Prof.: Schiopoiu -Burlea Adriana Student: Dogaru Valentin Specializarea: I S An: II INTRODUCERE De ce oameni obișnuiți, „ca noi”, fac uneori acțiuni… [610189]

Universitatea din Craiova
Facultatea de Automatică, Calculatoare și Electronică

ETICĂ ȘI INTEGRITATE ACADEMICĂ

Prof.: Schiopoiu -Burlea Adriana
Student: [anonimizat]: I S An: II

INTRODUCERE

De ce oameni obișnuiți, „ca noi”, fac uneori acțiuni imorale? Uneori, răspunsul poate fi dat de
lipsa cunoașterii relevante. Pur și simplu, nu știu că prin acțiunea lor încalcă o regulă sau o cerință
morală. Din păcate însă, nu aceasta este situația cel mai des întâlnită. Deficitul de moralitate nu este, de
cele mai multe ori, generat de un deficit de cunoaștere. Dacă așa ar sta lucrurile, problema s -ar rezolva
simplu prin accesarea informației (sau printr -un curs!). Experiența comună, ca și rezultatele psiho logiei
morale, indică însă către o altă direcție.
Cel mai adesea, atunci când oamenii reali nu fac „ce trebuie” din punct de vedere moral,
explicația rezidă mai curând în lipsa motivației decât în cea a cunoașterii. Un hoț știe foarte bine că „nu e
bine” să fure. Sau, chiar dacă nu internalizează norma, este conștient că o încalcă prin acțiunea sa.
Aristotel folosea termenul de akrasia (slăbiciunea voinței) pentru a descrie caracteristica ființelor umane
care produce deficitul tipic de moralitate. Avem une ori opțiuni chestionabile din punct de vedere moral
pentru că nu găsim în noi resorturile pentru a ne împotrivi tentației. Ba mai mult, tindem să raționalizăm
aceste opțiuni chestionabile.
Organizațiile academice, ca și orice alte cadre de interacțiune um ană, nu sunt imune la
comportamentele imorale. În măsura în care ele sunt populate de ființe umane (să admitem, de dragul
discuției măcar, că așa stau lucrurile), akrasia este o posibilitate mai mult decât plauzibilă.
Cum poate contribui un curs de etică ș i integritate academică la corectarea unor astfel de
comportamente? În mod direct, impactul nu va fi spectaculos. Informația rezolvă doar cazurile produse de
lipsa ei, iar acestea, spuneam, sunt mai curând rare. Contribuția indirectă, pe de altă parte, poa te fi mai
importantă. Conștientizarea este adesea condiția necesară a schimbării. Discutând situațiile, înțelegând
implicațiile lor, auzind punctele de vedere ale celorlalți, putem spera că ne vom dezvolta tipul de
sensibilitate și de atitudine care să ne augmenteze și motivația, și să îmbunătățească funcționarea
instrumentelor instituționale de abordare a eticii.
Dar eficiența unui curs izolat pentru schimbarea comportamentelor rămâne limitată, dacă el nu se
plasează într -un context mai general de asumare a eticii la nivelul organizației și al comunității
profesionale. Este discutabil dacă etica academică este, în sens strict, o disciplină. Ea pare mai curând
intersecția rezultată din aplicarea instrumentelor specifice eticii profesionale, eticii cercetări i și
managementului eticii și integritătății în organizații la zona vieții academice.
Fiecare dintre cele trei direcții are concepte și rezultate proprii și fiecare aruncă o lumină
particulară și importantă asupra contextului academic. Manualul de față în cearcă să preia și să prezinte
câteva dintre contribuțiile importante care vin din toate cele trei abordări, deși nu întotdeauna accentuează
în mod explicit acest lucru (zona de proveniență a argumentelor este totuși ușor de decelat)1. O altă
precizare uti lă este aceea că sintagma „etică academică” este adesea folosită pentru a referi la două lucruri
diferite: un domeniu de cercetare, cu toate caracteristicile atașate (reviste dedicate, conferințe, proiecte de
cercetare etc.) și o mișcare mai generală, care își propune să crească gradul de atenție pentru cerințele
etice și de internalizare a lor în viața academică. În practică, cele două realități nu sunt decuplate și mulți
cercetători sunt activi pe ambele planuri. Chiar dacă ele se vor intersecta până la u n punct și în discuția
noastră, distincția merită reținută, pentru că pune în evidență două tipuri diferite de preocupări și
obiective.

