Procesul tehnologic de fabricație a ramelor de ochelari [305580]
UNIVERSITATEA POLITEHNICA BUCUREȘTI
FACULTATEA DE INGINERIE MECANICĂ ȘI MECATRONICĂ
SPECIALIZAREA OPTOMETRIE
PROIECT DE DIPLOMA
Profesor îndrumator: Absolvent: [anonimizat]. Jurist Adrian Titi Pascu Obreja Sorin
CUPRINS
INTRODUCERE ÎN OPTOMETRIA PRACTICĂ
PARTEA I: TEHNOLOGIA DE TESTARE A COMPORTAMENTULUI VIZUAL
CAPITOLUL 1 ANAMNEZA
ISTORIA CAZULUI
ISTORIA VIZUALĂ
ISTORIA VIZUALĂ FAMILIARĂ
STAREA DE SĂNĂTATE
APARENȚA FIZICĂ ȘI PSIHOLOGICĂ
1.5.1 Aparența fizică
1.5.2 Aparența psihologică
ANALIZA NEVOILOR VIZUALE
CACTERISTICI ANTROPOMETRICE
CAPITOLUL 2 INSPECȚTIA VIZUALĂ PRELIMINARĂ
2.1 EXAMINAREA PRELIMINRĂ A SPRÂNCENELOR, PLEOAPELOR, FUNCȚIONAREA PLEOAPELOR
2.2 [anonimizat], APARATULUI LACRIMAL
2.3 [anonimizat], RETINEI, PUPILEI, IRISULUI, CRISTALINULUI ȘI CORPULUI VITROS
CAPITOLUL 3 EXAMINAREA OBIECTIVĂ SI SUBIECTIVĂ
3.1 EVALUAREA PRELIMINARĂ A AMETROPIILOR
3.1.1 Studiul analitic al funcțiilor vizuale
3.2 ARANJAREA UNUI CABINET OPTOMETRIC
3.2.1 Spații adiacente
3.2.2 Dotarea cabinetului de optometrie/aparatură
3.2.2.1 Autorefractometrul
3.2.2.2 Optotipul + foropter + trusa de lentile
3.2.2.3 Optotipul
3.2.2.4 Proiector de teste cu sursă de lumină led
3.2.2.5 Autolensmetrul
3.2.2.6 Keratometrul
3.2.2.7 Biomicroscopul
3.2.3 [anonimizat] 4 TERAPEUTICA OPTOMETRICĂ
4.1 TERAPEUTICA FOLOSIND ECHIPAMENTE OPTICE
ANTRENAMENTUL VIZUAL
CAPITOLUL 5 TEHNOLOGIA DE ADAPTARE ȘI REALIZARE A COMPENSĂRII.
5.1 CALCULUL COMPENSĂRII CU LENTILĂ AERIANĂ
5.2 CALCULUL COMPENSĂRII CU LENTILĂ DE CONTACT
5.3 TEHNOLOGIA DE FABRICAȚIE A LENTILEI DE OCHELARI (DESEN DE EXECUTIE LENTILA)
5.4 TEHNOLOGIA DE FABRICAȚIE A OCHELARULUI DE VEDERE
5.5 CONTROLUL FINAL AL ABILITĂȚII VIZUALE
5.6 PROPUNERI ȘI RECOMANDĂRI PENTRU ÎNTREȚINEREA ECHIPAMENTELOR DE COMPENSARE
5.7 CALCULUL COSTULUI COMPENSĂRII PROPUSE SAU AL ALTOR INDICATORI DE EVALUARE A EFICIENȚEI ECONOMICE
PARTEA A II-A : PROCESUL TEHNOLOGIC DE FABRICAȚIE A RAMELOR DE OCHELARI
INTRODUCERE
CAPITOLUL 6 PROCESUL TEHNOLOGIC DE FABRICAȚIE A RAMELOR DE OCHELARI
6.1 ISTORIC
6.2 CLASIFICARE : TERMINOLOGIE
6.3 MATERIALE PENTRU RAMELE DE OCHELARI
6.4 DIMENSIUNILE DE BAZĂ ALE RAMELOR DE OCHELARI
6.4.1 Sisteme de măsurare pentru monturile ochelarilor
6.5 PĂRȚILE COMPONENTE ALE MONTURILOR FABRICATE DIN MATERIALE PLASTICE
6.6 PĂRȚILE COMPONENTE ALE MONTURILOR FABRICATE DIN MATERIALE PLASTICE
6.7 PĂRȚILE COMPONENTE ALE MONTURILOR FABRICATE DIN MATERIALE COMBINATE
6.8 PROCESUL TEHNOLOGIC DE PRELUCRARE A RAMELOR
6.8.1 Procesul tehnologic de prelucrare a ramelor din materiale plastice
6.8.1.1 Prelucrarea la rece
6.8.1.2 Prelucrarea la cald
6.8.1.3 Asamblarea monturilor fabricate din materiale plastic
6.8.2 Procesul tehnologic de prelucrare a ramelor din materiale metalice
Anexe
Bibliografie
PARTEA 1: TEHNOLOGIA DE TESTARE A COMPORTAMENTULUI VIZUAL
Introducere în optometria funcțională
Optometria clasică consideră ochiul ca o cameră fotografică; el este organul esențial al vederii. Considerațiile optice vizează emetropizarea și ortoforia. Se bazează pe o [anonimizat].
