Produsul Turistic Rural Romanesc Analizat Prin Prisma Motivatiilor In Alegerea Unei Destinatii

LUCRARE DE LICENȚĂ

PRODUSUL TURISTIC RURAL ROMÂNESC ANALIZAT PRIN PRISMĂ MOTIVAȚIILOR ÎN ALEGEREA UNEI DESTINATINAȚII

CUPRINS

INTRODUCERE

CAPITOLUL 1: ASPECTE GENERALE PRIVIND ACTIVITĂȚILE TURISTICE RURALE

1.1.Notiunea de turism rural

1.2. Activități turistice rurale în România

1.3. Organizarea turismului rural la nivelul unei gospodării

1.4. Beneficiile practicării turismului rural

CAPITOLUL 2: PERSPECTIVELE DEZVOLTĂRII ȘI PROMOVAREA TURISMULUI RURAL ROMÂNESC

2.1. Dezvoltarea durabilă a spațiului rural

2.2. Impactul social al activității turistice rurale

2.3. Analiza și evaluarea potențialului turistic rural românesc

2.3.1. Tipologia satelor turistice la nivel național

2.3.2. Tendința dezvoltării industriei turismului rural

2.4. Produsul turistic rural românesc analizat prin prisma motivațiilor în alegerea unei destinații 2.5. Managementul activității de turism rural

CAPITOLUL 3 : STUDIU DE CAZ _MOTIVAȚII ÎN ALEGEREA CA DESTINAȚIE TURISTICĂ COMUNA POLOVRAGI

3.1. Scurtă prezentare a comunei Polovragi

3.2. Motivații în alegerea ca destinație turistică comuna Polovragi

3.3. Patrimoniu natural.Posibilități de petrecere a timpului liber

3.4. Cadrul cultural al comunei,obiceiuri si traditii

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

INTRODUCERE

Fiecare dintre noi avem o pasiune. Pasiunea pentru turism este o virtute și cei care o dețin merită să fie admirați. Într-o societate naționalizată, ce se carcaterizeaza printr-o concentrare a populației în centrele urbane, cu un sistem de viața tot mai alert, este nevoie de crearea de posibilități de amenajare de spații verzi care să alunge monotonia de la oraș. Petrecerea timpului liber în afara orașelor a fost ulterior susținută și de apartitia conceptului de turism rural.

În această lucrare sunt puse în evidență asemănările și contrastele asociate cu afacerile agroturistice, modul în care întreprinzătorii din mediul rural operează, precum și modul în care instituțiile și organizațiile regionale susțin aceste acțiuni.

Într-o următoare etapă a lucrării de față am pus în evident relația dintre turismul rural și dezvoltarea durabilă a spațiului rural, precum și impactul social și economic asupra activității turistice.

În urmă analizei efectuate la nivel regional în ceea ce privește modul de organizare și de manifestare a conceptului de turism rural am concluzionat că spațial rural înzestrat cu resursele naturale este susținut prin curajul și forța de muncă a locuitorilor din zonă.

Potențialul turistic din zonă oferă posibilități de agrement pentru vizitatori prin: practicarea unor sporturi extreme de vară și de iarnă, vizitarea spațiilor prin drumeții montane, relaxarea și petrecerea unor momente de neuitat în unitățile turistice rurale.

În demersurile efectuate de-a lungul lucrării am luat în considerare faptul că dacă nu privim turismul rural ca un mijloc de susținere a dezvoltării societății rarale și ca un factor ce asigură păstrarea intactă a structurilor de primire din viața rurală, orice încercare de dezvoltare pe termen lung a acestei forme de turism vă fi sortită eșecului.

CAPITOLUL I

ASPECTE GENERALE PRIVIND ACTIVITĂȚILE TURISTICE RURALE

NOȚIUNEA DE TURISM RURAL

“Turismul rural este activitatea de primire și ospitalitate realizată de întreprinzătorii agricoli , ascociati sau individuali, utilizând propria întreprindere (gospodărie, exploatație) sau una închiriată, astfel încât activitatea desfășurată să fie în raport de complementaritatea cu activitățile aferente cultivării terenului, silviculturii și creșterii animalelor, acestea trebuind să constituie activitățile principale.

Turismul rural este un fenomen nou dar si vechi în același timp;este un concept mai restrâns ce utilizează pentru cazare și servirea mesei numai pensiunile turistice și fermele agroturistice, beneficiindu-se de un mediu nepoluat și pitoresc, de atracțiile turistice naturale și valorile cultural-istorice, de tradițiile și obiceiurile prezentate în mediul rural.

Turismul rural este un fenomen nou dar si vechi în același timp;este un concept mai restrâns ce utilizează pentru cazare și servirea mesei numai pensiunile turistice și fermele agroturistice, beneficiindu-se de un mediu nepoluat și pitoresc, de atracțiile turistice naturale și valorile cultural-istorice, de tradițiile și obiceiurile prezentate în mediul rural.

Uneori se face distincție între turismul rural și turism de ferma, care se referă la folosirea fostelor gospodării țărănești ca structuri de primire ce pot fi închiriate turiștilor sau amenajate și sub formă de cluburi de sănătate.Turismul rural este organizat de fermieri,si este considerat ca activitate secundară,agricultura rămânând principala ocupație și sursă de venit.

Activități ca alimentația,cazarea si agrementul constituie un tot unitar si se regăsesc în componentele produsului turistic.Spre deosebire de turism,care are forme de manifestare mai diverse ,turismul rural este activitatea prin care se valorifică excedentul de cazare existent în gospodăria țăranească,în prealabil pregatit și amenajat pentru primirea oaspeților.

Adaptarea la mediul din diferite zone ale țării este o caracteristică importantă a turismului rural.Muntele a devenit astazi unadin principalele destinații de vacanță,dar el reprezintă chiar mai mult decat atât: “muntele este un simbol al spiritualității multor popoare”.De aici și conceptul de turism rural,care ne-a devenit deja familiar.

Muntele a fost dintotdeauna o adevărată dovadă a măreției naturii. De aceea, oamenii au încercat să cucerească muntele sub diverse forme-intre care amintim practicarea schiului.

Turismul rural necesită zone rurale modificate de om în care sectorul primar (agricultura, creșterea animalelor, activități forestiere etc.) este foarte evident. Activitățile desfășurate în incinta spațiilor cu specific agroturistic sunt susținute în totalitate de Asociația Națională de Turism Rural, Ecologic și Cultural, pe scurt, A.N.T.R.E.C.

A.N.T.R.E.C. este o asociație care identifică, dezvoltă și promovează ospitalitatea și turismul rural romanesc.

Asociația este recunoascuta pe plan național și internațional ca un lider în dezvoltarea turismului rural românesc, în încurajarea conservării ecologice și păstrării culturii tradiționale românești. Este organizație neguvernamentală, apolitică , membră a Federației Europene de Turism rural-EUROGITES.

Scopul A.N.T.R.E.C. este de: a identifica și a promova potențialul turistic rural; a organiza cursuri de pregătire profesională pentru gazde, agenții de turism rural, prin seminarii, cursuri de scurtă și lungă durată, schimburi de experiență între A.N.T.R.E.C. și organizații similar din țară și străinătate; a transmite informații legate de turismul rural întregii rețele A.N.T.R.E.C. și instituțiilor implicate în mod direct sau indirect în promovarea și dezvoltarea turismului rural; a organiza campanii de publicitate pentru unitățile clasificate și omologate, incluse în rețea, prin mass-media. Cum tot mai mulți turiști doresc să petreacă o vacanță într-un colț al naturii nepoluat și pitoresc, A.N.T.R.E.C. pune la dispoziția acestora acele pensiuni care oferă servicii de calitate la un prêt avantajos. Turismul rural și implicit ruralul sunt considerate ca o strategie a viitorului în ceea ce privește dezvoltarea economică a localităților din zonele montane.

ACTIVITĂȚI TURISTICE RURALE ÎN ROMÂNIA

Activitatea turistică rurală este corect sugerată prin sloganul “turism printre țărani”, folosit în Germania. Acolo, gospodăria țărănească trebuie să aibă produse agroalimentare proprii.Turiștii trebuie să poată participa la viața de zi cu zi din gospodăria respectivă.Gospodaria clasică deține un teren de circa 30 de ha,cu animale relativ numeroase.

Produsul turistic rural are în conținut serviciile turistice prestate în spațiul rural.prin urmare .printre unitațiile specifice sunt cuprinse ste de vacanță,popasuri turistice,moteluri,hoteluri turistice,campinguri,ferme agroturistice,pensiuni turistice.

Te îndrepți către o zonă suficient de retrasă. Te oprești la o ferma-casa de oaspeți. Ești întâmpinat cu prietenie și ospitalitate – o căldură care îți dă sentimentul că te afli acasă. Familia gazdă îți povestește despre ea și despre zonă și îți oferă o broșură intitulată “Viața la țară în …”. După o ceașcă de ceai sau cafea cu prăjitură, prefer să faci o plimbare de explorare de două ore, ghidându-te după broșură.

După o oră de plimbare, trecând prin pădure, ajungi în cenrtul satului. Intri într-o crâșmă și ceri o bere, apoi stai de vorbă cu barmanul. Interesați de ce spui, la discuție participă și alți săteni, care îți pun întrebări. La rândul tău, obții mai multe informații despre zona și oameni și simți că deja ai prieteni. Te întorci la fermă trecând pe la ruinele castelului. A fost o experiență deosebită – atât de mult spațiu nemecanizat, neaglomerat curat și înmiresmat. Oamenii pe care i-ai întâlnit – gospodarii, negustorii, lucrătorii de la drumuri, barmanul, poștașul – toți s-au dovedit foarte prietenoși și și-au făcut timp ca să stați de vorbă .

Te simți bine și hotărăști să-ți prelungești șederea și să explorezi și alte atracții trecute în broșură: pescuit, golf, călărie, baluri cu cântece tradiționale…”

Direcția Generală de Autorizare din Ministerul Transporturilor,Construcților și Turismului-Autoritatea Națională pentru Turism este organismul care clasifică spațiile de cazare aferente unei gospodării in pensiune turistică.De asemenea, nu întotdeauna clasificarea se face pentru toate spațiile de cazare introduce în circuitul turistic, în felul acesta păstrându-se aparența de pensiune – cu maxim 10 camere.

Amenajarea pensiunii trebuie să țină cont de specificul local.

Masa servită turiștilor în cadrul unei pensiuni turistice presupune obligatoriu,utilizarea de produse alimentare proprii.

Un aspect negativ în activitatea pensiunilor turistice chiar și în zonele consacrate,eventual mai puțin izolate,precum satele este accesul respectiv starea precara a drumurilor.

În aceste condiții, experiențele trăite de unii turiști (ouă cu ștampila sau margarină și parizer la micul dejun), suprapuse pește așteptările lor față de mediul rural, sunt de natură să-i facă mai rezervați.

O altă problemă care își așteaptă rezolvarea este ocuparea timpului liber al vizitatorilor, altfel spus agrementul/animația. Dacă localitățile din zona turistică montană pot fi considerate ca exponențial pentru dezvoltarea turismului rural, pensiunile din alte zone păstrează mai mult din specificul originar.

Cazarea într-o pensiune turistică în România, care oferă conditii de confort modern, deși aflata într-o zonă rurală, nu reprezintă neapărat turism rural. Majoritatea activităților de turism rural dezvoltate în ultimul deceniu în mai multe dintre satele românești nu se mai circumscriu turism ruralului. Există numeroase zone din România în care se practică turism ruralul, fie în zone rurale, fie în zone de munte. Cu certitudine, turistul citadin își dorește să găsească un mediu natural pur, precum și punerea în valoare a specificului local.

În felul acesta, produsul turistic rural a ajuns o dilemă, între turism rural și turism cvasiurban. Managerii pensiunilor agroturistice trebuie să respecte în totalitate norrmele impuse de marile instituții de turism și să realizeze o continuă analiză asupra zonei în care este localizată pensiunea. Totodată, datoria managerului este de a mulțumi clientul, dar și de a obține profit din afacerea întreprinsă.

Din varii considerente, după ce în 1977, din lista tipurilor de unități cu activitate hotelieră statuate să funcționeze în România, au fost excluse fermele agroturistice, în 2002, s-a renunțat și la pensiunea agroturistică. Practic, tipul caracteriRomânia, care oferă conditii de confort modern, deși aflata într-o zonă rurală, nu reprezintă neapărat turism rural. Majoritatea activităților de turism rural dezvoltate în ultimul deceniu în mai multe dintre satele românești nu se mai circumscriu turism ruralului. Există numeroase zone din România în care se practică turism ruralul, fie în zone rurale, fie în zone de munte. Cu certitudine, turistul citadin își dorește să găsească un mediu natural pur, precum și punerea în valoare a specificului local.

În felul acesta, produsul turistic rural a ajuns o dilemă, între turism rural și turism cvasiurban. Managerii pensiunilor agroturistice trebuie să respecte în totalitate norrmele impuse de marile instituții de turism și să realizeze o continuă analiză asupra zonei în care este localizată pensiunea. Totodată, datoria managerului este de a mulțumi clientul, dar și de a obține profit din afacerea întreprinsă.

Din varii considerente, după ce în 1977, din lista tipurilor de unități cu activitate hotelieră statuate să funcționeze în România, au fost excluse fermele agroturistice, în 2002, s-a renunțat și la pensiunea agroturistică. Practic, tipul caracteristic de unitate rămasă este pensiunea turistică rurală.

1.3. ORGANIZAREA TURISMULUI RURAL LA NIVELUL UNEI GOSPODĂRII

Organizarea activității de turism rural are ca obiectiv principal folosirea rațională a celor 3 resurse importante și anume:pămantul,capitalul și forța de muncă.Aceste resurse se găsesc în fiecare unitate agroturistică indiferent de dimensiune;iar nivelul lor de intensitate este in funcție de capacitatea acestora.

Astfel, orice unitate de turism rural care folosește mai mult capacitatea naturală a pământului și forța de muncă va fi sortită să desfășoare o activitate de producție extensivă, în timp ce unitatea care valorifică potențialul pământului și a forței de muncă prin învestirea de capital va avea un pronunțat caracter intensiv, mai ales dacă volumul de capital va fi mai mare pe unitatea de producție.

În general, o gospodărie de turism rural trebuie să aibă o suprafață între 200-600mp, incluzându-se camerele de dormit, bucătăria, baia, coridorul, toate încăperile având sursă de încălzire. Anexele gospodăriei fac trecerea între casa de locuit și grajd, fiind formate dintr-un atelier (de tâmplărie, de olărit). Tot aici se păstrează și uneltele necesare muncii în câmp, cât și inventarul gospodăresc.

