Productivitatea Muncii In Romania

LUCRARE DE LICENȚĂ

PRODUCTIVITATEA MUNCII IN ROMÂNIA

EVOLUȚII DUPĂ 1989

C U P R I N S

INTRODUCERE

Am ales această temă deoarece doresc să-mi însușesc mai multe cunoștinte în domeniul economic, în special cu privire la productivitatea muncii, deoarece aceasta reprezintă un indicator sintetic de bază care ilustreaza eficiența muncii.

În cadrul oricărei economii naționale se dorește progresul societății respective.

Realizarea acestui progres social are la bază un factor decisiv reprezentat de eficiența cu care sunt utilizate resursele naturale, umane și financiare de care depinde la un moment dat economia respectivă.

Realizarea unei creșteri economice intensive, scopul ce se dorește a fi atins de orice societate modernă, crearea unei economii avansate și a unui grad ridicat de bunăstare a populației se pot realiza doar prin străduința factorului uman de a utiliza cât mai productiv fiecare unitate de resursă naturală, umană și financiară. Un număr majoritar de economiști sunt de accord că prosperitatea economică a unei națiuni este determinată de productivitate, atât în sectorul bunurilor comercializabile, cât și al celor necomercializabile.

Standardul de viață al unei națiuni este determinat de productivitatea economiei, măsurată ca valoare a producției de bunuri și servicii obținute pe o unitate de resurse ( cunoștințe, capital, resurse umane, resurse naturale).Putem astfel spune că, productivitatea determină standardul de viață pentru o regiune sau o țară prin salarii, profituri la capital sau la alte resurse .

Productivitatea este dată de valoarea produselor și serviciilor ( unicitate, calitate ) și de eficiența cu care acestea sunt obținute.Ea nu depinde de industriile care se concurează într-o regiune sau o națiune, ci de concurența dintre firmele respectivelor industrii. De asemenea productivitatea reflectă opțiunile de producție ale firmelor locale și străine din acel spațiu.

Atât productivitatea industriilor din afara regiunii, cât și cea a industriilor locale sunt fundamentale în procesul de creștere a competitivității.

În general, creșterea productivității se observă în creșterea investițiilor pentru dezvoltarea resurselor umane, în alocarea efectivă a capitalului (astfel încât să se evite scurgerile de capital) și în folosirea efectivă a tehnologiei (de exemplu, computere, sisteme Internet, procese de muncă

Întotdeauna, oamenii s-au straduit ca din fiecare unitate de munca, de resurse umane sau de bani ce se cheltuiesc, sa asigure o crestere cât mai mare a volumului si a calitatii productiei, sa obtina cantitati sporite de bunuri materiale si servicii, deoarece numai pe o asemenea baza poate fi asigurata o crestere economica intensa, crearea unei economii avansate si implicit conditii în vederea ridicarii bunastarii materiale si spirituale a populatiei. Întreprinderile sunt agentii economici ce transforma factorii de productie în bunuri si servicii.

În procesul combinarii factorilor de productie are loc consumarea acestora, obtinându-se bunurile economice. Întreprinzatorul rational va compara permanent rezultate obtinute cu factorii de productie utilizati. Acest lucru se realizeaza mai ales prin intermediul productivitatii. Prin productivitate se întelege rodnicia, randamentul factorilor de productie utilizati.

Productivitatea muncii reprezinta un indicator sintetic de baza care ilustreaza eficienta muncii. Accelerarea ritmului de crestere a productivitatii muncii este legata de întelegerea continutului si semnificatiei sale, a factorilor prioritari de influenta si a modului de valorificare. Sporirea productivitatii muncii reducerea sistematica a cheltuielilor de munca vie, ceea ce contribuie direct la micsorarea costurilor si sporirea eficientei muncii desfasurate.

Factorii care influenteaza gradul de crestere a productivitatii muncii sunt: progresul tehnic; perfectionarea organizarii conducerii, productiei si muncii; calificarea, perfectionarea profesionala si cresterea îndemânarii executantilor.

Productivitatea muncii este unul din cei mai importanți indicatori sintetici ai eficienței activității economice a întreprinderilor, care reflectă eficacitatea sau rodnicia muncii cheltuite in procesul de productie.

Creșterea productivității muncii constituie cel mai important factor de sporire a volumului producției, de reducere a costurilor de producție și de creștere a rentabilității și competitivității produselor pe piața internă și externă 

România își propune să devină o economie generatoare de valoare adăugată ridicată care să aducă beneficii substanțiale investitorilor și angajaților. Motorul acestei evoluții îl reprezintă creșterea productivității prin investiții în capitalul productiv, în echipamente și tehnologie, precum și în capitalul uman.

Investițiile în capitalul uman vor completa și vor conferi sustenabilitate pe termen lung creșterii productivității. O forță de muncă înalt calificată, cu un nivel de educație ridicat, având capacitatea de a se adapta noilor tehnologii și nevoilor în schimbare ale piețelor, este esențială pentru o economie dinamică și competitivă.

În această lucrare voi trata subiectul evoluției productivității muncii in România si in lume după 1989.

Prima parte a lucrării este evidențiată de noțiunile teoretice referitoare la productivitate și sunt prezentate diferite modalități de abordare ale acesteia (productivitatea globală si parțială), precum si principalele aspecte legate de analiza productivității muncii (analiza situației generale a indicatorilor productivității muncii, aprecierea nivelului și dinamicii productivității muncii, analiza factorială a productivității muncii, analiza resurselor de creștere a productivității muncii, analiza efectelor economice ale modificării productivității muncii).

În continuare, se atrage atentia asupra factorilor de productie ai productivitatii muncii, aceasta fiind reprezenata de un indicator de calitate a utilizării factorului uman, influentata de mai multi factori. Factorii care influenteaza productivitatea muncii sunt naturali, de structura, tehnici si tehnologici, economici, biologici si de alimentatie, psihologici, fizico-chimici si sociali.

Astfel, există un număr important de posibilități de sporire a eficienței muncii în unitățile economice. Acestea, pentru a fi mai ușor studiate, pot fi grupate în trei mari categorii și anume: rezerve legate de promovarea progresului tehnic rezerve legate de organizarea conducerii, producției și muncii rezerve legate de acțiunea factorilor bio-psiho-sociologici.

În al doilea capitol al lucrării am tratat subiectul productivității la nivel global. În timp ce numrul de locuri de muncă nu a crescut la o rată la care oamenii sa fie multumiti, producția economică a fost principalul factor care a contribuit la declinul în productivitate. Tehnologia a avansat și a creat eficienta mult mai mare în modul în care lucrăm, unii susținând că urmarea unei astfel de schimbări în obiceiurile de lucru a cauzat o încetinire a productivității.

Este evidențiata relatia dintre IT si productivitatea muncii ca subiect de dezbatere de la începutul introducerii pe scara larga a calculatoarelor în economie. Cercetarile efectuate în anii ’80 si la începutul anilor ’90 au fost bazate pe metode empirice si nu au identificat o crestere relevanta a productivitatii muncii datorata tehnologiei informatiei. Cercetari recente aplicand metodologii mai sofistificate si folosind date noi au dovedit nu numai ca IT influenteaza pozitiv productivitatea muncii dar duce pe scara larga si la crestere economica. De exemplu, e-mail-ul a ajuns în mod clar un mijloc mai rapid de comunicare între companii și angajați

De asemenea, tot în a doua parte a lucrării, între anii 1999 si 2011 se poate observa dublarea productivității muncii in Statele Unite, China si Germania. Singurele țări din UE care au înregistrat scăderi ale productivității muncii în 2009 au fost România, Lituania și Grecia, practic țările europene care au aplicat cele mai severe măsuri anti-criză. 

În ultimul capitol al lucrării este prezentată productivitatea muncii in România inainte si după 1989.

România a ajuns sa fie printre cei mai mari producători din lume de produse petroliere finite, oțel, locomotive, avioane si instalații petroliere, producția industrială din anul 1970 fiind de 100 de ori mai mare ca cea din 1945. În această perioadă s-au dezvoltat urmatoarele proiecte: hidrocentralele Porțile de Fier I si II, canalul Dunare-Marea Neagră, peste 100 hidrocentrale, numeroase rafinarii si unități de prelucrare a minereului, proiectul centralei nucleare de la Cernavodă, rețeaua de metrou a Bucureștiului si multe altele.

Procesul de modernizare ce a avut loc după Al Doilea Razboi Mondial a dus la creșterea productivității muncii in majoritatea sectoarelor. Rata de creștere a productivității muncii a scăzut rapid spre sfarșitul deceniului și astfel in 1985, între țarile Comecon din Europa de Est, România era pe ultimul loc, din punct de vedere al PIB/locuitor. La sfarșitul anilor '70, capitalul si forța de muncă disponibilă au scazut drastic si astfel era necesara cresterea productivității muncii. Incapacitatea guvernului de a rezolva problema productivității a fost cauza principala a crizei economice din anii '80. Autoritatile centrale declarau că in perioada 1980-1990 productivitatea muncii se va dubla. Aceste declarații erau total nerealiste și astfel in 1988 producția industriala era cadere, fiind mai mică decat cea din 1986.

România in perioada anilor 1999-2001, a realizat puțin peste un sfert din productivitatea medie a muncii din Uniunea Europeana si doar 23% din productivitatea muncii a Statelor Unite ale Americii.

Productivitatea muncii a cunoscut între anii 2003 și 2004 o stagnare, după care a fost înregistrată o scădere majoră în anul 2005. Ulterior aceasta a cunoscut o ușoară creștere atât în anul 2006, dar a scăzut din nou în anul 2007.

În momentul venirii crizei economice, companiile au început concedierile angajatilor, astfel ca, in decembrie 2011, valoarea productiei era cu 18% mai mare decât in decembrie 2008, dar intre timp, numarul salariaților din industrie a scăzut cu 17%, de la 1.55 milioane, la 1.32 milioane.

Între 2009 si 2011, productivitatea muncii a crescut cu 37%, iar salariile cu 29%, dar dacă ne referim doar la anul 2011, ritmul de creștere a salariilor (7%) a depașit ritmul de creștere a productivității (4.3%), ceea ce înseamna ca ne-am întors la situația de dinainte de criză. Pe de alta parte, cel puțin deocamdată, diferenta dintre cei doi indicatori nu este foarte mare, iar noi avem avantajul mâinii de lucru (încă) ieftine, termen lung, continuarea unui astfel de trend nu va face decat sa scada continuu competitivitatea Romaniei in raport cu alte tari.

În urma unui studiu mai amanunțit al productivității pe ramuri, putem releva urmatoarele aspecte:

-productivitatea muncii în agricultură este dezastruoasă, în condițiile în care peste un sfert din populația ocupată activează în acest sector. Deci restul populației ocupate trebuie să recupereze decalajul de productivitate creat de acest sector.

– Cea mai mare productivitate se înregistrează într-un sector (financiar-bancar) care stimulează importurile si acumularea de datorie, nu exporturile si acumularea de resurse;

– Sectoarele cu cea mai mare productivitate, de prelucrare a țițeiului si industria tutunului, sunt orientate către distribuție si consum intern

– Aspectul cantitativ al productivității muncii este dat de numărul și structura resurselor umane, iar aspectul calitativ, de experiența și calificarea acestor resurse care se materializează în producție mai mare și de calitate mai bună.

CAPITOLUL 1. PRODUCTIVITATEA MUNCII

1.1 NOTIUNI TEORETICE

Eficienta combinarii factorilor de productie orientata spre obtinerea maximului de efecte utile cu minim de eforturi (resurse) se exprima prin productivitate sau randamentul factorilor de productie.
de productie.

Productivitatea poate fi definită ca „raport între cantitatea de bogăție produsă și cantitatea de resurse absorbite în cursul producerii ei”.

Practic ea se determină ca raport dintre rezultatele obținute ( producția – output-ul unei unități economice ) și eforturile depuse pentru a le obține ( factorii de producție utilizați, adică input-urile ).

Există diferite modalități de abordare a productivității.

Astfel, după modul de măsurare a rezultatelor consacrate există:

productivitatea fizică – care măsoară randamentele în natură ale utilizării factorilor de producție și este exprimată în unități fizice ( naturale sau natural-convenționale )

productivitatea măsurată valoric – care permite măsurarea în termeni financiar-monetari eficienți. Ea este larg utilizată în gestiunea întreprinderilor moderne.