Practica a dus la următoarele concluzii critice:
perfecțiunea statică este foarte rară; refracția ochiului fluctuează și se modifică în timp.
există cazuri pentru care compensarea precisă a refracției nu ameliorează vederea (ambliopie, manifestări de astenopie, manifestări de dislexie.)
uneori o compensare corectă nu este acceptată.
emetropie și ortoforie nu înseamnă și absenta unor probleme vizuale.
vechimea tulburării vizuale este importantă pentru compensare.
cea mai mare parte a activității vizuale se realizează în vedere aproape.
mecanismele vizuale principale în vedere aproape sunt acomodarea și convergența; sinergia lor este importantă.
vederea este un proces dinamic.
trebuie să se aibe în vedere eficacitatea vederii.
Pornind de la aceste constatări optometria funcțională încearcă să propună soluțiile optime pentru a se realiza confortul vizual.
Vederea este un proces psiho-fiziologic complex în care este angajat întregul organism, care face apel la experiențele trecute în vederea interpretării mesajului vizual.
Vederea omului este rezultatul unei evoluții lente dealungul a milioane de ani , legată de evoluția nevoilor vizuale.
Omul s-a adaptat mediului său înconjurător. În vechime vederea era în principal solicitată de obiecte îndepărtate și astfel s-a dezvoltat baleiajul spațial (câmp vizual, mobilitatea privirii), aprecierea distantelor, stereoscopia. Din punct de vedere interpretativ, omul era confruntat cu obiecte concrete, familiare, ușor de perceput, care nu necesitau interpretare complicată.
Inventarea mesajului scris, revoluția industrială, școlaritatea obligatorie, au impus spatii vizuale restrânse, interpretări simbolice, activități în vedere apropiată.
Constrângerile sociale impuse au creat zone de stres. În noile activități stereoscopicitatea nu mai este așa de necesară. Pentru omul modern, vederea implică înțelegerea și interpretarea din ce în ce mai rapidă a simbolurilor abstracte. Activitatea vizuală devine proximo-esoterică și face apel în principal la componente cerebro-tonice.
Activitatea în vedere aproape impusă de societate, cantitatea de informații variate și complexe pe care vederea trebuie să le integreze în minimum de timp, constituie o constrângere la care evoluția fitogenică lentă nu a pregătit mecanismele vederii. Adesea această sarcină este biologic inacceptabilă și devine izvorul problemelor vizuale care pot produce scăderea randamentului vizual, abandonarea activității profesionale sau școlară, și chiar accidente sau modificări de structură ale mecanismelor vizuale.
Rolul optometriei
Optometria are rol preventiv și curativ. Ea se ocupă de aparatul vizual dar și de mediul în care omul lucrează (mediul înconjurător) așa încât:
să permită omului să se adapteze nevoilor sale vizuale și să îndeplinească obligațiile sale sociale.
să îi furnizeze aptitudini vizuale superioare exigentelor activității sale.
Optometristul nu vrea să devină un pseudo-medic. Importanța vederii pentru om ne obligă să cunoaștem bine anatomia, fiziologia, neurologia, patologia și psihologia pentru că vederea este un proces la care participă întregul organism în mișcare, în timp și în spațiu. Rolul optometristului nu se rezumă la compensarea ametropiei, el este mult mai mult decât atât.
