Producerea, Conservarea Si Valorificarea Fructelor de Padure In Zona Montana cu Ajutorul Asociatiei Fermierilor din Sibiu

Bibliografie

http://www.afini.ro/plantare.asp

http://www.agrimedia.ro/articole/infiintarea-si-agrotehnica-plantatiilor-de-mur-fara-ghimpi

http://www.agrimedia.ro/articole/infiintarea-si-agrotehnica-plantatiilor-de-mur-fara-ghimpi

http://www.agrimedia.ro/articole/infiintarea-si-agrotehnica-plantatiilor-de-mur-fara-ghimpi

http://www.agrimedia.ro/articole/infiintarea-si-agrotehnica-plantatiilor-de-mur-fara-ghimpi

http://www.agrimedia.ro/articole/infiintarea-si-agrotehnica-plantatiilor-de-mur-fara-ghimpi

http://www.arhiva.lumeasatului.ro/cultura-murului-fara-ghimpi-rubus-laciniatus-l_s203.html

http://agro.afacereamea.ro/pomicultura-2/fructe-de-padure/mure/murul-rubus-sp/

http://www.arhiva.lumeasatului.ro/cultura-murului-fara-ghimpi-rubus-laciniatus-l_s203.html

http://www.agrimedia.ro/articole/infiintarea-si-agrotehnica-plantatiilor-de-mur-fara-ghimpi

http://www.arhiva.lumeasatului.ro/cultura-murului-fara-ghimpi-rubus-laciniatus-l_s203.html

http://www.pomiculturasubmontana.ro/tehnologie.html

http://clubideideafaceri.manager.ro/afaceri-agricole/cum-se-infiintaza-o-plantatie-de-afin-3953.html

http://www.scrigroup.com/casa-masina/pomicultura/CULTURA-AFINULUI62814.php

http://www.revista-ferma.ro/articole-horticultura/tehnologia-de-infiintare-a-plantatiei-de-zmeur.html

http://www.agrimedia.ro/articole/infiintarea-si-agrotehnica-plantatiilor-de-mur-fara-ghimpi

http://www.arhiva.lumeasatului.ro/cultura-murului-fara-ghimpi-rubus-laciniatus-l_s203.html

hthttp://pepinierelehida.ro/php/articole/cultura-murului/tp://hobbygradina.ro/2009/08/14/murele-in-gradina-de-langa-casa/#more-1

http://www.gradinamea.ro/Mur_3317_545_1.html

http://catina.weebly.com/plantatia.html

http://www.gradinamea.ro/Catina_alba_2457_542_1.html

http://www.scrigroup.com/casa-masina/pomicultura/CULTURA-AFINULUI62814.php

http://www.incasa.ro/Catina_alba_3676_815_1.html

http://cultivacatina.ideideafaceri.ro/

http://agro.afacereamea.ro/pomicultura-2/fructe-de-padure/mure/murul-rubus-sp/

http://ideideafaceri.manager.ro/articole/afaceri-agricole/cerintele-catinei-fata-de-factorii-de-mediu-4501.html

http://posdru.afiprofamilia.ro/docs/Materiale%20curs/program%20educational%202/Disciplina%20practica%20Colectare,%20procesare,distribuire%20fructe%20padure.pdf

http://www.scrigroup.com/afaceri/agricultura/CULTURA-AFINULUI-Importanta-cu45647.php

PRODUCEREA, CONSERVAREA ȘI VALORIFICAREA FRUCTELOR DE PĂDURE ÎN ZONA MONTANĂ CU AJUTORUL ASOCIAȚIEI FERMIERILOR DIN SIBIU

[NUME_REDACTAT] României produc în fiecare an cantități foare mari de fructe de pădure, fără ca noi sa facem nici cel mai mic efort. Cele mai apreciate fructe de padure consumate în stare proaspata și cu un grad ridicat de valorificare prin intermediul industriei alimentare sunt zmeurul, murul, afinul,cătina, coacazul și măceșul prezentând o bogată varietate de utilizări în medicina umană, veterinară și cosmetică.

Motivația temei alese este de a studia interesului conumatorilor pentru proprietățile curative și naturale ale acestor produse. În acest context, fructele de padure și produsele care derivă din aceste devin semnificative ca sursă de produse nutriționale și pentru îngrijirea sănătății.

Lucrarea este stucturată pe șapte capitole, în primul capitol este descris cadrul natural geogarfic unde s-a efectuat studiul.Capitolul al 2-lea cuprinde date despre inventarierea arbuștilor fructiferi din zona montană, și beneficiile oferite de aceștia în sănătatea umană. În urmatorul capitol sunt prezentate tehnologiile de cultură pentru arbuștii fructiferi luați în studiu, urmând un capitol în care sunt prezentate modalitatile de valorificare. Capitolul cinci cuprinde principalele asociații ale agricultorilor din județul Sibiu. Ultimele doua capitole conțin date din studiul de caz efectuat și concluziile.

Capitolul I Delimitarea zonei montane și inventarierea resurselor zonei.

1.1 Poziția geografică a zonei

[NUME_REDACTAT] are o suprafață de 5422 km² (2,3% din teritoriul țării) și este situat în centrul țării, ocupând o parte a [NUME_REDACTAT] și a [NUME_REDACTAT], respectiv bazinul hidrografic al Cibinului și unele sectoare din bazinul Mureșului și Oltului. Se întinde între 45°28′ – 46°17′ lat. N și 23°35′ – 24°57′ long. E, fiind învecinat cu județele Vâlcea și Argeș la S, Brașov la E, Mureș la N și Alba la V ([NUME_REDACTAT], Cormoflora județului Sibiu, [NUME_REDACTAT], Brașov 2003, pag.9).

1.2. [NUME_REDACTAT] județului Sibiu aparține în proporție de 75% sectorului cu climă continental-moderată și în proporție de cca. 25% sectorului cu climă de munte ([NUME_REDACTAT], Cormoflora județului Sibiu, [NUME_REDACTAT], Brașov 2003, pag.18).

Regimul climatic general, în funcție de altitudine și expoziție, pe cele două trepte principale ale reliefului. În zona de munte sunt caracteristice verile răcoroase care aduc precipitații bogate și iernile friguroase care aduc ninsori abundente și un strat de zăpadă stabil. În zona de dealuri și podișuri sunt caracteristice verile calde cu precipitații frecvente și iernile reci cu strat de zăpadă relativ stabil.

Inversiunile termice care sunt frecvente în sezonul rece al anului, facca în depresiunil Făgăraș și Sibiu să se individualizeze topoclimatice specifice de depresiune cu ierni mai reci decât pe pantele cu altitudini mijlocii ale munților din vecinătate.

Temperatura aerului este diferențiată foarte mult, în funcție de altitudinea reliefului. Mediile anuale oscilează în jurul valorii de 9°C, în partea de jos a județului (9,4°C la Boița și 8,9°C la Sibiu ) coboară sub 5°C, pe pantele munților mijlocii (4,3°C la Păltiniș) și sub 0°C, pe culmile munților înalți ([NUME_REDACTAT], Cormoflora județului Sibiu, [NUME_REDACTAT], Brașov 2003, pag. 18).

Cea mai caldă lună este iulie, aceasta înregistrează valori medii de 20,2°C la Boița, 19,5°C la Sibiu, 13,4°C la Păltiniș și cca. 7-8°C pe munții înalți.

Cea mai rece lună este ianuarie, temperaturile coborând până la -4,9°C la Păltiniș, -3,8°C la Sibiu, -3,1°C la Boița și -9-10°C pe culmile munțișor înalți.

Maximele absolute au depășit 37,0°C în partea joasă a județului (37,6°C la Boița în ziua de 9 septembrie 1946, 37,4°C la Sibiu în ziua de 16 august 1952 și 37,3°C la Brateiu în ziua de 17 august 1952), respectiv 30°C la Păltiniș în ziua de 23 august 1956 și doar 22-23°C pe culmile montane cele mai înalte. Minimele absolute au coborât până la -34,4°C la Sibiu (2 ianuarie 1888), -32,2°C la Brateiu (22 decembrie 1927), -32°C la Păltiniș în ziua de 10 februarie 1929, -30,6°C la Boița (28 ianuarie 1943). Numărul mediu anual al zilelor de îngheț este de 117,4 la Brateiu, 123,8 la Sibiu, 155,2 la Păltiniș și peste 200 pe vârfurile înalte ale munților ([NUME_REDACTAT], Cormoflora județului Sibiu, [NUME_REDACTAT], Brașov 2003, pag. 19).

Precipitațiile atmosferice acumulează cantitați de apă, cu atât mai mari cu cât altitudinea este mai mare. Cantitățile medii anuale însumează 906,1 mm la Păltiniș, 849,8 mm la Boița, 775,9 mm la Tălmaciu, 652,9 mm la Sibiu, 606,7 mm la [NUME_REDACTAT] și peste 1300 mm pe culmile montane cele mai înalte.

Cantitățile medii lunare cele mai mari cad în lunie și totalizează 153,3 mm la Păltiniș, 142,6 mm la Boița, 117 mm la Tălmaciu, 111,6 mm la Sibiu, 103,7 mm la [NUME_REDACTAT] și peste 150 mm pe munții cei mai înalți. Cantitățile medii lunare cele mai mici cad în februarie, în partea joasă a județului ( 36,5 mm la Boița, 29 mm la Tălmaciu, 26,1 mm la Sibiu, 24,3 mm la [NUME_REDACTAT]), în noiembrie pe munții mijlocii (41,5 mm la Păltiniș) și în septembrie pe munții înalți (cca. 50 mm). ([NUME_REDACTAT], Cormoflora județului Sibiu, [NUME_REDACTAT], Brașov 2003, pag. 19).

Temperaturile medii lunare ale anilor 2010-2013, exprimate în °C

Tabel 1 temperaturi medii anuale

2.2.2. Precipitațiile medii lunare ale anilor 2010-2013, exprimate in mm

Tabel 2 precipitetii medii anuale

1.3 [NUME_REDACTAT] din județul Sibiu se încadrează într-o gamă largă din cauza fragmentării puternice a reliefului și a diversității acestuia, dar și a condițiilor variate de climă și vegetație.

[NUME_REDACTAT] Târnavelor solurile brune, solurile brune podzolite și solurile podzolice argiloiluviale, frecvent pseudogleizate, alterneazaă cu pseudorendzine, vertisoluri și soluri negre de fâneață umedă, precum și cu diferite soluri erodate. [NUME_REDACTAT] Făgărașului apar dominant soluri pseudogleice, soluri brune podzolite pseudogleizate, chiar soluri negre de fâneață umedă și soluri brune acide, ultimele ocupând suprafețe mai întinse în zona de tranziție spre munte ([NUME_REDACTAT], Cormoflora județului Sibiu, [NUME_REDACTAT], Brașov 2003, pag. 20).

În munte domină șisturile cristaline. Aici se deosebesc soluri brune acide, soluri brune podzolice, podzoluri și soluri humico-silicatice.

Din totalul fondului funciar (498,2 mii ha), cca. 83000 ha sunt terenuri cu soluri erodate (cca. 48000 ha și cu alunecări), iar cca. 322000 ha cu pericol de eroziune ( din care 139000 ha cu folosință agricolă). Folosirea intensivă a resurselor de sol menține în actualitate efectuarea lucrărilor ameliorative pentru prevenirea și combaterea eroziunii solurilor și stabilizarea terenurilor cu alunecări, îndeosebi în [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT] ([NUME_REDACTAT], Cormoflora județului Sibiu, [NUME_REDACTAT], Brașov 2003, pag. 20).

1.4 Clima element de favorabilitate sau restictivitate în producerea fructelor de pădure

În condițiile climatice din România se pot cultiva fara probleme arbuști fructiferi precum: Coacăz, Afin, Mur, Zmeur, Cătina.

Coacăzele sunt cunoscute și apreciate mai ales pentru faptul ca sunt nepretențioase, în timp ce murul, zmeurul, cătina și afinul au început să prezinte interes economic, prin urmare să fie cultivate în mod planificat.Pe lânga consumul în stare proaspătă aceste fructe si-au făcut intrarea și în industria alimentară, cosmetică și medicală.Aceste fructe se dezvoltă în zonele colinare, pe trenuri acide, racoroase și uscate.Nu le priește umiditatea excesivă a anului, nici gerul sau grindina și trebuie irigate de preferat localizat.O altitudine deasupra nivelului marii influențează timpul de coacere a fructelor, în timp ce expunerea fructului spre nord și un microclimat umed facilitează atacul dăunatorilor. Dincolo de aceste indicații generale fiecare fruct are propriile exigențe.

Zmeurul (Rubus idaeus L)

Descriere :este unsemiarbusttufos, peren, cu lăstaritârâtori, tulpini drepte, spre vârf arcuite, cu ghimpi drepți, de forma unor ace, adeseoriplasați numai pe partea inferioară.Semiarbust foarte răspândit în etajul forestier, în lungul văilor și în defrișări de păduri.Este cultivat, pentru fructelesale roșii, dulci și foarte aromate.Crește spontan prin locuri stâncoase, luminișuri de păduri, în regiunea deluroasă șimuntoasă.Zmeurul poate fi întâlnit pe întreg teritoriul României, fiind specific zonelor cu climătemperate.

Ramurilesuntpruinoase și prevăzute cu ghimpi, poartă frunze simplupenatcompuse

cu foliole mari, pe dos tomentoase.Frunzele sunt compuse din 3-7 foliole, dințate pe margini, verzi pe fața superioară,albicioase pe cea inferioară. Florile albe, uneori cu nuanțe de roz, sunt

grupate în inflorescențe racemoase.Florile sunt, compuse din 5 sepale, 5 petale, numeroase stamine și reprezintă o sursăimportantădenectarpentrualbine.