Grajdul ar trebui să cuprindă compartimentul pentru animale mari (vaci, cai) și animale mici (porci, ovine, păsări), fiind iluminat electric, iar evacuarea gunoiului se face manual. Curtea trebuie să fie bine împrejmuită cu un gard de lemn, iar în prelungirea ei să existe o grădină în care gospodarul să cultive legume necesare familiei și turiștilor. În grădină se pot afla și diverși pomi fructiferi, iar la adăpostul lor câțiva stupid de albine. Familia gospodăriei agroturistice, de obicei este formată din patru persoane: (soț, soție, fiu,fiică) și poate avea în posesie și teren arabil sau pădure, obținându-se astfel un nivel de trăi mediu. Structura de producție este carcateristica gospodăriilor țărănești, care își pot asigura în cea mai mare parte autoconsumul.

Dotarea gospodariiilor agroturistice sub aspectul edilitar și din punctual de vedere al confortului și ambientului (mobilier, instalații sanitare, mijloace audio vizuale, obiecte pentru practicarea anumitor sporturi de iarnă etc.) constituie o condiție necesară funcționării unei activități turistice acceptabile pentru a fi admisă să practice turismul rural.

În general,serviciile oferite de gospodăriile agroturistice constau în cazare și mic dejun.De asemenea se pune la dispozitia familiilor cazate alimente necesare pentru prepararea meselor zilnice(ouă,lapte,carne,fructe și legume proaspete).Întotdeauna gospodăriile agroturistice vor efectua investiții pentru cresterea confortului turistic.

De aceea, gospodarul trebuie să calculeze cheltuielile efectuate pentu realizarea acestor produse și ulterior să stabilească ce venituri reies din această operațiune.

Într-o gospodărie agroturistica din produsele obținute propietarul trebuie să ofere turiștilor unele produse din gospodăria proprie, cum sunt: pâine de casă, legume proaspete, fructe și mai ales produse lactate proaspete, ouă, carne de pasăre,să primească turoștii și să se ocupe de programul acestora pe tot parcursul sejurului.În general, serviciile oferite de gospodăriile agroturistice comstau în cazare și mic dejun.

Consumurile materiale și umane se înscriu în fișa tehnologică, în oridine cronologică, specificându-se cantitatea necesară la unitate de suprafață și prețul, respectiv tariful pentru lucrările efectuate de terți.

Dacă serviciile oferite vor fi de calitate, iar gazdele vor ști cum să se comporte cu turiștii veniți în vacanță, aceștia vor reveni cu plăcere, gospodăria fiind tot mai căutată.

BENEFICII DIN PRACTICAREA TURISMULUI RURAL

“Turism rural sau turismul rural urmărește tentațiile turistice, istorice și culturale ale zonelor deosebite din țară.Te poți bucura de peisaje fermecătoare, de oameni și obiceiuri care-și urmează rolul lor știut de veacuri. Te vei simți extraordinar în casele tradiționale reamenajate, cu o arhitectură tipică fiecărei zone”.

Profitul din afacerile turismului rural oricăt de modest ar fi pentru localitățile din acele zone pot fi chiar suficiente pentru a-și menține gospodăria sau chiar pentru a supraviețui la țară.

Cu căt o pensiune este mai bine amenajată și oferă turiștilor produse de calitate bună,cu atât mai mult va aduce numeroase avantaje proprietarului sau ,în general familiei sale.

O pensiune bine amenajată și care oferă turiștilor produse de cea mai bună calitate va aduce managerului sau, în general, familiei care o deține numeroase avantaje. Oricât sunt de modeste profiturile din afacerile turismului rural, acei care locuiesc în acele zone pot să-și dea seama că acestea pot fi chiar suficiente pentru a-și menține gospodăria sau chiar pentru a supraviețui la țară.

Venitul rezultat din turismul rural poate fi chiar suficient pentru a ține în stare de funcționare magazinele locale, pentru a preveni ca oamenii să migreze la orașe în căutare de lucru sau pentru a menține gospodăriile într-o stare bună.

Dincolo de frumusețile și atracțiile oricărei zone rurale, date de caracteristicile naturale și antropologice ale teritoriului, bază acestui sistem de dezvoltare este dată de resursele umane implicate în proces.

Astfel, dacă se vrea maximizarea avantajelor e nevoie de eforturi suplimentare în ceea ce privește realizarea parteneriatelor ce se pot stabili între operatorii de turism și comunitatea rurală. Manifestarea turism ruralului a pornit de la necesitatea găsirii de soluții pentru gospodăriile rurale, în sensul creșterii veniturilor prin valorificarea potențialului economic al acestora. Păstrarea unei lumi rurale, cu tot ceea ce are semnificativ sub aspect economic, social, cultural presupune inițierea și dezvoltarea turism ruralului. De asemenea, această formă de turism participă și la păstrarea viabilității și stabilității localităților rurale, în condițiile în care fenomenul depoluării se manifestă în mod evident prin plecarea ținerilor spre zonele urbane și prin abandonarea vechilor gospodării și terenuri.

Un element important al turism ruralului este valorificarea mai bună a resurselor locale, valorificare, care poate îmbrăca următoarele forme: vânzarea produselor la un preț cât mai bun pe bază folosirii unor canale de distribuție mai scurte, prin comercializarea direct spre turiști a produselor obținute în gospodării; inițierea turiștilor în diferite practici rurale (meșteșuguri, creșterea legumelor și a fructelor etc.); participarea directă la producția de bunuri.

Practicarea turism ruralului la sat presupune, totodată și îmbunătățirea calității vieții și deschiderea de noi orizonturi prin schimbul de informații dintre turiști și gazdă privind ocupațiile, modul de viața, tradițiile. Astfel, lumea rurală iese din izolare și își păstrează dimensiunea culturală prin turism. Un alt avantaj major este acela ca practicarea unor servicii turistice presupune dotări de infrastructură (telecomunicații, alimentarea cu apă, canalizare, energie electrică și termică), dotări care pot fi utilizate și în alte activități economice. În prezent tot mai mulți sunt cei care privesc turismul rural ca un element important al strategiei de dezvoltare locală/regională plecând tocmai de la avantajele economice pe care le generează: crearea de venit național, aport valutar la balanța de plăti, dezoltarea pieței muncii, utilizarea pe plan local a disponibilităților forței de muncă, dezvoltarea anumitor zone rurale etc.

Practicarea turism ruralului aduce beneficii și celorlalte gospodării din zonă, dar mai ales duce la creșterea interesului turiștilor de a cunoaște și de a petrece câteva zile în localitate.

Totodată, amplasamentul pensiunilor agroturistice creează noi locuri de muncă în zona, care va duce ulterior la creșterea economiei zonei respective.

Dincolo de efectele pozitive pe care le generează, este necesar să amintim că turism ruralul este mai mult decât o activitate pur economică. În esența, este o interacțiune a maselor de populație care necesită o gamă largă de servicii, facilitate și input-uri care se transformă în oportunități și provocări pentru agenții economici-gazda.

Radu Rey apreciza ca: “turism ruralul nu este doar un factor de echilibru economic, care angreneza o multitudine de factori adiacenți și resurse reproductibile – ci devine un ambassador cultural – educațional, un instrument constant și nu foarte costisitor – de progres social”

CAPITOLUL II

PROMOVAREA ȘI PERSPECTIVELE DEZVOLTĂRII TURISMULUI RURAL ROMÂNESC

2.1. TURISMUL RURAL ȘI DEZVOLTAREA DURABILĂ A SPAȚIULUI RURAL

Afacerea agroturistică trebuie să pornească de la conceptul de dezvoltare durabilă. Acest concept este definit de către Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii (U.I.C.N.) astfel: “dezvoltarea durabilă este un proces care se desfășoară fără a produce, a epuiza resursele, asigurând dezvoltarea comunității rurale”. Dezvoltarea de durată este una din problemele majore care apar în toate strategiile din lumea contemporană. Spațiul rural – este expresia efortului îndelungat al omului pentru a pune în serviciul sau componențele fizico-geografice ale spațiului, ale naturii. Este un spațiu pe care omul l-a modelat în funcție de nevoile sale, pe care l-a creat prin muncă să și l-a umplut cu creațiile sale de natura antropică, fiind deci o “capodoperă rustică” a omului.

În consecință, dezvoltarea durabilă a spațiului rural necesită stabilirea unui program de planificare, care să se manifeste în mai multe domenii: economic, prin creșterea gradului de valorificare a resurselor; ecologic, prin evitarea degradării mediului; social, prin creșterea numărului locurilor de muncă, practicarea unor meserii tradiționale, atragerea populației în practicarea turismului. În cadrul conceptului de dezvoltare durabilă, din punct de vedere turistic, turism ruralul devine factorul care asigură păstrarea nealterată a tradițiilor, sau mai bine zis, a culturii tradiționale pusă la dispozitita turiștilor. Această formă de turism este o activitate multifuncțională, ea reprezentând mai mult decât un sejur petrecut la o casă țărănească.

Viața la țară asigură o odihnă activă. De aceea, turism ruralul este apt să satisfacă într-o măsură mai bună cererea turiștilor pentru calitate, intimitate, originalitate, elasticitatea serviciilor cumpărate asigurând adaptabilitatea acestora la nevoile indivuale. Problema dezvoltării rurale este una dintre cele mai importante, datorită faptului că presupune realizarea unui echilibru între tendinta de modernizare a vieții rurale și cerința unei dezvoltări durabile în cele trei domenii – economic, ecologic și social, de pe altă parte.

Turismul rural se dezvoltă încet dar sigur, fiind în concepția turismului durabil un păstrător de cadru natural, tradiții, obiceiuri, cultură.

Mediul în care se desfășoară este foarte bine definit, fiind conceput special pentru a înlătura mondenitatea. Turismul rural stimulează preocupările pentru păstrarea permanentă a naturii intacte, a valorilor și resurselor în condițiile desfășurării unei vieți favorabile.

Turismul rural nu este total nou, dar cel care se afirmă începând din anii ’70 este sensibil diferit sub aspectul delimitării spațiului și a caracteristicilor vacanțelor. Îmbinarea între dezvoltarea durabilă și amenajările cu scopuri turistice iau din ce în ce mai multă amploare în domeniul turistic. Turismul durabil acoperă toate formele și activitățile din industria ospitalității, incluzând turismul convențional de masă, turismul cultural, turismul de afaceri, turismul rural, turismul de croazieră, turismul religios și turismul sportiv, turismul urban.

Procesul de orientare către durabilitate trebuie să fie, în mod normal, coordonat la nivel național de către factorii guvernamentali și susținut de factori locali, la nivelul comunităților. Dezvoltarea durabilă aduce nu atât o schimbare a patrimoniului teoretic și a metodologiilor de abordare a problemelor dezvoltării teritoriului, cât și o restructurare a ierarhiei valorice a parametrilor funcționali, o reevaluare a priorităților și a ponderii unor procese și fenomene.

Modificarea pe care o propune dezvoltarea durabilă rezultă din însuși modul în care este privit mediul ca valoare, din punct de vedere estetic, economic și social.

Principalele implicații ale conceptului de dezvoltare durabilă asupra amenjarii teritoriului pot fi rezumate astfel: o nouă optică de integrare a problemelor mediului natural în obiectivele diferitelor niveluri de planificare (generale, sectoriale, administrative); globalitatea și interdependență, o abordare sistemică a problemelor mediului natural antropizat; accentuarea caracterului de continuitate a procesului de evaluare și abordare analitică a manifestărilor specific ale mediului natural.

În conceptul de dezvoltare durabilă a teritoriului, un element fundamental este adoptarea unei strategii generale a dezvoltării, ce corelează și integrează de la bun început problemele mediului natural și ale evoluției așezărilor umane pe durăte scurte, medii și lungi. În acest caz se iau în considerare următoarele aspect: integrarea dezvoltării și a principiilor de amenajare a teritoriului în concepție globală și unitară; transformarea planurilor de amenajare a teritoriului în instrumente complexe de gestiune. Dezvoltarea durabilă a turismului se află în atenția tuturor și înseamnă confruntarea cu faptul ca cercetările de îmbunătățire a calității vieții prezintă o constantă inerentă.

Dezvoltarea durabilă implică permanența, ceea ce înseamnă că turismul durabil presupune utilizarea optimă a resurselor (inclusive a diversității biologice), minimizarea impactului negativ economic, socio-cultural și ecologic, maximizarea beneficiilor asupra comunităților locale, economiilor naționale și asupra conservării naturii. Ca o consecință firească, durabilitatea se referă și la structurile manageriale necesare în vederea îndeplinirii acestor deziderente.

Scopul realizării unui turism durabil trebuie să fie subordonat planurilor naționale și regionale de dezvoltare economică și socială.

Acțiunile pot acoperi scopuri economice (creșterea veniturilor, diversificarea și integrarea activităților, controlul, potențarea și zonarea dezvoltării), scopuri sociale (ameliorarea sărăciei și a inegalității distribuției veniturilor, protecția patrimoniului socio-cultural indigen, participarea și implicarea comunităților locale) ori scopuri ecologice (protejarea funcțiilor ecoturismelor, conservarea și utilizarea durabilă a turismului, mai degrabă decât despre un turism durabil, primul referindu-se la toate aspectele dezvoltării, iar al doilea la unele aspecte și componente ale turismului – cum ar fi transportul aerian la mare distanță care pot pur și simplu să nu fie durabile, în condițiile tehnologiilor actuale, chiar și cu utilizarea celor mai bune practice.

Sectorul public răspunde de stabilirea tacticii, planificării și cercetării, realizarea infrastructurii de bază, dezvoltarea anumitor atracții turistice, stabilirea și administrarea normelor de oferire a facilităților și serviciilor, stabilirea măsurilor de administrare.

Sectorul privat răspunde de dezvoltarea serviciilor de cazare, a operațiunilor agențiilor de turism, de activitatea întreprinderilor comerciale cu specific turistic, și se bazează pe infrastructură, pe dezvoltarea unor atracții turistice și promovarea acestora prin activități specifice de marketing. Angajamentul politic în vederea dezvoltării turismului într-o manieră planificată și durabilă este esențial. De asemenea, organizațiile nonguvernamentale sunt implicate din ce în ce mai mult în aspecte legate de dezvoltarea turismului. Sunt utilizate diferite tehnici de implementare. Montajul logic și programarea proiectelor de dezvoltare și a programelor de acțiune turistică sunt de asemenea importante. În turism trebuie să existe organizații eficiențe, atât în sectorul public, cât și în cel privat care să asigure protecția mediului înconjurător și standardele facilităților turistice. Proiectele specific turismului trebuie dezoltate într-o manieră sistematică, aplicându-se metodă drumului critic. Suportul financiar al proiectelor, atât pentru sectorul public, cât și pentru cel privat, este o condiție foarte importantă.

2.2. IMPACTUL SOCIAL AL ACTIVITĂȚII TURISTICE RURALE

Se manifestă prin influența pe care o are turismul asupra modelului de viața tradițional al locuitorilor unei zone, asupra lărgirii orizonutului lor spiritual și profesional. În condițiile în care modul de viața socio-economic deține tendințe de generalizare și uniformizare, păstrarea unor elemente cu specific tradițional vor ocupa un rol important în viitorul așezărilor incluse în activități turistice. Această reprezintă căile de păstrare a unei identități socio-culturale, de dobândire a unei personalități distinct în cadrul turistic local, național și chiar mondial.

