Prof. Univ. dr. Alexandru Ionaș ABSOLVENT OLTEAN ALEXANDRU BRAȘOV 2016 2 UNIVERSITATEA „ SPIRU HARET” FACULTATEA DE ȘTIINȚE JURIDICE, ECONOMICE ȘI… [619728]

1
UNIVERSITATEA „ SPIRU HARET”
FACULTATEA DE ȘTIINȚE JURIDICE, ECONOMICE ȘI
ADMINISTRATIVE – BRAȘOV

LUCRARE DE LICENȚĂ

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC
Prof. Univ. dr. Alexandru Ionaș

ABSOLVENT: [anonimizat]
2016

2
UNIVERSITATEA „ SPIRU HARET”
FACULTATEA DE ȘTIINȚE JURIDICE, ECONOMICE ȘI
ADMINISTRATIVE – BRAȘOV

CERCETAREA LA FAȚA LOCULUI ÎN
CAZUL ACCIDENTELOR DE CIRCULAȚIE

2016

3

C U P R I N S
Capitolul I: Noțiuni introductive
1. Noțiunile de „accident”, „accident de circulație” și „cercetare la fața
locului”
1.1. Noțiunea de „accident”
1.2. Noțiunea de „accident de circulație”
1.3. Noțiunea de „cercetare la fața locului”
2. Considerații generale privind baza legală și investigarea accidentului
de circulație
3. Principalele cauze ale accidentelor de circulație
3.1. Scurt istoric
3.2. Accidente de circulație – cauze
3.3. Accidente de circulație – statistici
Capitolul II: Activități efectuate de către organele de urmărire penală în
vederea administării probatoriului în cazul accidentelor de
circulație
1. Sarcinile lucrătorilor care au ajuns primii la fața locului
1.1. Acordarea primului ajutor pentru salvarea vieții victimelor
1.2. Înlăturarea pericolelor iminente
1.3. Asigurarea locului accidentului prin conservarea urmelor și a
celorlalte mijloace materiale de probă existente la fața locului
1.4. Deblocarea circulației și fluidizarea traficului rutier
1.5. Identificarea martorilor oculari
1.6. Raportarea evenimentului
2. Pregătirea echipei în vederea efectuării cercetării la fața locului
3. Cercetarea la fața locului

4
3.1. Locul producerii accidentului
3.2. Mecanismul producerii accidentului și cauzele acestuia
3.3. Categorii de urme ce pot fi des coperite la fața locului
3.4. Fixarea cercetării la fața locului
3.4.1. Procesul -verbal de cercetare la fața locului
3.4.2. Schița locului accidentului
3.4.3. Fotografiile judiciare
Capitolul III: Particularități privind cercetarea la fața locului în cazul
accidentelor de circulați e
1. Identificarea, urmărirea și prinderea conducătorului auto
2. Dispunerea expertizei stării de intoxicație cu alcool sau cu alte
substanțe stupefiante
3. Dispunerea constatărilor tehnico -științifice și a expertizelor medico –
legale și crimnalistice
4. Dispunerea ex perizelor tehnice auto

Capitolul IV: Studiu de caz

5

Capitolul I
Noțiuni introductive

1. Noțiunile de accident , accident de circulație și cercetare la fața
locului

1.1. Noțiunea de accident

Dicționarul Explicativ al limbii Române denumește „accidentul” ca fiind un
eveniment fortuit, imprevizibil, care întrerupe mersul normal al lucrurilor, care
provoacă avarii, răniri, mutilări sau chiar moartea; fapt întâmplător, banal, care aduce
nenorocire.
În Dicționarul de termeni juridici uzuali, Emil Derșidan definește „accidentul”
ca o întâmplare neplăcută care produce rănirea, mutilarea sau moartea cuiva.

1.2. Noțiunea de accident de circulație

În practica judiciară urmările nerespectării normelor privind circulația pe
drumurile publice sunt denumite generic „accidente de circulație”.
Conform art. 75 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 195 din
12.12.2002 privind circulația pe drumurile publice, cu modificările și completările
ulterioare, republicată, accidentul de circulație este evenimetul care întrunește
cumulativ următoarele condiții:
a) s-a produs pe un drum deschis circulației publice ori și -a avut originea
într-un asemenea loc;
b) a avut ca urmare decesul, rănirea uneia sau mai multor persoane ori
avarierea a cel puțin unui vehicul sau alte pagube matriale;

6
c) în eveniment a fost implicat un vehicul în mișcare.1

Accidentele de circulație pot fi clasificate astfel:
– coliziunea a două sau mai multe mijloace de transport;
– răsturnarea și avarierea unor autovehicule;
– lovirea unor obiecte fixe aflate pe păr țile laterale ale drumurilor publice;
– căderea unui călător, încărcător, etc. de pe scara sau din caroseria unui
autovehicul;
– lovirea unui pieton, etc.2

O altă clasificare a accidentelor de circulație se poate face în funcție de
consecințele pe care le produc:
– accidente soldate cu victime – în urma cărora una sau mai multe persoane au
decedat ori au suferit vătămări corporale;
– accidente soldate numai cu pagube materiale – în urma cărora unul sau mai
multe vehicule implicate au fost avariate ori au provoc at numai pagube materiale.

Consecințele accidentelor de circulație sunt multiple dar dintre toate acestea
pericolul social cel mai ridicat îl reprezintă infracțiunile de ucidere și vătămarea
corporală din culpă.

1.3. Noțiunea de cercetare la fața locului

Noțiunea de “cercetare la fața locului” a fost definită, pe parcursul dezvoltării
ramurii criminalistice, atât la nivel legislativ, în codurile de procedură penală, cât și la
nivel doctrinar, de către juriști, magistrați sau profesori. Toate definițiile ac ordate au
fost guvernate, în principiu, de aceleași criterii, la nivel doctrinar existând unanimitate
atât cu privire la sensul acestei noțiuni cât și cu privire la importanța pe care
cercetarea la fața locului o prezintă ca și etapă a investigației crimin alistice.
Cercetarea la fața locului constituie actul procedural prin intermediul căruia debutează

1 Art. 75, OUG 195/2002
2 pag. 53 , Criminalistică, Note de curs, vol. II, Profiprint 2007

7
investigarea infracțiunilor al căror grad de periculozitate impune, fie în faza urmării
penale, fie chiar și în faza judecății, analizarea spațiului determin at ca reprezentând
locul comiterii unei infracțiuni, în scopul cunoașterii imediate, directe si complete al
acelui spațiu.
În conformitate cu prevederile art. 192 alin. 1 din Codul de procedură penală,
cercetarea la fața locului se di spune de către organul de urmărire penală, iar în cursul
judecății de către instanța de judecată, atunci când este necesară constatarea directă în
scopul determinării sau clarificării unor împrejurări de fapt ce prezintă importanță
pentru stabilirea adevărului, precum și ori de câte ori există suspiciuni cu privire la
decesul unei persoane.
Aliniatul 2 al aceluiași articol prevede că organul de urmărire penală sau
instanța de judecată poate interzice persoanelor care se află ori care vin la locul unde
se efectuează cercetarea să comunice între ele sau cu alte persoane.3

2. Considerații generale privind baza legală și investigarea
accidentului de circulație

Din punct de vedere penal, principalele urmări ale accidentelor de circulație
soldate cu victime întrunesc elementele consti tutive ale infracțiunilor de „Vătămare
corporală din culpă” și „Ucidere din culpă”.
Codul Penal prevede la art. 192 alin. 1 că uciderea din culpă a unei persoane
se pedepsește cu închisoare de la unu la cinci ani.
La aliniatul 2 precizează că uciderea din culpă ca urmare a nerespectării
dispozițiilor legale ori a măsurilor de prevedere pentru exercițiul unei profecii sau
meserii ori pentru efectuarea unei anumite activități se pedepsește cu închisoare de la
2 la 7 ani. Când încălcarea dispozițiilor legale o ri a măsurilor de prevedere constituie
prin ea însăși o infracțiune se aplică regulile privind concursul de infracțiuni.
Forma agravată a acestei infracțiuni este prevăzută la aliniatul 3, respectiv,
dacă prin fapta săvârșită s -a cauzat moartea a două sau mai multe persoane, limitele
speciale ale pedepsei prevăzute la alin. 1 și alin. 2 se majorează cu jumătate.4

3 Art. 193 , Codul de procedură penală

8
La articolul 196 din Codul Penal este prevăzută infracțiunea de „Vătămare
corporală din culpă”, care la aliniatul 1 precizează că fapta prevăzută la art. 193 alin 2
săvârșită din culpă de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice ori a
unei substanțe psihoactive sau în desfășurarea unei activități ce constituie prin ea
însăși infracțiune se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la u n an sau cu amendă.
La aliniatul 2 este arătat că fapta prevăzută în art. 194 alin. (1) săvârșită din
culpă se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă .
La aliniatul 3 al aceluiași articol se precizează că atunci când fapta prevăzută
în alin. (2) a fost săvârșită ca urmare a nerespectării dispozițiilor legale sau a
măsurilor de prevedere pentru exercițiul unei profesii sau meserii ori pentru
efectuarea unei anumite activități, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau
amenda.
Aliniatul 4 prevede forma agravată și anume dacă urmările prevăzute în alin.
(1)-(3) s-au produs față de două sau mai multe persoane, limitele speciale ale pedepsei
se majorează cu o treime.
Aliniatul 5 vine cu precizarea că dacă nerespectarea dispozițiilor legale ori a
măsurilor de prevedere sau desfășurarea activității care a condus la comiterea faptelor
prevăzute în alin. (1) și alin. (3) constituie prin ea însăși o infracțiune se aplică
regulile privind concursul de infracțiuni.
O prevedere importantă o constituie aliniatul 6, și anume că acțiunea penală se
pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.5
Având în vedere că legiuitorul, pentru a nu se repeta, la aliniatul 1 al art. 196 a
făcut trimitere la art. 193 alin 2 și la aliniatul 2 a l art. 196 a făcut trimitere la art. 194
alin. 1, iar la art. 194 alin. 1 a făcut trimitere la art. 193, consider că pentru o mai bună
înțelegere a textului de lege este necesară citarea celor două articole de lege:
„Art. 193
Lovirea sau alte violențe
(1) Lovirea sau orice acte de violență cauzatoare de suferințe fizice se
pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
(2) Fapta prin care se produc leziuni traumatice sau este afectată sănătatea unei
persoane, a cărei gravitate este evaluată pr in zile de îngrijiri medicale de cel mult 90
de zile, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 5 ani sau cu amendă.

4 Art. 192 , Codul penal
5 Art. 196 , Codul penal

9
(3) Acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei
vătămate.6
Art. 194
Vătămarea corporală
(1) Fapta prevăzută în art. 193, care a cauzat vreuna dintre următoarele
consecințe:
a) o infirmitate;
b) leziuni traumatice sau afectarea sănătății unei persoane, care au necesitat,
pentru vindecare, mai mult de 90 de zile de îngrijiri medicale;
c) un prejudiciu estetic grav ș i permanent;
d) avortul;
e) punerea în primejdie a vieții persoanei,
se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
(2) Când fapta a fost săvârșită în scopul producerii uneia dintre consecințele
prevăzute în alin. (1) lit. a), lit. b) și lit. c), pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani.
(3) Tentativa la infracțiunea prevăzută în alin. (2) se pedepsește.7”

Plecând de la aliniatul 6 al art. 196 din Codul penal, Parchetul de pe lângă
Înalta Curte de Casație și Justiție, a elaborat „Cadrul procesual al efectuării cercetării
la fața locului în cazul accidentelor rutiere”, sincronizat sub forma unei note de studiu,
cu nr. 745/C/2014 din 29.05.2014, întocmită cu acordul Procurorului General al
României domnul Tiberiu Mihai Nițu, de către consilierul acestui a doamna Alexandra
Mihaela Șinc, prin care se aduc o serie de precizări importante pentru practica
judiciară.
„S-a pus problema în practica judiciară, în ce modalitate cercetarea la fața
locului în cazul accidentelor rutiere soldate cu vătămări de persoane se poate efectua
în cadrul unui proces penal, potrivit art. 97 alin. 2 din Codul de procedură penală, în
condițiile în care infracțiunea de vătămare corporală din culpă se pedepsește,
indiferent de gravitatea acesteia, la plângerea prealabilă a persoanei vătămate(art. 196
alin.6 din Codul penal).

