Produse Horticole

BIBLIOGRAFIE

Balaj D., 1997 – Condiții de carantină fitosanitară la exportul de fructe, legume și material săditor, Rev. „Hortinform” nr.4.

Barbu A., 1999 – Evoluția suprafețelor și a producției principalelor culturi horticole în perioada 1989-1998, Rev. „Agricultorul român”, nr.7/1999, București.

Beceanu D., 1994 – Tehnologia produselor horticole, Curs – vol.I, UAMV Iași.

Beceanu D., 1998 – Date istorice privind comerțul cu legume și fructe în [NUME_REDACTAT], de la primele informații și până în epoca modernă, Lucr.științifice UAMV Iași, [NUME_REDACTAT], vol.40, Iași.

Beceanu D., Benea E., 1999 – Ghid profesional pentru valorificarea în stare proaspătă a fructelor și legumelor, Ed. Autograph, Iași.

Bodea C., 1964-1984 – Tratat de biochimie vegetală, vol.I-V, Ed.Academiei, București.

Bordea M. și colab., 1998 – Vitaminizarea naturală a organismului și sănătatea, Ed. Sport-Turism, București.

Chira, A., 1995 – Influența unor măsuri agrotehnice și tratamente postrecoltare asupra calității și comportării în procesul valorificării fructelor de cais. Teză de doctorat, USAMV, București.

Chira A., 1998 – Gestiunea calității produselor hortiviticole, [NUME_REDACTAT] Reporter, București.

Chira A., 1996 – „Gama a patra” – o nouă posibilitate de valorificare a legumelor în stare proaspătă, Revista „Hortinform” nr.10.

Chira A., 2001 – Calitatea produselor agricole și alimentare, Ed. Ceres, București.

[NUME_REDACTAT], 1984 – Compoziția chimică a principalelor plante de cultură. Legumele, coord. Bodea C, Tratat de biochimie vegetală, vol.V., Ed. Academiei, RSR, București.

Ghereghi A. și colab., 1989 – Îndrumător tehnologic pentru păstrarea produselor horticole, RPTA – ICPVILF, București.

Ghereghi A., 1995 – Tehnologia valorificării produselor horticole. Univ. Indep. „[NUME_REDACTAT]”, București, 2 volume.

Ghereghi A., 1997 – Depozitele de fructe și legume din țara noastră pot deveni eficiente, Rev. „Hortinform” nr.6/97, București.

Ghereghi A., 1998 – Valorificarea produselor horticole, interfață între producție și consum, Rev. Hortinform nr.3/1998, București.

Ionescu M.C., 1994 – Mașini și instalații frigorifice, Ed. de Vest, Timișoara.Mihăescu G., 1994.

Lehninger A.L., 1987 – Biochimie, vol.I, Ed. Tehnică, București.

Mihăescu G., 1994 – Fructele în alimentație, bioterapie și cosmetică, Ed. Ceres, București.

Mircea I., 1984 – Tehnologii de ambalare a legumelor și fructelor proaspete și industrializate, Ed. tehnică, București.

Potec I. și colab., 1983 – Tehnologia păstrării și industrializării produselor horticole, Ed. Didactică și Pedagogică, București.

Potec I. și colab., 1985 – Tehnologia păstrării și industrializării produselor horticole, Lucrări practice, I.A.I. – Facultatea de Horticultură, Iași.

[NUME_REDACTAT], 2007 – Tehnologia prelucrării produselor vegetale, [NUME_REDACTAT] din Oradea.

[NUME_REDACTAT], 2004 – Materiile prime vegetale – depozitare și păstrare, [NUME_REDACTAT] din Oradea.

[NUME_REDACTAT], 2007 – Pomicultură generală, [NUME_REDACTAT] din Oradea.

Sarca, Gheorghe, 2011 – Semințoasele. Materie primă agroalimentară, [NUME_REDACTAT] din Oradea.

Sarca, Gheorghe, 2011 – Sâmburoasele. Materie primă agroalimentară, [NUME_REDACTAT] din Oradea.

Segal R. și colab., 1983 – Valoarea nutritivă a produselor agroalimentare, Ed. Ceres, București.

Tanner H. și Brunner H.R., 1982 – La distilation moderne des fruits, Ed. Schwabisch.

C U P R I N S

[NUME_REDACTAT] 1. Produsele horticole – calitatea acestora

1.1. Aprecierea calității produselor

1.2. Factorii care influențează calitatea produselor horticole

1.2.1. Factorii care contribuie ia formarea și creșterea

produselor horticole în cultură

1.2.2. Condițiile de recoltare, manipulare și transport al

produselor horticole.

1.2.3. Grupa factorilor ce influențează mediul ambiant de

păstrare a produselor horticole

1.3. Sistemul HACCP ([NUME_REDACTAT] and [NUME_REDACTAT] Points sau

[NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT] de Control) de asigurare a

calității igienico-sanitare a produselor alimentare

1.4. Alterarea produselor horticole valorificate în stare proaspătă sau

transformate industrial

1.4.1. Alterări de natură fizică.

1.4.2. Alterări de natură chimică.

1.4.3. Alterări de natură microbiologică.

1.4.4. Dereglările fiziologice (fiziopatii).

1.5. Calitatea produselor horticole biologice (ecologice)

Capitolul 2. Fiziologia produselor horticole

2.1. Respirația produselor horticole

2.1.1. Generalități.

2.1.2. Intensitatea respirației.

2.1.3. Factorii care influențează intensitatea respirației.

2.1.4. Respirația anaerobă.

2.2. Transpirația produselor horticole

2.2.1. Generalități.

2.2.2. Factori interni.

2.2.3. Factori externi.

2.2.4. Factori tehnici.

2.2.5. Măsurile tehnologice de reducere a transpirației

2.3. Creșterea, maturarea și supramaturarea produselor horticole

2.3.1. Creșterea.

2.3.2. Momentul optim de recoltare.

2.3.3. Modul de maturare efectivă.

2.3.4. Modificările care apar în timpul creșterii și maturării

2.3.5. Perioada de evoluție a produselor horticole după recoltare

Capitolul 3. Tehnologia recoltării produselor horticole

3.1. Generalități

3.2. Determinarea momentului optim de recoltare

3.2.1. Caractere anatomo-morfologice.

3.2.2. Caracterele fizice.

3.2.3. Datele analitice chimice și fiziologice.

3.2.4. Datele fenologice.

3.2.5. Caracterele organoleptice sau senzoriale.

3.3. Aspectele tehnice ale recoltării

3.3.1. Metode de recoltare

3.3.2. Recomandări, reguli și cerințe ale unei recoltări

corespunzătoare standardelor de calitate.

3.3.3. Procedee și variante de recoltare.

3.4. Faze tehnologice intermediare între recoltare și condiționare

3.4.1. Presortarea

3.4.2. Prerăcirea

3.4.3. Transportul după recoltare.

Capitolul 4. Partea practică, experimentală I – Produsele horticole – condiționarea acestora

4.1. Fluxul tehnologic general de condiționare

4.2. Fazele tehnologice ale condiționării

4.2.1. Fazele tehnologice preliminare.

4.2.2. Curățarea produselor.

4.2.3. Fasonarea și tăierea frunzelor sau rădăcinilor

4.2.4. Cizelarea strugurilor de masă.

4.2.5. Sortarea produselor horticole

4.2.6. Tratarea după recoltare a produselor horticole

4.2.7. Ceruirea și protejarea peliculară.

4.2.8. Legarea în legături sau snopi.

4.3. Metode de ambalare

4.3.1. Ambalarea prin nearanjare în interiorul lăzilor (în vrac)

4.3.2. Ambalarea prin semiaranjare

4.3.3. Ambalarea prin aranjare

4.4. Participarea și rolul ambalajelor în tehnologiile de

valorificare a produselor horticole

4.5. Specificul și diversitatea ambalajelor pentru produse horticole

4.5.1. Polivalența

4.5.2. Dimensionarea ambalajelor

4.5.3. Tipurile de ambalaje paletizabile, de

formă paralelipipedică rectangulară

4.6. Materialele din care sunt confecționate ambalajele folosite în horticultura

4.7. Preambalarea

4.7.1. Aspecte generale.

4.7.2. Preambalarea în pungi

4.7.3. Preambalarea în săculeți de plasă

4.7.4. Preambalarea în peliculă contractibilă

4.7.5. Preambalarea în peliculă extensibilă.

Capitolul 5. Partea practică, experimentală II –

Tehnologia valorificării în stare proaspătă a merelor

5.1. Tehnologia de valorificare în stare proaspătă a merelor

5.1.1. Păstrarea merelor în depozite frigorifice cu atmosferă normală

5.1.2. Păstrarea merelor în depozite frigorifice cu atmosferă controlată

5.1.3. Păstrarea merelor în depozite cu ventilație naturală

5.1.4. Păstrarea improvizată a merelor pentru industrializare

[NUME_REDACTAT]

C U P R I N S

[NUME_REDACTAT] 1. Produsele horticole – calitatea acestora

1.1. Aprecierea calității produselor

1.2. Factorii care influențează calitatea produselor horticole

1.2.1. Factorii care contribuie ia formarea și creșterea

produselor horticole în cultură

1.2.2. Condițiile de recoltare, manipulare și transport al

produselor horticole.

1.2.3. Grupa factorilor ce influențează mediul ambiant de

păstrare a produselor horticole

1.3. Sistemul HACCP ([NUME_REDACTAT] and [NUME_REDACTAT] Points sau

[NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT] de Control) de asigurare a

calității igienico-sanitare a produselor alimentare

1.4. Alterarea produselor horticole valorificate în stare proaspătă sau

transformate industrial

1.4.1. Alterări de natură fizică.

1.4.2. Alterări de natură chimică.

1.4.3. Alterări de natură microbiologică.

1.4.4. Dereglările fiziologice (fiziopatii).

1.5. Calitatea produselor horticole biologice (ecologice)

Capitolul 2. Fiziologia produselor horticole

2.1. Respirația produselor horticole

2.1.1. Generalități.

2.1.2. Intensitatea respirației.

2.1.3. Factorii care influențează intensitatea respirației.

2.1.4. Respirația anaerobă.

2.2. Transpirația produselor horticole

2.2.1. Generalități.

2.2.2. Factori interni.

2.2.3. Factori externi.

2.2.4. Factori tehnici.

2.2.5. Măsurile tehnologice de reducere a transpirației

2.3. Creșterea, maturarea și supramaturarea produselor horticole

2.3.1. Creșterea.

2.3.2. Momentul optim de recoltare.

2.3.3. Modul de maturare efectivă.

2.3.4. Modificările care apar în timpul creșterii și maturării

2.3.5. Perioada de evoluție a produselor horticole după recoltare

Capitolul 3. Tehnologia recoltării produselor horticole

3.1. Generalități

3.2. Determinarea momentului optim de recoltare

3.2.1. Caractere anatomo-morfologice.

3.2.2. Caracterele fizice.

3.2.3. Datele analitice chimice și fiziologice.

3.2.4. Datele fenologice.

3.2.5. Caracterele organoleptice sau senzoriale.

3.3. Aspectele tehnice ale recoltării

3.3.1. Metode de recoltare

3.3.2. Recomandări, reguli și cerințe ale unei recoltări

corespunzătoare standardelor de calitate.

3.3.3. Procedee și variante de recoltare.

3.4. Faze tehnologice intermediare între recoltare și condiționare

3.4.1. Presortarea

3.4.2. Prerăcirea

3.4.3. Transportul după recoltare.

Capitolul 4. Partea practică, experimentală I – Produsele horticole – condiționarea acestora

4.1. Fluxul tehnologic general de condiționare

4.2. Fazele tehnologice ale condiționării

4.2.1. Fazele tehnologice preliminare.

4.2.2. Curățarea produselor.

4.2.3. Fasonarea și tăierea frunzelor sau rădăcinilor

4.2.4. Cizelarea strugurilor de masă.

4.2.5. Sortarea produselor horticole

4.2.6. Tratarea după recoltare a produselor horticole

4.2.7. Ceruirea și protejarea peliculară.

4.2.8. Legarea în legături sau snopi.

4.3. Metode de ambalare

4.3.1. Ambalarea prin nearanjare în interiorul lăzilor (în vrac)

4.3.2. Ambalarea prin semiaranjare

4.3.3. Ambalarea prin aranjare

4.4. Participarea și rolul ambalajelor în tehnologiile de

valorificare a produselor horticole

4.5. Specificul și diversitatea ambalajelor pentru produse horticole

4.5.1. Polivalența

4.5.2. Dimensionarea ambalajelor

4.5.3. Tipurile de ambalaje paletizabile, de

formă paralelipipedică rectangulară

4.6. Materialele din care sunt confecționate ambalajele folosite în horticultura

4.7. Preambalarea

4.7.1. Aspecte generale.

4.7.2. Preambalarea în pungi

4.7.3. Preambalarea în săculeți de plasă

4.7.4. Preambalarea în peliculă contractibilă

4.7.5. Preambalarea în peliculă extensibilă.

Capitolul 5. Partea practică, experimentală II –

Tehnologia valorificării în stare proaspătă a merelor

5.1. Tehnologia de valorificare în stare proaspătă a merelor

5.1.1. Păstrarea merelor în depozite frigorifice cu atmosferă normală

5.1.2. Păstrarea merelor în depozite frigorifice cu atmosferă controlată

5.1.3. Păstrarea merelor în depozite cu ventilație naturală

5.1.4. Păstrarea improvizată a merelor pentru industrializare

[NUME_REDACTAT]

INTRODUCERE

Calitatea constituie o noțiune complexă care cuprinde atât proprietățile produsului de a satisface o trebuință oarecare, cât și aspectele economice legate de realizarea și utilizarea produsului. Calitatea produselor se concepe în faza de cercetare-proiectare, se realizează în procesul de producție și se manifestă în procesul de consum, ceea ce determină evidențierea a două noțiuni: calitatea producției și calitatea produselor, care însă sunt inseparabile. Calitatea unui produs este determinată de ansamblul caracteristicilor sale utile care se pot observa, măsura sau compara cu un etalon. însușirile produselor sunt numeroase, dar numai unele dintre ele determină, la un moment dat, calitatea. Acestea sunt caracteristicile de calitate, ale căror condiții tehnice sunt stabilite în standardele de stat, în normele tehnice, în caietele de sarcini, și toate reglementările în cadrul [NUME_REDACTAT] ale produselor horticole.

Tehnologia valorificării produselor horticole apelează la disciplinele științifice fundamentale (biologie, chimie, fizică, matematică). Pot fi considerate foarte importante aplicațiile și domeniile de studiu comune cu fiziologia vegetală, biotehnologia, biochimia și chimia analitică.

Prelucrarea statistică a datelor și informatica oferă importante posibilități și perspective de aprofundare, nuanțare și amplificare a cunoștințelor referitoare la aspectele și procesele caracteristice pe care le studiem.

Din punct de vedere economic, valorificarea superioară a produselor este un criteriu esențial pentru reușita unei activități productive.

Păstrarea în stare proaspătă a legumelor și fructelor, duce la valorificarea superioară a acestora și la obținerea de venituri suplimentare pentru producători.

Păstrarea frigorifică a fructelor și legumelor, deși necesită cheltuieli mari, ambalaje speciale și o perioadă de timp mai lungă, este foarte rentabilă deoarece oferim produse proaspete în perioada de extrasezon.

Înainte de introducerea în depozite, legumele și fructele sunt presortate, manual sau mecanic, de asemenea sunt prerăcite prin intermediul apei reci, aerului rece și a gheții.

În timpul transportului produselor horticole, trebuie evitate mișcările bruște ale produselor în vederea menținerii unei calități superioare.

Tipurile de ambalaje folosite, trebuie să asigure calitatea continuă a produselor de la recoltarea din fermă până la distribuirea la ultimul consumator. Materialele din care sunt confecționate ambalajele au un rol deosebit în menținerea unei calități superioare a produselor.

Dacă ne referim la păstrarea merelor, fructe care sunt consumate tot timpul anului, trebuie să avem în vedere și momentul recoltării cu cât depășim momentul recoltării, cu atât starea fiziologică a fructelor de măr, este mai avansată și perioada de păstrare în depozit va fi foarte mică, de aceea recomand începerea recoltării imediat în momentul când fructele au culoarea, gustul și mărimea specifică soiului ce urmează a fi recoltat.

Comerțul actual cu fructe, folosește tehnologii de păstrare și depozitare atât en-gros, cât și în magazinele de comercializare, tehnologii care asigură o calitate ireproșabilă a fructelor de măr de la recoltare până cel puțin 12 luni după aceasta.

CAPITOLUL I

PRODUSELE HORTICOLE – CALITATEA ACESTORA

1.1. Aprecierea calității produselor

Pentru aprecierea calității legumelor și fructelor se folosesc diferite criterii specifice fiecărui produs și care scot în evidență caracteristicile cele mai importante în funcție de care se stabilește calitatea acestora, conform actelor normative în vigoare. Conform acestor acte normative, calitatea se diferențiază pe categorii sau clase de calitate. Așa, de exemplu, la majoritatea produselor horticole se prevăd ca grupe de calitate: extra, calitatea I și calitatea Ii-a, iar în unele cazuri numai cal. I și a Ii-a. Autorii străini (Ryall, A.L. și colab., 1978; Ryall, A.L. și colab., 1979; Kader, A.A. și colab., 1985; Salunkhe, D.K., 1992) sintetizează următorii indicatori de calitate, în corelație cu gradul de maturitate:

Indicatori tehnologici:

– numărul de zile de la înflorit până la recoltare (mere, pere);

– suma gradelor zilnice de temperatură (pere, fasole, porumb zaharat);

– etilena endogenă (mere, pere);

– tehnologia de producere și valorificare diferențiată în funcție de destinație;

Aspect vizual;

– mărime sau greutate (la toate fructele și la unele legume);

– volum (salata de căpățână, varză, varză de Bruxelles);

– formă (uniformă și caracteristică soiurilor);

– colorație exterioară (intensitate, uniformitate etc);

– culoarea pulpei (la fructele cărnoase);

– compactitate (varză de căpățână, broccoli, conopidă);

– defecte externe și interne (morfologice, mecanice, fiziologice, provocate de boli sau dăunători);

– morfologia și structura suprafeței, luciu/acoperire cu pruină sau strat de ceară;

Textură (mere, pere, sâmburoase=drupacee):

– fermitate/tărie (mazăre, fasole, fasole lima);

– elasticitate, frăgezime, crocantă (la toate fructele și majoritatea legumelor);

– suculenta (fructe);

– duritate/fibrozitate;

Aromă (gust, miros):

– astringență, conținut în substanțe fenolice (gutui, prune, mere);

– acreală (aciditate);

– dulceață;

– amăreală;

– aromă (compuși volatili);

– lipsa gustului și mirosului.

Valoare nutritivă:

– conținut în amidon (mere, pere);

– conținut în glucide hidrosolubile (mere, pere, drupacee, struguri);

– conținutul în alte glucide (substanțe pectice, fibre etc);

– raportul glucide/aciditate (fructe);

– conținut în uleiuri-lipide (nucifere);

– proteine;

– vitamine;

– substanțe minerale.

Valoare ecologică:

– substanțe toxice de origine naturală;

– contaminarea cu substanțe toxice (reziduuri de pesticide, metale grele);

– micotoxine;

– contaminarea microbiologică.

Pentru stabilirea însușirilor care stau la baza aprecierii calității fructelor și legumelor se efectuează analize senzoriale și de laborator (pentru proprietățile chimice și cele fizice). Analizele organoleptice realizate cu ajutorul simțurilor se fac cu ușurință și sunt rapide. Precizia de apreciere a calității se poate mări dacă se aplică analiza senzoriala, care implica si prelucrarea statistica a rezultatelor. Metoda punctelor acordă pentru fiecare caracteristică un număr de puncte (tabelul 1.1).

Punctajul stabilit pentru aprecierea calității legumelor și fructelor

Tabelul 1.1.

*-Potrivit STAS 6441-88

** – În concursurile naționale

La struguri se admit diferite scări de notare, însă mai utilizat este punctajul la care valoarea maximă este 10. La produsele destinate prelucrării industriale se determină și raportul între partea comestibilă și părțile eliminabile (refuzurile), reprezentate de: pedunculi, semințe, casa seminală, pielițe, sâmburi, teci, ciorchini etc. Cu cât partea consumabilă reprezintă o proporție mai mare, cu atât legumele și fructele sunt superioare calitativ, consumul specific realizat la prelucrare va fi mai mic, iar procesul tehnologic mai eficace.

1.2. Factorii care influențează calitatea produselor horticole

1.2.1. Factorii care contribuie ia formarea și creșterea produselor horticole în cultură

A. Factorii naturali (ecologici)

Temperatura. Mărimea sau compoziția chimică a multor produse horticole este influențată de suma temperaturilor medii zilnice din timpul perioadei de vegetație. La culturile legumicole din sere sau solarii temperatura optimă și constantă este o garanție a timpurietății și a calității.

Temperaturile prea ridicate dăunează majorității speciilor, favorizând apariția de arsuri sau deranjamente fiziologice, arsurile formându-se pe partea expusă la soare (ceapă, varză, ardei, tomate, mere, cireșe etc). Pigmentarea merelor sau legumelor de seră este afectată, iar la mere este favorizată apariția sticlozității, iar în depozit a opărelii. La temperaturi ridicate, produsele se maturează în ritm accelerat, sunt lipsite de aciditate, mai bogate în glucide și evoluează rapid spre supramaturare. In toamnele cu nopți mai răcoroase este favorizată sinteza pigmenților antocianici, merele fiind mai colorate.

Recoltarea se recomandă a fi efectuată în perioadele cu temperatură moderată, evitându-se orele cu insolație puternică, când produsele horticole au un nivel al metabolismului ridicat și sunt mult mai expuse alterărilor de natură fizică, microbiologică sau dereglărilor fiziologice. în anii secetoși legumele sunt ofilite, au tendința de a se matura mai devreme, unele specii inițiază emiterea tulpinilor florale și se depreciază mai rapid. La pomi se produc căderi în masă ale fructelor verzi, iar cele care rămân, de dimensiuni mici, se colorează devreme.

