Produsele Apicole Si Afectiunile Digestive

=== 7cf4fc0e7a50bc90002f59b66616905f61886995_366242_1 ===

CAPITOLUL 1

INTRODUCERE

Dificultățile medicinei în delimitarea și definirea stării de sănătate apar și în negativul situației,și anume ,în analiza stării de boală în general și a diagnosticării bolii în cadrul fiecărui domeniu clinic.

Această analiză se impune deoarece,deși sub unghiul observației curente și al aprecierii empirice boala este mai evidentă și mai concretă decât sănătatea.

Actualmente se onsideră că ,,sensul bolii este mai puțin evident decât se pare,, ,fapt ce aduce în discuție sistemul de diagnostic al bolii ,analiza criteriilor acestui sistem ,ca și al gradului de izomorfism între elementele sale și aspectele clinice reale.

Sesizarea și distincția elementelor patologice ale acestor condiții au o importanță bine cunoscută ,știut fiind că semnificația de diagnostic a unei fenomenologii clinice nu este în relație cu intensitatea manifestării sau cu dramatismul prezentării sale.

Pentru început doresc să argumentez faptul că alegerea temei a avut la bază un factor hotărâtor .Și când spun aceasta fac referire la faptul ,că pe parcursul stagiului de practică ,din anii de studiu., cel mai mult m,-au impresionat bolnavii cu afecțiuni digestive,internați în secția de interne.

Am constat că la acești bolnavi analiza capacității de adaptare și în special la agresiunea alimentelor arată,că din punct de vedere fiziologic,omul poate fi considerat un element mereu expus la diferite afecțiuni digestive.

Ca o ultimă mențiune ,bibliografia a fost de actualitate dând acestei lucrări calitatea de a fi prezentată în anul 2016

Scurt istoric al folosirii produselor apicole si avantajele lor

Mierea este cunoscută încă din antichitate de pe vremea romanilor, dar și a egiptenilor, ca un adevărat medicament de tratare a diferitelor eczeme sau răni externe, dar nu numai, ea putând fi folosită și pentru uz intern în prevenirea apariției bolilor digestive

Creșterea albinelor- una din cele mai vechi ramuri de activitate agricolă- are o mare însemnătate în economia națională.

Locuitorii vechilor peșteri din epoca de piatră prețuiau mult mierea de albine.Dovada acestui lucru ne este dată de un desen descoperit în 1919 la Cuevas de la Arana în provincial Valencia din Spania,pe pereții peșterii denumită,,Peștera păianjenului ,,.

Desenul datează din epoca pietrei cioplite ( epoca neolitică),adică de acum 12-15000 de ani și este pictat în culoare roșie.

Apariția albinelor pe pământ trebuie căutată în timpurile preistorice.Este stability faptul că apariția și dispariția unor specii de animale de pe glob este în legătură direct cu mediul înconjurător și cu posibilitățile de hrană.

Deci apare ca sigur faptul că albinele și fluturii nu au putut să apară decât în momentul ivirii pe glob a plantelor fanerogame-plante care prin nectarul florilor puneau la îndemâna acestor insect hrana necesară.

Aceasta se explică prin rolul albinelor în polenitarea plantelor agricole entomofile ,prin însușirile alimentare și calitațile medicinal ale mierii,precum și prin folosirea cu success pe scară tot mai largă a celorlalte produse agricole în scopuri industrial și în mmedicină.În trecut țara noastră era vestită în creșterea albinelor.

Produsele apicole românești s-aau bucurat după cum se bucură și în present de o meritată apreciere peste hotare ,datorită gustului șin aromei lor neântrecute.

Documente din secolele al XVIII-lea și al XIX-lea arată că mierea și ceara de albine erau socotite ca principalele articole de export ale țărilor românești,iar birurile de sub lunga ocupație turcească erau plătite și în miere și ceară.

Abundența de produse apicole este datorată în primul rând climei și florei melifere din toate regiunile țării ,care și în present sunt socotite dintre cele mai favorabile creșterii albinelor din Europa.în asemenea condiții,aproape că nu există așezare din Europa.