Zmeurul înflorește incepând din mai până în iulie.

Fructul este o polidrupă. Fructul, care se numește zmeurăeste de culoare roșie, cu miros plăcut și gust acrișoraromat.Zmeurulse consumă sub formă defructe proaspete pentru consumcurent și camaterie primă pentru industrializare. Din zmeură

Seextragexilitolul, care este un îndulcitornaturalfolositde diabetici sauîn tratarea și prevenirea cariilor.De la zmeur se recoltează frunzele tinere fără pețiolul principal, înainte și în perioada

Înfloririi.

Zmeura crește ușor în terenurile bogate în humus, permeabile și bine drenate.Sistemul radicular este superficial și pătrunde în sol până la adâncimea de cel mult 25 cm. Nu îi priește caldura și crește până la o altitudine mximă de 1000 m, deasupra nivelului mării.

Zmeurul prefera un climat umed și racoros, specific zonelor cu climat temperat-rece, cu veri scurte.Soiurile cultivate, spre deosebire de zmeurul sălbatic, sunt mai pretențioase atât la climă cât și la sol. În regiunile de deal cu umiditate suficientă zmeurul reușește bine pe versanții sudici, sud-estici și estici, iar în zonele secetoase pe versanții nordici și nord-estici.

Zonele unde temperatura pe perioada verii nu este prea ridictă și în perioada iernii nu este prea scazută sunt cele preferate de zmeur. Timpul răcoros de toamnă lungă este foarte necesar pentru creșterea lăstarilor. În tipul coacerii fructelor zmeurul are nevoie de o temperatura de 17 – 19˚C.În privința umiditații zmeurul reușește in regiuni cu precipitații anuale de 700 mm, din care 175 – 200 mm în lunile mai – iunie. Pe langă umiditatea din sol zmeurul are nevoie și de o bogată umiditate atmosferică.În anii cu umiditate scăzută zmeurul suferă, consecințele se resimt în producțiile scăzute, din cauza uscării premature a lăstarilor.

Zmeurul este o planta iubitoare de luminădând producții masive de fructe, dulci si aromate când aceste există din abundentăÎn zonele cu vânturi puternice zmeurul suferă mai ales in perioada de iarnă, când din vârful tulpinilor o parte din muguri degeră.Zmeurul reușește in toate terenutile, chiar și în cele sărace, dar pentru o cultura rentabilă are nevoie de un sol bogat în elemente nutritive, afânat, relati umed, dar nu rece și care în perioada de vară nu este predispus la secetă.În terenurile cu soluri grele unde stagnează apa acesta nu reușește să reziste.

Murul (Rubus fruticosus), familia [NUME_REDACTAT] un arbust prevăzut cu spini drepți sau recurbați.

Raspandire: murul este răspândit în zoneletemperate, ocupând subzonele cu altitudine

mijlocie, zonele montane.Planta este comunăprin păduri, tufișuri, locuri necultivate.

Tulpina este dreaptăsau curbatăcu frunze palmatcompuse, păroase pe fața interioară.

Frunzele sunt trifoliolate și sunt dispuse altern, rămân verzi în timpul iernii.

Florile albe sau rozmici, rare,se deschidîn iuliepână în septembrie.Fructele cărnoase, negre, sunt plăcute la gust, dulci, acrișoare.

Crește la cote mai joase, până la o altitudine de cel mult 700 m. Preferă terenurile adânci, bine drenate cu un pH cuprins înte valorile de 5,5 – 6,8 , nu este recomandat să fie cultivat în zonele mlaștinoase.Murul este o specie iubitoare de lumină, preferă zonele unde beneficiază de lumina directă de la soare, fiind rezistent la condițiile de mediu extreme, rezistă până la o temperatură de -25˚C, se adaptează ușor la condițiile de secetă și la un sezon ploios. Nu necesită o ingrijire specială, aparte este asigurarea unei cantitați considerabile de apă în perioada înfloritului.Cantitatea de precipitații anuală necesară plantație de mur este de 700-900 mm, dar reușeste și in zonele unde precipitațiile nu depașesc 600 – 700 mm anual.

Coacăzul negru (Ribes nigrum) și coacăzul roșu (Ribes rubrum) fac parte din familia Saxifragaceae, subfamilia Ribesoidae.

Are nevoie de o perioadă racoroasă mai îndelungată și nu îi priește seceta și căldura excesivă. Necesarul de precipitații anuale este de 600-700mm, aceste trebuie sa fie bine repartizate în perioada de vegetașie.Rezistă la temperaturi de până la 28 – 29˚C, dar suportă mai greu temperaturile ridicate din timpul verii când poate să piardă frunzișul.Îmghețurie târzii de primăvară însoțite de temperaturi de -5˚ C dăunează coacăzului care înflorește timpuriu.Deși suportă umbra parțială, coacăzul se dezvoltă bine în condiții de lumină deplină.Plantele se dezvoltă si fructifică abundent pe solurile fertile aluvionare, argio-nisipoase, bogate în humus cu un pH de 6 – 6,5. Se evită solurile sărace, nisipoase, precum și cele acide,săsăturate cu exces de umiditate.Se recomanda să se evite zonele cu curenși reci de aer în timpul iernii precum si cele în care bat vânturi puternice și secetoase în perioada înfloririi.

Afinul ( Vaccinum myrtillus L)

Caractere botanice: Afinul creste în zonele montane.Radacini superficiale, foarte dese.Semiarbust cu înalțimea de pana la 60 de cm. Este ramificat, cu tulpini subțiri și verzi, frunze scurtpețiolate, ovale, mici și verzi.Tuplinile foarte ramificate, înalte pânăla cca50 cm.Lăstarii sunt verzi și glabri.Muguri alterni, mici, turtiți, alipiți de lăstar.Frunzelesunt scurt pețiolate, rotund-ovate pânăla eliptice, acuminate, fin serate,caduce.Frunzele au efecte antidiabetce, astringente, antidiareice, antiseptice urinare, usordiuretice.Fructele sunt bace sferice, negrealbăstrui,zemoase, cu diametrul de 0,5-0,6 cm, careconțin un suc negru-violaceu.Fructele ajung la maturitate în lunile augustseptembrie, avand gustul dulceacrișor,comestibile.

Preferătemperaturi moderate.Iarna rezistă până la20°C. Se comportă bine în zonele

cu precipitații medii anuale cuprinse între 800 – 1000 mm.Crește în regiunile alpine până la altitudinea de 2000 – 2500 m, mai ales pe versanțiiumbriți șiumezi, prin păduri de conifere, pajiști montane, pe stâncării și pesolurisilicoase.Rezistent la secetăseceta prelungităare efecte negative asupra creșterii șifructificării.

Excesul de umiditate provoacă căderea frunzelor dar suporta semiumbra.Se

nsibil la vânt. Creste pe soluri acide, suficient de profunde, bine structurate, cu uncontinut ridicat de humus și un drenaj bun.Se poate înmulți prin semințesau prin butașire.

Are mai puține pretenții și se adaptează cu ușurință la medii diferite, cu condiția să fie belânde, iar în timpul iernii să fie garantată o scădere a temperaturii.Are exigențe hidrice ridicate, deci trebuie să fie irigat frecvent.Cea mai mare cerință a afinului este solul, care trebuie să fie acid.

Înfințarea plantațiilor industriale de afin cu soiuri americane de afin gigantse recomandă și se efectuează în zona montană si premontană unde condițiile de climă și sol sunt mai apropiate de cerințele speciei.Se aleg terenuri mai puțin fragmentate, uniforme, plane sau încilnate cu pantă până la 15 – 18 %. Se preferă versanții estici, vestici și se evită cei nordici și neapărat de curenții de aer reci.

Solurile ideale sunt cele ușoare bogate în substanța organică.Uneori se folosește adaosul de turbă sau rumeguș pentru acidifierea solului pana la cerințele afinului cu un pH cuprins între valorile 4,2 – 4,8.În locurile deschise se recomandă crearea de perdele de protecție contra vânturilor, iar pe terenurile în pantă perdelele antierozionale.

Cătina ( Hippophae rhamnoides)

Crește în pâlcuri sau tufărișuri întinse, pe nisipuri și pietrișuri, pe prundisurile din lungul râurilor, islazurilor, coaste pietroase, rupturi de stânci, din regiunea litorală până în etajul montan, pe mari suprafețe în subcarpații Munteniei și Moldovei, între Olt și Șiret, insular în [NUME_REDACTAT]; extrem de rezistentă la secetă și ger, nepretențioasă la sol, solicită lumină directă, nu suportă acoperirea.

Organul vegetal utilizat: fructele, dar și celelalte organe aeriene (frunzele și lemnul)

Operațiunea cea mai dificilă este recoltarea.Momentul optim de recoltare se stabilește în

funcție de modul de valorificare a fructelor. Culesul se va efectua în momentul

în care fructele ajung la greutate maximă, și deci sunt acumulate majoritatea substanțelor active.

Cătina este puțin pretențioasă față de temperatură, iarna poate rezista fără probleme la temperaturi de -35…-40˚ C. Rezistă și la temperaturile ridicate din timpul verii, puâand suporta fara probleme 40-45˚ C. La înflorire are nevoie de temperaturi medii de peste 12˚C.Este o specie iubitoare de lumina, se preteaza la plantarea pe versantii cu expozitie sudică. Pentru ca producții le să fie mari și de calitate are nevoie de lumina directă. În lipsa luminii, planta se degarnisește repede, creșterile sunt slabe iar producția este slabă calitativ și apare numai la extremitatea coroanei.Are o mare capacitate de adaptare la diferite condiții climatice, se adaptează bine și la condiții hidrice diferite, suportând excesul temporar de apă și seceta și arșița din timpul verii.
Cătina are o mare plasticitate față de sol. Se adaptează la toata gama de soluri de la cele uscate, sărace și erodate pe care le ameliorează și le fixează, la cele umede, chiar cu exces temporar de apa, pretându-se la valorificarea unor soluri pe care nu se pot planta alte specii. Cătina valorifică bine nisipurile, prundișurile și grohotișurile din lungul raurilor, unde beneficiază de apa din substrat.

Capitolul II INVENTARIEREA ARBUȘTILOR FRUCTIFERI DIN ZONĂ ȘI IMPORTANTA LOR

2.1 Inventarierea arbuștilor fructiferi din flora spontană

În zona montană și submontană a județului Sibiu arbuștii fructiferi pecum zmeura, afinul cătina, mur și coacăzul sunt recunoscuți pentru proprietățile lor deosebite în sanatatea umană, fapt ce duce la valorificarea lor atât în stare proaspăta cât și sub forma de preparate precum dulcețuri, gemuri, siropuri, sucuri naturale și băuturi alcoolice. Producțiile obținute în urma recoltarii fructelor de pădure din flora spontană sunt urmaătoarele:

Afin: 112 tone Cristian, 728 tone Jina, 182 tone Poplaca, 230 tone [NUME_REDACTAT] și 130 tone Sadu.

Zmeur: 87 tone Cristian, 569 tone Jina, 125 tone Poplaca, 174 tone [NUME_REDACTAT] și 102 tone Sadu.

Mure: 70 tone Cristian, 455 tone Jina, 77 tone Poplaca, 122 tone [NUME_REDACTAT] și 81 tone Sadu.

Arbuștii fructiferi din flora spontană produc în fiecare an fără ca noi sa facem cel mai mic efort.

2.2 Arbuștii fructiferi și importanța lor

2.2.1 Coacăzul roșu și negru

Foto 1 (sursa: https://www.google.ro)

Foto 2 (sursa: https://www.google.ro)

Fac parte din familia Saxifragaceae, subfamilia Ribesoidae.

Coacăzul are o deosebită valoare terapeutică și alimentară, acesta conține cantități mari de vitamine dintre care amintim vitamina C, viatmina P, vitamina B, substanțe pectice, tanini și zahăr sub formă de glucoză și fructoză. Fructele sunt foarte apreciate în industia alimentară servind la fabricarea unei game largi de produse cum ar fi:siropuri, sucuri, lichioruri, compoturi, marmelade,dulcețuri, consumându-se mai puțin in stare proaspată. Din frunze, varfuri de lăstari și fructe se prepară medicamente și ceaiuri recomandate pentru tratarea afecțiunilor de inimă și stomac.

2.2.2 [NUME_REDACTAT] 3 (sursa: https://www.google.ro)

Face parte din familia Ericaceae fiind o specie pomicolă deosebit de valoroasă datorita conținutului bogat in substanțe nutritive astfel afinele au un conținut de 7-14,5 % zaharuri, saruri minerale ( mg / % – K65, S11, Ca 10, Mg 7, Cl 6, Fe 0,7 ,Mn 3,5 ), vitamine ( mg/% – C 12-33. A 0,15. PP 0,2 ,B1 0,02, B2 0,02), acizi 0,56-1,13 %, tanin 0,36-0,55 %.

Datotită conținutului ridicat in substațe nutritive afinul se consuma atat în stare proaspată cât si in industria alimentară fiind foalosit la fabricarea de dulcețuri, siropuri, afinată.Lăstarii și frunzele usacte sunt utilizate în industria farmaceutică datorită conținutului de hidrochinonă, vaccină, ericolina.Se utilizează pentru tratarea afecțiunilor aparatului respirator și diabetici.