Moralitate, legalitate, religie

Religia nu este același lucru cu moralitatea. Pentru mulți oameni etica se reduce la religie, pentru
că primii pași în educația morală au fost învățarea celor zece porunci. Cum aceste imperative își au sursa
în Biblie, e la îndemână să credem că religia reprezintă un sistem de reguli etice. Să nu minți, să nu ai alți
dumnezei, să nu ucizi , să nu -ți faci chip cioplit, să nu fii desfrânat, cinstește pe tatăl tău și pe mama ta, să
nu iei în deșert numele Domnului! Observați însă că în această enumerare s -au strecurat diferite tipuri de
porunci. Poruncile „să nu ucizi” și „să nu minți” sunt va labile indiferent de credințele religioase ale
oamenilor.
Ateii, creștinii, musulmanii și budiștii au credințe diferite, dar cu toții sunt de acord că nu trebuie
să ucidem persoane nevinovate. În schimb, vor exista divergențe cu privire la poruncile de na tură
religioasă, cum ar fi să nu ai alți dumnezei sau să nu -ți faci chip cioplit. Ateul va nega existența unei
divinități, creștinul va susține că Iisus este fiul lui Dumnezeu, iar musulmanul va insista că Allah este de
fapt adevăratul Dumnezeu.
Așadar, e tica și religia răspund unor întrebări diferite. În timp ce etica răspunde la întrebări
precum „ce acțiuni sunt bune în sine?”, „ce datorii morale avem?”, „cum arată un om virtuos?”, religia
răspunde la întrebări existențiale de tipul „ce se întâmplă cu no i după moarte?”, „există o divinitate
dincolo de lumea în care trăim?”, „cine este adevăratul dumnezeu?”.
Desigur , și religia răspunde la întrebări de tipul cum trebuie să ne comportăm, dar scopul ultim nu
este totuși acela de a indica ce trebuie să facem în sine, ci cum să ne purtăm pentru a evita iadul.
Moralitatea nu este același lucru nici cu legalitatea. La fel ca în cazul religiei, e foarte ușor să le
confundăm. Asta pentru că ne așteptăm ca legile să fie drepte și în conformitate cu valori morale
universale. În general, legile codifică și impun prin sancțiuni juridice o serie de reguli considerate a fi
esențiale pentru bunul mers al unei societăți. De exemplu, legile în vigoare ne spun că nu trebuie să
violăm, să furăm, să ucidem. Sfera moralității e ste însă mult mai largă, iar reguli morale precum „să nu
minți” nu sunt prinse în sistemul de legi decât în măsura în care generează anumite prejudicii de natură
financiară sau juridică.

Etică și integritate academică: Plagiatul

Etica și integritatea a cademică reprezintă una dintre cele mai mari probleme dezbătute de -a lungul
timpului din mai multe puncte de vedere, cum ar fi din punct de vedere filozofic, pedagogic, social etc.
Cuvântul etică provine din grecescul ethos și scoate în evidență caracterul și modul de viață al indivizilor,
conform spuselor lui Platon și Aristotel. Din punct de vedere pedagogic și didactic, etica și integritatea
sunt doua valori importante care sunt puse în discuție cu scopul de a determina schimbări în modul de
viață, a mod ela comportamente pozitiv sociale ale persoanelor.
Prin această disciplină de studiu, se încearcă șlefuirea caracterelor și alegerea corectă din punt de
vedere moral și imoral. Este important ca de la cele mai timpurii vârste sau perioade ale vieții să ne
implementăm un mod de viață sănătos, atât fizic cât și psihic, religios, etc. Toate acestea fiind astfel în
strânsă legătură cu mentalitatea societății în care trăim, în funcție de modul de dezvoltare al acesteia.
Odată cu secolul XXI se impune un mod de viață specific, în care indivizii societății să își coordoneze