Așa cum s-a precizat deja, dezvoltarea durabilă trebuie să permită o creștere a nivelului de trai al oamnenilor, cu accent deosebit ascupra prosperității lumii sărace, evitând, în același timp costurile asupra viitorului, acesteia supanandu-i-se și turismul, dând chiar naștere unui nou termen, și anume turism durabil, caracterizat, prin altele, prin păstrarea calității mediului ambient, adaptarea la caracteristicile variate ale mediului, protejarea mediului înconjurător etc. Toate aceste afirmații se mențin și în cazul turismului social, acesta fiind parte integrantă a turismului, în general.

Înainte de a aborda turismul social din perspective dezvoltării durabile,este bine a se trece în revistă contribuția pe care acesta o are în economie, reușind să consolideze echilibrul dat de turism în acest domeniu. Însă, industria turistică poate juca un rol important în ansamblul economic, numai în condițiile unei rentabilități proprii.

Turismul social poate interveni aici ca element regulator și ca element compensator. Evoluția turismului European din ultimii ani relevă diminuarea drastică a puterii de cumpărare individuală, specifică pentru categoriile sociale “tradiționale” – defavorizate.

Transporturile și hotelaria medie (de categorie medie) vor putea găsi în această masă sprijinul compensatoriu al reducerii resurselor tradiționale.

Pe de altă parte, mult mai sensibil decât alte sectoare la condițiile prețurilor, sectorul turismului social este evident cel mai susceptibil să răspundă nevoii fundamentale a industriei turistice de a prelungi durata anuală de exploatare a echipamentelor sale. Astfel, prin asigurarea unei perioade anuale de odihnă completă și reparatorie, susceptibilă de a reda echilibrul fizic, nervos și psihologic, se ajunge, în final, la creșterea productivității muncii.

Văzut sub aspectul schimburilor internațional, turismul social reprezintă singura oportunitate veritabilă oferită milioanelor de europeni, dacă ne referim doar la continental nostru, de a învăța să cunoască și să respecte celelalte popoare ce constituie comunitatea lor. Se au în vedere veniturile categoriilor socio-profesionale care prezintă unele avantaje: salariu de concediu, al treisprezecelea salariu, prime trimestriale sau anuale, alocații de familie, unele ajutoare, elemente care permit realizarea unui buget de vacanțe.

Această valorificare prin turism a patrimoniului natural și cultural al unei zone turistice prezintă, în plan social, atât un impact pozitiv cât și unul negativ.

Impactul pozitiv se exemplifică prin: creșterea șansei sociale și profesionale prin realizarea de noi locuri de muncă, în servicii turistice și infrastructură generală; crearea de noi locuri de muncă sezoniere cu precădere pentru tineri (elevi, studenți etc.) și femei; asigurarea și dezvoltarea progresului social de creștere a curățeniei și igienei publice, a confortului general în localitățile turistice; scăderea diferențelor dintre categoriile socio-profesionale din punct de vedere al veniturilor realizate; dezvoltarea sentimentelor de înțelegere și toleranță deoarece schimburile interculturale între turiști și populația gazdă facilitează dispariția barierelor lingvistice, sociale, rasiale, religioase, culturale.

Impactul negativ se poate materializa prin: perturbarea și distrugerea treptată a modului de viață tradițional, în cadrul structurilor sociale; acceptarea de către populația locală a unor influențe negative în plan social.

Pentru populația din zolene rurale bunăoară, dezvoltarea în timp și spațiu a activităților turistice poate conduce la renunțarea la modul de viață și la ocupațiile tradiționale (pastorale, silvicultura, artizanat și mica industrie etc.) în favoarea unor activități și servicii turistice care aduc venituri mai rapide și mai importante.

2.3. ANALIZA ȘI EVALUAREA POTENȚIALULUI TURISTIC RURAL ROMÂNESC

“Prin practicarea turismului rural se vor rezolva problemele politicilor de amenajare teritorială, ale echilibrului oraș/sat, conturându-se astfel o schimbare socială, ce va oferi posibilitatea populației de la oraș să-și regăsească rădăcinile, valorile culturale, destinderea fizică, liniștea și calmul pierdute sau uitate. De asemenea, turistului i se va da șansa de a-și descoperi sufletul, pe sine însuși știind că experiența merită trăită, și mai ales repetată”.

Dincolo de oferte agenților de turism care au prețuri de la 1000 euro în sus către destinații care mai de care mai exotice, apar totuși cereri ale unor turiști care au un venit minim lunar ce nu atinge nici măcar 100 de euro și cu care, cam fiecare familie nu își poate permite măcar un concediu vară, de obicei la mare, sau câteva zile la munte în perioada sărbătorilor de iarnă. Iar cum de hoteluri se pot apropia doar cei care au măcar 20-30 euro disponibili pentru o zi, nu este de mirare că au început să înflorească forme de cazare derivate direct din faimosul :la gazdă” practicat pe vremuri de studenții cu buzunarele goale. În ultimii ani, mici întreprinzători din turism au avut posibilitatea să-și oficializeze ocupația și să facă investiții, ceea ce a dus la creșterea spectaculoasă a numărului pensiunilor, unele dintre acestea oferind chiar condiții la fel de bune cu cele din hotelurile de două stele. De asemenea, tentația tot mai mare pe care întoarcerea, fie și numai pentru câteva zile, la un mod de viață arhaic, o exercită în condițiile stresului la care suntem supuși zi de zi, a dus la o înflorire a agroturismului pe care, la începutul anilor ’90, n-ar fi anticipat-o nimeni.

În zona de deal și de munte, turismul rural nu este, la drept vorbind un fenomen nou. De-a lungul timpului – acest timp numărându-se în decenii pentru majoritatea zonelor țării noastre – cazarea turiștilor la sate s-a practicat de-o manieră mai mult sau mai puțin spontană ori originală.

În schimb, ceea ce este nou este dimensiunea la care s-a ajuns prin expansiunea fenomenului turistic în spatial rural. Această expansiune se explică pe de o parte prin relansarea dezvoltării regiunilor rurale și pe de altă parte prin diversificarea formelor de practicare a turismului de masă. De aceea regiunile rurale și de munte se înscriu, rând pe rând, în cadrul politicilor de dezvoltare locală pe viitor a acestor zone.

Satul, spațial rural este o imagine, deci este motivul pentru care turiștii vin să-și petreacă vacanțele la țară. Aceștia, vor să parcurgă spațiul rural sau să acționeze în cadrul acestuia. Spațiul rural reprezintă simbolul libertății respirației, apei pure, a verdeții, a florilor, a culorilor, a parfumurilor, a cântărilor; el invită la contemplația peisajelor, dar și la activități fizice de-a lungul potecilor, pe malul râurilor, traversând dealurile, munții, aflându-se pe înălțimile falezelor, pe lacuri,etc.

Turismul rural este fundamental integrat în cadrul mijloacelor rurale de primire care pune în valoare potențialul natural, cultural și uman pe baza căruia se elaborează și se promovează produsele turistice la nivel local, regional, național sau internațional.

Oferta turistică rurală se exprimă la fel de bine pornind de la un sejur,

de la o activitate de petrecere a timpului liber, de la un circuit pe o anumită temă sau într-o regiune, în funcție de sezonul ales, clientela potențială, rețelele folosite etc.

Motivația călătoriilor turistice în zonele rurale este reprezentată de cadrul natural nealterat, de tradiții și obiceiuri, de activitatiile practicate în aceste areale .Ca atare, procesul de amenajare turistică a spațiilor rurale vizează crearea condițiilor pentru prezentarea turiștilor și satisfacerea nevoilor lor, pe de o parte, și pentru desfășurarea nestingherită, chiar pentru stimularea activităților economice specifice, pe de altă parte.

Tendința actuală de pe piața turistică, reprezintă o șansă pentru dezvoltarea turismului rural din zonă. Gazdele trebuie să se adapteze cerințelor de pe piața turistică, abordând o gândire antreprenorială, reamenajandu-și casele și gospodăriile, astfel încât acestea să corespundă standardelor de calitate dorite de turiști. Prin această se urmărește permanentizarea activității de turism în zona, care în momentul de față are caracter întâmplător. Aceasta se va baza pe finalizarea și modernizarea spațiilor de cazare și creare de condiții pentru agrement și diversificarea formelor de turism în zona care să satisfacă pretențiile celui mai exigent turist, român sau străin.

Oferta turistică rurală din zona de deal și de munte se compune din:

 resurse naturale;

 resurse antropice;

Analizând potențialul zonelor de deal și de munte privind identificarea și nominalizarea unor așezări rurale românești ca sate turistice potentiale se poate realizeao evaluare cât se poate de realistă privind resursele turistice ale acestora.

Atenția trebuie îndreptată atât spre resursele naturale (așezare geografică, relief, climă, ape, peisaj, faună și floră), cât și spre cele sociale (obiective cultural-istorice, monumente, muzee, ospitalitate, limbă, mentalitate, obiceiuri și datini, etnografice și folclor, artă, cultură etc.), știut fiind faptul că aceste resurse turistice sunt cele care generează diverse forme de turism. Astfel, resursele naturale sunt acelea care pot fi valorificate direct, ca factori constitutivi ai produsului turistic. De exemplul, cursurile de apă și în general, orice oglindă de apă pot fi folosite pentru promovarea turismului de odihnă, pentru diversificarea gamei de servicii de agreement (sporturi nautice); de asemeanea , fondul cinegetic și piscicol generează vânătoarea și pescuitul sportiv; pădurile din zonele montane și submontane, frumusețea peisajului, rezervațiile naturale etc., favorizează drumeția, turismul itinerant sau turismul de sejur într-un cadru natural nepoluat.

Pe de altă parte, resursele turistice create de om, prin existența lor răspund chiar unor motivații ale călătoriilor turistice și pot deveni factori de stimulare a promovării activității turistice contribuind la intensificarea interesului pentru alegerea unei sat ca destinație a călătoriilor (de exemplu, elemente arheologice, monumente istorice, elemente de etnografie și folclor etc., afirmate că valori spirituale moștenite de generații și generații).

2.3.1 Tipologia satelor turistice la nivel național

Întrucât caracteristicile care pot fi luate în considerare în tipologia satelor turistice la nivel național sunt numeroase și variate de la o zonă geografică la altă și chiar de la o localitate la altă, satele turistice existente în zona de deal și de munte ar putea fi încadrate în următoarele categorii: sate turistice etnograf-folclorice unde se încadrează satele în care portul tradițional, arhitectura, mobilarea și decorarea interioarelor în stil rustic, muzica și dansurile populare predomină și se impun ca însușiri esențiale ale satului respectiv; sate turistice de creație artistică și artizanală fiind cunoscut interesul numeroșilor turiști pentru creația artistică și artizanală, ca și dorința lor pentru achiziționarea unor astfel de creații direct de la sursă, de la producătorul însuși; sate turistice climaterice și peisagistice , a căror caracteristică predominantă este adecvată turismului de sejur, pentru amatorii de liniște, de plimbări solitare, într-un peisaj deosebit,este cadrul natural și poziția geografică izolată de centrele aglomerate și de marile artere de circulație; sate turistice pastorale, în această grupă pot fi incluse în general, sate de munte, în care preocuparea de bază a localnicilor este creșterea oilor și a vitelor și care pot să atragă turiștii, prin meniuri bazate pe produse lactate. Aceste meniuri pot fi completate cu ouă, carne de pasăre, de ovine și de bovine, iar pentru divertisment, pot fi organizate ospețe ciobănești – batal la proțap, berbec haiducesc, balbus, urdă și jintiță – petreceri specifice și tradiționale (multe din tipurile de sate prezentate nu au caracteristici tranșante, același tip putând cuprinde caracteristici specifice celorlalte tipuri, delimitatrea realizată fiind mai mult de natură teoretică).

Dacă în esența agroturismul înseamnă cazarea în gospodării sau la ferme țărănești cu siguranță micul dejun, rezultă că el nu satisface diversitatea cerințelor turiștilor. De aceea, oferta trebuie completată, dând turistului posibilitatea de a alege între:

-linistea care poate fi găsită într-un cadru natural al mediului rural.

Aceasta este, în general, opțiunea persoanelor de vârsta a III-a și a omului modern, afectat de stres.Trebuie avut în vedere faptul că trecerea de la viața trepidantă a marilor aglomerări urbane la ritmurile naturale se face uneori cu apariția unor mari oboseli, ca răspuns la efortul de adaptare al organismului. Pintre cauzele care contribuie la apariția acestiu fenomen putem aminti: compoziția aerului, persistența reflexelor condiționate dobândite prin habitat citadin, rezistența naturală a organismului la schimbare. Uneori sunt necesare 2-3 zile pentru ca turistul să se poată adapta noului mediu. De asemeanea, turistul trebuie “învățat” să practice: plimbări (dimineața, cu picioarele goale prin rouă; între mese, plimbări pe jos pe traseele marcate de agenție sau gazdă), gimnastică, jogging. O altă formă de recăpătare a echilibrului este practicarea exercițiilor mentale, de control ale gândurilor;

 fortificarea organismului, se poate realiapinntrolul alimentației, excursii în împrejurimi cu grad progresiv de dificultate, practicarea altor forme de agreement agroturistice;

 turismul ecvestru, fiind o formă de turism scumpă, această opțiune selecționează solicitanții dintre cei cu posibilități sau dornici să-și satisfacă spiritual de aventură;

 ascensiuni montane, în cazul acestor forme de agreement trebuie să existe dovada unui înalt profesionalism: dacă solicitanții vin dintr-o zonă de șes, ascensiunea se poate face numai după câteva zile și numai progresiv sau dacă turistul este un cardiac, nu i se recomandă o astfel de activitate;

 pânda la vânătoare fără împușcare, această ofertă îi poate interesa pe ecologiști și pe naturiști. Se poate realize în colaborare cu organele silvice;

 partide de vânătoare, fiind o îndeletnicire a celor care își permit și au o anumită experiență în domeniu, la organizarea unei partied de vânătoare este necesară participarea organelor silvice competențe;

 organizarea skiului de fond, spre deosebire de skiul alpin, care necesită mai multe cheltuieli cu echipamentul și mai ales cu tracțiunea mecanică, skiul de fond este mai accesibil turiștilor;

 organizarea skiului nordic: pe scurt, skiul nordic poate fi definit ca o lejeră excursie pe skiuri. Acest gen de agrement este necesar în procesul educațional al copiilor, contribuie la menținerea sănătății și la cunoașterea unor zone geografice;

 integrarea activității agroturistice în plan istoric cultural: cunoașterea operelor de artă, lacaselor de cult, a artizanatului și folclorului local;

 integrarea activității agroturistice în plan sportive: participarea la concursuri organizate pe plan local și cunoașterea sporturilor locale specifice.