2.2.3 [NUME_REDACTAT] 4 (sursa: https://www.google.ro)

Aparține familiei Rosaceae ,subfamiliei Rosoideae, genului Rubus. Fructele de zmeur conțin vitamina C, provitamina A, vitaminele B, D și P substante tanante si colorante.

2.2.4 [NUME_REDACTAT] 5 (sursa: https://www.google.ro)

Aparține familiei Rosaceae. Murele conțin un procent de zaăar de 3,5-6 % , sunt bogate în vitamina C. Murele sunt utilizate pentru prepararea sucului, siropului, dulceței și lichiorului, acestea fiind apreciate și pentru consumul în stare proaspată. Frunzele de zmeur și mur sunt utilizate și în industria farmaceutică, beneficiile teraputice al murului servind la tratarea bolilor renale, diabet, cancer, ulcer gastric, afecțiuni pulmonare, iar zmeurul este recunoscut pentru tratarea dezinteriei, anghinei afecțiuni ale sistemului genital femel și amigdalitei.

2.2.5 [NUME_REDACTAT] 6 (sursa: https://www.google.ro)

Face parte din ordinul Rosales, familia Eleagnaceae. Conține de 2 ori mai multa vitamină C decat măcesul și de 10 ori mai mult decât citricele. În fructele coapte, conținutul depașește 400 – 800 mg la 100 g suc proaspăt.Conține vitaminele A, B1, B2, B6, B9, E, K, P, F, celuloză, betacaroten (într-un procent net superior celui din pulpa de morcov), microelementele care le conține sunt fosfor, calciu, magneziu, potasiu, fier si sodiu, uleiuri complexe.

Este folosit cu succes în boli precum: ulcerul gastric și duodenal, alergiile, diarea, leucemia, urticaria, reumatismul, afecțiunile neuroendocrinologice, circulatorii, hepatice.
 Are o acțiune eficientă în vindecarea depresiei, a bolii Parkinson, a anxietății, a stresului, a anemiilor, chiar si a alcoolismului. Este un adjuvant puternic în tratarea afecțiunilor oftalmologice, coronariene, hipertensiunii arteriale și a gingivitelor. Dă rezultate spectaculoase în eliminarea tumorilor, adenoamelor, fiind un foarte bun antiinflamator.

 Obezitatea poate fi desființată printr-un tratament adecvat cu miraculosul fruct, iar efectul afrodisiac al mugurilor de cătina este un fapt bine recunoscut.

Capitolul III Tehnologii de cultură a arbuștilor fructiferi din zona montană

3.1 Tehnologia de cultură a coacazului

Coacăzul negru spre deosebire de coacăcul roșu și cel alb este pretențios la textura, structura și expoziția solului, acesta preferă un sol luto-argilos, bine drenat, afânat și cu o ferilitate naturală ridicată. Exesul de apa, dar mai cu seama stagnarea acesteia în perioada toamnă – primavară produce pagube mari plantațiilor de cocăz provocând putrezirea rădacinilor. Plantatiile de cacăz preferă expoziția sudică, sud-estica și sud-vestică. O dată cu creșterea altitudinii expoziția trebuie să fie cât mai aproape de cea sudică. Dacă se cultivă în regiuniil înalte acesta preferă locurile insorite și pe cât posibil ferite de vânturi.

Pregătirea terenului în vederea înfințării unei plantații de coacăz presupune mobilizarea solului pe o adâncime de 45-50 cm apoi se nivelează cu grapa cu discuri sau cultivatorul,deși sistemul radicular este unul superficial.La pregatirea terenului o importanța deosebită o are ferilizarea care trebuie făcută o data cu pregatirea terenului administrându-se cantități mari de îngrășăminte organice și chimice deoarece aplicarea și încorporatea lor după înfințarea plantației ar distruge foarte multe rădacini.

Fertilizarea terenului destinat înfințării unei plantații de coacăz presupune aplicarea unei cantitati de 40 – 60 t/ha gunoi de grajd, 170 kg/ha P2O5, K2O 200 kg/ha. Coacăzul nu suportă solurile acide corectarea pH-ului se face prin aplicarea de amendamente calcaroase 3,6 t/ha.

Plantarea se face în gropi de 30 x 30 x 30 la fiecare plantă se recomadă aplicare a 5 kg mraniță, 20 g superfosfat și sare potasică. Se fasonează partea aeriană a plantei, scurtându-se la 3 – 4 muguri, după plantare se recomandă irigarea cu 250 – 300 m²apa/ha, sau administrarea a 7 – 8 litri de apa la fiecare plantă.

Pentru a asigura o buna polenizare a florilor se recomandă plantarea a 2-3 soiuri în benzi de 5 – 6 randuri fiecare pe suprafața unei parcele.

Întreținerea solului în plantațiile de coacăz au rol determinator în primii 3 ani de la plantare perioadă în care acestea trebuie sa crească și să se dezvolte pentru a fi capabile ca în urmatorii ani să dea producții mari și timpurii.

Lucrările de întreținere au ca scop păstrarea apei în sol, distrugerea buruienilor și asigurarea unui regim de aer corespunzator. Lucrarea solului ca ogor negru în plantațiile de coacăz este cel mai des folosită, pentru că asigură plantelor cele mai bune condiții de crestere și rodire. Se recomandă ca toamna să se efectueze o arătură superficială la 12 – 14 cm adâncime pentru a evita vătămarea rsistemului radicularr.Întreținerea solului ca ogor negru prin erbicidare este o metodă modernă și economică, la plantațiile de coacăz, se recomandă din anul al 2-lea.

Taierile de conducere urmaresc formarea în timp scurt a unei tufe viguroase, capabile să dea producții din anul al 3-lea, menținerea unui număr corespunzător de tulpini și ramuri de rod care să asigure recolte mari de fructe și înlocuirea anuală a tulpinilor în vârstă de 4 – 5 ani și a celor îmbatrânite prematur cu unele tinere. În funcție de scopul urmărit tăierile se diferentiaza în:

a) Tăieri de formare, din ramurile scurtate la plantare în primul an cresc un numar mare de lăstari, din aceștia în tomana aceluiaș an, sau în primăvara anului urmator vor fi alese 3 – 5 ramuri, preferabil ar fi să le alegem pe cele mai puternice și mai bine plasate. Ramurile vor fi scurtate în funcție de vigoare, mai mult la cele bine dezvoltate și mai putin la cele slab dezvoltate, fără a se depașii lungimea de 35 – 40 cm.Ramurile rămase se suprima prin taiere de la punctul de inserție. În toamna anului al 2-lea, sau pimavara anului ai 3-lea se vor gasi 3 – 5 ramuri de prelungire, cîte una la fiecare ramură de 2 ani, acestea vor rodii. Creșterile lungi din zona coletului vor fi îndepărtate, cu excepția a 4 – 5 ramuri mai viguroase.

Aceași operație se face și în anul urmator, astfel la sfarșitul anului 4, fiecare tufă trebuie sa aiba 14 – 16 tulpini de 2,3 și 4 ani în proporții egale.

b) Tăierile de fructificație presupun menținerea unui numar constant de tulpini cu potențial de producție.Tulpinile imbatrînite și cele mai mari de 4 ani vor fi înlaturate prin tăieri de la bază și inlocuite cu creșterile anuale.

c) Tăierile de intreținere se fac diferențiat în funcție de vârsta plantei, gradul de imbatrânire și potentialul de refacere al acesteia. Din punct de vedere fiziologic întreținerile se relizează cînd creșterile anuale de la baza coletului sau tulpinilor sunt foarte slabe. Cînd creșterile nu apar deloc este dovada că tufa de cocăz este imbatranită, potențialul de producție este scăzut, sau planta prezintă semne vizibile de suferință, în acest caz se acționează prin îndepărtarea tulpini de la punctul de inserție. Apoi se îndeparteaza toate cioturile lasandu-se baza tulpinii curată. Pentru a feri planta de frig sau uscăciune se mușoroiește cu un strat de pămant de 10 cm. Din mugurii dorminzi se pornesc un numar mare de creșteri din care se aleg 5 – 6 lăstari din care se scurteaza 8 – 10 cm. Această operație se repetă până cănd planta este complet refăcută. În mod natural coacăzul crește sub forma de tufă cu mai multe tulpini.Datorită cerințelor de ordin economic pentru o recoltare cât mai ușoară a fructelor se folosesc șpalieri, sau format cu tulpina.

Forma de tufa este cea mai răspândită, se formează ușor și nu necesită tăieri speciale. Datorită faptului că fructele se recoltează mecanizat forma de tufa a suferit modificări, tufă sub forma de vas și tufă ușor aplatizată (care formează un gard fructifer).

Conducerea coacăzului pe șpalier se realizeaza usor, dar neceșită o investiție specifică de către pomicultori. La aceasată formă de conducere toate ramurile se dirijează in același plan și se leagă de sârma. De obicei se folosesc 2 sârme, una la 40 de cm și cealaltă la 80 de cm de la suprafața solului.

Coacăzul cu tulpină se formează de la plantare sau din anul întai de cultură. Se procedează prin alegerea unei ramuri cu poziție centrală și creaștere viguroasă care se taie cu 10 cm mai mult decat înalțimea unde se dorește să se proiecteaze coroana. Tăierile de formare și rodire a coroanei sunt aceleași ca cele de formare a tufei. În mod obișnuit înalțimea tufei la coacăz este de 15 cm (forma joasă) și 45 cm (forma înaltă).

Principalele boli și dăunatori ale coacăzului.

Făinarea (Spharotheca mors-uvae), rugina coacăzului (Cronatrium ribicola), sfredelitorul tulpinilor si lastarilor de coacăz (Sesia tipuliformis).

Recoltarea fructelor

În condițiile tarii noastre reloltarea coaăazelor negre are loc la șfârșitl lunii iunie, iar cocăzele roșii si cele albe se recoltează la jumatatea lunii iulie.Durata recoltării este de aproximativ 10 – 15 zile pentru soiurile rosii și cele albe și 12 – 15 zile pentru soiurile negre.Coacazele negre se recoltează la maturitatea deplină. Producția de fructe este de 4 – 6 t/ha

3.2 Tehnologia de cultură a afinului Vaccinium myrtillus

Afinii se dezvolăa cel mai bine în soluri acide, cu un pH situat intre 4,5 – 5,5, necesitând un aport de materie organic. Solul trebuie să fie afânat și bine drenat. Corectarea parametrilor solului se face prin încorporarea în sol a unui amestec de rumeguș de conifere și/sau turbă, precum și ațti corectori de aciditate. Dozarea acestor amestecuri de turba, rumeguș si corectori de aciditate trebuie facută dupa o prealabilă analizeă de sol. Acesta este motivul pentru care este important sa se faca analize de sol inca din faza de proiect, pentru a se putea evalua cat mai realist costurile și necesarul de substanțe pentru corectarea parametrilor solului. În cazulul unui sol necorespunzator, cultura de afin se va dezvolta lent și cu multe pierderi la plantare și recoltă.

Pregătirea terenului în vedere înfințării unei plantații de coacăz presupune desfundantul la 30 – 35 cm cu 2 – 3 luni înainte de plantare urmând nivelatul terenului cu 10-15 zile inainte de plantare.

Săpatul gropilor trebuie să ibă urmatoarele dimensiuni 30/30/30.

Fertilizarea se execută în fiecare primavară prin aplicarea de gunoi de grajd 15-20 t/ha ,aplicare de ingrașaminte verzi, sau complexul N,P.K în raport 1:2:1.

Plantarea se face toamna sau primăvara de timpuriu, inainte de pornirea in vegetatie, la distanta de 2,5 m intre randuri și 1 – 1,2 m între arbuști pe rââd în funcție de vigoarea soiului. Înainte de plantare se recomandă să se scurteaze ramurile, să se înlature eventualii muguri de rod și să se fasoneze radacinile. Plantarea afinilor se face cu 2 – 3 cm mai adânc decât a crescut planta în rasadniță sau pepinieră aplicându-se 5 kg de gunoi de grajd la fiecare groapă și 10-15 l apa/tufa dupa plamtare. Se execută aratura terenului bătatorit cu ocazia plantarii la 10 – 15 cm cu răsturnarea brazdei spre rândul de arbuști.

Lucrările de întreținere aplicate solului sunt aratul de toamnă care se execută la adâncimea de 18 cm înainte de căderea frunzelor, semanatul de plante verzi.

Taierile la afin se aplică in uscat și în verde. Tăierile în uscat se aplică în partea a doua a perioadei de repaus (februarie-martie). Aceste tăieri au in vedere eliminarea ramurilor uscate, rupte, de vigoare slabă. Totodată se execută și scurtările ramurilor pentru stimularea apariției de noi creșteri și menținerii unui echilibru intre procesele de creștere și de rodire. 

Combaterea bolilor și dăunatorilor. Nu exista deocamdata boli specifice periculoase, care sa creeze probleme cultivatorilor. Se pot întalni atacuri de putregai cenusiu (Botritys cinerea) sau cancerul tulpinii (Synchytryum endobioticum), iar dintre dăunatori gărgărița mugurilor (Sciaphobus squalidus) insecte defoliatoare, care se combat prin 2 stropiri in repaus si 2-3 in perioada de vegetatie.

