Prof. Univ. Dr. Anca Mihaela Vițalariu FACULTATEA DE MEDICINĂ DENTARĂ Specializarea: Tehnică dentară Disciplina: Tehnologia protezelor mixte… [303742]

UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ȘI FARMACIE

GRIGORE T. POPA IAȘI

LUCRARE DE LICENȚĂ

…………………………………….

Candidat: [anonimizat],

Prof. Univ. Dr. Anca Mihaela Vițalariu

FACULTATEA DE MEDICINĂ DENTARĂ

Specializarea: Tehnică dentară

Disciplina: [anonimizat]

2017

Cuprins

Introducere……………………………………………………….4

I.Stadiul cunoașterii

1.Generalități………………………………………………………6

2.Aliaje utilizate în realizarea infrastructurii metalice a [anonimizat]…………………………………………………………………….9

3.Biomateriale ceramice utilizate în realizarea componentei fizionomice a [anonimizat]…………………………………………19

II.Partea personală

Scopul lucrării……………………………………………………..31

Obiectivele lucrării…………………………………………………31

Materiale și metode de realizare a [anonimizat]…….32

Rezultate……………………………………………………………65

Concluzii……………………………………………………………66

Bibliografie…………………………………………………………67

[anonimizat]. [anonimizat], nu se mai poate vorbi astăzi de o reabilitare funcțională fără o refacere a fizionomiei cât mai aproape de perfecțiune.

[anonimizat], nici unul dintre aceste materiale nu egalează performanțele estetice ale porțelanului dentar.

Existența a două tipuri de material: [anonimizat], a [anonimizat].

[anonimizat]. Restaurările protetice sunt solicitate diferențiat: [anonimizat]. Protezele dentare sunt realizate numai dacă există materiale corespunzătoare care asigură calitatea.

Totuși, [anonimizat]. Metalul utilizat pentru confecționarea scheletelor trebuie să prezinte anumite proprietăți. [anonimizat] a rezolva cazul respectiv. [anonimizat] o [anonimizat]: [anonimizat], [anonimizat].

[anonimizat]-economici. [anonimizat]. În țările industrializate aspectul social al comunicării sta pe prim plan. Înfățișarea, [anonimizat]. Ele contribuie în mod pozitiv la calitatea vieții în contextul unei dentiții funcționale și nu neapărat integre din punct de vedere morfologic.

Realizarea unui asemenea aparat gnatoprotetic presupune o [anonimizat], de către medic, a [anonimizat] în succesul terapiei protetice. De asemenea, este important ca tehnicianul să cunoască particularitățile etapelor clinice, pentru stabilirea unei corelații între tehnologia aleasă și rezultatul final.

STADIUL CUNOAȘTERII

Generalități

Puntea metalo-ceramică este un aparat gnatoprotetic conjunct ce se fixează pe dinții stâlpi prin cimentare, fiind alcătuită din două componente: metalică – ce acoperă în totalitate bontul dentar, ce are rol în asigurarea rezistenței construcției protetice și retenționării componentei fizionomice; ceramică – ce poate placa parțial sau total componenta metalică, cu rol în refacerea morfologiei și funcțiilor sistemului stomatognat.

Punțile metelo-ceramice reprezintă o soluție terapeutică mult apreciată de specialiști, datorită calităților biologice fără reproș ale maselor ceramice, caracteristicilor biomecanice, dar mai ales proprietăților estetice deosebite ale acestor materiale.

Toate protezele dentare sunt confecționate din materiale caracterizate de anumite proprietăți fizico-chimice. Restaurările protetice sunt solicitate diferențiat: în zona frontală de simțul estetic, iar în zonele laterale de funcția masticatorie.

Ca orice aparat conjunct puntea metalo-ceramică este formată din: elemente de agregare și corp de punte.

Elementele de agregare sunt proteze unidentare, care se aplică pe substructurile organice preparate, aceste elemente trebuie să asigure refacerea morfologiei corecte a dintelui stâlp și să permită transmiterea forțelor masticatorii, de la corpul de punte la dintele suport, în ax.

Corpul de punte este constituit din totalitatea elementelor care substituie dinții absenți și au rol în refacerea morfologiei și continuității arcadei, și în stabilirea funcțiilor sistemului stomatognat. Corpul de punte trebuie să aibă rezistență la fractură, cu atât mai mare cu cât solicitările funcționale sunt mai intense. Această rezistență este condiționată de o serie de caracteristici: amplitudinea, lățimea, profilul corpului de punte, raportul cu creasta,realizarea tehnologică.

Amplitudinea corpului de punte este dependentă de amplitudinea spațiului edentat, limitat de dinții stâlpi. În mod obișnuit, corpul de punte substituie unul până la trei dinți absenți consecutiv, în zona frontală amplitudinea poate cuprinde până la patru elemente odontale de înlocuire.

Lățimea corpului de punte este în raport cu diametrul vestibulo-oral al crestei edentate și are același diametru cu al dinților înlocuiți.

Profilul corpului de punte trebuie să răspundă cerințelor impuse de aspectele morfologice și funcționale ale arcadei la nivelul căreia va fi amplasat. În plan sagital, trebuie făcută curbura sagitală, care la nivelul arcadelor dentareeste convexă la maxilar, respectiv concavă la mandibulă, iar în zona frontală curbura trebuie să satisfacă exigențele estetice. Trebuie avut în vedere că, în zona laterală, arcada maxilară o circumscrie pe cea mandibulară.

Una dintre caracteristicile de mare importanță a corpului de punte este raportul cu creasta. Din acest punct de vedere, se pot concepe corpuri de punte în raport cu creasta, la distanță de creastă sau în contact parțial cu creasta.

Corpul de punte suspendat este construit la distanță de 2-3 mm față de muchia crestei. Avantajele utilizării lui sunt de ordin biologic și igienic. Corpul de punte suspendat este indicat în edentații laterale reduse mandibulare, când există spații protetice de amplitudine și înălțime optimă și îl contraindică în edentațiile maxilare, deoarece nu închide rezonatorul bucal. Nu se aplică niciodată în edentațiile frontale maxilare sau mandibulare.

Corpul de punte în semișea prezintă avantajul unei construcții protetice care va satisface exigențele fizionomice; în această situație, fața mucozală acoperă versantul vestibular și muchia crestei edentate, iar fața orală se modelează convex în ambele sensuri.

Corpul de punte tangențial (contact liniar) în zona laterală a arcadei maxilare prezintă o față mucozală ce acoperă versantul vestibular al crestei; cele două suprafețe de contact, vestibulară si palato-mucozală, se modeleazăconvex în toate sensurile. Este o construcție igienică, ce închide rezonatorul bucal.

Corpul de punte liniar pe muchia crestei se aplică în zona laterală mandibulară și realizează un contact de-a lungul crestei edentate, prin polul gingival al corpului de punte.

O problemă de importanță majoră în tehnologia metalo-ceramică o constituie asigurarea unei legături stabile și eficiente între cele două componente: metalică și nemetalică. Pentru realizarea unei legături stabile, la interfața celor două componente trebuie să se obțină un strat de oxizi. Stratul de oxizi se obține prin încălzirea acestei componente la o temperatură inferioară de topire a aliajului, în prezența aerului.

Pentru a asigura și o mai bună adeziune a ceramicii la suportul metalic, suprafața scheletului trebuie să fie cât mai rugoasă, pentru ca particulele ceramice să pătrundă între aceste rugozități ale metalului și să crească valoarea legăturii metalo-nemetalice. Condiționarea scheletului metalic prin oxidare urmărește următoarele obiective:

realizarea unei suprafețe metalice rugoase, fără defecte, pentru a permite pătrunderea ceramicii în microretenții și creșterea calității legăturii metalo-ceramice;

asigurarea unei umectabilități a suprafeței metalice, condiție esențială pentru inițierea reacțiilor chimice între o structură solidă și una fluidă;

crearea unui strat intermediar, care să realizeze, pe de o parte, o bună legătură cu scheletul metalic și pe de altă parte, să asigure o fixare optimă a maselor ceramice.

Pe lângă metoda oxidării, pentru condiționarea infrastructurii metalice se mai utilizează și un alt procedeu, care constă în aplicarea pe suprafața scheletului a unor agenți de cuplare, numiți agenți de bonding, care înlocuiesc stratul de oxizi. Acești agenți de cuplare sunt particule pe bază de ceramică și pulberi de aur, care se aplică pe suprafața metalică sablată.

Construcțiile mixte metalo-ceramice prezintă o serie de caracteristici:

au rezistență bună, datorită infrastructurii metalice;

nu își modifică în timp forma și dimensiunile, ca urmare a rezistenței crescute la uzură a maselor ceramice;

au caracteristici asemănătoare țesuturilor dure dentare;

nu suferă fenomene de îmbătrânire spre deosebire de alte materiale;

sunt inerte din punct de vedere chimic, având o biocompatibilitate fără reproș;

datorită numeroaselor nuanțe de culoare ale maselor ceramice de placare pot fi satisfăcute cele mai înalte exigențe estetice.

Dezavantajele punților metalo-ceramice sunt:

condițiile impuse de existența celor două componente: metalică și ceramică, necesită un sacrificiu mare de substanță amelo-dentinară;

masele ceramice au o rezistență scăzută la forțele de torsiune și forfecare;

se indică la nivelul breșelor dentate laterale de amplitudine a maximum trei dinți consecutivi, respectiv maximum patru dinți în zona frontală, regulă ce trebuie cu strictețe respectată;

necesită o bună pregătire profesională din partea echipei medic-tehnician dentar și o dotare tehnologică modernă a laboratorului.

Punțile metalo-ceramice sunt alcătuite din două componente:

1. Componenta metalică

2. Componenta ceramică.

Aliaje utilizate în realizarea infrastructurii metalice a punților mixte metalo-ceramice:

Aliajele dentare utilizate în realizarea scheletului metalic al punților mixte metalo-ceramice trebuie sa prezinte, pe lângă proprietăți comune tuturor aliajelor utilizate în scop stomatologic, și o serie de proprietăți specifice, care să le permităasocierea cu mase ceramice de placare.

Caracteristicile unui aliaj dentar ideal:

să fie bine tolerat de țesuturile dento-parodontale;

să aibă stabilitate chimică în mediu oral;

să prezinte rezistență mecanică bună, care să asigure o refacere optimă a funcției masticatorii;

să fie inodor, insipid;

să fie ușor de prelucrat și să prezinte greutate specifică mică;

să fie rezistent la uzură și abrazie;

să aibă suprafețe netede, lucioase, care să asigure curățirea și autocurățirea, precum și împiedicarea colonizării bacteriene, în scopul realizării unei igiene orale corecte;

să permită sterilizarea;

să nu absoarbă apa;

să aibă preț de cost scăzut.

Condițiile aliajelor utilizate în tehnologia metalo-ceramică:

intervalul de topire să fie cu 150-200oC mai mare decât temperatura de sinterizare a masei ceramice;

să fie rezistente la temperaturi înalte;

coeficientul de dilatare termică să fie mai mare sau egal cu cel al maselor ceramice;

contracția după solidificare să fiede aproximativ 1.6%;

limita de scurgere remanentă este ridicată (în rezervor substanța fluidă trebuie să rămână o perioadă mai mare de timp);

trebuie să asigure adeziunea masei ceramice;

temperatura de topire să nu depășească 1300oC, pentru a se putea prelucra ușor;

să prezinte stabilitate chimică și rezistență la coroziune;

conductibilitatea termică să fie redusă;

să permită realizarea unei retenții optime a straturilor de ceramică;

aliajele cu conținut mare de metal nobil trebuie să prezinte în compoziție și metale nenobile, capabile să formeze un strat de oxizi (Fe, Zn, In, Sn)

Aliajele utilizate în tehnologia metalo-ceramică se clasifică în două mari categorii: aliaje nobile și aliaje nenobile.

Aliajele nobile se împart în funcție de compoziția chimică în:

aliaje cu conținut ridicat de aur;

aliaje cu procente mici de aur (50%);

aliaje pe bază de argint-paladiu (cu și fără crom);

aliaje pe bază de paladiu (cu conținut crescut de paladiu, aliaj de paladiu-cupru și paladiu-argint.

Multă vreme aliajele de aur au fost considerate ideale pentru restaurările protetice, deoarece prezintă o serie de caracteristici care le impun în fața altor combinații metalice:

mare fluiditate în stare topită, ceea ce permite pătrunderea aliajului în toate detaliile tiparului și obținerea unei piese protetice de mare precizie;

contracția la răcire este mică și perfect compensată de masele de ambalat;

aurul, putându-se combina cu diferite metale, permite obținerea unor piese cu proprietăți mecanice foarte bune;

tolerabilitate excelentă în cavitatea bucală;

rezistență mare la fractură;

rezistență crescută la uzură, fără a produce abrazia dinților antagoniști;

rezistență mare la coroziune.