CAPITOLUL 1 ANAMNEZA
ISTORIA CAZULUI
Istoria cazului reprezintă pentru optometrist activitatea de informare asupra naturii anomaliei vederii reclamată de pacient , asupra caracteristicilor fizice și psihice si starii de sanatate ale acestuia , precum si asupra mediului in care traiește , a nevoilor vizuale in legatură cu activitațile sale. Se poate considera ca istoria generală a cazului se compune din:
-istoria vizuală, personală și starea de sanatate
– aparența fizică și psihologică
– analiza nevoilor vizuale
– caracteristici antropometrice
ISTORIA VIZUALĂ, PERSONALĂ ȘI STAREA DE SANATATE
În această fișă se regăsesc mai multe tabele reprezentate de:
Istoria vizuală
Istoria vizuală familială
Stare de sanătate
ISTORIA VIZUALĂ
În această etapă i se pun o scrie de întrebări pacientului pentru ca optometrisul să-și poată da seama dacă problemele sunt de natură organică sau funcțională.
În cazul în care problemele sunt de natură organică se apelează la un medic oftalmolog pentru tratament și apoi se revine pentru continuarea investigației și găsirea unui mod de ameliorare a problemelor vizuale.
1.3 ISTORIA VIZUALĂ FAMILIALĂ
Se întreabă subiectul dacă are membri ai familiei cu probleme vizuale și ce grad de rudenie are cu aceștia.
Cele mai frecvente probleme vizuale ereditare sunt:
Strabism
Miopie
3 Cataractă
Gtaucom
Degenerescentă retinianâ
Hipertensiune
Orbire cromatică
Subiectul meu are membrii ai familiei cu probleme vizuale.
1.4 STAREA DE SĂNĂTATE
Diverse probleme de sănătate influențează vederea. Au efecte asupra ochilor:
tulburările vasculare;
infecțiile dentare;
tulburările renale;
efectele toxice;
menstruațiile;
deficiențele nutritive;
alergiile, etc..
Creșterea tensiunii arteriale, angispamele, pot să schimbe refracția, pot cauza orbirea temporarală subită. Infecțiile dentare pot influența mobilitatea oculară. Sarcina influențează amplitudinea de acomodare și raportul acomodare – convergență. Diabetul, tulburările renale modifică refracția. Icterul, unele medicamente arsenice pot ) provoca miopia tranzitorie.
Schimbările de temperament și personalite în timpul menstruațiilor fac dificilă determinarea refracției. Deficitul de vitamina A poate provoca orbire nocturnă, uscarea țesuturilor oculare, enoframie.
Lipsa vitaminei B2 poate da cataractă, fotofobie, congestii sclerale,
vasculanzarea și opaci fierea corneei, scăderea vederii.
Lipsa vitaminei C poate da catarctă, poate duce la hemoragii retiniene și subconjuctivale.
Lipsa vitaminei D slăbește corneea și sclerotica. Alergiile pot produce reacții oculare; glaucomul acut dă dureri spre dimineață. Poate apărea astenopie virtuală după lectură prelungită sau după vizionarea unui film.
Hemoragiile cerebrale produc leziuni oculare.
Sistemul nervos care controlează mersul, controlează și mișcările ochilor. Sistemul nervos care este implicat în vorbire, este implicat și în focalizare.
Tulburările hepatice, diabetul, pot să dea xantelasma.Nefritele,tulburările cardiace dau edem intîamatoriu al pleoapelor.
Culoarea galbenă a conjunctivitei poate fi cauzată de afecțiuni renale și biliare. Hipersecreția lacrimală poate rezulta din cauza unor afecțiuni obstrucționale ale sistemului lacrimal.
Keratoconul este favorizat de tuiburăride nutriție și de fiicționarea defbctoasă a unor glande cu secreție internă.
Cataractele pot fi caracterizate de apariția intoxicațiilor și a diabetului. Reacțiile tractusului ureal pot fi o urmare a intoxicațiilor și a infecțiilor. Există ambliopie toxică.
Iridicicloitele, unele cheratite produc dureri acute. Cataractele, tumorile cerebrale, atrofiile nervului optic cauzate de inflamații duc la scăderea acuității.
Erorile de refracândie, glaucomul cronic și unele tumori craniene pot produce o durere difuză și proastă dispoziție.
Paraliziile oculare, prezbiția, cataractele nu dau dureri. Obstrucția arterei centrale a retinei și afecțiunile acute au de obicei un debut brusc.
Presbiția, cataracta acută și cea senilă, retinita pigmentară apare gradat. Unele anomali au o durată scurtă, altele sunt cronice.
O problemă monoculară este ignorată de pacient. Unele simptoame au tendința să reapară periodic.
Migrenele sunt însoțite uneori de scotoame. Unele simptome și semne au tendința să reapară în grup, realizând un sindrom.
Diabetul dă hemoragii retiniene, exudate retiniene, umflarea venelor retiniene, cataracta corticaiâ, modificări de refracție.