În asemenea condiții,aproape că nu există așezare omenească fără stupid.Despre aceasta sunt elocvente denumirile de sate , dealuri,văi,poieni.

Boierii hrăpăreți nu vedeau însă cu ochi buni dezvoltarea albinăritului în gospodăriile țăranilor iobagi de pe moșiile lor; astfel ei au fixat dări în natură și bani pe stupid în afară de zeciuiala care se preda pentru domnitor.Cu toate acestea, oamenii din popor nu părăseau străvechea îndeletnicire de a crește albine și atunci din teama că se împuținează flora meliferă din jurul prisăcilor boierești.

Descrierea lui Dimitrie Cantemir când vorbește în,,Descrierea Moldovei ,, de apicultura din acea vreme:,, locuitorii acestei țări ar fi putut la timpul său să aibă un folos mult mai însemnat din acest ram de economie (creșterea albinelor) deoarece câmpurile sunt pline cu cele mai alese flori,iar de altă parte pădurile încă oferă un material abundant pentru ceară de miere,însă prin legile țării s-a oprit ca nimeni să nu țină mai mulți stupid decât suferă locul său ca nu cumva prin mulțimea stupilor să aducă supărare vecinilor săi,,

În felul acesta,țărănimea săracă-lipsită de pământ sau cu pământ foarte puțin-a părăsit încetul cu încetul îndeletnicirea de a crește albine și apicultura s-a putut menține doar ca obicei din bătrâni prin gospodăriile unor mari iubitori de albine și numai prin unele sate.

Lucrările nu au rămas însă aici: pe timpul primului război mondial s-au distrus o mare parte din stupii ce se mai găseau în țara noastră,iar până la eliberare regimul burghezo-moșieresc nu au luat nici o măsură și nu a creat nici o condiție care să ducă la redresarea și încurajarea apiculturii .

Între cele două războaie mondiale,cererile tot mai mare de miere și propaganda apicolă înteprinsă de asociațiile particulare de apicultură au dus într-o măsură oarecare la creșterea numărului de amator pentru albinărit.Cunoștințețele și ,,metodele de lucru în stupină erau considerate de mare parte dintre ei ca ,, secrete profesionale,,.în ceea ce privește folosirea unor metode avansate în tehnica creșterii și întreținerii familiilor de albine,nu poate fi vorba în trecut decât ca o raritate

Toate acestea sunt confirmate prin producția de miere scăzută ce se obținea pe atunci de la stupii sistematici din țara noastră și apelurile stăruitoare din partea apicultorilor de a primi zahăr pentru ,, hrana de salvare,, a familiilor de albine în fiecare primăvară.Alte dovezi care oglindesc situația arătată le constituie faptul că majoritatea tipurilor de stupid sistematici folosiți de țara noastră ,în perioada de mai sus erau necorespunzători,credința greșită despre producția de ceară de la familiile întreținute în stupii sistematici.

Producerea amierii .Mierea este un produs de digestie al albinelor și este cules de pe cel puțin 20 de specii de plante, în special , de pe frunzele, mugurii și scoarța coniferelor și a plopilor, a salicaceelor (sălcii) și a prunilor. Materiile rășinoase astfel culese sunt amestecate de albine cu secreții salivare și ceară.Producerea mierii se realizează de către albine specializate, în zilele călduroase, când temperatura este mai mare de 20 °C, moment în care acesta devine plastic.

Compoziția calitativă a mierii . .Principalul produs direct ce se obține de la albine este mierea .Acestui produs i se atribuie din cele mai vechi timpuri o valoare alimentară excepțională.Pe lângă aceasta,este pe deplin dovedit că mierea are și multiple propietăți medicinal care au fost confirmate de știința modern.

Valoarea alimentară excepțională a mierii se datorează faptului că este hrănitoare decât zahărul fiind asimilată direct și aproape total fără a mai suferi transformări și fără eforturi din partea organismului omenesc,cum se întâmplă cu zahărul.Se poate afirma că în general, orice compus identificat în exudatele vegetale pe care le colectează albinele, poate fi regăsit în miere.

