Prodecosmin@gmail.com 356 Cultura Civilizatie Antica Text

2005CULTURĂ ȘI CIVILIZAȚIE ÎN LUMEA ANTICĂSpecializarea ISTORIE Forma de învățământ ID emestrul I -sProgram universitar de conversie profesională pentru cadrele didactice din mediul ruralpost Gheorghe-Vlad NISTOR Ministerul Educa ției și Cercetării Proiectul pentru Înv ățământul Rural ISTORIE Cultură și civilizație în lumea antic ă Gheorghe-Vlad NISTOR 2005 © 2005 Ministerul Educa ției și Cercetării Proiectul pentru Înv ățământul Rural Nici o parte a acestei lucr ări nu poate fi reprodus ă fără acordul scris al Ministerului Educa ției și Cercetării ISBN 973-0-04075-3 Cuprins Proiectul pentru Înv ățământul Rural i Cuprins I. Introducere III Unitatea de înv ățare 1 Contribu ția Orientului la civiliza ția european ă 1 1.1. Obiective 1 1.2. Începuturile – apari ția complexului economic productiv 1 1.3. Apari ția statului în Orientul Antic 6 1.4. Structuri de putere și univers ideologic 9 1.5. Influen ța oriental ă asupra Europei 11 1.6. Răspunsuri și comentarii la testele de autoevaluare 12 1.7. Lucrarea de verificare 1 13 1.8. Bibliografie 13 Unitatea de înv ățare 2 Polisul: realit ăți politice și formule culturale 14 2.1. Obiective 14 2.2. Indoeuropeni zarea Greciei 14 2.3. Grecia epocii homerice 19 2.4. Grecia arhaic ă 24 2.5. “Marea colonizare greac ă” 27 2.6. Răspunsuri și comentarii la testele de autoevaluare 29 2.7. Lucrarea de verificare 2 30 2.8. Bibliografie 30 Unitatea de înv ățare 3 Perioada clasic ă 31 3.1. Obiective 31 3.2. Geneza – Sparta și Atena 31 3.3. Tirania arhaic ă 34 3.4. Secolul al V-lea 36 3.5. Secolul al IV-lea 42 3.6. Răspunsuri și comentarii la testele de autoevaluare 45 3.7 Lucrarea de verificare 3 46 3.8. Bibliografie 47 Unitatea de înv ățare 4 Lumea greac ă în perioada elenistic ă 48 4.1. Obiective 48 4.2. Alexandru cel Mare 48 4.3. Elenismul – structuri fundamentale 52 4.4. Răspunsuri și comentarii la testele de autoevaluare 58 4.5. Lucrarea de verificare 4 58 4.6. Bibliografie 58 Cuprins ii Proiectul pentru Înv ățământul Rural Unitatea de înv ățare 5 Roma regal ă și republica roman ă 59 5.1. Obiective 59 5.2. Roma regal ă 59 5.3. Republica roman ă 62 5.4. Răspunsuri și comentarii la testele de autoevaluare 72 5.5. Lucrarea de verificare 5 73 5.6. Bibliografie 73 Unitatea de înv ățare 6 Roma imperial ă și începuturile Europei medievale 74 6.1. Obiective 74 6.2. Primele di nastii imperiale 74 6.3. Criza secolului al III-lea și încercările de reformare 79 6.4. Pr ăbușirea imperiului în Europa apusean ă 82 6.5. Răspunsuri și comentarii la testele de autoevaluare 87 6.6. Lucrare de verificare 6 87 6.7. Bibliografie 87 Introducere Proiectul pentru Înv ățământul Rural iii INTRODUCERE Introducere Semnifica ția istoriei antice Rolul civiliza ției antice la formarea identității europene Istoria antic ă reprezint ă dacă nu cel mai spectaculos capitol cronologic al istoriei umanit ății, cel pu țin un palier temporal care continu ă să stimuleze imagina ția cercet ătorilor și a pasiona ților de istorie deopotriv ă. Departe de fi relegat ă de publicul larg, istoria antic ă, cu prec ădere cea greco-roman ă, este de multe ori adus ă în prim-planul preocup ărilor mass-media. Iar aceasta fie c ă este vorba de lucruri obi șnuite (filmele artistice sunt doar un exempl u) sau de problematica salv ării patrimoniului cultural al unui stat sau al Eur opei (este cazul, de pild ă, al dezbaterii cu privire la Ro șia Montan ă). Însă istoria antic ă însoțește prezentul sub forme diverse și uneori surprinzătoare. Exist ă elemente care s-au n ăscut în antichitate și cu care fiecare dintre noi ne afl ăm zilnic în contact – politica, democra ția sunt concepte n ăscute în Grecia antic ă. Apoi, sunt elemente care stau la baza felului în care cultura noastr ă este constituit ă și setul de valori pe care îl promoveaz ă – creș tinismul, dar și budismul și confucianismul sunt religii care apar în epoca antic ă. Altfel spus, antichitatea este parte a mo ștenirii culturale europene care ne structureaz ă și astăzi acțiunile, credin țele și valorile. Din aceast ă perspectiv ă, studierea istoriei antice este important ă nu pentru c ă din punct de vedere cron ologic se plaseaz ă înaintea celorlalte epoci istorice (excepție făcând preistoria). Nu pentru c ă, de pild ă, cele șapte minuni ale Lumii Vechi sunt o crea ție a aceluia și palier cronologic. Sensul profund al cercet ării istoriei vechi este acela c ă un istoric trebuie s ă știe contextul în care au ap ărut elemente culturale care ne marcheaz ă activitatea ca oameni ai secolului XXI. Particularit ățile istoriei antice Sursele istoriei antice 1 – sursele scrise Istoria antic ă are o serie de particularit ăți, născute din îns ăși faptul c ă se află, cronologic, la mare distan ță de momentul actual. În primul rând, sursele is toriei antice sunt, în bun ă măsură, altele decât cele ale, s ă spunem, istoriei moderne. În doar foarte pu ține ocazii au supravie țuit trecerii timpului documentele scrise autentice – acesta este cazul fericit al papirilor di n Egiptul faraonic, elenistic și roman sau al câtorva opere istoriografice la tine. Climatul foarte uscat și fără variații de temperatur ă a asigurat conservarea acestui material organic (realizat din rădăcina unei trestii din Delta Nilului ). În rest, avem de-a face cu precădere cu texte care ne-au parvenit prin filier ă arabă. După apariția califtelor arabe, înv ățații arabi au preluat cea mai mare parte a tezaurului cultural antic. Spre deosebire de Occidentul medieval, unde doar reprezentan ții clerului aveau știință de carte, lumea arab ă a avut un Introducere iv Proiectul pentru Înv ățământul Rural Sursele istoriei antice 2 – epigrafice, numismatice, iconografice Sursele istoriei antice 3 – arheologice interes deosebit în dezvoltarea științei și cu ajutorul grecilor din zonele fostului Imperiu Roman de R ăsărit au tradus principale le texte antice. La fel au procedat și bizantinii. Odat ă cu începutul Rena șterii, umani știi europeni au început s ă traducă din arab ă sau ebraic ă (evreii constituind o elită intelectual ă a Orientului, dar și în centrele comerciale occidentale) textele istoricilor antici. O altă categorie de surse o reprezint ă inscripțiile. Deși erau cunoscute de mult, tot umani știi și cărturarii ce le-au urmat le-au inclus în categoria de izvoare pentru studierea istoriei antice. Fie c ă este vorba de inscrip ții funerare sau inscrip ții publice, ridicate de cet ățenii unei cet ăți pentru a onora pe un membru al comunit ății sau pentru a face publice deciziile luate de adunare, ele permit cercet ătorului de ast ăzi să cunoasc ă sistemul juridic și principalele evenimente ca re s-au petrecut în acea perioadă. La acestea putem ad ăuga și inscripțiile realizate pe obiecte de metal. O categorie aparte o reprezint ă tăblițe de lut nears folosite cu prec ădere în lumea oriental ă și în cea micenian ă. Folosite pentru a înregistra decizii judec ătorești, liste de obiecte și de persoane cu statut civil, ritualuri religioase și mituri, inventare și liste de datorii, acestea permit reconstituirea unor aspecte variate ale lumii orientale – de la sistemul economic la cel al credin țelor sau la sistemul politic. La acestea putem ad ăuga o serie de alte surse – cele numismatice și cele iconografice. Pr ima categorie se ocup ă cu analiza monedelor, a imaginilor aflate pe acestea și a distribu ției lor în timp și spațiu. Imaginile de pe monede constituie un bun indica tor al setului de valori politice promovat de un suveran sau altul s au de sistemul politic – redarea chipului suveranului sau al unei divinit ăți care are atribute speciale îi spun cercet ătorului care era ideologia dominant ă la acel moment. S ă nu uităm faptul c ă imaginile aceste a erau cele mai v ăzute de c ătre oameni și chiar dac ă aceștia par s ă le acorde pu țină importan ță, ele se întipăresc în mintea lor și crează convingeri și automatisme intelectuale – ei ajung s ă considere reprezentarea într- un anumit fel a suveranului ca fiind norma; astfel se na ște propaganda. Distribu ția în timp și spațiu a monedelor ne informeaz ă cu privire la rela țiile comerciale, contactele politice și influența unui stat asupra regiunilor înconjur ătoare (este cazul monedelor republicane romane în spa țiul getic și dacic înainte de 106 î.Hr.). Dar de departe cele mai s pectaculoase descoperiri apar țin arheologiei. Acesta este domeniul care, poate, mobilizeaz ă cel mai mult imagina ția și entuziasmul contemporanilo r. Scoaterea la iveal ă a unor a șezări, cimitire sau amenaj ări ale teritoriului permite, m ăcar în unele cazuri, confirmarea informațiilor provenite din sursele scrise. Un alt element care marcheaz ă imaginația colectiv ă sunt obiectele descoperite de arheologi. Tezaurele monetare, inventarele bogat e ale unor morminte con țin suficiente informații pentru reconstituirea vie ții aristocra ției din acea perioad ă. Combina ția dintre informa țiile oferite de sursele scrise și cele arheologice contribuie la realizarea unei imagini mai complete a lumii antice. Ceea ce este de re ținut este faptul c ă, asemeni altor domenii istoriografice, istoria antic ă nu este un domeniu în care s ă se fi spus tot Introducere Proiectul pentru Înv ățământul Rural v – de-a lungul unit ăților de înv ățare veți lua cuno ștință cu evolu țiile în scrisul istoric și cum a evoluat concep ția istoricilor contemporani despre istoria antic ă. Unitățile de înv ățare Criteriile de selecție a conținuturilor Unitățile de înv ățare pe care le propune acest modul respect ă obiectivele stat uate prin program ă, dar au în subsidiar un punct central de interes, anume acela al prezent ării evoluțiilor în plan social și politic. Modul în care se structureaz ă de-a lungul timpului un mod de exercitare a autorit ății, în care implicarea corpului cet ățenesc se petrece pe coordonatele institu ționale este elementul ca re poate contribui la înțelegerea transform ărilor ulterioare ale societ ății europene. Altfel spus, analiza institu țiilor politice antice contribui e la decelarea elementelor fundamentale ale lumi i europene de la sfâr șitul antichit ății până astăzi. Titlul unit ăților de învățare Unitățile de înv ățare din acest modul sunt urm ătoarele. Unitatea de înv ățare 1 – Contribu ția Orientului la civiliza ția european ă Unitatea de înv ățare 2 – Polisul: realit ăți politice și formule culturale Unitatea de înv ățare 3 – Perioada clasic ă Unitatea de înv ățare 4 – Lumea greac ă în perioada elenistic ă Unitatea de înv ățare 5 – Roma regal ă și republica roman ă Unitatea de înv ățare 6 – Roma imperial ă și începuturile Europei medievale Sarcinile de lucru1 Tipuri de sarcini de lucru Întrebări punctuale Eseuri structurate și libere Dacă apar probleme Sarcinile de lucru sunt astfel construite încât s ă corespund ă obiectivelor formulate prin programa de studiu. Pe parcursul modulului, ve ți avea de realizat o serie de activit ăți care au ca scop dezvoltarea competen țelor care sunt necesare celor care vor fi profesori de istorie. În primul rând, există sarcini de lucru care v ă solicită să răspundeți la întreb ări punctuale; ele sunt întreb ări la care se va r ăspunde pe parcursul unit ății de învățare. Apoi, întreb ări care vă solicită să identifica ți, să selectați, să compara ți și să ierarhiza ți informa ții. În sfâr șit, există sarcini de lucru (de regulă la nivelul lucr ărilor de verificare) care oblig ă pe cursan ți să foloseasc ă toate cuno ștințele acumulate de-a lungul unit ății de învățare – acestea sunt eseuri (structurate și libere). Cursan ții sunt încuraja ți să utilizeze literatura suplimentar ă care, din motive de acordare cu celelalte module, a fost limitat ă la maxim. În cazul în care apar dificult ăți la nivelul elabor ării lucrărilor de verificare, sugerăm cursan ților să reia lectura unit ății de învățare, de data aceasta realizând un rezumat de idei al acesteia. Apoi, s ă reia lectura 1 Notă Testele de autoevaluare se reg ăsesc la paginile 11, 17, 25, 29, 32, 34, 39, 46, 50, 56, 62, 67, 76, 84, 86, Lucrările de verificare se reg ăsesc la paginile 19, 35, 51, 62, 78, 92 Introducere vi Proiectul pentru Înv ățământul Rural bibliografiei indicate și să încerce rezolvarea din nou a lucr ării (în cazul în care este vorba de un eseu structurat, s ă atingă punctele precizate întâi sub forma unor mici es euri independente, iar la urm ă să redacteze din nou eseul sub forma unei nara țiuni la persoana întâia). Criteriile de evaluare Criteriile de evaluare care vor fi aplicate sunt urm ătoarele: • pentru teste de autoevaluare: corectitudinea r ăspunsurilor (70%), capacitatea cursan ților de a r ăspunde solicit ării în num ărul de fraze solicitate (20%); • pentru lucr ările de verificare (în ordinea importan ței): respectarea punctelor solicitate (15%), argumente reprezentative și coerența argument ării (30%), utilizarea informa țiilor din unitatea de învățare (25%), utilizarea de bi bliografie suplimentar ă (20%). Bibliografia M. I. Finley, Lumea lui Od iseu, Ed. Univers, 1974 Z. Petre, Cetatea greac ă, Ed. Nemira, 2000, paginile 23-106 H. C. Matei, Enciclopedia antichit ății, Ed. Meronia, 1995 P. Amiet, Antichitatea oriental ă, Ed. Corint, Bucure ști 2002 M. Boivin, Istoria Indie, Ed. Corint, Bucure ști 2003 C. Lalouette, Civiliza ție Egiptului Antic, Ed. Meridiane, Bucure ști 1985 D. Lombard, China imperial ă, Ed. Corint, Bucure ști 2003 J. Boardman, Grecii de peste m ări, Ed. Meridiane, Bucure ști 1993 N. Platon, Civiliza ția egeean ă, Ed. Meridiane, Bucure ști 1988 Fr. Chamoux, Grecia clasic ă, ed. Meridiane, Bucure ști 1985 Fr. Chamoux, Civiliza ția elenistic ă, Ed. Meridiane, Bucure ști 1985 P. Cousin, R. Bloch, Roma și destinul ei, Ed. Meridiane, 1988 Vlad Gh. Nistor, Redefinind sfâr șitul. Cetate și Imperiu, Ed. Nemira, 2000 Contribu ția Orientului la civiliza ția european ă Proiectul pentru Înv ățământul Rural 1 Unitatea de înv ățare Nr. 1 CONTRIBU ȚIA ORIENTULUI LA CIVILIZA ȚIA EUROPEAN Ă Cuprins 1.1. Obiective………………………………………………………………………………… 1 1.2. Începuturile – apari ția complexului economic productiv…………………………… 1 1.3. Apari ția statului în Orientul Antic……………………………………………………… 6 1.4. Structuri de putere și univers ideologic……………………………………………… 9 1.5. Influen ța oriental ă asupra Europei…………………………………………………… 11 1.6. Răspunsuri și comentarii la testele de autoevaluare………………………………. 12 1.7. Lucrarea de verificare 1……………………………………………………………….. 13 1.8. Bibliografie……………………………………………………………………………… 13 1.1. Obiective Familiarizarea cursan ților cu elementele definitorii ale apari ției structurilor politice complexe în lumea oriental ă Identificarea elementelor centrale ale evolu țiilor socio-economice și culturale din Orientul Antic Capacitatea de a redacta r ăspunsuri scurte (maximum 5 fraze) care s ă implice compararea de surse diferite (vizuale și scrise). 1.2. Începuturile – apari ția complexului economic productiv Rolul Orientului Antic în istoria universal ă Granițele Orientului Antic La sfârșitul anilor ’50 ai secolulu i trecut, S. N. Kramer î și intitula cartea de popularizare a istoriei Orient ului Antic “Istoria începe la Sumer”. Chiar dac ă intenția sa era de a folosi o metafor ă, titlul este în bună măsură îndreptățit. Orientul Antic, în țelegând prin aceasta în primul rând actualul Orient Apropiat (numit adesea “Semiluna fertil ă” de către arheologi), a fost o zon ă de inven ție – un num ăr impresionant de premie- re se produc în acest spa țiu. De la primul tip uman recent (identificat în Israelul actual), pân ă la primele forme de utilizar e a terorii ca instrument militar (este vorba de purtarea r ăzboiului de c ătre asirieni), istoria Orientului Antic este marcat ă de descoperiri care au dat imaginea lumii antice. S ă dăm câteva date: apari ția primelor a șezări fortificate (Ierihonul, prin mileniul al VII-lea î.Hr.); apari ția primelor forme de scriere (în Sumer – zona dintre Tigru și Eufrat, în Irakul mo dern); primele coduri de legi (tot în Sumer, în mileniul al IV-lea î.Hr.); primele scrieri istorice (sub forma analelor, în Babilon, la în ceputul mileniului al II-lea î.Hr.); prima metalurgie (zona Asiei Centra le, mileniul al IV-lea); primele credințe monoteiste (religia mozaic ă și erezia lui Ekhnaton în Egipt); în sfârșit, primele state. Și lista ar putea continua. Din aceast ă perspectiv ă, Orientul Antic cuprinde un spa țiu imens, ce porne ște de la Mediterana și Marea Neagr ă până în Extremul Orient și cuprinde societ ăți extrem de diverse, de la societ ățile indo-europene la cele semitice. Contribu ția Orientului la civiliza ția european ă 2 Proiectul pentru Înv ățământul Rural Descoperirile din plan economic Cauzele trecerii la noul tip de economie Etapele trecerii la economia productiv ă Dar poate c ă invențiile cele mai importante se afl ă în domeniul economic și în cel cultural. Descoperirea economiei productive (cultivarea plantelor, cre șterea animalelor) și a ceramicii, respectiv descoperirea scrisului sunt, al ături de metalurgie, principalele contribu ții ale Orientului Antic la tezaurul civiliza ției mondiale. În plus, câteva din marile religii ale lumii î și au originea tot aici . În fapt, acestea separ ă preistoria (istoria di-naintea istoriei) de istoria propriu-zis ă. Descoperirea agriculturii este unul din elementele fundamentale. Aceasta a marcat trecerea la neolitic (epoca nou ă a pietrei). Cu toate a- cestea, exist ă puține certitudini cu privire la momentul exact sau la mecanismul prin care oamenii au trecut de la un mod de via ță axat pe vânătoare și cules (care asigura, în bun ă măsură, o viață relativ îmbelșugată câtă vreme nevoile resim țite erau doar cele legate de obținerea hranei și a socializ ării) la unul bazat pe cultivarea plantelor și creșterea animalelor. Aceasta cu at ât mai mult cu cât randamentul primelor culturi nu era foarte mare – cel mult 100-150 kg la hectar (în cazul grâului). Motivele luate în considerare de c ătre cercet ători sunt multiple și o serie de ipoteze au fost formulate. Există o primă categorie de cauze, anume cele legate de modifica- rea climatului la sfâr ș itul epocii glaciare (acum aproximativ 11.000 de ani). Dac ă în Europa aceasta s-a manifest at prin trecerea la un climat destul de asem ănător cu cel actual și cu înlocuirea vegeta ției de tundr ă și stepă înghețată cu o vegeta ție dominat ă de păduri de foioase și lăstărișuri, în Orientul Apropiat av em un fenomen mai accentuat de aridizare a climei. P ădurile mai degrab ă subtropicale sunt înlocuite de o vegetație bazată pe arbori de tipul pinilor (pe coasta levantin ă) sau pe palmieri. Urm ările au fost dramatice în sensul în care reducerea surselor de apă a făcut ca speciile animale și grupele umane s ă fie “înghesuite” în areale destul de limitate. Exemplul cel mai bun îl constituie zona Egiptului. Aici, transfo rmarea Saharei într-un de șert a împins grupele umane și anima-lele spre valea Nilului. În zona sumerian ă, un fenomen similar a împins popula țiile de vân ători-culeg ători pe firul v ăilor. Rezultatul l-a constituit o nou ă relație între oameni și speciile animale din regiune. Aceste schimb ări au fost înso țite de un fenomen suplimentar (prezent, de data aceasta, și în spațiul european). Schimbarea climatic ă ce marcheaz ă trecerea la climatul contemporan a fost înso țită de o fluctuație marcat ă a temperaturilor și ploilor – dac ă perioadele glaciare cunoșteau varia ții pe mii de ani, acum acestea se întind pe sute de ani. De aici și o nesiguran ță mai mare a ob ținerii hranei pentru grupele de vânători-culeg ători. O primă strategie adaptativ ă a fost relocarea grupelor umane pe firul văilor; a doua a constituit-o diversificarea surselor de hran ă. Foarte probabil, dieta uman ă se diversific ă acum. Oamenii includ în dieta lor, alături de sursele tradi ționale, pe ștele, păsările acvatice și noi plante. Al treilea pas l-a constituit trecerea la culesul preferen țial al unor plante și la concentrarea vân ătorii pe un num ăr limitat de specii animale (căprioare, antilope). Aceast ă fază a dus la o cunoa ștere mai bun ă a modului de via ță al acestor specii și la felul în care cresc unele plante. De altfel, exist ă câteva analogii excelent e pentru acest fenomen – Contribu ția Orientului la civiliza ția european ă Proiectul pentru Înv ățământul Rural 3 Caracterul gradual al trecerii la economia productiv ă laponii din zona circumpolar ă european ă (axați pe creșterea renului, un animal total, c ăci totul este folosit, de la carne la oase și tendoane), respectiv indienii Delaware în America de Nord (ax ți, la momentul contactu-lui cu europenii, pe cule sul specializat al orezului s ălbatic). De la specializare la ideea c ă aceste resurse pot fi cumva st ăpâni- te nu a fost decât un pas. Turmele de animale au fost mânate în canioane sau v ăi cu o singur ă ieșire, unde acestea puteau fi controlate într-un mediu aproape identic cu ce l natural, iar plantele care s-au dovedit a fi utile (în țelegând prin acestea u șurința culegerii și sau a recoltării) au de-venit ținta unui proces de selec ție artificial ă (chiar și înlăturarea buruieni-lor și conservarea semin țelor din plantele care păreau a fi mai mari a dus la modificarea în timp a acestora1). Faptul c ă avem de-a face cu o ac țiune inten ționată este demonstrat de faptul c ă patria de origine a grâului se afl ă la Est de mun ții Zagros, cu o în ălțime mai mare decât al titudinea maxim ă a cultivării grâului; cu toate acestea, grâul va fi cultivat și la Vest de acest lan ț muntos, fiind adus de c ătre oameni. Mai târziu, odat ă cu răspândirea neoliticului în Europa, comunitățile umane aflate în deplasare din Orient spre Europa (prin Asia Mică, Grecia, Balcani și spațiul românesc) vor aduc e cu sine oaia (un animal care nu are prototip s ălbatic în fauna european ă). Teoriile cu privire la apari ția neoliticului au un punct comun, anume acela că există o relație între cultivarea plantelor și creșterea animalelor. Al treilea element, cerami ca, nu a intervenit decât mai târziu. De aici și denumirea primei faze a neo liticului (neoliticul numit aceramic, deci f ără ceramică). Trebuie îns ă spus faptul c ă în primele milenii (mileniile IX-VII î.Hr.) schimbările nu au modificat radical via ța oamenilor. Randamentul sc ăzut a făcut ca mult ă vreme vechile ocupa ț ii să ocupe un rol important în asigurarea subzisten ței. Doar târziu au ajuns vân ătoarea și culesul s ă fie ocupații secundare. Urmările au fost importante. În primul rând, comunit ățile umane s- au sedentarizat și au început s ă construiasc ă așezări cu o existen ță mai îndelungat ă decât durata de via ță a unei genera ții. Fig. 1.1., 1.2., Qalat Jarmo – una din primele așezări neolitice din Orientul Apropiat 1 Ca simplu am ănunt, porumbul – planta de civiliza ție a Americii Centrale – avea la început un știulete de doar câ țiva centimetri. Vedere de ansamblu Un complex de locuin țe Contribu ția Orientului la civiliza ția european ă 4 Proiectul pentru Înv ățământul Rural Apariția meșteșugurilor și a așezărilor stabile În al doilea rând, dup ă o primă fază de economie mixt ă, în care noile ocupa ții au fost sus ținute de cele tradi ționale (vân ătoarea și cule- sul), s-a putut trece la o agricultur ă cu rezultate mai bune; a ap ărut un surplus de resurse alimentare, care a permis acestor comunit ăți să realizeze proiecte comunitare de amploare și să inițieze un schimb de produse cu comunit ăți aflate, uneori, la peste 1000 de km distan ță. Dar crește-rea randamentului a avut și alte urm ări – au putut s ă apară meșteșuguri specializate. Ini țial, fiecare gospod ărie își producea uneltele necesare, dar existen ța surplusului alimentar însemna c ă cei mai dota ți pentru un me șteșug sau altul puteau s ă trăiască din vânzarea (sub forma trocului) produselor lor. Coroborat cu cre șterea randamentului agriculturii, Orientul An tic face trecerea spre a șezări cu caracter protourban (cum este Ierichonul) și mai târziu spre ora șe. Fig. 1.3., 1.4., Ierichon, prima așezare fortificat ă din lume (pe la 7000 î.Hr.) Fortificațiile Turnul (7 m grosime) Acest model al economiei neolitice (agricultur ă + creșterea animalelor + ceramic ă + sedentarizare) se va r ăspândi2 din zona sumerian ă și a platourilor înalte din zona irakian ă spre Egipt și spre Asia Mică, de un-de va difuza în spa țiul european. Fig. 1.5., Ceramic ă neolitică de la Orchomenos, în Grecia 2 Acesta este modelul cel mai probabil pentru Lumea Veche – Europa, Asia și nordul Africii, dar exist ă și zone independente de inven ție a agriculturii, anume spa țiul chinez, America Central ă și nord-vestul Americii de Sud. Contribu ția Orientului la civiliza ția european ă Proiectul pentru Înv ățământul Rural 5 Apariția scrisului O altă descoperire care marcheaz ă saltul de la societ ăți simple, rurale, la a șezări protourbane, cu rela ții comerciale extinse și cu o altă raportare la comunitate este scrisul. Scrisul este o form ă de conservare a memoriei comunit ății sau a indivizilor. El reprezint ă o descoperire care alterează definitiv structurile economice, politice și culturale. În primul rând, datorit ă faptului c ă acum se pot înregistra cantit ăți și număra obiecte, se pot identifica cu precizie datorii, se pot memoriza trasee și hărți. Dar mai ales pentru c ă memoria colectiv ă este acum sus ținută de înregistrarea în scris a informa țiilor despre genera țiile trecute și despre miturile și ritualurile fundamentale. Aceasta duce la schimb ări dramatice în conștiința umană. Genera țiile trecute nu mai sunt amestecate într-un trecut confuz și amorf, ci sunt ordonate în desf ășurarea lor cronologic ă. Apoi, scrisul este instrum entul fundamental care asigur ă funcționarea birocrației. La început, aceast ă scriere era mai degrab ă iconografic ă, dar odată cu trecerea timpului ajunge s ă devină o scriere abstract ă, numită cuneiform ă3. Aplicată pe tăblițe din lut nears, aceste scrieri înregistreaz ă mărfuri, oameni (liberi și sclavi), posesiuni funciare, datorii și obligații, contracte de c ăsătorie, coduri de legi și decizii judec ătorești. Fig. 1.6., 1.7. Exemple de scriere din zona sumerian ă (tăblița din stânga are doar câțiva centimetri, cea din dreapta are 15 cm înălțime) Scriere timpurie (iconografic ă) Scriere târzie (cuneiform ă) Dincolo de acest moment al apari ției așezărilor cu caracter protourban, îns ă, creșterea complexit ății sociale și economice, precum și evoluțiile la nivelul mentalit ăților vor duce la apari ția statului. #Test de autoevaluare 1.1. Enumeră care sunt factorii care au influen țat evoluția societăților orientale de la stadiul de vânători-culeg ători la cel de produc ători de hran ă. Alcătuiește apoi o schem ă în care s ă arăți care sunt leg ăturile dintre ace știa. Folose ște spațiul de mai jos pentru a formula răspunsul. ………………………………………………………………………………………………………… ………………………………………………………………………………………………………… ………………………………………………………………………………………………………… Schema 3 Datorită formei liniilor care formau caracterele silabarului. Scrierea aceasta, inventat ă de sumerieni, a devenit foarte repede scrierea “interna țională” a Orientului Apropiat, fiind preluat ă de babilonieni, asirieni și hittiți. Doar egiptenii, care au inventat scrierea în acela și timp, dar pe alte baze și cu alte carecteristici, și-au păstrat scrierea lor. Contribu ția Orientului la civiliza ția european ă 6 Proiectul pentru Înv ățământul Rural Răspunsul poate fi consultat la pagina 12 1.3. Apari ția statului în Orientul Antic Fig. 1.8., harta orașului-stat sumerian Nippur Diversitatea formelor de organizare politică Structurile politice complexe au, la fel ca și alte aspecte ale societății orientale, o istorie și mai ales o istoriografie complicate. Cu atât mai mult cu cât a existat o întreag ă polemic ă fundamentat ă ideologic în legă-tură cu ce tip de structur ă politică a fost dominant ă în Orientul Antic. Pe de o parte, exist ă structuri care se întind pe suprafe țe extinse ale regiunii – pozi ția cvasi-divin ă a suveranului, existen ța birocra ției și a unui sistem administrat iv complex, domina ția unui sistem economic bazat mai degrab ă pe munca în regim de corvoad ă a comunit ăților libere (ele au obliga ția de a presta munci în favoarea suveranului sau a templului în schimbul p ământurilor date de c ătre aceștia). Pe de alt ă parte, exist ă diferențe notabile, mai ales la nivelul formei statului și a bazei sale economice. Exist ă state bazate pe agricultura de iriga ție (orașele-stat sumeriene, Egiptul), stat e bazate pe exploatarea resurselor minerale și pe comer ț (orașele-stat din Palestina și de pe coasta siro- feniciană, Persia, Assiria); în sfâr șit, avem state care combin ă toate aceste tr ăsături. Contribu ția Orientului la civiliza ția european ă Proiectul pentru Înv ățământul Rural 7 Diversitatea evoluțiilor; modele teoretice Limite și nuanțări ale modelelor teoretice Determin ări tehnologice și de organizare Mai mult, evolu ția politică din regiune nu este uniform ă. Chiar dac ă scala cronologic ă este foarte lung ă (Egiptul r ămâne statul cu cea mai lungă istorie neîntrerupt ă), există un continuum de mi șcări și evoluții ca- re neagă un model simplist. Dezbaterea istoriografic ă dintre adep ții teoriilor marxizante și cei ai teoriilor mai degrab ă de dreapta continu ă și astăzi. Primul model, cel marxist, consider ă că forma politic ă este cea a despoției orientale – un sistem domi nat de un suveran de origine divin ă care este proprietarul întregului p ământ și căruia i se supun to ți locuitorii; originea divin ă (fiu sau vechil al divinit ății) și posesiunea asupra pământului fac din acesta un conduc ător absolut. Cel de-al doilea model (ap ărut ca o reac ție la primul) atrage aten ția asupra faptului c ă posesia asupra întregului p ământ este mai degrab ă o pretenție cu iz ideologic – contractele de cump ă rare de loturi de p ământ arată faptul că există proprietăți care scap ă controlului suveranului. Mai mult, exist ă comunit ăți care sunt libere și nu datoreaz ă suveranului de- cât o parte din munca lor. Ca rezultat, dou ă sunt tipurile de stat (în funcție de geneza acestora): state hi draulice (bazate pe sisteme de irigație) și state de cucerire (bazate pe ac țiunea militar ă a suveranului fondator). Ambele modele au meritele și lipsurile lor. Câteva elemente merit ă a fi menționate aici, c ăci situația este mai complex ă: • Teoriile sistemice consider ă că statul este rezultatul eforturilor convergente al mai multor elemente aflate în interdependen ță: dezvoltarea tehnicilor de produc ție (apari ția noilor ocupa ții, a roții și a sistemelor de iriga ții); tehnici noi de cunoa ștere (scrisul, calendarul, matematica); cre șterea și concentrarea populației în centre urbane – problemele legate de aprovizionarea și apărarea acestor aglomer ări impune o birocrație amplă ș i centralizarea deciziei la nivel politic; apari ția construc țiilor monumentale (nu numai temple, ci și fortifica ții) – cu func ție de protec ție (militar ă și religioas ă) și funcție reprezentativ ă; comerțul la mare distan ță – implic ă protecția drumurilor comerciale și concentrarea și coordonarea efortului economic, astfel încât statul s ă poată controla resurse dezirabile în schimbul la mare distan ță; • teoriile conflictuale se împart și ele în cele care consider ă că statul este rezultatul conflictului dintre grupe de interese; un alt grup consider ă că statul este rezultatul unei rela ții strânse dintre resurse și dezvoltarea social ă și politică; unele zone, favorizate ca resurse, dar limitate natural și social, au declan șat o evoluție inițială foarte rapid ă, care a dus mai apoi la o criz ă de resurse și care, la rândul ei, a dus la o competi ție între comunități; ca urmare, statul ar fi rezultatul ac țiunii grupului cel mai eficient ca administrator de resurse sau a interven ției unei comunități care devine centru de putere; trebuie notat, îns ă, că un sistem de iriga ție este eficient și poate fi între ținut doar pe o suprafață relativ restrâns ă, cea a teritoriului unui ora ș sau al unei provincii (este cazul nomelor egiptene) – orice încercare Contribu ția Orientului la civiliza ția european ă 8 Proiectul pentru Înv ățământul Rural Ciclul scurt de viață al statelor de cucerire Coexisten ța în timp a diferitelor forme de organizare politică Diversitatea structurilor sociale Oameni liberi, sclavi, aristocra ți de unificare pe arii largi nu poate reu și datorită dificultății de a pune de acord, de pild ă, comunit ățile aflate în amonte cu cele din aval cu privire la dr epturile de util izare a apei și obligațiile de munc ă pentru între ținerea canalelor de iriga ție; la fel, sistemul birocratic, ba zat pe înregistrarea pe t ăblițe de lut, are limitele sale, ceea ce duce – s-a v ăzut în cazul regatelor și a imperiilor ulterioare – la i nevitabila delegare a autorit ății spre dinastii locali; • regatele realizate prin cucerire (este cazul, practic, al tuturor formațiunilor politice oriental e mari, poate cu excep ția Egiptului) au un ciclu de via ță relativ scurt; de la Sargon cel Mare începând (fondatorul imperiului akkadian, pe la 2371-2315 î.Hr.), regatele cunosc o prim ă perioad ă de ascensiune în timpul fon-datorului stat ului, care practic cucere ște teritoriul, urmată de o perioad ă î n c a r e u r m a șii cu greu fac fa ță tendințelor centrifuge ale diferitelo r state mai mici înglobate în noua structur ă; altfel spus, caracterul efemer (în timp istoric) al acestor structuri politice este re zultatul limitelor de mai sus; • de notat este coexisten ța în timp a acestor forme de organizare politică; statul egiptean, de pild ă, cunoa ște o evolu ție, întreruptă de câteva scurte perioade de domina ție extern ă, din mileniul al IV-lea (3100 î.Hr.) pân ă la înglobarea sa în statul roman dup ă bătălia de la Actium (31 î.Hr.), iar în toat ă această perioadă are rela ții diplomatice cu ora șele-stat de pe coasta siro-fenician ă, cu regatul hittit din Asia Mic ă, cu principatele din zona Siriei și a Israelului de ast ăzi; • în sfâr șit, structurile soci ale sunt extrem de diferite între, s ă spunem, Egipt sau Persia și orașele-stat din zona siro- palestinian ă (Tyr, Sidon și Byblos sunt conduse de o aristocra ție comercial ă, interesat ă mai degrab ă de rela țiile externe decât de controlu l teritoriului înconjur ător); la fel, exist ă diferențe mari în tipul de autoritate exercitat de regele mezilor (care trebuie s ă conduc ă împreun ă cu aristocra ția) și autoritatea regilor din Israel (care trebuie s ă țină cont de rolul și autoritatea preo ților și a profe ților); altfel spus, pe o structur ă socială de bază, pe o urzeal ă de relații sociale bazat ă pe o categorie masiv ă de oameni liberi, un num ăr redus de sclavi și o aristocra ție de func ții (caracterul ereditar al statutului aristocratic este mai pu țin marcat) se grefeaz ă modele particulare de agregare social ă, în funcție de tipul de structur ă economic ă și de influen țele externe. Contribu ția Orientului la civiliza ția european ă Proiectul pentru Înv ățământul Rural 9 Fig. 1.9., o birocrație de succes – scribi egipteni (în mân ă au plăcuțe de lemn acoperite cu ceară pe care scriu cu un stilus ascuțit) O definiție a statului Din aceast ă perspectiv ă, statul reprezint ă un sistem politic și social-economic care are la baza sa scrierea și birocrația, are grani țe recunoscute și apărate. Criteriile de clasificare sunt: • teritorial ă (orașe-stat și teritoriale), • structura institu țională (monarhii, republici aristocratice – este cazul statelor indo-ariene în epoc ă vedică), • mecanismul de constituire: dezvoltare intern ă (sumerieni, fenicieni), cucerire (indo-ar ieni), colonizare (hitti ți4), divizare (evrei5), unificare (Egipt). 1.4. Structuri de putere și univers ideologic Trăsăturile generice ale monarhiei orientale Toată această diversitate de structuri politice are, cu toate acestea, un set comun de elemente. S ă le enumer ăm pe scurt. În primul rând, caracterul divin al monarhiei. Suveranul, fie el Sargon al Akkadului sau faraonul Egiptului, es te cel mai aproape de divinitate și se bucur ă de o rela ție special ă cu acesta. El este fiul divinității centrale sau reprezen tantul acestuia pe p ământ. Ca atare, voința lui, exprimat ă prin lege, are sanc țiunea divinit ății și are valoare de ordonare a universului. C ăci dacă divinitățile sunt cele care au creat această lume, reprezentan ții acestora sunt cei care men țin ordinea cosmică a creației dintâi. De aici și două derivații foarte interesante la nivelul ceremoniilor care înso țesc persoana suveranului. În lumea sumerian ă, la începutul anului nou se recit ă miturile fondatoare (de geneză), iar suveranul este implicat în ceremonii care mimeaz ă căsătorii sacre cu divinit ățile feminine. Prin aceste dou ă elemente se asigur ă persisten ța lumii, a șa cum a fost ea creat ă de zei. Crea ția nu poate îmbătrâni nici m ăcar cu un an, astfel c ă ea trebuie recreat ă de fiecare dată, cu ajutorul celor mai apropi-a ți de divinitate. În Egipt, suveranul trebuie s ă ia parte la ceremonii de reîntinerire, c ăci fiind de esen ță divină nu poate îmb ătrâni – consecin țele unei deterior ări a situa ției faraonului ar fi dezastruoase pentru regat, c ăci el este garantul fertilit ății solului și al prosperit ății. La fel, la hitti ți starea de s ănătate a suveranului traduce condiția regatului. 4 Este vorba de influen țele pe care le-au exercitat coloniile de negustori assirieni din Asia Mic ă asupra popula ției locale. 5 Divizarea primului stat al evreilor în Iuda și Israel. Contribu ția Orientului la civiliza ția european ă 10 Proiectul pentru Înv ățământul Rural Fig. 1.10., 1.11. Asocierea suveranului cu divinitatea 1.10. Faraonul Seti I cu zei ța Hathor 1.11. Regele hittit Tudhaliyas IV cu simbolul divinit ății furtunii Atribute generale ale suveranului oriental În al doilea rând, atributele suveranului. El este, într-adev ăr, figura centrală a structurii politice. Dincolo de rela ția sa special ă cu lumea divinităților, el este conduc ătorul armatei, legiuitor și judecător, garantul prosperit ății regatului, protector al locuitorilor țării. Alături de aceasta, el este și suveran în ordine cosmic ă. Desigur, este un discurs ideologic, dar atest ă faptul că suveranitatea oriental ă este liantul ideologic al societ ății. În plus, el este și favorizat de soart ă. Norocul reprezint ă un semn al bunăvoinței divine. Fig. 1.12. 1.12. “Stela vulturilor”, din timpul lui Eannatun, rege în Lagash Tipologia monarhiilor orientale O tipologie a monarhului ori ental va scoate în eviden ță faptul că, dincolo de elementele comune, exist ă și o serie de deosebiri care nuanțează modelul generic. Dac ă luăm în considerare criteriul transmiterii puterii, monarhiile sunt eredi tare (Egipt, Israel), elective sau cvasielective (ca la hitti ți sau la indo-europenii v edici). Criteriul naturii puterii imperiale ne indic ă mai multe tipuri. Monarhia oriental ă poate fi divină (Egipt, dar acesta reprezint ă un caz unic), charismatic ă – în care Contribu ția Orientului la civiliza ția european ă Proiectul pentru Înv ățământul Rural 11 suveranul este favorit al zeilor (Sum er, Akkad, Babilon, Israel, China), militară (suveranul î și demonstreaz ă charisma prin victorii militare, ca la assirieni, hitti ți sau per și) sau teocratic ă (tot Egiptul, dar doar în timpul dinastiei Marilor Preo ți). Ne reîntâlnim, deci, cu aceia și diversitate de forme, adaptate condi țiilor sociale și culturale locale. #Test de autoevaluare 1.2. Citiți textul de mai jos și rezuma ți concepția confucianist ă despre suveran. Folosi ți spațiul liber pentru a formula r ăspunsul. Critica confucianist ă asupra statului Qin (81 î. Hr.) Niciodată profitul material nu trebuie s ă fie motiv de guvernare. Acesta trebuie s ă constea în dorin ța de a fa- ce să domneasc ă moralitatea și de a reforma obiceiurile poporului. Dar acum, în provincii, monopolul s ării, fierului și alcoolului, precum și sistemul de pia ță echitabil au fost stabilite pentru a concura profiturile oamenilor de rând, depreciaz ă generozitatea rustic ă și îndeamn ă poporul spre avari ție. Iată de ce, aceia care se ocup ă de o activitate primar ă au devenit pu țin numero și iar cei care au activit ăți secundare sunt numeroși. Shang Yang a a șezat legi crude la fundamentele statului Qin, iar acesta, odat ă cu Er Huang Di, a fost distrus. Nesatisf ăcut de severitatea acestor legi, el a instituit sistemul responsabilit ății mutuale, a considerat o crim ă criticile aduse guvern ării și a introdus pedepse corporale, pân ă când poporul a devenit atât de îngrozit încât oamenii nu mai știau cum s ă se poarte. Nemul țumit de nenum ăratele taxe și impozite, el a interzis oamenilor utilizarea resurselor p ădurilor și râurilor și a făcut profituri uria șe prin stocarea rezervelor, atât timp cât nu d ădea nimănui șansa de a ridica cea mai mic ă obiecție. O astfel de venerare a profitului, o asemenea lips ă de considera ție pentru ceea ce este drept, o astfel de exaltare a puterii și a reușitei personale, a con-dus, este adev ărat, la achizi ția de noi teritorii. Dar aceasta este la fel ca atunci când arunci apa peste oameni care au fost deja inunda ți, sporindu-le nenorocirea. (Dezbaterea s ării și a fierului (81 î. Hr.), raportul Yen Ti e Lun, XXVI, cf. Yen Tie Lun, Paris, 1978, în Istoria lumii în texte, ed. Corint, Bucure ști 2000 ). ………………………………………………………………………………………………………… ………………………………………………………………………………………………………… ………………………………………………………………………………………………………… ………………………………………………………………………………………………………… ………………………………………………………………………………………………………… ………………………………………………………………………………………………………… ………………………………………………………………………………………………………… Răspunsul poate fi consultat la pagina 13. 1.5. Influen ța oriental ă asupra Europei Teoria ex Oriente lux Influența Orientului asupra Occidentului Orientul a exercitat o atrac ție special ă pentru lumea european ă. Teoria ex Oriente lux (din Orient vine lumina) a fost una dintre cele mai longevive teorii istoriografice. Argum entele în favoarea acesteia sunt, după cum am v ăzut, numeroase: o serie de inven ții își au originea în lu- mea oriental ă, iar trecerea de la preistor ie la istorie – prin apari ția scrisu- lui și a statului – se realizeaz ă pentru prima dat ă tot aici. La fel de adevărat este faptul c ă Orientul a contribuit decisiv la evolu ția culturii europene. S ă enumerăm câteva astfel de situa ții. Apariția și difuziunea ini țială a neoliticului s-a realizat cu ajutorul u- nor popula ții de origine oriental ă (microasiatic ă) și pe baza unor elemente care clar sunt im porturi (oaia). Noile ocupa ții descoperite în zona sudic ă a Orientului Antic au fost preluate de comunit ățile din estul Contribu ția Orientului la civiliza ția european ă 12 Proiectul pentru Înv ățământul Rural Mediteranei prin contactul cu o seri e de grupuri umane pl ecate (prin Asia Mică și insulele din Egeea) în c ăutare de noi p ășuni și terenuri arabile. Acestea fie au ocupat noi teritorii, fie au influen țat grupele umane din zonă care au preluat de la noii veni ți elementele culturale novatoare. Metalurgia. Inventat ă probabil în zona Caucazului, metalurgia s-a difuzat în lumea european ă prin transfer cultural și a modificat radical evoluția culturilor și civilizației. În plus, metalurgia bronzului a implicat și realizarea primei koiné europene. Bronzul este un aliaj de cupru cu cositor, dar cele dou ă metale sunt relativ rare în Europa, iar minereurile nu apar în aceia și zonă. Ca rezultat al acestei situa ții, aristocra țiile europene au ini țiat o întreag ă rețea de schimb (bazat ă pe sistemul de daruri reciproce – formal sunt daruri, c ăci nu este de demnitatea aristocra ților să facă comerț) care a legat Europa de R ăsărit. Pe baza acesteia, odat ă cu bunurile vehiculate au circulat și idei și simboluri – exemplele cele mai bune fiind grifonul și sfinxul, animale fantastice care au intrat în vocabular ul artistic european. La fel și scrierea. Inventat de fenicien i, alfabetul va fi preluat de greci și va sta la baza întregii evolu ții culturale europene. În sfârșit, nu trebuie uitat faptul c ă de-a lungul timpului, contactele Europei cu Orientul au fost și contacte violente, încheiate, în final, cu pătrunderea europenilor în Asia. Efectul a fost nu atât europenizarea Orientului, cât preluarea de elemente de civiliza ție spiritual ă care au fost integrate în cultura european ă. 1.6. Răspunsuri și comentarii la testele de autoevaluare Testul 1.1. Factorii climatici, nevoia de identific are de noi resurse alimentare, apari ția noilor ocupa ții, sedentarizarea, cre șterea complexit ății (economice și sociale), apari ția scrisului, apari ția birocrației. Schema Contribu ția Orientului la civiliza ția european ă Proiectul pentru Înv ățământul Rural 13 Testul 1.2. Prosperitatea trebuie s ă țină cont de dimensiunea moral ă. Transgresiile suveranului datorate avari ției afecteaz ă soliditatea statului și pot duce la pr ăbușirea acestuia. De aceea un suveran trebuie s ă fie un model moral și să se preocupe de bun ăstarea supușilor mai înainte de propria sa bun ăstare. 1.7. Lucrarea de verificare 1 Pe baza textului unit ății și a bibliografiei, alc ătuiți un eseu structurat pe tema rolului suveranului în lumea oriental ă. Punctele care trebuie atin se sunt: teoriile cu privire la cauzele apari ție statului în lumea oriental ă, tipologia monarhiilor, rolurile suveranului, simbolurile autorit ății acestuia. Instrucțiuni privind testul de evaluare: a. dacă este posibil, tehnoredactat, Arial 12, 1,5 rânduri, max. 5 pagini b. se trimite prin po ștă tutorelui. c. se folose ște în primul rând cursul dar pentru ob ținerea unui punctaj ridicat este necesară parcurgerea bibliografiei indicate. Criteriile de evaluare sunt: – claritatea exprim ării și absența formulărilor nesigure, – șirul logic al argumentelor, – utilizarea bibliografiei. Se acord ă câte 30 % din nota final ă pentru fiecare criteriu îndeplinit. 1.8. Bibliografie P. Amiet, Antichitatea oriental ă, Ed. Corint, Bucure ști 2002 M. Boivin, Istoria Indie, Ed. Corint, Bucure ști 2003 C. Lalouette, Civiliza ție Egiptului Antic, Ed. Meridiane, Bucure ști 1985 D. Lombard, China imperial ă, Ed. Corint, Bucure ști 2003 Polisul: realit ăți politice și formule culturale 14 Proiectul pentru Înv ățământul Rural Unitatea de înv ățare Nr. 2 POLISUL: REALIT ĂȚI POLITICE ȘI FORMULE CULTURALE Cuprins 2.1. Obiectivele unit ății……………………………………………………………………….. 14 2.2. Indoeuropenizarea Greciei………… …………… ……………. …………… ……………. ………… 14 2.3. Grecia epocii homerice…………. ……………… …………… ……………. ……………. ………….. 19 2.4. Grecia arhaic ă………………….. ……………… ……………… ……………. ……………. ………….. 24 2.5. „Marea colonizare greac ă”……………… ……………… ……………… ……………… …………… 27 2.6. Răspunsuri și comentarii la testele de autoevaluare…………………………………. 29 2.7. Lucrarea de verificare 2…………………………………………………………………. 30 2.8. Bibliografie………….. ……………… …………… ……………. ……………. ……………. …………… . 30 2.1. Obiectivele unit ății Familiarizarea cursan ților cu principalele etape ale civiliza ție grece ști până la apari ția orașului-stat Capacitatea de a elabora r ăspunsuri scurte pe baza unor surse istorice Capacitatea de a produce un eseu structurat pe o tem ă de istorie social ă 2.2. Indoeuropenizarea Greciei Fig. 2.1. Apariția unui nou domeniu de cercetare H. Schliemann Civilizațiile epocii bronzului în zona M ării Egee au constituit înc ă din a doua jum ătate a secolului al XIX-lea, un spa țiu predilect al cunoașterii științifice. Cele dou ă personalit ăți de numele c ărora deschiderea acestei direcții de cercetare este nemijlocit legat ă sunt Heinrich Schliemann (descoperitorul Troiei și al așezării de la Micene) și sir Arthur Evans (cel care a identificat și a început investigarea palatului minoic de la Cnossos, în Creta). Dar aceast ă disciplin ă va deveni într-adev ăr viabilă, complet ă, nu- mai după ce un arhitect (specializat în timpul r ăzboiului în decodificarea mesajelor secrete naziste, în cadrul R.A.F.) Michael Ventris și un cunoscut filolog oxonian, John Chadwick vor reu și în anul 1953, s ă descifreze scrierea linear ă B, ba chiar mai mult, vor dovedi c ă aceasta înregistra o limb ă protogreac ă. Rezultatele acestei descoperiri au fo st spectaculoase, ele modificând perspectiva asupra modalit ăților și a etapelor în care indoeuropenizarea Greciei s-a produs, iar pe de alta parte, ini țiind o nou ă știință – micenologia. Procesul de indoeuropenizare Perspectiva tradi țională (la modă în veacul al XIX-lea) considera că indoeuropenizarea în general, (cea greac ă în special) nu este nimic altceva decât rezultatul succesiunii unor valuri de imigrare, valuri care schimbă consisten ța etnocultural ă în ariile afectate. În acest sens se vorbea și de valurile de imigrare în Grecia, începând cu aheii și terminând cu dorienii. Polisul: realit ăți politice și formule culturale Proiectul pentru Înv ățământul Rural 15 Revizuirea perspectivelor tradiționale O asemenea viziune excesiv simplificatoare ( și deci eronat ă) a fost comb ătută cu numeroase argumente în ultimele decenii, procesul fiind acceptat ca unul cu mult mai complex, al ături de valurile de imigrare un rol important fii nd acordat grupurilor etnolingvistice, migra țiilor interne, contamin ărilor culturale, etc. Tăblițele ce cuprind inscrip țiile în linearul B au fost în mod esen țial identificate în doua palate – ce l de la Cnossos, în Creta (s ăpat încă de A. Evans) și cel de la Pylos („palatul lui Nestor”, investiga ția fiind realizată de misiunea american ă condus ă de către prof. Carl W. Blegan). Aici avem dou ă arhive. Al ături de aceste arhive au mai fost făcute numeroase descoperiri accidentale. Constat ăm deci existen ța unui important grup grec (o elit ă) în a doua jum ătate a mileniului al II-lea î.Hr., nu numai în Grecia peninsular ă ci și în Creta. Fig. 2.2. Tăblițele de lut de la Pylos în momentul descoperirilor Momentul ini țial al indoeuropeniz ării Este foarte probabi l ca momentul ini țial pentru schimbarea pe ca- re indoeuropenizarea zonei o va presupune, s ă fie situat cândva la sfârșitul Heladicului Vechi II sau la sfâr șitul Heladicului Vechi III. În am- bele momente este înregistrat un nive l de distrugere în mai multe situri în Grecia și în alte p ărți ale Mediteranei oriental e, în ambele momente este înregistrat ă apariția unor noi orizonturi cult urale (mai semnificative sau mai pu țin semnificative) succedând cezurii (civiliza ția Heladicului Vechi III și respectiv cea a Heladicului mijlociu). Semnele cele mai evidente pentru acest nou orizont cultural sunt înmormânt ările „în cist ă” și apariția ceramicii miniene, mai pu țin Polisul: realit ăți politice și formule culturale 16 Proiectul pentru Înv ățământul Rural răspândită în Heladicul Vechi III, important ă la începutul Heladicului mijlociu. Deci momentul ar putea fi situat, din punctul de vedere al cronologiei absolute, fie pe la 2100 î. Hr., fie dup ă anul 2000 i. Hr. Presupunem c ă evoluția internă a zonei (contacte, deplas ări de populație, influen țe) va face ca în decursul prim elor secole din mileniul al II-lea Grecia s ă fie indoeuropenizat ă. În secolul al XIV-lea avem îns ă dovada c ă în acest spa țiu se vor- bea o limb ă greacă (tăblițele în linear B). Abia cu aceast ă ocazie informațiile noastre despre lumea egeean ă a epocii bronzului devin ceva mai clare. Pân ă în acest moment asist ăm la evolu ția unor civiliza ții pentru care informa țiile erau în mod precump ănitor arheologice, al ături de for- mula continental ă (civilizația heladic ă) conturându-se un orizont cicladic (civilizația cicladic ă) și unul cretan (civilizatia minoic ă). Civiliza ția minoica va atinge chiar fo rmule extrem de elaborate, palatele cretane ex primând autoritatea și opulența prinților minoici. Creta epocii bronzului mijlociu cunoa ște scrierea (hieroglific ă și apoi în linear A), f ără ca aceasta s ă fi înregistrat o limb ă greacă. Palatele cretane, ca cele de la Cnossos, Phaistos, Mallia sau Kato ZaKros, exprim ă probabila existen ță a unor ferme centre de autoritate. Nu ne mai afl ăm deci în preistorie ci în protoistorie. Fig. 2.3. Planul palatului de la Knossos Santorini Explica ția cea mai plauzibil ă a declinului acestor centre de autoritate și a instaur ării controlului unei elite miceniene asupra insulei (dovada clar ă fiind arhiva micenian ă de la Cnossos) ni se pare a fi cea propusă de către J. Chadwich. Ea este pus ă în legătură cu explozia vulcanului din Santorini (mo ment care a determinat și acoperirea cu lav ă a așezării de la Akrotiri, adev ărat Pompei minoic), explozie care va Polisul: realit ăți politice și formule culturale Proiectul pentru Înv ățământul Rural 17 provoca și de-clinul thalasocra ției cretane, valul produs ca und ă de șoc (tsunami ) distrugând cea mai mare parte a flotei minoice. Structura fundamental ă a societății miceniene Întorcându-ne în veacul al XIV-lea, moment în care informa ția de care beneficiem nu mai este exclusiv arheologic ă, trebuie s ă facem precizarea c ă arhivele miceniene cuprind t ăblițe cu caracter contabil – ceea ce nu ne împiedic ă să percepem aceast ă societate cu mult mai clar de-cât realit ățile anterioare din spa țiul egeean. Societatea micenian ă este una ultrabirocratic ă și strict ierarhizat ă. Ea se dezvolt ă în jurul nucleului pe care îl reprezint ă palatul. De fapt, Grecia micenian ă cunoaște mai multe formule statale (principate) fiecare dintre ele având o existen ță (și socială și economic ă) asemănătoare. Principele/regele ( wa-na-ka/wanax ) este cel care concentreaz ă întreaga autoritate, el fiind auxiliat de un lawagetas (ale cărui atribu țiuni ne sunt pu țin cunoscute), deciziile regale f iind controlate, „în provincii”, de către reprezentan ții autorității regale – pa-si-re-u. Pentru ca aceast ă structură riguros centralizata s ă poată funcțio- na, există o întreag ă eșalonare birocratic ă, foarte ierarhizat ă. Chiar și funcționarea economic ă a acestor principate cunoa ște o permanent ă și consistent ă interven ție a palatului, lucrul acesta fiind mai în detaliu cunoscut datorit ă caracterului contabil al arhivelor de la Cnossos și Pylos. Fig. 2.4. Sala arhivelor de la Pylos (ast ăzi) Așezările palațiale Așezările miceniene evolueaz ă până și arhitectonic în jurul palatului, palat construit în locuri pr ielnice, acolo unde este posibil pe înălțimi, locuin țele supu șilor fiind la poalele colinei regale. Structura statelor mi ceniene este mai apropiat ă de cea a formulelor orientale contemporane ei decât de forma specific ă statului grec clasic – cetatea. O problem ă multă vreme disputat ă a fost aceea a formei în care civilizația micenian ă a luat sfâr șit. Punctul de vedere sus ținut vreme îndelungat ă a fost cel care lega pr ăbușirea statelor miceniene de n ăvala unui nou val indoeuropean în Grec ia –invazia dorienilor. Realitatea arheologic ă este îns ă cu mult mai complicat ă. Astfel, nu putem observa un nive l de distrugere contempora n în toate centrele miceniene. Pe de alt ă parte, argumente lingvistice, ca și cele arheologice infirm ă o pătrundere dorian ă masivă în Grecia pe la 1200 î. Polisul: realit ăți politice și formule culturale 18 Proiectul pentru Înv ățământul Rural Hr., semnele materiale ale prezen ței doriene fiind deosebit de pu țin numeroase tipologic și numeric. Aceasta nu înseamn ă că un val de imigrare indo-european nu a existat, dar importan ța sa în ansamblul realităților care vor determina pr ăbușirea civiliza ției miceniene, nu este una esen țială. Contextul general în Mediterana oriental ă este unul tulbure, context care va determina descompunerea statului hittit și criza statului egiptean – invazia „popoarelor m ării”. Probabil c ă prăbușirea lumii miceniene ( și odată cu ea dispari ția statului și a scrisului în Gr ecia pentru o perioad ă de 400 de ani) este rezultatul unui complex de factori în contextul r ăsturnărilor pe care invazia „popoarelor m ării” le-a provocat în Mediterana r ăsăriteană. Mai trebuie men ționat faptul c ă dispariția centrelor de putere și a ansamblului structurilor mic eniene nu va provoca o cezur ă, elementele de continuitate fiind numeroase, as tfel explicându-se introducerea unor subdiviziuni cronologice cum ar fi epocile submicenian ă și protogeometrice. Fig. 2.5. Planul acropolei de la Micene Polisul: realit ăți politice și formule culturale Proiectul pentru Înv ățământul Rural 19 Fig. 2.6. Planul palatului de la Micene # Test de autoevaluare 2.1. Enumera ți trei elemente definitorii ale civiliza ției miceniene. Folosi ți spațiul de mai jos pentru a formula r ăspunsul. ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ………………. …………….. ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ………………. …………….. ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ………………. …………….. ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ………………. …………….. Răspunsul poate fi consultat la pagina 29. 