Precipitațiile intense care survin după perioade secetoase provoacă adesea crăparea epidermei la cireșe, tomate, caise etc. S-a observat, de asemenea, că în anii ploioși se obțin fructe care nu se păstrează bine, fiind mai sensibile la atacul microorganismelor patogene, la brunificarea internă și adesea nu-și desăvârșesc aroma. Atunci când, după o vară secetoasă și caldă urmează o perioadă ploioasă, are loc o dezvoltare rapidă în volum a fructelor care se hidratează, iar la nivelul epidermei se produc fisuri. In acest stadiu, nici o rană nu se mai vindecă și devine o cale naturală de pătrundere în fruct a agenților patogeni.

Umiditatea relativă a aerului, la valori ridicate, influențează negativ starea fitosanitară a plantelor horticole, dar contribuie la menținerea turgescenței legumelor de frunze sau a celor din grupa verzei etc. Seceta atmosferică are efecte contrare, produsele își măresc foarte mult intensitatea transpirației ofilesc sau se zbârcesc.

Insolația – lumina are un rol important în nutriția plantelor horticole datorită procesului de fotosinteză. O lumină slabă favorizează o creștere vegetativă redusă, formarea de goluri în fructele de tomate și întârzierea maturării.

Radiația solară ajută la formarea pigmenților roșii (antocianici) ai merelor. Livezile din zonele de deal și premontane, bine iluminate, produc fructe superioare calitativ, sănătoase, pigmentate corespunzător. Prezența luminii nu este dorită la forțarea cicorilor italiene, a andivelor Witloof sau pentru înălbirea cardonului și producerea lăstarilor etiolați de sparanghel.

B. Factorii tehnologici sunt reprezentați de:

Amplasarea culturilor în zonele pedo-climatice favorabile, delimitate ca urmare a lucrărilor de zonare pe specii, astfel încât să fie valorificat la maximum potențialul productiv și calitativ al soiurilor cultivate. Solul influențează în oarecare măsură calitatea produselor horticole. S-a observat, de exemplu, că pomii cultivați pe soluri ușoare, nisipoase dau fructe care rezistă mai puțin la păstrare decât cele provenite de pe soluri mai grele.

Solul influențează calitatea produselor horticole atât prin pretabilitatea sa pentru un anumit mod de valorificare (în stare proaspătă sau procesat pentru sucuri, dulcețuri etc), cât și prin caracteristicile sale fizice, biochimice și organoleptice ce se constituie de altfel printre criteriile principale de ameliorare.

Merele și perele de iarnă se păstrează o perioadă mai lungă de timp în condiții optime, comparativ cu soiurile de toamnă și de vară.

Portaltoiul, în cazul pomilor, influențează capacitatea de păstrare a fructelor. Astfel, la măr, cei cu vigoare slabă (MM 106 și MM 109) determină o colorare mai intensă a merelor și o maturare mai avansată.

Densitatea optimă a plantelor asigură atât cantitatea, cât și calitatea produselor horticole. Densitățile prea mari împiedică nutriția și fotosinteza normală, colorarea fructelor, în timp ce prezența golurilor favorizează defecte de formă, ca de exemplu la ardei și pete de insolație.

Tăierile de producție la pomi și viță-de-vie ajută atât la distribuirea echilibrată a producției pe ramuri și coarde, cât și la hrănirea lor ca urmare a desfășurării unui metabolism normal. Se urmărește stabilirea unui raport cât mai avantajos față de factorii pedoclimatici, limitând cantitatea în favoarea valorii comerciale.

Sistemul de întreținere a solului din livezi (ogor negru sau înierbat) determină indirect capacitatea de păstrare a fructelor și menținerea calității lor. S-a observat că merele obținute din plantații înierbate sunt afectate mai puțin de dereglările fiziologice și bolile parazitare comparativ cu cele obținute din livezile întreținute ca ogor negru.

Irigarea este o intervenție foarte utilă uneori, însă trebuie efectuată cu mare atenție. Un exces de apă în ultimele săptămâni care preced recoltarea este de obicei dăunător deoarece fructele devin foarte mari, cu țesuturi afânate și fisuri ale pidermei care favorizează alterarea microbiană.

Fertilizarea prin îngrășămintele aplicate influențează nutriția plantelor și compoziția chimică a produselor horticole, cu repercusiuni asupra creșterii acestora și a duratei de păstrare a lor. Se cunoaște efectul negativ al excesului de azot sau al deficitului de calciu, precum și rolul pozitiv al îngrășămintelor cu potasiu și fosfor care ajută la o mai bună pigmentație a merelor și o mai bună capacitate de păstrare în depozit.

Tratamentele fitosanitare efectuate la timp, conform prognozelor și avertizărilor specifice, favorizează obținerea unor produse horticole sănătoase cu o bună capacitate de păstrare și cu un conținut mai redus de reziduuri de pesticide. Sunt recomandate pentru unele specii (semințoase în special) tratamentele profilactice în livadă, cu pesticide selective, pentru a preveni atât apariția unor boli de depozit pe durata păstrării, cât și aplicarea de tratamente cu săruri de calciu (0,5-0,8%) pentru prevenirea pătării amare (bitter pit).

Se poate afirma că unii factori sunt specifici unei culturi, astfel, de exemplu, la culturile de flori și legume din sere și solarii, la strugurii de masă, în ciupercării etc. Sunt unii factori tehnologici determinanți pentru calitatea produselor obținute, care au o aplicabilitate restrânsă.

1.2.2. Condițiile de recoltare, manipulare și transport al produselor horticole.

Calitatea și capacitatea de păstrare a produselor horticole sunt influențate foarte mult și de acești factori, dintre care alegerea momentului optim de recoltare constituie un element de prim ordin. Dezavantajele unei recoltări prea timpurii sau a uneia întârziate sunt numeroase.

a. Recoltarea prea timpurie determină:

– o recoltă scăzută cantitativ, deoarece produsele horticole nu și-au atins dimensiunile normale. Pierderile în greutate sunt mari și în timpul depozitării, evaporarea apei din produse este mai intensă;

– lipsa unor însușiri organoleptice, ca gustul și aroma plăcute;

– colorația slabă, care se estompează și mai mult pe durata păstrării;

– predispoziția la unele dereglări fiziologice: opăreala moale, brunificarea internă și pătarea amară, la mere de ex.

b. Recoltarea întârziată determină:

– pierderi de recoltă datorită căderii fructelor de pe plante;

– creșterea gradului de vătămare mecanică pe durata transportului și manipulării;

– reducerea duratei de păstrare, datorită gradului de maturare avansat;

– predispoziția la unele boli (putregaiul cenușiu, monilioza) și dereglări fiziologice (brunificarea internă și sticlozitatea la mere de ex.).

1.2.3. Grupa factorilor ce influențează mediul ambiant de păstrare a produselor horticole

Mediul ambiant de păstrare a produselor horticole este influențat de următorii factori: lumina, temperatura, umiditatea relativă a aerului, mișcarea și compoziția aerului, având un impact major asupra calității produselor horticole depozitate.

Lumina solară este un factor care influențează negativ păstrarea produselor, deoarece grăbește maturarea, favorizează încolțirea (cartofi, ceapă etc.) sau migrarea solaninei spre periferia tuberculilor de cartof etc. De aceea depozitele vor avea celulele de păstrare cât mai întunecoase, fără ferestre sau cu ele cât mai mici, echipate cu obloane.

Temperatura influențează mult intensitatea respiratorie, care devine de două ori mai mare atunci când temperatura crește cu (la mere de ex.). O dată cu ridicarea temperaturii aerului, produsele horticole pierd apă prin evaporare și scad în greutate, iar valoarea comercială este diminuată. în corelație cu temperatura aerului este și activitatea microorganismelor patogene care se dezvoltă la temperaturi cuprinse între 3 și .

Umiditatea relativă a aerului prezintă o mare importanță la păstrarea produselor horticole, influențând intensitatea deshidratării produselor horticole, pierderea turgescenței și dezvoltarea microorganismelor care este favorizată atât de o UR prea ridicată, peste valorile optime speciei, cât și de pierderea apei, deoarece au în țesuturi procese de autoliză, descompunerea internă, care reduc rezistența celulelor și capacitatea lor de a împiedica pătrunderea microorganismelor.

Compoziția aerului din spațiul de depozitare contribuie mult la menținerea calității produselor horticole, cu pierderi minime. Oxigenul la niveluri ridicate intensifică respirația și deci maturarea produselor horticole; dioxidul de carbon, în schimb, o frânează, iar etilena și substanțele aromate degajate de unele produse horticole în timpul maturării, chiar în cantități mici, grăbesc maturarea și reduc capacitatea de păstrare. Reglarea compoziției aerului se face prin ventilație, în depozitele simple și cu ajutorul unor aparate speciale în depozitele frigorifice cu atmosferă controlată.

Factorii din această grupă, menționați mai înainte, sunt prezentați în detaliu, cu valorile optime pentru fiecare specie, în partea specială, privind păstrarea în stare proaspătă a produselor horticole, menținerea acelor parametri I contribuind la ameliorarea calității pe durata păstrării.

1.3. Sistemul HACCP ([NUME_REDACTAT] and [NUME_REDACTAT] Points sau [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT] de Control) de asigurare a calității igienico-sanitare a produselor alimentare

Legislația sanitară europeană și internațională privind producția de alimente prevede (deocamdată cu statut de recomandare) aplicarea în toate unitățile implicate în producția, transportul, depozitarea și servirea alimentelor, a principiilor unui sistem de asigurare a calității igienice bazat pe evaluarea și prevenirea riscurilor, așa cum este sistemul HACCP.

Pornind de la aceste considerente a fost emis și în [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] nr. 1956/95 privind introducerea și aplicarea sistemului HACCP în circuitul alimentelor.

Sistemul HACCP este de fapt o metodă sistematică de identificare, evaluare și control al riscurilor asociate produselor alimentare, inclusiv a celor de origine horticolă, care se bazează pe aplicarea a șapte principii:

Principiul 1: Evaluarea riscurilor asociate cu obținerea și recoltarea materiilor prime și ingredientelor, prelucrarea, manipularea, depozitarea, distribuția, prepararea culinară și consumul produselor alimentare;

Principiul 2: Determinarea punctelor critice prin care se pot ține sub control riscurile identificate, folosind Arborele decizional HACCP (fig. 1.1.).

Principiul 3: Stabilirea procedurilor de monitorizare a punctelor critice de control;

Principiul 4: Stabilirea acțiunilor corective ce vor fi aplicate atunci când, în urma monitorizării punctelor critice de control este detectată o deviație de la limitele critice;

Principiul 5: Organizarea unui sistem eficient de păstrare a înregistrărilor, care constituie documentația planului HACCP;

Principiul 6: Stabilirea procedurilor prin care se va verifica dacă sistemul HACCP funcționează corect.

În abordarea sistemului HACCP apar o serie de termeni specifici, dintre care dorim să-1 definim foarte clar pe cel care apare chiar în titlu: [NUME_REDACTAT] de Control, acesta reprezentând „un punct (etapă, fază din procesul de fabricație) care, dacă este sub control, va conduce la eliminarea sau reducerea riscurilor până! la un nivel acceptabil”. Un astfel de punct poate fi orice fază a producției și/sau prelucrării (materii prime, transportul până la fabricile de prelucrare, prelucrarea depozitarea). La fabricarea conservelor din legume și fructe, puncte critice control identificate sunt: sterilizarea, ambalarea etc.

Riscurile asociate produselor alimentare reprezintă un „rău” potențiali elemente de natură microbiologică, chimică sau fizică ce pot afecta sănătatea viața consumatorului.

Figura 1.1. Arborele decizional HACCP ([NUME_REDACTAT] 97/13)

*Se trece la următoarea etapă din procesul de fabricație

CCP = [NUME_REDACTAT] Point ([NUME_REDACTAT] de Control)

Aplicarea celor șapte principii ale metodei HACCP constă în parcurgerea mai multor etape (12, 13 sau 14, în funcție de sursa documentară), oricare dintre variante ducând la același rezultat: implementarea Sistemului HACCP, adaptat specific unui produs pe un anumit flux tehnologic de producție.

Implementarea sistemului HACCP în industria alimentară reprezintă acum mai mult ca oricând o necesitate, numai dacă ne gândim la multele situații cunoscute în ultimul timp, când producerea și comercializarea unor alimente în mod inadecvat au pus în pericol, uneori foarte grav, sănătatea consumatorilor, la care se adaugă recomandarea făcută din partea UE, pentru acei agenți economici care doresc să exporte produse alimentare în spațiul economic respectiv.

Dintre multiplele avantaje rezultate ca urmare a funcționării în practica productivă a Sistemului HACCP menționăm: „caracterul preventiv” al metodei și transformarea unității respective în categoria de „furnizor preferat”.

1.4. Alterarea produselor horticole valorificate în stare proaspătă sau transformate industrial

În timpul recoltării, dar mai ales după aceea, produsele horticole destinate fie consumului în stare proaspătă sau industrializării, fie însământării sau plantării sunt expuse influenței negative a factorilor abiotici și a celor biotici, care le pot vătăma în diferite moduri. Pierderile pe care le provoacă acești factori fie izolat, fie în complex sunt în unii ani deosebit de grave, unele fiind numai calitative, altele cantitative sau de ambele feluri.

1.4.1. Alterări de natură fizică.

Principalii factori ce pot fi implicați sunt: lumina, temperatura, umiditatea, compoziția aerului și vătămările mecanice care pot acționa independent sau în complex, atât timp cât produsele horticole sunt pe plante, dar mai ales în spațiile de păstrare.

Vom menționa doar câteva exemple legate de produsele horticole conservate. Astfel, la fabricarea conservelor, temperatura are rol hotărâtor. De exemplu, modificarea culorii verzi reprezintă o formă de alterare a boabelor verzi de mazăre, spanac, fasole și a unor fructe verzi în timpul sterilizării, care se datorează faptului că pigmentul clorofilian sub influența căldurii se transformă în feofitină, substanță de culoare brună, care reprezintă un defect de fabricație. Pigmenții carotenoizi la o sterilizare mai îndelungată și la temperaturi ridicate se degradează, producând decolorarea morcovilor conservați.

Un alt exemplu îl reprezintă efectul temperaturilor ridicate în cazul fabricării marmeladelor, dulcețurilor și a deshidratării legumelor și fructelor, în urma cărora este favorizată caramelizarea zaharurilor, produsele finite căpătând culori închise, care reprezintă un defect de fabricație.

De asemenea, la produsele deshidratate care sunt higroscopice, umiditatea determină rehidratarea parțială, diminuându-le pe această cale durata de păstrare, deoarece produsele rehidratate reprezintă un mediu favorabil dezvoltării microorganismelor patogene.

1.4.2. Alterări de natură chimică.

Sunt specifice conservelor de legume și fructe ambalate în cutii metalice și se manifestă datorită combinațiilor chimice dintre ionii metalici și unele substanțe chimice conținute de produse. Ionii metalici provin din apă, din materialul ambalajelor și din conținutul produselor cu piesele metalice ale mașinilor de prelucrare. De exemplu, fierul și cositorul reacționează cu sulful ce se eliberează în timpul sterilizării, rezultând sulfura de fier de culoare neagră și sulfura de staniu de culoare brună, substanțe care afectează calitățile senzoriale ale produselor. Cuprul în combinație cu clorofila formează un complex chimic stabil, de culoare verde intens.

De asemenea, ca urmare a coroziunii pereților interni ai cutiilor de conserve, ia naștere întotdeauna hidrogen, fapt pentru care fenomenul este cunoscut sub denumirile de bombaj chimic sau bombaj de hidrogen.

Un alt exemplu de alterare chimică completă este reprezentat de râncezirea grăsimilor, datorat acțiunii oxigenului atmosferic în prezența luminii, temperaturii și umidității. In prima fază se produce scindarea grăsimilor în glicerina și acizi grași, care în prezența oxigenului din atmosferă, în faza a doua, formează combinații de tipul peroxizilor, aldehidelor, eterilor, care imprimă produsului miros și gust neplăcute, făcându-l neconsumabil. Această formă de alterare se întâlnește la nuci și alune.

1.4.3. Alterări de natură microbiologică.

Aceste forme de alterare sunt deosebit de dăunătoare, putând afecta calitatea recoltei în mod negativ, până la procente cuprinse între 30-90%, în funcție de condițiile eco-climatice și dotarea tehnologică existentă în circuitul de valorificare. Microorganismele implicate sunt reprezentate de: virusuri, bacterii și ciuperci (inclusiv drojdii), care se găsesc răspândite peste tot în natură, în spațiile de depozitare sau pe utilajele de prelucrare.

Aceste microorganisme pot infecta produsele horticole în patru faze diferite ale valorificării. într-o primă etapă se manifestă așa-numita, „microfloră patogenă de câmp”, care prezintă cea mai mare importanță, fiind deosebit de bogată în genuri și specii care se manifestă foarte intens după recoltare. O altă categorie o constituie „microfloră saprofită de câmp” (endofită sau epifită), care se formează spre sfârșitul vegetației și poate deveni periculoasă în depozite. Microfloră de câmp este cea mai primejdioasă pentru sănătatea produselor, de unde rezultă importanța deosebită a efectuării tratamentelor fitosanitare dinaintea recoltării, cu respectarea timpului de pauză specific. Microfloră saprofită intermediară infectează produsele horticole prin organele sale de rezistență, răspândite pe ambalaje, mijloacele de recoltare, manipulare, transport sau condiționare. O ultimă categorie o reprezintă microfloră de depozit, care se dezvoltă în majoritatea cazurilor numai în depozite, pe tot parcursul perioadei de păstrare și până la valorificare.

In cazul conservelor de legume și fructe, alterarea microbiologică provoacă deprecierea calității acestora, datorită a două cauze fundamentale: neetanșeitatea și substerilizarea. Dacă microorganismele care se dezvoltă sunt gazogene, atunci alterarea este pusă în evidență prin așa-numitul bombaj biologic.

Dintre microorganismele patogene ce pot fi implicate în această formă de alterare menționăm ca foarte periculoasă bacteria Closîriduim botulinum care, datorită toxinei foarte puternice pe care o secretă și a termorezistenței ridicate, este folosită drept microorganisme-test în stabilirea regimurilor de sterilizare.

Spre deosebire de alterările de natură fizico-chimică sau biochimică, unde are loc înrăutățirea calității produsului, în alterările microbiologice produsul nu mai poate fi utilizat în scopuri alimentare.

1.4.4. Dereglările fiziologice (fiziopatii).

Pe lângă numeroasele boli și vătămări cauzate de agenții patogeni, produsele horticole sunt afectate și de multe dereglări fiziologice (fiziopatii), clasificate de I. Burzo (1986), în funcție de cauza determinantă, astfel:

a) cauzate de factorii ambientali în perioada de creștere și maturare, ca de exemplu: sticlozitatea merelor, pătarea amară a merelor (Bitter pit), pătarea Jonathan, descompunerea calicială a merelor, putrezirea zonei pistilare la tomate și ardei, necroza foliară la tomate și varză, blocarea maturării tomatelor, fructe cu goluri la tomate, țesuturi întărite la tomate, rugozitatea la tomate și mere etc.

b) cauzate de temperatura de păstrare, cum sunt: inima neagră la cartofi (temperaturi ridicate), dereglarea fiziologică la temperaturi coborâte (critice) manifestată la ardei, castraveți, mazăre, vinete, tomate, pepeni, mere, fasole verde etc, brunificarea și descompunerea internă la temperaturi coborâte (caise, piersici și prune), opăreala vinetelor, fibrozitatea la piersici etc;

c) cauzate de umiditatea relativă a aerului, neadecvată cerințelor speciei, manifestate prin proliferarea lenticelelor la cartofi și zbârcirea (ofilirea) tuturor produselor horticole;

d) cauzate de compoziția atmosferică nefavorabilă, cum sunt: inima neagră la cartofi, inima brună la mere, vătămări datorate excesului de SO2 la strugurii de masă, vătămări datorate excesului de amoniac scăpat accidental în celulele de păstrare, dereglări datorate excesului de CO2 din celula de păstrare (ex. la mere);

e) cauzate de produșii intermediari ai metabolismului: opăreala la fructele semințoase, brunificarea și descompunerea internă de supramaturare la mere;

f) cauzate de vătămări mecanice: brunificarea țesuturilor lezate și cicatrizarea (suberificarea, lignificarea) acestora.

1.5. Calitatea produselor horticole biologice (ecologice)

[NUME_REDACTAT] CEE-2092/91 și a celui modificat 1935/95, producția ecologică înseamnă obținerea de produse agroalimentare fără utilizarea produselor chimice de sinteză, în conformitate cu regulile de producție ecologică stabilite în diverse țări. Și în România a fost emisă o reglementare în acest sens, și anume: Ordonanța de Urgență a [NUME_REDACTAT] nr. 34/2000 privind produsele agroalimentare ecologice. Producția agroalimentară ecologică are ca scop realizarea unor sisteme agricole durabile, diversificate și echilibrate, care asigură protejarea resurselor naturale și sănătatea consumatorilor.

Se impune însă de precizat un aspect foarte important, semnalat de unele studii avansate realizate în acest domeniu, conform cărora bacteriile și ciupercile parazite „naturale” produc toxine, dintre care unele sunt foarte periculoase pentru sănătatea consumatorilor. Astfel, Aspergillus fiavus produce aflatoxine pe fructele nucifere, iar Penicillium expansum, Aspergillus elavatus, Venturia inaequalis ș.a. produc patulina (o micotoxină foarte puternică) pe merele sau strugurii care nu au beneficiat de o protecție fitosanitară corespunzătoare sau de o valorificare bine organizată.

Pentru a reduce aceste riscuri, se fundamentează în prezent tehnologii mai elaborate, specifice agriculturii durabile, care să preîntâmpine, printre altele,! apariția acestor micotoxine, mult mai periculoase decât eventualele reziduuri de pesticide rămase de la substanțele folosite la combaterea bolilor și dăunătorilor produselor horticole.