Cea mai mare parte a componentelor prezente în exudatele vegetale sunt incorporate în miere fără a fi alterate, deși este posibil ca unele glicozide să fie supuse unei hidrolize enzimatice efectuată de albine prin secrețiile lor salivare în timpul colectării exudatelor sau în cursul adăugării de ceară pentru obținerea propolisului.

Conform autoarelor Walker și Crane, compușii individuali sunt prezenți în unul sau mai multe eșantioane de miere care provin de la una sau mai multe specii vegetale; unii compuși sunt probabil prezenți în toate eșantioanele de miere și contribuie la proprietățile sale caracteristice; unii compuși pot fi prezenți în multe eșantioane de miere de origini diferite, dar alții aproape sigur sunt prezenți numai în miere recoltată dintr-o anumită specie vegetală.

Propietățile medicinal ale mierii se explică prin aceea că nectarul-materia primă din care albinele prepară mierea—provine de la florile unor serii de plante,ele însele cu propietăți medicinal ( din fânețele natural,teiul,menta,etc).

CAPITOLUL 2
BOLI DIGESTIVE

Nosografia bolilor digestive a cunoscut importante restructurări odată cu pătrunderea în clinic a tot mai multe metode specializate de investigație.

S-a dezvoltat mult domeniul malabsorbției,unde au fost isolate foarte numeroase entități noi.

La fel cel al hepatopatiilor cornice,grupare eterogenă prin etiologie și substrat lezional.

Aplicațiile imunologiei au dus la izolarea de noi sindroame patoimune și la fundamentarea patogenică a unui mare număr din bolile clasice.

Un grup nou de îmbolnăviri reflect patologia endocrină a tractului digestiv.Structura morbidității digestive s-a modificat semnificativ cu modernizarea vieții .

Sindroamele funcționale au prezentat o răspândire ubicvitară și se prezintă sub un polimorfism surprinzător,care deseori crează dificultăți diagnostic și care impugn concentrarea maximă a eforturilor de cooperare interdisciplinară.

2.1.Diareea

Diareea este un sindrom clinic-coprologic,caracterizat prin emisia de scaune frecvente ,neformate,cu resturi alimentare nedigerate sau incomplete digerate .Frecvența scaunelor bânu constituie un element definitoriu,datorită variațiilor interdigestive ale vitezei de transport intestinal ( compensare motorie)

Cauze.Elementele caracteristice sunt consistența scăzută a materiilor fecale și prezența insuficienței de diugestie sau absorbție.

Din sfera sindromului diareic trebuie eliminate: falsa diaree,defecația fracțională, ( scaune de consistență normal,fără tulburări de digestive sau absorbție la nevrotici sau hiopertiroidieni) și eliminarea de produse patologice ( afecțiunile recto-sigmoidiene,rectoptizii sau mucoreea în tumorile viloase).

Raporturile dintre sindromul diareic și cel de malabsorbție sunt interferență ,ele coexist de cele mai multe ori,dar pot exista și izolat.

Astfel multe dintre malabsorbțiile selective și malabsorbțiile cu reacții motorii compensatorii pe colon evoluează fără diaree.

La rândul său,nici diareea tranzitorie nu realizează tulburări malabsorbitive decelabile.

Practice,termenul de,,sindrom diareic,, se folosește pentru situațiile dominate de tulburările de scaun,iar cel de ,,sindrom de malabsorbție,, pentru situațiile în care manifestările carențiale sunt cele care se impugn atenției clinice.

Factori determinanti si favorizanti în realizarea aaveestui sindrom se implică multipli factori :

Maldigestia reflect mecanisme multiple:insuficiență secretorie propriu-zisă (alclorhidric,boli pancreatice,carențădezaharidazică),deficit de stimulare a secreției enzimatice (aclorhidric,scurtcircuitarea postoperatorie a duodenului ),modificarea coordonatelor optime de activitate enzimatică.