2.3. Grecia epocii homerice „Epoca întunecat ă” Arheologie și texte antice Perioada marcat ă cronologic de momentul pr ăbușirii centrelor de putere miceniene, (dup ă 1200 î. Hr.), pe de o parte, și de momentul apariției cetății în Grecia (începând cu veacul al VIII î. Hr.), pe de alt ă parte, o perioad ă deosebit de neclar ă pentru istorie, este numit ă de obicei epoca geometric ă de către arheologi de la tipul ceramic predominant, epoca homeric ă de către istorici, și de multe ori epoca obscură sau epoca întunecat ă, prin analogie cu evul mediu timpuriu, și el reprezentând o perioad ă deosebit de neclar ă în istoria Europei. Informa ția pentru aceast ă perioadă este deosebit de pu țin nume- roasă. Cea mai mare parte a argum entelor utilizate sunt de natur ă arheologic ă. Alături de ele îns ă, cercetarea atent ă a Iliadei și Odiseei și mai ales utilizarea elementelor și a conceptelor ce provin din arsenalul antropologiei și sociologiei istorice pent ru decodificarea celor dou ă epopei homerice și în mod deosebit pentru delimitarea informa ției succesiv ad ăugate formelor, constituie un nou orizont, o surs ă, un argument complementar realit ății arheologice. Problema elabor ării Iliadei și Odiseei comport ă astăzi din ce în ce mai puține dispute. Un lucru este sigur, dincolo de controvers ă – cele Polisul: realit ăți politice și formule culturale 20 Proiectul pentru Înv ățământul Rural Iliada și Odiseea două epopei nu cunosc forma definitiv ă în acela și timp, Iliada fiind mai veche decât Odiseea cu circa o jum ătate de secol, fapt ce infirm ă ideea autorului unic. Epopeile sunt orale. Nucleul acestora este evident de influen ță micenian ă, dar structura lor cunoa ște o transformare permanent ă. Transmiterea epopeilor are loc în interiorul unei caste de barzi profesioni ști. Aceștia intervin deci în structura poemelor, de la o generație la alta, f ăcând ca personajele s ă populeze o lume mai apropiată de cea în care bardul însu și trăiește. Aceasta explic ă și faptul c ă numeroase obiecte pe care lumea micenian ă le folosise în epopee apar f ără ca bardul s ă le fi cunoscut utilitatea real ă. Exemplul cel mai des utilizat este cel al carului de lupt ă, armă cert folosit ă în lumea micenian ă și a cărei utilitate nu mai este cunoscut ă autorului epopeii care nu în țelege de fapt care fusese tehnica folosirii carului în b ătălie. Beneficiind de atât de pu țină informație, singura posibilitate pentru în țelegerea „epocii obscure” este aceea de a integra toat ă informa ția istorică pe care Iliada și Odiseea ne-o transmit. Pentru aceasta, utilizarea metodelor de investiga ție antropologic ă, folosirea conceptelor și tehnicilor sociologice cu scopul în țelegerii societ ății homerice prin analiza atent ă a epocii reprezint ă o direcție absolut necesară. Fig. 2.7. Ceramic ă greacă cu figuri ro șii – Ahile, nemul țumit că sclava sa Briseis, prad ă de război, este luat ă de Agamemnon, refuză să mai participe la lupte (primul cânt al Iliadei) Epopeile ca istorie oral ă Aceast ă direcție de cercetare a fost concretizat ă într-un volum, la începutul anilor `50, de c ătre sir Moses Finley. Ulterior discursul „antropologizant” al elenistului de la Cambridge a cunoscut replici și chiar revenirea ini țiatorului s ău. Dezvoltarea acestui tip de cercetare a fost în bun ă măsură determinat ă și de progresul antropologiei ca știință. De fapt, Finley încerca o discu ție de ansamblu asupra informațiilor de natur ă istorică transmise atât în Iliada cât și în Odiseea, pornind de la o atent ă separare a straturilor de relat ări succesiv adăugate, lucru imposibil f ără o cunoa ștere temeinic ă a structurii celor două epopei ca și a tehnicii poeticii orale. În încercarea lui Finley , un loc important îl joac ă deci însu șirea concluziilor lui M. Parry, cel care pornind de la cercetarea experimental ă a operei unor barzi s ud-slavi, investiga ție practicat ă în deceniile al III-lea Polisul: realit ăți politice și formule culturale Proiectul pentru Înv ățământul Rural 21 Înregistrarea în scris a celor două epopei și al IV-lea ale secolului al XX-lea, descifra detaliile tehnice ale elabor ării și transmiterii unui poem epic de di mensiuni comparabile cu Iliada și im- plicit modalitatea ad ăugării succesive a unor straturi de informa ție, prin dezvoltarea sau modificarea nucleului ini țial. Iliada și Odiseea au c ăpătat deci forma definitiv ă cândva între sfârșitul veacului al IX-lea î. Hr. și sfârșitul veacului al V III-lea i. Hr., între ele existând un decalaj de circa o jum ătate de secol, dar ele aveau s ă fie înregistrate în scris numai în veacul al VI-lea, dup ă unele tradi ții la Atena, în vremea lui So lon, mai probabil îns ă, pe la 550, din dispozi țiile tiranului Pisistrate. Apariția oikosului Caracterul fărămițat al lumii homerice Societatea homeric ă nu cunoa ște scrisul și nici statul. Pr ăbușirea centrelor de putere miceniene determinaser ă restructurarea fundamental ă a lumii grece ști. Structurile ultrabirocraticelor state miceniene se pulverizaser ă, proces care avea s ă determine apari ția unei fizionomii fundamental noi. Nucleul acestui facies socio-economic este oikosul. Prin oikos grecii înțelegeau gospod ăria, incluzând casa, anexele, p ământul și toți membrii (liberi sau dependen ți) ai respectivei comunit ăți. Exist ă oikoi aristocratici și oikoi nearisto cratici. Aten ția poemelor homerice este în mod evident concentrat ă în jurul protagoni știlor războiului troian, regi și aristocra ți, și deci informa ția pe care Iliada și Odiseea o furnizeaz ă privește în cea mai mare m ăsură gospod ăriile aristocratice. Pentru ceilal ți oikoi, cei nearistocratici, importante sunt informa țiile ceva mai recente, in tegrate în Teogonia și Munci și zile. Imaginea hesiodică este aceea a micului proprietar de oikos permanent amenin țat de vecini mai boga ți și mai puternici. În ansamblu, societatea homeric ă este deosebit de pulverizat ă, principiul fundamental al aces tor oikoi fiind autosuficien ța, contactele între nuclee fiind sporadice și de cele mai multe ori violente, c ăci războiul reprezint ă o caracteristic ă evident ă a acelei lumi. Epopeile menționează pe fenicieni drept element esen țial al comer țului în „societatea geometric ă”. Polisul: realit ăți politice și formule culturale 22 Proiectul pentru Înv ățământul Rural Fig. 2.8. Ceramic ă greacă cu figuri negre – scenă comercial ă Fundamentele autorității aristocra ților din epoca homeric ă Lumea homeric ă este ierarhizat ă. Epopeea pomene ște regi și nobili. Interesant ă ni se pare leg ătura etimologic ă dintre basileii homerici și acei pa-si-re-u micenieni. Legatura pare a nu fi numai etimologic ă ci și una practic institu țională. Acei pasireu par a fi fo st administratorii locali, guvernatorii unor zone afla ți în subordinea palatel or miceniene. Odat ă cu prăbușirea palatului, cu dispari ția centrelor de putere miceniene, cu decapitarea administra ției birocratice a acestor state, guvernatorii locali se înstăpânesc asupra zonelor pe care pân ă atunci le conduseser ă în numele regelui. În interiorul elitei homerice rela țiile instituite au fo st destul de atent cercetate în ultimele decenii, utilizându-se cu prec ădere tehnicile provenind din arsena lul antropologiei și al sociologiei istorice, încadrând astfel lumea homeric ă, din punct de vedere comportamental orizontul societăților arhaice. Astfel, este cât se poate de evident c ă, asemenea celor mai multe societăți arhaice, și în cea homeric ă autoritatea unui aristocrat depinde de tot felul de mecanisme specific e cum ar fi concentrarea unui num ăr cât mai mare de obiecte de prestigiu ( și în acest sens în Iliada și Odiseea trepiezii de bronz joac ă un rol special), sau covâr șirea competitorului cu daruri, în sistemul dar contra dar, atât de binecunoscut antropologilor. Structura social ă în Grecia homeric ă Este evident faptul c ă, în interiorul elitei homerice, ierarhizarea este destul de accentuat ă, criteriile ierarhiz ării ținând și de prestigiul individului, dar și de puterea economic ă a acestuia, de dimensiunile și puterea oikosului, dar și de num ărul de vite (o constant ă a epopeii fiind calificarea unui in divid, a puterii și avuției sale, func ție de num ărul de cirezi de vite st ăpânite, ceea ce sugereaz ă un evident caracter pastoral al lumii homerice). Exist ă însă și o dimensiune eroic ă a acestei lumi, dimensiune ca- re face ca excelen ța individului, în contextul unei societ ăți deosebit de războinice, s ă devină un factor esen țial în ierarhie. Asta nu face îns ă ca Polisul: realit ăți politice și formule culturale Proiectul pentru Înv ățământul Rural 23 Oamenii simpli: meșteșugarii și sclavii în confruntarea Agamemnon-Ahile, cel din urm ă, în pofida excelen ței sale, să poată afecta în mod eficient aut oritatea celui mai bogat dintre basilei. Dincolo de nobili și regi, lumea geometric ă mai este populat ă și de nearistocra ți, despre care îns ă textele homerice ne spun îns ă de puțin. Ei sunt fie proprie tarii unor oikoi mai s ăraci, fie demiurgi (meșteșugari), fie the ți, fie sclavi. Distinc ție esențială pentru aceast ă lume nu pare a fi cea dintre oameni liberi și sclavi, ci cea dintre indivizii ce apar țin unui oikos și cei care nu apar țin niciunuia, the ții. Theții sunt din aceast ă cauză categoria cea mai dispre țuită, inferiorii. Ei sunt cei care, neapar ținând niciunui oikos își oferă serviciile oricui are nevoie de ele. Me șteșugarii au și ei o pozi ție periferic ă societății homerice. Obiectele produse de ei sunt admir ate, dar ei sunt mai degrab ă disprețuiți. De fapt, acesta este statutul general al me șteșugarului în societățile arhaice. În atelierul demiurgului se întâmpl ă ceva ciudat și probabil periculos. Aceast ă raportare la me șteșug determin ă și poziția marginal ă a meșteșugarului. În societatea homeric ă sclavii exist ă, dar num ărul și importan ța lor este limitat ă. Poziția sclavului este din multe puncte de vedere mai bună decât cea a the ților atâta vreme cât sclavii fac parte dintr-un oikos, iar theții nu. Sclavii erau rezultat ul numeroaselor campanii pr ădalnice, prizonierii fiind integra ți ca membri inferiori în oikoi. Aceast ă lume este deci în mod esen țial pulverizat ă, structurile ei fundamentale fiind agricole și autosuficiente, suportând conturarea unor centre de putere f ără ca acestea s ă capete o form ă statală. Lumea homerică deci nu cunoa ște nici statul și nici scrisul. Exist ă un cod care face societatea geometric ă să funcționeze, dar acest cod pare a fi din multe puncte de vedere comun unui num ăr important de societ ăți arhaice. R ăzboiul, de cele mai multe ori provocat de or-golii personale sau având pur și simplu ca motiva ție jaful, constituie o realitate normal ă pentru lumea homeric ă, ba chiar una dintre modalitățile cele mai curente prin care comunit ățile izolate ale acestei lumi intră în contact cu altele. Veacul al VIII-lea va aduce o schimbare esen țială a realităților lumii grece ști, noua formul ă cea care va permite na șterea cet ății. # Test de autoevaluare 2.2. Care sunt principalele schimb ări care au intervenit în lumea greac ă după dispariția lumii miceniene? Folosi ți spațiul de mai jos pentru a formula r ăspunsul. ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ………………. …………….. ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ………………. …………….. ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ………………. …………….. ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ………………. …………….. ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ………………. …………….. Răspunsul poate fi consultat la pagina 29 Polisul: realit ăți politice și formule culturale 24 Proiectul pentru Înv ățământul Rural 2.4. Grecia arhaic ă Lumea arhaic ă și renașterea greacă Plecând de la periodizarea ini țială făcută de către istoricii de art ă, istoriografia veacului al XIX-lea a integrat formula – arhaic, clasic, elenistic și pentru ansamblul evolu ției societ ății grecești în Antichitate. Epoca arhaic ă este de obicei considerat ă a fi marcat ă cronologic de momentul constituirii cet ății în lumea greac ă (polis) în cursul veacului al VIII-lea, pe de o parte, și de cel al articul ării regimurilor democratice în cetățile grece ști (de pild ă la Atena prin reformele clisteniene, la sfâr șitul veacului al VI-lea/ începutul veacului al V-lea), pe de alt ă parte. Schimbarea fundamental ă, cea care va genera în cele din urm ă constituirea structurii specifice de existen ță a societ ății grecești – cetatea, se produce în veacul al VIII-lea. „Rena șterea greac ă” a veacului al VIII-lea, concept deplin conturat în ultimele decenii, afecteaz ă ansamblul formulelor de existen ță ale lumii grece ști, de la o evident ă creștere demografic ă până la o nou ă fizionomie culturala a elenit ății. Saltul demografic este atestat pe de o parte de cre șterea numărului a șezărilor cunoscute (cca. 110 în veacul al IX-lea și cca. 220 în veacul al VIII-l ea), iar pe de alt ă parte de o posibil ă intensificare a locuirii acestor situri, idee sus ținută de creșterea sensibil ă a numărului de mor-minte din necropolele di n veacul al VIII-lea. Simplificând, putem spune ca acest secol readuce scrierea (alfabetul grec, rezultat al adapt ării și alfabetului fenician pentru o limb ă indoeuropean ă) și statul în lumea greac ă. Nașterea cet ății Cei doi poli ai cetății Forma specific ă de existen ță a lumii grece ști o constituie cetatea (polis ). Cetatea reprezint ă o structur ă bipolară, echilibrat ă, cele dou ă elemente constitutive fiind nucleul urban și teritoriul agricol ( chora ). Cetatea este rezultatul unui proc es de integrare a unor grupuri umane dispersate ( synoicism ), proces stimulat de mai multe elemente distincte. În mod evident, în aces t proces un rol important trebuie s ă îl fi jucat și configura ția morfogeografic ă a zonei implicate. Apoi, nu trebuie pierdut din vedere nici ansamblul tradi țiilor locale, raportul preexistent dintre diferitele grupuri de popula ție implicate în synoicism ca și interesele grupurilor aristocratice loca le. Într-un ritm di ferit, date fiind condițiile locale diferite, grupuri de comunit ăți locale rurale învecinate fuzioneaz ă dând o nou ă configura ție spațiului controlat de c ătre acestea. Elementul esen țial îl constituie îns ă cel al contur ării unei noi forme de coeziune între membrii comunit ății nou constituite. Marile sanctuare intraumane ca și cele din teritoriul agricol, vor reprezenta elemente ce vor stim ula dezvoltarea coeziunii cet ății acum fondată. Cetatea reprezint ă deci o realitate bipolar ă constituit ă pe coexisten ța egală a nucleului urban și a teritoriului agricol. Constituirea cet ății este de fapt rezultatul aristocra ției locale și a transform ării acesteia în „corp protoisonomic și protopolitic”. Astfel spus asistăm la apari ția contemporan ă a cel pu țin trei realit ăți distincte: 1) synoicismul care presupune o nou ă formulă teritorial ă integratoare, un nou spa țiu propriu cet ății ce se n ăștea; 2) conturarea unei noi forme de solidaritate colectiv ă a grupurilor umane implicate, proces în care aristocra țiile locale au rolul preponderent; Polisul: realit ăți politice și formule culturale Proiectul pentru Înv ățământul Rural 25 Relația cu colonizarea 3) delimitarea unei formule cultural e proprii, elementul cult fiind unul dintre factorii de stimulare al procesului de integrare pe care apariția cetății îl reprezint ă. În acest sens nu trebuie sc ăpat din vedere faptul esen țial că, sanctuarele intra și extraurbane reprezint ă un cert element de polarizare a grupurilor umane dispersate, de atragere a acestora, de accelerare a integr ării. Formele concrete pe care acest proces le ia în lumea greac ă de-a lungul veacurilor al VIII-lea și al VII-lea sunt extrem de diferite. Un element care a provocat în momentul descoperirii sale o relativă surpriză a fost acela c ă, după observa țiile misiunii arheologice elvețiene care desf ășoară săpăturile acolo, la Eretria, într-o perioad ă în care ora șul furnizeaz ă importante gr upuri de coloni ști, fiind chiar unul dintre centrele de colonizare cele mai active, o metropol ă extrem de important ă, structurile propriei cet ăți nu erau înc ă definitiv conturate. Aceasta contrazice în mod flagrant viziunea tradi țională asupra unei metropole grece ști, conform c ăreia numai un ora ș bine structurat, cu instituții definite, este cel care poate fonda sau poate participa la fondarea unor noi centre urbane. Constatăm deci ca procesul de colonizare și de constituire a cetăților în spa țiul metropolitan, este de multe ori contemporan. Explicația acestui fenomen const ă în faptul c ă, în plin proces de integrare social ă, unele grupuri sunt excluse, ele fiind cele care vor participa la fondarea noului ora ș – colonia . Se năștea astfel cetatea pentru care în primele veacuri de existen ță structurile vor fi în mod esen țial aristocratice. Participarea activ ă a aristocra țiilor locale la fondarea cet ății a avut deci ca rezultat preponderen ța elitelor în formularea institu țiilor acesteia. Reforma purt ării războiului – apariția falangei hoplitice Dar elitele epocii arhaice (cele de na ștere sau cele de avere) sunt ele însele integrate, coeziu nea corpului civic, chiar dac ă acesta este esențial aristocratic, înlocuind indivi dualismul elitelor „geometrice”. Exemplul cel mai elocvent în acest sens îl reprezint ă schimbarea pe care reforma hoplitic ă a adus-o în lumea greac ă. Războiul epocii geometrice fusese un r ăzboi al indivizilor, excelența acestora constituind elementul esen țial. O confruntare de mai mare amploare nu va rezolva nimic altceva decât un grup de dueluri. Prin integrarea social ă pe care na șterea cet ății o reprezint ă se inițiază și o integrare militar ă. Rezultatul în reprezint ă falanga hoplitic ă, noua formă de purtare a r ăzboiului pe care veacul al VII-lea o aduce în Grecia. Dup ă tradiție, inițiatorul acestei solu ții militare ar fi fost regele Pheidon din Argos, personaj intere sant atâta vreme cât tot tradi ția îl considera și formula arhetipal ă a tiraniei. Războiul hoplitic este în mod esen țial construit pe coeziunea falangei, spargerea coez iunii acesteia implic ă pierderea b ătăliei. Membrii falangei sunt infanteri ști greu înarma ți, deci oameni cu stare, c ăci numai aceștia își puteau permite procurarea și întreținerea unui asemenea echipament costisitor. Semnifica ția acestei solu ții militare pentru constituirea cet ății este dubl ă. Pe de o parte falanga hoplitic ă implică existența unei coeziuni evidente între membrii ei, ceea ce exprim ă și un destul de avansat grad de coeziune civic ă. Pe de alt ă parte, falanga exersând coeziunea militar ă a componen ților săi, constituie un element fundamental în dezvoltarea coeziunii politice în cetatea greac ă. Polisul: realit ăți politice și formule culturale 26 Proiectul pentru Înv ățământul Rural Fig. 2.9. Falanga hoplitic ă – ritmul de mar ș este ținut de un aulet (cânt ăreț de flaut), aflay în spatele liniilor Cetățeanul și polisul Astfel, veacurile al VIII-lea și al VII-lea aduc lumii grece ști realitatea sa esen țială, formula specific ă de organizare pentru aceast ă societate, nucleul care va produce efervescen ța cultural ă atât de important ă pentru evolu ția de ansamblu a civiliza ției europene – cetatea. Structura acestui nucleu pres upune, dincolo de solidaritatea corpului civic, solidaritate în articularea c ărei un rol esen țial în epoca arhaică îl va juca aristocra ția, precizarea elementelor ce definesc calitatea de cet ățean. De fapt, cet ățean într-o polis este cel care de ține un lot de p ământ în chora (oikos), cel care particip ă la apărarea cet ății (falanga hoplitic ă) și care are posibilitatea de a decide în stat (ca membru al adun ării poporului). Orașul grec, spre deosebire de ora șul oriental antic sau ora șul modern, nu este în mod precump ănitor un loc de concentrare a activităților din sectorul ter țiar, ci numai locul de re ședință al unor cultivatori agricoli. Cet ățenii sunt în mod esen țial proprietari de oikoi, indiferent de dimensiunea acestor propriet ăți, oikoi care constituie, împreună, teritoriul agricol al cet ății (chora). Valoarea esen țială pentru un oikos este autosuficien ța tot așa cum valoarea esen țială a cetății este autonomia (în sens etimologic). Cetatea arhaic ă este în mod evident una aristocratic ă, aristocra ția controlând decizia prin putere, prestigiu și avere . Polisul: realit ăți politice și formule culturale Proiectul pentru Înv ățământul Rural 27 # Test de autoevaluare 2.3. 2.3.1. Enumera ți elementele constitutive ale polis-ului grec. Folosi ți spațiul de mai jos pentru a formula r ăspunsul. ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ………………. …………….. ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ………………. …………….. ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ………………. …………….. ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ………………. …………….. 2.3.2. Care este defini ția cetățeanului în cetatea greac ă? Folosiți spațiul de mai jos pentru a formula r ăspunsul. ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ………………. …………….. ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ………………. …………….. ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ………………. …………….. ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ………………. …………….. Răspunsurile pot fi consultate la pagina 29 Fig. 2.10. Acropolea Atenei – reconstituire 2.5. „Marea colonizare greac ă” Aria coloniz ării Cauzele colonizării Fenomenul cunoscut în mod obi șnuit sub numele de „marea colonizare greac ă” reprezint ă una din realit ățile esențiale ale veacurilor VIII-VI î. Hr., marcând de f apt în mod sensibil evolu ția ulterioar ă a întregului bazin al Mediter anei. Roirea grecilor peste m ări și așezarea lor în jurul M ării Mediterane și a Mării Negre, dincolo de consecin țele spectaculoase, reprezint ă o realitate care a prov ocat nenumarate disidii științifice mai cu seam ă în încercarea de a explica fenomenul. Perspectivele au fost deosebit de diferite, de la cea care explica fondarea noilor ora șe grecești pe coastele africane sau europene ale Mediteranei sau pe coastele asiatice ale Pontului Euxin prin spiritul de aventură propriu poporului grec, pân ă la cea care exagera componenta comercial ă a acestui proces. Un lucru îns ă este sigur în aceast ă destul de controversat ă problem ă – orașele nou fondate, colo niile, sunt de două tipuri: a șezări agricole ( apoikia ) și comerciale ( emporion ), dar ponderea este în mod evident în favoarea primei categorii de cet ăți. „Marea colonizare greac ă” este rezultatul unei st ări de tensiune socială (stasis ), stare care în unele cazuri înso ț ește constituirea cet ății, dar care în cele mai multe situa ții este ulterioar ă acesteia. Ca în cele mai multe societ ăți arhaice și în Grecia secolului al VII-lea încordarea social ă este provocat ă în mod cert de o acut ă criză agrară. Polisul: realit ăți politice și formule culturale 28 Proiectul pentru Înv ățământul Rural Dimensiunea rurală a colonizării Structura social ă și politică Conflicte interne Astfel, polarizarea propriet ății funciare, de fapt dec ăderea micilor oikoi și consolidarea propriet ăților mai puternice vor favoriza constituirea unui grup apt pentru a participa la colonizare. Desigur, realitatea înregistr ării unui spor demografic nu poate fi neglijată, cum nu poate fi neglijat nici interesul identific ării și utilizării unor noi puncte de importan ță comercial ă, dar „marea colonizare greacă” pare a fi fost în primul r ând o modalitate de detensionare socială. Direc țiile de colonizare nu sunt aleatorii. Grecii cunoscuser ă încă de mult zone destul de îndep ărtate în spa țiul circum-mediteranean, cele mai timpurii direc ții ale coloniz ării veacului al VIII- lea urmând în mod evident trasee inaugurate înc ă în epoca micenian ă, demonstra ția fiind în acest sens elocvent dezvoltat ă mai cu seam ă pentru Italia meridional ă. Pe de alt ă parte, mari sanctuare panel enice aveau calitatea de a aduna informa țiile dispersate ob ținute de c ătre corăbierii din diferitele cetăți, de ale centraliza și mai apoi, de a sugera noilor grupuri de colonizare, direc țiile cele mai recomandabile pentru ele. Astfel aceste sanctuare, prin oracole, devin un fel de dispeceri în roirea grecilor peste mări. De fapt, „marea colonizare greac ă” reprezint ă o realitate fundamental ă a epocii arhaice atâta vreme câ t acest proces este direct legat de na șterea cet ății în mediile metropolitane, de cristalizarea instituțiilor politice metropolitane și totodată de extinderea, în spa ții noi a formei specifice grece ști de articulare social ă – cetatea. Cet ățile nou fondate, dincolo de câ teva deosebiri tehnice, sunt asemenea metropolelor, putând deveni metropole ele însele. În multe cazuri institu țiile acestora se contureaz ă contemporan cu cele ale orașelor din spa țiul metropolitan. Societatea constituit ă este în mod esen țial una aristocratic ă. Cetatea, rezultă din integrarea unor grupuri umane diferite, integrare stimulat ă de către aristocra ție, este în mod evident dominat ă de către aceast ă elită. Puterea, averea (în primul rând cea funciar ă, căci și în Grecia, ca în toate societ ățile arhaice, p ământul constituia principale form ă de proprietate), tradi ția de familie, excelen ța, toate acestea fac ca aristocra ția în cetate s ă constituie, în epoca arhaic ă, principalul element de autoritate. Elita este cea care î și propune s ă apere cetatea, elita este cea care are în proprietate mare parte din chora și în consecin ță elita este cea care guverneaz ă orașul. Cetatea arhaic ă presupune îns ă decizia colectiv ă, spre deosebire de lumea homeric ă, chiar dac ă această decizie colectiv ă este limitat ă, aparținând unui grup aristocratic, destul de pu țin numeros. Aceast ă formă de decizie colectiv ă, înlocuie ște deci formula de ciziei personale a basileilor epocii „obscure”. Una dintre componentele ce le mai interesante ale st ării de stasis ce marcheaz ă veacurile al VII-lea și al VI-lea, o constituie conflictul dintre na ștere și avere, dintre aristocra ția cetății și cetățenii boga ți, fără extracție ilustră, importan ți pentru cetate cu atât mai mult cu cât ei sunt în primul rând cei care o ap ără, în calitate de hopli ți. Astfel, cetatea evolueaz ă de la controlul unei elite aristocratice c ătre controlul unei elite oligarhice, noble țea, originea ilustr ă, tinzând s ă fie înlocuit ă de criteriul averii. Polisul: realit ăți politice și formule culturale Proiectul pentru Înv ățământul Rural 29 Evolu ția institu țională a cetăților este îns ă variată. Ritmul dezvoltării acestora este diferit. Exist ă structuri arhaice cu mai mare longevitate și există o mulțime de solu ții instituționale locale. Sursele antice informeaz ă diferențiat, marile cet ăți, cele care aveau să își dispute hegemonia în lumea greac ă beneficiind de relat ări cu mult mai ample decât ce lelalte. Acest fapt avea s ă creeze o imagine de-format ă asupra cet ății, translatând informa ția privind mai ales cazul Atenei – tuturor cet ăților. Atena, cât și Sparta, reprezint ă mai curând excepții decât cazuri obi șnuite în primul rând datorit ă dimensiunilor neobișnuite ale teritoriului acestor cet ăți ca și datorit ă numărului deosebit de mare al cet ățenilor. # Test de autoevaluare 2.4. 3.4.1. Enumera ți cauzele marii coloniz ări grecești. Folosiți spațiul de mai jos pentru formularea răspunsului. ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ………………. …………….. ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ………………. …………….. ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ………………. …………….. ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ………………. …………….. 3.4.2. Enumera ți factorii care au influen țat direcția de colonizare. Folosi ți spațiul de mai jos pentru formularea r ăspunsului. ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ………………. …………….. ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ………………. …………….. ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ………………. …………….. ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ………………. …………….. Răspunsurile pot fi consultate la pagina 29 2.6. Răspunsuri și comentarii la testele de autoevaluare și lucrare de verificare 1 Testul 2.1. Caracterul ultrabirocratizat și centralizat; rolul central al pal atului sub autor itatea wa-na-ka; existența birocra ției (fapt demonstrat de t ăblițele redactate în Liniarul B). Testul 2.2. Caracterul pulverizat al societ ății (axată pe gospod ăria autarhic ă, oikosul), pozi ția marginal ă a meșteșugarilor, num ărul limitat al sclavilor, caracterul r ăzboinic. Testul 2.3. 3.3.1. Nucleul urban, axat pe zona sacr ă (acropole) și teritoriul rural (chora). 3.3.2. Cet ățean este cel care este liber, de ține pământ în chora, particip ă la decizia politic ă și apără cetatea ca hoplit. Testul 2.4. 3.4.1. Cauzele coloniz ării grecești sunt interne (starea de stasis declan șată de sporul demografic și polarizarea propriet ății funciare). 3.4.2. Interesele comerciale și agricole, oracolele mar ilor sanctuare panhelenice. Polisul: realit ăți politice și formule culturale 30 Proiectul pentru Înv ățământul Rural 2.7. Lucrare de verificare 2 Pe baza textului unit ății și a bibliografiei, alc ătuiți un eseu pe tema rolului agriculturii în evolu ția societ ății grece ști. Punctele care trebuie atinse sunt: condițiile geografice din Grecia, rolul economiei agricole în epoca arhaic ă, semnifica ția social ă a agriculturii, rolul propriet ății funciare ca element de statut. Instrucțiuni privind testul de evaluare: a. dacă este posibil, tehnoredactat, Arial 12, 1,5 rânduri, max. 5 pagini b. se trimite prin po ștă tutorelui. c. se folose ște în primul rând cursul dar pentru ob ținerea unui punctaj ridicat este necesară parcurgerea bibliografiei indicate. Criteriile de evaluare sunt: – claritatea exprim ării și absența formulărilor nesigure, – șirul logic al argumentelor, – utilizarea bibliografiei. Notarea va ține cont de procentajele indicate în introducere. 2.8. Bibliografie J. Boardman, Grecii de peste m ări, Ed. Meridiane, Bucure ști 1993 M. I. Finley, Lumea lui Od iseu, Ed. Univers, 1974 Z. Petre, Cetatea greac ă, Ed. Nemira, 2000, paginile 23-106 N. Platon, Civiliza ția egeean ă, Ed. Meridiane, Bucure ști 1988 Perioada clasic ă Proiectul pentru Înv ățământul Rural 31 Unitatea de înv ățare Nr. 3 PERIOADA CLASIC Ă Cuprins 3.1. Obiectivele unit ății……………………………………………………………………….. 31 3.2. Geneza – Sparta și Atena………………. ……………… ……………… ……………… ………….. 31 3.3. Tirania arhaic ă………………….. ……………… ……………… ……………… ……………. ………… 34 3.4. Secolul al V-lea……… ……………… ……………. …………… ……………. ……………. ………….. 36 3.5. Secolul al IV-lea…….. ……………… ……………. …………… ……………. ……………. ………….. 42 3.6. Răspunsuri și comentarii la testele de autoevaluare….……………………………… 45 3.7. Lucrarea de verificare 3…………………………………………………………………. 