Recoltarea: Maturarea fructelor se eșaloneaza din a doua jumătate a lunii iulie, pană în septembrie, ceea ce impune recoltarea in 4-5 reprize la interval de 5-6 zile. Fructele mature au culoarea specifica soiului, epicarpul este elastic, iar gustul este caracteristic. Se recoltează manual fructele destinate consumului, în scafe de 0,5 – 1 kg, sau lădițe de 3 – 5 kg. Ladițele se asează la umbra pană ce se transporăt din plantație, apoi se trec la rece sau se valorificș. Recoltarea mecanizată nu se poate face datorita esșlonarii maturarii fructelor. Producția medie care se obține la un ha de afin este de 6 – 8 t.

2.2.3 Tehnologia de cultură a zmeurului (Rubus idaeus)

Zmeurul în condițtiile țării noastre are cerințe moderate fața de căldură, nu suportă gerurile și nici temperaturile foarte ridicate, dar este prtențios fața de umiditate, dând rezultate bune in zonele unde precipitațiile anuale depașesc 650 mm.Se dezvoltă bine în solurile cu textură mijlocie sau usoară,fertile.

Pregătirea terenului:Analiza solului este necesară înainte de înființarea plantației. pH-ul optim este de 6,5 dar zmeurul se poate cultiva în condiții bune și la un pH între 6 și 7. Dacă acesta nu corespunde, se va face o corecție prin aplicarea amendamentelor. Potasiul, fosforul și magneziul se administrează concomitent cu pregătirea terenului înainte de plantare, iar îngrășămintele cu azot se aplică la câteva săptămâni de la pornirea în vegetație.

Gunoiul de grajd trebuie să fie bine fermentat, în cantitate de 60 – 80 de tone, se risipește pe toată suprafața sau pe rândul unde urmează să fie plantat zmeurul încorporându-se în sol cu freza.

Având în vedere durata mare de viață a unei plantații, de aproximativ 12 – 15 ani, înainte de plantare este recomandată o arătură de desfundare, la adâncimea de 40 – 50 cm. Înainte de plantare, solul se lucrează cu freza sau cu grapa cu discuri.

Fertilizarea: În funcție de analiza solului, se poate interveni cu un aport de magneziu.
În general, se asigură: P2O5 – 100-250 kg/ha; K2O – 200-300 kg/ha; MgO – 80-100 kg/ha.

Plantarea: Drajonii se plantează primavara timpuriu sau toamna târziu dupa o prealabilă nivelare a terenuluiș se face parcelarea si pichetarea lui.Înainte de plantare drajonii se fasonează prin scurtarea tulpinii la 20- 30 cm, după care se mocilesc și se plantează.bDistanța de plantare recomandată este de 1,5 m între rânduri, 0,4 – 0,6 m între plante pe rând, în cazul culturilor conduse prin șpalier, benzi și gard fructifer, iar pentru culturile cu sistem de conducere evantai se recomandă distanța de 1,5 m intre rânduri și 1 – 1,2 m între plante pe rând.

Întreținerea sololui se face prin menținerea acestuia ca ogor negru. Se recomandă 5 – 7 prșile anual și o arătură toamna. Primavara se practică tăierea tulpinilor uscate care nu mai rodesc de la suprafața solului și rarirea drajonilor, astfel se lasa la fiecare tufa 8 – 12 bucați. Tăierile de fructificație se aplică diferențiat în fincție de soiuri, astfel la soiurile care fructifică pe toata lungimea tulpinilor se recomandă scurtarea vârfurilor la 20-25 cm, iar la cele care fructifică doar în treimea superioară nu se practică scurtarea vârfului. Pentru sistemul de conducere în evantai se folosesc ca mijloace de susținere araci de 1,5 m înalțime fixați în lungul randului pe parțile laterale ale tulpinii. Primavara se aleg 8 – 10 tulpini roditoare palisându-se câte 4 – 5 tlpini la fiecare arac.

Pentru sistemul pe șpalier se folosesc șpalierii diferiți, cu un singur rând de bulmaci și doua rânduri de sârme duble sau cu doua rânduri de bulmaci și un rând de sârme pe fiecare.

Sistemul de susținere în benzi presupune plantarea mai deasă pe rând, aceasta permite o îndesire ma rapidă, în cațiva ani formâdu-se o bandă continuă. În zonele cu ierni aspre se recomandă mușuroirea zmeurului.

Principalele boli și dăunatori: Arsura lăstarilor (Erwinia amylovora), Rugina zmeurului (Phragmidium rubi-idaei) se combat prin stropiri cu zeamă bordaleză 1% sau alte produse similar.Afidele se combat prin stropiri cu insecticide.

Recoltarea zmeurei se face eșalonat in 3-4 reprize la maturitatea tehnică, sortarea se realizează o data cu recoltatul, fructele fiind asezate în cutii cu capacitatea de 0,5 – 1 kg, acestea fiind ambalate în lăzi. Producția medie de fructe obținute la un hectare este de 6 -8 tone.

3.4 Tehnologia de cultura a murului Rubus fruticosus

Zonele cele mai favorabile pentru cultura murului sunt acelea unde temperaturile minime nu scad sub -12˚C….-15˚C și sunt ferite de curenții de aer reci. În zonele unde se înregistreaza frecvent temperaturi sub -15 ˚C tulpinile murului se proteejează pe timpul iernii.

Pregarirea solului: Se recomandă ca înaintea înfintarii unei plantații de mur să se execute o aratură adâncă la 40 – 50 cm. Această lucrare se execută de obicei în lunile iulie august înainte de plantatrea murului. Dacă terenul este săracăcios în elemente nutritive se recomandă administrarea gunoiului de grajd înainte de desfundat. Apoi va urma mărunțirea solului prin discuire, nivelarea terenului apoi mărunțirea și tasarea solului cu combinatorul.

Fertilizarea: Cu 6 luni înainte de plantarea murului se recomandă să se facă o analiză a soloului urmând aplicarea unei cantitați de 4 – 6 tone de amendamente. Fertilizarea solului în vederea infințării plantației de mur se face prin aplicarea a 20 – 40 tone/ha gunoi de grajd, 150 kg/ha fosfor , 150kg/ha potasiu și 150 kg/ha azot.

Plantarea murului se face in gropi de 30-30-30, se recomandă ca materialul săditor să fie asigurat cu 10 zile înainte de plantare.Materialul săditor va fi scarificat în șanțuri fară strângeri de apa, se recomandă să fie udat.Plantarea tufelor de mur de face toamna între 1 noiembrie și 1decembrie, sau primăvara intre 1 martie și 15 aprilie. Tufelor li se aplică fasonarea, mocirlirea, fertilizarea la groapă cu 10 kg gunoi de grajd și udarea fiecarie tufe cu 10 l apă, de 2 – 3 ori dacă este nevoie. Distanțele de plantare recomandate sunt de 2,5 – 3 m între rânduri și 1-1,5 m între plante pe rând.

Întretinerea solului este recomandată să se facă în ogor negru prin aratură de toamnă înainte de caderea ferunzelor la adâncimea de 12 – 14 cm și prăsitul între rânduri da 5 – 6 ori pe an.

Lucrările de întreținere pentru plantația de mur. Tufele de mure semi-cățăratoare trebuie antrenate și legate pe spaliere. Tufele cu ramuri drepte nu au nevoie să fie legate dacă sunt tăiate vara astfel încât să nu depașească 90 – 120 cm înalțime. Șpalierul se construiește din doi araci, înfipți în pamânt cu 6 metri distanță între ei, între care se întinde sârma. Pentru tufele drepte e suficient un singur fir de sârma, prins la 70 cm de la nivelul solului; pentru tufele semi-cataratoare se folosesc două sârme legate la 90 și respectiv 150 cm de la sol. În timpul perioadei de vegetatie este de dorit ca lăstarii să nu aiba mai mult de 30 cm. Când lastarii noi cresc mai mult de atat, trebuiesc taiate varfurile, asta va forța ramificarea inferioară pe ramuri, lucru care va întari lemnul și va face tufa să suporte mai usor greutatea fructelor. Pe timpul iernii, ramurile laterale se scurtează până la 30 – 35 cm de la pământ, iar iarna tarziu se taie ramurile uscate. Imediat după culegerea fructelor, vara, se taie toate ramurile bătrâne, tot atunci ester ecomandată înlăturarea lastarilor tineri care par fragili.

În general, în primul sezon recolta va fi mică, dacă tufa nu s e dezvoltă suficient în această prima perioadă se recomandă tăirea ramurilor pana la 5 – 10 cm, iarna tarziu pentru a forța apariția unora mai viguroase. Din cel de-al doilea an și în cei care vor urma, lăstarii vor crește mai viguroși, ei trebuie să fie legați pe șpaliere când au 1,2 – 1,6 metri. Tăiarea ramurilor bătrane este o operație foarte importantă pentru prevenirea bolilor. După recoltare se înlătură și ramurile fragile sau bolnave, lăsând numai 4 – 8 lăstari tineri. Aceștia se leagă pe șpalier în formă de evantai. Primăvara se scurtează orice lăstar nou până la 30 de cm.

Bolile și dăunatorii murului: Cancerul bazei lăstarilor (Leptosphaeria coniothyrium), pătarea brună violacee (Didymella applanata), putregaiul cenușiu (Botrytis cinerea), paduchele din [NUME_REDACTAT] (Quadraspidiotus perniciosus) acarieni, afide.

Recoltarea murelor cu ramuri drepte începe la 1- 2 săptămâni după sezonul căpșunilor. Fructele tufelor semi-cățărătoare încep să se coacă decât pe la mijlocul verii. Murele se culeg când sunt negre. Recoltarea murelor se face eșalonat la 3 – 4 zile, de aproximativ 7 – 8 ori. Se recoltează în cocoșulțe de plastic de 0,25 – 0,50 kg, așezate în lădite.

3.5 Tehnologia de cultura a cătinei: (Hippophae rhamnoides)

Cătina albă are o capacitate de adaptare foarte ridicată, atât în ceea ce privește factorii climatici cât și solul. În ceea ce privește clima, cătina poate rezista la temperaturi negative de până la -35˚ C și pozitive până la +45˚ C. Are o rezistență bună și la un nivel de precipitații scăzut, dar și la inundațiile temporare, singurul factor limitative este lumina. Față de sol, cătina se dovedește a fi o plantă pionier pentru solurile sărace și foarte degradate, reușind în scurt timp săîmbunătățească atât structura solului cât și compoziția chimică a acestuia, prin fixarea azotului atmosferic.

Plantația de cătina se infințează toamna, la sfârșitul lunii octombrie, și prima decadă a lunii noiembrie, dacă toamna este scurtă și capricioasă și s-a intarziat scoatere plantelor din pepinieră plantarea se va realiza în primavară. În cazul în care plantarea se ralizează primăvara terenul se pregatește din toamnă printr-o arătură adaâncă urmată de o discuire și pichetarea terenului.

Fertilizarea solului, se impune numai pe terenurile sărace unde plantele se dezvoltă încet și au creșteri reduse. În acest caz se dublează cantitațile de îngrașaminte organice și chimice la plantarea puieților, iar apoi o data la 3 ani se fertilizează cu 20 – 30 tone/ha gunoi de grajd, 300 – 400 kg/ha superfosfat, 200 kg/ha sare potasică. Pe solurile fertile îngrasamintele încorporate la înfințarea plantației sunt suficiente pâna când planta începe să se aprovizioneze singură cu azotul atmosferic. Aceste nodozitați sunt formațiuni simbiotice produse de genul Rhizobium, Azobacter, Clostridium. Dacă plantația se înfințează prin drajoni se recomandă fertilizarea cu mranița, deoarece aceasta asigură un mediu propice pentru dezvoltarea sistemului radicular. Plantarea cătinei se realizează la o distanța de 4 – 5 m între rânduri și 3 – 3,5 m între plante pe rând în cazul în care plantația se află pe o suprafață plană cu un sol fertil, iar în cazul în care avem plantația pe un teren în pantă cu fertilitate mai scăzută plantarea se realizează la 3,5 – 4 m între rânduri și 2,5 – 3 m între plante pe rând. La alegerea soiurilor în parcelă trebuie să se țină seama de asigurarea polenizării și asocierea la 6 – 8 plante femele a unei plante mascule bună polenizatoare.

Lucrări de intreținere

Întretinerea solului în plantatiile de catina, presupune meninerea ogorului negru. Exceptii se pot face in primul an si in anul 2 de la plantare, cand pe mijlocul intervalului este posibila cultivarea plantelor de talie mică, ce nu concurează cătina și permit executarea mecanizată a lucrarilor. Înierbarea intervalelor este indicată pentru a ușura culesul, taierier și efectuarea diferitelor lucrări, în mod special în zonele cu precipitatii frecvente. Cătina are si rolul de a preveni sau combate eroziunea solului, astfel intervalul dintre rânduri se poate menține înierbat. Dacă spațiul dintre rânduri permite, toate lucrările solului se pot face mecanizat cu ajutorul combinatorului. Forma de conducere folosită este globuloasă sau aplatizată. Pentru forma globuloasă, plantele pot fi conduse ca pom de talie mica sau ca tufă.

