Productivitatea Muncii Importanta Si Planificarea In Cadrul Intreprinderii
PRODUCTIVITATEA MUNCII: IMPORTANȚA ȘI PLANIFICAREA ÎN CADRUL ÎNTREPRINDERII
CUPRINS
INTRODUCERE
CAPITOLUL I. ASPECTE TEORETICE ALE PRODUCTIITĂȚII MUNCII
1.1 Conceptul productivității Muncii
1.2 Formele productivității muncii
1.3 Utilizarea eficientă a factorilor de producție – sursa principal de sporire a productivității muncii
CAPITOLUL II. IMPORTANȚA GESTIONĂRII ȘI PLANIFICĂRII PRODUCTIVITĂȚII MUNCII ÎN DOMENIUL CONSULTING ȘI CONSTRUCȚII
2.1 Analiza dezvoltării sectoarelor consulting și construcții în Republica Moldova
2.2 Resursele umane în construcții și eficiența utilizării lor
2.3 Planificarea productivității muncii în întreprinderi de construcții
CAPITOLUL III IMPORTANȚA PRODUCTIVITĂȚII MUNCII LA SRL EURO SMART CONSULTING
3.1 Analiza generală a S.R.L. Euro Smart Consulting
3.2 Calcularea productivității muncii în departamentul de construcții al SRL Euro Smart Consulting
3.3 Căile de sporire a productivității muncii la
CONCLUZII
BIBLOGRAFIE
ANEXE
INTRODUCERE
În cadrul oricărei economii naționale se dorește progresul societății respective. Realizarea acestui progres social are la bază un factor decisiv reprezentat de eficiența cu care sunt utilizate resursele naturale, umane și financiare de care depinde la un moment dat economia respectivă.
Realizarea unei creșteri economice intensive, scopul ce se dorește a fi atins de orice societate modernă, crearea unei economii avansate și a unui grad ridicat de bunăstare a populației se pot realiza doar prin străduința factorului uman de a utiliza cît mai productiv fiecare unitate de resursă naturală, umană și financiară. Productivitatea muncii, ca expresie concentrată a dezvoltării forțelor de producție, se caracterizează prin multiple aspecte și corelații tehnice.
Dinamica ei oglindește influența reciprocă dintre elementele de producție, reflectînd o serie de raporturi cu caracter tehnic, dintre obiectul muncii si mijloacele de muncă, dinte tehnologie si sistemul mijloacelor de muncă, dintre diferitele elemente ale tehnicii, precum și interacțiunea dintre tehnică si forța de muncă în procesul muncii.
Productivitatea muncii este o categorie economică, ea reflectînd în mod complex relațiile sociale (legăturile dintre ramuri si unități economice, natura relațiilor sociale dominante, unirea forței de muncă cu mijloacele de producție, etc).
În literatura de specialitate din țările capitaliste există unele teorii în care se folosește neștiințific noțiunea de productivitate, așa de exemplu, teoria „factorilor de producție" tratează despre ,,productivitatea capitalului", urmărind prin aceasta să se ascundă faptul că unica sursă a valorii, deci a plusvalorii, este munca omului.
Oglindind întreaga cheltuială de muncă (vie si materializată) prin unitatea de produs, putem spune că productivitatea muncii sociale exprimă sintetic productivitatea muncii omenești depusă în toate verigile procesului de producție, începînd cu obținerea materiei prime, continuînd cu fazele de prelucrare intermediară si terminând cu confecționarea produsului finit.
Creșterea productivității întregii munci sociale este, așadar, sinonimă cu economisirea atît a muncii vii, cît si a mijloacelor de producție ,,Privită din punct de vedere social – spunea K. Marx – productivitatea muncii crește si prin economisirea ei. Aceasta din urmă nu cuprinde numai economisirea mijloacelor de producție, dar si evitarea oricărei munci inutile".
K. Marx arată în ce constă creșterea productivității muncii: partea muncii vii se micșorează, iar partea muncii materializate, adică cea din trecut, se mărește, dar în așa fel încît suma totală a cheltuielilor de muncă pe unitatea de produs se micșorează; în acest mod cantitatea de muncă vie se micșorează mai mult decît se mărește cantitatea de muncă materializată. Munca trecută materializată este cuprinsă în consumul de materiale, de combustibil, de utilaje, de mașini, de servicii etc, toate acestea fiind folosite la realizarea produsului pentru care se depune munca vie.
Importanța și actualitatea temei. Problema productivității muncii în toate ramurile economiei naționale au preocupat și continuă să preocupe gîndirea economiștilor deoarece productivitatea muncii constituie unul din factorii economici de primă importanță în toate orînduirile sociale. Importanța studierii contextului ce ține de productivitătea muncii rezidă din faptul că în Republica Moldova nu există suficiente lucrări cu referire la acest domeniul ceea ce îngreuează deseori munca de zi cu zi a specialiștilor în domeniul.
Astfel, cercetarea productivității muncii sub toate aspectele ei existente, face acestă temă actuală pentru țara noastră, lucrarea referindu-se în detaliu la aspecte precum calcularea productivității, cercetarea factorilor ce contribuie la sporirirea acesteia într-o întreprindere.
Scopul și obiectivele cercetării. Scopul lucrării constă în studierea domeniului productivității muncii prin evidențierea importanței și planificării acesteia în cadrul întreprinderii. Pentru realizarea acestui scop au fost trasate următoarele obiective:
Studierea conceptului productivității muncii și formele acesteia,
Evidențierea utilizării eficiente a factorilor de producție ce constituie principala sursă de sporire a productivității,
Analiza productivității muncii și calcularea acesteia în sectoarele consulting și construcții,
Planificarea productivității muncii la SRL Euro Smart Consulting.
Suportul metodologic se exprimă prin metode ca comparația productivității în diferite întreprinderi, calcularea prin utilizarea formulelor matematice a productivității, descrierea și explicarea unor noțiuni conținute în teza.
Baza informațională a lucrării sunt numeroase articole științifice cu ajutorul cărora s-a analizat și explicat ce reprezintă acest fenomen ca productivitatea muncii. De asemenea, pe parcursul elaborării tezei s-a studiat și cercetat literatura de specialitate în domeniu, a celor mai vestiți cercetători științifici în domeniu.
Structura tezei de licență cuprinde 60 de pagini, din care, introducere, trei capitol a cîte trei paragrafe, concluzii, precum bibliografie și anexe în volum de 18 pagini. Primul capitol se referă la Aspecte teoretice ale producțivității și cuprinde informații despre conceptul productivității, formele acesteia precum și descrierea factorilor de producție ce stau la baza producțivității.
Capitolul II Importanța gestionării productivității muncii în domeniul proiectări, construcții și consulting-ului, oferă o analiză a sectoarelor construcții și consulting în Republica Moldova, exprimă specificul resurselor umane în construcții, precum și explică și exemplifică calcularea productivității muncii în domeniul construcțiilor.
Capitolul III Planificarea productivității muncii la SRL Euro Smart Consulting se referă la caracteristica întreprinderii, planificarea productivității muncii la acestă firmă, precum și descrierea căilor de sporire a productivității în societate.
Teza de licență conține de asemenea 34 titluri bibliografice și 5 anexe.
CAPITOLUL I. ASPECTE TEORETICE ALE PRODUCTIVITĂȚII MUNCII
1.1 Conceptul productivității muncii.
„Productivitatea muncii este, oarecum, o sinteză a întregii folosiri a factorilor de producție… Productivitatea muncii rămîne însă, deoarece este condiționată de factorul de producție om, tot așa de importantă precum este omul față de creațiile sale. Căci toți ceilalți factori ai producției – inclusiv capitalul – sunt creații ale omului ca mijloace ale gospodăririi, în timp ce acoperirea nevoilor omenești este scopul însuși al gospodăririi. ”
( MIHAI MANOILESCU )
„Oamenii sunt cei mai importanți factori de care dispune firma, întrucît ei pun în mișcare toți ceilalți factori. Cu aceleași mijloace și aceiași oameni, se pot obține rezultate complet diferite în funcție de modul de gestionare a acestei resurse.”
Specialiștii au arătat că cea mai importantă formă de capital pentru crearea de bogăție este capitalul uman. Un studiu recent al Băncii Mondiale arată că, dacă dezagregăm bogăția diferitelor țări pe tipuri de capital, în medie, 64% din această bogăție provine din capitalul uman, 20% este generată de capitalul natural și 16% de capitalul fizic.
Prin urmare, fiecare unitate patrimonială, indiferent de natura activității (producție, prestări servicii, comerț), utilizează forța de muncă, ca resursă a cărei folosire eficientă în activitatea operativă și de conducere, constituie premisa potențării resurselor materiale și financiare ale ei.
În literatura de specialitate este unanim recunoscută ideea că între resursele economice ale întreprinderii cele umane dețin întîietatea, pentru că oricît de tehnicizate ar fi procesele de producție este nevoie de prezența omului pentru a rezolva anumite situații sau pentru a determina noi coordonate (parametri) aparatului productiv care să corespundă unui nou context economic și social. Practic, pe nici o treaptă a evoluției umane nu s-a remarcat vre-un proces economic care să se poată dispensa de contribuția omului.
În acest sens, modul de gestionare (în sensul sporirii valorii sau deprecierii) personalului devine astăzi o sursă de avantaj strategic durabil pentru că forța de muncă este importantă pentru firmă prin inteligența, aptitudinile și experiența acumulată. Această resursă este capabilă de învățare, schimbare, inovare, creativitate și, dacă sunt corect motivate, asigură supraviețuirea firmei pe termen lung.
Performanțele întreprinderii, forța și capacitatea acesteia de a răspunde la cerințele și reacțiile pieței sunt dependente (printre altele) și de gradul de asigurare cu resurse umane, precum și de eficacitatea folosirii lor. Factorul uman reprezintă coordonata esențială a dimensiunii și mai ales a calității activității.
Producătorii evaluează rezultatele activității cu ajutorul indicatorilor de eficiență. Indicatorii economici sunt expresii numerice ce măsoară activitatea economică. Indicatorii de eficiență la nivelul unei firme sunt:
Productivitatea;
Costul;
Profitul
Productivitatea reprezintă eficiența sau randamentul prin care sunt combinați și utilizați factorii de producție în activitatea de obținere a bunurilor și serviciilor. Randamentul factorilor de producție se apreciază cu ajutorul nivelului productivității.
Relația care exprimă nivelul productivității este:
W=Q/Fi
W = nivelul productivității
Q = producția (exprimată în unități fizice sau/și în unități monetare)
Fi = efortul depus, factorii de producție utilizați, exprimați în unități fizice sau monetare.
Creșterea productivității la nivelul firmei prezintă o importanță deosebită, întrucît determină:
reducerea costurilor totale;
creșterea competitivității firmei și a capacității sale de a face față concurenței;
posibilitatea posesorilor de factori de producție de a obține venituri mai mari fără ca prețul bunurilor vîndute să crească.
Creșterea productivității la nivelul economiei naționale are efecte pozitive sub următoarele aspecte:
produce mai multă bogăție cu același volum de factori de producție utilizați;
se creează posibilitatea satisfacerii mai eficiente a nevoilor;
este atenuată tensiunea dintre nevoi și resurse;
crește nivelul de trai al populației.
În literatura de specialitate productivitatea este analizată fie ca productivitate globală, care măsoară performanța și eficiența combinării tuturor factorilor de producție, fie ca productivitate parțială prin care se măsoară efectele obținute prin utilizarea unui singur factor de producție consumat (factorul muncă).
Productivitatea muncii este cea mai utilizată formă de productivitate și exprimă rodnicia muncii omenești în procesul de producere a bunurilor și se determină prin cantitatea de bunuri obținută sau creată de un lucrător pe unitatea de timp sau se determină prin consumul de muncă necesar sau realizat pentru obținerea unei unități de produs.
Productivitatea sau randamentul factorilor de producție reprezintă eficiența combinării factorilor de producție orientală spre i mai eficiente a nevoilor;
este atenuată tensiunea dintre nevoi și resurse;
crește nivelul de trai al populației.
În literatura de specialitate productivitatea este analizată fie ca productivitate globală, care măsoară performanța și eficiența combinării tuturor factorilor de producție, fie ca productivitate parțială prin care se măsoară efectele obținute prin utilizarea unui singur factor de producție consumat (factorul muncă).
Productivitatea muncii este cea mai utilizată formă de productivitate și exprimă rodnicia muncii omenești în procesul de producere a bunurilor și se determină prin cantitatea de bunuri obținută sau creată de un lucrător pe unitatea de timp sau se determină prin consumul de muncă necesar sau realizat pentru obținerea unei unități de produs.
Productivitatea sau randamentul factorilor de producție reprezintă eficiența combinării factorilor de producție orientală spre obținerea maximului de efecte cu minimum de resurse (costuri cît mai mici).
În sens larg, productivitatea poate fi definită ca „raport între cantitatea de bogăție produsă și cantitatea de resurse absorbite în cursul producerii ei”.
Deci, practic ea se determină ca raport între rezultatele obținute (producția – output-ul unei unități economice) și eforturile depuse pentru a le obține (factorii de producție utilizați, adică input-urile).
Într-o viziune integratoare, valoarea economică a factorului uman ca factor de producție, eficiența acestuia, se măsoară prin randamentul (productivitatea) muncii. Productivitatea muncii este considerată unul din indicatorii calitativi ai activității și exprimă eficiența cu care este cheltuită o anumită cantitate de muncă în activitățile economice (productive, comerciale, prestări servicii).
Productivitatea muncii se determină astfel prin raportarea efectelor obținute: valoarea producției exercițiului (Qe), valoarea adăugată (Va), producția obținută destinată livrării (Qf), cifra de afaceri (Ca) la efortul făcut: numărul de lucrători folosit (Np) sau timpul de lucru utilizat(T-zile sau ore) și exprimă valoarea realizată de un lucrător în unitatea de timp:
Astfel, Np T Qe Qf Va CaW = Studiul productivității muncii este important pentru că modificarea acestui indicator, în sensul creșterii, are următoarele consecințe:
– influențează volumul producției și al vînzărilor care contribuie la rîndul său la reducerea nivelului relativ al costurilor constante;
– acționează direct asupra reducerii cheltuielilor cu salariile; – contribuie la accelerarea vitezei de circulație a stocurilor și ca urmare se realizează economii la cheltuielile pentru manipularea, păstrarea, sortarea, ambalarea produselor, la dobînzi și comisioane bancare;
– duce la creșterea rentabilității.
Productivitatea muncii, indicator al eficienței economice1, exprimă eficința cu care este utilizată munca atît la nivelul unei unități economice, cît și la nivelul economiei naționale.
Prin urmare, productivitatea muncii este de multe ori identificată cu eficiența economică, atunci cînd se pleacă de la premisa că toate cheltuielile au la originea lor munca. Dar, produsul muncii nu este același cu efectul muncii, aceasta fiind de multe ori mai cuprinzator decît produsul muncii.
Cu alte cuvinte, productivitatea muncii se deosebește de eficiența muncii deoarece sporirea unor produse inutile poate duce la creșterea productivității muncii, dar la reducerea eficienței activității economice. Aceasta afirmație se bazează pe faptul că pe piață sunt cerute și comercializate numai bunuri economice utile, cele care nu satisfac exigențele consumatorilor, sunt stocate, fapt ce produce pierderi deosebit de mari pentru producător.
Munca fiind factorul de producție cel mai important al oricărei activități economice, indicatorul productivitatea muncii este cel mai des utilizat în practica economică, deoarece exprimă eficiența cu care este consumată munca. Productivitatea muncii se măsoară, fie prin cantitatea și calitatea bunurilor obținute cu o unitate de muncă, fie prin cheltuiala de muncă ce revine pe o unitate de bun economic.
Eficiența cu care sunt folosite resursele economice se exprimă prin productivitate sau randamentul factorilor de producție, determinate ca raport între rezultatele obținute și eforturile depuse.
Productivitatea muncii cuantifică eficacitatea cheltuirii muncii umane în procesul de producție, determinînd mărimea forței productive a muncii, respectiv a capacității forței de muncă de a realiza o cantitate de produs sau de lucrare, în unitatea de timp.
Factorul uman reprezintă coordonata esențială a dimensiunii și mai ales a calității activității. Asigurarea întreprinderii cu personalul de specialitate necesar, folosirea lui eficientă în activitatea operativă și de conducere constituie premisa potențării resurselor materiale și financiare.
În planificarea, calcularea, analiza productivității muncii se utilizează un sistem de indicatori ce pot exprima fie cantitatea de produse obținute cu o anumită cheltuială de muncă, fie cheltuială de muncă efectuată pentru obținerea unității de produse.
În primul caz, productivitatea muncii (W) se exprimă ca raport între volumul producției (Q) și cheltuielile de muncă (T)
W = iar în al doilea caz se utilizează raportul invers: W =
În funcție de modul de exprimare a producției și cheltuielilor de muncă, deosebim mai mulți indicatori de măsurare a productivității muncii:
Pe baza volumului de producție există metode de calcul în unități fizice (naturale) convenționale, de muncă (ore normă) și valorice.
Alegerea uneia sau alteia din metodele de calcul este dependentă de caracterul producției (omogenă sau eterogenă ) nivelul la care se calculează și alți factori. Exprimarea productivității muncii în unități naturale și natural-convenționale se face în întreprinderile în care producția e puțin diversificată, iar cînd este eterogenă calculul productivității muncii se face în unități valorice.
Importanța indicatorilor valorici ai productivității muncii decurge din necesitatea exprimării întregului volum de activitate Q, a asigurării comparabilității în timp și spațiu, exprimarea valorică reprezentînd etalon general, ceea ce oferă posibilitatea efectuării unor corelații cu alți indicatori: sporul producției, utilizarea mijloacelor fixe, etc. Această metodă de calcul cuprinde însă și influența modificării prețurilor și a structurii sortimentale a producției.
Pentru calculul productivității muncii în unități valorice la nivel microeconomic se pot folosi următorii indicatori: producția netă, producția globală, producția marfă, valoarea adăugată, puterea informativă a indicatorilor variază.
Utilizarea indicatorului valoarea producției nete ca indicator de bază în cadrul sistemului de indicatori permite o mai justă fundamentare a sarcinilor privind nivelul și creșterea productivității muncii, fiind mai apropiat de efectul propriu. Indicatorii productivității muncii calculați prin raportarea producției nete (Qn) la cheltuiala de muncă efectuată (T) reflectă valoarea nou creată ce revine pe unitatea de muncă (Qn/T), indicînd în exclusivitate eficiența muncii vii.
Aportul muncii trecute încorporate în mijloacele fixe ale întreprinderii poate fi reflectat prin utilizarea valorii adăugate în calculul productivității:
W =
(unde valoarea adăugată e obținută prin însumarea producției nete (Qn) cu amortizarea (A) mijloacelor fixe ). Includerea amortizării în calculul productivității muncii stimulează introducerea progresului tehnic.
În funcție de modul de exprimare a consumului de muncă obținem forme de măsurare a productivității muncii. Consumul de muncă se exprimă prin:
– număr total de salariați sau de muncitori – măsoară productivitatea anuală, trimestrială sau lunară (producția medie pe un salariat sau un muncitor)
Wa =
total om – zile lucrate – măsoară productivitatea medie zilnică (producția medie zilnică realizată de un salariat sau un muncitor ).
z = ( om – zile)
– total om – ore lucrate – măsoară productivitatea medie orară ( producția medie orară realizată de un salariat sau un muncitor ).
h = ( om – ore)
Din analiza indicatorilor productivității muncii se constată că productivitatea anuală (Wa)este dependentă de numărul de zile lucrate de un muncitor și de productivitatea zilnică (Wz).
a = ∙z
iar productivitatea zilnică (z) depinde de durata în ore (h) a zilei și de productivitatea orară (h):z = h ∙ h
Creșterea productivității zilnice și respectiv orare în proporții mai mari decît cea anuală indică pierderi de zile și ore din timpul total de muncă.