CAPITOLUL II

FIZIOLOGIA PRODUSELOR HORTICOLE

2.1. Respirația produselor horticole

2.1.1. Generalități.

Respirația este un proces metabolic, în care substanțele organice din celulele vii sunt descompuse pe cale enzimatică, prin reacții de oxidoreducere, cu eliberare de energie chimică. Reacțiile de oxidare ale substanțelor energetice devin mai importante în perioada postrecoltă. Energia chimică eliberată este necesară biosintezelor, menținerii organizării celulare, permeabilității membranelor. Procesul final de descompunere a substanțelor energetice se desfășoară în cadrul ciclului Krebs (ciclul acizilor carboxilici). Din bilanțul oxidării unei molecule de glucoza, în ciclul glicolitic și ciclul lui Krebs, rezultă 38 molecule ATP, în ale căror legături macroergice se acumulează 1,14 MJ (272 Kcal), reprezentând 41% din energia formată. Restul se degajă în mediu, sub formă de căldură. Există însă și posibilitatea ca întreaga energie să se elimine sub formă de căldură, datorită necuplării oxidării cu fosforilarea.

Căldura degajată de câteva specii horticole în timpul respirației

(MJ/t 24 h, după I.I.F., 1967 cit, de Burzo, 1986)

Tabelul 2.1.

Căldura degajată este proporțională cu intensitatea proceselor metabolice, care depind de temperatura mediului ambiant (tab. 2.1.). Pentru eliminarea acestei călduri, depozitele de păstrare sunt dotate cu instalații de ventilație și instalații frigorifice. La produsele cu grad ridicat de perisabilitate, dacă nu se asiguri eliminarea operativa a căldurii de respirație, are loc creșterea temperaturii și deprecierea lor rapidă. La mazărea boabe sau bame păstrate în vrac, la , se constata”! acumularea de căldură până la 35÷40 °C, declanșându-se în scurt timp încingerea.

2.1.2. Intensitatea respirației.

Măsura intensității procesului respirație a unui produs horticol este cantitatea de CO2 (mg sau cm) degajată de unitatea de masă ( produs) în unitatea de timp (1 oră), la o temperaturi cunoscută (Burzo, 1979-1983-1987). Produsele horticole se pot grupa, în funcție) de intensitatea respirației lor la , în patru categorii:

a) cu intensitate respiratorie redusă (sub 5 cm3/kgh) sunt ceapa uscata, cartofii de toamnă, pepenii galbeni și castraveții;

b) cu intensitate respiratorie medie (5-10 cm3/kgh) sunt majoritatea rădăcinoaselor, pepenii verzi, ardeii și pătlăgelele vinete, varza, merele, perele, prunele și piersicile;

c) intensitate respiratorie ridicată (10-20 cm3/kgh) au ridichile de păstăile de mazăre și salata;

d) intensitate respiratorie foarte ridicată (peste 20 cm3/kgh) au păstăile de fasole, boabele de mazăre, mărarul, pătrunjelul de frunze, ceapa verde, usturoi verde, ciupercile, bârnele, conopida.

Variația intensității procesului de respirație este caracteristică pentru fiecare specie, pe parcursul creșterii și maturării fructelor și legumelor. In faza de diviziune a celulelor, intensitatea respirației este foarte mare. La sfârșitul acestei faze și începutul fazei de creștere în dimensiuni, are loc o scădere relativă intensității procesului de respirație. Scăderea continuă, la sfârșitul fi realizându-se un minimum respirator. La unele specii, în faza maturității deplii se constată o creștere bruscă a intensității respirației, până la realizarea maximum, denumit climacteriu respirator (respiratory climacteric, după gr. klimakter = vârstă critică), (fig. 2.1.). După această revenire metabolică finală, care se desfășoară la un nivel relativ redus în comparație cu primele faze, are loc o descreștere la fel de evidentă. Ea este continuată de o scădere mai lentă, corespunzătoare cu supramaturarea și intrarea în faza de declin biologic.

Din categoria fructelor climacterice fac parte merele, perele, caisele, piersicile, prunele, afinele, pepenii galbeni (soiuri tip Charantaise și Honeydew), pepenii verzi și tomatele. Unele fructe și majoritatea produselor horticole sunt de tip neclimacteric, intensitatea respirației scăzând la acestea permanent și fără fluctuații deosebite până în faza metabolică finală. Fructe ne climacterice sunt cireșele, vișinele, zmeura, căpșunele, strugurii, castraveții, ardeii și vinetele. (Kays,J.S.,1990). [NUME_REDACTAT], D.K. și colab. (1992), la pepeni, unele grupe de soiuri sunt, de asemenea, neclimacterice.

Complexul de factori și deosebirile fiziologice între cele două grupe de produse sunt încă un domeniu actual de cercetare și aprofundare. La produsele climacterice, maturarea este un proces care are loc atât la produsele separate de plante, cât și la cele nedetașate, care rămân pe plante.

Figura 2.1. Variația intensității respirației la perele Williams

în cursul creșterii (măsurată la ) și al maturării lor (măsurată la ).

([NUME_REDACTAT], 1952, cit. de Chapon, J-F. și colab., 1996)

2.1.3. Factorii care influențează intensitatea respirației.

Numeroasele studii consacrate acestui domeniu au dus la concluzia că factorii care influențează intensitatea respirației sunt de natură externă (temperatura, compoziția atmosferei), precum și de natură internă (substratul respirator, starea de sănătate și integritate, mărimea și structura).

Creșterea intensității respirației în raport cu temperatura este de tip exponențial. La reacțiile chimice creșterea este liniară, conform relației tcoperite de Van't Hojf. Respirația nefiind o simplă reacție chimică, ci un proces biochimic și fiziologic specific fiecărui produs, modelarea sa matematică este mult mai complexă. Un măr sănătos are o intensitate respiratorie care crește, în mod evident proporțional cu creșterea temperaturii: 2,0 cm3/kgh la ; 3,8 cm3 la ; 7,2 cm3 la ; 12,1 cm3 la și 21,1 cm3 la , atunci când determinarea se face imediat după recoltare. Dacă se face media intensității respirației la 30 de specii horticole, valoarea la crește față de de 1,8 ori, la de 2,9 ori, la de 4,8 ori, iar la de 7,4 ori. în realitate, toate aceste calcule modelează fenomenul, deoarece în afară de temperatură participă și alți factori.

Conținutul atmosferei în O2, în cazul când se reduce de la valoarea normală (21%) la numai 3%, intensitatea respirației scade la 10-60% ( media pentru 38 de specii, la este o scădere de circa 37%). Lipsa totală a O2, prin înlocuire cu CO2, duce la oprirea respirației în cazul merelor. Dimpotrivă, mărirea procentului de O2 până la 50% se folosește în postmaturarea perelor sau a piersicilor, în asociere cu etilena 0,1%.

Conținutul atmosferei în CO2 în proporție mărită reduce intensitatea respiratorie. La cartofi, un conținut în CO2 de 5-7% în atmosferă reduce cu circa 1/3 schimburile de gaze. La căpșune și la alte specii perisabile, în remorcile de transport se poate crea, prin metode accesibile în țările dezvoltate, o atmosferă cu un conținut de până la 20% CO2 care favorizează o bună păstrare în condițiile de j temperatură scăzută asigurate, oprind apariția bolilor.

Atmosfera controlată implică mărirea conținutului în CO2 în funcție de specie, de la 1-5% pentru majoritatea speciilor, la concentrații mari de până Ia 20% în cazuri mai rare (pepeni galbeni).Conținutul în O2 se micșorează până la 2-5% în mod frecvent, dar pentru unele legume sau fructe sâmburoase se poale menține la limita superioară de 10-15%. Intensitatea respirației se reduce în AC la 30-60% din valoarea normală. Creșterea conținutului în etilena se corelează cu accelerarea ritmului respirator și cu intensificarea metabolismului, în finalul procesului de maturare (fig. 2.2.).

Figura 2.2. Evoluția intensității respirației, corelată cu emisia de etilena

din țesuturi, pe parcursul creșterii și dezvoltării fructelor de măr

(după Dilley, 1982, cit. de Chapon, J-F, și colab., 1996)

Situațiile de stres, starea de sănătate sau integritate necorespunzătoare, concretizată prin boli, deranjamente, leziuni sau striviri, determină creșterea activității respiratorii la produsele respective. După înghețuri ușoare, în momentul revenirii se constată o intensificare a respirației produselor.

Mărimea fructelor sau legumelor influențează suprafața lor de respirație și implicit intensitatea acestui proces metabolic (graficul creșterii evoluează invers proporțional cu graficul intensității respiratorii – fig.2.3.).

Porozitatea și permeabilitatea produselor influențează schimburile de gaze ale acestora cu exteriorul, fiind un caracter de specie și chiar de soi.

2.1.4. Respirația anaerobă.

Numită și intramoleculară, respirația anaerobă afectează numai glucidele, folosind oxigenul endogen (rezultat din degradarea substanțelor organice). Este un proces care în condiții obișnuite nu prezintă o pondere prea mare, deși se intensifică pe măsura maturării. în timpul păstrării unor produse ca merele, morcovii sau sfecla, deși se mențin condiții optime, se pot pune în evidență în țesuturile lor cantități reduse de aldehidă acetică și alcool etilic, produși ai respirației anaerobe. în condițiile scăderii conținutului în oxigen al atmosferei sub 3%, respirația anaerobă se intensifică, alcoolul etilic se acumulează peste 0,3%, iar aldehidă acetică peste 0,04%, cantități toxice care determină moartea celulelor.

Figura 2.3. Schema procesului de transpirație și respirație la produsele horticole

2.2. Transpirația produselor horticole

2.2.1. Generalități.

Produsele horticole se caracterizează prin conținutul lor mai ridicat în apă. Turgescența țesuturilor și desfășurarea normală a proceselor fiziologice se corelează cu această stare de hidratare. Ea este evidentă la produsele încă nerecoltate și constituie o condiție a calității pe parcursul valorificării. După recoltare, în condițiile desprinderii de plante, autoreglarea turgescentei încetează, iar transpirația determină în cele din urmă deprecierea. în procesul respirației și apă, ca urmare a oxidării complete a substanțelor energetice. Cantitatea de apă formată depinde de natura substratului oxidat, dintr-o moleculă de glucoza rezultând șase molecule de apă, iar dintr-o moleculă de acid oleic 17 molecule de apă. Această apă poate fi utilizată în noi sinteze, se poate acumula în celulă sau se poate elimina prin procesul de transpirație sub formă de apă liberă.

Transpirația este un proces fiziologic complex care, spre deosebire de o simplă evaporare, este influențat de o multitudine de factori interni, externi sau tehnici. Factorii interni ai produsului sunt legați de specie și soi (conținutul în apă, compoziția chimică, alcătuirea și dispunerea țesuturilor). Factorii externi se referă la date fizice (temperatură, umiditate relativă, viteza curenților de aer, compoziția atmosferei). Factorii tehnici au în vedere fazele tehnologice de valorificare în stare proaspătă, cu detaliile lor specifice (modul de recoltare, gradul de maturare, ambalaje folosite, parametrii de manipulare-transport-depozitare).

Intensitatea transpirației reprezintă cantitatea de apă exprimată fizic sau în procente, evaporată de pe unitatea de suprafață a învelișului exterior al produsului (cm2) în unitatea de timp (oră sau zi), în funcție de deficitul de saturație al vaporilor de apă din atmosferă (exprimat în milibari = mbar).

2.2.2. Factori interni.

Comparând transpirația tuberculilor de cartof cu cea a frunzelor de spanac, se constată că spanacul transpiră de circa 200 de ori mai intens. Frunzele de spanac și alte legume de frunze, verdețuri, prezintă la exterior o epidermă nemodificată, celulele vii, permeabile pentru apă. Suprafața lor de evaporare raportată la greutate este mare, iar distanța parcursă de vaporii de apă către suprafață este relativ redusă, țesuturile lacunare din frunze au rolul de a frâna această circulație. Transpirația la nivelul epidermei nemodificate este intensă, între 3.3 și 3.9 mg/cm2 mbar/h. în cazul modificării epidermei, intensitatea respirației se diminuează mult.

Suberificarea tuberculilor (cartofi) și a rădăcinilor (morcovi), distanța de 150-200 ori mai mare din centrul acestor produse la suprafața lor, în comparației cu legumele de frunze, precum și raportul mult mai redus între suprafață și greutate, contribuie la diminuarea transpirației. Aceasta se efectuează prii lenticele și este de 0.03 mg/cm mbar/h (cartof) și 0.6 mg/cm mbar/h (morcovi] Tuberculii de cartof insuficient suberificați, din soiuri timpurii, pierd apa mult im ușor prin deshidratare și transpirație. Cartofii de toamnă nu se recoltează până ni se face proba decojirii (suberificării).

Gruparea produselor horticole în funcție de

valoarea raportului suprafață/volum

(după Kays, S.J., 1990)

Tabelul 2.2.

Cutinizarea este diferențiată structural în funcție de specie. Cuticula nu acoperă lenticelele sau stomatele, care participă la transpirație înainte de recoltare. După recoltare, stomatele se închid. [NUME_REDACTAT], (1982) intensitatea transpirației epidermei cutinizate este de 0.17 mg/cm2 mbar/h la castraveți; 0.04 mg/cm2 mbar/hla tomate și 0.1 mg/cm2 mbar/h la varză. Căpățânile de varză au suprafața reală de contact cu exteriorul de 120 de ori mai mică decât suprafața totală a frunzelor. Frunzele interioare au transpirația aproape nulă, datorită suprapunerii.

Pruina (struguri, prune) sau dubla protecție a cutinizării și cerurilor la mere, le micșorează transpirația. La bulbii de ceapă, frunzele cărnoase suprapuse și frunzele pergamentoase diminuează mult circulația apei pe direcția transversală, precum și procesul de transpirație. Pierderea apei se face pe direcția fascicolelor conducătoare.

2.2.3. Factori externi.

Temperatura aerului influențează presiunea parțială a vaporilor de apă din atmosferă și deficitul de saturație în vapori. Transpirația produselor horticole este proporțională cu acest deficit. Apa circulă prin țesuturi sub formă lichidă. iar în spațiile lacunare sub formă de vapori. Ea se elimină prin stomate, lenticele, cuticula, caliciu, peduncul sau prin suprafețele lezate. Presiunea vaporilor de apă la nivelul celulelor este mai mare decât a vaporilor din mediul extern. Acest fapt determină un flux continuu de vapori din interiorul produselor spre exterior. Umiditatea relativă a aerului influențează în mod invers proporțional transpirația legumelor și fructelor, care crește în măsura în care aerul este tot mai uscat.

Atmosfera controlată inhibă parțial și transpirația produselor horticole. La mere, această scădere a fost de circa 1/5 față de atmosfera normală.

Viteza curenților de aer (circulația activă) optimă este de maxim 0.2 m/s. S-a constat că pierderile de umiditate sunt cu 50% mai mari atunci când viteza de ventilare crește de la 0.06 m/s la 0.5 m/s.

2.2.4. Factori tehnici.

Momentul recoltării are influență asupra intensității transpirației. Produsele se recoltează în perioadele cu temperaturi moderate (dimineața, seara sau pe timp noros) când și temperatura lor este mai corespunzătoare valorificării. în primele zile, după recoltare, pierderile de apă prin transpirație sunt mai mari. La cartofi, contează mult să fie recoltați la un grad de suberificare corespunzător. La mere, stratul de ceară atinge în momentul maturării compoziția optimă, predominând esterii saturați care formează un strat impermeabil. Acumularea cerurilor diferă în funcție de soi și influențează pierderile în greutate. Toate fazele tehnologice ulterioare au in vedere menținerea turgescentei si a gradului de hidratare inițiale.

2.2.5. Măsurile tehnologice de reducere a transpirației vizează folosirea instalațiilor de umidificare, folosirea prelatelor pentru protejarea stivelor de lăzi și preambalarea produselor în pungi de polietilenă perforată, pelicule extensibile sau contractibile. Ceruirea unor produse (piersici, tomate, ardei etc) este o operație care poate fi inclusă în fluxul de condiționare, cu rezultate pozitive. La unele fructe, mai ales la pomacee (semințoase), au fost realizate în unele țări tehnici peliculare de protecție, folosind produse inerte sau inofensive din punct de vedere alimentar, cum ar fi amiloza modificată. Ele sunt capabile să formeze straturi aproape invizibile, care nu modifică aspectul produselor, dar le protejează de deshidratare și microorganisme. Stropirea verdețurilor cu apă sau înmuierea de scurtă durată a rădăcinilor deshidratate determină ameliorarea turgescentei acestora.

În procesul valorificării, pierderile procentuale de umiditate totală tolerate pornind de la starea de echilibru din depozit au o limită maximă care, odată depășită, determină deprecierea ireversibilă a produselor respective și imposibilitatea desfacerii acestora, (tab. 2.3.)

Limita maximă a pierderilor procentuale de umiditate totală,

tolerate la unele produse horticole

(după Kays, 1990, Robinson, 1973, Hruschka, 1977)

Tabelul 2.3.

2.3. Creșterea, maturarea și supramaturarea produselor horticole

Creșterea și maturarea sunt două procese biologice care se petrec concomitent și care se continuă și după recoltare, pe parcursul valorificării.

2.3.1. Creșterea.

La cele mai multe specii, creșterea în dimensiuni a celulelor încetează o dată cu recoltarea. La ciuperci, sparanghel, conopidă sau la andivele Witloof, creșterea continuă și după recoltare. La ciuperci se alungește piciorul și se modifică forma pălăriei, determinând ruperea velumului. Acest proces poate fi frânat sau oprit prin păstrarea la temperatură scăzută, recoltarea într-o fază mai incipientă, modificarea atmosferei (15% CO2) sau chiar iradierea gamma (600 Krad.). Alungirea lăstarilor de sparanghel poate fi oprită prin păstrarea la + în atmosferă modificată (5-10% CO2, 5-15% O2). Inflorescențele de conopidă se deschid, iar ramificațiile lor se alungesc. Temperatura mai scăzută de păstrare și atmosfera cu o compoziție de 5% CO2 și 3% O2 inhibă această creștere. Păpușile de cicoare Witloof au tendința de a se deschide după recoltare, pierzându-și compactitatea. Temperaturile în jur de stopează acest proces de depreciere.

La legumele rădăcini, bulbi sau tuberculi, are loc încolțirea și creșterea mugurilor, după trecerea perioadei de repaus vegetativ. Mugurii tuberculilor de cartof (ochii) sunt inhibați în creșterea lor de conținutul în hormoni inhibitori (acid abscisic) care are inițial o pondere mai importantă decât conținutul în hormoni stimulatori (gibereline). Acești factori interni acționează în complex cu factorii externi (temperatura și umiditatea relativă a aerului). Echilibrul hormonal preponderent spre inhibare determină după recoltare o perioadă de repaus vegetativ în care tuberculii nu pot germina, chiar în condiții favorabile. După o durată de timp specifică fiecărui soi, acest echilibru se modifică, iar încolțirea se poate declanșa în orice moment dacă apar temperaturi și/sau umidități mai ridicate. Doar condițiile suboptimale, mai ales temperatura scăzută, mențin starea de inerție, inactivitatea vegetativă, hibernare.

În afara factorilor fizici naturali care frânează creșterea, există factori fizici artificiali (ionizarea = iradierea), precum și factori chimici (retardantii) care pot inhiba acest proces. Inhibitorii chimici pot fi produse naturale sau de sinteză.

2.3.2. Momentul optim de recoltare.

Se stabilește în funcție de modul de valorificare, în urma aprecierii modificărilor fizice, biochimice sau fiziologice survenite. Se disting mai multe etape sau grade de maturare, la care se poate face recoltarea produselor horticole:

a) maturitatea tehnică (industrială) corespunde unei anumite direcții de prelucrare. Nucile verzi, păstăile fasolei de grădină, boabele verzi de mazăre, prunele pentru dulceață, bârnele, castraveții, dovleceii, vinetele, conopida, legumele de frunze se recoltează într-o fază incipientă de maturare, care, odată depășită, le face necorespunzătoare calitativ. La tomatele pentru suc sau la prunele, caisele și piersicile pentru gem, maturitatea tehnică coincide cu realizarea maturității depline (fiziologice). Strugurii pot avea maturitatea tehnică și la supramaturare.

b) prepârga și pârga sunt primele faze ale maturării produselor horticole, când însușirile lor fizice, biochimice și fiziologice încep să se apropie de cele ale produselor mature. Prepârga începe odată cu schimbarea culorii verzi și durează până la apariția culorii de bază. Pârga se realizează când mărimea și conținutul în substanță uscată solubilă ajung la 9/IO din cantitatea normală, epiderma și pulpa colorate în proporție de 3/4, iar aroma caracteristică începe să apară. La unele specii (cazul piersicilor), culoarea se intensifică mai repede decât ritmul de sporire a conținutului în substanță uscată solubilă, fiind necesară în permanent determinarea refractometrică.

c) maturitatea de recoltare este specifică produselor horticole care nu se consumă imediat, ci se expediază către beneficiarii mai apropiați sau mai îndepărtați sau se depozitează. Căpșunele, caisele, piersicile, tomatele, pepenii galbeni, sau alte produse care își continuă maturarea după recoltare trebuie recoltate diferențiat în faza de pârgă sau chiar de prepârga, fiecare soi în parte, pentru a suporta manipulările sau transportul și pentru a-și desăvârși calitățile la momentul cerut. Recoltarea într-o fază mai timpurie se practică și la restul produselor, deoarece suportă mult mai bine fazele tehnologice ale valorificării, mai ales în condițiile unui transport mai îndelungat. Pentru depozitare, tehnologiile prevăd foarte precis, uneori pe soiuri (la struguri, pere), maturitatea de recoltare.

d) maturitatea de consum (în stare proaspătă) este faza în care legumele și fructele au realizat însușirile caracteristice soiurilor, mărimea, culoarea, fermitatea, gustul și aroma, putând fi consumate imediat. Compoziția lor chimică și valoarea lor alimentară sunt cele mai corespunzătoare. La rădăcinoase, cartofi și varză, maturitatea de consum se suprapune cu maturitatea de depozitare.

e) maturitatea fiziologică este caracteristică fructelor și legumelor cu semințe și este faza în care acestea pot germina. Semințele fructelor se închid la culoare, sâmburii se lemnifică. Maturarea semințelor la vinete, dovlecei, castraveți, bame, fasole sau mazăre de grădină, ardei gras etc. constituie o fază când maturitatea de consum a acestor produse a fost depășită.

f) supramaturarea este caracterizată prin reducerea intensității proceselor metabolice, diminuarea rezistenței la agenții externi, deprecierea fermității,! culorii, gustului sau aromei. Este faza de declin, care precede moartea produselor horticole.