activitățile și acțiunile după reguli moral -sociale pozitive, pentru dezvoltarea atât a lor cât și a celor din
jur a sentimentelor pozitive, morale, de întelegere, compasiune, voință, generozit ate etc.
Citind cele trei teorii ce stau la baza imoralității, respectiv teoria deontologică, teoria utilitaristă și
teoria virtuții, ce au la bază mari filozofi precum Kant, Aristotel, etc., deduc urmatoarele informații: Cele
trei elemente esentiale pe ca re se bazează exisțenta noastră sunt urmatoarele: adevărul, drepatatea și
iubirea. Prin adevăr se înlătură elementele imorale, ce determină comporamente negative, informații
distorsioate asupra unui fapt, eveniment, prin iubire se arată sentimentul de soli daritate, generozitate,
compasiune și întelegere iar prin dreptate, omul dă dovadă de curaj, acesta fiind sincer atât cu sine câ t și
cu ceilalți din jurul său.
Altfel spus, condiția umană a existenței raționale se realizează prin îmbinarea celor trei eleme nte
fără de care societatea nu ar fi una solidă, bazată pe caractere libere, integrale și armonioase.
Dintre discuțiile puse pe masa de critică a oamenilor de știință în domeniul pedagogiei, una dintre
disputele cele mai necesar impuse este plagiatul. Plag iatul reprezintă una dintre cele mai grave probleme
ce stau la baza societății în care trăim. Obiectivul principal care se urmărește este acela de combatere a
acestei acțiuni de întrebuințare de merite nefolositoare și dăunătoare societății, cu scopul de a dezvolta
liber, integral și armonios al individului de mâine.
Datorită dezvoltării societății în care trăim, si datorită schimbărilor din toate punctele de vedere,
mai ales în ceea ce privește mass -media, și circulația informațiilor, de cele mai multe ori uităm sau ne
agățăm de comoditate și omitem utilizarea bibliotecilor în sensul informării asupra unor informații,
căutarea de materiale directe ce ne aduc informații concrete si nu pierdute datorita uzării acestora din
mână în mână. Astfel apare acest „cu rent”, mijloc, modalitate, prin care comoditatea iși pune amprenta si
utilizăm informații, uneori eronate, uzate, erodate, alteori spuse corect în sine, însa spuse de către alți
oameni de știință, etc. Circulația aceasta continuă si ciclică, ne amesteca in formațiile în cap, și nu mai
reușim sa le cernem, să le asociem sau să le clasificăm, și tindem să ni le întrebuințăm, ca fiind idei,
informații, concepte sau poate ipoteze proprii, efectul fiind apoi acela că intenționat sau neintenționat ne
lovim de eșec .
Un lucru important este acela al faptului ca acest lucru se poate întâmpla voluntar sau involuntar.
Voluntar se întâmplă atunci când acțiunea de copiere se realizează în mod deliberat, conștient, uneori
încercând să ascunzi anumite elemente prin modifica rea sensului sau ordinii elementelor în fraza, propoziție,
însă avantajul este acela că datorită unor programe speciale, acest fapt poate fi verificat simplu prin
introducerea textului în acel program, iar acesta va detecta dacă textul este plagiat sau nu. Involuntar, plagiatul
se poate realiza atunci când citești sau te informezi cantitativ mult, și nu se lasă o perioadă de timp de stocare
a informațiilor, prelucrarea și analizarea lor, pentru a emite astfel judecăți, păreri, opinii, avantaje sau
dezavanta je asupra unui fapt sau a unei probleme. Informația astfel proaspăt culeasă te poate pune în
dificultate, deoarece studierea și emiterea proprie de raționamente asupra acesteia poate fi deja emisă de
către altcineva, structurată asemănător sau poate doar n uanțată într -un alt mod.
Conform analizării studiilor atât cele ale studenților cât și cele ale elevilor și nu numai, plagiatul,
din punctul meu de vedere, reprezintă copierea, informarea conștienta și reproducerea informațiilor, în
aceeași manieră sau mod elate într -o structură asemănătoare, de definire a unui concept, cu scopul
atingerii unui obiectiv personal.
Aceste obiective sunt de ordin personal, exemplu în acest sens fiind elevii, care au drept scop,
stima părinților față de sine, aprecierea profesor ilor, autoaprecierea conștient negativă precum și alte
atribute explicate și menționate pe parcursul acestui eseu.

