Productia de Carne a Ovinelor din Rasa Turcana
BIBLIOGRAFIE
BĂIA GH., – Alimentația animalelor domestice, Ed. Didactică și Petagogică, București, 1972
BOGDAN A.I., și col. – Reproducția animalelor în fermă. Ed. [NUME_REDACTAT], Craiova, 1982.
CRETA, V., MORAR, R., CULEA, C., 1993 – Zootehnie generală, Ed. Veterinară, București, 1993.
CULEA, C., 1995 – Zootehnie specială, Ed. Veterinară, București, 1995.
DRĂGĂNESCU, C., 1984, Exploatarea animalelor – Ecologie aplicată, Ed. Ceres, București,.
DRĂGĂNESCU, C., 1984 – Exploatarea animalelor – Ecologie aplicată, Ed.Ceres, București, 1984.
DRÂNCEANU D, 1994.- Alimentația animalelor. Ed. Euroart, Timișoara
DUMITRESCU, I., BOGDAN, A., NOFOFNITA, M., TURLIUC, O., 1965 – Reproducția animalelor, Ed. Agro-Silvivă, București
MARIN I., și col., 1977– Rezultate privind calitatea pielicelelor Karakul la metiși, F1Karakul x Țurcană albă. Lucr. Șt., Palas, vol. III
MAYER R. și col., 1977,– Înșușirile carcasei la miei din rasele [NUME_REDACTAT], Țigaie și Țurcană în diferite stadii de îngrășare. Lucr. Șt., Palas, vol. III.
MOISE Șt., și col., 1977, – Stabilirea momentului optim de valorificare a mieilor supuși îngrășării la rasele indigene. Lucr. Șt., Palas, vol.III
MOISE C., 2011, Zootehnie ecologică, note de curs
MOLDOVAN, G., RADU, A., TEMIȘAN, V., 1989, – Aprecierea valorii productive a animalelor după exterior, Ed. [NUME_REDACTAT]-Silvice, București
NEUMENN ELENA, PADEANU I, 1983. – Îndrumător practice la [NUME_REDACTAT] Ovinelor, IAT Timișoara
PĂCALĂ N., 2000 – Biologia reproducerii animalelor domestice. Ed. Mirton, Timișoara.
PADEANU I., GHIȘE Gh., VOIA S., 1997,– Cantitatea de lapte marfă la oile de rasă Țurcană crescute în zona Banatului. Lucr. Șt. Zoot., vol. 30 Timișoara
PĂDEANU, I., 2002, – Producțiile ovinelor și caprinelor, Ed. Mirton, Timișoara
POPA, C., 2007,- Istoria și civilizația unui sat din [NUME_REDACTAT], Ed. Etape, Sibiu
SANDU Gh. 1993, – Inginerie în exploatarea ovinelor. Ed. Altus-D, București
STANCIU Mirela, BAHCIVANGI St., MOISE C., Zootehnie-note de curs, [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] din Sibiu
STANCIU M.A., BAHCIVANGI Șt., MOISE C., 2011, Zootehnie, curs, [NUME_REDACTAT] “[NUME_REDACTAT]” din Sibiu
ȘTEFĂNESCU Gh., DORN F., DOMOKOS Gh., GABRIELA DORN, 1995,– Creșterea ovinelor în fermele nici și mijloci. Ed. Altus-D, București
TAFTǍ V.,1992, Potențialul genetic al rasei Țurcană. Revista creșterii Animalelor, nr.5
TAFTĂ V. ,1998,– Tehnica evoluării performanțelor productive la ovine. Ed. Ceres
TAFTA, V., 1982 – Tehnologia creșterii ovinelor, Ed. Did. [NUME_REDACTAT]. București
TAFTA, V., VINTILA, I., ZAMFIRESCU, S., 1998 – Tehnologia creșterii și ameliorării ovinelor, Ed. Academiei de [NUME_REDACTAT], București
CUPRINS
CUPRINS
[NUME_REDACTAT] ovinelor a constituit încă din cele mai vechi timpuri o ocupație specifică și de bază a multor popoare, dar mai cu seamă a poporului român. Datorită specificului si varietății țării noastre, creșterea ovinelor se sprijină în mare măsură pe pășunile din fânețele naturale, la care se adaugă nutrețurile cultivate. Pășunile și fânețele ocupă peste 4,4 milioane ha, adică 18,8 % din totalul țării. Ele se diferențiază pe etaje de altitudine, pe primul etaj aflându-se pășunile alpine, la mari înălțimi (1600-1800 m), carecterizând îndeosebi [NUME_REDACTAT], iar mai la nord [NUME_REDACTAT], Suhard, Călimani. Aceste pășuni pot fi folosite doar câteva luni de vara pentru pășunatul turmelor. Mai jos, între 800 si 1600 m altitudine sunt pajiști de munte care ocupă suprafețe mult mai întinse (circa23 % din totalul pajiștilor țării) care se diferențiază în pășuni, dar mai frecvent in fânețe. Pajiștile de munte au o producție mult mai mare decât cele alpine. Cele mai bogate fânețe sunt în [NUME_REDACTAT], în [NUME_REDACTAT] și în [NUME_REDACTAT]. Al treilea este al pajiștilor de dealuri, incluzând Subcarpații și dealurile înalte. Ele ocupa 30 % din totalul pajiștilor naturale, dar au o producție mai redusă decât precedentele, deoarece multe au fost degradate prin suprapășunat și ca urmare, supuse eroziunii. Importanța lor constă în faptul ca sunt în apropierea satelor, ceea ce nu impune mari deplasări..
Pajiștile de câmpie, mai reduse ca întindere (12%), reprezintă îndeosebi izlazurile comunale din preajma satelor, cu o productivitate mai redusă. Pajiștile din lunci, îndeosebi din [NUME_REDACTAT], cu producție relativă ridicată din cauza umidității permanente, au fost în mare parte arate și cultivate agricol, după îndiguirea incintelor respective. Putem constata că cele mai importante pajiști sunt cele de munte și cele de dealuri, care asigură cea mai mare cantitate de furaje .
Întrucât în zonele preponderant agricole din câmpie și din dealurile mai scunde pajiștile naturale sunt reduse, în hrana ovinelor se folosesc în mare măsură nutrețurile cultivate, dintre care cele mai importante sunt plantele perene, ca lucerna și trifoiul care ocupă cea mai mare pondere. Dintre culturile anuale pentru fân mai importantă este cea a borceagului, raspândit cu deosebire in [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT]. La aceasta se mai adaugă cultura plantelor pentru însilozare, care dau o producție mare și au o valoare nutritive ridicată.
Capitolul i
1. IMPORTANȚA CRESTERII OVINELOR
Din creșterea ovinelor rezultă importante produse, reprezentând materii prime pentru industria ușoara: lână, blănuri și piei, iar pentru alimentația umană, se obține carne și lapte cere reprezintă alimente cu o valoare nutritivă foarte ridicată. Prin specificul său, această ramură (de exploatare a ovinelor), alături de celelalte domenii ale zootehniei contribuie într-o măsură însemnată la înbinarea și ridicarea rentabilității agriculturii, care în final are consecințe benefice asupra întregii economii.
Lâna rerprezintă produsul specific, care continuă să prezinte importanță, datorită însușirilor ei tehnologice și de natura igienica, superioare fibrelor sintetice folosite în mod frecvent ca înlocuitori.
Carnea provenită de la tineretul îngrășat este apreciată și des solicitată atât pe piața internă, cât și pe cea externă.
Laptele de oaie este prelucrat în cantități mari și transformat în numeroase sortimente de brânzeturi, mult apreciate de către consumatori.
Pielicelele de miel Karakul și metiși sunt foarte căutate pentru diverse articole de confecții, iar pieile provenite de la tineret și ovinele adulte din toate rasele constituie o importanta materie prima pentru industria de blănuri și pielărie.
Prin alte particularități biologice specifice acestei specii, reies și o mulțime de avantaje:
-valorificarea economica a subproduselor vegetale celulozice și a resurselor vegetale ale pășunilor mai puțin productive și de mare altitudine
-bălegarul prezintă o valoare biologica ridicată, încât prin târlire se pot fertiliza suprafețe înseminate de teren pe timpul verii;
-structura învelișului pilos conferă rezistență sporită la temperaturi scăzute, încât această specie nu necesită cheltuieli foarte mari pentru constituirea de adăposturi speciale;
-prolificitatea ridicată, durată scurtă de gestație și energia mare de creștere a mieilor permit îngrășarea și valorificarea lor la vârsta de 3-4 luni.
Având în vedere importanța biologică și economică a producțiilor pe care le oferă această specie, se impune valorificarea și exploatarea la maxim a animalelor în scopul obținerii unor producții mai valoroase din punct de vedere calitativ, dar și cantitativ.
Tendințele actuale în orientarea exploatării ovinelor se bazează, în principal pe cerințele pieței, particularitățile biologice ale raselor și pe specificul condițiilor de mediu. Astfel în centrul si vestul Europei se practică exploatarea pentru producția de carne. În unele țări trans-oceanice, mari crescătoare de oi, ca Australia și [NUME_REDACTAT], până nu demult a predominat exploatarea pentru lână fină, iar în prezent s-a impus și cea pentru carne preferându-se la ora actuală rasele mixte, talie mijlocie, precocitate și prolificitate pronunțate, capacitate ridicată de adaptabilitate și combinabilitate prin încrucișare cu alte rase.
1.2 IMPORTANȚA RASEI ȚURCANE
[NUME_REDACTAT] este prima rasă de ovine care a populat teritoriul României, încă de pe vremea dacilor.
Noutatea care atrage atenția în studierea acestei rase este existența unor subpopulații de Țurcană cu însușiri precoce și cu grad ridicat de ameliorare, subpopulație ce se crește în zona submontană și montană a României. Această subpopulație ameliorată este rezultatul aplicării selecției perseverente, a izolării reproductive, precum și a hrănirii și îngrijirii corespunzătoare.
Există numeroase turme cu genofond valoros care asigură în prezent producții medii de 4-4,5 kg lână, dacă se ia în considerare randamentul la spălare al lâni, de peste 60%, înseamnă că producția de lână a acestei subpopulații ameliorate devine echivalentă cu cea a oilor Merinos care dau în medie 7-8 kg dar la care randamentul la spălare este de 38%.
Precocitatea ridicată, exprimată prin greutăti corporale mari, meii având la naștere 4,5 kg în medie, precum îi prin creșterea rapidă a acestora, atingând la vârsta de două luni greutatea de 18-22 kg, reprezintă o garanție că această rasă poate să fie folosită cu succes și în direcția lapte-carne.
Foto.1 Turma de oi din comuna Apoldul de Jos, județul Sibiu (foto. orig.)
1.3. ORIGINE, ISTORIC, SUBPOPULATII SI VARIATII ALE RASEI ȚURCANĂ
1.3.1. ORIGINEA RASEI ȚURCANĂ
Mulți cercetători de talie mondială printre care și K.KELLER,T.FETULANI ș.a. au afirmat că rasa țurcană provine din [NUME_REDACTAT] Blyth. Cercetătorii R.BALEVSCA și A.PETROV pe baza studiilor craniologice ajung însă la concluzia că țurcana din Bulgaria se aseamănă mult și este apropiată genetic de muflonul european Ovis musimon. Problema originii rasei Țurcană încă este dezbătută la nivel mondial.
Vechimea rasei Țurcană în [NUME_REDACTAT] a apărut în regiunea Krit din zona [NUME_REDACTAT], de unde s-a extins treptat în toată [NUME_REDACTAT] și de aici pe teritoriul de azi al României și Ungariei și apoi în toată Europa.
Asupra vechimii creșterii rasei Țurcană, pe teritoriul țării noastre, există câteva dovezi. În lucrarea lui TOCILESCU ’’Dacia înainte de romani’’, se citează afirmația lui Aristotel care, vorbind despre râul Istru și Sciția, spune ca “oile sunt mari, dar ca în toate țările friguroase au lână aspră si tare”, iar mai departe se arată că “oile în număr însemnat își găseau nutreț îndestulător în munți, de unde se coborau la câmpii și adăpost, pentru a se reîntoarce primăvara” această lucrare dovedind transhumanța oii Țurcane încă din cele mai vechii timpuri. Există puține dovezi care să ateste perioada când această rasă a devenit mai productivă, mai precoce. Se știe că dacii erau “neîntrecuți crescători de animale”(c.c. GIRĂSCU,1973) și este foarte probabil că prin rețeaua pentru creștere a celor mai productive animale, să se fi realizat selecția într-un anumit grad. De asemenea, nu este exclusă intervenția coloniștilor romani în arta creșterii și mai ales a ameliorării animalelor și inclusiv a ovinelor. Cert este faptul că baza furajeră naturală, deosebit de abundentă reprezentată prin pășuni, fânețe și păduri, a fost, alături de selecția inconștientă, factorul hotărâtor în schimbarea calitativă a turmelor și obținerea actualei rase Țurcană . .
1.3.2 CARACTERE DE EXTERIOR
Are talie mijlocie, format corporal dolicomorf sau dolicomorf-mezamorf și corp armonios.
Capul îngust, drept, la berbeci cu coarne, iar la oi 50%cu coarne,este de culoare albă, brun neagră, brumărie în funcție de varietate. La culoarea albă se întâlnesc frecvent pete în jurul buzelor, ochilor, pe față și membre
Trunchiul are o dezvoltare mijlocie, abdomenul voluminos permite atașarea unei glande mamare globuloase.
Se recunoaște ușor după lâna grosieră cu șuvițe foarte lungi (20-30 cm) și cu baza largă care se îngustează spre vârf.
Este o rasă afectuoasă, cu temperament vioi și foarte agilă în căutarea hranei mai ales în anotimpul rece. În timpul iernilor blânde se pot întrține în permanență pe pășune.
Țurcana albă are ponderea cea mai mare și deține efectivele cele mai valoroase reprezentate prin ecotipuri specifice bazinelor de creștere.
Foto.2 Caracteristici de exterior ale oilor din rasa Turcana (foto. orig.)
1.3.3 ADAPTAREA LA MEDIU
Este cea mai bine adaptată la condițiile montane, dar ocupă areale importante și în zonele de deal și șes. Crescută numai la șes, vara suportă greu căldura în anii secetoși și prin urmare în orele călduroase se odihnesc în saivane sau umbrare și pășunatul se face noaptea (orele 20-24) și dimineața (orele 6-10).
