PROF. DR. ANCA MIHAELA VIȚĂLARIU ABSOLVENT Iași 2016 COORDONATOR ȘTIINȚIFIC PROF. DR. ANCA MIHAELA VIȚĂLARIU ABSOLVENT Iași 2016 CUPRINS [307626]

Licență

PROF. DR. ANCA MIHAELA VIȚĂLARIU ABSOLVENT Iași 2016 COORDONATOR ȘTIINȚIFIC PROF. DR. ANCA MIHAELA VIȚĂLARIU ABSOLVENT Iași 2016 CUPRINS [307626]

Byadmin ianuarie 1, 2024

LUCRARE DE LICENȚĂ

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC

PROF. DR. ANCA MIHAELA VIȚĂLARIU

ABSOLVENT: [anonimizat]

2016

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC

PROF. DR. ANCA MIHAELA VIȚĂLARIU

ABSOLVENT: [anonimizat]

2016

CUPRINS

Introducere………………………………………………………………………………………………..

Stadiul cunoașterii

1. [anonimizat] ………………………………………

2. Elementele componente ale protezelor parțiale mobilizabile………………………..

Partea personală

3. [anonimizat]………………………………………………………………………………………………………

3.1 Obiective…………………………………………………………………………………………….

3.2 Materiale și metoda……………………………………………………………………………….

3.3 Rezultate………………………………………………………………………………………………

3.4 Concluzii………………………………………………………………………………………………

4. Bibliografie………………………………………………………………………………………………………

INTRODUCERE

În momentul în care numarul persoanelor de vârsta a-III-a a [anonimizat], astfel fiind necesară implementarea de noi sisteme de tratament și de asemeni apariția unor noi tipuri de materiale. Aceste cerințe ce necesitau o [anonimizat], de unde medicina dentară nu a [anonimizat]-funcțională și fizionomică a [anonimizat].

[anonimizat]. Astfel, [anonimizat], [anonimizat].

În acest scop au fost sporite numărul opțiunilor terapeutice care permit astăzi medicului stomatolog să atingă performanța în ceea ce privește aplicarea ultimelor tehnologii disponibile dar și satisfacerea deplină a pacienților.

[anonimizat] , a igienei orale incomplete sau realizate necorespunzător și uneori a [anonimizat] a indivizilor ce se confruntau cu probleme stomatologice în diferite stagii de evoluție.

[anonimizat] a [anonimizat]-[anonimizat].

[anonimizat], ce poate lua mai multe forme în funcție de evoluția ei și de factorii favorizanți ai pierderilor dentare. Odată cu pierderea unităților dentare și implicit a apariției stării de edentație, în interiorul organismului, la nivelul sistemului stomatognat și la nivelul celorlalte organe, vor apărea dezechilibre fiziologice care în timp vor trebui reglate sau ameliorate prin aplicarea unui tratament complexe curativ și profilactic.

Atunci când se urmărește refacerea integrității arcadelor dentare, este foarte importantă refacerea și a funcțiilor sistemului stomatognat prin refacerea morfologică a elementelor odontale absente dar și a arcadelor dentare în complexitatea lor. Având în vedere cerințele fizionomice impuse de normele sociale, orice medic stomatolog dorește obținerea unui sistem oral echilibrat, cu o armonie între dinții naturali și parodonțiul marginal, cu realizarea unei adaptări cât mai exacte între forma și culoarea dinților restanți, precum și refacerea funcțiilor igienice, profilactice,biologice și biomecanice astfel încât refacerea protetică să fie un adevarat succes.

Privind posibilitățile tehnice și estetice pe care ni le oferă stomatologia modernă, putem distinge ca metodă de protezare atât provizorie cât și de lunga durată, protezarea acrilică clasică. Este clar cea mai accesibilă variantă de protezare pentru pacient dar nu și cea mai biologică pentru țesuturile cavitătii orale. Fiind aplicată o proteză acrilică adjunctă se poate vorbi de o igienizare bună a acesteia prin îndepărtarea ei de pe câmpul protetic.Dacă este să privim dezavantajele, putem menționa îmbătrânirea materialului acrilic în timp, schimbarea la culoare și alergiile ce pot fi provocate uneori de monomerul folosit.

Avansarea tehnologiilor și a materialelor a permis apariția materialelor acrilice injectabile ce au dat naștere protezărilor acrilice flexibile. Materialele folosite au fost îmbunătățite prin eliminarea monomerului ce cauza unele iritații iar soluțiile de protezare au avansat prin apariția protezelor elastice ce realizează mult mai bine conservarea țesuturilor pe care vine inserată proteza dar totodată va ajuta la îndeplinirea funcțiilor sistemului stomatognat pentru o perioada mai lungă de timp.

De asemeni, aplicarea acestor tipuri de proteze a rezolvat și situațiile clinice la care parametrii ce caracterizează suportul odontal nu oferă condițiile necesare amplasării corecte a croșetelor turnate; situațiilor în care erau întâlnite pe câmpul protetic torusuri sau tuberozități voluminoase; în momentul în care se dorea mascarea recesiunii gingivale; evitarea stresului pe unitățile odonto-parodontale restante.

Stadiul cunoașterii

1. Realizarea protezelor mobilizabile – biomateriale

Produșii metacrilați polimerizați fac parte din categoria biomaterialelor întâlnite în protetica dentară pentru realizarea în totalitate a protezelor mobilizabile sau ca parte componentă în structura acestora.

Din punct de vedere chimic produșii metacrilați au la bază polimetacrilatul de metil, un element stabil, cu o afinitate mare pentru apă (0,3 – 0,4% la 24 ore), iar din punct de vedere mecanic proprietățile acestui material sunt satisfăcătoare, duritate KNOOP fiind cuprinsă între 18-20, rezistența la tracțiune este de 60 N, însă cu o rezistență scăzută la abraziune.

Clasificarea rășinilor acrilice se face în funcție de prezența sau nu, a căldurii ce declanșează reacția dintre cele două componente ale amestecului:

1. Polimetacrilatul de metil termopolimerizabil cuprinde 2 categorii de rășini: convenționale și high impact.

2. Polimetacrilatul de metil autopolimerizabil cuprinde rășinile injectabile si rășinile utilizate în realizarea sau repararea imediată a protezelor parțiale mobilizabile.

Rășinile acrilice convenționale

Sunt formate dintr-o pulbere și un lichid, ambalate separat.

Pulberea alcatuită din polimerul denumit polimetacrilat de metil, are particulele de formă sferică și are în componența sa și un inițiator peroxidic (peroxidul de benzoil – 0.5%) cu rol de donor de radicali liberi. Pe lângă aceste elemente mai întâlnim și talc sau gelatină cu rol în evitarea formării coalescenței particulelor de polimetacrilat. Prezența altor elemente precum plastifiantul, ftalatul de butil, are rol de scădere a temperaturii de înmuiere și coeziunea intermoleculară. Pulberea mai poate conține, de asemeni, coloranți minerali(săruri de cadmiu, fier sau organici).

Lichidul din punct de vedere chimic este un monomer sub forma metacrilatului de metil polimerizabil, care la temperatura camerei este volatil, cu miros puternic aromat și este inflamabil, solubil în solvenți organici. Temperatura de fierbere a monomerului este de 1030C și se caracterizează prin tendința spontană de polimerizare sub acțiunea căldurii și a luminii. Se depozitează în sticle de culoare închisă, iar din punct de vedere chimic se adaugă un inhibitor de polimerizare (hidrochinonă și pirogalol) tocmai pentru conserva lichidul.

Fig. nr. – rășina acrilică convențională

Din punct de vedere optic, se apropie foarte mult de indicele de refracție al smalțului dentar, fapt datorat posibilității de colorare multiplă, fiind posibilă astfel și restaurarea lucrării protetice la un nivel cât mai apropiat de cel natural. În pulbere se pot adăuga fibre minuscule colorate din naylon sau acrilat, care simulează rețeaua de capilare din mucoasă, mimând vascularizația, aspect ce are un important impact asupra esteticii finale.

Din punct de vedere fizic, structural, polimetacrialtul de metil este alcătuit din lanțuri macromoleculare polimerizate liniar. Există posibilitatea de apariție a porozității sub forma unor incluziuni de aer de dimensiuni mai mari sau mai mici, vizibile microscopic. Solubilitatea se evaluează prin determinarea scăderii greutății per unitate de suprafată de rășină imersată în apă timp de 24 de ore și apoi bine uscată. Solubilitatea poate fi diminuată prin adăugarea unui agent de copolimerizare care se transformă în formă activă. Coeficientul de dilatare termică este evaluat la 81*10¯⁶/grd, conductivitatea termică a polimetacrilatului de metil este redusă iar duritatea Knoop este de 20 de ori net inferioară față de cea a dentinei(65) sau a smalțului (300).

Biologic nu s-au raportat manifestări orale de intoleranță cauzate de aceste tipuri de materiale. S-a crezut într-o perioadă ca aceste manifestări sunt de natură alergică, datorate unor plastifianți sau utilizării unor coloranți organici. De aceea, este indicat să se utilizeze numai coloranți minerali.

Structura rășinilor termopolimerizabile este reticulară complexă, cu bună stabilitate a culorii în timp, rezistență la flexiune superioară standardului ISO. Formarea pastei se realizează în 12-16 minute, cu un interval de plasticitate de 10 minute și timp de lucru total de 25 de minute.

Prin amestecul celor două componente, pulberea și lichidul, se formează o masă nisipoasă, care cu timpul se transformă într-o masă omogenă. Sunt de remarcat 4 stadii de modificare a structurii și consistenței pastei acrilice, cel mai important fiind stadiul III, unde pasta acrilica trebuie introdusă în tipar . În primul stadiu, cel de sedimentare, unde prin pulberea adaugată în lichid sedimentează și se obține un aspect nisipos. În cel de al 2-lea stadiu ,de dizolvare, lichidul difuzează între particulele de polimer si se obtine un amestec cu aspect cremos. În stadiu al 3-lea cel de saturație unde pulberea a saturat lichidul și se obține aspectul pastos iar pasta trebuie introdusa în tipar. In ultimul stadiu cel al evaporării unde dacă se întârzie cu introducerea pastei în tipar , monomerul se evaporă conferind pastei un aspect elastic .

Factorii care influențează timpul de formare a pastei sunt clasificați în două categorii. Există factori ce grăbesc timpul de formare cum ar fi: temperatura aerului, prezența unui plastifiant în pulbere, raportul pulbere/lichid și existența unei copolimerizări în particulele de pulbere care duc la diminuarea timpului de formare a pastei. În categoria factorilor ce întârzie timpul de formare al pastei sunt : mărimea particulelor din pulbere , gradul de polimerizare a pulberii care duc la creșterea timpului de formare a pastei.

Rășinile acrilice clasice – sisteme monocomponente

Se prezintă de obicei în sistem bicomponent pulbere-lichid, fiind sub forma unei paste de polimetacrilat, cu aceleași componente ca și rășinile convenționale.

Caracteristic lor, ce le diferențiază față de celelalte paste este durata scurtă de conservare a produsului, aceasta din urmă fiind influențată de temperatura de păstrare și de cantitatea de inhibitor pe care o deține compoziția materialului. Produsele sub formă de paste se depozitează în congelatoare iar în ziua în care sunt folosite se mențin în frigidere .

Prin faptul că pulberea și lichidul sunt predozate industrial, se oferă polimetacrialatului sub formă de pastă un mare avantaj deoarece se conferă o înaltă precizie elementelor componente, ceea ce duce mai apoi la o bună omogenizare a acestor. Având în vedere această caracteristică se pot obține lucrări protetice pe baza acestui material polimeric de înaltă calitate.

Polimetacrilații hidrofili

Principala lor utilizare este pentru baza protezelor dar pot foarte bine să realizeze și căptușirea acestora. Sunt cunoscute și sub denumirea de poliHEMA. Ca și comportament al acestor tipuri de rășini, polimerul absoarbe apa în proporție de 20% în procente de greutate și obtinându-se o consistență moale a acestuia. Prin copolimerizarea monomerului cu metilmetacrilatul se obține un material optim cu proprietăți biomecanice excelente pentru realizarea bazelor protezelor.

Rășinile acrilice “high-impact”

Odată cu apariția acestor tipuri de rășini s-a dorit atât obținerea integrității și a menținerii optime a lucrărilor protetice pe câmpul protetic cât și obținerea unui material cu indici de rezistență foarte buni și cu posibilități reduse de abraziune.

La ora actuală în domeniul stomatologiei se utilizează perle cu distribuție uniformă de incluziuni de cauciuc precum și perle în care numai nucleul este constituit din cauciuc, învelișul extern fiind format din paste de polimetil metacrilat. Astfel aceste rășini au fost îmbunătățite prin înglobarea unei faze de cauciuc în perle în procesul obțineri acestora iar ca rezultat s-au obținut o rezistență crescută la impact, scăderea riscului de fisurare sau fracturare, ceea ce în viitorul purtării protezelor realizate din aceste materiale, se va observa longevitatea acelor proteze total mobilizabile.