Taierea de formare începe o data cu plantarea și se execută diferențiat în funcție de tipul de coroană ce urmează a fi proiectat. La formele de coroană globuloasă sau usor turtită, taierea de formare presupune alegerea axului și a 3-5 ramuri laterale cât mai bine așezate pe ax. Ramurile și axul se scurtează cu 1/2 sau 1/3, în funcție de vigoarea creșterilor. În anii 2 și 3 se urmarește garnisirea axului din 30 in 30 cm cu ramuri de schelet, pana la înalțimea de 1,6 – 1,7 m, aceasta fiind considerată cea mai potrivită pentru executarea manuală a lucrarilor de tăiere și recoltare. Odată cu îmbracarea corectă a axului cu ramuri de schelet, se executăoperația și pentru ramurile de schelet, deosebirea constă în distanțele dintre ramurile de semischelet, aceasta fiind de 12-15 cm, preferânduse cele cu o poziție alternă. Pentru a obține coroane aplatizate tăierea de formare începe o dată cu plantarea. Axul se indepărtează la 35 – 40 cm inalțime, la care se proiectează primul etaj. Vor fi alese 2 ramuri de schelet care au poziții în direcția rândului.
În anii 2 si 3, din creșterile rezultate se aleg ramurile de schelet care vor fi orientate pe direcția rândului, pană se ajunge la înalțimea de 1,6 – 1,8 m. Pentru obținerea unei garnisiri bune cu ramuri de schelet și semischelet, creșterile anuale se scurtează cu 1/3. Ramurile de semischelet se răresc la 15 cm una de alta și se scurtează la 30 cm. Ramurile de schelet pot fi dirijate pe sârmele șpalierului, fie prin taieri fie prin palisare. Taierea de fructificare urmăresc ca rodul să se găseascaă cât mai la periferia coroanei. Cătina intra pe rod în anul 2, 3 sau 4 de la plantare. Rodul este concentrat pe ax și la baza ramurilor de schelet la inceputul perioadei de fructificare. Tăierea urmarește repratizarea uniformă a ramurilor de rod, precum și înținerirea acestora.
Anual formațiunile de rod se răresc la distanța de 10 – 12 cm în zonele cu lumină scăzută și la distanța de 6 – 7 cm către periferia coroanei. O parte din formațiunile de rod se elimină de la bază, iar o alta parte se taie în cepi de 1 – 1,5 cm. Din lăstarii formați pe cepi, se alege cel mai viguros și cel mai bine plasat, care va servii la înlocuirea formațiunii de rod care a fructificat în anul precedent. Perioada de efectuare a tăierilor de fructificare este toamna sau primăvara.

Avantajul plantației de cătina este acela că arbuștii nu au boli și dăunatori care să compromită producțiile sau starea de sănătate a plantației, astfel nu necesită bani și timp pentru stropiri cu insecticide și fungicide iar fructele produse pot fi încadrate în categoria BIO.

Recoltarea este operațiunea cea mai dificilă deoarece tufele sunt dese cu spini lungi și puternici, fructele mici si aglomerate având o prindere puternică de ramuri precum și pedunculul scurt. Momentul optim de recoltare se stabilește în funcție de modul de valorificare a fructelor. Culesul începe în momentul în care fructele ajung la greutatea maxima, deci sunt acumulate majoritatea substanțelor active. Calendaristic, culesul începe din a doua jumătate a lunii august până la jumatatea lunii octombrie cand fructele sunt supramaturate, deteminând scăderea în greutate. Recoltarea manuală se face prin desprinderea bob cu bob direct de pe tufa. Fructele culese manuale sunt curate, iar planta nu este deloc afectată prin tăierea formațiunilor de rod, neajunsul recoltarii manual este randamentul scăzut. Un muncitor poate culege 5 – 10 kg pe zi. O altă obțiune este sistemul de detașare a ramurilor cu rod și recoltarea ulterioara a fructelor.
Sistemele mai practice de recoltare, se bazează pe folosirea unor instrumente ajutatoare ca piepteni de metal cu dinți lungi, cârlige, greble. Cu ajutorul acestor instrumente randamentul crește vizibil, astfel un muncitor ajungând să recolteze 15 – 16 kg pe zi direct din tufă, și 20 – 22 kg pe zi de pe ramuri detașate. Pentru obținerea de suc de fructe de cătina s-a recurs la instalații mobile de presare a fructelor direct de pe tufă, precum și instalații fixe unde ramurile detașate cu fructe sunt fragmentate, zdrobite și presate.

Datorită faptului că fructele de catina sunt perisabile, depozitarea lor se recomandă să se faca in ambalaje mici, iar transportul acestora se face în ladițe ce nu depășesc cantitatea de 4 kg. O atenție sporită se acordă manipulării, transportului și depozitării fructelor, mai ales atunci când sunt la maturitate deplină. În stare proaspătă se pot păstra o perioadă de 3 – 4 săptămâni în depozite frigorifice la o temperatură de 0˚ C.

Capitolul IV MODALITĂȚI DE CONSERVARE A FRUCTELOR DE PADURE

GENERALITĂȚI

Conservarea fructelor de pădure prin congelare presupune folosirea temperaturilor scăzute, situate sub punctual de solidificare a apei din sucul celular, aceasta asigură menținerea pentru o perioadă lungă de timp a caracteristicilor inițiale ale produselor conservate prin această metodă. Congelarea, este un process tehnologic prin care o mare parte a apei din sucul celular al unui produs se transformă în cristale de gheață.

Congelarea, presupune tratarea produselor cu temperaturi cuprinse între -30C și-40C, temperaturi la care apa se transformă într-un timp relativ scurt în gheață. Temperatura

de congelare este specifică fiecărui produs, depinzând de concentrația sucului celular, căldura specifică, mărimea produselor (întregi sau divizate), diferența de temperatură dintre produs și agentul de răcire, viteza cu care circulă agentul frigorific prin instalație. Produsele congelate își păstrează în general caracteristicile naturale, iar modificările fizico-chimice și microbiologice se reduc sau se blochează. Congelare trebuie astfel dirijată încât produsul să treacă cât mai repede în faza de cristalizare maximă a apei care este cuprinsă între -2 și-5 C, până la atingerea temperaturii de echilibru de -18 C, temperatură la care produsul se păstrează până la desfacere.

Procesul de congelare cuprinde trei faze:

– refrigerare până la atingerea punctului de congelare a sucului celular;

– congelarea sucului;

– scăderea temperaturii produsului până la temperatura la care acesta se păstrează;

4.1 Metode și intalații de congelare:

În funcție de modul de preluare a căldurii de la produsele alimentare de agentul refrigerent, congelarea se poate realiza prin urmatoarele metode:

congelare în curent de aer rece;

congelare în contact cu suprafețe metalice răcite (indirect);

congelare în contact direct cu refrigerentul;

Congelare în curent de aer rece este o metoda foarte răspândită pentru produsele

alimentare, se poate realiza în instalații de tip tunel, aparate de congelare și este utilizată la toate tipurile de produse ambalate și neambalate. Problema principala este asigurarea unui aport de frig corespunzător congelării rapide, prin reducerea temperaturii la

-25….-40C și acirculației intense a aerului prin instalație de 4-6 m/s.

Instalațiile realizează răcirea în trepte, acest sistem permite reducerea pierderilor în greutate datorită evaporării apei, prin menținerea unui diferențe de temperatură mică. Aerul folosit la congelare trebuie să asigure o umiditate relativ ridicată.

Congelarea în strat fluidizant este un procedeu care se bazează pe circulația forțată a unui curent de aer de jos în sus printre produse. Fiecare fruct vine în contact cu aerul rece, de unde și denumirea de congelare răzleață.

Congelare prin contact indirect cu refrigerentul se realizează în schimbătoare de

căldură în două sisteme:

-în stratul fix, când congelarea produsului are loc între plăci metalice răcite;

-în strat mobil, când particulele de produs vin în contact cu un cilindru metalic răcit.

Congelarea prin contact direct cu refrigerentul se realizează în instalații de congelare special construite, în care agentul frigorific (Freon12, azot lichid, dioxid de carbon) vine în contact cu produsul prin aspersie, conversie și curenți de vapori. Prezintă avantajul că viteza transferului de căldură este foarte mare (minimum 10 cm/h), motiv pentru care are efecte favorabile asupra calității produsului finit (aromă, gust, fermitate), iar produsul se congelează individual.

4.2 TEHNOLOGIA CONGELĂRII

Materia primă destinată congelării în funcție de particularitățile pe care le prezintă este supusă unei succesiune de operațiuni: recepție, calibrare, divizare, tratamente antioxidante.

Recepția materiei prime se face sub aspect cantitativ și calitativ și trebuie introdusă cât

mai repede în procesul tehnologic. Refrigerarea materiei prime înainte de congelare are rol în menținerea fermității produselor și reduce scurgerile de suc.

Calibrarea este un factor de calitate care influențează durata de congelare și diminuează riscul aglomerării particulelor congelate răzleț.

Fenomenul de aglomerare apare din cauza diferențelor de temperatură pe care le au particulele mai mici raportate la cele mai mari și care au temperaturi diferite la ieșirea din congelator.

Spălarea are rolul de a îndepărta toate impuritățile și de a indepărta flora microbiană de pe suprafața fructelor.

Curățirea reprezintă o fază complexă de pregătirea materiei prime ce constă în îndepărtarea unor porțiuni rănite sau bolnave, sau a unor porțiuni necomestibile ( codițe, pielițe).

Aceste operații pot fi executate manual, necesitând un consum ridicat de forță de muncă sau mecanizat cu utilaje adecvate în acest sens.

Divizarea presupune tăierea materiei prime în bucăți, rondele, tăiței, cuburi, pentru a realiza o congelare uniformă și corectă.

Tratamente antioxidante

La temperatura de congelare și depozitare de -18 C activitatea enzimatică nu este complet oprită ci doar încetinită. Inhibarea completă a enzimelor se realizează la temperature de -40 C sau prin vidarea produselor congelate. Inactivarea enzimelor care produc modificări de culoare, gust, miros se realizează prin:

tratamente fizice (opărirea cu apă sau cu abur);

tratamente chimice,prin utilizarea unor substanțe inhibitoare de enzime ( acid citric, acid ascorbic, zahăr.).

Congelarea se realizează la temperaturi de -25C…. -40 C, când apa liberă este

transformată în cristale de gheață.

Deși congelarea răzleață este superioară din punct de vedere calitativ, o serie de produse se congelează în bloc (fructe ca atare sau cu zahăr). Congelarea în bloc este mult

utilizată în cazul fructelor sensibile la oxidări având în vedere rolul protector al zahărului, main ales sub formă de sirop.

Ambalarea se realizează după congelare, folosind următoarele tipuri deambalaje:

ambalaje mici de 0,5 kg

1,00 kg

pungi de polietilenă sau hârtie cerată, cutii căptușite cu polietilenă.

pungi de politeilenă de 2,5 kg pentru fructele congelate în bloc.

ambalaje mari sau de transport (saci din hârtie parafinată sau de polietilenă, lăzi din carton căptușite cu polietilenă de 10-20 kg.

Depozitarea produselor congelate se face la temperatura de -18º C, temperatură care se

menține până când acestea produse ajung la consummator.

Schema tehnologică pentru fructele congelate, figura 1

4.2.1 CONGELAREA FRUCTELOR

Fructele care se pretează bine la conservarea prin congelare sunt: afinele, cătina, coacăzul murul și zmeurul.

Afinele după spălare și sortare sunt trecute la operațiunea de congelare, folosind

instalații în strat fluidizant. Durata de congelare 4-6 minute, apoi se ambalează în pungi cu capacitate de 5 kg, care se introduc în saci de hârtie, cutii din carton sau containere în vederea transportului. Pentru sortimentul congelat răzleț se admit 10% fructe aglomerate, iar pentru sortimentul cu zahăr se pretinde 4 – 6 părți fructe și o parte zahăr cristal sau sirop cuconcentrația de 40%.

Durata de păstrare la temperatura de -18 C este de 9 – 10 luni pentru afinele congelate răzleț, iar pentru cele în sirop de zahăr de 12-16 luni.

Cătina pentru congelare trebuie să fie uniformă din punct de vedre al gradului de maturare, după spălare se sortează îndepărtându-se codițele, boabele crăpate, zbârcite sau nemature și resturile vegetale (frunze, frânturi de ramură).

Congelarea fructelor de cătină se face în strat fluidizant, operațiune ce nu trebuie să depășească 8 minute. Fructele congelate răzleț se ambalează în pungi de 5 kg, cutii de carton sau saci.

Durata de păstrare la -18 C pentru cătina congelată răzleț este de 8 luni.

Coacăzele se pretează foarte bine la congelare mai ales soiurile negre cu pieliță subțire.

În urma recoltări și spălării are loc desprinderea boabelor de pe ciorchine, sortarea și apoi congelarea. Rezultate bune s-au obținut la congelarea răzleață, când desprinderea boabelor de pe ciorchine și eliminarea celor necorespunzătoare s-a făcut după congelare. În modul acesta, se evită deteriorarea boabelor și pierderile de suc, eliminarea rahisului se face înainte de congelare.

Durata de congelare în instalații în strat fluidizant nu trebuie să depășească 7 minute.

Congelarea coacăzelor în sirop de zahăr cu concentrație de 40%, sau congelarea cu

zahăr (2 – 6 părți fructe și o parte zahăr) în bidoane lăcuite de 10-20 l se practică pentru fructele utilizate în cofetării.

Perioada de păstrare la temperatura de -18 C pentru coacăzele congelate răzleț este de

10 – 14 luni și în sirop de zahăr de 18 luni.

Zmeura este una din cele mai apreciate specii ca produs congelat. Materia primă

destinată congelării provine din flora spontană sau din cultură și trebuie prelucrată în ziua recoltării. Zmeura din cultură are fructele mai mari și se pretează la congelarea răzleață. Cel mai apreciat sortiment de produs congelat este cel în sirop de zahăr cu concentrația de 35-40%, deoarece în aceste condiții se păstrează foarte bine aroma fructelor. Pentru prelucrare ulterioară zmeura se congelează și în bidoane cu capacitate de 10 – 20 litri, cu sau fără zahăr. Durata de depozitare la -18 C, este de 8 luni la zmeura congelată răzleț și 12 – 16 luni pentru cea congelată în sirop de zahăr.