6 Art. 193, Codul penal
7 Art. 194 , Codul penal

10
Altfel spus, chestiunea în discuție este dacă, imediat după producerea
accidentului, în situația în care persoana vătămată se află în imposibiltatea de a -și
exprima voința, se poate dispune începerea urmăririi p enală la faptă.
Potrivit art. 97 alin. 2 dun Codul de procedură penală, proba se obține în
procesul penal. Conform art. 192 alin.1 din Codul de procedură penală, cercetarea la
fața locului se dispune de către organul de urmărire penală atunci când este nec esară
constatarea directă în scopul determinării sau clarificării unor împrejurări de fapt ce
prezintă importanță pentru stabilirea adevărului, iar potrivit art. 195 ali. 1 din Codul
de procedură penală, despre efectuare acesteia se încheie un proces -verba l.
Potrivit art. 198 alin. 2 din Codul de procedură penală, procesul -verbal sus –
menționat este mijloc de probă.
Din cele arătate mai sus rezultă că, pentru a avea valoare probatorie, cercetare
la fața locului trebuie să fie efectuată după începerea urmăririi penale cu privire la
faptă.
Se pune problema în ce măsură organul de urmărire penală poate dispune în
acest sens, câtă vreme persoana vătămată în accident nu a formulat plângere
prealabilă.
Potrivit art. 305 alin. 1 din Codul de procedură penală, când actul de sesizare
îndeplineșze condițiile prevăzute de lege și se constată că nu există vreunul din
cazurile ca re împiedică exercitare acțiunii penale prevăzute la art. 16 alin. 1, organul
de urmărire penală dispune începerea urmăririi penale cu priv ire la faptă, iar conform
art. 16 alin. 1 lit. e din Codul de procedură penală, acțiunea penală nu poate fi pusă în
mișcare, iar când a fost pusă nu mai poate fi exercitată dacă lipsește plângerea
prealabilă, autorizarea sau sesizarea organului competent o ri o altă condiție prevăzută
de lege pentru punerea în mișcare a acțiunii penale.
Din cele de mai sus rezultă, în aparență, că imposibilitatea persoanei vătămate
de a-și exprima voința în legătură cu o eventuală formulare a plangerii prealabile
împiedică î nceperea urmăririi penale în cauză.
Dacă am admite ca fiiind corectă o astfel de interpretare, ar însemna că unul
dintre cele mai importante mijloace de probă în cazul accidentelor de circulație nu s –
ar putea administr, ori, nefiind administrat în cadrul p rocesual corespunzător, ar avea
cel mult valoarea unei dovezi extrajudiciare, ceea ce este, în mod evident absurd.
În realitate, o astfel de interpretare nu este coresctă, pentru considerentele pe
care le voi expune în continuare.

11
Potrivit art. 295 alin. 1 din Codul de procedură penală, punerea în mișcare a
acțiunii penale se face numai la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, în cazul
infracțiunilor pentru care legea prevede o astfel de plângere, iar conform art. 296 alin.
1 din Codul de procedură pen ală, aceata trebuie să fie introdusă în termen de 3 luni
din ziua în care persoana vătămată a aflat depre săvârșirea faptei.
Față de cele de mai sus, în opinia noastră, existența plângerii prealabile nu
tebuie analizată imediat după momentul comiterii infr acțiunii, ci după trecerea
termenului prevăzut la art. 296 alin. 1 din Codul de procedură penală.
În acest sens pledează și faptul că respectivul termen curge nu de la data
comiterii faptei, ci din ziua în care persoana vătămată a aflat despre săvârșirea e i.
Mai mult decât atât, din interpretarea dispozițiilor art. 297 alin. 2 din Codul de
procedură penală, rezultă că persoana vătămată nu este obligată, în toate situațiile, să
cunoască faptul că o infracțiune comisă în dauna sa, se pedepsește la plângerea
prealabilă, existând și împrejurări în care urmărirea penală se efectuează inițial din
oficiu, iar ulterior aceasta este chemată de organele judociare pentru a -și preciza
poziția.
Cele de mai sus permit a se trage concluzia că analiza îndeplinirii condiției de
procedibilitate constând în formularea plângerii prealabile de către persoana vătămată
nu trebuie făcută imediat după producerea accidentului rutier în care aceasta a fost
implicată, cu atât mai mult cu cât, în cele mai multe cazuri, starea de sănătate
împiedică o manifestare de voință în momentul imediat ulterior acestuia.
Ca urmare, analiza privind existența plângerii nefiind făcută imediat după
producerea accidentului, potrivit celor arătate mai sus, nici constatarea incidenței
dispozițiilor art. 16 alin. 1 lit. e din Codul de procedură penală în cauză nu este
posibilă în acest moment.
În consecință, organele de urmărire penală sesizate cu privire la comiterea
unui accident soldat cu vătăamrea corporală a unei persoane vor dispune începerea
urăririi p enale pentru infracțiunea prevăzută la art. 196 alin. 2 și 3 din Codul penal și
vor proceda la efectuarea cercetării la fața locului și a altor acte ce nu suferă amânare.
Ulterior, în măsura în care starea de sănătate a persoanei vătămate o va
permite, se va proceda față de aceasta conform art. 297 ali. 2 din Codul de procedură
penală.
În acest fel se poate da eficiență atât regulilor privind administrarea probelor
exclusiv în cursul procesului penal, cât și celor privind pedepsirea unor infracțiuni

12
doar la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, fără ca prin interpretarea corelativă
a cestora să se ajungă la concluzia imposibilității de efectuare sau a lipsei de valoare
probatorie a cerectătii la fața locului în cazul unor accidente rutiere.”8

3. Princip alele cauze ale accidentelor de circulație

3.1. Scurt istoric

După mai bine de un secol de la apariția mașinilor, acestea s -au tot înmulțit
ajungând la un număr de aproximativ 1,2 miliarde. La finalul anului 2014, în România
erau 6.270.615 de vehicule care circulau pe drumurile naționale.9
Odată cu apariția automobilelor au apărut și accidentele rutiere, și inevitabil și
victime ale acestora. Și, totuși, care a fost primul accident din lume?
Informațiile despre primul accident rutier sunt destul de controver sate. În timp
ce unii susțin că primul accident a avut loc în 1869, alții afirmă că primul ar fi fost în
1834.
Surse neoficiale susțin că primul accident auto ar fi avut loc pe data de 29 iulie
1834. O diligență cu aburi, a inginerului Edinburg, a lovit o piatră pusă în mod
intenționat în drum. Cazanul cu aburi a explodat, provocând moartea a 5 persoane.
Alte documente afirmă că cel dintâi accident cu victime a avut loc pe 31
august 1869. Mary Ward se afla alături de soțul și de verișorii ei (frații Parson) , într -o
călătorie cu un vehicul experimental, cu aburi. Într -un viraj mai strâns, Mary s -a
dezechilibrat și căzut, fiind călcată de roata vehiculului.
Un lucru este însă cert. Primul accident rutier din care a rezultat decesul
șoferului s -a întâmplat pe 1 2 februarie 1898. Acesta a avut loc în Marea Britanie și
victima a fost Henry Linfield. Se pare că sistemul de direcție al mașinii a cedat și
autovehicului s -a lovit de un pom. Șoferul a murit a doua zi.10
Din statisticile mondiale și în special cele întocm ite de OMS, rezultă că șansa
de a muri din cauza unui accident rutier este de trei ori mai mare decât din alte boli și

8 Notă de studiu nr. 745/C/2014
9 auto-bild.ro
10 auto-bild.ro

13
totodată figurează printre primele trei cauze generatoare de deces după bolile
cardiovasculare și cele de cancer.
Pe lângă suferințele și dramele pe care le reprezintă moartea și infirmitățile
permanenete, accidentele de circulație rutieră producși importante pagube materiale
constând în distrugerea mijloacelor de transport, cheltuieli financiare deosebite pentru
rețeaua sanitară, pentru în ființarea de servicii de specialitate necesare recuperării
accidentaților, diminuarea forței de muncă și pierderi pentru societate.11

3.2. Accidente de circulație – cauze

Pe primele locuri între cauzele accidentelor rutiere provocate de factorii umani
se situează, în ordine, excesul de viteză, neatenția conducătorilor auto și a pietonilor,
depășirea neregulamentară și conducerea sub influența băuturilor alcoolice.
Constructorii de autovehicule sunt într -o adevarată competiție în ceea ce
privește capacități le tehnice ale bolizilor pe care îi produc. Astfel, în funcție de marca
de autovehicul, variaza de exemplu viteza maximă pe care acesta o poate atinge. O altă
cauză importantă a accidentelor de trafic rutier este neatenția manifestată de
conducăto rii auto. Atenția este î nsușirea care constă în orientarea și concentrarea
activității psihice asupra unui anumit obiect sau asupra unei activități. O secundă de
neatenție poate provoca o tragedie. În statisticile întocmite de cercetători, oboseala la
volan este ră spunzătoare pentru producerea a 10 -20% din accidentele rutiere. Oboseala
poate fi determinată de monotonia drumului, starea sănătății, lipsa odihnei ș.a. De
asemenea, alcoolul este o altă cauză importantă în producerea accidentelor de
circulație, acționand cu predilecție asupra sistemului nervos, motiv pentru care primul
organ ce are de suferit este creierul. Ajuns în organism în cantități mai mari alcoolul
produce o serie de tulburări psihice ce poartă numele de stare de beție sau ebrietate.
Intensitatea a cestor tulburări este proporțională cu concentrarea alcoolului în sânge.
Cele mai multe accidente se produc atunci când conducatorii auto se afla în stare de

11 pag. 56, Criminalistică, Note de curs, v ol. II, Profiprint 2007

14
pre-beție, adică au o concentrație de alcool în sânge de până la 10‰, caracterizată
printr -o stare de bine generală ce îi dă persoanei respective o mai mare încredere în
sine. Această stare de bine este însa iluzorie întrucât testele psihotehnice au dovedit
încetinirea vitezei de reacție și disociere a reflexelor.
Majoritatea cauzelor care determină pr oducerea accidentelor în cazul
conducătorilor auto sunt valabile și pentru ceilalți participanți la trafic. Numărul mare
de accidente în care sunt implicați pietonii, de exemplu, se datorează indisciplinei în
folosirea și traversarea drumurilor publice, st area de ebrietate, nesupravegherea
copiilor, urcarea și coborârea în și din vehicule aflate în mers, încălcarea normelor
privind circulația pe drumurile publice.
În cadrul circulației rutiere autovehiculul prezintă o importanță deosebită, dat
fiind faptul că de starea lui depinde în mare parte, producerea sau evitarea accidentelor
de circulație rutieră. Cele mai importante defecțiuni tehnice care determină producerea
accidentelor rutiere sunt cele ale sistemelor de frânare, direcție, rulare, semnalizare.
Situarea printre cauzele evenimentelor rutiere a defecțiunilor tehnice trebuie corelată
cu influența factorului uman, în sensul lipsei de preocupare pentru construirea,
întreținerea și revizia corespunzătoare a autovehiculelor.
Codul penal incriminează ca infracțiune neîndeplinirea sau îndeplinirea
defectuoasă a atribuțiilor de verificare sau investigație tehnică a autovehiculelor,
remorcilor sau tramvaielor de către cei care au asemenea îndatoriri ori a celor
referitoare la efectuarea unor reparații sau in tervenții tehnice, în cazul în care au avut
ca urmare producerea unui accident de circulație.
Accidentele cauzate de factorii rutieri specifici caracteristicilor de construcție
și de amenajare a căilor de comunicație (drumuri, șosele, autostrăzi) sunt tot mai
apăsătoare. Amenajarea și adaptarea drumurilor la condițiile de trafic intens pot
preveni producerea accidentelor de circulație. De exemplu, starea proastă a
suprastructurii asfaltice, drumuri cu vizibilitate redusă, poduri înguste, intersecțiile
dintr e arterele circulate intens, existența unor obstacole în imediata apropiere a părții
carosabile, reprezintă surse importante de pericol pentru deplasarea vehiculelor și a
pietonilor.
La acești factori determinanți ai accidentelor de circulație rutieră se a sociază și
o serie de factori ce pot favoriza producerea evenimentelor de trafic rutier, anume
condițiile meteorologice și starea de vizibilitate, intensitatea traficului, sezonul, mediul
rural sau urban etc.

