Productivitatea

CAPITOLUL I

Noțiunea de productivitate

„ Productivitatea muncii este, oarecum, o sinteză a întregii folosiri a factorilor de producție… Productivitatea muncii rămâne însă, deoarece este condiționată de factorul de producție om, tot așa de importantă precum este omul față de creațiile sale. Căci toți ceilalți factori ai producției – inclusiv capitalul – sunt creații ale omului ca mijloace ale gospodăririi, în timp ce acoperirea nevoilor omenești este scopul însuși al gospodăririi. ”

( MIHAI MANOILESCU )

Productivitatea sau randamentul factorilor de producție reprezintă eficiența combinării factorilor de producție orientală spre obținerea maximului de efecte cu minimum de resurse ( costuri cât mai mici ).

În sens larg, productivitatea poate fi definită ca „ raport între cantitatea de bogăție produsă și cantitatea de resurse absorbite în cursul producerii ei”.*

Deci, practic ea se determină ca raport între rezultatele obținute ( producția – output-ul unei unități economice ) și eforturile depuse pentru a le obține ( factorii de producție utilizați, adică input-urile ).

Există diferite modalități de abordare a productivității.

Astfel, după maniera de măsurare a rezultatelor consacrate există:

productivitatea fizică – care măsoară randamentele în natură ale utilizării factorilor de producție și este exprimată în unități fizice ( naturale sau natural-convenționale )

productivitatea măsurată valoric – care permite măsurarea în termeni financiar-monetari eficienți. Ea este larg utilizată în gestiunea întreprinderilor moderne.

O altă tipologie a productivității are în vedere noțiunile de:

– productivitatea brută – care apreciază ansamblul producției în raport cu factorii utilizați ( sau factorul utilizat ). În acest caz producția este privită ca o „ producție finală ” deci ca o sumă a valorilor adăugate de diferitele activități de producție.

– productivitatea netă – care are în vedere eliminarea din producția finală a valorii achizițiilor exterioare și a costului utilizării capitalului instalat ( amortismentele ), pentru a încerca să autonomizeze ceea ce este direct dependent de efortul productiv al firmei analizate.

În literatura de specialitate productivitatea este abordată însă, în special, pe cele două tipuri consacrate și anume:

productivitatea globală – care surprinde efectele combinării tuturor factorilor de producție, măsurând performanța și eficiența de ansamblu a acestora.

*Raymond Baffe, Economie Politique, Paris, 1970, pagina 495

productivitatea parțială – a fiecărui factor de producție, care exprimă producția obținută prin utilizarea fiecărui factor de producție consumat (muncă, capital, etc. ).

Productivitatea globală a tuturor factorilor de producție prezintă o serie de dificultăți în planul determinării sale corecte, motiv pentru care, în general, analiza microeconomică tradițională este focalizată pe determinarea și urmărirea evoluției productivității unui singur factor de producție.

Productivitatea parțială a unui factor exprimă eficacitatea și rodnicia cu care acesta poate fi folosit. Ea se poate reprezenta sub trei forme distincte:

productivitatea totală a unui factor de producție – se definește ca fiind cantitatea totală de efect util ( producție ) care se poate obține folosind acel factor de producție în condițiile în care valorile tuturor celorlalți factori sunt presupuse constante.

productivitatea medie () – a unui factor este expresia raportului dintre mărimea producției (Y) și cantitatea (Xi) utilizată din factorul respectiv:

=

Acest indicator reflectă deci, câte unități ( fizice sau valorice ) de efect util (producție) revin la o unitate ( fizică sau valorică ) de efort ( factor de producție i ).

productivitatea marginală (Wm) – a unui factor oarecare i de producție reprezintă sporul de producție scontat care se obține prin utilizarea unei unități suplimentare din factorul i, ceilalți factori rămânând constanți. Relația de calcul va fi:

Wm=

În literatura de specialitate există atâtea productivități parțiale câți factori de producție există, câte influențe ale acestora se urmăresc și se determină de economiști.

Având în vedere că munca este factorul de producție cel mai important al oricărei activități economice, productivitatea muncii este cel mai mult utilizată ca indicator relevant în analizele macroeconomice.

Fiind o categorie economică complexă și dinamică, productivitatea muncii poate fi definită ca fiind însușirea muncii de a crea, în cadrul unor anumite relații social-istorice, o anumită cantitate de valori de întrebuințare într-o unitate de timp, cu o intensitate normală a muncii reflectând, în ultimă instanță, eficiența cu care este cheltuită o anumită cantitate de muncă.

Ea exprimă atât influențele factorilor privind creșterea și perfecționarea forțelor de producție, cât și influența relațiilor sociale de producție.

CAPITOLUL II

2.Aspecte principale ale productivității muncii

Productivitatea muncii trebuie înțeleasă ca sinteză a folosirii factorilor de producție în condițiile în care munca este factorul variabil care ilustrează eficiența folosirii factorilor de producție. Ea depinde nu numai de cuantumul muncii, ci și de calitatea ei, de mărimea capitalului utilizat, etc., fiind expresia cea mai cuprinzătoare a complexității procesului de producție.

Creșterea cu precădere a productivității muncii constituie expresia cerințelor creșterii eficienței și oglindește influența reciprocă dintre elementele forțelor de producție.

Dacă la nivel macroeconomic, creșterea productivității muncii sociale creează modificări în structura valorică a produsului social la nivel microeconomic, creșterea productivității muncii individuale schimbă raportul dintre munca vie și munca materializată încorporată în valoarea unitară a produselor, conducând la reducerea costului unitar.

Principalele aspecte legate de analiza productivității muncii sunt:

– analiza situației generale a indicatorilor productivității muncii;

– aprecierea nivelului și dinamicii productivității muncii;

– analiza factorială a productivității muncii;

– analiza resurselor de creștere a productivității muncii;

– analiza efectelor economice ale modificării productivității muncii.

Analiza situației generale a indicatorilor productivității muncii

În planificarea, calcularea, analiza productivității muncii se utilizează un sistem de indicatori ce pot exprima fie cantitatea de produse obținute cu o anumită cheltuială de muncă, fie cheltuială de muncă efectuată pentru obținerea unității de produse.

În primul caz, productivitatea muncii (W) se exprimă ca raport între volumul producției (Q) și cheltuielile de muncă (T) efectuate:

W =

iar în al doilea caz se utilizează raportul invers:

W =

În funcție de modul de exprimare a producției și cheltuielilor de muncă, deosebim mai mulți indicatori de măsurare a productivității muncii:

a) Pe baza volumului de producție există metode de calcul în unități fizice ( naturale ) convenționale, de muncă ( ore normă ) și valorice.

Alegerea uneia sau alteia din metodele de calcul este dependentă de caracterul producției ( omogenă sau eterogenă ) nivelul la care se calculează și alți factori. Exprimarea productivității muncii în unități naturale și natural-convenționale se face în întreprinderile în care producția e puțin diversificată, iar când este eterogenă calculul productivității muncii se face în unități valorice.

Importanța indicatorilor valorici ai productivității muncii decurge din necesitatea exprimării întregului volum de activitate Q, a asigurării comparabilității în timp și spațiu, exprimarea valorică reprezentând etalon general, ceea ce oferă posibilitatea efectuării unor corelații cu alți indicatori: sporul producției, utilizarea mijloacelor fixe, etc.

Această metodă de calcul cuprinde însă și influența modificării prețurilor și a structurii sortimentale a producției.

Pentru calculul productivității muncii în unități valorice la nivel microeconomic se pot folosi următorii indicatori: producția netă, producția globală, producția marfă, valoarea adăugată, puterea informativă a indicatorilor variază.

Utilizarea indicatorului valoarea producției nete ca indicator de bază în cadrul sistemului de indicatori permite o mai justă fundamentare a sarcinilor privind nivelul și creșterea productivității muncii, fiind mai apropiat de efectul propriu. Indicatorii productivității muncii calculați prin raportarea producției nete (Qn) la cheltuiala de muncă efectuată (T) reflectă valoarea nou creată ce revine pe unitatea de muncă (Qn/T), indicând în exclusivitate eficiența muncii vii.

Aportul muncii trecute încorporate în mijloacele fixe ale întreprinderii poate fi reflectat prin utilizarea valorii adăugate în calculul productivității:

W =

( unde valoarea adăugată e obținută prin însumarea producției nete (Qn) cu amortizarea (A) mijloacelor fixe ). Includerea amortizării în calculul productivității muncii stimulează introducerea progresului tehnic.

b) În funcție de modul de exprimare a consumului de muncă obținem forme de măsurare a productivității muncii. Consumul de muncă se exprimă prin:

– număr total de salariați sau de muncitori – măsoară productivitatea anuală, trimestrială sau lunară ( producția medie pe un salariat sau un muncitor )

Wa =

total om – zile lucrate – măsoară productivitatea medie zilnică ( producția medie zilnică realizată de un salariat sau un muncitor ).

z = ( om – zile)

– total om – ore lucrate – măsoară productivitatea medie orară ( producția medie orară realizată de un salariat sau un muncitor ).

h = ( om – ore)

Din analiza indicatorilor productivității muncii se constată că productivitatea anuală (Wa)este dependentă de numărul de zile lucrate de un muncitor și de productivitatea zilnică (Wz).

a = ∙z

iar productivitatea zilnică (z) depinde de durata în ore (h) a zilei și de productivitatea orară (h):

z = h ∙ h

Creșterea productivității zilnice și respectiv orare în proporții mai mari decât cea anuală indică pierderi de zile și ore din timpul total de muncă.

Creșterea productivității pe o persoană ocupată în ritmuri superioare față de productivitatea pe un muncitor, reflectă aspecte pozitive ale reducerii personalului administrativ, față de plan.

Eficiența utilizării potențialului uman se redă cu ajutorul a doi indicatori, și anume:

– productivitatea muncii medie

– productivitatea muncii marginală

fiecare caracterizând un alt nivel al relației dintre forța de muncă ( factorul uman ) și volumul de activitate.

Productivitatea muncii medie se va nota cu W și reflectă raportul dintre producția Q și munca T:

=

transpusă cel mai frecvent în:

= Np – număr persoane

Productivitatea muncii marginală se va nota cu Wm și reflectă raportul între sporul de producție (ΔQ) și cantitatea suplimentară de muncă (ΔT).

Wm = =

Wm reprezintă partea de productivitate reflectată prin creșterea cifrei de afaceri obținută cu o unitate suplimentară de factor uman utilizat.

Traseul pe care îl urmărește productivitatea marginală este următorul: Wm este în creștere până la valoarea sa maximală, după care scade, ajungând la nivel 0, acolo unde cifra de afaceri atinge nivelul maxim. Începe apoi să scadă, căpătând valori negative, odată cu scăderea cifrei de afaceri.

Spre deosebire de productivitatea medie care reflectă utilizarea factorului uman în totalitate cea marginală nu reflectă decât consecințele utilizării ultimei unități de factor uman. Între și Wm pot să apară următoarele situații:

a) Wm < ( după punctul maxim al productivității medii )

Ultima unitate a potențialului uman are o eficiență în scădere, acționând în același sens și asupra mediei.

b) Wm > ( înaintea punctului maxim al productivității medii ), crește pe seama aportului unității adiționale ale potențialului uman.

c) Wm = ( în punctul de maxim al productivității medii )

Un indicator care completează informațiile deja furniția medie zilnică realizată de un salariat sau un muncitor ).

z = ( om – zile)

– total om – ore lucrate – măsoară productivitatea medie orară ( producția medie orară realizată de un salariat sau un muncitor ).

h = ( om – ore)

Din analiza indicatorilor productivității muncii se constată că productivitatea anuală (Wa)este dependentă de numărul de zile lucrate de un muncitor și de productivitatea zilnică (Wz).

a = ∙z

iar productivitatea zilnică (z) depinde de durata în ore (h) a zilei și de productivitatea orară (h):

z = h ∙ h

Creșterea productivității zilnice și respectiv orare în proporții mai mari decât cea anuală indică pierderi de zile și ore din timpul total de muncă.