Plagiatul reprezintă o acțiune conștient dăunătoare atât pentru sine cât și pentru societate din
multe punte de vedere, cum ar fi: moral, soc ial, cultural cât și în ceea ce privește funcțiile gândirii,
memoria, creativitatea, etc. Din punct de vedere moral, cei în cauză suferă disfuncționalități în ceea ce
privește conviețuirea prin respectarea regulilor de bună conduită și respect, atât față d e sine cât și față de
cei din jur.
Din punct de vedere social, plagiatul reprezintă un virus ce s -a rșspândit în masă asupra societății,
personalității și dezvoltarii mentale ale indivizilor. Cultural vorbind, această acțiune, respectiv plagierea,
atacă ș i distruge dovezi importante în ceea ce privește originalitatea și veridicitatea unui document, act,
eveniment etc., prin modificarea structurii lexicale a unui cuvânt sau idee, cu scopul atrubuirii acestuia în
diferite scopuri. In ceea ce privește gândire a, plagiatul atribuie merite negative, improprii, menite să ducă
în eroare, cu scopul atribuirii de merite necuvenite.

Etica respectului față de persoane

Minciuna egoistă, trădarea și umilirea sunt greșite. Munca filosofilor începe atunci când se pune
cu insistență întrebarea de ce toate acestea sunt imorale. Știm ce ne spun regulile că trebuie să facem, dar
de ce stau lucrurile așa? Teoretizarea etică, după cum am spus, își propune să identifice și să justifice un
principiu moral care arată mult mai în profunzime de ce unele acțiuni sunt permise, iar altele interzise.
Aici nu mai invocăm autoritatea regulilor, ci răspundem la întrebări ca: de ce să respectăm regulile de la
bun început, ce datorii avem cu adevărat, și cum putem adapta soluțiile morale obi șnuite la cazuri noi.
Filosoful german Immanuel Kant este cel care a propus una dintre cele mai influente teorii etice.
El a susținut că moralitatea acțiunilor nu poate fi determinată doar de consecințele acțiunilor. E natural să
ne raportăm la consecințe le acțiunilor, de vreme ce o bună parte a moralității de zi cu zi privește felul în
care acțiunile noastre îi afectează pe ceilalți.
Dacă dăm muzica prea tare este foarte probabil să provocăm dureri de cap vecinilor. Dacă avem o
fabrică de anvelope este fo arte probabil ca localnicii din împrejurimi să sufere din cauza poluării. Deși
ceea ce ne atrage în aceste situații sunt consecințele acțiunilor, Kant credea că moralitatea se bazează în
ultimă instanță pe modul în care ne raportăm la ceilalți ca persoane și ființe raționale. Valoarea ființelor
umane nu este stabilită de utilitatea lor. Nu există oameni care au în sine o importanță morală mai mare
decât alții. Ceea ce contează în mod fundamental este că ființele umane sunt persoane cu o demnitate ce
trebuie să respectată în sine, nu comparativ cu ceilalți.
Ca să aflăm ce datorii avem, Kant propune un principiu al universalizării: acționează astfel încât
ceea ce vrei să faci să poată deveni o lege universală pentru toți oamenii. Întrebarea este dacă vrem cu
adevărat ca acțiunea noastră să fie imitată de toată lumea. Când punem problema în acești termeni,
observăm că, deși ne convine personal să mințim pentru a ieși dintr -o situație dificilă în care ne -am băgat
singuri, de fapt, nu dorim ca acțiunea noastră să fie un exemplu pentru ceilalți.
Principiul universalizării face apel la voința noastră, dacă vrem ca regula acțiunii noastre să
devină o regulă ce poate fi urmată de ceilalți, dar nu trebuie să -l gândim în termeni de preferințe
individuale. În procesul d e a ridica o acțiune individuală la rangul de lege universală, nu dorințele noastre
sunt cele care contează, ci poziția din care judecăm. Principiul ne cere să decidem din poziția unei ființe
rationale.