Fig. nr. – rășina acrilică high-impact

Rășini acrilice flexibile

Forma de prezentare a acrilatului injectabil este de granule cu greutate moleculară mică iar din punct de vedere chimic sunt polimetilacrilați cu polimerizare liniară, în care procentul de monomer rezidual este minim, conferind noi valențe biocompatibilității.

Utilitatea lor este demonstrată în cazul protezelor parțiale mobilizabile sau tip overdenture la nivelul liniei Ah, zona de închidere marginală deosebit de importantă. Important de amintit că înalțarea ocluziei, ce se întâlnește de obicei în cazul tehnologiilor clasic, este aproape absentă.

Omogenitatea bazelor pieselor protetice mobilizabile ce se realizează din rășinile acrilice injectabile, asigură o compatibilitate tisulară optimă, având ca rezultat minimalizarea mucoasei la care contribuie în mod pregnant și conținutul redus în monomer rezidual.

Rășinile acrilice injectabile prezintă o serie de avantaje printre care , rezistență mică la fracturare și gradul înalt de densitate. De asemeni printre dezavantaje enumerăm dificultății legate de adeziunea la dinții artificiali și cost ridicat de utilizare.

Odată cu folosirea acestor tipuri de rășini acrilice injectabile, au apărut și tehnologii speciale, care folosesc un biomaterial microcompozit cu matrice organică pe bază de poliuretan, biomaterial termopolimerizabil în cuptor special cu microunde, timp de 20 minute, la presiune de 5,5 bari.

Acest proces de utilizare a microundelor, face ca biomaterialul injectabil în stare plastică, să se întărească rapid sub influența energiei electromagnetice. Procesul de polimerizare cu microunde este net superior celorlalte tipuri de polimerizări, asigurând o întărire totală și uniformă a materialului. Tot procesul se bazează pe creșterea energiei interne a pastei polimerice prin creșterea agitației moleculare și încălzirea consecutivă a materialului. Căldură este utilizată de rășină pentru declanșarea propriei reacții de polimerizare, confruntându-ne de fapt cu o termopolimerizare.

Rășini acrilice de tip fluid

Privind din punctul de vedere al avantajelor și al dezavantajelor putem spune că avantajul este acela că piesa protetică poate fi eliberată din tiparul flexibil de hidrocoloid într-un timp foarte scurt, cu un efort minim, nemaifiind necesare multe finisările ulterioare ale protezei.

Dacă privim dezavantajele majore ale acestei tehnici sunt reprezentate de conținutul ridicat de monomer rezidual, ceea ce atrage reacții inflamatorii la nivelul mucoasei de sprijin, de asemeni proprietățile mecanice sunt mai slabe, neputând exclude o distorsiune posibilă a protezei total mobilizabile datorată flexibilității tiparului.

In vederea eliminarii dezavantajelor prezente în metoda expusă anterior s-a realizat o perfecționare a tehnicii, materializată prin utilizarea unei rășini acrilice de tip fluid termopolimerizabilă într-un tipar de hidrocoloid sub influența duală a vidului răspunzător de adaptarea bazei protezei la tipar, și a presiunii ce diminuă efectul contracției de polimerizare.

Rășini acrilice rapid termopolimerizabile

Apartenența lor la clasa de acrilați hibrizi face ca elaborarea lor să fie

legată strâns de reducerea timpului necesar polimerizării bazelor protezelor totale. Polimerizarea se realizează prin introducerea chiuvetei în apă fierbinte timp de 20 min.

Prin combinarea rășinilor autopolimerizabile și a celor termopolimerizabile clasice, s-a obținut sistemul de inițiere, rezultând o polimerizare rapidă fără apariția porozităților, deziderat deosebit de important cu impact în ce privește rezistența și estetica protezei totale.

Fig. nr. – rășina acrilică termopolizabilă

Acrilatul flexibil – VALPLAST

Din categoria nylon-urilor, face ca rezistența și flexibilitatea lui să fie mai crescută față de acrilatele utilizate. Având în vedere aceste caracteristici, protezele din valplast sunt mai durabile și se adaptează confortabil în jurul dinților naturali restanți pe arcadă. Datorită proprietăților sale poate fi făcut foarte subțire și flexibil, în croșete de culoarea țesuturilor naturale, având astfel și rol estetic crescut. Utilizarea lui poate fi chiar și în cazul protezărilor când există afectarea ATM sau la realizarea gutierelor, în confecționarea șeilor și a conectorilor, cât și la confecționarea EMSS. Să nu uităm că se pot realiza și Kemmeny-uri pentru edentațiile parțial reduse când se dorește o soluție provizorie de tratament.

Particularitățile protezelor parțiale din Valplast sunt flexibilitatea și transluciditatea. Protezele sunt foarte flexibile iar prin platicul translucid se permite culorii naturale a țesuturilor să transpară prin proteză. Pacienții consideră aceste proteze ca fiind extrem de confortabile, durabile și cu o estetică deosebită.

Acest material este indicat în cazul în care:

pacienții prezintă protuberanțe osoase sau tuberozități plonjante care în condițiile unei stări generale bune ar trebui reduse chirurgical pentru a permite inserția unei proteze parțiale mobilizabile;

în situațiile în care se întâlnesc alergii la monomerul acrilic;

în cazul recesiunii gingivale se pot realiza retușuri cosmetice;

în cazul pacienților cu torus foarte mare sau despicături palatine;

rezolvă mai multe probleme dificile de tratament care implică dinți parodontotici, sensibilitate dentară, cancere orale sau alte situații în care dinții sunt compromiși sau confortul este problematic.

Fig. nr. – proteză din valplast

Avantajele cele mai importante ale protezelor realizate din valplast sunt:

retenția – prin faptul că proteza este flexibilă în zonele retentive;

flexibilitatea rășinii conferă un efect de scădere a stress-ului ocluzal fără a se utiliza alte mijloace de menținere complicate;

confortul deoarece proteza este subțire, ușoară și flexibilă;

nu sunt necesare croșetele din sârmă;

poate fi ușor rebazată;

proteza nu este casantă, fiind mult mai durabilă decât protezele acrilice;

nu apar pete sau mirosuri neplăcute după purtarea sa;

țesuturile gingivale sunt ușor stimulate în timpul masticației, iar forțele care acționează asupra dinților restanți sunt reduse substanțial;

duritatea materialului și rezistența sa la acțiunea substanțelor chimice asigură o durată crescută acestei proteze.

Prin distribuția forțelor în mod echilibrat, natural la nivelul țesuturilor din cavitatea orală, dinții restanți și țesuturile parodontale adiacente își păstrează sănătatea un timp mult mai îndelungat, spre deosebire de pacienții cu proteze acrilice convenționale. Aceste proteze, după o folosire îndelungată, suferă o îmbătrânire firească a materialului, reușind să-și recapete vigoarea prin curățarea directă într-o baie cu ultrasunete.

THERMOFLEX dă dovadă de o flexibilitate superioară ceea ce asigură o funcționalitate superioară a protezei parțiale mobilizabilă și stabilitate în timp. Se pot evidenția urmatoarele caracteristici:

– rezistanta la abrazie si la fortele care ar fractura acrilatele;

– durabilitatea si usurinta cu care se poate rebaza sau captusi;

– procedeul de turnare a materialului în tipar utilizează căldura și presiunea, asigurând o densitate optimă materialului și o aplicare fidelă;

– fiind un material termoplastic, odată ce a fost injectat, poziția și forma sa nu se schimbă.

Acest material poate fi folosit atat la confecționarea croșetelor, cât și a întregii proteze parțiale și chiar la aparatele ortodontice.

Fig. nr. – protexza din thermoflex Fig. nr. – formă de prezentare

thermoflex

FLEXITE este un polimer monomer – free indicat la pacienții care prezintă reacții alergice la monomer. Este indicat pentru următoarele tipuri de protezări:pentru proteze totale; pentru proteze parțiale cu croșete de culoarea țesuturilor, cu un aspect estetic superior; pentru proteza parțială din nylon; pentru confecționarea gutierelor.

Fig. nr. – proteză din flexite

Bio Dentaplast

Este o rășină termo-plastică cristalină, cu o bază din poliosilmetilen; face parte din grupul de rășini acetilice și se prezintă sub formă de cartuș predozat. Firma producătoare recomandă ca aceste cartușe predozate mai întâi să fie preîncălzite la temperatura de 220°C timp de 15 minute; încălzirea chiuvetei se face de la 50 °C până la 120 °C, iar după încălzirea cartușului să se exercite o presiune constantă de 7,2 – 7,5 bar. Densitatea acestei rășini este de 1,41 gr/cm3; ea devine pentru un timp scurt lichidă la temperatura de 150°C, apoi devenind o rășină cristalină termoplastică. Spre deosebire de acrilatul clasic nu este afectată de un pH mai mic de 4, iar după ce se întărește devine microretentivă.

Rășina Bio Dentaplast este disponibilă în 4 nuanțe dentare, denumite astfel: A2, A3, B2, B3. Este un material foarte rezistent din punct de vedere biomecanic și satisface cele mai riguroase exigențe fizionomice.

Protezele scheletate realizate din acest material sunt cea mai modernă formă de protezare avand croșetele estetice, de culoarea dintilor și au o doză de elasticitate foarte mare, datorită materialului din care sunt făcute. Atâta timp cât se respectă grosimea optimă a croșetului acesta nu se va rupe. Și la protezele din Bio Dentaplast putem folosi metode speciale de menținere și sprijin (culise, capse).

Protezele din Bio Dentaplast au următoarele avantaje:

– croșetele au elasticitate foarte bună facilitând inserția și dezinseția protezei de pe câmpul protetic fără a se afecta dinții stâlpi;

– materialul este în momentul de față, cel mai bine acceptat de țesuturi;

– culoarea croșetelor este aceeași ca și a dinților, astfel încât proteza trece neobservata în rândul pacienților;

– rezistența foarte bună a materialului în timp ce nu se impregnează cu resturi alimentare, și nu iși schimbă compoziția chimică.

Fig. nr. – rășină BioDentaplast

Fig. nr. – protezaă din BioDentaplast

2. Elementele componente ale protezelor parțiale mobilizabile

Aparatele protetice adjuncte parțiale sunt alcătuite din șei ce suportă dinți artificiali, conectori principali și secundari și elemente de menținere, stabilizare și sprijin. Prin unirea tuturor acestor elemente de un plan bine proiectat ce are la bază o serie de principii biologice, biomecanice dar și fizionomice se pot creea protezele adjuncte ce refac integritatea arcadelor dentare.

Șeile constituie unul din elementele principale ale protezelor adjuncte parțiale, ce au rol de suport al dinților artificiali dar mai ales în transmiterea forțelor masticatorii spre suportul muco-osos și dento-parodontal. De asemeni, forțele de solicitare sunt transmise conectorului principal și totodată șeile se opun forțelor de deplasare verticale și orizontale constituind și un element antibasculant pentru întreaga construcție protetică. De a lungul timpului au fost folosite 3 tipuri de șei: acrilice, metalice și mixte.

Șeile metalice care în ultimul timp nu mai sunt atât de folosite, pot fi realizate prin ștanțarea unor folii metalice cu grosime de 0,3 mm sau prin turnare în folii de 0,4-0,6 mm. Prezintă avantajul unei rezistențe crescute dar nu pot fi retușate și nici căptușite.

Șeile acrilice sunt realizate din polimetacrilat de metil de grosime de 2 mm și prezintă doi versanți :vestibular și oral. Versantul oral are o înalțime egală cu cel vestibular astfel se va putea asigura o buna stabilitate a șei. La contactul său cu dintele limitrof șeaua nu trebuie să pătrundă în zonele retentive de sub ecuatorul protetic și trebuie să protejeze papila interdentară și parodonțiul marginal. Șeaua se continuă înspre marginea orală cu conectorul principal sub formă de placuță palatinală sau linguală.

Versantul vestibular joacă un rol foarte important în refacerea tonicității musculaturii orofaciale de aceea atunci când se realizează, trebuie să fie îngroșat spre margini și de asemeni trebuie să ajungă până în zona de reflexie a mucoasei mobile. Sunt situații în care, versantul vestibular poate lipsi din șeaua frontală atunci când creasta edentată din aceasta zona este proeminentă. Zone biostatice precum, tuberozitățile și tuberculul piriform vor fi acoperite de șeaua acrilică. În situația în care va fi intercalată, șeaua acrilică trebuie să se întindă de la un dinte limitrof la celălalt.