Pentru unele produse cum sunt tomatele, aceste faze sunt codificate și menționate în STAS 1421-88: F0 (maturarea verde), gradul I (F1, prepârgă început de pârgă), gradul II (F2, semipârgă), gradul III (F3 – pârgă completă), gradul IV (F4, maturitate de consum) și gradul V (F5, maturitate tehnologică, toată suprafața colorată în roșu intens).

Evoluția compoziției chimice la tomatele de consum, în funcție de data recoltării

(după Hardh, K. și colab., 1979, cit. de Salunkhe, D.K. și colab., 1990)

Tabelul 2.4.

2.3.3. Modul de maturare efectivă.

Modul de maturare (popular coacere) efectivă, de propagare a acesteia în masa produselor, de la țesut la țesut, este neuniform. Maturarea nu se realizează simultan în tot produsul. Frunzele și țesuturile exterioare de varză, salată, spanac, cicoare, ceapă, usturoi, rădăcinoase sunt întotdeauna mai mature în comparație cu cele interioare, care se găsesc în apropierea mugurului de creștere sau a zonelor meristematice.

La unele fructe apar centre de maturare, în țesuturile învecinate zonei unde se formează semințele, în care s-au acumulat în mod preponderent hormonii vegetali. La caise, piersici sau vinete, locul de formare este zona pistilară. La pere și ardei este situat în zona pedunculară, iar la mere, pepeni, castraveți și tomate, se găsește în centrul fructului. Din aceste zone, procesul de maturare se propagă în restul țesutului: la caist de la periferie spre centru, la pere din zona pedunculară spre centru, iar de aici spre periferie; la pepeni din zona centrală spre periferie. La mere și tomate propagarea are loc din centru spre periferie, dar migrează mai semnificativ spre zona înroșită (la tomate spre zona pistilară, prima care se colorează la preparga). La ardei maturarea înaintează din zona pedunculară (cu semințe) spre zona pistilară.

2.3.4. Modificările care apar în timpul creșterii și maturării

Aceste modificări sunt de ordin morfologic, citologic, biochimic și fiziologic.

Modificările morfologice se referă până la maturare la realizarea formei și mărimii speciei și soiului, precum și la unele procese specifice, ca lignificarea pericarpului la alune sau a mezocarpului la nuci, suberificarea tuberculilor de cartofi, cutinizarea/cerificarea celulelor epidermei la fructe sau frunze, gelificarea unor celule la unele fructe. în timpul maturării și apoi supramaturării au loc și alte modificări morfologice în structura țesuturilor sau a celulelor. Epiderma devine mai fermă, cuticula se îngroașă, cerurile vegetale se oxidează lent și polimerizează. Lenticelele se închid parțial sau total, plastidele se modifică ca număr și structură. Numărul mitocondriilor din celule se reduce, iar la unele specii se reduce și numărul ribozomilor. Spațiile intercelulare se măresc, datorita desprinderii celulelor în lungul lamelei mediane, favorizând schimbul de gaze.

Modificările biochimice pe parcursul creșterii și maturării produselor horticole constau atât din reacții de sinteză a diferitelor componente celulare, cât și în reacții de descompunere. în faza de creștere și maturare predomină procesele de sinteză. După recoltare sau în faza supramaturării, procesele de sinteză se reduc mult în intensitate, iar cele de descompunere încep să predomine.

Etilena constituie hormonul maturării. Ea este sintetizată și evoluează în celulele tuturor fructelor de-a lungul creșterii și dezvoltării. In timpul fazei de maturare a fructelor climacterice, etilena își asigură un rol determinant și dominant, sinteza ei fiind autocatalitică. La fructele neclimacterice concentrația în etilena endogenă este destul de redusă și rămâne astfel pe parcursul maturării. Expunerea la etilena determină creșterea ritmului respirator la acest tip de fructe, dar nu le inițiază maturarea.

Modificările care implică fermitatea, culoarea, gustul și aroma se produc în număr preponderent în faza de maturare. Produsele horticole devin colorate, aromate, fermitatea se micșorează. Gustul se schimbă ca urmare a evoluției treptate a conținutului glucidelor, acizilor organici și a substanțelor tanoide (fenolice). Aroma este imprimată de formarea substanțelor volatile caracteristice, Fermitatea structo-texturală se schimbă prin scindarea enzimatica a protopectine si ulterior a componentelor pectinice. Culoarea se modifică datorită dispariție pigmenților porfirinici (clorofile) și sintezei celor carotenoidici, antocianici sau flavonici. Desfășurarea tuturor acestor modificări, procese biochimice de polimerizare sau depolimerizare, de biosinteză sau de biodegradare, în complexitatea lor, se bazează pe existența, activarea sau inactivarea unui număr foarte mare de enzime de diferite tipuri.

Modificările fiziologice de tipul creșterii și maturării sunt reflectate în primul rând prin variația intensității procesului de respirație. Căldura degajată în urma oxidărilor biologice și amplitudinea transpirației pot furniza, alături de valoarea intensității respiratorii, repere importante de apreciere a complexității transformărilor care au loc în produse.

2.3.5. Perioada de evoluție a produselor horticole după recoltare

Perioada de evoluție a produselor horticole după recoltare este specifică fiecărui produs. Gradul de maturare poate evolua și el, la numeroase specii. Procesul este denumit în termeni tehnici maturare postrecoltă sau postmaturare, desfășurându-se în mod natural, sau artificial, sub control, ca o fază tehnologică distinctă.

Durata maturării la temperatură normală depinde de intensitatea metabolismului produsului respectiv. Căpșunele se maturează în numai una – trei zile, tomatele în șapte – nouă zile, în timp ce merele în 20 zile.

Factorii de mediu care influențează acest proces sunt temperatura și compoziția atmosferei. Temperatura este un factor determinant, scăderea ei (20 °-) reducând de 7.4 ori în medie intensitatea respirației și încetinind mult maturarea. Merele se maturează de 7-10 ori mai încet în aceleași condiții de scădere a temperaturii (20 °-). La piersici, maturarea își diminuează ritmul de 16 ori prin scăderea temperaturii cu (25 ° – ). Maturarea tomatelor se prelungește cu 10 zile, prin coborârea temperaturii de la 25 la .

Atmosfera modificată are același efect de încetinire a maturării. La mere, o compoziție atmosferică de 3% CO2, și 3% O2 a permis menținerea frigorifică timp de 210 zile a calității acestora, comparabilă cu numai 120 zile de păstrare frigorifică în atmosferă normală. Merele păstrate în AC au un conținut în glucide totale, aciditate titrabilă și acid ascorbic mai ridicat, deci durata lor de păstrare este considerabil mai mare.

Soiurile transgenice retardante (long life, long long life) create la tomate, pepeni galbeni, piersici și la alte specii au fost obținute prin diverse tehnici de inginerie genetică. De exemplu, în locul genei care coordonează biosinteză etilenei din cromozomul respectiv, s-a reușit inserarea unei gene antisens. Această genă este un segment de ADN, pe care informația este conținută în sens invers. Efectul realizat este blocarea producerii etilenei, ca urmare a inactivării reacțiilor complexe de biosinteză a precursorilor acesteia. Fructele respective pot rămâne mai mult timp pe plantă, acumulând mai multe substanțe utile, și își mențin fermitatea pe parcursul valorificării o perioadă mult mai îndelungată.

CAPITOLUL III

TEHNOLOGIA RECOLTĂRII PRODUSELOR HORTICOLE

3.1. [NUME_REDACTAT] constituie faza de legătură între tehnologiile de producție horticole și tehnologiile de valorificare care urmează. în timpul recoltării, produsele sunt preluate din spațiul în care s-au format și sunt colectate, în vederea desfășurării fazelor ulterioare specifice, într-o succesiune care le apropie, mai devreme sau mai târziu, de consum. Recoltarea este o operație care influențează menținerea și evoluția calității produselor, valoarea lor comercială și posibilitățile de prelucrare sau de păstrare.

Buna desfășurare a fazei de recoltare la culturile horticole are loc în condițiile în care se cunoaște cât mai exact cantitatea de produse aflată pe teren. După evaluarea necesară, se trece la organizarea amănunțită și concretă. Se impune asigurarea unei corelări între condițiile de recoltare și condițiile de preluare, care să poată funcționa în condiții practice. Dacă nu există această concepție managerială bazată pe o recoltare cât mai corespunzătoare și o preluare cât mai eficientă, se repetă în fiecare an aceleași situații nedorite. In mod concret, ambalajele, mijloacele de transport, momentul și condițiile tehnice de recoltare, forța de muncă participantă, condițiile meteorologice, manipularea, protejarea, staționarea după recoltare și încărcarea în mijloacele de transport generează probleme foarte cunoscute în practică.

3.2. Determinarea momentului optim de recoltare

Determinarea momentului optim de recoltare (definit în cap. 3.3.2.) prezintă interes pentru toate culturile horticole. Procedeele sau metodele sunt multiple, adesea complementare, neexcluzând experiența sau chiar empirismul, când dau rezultate, în lipsa unui laborator sau a unor instrumente mai greu de procurat. Există mai multe grupe de procedee și metode pentru stabilirea momentului optim de recoltare bazate pe observarea sau determinarea unor caractere.

3.2.1. Caractere anatomo-morfologice.

Cele mai importante repere sunt: la țesuturi, apariția sau dezvoltarea caracteristică, evoluția sau transformarea lor tipică; la organe sau părți de organe, dezvoltarea și transformarea acestora, diminuarea sau încetarea activității, eventual căderea unor țesuturi, părți de organe sau organe.

Se examinează aspectul secțiunilor sau rupturilor, mărimea și culoarea semințelor, prezența sau absența de goluri interioare, compactitatea, starea pedunculului, tunicilor, cârceilor, individualizarea mezocarpului și endocarpului etc. Aspectul morfologic exterior este apreciat și prin alte metode (fizice, senzoriale).

3.2.2. Caracterele fizice.

Caracterele fizice ale produselor edificatoare în stabilirea momentului optim de recoltare sunt: masa (g), dimensiunile (cm), intensitatea culorii (nm), fermitatea, elasticitatea, rezistența la compresiune, forfecare, tăiere sau tensionare etc. Pentru fermitate și caracterele ulterioare, determinările se execută cu o aparatură tipică, descrisă în cap. 2.3.2.

3.2.3. Datele analitice chimice și fiziologice.

În funcție de metodele de determinare, acestea pot fi rezultatul unor analize:

– calitative sunt: proba cu iod, testele enzimatice etc;

– cantitative sunt: umiditatea exterioară, umiditatea totală, substanța uscată solubilă, conținutul în substanțe utile, aciditatea titrabilă, conținutul în pigmenți, activitatea enzimelor sau intensitatea respirației.

Indicii analitici și sintetici rezultă din calcule (raportul glucide totale/aciditate, raportul glucoză/fructoză, raportul aciditate/substanțe tanante/glucide totale etc), indicele Streif etc. [NUME_REDACTAT] (glucidele totale în g% + aciditatea malică g% multiplicată de 10 ori) este folosit mai ales pentru aprecierea merelor [NUME_REDACTAT], iar pentru perele [NUME_REDACTAT] raportul substanța uscată solubilă g% xl O/aciditatea malică g%. în Germania se folosesc alți indici specifici.

3.2.4. Datele fenologice.

Sunt stabilite diferențiat pe specii și soiuri, pentru fiecare zonă de producție horticolă. Studierea sortimentului de soiuri existent, omologarea noilor soiuri de legume, fructe sau struguri de masă au urmărit și stabilirea momentului lor optim de recoltare, exprimat în numărul de zile al perioadei de vegetație (semănat-recoltare, plantat-recoltare), numărul zile de la înflorit la recoltare, stadiul T la mere, suma gradelor de temperatură la înflorit la recoltare.

3.2.5. Caracterele organoleptice sau senzoriale.

Sunt apreciate prin intermediul celor cinci simțuri (văzul, simțul tactil, mirosul, gustul sau auzul). Există caractere sau proprietăți care pot fi apreciate organoleptic, dar și prin metode instrumentale (culoarea, forma, suculenta etc). Unele caractere, cum ar fi mirosul, aroma sau gustul, sunt apreciate în mod frecvent organoleptic (senzoric), dar există și modalități complexe și științifice de exprimare exactă.

In STAS 6441 se apreciază vizual șapte caracteristici ale calității, iar organoleptic (palpare, degustare) alte șase caracteristici (starea de prospețime, gradul de maturitate, consistența pulpei, suculenta pulpei, gustul și aroma). Chiar caractere greu de apreciat, cum este sunetul crocant („crocanta”) în momentul consumului, pot fi importante în anumite circumstanțe.

3.3. Aspectele tehnice ale recoltării

3.3.1. Metode de recoltare

Recoltarea eșalonată se practică la speciile unde maturarea este neuniformă sau are loc în timp (culturile de solarii și de seră, căpșune, fasole de grădină, ciuperci, tomate, castraveți, pepeni etc). Uneori se poate vorbi de o recoltare eșalonată, selectivă, când din aceeași cultură se culege în primă fază pentru export sau pentru păstrare, iar în faza a H-a, pentru consum în stare proaspătă sau pentru industrializare. Recoltarea în totalitate (completă, integrală) a produselor se realizează de multe ori fie din motive tehnice (mecanizare), fie economice (economie de forță de muncă), fie organizatorice (muncitori puțini), dar poate fi datorată și specificului culturii sau speciei (culturi târzii de toamnă, cireșe, mazărea de grădină, ceapa, andive Witloof etc). Recoltarea completă are avantaje, dar și dezavantaje. Avantajele se referă la operativitate, productivitate și eficiență, gândindu-ne și la faptul că este în mod evident recomandat să se efectueze semimecanizat sau mecanizat. Dezavantajele se întâlnesc la valorificare, deoarece se recoltează produse de calitate inegală, când nu se poate face o presortare. Problema maturării concomitente poate fi rezolvată parțial prin tratamente chimice (Ethrel; 2,4,5,T; 2,4,5,TP etc).

3.3.2. Recomandări, reguli și cerințe ale unei recoltări corespunzătoare standardelor de calitate.

Pentru produsele destinate consumului în stare proaspătă recoltarea trebuie să respecte recomandările din standardele de stat specifice sau cu caracter general. Umiditatea exterioară anormală sau urmele de murdărie, pământ, substanțe fitofarmaceutice nu sunt permise. Se admite spălarea, cu condiția zvântării, dar la unele produse (căpșune) nu este indicată. Nu se admit produsele moi, veștejite, cu vătămări mecanice, deteriorări, răniri, striviri, leziuni sau crăpături necicatrizate. Se consideră declasate cele care au diverse defecte, urme de boli, mucegai, insecte, arsuri provocate de soare sau îngheț, leziuni de la grindină.

Prezența pedunculului, cea a caliciului sunt indicatori ai calității la unele specii (ardei, cireșe, căpșune etc). Fasonarea unor produse (varză, pătrunjel, păstârnac, salată verde etc.) este obligatorie sau facultativă, în funcție de specie, varietate. Turgescența, prospețimea, fermitatea, gradul de coacere vor permite transportul și manipularea în condiții corespunzătoare până la destinație.

La speciile care se recoltează la o maturitate de consum care precede maturitatea fiziologică este important ca produsul să nu depășească stadiul respectiv (ciuperci, andive Witloof, conopidă, mazăre, fasole, ridichi de lună, ceapă și usturoi verde, ardei gras etc). Lemnificarea, apariția ațelor, formarea tijelor florale, precum și alte fenomene evolutive într-un stadiu mai incipient sau mai evoluat sunt semne ale depășirii maturității de consum, care declasează produsele respective.

Obligativitatea recoltării manuale pentru consumul în stare proaspătă este specificată la fructe (prune, pere, mere, afine), menționându-se „cu grijă” (caise, cireșe, coacăze, gutui, nectarine, piersici, vișine) sau „cu foarte multă grijă” (căpșune).

Pentru industrializare, se pot detalia calitățile cerute (fasole, mazăre, prune, tomate, zmeură) în vederea recoltării: fermitatea, gradul de maturare, compoziția chimică (conținutul în amidon, substanță uscată solubilă/Brix, aciditate etc ).

Pentru păstrarea pe o anumită durată, se identifică și se stabilesc din timp culturile sau plantațiile (mere, pere, struguri, morcovi, ceapă, usturoi, cartofi, varză etc), urmărindu-se respectarea strictă a tehnologiilor și anumite restricții în structura soiurilor, amplasare, fertilizare, irigare etc. Se indică recoltarea manuală, iar la unele specii legumicole recoltate mecanizat, condiția cea mai importantă este lipsa de leziuni, respectiv integritatea reală a produselor (fasole boabe, rădăcinoase, ceapă, cartofi etc). Produsele destinate depozitării vor fi recoltate pe vreme bună, evitându-se perioadele umede, ploioase sau căldurile prea mari. Nu se admite pământ aderent, dar nici spălarea înaintea păstrării (rădăcinoase).

Staționarea până în momentul transportului trebuie să fie cât mai scurtă. În acest interval, se impune protejarea produselor aflate în ambalaje împotriva acțiunii razelor solare directe, precipitațiilor, deshidratării, extremelor termice sau j prafului.

3.3.3. Procedee și variante de recoltare.

Recoltarea se poate f desfășura manual sau mecanizat. Intre recoltarea în totalitate manuală și cea în totalitate mecanizată există variante intermediare, de recoltare semimecanizată.

Recoltarea manuală se practică în mod specific la produsele destinatei consumului în stare proaspătă sau păstrării. Pe suprafețe mici sau medii, sau pe terenuri nefavorabile mecanizării nu există o metodă mai eficientă. Experiența culegătorilor manuali a creat o serie de accesorii foarte utile, cum ar fi suportul portativ pentru recoltarea căpșunilor, sacii cu fundul mobil etc.

Recoltarea integral mecanică a fructelor poate fi practicată la nucifere, iar în vederea industrializării, la unele specii pomacee, drupacee sau de arbuști. Utilajele realizează scuturarea și colectarea, concomitent sau separat. Pentru arbuștii fructiferi, recoltarea se poate realiza pneumatic, prin vibrare sau cu un sistem de degete mecanice, la plantații special înființate și întreținute (conduse).

Recoltarea integral mecanică a legumelor se poate realiza la tomatele pentru industrializare, mazăre de grădină, fasole de grădină (păstăi), bulbi de ceapă, morcovi, varză, castraveți pentru industrializare și la anumite soiuri de ardei. Ea este posibilă și la conopidă, salată, spanac. Dotarea folosită este în continuă evoluție. Combina autopropulsată de recoltat tomate pentru industrializare (SKT-2), mașina de recoltat mazăre MRM-), mașina de adunat (MA-l,2), batoza pentru treierat mazăre verde (Ml), mașina de recoltat păstăi de fasole (FZB), mașina de recoltat morcovi (Em-ll), mașina de recoltat varză (E-800/1) și mașina de recoltat castraveți (VUE) constituie tipuri utilizate sau testate în România, care realizează simultan sau pe faze (mazăre) recoltarea mecanică. Plantele sunt dislocate (morcov), pieptănate (fasole) sau tăiate (tomate, mazăre, varză, castraveți). Urmează separarea de vreji și/sau frunze, în unele cazuri presortarea (tomate semimecanizat) și încărcarea în ambalaje sau remorci. Noi modele care apar funcționează pe baza acelorași principii

Tipurile constructive moderne din țările dezvoltate, aflate în exploatare sau în fază de prototip, au încorporate numeroase tehnologii moderne, cum ar fi componente electronice, materiale rezistente și lavabile, ușoare, care atenuează șocurile sau loviturile.

Mecanizarea integrală a recoltării produselor horticole implică și o latură agrotehnică. In pomicultură se încearcă nu numai adaptarea mașinilor la plantele pomicole, dar și adaptarea sub diferite forme a pomilor sau arbuștilor la iiferitele tipuri de recoltare mecanică (distanța între rânduri, talia, forma de conducere, maturarea ± concomitentă, rezistența la scuturare, fermitatea și rezistența la crăpare a fructelor etc). Un exemplu îl constituie experiența acumulată pe plan mondial în ultimii 50 de ani de recoltare mecanizată a vișinelor.

In legumicultura există tehnologii de cultură distincte și complexe în vederea recoltării mecanizate, care au în vedere un sortiment de soiuri specifice, amplasarea și cerințele agrotehnice obligatorii. Tomatele pentru industrializare au port determinat, maturare aproape concomitentă, rezistență la transport, manipulare și crăpare. Au apărut chiar două tendințe de individualizare a soiurilor pentru industrializare, anume soiuri pentru concentrare (pastă) și soiuri pentru conservare în suc. Fasolea pentru industrializare este din varianta nanus (pitică), cu tulpină erectă, înălțime 30-, cu păstăile grupate în treimea superioară a plantei, cu simultaneitate de maturare tehnică de 80-85%. Recoltarea mecanizată se face numai la culturi erbicidate, amplasate pe terenuri plane, cu suprafețe suficient de mari, care permit folosirea eficientă a mașinilor (eșalonarea maturării speciilor pe parcele). La toate speciile, dar mai ales la rădăcinoase și cartofi, textura și structura solului trebuie să fie favorabile (terenuri ușoare, care nu formează bulgări). Exemplele pot continua cu ardeii pentru boia, mazărea pentru conserve, cartofii pentru semipreparate culinare etc.

