarea aplicării pedepsei pentru săvârșirea unei infracțiuni cu intenție
(așa cum prevede reglementarea actuală), deci și a infr acțiunilor de corupție prevăzute de
Codul penal, precum darea sau luarea de mită (art. 289 și art. 290), traficul de influență (art.
291), cumpărarea de influență (art. 292) ș.a. nu are nicio justificare, dovedește doar o
distincție aleatorie și arbitrară pe care legiuitorul o realizează cu privire la infracțiuni dintr -un
domeniu reglementat unitar, care protejează valori sociale identice sau similare.

Curtea Constituțională observă că această dispoziție încalcă prevederile art. 16 din
Constituție, întrucâ t prin modificarea dorită stabilește discriminări între persoane aflate în

35
situații juridice identice și privilegii pentru persoane care exercită atribuții de autoritate
publică.

BIBLIOGRAFIE

1. Adina MUȘETESCU – Concurența și Piața Unică Europeană – Editura Pro
Universitaria, 2011 ;

2. Daniela POPA,
Oana Maria MILEA – Mediul de afaceri european, Editura Universitara București,
2014 ;

3. Gheorghe POPESCU – Economie europeană, Editura Economică, 2007 ;

4. Ilie GAVRILĂ,
TATIANA GAVRILĂ – Competivitate și mediu concurențial. Promovarea și
protejarea concurenței în Uniunea Europeană, Editura
Economica, 2009 ;

5. Valentin MIRCEA – Legislatia concurentei. Comentarii si explicatii , Editura
C.H. Beck , 2012 ;

6. Vidu BIDILEAN – Uniunea Europeană. Instituții, Politici, Activități, Editura

36
Universitară, Ediția a – III – a, 2011

7. *** – Comisia Europeană, Direcția Generală Comunicare – Să
înțelegem politicile Uniunii Europene: Concurență – o mai
bună func ționare a piețelor, 2014;

8. *** – Autoritățile naționale de concurență; Organizațiile
consumatorilor din țările membre UE; Direcția Generală
Concurență; Rapoarte ale Comisiei Europene 2010 – 2014
– ec.europa.eu

9.
*** – Forumul Economic Mon dial: Raportul privind
competitivitatea globală 2013 -2014, disponibil la adresa:
http://www3.weforum.org

10. *** – TFUE – Normele de concurență aplicabile întreprinderilor,
articolele 101 – 106; Regulamentele Uniunii Europene –
http://eur -lex.eur opa.eu/

11. *** – Contribuția politicii în domeniul concurenței la creșterea
economică și la îndeplinirea obiectivelor Strategiei UE
2020 – https://www.mae.ro

12. *** – Rețeaua Europeană de Concurență
– www.consiliulconcurentei.ro

13. *** – Proiect de raport referitor la propunerea de regulament al
Parlamentului European și al Consiliului de stabilire a
cerințelor tehnice aplicabile transferurilor de credit și
debitelor directe în euro și de modificare a Regulamentului
(CE) nr. 924/2009; – www.europarl.europa.eu

14. *** – Publicații și rapoarte ale OECD – www.oecd.org

15. *** – Piața Unică Europeană – www.caleaeuropeana.ro

Cristinel Murzea, Emil Poenaru, Profesiile juridice liberal e, Ed. Hamangiu, 2009, pag 177.
I.M. Ramire z, citat din l. Leș, Manual de drept notarial, Ed. AII Beck, București, 2001, p. 5.