Are o rezistență remarcabilă la intemperii (lâna groasă și lungă ușurează scurgerea apei), frig, drumuri lungi (unghiile au consistență tare) și pneumopatii. În perioada de toamnă acumulează depozite interne de grăsime (5-10 kg) pe care o utilizează în stabulație ca rezervă de energie. Costurile de întreținere în perioada de iarnă sunt de 2-3 ori mai mici comparativ cu oile cu lână fină.
Se pretează la transhumanță, suportând drumurile lungi și întreținerea sub cerul liber în zona de câmpie chiar și iarna până în apropierea fătărilor.
1.3.4. Populația de oi țurcană crescute în [NUME_REDACTAT] reproductivă este factorul care esențial care a determinat apariția și menținerea timp de secole, a subpopulațiilor de Țurcană disseminate ca adevărate insule pe zone întinse pe care se crește această rasă.
WRIGHT în anul 1931 arăta că diferențele calitative ale unei rase sunt puse pe seama unor structuri de crescătorii, schimbul de reproducători, vârsta de exploatare etc., că cele mai favorabile condiții în procesul de evoluție aparțin populațiilor mari , alcătuite din subpopulații și chiar grupe mai mici. [NUME_REDACTAT] fiind un exemplu edificatoriu al acestor afirmații ale lui WRIGHT.
Studiile din teren, precum și a unor cercetători ca DRĂGANESCU, 1974 au dus la concluzia că în cadrul rasei Țurcană s-a practicat de-a lungul vremurilor izolarea reproductivă.
Introducera de berbeci străini de turmă se produce rar, la 4-5 ani și destul de limitat (un berbec). Există turme în cadrul bazinelor tradiționale de creștere în care crescătorii practică o reproducție foarte închisă. Aceste observații și studii au permis să se tragă concluzia că rasa Țurcană are o stuctură insulară.
Diferențierea calitativă a turmelor și subpopulațiilor de oi Țurcană este determinate de preocuparea crescătorilor. Astfel crescătorii tradiționali, pe lângă izolarea reproductivă practică selecția riguroasă la care adaugă hrănirea și îngrijirea la nivel optim. Crescătorii ocazionali folosesc tot reproducția închisă, însă pe teritoriul unei localități, iar factorii de mediu, în speță hrana, sunt la nivel inferior. Factorii genetici sunt ignorați. Aceste situați total diferite au determinat ca rasa țurcană sa fie alcătuită din 2 mari subpopulații: Țurcana precoce și Țurcana tardivă.
Foto. 3. Turma de oi din ferma de la Apoldul de Jos, judetul Sibiu (foto. orig.)
1.3.5. Țurcana cu însușiri precoce
Aceste subpopulații de oi valoroase se cresc pe zone întinse de-o parte și de alta a [NUME_REDACTAT], cu bazine de creștere mai importante la Novaci în județul Gorj, la Vaideeni situate la limita nordică a județului Vîlcea, la [NUME_REDACTAT], la Hațeg, Petroșani, ș.a De asemenea și pe versanți vestici ai [NUME_REDACTAT] la Covasna și Brașov, până în Maramureș, s-au crescut de-a lungul secolelor și se cresc până în prezent oi țurcană cu însușiri precoce.
Nu trebuie omis faptul că și în zona de câmpie a țării și cu deosebire în [NUME_REDACTAT] și cea a Burnazului, în trecutul nu pre îndepărtat, au fost zone populate masiv cu această rasă ameliorată .
Nuclee restrânse există încă și azi în județul Teleorman, în județul Olt în comuna Studina, în județul Dolj la Băilești, Giubega, Perișor, Galicea, Orodel, în sudul județului Mehedinți. Oile țurcană din aceste nuclee asigurau o producție de 4 kg lână la oi adulte, iar la berbeci de 7-10 kg, cu greutăți corporale de 40-50 kg și respective 65-85 kg. Acestea constituie insule valoroase ale rasei Țurcană, diseminate în zona de dominare a subpopulației tardive. În zona montană unde baza furajeră este reprezentată de suprafețe întinse de pajiști și fânețe s-au păstrat populații de ovine Țurcană cu însușiri biologice și producții valoroase (PĂDEAN, 2002).
Această subpopulație a apărut în unele părți ale țării noastre în zona de câmpie și colinară ca o consecință a hrănirii parcimonioase, neaplicării selecției precum și datorită izolării reproductive care mai frecvente cazuri s-a practicat în cadrul localităților .Transformarea unor suprafețe întinse în pășune din zona de câmpie și colinară, în teren arabil, au determinat și schimbarea ocupației populației: din crescători de animale mulți au devenit agricultori.
Turmele mari s-au fărămițat, iar creșterea oilor a devenit o ocupație auxiliară a cultivatorului de cereale. [NUME_REDACTAT] tardive provenite de la mai mulți crescători mici constituite în turme au fost pășunate pe izlazuri neproductive, adăpate cu apă insalubră și purtate în arșiță și pe drumuri prăfoase, iarna hrana de bază a constituit-o, aproape în exclusivitate grosierele.
Reproducția subpopulției de oi Țurcană tardivă se practică riguros închis în cadrul localităților și mai precis pe părți din localități, ocazionate de adunarea oilor în turme tot timpul pășunatului, inclusiv toamna, când are loc monta liberă. De regulă nu se procură berbeci din turme mai mari și mai valoroase. . În prezent ovinele Țurcană tardivă se mai încă în număr mare în patrimoniul populației, în zona de câmpie și colinară a Olteniei și Munteniei, în județele Olt, Teleorman, Argeș, Prahova și Buzău.
Conformația corporală a oii Țurcană tardivă prezintă numeroase defecte, iar în ansamblu dimensiunile sunt mai scăzute. Mai mici sunt dimensiunile de lărgime, proporțional cu cele de lungime și înălțime, sunt mai reduse comparative cu cele ale rasei Țurcană precoce. Ca urmare, pieptul este strâmt, cutia toracică îngustă și puțin profundă. Greutatea corporală are valori scăzute. Mieii la naștere cântăresc în medie 2,8 kg femelele și 3,1 mascul, după datele comunicate de mai mulți autori (TH.NICA, C.ȘTEFANESCU). Dezvoltarea corporală este tardivă și ca urmare maturitatea corporală se termină abia la vârsta de 3-3,5 ani când oile adulte cântăresc 30-32 kg. Producțiile de lână si carne sunt la un nivel scăzut.
1.3.6. VARIETĂȚILE RASEI ȚURCANĂ
[NUME_REDACTAT] are următoarele varietăți: varietatea albă, varietatea neagră, varietatea brumărie și varietatea rațcă
Varietatea albă
La origine rasa Țurcană a aut o singură varietate, cea neagră, varietatea alba a apărut mai târziu, ca o consecință a domesticirii. Posibilitățiile nelimitate de vopsire a lânii albe a determinat o mai largă răspândire a acestei varietăți în comparație cu cea neagră. Varietatea alba deține o pondere numerică de 60-95 % în efectivele ameliorate din zona montană și de deal, chiar și în nucleele restrânse din zona de câmpie.
Foto.4. Țurcana albă (foto orig.)
Însușiri morfologice
Oile care au și jarul de culoare albă se numesc bele. Cele care au jarul de culoare castanie mai închis sau mai deschis, se numesc bucălăi și sar putea considera ca două subvarietăți.
Mieii oilor bucălăi la naștere sunt fumurii iar la vârsta de 5-6 luni devin albi,cu excepția extremităților care rămân castanii. Producția de lână mai ridicată cu 10-15 % la Țurcana bucălaie, iar producția de lapte este egală cu a varietății bele sau chiar cu puțin mai ridicată. Ovinele bucălăi dispun de o rezistență organică mai mare, sunt mai rezistente la drumuri lungi, valorifică mai eficient pășunile alpine, se urcă mai ușor pe stânci, sunt mai rezistente la intemperii.
[NUME_REDACTAT] din varietatea belă se cresc în zona Maramureșului, Bistrița-Năsăud, Mureș, în zona montană a Banatului.
În zona Sibiului, Alba și Hunedoara, oile Țurcană prezintă stropituri de diferite mărimi pe bot, urechi și pe față.
Varietatea neagră
Această varietate se crește alături de cea albă în raport numeric diferit, în funcție de zonele și de perioadele de creștere. În decursul istoriei varietatea neagră domina numeric asupra celei albe. Treptat, pe măsură ce industria de confecții și de vopsit s-a dezvoltat varietatea albă a crescut procentual în detrimentul varietății negre. De asemenea trebuie ținut cont și de preferința locuitorilor din zona de deal și de munte pentru înbrăcăminte din lână de culoare albă, pe când cei din zona de câmpie preferă înbrăcămintea de culoare neagră.
La acestea se mai adaugă și exploatarea ovinelor din varietatea neagră în direcția pielicelelor, mai ales în Moldova, în zona Muscel, Sibiu și parțial în [NUME_REDACTAT]. Cu 30-40 ani în urmă, numărul ovinelor din varietatea neagră era dominant în aceste zone într-un procent de 60-70 %.
Formatul corporal este în ansamblu mai mare ca al celei albe .Greutatea corporală este mai ridicată cu 5-9 % față de cea a varietăți albe, producția de carne este mai ridicată cu aproximativ 7-10 %. Producția de lână este mai ridicată la varietatea albă, însă la diferențe scăzute 2-5 % ; producția de lapte este mai scăzută la varietatea neagră cu cca.15%.
Ovinele din varietatea neagră au o reistență organică mai ridicată comparative cu cele din varietatea albă.
Varietatea brumărie
Această varietate prezintă interes pentru pielicelele de culoare argintie-brumată, ale mieilor la naștere. Aceștia sunt brumării, în nuanțe mai deschise, culoare care cu vârsta se deschide, astfel că la animalele adulte apare de un alb murdar. Aria de răspândire a varietății brumării începe în centrul Moldovei, în județul Bacău, se continuă spre nord în județul Neamț, Suceava și Botoșani.
Varietatea brumărie se exploatează în direcția pielicelelor, prin încrucișări industriale cu rasa Karakul, de absorție sau pentru formarea de tipuri locale, care să producă pielicele de calitate și lapte în cantități mai mari.
[NUME_REDACTAT]
[NUME_REDACTAT] se crește în partea estică și montană a Banatului. Această varietate s-a desprins din Rațca crescută în Ungaria cu care se aseamănă foarte mult.
Lâna este ceva mai ondulată ca a celorlalte varietăți; oile care aparțin acestei varietăți se mai numesc și oi crețe. Din acest punct de vedere, lâna este de calitate, pretându-se mai bine pentru confecționarea covoarelor.
O altă caracteristică, ce ține de exterior a acestei varietăți, este forma de tirbușon a coarnelor și dispunerea lor în direcție oblică, asemănător literei V.
Această varietate și-a pierdut din calitățile de precocitate și productivitate, realizându-se în prezent numai 2-2,4 kg de lână, la oile adulte.
Fig.5. [NUME_REDACTAT]: varietatea Rațcă
(foto Producțiile ovinelor și caprinelor, IOAN PǍDEANU, 2002)
CAPITOLUL II
EVOLUȚIA EFECTIVELOR DE OVINE
Aria geografică actuală a oilor Țurcane și tipurilor derivate din ea, este întinsă cuprizând România, iar sub denumirea de oaie Valahă sau [NUME_REDACTAT] se gășește în sudul Ucrainei și Moldovei, Grecia, Cehia, Slovacia și Polonia.
[NUME_REDACTAT] se găsesc cele mai numeroase și mai valoroase oi Țurcane, localizate în special în zonele depresionare montane dar și zonele de deal și chiar de șes.
În cele ce urmează voi prezenta evoluția efectivelor de ovine între anii 1989-2007 în județul Sibiu:
Tabelul 1
3.1 EVOLUȚIA EFECTIVELOR DE OVINE ȘI CAPRINE DIN JUDEȚUL SIBIU ÎNTRE ANII 1989-2012
Notă: datele din tabel provin de la DSV și OJCA [NUME_REDACTAT] 2
3.2EVOLUȚIA EFECTIVELOR DE OVINE DIN JUDEȚUL SIBIU ÎNTRE ANII 1999-2012*
Notă: datele au fost furnizate de către DSV și OJCA [NUME_REDACTAT] constată că între anii 1999-2000 ovinele din sectorul de stat au dispărut odată cu închiderea fermelor cu capital de stat, dar totodată se înregistrează o creștere progresivă a numărului de ovine din sectorul privat.
2.1.PRODUCȚIILE RASEI ȚURCANĂ
Principalele producții ale ovinelor Țurcană sunt: lâna, laptele, carnea și pieile. Unele dintre aceste producții, cum sunt lâna pentru fabricat covoare și pieile pentru industria de pielărie și articole de marochinărie, sunt specifice acestei rase.
[NUME_REDACTAT] mai este exploatată pentru producția de pielicele și cea de blănuri.
2.1.1. PRODUCȚIA DE LÂNǍ A RASEI ȚURCANǍ
Potențialul productiv în direcția lânii este în funcție de valoarea zootehnică a turmelor și de nivelul la care sunt asigurați factorii de mediu, în principal hrănirea.
În zonele netradiționale, unde se crește populația de Țurcană tardivă, producția de lână este scăzută. În lucrările mai vechi se citează producții în jurul valorilor de 2 kg. În unele tratate de creștere a ovinelor se arată că rasa Țurcană produce 1,91kg lână (TH. NICA și col., 1965). În alte publicații se comunica producții de 1,81kg la oile Țurcană varietatea albă și de 2,66 kg la varietatea Rațca (C. ȘTEFĂNESCU și col., 1958).
În zonele tradiționale de creștere, în urma cercetărilor mai recente efectuate pe populații de ovine ameliorate, se publică valori ale producției de lână mult mai ridicate. Astfel, pe unele turme din [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT] Cristian s-au obținut producții medii la oile-mamă de 3,74-5 kg (A. POP, 1971). În zona Novaci s-a realizat o producție medie de 3,65 kg lână brută (N. CAMALESA și col., 1970), iar în Vaideeni-Vîlcea, 4,34 kg (RODICA PETRESCU, 1974).
Oile adulte, aflate în gospodăriile populației din Vaideeni- Vîlcea, au produs 4,11 kg, cele de la Rucăr-Argeș 4,20 kg, din Loman județul Alba 3,85 kg, iar din [NUME_REDACTAT] 3,85 kg.