Aceste atuuri reprezintă “punctele forte” în atragerea turiștilor și pot fi concretizate, între altele, în: practicarea (opțională) a unor activități specifice zonei sau sezonului în acet cadru putem să includem activități de genul: cositul și strânsul fânului; culesul fructelor de pădure; prelucrarea laptelui și a cărnii; hrănirea și îngrijirea animalelor din gospodărie (mulsul oilor sau vacilor); activități artizanale (cusut, împletit, modelat lut, cioplit piatră și lemn).

2.3.2. Tendințele dezvoltării industriei turismului rural

Prezentând aceste activități, pot spune că ele constituie un motiv în plus pentru atragerea turiștilor. Una dintre tendințele dezvoltării industriei turismului este întoarcerea către natură, manifestată deja în toate țările în care actuala civilizație post-industriala a creat nevoia de retragere (pentru câteva zile) din oraș. Iar pentru imensul potențial turistic al zonelor de deal și de munte, turismul rural este una dintre cele mai atractive oferte turistice, și aceasta dintr-o perspectivă multiplă: pe de o parte, a turismului, român sau străin, care va solicita din ce în ce mai intens acest timp de serviciu turistic; pe de altă parte, a locuitorilor satelor, care își vor folosi intreaga energie și pricepere, pentru a se integra în ceea ce este, în urma eforturilor asociațiilor de profit, cum este Asociația Națională de Turism Rural, Ecologic și Cultural (ANTREC), care a luat ființă în 1994 în scopul promovării turismului rural, al informării profesionale a celor ce vor să se orienteze spre acest nou domeniu

La început greu de neînțeles, apoi greu de acceptat – dat fiind lipsa sa de prestigu – turismul rural s-a impus încet dar consecvent, în special pe piețele turistice din țările dezvoltate economic, țări puternic industrializate și cu un grad de urbanizare ridicat.Turismul în spațial rural este din ce în ce mai apreciat și solicitat de oamenii ce trăiesc și muncesc în condiții tot mai stresante. Nefiind decretat drept un produs ce aradicheaza stresul, turismul rural reprezintă totuși o posibilitate de reîntoarcere în natură, la tot ceea ce este pur, nealterat și curat. O reîntoarcere spre origini, oricând plăcută.

Practicanții acestui turism pot fi întâlniți în zonele cele mai diverse ale globului: în întreaga toată Europă ( Comunitatea Economică acordând o atenție deosebită proiectelor și programelor pentru turism în spațial rural), America de Nord, Australia și chiar Africa etc., remarcându-se astfel de fluxuri turistice și preocupări de practicare a serviciilor turistice în același timp, în zonele cele mai neașteptate.

Europa este cea care înregistrează primele forme conștientizate de turism rural în secolele XVI- XVII ; în acele vremuri pictorii erau interesați să valorifice în operele lor construcțiile și mediul spațiului rural. Viața satului, așa cum era ea și nu inventată, este imortalizată în operele pictorilor francezi, italieni sau olandezi. Pe acest fond marele gânditor francez Jean Jacques Rousseau povestește în lucrarea sa “Confesiuni” despre o călătorie în care a traversat Alpii, ce a sugerat multor oameni ai timpului planuri de călătorii spre regiuni muntoase pentru a admira natura. În secolul următor, al XIX-lea, o dată cu afirmarea marilor peisagiști, arhitectura rurală ocupă un loc din ce în ce mai important în desen și pictură. Se impugn din nou pictorii și artiștii francezi și italieni cărora li se adăugă mai apoi cei din Anglia.

România, după cum afirmă și Geo Bogza în reportajul “Sate și orașe” – “la început a fost o țară de sate”, prin excelentă agricolă. Dintodeauna, în mediul rural, românul s-a simțit la el acasă. Drept urmare “viața la țară” a fost subiect frecvent al literaturii noastre, culminând cu manifestarea unui puternic current literar: similar, în operele plastice din perioadele de la sfârșitul secolului al XIX și începutul secolului XX satul era cadrul, obiectul, subiectul și inspiratorul unui număr însemnat de pictori români.

În ceea ce privește manifestările care pot fi catalogate drept începuturi ale circulației turistice rurale din țara noastră – neluând în seamă faptul că orice orășean, care se respectă și își poate permite , avea o casă “la țară” – amintim: obiceiurile de Sânziene când, conform tradiției maramureșenii porneau spre mănăstirile din Moldova; pelerinajele către locașurile de cult; vacanțele de sărbători în lumea satului sau la mănăstire, dar mai ales obiceiul retragerii către sat în timpul verilor călduroase( “locuința mea de vară e la țară”) , locul ideal de petrecere a unor clipe de destindere.

Concomitent cu creșterea frecvenței circulației turistice au evoluat și echipamentele turistice: de la cele privind transportul ( poștalioanele și locurile de schimb al cailor – “poștele” revenind și astăzi în povestirile sătenilor, ca și denumirile unor localități legate de această activitate – exemplu Poșta Câlnău) la cele care asigurau în norme profesioniste cazarea și masă ( vestitele hanuri existente în toate cele trei țări române).

Dintre cei care au apreciat vacanțele în spațial rural putem enumera personalități ale culturii românești ca: Alexandru Vlahuță, Ion Luca Caragiale, Barbu Ștefănescu – Delavrancea, Mihail Sadoveanu, Nicolae Grigorescu, Ștefan Luchian, Calistrat Hogaș, Nicolae Iorga, Octavian Goga, George Enescu, Ștefan Ciubotarasu și mulți alții. Toți aceștia au fost promotorii unei mode, ai unui mod de viață nou ce a contribuit la realizarea unei mentalități care în timp a generat călătoria, circulația turistică și mai apoi turismul. Cele prezentate mai sus ne determină să afirmăm că turismul rural s-a derulal în țara noastră până în a doua jumătate a secolului XX- lea doar în mod spontan.

În Germania, “vacanțele la fermele țărănești” au condos, pintre altele, la o concluzie – apreciată și mai bine cunoscută – a gazdelor (receptorilor, prestatorilor de servicii turistice): “ un oaspete pentru un sejur aduce mai mult profit decât orice altă activitate în cursul unui an întreg”. Drept urmare, în 1980 a fost înaugurat un proiect de amenajare “ de la Marea Nordului până în Alpi”, ce-și propune realizarea a 2000 de locuințe de vacanță cu circa 10000 de camere ( cu unu sau două paturi).

Regiunile cele mai dezvolate în activitatea de turism rural sunt: Schwartzwald și Messen.

Cele de mai sus pot fi conjugate cu legislația anti-trust, cu încurajarea permanentă a afacerilor “mici și mijlocii” cu capitalul familial și nu în ultimul rând cu un foarte vechi concept german asupra vieții de familie și în special legat de poziția femeii în societate (“kinder, kuche und kirche”) -, care au condus la obținerea unor rezultate deosebite și o promovare ascendentă a turismului rural.

În momentul de față turismul rural este practicat în mai bine de 2/3 din spațial rural german. Poziționând geografic, vom întâlni dotări începând din Rhenania de Nord, Westfalia, continund apoi cu: Hessen, Bavaria sau Baden Wurtemberg.

Sejururile oferite în turismul rural german poarta parfumul serbărilor berii, culoarea Dunării și căldura copilăriei din poveștile frățiilor Grimm. Și chiar dacă aparent precizia, promptitudinea și stilul germa vă fac să credeți că admosfera este mai sobră, veți afla căldura și înțelegerea gazdelor germane, mai ales atunci când le veți aduce la cunoștință că nu îndrăgiți lichiorul lor de ou crud. Veți avea surpriza să constatați că imediat ce le-ați apus-o, ei v-au și înțeles. O altă surpriză plăcută va constă în vorbirea limbilor franceză și engleză de către gazdele germane. În rest, modernul încearcă să nu deranjeze nimic din ceea ce presupune tradiția.

Ambianța rurală este agrementată cu multe inițiative de petrecere a clipelor de vacanță și situează la loc de frunte animația turistică.

Celor care vor alege una din cele 3000 de oferte ale “Ferien auf dem Lande” ( Ghidul ospitalitaii rurale în Germania- t.a.), le sunt propuse, în afara serviciilor de găzduire – cu mic dejun, demipensiune sau pensiune completă – itinerarii: ciclo-turistice, călare, cu căruța sau caleașca; vizite în ateliere ale artizanilor; sejururi pentru naturaliști ( vânătoare fotografică); peripluri per pedes (plimbări, drumeții, pelerinaje, peripluri “mergând pe jos”).

În Franța turismul în spațial rural are vechi tradiții și realizează cote maxime de diversificare, organizare și promovare. Mare parte a echipamentelor franceze pot fi numite case rustice și sunt controlate, omologate și rezervate prin Federația Națională “Gites Ruraux”, ce cuprinde circa 37000 de așezăminte.

Funcția de caracteristicile dotărilor, segmental de clientele căruia se adresează sau preocupării, în spațial rural francez vom întâlni asocieri ca: “Gites de France”, “Logis et Auberges de France”, “Stations vertes de Caravaning” etc. În 1970, urmare a preocupărilor de a oferi servicii turistice în spațial rural, ia naștere “ Tourisme en espace rural” (TER), ce cuprinde 4000 de sate turistice, 150000 de paturi, dispersate în 80 de departamente.

Dintre zonele care situează această activitate pe o poziție importantă amintim: Haute-Savoie, Herault, Saone și Loire, Cotes d’Armor sau BasRhin –pe de o parte – precum și regiuni binecunoscute ca : Bourgogne, Bretagne sau Alsace.

Turismul rural – am fi putut spune simplu și fără a fi comis o gresala, turismul francez în general, – atrage, pe lângă localnici, mulți turiști din afara granițelor.

Ce-i face pe toți acești vizitatori să aleagă ca destinație Franța? Poate: tartinele cu unt muiate în ceașcă de cafea cu lapte de la micul dejun, ineditul preparatelor cu melci sau al brânzeturilor, într-un cuvânt bucătăria franceză; vinurile albe, roșii, roze sau negre; șampania; French-cancanul; felul lor de a fi: indisciplinați, seducători, un pic șovini, dar mai ales gâze atente, gata la orice pentru a-și satisface vizitatorii. În plus, nu trebuie neglijat raportul pret-calitate care constitue o preocupare majoră pentru fiecare prestator. La cele de până acum este necesar a adăuga “un puternic atașament pentru regiunea natală și o oarecare aversiune de a schimba o regiune cu altă “, precum și grija autorităților de a sprijini toate aceste întreprinderi prin credite (agricole, hoteliere,speciale pentru amenajarea satelor) pe termen lung (până la 15 ani) și cu dobânda mică (3-5 %).

Toate acestea și încă câteva lucruri pe care nu le poți descoperi decât la fața locului au contribuit la nouă înfățișare a turismului francez în spațiul rural și la clasarea sa în topul preferințelor turiștilor de pretutindeni.

În Austria, turismul rural reprezintă o activitate care a confirmat, a dezvoltat noi preocupări – devenite în timp profesii care au contribuit la evoluția așezărilor sătești. Formele de manifestare ale turismului rural sunt: pensiunea țărănească

( case țărănești cu camere de închiriat) și turismul în hanuri. Analizând statistic realizările domeniului se remarcă poziția de fanion a regiunii Tirolului.

Vechimea acestor preocupări – în 1989 s-au sărbătorit 100 de ani – au condus la realizarea tradiției. Totul a pornit de la poziția geografică a Tirolului, aflat la intersecția rutelor nord-sud și est-vest, caracteristică pintr-un trafic ridicat.

Începând cu secolul al XVIII-lea Tirolul iese din umbra Elveției și devine zona de interes turistic. Deși trecută prin încercarea celor două războaie mondiale, zona Tirolului s-a refăcut în viteză de fiecare dată. Cu începere din anii ’50 au fost reatinse condițiile de dinainte de război, iar dezvoltatea următoare nu a fost numai rapidă, ci și foarte puternică.

Creșterea realizată în domeniul turismului s-a bazat pe: creșterea economică a întregii regiuni, creșterea populației, creșterea bugetului de timp liber, dezvoltarea transporturilor și a infrastructurii necesare acestora, dezvoltarea noilor sisteme de comunicație, a sporturilor de iarnă și nu în ultimul rând a urbanizării.

Rezultatele obținute în zona Tirolului sunt o urmare firească a programului inițiat de Ministerul Agriculturii și al Comerțului, sugestiv întitulat “Planul Verde”, prin care s-au acordat gospodăriile tiroleze împrumuturi (credite) cu o durată de rambursare mare (15 ani) și o dobândă scăzută (3-5%). Toate acestea au condos la : omologarea și funcționarea a 25 comune turistice, în care o familie din două primește turiști la fermă, în medie existând – la fiecare fermă – 6 paturi. Astăzi în întreg Tirolul o treime din gospodăriile aflate în mediul rural închiriază spații de cazare.

Corelarea eforturilor și necesitatea desfășurării unei activități calitative în condițiile creșterii concurenței -, au contribuit la înființarea Organizațiilor Turistice Sătești (OST), și a Centrelor de Administrație a Organizațiilor Turistice Sătești (CAOST) la nivelul județelor. În întâmpinarea acestor inițiative au venit “ Sindicatelor de inițiative sătească”, “Oficiul de turism al landului” și “ Oficiul pentru promovarea turismului austriac”.

Promovarea activităților turistice rurale este realizată prin: Camera de Comet Exterior, instituțiile culturale, birourile liniilor aeriene, birourile oficiale din țările emintente de fluxurile turistice, prin ziare, reviste, emisiuni la radio și televiziune, afișe în locuri publice, prospecte, pliante, participarea la târguri și expoziții.

Încercând a realiza o fotografie a produsului turistic rural austriac vom constata că el se caracterizează prin : imensul efort investițional pentru echipare, preponderant a unităților de mici dimensiuni și caracterul familial al acestora; nivelul calitativ al echipamentelor hoteliere îmbunătățit continuu ( salon, bar, salon T.V., sală de joucuri, saună, piscină etc).

Ținând cont de necesitatea existenței unor dotări pentru practicarea sportului în orice anotimp, vacanțele tiroleze sunt de neconceput în momentul de față fără: centre de echitație, terenuri de tenis, piscine acoperite, sală de masaj, solarium, bufete, saună, patinoare, partii de ski, tunuri de zăpadă artificială ( lacuri colectoare), mașini de bătut zăpada.

Iar pentru ca totul că să funcționeze perfect, cu o precizie maximă, există mici societăți de exploatare și intretinere-reparatie a dotărilor și instalațiilor existente.

Practicarea turismului rural s-a extins din ce în ce mai mult în a doua jumătate a secolului XX. În aproape tot continental European, un weekend sau o vacanță la țară au intrat în obișnuința iubitorilor de aer curat, natura, spații pure ecologic. Din rândul celorlalte țări europene practicante ale turismului rural vă prezentăm în continuare

-Belgia – Tara lui Tintin, a berii, a lui “Mauneken Pis” și a altor câteva binecunoscute repere, din 1973 – când se constitue prima asociație – devine renumită și în turismul rural. Belgia federală (compusă din : Vallonia, Flandra și regiunea Bruxelulesului) propune 260 de gituri rurale și 145 camere “de oaspeți” în regiuni bogate în patrimoniu artistic și tradiții populare.