Creșterea productivității pe o persoană ocupată în ritmuri superioare față de productivitatea pe un muncitor, reflectă aspecte pozitive ale reducerii personalului administrativ, față de plan.
Eficiența utilizării potențialului uman se redă cu ajutorul a doi indicatori, și anume:
– productivitatea muncii medie
– productivitatea muncii marginală
fiecare caracterizînd un alt nivel al relației dintre forța de muncă ( factorul uman ) și volumul de activitate. Însă la acest aspect ne vom referi în subcapitolul următor.
1.2 Formele productivității muncii.
Productivitatea sau randamentul factorilor de producție reprezintă eficiența combinării factorilor de producție orientală spre obținerea maximului de efecte cu minimum de resurse (costuri cît mai mici).
În sens larg, productivitatea poate fi definită ca „ raport între cantitatea de bogăție produsă și cantitatea de resurse absorbite în cursul producerii ei”.
În literatura economică se apreciază că primele evoluții ale productivității în general au avut loc în SUA la sfârșitul secolului XIX. S-a pus accent, s-a scos în evidență productivitatea forței de muncă sub forma productivității muncii. Productivitatea muncii constituie forma principală de exprimare a eficienței economice întrucât ea reprezintă rodnicia sau eficiența cu care se cheltuiește forța de muncă.
Productivitatea muncii este una din cheile reușitei economice. Ea permite să se înțeleagă programul economico-social al unei națiuni. Așa cum aprecia Michel Didier în lucrarea ,,Regulile jocului” ,,un țăran chinez hrănește dificil 3 persoane în timp ce un fermier american produce hrana a mai mult de 10 persoane”. Aceasta explică de ce în Rusia raioanele magazinelor sunt cel mai des goale în timp ce Japonia exportă produsele sale în lumea întreagă.
În practică economică în vederea aprecierii eficienței economice se apelează în primul rînd la productivitatea muncii. Între eficiența economică în general și productivitatea muncii există unele deosebiri:
productivitatea muncii exprimă cheltuielile forței de muncă în sfera producției pe cînd eficiența economică caracterizează direct rezultatele dobîndite în urma utilizării tuturor factorilor de producție.
productivitatea nu se determină numai în sfera productivității materiale pe când eficiența economică are aplicabilitate în toate domeniile de activitate
sfera de cuprindere este mai mare a eficienței economice și se reflectă în aceea că atât la nivel micro și macroeconomic, productivitatea muncii este doar una din formele principale de exprimare a eficienței economice.
În literatura economică se disting două forme ale productivității muncii: productivitatea muncii individuală și productivitatea muncii socială. Productivitate muncii individuale este productivitate muncii pe om, întreprindere sau ramură , în condiții specifice de înzestrare, calificare, intensitate.
Ca indicator al producției muncii individuale se ia media producției pe muncitor, obținută în unitatea de timp sau timpul pe unitatea de produs. Cu alte cuvinte, productivitatea muncii realizată în condițiile sociale medii care caracterizează o orânduire sau alta, o etapă sau alta a dezvoltării producției sociale, reiese că productivitate muncii sociale nu trebuie considerată ca o sumă sau o medie aritmetică a productivității muncii individuale. în ultima esență, ea exprimă deci eficiența muncii în întreaga economie națională.
Deci, practic productivitatea se determină ca raport între rezultatele obținute (producția – output-ul unei unități economice) și eforturile depuse pentru a le obține (factorii de producție utilizați, adică input-urile). Există diferite modalități de abordare a productivității.
Astfel, după maniera de măsurare a rezultatelor consacrate există:
productivitatea fizică – care măsoară randamentele în natură ale utilizării factorilor de producție și este exprimată în unități fizice (naturale sau natural-convenționale)
productivitatea măsurată valoric – care permite măsurarea în termeni financiar-monetari eficienți. Ea este larg utilizată în gestiunea întreprinderilor moderne.
O altă tipologie a productivității are în vedere noțiunile de:
productivitatea brută – care apreciază ansamblul producției în raport cu factorii utilizați ( sau factorul utilizat ). În acest caz producția este privită ca o „ producție finală ” deci ca o sumă a valorilor adăugate de diferitele activități de producție.
productivitatea netă – care are în vedere eliminarea din producția finală a valorii achizițiilor exterioare și a costului utilizării capitalului instalat ( amortismentele ), pentru a încerca să autonomizeze ceea ce este direct dependent de efortul productiv al firmei analizate.
În literatura de specialitate productivitatea este abordată însă, în special, pe cele două tipuri consacrate și anume:
productivitatea globală – care surprinde efectele combinării tuturor factorilor de producție, măsurând performanța și eficiența de ansamblu a acestora.
productivitatea parțială – a fiecărui factor de producție, care exprimă producția obținută prin utilizarea fiecărui factor de producție consumat (muncă, capital, etc. ).
Productivitatea globală a tuturor factorilor de producție prezintă o serie de dificultăți în planul determinării sale corecte, motiv pentru care, în general, analiza microeconomică tradițională este focalizată pe determinarea și urmărirea evoluției productivității unui singur factor de producție.
Productivitatea parțială a unui factor exprimă eficacitatea și rodnicia cu care acesta poate fi folosit. Ea se poate reprezenta sub trei forme distincte:
productivitatea totală a unui factor de producție – se definește ca fiind cantitatea totală de efect util ( producție ) care se poate obține folosind acel factor de producție în condițiile în care valorile tuturor celorlalți factori sunt presupuse constante.
productivitatea medie () – a unui factor este expresia raportului dintre mărimea producției (Y) și cantitatea (Xi) utilizată din factorul respectiv:
=
Acest indicator reflectă deci, câte unități ( fizice sau valorice ) de efect util (producție) revin la o unitate ( fizică sau valorică ) de efort ( factor de producție i ).
productivitatea marginală (Wm) – a unui factor oarecare i de producție reprezintă sporul de producție scontat care se obține prin utilizarea unei unități suplimentare din factorul i, ceilalți factori rămânând constanți. Relația de calcul va fi:
Wm=
În literatura de specialitate există atîtea productivități parțiale cîți factori de producție există, cîte influențe ale acestora se urmăresc și se determină de economiști.
Avînd în vedere că munca este factorul de producție cel mai important al oricărei activități economice, productivitatea muncii este cel mai mult utilizată ca indicator relevant în analizele macroeconomice.
Fiind o categorie economică complexă și dinamică, productivitatea muncii poate fi definită ca fiind însușirea muncii de a crea, în cadrul unor anumite relații social-istorice, o anumită cantitate de valori de întrebuințare într-o unitate de timp, cu o intensitate normală a muncii reflectînd, în ultimă instanță, eficiența cu care este cheltuită o anumită cantitate de muncă.
Astfel, ea exprimă atît influențele factorilor privind creșterea și perfecționarea forțelor de producție, cît și influența relațiilor sociale de producție.
Productivitatea muncii medie se va nota cu W și reflectă raportul dintre producția Q și munca T:
= transpusă cel mai frecvent în: = Np – număr persoane
Productivitatea muncii marginală se va nota cu Wm și reflectă raportul între sporul de producție (ΔQ) și cantitatea suplimentară de muncă (ΔT).
Wm = =
Wm reprezintă partea de productivitate reflectată prin creșterea cifrei de afaceri obținută cu o unitate suplimentară de factor uman utilizat.
Traseul pe care îl urmărește productivitatea marginală este următorul: Wm este în creștere până la valoarea sa maximală, după care scade, ajungând la nivel 0, acolo unde cifra de afaceri atinge nivelul maxim. Începe apoi să scadă, căpătând valori negative, odată cu scăderea cifrei de afaceri.
Spre deosebire de productivitatea medie care reflectă utilizarea factorului uman în totalitate cea marginală nu reflectă decât consecințele utilizării ultimei unități de factor uman. Între și Wm pot să apară următoarele situații:
a) Wm < (după punctul maxim al productivității medii)
Ultima unitate a potențialului uman are o eficiență în scădere, acționând în același sens și asupra mediei.
b) Wm > ( înaintea punctului maxim al productivității medii ), crește pe seama aportului unității adiționale ale potențialului uman.
c) Wm = ( în punctul de maxim al productivității medii )
Un indicator care completează informațiile deja furnizate despre productivitate este coeficientul de elasticitate al producției funcție de muncă, reflectând creșterea procentuală a producției ( sau a cifrei de afaceri ) la modificarea cu un procent a factorului muncă ( uman ).
E = = ∙ = Sau E = = ∙ =
În funcție de valoarea coeficientului de elasticitate obținut, apar 3 zone ale curbei de semnificație:
– zona I – numită zona randamentelor crescătoare, pentru E > 1.
Aici curba este deasupra celei a , ceea ce semnifică că este crescătoare, întreprinderea utilizând sub nivelul optim forța de muncă.
– zona II – numită zona randamentelor descrescătoare, pentru 0 <E <1
Aici elasticitatea atinge valoarea maximă, semnificând o utilizare optimă a timpului de muncă.
– zona III – numită zona randamentelor negative, pentru E < 0
Deja producția a înregistrat valoarea maximă, iar orice cantitate suplimentară din factorul muncă determină eliminarea ei, împiedicând derularea normală a procesului de producție.
Există diferite modalități de abordare a productivității. Astfel, după maniera de măsurare a rezultatelor consacrate există:
productivitatea fizică – care măsoară randamentele în natură ale utilizării factorilor de producție și este exprimată în unități fizice ( naturale sau natural-convenționale )
productivitatea măsurată valoric – care permite măsurarea în termeni financiar-monetari eficienți. Ea este larg utilizată în gestiunea întreprinderilor moderne.
O altă tipologie a productivității are în vedere noțiunile de:
productivitatea brută – care apreciază ansamblul producției în raport cu factorii utilizați ( sau factorul utilizat ). În acest caz producția este privită ca o „ producție finală ” deci ca o sumă a valorilor adăugate de diferitele activități de producție.
productivitatea netă – care are în vedere eliminarea din producția finală a valorii achizițiilor exterioare și a costului utilizării capitalului instalat ( amortismentele ), pentru a încerca să autonomizeze ceea ce este direct dependent de efortul productiv al firmei analizate.
În literatura de specialitate productivitatea este abordată însă, în special, pe cele două tipuri consacrate și anume:
productivitatea globală – care surprinde efectele combinării tuturor factorilor de producție, măsurînd performanța și eficiența de ansamblu a acestora.
productivitatea parțială – a fiecărui factor de producție, care exprimă producția obținută prin utilizarea fiecărui factor de producție consumat (muncă, capital, etc. ).
Figura 1.1 Formele productivității muncii
Sursa: Dragomir Gh. Productivitatea muncii. Craiova: ed.Universitaria, 1997, pag. 19
Productivitatea globală a tuturor factorilor de producție prezintă o serie de dificultăți în planul determinării sale corecte, motiv pentru care, în general, analiza microeconomică tradițională este focalizată pe determinarea și urmărirea evoluției productivității unui singur factor de producție.
Astfel, Productivitatea parțială a unui factor exprimă eficacitatea și rodnicia cu care acesta poate fi folosit. Ea se poate reprezenta sub trei forme distincte:
productivitatea totală a unui factor de producție – se definește ca fiind cantitatea totală de efect util ( producție ) care se poate obține folosind acel factor de producție în condițiile în care valorile tuturor celorlalți factori sunt presupuse constante.
productivitatea medie () – a unui factor este expresia raportului dintre mărimea producției (Y) și cantitatea (Xi) utilizată din factorul respectiv:
=
Acest indicator reflectă deci, cîte unități ( fizice sau valorice ) de efect util (producție) revin la o unitate ( fizică sau valorică ) de efort ( factor de producție i ).
productivitatea marginală (Wm) – a unui factor oarecare i de producție reprezintă sporul de producție scontat care se obține prin utilizarea unei unități suplimentare din factorul i, ceilalți factori rămînînd constanți. Relația de calcul va fi:
Wm=
În literatura de specialitate există atîtea productivități parțiale cîți factori de producție există, cîte influențe ale acestora se urmăresc și se determină de economiști.
Avînd în vedere că munca este factorul de producție cel mai important al oricărei activități economice, productivitatea muncii este cel mai mult utilizată ca indicator relevant în analizele macroeconomice.
Fiind o categorie economică complexă și dinamică, productivitatea muncii poate fi definită ca fiind însușirea muncii de a crea, în cadrul unor anumite relații social-istorice, o anumită cantitate de valori de întrebuințare într-o unitate de timp, cu o intensitate normală a muncii reflectînd, în ultimă instanță, eficiența cu care este cheltuită o anumită cantitate de muncă.
Ea exprimă atît influențele factorilor privind creșterea și perfecționarea forțelor de producție, cît și influența relațiilor sociale de producție.
În funcție de unitățile de măsură a timpului de muncă, productivitatea muncii poate fi orară, zilnică și anuală. Pentru calcularea productivității muncii orare sau zilnice timpul de muncă se exprimă în ore-om și respectiv zile-om, iar în cazul productivității anuale, ca unitate de măsura a timpului de muncă se folosește indicatorul 'numărul mediu de muncitori sau de salariați'.
Ca urmare, productivitatea anuală a muncii se stabileste prin raportarea producției exercițiului, a cifrei de afaceri sau a valorii adaugate la numarul mediu al salariaților sau muncitorilor, adică:
unde: Wa – productivitatea muncii anuală;
Qe; CA; VA – producția exercițiului, cifra de afaceri sau valoarea adaugată;
; – numărul mediu de salariați sau de muncitori.
Astfel, productivitatea muncii anuale nu evidențiază influența numarului de zile nelucrate în timpul anului, iar pentru a înlătura acest neajuns, este necesar sa se determine productivitatea zilnică.
Productivitatea zilnică a muncii se poate stabili fie prin raportarea producției exercițiului, cifrei de afaceri sau a valorii adăugate la numărul total de zile-om lucrate, fie prin raportarea productivității muncii anuale la numărul mediu de zile lucrate de un muncitor sau o persoană angajată într-un an, adică:
sau
unde: – numarul total de zile-om lucrate într-un an de către toți muncitorii sau de întregul personal;
– numărul mediu de zile lucrate într-un an de un muncitor sau o persoană angajată.
În acest sens, calculînd astfel productivitatea muncii zilnice se pot stabili rezervele de sporire a volumului producției și a nivelului productivității muncii anuale pe seama eliminării zilelor nelucrate. Întrucît nici productivitatea zilnică a muncii nu surprinde modul de folosire a timpului de lucru în cursul unei zile este necesar să se calculeze nivelul productivității muncii orare.
Productivitatea orară a muncii, se determină fie prin raportarea producției exercițiului, cifrei de afaceri sau valorii adaugate la numărul total de ore-om lucrate de către toți muncitorii sau întregul personal, prin raportarea productivității anuale a muncii la numărul mediu de ore lucrate de
O ultimă clasificare a productivității muncii dar și o sinteză a formelor expuse mai sus o vom face în dependență de mai multe criterii și anume:
În funcție de participare a angajaților la procedurile de măsurare avem:
Productivitatea unui salariat
Productivitatea unui muncitor.
În funcție de unitatea de timp:
Productivitate anuală
Productivitate lunară
Productivitate zilnică
Productivitate orară.
În funcție de natura indicatorului:
Productivitate medie
Productivitate marginală.
În funcție de modalitatea de exprimare:
Productivitate naturală(fizică)
Productivitate valorică
Productivitate normativă.
În funcție de rezultatul final luat în calcul:
Productivitatea calculată în baza volumului producției fabricate
Productivitatea calculată în baza volumului producției vîndute
Productivitatea calclată în baza valorii adăugate
Productivitatea calculată în baza venitului din vînzări.
1.3 Utilizarea eficientă a factorilor de producție – sursa principală
de sporire a productivității muncii
Factorii de producție se află în proprietatea agenților economici, locul și rolul lor schimbîndu-se în permanență în funcție de evoluția în timp și spațiu, precum și datorită modificărilor pe care le cunoaște activitatea umană (economică în primul rînd).
Astfel, orice factor de producție este unitatea unor determinări cantitative și calitative, oamenii acționînd:
• asupra cantității, utilizînd un volum tot mai mare de factori de producție – dezvoltare extensivă;
• asupra calității acestora, ameliorînd eficiența utilizării lor – dezvoltare intensivă.
Preocuparea principală a agenților economici este economisirea și ameliorarea calității factorilor de producție, impuse în general de cauze obiective precum:
a) creșterea și diversificarea nevoilor;
b) tendința de creștere a dificultăților de acces la anumiți factori;
c) sporirea exigenței pentru calitatea bunurilor;
d) tendința de scumpire a unor factori;
e) necesitatea protecției mediului natural.
Astfel, factorii de producție pot fi definiți ca fiind ansamblul condițiilor necesare și suficiente ca orice proces de producție să se poată desfășura conform scopului său predominant.
Factorii de producție constituie resurse atrase, alocate și consumate în procesul de producere a bunurilor economice.
Multitudinea de factori de producție poate fi clasificată în trei mari categorii, fiecare avînd un conținut omogen dar diferit de al celorlalte:
– munca,
– natura (pămîntul),
– capitalul.
– Munca este activitatea conștientă, specific umană, îndreptată spre un anumit scop prin care omul își definește interesul, își caută și își construiește mijloacele adecvate atingerii scopului propus. Munca a fost și este:
– factorul activ– prin muncă are loc combinarea, utilizarea și perfecționarea celorlalți factori;
– factorul determinant– fără muncă nu se poate produce nimic, deci progresul este condiționat de muncă.
Munca este o îmbinare de:
– efort fizic – cînd acesta predomină, munca se numește fizică;
– efort intelectual – cînd este predominant, munca va fi intelectuală.
Pornind de la compoziția fizică – intelectuală, munca poate fi privită sub două aspecte:
– cantitativ – munca este măsurată prin timp și număr de locuri de muncă;
– calitativ –se măsoară prin productivitate (randament) și însușirile tehnico-funcționale și estetice ale produselor în care se materializează.
Ceea ce face cu putință munca este forță de muncă, între cele două neputîndu-se pune semnul egalității.
Forța de muncă reprezintă totalitatea capacităților fizice și intelectuale ale unui om.
În acest sens, condiția hotărîtoare ca forța de muncă să intre în acțiune, ca munca să devină o realitate palpabilă – este existența mijloacelor de producție.
Numai unirea forței de muncă cu mijloacele de producție creează posibilitatea desfășurării muncii. În gîndirea economică modernă se consideră că orice muncă, oricare ar fi natura sau autorul său, este productivă, cu condiția să creeze utilități sau să participe indirect la crearea utilităților.
Munca este singura producătoare de avuție, de valoare nouă iar prețul forței de muncă îl reprezintă salariul.
Natura. În accepțiune economică, natura reprezintă totalitatea elementelor naturale preexistente oricărei activități:
– originea,
– condițiile primordiale,
– mediul de desfășurare,
– substanța materială natural.