4.2.2 MODIFICĂRI SUFERITE DE PRODUSELE CONGELATE

Pe durata congelării și după decongelare, în fructe apar modificări de natură fizico-chimică. Astfel, fermitatea lor scade ca urmarea formării cristalelor de gheață care rup și sparg celula, volumul produselor supuse congelări crește cu 10-15% față de cel inițial, iar prin decongelare scade cu 20-30% din cauză apei rezultată prin decongelare care nu este reabsorbită în totalitate în masa țesuturilor. Pierderile în greutate înregistrate la decongelare, datorită scurgerilor de apă în care se găsesc dizolvate o serie de

substanțe organice, determină și o ușoară reducere a valorii alimentare a produselor, modificarea gustului și aromei.

Din punct de vedere chimic, conținutul în substanță uscată totală la produsele

congelate înregistrează o creștere față de aceleași produse, păstrate în stare proaspătă.

4.2.3 PĂSTRAREA TRANSPORTUL ȘI COMERCIALIZAREA PRODUSELOR CONGELATE

Păstrarea produselor congelate se face în spații frigorifice la temperatura minimă de -18 C, durata de păstrare oscilând între 4 – 24 luni.

După desfacere, la consumatori pentru perioade scurte, depozitarea se face la -12 C.

Pentru transportul fructelor congelate se folosesc vehicule refrigerente sau frigorifice.

Transportul la distanțe mari, se face numai cu vehicule frigorifice, dotate cu agregate de

producere a frigului cu motor. La comercializarea produselor congelate se folosesc agregate frigorifice (vitrine frigorifice, lăzi frigorifice, rafturi închise) care realizează temperaturi cuprinse între -12…-18 C.

4.3 USCAREA SAU DESHIDRATAREA

Este o metodă de conservare a produselor care se bazează pe îndepărtarea unei anumite cantități de apă din fructe cu ajutorul căldurii, până la atingerea stări fizico-chimice care blochează activitățile vitale și a microorganismelor, dar care permite menținerea calităților nutritive și organoleptice.

În procesul deshidratării, eliminarea apei se face în instalații speciale (uscătoare), care permit reglarea automată a temperaturii, umidității relative și a vitezei aerului.

Eliminarea apei din materia primă supusă deshidratării este influențată de formele sub care aceasta se găsește în produse (apa liberă, apa legată coloidal și apa legată chimic).

Apa liberă reprezintă peste 70% din cantitatea de apă totală din fructe, este prezentă în

vasele capilare și vacuole.

Apa legată colloidal este reținută puternic la suprafața și în interiorul celulelor, se îndepărtează mai greu la deshidratare în comparație cu apa liberă.

Apa legată chimic este reprezentată de apa de constituție sau de cristalizare și poate fi îndepărtată numai prin degradarea produsului finit (calcinare).

Îndepărtarea apei din produsele supuse deshidratării se realizează prin difuzie, la

începutul acestui proces, când umiditatea produsului este ridicată, se elimină apa de la

suprafață prin difuzie externă. Concomitent cu procesul de difuzie externă se declanșează difuzia internă, adică migrarea apei din interior spre exterior, ca o consecință a diferenței de presiune osmotică provocată de concentrația diferită în substanțe solubile și tendinței de egalizare a umidității în toate straturile produselor supuse deshidratării.

4.3.1 FAZELE DESHIDRATĂRII

Având în vedere avantajele deshidratării într-o economie globalizată, tot mai multe

produse care se comercializează în prezent în stare proaspătă, vor fi solicitate și

comercializate în stare uscată.

Procesul de deshidratare se desfășoară în trei faze succesive:

de preîncălzire

de deshidratare cu viteză constantă

faza de deshidratarecu viteză descrescândă

Faza de preîncălzire este faza în care căldura este consumată aproape integral pentru încălzirea produsului până la atingerea unui echilibru între cantitatea de căldură transferată produsului și cea consumată pentru evaporare. În această fază, temperatura

produsului crește de la temperatura inițială până la cea a agentului de uscare;

Faza de deshidratare cu viteză constantă când viteza de evaporare depinde de temperatura, umiditate și viteza agentului de uscare, dar și de gradul de divizare și structura produsului.

Variația umidității, a temperaturii și a vitezei de uscare la deshidratarea produsului, viteza de evaporare rămâne constantă și se încheie la atingerea umidității critice (higroscopice) la suprafața produsului.

Faza finală sau de deshidratare cu viteză descrescândă caracterizată prin faptul că

viteza de evaporare depinde numai de difuzia internă, care se reduce treptat și se încheie la atingerea umidității de echilibru, adică momentul în care umiditatea relativă a produsului este în echilibru cu umiditatea relativă a aerului la temperatura de uscare. Acest moment al deshidratării este important pentru calitatea produsului finit, fiind necesară scăderea temperaturii la -40….- 45C, în funcție de termosensibilitatea acestuia.

4.3.2 FACTORII CARE INFLUENȚEAZĂ DESHIDRATAREA

Principalii factori care influențează procesul de deshidratare se referă la natura

materiei prime, parametrii care influențează viteza de evaporare a apei din produs și operațiile pregătitoare la care sunt supuse produsele înainte de deshidratare:

Natura materiei prime, este caracteristică pentru fiecare specie în parte și se referă la compoziția chimică, la structură și textură, la culoare.

Temperatura aerului din instalațiile de deshidratare este factorul important, care influențează viteza de evaporare a apei și calitatea produsului finit. Cu cât temperatura aerului va fi mai ridicată, viteza de evaporare va crește și se reduce durata de deshidratare. Folosirea unor temperaturi ridicate, asociate cu umiditatea scăzută a aerului din uscător, favorizează fenomenul de scorojire, apariția unor fisuri pe suprafața produselor asociate cu scurgeri de suc.

La majoritatea fructelor, temperatura aerului la intrare este de 40 – 45º C

iar la ieșire 65 – 75º C.

Umiditatea relativă a aerului la ieșirea din uscător este cuprinsă între 60-65%.

Viteza de circulație a aeruluiprin instalația de deshidratare este de 3 – 5 m/s. O viteză

mai mare de 5 m/s favorizează deshidratarea, dar reduce eficiența folosirii combustibilului, fără ași elimina în exterior cantitatea de apă corespunzătoare nivelului de temperatură la un moment dat. Dacă viteza de deplasare a aerului este sub 3 m/s, aerul se suprasaturează cu vapori de apă, la începutul acestui proces, umezește produsele și prelungește durata de deshidratare..

Alți factori care influențează viteza de evaporare a apei din produsele supuse deshidratării sunt:

– opărirea materiei prime ca operație pregătitoare deshidratării .

– gradul de divizare al materiei prime

– în cazul fructelor de pădure deshidrarea fructelor nu presupune fragmentarea acestora î (coacăze, afine, mure, zeură și cătină)

Dacă încărcătura este prea mică reduce randamentul de lucru al uscătorului, iar dacă încărcătură prea mare duce la obținerea unor produse de calitate slabă (deshidratate neuniforma), reducând randamentul de lucru al instalației prin prelungirea timpului de deshidratare.

4.3.3 SISTEME DE DESHIDRATARE

Aceste sisteme sunt reprezentate de:

Uscarea clasică, care se execută în camere, uscătoare-tunel, uscătoare cu benzi, uscătoare cu zone;

Uscarea în strat fluidizant constă în antrenarea și amestecarea particulelor solide (materiei prime) într-un curent de aer cald și menținerea lor în suspensie. Temperatura aerului de fluidizare se alege în funcție de produs.

Uscarea prin pulverizare este metoda cea mai folosită pentru produsele sub forma lichidă sau semilichidă care sunt pulverizate și amestecate cu aer cald. Diametrul picăturilor fiind foarte mic (10-200 µm), se realizează o suprafață mare de evaporare și un contact intim între agentul de uscare și produs și în consecință, uscarea picăturilor fiind foarte rapidă (1-20 s).

Cele mai utilizate tipuri de uscătoare folosite în sectorul de prelucrare a fructelor sunt: cuptorul cu aer cald, uscătorul tip tunel, uscătorul tip tunel cu bandă, instalația de uscare sub vid.

Uscătorul tip tunel este format din două tunele suprapuse, tunelul interior în care are loc uscarea produselor și tunelul exterior care asigură încălzirea și circulația aerului.

Fructele se aranjează pe site sau grătare care se așează pe cărucioare ce se deplasează în interiorul tunelului pe șine în contracurent de aerul cald. La intrarea în tunel are o temperatură de 65 – 72o C și umiditate de 20-25% iar la ieșire 35 – 40oC și umiditatea de 70-75%. Pătrunderea aerului cald în tunelul interior se face prin niște fante practicate în plafon care sunt prevăzute cu plăci de dirijare ce permit recircularea aerului.

Instalația de uscare sub vid funcționează la presiuni mici (25 – 100 mbar) și temperatură de 35-45oC. La valori scăzute ale presiunii atmosferice, apa se evaporă la nivele de temperaturi mai reduse, cea ce determină o accelerare a transferului de vapori din produs datorită creșterii gradientului de presiune dintre mediul ambiant și interiorul produsului.

4.3.4 TEHNOLOGIA DESHIDRATĂRII PE CALE ARTIFICIALĂ A FRUCTELOR DE PĂDURE

Spre deosebire de uscarea naturală, unde căldura necesară pentru îndepărtarea apei din produse este influențată de evoluția factorilor climatici externi, deshidratarea pe cale artificială oferă posibilitatea unui control riguros al parametrilor de uscare, care pot fi dirijați în funcție de caracteristicile materiei prime și ale produsului finit. Deshidratarea fructelor se face în diferite tipuri de uscătoare (uscător tip tunel, uscător cu zone și uscător cu benzi). Operațiunile de pregătire la care sunt supuse fructele înainte de deshidratare sunt aceleaș cu cele prezentate la congelare, tipul uscătorului utilizat, temperatura la care se face uscarea, umiditatea produsului finit și randamentul de prelucrare se pretează pentru fructele de afin. Caracteristicile tehnice de deshidratare a fructelor de afin constau în operațile de pregatire (spalarea, sortare, eventual tăierea fructelor în bucați, aburire 2 minute).Temperatura de uscare este de maxim 75˚ C, umiditatea produsului finit este de 4 %.Se poate folosi uscator tip tunel sau cameră, având un randament de 10 %.

Caracteristicile tehnice pentru obținerea pulberei de afin au la baza operațiile de pregătire (spălare, sortare, fierbere 10 minute și strecurare pentru a obtine piure). Tipul de uscător folosit este valț la presiune normal, temperetura de uscare este de 150 ˚ C, iar umiditatea produsului finit să aiba o valoare de maxim 5 %. Randamentul este de 10 %.

4.5 TEHNOLOGIA USCĂRII NATURALE A UNOR FRUCTE DE PĂDURE

Uscarea naturală pe lângă avantajele pe care le prezintă (costuri reduse, folosirea unor instalații simple, calitatea produsului bună sau foarte bună), prezintă și următoarele dezavantaje.:

parametrii de uscare sunt influențați în mare măsură de evoluția factorilor climatici externi;

imposibilitatea de prelucrare a unei cantități mari de produse într-un interval scurt de timp;

durata de uscare, în perioadele reci și umede se prelungește mult pentru atingerea nivelului optim de umiditate din produs.

Pentru uscarea naturală a fructelor se folosesc grătare din lemn, grătare din nuiele împletite, rogojini sau grătare acoperite cu folie de polietilenă sau ferestre de sticlă sub care se realizează efectul de seră, care favorizează procesul de uscare.

Fructele vor fi pregătite fiecare după specificul său și sunt așeazate uniform pe grătare care se amplasează în locuri ferite de vânturi puternice, însorite cât mai departe de drumuri pentru a le feri de praf. În zilele senine, cu soare, dacă grătarele sunt acoperite cu ferestre de sticlă sau folie este necesară deschiderea acestora, pentru crearea curenților de aer care îndepărtează umiditatea din jurul produselor și măresc viteza de uscare. Utilizarea sistemelor de încălzire cu energie solară (concentrarea razelor solare cu un sistem de oglinzi) la uscarea naturală a produselor, asigură încălzirea mai rapidă a materiei prime și reduce timpul de uscare.

4.5.1 EFECTELE DESHIDRATĂRII ASUPRA PRODUSELOR

În urma deshidratării, produsele suferă modificări în ceea ce privește conținutul în apă, ale structurii interne și compoziției chimice:

principal consecință a îndepărtării apei din produse este micșorarea volumului și a greutății

creșterea valorii energetice, ca urmare a concentrării substanței uscate;

migrarea componentelor solubile din sucul vacuolar și concentrarea acestora în stratul exterior (zaharisire)

modificări chimice și biochimice, care conduc la pierderi nutritive, precum și modificarea culorii: decolorarea (la plantele medicinale), brunificarea (la toate produsele divizate);

modificarea structurii interne a țesuturilor, în urma a coagulării proteinelor sub acțiunea temperaturii;

aroma produselor uscate, suferă modificări, în urma volatilizării uleiurilor eterice în timpul deshidratării;

4.5.2 AMBALAREA, DEPOZITAREA ȘI REHIDRATAREA PRODUSELOR USCATE

Ambalarea este etapa fluxului tehnologic foarte importantă pentru menținerea calității produselor deshidratate și se realizează în funcție destinația acestora.