Echipamentele sunt omologate, controlate și rezervate prin “Les Gites de Wallonie” fiind situate mai ales în jumătate de sud a Belgiei. Wallonia este o zonă a pădurilor, rezervațiilor naturale, a râurilor, dar – în același timp a muzeelor – a construcțiilor vechi bine conservate și a echipamentelor de vacanță confortabile.

Acest mic paradis veritabil este locuit de oameni veseli și mereu gata să facă o serbare, pragmatici, eficienți și deosebit de amabili. Toate cele de mai sus sunt, credem, suficiente pentru a demonstra și proba buna lor reputație de gazed deosebit de ospitaliere.

– Danemarca – este locul unde produsul turistic rural poartă un nume atractiv: “vacanțele active”. Prin intermediul organizației “ Landsforeningen for Landboturisme” din Skandenborg sunt puse la dispoziție doritorilor 22 de așezăminte cu circa 3000 de paturi.

Serviciile turistice sunt oferite în demipensiune sau pensiune completă; cazarea este oferită în locuințe la fermă, apartamente independente sau campinguri. Sunt acordate reduceri între 40-50% pentru copii sub 12 ani, iar în extrasezon se practică prețuri speciale.

– Finlanda – țara “făcută” parcă în întregime din apă, aer și arbori. Cele mai bine de 188.000 de lacuri și peste 65% suprafețe acoperite cu păduri realizează aici paradisul amatorilor de natură și aer pur, proaspăt dar mai răcoros.

Țară în același timp a fiordurilor și a lui Moș Crăciun, Finlanda posedă un popor calm, modest, pacifist și foarte disciplinat. La toate cele prezentate până acum trebuie să mai adăugăm lungile nopți albe din perioada verilor artctice, sauna, barcă pentru pește și echipamentul din lemn.

Echipamentele turistice par a veni din lumea poveștilor, aceste mici cabane sau “ castele” din lemn se găsesc mai ales în zona lacurilor, a fiordurilor și în jumătatea sudică a Finlandei. Sunt omologate peste 5000 de așezăminte cu un număr de peste 10 000 de paturi.

Turiștii pot locui singuri în ferme sau gospodării țărănești. De asemenea, în vacanța lor pot participa la viața așezărilor rurale, pot munci în cadrul gospodăriilor sau pot practica sportul – cel mai adesea echitația și skiul. Sunt acordate reduceri de 50% copiilor între 2 și 11 ani, ca și pentru sejururile lungi.

– Irlanda – are incluse în circuitul turistic circa 500 de ferme ce oferă în mod tradițional formula “ bed a breakfast” (cazare și mic dejun s.a.), dar la cerere și demipensiune sau chiar pensiune completă. Numărul oaspeților într-un astfel de așezământ variază între 6 și 10 persoane.

Echipamentele posedă în mod frecvent cai (pentru echitație), instrumentar pentru practicarea pescuitului sau terenuri de golf. În zonele montane există posibilități pentru drumeții sau escaladă, iar în zona litorală sunt numeroase plaje cu nisip și se poate înota. Multe dintre ferme au amenajate locuri de joacă pentru copii și pot asigura la cerere serviciul de “BABY SITTER”. În general copiilor li se acordă 25% reducere în rezidențe rurale rezervate în edificii antice.

Zonele renumite în turismul rural irlandez sunt litorarul vestic și partea centrală între Galway și Dublin. Regiunile care se constitue în zone tradiționale sunt: Ballyhourra Country (în apropiere de Shannon), Joyce Country, Inishowen, Unabhan și Carlow Country.

– Italia – turismul rural cunoaște ca formă de manifestare “vacanțele verzi” și are ca principală componentă agroturismul. L’Asociazione Nazionale per I’Agriturismo, I’Ambiente e il Territorio s-a constituit la roma în 1965. Ghidul ospitalitaii rurale – editat periodic – conține informații, adrese pentru vacanțe la fermă, descrieri ale echipamentelor, echipamente,produse tipice etc., despre dotările din 20 de regiuni ale Italiei.

În cele peste 500 de pagini ale ghidului editat în 1995 de AGRITURISM se regăsesc informații diverse despre aproximativ 1500 de echipamente (ferme, locuințe antice renovate, pensiuni, case de odihnă, vile moderne, case tradiționale, castele și fortificații).

Pe lângă descoperirea diversității tradițiilor culturale și peisajelor, turismul Italian atrage prin: tradițiile culinare ale bucătăriei italiene; renumitele vinuri; dansurile și cântecele folclorului sau muzicii culte; arhitectura diverselor monumente istorice; poezia și legenda fiecărei așezări în parte.

Renumite sunt regiunile Piemonte, Lombardia, Trentino, Veneto, Emilia Romagna, Liguria, Toscana, Lazio, Abruzzo, Umbaria, Campania, Puglia, Calabria, Sicilia sin u în ultimul rând Alto Adige”.

Interesant de remarcat este faptul că italienii sunt receptori de fluxuri turistice, dar și unii dintre cei mai mari emițători din cadrul mișcării turistice rurale.

– Portugalia – 800 km de coastă ( tarm- tărâm de vis), 12 insule, o pasiune ancestra pentru ocean – căci aici Atlanticul întâlnește Europa patrie a unui popor de cuceritori și descoperitori ( Vasco dă Gama și Magellan au fost portughezi), și nu în ultimul rând locul unde se “fabrică” vinul de Porto și se cântă fadoul.

Turismul rural este reglementat prin legea din anul 1986. El poate fi practicat de familii de agricultori sau de rezidenți din mediul rural posesori ai unor rezidente de interes particular, architectonic sau istoric. “Turismo no Espaco Rural”(TER) propune case particulare, care pot fi frumoase ferme sau conace sau chiar castele din secolul XVIII, case rustice sau ferme în plină activiate.

Sectorul turismului rural este coordonat de Ministerul Comerțului și Turismului, care acordă și autoritatiile pentru exercitarea acestei activități. În același timp se acordă și un ajutor material deosebit celor care doresc să practice turismul rural. Se acordă credite pe perioade lungi și nerambursabile în procent variabil, 40-60%, cu condiția de a desfășura această activitate timp de minim 10 ani. Din punct de vedere turistic, Portugalia se împarte în opt zone promoționale : Coasta de Lisboa, Coasta Verde, Coasta de Prata, Montanhas, Planicies, Algarve, Azorele și Madeira.

Turismul rural reunește peste 100 de echipamente cu peste 1500 de paturi, la : ferme(quinta), conace(casă), castele(castelo), mori (moinho), vile (vilă) . Există de asemenea numeroase campinguri în toată țara, care oferă posibilitatea petrecerii unei vacanțe economice și în plin contac cu natura. Pentru tineri se înșiră în lungul țării un lanț de 18 hanuri.

“Vacanțe la țară “ Portugalia oferă în mod deosebit animație, posibilitatea practicării sportului (înot, tenis, echitaie, pescuit, vânătoare, golf) sau a participării la viața fermei – vacanțe active.

Gazdele vorbesc în marea majoritate a cazurilor 1-2 limbi de circulație internațională (franceza, engleza, spaniola, germana, italiană), iar deviza lor : “Un turist= un prieten. Zâmbește!”.

În ultimele decenii ale secolului XX, turismul rural s-a impus și în zone din ce în ce mai noi. Astfel, el se manifestă viguros în :

– Spania ( Granada, Almeria, Malaga, Cadiz, Huelva, Sevilla, Cordoba și Jaen);

– Elveția (Leman, Jura, Neuchantel, Berna, Ticino, s.a.);

– Luxemburg (Porte des Ardennes, Mullerthal, Moselle, s.a.);

– Anglia (Kent, Norfolk, Suffolk, Warwickshire, Tara Galilor).

De asemenea, este în plină afirmare în : Grecia, Islanda și Suedia.

Încearcă a se impune și în țările Europei Estice: Polonia, Ungaria, Bulgaria, Slovacia, fosta Iugoslavie și România.

Cu toate că specialiștii s-au pronunțat corect în ceea ce privește enumerarea atuurilor unor astfel de “așezări rurale pitorești bine constituite, situate într-un mediu nepoluat păstrătoare de tradiții și cu un bogat trecut istoric, care în afara funcțiilor politico-administrative, sociale, economice și culturale propii îndeplinesc sezonier sau în tot cursul anului și funcția de primire și găzduire a turiștilor pentru petrecerea unui sejur cu durată nedefinită”, nu putem fi de acord decât cu ideea practicării turismului în spațial rural, în zonele rurale, în sate și nici un caz cu ideea transformării localitatiilor rurale în “ sate turistice” cu iz de muzeeu și atmosferă artificială.

Turismul rural reprezintă una dintre cele mai eficiențe soluții de armonizare a cerințelor turismului cu exigențele protejării mediului și dezvoltării durabile. Turismul rural nu este total nou, dar cel care se afrima începând cu anii ’70 este sensibil diferit sub aspectul delimitării spațiului, al caracteristicilor și conținutului vacanțelor. Motivat, în general, de dorința de întoarcere la natură, la viața și la obiceiurile tradiționale, turismul rural se definește, în sens larg, prin petrecerea vacanței în spațial rural. Imprecizia acestei abordări a generat opinii diferite cu privire la conținutul și caracteristicile turismului rural, opinii distribuite pe o scară largă, de la cele care reduce această formă de turism la o simplă ședere în zonele rurale, până la cele care impun o listă largă de criterii legate de comportamentul consumătorilor, cum sunt: șederea în gospodăria țărănească, consumul produselor agricole proaspete, participarea la activitatiile economice specifice; și la particularitatiile așezărilor (poziția geografică, suprafața aferentă, densitatea construcțiilor). În practica uzuală, pentru desemnarea vacanțelor petrecute în spațial rural se folosesc noțiunile de turism rural și agroturism.

Cele două concepte se suprapun într-o anumită proporție, au un numitor comun, dar și elemente particulare. În general, se acceptă ca sferă de cuprindere a turismului rural este mai largă, iar conținutul activităților definit în termini mai vagi.

Astfel, turismul rural se referă la toate activitățile ocazionale de petrecere a unei perioada de timp determinate în mediul rural, mijloc de găzduire putând fi atât de gospodăria taraneasca- pensiune, ferma agroturistică, cât și echipamente turistice de factură mai generală: hanuri, hoteluri rustice,popasuri. Agroturismul presupune, așadar, șederea în gospodăria țărănească – pensiune, fermă – consumarea de produse agricole din gospodăria respectivă și participarea, într-o măsură mai mare sau mai mică, la activitățile agricole specifice. Fie că este vorbă de agroturism sau turism rural, conținutul activitatiise circumscrie coordonatelor:

 spațial rural cu aspecte referitoare la așezarea din punct de vedere al mărimii densității populației, stucturi sociale, modului de utilizare a terenului, dar și mijloacele de găzduire : tipul, confortul, poziția;

 locuitorii populația ca păstrătoare a unor tradiții, obiceiuri dar și ca deținătoare de terenuri, a echipamentelor de găzduire și chiar ofertant de servicii;

 produse pe de-o parte produsele agro-alimentare consumate de turiști cu prilejul șederii în gospodăria țărănească și , pe de altă parte, produsele turistice, atracțiile ce motivează deplasarea turiștilor. În acest context, prezintă o semnificație aparte definirea satului turistic, a caracteristicilor și tipologiei acestuia .

Toate acestea acționează ca factori favorizanți, situând turismul rural între obtiunile de vacanță ale unor segmente tot mai numeroase de consumători. Dacă în 1985 această reprezenta, potrivit aprecierilor OMT, numai 3% din totalul cererilor de vacanță, în present, el deține 15% cu ponderi mai ridicate în țările cu tradiție în domeniul, cum sunt: Franța, Germania, Elveția, Austria, Belgia și chiar Polonia și Bulgaria. Pentru perspective, se anticipează o creștere a interesului față de turismul rural sub acțiunea unor factori: sporirea nivelului de educație, creșterea timpului liber, dezvolatarea transporturilor și telecomunicatilor, consecințele positive asupra sănătății, creșterea interesului pentru tradiții, facilitățile oferite. Turismul rural este și una dintre cele mai instituționalizate forme de turism, mai ales la nivel European, ceea ce se reflectă pozitiv în dezvolatrea acestuia. Pot fi menționate în acest sens, organisme internaționale și interregionale, precum: ECOVAST, EUROTER, EUROGITES, Anglo- American Countryside Stewardship – Consortium, organisme naționale și chiar touroperatori și agenții de voiaj specializate și o vastă ofertă de programe. Ca organisme cu rol stimulator, nu pot fi omise: FAO, OECD, UE în activitatea cărora se regăsesc programe de promovare a turismului rural(OECD’s Rural Development Programe, FAO-Rural Tourism Trening Network – cu grupuri de lucru în Europa, America de Nord, Australia și Asia).

Comparativ cu alte forme de turism, considerate mai mult sau mai puțin moderne,turismul rural este bine conturat și în țara noastră. Există, în România, nu numai un potențial turistic de excepție, ci și o bogată tradiție și experinta în domeniu, primele sate turistice fiind organizate în anii 1967 – 1968. După un început susținut, încurajat și de facilitățile oferite, activitatea s-a restrâns în anii ’80. Turismul rural a fost relansat, după 1989, și încurajat prin reglementări interne și de asistentă internațională. Astăzi există un sistem organizatoric adecvat, reprezentat la nivel național de asociații profesionale ca ANTREC, FRDM, Agenția Română pentru Agroturism, Operațiunea Satelor Românești (OUR), precum și o legislație stimulativă (legea nr. 145/1994 pentru aprobarea O.G. 62 /1994 privind stabilirea unor facilități pentru dezvoltarea sistemului de turism rural din zona montană, Delta Dunării și Litoralul Mării Negre; ordinul MT nr. 20/1995 pentru aprobarea normelor și criteriilor minime privind clasificarea pe stele a pensiunilor turistice și fermelor agroturistice). Cu toate acestea, turismul rural – în formele sale organizate are, deocamdată, în țara noastră, o dimensiune modestă, în privința, atât a vizitatorilor străini, cât și a celor români (sub 1% din totalul circulației turistice). Având în vedere atu-urile acestei forme de petrecere a vacanței, pe de- o parte, pentru perspective, o evoluție pozitivă și dinamică a turismului rural romanesc.

2.4. PRODUSUL TURISTIC RURAL ROMÂNESC ANALIZAT PRIN

PRISMA MOTIVAȚIILOR ÎN ALEGEREA UNEI DESTINAȚII

Climatul creat de o societate în continuă schimare, tot mai conștientă de aspectele ecologice, care reclamă o nouă calitate a vieții și care ține seamă de efectele negative ale turismului masiv, a pus bazele renașterii turismului în zonele rurale.