15
Vizibilitatea este influențată de natura și car acteristicile drumului public, de
condițiile meteorologice, de existența vegetației, de circulația pe timp de zi sau noapte.
Condițiile meteorologice nefavorabile ceața, ploaia, poleiul reduc
vizibilitatea, fac drumul alunecos, afectând totodată capacitat ea de conducere prin
suprasolicitarea sistemului nervos. De asemenea, circulația pe timp de noapte
constituie o condiție favorizantă a producerii accidentelor de circulație întrucât
obstacolele aflate pe lateralele părții carosabile par mai departe decât s unt în realitate.
Intensitatea circulației variază în funcție de sezon, zile ale săptămânii, ore, influențând
condițiile de trafic și favorizând producerea accidentelor rutiere.12

3.3. Accidente de circulație – statistici

Statisticile pentru 2015 privind securitatea rutieră , publicate la data de
31.03.2016 de Comisia Europeană, confirmă faptul că drumurile europene rămân cele
mai sigure din lume, în pofida unei încetiniri a ritmului reduce rii accidentelor. Anul
trecut, 26 000 de persoane și -au pierdut viața pe drumurile din UE, cu 5 500 mai
puține decât în 2010. Cu toate acestea, la nivelul UE, nu se observă nicio ameliorare
față de situația din 2014. În plus, Comisia estimează că 135 000 d e persoane au suferit
accidente grave pe drumurile din UE. Costul social (reabilitare, asistență medicală,
daune materiale etc.) generat de decesele și de vătămările corporale survenite ca
urmare a accidentelor rutiere este estimat la cel puțin 100 de mili arde EUR.
Comisarul UE pentru transporturi, Violeta Bulc , a declarat: „ Numărul
deceselor sau al vătămărilor corporale grave este întotdeauna prea mare. În ultimele
decenii, am obținut rezultate impresionante în ceea ce privește reducerea
accidentelor rutiere, însă stagnarea actuală este alarmantă. Dacă Europa dorește să
își atingă obiectivul de înjumătățire a numărului accidentelor rutiere până în 2020,
mai rămân încă multe de făcut. Invit statele membre să -și intensifice eforturile în
direcția aplicării legislației și a sensibilizării cetățenilor. Deși costul acestor eforturi
este considerabil, el este totuși nesemnificativ în comparație cu costul social de 100
de miliarde EUR generat de decesele și de vătămările corporale survenite ca urmare
a accidentelor rutiere. În ceea ce o privește, Comisia va continua să acționeze acolo

12 pag. 57, Criminalistică, Note de curs, v ol. II, Profiprint 2007

16
unde va putea aduce o valoare adăugată clară la nivel european. Tehnologia și
inovarea sunt tot mai importante în configurarea viitorului siguranței rutiere. De
exemplu, pe termen mediu și lung, conducerea autovehiculelor în mod automatizat și
conectat po ate contribui în mare măsură la evitarea coliziunilor, astfel că, în prezent,
facem tot ce ne stă în putință pentru a institui un cadru adecvat în acest sens.”
În 2015, rata medie a deceselor în traficul rutier din UE a fost de 51,5 la 1
milion de locuitor i, similară cu cea din ultimii doi ani. Această încetinire de ritm, care
urmează după o reducere semnificativă de 8 % în 2012 și 2013, este cauzată de mai
mulți factori, cum ar fi o interacțiune mai mare, în orașele europene, între utilizatorii
rutieri nep rotejați și cei motorizați. De asemenea, utilizatorii vulnerabili ai drumurilor
(pietoni, bicicliști etc.) reprezintă o mare parte dintre cele 135 000 de persoane
accidentate potrivit estimărilor Comisiei. Este prima dată când Comisia publică o
astfel de c ifră, întrucât statele membre au început să raporteze date comparabile și
fiabile cu privire la accidentele rutiere grave. Acesta reprezintă primul pas în direcția
unei abordări la nivel european a accidentelor grave.
Statisticile specifice fiecărei țări ( a se vedea mai jos) arată că numărul
accidentelor rutiere variază încă în mare măsură pe teritoriul UE, deși această
diferență devine tot mai mică de la an la an. Unele țări care, în mod tradițional, aveau
un nivel bun de performanță au înregistrat mai puț ine progrese, în timp ce trei state
membre care dețineau recordul la numărul de decese în trafic și -au ameliorat situația
siguranței rutiere.

Numărul de decese rutiere la un milion de locuitori – Statistici
preliminare pentru fiecare țară în parte pentru 201513

13 www.europa.eu 2010 2014 2015 2014 –
2015 2010 –
2015
Belgia 77 65 67 4 % -10 %
Bulgaria 105 91 95 4 % -12 %
Republica
Cehă 77 65 70 7 % -8 %
Danemarca 46 32 30 -8 % -35 %
Germania 45 42 43 3 % -5 %

17

Estonia 59 59 50 -15 % -16 %
Irlanda 47 42 36 -15 % -22 %
Grecia 112 73 74 2 % -36 %
Spania 53 36 36 0 % -32 %
Franța 64 53 54 2 % -13 %
Croația 99 73 82 13 % -18 %
Italia 70 56 56 1 % -17 %
Cipru 73 52 66 27 % -5 %
Letonia 103 106 94 -11 % -14 %
Lituania 95 91 82 -10 % -19 %
Luxemburg 64 64 58 -9 % 0 %
Ungaria 74 63 66 3 % -13 %
Malta 36 24 26 10 % -27 %
Țările de Jos 32 28 28 0 % -12 %
Austria 66 51 56 10 % -14 %
Polonia 102 84 77 -8 % -25 %
Portugalia 80 61 60 -2 % -33 %
România 117 91 95 4 % -21 %
Slovacia 67 52 58 11 % -13 %
Slovacia 65 48 51 6 % -22 %
Finlanda 51 42 48 15 % -3 %
Suedia 28 28 27 -2 % 0 %
Regatul Unit 30 29 29 -1 % -4 %
UE 63 51 51,5 1 % -17 %

18
Conform statisticilor publicate de Comisia Europeană, România se situează
pe primul loc după numărul de morți în accidente rutiere, astfel România a raportat pe
anul 2015 o rată de 95 de persoane decedate în accidente rutiere la fiecare million de
locuitori, un număr aproape dublu față de media de 51,5 de persoane decedate în
accidente rutiere la fieca re million de locuitori, înregistrate la nivelul Uniunii
Europene.
Dinamica accidentelor rutiere grave înregistrate în România în perioada 2001 – 201514

14 politiaromana.ro

19

Situația privind dinamica accidentelor de circulație în anul 2015 comparativ cu anul
201415

15 politiaromana.ro

20

21

22
Capitolul II
Activități efectuate de către organele de urmărire penală în vederea
administării probatoriului în cazul accidentelor de circulație

1. Sarcinile lucrătorilor care au ajuns primii la fața locului

Lucrătorii de poliție care au ajuns primii la fața locului au o serie de sarcini în
luarea măsurilor urgente pentru salvarea victimelor și asigurarea locului faptei
împotriva unor modificări intenționate sau generate de factori naturali.
Ordinul privind procedura cercet ării la fața locului, Ordin comun al
Ministrului Administrației și Internelor și Procurorul general al Parchetului de pe
lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, înregistrat cu numărul 182/14.08.2009,
respectiv numărul 1754/C/05.08.2009, stabilește că primul polițist sosit la fața locului
este polițistul/polițiștii care ia/iau cunoștință, în timpul sau în afara orelor de program,
în orice mod, de săvârșirea unei infracțiuni și ajunge/ajung primul/primii la locul
săvârșirii acesteia.
Același ordin stabileș te și măsurile pe care trebuie să le ia ofițerii și agenții de
poliție ajunși primii la locul producerii evenimentului ori săvârșirii faptei:
– Participă la acordarea primului ajutor și la salvarea victimelor în viață;
– Fac o evaluare preliminară a locului faptei pentru a stabili condițiile
concrete existente precum și necesiatea prezenței unor unități specializate de
intevenție din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență, serviciilor medicale,
Inspecției de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipie ntelor sub Presiune și
Instalațiilor de Ridicat, distribuției de gaz metan/curent electric și alte asemenea, în
funcție de existența și de natura pericolului;
– Raportează evenimentul la dispeceratul unității/subunității pe a cărei rază
de competență s -a pro dus, despre măsurile luate și cele care se impun;
– Protejează probele care sunt în pericol de a fi distruse, modificate sau
alterate de condițiile atmosferice existente sau de către alte persoane, acționând cu
precauție pentru a nu lăsa propriile urme care vor putea acoperi sau distruge pe cele
relevante;

23
– Stabilesc perimetrul inițial al câmpului infracțional și iau măsuri de
semnalizare, avertizare, pază, procedând la notarea și marcarea poziției inițiale a
obiectelor în cazul în care survin schimbări;
– Nu p ermit accesul niciunei persoane în câmpul infracțional cu excepția
situațiilor de acces controlat;
– Notează ora la care au ajuns la fața locului și ora la care fapta a fost
comisă, atunci când este posibil;
– Notează persoanele prezente la locul faptei în momentul ajungerii lor,
datele de identificare ale martorilor și ale altor persoane care au pătruns în locul
faptei, în vederea eliminării urmelor neconcludente;
– Identifică martorii oculari și procedează la investigarea sumară a acestora
cu privire la date despre producerea evenimentului;
– Procedează la organizarea urmăririi și reținerii autorului atunci când există
indicii privind identitatea acestuia și la transmiterea semnalmentelor la
unitatea/subunitatea de poliție;
– Separă autorul de martori, dacă este posibil;
– Instruiesc martorii să nu discute despre evenimentul produs cu alte
persoane sau între ei, prevenind astfel distorsionarea faptelor prin sugestionare, iar
dacă este posibil separă principalul martor de restul martorilor;
– Nu furnizează date despre eveniment mass -mediei sau altor persoane, cu
excepția celor îndreptățite, potrivit legii/atribuțiilor funcționale.
Responsabilitatea primului polițist care intervine la fața locului încetează
atunci când șeful echipei de cercetare ajunge la fața locului, m oment în care acesta
preia responsabilitatea cercetării. Primul polițist la fața locului trebuie să prezinte
șefului echipei, verbal și ulterior, în scris, în termen de cel mult 24 de ore, toate
măsurile pe care le -a întreprins până în acel moment, care a fost scopul și rezultatul
acestora, dacă locul faptei a suferit modificări sau nu și în ce constau acestea, precum
și părerile profesionale pe care acesta și le -a format. Dacă este necesar, primul polițist
la fața locului trebuie să sprijine pe șeful echip ei de cercetare și pe membrii echipei pe
întreaga durată a cercetării.16

16 Art. 12, O.MAI nr. 182/2009

24
1.1. Acordarea primului ajutor pentru salvarea vieții victimelor
Fiecare participant la trafic, martor ocular sau lucrător al Ministerului
Afacerilor Interne, are obligația morală și legală de a interveni pentru a apăra victima
unui accident de circulație, de pericolele adiacente adică cele următoare accidentului
propriu -zis: explozii, incendii etc.
Pe lângă datoria morală există și datoria legală consemnată la art. 77 alin. 2
din OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, care prevede că orice
persoană care este implicată sau are cunoștință de producerea unui accident de
circulație în urma căruia a rezultat moartea sau vătămarea integrității corporale ori a
sănătății uneia s au mai multor persoane, precum și în situația în care în eveniment este
implicat un vehicul care transportă mărfuri periculoase este obligată să anunțe de
îndată poliția și să apeleze numarul național unic pentru apeluri de urgență 112,
existent în rețelel e de telefonie din România.17
Din practica medicală, s -a demonstrat că moartea victimelor accidentelor nu a
fost din cauza leziunilor produse în timpul acestora ci din cauza lipsei de menținere a
funcțiilor vitale.
Traumatismele craniene care sunt cele mai frecvente în cazul accidentelor de
circulație provoacă o stare de inconștiență imediată, fără apariția unor alte leziuni,
stare care generează o insuficientă oxigenare a plămânilor care, dacă nu este
înlăturată, în cele mai multe cazuri provoacă moartea v ictimei.
Este indicat ca cei care ajung primii la fața locului să solicite sprijinul
persoanelor de specialitate – medici, paramedici, asistenți medicali etc. – aflate în
zonă.
De regulă, se așteaptă sosirea echipajelor specializate ale Inspectoratului
pentru Situații de Urgență și Ambulanței, care vor descarcera victimele aflate în
autovehicule iar paramedicii le vor acorda prumul ajutor prespitalicesc.
Există și posibilitatea transportării victimei în stare de conștiență și care nu
prezintă leziuni grave, la cea mai apropiată unitate sanitară, dar acest lucru este de
preferat să se evite. Pentru această situație Codul Penal stabilește reguli stricte la art.