Fig. nr. – șea mandibulară

Șeile mixte sunt realizate din acrilat și metal având la nivelul crestei, elemente de retenție pentru dinții artificiali, sub formă de plasă metalică , inele, buton, ciupercuțe. Retențiile se întind pe creasta dentară fără să depăsească 2/3 din diametrul vestibulo-oral al crestei. Pornesc din conectorul principal, la baza versantului oral al crestei edentate, printr-o treaptă de 1 mm pe ambele fețe. În zona vestibulară frontală, se realizeaza retenții mai reduse ca volum pentru a masca metalul ce poate transpare prin acrilat. În cazul unei șei terminale se va realiza un buton de distanțare la nivelul molarului 2, ce va fi în contact cu mucoasa crestei împiedicând bascularea scheletului metalic în momentul ștupuirii acrilatului.

În cadrul acestor tipuri de șei sunt descrise șeile segmentate propuse de RIGOLET. Compunerea lor se face din inele de retenție separate între ele , câte un inel pentru fiecare unitate dentară , unite cu conectorul principal prin conector secundar în forma de “s “ astfel încât fiecare element al șeii se comportă ca un element separat. Prin această alcătuire fiecare zona din șa va prelua individual forța ocluzală ce se va transmite, fiind amortizată de către conectorul secundar. Nu se produc forțe de solicitare care să se transmită unui grup dentar însa se produc rezorbții accentuate datorită suprasolicitării pe zonele restrânse ceea ce duce la intensitatea și mobilitatea șeii.

Șeile reprezintă suportul a ceea ce denumim arcade artificiale, care vor completa arcadele dento-alveolare naturale distruse. Materialele din care pot fi realizate sunt: porțelan, acrilat , din metal și acrilat sau metal și portelan. Dinții acrilici pot fi fabricați sau realizați prin ștupuire , iar cei din porțelan pot fi anatoformi sau fațete cu crampoane sau glisieră. Arcada dentară din proțelan are însă un dezavantaj deoarece abrazează antagoniștii și modifică ocluzia. Dezavantajul acrilatului este acela ca are un indice de abraziune foarte mare, fața ocluzală a dinților din acrilat este instabilă din punct de vedere al morfologiei, de aceea când se dorește păstrarea reliefului ocluzal și când sunt solicitări ocluzale intense, se pot realiza fațete ocluzale din metal turnat sau inlay-uri metalice la nivelul stopurilor ocluzale.

În cazul montarii dintilor acrilici, fie ca vorbim de protezarea totala fie ca vorbim de cea partiala, se va respecta principiul ocluziei bilateral echilibrate a lui Gysi precum si celelalte principii generale de montare a dintilor. Doar in cazul in care intalnim o edentație parțială redusă se respectă tipul de ocluzie dinamică a pacientului adică unilateral echilibrată de tip gnatologic.

Dacă edentația frontală cuprinde caninii, ghidajul anterior nu poate fi realizat numai pe dinții frontali și se va păstra contact și distal deoarace în acest caz șaua frontală are caracter de șa terminală.

Există o serie de principiile biomecanice formulate de Ackermann care stau la baza realizării arcadelor arficiale. Heteromorfia subliniază faptul că se va modifica morfologiei dinților artificiali față de cea a dinților naturali. Morfologia dinților artificiali se modifică prin reducerea suprafețelor ocluzale astfel că raportul S’/S să fie subunitar în vederea reducerii solicitărilor la nivelul arcadelor artificiale . Pentru reducerea forțelor parazitare de suprasolicitare se intervine și asupra cuspidării suprafețelor ocluzale. Suprafața ocluzală decuspidată înseamnă forțe ce cad în axul dintelui ceea ce duce la o solicitare egală a suportului muco-osos. Atunci când suportul osos este suficient de înalt, realizând suprafețe ocluzale decuspidate obținem o bună stabilitate a șeii dar scade eficiența masticatorie. Fețele ocluzale cuspidate duc la descompunerea forței verticale de presiune cu rezultate orizontale paraxiale ce destabilizează șaua protetică.

Heteropoziția urmărește schimbarea ordinii dinților artificiali încât dinții cu suprafată ocluzală mai mare să fie plasați către centru geometric al șeii în vederea realizării unei stabilități mai bune.Se inversează astfel poziția molarul 1 și premolarul 2.

Heteronumarul consta in reducerea numărului de dinți de pe arcada artificială, în special la nivelul șeilor terminale. Astfel molarul trei nu se montează în arcada artificială pentru că suprasolicită zonele biostatice ale câmpului protetic. Ackers recomandă să se execute atâtea șei câte breșe edentate sunt. Uneori, când condițiile de stabilitate a șeii sunt precare se renunță și la molarul 2. Între ultimul dinte montat pe șea și extremitatea distală a șeii se rezervă un spațiu de liber 1-1,5 cm.

Conectorii principali

Conectorul principal poate fi situat maxilar sau mandibular iar ca și material din care este confecționat, poate fi acrilic sau metalic. Rolul lui este acela de a face legatura între șeile protetice dar și de a transmite forțele de solicitare ocluzală la o șea la alta și de la șea la elementele de stabilizare și menținere. Din punct de vedere al constructiei, trebuie să fie rigid și plasat la distanță egală între șei. Volum trebuie să fie redus și de grosime minimă pentru a nu modifica volumul cavității bucale și pentru a nu jena funcționalitatea limbii. În vederea asigurării profilaxiei parodontale a dinților restanți se plaseaza la distanță suficientă de parodonțiul marginal.

Conectorii principali pot fi realizați din aliaje metalice sau din rășini acrilice injectabile. Comparând cele două tipuri de conectori, în cazul aliajelor dentare acestea au duritate și rezistentă mare, exemplu fiind aliajele stelite de crom–cobalt sau aliaje inoxidabile de crom-nichel sau fier-crom-nichel, stelitele însa s-au impus în fața celorlalte aliaje prin calitățile lor mecanice și biologice. Însă dacă privim conectorii realizați din rășini acrilice injectabile, observăm omogenitate și conținutul redus în monomer rezidual, asigurându-se compatibilitate tisulară optimă, obtinându-se astfel minimalizarea mucoasei.

Conectorii utilizați în zona maxilarului sunt denumiți conectori principali acrilici palatinali iar cei utilizați la nivelul mandibulei sunt denumiți conectori principali acrilici mandibulari.

Conectorul principal acrilic sub formă de bară poate avea pe secțiune formă ovalară, rotundă sau semiovalară cu suprafață plană spre mucoasă. Cea mai utilizată formă este cea semiovalară pentru că realizează confortul pacientului dar și rezistența conectorului principal prin forma și grosimea sa. Tipul de conexiune sub formă de bară se folosește deoarece prezintă avantajul că limitează designul protezei scheletate la o suprafață redusă însă prezintă și un dezavantaj important prin faptul că are o grosime crescută ce modifică semnificativ relieful bolții palatine. Lățimea sa este cuprinsă între 6-7 mm iar grosimea este de 3 mm fiind poziționat la distanță de mucoasa în funcție de reziliența și zonele sensibile ale mucoasei: parodonțiul marginal, torus, papila bunoidă.

Bara transversală se poziționează anterior, mediu sau posterior față de molarul de 6 ani. Bara posterioară transversală se poziționează posterior de molarul 1 de aceea este mai puțin percepută de limbă. Atunci când prezintă curburi sunt pentru ocolirea torusului palatin , iar la unirea cu elementele pe care le conectează se lățește în evantai pentru ca unghiul de unire să fie rotunjit evitând astfel discomfortul și retenția, asigurând în același timp rezistența. Extremitățile ei se continuă în șa cu elementele de conexiune secundară sau cu mijloacele de menținere și stabilizare. Aplicarea ei se va face la distanță față de limita de reflexie a vălului palatin pentru a nu produce jena în fonație și deglutiție.

Spre deosebire de conectorul mai sus menționat, bara anterioară palatinală transversală urmărește curbura arcadei dar datorită situării în zona de frecare uneori jenează fonația și deglutiția, motiv pentru care se confecționează mai îngustă și mai subțire.

Barele palatine sagitale prin orientarea lor paramediană devin și cele mai nebiologice. Fac legătura între șei sau între elementele de menținere, stabilizare și sprijin situate pe aceeași hemiarcadă. Forma lor este aceeași cu curbura arcadei la 10 mm distanță de parodonțiul marginal. Se indică ca atunci când se plasează pe o parte acest tip de bară, să se aplice una similară și pe cealaltă parte a arcadei. Dacă se combină două bare sagitale și una transversală situată anterior se formează conectorul acrilic palatin în formă de “U” deschis posterior iar prin combinarea a două bare sagitale și una transversală dispusă posterior se formează conectorul palatin metalic în formă de “U” deschis anterior.

Barele mandibulare se aplică lingual, vestibular sau dentar, pot fi sub formă de semilună deschisă posterior iar pe secțiune pot fi: ovalare, rotunde, semieliptice sau semipară. Atunci când se va realiza planul protetic în primul rând va fi respectată înălțimea versantului lingual al crestei alveolare care va trebuie să depășească 9-10 mm pentru a se putea aplica bara mandibulară. De asemeni se va urmări ca față de parodonțiul marginal să existe cel puțin 3 mm, iar între bara și plașeul bucal trebuie să fie aceeași distanță. Grosimea barei mandibulare va fi de 2 mm iar lățimea ei va fi cuprinsă între 4 și 5 mm.

Bara linguală se poziționează astfel încât să nu interfereze cu planșeul bucal, fiind între dinți, limbă și parodonțiu pe de o parte și planșeul bucal și versantul oral al crestei alveolare pe de altă parte. Bara se va plasa la 0,5 mm distanță de versant atunci când el este vertical însă atunci când versantul este oblic, va trebui respectată o distanță de 1,5 mm. În momentul în care arcada dentară are o înclinare linguală prea mare, bara linguală nu se va putea aplica însă se poate folosi bara mandibulară vestibulară ce se aplică în șanțul vestibular frontal, respectându-se aceleași principii de aplicare ca ale barei linguale. Bara linguală se unește cu șeile protetice și susține conectorii secundari.

Conectorul principal sub formă de placuță este format din benzi acrilice cu lățime mai mare de 10 mm și o grosime de 0,3 – 0,5 mm cu mențiunea că dacă se crește lățimea conectorului placută se poate reduce grosimea ei. Situarea acestui tip de conector principal poate fi maxilar sau mandibular. Atunci când este situat maxilar, va avea contact mucozal sau dento-mucozal iar în cazul situării conectorului principal mandibular are raport numai dento-mucozal.

Concepția americană afirmă faptul că plasarea conectorului principal plăcuță palatină trebuie să se facă în limitele edentației stabilite de dinții limitrofi spațiului edentat. Nu se va ține cont de principiul profilactic trecând peste torus și parodonțiul marginal însă în același timp va fi incomodă pentru pacient. Acest tip de conector poate fi utilizat și în edentația subtotală și în edentația totală.

Concepția franceză susține însă să se utilizeze suprafața mucozală cu discernământ realizând conectorul mucozal plăcuță palatină decoletată.

Plăcuța dento-mucozală maxilară are ca suport atât dinții restanți pe o parte dar și mucoasa pe cealaltă parte. În ceea ce privește sprijinul dentar, acesta se realizează pe marginea cingulară sau pe un prag supracingular având și rol de croșet continuu iar datorită formei acestei placuțe, de “U” deschis posterior, se continuă prin trecerea în punte peste parodonțiul marginal și face contact în suprafață cu mucoasa palatină. Prin porțiunea orală se va creea aspectul anatomic al cavității iar marginea liberă este îngroșată pentru a nu avea secțiune secantă asupra mucoasei. La nivelul rugilor palatine va fi situată în depresiunea dintre două rugi.

Plăcuța dento-mucozală linguală se prezintă sub doua forme: placă acrilică palatinală sau placă acrilică linguală. Poziționarea se realizează pe un prag plasat supracingular iar decoletarea dacă este posibilă , se realizează în aceeași manieră ca la maxilar. Prezintă două fețe, fața dento-alveolară care nu se lustruiește iar fața orală care va fi lustruită și modelată anatomic. Este indicată în situația în care versantul oral al crestei alveolare are înălțime redusă și dinții restanți prezintă un grad de parodontopatie marginală cronică.

Fig. nr. – placuță dento- mucozală linguală

Conectorul principal acrilic palatinal este format din două fețe, fața externă este realizată respectându-se detaliile anatomice ale bolții palatine urmând ca mai apoi să fie lustruită iar fața internă, mucozală, se realizează respectând principiul biologic, fiind situată la distanță de zonele ce nu suportă presiuni: torus palatin, rafeul median, papilă bunoidă și cel mai important nu se lustruiește. Grosimea acestui conector principal este de 2 mm și va acoperi în totalitate bolta palatină , până la dinții restanți și șei. Dinții restanți vor intra în contact cu fața palatinală a conectorului iar rolul lui este de contracroșet, ce va menaja parodonțiul marginal al acestora peste care trece în punte. Poate fi ameliorat prin răscroire distală sau decupare prin decoletare.

Conectorul principal acrilic lingual format tot din două fețe, are o față mucozală orientată dento-alveolar fiind nelustruită, în timp ce fața orientată spre limbă este lustruită.