Malasorbția .Enterocitul este o structură complex cu activități metabolice foarte variate.

Exudația intestinală reprezintă o verigă patogenică important în realizarea sindromului carențial din bolile malabsorvative.

Popularea bacteriană intestinală este factorul pathogenic major în sindromul de stază intestinală,segmentară ,dar reprezintă un element și în alte împrejurări ,în care intestinul subțire proximal devine sediul populării bacteriene.

Tulburările metabolice generale, privind metabolismul proteic și sintezele hormonale,intervin adesea în sindroamele malabsorvative severe.

Carența de aport alimentar poate reprezenta o verigă agravantă în realizarea deficitului nutrițional și vizează rația caloric,vitaminică și prioncipiile cu mare valoare biologică.

Simptome.În sindromul diareic de malabsorbție gradația manifestărilor este foarte variată, de la semen subciclice,evidențiate prin explorările de laborator,până la aspecte clinice majore.

Tabloul clinic sumnează semnele sindromului carențial și ale celui coprologic ( în esență diareea).

Manifestarea cea mai obișnuită este deficientul ponderal,de la pierderea moderată din greutate,la emancipare ( pierderea ponderală ce nu depășește 15 % din greutatea ideală) sau cașexie ( pierderea mai mare de 30 % din greutatea iodeală).

Se asociează astenic,reducerea capacității de effort,depresiune psihică,hipotensiune arterial cu sindrom ortostatic.

Semnele carență vitaminică sunt frecvente și interesează în principal vitaminele din grupul B:B1 (nevrită de tip beri-beri), B2 (cheilosis,glosită,stomatită),deficit complex B și PP (pellagra gastrogenă sau enterogenă).

2.2.Ulcer gastrointestinal

Ulcerul gastric este o necroză circumscrisă a peretelui tubului digestive superior,care vine în contact direct cu secreția gastric de acid și pepsină .După cum leziunea se situează în stomac sau duoden ,ea se numește ulcer gastric.

Fig.1.Localizare ulcer gastric

Cauzele ulcerului gastric nu sunt cunoscute,dar prezența acidului și pepsinei apare indinspensabilă.Evoluția clinic și morfologică este cronică,fiind caracterizată de alternanța perioadelor de remisiune cu faze de acutizare care apar în mod imprevizibil.Uneori ulcerul gastric se vindecă spontan sau după tratament.Alteori faza de activitate conduce la complicații ca hemoragia ,perforația sau stenoza,care impugn intervenția chirurgicală.

Factori determinanti si favorizanti. După cum arată AL.Oproiu,în etiologia ulcerului gastric sunt implicați o serie întreagă de factori genetici,de factori infecțioși,așa cum ar fi prezența infecției cu

Helicobacter pylori,de factori de mediu ,de factori alimentary,de factori medicamentoși,de factori neuropsihici,precum și alte boli în care ulcerul gastric apar cu o frecvență mai mare.

Factorii genetici.Rolul factorilor genetici este subliniat de faptul că boala ulceroasă apare de 2-3 ori mai frecvent la descendenții bolnavilor de ulcer decât în populația general .Boala ulceroasă se întâlnește la 35,7 % din gemenii dizigoți.De asemenea ea se întâlnește mai frecvent la indivizii din grupa sanguină 0.Prezența factorilor genetici determină apariția ulcerului la o vârstă mai tânără și o rezistență mai mare la tratamentul medicamentelos.

Infecția cu Helicobacter pylori.După cum arată AL.Oproiu,peste 70 % dintre bolnavii cu ulcer gastric sunr helicobacter pylori pozitivi.Helicobacter pylori este un microorganism perfect adaptat la mediul acid și prin eliberarea unor enzime și citotoxine ,așa cum ar fi citotoyxina vacuolizantă ,acționează direct asupra mucoasei gastro- duodenale ,prin creșterea secreției gastrice și prin inflamația mucoasei digestive.