17 Art. 77 alin. 2, OUG 195/2002

25
338 alin. 3 care precizează că nu constituie infracțiune părăsirea locului accidentului
fapta conducătorului de vehicul, care în lipsa altor mijloace de transport, transportă el
însuși persoanele rănite la cea mai apropiată unitate sanitară în măsură să acorde
asistență medicală necesară și la care a declarat datele personale de identitate și
numărul de înmatriculare sau înregistrare a vehiculului condus , consemnate într -un
registru special, dacă se înapoiază imediat la locul accidentului. 18
Măsura salvării vict imelor aflate în viață se va lua chiar cu riscul modificării
sau distrugerii unor anumite urme sau mijloace materiale de probă, aflate în câmpul
faptei, viața omului, neintrând niciodată în concurs cu alte interese.
În situații de excepție, printre măsuril e ce trebuie luate la fața locului, pentru
salvarea victimelor se numără și eliberarea căilor respiratorii, respirația
artificială,oprirea hemoragiilor, tratarea fracturilor etc.
Conform legislației în vigoare, ca o măsură de precauție, fiecare autovehic ul
trebuie să fie dotat cu o trusă medicală de prim ajutor, două triunghiuri reflectorizante
și un stingător de incendiu omologate.19

1.2. Înlăturarea pericolelor iminente

În funcție de situația existentă la locul accidentului trebuie să fie luate măsuri
pentru înlaturarea extinderii sau propagării pericolelor iminente de declanșare a uniu
incendiu sau explizii generate de scurgerea de carburanți.
Primul echipaj ajuns la fața locului evaluează condițiile concrete prin prisma
numărului de victime prezente, a numărului de autovehicule implicate și a încărcăturii
acestora, de specificul locului faptei. În funcție de această evaluare se va solicita
prezența unităților specializate – echipaje medicale, personal al Inspectoratului pentru
Situații de Urgență sau alț i specialiști – în funcție de natura și de amploarea
evenimentului.

18 Art. 338 alin. 3 , Codul Penal
19 Art. 8, OUG 195/2002

26
În cazul producerii unor evenimente cu consecințe potențial periculoase
(contaminare chimică, biologică, radiologică, pericol de prăbușire, de explozie etc.) se
va interveni doar după ce u nitățile specializate vor îndepărta pericolul. Personalul
acestor unități de intervenție va fi atenționat cu privire la necesitatea protejării
probelor și a minimalizării efectelor intervenției.
Dacă există un pericol iminent care amenință viața victimei ( incendiu sau
pericol de explozie) și dacă lucrătorul de poliție să intervină, acesta va lua măsuri de
salvare a victimei sau de reducere/îndepărtare a pericolului.20
Având în vedere cele enumerate mai sus se vor lua măsuri pentru oprirea
circulației în zonă , se va interzice accesul persoanelor cu foc deschis sau țigări
precum și accesul „curioșilor”.

1.3. Asigurarea locului acccidentului prin conservarea urmelor și
a celorlalte mijloace materiale de probă existente la fața locului

Măsura este necesară pentru a proteja urmele și mijloacele materiale de probă,
pentru a se înlătura posibilitatea modificării intenționate sau neintenționate a
aspectului locului accidentului.
Îndepărtarea persoanelor curioase care nu își justifică prezența în locul
respectiv se imp une cu atât mai mult cu cât zona în care s -a produs accidentul este
deschisă accesului unui mare număr de persoane.
Se interzice pătrunderea în locul săvârșirii infracțiunii a ofițerilor și a agenților
de poliție, precum și a oricăror alte persoane, indif erent de calitate funcție sau grad,
care nu au sarcini în legătura cu cercetarea la fața locului sau cu salvarea victimelor.21
Pentru protejarea urmelor de la locul faptei se pot folosi în funcție de
condițiile meteorologice existente folii de plastic, lăzi , saci, carton etc., iar
împrejmuirea se va face cu orice este la îndemână.

20 Pag. 178, Manual de bune practici privind procedura cercetării la fața locului
21 Art. 13, O. MAI 182/2009

27
1.4. Deblocarea circulației și fluidizarea traficului rutier

De cele mai multe ori, din cauza unui accident, circulația devine imposibilă
sau este îngreunată, crescând astfel probabilitatea producerii unui nou accident.
Pentru a evita astfel de situații, lucrătorii de poliție care ajung primii la fața
locului, trebuie să ia măsuri pentru semnalizarea accidentului, precum și pentru
dirijarea pe artere ocolitaoare sau drumuri lat erale a traicului rutier, iar dacă nu este
posibilă, se vor lua măsuri pentru a elibera cel puțin o bandă de circulație.
Pentru efectuarea acestor activități se vor folosi conuri reflectorizante,
indicatoare rutiere, bandă de intrezicere a accesului, triun ghiuri reflectorizante sau
mașinile de poliție.
Până la sosirea primului polițist la fața locului, fiecare conducător auto are
obligația, conform legii, de a lua primele măsuri de semnalizare a accidentului, dacă
stare de sănătate îi permite.

1.5. Identifica rea martorilor oculari

Această activitate prezintă o importanță deosebită pentru că pe baza
declarațiilor acestor persoane, care au perceput nemijlocit împrejurările producerii
accidentului se pot lămurii circumstanțele producerii accidentului, mecanismul ,
cauzele și împrejurările care au înlesnit sau favorizat poducerea acestuia.
Atenție sporită trebuie acordată influențării acestora de către cei care se fac
vinovați, precum și de gradul de rudenie ori prietenie ce poate exista între aceștia. De
asemenea, trebuie luat în calcul și faptul că în astfel de situații pot fi identificate foarte
multe persoane care își vor atribui calitate de „martor”.22

1.6. Raportarea evenimentului

După sau pe parcursul luării primelor măsuri, polițiștii ajunși primii la locul
accidentului sunt obligați să raporteze unutății de poliție competente evenimentul

22 Pag. 169, Metodologia investigării criminalistice, Marin Ruiu

28
produs, informând depsre natura faptei, consecințele accidentului, întinderea acestuia,
pafub ele produse, numărul și starea victimelor precum și despre măsurile întreprinse
până în acel moment.23
La sosirea echipei de cercetare la fața locului, va pune la dispoziția șefului
acestuia constatările făcute, iar la solicitarea acestuia va face parte din echipa de
cercetare.

2. Pregătirea echipei în vederea efectuării cercetării la fața locului

În cazul accidentelor de circulație rutieră competența de cercetare aparține
organelor de cercetare penală ale poliției judiciare, competență stabilită de Codul d e
procedură penală, iar cercetarea se efectuează sub supravegherea procurorului. Aceste
accidente se cercetează de către lucrători de poliție din cadrul Serviciilor Rutiere sau a
Brigăzii Rutiere.
Organele de cercetare penală ale poliției judiciare sunt co mpetente și în cazul
accidentelor de circulație comise de cetățeni străini, indiferent dacă victima este
cetățean român sau străin.
Șeful echipei de cercetare la fața locului se documentează cu privire la
conținutul sesizării, verifică prezența tuturor mem brilor echipei și a materialelor
necesare și stabilește itinerariul de deplasare.24
Activitățile preliminare deplasării la locul accidentului constau în principiu din
următoarele:
– Informarea cu privire la locul accidentului, natura acestuia, ora la care s -a
produs, existența victimelor, numărul și stare acestora;
– Verificarea competenței de cercetare;
– Constituirea echipei de cercetare la fața locului;
De regulă, șeful unității/sub unității de poliție stabilește șeful echipei de
cercetare și membrii acesteia, care de regulă este formată din:
 Lucrători de poliție cu experiență pe linie de poliție rutieră;

23 pag. 61, Criminalistică, Note de curs, v ol. II, Profiprint 2007
24 Art. 1 7, O. MAI 182/2009

29
 Lucrători de poliție din cadrul serviciului criminalistic;
 Lucrători de poliție cu experiență pe linie de investigații criminale, în
situația în care de la locul accidentului a fugit conducătorul auto, nu a fost identificat
și există victime;
 Apărător (avocat) în situația în care autorul accidentului este prezennt
la locul faptei și s olicită acestea;
 Alți specialiști (pompieri, medic legist, inginer auto).
– Asigurarea mijloacelor tehnico -științifice necesare și verificarea stării de
funcționare a acestora.
Mijloacele tehnico -criminalistice folosite sunt diverse, în raport cu urmările
accidentului și pot fi: autolabolatorul criminalistic, trusa criminalistică pentru
cercetarea accidentelor de circulație, aparatură foto, aparatură video, detector de
metale, trusă măsurători gaze, etc.25
Deplasare la fața locului se va face cu operativitat e, cu mijloacele auto din
dotare, cu autolaboratorul criminalistic, pe itineraiul stabilit.
Prezența imediată a organelor de urmărire penală, la fața locului asigură
posibilitatea identificării martorilor, prevenirea părăsirii locului accidentului de către
conducătorul auto, sau chiar prinderea acestuia în cazul în care deja a plecat.
Urgența cercetării se impune cu atât mai mult cu cât în cazul accidentelor de
circulație, din cauza traficului există pericolul modificării locului faptei și a distrugerii
urmelor.

25 pag. 63, Criminalistică, Note de curs, v ol. II, Profiprint 2007

30
3. Cercetarea la fața locului

Odată ajunsă echipa de cercetare, se va efectua obligatoriu testarea alcoolscop
a peroanelor implicate în accident, dacă acest lucru nu a fost efectuat de primii
polițiști ajunși la fața locului.
Cercetarea la fața locului trebuie se se efectueze pe baza unui plan, mai ales în
situația în care locul accidentului prezintă o întindere foarte mare.
Planul se întocmește în funcție de natura faptei, particularitățile locului de
cercetat, varietatea urmelor existente.
În cazul accidentelor de circulație, activitățile specifice fazei statice și cele ale
fazei dinamice se interferează cel mai mult, uneori desfășurându -se concomitent.
Din practica judiciară a reieșit că în cazul accidentelor de cicrculație pot fi
întâlnite di ferite situații, duntre care enumerăm:
– La locul producerii accidentului se află atât conducătorul/conducătorii
auto implicați cât și vehiculul/vehiculele implicate;
– Unul dintre conducătorii auto implicați (de obicei cel care este de vină) a
părăsit locul accidentului, dar a lăsat autovehiculul la locu faptei;
– Atât conducătorul auto, cât și autovehiculul implicat nu mai sul la locul
accidentului.
În afara de situațiile arătate mai sus, la locul accidentului mai pot exista și
situații atipice, cum ar fi:
– La locul accidentului se constată că unul sau mai mulți conducători auto
implicați se află sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe;
– La locul accidentului se constată că unul dintre conducătorii auto implicați
nu posedă permis de conducere ;
– La locul faptei conducătorul auto vinovat de producerea accidentului
declară că nu el a condus autovehiculul ci victima decedată în urma accidentului, care
fusese pasager în autovehicul.
În funcție de situația întâlnită, se vor stabili metodele concrete de cercetare și
limitele perimetrului de cercetat.
Dacă în m omentul ajungerii echipei de cercetare la fața locului se desfășoară
activități care porduc modificări ( echipaje medicale și de descarcerare, pompieri etc.),
se vor efectua fotografii judiciare( de orientare și schiță) imediat, chiar în timpul