1.5 APARENȚA FIZICĂ ȘI PSIHOLOGICĂ
Aparența fizică
Ne interesează câteva date generale despre prezentarea fizică și postura pacientului.
Pielea este un organ care dă reacții proprii dar e corelată la ansamblul celorlalte organe. Culoare: albă, roz, brun, neagră etc. are epidermă, dermă și hipodermă.
Epiderma este un strat cornos, mai gros la tălpi și foarte subțire la obraz și la pleoape.Celulele pornesc din profunzime spre suprafață și mor stratificându-se și protejând straturile profunde. Pielea se regenerează, stratul de bază al epidermei este ondulat formând pastile.
Derma se găsește la mijloc și cuprinde: glande sudoripare, mușchii fibrelor de păr. Repartiția mușchilor între dermă și epidermă este multiplă și variată. Terminațiile nervoase din piele sunt foarte diferențiate și sunt responsabile cu senzațiile de cald ,rece, de relief, de compreșiune, de durere.
Hipodermă este un loc de trecere pentru sânge și diverse secreții glandulare și celulare. Este mai mult sau mai puțin elastică, groasă, întinsă.
Este sediul esențial al substanțelor interstițiale și favorizează relații de trecere. Pielea este rezistentă, participă esențial la toate manifestările vieții.
Este necesar să se observe ținuta obișnuită a subiectului pentru că ea influențează măsurătorile necesare pentru montaj.
Studierea poziției capului poate servi la descoperirea unor anomalii ale vederii binoculare. Forma capului îl împarte în trei etaje: etajul superior (de la începutul părului la sprâncene), etajul median (de la sprâncene la baza nasului), etajul inferior (de la baza nasului la bărbie). Privit din față capul poate fi: dreptunghiular, triunghiular, hexagonal, piramidal, pătrat, rotund, oval, lung, rombic.
Pleoapele depind de fanta palpebrală care poate fi dreaptă sau înclinată. Înălțimea fantei este de aproximativ 10 mm.
Aparența psihologică
Optometristul trebuie să observe comportamentul pacientului în ansamblu pentru a-i înțelege caracterul și modul de a trăi. Oamenii pot fi clasificați în:
ectomorfi – sunt slabi;
mezomorfi – tipii sportivi;
endomorfi – sunt grași.
Temperamentul individului poate afecta focalizarea. Pacienții endomorfî, la care sistemul visceral predomină,pot avea ametropii mari. Endomorfii sunt puțin pretențioși în ce privește compensarea optică.
Din cauza unei sensibilități mai mici răspunsurile la teste au o incertitudine mai mare. La indivizii de tip ectomorfic comportamentele duc la echilibru optic precis și stabil. La aceștia compensarea este mai dificilă. Acești indivizi sunt predispuși la compensarea miopiei progresive.
Problemele de identificare vizuală sunt în funcție de vârstă, legate de nevoile subiectului, legate de gradul de dezvoltare al organismului.
Nașterea constituie o etapă decisivă în ce privește vederea. Mediul în care se găsește noul născut poate să joace un rol decisiv în primele zile. Carențe în dezvoltarea locomoției poate antrena întârzieri perceptive. Un mediu senzorial sărac poate induce carențe perceptive.Înregistrările auditive constituie sursa indispensabilă care ușuresză cititul. O bună utilizare a obiectelor colorate este foarte necesară, altfel pot rezulta deficiențe.
Citirea lentă se poate datora unor deficiențe de motricitate sau a unui câmp vizual prea îngust. Un scris neregulat se poate datora unui control insuficient al mișcării mâinii, deci și impreciziilor percepției trasului liniilor.
Manifestări de dislexie cum ar fi inversarea literelor iară a avea cauze pur vizuale, corespund unor lacune în dezvoltarea identificării vizuale. Memoria vizuală proastă poate fi determinată de deficiențe ale identificării.
1.6 ANALIZA NEVOILOR VIZUALE
Focalizarea este influențată de mediu. Iluminarea este un factor de mediu. Iluminarea intensă influențează diametrul pupilar, rezultă o profunzime a câmpului vizual mai mare și se tolerează o eroare de punere la punct mai mare.
Variația de intenșitate luminoasă activează o gimnastică oculară care nu are efect benefic asupra emetropizării. Absență acestora, un port abuziv de lentile Absorbante riscă să provoace comportamente prea rigide la testele de control dioptrie.