Stilul de viață .Fumatul,consumul de alcool ,alimentația necorespunzătoare și stresurilor psihice pot favoriza apariția bolii ,alimentația necorespunzătoare și stresurile psihice pot favoriza apariția bolii ulceroase prin creșterea secreției gastrice și prin scăderea mecanismelor de apărare a mucoasei digestive.

Unele medicamente,așa cum ar fi aspirina care este utilizată ca antiangregant plachetar ,precum și consumul mai îndelungat de antiinflamatoare nesteroidiene,de către bolnavii reumatici,sau consumul de corticoizi de către bolnavii astmatici ,poate favoriza apariția ulcerului gastric

Boli în care apare mai frecvent ulcerul gastric.Unele boli digestive,așa cum ar fi pancreatita cronică,ciroza hepatică și boala Crhon ,precum și unele boli extragestive,așa cum ar fi BPCO,litiaza renală,insuficiența renală,pot crește incidența ulcerului gastric.(table.1)

În patogeneza ulcerului gastric se accept ipoteza că leziunea rezultă din dezechilibrul dintre factorii de agresiune,reprezentați de secreția acido-peptică,și rezistența peretelui gastroduodenal,compusă din citoprotecția epiteliului de suprafață și tamponarea acidului prin secreția de mucus și bicarbonați. Ulcerul gastric sunt afecțiuni foarte frecvent întâlnite în practica medical.Se apreciează că au o prevalență de 5-10 % din populația general.Dar studiile necroptice au arătat o prevalență de 21-29 % la bărbați și de 11-18 % la femei.

Tabeul 1.Factorii implicați în etiologia ulcerului gastric

Toți factorii etiologici care intervin în etiopatogenia ulcerului gastric tulbură într-un fel sau altul,echilibrul dintre factorii agresivi reprezentanți de secreția clorhidropeptică,de infecția cu helicobacter pylori și de acizii biliari și mecanismele de apărare ale stomacului,reprezentate de mucus ,de secreția de bicarbonate ,de rezecția celulelor epiteliale și de integritatea vascularizației epiteliale.Acțiunea factorilor de agresiune.Principalul factor de agresiune al mucoasei gasto-duodenale este reprezentat de hipersecreția de acid clorhidric,care poate fi determinată de creșterea populației de cellule parietale, de hipertonia vagală ,de hipersensibilitatea la gastrină a celulelor secretoare,de hipersecreția de gastrină,de creșterea secreției nocturne ,de tulburările de motilitate ale stomacului și de infecția cu helicobacter pylori.

Dar pe lângă secreția de acid clorhidric,mai poate intervene și hipersecreția de pepsin și mai ales de pepsinăL care este mai agresivă.în sfârșit,pe lângă hipersecreția clorhidropeptică,în apariția ulcerului gastric mai poate intervene și refluxul biliar,care are un effect detergent asupra lipidelor din mucoasa gastric.

Scăderea mecanismelor de apărare.Mucoasa digestivă dispune de niște mecanisme de apărare împotriva factorilor de agresiune,așa cum ar fi mercurul secretat de celulele mucipare,secreția de bicarbonate,mrezistența celulelor epitweliale și integritatea circulației vasculare . Mucusul care aderă puternic de membrane aplicală a celulelor epiteliale, reprezintă prima linie de apărare a mucoasei digestive.Sinteza de mucus este stimulată de PGE2,de colescistokinină și de intervenția colinergică.La bolnavii cu ulcer ,secreția de mucus este scăzută.Iar mucusul secretat este mai ușor de digerat de pepsină. La interferența dintre memrana apicală a celulelor epiteliale și fața inferioară a stratului de mucus se secretă în continuu o cantitate de bicarbonați care reușește să mențină la nivelul epiteliului gastric un ph 7 față de ph 2 din lumenul gastric. A doua barieră în calea factorilor de agresiune este determinată de celulele epiteliale,de integritatea membrane apicale, și de joncțiunile dintre celulele epiteliale .Iar a treia barieră este reprezentată de integritatea vascularizației epiteliale capabilă să asigure aportul de bicarbonați și de substanțe nutritive. În protecția epiteliului gastric mai intervin o serie de factori,așa cum ar fi prostaglandinele PGE2,factorul de creștere epidemic și așa mai departe (tabelul 2.)