31
desfășurării intervenției. Acestea au ca scop fixarea locului faptei așa cum se prezintă
acesta în momentul ajungerii echipei.26
Se vor efectua fotografii de orientare utilizând procedeele fotografierii unit are,
pe sectoare și pe direcții încrucișate, pentru poziționarea exactă a locului accidentului,
având în vedere bornele kilometrice sau hectometrice, indicatoarele și marcajele
rutiere prezente în zonă ori alte repere fixe.
Fotografiile schiță vor focaliza locul accidentului fără împrejurimi, locul
impactului, urmele rezultate în urma accidentului în ansamblul lor, poziția
autovehiculelor implicate și a victimei, a obiectelor principale unle față de altele. Ca
reper se utilizează banda decimentrică.
De asem enea se vor face fotografii de detaliu a urmelor și mijloacelor
materiale de probă descoperite la locul accidentului.
Cercetarea la fața locului în cazul accidentelor de circulație presupune
desfășurarea cu operativitate a unor activități ce prezintă o ser ie de riscuri, dintre care
enumerăm:
– Risc de accidentare de către alți participanți la trafic, în special pe timp de
noapte sau de condiții de vizibilitate redusă. În acest scop se utilizează veste
reflectorizante, siteme de iluminare/avertizare, se devia ză sau se oprește
traficul;
– Risc de rănire provenind de la părți deformate ale caroseriei, de la fragmente
prezente sau de la cioburi de sticlă, risc de tăiere când se lucrează cu bisturiul
pentru colectarea unor probe;
– Risc de contaminare provenind de la materialul biologic prezent sau de la
materialele/substanțele din încărcătura vehiculelor, impunându -se deci
utilizarea unor echipamente de protecție (salopete de unică folosință, măști de
protecție, mănuși, bonetă).27

26 Pag. 179 , Manual de bune practici privind procedura cer cetării la fața locului
27 Pag. 181 , Manual de bune practici privind procedura cercetării la fața locului

32
3.1. Locul producerii accidentului

Conform Codului de procedură penală al României, prin loc al faptei se
înțelege locul unde s -a desfășurat activitatea infracțională, în totalitate sau în parte, ori
locul unde s -au produs rezultatele faptei.28
În cazul ac cidentelor de circulație prin loc al faptei se poate înțelege, așa cum
este prevăzut și în O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, drumul
deschis circulației publice sau imediata apropiere a acestuia. Locul faptei se poate
întinde pe supra fețe de teren foarte mari, în funcție de mecanismul producerii
accidentului, întreaga suprafață unde se pot găsi resturi de încărcătură sau urme ori
mijloace materiale de probă rezultate din accident.
Cercetarea la fața locului se poate extinde și înapoia locului producerii
accidentului pe distanțe variabile, mai ales în situații agățării victimei, târârii acesteia
și abandonării pe marginea carosabilului sau în locuri dosnice.
Primul care pătrunde în câmpul accidentului este specialistul criminalist, care
va marca drumul de acces pentru ceilalți membri din echipă și pentru martorii
asistenți.
Odată cu începerea cercetării propriu -zise se va porceda la stabilirea,
delimitarea și protejarea perimetrului locului faptei. Locul faptei cuprinde locul de
unde înce pe urmele de frânare, autovehiculul, victima, precum și tot perimetrul pe
care se află obiecte, fragmente și probe provenind de la autovehicule sau de la
victime.
După pătrunderea echipei de cercetare se va efectua identificare obiectelor și a
probelor care interesează cauza și marcarea lor cu plăcuțe indicatoare în ordinea
descoperirii, începând de la locul impactului.
Un aspect important în efectuarea cercetării la fața locului îl constituie
stabilirea poziției și a raporturilor dintre vehicule, corpul victimei, obiectele principale
și carosabil, prin efectaurea de măsurători. Aceste măsurători trebuie să se efecteze
pentru stabilirea cu exactitate a următoarelor:
– Lățimea totală a părții carosabile;
– Lățimea benzii de rulare pe care se deplasa autovehiculul;
– Lățimea acostamentului;

28 Art. 41 alin. 2, C odul de procedură penală

33
– Lățimea și lungimea urmelor de frânare, ecartamentul (distanța dintre
zona mediană ale urmelor de frânare de pe aceeași osie) și amp atamentul( distanța
dintre osia din față și cea din spate);
– Lungimea / lățimea urmelor de târâre a victimei sau a altor obiecte;
– Distanța dintre autovehicul și banda de rulare sau acostament;
– Distanța dintre visctimă și punctul probabil de impact, dista nța dintre
vicimă și autovehivul, distanța dintre victimă și banda de rulare sau acostament,
distanța dintre victimă și unele obiecte principale(căruță, bicicletă, etc.);
– Distanța dintre autovehiculele implicate.
Toate aceste măsurători se vor efectuata ș i față de cel puțin două repere fixe,
cum ar fi, borne kilometrice, stâlp electric, cap de pod din beton, colț al unei clădiri,
etc.
Măsurărorile vor fi utilizate la întocmirea schiței locului faptei și vor fi
menționate în procesul -verbal de cercetare la fața locului.
Se vor identifica și fixa urmele de frânare, de dreapare, de târâre, de impact.
Totodată se vor căuta și probe de natură biologică provenind de la victimă (eschile
osoase, pete de sânge sau alte fluide etc.). De asemenea trebuie identificate și petele
de produse petroliere sau de materii/substanțe din încărcătura vehiculelor.
O altă activitate minuțioasă se va efectua odată cu verificare
autovehiculului/autovehiculelor implicat/ implicate atât pe exterioar cât și pe interior.

3.2. Mecanismul prod ucerii accidentului și cauzele acestuia

La baza pro ducerii accidentelor de circulaț ie stau o serie de factori care,
frecvent, se află î ntr-o str ânsă interdependența. Factorii care determină producerea
accidentelor de circula ție rutieră sunt omul, vehiculul și drumul. Alături de aceștia
acționeaz ă o serie de factori favorizanți, cum ar fi condiț iile meteorologice, mediu
rural sau urban, sezonul, condițiile de desfăș urare a traficului etc. Accidentele de
trafic rut ier datorate factorului uman deț in o pondere covârșitoare, reprezentâ nd circa
90% din totalul accidentelor de circulație, ceea ce a făcut să se confirme că nu există
accidente de automobile, ci de automobili ști.

34
Pe primele locuri î ntre cauzele accidentelor rutiere provocate de fa ctorii umani
se situează, în ordine, excesul de viteză, neatenția conducătorilor auto și a pietonilor,
depășirea neregulamentară ș i conducerea sub influen ța băuturilor alcoolice.
Accidentele cauzate de factorii rutieri specific i caracteristicilor de constr ucție
și de amenajare a căilor de comunicație (drumuri, șosele, autostrăzi) sunt tot mai
apăsătoare. Amenajarea și adaptarea drumurilor la condiț iile de trafic intens pot
preveni pro ducerea accidentelor de circulație. De exemplu, starea proastă a
suprastru cturii asfaltice , drumuri cu vizibilitate redusă, poduri înguste, intersecț iile
dintre art erele circulate intens, existența unor obstacole î n imediata apropiere a p ărții
carosabile, reprezintă surse importante de pericol pentru deplasarea vehiculelor ș i a
pietonilor.
La acești factori determinanți ai accidentelor de circulație rutieră se asociază ș i
o serie de factori ce pot favoriza producerea evenimentelo r de trafic rutier, anume
condițiile meteorologice ș i starea de vizibilitate, intensitatea traficului, sezonul,
mediul rural sau urban etc.
Vizibilitatea este influențată de natura ș i caracterist icile drumului public, de
condițiile meteorologice, de existența vegetației, de circulaț ia pe timp de zi sau
noapte. Condiț iile meteorologice nefavorabile ceaț a, ploaia, poleiul reduc vizibilita tea,
fac drumul alunecos, afectând totodată capacitatea de conducere prin suprasolicitarea
sistemul ui nervos. De asemenea, circulaț ia pe ti mp de noapte constituie o condiție
favorizantă a pro ducerii accidentelor de circulație întruc ât obs tacolele aflate pe
lateralele părț ii carosabile par mai departe decât sunt î n realitate. Intensitatea
circulației variaza în funcție de sezon, zile ale săptă mânii, ore, influențând condițiile
de trafic și favorizâ nd producerea accidentelor rut iere.29
În traficul rutier, coliziunile dintre autovehicule pot fi de cele m ai diverse
tipuri: frontale, față -spate, laterale; sub aspectul numă rului de dimens iuni cu care
autovehiculul intră în impact ele putând fi unidimensionale ș i/sau b idimensionale.
Organelor de urmărire penală le revine sarcina de a lă muri cauzel e producerii acestor
coliziuni și, î n raport cu acestea, de a elucida mecanismul pro ducerii accidentului de
circulaț ie.

29 https://newpartsauto.wordpress.com/

35
Din practica judiciară a rezultat ca intrarea greșită î ntr-un viraj, de pășirea fără
să se asigure, explozia unui pneu ș i adormirea la volan, sunt cauzele principale ale
coliziunii frontale.
Coliziunile față -spate, prod use, în special, pe ș oselel e aglomerate din afara
localităților și în traficul urban se datorează, fie neres pectării distanței
corespunzătoare față de autovehiculul din față raportată la viteza de circulație și
condițiile de drum, fie defecț iunilor existen te la sistemul de frâ nare, il uminare,
semnalizare sau direcț ie. În unele cazuri, nereducerea vit ezei pe tim p de noapte
generează tamponările autovehiculelor staț ionate.
Coliziunile laterale produse în intersecț ii pot fi expl icate prin neacordarea
priorității de trecere ori a semnificaț iei culori i semaforului electric, precum ș i prin
preselectarea defectuoas ă a benzii de circulație sau schimbarea bruscă a direcț iei de
mers.
Lămurirea problemei stă rii autovehiculului angaja t în accident prezintă
importanță din mai multe considerente:
– oferă posibilitatea stabilirii exacte a împrejură rilor producerii accidentul ui, a
vitezei de impact sau a poziț iei relative a autovehiculelor;
– dă o imagine clară, atâ t asupra manevrelor efec tuate de conducă torul auto
anterior impactului, cât ș i asupra persoanelor vinovate de nerespec tarea regulilor
privind circulaț ia pe drumuri le publice;
– creează posibilitatea evidențierii defecț iunilor tehnice pe care le prezenta
autovehiculul în momentul accidentului și, pe această bază, stabilirea legă turii de
cauzalitate dintre acestea și rezultatul produs; este obligatorie stabilirea stă rii tehnic e a
autovehiculului imediat după producerea accidentului, știut fiind că ulterior se produc
anumite modificări, cu toate consecinț ele negative pe care le antrenează ș i cu efect
direct în determinarea cauzelor și mecanismului producerii evenimentu lui rutier și
implicit a vinovăț iei;
– asigură stabilirea și ulterior evaluarea corectă a avariilor, respectiv a
pagub elor materiale cauzate prin savârsirea infracț iunii;

36
– este de natură să conducă la o î ncadrare j uridică corespunzătoare a faptelor
savâr țite.
În legătură cu vi ctimele accidentelor de circulație, trebuie să se stabilească ce
calitate au avut – pieton, bicicliști, însoțitori, pasageri, ocupanț i ai altor mijloace de
transport, locul pe care îl ocupau, acțiunile întreprinse î nainte de acciden t, manevrele
efectuate pentr u evitarea impactului, contribuț ia lor la producerea accidentului.
Ponderea confli ctelor autovehicul – pieton se înregistrează în mediul urban unde,
odată cu dezvoltarea oraș elor a crescu t spectaculos ș i traficul pietonal. P orivit
statisticilor, î n zonele urbane 58% din accidentele rutier e se produc din cauza
nerespectării regulilor de circulație de că tre pietoni. Pornind de la această realitate, pe
lângă calitatea avută î n evenimentul ruti er, organele de urmărire penală trebuie să
elucideze și urmă toarele aspecte:
– direcția în care se deplasa victima în momentul în care a fost lovită de
autovehicul;
– distanța parcursă de la trotuar sau acostament spre axul drumului ori de la
ultimul loc de oprire p ână la locul impactului;
– viteza de deplasare;
– starea fizico -psihică a victimei.
Numai lămurind problemele enunțate, organele de urmărire penală vor putea
aprecia exact împrejurările î n care s-a comis accidentul, contribuția fiecă rui
particip ant la producerea lui și posibilitatea reală pe care a avut -o conducă torul auto
de a evi ta impactul. Datele mai sus menț ionate, trebuie colaborate cu viteza de
deplasare a autovehi culului. Este cunoscut faptul că dacă viteza de rulare este mai
mare, posibilitatea de evit are a accidentului este mai mică , iar rapo rtat la viteza de
deplasare, atât timpul, cât și distanța de oprire sunt mai mari. Așadar, distanța
parcursă de la observarea obstacolului, î n raport cu viteza de deplasare a
autovehiculului, este d e natură să confirme dacă există sau nu posibilitatea evită rii
impactului.