Creșterea productivității pe o persoană ocupată în ritmuri superioare față de productivitatea pe un muncitor, reflectă aspecte pozitive ale reducerii personalului administrativ, față de plan.

Eficiența utilizării potențialului uman se redă cu ajutorul a doi indicatori, și anume:

– productivitatea muncii medie

– productivitatea muncii marginală

fiecare caracterizând un alt nivel al relației dintre forța de muncă ( factorul uman ) și volumul de activitate.

Productivitatea muncii medie se va nota cu W și reflectă raportul dintre producția Q și munca T:

=

transpusă cel mai frecvent în:

= Np – număr persoane

Productivitatea muncii marginală se va nota cu Wm și reflectă raportul între sporul de producție (ΔQ) și cantitatea suplimentară de muncă (ΔT).

Wm = =

Wm reprezintă partea de productivitate reflectată prin creșterea cifrei de afaceri obținută cu o unitate suplimentară de factor uman utilizat.

Traseul pe care îl urmărește productivitatea marginală este următorul: Wm este în creștere până la valoarea sa maximală, după care scade, ajungând la nivel 0, acolo unde cifra de afaceri atinge nivelul maxim. Începe apoi să scadă, căpătând valori negative, odată cu scăderea cifrei de afaceri.

Spre deosebire de productivitatea medie care reflectă utilizarea factorului uman în totalitate cea marginală nu reflectă decât consecințele utilizării ultimei unități de factor uman. Între și Wm pot să apară următoarele situații:

a) Wm < ( după punctul maxim al productivității medii )

Ultima unitate a potențialului uman are o eficiență în scădere, acționând în același sens și asupra mediei.

b) Wm > ( înaintea punctului maxim al productivității medii ), crește pe seama aportului unității adiționale ale potențialului uman.

c) Wm = ( în punctul de maxim al productivității medii )

Un indicator care completează informațiile deja furnizate despre productivitate este coeficientul de elasticitate al producției funcție de muncă, reflectând creșterea procentuală a producției ( sau a cifrei de afaceri ) la modificarea cu un procent a factorului muncă ( uman ).

E = = ∙ =

sau

E = = ∙ =

În funcție de valoarea coeficientului de elasticitate obținut, apar 3 zone ale curbei de semnificație:

– zona I – numită zona randamentelor crescătoare, pentru E > 1.

Aici curba este deasupra celei a , ceea ce semnifică că este crescătoare, întreprinderea utilizând sub nivelul optim forța de muncă.

– zona II – numită zona randamentelor descrescătoare, pentru 0 <E <1

Aici elasticitatea atinge valoarea maximă, semnificând o utilizare optimă a timpului de muncă.

– zona III – numită zona randamentelor negative, pentru E < 0

Deja producția a înregistrat valoarea maximă, iar orice cantitate suplimentară din factorul muncă determină eliminarea ei, împiedicând derularea normală a procesului de producție.

2.2.Aprecierea nivelului și abaterii productivității muncii

• Nivelul productivității muncii

Se stabilește raportând unul din indicatorii de rezultate la indicatorii de măsurare a consumului de muncă.

W =

Determinarea corectă a productivității muncii are importanță economică deosebită întrucât e legată de:

– determinarea procesului de forță de muncă

– corelația creșterii salariului mediu și a productivității muncii

– evidențierea utilizării timpului de lucru

– dimensionarea fondului de salariu

– creșterea gradului de înzestrare tehnică și creșterea randamentului muncii.

Nivelul productivității muncii se determină pentru perioada curentă și pentru perioada considerată ca bază de comparație.

• Abaterea productivității muncii

Se determină ca diferența, în mărimi absolute, dintre nivelul productivității în perioada curentă și nivelul perioadei de bază.

ΔW = W1 – W0

• Indicele productivității muncii

Exprimă proporția în care se regăsește nivelul productivității din perioada curentă în nivelul perioadei de bază.

Iw =

• Abaterea în mărimi relative

Δ Iw = Iw – 1; Δ Iw = () – 1

Exprimă abaterea în mărimi relative, a nivelului curent față de cel din perioada de bază.

Δ Iw = ; Δ Iw =

Exprimă proporția pe care o reprezintă abaterea absolută a productivității muncii în nivelul perioadei de bază.

• Compararea productivității muncii între întreprinderi

a) Compararea indicelui productivității muncii din diferite întreprinderi, calculat pe baza indicelui volumului de producție IQ și a consumului de muncă IT

IWA = ; IWB=

Calculul indicelui productivității muncii pe baza indicelui producției și consumului de muncă elimină impedimentele din necunoașterea nivelului absolut al productivității muncii și neconcordanțelor dintre nomenclatorul de fabricație.

De asemenea permite aprecierea dinamicii productivității muncii în raport cu alte întreprinderi din aceeași ramură sau față de nivelul mediu pe ramură.

Ca bază de comparație se alege întreprinderea cu cele mai bune rezultate în domeniu sau nivelul mediu pe sector sau ramură.

Dacă IWA > IWB – sporirea productivității muncii în întreprinderea A devansează sporirea nivelului bazei de comparație.

Dacă IWA = IWB – ritmul de creștere al productivității muncii este același.