Tabelul 2.Factorii care intervin în patogenia ulcerului gastric

Simptome .Ulcerul gastric este o boală cronică ce evoluează în pusee acute care apar cu o anumită periodicitate anuală.Și dacă între crize bolnavul poate fi asymptomatic,în timpul crizelor bolnavul prezintă o serie de simptome,așa cum ar fi : ●durerile epigastrice ●grețurile ●vărsăturile ●balonările ●eructațiile ●creșterea sau scăderea apetitului.

Durerea din ulcerul gastric.Dintre toate simptomele pe care le acuză bolnavul cu ulcer gastric,durerea reprezintă simptomul cel mai important.După cum am văzut în cazul problemelor primului contact,durerea din ulcerul gastric are anumite particularități privind modul ei de apariție ,caracterul ,localizarea ,ritmul și periodicitatea, particularități care fac posibil diagnosticul clinic de ulcer gastric

În cursul evoluției sale ulcerul gastric poate produce anumite complicații așa cum ar fi pancreatita ,perforația,hemoragia digestivă ,stenoza pilorică și după unii autori și cancerul gastric.

După cum am arătat în cadrul problemelor primului contact ,unele dintre aceste complicații,așa cum este cazul hemoragiei digestive și al perforației ,reprezintă niște urgențe medico-chirurgicale .Iar celelalte complicații modifică tabloul clinic al bolii .

Așa spre exemplu,în cazul penetrației durerea devine mai intensă și nu mai păstrează ritmul zilnic caracteristic ulcerului gastric.

Forme clinice particulare.După cum am arătat,pe lângă forma clinică comună,pot exista și anumite forme clinice particulare,așa cum ar fi ulcerul la tineri,la bătrâni,ulcerul asociat cu helicobacter pylori, ulcerul asociat cu consumul de antiinflamatoare nesteroidiene,ulcerul de stres și sindromul Zollinger –Ellison.

Tabel nr.3.Particularitățile durerii în ulcerul gastric

Astfel durerea din ulcerul gastric este o durere remitentă,care apare cu o anumită periodicitate anuală și o anumită ritmicitate zilnică.Ea are un character de arsură epigastrică,de foame dureroasă,de eroziune,sau de tip colicativ.Durerea din ulcerul gastric este localizată în epigastru,pe linia median,pe o suprafața destul de mică,așa încât poate fi localizată cu degetul de bolnav.

Mai rar ea poate fi localizată retrosternal ,mai ales atunci când este întovărășită de un reflux gastro-esofagian.Durerea din ulcerul gastric are o ritmicitate și o periodicitate caracteristice.Variațiile diurne ale durerii sunt legate de ritmul alimentar.

Durerea din ulcer apare de obicei înainte de masă,reprezentând așa numita foame dureroasă și este calmată de ingestia pentru o anumită perioadă de timp ,după care durerea apare din nou.

De remarcat însă că ritmicitatea durerii din ulcerul gastric se deosebește de ritmicitatea durerii din ulcerul duodenal.

De remarcat că alimentele iritante s-ar putea să nu calmezedurerea,ci chiar să o agraveze.De remarcat de asemenea că vărsăturile pot calma și ele durerea din ulcerul gastric.Pe lângă ritmicitatea zilnică,durerea din ulcerul gastric are și o periodicitate anuală.

Alte simptome.Bolnavul cu ulcer gastric mai poate avea și alte simptome,așa cum ar fi grețurile , vărsăturile,balnările postprandiale,eructațiile,tulburările de apetit și scăderea în greutate.

Diagnosticul pozitiv de ulcer gastric se poate face pe baza semnelor clinice și a investigațiilor paraclinice.Dintre semnele clinice o importanță deosebită o are durerea cu particularitățile ei ,de localizare, de ritm și de periodicitate .