37
În sfarșit, î n raport cu leziun ile constatate, organele de urmărire penală au
posibilitatea să prefigureze, încă din momentul cercetării locului faptei, viitoarea
încadrare juridică – vătămare corporală din culp ă în form ă simplă ori în formă agravat
– și să ia mă surile ce se impun pentru administrarea probatoriilor.
În practica curentă a unei clinici de recuperare medicală, o categorie
importantă de pacienți o constituie cei care au nevoie de recuperare posttraumatică.
Acești pacienți au nevoie de o abordare interdisciplinară, începând cu medicina de
urgență, chirurgia ortopedică, chirurgia plastică și reconstructivă, neurochirurgia,
recuperarea și reabilitarea fizică medicală până la reintegrarea socioprofesională.
Acci dentele traumatice sunt evenimente care depășesc posibilitatea de reacție,
se desfășoară într -o manieră subită și imposibil de anticipat, fiind experiențe violente
în cursul cărora integritatea fizică a persoanelor implicate este amenințată.
Traumatismul p oate fi provocat direct sau indirect, prin lovire, cădere,
decelerare, cu obiecte penetrante, tăioase, contondente, care pot cauza producerea de
contuzii, plăgi, hematoame, arsuri, entorse, luxații și fracturi.
Leziunile provocate de traumatisme pot intere sa țesuturile moi (piele, țesut
conjunctiv, mușchi), structurile scheletale (oase și articulații) până la structurile vitale
(vene, artere, nervi, organe interne).
În cazul în care în accident sunt implicați pietoni se poate vorbi despre două
surse de trau matism:
– primar – traumatismul prin care pietonul este lovit de autovehicul;
– secundar – în care pietonul este proiectat/basculat și va suferi un
traumatism prin cădere.
Ordinea autovehiculelor ca factori de producere a traumatismelor pietonilor
este următoarea: biciclete, scutere, motociclete, autoturisme, autoutilitare, camioane.
În cazul unui accident între un autoturism și un pieton, foarte importantă este
viteza autovehiculului și statura pietonului.

38
Pietonii de statură mică sau copiii sunt loviț i în partea superioară a corpului
(torace, brațe, cap);
Pietonii de statură înaltă sunt loviți în partea inferioară a corpului (șold,
coapsă);
Autoturismele care rulează cu viteză mică proiectează pietonul în direcția sa
de înaintare;
Autoturismele care ru lează cu viteză mare „seceră”, basculează pe capotă, apoi
proiectează pietonul.
În cazul unei coliziuni frontale, pasagerii vor fi proiectați violent către înainte
(sensul de deplasare).
Pasagerii autoturismului nu poartă centura de siguranța
În cazul pas agerilor din față, în momentul coliziunii, genunchii acestora se vor
lovi de bordul mașinii, poate surveni fractura femurului (prin compresie). Genunchii
rămânând blocați, toracele se deplasează către înainte, lovindu -se de volan (în cazul
șoferului) sau d e airbag (viteza cu care se desface un airbag este de 300 km/h)
rezultând leziuni la nivelul feței și al toracelui. În același timp, este afectată și coloana
cervicală, prin fenomenul de „biciuire”.
Pasagerii autoturismului poartă centura de siguranța
În acest caz centura exercită o forță asupra pasagerului, oprind brusc
deplasarea lui în sensul de înaintare în timpul unei coliziuni. Cel mai des se întâlnește
fenomenul de „arsură” pe traiectul centurii și leziuni ale toracelui și ale claviculei. Și
în caz ul acesta apar leziuni ale coloanei cervicale.30

30 http://www.saptamanamedicala.ro

39
3.3. Categorii de urme ce po t fi descoperite la fața locului

La locul accidentului pot fi identificate urmă toarele categorii de urme:
a) urme existente pe corpul ș i garderoba victimei;
b) urmele create de pneu rile autovehiculelor pe suprafaț a carosabil e;
c) urme provenite din desprind erea unor părț i componente ale
autovehiculelor ori urme lăsate de obiectele că zute din acestea;
d) urme de lichide provenite de la autovehicule sau din autovehicule;
e) urme produse prin lovire a sau frecarea dintre diferitele părț i ale
autovehiculelor impl icate în accident sau între autovehicule ș i alte obiecte;
f) alte categorii de urme – biologice, textil e, digito -palmare, urme de sol
etc.

3.4. Fixarea cercetării la fața locului
Odată cu terminarea cercetării la fața locului, rezultatul cercetării trebuie
valorificat prin întocmirea :
– procesul ui-verbal de ce rcetare la fața locului ;
– schiț ei locului accidentului;
– planșei fotografic e prin așezarea fotografiilor judiciare efectuate .

3.4.1. Procesul -verbal de cercetare la fața locului

După parcurgerea tuturor activităților specifice, se trece la întocmirea
procesului -verbal de cercetare la fața locului. Ca principal mijloc de probă acesta
trebuie întocmit cu respectarea prevederilor art. 195 Codul de procedură penală.
O mare atenție se acordă descrierii corecte a poziției obiectelor și urmelor
descoperite, fixate, ridicate, precum și a procedeelor și tehnicilor folosite, astfel încât
să nu existe îndoieli cu privire la modul de desfășurare a acestor ac tivități.

40
Este preferabil ca procesul -verbal să fie redactat la locul faptei, pentru a nu se
omite amănunte relevante pentru cercetare.
Proces ul-verbal trebuie să fie întocmit într -un stil clar, precis și concis , să
prezinte în mod obiectiv situația consta tată la locul faptei. Procesul -verbal se
semnează de către organ ele judiciar e, martori i asistenți și de alte persoane, pe fiecare
pagină, iar locurile rămase libere se barează.
În procesul -verbal nu se consemnează opiniile experților sau ale martorilor
asistenți cu privire la modul în care s -a comis fapta și persoana făptuitorului .
Calitatea procesului -verbal face dovada competenței, măiestriei și
obiectivității celui care îl întocmește. Hans Gross consemna în Manuel practique
d`instruction judiciare, Ed. Marchal et Billard, vol. I, Paris, 1899, p.148: „Procesul –
verbal de cercetare la fața locului este, de asemenea, o piatră de încercare a
judecătorului de instrucție. Nicăieri nu se dezvăluie cu mai multă claritate
priceperea, siguranța spiritului de obs ervație, logica raționamentului, perseverența
metodică și conștientă în realizarea scopului său, dar, de asemenea, nicăieri nu se
manifestă mai bine nepriceperea, slăbiciunea spiritului de observație, dezordinea,
incertitudinea, ezitarea judecătorului de i nstrucție.”31

Procesul -verbal cuprinde:
a) numele, prenumele și calitatea celui care îl încheie;
b) locul unde este încheiat;
c) data la care s -a încheiat procesul -verbal;
d) data și ora la care a început și s -a sfârșit activitatea consemnată în
procesul -verbal;
e) numele, prenumele, codul numeric personal și adresa persoanelor ce au
fost prezente la întocmirea procesului -verbal, cu menționarea calității acestora;
f) descrierea amănunțită a celor constatate, precum și a măsurilor luate;
g) numele, prenumele, codul numeric personal și adresa persoanelor la
care se referă procesul -verbal, obiecțiile și explicațiile acestora;
h) mențiunile prevăzute de lege pentru cazurile speciale.

31 pag. 223 , Compediu de criminalistică , Lazăr Cârjan, Ed . Fundației Rom ânia de Mâine, București,
2004

41
Procesul -verbal trebuie semnat pe fiecare pagină și la sfârșit de cel care îl
încheie, precum și de persoanele arătate la lit. e) și g). Dacă vreuna dintre aceste
persoane nu poate sau refuză să semneze, se face mențiune despre aceasta, precum și
despre motivele imposibilității ori refuzului de a semna.32
Pe lângă detaliile menționate, în cuprinsul pro cesului -verbal se vor evidenția
următoarele:
– indicarea ordonanței sau a încheierii prin care s -a dispus măsura;
– numele, prenumele persoanelor prezente și calitatea în care acestea
participă;
– numele și prenumele suspectului sau inculpatului, dacă este cazul ;
– descrierea amănunțită a situației locului, a urmelor găsite, a obiectelor
examinate și a celor ridicate, a poziției și stării celorlalte mijloace materiale de probă,
astfel încât acestea să fie redate cu precizie și pe cât posibil cu dimensiunile
respect ive. În cazul reconstituirii se consemnează amănunțit și desfășurarea
reconstituirii .33
Din cuprinsul proce sului -verbal de cercetare la faț a locului în cazul
accidentelor de circulație trebuie s ă mai rezulte urm ătoarele:
– măsurile luate pentru paza și conservarea urmelor și mijloacelor
materiale de probă, înaintea sosirii echipei de cercetare;
– modificările făcute în câmpul infracțiunii, cine le -a făcut ș i cu ce scop;
– poziția în care a fost găsită victima și autovehiculul implicat în
accident;
– rezultatu l examinării victimei și măsurile luate pentru acordarea
îngrijirilor medicale;
– mențiuni despre măsurile luate pentru asigurarea autovehiculului
angajat în accident și după caz, pentru conducerea făptuitorului în vederea recoltării
probelor biologice și ex amenul clinic necesar stabilirii alcoolemiei;
– mențiuni despre fotografiile judiciare efectuate și despre întocmirea
schiței locului accidentului .34

32 Art. 199, Codul de procedură penală
33 Art. 195 alin. 1, Codul de procedură penală
34 pag. 71, Criminalistică, Note de curs, v ol. II, Profiprint 2007

42
La procesul -verbal amintit se adaugă planșa fotografică cu aspect de la fața
locului, schița locului faptei, și nu în ultimul rând rapoartele de constatare tehnico –
științifică sau de expertiză toxicologică, fizico -chimică, biocriminalistică etc.
În procesul -verbal de cercetare la fața locului se vor nota și coordonatele GPS
ale locului accidentului.

3.4.2. Schița locului accidentului

Schița locului accidentului trebuie să redea situația din te ren, iar cu ocazia
întocmirii a cesteia trebuie respectate o serie de reguli din care amintim:
– exactitatea schiței – fixarea corectă a distanțelor și a dimensiunilor
obiectelor reprezentate;
– întocmirea la scară a schiței;
– orientarea topografică a schiței;
– cuprinderea acelor elemente ce ilustrează constatările menționate în
procesul -verbal;
– folosirea semnelor convenționale criminalistice pentru obiecte care nu
pot fi reprezentate prin semne topografice standardizate;
– legenda;
– individualizarea schiței cu menționarea titlului, scara folosită, data și
cauza în care a fost întocmitpă, numele, prenumele și caliatatea membrilor echipei,
precum și ale celui care a întocmit -o.35

Schița locului accidentului trebuie s ă cuprind ă următoarele:
o Toate î mprejurimile (vecin ătățile) nemodificabile importante pentru
desfa șurarea accidentului precum: dispunerea str ăzilor, particularit ățile constructive
ale drumului și spaț iului lateral, construc țiile și plantaț iile al ăturate drumului,
configura ția căii de rulare (ramp ă, pant ă, rambleu, debleu), mijloacele de iluminare a
drumului (daca lumina este relevant ă pentru acci dent), mijloace de semnalizare și
dirijare a circulaț iei rutiere etc.