Natura, care constituie cadrul de formare și de existență a omului, este factor de producție originar și ea se prezintă sub mai multe forme:
• pămîntul– este spațiul în care se desfășoară activitatea economic și cuprinde: în sens restrîns: solul, subsolul, aerul, apa, fauna, flora etc., în sens larg: solul – fondul funciar.
• relieful și apele;
• clima
Altfel spus, rolul economic al pămîntului decurge din: – constituie cadrul general, spațiul de desfășurare a tuturor activităților umane; – este sursă de elemente nutritive; – reprezintă principalul factor de producție în agricultură și construcții, – este singura sursă de producere a alimentelor și a materiilor prime cum ar fi piatra, calcarul, granitul, etc. Pămîntul ca factor de producție are caracter limitat și este regenerabil.
Capitalul. Termenul de capital desemnează în sens:
– larg– avuția individului sau a societății;
– restrîns– totalitatea bunurilor cu care se produc alte bunuri destinate vănzării-cumpărării și nu satisfacerea nevoilor proprii.
Cu alte cuvinte, capitalul poate fi definit ca fiind ansamblul bunurilor produse prin muncă și folosite pentru obținerea altor bunuri și servicii destinate vînzării. După natura sa capitalul se împarte în două categorii:
– capitalul real (tehnic)– este capitalul concretizat în mijloace de producție (clădiri, fabrici, utilaje, instalații, materii prime etc;
– capital nominal – reprezintă un titlu de proprietate asupra unor valori reale ce confer dreptul de a însuși venitul adus de acestea.
Astfel, capitalul tehnic se află în permanentă mișcare în timpul producției, el fiind cel care se transferă în substanța bunului final dar și cel care intervine pentru a face posibilă această transferare. De aceea capitalul tehnic trebuie analizat pe cele două componente ale sale:
– componenta activă– capitalul fix;
– componenta pasivă– capitalul circulant.
Componentele capitalului se comportă diferit în activitatea economică, îndeplinind funcții diverse și clasificîndu-se după mai multe criterii, cel mai important fiind modul în care:
– participă la activitate;
– se consumă;
– se înlocuiesc.
Utilizarea rațională și eficientă a factorilor de producție reprezintă obiectivul și rezultatul competenței și abilității întreprinzătorului preocupat în permanență să găsească acele combinații de factori din a căror folosire să obțină avantajos cît mai mari și mai sigure.
Combinarea factorilor de producție reprezintă acea metodă de unire a factorilor de producție în vederea obținerii de noi bunuri și servicii.
Combinarea se poate realiza pe două laturi:
tehnică – combinare specifică fiecărui proces de producție, obținerea unui bun economic presupunînd unirea resurselor de muncă ce au o anumită structură și calificare cu mașini, instalații, materii prime și materiale specifice domeniului, respectiv bunului;
economică – unirea tehnică a factorilor are substrat economic, concretizat într-un cost de producție minim și într-un profit maxim.
Substituirea factorilor de producție poate fi definită ca fiind posibilitatea de a înlocui o cantitate dată dintr-un factor de producție, cu o cantitate dată dintr – un alt factor de producție, în condițiile menținerii aceluiași volum al producției.
Combinarea și substituirea factorilor de producție sunt posibile datorită:
divizibilității – posibilitatea de a împărți un factor de producție în unități simple, omogene, fără a fi afectată calitatea și utilizarea factorului respectiv;
adaptabilitatea – proprietatea de asociere a unei cantități dintr-un factor de producție divizibil cu una sau mai multe unități divizate dintr-un alt factor de producție.
Decizia de combinare și substituire a factorilor de producție se întemeiază pe anumite criterii economice concretizate în parametrii de eficiență cum sunt:
productivitatea marginală a unui factor de producție (Wmg) reprezintă sporul de producție (∆Q) obținut ca urmare a creșterii cu o unitate a factorului dat (∆X), ceilalți factori de producție rămînînd constanți;
Wmg = ∆Q / ∆X
rata marginală de substituire – raportul dintre cantitatea factorului ce urmează a fi introdus în activitatea economică (∆X) necesară pentru a compensa reducerea cu o unitate a altui factor, care va fi înlocuit (-∆Y), astfel încît producția să rămînă neschimbată sau să crească;
Rms = – (∆X) / (∆Y)
coeficientul de elasticitate a producției în raport cu factorii arată cu cît influențează creșterea unui factor asupra sporului de producție sau apare ca raport între productivitatea marginală și productivitatea medie a factorului care se modifică.
Eficiența utilizării factorilor de producție:
este forma concretă cu cea mai largă sferă de acțiune pe care o îmbracă raționalitatea economică;
este cerința fundamentală care se impune în toate activitățile economice;
pune în balanță eforturile (cheltuielile) cu veniturile (rezultatele) agentului economic.
Eficiența economică reprezintă maximum de bunuri economice și valoare nouă ce se poate obține la un moment dat cu minimum de factori de producție utilizați și consumați.
Astfel, activitatea unui agent economic este eficientă atunci cînd încasările obținute din vînzarea bunurilor pe piață sunt mai mari decît cheltuielile care s-au făcut (încasări > cheltuieli).
Modalitățile de exprimare a eficienței economice (Ec) sunt:
prin randamentul factorilor de producție utilizați:
Ec = Vr / CFp,
unde Vr = venituri realizate;
CFp = consumul de factori de producție.
Exprimă veniturile obținute la unitatea de factor de producție consumat, deci eficiența economică este cu atît mai mare cu cît rezultatele obținute sunt mai mari;
prin consumul factorilor de producție, pentru obținerea rezultatelor: Ec = CFp / Vr
exprimă consumul de factori de producție pentru obținerea unei unități de venit, deci Ec este cu atît mai mare cu cît consumul de factori pe unitatea de produs este mai mic permițînd sporirea ofertei de bunuri prin economisirea de factori.
Eficiența economică se prezintă sub două forme principale:
Rentabilitatea – capacitatea unei activități economice de a aduce profit.
Productivitatea reprezintă rodnicia sau randamentul cu care sunt utilizați factorii de producție.
În acest context, o clasificare shematică a factorilor ce infliențează productivitatea muncii este evidențiată la anexa 3 a lucrării.
CAPITOLUL II. IMPORTANȚA GESTIONĂRII ȘI PLANIFICĂRII PRODUCTIVITĂȚII MUNCII ÎN DOMENIUL CONSULTING ȘI CONSTRUCȚII
2.1 Analiza dezvoltării sectoarelor consulting și construcții în Republica Moldova
2.1.1 În Republica Moldova istoria consultanței începe undeva la începutul anilor 90. În acea perioadă, se pun bazele primelor organizații ce prestau servicii consultative precum Centrul de Consultanță în Afaceri, Business Consulting Institute, AXA Management Consulting, etc. Acestea devin în scurt timp primele organizații dedicate proiectelor de consultanță și training în management, cu un focus pe formarea în management.
Astfel, primele serii de cursuri și proiecte se derulează cu lectori străini, ele asigurînd un transfer de know-how occidental unic pentru acea perioada. În ultimii ani fiind aduși specialiști noi și fiind reorganizate activitățile aceste întreprinderi parcă izvorăsc, astfel la ziua de azi avem o multitudine de firme ce prestează servicii de consulting în afaceri, contabilitate, domeniul juridic, IT, etc.
Profesia de consultant este o profesie relativ nouă în Republica Moldova, cel puțin în accepțiunea dată de economia de piață, bazată pe principii precum eficiență economic, independență, obiectivitate, asumarea unei conduite profesionale și a unui cod etic.
Pionieratul în consultanța în afaceri a trecut se pare, în toate mediile culturale, zonele geografice și țările printr-o perioadă inițială de tatonări, în care tentația pentru o nouă profesie a atras mulți specialiști din care, pe baza rezultatelor obținute în acțiunile practice de consultanță în management, s-au selectat treptat profesioniștii adevărați.
Un astfel de proces este deja în derulare și în țara noastră – paradoxal – oferta pare, la prima vedere, mai mare decît cererea, datorită instabilității echipelor manageriale și culturii lor modeste privind economia de piață. Această cerere inconstantă și relativ redusă de servicii de consultanță în țara noastră este generată însă și de profesionalismul încă neconsacrat al celor care oferă servicii de consulting în Republica Moldova.
În țara noastră sunt numeroase firme care oferă servicii ce pot fi încadrate în rîndul serviciilor de consultanță în afaceri. O evidență exactă a acestor firme este greu de obținut, dar există unele surse de informații ce pot oferi o imagine de ansamblu asupra acestui domeniu.
Astfel, raportul Federației Europene a Asociațiilor de Consultanță în Management menționează existența a miii de consultanți în Republica Moldova.
De asemenea, în studiul privind Piața de Consultanță din Moldova, se apreciază că în prezent există peste 100 de firme de consultanță.
O recunoaștere oficială a utilității profesiei, un statut și un cod deontologic al condițiilor de practicare a meseriei ar fi de natură să încurajeze profesionalismul în practicarea consultanței în management.
Respectarea intereselor beneficiarului reprezintă un element deontologic de bază în practicarea profesiei de consultant și, pe această linie, o reglementare privind obligațiile consultantului față de beneficiar este, de asemenea, necesară pentru protectia clientului.
De altfel, în toate țările dezvoltate și aproape în toate țările în care se practică consultanța în management, există asociații profesionale ale consultanților care promovează profesia și sprijină noii consultanți să se lanseze.
Din această experiență derivă și necesitatea ca, în țara noastră, să existe un organism de sprijin al consultanților – juniori (tineri sau începători) pe piața consultanței. Desigur, un sistem de atestare și recunoaștere profesională, ar putea fi avut în vedere mai ales pentru a contracara tendințele de amatorism și tendința de a face "aranjamente" neloiale cu clienții, care pot plăti servicii simbolice, sau foarte puțin utile întreprinderii. Aceste organizații ar trebui să asigure pe parcurs și un colegiu de disciplină, care să analizeze profesional cazurile de abateri deontologice de la principiile și regulile codului de comportament al consultanților.
În acest sens, primele organizații de acest profil au înregistrat o creștere dinamică chiar din primii ani și au devenit cunoscute prin activitatea sa de dezvoltare a afacerilor mici și mijlocii, în special în zona rurală. Misiunea acestora fiind acordarea suportului necesar pentru dezvoltarea comunităților rurale și infrastructurii sociale durabile din Republica Moldova.
Prin urmare, ajutînd la formarea și dezvoltarea unor întreprinderi productive, organizațiile de consalting își aduc aportul la creșterea economică și eradicarea sărăciei în țară prin așa efecte ca noi locuri de muncă, profituri majorate și plăți fiscale sporite.
Valori precum:
Profesionalism și rapiditate
Calitate și Corectitudine loialitate și toleranță
Transparență față de comunitate și beneficiari
Confidențialitate față de clienți, au făcut acestă activitate indispensabilă pentru viata contemporană persistentă în țara noastră.
Companiile de consulting au în calitate de grupuri țintă precum:
Comunități rurale
Tineri antreprenori
Tineri și femei în dificultate
Administrații Publice Locale
Societăți comerciale
Domenii principale de activitate ale întreprinderilor din domeniul consulting-ului sunt în principal dezvoltare comunitară, dezvoltare economic, dezvoltare social, dezvoltarea afacerilor noi, consultanță în managementul afacerii pentru antreprenori începători și facilitarea accesării resurselor financiare externe de către întreprinderile începătoare și fără istorie de credit.
La etapa actuală, aceste companii fiind mai numeroase, se crează și o concurență acerbă ce duce la creșterea profesionalismului cosultanților, dar și dotării acestora. Astfel ele sunt dotate cu:
rețea informatică (calculatoare, imprimante, scanere, laptopuri etc.) care asigură un transfer sigur și rapid al informațiilor între departamente, precum și crearea unei baze de date comune.
software performant pentru contabilitate, analiza- diagnostic, analiza- statistică, cercetare de piață, managementul proiectului;
săli de ședințe, menite să asigure desfășurarea optimă a oricăror întîlniri cu posibilii clienți, consultări cu colaboratorii externi, ședințe de lucru cu angajații societății orientate spre eficientizarea muncii;
parc auto propriu, format din autoturisme puse la dispoziția membrilor echipei pentru deplasarea rapidă la diferite destinații. Acestea permit mobilitatea specialiștilor participanți la realizarea proiectului, care se pot deplasa în orice situație acolo unde necesitățile profesionale le impun;
abonamente la publicațiile de specialitate oferite atât pe suport de hîrtie, cît și pe suport electronic, o adevărata bibliotecă juridică și de afaceri puse la dispoziția membrilor echipei pentru a putea formula opinii și propune măsuri de nivel ridicat în exercitarea atribuțiilor, precum și în desfășurarea eficientă și în conformitate cu legea;
aparatură audio-video performantă (camere foto digitale, camere video, retroproiectoare, videoproiectoare, etc.) permite obținerea de imagini de înaltă calitate, imagini care servesc realizării unui marketing performant (prin crearea unor prezentări atractive, (CD/DVD)).
2.1.2. Sectorul construcțiilor în Republica Moldova este unul destul de dezvoltat, mai ales în ultimii ani cind pe piața imobiliară din șara noastră și-au făcut apariția sute de companii care prestează acest tip de servicii, unele construiesc, altele vînd, unele dau în locațiune, altele toate la un loc. Deci, nu putem spune că țara noastră, îndeosebi municipiile duc lipsă de constructori.
Republica Moldova a fost plasată de Banca Mondială în clasamentul privind mediul de afaceri Doing Business 2011 plasată pe locul 159 din 183 de țări la capitolul obținerii autorizațiilor de construcție, cu 30 de proceduri și un proces ce durează 292 de zile. Deși țara năastră a urcat patru locuri în top și s-a plasat pe cea mai bună poziție din ultimii ani, oricum se află printre ultimii. Perioada 2010 – 2015 a fost una în care s-a produs cea mai mare schimbare în comparație cu anii precedenți, În luna iulie 2010 a fost adoptată de către Parlament Legea privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, elaborată de Ministerul Construcțiilor și Dezvoltării Regionale.
Ca urmare, s-au produs schimbări destul de esențiale în sfera de reglementare și autorizare a construcțiilor. Astfel, primele 17 proceduri prevăzute în Raportul Doing Business 2011 au fost reduse pînă la 10, iar termenii de obținere a autorizațiilor de la 186 de zile la 86. Cu siguranță această performanță ne-ar fi asigurat o îmbunătățire a poziției în clasament, dacă legea era adoptată pînă în luna iunie.
Taxa pentru autorizația de construcție și certificatul de urbanism s-a redus de cîteva zeci de ori, astăzi cu 100 de lei obții toate documentele, anterior trebuia să plătești 4-5 mii de lei, acesta constituind o schimbare destul de importantă.
Biroul Național de Statistică anunță o creștere a investițiilor în capital fix cu 15,8%, în nouă luni 2010. Asta semnifică că revenim la normal. Anume în a doua jumătate a anului acele construcții care erau conservate pentru o anumită perioadă de timp au fost reanimate. S-a ridicat puterea de cumpărare a cetățenilor, care au agonisit un capital și nu se tem să-i investească în construcție riscă. Este important că procesul s-a reanimat și apare speranța că toți acei care au investit în construcție vor reuși în termene apropiate de cele stabilite prin contract să-și obțină bunul construit.
Tot în vederea susținerii antreprenorilor care investesc și realizează construcții Ministerul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor a implimentat un ghișeu unic pentru obtinerea autorizațiilor.
Pentru a începe o construcție este nevoie nu numai de autorizații de construcție sau certificat de urbanism, mai există și alte documente pe care trebuie să le obții. Astfel s-a dorit să se creeze acest ghișeu unic pentru ca cetățeanul care dorește să înceapă o construcție să nu bată pragurile mai multor instituții pentru autorizații, ci să obțină întregul pachet de documente într-un ghișeu unic.
O chestiune destul de dificilă este expertiza proiectelor în construcții care o efectuiază toate companiile autorizate sau doar Centrul pentru verificarea și expertizarea proiectelor în construcții. Aici ar fi cazul să facem regulă, astfel ca omului să-i fie destul de clar că în tot ce este legat de obiectivele de menire socială, în tot ce ține de obiectivele care au mai mult de trei niveluri statul își asumă responsabilitatea și supraveghează începînd de la proiect și pînă la finalizarea construcției, potrivit legii despre calitatea în construcții. În rest lucrurile ar trebui să meargă mai simplu și rapid. Nu este normal ca cineva care dorește să-și construiască un acaret în grădină este nevoit să aștepte jumătate de an expertiza proiectului respectiv.
În 2012 piața construcțiilor din Moldova a scăzut cu 4%, în raport cu anul 2011, înregistrînd un alt an extrem de dificil. Companiile de construcții au efectuat lucrări de construcție și montaj în valoare totală de 5 miliarde 421.3 milioane lei, față de peste 5 miliarde 645 milioane în 2011. Aceste date se conțin într-un raport recent, dat publicității de Biroul Național de Statistică.
Totuși, dacă intrăm în esența cifrelor, descoperim o relativă stabilitate în sectorul construcțiilor de obiecte noi, în special a complexelor rezidențiale. Edificiile rezidențiale au înregistrat chiar și o modestă creștere în raport cu anul anterior, de 2.5%, în timp ce edificiile nerezidențiale au înregistrat o scădere cu aproape 12%.
În anul 2014 mai mulți dezvoltatori și agenți imobiliari au semnalat o activizare a pieței imobiliare, fapt care a fost confirmat de datele de la Cadastru. Astfel că numărul tranzacțiilor de vînzare-cumpărare pe parcursul trimestrului trei al anului 2014, a atins cifra de 26 774, fiind aproximativ cu 6% mai mult decât în aceeași perioadă a anului trecut. Creditele ipotecare au înregistrat o creștere de cca 21% față de aceeași perioadă a anului 2013.
Totuși această creștere din trimestrul trei al acestui an nu înseamnă și o schimbare în bine a situației de pe piața imobiliară. Construcțiile noi, în perioada ianuarie-septembrie 2014, au fost realizate în volum de 2412,9 mil. lei, în descreștere cu 6,1% față de perioada respectivă a anului precedent. La clădirile rezidențiale și nerezidențiale volumul lucrărilor de construcții a scăzut cu 23,0%, respectiv 10,3% față de perioada respectivă a anului 2013, potrivit datelor Biroul Național de Statistică.
Figura 2.1 Activitatea întreprinderilor în construcții pentru anul 2013
Sursa: www.statistica.md/ activitatea întreprinderilor în construcții.
Aceste date ne demonstrează că revenirea pieței imobiliare care a fost înregistrată în trimestrul trei al acestui an, a avut loc pe baza proiectelor vechi care nu au fost finisate anterior și este o sursă limitată de creștere.
Din păcate sectorul construcțiilor nu este stimulat la nivel guvernamental pentru a depăși criza din 2009. De asemenea, nu a fost schimbată legislația din domeniu, care creează multe probleme și nu face altceva decît să stimuleze scheme ilegale și semi-legale de activitate a jucătorilor de pe piață. Anume domeniul construcțiilor este un vector de creștere al economiei, dar în Republica Moldova el este ignorat sau servește unor interese de grup.
2.2. Resursele umane în construcții și eficiența utilizării lor.
Angajații reprezintă cel mai valoros activ al unei companiei și de ei depind în mare măsură costurile. Problema spinoasă este cum să implementezi un sistem de management cît mai eficient, pentru a spori valoarea angajaților.