Treci pe lângă un iaz și vezi un copil care se îneacă . Știi să înoți și poți să -l scoți din apă, dar dacă
sari în iaz sacoul și pantalonii se vor murdări. În preajma ta mai sunt cinci persoane care sunt îmbrăcate în
costum și știu să înoate.

Cum analizăm o problemă etică? Cadre ale evaluării morale

Ce vă spune să faceți principiul universalizării și principiul umanității?

Dilema macazului

Un tren rulează scăpat total de sub control. În calea sa se află 5 oameni care au fost legați de șină
de un răufăcător. Din fericire, există un macaz și o linie o colitoare, dar pe care e un alt om legat de șină.
Știi că numai de tine depinde soarta acestor oameni. Vei schimba macazul? Dacă nu faci nimic, trenul va
ucide 5 persoane. Dacă schimbi macazul va ucide una și cinci vor fi salvate. E moral să ucizi o persoa nă
pentru a salva cinci?

Dilema pasarelei

Un tren amenință să ucidă 5 oameni. Tu stai pe o pasarelă, deasupra liniilor, alături de o persoană
străină corpolentă. Dacă o împingi pe linii, corpul său va opri trenul, salvând viața celor cinci persoane.
Corp ul tău, fiind firav, nu va opri trenul. O vei împinge? E moral să ucizi o persoană pentru a salva cinci?

imparțiale, nu din poziția noastră personală, cu interese de moment. Așadar, ca să aflăm ce trebuie să facem,
ne imaginăm în calitate de ființe rațion ale ce reguli am vrea să devină legi universale, nu doar pentru noi ci
pentru toate ființele umane. Această procedură de decizie ne constrânge să gândim dincolo de interesul
personal și al comunității din care facem parte. Decizia corectă va fi cea care ob ține consimțământul celorlalți
și apreciază nevoile fundamentale ale oamenilor.
Un alt principiu la care ajunge teoria lui Kant este principiul umanității: acționează astfel încât să
tratezi orice ființă umană ca scop în sine, nu doar ca mijloc. Valoarea scopului în sine nu este ceva produs
într-o stare de fapt, ci o modalitate prin care ne raportăm la existență oamenilor. A -i trata pe ceilalți ca scopuri
în sine presupune să le acordăm o importanță egală chiar în relația cu propria noastră persoană. Nu pu tem să
ne folosim de ceilalți doar pentru a ne atinge scopurile. Auzim oameni dezamăgiți, care mărturisesc că au fost
folosiți și abandonați când nu mai aveau vreo utilitate pentru așa -ziși prieteni.
Principiul umanității surprinde această dezamăgire prof undă și interzice să ne raportăm la orice ființă
umană ca și cum ar fi o simplă unealtă. Respectul demnității ne cere să apreciem valoarea absolută a oricărei
ființe umane, dincolo de utilitate. În interacțiunea socială

Universitatea morală – de la ideal la realitate

Rostul unei universități moderne – indiferent de profil – nu e doar acela de a ne forma ca specialiști și
cercetători, ci și ca oameni civilizați, culți, oameni de caracter, care ne respectăm semenii și instituțiile, ca
oameni morali. Un med iu imoral favorizeză formarea unor oameni imorali, iar un mediu moral dă naștere
unor oameni morali. Nu e de mirare că a început bătălia pentru o organizație morală după o lungă periodă