Proprietățile mecanice ale aliajelor depind de compoziția chimică și de microstructură. Microstructura aliajelor se clasifică, după numarul de constituienți, în structuri cu un singur constituent metalografic și structuri cu mai mulți constitenți metalografici.

Structurile monofazice sunt constituite din metal pur, soluție solidă, sau compus definit și pot fi monocristaline sau policristaline.

Structurile multifazice sunt amestecuri metalice, cu faze care vor avea structuri diferite, în diferite zone; într-un aliaj pot coexista două, trei sau mai multe tipuri de faze. Cunoașterea structurii interne a unui amestec metalic este de mare importanță, pentru că de ea depind proprietățile mecanice și biologice ale aliajului respectiv.

Aliajele cu conținut crescut de aur au ca principali constituenți Au, Pt, Ag, Pd, Cu, Zn, în proporții diferite.

Aurul are duritate Vickers 18 și determină creșterea rezistenței aliajului la coroziune , asigură o ductilitate suficientă, prelucrabilitate optimă și, deasemenea, mărește densitatea aliajului.

Platina este mai dură ca aurul (duritate Vickers 56), la fel de inertă chimic, dar mai puțin ductilă; permite obținerea unor structuri de granulație mai fină, mai omogenă, dar cu proprietăți biomecanice superioare.

Argintul are duritate Vickers 27, este flexibil, puțin rezistent din punct de vedere mecanic și nu se oxidează în cavitatea bucală.

Paladiul are duritate Vickers 47 și, în combinație cu aurul, permite obținerea unor structuri cu o granulație fină.

Cuprul contribuie esențial la creșterea durității aliajului, dar, în cantități excesive, reduce rezistența la coroziune a acestuia. Este un metal ductil, flexibil, care are rol și în scăderea punctului de topire al aliajelor.

Zincul, metal cu duritatea Vickers 26, are rol în scăderea vâscozității aliajului.

Aliajele cu conținut crescut de metal nobil prezintă în compoziție aur, în proporție de 80-90%, alte metale nobile (Pt, Pd) în proporție de până la 8% și metale nenobile , necesare formării stratului de oxizi. Compoziția acestor amestecuri metalice și procentul înalt de metale nobile va conferi aliajelor următoarele proprietăți: densitate crescută; greutate specifică mare; culoare galben-deschis sau alb; duritate moderată, permițând prelucrarea ușoară; rezistență la tracțiune; nu influențează culoarea maselor ceramice de placare.

Aliajele aur-platină-paladiu au un preț de cost foarte ridicat, de aceea utilizarea lor este limitată. Prezintă o rezistență la coroziune excepțională în mediul oral,sunt ușor de turnat și de prelucrat, ceea ce permite obținerea unor piese protetice de mare precizie. Nu conțin cupru, reducând astfel riscul apariției unui strat gros de oxizi, care ar putea duce la desprinderea maselor ceramice de placare. Principalul dezavantaj îl reprezintă riscul de deformare a scheletului metalic la temperatură de sinterizare a maselor ceramice.

Fig.1- Aliaj pe bază de aur-platină-paladiu, Keramit 785

Aliajele aur-paladiu-argint au fost primele aliaje elaborate că alternativă la aliajele Au-Pt-Pd. Prin introducerea în compoziție a argintului și paladiului au fost optimizate o serie de proprietăți: duritatea , modul de elasticitate, rezistență la flexiune. Permit obținerea unor infrastructuri metalice rigide, nedeformabile, care nu se modifică la temperatura de sinterizare a maselor ceramice. Dezavantajele acestor aliaje sunt reprezentate de formarea unui strat de oxizi de argint, care pot modifică culoarea maselor ceramice, au un preț de cost ridicat.

.

Fig. 2- Aliaj pe bază de aur-paladiu-argint, Keramit 150

Aliaje cu conținut scăzut de aur: sunt aliaje pe bază de aur-paladiu si aur-paladiu-argint. Caracteristici:

-duritate Vickers cuprinsă între 220 si 225 de unități;

-culoare albă, greutate specifică mai mică decât a aliajelor care au conținut crescut de aur;

-rezistență mare la coroziune;

-modificări volumetrice mai mici în timpul sinterizării ceramicii;

-modul de elasticitate mai ridicat;

-permit realizarea unei legături metalo-ceramice mai bune;

-preț de cost mai redus.

Aliaje pe bază de argint-paladiu: conțin argint în proporție de 50-60% , paladiu 25% alături de cantități reduse de aur sau cupru. Au o biocompatibilitate satisfăcătoare, un modul de elasticitate crescut față de celelalte aliaje nobile, au rezistență bună la temperatura de sinterizare a ceramicii și sunt rezistente la coroziune. Paladiu asigură amestecului metalic o turnare și o prelucrare foarte bună.

Aliaje pe bază de paladiu au trei forme: aliaje cu conținut crescut de paladiu, pe bază de paladiu-argint și pe bază de paladiu-cupru ( la care se adaugă cantități mici de cesiu,galiu,iridiu, indiu și aur).

Aliaje pe bază de paladiu-argint: au fost elaborate ca o alternativă la aliajele cu conținut mare de metal nobil. Amestecul conține 60 -70% paladiu, 28 și 37 % argint și alte metale (staniu,zinc,indiu, etc.) în proporție de 3-5%.

Caracteristici:

1. Duritate Vickers între 140-240 HV;

2. Interval de topire între 1175 și 1305 °C ;

3. Modul de elasticitate crescut;

4. Se prelucrează ușor:

5. Biocompatibilitate bună și rezistentă la coroziune bună.

Dezavantajul acestui amestec de metale îl constituie riscul de colorare a maselor ceramice, ca urmare a difuziunii ionilor de argint, de aceea în masa ceramică se introduc agenți coloidali care să oprească difuziunea argintului în componența de placare și alterarea culorii acesteia.

Fig. 3-Aliaj pe bază de paladiu-argint, Isopal

Aliajele pe bază de paladiu-cupru: au în compoziție 70-80 % paladiu, 5-15% cupru, 0-2% aur, 2-7% staniu, 5-9% galiu și cantități reduse de zinc și iridiu. Procentul ridicat de cupru determină producerea unui strat prea gros de oxizi, aceștia influențând negativ culoarea componenței ceramice.

Caracteristici:

1. Culoare albă și duritate Vickers de 260-425 HV;

2. Proprietăți fizico-chimice și mecanice satifăcătoare;

3. Sunt rigide,nedeformabile;

4. Au fluiditate mare la topire;

5. Modul de elasticitate scăzut;

6. Au o compatibilitate bună cu o gamă largă de mase ceramice de placare.

c)Aliajele pe bază de paladiu-cobalt: au rezistență bună la deformare, densitate mică, sunt ușor de topit și de turnat și au un preț de cost redus. Un dezavantaj îl prezintă predispoziția amestecului de metale la absorbția de gaze, care în timpul oxidării produc un strat subțire de oxizi, de culoare neagră, ce poate influența aspectul componentei de placare, dându-le o nuanță de albastru.

Aliajele nenobile se împart în trei mari grupe:

aliaje pe bază de nichel;

aliaje pe bază de crom;

aliaje pe bază de titan.

Aliajele pe bază de nichel au în compoziție următoarele elemente, cu rol în echilibrarea și optimizarea proprietăților soluției metalice:

Nichelul- prezent în proporții variabile în aliajele moderne, între 46 și 89% are rol în creșterea elasticității și maleabilității și scăderea durității aliajelor, în scopul unei prelucrări mai facile.

Cromuleste conținut în proporție de 7-25 % și conferă amestecului metalic proprietăți mecanice superioare; oxidul de crom, care se formează la suprafața aliajului, are rol anticoroziv, realizând în același timp și o legătură metelo-ceramică durabilă.

Cobaltulasigură fluiditate soluției metalice.

Molibdenul, prezent în compoziție în proporție de 4-11% contribuie la formarea stratului de oxizi, având rol și în modificarea coeficientului de expansiune termică.

Carbonul se adaugă în cantități foarte mici sau poate chiar lipsi din compoziția aliajelor, și are rol în prevenirea formării carburilor, care conduc la structuri metalice fragile.

Siliciul, beriliul și borul introduși în cantități reduse, au rol antioxidant și cresc fluiditatea aliajului, facilitând astfel procesul de turnare.

Toate aceste elemente componente conferă aliajelor pe bază de nichel-crom următoaree caracteristici:

fluiditate mare, ceea ce permite turnarea optimă și obținerea unor piese protetice de mare precizie;

interval de topire cuprins între 1260 și 1350oC;

duritate mai mare și modul de elasticitate superior aliajelor nobile;

densitate de două ori mai mică față de a aliajelor nobile, permițând obținerea unor piese protetice mai ușoare, deci mai confortabile pentru pacient;

conductibilitate termică de patru-cinci ori mai scăzută, la 100oC, și de zece ori mai mică la 1200oC, față de aliajele pe bază de aur, de aceea este necesar ca sursa de încălzire să fie constantă, pe întreaga suprafață a aliajului, în tot timpul topirii.

Fig. 4- Aliaj pe bază de nichel-crom, Kera N

Aliajele cobalt-crom conțin cobalt în proporție de 60-70% și crom aproximativ 25-30%. Aceste amestecuri metalice, destinate tehnologiei metalo-ceramice; nu conțin carbon, optimizarea proprietăților mecanice fiind realizată, în acest caz, prin tratamente termice. Aliajele pe bază de cobalt-crom au următoarele proprietăți:

duritate mare, ceea ce conduce la dificultăți de prelucrare mecanică;

coeficient de contracție crescut, ca urmare a temperaturilor înalte de topire; de aceea, se impune folosirea unor mase de ambalat cu un coeficient de dilatare mare, în scopul compensării acestei contracții și obținerii unor piese turnate precise;

tratamentele termice nu influențează suficient proprietățile biomecanice ale aliajului;

temperatura de topire este ridicată, intervalul de fuziune fiind cuprins între 1400 și 1500oC;

modulul de elasticitate este mai mare față de cel al aliajelor nobile, ceea ce permite realizarea unor piese metalice mai subțiri, deci cu greutate mai mică;

densitate mult mai scăzută față de aliajele nobile, ductibilitate scăzută.

Cromul se găsește în aliaj în proporție de aproximativ 30% și asigură piesei metalice rezistență la coroziune; de asemenea, participă, alături de celelalte elemente de aliere, la asigurarea durității corespunzătoare.

Cobaltul în proporție de 60-70%, crește rezistența mecanică, modulul de elasticitate și contribuie la mărirea durității.

Nichelul este prezent în structura aliajului în proporție mai mică.

Beriliul, cuprul și fierul, în cantități reduse, permit obținerea unor structuri omogene, cu granulații de dimensiuni mici, repartizată uniform în soluția solidă.

Fig.5- Aliaj pe bază de cobalt-crom, Keramit NP

Aliajele pe bază de titan au fost experimentate și introduse în tehnologia modernă de realizare a punților mixte metalo-ceramicedatorită proprietăților speciale ale acestui metal:

rezistența la coroziune excelentă, ceea ce conferă o biocompatibilitatenet superioară altor aliaje dentare;

densitate scăzută, deci permite obținerea unor piese metalice ușoare, și, implicit, mai confortabile;

conductibilitate termică redusă, asemănătoare cu a smalțului dentar (de aproximativ de 13 ori mai mică față de aliajele de aur și de trei ori mai mică față de a aliajelor nenobile);

proprietăți mecanice excelente;

modul de elasticitate crescut, la densitate mică.

Propietățile mecanice ale aliajelor din titan sunt influențate de procedeul de turnare. Dacă în timpul topirii se dizolvă cantități importante de oxigen, hidrogen, azot, carbon, se formează oxizi, hidrați, nirați, carbonați de titan, care vor crește rigiditatea aliajelor, înrăutățind proprietățile mecanice.

Propietățile chimice ale titanului sunt dependente, în mare măsură, de afinitatea sa pentru oxigen, hidrogen, azot și carbon, care, chiar în cantitate redusă, influențează negativ proprietățile chimice. În același timp, afinitatea crescută pentru oxigen îi conferă o rezistență sporită la coroziune și o biocompatibilitate foarte bună.