În cazul în care produsele sunt ambalate necorespunzător, ele își modifică însușirile caracteristice datorită rehidratării și contaminării cu microorganism determinând absorbția de mirosuri străine. Produsele deshidratate sub formă de fulgi granule, se ambalează în cutii sau bidoane cu închidere etanșă care asigură o bună protecție față de lumină. Pentru consumul industrial, aceste produse se ambalează în saci de hârtie sau material plastic sudati la capete și în butoaie din placaj căptușite cu folie din material plastic sau hârtie pergament. Produsele uscate se păstrează în locuri unde umiditate atmosferică este redusă (60-75%), aerisite la o temperatură de 5 – 15oC și în absența luminii. Produselor deshidratate se păstrează timp de 1 an dacă se respectă parametrii de depozitare. Calitatea produselor uscate se stabilește determinând capacitatea de rehidratare, aceasta reprezintă capacitatea produselor de a recâștiga o cantitate cât mai mare din apa pierdută. Rehidratarea produselor uscate este influențată de durata și temperatura de rehidratare și pH-ul apei de rehidratare.

4.6 THNOLOGIA SUCURILOR OBȚINUTE DIN FRUCTELE DE PĂDURE

4.6.1 GENERALITĂȚI

Sucurile de fructe, sunt băuturi nealcoolice, obținute din diferite specii de fructe sănătoase și coapte, prin procedee mecanice (presare, centrifugare) sau prin difuzie și conservate prin diferite metode (pasteurizare, folosirea substanțelor antiseptice, concentrare).

Tehnologia de fabricarea sucurilor de fructe s-a dezvoltat în două direcții, și anume:

– sucurile limpezi se caracterizează prin lipsa particulelor în suspensie, care au un grad ridicat de transparență datorită eliminării suspensiilor;

– sucuri cu pulpă caracterizate prin prezența particulelor în suspensie la care trebuie asigurată stabilitatea suspensiilor.

4.6.2 TEHNOLOGIA SUCURILOR LIMPEZI

Sucurile limpezi, se obțin din diferite materii prime, și trebuie să prezinte următoarele caracteristici: consistență moale, suculență, conținut redus în amidon, substanțe tanante și pectice. Obținerea sucurilor de fructe se face prin presare, centrifugare și prin difuzie.

Presarea este o metodă utilizată pentru obținerea sucurilor limpezi. Înainte de a efectua operației de presare, materia primă este supusă unei serii de tratamente care constau în divizare și uneori se aplică un tratament enzimatic cu rolul de a distruge substanțele pectice. Gradul de mărunțire influențează randamentul la presare. Mărunțirea se realizează cu ajutorul mașini de zdrobit fructe sau cu zdrobitoare cu valțuri.

Presarea este influențată de: suculența materiei prime, grosimea stratului de material, consistența și structura stratului de presare, metoda de prelucrare prealabilă a fructelor și materialelor auxiliare folosite.

În urma mărunțiri, pentru a îmbunătății randamentul la presare, se adaugă substanțe auxiliare (fibre de celuloză) 0,2 – 2,0 %, care determină creșterea randamentului și scurtează timpul de presare. Un alt tratament preliminar este macerarea enzimatică care se realizează prin tratarea fructelor mărunțite cu preparate enzimatice. Tratamentul durează 2 ore, se face la o temperatură de 40 – 45˚ C, perioadă în care substanțele pectice din pereții celulari sunt distruse.

Sucul trebuie să prezinte un conținut cât mai scăzut în substanțe insolubile care să poată fie eliminate ușor prin decantare.

Centrifugarea este o metodă de extragere a sucurilor din fructele mărunțite care vor fi supuse accelerației centrifugale. Extragerea sucului prin centrifugare depinde de: gradul de mărunțirea a materiei prime și gradul de umplere a centrifugii, turația centrifugii și durata centrifugării. Cele mai utilizate sunt centrifugele filtrante cu ax vertical și tambur filtrant conic perforat.

.

Schema tehnologică de obținere a sucurilor limpezi, figura 2

Difuzia. Această metodă se realizează prin tratarea cu apă a fructelor mărunțite în vederea extragerii sucului, este necesară specificarea pe etichetă a acestui procedeu de obținere.

Limpezirea sucurilor. Sucul brut obținut prin presarea fructelor se caracterizează printr-o vâscozitate ridicată și o cantitate mare de particule în suspensie, care sedimentează încet. Pentru a obține sucuri limpezi, este necesar să fie îndepărtate aceste particule din suc, prin urmatoarele metode: autolimpezire, centrifugare, limpezirea enzimatică sau prin încălzirea rapidă.

Autolimpezirea se bazează pe proprietatea pe care o au sucurile de a se limpezi pe cale naturală după un anumit timp. Această metodă de limpezire se realizează datorită acțiunii enzimelor asupra pectinei.

Limpezirea prin centrifugare se bazează pe acțiunea forței centrifuge, care duce la îndepărtarea suspensiilor grosiere și a microorganismelor.

Limpezirea prin cleire constă în adăugarea în suc a unor soluții coloidale (tanin 1% și gelatină 3%) care acționează asupra sistemului coloidal din suc. Tratamentul de cleire se efectuează la o temperatură de 8 – 12˚ C timp de opt ore.

Limpezirea cu argile absorbante se face cu bentonită, aceasta are proprietatea de a neutraliza sarcinile coloizilor din suc pe capacitatea absorbantă. Tratamentul cu bentonită se face în concentrație de 0,1-0,3%;

Limpezirea enzimatică se recomandă pentru tratarea sucurilor bogate în substanțe pectice (mere, coacăze) și pentru obținerea sucurilor concentrate, în vederea reducerii vâscozității și evitării fenomenului de gelificare. Limpezirea enzimatică se poate face la cald (40 – 45˚ C timp de 1 – 4 ore) sau la rece (10 – 12˚ C timp de 12-24 ore).

Limpezirea prin încălzire și răcire rapidă se realizează prin încălzirea sucului la 77 – 78˚ C timp de 10-80 secunde, urmată de răcirea rapidă la temperatura camerei sau la 4 – 5˚C.

Limpezirea prin filtrare în urma limpezirii naturală sau prin alte metode, sucurile de fructe nu sunt perfect limpezi, de aceea este necesară filtrarea care le asigură stabilitatea și transparența produsului. Materiale filtrante care se folosesc sunt pânza și celuloza. Sucurile de fructe se filtrează la rece, la temperatura camerei și uneori se practică o încălzire la 40 – 60˚ C, pentru ușurarea procesului de filtrare.

Conservarea sucurilor se poate realiza prin urmatoarele procedee: pasteurizare, concentrare, conservare cu ajutorul substanțelor aseptice.

-Conservarea prin pasteurizare se realizează la 65 – 75˚ C (pasteurizare joasă) sau 80 – 100˚ C (pasteurizare rapidă) timp de câteva secunde. Sucurile pasteurizate în vrac, după răcire trec la depozitarea aseptică sau la ambalarea în butelii de diferite.

Sucurile pasteurizate în vrac pot fi conservate prin frig folosind două procedee:

– refrigerarea sucului la temperatura de -5˚C…+5˚C și păstrare în stare refrigerentă;

– congelarea sucului la temperatura de -10˚ C…-30˚ C și păstrarea în stare congelată;

– Conservarea prin concentrare se realizează prin evaporare, osmoză inversă și deshidratare.

În funcție de gradul de concentrare se deosebesc:

-sucuri semiconcentrate, 30-50% substanță uscată și stabilitate bună;

-sucuri concentrate, cu minimum 65% substanță uscată și stabilitate foarte bună;

Conservarea cu ajutorul substanțelor antiseptice utilizează dioxidul de sulf (0,1-0,2%), acid sorbic (1-10g/l), vitamina K (30-50 mg/kg).

4.6.3 TEHNOLOGIA SUCURILOR CU PULPĂ

Sucurile cu pulpă păstrează valoarea alimentară a produselor din care provin.

Problemă întâlnită la fabricarea sucurilor cu pulpă este reprezentată de evitarea sedimentării particulelor aflate în suspensie. Înainte de obținerea sucurilor cu pulpă, materia primă este preîncălzită la o temperatura de 90 – 95˚ C pentru a înmuia textura.

Metodele de obținere a sucurilor cu pulpă sunt următoarele: strecurare, presare sau dezintegrare. Strecurarea se face cu strecurătoarea cu orificii de dimensiuni diferite, care permite obținerea unor piureuri de fructe cu fluiditate mai mare. Prin presare se obțin sucuri cu fluiditate mare dar cu un conținut de pulpă mai redus. Dezintegrarea asigură o mai bună mărunțire și menținere a pulpei în suspensie, se realizează cu ajutorul unor linii de mărunțire, sau cu dezintegratorul de pulpă.

Cupajarea este metoda care permite corectarea a proprietăților fizice ale produsului, însușirilor senzoriale și prin amestecarea sucurilor de fructe cu sirop de zahăr.

Centrifugarea este necesară în procesul de reducere a conținutului de celuloză din suc și are rol în asigurarea unei mai bune stabilități a produsului finit.

Omogenizarea sucurilor cu pulpă este necesară chiar la un grad de mărunțire de 0,4 mm, dacă au tendința de a sedimenta în timp, deoarece afectează aspectul commercial al produsului. Pentru a evita acest fenomen, este necesară micșorarea dimensiunilor particulelor până la 50-100 μm. Procesul de omogenizare determină o saturare cu aer a produsului.

Îmbutelierea sucurilor cu pulpă cuprinde următoarele operații: condiționarea ambalajelor, dozarea sucului, capsularea, sterilizarea, etichetarea.

4.7 CONSERVAREA FRUCTELOR DE PĂDURE PRIN CONCENTRARE

4.7.1 [NUME_REDACTAT] de conservare a fructelor prin concentrare se bazează pe eliminarea unei cantități de apă din fruct, până la asigurarea stabilității microbiologice, reducând cheltuielile de ambalare, manipulare și transport. Produsul finit trebuie să conțină 65% substanță uscată.

Concentrarea trebuie realizată intr-un mod în care să nu afecteze valoarea nutritivă și Însușirile senzoriale ale produsului (gust, miros, culoare), să nu se ajungă la denaturarea proteinelor.

Procedeele prin care se poate realiza concentrarea sunt urmatoarele: evaporare care se poate realize la presiune normală sau vid.

Concentrarea prin vaporizare sub vid parțial este superioară concentrării prin fierbere la presiune normal din urmatoarele motive:

-concentrarea se realizează la temperaturi mai scăzute, fapt care determină reducerea la -jumătate a duratei de concentrare

-se păstrează bine însușirile senzoriale și valoarea nutritivă.

Crioconcentrarea este procesul care constă în cristalizarea parțială a apei dintr-o soluție de congelare urmată apoi de separarea cristalelor de gheață prin centrifugare. Se lucrează la temperaturi scăzute (-3…-7˚ C sau chiar -15˚ C), nu se produce degradarea produsului iar aromele se păstrează bine.

4.8 TEHNOLOGIA PRODUSELOR CONCENTRATE CU ZAHĂR

4.8.1. [NUME_REDACTAT] cu adaus de zahăr se aplică la un număr mare de specii de fructe proaspete sau semifabricate. Cantitatea de zahăr adăugată, contribuie la ridicarea presiunii osmotic și inhibă activitatea microorganismelor de alterare.

Stabilitatea produselor conservate prin adaugare de zahăr este amplificată prin aplicarea tratamentului de pasteurizare care anihilează activitatea drojdiilor și a mucegaiurilor.

Produsele conservate prin adaugare de zahăr, aparțin la următoarele două grupe:

-produse negelificate reprezentate de dulceață, sirop și pastă de fructe;

-produse gelificate reprezentate de gemuri, jeleuri și marmeladă , care se obțin prin adaus de pectină și acizi organici.

4.8.2 Produse negelificate

Dulceața este un produs negelificat care este obținut prin fierberea fructelor întregi sau Procesul tehnologică de preparare a dulceții cuprinde următoarele etape: sortare, spălare, divizare, tratamente preliminare caracterizate prin (opărirea pentru fructele tari, înțeparea la fructele verzi și tratamente pentru întărirea texturii la fructele moi), prepararea dulceții, pregătire recipienți și dozare, închiderea recipienților, pasteurizare, condiționare și depozitarea recipienților plini.

Dulceața se prepară doar din fructe proaspete, care aparțin unei singure specii și poartă denumirea fructului din care se prepară.

Fructele de pădure cele mai apreciate pentru fabricarea dulceții sunt cele aromate: afine, mure, zmeură. Prepararea dulceții ca proces tehnologic se poate realiza prin difuzia fructelor timp de 2-8 ore în sirop de zahăr concentrat, pentru a evita destrămarea fructelor moi (căpșuni, zmeură, mure), fierberea fructelor se realizează în sirop de zahăr concentrat timp de 5-10 minute, sau prin fierberea fructelor în apă, concentrarea se realizează cu adaos de zahăr;

Răcirea dulceții, se face în bazine care au o capacitate maximă de 200 kg.

Parametrii de calitate caracteristici dulceții sunt: proporția de fructe minimum 45-55%.

Siropurile sunt produse obținute din sucurile de fructe, prin adaus de zahăr și acizi, fiind destinate preparării băuturilor răcoritoare și produselor de cofetărie.

La prepararea siropurilor se folosesc sucuri conservate cu dioxid de sulf. Tehnologia de preparare a siropului cuprinde: desulfitarea sucului prin fierbere, concentrarea și îmbutelierea în butelii de sticlă care se capsează, conservarea fiind asigurată datorită pasteurizarii și conținutul ridicat de substanță uscată.