Forma conectorului acrilic lingual este de placă linguală semilunară în “U” deschis posterior, bineînțeles grosimea ei fiind tot de 2 mm. Marginea superioară se plasează la nivelul dinților restanți supracingular sau ecuatorial iar marginea inferioară va ajunge pana în zona funcțională linguală centrală, având o ușoară îngroșare pentru a nu impiedica funcționalitatea mușchiului genioglos.Traseul conectorului lingual va fi în punte peste parodonțiul marginal pentru despovărare.

Conectorii secundari sunt realizati și injectați odată cu celelate elemente acrilice ale protezei, fiind elemente rigide ale aparatelor adjuncte parțiale. Forma lor este de obicei de ‘S’ și au un rol bine determinat, acela de a uni șeile protetice de elementele de menținere, stabilizare și sprijin sau de a uni elementele de menținere, stabilizare și sprijin de conectorul principal. Conexiunea elastică se poate aplica și lingual între un croșet și conectorul principal lingual sub formă de bară.

Conectorii secundari rigizi sunt adesea folosiți proximal, legând șeaua de elementele de menținere și stabilizare sau interdentar, făcând legătura dintre conectorul principal și elementele de menținere, sprijin și stabilizare. Amplasarea lor se face la distanță față de parodonțiul marginal iar unirea cu conectorul principal ca și cea cu elementele de menținere și stabilizare, va fi ușor îngroșată și terminată prin unghiuri rotunjite pentru a se asigura confortul pacientului și rezistența conectorului.

Elementele de menținere, sprijin și stabilizare

Dacă în cazul aplicării soluțiilor protetice totale adjuncte apar anumite forțe de adeziune și succiune ce mențin aparatul gnatoprotetic pe câmpul protetic, în cazul protezării adjuncte parțiale scheletizate aceste forțe au fost substituite de elementele de menținere,sprijin și stabilizare care ancorează lucrările protetice pe dinții restanți.

Rolul lor este acela de a asigura legătura permanentă a piesei protetice cu câmpul protetic atât în poziție statică cât și în timpul funcționării sistemului stomatognat. Amplasarea și realizarea acestora se începe prin depistarea zonelor de retenție și sprijin ale câmpului protetic. Acest lucru bineînțeles se poate face prin realizarea unui model de studiu, pe care se vor detecta zonele de interes, mai apoi toate datele transferându-se pe modelul de lucru, unde se va depista și axa de inserție. Având în vedere definirea axei de inserție, putem afirma că este direcția de mișcare a unei proteze mobile de la contactul inițial al părților ei rigide cu dinții de sprijin spre poziția de repaus terminal. Aceasta joacă un rol foarte important deoarece va permite inserția și dezinserția lucrării protetice de pe câmpul protetic fără a deranja celelalte elemente anatomice prezente.

Fig. nr. – croșet acrilic turnat

Realizarea sa se face prin trasarea liniei celui mai mare contur coronar denumită linia ecuatorului protetic sau linia ghid. Din cauza situațiilor în care putem întâlni malpoziții secundare consecutive edentației parțiale, poziția dințiilor naturali și chiar diverse anomalii dento-maxilare, uneori axa de inserție se poate determina cu dificulatate.

Axa de inserție oferă informații despre amplasarea sprijinelor ocluzale și a contactului dintre baza aparatului protetic și țesuturile câmpului protetic, informatii pe care le vom afla prin trasarea unei linii ghid, cu ajutorul unui paralelograf. Tot cu ajutorul unui paralelograf se vor trasa și zonele retentive ale modelului, se vor afla punctele de sprijin și plasarea elementelor de retenție.

În cadrul elementelor de menținere și stabilizare sunt întâlnite

– croșetele clasice

– elementele speciale de menținere,stabilizare și sprijin.

Croșetele întâlnite în soluțiile de protezare adjunctă scheletizată acrilică, sunt realizate din acrilat, realizându-se sub formă de pelote, cu o grosime de 2 -3 mm. Încep ca și realizare din corpul comun al lucrării protetice, fie din conectorul principal fie din șa. Aplicarea lor se face în zonele retentive vestibulare sau orale ale crestelor alveolare, de aici și rolul lor de a ancora și a menține lucrările protetice adjuncte parțiale pe câmpul protetic.

Privind per ansamblu, pe lângă faptul ca este element de menținere și stabilizare, croșetul, joacă și un rol profilactic și terapeutic prin valoarea mecano-estetică pe care o are dar și prin profilaxia pe care o realizează, ajutând astfel la conservarea dinților restanți. Dezavantajele lor sunt produse de fracturarea facilă, producerea de leziuni de decubit și rigiditatea crescută.

Croșetul în tură de șah (descris de kemmeny) este cel mai folosit croșet acrilic având porțiunea ce se aplică pe dinte din acrilat de culoare dintelui pentru a respecta și principiul fizionomic, și pentru că face corp comun cu restul protezei, porțiunea gingivală va fi din acrilat roz. Acest tip de croșet nu a eliminat dezavantajul de a se fractura ușor, fiind destul de dificilă și realizarea refacerii acestuia. Aplicarea croșetului se va face sub linia ghid.

Fig. nr. – croșet kemmeny

Croșetele simple metalice, după denumire sunt realizate de tehnicianul dentar din sârmă de wipla, rotundă sau semirotundă, de 0,6 – 0.8 mm, care datorită grosimii prezintă o elasticitate bună în toate sensurile dar și contact redus cu dintele datorită formei pe secțiune. Însă prezintă o serie de dezavantaje care duc fie la eroziuni dentare, datorită suprafeței mari de contact cu dintele, dar și la eroziuni dentare prin prisma acumulării de placă dentară în jurul lui. Amplasarea lor se face astfel încât să fie îndeplinită atât retenția cât și sprijinul pe dintele pe care se aplică, respectându-se o proporționalitate de 50-50 %.

Clasificare lor se face bineînțeles în funcție de raportul lor cu dintele pe care se sprijină:

croșetul cervico-ocluzal deschis dental;

croșetul cervico-ocluzal deschis edental;

croșetul cervico-alveolar deschis dental;

croșetul cervico-alveolar deschis edental;

croșetul cervico-ocluzal bidentar;

croșetul cervico-ocluzal întors;

croșetul cervico-ocluzal interdentar.

Partea personală

3. Realizarea reabilitarii morfo-functionale prin descrierea etapelor clinice si de laborator

3.1 Obiective

În momentul stabilirii planului de tratament se vor avea în vedere, ca pe lângă reconstituirea arcadelor dentare prin aplicarea de aparate gnato-protetice mobilizabile, să se urmeze o serie de obiective care vor ajuta organismul suferind, care vor preîntâmpina efectele stării de boală și mai ales vor reabilita funcțiile sistemului stomatognat. Un prim obiectiv ce ar trebui să dicteze desfășurarea planului terapeutic, este cel profilactic,ce constă în supravegherea oricărui act terapeutic pentru a nu agrava leziunile deja existente, să nu provoace apariția altor leziuni noi dar și să aibă în vedere prevenirea apariției mobilității dinților stâlpi.

Având în vedere importanța țesuturilor dentare neatinse de boala carioasă, obiectivul biologic susține atenția deosebită pe care medicul stomatolog ar trebui să o acorde sacrificiilor de substanță amelo-dentinară necesare eliminării țesuturilor afeactate, de asemeni se va urmări vindecarea afecțiunilor existente și prevenirea altor îmbolnăviri.

Prin îndeplinirea obiectivului biomecanic se va asigura o rezistență optimă a corpului de punte realizat, care să nu se deformeze sub acțiunea forțelor masticatorii ce pot apărea în timpul desfășurării actului masticator. Însă refacerea arcadelor dentate edentate, scopul final va fi îndeplinit și prin îndeplinirea cu succes a obiectivului funcțional care urmărește restabilirea funcțiilor aparatului dento-maxilar ținându-se cont de morfologia și funcționalitatea arcadei edentate.

3.2 Materiale și metodă

Având în vedere multitudinea de materiale dentare oferite de progresul tehnologic în domeniul stomatologiei, se vor alege doar materialele care din punct de vedere chimic sunt stabile și protejează cel mai bine cavitatea bucală. Trăsătura cea mai importantă a acestora este biocompatibilitatea, verificată în timp prin utilizare clinică și care face ca aceste materiale să se integreze perfect cu celelalte elemente anatomice ale cavității bucale. Având în vedere aceste premize, menționăm că materialele acrilice elastice cumulează o serie de trăsături ce le indică în refacerea cazurilor clinice în care pacientul nu prezintă toleranța la monomer sau care prezintă zone sensibile ce trebuiesc ocolite de baza protezei acrilice elastice. Durabilitatea în timp a protezelor acrilice elastice face din aceste materiale alegerea optimă pentru refacerea arcadelor dentare, mai ales din punctul de vedere al grosimii foarte mici a materialului iar croșetele de culoarea țesuturilor naturale au rol estetic crescut.

Metoda de realizare a protezei acrilice mobilizabile elastice urmărește o succesiune de etape clinice și tehnologice care trebuie respectate cu strictețe.

Într-o primă etapă denumită nespecifică sau preprotetică, se urmărește de către medicul stomatolog, examinarea modelelor documentare și radiografiile, urmând a se asana apoi cavitatea orală fără a se ține cont de soluția finală de tratament protetic.

Tot aici se pot realiza intervenții chirurgicale unde se pot realiza extracții dentare, chirurgia endodontică ;terapia parodontală; tratamentul ortodontic precum și protezarea provizorie.

În cea de-a doua etapă, de tratament specific se vor realiza pregătiri ale câmpului protetic

ce constau în intervenții chirurgicale asupra mucoasei, hipertrofii și hiperplazii de mucoasă unde modificările mucozale în exces pot apărea la nivelul versanților crestelor sau fundurilor de sac. Prin pregătirile aduse câmpului protetic se va urmări modificarea morfologiei câmpului protetic pentru a se obține toate premisele de menținere, sprijin și stabilizare a viitoarei construcții protetice. Având în vedere modificările aduse câmpului protetic, va fi necesar și modelul de studiu pentru a se marca toate intervențiile proprotetice.

Ultima etapă protetică propriu-zisă, urmărește intervenții asupra dinților stâlpi deoarece pe ei se vor aplica mijloacele de menținere, sprijin și stabilizare iar pregatirea lor se face prin realizarea planurilor de ghidaj ce sunt situate pe suprafețele proximale ale dinților stâlpi vecini edentației. Planurile de ghidaj poziționate pe fețele proximale ale dinților stâlpi vecine edentației vor determina viitoarea axă de inserție, iar planurile de ghidaj situate pe fețele opuse celor pe care se va aplica brațul retentiv al croșetelor turnate vor asigura funcția de reciprocitate.

Tot în cadrul acestei etape sunt acoperiți și dinții stâlpi cu microproteze sau se aplică dispozitive radiculare atunci când sunt întâlnite boli carioase avansate iar dinții nu prezintă retentivități naturale.

Amprentarea câmpului protetic

În cabinetul stomatologic s-a prezentat un pacient de 56 de ani ce prezenta probleme majore la nivelul arcadei dentare mandibulare, prin lipsa de pe o hemiarcadă a premolarului 2, a molarului 1 și 2 precum și absența de pe cealaltă hemiarcadă a molarului 1. După o discuție cu pacientul, s-a descoperit ca această stare de edentație s-a datorat unei igiene orale precare și mai ales datorită lipsei controlului stomatologic preventiv și tratării corespunzătoare a inflamațiilor apărute. Prin îndeplinirea cu succes a planului de tratament, se va dori refacerea continuității arcadelor dentare edentate, refacerea funcțiilor sistemului oral dar și protejarea țesuturilor gingivale pe care se va aplica lucrarea protetică elastică mobilizabilă realizată dintr-un material elastic numit biodentaplast.

Prima etapă se desfașoară în cabinetul stomatologic, constând în amprenatarea câmpului protetic edentat. Se va realiaza o copiere negativă a unui relief cu scopul de a-l analiza direct ori indirect într-o formă pozitivă , denumită model. Ca și caracteristici principale, procesul de amprentare trebuie să fie precis, realizat cu un singur material de amprentare aplicat pe un suport de susținere și bineînțeles realizat printr-o tehnică binecunoscută.

Materialele utilizate în etapa de amprentare au suferit o evoluție constantă, mereu dorindu-se un material care să aibă cât mai puține inconveniente dar care să întrunească cele mai multe cerințe de utilizare, amintim: gips, mase alginice, mase termoplastice, siliconi.

Portamprentele vor susține materialul de amprentare, de aceea vor fi realizate dintr-un material mai rigid, fie că vorbim de plastic sau metal. În această categorie se vor utiliza în funcție de etapa amprentării, două portamprente: preliminare și funcționale. În ambele cazuri, portamprentele sunt prevăzute cu retenții, iar ca material de amprentare, se folosește la scară largă, materialul alginic datorită elasticității și vâscozității medii, precum și aspectului și gustului destul de plăcut. Pregătirea materialului în vederea amprentării se face în funcție de recomandările firmei producătoare privind proporția de pulbere și apă, timpul de manipulare și de priză și timpul de spatulare.