O altă tipologie a productivității are în vedere noțiunile de:

productivitatea brută – care apreciază ansamblul producției în raport cu factorii utilizați ( sau factorul utilizat ). În acest caz producția este privită ca o „ producție finală ”, deci ca o sumă a valorilor adăugate de diferitele activități de producție.

productivitatea netă – care are în vedere eliminarea din producția finală a valorii achizițiilor exterioare și a costului utilizării capitalului instala ( amortismentele ), pentru a încerca să autonomizeze ceea ce este direct dependent de efortul productiv al firmei analizate

În literatura de specialitate productivitatea este abordată însă, în special, pe cele două tipuri consacrate și anume:

productivitatea globală – care surprinde efectele combinării tuturor factorilor de producție, măsurând performanța și eficiența de ansamblu a acestora.

productivitatea parțială – a fiecărui factor de producție, care exprimă producția obținută prin utilizarea fiecărui factor de producție consumat (muncă, capital,etc.)

Productivitatea globală a tuturor factorilor de producție prezintă o serie de dificultăți în planul determinării sale corecte, motiv pentru care, în general, analiza microeconomică tradițională este focalizată pe determinarea și urmărirea evoluției productivității unui singur factor de producție.

Productivitatea parțială a unui factor exprimă eficacitatea și rodnicia cu care acesta poate fi folosit. Ea se poate reprezenta sub trei forme distincte:

productivitatea totală a unui factor de producție – se definește ca fiind cantitatea totală de efect util ( producție ) care se poate obține folosind acel factor de producție în condițiile în care valorile tuturor celorlalți factori sunt presupuse constante.

productivitatea medie () – a unui factor este expresia raportului dintre mărimea producției (Y) și cantitatea (Xi) utilizată din factorul respectiv:

=

Acest indicator reflectă deci, câte unități ( fizice sau valorice ) de efect util (producție) revin la o unitate ( fizică sau valorică ) de efort ( factor de producție „i” ).

productivitatea marginală (Wm) – a unui factor oarecare „i” de producție reprezintă sporul de producție scontat care se obține prin utilizarea unei unități suplimentare din factorul „i”, ceilalți factori rămânând constanți. Relația de calcul va fi:

Wm=

În literatura de specialitate există atâtea productivități parțiale câți factori de producție există, câte influențe ale acestora se urmăresc și se determină de economiști.

Având în vedere că munca este factorul de producție cel mai important al oricărei activități economice, productivitatea muncii este cel mai mult utilizată ca indicator relevant în analizele macroeconomice.

Fiind o categorie economică complexă și dinamică, productivitatea muncii poate fi definită ca fiind însușirea muncii de a crea, în cadrul unor anumite relații social-istorice, o anumită cantitate de valori de întrebuințare într-o unitate de timp, cu o intensitate normală a muncii reflectând, în ultimă instanță, eficiența cu care este cheltuită o anumită cantitate de muncă.

Ea exprimă atât influențele factorilor privind creșterea și perfecționarea forțelor de producție, cât și influența relațiilor sociale de producție.

1.2 ASPECTE PRINCIPALE ALE PRODUCTIVITĂȚII MUNCII

Productivitatea muncii trebuie înțeleasă ca sinteză a folosirii factorilor de producție în condițiile în care munca este factorul variabil care ilustrează eficiența folosirii factorilor de producție. Ea depinde nu numai de cuantumul muncii, ci și de calitatea ei, de mărimea capitalului utilizat, etc., fiind expresia cea mai cuprinzătoare a complexității procesului de producție.

Creșterea cu precădere a productivității muncii constituie expresia cerințelor creșterii eficienței și oglindește influența reciprocă dintre elementele forțelor de producție.

Dacă la nivel macroeconomic, creșterea productivității muncii sociale creează modificări în structura valorică a produsului social la nivel microeconomic, creșterea productivității muncii individuale schimbă raportul dintre munca vie și munca materializată încorporată în valoarea unitară a produselor, conducând la reducerea costului unitar.

Principalele aspecte legate de analiza productivității muncii sunt:

– analiza situației generale a indicatorilor productivității muncii;

– aprecierea nivelului și dinamicii productivității muncii;

– analiza factorială a productivității muncii;

– analiza resurselor de creștere a productivității muncii;

– analiza efectelor economice ale modificării productivității muncii.

1.3 ANALIZA SITUAȚIEI GENERALE A INDICATORILOR PRODUCTIVITĂȚII MUNCII

În planificarea, calcularea, analiza productivității muncii se utilizează un sistem de indicatori ce pot exprima fie cantitatea de produse obținute cu o anumită cheltuială de muncă, fie cheltuială de muncă efectuată pentru obținerea unității de produse.

În primul caz, productivitatea muncii (W) se exprimă ca raport între volumul producției (Q) și cheltuielile de muncă (T) efectuate:

W =

iar în al doilea caz se utilizează raportul invers:

W =

În funcție de modul de exprimare a producției și cheltuielilor de muncă, deosebim mai mulți indicatori de măsurare a productivității muncii:

a) Pe baza volumului de producție există metode de calcul în unități fizice( naturale ) convenționale, de muncă ( ore normă ) și valorice.

Alegerea uneia sau alteia din metodele de calcul este dependentă de caracterul producției ( omogenă sau eterogenă ) nivelul la care se calculează și alți factori. Exprimarea productivității muncii în unități naturale și natural-convenționale se face în întreprinderile în care producția e puțin diversificată, iar când este eterogenă calculul productivității muncii se face în unități valorice.

Importanța indicatorilor valorici ai productivității muncii decurge din necesitatea exprimării întregului volum de activitate Q, a asigurării comparabilității în timp și spațiu, exprimarea valorică reprezentând etalon general, ceea ce oferă posibilitatea efectuării unor corelații cu alți indicatori: sporul producției, utilizarea mijloacelor fixe, etc.

Această metodă de calcul cuprinde însă și influența modificării prețurilor și a structurii sortimentale a producției.

Pentru calculul productivității muncii în unități valorice la nivel microeconomic se pot folosi următorii indicatori: producția netă, producția globală, producția marfă, valoarea adăugată, puterea informativă a indicatorilor variază.

Utilizarea indicatorului valoarea producției nete ca indicator de bază în cadrul sistemului de indicatori permite o mai justă fundamentare a sarcinilor privind nivelul și creșterea productivității muncii, fiind mai apropiat de efectul propriu. Indicatorii productivității muncii calculați prin raportarea producției nete (Qn) la cheltuiala de muncă efectuată (T) reflectă valoarea nou creată ce revine pe unitatea de muncă (Qn/T), indicând în exclusivitate eficiența muncii vii.

Aportul muncii trecute încorporate în mijloacele fixe ale întreprinderii poate fi reflectat prin utilizarea valorii adăugate în calculul productivității:

W =

(unde valoarea adăugată e obținută prin însumarea producției nete (Qn) cu amortizarea (A) mijloacelor fixe ). Includerea amortizării în calculul productivității muncii stimulează introducerea progresului tehnic.

b) În funcție de modul de exprimare a consumului de muncă obținem forme de măsurare a productivității muncii. Consumul de muncă se exprimă prin:

– număr total de salariați sau de muncitori – măsoară productivitatea anuală, trimestrială sau lunară ( producția medie pe un salariat sau un muncitor )

Wa =

total om – zile lucrate – măsoară productivitatea medie zilnică ( producția medie zilnică realizată de un salariat sau un muncitor ).

z = ( om – zile)

– total om – ore lucrate – măsoară productivitatea medie orară ( producția medie orară realizată de un salariat sau un muncitor ).

h = ( om – ore)

Din analiza indicatorilor productivității muncii se constată că productivitatea anuală (Wa)este dependentă de numărul de zile lucrate de un muncitor și de productivitatea zilnică (Wz).

a = ∙z

iar productivitatea zilnică (z) depinde de durata în ore (h) a zilei și de productivitatea orară

(h):

z = h ∙ h

Creșterea productivității zilnice și respectiv orare în proporții mai mari decât cea anuală indică pierderi de zile și ore din timpul total de muncă.

Creșterea productivității pe o persoană ocupată în ritmuri superioare față de productivitatea pe un muncitor, reflectă aspecte pozitive ale reducerii personalului administrativ, față de plan.

Eficiența utilizării potențialului uman se redă cu ajutorul a doi indicatori, și anume:

– productivitatea muncii medie

– productivitatea muncii marginală

fiecare caracterizând un alt nivel al relației dintre forța de muncă ( factorul uman ) și volumul de activitate.

Productivitatea muncii medie se va nota cu W și reflectă raportul dintre producția Q și munca T:

=

transpusă cel mai frecvent în:

= Np – număr persoane

Productivitatea muncii marginală se va nota cu Wm și reflectă raportul între sporul de producție (ΔQ) și cantitatea suplimentară de muncă (ΔT).

Wm = =

Wm reprezintă partea de productivitate reflectată prin creșterea cifrei de afaceri obținută cu o unitate suplimentară de factor uman utilizat.

Traseul pe care îl urmărește productivitatea marginală este următorul: Wm este în creștere până la valoarea sa maximală, după care scade, ajungând la nivel 0, acolo unde cifra de afaceri atinge nivelul maxim. Începe apoi să scadă, căpătând valori negative, odată cu scăderea cifrei de afaceri.

Spre deosebire de productivitatea medie care reflectă utilizarea factorului uman în totalitate cea marginală nu reflectă decât consecințele utilizării ultimei unități de factor uman. Între și Wm pot să apară următoarele situații:

a) Wm < ( după punctul maxim al productivității medii )

Ultima unitate a potențialului uman are o eficiență în scădere, acționând în același sens și asupra mediei.

b) Wm > ( înaintea punctului maxim al productivității medii ), crește pe seama aportului unității adiționale ale potențialului uman.

c) Wm = ( în punctul de maxim al productivității medii )

Un indicator care completează informațiile deja furnizate despre productivitate este coeficientul de elasticitate al producției funcție de muncă, reflectând creșterea procentuală a producției ( sau a cifrei de afaceri ) la modificarea cu un procent a factorului muncă ( uman ).

E = = ∙ =

sau

E = = ∙ =

În funcție de valoarea coeficientului de elasticitate obținut, apar 3 zone ale curbei de semnificație:

– zona I – numită zona randamentelor crescătoare, pentru E > 1.

Aici curba este deasupra celei a , ceea ce semnifică că este crescătoare, întreprinderea utilizând sub nivelul optim forța de muncă.

– zona II – numită zona randamentelor descrescătoare, pentru 0 <E <1

Aici elasticitatea atinge valoarea maximă, semnificând o utilizare optimă a timpului de muncă.

– zona III – numită zona randamentelor negative, pentru E < 0

Deja producția a înregistrat valoarea maximă, iar orice cantitate suplimentară din factorul muncă determină eliminarea ei, împiedicând derularea normală a procesului de producție.

1.4 APRECIEREA NIVELULUI SI ABATEREA PRODUCTIVITĂȚII

• Nivelul productivității muncii

Se stabilește raportând unul din indicatorii de rezultate la indicatorii de măsurare a consumului de muncă.

W =

Determinarea corectă a productivității muncii are importanță economică deosebită întrucât e legată de:

– determinarea procesului de forță de muncă

– corelația creșterii salariului mediu și a productivității muncii

– evidențierea utilizării timpului de lucru

– dimensionarea fondului de salariu

– creșterea gradului de înzestrare tehnică și creșterea randamentului muncii.

Nivelul productivității muncii se determină pentru perioada curentă și pentru perioada considerată ca bază de comparație.

• Abaterea productivității muncii

Se determină ca diferența, în mărimi absolute, dintre nivelul productivității în perioada curentă și nivelul perioadei de bază.

ΔW = W1 – W0

• Indicele productivității muncii

Exprimă proporția în care se regăsește nivelul productivității din perioada curentă în nivelul perioadei de bază.

Iw =

• Abaterea în mărimi relative

Δ Iw = Iw – 1; Δ Iw = () – 1

Exprimă abaterea în mărimi relative, a nivelului curent față de cel din perioada de bază.

Δ Iw = ; Δ Iw =

Exprimă proporția pe care o reprezintă abaterea absolută a productivității muncii în nivelul perioadei de bază.

• Compararea productivității muncii între întreprinderi

a) Compararea indicelui productivității muncii din diferite întreprinderi, calculat pe baza indicelui volumului de producție IQ și a consumului de muncă IT

IWA = ; IWB=

Calculul indicelui productivității muncii pe baza indicelui producției și consumului de muncă elimină impedimentele din necunoașterea nivelului absolut al productivității muncii și neconcordanțelor dintre nomenclatorul de fabricație.

De asemenea permite aprecierea dinamicii productivității muncii în raport cu alte întreprinderi din aceeași ramură sau față de nivelul mediu pe ramură.

Ca bază de comparație se alege întreprinderea cu cele mai bune rezultate în domeniu sau nivelul mediu pe sector sau ramură.

Dacă IWA > IWB – sporirea productivității muncii în întreprinderea A devansează sporirea nivelului bazei de comparație.