O combinație nouă de aur-titan, este aliajul “Esteticor-Vision”, care a fost curând introdus în practică, în vederea realizării tuturor tipurilor de aparate ganato-protetice obținute prin turnare. Propietățile tehnice ale acestui amestec metalic sunt:

temperatura de topire cuprinsă între 1080 și 1106oC;

densitate 186g/cm3;

duritatea Vickers 190;

rezistență la tracțiune 580 N/mm2;

modul de elasticitate 98,8 kN/mm2;

coeficientul de dilatare termică (25-500oC) 14,5 µm/m.

Cu toate avantajele menționate, utilizarea titanuluiși aliajelor sale în practica stomatologică implică o serie de dificultăți: punct de topire ridicat, reactivitate crescută față de oxigen, eficiență crescută a turnării, cost mare al materialelor de ambalare, echipament costisitor penzru turnare, dificultăți de finisare a piesei protetice. De aceea, dacă se optează pentru realizarea infractructurii metalice din titan, vor fi preferate metode moderne de obținere a piesei metalice, de exemplu electroscintieroziunea sau tehnologiile computerizate CAD-CAM.

Aceste procedee tehnologice de optimizare a structurii interne a aliajelor se pot clasifica în:

Tratamentele de recoacere constau într-o încălzire la o temperatură superioară temperaturii de transformare, urmată de o răcire bruscă.

Tratamentele termice de călire constau în încălzirea aliajului la o temeperatură mai mare față de temeperatura de topire, urmată de răcire rapidă, în vederea obținerii unui aliaj stabil.

Tratamente termice de revenire reprezintă un tratament complementar călirii, în scopul obținerii unui aliaj cu structură mai stabilă.

Tratamente termice de normalizare se aplică în scopul finisării structurilor și creșterii rezistenței la tracțiune. În acest caz, încălzirea este asemănătoare cu călirea, dar răcirea se realizează la viteze mijlocii.

Tratamentele termochimice se realizează prin încalzirea aliajului în reactivi chimici, în vederea modificării compoziției chimice a straturilor superficiale.

Scopul principal al tratamentelor termice este de a modifica structura aliajului și de a le îmbunătăți proprietățile. Tratamentul termic nu influențează în totalitate caracteristicile aliajelor. O serie de proprietăți depind numai de compoziție: rezistență la oxidare, modulul de elasticitate și structura magnetică. O structură cristalină oferă aliajelor o mai bună maleabilitate și o rezistențămai mare la rupere. Dar, această structură scade rezistența la coroziune și duritatea aliajului. Duritatea aliajului crește cu cât granulația este mai fină.

O altă metodă de optimizare a structurii metalice o constituie tehnologia turnării aliajelor in tipare“reci” . Structura brută de turnare are proprietăți mecanice inferioare față de structurile omogene și o rezistență mai scazută la coroziune. Această metodă constă în introducerea aliajului în tipar, care are o temperatură cu 300-400°C mai scăzută față de temperatura de topire a aliajului.

Machetele destinate turnării în tipare “reci” trebuie să prezinte canale de turnare mai scurte si cu un diametru mai mare și canale de evacuare a gazelor de dimensiuni mai mari.În momentul răcirii, în soluția solidă apar centrii de cristalizare. Numărul acestor centrii depind de mai mulți factori: compoziția aliajului, viteza de cristalizare, viteza de răcire. În timp ce temperatura scade, cantitatea de aliaj topit crește și se depune regulat pe centrii inițiali de cristalizare, ceea ce duce și la o creștere a dimensiunilor granulațiilor. Procesul continuă până cand cantitatea de aliaj se solidifică complet,realizând multe granulații al căror număr depinde de numărul ințial de centrii de cristalizare. Dacă tiparul are aceeași temperatură cu aliajul topit, răcirea se realizează lent și apar granulații de dimensiuni mari. Dacă tiparele au o temperatură mai sczută, timpul de răcire va crește și centrii de cristalizare se formează mai repede obținându-se granulații mai mici.

Această metodă este simplă și a fost propusă pentru optimizarea structurii aliajelor, excluzând astfel tratamentele termice.

Biomateriale ceramice utilizate în realizarea componentei fizionomice a punților mixte metalo-ceramice

Mase ceramice clasice

Pentru a obține o construcție protetică mixtă metalo-ceramică cu longevitate mare, masele ceramice trebuie să își păstreze următoarele caracteristici: biocompatibilitate, estetică excelentă, rezistență mecanică și rezistență la agresiunile fizice și chimice din mediul oral, adaptându-se și la caracteristicile infrastructurii metalice. Masele ceramice clasice se prezintă în sistem biocomponent, pulbere-lichid, iar din amestecul celor două elemente rezultă o pastă, ce se aplică în straturi pe infrastructura metalică.

Pulberea este constituită din elemente principale și elemente de adaos.

Componentele principale ale pulberii sunt reprezentate de un amestec de cuarț, feldspat și caolin, în proporții variabile, în funcție de tipul de ceramică utilizat.

Feldspatulreprezintă substanța de bază a maselor ceramice de placare și se găsește în procent de 60-80%. În stare minerală, acest component, care este un amestec de alumino-silicați de potasiu și calciu, are o culoare nedefinită, gri-roz, cu o structură cristalină și este opac. Rolul feldspatului este de a crește transluciditatea materialului.

Această componentă conferă maselor ceramice următoarele proprietăți:

crește coeficientul de dilatare termică și vâscozitatea maselor ceramice;

scade duritate;

optimizează vâscozitatea mecanică;

conservă forma modelajului în timpul sinterizării ceramice.

Cuarțul se găsește în masele ceramice în proporție de 15-25%. Din punct de vedere chimic, cuarțul este un dioxid de siliciu, care contribuie la creșterea rezistenței la variații termice. Cuarțul mai contribuie și la obținerea luciului maselor ceramice.

Caolinul, din punct de vedere chimic, este un aluminosilicat hidratat, care se găsește în amestecul ceramic în proporție de 2-3%. Acest element prezintă următoarele caracteristici:

conservă forma modelajului pe parcursul sinterizării ceramicii;

în amestec cu apa conservă masei ceramice o plasticitate ce permite o bună modelare.

Elementele de adaos sunt reprezentate de fondanții și oxizii metalici.

Oxizii metalici sunt numiți pigmenți minerali și se adaugă în cantități mici, pentru obținerea diferitelor nuanțe de culoare, cât mai apropiate de cele ale dinților naturali. Oxizii metalici includ oxidul de titan, pentru obținerea nuanțelor galben-brun, oxidul de mangan pentru violet pal, oxidul de fier pentru nuanțele de roșu-maroniu, oxidul de crom pentru verde, oxidul de cobalt pentru albastru, oxizii de nichel pentru nuanțe de gri, oxizii de argint pentru portocaliu, indiu pentru negru și oxizii de staniu pentru creșterea opacității.

Fondanții sunt săruri de potasiu și sodiu (fosfați și carbonați), care au rolul în scăderea temperaturii de sinterizare a maselor ceramice.

Lichidul

Pentru obținerea unei paste, care să poată fi aplicată și modelată pe scheletul metalic, pulberea trebuie amestecată cu un lichid. Acesta este constituit din apă distilată sau alcool, lianți și coloranți organici.

Lianții sunt reprezentați de amidon, zaharoză, sau glucoză, care în timpul sinterizării vor arde fără reziduuri.

Coloranții organici sunt adăugați în vederea diferențierii straturilor de ceramică ce trebuie aplicate; la temperatură crescută, vor arde, de asemenea, fără reziduuri.

Amestecarea acestor elemente, în proporții diferite, conferă maselor ceramice o serie de caracteristici:

Stabilitate cromatică: este o condiție esențială pentru asigurarea unui aspect al lucrării protetice cât mai apropiat de cel al dinților naturali. Nuanța și saturația culorilor sunt parametrii care variază și în funcție de temperatura de sinterizare a ceramicii.

Modificările dimensionale sunt reprezentate de contracția și dilatarea termică la variațiile de temperatură.

Contracția termică. În procesul de sinterizare a maselor ceramice se produc modificări volumetrice prin dilatare termică și contracție. Contracția este un fenomen mai important decât dilatarea termică deoarece se produce atât în volumul masei ceramice cât și liniar. Când crește temperatura, componentele minerale ale pulberii suferă un proces de dilatare; lichidul se evaporă , iar componentele organice ard fară reziduuri și se transformă în dioxid de carbon și apă. Acestea determină o micșorare de volum și domină modificările dimensionale ale stratului ceramic respectiv. După răcirea lentă a masei ceramice, se produce o micșorare a volumului , aceasta fiind o consecință a contracției de răcire.

La sfarșitul etapei de sinterizare a maselor ceramice, dimensiunile acestuia se vor micșora, ca urmare a eliminării lichidului, arderea compușilor organici, micșorarea spațiilor intergranulare, datorate fuzionării elementelor și contracției de răcire.

Dilatarea termică: este influențată de natura și proporțiile constituenților din masa ceramică, fiecare având propriul coeficient de dilatare termică, la o anumită temperatură. Pentru a evita fisurile în masa ceramică este necesar să existe o concordanță între coeficienții de dilataretermică a straturilor ceramice și între coeficienții de dilatare termică ai ceramicii și aliajului utilizat pentru infrastructura metalică. Prin adăugarea leucitului în masele ceramice, acesta crește coeficientul de dilatare a feldspatului și oferă un coeficient de dilatare a maselor ceramice de 14-15 mm/mK, apropiat de cel al aliajelor care este cuprins între 16 si 16,5 mm/mK.

Porozitatea: este influențată de corectitudinea respectării regimului de sinterizare.

Transluciditatea este dependentă de regimul de sinterizare, fiind și o caracteristică importantă a ceramicii. Cercetările arată o transluciditate de douăzeci de ori mai marepentru masele ceramice sinterizate în vid, decât pentru cele sinterizate în condinții atmosferice normale.

Izotropia: explică imposibilitatea materialelor ceramice clasice de a reproduce perfect aspectul dinților naturali, în timp ce smalțul are o structură anizotropă.

Biocompatibilitatea: este o caracteristică importantă a maselor ceramice, sunt inerte din punct de vedere chimic, nu sunt afectate de saliva din mediul oral și sunt bine tolerate de țesuturile dento-parodontale. Toate aceste caracteristici fac din masele ceramice un material foarte apreciat din punct de vedere al biocompatibilitații.

Compoziția maselor ceramice trebuie realizată astfel încat să îndeplinească următoarele proprietăți:

rezistență mare la compresiune;

transluciditate optimă;

duritate apropiată de cea a smalțului; masele ceramice clasice au o duritate Brinell de 400, față de cea a smalțului care este de 300-350;

densitate apropiată de cea a smalțului (2,2 g/ cm3 la smalț si 3 g/ cm3 la ceramică);

coeficient de dilatare termică apropiat de al aliajului din care se realizează infrastructura metalică;

refacerea estetică în condiții optime;

realizarea unui amestec de componente care să fie perfect tolerate de țesuturile orale;

temperatura de sinterizare să fie mai mare decât intervalul de topire al aliajului pe care se va aplica masa ceramica.

Masele ceramice se clasifică, în funcție de temperatura de sinterizare, în: mase ceramice de înaltă fuziune, de fuziune medie și cu temperatură scazută de sinterizare.

Masele ceramice de placare sunt materiale cu temperatură joasă de fuziune, iar scăderea temperaturii este opreocupare a cercetătorilor , scop care nu este ușor de realizat deoarece proprietățile sunt mai bine păstrate la o temperatură înaltă de fuziune. Scăderea temperaturii de sinterizare trebuie privită sub două aspecte: primul aspect este temperatura de sinterizare care trebuie să fie cu 100°C mai mică decât temperatura de topire a aliajuliui, iar al doilea aspect se referă la aplicarea maselor ceramice strat cu strat, fiecare strat trebuie să se aplice după sinterizarea primului strat. Temperatura de sinterizare pentru fiecare strat ceramic trebuie să fie mai mică decât temperatura stratului anterior.

Mase ceramice de nouă generație

Noile mase ceramice de placare permit crearea condițiilor de obținere și distribuție a cristalelor de leucit, ce se realizeză prin dirijarea corectă a tratamentului termic. Noile generații de ceramică destinată construcțiilor protetice mixte conferă biomaterialelor de palacare următoarele proprietăți:

temperatură de sinterizare în jur de 900oC;

rezistență mecanică bună, în special la rupere;

comportament foarte bun în timpul sinterizării;

prelucrabilitate facilă;

rezistență crescută la prelucrarea mecanică;

reproducerea simplă și sigură a culorilor;

structură foarte omogenă, suprafețe netede, neaderente penteru placa bacteriană;

permite sinterizare simplă, nefiind necesară etapa de răcire lentă.