Distanța de lucru influențează focalizarea. Sistemul vizual este echilibrat pentru departe El se poate adapta centrului deviat pentru lucrul aproape. Există o distanță care permite activitatea vizuală aproape susținuta cu cheltuială energetică minimă.
Aceasta este distanța de manipulare fiziologică adică distanța lui Harmon corespunzătoare lungimii antebrațului măsurată de la joncțiunea degetului mare cu arătătorul pană la vârful cotului. Durata de utilizare a sistemului poate constitui motiv de oboseală sau jenă; influența ei depinde de individ, de mediu, de caracteristicile lucrului efectuat și de postura adoptată.
Vederea binoculară este elementul fundamental al relației dintre individ și spațiul înconjurător. Distanța de lucru este elementul important în vederea binoculară. Centrarea celor doi ochi trebuie să se realizeze cu precizie și suplețe. Distanța de lucru fiind fecvent variabilă, subiectul trebuie să-și adapteze instantaneu postura binoculară. Aceste variații pot provoca dificultăți importante în cazul unei fuziuni fragile. Organismul nostru este prost adaptat să lucreze aproape timp îndelungat – indispoziție, neplăceri.
Vederea binoculară este elaborată pentru a funcționa în spațiul tridimensional, limitarea la un plan poate să dea dimensiuni binoculare respectiv esoforie. Specialitatea la una sau două dimensiuni ale spațiului poate provoca tenșiuni binoculare. Mișcarea poate fi conșiderată ca un element de igienă pentru sistemul hinocular. Activitatea care se exercită în mediu total imobil poate da oboseală.
O iluminare insuficientă care privilegiază numai vederea centrală poate să constituie un factor de agravare a instabilității vederii binoculare.Postura poate influența vederea binoculară prin impunerea unei distanțe de vedere prea mică sau a unei poziții care împiedică mișcări respiratorii.Durata mare a activității duce la oboseală binoculară.
1.7 CARACTERISTICI ANTROPOMETRICE
Fișa antropometrică se completează împreună cu aparența fizică și aparența psihologică.
În această fișă sunt trasate două scheme:
Vedere din față a capului
Vedere de sus a capului
Se vor înscrie următoarele cote:
distanța dintre linia pupilelor măsurate pe semiintervale;
distanța dintre centrele pupilelor măsurate pe semiintervale;
distanța dintre sprâncene și pomeți;
unghiurile de fantă ale nasului;
grosimea la rădăcina nasului;
lățimea capului în dreptul fantei sfenoidale;
lățimea capului în dreptul urechilor;
lățimea capului la o distanță intermediară între cele două de mai sus.
La bărbați intervalul sfenoidal este de 120 mm iar cel auricular de 150.
La femei intervalul sfenoidal este de 110 mm iar cel auricular de 140.
Unghiul de fantă al nasului este la bărbați 22 de grade, iar la femei 25 de grade.În funcție de individ aceste valori diferă după caz.
Pe aceeași fișă se prezintă măsurători făcute din profil cu rama adaptată pe față. Aceste măsurători sunt:
distanța dintre lentilă și ochi;
lungimea brațului de la vârf până la cuta urechii;
înclinarea brațului față de normala la planul monturii;
înălțimea nasului în raport cu linia pupilară în planul monturii.
Se mai pot face măsurători secundare:
lungimea nasului și fanta nasului;
lungimea genei în raport cu vârful corneei;
lungimea brațului în spatele urechii;
distanța în planul monturii între montură și pomeți.
De asemenea mai pot fi consemnate:
forma capului, nasului, tâmplelor;
distanța de la arcada sprâncenelor și până la suprafața monturii;
forma urechilor;
natura epidermei;
alte anomalii anatomice.
În urma anamnezei se face Inspecția vizuală preliminară
CAPITOLUL 2 INSPECȚIA VIZUALĂ PRELIMINARĂ
Înainte de a se întreprinde analiza completa a performantelor vederii este necesara sa se iaca o inspecție preliminară a stării de sanatate a sistemului visual. Daca se depistează anomalii necesitând tratament medical, nu se trece mai departe si se recomanda un consult la un oftalmolog după care se va relua controlul de către optometrist evident după vindecarea afecțiunii.
Precauții asemanatoare se vor lua si in cazul unor afecțiuni generale care pot afecta vederea (guturai, gripa, hipertensiune arterială, sarcină avansată la femei, menstruație, febră ridicată, stres psihic, oboseală maximă).