Recoltarea semimecanizată a fructelor are mai multe grade de complexitate. Unele variante sunt predominant manuale, iar mecanizarea este prezentă prin diversele platforme de recoltare și/sau prin manipularea-transportul paletizat al fructelor în lăzi-paletă de către tractoare echipate cu furci hidraulice. Variante mai complexe realizează mecanizarea tuturor operațiunilor, dar există încă faze manuale, cum ar fi montarea colectoarelor de fructe. In unele tehnologii, numai scuturarea sau numai colectarea se pot executa mecanic.

Recoltarea semimecanizată a legumelor este mult aplicată la o serie de specii cu maturare eșalonată (tomate, ardei, vinete, castraveți etc), vizând colectarea și transportul produselor. Există diverse tipuri de platforme tractate (PA-5+L 445), semipurtate sau purtate pe tractoare, precum și platforme autopropulsate pentru recoltat legume semimecanizat. Unele dintre acestea au nevoie de alei speciale, în timp ce altele se deplasează printre rândurile de plante cu talie joasă și chiar cu talie înaltă (prin încălecare). Un grad mai ridicat de mecanizare îl oferă dislocatoarele de rădăcinoase DLR-4 (6) și bulbi de ceapă MRIC-1,2. Mașina de recoltat bulbi de ceapă MRIC-1,2 poate executa și încărcarea bulbilor în mijlocul de transport, prin montarea pe mașină a unui transportor elevator. Dacă nu lucrează în flux, MRM-, MA-1,2 sau batoza Mi asigură, fiecare în parte, semimecanizarea recoltării la mazărea de grădină. Modele mai vechi de mașini sunt înlocuite permanent cu modele noi,diversificate.

O coordonată esențială a tehnologiilor moderne de recoltare o constituie prezența unor suprafețe adecvate și suficient de mari pentru a justifica eficiența utilizării mijloacelor mecanice (amortizare, combustibil, rețea de drumuri etc).

3.4. Faze tehnologice intermediare între recoltare și condiționare

3.4.1. Presortarea este considerată frecvent ca fiind o operație de condiționare, efectuată în același timp sau puțin după recoltare. La produsele perisabile nu se recomandă sortări repetate, care ar mări în mod inadmisibil numărul manipulărilor la care sunt supuse. Din acest motiv, presortarea poate înlocui sortarea calitativă și chiar calibrarea la produse cum sunt căpșunele, andivele Witloof, ciupercile etc, când este bine organizată. In același timp, se poate afirma că recoltarea eșalonată, dar mai ales recoltarea eșalonată selectiva implică prin definiție o presortare executată în momentul recoltării. Presortarea executată în momentul recoltării este de mai multe tipuri.

Presortarea manuală concomitentă se execută în același timp, în mai multe ambalaje de recoltare, pentru fiecare calitate în mod separat. Recoltarea este în acest caz integrală, efectuată de echipe instruite, compuse din mai mulți muncitori, care sunt organizați uneori să culeagă individual numai anumite calități.

Presortarea manuală eșalonată presupune recoltarea numai a acelor produse care corespund STAS sub aspect calitativ (grad de maturitate, prospețime, integritate, sănătate). Se efectuează în momentul recoltărilor succesive, la legumele Solanaceae pentru fructe, castraveți, pepeni, fasole verde etc.

Presortarea manuală selectivă are în vedere recoltarea, diferențiată și pe grupe de calitate, a produselor destinate numai unei anumite direcții de valorificare. Se pot astfel realiza loturi de marfa pentru export sau pentru păstrare, în timp ce restul producției rămâne pentru consum imediat în stare proaspătă (fără păstrare de lungă durată) sau pentru industrializare.

Presortarea semimecanizată are loc în momentul recoltării la anumite tipuri de mașini, cum este combina SKT-2 (unde există o bandă de separare a tomatelor verzi de cele roșii).

3.4.2. Prerăcirea, cunoscută în unele țări din perioada interbelică, este caracteristică tehnologiilor moderne (Mircea, I. și colab., 1980; Irimia, M. și colab., 1983-1984-1986) aplicate acolo unde există bază materială adecvată. Ca primă verigă a lanțului frigorific, aceasta era recomandată la produsele perisabile provenind din sisteme de producție industriale (sere, ciupercării) sau în vederea măririi duratei de valorificare în stare proaspătă la fructe de arbuști, caise, piersici, flori tăiate, legume, verdețuri, mazăre și fasole de grădină, cartofi timpurii. Mazărea verde, după batozare, nu poate fi transportată la fabrică decât prerăcită.

In concepția modernă a valorificării în stare proaspătă, prerăcirea devine o fază obligatorie care se efectuează imediat după recoltare, menționată concret în numeroase standarde. In condițiile țării noastre, aplicarea sa pe scară mai mare ar prezenta interes în cazul valorificării în stare proaspătă a produselor horticole din primele trei grupe de perisabilitate, mai ales acolo unde se justifică economic printr-un preț de valorificare remunerator.

Prerăcirea se realizează prin intermediul aerului rece, apei răcite, gheții hidrice, agenților criogenici sau vidului (vacuum cooling). Fructele de arbuști fructiferi se prerăcesc cu aer forțat, răcit sub presiune sau cu ajutorul unor agenți criogenici ca azotul lichid, dioxidul de carbon lichid și gheața carbonică. Legumele de seră se valorifică mai corespunzător în urma prerăcirii cu aer forțat răcit. Boabele de mazăre de grădină se transportă în autocisterne cu apă răcită cu gheață hidrică. Speciile legumicole de frunze, verdețurile, speciile condimentar-I aromatice, fasolea de grădină, conopida, ciupercile au o durată de menținere a calității și de valorificare mult prelungită, dacă se prerăcesc prin vacuum cooling imediat după recoltare. Metodele și procedeele de prerăcire sunt în permanentă evoluție tehnologică, în ceea ce privește mobilitatea sau eficiența. Există o specificitate a fiecărui produs care determină alegerea diferențiată a parametrilor de răcire, în funcție de procedeul utilizat și destinația valorificării.

Prerăcirea cu aer (aircooling) are trei variante mai folosite: camerele reci, tunelele de refrigerare cu ventilatoare (viteza aerului la nivelul produselor 3-5 m/s,) și prerăcirea cu convecție în toată masa produsului (prerăcire cu presiune=presure cooling, sau prerăcire cu aer forțat=forced air cooling).

Prerăcirea cu convecție este considerată mai eficientă (Irimia, M. și colab., 1983-1986), aerul rece fiind aspirat și obligat să circule în întregul volum ocupat de produse. Răcirea este rapidă, se poate dirija și este aplicabilă la numeroase specii, care suportă mai puțin apa. Există diverse subvariante, cu sau fără amestecarea aerului, cu funcționare continuă sau discontinuă. Prerăcirea cu aer forțat se face fie printr-un tunel de ambalaje stivuite, fie prin răcire individuală la un panou unde aerul rece este aspirat sau refulat prin masa de produse ambalate. Instalațiile cu funcționare .continuă dispun de benzi rulante perforate, sub care circulă aerul de răcire. [NUME_REDACTAT] există omologat și un agregat mobil AMP-10 pentru prerăcirea vagoanelor de cale ferată, în vederea transportului.

Prerăcirea cu apă rece (hidrocooling) la 0/1 °C este practicată în SUA, | unde produsele horticole se transportă pe distanțe mari (Niculiță, P. și colab., 1986). Are mai multe variante: prin imersie, prin pulverizare (stropire) sau mixt (imersie și pulverizare). Se realizează în vrac sau în ambalaje speciale. Deși este foarte rapidă și menține turgescența produselor, pune unele probleme suplimentare în comparație cu răcirea cu aer. In apa de răcire trebuie adăugate substanțe fungicide sau dezinfectante. Produsele umede trebuie ulterior bine zvântate. Produsele cu epidermă mai rezistentă sunt recomandate a fi prerăcite în acest mod. Cireșele recoltate mecanic sunt predispuse la crăpare dacă sunt prerăcite în apă. [NUME_REDACTAT], metoda este mai răspândită doar în Italia.

Prerăcirea în vid (vacuum cooling) este realizată prin evaporarea rapidă a apei din țesuturile produselor aflate într-un spațiu închis ermetic. Evaporarea forțată a apei din țesuturi sub acțiunea presiunii joase poate însă sensibiliza anumite specii de verdețuri sau de salate, a căror comercializare, deși mai îndelungată, nu mai este posibilă decât sub protecția frigului.

Este o metodă mai costisitoare, datorită prețului ridicat al instalațiilor. Acestea sunt celule fixe sau mobile, de formă cilindrică sau paralelipipedică, având pereții de oțel groși și întăriți pentru a rezista la diferența de presiune creata (cu 760 mmHg mai puțin). Vidul se realizează la instalații fixe cu ajutorul pompelor rotative sau centrifugale, iar instalațiile mobile au suplimentar vaporizatoare deservite de instalații frigorifice pentru condensarea vaporilor de apă din interior.

Efectul de răcire este rapid și uniform chiar în cazul produselor ambalate, datorându-se evaporării apei în condiții de presiune joasă. La presiunea de Hg, temperatura de saturație a apei este de . Apa conținută în produs trece în stare de vapori, până în momentul când tot volumul produsului va atinge valoarea de saturație de . Răcirea propriu-zisă a țesuturilor începe atunci când presiunea atmosferică ajunge la pragul presiunii de saturație corespunzătoare temperaturii inițiale a produsului. Pierderea de apă este de 2-4%, iar durata răcirii de 25-30 minute.

Prerăcirea în vid se realizează într-o variantă tehnologică îmbunătățită cu o umezire prealabilă (pulverizare cu apă), care preîntâmpină pierderea turgescenței și ofilirea. Metoda este specifică produselor cu suprafață de evaporare mare în raport cu masa lor, a căror perisabilitate este ridicată. Dezavantajele legate de prețul de cost considerabil sunt compensate de eficiența metodei la loturi mari de produs, care poate fi ambalat și răcit direct în câmp, în ambalaje ieftine (pungi PE, perforate și cutii de carton), dublând totodată capacitatea de transport. Fructele se pretează mai puțin la această metodă.

Prerăcirea cu ajutorul gheții hidrice în blocuri sau sub formă de solzi este o metodă mai veche, în aparență mai accesibilă. Metoda prezintă inconveniente prin faptul că 40-50% din transport o reprezintă gheața. Stratificarea cu solzi (fulgi) de gheață, sub produs și deasupra acestuia, duce la acumularea CO2 și poate afecta unele procese metabolice. Se recomandă ca produsele prerăcite să se transporte cu mașini izoterme. [NUME_REDACTAT] și în SUA există în cadrul transportului feroviar instalații speciale, mult răspândite, pentru produsele horticole destinate transportului în contact direct cu gheața (Gherghi, A., 1994).

Prerăcirea cu azot lichid, dioxid de carbon lichid și gheață carbonică este mai costisitoare. Se justifică la produse valoroase, destinate exportului, care trebuie răcite instantaneu și a căror păstrare este garantată, pe timpul transportului la beneficiar, atât de temperatura coborâtă, cât și de modificarea atmosferei, produsă prin vaporizarea azotului sau dioxidului de carbon.

3.4.3. Transportul după recoltare.

Speciile horticole care se condiționează centralizat, precum și cele care se depozitează se manipulează manual sau mecanic, în ambalaje temporare (ambalaje de transport), în vederea încărcării în mijloacele de transport. Dispozitivele hidraulice de ridicat, montate pe tractor, permit manipularea paletizată a produselor, care ridică mult productivitatea și eficiența. Pentru produsele manipulate în vrac se pot folosi și benzi transportoare, elevatoare, lopeți mecanice, care depind însă de sursa de energie electrică trifazică (fig 5.1.).

Organizarea transportului va urmări trasee scurte, fără staționări, pe drumuri cât mai bune. Transportul produselor se efectuează în intervalul planificat, cu mijloace diferite, după posibilități. Ambalajele se ancorează bine, acoperindu-se cu prelate. Pentru unele specii, cum ar fi pepenii, ambalajele de transport pot fi căptușite cu diferite materiale, pentru a se asigura o protecție suplimentară. Dacă produsele sunt mai perisabile, ele necesită un transport izoterm sau frigorific.

In incinta serelor, ciupercăriilor sau altor unități care dispun de platforme betonate, manipularea și transportul se fac paletizat, cu moto- și electrostivuitoare, diferite tipuri de cărucioare, electrocare și transpalete. Transportul după recoltare a produselor horticole mai puțin perisabile (ceapă, rădăcinoase, cartofi de toamnă) se face uneori pe distanțe medii sau mari, cu mijloace auto sau pe calea ferată, din zonele cu producții excedentare către zonele mai puțin aprovizionate sau cu un consum ridicat (echilibru ofertă/cerere).

Figura 3.1. Elevator cu bandă; 1 – cadru; 2 – banda de cauciuc; 3 – mecanismul de întindere; 4 – dușul; 5 – racleți; 6 – buncăr de alimentare; 7 – motor electric

CAPITOLUL IV

PARTEA PRACTICĂ, EXPERIMENTALĂ I

PRODUSELE HORTICOLE – CONDIȚIONAREA ACESTORA

4.1. Fluxul tehnologic general de condiționare

Condiționarea presupune un ansamblu de operații care au drept scop aducerea produselor la caracteristicile prevăzute de standarde, proprii unei anumite direcții de valorificare. Prin condiționare se realizează o calitate unică și omogenă la loturile de produse destinate livrării. Uneori sunt efectuate și unele operații suplimentare, prevăzute în caietele de sarcini, solicitate de beneficiarii externi sau impuse de legislația calității din țara de destinație a mărfii.

[NUME_REDACTAT], A., (1994), principalele operații de condiționare a legumelor și fructelor se derulează din momentul recoltării și până în momentul ambalării în vederea comercializării: îndepărtarea pământului aderent, fasonare și tăierea frunzelor sau rădăcinilor, presortare/sortare, calibrare, spălare-zvântare, legare în legături sau snopi, periat, lustruire, ceruire, tratare. Ele pot fi obligatorii, facultative sau pot lipsi din flux.

Condiționarea este diferențiată și specifică pentru fiecare produs și pentru fiecare direcție de valorificare în parte (tab. 4.1.). Ea depinde și de gradul de dotare, precum și de calitatea executantului de producător (produse proprii) sau intermediar (produse preluate, eventual presortate). Gradul de perisabilitate impune pentru unele produse limitarea la minimum a operațiunilor de condiționare și efectuarea lor într-un interval de timp cât mai scurt. Prin recoltare selectivă și presortare de către echipe de muncitori calificați, se evită o sortare repetată, care este contraindicată. Centrele de condiționare trebuie situate cât mai aproape de producători. Gradul de maturare și temperatura la care se condiționează sau se stochează temporar produsele din primele trei grupe de perisabilitate vor permite o valorificare ulterioară corespunzătoare.

În halele de sortare, programul de lucru și productivitatea instalațiilor trebuie calculate pentru a evita stagnările, mai ales în cazul exportului, dar și la produsele pentru consum intern imediat. Unele produse presortate (tomatele, piersicile, castraveții etc.) suportă o manipulare repetată. în același timp, recoltarea va fi corelată cu posibilitățile de condiționare, pentru a nu crea stocuri restante de la o zi la alta, caz în care pot apărea uneori deprecieri.

Produsele rezistente la păstrare, destinate depozitării, se presortează și se condiționează sumar la locul de producție, exemplul tipic constituindu-l cartoful de toamnă. La introducerea în celulele de păstrare este recomandat să nu se mai intervină asupra lor, preferându-se condiționarea în perioada de după depozitare. Se admite și uneori chiar se impune sortarea unor produse, înainte de depozitarea lor, dacă nu li s-au făcut presortarea în câmp, sau în anii nefavorabili când marfa a fost preluată necorespunzător (după o perioadă de predepozitare sau chiar de însilozare provizorie).

Fluxul tehnologic diferențiat de condiționare

în funcție de locul unde se realizează și de destinația produselor

(după Gherghi, A., 1979-1994)

Tabelul 4.1.

Produsele horticole care se industrializează au adesea un flux de recoltare, manipulare și condiționare în care mecanizarea intervine în majoritatea sau chiar în totalitatea fazelor.

4.2. Fazele tehnologice ale condiționării

4.2.1. Fazele tehnologice preliminare.

Fazele tehnologice preliminare (tab. 4.2.), în cazul centrelor sezoniere sau permanente, sunt: recepția cantitativă și calitativă, descărcarea și manipularea, eventual stocarea de scurta durată în cazul unor loturi de marfa prea mari. Modul cum se desfășoară depinde de organizarea, amenajarea și dotarea acestor centre. Stocarea trebuie evitată, dar totodată prevăzută ca posibilă.

In condiții mai modeste, în cadrul aceleiași gestiuni, există un minimum de dotare care constă din cântar-basculă, șoproane, magazii, copertine, depozite de ambalaje, mese de sortare. Personalul care participă va avea experiența operațiilor manuale sau semimecanice de descărcare, manipulare și condiționare.

Un flux tehnologic modern se poate organiza doar în condițiile eficienței folosirii unor dotări și utilaje modeme, ceea ce presupune un volum de produse suficient de mare. Personalul calificat, manipularea paletizată pe platforma betonată de depozitare, eventualele agregate frigorifice pentru prerăcire sau stocare frigorifică de scurtă durată permit o productivitate ridicată și asigură calitatea obligatorie pentru efectuarea exportului. O parte a produselor, prea mature sau nesolicitate la export, poate fi condiționată pentru consumul intem imediat și oferită la o calitate competitivă.

Faze tehnologice ale condiționării și modul lor de executare

(prelucrate după Gherghi, A., și colab., 1994)

Tabelul 4.2.

– Recepția calitativă și cantitativă permite o evidență exactă a produselor sub raportul gestiunii și al stabilirii destinației fiecărui lot.

– Descărcarea trebuie să fie bine organizată, cât mai rapidă și adaptabilă la toate situațiile care pot apărea. Produsele pot sosi în vrac, în ambalaje nestandardizate (coșuri), în saci sau lăzi, iar în anumite situații se poate organiza și transportul lor paletizat (lăzi paletizate sau în lăzi paletă=„box palete” în termeni uzuali), cu o productivitate a muncii superioară.

Descărcarea produselor transportate în vrac se poate efectua mecanic prin basculare în buncăre. Pentru cartofi există amenajări omologate, cum ar fi buncărul de 40 tone, tip I.M.A.I.A. Năvodari și dispozitivul de basculare DB-25. Se pot folosi mijloace de transport basculante (remorci, autovehicule). Pentru rampele de cale ferată există, de asemenea, variante de descărcare a vagoanelor CF în buncăre de preluare, aflate sub șine sau lateral. La vagoanele C.F. tip F.A.D.S. sau cu autodescărcare, s-a proiectat o instalație de preluare pentru 3-10 vagoane odată și distribuire mecanizată selectivă (Stănescu, A și colab., 1995).

Descărcarea produselor ambalate se efectuază fie manual, în cazul celor nepaletizate, fie mecanic la cele paletizate, cu diferite stivuitoare. Golirea ambalajelor de produsele transportate se poate face manual sau mecanizat (pe cale uscată), cu ajutorul descărcătoarelor cu tambur său răsturnătoarelor basculante de lăzi. Există și instalații cu bandă pentru descărcarea prin imersie a lăzilor.

– Manipularea produselor pe parcursul condiționării se execută în ambalaje sau în vrac, manual sau mecanizat. Manipularea mecanică în vrac a produselor cu fermitate structo-texturală bună se realizează cu benzi transportoare, benzi elevatoare și lopeți mecanice de diferite lungimi. în dotarea unităților se găsesc următoarele tipuri: TB-8, MC-6, TCM-6 și T-215. Se pot menționa și alte tipuri mai puțin frecvente (Unio, TB-2, T5, TZK, TBCF, BME 8c, MB-6E sau EB-30). Manipularea paletizată are numeroase variante și posibilități, fiind tratată la capitolul respectiv.

– Stocarea de scurtă durată înainte de condiționare, deși contraindicata poate surveni în mod accidental. Produsele perisabile trebuie păstrate în spații protejate, răcoroase și bine aerisite, cu umiditate relativă optimă. Starea inițială a produselor și accesul aerului în stivele de ambalaje sunt factori determinanți, Staționând în condiții improprii, produsele se pot degrada.

4.2.2. Curățarea produselor.

Curățarea produselor poate fi efectuată sub forma îndepărtării pământului aderent sau însoțitor, ștergere, periere, spălare, zvântare etc. La unele produse foarte perisabile, starea de curățenie se constată I recoltare/presortare pentru consumul proaspăt, fiind interzisă spălarea (căpșuni fructe de arbuști).

– Îndepărtarea pământului de pe produse și scuturarea – separarea acestuia se fac la speciile la care organele comestibile se formează în sol. In afară de instalația de scuturare a pământului K-720 (folosită mai ales la cartofi), dispozitive de separare sub formă de site și grătare se găsesc la majoritatea benzilor transportoare și liniilor de condiționare mecanică.

– Ștergerea prafului de pe produse, cu o cârpă curată, ușor umezită cu apă, urmată de zvântare, este o operație manuală care permite curățarea concomitent cu presortarea sau sortarea. Efectuarea ei este foarte frecventă și rezultatele ei sunt apreciate, deși productivitatea este redusă.

– Perierea se execută atât pentru îndepărtarea prafului, pufului, sau a impurităților de pe suprafața unor produse, cât și pentru lustruirea acestora. Dispozitivul DLPT-1 pentru periat și lustruit tomate, se poate folosi și la ardei sau pătlăgele vinete. Se atașază la instalația de condiționare ICT-1 sau la benzi de sortare cu rulouri și este acționat electric. Pentru piersici, la linia tehnologică de condiționare se atașază un dispozitiv cu perii de plastic, menit să desprindă praful, care este absorbit de un exhaustor prevăzut cu ventilator. în unele țări, perierea uscată este aplicată la o gamă mult mai mare de produse, cum ar fi bulboasele, ca fază suplimentară înaintea preambalării.