Se citează producții record de 13,5 kg și de 14 kg, realizate la berbecii crescuți la Novaci și [NUME_REDACTAT] și la oi-mamă de 8-9 kg în Vaideeni-Vîlcea, [NUME_REDACTAT], Novaci și altele.
Factorii care influențează producția de lână
Potențialul productiv al rasei Țurcane populația ameliorată este situat la nivelul mediu de 4,5kg. Există câteva nuclee la Novaci, Vaideeni și [NUME_REDACTAT], la care potențialul productiv ajunge în anii agricoli buni, la 5 kg lână brută. Aceste valori sunt rezultatul acționării perseverente a două grupe de factori: factorii genetici și factorii de mediu, cu deosebire hrănirea și îngrijirea.
Factorii genetici au determinat ridicarea producției cantitative prin îmbunătățirea unor însușiri, care unt în directă corelație cu cantitatea de lână cum sunt, desimea, lungimea și într-o anumită măsură chiar buna extindere a lânii de pe corp, ca rezultat al aplicării selecției direcționale progresive. Nu trebuie pierdut din vedere și faptul că această subpopulație de oi are masa corporală mai mare, ceea ce contribuie la realizarea unei producții mai ridicate, comparativ cu Țurcana tardivă. Greutatea corporală după tundere la Țurcana ameliorată este de 45-48 kg, fiind o greutate eficientă în direcția producției de lână.
Factorii de mediu cu acțiunea cea mai evidentă sunt: hrana, altitudinea, temperatura, radiațiile solare.
Necesarul de hrană și cu deosebire nivelul proteic în rație este asigurat pe toate perioadele calendaristice ale anului. Pe timp de vară, ovinele ingerează în medie 8-10 kg iarbă pe zi, ceea ce reprezintă 1,6-2 U.N. și 176-229 g proteină. Iarna, ovinele netranshumante sunt hrănite în exclusivitate cu fân, otavă în cantitate de 3-4 kg (1,5-2 N.N.) și respectiv 170-240 g proteină. Ovinele transhumante consumă furaje grosiere (celulozice) și grăunțe bogate în glucide. Deficitul de proteine din rație este suplinit prin intermediul microsimbionților din rumen. În prestomace, și cu deosebire în rumen, trăiesc „bacteriile de sulf” care au rol important în folosirea sulfului din furaje, la sintetizarea aminoacizilor esențiali cu sulf (cistina și metionina) și care sunt resorbiți în intestin ți transportați la nivelul bulbilor piloși.
Considerăm că în zona montană solul este mai bogat în sulf solubil pentru plantă, datorată prezenței rocilor mai bogate în sulf, pe care îl eliberează prin oxidare. Se presupune că și vegetația ierboasă din zona montană este mai bogată în sulf, cu implicații directe în cantitatea și calitatea lânii oilor Țurcană. Sunt necesare cercetări științifice în direcția aceasta.
Altitudinea influențează în mod cert producția de lână la oile Țurcană. Din investigațiile noastre a rezultat că turmele care pășunează la altitudini mari produc lână mai multă, comparativ cu ovinele din aceleași bazine de creștere, dar care pășunează pe timp de vară la altitudini sub 1000 m sau chiar la câmpie. Cantitatea de hemoglobină și numărul de eritrocite al ovinelor Țurcană crescute la munte este mai mare la oile Țurcană pășunate în zona de munte, ceea ce influențează pozitiv asupra cantității de lână.
Tabelul 4
VAlorile medii ale elementelor figurate din sânge
Notă: Analizele au fost efectuate în laboratoarele veterinare din Craiova și din Sibiu.
Temperatura influențează direct intensitatea procesului de creștere a lânii în zona montană, unde în lunile de vară este, îi răcoare (10-11° C) față de zona de câmpie, unde valori ale temperaturii aproape duble (21-22° C).
În situația în care în zona de câmpie pe timp de iarnă oile Țurcană în transhumanță sunt adăpostite în saivane, producția de lână scade, fenomen sesizabil și la rasele cu lână fină și semifină.
Radiațiile solare, îndeosebi cele ultraviolete, au acțiune stimulatoare asupra creșterii fibrei de lână, mai ales că oile sunt urcate la munte imediat după tundere.
Principalele însușiri fizice și tehnologice ale fibrelor de lână
Finețea. Determinării ale fineții lânii rasei Țurcană, în țara noastră au fost executate de către C. Ștefănescu, N. Ciolca, V.Taftă.
Finețea lânii la spată, executată pe probe de lână recoltate de la ovine Țurcană tardivă, s-a plasat în jurul valorilor de 38 microni, iar la coapsă, 40 microni. În unele lucrări, pe același material ovin, s-a determinat finețea fibrelor și pe categorii de grosime: la cel groase s-au determinat 54,8 microni, la spată și 64,8 microni la coapsă, iar la cele subțiri la un loc cu cele intermediare, 33,6 microni la spată și respectiv 38,5 microni la coapsă (C. Ștefănescu și col., 1961).
Lucrările de cercetare din această perioadă au avut în principal scopul să stabilească schema de încrucișare a rasei Țurcană cu diverse rase de Merinos pentru transformarea ei în tipuri de oi cu lână fină și semifină.
În lucrările mai recente, pe probe recoltate de la oi Țurcană ameliorată, din bazinul de creștere Novaci și Sibiu s-au determinat valori ale fineții fibrelor de lână de 38,5 microni la spată și 41,1 microni la coapsă.
Tabelul 5
Media fineții fibrelor de lână (groase+subțiri) la oi, în microni
(după C. Ștefănescu și col., 1972)
Din tabelul de mai sus se constată valori foarte apropiate ale acestei însușiri, între ovinele din principalele zone tradiționale de creștere a rasei Țurcană. Se constată o bună uniformitate a acestei însușiri. Omogenitatea lânii, sub raportul fineții, lasă de dorit, ceea ce constituie un caracter de rasă.
Finețea lânii ovinelor Țurcană ameliorată nu marchează diferențe, comparativ cu aceeași însușire studiată pe probe de lână recoltate de la Țurcană tardivă.
Finețea lânii are valori ale coeficientului de heritabilitate suficient de ridicate (h²+0,30-0,60). Aceasta este în bună măsură explicația diferențelor mici ale fineții lânii, între Țurcană ameliorată și Țurcană tardivă.
2.1.2. LUNGIMEA FIRULUI DE LÂNA LA RASA ȚURCANĂ
La rasa Țurcană șuvița este alcătuită din fibre scurte, intermediare și lungi. Acestea din urmă determină de regulă lungimea șuviței.
Lucrările mai vechi prezintă în cele mai dese cazuri, valorile lungimii șuviței, nu pe cele ale fibrelor. [NUME_REDACTAT] albă (populația tardivă) varietatea Rațca lungimea șuviței la spată a fost de 18,80 cm, iar la regiunea coapsei de 20,70 cm (C. Ștefănescu).
În lucrările executate asupra populației de ovine din zone tradiționale s-au determinat 28,5 cm la spată și 27,8 cm la coapsă. În același bazin de creștere s-au determinat valori ale lungimii lânii în regiunea spatei de 33,5 cm la berbeci, iar la oi de 28,60 cm, la o producție de 4 kg lână. În zona de creștere Bistrița s-au obținut cele mai scăzute valori și anume la berbeci 25,52 cm, iar la oi 22 cm.
Producția ridicată de lână la Țurcană ameliorată, din bazinele și zonele de creștere tradiționale, se realizează datorită desimii dar și lungimii mai mari a șuviței.
Lungimea absolută a fibrelor subțiri este de 15,25 cm (10-24,5 cm) la spată și 15,63 la coapsă. Aceste fibre au 2-3 ondulații pe cm liniar, astfel ca valoarea lungimii absolute este mai mare cu 15-20 %.
Fibrele groase au cel mult 0,5-1 ondulații pe un cm liniar, sau în frecvente situații sunt lipsite de ondulații, de aceea lungimea absolută coincide cu cea relativă.
Lungimea lânii la Țurcană are valori ale coeficientului de heritabilitate (h²=0,30-0,75). Prin lucrări de selecție și potrivirea perechilor, această însușire este ameliorată în timp foarte scurt.
[NUME_REDACTAT] crescute în zona montană, dacă sunt ținute pe timp de vară în zona de câmpie, produc o lână mai scurtă cu 25-30 %. În acest caz, sunt implicați factorii de mediu, deoarece în anul următor, dacă aceleași turme sunt readuse din nou în zona montană, lâna crește în lungime în mod normal.
Pășunea mai bogată în sulf din regiunea de munte influențează direct creșterea în lungime a lânii.
Rezistența la tracțiune a fibrelor subțiri de lână, după mai mulți autori, are valori între 20-30 gf, iar extensibilitatea de peste 50%. Fibrele groase au rezistența cuprinsă între 50-75 gf, cu valori ale extensibilității de peste 65%.
2.2 ÎNSUȘIRILE LÂNII ÎN TOTALITATE LA RASA ȚURCANĂ
Alcătuirea mixtă a șuviței din fibre lungi și groase, în amestec cu cele scurte și subțiri, determină ca unele însușiri de ansamblu ale lânii cum sunt: desimea, randamentul la spălare, higroscopicitatea ș.a. să fie diferite de cele ale raselor cu lână fină și semifină.
Între cele două subpopulații de Țurcană, cea ameliorată și cea tardivă, însușirile de ansamblu ale lânii marchează unele deosebiri.
Desimea lânii
Această însușire la populația de Țurcană ameliorată este net superioară Țurcanei tardive. Aceasta este urmarea factorilor genetici, concomitent cu acțiunea factorilor de mediu, în special hrana. Reținerea la prăsilă numai a animalelor cu lână deasă a determinat o îmbunătățire evidentă a structurii genetice.
Furajarea optimă a oilor în perioada de gestație, a determinat ca desimea foliculilor piloși la fetuși să se realizeze în concordanță cu informația genetică a congenerilor parentali. Coeficientul de heritabilitate are valori de h²=0,30-0,40.
Hrănirea parcimonioasă și neaplicarea selecției au fost cauzele esențiale care au determinat la tipul de Țurcană tardivă rărirea foliculilor piloși. La această populație de ovine sunt 1510 foliculi primari și secundari pe cm² (TACU ȘI TAFTĂ, 1960). La țurcana ameliorată sibiană s-au determinat 2126 foliculi/cm² dintre care 1728 secundari (A. POP și col., 1970).
2.3. RANDAMENTUL LÂNII LA SPĂLARE LA RASA ȚURCANĂ
Această însușire este influențată de factorii ereditari și de cei de mediu. Desimea mare a lânii la populația Țurcană amelioarată a determinat o cantitate mai mare de usuc comparativ cu populația Țurcană tardivă. Desimea foliculilor piloși, după cum s-a văzut, este rezultatul selecției artificiale dar, într-o anumită măsură și a factorilor de climă și cu deosebire a temperaturilor mai scăzute și a precipitaților mai reci din lunile de primăvară și de vară când oile pășunează la munte. Acțiunea acestor factori a determinat apariția unui procent mai ridicat de fibre de puf și implicit un număr de glande sebacee. Pe de altă parte, regimul pluviometric mai ridicat determină un proces mai avansat de spălare a lânii în zona montană, astfel că privind valorile randamentului, se poate vorbi despre menținerea unui echilibru între factorii biologici și cei climatici.
Calitățile usucului sunt evident îmbunătățite de acțiunea favorabilă a temperaturi mai scăzute pe timp de vară precum și a gradului de nebulozitate din zona montană; procesele de oxidare sunt evident limitate, comparativ cu usucul din lâna oilor crescute în zona de câmpie pe timp de vară. Drept rezultat, usucul oilor Țurcană din zona de munte este de culoare alb-gălbuie, având consistența fluidă (nu este vâscos sau grunjos) și unge bine fibra de lână.
Suintul este format din substanțe anorganice (K,Na, Cu, Cl, SO2, Mn, Fe, Mg), acizi organici volatili (formic, capronic, benzoic, nutilic, propionic, valerianic) și nevolatili (oxalic, pinelic) (după V. TAFTĂ și col., 1973). Acțiunea razelor ultraviolete și a ozonului de la altitudini mari determină restrângerea activității microflorei la nivelul pieii, astfel încât pH-ul acesteia devine aproape neutru. Cantitatea și compoziția suintului este modificată comparativ cu situația din zona de câmpie. Asupra cantității și compoziției sebumului cât și aceea a suintului nu au fost făcute determinări în condițiile de creștere ale populației Țurcană din zona de munte.
Impuritățile teroase se găsesc în masa lânii în cantități diferite în funcție de o serie de factori. Turmele netranshumante, care pe timpul toamnei și primăvara sunt pășunate în zona submontană, au un procent mai scăzut de astfel de impurități. Cazarea oilor pe timpul de iarnă are de asemenea influență asupra gradului de impurități teroase din lână. Pe total unități crescătoare cercetate, valoarea medie a acestor impurități a fost de 3,95%.
Impuritățile vegetale se găsesc în masa lânii în cantități variabile, funcție de felul cum au fost îngrijite ovinele pe tot timpul anului. Evitarea pășunilor invadate de diverse specii de scaieții, iar pe timp de iarnă păstrarea curată a oilor determină procente reduse ale acestor impurități în masa lânii.
Tabelul 6
VALORII MEDII PROCENTUALE ALE COMPONENTELOR LÂNII BRUTE
Notă: Întocmit pe baza datelor laboratoarelor industriei textile din Cisnădie și Azuga.
Standardul actual consideră ca sort industrial curat lâna care nu depășește 4% impurități vegetale.
Cantitatea de impurități vegetale în lâna de Țurcană este ceva mai ridicată, comparativ cu a celor de natură teroasă, situație inversă în cazul lânurilor fine.
Din investigațiile făcute a rezultat că turmele de ovine care sunt iernate în zona de câmpie, la înapoiere acumulează cantități mai mari de impurități teroase și valorile randamentului la spălare nu depășesc 58-60% (este vorba de turmele în transhumanță în câmpia Olteniei, Munteniei, Dobrogei și Moldovei). Ovinele care sunt iernate în câmpia de vest a țării, la înapoiere, datorită precipitațiilor mai abundente din primăvară, au valorile randamentului mai ridicate, ajungând până la 65%.