Dacă IWA < IWB – ritmul productivității muncii în unitatea A este devansat de cel din unitatea B.

b) Compararea ritmului mediu anual al productivității muncii

Se utilizează pentru comparații pe termen mediu și lung și se calculează cu una din relațiile:

rw = – 1 sau rw = – 1 sau

rw = – 1

Raportul între ritmul mediu al întreprinderii A și cel al întreprinderii considerată ca bază de comparație ( sau ritmul mediu pe ramură ):

Rw =

permite aprecierea dinamicii productivității muncii față de baza de comparație.

acest raport subliniază tendința de reducere sau accentuare a decalajului dintre nivelul productivității muncii în întreprinderea analizată față de baza de comparație:

– dacă Rw > 1, decalajul se reduce

– dacă Rw = 1, decalajul se menține

– dacă Rw < 1, decalajul se accentuează

c) Calculul timpului necesar anulării decalajului dintre nivelul productivității muncii dintre două întreprinderi ( sau față de nivelul mediu pe ramură )

Dacă se cunoaște nivelul absolut al productivității muncii din întreprinderea analizată și cel al bazei de comparație:

t =

Eliminarea decalajului se pune atunci când:

WOA< WOB și ΔWA ≠ ΔWB și/sau IWA > IWB

Dacă se cunoaște nivelul absolut al productivității muncii în perioada de bază și ritmurile medii de creștere în cele două întreprinderi:

t =

t – perioada de timp necesară ca nivelul productivității muncii în cele două întreprinderi să fie egal.

Stabilirea momentului tm , în care nivelul productivității muncii din întreprinderea A va egala nivelul din întreprinderea B se va face pe baza relației:

tm =

Ritmul mediu de creștere al productivității muncii necesar ca întreprinderea A să atingă nivelul din B după t ani este egal:

= ∙

Compararea nivelului productivității muncii din întreprinderea analizată cu cel din alte întreprinderi sau nivel mediu pe ramură permite:

evoluția comparativă a dinamicii productivității muncii care arată tendința de diminuare sau mărire a decalajelor

identificarea rezervelor și orientarea eforturilor privind sporirea productivității muncii

reliefarea raportului de mărime dintre productivitatea muncii și decalajele existente.

2.3.Analiza factorilor productivității muncii

Productivitatea muncii reprezintă un indicator de calitate a utilizării factorului uman, fiind influențată de mai mulți factori.

Factorii care influențează productivitatea muncii sunt prezenți pe scurt în următoarea schemă:

Fig.23.Factorii care influențează productivitatea muncii

Acești factori fac parte din mai multe sisteme de legături cauzale, de aceea există, mai multe modele factoriale, relații de calcul, care pun în evidență, foarte explicit, acest lucru.

2.3.1 Legătura între timpul de muncă și producția medie orară realizată de un muncitor:

W = nh ∙ Wh

Unde: nh – numărul mediu de ore lucrate de un muncitor

Wh – producția medie orară

În acest caz avem:

ΔW = W1 – W0, iar ΔW depinde de:

2.3.1.1 Modificarea numărului mediu de ore lucrate de un muncitor în perioada de gestiune analizată

ΔW(nh) = nh1Wh0 – nh0Wh0 = ( nh1 – nh0 )Wh0 = ΔnhWh0

ΔW(nh) – reflectă gradul de utilizare a timpului de muncă

Δnh – măsoară rezerva din neutilizarea timpului de muncă în medie pe un muncitor ( număr mediu de ore nelucrate de un muncitor în cadrul perioadei analizate )

– Modificarea numărului mediu de zile lucrate de un muncitor în cursul perioadei

ΔW(nz) = nz1 h0Wh0 – nz0 h0 Wh0 = ( nz1 – nz0 ) h0Wh0 = Δnz h0 Wh0

ΔW(nz) – apreciază gradul de utilizare al timpului de lucru sub forma zilelor lucrate.

Δnz – măsoară rezerva din neutilizarea timpului de lucru sub forma zilelor întregi ( număr mediu de zile nelucrate de un muncitor în perioada analizată – absențe de la program ).

– Modificarea numărului mediu de ore lucrate de un muncitor pe zi:

ΔW(h) = nz1 h1Wh0 – nz1 h0 Wh0 = nz1 (h1 – h0)Wh0 = nz1 Δh Wh0

ΔW(h) – apreciază gradul de utilizare a timpului de muncă în cadrul schimbului;

Δh – măsoară pierderile de timp din cadrul schimbului.

2.3.1.2 Modificarea producției medii orare realizată de un muncitor

ΔW(wh) = nh1Wh1 – nh1 Wh0 = nh1 (Wh1 – Wh0) = nh1 ΔW

ΔW(wh) – exprimă eficacitatea muncii depuse

ΔWh – măsoară abaterea nivelului producției medii orare

Modificarea structurii producției

; ;

Structura acționează asupra producției medii orare întrucât nivelul productivității muncii diferă pe produse. Creșterea ponderii produselor cu un nivel individual al producției orare mai mare decât nivelul mediu din perioada de bază, va determina sporirea producției medii orare.

– Modificarea nivelului individual al productivității muncii orare pe produse

ΔW(whi) = nh1Wh1 – nh1 rWhi = nh1 (Wh1 – rWhi)

Modificarea productivității muncii orare înseamnă creșterea producției realizată într-o oră, respectiv reducerea timpului necesar pentru obținerea unei unități de produs.

Asupra productivității orare acționează un complex de factori, care într-o formă directă sau mijlocită oglindește întreaga activitate de pregătire, organizare și desfășurare a proceselor de exploatare.

2.3.2 Productivitatea muncii prin prisma legăturii ei cu gradul de înzestrare tehnică a personalului angajat

Dotarea tehnică corespunzătoare are ca efect ușurarea condițiilor de muncă, creșterea productivității muncii, ameliorarea calității.

În analiza economică, aprecierea de ansamblu a eficienței înzestrării tehnice se face pe baza corelației dintre dinamica gradului de înzestrare tehnică a personalului F/Np și indicele productivității muncii ( exprimată prin cifra de afaceri medie anuală pe lucrător ).