Nivelul și evoluția productivității depind de mai multe conjuncturi economice și extraeconomice: calitatea resurselor utilizate, calitatea managementului, motivația și măsura în care aceasta este realizată, mediul de lucru etc.
Progresul oricărei organizații depinde într-o măsură decisivă de eficiența cu care sunt folosite resursele umane, materiale, financiare, informaționale și de timp de care dispune.
Întotdeauna, oamenii s-au străduit ca din fiecare unitate de muncă, de resurse umane sau de bani ce se cheltuiesc, să asigure o creștere cît mai mare a volumului și a calității producției, să obțină cantități sporite de bunuri materiale și servicii, deoarece numai pe o asemenea bază poate fi asigurată o creștere economică intensă, crearea unei economii avansate și implicit condiții în vederea ridicării bunăstării materiale și spirituale a populației.
Este bine cunoscut faptul că activitatea economică este indisolubil legată de atragerea și utilizarea factorilor de producție. Oricare tip de activitate implică în mod obiectiv factorul muncă, menit să valorifice sistemul resurselor naturale și monetare în interesul său.
Dintre toate resursele de care dispune un agent economic, cele umane sunt în prim plan, deoarece omul este singurul creator de valoare. Această circumstanță a determinat economiștii să afirme că „nu există bogăție mai mare decât omul”. Folosirea rațională a tuturor factorilor de producție, inclusiv a factorului uman, reprezintă o condiție a valorificării depline și superioare a acestora, precum și un rezultat al acestui proces.
Cercetările efectuate în acest domeniu demonstrează lipsa unei păreri unice la savanții economiști referitor la indicatorii care exprimă eficien ța utilizării factorului uman. Unii economiști, în special cei din Federația Rusă, apreciază eficiența utilizării poten țialului uman doar prin intermediul productivității muncii. Alții sunt de părere că există doi indicatori vizând această problemă, și anume: productivitatea muncii și rentabilitatea pe salariat (calculată în baza profitului brut).
Managementul resurselor umane în cadrul proiectelor de construcții este o activitate complexă și dinamică datorită specificului procesului de producție și al forței de muncă care activează în această ramură, cît și datorită particularităților induse de utilizarea managementului prin proiecte.
Managementul resurselor umane constituie complexul de activități orientate către utilizarea eficientă a personalului unei organizații, urmărindu-se atît realizarea obiectivelor acesteia cît și satisfacerea nevoilor angajaților.
Procesul de utilizare eficientă a resurselor umane constă în asigurarea, formarea și perfecționarea, motivarea și mentinerea resurselor umane.
Forța de muncă din ramura construcțiilor prezintă urmatoarele particularități:
Fluctuația forței de muncă se menține la valori relativ mari. Acest fapt se datorează:
Mobilității procesului de producție;
suprasolicitării fizice a muncitorilor datorită lucrului în aer liber, programului de lucru prelungit, efortului sporit solicitat de activitățile din construcții;
caracterului limitat al duratei de existență a echipei de proiect, care este creata de cele mai multe ori doar pentru realizarea proiectului;
caracterului relativ sezonier al activității.
Gradul de calificare al forței de muncă este, în medie, mai redus decît în industrie. Aceasta situatie se datorează:
gradului mai redus de complexitate al proceselor de producție față de cele din industrie;
necesității desfășurării unor activități ce solicită forță de muncă necalificată sau cu un nivel redus de calificare (de exemplu, pentru săpături în spații înguste);
recrutării forței de muncă preponderent din mediul rural, din localitățile limitrofe centrelor industriale.
Costurile cu forța de muncă sunt mai ridicate, în medie, față de industrie. Această situație se datorează:
consumului relativ mare de manopera față de alte ramuri ;
multiplelor categorii de sporuri acordate;
necesității asigurării unei game de servicii (cazare, masă, asistență sanitară) pentru muncitori și adesea pentru familiile acestora.
Numărul de meserii din ramura construcțiilor este mai mare decît în alte ramuri (circa 150 de meserii: betonist, fierar, dulgher, lacatuș, conducător de utilaje, muncitor de întreținere și reparații, încărcător-descărcător etc.). Acest fapt se datorează diversității mari a lucrărilor executate și complexității procesului de producție.
Spiritul de echipa este mai puternic datorita responsabilității comune față de realizarea obiectivelor proiectului ca și tendinței firești a oamenilor de a se apropia și intrajutora atunci cînd se gasesc în condiții dificile.
Atitudinea față de familie și viața de familie sunt modificate datorită mobilității procesului de producție.
Atitudinea față de salariu și modul de utilizare al acestuia sunt modificate. Astfel, muncitorii care lucreaza în condiții de izolare față de familie, au tendința ca – dupa ce trimit parte din salariu familiei – să cheltuiască foarte repede ceea ce le rămîne, nu de puține ori pe băuturi alcoolice, ceea ce generează o serie de probleme sociale, disciplinare și de securitate a muncii.
În acest sens, managementul resurselor umane în cadrul proiectelor de construcții poate fi exercitat, în funcție de forma de organizare aleasă pentru integrarea proiectului în cadrul firmei de construcții, de către directorul de resurse umane din cadrul compartimentului funcțional specializat de la nivelul firmei, de către un director de resurse umane de la nivelul echipei de proiect, sau pentru proiecte de dimensiuni mai mici, chiar de către managerul de proiect.
Planificarea necesarului de personal pentru proiectul de construcții se realizează în funcție de structura lucrărilor contractate ce urmează a se executa. Practic, necesarul de personal se stabileste înca din faza de ofertare – contractare.
Astfel, planificarea necesarului de personal se face diferențiat pentru personalul direct și indirect productiv. Astfel, pentru dimensionarea personalului direct productiv se au în vedere:
volumul producției preluat din listele cu cantități de lucrări;
normele de muncă;
balanța timpului de muncă pentru un muncitor.
Normele de muncă pot fi:
a) Norma de timp (Nt) = timpul acceptat a se consuma de către un muncitor sau formație de muncă, în condiții de înzestrare tehnică și organizare date, pentru a realiza o unitate de lucrare de construcții.
b) Norma de producție (Np) = cantitatea de lucrări ce se așteaptă a se realiza într-o unitate de timp în condiții de înzestrare tehnică și organizare date.
c) Norma de personal (Nps) = numărul de muncitori ce urmează să servească un anumit loc de muncă.
d) Norma de servire (Ns) = numărul de locuri de muncă (utilaje) servite de un muncitor.
Balanța timpului de munca pentru un muncitor (Btm) se determină astfel:
Btm = TC – (D + S + SL + CO), unde :
TC reprezintă timp calendaristic;
D = duminici;
S = sîmbete;
SL = sărbători legale;
CO = concedii de odihnă.
Necesarul de muncitori direct productivi (Nmdp) se determină cu ajutorul urmatoarelor formule:
, sau:
unde: Q = volumul de lucrări și Pi = procentul planificat de realizare a normelor.
Numărul muncitorilor indirect productivi se determină folosind norme de personal sau norme de servire. Ei reprezintă o anumită pondere din numărul muncitorilor direct productivi, pondere stabilită prin metode specifice de analiză a timpului de muncă: fotografiere, cronometrare, fotocronometrare, etc.
În activitatea de normare a muncii în construcții există o serie de trăsături specifice, și anume:
timpii componenți ai normei de muncă (de pregătire – încheiere, de bază, ajutător, de servire a locului de muncă, de întreruperi reglementate) sunt influențați de specificul lucrărilor și de o serie de factori tehnologici și organizatorici;
datorită mobilității procesului de producție, apar timpi de trecere de la un loc de muncă la altul în cadrul frontului de lucru, timpi care se vor încadra în timpul de întreruperi condiționate de tehnologie și organizare.
Aplicarea normelor comasate constituie un instrument practic și eficient pentru îmbunătățirea organizării și planificării muncii și a producției în construcții. Norma comasată este o combinație de două sau mai multe norme de muncă pentru operații legate tehnologic sau organizatoric între ele și exprimă volumul de muncă necesar pentru obținerea unei unități de lucrare finită, realizată în condiții tehnico – organizatorice raționale.
Normele comasate cuprind atît lucrări de bază, cît și lucrări de pregătire și transport. La calcularea normelor comasate, volumul lucrărilor pentru fiecare normă simplă (elementară) se exprimă (direct sau prin transformare) în unitatea de măsură corespunzatoare procesului rezultat prin comasare.
În cazurile cele mai simple, cînd se folosesc aceleași unități de măsură pentru fiecare element cît și pentru norma comasată, calculul acesteia se face cu ajutorul relației:
unde: Ntc reprezintă norma de timp comasată;
n = numărul de norme elementare care alcătuiesc norma comasată;
Nti = norma de timp pentru procesul simplu “i”.
Exemplu. Norma comasată pentru săparea unui metru cub de pamant în spații înguste și transportul lui cu roaba la distanța de 10 m, se compune din norma pentru sapare Nt1 =1,2 om-ore/mc și norma de transport Nt2 = 0,91 om-ore/mc, și este de: Ntc =1,2 + 0,91= 2,11 om-ore/mc.
În cazul proceselor de lucru cu structură tehnologică diferită și unități de măsură diferite, normele comasate se vor stabili, folosindu-se coeficientul de transformare în unitatea de măsură a normei de muncă comasată, pe baza relației:
unde: Ci reprezintă coeficientul de transformare în unitatea de măsură a normei comasate, a unităților de măsură ale normelor componente ce se grupează, determinat pe baza datelor tehnice din prescripțiile oficiale, a planurilor de execuție sau prin determinări directe.
Exemplu. Pentru executarea zidăriei de piatră în elevație, normele de timp sunt: pentru zidit, Nt1= 4,60 ore-om/mc-zidărie, pentru rostuirea feței văzute, Nt2 = 0,75 ore-om/mp. Luînd ca unitate de masură de bază un mc-zidarie și cunoscînd grosimea medie a zidului (0,6 m) coeficientul de transformare va fi:- pentru zidărie C1=1;- pentru rostuire C2=1/0,6=1,67. Norma comasată este: Ntc = 4,60 + 0,75 x 1,67 = 5,85 ore/ mc zidărie.
Recrutarea și selectia personalului se realizează preponderent din cel aflat în interiorul organizației, și, dacă particularitățile proiectului sau situația încadrării cu personal a firmei o solicită, se apelează și la recrutări din exterior. În procesul de selectie se utilizează teste medicale testări pe baza de simulări a competenței profesionale, teste psihologice.
O importanță deosebită prezintă selecția managerului de proiect. Găsirea unui manager de proiect competent este o sarcina critică pentru succesul proiectului și prezinta o dificultate ridicată avînd în vedere calitățile pe care o astfel de persoană trebuie să le posede și riscurile pe care urmează să și le asume.
Socializarea personalului nou angajat sau cooptat în echipa de proiect se poate realiza sub îndrumarea șefului direct al noului angajat care urmează să-l familiarizeze cu particularitățile și cultura firmei, precum și cu comportamentul și performanțele care sunt așteptate de la acesta. Alte acțiuni de socializare pot fi: distribuirea unor pliante de prezentare a firmei, a obiectivelor proiectului în care este implicat noul angajat și a conținutului fișei postului, servirea mesei în comun, utilizarea managementului participativ etc.
2.3 Planificarea productivității muncii în întreprinderile de construcții
Nivelul de pregătire și modul de utilizare a lucrătorilor și a timpului de lucru se manifestă în mod nemijlocit în productivitatea muncii, productivitatea muncii reprezentînd eficiența cu care se cheltuiește munca vie și se exprimă fie prin raportarea producție obținute (Q) la cheltuielile de timp de munca (T) efectuate pentru obținerea producției, prin relația
fie prin cheltuielile legate de consumul de muncă pe unitate de produs.
În funcție de modul de exprimare a volumului producției, se disting mai multe metode de calcul al productivității muncii:
în unități natural, natural-convenționale unități de timp de muncă, unități valorice.
După modul de exprimare a timpului de lucru, se deosebesc productivitatea muncii orară, zilnică, lunară.
A. Calculul nivelului productivității muncii în funcție de modul de exprimare a volumului de producție.
1) Productivitatea muncii exprimată în unități naturale se calculează prin raportarea volumului de producție exprimat în unități naturale (Qn) la cheltuielile de muncă (T).
Se obține în acest fel cantitatea de produse, exprimată în unități naturale (t, buc, kg, m etc.) ce revine unui lucrător sau în unitatea de timp de muncă. Poate fi utilizat acest indicator în ramurile industriale care realizează producție omogenă.
2). Productivitatea muncii calculată în unități natural-convenționale
Acest indicator se calculează în cadrul întreprinderilor care realizează o mare varietate de produse într-un număr mare de tipodimensiuni. Transformarea producției din unități naturale în unități natural-convenționale se realizează cu ajutorul unor coeficienți de echivalare stabiliți pe baza raportului dintre consumul de manoperă al diferitelor produse și consumul de manoperă al produsului considerat etalon.
3). Planificarea în unități de timp de muncă presupune exprimarea producției industriale în unități de timp de muncă normat.
Pentru determinarea nivelului productivității muncii se raportează volumul producției astfel calculat, la timpul de muncă (T), exprimat pentru obținerea producției respective, conform relației:
, în care:
q. – cantitatea de produse, pentru fiecare produs "i"
tni- numărul de om-ore pe produs (norma de timp)
4). Productivitatea muncii calculată în expresie valorică
Relația de calcul se exprimă,
în care:
qi – volumul fizic al producției
pi – prețul unitar
T – cheltuielile de timp de muncă
Această variantă are o largă arie de aplicabilitate.
Astfel, această metodă are și unele dezavantaje pe de o parte determinate de limitele și inconvenientele indicatorilor valorici, iar pe de altă parte de influența unor factori cum ar fi sortimentele, modificarea volumului cooperării, schimbarea structurii organizatorice etc.
B. Calculul nivelului productivității muncii în funcție de modul de exprimare a timpului de lucru.
Al doilea element necesar pentru calculul nivelului productivității muncii îl reprezintă cheltuielile de timp de muncă (T). Ele pot fi exprimate prin durata timpului. în acest fel se poate calcula nivelul productivității muncii anuale, semestriale, trimestriale, lunare, zilnice sau orare.
În acest sens, nivelul productivității muncii anuale se poate calcula prin raportarea volumului producției anuale exprimat în una din unitățile de măsură prezentate anterior, la numărul scriptic al muncitorilor rezultînd producția medie pe un muncitor și pe an. în mod similar se poate calcula și pe semestru, trimestru, luna sau zi de lucru.
Planificarea creșterii productivității muncii se bazează, de obicei, pe economia de timp de muncă, exprimată prin economia realizată de personal, realizate prin diferite măsuri tehnico-organizatorice și include cîteva etape.
I. Se calculează numărul de personal pornind de la volumul planificat de producție (Qpl) și productivitatea muncii în anul de bază (Wb), conform relației:
II. Se calculează economia relativă de personal în urma influenței măsurilor prevăzute în anul de plan:
datorită modernizării și perfecționării utilajului (E1);
datorită unor măsuri de îmbunătățire a folosirii fondului de timp
de lucru (E2), conform relației:
, în care:
Ftd, Fti – fondul de timp de muncă al unui lucrător, respectiv după și înainte de introducerea măsurilor de îmbunătățire
Nm – numărul total de muncitori
economia de personal datorită reducerii rebuturilor (E3) conform relației:
, în care:
Pv, r – ponderea valorică a rebuturilor, în procente, în costul producției marfa, respectiv în perioada de bază și cea de plan.
datorită modificării structurii producției (E4) conform relației:
, în care:
Tn2, Tnl- timpul normat pentru un leu producție-marfa după și înainte de modificarea structurală a producției
Nma – numărul muncitorilor ce lucrează în acord în condițiile productivității anului de bază.
III. Se calculează economia totală de personal:
IV. Se determină numărul de personal în perioada de plan în condițiile anului de plan
V. Se calculează productivitatea muncii planificată, conform relației
VI. Se calculează ritmul creșterii productivității muncii în anul de plan în procente față de anul de bază
De asemenea poate fi calculată creșterea productivității muncii ca urmare a economiei de personal, conform relației:
Deci, elaborarea planului muncii se începe cu planificarea productivității muncii, așa cum restul indicatorilor acestei secțiuni a planului au legătură directă sau indirectă și depind de indicatorii productivității muncii.
Altfel spus, productivitatea muncii se exprimă prin cantitatea producției, fabricată într-o unitate de timp calculată pentru un muncitor din personalul industrial-productiv (PIP). Atît în planurile de durată medie cît și în cele curente idicatorul productivității anuale a muncii este exprimat în unități absolute- sub forma fabricării producției în unități monetare (lei; mii lei) la un muncitor mediu scriptic, iar ritmul de creștere a acesteia se determină în procente față de perioada de bază.
Pe lîngă productivitatea anulă este de asemenea calculată și productivitatea pe oră și pe zi a muncii, care deobicei sînt utilizate în cazul analizei activității economice de producere a întreprinderii și pentru delimitarea rezervelor interne. În unele ramuri ale industriei alimentare pe lîngă indicatorul valoric de bază, se mai utizează calculul productivității muncii în unități fizice, convențional-fizice și de muncă.
De asemenea un rol important în sporirea productivității muncii, la care ne vom referi în subcapitolul următor, îl are planificarea productivității întregului personal, dar și al salariaților executori în parte.
Spre deosebire de statistica unde dispunem de date pe perioade expirate, cu ajutorul cărora putem calcula indicele creșterii productivității muncii, în planificare nu dispunem de toate datele necesare și anume ne lipsesc datele pentru perioada viitoare. Tocmai în calculul acestor date, în speță creșterea productivității muncii în perioada viitoare, presupune sarcina planificării. În acest scop, recurgem la o metoda indirectă, cu ajutorul economiei de salariați.
Prin economie relativă de salariați (E) se întelege diferența dintre numărul de salariați necesar pentru volumul producției prevăzut în condițiile productiviății muncii în anul de baza și numărul de salariați necesar stabilit pentru același volum de producție, însă în condițiile productivității muncii din anul viitor.
Exprimată în formula se prezintă astfel:
în care:
E – economia relativă de salariați;
P1 – producția prevazută pe mașină, instalația, atelierul sau secția nouă;
w0 – productivitatea muncii în anul de bază la mașini, instalații, ateliere sau secții similare existente;
w1 – productivitatea muncii în anul viitor la mașină, instalația, atelierul sau secția nouă;
n1' – numarul de salariați care ar fi necesar pentru realizarea producției prevazute pentru anul viitor, în condițiile productivității muncii din anul de bază;
n1" – idem, în condițiile productivității muncii din anul viitor.
Pentru determinarea productivității muncii și a creșterii productivității muncii la nivelul întreprinderii, se procedează în felul următor:
Se calculează economiile relative determinate de toți factorii creșterii productivității muncii, iar totalul lor se introduce în calcul astfel:
E= E1+ E2+.+ En
în care:
E1. En – economiile relative de salariați pe factorii care le-au determinat;
P1 – producția prevăzută pentru anul viitor pe întreprindere;
W0 – productivitatea muncii în anul de bază pe întreprindere;
W1 – productivitatea muncii în anul viitor, pe întreprindere;
N1' – numărul de salariați care ar fi necesar pentru realizarea producției prevazută pentru anul viitor, în condițiile productivității muncii din anul de bază;
N1" – idem, în conditiile productivității muncii din anul viitor.
I – indicele de crestere a productivitatii muncii în anul viitor față de anul de bază;
DW% – creșterea procentuală a productivității muncii pe întreprindere.