După baia preventivă care se face toamna contra scabiei, oile pierd mare parte din usuc, iar în condițiile climatice din acest sezon și pe timp de iarnă, sebumul se secretă mai greu și ca urmare lâna oilor are un randament mai ridicat.
Crescătorii de oi din zona montană au posibilitatea să reducă impuritățile teroase și mai ales cele vegetale prin buna îngrijire și cazare a turmelor. În felul acesta, valorile randamentului se îmbunătățesc, realizându-se valori medii de peste 65%. Acest parametru este pe deplin posibil, comparativ cu valoarea randamentului mediu industrial de 61,04%.
Higroscopicitatea lânii
Pe baza valorilor acestei însușiri se pun în evidență o serie de date importante pentru știință ți mai ales pentru practică. Se constată că higroscopicitatea este ridicată la lâna de calitatea a III-a 18,35%, care conține impurități mai ales teroase în cantități mari. Această situație creează cele mai mari dificultăți industriei textile, care recenpționează lâna și o depozitează un anumit timp până la spălare și prelucrare, timp în care aceasta este supusă alterării. Din acest motiv, unii specialiști din industrie au propus ca înainte de tundere cu câteva zile, lâna de pe părțile inferioare și posterioare ale corpului, de la oile prea murdare, să fie spălată. În felul acesta, higroscopicitatea ar fi adusă aproape de valorile calității l 15,56% și este posibil ca lâna să fie păstrată timp îndelungat fără pericol de alterare. Lâna de calitatea a III-a, practic nu este posibil să fie separată după tuns din cojocul oii, astfel că este pusă în pericol de alterare întreaga cantitate de lână. Lâna recoltată de la turmele din sectorul gospodăriilor populației, turme care nu sunt cazate în saivane și staule, nu este murdară și are un grad de higroscopicitate redus. De asemenea, și randamentul lânii din acest sector de producție, în urma investigaților a rezultat că are valori mai ridicate, valori ce depășesc 65%. Nu s-au făcut determinări ale randamentului la lânurile provenite de la gospodăriile populației din zona de munte.
2.4. STRUCTURA ȘUVIȚEI
Din cercetările întreprinse de mai mulți autori, rezultă că șuvița de lână este alcătuită din 25-30% fibre scurt și subțiri și 65-75% fibre lungi și groase și un procent mai scăzut de fibre intermediare.
Valorile gravimetrice pe probe recoltate de pe ovine Țurcană de Vaideeni, au fost de 32,62% fibre scurte și subțiri și 67,38% fibre lungi și groase (V.TAFTĂ, RODICA PEETRESCU ș.a. 1973)
Tabelul 7
REPARTIȚIA PROCENTUALĂ COMPARATIVǍ A FIBRELOR DE LÂNĂ, PE CLASE DE FINEȚE
(după V. Taftă, [NUME_REDACTAT] și N.Camalesa)
Prezența fibrelor prea lungi și groase în structura șuvițelor creează mari greutăți în timpul filării în fabrică, iar calitatea covoarelor este diminuată, problemă asupra căreia se va reveni mai detaliat.
Structura șuvițelor ovinelor Țurcană din Maramureș este diferită de aceea a ovinelor din [NUME_REDACTAT] și mai cu seamă față de bazinele de creștere Novaci, Vaideeni, [NUME_REDACTAT] Aramă și Muscel. În subzona de creștere Maramureș, ovinele sunt exploatate mai intens în direcția laptelui, iar criteriul selecției pentru lână mai moale nu este aplicat. De aceea și proporția fibrelor groase și semigroase este mai mare.
Însușirile lânii destinate fabricării covoarelor
Piața internă și externă solicită covoare, care să nu fie aspre, să aibă luciu și mătăsozitatea moderate și care să dea senzația de plin. Pentru confecționarea covoarelor de tip oriental și de tip „Dorna” cu astfel de însușiri lâna trebuie să fie omogenă și uniformă sub raportul fineței și lungimii. Finețea medie trebuie să fie de 40-42 microni, valoare care este întrunită de lâna produsă de rasa Țurcană din țara noastră. Omogenitatea și uniformitatea fineței și a lungimii lasă foarte mult de dorit. Amplitudinea fineței citată în majoritatea lucrărilor publicate, începe la 15-18 microni și se continuă până la 150-160 microni. După cum s-a arătat mai înainte, în structura șuviței intră un procent prea ridicat de fibre fine, după cum și un număr de fibre prea groase în proporții diferite.
Industria solicită ca amplitudinea ineței să fie restrânsă între 30-60 microni, iar coeficientul de variație să nu depășească 30%.
Lungimea lânii trebuie să fie de 17 cm (15-20 cm). Lâna mai lungă (peste 20 cm ) și groasă(peste 60 de microni) creează probleme deosebit de grele în timpul filării în fabrică. Segmentarea fibrelor prea lungi, prin tăiere mecanică, nu a dat rezultate scontate, deoarece asemenea lână se filează greu (capetele fibrelor lungi selecționate ies și proeminează în afară, prin firul tors). În prezent, în industria covoarelor s-a adaptat metoda de scurtare a acestor fibre, prin rupere.
Rezolvarea uniformității fineței și lungimii lânii la parametri optimi va înlătura și aceste neajunsuri care apar în timpul torsului mecanic în fabrică.
Mătăsozitatea prea exagerată-așa cum este lâna unor rase englezești de carne determină greutăți în timpul filării (torsului mecanic). Fibrele cu un grad ridicat de mătăsozitate nu au aderență între ele, sunt alunecoase și pentru filat se recurge la amestecarea lor cu alte sorturi de lână mai puțin mătăsoasă.
Luciul lânii pentru covoare este admis în limite moderate. Lâna care este exagerat de lucioasă se vopsește greu: culoarea nu are aderență pe stratul cuticular al unor asemenea sorturi de lână.
[NUME_REDACTAT] pentru covoare trebuie să aibă ondulații, deoarece o asemenea lână se toarce mai ușor și din ea se confecționează covoare de calitate superioară. În industrie este preferată lâna cu ondulații mai pronunțate și mai dese. Prin dispariția fibrelor lungi și groase din componența șuvițelor și creșterea procentului de fibre intermediare, se va îmbunătăți evident și ondulația.
[NUME_REDACTAT] covoarelor solicită lână de culoare albă. Lâna îngălbenită, ca urmare a acțiunii amoniacului din urină și fecale, se vopsește greu, iar celelalte însușiri: rezistența, elasticitatea etc., sunt mult mai diminuate. Asemenea lânuri provin din turmele de Țurcană hrănite deficitar, întreținute în ocoale și adăposturi insalubre și purtate pe drumuri și terenuri prăfuite. Lâna să nu conțină fibre negre. Lânurile de culoare neagră de diverse nuanțe sunt preferate mai puțin. Cele de nuanță laie (seină, gri) se colorează mai ușor în culori închise, maro, bleu, grena etc. Cele de nuanță maro roșcat nu se colorează decât în culoarea naturală proprie.
Celelalte însușiri ale lânii: rezistența, elasticitatea, plasticitate sunt normal prezente în lâna „sănătoasă”. Această expresie folosită frecvent în industrie înseamnă lână tunsă de pe oi bine hrănite tot timpul anului și bine îngrijite. Lâna să nu aibă defecte, să nu fie gâtuită, să nu fie împâslită și să se spele ușor. Oile să fie cazate întotdeauna pe locuri curate, să fie ferite de scaieți, drumuri prăfoase etc. Să nu conțină mai mult de 4% impurități vegetale. În industrie, prin lână normală se înțelege lâna care și-a păstrat culoarea, luciul, elasticitatea și rezistența, nu este împâslită și nu are șuvițe cu fecale fixate. Prin lână cu defecte se înțelege lâna care reprezintă abateri de la starea normală: lână murdară care conține impurități vegetale, în cantitate mare dar ușor detașabile, lână cu scaieți și care conține impurități vegetale dar greu detașabile (turiță, pleavă etc.)
Lâna, care prezintă diferite grade de abatere de la lâna normală cu privire la culoarea (de la lâna albă specific), este clasată tot în categoria celor cu defecte. De asemenea, lâna cu ruperi fixe, lâna murdară cu impurități minerale sau vegetale fixate pe șuviță, lâna codină, sunt considerate lânuri cu defecte. Lâna marcată cu smoală sau cu alte substanțe nelavabile (ceară roșie, vopsele fixate), se poate livra numai cu acordul beneficiarului, prin declasarea cu două clase a întregului lot. Lâna alterată nu se admite la recepție.
Cele mai bune lânuri se recepționează din bazinele de creștere Novaci, Vaideeni, Loman-Purcăreț, Săsciori (alba), din [NUME_REDACTAT], din zona Hunedoarei (bazinele [NUME_REDACTAT], Sarmisegetuza și Petroșani) și din zona Muscel. Lâna produsă de Țurcana tardivă are însușiri fizice inferioare și conține fibre moarte.
2.5. TUNDEREA OILOR DIN RASA ȚURCANĂ
În practica recoltării lânii, se înregistrează câteva particularități care decurg din practicarea transhumanței. [NUME_REDACTAT] se tund de regulă mai timpuriu față de alte rase și tipuri de oi: în a doua jumătate a lunii aprilie prima decadă a luni mai.
Foto.6. Lăna tunsă (foto orig.)
Acest fapt este impus de urcarea oilor la pășunatul alpin, care determină implicații de ordin biologic și de ordin economic. Astfel, oile urcate la munte trebuie să aibă corpul bine acoperit de lână, pentru ca să reziste la temperaturi mai scăzute și la ploile reci, fenomene care se produc cu regularitate la sfârșitul lunii mai și începutul lunii iunie.
Motivele economice impun ca lâna să fie recoltată în zona precarpatică în localitățile de origine evitându-se transportul de la altitudini mari și distanțe de parcurs destul de lungi.
Când recoltatul lânii se execută manual, randamentul zilnic este de 40-50 de capete de fiecare lucrător. Lâna după tundere se sortează, fiecare cojoc se împachetează cu vârful șuvițelor înlăuntrul și apoi se introduce în saci. Lâna scurtă de pe membre, de pe cap și de pe abdomen se strânge separat, având o valoare mai scăzută.
Foto.7. Tunsul oilor in ferma din comuna Apoldul de Jos, judetul Sibiu (foto orig.)
Tunderea lânii este facilitată de creșterea intensă în primăvara timpurie, a unei noi porțiuni de fibră. Această porțiune de fibră crește destul de viguros, ca urmare a hrănirii oilor în luna aprilie cu furaje verzi, bogate în proteine, vitamine și săruri minerale. Fenomenul acesta, denumit de crescători „lâna adat în pai”, se produce mai evident la oile Țurcană, crescute în zona montană, de aceea și executarea tunderii și desprinderea lânii de pe corp este mult ușurată.
După tundere, oile sunt pășunate timp de 5-7 zile la altitudini mai mici (800-1000 m), apoi începe urcușul treptat în golurile de munte și pe pășunile alpine, care mai durează încă 10-15 zile, timp în care crește intens și acoperă bine corpul. În felul acesta animalele rezistă mai bine regimului climatic montan.
Mițuitul se execută în jurul datei de 20 iulie, când mieii pășunează la altitudini de peste 2000 m. Un tunzător execută mițuirea la 40-50 miei pe zi. Producția de mițe este în medie de 1 kg (600-1200g). Lungimea lânii este de 10-15 cm, iar gradul de finețe este de 33-35 microni. Mițele se folosesc cu precădere la fabricarea unor stofe și confecții speciale (fetru, pluș ș.a.). După mițuit lâna crește foarte intens, iar mieii, care au vârsta medie de 4 luni, se dezvoltă foarte bine, având un ritm mai intens de creștere.
Foto. 8. Oi tunse din rasa Țurcană (foto orig.)
Temperatura atmosferică din zona montană pe timp de vară are valori moderate (11° C), astfel că nu stânjenește dezvoltarea corporală a mieilor, așa cum se întâmplă în zona de câmpie. Cu toate acestea, crescătorii remarcă o dezvoltare mai rapidă (o „înviorare”) a mieilor după mițuit, chiar și în zona montană. Acest fenomen este atribuit în mare măsură acțiunii razelor solare, care vin în contact mai direct cu corpul animalelor tinere.
CAPITOLUL III
PRODUCȚIA DE CARNE A OVINELOR DIN RASA ȚURCANĂ
[NUME_REDACTAT] a fost considerată până nu demult, ca o sursă slabă de producție de carne, atât sub raport cantitativ, cât și calitativ. În tratate ceva mai vechi de creștere a ovinelor și în unele lucrări de cercetare științifică se afirmă că producția de carne la această rasă este secundară, deoarece fiind o rasă tardivă se îngrașă încet și neeconomic, iar carnea prezintă miros caracteristic, neplăcut. Se menționa că tineretul are greutăți mici la fătare, 2,8-3 kg și crește încet, atingând maturitatea corporală abia la vârsta de 3 ½-4 ani. Toate aceste lucrări s-au bazat pe observarea oilor Țurcane tardive, crescute în zone netradiționale, lucru care explică afirmațiile categorice despre tardivitatea și producția scăzută de carne a acestei rase.
În cercetările științifice din ultimii ani s-a luat în experimentare Țurcana cu însușiri precoce din bazinele și zonele montane de creștere; cu prilejul expunerii unor comunicări privind materialul ovin studiat, s-au prezentat date diametral opuse. Pe baza unor rezultate experimentele riguroase se vorbește deosebit de clar despre precocitatea acestei populații de ovine și capacitatea bună de îngrășare, precum și despre calitățile cărnii. În aceste lucrări se scot în evidență aptitudinile rasei Țurcană în direcția producției mari de carne cu calități superioare. Astfel se arată că „puși în condiții de îngrășare, miei din rasa Țurcană au realizat performanțe apropiate metișilor unor rase specializate în producția de carne (ȘT. DINESCU, 1973).
În alte lucrări se afirmă că „Țurcana poate atinge greutăți mari la o vârstă timpurie, fiind mai precoce decât se admit în general în literatură” ([NUME_REDACTAT] Cristian). Seria afirmațiilor de dată recentă continuă precizându-se că „rasa Țurcană poate fi folosită pe scară largă, pentru producerea de carne de calitate superioară”.
Până nu demult producția de carne de la această populație de ovine Țurcană se realiza mai ales sub formă de carne de miel de lapte, și de la ovinele scoase de la reproducție și recondiționate. În ultima vreme se folosește din ce în ce mai mult carnea tineretului, care a depășit vârsta de 5-6 luni și a ajuns la greutatea de 35-40 kg.