Renașterea turismului rural se produce în principal din diverse motive:

Există o nouă cerere pentru o formă deosebită de vacanțe, caracterizată pintr-o mai bună calitate a mediului înconjurător și pentru noi destinații non-turistice;

Călătoria la sfârșit de săptămână sau zilele libere din săptămână sunt din ce în ce mai importante ;

Se produce criza agriculturii;

Există o presiune din partea Uniunii Europene pentru dezvolatrea turismului rural

Se consideră că turismul rural poate impulsiona economia rurală. Motivele pentru care se manifestă tendințele de extindere ale turismului rural s-ar putea

clasifica , după Blanco (1996), în modul următor:

1 .Satisfacerea noilor necesități și exigențe ale turiștilor

Diversificarea ofertei turistice se produce pentru a răspunde traiectoriei ascendente a cererii europene, conjugate cu forma de viață în care timpul de relaxare este din ce în ce mai mare. Tendința cantitativă (preț, amplitudinea ofertei etc.) va face loc celei calitative, caracterizată prin respectarea mediului înconjurător, servicii de calitate, primire personalizată etc..

2. Soluționarea problemelor de concentrare a turiștilor în spațiu și timp.

O dată cu apariția și consolidarea noilor formelor turistice se poate contribui la o mai mare amplitudine și răspândire georgafica a activităților turistice, atenuându-se presiunea exercitată asupra serviciilor tradiționale.

3. Dezvolatea anumitor regiuni și zone din Uniune Europeană.

Turismul rural trebuie să contribuie la corectarea inegalităților teritoriale, realizând dezvoltarea locală.

4. Posibilitatea creării de noi profesiuni și servicii. Turismul rural oferă oportunitatea ca agricultorii să obțină câștiguri și venituri suplimentare.

5. Comtributia la îmbunătățirea competitivității globale a economiei turistice și a locurilor de muncă în sector. Răspândirea experiențelor altor țări, criza agrară și disponibilitatea resurselor financiare publice au facilitat dezvolatarea programelor Turismului în Cazări Rurale într-o bună parte a regiunilor spaniole în ultima decadă. Însă sub eticheta de turism rural utilizată cu insistență în mijloacele de comunicație de către industria relaxării, se ascunde o enormă tipologie a ofertei care, în anumite ocazii, abia se diferențiază de cea convențională. Conform diverselor publicații ale Centrului European de Formare Ambientală și Turistică (CEFAT – NATOUR), ideea pro-ambientalista a dus la proliferarea de termini care se referă la un “turism diferit”, mai “ecologic”, de “interior” etc

Pe piață au apărut noi tipuri de produse turistice ca turismul rural, agroturismul, turismul de aventură, ecoturismul, turismul cultural și turismul sportiv.Pe de altă parte, este frecvența apariția aricolelor referitor la acest tip de produse, iar marketingul consideră acest fenomen ca fiind un segment important al cererii care solicită “calitatea ambientală” și “ecologie”. Rezultatul este un șir fără sfârșit de termeni care pot crea confuzii marii majorități a publicului. Analizând termenii menționați în paragraful anterior se pot întâlni similitudini și diferențe. În general, punctele commune de indentificare sunt amplasarea fizică (mediul rural și/sau natural reprezintă locul unde se află cazarea și activitățile care sunt asociate acestei forme de turism) și activitatea (propunerea oricăreia dintre aceste fațete este asociată cu conceptual de vacanțe și relaxare activă). Fără îndoială, conținutul fiecărei activități este acela care diferențiază un concept de altul. Conținuturile educative, sportive, culturale vor fi prioritare în funcție de obiectivele stabilite.

Prin “turism interior” se înțelege turismul care se îndreaptă spre localitățile care nu sunt pe coastă. Diferența principală dintre turismul interior și cel rural provine din faptul că turismul rural trebuie să se dezvolte menținând habitantul și activitatea obișnuită a locuitorilor care primesc vizitatori. În acest context, se poate vorbi de agroturism sau turism ecologic, fără de care nu există turism rural. Această este cauză care face ca acest tip de ofertă să mențină preocuparea populației pentru activitatea agrară, în adevărat sens al cuvântului, preocupare ce cuprinde agricultura, creșterea vitelor, producția forestieră.

Turismul verde este forma de turism în care peisajul este componența prioritară, iar obiectul sau este integrarea vizitatorului în mediul uman și natural. Cartea Alba a Turismului Spaniol definește turismul verde ca turism preocupat în mod special de mediul înconjurător și care se dezvoltă în contact cu natura.

Agroturismul este un secment al turismului rural, cu particularitatea că se practică în ferme (cătune, ferme, gospodării, conace etc.), de preferințe active, oferindu-i-se turistului posibilitatea de a participa la diferite activități agrozootehnice. În funcție de regiuni, acest termen se identifică cu turismul rural, deși, din punct de vedere tehnic, este doar o modalitate de participare activă.

Agroturismul, ca ofertă turistică diferențială, apare în Europa prin anii 60, Italia fiind țara unde are cea mai mare dezvoltare. În definițiile legale, tehnice și științifice ale agroturismului , activitatea agricolă și cea turistică sunt mereu relaționate, fiind vorba, în definitive, de o activitate care completează venitul agricultorilor și crescătorilor de vite. Componențele de bază ale ofertei sunt:

Cazare în exploatări agrare;

Alimentație bazată pe bucătăria tradițională a locului și preparată din alimente autohtone;

Ocazional, activități alternative de relaxare în împrejurimile exploatării;

Participare sau cel puțin posibilitatea de observare a vieții și a activităților tradiționale ale exploatării.

Oferta de agroturism, a cărei gestiune este realizată de către familia agricultorului, nu este masificata și favorizează relația între indivizi de diverse culture: ofertantul (rural) și solicitantul (urban).

Desfășurarea activităților agroturistice nu constituie o deviere a destinației agricole a pământului, nici a clădirilor implicate. Dintre aceste activități se pot evedentia următoarele

A oferi ospitalitatea în oricare din construcțiile existențe, destinate acestui scop, în care turismul să aibă la dispoziție serviciile adecvate;

A furniza, pentru consum, mâncăruri și băuturi, de preferință de proveniență proprie;

A organiza activități recreative sau culturale în cadrul exploatării.

Nu este posibilă separarea prestației agroturistice de cea a exploatării agricole. Acest concept ilustrează multitudinea de servicii turistice pe care agricultorul le poate oferi clientului sau, fără ca acest lucru să implice încetarea activitaii agricole, dar folosind potențialul gospodăriei și al spațiului rural.

Turismul cultural exemplificat anterior, se bazează pe utilizarea resurselor culturale din teritoriu (resurse artistice, istorice, obiceiuri), orientându-se spre păstrarea și conservarea acestora. Atât satul cât și marile orașe pot reprezenta cadrul propice dezvoltării acestui turism.

Turismul de aventură folosește împrejurimile sau mediul natural ca sursă de producere a senzațiilor de descoperire pentru practicanții săi. Obiectivul sau de bază este să poată transmite senzații și are nevoie de spații puțin utilizate din punct de vedere turistic.

Turismul sportiv este forma de turism care utilizează orice activitate sportive unde specatacolul și senzațiile de risc sunt fundamentale ca reclamă turistică. De asemenea, ca și cele menționate anterior, este amplasat în spații rurale sau naturale (vele, windsurf, piroge, tir cu arcul, parapanta sau ski). Unul din elementele care diferențiază această formă de turism este tipul de cazare oferit. Activitățile sportive se realizează în aer liber, în locuri de obicei îndepărtate de căile de comunicație care nu au legătură cu infrastructura hotelieră. De aceea, turiști optează, de obicei, pentru cazări neconvenționale (corturi de campanie, refugii montane, instalații agrozootehnice abandonate).

Ecoturismul este segmentul turistic în care păstrarea spațiului rural în care este amplasat este prioritară, deoarece profitul sau este “conservarea” înainte de orice altă activitate. Este o formă de turism preocupat în special de mediul înconjurător și dezvoltă contactul cu natura. Termenul ecoturism este strâns legat de conceptual turism verde, identificarea celor două forme nefiind incorectă. Diferența, mai mult decât conceptuală, este istorică, mult mai puțin folosită astăzi, corespunzând, fără îndoială, unui concept similar: Termenul turistic ecologic s-a folosit în egală măsură ca sinonim al ecoturismului.

Alți termeni care sunt asociați cu conceptul de turism rural sunt turismul alternativ și noile forme de turism.

Turismul alternativ se referă la formele de turism alternative turismului convențional, ca turismul rural sau ecoturismul. Acest turism implică o nuanță de subtituire a turismului masiv de soare și plajă cu turismul spre zonele rurale și naturale. În acest sens, apar noi forme de turism care, după Mowfort(1998), pot avea denumiri variate:

-turism alternativ ;

-ecoturism;

-turism susținut;

-turism natural;

– turism în ferme;

– turism sălbatic;

– turism safari;

– turism de camping;

– turism de desen;

– turism de aventură;

– cicloturism;

– etc.

Mowforth (1998) propune diverse modalități de ierarhizare a conceptelor de mai sus. Una din aceste ierarhii este cea care face distincție între turismul ecologic, cel cultural, cel de aventură sic el specializat, ținând seamă de aceste ierarhii nu se exclude între ele .

După studiul realizat de Casillas (1995) la Universitatea din Sevilla, definiția care se poate da acestor forme de turism alternativ ar fi următoarea:

1. Turism ecologic : forma de turism în care natura este principalul protagonist

în activitatiile de relaxare. Printre aceste activități se pot include observarea (non științifică) și delectarea în mediul natural;

2. Turismul cultural : forma de turism în care obiectivul fundamental al turismului se

concentrează pe cunoașterea culturii (antropologia, istoria, arta etc.) din teritoriu vizitat.

3. Turismul de aventură : forma de turism în care turismul participă în mod activ la cunoașterea (descoperirea) teritoriului vizitat. Spre deosebire de turismul ecologic, natura este elemental pasiv. De obicei este însoțit de activități sportive, care prezintă un anumit risc

4. Turism specialist : forma de turism în turistul caută să aprofundeze cunoașterea unui aspect specific din teritoriul vizat și în care este, într-o oarecare măsură “expert”.

În ceea ce privește noile forme de turism , discuția este clară. Catalogarea turismului rural ca “nou” este mai puțin adecvată, având în vedere că este vorbă de un fenomen care a existat de la începuturile turismului. Prezentul s-ar putea caracteriza prin revitalizarea și implementarea sau modernizarea turismului rural. Dar turismul rural nu este o noutate.

2.5. MANAGEMENTUL ACTIVITĂȚII DE TURISM RURAL

Tipul, localizarea și ritmul dezvoltării turistice în zonele rurale cer foarte multe elemente de organizare și planificare.

Organizarea și conducerea unei afaceri agroturistice trebuie să facă față unui stil de viață rural. Cu principii bine stabilite, cu tradiții culturale, cu oameni care ajută la îndeplinirea obiectivelor propuse în cadrul afacerii.

Analiza resurselor ce pot fi folosite în cadrul turism ruralului înseamnă crearea unei legături strânse între cererea și oferta turistică și sistemul de management practicat. În ceea ce privește organizarea turism ruralului în România, această se face izolat, la nivel de întreprinzători, fără a exista o strategie de dezvoltare la nivel local/regional. Singurul pas în direcția unei organizări unitare s-a realizat prin intermediul A.N.T.R.E.C.- ului, dar numai la nivel de promovare a produsului agroturistic prin realizarea catalogului pensiunilor și a sistemului electronic de rezervare.

În domeniul turism ruralului reușita unei afaceri depinde de capacitatea celor care conduc proiectul de dezvoltare.

Managerii pensiunilor agroturistice trebuie să respecte în totalitate normele impuse de mările instituții de turism și să realizeze o continuă analiză asupra zonei în care este localizată pensiunea. În funcție de datele privind localizarea și patrimoniul spațiului rural, managerul trebuie să stabilească obiectivele, iar apoi să realizeze o planificare prin care să urmărească mulțumirea sa, dar și a localnicilor.

În cadrul turism ruralului practicat la sat, managerul este fermierul care pășește într-o afacere agroturistică și care trebuie să aibă capacitatea de a face o analiză a situației afacerii la un moment dat, să identifice problemele critice ale afacerii, să stabilească oviectivele afacerii în perioada următoare și să planifice utilizarea resurselor.

Nivelul actual al dezvoltării turism ruralului din România este determinat, în principal, de acțiunile întreprinse de aceste organizații neguvernamentale care au început să activeze după 1990. Dimensiunile în timp și spațiu ale dezvoltării coordonatelor turism ruralului sunt foarte mari, fapt care creează premisele multiplicării coeziunii tuturor formelor de organizare, care au contribuit la dezvoltarea și implementarea turism ruralului în România.

Federația Română pentru Dezvoltarea Montana (FRDM) s-a înființat în anul 1991 și a elaborate un vas program privind dezvoltarea și implementarea turismul ruralului în România. FRDM a promovat un proiect de lege pentru susținerea turism ruralului, a derulat un program PHARE și a asigurat o bază de date necesară editării unui ghid agroturistic cu primele 2000 de gospodării atestate în perioada 1991-1994.

Acțiunile promoționale în domeniul turismului vizează atât atragerea unor noi clienți, cât și păstrarea celor vechi adresându-se, direct, sau prin rețelele de intermediari, fie întregului public, fie unor categorii bine identificate de clienți.

Date fiind legăturile foarte strânse dintre promovare și vânzări, literatură de specialitate menționează ca în turism ruralul se poate acționa în două direcții:

– promovarea imaginii, având în centrul atenției destinațiile turistice pe care urmărește să le facă cunoscute;

– promovarea vânzărilor, care implică nemijlocit operațiunile de comercializare.

De asemenea, promovarea pensiunilor turistice și agroturistice se realizează prin mai multe forme și mijloace publicitare și anume:

 înscrierea în cataloagele de promovare a ofertei agroturistice

 tipărirea de către prestatorii de servicii turistice (fermieri sau asociații turistice locale) de pliante, hărți, ghiduri etc.;

 promovarea prin mass-media (audio-vizuală, presa scrisă);

 promovarea prin intermediul unor agenții turistice touroperatoare sau detailiste, interne sau străine, alți agenți economici interesați:

 prezentarea ofertei agroturistice la târguri, expoziții și burse de turism;

 colaborarea cu diverse organisme specializate interne (OVR, ANTREC și filiale județene) sau internaționale (EUROGITES, asociații europene de profil);

 promovarea ofertei agroturistice prin rețeaua INTERNET.

Pentru a fi eficientă, acțiunea de promovare trebuie să fie prezentată la toate nivelurile.

La nivelul gospodăriilor, această se poate realiza prin editarea de ghiduri proprii sau pliante în care să fie prezentată atât gospodăria respectivă cât și împrejurările, cu zonele de atracție.