Inspecția preliminară începe in timp se se discuta cu pacientul si se constata in general urmatoarele puncte de control:
structura si mobilitatea feței, in special a orbitelor .
caracteristici ale pleoapelor.
carecteristici ale genelor si sprâncenelor (mișcare, pierderi depuneri, culoare, poziție anormală).
poziția punctelor lacrimale si evidențierea problemelor pe care le pune sistemul lacrimal.
poziția si acțiunea pleoapelor fară ca acestea sa fie atinse .
starea conjuctivei (edem, congestie).
deformări preauriculare (examenul se face prin palpare stabilind marimea si soliditatea).
poziția si mișcările globului ocular (exoftalmie).
starea corneei (reflexie, cicatrici, neregularitati).
caracteristici globale ale camerei anterioare .
reflexe pupilare (starea irisului).
starea cristalinului (dislocare, opacitate, absență).
starea fundului de ochi.
Controlul preliminar al anexelor globului ocular si a segmentului anterior se pot face cu ajutorul unei lămpii stilou observarea făcandu-se cu o lupa monoculară sau binoculară iar pentru examenul fundului de ochi se folosește oftalmoscopul electric sau oftalmoscopul binocular indirect.
2.1. EXAMINAREA PRELIMINARĂ A SPRÂNCENELOR, PLEOAPELOR, FUNCȚIONAREA PLEOAPELOR
Sprâncenele
Configurația sprâncenelor este normăl simetrica si nu trebuie sa se observe daca au păr mai ales spre marginea temporala. Hipotiroidismul este adesea responsabil pentru o astfel de lipsa de păr si in afara de acestea pielea este aspră iar regiunile unde lepra este endemica este posibil sa se gaseasca si indivizi fara sprâncene.
Seborea sprâncenelor este adesea concomitenta cu dereglări caic produc depuneri uleioase pe parul de pe cap sip e gene acest fenomen fiind frecvent cauzat de hiélenla marginala cronica iar mișcarea sprâncenelor trebuie constatata ca o proba a jntagrilalii panii superioare a nervului facial care este responsabil cu comanda mușchilor oi Incidan ai pleoapelor.
Pleoapele
Pielea pleoapelor este cea mai sensibila parte a pielii corpului. Descuamarc uscată cronica care este dată de dermatita acută, produce înegrirea și rigitizarea pleoapelor care este deasemenea pronosticată in relație cu dezvoltarea cataractei dermalografice iar deficientele mecanice sunt insotite de aparența neatractivă și relaxare a pleoapei superioare ceea ce poate duce la restrângerea câmpului visual in partea de sus. Relaxarea numai a pielei se numește dermatocalazis.
Roseata si aspectul de pergament al pielii pleoapei cu ușoara unflatura si maiicaiime moderata sugerează o reacție alergica care poate fi insolita de edem gălbui al conjunctivitei. Astfel de constatări cer, dupa diagnostic eliminarea alergenilor din mediu, teste de hipersensibilitate.
Tumori, cancer pot sa apara pe pleoape, pleoapa inferioara este in mod particular susceptibila de caricinom bazal cellular. Toate suprafețele pielii nedureroase, îngroșate, lina decolorare pot fi considerate ca posibile maligne pana la proba contrarie iar depunerile gălbui lipidice cer un control atent al colesterolului in sânge. Edemul sau unflatura difuza nedureroasa a pleoapelor in absenta unei traume sau inflamații cu reținerea sistematica de lichid indica insuficienta cadiace sau renala.
Roșeața cronică și iritarea pot rezulta dintr-o inflamare cronică a foliculilor genelor și a glandelor Mebonius. În prezent în astfel de cazuri cu ochii iritați si cu pleoape iritate trebuiesc inspectate cu atenție genele in ce privește coji sau depozite seboreice la baza lor.
Funcționarea pleoapelor
Dupa evaluarea aspectului structurii si anormalităților substanței pleoapelor se evalueaza mecanismele de închidere si deschidere. Anomalii la închidere predispon corneea la uscare, ulcerare, infecții secundare, in timp ce dificultățile la deschidere pot face ca ochiul sa nu fíe folosit.
Paraliza faciala sau paraliza Bell este usual o întrerupere periferica a nervului VII care comanda mișcarea sprâncenelor și închiderea de catre mușchiul orbicular al pleoapelor . Marginile pleoapelor trebuie sa se atinga fara efort important, forța de includeie se evalueaza in felul următor: Examinatorul separa pleoapele su degetul mare si aralalorul aceleiași mâini iar pacientul este îndemnat sa inchida pleoapele cat poate de puternic, dupa efortul de separare exercitat de degete, examinatorul apreciaza valoarea forței de inchidere. Relaxarea pleoapelor poate avea si alte cauze decât nervul facial cum ar fi: senelitate, cicatrici la marginea pleoapei cauzate de arsuri termice sau chimice, atrofie postradioactiva.