46 3.8. Bibliografie………….. ……………… …………… ……………. ……………. ……………. …………… .4 7 3.1. Obiectivele unit ății Identificarea etapelor form ării cetății grecești clasice la nivel politic Compararea celor dou ă modele politice grece ști (Sparta și Atena) Elaborarea unui eseu scurt porni nd de la un text istoric 3.2. Geneza – Sparta și Atena; tirania clasic ă Sparta Eunomia Spartanii Hiloții Periecii Indiferent de istoricitatea s au nonistoricitatea legendarului legiuitor spartan Lycurg (evident înclin ăm să credem în nonistoricitatea acestui personaj), marea rethr ă (chiar dac ă este apocrif ă), marcheaz ă din perspectiva con științei colective antice un moment esen țial pentru cetatea lacedemonienilor, instaurarea eunomiei. Sparta este o cetate în mod evident arhaic ă. Instituțiile acesteia sunt conturate, de fapt, în co ntextul foarte tulbure al r ăzboaielor meseniene. Din nefericire nu avem surse co ntemporane interne, cu excep ția liricii lui Tirteu. Fragm entele acestuia exprim ă starea de haos preeumonic în contextul r ăzboaielor meseniene, pe fundalul unei societăți deosebit de r ăzboinice. Eunomia („egalitatea”) odat ă instaurat ă, cetatea lacedemonienilor se va constitui într-o formul ă relativ original ă. Corpul cetățenilor spartia ți (egalii, cei asemenea, spartia ții) se află într-o stare permanent ă de război, nu cu un inamic extern, ci cu unul intern – hilo ții. Spartia ții au loturi egale în posesie (unul în Laconia, cel ălalt în Messenia), loturi lucrate de c ătre hiloți, categoria colectiv dependent ă la Sparta. Spartia ții au ca îndeletniciri esen țiale războiul și decizia politic ă, atribute cet ățenești. Al ături de cet ățeni și hiloți, periecii constituie cea de-a treia categorie socio-juridic ă la Sparta. Ace știa sunt cei care, locuind la marginile teritoriului rural al cet ății, au mai cu seam ă îndeletniciri Perioada clasic ă 32 Proiectul pentru Înv ățământul Rural Gerousia Cei 2 regi Apella neagricole și beneficiaz ă de unele drepturi civile. Sparta mai cunoa ște o particularitate, și anume aceea c ă este o cetate care nu are un nucleu urban, cet ățenii și necetățenii locuind în mai multe a șezări cu cert caracter rural. Structurile statului spartan în epoca arhaic ă sunt în mod evident retardate. Sparta sufer ă de un conservatorism pe care numai sfâr șitul epocii clasice va începe s ă îl dizolve, dar atunci nu în sensul unei reale dezvoltări a cetății, ci numai ca semn al criz ei profunde în care aceasta se găsea. Principiul cet ății este egalitatea cet ățenilor, care în Sparta funcționează datorită egalității resurselor, deci a loturilor și implicit al numărului de hilo ți care le lucreaz ă. Pe de alt ă parte, valorile esen țiale ale cetății, multe dintre ele legate de curajul în r ăzboi sau de eficien ța războinică odată afectate vor completa criza. Deci, în momentul în care, în interiorul clasei egalilor apar inegalit ăți, provocate de avere (cei care nu mai pot participa la mesele comune, decad din statutul lor de egali) sau de comportament militar (cei care ezit ă pe câmpul de lupt ă au aceeași soartă), conservatorismul statul ui spartan nu mai este o certitudine, el evolueaz ă însă către criză. Sparta arhaic ă beneficiaz ă de autoritatea unui consiliu, format din 28 de gerontes („b ătrâni”) și din cei doi regi ale c ăror atribu ții sunt în primul rând de natur ă religioas ă și militară. Colegiul celor cinci efori are menirea de a controla activitatea celor doi regi, personaje f ăcând parte din două familii regale paralele. Adunarea poporului ( apella ) are numai calitate consultativ ă, ea fiind convocat ă în momentele cruciale când î și exprim ă poziția prin aclamații. Din ea fac parte evident to ți egalii. Aceast ă societate arhaic ă și retardatar ă, garantând egalitatea elitei, va aduce Sparta într-o pozi ție privilegiat ă, devenind unul dintre cei doi competitori la hegemonia lumii grece ști. Fig. 3.1. Statuetă spartan ă a unei femei (de notat rochia foarte scurt ă, neobișnuită pentru restul lumii grece ști) Atena Synoicismul („roirea”) ce va determina conturarea statului atenian, este unul dintre cele mai timpurii din întreaga lume greac ă (sec. IX-VIII î. Hr.). Constituirea acestei cet ăți este și ea deosebit de neclar ă pentru istoricul modern. Perioada clasic ă Proiectul pentru Înv ățământul Rural 33 Legislația draconian ă Fig. 3.2. Solon (aprox. 640- 560 î.Hr.) Transformarea Atenei dintr-o cetate aristocra-tică într-una oligarhic ă Atica a cunoscut o cert ă existență în epoca micenian ă. Evoluția ulterioară a zonei este foarte pu țin cunoscut ă, iar tradi ția fondatoare asupra ora șului nu numai c ă este tardiv ă, dar este și deosebit de pu țin credibilă. Chiar și prin utilizarea ei mare lucru nu putem afla. Singurul element (ceva mai clar) îl constitu ie relativul decalaj dintre situa ția Aticii și cea a zonelor învecinate, Atena c onstituindu-se ca cetate, probabil, ceva mai devreme. A doua jum ătate a veacului al VII-l ea va aduce ceva mai mult ă claritate. Asist ăm acum la desf ășurarea efectelor unor st ări tensionale, probabil mai vechi. Un prim asemenea episod îl reprezint ă cel legat de legisla ția criminală a lui Dracon, episod interesant atâta vreme cât impunerea legislației scrise exprim ă coeren ța unei societ ăți care se opune arbitrariului aristocratic ce pân ă atunci dominase societatea atic ă. La aceasta se adaug ă semnifica ția retrospectiv ă a momentului. Este pentru prima oar ă când un sistem de legi încearc ă abstractizarea culpei și pe cea a pedepsei. Pân ă atunci, în Orient în primul rând, codurile de legi nu erau decât concentr ări de jurispruden ță menț ionând culpele concrete și deci pedepsele pentru fiecare caz particular. Un al doilea moment destul de bine cunoscut din istoria atenian ă a sfârșitului de veac VII, îl reprezint ă episodul tentativei de instaurare a tiraniei. Tentativa cylonienilor e șuează, ea exprimând îns ă, existen ța unor grupuri sau a unor indivizi care ar fi fost interesa ți (deja) în eliminarea autorit ății globale a aristocra ției asupra cet ății. Toate acestea sunt rezultatul unei profunde st ări de stasis, încordare rezultat ă din inechit ățile sociale, din tensiuni le dintre diferitele grupuri sociale, ca și cele existente în interiorul elitei. Criza are un profund caracter agricol. Primul deceniu al veacului al VI-lea va aduce o tentativ ă de rezolvare a tuturor acestor tensiuni. În acest cadru, Solon va fi cel care va instaura eunomia la Atena. Contextul ne este ceva mai bine cunoscut datorit ă păstrării fragmentelor lirice ale lui Solon ca și datorită relatărilor ulterioare, în primul rând textul aristotelic al Constitu ției atenienilor. Tradi ția îi atribuie lu i Solon o tentativ ă de rezolvare a tensiunilor sociale printr-o ștergere a datoriilor ( seysachteia ) și în acest context o măsură complementar ă de desfiin țare a sclaviei pentru datorie și chiar răscumpărarea de c ătre stat a tuturor sclavilor vându ț i în afara cet ății. Pe de alt ă parte, tot lui Solon îi este atribuit ă și o reorganizare censitară a corpului cet ățenesc atenian ca și unele reformul ări instituționale. Solon se autoproclam ă arbitru, el fiind, dup ă spusele sale, cel care a încercat s ă țină scutul între popor și aristocra ți. Sistemul solonian are dr ept criteriu unic averea și nu originea, făcând din Atena o cetate oligarhic ă în locul celei aristocratice dispărute. Dar Solon n-a reu șit să provoace decât o acalmie de scurt ă durată, fără a elimina tensiunea din cetat ea atenienilor. Foarte curând vor apărea și semne institu ționale ale acestei crize (anul celor zece arhonți, sau situa ția prelungirii mandatului un ui colegiu arhontal). Aceast ă disfuncționalitate va fi cea care va favoriza instaurarea tiraniei Pisistratizilor la Atena. Perioada clasic ă 34 Proiectul pentru Înv ățământul Rural Fig. 3.3. Fidias – Procesiunea Panateneelor (sec. V î.Hr.) # Test de autoevaluare 3.1. Enumera ți diferen țele în procesul de constituire a corpului cet ățenesc dintre Atena și Sparta. Folosi ți spațiul de mai jos pentru formularea r ăspunsului. ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ………………. …………….. ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ………………. …………….. ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ………………. …………….. ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ………………. …………….. ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ………………. …………….. Răspunsul poate fi consultat la pagina 45 3.3. Tirania arhaic ă Definiția aristotelic ă a tiraniei Definirea tiraniei Tirania, realitate specific greceasc ă, este atât rezultatul unei necesități sociale cât și al unei abilit ăți personale. Perioada „clasic ă” a tiraniei, deci tirania epocii arhaice, are ca limite cro nologice pe de o parte instaurarea autorit ății lui Cypselos la Corint (pe la 650), iar pe de altă parte momentul instaur ării lui Hippias la Atena (510 î. Hr.). Viziunea aristotelic ă asupra tiranului este aceea a unui campion al demosului (masa nearistocratic ă a cetățenilor). El este un personaj de extracție aristocratic ă, dar inten țiile, deciziile și acțiunile sale contra-vin intereselor elitei. El încearc ă înlăturarea monopolului de grup al aristocra ției (de na ștere și avere) asupra deciziei în cetate, înlocuindu-l cu propriul s ău monopol. Cea mai timpurie atestare a termenului tyrannos o avem de la Arhilon din Paros, la mijlocul veac ului al VII-lea. Arhilon se refer ă în acea relatare la un uzurpator care nu este grec: Gyges al Lydiei. Acest fapt nu este lipsit de semnifica ție. Tirania greac ă nu este o instituție ci mai degrab ă o realitate extrainstitu țională. Tiranii nu intervin Perioada clasic ă Proiectul pentru Înv ățământul Rural 35 Relațiile tiranului cu demosul și cu aristocra ții în aparen ța funcționării instituționale a statului (de ce le mai multe ori), ei suprapunându-se institu țiilor. Tiranul în numele demosului, sprijinit deci de nearistocra ți care au și controlul capacit ății militare a cet ății în calitate de hopli ți, înlătură monopolul aristocratic al puterii, substituindu-se deciziei colective a elitei. Tiranii, uzurpat ori deci, mimeaz ă de cele mai multe ori comportamentul regal, c ăutând și recunoa șterea unei asemenea calit ăți. Ei sunt aduc ători de ap ă și constructori de edificii publice spectaculoase, ei sunt cei care rezideaz ă pe acropole sau cei care realizeaz ă căsătorii de-a dreptul dinastice. Imaginea lor public ă este la prima genera ție una benefic ă. La a doua genera ție, dinastiile tiranice dobândesc o imagine mai curând negativă. Herodot este martorul cel mai elocvent al acestei evolu ții. De fapt, realitatea tiranic ă poate fi considerat ă și o modalitate de tranziție de la cetatea aristocratic ă la cetatea democratic ă, atâta vreme cât ea elimin ă monopolul aristocratic pe de o parte, iar pe de alt ă parte concentreaz ă puterea care astfel devine mai lesne de preluat de c ătre o parte mai reprezentativ ă a corpului civic. Tiranul este un personaj ma rginal pentru cetate. Aceast ă poziție exprimă în bună măsură realitatea atâta vreme cât o analiz ă atentă a acțiunilor tiranice, (câte au fost în registrate de Antichitate) ne arat ă cu claritate pozi ția tiranului care nu este niciodat ă în spiritul real al valorilor coeziunii civice. Fig. 3.4. Grupul tiranoctonilor (copie dup ă un grup statuar realizat în 477/476 î.Hr.). Conform tradi ției, Harmodios și Aristogeiton au fost asasinii tiranului atenian Hipparchos (514 î.Hr.) Perioada clasic ă 36 Proiectul pentru Înv ățământul Rural 3.4. Secolul al V-lea Grecia clasic ă Civiliza ția greac ă va atinge o real ă efervescen ță în cursul veacurilor al V-lea și al IV-lea î. Hr. Acestei formule culturale, mai mult sau mai pu țin uniforme, i se adaug ă o realitate politic ă și instituțională, o realitate social ă, diferită în cele dou ă veacuri, care din punct de vedere cultural constituie epoca clasic ă. Secolul al V-lea Conceptele fundamentale (isonomia, ise- goreia, isokratia) Ultimele tiranii În lumea greac ă, secolul al V-lea va aduce în mod esen țial înlocuirea regimurilor oligarhice sau a solu țiilor tiranice cu regimuri democratice. Înc ă în viziunea antic ă, soluția democratic ă a fost de cele mai multe ori legat ă de alungarea tiranilor, personaje ce concentraser ă întreaga ostilitate public ă, personaje care substituindu-se deci autorit ății colective a oligarhiei f ăcuseră ca eliminarea elitei de la decizia politic ă (sau măcar extinderea deciziei c ătre un grup cât mai mare de cet ățeni) să devină cu mult mai facil ă. Datorit ă importan ței speciale pe care Atena o va avea în istoria veacului al V-lea (în mod esen țial, dar nu numai atunci) episodul alun- gării lui Hippias și inițiativa democratic ă pe care reformele clisteniene au reprezentat-o, este considerat, prin transla ție, momentul ini țial al solu ției democratice în întreaga lume greac ă (punct de vedere sugerat înc ă de către Herodot și apoi de c ătre Aristotel). Realitatea este pu țin diferit ă, soluțiile democratice pentru care cetățile vor opta nu sunt nicidecum identice. Aceast ă evoluție este înregistrat ă în ultimele decenii ale veacului al VI-lea și la începutul veacului al V-lea, în mai multe p ărți ale lumii grece ști. Este adev ărat, formula institu țională atenian ă ne este binecunoscut ă spre deosebire de cele ale altor cet ăți, în primul rând datorită descoperirii spre sfâr șitul deceniului al III-l ea al veacului al XX- lea a unui papir cuprinzând textul aristotelic al Constitu ției atenienilor. În leg ătură cu aceast ă problem ă o clarificare terminologic ă inițială este absolut necesar ă. Conceptul de isonomia (raportarea asemenea fa ță de lege) intr ă în terminologia politic ă greacă înainte de democra ția (puterea poporului), dar el pare a sugera în mod special o solu ție alternativ ă la tiranie. Termenii înrudi ți sunt – isegoria și isokratia , utilizați de asemenea pentru realit ățile sfârșitului veacului al VI-lea și ale începutul veacului al V-lea. Contextele relatate de surse sunt relativ pu țin numeroase, dar deosebit de semnificative. As tfel, un prim episod asupra c ăruia ținem să atragem aten ția este cel al sfâr șitului tiraniei lui Polycrate la Samos (pe la 518 î. Hr.). Herodot ne relateaz ă (III, 142) cum în acest context pute- rea a fost pus ă la centru și a fost proclamata isonomia. Al doilea episod, tot atât de bine cunoscut ca cel deja discutat, relatat tot de c ătre Herodot (V, 37-38), se plaseaz ă în contextul evenimentelor ce au loc la Milet pe la anul 500 î. Hr., când tiranul Aristagoras, în contextul r ăscoalei milesienilor și a celorlal ți ionieni renunță la puterea tiranic ă și instaureaz ă isonomia. Pentru antici deci, isonomia pare a fi formula adaptat ă de către cetate dup ă, sau în contextul alung ării tiranilor. Perioada clasic ă Proiectul pentru Înv ățământul Rural 37 Luptele din Atena dintre democra ți și oligarhi Pentru raportarea antic ă la acest concept ni se pare foarte util și un text ce provine din alt domeniu, dar care este și el foarte des utilizat. În aceea și perioad ă, pitagoreicul Alcmeon di n Crotona considera c ă sănătatea e reprezentat ă de starea de isomonie a for țelor din organism, iar boala monarhia uneia dintre aces tea. Compararea organismului uman cu corpul politic este evident ă. Alungarea lui Hippia s de la Atena creaz ă un context nou în care aristocra ții exilați în primul rând Alcmeonizii, în frunte cu Clistene, revin cu sprijinul regelui spartan Cleomene I. Starea de tensiune se instaureaz ă repede la Atena, confruntarea având loc în primul rând între cele dou ă grupări acum constituite, una condusă de către Isagoras (arhonte în anul 508), grupare care dobândind sprijinul spartan va încerca instituirea unei formule oligarhice în cetate, iar cealalt ă, opusă acesteia, grupare aristocratic ă condusă de către Alcmeonizi, grupare care va ajunge în cele din urm ă soluția isomonic ă. Reforma clistenian ă este deosebit de atent articulata, propunând de fapt refacerea isonomic ă a întregului edificiu institu țional al statului atenian. Reforma clistenian ă inițiază egalitatea geometric ă a cetățenilor, spiritul ei fiind caracteristic limitei veacurilor al VI-l ea/al V-lea, fapt certificat de gândirea pitagoreic ă sau, într-un domeniu mai concret de ideile urbanistice ale lui Hipodamos din Milet. Fig. 3.5. Demosul încununat (monument fune-rar atenian din secolul al V-lea î.Hr.) Reformele lui Clistene Sistemul clistenian nu desfiin țează organiz ările familiale sau culturale preexistente, sco țându-le îns ă din aria deciziei politice l ăsându- le deci numai atribu ții culturale, civile sau personale. Unitatea esen țială pentru aceasta nou ă structur ă o reprezint ă dema. Demele cuprind toate acela și număr de cetățeni. Noul sistem, în mod evi dent aristocratic, înlocuie ște desemnarea oficiala a persoanei în func ție de familia c ăreia îi apar ținea, cu denumirea cet ățeanului în func ție de dema din care f ăcea parte. Clistene constituie o structur ă în care, al ături de deme, un rol important îl va juca cele ze ce triburi nou constituite ( și care înlocuiesc cele patru triburi tradi ționale ioniene). Fiec are trib are un num ăr egal de cetățeni. Perioada clasic ă 38 Proiectul pentru Înv ățământul Rural Magistraturile Ostracismul Caracterul geometric al isonomiei clisteniene este cel mai clar exprimat de împ ărțirea Aticii în trei zone distincte – ora șul (cuprinzând și spațiile din chora ce se afl ă în imediata apropiere a ora șului), țărmul mării și teritoriul rural al cet ății. Fiecare dintre cele trei zone este împărțită în câte zece trittyes. Fiecare trib cuprinde câte o tritie din fiecare zon ă. Scopul unei asemenea structuri este cât se poate de evident – eliminarea pozi ției locale privilegiate a unor mari familii prin spargerea domeniilor lor incluse mai multor triburi și deci, propor țional, prin diviza- rea autorit ății acestor familii. Decizia în cetate este deci colectiv ă. Sistemul clistenian utilizeaz ă alegerea ca modalit ate de a desemna reprezentan ții unor grupuri de cet ățeni, cât și tragerea la sor ți, premisa fiind deci aceea a egalit ății depline a membrilor corpului civic. Astfel, consiliul celor 500 este format din câte 50 de reprezentan ți aparținând fiec ărui trib (prin tragere la sor ți în deme), o persoan ă neputând face parte din consiliu decât de dou ă ori în via ță. Anul este împ ărțit în zece p ărți, în fiecare a zecea parte a unui an, cei 50 de reprezentan ți ai unui trib fiind prit ani, calitate în care de țin în acea perioad ă conducerea statului. Vreme de 24 de ore, de la apusul soarelui la apusul soarelui, prin tragere la sor ți, unul dintre pritani este epistat al pritanilor, f ără posibilitatea de a de ține de dou ă ori aceasta calitate. Acesta este șeful statului atenian. Deciziile fundamentale pentru cetate sunt îns ă luate de c ătre adunarea poporului din care fac parte to ți cetățenii Atenei. Principalele magistratu ri sunt colegiul arhon ților (acum zece în loc de nouă, șase thesmote ți și un secretar al thesmote ților, arhontele polemarh și arhontele eponim) și colegiul celor zece strategi începând probabil din anii 501/500. Accesul la magistraturi este îns ă blocat cetățenilor ce nu au p ământ în proprietate (te ții). O alt ă inovație clistenian ă este ostracismul . Ostracismul exprim ă ostilitatea corpului politic atenian fa ță de tiranie. Conform solu ției clisteniene, cet ățenii constitui ți în ecclesia (adunarea poporului) î și pot eventual exprima temerile fa ță de ascensiunea aberant ă a unui alt cetățean scriindu-i numele pe un fragment ceramic ( ostraka ). Dacă acelaș i nume este scris de cel pu țin 6000 de cet ățeni, persoana respectiv ă este exilat ă din cetate pentru 10 ani f ără confiscarea averii și fără pierderea dreptului de cet ățenie. O asemenea solu ție nu trebuia s ă fie justificat ă. Era suficient ă impresia. Fig. 3.6. Ostraka din agora atenian ă. Pe trei din aces- tea este menționat numele lui Temistocle, învingătorul de la Salamina Perioada clasic ă Proiectul pentru Înv ățământul Rural 39 Principiul fundamental al sistemului clis- tenian; limitele sistemului Diversitatea sistemelor politice Aici se n ăștea posibilitatea masiva a unei manipul ări în interiorul corpului civic atenian. În primul rând, cet ățenii comport ă grade de instruire foarte diferite. Exist ă și mulți analfabe ți cărora punându-li-se în mân ă un ciob având înscris numele unui adversar politic, ace știa pot fi convin și chiar să voteze pentru ostracizarea acelui personaj. De fapt lucrurile sunt mult mai clare decât atât – în agora ateniană au fost descoperite multe ostraka având acela și nume scris de aceeași mână. Sistemul clistenian, cel care va determina institu țional func ționa- rea regimului democratic în Atena clasic ă, prevede deci egalitatea tuturor cet ățenilor (deocamdat ă cu unele limite pentru cet ățenii fără pământ) încercând evitarea oric ăror posibilit ăți de concentrare oligarhic ă sau tiranic ă a puterii. Acest sistem nu putea îns ă evita inegalitatea fundamentala dintre indivizi. Cei mai dota ți, dar mai ales cei mai instrui ți, având de cele mai multe ori și avantajul unor ascenden țe ilustre, reu șesc prin persuasiune, prin convingere, sa influen țeze masa corpului cet ățenesc, de fapt deținând uneori puterea pentru o perioad ă mai lung ă sau mai scurt ă. Aceasta realitate nu este îns ă instituționala. Exemplul unei ase- menea autorit ăți spectaculoase este dat chiar de Alcmeonidul Pericle. Cetatea clasic ă nu func ționează întotdeauna dup ă sisteme ase- menea celui atenian. Exist ă nenumărate decalaje de evolu ție dintre di- feritele ora șe, unele dintre ele p ăstrând în plin veac al V-lea regimuri oligarhice sau chiar tiranice (mai ales în Sicilia). Exist ă cetăți retardate, dar exist ă și numeroase cet ăți care în acest veac recurg la solu ția democratic ă. Rolul special al Atenei în lumea greacă Războaiele medice Victoriile grece ști Atena comport ă două avantaje speciale fa ță de toate celelalte orașe. Pe de o parte, în veacul al V-lea a jucat un rol fundamental pentru evolu ția ansamblului lumii grece ști, iar pe de alt ă parte (în mare măsură din cauza acestei importan țe deosebite) beneficiaz ă de o informație incomparabil ă cu cea a cet ății. Istoria veacului al V-lea este pentru lumea greac ă marcată de doua confrunt ări fundamentale – războaiele medice și războiul peloponesiac. Războaiele medice reprezint ă o confruntare majora pentru minus- culele cet ăți grecești, atât de important ă încât va marca definitiv mentalul colectiv grec și va reformula autoritatea în interiorul elenit ății, dar, pentru imperiul persan ele sunt, mai mult sau mai pu țin, un conflict de local, de grani ță. Interven ția armatelor ahemenide este re zultatul sprijinului acordat de către Atena și Eretria ora șelor ioniene (în frunt e cu Miletul) r ăsculate împotriva autorit ății Marelui Rege, în anul 509 î.Hr. Cele dou ă campanii persane (490 și 480-479), dup ă victorii ale grecilor ca cele de la Maraton, Salamina, Plateea și Cap Mycale, vor produce în mod esen țial o reașezare a concuren ței pentru hegemonie în interiorul lumii grece ști, conturând marea autoritate a Atenei. Aceast ă nouă formulă a autorit ății, aceast ă nouă relație concuren țială, va fi cea care, generând de fapt dou ă blocuri militare opuse (liga de la Delos și liga peloponesiac ă) va determina izbucnirea r ăzboiului peloponesiac. Perioada clasic ă 40 Proiectul pentru Înv ățământul Rural Fig. 3.7, 3.8. Soldați persani din timpul războaielor medice (relief din cărămizi glazurate din Susa) Și adversarul acestora (monumentul funerar al unui hoplit, Attica, sec. al IV-lea) Constituirea ligii de la Delos Acumularea tensiunilor dintre liga delian ă și liga peloponesiac ă Schimbări interne la Atena Perioada dintre r ăzboaiele medice și războiul peloponesiac (deci 479- 431) este vremea definitiv ării democra ției antice (evident, în varianta sa ateniană) și în acela și timp, este vremea celor mai spectaculoase inițiative ale civiliza ției grece ști, acelea din care se va na ște întreaga cultură european ă. În anul 478, la Delos, sub pre ședinția lui Aristides, un num ăr de cetăți au constituit o alian ță împreun ă cu Atena, care și juca rolul de hegemon în liga nou creat ă. Obiectivul pe termen scurt al ligii era apărarea împotriva per șilor. Alian ța avea un caracter maritim și egeean (cu excep ția Atenei neparticipând nici o cetate continental ă). Flota comun ă a ligii era constituit ă prin participarea efectiv ă a Atenei și a altor cet ăți mari (Chios, Samos, Lesbos, Thasos, Naxos), cetățile mici pl ătind un phoros (tribut) destinat construirii și întreținerii navelor. Perioada celor 50 de ani dintre r ăzboaiele medice și cel peloponesiac cunoa ște o interesant ă evoluție a atenei care, se democratizeaz ă, ca cetate timp în care în calitatea ei de hegemon al ligii, treptat reu șește să transforme cet ățile aliate în cet ăți supuse, transformând alian ța maritim ă în imperiu maritim. Democratizarea cet ății este nemijlocit legat ă de transformarea Atenei într-o putere maritim ă. Astfel importan ța flotei cre ște și o dată cu ea și importan ța marinarilor în cetate. Momentul ini țial îl constituie victoria naval ă de la Salamina, victorie în care sugestia strategic ă a lui Themistocle se dovedise extrem de realist ă. Marinarii îns ă erau cei care nu aveau p ământ și deci nu aveau posibilitatea de a face parte din falanga hoplitic ă. Tensiunea tot mai evident ă în cetate este deci cea dintre hopli ți și marinari. Treptat, odat ă cu creșterea importan ței flotei, categoriile inferioare de cetățeni vor cap ătă tot mai multe dr epturi la Atena, și deci cetatea se va democratiza. Acest fenomen este îns ă contemporan cu tentativele cet ății de a- și controla cât mai strict „alia ții”, iar atunci când ace știa se opun, a șa Perioada clasic ă Proiectul pentru Înv ățământul Rural 41 Fig. 3.9. Eschil cum a făcut Naxosul în 469 sau Thasosul în 465, Atena nu ezit ă să reprime revolu ția. În acest veac al V-lea cetatea î și contureaz ă și fizionomia „doctrinar ă”, a sistemului democrati c, nu numai pe cea institu țională. Este ast ăzi un lucru destul de evident faptul c ă teatrul grec, de pil- dă, în primul rând tragedia, reprezint ă o modalitate de continuare a disputei din adunarea poporului, de data aceasta între limite și cu adresabilitate conceptual ă. Discursul politic conc ret nu are o prelungire în teatru, p ărțile esen țiale ale disputei sunt reluate acolo, în forme metaforice, sugestii ce apeleaz ă la formule mitologi ce cunoscute tuturor cetățenilor. Ideile esen țiale sunt acelea ale coeziunii civice, formulelor de decizie colectiv ă, obligațiilor și caracteristicilor cet ățeanului, ș.a. Pentru Aristotel cetatea înseamn ă totalitatea corpului cet ățenesc și numai atât, deci str ăinii, femeile, sclavii, nu fac parte din cetate. Cetățenii sunt cei care în mod esen țial controleaz ă chora, st ăpânesc pământul; proprietatea și lucrarea lui fiind calitate cet ățenească, valoare esențiala a cet ății. Celelalte categorii, în principal str ăinii, sunt exclu și de la proprietatea asupra p ământului. Fig. 3.10. Pericle, conducător de facto al Atenei la începutul războiului peloponeziac # Test de autoevaluare 3.2. Care este motivul pentru care Clistene decide s ă reorganizeze teritorial corpul cet ățenesc atenian? Formula ți un răspuns scurt în spa țiul de mai jos. ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ………………. …………….. ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ………………. …………….. ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ………………. …………….. ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ………………. …………….. ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ………………. …………….. ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ………………. …………….. ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ………………. …………….. ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ………………. …………….. Răspunsul poate fi consultat la pagina 45 Perioada clasic ă 42 Proiectul pentru Înv ățământul Rural 3.5. Secolul al IV-lea „Criza secolului al IV-lea” Teorii cu privire la secolul al IV-lea: Rostovtzeff Claude Mossé Jan Pecirka Veacul al IV-lea reprezint ă pentru civiliza ția greacă epoca unor disfuncționalități esențiale. Forma specific ă de articulare a acestei societăți, cetatea, intr ă în criză. Istoriografia secolului al XX-lea cunoa ște teorii succesive pentru înțelegerea acestei realit ăți. Aceste teorii îns ă comit câteva erori de raportare importante, cum ar fi: neîn țelegerea complexit ății de evolu ție a structurilor urbane în lumea greac ă exprimat ă prin extrapolarea unor cazurimai bine cunoscute; conc eperea mecanismelor sociale și economice ale epocii clasice în Grecia ca fiind rezultat ul unor deprinderi și acțiuni asemenea celor moderne, fapt evident eronat, atâta vreme cât acțiunile și deprinderile umane, mai cu seam ă cele economice, sunt fundamental diferite în epocile premoderne fa ță de epoca modern ă; concentrarea precump ănitoare asupra realit ăților economice sau a celor politice f ără a se acorda suficient ă importan ță rolului mecanismelor mentale în declan șarea și întreținerea crizei, ș.a. Prima tentativ ă explicativ ă de mare importan ță la care vrem s ă ne referim este cea a lui Mihail Rostovtzeff, The Social and Economic History of the Hellenistic World. Tentativa lui Rostovtzeff se construie ște pe imaginea general ă a unei dispropor ții economice importante între spațiul metropolitan și cel colonial, raport r ăsturnat în veacul al IV-lea față de secolul precedent. Zona pontic ă, principalul produc ător de grâu pentru lumea greac ă, în acest veac pare a limita fluxul de „marf ă” spre spațiile metropolitane. Rostovtzeff utilizeaz ă o terminologie economic ă modernă (marfă, bancă, capital, profit, etc.) și integreaz ă informația unui mecanism explicativ de asemenea modernizat. Aceasta deformeaz ă realitățile veacului al IV-lea, veac ce func ționa dup ă totul alte mecanisme, fiind produsul une i cu totul alte mentalit ăți, decât cea pe care o delimiteaz ă Rostovtzeff. În anul 1962 C. Mosse î și publica punctul de vedere asupra crizei veacului al IV-lea, punct de vedere care va deveni una dint re teoriile cele mai cunoscute privind aceast ă problem ă. C. Mosse credea, în anul 1962, c ă polisul devine disfunc țional în veacul al IV-lea, în primul rând datorit ă unei certe crize agrare, criz ă provocat ă de polarizarea propriet ății funciare. Astfel, propriet ățile mai mari se extind treptat, înghi țind propriet ățile mai mici, vecine. Aceasta crează o stare de dezechilibru fundamental pentru cetate, deposedând de pământ un num ăr mare de cet ățeni care astfel pierd una dintre calitățile lor esen țiale, cea de proprietar de p ământ. C. Mosse argumenteaz ă cu un caz mai bine documentat – Atena. În anul 1972, rel uând o teorie propus ă de către Finley înc ă din 1953, C. Mosse renun ță să mai considere criza cet ății atenienilor ca fiind rezultatul polariz ării propriet ății funciare. Teoria r ămânea în discu ție pentru alte cet ăți. În anul 1975, cehul Jan Pecirka propunea o nou ă soluție pentru a explica criza veacului al IV-lea, în cazul special al Atenei. Pentru el premisa o constituie caracterul anormal al acestei cet ăți, Atena fiind a șa cum am v ăzut deja, în primul rând datorit ă dimensiunilor sale o excep ție. În viziunea elenistului de la Praga, criza polisului atenian este în mod esen țial rezultatul unui dezechilib ru economic, dezechilibru cu Perioada clasic ă Proiectul pentru Înv ățământul Rural 43 Cauzele crizei: Economice Recrudescen ța mercenariatului efecte speciale asupra valorilor fundamentale ale cet ății. Criza pare a fi una de cre ștere economic ă. Această creștere are însă loc în domenii netradi ționale pentru cetate, în primul rând dezvoltându-se me șteșugurile și comer țul. De aceste activit ăți se ocupau îns ă necetățenii, metecii, îndeletnicirile cet ățenești fiind cele agricole. Aceasta face ca la Atena s ă apară o dispropor ție evident ă între importan ța străinilor pentru cetate și de fapt neapartenen ța lor la cetate (cetatea însemnând pentru Aristotel corpul cet ățenesc). În viziunea lui Pecirka, pentru ca zul particular al Atenei, criza de aici apare ca fiind în mod esen țial o criz ă a valorilor tradi ționale ale cetății, cu toate consecin țele institu ționale și politice pe care o asemenea realitate le putea provoca. Acest model a fost conceput pentru Atena și orice tentativ ă de extrapolare a sa este total nejustificat ă. În ultim ă instanță, criza veacului al IV-lea, criza cet ății, este rezultatul unor cauze foarte diferi te, iar formele sale de manifestare concrete nu sunt nici ele mai uniforme. Exist ă totuși câteva realit ăți generale ce exprim ă criza, câteva simptome certe ale acesteia, evid ente pentru ansamblul lumii grece ști. Unul dintre acestea îl reprezint ă recrudescen ța mercenariatului. Mercenarii in lumea greac ă reprezint ă o realitate veche, atestat ă încă din veacul al VI-lea, mai ales la cur țile unor regi orientali și în primul rând la curtea Ahemenizilor. Secolul al IV-lea va aduce îns ă o adevărată explozie a acestui fenomen. Mercenariatul ajunge s ă reprezinte o realitate social ă dominant ă, iar armatele de mercenari, o for ța politică de care trebuie s ă se țină seama. Mercenariatul nu poate s ă nu fie legat și de apari ția unor tehnici militare, unele dintre ele ultraspecializate, necesitând deci ultraspeciali ști, ca și de schimbarea modalit ăților de purtare a r ăzboiului în teritoriu. Astfel, infanteria u șoară și formațiunile de cavalerie înlocuiesc în multe situa ții războiul falangelor hoplitice. Pe de alt ă parte, veacul al IV- lea aduce și ideea ap ărării teritoriului rural al cet ății, lupta împotriva fortificațiilor (pân ă atunci ora șele fortificate erau mai curând ocolite) schimbând fizionomia militar ă a acestei lumi, r ăzboiul cerând speciali ști în construirea și apărarea punctelor fortificate ca si speciali ști ai asediului. Armatele de mercenari ajungând la o for ță esențială pentru echilibrul politic al veacul ui al IV-lea pot determina și rolul unor personalit ăți în acea lume, fie c ă este vorba de beneficiarii for ței mercenarilor (în primul rând ti ranii ce reapar acum), fie c ă este vorba chiar de c ătre comandan ții trupelor de mercenari. Un foarte interesant text din acest veac, Poliorcetilicele lui Aeneas Tacticianul, discu tând protocolul primirii ambasadelor, pune pe același loc pe ambasadorii trimi și de cetăți, de tirani, sau de armate. Puterea nem ăsurată a unor asemenea general i poate fi lesne înțeleasă dacă evocăm numai cazul navarhului Lysandros, care în cea mai mare conservatoare dintre cet ăți – Sparta – beneficiind de trupele ce le are în direct ă subordine și de amici ția personal ă a Marelui Rege, reușește să se substituie deciziei corpului civic. Un caz foarte important pentru aceasta realitate nou ă pe care Perioada clasic ă 44 Proiectul pentru Înv ățământul Rural Reapariția tiraniei Pacea generalizat ă Semnele crizei veacul al IV-lea o consacr ă, este Anabasis a lui Xenofon, text ce relatează campania celor 10000 de mercenar i greci în slujba satrapului Lydiei, Cyrus cel Tân ăr, în încercarea de a uzur pa autoritatea fratelui său Artaxerxes, Marele Rege. Dup ă dezastrul de la Cunaxa și moartea lui Cyrus, cei 10000 în încercarea de a se salva c ătre mare, se organizeaz ă asemenea unei cetăți. Mercenariatul recrudescent în veacul al IV-lea exprim ă și o stare de evident ă tensiune în lumea greac ă. Un alt simptom al crizei îl reprezint ă reapariția semnificativa a tiraniei. Veacul al V-lea cunoscuse supravie țuiri tiranice izolate, mai ales în Sicilia. Secolul al IV-lea va readuce îns ă formula tiranic ă în multe cetăți, inclusiv în Grecia metropolitan ă, făcând din acest fenomen o realitate semnificativ ă pentru elenitate. Tiranii „recen ți” sunt comandan ți de grupuri mercenare, exper ți într-ale r ăzboiului, unii dintre ei (de pild ă Dionysios cel B ătrân al Syracuzei sau Iason din Pher ai), beneficiind de aceste calit ăți în instaurarea și menținerea autorit ății lor. Și tirania recent ă, asemenea tiraniei clasice, este rezultatul unei stări de stasis, stare de tensiune care și acum se manifest ă în modul cel mai vizibil prin reapari ția lozincilor „tradi ționale” – „ ștergerea datoriilor și reîmpărțirea pământurilor”. Tiranii acestui veac, prefigureaz ă imaginea monarhul ui elenistic. Ei sunt fondator i de biblioteci și protectori ai artelo r, comportamentul lor are de cele mai multe ori o important ă componenta teatral ă (de pild ă, cazul lui Clearchos din Heracleea Pontic ă). Este evident îns ă caracterul cu mult mai agresiv și dimensiunile cu mult mai spectaculoase pe care autor itatea tiranilor veacului al IV-lea o cunoaște față de cea a predecesorilor. Criza cet ății este în mod clar exprimata și de starea de stasis ce obsedeaz ă contemporaneitatea. Astfel, Aristotel vorbe ște despre dou ă cetăți diferite, aflându-se în stare de confruntare, cet ăți cuprinse în fie- care cetate. Congresul de la Corin t, congres arbitrat de c ătre Macedonia dup ă victoria lui Philip II de la Cheroneea, propune eliminarea st ării de stasis ce cuprinsese întreaga lume greac ă. Pentru aceast ă stare de tensiune, societatea greaca a g ăsit ea însăși o soluție – pacea generalizat ă – în interior și războiul extern, evident împotriva imper iului ahemenizilor. Su ccesiv campionii propu și sunt Dionysos al Siracuzei, Iason din Pherai și în cele din urm ă Philip al Macedoniei. În acest veac, succesiv Sparta (beneficiind la început și de sprijinul persan), Atena (mai ales dup ă ce va reconstitui liga de la Delos), Teba și în cele din urm ă regatul septentrional al Macedoniei, î și vor adjudeca hegemonia elenit ății. Modalit ățile concrete în care criza se instaureaz ă și evolueaz ă în cetatea greac ă a veacului al IV-lea, difer ă de la ora ș la oraș, de la o zonă la alta. Cauzele sunt de mu lte ori diferite, valorile esen țiale ale cetății însă (coeziunea civic ă; implicarea corpului cet ățenesc în asigurarea militar ă a cetății; funcționarea principiilor aut onomiei polisului și al autarhiei oikosului; articula rea deciziei colective; asigurarea preponderen ței autorit ății economice a corpului cet ățenesc; func ționarea Perioada clasic ă Proiectul pentru Înv ățământul Rural 45 modalității firești de raportare a individului la cetate ca la mediul s ău natural de existen ță; ș.a.) valori în evident ă criză, reprezint ă o realitate uniformă pentru întreaga lume greac ă. # Test de autoevaluare 3.3. 3.3.1. Care este punctul comun între diferitele teorii ex primate cu privire la criza secolului al IV- lea? Formuleaz ă un răspuns în spa țiul de mai jos. ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ………………. …………….. ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ………………. …………….. ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ………………. …………….. 3.3.2. Care pot fi cauzele e șecului de a elimina starea de stasis di n polisul grec al secolului al IV- lea? Formuleaz ă un răspuns în spa țiul de mai jos. ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ………………. …………….. ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ………………. …………….. ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ………………. …………….. ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ………………. …………….. ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ………………. …………….. Răspunsurile pot fi consultate la pagina 45. 3.6. Răspunsuri și comentarii la testele de autoevaluare Testul 3.1. Absența încerc ării de reformare a corpului cet ățenesc la Sparta; schimbarea de regim politic la Atena; reforma social ă aduce cu sine și o reform ă a exercit ării puterii politice. Testul 3.2. Dorința de a sparge solidarit ățile locale de care beneficia aristocra ția; în locul solidarit ății locale, bazat ă pe rudenie extins ă, cetățenii sunt solidari cu cor pul civic în ansamblul s ău, căci în acela și grup se afl ă atenieni din regiuni diferite ale Atticei. Testul 3.3. 3.3.1. Rela ția dintre criza economic ă și cea social ă. Nesiguran ța economic ă duce la reapariția crizei micii propriet ăți funciare, astfel c ă capacitatea cet ățenilor de a servi ca hopliți se diminueaz ă. Statul este obligat s ă apeleze la mercenari – ca tegorie care se afl ă în opoziție cu valorile civice. 3.3.2. Incapacitatea cet ăților de a dep ăși izolarea politic ă și imixtiunile persane în via ța politică din Grecia (mai ales prin finan țarea grupelor politice oligarhice). Perioada clasic ă 46 Proiectul pentru Înv ățământul Rural 3.7. Lucrare de verificare 3 Alcătuiți un eseu nestructurat (cu plan liber) în care s ă compara ți evoluția Atenei și a Spartei în secolul al V-lea și secolul al IV-lea. Porni ți în realizarea eseului de la cele două texte de mai jos. XXIV. Iar educa ția la spartani se prelungea pân ă la maturitate, c ăci nimeni nu era slobod s ă trăiască după bunul său plac, ci ei tr ăiau în cetate ca într-o tab ără, având bine statornicit și felul lor de via ță și îndeletnicirile cu trebile ob ștești și, îndeob ște, ei socoteau c ă nu sunt ai lor în șiși, ci ai patriei; și, dacă nu li se orându-ise altceva de f ăcut, ei supravegheau copiii și-i învățau ceva folositor sau înv ățau ei înșiși câte ceva de la bătrâni. Era, într-adev ăr, belșugul de r ăgaz unul dintre lucrurile frumoase și fericite pe care le-a preg ătit Lycurg pentru cet ățenii săi, cărora nu le-a îng ăduit de loc s ă se îndeletniceasc ă cu vreun me șteșug pentru bani; ei n-aveau de loc nevoie de bani, care se strâng cu greu și cu mult ă bătaie de cap, de vreme ce bogăția la ei nu trezea nici un entuziasm și n-avea nici o trecere. Iar hilo ții lucrau pentru ei p ământul, pl ătind dajdia pomenit ă. Găsindu-se un spartan la Atena, pe când se țineau procese, și aflând c ă un cetățean fusese osândit pentru lene și mergea descurajat și însoțit de prietenii s ăi, care și ei erau cuprin și de mânie și revoltă, a cerut celor care-l cuno șteau să-i arate cine este cel care fusese condamnat pentru libertate. Atât de servilă socoteau ei c ă este îndeletnicirea cu me șteșugurile și câștigarea banilor. Procesele la ei, cum era firesc, lipseau ca și banii, deoarece la ei nu era nici prisos de bel șug, nici lips ă, ci egalitatea în bun ăstare și viața înlesnit ă era adus ă de viața modest ă. Coruri și dansuri și petreceri și îndeletniciri cu vân ătoarea și exerciții în gymnazion și lesne tot timpul d ăinuiau la ei, când nu erau pleca ți la război. (Plutarh, Lycurg, XXIV, în Vieți paralele, vol. I, Bucure ști, Editura Științifică, 1960, trad. N. I. Barbu, p. 131 În primul rând, sus țin că-i drept ca tocmai s ărăcimea și oamenii de rând de la Atena s ă fie favoriza ți față de oamenii de neam și avuți, ținând seama c ă demosul furnizeaz ă forța navală și a adus, deci, cet ății puterea /…/ Așa stând lucrurile, e firesc ca func țiile publice s ă fie accesibile oricui fie cele trase la sor ți, fie cele comportând alegerea prin vot și ca dreptul la cuvânt s ă aparțină oricui dore ște, fără vreo restric ție. Trebuie chiar să observăm că, existând multe asemenea func ții de care dup ă cum se afl ă în mâini bune sau nu depinde securitatea sau primejduirea demosului, acesta, prudent, se ab ține să participe la ele: a șa, de pil- dă, nu crede c ă se cade s ă participe la magistraturi cum sunt strategia sau comanda cavaleriei. Oamenii de rând recunosc astfel c ă, evitând s ă exercite ei în șiși atari magistraturi și lăsându-le în seama cet ățenilor de vază, își asigură propriile avantaje. Numai acelea dintre treburile statului care aduc o retribu ție și sporesc avuția privată sunt cu grij ă păstrate de demos pentru sine. În al doilea rând, un lucru care nedumere ște pe mul ți anume c ă, în toate, se v ădește o deosebit ă considera- ție pentru oamenii de nimic, pentru s ărăntoci și oameni de rând, și nu pentru oameni ale și; departe de a fi surprinzător, acest fapt este cheia de bolt ă a păstrării democra ției. Căci prosperitatea și numărul crescând al acestor s ăraci, al celor de rând, al acestor oameni de nimic înt ăresc democra ția. Dimpotriv ă, o întors ătură a soartei în favoarea celor avu ți și de neam bun implic ă instituirea unei puteri ferme împotriva demosului. În fapt, pretutindeni vârfurile societ ății sunt împotriva democra ției. Așa e și firesc, de vreme ce în rândurile a- cestei elite se afl ă cea mai pu țină nestăpânire și nedreptate, dimpreun ă cu cea mai mare râvn ă către cele folositoare, în vreme ce în rândurile demosului se afl ă cea mai mare cantitate de ignoran ță, de anarhie și ticăloșie, căci sărăcia este un îndemn puternic pentru o comportare josnic ă, spre a nu mai vorbi de lipsa de educație și de ignoran ța provocat ă, la unii, de lipsa mijloacelor. S-ar putea obiecta c ă a fost o eroare faptul c ă s-a îngăduit tuturor s ă vorbeasc ă în adunare și să participe la decizii și că acestea ar fi trebuit s ă fie rezervate oamenilor celor mai de bine (dexiîtatoi) și celor mai de vaz ă (áristoi). Dar și aici atenienii ac ționează cu bună știință dând drept la cuvânt și celor mai tic ăloși (poneroí). Căci, dacă am presupune c ă numai cet ățenii buni (chrestoí) ar avea drept la cuvânt sau la deliberare, ei ar folosi acest drept pentru cei asemeni lor, nu și pentru cei de rând (demotikoí). A șa, dimpotriv ă, cum oricine are drept la cuvânt, și un „nimenea”, un om de nimic, se poate ridica și născoci ceva în folosul s ău și al celor ca el. S-ar putea pune întrebarea „ce solu ție utilă ar putea concepe un asemenea om- fie pentru el, fie pentru popor?” Dar demosul intuie ște faptul c ă ignoranța, ticăloșia și bunăvoința unui asemenea om îi sunt cu mult mai avantajoase decât virtutea, în țelepciunea și ostilitatea unui om cinstit. Se poate ca un stat întemeiat pe asemenea institu ții să nu fie o cetate perfect ă. Dar acestea sunt mijloacele cele mai sigure pentru men ținerea democra ției. Căci demosul nu dore ște să renunțe la niște legi proaste numai pentru ca cetatea s ă fie bine rânduit ă, puțin îi pasă de asta. De fapt, ceea ce voi numi ți „proast ă rânduială” este tocmai izvorul puterii și libertății demosului. Dac ă, în adev ăr, dorești buna rânduial ă a treburilor publice, înainte de toate vei avea grij ă ca doar oamenii cei mai de bine s ă dea legi. Ca urmare, oamenii de bine îi vor pedepsi pe cei josnici, vor lua hot ărâri în numele întregii cet ăți și nu vor mai admite ca toți nebunii (mainîmenoi) s ă delibereze, s ă ia cuvântul, s ă participe la adun ări. Sub asemenea legi binefăcătoare, în scurt timp demosul ar deveni sclav. (P seudo-Xenofon, Statul atenienilor, I, 2-9, în Zoe Petre, Societatea greac ă arhaică și clasică, București, Editura Universit ății, 1994, p.55-57). Perioada clasic ă Proiectul pentru Înv ățământul Rural 47 Instrucțiuni privind testul de evaluare: a. daca este posibil, tehnoredactat, Ar ial 12, 1,5 rânduri, max. 5 pagini b. se trimite prin po ștă tutorelui. c. se folose ște în primul rând cursul dar pentru ob ținerea unui punctaj ridicat este necesară parcurgerea bibliografiei indicate. Criteriile de evaluare sunt: – claritatea exprim ării și absența formulărilor nesigure, – șirul logic al argumentelor, – utilizarea bibliografiei. 3.8. Bibliografie Fr. Chamoux, Grecia clasic ă, ed. Meridiane, Bucure ști 1985 H. C. Matei, Enciclopedia antichit ății, Ed. Meronia, 1995 Z. Petre, Cetatea greac ă, Ed. Nemira, 2000, paginile 107-190, 293-302. Lumea greac ă în perioada elenistic ă 48 Proiectul pentru Înv ățământul Rural Unitatea de înv ățare Nr. 4 LUMEA GREAC Ă ÎN PERIOADA ELENISTIC Ă Cuprins 4.1. Obiectivele unit ății……………………………………………………………………….. 48 4.2. Alexandru cel Mare…… …………… ……………. …………… ……………. ……………. ………….. 48 4.3. Elenismul – structuri fundamental e……………. …………… ……………. …………… ……….. 52 4.4. Răspunsuri și comentarii la testele de autoevaluare….……………………………… 58 4.5. Lucrarea de verificare 4…………………………………………………………………. 58 4.6. Bibliografie………….. ……………… …………… ……………. ……………. ……………. …………… . 58 4.1. Obiectivele unit ății Familiarizarea cursan ților cu etapele epocii elenistice Precizarea schimb ărilor intervenite în lumea greac ă datorită contactului cu lumea oriental ă Analiza unui text de epoc ă 4.2. Alexandru cel Mare Fig. 4.1., 4.2. Două imagini arhetipale ale începuturilor elenismului: Alexandru cel Mare (sabia) și Demostene (cuvântul) 4.1. Alexandru cel Mare 4.2. Demostene (copie roman ă) Începuturile domniei lui Alexandru Tendința de a rezolva tensiunile interne lumii grece ști (element ce caracterizeaz ă în mod evident veacul al IV-lea) prin r ăzboiul împotriva Ahemenizilor (obsesia antipersan ă marcând mentalul colectiv grec înc ă din veacul al V-lea), va g ăsi în cele din urm ă în persoana regelui Philip II al Macedoniei un prezumtiv campion. Dispariția neașteptată a regelui macedonean în urma unui asasinat de care poate c ă soția lui, ambi țioasa Olimpia, nu era str ăină, va aduce în prim planul deciziei politice pe tân ărul fiu al acestuia, Alexandru. Macedonia face parte dintre acele pu țin numeroase zone elene sau de contaminare elenic ă, ce nu cunoscuser ă ca form ă de organizare statală structura general greac ă (polisul) ci o form ă de stat teritorial ethnos . Aceste state se plaseaz ă de obicei în Grecia septentrional ă (Epir, Lumea greac ă în perioada elenistic ă Proiectul pentru Înv ățământul Rural 49 unele părți ale Thesaliei). În cazul regatului macedonean, cu rtea de la Pella, aristocra ția macedonean ă deci, are un important rol în decizie, exercitând un control efectiv chiar și asupra regelui. Regele este al es dintre membrii dinastiei regale în aceast ă formulă mixtă – ereditar ă și totodat ă eligibilă – și exprimă poziția nu foarte autoritar ă pe care acesta o de ține. De fapt statul macedonean este cons truit pe echilibrul dintre rege și hetairoi (tovarăși), fiind în mod evident un stat aristocratic. În noul context al „p ăcii macedonene”, dup ă bătălia de la Cheroneea și Congresul de la Cori nt (338/337) asigurându- și mai întâi limitele septentrionale (prin faimoasa campanie de scurt ă durată în zone- le tracice, context în care trece pentru o zi și Dunărea), beneficiind și de ample contigente macedonene și grecești, Alexandru poate porni în memorabila sa anabaz ă. 4.3. Alexandru și Darius în b ătălia de la Gaugamela (mozaic, Pella – Macedonia) Diferențele dintre statul macedo- nean și cel persan Campania, ca de fapt ansamblul realit ăților ce țin de personalitatea supradimensionat ă a regelui macedonean, a beneficiat de numeroase relat ări antice și moderne, cele antice având din nefericire (de cele mai multe or i) un evident caracter tardiv. Episodul acestei spectaculoase cu ceriri a Orientului, conflict în care se întâlnesc o for ță minuscul ă dar atent și coerent organizat ă, cu o forță imensă, de fapt haotic ă, fără nici o structur ă coerent ă și fără decizie centralizat ă, a reprezentat înc ă din contemporaneitate locul de întâlnire a unui mare num ăr de tentative explicat ive. Cum de a fost posibil? Explicațiile pot fi concentrate în dou ă categorii princi pale – cele ce țin de partea persan ă a confrunt ării și cele ce țin de realit ățile din tab ăra greco-macedonean ă. Pe de o parte, imperiul Ahemenizilor, formul ă extrem de eterogen ă; acesta este incomplet ini țial și tot mai pu țin coerent articular ă în cursul veacului al IV-lea; al ăturând nenum ărate realit ăți ethno- Lumea greac ă în perioada elenistic ă 50 Proiectul pentru Înv ățământul Rural culturale și lingvistice diferite; locu l de întâlnire al concuren ței unor numeroase elite locale; f ără a beneficia de o structur ă administrativ ă și militară funcțională; fără a avea m ăcar o limb ă de comand ă pe care s ă o poată înțelege toți combatan ții; stat subminat și de agresivele intrigi de palat, de disidiile dintre ei, o autor itate cît mai mare, poate chiar pe cea regală. La aceast ă se adaug ă faptul că Imperiul Ahmenid pierduse, odat ă cu Artaxerxes III, pe cel care va fi fost ultimul Mare Rege eficient. Succesorul s ău, Darius III, se va dovedi excedat de dificult ățile pe care agresiunea greco-macedonean ă le-a provocat. Fig. 4.4. Excelen ța milita- ră ca atribut al monarhului 4.4. Alexandru cel Mare (dreapta) în b ătălie, sarcofag descoperit în Liban Campania din Orient Campania lui Alexandru în Orient, unul dintre episoadele cele mai comentate din întreaga istorie a Antichit ății, este de fapt rezultatul direct al eficien ței militare și a abilității diplomatice a rege lui macedonean, cel ca-re reu șește să își atragă unele elite locale (c azul Egiptului este elocvent), integrând pe aceast ă cale unele zone, pe altele cucerindule, dar toate acestea în contextul deos ebit de semnificativ al dezagreg ării rapide a statului Ahemenizilor. La dispari ția sa, în anul 325, Alexandru las ă fără succesor recunoscut, o formul ă politică insuficient consolidat ă, care includea, alături de Grecia, Macedonia și alte spa ții septentrionale, întreaga Asie Mică, Egiptul, întinzându-se pe st ructura statului persan disp ărut, din Mesopotamia și Iran pân ă în India. Rezultatul firesc a fost confrunt area diadohilor, generali ai lui Alexandru ce se consider ă succesorii s ăi, atâta vreme cît casa regal ă nu mai avea decât alternative neconving ătoare, anume fratele retardat al regelui, Arhidaios, sau fiul s ău postum, rezultatul c ăsătoriei iraniene cu Rhoxana. Disputa începe între numeroase pers onaje, dintre care cele mai importante sunt: Antipatros, cel care preia Macedonia și restul Europei grecești; Ptolemeu, fiul lui Lagos, pr eluând satrapia Egiptului; Antigonos Monoftalmos, controlând Anatolia occidental ă; Eumenes din Cardia, stăpânind Cappadocia și Paphlagonia; Lysimah în Tracia și Seleucos în Babilonia. Acestora li se vor ad ăuga ulterior alte personaje, fii ai diadohilor Lumea greac ă în perioada elenistic ă Proiectul pentru Înv ățământul Rural 51 de obicei, cei mai interesa ți fiind Cassandros și mai ales Demetrios Poliorcetul. Această dispută va avea ca rezultat o nou ă formulă geopolitic ă a Mediteranei orientale, împ ărțirea imperiului lui Alexandru provocând apariția unui num ăr de noi state elene, controlate de elita greco- macedonean ă, disputate de c ătre generalii Macedoneanului, state care în cele din urm ă vor de stabilitatea zonei pân ă când Roma le va include în propriul s ău imperiu. Fig. 4.5. 4.5. Alexandru cel Mare, copie dup ă o statuie de Lisip #Test de autoevaluare 4.1. Enumera ți trăsăturile statului persan pornind de la textul de mai jos. Folosi ți spațiul liber pentru a formula r ăspunsul. După ce săvârși cele de mai sus în Persia, Darius înfiin ță douăzeci de guvern ăminte pe care per șii le numesc satrapii. Dup ă ce le înfiin ță și le rândui satrapi, a șeză birurile ce trebuia s ă-i plătească fiecare neam în parte și statornici vecinii de pe lâng ă aceste neamuri; apoi, dep ășind vecinii apropia ți, le subordon ă fiecăruia în parte alte neamuri mai îndep ărtate. Guvernămintele și vărsarea anual ă a birurilor le rostui în felul urm ător: acelora dintre ele care- și plăteau darea în argint, le porunci s ă plătească în talanți de Babilon, iar celor ce pl ăteau în aur, în talan ți euboici. Talantul babilonic face cât șaptezeci de mine euboice. Pe vremea domniei lui Cyrus și apoi sub cea a lui Cambyses, st ăpânirea nu a șezase înc ă nici un bir, ci fiecare aducea daruri. Din pricina acestei statorniciri a birurilor și din alte asemenea pricini, per șii spun că Darius a fost un negustor, Cambyses un despot, iar Cyrus un p ărinte; cel dintâi pentru c ă din toate scotea bani, al doilea, fiindc ă era aspru și nepăsător, iar cel de-al treilea, fiindc ă era blând la fire și se ostenea numai spre binele lor. (Herodot, Istorii, cartea III., 89, București, Editura Științifică, 1961, vol. I, p. 268). ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ………………. …………….. ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ………………. …………….. ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ………………. …………….. ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ………………. …………….. ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ………………. …………….. ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ………………. …………….. ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ………………. …………….. Răspunsul poate fi consultat la pagina 58. Lumea greac ă în perioada elenistic ă 52 Proiectul pentru Înv ățământul Rural 4.3. Elenismul – stru cturi fundamentale Statele elenistice Structuri socio- economice ale statelor elenistice Statul lagid Structuri agrare Dintre statele ce se vor constitui din cuceririle lui Alexandru, cele mai importante au fost Egiptul lagid și Siria seleicid ă. Între cele dou ă re- gate exist ă însă diferențe esențiale. Statul seleucid, rezultatul al unei evoluții complicate, integrând zone cu realit ăți ethno-cultural diferite, realități cu grad limitat de co mpatibilitate, evolueaz ă ca o structur ă eterogen ă, dificil de administrat, stat ce pierde permanent teritorii și are tot timpul disidii de grani ță. Egiptul lagid, spre deosebire de Siria, mo ștenește formule organizatorice deosebit de vechi, formule ce fuseser ă integrate satrapiei persane. Pe de alt ă parte, regatul ptolemeic cunoa ște o structur ă ethno- culturală uniformă. Toate acestea creaz ă premizele unui stat eficient și longeviv. Nu întâmpl ător Egiptul va fi ultimul dintre regatele elenistice inclus statului roman. Structura socio-economic ă a lumii elenistice cunoa ște câteva realități noi, realit ăți pe care epoca clasic ă nu le cunoscuse. Astfel, în ceea ce prive ște proprietatea asupra p ământului, acea form ă de proprietate absolut esen țială pentru în țelegerea oric ărei societ ăți antice, lumea elenistic ă aduce o nou ă formulă – proprietatea statului, proprietatea regelui deci, în virtutea „ dreptului de cucerire cu lancea”, drept mo ștenit de c ătre regii elenistici de la Alexandru. Acesta complic ă structura rela țiilor agrare în statele elenistice, noua form ă de proprietate (esențială) adăugându-se propriet ății depline, proprietatea cet ățeanului asupra p ământului, tipul de proprietate specific cet ății. Chiar și din acest punct de vedere, fo rmulele egiptene sunt cu mult mai coerente și mai uniforme decât cele ale statului seleucid, regatul acesta cunoscând o extrem de mare varietate de tipuri ale proprietății funciare. Astfel, Egiptul lagid, cazul tipic al centraliz ării întregului teritoriu în jurul administra ției regale, este statul în care basileul, în calitate de stăpân al întregului p ământ (drept mo ștenit și de către Ptolemei de la Alexandru), exercit ă cel mai strict și eficient control asupra activit ăților agricole, acesta în condi țiile în care o bun ă parte din teritoriul se afl ă nemijlocit în proprietatea st atului, fiind lucrat de c ătre grupurile de țărani colectiv-dependen ți (basilikoi georgoi). Administra ția lagid ă supravegheat ă întreținerea canalelor de iriga ții, stabile ște data lucr ărilor agricole, coordoneaz ă strângerea recoltei și distribuția acesteia, ș.a. Statul lagid intervine chiar cu elemente ce țin de progresul tehnologic ( în veacul al III-lea) cum ar fi introducerea plugului cu brazd ă de fier, probabil a unei ma șini de treierat, a morii de ap ă, a presei de vin și ulei, ș.a. Este probabil ca aceste solu ții tehnologice s ă fi cunoscut îns ă o răspândire relativ limitat ă. Treptat îns ă, obștea, nucleul acestei propriet ăți regale, intr ă într-un proces avansat de descompunere. Alături de ” p ământul regal”, regele are posibilitatea de a conceda unele teritorii în schimbul unor obliga ții sau ca form ă de recompens ă. Ele puteau fi concedate unor persoane sau unor colectivit ăți. Dintre aceste structuri funciare, a șa numitele „p ământuri d ăruite” sunt cele mai bine cunoscute datorit ă conserv ării arhivei lui Zenon (cca. 2000 de papiri), administratorul lui Apolloni os, „ministru” al lui Ptolemeu II Philadelphos. Lumea greac ă în perioada elenistic ă Proiectul pentru Înv ățământul Rural 53 Regatul seleucid O asemenea formul ă de conducere presupune transmiterea aproape integral ă a drepturilor regelui asupra respectivei exploat ări. Există însă o nuanță de reversibilitate, un dr ept teoretic de control al monarhului și asupra acestor domenii. Treptat se va înregistra o evidentă tendință de ereditare a acestor fo rmule de conducere, dreptul de posesie evoluând c ătre drept de proprietate. Domeniul lui Apollonios avea, a șa cum reiese din coresponden ța lui Zenon, cca. 2500 ha, undeva, în apropriere de Philadelphia. El beneficia de caravan ă de catâri și flotă proprie pe Nil, ateliere de țesături și ateliere ceramice, produsele fiind desf ăcute pe pia ța Alexandriei. Aceste terenuri „ en doreai ” nu sânt, de obicei, administrate direct de cei cărora le fuseser ă concedate, ci de intermediari, uneori l ăsate în grija unor notabili indigeni. Există și alte categorii de loturi conc edate, cum ar fi cleruhiile, loturi acordate militarilor în schimbul slujbei lor, loturi transmisibile numai o dată cu îns ărcinările războinice. Treptat și aceast ă formulă va cunoaște modific ări esențiale, înregistrându-se chiar și soluția aberant ă a preluării lor de c ătre fete. Mai sunt cunoscute p ământuri emfiteutice, p ământuri degradate, arendate cu scopul de a fi ame liorate, pe termen foarte lung. Asia seleucid ă înregistreaz ă formule cu mult mai variate de exercitare a propriet ății asupra p ământului, în primul rând datorit ă caracterului foarte eter ogen al zonelor incluse ca și a administra ției acestui stat. Seleucizii aveau tradi ția (preluat ă de la statul persan) unei administra ții foarte tolerante și diferen țiate, în contextul integr ării unor spații extrem de diferite din punctul de vedere al rela țiilor ethno-culturale. Și regii sirieni mo ștenesc de la Alexandru întregul p ământ al regatului lor în numele „dreptului de cucerire cu lancea”. Existen ța unei mari variet ăți de structuri agrare determin ă utilizarea unei formule de uniformizare – tributul ( phoros ), plătit de fiecare unitate, fie c ă este ora ș, cetate, sat sau sanctuar. Statul sirian nu se amestec ă în supravegherea produc ției, așa cum se întâmpl ă în Egipt. Există și în statul seleucid p ământuri regale, lucrate de comunit ăți colectiv dependente ( țăranii sunt numi ți în acest caz basilikoi laoi , oameni ai regelui), cum sunt înregistrate și nenum ărate forme de concesionare a p ământului. Mediterana în epoca elenistic ă a cunoscut, spre deosebire de perioadele anterioare, o foarte mare varietat e a formulelor urbane. Dincolo de supravie țuirea unor ora șe clasice grece ști, orașe caracterizate de complement aritatea nucleului urban cu teritoriul agricol, sau de supravie țuirea unei deja extrem de variate formule clasic orientale (de la ora șe caravaniere la ora șe ce se dezvoltaser ă în jurul unor sanctuare sau la marile aglomer ări relativ haotice, cumulând mai cu seamă activități caracteristice sectorului ter țiar), epoca elenistic ă cunoaște o nou ă formulă urbană – concentr ările din jurul palatelor regale, formul ă pentru care exist ă precedente orientale, îns ă la o scar ă mult mai redus ă. Din aceast ă categorie fac parte Pergamul și mai ales Alexandria. Alexandria reprezint ă o realitate spectaculoas ă și aberant ă totodată. Aceasta anormal ă concentrare de popula ție (o buna parte din Lumea greac ă în perioada elenistic ă 54 Proiectul pentru Înv ățământul Rural Teorii istoriografice cu privire la lumea elenistic ă suprafața orașului fiind reprezentat ă de palat și anexele sale, de la cele administrative și militare pân ă la bibliotec ă și Museion, cunoa ște o poziție atât de special ă încât romanii o considerau de fapt al ăturată și nu inclusă Egiptului ( ad Aegyptum ). Alexandria este în mod ev ident un centru de consum și concentrare a serviciilor, f ără a semăna deci, în nici un fel, cu ora șul clasic grec, loc de re ședință a unor agricultori. Acest ora ș este de fapt singurul centru urban în regatul ptolemaic. Structura sa aulic ă și în mod esen țial greac ă face ca statul lagid s ă cunoască o falie deosebit de evident ă între mediul rural și cel urban. Orașul (deci în mod esen țial Alexandria) este în primul rând grec, satul, este în mod fundamental indigen. Acestei diferen țieri ethno- culturale și lingvistice i se adaug ă încă două componente semnificative. Alexandria exprim ă statul, administra ția, elita societ ății ptolemaice, mediul rural reprezentând solu ția direct productiva în aceast ă lume. Pe de altă parte, ora șul este locul de func ționare (chiar și limitată) a economiei monetare cât ă vreme statul indigen nu utilizeaz ă moneda. Aceasta determin ă apariția unui intermediar, cel ce converte ște pro- dusele în bani, cel ce astfel faciliteaz ă funcționarea sistemului fiscal ptolemaic, arenda șul de impozite (întot deauna grec). Prezen ța arendașului de impozite va agrav a tensiunea dintre sat și oraș. Este evident faptul c ă în ansamblu lumea elenistic ă cunoaște o foarte mare varietate de formule urbane, neputând exclude dintre acestea cetatea tradi țională greacă. Spațiul metropolitan și nenumărate zone coloniale, confirm ă funcționarea cet ății (polis) în secolele al III-lea și al II-lea î. Hr. Chiar dac ă cetatea greac ă în epoca elenistic ă cunoaște unele modific ări structurale, ea reprezint ă încă una dintre modalit ățile de articulare social ă, mai ales în spa țiul occidental al M ării Negre, în Grecia propriu-zis ă și în coloniile din Mediterana Occidental ă. Ea își pierde îns ă, de cele mai multe ori, calitatea de formul ă sta- tală de sine st ătătoare, fiind integrat ă (în grade diferite) unor mari state teritoriale. Raportarea istoriografic ă față de civiliza ția elenistic ă a fost deosebit de contradictorie în decursul timpului. Astfel, perspectiva ce a preval at la un moment dat (de pild ă în im- punătoarea Social and Economic History of the Hellenistic World a lui M. Rostovtzeff) a fost aceea conform c ăreia epoca elenistic ă (și implicit civilizația acestei perioade) reprezint ă semnul cert al unei simbioze greco-orientale, rezultatul firesc al contamin ării mediului socio-cultural oriental de civiliza ția greacă. Lumea greac ă în perioada elenistic ă Proiectul pentru Înv ățământul Rural 55 Fig. 4.6. Arta elenistic ă promoveaz ă o altă narativitate vizuală 4.6. Nilul – copie roman ă a unei statui alegorice de perioad ă elenistic ă Astăzi, acestui punct de vedere, de și își mai are adep ții săi, i se contrapune o alt ă perspectiv ă, esențial diferită. Această perspectiv ă încearcă o percepere a civiliza ției elenistice numai ca pe o faz ă în evolu ția civiliza ției grece ști, fază provocat ă și apoi favorizat ă de noul cadru geografic și ethno-cultural în care elenitatea a avut a evolua dup ă anabaza lui Alexandru. Există nenumărate argumente ce confirm ă un asemenea punct de vedere. Ele țin în mod fundamental de evolu ția formelor culturale grecești. De pildă, dacă ne referim numai la cazul concret al sculpturii, constatăm ca, veacul al IV-lea, constituie mai degrab ă momentul de cezură și nicidecum c ălătoria oriental ă a grecilor și așezarea lor în spațiul ahemenid. Toate direc țiile pe care sculptura pergamian ă le va dezvolta sunt deja ini țiate în veacul al IV-lea. Acest secol a f ăcut ruptura între rigiditatea propor țiilor ideale și personalizarea reprezent ării. Personajele sculpturii grece ști a veacului al V-l ea sunt trupuri ideale, cele care apar în sculptura veacului al IV-lea sunt cu mult mai aproape de diferen țierile umane reale. Veacul al IV-lea aduce interesul pentru portret; introduce patosul în sculptura elen ă; caricaturizeaz ă personajele; reprezint ă categorii de vârst ă cărora veacul al V-lea nu le dăduse nici o importan ță, în primul rând copii și bătrâni; arat ă o crescând ă predilec ție pentru grupurile statuare; ini țiază reprezentarea nudului feminin; etc. Sculptura elenistica va face sa evolueze toate aceste tendin țe, și încă multe altele, tendin țe inaugurate în veacul al IV-lea. Lumea greac ă în perioada elenistic ă 56 Proiectul pentru Înv ățământul Rural Fig. 4.7., 4.8., 4.9., 4.10. Exemple de art ă sculptural ă elenistic ă 4.7. Băiatul cu gâsca 4.8. Bătrâna precupea ță 4.9. Spinario 4.10. Detaliu din friza templului lui Zeus din Pergamon Lumea greac ă în perioada elenistic ă Proiectul pentru Înv ățământul Rural 57 Trăsăturile culturii elenistice Dar sculptura nu este decât un exemplu. Ei i s-ar putea ad ăuga multe altele. Pe de alt ă parte, o asemenea perspectiv ă, includerea civiliza ției elenistice în ansamblul evolu ției civiliza ției grece ști numai ca o etap ă nouă și nu ca o form ă de sintez ă greco-oriental ă, este sus ținută și de un alt element ce marcheaz ă în mod semnificativ epoca. Este vorba despre realitatea existen ței a două formule culturale paralele, chiar dou ă culturi, în lumea greaca a veacurilor III/I î. Hr. Există pe de o parte, o cultur ă a elitelor, uneori extrem de ermetică (poezia lui Callimach este elocvent ă în acest sens), adresându- se unui public limitat, public în stare s ă recepționeze un mesaj artistic codificat de fapt, cultur ă în exclusivitate greac ă și literară, iar pe de alta parte o cultur ă populară, orală deci, uneori indigen ă, alteori greac ă, fără însă ca cele dou ă medii să se afle într-un contact real. Aceasta face ca destul de pu ține formule culturale s ă fi afectat cultura greac ă în Orient. Atunci când a șa ceva se întâmpl ă, explicația este de cele mai multe ori propagandistic ă, de pilda în Egipt unde Lagizii, în încercarea lor de a- și revendica o „ascenden ță” faraonic ă recurg și la asemenea solu ții „orientalizante”. Pe de alt ă parte, civiliza ția elenistic ă dobânde ște o important ă component ă aulică. Regii greci din Orient, construindu- și propria lor for- mulă politică, recurg uneori la modele orientale f ără însă ca acesta s ă fi fost un fenomen spont an, ci numai o solu ție politică decisă și controlat ă. O altă caracteristic ă, aproape șocantă pentru un privitor avizat, o reprezint ă recrudescen ța iraționalului. Dup ă o evoluție spectaculoas ă către o formulare tot mai clar ă a raționalismului grec, odat ă ajunsă aproape de punctul decisiv , spiritualitatea elen ă face un mare pas înapoi, ira ționalul inundând lumea elenistic ă. Larga răspândire a astrologiei exprim ă și ea aceasta nou ă stare. Chiar dac ă din punct de vedere cultural epoca elenistic ă reprezint ă numai o nou ă faza în evolu ția civiliza ției grece ști, ea cunoa ște totuși o schimbare esen țială. Cetatea nu mai este mediul natural de existență al individului (defini ția aristotelic ă a omului ca fiin ță politică – în sens etimologic), omul devenind cet ățean al lumii orânduite (cosmopolit – fără semnifica țiile peiorative ulterior dobândite). Aceasta este o adev ărată „open society” (societatea deschis ă), ea fiind consecin ță determinant ă a cuceririi Orientului de c ătre Alexandru. #Test de autoevaluare 4.2. Enumera ți care sunt cauzele pentru care imperiu l lui Alexandru cel Mare nu a rezistat. Utilizați spațiul de mai jos pentru formularea r ăspunsului. ………………………………………………………………………………………………………… ………………………………………………………………………………………………………… ………………………………………………………………………………………………………… ………………………………………………………………………………………………………… ………………………………………………………………………………………………………… ………………………………………………………………………………………………………… ………………………………………………………………………………………………………… Răspunsul poate fi consultat la pagina 58. Lumea greac ă în perioada elenistic ă 58 Proiectul pentru Înv ățământul Rural 4.4. Răspunsuri și comentarii la testele de autoevaluare și lucrarea de verificare 4 Testul 4.1. Diversitatea popula țiilor, diversitatea sistemelor de impuner e, caracterul fluctuant al politicii centrului fa ță de provincii Testul 4.2. Diversitatea sistemelor po litice înglobate în imperiu , diversitatea cultural ă a provinciilor, interesele divergente ale diferitelor p ărți ale imperiului, tens iuni între diadohi. 4.5. Lucrare de verificare 4 Pe baza textului unit ăților de înv ățare 2 și 5 și a bibliografiei, compara ți sistemul politic grecesc cu cel oriental, apoi alc ătuiți un eseu liber pe tema mo ștenirii orientale a regatelor elenistice. Instrucțiuni privind testul de evaluare: a. dacă este posibil, tehnoredactat, Arial 12, 1,5 rânduri, max. 5 pagini b. se trimite prin po ștă tutorelui. c. se folose ște în primul rând cursul dar pentru ob ținerea unui punctaj ridicat este necesară parcurgerea bibliografiei indicate. Criteriile de evaluare sunt: – claritatea exprim ării și absența formulărilor nesigure, – șirul logic al argumentelor, – utilizarea bibliografiei. Se acord ă câte 30 % pentru fiecare criteriu. 4.6. Bibliografie Fr. Chamoux, Civiliza ția elenistic ă, Ed. Meridiane, Bucure ști 1985 H. C. Matei, Enciclopedia antichit ății, Ed. Meronia, 1995 Z. Petre, Cetatea greac ă, Ed. Nemira, 2000, paginile 107-190, 293-302. Roma regal ă și Republica Roman ă Proiectul pentru Înv ățământul Rural 59 Unitatea de înv ățare Nr. 5 ROMA REGAL Ă ȘI REPUBLICA ROMAN Ă Cuprins 5.1. Obiectivele unit ății……………………………………………………………………….. 59 5.2. Roma regal ă……………… ……………. …………… ……………. …………… ……………. ………… 59 5.3. Republica roman ă……………… ……………… ……………… ……………… ……………. ……….. 62 5.4. Răspunsuri și comentarii la testele de autoevaluare…………………………………. 72 5.5. Lucrarea de verificare 5…………………………………………………………………. 73 5.6. Bibliografie………….. ……………… …………… ……………. ……………. ……………. …………… .7 3 5.1. Obiective Familiarizarea cursan ților cu principalele etape și fenomene socio-economice și politice din perioada regal ă și republican ă Capacitatea de analiz ă a unui text istoriografic antic (roman) Capacitatea de redactare a unui eseu nestructurat cu luarea în considerare a informa țiilor din unitățile de înv ățare anterioare 5.2. Roma regal ă Fig. 5.1. Roma la începuturile sale Tradiție și inter- pretare istorio- grafică modern ă Istoria Romei regale și ansamblul problemelor legate de originile cetății reprezint ă locul de întâlnire al unui mare num ăr de teorii divergente. Explica ția acestei dispute const ă în primul rând în caracterul extrem de imprecis al informa ției antice. De fapt disidiul s-a dezvoltat în jurul tradi ției antice asupra 5.1. Harta Romei la sfâr șitul regalit ății Roma regal ă și Republica Roman ă 60 Proiectul pentru Înv ățământul Rural Arheologie și tradiție istoric ă originilor Romei și a evoluției acesteia în epoca regal ă. Aceasta tradi ție, în foarte mare m ăsura dependent ă de mediile istoriografice grece ști (Dionysos din Halicarnas fiind numai cel care le sintetizeaz ă) este totodat ă implicat ă (și deci dependent ă) în disputele politice și propagandistice ale sfâr șitului veacului I î. Hr., atâta vreme cât, ascenden țele ilustre ale competitorilor politici erau esen țiale pentru construirea propriei lor autorit ăți. (Titus Livius și Vergilius exprim ă în mod evident aceast ă realitate). Chiar credibilitatea acestei tradi ții a cunoscut o evolu ție caracteristic ă. Astfel, secolul al XIX-lea acredita informa ția literar ă, în spiritul școlii pozitiviste mergând mult mai departe, pân ă la precizarea și discu-tarea unor detalii ale tradi ției considerate ca fiind fapte istorice. Primele decenii ale secolului al XX-lea vor aduce negarea integrală a tradiției istorice. Deceniile postbelice au reu șit conturarea unei im agini cu mult mai complexe, discutând nuan țat tradiția transmis ă de către sursele literare, din perspectiva compar atismului indo-european și a utilizării comparative a informa ției arheologice ș i lingvistice. Informația arheologic ă a confirmat existen ța unor prime forme de habitat în zona ora șului Roma, înc ă din prima jum ătate a veacului al VIII- lea î. Hr., ceea ce ar putea sus ține plasarea atunci a episodului legendarei fond ări a orașului. Poziția acestuia, într-unul dintre punctele cele mai importante pentru trecerea Tibrului, va favoriza evolu ția cetății arhaice. Este cât se poate de evident f aptul ca ansamblul anecdoticii asupra timpurilor ini țiale nu poate fi acreditat. Exist ă însă destul de nume-roase episoade sus ținute numai par țial, de alte categorii de informație. Astfel, faimosul episod al r ăpirii sabinelor, urmat apoi de cooptarea sabinului Titus Tatius în calitate de coregent al lui Romuls și implicit integrarea sabini lor în cetatea Roma, î și găsește de fapt o important ă susținere în constatarea faptului c ă, cele mai timpurii surse epigrafice în latine ște utilizeaz ă o limbă cu certe influen țe umbro- sabelice. Fig. 5.2., 5.3. Două ipostaze ale legendei celor doi gemeni, Romulus și Remus 5.2. Lupoaica de pe Capitoliu (art ă etruscă) 5.3. Moned ă din perioada republican ă Roma regal ă și Republica Roman ă Proiectul pentru Înv ățământul Rural 61 Teoria lui G. Dumezil Cei trei regi etrusci Extrem de interesant ă este de fapt decodificarea pe care G. Dumezil a încercat-o (punctul s ău de vedere fiind ulterior aproape unanim acceptat) pentru cazul concre t al primilor regi legendari ai Romei. Cunoscutul indo- europenist ajungea astfel la concluzia ca ace ști regi nu reprezint ă altceva decât o formul ă particularizat ă a triparti ției funcțiilor regalit ății indo-europene, cuplul Romulus – Titus Tatius reprezentând personificarea func ției de suveranitate magic ă și suveranitate juridic ă, Tullus Hostilius simbolizând func ția militar ă a regalității indo-europene, iar Ancus Marcius exprimând func ția regală a aducătorului de bel șug. Este deci o personificare a pr erogativelor clasice ale regalit ății indo-europene, ace ști primi regi tradi ționali ai Romei încarnând astfel, u- nul câte unul, atribu țiile și calitățile regalit ății. Perioada celor trei regi etrusci ai Romei –Tarquinius Priscus, Servius Tullius și Tarquinius Superbus – pa re a fi de fapt epoca urbani- zării cetății. Care sunt condi țiile și formele de integrare etrusc ă a Romei, care sunt raporturile reale ale ora șului cu confedera ția etrusc ă, este astăzi imposibil de precizat. Dependen ța informa ției literare de mediul grec nu este deloc secundar ă pentru în țelegerea epocii regale. Astfel exist ă destul de numeroase momente care sugereaz ă analogii cu istoria Greciei și mai cu seam ă cu istoria atenian ă. În condițiile absen ței informa țiilor asupra realit ăților latine și a unei mult mai consistente cunoa șteri a realit ăților grece ști, într-un mediu intelectual în bun ă măsură elenofil, este foarte probabil ca informa ții și contexte de istorie greaca s ă fi alunecat în istoria Romei, completând imaginea unor episoade obscure. Altm interi apar prea multe coinciden țe greu explicabile. Voi atrage aten ția asupra unei singure asemenea situații, cea dintre reforma solonian ă la Atena și reforma tullian ă la Roma. Fig. 5.4. “Sarcofagul soților”, art ă etruscă, aprox. 520 î.Hr. 5.4. Monument funerar etrusc Roma regal ă și Republica Roman ă 62 Proiectul pentru Înv ățământul Rural # Test de autoevaluare 5.1. Citiți textul de mai jos și motivați actul lui Romulus. Folosi ți spațiul de mai jos pentru formularea r ăspunsului. “Mai e îns ă și o altă legendă mai răspândită, anume c ă Remus ar fi s ărit peste noile ziduri ridicate de Romulus cu gândul de a- și bate joc de fratele s ău; Romulus s-a mâniat și l-a ucis, rostind aceste cuvinte: „așa să piară de aci înainte oricine va s ări peste zidurile ridicate de mine!” Astfel a ajuns Romulus singurul stăpân pe putere. Cetatea Roma zidit ă de el a luat numele întemeietorului ei”. (Titus Livius, De la fundarea Romei, I. VII, Bucure ști, Editura Științifică, 1959, vol. I, trad. Villan Janina, în Bogdan Murgescu (coord.), Istoria lumii în texte. De la începuturi pân ă în zilele noastre, Ed. Corint, București, 2000) ………………………………………………………………………………………………………… ………………………………………………………………………………………………………… ………………………………………………………………………………………………………….. ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ………………. …………….. Răspunsul poate fi consultat la pagina 72 5.3. Republica roman ă Apariția Republicii romane Chiar și asupra momentului instaur ării republicii la Roma, discuțiile sunt deosebit de complicate. Tradiția plaseaz ă episodul în ultimul deceniu al veacului al VI-lea. Există însă destul de numeroase argumente în favoarea dat ării acestui moment ceva mai târziu, în prima jum ătate a veacului urm ător. Pe de alt ă parte, nu numai coinciden ța cronologic ă dintre contextul alung ării lui Tarquinius Superbus și cea a lui Hippias de la Atena, dar și consisten ța anecdotic ă extrem de asem ănătoare a celor două episoade, au provocat teoria conform c ăreia împrejur ările la Roma (mai puțin documentate, beneficii nd în cea mai mare m ăsură de relatări tardive) ar fi rezultatul unei translat ări a anecdotei ateniene. Altfel spus, data fiind lipsa acut ă de informa ție pe care sfâr șitul veacului al VI-lea și începutul veacului al V-lea o cunoscuser ă încă din Antichitate, istoriografia greac ă sau cea de contaminare greac ă, evident tardive, utilizeaz ă anecdotica atenian ă, cu mult mai bine cunoscut ă, pentru a umple golul de informa ții asupra momentului alung ării lui Tarquinius Superbus de la Roma. În ambele situa ții elementul care va declan șa revolta aristocratic ă va fi un abuz, nu al regelui sau al tiranul ui, ci al fiului sau fratelui acestu- ia. Evolu ția evenimentelor va fi deosebit de asem ănătoare, mergând până la implicarea unor al ți străini celor alunga ți, perșii în cazul lui Hippias și etruscii în cazul lui Tarquinius Superbus. În acest foarte neclar context, în etape succesive pe care nu le cunoaștem prea bine, se vor contura institu țiile republicii romane, realitatea aristocratic ă inițială fiind treptat înlocuit ă de o nou ă realitate oligarhică, deplină în veacurile IV-III î. Hr. Roma regal ă și Republica Roman ă Proiectul pentru Înv ățământul Rural 63 Fig. 5.5. Moned ă romană (as) din sec. II î.Hr. 5.5. Pentru a nu fi influen țați, cetățenii care votau treceau peste un pode ț, apoi primeau o bucată de lemn pe care scriau numele celui pe care îl votau și puneau votul în urn ă Instituțiile republicane romane Reforma tullian ă Anualitatea și colegialitatea magistraturilor Astfel republica timpurie, stat cont rolat de o elita de sânge, va evolua c ătre o nou ă formulă pentru care tot mai important ă va deveni averea, mai precis proprietatea funciar ă asemenea tuturor societ ăților arhaice. Sistemul „constitu țional” al republic ii romane presupune func ționa- rea unei categorii de institu ții – senatul, comi țiile și magistraturile. Senatul exprim ă de fapt în cel mai clar mod, controlul elitei asupra statului, concentrând în bun ă măsură autoritatea. Senatul î și are antecedente regale, dar consisten ța autorit ății sale este una nou ă. Autoritatea corpului senatorial este îns ă și mai mare , atâta vreme cât clasa politic ă romană, relativ limitat ă numeric, exist ă nu numai prin intermediul senatului, acela și grup fiind cel care are acces la magistraturi și cel care, de fapt, controleaz ă decizia în comi ții. Conform reformei tulliene, probabil și ante datat ă de tradi ție, comițiile centuriate, principala formul ă de existen ță a adunării poporului la Roma, prev ăd votul pe centurii, în ordinea acestora, ordine stabilit ă în funcție de cens. Elita de sânge și avere este deci cea care voteaz ă la început, num ărul centuriilor care o reprezint ă făcând de fapt inutil votul claselor inferioare. Republica roman ă este deci, în mod evident, o form ă de stat aristocratic. Autoritatea elitei este exercitat ă în mod colectiv, sistemul fiind conceput astfel încât s ă evite ori șice uzurpare a autorit ății de către o persoană sau de c ătre un grup de persoane. În acest fel se explic ă sistemul anualit ății și al colegialit ății celor mai multe dintre magistratur ile republicii romane. De pild ă, cea mai im- portantă dintre magistraturile statului roman, consultul, dincolo de caracterul s ău anual, este exercitat ă de către doi consuli, f ără ca cei doi magistra ți să dețină două sfere diferite (compl ementare ) ale puterii. Puterea pe care o de țin cei doi este una singur ă, ceea ce le și permite fiecăruia interven ția în zona de autoritate și decizie a celuilalt. Acest sistem blocheaz ă arbitrariul și mai ales posibilitatea unui magistrat Roma regal ă și Republica Roman ă 64 Proiectul pentru Înv ățământul Rural Menținerea autorității senatoriale roman de a face ca autoritatea pe care de ținerea respectivei magistraturi i-o dă să fie permanentizat ă sau extins ă, blocheaz ă deci posibilitatea uzurpării autorit ății colective, a ca tegoriilor suprapuse de la Roma în beneficiul individual sau în benef iciul unor grupuri restrânse. Treptat se concretizeaz ă o ierarhizare strict ă a magistraturilor ro- mane, membrii clasei politice având a urca treptele acestei ierarhii, una câte una. Acest sistem deosebit de elaborat vizeaz ă eliminarea de fapt a oricărei posibilit ăți de deturnare a autorit ății colective a clasei senatoriale, chiar și atunci când statul roma n recurge la institu ții speciale, utilizate de obi cei în momente de criz ă acută, concentrând numai pentru 6 luni autoritat ea în persoana unui dictator și această magistratur ă excepțională se afl ă de fapt sub co ntrolul corpului senatorial. Astfel, dictat orul poate decide de unul singur, dar caracterul limitat în timp al mandatului s ău ca și responsabilitatea magistratului în fața senatului (atunci când mandatul se încheia) și mai ales existen ța unui „comandant al cavaleriei”, personaj auxiliar dictatorului, supraveghind totodat ă acțiunile acestuia, reprezint ă certe elemente de limitare a autorit ății acestei magistraturi excep ționale, de conservare a controlului colectiv al puterii în interiorul elitei senatoriale. Conflictul dintre patriciat și plebe Secesiunea plebei de pe Muntele Sacru (Aventin) Apariția tribunatului Mai bine de un secol dup ă instaurarea republic ii, societatea romană va suporta convulsiile provocate de o tensiune permanent ă (în veacurile al V-lea și al IV-lea î. Hr.) – cea dintre patriciat și plebe. Distincția dintre patriciat și plebe este în m od fundamental una de natură juridică și cultural ă. Desigur, ea are și o important ă component ă socială, dar aceasta este mai de grab ă discontinu ă, atâta vreme cât există o categorie bogat ă a plebei, categorie tot mai consistenta și tot mai activ ă în cursul veacului al IV-lea. Revendic ările plebei vor fi deosebit de complexe ini țial, în primul rând datorita amestecului de revendic ări sociale și politice, solicitate de segmente distincte ale plebei romane. Treptat plebea bogat ă va reuși o canalizare a solicit ărilor plebeene în sensul propriei sale integr ări reale în decizia politic ă a cetății. Formele pe care conflictul dintre patriciat și plebe le va lua sunt deosebit de variate, cea mai tran șanta și cea mai eficient ă dintre solu țiile utilizate constituind-o faimoasa secesiune plebean ă pe colina Aventin. Rezultatul secesiunii din anii 494/493 î. Hr., context în care plebea roman ă se retrage pe Muntele Sacru, îl va reprezenta constituirea unei magistraturi cu o consisten ță specială – tribunatul plebei. Aceast ă magistratura exprim ă formula de contracarare plebeana a deciziei patriciene, atâta vrem e cât magistratura colegial ă a celor doi tribuni ai plebei (câ ți erau ini țial) va fi contrapus ă magistraturii supreme în republica roman ă, consulatul, magistratur ă deținută în exclusivitate de patricieni. Tribunii plebei aveau, pe de o par te, calitatea de a se opune ori- căror decizii, indiferent care erau factorii a c ăror decizie astfel era anu- lată, oricărei hotărâri care afecta m ăcar interesele unui singur plebeu. Acest drept de veto era practic ne limitat atâta vreme cât este des- Roma regal ă și Republica Roman ă Proiectul pentru Înv ățământul Rural 65 Modificări legislative în favoarea plebei Expansiunea teritorial ă tul de dificil sa ne imagin ăm o decizie pentru republica roman ă care să nu fi afectat și interesele plebei. Pe de alt ă parte, tribunii sunt la Roma persoane sacrosancte, inviolabilitatea lor fiind garantat ă prin pedeapsa uciderii f ără judecata a oricărei persoane care le-ar fi lezat autoritatea. Dar aceast ă singură soluție instituțională nu era suficient ă pentru detensionarea raporturilor dintre patriciatul și plebea Romei. Mai întâi dreptul de c ăsătorie intre patriciat și plebe, drept barat de impedimente culturale și mai apoi accesul la calitatea consular ă, ba chiar mai mult, obligativitatea de ținerii unuia dintre cele dou ă mandate consulare de c ătre un plebeu, vor constitui principalele puncte ale revendic ărilor elitei plebeene la Roma, în a doua jum ătate a veacului V- lea și la începutul veacului al IV-lea. În anul 445 î. Hr., prin Lex Canuleia de conubio patrum et plebis, se va anula interdic ția căsătoriei dintre patriciat și plebe, fapt care va crea posibilitatea reconstruiri elit elor la Roma, favorizând apari ția unei noi aristocra ții patriciano-plebeene. În anul 367 î. Hr., prin legile Liciniae Sextiae , devine posibil accesul la consulat al plebei romane, pentru ca dou ă decenii mai târziu unul dintre consuli s ă aparțină obligatoriu unei familii plebeene. Astfel, realit ățile