35 pag. 72, Criminalistică, Note de curs, v ol. II, Profiprint 2007

43
o Toate împrejurimile modificabile ocazional existente în zon ă și în
timpul producerii accidentului precum: vehicule parcate, suprafe țe pe carosabil cu
aderență modificat ă (mâzgă, zăpadă , ghea ță, polei, ulei, b ălți cu apa etc.), gr ămezi de
material antiderap ant, criblur ă pe carosabil, șantier în lucru etc.
o Toate „urmele de contact ” situate pe calea de rulare și pe suprafe țele
limitrofe produse de vehiculele și persoanele implicate în accident și toate „urmele de
situatie ” (pozi țiile finale ale vehiculelor, persoanelor, obiectelor c ăzute etc.).
Pașii care se parcurg pentru executarea schi ței sunt (fig.1):
1. Stabilirea punctelor de localizare. Pentru situa ția ilustrat ă în fig. 1 se
consider ă că trebuie s ă se localizeze:
– autoturismul DACIA prin dou ă puncte D 1 roata dreapta -față și D 2
colțul nedefo rmat de pe partea dreaptă -spate ;
– autoturismul VW prin două puncte W 1 și W 2 colțurile nedeformate de
pe partea dreapt ă;
– urmele de glisare trasate de ro țile autoturismului VW prin patru puncte
A1, A2, A3 și A4 pentru ro țile din st ânga și prin patru puncte B 1, B2, B3 și B 4 pentru
roțile din dreapta ;
2. Trasarea pe schiță a direcției nordului ( a în fig. 1) ;
3. Trasarea marginilor carosabilului ( b în fig. 1);
4. Consemnarea denumirii drumului ( c în fig. 1);
5. Trasarea marginilor drumului lateral și racordarea acestora cu
marginile drumului principal ( d în fig.1);
6. Consemnarea denumirii drumului lateral ( e în fig. 1);
7. Trasarea marcajul central care separ ă sensurile de circula ție (f în fig.1);
8. Trasarea acostamentelor drumului ( g în fig. 1);
9. Trasarea poziț iilor finale ale autovehiculelor ( h în fig. 1);
10. Trasarea urmelor de fr ânare ( i în fig. 1);
11. Se indic ă sensul de deplasare ( j în fig. 1);
12. Se decide asupra metodei de m ăsurare a coordonatelor punctelor de
localizat ( k în fig. 1);
13. Se stabilesc reperul de lo calizare RL, linia de referință LR și punctul
de referin ță PR, în apropiere a reperului de localizare ( m în fig. 1);

44
14. Se noteaz ă într-un col ț datele de identificare ale LR, PR ș i ale altor
urme ori obiecte marcate pe aria accidentului (legenda), pozi ția n în fig. 1;
15. Pe schiță trebuie s ă se consemneze datele de identificare a le
accidentului. Astfel în partea superioar ă a reprezentă rii grafice se trec urm ătoarele :
a. denumirea drumului pe care s -a produs accidentul ;
b. locul pe drum unde s -a produs accidentul. Dac ă acesta este o intersec ție se
indic ă drum ul cu care s -a intersectat, dacă nu se indic ă distan ța până la primul
indicator sau alt r eper fix recunoscut ( po d, bornă , cale ferat ă, tunel etc.);
c. localizarea geografic ă a zonei unde s -a produs accidentul (localitate, jude ț);
d. când s -a produs accidentul : ora, ziua, luna, anul.

45

Fig. 1 Fazele de executare a schi ței36

36 www.rasfoiesc.com

46
3.4.3. Fotografiile judiciare

Fotografia judiciară – executat ă cu prilejul cercet ării la fața locului de c ătre
organele de urm ărire penal ă, se înscrie printre procedeele importante de fixare a
rezulta telor cercetării, reprezentâ nd un auxili ar preț ios al procesului -verbal de cercetare la
fața lo cului. În cazurile deosebi te, cum sunt omorul, accidentele rutiere, navale, aeriene,
incendiile, expl oziile soldate cu victime omeneș ti, tâlhăriile etc. cercetarea la faț a locului
nu mai poate fi conceput ă fără executarea de fotogra fii, cărora li se adaug ă înregistr ări
video analogice sau digitale .
Fotografia de orientare. Fotografia de orientare serve ște la fixarea imagi nii
întregului loc al faptei, î ntr-un ansamblu de puncte de reper sau de orientare, de natur ă
să permită identificarea zonei în ca re s-a săvâ rșit infrac țiunea, ori a avut loc un
eveniment cu implicatii juridice.
Fotografia -schiță. Fotografia -schiță este destinat ă redării, în exclusivitate, a
întregului loc al faptei, cu tot ce are el mai caracteristic.
Fotografia -schiță unitar ă, în care este redată totalitatea locului faptei î ntr-un
singur cadru.
Fotografia -schiță panoramic ă, apreciat ă de unii autori ca o varian tă a
fotografiei de orientare, este, în fond, o alternativ ă la redarea unitar ă a locului faptei,
în ipoteza în care acest a ocupă o suprafa ță mare.
Fotografia -schiță pe sectoare presupune redarea pe por țiuni a locului faptei,
în condi ții similare de iluminare, cu acela și obiectiv și la aceeași scară .
Fotografia -schiță încruci șată se execut ă cu aparatul situat succesiv î n puncte
diferite sau diametral opuse.
Fotografia obiectelor principale. Modalitatea de fotografiere a obiectelor
principale const ă în fixarea imagi nilor acelor obiecte care sunt în legatură sau care
reflect ă urmele ș i consecin țele faptei infrac ționale. Din categoria menționată pot face
parte corpul v ictimei unei omucideri, armele ș i instrumentele folosite la savar șirea
infracț iunii, obiectele purt ătoare de urme, etc.
Fotografia de detaliu. Fotografiile de detaliu sunt specifice fazei dinamice a
cercet ării la fața locului, în care este permisa deplasarea sau modificarea pozi ției
obiectelor î n vederea punerii în eviden ță a detaliilor car acteristice, a urmelor, precum
și a localiz ării lor pe suprafa ța obiectului.

47
Sunt relativ frecvente împrejură rile în care f otografia de detaliu se interfereaz ă
cu macrofotografia , destinat ă unor m ăriri de pâ nă la de 10 ori.
Și în cazul accidentelor de circulație se efectuează toate tipurile de fotografii
judiciare.
Dintre toate tipurile de fotografii judiciare, la fața locului se efectuează o
examinare detaliată a autovehiculului , fixând sub forma fotografiilor de detaliu, la
exterior, toate deteriorările prezente, precum și orice fel de probe biologice (sânge,
fire de păr, țesut moale sau dur), fragmente de țesătură provenind de la victimă,
pelicule de vopsea, fragmente de sticlă ori de plastic, produse petroliere transferate în
urma impactului cu un alt autovehicul/obiect.37
De asemenea se vor fixa detalii din interiorul autovehiculului cum ar fi starea
instrumentelor de bord, a manetei schimbătorului de viteze, a airbag -urilor, poziția
scaunelor și a oglinzilor, căptușeala interioară a portierelor din față, volan, parbriz,
geamuri laterale, zona de sub volan, partea inferioară a bordului, consola centrală,
frâna de mână, centu rile de siguranță, fețele tetierelor .
Toate probele și mijloacele materiale de probă, după fixarea lor prin
fotografiere, se ambalează individual în recipiente/pungi curate sau sterile și se
etichetează corespunzător, astfel încât să poată fi individualiza te și să fse cunoască cu
exactitate locul de colectare.
Încălțămintea, hainele sau alte materiale care sun ude sau umede se usucă
înainte de ambalare.
Toate activitățile de fotografiere vor fi valorificate prin întocmirea „Planșei
fotografice cu aspecte fixate la fața locului”, care va fi anexat procesului -verbal de
cercetare la fața locului.

37 Pag. 180 , Manual de bune practici privind procedura cercetării la fața locului

48
Capitolul III
Particularități privind cercetarea la fața locului în cazul accidentelor de
circulație

1. Indentificarea, urmărirea și prinderea conducătorului
auto
În situația în care autorul, conducătorul auto, care a produs accidentul de
circulație, a părăsit locul faptei, polițiștii primii sosiți la fața locului, trebuie să
organizeze în mod operativ urmărirea și prinderea acestuia, fără a mai aștepta sosirea
echipei de cercetare.
Pe baza informațiilor furnizate de martorii oculari, se va stabili direcția de
deplasare a autovehiculului, caracteristicile de identificare ale acestuia,
semnalmentele conducătorului auto precum și urmele care pot fi descoperite pe
caroseria autoveiculului în cauză, ținând cont de cele existente la locul faptei atât pe
victimă cât și pe partea carosabilă.38 Toate aceste informații vor fi transmise urgent
către toate echipajele aflate pe direcția de deplasare a autoveiculului implicat în
accident.
Se vor efectua verificări și pe toate străzile din imediata apropiere a
accidentului.
În cazul accidentelor de circulație urmate de părăsirea locului faptei, trebuie să
fie căutate și colectate fragmente de sticlă, resturi ale sistemelor de
iluminare/semnalizare, pelicule de produse petroliere. Se caută în special fragmentele
care prezintă marcaje(litere, cifre, puncte) ale producătorului, se cercetează locul
impactului și se extinde căutarea pe o zonă ma i mare, ținând cont de forțele fizice
implicate.39
Astfel, un rol deosebit îl au rezultatele cercet ării la fa ța locului, datele
furnizate de martorii oculari și de persoanele v ătămate.
Pentru a ajunge la autorul faptei este necesar ă identificarea autovehiculului cu
care a fost produs accidentul, trebuie s ă se procedeze la verificarea tuturor
autovehiculelor b ănuite, indiferent de cine ar fi proprietarii acestora.

38 pag. 61, Criminalistică, Note de curs, v ol. II, Profiprint 2007
39 Pag. 181 , Manual de bune practici privind procedura cercetării la fața locului

49
Examinarea autovehiculului despre care se presupune c ă a fost angajat în
accident , este momentul cel mai important în investigarea accidentelor de circula ție.
În practica judiciară se î ntalnesc deseori situa ții când autorul faptei a p ărăsit locul
accidentului, împreuna cu autovehiculul implicat î n evenimentul rutier. Analiz ând și
interpret ând urmele descoperite la fa ța locului, prin activit ăți multiple, se ajunge la
stabilirea unui autovehicul sau grup de autovehicule, despre care exist ă suspiciuni c ă
ar avea legatură cu accidentul produs.
În astfel de cazuri, problema princ ipală este aceea de a stabili autovehiculul cu
care a fost produs accidentul și, apoi de a identifica persoana ce se afla la volan în
momentul impactului. Trebuie precizat c ă este vorba tot de o examinare din punct de
vedere criminalistic, efectuat ă la o d ată ulterioar ă cercet ării locului unde s -a produs
accidentul de circulaț ie. Se recomand ă ca aceast ă activitate să fie desfa șurată de că tre
specialistul criminalist care a participat la cercetarea locului accidentului.
În cadrul ac estei examinari, trebuie avute î n vedere toate categoriile de urme
ce au fost descoperite la locul accidentului, acestea urmâ nd a fi interpretate în corelare
cu cele descoperite pe autovehiculul b ănuit. Astfel, pe pă rțile proeminente ale
acestuia, trebuie cautate urmele de contact – zgârieturi, înfund ături, urme de frecare,
accesorii ori par ți din echipament rupte sau lips ă, urme de proiectare – materiale
plastice, fragmente de sticl ă sau pelicule de vopsea, urme biologice și textile. Trebuie
să se urmă reasc ă dacă la autovehiculul respectiv au fost înlocuite echipamentele sau
accesoriile distruse sau avariate în urma accidentului. De aceea examinarea va fi
extins ă asupra ramelor farurilor și lăcașurilor lanternelor de pozi ție/semnalizare, în
scopul evidenț ierii microurmelor.
Aceast ă activitate î ncepe de la bara de protec ție din fa ță, continu ându -se cu
numă rul de înmatr iculare, radiatorul, parbrizul ș i ștergătoarele de parbriz, caroseria,
cârligele de remorcare, p ărțile din spate și infrastructura autovehiculului, insist ând pe
evidențierea eventualelor urme pe părț ile proeminente ale diferen țialelor, cutiei de
viteză , frânelor, osiilor, p ărților inf erioare ale motorului, etc. Dacă autovehiculul în
cauză a fost revopsit par țial sau total, întrucat exist ă posibilitatea eviden țierii sub
stratul de vopsea aplicat a stratului vechi, se vor ridica probe din stratul vechi,
preciz ându -se culoarea ș i por țiunile chituite. Av ând în vedere că după producerea
accidentului f ăptuitorii spal ă autovehiculele, este pu țin probabil ca pe p ărțile lat erale
să mai poat ă fi descoperite urme de natur ă biologic ă – sânge, p ăr, țesut organic ori
fibre textile. Totu și existenț a lor nu trebuie exclus ă, îndeosebi pe tamburi și pe jen țile

50
roților. Oricum, astfel de urme trebuie c ăutate pe infrastructura autovehi culului, mai
ales c ând accidentul s -a produs prin c ălcarea victimei. În caroserie sau î n remorc ă se
vor c ăuta resturi de î ncarcatura și ambalaje, de aceea și natură cu cele descoperite la
locul accidentului.
Examinarea autovehiculului trebuie s ă fie urmată de cercetarea zonelor
învecinate locului unde a fost descoperit, în vederea identificarii echipamentelor,
accesoriilor sau pieselor, rupte, sparte, înlăturate sau înlocuite. Prin examinarea
urmelor descoperite cu aceast ă ocazie și compararea lor cu cele g ăsite la locul unde s –
a produs accidentul, se poate stabili cu certitudine daca autovehiculul în cauz ă a fost
sau nu implicat în evenimentul rutier.