Dacă IWA = IWB – ritmul de creștere al productivității muncii este același.

Dacă IWA < IWB – ritmul productivității muncii în unitatea A este devansat de cel din unitatea B.

b) Compararea ritmului mediu anual al productivității muncii

Se utilizează pentru comparații pe termen mediu și lung și se calculează cu una din relațiile:

rw = – 1 sau rw = – 1

sau

rw = – 1

Raportul între ritmul mediu al întreprinderii A și cel al întreprinderii considerată ca bază de comparație ( sau ritmul mediu pe ramură ):

Rw =

permite aprecierea dinamicii productivității muncii față de baza de comparație.

acest raport subliniază tendința de reducere sau accentuare a decalajului dintre nivelul productivității muncii în întreprinderea analizată față de baza de comparație:

– dacă Rw > 1, decalajul se reduce

– dacă Rw = 1, decalajul se menține

– dacă Rw < 1, decalajul se accentuează

c) Calculul timpului necesar anulării decalajului dintre nivelul productivității muncii dintre două întreprinderi ( sau față de nivelul mediu pe ramură )

Dacă se cunoaște nivelul absolut al productivității muncii din întreprinderea analizată și cel al bazei de comparație:

t =

Eliminarea decalajului se pune atunci când:

WOA< WOB și ΔWA ≠ ΔWB și/sau IWA > IWB

Dacă se cunoaște nivelul absolut al productivității muncii în perioada de bază și ritmurile medii de creștere în cele două întreprinderi:

t =

t – perioada de timp necesară ca nivelul productivității muncii în cele două întreprinderi să fie egal.

Stabilirea momentului tm , în care nivelul productivității muncii din întreprinderea A va egala nivelul din întreprinderea B se va face pe baza relației:

tm =

Ritmul mediu de creștere al productivității muncii necesar ca întreprinderea A să atingă nivelul din B după t ani este egal:

= ∙

Compararea nivelului productivității muncii din întreprinderea analizată cu cel din alte întreprinderi sau nivel mediu pe ramură permite:

evoluția comparativă a dinamicii productivității muncii care arată tendința de diminuare sau mărire a decalajelor

identificarea rezervelor și orientarea eforturilor privind sporirea productivității muncii

reliefarea raportului de mărime dintre productivitatea muncii și decalajele existente.

1.5 ANALIZA FACTORILOR PRODUCTIVITĂȚII MUNCII

Productivitatea muncii reprezintă un indicator de calitate a utilizării factorului uman fiind influentata de mai multi factori.

Factorii care influenteaza productivitatea muncii, sunt urmatorii:

Naturali: – Condiții climatice

– Bogăția subsolului (adâncimea și concentrația zăcământului)

– Fertilitatea solului

De structura: – Structura producției

– Structura forței de muncă

– Structuri organizatorice

– Structuri de profilare și cooperare

– Structuri ale diferitelor grupe de factori

Tehnici si tehnologici: – Mecanizarea

– Automatizarea

– Perfecționarea proceselor tehnologice și introducerea unor noi tehnologii noi

– Electrificarea producției

– Chimizarea producției

– Cibernetizarea productiei

Economici: – Organizarea producției muncii și conducerii

– Calitatea forței de muncă

– Cointeresarea materială

– Specializarea și cooperaea intreprinderilor

Biologici si de alimentatie: – Constituție

– Vârsta

– Sex

– Stare de sănătate

– Exercițiu

– Principii de alimentație

– Număr calorii

– Structura alimentară

– Calitatea alimentelor

– Variatia alimentelor

Psihologici: – Aptitudini

– Motivație

– Interes

– Voință de muncă

– Atitudine față de muncă

Fizico-chimici: – Macro și micro climat

– Agenți chimici

– Zgomot și trepidații

– Pulberi

– Radiații ionizate și calorice

– Iluminat

Sociali: – Condiții de viață materiale

– Condiții social-culturale, activitate politică, morală

– Nivelul cultural

– Calitatea mediului de muncă, protecția și securitatea muncii

– Calitatea mediului familial

Acești factori fac parte din mai multe sisteme de legături cauzale, de aceea există, mai multe modele factoriale, relații de calcul, care pun în evidență, foarte explicit, acest lucru.

1.5.1 TIMPUL DE MUNCA SI PRODUCTIVITATEA MEDIE ORARĂ

W = nh ∙ Wh

Unde: nh – numărul mediu de ore lucrate de un muncitor

Wh – producția medie orară

În acest caz avem:

ΔW = W1 – W0, iar ΔW depinde de:

Figura 1.1 – Legătura între timpul de muncă și producția medie orară realizată de un muncitor:

ΔW(nh) = nh1Wh0 – nh0Wh0 = ( nh1 – nh0 )Wh0 = ΔnhWh0

ΔW(nh) – reflectă gradul de utilizare a timpului de muncă

Δnh – măsoară rezerva din neutilizarea timpului de muncă în medie pe un muncitor (număr mediu de ore nelucrate de un muncitor în cadrul perioadei analizate )

– Modificarea numărului mediu de zile lucrate de un muncitor în cursul perioadei

ΔW(nz) = nz1 h0Wh0 – nz0 h0 Wh0 = ( nz1 – nz0 ) h0Wh0 = Δnz h0 Wh0

ΔW(nz) – apreciază gradul de utilizare al timpului de lucru sub forma zilelor lucrate.

Δnz – măsoară rezerva din neutilizarea timpului de lucru sub forma zilelor întregi ( număr mediu de zile nelucrate de un muncitor în perioada analizată – absențe de la program ).

– Modificarea numărului mediu de ore lucrate de un muncitor pe zi:

ΔW(h) = nz1 h1Wh0 – nz1 h0 Wh0 = nz1 (h1 – h0)Wh0 = nz1 Δh Wh0

ΔW(h) – apreciază gradul de utilizare a timpului de muncă în cadrul schimbului;

Δh – măsoară pierderile de timp din cadrul schimbului.

ΔW(wh) = nh1Wh1 – nh1 Wh0 = nh1 (Wh1 – Wh0) = nh1 ΔW

ΔW(wh) – exprimă eficacitatea muncii depuse

ΔWh – măsoară abaterea nivelului producției medii orare

– Modificarea structurii producției

; ;

Structura acționează asupra producției medii orare întrucât nivelul productivității muncii diferă pe produse. Creșterea ponderii produselor cu un nivel individual al producției orare mai mare decât nivelul mediu din perioada de bază, va determina sporirea producției medii orare.

– Modificarea nivelului individual al productivității muncii orare pe produse

ΔW(whi) = nh1Wh1 – nh1 rWhi = nh1 (Wh1 – rWhi)

Modificarea productivității muncii orare înseamnă creșterea producției realizată într-o oră, respectiv reducerea timpului necesar pentru obținerea unei unități de produs.

Asupra productivității orare acționează un complex de factori, care într-o formă directă sau mijlocită oglindește întreaga activitate de pregătire, organizare și desfășurare a proceselor de exploatare.

1.5.2 GRADUL DE INZESTRARE TEHNICĂ A PERSONALULUI ANGAJAT

Dotarea tehnică corespunzătoare are ca efect ușurarea condițiilor de muncă, creșterea productivității muncii, ameliorarea calității.

În analiza economică, aprecierea de ansamblu a eficienței înzestrării tehnice se face pe baza corelației dintre dinamica gradului de înzestrare tehnică a personalului F/Np și indicele productivității muncii ( exprimată prin cifra de afaceri medie anuală pe lucrător ).

Utilizarea eficientă a mijloacelor de muncă (F) impune, de regulă, devansarea indicelui înzestrării tehnice de către indicele productivității muncii.

Legătura dintre gradul de înzestrare tehnică și productivitatea muncii se poate exprima pe baza relației:

W = = ∙ ∙

unde:

– reprezintă ponderea mijloacelor fixe active (Fa) în totalul mijloacelor fixe (F)

– reprezintă gradul de înzestrare tehnică a personalului operativ

– eficiența utilizării mijloacelor fixe active, exprimată prin CA la 1 leu mijloace fixe active utilizate.

Astfel :

ΔW = W1 – W0

Influența modificării gradului de înzestrare tehnică a personalului:

Inflenta modificarii structurii mijloacelor fixe active:

Influenta modificarii productiei exercitiului la 1 leu mijloace fixe active:

Influenta modificarii gradului de vanzare a productiei exercitiului:

Îmbunătățirea productivității presupune optimizarea celor patru factori implicați.

1.6 RESURSELE ȘI EFECTELE CREȘTERII PRODUCTIVITĂȚII MUNCII

A. Resursele cresterii productivitatii muncii

Estimarea resurselor de creștere a productivității muncii se realizează pe baza calculului economiei de timp de muncă ce se va putea realiza.

Economia de timp de muncă se exprimă indirect prin economia relativă de personal muncitor, care reprezintă diferența dintre numărul de personal muncitor necesar pentru realizarea producției programate cu productivitatea muncii programată și numărul care ar fi necesar în condițiile productivității muncii din perioada de bază.

Qpl – producția ( fizică, exercițiului, vândută sau cifra de afaceri ) programată ( planificată ) a se realiza după aplicarea măsurilor de sporire a productivității muncii.

Wpl – nivelul programat (planificat) al productivității muncii în urma implementării măsurilor de creștere a productivității muncii.

W0 – nivelul productivității muncii din perioada da bază.

Există un număr important de posibilități de sporire a eficienței muncii în unitățile economice. Acestea, pentru a fi mai ușor studiate, pot fi grupate în trei mari categorii și anume:

Rezerve legate de promovarea progresului tehnic

Rezerve legate de organizarea conducerii, producției și muncii

Rezerve legate de acțiunea factorilor bio-psiho-sociologici

Rezerve legate de promovarea progresului tehnic:

Aceste rezerve pot determina cele mai semnificative modificări în îmbunătățirea productivității. Direcțiile lor de acțiune sunt variate, după cum activitățile umane sunt foarte numeroase, complexe și eterogene. De aceea le putem grupa în următoarele rezerve:

– dezvoltarea și modernizarea bazei tehnico-materiale

– raționalizarea tehnologiei existente care vor determina economii de timp de muncă

În cadrul bazei tehnico-materiale se cuprind toate modelele, procedeele, condițiile și datoriile tehnice și organizatorice care concură la desfășurarea activității. Tehnologia îmbracă forme particulare de la un gen de activitate la altul.

Raționalizarea tehnologiei, de asemenea, are implicații diferite asupra eficienței muncii.

Rezerve legate de organizarea conducerii, productiei si muncii:

Organizarea științifică a muncii reprezintă „ cartea de vizită ” a unui management modern de ale cărui decizii depinde foarte mult succesul firmei. Intră evident în discuție calitatea potențialului uman, nivelul de pregătire și comportamentul său profesional și social. Această calitate trebuie menținută sau chiar ridicată prin perfecționarea continuă, fie prin sisteme organizate, fie individual de către personalul în cauză.

Dar, oricât de bine pregătit ar fi personalul unei firme, economia de piață a demonstrat foarte clar că stimularea materială și morală au un cuvânt important în sporirea performanțelor profesionale.

De aceea, managerii vor urmări atent indicatorii cum sunt: salariile și ceea ce poate deriva de aici. De exemplu: salariul mediu lunar, dinamica salariului mediu, corelațiile dintre prețuri și salarii, raportul dintre salariile mici și cele mari, etc.

În sensul strict al organizării procesului de lucru este important să se urmărească: repartizarea corespunzătoare a sarcinilor pe tipuri de pregătire profesională și categorii de calificare, alocarea cât mai rațională a fondului de timp, lucrul pe schimburi să fie cât mai eficient organizat, posibilitatea reorganizării rapide în perioadele de vârf de activitate.

Rezerve legate de acțiunea factorilor bio-psiho-sociologici:

Însușirile individuale ale salariaților, condițiile lor de trai și în general existența lor „ din afara întreprinderii ” își pun serios amprenta pe rezultatele muncii.

Dintre factorii cu influență mare amintim:

factori biologici: vârstă, sex, sănătate, capacitate fizică a organismului

factori psihologici: motivația muncii, interesele urmărite, voința și atitudinea față de muncă

factori sociali: condițiile de locuire, viața de familie, sistemul de valori social-culturale, activitatea spirituală, politică, de recreere și odihnă, calitatea mediului de viață, asigurarea mijloacelor de transport de acasă la serviciu și invers, etc.

Importante sunt și asigurarea unei locuințe adecvate, existența de creșe, cămine și grădinițe pentru supravegherea copiilor, sprijinirea femeilor mame, etc.

Dacă aceste aspecte nu constituie „ probleme ”, gradul de atenție, concentrare, calitatea muncii sunt substanțial mărite.