Masele ceramice pe bază de fluoroapatită, comparativ cu alte biomateriale ceramice, au duritate mai scăzută, ceea ce va exclude riscul abrazării dinților antagoniști naturali. Au proprietăți optice deosebite și au capacitate de a-și menține consistența, și nuanțele de culoare, chiar după arderi multiple.

Sistemul Heraceram (Heraeus-Kulzer) cuprinde mase ceramice cu o structură pe bază de leucit, ce conduce la modificări volumetrice minime, după repetate cicluri de sinterizare. Acest biomaterial are în compoziție și un cuarț sintetic de sticlă, care coneferă produsului caracteristici speciale:

puritate și transparență maximă;

structură foarte omogenă;

stabilitate termică ridicată;

rezistență mecanică mare;

refacere estetică excelentă.

Avantajul acestui sistem este ciclul de sinterizare foarte scurt, datorită temperaturii înalte de pornire și ratei rapide de creștere a acesteia ( 100°C/min), o temperatură de sinterizare joasă (800°C) care elimină procesul de răcire lentă. Aplicarea maselor ceramice se realizează începând cu opacul care are un grad de acoperire mare. Pigmentarea specială a pudrelor oferă un control asupra aplicării straturilor, iar pastele , care au o consistență omogenă, permit o modelare foarte bună.

Fig. 6- Masa ceramică Heraceram

Ceramica Noritake EX-3 (Noritake) este un material cu o foarte mare rezistență la rupere. Fisurile apărute în placajul ceramic s-au datorat incompatibilității între coeficienții de dilatare ai aliajului utilizat și ceramicii. Ceramica Noritake reușește să stabilizeze dilatarea termică, diminuează riscul apariției fisurilor la nivelul componentei fizionomice, chiar și în cazul unor punți de amplitudine mare. Materialul prezintă și o fluorescență foarte apropiată de a dinților naturali, și un risc minim de colorare, în cazul utilizării pentru infrastructura metalică a unui aliaj pe bază de argint.

Fig. 7- Masa ceramică Noritake EX-3

Biomaterialul Carmen R. este o vitroceramică ce conține dioxid de siliciu în proporție de 60%, trioxid de aluminiu 14-16%, oxid de potasiu 9-12% și alte componente, în procent de 8-11%. Materialul Carmen R este obținut printr-un procedeu diferit de fabricație: într-o primă etapă, amestecul de componente este supus la o temperatură de 1300-1500oC, apoi este răcit brusc; în a doua etapă are loc un tratament termic la temperatura de 1000oC, când se produce o precipitare a cristalelor de leucit, prin monitorizarea parametrilor timp-temperatură urmărindu-se formarea unei mari cantități de cristale de acest tip.

Sistemul IPC Classic (Ivoclar) presupune o tehnologie facilă de realizare a componentei fizionomice a punților mixte metalo-ceramice, permițând o bună reproducere a culorilor. Materialul este comaptibil cu o largă categorie de aliaje, datorită coeficientului său de expansiune termică; aliajul utilizat pentru realizarea scheletului metalic trebuie însă ales cu discermământ, deoarece, cu cât coeficientul de expansiune termică al acestuia este mai ridicat, cu atât intervalul de răcire al ceramicii este mai lung.

Sistemul IPS d. Sign (Ivoclar) este o ceramică sintetică de joasă fuziune, îmbogățită cu cristale de fluoroapatită; ca urmare a prezenței în compoziția sa a acestor elemente, biomaterialul prezintă o serie de avantaje:

duritate mai scăzută, comparativ cu alte mase ceramice, deci va fi înlăturat riscul abraziei dinților antagoniști naturali;

proprietăți mecanice și optice excelente,consistența și culoarea menținându-se, chiar după un număr mare de sinterizări;

retenționează placa bacteriană asemănător dinților naturali;

datorită capacității materialului de a dispersa lumina și grație unei luminozități interne, infrastructura metalică este mascată în întregime;

suferă fenomene de îmbătrânire, asemănătordinților naturali, fără a influența proprietățile materialului;

are un grad de transluciditate și opalescență apropiate de ale dinților naturali;

ca urmare a prezenței cristalelor de fluoroapatită, comportamentul optic și mecanic este apropiat de cel al țesuturilor dure dentare;

aspect estetic deosebit, conferit de posibilitatea de realizare a unui echilibru între luminozitatea și saturația culorii.

Fig. 8- Masa ceramică IPS Sing, Ivoclar

Sistemul IPS inLine (Ivoclar) cuprinde mase ceramice cu mare stabilitate chimică și volumetrică, cu proprietăți mecanice și optice excelente. Au un coeficient de contracție termic redus, iar tehnologia de lucru este facilă.

Fig. 9- Masa ceramică IPS inLine Intensiv Margin, Ivoclar

Ceramica Wohlwend (Wohlwend Dental Manufactur, Liechtenstein) are următoarele proprietăți:

permite o refacere estetică excelentă;

are contracție redusă la sinterizare;

aplicarea și modelarea sunt facile;

reproduce calitățile optice ale dinților naturali;

duritatea este apropiată de cea a dinților naturali;

se prezintă în două variante: Vision Clasic (temperatură de sinterizare 920oC oentru dentină) și Vision Low (temperatură joasă de sinterizare- 770oC pentru dentină)

Fig. 10- Masa ceramică Wohlwend Dental Manufactur

Symbioceram (Ducera) este o ceramică ce permite o acoperire totală a infrastructurii metalice, chiar și în zona ocluzală, unde nu se pot utiliza masele ceramice clasice; are o temperatură scăzută de sinterizare și este compatibilă cu o gamă largă de aliaje.

Duceram Plus (Ducera) permite asocierea cu aliaje care au punct de topire ridicat, având un coeficient de expansiune termică de 13,8-15,4µm/mxK. Nu prezintă alterări ale culorii în cazul aplicării pe o infrastructură pe bază de argint.

Fig. 11- Masa ceramică Duceram Plus

Sistemul Compact Ceramic (CCS):

cuprinde mase ceramice cu structură omogenă și stabilă;

este ușor de utilizat și aplicat;

prezintă o stabilitate și omogenitate a culorii, realizată prin termocolare;

permite obținerea unor rezultate estetice excelente cu doar trei componente: opac, dentină, incizal;

se poate asocia cu o gamă largă de aliaje.

Vita VM prezintă o stabilitate excelentă, chiar după mai multe sinterizari, este ușor de modelat și aplicat, suprafețele obținute sunt lucioase, cu o structură densă și omogenă; rata de uzură este apropiată cu cea a dinților naturali și permite o bună individializare a construcțiilor protetice.

Fig. 12- Masa ceramică Vita VM 9

Vita Omega 900 Metal-Ceramic și Vita VKM 95 au proprietăți fizice optime, solubilitate redusă în mediul acid, mare stabilitate chimică și termică, rezistență mecanică deosebită. Sunt indicate mai ales pentru placarea infrastructurilor metalice din aliaje cu conținut crescut de aur, deoarece permit evitarea distorsiunilor aliajului în timpul sinterizării ceramicii.

Vita Titanium Ceramic este o masă ceramică perfect compatibilă cu infrastructurile din titan, datorită proprietășilor fizice și coeficientului de expansiune termică special concepute în acest scop. Rezultatele estetice obșinute cu aceste mase ceramice sunt excelente.

Fig. 13- Masa ceramică Vita Titanium Ceramic

Sistemul Vintage (Shofu) permite asocierea cu o gamă largă de aliaje, în special nenobile, care au un coeficient de expansiune termică de 13,6-15×10.6 (25-500oC). Propietățile mecanice sunt optime, iar estetica este excelentă.

Sistemul Vintage Halo (Shofu) este rezultatul unor cercetări aprofundate în domeniul esteticii și biomaterialelor și permite realizarea unor construcții protetice cu proprietăți optime, similare dinților naturali- opalescență, fluorescență, aspect tridimensional. Acest nou sistem ceramic are o serie de carcteristici îmbunătățite: rezistență deosebită, biocompatibilitate ireproșabilă, rată de uzură similară cu a dinților naturali.

Vintage Press Over (Shofu) cuprinde mase ceramice îmbogățite cu leucit, care se aplică pe infrastructura metalică prin presare. Materialele, sub formă de lingouri de diferite culori, presupun o tehnologie de realizare facilă, nemaifiind necesară aplicarea maselor ceramice de bază strat cu strat. Sistemul este indicat atât pentru coroane și punți mixte metalo-ceramice cât și pentru construcții protetice integral ceramice.

Etapele de lucru sunt următoarele:

Realizarea modelului cu bonturi mobilizabile;

Realizarea machetei infrastructurii metalice;

Transformarea machetei în piesă metalică finită;

Prelucrarea componentei metalice evitând contaminarea suprafeței, iar grosimea să fie cuprinsă între 0,3-0,5 mm;

Sablarea cu pulbere de trioxid de aluminiu;

Aplicarea stratului de opac: primul strat va avea grosime redusă iar al doilea strat va masca în totalitate scheletul metalic;

Grosimea stratului de ceramică trebuie să fie de minim 0,8 mm;

Realizarea machetei componentei fizionomice din ceară care arde fără reduuri;

Pregătirea machetei pentru ambalare, atașându-se câte un canal de turnare pentru fiecare element al punții;

Se introduce macheta în ringul de presare, la distanță de minimum 5 mm de pereții acestuia;

Se realizează ambalarea și se obține tiparul;

Se introduc în cuptorul de presare lingourile ceramice, în nuanța stabilită;

Ringul de turnat este centrat pe platforma de presare;

Lingourile ceramice după ce au fost aduse în stare fluidă, sunt introduse sub presiune, în tipar;

După presare, ringul este scos din incintă și este lăsat să se răcească la temperatura camerei;

Dezambalarea și prelucrarea;

Realizarea unor eventuale corecții de culoare;

Aplicarea stratului de glazură și sinterizarea.

Super Porcelain EX 3 Press (Noritake) cuprinde mase ceramice care au același sistem de utilizare, prin presare; după edificarea și sinterizarea stratului de opac, masele ceramice de bază se aplică, prin presare, pe infrastructura metalică. Lingourile ceramice utilizate au transluciditate dinților naturali.

Fig. 14- Masa ceramică Super Porcelain EX 3 Press (Noritake)

Coroanele ceramice pe suport de zirconiu

Coroanele ceramice pe suport de zirconiu asigură o estetică deosebită, fiind considerate ultima tehnologie în materie de estetică dentară. Zirconiul este un metal de tranziție care seamănă cu titanul.Oxidul de zirconiu înlocuiește aliajele metalice peste care va veni dintele de ceramică. În reabilitarea orală zirconiul este un biomaterial utilizat pentru fațete, coroane, proteze parțiale fixe, dispozitive corono-radiculare, implanturi și bonturi implantare. Oxidul de zirconiu are următoarele caracteristici superioare, care îl transformă în materialul ideal:

compatibilitate biologică excelentă;

rezistență la compresiune;

rezistență la îndoire;

rezistență absolută la coroziune;

densitate extrem de mare;

translucența lucrării dă posibilitatea unor rezultate estetice excelente;

este un material fără gust, radio-opac și nu irită gingiile pentru că nu este nevoie de cimenturi adezive.

Dezavantajele zirconiului:

deoarece este un material relativ nou, nu s-au realizat suficiente studii care săateste durabilitatea superioară a zirconiului față de punțile mixte metalo-ceramice;

are un preț de cost ridicat, față de punțile metalo-ceramice.

Realizarea unei cape pe zirconiu se face cu ajutorul unui aparat numit CAD/CAM (Tehnologie de Proiectare/ Fabricare Asistată de Calculator). Acest aparat scanează modelul și realizează pe ecranul calculatorului planificarea tridimensională a piesei și produce ulterior capa de zirconiu.

Fig. 15- Coroane ceramice pe suport de zirconiu

II. Partea personală

Scop

Lucrările mixte metalo-ceramice pe care le-am realizat au rolul de a reface funcțiile sistemului stomatognat: funcția fizionomică, funcția fonetică, funcția masticatorie și deglutiția. Pentru obținerea acestei lucrări metalo-ceramice, între mine și medicul stomatolog a existat o strânsă colaborare, și astfel împreună am reușit să satisfacem toate nevoile pacientului. Datorită cunoștințelor de către medic a etapelor tehnologice dar și cunoștințelor mele în ceea ce privește etapele clinice, s-a stabilit o corelație între tehnologia aleasă și rezultatul final. Împreună cu medicul stomatolog am realizat o adaptare cât mai exactă la forma și culoarea dinților restanți, vecini, antagoniști, precum și asigurarea premizelor principiului igienico-profilactic.