Pentru a stabili contribuția fiecărui factor sau a grupelor de factori la creșterea productivității muncii obținută, putem folosi relația urmatoare prin care creșterea procentuală totală se repartizează direct proporțional cu contribuția fiecărui factor exprimată în economia relativă:
în care:
Efx – economia relativă dată de acțiunea factorului x;
Dwfx% – contribuția procentuală a factorului fx la creșterea productivității muncii pe întreprindere.
În concluzie, putem spune ca o bună planificare a productivității muncii în întreprindere, indifferent fie ea producătoare de bunuri sau prestatoare de servicii, va duce în final la creșterea productivității pentru viitor.
CAPITOLUL III. IMPORTANȚA PRODUCTIVITĂȚII MUNCII LA SRL EURO SMART CONSULTING
3.1 Caracteristica generală a SRL Euro Smart Consulting
Societatea comercială “Euro Smart Consulting” SRL, este compania cu sediul în mun. Chișinău, bulevardul Stefan cel Mare și Sfînt nr.64, ap.24.
Înființată în anul 2014, societatea are statut de persoană juridică, de drept privat, cu scop lucrativ, comercial. Societatea, poate să dobîndească și să execute în nume propriu drepturi patrimoniale și personale nepatrimoniale, să-și asume obligații, poate fi reclamant sau pîrît în instanța de judecată.
Astfel, SRL Euro Smart Consulting activează în baza unui statut, elaborat în conformitate cu prevederile Codului Civil al Republicii Moldova , Legii Republicii Moldova "Cu privire la antreprenoriat și întreprinderi", Legii Republicii Moldova "Cu privire la înregistrarea de stat a întreprinderilor și organizațiilor", și altor acte legislative în vigoare.
SRL Euro Smart Consulting își exercită activitatea în conformitate cu legislația Republicii Moldova, dreptul internațional, prezentul Statut și Contractul de constituire.
Deci, SRL Euro Smart Consulting este persoană juridică din momentul înregistrării Statutului, dispune de drepturi și obligațiuni oferite de lege persoanelor juridice, are balanță liberă și autonomă, cont de decontare și alte conturi în lei și în valută străină, poate încheia în nume propriu contracte, dobîndi drepturi și executa obligațiuni. Întreprinderea are ștampilă, emblemă, alte elemente și atribute ale persoanei juridice, necesare în activitatea sa.
SRL Euro Smart Consulting dispune de patrimoniu distinct, necesar pentru asigurarea activității prevăzute de statut și poartă răspundere pentru obligațiile sale cu acest patrimoniu în conformitate cu legislația în vigoare, va folosi întregul venit de la activitatea sa în scopurile prevăzute de statut.
Cu alte cuvente, după forma sa organizatorico-juridică SRL Euro Smart Consulting este Societate cu răspundere limitată. Firma se consideră constituită și dobîndește personalitate juridică de la data înregistrării de stat în modul stabilit. Întreprinderea dispune de bilanț autonom și conturi bancare, are ștampilă cu denumirea sa și imaginea emblemei.
SRL Euro Smart Consulting se constituie pentru o durată nelimitată. Societatea este în drept să înființeze filiale și reprezentanțe în Republica Moldova în conformitate cu actele legislative în vigoare, iar în străinătate – și în conformitate cu legislația statului străin, dacă tratatul internațional la care Republica Moldova este parte nu prevede altfel.
SRL Euro Smart Consulting se constituie în scopul exercitării oricărei activități lucrative neinterzise de lege ce prevede fabricarea producției, executarea lucrărilor și prestarea serviciilor, desfășurată în mod independent, din propria inițiativă, din numele Societății, pe riscul propriu și sub răspunderea sa patrimonială de către organele ei, cu scopul de a asigura o sursă permanentă de venituri.
Astfel, pentru a-și realiza sarcinile asumate SRL Euro Smart Consulting va desfășura următoarele genuri de activitate:
Activitatea de proiectare pentru toate categoriile de construcții, pentru urbanism, instalații și rețele tehnico-edilitare, reconstrucții și restaurări,
Activități legate de băncile de date
Prelucrarea datelor
Activități de proiectare, urbanism, reconstrucție, inginerie și alte servicii legate de construcțiile civile
Construcții de clădiri și/sau lucrări inginerești, instalații și rețele tehnico-edilitare, reconstrucții și restaurări, consolidări
Consultări în afaceri.
Capitalul social al SRL Euro Smart Consulting se constituie din aporturile asociaților și reprezintă valoarea minimă a activelor, exprimată în lei, pe care trebuie să le dețină Societatea. La data constituirii Societății, capitalul social este de 5400 lei, Untura Sandu – 5400 lei, 100%
Aportul în numerar al asociatul se varsă integral pînă la înregistrarea de stat a SRL Euro Smart Consulting. În calitate de aport la capitalul social pot fi bunuri, inclusiv drepturi patrimoniale, și bani. Prestațiile în muncă și serviciile depuse la înființarea Societății și pe parcursul existenței ei nu pot constitui aport la formarea sau majorarea capitalului social. Suma totală a aportului nu poate fi mai mică decît cuantumul capitalului social.
Aportul în natură la capitalul social al SRL Euro Smart Consulting are ca obiect orice bunuri aflate în circuitul civil. Bunurile se consideră a fi transmise cu titlu de proprietate. Nu pot constitui aport la formarea sau la majorarea capitalului social al Societății creanțele și drepturile nepatrimoniale, precum și bunurile consumptibile.
Aportul în natură al asociatului va fi vărsat în cel mult 30 de zile de la înregistrarea de stat a Firmei. Asociatul este obligat, în termen de 10 zile de la vărsarea aportului în natură, să prezinte dovada vărsării organului înregistrării de stat. Aportul în natură al asociatului va fi evaluat de un evaluator independent.
În perioada de activitate a întreprinderii, asociatul nu poate cere restituirea aportului vărsat în capitalul social.
SRL Euro Smart Consulting eliberează asociatului un certificat prin care se atestă deținerea părții sociale și cuantumul acesteia. Valoarea certificatului părții sociale echivalează cu mărimea aportului la capitalul social al Societății depus de asociat.
Aporturile persoanelor, care devin asociați, după crearea Societății, se depun în modul stabilit de lege.
Capitalul social poate fi majorat prin:
mărirea proporțională a părților sociale din contul beneficiului net al Societății sau din mijloacele capitalului de rezervă;
vărsarea aporturilor suplimentare de către asociat și/sau de către terții care au devenit asociați.
Capitalul social poate fi micșorat prin reducerea valorii nominale a părții sociale. Societatea este obligată să-și reducă capitalul social la expirarea celui de-al doilea an și a fiecărui an financiar următor dacă valoarea activelor nete ale SRL Euro Smart Consulting este mai mică decît capitalul social și asociatul nu acoperă pierderile survenite. În cazul menționat asociatul este obligat să decidă reducerea capitalului social pînă la valoarea activelor nete determinată în conformitate cu prevederile legale. Societatea nu poate reduce capitalul social sub minimul stabilit de prezenta lege.
Asupra părții sociale a soților în SRL Euro Smart Consulting, dobîndite în timpul căsătoriei, se aplică regimul juridic al proprietății comune în devălmășie. Soțul asociatului nu poate cere divizarea părții sociale și nici primirea sa în Societate.
SRL Euro Smart Consulting este obligată să creeze un capital de rezervă de cel puțin 10% din cuantumul capitalului social. Capitalul de rezervă al Societății se formează prin vărsăminte anuale din beneficiul ei, în proporție de cel puțin 5% din beneficiul net, pînă la atingerea mărimii stabilite. Dacă valoarea activelor nete ale Societății se reduce sub nivelul capitalului social și al capitalului de rezervă, vărsămintele în capitalul de rezervă reîncep.
Capitalul de rezervă al firmei poate fi folosit doar la acoperirea pierderilor sau la majorarea capitalului ei social. Asociatul poate depune cote suplimentare la aport pentru acoperirea pierderilor suportate de Societate sau în cazul în care temporar sînt necesare asemenea cote.
SRL Euro Smart Consulting are o structură internă ce presupune existența unui organ suprem de deliberare și decizie, a unui organ executiv și a unui organ de control, după cum urmează:
Adunarea generală (Decizia asociatului unic);
Administratorul (organ executiv);
Cenzorul (organ de control).
Mai multe informații privind administratorul și cenzorul asociației studiate găsiti în anexe.
SRL Euro Smart Consulting, prin decizia asociatului, poate să își suspende temporar activitatea, pe o perioadă, care să nu depășească trei ani, în cazul în care nu are datorii față de bugetul public național, precum și față de alți creditori. Pe perioada suspendării activității societății este interzisă desfășurarea oricăror activități de întreprenzător.
Astfel, societatea se dizolvă și se lichidează în temeiurile stabilite de Legea privind societățile cu răspundere limitată, de Codul civil și de alte legi.
Litigiile apărute în legătură cu încheierea, executarea, modificarea și încetarea sau alte pretenții ce decurg din prezentul statut vor fi supuse în prealabil unei proceduri amiabile de soluționare.
Litigiile nesoluționate pe cale amiabilă țin de competența instanțelor judecătorești abilitate conform legislației în vigoare. Dacă înregistrarea Societății nu a avut loc în termen de 3 luni de la data autentificării statutului, fondatorul Societății se eliberează de obligațiile ce decurg din partea lui socială. Prezentul statut se încheie în 2 exemplare care au aceeași putere juridică de la data semnării.
O idee ambițioasă a stat la baza lansării companiei Euro Smart Consulting – cea de a oferi servicii profesioniste de dezvoltare, exclusive prin calitatea și modul de abordare.
Misiunea noastră este de a acorda, prin activități de consultanță, informare și instruire, sprijin profesionist firmelor, organizațiilor publice și neguvernamentale din Republica Moldova în efortul lor de a deveni organizații model, respectate de clienți, investitori și competitori pentru calitatea înaltă a serviciilor și produselor oferite.
Valoarea serviciilor noastre este oferită de expertiza profesioniștilor de înaltă calificare, dinamici și creativi, ce au beneficiat de studii relevante efectuate în instituții prestigioase din mai multe țări. Competențele profesionale înalte obținute au fost ulterior adaptate la mediul local de afaceri și ne-au permis să ne implicăm, în calitate de consultanți și traineri, în următoarele domenii de expertiză:
Marketing, vînzări și deservirea clienților
Managementul resurselor umane
Management organizațional
Dezvoltarea de abilități profesionale
Fiecare din experții Euro Smart Consulting are o experiență considerabilă de prestare a serviciilor complexe de instruire și consultanță atât la nivel local, cît și la nivel internațional.
Convingerea noastră este că, pentru a avea succes în condițiile actuale, organizațiile au nevoie de realizarea a trei condiții esențiale:
o strategie de dezvoltare clară și coerentă, adaptată la contextul extern;
procese organizaționale eficiente, puse în aplicare de o echipă de manageri profesioniști;
personal competent, devotat scopurilor organizaționale.
Pentru asigurarea acestor condiții, consultanții noștri au elaborat o gamă variată de servicii de training și consultanță, toate oferite în conformitate cu cele mai înalte standarde profesionale.
3.2 Calcularea productivității muncii în departamentul construcții al SRL Euro Smart Consulting
Determinarea justă a nivelului productivității muncii la SRL Euro Smart Consulting reprezintă o condiție necesară pentru planificarea și aprecierea eficienței activității economice, pentru scoaterea la iveală a rezervelor și pentru creșterea în continuare a productivității muncii.
Astfel, statistica productivității muncii se limitează mai ales la determinarea dinamicii productivității muncii în companie; rolul diferiților factori de influență ai productivității muncii nu se determină prin metode statistice decît într-o măsură redusă.
Ca observație generală se menționează faptul că, în ceea ce privește metodologia de determinare a productivității muncii la SRL Euro Smart Consulting există încă unele discuții generate în special de complexitatea anumitor aspecte teoretice și de unele dificultăți de ordin practice.
Aceasta înseamnă că indicatorul productivității muncii se calculează ca raport între volumul producției dintr-o perioadă de timp și timpul de muncă cheltuit pentru această producție:
W = Q / T
W = indicatorul productivității muncii
Q = volumul producției
T = timpul de muncă cheltuit pentru această producție
Există două metode principale juste pentru determinarea productivității muncii:
Metoda naturală, după care dinamica productivității muncii este determinată pe baza schimbărilor intervenite în cantitatea de produse fabricate pe unitatea de timp cheltuită.
Metoda unităților de muncă , după care dinamica productivității muncii se exprimă prin raportul unor mărimi inverse – masele de timp ce revin pe unitatea de produs.
în practică se mai folosesc și alte metode care se substituie metodelor arătate, în cazul în care acestea nu pot fi aplicate.
Prin conținutul său, producția netă reflectă valoarea nou creată în fiecare unitate, rezultă din cheltuirea muncii vii. Producția netă angajează deci, înainte de toate, eficiența muncii vii, producătoare de venit național. În calculul producției nete cu profil departamental se cuprind unitățile cu activitate de bază construcțiile montaj în antrepriză pentru activitatea cărora se întocmesc balanțe de verificare sau bilanțuri contabile.
La SRL Euro Smart Consulting producția netă se stabilește prin însumarea producției nete a subunităților ( șantier) și a unității pe structura căreia este organizată.
Ca indicator sintetic de eficiență economică productivitatea muncii trebuie considerată în dinamică, comparând productivitatea unei perioade curente cu cea a perioadei de bază, ceea ce conduce la un indice al dinamicii productivității muncii.
Metoda de calcul a productivității muncii în unități naturale (fizice).
Metoda constă în raportarea volumului producției exprimată în unități naturale la numărul mediu scriptic de personal sau muncitori dintr-o perioadă dată.
Întrucît această metodă este cea mai apropiată de definiția științifică a productivității muncii, folosirea ei este recomandată în toate cazurile în care este posibil și anume, în special în ramurile cu producție omogenă.
În general însă o omogenitate deplină a producției este o excepție și de aceea metoda în unități naturale, în formă pură nu poate fi aplicată decît în mod excepțional. în afară de aceasta, cu toată simplitatea ei aparentă, această metodă cere o serie de condiții care îngreunează justa ei aplicare.
2) Metoda de calcul a productivității muncii în unități convenținal-naturale.
Esența acestei metode constă în transformarea diferitelor produse înrudite într-un singur produs convențional cu ajutorul unor coeficienți de transformare stabiliți pe baza raportului dintre volumul de muncă necesar diferitelor produse și a produsului luat ca bază (ca unitate convențională) sau pe baza unor parametri tehnici.
Avantajele și dezavantajele acestei metode sunt comune cu acelea ale metodei de calcul a productivității muncii în unități naturale. Această metodă mai prezintă dezavantajul că nu este suficient de precisă atunci cînd coeficientul de transformare nu se stabilește în mod riguros pe baza consumului real de muncă, sau nu se revizuiește la timp. Ca formulă de calcul metoda în unități naturale-convenționale poate fi prezentată astfel:
Q = producția din sortimentul respectiv în expresie naturală;
K = coeficientul convențional pentru recalcularea produselor diferite într-o unitate de calcul convențională;
T = timpul cheltuit pentru realizarea produselor respective;
L = producția respectivă recalculată în unitatea de calcul convențională.
Metoda de calcul a productivității în unități de muncă la SRL Euro Smart Consulting.
Această metodă reprezintă, din punct de vedere principal, o variantă mai perfecționată a calculului dinamicii productivității muncii pe baza unităților natural-convenționale.
Spre deosebire de metoda unităților naturale și natural-convenționale care se pot folosi în special în cazul unei producții omogene, metoda de calcul în unități de muncă (denumită și metoda timpului normat) poate fi folosită și în cazul unei producții eterogene.
În acest caz, exprimarea volumului producției se face prin adunarea la un numitor a diferitelor sortimente fabricate, respectiv prin exprimarea în om-ore a volumului de muncă necesar fabricării lor.
Indicele de creștere a productivității muncii la SRL Euro Smart Consulting în cazul metodei în unități de muncă se calculează astfel:
lw = indicele de creștere a productivității muncii în perioada curentă față de perioada de bază;
Qo = producția în perioada de bază, în număr de unități de produs;
Q1 = idem, în perioada curentă;
Tn = timpul normat pe unitatea de produs;
To = cheltuiala de muncă în perioada de bază;
Ti = cheltuiala de muncă în perioada curentă.
Raportul Ti /Tn reprezintă indicele de depășire a normei. În cazul aplicării metodei în unități de muncă este necesar să se înlăture influența modificării sortimentului de produse.
Metoda de calcul a productivității muncii în unități valorice.
Metoda valorică este cea mai răspîndită la SRL Euro Smart Consulting. Această metodă constă în raportarea volumului producției, în unități valorice (în prețuri comparabile), respective valoarea producției calculată după metoda de întreprindere, la numărul mediu scriptic de personal sau muncitorii.
Metoda valorică se consideră ca metodă principală de calcul atît a nivelului, cît și a dinamicii productivității. O cerință principală a acestei metode este aceea că evaluarea producției trebuie făcută în prețuri comparabile (constante) și nu în prețuri curente care sunt variabile.
Determinarea dinamicii productivității muncii după metoda valorică are un caracter contravențional, întrucît drept unitate comună se iau prețurile, iar nu o altă caracteristică specifică întregului sortiment al producției.
Prin această metodă se obține un indicator sintetic și unitar în toate ramurile economiei, întrucît valoarea producției caracterizează volumul întregii producții a economiei într-o anumită perioadă.
Expresia indicelui de creștere a productivității muncii la SRL Euro Smart Consulting după metoda valorică este următoarea:
Iu, = indicele de creștere a productivității muncii
Qo Q i = cantitatea de produse de un anumit fel fabricate în perioada de bază și în perioada curentă
To,Ti = cheltuielile de timp pentru întreaga producție în perioada de bază și în perioada curentă (se exprimă de obicei în număr mediu scriptic de personal sau muncitori folosiți în perioada respectivă)
Po = prețul constant pe unitatea de produs
Metoda valorică are unele dezavantaje datorită faptului că ea exprimă în mod ilegal variația raportului dintre munca vie, cheltuită într-o întreprindere anumită și munca materializată creată în alte întreprinderi. Schimbarea acestui raport de la o perioadă la alta sau față de prevederile planului, deformează nivelul și dinamica productivității muncii atît la nivelul întreprinderii, cît și al ramurii.
Numărul mediu scriptic este media aritmetică a personalului la SRL Euro Smart Consulting pe o anumită perioadă și anume a personalului ținut în evidență scriptică.
N = Nc + KNn
Productivitatea muncii exprimată valoric poate fi:
Orară
Zilnică
Lunară
Trimestrială sau anuală
în cazul folosirii la SRL Euro Smart Consulting a metodei productivității muncii exprimată valoric (în prețuri de deviz) apar unele dificultății datorită modului de calcul a producției globale (terminate și neterminate):
în structura lucrărilor se pot produce modificări în diferite perioade.
Unele modificări de prețuri unitare de deviz ale lucrărilor duc la incomparabilitatea lor.
Evaluarea producției neterminate se face cu aproximație, mai ales pentru perioade mai scurte.
Executanții de lucrări sunt tentați să folosească materiale mai scumpe pentru obținerea unei productivități valorice mai mari.
Introducerea de soluții noi de proiectare și aplicare de tehnologii noi influențează valoarea producției în sensul reducerii prețului de deviz și deci scade productivitatea muncii exprimată valoric, în contradicție cu faptul că în realitate productivitatea muncii crește.