În materialul publicitar respectiv se recomandă a fi prezentat pe scurt și satul, comuna din care face parte gospodăria, avându-se în vedere următoarele elemente: situarea gospadariei în vatră satului; câte mese pot fi asigurate (mic dejun, prânz, cina) și felul meselor ce pot fi asigurate (aneversari, banchete, mese în familie, mese oficiale, mese pentru evenimente familiale – nunți, botezuri etc.); informații despre bucătăria familiei (manacaruri și produse specifice); pajiști pentru jocuri, șezlonguri; dacă sunt admise animalele turiștilor; informații despre gospodărie; condițiile de cazare și confort; informații privind prețul cazării, al mesei și al serviciilor etc.; schița cu amplasarea gospadariei față de șosele, drumuri și căi de acces, cu toate informațiile necesare pentru identificarea gospodăriei în funcție de mijloacele de transport cu care se deplasează turismul; alte elemente specifice de reclamă a gospodăriei (artizanat, meșteșuguri, produse agroalimentare specifice).

La nivel de sat, comună, zonă agroturistică, promovarea se poate face prin intermediul unui material publicitar scris – ghid turistic de exemplu, sau sub forma unei casete video, care să prezinte imagini sugestive din zona respectivă. Indiferent de prezentare, materialul trebuie să inventarieze totalitatea gospodăriilor care sunt amenajate pentru turism dar va include și informații referitoare la amsamblul teritorial, elemente de inedit care pot fi întâlnite etc.

La nivel regional se va avea în vedere elaborarea unui material mai amplu, care să surprindă mai multe elemente caracteristice ale asamblului respective (de exemplu: turism rural în Tara Oasului, turism rural în Bucovina, turism rural în Oltenia).

În fine, la nivel național, se poate concepe un ghid, un îndrumător agroturistic, ce poate orienta un potențial turist. Informațiile oferite vor fi de ordin general, urmând ca amănuntele să fie oferite de agențiile specializate, prin lucrătorii acesteia. Acest ghid poate cuprinde listă agenților teritoriale, cu adresele și numerele lor de telefon. După caracterul informațiilor pe care le conțin, materialele publicitare elaborate se pot clasifica în : materiale ce pot conțin informații de detaliu și materiale ce conțin informații generale.

Dacă în privința materialelor cuprinzând informații generale, creativitatea, inventivitatea, originalitatea pot fi avute în vedere pentru că alături de elementele concrete să contribuie la realizarea unui material atractiv și interesant, în cadrul materialelor incluzând informații de detaliu, situația este diferită. Acest gen de materiale publicitare trebuie să fie foarte concrete și cât mai sugestive. Se recomandă ca ele să conțină în mod obligatoriu:

 Prezentarea cât mai amănunțită a gospadariei: număr de

camere, număr de locuri de cazare în fiecare cameră, amplasarea gospodăriei, posibilitatiile de alimentare cu apă (caldă și/sau rece), dotări amenajări,posibilități de încălzire, alte informații despre gospodărie (număr de animale, felul acestora, suprafața de teren a gospodăriei) etc.;

 Prezentarea modului în care se poate ajunge în satul, zona

respectivă: mijloace de transport, felul acestora, durata călătoriei, distanța față de cele mai apropiate orașe ;

 Organizarea de mese, pe anumite trasee turistice

frecventate (hanuri, moteluri), cu mâncăruri tradiționale sau degustări de vinuri, fructe sau alte produse specifice, prilej cu care vor putea fi distribuite și pliante prezentând zona și posibilitățile de practicare a turism ruralului;

La cele de mai sus se adăugă :

 Publicitatea făcută cu prilejul unor târguri, sărbători locale,

manifestări prilejuite de anumite obiceiuri (agricole îndeosebi);

 Organizarea unei expoziții cu imagini din diferite

gospodării care, la rândul lor, pot fi considerate expoziții în miniature pentru că dispun de o varietate de produse de artă populară tradițională (cusături, împletituri, vase de lut).

Difuzarea materialelor publicitare poate fi făcută prin intermediul agențiilor de turism specializate sau prin participarea uni agent de turism rural la târgurile zonale ce au loc în diferite momente ale anului și cu diverse prilejuri.

Totuși, promovarea nu se referă numai la imagine, text și sunet. Casele, vitele, fermele, gospodăriile, mediul natural sau elementele ale acestuia prezentate într-un pliant, nu sunt suficiente pentru a asigura calitatea politicii de promovare. Reușita promovării depinde, într-o măsură destul de mare și continuitatea ei. Ideea de bază a promovării turism ruralului este aceea a prezentării unei “promisiuni”, potrivit căreia clienți care vor veni vor benefecia de facilitatiile enumerate, având ca rezultat obținerea satisfacției dorite. Câștigarea unui nou client trebuie să fie urmată de păstrarea acestuia, revenirea lui la destinația respective.

CAPITOLUL III. STUDIU DE CAZ – MOTIVAȚII ÎN ALEGEREA CA DESTINAȚIE TURISTICĂ COMUNA POLOVRAGI

3.1 Contextul geografic al localității

Comuna Polovragi este așezată la poalele de sud-vest ale Munților Căpățânii, în depresiunea cu același nume, în partea de nord-est a județului Gorj, pe malul stâng al Oltețului. Depresiunea Polovragi face parte din Depresiunea Subcarpatică olteană, situată între Bistrița Vâlcii / Dealul Costești, la est și râul Motru, la vest. Valea Oltețului desparte Munții Parâng (spre vest) de Munții Căpățâna (spre est), printr-un un relief abrupt calcaros, de circa 200 – 300 m înălțime.

Teritoriul administrativ al comunei are o suprafață de 8.783,8 ha – din care 3.267 ha reprezintă teren agricol și se întinde spre nord până în creastă principală a Munților Căpățânii, având ca vecini: orașul Horezu spre est, Mălaia spre nord, Baia de Fier spre vest, iar spre sud, Alimpești și Slătioara. Între aceste limite, altitudinea variază de la 420 m, în extremitatea sudică, la 2.108 m, în Vf. La Nedei, situat pe creasta principală a Munților Căpățânii. Populația localității era la 01.01.2005 de 2.900 locuitori.

Comuna Polovragi este alcătuită din două sate: Polovragi – reședința de comună și Racovița. Asemenea întregii zone submontane dintre Gilort și Bistrița Vâlcii, populația comunei Polovragi a suferit puternice influențe demografice și etnoculturale dinspre Mărginimea Sibiului. Rezultatul acestei interferențe se regăsește în graiul, portul și tradiția pastorală asemănătoare satelor din Mărginime, aspect care reprezintă un punct forte în dezvoltarea turistică a localității, prin elementele culturale cu valoare de unicat pe care le poate oferi potențialilor vizitatori. Păstrarea acestui patrimoniu etnocultural trebuie să reprezinte, alături de infrastructură și utilități, obiectivul principal al strategiei de dezvoltare a localității.

Poziția localității, cu acces la DN 67, importantă cale rutieră de transport și existența unor obiective turistice de valoare excepțională, a favorizat dezvoltarea infrastructurii generale.

Infrastructura existentă în localitate:

– DN 67 (E 81 / Rm. Vâlcea – Horezu – Polovragi – Tg. Jiu – Drobeta Tr. Severin / E70), traversează comuna prin extremitatea sudică, pe circa 4 km;

– DJ 665 (DN 67 / Horezu – Vaideeni – Polovragi – Baia de Fier – Novaci – Crasna – Curtișoara / DN 66 / E 79), din care 8 km sunt pe teritoriul administrativ al comunei;

– Dc 22 (Polovragi – Mănăstire), de 3,5 km;

– drumul forestier ce însoțește pârâul Olteț, până sub Curmătura Oltețului, importantă cale de acces turistic spre arealul Petrimanu – Latorița – Parâng.

3.2. Motivații în alegerea ca destinație turistică comuna Polovragi

Diversitatea și valoarea potențialului turistic existent pe teritoriul comunei Polovragi sunt premise care favorizează modalități multiple de petrecere activă a timpului liber, de odihnă, de recreere și de practicarea unor forme de turism specifice.

Turismul cultural-religios este favorizat de prezența unor obiective religioase de valoare excepțională, intrate deja în circuitele naționale și cu un segment fidel de turiști care vin perioadic în pelerinaj la mănăstirile din nordul Olteniei. Mănăstirea Polovragi mai este vizitată și de turiștii sosiți la tratament în stațiunile balneare de pe Valea Oltului. Mănăstirea Polovragi reprezintă un important centru monahal care contribuie la conservarea spiritualității și culturii ortodoxe românești, de la sud de Carpați.

Turism etnocultural. Caracterul și tradiția acestei zone a orientat locuitorii către meșteșuguri artizanale cu specific românesc, precum țesăturile executate manual (costum popular, stregare oltenești), cusături, prelucrarea artistică a lemnului. Vechile legături ale populației locale cu „ungurenii” de peste munte din satele Mărginimii Sibiului, și-au pus amprenta asupra obiceiurilor legate de oierit – din păcate, păstrate din ce în ce mai puțin, asupra tradițiilor, folclorului, graiului și a costumului popular. Existența acestor tradiții etnoculturale arhaice, susțin practicarea turismului etnocultural.

Sărbătorile tradiționale locale, legate de preponderent de sărbătorile religioase, constituie un prilej de relaxare, de întâlnire a fiilor satului, de stabilirea de contacte umane între localnici și oaspeți, între cei plecați la oraș și cei rămași în sat, între reprezentanții administrației locale și diverse personalități învitate. Sărbătoarea de Sf. Ilie, de la 20 iulie, a devenit de foarte mulți ani o tradiție a zonei, care atrage formații artistice, rapsozi populari, turiști și societăți comerciale din toată zona de nord a Olteniei. Nedeia este așteptată cu interes de către localnici, dar și de către administrația locală, pentru aspectul economic al acestei manifestări.

Speoturismul – este favorizat de prezența Complexului cartic Cheile Oltetului și a numeroaselor forme de relief carstic adăpostite de acesta. În zonă se cunosc mai multe peșteri, dar cea mai cunoscută este Peștera Polovragi.

Turism rural este încă în fază de pionierat, dar localitatea Polovragi beneficiază de toate oportunitățile pentru dezvoltarea acestuia: cadru natural atractiv, resurse turistice variate, accesibilitate directă la DN 67 și prin aceasta la două drumuri europene de largă circulație turistică, existența unor pensiuni rurale care pot constitui un model și pentru alți proprietari de gospodării țărănești, existența unor dotări tehnico–edilitare care pot sta la baza dezvoltării turistice a zonei. Promovarea turismului rural va asigura acestui spațiu păstrător de valori tradiționale românești o dezvoltare durabilă și echilibrată.

Turismul de sfârșit de săptămână (weekend) este o formă de turism din ce în ce mai apreciată, locuitorii din marile centre urbane dorind să-și petreacă sfârșitul de săptămână în locuri nepoluate, departe de aglomerația și stresul marilor orașe. Apropierea de municipiul Tg. Jiu, dar și poziția localității, pe DN 67, favorizează accesul unor importante fluxuri dinspre capitala de județ sau dinspre alte orașe mari. Practicarea acestei forme de turism, într-un cadrul natural pitoresc, oferit de ținutul de sub munte al Olteniei, este în evoluție constată.

Turismul de tranzit derivă din amplasarea zonei cu acces direct la o importantă arteră rutieră națională – DN 67 (Rm. Vâlcea – Costești – Horezu – Tg. Jiu – Drobeta Tr. Severin), care face legătura între trei magistrale rutiere europenee: E 81 (București – Pitești – Rm. Vâlcea – Sibiu – Cluj Napoca – Satu Mare – Halmeu/ punct de frontieră RO/UK) și E 79 (Calafat – Craiova – Tg. Jiu – Deva – Vârfurile – Oradea – Borș/punct de frontieră RO/H) și E 70 (pct. de frontieră RO/BG – București – Craiova – Drobeta Tr. Severin – Timișoara – Moravița pct. de frontieră RO/ YU). Prezența a numeroase obiective turistice de interes cultural, istoric, etnografic, religios sau natural în întraga zonă de nord a Olteniei, face ca traseul DN 67 să atragă anual în circuite zeci de mii de turuiști români și străini.

Turismul montan. În perspectivă, comuna Polovragi poate să se dezvolte ca un centru important al turismul montan, atât datorită existenței unor trasee turistice marcate sau nemarcate care pornesc din localitate spre Munții Căpățânii, pe interfluvii sau pe drumul forestier de pe valea Oltețului, cât și datorită potențialului schiabil din zona de obârșie a Oltețului (zona Negoveanu – Nedeia).

Turismul științific este susținut de existența pe teritoriul administrativ al comunei a arii protejate de mare interes științific, ce pot constitui un laborator de lucru pentru cercetătorii în domeniul științelor pământului.

Turismul pentru sporturi extreme, o formă de turism cu adresbilitate preponderentă către tânăra generație, prinde contur din ce în ce mai mult și în România. Zona oferă suportul necesar pentru alpinism, parapantă, cicloturism, snowboard, motocross, deltaplan. Zona Cheile Oltețului oferă numeroase trasee de alpinism îmbogățind oferta județilui Gorj, alături de Cheile Sohodol și Cheile Galbenul.

3.3. Patrimoniul natural. Resurse turistice naturale

Poziția localității, în arealul Subcarpații Olteniei, care determină varietatea și structura reliefului, tipul de vegetație și lipsa surselor de poluare sunt elemente determinante în constituirea cadrului natural al zonei. Localitatea beneficiază așadar, de locuri atractive, pitorești, cu un climat favorabil recreării și petrecerii timpului liber, de numeroase obiective turistice spre care se îndreaptă anual zeci de mii de turiști.

formele de relief montan și submontan, având ca suport o structură geologică complexă (în principal roci cristaline și calcare jurasice, pe care s-au dezvoltat numeroase forme de relief carstic), îmbogățesc aspectul peisagistic al zonei și creează oportunități pentru practicarea unor variate forme de turism. Importanța științifică (geologică, geomorfologică, botanică și forestieră) a întregii zone carstice a determinat declararea acesteia ca arie protejată, inclusă înscrise în Legea nr. 5 / 2000; – Cheile Oltețului – de circa 2,2 km lungime, impresionează prin sălbăticia

și îngustimea defileului, în lungul căruia șerpuiește un drum forestier de 18 km lungime; urmărind cursul pârâului Olteț până la obârșie (limita naturală între Munții Parâng și Munții Căpățâna), drumul forestier trece creasta Parângului pe la Curmătura Oltețului, pentru a ajunge apoi în Valea Latoriței, importantă zonă turistică din bazinul Lotrului. Întreaga zonă a Cheilor Oltețului prezintă un deosebit interes și din punct de vedere floristic și peisagistic. Pe puținul sol format între stâncile calcaroase, vegetează numeroase specii submediteraneene. În acest cadru generos, mai putem adăuga existența unei păduri seculare de castan comestibil, urmare a influențelor climatice submediteraneene. Aici există peste 300 de specii de plante caracteristice terenurilor calcaroase: unghia ciutei, strejnicul, ruginita, cornutul de Banat, garofița, micsandra de munte, steluța vânătă, sugărarul etc.