institu ționale ale republicii romane confirm ă tot mai evident autoritatea unei noi elite, patriciano-plebean ă. Contemporan cu aceste dezvolt ări sociale și instituționale ale cetății, Roma evolueaz ă din pozi ția de cetate cu autoritate strict limitat ă asupra propriului s ău teritoriu agricol la calitatea de putere local ă, zonală, italică și în cele din urm ă mediteraneana, dobândind chiar poziție de stăpân necontestat al întregului bazin mediteranean. Caracterul coerent sau caracter ul haotic, conjunctural, al expansiunii circum-mediteraneene a Romei, a constituit înc ă din Antichitate locul de întâln ire al unui mare num ăr de puncte de vedere, uneori contradictorii chiar. Este cât se poate de probabil ca expansiunea mediteraneean ă a Romei s ă fie într-o oarecare m ăsură exprimat ă de ambele sugestii. Există momente în care Roma reac ționează la o agresiune reu șind chiar includerea sub propria sa autori tate a agresorului, mai cu seam ă în diferitele etape ale cuceririi Italiei. Pe de alt ă parte, din secolul al II-l ea î. Hr., putem vorbi despre o coerență a acțiunilor senatului, coeren ță explicabil ă î n p r i m u l r â n d datorită nivelului destul de ridicat de c oeziune a corpului senatorial. Senatul devine chiar și locul unor dezbater i teoretice în leg ătură cu integrarea spa țiilor circummediteraneene în statul roman, a șa cum s-a întâmplat de pild ă în legătură cu situa ția Cartaginei, la mi jlocul secolului al II-lea. Fig. 5.6. Elefantul a fost cheia primelor succese punice Războaiele punice 5.6. Cup ă romană (sec. III î.Hr.) Roma regal ă și Republica Roman ă 66 Proiectul pentru Înv ățământul Rural Cartagina, principalul adversar al Romei în Mediterane central ă și occidental ă, pierzându- și controlul asupra Siciliei ca și suprema ția în Mediterana central ă, după primul r ăzboi punic (264-241 î. Hr.); transformat ă într-o putere african ă locală după cel de-al doilea r ăzboi punic (218-201 î. Hr.); va deveni obie ctul unei faimoase dezbateri în senatul roman. Punctele de vedere atunci sus ținute erau în mod esen țial două: pe de o parte teoria dup ă care autoritatea și existența Cartaginei trebuia conservate pentru a p ăstra un adversar real Romei, o for ță militară concurent ă în stare s ă „țină în formă” cetatea latin ă, punct de vedere susținut de grupul din jurul lui Scipio Nasica, iar pe de alt ă parte de punctul de vedere al adversarilor acestora, punct de vedere care pro-punea distrugerea definitiv ă a cetății a cetății și odată cu ea a for ței armate a Cartaginei. În cele din urm ă cel de-al doilea punct de vedere va convinge. Astfel, la cap ătul celui de-al treilea r ăzboi punic (149-146 î. Hr.) Cartagina dispare iar locu itorii ei sunt vându ț i ca sclavi, teritoriul cet ății feniciene devenind provincia roman ă Africa. Acesta este numai un exemplu asupra felului în care pot fi identificate momente în care decizia politică și militară nu numai c ă este destul de coerent ă, dar chiar are veleități de consecin ță politică, exprimând disputa as upra unor principii în interiorul elitei senatoriale. Fig. 5.7. Expansiunea romană 5.7. Harta expansiunii romane în primele secole republicane Roma regal ă și Republica Roman ă Proiectul pentru Înv ățământul Rural 67 Continuarea expansiunii romane în bazinul Mediteranei Cucerirea regatelor elenistice Concomitent cu instaurarea autorit ății romane asupra Mediteranei occidentale prin eliminarea concuren ței feniciano-cartag ineze din Africa și peninsula Iberic ă, Roma are a se confrunta în r ăsăritul Mediteranei cu nenumărate realit ăți politice pe care anabaza lu i Alexandru le provocase de fapt. Principalii concuren ți elenofoni ai statului roman erau regatul macedonean, cel seleucid și Egiptul lagid, acesta din urm ă având mai puține veleit ăți hegemonice și totodată o structur ă internă cu mult mai coerentă, ceea ce îl va face și cel mai longeviv competitor al Romei în această parte a lumii. Alături de aceste structuri statal e Roma va avea de integrat și realități mai pu țin spectaculoase, dar uneori mai dificil de asimilat – cetăți, ligi și state de dimensiuni mai mici, unele dintre ele fiind numai superficial elenizate. Față în față cu aceast ă extrem de discontinu ă realitate politic ă, Roma va încerca, de multe ori cu real succes, s ă foloseasc ă neînțelegerile dintre statele grece ști în propriul s ău interes. Pergamul și Rodosul vor deveni pioni importan ți ai acestui joc politic. Pe de alt ă parte semne ale unei concuren țe politice exist ă și în acțiunea statului roman fa ță de elenitate, poate mai clar decât în politica occidental ă a Romei. Discursul elitei romane este cel al unit ății politice a statului roman, formulă coerentă și eficientă, fără a fi afectat ă de tensiuni interne, ordine care este contrapus ă dezordinii grece ști, stare natural ă a elenității. Aceasta este explica ția eficien ței militare a Romei fa ță în față cu adversarii s ăi greci, din punctul de vedere al aceleia și elite. Un faimos colabora ționist grec, istoricul Polibiu din Megalopolis, este cel care va des ăvârși această teorie. Perspectiva sa este deosebit de important ă dacă ținem seama c ă Polibiu este un membru marcant al cercului scipionilor, foarte aproape deci de actul deciziei politice. Astfel spus, Roma nu numai c ă teoretizeaz ă disidiile dintre greci, eventual amplificându-le imagi nea, ba chiar le stimuleaz ă practic și le utilizează politic și militar. Astfel, regatul seleucid este de fapt eliminat din disputa asupra Mediteranei, ba chiar mai mul t, Roma devine hegemon al spa țiilor mediteraneene prin pacea de la Apamei a (188 î. Hr.); Macedonia este și ea eliminat ă de la calitatea de competitor al Romei, dup ă victoria lui L. Aemilius Paulus de la Pydna (168 î. Hr.); Grecia continental ă intră de fapt sub autoritatea Romei înc ă din 196 î. Hr., atunci când consulul T. Quinctius Flamininus proclam ă la jocurile istmice, la Corint, „libertatea” orașelor grece ști față de regatul Macedoniei, înlocuind-o astfel cu autoritatea roman ă; Pergamul intr ă în anul 133 î.Hr., sub controlul statului roman printr-o prevedere testamentar ă, ultimul s ău rege, Attalos al III-lea l ăsându-l mo ștenire senatului și poporului roman; Egiptul lagid, va fi definitiv inclus zo nei de autoritate constant ă a Romei numai dup ă bătălia de la Actium (31 î. Hr.) ș. a. Roma, utilizând o foarte mare varietate de mijloace, reu șește să Roma regal ă și Republica Roman ă 68 Proiectul pentru Înv ățământul Rural construiasc ă o imagine continu ă a spațiului mediteraneean, incluzând, pas cu pas, toate ariile riverane. Semnele crizei interne Dificultățile institu ționale cu care statul roman are a se confrunta, în contextul acestei spectaculoase extinderi a zonei sale de autoritate, va determina recuperarea în multe cazuri la unele solu ții intermediare de control a ariilor nou anexate, înainte ca ele s ă devină provincii romane, teritoriul roman propriu-zis deci (de pild ă cazul Macedoniei împ ărțită în patru zone de control militar sau cel al a șa-zisei autodetermin ări a orașelor din Grecia propriu-zis ă, precedând toate constituirea, mai bine de un secol mai târziu, a provinciilor romane). În ansamblu expansiunea circummediteraneean ă a Romei va avea consecin țe fundamentale nu numai pentru spa țiile astfel incluse autorității statului roman ci și pentru Roma îns ăși. De fapt, simplificând, criza repub licii roman, realitate evident ă în a doua jum ătate a veacului al II-lea și mai ales în decursul veacului I î. Hr., este rezultatul expansi unii mediteraneene a Romei. Astfel, statul roman cunoa ște semnele evident e ale unei acute crize sociale, rezultat al unei tot mai accentuate polariz ări ale societ ății. Fig. 5.8. Solda ți romani din timpul Republicii 5.8. Legionari romani din timpul Republicii Criza intern ă; cauze și efecte Pe de alt ă parte, r ăzboaiele eficiente, aducând pr ăzi extrem de bogate (în primul rând comandan ților), integrând noi teritorii cu statutul de ager publicus , teritorii parcelate și acordate spre utilizare (cu drept de posesie doar) membrilo r elitei senatoriale și unor cavaleri romani, aducând pe pia ța romana un mare num ăr de sclavi, concentra ți și ei în proprietatea unui num ăr limitat de familii. Pe de alt ă parte, semnele acute ale un ei accentuate crize agrare în Italia, criz ă ce afecteaz ă în egală măsură pe cetățeni și pe aliații lor italici, criz ă care determin ă prăbușirea propriet ății mici și a celei mijlocii, nelucrată de atâta vreme datorit ă campaniilor îndep ărtate pe care proprietarii lor le în beneficiul republicii romane. Aceste parcele nelucrate sunt o prad ă pentru domeniile vecine, mai bogate și mai atent ( și consecvent) lucrate. Criza social ă, așa cum men ționam deja, este accentuat ă de pătrunderea masiv ă pe piața roman ă a for ței de munc ă servile, rezultat al războaielor mediteraneene ale Romei. Roma regal ă și Republica Roman ă Proiectul pentru Înv ățământul Rural 69 Aceasta este o realitate nou ă pentru lumea mediteraneean ă, până atunci sclavii existaser ă fără ca ei să fi reprezentat, numeric și ca importan ță socială, o realitate determinant ă. Acestei polariz ări spectaculoase a av erii în lumea roman ă, polari- zare care are ca efect imediat c oncentrarea unei imense mase de pau- peri în ora șul Roma, grup ce va juca un rol determinant în desf ășurarea crizei veacului I, i se adaug ă imensele dificult ăți instituționale ale statului roman. De fapt, criza social ă și cea institu țională sunt direct legate. Atunci când Tiberius Sempronius Gracchus încearc ă reformarea unor echilibre sociale la Roma (133 î. Hr.) sursel e antice nu sunt foarte clare asupra motivațiilor acestei tentative, de natur ă pur social ă sau de natur ă militară. În ceea ce prive ște încercarea de reform ă a fratelui s ău mai mic, Caius Sempronius Gracchus (123 î. Hr.) ac țiunea pare a avea un caracter mai de grab ă social. Fig. 5.9. Schema unei tabere militare romane (castru) de campanie 5.9. Schema unui castru de campanie Începutul crizei Republicii Cauze interne Cauze externe De fapt la Roma dreptul de a fi recrutat nu îl aveau decât cet ățenii contribuabili și nu cei lipsi ți de propriet ăți (pământ). Prin împropriet ărire reformatorul determina și o creștere a num ărului contribuabililor și implicit a masei de recrutare, dincolo de detensionarea societ ății. Dacă problema social ă nu va fi de fapt rezolvat ă, C. Marius va reuși o reorganizare eficient ă a armatei de mercenari și punând-o la dispoziția directă a comandan ților săi. Astfel, Marius a creat premisa „tehnică” a războaielor civile. Dificultățile institu ționale ale statului roman sunt îns ă cu mult mai mari, atâta vreme cât institu țiile republicane fuseser ă de fapt programate pentru administrarea unei cet ăți și nicidecum a unui imperiu. Pericolele externe nu sunt nici ele mai pu ține – de la cirubri și teutoni (la sfâr șitul veacului al II-lea î. Hr.) la regele numid Iugurta sau Mithridates al VI-lea al Pontului (în veacul I). Dificultățile sociale nu erau mai pu ține în ora șele italice aliate Romei și pe lâng ă acestea, elita ora șelor aliate se sim țea neîndrept ățită Roma regal ă și Republica Roman ă 70 Proiectul pentru Înv ățământul Rural Războiul alia ților Cele dou ă tabere politice, optima ții și popularii de neacordarea drepturilor cet ățenești în condi țiile în care, alia ții participaser ă eficient la integrarea Medi teranei în statul roman. Rezultatul a fost „r ăzboiul alia ților” (91-89 î. Hr) cu toate implica țiile sale militare și sociale. Pe de alt ă parte, noile concentr ări de sclavi vor avea și efecte „agresive” pentru statul roman – cele dou ă războaie servile din Sicilia și războiul lui Spartacus chiar în Italia. Existau îns ă și alte semne ale crizei institu ționale, cum ar fi pericolul tot mai important pe care pira ții îl reprezentau pentru Mediterana sau ascensiunea hispan ă a lui Sertorius. Dar realitatea cea mai evident ă pentru acest deosebit de tulbure veac o reprezint ă încercările constante de rea șezare a puterii și de reformulare a modalit ăților de exercitare a acesteia. Începutul secolului I î. Hr., cunoa ște conturarea a dou ă grupări, destul de imprecise ca doctrina și atitudine politic ă, în mod evident fluctuante, partida optima ților și partida popularilor (pentru care realit ăți romane ca auctoritas și amicitia sunt absolut definitorii). Dincolo de aceasta îns ă, secolul I cunoa ște o tot mai accentuat ă personalizarea puterii, per sonalizare de cele mai multe ori construit ă pe autoritatea militar ă. Generalii romani victorio și își utilizeaz ă în mod consecvent popularitatea pent ru consolidarea autorit ății în stat. Ei devin în mod evident „dina ști militari” (cum îi numea sir Ronald Syme). Puterea este controlat ă de un grup extrem de pu țin numeros de cet ățeni romani, elită care de multe ori func ționează plecând și de la criterii și alianțe matrimoniale. În interiorul acestei elite are loc disput a pentru deturnarea pu-terii în interes personal sau în interesul unui grup foarte limitat. Contextul este cel al un ei tot mai acute disfunc ționalități a formularisticii tradi ționale a puterii în republica roman ă. Astfel, consulatele repetate ale lui C.Mari us, proclamarea dictaturii pe via ța a lui L.Cornelius Sulla, aberanta ascensiune politica a lui Cnaeius Pompeius, cel care sare peste treptele ierarhice pân ă atunci absolut obligatorii sau ajunge consul sine collega în anul 52, ca și instituționalizarea celui de-al doilea triumvirat, constituie t oate semne ale unei certe bloc ări a sistemului constitu țional al republicii romane. În acest context, utilizând armate romane împotriva altor armate romane, m ărșăluind în fruntea legiunilor ro mane asupra Romei, cei mai abili dintre competitori vor reu și chiar și o concentrare eficient ă a mai multor magistraturi deturnându-le astfel sensul. C.Iulius Caesar și apoi fiul s ău adoptiv, C.Iulius Caesar Octavianus, vor reu și să răstoarne republica în monarhie, p ăstrând îns ă aparențele republicane ale statului roman. Fig. 5.10. Principalii actori ai trecerii de la republic ă la imperiu 6.10. Partenerii lui Caesar în prim ul triumvirat, Po mpei (stânga) și Crassus Roma regal ă și Republica Roman ă Proiectul pentru Înv ățământul Rural 71 Fig.5.11., 5.12., principalii beneficiari ai crizei republicane: Caesar și urmașul său adoptiv, Octavianus 5.11. C. Iulius Caesar 5.12. C. Iulius Caesar Octavianus #Test de autoevaluare 5.2. Citiți textul de mai jos și argumenta ți limitele jurispruden ței republicane în condi țiile extinderii statului roman și al modific ării structurilor socio-politice. Folosi ți spațiul de mai jos pentru formularea r ăspunsului. Tabla I, […] 4. Celui avut s ă-i fie garant unul avut; celui s ărac oricine. 6. Dacă s-au împ ăcat, să declare. 7. Dacă nu s-au împ ăcat, să aducă cauza în comi ții sau în for înainte de amiaz ă, apoi ambii prezen ți să o expună. 8. După amiază, să se adjudece cauza pentru cel prezent. Tabla a II-a […] 3. Dacă cineva comite ziua un furt și este prins în flagrant delict, s ă fie biciuit și dat celui pe care l-a p ăgubit; dacă este sclav, s ă fie biciuit cu vergi și aruncat de pe stânc ă; dacă este minor, s ă fie biciuit dup ă judecata pretorului și să despăgubeasc ă partea v ătămată; dacă se vor fi ap ărat cu arme, (victima) s ă strige dup ă ajutor și să implore, dup ă care, dac ă-i va omorî (pe ho ți), să nu fie pedepsit ă. […] 6. Dacă cineva taie arbori care nu-i apar țin, să plătească pentru fiecare 25 de a și1 . […] Tabla a III-a […] 2. Nimeni s ă nu ceară o dobând ă la împrumut mai mare de 1% 2 , dacă cineva o s ă facă altfel, să plătească drept pedeaps ă de patru ori pe atât. […] Tabla a IV-a […] 2. Tatălui să i se dea dreptul de via ță și de moarte asupra fiului și cel de a-l vinde de trei ori; dac ă tatăl își va vinde fiul de trei ori, fiul s ă fie declarat liber de tat ă. 3. Dacă cineva se na ște în zece luni de la moarte (a tat ălui) să fie considerat legitim. Tabla a V-a 1. Așa să fie drept, cum a l ăsat persoana (decedat ă) prin testament referitor la avere sau la tutel ă.[…] Tabla a VII-a[…] 4. Cine va fi scuturat sau va fi l uat noaptea roade produse cu plugul, dac ă este major, s ă fie jertfit zei ței Ceres prin spânzurare; dac ă este minor, s ă fie biciuit potrivit deciziei pretorului 3 și să plătească paguba dublu. […] 7. Dacă cineva se r ăstește la altcineva, îl insult ă verbal sau îi scrie vreo înjur ătură atingându-i considera ția, să fie bătut cu vergi. […] 15. Dacă un patron î și fură clientul, s ă fie sacrificat. Tabla a VIII-a […] 3. Să fie veșnic obiceiul celor cinci picioare 4 distanță, între propriet ăți. […] 6. Dacă un fruct cade pe terenul vecinului, dreptul de a-l culege s ă fie al stăpânului. 1. as, reprezenta o unitate ponderal ă și monetar ă la romani, din care uncia era 1/12 2. în realitate, o dob ândă de 1,1% pe an, în latină unciarum fenus, adic ă dob ândă unciară, unde adjectivul e derivat de la uncia și, în cazul dob ânzii, reprezint ă o douăsprezecime la sut ă pe lună 3. la Roma, de la începutul secolului al IV-lea î. Hr., magistrat însărcinat cu jurisdic ția civilă (lat. praetor) 4. unitate de m ăsură pentru lungime, variind în jurul a 30 cm Roma regal ă și Republica Roman ă 72 Proiectul pentru Înv ățământul Rural Tabla a IX-a 1. Să nu se fac ă legi privind doar unele persoane. 2. Dacă un judec ător sau arbitru numit va primi bani, s ă fie pedepsit cu moartea. […] 7. Dacă cineva care comite noaptea un furt este omorât, va fi fost ucis pe drept. Tabla a X-a 1. Nici un mort s ă nu fie îngropat sau ars în ora ș 5 .[…] Tabla a XI-a […] 2. Dreptul de c ăsătorie al patricienilor cu plebeii s ă fie interzis. Tabla a XII-a 1. Dacă cineva dedic ă un lucru privat zeilor (adic ă făcând bun public din bun privat) ca pedeaps ă va plăti dublu. […] (Legea celor XII table 1 , în P. F. Girard, Textes de droit romain , Paris, 1937, în Bogdan Murgescu (coord.), Istoria lumii în texte. De la începuturi pân ă în zilele noastre, Ed. Corint, Bucure ști, 2000) ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ………………. …………….. ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ………………. …………….. ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ………………. …………….. ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ………………. …………….. ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ………………. …………….. ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ………………. …………….. ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ………………. …………….. ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ………………. …………….. ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ………………. …………….. ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ………………. …………….. ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ………………. …………….. ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ………………. …………….. ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ………………. …………….. ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ………………. …………….. ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ………………. …………….. ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ………………. …………….. ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ………………. …………….. ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ………………. …………….. 5.4. Răspunsuri și comentarii la testele de autoevaluare și lucrarea de verificare 5 Testul 5.1. Actul de trasare a unei incinte este și un act sacru, de stabilire a unei incinte magice. Apoi, încălcarea unui zid, fie el și simbolic, este considerat un act de agresiune. Ca atare, Remus a atacat cetatea, iar Romulus a ap ărat-o. Testul 5.2. Concentrarea deciziilor în Roma și nevoia de a confirma deciziile prin intermediu votului popular; modificarea statutului economic al plebeilor (care devin tot mai boga ți); dorința 5. de observat, pe l ângă această interdicție veche r ămasă în vigoare p ână la finele Imperiului Roman, și coexisten ța, în vremea elabor ării acestor legi, a dou ă rituri de înmorm ântare: inhuma ția și incinera ția. 1. izvor unic al dreptului public și privat roman, la începutul Republicii, aceast ă culegere a fost alc ătuită cel mai devreme prin anii 451-449 î. Hr. și, după ce a fost votat ă de comi țiile centuriate (adunarea poporului roman), a fost f ăcută publică prin imprimarea pe 12 table de bronz, de unde și numele, și expusă în Forul roman. Aceste legi au continuat s ă fie urmate în dreptul roman și în secolele urm ătoare, prevederile lor fiind în vigoare p ână în sec. VI d. Hr. inclusiv, și rămânând p ână azi un izvor de drept Roma regal ă și Republica Roman ă Proiectul pentru Înv ățământul Rural 73 patricienilor sc ăpătați de a-și reface averea prin c ăsătorii cu familii plebee bogate; diversitatea tradi țiilor juridice locale. 5.5. Lucrare de verificare 5 Pe baza textului unit ății de învățare și al bibliografiei alc ătuiți un eseu în care s ă prezenta ți relația dintre evolu ția statului roman în timpul republicii și criza secolului I î.Hr. Punctele de atins sunt urm ătoarele: expansiunea roman ă în peninsul ă, mutațiile economice și sociale, schimbarea raportului de for țe dintre patricieni și plebei, încerc ările de solu ționare pa șnică a conflictului, criza secolului I î.Hr., urm ările imediate ale crizei. Instrucțiuni privind testul de evaluare: a. dacă este posibil, tehnoredactat, Arial 12, 1,5 rânduri, max. 5 pagini b. se trimite prin po ștă tutorelui. c. se folose ște în primul rând cursul dar pentru ob ținerea unui punctaj ridicat este necesară parcurgerea bibliografiei indicate. Criteriile de evaluare sunt: – claritatea exprim ării și absența formulărilor nesigure, – șirul logic al argumentelor, – utilizarea bibliografiei. 5.6. Bibliografie P. Cousin, R. Bloch, Roma și destinul ei, Ed. Meridiane, 1988 H. C. Matei, Enciclopedia antichit ății, Ed. Meronia, 1995 Vlad Gh. Nistor, Redefinind sfâr șitul. Cetate și Imperiu, Ed. Nemira, 2000 Roma imperial ă și începuturile Europei medievale 74 Proiectul pentru Înv ățământul Rural Unitatea de înv ățare Nr. 6 ROMA IMPERIAL Ă ȘI ÎNCEPUTURILE EU ROPEI MEDIEVALE Cuprins 6.1. Obiective………………………………………………………………………………… 74 6.2. Primele dinast ii imperiale……………………………………………………………… 74 6.3. Criza secolului al III-lea și încercările de reformare………………………………… 79 6.4. Prăbușirea imperiului în Europa apusean ă…………………………………………. 82 6.5. Răspunsuri și comentarii la testele de autoevaluare.……………………………… 87 6.6. Lucrarea de verificare 6………………………………………………………………. 87 6.7. Bibliografie……………………………………………………………………………… 87 6.1. Obiective Identificarea tr ăsăturilor statului roman în perioada imperiului Precizarea elementelor care au dus la pr ăbușirea lumii romane în Europa apusean ă Redactarea unui eseu liber pe o tem ă dată 6.2. Primele dinastii imperiale Începuturile Romei imperiale Atributele autorității lui Augustus mimează forma republican ă Magistraturile lui Augustus Bătălia de la Actium marcheaz ă nu numai integrarea Egiptului în zona de autoritate roman ă ci și sfârșitul războaielor civile la Roma. Caius Iulius Caesar Octavianus devine astfel singurul arbitru al întregii lumi romane, persoana în stare s ă concentreze și să restructureze formularistica puterii, dându-i o consisten ță monarhic ă. Spiritul general al opiniei publice romane, în republica târzie, avea încă o important ă component ă antimonarhic ă, susținută de propaganda senatorial ă a egalitarismului elitelor. Elit ele însele erau formal ostile unei uzurpări a autorit ății colective a clasei polit ice romane, acceptând totu și, în condiții limită, concentrarea „accidental ă” a puterii la un moment dat. De aceea, Octavianus, urmând sugestii politice ini țiale încă de tatăl său adoptiv, va construi o nou ă formulă monarhic ă ce mima republica. De fapt, începând din anul 27 î.H., Octavianus va reu și să concentreze autoritatea cumulând atribu țiile mai multor magistraturi ordinare și extraordinare, de multe ori f ără deținea propriu-zis ă a magistraturii. Bazele institu ționale ale autorit ății sale (real monarhice) vor fi constituite în timp prin de ținerea unei comenzi militare excep ționale (imperium majus), a puterii trib uniciene (tribunicia potestas) și a calității de mare pontif (pontifex maximus), calitate preluat ă numai în anul 12 î.H., la moartea lui Lepidus. Tot în anul 27 î.H., Octavianus va dobândi apelativul de Augustus, ulterior numindu-se cu cele trei nume tradi ționale, Imperator Caesar Augustus, formând astfel o nou ă gintă, ginta Caesarilor. La acestea se adaug ă diferite magistraturi ordinare de ținute în diferite momente – consulatul, censura, ș.a. Augustus nu accept ă censura ereditar ă dar accept ă dreptul ereditar de a putea însemnele cons ulare iar în anul 2 î.H., dobânde ște un Roma imperial ă și începuturile Europei medievale Proiectul pentru Înv ățământul Rural 75 Administrarea provinciilor nou apelativ, cel de p ărinte al patriei (Pater Patriae). Succesiv, comenzile militare pe care Octavianus (apoi Augustus) le-a de ținut au fost diferite prin consisten ță-imperium consular, proconsular și din anul 23 î.H.. acel imperiu m majus, momentul fiind cel dobândind puterea tribunician ă. Augustus nu are puterea de legiferare (eventual de „ini țiativă” legislativ ă) și nu are putere de decizie judecătorească decât asupra armatei, a peregrinilor și a provinciilor, putere exercitat ă prin intermediul lega ților imperiali. Provinciile cu probleme milit are, provinciile de grani ță deci, se afl ă sub autoritate nemijlocit ă a principelui, autoritate exercitat ă prin intermediul unor lega ți imperiali de rang senatorial. O situație special ă este cea a Egiptului, aflat în realitate în posesia personal ă a împăratului, provincie guvernat ă de un prefect, cavaler roman, egalul prefectului Romei (magistratur ă nou creat ă de asemenea). Augustus este auxiliat de un Consilium principis, format din apropiați ai împăratului. Augustus a reu șit astfel constituirea unei noi realit ăți instituționale republican ă (într-o bun ă măsură) schimbându-i îns ă esența, statul roman devenind în mod evident o monarhie. Această monarhie îns ă, menaja susceptibilit ățile republicane ale opiniei publice romane. Fig. 6.1. Templul păcii, ridicat de Augustus ca simbol al instaurării păcii romane 6.1. Ara pacis augustae Dinastia Iulia- Claudia Politica fluctuant ă a lui Tiberius Dinastia Iulia-Claudia, dinastia succesorilor lui Augustus, reprezint ă în mod evident perioada cea mai controversat ă din întreaga istorie a Principatului. Sursele antice, în covâr șitoarea lor majoritate de obedien ță senatorial ă, exprimă reacția tardivă dar violent ă a clasei politice romane față de restaura ția monarhic ă pe care Augustus o ini țiase. La aceasta se adaug ă tentativele șocante ale câtorva iulio- claudieni de instaur are a unei monarhii de clarate, de cert ă influență orientală. Există însă personaje discontinue din punctul de vedere al atitudinii fa ță de formularistica și conținutul autorit ății imperiale. Astfel, Tiberius, care începe printr-o politic ă de moderatio, încercând s ă refuze cât mai multe dintre elem entele ce intrau în componen ța puterii imperiale Roma imperial ă și începuturile Europei medievale 76 Proiectul pentru Înv ățământul Rural Caligula și Nero: încercarea de impunere a unor elemente orientale (de pildă calitatea de pater patriae) f ără a o vida îns ă total de autoritate (păstrează imperium majus și tribunicia potestas), ajunge s ă își schimbe atitudinea c ătre sfârșitul vieții dovad ă fiind numeroase le procese de lezare a maiest ății, probabil ini țiate sub influen ța lui Sejanus. Chiar dac ă Tiberius ar fi încercat o solu ție republican ă (așa cum cred unii) senatul nu mai era capabil de reac ție. Spre deosebire de Tiberius, Caius Caesar (Caligula) și Nero par a fi încercat o solu ție monarhic ă mult mai consistent ă, amândoi fiind în mod evident contamina ți de tradi ții regale elenistice. Caligula recurge chiar la auto-deificare. Mentalit ăți și atitudini orientale intr ă în cotidian la Roma. Încercând s ă impună chiar senatului o nouă modalitate de raportare formal ă la persoana principelui, prosternarea (proskynesis) în fa ța personajului imperial. Tentativele lor erau aberante din punc tul de vedere al atitudinii romane, al obiceiurilor și tradițiilor clasei politice de la Roma și din această cauză toate sursele de influen ță senatorial ă (covârșitoare ca pondere) îi consider ă pe Caligula și Nero ca fiind psihopa ți. Această tradiție va influen ța și raportarea modern ă față de iulio- claudieni, numai ultimele decenii put ând disocia ideile originale de propaganda senatorial ă a veacului I A.D. Vespasian și instaurarea dinastiei Flavilor exprim ă reacția conservatoare a elitei senatoriale. Fig. 6.2., Tiberius, poate cea mai controversat ă personalitate a dinastiei Iulia- Claudia 6.2. Tiberius, bust din epoc ă Dinastia Flaviilor Vespasian Contextul instaur ării Flavilor este acela al unui prim r ăzboi civil de proporții în istoria Romei imperiale. A.D. 68 reprezint ă momentul primei interven ții a armatelor din provincii în disputa pentru imperiu. Pân ă atunci, în timpul dinastiei iulio- claudiene sus ținerea împ ăraților sau confirmarea lor revenise în exclusivitate g ărzilor pretoriene, trupe cu o real ă pondere în decizia politică a primei jum ătăți a veacului I A.D. Instaurarea dinastiei Flavilor apare astfel ca o adev ărată restaura- ție aristocratic ă a ordinii, spiritul f iind cel al elitei tradi ționale romane. Vespasian va fi foarte ri guros