Lipsa unui etalon constant de evaluare a producției care să facă posibilă compararea în timp și pe lucrări similare a realizărilor și deci a productivității muncii.
Rezultă că indicele de productivitate a muncii exprimat valoric, deși are avantajul de a fi corespunzător, trebuie corectat pe baza unor coeficienți care să țină seama de modificarea structurii lucrărilor, de nivelul prețului de deviz, etc.
Avînd în vedere diversitatea producției de construcții-montaj și faptul că indicii de productivitate în expresie naturală, cu unități de măsură diferite, nu se pot cumula pentru obținerea unui indice total, devine necesară folosirea productivității valorice care folosește o mărime unică, valoarea.
Pentru caracterizarea productivității muncii la niveluri diferite și pentru scopuri diferite, metoda valorică, datorită inconvenientelor arătate, nu poate fi singura metodă folosită.
La nivelul întreprinderii și al ramurii există preocupări și se acordă toată atenția extinderii metodei de calcul a productivității muncii în unități naturale și în unități de muncă astfel încît, paralel cu folosirea metodei valorice, aceste metode să devină un instrument principal pentru determinarea nivelului și dinamicii productivității muncii.
în esență metoda constă în a determina nivelul productivității valorice a muncii pe baza consumurilor efective în cazul analizei realizărilor. Aplicarea la diferite nivele a metodei, comportă luarea în considerare a unei serii de elemente specifice nivelului organizatoric analizat.
în scopul îmbunătățirii metodei valorice astfel încît să fie înlăturată influența muncii materializate asupra indicatorului productivității muncii în literatura de specialitate au fost propuse diferite soluții. Printre acestea se menționează în special metoda de calcul pe baza producției nete.
Producția netă a unei ramuri se obține ca diferență între producția globală și cheltuielile materiale de producție.
în componența cheltuielilor materiale de producție la SRL Euro Smart Consulting intră:
Valoarea obiectelor muncii consumate în procesul de producție (materiale,
semifabricate proprii și din afară, combustibil, energie electrică).
Valoarea mijloacelor de muncă consumate (respectiv valoarea uzurii uneltelor de muncă).
Valoarea serviciilor prestate de alte ramuri ale sferei producției materiale (cheltuielile de transport, telecomunicații, etc).
Caracteristic pentru toate aceste cheltuieli este faptul că ele sunt un produs al muncii trecute, transferate asupra noului produs.
Avantajul producției nete, în comparație cu metoda producției globale, constă în faptul că ea nu determină întreprinderile să se orienteze spre fabricarea unor produse care să încorporeze materii mult mai scump; ea nu este influențată de structura materiei prime și a materialelor folosite și nici de structura organizatorică a întreprinderilor industriale.
Preocupările și cercetările întreprinse în firma noastră pe linia perfecționării metodologiei de calcul a productivității au condus, printre altele, la elaborarea și experimentarea metodei de determinare a productivității muncii în construcții pe bază de prețuri constante pe unități fizice.
La SRL Euro Smart Consulting aplicarea metodei reclamă în primul rînd folosirea de prețuri constante pentru diferite sortimente de lucrări de construcții în scopul asigurării comparabilității reale a dinamicii productivității muncii. Aceasta implică stabilirea de prețuri pe unități fizice, (m3, m2, etc.) ale obiectelor de construcții respective, pentru o anumită perioadă de referință, și care rămîn constante în toate perioadele de urmărire a dinamicii productivității. în acest mod se elimină în special influențele variației prețurilor la unele elemente, precum și a îmbunătățirii proiectelor.
Nomenclatorul obiectelor de construcții, grupat pe diferite tipuri de obiecte, cu prețuri constante pe unități fizice, devine un instrument pus la dispoziția organizațiilor de construcții pentru determinarea dinamicii productivității fizice a lucrărilor de construcții.
Calculul productivității muncii la SRL Euro Smart Consulting, pe baza acestei metode comportă următoarele etape:
Se stabilește cantitatea de lucrări, în unități fizice, pe baza ponderilor din devizele lucrărilor, respectiv proporțional cu valoarea producției realizate față de valoarea totală a devizului.
Se calculează pentru aceste unități fizice deduse, valoarea producției realizate prin aplicarea prețurilor constante prevăzute într-un catalog pus la dispoziția șantierelor.
Se deduce partea din valoarea producției realizate pentru obiectele la care nu s-au stabilit încă prețuri constante.
Datele statistice ale șantierelor, obținute pe baza acestor calcule, se centralizează pe întreprinderi, centrale industriale, ministere.
Se dă un exemplu de calcul pe baza acestei metode preconizate. Notațiile din acest exemplu sunt următoarele:
V = valoarea producției nete realizate (în prețuri curente de deviz);
Q = valoarea producției realizate (în prețuri curente de deviz) la care s-au stabilit prețuri constante pe unități fizice;
c = valoarea producției realizate (în prețuri constante, pe unități fizice);
q = valoarea producției nete realizate (în prețuri curente de deviz) la obiectele pentru care nu s-au stabilit prețuri constante;
Q't = valoarea totală a producției realizate (neconsiderată în prețuri constante);
N = numărul mediu de personal muncitor din perioada cuvenită;
W = productivitatea realizată (în prețuri constante) în perioada curentă: W = Q't / N .
Cu privire la q, intervin două ipoteze de calcul în funcție de modul în care se consideră valoarea acestei producții:
producția q să fie adăugată, în prețuri curente, la producția Q
producția q să fie reconsiderată cu raportul Q’/Q , presupunînd că nivelul realizat la cea mai mare parte din volumul producției se poate considera și la restul de producție, care prezintă o pondere mai mică.
Deci:
în ipoteza 1. avem :
în ipoteza 2. avem :
în general, se consideră că productivitatea exprimă producția pe unitatea unui factor. Ea este reprezentată prin catul dat de împărțirea unei producții la unul, mai mulți, sau la ansamblul factorilor care au contribuit la această producție.
Termenul de productivitate este adeseori considerat ca sinonim cu eficiența. Folosit fără calificativ el se aplică la productivitatea muncii umane.
în sensul celor arătate, productivitatea poate fi exprimată prin:
Productivitatea specifică a muncii:
Productivitatea unui factor:
Productivitatea globală:
Productivitatea muncii:
Productivitatea netă a muncii:
Astfel, ca o exemplificare la subcapitolul 3.2 este preluat și analizat un caz concret care prezintă calcularea productivității muncii în procesul construirii unui zid de sprijin, zid ce va proteja un drum de eventualele alunecări. Această construcție se va realiza, teoretic, în două moduri:
numai cu folosirea muncitorilor și a muncii manuale
cu folosirea utilajelor acolo unde este posibil (de exemplu cofrajele nu se pot realiza decît manual). Principalele procese mecanizate sunt:
amenajarea terenului cu buldozerul
săpătura mecanică cu excavatorul
împrăștierea pămîntului cu buldozerul
compactarea pămîntului cu cilindrul compactor
turnarea betonului cu pompa.
Aceste procese pot fi executate și manual, dar apar intervale de timp mult mai mari, sau dacă se caută să se realizeze în același timp va fi nevoie de un număr mult mai mare de muncitori.
3.3 Căile de sporire a productivității muncii.
Măsurile de productivitate constituie indicatori de bază în analiza performanței unei economii sau a unui sector, iar evidențierea influenței progresului tehnic reprezintă în mod frecvent principalul motiv pentru care se fac astfel de calcule.
Deși opțiunea pentru o anumită măsură de productivitate este condiționată de disponibilitatea datelor, evoluțiile tot mai complexe consemnate în cadrul economiei globale și accepțiunea tot mai largă potrivit căreia productivitatea este factorul cheie al creșterii economice au amplificat încercările de realizare a unor calcule de productivitate cît mai sofisticate, menite să surprindă influența unui număr cât mai mare de factori:
tehnologia sub formă necorporală (proiecte noi, rezultate științifice, tehnici organizaționale și de management noi) sau încorporată în produse noi (design-ul și calitatea noilor generații de elemente de consum intermediar și de bunuri de capital).
Trebuie menționat însă că relația între progres tehnologic și productivitate nu este directă, în pofida asocierii explicite sau implicite a acestora;
eficiența abordată distinct de ideea de progres tehnologic și privită, în principal, din perspectiva eliminării deficiențelor de ordin tehnic sau organizatoric, dar și din cea a eforturilor de implementare a celor mai bune practici în domeniu.
Altfel spus, prin eficiență se înțelege cantitatea maximă de produse ce poate fi obținută în condițiile tehnologice actuale și cu un volum dat de factori de producție. Dat fiind obiectivul de maximizare a profitului specific fiecărei afaceri, cîștigurile de productivitate înregistrate la nivelul unui sector se pot datora fie eforturilor de creștere a eficienței atașate fiecărei companii cu activitate în sectorul respectiv, fie deciziei de relocare a producției către unitățile mai eficiente;
reducerea costurilor reale. Plecînd de la premisa că un proces de producție implică o cantitate de factori de intrare și o cantitate de produse rezultate, orice creștere de productivitate poate fi interpretată ca o reducere de cost; un comportament de maximizare a profitului are asociat un altul de minimizare a costurilor.
Cu alte cuvinte, plusul de productivitate obținut este egal cu minusul asociat reducerii costurilor totale, în condițiile în care volumul producției nu se reduce și nu au loc substituții între factorii de producție dinspre cei al căror preț crește către cei care manifestă o tendință de ieftinire. Deși din punct de vedere conceptual, efectul îmbunătățirilor în planul eficienței și al tehnologiei, precum și cel al economiilor de scară privite ca surse de reducere a costurilor pot fi izolate, practic demersul este dificil.
Productivitatea este măsurată în general ca un rezidual, care poate încorpora nu numai influența factorilor menționați anterior, dar și variații ale gradului de utilizare a capacităților de producție, schimbări în modul de organizare a afacerii, precum și erori de măsurare de orice fel;
corelația cu ciclul economic. Deși s-a observat că, în general, productivitatea are un caracter prociclic (tinde să-și accelereze creșterea în perioadele de expansiune și să și-o încetinească în cele de declin), modelul standard al productivității nu se suprapune perfect realităților ciclului economic.
Această concluzie se datorează în primul rînd diferențelor care apar la nivelul gradului de utilizare a factorilor de producție în diferitele faze ale ciclului economic și care sunt surprinse numai parțial de calculul productivității.
La fluctuații pe termen scurt ale cererii, companiile pot reacționa prin modificarea gradului de utilizare a capitalului și a forței de muncă. Aceste mișcări pot genera variații mult mai mari la nivelul producției decît la nivelul factorilor monitorizați, mișcări care se vor reflecta în dinamica productivității.
De asemenea, variațiile prociclice ale productivității pot reflecta realocările ciclice ale resurselor între principalele sectoare. Prin urmare, productivitatea trebuie urmărită și interpretată pe termen lung, iar analiza ar trebui realizată pe intervale similare ale ciclului economic, adică pe intervale în care gradul de utilizare a capacităților de producție este relativ similar;
standardizarea proceselor de producție, în sensul în care simpla comparație a măsurilor de productivitate atașate diferitelor procese de producție poate fi un mijloc de identificare a ineficiențelor.
Creșterea productivității muncii reflectă direcția progresistă a mișcării economice. Practic aceasta oglindește un dublu proces: pe de o parte mărirea cantității de produse și servicii ce se obțin la fiecare unitate de efort, și pe de altă parte, micșorarea cheltuielilor cerute de producerea fiecărei unități de produs sau serviciu.
Productivitatea muncii reprezintă un indicator de calitate a utilizării factorului uman, fiind influențată de mai mulți factori.
Acești factori fac parte din mai multe sisteme de legături cauzale, de aceea există, mai multe modele factoriale, relații de calcul, care pun în evidență, foarte explicit, acest lucru.
Astfel, sporirea productivității muncii dă expresia concentrată perfecționărilor ce au loc în condițiile de producție. La sporirea productivității muncii contribuie un număr variat de factori, printre care principalele categorii sunt:
1) Factorii tehnici, care au în vedere nivelul atins de știință, tehnică, tehnologie la un moment dat;
2) Factorii economici și sociali sunt cei legați de organizarea producției și a muncii atat la nivel micro cat și la nivel macroeconomic, condițiile de muncă și viață.
3) Factorii umani și psihologici, cei legați de pregătirea profesională, nivelul de cultură, adaptabilitate la condițiile de muncă, satisfacția pe care le-o oferă aceasta, viața de familie, influența religiei și a tradiției în alegerea meseriei.
4) Factori naturali referitori la condițiile de climă, fertilitatea solului, accesibilitatea resurselor naturale.
5) Factori de structură care influențează nivelul productivității muncii prin schimbările survenite în structura pe ramuri și subramuri a economiei naționale.
Îi reamintim pe scurt: progresul tehnic, perfecționarea organizării producției și a muncii, ridicarea calificării și perfecționării pregătirii profesionale a cadrelor, factorii naturali și schimbarea structurii producției și a cooperării dintre întreprinderi.
1. Progresul tehnic, în orice împrejurări, constituie un factor hotarîtor al creșterii prductivității muncii la locurile de producție și de muncă unde este introdus. În actuala etapă de trecere la economia de piață, problema progresului tehnic este abordată ținînd seama de cele două mari procese în curs de desfășurare și anume, acela de privatizare și acela de restructurare.
Prin progresul tehnic urmează să se realizeze retehnologizarea întreprinderilor din domenii în care au șanse să fie rentabile și competitive în concurența internă și internațională. Rezultatul acestei retehnologizări va fi restructurarea industriei, care va însemna dezindustrializarea în cazul celor nerentabile și intensificarea industrializării, în cazul celor rentabile.
Astfel, un rol important în lupta concurențială cu produsele străine care găsesc o piață nouă în Republica Moldova, depinde de calitatea și prețurile produselor noastre. Numai prin calitate superioară și prețuri scăzute industria noastră va putea rezista concurenței străine. Fără calitate și prețuri competitive, atît în interior, cît și în exterior, soarta industriei noastre este pecetluită, prin dezindustrializare, Republica Moldova rămînînd subordonată țărilor puternic industrializate victorioase în lupta de concurență.
2.Perfecționarea organizării producției și a muncii. Acest factor, "perfecționarea organizării producției și a muncii", din pacate, nici în trecut și nici în prezent nu se bucură de atenția cuvenită.
Primul factor, "progresul tehnic" a fost pe primul plan, iar organizarea producției și a muncii a fost aprope total neglijată, lăsată la nivelul tradiției, a limitației și al neglijenței.
Susținătorii primordialității progresului tehnic, fără nici un discernamînt au cerut permanent investiții noi, fără să se intereseze dacă mașinile și utilajele existente sunt folosite eficient printr-o organizare ergonomică a muncii. Subliniem că organizarea economică a muncii este treapta superioă a organizării științifice a muncii.
Deși tehnica nouă oferă posibilitatea unei creșteri importante a productivității muncii, proporția în care se introduce anual aceasta tehnică, nu permite decît realizarea parțiala a nivelului urmărit privind creșterea productivității muncii.
De aceea, acordînd atenția cuvenită introducerii tehnicii noi, în fiecare an, cele 94-92 % din totalul fondurilor fixe cu vechime de peste 1 an, ne obligă să acordăm permanent atenția perfecționării organizării producției și muncii. Numai prin acțiunea conjugată a acestor factori este posibilă creșterea productivității muncii la nivelul fiecărei întreprinderi și al economiei în ansamblu.
3.Factorii naturali. În anumite ramuri factorii naturali pot influența într-o măsură importantă creșterea productivității muncii. Dintre acestia, cităm cîteva exemple:
Modificarea volumului producției de piatră, nisip, argilă, granit obținut în condiții naturale diferite (adîncimea și grosimea stratului);
Schimbarea repartiției teritoriale a exploatărilor forestiere (ex: exploatarea bazinelor înfundate, schimbarea distanțelor dintre parchetele exploatate și drumurile de acces etc.)
schimbarea conținutului de zahăr în sfecla de zahăr prelucrată sau a conținutului de ulei în semințele oleaginoase etc.
4.Schimbarea structurii și a cooperării dintre întreprinderi. Se calculează separat influența asupra creșterii productivității muncii ca urmare a:
schimbării strcuturii producției
schimbării volumului de producție provenit din cooperarea dintre întreprinderi
Importanta factorilor de creștere a productivității muncii nu este nici permanentă și nici uniformă. Ea diferă, pe factori și etape de dezvoltare în fiecare ramură și între ramuri.
Deosebirea este determinată de strategia fiecărei întreprinderi în contextul relațiilor sale pe piața internă și cea externă.
Dintre căile de mărire a productivității muncii mai importante sunt:
1.Automatizarea, robotizarea, promovarea tehnicilor noi – coordinate esențiale ale progresului tehnic contemporan. Acestea atrag după sine sporirea productivității deoarece asigură obținerea unei productivități mai mari cu aceleași cheltuieli de muncă, favorizează diminuarea celorlalte cheltuieli pe produs în general, realizarea de economii, creșterea eficienței, în condițiile obținerii unor produse de calitate superioară.
În această direcție o mare importanță o are conducerea automată și robotizarea proceselor de producție, realizarea de sisteme cu grade diferite de libertate și complexități din ce în ce mai mari și generalizarea prelucrării automate a informațiilor. Prin aceasta se realizează combinarea sistemelor electronice cu cele informatice. Dar intensificarea acestor lucruri nu e posibilă fără angajarea puternică a cercetării științifice.
Numai știința și tehnica avansată, pătrunse adînc în toate activitățile impulsionează întreaga mișcare, asigură un ritm rapid și comprimarea etapelor, reducerea inegalităților la nivelul productivității muncii.
2) Modernizarea capacităților de producție existente, prin îmbunătățirea parametrilor săi tehnico funcționali, în vederea reducerii consumului de materii prime și energie electrică, ridicarea gradului de siguranță în exploatare, creșterea vitezei de lucru.
Avantajele modernizării capacităților de producție existente în raport cu construirea de noi asemenea capacități derivă din faptul că prima acțiune, modernizarea, pornește de la o bază tehnico – materială existentă, pe care o dezvoltă și o reînnoiește, punînd astfel mai bine în valoare, pe cînd cea de-a doua opțiune, construirea de noi capacități pornește de la zero, fiecare echipament, utilaj, instalație tehnologică necesară, trebuind să fie construită de la început, ceea ce reclamă eforturi mari, atrage cheltuieli sporite.
În plus, modernizarea capacităților de producție existente se efectuează într-un timp mai scurt, în comparație cu situația în care întregul obiectiv trebuie construit de la început, fapt care permite ca prin modernizare să poată fi accelerată aplicarea în practică a celor mai noi cuceriri ale științei și tehnicii contemporane.
Construirea unui obiectiv nou se poate desfășura pe intervale de cîțiva ani, timp în care soluțiile tehnice adoptate, deși inițial erau performante, fiind în concordanță cu cele mai noi realizări pe plan mondial, pînă să se materializeze, pot deveni vetuste.
În plus modernizarea se concentrează, de regulă asupra părții active a utilajului, influențînd deci elementele care realizează direct producția materială. Datorită acestor avantaje, în țările dezvoltate atenția principală e acordată investițiilor de modernizare.