Diagnosticul clinic trebuie însă confirmat cu ajutorul endoscopiei digestive,sau al examenului radiologic baritat.Iar pentru a putea stabili diagnosticul etiopatogenic va trebui identificată prezența,sau absența helicobacter pillory.

2.3.Paraziti intestinali

Parazitozele intestinale sunt afecțiuni ale aparatului digestiv provocate de prezența unor paraziți în intestin, care pot determina tulburări locale sau la distanță.

Paraziții intestinali patogeni pentru om fac parte fie din grupa protozoarelor, fie a helminților (viermi intestinali).

Se întalnesc frecvent la copii indiferent de vârstă. Parazitozele intestinale sunt boli cauzate de prezența în organism a diverși paraziți.Cele mai frecvente boli întalnite la copil sunt: Giardioza ,Oxiuroza ,Ascaridoza .

EDOPARAZITOZELE cuprind mai multe boli :

Acariozele sunt un grup de boli contagioase parazitare provocate de acarieni, care pot afecta atât omul, cât și animalele. Forma sub care se manifestă boala depinde de specia de acarian implicată și de specia infestată.

GIARDIOZA (Giardia lamblia sau Giardia intestinalis) este un protozoar parazit care trăiește în intestinul subțire al omului, în special al copiilor. Se transmite prin mâini murdare, alimente contaminate, fructe și legume nespălate.Boala provocată de giardia se numește giardioză. Aceasta implică diaree, dureri și distensie gastrică, boli de ochi, bronșite, eczeme, boli de inimă .Apare frecvent în cazul contaminării solului și a apelor, fiind una din principalele cauze ale diareei în lume

Cauze .Giardioza (Lambliaza) poate fi contractată din apa potabilă, din lacuri care au fost contaminate de anumite animale, cum ar fi castori și bizamul, sau animale domestice, cum ar fi oi. De asemenea, giardioza (lambliaza) este răspândita prin contact direct de la persoană la persoană.

Factori de risc include contactul cu o persoana infectată

Semne și simptome

●Durere abdominală și dureri de cap ●Diaree ●Balonare și gaze

●Pierderea poftei de mâncare ●Febra moderata ●Greață și Vărsături

Timpul între a fi infectat și dezvoltarea simptomelor este de 7 – 14 zile. Faza acuta dureaza 2 – 4 săptămâni.

OXIUROZA Oxiurile (Enterobius vermicularis) sunt paraziți care trăiesc în aparatul digestiv inferior al oamenilor și consumă conținut intestinal, alimentele ingerate de om. Sunt frecvenți peste tot în lume în special la școlari.

Oxiurile adulte sunt niște viermi mici, subțiri, cu un capăt rotund, nu mai mari de 12.7 mm în lungime. Ouale au forma ovalară, pe o parte sunt plate, pe cealaltă sunt convexe și se observă doar la microscop. Oxiurile se mai numesc viermisori de sezut sau viermi filiformi.

Cauze. Oxiuroza este rezultatul ingestiei ouălor de Enterobius vermicularis după ce persoană a intrat în contact cu un individ parazitat sau cu un obiect care a fost infestat cu ouă de paraziți.

Infestarea se poate face și prin aer, prin inhalarea ouălor din aer, cazuri foarte rare. In mai puține cazuri infestarea persistă când din ouăle aflate în regiunea perianala se dezvoltă paraziți tineri care ajung înapoi în intestinul inferior.

Simptome Oxiurile de obicei nu dau simptomatologie în afară de mâncărimi ușoare perianale. Multe persoane cu oxiuroză nu prezintă simptome și pot să nu fie conștienți de infestare. Parazitoza trece si fara tratament. Cele mai frecvente simptome ale oxiurozei la copii includ:

●Prurit (mâncărimi) perianale. La mulți copii acest simptom este ușor. In puține

cazuri acest prurit este sever

●somn agitat (mancarimea se accentueaza in timpul noptii).