Închiderea exagerata poate fi unilaterala sau bilaterala. Potasisul proiective sau includerea pleoapei poate fi inițiate de o ulcerație comeana sau afecțiuni comice sau acute ale epiteliului iar ca urmarea expunerii la radiații ultraviolete apare si închiderea bilaterala in urma carea rezulta keratoconjuctivita actinica usual din cauza arcului de sudura sau razelor soarelui retlecate de zapada.
Blefarospasmul poate rezulta cauzat de o iritare acuta a nervului trigemenn de către corpuri exterioare iar blefarospasmul esențial sau funcțional este de obicei o problema bilaterala de origine psihica. In blefarospasme acute pacientul este incapabil sa deschidă pleoapele.
Ridicarea pleoapei superioare este realizata de mușchiul ridicător care are la originea comuna cu mușchiul drept superior și este inervat de nervul III. Distrofia ridicătorului poate produce ptozis care poate fi congenital sau ereditar, cel congenital ramane toata viata el aparand mai ales in caz de oboseala iar la batrani se agraveaza. Testarea ptozisului astenic se face astfel: se recomanda inchiderea pleoapelor repede de 20-30.
2.2. Examinarea conjunctivitei, aparatului lacrimal, glandei preauriculară
Examinarea conjunctivitei
Se face cu ajutorul lupei simple, binoculare oftalmoscopul eventual biomicroscopul. Iluminarea este realizata de lampa stilou cu fantă. Conjuctiva este normal neteda, lucioasa transparenta; zonele bulbare si sub pleoapa inferioara pot fi examinate daca globul ocular este rotit in sus si se trage de pleoapa inferioara.
Pentru examinarea zonei de sub pleoapa superioara si a fundului de sac se cere pacientului să privească in jos și se restrânge pleoapa folosind un instrument special sau cu degetele.
Se pot depista: fletene (apar ca bule mici), conjunctivita cu edem, hemoragii, voal al conjuctivei, trahjoma (boala infectioasa).
Din nefericire majoritatea onfectiilor conjunctivale produc o foarte slaba reacție si tind sa se implice si epitaliul corneei, dar procesul este lent.
Inspecția aparatului lacrimal
În lumina focalizată oblic cu ajutorul lămpi stilou sau cu fantă corneeană, conjuctiva si marginile pleoapelor trebuie sa apara cu un aspect de suprafețe jilave, strălucitoare. Examenul cu lupa sau cu stiloul pune in evidentă întreruperi ale filmului lacrimal dar pentru o observare mai amanuntită se va instila fluoresceina si se luminează cu radiații in ultraviolete.
Se determina timpul dc eliminare a unei întreruperi a filmului lacrimal si timpul scurs de la ultima clipire si până la apariția unei intreruperi a filmului lacrimal. Debitul lacrimal se determină : preliminar observând lătimea meniscului lacrimal pe marginea pleoapei inferioare care ar trebui să fie de minim 1 mm si prin metoda Schimer care are dezavantajul ca produce lăcrimare prin iritarea conjuctivei.
Se observa răsfrângerea lacrimilor peste marginea pleoapelor, depuneri cu aspect de frânghie: depunerile cu aspect spumos sugereaza conjunctivita; aglomerările galbene uscate sugerează conjunctivita infecțioasă; solzi uleioși, gulerela baza genelor sugerează blefarita.
Daca privirea este indreptută în jos si pleoapa de sus este răsfrantă se poate vizualiza lobul palpebral al glandei lacrimale și cum se comporta la cei doi ochii. La tinerii glanda poate fi implicată in tumori congenitale beligne, iar la cei cu vârste înaintate sau medii glandele pot fi lărgite simertic.
Inspecția glandei preauliculare
Glanda preauliculară este un nod limfatic situate in apropierea urechii fiind prima stație colectoare de limfa de la pleoape, conjuctiva si structurile superficiale anexe.
Infecțiile acute sau comice ale pleoapelor sau conjuctivelor pot fi cauza unei măriri insotită de dureri mici, moliciunea moderată și rar inroșire. Implicarea acestei glande este un indiciu al severității procesului infictios.