3) Înnoirea producției prin perfecționarea caracteristicilor constructive, funcționale, estetice, ergonomice, în vederea satisfacerii la un nivel înalt calitativ are implicații și asupra creșterii productivității muncii. Mașinile și utilajele se înnoiesc la 5-6 ani în medie. Menținerea în fabricație a unor produse cu un nivel tehnic scăzut, realizate cu tehnologii învechite conduce la scăderea gradului de competitivitate.
4) Perfecționarea organizării producției și a muncii reprezintă un proces complex, cu caracter dinamic de continuitate, care presupune adaptarea de către conducerile unităților economice a unui ansamblu de măsuri și folosirea de metode și tehnici stabilite pe baze de studii și calcule tehnico-economice, care țin seama de noile descoperiri ale științei, în cadrul asigurării unui cadru optim funcțional, de folosire de către personalul ocupat a factorilor de producție, în astfel de producții cantitative și calitative care să asigure utilizarea maximă a lor și creșterea pe această bază a productivității muncii.
Asigurarea unor fluxuri continue de fabricație, sincronizarea efectuării în timp a diferitelor activități, încărcarea optimă a utilajelor, folosirea rațională a timpului de lucru, organizarea în condiții optime a activităților cu caracter auxiliar, îmbunătățirea activității de reparație și întreținere, asigurarea energiei necesare, aprovizionarea cu scule și dispozitive a locurilor de muncă, perfecționarea activității de transport intern și depozitare, pregătirea de noi produse sau perfecționarea celor existente (conceperea unor modele superioare atît în faza de proiectare și execuție a produselor, cum ar fi extinderea informaticii în proiectare), programarea producției, (folosirea unor metode eficiente de lansare a produselor în fabricație, de urmărire și control calitativ al realizării programelor de producție), îmbunătățirea organizării muncii (adoptarea unor măsuri și metode care să asigure reducerea volumului de muncă, folosirea rațională a acestuia, precum: cooperarea în producție, organizarea locurilor de producție, normarea muncii, condiții optime sub raport ergonomic și al tehnicii securității muncii).
5) Pregătirea și perfecționarea resurselor umane. Valențele pregătirii se manifestă concomitent, cumulat și propagat, pe termen lung și pe mai multe planuri. În primul rînd prin ridicarea nivelului de cultură și cunoaștere a populației, a pregătirii ei tehnico-profesionale în corelație cu nevoile de muncă ale sistemului de economic și cu aptitudinile resurselor umane ale societății.
Formarea profesională și perfecționarea continuă, a acesteia, reprezintă principala cale de autovalorificare și dezvoltare a factorului uman, de valorificare superioară a potențialului creativ al omului. De aceasta depinde receptivitatea și viteza de adaptare la nou, reintegrarea rapidă a resurselor umane în alte activități utile societății. Tot el condiționează ritmul, proporțiile și eficiența creativității tehnico-științifice.
Studii de economie a învățămantului au pus în evidență contribuția importantă pe care instrucția și pregătirea o aduc la creșterea producției.
6)Cointeresarea materială condiționează veniturile populației de rezultatele lor în muncă. În această direcție, o importanță deosebită o are aplicarea unui sistem de repartiție care, pe de o parte, să determine cît mai corect mărimea salariului fiecărui lucrător, adică ceea ce i se cuvine după munca depusă și, pe de altă parte, să asigure un sistem de norme de muncă în pas cu progresul, prin care să se stabilească aportul fiecăruia la activitatea socială.
Orice neglijare în acest domeniu se reflectă nefavorabil, mai devreme sau mai tîrziu, în sensul unei insuficiente cointeresări, atunci cînd veniturile nu cresc corespunzător muncii depuse ca și în cazul însușirii unor venituri mai mari decît activitatea desfășurată, atrăgînd după sine nerespectarea unei corelații economice fundamentale, anume acea dintre creșterea productivității muncii și creșterea salariului.
CONCLUZII
Activitatea de construcții dar și consulting capătă o importanță deosebită în contextul unei economii în plină transformare așa cum este cea a Republicii Moldova, care are nevoie de o dezvoltare rapidă a infrastructurii pentru a putea asigura o bază stabilă, modernă și eficientă, pentru celelalte activități economice și de asemenea, pentru desfășurarea activității sociale.
Implementarea tehnologiilor noi, mecanizate, trebuie să constituie un element central în planificarea și construirea oricărui tip de activitate pe teritoriul național.
Productivitatea muncii este exprimată valoric prin indicatorul principal mii lei/om și se poate determina la nivelul ramurii pe categorii de obiecte și de lucrări. Partea principală a acestei lucrări, din punct de vedere teoretic, este reprezentată de prezentarea căilor de creștere a productivității muncii în construcții. Tehnologiile moderne, precum și alegerea celei mai raționale tehnologii pentru fiecare lucrare pot duce la creșterea productivității muncii, pe lîngă alte avantaje, cum ar fi scurtarea duratei de execuție a lucrărilor.
Astfel, productivitatea muncii a crescut substanțial prin industrializarea proceselor de executare monolită a elementelor de construcții, forarea orizontală pentru traversarea conductelor, canalelor sau cablelor, montarea în ansambluri mari a construcțiilor metalice, industrializarea executării fundațiilor. În urmărirea productivității muncii este necesar să se ia în calcul un număr cît mai mare de factori care influențează direct sau indirect creșterea productivității muncii. Totodată trebuie avut în vedere ca gruparea acestor factori să se facă în condițiile în care se asigură însumarea influenței acestora pe diferite trepte și pe structuri organizatorice.
Deci, ca o exemplificare la capitolul 3.2, ce poate fi vizualizat la anexe este preluat și analizat un caz concret care prezintă calcularea productivității muncii la construirea unui zid de sprijin, dar și nivelul productivității la implementarea mecanizării.
Creșterea productivității muncii prin utilizarea progresului tehnic este prezentată prin metodologia de construire a unui zid de sprijin, zid ce va proteja un drum de eventualele alunecări.
Datorită extinderii și modernizării întreprinderilor, un procent de lucrări de construcții se desfășoară sub activitatea de producție a beneficiarilor, fapt care provoacă dificultăți și efecte nefavorabile asupra productivității muncii și a costurilor de producție. Pentru reducerea duratelor acestor lucrări se adoptă tehnologii adecvate și o organizare corespunzătoare.
Trebuie subliniat că elementul hotărîtor în procesul de producție care constituie conlucrarea forței de muncă cu mijloacele de producție pentru realizarea unei productivități superioare care să asigure competitivitatea.
Productivitatea muncii crește, sub raport social, odată cu economisirea muncii, respectiv cu economisirea atît a muncii vii, cît și a muncii materializate.
În concluzie, această lucrare se dovedește un exemplu și o demonstrare a efectelor progresului tehnic într-un domeniu deosebit de important pentru economia actuală: productivitatea muncii în construcții.
BIBLIOGRAFIE
Acte normative
Codul Civil al Republicii Moldova nr. 1107-XV din 06 iunie 2002, Monitorul Oficial nr. 82-86 din 22.06.2002.
Legea Republicii Moldova Nr.845-XII din 03.01.1992 "Cu privire la antreprenoriat și întreprinderi”, Monitorul Parlamentului nr.2 din 28.02.1994.
Legea Republicii Moldova Nr.1265-XIV din 05.10.2000 "Cu privire la înregistrarea de stat a întreprinderilor și organizațiilor”.
Manuale, monografii
Baffe Raymond, Economie Politique. Paris: 1970, pagina 495, ediție reeditată în 2013, 328p.
Băileșteanu Ghe., Criza teoriei economice. Timișoara: Ed. Mirton, 2009, 203p.
Bălănuță V. “Analiza gestionară: lucrare didactico-aplicativă în domeniul activității întreprinderii de producție”. Chișinău: ASEM, 2004, 120p.
Bărbulescu Constantin, Pilotajul performant al întreprinderii. București: Editura Economică, 2000, 384p. ISBN: 9735902699
Cojocaru Svetlana “Managementul resurselor umane”. Chișinău: 1998, 115p.
Cornescu V. Productivitatea muncii și factorul uman. București: Editura Politică, 1977, 343p.
Coșeru V., Unguru I. Productivitatea muncii în construcții, modele de creștere. Timișoara: ed. Facla, 1984, 207p.
Dragomir Gh. Productivitatea muncii. Craiova: ed.Universitaria, 1997, 207p. ISBN: 9739754236
Mărgulescu D. Analiza economico-financiară a întreprinderii. Metode și tehnici. București: Tribuna economică, 1994. Publicația este supliment al revistei "Tribuna economică". 260p. ISBN: 9789736882074
Movileanu P.T. Eficiența economică a utilizării potențialului uman. Chișinău: 2000, 125p.
Pașa F., Pașa L, Productivitatea – indicator de eficiență a muncii. Iași: ed. Politrom, 2003, 192p. ISBN: 9736814076
Popescu Mihai, Economie. Macroeconomie și politici macroeconomice. Suceava: ed. Universității de Stat Ștefan cel Mare, 2007, 136p.
Șerbănoiu I. Management operațional în construcții. Iași: Editura Matei Teiu Botez, 2005, 213p.
Robert L. Nica, Panaite C. Rusu, Costache (coordonatori). Managementul resurselor umane. București: Editura Economică, 1998, 472p. ISBN: 9739198767
Vasilescu, Gh. (coordonator). Analiza statistico-economică în industrie. București: Editura Didactică și Pedagogică, 1997, 312p.
Articole din reviste periodice
Bălănuță V. Analiza eficienței utilizării personalului productiv în baza rezultatelor activității operaționale. În: Contabilitate și audit, Chișinău: 2001, nr.5, p.41-42.
Bărbulescu Tudorache Alina Costina, Bărbulescu Tudorache Mădălin, Utilizarea eficientă a factorilor de producție. În: Revista română de statistică, trim.I, București: 2013, pag.285-289
Bîrcă A. Salarizarea personalului. Chișinău: ASEM, 2001, pag.7-13
Bîrcă A. Managementul resurselor umane. Chișinău: ASEM, 2005, pag. 40-41
Grițco Diana, Considerații privind estimarea eficienței utilizării factorului uman. În: Revista Științifică USM, Chișinău: 2011, nr.7, pag. 251
Oancea C.C., Chideștiuc N.A., Productivitate multifactorială, Caiet de studiu București: B.N.R, 2007, nr.22, p.13
Vasilescu M., Mîngiu-Pupăzan M., Productivitatea – modalitate de exprimare a performanței și eficienței economice, Analele Universității Constantin Brîncuși, Seria Economie, Tîrgu-Jiu: 2011, nr.3, pag. 121-131
Resurse electronice
Ioan Mihai, Analiza productivității muncii, disponibil pe http://biblioteca.regielive.ro /proiecte /management/analiza-productivitatii-muncii-149453.html
http://www.mdrc.gov.md/lib.php?l=ro&idc=146&t=/Transparenta-decizionala /Rapoarte-anuale/&year=2015
http://www.case.md/stiri-si-articole/2013/Piata-constructiilor-din-Moldova-in-2012
http://agora.md/stiri/4632/revenirea-sectorului-constructiilor-se-amana–constructia -cladirilor-rezidentiale–in-scadere-cu-23
http://www.cis.gov.md/sites/default/files/statut_srl.doc
http://www.statistica.md/
ANEXE
Anexa 1.Certificat de înregistrare a întreprinderii
Sursa: Dosarul cu acte constituitive ale SRL Euro Smart Consulting
Anexa 2. Statutul SRL Euro Smart Consulting
Sursa: Dosarul cu acte constituitive ale SRL Euro Smart Consulting
Anexa 3.Factorii care influențează productivitatea muncii
FACTORI
Sursa: informații prelucrate de autor
Anexa 4. Calcularea productivității muncii în procesul construirii unui zid de sprijin.
Pentru a relata calcularea productivității în construcții s-a luat comparative executarea unui zid de sprijin, o construcție hidrotehnică ce folosește la protejarea alunecărilor de teren care afectează un drum. Tehnologia de execuție a fost analizată în două variante, pentru a se observa creșterea productivității muncii prin extinderea progresului tehnic. Zidul pentru care s-au efectuat calculele în continuare, are o lungime de 75 m, o înălțime de 3 m și dimensiunile specificate în schița din Anexa 5.
VARIANTA I – Lucrarea se va efectua manual, fără nici un ajutor mecanizat
Tehnologia de execuție a zidului de sprijin este următoarea:
Amenajarea terenului prin nivelare manuală;
Fixarea traseului zidului prin pichetare;
Săpătură manuală a fundației zidului în șah. Se sapă pe traseul aliniat o porțiune de aproximativ 1,5 – 2 mc, după care se toarnă betonul B100 în groapa respectivă. Se lasă un spațiu nesăpat, după care se sapă altă porțiune. Se repetă operațiunea pînă se termină întreaga fundație;
După terminarea operațiunii de turnare a betonului la cota corespunzătoare are loc împrăștierea pămîntului manual și compactarea cu mai de mînă.
După aducerea la cotă a fundației se trece la executarea cofrajului în elevație,din scîndură de rășinoase, panouri TEGO sau panouri metalice prin calotare (legat) cu sîrmă moale și șpraițuri cu bile sau materiale lemnoase. Șpraițurile sunt întăriri ale cofrajului și care sunt făcute din lemn.
Din metru în metru se introduce cîte un tub PVC care poartă numele de barbacană cu rolul de a permite apelor acumulate în spatele zidului să fie evacuate în canalul exterior de scurgere (rigola de scurgere).
Urmează transportul betonului și turnarea lui în cofraj manual cu găleata sau prin lopătar.
Se lasă o perioadă de timp, 14 zile de obicei, pentru a face priză, după care are loc decofrarea.
în urma decofrării, în spatele zidului de sprijin pe o lățime de 50-60 cm și întreaga înălțime a zidului se pune refuz de ciur sau balast pentru drenarea din spatele zidului și dirijarea apei prin barbacane.
VARIANTA II – Lucrarea se va efectua cu ajutor mecanizat oriunde este posibil. În această varianta tehnologia de execuție a zidului de sprijin este următoarea:
Amenajarea terenului se face prin nivelare mecanică cu ajutorul buldozerului;
Fixarea traseului zidului prin pichetare;
Săparea se efectuează mecanic, cu excavatorul, tot în șah;
Urmează împrăștierea pământului cu buldozerul și compactarea lui cu cilindrul compactor;
Prin aducerea la cota fundației, următoarea etapă este executarea cofrajului, operație ce se execută manual.
Din metru în metru se introduce câte un tub PVC care poartă numele de barbacană cu rolul de a permite apelor acumulate în spatele zidului să fie evacuate în canalul exterior de scurgere (rigola de scurgere)
Transportul și turnarea betonului se face cu pompa SCVING (pompă mecanică);
Se lasă o perioadă de timp, 14 zile de obicei, pentru a face priză, după care are loc decofrarea;
în urma decofrării, în spatele zidului de sprijin pe o lățime de 50-60 cm și întreaga înălțime a zidului se pune refuz de ciur sau balast pentru drenarea din spatele zidului și dirijarea apei prin barbacane.
Pentru a urmări cu mai multă ușurință procesul de construire a zidului prin cele două variante și pentru a putea evidenția creșterea productivității muncii de la varianta în care totul se execută manual la cea în care este folosită mecanizarea (acolo unde este posibilă implementarea ei), vom urmări diferențele existente chiar pe tabele de devize folosite în interiorul SRL Euro Smart Consulting.
De aceea trebuie făcute anumite precizări în legătură cu tabelele folosite și anume:
în coloana „Denumirea resursei materiale" se vor observa anumite coduri care reprezintă coduri interne de deviz ale materialelor folosite, acestea fiind specifice pentru SRL Euro Smart Consulting (Tabel 3 exemplu:2100402);
de asemenea fiecare material este însoțit de denumirea și tipul său din multitudinea de materiale posibile (Tabel 3 exemplu: saci S1500);
în tabelele 1 și 2 sunt necesare explicarea unor notații cum ar fi:
PU MAT – preț pe unitatea de măsură la material
PU MAN – preț pe unitatea de măsură la manopera direct
PU UTI – preț pe unitatea de măsură la utilaj
PU TRA – preț pe unitatea de măsură la transport
VAL MAT – valoarea totală la material pe articol
VAL MAN – valoarea totală la manoperă directă pe articol
VAL UTI – valoarea totală la utilaj pe articol
VAL TRA – valoarea totală la transport pe articol
GR / AU – greutatea pe unitatea de articol (tone)
GR / TOT – greutatea totală pe unitatea de articol (tone)
Pentru executarea unei lucrări se fac măsurători în teren, se stabilește o tehnologie de executare a lucrării, se întocmesc ante măsurători și în final devizul pentru stabilirea costului lucrării. La întocmire devizului se folosesc indicatoare de norme de deviz. Fiecărei lucrări elementare îi corespunde o normă de deviz prin care se stabilesc consumurile medii pentru materiale, forță de muncă și utilaje de construcții necesare unei unități de măsură din acea lucrare, în condițiile de execuție și măsurare precizate. Normele de deviz servesc la:
încadrarea lucrărilor cuprinse în proiectele de execuție în articole de deviz;
stabilirea prețului unitar aferent consumurilor de materiale, forțe de muncă și utilaje, pe unitatea de măsură a articolului de lucrare;
calculul necesarului de materiale, forțe de muncă și utilaje pentru realizarea
lucrărilor.
TABEL 1 DEVIZ ZID DE SPRIJIN VARIANTA I – manual
TABEL 2 DEVIZ ZID DE SPRIJIN VARIANTA II – mecanizată
TABEL 3 . LISTA CONSUMURILOR DE MATERIALE ÎN VARIANTA I (MANUALĂ)
În tabelul următor se prezintă consumul de materiale în cazul executării zidului cu Tehnologie mecanizată. în acest caz se folosesc alte tipuri de cuie și lemn diferit pentru cofraje. Diferența majoră la lista consumurilor de material apare la prepararea betonului în instalații necentralizate (tabel 3 ) față de prepararea betonului în instalații centralizate (tabel 4 ). Valoric această diferență este de 9.772.465 lei. Costul este mai mare în varianta mecanică deoarece conține costul la curentul electric pentru prelucrarea betonului. Acest tabel, însă nu are și costurile pentru manoperă.
TABEL 4. LISTA CONSUMURILOR DE MATERIALE ÎN VARIANTA II (MecanizatĂ)
Transportul produselor pentru realizarea lucrării se efectuează la aceleași costuri în ambele variante datorită faptului că se execută cu autobetoniera iar a celorlalte materiale cu mijloace auto.
TABEL 5 . LISTA CONSUMURILOR privind transporturiLE ÎN VARIANTA II (ManualĂ)
TABEL 6 . LISTA CONSUMURILOR privind transporturiLE ÎN VARIANTA II (MecanizatĂ)
TABEL 7 . LISTA CONSUMURILOR privind transporturiLE ÎN VARIANTA II (ManualĂ)
TABEL 8 . LISTA CONSUMURILOR privind utilajele îN VARIANTA II (Mecanizată)
Consumurile de ore cu manoperă directă în varianta manuală (tabel 9) este de 1930 ore cu un cost de 34.746.274 lei, iar în realizarea lucrării cu mijloace automatizate (tabelul 10) consumul cu manoperă directă reprezintă 680 ore, reprezentând o treime din orele de lucru în varianta manuală, același lucru fiind marcat și de diferența de cost, pentru varianta mecanizată aceasta fiind de 12.237.Costul mediu orar este de
– manual: 34.746.274/1930 ore = 18003.3 lei/oră
– mecanizat: 12.237.489/680 ore = 17996.3 lei/oră
TABEL 9 . LISTA CONSUMURILOR cu mîna de lucru îN VARIANTA II (Manuală)
Deci, pe lângă faptul că numărul de ore este aproape de trei ori mai mare în varianta mecanizată, ca și costurile totale de altfel, costurile medii orare au o diferență foarte mică în cele două cazuri.