Utilizarea eficientă a mijloacelor de muncă (F) impune, de regulă, devansarea indicelui înzestrării tehnice de către indicele productivității muncii.

Legătura dintre gradul de înzestrare tehnică și productivitatea muncii se poate exprima pe baza relației:

W = = ∙ ∙

unde:

– reprezintă ponderea mijloacelor fixe active (Fa) în totalul mijloacelor fixe (F)

– reprezintă gradul de înzestrare tehnică a personalului operativ

– eficiența utilizării mijloacelor fixe active, exprimată prin CA la 1 leu mijloace fixe active utilizate.

Astfel : ΔW = W1 – W0

2.3.2.1 Influența modificării structurii mijloacelor fixe

2.3.2.2 Influența modificării gradului de înzestrare tehnică a personalului operativ

2.3.2.3 Influența modificării CA la 1 leu mijloace fixe active

Măsurile de îmbunătățire a productivității muncii constă în optimizarea celor trei factori implicați direct.

2.3.3 Productivitatea ca rezultat al unui complex de factori de natură diferită

Acest lucru se remarcă și în relația următoare:

W = = ∙ ∙ ∙

unde:

– reprezintă eficiența utilizării mijloacelor fixe exprimată prin producția exercițiului la 1 leu mijloace fixe active.

– gradul de vânzare a producției exercițiului

ΔW = W1 – W0

2.3.3.1 Influența modificării gradului de înzestrare tehnică a personalului

2.3.3.2 Influența modificării structurii mijloacelor fixe active

2.3.3.3 Influența modificării producției exercițiului la 1 leu mijloace fixe active

2.3.3.4 Influența modificării gradului de vânzare a producției exercițiului

Îmbunătățirea productivității presupune optimizarea celor patru factori implicați.

2.4 Analiza resurselor de creștere a productivității muncii

Estimarea resurselor de creștere a productivității muncii se realizează pe baza calculului economiei de timp de muncă ce se va putea realiza.

Economia de timp de muncă se exprimă indirect prin economia relativă de personal muncitor, care reprezintă diferența dintre numărul de personal muncitor necesar pentru realizarea producției programate cu productivitatea muncii programată și numărul care ar fi necesar în condițiile productivității muncii din perioada de bază.

Qpl – producția ( fizică, exercițiului, vândută sau cifra de afaceri ) programată ( planificată ) a se realiza după aplicarea măsurilor de sporire a productivității muncii.

Wpl – nivelul programat ( planificat ) al productivității muncii în urma implementării măsurilor de creștere a productivității muncii.

W0 – nivelul productivității muncii din perioada da bază.

Există un număr important de posibilități de sporire a eficienței muncii în unitățile economice. Acestea, pentru a fi mai ușor studiate, pot fi grupate în trei mari categorii și anume:

– rezerve legate de promovarea progresului tehnic

– rezerve legate de organizarea conducerii, producției și muncii

– rezerve legate de acțiunea factorilor bio-psiho-sociologici

2.4.1 Rezerve legate de promovarea progresului tehnic

Aceste rezerve pot determina cele mai semnificative modificări în îmbunătățirea productivității. Direcțiile lor de acțiune sunt variate, după cum activitățile umane sunt foarte numeroase, complexe și eterogene. De aceea le putem grupa în următoarele rezerve:

– dezvoltarea și modernizarea bazei tehnico-materiale

– raționalizarea tehnologiei existente care vor determina economii de timp de muncă

În cadrul bazei tehnico-materiale se cuprind toate modelele, procedeele, condițiile și datoriile tehnice și organizatorice care concură la desfășurarea activității. Tehnologia îmbracă forme particulare de la un gen de activitate la altul.

Raționalizarea tehnologiei, de asemenea, are implicații diferite asupra eficienței muncii.

2.4.2 Rezerve legate de organizarea muncii

Organizarea științifică a muncii reprezintă „ cartea de vizită ” a unui management modern de ale cărui decizii depinde foarte mult succesul firmei. Intră evident în discuție calitatea potențialului uman, nivelul de pregătire și comportamentul său profesional și social. Această calitate trebuie menținută sau chiar ridicată prin perfecționarea continuă, fie prin sisteme organizate, fie individual de către personalul în cauză.

Dar, oricât de bine pregătit ar fi personalul unei firme, economia de piață a demonstrat foarte clar că stimularea materială și morală au un cuvânt important în sporirea performanțelor profesionale.

De aceea, managerii vor urmări atent indicatorii cum sunt: salariile și ceea ce poate deriva de aici. De exemplu: salariul mediu lunar, dinamica salariului mediu, corelațiile dintre prețuri și salarii, raportul dintre salariile mici și cele mari, etc.

În sensul strict al organizării procesului de lucru este important să se urmărească: repartizarea corespunzătoare a sarcinilor pe tipuri de pregătire profesională și categorii de calificare, alocarea cât mai rațională a fondului de timp, lucrul pe schimburi să fie cât mai eficient organizat, posibilitatea reorganizării rapide în perioadele de vârf de activitate.

2.4.3 Rezerve legate de acțiunea factorilor bio-psiho-sociologici

Însușirile individuale ale salariaților, condițiile lor de trai și în general existența lor „ din afara întreprinderii ” își pun serios amprenta pe rezultatele muncii.

Dintre factorii cu influență mare amintim:

factori biologici: vârstă, sex, sănătate, capacitate fizică a organismului

factori psihologici: motivația muncii, interesele urmărite, voința și atitudinea față de muncă

factori sociali: condițiile de locuire, viața de familie, sistemul de valori social-culturale, activitatea spirituală, politică, de recreere și odihnă, calitatea mediului de viață, asigurarea mijloacelor de transport de acasă la serviciu și invers, etc.