Fig. nr. – Amprentă maxilară Fig. nr. – Amprentă mandibulară

Confecționarea modelelor de lucru

Modelele de lucru se realizează după etapa de amprentare a câmpului protetic când prin realizarea unei cantități de gips de alabastru, aceasta se va introduce în interiorul amprentei pentru ca mai târziu când va face priză să surprindă toate detaliile câmpului protetic.

Modelul de lucru sau modelul preliminar se realizează urmând următoarea serie de etape :

pregătirea amprentei preliminare

prepararea pastei de gips și turnarea

detașarea modelului de amprentă

fasonarea modelului primar

În vederea pregătirii amprentei preliminare se va spăla amprenta, cu atenție, sub jet de apă și se va îndepărta surplusul de apă prin scuturare. Prepararea pastei de gips s-a realizat prin tehnica saturației progresive pentru că este metoda cea mai des întâlnită.

Într-un bol de cauciuc am adăugat o cantitate de apă peste care am turnat pulberea, ochiometric, din aproape în aproape pentru a fi absorbită de apă, până ce apa dispare. Am mai adăugat o cantitate de gips până la formarea unui con deasupra fostului nivel al apei. Am amestecat prin spatulare pe pereții bolului, timp de 30-40 de secunde , până la obținerea unei paste de consistență smântânoasă. Am introdus pasta formată în amprenta preliminară, prin poziționarea amprentei pe măsuța vibratorie, iar cu ajutorul unei spatule de gips, am adăugat cantități mici în zonele cele mai înalte ale amprentei, permitând materialului prin vibrație să se prelingă în zonele cele mai profunde. Am continuat procedura până la umplerea completă a amprentei iar în final am îndepărtat amprenta de pe măsuța vibratorie pentru a realiza retențiile ce vor ajuta la realizarea soclului modelului de lucru.

Fig. nr. – Turnarea modelului mandibular Fig. nr. – Turnarea modelului maxilar

Soclul modelului propriu-zis se va realiza imediat ce se termină introducerea de gips în amprentă, sub forma unei cantități de gips depusă pe masa de lucru, peste care se va adăuga amprenta întoarsă. Înainte ca materialul să facă priză se va îndepărta și excesul de gips și se va aștepta în jur de 15 minute pentru a face materialul priză.

Fig. nr. – realizarea retențiilor din gips Fig. nr. – realizarea soclului

După priza materialului se va îndepărta modelul rezultat din amprentă, prin tracțiune ușoară a mânerului portamprentei până când acesta se va desprinde complet iar în final pentru a oferi modelului un aspect plăcut, se va fasona soclul acestuia prin utilizarea unui soclator care să creeze, o bază trapezoidală la mandibulă și pentagonală la maxilar.

Fig. nr. – modelul maxilar Fig. nr. – modelul mandibular

Pregătirea modelului de lucru pentru realizarea modelului duplicat

Modelul duplicat reprezintă copia modelului de lucru pregătit în prealabil, ce se realizează din masă de ambalat specifică materialului din care se va injecta scheletul din acrilat.

Există 3 etape de pregătire a modelului înainte de a începe etapa de duplicare:

1.Deretentivizarea

2.Folierea

3.Gravarea

Deretentivizarea se realizează la nivelul dinților restanți și a tuturor zonelor retentive. Se folosește un tip special de ceară, cu numele de ceară subecuatorială, ce poate fi răzuită ușor cu ajutorul tijei speciale de răzuit a paralelizorului. Se aplică de obicei în zonele cele mai retentive, adică sub ecuatorul protetic al tuturor dinților restanți iar la nivelul dinților stâlpi sub traseul brațelor retentive ale croșetelor turnate.

Folierea creează un spațiu între componentă acrilică a șeilor și croșetele alveolare. Elementele ce se vor folia sunt crestele alveolare și traiectul conectorilor principali și secundari. Atunci când se realizează folierea crestelor alveolare, se creează un spațiu necesar pentru componenta acrilică a șeilor. Atunci când sunt întâlnite șei terminale, se realizează un orificiu distal în stratul de ceară, pentru a realiza un buton metalic, care va menține componenta acrilică la distanță de model în momentul ștupuirii acrilatului în tipar.

Folierea traiectul conectorului principal ajută la obținerea unei mici distanțări față de câmpul protetic. Se folosește ceara calibrată de 0,25-0,5 mm iar mărimea suprafeței foliate depinde de tipul de sprijin al protezei și de gradul de înfundare al mucoasei.

Fig. nr. – folierea crestelor alveolare

Gravarea se realizează cu scopul de a asigura un plus de retenție conectorului principal și se realizează la nivelul limitelor conectorului principal, pe o adâncime de 0,5 mm pentru a obține margini ușor îngroșate.

Odată cu terminarea acestor etape pregătitoare, se va realiza modelul duplicat folosind masa de ambalat specifică materialului din care se va injecta scheletul acrilic. Va fi nevoie de un material de duplicare, în cazul de față siliconi ireversibili iar tehnica corespunzătoare acestor tipuri de siliconi este tehnica modernă. Clasificarea lor se face în funcție de reacția chimică de polimerizare în:

– siliconi cu reacție de condensare

– siliconi de adiție.

Siliconii ireversibili se prezintă sub forma a două paste sub 4 variante de consistență ( chitoasă, crescută, medie, fluidă )

Caracteristic acestor tipuri de siliconi este că:

– au o fidelitate bună;

– au o stabilitate dimensională foarte bună;

– în raport cu apa sunt hidrofobe;

– au rezistență bună la rupere.

Dar prezintă și un dezavantaj deoarece fidelitatea scade odată cu creșterea consistenței.

Am așezat modelul pregătit pentru duplicare în conformator, fiind la distanță egală față de pereții conformatorului pentru a asigura o grosime uniformă a siliconului.

Fig. nr. – pregătirea pentru duplicare

Amestecul celor două lichide ce formează siliconul ireversibil, l-am realizat la vacuum-malaxor, astfel am realizat omogenizarea amestecului iar pasta rezultată de consistența fluidă am turnat-o în conformator. Introducerea în conformator a pastei se va face mereu pe măsuța vibratorie pentru a se elimina bulele de aer ce ar putea rămâne în interiorul siliconului iar tehnica de turnare constă în turnarea în cantități mici la început, pentru a se putea umple fiecare detaliu iar spre final se va realiza o turnare mai rapidă.

Fig. nr. – introducerea siliconului de duplicare

Materialul are un timp de priză de aproximativ 30 de secunde și pentru îndepărtarea modelului din conformatorul de silicon, se va realiza o ușoară tracțiune.

În conformatorul din silicon, unde am realizat imaginea negativă a câmpului protetic, am introdus o cantitate de gips de clasa a-4-a iar după aproximativ 30 de minute s-a realizat priza materialului și am îndepărtat modelul duplicat din conformator.

Fig. nr. – realizarea modelelor duplicat

Montarea în articulator

Simulatoarele se împart în două categorii:

ocluzoare

articulatoare

Necesitatea lor a apărut în momentul în care a fost necesară reconstituirea relațiilor mandibulare și mai ales a refacerii relației de ocluzie. Ele imită mișcările mandibulei având o construcție asemănătoare cu cea a scheletului sistemului stomatognat și mențin modelele obținute în poziție de relație centrică.

Ocluzoarele au apărut primele și sunt practic cele mai simple și cele care imită cele mai puține mișcări ale mandibulei, închidere-deschidere, fără a permite o montare în raport cu axa bicondiliană. Acesta poate reproduce poziția de intercuspidare maximă și dimensiunea verticală de ocluzie.

Articulatoarele reprezintă dispozitive cu balama care permit poziționarea modelului superior și inferior într-o anumită relație unul cu celălalt. Mișcările pe care le permit articulatoarele sunt acelea de: deschidere-închidere, propulsie-retropulsie, lateralitate dreapta-stânga.

Sunt alcătuite dintr-un braț superior, mobil și unul inferior, fix; sistemul de articulare dintre cele două brațe; tija verticală care menține dimensiunea verticală de ocluzie; platoul incizal pe care glisează extremitatea inferioară a tijei verticale; platoul metalic ce materializează planul de orientare protetică. Articulatoarele pot fi:neprogramabile, parțial programabile, total programabile.

În cadrul etapei de montare în simulator am ales varianta de a folosi un articulator magnetic neprogramabil. Montarea în articulator se începe întotdeauna cu realizarea pe suprafața bazală a soclului modelului superior o linie medio-sagitală și încă două linii de orientare, simetrice și paralele cu aceasta, mai apoi modelele sunt hidratate în apă 3-4 minute pentru a împiedica priza instantanee a pastei de gips iar pentru a se asigura menținerea relațiilor ocluzale înregistrate de medicul stomatolog în cavitatea orală a pacientului, cele două modele sunt solidarizate împreună cu ocluzia înregistrată.

Tehnica de montare în acest tip de articulator este următoarea: am realizat o cantitate de gips de clasa a 2-a pe care am aplicat-o pe cele două brațe ale articulatorului si pe suprafața bazală a modelelor; am sporit priza materialului cu suprafața soclului si am cuprins toată suprafața de contact a bratelor cu modele; am adus cele două brațe în contact cu modelele urmărind linia mediană a modelelor unite și a articulatorului iar planul de ocluzie să fie paralel cu planul mesei, trebuie să fie regulile generale de montare. Am îndepartat gips-ul aflat în surplus pentru a creea o suprafață cât mai rotundă.

Fig. nr. – Solidarizarea modelelor Fig. nr. – Montarea în articulator

Urmează etapa de trasare a viitoarei lucrări protetice și realizarea machetei din ceară a viitoarei piese protetice. Desenul traseului scheletului viitoarei lucrări protetice se va realiza cu creionul pentru o viziune mai aprofundată asupra amplasării elementelor componente ale lucrării elastice. Traseul lucrării protetice este sub formă de plăcuță dento-mucozală având o grosmie de 2 mm. Extremitatea inferioară este mai îngroșată și ajunge în fundul de sac lingual dar nu trebuie să jeneze mobilitatea plașeului bucal sau a frenului.

Extremitatea superioară este mai subțire în schimb (0,4mm) și se termină pierdut pe dinții frontali supracingular. Se sprijină pe dinții restanți prin pinteni ocluzali pentru a elimina efectul disortodontic de vestibularizare a dinților. Față de mucoasa procesului alveolar se distanțează la fel ca și bara linguală cu 0.2 -0.3 mm.

Fig. nr. – Traseul conectorului mandibular

Am folosit ceară albastră pentru a picura pe limitele machetei din ceară a scheletului elastic și în același timp am modelat machetele croșetelor elastice ce vor fi injectate împreună cu macheta scheletului din ceară.

Pentru a modela șeile am folosit ceară preformată sub formă de bandă cu grosimea de 1,5 mm, prevăzută cu orificii, ce vor ajuta la retenționarea materialului acrilic.

Croșetele le-am realizat de tipul cervico-alveolar deschise dental care vor fi injectate din acrilat de tip biodentaplat. Am utilizat acest tip de croșete pentru că sunt indicate:

– pe dinții retentivi, lungimea buclei permițând o mai mare elasticitate;

– are deschiderea spre dinți;

– bucla poate fi în formă de “Z” sau “V”.

Fig.nr. – realizarea limitelor machetei din ceară Fig.nr.- aplicarea machetei seilor

Pentru a termina etapa de machetare a scheletului viitoarei lucrări protetice, am adăugat ceara între limitele trasate anterior de o grosime nu mai mare de 2 mm.

Fig. nr. – completarea cu ceară Fig. nr. – realizarea croșetelor

Ambalarea și realizarea tiparului viitoarei piese protetice

Ambalarea este operația de învelire a machetei într-un material numit “masă de ambalat”, în scopul obținerii tiparului. Tiparul este o piesă cavitară , cu pereții groși, ce reprezintă copia negativă a machetei.

Macheta se ambalează împreună cu modelul duplicat , care va fi parte componentă a tiparului. Masa de ambalat este reprezentată de gipsul extradur (pentru tehnica de introducere a rășinii prin injecție). Nu sunt necesare materiale refractare deoarece temperatura de polimerizare a rășinii este scăzută.

Sunt folosite conformatoare metalice(chiuvete), de diferite forme și dimensiuni, formate din două inele și două capace, prevăzute cu un dispozitiv ce orientează asamblarea lor într-o singură poziție. Chiuvetele pentru tehnicile de introducere a rășinii prin injecție sunt metalice, au un design diferit fiind prevăzute și cu 4 șuruburi care permit o închidere mai bună pentru momentul injectării pastei acrilice.