B. Efectele cresterii productivitatii muncii

Folosirea eficientă a potențialului uman, sporirea productivității muncii se reflectă favorabil direct sau indirect, în întregul sistem de indicatori economico-financiari ai întreprinderii.

Creșterea productivității muncii generează efecte care se resimt în mod direct asupra volumului de producție și numărului de personal, deci:

Figura 1.2 Schema de abordare a efectelor creșterii productivității muncii

Sporirea productivității muncii înseamnă creșterea producției realizată în unitatea de timp, respectiv reducerea timpului pe unitatea de produs. Deci efectele directe pot fi:

– sporirea producției

– economisirea absolută și / sau relativă a resurselor de muncă

Creșterea productivității muncii determină sporirea producției proporțional cu timpul efectiv lucrat dacă numărul de muncitori și gradul de utilizare a timpului disponibil se menține la nivelul programat.

Creșterea productivității muncii într-un ritm superior comparativ cu salariul mediu determină reducerea relativă a cheltuielilor cu salariile și prin acestea a costului unitar. Sporirea productivității asigură accelerarea rotației activelor și diminuarea cheltuielilor dependente de mărimea stocurilor.

Indirect, toate aceste efecte ale productivității muncii se regăsesc în evoluția favorabilă a rezultatului exploatării și a ratei rentabilității.

Remarcăm că, creșterea productivității muncii generează efecte în întreaga activitate a firmei. Trebuie menționat faptul că aceste efecte nu se regăsesc de la sine. Condiția realizării lor o constituie obținerea unor produse și servicii corespunzătoare solicitărilor clientului.

CAPITOLUL 2. PRODUCTIVITATEA MUNCII LA NIVEL GLOBAL

O tendință alarmantă a început să afecteze țările dezvoltate care au alimentat economia globală toata durata secolul trecut. În timp ce lucrătorii de înaltă productivitate au format coloana vertebrală a creșterii economice în țări precum SUA, Germania și Marea Britanie, eficiența de lucru a scăzut.

Descoperirile realizate de "The Conference Board", un institut de cercetare de afaceri la nivel mondial, arată că productivitatea la nivel global, și nu numai în țările dezvoltate, a scăzut cu 1,8 la sută în ultima vreme, cea mai mare scadere inregistrata din anul 2001 incoace. Măsuratoarea de productie-pe-lucrător a aratat ca marile economii, precum China, India, Brazilia și Mexic au observat productivitatea lor lentă, care, împreună cu o reducere a investițiilor, a însemnat că sporirea productivității totale a factorilor a scazut de asemenea, in aceste piete.

De asemenea, a existat un declin pe termen lung. Într-un articul publicat recent de Wall Street Journal, s-a arătat că în ultimii 10 ani, rata de creștere a productivității multifactoriale a scazut în țările industrializate. Productivitatea multifactoriala ia în considerare atat forța de muncă precum și capitalul de producție și servicii. SUA si-a vazut cresterea anuala a preductivitatii multifactoriale scazand de la 0.7 procente in anii 90 la 0.39 procente, in ultimul deceniu.

Aceste scăderi ale productivității ar putea fi văzute ca o consecință a societăților dezvoltate lovindu-se de zonele lor de confort, cu muncitori ce nu mai au avantul de a lucra pentru a scapa de sărăcie, așa cum poate fi văzut de multe ori în țările în curs de dezvoltare economica, ce au un potențial uriaș de creștere .

Problemă globală

Pentru al doilea an consecutiv economia mondială a văzut o scădere a productivității muncii, de la 2,3 la sută în 2011 și 3,6 la sută în 2010. În timp ce acest lucru poate fi rezultatul scaderii în investiții de capital, de asemenea, arată că muncitorii nu sunt utilizati eficient. Constatarile "The Conference Board" arată că, deși economiile predominant mature au încetinit, piețele emergente s-au chinuit de asemenea. În timp ce numrul de locuri de muncă nu a crescut la o rată la care oamenii sa fie multumiti, producția economică a fost principalul factor care a contribuit la declinul în productivitate.

Raportul spune: "La fel ca în 2011, încetinirea globală a productivității în 2012 s-a realizat la un nivel mult mai mare ca urmare a creșterii producției mai slabă decât dela o creștere de locuri de muncă mai rapida. În timp ce creșterea PIB-ului mondial, ajustat în funcție de inflație, a scăzut de la 3,8 la sută în 2011 la 3,1 la sută în 2012; creșterea medie de locuri de muncă a incetinit doar putin, de la 1.4 – 1.3 la sută.

Ultima dată când economia mondială a văzut ratele de creștere a productivității muncii cu mult sub doi la suta a fost în 2001/02 și 2008/09, în ambele cazuri în mai multe economii fiind în recesiune. Înainte de mijlocul anilor 1990, ratele de creștere a productivității la nivel global au fost mai frecvent sub două procente sau chiar mai putin de unu la suta, dar in acele vremuri piețele emergente cresteau mult mai lent decât în ultimii zece ani. "

În general, se presupune că investițiile grele în cercetare și dezvoltare ajută la îmbunătățirea performanțelor economice, în timp ce ratele salariale mai mici înseamnă ca oameni lucreze mai mult, timp mai indelungat. Cu toate acestea, Norvegia a negat aceste convingeri prin susținerea unei performante economice ridicată, alături de inovație relativ scăzută și salarii mari.

Comunicare mai rapidă

În timp ce tehnologia a avansat și a creat eficienta mult mai mare în modul în care lucrăm, unii sustin că urmarea unei astfel de schimbări în obiceiurile de lucru a cauzat o încetinire a productivității. De exemplu, e-mail-ul a ajuns în mod clar un mijloc mai rapid de comunicare între companii și angajați.

Un studiu recent de analistii americani "Apex Performance", intitulat "Atenția în secolul 21", a aratat ca utilizarea e-mail-ului începe să încetineasca productivitatea muncitorilor din cauza numărului mare de mesaje primite zilnic, și instinctul de a verifica în mod repetat inbox-ul. Potrivit studiului, 70 la suta din respondenti au declarat ca au primit mai mult de 21 de email-uri pe zi, 50 la suta spunand ca verificat e-mail-il de mai mult de unsprezece ori pe zi.

Dr. Louis S Csoka, presedinte si fondator Apex, a declarat: "Aceasta echivaleaza cu deschiderea inbox-ul o dată la fiecare 20 de minute. Este necesar să se insiste prelungit pe un singur lucru pentru a realiza în mod eficient o sarcină. Cu toate acestea, două treimi din respondenți sunt distrași, cel puțin la fiecare 20 minute – și, uneori, la 10 – cu un e-mail". Îmbunătățirea productivității necesită o schimbare de mentalitate, spune Dr. Csoka:" Nimeni nu i-a învățat cum să rămână concentrati, asa ca acestia nu-și dau seama ce sacrifica. Angajații trebuie să învețe cum să se concetreze pe sarcină și sa ramana productivi în ciuda alertelor de e-mail, fereastrelor pop-up sau de telefonului. "

Conform unui studiu realizat în 2007 de către cercetatorul Microsoft Eric Horvitz, în medie, angajatii au avut nevoie de 15 minute pentru a ajunge înapoi la munca pe care o făceau înainte de a răspunde la un e-mail sau telefon. Cercetarile Apex care arata ca lucrătorii sunt concetrati pe sarcinile lor doar 15 de minute pe ora.

Horvitz a spus că descoperirile sale din cadrul Microsoft au fost reprezentative si pentru alte companii, și ar trebui să se devedeasca a fi ingijoratoare pentru manageri: "Am fost surprins de cât de ușor au fost distrase persoanele și cât de mult le-a luat pentru a ajunge înapoi la sarcina. Dacă e așa de rău la Microsoft, trebuie să fie rău la alte companii, de asemenea. "

Progresele tehnologice

Multitasking-ul este văzut ca o modalitate eficientă de a iti face treaba mai rapid, dar unii cercetători cred că limitează eficacitatea a muncii realizate, și ar putea de fapt, încetini productivitatea. David Meyer, un om de stiinta cognitiva la "Brain, Cognition and Action Laboratory at the University of Michigan" a declarat pentru New York Times, în 2007: "Multitasking-ul te va încetini, crescând șansele de greșeli. Perturbările și întreruperile sunt o afacere proastă din punct de vedere al capacității noastre de a procesa informații." Cercetarea efectuata în 2007 de către Jonathan Spira, analist-sef la Bases, sustine că întreruperile în timpul de lucru ar putea costa economia Statelor Unite la fel de mult ca 650 de milioane de dolari pe an.

Un fapt interesant, vina pentru încetinirea productivității muncii, in mod special în țările dezvoltate, nu este plasata pe recesiunea care a început în 2008. Potrivit studiului Chicago Fed, în comparație cu anii 1990, 2000-2006 creșterea productivității a fost mai mică în 18 de țări și negativa în alte 8.

Concluzie:

Problema de scădere a productivității globale poate fi pus pe seama unui număr mare de cauze. În timp ce națiunile mature, dezvoltate ar putea vedea efectele societăților care nu mai au nevoia de a lucra pentru o mai bună calitate a vieții, piețele emergente ar putea fi încă tinute înapoi de o producție ineficienta și o lipsa de capital de investitie. La nivel de companie, progresele tehnologice ar fi putut ajuta foarte mult modul în care angajații lucrează, dar, in schimb, a adăugat probleme de gestionare a timpului.

O zonă evidenta în care oamenii care iau decizii se pot concentra este îmbunătățirea educației fortelor de munca, rezultând într-o calitate mai bună a lucrătorilor. Combinat cu un mediu de lucru mai flexibil, care recompenseaza și stimuleaza angajații și companiile ar putea începe să observe o mai mare eficiență a productivitatii munci.

2.1 TEHNOLOGIA INFORMAȚIEI ȘI PRODUCTIVITATEA

Productivitatea muncii este unul dintre cei mai importanti indicatori pentru analiza activitatii unei firme si a fost mereu tinta încercarilor de îmbunatatire (crestere). Pe lânga alti factori care determina nivelul acestui indicator se impune din ce în ce mai puternic folosirea tehnologiei informatiei (IT). Relatia dintre IT si productivitatea muncii a fost subiect de dezbatere de la începutul introducerii pe scara larga a calculatoarelor în economie. Cercetarile efectuate în anii ’80 si la începutul anilor ’90 au fost bazate pe metode empirice si nu au identificat o crestere relevanta a productivitatii muncii datorata tehnologiei informatiei. Cercetari recente aplicand metodologii mai sofistificate si folosind date noi au dovedit nu numai ca IT influenteaza pozitiv productivitatea muncii dar duce pe scara larga si la crestere economica.

Paradoxul productivitatii – o ciocnire a previziunilor cu statistica

Presa academica si de afaceri a tratat periodic asa–zisul “paradox al productivitatii”. În timp ce puterea de calcul a crescut (numai în SUA) cu mai mult de doua ordine de marime de la începutul anilor 70, productivitatea muncii, în special în sectorul serviciilor, pare sa fi stagnat.

Cu toate marile sperante puse în tehnologia informatiei de a produce “cea mai mare revolutie tehnologica cunoscuta de om” (Snow, 1966), deziluzia si frustarea sunt evidente în titluri precum “Supraîncarcarea cu date a calculatoarelor limiteaza cresterea productivitatii muncii” (Zachary 1991).

Interesul fata de “paradoxul productivitatii” a determinat o intensa activitate de cercetare. Cu toate ca în anii ’80 au fost analizate extensiv datele statistice, s-au gasit prea putine dovezi ca tehnologia informatiei duce la o crestere semnificativa a productivitatii muncii. Într-un articol Robert Solow afirma ca “putem vedea era calculatoarelor oriunde, numai în statistica productivitatii nu”.

Un numar tot mai mare de studii academice anunta de asemenea efecte pozitive ale IT asupra diferitilor indicatori economici.

Presa de afaceri s-a grabit sa anunte prematur “paradoxul productivitatii” si l-a prezentat exagerat, spre deosebire de presa academica, mult mai retinuta în aprecieri. Aceeasi tendinta se observa si în prezent, exagerarea situîndu-se la polul opus, “rasplata tehnologiei” nefiind atît de mare.

Un consens asupra relatiei dintre IT si productivitatea muncii este înca greu de obtinut. Problema pare a fi lipsa mijloacelor de masurare a acestei relatii. În 1984 Atewell si Rule constatau ca mai avem mult de învatat despre masurarea efectelor IT asupra organizatiilor. Wilson, în 1995 constata de asemenea ca “modul nostru de a întelege cum IT afecteaza productivitatea muncii la nivel de firma sau economie ca întreg este limitat”.