●inapetență (pierderea poftei de mancare) ●prurit în regiunea perineală

●dureri sau arsuri în timpul micțiunii ●viermi în scaun (foarte rar)

●erupții tegumentare (urticarie)

TOXOPLASMOZA este o boală cauzată de un protozor parazit numit Toxoplasma gondii, după numele rozatorului african la care a fost găsit. Acest parazit infectează o varietate foarte mare de specii și foarte multe dintre tipurile celulare ale gazdei.

Gazde pot fi toate animalele cu sânge cald, incluzând oamenii și animalele domestice. Pentru adulții sanatosi din punct de vedere imunitar infecția cu acest parazit nu prezintă mare importanță, majoritatea cazurilor de infecție cu T. gondii fiind asimptomatice.

Ocazional, variate simptoame ușoare pot fi observate, dintre care limfadenopatia este cea mai semnificativă manifestare clinică. Alte manifestari sunt: durere de cap, greața, oboseala marcata, febra, dureri musculare, gât iritat.

Formele grave la adulții competenți imunologic sunt extrem de rare.Cunoașterea condițiilor în care survine toxoplasmoza și a tratamentului sunt însă extrem de importante pentru două categorii de oameni:

Adulții imunodeprimați – cei cu limfom Hodgkin, cancer, lupus eritematos sistemic, tratament cu imunosupresoare, SIDA;Femeile gravide care fac infecția pentru prima oară în timpul sarcinii. La acestea parazitul se poate transmite către copil, cu consecințe dintre cele mai nefaste.

TRICHOCEFALOZA este boala parazitară provocată de prezența în tubul digestive ( intestinal gros) a parazitului nematode Trichuris trichiura. viermele poate fi denumit și cu numele mai simplu de trichocefal (acest, nume vine de la cuvintele grecești trichos – fir de par și cefalos -cap).

Regiunea cefalică a viermelui este subțiată sub forma unui fir de păr. Trichocefalul are, corpul împărțit în 2 regiuni bine distincte, în ceea ce privește grosimea lor: o regiune anterioară foarte subțire și lungă, la capătul anterior al căreia este orificiul bucal, și o regiune posterioară mult mai groasă.

Trecerea de la una la alta a acestor 2 regiuni se face brusc. Pot irita mecanic, prin toxinele lor, numeroșii enteroceptori din mucoasa intestinală, provocând tulburări funcționale la distanță, în diverse organe, prin reflexe viscerale.

Bikov și alți autori au arătat că ei pot provoca, prin acest mecanism, tulburări în circulația mucoasei gastrice, mergând până la apariția de ulcerații gastroduodenale și, cu atât mai mult, pot intensifica o ulcerație gastroduodenală, provocată de alte cauze.

HIMENOLEPIDOZA este o parazitoză cauzată de infectarea organismului uman cu ouă sau larve de Hymenolepis nana sau Hymenolepis diminuta. Cel mai frecvent oamenii sunt infectați cu H. nana (afectează în principal copii de vârsta școlară). Pentru H.diminuta omul este o gazdă accidentală, nu una reprezentativa (gazdele clasice sunt în acest caz rozătoarele). H. nana da frecvent autoinfecții. Autoinfecțile mențin parazitul timp îndelungat în organism dar este rezistent la tratament .

TENIAZA este boală parazitară umană și animală ivita în urma infestării cu anumiți viermi, helminții. Diferite tipuri de helmintiază – Helmintiazele intestinale sunt fie cauzate de nematode (viermi rotunzi) ca ascaris, tricocefal, trichină, anghilula, ankylostom, fie de viermi plați ca tenia vitelor, tenia porcilor, tenia peștilor, distomele intestinale sau bilharziile

Varsaturi

.

Colita
Hiperaciditate gastrica
Pancreatita si afectiuni pancreatice
Enterocolita
Duodenita
Prurit anal
Fistula anala si rectala
Fisura anala
Hemoroizi
Afectiuni hepatobiliare