Tehnica de lucru cuprinde două etape: pregătirea pentru ambalare și ambalarea propriu-zisă.

Pregătirea pentru ambalare începe prin verificarea celor două jumătăți ale chiuvetei atât pentru a le curăța de urme de gips cât și pentru a se verifica îmbrăcarea celor două. Pașii necesari pregătirii pentru ambalare sunt identici cu cei ai tehnicii manuale de introducere a acrilatului. Macheta se va degresa cu solvenți organici (substanțe alcoolice), pentru a îndepărta urmele de acizi grași iar dimensiunile soclului se vor reduce pentru ca modelul să nu fie mai înalt de 15 mm iar macheta să fie distanțată de pereții chiuvetei în toate sensurile cu 10 mm.

Fig. nr. – pregătirea pentru ambalare

Ambalarea directă (cu val) se caracterizează prin faptul că modelul și dinții artificiali , la deschiderea chiuvetei, se găsesc în aceeași parte a chiuvetei.

Avantajul tehnicii este păstrarea înălțimii ocluziei, chiar dacă nu se strâng suficient cele două parți ale chiuvetei. Însă sunt o serie de dezavantaje ale acestei tehnici:

– metoda este greoaie din punct de vedere tehnic;

– valul de gips se realizează cu dificultate;

– îndepărtarea cerii de pe versantul vestibular al șeii se face mai greu;

– se izolează mai greu tiparul;

– se introduce pasta de acrilat mai greu;

– dacă dinții nu au fost perfect curățați de ceară se pot desprinde din val, iar repoziționarea lor corectă este dificilă;

– se poate sparge valul de gips în timpul introducerii pastei de acrilat în tipar.

Ambalarea fără val sau indirectă se caracterizează prin faptul că la deschiderea chiuvetei, modelul rămâne în prima jumătate iar dinții artificiali în a doua jumătate a chiuvetei.

Această tehnică este recomandată deoarece:

este mai simplă ca precedenta;

dinții își păstrează poziția în tipar, iar în cazul desprinderii lor accidentale se pot repoziționa ușor;

ceara se îndepărtează ușor;

izolarea tiparului și introducerea acrilatului sunt mai ușoare.

Dezavantajul este dat de riscul înălțării ocluziei în cazul asamblării incorecte a chiuvetei sau a introducerii unei cantități prea mari de pastă acrilică.

Tehnica folosită în cazul de față este cea fără val, am folosit gips de culoare albastră, extradur iar ambalarea am facut-o în chiuvete cu formă și prindere specială din metal sau mase plastice armate cu fibră de sticlă. Am aplicat pe suprafața internă a chiuvetelor un material de compoziție uleioasă pentru a favoriza desprinderea gipsului din chiuvetă la dezambalare.

Am realizat o cantitate de gips de clasa a III-a pe care am introdus-o în prima jumătate a chiuvetei, am introdus apoi modelul împreună cu macheta din ceară în gips până când am acoperit soclul modelului sau până la marginile machetei. Am îndepartat orice urmă de gips ce a ajuns poate pe machetă iar după priza materialului am izolat gips-ul cu soluții izolatoare astfel încât la desfacerea celor două jumătăți să se poată desprinde ușor.

Având în vedere că tiparul va trebui injectat, am realizat machetele canalelor de injectare a rășinii, sub forma a doi cilindri din ceară care se aplică pe porțiunile posterioare ale machetei, la nivelul conectorului principal mandibular. Grosimea celor doi cilindri ce se unesc spre orificiul chiuvetei speciale este de aproximativ 7mm.

Fig. nr. – ambalarea primei părți a chiuvetei Fig. nr. – realizarea machetei canalului

de injectare

După priza gips-ului din prima jumătate a chiuvetei, am unit-o cu cealaltă jumătate, obligatorie fiind strângerea celor 4 șuruburi. Am realizat o cantitate de gips, am așezat chiuveta pe măsuța vibratorie și am adăugat gips-ul realizat. Așteptăm priza materialului de aproximativ 40 de minute.

Fig. nr. – Ambalarea celei de-a doua părți a chiuvetei si priza materialului

Tiparul

Tiparul este o piesă cavitară delimitată de pereți groși, obținută în urma operației de ambalare a machetei, reprezentând negativul machetei.

O primă etapă în obținerea tiparului este îndepărtarea cerii machetei prin îndepărtarea chiuvetei din presă, așezarea ei pe un scufundător și introducerea într-un vas cu apă fierbinte (100° C) unde se menține 5-6 minute pentru plastifierea cerii machetei. Se scoate apoi chiuveta din apă și se desface. Ceara plastifiată se îndepărtează manual, iar resturile sunt spălate cu un jet de apă fierbinte. Se recomandă spălarea pereților tiparului cu detergenți casnici pentru îndepărtarea urmelor de grăsimi.

Fig. nr. – Spălarea cerii machetei si uscarea apei

Am trecut apoi la izolarea tiparului ce constă în depunerea unei pelicule fine pe pereții de gips ai tiparului în scopul împiedicării contactului fizic și chimic dintre rășina acrilică și gips. Am realizat izolarea cu izodent, o soluție alginică de consistența unui sirop, prin pensularea a 2 sau 3 straturi succesive pe suprafața pereților de gips, care trebuie să aibă temperatura de 40°C. După evaporarea soluției se formează o peliculă fină de alginat de calciu, insolubilă și aderentă pe pereții tiparului.

Fig. nr. – materialul izolator Fig. nr. – aplicarea materialului izolator

In ceea ce privește materialul acrilic de injectat, acesta face parte din grupul rășinilor acetalice, fiind termo-plastică. Se găsește predozat în cartușe, sub forma de granule iar granulele de biodentaplast din interiorul cartușelor vor deveni pastă fluidă după încălzirea în aparat la temperatura de 220°C.

Fig. nr. – cartuș material acrilic

Etapele premergătoare injectării materialului în tipar, constau în:

preîncălzirea cartușului până la temperatura de 220° C timp de 15 minute iar după încălzirea cartușului să se exercite o presiune constantă de 7,2 – 7,5 bar.

încălzirea chiuvetei se face de la 50 °C până la 120°C;

imbricarea celor două jumătăți ale chiuvetei și introducerea în spațiul destinat injectării din aparatul de injectare.

Fig. nr. – Aparat încălzire cartuș

Pasta de acrilat elastic se introduce în tipar prin injecție, sub presiune, după care se realizează polimerizarea la temperaturi de 220° C. Este foarte important ca în momentul injectării materialului în chiuvetă și pe toată durata polimerizării să se mențină presiunea constantă, pentru a se compensa contracția de polimerizare trebuie să fie o injectare continuă în tipar.

Fig.nr. – introducerea chiuvetei în aparatul de injectat

Polimerizarea este reacția chimică de unire a monomerului cu polimerul în urma căreia se formează lanțuri macromoleculare. Prin polimerizare, pasta acrilică trece din faza plastică în faza solidă. Polimerizarea se desfășoară în 3 etape: inițierea când catalizatorul desface monomerul în radicali liberi; dezvoltarea când radicalii liberi se unesc formând lanțuri macromoleculare; stoparea când creșterea lanțului macromolecular se oprește prin epuizarea radicalilor liberi.

În funcție de condițiile în care se desfășoară, polimerizarea poate fi:

polimerizare la rece pentru rășini autopolimerizabile;

polimerizarea la cald și presiune pentru rășini barotermopolimerizabile;

polimerizare la cald pentru rășini termopolimerizabile fie în mediu umed fie în mediu uscat .

În cazul rășinilor introduse prin injectare în tipar, polimerizarea poate avea loc după umplerea completă a tiparului, într-un dispozitiv separat cu căldură umedă sau uscată, sau se poate desfășura concomitent cu procesul de injectare. Răcirea chiuvetei are loc în aproximativ 12 ore realizându-se o presiune constantă în primele 10 minute asupra chiuvetei.

Dezambalarea

Este operația de îndepărtare a protezei finite din tipar prin spargerea pereților acestuia.

Dupa răcirea completă a chiuvetei se poate începe dezambalarea protezei prin desfacerea celor doua jumatati ale chiuvetei. Blocul de gips se va îndepărta foarte ușor din chiuvetă pentru că am realizat în prealabil ungerea pereților chiuvetei, urmând ca blocul de gips să fie spart din aproape în aproape, pentru a nu se lovi sau fisura proteza. Odată cu scoaterea protezei din gips, resturile de gips aderente încă la suprafața protezei vor fi îndepărtate cu un jet de abur sau cu detergent și cu o perie abrazivă.

Fig.nr. – dezambalarea protezelor

Prelucrarea mecanică

Această etapă are rolul de a eliminia plusurile de material prezente pe proteză, urmele de gips sau de a netezi suprafața protezei. Am folosit instrumentar rotativ alături de o piesă de mână și am urmărit trei etape: planarea, netezirea și lustruirea.

Planarea reprezintă îndepărtarea plusurilor de acrilat de pe suprafața externă a protezei.

Am folosit freze pentru prelucrat acrilatul, pietre cu granulație mare, benzi abrazive și micromotor cu putere de pana la 15000 rotatii/minut. Am îndepărtat plusurile de acrilat de la nivelul marginilor și asperitățile de pe suprafața externă a protezei.

Fig. nr. – secționarea canalului de injectare

Netezirea reprezintă îndepărtarea defectelor mici, aciforme, de pe suprafața internă a protezei, prelucrarea mai fină a marginilor, a ambrazurilor și realizarea unei prelucrări mai atente a suprafeței externe.

Am folosit freze pentru acrilat cu care am îndepărtat din aproape în aproape micile defecte de pe suprafața protezei, de la nivelul marginilor protezei, după care am netezit cu freze, pietre și benzi abrazive cu granulații fine. Am folosit benzi abrazive montate la motorul orizontal și gume abrazive montate la micromotor pentru a da netezirea finală.

Fig. nr. – prelucrarea marginilor

Lustruirea este etapa finală a prelucrării, în care se urmărește obținerea unor suprafețe externe lucioase fără a prelucra sau lustrui fața mucozală a protezei.

Am folosit pastă abrazivă de lustruit pe bază de pulbere fină de piatră ponce, perii circulare, puful de bumbac, discuri de piele naturală, micromotor și motor orizontal. La micromotorul orizontal de laborator am atașat perii circulare din păr de capră, filțuri și conuri din bumbac, pe care am aplicat si cantități mici de pastă de lustruit.

Am făcut lustruierea din aproape în aproape și cu pauze pentru a preveni modificarea acrilatului din cauza căldurii produse prin frecare. De asemeni trebuie avută în vedere modalitatea în care se face priza protezei astfel încât să prevenim smulgerea sau deteriorarea de către instrumentarul rotativ.

Pentru lustruierea zonelor de la nivelul papilelor interdentare și a ambrazurilor, am folosit polipanți de acrilat cu o formă special ascuțită care ajută la îndepărtarea facilă a imperfecțiunilor sau a plusurilor.

Luciul final se obține cu puful circular montat la motorul orizontal, fără pastă, sau cu discuri din piele , care realizează o lustruire rece până la 1500 rpm, pentru a evita încălzirea acrilatului. După lustruirea finală, am spălat cu apă si detergent suprafața protezei.

Scopurile lustruirii sunt profilactice și igienice. Profilaxia va favoriza alunecarea părților moi periprotetice și va preveni lezarea mucoasei iar din punct de vedere igienic se împiedică aderarea și stagnarea alimentelor pe suprafața protezei.

Fig. nr. – finisarea protezei Fig. nr. – inserția protezei pe câmp

Montarea dinților artificiali pe scheletul din bio dentaplast

Dinții artificiali vor reface continuitatea arcadelor dentare iar alegerea lor se face în funcție de: forma dinților frontali superiori, culoarea, dimensiuni, relieful ocluzal, rapoartele interarcadice, date ce provin din fișa pacientului.

Forma dinților poate fi în funcție de forma feței: pătrat, triunghi și oval; în cazul sexului masculin se vor alege dinti cu unghiuri ascuțite, bine exprimate, forme cuboidale iar în cazul sexului feminin se preferă dinții cu unghiuri rotunjite și linii curbe. Dacă pacientul este o persoană înaltă se aleg dinți alungiți, daca nu se vor prefera dinții pătrați.

Culoarea va ține cont de aspectele menționate mai sus (de sex și de vârstă) dar se poate ține cont și de nuanța tegumentelor, a ochilor. Dinții naturali devin mai întunecati odată cu înaintarea în vârstă din cauza florei microbiene precum și a pigmenților din alimentație.

Relieful ocluzal al dinților laterali trebuie corelat în primul rând cu cel al dinților restanți, cu stereotipul de masticație al pacientului și cu aspectul crestelor alveolare. În funcție de înclinarea pantelor cuspiediene, dinții artificiali laterali pot fi: cuspidați, necuspidați și forme speciale.