– Spălarea urmată de zvântare se face la rădăcinoase, cartofi, tomate, mere și alte produse destinate prelucrării sau preambalării. Uneori, pe această cale se aplică și diverse tratamente fitosanitare. Procedeele manuale fiind neproductive, procedeele mecanice au devenit foarte răspândite. Mașinile cele mai utilizate sunt MSV (cu ventilator), mașinile de spălat rădăcinoase MSR-1 și MSR-3, MSP (cu perii), mașina de spălat cu dușuri tip 283, precum și alte tipuri care fac parte din liniile de industrializare a tomatelor, din instalațiile de batozare a mazării etc.

Indiferent de tipul constructiv al mașinilor respective, spălarea mecanică se realizează în mai multe faze: înmuierea (având drept scop slăbirea aderenței impurităților pe suprafața produselor), spălarea prin agitare (care determină îndepărtarea în prima fază a acestor impurități) și clătirea (care asigură desăvârșirea eliminării urmelor de impurități). Mașina de spălat cu bandă și ventilator tip UMT este una dintre cele mai răspândite, iar tipul său constructiv poate fi întâlnit și în alte țări. Ea este alcătuită dintr-o cuvă de spălare prevăzută cu o instalație de barbotare a aerului, un transportor cu bandă și un sistem de clătire cu dușuri (fig. 4.1.).

Figura 4.1. Mașina de spălat cu bandă și ventilator tip UMT

1 – cuvă de spălare; 2 – transportor cu bandă; 3 – conductă de barbotare aer; 4 – instalație de dușare; 5 – ventilator; 6 – grup de acționare; 7 – suport; 8 – preaplin; 9 – racord de golire cuvă; 10 – pâlnie evacuare produs; 11 – tambur acționare; 12 – dispozitiv

4.2.3. Fasonarea și tăierea frunzelor sau rădăcinilor.

Au drept scop ameliorarea aspectului comercial al acestora. Frunzele neaspectuoase, îngălbenite sau cu urme de atac al unor boli, aflate la exteriorul căpățânilor de salată, varză și al altor specii similare, se. îndepărtează. Tunicile exterioare exfoliate ale bulboaselor se elimină. Frunzele necomestibile ale unor rădăcinoase, iar rădăcinile la ceapa sau usturoiul verde se taie. Operațiile se execută în majoritatea cazurilor manual, dar există și posibilități de mecanizare la ceapă (tăierea cozilor, la instalația [NUME_REDACTAT]) sau la rădăcinoase.

4.2.4. Cizelarea strugurilor de masă.

Cizelarea strugurilor de masă presupune îndepărtarea unor boabe sau porțiuni din ciorchini, de regulă vârful și unele ramificații secundare. Cizelarea se efectuează manual, la mesele de sortare, cu foarfeci speciali care au vârful rotunjit și curbat. Se organizează și linii cu alimentare mecanică (două benzi transportoare suprapuse, care aduc ambalajele și lădițele cu struguri pentru condiționare), în cazul unor cantități mari. Strugurii de masă destinați păstrării nu se cizelează în mod normal, preferându-se alegerea prin recoltare selectivă și presortare a unor ciorchini corespunzători, care se pot condiționa după perioada de depozitare.

4.2.5. Sortarea produselor horticole.

Sortarea sau alegerea, precum și separarea produselor pe categorii se pot efectua sub forma inițială de presortare, concomitentă cu recoltarea, dar mai ales sub forme distincte tehnologic de sortare pe calități (sortare calitativă) sau pe calibre (calibrare).

Produsele uniforme se valorifică mai bine prin faptul că omogenitatea le determină să reacționeze în mod asemănător la toate situațiile care apar pe parcursul valorificării, atât la factorii tehnologici, cât și la factorii de stress. Este foarte important ca în timpul păstrării sau transportului toate produsele să se comporte în mod asemănător, pentru a putea realiza controlul lor în condiții de stabilitate. Uniformitatea este o latură inseparabilă a calității produselor.

Produsele uniforme au aspect comercial atrăgător, se manipulează și se ambalează mai ușor, iar pierderile pe parcursul valorificării se reduc substanțial. Standardele de calitate prevăd criterii de calibrare, indicând diferențele maxime admise între produse într-o unitate de ambalaj, precum și toleranțele maxime admise la calibrare. Criteriile de uniformitate sunt și ele evidențiate, conform standardelor europene, intr-un capitol distinct.

– Sortarea calitativă se efectuează specific pentru fiecare produs, conform prevederilor din standarde. Se apreciază vizual (autenticitatea, uniformitatea, forma, culoarea, aspectul exterior, starea de sănătate și de curățenie) sau prin palpare (consistența). Aceste elemente permit și evaluarea stării de prospețime sau a gradului de maturitate, oferind în final posibilitatea personalului calificat care execută manual sau semimecanizat această operație să separe pe categorii de calitate produsele horticole. Când sortarea calitativă se execută prin presortare, ea se poate mecaniza sau automatiza, dirijată de senzori fotoelectrici sau de alt tip. Există instalații pentru produse mari (tomate, mere) sau pentru produse mici (boabe de mazăre).

Benzile de sortare permit sortarea semimecanizată. Se cunosc variante constructive diferite: tip Fructus, banda cu trei căi, banda cu role, banda MSC (pentru cartofi și ceapă), ISC-4 etc. Dispozitivele electronice cu programare pot realiza sortarea inclusiv pe categorii de culoare (de bază și acoperitoare), formă, volum, suprafață și greutate, specifice.

– Calibrarea este o operație care constă în gruparea produselor în funcție de mărime, după mărimea diametrului maxim (mm) sau după greutate (masă, g), în categorii sau în clase de calibrare (STAS 7322-84). Calibrarea asigură uniformitatea produselor, iar printre calitățile apreciate la un soi se numără și acest criteriu de selecție.

Calibrarea se poate executa manual, de către muncitori calificați, iar în unele cazuri se pot folosi inele de calibrare, șabloane și alte instrumente specifice. La calibrarea manuală nu există întotdeauna certitudinea uniformității perfecte, uneori se practică incorect fățuirea (produsele care se văd în ambalaje sunt de calitate, dar nu sunt reprezentative pentru cele pe care le acoperă). Productivitatea I este redusă, operațiunea durează mai mult și trebuie permanent controlată.

Calibrarea mecanizată elimină aceste neajunsuri, cu condiția reglării utilajelor și instalațiilor. Diversitatea acestora este foarte mare și trebuie să îndeplinească următoarele cerințe: să permită sortarea a cât mai multor calibre, eficiența separării să permită o diferențiere strictă între domeniile de calibrare, dul de vătămare a produselor să fie cât mai redus după efectuarea mecanică a calibrării și productivitatea cât mai ridicată.

Mașinile, instalațiile și utilajele cel mai folosite au tambur rotativ sau site Iplane. Tipurile mai performante au încorporate și dispozitive auxiliare (de răsturnare, de periere și lustruire, de încărcare etc). Produsele vin în contact cu suprafețe care atenuează șocurile, căptușite cu materiale speciale, iar părțile active reduc la minimum căderile, trepidațiile sau mișcările care produc șocuri.

Calibrarea după diametru. [NUME_REDACTAT], B. și colab., (1984) și Gherghi, A., (1994) se poate face după unul, două sau mai multe diametre.

– Calibrarea după un singur diametru se realizează cu diferite tipuri de benzi cu ecartament variabil (benzi divergente, longitudinale sau circulare; benzi paralele cu ecartamente succesive). Deplasându-se de-a lungul acestora, în momentul când ajung în sectorul unde distanța între benzi este egală sau mai mică decât diametrul lor maxim, cad pe un transportor sau pe un plan înclinat care le conduce la ambalaje cu produse de același calibru. Merele, tomatele și alte fructe sferice sunt cele mai potrivite la acest mod de sortare (I.C.T.-l).

– Calibrarea după două diametre se face prin intermediul unor plăci perforate suprapuse, care au orificii de calibrare diferite. în timpul deplasării, plăcile rabatabile sunt acționate una câte una. Prin rabatare, începând cu placa inferioară (diametru minim), ele permit depunerea fructelor la categoria corespunzătoare diametrului lor.

– Calibrarea după mai multe diametre asigură precizia de calibrare cea mai bună, o dată cu creșterea numărului de dimensiuni după care se separă produsele. Există cinci tipuri de calibratoare de acest tip:

a. cu orificii circulare extensibile cu resoarte;

b. cu mai multe plăci perforate excamotabile, care au orificii circulare de diametre progresiv variabile;

c. cu degete care au deschiderea variabilă;

d. cu rulouri spirale, de tipul șurubului fără sfârșit, care permit calibrarea după diametrul minim;

e. cu cilindri perforați, sau cu plăci perforate, cu orificii circulare tot mai mari (sau tot mai mici).

Orificiile (fantele) reglabile se folosesc la utilajele de calibrare a căpșunelor (Gherghi, A., 1994). Aceste fante sunt constituite din 87 de segmente din tablă, care sunt montate pe două laturi. Inițial, toate segmentele de tablă stau în poziția orizontală și nu permit căderea căpșunelor. Prin deplasarea treptată a lanțului, plăcile iau una câte una poziție oblică, delimitând un spațiu tot mai mare, a cărui dimensiune maximă ajunge la . Căpșunele calibrate cad pe benzile | de evacuare situate sub banda de calibrare.

Orificiile (alveolele) conice cu deschidere variabilă se utilizează în cazul | merelor, perelor, piersicilor. Banda are șase – opt alveole pe fiecare rând, sub carel se găsesc piese triunghiulare din plastic ce formează un con, cu vârful îndreptat în I jos. Pe măsura deplasării benzii, piesele din alcătuirea conurilor se îndepărtează,[ realizându-se orificii de dimensiuni tot mai mari. Fructele din alveole cad în momentul când dimensiunile orificiului le permit, fiind preluate de benzi colectoare.

Benzile perforate de cauciuc (pentru produse sensibile) sau de metal (pentru cartofi) pot fi așezate în cascadă, fiecare bandă cu orificii din ce în ce mai mari. Mașina de sortat mere (MSM) are un principiu constructiv reluat în numeroase variante moderne. Ea permite calibrarea fructelor sferice pe patru sau opt dimensiuni, după sortarea semimecanică, iar în final încărcarea în lăzi. Are în alcătuire un transportor cu rolă pentru lăzi, un răsturnător, jgheabul de alimentare, masa de sortare semimecanică și calibrorul cu benzi perforate în cascadă, iar în final jgheaburi prelungitoare cu saci de umplere a lăzilor, (fig. 4.2.).

Figura 4.2. Mașina de sortat mere (MSM)

l – transportorul cu role; 2 – ridicătorul de lăzi; 3 – jgheabul de alimentare; 4 – masa de triere calitativă; 5 – mașina de calibrat; 6 -jgheaburile prelungitoare cu saci, cu mesele de ambalare;

Sitele vibratoare calibrează produse mai rezistente la manipulare. Mașinile pentru calibrare bulboaselor sau tuberculilor au nouă site, cu ochiuri tot mai mici. Mișcările de vibrație uniformizează stratul de ceapă sau cartofi și-i determină înaintarea. Pe sitele superioare rămân produsele de dimensiuni mai mari.

Sulurile profilate servesc la calibrarea cartofilor, rotindu-se în același sens și antrenând tuberculii, care cad în mod diferențiat prin spațiile din ce în ce mai mari dintre acestea. Instalația pentru condiționat cartofi (KSP-15) se găsește încă în dotarea unor unități, care o utilizează pentru separarea corpurilor străine și a tuberculilor material săditor de tuberculii pentru consum. Ea are ca părți principale un buncăr de alimentare, o bandă elevatoare, un scuturător pentru eliminarea pământului neaderent, zona de sortare cu suluri cilindrice neprofilate și profilate, precum și câteva benzi de evacuare (fig. 4.3).

Ciurul rotativ este întrebuințat pentru fructe sferice de dimensiuni mai mici (nuci, cireșe și vișine depedunculate). Pentru calibrarea nucilor, există patru sectoare de orificii (, , și ). Prin rotire longitudinală, nucile sunt separate diferențiat. Mașina de calibrat cu ciur rotativ este compusă din corpul calibrorului și ciurul propriu-zis (fig. 4.4.). Corpul calibrorului este metalic, compartimentat în partea de jos în patru sectoare despărțite cu pereți de tablă. Ciurul din tablă perforată are diametrele orificiilor dimensionate în funcție de produs, grupate pe patru zone corespunzând compartimentelor de colectare. El este înclinat și cuplat la un motoreductor.

Trioarele pentru mazăre, trioarele reglabile pentru fasole, ISC-4 (cartofi), mașina de calibrat cu cilindri perforați (pentru mere și caise) au un principiu de funcționare asemănător.

Figura 4.3. Instalația pentru condiționat cartofi KSP-15

1 – buncăr de alimentare din remorci; 2 – bandă elevatoare cu vergele; 3 – scuturător pentru eliminarea pământului neaderent; 4 – sortator după dimensiune cu suluri profilate; 5 – jgheab pentru eliminarea cartofilor sub STAS; 6 – benzi pentru evacuarea cartofilor sortați; 7 – motor pentru acționare; 8 – șine de ghidare cu câte două platforme mobile pentru lăzi de mare capacitate;

Figura 4.4. Mașina de calibrat cu ciur rotativ

1 – piciorul telescopic; 2 – jgheabul de alimentare; 3 – lanț; 4 – reductor; 5 – roată de lanț; 6 – roată de curea; 7 – cadrul mașinii; 8 – cilindrul (ciurul)de fructe; 9 – gurile de evacuare; 10 – dispozitivul de curățare; 11 – jgheabul de evacuare; 12 – șurub de reglare;

Calibrarea după greutate se efectuează cu utilaje care funcționează după două principii deosebite (Segal, B. și colab., 1984):

a) prin modificarea unui echilibru de cupluri (deplasarea unui cursor sau înclinarea progresivă a unei tije);

b) prin acțiunea directă a însăși greutății fructului în trei variante: asupra unui resort cu tensiune variabilă; asupra mai multor resorturi, tarate la tensiuni care scad progresiv; asupra mai multor sisteme de contragreutăți care scad progresiv (fig. 4.5.).

Figura 4.5. Schema de funcționare a dispozitivelor de calibrare după greutatea produsului prin rabatarea unui resort: 1 – cupă basculantă; 2 – bolț; 3,4 – resort

Instalația de sortat castraveți după greutate (MOBA) servește la calibrarea gravitațională a soiurilor de seră (fig. 4.6.). Ea are două transportoare cu câte 42 cupe fiecare, care trec castraveții pe cele 16 talere ale mașinii prevăzute cu contragreutăți și tije. în funcție de greutate, acestea își pot modifica poziția, iar fructele cad pe mesele de colectare căptușite cu material plastic.

Sortarea și calibrarea se realizează în țările avansate tehnologic cu mașini și instalații care includ tot mai multe componente electronice sau de informatizare (unitate centrală, programe).

Figura 4.6. Instalația de calibrat castraveți după greutate

Gherghi, A. (1999) descrie un dispozitiv de sortare fotoelectrică a matelor (fig. 4.7.) compus dintr-o sursă de lumină, lentile, filtru de interferență și montaj electronic (fotodiode, tranzistori, releu electromagnetic). Tomatele reflectă, în funcție de gradul de maturare, radiația luminoasă d X= 570-680 nm. Fructele verzi reflectă o lungime de undă care depășește acest domeniu, iar releul electromagnetic, comandat de fotodiode, deschide o clapetă de evacuare.

Figura 4.7. Schema dispozitivului de sortare fotoelectrică a tomatelor

1 – fruct; 2 – lampă de iluminat; 3 – sursa de lumină; 4,5 – lentile; 6 – filtru de interferență; 7 – fotodiode; 8 – tranzistori; 9 – releu electromagnetic.

Ioancea, L. și colab. (1988), descriu o instalație de sortare fotoelectrică a mazării, care permite eliminarea boabelor de culoare necorespunzătoare (fig. 4.8.). Piesele principale sunt sistemul de alimentare, rotorul cu alveole de aspirație sub vid, oglinzi, filtre optice, montaj electronic (amplificatoare, celulă fotoelectrică, sistem de iluminare, tub electronic).

Figura 4.8. Schema de funcționare a instalației de sortare fotoelectrică a mazării: 1 – celulă fotoelectrică; 2 – filtru; 3,4 – oglinzi; 5 – dispozitiv de eliminare a produselor necorespunzătoare; 6,7 – amplificatoare; 8 – celulă fotoelectrică; 9 – sistem de iluminare; 10 – tub electronic; 11 -particulă de produs 12 – plan înclinat; 13 – canal; 14 – dispozitiv de aspirație; 15 – transportor; 16- colector; 17 – rotor; 18 – flux luminos; 19 – sistem de iluminare.

Firmele constructoare cele mai cunoscute pe plan european (RODA, GREFA, DOKEX, MOBA) sunt multinaționale, având filiale în numeroase țări ale lumii, care le oferă o piață de desfacere. Aceste firme fabrică mașini și instalații cu grad diferit de complexitate. În oferta firmei RODA MAF există:

mașini de calibrat cu două linii (1.500 kg/h, cu opt ieșiri);

mașini de calibrat electronice monobloc cu două-patru linii și 9-30 de ieșiri, cu posibilitatea de separare a 7-12 calibre, având în componență dispozitive de ceruire, uscare, periere-lustruire și umplere automată a lăzilor. Operațiile sunt supravegheate de un microcalculator Pocket;

benzi electronice de sortare pentru fructe mari sau legume ((j)= 80-), cu două linii și 10 ieșiri pe ambele părți pentru ambalare, deservite de o unitate de control programabilă, cu un flux de 2,5 tone/h/linie;

instalație de sortare electronică rapidă pentru fructe sferice cu <J>= 40-, cu computer terminal Pocket, având 3-12 linii de sortare -calibrare pe dimensiuni, formă, greutate sau culoare, pentru condiții de umiditate relativă redusă;

instalație de sortare rapidă după culoare, greutate și dimensiuni, cu 12 linii, pentru toate tipurile de fructe sferice cu (|)= 57-, proiectată pentru fructele mai sensibile la manipulare, care poate lucra și în condiții de umiditate relativă ridicată; (fig. 4.9.)

instalație suspendată de sortare rapidă pentru fructe sferice, după culoare și dimensiuni, cu opt linii, protejată anticoroziv.

Figura 4.9. Instalație automată de sortare a fructelor după culoare, greutate și dimensiuni

Firma livrează și subansamble separate, cum ar fi dispozitivul electronic OPTISCAN 2000 (fig. 4.10.), de sortare după culoare (de bază și acoperitoare), formă, volum, suprafață și greutate, cu programe specializate inclusiv pentru soiurile bicolore de fructe pomacee (Jonagold, Gala, Elstar, Williams etc);

Figura 4.10. Dispozitiv electronic OPTISCAN 2000

4.2.6. Tratarea după recoltare a produselor horticole

Este specificată în standardele de păstrare aflate în vigoare, la rădăcinoase, usturoiul pentru sămânță și cartofii pentru consum.

[NUME_REDACTAT], Ana și colab. (1982) și Tașcă, Gh. (1977-1993), astfel de tratamente au fost testate și recomandate, într-o varietate mult mai mare, atât la speciile menționate, cât și la pepenii galbeni, semințoase, sâmburoase, fructe de arbuști etc. (tab. 4.3.).

Perspective noi apar prin utilizarea în tratamentele postrecoltă a unor produse naturale sau naturale transformate, testate cu mult succes. Dintre acestea menționăm chitosanul și carvona. Chitosanul are proprietăți fungistatice și fungicide. în interiorul peliculei semipermeabile de chitosan, acesta formează enzime ca P-l,3-glucanaza și chitinaza, care au un rol de apărare (Zhang, D. și Quantik, P.C., 1998). Carvona nu este folosită în mod specific în tratamentele postrecoltă, dar utilizarea sa ca substanță inhibitoare a încolțirii tuberculilor de cartof în depozite a dus și la constatarea că prezintă unele proprietăți fungistatice și bacteriostatice. Din aceeași categorie de compuși se testează și eugenolul, pentru prevenirea bolilor de depozit la fructe. Sărurile de calciu sunt utilizate tot mai mult în tratamente după recoltare la pomacee sau la unele legume, cărora le ameliorează fermitatea și le sporesc semnificativ durata de menținere a calității.

Pentru legumele din grupa verzei, legumele de frunze, legumele pentru păstăi și capsule, legumele Salonaceae pentru fructe și unele legume Cucurbitaceae se recomandă numai tratamente în perioada de vegetație și măsuri preventive, excluzându-se orice intervenție postrecoltă.

4.2.7. Ceruirea și protejarea peliculară.

Ceruirea produselor horticole este operația de aplicare a unei pelicule de ceară (naturală sau parafină) sub formă de emulsie, prin pulverizare sau imersie, pe suprafața acestora. Uneori se adaugă și diverse substanțe fungicide. Se recomandă la tomate, piersici, pere, mere, pepeni galbeni, castraveți, ardei, vinete etc. Lustruirea după ceruire uniformizează grosimea, netezește suprafața și conferă luciu peliculei de ceară. Ceruirea prezintă avantaje prin faptul că reduce intensitatea respirației și a transpirației. Previne apariția unor deranjamente fiziologice prin absorbirea unor compuși de oxidare celulară. Permite reducerea pierderilor, o mai bună păstrare sau valorificare (piersici). Uneori pot apărea și deficiențe, având în vedere faptul că stratul protector de ceară împiedică desfășurarea normală a unor procese metabolice. Ele se manifestă sub forma unor brunificări, înmuieri sau modificări de gust și miros. Fructele cernite trebuie din acest motiv păstrate la o temperatură optimă scăzută de refrigerare. Pentru tomate, ceruirea se poate executa doar la zona pedunculară, prin care au loc schimburile metabolice mai intense.

Protejarea peliculară a produselor horticole se poate realiza și cu alte substanțe inerte din punct de vedere alimentar, care nu le modifică aspectul exterior. Dintre acestea se menționează diverși compuși macromoleculari naturali, naturali modificați sau sintetici (forme modificate de amidon, mase plastice etc).