Importante sunt și asigurarea unei locuințe adecvate, existența de creșe, cămine și grădinițe pentru supravegherea copiilor, sprijinirea femeilor mame, etc.

Dacă aceste aspecte nu constituie „ probleme ”, gradul de atenție, concentrare, calitatea muncii sunt substanțial mărite.

2.5 Efectele creșterii productivității muncii

Folosirea eficientă a potențialului uman, sporirea productivității muncii se reflectă favorabil direct sau indirect, în întregul sistem de indicatori economico-financiari ai întreprinderii.

Creșterea productivității muncii generează efecte care se resimt în mod direct asupra volumului de producție și numărului de personal, deci:

Fig. 2.5 Schema de abordare a efectelor creșterii productivității muncii

Sporirea productivității muncii înseamnă creșterea producției realizată în unitatea de timp, respectiv reducerea timpului pe unitatea de produs. Deci efectele directe pot fi:

– sporirea producției

– economisirea absolută și / sau relativă a resurselor de muncă

Creșterea productivității muncii determină sporirea producției proporțional cu timpul efectiv lucrat dacă numărul de muncitori și gradul de utilizare a timpului disponibil se menține la nivelul programat.

Creșterea productivității muncii într-un ritm superior comparativ cu salariul mediu determină reducerea relativă a cheltuielilor cu salariile și prin acestea a costului unitar. Sporirea productivității asigură accelerarea rotației activelor și diminuarea cheltuielilor dependente de mărimea stocurilor.

Indirect, toate aceste efecte ale productivității muncii se regăsesc în evoluția favorabilă a rezultatului exploatării și a ratei rentabilității.

Remarcăm că, creșterea productivității muncii generează efecte în întreaga activitate a firmei. Trebuie menționat faptul că aceste efecte nu se regăsesc de la sine. Condiția realizării lor o constituie obținerea unor produse și servicii corespunzătoare solicitărilor clientului.

CAPITOLUL III

Analiza productivității muncii – S.C. OKE S.A.

3.1. OKE – tradiție, renume și experiență în procesarea laptelui

3.1.1 Prezentare generală

Fabrica de produse lactate din Satu Mare a fost înființată în anul 1938 de către un grup de acționari, sub denumirea de Lăptăria Agricultorilor – Satu Mare.

Începând din anul 1995, OKE a devenit societate pe acțiuni cu capital integral privat. Acționarii sunt salariați sau foști salariați ai societății și producători de lapte.

Sediul social al firmei este în Satu Mare, b-dul Cloșca, nr. 90, unde se află Fabrica de Produse Lactate Satu Mare.

Societatea are în componență și Fabrica de Produse Lactate din municipiul Carei, str. Căplenilor, nr. 56.

Oke oferă clienților o gamă largă de produse lactate, încercând permanent să satisfacă sofisticatele cerințe ale consumatorilor.

Produsele Oke:

Lapte pasteurizat

Produse lactate proaspete:

– Smântână, Frișcă

– Lapte bătut, Sana, Kefir, Iaurt

– Brânză

– Cicola

Unt și creme din unt

Înghețată

Lapte praf

Diverse: praf de înghețată, praf pentru budincă, muștar

Piața de desfacere a firmei cuprinde atât județele de nord-vest: Satu Mare, Maramureș, Bihor, Sălaj, cât și principalele orașe ale țării: București, Arad, Cluj, Timișoara, Craiova, Pitești, Constanța, Turnu-Severin.

Competitivitatea produselor pe piața națională a fost creată și dezvoltată prin respectul pentru calitate, prețuri atractive, ritmicitate și perseverența în livrări.

Perseverența în atragerea de noi piețe de desfacere, diversificarea gamei de produse oferite, calitatea deosebită a acestora, împletite cu extinderea rețelei de colectare a laptelui (materie primă) au dus la creșterea cifrei de afaceri, aceasta depășind 45 miliarde lei în anul 1999.

3.1.2 Principalii indicatori

CAREI

Tabel 3.1.2

– mii lei –

3.1.3. Număr de salariați

CAREI

Tabel 3.1.3

3.1.4 Valoarea mijloacelor fixe

CAREI

Tabel 3.1.4

3.1.5 Exportul

Exportul de produse, contractarea și livrarea acestora, se realizează până în anul 1990 prin intermediul forului tutelar (Direcția Generală a Industriei Alimentare), unitatea neavând relații directe cu beneficiari externi.

Până în decembrie 1989 au fost livrate la export diverse sortimente de brânzeturi superioare, brânză Protecon și unt, pentru acest din urmă produs unitatea primind sarcina de a fabrica cantități pentru export începând cu anul 1967.

În perioada 1990-1994, au fost livrate la export, pe bază de contracte, cantități de lapte praf, brânză Skimmy și cazeină.

3.2 Situația generală a indicatorilor productivității muncii

Știm că analiza productivității muncii presupune utilizarea unui sistem de indicatori ce pot exprima, fie cantitatea de produse obținute cu o anumită cheltuială de muncă, fie cheltuială de muncă efectuată pentru obținerea unității de produs.

Tabel 3.2.1

În cazul în care productivitatea muncii exprimă cantitatea de produse obținute cu o anumită cheltuială de muncă, observăm o creștere a productivității în cadrul firmei generată de creșterea producției exercițiului pe fondul unei creșteri de cheltuială de muncă.

În calculul productivității muncii am exprimat producția exercițiului în unități valorice deoarece S.C. Oke S.A. are o producție diversificată și doar în aceste condiții putem lua în calcul întregul volum de activitate.

Dacă luăm în considerare faptul că, consumul de muncă se exprimă diferit, vom obține forme diferite de măsurare a productivității muncii:

Tabel 3.2.2

Grafic 3.2.2

Observăm că în anul 2001:

Deci putem spune că societatea Oke se confruntă cu pierderi de timp în cadrul anului sub forma zilelor întregi. În viitor trebuie luate măsuri pentru înlăturarea carențelor organizatorice și pentru o mai bună pregătire a personalului.