Carnea de miel de lapte
Acest sortiment de carne se realizează prin sacrificarea mieilor la vârsta de 55-65 zile, când au greutăți vii medii de 18-22 kg, iar în turme foarte bune chiar 23-24 kg.
Sezonul de fătare este suficient de comasat, între 25 februarie și 15 martie, astfel că primele livrări de miei încep în jurul datei de 1 mai.
Mieii au la naștere greutăți medii de 4,5 kg; în turmele cu genofond valoros și cu nivel optim de hrănire și îngrijire (Novaci, Vaideeni, Poiana-Sibiului) au fost determinate greutăți medii de 5,100 kg ([NUME_REDACTAT] Cristian). Greutăți mari de 4,920 kg la femele și de 5,100 kg la masculi au fost determinate și în zona de creștere Argeș.
Mieii în perioada aceasta, de până la 8 săptămâni, au energia de creștere mare, realizează sporuri medii zilnice pe întreaga perioadă, de 242 g la femele și de 285 g la berbecuți, astfel că greutatea vie la 8 săptămâni atinge 17,13 kg și respectiv 18,13 kg. În turme valoroase și în primăverile când vegetația este luxuriantă și oile-mamă au producții mari de lapte, la care se adaugă și o îngrijire atentă, sporul mediu zilnic ajunge la 300 g/zi, astfel că la 60-65 zile se realizează greutăți de 23-24 kg.
Este necesar de arătat că, rezultatele cele mai bune se realizează la o hrănire optimă, atât în perioada intrauterină, cât și perioada postuterină, până la vârsta sacrificării (8-9 săptămâni).
Randamentul la tăiere este în medie de 55-60%, carcasa are 8-12 kg, iar greutatea oaselor din carcasă nu depășește 18% (I ANGELESCU și col., 1971).
Carnea de miel din rasa Țurcană precoce are o valoare nutritivă mai ridicată, comparativ cu cea de miel de Țurcană tardivă, sacrificat la greutăți vii de 8-14 kg, când carcasa abia atinge 5-8 kg.
În situația creșterii mieilor din rasa Țurcană cu însușiri precoce, se realizează o cantitate de carne mai mare, mai hrănitoare, ce apare pe piața internă într-o perioadă când este mult solicitată de consumatori. Producerea acestui sortiment de carne nu este prea costisitoare, deoarece pa lângă laptele matern pe care îl găsesc din abundență (oile produc în această perioadă 800-1200 g zilnic), mieii mai pasc și iarbă suculentă.
Carnea mieilor din rasa Țurcană, sacrificați în condițiile arătate, este superioară tipului de carne de miel crud și rivalizează cu carnea de miel de 100 zile (Agneau blanc), care apare pe piață în unele țări din apus.
Aceste rezultate demonstrează că este necesar să fie revizuite opiniile despre sacrificarea și valorificarea mieilor de lapte.
3.1. ÎNGRĂȘAREA TINERETULUI OVIN
Îngrășarea se poate realiza în trei feluri: pe pășune, în sistem semiintensiv și în sistem intensiv.
Îngrășarea mieilor la pășune
Acest sistem dă rezultate excelente dacă pășunea este de calitate, iar animalele sunt în îngrijirea unor ciobani pasionați.
[NUME_REDACTAT] cu însușiri precoce este o rasă care valorifică eficient fibroasele și mai cu seamă pășunea. În experiențele executate cu tineret al rasei Țurcană, alături de metiși F1 ai acestei rase cu Southdown și Lincoln se ajunge la concluzia că și în această etapă, potențialul de creștere și îngrășare este ridicat și se reliefează faptul că rasa Țurcană se apropie de rasele de carne cu care a fost încrucișată.
Foto.9. Tineret ovin la îngrășare pe pășune proprie din comuna Apoldul de Jos, judetul Sibiu (foto.orig.)
Tineretul îngrășat pe pășune, îngrășare care durează de la înțărcare și până la vârsta de 6-7 luni, câștigă în greutate, mai ales pe seama dezvoltării masei musculare și realizează greutăți vii de 25-30 kg. În unele experiențe al IMC, în zona premontană, în condițiile de pășune naturală îmbunătățită (pe care se obțin 14700 kg masă verde la ha) tineretul a realizat greutatea vie de 32,50 kg la masculi și 25,80 kg la femele, la vârsta de 224 zile.
În situația în care mieii sunt pășunați pe pășuni alpine, greutatea vie la vârsta de 6 luni este diferită, în funcție de calitatea pășunii. Dacă posibilitățile de pășunat în zona montană sunt mai scăzute este indicat ca tineretul să fie coborât la deal sau chiar adus la câmpie cu o lună de zile înainte de livrare, timp în care se realizează o îngrășare de finisare în complexe industriale de îngrășare a ovinelor. Hrănirea se face pe bază de nutrețuri concentrate de calitate și în cantitate suficientă pentru a asigura o carcasă cu calități superioare.
Se apreciază că extinderea acestui sistem de îngrășare reprezintă evidente avantaje, pentru că se folosește în mare măsură pășunea, iar nutrețurile concentrate numai pentru finisarea îngrășării.
[NUME_REDACTAT] precoce din zonele tradiționale de creștere valorifică excelent pășunea, îndeosebi din zona montană. Această însușire puternic consolidată ereditar trebuie valorificată la maximum în practica îngrășării.
3.2. PRODUCȚIA DE LAPTE A OVINELOR DIN RASA ȚURCANĂ
Capacitatea productivă, precum și compoziția laptelui ovinelor Țurcană din zona montană, este mai puțin cercetată. Valorile care apar în literatura de specialitate se referă mai ales la Țurcană crescută în zona de câmpie.
Producția cantitativă
Capacitatea productivă a ovinelor Țurcană este determinată de factorii ereditari, factori de mediu și de particularitățile de exploatare.
FACTORII EREDITARI
În unele zone de creștere-Maramureș, Bistrița-Năsăud și Mureș producția de lapte a fost o însușire prioritară în selecția aplicată de crescători. Acțiunea selecției a determinat existența unor numeroase turme în această zonă, cu un genofond valoros în direcția producției de lapte. Dimpotrivă, ecotipul de Țurcană din zonele de creștere Hunedoara și Alba (unde criteriul acesta era secundar, pe primul plan situându-se producția de lână și carne) și structura genetică privind producția de lapte, este mai puțin valoroasă.
Glanda mamară. Acest organ este bine dezvoltat la oile Țurcană din zona montană, având la cele mai multe exemplare forma de ceașcă. La un număr mai mic de animale el are forma rotunjită, iar la un procent și mai scăzut, are forma alungită.
Nu toate ugerele mari secretă și cantități ridicate de lapte. Ugerul care este prea cărnos, pre tare, conține mult țesut conjunctiv lax și adipos cu lumen alveolar micșorat cu 33%. Asemenea animale realizează producții scăzute de lapte, cu toate că valorile dimensionale (mai ales perimetrul) sunt ridicate. Valorile coeficientului de corelație dintre perimetrul ugerului și producția de lapte confirmă matematic situația existentă în cadrul turmelor;r=+0,432. Aceasta este singura corelație care poate să fie relativ folosită în lucrările de selecție întreprinse în direcția cantității de lapte.
Fenomenul de simetrie funcțională, studiat la Țurcana de la I.M.Cristian arată că numai cca. 4% din animalele cercetate au glanda perfect simetrică; dintre celelalte animale, 43% produc lapte mai mult în jumătatea stângă, iar 53% în cea dreaptă. Diferența de producție între cele două jumătăți este invers proporțională cu numărul de animale. Această constatare este logică în manifestarea fenomenelor biologice în natură; cu cât o abatere de la tarea normală este mai accentuată, cu atât numărul de indivizi este mai mic și invers. Cauzele fenomenului de asimetrie fiziologică ale glandei mamare la ovine nu sunt încă elucidate.
Greutatea corporală, ca și-n cazul altor rase, nu se corelează evident cu producția cantitativă de lapte. [NUME_REDACTAT] din zonele de creștere în care dau producții mai ridicate de lapte au greutatea corporală mai scăzută, 35-40 kg, comparativ cu cele din zona de creștere, cum sunt Hunedoara și Alba, la care greutatea corporală este 45-50 kg. Ovinele din aceste din urmă zone, așa cum s-a arătat, dau lapte mai puțin.
Tipul fiziologic productiv este rezultatul criteriilor spre care este îndreptată selecția. Crescătorii din zona vestică a [NUME_REDACTAT], acordă prioritate în lucrările de selecție criteriilor producției de lapte. Aceasta este explicația pentru care ovinele din această zonă de creștere-Maramureș, Bistrița-Năsăud și Mureș corespund tipului morfo-fiziologic de lapte-lână-carne. În zonele de creștere Hunedoara, Alba și Muscel, ovinele corespund tipului de carne-lapte-lână, deoarece aptitudinea pentru lapte este trecută pe plen secundar. Ovinele din bazinele de creștere Novaci, Vaideeni, [NUME_REDACTAT] corespund tipului de lână-carne-lapte.
Prolificitatea acestei populații de ovine se situează la valori medii de 120% (110-140%). Prin analogie cu datele obținute la alte rase, se poate trage concluzia că și-n cazul acestei populații, procentul ridicat de fătări gemelare influențează pozitiv producția de lapte.
FACTORII DE MEDIU
Influența acestor factori este mai puternică asupra lactogenezei la oile Țurcană din zona de montană, ca urmare a întreținerii lor în permanență afară, în mediul extern
Factorii climatici, în interacțiune cu cei topografici, determină acțiuni diferite, în prima parte a lactației (matie-mai) în funcție de zona geografică unde sunt întreținute turmele de oi. Din acest punct de vedere se întălnesc următoarele situații:
Turmele de oi aflate în trashumanță în zona de câmpie.
Turmele întreținute în zona coliniară (altitudini 400-800 m).
Turme întreținute în zona premontană și montană (altitudini de 800-1500 m).
În această ultimă situație se găsesc turmele unor localități așezate în zona montană.
Temperatura atmosferică, în acestă primă parte a lactației influențează direct secreția laptelui, în funcție de cele trei zone: câmpie, colinară și submontană. Influența acestui factor nu este încă determinată în aceste trei zone geografice diferite.
Începând cu luna iunie și pe tot timpul verii, turmele de oi Țurcană sunt urcate pe pășunile de munte și pe cele din golurile alpine. Factorul temperatură are o influență relativ uniformă în această perioadă. Din investigații s-a dedus că turmele care pășunează pe timp de vară la altitudini mai mici, după cum și turmele care rămân pe timp de vară în zona de câmpie, produc o cantitate de lapte muls cu 10-20 l mai mare, în schimb producția de lână scade cu cca.30% (la câmpie).
Producția mai scăzută de lapte care se înregistrează în zona de munte pe timp de vară se datorează temperaturilor atmosferice scăzute, timp îndelungat, precum și valorii pășunii care în această zonă este destul de variată.
Temperatura prea scăzută, sub 10° C, produce efecte de stres, cu atât mai puternice cu cât este însoțită de un regim pluviometric mai abundent.
Hrana influențează direct cantitatea de lapte, prin nivelul proteic conținutul în vitamine și săruri minerale.
În luna martie și-n prima jumătate a lunii aprilie, efectivele de ovine care sunt întreținute în zona colinară și submontană, sunt hrănite în această perioadă cu fân natural și otavă de bună calitate și-n cantitate de 2-3 kg/zi (cca. 1,4 unități nutritive și 150g proteină), precum și cu fân cultivat și furaje grosiere. După cum se cunoaște, pentru secreția unui litru de lapte sunt necesare 0,6-0,7 unități nutritive și 80 g proteină la 1N.N. Oile care au alăptat doi miei se hrănesc separat, mărindu-li-se rația cu cca. 0,36 U.N., 36g proteică brută digestibilă.
În lunile aprilie și mai pășunea este săracă în săruri minerale, ceea ce repercutează direct asupra mieilor prin lapte matern, care implicit are un conținut mai scăzut în acești componenți. Ca urmare se recomandă introducerea în rația oilor și a mieilor, de praf de cretă și făină de oase.
În cursul lunii aprilie, vegetația pășunilor naturale are diferite grade de dezvoltare, în funcție de natura factorilor pedoclimatici. În zona de câmpie, pășunea crește mai timpuriu, ca urmare a factorilor pedoclimatici mai favorabili. Turmele transhumante în mișcare către zonele de origine dau producții de lapte mai mari, ca urmare a pășunii luxuriante. Oile ingerează 8-10 kg iarbă, ceea ce reprezintă cca. 1,6-2 unități nutritive și 150-180 g proteină.
Hrănirea oilor în lactație pe timp de vară este asigurată pe pășunile alpine și în golurile de munte. Cantitatea de iarbă și calitatea acesteia nu pun în valoare întreg potențialul productiv lactogen. Ameliorarea pășunilor din zona montană este singura soluție de ridicare a producției de lapte.
Urcarea oilor la munte este un alt factor care influențează puternic producția cantitativă de lapte.
3.3. CANTITATEA DE LAPTE REALIZATĂ DE OAIA ȚURCANĂ
Capacitatea productivă a oilor Țurcană crescute în zona montană a fost cercetată de I.M.[NUME_REDACTAT].
Producția medie pe întreaga lactație (176 zile) a fost la rasa Țurcană de 79,76 l, iar la rasa Țigaie de 58,92 l (I.M.Cristian). Diferența de producție în plus la rasa Țurcană este o consecință a bazei ereditare formată în multe sute de generații în zona montană, ca urmare a selecției aplicate de crescători. [NUME_REDACTAT] a pătruns în unele zone montane abia acum 70-80 de ani, ceea ce reprezintă foarte puțin în comparație cu cei 2000 de ani de când există dovezi despre creștere Țurcanei în aceste zone.
Producția de lapte a rasei Țurcană este bună și se află relativ la același nivel la toate efectivele valoroase din zonele și bazinele tradiționale de creștere. Afirmația se bazează pe datele care există în literatură, precum și pe faptul că mieii, la înțărcare, au greutatea corporală ridicată, la care se adaugă și informațiile culese cu privire la cantitatea de lapte muls.