Dinții cuspidați anatomici se folosesc cu precădere în cazul protezelor parțiale fiind indicați la pacienții cu creste alveolare bine reprezentate, înalte, pentru a contrabalansa mișcările în sens orizontal ale protezei. Printre avantajele acestor tipuri de proteze, menționăm: estetica foarte bună; eficiența masticatorie foarte bună; permiterea realizării mișcărilor verticale ale mandibulei. Prezintă însă și unele dezavantaje : sunt mai dificil de echilibrat; pot produce interferențe ocluzale în mișcările de lateralitate; risc mai mare de apariție a forțelor orizontale; pot cauza resorbția crestei alveolare.

Dinții cuspidați semi-anatomici sunt indicați pentru protezele totale pentru că au pantele cuspidiene de 20°, producand mai puține deplasări laterale ale protezei decât cei anatomici. Avantajele utilizării lor provin din montarea și echilibrarea ușoară și reducerea riscului de apariție a forțelor orizontale. Dezavantajele sunt însă de natură estetică fiind mai puțin estetici decât cei anatomici și au o eficiență masticatorie mai mică decât a celor anatomici.

Dinții laterali necuspidați au pantele cuspidiene de 0°, fața ocluzală este plană si nu au elemente de relief. Sunt indicați în cazul pacienților cu creste alveolare atrofiate și coordonare musculară slabă; cu ocluzie clasa a-2-a și clasa a-3-a sau cu ocluzie inversă.

Înainte de a începe montarea dinților artificiali pe șeile din acrilat, am izolat modelul cu o substanță pe bază de uleiuri. În vederea ghidajului necesar montării dinților, am trasat linia mijlocului crestelor alveolare iar apoi am plastifiat o folie de ceară roz și am adaptat-o pe model, în limitele zonei de închidere marginală. Am detensionat și am îndepărtat-o de pe model pentru a verifica dacă grosimea bazei este uniformă. Macheta bazei am lipit-o la nivelul marginilor, cu ceară fluidă, pentru a fi stabilă în timpul montării dinților.

Realizarea arcadei artificiale – montarea Alfred Gysi

Observând dinții naturali ai pacientului, am folosit dinți artificiali anatoformi semi-anatomici și anatomici, cu pante cuspidiene între 20°-33°. Poziționarea acestor dinți pe șeile artificiale se va realiza astfel încât în mișcările de propulsie și lateralitate ale mandibulei să existe contacte dentare atât pe partea activă cât și pe partea inactivă, teorie ce poartă numele de “ocluzie echilibrat balansată”.

Reguli generale de montare:

1.Dinții artificiali se montează pe mijlocul crestei alveolare astfel încât șanțul intercuspidian mezio-distal să se suprapună peste muchia crestei, excepție făcând dinții frontali superiori care se montează ușor vestibularizați din considerente fizionomice.

2.Fiecare dinte artificial se articulează cu câte doi dinți antagoniști, formând unități masticatori, excepție făcând incisivul central inferior și ultimul molar superior care contactează doar cu un antagonist.

3.În relație centrică se realizează intercuspidare maximă între cele două arcade. În protruzie trebuie să existe cel puțin 3 puncte de contact:unul frontal și două puncte în zona laterală iar în laterotruzie contacte atât pe partea activă cât și pe partea de balans.

4.Dinții celor două arcade se întâlnesc între ei după un plan, numit plan de ocluzie, care formează trei curbe: sagitală, transversală și frontală. Curba sagitală(SPEE) rezultă din înclinarea în sens mezio-distal a axelor dinților; rolul ei este de realizare de contacte atât la nivelul dinților frontali cât și laterali în timpul inciziei alimentelor, asigurând stabilitatea dinamică în sens antero-posterior. Curba transversală rezultă din înclinarea spre oral a fețelor ocluzale ale dinților laterali și favorizează apariția punctelor de contact atât pe partea activă cât și pe cea de balans în mișcările de lateralitate ale mandibulei, asigurând astfel stabilitatea protezei în sens transversal.

Montarea dinților mandibulari

Dinții mandibulari sunt montați după cei maxilari, în următoarea ordine: molarul prim, caninul, incisivul central, incisivul lateral, premolarul prim, premolarul secund, molarul secund.

Molarul prim inferior se montează pe mijlocul crestei alveolare, în raport cu molarul prim superior, conform cheii de ocluzie a lui Angle: cuspidul mezio-vestibular al molarului prim superior se plasează între cuspizii mezio-vestibular și centro-vestibular al molarului prim inferior.

Astfel cuspidul mezio-palatinal al molarului prim superior se găsește în foseta centrală a molarului prim inferior. În această poziție se solidarizează cu ceară la nivelul feței ocluzale a molarului prim superior, apoi se ramolește ceara machetei inferioare și se presează în aceasta.

Premolarul secund inferior se montează perpendicular pe mijlocul crestei, cuspidul vestibular se găsește între crestele marginile ale premolarilor maxilari, iar fața ocluzală este ușor lingualizată.

Molarul secund inferior se montează numai dacă există spațiu suficient, perpendicular pe mijlocul crestei, angrenat între cuspidul disto-vestibular al molarului prim superior și cuspidul mezio-vestibular al molarului secund superior.

Fig. nr. – montarea dinților mandibulari

Realizarea definitivării machetei

Se realizează după ce macheta a revenit în laborator de la proba în cabinetul stomatologic și după ce medicul a realizat toate mișcările necesare pentru a obține o adaptare optimă a machetei. Macheta ajunsă în această etapă a fost modelată sumar iar acuma vor fi individualizate toate detaliile morfologice. Pentru a realiza acest lucru se vor avea în vedere o serie de obiective ce urmăresc refacerea funcțiilor sistemului stomatognat de dinaintea stării de edentație, obținându-se în final o lucrare protetică optimă din toate punctele de vedere.

Perfectarea menținerii și stabilității protezei pe câmpul protetic edentat fac referire la îndeplinirea cu succes a obiectivului biomecanic. Pentru a perfecta aceste obiective va trebui ca marginile și versanții șeilor să aibă o anumită configurație astfel încât să acționeze în modul cel mai favorabil pentru a menține și stabiliza proteza.

Marginile machetei trebuie să fie ușor îngroșate, să ocolească formațiunile mobile care au inserție la nivelul limitei câmpului protetic. În funcție de fundurile de sac vor trebuie realizate forma și volumul acestora pentru a asigura obținerea unei închideri marginale perfecte. În acest scop se picură ceară plastifiată în fundurile de sac de pe modelul funcțional până la umplerea lor.

Versanții vestibulari ai șeilor în zonele laterale se modelează diferit, în funcție de gradul de atrofie și resorbție al crestelor alveolare. În cazul resorbției reduse, versantul vestibular se modelează ușor concav, pentru a permite aplicarea fibrelor orizontale ale mușchilor buccinatori și orbiculari la acest nivel. În cazul unei resorbții accentuate se vor modela versanți vestibulari ușor convecși care să asigure suportul pentru musculatura oro-facială.

Versantul lingual al machetei se modeleaza plan-concav pentru a conserva spațiu funcțional pentru limbă.

Prin perfectarea funcției fizionomice se va interveni atât la nivelul versantului vestibular al șeii cât și la nivelul parodonțiului artificial. Refacerea versantului vestibular al șei se va realiza tinându-se cont de gradul de resorbție al crestei reziduale dar și de tonusul mușchilor orbiculari și buccinatori. Având o grosime adecvată, versantul va compensa resorbția și atrofia versantului vestibular și va asigura refacerea planitudinii buzelor și a obrajilor. Tot cu rol fizionomic este și refacerea boselor radiculare, a foselor interradiculare și a boselor canine. Bosele radiculare sunt proeminențe care imită zonele de proiecție ale rădăcinilor dinților naturali și sunt refacute prin picurare de ceară și modelarea ei prin radiere cu spatula. Fosele interradiculare sunt ușoare depresiuni între bosele radiculare si se refac prin radierea cerii cu ajutorul spatulei. Bosele canine sunt proeminențe verticale corespunzătoare rădăcinilor caninilor ce au rol în susținerea comisurilor bucale.

Parodonțiului marginal artificial se va reface prin reproducerea cât mai exactă a papilelor interdentare și festonului gingival, care au un rol deosebit în fizionomie. Modelarea papilelor interdentare trebuie realizată în corelație cu vârsta pacientului:

– la pacienții mai tineri papilele se modelează de formă piramidală, cu vârful la nivelul ariei de contact interdentar ;

– la pacienții în vârstă, datorită involuției fiziologice, papilele se atrofiază, se retrag, iar ambrazurile cervicale devin din spații virtuale, spații reale.

Perfectarea funcției fonetice urmărește ca spațiul funcțional al limbii să fie cât mai mare posibil de aceea volumul protezei trebuie să fie cât mai mic, tocmai pentru a nu modifica substanțial acest spațiu și pentru a permite refacerea funcției fonetice. Macheta bazei va avea grosimea de 2 mm maxim.

Versantul lingual al machetei protezei mandibulare se modelează plan-concav pentru conservarea spațiului funcțional pentru limbă. Prin alegerea dinților din acrilat fața palatinală se va acoperi cu ceară doar pe o porțiune de 1-2 mm ceea ce ar favoriza refacerea funcției fonetice. Modelajul elementelor de pe fața orală a machetei trebuie realizat simetric față de linia mediană, deoarece limba este un organ care se contractă simetric.

Modelarea elementelor morfologice de la nivelul zonei de articulare fonetică contribuie la refacerea funcției fonetice pentru ca limba să întâlnească și după protezare, reliefurile asemănătoare celor naturale. Astfel papila retroincisivă se modelează convexă, ovalară, cu axul longitudinal orientat antero-posterior; rugile palatine sunt reliefuri perechi, cu traiect sinuos, simetrice față de linia mediană.

Perfectarea rezistenței mecanice se va realiza prin obținerea unei grosimi uniforme a bazei machetei din ceara,de 2 mm, care de cele mai multe coincide cu grosimea foliei de ceară roz. În cazul în care această grosime nu se respectă se va scădea rezistența mecanică și va apărea riscul de fractură. Dinții artificiali din acrilat trebuie acoperiți cu ceară la colet pe o distanță de 2 mm, atât vestibular cât și oral.

Perfectarea obiectivului igienico-profilactic trebuie avut în vedere pe tot parcursul realizării machetei din ceară pentru a se obține întotdeauna suprafețe plane, netede și neretentive pentru alimente. Pentru a se obține suprafețe neretentive se dorește ca macheta să fie finisată riguros, întreaga suprafață externă netezindu-se până la luciu. Astfel în final proteza finită va necesita o prelucrare mecanică minimă și vor rezulta suprafețe externe bine polimerizate care iși vor păstra luciul timp îndelungat.

Fig. nr. – definitivarea machetelor

După terminarea etapelor de definitivare a machetei din ceară, am amprentat celor două șei mandibulare cu un material de amprentare și am așteptat câteva minute pentru ca materialul să se întărească. Scopul acestei amprentări este de a înregistra poziția în care au fost montați dinții artificiali din acrilat pe șeaua acrilică precum și forma si aspectele morfologice ale arcadelor dentare artificiale realizate în cadrul definitivării machetei din ceară.

Fig. nr. – amprentarea machetelor

Am îndepărtat materialul de amprentare de pe suprafața modelelor, urmând ca mai apoi toată ceară să fie îndepărtată atât de pe dinții din acrilat cât și de pe câmpul protetic. Se va utiliza pentru spălarea cât mai eficientă apă fiebinte la 100° C, și se va curața de ceară inclusiv scheletul lucrarii din biodentaplast pentru a nu se împiedica priza acrilatului ce va fi introdus în interiorul amprentelor cu celelalte suprafețe acrilice.

Fig. nr. – îndepărtarea dinților din amprentă Fig. nr.– curățarea dinților de ceară

Modelele imediat ce au fost curățate cu apă fierbinte, pentru a nu se pierde din caldura absorbită, se vor izola cu un strat subțire de isodent pentru a împiedica priza acrilatului cu gips-ul. Stratul de isodent trebuie să fie aplicat într-o singură direcție și dintr-o singură pensulare, uniform, pentru a evita obținerea unui strat prea gros de material izolator ce ar compromite fidelitatea protezei scheletate pe câmpul protetic.

Fig. nr. – remontarea dinților acrilici în amprentă

Între timp dinții acrilici au fost repoziționați în amprentă, exact în poziția inițială, scheletul din biodentaplast este așezat pe model odată cu solidificarea materialului izolator iar amprenta este introdusă pe model.

Fig. nr. – izolarea modelului din gips

Am realizat materialul termobaropolimerizabil într-un godeu prin amestecul unei părți lichide ( metacrilatul de metil) și pulbere (polimetacrilatul de metil), care dozate după metoda empirică, însemnând 7 -10 ml monomer amestecate cu pulberea până la saturație, vor forma materialului acrilic de consistență lichidă.