3.3 Aprecierea nivelului și dinamicii productivității muncii în cadrul S.C. OKE S.A.

Nivelul productivității muncii se stabilește raportând unul din indicatorii de rezultate la indicatorii de măsurare a consumului de muncă.

3.3.1. Nivelul și dinamica productivității muncii în funcție de producția exercițiului

Analiza nivelului productivității muncii:

Tabelul 3.3.1.1

În perioada analizată cele trei productivități: anuală, zilnică și orară au tendințe crescătoare pe fondul creșterii producției exercițiului și oscilației de personal.

Analiza dinamicii productivității muncii:

Tabel 3.3.1.2.

Grafic 3.3.1

În perioada 1999-2001, productivitatea anuală se dublează în condițiile creșterii producției în prețuri comparabile și oscilației numărului de personal. Față de anul de bază a crescut cu 109%, fapt ce reliefează o mai bună dozare și organizare a muncii și o mai bună calificare a personalului.

Grafic 3.3.2

În perioada 1999-2001, productivitatea zilnică crește în condițiile creșterii producției în prețuri comparabile și oscilației numărului de personal. Față de anul de bază a crescut cu 95%.

Grafic 3.3.3

Productivitatea muncii orare are o evoluție similară productivității zilnice, fiind generată de aceleași cauze. În comparație cu anul de bază aceasta înregistrează o creștere de 95%.

3.3.2. Nivelul și dinamica productivității muncii funcție de cifra de afaceri

Analiza nivelului productivității muncii:

Tabel 3.3.2.1

În perioada analizată, 1999-2001, productivitatea muncii are o tendință crescătoare. În anul 2001 aproape se dublează față de 1999 datorită creșterii cifrei de afaceri într-un ritm rapid pe fondul unei oscilații de personal (în 2000 scade față de 1999, dar crește în 2001 față de 2000).

Aceeași tendință o observăm și în cazul productivității zilnice și orare pe fondul creșterii cifrei de afaceri și oscilării numărului total de om-zile, respectiv om-ore.

Analiza dinamicii productivității muncii

Tabel 3.3.2.2

Grafic 3.3.4

Productivitatea muncii are o tendință crescătoare în cele trei perioade analizate datorită creșterii cifrei de afaceri într-un ritm alert în timp ce numărul de personal oscilează (scade în 2000 față de 1999 și crește în 2001 față de 2000).

3.4 Analiza factorială a productivității muncii în cadrul

S.C. Oke S.A.

Productivitatea muncii reprezintă un indicator de calitate al utilizării factorului uman, fiind influențat de mai mulți factori. Acești factori fac parte din mai multe sisteme de legături cauzale; de aceea există mai multe modele factoriale, relații de calcul, care pun în evidență, foarte explicit, acest lucru.

A) Un prim model subliniază legătura între timpul de muncă și producția medie orară realizată de un muncitor:

W = nh ∙ Wh

W – productivitatea muncii

nh – numărul mediu de ore lucrate de un muncitor

Wh – producția medie orară

Abaterea productivității muncii în mărimi absolute e dată de relația:

ΔW = W1- W0

W1 – productivitatea muncii în perioada curentă

W0 – productivitatea muncii în perioada de bază

3.4.1 Informații necesare determinării factorilor de influență asupra W.

Tabel 3.4.1

1.Influența determinată de modificarea numărului mediu de ore lucrate de un muncitor în perioada de gestiune analizată:

ΔW(Δnh) = nh1Wh0-nh0 Wh0

= Δnh Wh0

ΔW(Δnh) = 227 ∙ 2,75 = 624,25

Creșterea numărului mediu de ore lucrate/muncitor cu 227 ore determină o creștere a producției medii realizată de un muncitor cu 624,25 lei/pers.

1.1 Influența determinată de modificarea numărului mediu de zile lucrate de un muncitor în cursul perioadei:

∆W(nz) = nz1h0 Who – nz0h0 Wh0 =

= ∆nz∙h0∙Wh0

∆W(nz) = 15 ∙ 7,5 ∙ 2,75 = 309,38

Creșterea timpului de lucru cu 15 zile pe muncitor (datorită plății avantajoase a orelor suplimentare) determinat creșterea producției medii cu 309,38 lei/muncitor. Patronii societății au în vedere și alte modalități de stimulare a muncitorilor (premierea celor mai harnici cu importante sume de bani) în vederea creșterii producției.

1.2 Influența determinată de modificarea numărului mediu de ore lucrate de un muncitor pe zi:

∆W(wh) = nh1 Wh1 – nh1 Wh0 =

= nh1 ∆Wh

∆W(wh) = 230 ∙ 0,5 ∙ 2,75 = 316,25,2

Creșterea timpului de lucru efectiv în cadrul schimbului cu 0,5h/muncitor determină o creștere a producției medii cu 316,25 lei/muncitor. Creșterea timpului efectiv de lucru e determinată de o mai bună organizare față de perioada anterioară și de o stimulare materială și profesională a personalului direct productiv.

2. Influența determinată de modificarea producției medii orare realizată de un muncitor:

∆W(wh) = nh1 Wh1 – nh1 Wh0 =

= nh1 ∆Wh

∆W(wh) = 1840 ∙ 0,46 = 846,4

Creșterea producției medii orare pe un muncitor cu 0,46 determină o creștere a producției medii realizată de un muncitor pe întreaga perioadă de gestiune cu 846,4 lei/muncitor.