Înțărcarea mieilor se face destul de timpuriu (60-70 zile), când greutatea corporală a acestora este cuprinsă între 17-22 kg. De precizat că, pe tot timpul alăptării până la înțărcare, în general mieii nu sunt hrăniții cu nutrețuri suplimentare decât în mică măsură și abia în ultimile 2-3 săptămâni anterioare înțărcării mai pasc cava iarbă, astfel că se poate presupune că peste 80% din greutatea corporală a mieilor (13-17 kg), realizată în perioada alăptării, este rezultatul hrănirii cu lapte. Față de rasele de ovine la care mieii sunt hrăniți suplimentar încă de la 2-3 săptămâni, considerăm că aplicarea coeficienților de transformare (CT)a greutății mieilor în lapte secretat de oile-mamă, este mai eficientă în cazul de față. Admițând că CT este egal cu 5 și considerând greutatea vie totală medie a mieilor în timpul alăptării de 13-15 kg, rezultă o producție de lapte de supt de 65-76 l.
Producția de lapte muls, după investigații și după calcularea randamentului în brânză, este diferită în bazinele de creștere, în funcție de intensitatea exploatării ovinelor în direcția aceasta. Mulsul mai intens (de trei ori pe zi) și pe o perioadă mai lungă, până către finele lunii octombrie face posibilă realizarea a 40-55l lapte muls. Dimpotrivă, în bazinele Hunedoarei, unde exploatarea se face destul de moderat în direcția laptelui (oile se mulg de două ori și se înțarcă la 10-15 august) se realizează producții de cca. 25l lapte. În bazinele de creștere Baia de Aramă, Novaci, Vaideeni și Muscel se realizează cca. 30 l lapte muls.
Producția totală de lapte în primul caz este de 100-120l, iar în bazinul de creștere cu exploatare moderată este de 90-100l.
3.4. PRODUCȚIA DE PIEI, BLĂNURI ȘI PIELICELE
Aceste producții ale rasei Țurcană sunt folosite pe scară largă în industrie și-n artizanat, pentru confecționarea unei mari varietăți de obiecte de îmbrăcăminte și uz casnic. Dintre rasele de ovine crescute în țara noastră, rasa Țurcană este singura rasă care produce piei de calitate superioară pentru industrie de marochinărie, de mănuși și de confecționat haine din piele.
Factorii care influențează calitatea pieilor
Factori care influențează calitatea pieilor sunt următorii: factorii ereditarii, factorii de mediu și sistemele de exploatare la care sunt supuse animalele destinate sacrificării.
Factorii ereditarii sunt: rasa, individualitatea, sexul.
[NUME_REDACTAT] este singura rasă din țara noastră-așa cum s-a arătat care produce piei cu însușiri superioare, comparativ cu rasele Țigaie, Merinos, Spancă ș.a.
În limbajul folosit în industrie, se vorbește despre așa –zisa „lege de aur” a tăbăcăriei, care exprimă de fapt corelația dintre calitățile pielii și gradul de finețe al lânii: cu cât lâna este mai groasă, cu atât pielea se pretează prelucrării industriale pentru confecții de haine de piele, mănuși, etc. Și invers.
Pielea provenită de la Țurcană este mai rezistentă, deoarece și fibrele colagene sunt împletite între ele într-o structură mai densă. Pielea rezistă mai bine la alungire, la rupere în timpul cusutului mecanic.
Rezistența pieii de Țurcană este dată de numărul mai redus de foliculi piloși pe unitatea de volum, precum și de modul de situare a lor în grosimea pielii, în două „etaje”: cei primari profunzi, iar cei secundari mai apropiați de suprafața pielii. Din această cauză și structura fibrelor colagene are posibilitatea să fie mai densă. După sacrificarea animalului, bulbii foliculilor piloși, pierzând sângele care se află aici în cantitate mare, determină apariția unor spații mici, afânate în grosimea pielii. Cu cât foliculii sunt mai deși în grosimea pielii, cu atât aceste spații mici, microscopice (pori) sunt mai numeroase și cu atât pielea este mai afânată (Merinos) și invers (Țurcană).
[NUME_REDACTAT] unele diferențe în cadrul aceleași populații de ovine. Indivizii care au lâna mai rară, produc piei de calitate. Există o corelație strânsă între desimea lânii și calitățile pielii.
Oile care au aptitudini mai pronunțate în direcția cărnii, au pielea ceva mai buretoasă și de calitate inferioară.
Este necesară elaborarea tehnicii de apreciere a calităților pielii pe animalul viu și introducerea unor criterii în lucrările de selecție.
[NUME_REDACTAT] evident calitatea pieilor. Pieile de berbec sunt bune pentru confecționat haine de piele. Se apreciază ca pieile de cea mai bună calitate sunt cele ale tineretului mascul în vârstă de 1-1,5 ani. După ce tineretul mascul a intrat la montă, calitatea pieilor se diminuează considerabil. Pentru aceasta, este bine ca berbecii să fie sacrificați după minimum 30 zile de la terminarea sezonului de montă.
Dintre factori naturali cei climatici au o anumită influență. Astfel, la fabricile de pielărie se cunoaște faptul că, pieile care provin de la oile crescute în zona cu climă aspră, sunt mai dese, se lucrează mai bine și din ele rezultă obiecte de îmbrăcăminte mai durabile, mai moi și cu o bună extensibilitate elastică. Pieile care provin de la ovinele Țurcană crescute în zona de câmpie, cu diferențe mari de climat între anotimpuri, sunt de calitate mai slabă.
În zona montană, în afară de temperatură și umezeală, mai contribuie la calitatea pieilor și alți factori naturali, cum sunt radiațiile solare.
[NUME_REDACTAT] din zona montană, în speță pășunea, este mai bogată în proteine, vitamine, săruri minerale și unele microelemente, ceea ce contribuie la îmbunătățirea calității pielii.
Factorii artificiali
Condițiile de hrănire, cazare, îngrijire și vârstă influențează calitatea pieilor.
Hrana administrată în timpul stabulației are o influență hotărâtoare în îmbunătățirea calității pieilor. Astfel, furajele fibroase bogate în substanțe proteice, în vitamine și săruri minerale au influență pozitivă asupra însușirilor pielii.
Animalele hrănite timp îndelungat cu furaje bogate în glucide (porumb boabe, sfeclă, cartofi), îndeosebi tineretul în creștere, au printre fibrele colagene din piele, zone cu țesut adipos, fapt care face pielea să fie în ansamblu mai buretoasă, să-și piardă extensibilitatea și ca urmare să fie de o calitate inferioară. Animalele subnutrite timp îndelungat produc piei de calitate slabă.
Îngrijirea animalelor influențează direct calitățile pieilor. Astfel, animalele cazate în saivane insalubre, cu așternut murdar, au pielea iritată datorită bălegarului și a urinei, iar pH-ul pielii devine pronunțat bazic, ceea ce favorizează activitatea bacteriană la nivelul acesteia. În felul acesta, densitatea, luciul și suprafața pielii sunt profund afectate; pielea nu mai este întinsă, prezintă riduri și asperități mari, în funcție de gradul în care a fost afectată. Pielea este iritată și de scaieții care se prind de lâna oilor și produc pe suprafața ei riduri, neregularități care-i scad evident calitățile.
Este necesar să se cunoască de către specialiștii zootehniști și de către crescători, că toate cicatricile, ridurile și asperitățile cât de mici nu pot să fie corectate în timpul prelucrării și nici acoperite cu vopsea; ca urmare, aceste defecte rămân vizibile pe haine, mănuși, poșete etc. Pieile, prelucrate în obiecte de marochinărie, au un strat foarte subțire de culoare care nu acoperă nici cele mai mici defecte, ceea ce nu se întâmplă în industria de încălțăminte.
Bolile cronice au aceleași efecte nefavorabile asupra calității pieilor, ca și starea de subnutriție. Unele dintre boli, cum sunt scabia și variola, afectează direct pielea și o fac impropie pentru astfel de utilizări. Dacă boala a fost prea avansată și a produs plăgi adânci pe zone mari, pieile animalelor în cauză devin impropii pentru industrializare, datorită cicatricilor care le scad durabilitatea și le depreciază aspectul exterior, afectând astfel și fața obiectelor confecționate, haine, mănuși etc.
De asemenea, pieile care au fost rănite cu ocazia tunderii, chiar dacă s-au vindecat, devin impropii pentru industria pielăritului, mai ale dacă aceste cicatrici sunt dese. La recepția pieilor aceste cicatrici nu se observă, deoarece sunt situate la suprafața pielii care sete acoperită cu lână. După depilare și mai ales după tăbăcire, cicatricile devin vizibile și creează probleme pentru confecționarea hainelor, mai ale a mănușilor, dacă se supun la croitul mecanic în serie; părțile afectate nu pot să fie înlăturate, astfel că pentru o cicatrice trebuie înlăturată întreaga piele.
[NUME_REDACTAT] provenite de la berbecii și oile prea bătrâne sunt de calitate inferioară. Consistența și calitatea țesutului colagen scade mult, pielea devine mai afânată își pierde extensibilitatea, iar suprafața unor astfel de piei devine mată în urma prelucrării în industrie.
Sistemele de exploatare și starea fiziologică a animalelor influențează direct calitățile pieilor.
Gestația, urmată de lactație, scade evident calitățiile pielii. Oile sterpe produc piei de calitate net superioară celor gestante.
Exploatarea excesivă a animalelor în direcția producției de lapte duce la diminuarea calităților pieilor. Oile mânzări care sunt destinate sacrificării, vor fi înțărcate cel mai târziu la începutul lunii august, pentru ca timp de două luni țesuturile pielii, îndeosebi fibrele colagene, să se refacă, astfel ca pieile să fie bune de recoltat în cursul lunilor octombrie și noiembrie. Înțărcarea oilor mai devreme cuprinde un număr redus de oi mânzări 12-15%; este vorba numai de oile care și-au încheiat vârsta economică, astfel că nu se produce o scădere mare a producției de lapte-marfă în fermă, mai ales că aceste oi reformate produc mai puțin lapte, iar în luna august producția de lapte este în scădere.
CAPITOLUL IV
4.1. REPRODUCȚIA RASEI ȚURCANĂ
Aspecte ale precocității sexuale
Particularitățile de precocitate ale acestei populații de ovine se referă la caracterul extrasezonier al funcției de reproducție, la precocitatea sexuală, la valoarea ridicată a unor indicatori ai reproducției, la durata mai scurtă a gestației etc.
Aceste particularități au apărut ca urmare a aplicării selecției îndelungate în ambianța unor factori de mediu naturali, precum și a hrănirii și îngrijirii la nivel optim.
Declanșarea căldurilor în extrasezon
Ca o primă particularitate a acestei populații de ovine este incidența apariției căldurilor în extrasezon. În urma numeroaselor investigații, în cele mai multe bazine de creștere a rezultat că primele manifestări ale căldurilor se produc la începutul lunii iulie, pentru ca progresiv în lunile august și septembrie, să cuprindă un număr mai mare de animale. Sezonul de montă este organizat în luna octombrie. După trecerea sezonului natural de montă din octombrie, oile nefecundate precum și cele care au avortat mai devreme sau chiar tardiv reintră în călduri în lunile următoare sezonului, începând cu luna decembrie și până în aprilie inclusiv. Manifestarea în extrasezon a căldurilor este determinată de acțiunea următorilor factori:
aplicarea selecției perseverente
influența condițiilor de mediu natural din zona montană
hrănirea și îngrijirea optimă.
Selecția a determinat ridicarea gradului de ameliorare a populației de ovine și ca urmare s-au produs modificări genetice în ceea ce privește sezonul natural de reproducție, caracter transmis de la strămoșii sălbatici și păstrat cu fidelitate la rasele și populațiile de oi tardive.
Factorii naturali implicați în manifestarea funcției sexuale sunt:temperatura, creșterea sau scăderea zilei – lumina, durata și intensitatea zilei lumină.
Temperatura moderată a lunilor de vară din zona montană la valori medii de 10-11°C, favorizează intrarea oilor în călduri, începând chiar cu luna iulie. În zona de câmpie, în această lună temperatura atmosferică este mult mai ridicată (media 20-22°C), ceea ce atenuează în mare măsură funcția sexuală la oi și berbeci.
[NUME_REDACTAT] din zona de câmpie manifestă ciclul sexual în jurul datei de 15 august (S.Mihăianu, 1963).
În lunile de extrasezon de la sfârșitul toamnei și până în primăvară inclusiv, temperatura atmosferică este un factor uniform de influență pentru ambele populații de Țurcană, cunoscându-se că o bună parte din turmele din zona montană sunt aduse în câmpie pentru iernat. Cu toate acestea numai în cadrul turmelor de oi Țurcană ameliorată, originare din zona montană, nu și la cele tardive, se înregistrează cazuri de intrare în călduri în această perioadă de extrasezon (decembrie-aprilie). Aceasta atestă gradul ridicat de perfecționare a populației de ovine Țurcană din zona de munte.
Creșterea sau scăderea zilei-lumină are efecte evidente în manifestarea vieții sexuale la ovine. Astfel, în lunile mai și iunie, când ziua este în creștere, nu se semnalează cazuri de oi intrate în călduri din rândul celor sterpe. În luna iulie, scăderea duratei zilei lumină, coroborată cu cel de-al doilea factor de influență pozitivă-temperatura moderată din zona de munte-produc primele declanșări de călduri în rândul oilor mânzări, ale oilor sterpe, strămioarelor și în cazuri mai rare – de noatene.
Durata și intensitatea zilei-lumină se adaugă la acțiunea acestor doi factori (temperatura moderată și creșterea sau scăderea zilei-lumină).
Pe versanții nordici ai munților, unde gradul de luminozitate este mai redus, la care se adaugă în unii ani și o nebulozitate mai ridicată, acest factor durata și intensitatea luminii-devine și mai favorabil.
Odată cu reproducerea echinocțiului de toamnă se realizează condiții optime determinate de cei trei factori și oile intră masiv în călduri.
S-a observat că fenomenul declanșării ovulației în luna septembrie se produce în procent mai mare când oile sunt coborâte în zona submontană sau chiar la câmpie. Se poate considera că schimbarea bruscă a mediului natural are implicații favorabile în declanșarea estrului. Nu s-au făcut cercetări științifice asupra populației de oi Țurcană din zona montană cu privire la manifestarea vieții sexuale în funcție de altitudine.