Prin cercetari continue, s-a dezvoltat o imagine tot mai clara a relatiei dintre IT si productivitate. Masurarea productivitatii nu este înca o stiinta exacta: instrumentele sînt rudimentare iar concluziile nu sunt de-finitive. De aceea e posibil ca un studiu sa afirme ca exista o corelatie negativa între productivitatea totala a factorilor de pro-ductie si nivelul ridicat de formare a capi-talului de înalta tehnologie în perioada 1968-1986 (Berndt si Morrison, 1995) în timp ce alt studiu sugereaza ca investitia în capitalul IT contribuie la cresterea econo-mica mai mult decît capitalul obisnuit (Jor-genson si Stiroh, 1995).

Efecte pozitive ale IT au gasit într- un stu-diu recent si Brynjolfsson si Hitt, într-un studiu la nivel de firma (1996).

Serviciile informatice

Crestere puternica a ratei de angajare si productivitate a muncii scazute in ciuda costurilor de productivitate ridicate si fortei de munca foarte calificata.

Principalele caracteristici ale serviciilor informatice:

-Crestere cu doua cifre in numarul persoanelor angajate in tarile raportate.

-Productivitate a muncii relativ scazuta in ciuda costurilor mari de productiei si a fortei de munca foarte calificata.

-Dominatia relativa a intrepinderilor mici si mijlocii

Figura 2.1. Cresterea ratei angajarilor in 1998 in servicii informatice, comparativ cu procesul de fabricatie, acolo unde datele sunt disponibile in ambele cazuri

Sursa Eurostat, baza de date SBS.

Informatiile legate de cresterea numarului de aim ult angajate in servicii informatice in perioada 1997-1998 au fost dinponibile pentru 8 tari, toate acestea raportand o crestere a procentelor de doua cifre, variind de la 13% (in franta) la 26% (in portugalia). Drept aim ulte, cresterea anagajarilor in procesul de fabricatie (in aceleasi 8 tari) a variat de la -3% (in Portugalia si Luxemburg) la 3% (in Finlanda). Cresterea angajarilor in servicii informatice a dapasit de asemenea cresterea angajarilor in serviciile de afaceri in general (care include serviciile informatice).

Acest fenomen nu a fost limitat numal la anul 1998, procente de crestere a angajarilor similare au fost observate si in anii 1996 si 1997. Numai in 4 cazuri ( Finlanda, Italia si aim ul in 1996 si Franta in 1997), rata de crestere a serviciilor informatice nu a reusit sa ajungaa la 2 cifre in perioada 1996-98.

Persoanele angajate in servicii informatice sunt foarte bine educate, in sensul ca aim ult de jumate din angajati au un nivel de studii ridicat, aim ulte cu cei 16% ce fac parte din sectorul de fabricatie (Tabel 2.1). Fireste, costurile de productie in servicii informatice sunt de asemenea mai mari decat in procesul de fabricatie, dupa cum se poate vedea in figuri, pentru 9 din 11 tari.

Tabel 2.1 –Angajatii cu un nivel de studii ridicat

Sursa : Eurostat

Prin urmare, productivitatea muncii ar trebui sa fie aim ult ridicata in serviciile informatce. Cu toate acestea, lucrurile stau diferit. Pivind Tabelul 2.2 putem observa ca, in 8 din 11 tari pentru care datele au fost disponibile, productivitatea muncii a fost mai ridicata in procesul de fabricatie decat in servicii informatice.

Tabel 2.2 – Comparatia dintre fabricatie si sreviciile informatice, productivitatea muncii aparenta și rata bruta de exploatare

Sursa:Eurostat

Exista doua explicatii posibile pentru acest fenomen. In primul rand, cresterea puternica a angajarii poate fi responsabila in mod direct pentru productivitatea muncii aim ult scazuta, cel putin initial, in timp ce personalul si procedurile noi sunt aim ult in proceusl de productie. In al doilea rand, furnizarea redusa de personal calificat din punt de vedere tehnologic ar fi putut sa creasca slariile, si astfel costurile de productivitate in serviciile informatice, fara un castig consecvent in productivitatea muncii.

Costurile de productie ridicate in combinatie cu o producivitate a muncii scazuta ar trebui sa rezulte intr-o rata bruta de exploatare scazuta pentru servicii informatice, insa de fapt este mai ridicata pentru sevicii informatice decat penru procesul de fabricatie.

Acest paradox poate fi explicat cu faptul ca exista mai multe aim ult care desfasoara activitati independente in servicii informatice decat in procesul de productie, in care majoritatea muncitorilor sunt angajati.

Persoanele care desfasoara activitati independente contribuie evident la valoarea adaugata, dar nu si la costurile de personal, ceea ce rezulta intr-o rata bruta de exploatare aim ult ridicata in serviciile informatice.

2.2 ANALIZA PRODUCTIVITĂȚII MUNCII LA NIVEL GLOBAL

Între 1999 și 2011, productivitatea medie a muncii în economiile dezvoltate a crescut de aim ult de două ori la fel de mult ca salariile medii (a se vedea figura 2.2). În Statele Unite, productivitatea muncii pe oră în sectorul de afaceri non-agricole a crescut cu aproximativ 85 la suta din 1980, în timp ce de compensare pe oră real a crescut cu numai aproximativ 35 la suta. În Germania, productivitatea muncii a crescut cu aproape un sfert în ultimele două decenii, în timp ce salariile lunare reale au rămas plat.

Figura 2.2 – Cresterea productivitatii muncii in perioada 1999-2011

Calcule proprii pe baza cifrelor din statisticile ILO

Tendința globală a dus la o schimbare în distribuția venitului național, cu o cota de lucrătorilor în scădere în timp ce cotele de venituri de capital crește într-o mare-tate de țări. Chiar și în China, o țară în care salariul aproximativ triplat în ultimii zece ani, PIB-ul a crescut într-un ritm mai rapid decât fondul de salarii totală – și, prin urmare, ponderea forței de muncă a scăzut.

Productivitatea muncii in Germania (definită ca valoare adăugată per angajat) a crescut cu aproape un sfert (22,6 la sută), în ultimele două decenii, în timp ce salariile lunare reale au rămas plat în aceeași perioadă – într-adevăr, între 2003 și 2011, ei de fapt au scăzut sub nivelul văzut în mijlocul anilor 1990 (a se vedea figura 2.3 (a)). Scăderea salariilor lunare se datorează, în parte, o reducere drastică a timpului de lucru lunar, de la 122.7 oră în 1991 la 110.7 oră în 2011, 24 ca numărul de lucrători cu fracțiune de normă și formele atipice de locuri de muncă, cum ar fi așa-numitul "mini-jobs'rose substanțial (Oficiul Federal de Statistică, 2009). Chiar și așa, o discrepanță este, de asemenea, evidentă între productivitatea muncii pe oră și a salariilor orare (a se vedea figura 2.3 (b)).

În 2011, salariile pe oră au fost doar marginal (0,4 la suta) fata de nivelul lor de 2000, în timp ce productivitatea muncii pe oră a crescut cu 12,8 la sută în aceeași perioadă.

Figura 2.3 (a) – Tendințele productivității muncii în Germania (pe lună)

Sursa: Oficiul Federal de statistica

Figura 2.3 (b) – Tendințele productivității muncii în Germania (pe oră)

Sursa: Oficiul Federal de statistica

Deoarece unele dintre economiile mai mari, inclusiv Statele Unite, Germania și Japonia, au cunoscut o creștere a salariilor a rămas în urmă de creștere a productivității, raportul nostru estimează că în economiile dezvoltate ca o productivitate a muncii medie ansamblul său, a depășit creșterea medie a salariului real. Pe baza datelor salariale pentru 36 de țări, se estimează că începând cu anul 1999 productivitatea medie a muncii a crescut mai mult decât de două ori la fel de mult ca salariile medii din economiile dezvoltate (figura 2.4).

Figura 2.4 – Tendințe în creștere a salariilor medii și a productivității muncii în economiile dezvoltate (indice: 1999 = 100)

Sursa: Oficiul Federal de statistica

Eficiența de lucru în zece țări centrale și est-europene (Bulgaria, Republica Cehă, Estonia, Irlanda, Letonia, Lituania, Ungaria, Polonia, România, Slovenia și Slovacia) au fost analizate. Fostele țări post-comuniste au fost selectate pentru observare; noile state membre ale UE, Malta și Cipru, au fost excluse.

Tările post-socialiste au o productivitate mai scăzută (Figura2.5); cu toate acestea, nivelurile din Malta și Cipru sunt ceva mai mari. Statul UE-15 Portugalia are o productivitate puțin mai mare decât Estonia. Statele post-socialiste din UE Slovenia, Slovacia, Ungaria și Republica Cehă au o productivitate si mai mare. Din statele candidate UE, Estonia este depășită de către Croația, în timp ce Turcia rămâne la același nivel.

Figura 2.5 – State cu productivitate scazuta, Euro/ora

Sursa: Eurostat

Dupa cate se poate observa in Figura 2.8, in Norvegia, indicatorul de euro pe oră de muncă a crescut de la 49300 la 68900 pe parcursul anilor 1990-2011, de la 29.8 la 44.4 în Suedia, de la 25.7 la 40.0 în Finlanda, de la 37.4 la 48.9 în Danemarca, de la 33.4 la 45.4 în Franța, de la 31.2 la 42.3 în Germania, de la 29.5 la 41.5 în statele Unite și în perioada 1995 – 2011 de la 25.3 la 31.9 în UE (27 de țări).

Figura 2.6 – State cu productivitatea dezvoltata, Euro/ora

Sursa: Eurostat

Comparativ cu anul 2005, productivitatea muncii pe oră în toate cele 10 noi țări post-socialiste din UE a crescut într-un ritm mai rapid decât media UE 27(Figura 2.6). Irlanda a avut cea mai mare creștere din vechile state membre ale UE (117,3) și Letonia, printre noii membri (133.6). Ungaria a avut cea mai mică creștere (104,6) în rândul noilor membri, care a fost chiar mai mică decât media UE-27.

Tabel 2.3 – Productivitatea muncii pe numarul de ore lucrate

Productivitatea muncii a crescut pentru toate țările până în 2008. În anul 2008 unele țări au experimentat un declin. În 2009, toate țările, cu excepția Estoniei și Poloniei au eperimetat un declin. În 2011, productivitatea muncii pe oră a scăzut doar în Estonia, comparativ cu anul precedent.

Deși se înregistrează o creștere a productivității muncii în termeni nominali, în momentul în care o comparăm cu cea a celorlalte state din Uniunea Europeană, constatăm că ea se află la mai puțin de jumătate din media productivității țărilor UE, în momentul de față doar Bulgaria înregistrând o productivitate mai mică decât România (vezi Tabelul A1 din Anexă). Figura 2.7 compară nivelul și evoluția productivității muncii în economiile cu care România este concurentă pe plan european

Figura 2.7 – Productivitatea muncii, diferite economii europene, EU27=100

Sursa: Eurostat

Se observă o serie de aspecte interesante:

Creșterea productivității muncii în România între 2000-2008 nu a fost singulară, toate țările cu care România concurează direct înregistrând dinamici pozitive.

România, a cărei productivitate se situează la 48% din media europeană, se află semnificativ în urma Croației, Macedoniei și Turciei, țări nemembre ale UE încă. Cu o productivitate atât de scăzută, România nu poate găsi în exporturi principalul motor de relansare economică.

Singurele țări din UE care au înregistrat scăderi ale productivității muncii în 2009 au fost România, Lituania și Grecia, practic țările europene care au aplicat cele mai severe măsuri anti-criză. Cum în cazul României aceste măsuri au culminat în 2010, ne a teptăm ca dinamica negativă a productivității să fi continuat.

CAPITOLUL 3. PRODUCTIVITATEA MUNCII ÎN ROMÂNIA

3.1. PRODUCTIVITATEA MUNCII ÎN ROMÂNIA INAINTE DE 1989

Dupa industrializarea puternica a Romaniei din anii '50-'60, Romania a avut nevoie de mari cantitati de materii prime si  de piete de desfacere pentru produsele sale. Cum produsele romanesti nu erau competitive pe pietele occidentale, s-au dezvoltat relatii stranse cu tari mai putin dezvoltate pentru a asigura materia prima necesara si piete de desfacere pentru produsele romanesti.

In aceasta perioada Romania a dezvoltat relatii economice stranse cu tari din Africa, Asia si Orientul Mijlociu. Unul dintre cei mai importanti parteneri economici ai Romaniei era Libia, care furniza cea mai mare parte a petrolului importat de tara noastra. Romania oferea in schimbul materiilor prime tehnologie si ajutor in instalarea si operarea acestor tehnologii.

Dezvoltarea Romaniei in perioada 1965-1989

In aceasta perioada Romania a devenit relativ independenta, din punct de vedere economic, fata de U.R.S.S.