Pastele de fructe se obțin din fructe proaspete,la care se adaugă zahăr,fiind ambalate în recipiente închise ermetic și pateurizate. Pasta de fructe se poate prepara dintr-un singur fruct sau dintr-un amestec de fructe.

Tehnologia de fabricare a pastelor cuprinde: formarea șarjelor, desulfitarea, concentrarea, dozarea, închiderea și pasteurizarea.

Ambalarea pastelor de fructe se face în recipienți din sticlă de capacitate mică, care după închidere se pasteurizează 20-30 minute la temperatura de 95-100oC.

4.8.3. Produse gelificate

Gemurile sunt produse gelificate, obținute din fructe proaspete sau semiconsevate, fierte cu zahăr, până la atingerea concentrației de 60-65% substanță uscată și o aciditate de 0,5% acid malic. Deosebire gemului față de dulceață o constituie prezența fructele întregi sau fragmentate înglobate într-o masă siropoasă în cazul dulceții,iar în ceea ce priveste tehnologia de preparare a gemului fructele sunt îmbibate cu zahăr și sunt înglobate într-o masă gelificată din care siropul nu se separă.

Gemurile care se prepară dintr-o singură specie de fructe poartă denumirea fructului respectiv, iar in cazul gemurilor care se prepară dintr-un amestec de fructe denumirea acestuia este de gem asortat.

Procesul tehnologic de preparare a gemurilor cuprinde următoarele faze: spălare, sortare, curățire, divizare, prepararea gemului, spălarea recipienți, dozare, închidere, pasteurizare, condiționarea recipienților plini și depozitare produs finit.

Prepararea gemurilor este faza cea mai importantă din procesul tehnologic și cuprinde: alcătuirea șarjelor, prepararea siropului și a soluțiilor de pectină, fierberea și concentrarea.

Prepararea gemurilor se face prin două metode:

-difuzia prealabilă a fructelor cu zahăr urmată de concentrarea prin fierberi (căpșuni, mure, zmeură);

-fierberea directă a fructelor cu zahăr sau sirop de zahăr și concentrarea produsului (afine, coacăze, mure).

La întocmirea rețetelor de fabricație trebuie să se ține seama atât de caracteristicile materiei prime (conținutul în substanță uscată, acizi organici și substanțe pectice) cât și de însușirile organoleptice ale produsului finit (culoarea, gustul, aroma, aspectul, conținutul în substanță uscată), care trebuie să se încadreze în normativele de calitate în vigoare.

Ambalarea gemului se face în recipienți de sticlă cu o capacitate mică sau în ambalaje de capacitate foarte mică din materiale complexe.

CAPITOLUL V ÎNFINȚAREA ASOCIAȚILOR PROFESIONALE ALE PRODUCĂTORILOR ÎN DOMENIU

5.1 Valorificarea fructelor de pădure conservarea prin intermediul asociaților

Înfiintarea asociației are scopul de a uni eforturile micilor producatori din domeniul agricol pentru realizarea unor produse. Agricultorii eco își cultivă produsele și apoi vor să le facă cunoscute prin această asociație tradițională și ecologice obținute într-un sistem agricol extensiv care să readucă pe piață și în casele oamenilor alimente sănatoase și gustoase.

SC [NUME_REDACTAT] SRL are o suprafață de teren arabil de 55 ha, pășune 22 ha, livezi 122 ha, și 199 ha agricol.

CAPITOLUL VI METODA DE CERCETARE

Cătina (Hippophae rhamnoides L.)

Alegerea temei de cercetare are ca scop îmbunătățirea parametrilor tehnologici de păstrare, condiționare și prelucrare a fructelor de cătină albă. Materialul biologic studiat provine din plantația societății comerciale NP Prod S.R.L. înfințată în anul 2006, pe o suprafață de 7,50 ha, în localitatea Roșia, județul Sibiu.

Am urmărit comportamentul plantelor de cătină pe parcursul anului 2013, soiurile cultivate sunt urmatoarele Sf. Gheorghe, Șerpeni și Mărgineni.

Distanța de plantare este de 3 m între rânduri și 2 m între plante pe rând, astfel densitatea este de 1750 plante/ha. Lucrările de întreținere efectuate au fost cele de tăiere în sezonul de iarnă și lucrări de cosit masă verde între rânduri de 3 ori pe an.

Nu se fac tratamente fitosanitare deoarece cultura este certificată ecologică de către S.C Ecoinspect SRL, indicativ RO 008.

Recoltarea se face prin detașarea crengilor cu fructe, producțiile medii sunt 5 – 7 kg fructe/ planta, 750-1000 kg /ha.

Calitatea materiei brute are o influență majoră asupra calității produselor și asupra eficienței procesului. Cătina trebuie să fie coaptă în momentul recoltării. Fructele prea coapte, își pierd din vitamine și din calitațile organoleptice, lucru care afectează calitatea sucului și a băuturii. Fructele trebuie separate de ramuri și frunze, amândouă având o influență negativă.

Fructele de cătină în urma recoltării trebuie să fie:

proaspete,

înghețate la o temperatură de -28°C, după care urmează o scuturare energică,

revenire la o temperatură de îngheț de la -2°C până la -5°C (preîncălzite de la -18°C până la -5°C, -1°C într-o cameră frigorifică).

Perioada de depozitare acceptată din punct de vedere calitativ depinde de:

-învelișul intact al fructelor și puritatea crescută a fructelor prin extragerea tulpinii la recoltare

-starea fructelor – uscate sau umede la recoltare,

-fermitatea fructelor (relativ scăzută la fructele cu coaja subțire),

-condiții de transport (strat gros al fructelor în pachete, presiune mecanică pe durata transportului),

-temperatura fructelor din timpul recoltării, transportului și depozitării.

Cătina este valorificată prin consum în stare proaspătă, congelată și produse precum:

– Suc de cătină simplu sau combinat cu alte fructe

– Nectar de cătină (miere + cătină)

– Sirop de cătină

Afinul de cultură (Vaccinium myrtillus L)

Lucrarea de cercetarea am desfasurat-o la S.C.P.P.Cisnădie în cadrul fermei numarul 1.

Obiectivele propuse au fost urmatoarele :

– Urmărirea factorilor climatici în decursul anului 2013

– Pregătirea substratului pentru a realiza butașirea în verde a afinului

– Pregătirea butasilor

– Plantarea butașilor de afin

– Monitorizarea acestora în decursul anului 2013

Cisnădie este un oraș din județul Sibiu, din Transilvania, situat la 10 km sud de Sibiu, pe valea pârâului Argintului și a pârâului Ursului, la poalele [NUME_REDACTAT]

Regimul climatic general, în funcție de altitudine și expoziție, pe cele două trepte principale ale reliefului. În zona de munte sunt caracteristice verile răcoroase care aduc precipitații bogate și iernile friguroase care aduc ninsori abundente și un strat de zăpadă stabil. În zona de dealuri și podișuri sunt caracteristice verile calde cu precipitații frecvente și iernile reci cu strat de zăpadă relativ stabil.

Precipitațiile:

Tabel 3. Parecipitatile anului 2013

Temperaturile :

Tabel 4. teperaturile anului 2013

Plantele de afin au fost achiziționate de la I.C.P.P Pitești- Mărăcineni, in număr de 10 bucați din urmatoarele soiuri ce provin din SUA.

[NUME_REDACTAT] 1 se caracterizează prin vigoare și productivitate mare, tufa este erctă, fructele sunt mari și sferice de culoare albastră și au o rezistența foarte bună și la transport.

[NUME_REDACTAT] 2 este un arbust de vigoare mijlocie, are tufa compactă, fructul este mare, sferic, de culoare albastră, este rezistent la manipulare, productivitatea și caliatea fiind une.

[NUME_REDACTAT] formează o tufă erectă, este foare productiv, rustic, este soi de vigoare, formează mari, sferice de culoare albastru-deschis, de o calitate foarte bună.Acest soi este rezistent la ger și secetă, fructele rezistă bine la crăpare.

Substratul de cultură este alcătuit dint-un amestec de turbă și perlit (tuf vulcanic) în proporție de 2:1. Acidifierea solului în care vor înradăcina butașii este dată de turbă, fertilizarea se face doar la plantarea în câmp.

Butașii folosiți au fost prelevați în ziua butășirii de pe planta mamă (vârsta de 5 ani). Aceștia au fost verzi, au avut o înalțime de 10-15 cm și au fost recoltați cu călcâi. Butașii au fost recoltați în perioada optimă, deoarec prezentau mugurele terminal format.

Plantarea, aclimatizarea și cercetarea lor s-au făcut la S.C.P.P Cisnadie în sera la rece dotatăcu instalație de aspersie. Pregatirea butașilor pentru plantare s-a făcut prin îndepartarea frunzelor de pe lungime butașului, s-au menținut 3 – 4 frunze în partea superioară.

Plantarea butașilor se face în lădițe, dar în prealabil baza butașului pe o lungime de 1 cm se tratează cu o pudră de înrădăcinare (Radi-Stim 2), plantarea se face la o la o distanță de 10 cm, în orificiile acestora, cu ajutorul plantatorului, rezultă aproximativ 230 butași/m². În urma plantării butașii se țin în seră 1 an, dupa care se trec individual in ghiveci și se mai țin 1 an, iar în anul 3 se plantează în câmp.

Capitolul VII [NUME_REDACTAT] de caz a urmarit producția obținute la cătină, evidențiind importanța acestora prin valorificare. Sa mai urmarit studiul variației proprietăților organoleptice ale fructelor de cătină păstrate prin congelare în funcție de perioada de depozitare; In urma monitorizării culturii fructele au fost valorificate în industria alimentara atat pentru consum în stare proaspătă cât și valorificat sub forma de siropuri și sucuri. Fructele recoltate la mauritatea deplină își păstreaza caracterele organoleptice și chimice pentru o perioadă mai indelungată decat cele recoltate înaintea de venirea iernii. Tinandu-se seama ca este o cultură ecologică și nu s-a intervenit cu substanțe fitosanitare, recolta nu a avut de suferit.

În graficul de mai sus sunt reprezentate precipiatiile anului 2013, perioada în care am efectuat studii pe butașii de afin.

Acestea au avut eu efect pozitiv asupra culturii de afin, favorizând dezvoltarea armonioasă a butașilor.

Temperaturile medii anuale ale

ANEXE

Bibliografie

http://www.afini.ro/plantare.asp

http://www.agrimedia.ro/articole/infiintarea-si-agrotehnica-plantatiilor-de-mur-fara-ghimpi

http://www.agrimedia.ro/articole/infiintarea-si-agrotehnica-plantatiilor-de-mur-fara-ghimpi

http://www.agrimedia.ro/articole/infiintarea-si-agrotehnica-plantatiilor-de-mur-fara-ghimpi

http://www.agrimedia.ro/articole/infiintarea-si-agrotehnica-plantatiilor-de-mur-fara-ghimpi

http://www.agrimedia.ro/articole/infiintarea-si-agrotehnica-plantatiilor-de-mur-fara-ghimpi

http://www.arhiva.lumeasatului.ro/cultura-murului-fara-ghimpi-rubus-laciniatus-l_s203.html

http://agro.afacereamea.ro/pomicultura-2/fructe-de-padure/mure/murul-rubus-sp/

http://www.arhiva.lumeasatului.ro/cultura-murului-fara-ghimpi-rubus-laciniatus-l_s203.html

http://www.agrimedia.ro/articole/infiintarea-si-agrotehnica-plantatiilor-de-mur-fara-ghimpi

http://www.arhiva.lumeasatului.ro/cultura-murului-fara-ghimpi-rubus-laciniatus-l_s203.html

http://www.pomiculturasubmontana.ro/tehnologie.html

http://clubideideafaceri.manager.ro/afaceri-agricole/cum-se-infiintaza-o-plantatie-de-afin-3953.html

http://www.scrigroup.com/casa-masina/pomicultura/CULTURA-AFINULUI62814.php

http://www.revista-ferma.ro/articole-horticultura/tehnologia-de-infiintare-a-plantatiei-de-zmeur.html

http://www.agrimedia.ro/articole/infiintarea-si-agrotehnica-plantatiilor-de-mur-fara-ghimpi

http://www.arhiva.lumeasatului.ro/cultura-murului-fara-ghimpi-rubus-laciniatus-l_s203.html

hthttp://pepinierelehida.ro/php/articole/cultura-murului/tp://hobbygradina.ro/2009/08/14/murele-in-gradina-de-langa-casa/#more-1

http://www.gradinamea.ro/Mur_3317_545_1.html

http://catina.weebly.com/plantatia.html

http://www.gradinamea.ro/Catina_alba_2457_542_1.html

http://www.scrigroup.com/casa-masina/pomicultura/CULTURA-AFINULUI62814.php

http://www.incasa.ro/Catina_alba_3676_815_1.html

http://cultivacatina.ideideafaceri.ro/

http://agro.afacereamea.ro/pomicultura-2/fructe-de-padure/mure/murul-rubus-sp/

http://ideideafaceri.manager.ro/articole/afaceri-agricole/cerintele-catinei-fata-de-factorii-de-mediu-4501.html

http://posdru.afiprofamilia.ro/docs/Materiale%20curs/program%20educational%202/Disciplina%20practica%20Colectare,%20procesare,distribuire%20fructe%20padure.pdf

http://www.scrigroup.com/afaceri/agricultura/CULTURA-AFINULUI-Importanta-cu45647.php