Am ales soluția terapeutică pentru pacient cât mai bună, ținându-se cont de dorințele acestuia și în concordanță cu materialele și tehnicile de care dispunem. Punțile mixte metalo-ceramice au presupus un număr mare de etape de lucru, îmbinate armonios, neputându-se realiza o disociere in fazele clinice și cele de laborator.

Obiective

Lucrarea urmărește punerea în practică a cunoștințelor și tehnicilor pe care le-am acumulat pe parcursul anilor de studiu, fiind reliefate prin două lucrări mixte metalo-ceramice: maxilar si mandibulă. Finalizarea celor două lucrări metalo-ceramice am realizat-o datorită studiului care mi-a aprofundat cunoștințele în ceea ce privește elaborarea etapelor clinico-tehnologice de lucru, tehnologiile de realizare a lucrărilor, beneficiind de un laborator de tehnică dentară dotat complet în ceea ce privește aparatura, materialele cât și instrumentele de lucru. Datorită echipei de tehnicieni bine pregătiți și cu experiență în domeniuam reușit elaborarea unei restaurări protetice fixe care să refacă funcțiile sistemului stomatognat (funcția estetică, funcția fonetică, funcția masticatorie și deglutiția) pentru a îndeplini obiectivul principal al celor două lucrări.

Materiale și metode

Pentru realizarea componentei metalice a lucrării mixte metalo-ceramice am utilizat aliajul Remanium Secura pe bază de Crom-Cobalt, de la firma Dentaurum. Acest aliaj conține cobalt în proporție de 58,5%, crom aproximativ 30%, molibden 3%, wanadiu 5,5%, siliciu 1,5%, tantal 1,25% și azot sub 1%. Aceste amestecuri metalice, destinate tehnologiei metalo-ceramice, nu conțin metale nobile, beriliu, nichel, fier, și nici urme de indiu, galiu sau carbon. Optimizarea proprietăților mecanice fiind realizată, în acest caz, prin tratamente termice. Fiecare element utilizat pentru obținerea acestor aliaje conferă soluției metalice câteva proprietăți. Cromulasigură piesei metalice rezistență la coroziune, de asemenea, participă alături de celelalte elemente, la asigurarea durității corespunzătoare. Cobaltul crește rezistența mecanică, modulul de elasticitate și contribuie la mărirea durității. Remanium Secura este un aliaj cu fluiditate optimă, este ușor de prelucrat și are o rezistență crescută, ca urmare a prezenței microcristalelor de tantal. Permite obținerea unui strat de oxizi care asigură o legătură metalo-ceramică solidă și nu influențează culoarea placajului ceramic.

Fig.16- Aliajul dentar Remanium Secura pe bază de crom-cobalt

Masa ceramică pe care am utilizat-o este Noritake EX-3 (Noritake) care este un material cu rezistență la ruperefoarte mare. Fisurile apărute în placajul ceramic pot fi cauzate, în principal, de incompatibilitatea între coeficienții de dilatare al aliajului utilizat și al ceramicii. Modificările volumetrice ale maselor ceramice sunt în strânsă dependență de numărul de sinterizări, de rata de încălzire și răcire. Ceramica Noritake EX-3 reușește să stabilizeze dilatarea termică, diminuează riscul apariției fisurilor la nivelul componentei fizionomice, chiar și în cazul unei punți de amplitudine mare. Materialul prezintă o fluorescență foarte apropiată de a dinților naturali, și un risc minim de colorare, în cazul utilizării pentru infrastructura metalică a unui aliaj pe bază de argint. Masa ceramică EX3 are proprietăți mecanice superioare comparativ cu alte mase ceramice dentare: este ușor de aplicat, maschează complet oxizii metalici, previne apariția liniei negre la marginea coroanelor, abrazare redusă a dinților antagoniști, reproduce cu ușurință caracterizarea dinților naturali, iar dilatarea termică este perfect corelată. Mai mult de atât, datorită unei echilibrări excelente între saturația și luminozitatea culorilor de opac și dentină, simularea dentiției naturale se poate realiza fără ca opacul să transpară.

Fig.17- Masa ceramică Noritake EX-3 (Noritake)

Pacienta O. E. în vârstă de 44 de ani s-a prezentat în cabinetul stomatologic având tulburări funcționale, masticatorii și de deglutiție, provocate de edentație intercalată de clasa III Kennedy. Pacienta a dorit refacerea funcției fizionomice care a fost afectată de leziuni carioase, funcției masticatorii, funcției fonetice și deglutiția. Medicul stomatolog a efectuat examenul clinic și examenul paraclinic pentru a stabili diagnosticul corect al cazului. Examinarea a fost urmată de stabilirea planului de tratament și alegerea variantei terapeutice – punte mixtă metalo-ceramică la nivel maxilar(dinții stâlpi: 1.1; 1.2; 1.3; 1.7; 2.1; 2.2; 2.3; 2.4; 2.5; 2.6 și corp de punte la nivelul: 1.4; 1.5; 1.6) si mandibular(dinții stâlpi: 4.3; 4.4; 4.6; și corp de punte la nivelul 4.5). Preparația se face cu sacrificiu de 1,5-2 mm de substanță amelo-dentinară, pentru a asigura o grosime de 0,3-0,5 mm pentru componenta metalică și o grosime de 1,2-1,5 mm pentru componenta fizionomică.

Fig. 18-Amprentele câmpului protetic

După ce s-au preparat substructurile organice, medicul a realizat amprentarea câmpului protetic cu o portamprentă standard cu sisteme retentive. Pentru amprentare s-au folosit materiale siliconice (fig.18)

După ce câmpul protetic se amprentează, amprenta este trimisă în laboratorul de tehnică dentară. Următoarea etapă este igienizarea, decontaminare si verificarea amprentelor.

Am preluat amprenta, igienizând-o și dezinfectând-o având grijă să curăț toate urmele de sânge și salivă. Igienizarea am realizat-o prin spălarea amprentei sub un jet de apă timp de 10-20 de secunde, cu scopul de a reduce flora microbiana. După ce am spălat amprenta, am uscat-o folosind un jet de aer. Spălarea suprafeței amprentei am realizat- o cu mare atenție, pentru a nu modifica sau distruge o serie de detalii ale acesteia.

Decontaminareaam efectuat-o cu Zeta 7 solution (fig.19).

Fig.19. Decontaminare Zeta 7 solution

Această operațiune am realizat-o prin imersia amprentelor în soluție timp de 10 minute, care este special concepută pentru dezinfecția amprentelor.

După igienizare am verificat dacă amprenta a fost poziționată corect pe câmpul protetic și dacă s-a ales portamprenta corespunzătoare câmpului protetic și materialul cu viscozitate optimă, dacă nu sunt discontinuități sau goluri pe suprafața materialului de amprentă, dacă amprenta a cuprins în totalitate suprafața câmpului protetic, dacă există incluziuni de aer ce pot apărea datorită nerespectării indicațiilor materialului de amprentă, dacă amprenta a fost înregistrată corect și surprinde în totalitate toate detaliile câmpului protetic.

Următoarea etapă constă în realizarea modelelor de lucru.Modelul reprezintă imaginea pozitivă și fidelă a câmpului protetic obținută în urma înregistrării unei amprente. Acesta se utilizează pentru realizarea viitoarei machete a construcției protetice și este cel mai important punct de plecare pentru întreaga construcție protetică.

Pentru realizarea modelelor de lucru am folosit ghips de clasa a III-a și ghips de clasa a IV-a. Am ales realizarea modelelor cu bonturi mobilizabile prin metoda ce utilizează pinuri dowel: pinurile dowel sunt tije prefabricate, de formă cilindro-conice, care au un cap retentiv ce se fixează în amprenta substructurii organice preparate, corespunzător centrului acesteia și o porțiune care va permite poziționarea acestor dispozitive în soclul modelulul de ansamblu. Realizarea mdelelor cu bonturi mobilizabile prin metode ce utilizază pinuri este cea mai utilizată tehnică de confecționare a modelelor în tehnologia metalo-ceramică, deoarece este o metodă facilă, se poate aplica indiferent de tipul amprentei și permite o poziționare precisă și nemodificată a modelului unitar în modelul de ansamblu.

Am poziționat fiecare pin în interiorul amprentei bontului astfel încât să fie paraleli între ei. (fig. 20)

Fig. 20- Centrarea pinilor și asigurarea paralelismului pinilor

Pasta de ghips este preparată manual, turnând o cantitate mică de apă în bolul de cauciuc, apoi adăugând pulberea de ghips (tehnica saturației progresive) și am spatulat până când pasta de ghips a avut o consistență smântânoasă. Am turnat pasta de ghips de consistență fluidă în amprentă până la umplerea acesteia pe măsuța vibratorie. Introducerea pastei am realizat-o în cantităși mici, turnând pasta din centrul amprentei, la maxilar, și dinspre marginile amprentei, la mandibulă, pentru ca materialul să pătrundă în toate detaliile amprentei. Am turnat pasta de ghips, astfel încât să nu depășească 2-3 mm de marginile amprentei. După priza ghipsului am realizat retenții pe suprafața modelului.(Fig. 21)

Fig. 21- Turnarea pastei de ghips în amprentă și realizarea retențiilor

Am izolat pinurile precum și suprafața unde am introdus pinurile pentru a evita reacția de priză dintre ghipsul extradur și ghipsul din care se realizează soclul modelului. (fig. 22)

Fig.22- Izolarea modelului

Soclul modelului l-am realizat prin metoda clasică. Soclul modelului l-am realizat cu pastă de ghips de clasa a III-a care a fost preparată manual prin metoda saturației progresive. Am adăugat o cantitate de ghips peste retențiile de pe suprafața modelului iar restul pastei de ghips l-am pe masa de lucru pentru a realiza soclul modelului. Amprenta am depus-o peste pasta de ghips de masa de lucru și am presat-o ușor până când înălțimea soclului a ajuns la 1,5-2 mm, apoi am ridicat pasta de ghips de-a lungul marginilor cu o spatulă. Am îndepărtat excesul de ghips rămas și am asteptat să facă priză. (fig. 23 și 24)

Fig.23- Introducerea pastei de ghips de clasa a III-a în amprentă

Fig. 24- Realizarea soclului modelelor

După priza ghipsului am demulat modelul din amprentă prin tracțiune ușoară exercitată pe mâner, apoi am realizat soclarea la aparatul de soclat prin intermediul căruia am conferit formă pentagonală pentru maxilar și formă trapezoidală pentru mandibulă (fig. 25)

Fig. 25- Soclarea modelelor

Am secționat mezial și distal fiecare bont cu ajutorul discului atașat la nivelul micromotorului, astfel încât să asigur desprinderea individuală a fiecărui bont și să păstrez coletele dinților preparați.(fig.26)

Fig. 26- Secționarea modelului

Am realizat gravarea orizontală la nivelul bonturilor și am fasonat fiecare bont prin frezare mecanică. (fig.27)

Fig. 27- Fasonarea modelelor

Următoarea etapă este montarea modelelor în simulator. Simulatoarele sunt dispozitive care imită, parțial sau total, mișcările mandibulei, fiind construite după scheletul sistemului stomatognat, și care mențin modelele după ocluzia trimisă de medic din cabinet. Montarea în simulator trebuie să permită obținerea unei lucrări metalo-ceramice cu o morfologie ocluzală funcțională, verficându-se corectitudinea rapoartelor interarcadice, în ocluzie statică și dinamică.

Montarea modelelor am realizat-o într-un ocluzor Deluxe Magnetic prevăzut cu doi magneți, ce permite efectuarea mișcărilor de lateralitate și protruzie având panta condiliană fixată în unghi de 300.

Ocluzorul este cel mai simplu simulator, el imitând numai mișcările verticale ale mandibulei, de închidere-deschidere, fără a permite o montare în raport cu axa bicondiliană. Pentru montarea în ocluzor am parcurs două etape: pregătirea modelelor în vederea montării și montarea propriu-zisă a modelelor.

Pregătirea modelelor am realizat-o astfel:

-am redus înălțimea soclurilor;

-am realizat șanțuri de retenție (longitudinale și transversale) pe suprafața bazală a soclurilor cu adâncime de 3-4 mm, cu scopul de a mări suprafața de aderare a ghipsului utilizat pentru fixarea în ocluzor;

-am solidarizat cele două modele între ele pentru a asigura o mai bună stabilitate în timpul operașiei de motare în ocluzor; (fig. 28)

-am hidratat modelele prin imersie în apă timp de 2-3 minute pentru a evita ca pasta de ghips să facă priză instantaneu.