Pana in 1980  Romania avea una dintre cele mai mari rate  de acumulare a capitalului din lume.

Romania a ajuns sa fie printre cei mai mari producatori din lume de produse petroliere finite, otel, locomotive, avioane si instalatii petroliere, productia industriala din anul 1970 fiind de 100 de ori mai mare ca cea din 1945 .

In aceasta perioada s-au dezvoltat urmatoarele proiecte: hidrocentralele Portile de Fier I si II, canalul Dunare-Marea Neagra, peste 100 hidrocentrale, numeroase rafinarii si unitati de prelucrare a minereului, proiectul centralei nucleare de la Cernavoda, reteaua de metrou a Bucurestiului si multe altele.

Datorita aplicarii unor noi metode, productia de cereale (Figura 3.1) s-a dublat fata de anul 1960 acelasi lucru intamplandu-se si cu productia la hectar.

Figura 3.1 – Evolutia productiei de cereale

Sursa: Stiri – economice

Efectele Comunismului asupra Romaniei

Industrializarea puternica a Romaniei a avut loc in detrimentul mediului inconjurator,  poluarea ajungand la cote alarmante.

Mare parte a productiei nu era adecvata exportului si desi Romania era cel mai mare producator de cereale din Europa de Est, datorita colectivizarii si datorita mentalitatii comuniste agricultura producea mult sub  pontential.

In figura 3.2 , se pot observa ca emisiile de CO2  in atmosfera s-au triplat din 1965 pana in 1989 si ca din 1989 pana in 2008 au scazut cu mai mult de 50%.

Figura 3.2 – Cantitatea de CO2 emisa in perioada 1965-2008 (mii tone)

Sursa: Stiri – economice

Multe proiecte din aceasta perioada au fost realizate cu ajutorul "voluntarilor", care erau oligati sa presteze munca in folosul comunitatii. Armata, elevii, studentii si profesorii erau folositi cel mai des ca si "voluntari".

In aceasta perioada s-a incercat si s-a reusit, partial, relocarea persoanelor din mediul rural in mediul urban. Astfel au fost distruse sate sau parti ale acestora pentru a face loc culturilor agricole si parcurilor industriale, locuitorii satelor respective fiind relocati in blocurile proaspat construite din jurul marilor centre industriale.

Pentru ca bonusurile si salariile angajatilor unor intreprinderi sau institutii depindeau de realizarile acestora, foarte multe date ce reprezentau productia erau crescute pentru a putea primi acele bonusuri si salarii. Acest lucru a dus la o evaluare incorecta a productiei Romaniei si implicit la masuri economice gresite.

Investitiile masive in anumite proiecte ce nu erau rentabile a dus la o datorie externa enorma (peste 10 miliarde $). In aceasta perioada au fost dezvoltate proiecte uriase cum ar fi canalul Dunare-Marea Neagra si Casa poporului, proiecte care nu au facut decat sa mareasca datoria externa a Romaniei.

In 1981 Romania nu era capabila sa plateasca nici macar dobanda la cele 10 miliarde $ datorie.

Canalul Dunare-Marea Neagra a fost cel mai mare proiect din acele vremuri si cel mai mare proiect din Romania. Acesta a fost terminat in anul 1984. Acest proiect a fost considerat un esec dupa ce timp de 3-4 ani el a functionat doar la 1/10 din capacitatea sa.

Anii '80 au fost cei mai grei ani pentru populatia Romaniei. Nicolae Ceausescu a dorit achitarea datoriei externe a Romaniei si astfel a instituit o serie de masuri de austeritate cum ar fi:

–   a redus importurile

–   a crescut exportul in detrimentul populatiei

–   a rationalizat alimentele de

–   combustibilul, energia electrica si termica erau pe baza de ratie.

–   populatia era controlata si intimidata de catre Securitate care inregistra convorbirile telefonice si urmarea orice miscare a populatiei prin reteaua vasta de

In aceasta perioada Romania era considerata tara cu cel mai scazut nivel de trai din Europa, dupa Albania.

Nivelul de trai si productivitatea muncii

Romania a avut intotdeauna o productivitate a muncii scazuta. Inainte de al doilea razboi mondial, unitatile agricole mici erau ineficiente, terenul agricol a fost faramitat si astfel lucrarile mecanizate nu erau rentabile. Rezultatul a fost productia scazuta/locuitor.

Productivitatea muncii in industrie era ceva mai mare. In 1938 doar 10% din forta de munca era ocupata in industrie, dar productia industriala reprezenta 31% din PIB. Dupa terminarea razboiului, productia industriala si agricola au crescut din cauza capitalizarii masive a sectoarelor respective si datorita disponibilitatii fortei de munca.

Procesul de modernizare ce a avut loc dupa Al Doilea Razboi Mondial a dus la cresterea productivitatii muncii in majoritatea sectoarelor.

Agricultura, din cauza pierderii rapide a fortei de munca, lipsei de interes a autoritatii centrale si demoralizarii taranilor, avea o productivitate foarte scazuta. Chiar daca in agricultura era implicata 28% din forta de munca, aceasta contribuia la PIB cu doar 14%, si in 1980, Romania era pe locul 20 din 23 de tari europene din punct de vedere al productiei la hectar.

Productivitatea muncii in industrie a avut o alta tendinta si astfel in primele trei decenii de conducere comunista industria a crescut, in medie, cu 7.9% pe an. Acest lucru s-a datorat, in principal, achizitionarii de  tehnologie moderna.

Rata de crestere a productivitatii muncii a scazut rapid spre sfarsitul deceniului sapte si astfel in 1985, intre tarile Comecon din Europa de Est, Romania era pe ultimul loc, din punct de vedere al PIB/locuitor.

La sfârsitul anilor '70, capitalul și forta de munca disponibila au scazut drastic si astfel era necesara cresterea productivității muncii. Incapacitatea guvernului de a rezolva problema productivitatii a fost cauza principala a crizei economice din anii '80. Autoritatile centrale declarau ca in perioada 1980-1990 productivitatea muncii se va dubla. Aceste declaratii erau total nerealiste si astfel in 1988 productia industriala era cadere, fiind mai mica decat cea din 1986.

Un alt factor ce influenta productivitatea muncii era reprezentat de fortarea profesorilor, elevilor, studentilor, soldatilor etc. sa presteze diferite munci. In 1988 mai mut de 800.000 de elevi, studenti si profesori au "donat" munca statului roman, 750.000 fiind implicati in agricultura si 52.000 in constructii.

Productivitatea muncii era influentata foarte mult si de salariile mici al muncitorilor, de bonusurile mici sau inexistente, de pensiile mici si de imposibilitatea muncitorilor de a participa in deciziile ce influentau conditiile de munca si salariile.

Cu un venit mediu de 1000 USD/an, in 1987, muncitorii din Romania erau printre cei mai prost platiti din Europa. Salariile mici, taxele mari si lipsa bunurilor faceau parte din strategia autoritatilor de a colecta bani pentru investitii de genul Casei Poporului.

Deși in perioada 1951-1982 economia a crescut în medie cu 9.2% pe an, salariile au crescut cu doar 4.9%.

Pana in 1983, un muncitor primea 80% din drepturile salariale indiferent de performantele întreprinderii iar 20% depindeau de productivitatea individuala.

Aceasta masură a scazut si mai mult moralul muncitorilor și deci si productivitatea muncii. Muncitorii erau acum penalizati pentru lucruri pe care nu le puteau controla cum ar fi penele de curent, lipsa pieselor de schimb etc. In anumite întreprinderi salariile au scazut cu pana la 40%.

Reacția muncitorilor a fost simplă: produse finite cu defecte, absenteism excesiv, alcool la locul de munca, oprirea lucrului, proteste.

După protestele ce au avut loc in 1987 la uzina de tractoare din Brasov si la uzina Steagul Rosu din același oras, Ceausescu a anuntat ca pana la finalul anului 1990 vor fi crescute toate salariile si pensiile.

Contrar metodelor testate în celelalte țări comuniste în care se încerca diferențierea muncitorilor buni de cei slabi prin intermediul salariilor, in 1988 si 1989, in România, diferența dintre cel mai bine platit si cel mai slab platit a scazut si mai mult. Cei cu salariile cele mai mici au primit o marire salariala de 33% in august 1988, iar pentru cei cu salariile cele mai mari ar fi trebuit sa se aplice o marire salariala de 10% in 1989.

În locul unor concesiuni ce ar fi sporit nivelul de trai al cetatenilor, Ceaușescu a continuat sa ofere acestora discursuri prin care le cerea să se sacrifice pentru socialism si pentru o viata mai bună a generatiilor viitoare. Din cauza scăderii nivelului de trai aceste discursuri motivaționale au devenit ineficiente și muncitorii se simteau indepartati de institutiile care ar fi trebuit sa le apere drepturile.

Pe lângă nemulțumirile legate de instituțiile ce ar fi trebuit sa le apere interesele, muncitorii erau nemulțumiți si de programul prelungit de munca ce a fost scăzut in 1982 la 46h/săptamană și în 1985 la 45h. În realitate muncitorii petreceau la munca peste 48h/săptamană și alte cateva zeci de ore la cozile pentru alimente, benzina etc.

Sistemul de recrutare/repartizare a muncitorilor era foarte slab și astfel acesta producea o nemulțumire imediată a muncitorilor. Aceasta nemulțumire a facut ca in perioada 1982-1986, 28% din forta de muncă din industrie să iși schimbe locul de muncă, iar sectorul minier a fost lovit și mai puternic.

Pentru a descuraja părăsirea locului de muncă, Ceaușescu a introdus in legea salarizării din 1983 și un articol prin care se cerea noilor angajați sa păstreze acelați loc de muncă pentru cel putin cinci ani. Dacă un muncitor pleca înainte de termen ar fi pierdut mare parte din salariu, ce era păstrată intr-un depozit obligatoriu, si trebuia sa suporte costurile de instruire. Aceasta măsură nu a avut efectul scontat, muncitorii cedând acel depozit din cauza inexistentei bunurilor pe care puteau cheltui acei bani.

3.2 PRODUCTIVITATEA MUNCII ÎN ROMÂNIA DUPĂ 1989

În România productivitatea muncii a cunoscut între anii 2003 și 2004 o stagnare, după care a fost înregistrată o scădere majoră în anul 2005. Ulterior aceasta a cunoscut o ușoară creștere atât în anul 2006, dar a scăzut din nou în anul 2007.

Indicii productivității muncii în România între anii 2003-2007 (an de bază – anul precedent) sunt prezentați în Tabelul 3.1, iar evoluția lor este reprezentată prin Figura 3.3

Aceasta reprezită productivitatea muncii pe o persoană ocupată și a fost calculată ca raport între valoarea adăugată brută și numărul de persoane ocupate.

Tabel 3.1- Indicii productivității muncii în România între anii 2003-2007

Figura 3.3 – Evoluția indiciilor productivității muncii în România între anii 2003-2007

Sursa: INSSE

Conform datelor Institutului Național de Statistică, economia românească a înregistrat în primele două trimestre ale anului 2010 o crestere a productivității muncii, comparativ cu aceeasi perioadă a anului 2009. Pentru a avea o valoare unitară a productivității muncii pe întreaga economie, aceasta a fost calculată prin raportarea valorii adăugate brute la numărul de persoane ocupate, respectiv la numărul de ore lucrate. În Figura 3.4 se poate observa dinamica productivității muncii urmărită în serii trimestriale pe sectoare, începând cu anul 2007, iar în Figura 3.5 – productivitatea orară

Figura 3.4 – Dinamica productivității muncii pe persoană ocupată, RON/persoană

Sursa: INSSE

Figura 3.5 – Dinamica productivității orare a muncii, RON/oră lucrată

Sursa: INSSE

3.2.1 PRODUCTIVITATEA MUNCII ÎN AGRICULTURĂ

Una din caracteristicile principale ale agriculturii României o constituie numărul mare de persoane ocupate. România este țara cu cel mai mare număr de persoane ocupate în agricultură din Uniunea Europeană. Totuși în ultimii ani a avut loc o scădere a acestora, dar în continuare în agricultura românească există o risipă de mari proporții a forței de muncă, ținând cont și de faptul că agricultura are o pondere mică în PIB față de celelalte ramuri de activitate.

Creșterea productivității muncii reprezintă o componentă importantă a sporirii eficienței producției agricole și o condiție esențială a reducerii decalajelor existente între agricultura României și agricultura țărilor mai dezvoltate din Uniunea Europeană și nu numai.

Productivitatea muncii din agricultură influențează în mare măsură productivitatea națională a muncii. Spre exemplu România are cea mai mare pondere a populației ocupate în agricultură din țările UE (30,6 la sută), dar productivitatea muncii a acesteia fiind redusă trage în jos productivitatea națională a muncii mai mult decât în orice altă țară.