de ignorare a acest ui aspect. Există tot mai multe universități în lum e care au inclus în „misiunea” lor
acest obiectiv: să devină o instituție integră, morală, populată de oameni integri.
Să luăm de pildă cazul Universității X, cunoscută printre candidații la admitere, cursanți și profesori
ca un spațiu relaxat, în care „te descurci” fără prea mari bătăi de cap: se intră ușor, cerințele la cursuri sunt
minime, lucrările de seminar „se rezolvă” pentru suma corectă, la examene poți să nu înveți nimic pentru că
treci oricum, iar de absolvit, nici nu se pune problema să te stres ezi.
Profesorii „închid ochii” atunci când observă sau află despre lucrări cumpărate sau plagiate, iar cei
mai mulți așteaptă diverse „atenții” în zilele de examen. Noul rector al Universității X are însă o altă viziune
asupra modului în care ar trebui să funcționeze instituția și își dorește să conducă o universitate morală, în
care etica și integritatea academică sunt apreciate și respectate de către toți membrii. Ce e de făcut? De
exemplu, rectorul ar putea sancționa drastic fiecare abatere individuală, în speranța că cei care au greșit vor
învăța o lecție și se vor comporta etic pe viitor.
Soluția este necesară, dar este ea și suficientă? Problema este că abaterile nu sunt excepția, ci mai
degrabă regula (nescrisă) de comportament în cadrul Universităț ii X. Toți se comportă imoral, pentru că „așa
merge treaba” aici. Pare că există o „contaminare” de grup cu acțiuni imorale.
La fel ca în cazul oricărei organizații, putem vorbi și în cazul universităților despre un nivel de moralitate
general și colectiv, situat dincolo de moralitatea fiecărui membru al instituției respective. Aceasta
deoarece universitățile constituie, la rândul lor, un mediu în care se dezvoltă un cumul de practici
organizaționale ce pot fi supuse evaluării morale, așa cum susțin Kaptein și Wempe1. Aceste practici
organizaționale specifice fiecărei universități sunt exprimate propriu -zis prin acțiunile membrilor
universității respective și formează contextul moral în care sunt luate deciziile etice, așa cum ar susține
Menzel2. Departe de a fi neutru sau pasiv, contextul sau mediul universitar joacă un rol activ în procesul
de luare a deciziilor etice, prin aceea că poate constrânge sau, după caz, stimula membrii universității să
acționeze moral ori imoral. Acest lucru poate fi exprimat fie explicit – prin intermediul politicilor și
procedurilor în vigoare (formal, la nivelul structurii universității), fie implicit – prin atitudini, tradiții
perpetuate, valori asumate (informal, la nivelul culturii organizaționale dintr -o universitate).

Onestitate academică

Integritatea academică se construiește printr -un comportament etic al membrilor comunității
fiecărei universități, care generează o cultură bazată pe onestitate academică și rigoare intelectuală, în care
actul educațional tinde spre excelență și este susținut de o evaluare corectă și obiectivă, iar toți membrii
contribuie la prevenirea, identificarea și raportarea acțiunilor care pun în pericol acest deziderat, astfel
încât universitatea să poată interveni și sancționa fap tele reprobabile. În acest context, participanților
la programele educaționale universitare li se cere în mod special să dea dovadă de onestitate academică
(intelectuală), evitând orice manieră în care ar putea să obțină un avantaj academic pentru sine sau pentru
altcineva prin mijloace necinstite sau nedrepte.