Fig. 28- Solidarizarea modelelor

Pentru montarea modelelor în ocluzor am ținut cont de următoarele reguli:

-planul de ocluzie, reprezentat de fețele ocluzale ale dinților restanți, este paralel cu un plan orizontal, folosind drept reper planul mesei pe care se realizează ghipsarea;

-planul medio-sagital al modelelor trebuie să se suprapună cu planul medio-sagital al ocluzorului și să fie perpendicular pe axul balama;

-distanța dintre axul balama și punctul interincisiv trebuie să fie de 10,5 cm.

Pentru montarea modelelor am folosit ghips obișnuit pe care l-am preparat prin amestecul pulberii de ghips cu apa până a căpătat o consistență smântânoasă.Modele sunt introduse între brațele ocluzorului, cu partea distală către axul balama. Șurubul distanțator este acționat, pentru a crea un spațiu de 2-3 mm între brațul superior și suprafața bazală a soclului modelului superior. În această poziție șurubul este blocat cu ajutorul contrapiuliței.

Am depus pastă de ghips pe brațul inferior al ocluzorului și am așezat modelele cu partea distală către axul balama apăsând ușor, până când soclul modelului inferior a atins brațul inferior al ocluzorului. (fig. 29)

Fig. 29- Depunerea pastei de ghips pe brațul inferior al ocluzorului

Am depus apoi o nouă cantitate de ghips pe suprafața bazală a soclului modelului superior, am coborât brațul superior al ocluzorului și am curățat surplusul de ghips care a refluat. (fig. 30)

Fig. 30- Aplicarea pastei de ghips peste brațul superior al ocluzorului

În următoarea etapă am realizat macheta infrastructurii metalice Macheta scheletului metalic reprezintă imaginea pozitivă a viitoarei infrastructuri, care se realizează din ceară albastră de inlay, rășini policarbonate sau din rășini acrilice autopolimerizabile sau fotopolimerizabile.

Pentru a obține o construcție protetică care să îndeplinească toate obiectivele propuse, macheta infrastructurii metalice trebuie să îndeplinească următoarele caracteristici:

să fie modelată subdimensionat cu 1,5-2 mm, în toate sensurile, pentru a asigura spațiu viitoarei componente fizionomice, această grosime asigură, mascarea componentei metalice și evită apariția tensiunilor interne în stratul de ceramică;

grosimea machetei scheletului metalic trebuie să fie uniformă, în jur de 0,3-0,4 mm;

suprafața machetei se modelează netedă, fără macroretenții;

sunt contraindicate retențiile, trecerea de la componenta metalică la componenta ceramică fiind realizată prin suprafețe convexe;

limita marginală metal-ceramică se realizează în unghiuri de 900 și nu în unghiuri ascuțite, astfel încât să previn fisurile, fracturile și desprinderea componentei ceramice de pe scheletul metalic.

Sursa de căldură pentru plastifiere este flacăra becului de gaz sau baia de apă. Metodele moderne utilizează baia de ceară cu termostat, care permite topirea și menținerea cerii la o temperatură constantă.

Macheta scheletului metalic al punților mixte metalo-ceramice este construită din macheta infrastructurii metalice a elementelor de agregare și macheta infrastructurii metalice a corpului de punte.

Macheta din ceară a elementelor de agregare trebuie să îndeplinească următoarele obiective:

asigurarea grosimii uniforme, de 0,3-0,4 mm, pe toate suprafețele;

relizarea joncțiunii metalo-ceramice periferice sub forma unor praguri în unghiuri deschise, cu o înălțime de 1-1,2 mm, plasate subgingival, juxtagingival sau supragingival;

realizarea, în plan vertical, a joncțiunii metalo-ceramice pe suprafețe netede, convexe;

crearea unui spațiu cervical lărgit, corespunzător prin preparările cu prag, pentru protejarea parodonțiului de către marginile viitoarei piese protetice.

Macheta corpului de punte trebuie să asigure spațiul necesar componentei ceramice și să confere rezistență mecanică, pentru realizarea acestei machete trebuie urmărite următoarele obiective:

intermediarii trebuie să respecte morfologia dinților absenți, se modelează subdimensionat cu 1,5-2 mm în toate sensurile;

nu se realizează macroretenții pe suprafața machetei și nici la nivelul corpului de punte ;

individualizarea fiecărui intermediar se realizează din etapa de machetare, separațiile între intermediari realizându-se în unghiuri larg deschise și rotunjite, pentru a evita apariția tensiunilor interne în masa ceramică;

intermediarii se modelează la distanță de 1,5-2 mm de creasta edentată, pentru realizarea contactului între fața mucozală a corpului de punte și mucoasa crestei alveolare prin intermediul ceramicii;

grosimea infrastructurii metalice a intermediarilor trebuie să asigure rezistență mecanicăîntregii construcții protetice și să evite riscul fracturii;

la nivelul fețelor ocluzale, in termediarii corpului de punte se modelează cu un relief ușor cuspidat, fără a accentua șanțurile intercuspidiene; deoarece prezența unghiurilor nu ar permite fixarea componentei ceramic la suprafața metalului.

Între macheta elementelor de agregare și machetele intermediarilor se realizează conexiuni sub forma unor bare cu dimensiuni minime de 2,5 mm în sens cervico-ocluzal și vestibulo-oral, pentru a conferi rezistență. Conexiunile trebuie să prezinte suprafețe netede, ușor rotunjite și să se întâlnească în unghiuri rotunjite fără spații retentive, cu macheta elementelor de agregare și cu macheta corpului de punte.

Realizarea machetei din ceară:

Înainte de realizarea machetei scheletului metalic am aplicat un strat de ceară subțire pe suprafața bonturilor dentare. Acest strat de ceară are rolul de a uniformiza suprafața bonturilor și de a crea un ax de inserție a viitoarei lucrări protetice. (Fig. 31)

Fig. 31- Premodelarea bonturilor

După ce am premodelat bonturile, am aplicat un stat subțire de lac distanțator pe suprafața lor, pentru a compensa contracția infrastructurii metalice și a asigura spațiul minim pentru cimentul de fixare.(Fig. 32)

Fig. 32- Aplicarea lacului distanțator

După ce am izolat modelul, pentru realizarea machetei elementelor de agregare am folosit metoda răcirii gradate atât pentru modelul maxilar cât și mandibular.

Am introdus bontul în baia de ceară formată dintr-un amestec de ceruri, unde temperatura cerii se menține constanta la 60o.(fig.33)

Fig. 33- Realizarea capelor cu ajutorul băiței de ceară

Prima capă obținută a fost una subțire și cu o grosime uniformă. Am repetat imersia bontului în băița de ceară până am obținut o capă cu o grosime uniformă de 0,3-0,4 mm. Am verificat macheta la nivel cervical, la nivelul căruia trebuie să existe o adaptare perfectă, apoi raportul cu dinții vecini și antagoniști precum și spațiul existent pentru viitoarea componentă fizionomică. (fig. 34)

Fig. 34

Am utilizat această metodă deoarece permite realizarea unei adaptări foarte bune a capei pe modelul substructurilor organice preparate, asigură o grosime uniformă a machetei, permite realizarea unei suprafețe netede și economie de timp.

Macheta corpurilor de punte am realizat-o în funcție de mărimea breșei edentate. Între elementele de agregare am aplicat un bloc de ceară plastifiată, astfel încât să rămână un spațiu pentru componenta fizionomică. Corpurile de punte le-am realizat subdimensionat cu 1,5 mm, cu un relief ușor cuspidat însă nu am accentuat șanțurile intercuspidiene, pentru a permite masei ceramice să se fixeze la nivelul fețelor ocluzale.(fig.35)

Fig. 35- Macheta corpurilor de punte

La nivelul lui 1.7 am realizat o coroană turnată, iar capa am realizat-o cu ajutorul băiței de ceară.

Am izolat modelul dintelui preparat cu o substanță izolatoare;

Am introdus bontul dentar în baia de ceară, câteva secunde, până am obținut o capă cu o grosime de 0,3-0,4 mm. Am realizat scufundări succesive până la obținerea grosimii suficiente;

Am aplicat modelul dinților antagoniști pentru a verifica planul de ocluzie;

Am modelat macheta prin picurare de ceară la nivelul celor cinci fețe: ocluzală, vestibulară, orală, mezială și distală. Pe fața ocluzală am realizat elementele de morfologie prin modelarea crestelor sagitale și axiale, la întâlnirea cărora rezultă vârfurile cuspizilor, șanțurile intercuspidiene, fosetele principale și crestele marginale, în raport cu antagoniștii, prin radierea cerii. Tot prin intermediul radierii cerii am realizat morfologia fețelor laterale, convexitățile atât în sens mezio-distal, cât și în sens cervico-ocluzal.

Coroana turnată este un element protetic destul de rezistent, are cea mai mare longevitate și rămâne în continuare un element utilizat, chiar dacă aduce multe prejudicii estetice.(fig. 36)

Fig. 36- Realizarea coroanei turnate

După realizarea machetei și verificarea pe model aceasta urmează să fie transformată în componentă metalică finită. Pentru obținerea infrastructurii metalice trebuie parcurse mai multe etape: ambalarea machetei, obținerea tiparului, topirea și turnarea aliajului în tipar, dezambalarea și prelucrarea mecanică. O primă etapă care contribuie la transformarea machetei este reprezentată de ambalare.

Ambalarea este operația de acoperire a machetei cu masă de ambalat specifică în vederea obținerii unui tipar. Ambalarea am realizat-o prin parcurgerea a două etape: pregătirea pentru ambalare și ambalarea propriu-zisă.

Pregătirea pentru ambalare constă în realizarea machetei canalelor de turnare, macheta rezervorului de aliaj topit, macheta canalelor de evacuare a gazelor, detensionarea machetei și degresarea machetei.

Pregătirea pentru ambalare poate fi realizată în mod diferit: fie prin tehnica Heraeus, fie prin metoda clasică.

Tehnica clasică de pregătire pentru ambalare presupune folosirea de tije de tunare de ceară cu diametrul de 1,5-3 mm și lungime de 4-5 cm pentru fiecare element al machetei. Tija cu diametrul mai mare este reprezentată de macheta canalului principal iar cea cu diametrul mai mic este reprezentată de macheta canalelor secundare. Macheta rezervorului de aliaj topit se realizează prin picurare de ceară la distanță de 1-1,5 mm de machetă sub formă de sferă, cu diametrul de 3-4 mm pe fiecare canal al machetei.

Pregătirea pentru ambalare a machetei am realizat-o prin metoda Heraeus. Pe fiecare element al machetei (atât la nivelul elementelor de agregare cât și la nivelul corpurilor de punte) am aplicat câte o tijă prefabricată cu lungimea de 2-4 mm cu diametrul de 3 mm, reprezentând machetele canalelor secundare. Tijele le-am aplicat la nivelul fețelor orale ale intermediarilor și elementelor de agregare. La capetele canalelor secundare am aplicat o altă tijă prefabricată mai groasă de 5 mm, astfel încât să fie paralelă cu machetă. Această tijă unește canalele secundare între ele este reprezentată de macheta canalelor intermediare. De la tija intermediară am aplicat două tije prefabricate mai groase care reprezintă macheta canalelor principale de turnare a aliajului (diametru egal cu 7-10 mm). Aceste tije le-am aplicat astfel încât să fie convergente iar extremitățile libere să fie aplicate în conul de turnare. (fig. 37)

Fig. 37- Pregătirea pentru ambalare a machetei

Extremitățile libere ale tijelor principale le-am aplicat la conul de turnare.(fig. 38)

Fig. 38- Conul de turnare

Detensionarea machetei am realizat-o prin pulverizarea unei soluții pe suprafața sa. Această operațiune se face cu scopul de a reduce tensiunile interne care apar în interiorul machetei în timpul aplicării și modelării cerii.

Degresarea machetei am realizat-o cu scopul de a obține o suprafață curată a machetei, de pe care au fost îndepărtate toate impuritățile și urmele de acizi grași. Degresarea are rolul de a favoriza aderența masei de ambalat la suprafața machetei pentru a obține un tipar cu o fidelitate mare. Pentru degresarea machetei am folosit degresantul Rufafilm. (fig. 39)

Fig. 39- Degresant Rufafilm

Ambalarea propriu-zisă a machetei se realizează cu masă de ambalat specifică aliajului. Acest material se caracterizează prin faptul că se dilată cu același coeficient cu care se va contracta aliajul după tunare.