Institutia specializata a Uniunii Europene, Eurostat, ne arata ca produsul intern brut pe o persoana ocupată nu înregistreaza diferețieri prea mari in țările comunitare. În schimb, țările candidate la aderare, înregistrează fără exceptie, o productivitate a muncii mult mai scăzută, iar România in perioada anilor 1999-2001, a realizat putin peste un sfert din productivitatea medie a muncii din Uniunea Europeana si doar 23% din productivitatea muncii a Statelor Unite ale Americii.

Încercând a analiza comparativă a productivității muncii din agricultură, sub aspect valoric, am redus exprimarea producției și a valorii adaugate brute in euro. Calculele efectuate pentru cele 15 tari membre ale UE și pentru România, pe anii 1999-2001, ne arată că, în perioada analizată, productivitatea medie anuală a muncii pe o persoana activa in agricultura noastra înregistrează un nivel cu mult mai redus decât cel din agricultura țărilor comunitare (Tabelul 3.2 si Anexa 3). Media anuala a producției totale pe o persoană activă a fost de aproximativ 6,7 ori mai mica in agricultura românească decât total pe UE. Ramânerea noastră în urmă este si mai evidență dacă raportăm la alte țări precum Belgia, Olanda, Danemarca sau Franța. În plus, din acest punct de vedere, România este depasită semnificativ de Portugalia si Grecia, țări care au de departe cel mai scazut nivel al productivității muncii din întreaga UE.

Indicii de volum cu bază fixă ai productivității muncii în agricultură între anii 2001-2008 (an de bază – 2000) se prezintă astfel:

Tabelul 3.2 – Indicii de volum cu bază fixă ai productivității muncii în agricultură între anii 2001-2008

Sursa: Eurostat

Se poate observa că în anul 2004 se înregistreaza o creștere a productivității muncii cu 65.18% fată de anul 2003 și o scadere 66.18% fată de anul 2005.

La începutul anului 2006 față de aceeași perioadă a anului 2005 productivitatea muncii în agricultura din România a înregistrat o creștere de 16,4%.

De asemenea evoluția productivității muncii în agricultură între acești ani în prețurile anului 2000 se prezintă astfel:

Tabelul 3.3 – Evoluția productivității muncii în agricultură între anii 2001-2008 în prețurile anului 2000

Sursa: Eurostat

3.2.2 PRODUCTIVITATEA MUNCII ÎN INDUSTRIE

În anul 2005 productivitatea muncii în industire a scăzut față de anul 2004 cu aproximativ 7%, însă în anul 2006 aceasta a cunoscut o creștere cu 10,6% față de anul 2005 pe fondul creșterii producției industriale și scăderii numărului mediu de salariați la acel moment industria devenind o ramură tot mai competitivă (Tabelul 3.4). Această creștere a fost influențată de dinamica productivității în toate sectoarele de activitate: industria extractivă (27,9%), industria prelucrătoare ( 10,2%) și sectorul energiei electrice și termice, gaze și apă (4,1%).

Nivelul ridicat al productivității muncii reflecta rezultatul măsurilor corecte de restructurare. De asemenea trebuie remarcat faptul că industria extractivă, după evoluții modeste în anii anteriori a devansat la începutul anului 2006 nivelul productivității pe ansamblul economiei cu 17,2 puncte procentuale.

Tabelul 3.4. Modificare procentuala fata de perioada coresp. din anul precedent

Sursa: INS

În primele 8 luni 2006 s-au înregistrat creșteri ale productivității în industrie (11,1%), creștere susținută de toate ramurile: extractivă (27,3%), prelucrătoare (10,5%) și energiei electrice și termice, gaze și apă (6,6%).

În cadrul industriei prelucrătoare cele mai mari creșteri s-au înregistrat în ramurile mobilier și alte activități industriale (25,9%), mijloace de transport neincluse în cele rutiere (24,4%), substanțe și produse chimice (23,0%), mijloace de transport rutier (20,6%),

prelucrarea lemnului și a produselor din lemn (19,8%), fabricarea materialelor de construcții și alte produse din minerale nemetalice (15,9%).

În anul 2007 productivitatea muncii din industrie a urcat cu 9,9 % fata de anul 2006 ca urmare a cresterilor inregistrate in cele mai multe segmente, in special in industria extractiva.

Avansul productivității muncii din industrie s-a temperat, însa, față de anul 2006, când s-a înregistrat un ritm mediu de creștere de 10,6% față de 2005.

Astfel, productivitatea muncii din industria extractivă a crescut în 2007 cu 16,2%, în sectorul industriei prelucratoare a avansat cu 10,3%, iar productivitatea muncii din domeniul energiei electrice și termice, gaze și apă a urcat într-un ritm mai lent, de doar 2,6%.

În anul 2008 productivitatea muncii în industrie a avansat cu 9,3% față de anul 2007, în special ca urmare a avansului din industria prelucrătoare. Avansul s-a temperat însă față de anul 2007 când s-a înregistrat un ritm de creștere de 9,9% față de anul 2006.

Astfel, productivitatea muncii din industria prelucratoare a crescut cu 10,1%, iar productivitatea muncii din domeniul energiei electrice și termice, gaze și apă a urcat într-un ritm ușor mai lent, de 9,5%.

Productivitatea muncii în industrie a crescut în anul 2009 cu 12,5% față de anul 2008. La baza diminuării productivității a stat scăderea din industria prelucrătoare, de 11,6%, față de annul 2008. În industria de producție și furnizare de energie electrică și termică, gaze, apă caldă și aer condiționat s-a înregistrat o creștere de 0,1 procente în 2009. În industria extractivă, productivitatea muncii a crescut cu 7,1%.

În luna ianuarie a anului 2010 productivitatea muncii din sectorul industrial al României a crescut puternic, cu 27,8% față de ianuarie 2009, în condițiile revenirii producției și disponibilizărilor realizate de companii de la începutul crizei.

Cel mai mare avans, de 29,9%, s-a înregistrat în industria prelucratoare, în timp ce productivitatea din producția și furnizarea de energie electrică și termică, gaze, apă caldă și aer condiționat a crescut cu 24,2%.%). Industria extractivă avea o productivitate sub medie, cea energetică – peste medie, în timp ce industria prelucrătoare se situa la nivelul mediu. În industria extractivă, singurul sector care a înregistrat o productivitate peste medie este cel al activităților de servicii anexe extracției. În acelasi timp, singurul sector unde s-a înregistrat o scădere a productivității muncii îl reprezenta sectorul extracției petrolului brut i a gazelor petroliere.

Analizând datele prezentate anterior putem spune faptul că o serie de factori au condus în ultimii cinci ani la creșterea productivității muncii în industria românească și anume:

Creșterea industriei extractive;

Creșterea industriei prelucrătoare;

Criza economică, fiind disponibilizați un număr foarte mare de salariați.

Indicii productivității muncii în industrie între anii 2000 și 2008, an de bază 2005, sunt prezentați în tabelul 3.5, iar evoluția lor este prezentată în figura 3.6

Tabelul 3.5 – Indicii productivității muncii în industrie între anii 2000 și 2008 – an de bază 2005

Sursa: INSSE

Figura 3.6 – Evoluția indicilor productivității muncii în industrie între anii 2000 și 2008 – an de bază 2005

Susa: INSSE

3.2.3 PRODUCTIVITATEA MUNCII ÎN CONSTRUCȚII

Deși în anul 2007 în România se acuza o lipsă acută a forței de muncă în construcții, productivitatea muncii era de 5 ori mai mică decat media țărilor membre UE, fiind de 21.000 euro/angajat, față de 110.000 euro/angajat în Italia și Franța, 89.000 euro/angajat în Germania și Spania, 50.000 euro/angajat în Ungaria și 35.000 euro/angajat în Polonia.

La începutul anului 2009 productivitatea muncii în România a crescut foarte mult în toate domeniile, însă cea mai mare creștere s-a simțit în domeniul construcțiilor (10,9% față de aceeași perioadă a anului 2008).

Pentru a urmări evoluția productivității muncii în construcții am calculat indicii acesteia prin raportarea indicilor lucrărilor totale de construcții la indicii numărulului mediu de salariați în perioada 2004-2008, având ca și an de bază anul 2005. Indicii productivității muncii în construcții sunt prezentați în tabelul 3.7 si Anexa 3.

Tabelul 3.6 – Indicii productivității muncii în domeniul construcțiilor între anii 2004-2008 – an de bază 2005

Sursa: INSSE

it

Figura 3.7 – Evoluția indiciilor productivității muncii în construcții între anii 2004-2008 – an de bază 2005

Sursa: INSSE

3.2.4 PRODUCTIVITATEA MUNCII ÎN SERVICII

Evoluția indicilor productivității muncii în sectorul serviciilor între anii 2005-2008 este prezentată în figura 3.8 și Anexa 4.

Figura 3.8 – Evoluția indicilor productivității muncii în sectorul serviciilor între anii 2005-2008

Sursa: INSSE

După cum se poate observa între anii 2005 și 2006 productivitatea muncii a cunoscut o creștere, dar în următorii doi ani a fost înregistrată o scădere semnificantă, datorată în primul rând scăderii volumului serviciilor realizate și creșterii numărului de salariați din acest domeniu.

De asemenea și la începutul anului 2009 a fost înregistrată o scădere a acesteia, dar ulterior, ca în toate domeniile de activitate și în sectorul serviciilor productivitatea muncii a crescut în primul rând datorită concedierilor.

3.3 EVOLUȚIA PRODUCTIVITĂȚII MUNCII ÎN ROMÂNIA DUPĂ 1989

Competitivitatea este analizată prin corelația dintre salarii și productivitatea muncii, important fiind ca sporurile de productivitate să nu fie anulate prin politica salarială a firmelor sau a guvernelor. În 2010 salariile au continuat să fie peste productivitate, de data aceasta determinate în principal de sectorul privat (vezi Tabelul A2 din anexa). Totuși, creșterea salarială chiar și în sectorul privat abia dacă acoperă creșterea prețurilor de consum, rata anualizată a inflației fiind de 8%. Problema în această relație nu vine de la salarii ci de la nivelul scăzut al productivității (ceea ce confirmă și aprecierile noastre anterioare). Scăderea numărului de salariați nu a făcut economia românească mai competitivă, ci doar a ajustat costurile de producție. Dar valoarea adăugată brută depinde nu de numărul de salariați în primul rând, ci de gradul de tehnologizare și calitatea utilajelor, de eficiența organizării și de management, de guvernanța corporativă, de nivelul de sofisticare al produselor (care influențează și prețul). România stă prost la toate aceste capitole iar disponibilizările în masă, atât la stat cât și la privat, nu rezolvă problema productivității.

Figura 3.9 – Productivitatea orara a muncii pe activitati ale economiei nationale

Sursa: INSSE

Analizând comparativ evoluția salariului mediu brut și a productivității muncii (figura 3.9) în funcție de valoarea adăugată brută din cele 4 sectoare (industrie, construcții, comerț și servicii), se constată că binomul “productivitate – salariu mediu” a evoluat în strânsă legătură. Analiza corelativă a evoluției salariului minim brut pe economie și a productivității muncii (Figura 3.10) evidențiază că evoluțiile prezintă o decuplare majoră de fundamentele economice, salariul minim având un puternic caracter prociclic. Astfel, în perioada de cvasi-stagnare a productivității muncii (2000 – 2003), salariul minim brut real a crescut cu 86,92%, iar în perioada de creștere accelerată a productivității muncii (2003 – 2006), salariul minim brut real a cvasi-stagnat, realizand o crestere abia in perioada anilor 2006 – 2008 O altă distorsiune puternică este reprezentată de faptul că punctul de maxim al indicelui salariului minim brut real din economie coincide cu punctul de minim local al evoluției productivității muncii în funcție de valoarea adăugată brută (anul 2009).

Figura 3.10 – Indicii creșterii salariului real minim brut și a productivității muncii din industrie, construcții, comerț și servicii

Sursa:INSSE

În perioada 2003-2008, in sectorul industrial, salariile au crescut cu circa 210%, în timp ce productivitatea muncii nu a crescut decât cu 62%, iar prețurile producției industriale cu doar 75%, ceea ce inseamnă ca angajatorii au suportat cea mai mare parte a creșterii salariilor, fără ca aceasta creștere sa fie transmisă mai departe clienților.

În momentul venirii crizei economice, companiile au inceput concedierile angajaților, astfel ca, în decembrie 2011, valoarea producției era cu 18% mai mare decât în decembrie 2008, dar între timp, numarul salariaților din industrie a scăzut cu 17%, de la 1.55 milioane, la 1.32 milioane.