Odată cu coborârea oilor în zona de joasă altitudine, în afară de schimbarea mediului climatic, se schimbă radical și natura alimentației, ca valoare nutritivă și ca valoare a pH-ului, ce are implicații în stimularea activității hormonale.
Maturitatea sexuală
În urma investigaților a rezultat că tineretul femel manifestă instinctul genetic, pentru prima dată în jurul vârstei de 5-6 luni, ceea ce corespunde cu sfârșitul lunii august. În cursul lunilor septembrie și octombrie, când condițiile de mediu devin și mai favorabile ovulației, iar tineretul are vârsta de 7-8 luni, numărul celor care intră în călduri se ridică la 30-35%.
În anii agricoli favorabili, când tineretul a avut o creștere foarte bună, numărul noatenelor care manifestă de timpuriu estrul este de 60-70%, C.J.BOWMAN, 1966 (citat după C.Ștefănescu și col.) găsește o corelație strânsă între greutatea corporală și manifestarea pubertății și arată că tineretul ovin femel trebuie să realizeze 70% din greutatea ovinelor adulte, concluzionând că acest parametru este mai important decât vârsta.
[NUME_REDACTAT] din populația amelioartă, care se crește în zona montană, realizează în cursul lunii octombrie (vârsta de 7 luni) greutatea medie de 32-35kg, ceea ce reprezintă 70% din greutatea ovinelor adulte.
În situația creșterii populației de oi Țurcană ameliorată în ferme, metoda folosirii timpurii la reproducție a tineretului femel poate să fie extinsă. În condițiile de fermă se poate asigura hrănirea mieilor cu substituenți de lapte și nutrețuri combinate, iar oile-mamă, care au fătat la vârsta de 12-14 luni, să fie înțărcate imediat și hrănite în condiții optime.
Țurcană ameliorată, cu însușiri de precocitate sexuală și corporală, este posibil să fie folosită în viitor mai devreme la reproducție la vârsta de 10-12 luni prin organizare de fătări de toamnă și timpurii de iarnă.
Vârsta admiterii la prăsilă, care este folosită astăzi în condițiile creșterii extensive, atât pentru femele cât și pentru berbecuți, este vârsta de 17-18 luni.
4.2. GESTAȚIA LA OVINELE DIN RASA ȚURCANĂ
Durata medie a gestației populației de ovine din zona montană este cu 3-5 zile mai scăzută în raport cu Țurcana tardivă, datorită precocității ridicate.
Îngrijirea turmelor de oi gestante prezintă câteva particularități, îndeosebi în regim transhumant. Prevenirea avorturilor de natură traumatică și pe cale spontană, este grija principală a crescătorilor. Drumurile lungi, epuizante și mai ales pe viscole cu zăpadă, determină avorturi în masă. Apa prea rece, consumarea de zăpadă în lipsa apei, precum și furajele înghețate, mucegăite, sunt tot atâtea cauze care determină avorturi pe cale spontană.
Hrănirea oilor în perioada de gestație se practică cu furaje specifice zonei unde iernează oile.
Hrănirea suplimentară în ultimele două luni de gestație, se face și în scopul de a pregăti oile în vederea lactației, aspect care a fost menționat la capitolul respectiv.
[NUME_REDACTAT] parturiției la ovine se produce ușor, mai ales la cele transhumante, care fac multă mișcare în momentul fătării.
Organizarea locului fătării se face tot afară, sub cerul liber, dar separat de celelalte categorii de oi. În caz de viscol, care se produce frecvent în luna martie, oile care fată sunt adăpostite sub șoproane, șuri, după posibilități; în cele mai frecvente cazuri, aceste adăposturi le formează perdelele de protecție sau pădurile.
[NUME_REDACTAT] indicator al reproducției la oile Țurcană din zona de munte are cele mai ridicate valori și anume de 97-98%, comparativ cu rasele de ovine crescute în țara noastră. [NUME_REDACTAT] de Palas și la Merinosul transilvănean, fecunditatea este de 93%.
Valorile ridicate ale fecundității sunt rezultatul acțiunii selecției artificiale și a factorilor de mediu. Factorii genetici ca urmare a selecției artificiale au determinat manifestarea fecundității aproape de valoarea absolută. În mod perseverent și cu efecte sigure, crescătorii au eliminat an de an, oile care se fecundează greu și berbecii de la care oile nu rămân gestante după prima montă.
Anomaliile de natură congenitală ale organelor sexuale care ar împiedica fecunditatea, apar foarte rar la oile Țurcană de munte, datorită în mare măsură factorilor ecologici. Indivizii care ar prezenta aceste anomalii, datorită mai ales împerecherilor consangvine întâmplătoare, sunt eliminați la reproducție.
Factorii de mediu, dintre care cei climatici cum sunt: radiațiile solare, altitudinea, la care se adaugă schimbarea periodică a zonelor geografice prin mișcarea permanentă, precum și viața în completă libertate în tot timpul anului a acestei populații de oi, determină menținerea echilibrată a funcțiilor fiziologice cu efecte favorabile asupra funcției de reproducție.
Din ansamblul factorilor de mediu, hrana, atât cantitativ cât și sub aspectul ei calitativ, influențează evident acest indicator al reproducției.
Iarba crescută în zona montană este mai bogată în vitamine, proteine și săruri minerale, ceea ce stimulează fecunditatea. Sub raportul cantității de hrană, oile Țurcană din zona de munte sunt pregătite în vederea montei și ca urmare și procentul de fecunditate este ridicat.
[NUME_REDACTAT], fiind un caracter fiziologic de rasă, poate să fie influențată atât de factorii ereditari cât și de condițiile de mediu. Factorii ereditari determină valori substanțiale ale acestui caracter, comparativ cu alte rase și mai ales comparativ cu populația de oi Țurcană tardivă.
Din numeroasele investigații în mai multe bazine de creștere:Novaci, Vaideeni, [NUME_REDACTAT], Alba, Muscel ș.a., a rezultat că prolificitatea are valori medii de 120%. Aceste valori sunt superioare populației de Țurcană tardivă, la care acest indicator ajunge la 103-105%. [NUME_REDACTAT] transilvănean, prolificitatea este de 110-112%, la Merinosul e Palas, de 148%. Țigaie 107% și Karakul 107%.
Ridicarea valorilor prolificității este rezultatul selecției artificiale aplicată de crescători, în mod perseverent, de-a lungul multor generații de animale. Crescătorii rețin pentru prăsilă indivizi din fătări gemelare și acționează în direcția aceasta, atât prin berbeci reproducători cât și prin mieluțe provenite din oi care au cât mai multe fătări gemelare.
Greutatea corporală medie a oilor-mamă în sezonul de toamnă este de 54,33 kg, ceea ce favorizează fătările gemelare la valori maxime de 50%. În turmele de oi cu greutăți corporale scăzute (30-35kg), greutățile în care se încadrează și subpopulația de Țurcană tardivă, fătările gemelare se produc numai la valori de 2,17% ([NUME_REDACTAT] Cristian).
Factorii de mediu-și cu deosebire hrana au influență directă în manifestarea prolificității. Crescătorii din bazinele de creștere amintite confirmă că, în anii când în perioada anterioară și în timpul sezonului de montă, a existat o bază furajeră bogată numărul de oi care fată doi miei, se ridică până 60%. În anii secetoși, când baza furajeră naturală este insuficientă, această însușire se manifestă la valori de numai 10-15%.
Monta naturală, care se practică de regulă la această populație de ovine, determină ridicarea prolificității prin repetarea montei în același ciclu de călduri și cu efect mai ridicat, ca urmare a practicării heterospermei.
Capitolul V
Așezarea geografică a zonei de studiu, ferma de ovine din apoldul de jos, județul [NUME_REDACTAT] Apoldu de Jos este așezată la marginea de sud a [NUME_REDACTAT], la limita sud-estică a [NUME_REDACTAT] formând o zonă geografică distinctă cunoscută sub numele de [NUME_REDACTAT]-Miercurea de la poalele [NUME_REDACTAT] și străbătută de pârâul Secaș. Această zonă deluroasă situată în vestul județului este drenată de râul Secaș, fiind cunoscută prin viile și livezile sale.
Foto.10. Așezarea geografică, relieful comunei Apoldul de Jos (foto.orig.)
[NUME_REDACTAT] de Jos are în componență localitățile: Apoldu de Jos – reședința comunei Sîngătin – situată la 7 km de Apoldu de Jos. Suprafața comunei: 4883 ha.
Poziția în teren a localității: [NUME_REDACTAT] de Jos este încadrată în rețeaua așezărilor de pe [NUME_REDACTAT], care sunt situate la interdistanțe cuprinse între 4 și 7 km, legate între ele prin drumuri comunale sau județene. Localitățile cu care se învecinează comuna Apoldu de Jos se gasesc la următoarele distanțe: Amnaș (est) 7 km; Aciliu (sud-est) 4 km; Apoldu de Sus (sud) 4 km; [NUME_REDACTAT] (vest) 4 km; Sîngătin (nord) 5 km; Ludoș (nord-est) 7 km. Raportată la localitățile Sibiu și [NUME_REDACTAT], legate prin DNE 15A, Apoldu de Jos este așezată la jumătatea distanței: cca 40 km de fiecare. Această dispunere a satelor a creat, în vechime, o zonă de polarizare în jurul localității Miercurea, zonă formată din satele Apoldu de Jos, Apoldu de Sus, Poiana, Jina, Dobârca, Ludoș, Gusu (județul Sibiu), Doștat, Cunța, Spring, Gârbova (județul Alba). Miercurea s-a impus de-a lungul istoriei ca centru sau subcentru administrativ (scaun sau plasă), datorită poziției mediane față de zona numită Mărginime și satele agricole din [NUME_REDACTAT]. Ca urmare, în [NUME_REDACTAT], localitatea a primit unele privilegii, dintre care amintim aici dreptul de a ține târg săptămânal. O astfel de dispunere a satelor reprezintă o veritabilă unitate geografică și culturală, cu caracteristici economico-sociale proprii, determinate de condițiile istorice comune, care și-au lăsat adânc amprenta asupra modului de viață, asupra culturii materiale și spirituale. comparând aceste localități cu altele, din alte zone, putem spune că ele sunt rodul unei psihologii speciale în centrul căreia stă sentimentul solidarității și a perenității. Din acest punct de vedere, Apoldu de Jos face parte dintr-o unitate geografică și etnoculturală care reprezintă o simbioză a zonei Mărginimii cu cea a [NUME_REDACTAT] și Sebeșului, preluând – din fiecare – elemente de conturare și afirmare a personalității sale.
Fig.11. Localizarea satului pe harta judetului Sibiu (după www. google.ro)
[NUME_REDACTAT] are o climă continental-temperată, specifică zonei colinare în care se află. La aceasta se pot adăuga și influențele vânturilor ce bat de pe pantele nordice ale [NUME_REDACTAT] și care determină diminuarea cantității de precipitații ce cad primăvara. Temperatura medie anuală este cuprinsă între -8,7 °C și 8 °C. Precipitații bogate. Trecerea de la vară la iarnă se face brusc. Ceața este prezentă dimineața și seara, aproape pe toată durata toamnei și a iernii.
[NUME_REDACTAT] în zona de depresiuni și culoare depresionare de la poalele [NUME_REDACTAT], zona localității Apoldu de Jos formează o depresiune largă, numită [NUME_REDACTAT], după numele localității. Această zonă se caracterizează printr-o zonă de dealuri joase sub formă de gruiuri prelungi și suprafețe netezite, zonă care face trecerea de la dealurile sculptate pe formațiunile cristaline de la poalele [NUME_REDACTAT] la [NUME_REDACTAT] și lunca aluvionară a Secașului.
Foto.12. Relieful zonei de studiu, pașuni naturale (foto. orig.)
Expoatația de ovine, este situată în localitatea Apoldul de Jos, în [NUME_REDACTAT], la o distanță de 4 Km de orașul [NUME_REDACTAT] și 40 de Km de orașul Sibiu. În familia noastră cresterea ovinelor este o tradiție pe care am moștenit-o de la bunicul meu de peste 25 de ani.
La ora actuală am în expoatare un efectiv de aproximativ de 1000 de capete de ovine din rasă Țurcană, 30 de berbeci, 400 de oi adulte si 400 de miei. Efectivul de animale a fost în anul 2012 de aproximativ 800 de capete. In anul 2013 efectivul s-a mărit cu peste 200 de capete.
Foto.13. O parte din efectivul de ovine al Fermei din Apoldul de Jos, județul Sibiu (foto. orig.)
Baza materială a fermei este compusă din 2 saivane cu suprafața de 60/30, construcția este una tradițională din lemn, acoperită cu țiglă, iar în interior se găsesc ieslele pentru furaje. Adăparea se face la troacă cu bidoanele de pastic cu capacitatea de 1.000 de litri. Adăpatul se face la discreție iar apa care corespunde parametrilor de calitate, provine din fântana proprie.
Foto.14. Saivanele din cadrul fermei (foto.orig.)
5.1. PRODUCȚIILE OBȚINUTE
Laptele obținut este de aproximativ 300 litri/zi. Acesta este procesat în întregime și obținem 50 Kg de telemea de oaie pe zi, care este vândută cu 18 lei/Kg la un distribuitor particular. În perioada de vară pentru obținerea unui Kg de brânză telemea se folosesc 3,5 l de lapte, iar în perioada de toamnă pentru un Kg de brânză se folosesc 2,5 litri de lapte. Într-o zi de muls se obțin următoarele cantități de lapte: dimineața 120 litri, la prânz 100 de litri, iar la musoarea de seară 80 de litri. Mulsul se face manual de către 4 sau 5 mulgători, în găleți speciale de inox cu capacitatea de 15 litri. Perioada de muls este cuprinsă între lunile aprilie-octombrie. Laptele este transportat apoi în bidoane speciale de inox (Fig. 15). În vederea coagulării laptelui pentru obținerea brânzeturilor folosim cheag bio de proveniență germană. Pe toată perioada procesului de mulgere, transportul și valorificarea laptelui sunt respectate condițiile de igienă impuse într-o stână tradițională.
Laptele muls este colectat în bidoane de aluminiu de 25 de litri și este valorificat sub formă de produs tradițional de brânză de tip Telemea, produsă în cadrul fermei.
Fig.15. Mulsul laptelui și bidoanele de depozitare a laptelui muls (foto.orig.)
Anual se obțin aproximativ 75 de lapte marfă/cap de oaie.