organizator al finan țelor statului și un atent administrator, at itudinile sale politice generale provocând îns ă conturarea unei noi opozi ții. Această opoziție, pe care Vespasian încearc ă să o loveasc ă prin actul alung ării filosofilor (stoici) și a astrologilor din Roma, era în cea mai Roma imperial ă și începuturile Europei medievale Proiectul pentru Înv ățământul Rural 77 Domitian mare măsură constituit ă din grupul neronienilor din senatul roman. O par- te a elitei din Roma fusese în mod evident contaminat ă de ideologiile și doctrinele aulice ale Orientului. Autoritarismul agresiv al lu i Domitian, cel de-al treilea și ultimul dintre Flavi, autoritarism expr imat de numeroasele procese de les maiestate ca și de ostilitatea mediil or senatoriale (cel mai elocvent exemplu îl reprezint ă Tacitus) va duce în cele din urm ă la o nou ă coeziune a aristocra ției romane și la sfârșitul dinastiei inaugurate de c ătre Vespasian. Domitian se proclamase și el (cu mult prea devreme pentru capacitatea de adaptare a opi niei publice romane) st ăpân și zeu (Dominus et Deus). Pe de alt ă parte, întregul veac I A.D., cunoa ște o tot mai evident ă tensiune între ordinul senatorial (clas ă cu o cert ă dominare social ă și poate economic ă) și ordinul ecvestru (categorie cu tot mai mare influen ță politico-administrativ ă în lumea roman ă). În ceea ce prive ște opozi ția senatorial ă față de autoritatea Principelui, ea nu este (cu câteva excep ții) rezultatul unei structuri real republicane ci numai forma de rezisten ță a clasei politice fa ță de arbitrariul monarhic, fa ță de ori șice tentativ ă de orientalizare a consisten ței puterii imperiale. În ceea ce prive ște puterea imperial ă, până la Docletian nu exist ă nici măcar tendin țe de schimbare a consisten ței juridice a acesteia. Sânt îns ă foarte diferite, de la împ ărat la împ ărat, metodele practice de exercitare a atribuțiilor care formal r ămăseseră cele stabilite de c ătre Augustus. Fig. 6.3. Templul lui Vespasian și Titus, dedicat a- cestora de c ătre Senat 6.3. Templul lui Vespasian și Titus Dinastia Antoninilor Dinastia Antoninilor ( 96-192 A.D.) reprezint ă probabil perioada maximei coeren țe a statului roman. Este perioada unei relative stabilit ăți politico-militare, a intensific ării procesului de urbanizare și de romanizare în cele mai multe spa ții europene și mediteraneene incluse imperiului. Traian, Hadrian sau Antoninus Pius, mimând cu abilitate jocul augustan, reu șesc să integreze consisten ței puterii imperiale elemente inovatoare care de cele mai multe ori încep prin a func ționa numai în câteva provincii orientale ale imperiului. Roma imperial ă și începuturile Europei medievale 78 Proiectul pentru Înv ățământul Rural Schimbări la nivelul pozi ției împăratului Marcus Aurelius Dinastia Severilor Asistăm astfel la treptata divinizare a împ ăratului în func ție, la început în provinciile orientale, apoi și în provincii occidentale, implicând la început numai divinit ăți tradiționale latine (Jovius, Herculius) apoi și divinități elene (sub Hadrian) sau or ientale, contemporane cu reelaborarea protocolului cur ții imperiale tot prin preluarea unor elemente orientalizante. Este semnificativ ă și importan ța pe care o cap ătă în epoca Antoninilor cuplul imperial ca și aparițiile tot mai fre cvente ale femeilor membre, ale dinastiei în propaganda imperial ă sau în emisiunile monetare. Marcus Aurelius va avea de suportat prima mare invazie a popoarelor germanice asupra statului roman, invazie ce a prilejuit războaiele marcomanice (166-180 A.D.). Tot Marcus Aurelius dup ă victoria sa împotriva par ților și a armenilor (161-166 A.D.), ii va ac orda lui Avidius Cssius o comand ă excepțională asupra întregului Orient, incl usiv Egiptul, acordându-i un imperium majus. Acest act va facilita și uzurparea generalului, în anul 175 A.D., prima uzurpare de lung ă durată din istoria imperiului. Instaurarea lui Septiumius Severus, primul împ ărat roman provenind dintr-o familie nelatin ă romanizat ă (și nu ca Traian fiu de colonist roman n ăscut în afara Italiei) va aduce la Roma dinastia Severilor (193-235 A.D.). Contextul ascensiunii imperiale a lu i Septimius Severus este cel al unui război civil, el însu și fiind sprijinit de legiun ile din Illiricum, Niger de legiunile din Siria iar Clodius Albinus de cele din Occident. Autoritatea primului dintre Seve ri pare a fi aceea a unui dinast militar care nu se sprijin ă însă pe foarte periculoasel e cohorte pretoriene ci pe legiunile illiiriene. În timpul acestei dina stii autoritatea imperial ă este în mod evident tot mai mare, formularistica ei în tot mai bun ă măsură evolueaz ă către modelul oriental de concentrare dinastic ă. Epoca Severilor marcheaz ă declinul evident al autorit ății senatului, care își pierde cele mai multe prerogative, iar pe de alt ă parte, al ordinului senatorial în calitatea sa de clas ă politică, personajele de rang senatorial fiind excluse de la calitatea de guvernat ori ai multora dintre provinciile cele mai importante și de la numeroase comenzi militare. Fig. 6.4. Zidul lui Hadrian din nordul Angliei marcheaz ă începutul defensivei Imperiului roman 6.4. Zidul lui Hadrian din nordul Angliei Roma imperial ă și începuturile Europei medievale Proiectul pentru Înv ățământul Rural 79 Fig. 6.5. Harta Imperiului roman la apogeul s ău #Test de autoevaluare 6.1. Care este principala modificare de politic ă externă din timpul dinastiei Antoninilor și care sunt motivele. Formula ți un răspuns de maximum trei fraze. Folosi ți spațiul de mai jos pentru redactarea r ăspunsului. …………………………………………………………………………………………………………. ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ………………. …………….. ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ………………. …………….. ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ………………. …………….. ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ………………. …………….. ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ………………. …………….. ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ………………. …………….. ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ………………. …………….. ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ………………. …………….. ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ………………. …………….. Răspunsul poate fi consultat la pagina 87. 6.3. Criza secolului al III-lea și încercările de reformare Criza secolului al III-lea În același timp, rolul clasei ecvestre în statul roman devine unul cu mult mai important la sfâr șitul veacului al II-lea și la începutul veacului următor. Momentul dispari ției lui Severus Alexander (235 A.D.) va avea o semnifica ție special ă în istoria Romei – va marca începutul anarhiei militare, a crizei veac ului al III-lea, criz ă căreia îi va pune cap ăt numai ascensiunea imperial ă a lui Diocletian (284 A.D.). Acești 50 de ani vor cunoa ște invazii barbare ca și războaie civile; coexisten ța mai multor împ ărați ca și succesiunea unor provincii; devalorizarea monetar ă ca și o decădere sensibil ă a nivelului civiliza ției urbane; haos administrativ ca și convulsii religioase; etc. Roma imperial ă și începuturile Europei medievale 80 Proiectul pentru Înv ățământul Rural Fig. 6.6. Zidurile lui Aurelian, unul din sistemele de fortificare a Romei 6.6. Ultima fortificare de amploare a Romei Dioclețian și Constantin cel Mare Efectele limitate ale reformelor Ascensiunea imperial ă a lui Diocletian (284 A.D. ) va fi cea care va pune cap ăt epocii „ anarhiei militare”. Diocletian î și propusese refacerea de ansamblu a edificiului imperial. Reformele sale vor încerca în primul rând reorganizarea statului, a instituțiilor sale fundamentale. În acest sens important ă este noua raportare fa ță de calitatea imperială, raportare care i-a f ăcut pe interpre ții moderni s ă vorbeasc ă despre Diocletian ca despre fondatorul dominatului. De fapt, Diocletian vine în completarea numeroaselor tentative anterioare ce încercaser ă „orientalizarea” caracterului puterii imper iale. El va fi numai cel care va izbuti să înlăture ideea egalit ății aparente dintre împ ărat și ceilalți cetățeni, persoana imperial ă devenind în mod oficial Dominus et Deus. Pentru o mai eficient ă exercitare a autorit ății, Diocletian va constitui sistemul tetrarhic sistem prin care puterea era exercitat ă de către patru împ ărați colegi fără ca autoritatea propriu-zis ă să fie disjuns ă, cei patru fiind numai cop ărtași ai unei autorit ăți unice. Constantin (306-337 A.D.) va completa, din multe puncte de vedere ini țiativele lui Diocletian, existând îns ă și o realitate asupra c ăreia perspectivele celor doi s-au dovedit fundamental diferite – problema creștinismului. Reformele lui Diocletian și Constantin nu vor reu și decât o refacere conjunctural ă a statului roman. Veacul al IV-lea și mai ales veacul al V-lea vor cunoa ște dese invazii barbare completate de a șezarea unor grupuri barbare în imperiu, prăbușirea sistemului economic și monetar roman, secesiunea unor provincii și a unor grupuri de provincii, uzurp ări repetate ale calit ății imperiale, disfunc ționalități instituționale majore, conflicte ideologice și religioase, perturb ări sociale, confrunt ări dinastice, r ăzboaie civile, ș.a. Toate acestea vor face ca de fapt statul roman s ă dispară în Occident în a doua jum ătate a veacului al V-lea (data tradi ționala fiind anul 476) în timp ce în Orient acesta va evolua într-o nou ă formă, profund elenizată – imperiul bizantin. Roma imperial ă și începuturile Europei medievale Proiectul pentru Înv ățământul Rural 81 Fig. 6.7., 6.8., Tetrarhia a e șuat în impunerea unei conduceri colegiale, iar moneda de aur emisă de Constantin nu a reușit să refacă economia imperiului 6.7. Grupul statuar al tetrarhilor 6.8. Solidus de aur din timpul lui Constantin cel Mare #Test de autoevaluare 7.2. Descrieți măsurile de reform ă luate de Diocle țian și Constantin cel Mare, apoi alc ătuiți un eseu scurt, de o jum ătate de pagin ă, în care s ă formulați posibilele cauze ale e șecului acestora. Ve ți înmâna acest eseu tutorelui odat ă cu lucrarea de verificare. Folosi ți spațiul de mai jos pentru formularea r ăspunsului. …………………………………………………………………………………………………………. ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ………………. …………….. ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ………………. …………….. ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ………………. …………….. ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ………………. …………….. ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ………………. …………….. ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ………………. …………….. ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ………………. …………….. …………………………………………………………………………………………………………. ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ………………. …………….. ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ………………. …………….. ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ………………. …………….. ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ………………. …………….. ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ………………. …………….. ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ………………. …………….. ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ………………. …………….. …………………………………………………………………………………………………………. ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ………………. …………….. ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ………………. …………….. ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ………………. …………….. ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ………………. …………….. ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ………………. …………….. ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ………………. …………….. ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ………………. …………….. ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ………………. …………….. ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ……………… ………………. …………….. Roma imperial ă și începuturile Europei medievale 82 Proiectul pentru Înv ățământul Rural 6.4. Prăbușirea imperiului în Europa apusean ă Fig. 6.9., Palatul lui Teodoric de la Ravenna (mozaic din biserica San Apollinare Nuovo) Teorii cu privire la sfârșitul Imperiului roman Împărțirea Imperiului Semnifica ția anului 395 d.Hr. Dispariția statului roman în Occident și supravie țuirea acestuia în Orient constituie înc ă o realitate extrem de incitant ă. Tentative succesive de delimitare a mo mentului de sfâr șit al Antichit ății și de început al Evului de Mijloc în istoria Europei și-au găsit întotdeauna contra-argumente consistente. Exist ă deci numeroase școli care au propriile lor puncte de vedere asupra felului în care, ca și asupra momentului în care, Europa reușește să facă saltul de la Antichitate la Evul Mediu. Astfel, faimosul an 476 pe care îl invoc ă orice tentativ ă didactic ă drept momentul de sfâr șit al statului roman în Occident nu mai are de multă vreme pentru antichizan ți o consisten ță reală. De fapt, în 476 nu s- a întâmplat nimic altceva decât trans miterea insignelor imperiale de la Roma la Constantinopole. În Italia, ca și în celelalte dioceze occidentale, autoritatea statului roman disp ăruse de fapt în urm ă cu câteva decenii. Anii 364 și 395 au fost și ei succesiv adu și în discu ție, considerându-se c ă sciziunea imperiului roman poate constitui la limit ă, un moment important în disolu ția statului. Cele mai multe dintre punctele de vedere didactice s-au concentrat asupra anului 395, succesiunea împăratului Theodosius (prin mo ștenirea Orientului de c ătre Arcadios și a Occidentului de c ă tre Honorius) dobândind o importan ță specială. Realitatea este îns ă aceea c ă, în anul 364, prin cooptarea împăratului Valens în calitate de coleg al fratelui s ău mai mare, Valentinian, pentru prima oar ă imperiul va avea doi împ ărați cu autoritate egală și cu zona de exercitare a acesteia delimitat ă, unul guvernând Occidentul și celălalt Orientul. Spre deosebire de 364, anul 395 va aduce drept unic element de noutate tensionarea rela țiilor între Orient și Occident, stare conflictual ă care va degenera chiar în r ăzboi în unele momente. Nu este vorba despre formele tradi ționale de r ăzboi civil pe care statul roman le cunoștea încă din republica târzie ci este vorba despre o nou ă formă de ostilitate între dou ă realități coerente, statale în devenire, Imperiul de Răsărit și Imperiul de Apus. Diferen ța sensibil ă între aceast ă nouă realitate și confruntarea haotic ă pentru de ținerea autorit ății asupra întregului imperiu sau numai asupra unor provincii ale acestuia, îi va face Roma imperial ă și începuturile Europei medievale Proiectul pentru Înv ățământul Rural 83 Criza statului roman pe mulți istorici s ă considere anul 395 drept moment esen țial în: a) scindarea imperiului roman și b) procesul de disolu ție a statului roman în Occident. Realitatea care prem erge acestei schimb ări politice este îns ă una cu mult mai complicat ă, ținând nu numai de evolu ția recent ă a Orientului față în față cu Occidentul, ci și de fundamentele cult urale, institu ționale și mentale diferite ale celor dou ă părți ale statului roman. Și din aceast ă perspectiv ă, problema sfâr șitului Antichit ății a constituit un subiect atractiv înc ă din Rena ștere. Epoca Luminilor care va beneficia de personaje ca Edward Gi bbon este cea care va da o nou ă consisten ță preocup ării mediilor savante pent ru “istoria declinului și a prăbușirii” statului roman. Poziti vismul veacului al XIX-lea și succesiunile istoriografice aproape nevrotice ale secolu lui al XX-lea vor face din istoria antichității târzii locul de întâlnire al unor teorii pe cât de diferite pe atât de colorate. Inventarierea argumentelor crizei st atului roman este una extrem de facilă atâta vreme cât ea presupune, în fapt, enumerarea tuturor simptomelor, de la pericol militar, r ăzboi civil, descompunerea vie ții economice și a civiliza ției urbane, pr ăbușirea sistemului de comunica ții, până la conflict social, instabilitate public ă sau confruntare religioas ă. Statul roman cunoa ște deci, în secolul al IV-lea și al V-lea, un număr important de “agresiuni”, de la invaziile barbare permanente și deosebit de consistente (invazii care determin ă de multe ori chiar și ruperea unor prov incii din componen ța imperiului), la nenum ăratele uzurpări și la conflictele dintre diversele armate ce sus țineau împ ărați concuren ți; de la disfunc ționalități economice și monetare pân ă la blocarea aproape total ă a comunica țiilor, atât a celor terestre cît și a celor maritime; de la conflicte sociale tot mai agresive pân ă la grave disfuncționalități instituționale, sau pân ă la o adev ărată blocare a sistemului birocrat ic imperial; s.a. Evidențierea excesiv ă a unuia sau a altuia dintre aceste argumente va face ca multe dintre teoriile asupra sfâr șitului imperiului roman s ă ca- dă în derizoriu. Numai o analiz ă lucidă și ponderat ă a elementelor constitutive ale crizei poate determina o explica ție articulat ă a sfârșitului statului roman în Occident și a supravie țuirii acestuia în Orient. Fig. 6.10. Coroană a unui rege barbar, realizată într-o tehnică tipică epocii migrațiilor (cloisonne) 6.10. Coroan ă germanic ă Disoluția administra ției În demersul nostru doi pa și ni se par esen țiali: a) o propunere coerent ă pentru momentul sfâr șitului și b) posibila recunoa ștere a unei singure explica ții esențiale a acestui proces. a) Statul roman î și pierde coeren ța administrativ ă în cazul totalit ății Roma imperial ă și începuturile Europei medievale 84 Proiectul pentru Înv ățământul Rural Pierderi teritoriale prin pătrunderea barbarilor sau prin secesiuni Rolul migra țiilor germanice Barbarizarea societății romane teritoriilor aflate formal în obedien ța sa încă din secolul al IV-lea. Prima situație flagrant ă a desprinderii în fapt de sub autoritatea central ă a unor teritorii o reprezint ă constituirea autorit ății gotice a lui Fritigern la sud de Dunăre în anul 376, moment în ca re putem vorbi despre existen ța unei realități politice germane ariene, în inte riorul imperiului roman nicean. În ultimele decenii ale veacul ui al IV-lea mai ales dup ă bătălia de la Adrianopole, asemenea realit ăți se vor multiplica. La începutul secolului al V-lea îns ă, tendin ța pierderii unor importante teritorii de sub autoritatea central ă romană va deveni tot mai evidentă. Este vorba, pe de o parte de spre zone ce vor intra sub autoritatea unor regi barbari, pe de alt ă parte despre spa ții care vor evolua c ătre secesionism f ără ca în desprinderea acestora s ă fie implicată infiltrarea unor elemente alogene. Cazul cel mai elocvent pentru prima categorie îl reprezint ă constituirea statului got al lui At haulf în Aquitania, în anul 418. Exemplele pentru c ea de a doua tendin ță sunt mult mai numeroase în primii ani ai secolului al V-lea. Trebuie eviden țiat exemplul african, tendința secesionist ă a acestei provincii evident ă încă din secolul al IV- lea, accentuându-se în secolul al V-l ea. Cazul lui Heraclian, cel care reușește de fapt s ă scoată provinciile din nordul Africii de sub autoritatea Romei, este elocvent. Pe de alt ă parte, șirul uzurp ărilor zonale inaugurate în spa țiul hispano – gallic, de c ătre Magnus Maximus în 383, va fi continuat în secolul al V-lea de c ătre Constantin al III-lea. Pentru aceea și zonă britanno – gallo – hispanic ă, mișcarea social ă și secesionist ă a baccauzilor, sesizat ă pentru prima dat ă la sfârșitul secolului al III-lea, cu dezvolt ări spectaculoase în secolul al V-lea, reprezint ă probabil cel mai evident argument în favoarea teoriei lipsei de autoritate a statului roman în Occident. b) Criza statului rom an în Occident reprezint ă fără nici o îndoial ă rezultatul unor foarte diferite cauze cumulate. Cum am men ționat deja, atenția excesiv ă acordată uneia dintre componentel e crizei nu poate de- cât să denatureze imaginea ansamblului. Din acest punct de vedere, elocventa este perspectiva exclusivista a istoricului André Piganiol, cel care acord ă responsabilitatea dezarticul ării statului roman în Occident unui singur element – invaziile germanice. Cu siguran ță, deplasarea c ătre imperiu a popula țiilor germanice în valuri succesive (proces accentuat dup ă jumătatea secolului al III-lea, cu evoluție sinuoas ă în cursul secolelor al IV-lea și al V-lea), proces înso țit de certe tendin țe de sedentarizare în locuri, momente și cu obiective di- ferite a popula țiilor invadatoare, constituie unul dintre factorii explicativi fundamentali ai crizei statului roman în ultimele sale secole de existen ță. Barbarizarea societ ății romane nu produce îns ă numai secesiunea unor zone sau instabilitatea politic ă și administrativ ă a altora. Ea determin ă uneori concentrarea ef orturilor de influen țare a deciziei în interiorul cur ții imperiale din partea unor grupuri de comandan ți barbari, fenomen contemporan cu tendin ța certă de segregare pe criterii rasiale, culturale și regionale în interiorul grupurilor de comand ă ale armatei romane. Acest fenomen, mai greu sesizabil la nivelul informa ției literare și epigrafice de care dispunem, reprezint ă, cu siguran ță, o realitate cu mult mai interesant ă și chiar mai important ă pentru procesul de disolu ție a Roma imperial ă și începuturile Europei medievale Proiectul pentru Înv ățământul Rural 85 Factori cumula- tivi ai pr ăbușirii lumii romane Fig. 6.11. Piatra funerară a unui mare proprietar funciar (Trier); latifundiarii de- vin mai interesa ți de pământurile lor decât de treburile imperiului statului roman în Occident decât fenomenul cu urm ări demografice, culturale și lingvistice al a șezării barbare între limitel e statului roman. Cele dou ă argumente cumulate fa c din barbari unul dintre elementele fundamentale în explicarea sfâr șitului autorit ății romane în Occident. De aici pân ă la absolutizarea și esențializarea argumentului barbar este îns ă un pas important pe care unii istorici l-au f ăcut, dar pe care noi nu îl consider ăm oportun. Există nenumărate alte elemente care au contribuit la disolu ția statului roman. Fenom ene sociale majore, disfunc ționalități economice fundamentale, haosul ideologic și religios al societ ății romane târzii, neconcordan țele administrative și dezorganizarea militar ă a statului roman, ca și multe alte asemenea elemente, având rolul lor în dispari ția statului roman în Occident și în evolu ția aberant ă a statului roman în versiunea sa elenizat ă în Orient. De fapt se remarc ă în secolele al IV-lea și al V-lea o relativ ă stabilitate a provinciilor orientale, spre deosebire de extrem de tumultoas ă existență a provinciilor occidentale. Schimbarea esen țială, cea care se face în ultima instan ță responsabil ă pentru evolu ția diferită a celor dou ă părți ale imperiului, ni se pare a se fi produs într-o perioad ă foarte clar circumscris ă cronologic: 284 – 335 d.Ch. Aceasta este perioada în care valorile fundamentale ale lumii mediteraneene vor suporta o r ăsturnare iremediabil ă. În secolul al III-lea statul roman func ționa, înc ă, în mod esen țial în conformitate cu modelul augustan. Va lorile principatului conservaser ă mult din spiritul de cetate al institu țiilor republicane. Complica țiile succesive pe care lumea roman ă l e v a a v e a d e suportat o dat ă cu sfârșitul epocii de aur a Antonini lor vor face ca, pas cu pas, din punct de vedere institu țional, statul roman s ă piardă elementele ce dăduseră consisten ța sistemului augustan. Cre șterea semnificativ ă a rolului militar și social al ordinului ecve stru în epoca Severilor, proporțional cu sc ăderea importan ței ordinului senatorial, reprezint ă un argument al crizei Principatului, criz ă manifest ă deci înc ă de la sfâr șitul secolului al II-lea. 6.11. Imaginea unui mare propriet ar funciar (s ec. III d.Hr.) Evident, secolul al III-lea va determina multiplicarea “abera țiilor” cu Roma imperial ă și începuturile Europei medievale 86 Proiectul pentru Înv ățământul Rural Schimbările suferite de Roma de-a lungul timpului stau la baza prăbușirii acesteia Limitele încercărilor de reformă care statul augustan are a se conf runta. Haosul dec iziei politice, determinat în primul rând de dispari ția ierarhiilor militare tradi ționale, contextul r ăzboiului civil generalizat ca și disfuncționalitățile de ansamblu ale statului roman vor face ca valorile tradi ționale augustane s ă se găsească pentru prima oar ă într-o stare profund ă de criză. Simplificând, putem considera c ă statul roman, constituit ca o realitate civic ă, evoluând c ătre imperiu dusese cu el valorile ini țiale ale cetății. Schimbarea dimensiunilor și a structurilor geografice și demografice ale Romei nu au provocat și schimbarea mentalit ăților politice fundamentale sau func ționarea esen țială a institu țiilor statului (republica târzie fiind expresia cea mai concludent ă a acestei continuități). Inventarea Principatului reprezint ă o modalitate extrem de abilă de instituire a une i puteri monarhice f ără afectarea violent ă a valorilor și instituțiilor tradi ționale romane. Imperiul timpuriu încearc ă conservarea modelului augustan. Treptat îns ă, alterarea unor institu ții va fi tot mai evident ă, criza secolului al III-lea constituind apogeul acestui proces. Primele trei secole de istorie imperial ă romană au reprezentat în mod esen țial o form ă de prelungire a valorilor, tradi țiilor și raporturilor instituționale și interumane ini țiale, republicane. Cetatea supravie țuia în expresia ei esen țială într-o parte sau în alta a imperiului. Bulversarea realit ăților pe care criza secolului al III-lea a determinat- o va preg ăti răsturnarea pe care epoca Diocletian-Constantin o reprezint ă. Aparent, reformele anilor 284 – 335 constituie o încercare izbutit ă de prelungire a existen ței statului roman. Rea șezarea administrativ ă și reorganizarea militar ă, reformele cu caracter ec onomic social sau fiscal, chiar și implicarea în conflictele religioas e par a fi avut în cazul ambilor împărați un unic scop – salvarea statului roman. Este adev ărat că ansamblul acestor reforme, multe dintre ele greu de atribuit unui a sau altuia dintre protagoni ști, vizeaz ă de fapt înl ăturarea tuturor argumentelor conjuncturale care f ăcuseră posibil haosul secolului al III-lea. Esențială este, îns ă, schimbarea consisten ței autorit ății imperiale pe care epoca lui Diocletian și a lui Constantin o aduc e. Argumentul cel mai vizibil este cel comportamental; sa lutul persoanei imperiale nu mai este unul obișnuit, acordat unui alt cet ățean roman, ci, înc ă în vremea lui Diocletian, curtea instaureaz ă moda oriental ă a prostern ării în fa ța personajului imperial. Diocletian p ăstrează, însă, distincția dintre persoana împ ăratului și calitatea imperial ă. Cazul cel mai concludent es te cel al retragerii lui Diocletian, în mai 305, moment în care în mod formal împ ăratul redevine un simplu particular. Constantin merge îns ă cu mult mai departe. În vremea sa, persoana împăratului devine sacr ă. Un argument elocvent îl reprezint ă și translatarea tot mai vizibil ă a autorit ății de la personaje cu atribu ții în administrarea statului roman c ătre personaje ale c ăror obliga ții sunt legate de existen ța cotidian ă a împăratului. Semnifica ția acestei r ăsturnări este fundamental ă. După mai bine de trei secole de existen ță monarhic ă, statul roman pierde definitiv Roma imperial ă și începuturile Europei medievale Proiectul pentru Înv ățământul Rural 87 ultimele reminiscen țe ale coeziunii și egalitarismului civic. Cetatea ca modalitate de agregare a grupurilor umane și valorile ei fundamentale sunt astfel înlocuite de perspectiva excesiv ierarhic ă pe care Diocletian și Constantinienii o vor consacra definitiv. Orientul și valorile sale înlocuiau tradi țiile civice ale spa țiului greco – roman, o dat ă cu aceasta producându-se și procesul ireversibil al disoluției statului roman în diocezele occidentale. În Occident aceast ă nouă formulă va supravie țui, deci, cu greu și pentru pu țină vreme. În Orient, ea va func ționa încă o mie de ani, în primul rând datorit ă adaptării rapide a institu țiilor romane la tradi țiile comportamentale ale acestei lumi . Orientul învinsese Occidentul. 6.5. Răspunsuri și comentarii la testele de autoevaluare Testul 6.1. Principala modificare o reprezint ă renunțarea la politica de extindere teritorial ă și trecerea la o perioad ă de consolidare. Cauzele sunt limitele si stemului militar roman, care nu putea acoperi cu eficien ță toate grani țele, o serie de înfrângeri sau victorii foarte greu ob ținute, tensiunile interne dintre împ ărați și Senat, începuturile crizei economice a imperiului. 6.6. Lucrarea de verificare 6 Pe baza textului unit ății de evaluare și a bibliografiei, realiza ți un eseu liber în care să prezenta ți cauzele pr ăbușirii Imperiului roman și urmările acestui proces. Instrucțiuni privind testul de evaluare: a. dacă este posibil, tehnoredactat, Arial 12, 1,5 rânduri, max. 5 pagini b. se trimite prin po ștă tutorelui. c. se folose ște în primul rând cursul dar pentru ob ținerea unui punctaj ridicat este necesară parcurgerea bibliografiei indicate. Criteriile de evaluare sunt: – claritatea exprim ării și absența formulărilor nesigure, – șirul logic al argumentelor, – utilizarea bibliografiei. 6.7. Bibliografia P. Cousin, R. Bloch, Roma și destinul ei, Ed. Meridiane, 1988 H. C. Matei, Enciclopedia antichit ății, Ed. Meronia, 1995 Vlad Gh. Nistor, Redefinind sfâr șitul. Cetate și Imperiu, Ed. Nemira, Bucure ști 2000