Între 2009 si 2011, (Figura 3.11) productivitatea muncii a crescut cu 37%, iar salariile cu 29%, dar dacă ne referim doar la anul 2011, ritmul de creștere a salariilor (7%) a depășit ritmul de creștere a productivității (4.3%), ceea ce inseamnă că ne-am intors la situația de dinainte de criză. Pe de alta parte, cel puțin deocamdată, diferența dintre cei doi indicatori nu este foarte mare, iar noi avem avantajul mâinii de lucru (încă) ieftine, termen lung, continuarea unui astfel de trend nu va face decât sa scadă continuu competitivitatea României în raport cu alte țări.

Figura 3.11 – Productivitatea muncii in Romania in perioada 1991 – 2011

Sursa: calcule proprii pe baza datelor statistici ILO

CONCLUZII ȘI PROPUNERI

Analiza în detaliu a productivității muncii a relevat următoarele aspecte:

• Cea mai mare productivitate se înregistrează într-un sector (financiar-bancar) care stimulează importurile si acumularea de datorie, nu exporturile si acumularea de resurse;

• Productivitatea peste medie din sectorul financiar nu are efect de antrenare în restul economiei, ceea ce exprimă costurile ridicate ale intermedierii financiare pentru cei care apelează la aceste servicii;

• Productivitatea muncii în agricultură este dezastruoasă, în condițiile în care peste un sfert din populația ocupată activează în acest sector. Deci restul populației ocupate trebuie să recupereze decalajul de productivitate creat de acest sector;

• Sectorul de servicii are o productivitate substanțial mai mică decât sectorul industrial (atât înainte de criză cât si pe parcursul acesteia), contrar asteptărilor si experienței europene, ceea ce înseamnă că nici măcar prin schimbarea structurii ocupării dinspre sectorul industrial către sectorul de servicii productivitatea muncii nu va creste în România si convergența cu UE nu va fi facilitată. O explicație posibilă constă în economia subterană, foarte prezentă în sectorul de servicii (astfel încât valoarea adăugată din acest sector nu este integral raportată);

• Majoritatea sectoarelor din industria prelucrătoare se găsesc sub productivitatea medie;

• Sectoarele cu cea mai mare productivitate, de prelucrare a țițeiului si industria tutunului, sunt orientate către distribuție si consum intern;

• Alte sectoare cu productivitate peste medie sunt si ele orientate către consum intern: industria de băuturi si cea farmaceutică. Productivitatea peste medie din prelucrarea lemnului se explică probabil prin munca la negru în această industrie (dominată de zilieri);

• Singurele sectoare orientate către export si cu productivitate peste medie sunt industria metalurgică si fabricarea autovehicolelor de transport rutier, dar valorile sunt totusi apropiate de medie;

Industriile tradiționale de export precum cea de îmbrăcăminte, pielărie sau mobilă înregistrează productivități scăzute;

Aspectul cantitativ al productivității muncii este dat de numărul și structura resurselor umane, iar aspectul calitativ, de experiența și calificarea acestor resurse care se materializează în producție mai mare și de calitate mai bună;

În vederea determinării productivității muncii se folosesc două tipuri de indicatori care se completează reciproc, respectiv indicatori direcți sau de bază și indirecți sau complementari;

Dintre indicatorii productivității anuale, zilnice sau orare a muncii, indicatorul productivitatea orară a muncii exprimă, cu cea mai mare acuratețe, exactitate și corectitudine, însăși eficiența economică a forței de muncă. Așa se explică și faptul că, în dinamică sau față de prognoză, ritmurile de creștere a productivității anuale, zilnice sau orare a muncii nu sunt egale, indicele cu valoarea cea mai mare fiind indicele productivității orare a muncii;

Sugestii concepte pentru sporirea productivitatii muncii:

automatizarea, robotizarea, promovarea tehnicilor noi – coordonate esențiale ale progresului tehnic contemporan, acestea atrag după sine sporirea productivității deoarece asigură obținerea unei productivități mai mari cu aceleași cheltuieli de muncă, favorizează diminuarea celorlalte cheltuieli pe produse în general, realizarea de economii.

înnoirea producției – prin perfecționarea carcateristicilor constructive, funcționale, estetice, ergonomice, în vederea satisfacerii la un nivel înalt calitativ are implicații și asupra creșterii productivității muncii. Mașinile și utilajele se înnoiesc la 5-6 ani în medie. Menținerea în fabricație a unor produse cu un nivel tehnic scăzut, realizate cu tehnologii învechite conduce la scăderea gradului de competitivitate.

perfecționarea organizării producției și a muncii – reprezintă un proces complex, cu caracter dinamic și de continuitate, care presupune adaptarea de către conducerile unităților economice a unui ansamblu de măsuri și folosirea de metode și tehnici stabilite pe baze de studii și calcule tehnico-economice, care țin seama de noile descoperiri ale științei, în cadrul asigurării unui cadru optim funcțional, de folosire de către personalul ocupat a factorilor de producție, în astfel de producții cantitative și calitative care să asigure utilizarea maximă a lor și creșterea pe această bază a productivității muncii.

pregătirea și perfecționarea resurselor umane – Valențele pregătirii se manifestă concomitent, cumulat și propagat, pe termen lung și pe mai multe planuri. În primul rând prin ridicarea nivelului de cultură și cunoaștere a populației, a pregătirii ei tehnico-profesionale în corelație cu nevoile de muncă ale sistemului de economie și cu aptitudinile resurselor umane ale societății. Formarea profesională și perfecționarea continuă, a acesteia, reprezintă principala cale de autovalorificare și dezvoltare a factorului uman, de valorificare superioară a potențialităților creative și anticipative ale omului.

cointeresarea materială a muncii – condiționează veniturile populației de rezultatele lor în muncă. În această direcție, o importanță deosebită o are aplicarea unui sistem de repartiție care, pe de o parte, să determine cât mai corect mărimea salariului fiecărui lucrător, adică ceea ce i se cuvine după munca depusă și, pe de altă parte, să asigure un sistem de norme de muncă în pas cu progresul, prin care să se stabilească aportul fiecăruia la activitatea socială.

B I B L I O G R A F I E

Darmon, C, Gogoneață C., Plugaru, L.-Economie – ediția a 7-a, Editura Economică. București, 2005

Apostol, D. – Microeconomie – sinteze, aplicatii si studii de caz. Universitara, Bucuresti, 2012

Apostol, D. – Microeconomie.  Pro Universitaria, Bucuresti, 2009

Varjan, D. – Economie și politici sociale. ASE, 2005

Ioan, M. – Analiză economică financiară. Mirton Timișoara, 2001

Manoilescu, M., – Forțele naționale productive și comerțul exterior. Științifică și Enciclopedică București, 1996

Stănescu, C., Ițfănescu A.,Băicuși A., – Analiza economico-financiară. Economică, București, 1996

Mărgulescu, D., – Analiza economico-financiară a societăților comerciale. Tribuna Economica, Bucuresti, 1994

Epuran, M.M., – Analiza activității economice a întreprinderilor. Tipografia Universității din Timișoara, Timișoara, 1996

Negoescu, GH., – Risc și incertitudine în economia contemporană. Alter-Ego Cristian, Galați, 2005

Stancu, A. – Gestiunea financiară a agenților economici. Economică, București, 2004

Ștefan, G. – Fundamente economice vol. 1. Editura didactică și Pedagogică, București, 1999

Ștefan G. – Economia de piață – Legități și mecanisme. Editura didactică și Pedagogică București,1992

Iancu A. – Tratat de economie. Economică, București, 1998

Iancu A. – Politică și economie. Repere ale unui sistem economic performant. Expert, 2000

Pașa,F., Pașa, L.M: – Productivitatea, indicator de eficiență a muncii. Polirom, București, 2003

Vasilescu, GH. – Statistică. Editura Didactică și Pedagogică, București, 1980.

Iaca, I. – Matematici aplicate in economie. Editura Universității Ploiești, 2001

Mareș, C. – Contabilitate financiară. Independența economică, Ploiești, 2000

Sălceanu A. – Contabilitate financiară I . UPG Ploiești, 2002

Sălceanu A. – Contabilitate financiară II . UPG Ploiești, 2003

Iov D. – Bazele contabilității. UPG, Ploiești, 2001

Iov D., Gheorghe G. – Bazele contabilității, sinteze și aplicații. UPG, Ploiești, 1999

Popescu, D. – Economie politica. Economica, Bucuresti, 1995

Mihăescu C. – Populație, ocupare-trecut, prezent, viitor. Economica, București, 2001

Dobrotă N., Aceleanu M.I., – Ocuparea resurselor de muncă în România.Economică, 2007

Băcescu M., Băcescu – Cărbunaru A.- Macroeconomie și politici macroeconomice. All, 1998

Chirtoc (Voica) I.E., Mungiu – Pupăzan C.,- Productivitatea muncii. Mirton 2010

Mihăescu C. – Populație, ocupare-trecut, prezent, viitor. Economica, București, 2001

Băileșteanu G. – Criza teoriei economice. Mirton, Timișoara, 2009

Covey, S. – Eficiența în 7 trepte. ALL, București, 1995

http://www.ilo.org/

http://www.insse.ro/cms/

www.destatis.de

www.eurostat.ec

ANEXE

Anexa 1 – Productivitatea muncii pe persoană ocupată, EU27=100

Anexa 2 – Salarii versus productivitate, România, primele 10 luni 2010

B I B L I O G R A F I E

Darmon, C, Gogoneață C., Plugaru, L.-Economie – ediția a 7-a, Editura Economică. București, 2005

Apostol, D. – Microeconomie – sinteze, aplicatii si studii de caz. Universitara, Bucuresti, 2012

Apostol, D. – Microeconomie.  Pro Universitaria, Bucuresti, 2009

Varjan, D. – Economie și politici sociale. ASE, 2005

Ioan, M. – Analiză economică financiară. Mirton Timișoara, 2001

Manoilescu, M., – Forțele naționale productive și comerțul exterior. Științifică și Enciclopedică București, 1996

Stănescu, C., Ițfănescu A.,Băicuși A., – Analiza economico-financiară. Economică, București, 1996

Mărgulescu, D., – Analiza economico-financiară a societăților comerciale. Tribuna Economica, Bucuresti, 1994

Epuran, M.M., – Analiza activității economice a întreprinderilor. Tipografia Universității din Timișoara, Timișoara, 1996

Negoescu, GH., – Risc și incertitudine în economia contemporană. Alter-Ego Cristian, Galați, 2005

Stancu, A. – Gestiunea financiară a agenților economici. Economică, București, 2004

Ștefan, G. – Fundamente economice vol. 1. Editura didactică și Pedagogică, București, 1999

Ștefan G. – Economia de piață – Legități și mecanisme. Editura didactică și Pedagogică București,1992

Iancu A. – Tratat de economie. Economică, București, 1998

Iancu A. – Politică și economie. Repere ale unui sistem economic performant. Expert, 2000

Pașa,F., Pașa, L.M: – Productivitatea, indicator de eficiență a muncii. Polirom, București, 2003

Vasilescu, GH. – Statistică. Editura Didactică și Pedagogică, București, 1980.

Iaca, I. – Matematici aplicate in economie. Editura Universității Ploiești, 2001

Mareș, C. – Contabilitate financiară. Independența economică, Ploiești, 2000

Sălceanu A. – Contabilitate financiară I . UPG Ploiești, 2002

Sălceanu A. – Contabilitate financiară II . UPG Ploiești, 2003

Iov D. – Bazele contabilității. UPG, Ploiești, 2001

Iov D., Gheorghe G. – Bazele contabilității, sinteze și aplicații. UPG, Ploiești, 1999

Popescu, D. – Economie politica. Economica, Bucuresti, 1995

Mihăescu C. – Populație, ocupare-trecut, prezent, viitor. Economica, București, 2001

Dobrotă N., Aceleanu M.I., – Ocuparea resurselor de muncă în România.Economică, 2007

Băcescu M., Băcescu – Cărbunaru A.- Macroeconomie și politici macroeconomice. All, 1998

Chirtoc (Voica) I.E., Mungiu – Pupăzan C.,- Productivitatea muncii. Mirton 2010

Mihăescu C. – Populație, ocupare-trecut, prezent, viitor. Economica, București, 2001

Băileșteanu G. – Criza teoriei economice. Mirton, Timișoara, 2009

Covey, S. – Eficiența în 7 trepte. ALL, București, 1995

http://www.ilo.org/

http://www.insse.ro/cms/

www.destatis.de

www.eurostat.ec

ANEXE

Anexa 1 – Productivitatea muncii pe persoană ocupată, EU27=100

Anexa 2 – Salarii versus productivitate, România, primele 10 luni 2010