Pentru menținerea stării de sanatate a animalelor se efectuează 4-5 tratamente pentru gălbează și împotriva paraziților (cu viermitan). Mieii sunt vaccinați primăvara contra viermilor intestinali, toamna se fac îmbăieri pentru râie, iar in lunile aprilie-mai are loc tunsul.
Tunsul se face manual, prețul plătit unui lucrător este de 2,5 lei/oaie. Lâna obținută de la un animal este de 1-1,5 Kg, și se vinde cu 2,5-3 lei/Kg la comercianții turci.
Foto.16. Cojoace cu lână proaspăt tunse (foto. orig.)
Pentru a obține venituri în perioada de primăvară din fermă se vând și miei. Astfel în anul 2012 s-au vândut 250 de capete cu 22 lei/Kg, iar în anul 2013-150 de capete au fost sacrificate cu ocazia sărbătorilor pascale, prețul carcasei fiind de 25 lei/Kg. Mieii sunt vânduți pe piața locală din Sibiu într-un număr mic de capete, iar diferența, la un comercian de origine arabă în luna octombrie când ajung la greutatea de 35 Kg.
Pășunatul de face pe o suprafață de 300 de ha, o parte a terenului este proprietate personală iar o altă parte este luat în arendă. Pentru acest teren obțin o subvenție anuală de 120 Eu/ha.
Foto.17 Pășune naturală (foto. orig.)
Foto.18 Pășune naturală (foto.orig.)
Rația alimentara este formata din: pășune în perioada de vară care este cuprinsa 15 aprilie-15 noiembrie, deoarece relieful este specific zonei de câmpie, suprafața de pășune este de 300 de ha, unde predomina speciile din flora spontană iar în perioada de iarna 15 noiembrie-15 aprilie se face furajarea la adăpost cu fân, otavă, porumb și sare.
Igiena animalelor constă în tus care are loc în luna aprilie, prețul de tuns este de 2,5 lei /animal, iar un Kg de lana este vandut la un negustor turc la valoarea de 2,5 lei/ka. Pentru a se evita bolile pielii cum este râia, in luna octombrie are loc îmbaiatul oilor la bazinul comunei. Locul de îmbaiere este special amenajat iar soluția de îmbaiere este prepartă corespunzător de către medicul veterinar.
Reproducția în cadrul fermei are loc toamna în luna septembrie când are loc împerecherea un berbec fiind repartizat la 30-35 de oi. Perioada de gestație durează 5 luni. Sistemul de montă preacticat este monta liberă. Fătarea mieilor are loc în luna februarie-martie. Natalitatea este de 95%.
Utilajele care există în cadrul exploatației sunt compuse din: 2 tractor, 1 presă de balotat, 1 cositoare, 1 greblă mecanică pentru adunat fânul, 1 remorcă pentru transport, 20 bidoane de inox și 6 găleți de muls.
Foto. 19 Recoltarea fânului și balotarea acestuia (foto. orig.)
Tabelul 1
Calcul economic privind rentabilitatea Fermei de ovine din Apoldul de Jos, județul Sibiu, pe anul 2012
5.2.BRÂNZA TELEMEA PRODUSĂ ÎN FERMA DE OVINE DIN APOLDUL DE JOS, JUDEȚUL SIBIU
Procedeul clasic – original de preparare a brânzei telemea diferă de celelalte sortimente de brânzeturi prin modul de prelucrare a coagulului și maturarea-păstrarea brânzei, care se fac în putini umplute cu saramură.
Foto.20 Mulsul oilor manual în Ferma din Apoldul de Jos (tradițional) (foto orig.)
La prepararea brânzei telemea se folosește lapte de oaie proaspăt, care trebuie bine strecurat, deoarece laptele de oaie se recoltează în condiții igienice mai puțin bune, pentru eliminarea diferitelor impurități, care pot trece în el, mai ales în timpul mulsului. Dacă laptele nu este bine strecurat nu se poate obține o brânză de calitate.
Foto.21 Lapte proaspăt muls (foto orig.)
Pentru coagulare, laptele crud se trece în cazane metalice cositorite, de diferite capacități, în funcție de cantitatea care se prelucrează. In trecut se foloseau vase de lemn, care prezentau dezavantajul spălării greoaie și nu asigurau un grad corespunzător de igienă.
Foto. 22 Lapte în găleată de muls din inox (foto orig.)
Ĩnainte de coagulare, laptele se încălzește la o anumită temperatură, în funcție de sezon: vara temperatură este de 26-28°C, iar în perioada de iarnă de 30-32°C. După ce s-a pregătit soluția de cheag în cantitate corespunzătoare se toarnă peste laptele din cazan și se amestecă cu o lopată de lemn, cu mișcări circulare într-un sens și în sens invers, timp de 1-2 minute, după care se lasă în repaus pentru coagulare. Durata de coagulare variază între 15 și 20 de minute. Peste cazan se așează un capac de lemn și se acoperă cu o sedilă curată. Ĩn timpul iernii când temperatura încăperii în care se face coagularea laptelui este mai scăzută (sub 15°C), se acoperă și cu o pătură groasă.
Ĩn timp ce laptele coagulează se pregătește crinta (masa), cu celelalte ustensile necesare prelucrării coagului. Crinta pe care se prelucrează coagulul în brânză este din inox, cu lățimea de 1 m și lungimea de 2-4 m; peretele care formează marginea crintei are înălțimea de 0,8-0,9 m ușor înclinată, pentru a asigura scurgerea zerului. Pe crintă se așează chenare de lemn de brad de formă pătrată, cu latura de 90 cm, înalte de 20 cm și prevăzute cu câlcâi de lemn înalt de 3-4 cm, pentru a permite scurgerea zerului.
Foto. 23 Scurgerea cuagulului din crintă acopetit cu un capac special din inox (foto. orig.)
Pe crintă se așează sedila cu dimensiuni de 1,5\1,5 m, pe care se trece coagulul rezultat din 100-120 l lapte de oaie. Înainte de a fi așezată pe crintă, sedila se înmoaie în apă și se stoarce, prevenindu-se astfel lipirea coagulului pe sedilă și îngreunarea scurgerii zerului, datorită stratului de coagul fixat pe suprafața acestuia.
Foto.24 Formarea coagulului în crintă (foto orig)
Coagularea odată terminată, se trece la scoaterea coagulului din cazan cu ajutorul unui căuș special, cunoscut sub numele de “lingură de telemea” confecționat din tablă de oțel cositorit cu marginile ascuțite. Coagulul se scoate sub formă de felii late cât căușul și groase de 2-3 cm, care se așează pe sedila din chenar unele lângă altele, cu marginile suprapuse, în formă de solzi de pește. Feliile de coagul se pun în rânduri suprapuse, până se umple crinta. În mod obișnuit, cel care prepară brânza are nevoie de numai 6-8 minute pentru a trece pe sedilă coagulul rezultat din 100 l lapte, îndemânare câștigată în timp de către cel ce lucrează. După umplerea crintei se taie masa de coagul în lung și în lat, cu un cuțit cu vârful rotunjit, în fâșii egale, cu lățimea de 3-4 cm. Apoi, se strâng cele patru capete ale sedilei, legându-se în diagonală două câte două.
Se lasă coagulul în sedilă pentru scurgerea zerului, timp de 10-15 minute, în funcție de consistența lui și temperatura camerei. În cazul când se prelucrează un coagul mai moale sau temperatura camerei este mai scăzută (sub15°C), sub este necesară o perioadă mai lungă pentru scurgerea zerului; După scurgerea zerului coagulul se taie cu un cuțit in forme paralipipedice de 20/20/30 după care se pun în uluc unde are loc sărarea primară (Fig. 25). În uluc brânza se lasă 4-5 ore, verificarea cantității de sare din uluc se face cu ajutorul unui ou sau cartof.
Foto. 25 Uluc cu brânză și saramură (foto orig.)
După acest interval de timp brânza se pune într-o putină de obicei confecționată din lemn de brad.
Modul tradițional de a verifica dacă saramura este destul de sărată este următorul: în uluc se scufundă un ou de găină proaspăt, dacă acesta plutește singur la suprafață atunci se consideră că saramura este destul de sărată dacă oul nu plutește atunci se mai adaugă sare.
Foto.26 Putină din lemn de brad (foto orig.)
Foto. 27 Spațiu de depozitare a brânzei telemea (foto. orig.)
Capitolul VI
[NUME_REDACTAT] familiile tradiționale de crescători, la care oieritul a fost moștenit de la bunici și străbunici există o preocupare permanentă pentru această activitate, iar în familiile cu mai mulți copii cei care nu au înclinații spre studiu sunt opriți în gospodărie pentru a se ocupa de oierit și a duce tradiția familiei mai departe. În familia nostră creșterea oilor este o tradiție de peste 25 de ani. Prin urmarea studiilor universitare și însușirea cunoștințelor în domeniul zootehnie doresc să vin în sprijinul familiei pentru îmbunătățirea tehnologiei de creștere, de valorificare a produselor și de obținere a unor beneficii financiare de pe urma acestei îndeletniciri (oieritul).
Foto.27 Turma de oi (foto.orig.)
Meseria de cioban nu este una ușoară, de aceea în vederea sporirii profitului pe lângă trei din membrii familiei care se ocupă în permanență de efectivele de ovine ale familiei am apelat și la ciobani cu experiență. Retribuția unui cioban la ora actuală este cuprinsă între 1.000-1.200 lei, iar noi în cadrul fermei avem 4 ciobani care se ocupă permanent de turmă. Problema actuală cu care se confruntă crescătorii este lipsa ciobanilor deoarece cei cu experiență sunt greu de găsit pentru că mulți au luat drumul Spaniei și a Italiei unde sunt plătiți mult mai bine.
Efectivul de ovine al fermei mele este de 1000 de capete cu perspective de mărire. După analiza financiară a veniturilor și cheltuielilor din cadrul fermei pot concluziona că afacerea este una profitabilă iar în anul 2012 am reușit să obținem un venit satisfăcător.
Zona în care este amplasată ferma este una propice creșterii și exploatării ovinelor din rasa Țurcană, deoarece relieful este asemănător celui de câmpie. Cele 7 luni de pășunat exclusiv pe terenurile din proprietate fără a veni cu un aport de hrană pentru efectivul de animale dovedește că oieritul în zonă este propice. Suprafața de pășune din cadrul fermei este îndestulătoare norma prevăzută de 10 oi la un hetar de pășune este îndeplinită. Diferența de pășune ce o avem în exploatare permite creștere efectivului de ovine în următorii ani cu peste 500 de capete.
BIBLIOGRAFIE
BĂIA GH., – Alimentația animalelor domestice, Ed. Didactică și Petagogică, București, 1972
BOGDAN A.I., și col. – Reproducția animalelor în fermă. Ed. [NUME_REDACTAT], Craiova, 1982.
CRETA, V., MORAR, R., CULEA, C., 1993 – Zootehnie generală, Ed. Veterinară, București, 1993.
CULEA, C., 1995 – Zootehnie specială, Ed. Veterinară, București, 1995.
DRĂGĂNESCU, C., 1984, Exploatarea animalelor – Ecologie aplicată, Ed. Ceres, București,.
DRĂGĂNESCU, C., 1984 – Exploatarea animalelor – Ecologie aplicată, Ed.Ceres, București, 1984.
DRÂNCEANU D, 1994.- Alimentația animalelor. Ed. Euroart, Timișoara
DUMITRESCU, I., BOGDAN, A., NOFOFNITA, M., TURLIUC, O., 1965 – Reproducția animalelor, Ed. Agro-Silvivă, București
MARIN I., și col., 1977– Rezultate privind calitatea pielicelelor Karakul la metiși, F1Karakul x Țurcană albă. Lucr. Șt., Palas, vol. III
MAYER R. și col., 1977,– Înșușirile carcasei la miei din rasele [NUME_REDACTAT], Țigaie și Țurcană în diferite stadii de îngrășare. Lucr. Șt., Palas, vol. III.
MOISE Șt., și col., 1977, – Stabilirea momentului optim de valorificare a mieilor supuși îngrășării la rasele indigene. Lucr. Șt., Palas, vol.III
MOISE C., 2011, Zootehnie ecologică, note de curs
MOLDOVAN, G., RADU, A., TEMIȘAN, V., 1989, – Aprecierea valorii productive a animalelor după exterior, Ed. [NUME_REDACTAT]-Silvice, București
NEUMENN ELENA, PADEANU I, 1983. – Îndrumător practice la [NUME_REDACTAT] Ovinelor, IAT Timișoara
PĂCALĂ N., 2000 – Biologia reproducerii animalelor domestice. Ed. Mirton, Timișoara.
PADEANU I., GHIȘE Gh., VOIA S., 1997,– Cantitatea de lapte marfă la oile de rasă Țurcană crescute în zona Banatului. Lucr. Șt. Zoot., vol. 30 Timișoara
PĂDEANU, I., 2002, – Producțiile ovinelor și caprinelor, Ed. Mirton, Timișoara
POPA, C., 2007,- Istoria și civilizația unui sat din [NUME_REDACTAT], Ed. Etape, Sibiu
SANDU Gh. 1993, – Inginerie în exploatarea ovinelor. Ed. Altus-D, București
STANCIU Mirela, BAHCIVANGI St., MOISE C., Zootehnie-note de curs, [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] din Sibiu
STANCIU M.A., BAHCIVANGI Șt., MOISE C., 2011, Zootehnie, curs, [NUME_REDACTAT] “[NUME_REDACTAT]” din Sibiu
ȘTEFĂNESCU Gh., DORN F., DOMOKOS Gh., GABRIELA DORN, 1995,– Creșterea ovinelor în fermele nici și mijloci. Ed. Altus-D, București
TAFTǍ V.,1992, Potențialul genetic al rasei Țurcană. Revista creșterii Animalelor, nr.5
TAFTĂ V. ,1998,– Tehnica evoluării performanțelor productive la ovine. Ed. Ceres
TAFTA, V., 1982 – Tehnologia creșterii ovinelor, Ed. Did. [NUME_REDACTAT]. București
TAFTA, V., VINTILA, I., ZAMFIRESCU, S., 1998 – Tehnologia creșterii și ameliorării ovinelor, Ed. Academiei de [NUME_REDACTAT], București
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Productia de Carne a Ovinelor din Rasa Turcana (ID: 1921)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.