Tratamente postrecoltă recomandate la produsele horticole

Tabelul 4.3.

– Triacetilamiloza este o amiloză (amidon cu moleculă liniară) modificată prin esterificare sau eterificare, folosită pentru pelicule inerte din punct de vedere chimic, flexibile- și extensibile deosebit de fine, care pot adera pe suprafața produselor în mod intim, prezentând totodată avantajele permeabilității selective pentru gaze și transparenței aproape perfecte.

– Dextranii sunt poliglucide obținute prin procedee biotehnologice din bacteria Leuconostoc dexîranicum, care prezintă după purificare și prelucrare proprietăți compatibile cu compușii din acceastă categorie (transparență, tensiune superficială corespunzătoare, lipsă de reactivitate cu materialele de contact, rezistență etc).

– Chitosanul este un poliglucid cationic cu masă moleculară mare obținut în mod obișnuit prin deacetilarea alcalină a chitinei. Produsul comercial este însoțit de un număr de copolimeri care, spre deosebire de chitină, sunt solubili în acizi organici diluați. Producția sa comercială a început în SUA, în 1970, fiind extras din anumite deșeuri piscicole conținând chitină, care deveniseră mult mai ușor disponibile. El este nu numai o peliculă protectoare ideală pentru fructe, dar are, de asemenea, și proprietăți fungistatice sau chiar fungicide. în interiorul peliculei semipermeabile de chitosan, acesta formează enzime ca (3-1,3-glucanaza și chitinaza, care au un rol de apărare. Unele studii au sugerat și ipoteza că favorizează formarea de fitoalexine în produsele protejate (Zhang, D. și Quantik, P.C., 1998).

Condiția esențială a ceruirii sau protejării peliculare de orice tip este de a trece cât mai neobservată sau de a ameliora aspectul produselor. Orice aparență de artificialitate și orice opacizare (în cazul peliculelor) determină reținerea cumpărătorilor de a cumpăra aceste produse.

Pe de altă parte, aceste procedee au un mare viitor, iar folosirea chitosanului pelicular a dus la o nouă concepție în valorificarea căpșunelor sau zmeurei. Pe lângă efectul său fungicid, care s-a dovedit superior thiabendazolului, pelicula de chitosan a menținut fermitatea structo-texturală, aciditatea, conținutul în acid ascorbic și în antociani, în parametri mult mai mult decât satisfăcători. Temperatura de păstrare a putut fi majorată la , iar în anumite condiții, la .

4.2.8. Legarea în legături sau snopi.

Legumele din grupa condi-mentar-aromatice (mărarul, cimbrul etc), unele specii și varietăți deosebite ale rădăcinoaselor (ridichi de lună, țelină de rădăcină, țelina de frunze, țelina de pețiol, morcovii de răritură, pătrunjelul de frunze), ale bulboaselor (prazul, ceapa verde, usturoiul verde) sau legumelor perene (sparanghelul, leușteanul, tarhonul etc.) se livrează în legături sau snopi.

Ridichile de lună se livrează, conform STAS 10029-97, în legături de 8-10 bucăți, din același soi, legate cu același fel de material (liber de tei, material plastic sau alte materiale corespunzătoare Țelina cu frunze se poate livra, conform STAS 4933-84, și în legături de cinci bucăți. Prazul se poate livra conform STAS 5767-95 și în snopi de 10 plante sau în legături de trei plante, ambalate sau nu în ambalaje specifice.

4.3. Metode de ambalare

Ambalarea produselor horticole în interiorul diverselor tipuri de lăzi sau al altor tipuri de ambalaje se poate realiza prin nearanjare (vrac), prin semiaranjare (Tudor, T., 1983) sau prin aranjare.

4.3.1. Ambalarea prin nearanjare în interiorul lăzilor (în vrac).

Este cea mai răspândită formă de ambalare, conform standardelor aflate în vigoare. Metoda este destinată valorificării produselor pe piața internă și la export, fiind accesibilă și expeditivă. La calitățile superioare și la loturile pentru export, se ambalează numai produse sortate și calibrate, omogene.

Produsele se introduc treptat, scuturând din când în când ambalajul pentru așezarea mai bună, fără spații. Produsele ambalate uniform trebuie să prezinte o suprafață plană, uniformă. In standarde se precizează că uniformitatea produselor ambalate este o condiție de bază, fațuirea fiind considerată o practică incorectă.

Folosirea coșulețelor de din material plastic la afine (STAS 7849-86), sau a caserolelor de 300- la zmeură (STAS 9036-85) se corelează cu utilizarea lăzii-suport tip VI STAS 1247-89, care este destinată pentru supraambalarea acestor ambalaje, inclusiv la zmeură, coacăze negre sau căpșune. La struguri, aspectul ambalajului devine mai atrăgător prin separarea produsului la interior cu foiță de hârtie, în două sau trei benzi.

4.3.2. Ambalarea prin semiaranjare.

Este recomandată spre exemplu în cazul fasolei de grădină pentru export, unde păstăile de la suprafață se orientează paralel cu latura lungă a ambalajelor.

4.3.3. Ambalarea prin aranjare.

Este specifică pentru consumul intern în două cazuri: praz (STAS 5767-95) și andive (Witloof) (STAS 7216-96). în timp ce la praz ambalarea plantelor prin aranjare în rânduri este doar una dintre cele trei variante de ambalare, la andivele Witloof se specifică în mod concret și obligatoriu aranjarea orizontală a păpușilor, în rânduri regulate și suprapuse.

In vederea exportului, ambalarea prin aranjare are numeroase variante: în rânduri drepte separate sau neseparate, în șah, ambalarea estetică etc.

a) Ambalarea în rânduri drepte neseparate se face în șiruri paralele și perpendiculare pe laturile lădițelor, iar poziția fructelor este mereu aceeași (cu cavitatea calicială în sus sau în jos, sau pe cant cu cavitatea calicială în aceeași parte). Metoda nu folosește întotdeauna în mod judicios spațiul ambalajelor, iar produsele sunt mai expuse vătămării, cu cât sunt într-un rând situat mai jos, datorită suprapunerii. Materialele auxiliare de fixare sunt în cantitate mare.

b) Ambalarea în rânduri drepte separate prezintă avantaje legate de aspectul mai atrăgător, iar calitatea este asigurată de izolarea produselor prin foi de carton, diverse tipuri de cofraje, platouri alveolare etc.

c) Ambalarea în șah folosește mai bine spațiul existent și micșorează presiunea produselor unele asupra celorlalte, prin amplasarea rândurilor susccesive în spațiile libere ale rândurilor anterioare, atât pe orizontală cât și pe verticală. Materialele auxiliare de fixare se folosesc în cantitate mai mică.

d) Ambalarea estetică, așa cum este ea descrisă, este de fapt o ambalare în cutii, platouri, cofraje sau alveole de dimensiuni mai reduse, a unui număr de maxim 10 fructe de calitate aleasă. Numărul mic, aspectul și forma ambalajului, includerea în folie specială și chiar aparența deosebită a produselor imprimă un aspect deosebit de atrăgător acestor tipuri de aranjare, destinate pentru magazinele cu autoservire.

4.4. Participarea și rolul ambalajelor în tehnologiile de valorificare a produselor horticole

Ambalajele de recoltare cele mai folosite sunt coșurile, gălețile, lădițele, lăzile-paletă, sacii de diferite tipuri etc. Produsele foarte perisabile se recoltează direct în ambalajele de desfacere, deoarece nu suportă manipulări suplimentare.

Ambalajele de transport și depozitare constituie o categorie distinctă pentru multe produse, iar diversele palete sau lăzile-paletă asigură o eficiență și o productivitate sporită în această fază, prin capacitatea lor ridicată de manipulare mecanizată și de păstrare modernă. Ele pot asocia și se constituie în unități de încărcătură paletizată, în vederea lotizării și expedierii.

Ambalajele de desfacere sunt cele de lemn sau material plastic de 6-, precum și cele pentru preambalare (săculeți sau saci de plasă din material textil sau plastic, pungi din polietilenă sau hârtie, pelicule plastice). în paralel, există un circuit al ambalajelor goale din comerțul intern care se colectează, se constituie în unități de încărcătură și se returnează la depozite, centre sau producători horticoli, pentru noi produse (Mircea, I., 1986).

Ambalajele de export sunt foarte diverse și au multe accesorii, fiecare produs având o metodologie proprie, cu variante specifice și grad de complexitate diferit. Prin definiție sunt nereturnabile, dar au un design și o inscripționare deosebite, purtătoare ale unui mesaj publicitar adresat clientului extern.

Ambalajul are funcții multiple, deosebit de importante:

• asigură protecția produselor pe parcursul valorificării (menține însușirile, oferă condiții optime de aerisire, protecție antișoc etc);

• permite o manipulare, un transport, o depozitare și o desfacere mai rațională și mai eficientă, prin crearea de posibilități de paletizare și stivuire, prin recirculare și recuperare conform normelor;

• promovează și favorizează vânzarea unui produs, prin aspect, prezentarea și punerea în valoare a conținutului, etichetarea și marcarea;

• influențează prețul de cost și posibilitățile de valorificare, prin condițiile în care se fabrică și se procură (tehnici, materiale, prețuri);

• polivalența permite folosirea unui număr mai redus de tipuri, fabricat într-un număr mai ridicat de exemplare;

• integrarea într-un circuit internațional de mărfuri (Protocolul de din 1954 și Rezoluția 222/1977) pe baza folosirii acelorași tipuri de palete și dimensiuni ale bazei ambalajelor paletizate;

• calitatea ambalajelor și corecta lor exploatare caracterizează și influențează calitatea și eficiența valorificării.

Circuitul ambalajelor este comun cu tehnologia de valorificare, dar are și I faze proprii {transportul ambalajelor goale, depozitarea, repararea, dezinfectarea, sortarea și reformarea după încheierea unui anumit număr de cicluri de ambalare). Condițiile de calitate ale unui ambalaj trebuie să fie în concordanță și să corespundă calității produselor ambalate. Materialul din care sunt confecționate ambalajele, integritatea, starea de curățenie, umiditatea au o mare importanță în evaluarea pe ansamblu a mărfii ambalate. Standardele specifică totdeauna câ ambalajele nu trebuie să transmită produselor ambalate substanțe care să pună în pericol sănătatea consumatorilor. După reformare, trebuie rezolvată și problema reciclării, la care o soluție este biodegradabilitatea.

4.5. Specificul și diversitatea ambalajelor pentru produse horticole

Polivalența și diversificarea sunt două tendințe numai aparent contradictorii în proiectarea și producerea ambalajelor destinate produselor horticole.

4.5.1. Polivalența.

Polivalența tinde să unifice și să uniformizeze producția și utilizarea unor tipuri de ambalaje de bază, universale, având avantajele menționate. Se profilează cele trei categorii funcționale mai importante:

• ambalajele pentru preluare-transport-depozitare, palete și lăzi paletizabile, lăzi paletă rezistente și de capacitate mare, cu posibilități de refolosire îndelungată, asigurând prin structură atât uniformitatea factorilor de păstrare, cât și stivuirea la încărcături maxime;

• ambalajele pentru export cu o prezentare tot mai estetică sunt ușoare, rezistente la stivuire și umiditate, dar cu o singură circulație (fără retur);

• ambalajele de desfacere, cu aspect comercial menit să atragă cumpărătorii, care sunt ușoare și servesc tot mai frecvent la preambalare, fără a fi urmărită reutilizarea lor.

Coeficientul de utilizare a paletelor de către tipurile dimensionale de lăzi

(după Mircea, L, 1986)

Tabelul 4.4.

4.5.2. Dimensionarea ambalajelor.

Dimensionarea ambalajelor este reglementată prin aderarea țării noastre de și rezoluțiile ulterioare (1991-2006). Paleta plană EURO, cu dimensiunile 800×1200 m, este folosită în majoritatea statelor europene, iar paleta plană de uz departamental (1.000×1.200) tip 150 are aceleași perspective. Tipurile dimensionale ale lăzilor sunt stabilite în vederea modulării pe aceste palete, la o suprafață de acoperire maximă (93,75-100%).

4.5.3. Tipurile de ambalaje paletizabile, de formă paralelipipedică rectangulară

A) în funcție de structură și posibilitatea de stocare există:

a) ambalaje pliante, care se depozitează pliate, ocupând un spațiu redus. In vederea folosirii se depliază. Ambalajele de carton sunt caracteristice acestui tip;

b) ambalajele semiasamblate sau în panouri (lăzile STAS 1247-89*, tipurile II, V, VII, VIII, IX) care pot fi produse și livrate fie astfel, fie în stare asamblată;

c) ambalajele asamblate care sunt livrate ca atare, bătute în cuie și cu agrafe, fără posibilitate de demontare.

B) în funcție de tipul constructiv și formă, distingem:

a) Ambalaje tip ladă, cu pereții plini sau cu spații de 20-. Au înălțimea peste ( lada P, lăzile D și M III și M IV din plastic, 235- ladă de tip I, STAS 1247-89* pentru export).

b) Ambalaje tip jumătate ladă, diferă de primele doar prin înălțimea mai redusă, dar superioară valorii de 140/160 mm pe laterale. Capetele pot fi supraînălțate față de laterale cu . Exemplu: lada M II din plastic și tipul IX-export.

c) Ambalaje tip platou au înălțimea pe laterale sub . Capetele platourilor pot fi supraînălțate, cu 25- față de laterale, dar nu mai mult cu 50%. Exemplu: tipul C, M I din plastic, tipurile III, IV, V, VIII și IX STAS 1247-89* pentru export;

d) Stelajele din lemn au pereții din șipci, cu mari spații libere între ele (lăzi grătar). Pot avea capetele supraînălțate cu față de laterale (pereții laterali). Exemple: lada V, lada II pentru export STAS 1247-89*;

e) Stelaje platou din lemn au o înălțime mai mică decât celelalte. Exemple: lăzile tip VI și VII STAS 1247-89* pentru export;

f) Coșulețe din lemn derulat, carton, materiale plastice;

g) Lăzi din carton de tip rabatabil;

h) Platouri din carton sau material plastic.

C) După domeniul de folosire ambalajele paletizabile paralelipipedice rectangulare pot fi polivalente (lada tip P, lăzile M II, M III și M IV din plastic), specializate pentru un anumit grup de produse (tab. 4.5.) sau pentru un singur produs (lăzile tip VII export salată, tip VIII export gulioare mărimea 1, tip IX export gulioare mărimea 2)

D) După durata de circulație, se pot clasifica în:

a) Ambalaje recuperabile (refolosibile), care se pot stivui și stoca încărcate până la înălțimea de 6,6 sau chiar . Normele de circulație ale ambalajelor STAS 4624-85 (lăzile P,D,V,C,S) sunt de 48 de cicluri, din care 24 pe an, cu o cotă de restituire de 98%. Pentru ambalajele STAS 8774-84 din material plastic, normele de circulație sunt de 96 cicluri, din care 24 pe an cu o cotă de restituire de 100%.

Specializarea unor tipuri de ambalaje față de

anumite grupe de produse horticole

(după Gherghi, A. și colab., 1989)

Tabelul 4.5.

b) Ambalajele nerecuperabile (de tip pierdut, pentru o singură circulație) nu suportă stivuirea decât până la o înălțime de . Pentru manipularea lor paletizată, se folosesc palete cu montanți. Ambalajele pentru export sunt nerecuperabile.

4.6. Materialele din care sunt confecționate ambalajele folosite în horticultura

Cele mai utilizate sunt lemnul, materialele plastice, cartonul, materialele textile și metalul. Materialele auxiliare folosite la ambalare sunt hârtia, cartonul și materialul plastic. Pe plan mondial se observă utilizarea tot mai frecventă a materiilor ieftine, dar rezistente și aspectuoase (mase plastice, carton special, materiale compozite). Inscripționarea și culorile sunt un element de reclamă și au menirea să atragă irezistibil pe cumpărător. Materialele elastice constituie un argument în plus pentru reclamă și se finisează în mod superior. Stocarea/refolosirea se desfășoară având în vedere prețul de cost al lemnului.

Ambalajele pentru produsele horticole

proaspete și materialele din care sunt confecționate

(după Gherghi, A. și colab., 1989; Mircea, I.C., 1986)

Tabelul 4.6.

4.7. Preambalarea

4.7.1. Aspecte generale.

Preambalarea este ambalarea produselor înaintea desfacerii și prezentării acestora cumpărătorilor, în unități de vânzare de mărime, greutate și preț predeterminat.

Se preambalează produse de bună calitate, dar se evită atât calitatea extra (în măsura în care nu se poate distribui în mod constant și în cantitate de masă), cât și calitățile inferioare care pot compromite acest mod de comercializare. Unitățile preambalate trebuie să aibă o prezentare care să atragă cumpărătorii, să fie protejate din punct de vedere mecanic și fizic, iar greutatea lor să corespundă unui consum familial mijlociu. Nu se consideră preambalate produsele vândute izolat sau legumele prezentate în legături sau snopi.

Produsele se condiționează în mod specific. în afară de curățare și calibrare, uneori se îndepărtează și anumite părți necomestibile care însoțesc produsele pentru o desfacere în stare proaspătă obișnuită. Unitățile de preambalare conțin în mod normal o singură specie, dar se admit uneori și amestecuri destinate aceleiași întrebuințări (de exemplu rădăcinoase pentru supă), cu condiția să fie de aceeași calitate.

Materialele pentru preambalare pot fi sacii, săculeții sau fileurile din fibre (naturale sau sintetice), pungile și peliculele de diferite tipuri. Preambalarea se execută la o greutate cu circa 5% mai mare, pentru a compensa pierderea în greutate a produselor pe parcursul desfacerii, prin respirație și evaporare.

Prețul preambalării se evaluează în medie cu 15-30% mai ridicat decât al produselor în vrac, datorită tuturor operațiunilor suplimentare efectuate.

4.7.2. Preambalarea în pungi

Pungile se confecționează din polietilenă alimentară, de joasă densitate (0,03-) sau înaltă densitate (0,02-). Sudura pungilor trebuie să fie de calitate (rezistentă, ermetică, constantă în timp, estetică). Dimensiunile omologate sunt în număr de patru: 150 x ; 200 x ; 250x300mm; 300 x (Mircea,I., 1986).

Variantele tehnologice de preambalare în pungi sunt: preambalarea la mese și preambalarea la banda cu trei căi.

Preambalarea la mese se poate realiza la mere, pere, prune, caise, nuci, struguri, verdețuri, ardei, rădăcinoase, fasole, mazăre. Mesele folosite pot fi speciale (de sortare și preambalare) sau mese obișnuite (1.000 x 600 x ). Inventarul necesar preambalării constă în cântare semiautomate, aparate de capsare manuale sau mecanice, capse sau cleme mecanice, pungi, etichete etc. închiderea pungilor se poate efectua și prin sudare. Formația de lucru de 8-10 persoane poate preambala 1.000 pungi de 1 kg/oră.

Preambalarea la banda de transport cu trei căi se face la aceleași produse. Linia tehnologică are, în afară de utilajul principal, un buncăr, un răsturnător de lăzi, balanțe semiautomate sau automate, aparate de capsat și materialele necesare preambalării. în formația de lucru sunt cuprinse 10-12 persoane, care împachetează într-o zi 2.000-2.200 pungi de .

Fluxul tehnologic general constă din primirea și lotizarea produselor, condiționare, cântărire, închidere, așezarea pungilor cu produse în lăzi, paletare sau containerizare, lotizare și expediere.

4.7.3. Preambalarea în săculeți de plasă.

Se folosesc diferite tipuri de plasă din fibre, cu grosimea sub , sintetice sau în amestec cu fibre naturale. Fileul este tubular, cu dimensiunile ochilor variabile, de la câțiva milimetri la 1-. Mai puțin productivă este folosirea unor săculeți din plasă textilă sau din polietilenă, cusuți la un capăt sau sudați.

Liniile tehnologice de preambalare în plasă pot fi speciale (Wicker-Scheim, Lockwood, LCI etc.) sau pot fi mese obișnuite dotate cu aparate cu pâlnie (Sofragraf), capsatoare, dispozitive de legat, cântare semiautomate sau automate.

4.7.4. Preambalarea în peliculă contractibilă (0,02-0,03mm) este o metodă modernă, foarte răspândită în țările care aplică tehnologii mai avansate de desfacere a produselor horticole.

Linia tehnologică de preambalare în peliculă termocontractibilă cuprinde mesele de ambalare, aparate de sudat folia, o bandă transportoare din cauciuc, tunelul de contracție termică, cântare semiautomate sau automate și o masă rotativă colectoare.

Metodele de preambalare în peliculă contractibilă la produsele proaspete sunt numeroase: în coșulețe, pe tăvițe, includere în peliculă în rânduri fără suport, preambalare în peliculă cu cântărire, preambalare individuală etc.

Preambalarea în peliculă contractibilă a castraveților de seră se aplică exemplarelor cu lungimea peste , destinate exportului. Peliculele foarte subțiri (0,015-) din PE sau PVC pot fi imprimate sau neutre. Linia tehnologică este compusă dintr-o linie de sortare, utilajul de preambalare, o masă rotativă care colectează produsul, mese de ambalare cu cântare. Utilajul de ambalare (de includere în folie termocontractibilă) are o bandă de alimentare, tunelul termic de contracție și mulare a peliculei, zona de răcire cu ventilator și banda de evacuare. Procedeul este cunoscut și sub denumirea de Cryovac (marca fabricii producătoare a celor mai cunoscute utilaje de acest tip).

4.7.5. Preambalarea în peliculă extensibilă.

Este mai avantajoasă, datorită consumului mai redus de material plastic, instalațiilor mai ieftine, de mărime redusă, cu consumuri energetice mai mici, dar și prin faptul că aspectul comercial al produselor este superior. Grosimea peliculelor extensibile este de numai 0,015-. Fazele fluxului tehnologic sunt următoarele: așezarea produselor pe un suport, cântărire, formarea coletului la o plită electrică, colectarea și așezarea coletelor în lăzi de desfacere, lotizarea. Suporturile folosite pot fi din carton, materiale plastice sau din celuloză. Cheltuielile de preambalare prin această metodă sunt de două ori mai mici decât la metoda precedentă.