Masele de ambalat sunt constituite dintr-un material refractar, un liant și alte substanțe de adaos, în proporție mică

Pentru ambalarea propriu-zisă am utilizat masă de ambalat pe bază de fosfați. (fig. 40) Am ales utilizarea acestei mase de ambalat deoarece temperaturile ridicate ale aliajelor folosite determină o reacție superficială între peroxidul de fosfor și dioxidul de siliciu, formându-se un compus silicofosfotic ce va crește rezistența la temperaturi înalte a materialului de ambalare. Masa de ambalat se prezintă în sistem biocomponent – pulbere și lichid.

Fig. 40 – Masa de ambalat Calibra-Express

Prima etapă a fost să aleg un ring de dimensiune mare, pe care mai întâi l-am căptușitcu o hârtie de azbest (fig. 41) apoi l-am poziționat în interiorul capacului conului de turnare.(fig. 42) Mărimea conformatorului am ales-o în așa fel încât grosimea masei de ambalat, la bază, să fie de aproximativ 6 mm, iar distanța dintre pereții conformatorului și machetă să fie de cel puțin 1 cm.

Fig. 41 Fig. 42

Am utilizat metoda ambalării într-un singur timp. Am preparat masa de ambalat specifică aliajului prin amestecul pulberii cu lichidul (100 grame pulbere / 22-23 ml lichid). Am spatulat amestecul timp de 1 minut. (fig.43)

Fig. 43

După, l-am malaxat la vacuum-malaxor timp de 2 minute. (fig. 44)

Fig. 44

Pasta de masă de ambalat am introdus-o prin vibrare continuă în interiorul chiuvetei, astfel încât să nu apară incluziuni de aer . (fig. 45)

Fig. 45

În timpul obținerii tiparului masa de ambalat suferă mai multe tipuri de dilatări: dilatarea de priză, dilatarea higroscopică și dilatarea termică.

Dilatarea de priză este o dilatare liniară, care are loc în momentul prizei materialului, la temperatura camerei.

Dilatarea higroscopică are loc dacă materialul este adus în contact cu apa, în timpul mecanismului de priză. Acest tip de dilatare se poate obține fie prin plasarea muflei de turnare într-o baie de apă, fie prin adăugarea unei cantități de apă pe suprafața materialului de ambalat. Diferența între dilatarea de priză și cea higroscopică este dificil de evidențiat, ambele având loc aproape simultan. Prin însumarea celor două tipuri de expansiuni se obține o dilatare de 2-4 ori mai mare.

Dilatarea termică are loc în cursul preîncălzirii și încălzirii tiparului și este responsabilă de compensarea contracției aliajelor.

Pentru a obține tiparul am supus macheta la două etape de încălzire: preîncălzirea și încălzirea propriu-zisă.

Etapa de preîncălzire se realizează în cuptoare speciale. Am introdus macheta ambalată în cuptorul de preîncălzire având grijă ca pâlnia să fie îndreptată în jos. Preîncălzirea am realizat-o, crescând temperatura, de la temperatura camerei până la 350-400oC, timp de 30 de minute.

Această etapă se realizează pentru:

plastifierea și eliminarea parțială a cerii machetei în urma căruia rezultă cavitatea tiparului. Tiparul este o piesă cavitară delimitată de pereții groși și reprezintă imaginea negativă a machetei în care se va introduce aliajul topit.

arderea resturilor de ceară;

uscarea pereților tiparului;

începerea dilatării termice a tiparului.

Etapa de încălzire propriu-zisă am realizat-o în cuptoare speciale prevăzute cu temperatură reglabilă.

Temperatura se ridică lent timp de 45 de minute de la 400oC la 700-800oC. În această etapă urmărit următoarele obiective:

arderea urmelor de ceară, fără reziduuri;

uscarea totală a pereților tiparului;

dilatarea termică a tiparului;

aducerea tiparului la o temperatură apropiată de cea a aliajului topit, asigurându-se astfel o umplere completă a tiparului cu aliaj topit.

Următoarea etapă pe care am realizat-o este turnarea, care este operația de introducere a aliajului topit în tiparul pregătit în prealabil. Turnarea am realizat-o prin parcurgerea a două etape: topirea aliajului și turnarea propriu-zisă. Topirea aliajului se realizează utilizând diferite surse de căldură: surse electrice, surse gazoase sau alte surse (chimice, laserul, plasma). Am realizat topirea aliajului într-un cuptor electric cu rezistență de platină prevăzut cu un creuzet special în care aliajul curge în conul de turnare. Creuzetul folosit a fost din ceramică iar topirea s-a realizat prin proiecția sursei de căldură asupra aliajului până acesta se topește.Topirea se realizează prin proiecția sursei de căldură asupra aliajului până când acesta se topește. (fig. 46)

Fig. 46- Topirea aliajului

Pentru topirea unui aliaj se aplică următoarea regulă: sursa de căldură să fie suficient de puternică pentru a topi întreg aliajul în timp optim. Dacă, se prelungește prea mult timpul de acțiune asupra metalului se produce oxidarea aliajului. Pentru evitarea oxidării, topirea trebuie să se efectueze în medii inerte sau în absența unor substanțe antioxidante. Supraîncălzirea este interzisă deoarece produce modificarea structurii aliajului.

Turnarea propriu-zisă constă în introducerea aliajului topit în tipar și poate fi acționată prin diferite forțe: centrifugă, presiune pozitivă, presiune negativă (sau vacuum) și combinația dintre vacuum și presiune pozitivă.

Am realizat turnarea cu ajutorul centrifugii semiautomate unde mișcarea de rotație este determinată de un resort. Conformatorul de turnare este așezat cu conul de turnare spre centru aparatului având în față creuzetul pentru topirea aliajului. Comunicarea dintre creuzet și mufă se face prin fanta de descărcare a creuzetului. După topirea aliajului se deblochează resortul și se realizează turnarea. (fig. 47)

Fig. 47- Introducerea aliajului topit în tipar

Următoarea etapă este dezambalarea. Dezambalarea este operația de îndepărtare a piesei turnate în tipar prin spargerea pereților tiparului. Am lăsat chiuveta la răcit, la temperatura camerei, după care, masa de ambalat am fragmentat-o cu ajutorul unui ciocan pneumatic și am desprins-o de pe piesa metalică odată cu introducerea în apă. Îndepărtarea totală am efectuat-o fizic prin sablare cu ajutorul sablatorului. Utilizarea sablării permite o economie de timp, prelucrarea superioară a suprafețelor în comparație cu prelucrarea manuală cu instrumentar abraziv. (fig. 48)

Fig. 48- Dezambalarea chiuvetei

După ce am dezambalat chiuveta, am realizat secționarea tijelor de turnare cu ajutorul unui disc din carborundum acționat de un micromotor. Planarea și netezirea suprafeței externe am realizat-o pentru îndepărtarea plusurilor de material respectiv pentru obținerea unorsuprafețe netede. Pentru planarea suprafeței am utilizat instrumentar abraziv cu granulație mare, iar pentru netezirea suprafeței am utilizat intrumentar abraziv cu granulație mai mică. Lustruirea am realizat-o în scopul obținerii unei suprafețeexterne cu luciu de oglindă.Am utilizat guma abrazivă acționată de un micromotor. (fig. 49)

Fig. 49- Prelucrarea scheletului metalic

După parcurgerea acestei etape am verificat inserția pe bonturile dentare și ocluzia (fig. 50), apoi am trimis scheletul metalic, la probă în cabinetul stomatologic.

Fig. 50- Lustruirea scheletului metalic

După întoarcerea scheletului în laborator, urmează etapa de sablare a infrastructurii metalice.

Etapa de sablare are o mare importanță în tehnologia metalo-ceramică, deoarece pe lângă o curățire intensă a infrastructurii metalice, se realizează și o condiționare a suprafeței, prin apariția unor microretenții, pentru obținerea unei legături metalo-ceramice stabile. Procedeul presupune proiectarea unui jet de particule, sub presiune, asupra scheletului metalic. Această metodă favorizează, în primul rând, o curățire în profunzime a suprafeței metalice, înlăturând urmele de masă de ambalat rămase după îndepărtarea scheletului din tipar, asigură o înăsprire a suprafeței și generează o creștere a energiei acesteia; creșterea energiei a condus la umectarea suprafeței, ceea ce a creat premizele unei legături metalo-ceramice rezistente.

În tehnologia metalo-ceramică parametrii optimi ai sablării sunt:

presiune de 3-5 bari;

distanță de 30-35 mm de structura metalică;

granule cu diametrul de 50-110 µm pentru aliaje nobile și 120-250 µm pentru aliaje nenobile;

timp de sablare de aproximativ 5 secunde;

incidența jetului de proiectare a particulelor de 45o.

Am sablat infrastructura metalică la sablator. Presiunea sablatorului am setat-o la 4 bari și am ținut infrastructura metalică în unghi de 45o timp de 5 secunde. Am sablat scheletul metalic cu oxid de aluminiu. (fig. 51)

Fig. 51- Sablarea scheletului metalic

După sablare suprafața metalică a căpătat un aspect curat și rugos. După ce am sablat nu am mai atins suprafața scheletului pentru a evita contaminarea, manipularea realizându-o cu ajutorul unei pense.

Condiționarea componentei metalice în vederea acoperirii cu mase ceramice:

Pentru a facilita fuziunea maselor ceramice la suprafața aliajului, scheletul metalic necesită a fi supus unei reacții de oxidare. Condiționarea scheletului metalic mai poate fi realizată prin oxidare termică, anodică și prin aplicare de agenți de legătură.

Condiționarea prin oxidare termică se realizează prin încălzirea scheletului la o temperatură de topire a aliajului, în prezența aerului. Prin aducerea la incandescență a infrastructurii metalice, elementele din structura aliajului migrează către suprafață, formând un strat de oxizi. Temperatura de oxidare este de 950-980oC, timp de 7-10 min la aliajele nobile și 1020-1040oC, timp de 30 secunde la aliajele nenobile. După încălzire, infrastructura metalică se răcește lent, la temperatura camerei.

Prin oxidare termică sunt atinse următoarele obiective:

obținerea unui strat de oxizi, care contribuie la realizarea unei legături metelo-ceramice puternice și stabile;

anularea tensiunilor interne din structura amestecului metalic;

creșterea umectabilității suprafeței metalice; masele ceramice trebuie să umezească ușor și să flueze pe suprafața metalică în cursul sinterizării; această umectabilitate permite inițierea unor reacții chimice la nivelul interfeței;

în timpul aplicării maselor ceramice, elementele din ceramică difuzează în componenta metalică, rezultând o zonă de trecere între cele două materiale, numită și zonă de difuziune, care conține atât oxizi metalici cât și oxizi de siliciu.

Pentru a asigura și o mai bună adeziune a ceramicii la suportul metalic, suprafața scheletului trebuie să fie cât mai rugoasă, pentru ca particulele ceramice să pătrundă între aceste rugozități ale metalului și să crească valoarea legăturii metalo-nemetalice. De asemenea, creșterea rugozității la nivelul interfeței asigură condițiile favorabile pentru inițierea legăturii chimice. Pentru evitarea fisurilor la nivelul placajului ceramic, aliajul folosit pentru infrastructura metalică și masele ceramice de placare alese trebuie să aibă coeficiente de dilatare termică apropiate și să fie compatibile.

În concluzie, condiționarea scheletului metalic prin oxidare urmărește următoarele obiective:

realizarea unei suprafețe metalice rugoase, fără defecte, pentru a permite pătrunderea ceramicii în microretenții și creșterea calității legăturii metalo-ceramice;

asigurarea unei umectabilități a suprafeței metalice, condiție esențială pentru inițierea reacțiilor chimice între o structură solidă și una fluidă;

crearea unui strat intermediar, care să realizeze, pe de o parte, o bună legătură cu scheletul metalic și pe de altă parte, să asigure o fixare optimă a maselor ceramice.

Oxidarea termică este metoda cea mai utilizată de condiționare a infrastructurii metalicea punților metalo-ceramice, deoarece are o serie de avantaje.

După ce scheletul metalic a fost pregătit corespunzător, prin sablare și condiționare, va fi introdus într-o baie cu ultrasunete, timp de 20 de minute, în scopul unei curățiri perfecte.

Stabilirea culorii componentei ceramice. Aceasta este o etapă foarte importantă în terapia edentației parțiale prin punți mixte metalo-ceramice deoarece refacerea funcției fizionimice este de multe ori scopul principal al tratamentului protetic.