– Peștera Polovragi – este cea mai importantă și accesibilă peșteră din tot masivul calcaros. Drumul forestier, amenajat de-a lungul canionului, permite accesul rutier facil spre peșteră, aflată la circa 200 m după intrarea în chei, la 670 m altitudine, în versantul stâng al Oltețului și
totodată pune în evidență frumusețea și sălbăticia peisajului carstic. Peștera, cu o lungime totală de circa 9.000 m, este un vechi meandru subteran al Oltețului, aflat la nivelul de 25 m. Sub acest nivel, acțiunea erozivă a Oltețului a dus la adâncirea albiei și formarea unui adevărat canion. Din galeria principală, în cea mai mare parte orizontală, se desprind mai multe culoare laterale, în parte colmatate cu aluviuni. De-a lungul galeriei se disting trei sectoare, mai important fiind cel din dreapta, numit "Culoarul Liliecilor". Galeria, din care circa 1 km este electrificată, continuă cu înălțimi de 2 – 8 m și lărgimi de circa 10 m. Sunt frecvente prăbușirile, scurgerile din tavan, hornurile; aici se deschid culoare secundare mici, împodobite cu calcit;

– domeniul schiabil amenajabil din zona alpină, care coboară de sub Vf. Negovanu spre SV, pe Piciorul Negovanului, este o premisă favorabilă pentru dezvoltarea sporturilor de iarnă, fiind susținută de grosimea stratului de zăpadă (în medie, 40 cm) și de durata menținerii lui (peste 150 zile / an); primele zăpezi apar la sfârșitul lunii octombrie și se topesc în luna mai;

– trasee de alpinism din zona carstică (Cheile Oltețului), unde există mai multe trasee de alpinism, de diferite grade de dificultate;

– traseul pârâului Olteț, însoțit de drumul forestier, este deosebit de pitoresc; în locul denumit Luncile Oltețului, la ieșirea din chei, înspre amonte, există un amplasament propus pentru amenajarea unui sat de vacanță, inclusiv cu platformă de campare; realizarea proiectului investițional va contribui la apariția în această zonă a unui complex turistic de agrement și recreere;

– fondul forestier bogat, reprezentat prin păduri de foioase și conifere, îmbracă versanții sud-vestici ai Munților Căpățâna, creează un mediu ambiant atractiv, curat, recomandat pentru vacanțe active;

– flora pajiștilor montane și a fânețelor, de o diversitate impresionantă, în funcție de altitudine, îmbogățesc peisajul cadrul natural cu specii floristice multicolore;

– elementele climatice ale zonei, fără valori extreme, sunt favorabile practicării turismului în tot timpul anului, pentru repunere în formă a organismului după stres; localitatea are un climat de dealuri submontane, de adăpost, cu o temperatură medie anuală de aproximativ 6°C și cu aer curat, lipsit de factori alergogeni;

– fondul de vânătoare (specii cu valoare cinegetică) și de pescuit sportiv.

3.4. Patrimoniul cultural

3.4.1. Monumente cultural – istorice

– Fortificația geto-dacică, situată deasupra versantului în care se află Peștera Polovragi, în punctul denumit „Crucea lui Ursache”;

– Mănăstirea Polovragi, monument istoric și de arhitectură; biserica mănăstirii, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, a fost atestată documentar într-un hrisov emis de Matei Basarab, în anul 1648; a fost rezidită în 1643 – 1647 și restaurată în perioada 1690 – 1693 din inițiativa domnitorului Constantin Brâncoveanu; posedă o importantă colecție de icoane pe sticlă și lemn (peste 650 exemplare), datând din sec. XVIII – XIX, precum și o bibliotecă valoroasă, cu peste 3.000 volume; Biserica bolniței, cu hramul „Sf. Nicolae”, a fost zidită în stil bizantin, între anii 1731 – 1732;

– Biserica de lemn cu hramul Sf. Nicolae”, ctitorită în anul 1806.

3.4.2. Elemente de patrimoniu etnocultural

Centrul etnografic Polovragi – centru etnofolcloric, cu tradiții legate de păstorit și transhumanță; renumit pentru portul popular ciobănesc cu influențe din zona Mărginimii Sibiului, pentru prelucrarea artistică a lânii și confecționarea de instrumente muzicale;

– arhitectură tradițională – case vechi de lemn cu pridvor, specifice zonei etnografice “Oltenia de sub Munte”;

– costumul popular, fie în două culori, alb și negru, asemănător zonei Mărginimea Sibiului;

-cusături și tesuturitistice (săculeți, disagi), meșteșuguri cu o spândire din ce în ce mai redusă;

-confeccionare de instrumente muzicale – fluiere;

-prelucrarea artistic a lemnului – obiecte de uz gospodăresc: lăzi, coșuri, furci de tors lâna ș.a.;

– prelucrarea lânii – obiecte de îmbrăcăminte, pături;

-instalacii de tehnic popular : darac, pive, mori de apă, joagăre acționate hidraulic (unul dintre acestea a fost dus și reconstruit în Muzeul Astra de la Sibiu;

– manifestări etnofolclorice: “Nedeia de la Polovragi” – se desfășoară în perioada 18 – 20 iulie și atrage un mare număr de turiști din toată zona de nord a Olteniei. Este un eveniment deosebit pentru viața social – economică și culturală a localității. Este o paradă a portului, cântecului și dansului popular oltenesc.

CONCLUZII

Zonele rurale dispun de un valoros potențial turistic ce poate fi ușor amenajat în cele mai bune condiții.

Elaborarea și implementarea unor strategii de dezvoltare durabilă este un demers dificil și de durată, care implică o acțiune concentrate. Prin prezenta lucrare mi-am propus să arăt că, teoretic, o strategie poate fi “scrisă” și de un student.

Dintre acțiunile incluse în planul de măsuri pentru implementarea strategiilor, m-am referit la fiecare în parte, prin exemplificare, considerând ca fiind decisive pentru demersul pe care mi l-am propus, dar și posibil de realizat la nivelul de cunoștințe, timp și resurse financiare ale unui student.

Ca și concluzie finală pot să afirm că zonele rurale pot fi ușor îmbunătățite și apreciate de un număr mare de turiști. Prin strategii de dezvoltare se va încerca atragerea de mai mulți clienți dacă sistemul de conducere aplică metode de îmbunătățire a calității serviciilor deja existențe, dar mai ales dacă se axează pe crearea de noi servicii.

Prin aplicarea strategiei de calitate în cadrul unităților turistice se propune atât modernizarea sistemelor funcționabile din unitate , cât și oferirea de servicii de calitate la un preț avantajos.

De asemenea, spectaculoasele zone turistice pot să beneficieze de o mare atenție a turiștilor care iubesc sporturile de iarnă. Pentru această, am produs aplicarea unei strategii de specializare asupra practicării sportului de iarnă, în special ski.

Tot în vederea dezvoltării turism ruralului am pus în evidență și sprijinul organizației A.N.T.R.E.C. , al localnicilor, precum și a programelor de susținere și organizare a dezvoltării în zonele de importanță deosebită.

Apreciez că rezultatele obținute din aplicarea programului de dezvoltare calitativă întreprins în rândul locuitorilor ne dă speranțe și ne motivează să continuăm implementarea planului de măsuri precum dezvoltarea durabilă a acestei zone.

BIBLIOGRAFIE

1. Alecu I. și colab. 2004- “Funcțiile turismului rural, în Turismul rural românesc. Potențial și valorificare”, Editura Plan Europe, Iași,

2. Acatrinei Marilena, 2002 – “tendințe în dezvoltarea turismului rural”. Turismul rural românesc.

3. Berbecaru I., Botez, M 1997. – :Teoria și practica amenajării turistice”, Editura Sport-Turism, București

4. Bugnar Nicoleta, 2004- “ Turism ruralul în context global”, Editura Dacia, Cluj- Napoca

5. Bran Florina, Istrate I. , Manole V. 1996- “Turism rural și turism ruralul”, Editura Economică București,.

6. Broșura – “Viața la țară…”, 2000-2009

7. Bran Florina și colab., 1997 – “Turism ruralul”. Editura Economică București

8. Bran Florina,1999 – “Ecoturismul: turismul durabil și turismul rural”, în “Tribuna economică”, București, nr. 18-19

9. Buciuman E., 1999 “Economia turismului și turism ruralului”, Editura ALE, București

10. Cindea Melinda, Bran Florina – “Spațiul geografin românesc”, 2001, Editura Economică, București

11. Csosz I., 1996 – “Turism ruralul mintan”. Editura Mirton, Timișoara.

12. Erdeli, G., Istrate I., 1996. – “Amenajări turistice”, Editura Universitatea București

13. Glavan V., 1995 –“Turism ruralul- factor determinant în dezvoltarea economico-socială a satului românesc”, în Revista Română de Turism, numărul 4.

14. Glavan V., 1999 – “Criterii de omologare și tipuri de sate turistice”, în volumul “ Turismul rural. Actualitate și perspective”. Editura Pan Europe, Iași.

15. Gherasim T., Gherasim D., 1999 – “Marketing Turistic”, Editura Economică, București

16. Glavan V.,2002 – “Turism ruralul, Ecoturism”, Editura Alma Mater, Sibiu

17. Neamțu Adina, 2004 – “Marketing”, Editura Economică, București

18. Neacșu N.,1999 –“Turismul și dezvoltarea durabilă”, Editura Expert, București

19. Rey R., 1999 – “Turism ruralul – o șansă pentru dezvoltarea agriculturii în zonele de munte”, În “ Turismul rural – activitate și perspective”, Lucrări Științifice USAMV- Iași

20. Stoian Maria, 2005 – “Managementul pensiunii – manual și supliment legislative” A.N.T.R.E.C., București

21. Tacu Al. P. și colab 2002 –“Turism rural românesc. Metode și tehnici de cercetare”, Editura Pan Europe, Iași

22. Talabă I. “Turism rural sau turism rural? Între teorie și practică”, în Anuarul Centrului de Cercetări Economice “Gh. Zane” Iași, Tom 6/2008.

23. *** Buletine informatice ANTREC- București, 2000-2009

24. *** Legea pentru organizarea turismului, în România, Monitorul Oficial nr. 50 din 26 februarie 1936

25. www.ecazuri.ro;

26. www.travelfurum.pl;

27. www.romaniatravel.com;

28. www.mturism.ro;

29. www.carpati.org;

30. www.infomontan.ro;

31. www.xtrem.ro;

32. www.romanianadventure.ro;

33. www.alpinet.org;

34. www.pensiuneturistica.ro

35. www.pensiuni.org;

36. www.romania_turistica.ro;

37. Colecția de reviste “Travel Magazin:, 2004-2008;

38. Colecția de reviste “Descoperă România”, 2000-2006;

39. Colecția de reviste “România Pitorească”, 2000-2009;

40. Colecția de reviste “Actualitatea turistică”, 2005;

41. Colecția de reviste “Vacanțe & Călătorii”, 2000-2008;

42. Colecția de reviste “Munții Carpați”, 2000-2009;http://t3.gstatic.com/images?

BIBLIOGRAFIE

1. Alecu I. și colab. 2004- “Funcțiile turismului rural, în Turismul rural românesc. Potențial și valorificare”, Editura Plan Europe, Iași,

2. Acatrinei Marilena, 2002 – “tendințe în dezvoltarea turismului rural”. Turismul rural românesc.

3. Berbecaru I., Botez, M 1997. – :Teoria și practica amenajării turistice”, Editura Sport-Turism, București

4. Bugnar Nicoleta, 2004- “ Turism ruralul în context global”, Editura Dacia, Cluj- Napoca

5. Bran Florina, Istrate I. , Manole V. 1996- “Turism rural și turism ruralul”, Editura Economică București,.

6. Broșura – “Viața la țară…”, 2000-2009

7. Bran Florina și colab., 1997 – “Turism ruralul”. Editura Economică București

8. Bran Florina,1999 – “Ecoturismul: turismul durabil și turismul rural”, în “Tribuna economică”, București, nr. 18-19

9. Buciuman E., 1999 “Economia turismului și turism ruralului”, Editura ALE, București

10. Cindea Melinda, Bran Florina – “Spațiul geografin românesc”, 2001, Editura Economică, București

11. Csosz I., 1996 – “Turism ruralul mintan”. Editura Mirton, Timișoara.

12. Erdeli, G., Istrate I., 1996. – “Amenajări turistice”, Editura Universitatea București

13. Glavan V., 1995 –“Turism ruralul- factor determinant în dezvoltarea economico-socială a satului românesc”, în Revista Română de Turism, numărul 4.

14. Glavan V., 1999 – “Criterii de omologare și tipuri de sate turistice”, în volumul “ Turismul rural. Actualitate și perspective”. Editura Pan Europe, Iași.

15. Gherasim T., Gherasim D., 1999 – “Marketing Turistic”, Editura Economică, București

16. Glavan V.,2002 – “Turism ruralul, Ecoturism”, Editura Alma Mater, Sibiu

17. Neamțu Adina, 2004 – “Marketing”, Editura Economică, București

18. Neacșu N.,1999 –“Turismul și dezvoltarea durabilă”, Editura Expert, București

19. Rey R., 1999 – “Turism ruralul – o șansă pentru dezvoltarea agriculturii în zonele de munte”, În “ Turismul rural – activitate și perspective”, Lucrări Științifice USAMV- Iași

20. Stoian Maria, 2005 – “Managementul pensiunii – manual și supliment legislative” A.N.T.R.E.C., București

21. Tacu Al. P. și colab 2002 –“Turism rural românesc. Metode și tehnici de cercetare”, Editura Pan Europe, Iași

22. Talabă I. “Turism rural sau turism rural? Între teorie și practică”, în Anuarul Centrului de Cercetări Economice “Gh. Zane” Iași, Tom 6/2008.

23. *** Buletine informatice ANTREC- București, 2000-2009

24. *** Legea pentru organizarea turismului, în România, Monitorul Oficial nr. 50 din 26 februarie 1936

25. www.ecazuri.ro;

26. www.travelfurum.pl;

27. www.romaniatravel.com;

28. www.mturism.ro;

29. www.carpati.org;

30. www.infomontan.ro;

31. www.xtrem.ro;

32. www.romanianadventure.ro;

33. www.alpinet.org;

34. www.pensiuneturistica.ro

35. www.pensiuni.org;

36. www.romania_turistica.ro;

37. Colecția de reviste “Travel Magazin:, 2004-2008;

38. Colecția de reviste “Descoperă România”, 2000-2006;

39. Colecția de reviste “România Pitorească”, 2000-2009;

40. Colecția de reviste “Actualitatea turistică”, 2005;

41. Colecția de reviste “Vacanțe & Călătorii”, 2000-2008;

42. Colecția de reviste “Munții Carpați”, 2000-2009;http://t3.gstatic.com/images?