Se pot folosi și coșulețe din material plastic transparent de 250-, incluse în peliculă, în sistemul flow-pack. [NUME_REDACTAT], căpșunele se ambalează în acest sistem, câte 32 de coșulețe separate prin spații de siguranță, suprambalate în cutii de carton.

Preambalarea în vacuum sau în atmosferă inertă (CO2 sau N2) este caracteristică produselor din gama a IV-a (curățate și, eventual, fragmentate) sau produselor transformate.

CAPITOLUL V

PARTEA PRACTICĂ, EXPERIMENTALĂ II

TEHNOLOGIA VALORIFICĂRII

ÎN STARE PROASPĂTĂ A MERELOR

Din categoria fructelor semințoase fac parte merele, perele și gutuile, prima specie fiind cea mai cultivată în România, dintre pomii fructiferi.

5.1. Tehnologia de valorificare în stare proaspătă a merelor

Merele sunt fructele cele mai consumate la noi în țară în stare proaspătă, pe tot parcursul anului, constituind și o valoroasă materie primă pentru fabricarea marmeladelor, gemurilor, compoturilor sau sucurilor. Alte produse prelucrate din mere, foarte apreciate, sunt: cidrul, rachiurile, distilatele specifice (calvados), oțetul sau fructele deshidratate. Ele reprezintă, de asemenea, un aliment cu deosebite calități dietetice, fiind recomandate în hrana copiilor și bolnavilor.

Compoziția biochimică specifică merelor, referitor la principalele componente, exprimată în valori medii, este următoarea: glucide (12-14%), acizi organici (0,7-1%), substanțe pectice (0,7-1,2%), fibre celulozice (2,1%), substanțe minerale (0,32%) și vitamina C (5-10 mg/100 g produs proaspăt).

Soiurile de mere se grupează în trei categorii: superioare (grupa A), mijlocii (grupa B) și obișnuite (grupa C). Merele din primele două grupe se valorifică în trei clase de calitate: extra, a I-a și a II-a, dar la păstrare se vor introduce numai fructele de la soiurile de toamnă și iarnă, de calitate extra și a I-a.

Recoltarea merelor se face la momentul optim, care se stabilește după mai multe criterii și indici de ordin fenologic (culoarea fructelor, suma gradelor de temperatură și numărul de zile parcurs de la înflorit la recoltare), de ordin fizic (fermitatea pulpei și conținutul în substanță uscată solubilă determinat refractometric) și biochimic (testul amidonului cu iod în iodură de potasiu) etc.

Dacă fructele se recoltează prea devreme, nu realizează ulterior o maturare desăvârșită, mai ales organoleptic, și apare o sensibilizare la bitter pit (pătarea amară) și la arsuri specifice. întârzierea recoltării determină apariția unor riscuri la fructele depozitate, care se maturează accelerat și devin tot mai sensibile la manipulare și bolile de depozit.

Recoltarea merelor se face manual, cu peduncul, fără smulgere, printr-o ușoară răsucire a fructului, ferindu-l de lovituri sau leziuni. Ca ambalaje de recoltare se recomandă folosirea sacilor cu fundul mobil (rabatabil) sau a găleților din material plastic, care odată umplute, se deversează în lăzi tipul P, model III și IV din material plastic sau cel mai adesea în lăzi-paletă. Aceste ambalaje vor servi atât pentru transport, cât și pentru depozitare. Se va acorda o atenție sporită la transvazarea merelor din ambalajele de recoltare in cele de transport și depozitare, pentru a evita vătămările mecanice, lăsându-se o distanță foarte mică (maxim 5-) între cele două categorii de ambalaje, în timpul deversării.

Presortarea se poate realiza concomitent cu recoltarea, alegând fructele întregi, normal dezvoltate, sănătoase, curate, în timp ce fructele căzute și deteriorate se colectează separat.

Din momentul recoltării și până la introducerea fructelor în spațiile de păstrare nu trebuie să treacă mai mult de două – trei zile, pentru a nu influența negativ capacitatea de păstrare a acestora.

Transportul merelor din livadă la depozit se face în ambalaje cu platformele autodescărcătoare (PA-5 și PAS-10), în autocamioane acoperite cu prelată sau cu mijloace auto izoterme. încărcarea lăzilor paletă în mijloacele de transport se efectuează mecanic, cu furci hidraulice adaptate la tractoare, iar descărcarea ambalajelor cu fructe la depozit se realizează cu ajutorul electro și motosti vuitoarelor.

In depozite, pentru păstrarea de lungă durată se vor introduce numai fructe din soiurile cu o mare valoare economică și o bună capacitate de păstrare, cum sunt: [NUME_REDACTAT], Jonathan, [NUME_REDACTAT], Strakrimson, Wagener premiat, Jonagold, Florina, Idared etc.

Păstrarea merelor în stare proaspătă se poate efectua în depozite frigorifice cu atmosferă normală sau cu atmosferă controlată, în depozite cu ventilație naturală și în spații de depozitare cu ventilație naturală.

5.1.1. Păstrarea merelor în depozite frigorifice cu atmosferă normală

Pentru acest tip de depozite, mărimea optimă a celulelor este cuprinsă între 250 și 500 t, în care se păstrează numai mere (nu împreună cu alte specii) și pe cât posibil numai fructele unui soi. Se admite și păstrarea a două soiuri, numai dacă au același grad de maturare și cerințe identice față de factorii de păstrare.

Se recomandă ca următoarele categorii de mere să nu fie introduse în depozite pentru păstrarea de lungă durată:

soiurile cu o capacitate redusă de păstrare (Parmen auriu, Pionier etc.)

b. fructele provenite din plantații tinere, aflate în primii ani de rodire;

c. fructele de dimensiuni prea mari (peste în diametru);

d. fructele recoltate prea devreme sau prea târziu față de momentul optim de păstrare;

e. loturile de fructe menținute în livadă după recoltare o durată mai mare de trei zile, fără a fi depozitate;

f. fructele provenite din plantații fertilizate unilateral cu azot, irigate cu două – trei săptămâni înaintea recoltării sau cu tratamente fitosanitare deficitare.

Dintre măsurile preliminare depozitării merelor o importanță foarte mare o are dezinfectarea spațiilor de păstrare, care se realizează prin pulverizarea pe pereți a unei soluții de lapte de var 20%+ CuSO4 1% și vaporizarea a 1,7 1 formol/100 m3 spațiu liber, cu expunere timp de 24 ore. Vaporizarea poate fi înlocuită de fumigații cu SO2 prin ardere de sulf 2,5 g/m3 spațiu liber, Ortofenilfenol (OPP), Fumispore etc.

De asemenea, ambalajele se recomandă a fi spălate cu o soluție de sodă calcinată 4%, apoi clătite cu apă și uscate la soare sau dezinfectarea cu o soluție de CuSO4 1% prin stropire sau imersie.

Pentru prevenirea unor boli criptogamice în timpul păstrării, se pot efectua tratamente postrecoltare (facultativ) cu Benomyl (Benlate 0,l%)Thiabendazol-TBZ (Tecto 60-0,2%) sau Decco 20 S-0,2% Carbendazim 0,05% sau Tiofanat metil 0,05%.

Ca ambalaje de depozitare se folosesc lăzile-paletă și lăzile din lemn tipurile P și D, în măsură mai redusă.

Lăzile-paletă se depozitează în stive bloc compacte, la distanța de 20- față de pereți și 5-. între ele. Pe verticală, lăzile-paletă noi sau aflate în stare foarte bună, se stivuiesc pe opt – nouă niveluri până la înălțimea de 5,9-6,6m.

Dacă se folosesc lăzi de tipul P, acestea se paletizează pe palete de depozitare după sistemul țesut, câte cinci în plan orizontal pe patru niveluri, iar apoi paletele cu lăzi se introduc în celule și se stivuiesc pe patru niveluri până la înălțimea de .

Umplerea unei celule se recomandă să nu depășească patru – cinci zile, dar pe timpul nopții instalația de refrigerare a funcționa pentru a reduce temperatura fructelor sub .

După umplerea celulelor, ușile se vor închide cât mai etanș și se va trece apoi la asigurarea regimului de păstrare.

Condițiile de păstrare. Temperatura optimă de păstrare a merelor variază cu soiul sau grupa de soiuri și în funcție de sensibilitatea acestora la temperaturile scăzute care provoacă dereglări fiziologice (brunificare intensă, respirația anaerobă).

Astfel, soiurile rezistente la frig, cu fructe dulci și lipsite de aciditate cum sunt: Golden delicious, [NUME_REDACTAT], Strakrimson etc. se păstrează la temperatura de …+.

Soiurile acide, mai sensibile la frig, se păstrează la temperatura de 3-, din această categorie făcând parte: Jonathan, [NUME_REDACTAT], Idared, Renet de Canada, [NUME_REDACTAT] etc.

Aceste temperaturi trebuie atinse în maximum o săptămână, iar limitele de oscilație admise nu vor depăși ±.

Pentru prevenirea dereglărilor fiziologice la soiurile sensibile la frig, tehnologiile moderne prevăd păstrarea fructelor în prima parte a depozitării lor, la temperatura optimă de 3-, după care în partea a 2-a, temperatura se coboară la +1,5°C…+, pentru prelungirea duratei de păstrare, fără ca efectul temperaturilor scăzute să mai influențeze negativ.

Umiditatea relativă a aerului se v-a menține în limitele optime de 90-95% la toate soiurile, iar circulația aerului va avea o viteză de aproximativ 0,25 m/s, cu un coeficient de 30 de recirculări/oră.

Durata economică de păstrare este de cinci – șapte luni, soiurile din grupa Jonathan situându-se spre limita inferioară menționată.

5.1.2. Păstrarea merelor în depozite frigorifice cu atmosferă controlată

Atmosfera controlată, ca tehnică de păstrare, a fost experimentată cel mai mult la această specie de fructe și, prin urmare, dintre toate produsele horticole la mere este cel mai mult aplicată în practică.

În celulele cu atmosferă controlată, compoziția optimă se poate obține fără convertizor în 20-25 zile, prin respirația fructelor (pe cale biologică) sau în trei zile, cu ajutorul echipamentelor specifice (pe cale abiogenă).

Cercetările realizate în ultimii ani au evidențiat o diferențiere a compoziției gazoase optime, pe soiuri, în unele situații (soiul [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT]) nivelul de O2 fiind redus chiar până la 1%, ceea ce definește așa-numita tehnică ULO (ultra low oxygen).

Din datele prezentate în tabelul 5.1. se observă care sunt parametrii optimi de păstrare, recomandați pentru mere, în condiții de atmosferă controlați Desigur, datele prezentate nu au caracter de standard, însă analizându-le se observă foarte clar efectul reducerii concentrației de O2 asupra prelungirii duratei de păstrare cu o lună, la soiurile prezentate.

De menționat că temperatura prea scăzută (0-1°C), poate determina toxicitatea datorată CO2 la concentrații relativ ridicate, fapt pentru care în atmosfeu controlată, temperatura de păstrare poate fi ușor mai ridicată, cu 0,5-, comparații] cu depozitul frigorific cu atmosferă normală.

Parametrii optimi de păstrare a merelor în

atmosferă controlată și durata de păstrare

Tabelul 5.1.

Pe durata păstrării merelor, verificarea parametrilor de păstrare se face zilnic, iar controlul calității fructelor depozitate se face lunar în perioada octombrie-decembrie și săptămânal în perioada următoare. Un lucru foarte important trebuie reținut, și anume: compoziția gazoasă specifică atmosferei controlate realizate la păstrarea produselor horticole în stare proaspătă este nocivă pentru om (determină moartea), fapt pentru care accesul personalului în celulele depozitului este interzis, supravegherea și controlul fiind asigurate de la distanță.

5.1.3. Păstrarea merelor în depozite cu ventilație naturală

Fructele transportate din livadă se sortează pe măsura intrării lor în depozit, făcându-se concomitent și calibrarea lor sau această operațiune se face la scoaterea fructelor de la păstrare. Lăzile cu mere se transferă apoi în spațiul de sortare, unde se așează compartimentat, pe soiuri și proveniențe. într-o cameră de păstrare se recomandă să se păstreze fructe din același soi sau să se grupeze soiurile după gradul de coacere sau cerințele comune față de factorii ambientali.

Așezarea lăzilor se recomandă să se facă după sistemul „în cruce", care permite o bună circulație a aerului în toate direcțiile.

În cazul utilizării lăzilor tip P, se poate folosi și sistemul „compact", dar înălțimea de stivuire să nu depășească . Stivuirea lăzilor se face lăsând spații libere de acces pe lângă pereți, de dacă na sunt bine izolați și aerisirea se face numai prin ferestre. Dacă pereții sunt bine izolați, între stiva de ambalaje și aceștia se lasă un spațiu redus de 10- și un culoar central în dreptul ușii pentru acces, de circa . în funcție de caracteristicile construcției, lăzile se stivuiesc astfel încât sub tavan să rămână un spațiu de 60-.

Practica a demonstrat că în depozitele simple temperatura variază, în funcție de zonă, între , la începutul perioadei de păstrare, și în timpul iernii. Scăderea temperaturii ridicate, înregistrată mai ales în octombrie-noiembrie și în martie, se face printr-o aerisire puternică în timpul nopții când aerul este mai rece. Pe timp de îngheț se închid bine și se izolează ferestrele, gurile de aerisire și ușile care nu se folosesc.

Durata economică de păstrare a merelor este 110-140 zile, iar pierderile în medie sunt de 11-17%.

Dacă se recurge la păstrarea în beciuri, fructele se așează în vrac, în straturi groase de 1- sau în boxe. Acolo unde se mai practică păstrarea pe stelaje, merele se depozitează în vrac, în straturi de 0,40- grosime.

Umiditatea relativă a aerului trebuie menținută între limitele optime de 90-95%, valori destul de greu de realizat în acest tip de spațiu. Corectarea ei se face prin stropirea pardoselii și umezirea unor rogojini sau a unor snopi de papură etc.

În cazul unui exces de umiditate se fac aerisiri prelungite (dacă umiditatea exterioară este scăzută) sau se introduc în spațiile de depozitare bulgări de var (200-300 g/m3).

5.1.4. Păstrarea improvizată a merelor pentru industrializare

O mare cantitate de mere se valorifică prin prelucrare industrială, dar nu tot ce se recoltează într-o campanie poate intra imediat la procesare, fapt ce impune păstrarea lor o anumită perioadă de timp.

Dintre variantele posibile, verificate în practică menționăm:

a. Depozitarea merelor în aer liber, în stive de lăzi P, cu latura de 10-, pe șase niveluri în centru și pe înălțime descrescândă spre părțile laterale, protejate cu folie de polietilenă inclusiv pe laturile stivelor. După trei luni de păstrare, pierderile în greutate au fost de 4-7,6%, iar declasările calitative de 4-14%.

b. Depozitarea merelor în șoproane, la temperaturi între 0 și , cu o umiditate relativă a aerului de 72-84%, timp de 100 de zile așezate în stive de lăzi tip P neacoperite sau în vrac.

c. Stivele protejate cu baloți de paie și rogojini, amenajate cu spații de ventilare și control, acoperite ulterior și cu folie de polietilenă, au avut pierderi mai mici cu 4,5 -5,6% față de varianta neacoperită.

CONCLUZII

În lucrarea de față, am încercat să evidențiem aspectele fiziologice, calitatea produselor, aprecierea calității, recoltarea și fazele tehnologice de păstrare și depozitare, în condiții tehnice deosebite în vederea păstrării și menținerii calității legumelor și fructelor pe o perioadă cât mai îndelungată.

Am evidențiat în mod deosebit, aspecte cu privire la factorii interni și externi care contribuie la menținerea permanentă a calității produselor horticole, în mod special al merelor de consum.

Factorii care influențează calitatea produselor horticole, condițiile de recoltare și manipulare și a mediului ambiant, le-am evidențiat în cele cinci capitole ale lucrării.

Aspectele generale privind calitatea produselor horticole și cadrul legal de reglementare pentru producția horticolă, standardele, normele interne, caietele de sarcini, reglementările internaționale privind calitatea produselor agroalimentare și în mod deosebit normele legale stabilite de [NUME_REDACTAT] Europene pentru Agricultură și Alimentație, sunt stipulate în lucrarea de față în vederea respectării acestora de către producători și comercianți.

Caracterele anatomo-morfologice, caracterele fizice și datele fenologice cuprinse în actuala lucrare, evidențiază în mod destul de larg condițiile pe care trebuie să le îndeplinească legumele și fructele ce urmează a fi comercializate.

Fazele tehnologice intermediare între recoltarea produselor horticole, condiționarea acestora și presortarea, prerăcirea la produsele care necesită această operație, sunt evidențiate în capitolul III. Condiționarea legumelor și fructelor pe fluxul tehnologic general de condiționare cât și fazele tehnologice preliminare, fac obiectul capitolului IV din lucrarea prezentă.

Am evidențiat într-un capitol aparte metodele de ambalare, principiile ambalării și eficiența diferitelor tipuri de materiale și volume de ambalaje caracteristic fiecărei specii horticole în parte. Dimensionarea ambalajelor și în mod special, tipurile de ambalaje paletizabile, fac obiectul lucrării prezente.

În capitolul V, am prezentat tehnologia valorificării în stare proaspătă a merelor, păstrarea acestora în depozite frigorifice cu atmosferă normală, controlată și diferite tipuri de depozite moderne. În acest sens, este de menționat că pe teritoriul României s-au amenajat în ultimul timp, spații moderne de depozitare prin programele de subvenționare a agriculturii, respectiv programul PDDAR și programul FERMIERUL care și-a început funcționalitatea în anul 2007. Ținând cont de valoarea nutritivă a sucului natural de măr, am prezentat și păstrarea merelor pentru industrializare, fructe care în ultimul timp au o căutare din ce în ce mai mare, iar industria de sucuri naturale din România cunoaște o dezvoltare continuă.

BIBLIOGRAFIE

Balaj D., 1997 – Condiții de carantină fitosanitară la exportul de fructe, legume și material săditor, Rev. „Hortinform” nr.4.

Barbu A., 1999 – Evoluția suprafețelor și a producției principalelor culturi horticole în perioada 1989-1998, Rev. „Agricultorul român”, nr.7/1999, București.

Beceanu D., 1994 – Tehnologia produselor horticole, Curs – vol.I, UAMV Iași.

Beceanu D., 1998 – Date istorice privind comerțul cu legume și fructe în [NUME_REDACTAT], de la primele informații și până în epoca modernă, Lucr.științifice UAMV Iași, [NUME_REDACTAT], vol.40, Iași.

Beceanu D., Benea E., 1999 – Ghid profesional pentru valorificarea în stare proaspătă a fructelor și legumelor, Ed. Autograph, Iași.

Bodea C., 1964-1984 – Tratat de biochimie vegetală, vol.I-V, Ed.Academiei, București.

Bordea M. și colab., 1998 – Vitaminizarea naturală a organismului și sănătatea, Ed. Sport-Turism, București.

Chira, A., 1995 – Influența unor măsuri agrotehnice și tratamente postrecoltare asupra calității și comportării în procesul valorificării fructelor de cais. Teză de doctorat, USAMV, București.

Chira A., 1998 – Gestiunea calității produselor hortiviticole, [NUME_REDACTAT] Reporter, București.

Chira A., 1996 – „Gama a patra” – o nouă posibilitate de valorificare a legumelor în stare proaspătă, Revista „Hortinform” nr.10.

Chira A., 2001 – Calitatea produselor agricole și alimentare, Ed. Ceres, București.

[NUME_REDACTAT], 1984 – Compoziția chimică a principalelor plante de cultură. Legumele, coord. Bodea C, Tratat de biochimie vegetală, vol.V., Ed. Academiei, RSR, București.

Ghereghi A. și colab., 1989 – Îndrumător tehnologic pentru păstrarea produselor horticole, RPTA – ICPVILF, București.

Ghereghi A., 1995 – Tehnologia valorificării produselor horticole. Univ. Indep. „[NUME_REDACTAT]”, București, 2 volume.

Ghereghi A., 1997 – Depozitele de fructe și legume din țara noastră pot deveni eficiente, Rev. „Hortinform” nr.6/97, București.

Ghereghi A., 1998 – Valorificarea produselor horticole, interfață între producție și consum, Rev. Hortinform nr.3/1998, București.

Ionescu M.C., 1994 – Mașini și instalații frigorifice, Ed. de Vest, Timișoara.Mihăescu G., 1994.

Lehninger A.L., 1987 – Biochimie, vol.I, Ed. Tehnică, București.

Mihăescu G., 1994 – Fructele în alimentație, bioterapie și cosmetică, Ed. Ceres, București.

Mircea I., 1984 – Tehnologii de ambalare a legumelor și fructelor proaspete și industrializate, Ed. tehnică, București.

Potec I. și colab., 1983 – Tehnologia păstrării și industrializării produselor horticole, Ed. Didactică și Pedagogică, București.

Potec I. și colab., 1985 – Tehnologia păstrării și industrializării produselor horticole, Lucrări practice, I.A.I. – Facultatea de Horticultură, Iași.

[NUME_REDACTAT], 2007 – Tehnologia prelucrării produselor vegetale, [NUME_REDACTAT] din Oradea.

[NUME_REDACTAT], 2004 – Materiile prime vegetale – depozitare și păstrare, [NUME_REDACTAT] din Oradea.

[NUME_REDACTAT], 2007 – Pomicultură generală, [NUME_REDACTAT] din Oradea.

Sarca, Gheorghe, 2011 – Semințoasele. Materie primă agroalimentară, [NUME_REDACTAT] din Oradea.

Sarca, Gheorghe, 2011 – Sâmburoasele. Materie primă agroalimentară, [NUME_REDACTAT] din Oradea.

Segal R. și colab., 1983 – Valoarea nutritivă a produselor agroalimentare, Ed. Ceres, București.

Tanner H. și Brunner H.R., 1982 – La distilation moderne des fruits, Ed. Schwabisch.