Originalitatea rezultatelor

„Originalitatea este un plagiat nedescoperit” spunea William Inge, preot anglican și profesor
de teologie la Cambridge în prima jumătate a secolului trecut. A fost un tip original: critic al democrației,
credea în drepturile animalelor, era un creștin riguros, dar susținea nudismul. A fost un autor prolific,
foarte polemic în epoca sa, dar astăzi uitat.
Originalitatea, în sensul nonconformismului, chiar exce ntricității sau unicității, nu rezistă
întotdeauna probei timpului. În schimb, rezultatele științifice dăinuie doar dacă rezistă acestei probe.
Vorbim despre un rezultat valid, care constituie cunoaștere, adică ceva adevărat, doar dacă este
replicat cu succes și nefalsificat în timp. Chiar și când sunt depășite, învechite, rezultatele rămân
undeva în istoria acelei discipline.
Într-un prim sens, bizarul profesor de teologie de la Cambridge fixează ce ar însemna
originalitatea în genere: lucrare a, articolul, cartea pe care le semnezi își au originea în tine, în efortul
intelectual depus, în munca ta de realizare etc. O lucrare originală nu este plagiată. Aceasta este o
judecată analitică, pentru că ceva original, conceptual, nu poate fi o copie s au o contrafacere. Dar,
observăm în viața noastră universitară, că a nu copia nu este suficient, doar necesar. Acest sens este legat
de noțiunea de autenticitate: în mod genuin ai ajuns la rezultatele tale, nu le -a produs altcineva și nici nu
sunt o prelua re din alte surse.
În al doilea sens, o lucrare originală este una care aduce o contribuție, fie și minoră, la cunoașterea
care există deja într -un domeniu. În multe moduri se poate contribui, indiferent de vârsta la care te afli și
uneori chiar de experie nța anterioară. E posibil ca, într -o practică studențească, o tânără arheologă să
găsească un artefact
Întrebări:
Ce ți se pare cel mai greu când colaborezi la scrierea unui text, proiect, lucrări de laborator
sau seminar?
Dacă rezultatele analizei de re țea sunt adevărate, atunci pare că unii cercetători sunt expuși
inexorabil insuccesului, adică lipsei de citări, chiar dacă au rezultate științifice bune.
Este drept să evaluăm cercetarea pornind de la numărul citărilor? Diferențele în modurile de
autorat colaborativ țin de diferențele dintre discipline? Sau sunt și alți factori, extra -științifici? Cine e
responsabil dacă într -un articol cu foarte mulți autori apar date inexacte care duc la rezultate greșite? Se
schimbă situația dacă datele nu afectează, d e fapt, rezultatele? care schimbă radical istoria unei civilizații.
O astfel de informație empirică este o contribuție foarte valoroasă, chiar dacă e nevoie de mai
mult pentru a deveni utilă istoricilor (trebuie coroborată cu alte date factuale, interpret ată într -un cadru
mai larg etc.). O distincție pe care o face un filosof sau un sociolog poate transforma un domeniu.
Nuanțele conceptuale sunt contribuții majore pe termen lung. Un grup de fizicieni vor replica un
experiment și vor valida un rezultat de c are ține viitorul nostru în univers. Sau îl vor invalida. Important
în contribuția lor este că au stabilit dacă un rezultat precedent este sau nu cunoaștere veritabilă.
Exemplele pot fi nenumărate. În acest sens, originală este orice contribuție proprie c are face o
diferență, care produce o valoare adăugată. Ce trebuie reținut este că stabilirea originalității nu se face
într-un mod absolut, ci relativ la ceea ce știm (sau credem că știm) deja.
Originalitatea este adesea înțeleasă, de mulți dintre noi, dre pt creativitate. Dar lumea universitară
nu este angajată exclusiv față de creativitate, ea trebuie și să transfere, să dea mai departe, tradiții și școli