B) Un alt model abordează productivitatea muncii prin prisma legăturii ei cu gradul de înzestrare tehnică a personalului angajat. Legătura dintre gradul de înzestrare tehnică și productivitatea muncii se poate exprima pe baza relației:

W = = ∙ ∙

unde:

– reprezintă ponderea mijloacelor fixe active (Fa) în totalul mijloacelor fixe (F)

– reprezintă gradul de înzestrare tehnică a personalului operativ

– eficiența utilizării mijloacelor fixe active exprimată prin CA la 1 leu mijloace fixe active utilizate

3.4.2 Informații necesare determinării factorilor de influență asupra productivității muncii

Tabel 3.4.2

Abaterea productivității muncii e dată de relația

∆W = W1 – W0 = ∙ ∙ – ∙ ∙

1. Influența modificării structurii mijloacelor fixe:

= ∙ ∙ – ∙ ∙ =

∆W = 0,61 ∙ 30,425 ∙ 0,26 – 0,59 ∙ 30,425 ∙ 0,26 =

= 0,02 ∙ 30,425 ∙ 0,26 = 158,21

O creștere a ponderii mijloacelor fixe active în cadrul mijloacelor fixe cu 0,02 determină o creștere a productivității muncii cu 158,21 lei/pers. Această creștere e generată de creșterea bruscă a mijloacelor fixe în 2001 față de 2000 ca urmare a reevaluărilor și noilor achiziții, concomitent cu creșterea valorii mijloacelor fixe active, dar într-un ritm inferior mijloacelor fixe.

2. Influența modificării gradului de înzestrare tehnică a personalului

= ∙ ∙ – ∙ ∙ =

∆W = 0,61 ∙ 4569 ∙ 0,26 = 724,64

Creșterea gradului de înzestrare tehnică în 2001 față de 2000 cu 4569 determină o creștere a productivității muncii cu 724,64 lei/pers. Această creștere este posibilă deoarece ritmul de creștere al mijloacelor fixe devansează modificarea numărului de personal.

3. Influența modificării CA la 1 leu mijloace fixe active

= ∙ ∙ – ∙ ∙ =

∆W = 0,61 ∙ 34,994 ∙ 0,03 = 640,39

Creșterea CA la 1 leu mijloace fixe cu 0,03 în 2001 față de 2000 determină o creștere a productivității muncii cu 640,39 lei/pers. Această creștere este generată de faptul că ritmul de creștere al mijloacelor fixe active este devansat de ritmul de creștere al cifrei de afaceri.

În viitor patronii societății își propun, pentru o mai mare creștere a productivității, o mai bună optimizare a structurii imobilizărilor fixe, în sensul creșterii ponderii imobilizărilor fixe active și scăderilor consumului specific de imobilizări fixe la 1 leu cifră de afaceri, respectiv creșterii CA la 1 leu imobilizări fixe.

CAPITOLUL IV

4. Concluzii

4.1. Resursele de creștere a productivității muncii și efectele economice ale acestor creșteri în cadrul S.C. OKE S.A.

Este cunoscut faptul că există un număr important de posibilități de sporire a eficienței muncii în unitățile economice. Acestea, pentru un studiu mai ușor al lor, pot fi grupate în trei mari categorii și anume:

rezerve legate de promovarea progresului tehnic

rezerve legate de organizarea conducerii producției și a muncii

rezerve legate de acțiunea factorilor bio-psiho-sociologici

La finele anului 2001 conducerea S.C. OKE S.A. hotărăște luarea unor măsuri pentru sporirea eficienței muncii în anul 2002.

În acest sens se decide:

achiziționarea și punerea în funcțiune a unor noi capacități de producție (mașină de ambalat performantă);

modernizarea unor capacități de producție existente în funcțiune;

asigurarea unui climat favorabil, necesar bunei desfășurări a activității în cadrul societății.

4.2. Efectele economice ale introducerii pe piață a zerului praf

Pentru anul 2002 conducerea S.C. OKE S.A. hotărăște introducerea pe piață a produsului zer praf (produs secundar de la fabricarea telemelei) utilizat ca ingredient pentru napolitane, ciocolată, etc. Realizarea acestui produs nu implică cheltuieli mari și asigură continuitatea în activitatea personalului (pe perioada iernii).

Odată cu introducerea noului produs se estimează o creștere a producției valorice cu 493.500 mii lei corespunzătoare celor 69 tone de zer praf ce se pot obține.

În aceste condiții producția valorică la finele anului 2002 va fi:

Q1 = 493.500+615.304 = 1.108.804 (-mii lei-)

Economia relativă de personal în aceste condiții va fi dată de următoarea relație:

=

unde:

Nm1 – numărul de muncitori care lucrează la produsele similare cu cele noi

– timpul necesar unitar pentru produsele vechi

– timpul necesar unitar pentru produsele noi

Determinarea relației de personal

Tabel 3.5.1

In condițiile în care producția valorică crește, iar numărul personalului necesar se reduce cu 3, productivitatea muncii va fi:

mii lei/pers

În concluzie putem spune că odată cu introducerea pe piață a zerului praf societatea înregistrează o creștere a productivității muncii în anul 2002 față de anul 2001 cu 5062 lei/pers; o creștere a producției valorice cu 493.500 lei și o economie relativă de 3 persoane.

BIBLIOGRAFIE

MIHAI IOAN – Analiză economică financiară, Editura Mirton Timișoara, 1999.

MIHAI MANOILESCU – Forțele naționale productive și comerțul exterior, Editura Științifică și Enciclopedică București, 1986.

C. STĂNESCU, A. IȘFĂNESCU, A. BĂICUȘI – Analiza economico-financiară, Editura Economică, București, 1996.

D. MĂRGULESCU – Analiza economico-financiară a societăților comerciale, Supliment la Tribuna Economică, București, 1994.

I. MIHAI, M. EPURAN – Analiza activității economice a întreprinderilor, Tipografia Universității din Timișoara, Timișoara, 1986.

GH. NEGOESCU – Risc și incertitudine în economia contemporană, Editura Alter-Ego Cristian, Galați, 1995.

I. STANCU – Gestiunea financiară a agenților economici, Editura Economică, București, 1994.