Materialul acrilic format suferă 4 stadii de transformare însă având în vedere că el trebuie introdus prin prelingere în interiorul amprentei, în primul stadiu de transformare este indicată introducerea lui până la umplerea completă a amprentei. În acest fel zonele cele mai groase ale protezei vor fi umplute complet.

Fig. nr. – Realizarea materialului acrilic

Fig nr. – Introducerea acrilatului în amprentă

Urmează introducerea modelului cu tot cum amprentă în oala termobaropolimerizabilă, pentru a se realiza procesul de termobaropolimerizare, astfel se vor elimina și eventualele bule de aer aparute în procesul de introducere a acrilatului în amprentă.

Procesul de termobaropolimerizare se desfășoară pe o durată de 15 minute la o presiune de 2 atmofere și la o temperatură de 60 ° C. Se preferă procesul de termobaropolimerizare deoarece se asigură un randament ridicat de transformare a monomerului în polimer, reducând semnificativ procentul de monomer rezidual. Totodată se evită și apariția incluziunilor de aer în material ceea ce ar duce totodată la producerea puncte de inițiere a fracturii protezei.

Fig. nr. – introducerea în oală Fig. nr. – termobaropolimerizarea

Odată cu terminarea procesului de termobaropolimerizare, am îndepărtat materialul de amprenta de pe model și am extras, cu atenție, lucrarea protetică pentru a o prelucra și a o lustrui.

Am folosit freze de diferite forme, cu discuri pentru spațiile interdentare, montate la un micromotor cu turații de până la 20000 rotații/min.

Am îndepărtat marginile rugoase având în vedere limita inferioară până la care trebuie să ajungă în fundul de sac al câmpului protetic. Trecând mai sus am îndepărtat eventualele zone cu exces de material, urmând ca spre finalul prelucrării să realizez și planarea suprafețelor, respectiv individualizarea boselor și a foselor. Marginile machetei trebuie să ocolească formațiunile mobile care au inserție la nivelul limitei câmpului protetic pentru a evita aruncarea protezei de pe câmpul protetic sau producerea leziunilor de decubit. Versantul lingual al machetei protezei mandibulare se realizează ușor plan-concav pentru a conserva spațiu funcțional pentru limbă.

Fig. nr. – prelucrarea protezelor Fig. nr. – lustruirea prozei elastice

Fig. nr. – lustruirea prozei elastice

Lustruirea se realizează în final și joacă un rol foarte important în obținerea unor suprafețe externe lucioase. Se folosește pastă abrazivă de lustruit pe bază de pulbere fină de piatră ponce, perii circulare, puful de bumbac, discuri de piele naturală, micromotor și motor orizontal. Prin îndeplinirea cu succes a acestei operațiuni se îndeplinește obiectivul igienico-profilactic, ce permite alunecarea părților moi periprotetice și previnirea lezarii mucoasei iar din punct de vedere igienic, se împiedică aderarea și stagnarea alimentelor pe suprafața protezei.

Fig. nr. – lustruirea protezelor

3.Rezultate

În final am obținut o lucrare protetică mobilă scheletată din Biodentaplast care atât prin folosirea materialelor de ultimă generație, care îndeplinesc toate condițiile biologice și biomecanice cât și prin respectarea tuturor etapelor clinice și de laborator de realizare, va reface integritatea arcadelor dentare, funcționalitatea aparatului stomatognat și la fel de importantă este și refacerea confortului psihic al pacientului edentat, care se poate reintegra social și emoțional în societate.

Fig. nr. – Lucrarea protetică finală

3.4 Concluzii

Lucrarea protetică elastică din BioDentaplast este rezultatul anilor de cercetare în domeniul rășinilor acrilice și mai ales o dovadă a evoluției domeniului stomatologic odată cu celelalte domenii ale societății.

Aplicarea protezelor mobilizabile elastice pe câmpul protetic edentat garantează îndeplinirea cu succes a reabilitării sistemului stomatognat, prin refacerea cu brio a tuturor funcțiilor sistemului. Funcția masticatorie este refacută prin reconstituirea cu succes a unităților masticatorii. Fonetic prin închiderea rezonatorului bucal se reface continuitatea arcadelor dentare iar în timp prin stabilitatea materialelor componente se va și menține această situație.

Proteza elastică mobilizabilă având calitatea de a fi mobilă și de a putea fi îndepărtată de pe câmpul protetic, asigură atât igiena câmpului protetic cât și igiena suprafeței protezei elastice prin curățare zilnică pentru a se elimina posibilitatea de impregnare sau contaminare cu diferite reziduuri existente în cavitatea bucală.

Adeziunea și succiunea protezei elastice se realizează foarte bine datorită materialului elastic din care este realizată, se va potrivi perfect pe câmpul protetic, indiferent de schimbările prin care trece acesta iar sprijinul rigid dento-parodontal și mucozal este amortizat de elasticitatea bazei elastice .

Din punct de vedere al rășinilor acrilice elastice utilizate, de tipul BioDentaplast, prin studiile îndelungate s-a demonstrat biocompatibilitatea crescută a materialului deoarece reușeste să nu elimine în mediul bucal monomer. Materialul de bază al protezei este aproape translucid, fiind astfel aproape invizibil.

Datorită elasticității crescute, proteza elastică nu produce leziuni de decubit și foarte importantă este capacitatea de conservare a osului alveolar pe tot timpul purtării protezei, prin mularea continuă a bazei acesteia pe câmpul protetic în continuă schimbare.

Protezele elastice nu prezintă croșete din materiale metalice astfel funcția fizionomică va fi pe deplin satisfăcută fapt ce va ajuta la integrarea cu succes a pacientului în societate iar croșetele care se aplică pe dinții vecini edentației vor spori stabilitatea protezei pe câmpul protetic.

Materialul acrilic flexibil din care se realizează baza protezei suportă rebazări și căptușiri.

4. Bibliografie

Andrei O.C.- Restaurări protetice cu caracter fizionomic în edentațiile parțiale întinse, Editura Cartea Universitară, București, 2005

Beldiman Maria-Antonela, Monica Silvia Tatarciuc, Dan-Nicolae Bosânceanu, Georgiana Macovei, Ionuț Luchian, Ioana Mârțu – Quality Of Life And Psychological And Social Aspects For Eldery Patients – The Oral Health Impact Profile Questionnaire, Romanian Journal of Oral Rehabilitation,Vol. 9, No. 1, January – March 2017

Bratu D., Ciosecu D., Romînu M. – Materiale Dentare, Ed. Helicon, Timișoara, 1998, Vol.I

Bratu D., Ieremia L., Uram- Țuculescu S. – Bayele clinice și tehnice ale protezării edentației totale, editura Medicală, Timișoara 2005;

Brien N-Conception et trace des protheses partielle amovible,Paris,1996.

Burlui Vasile și colab. – Protetică Dentară, Lito.I.M.F.Iași , 1989;

Borel J.C., Schittly J., Exbrayat J. – Manuel de prothese partielle amovible, Paris, Masson, 1994;

Borțun Cristina, Bratu D. – Protezarea edentației totale, ed. Marineasa, Timișoara, 1998;

Burlui Vasile și colab. – Protetică Dentară, Lito.I.M.F.Iași , 1989

Burlui Vasile, Forna C. Norina – Clinica și terapia edentației parțiale întinse, editura Apollonia, Iași ,2004

Burlui Vasile, Forna C. Norina, Ifteni Gabriela – Clinica și terapia edentației parțiale intercalate reduse, Editura Apollonia Iași, România

Burlui Vasile, Cătălina Morărașu – Gnatologie, Editura Apollonia Iași, 2000

Coca Ion – Proteza dentară totală, editura Cermaprint, București 2004

Costin G. – Tehnologia aparatelor gnatoprotetice amovibile – principii și parametric, Ed.Apollonia , Iași, 2002

Dan Nicolae Bosînceanu, Dana Gabriela Bosînceanu, Maria Bolat, Raluca Baciu, Norina Forna – Flexible Acrylate Versus Classic-Viable Therapeutical Solution, Romanian Journal of Oral Rehabilitation, Vol. 8, No. 1, January – March 2016

Donciu Vasile – Instrumente și aparate folosite în lab. de tehnică dentară, editura didactică și pedagogică, București ,1994

Dorin Bratu – Curs de materiale dentare, vol. 3 umf iasi ,1994

Delean Ada, Datcu Alice, Borzea D. – Estetica în stomatologie, Ana Stomatologies, 1995

De Rossi A, Albuquerque RF, Jr., Bezzon O L. Esthetic options for the fabrication of removable partial dentures: a clinical report. J. Prosthet Dent 2001,

Ene L.- Protetică dentară. Tratamentul edentației parțiale cu ajutorul protezelor mobilizabile, Editura Didactică și Pedagogică, București ,1981

Forna Norina C. – Evaluarea stării de sănătate afectate prin edentație – Editura Demiurg,Iași, 2007

Forna Norina Consuela – Protetică dentară vol. 1 , editura Enciclopedică, 2011

Forna Norina Consuela – Protetică dentară vol. 2 , editura Enciclopedică, 2011

Fernandes CP, Glantz PO. – The significance of major connectors and denture base mucosal contactson the functional strain patterns of maxillary removable partial dentures. Eur J Prosthodont Restor.Dent,1998

Forna Norina – Clinical guidleines and principles in the therapy of partial extended edentations, Ed. Apollonia, Iași, 2001

James S Brudvik-Advanced removable partial dentures.Quintessence Publishing Co,Ltd,Chicago,1999

Ionescu A. – Tratamentul edentatiei partiale cu proteze mobile. Clinica și tehnica de laborator, Editura Național, București, 1999

Levin B, Gamer S, Francis ED. – Patient preference for a mandibular complete denture with a broad or minimal base: a preliminary report. J. Prosthet Dent, 1970

Matekovits Gheorghe – Reabilitarea orală pentru tehnicieni dentari,Timișoara, 2000

Neumann C.P.P. – Tehnologia protezelor dentare parțiale adjuncte, Ed. Junimea, Iași, 2000

Panaite Ștefan, Marțu Silvia, Tatarciuc Monica Silvia – Elemente de morfologie clinică a sistemului stomatognat, Editura Apollonia, Iași, 2000

Pascu L., Szalina L.- Tehnologia executării protezelor termoplastice, Editura Todesco -Cluj-Napoca ,2007

R. Leață, E. Hutu, G. Leață – Aspecte privind protezarea edentației parțiale cu proteze mobilizabile cu bază elastică, Revista Română de STOMATOLOGIE Volumul LV Nr. 1 , 2009

Răzvan Leață, Emilian Hutu, Gabriela Leață – Proteza Elastică – Tipuri De Materiale Și Aparate Utilizate, Revista Română de stomatologie vol LVI, nr. 3 an 2010

Smith M. Measurement of personality traits and their relation to patient satisfaction with complete dentures. J Prosthet Dent 1976;35:492-503.

Stelea O., Panaite ST., Metalurgie stomatologică și biomateriale, Ed. Apollonia, Iași, 2000

Tatarciuc Monica Silvia – Tehnologia protezelor dentare fixe plurale, Casa de editură Venus, 2004

Vanzeveren C.,Hoore W.D. Treatment with removable partial dentures: a longitudinal study,Journal of oral rehabilitation 2003, vol30:447-458

Vițălariu Anca Mihaela- Testarea parametrilor biomecanici ai incrustațiilor corono-radiculare în raport cu solicitarea suportului dento-parodontal, Rev. Medicina Stomatologica, 3,5,1999

Vițălariu Anca Mihaela – Tehnologia Protezelor mobilizabile –Proteză totală, editura Pim Iași, 2009

Wagner AG, Traweek FC – Comparison of major connectors for removable partial dentures.J Prosthet Dent, 1982.

Copyright Notice

© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.

Acest articol: PROF. DR. ANCA MIHAELA VIȚĂLARIU ABSOLVENT Iași 2016 COORDONATOR ȘTIINȚIFIC PROF. DR. ANCA MIHAELA VIȚĂLARIU ABSOLVENT Iași 2016 CUPRINS [307626] (ID: 307626)

Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.

PROF. DR. ANCA MIHAELA VIȚĂLARIU ABSOLVENT Iași 2016 COORDONATOR ȘTIINȚIFIC PROF. DR. ANCA MIHAELA VIȚĂLARIU ABSOLVENT Iași 2016 CUPRINS [307626]

Copyright Notice

.1 Mj Vita De Vie [628362]

Analele Universității Ovidius din Constanț a Seria Știin țe Politice [604715]

Proiectrc Tema12 Echipa32 [626492]

Specializarea T.C.M. [627138]

Cuvinte cheie: mișcare, intrebare Lucrarea de față își propune un demers științific, încadrat în sfera studiului sociologic. Spectacolul Gossip… [607270]

Enterovirusurile sunt o serie de virusuri mici formate din ARN si proteine. Sunt ubicuitare si nimeni nu este crutat de cel putin o infectie, in… [303250]

Copyright Notice

Similar Posts