TABEL 10 . LISTA CONSUMURILOR cu mÎna de lucru IN VARIANTA II (MecanizatĂ)
Exemplele tratate în lucrarea de față au în principal scopul de a analiza productivitatea muncii în executarea unui zid de sprijin, construcție hidrotehnică ce protejează un drum împotriva alunecărilor de teren, în două variante. Costul total pentru varianta de lucru nemecanizat este de 609.747.287 lei ce se realizează în 3.063 ore. Se calculează numărul total de ore lucrate, pe variante astfel:
1.Productivitatea orară este calculată astfel :
Wh = Q / T = valoarea producției totale / consumul de ore
în varianta manuală avem: Wh1 = 583.890.688 lei /1836.03 ore = 318.018 lei / oră
în varianta mecanizată avem: Wh2 = 609.747.287 lei /1836.03 ore = 192.746 lei / oră
Coeficientul de creștere al productivității muncii este de : Wh2 / Wh1= 318.018 lei /oră /192.746 lei / oră = 1,65
Deci productivitatea orară a crescut de 1,65 ori, sau cu 65%, lucrarea fiind executată în timp mai scurt.
2.Productivitatea muncii raportată la numărul mediu de personal se calculează astfel:
în varianta manuală avem: 3.163,48 ore/170 ore/lună = 18,6 oameni/lună/12 luni = 1,55 oameni/an
în varianta mecanizată avem: 1.836,03 ore/170 ore/lună = 10,8 oameni/lună/12 luni = 0,90 oameni/an
3. Productivitatea lunară este:
în varianta manuală avem: W1 = 609.747.287lei/18,6 oameni/lună = 32.782.112 lei/oameni/lună
în varianta mecanizată avem: W2 = 583.890.688lei/10,8 oameni/lună = 54.063.953 lei/oameni/lună
Creșterea productivității lunare este W2/W 1=54.063.953/32.782.112= 1,65
3.Productivitatea anuală se va calcula astfel:
în varianta manuală avem: W1 = 609.747.287 lei/1,55 oameni/an = 393.385.346 lei/om/an
în varianta mecanizată avem: W2 = 583.890.688 lei/0,90 oameni/an = 648.767.431 lei/om/an
Creșterea productivității anuale este W2/W1 =648.767.431/393.385.346=1,65
Se remarcă o creștere a productivității muncii cu 65%, ceea ce presupune o economie foarte mare de timp de lucru. După cum foarte bine se cunoaște o lucrare se cîștigă prin licitație, ceea ce înseamnă că, dacă o firmă ar prezenta o ofertă cu aceleași costuri, dar cu un interval de timp mult mai mic, acesta va cîștiga cu siguranță licitația.
Sursa: Materialele SRL Euro Smart Consulting pentru participarea la licitația privind obținerea dreptului de a efectua lucrări de construcție
Anexa 5. Schema zidului de sprijin
Sursa: Materialele SRL Euro Smart Consulting pentru participarea la licitația privind obținerea dreptului de a efectua lucrări de construcție
BIBLIOGRAFIE
Acte normative
Codul Civil al Republicii Moldova nr. 1107-XV din 06 iunie 2002, Monitorul Oficial nr. 82-86 din 22.06.2002.
Legea Republicii Moldova Nr.845-XII din 03.01.1992 "Cu privire la antreprenoriat și întreprinderi”, Monitorul Parlamentului nr.2 din 28.02.1994.
Legea Republicii Moldova Nr.1265-XIV din 05.10.2000 "Cu privire la înregistrarea de stat a întreprinderilor și organizațiilor”.
Manuale, monografii
Baffe Raymond, Economie Politique. Paris: 1970, pagina 495, ediție reeditată în 2013, 328p.
Băileșteanu Ghe., Criza teoriei economice. Timișoara: Ed. Mirton, 2009, 203p.
Bălănuță V. “Analiza gestionară: lucrare didactico-aplicativă în domeniul activității întreprinderii de producție”. Chișinău: ASEM, 2004, 120p.
Bărbulescu Constantin, Pilotajul performant al întreprinderii. București: Editura Economică, 2000, 384p. ISBN: 9735902699
Cojocaru Svetlana “Managementul resurselor umane”. Chișinău: 1998, 115p.
Cornescu V. Productivitatea muncii și factorul uman. București: Editura Politică, 1977, 343p.
Coșeru V., Unguru I. Productivitatea muncii în construcții, modele de creștere. Timișoara: ed. Facla, 1984, 207p.
Dragomir Gh. Productivitatea muncii. Craiova: ed.Universitaria, 1997, 207p. ISBN: 9739754236
Mărgulescu D. Analiza economico-financiară a întreprinderii. Metode și tehnici. București: Tribuna economică, 1994. Publicația este supliment al revistei "Tribuna economică". 260p. ISBN: 9789736882074
Movileanu P.T. Eficiența economică a utilizării potențialului uman. Chișinău: 2000, 125p.
Pașa F., Pașa L, Productivitatea – indicator de eficiență a muncii. Iași: ed. Politrom, 2003, 192p. ISBN: 9736814076
Popescu Mihai, Economie. Macroeconomie și politici macroeconomice. Suceava: ed. Universității de Stat Ștefan cel Mare, 2007, 136p.
Șerbănoiu I. Management operațional în construcții. Iași: Editura Matei Teiu Botez, 2005, 213p.
Robert L. Nica, Panaite C. Rusu, Costache (coordonatori). Managementul resurselor umane. București: Editura Economică, 1998, 472p. ISBN: 9739198767
Vasilescu, Gh. (coordonator). Analiza statistico-economică în industrie. București: Editura Didactică și Pedagogică, 1997, 312p.
Articole din reviste periodice
Bălănuță V. Analiza eficienței utilizării personalului productiv în baza rezultatelor activității operaționale. În: Contabilitate și audit, Chișinău: 2001, nr.5, p.41-42.
Bărbulescu Tudorache Alina Costina, Bărbulescu Tudorache Mădălin, Utilizarea eficientă a factorilor de producție. În: Revista română de statistică, trim.I, București: 2013, pag.285-289
Bîrcă A. Salarizarea personalului. Chișinău: ASEM, 2001, pag.7-13
Bîrcă A. Managementul resurselor umane. Chișinău: ASEM, 2005, pag. 40-41
Grițco Diana, Considerații privind estimarea eficienței utilizării factorului uman. În: Revista Științifică USM, Chișinău: 2011, nr.7, pag. 251
Oancea C.C., Chideștiuc N.A., Productivitate multifactorială, Caiet de studiu București: B.N.R, 2007, nr.22, p.13
Vasilescu M., Mîngiu-Pupăzan M., Productivitatea – modalitate de exprimare a performanței și eficienței economice, Analele Universității Constantin Brîncuși, Seria Economie, Tîrgu-Jiu: 2011, nr.3, pag. 121-131
Resurse electronice
Ioan Mihai, Analiza productivității muncii, disponibil pe http://biblioteca.regielive.ro /proiecte /management/analiza-productivitatii-muncii-149453.html
http://www.mdrc.gov.md/lib.php?l=ro&idc=146&t=/Transparenta-decizionala /Rapoarte-anuale/&year=2015
http://www.case.md/stiri-si-articole/2013/Piata-constructiilor-din-Moldova-in-2012
http://agora.md/stiri/4632/revenirea-sectorului-constructiilor-se-amana–constructia -cladirilor-rezidentiale–in-scadere-cu-23
http://www.cis.gov.md/sites/default/files/statut_srl.doc
http://www.statistica.md/
ANEXE
Anexa 1.Certificat de înregistrare a întreprinderii
Sursa: Dosarul cu acte constituitive ale SRL Euro Smart Consulting
Anexa 2. Statutul SRL Euro Smart Consulting
Sursa: Dosarul cu acte constituitive ale SRL Euro Smart Consulting
Anexa 3.Factorii care influențează productivitatea muncii
FACTORI
Sursa: informații prelucrate de autor
Anexa 4. Calcularea productivității muncii în procesul construirii unui zid de sprijin.
Pentru a relata calcularea productivității în construcții s-a luat comparative executarea unui zid de sprijin, o construcție hidrotehnică ce folosește la protejarea alunecărilor de teren care afectează un drum. Tehnologia de execuție a fost analizată în două variante, pentru a se observa creșterea productivității muncii prin extinderea progresului tehnic. Zidul pentru care s-au efectuat calculele în continuare, are o lungime de 75 m, o înălțime de 3 m și dimensiunile specificate în schița din Anexa 5.
VARIANTA I – Lucrarea se va efectua manual, fără nici un ajutor mecanizat
Tehnologia de execuție a zidului de sprijin este următoarea:
Amenajarea terenului prin nivelare manuală;
Fixarea traseului zidului prin pichetare;
Săpătură manuală a fundației zidului în șah. Se sapă pe traseul aliniat o porțiune de aproximativ 1,5 – 2 mc, după care se toarnă betonul B100 în groapa respectivă. Se lasă un spațiu nesăpat, după care se sapă altă porțiune. Se repetă operațiunea pînă se termină întreaga fundație;
După terminarea operațiunii de turnare a betonului la cota corespunzătoare are loc împrăștierea pămîntului manual și compactarea cu mai de mînă.
După aducerea la cotă a fundației se trece la executarea cofrajului în elevație,din scîndură de rășinoase, panouri TEGO sau panouri metalice prin calotare (legat) cu sîrmă moale și șpraițuri cu bile sau materiale lemnoase. Șpraițurile sunt întăriri ale cofrajului și care sunt făcute din lemn.
Din metru în metru se introduce cîte un tub PVC care poartă numele de barbacană cu rolul de a permite apelor acumulate în spatele zidului să fie evacuate în canalul exterior de scurgere (rigola de scurgere).
Urmează transportul betonului și turnarea lui în cofraj manual cu găleata sau prin lopătar.
Se lasă o perioadă de timp, 14 zile de obicei, pentru a face priză, după care are loc decofrarea.
în urma decofrării, în spatele zidului de sprijin pe o lățime de 50-60 cm și întreaga înălțime a zidului se pune refuz de ciur sau balast pentru drenarea din spatele zidului și dirijarea apei prin barbacane.
VARIANTA II – Lucrarea se va efectua cu ajutor mecanizat oriunde este posibil. În această varianta tehnologia de execuție a zidului de sprijin este următoarea:
Amenajarea terenului se face prin nivelare mecanică cu ajutorul buldozerului;
Fixarea traseului zidului prin pichetare;
Săparea se efectuează mecanic, cu excavatorul, tot în șah;
Urmează împrăștierea pământului cu buldozerul și compactarea lui cu cilindrul compactor;
Prin aducerea la cota fundației, următoarea etapă este executarea cofrajului, operație ce se execută manual.
Din metru în metru se introduce câte un tub PVC care poartă numele de barbacană cu rolul de a permite apelor acumulate în spatele zidului să fie evacuate în canalul exterior de scurgere (rigola de scurgere)
Transportul și turnarea betonului se face cu pompa SCVING (pompă mecanică);
Se lasă o perioadă de timp, 14 zile de obicei, pentru a face priză, după care are loc decofrarea;
în urma decofrării, în spatele zidului de sprijin pe o lățime de 50-60 cm și întreaga înălțime a zidului se pune refuz de ciur sau balast pentru drenarea din spatele zidului și dirijarea apei prin barbacane.
Pentru a urmări cu mai multă ușurință procesul de construire a zidului prin cele două variante și pentru a putea evidenția creșterea productivității muncii de la varianta în care totul se execută manual la cea în care este folosită mecanizarea (acolo unde este posibilă implementarea ei), vom urmări diferențele existente chiar pe tabele de devize folosite în interiorul SRL Euro Smart Consulting.
De aceea trebuie făcute anumite precizări în legătură cu tabelele folosite și anume:
în coloana „Denumirea resursei materiale" se vor observa anumite coduri care reprezintă coduri interne de deviz ale materialelor folosite, acestea fiind specifice pentru SRL Euro Smart Consulting (Tabel 3 exemplu:2100402);
de asemenea fiecare material este însoțit de denumirea și tipul său din multitudinea de materiale posibile (Tabel 3 exemplu: saci S1500);
în tabelele 1 și 2 sunt necesare explicarea unor notații cum ar fi:
PU MAT – preț pe unitatea de măsură la material
PU MAN – preț pe unitatea de măsură la manopera direct
PU UTI – preț pe unitatea de măsură la utilaj
PU TRA – preț pe unitatea de măsură la transport
VAL MAT – valoarea totală la material pe articol
VAL MAN – valoarea totală la manoperă directă pe articol
VAL UTI – valoarea totală la utilaj pe articol
VAL TRA – valoarea totală la transport pe articol
GR / AU – greutatea pe unitatea de articol (tone)
GR / TOT – greutatea totală pe unitatea de articol (tone)
Pentru executarea unei lucrări se fac măsurători în teren, se stabilește o tehnologie de executare a lucrării, se întocmesc ante măsurători și în final devizul pentru stabilirea costului lucrării. La întocmire devizului se folosesc indicatoare de norme de deviz. Fiecărei lucrări elementare îi corespunde o normă de deviz prin care se stabilesc consumurile medii pentru materiale, forță de muncă și utilaje de construcții necesare unei unități de măsură din acea lucrare, în condițiile de execuție și măsurare precizate. Normele de deviz servesc la:
încadrarea lucrărilor cuprinse în proiectele de execuție în articole de deviz;
stabilirea prețului unitar aferent consumurilor de materiale, forțe de muncă și utilaje, pe unitatea de măsură a articolului de lucrare;
calculul necesarului de materiale, forțe de muncă și utilaje pentru realizarea
lucrărilor.
TABEL 1 DEVIZ ZID DE SPRIJIN VARIANTA I – manual
TABEL 2 DEVIZ ZID DE SPRIJIN VARIANTA II – mecanizată
TABEL 3 . LISTA CONSUMURILOR DE MATERIALE ÎN VARIANTA I (MANUALĂ)
În tabelul următor se prezintă consumul de materiale în cazul executării zidului cu Tehnologie mecanizată. în acest caz se folosesc alte tipuri de cuie și lemn diferit pentru cofraje. Diferența majoră la lista consumurilor de material apare la prepararea betonului în instalații necentralizate (tabel 3 ) față de prepararea betonului în instalații centralizate (tabel 4 ). Valoric această diferență este de 9.772.465 lei. Costul este mai mare în varianta mecanică deoarece conține costul la curentul electric pentru prelucrarea betonului. Acest tabel, însă nu are și costurile pentru manoperă.
TABEL 4. LISTA CONSUMURILOR DE MATERIALE ÎN VARIANTA II (MecanizatĂ)
Transportul produselor pentru realizarea lucrării se efectuează la aceleași costuri în ambele variante datorită faptului că se execută cu autobetoniera iar a celorlalte materiale cu mijloace auto.
TABEL 5 . LISTA CONSUMURILOR privind transporturiLE ÎN VARIANTA II (ManualĂ)
TABEL 6 . LISTA CONSUMURILOR privind transporturiLE ÎN VARIANTA II (MecanizatĂ)
TABEL 7 . LISTA CONSUMURILOR privind transporturiLE ÎN VARIANTA II (ManualĂ)
TABEL 8 . LISTA CONSUMURILOR privind utilajele îN VARIANTA II (Mecanizată)
Consumurile de ore cu manoperă directă în varianta manuală (tabel 9) este de 1930 ore cu un cost de 34.746.274 lei, iar în realizarea lucrării cu mijloace automatizate (tabelul 10) consumul cu manoperă directă reprezintă 680 ore, reprezentând o treime din orele de lucru în varianta manuală, același lucru fiind marcat și de diferența de cost, pentru varianta mecanizată aceasta fiind de 12.237.Costul mediu orar este de
– manual: 34.746.274/1930 ore = 18003.3 lei/oră
– mecanizat: 12.237.489/680 ore = 17996.3 lei/oră
TABEL 9 . LISTA CONSUMURILOR cu mîna de lucru îN VARIANTA II (Manuală)
Deci, pe lângă faptul că numărul de ore este aproape de trei ori mai mare în varianta mecanizată, ca și costurile totale de altfel, costurile medii orare au o diferență foarte mică în cele două cazuri.
TABEL 10 . LISTA CONSUMURILOR cu mÎna de lucru IN VARIANTA II (MecanizatĂ)
Exemplele tratate în lucrarea de față au în principal scopul de a analiza productivitatea muncii în executarea unui zid de sprijin, construcție hidrotehnică ce protejează un drum împotriva alunecărilor de teren, în două variante. Costul total pentru varianta de lucru nemecanizat este de 609.747.287 lei ce se realizează în 3.063 ore. Se calculează numărul total de ore lucrate, pe variante astfel:
1.Productivitatea orară este calculată astfel :
Wh = Q / T = valoarea producției totale / consumul de ore
în varianta manuală avem: Wh1 = 583.890.688 lei /1836.03 ore = 318.018 lei / oră
în varianta mecanizată avem: Wh2 = 609.747.287 lei /1836.03 ore = 192.746 lei / oră
Coeficientul de creștere al productivității muncii este de : Wh2 / Wh1= 318.018 lei /oră /192.746 lei / oră = 1,65
Deci productivitatea orară a crescut de 1,65 ori, sau cu 65%, lucrarea fiind executată în timp mai scurt.
2.Productivitatea muncii raportată la numărul mediu de personal se calculează astfel:
în varianta manuală avem: 3.163,48 ore/170 ore/lună = 18,6 oameni/lună/12 luni = 1,55 oameni/an
în varianta mecanizată avem: 1.836,03 ore/170 ore/lună = 10,8 oameni/lună/12 luni = 0,90 oameni/an
3. Productivitatea lunară este:
în varianta manuală avem: W1 = 609.747.287lei/18,6 oameni/lună = 32.782.112 lei/oameni/lună
în varianta mecanizată avem: W2 = 583.890.688lei/10,8 oameni/lună = 54.063.953 lei/oameni/lună
Creșterea productivității lunare este W2/W 1=54.063.953/32.782.112= 1,65
3.Productivitatea anuală se va calcula astfel:
în varianta manuală avem: W1 = 609.747.287 lei/1,55 oameni/an = 393.385.346 lei/om/an
în varianta mecanizată avem: W2 = 583.890.688 lei/0,90 oameni/an = 648.767.431 lei/om/an
Creșterea productivității anuale este W2/W1 =648.767.431/393.385.346=1,65
Se remarcă o creștere a productivității muncii cu 65%, ceea ce presupune o economie foarte mare de timp de lucru. După cum foarte bine se cunoaște o lucrare se cîștigă prin licitație, ceea ce înseamnă că, dacă o firmă ar prezenta o ofertă cu aceleași costuri, dar cu un interval de timp mult mai mic, acesta va cîștiga cu siguranță licitația.
Sursa: Materialele SRL Euro Smart Consulting pentru participarea la licitația privind obținerea dreptului de a efectua lucrări de construcție
Anexa 5. Schema zidului de sprijin
Sursa: Materialele SRL Euro Smart Consulting pentru participarea la licitația privind obținerea dreptului de a efectua lucrări de construcție
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Productivitatea Muncii Importanta Si Planificarea In Cadrul Intreprinderii (ID: 145210)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.