de gândire, trebuie să ofere dobândirea și exersarea abilităților (sau competențelor, cum se numesc în
vocabularul pedagogiei), trebuie să țină cont atât de progresul sau avansul cunoașterii, cât și de istoria și
devenirea ideilor în toate domeniile științei.
Totuși, ce înseamnă a fi creativ atunci când ești student sau cercetător? Mulți iau în considerar e
stilul, dar în anumite domenii el pur și simplu nu contează, cum ar fi dreptul sau biologia. Alții se
gândesc la noi metode de cercetare – mai ales în domeniile științelor umane și sociale, pentru că în fizică
sau matematică metoda nu poate fi schimbată ușor. Un alt sens al creativității privește puterea ei de a
schimba paradigme. Fără a intra într -o discuție extrem de lungă, schimbarea unei paradigme este de fapt o
revoluție în știință. Iar acestea, față de revoluțiile politice, se întâmplă foarte rar și durează ca timp.
O astfel de schimbare a avut loc odată cu Isaac Newton sau mecanica cuantică, în fizică, sau odată
cu Charles Darwin, în biologie. Ce merită remarcat este că această schimbare s -a petrecut uneori în
științele naturii sau cele ale viului, dar în celelalte nu are rost să vorbim de revoluții în acest sens, cât mai
degrabă de schimbări de orientare ale cercetătorilor față de teorii standard, dar nu depășirea lor definitivă.
Există diferențe nu doar de grad, dar și de natură în originalitate. De exemplu, pentru
matematicieni, originalitatea crește cu cât sunt împinse mai departe granițele domeniului, cu cât pot fi
conceptualizate noi relații între obiectele abstracte etc. Pentru istorici, originalitatea poate fi atât la nivelul
interpretării of erite unor fapte, dar și în descoperirea unor noi date și informații despre evenimente
trecute.
Cercetarea juridică nu descoperă fapte noi, ci poate propune înțelegeri noi, poate descoperi
inadvertențe în gândirea legală etc. Biologia este deschisă în ega lă măsură descoperirii de noi specii și
explicării unor fenomene în cadrul fixat de teoria evoluției prin selecție naturală. Biologia sintetică merge
mai departe, inventând, prin asamblare, noi organisme. În informatică nu e niciodată clar când un
algoritm este descoperit și când e inventat. Oricât de scandalos ar părea, în filosofie rezultatele negative
(ceva nu e posibil, ceva nu e conceptibil, ceva nu are sens etc.) sunt foarte bine primite.
Din această simplă înșiruire putem vedea că așteptările (nefii nd vorba de standarde aici) legate de
originalitatea cercetării sunt atât de variate și specifice încât nu se poate canoniza o singură formulă a
originalității. Uneori original poate însemna tocmai a efectua o turnură radicală față de ceea ce e practicat
într-un domeniu.
Alteori dovada de originalitate este să preiei o „cheie de cercetare”, cum o numea Mihail Radu
Solcan, dintr -o disciplină și să deschizi cu ea o nouă poartă către cunoaștere în alt domeniu. Nu în ultimul
rând, originalitatea se poate naște la intersecția unor domenii, prin întrepătrunderea metodelor.

Walter Benjamin afirma, într -un text filosofic care încă dă bătăi de cap exegeților, că există o
înțelegere secretă între generații, între cele trecute și viitoare. Această înțelegere, în cazu l nostru, privește
responsabilitatea față de cunoaștere, nu pentru a o păstra în sine, ci de a o filtra permanent, de a o
descotorosi de ceea ce este anacronic sau devenit fals. Înțelegerea, mai mult, privește și împărțirea
sarcinilor.
În acest caz, cine și când trebuie să fie original, în sens inovativ, de înnoire, deschidere a
orizonturilor și depășire a granițelor? Există vârste și vârste ale acestei originalități. Un venerabil profesor
de filosofie îi sfătuiește pe cei mai tineri să scrie manuale și lu crări introductive, pentru că vârsta deplinei
originalități este după 60 de ani, când ești destul de matur să poți scrie o carte „de autor”. În schimb, în
matematică sau chimie, dacă nu ai inovat până la 40 de ani, e prea târziu. De aceea medalia Fields se
acordă matematicienilor sub 40 de ani.

Desigur, nu e o lege universală, pentru că avem exemple de matematicieni care au reușit marele
lor articol după 40 de ani.
Fuga după originalitate poate avea efecte nocive. Un exemplu este criza științei născută din cursa
publicării, mai ales în psihologie. Lipsesc tocmai cercetările de replicare, cele care validează sau nu
cercetarea precedentă. Dar contribuția acestora este fundamentală, chiar dacă nu e ceva creativ sau
inovator.
Poți fi original și în sintezele s au tratatele pe care le vei scrie. Sunt mii de moduri în care poți
prezenta, într -un mod original, dezvoltarea unei discipline.
Poți fi provocator, poți oferi o nouă schemă generală de interpretare, poți recupera ceea ce a fost
trecut cu vederea sau uitat , poți reconstitui, în planul larg al unei sinteze, o întreagă istorie.
Originalitatea nu este doar o săgeată aruncată către viitor, ea poate fi modul în care dăm o nouă
imagine lumii în care trăim și gândim fără a folosi noi elemente, doar noi perspectiv e.

BIBLIOGRAFIE

 https://edict.ro/etica -si-integritate -academica -plagiatul/
 http://icadsi.u pm.ro/wp -content/uploads/Etica_integritate_acad_curs.pdf
 https://www.researchgate.net/publication/333058936_CAPITOLUL_ETICA_ACA DEMICA_SI_ELEMENTE_D
E_DIDACTICA_A_ACESTEIA