2. Dispunerea expertizei stării de intoxicație cu alcool sau
cu alte substanțe stupefiante

Având în vedere că în majoritatea situațiilor, în care autorul accidentului
părăsește locul faptei, principalul motiv este starea de ebrietate, se impune și
analizarea acestei situații din punctul de vedere al efectuării expertizei medico -legale
pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei avute în sânge de către conducătorul auto
implicat.
Conducătorii de vehicule sau de animale implicați în accidente de circulație
din care a rezultat moartea sau vătămarea integrității corporale ori a sănătății uneia
sau mai multor persoane sunt obligați să se supună recoltării probelor biologice în
vederea stabilirii alcoolemie i sau, dupa caz, a consumului de substanțe ori produse
stupefiante sau medicamente cu efecte similare acestora .40
În toate cazurile în care se recolteaz ă probe biologice în vederea stabilirii
alcoolemie i sau a prezen ței în organism a substan țelor ori produselor stupefiante sau a
medicamentelor cu efecte similare este obligatorie și examinarea clinica.41
Imedita după identificarea conducătorilor auto implicați într-un accident de
circculație, polițiștii au obligația de a -i supune la testarea alcoolscop a acestora cu un
mijloc tehnic certificat sau cu un mijloc tehnic omologat și verificat metrologic.42

40 Art. 187, H.G. 1391/2006
41 Art. 188, H.H. 1391/2006

51
De asemenea în situația în care nu se poate stab ili exact car e dintre persoanele
aflate în autovehicul au condus și există suspiciuni că se încearcă deformarea
adevărului, se va proceda la efectuarea testării tuturor persoanelor care se aflau în
autovehicul, ulterior fiind conduș la cea mai apropiată unitate medical ă unde se pot
recolta mostre biologice pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei fiecărei persoane.
În situația în care unul dintre persoane refuză să fie condus la unitatea
medicală, sau la unitatea medicală refuză să se supună recoltării de mostre bi ologice
de sânge, i se aduce la cunoștiință că va fi cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de
„Refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice ”, în situația în care
acesta refuză din nou, se va întocmi proces -verbal de constatare a infracțiu nii.
Dispunerea de către organele judiciare a expertizei medico -legale în aceste
situații are ca obiect:
– Stabilirea gradului de alcoolemie;
– Existența manifestărilor specifice stării de consum de alcool;
– Dacă au fost consumate diferite substanțe psihoactive;
– Dacă se află sub tratament medical și dacă a consumat anumite
substanțe medicamentoase;
– Cantitatea de alcool și timpul de la ingerare;43
– Cantitatea de alcool pur în sânge sub raportul g/l.

3. Dispunerea experizei tehnico -științifice și a expertizelo
medico -legale și criminalistice

Efectuarea unei expertize se dispune când pentru constatarea, clarificarea sau
evaluarea unor fapte ori împrejurări ce prezintă importanță pentru aflarea adevărului
în cauză este necesară și opinia unui expert.
Expertiza se dispune, în condițiile art. 100, la cerere sau din oficiu, de către
organul de urmărire penală, prin ordonanță motivată, iar în cursul judecății se dispune
de către instanță, prin încheiere motivată.

42 Art. 185, alin. 1, H.G. 1391/2006
43 Pag. 172 , Metodologia investigării criminalistice, Marin Ruiu

52
Cererea de efectuare a expertizei trebuie formulată în scris, cu indicarea
faptelor și împrejurărilor supuse evaluării și a obiectivelor care trebuie lămurite de
expert.
Expertiza poate fi efectuată de experți oficiali din laboratoare sau instituții de
specialitate ori de experți independenți aut orizați din țară sau din străinătate, în
condițiile legii.
Expertiza și examinarea medico -legală se efectuează în cadrul instituțiilor
medico -legale.
Ordonanța organului de urmărire penală sau încheierea instanței prin care se
dispune efectuarea expertizei trebuie să indice faptele sau împrejurările pe care
expertul trebuie să le constate, să le clarifice și să le evalueze, obiectivele la care
trebuie să răspundă, termenul în care trebuie efectuată expertiza, precum și instituția
ori experții desemnați.
În domeniile strict specializate, dacă pentru înțelegerea probelor sunt necesare
anumite cunoștințe specifice sau alte asemenea cunoștințe, instanța ori organul de
urmărire penală poate solicita opinia unor specialiști care funcționează în cadrul
organelor ju diciare sau în afara acestora. Dispozițiile relative la audierea martorului
sunt aplicabile în mod corespunzător.
La efectuarea expertizei pot participa experți independenți autorizați, numiți la
solicitarea părților sau subiecților procesuali principali.
Când există pericol de dispariție a unor mijloace de probă sau de schimbare a
unor situații de fapt ori este necesară lămurirea urgentă a unor fapte sau împrejurări
ale cauzei, organul de urmărire penală poate dispune prin ordonanță efectuarea unei
consta tări.
Constatarea este efectuată de către un specialist care funcționează în cadrul
organelor judiciare sau din afara acestora.
Certificatul medico -legal are valoarea unui raport de constatare.
După finalizarea raportului de constatare, când organul judici ar apreciază că
este necesară opinia unui expert sau când concluziile raportului de constatare sunt
contestate, se dispune efectuarea unei expertize.44

44 Art. 172, Codul de procedură penală

53
Având în vedere cele expuse mai sus, constatarea se dispune într-una din
următoarele situații:
a) exist ă pericolul de dis pariție a unor mijloace de prob ă, ori schimbarea
unor situa ții de fapt;
b) este necesar ă lămurirea urgent ă a unor fapte sau împrejură ri ale cauzei.
Ambele situaț ii pot fi determinate at ât de factori subiectivi c ât și de factori
obiectiv i.
Deți constatarea tehnico -științ ifică are un caracter aparent mai restrâ ns dec ât
expertiza criminalistic ă, mijloacele ș i metodele de efectuare sunt acelea și, dupa cum
asem ănătoare sunt ș i regulile de efectuare și modalit ățile de dispunere ș i interpretare a
rezultatelor lor.
Expertiza judiciar ă poate fi definit ă ca fiind a ctivitatea de cercetare a unor
împrejură ri de fapt, necesar ă stabilirii adev ărului în cauza supus ă soluț ionării, de c ătre
un expert, prin cuno ștințele specifice fiecarui domeniu – activit ate desfaș urată la
cererea organului judiciar, în situaț ia în care acesta nu poate s ă lămureasc ă singur
respectiva împrejurare de fapt.
Expertiza medico -legală se efectuează pentru a lămuri următoarele:
– Natura leziunilor produse și mecanismul de formare a acesteia;
– Data aproximativă a producerii leziunilor;
– Numărul de îngrijiri medicale necesare pentru vindecare;
– Dacă s -a cauzat persoanei o infirmitate permanent;
– Dacă s -a putut cauza persoanei examinate pierderea unui simț sau
organ ori funcțiilor acestuia în urma vătămărilor aduse etc.
În situația în care a survenit decesul unei persoane, experiza medico -legală va
trebui să lămurească natura și cauza morții, meca nismul de producere a acesteia,
precum și data instalării.45
În urma accidentelor de circulație, pentru lămurirrea unor împrejurări se pot
dispune și executa expertize criminalistice cum ar fi:
– expertiză dactiloscopică

45 Pag. 173 , Metodologia inv estigării criminalistice, Marin Ruiu

54
– expertiză traseologică
– expertiză bio-criminalistică
– expertiză fizico -chimică
– expertiza comportamentului simulat(poligraf) etc.

4. Dispunerea expertizelor tehnice auto

Acest gen de expertiz ă are o importan ță deosebită , cu ajutorul ei fiind
elucida te problemele referitoare la mecanismul producerii accidentului, în general,
sau unele aspecte ale acestuia, în special.
Categoriile de probleme puse î n fața expertizei tehnice auto pot fi grupate
astfel:
a) Probleme privind starea tehnică a autovehiculului;
Sub acest aspect expertul tehnic auto este solicitat să elucideze următoarele:
– existen ța sau inexistenț a defec țiunilor tehnice ș i, în caz pozitiv ,
natura acestora;
– data apari ției defecț iunilor tehnice constatate;
– cauzele datorit ă cărora au apă rut def ecțiunile tehnice constatate;
– legat ura de cauzalitate dintre defecț iunile tehnice pe care le
prezintă autovehiculul implicat în accident și urmă rile produse;
– posibilitatea prevederii din timp a acestor defec țiuni de c ătre
persoanele care r ăspund de starea tehnic ă a autovehiculului;
– dacă defec țiunile puteau fi depistate prin simpla exploatare a
autovehiculului ori numai prin demontarea pieselor, mecanismelor
sau subansamblelor.
b) Probleme referitoare la împrejură rile în care s -a produs accidentul ;
Pentru a lă muri aceste probleme, expertu l tehnic auto va fi solicitat să dea
răspuns la urm ătoarele:

55
– viteza cu care a circulat autovehiculul anterior fr ânării raportat ă
la caracteristicile ș i starea drumului public, precum ș i la condi țiile
meteorologice și de vizibilitate;
– viteza autovehiculului în momentul impactului;
– timpul necesar intr ării în funcț iune a fr ânelor;
– timpul de reac ție necesar pentru perceperea pericolului de
accident, în situa ția da tă;
– cauze le tehnice care au determinat ră sturnarea autovehiculului pe
partea carosabil ă cu o anumită î nclinare, umiditate și unghi de viraj
și viteza cu care trebuia s ă circule pentru a evita deraparea sau
răsturnarea.
Probele pe baza că rora se poate determina viteza unui autoveh icul sunt:
lungimea urmei de frâ nare, distan ța de rulare liber ă, distan ța de rulare cu fr âna de
motor, energia cinetic ă consumat ă pentru deplasarea sau deformarea maselor intrate
în coliziune, distan ța de proiectare a unor obiecte provenite de la autovehicul și spațiul
de împra știere a fragmentelor rezultate din spargerea parbrizului, precum și
diagramatahograf. Literatura de specialitate eviden țiază mai multe formule de
calculare a vitezei ini țiale dupa urmele de frâ nare. Potrivit unor opinii, aceast ă
activit ate este atributul exclusiv al expertului tehnic auto și, prin urmare, cunoaș terea
formulelor de calcul nu sunt necesare organelor d e urmă rire penal ă ce instrumenteaz ă
cauza.
c) Probleme legate de comportamentul participan ților la trafic, implica ți în
evenimentul rutier;
d) Probleme referitoare la evaluarea pagubelor.
Formularea unor î ntreb ări de genul „ Ce reguli de circula ție au fost încălcate
de către ”, „Dacă victima a traversat reg ulamentar strada ” ori „ Cine se face vinovat
de producerea acciden tului”, denot ă fie necunoa șterea, fie greșita î ntelegere a rolului

56
și limite lor expertizei tehnice auto, avâ nd drept consecin ță depășirea competen ței
expertului și formularea unor concluzii necorespunz ătoare.

57
Capitolul IV
Studiu de caz

Modele de acte procedurale întocmite de organele de cercetare penală cu
ocazia cercetării accidentelor de circulație .

58

59

60

61

62

63

64

65

66

67

BIBLIOGRAFIE

 Metodologia investigării criminalistice, Marin Ruiu, ed. Universul
juridic, București, 2014;
 Compediu de criminalistică, Lazăr Cârjan, Ed. Fundației România de
Mâine, București, 2004 ;
 Manual de bune practici privind procedura cercetării la fața locului ;
 Criminalistică, Note de curs, vol. II, Profiprint 2007 ;
 Dicționar de termeni juridici uzuali, Emil Derșidan, Ed. Poteus, 2005
 Notă de studiu nr. 745/C/2014 ;
 Constituția Romaniei ;
 Codul penal ;
 Codul de procedură penală ;
 OUG 195/2002 privind circulația pe drumurlie publice ;
 O.MAI nr. 182/2009 privind procedura cercetării la fața locului ;
 H.G. 1391/2006 privind Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002
privind circulația pe drumurlie publice ;
 auto-bild.ro ;
 www.europa.eu ;
 politiaromana.ro ;
 https://newpartsauto.wordpress.com/ ;
 http://www.saptamanamedicala.ro ;
 www.rasfoiesc.com .