Caracteristicile optice principale ale dintelui sunt fluorescența și opalescența, care interacționează, combinând natural lumina și culoarea, această inteacțiune este cheia determinantă a strălucirii dintelui vital.

Am ales culoarea componentei fizionomice prin intermediul sistemului Vita System 3D Master.

Prima etapă a constat în determinarea luminozității dintelui. Am selectat din fiecare grupă de luminozitate o monstră și am plasat-o alături de dintele natural. Până am găsit o monstră care să se potrivească, mai întâi le-am aplicat pe cele cu luminozitate redusă. Culoarea am ales-o la lumina naturală.

În cea de-a doua etapă am înregistrat saturația culorii.

A treia etapă am realizat-o prin determinarea culorii de bază. Am stabilit dacă dintele natural are o nuanță care variază spre galben sau spre roșu.

Următoarea etapă a constat în depunerea masei ceramice, pe care am realizat-o într-o încăpere curată, luminoasă, cu mobilier de culoare deschisă și izolată fonic.

Masele ceramice de placare trebuie să-și păstreze calitățile impuse în practica stomatologică: biocompatibilitate, rezistență mecanică, rezistență la agresiunile fizice și chimice din mediul oral, adaptându-se la caracteristicile infrastructurii mecanice.

Depunerea straturilor de ceramică se face cu ajutorul pensulelor sau spatulelor din trusele standard și este urmată de o condensare, realizată manual sau prin vibrare. Se recomandă pentru obținerea unor straturi cu densitate optimă să se apeleze la ambele metode: atât condensare manuală cât și prin vibrare, după depunerea fiecărui strat.

Sinterizarea straturilor ceramice se realizează în cuptoare speciale, la temperaturi și intervale de timp diferite, în funcție de tipul de ceramică și tehnica pentru care s-a optat.

Straturile de ceramică se aplică în următoarea succesiune: mai întâi se aplică stratul de opac, apoi stratul de dentină, smalț, ultimul strat fiind cel de glazură.(fig. 52)

Fig. 52- Masa ceramică Noritake

Prima etapă în aplicarea maselor ceramice este depunerea masei ceramice opace și sinterizarea. Înaintea aplicării primului strat de opac m-am asigura că suprafața metalului este complet uscată. Stratul de opac de consistență cremoasă l-am aplicat cu ajutorul unui penson din păr de jder pe suprafața metalică, apăsând și aplicând un strat uniform de 0,2-0,3 mm și am vibrat pentru o mai bună omogenizare. Primul strat l-am aplicat subțire și să se piardă sub zona cervicală pentru a nu influența negativ fizionomia. Reziduurile de pastă de opac le-am îndepărtat din interiorul capelor cu ajutorul unei pensule uscate, apoi, am uscat stratul de opac la gura cuptorului. (fig. 53) După ardere suprafața opacului este ușor lucioasă.

Fig. 53- Aplicarea primului strat de opac

Al doilea strat l-am aplicat astfel încât să îl acopere pe primul și să asigure o grosime uniformă iar metalul să nu mai transpară. Înainte de introducerea în cuptor, am verificat să nu existe reduuri de pastă de opac în interiorul capelor. (fig. 54)

Fig. 54- Aplicarea celui de-al doilea strat de opac

Am aplicat opacul pe suportul refractar și l-am introdus în incinta de sinterizare , unde are loc o creștere a temperaturii, până la 960oC, unde se menține 6 minute în condiții de vid. (fig.55)

Fig. 55- Sinterizarea opacului Fig. 56- Cuptorul de sinterizare

Rolul stratului de opac este de a acoperi cât mai bine infrastructura metalică, contribuind la refacerea funcției estetice. În urma procesului de sinterizare stratul de opac are culoare alb-gălbui.

Următoarea etapă este aplicarea și sinterizarea maselor ceramice de bază. Peste stratul de opac am depus stratul de dentină cu ajutorul unei pensule, în cantitate mare sub vibrare. Excesul de lichid l-am îndepărtat cu ajutorul unei hârtii de filtru. La nivelul fețelor laterale cât și la nivelul feței ocluzale am schițat elementele de morfologie. Grosimea marginii incizale este de 1,5-2 mm, pentru a facilita reducerea pe fața vestibulară. Am modelat în exces deoarece în timpul arderii masa ceramică se contractă cu aproximativ 20% în toate sensurile.(fig. 57)

Fig. 57- Aplicarea masei de dentină

După ce am aplicat masa de dentină am trimis lucrarea la cabinetul stomatologic pentru probă. După proba în cabinet lucrarea s-a întors în laborator și am făcut corecțiile necesare specificate de medic.

Următoarea etapă pentru depunerea maselor ceramice este reprezentată de aplicarea masei de smalț pentru a obține o transparență incizală. La nivelul muchiei incizale am tăiat masa de dentină în bizou cu ajutorul unui instrument bine ascuțit. Pe versantul vestibular am aplicat masa de smalț, iar pe palatinal am aplicat masa de transparent. Depunerea masei de smalț am realizat-o cu atenție, pentru a nu apărea o linie netă de demarație între cele două mase: masa de dentină respectiv masa de smalț. Înălțimea marginii incizale am modelat-o mai înalt cu 1-1,5 mm decât cea a dintelui omolog. După aplicarea stratului de smalț, am netezit suprafața cu o pensulă uscată din păr moale (de cămilă). (fig. 58)

Fig. 58- Aplicarea stratului de smalț

După îndepărtarea lucrării de pe model am mai adăugat masă de dentină pe fețele mezială și distală ale dintelui, obținând un exces de 0,5-1 mm necesar punctelor de contact. Am periat interiorul coroanelor cu o pensulă curată și umedă pentru a îndepărta eventualele granule de masă ceramică. Am așezat lucrările pe suportul refractar și le-am pus la gura cuptorului timp de 10 minute, pentru uscare. Am introdus apoi piesele protetice în cuptorul de sinterizare, încălzit la 980oC, timp de 7 minute, iar după sinterizare am lăsat să se răcească la temperatura camerei.(fig. 59)

Fig. 59- Sinterizarea straturilor de ceramică

Ultimul pas constă în aplicarea masei de glazură pe suprafața lucrărilor protetice. Am individualizat coletele dinților cu una din masele de culoare, iar marginea incizală am pensulat-o cu o culoare gri. Pe infrastructura corpului de punte am realizat colorarea liniei de separație interproximală cu o nuanță închisă, pentru a obține un efect estetic cât mai natural.

Sinterizarea am realizat-o la 930oC, timp de 2-3 minute. (fig. 60)

Fig. 60- Aplicarea stratului de glazură

După arderea stratului de glazură, am prelucrat suprafețele vizibile ale metalului cu pietre diamantate, am realizat evidențierea separațiilor la nivel interdentar, apoi le-am lustruit cu gume, perii și paste. Curățirea finală am realizat-o într-o baie ultrasonică.(fig. 61)

Fig. 61- Prelucrarea finală a lucrării protetice

REZULTATE

Am reușit să restabilim funcțiile sistemului stomatognat în urma etapelor clinice și de laborator, cu ajutorul punților mixte metalo-ceramice (maxilară și mandibulară). Inițial, pacienta s-a prezentat în cabinetul stomatologic având tulburări funcționale, masticatorii și de deglutiție, provocate de edentație intercalată de clasa III Kennedy. În urma examinării, medicul împreună cu tehnicianul dentar au stabilit planul de tratament si aplicarea celor două

lucrări mixte metalo-ceramice.

Fig. 62

Cele două lucrări după finalizare au fost igienizate și trimise în cabinetul stomatologic pentru a fi cimentate în cavitatea orală. După cimentare, rezultatul final a fost satisfăcător pentru pacient, dar și pentru medic si tehnician dentar.

CONCLUZII

Coroana mixtă metalo-ceramică constituie, în prezent, coroana de înveliș cea mai indicată datorită faptului că prezintă stabilitate coloristică în timp, biocompatibilitate ridicată și are proprietăți mecanice remarcabile. Lucrările metalo-ceramice sunt acceptate relativ ușor, oferind satisfacții deosebite pacienților, transformând dentiția intr-una estetică, funcțională, confortabilă, restabilind morfologia și funcțiile masticatorii.

Cele mai importante funcții îndeplinite de această lucrare protetică sunt:

Transmiterea fiziologică a forțelor masticatorii;

Realizează stopuri ocluzale multiple,simetrice și simultane;

Nu realizează contacte premature și interferențe în dinamica mandibulară;

Sunt adaptate reliefului ocluzal;

Protejează parodonțiul marginal și favorizează autocurățirea;

Menține dimensiunea verticală de ocluzie;

Menține curbura arcadelor unde se inseră și pe care le-am reconstituit în totalitate.

Lucările mixte metalo-ceramice sunt biocompatibile, inerte, nu se încarcă microbian și nu își modifică culoarea iar costul reconstituirilor metalo-ceramice a scăzut datorită aliajelor metalice nenobile. Acestea oferă multe posibilitați de realizare ale artificiilor de culoare, formă, mărime și poziție, iar față de restaurările integral ceramice, sunt mult mai rezistente la forțele masticatorii ce acționează asupra lor, eliminînd în acest fel fracturarea accidentală în timpul masticației.

În ultimii 20 de ani, îmbunătățirea continuă a materialelor folosite pentru realizarea lucrărilor metalo-ceramice a dus la extinderea indicațiilor utilizării și folosirii acestui tip de restaurare protetică.

Fig. 63

BIBLIOGRAFIE

1. Borzea D. – “Ceramica în stomatologie”, Editura Dacia, Cluj-Napoca – 2000

2. Borzea D., Dociu I., Scurtu Aurelia- ” Restaurări prin punți metalo-ceramice”, Clujul Medical – 1995; 3:357-360

3. Bratu Dorin, Robert Nussbaum- “Bazele clinice și tehnice ale protezării fixe” , Ediție apărută sub coordonarea prof. dr. Dorin Bratu, prof. dr. Robert Nussbaum: Editura Signata Timișoara

4. Bratu D., Leretter M., Românu M., Negruțu M., Fabricky M.- “Coroana mixtă”, Editura Signata, Timișoara – 1992

5. Bratu D., Ciosescu D., Romînu M., – ”Materiale dentare”, Editura Helicon, Timișoara – 1994

Bratu D., Ciosescu D., Romînu M.- ”Materiale dentare”, Editura Helicon, Timișoara – 1998

Burlui V., Forna Norina, Ifteni Gabriela- ”Clinica și terapia edentației parțiale intercalate reduse”, Editura Apollonia, Iași – 2001

8. Burlui Vasile- ”Protetică dentară”, Curs UMF , Iași – 1989.

9. Diaconu Diana Antonela, Tatarciuc Monica Silvia – „Particularități tehnologice în realizarea punților ceramice” , Editura Performantica, Iași – 2015

10. Diaconu Diana Antonela., Tatarciuc Monica Silvia – ”Tehnologia protezelor mixte metalo-ceramice”, Editura Junimea, Iași – 2006

11. Ene L., Costa E. “Protetica dentară”, Editura medicală, București – 1975

12. http // independent.academia.edu.ro

13. Ifteni Gabriela, Burlui V – ” Terapia protetică conjunctă unitară”, Editura Gana, 2002

14. Ionescu Gh.,Costin G. – ” Tehnologia protezelor dentare unitare”, Editura Apollonia, Iași – 1999

15. Mârțu Silvia, Panaite Șt., Tatarciuc Monica- ” Cercetări privind implicațiile clinico-tehnologice ale joint-ului dento-protetic în raport cu parodonțiul marginal”, Rev. Medicina Stomatologică-1999; 3,4: 53-55

16. Mârțu Silvia- ”Psibilități de optimizarea a legăturii metalo-nemetalice în realizarea aparatelor gnatoprotetice mixte”. Rezumat teză de doctorat, UMF Iași – 1997

17. Rândașu I., O. V. Rândașu- “Materiale dentare”, Editura Medicală, București – 2001

18. Sorin Popșor, Carmen Ioana Biriș, Lia Maria Coman – “Tehnologii ceramice și metalo-ceramice”, Universitatea de Medicină și Farmacie – Târgu-Mureș – 2006

19. Tatarciuc Monica- ”Tehnologia protezelor dentare fixe plurale”, Editura Venus, Iași – 2004

20. Tatarciuc Monica, Panaite Șt.- ” Tehnologia protezelor unidentare”, Editura Venus, Iași – 2001

21. Vițalariu Anca Mihaela- “Tehnologia protezelor mobilizabile- Proteza totală”, Editura PIM, Iași

22. www.dentex.ro

23. www.doriotdent.ro

24. www.poka.ro

25. www.slideshare.net

26. www.terradent.ro