2.3.EXAMINAREA,ORBITEI,CORNEEI,RETINEI,PUPILEI, IRISULUI,CRISTALINULUI ȘI CORPULUI VITROS
Inspecția orbitei
Pentru că este vecină cu sinusurile paranazale orbita este vulnerabila la transmisia de infecții inspecția preliminară cuprinzând descoperirea de :
Inflamații ale pleoapelor si deformări care pot fi: edem collateral dat de celulita orbitală, infecția sinusurilor paranazale, deformări mecanice a pleoapelor cauzate de tumori sau in urma unei decompensați secundare la inima sau rinichi.
Deformări ale conturului marginilor care poate fi data de o fractura traumatică cu deplasare, eroziune neoplastică sau mai rar deformarea inflamatoare a periostului.
Congestia si edemul conjuctivei poate fi cauzata de o infecție profunda care se intinde dincolo de bariera conjunctivală.
Deplasare exoftalmică a globului care poate fi directionată spre în față sau oblic.
Rotația normală a globului ocular, tumoare orbitală sau inflamații care imping globul.
Eventuale fracturi descoperite prin palpare.
Inspecția corneii
Folosind lupa sau biomicroscopul cu lampă cu fantă se pot observa; mătuiri, fisuri, pierderi de țesut punându-se în evidentă mai bine instalând pe cornee sodiumfluorescein cu ajutorul benzii de hârtie impregnate. În acest caz corneea este iluminată cu o lampa incandeșcenta cu halogen folosind un filtru care transmite numai violet se se vor observa limpezimea corneei, eventuala vascularizare.
Inspecția pupilelor
Inspecția pupilelor se face in camera iluminata normal cu pacient interpus observând o țintă luminoasă depanată, se se pot observa marimea si egalitatea pupilelor, regularitatea (conturului, culoarea irisului observarea facandu-sc cu ochiul liber sau cu lupa.
Pentru controlul reflexelor pupilare lampa stilou este deplasată dinspre periferie pentru ca lumina polului anterior al ochiului de la distanta de circa 200mm si se notează răspunsul direct observându-se ochiul pereche (normal pupilele se micșorează, miozis). Se repeată testul si pentru celălalt ochi si se remarcă rapiditatea răspunsului, marimea contracției rapacitatea de a menține contracția.
Pentru contralul reflexelor de apropiere, pacientului i se cere sa fixeze binocular un obiect depărtat si se noteaza diametrele pupilelr iar după doua minute se prezintă o țintă așezată la 150-200 mm se noteaza diamentrele pupilelor, daca sunt egale sau nu și capacitatea de a păstră miozisul.
Inspecția cristalinului
Examenul se poate face cu ochii liberi sau folosind o lupă in lumină naturala sau atificiala, se mai poate face si cu oftalmoscopul folosind o lentila de 20 de dioprtii sau cu biomicroscopul cu lampă cu fantă si se observă eventuale deplasări, opacizări particulare, cristalizări ale cristalinului.
Opacitățile împrăștiate sau cele localizate provoacă distorsiuni de vedere care pot fi compensate. Cataractele pot fi ; senile sau diabetice; deplasarea axiala spre iris a cristalinului poate avea drept consecință creșterea tensiuni oculare (glucom).
Inspecția corpului vitros
Inspecția corpului vitros se face cu oftalmoscopul sau biomicroscopul sau lampa cu fantă și se utilizează metoda oftalmoscopiei directe cu fascicul intens de lumină, observarea facandu-se printr-o lentila cu mare putere.
Se pot evalua eventualele opacitați din vitros și dimensiunile și distribuția lor. Oftalmoscopul indirect binocular permite iluminarea cu un fascicul mai intens de lumina, stereosccopia, iar biomicroscopul cu lampă cu fantă permite focalizare fasciculului lămpii in vitros sa se observe transparența corpului vitros a eventualelor opacitați, hemoragii.
Inspecția preliminară a retinei
Examinarea retinei se face cu oftalmoscopul electric sau cu oftalmoscopul binocular indirect și se poate observa papilla (dimensiunile papilei și cupele fiziologice din ea), pulsațiile arteriale, dimensiunile arterelor, umflarea venelor.
Reflexul argintiu al venelor denotacresterea grosimii perețiilor, iar in caz de
I
arteroscleroza se observă copresia venelor la încrucișarea cu arterele. In caz de hipertensiune se pot observa contracții ale arterelor, hemoragii cu aspect de flacără, edem papilar; se mai pot depista obturacția arterei sau venei centrale, retinite diabetice, dezlipire de retina.
Examinarea mobilității oculare si a vederii binoculare
Se observă și se consemnează: poziția capului și a feței, caracteristicile anatomice ale orbitei care influențează strabismul (asimetri, distanța interpupilară mică).
Estimarea fixării pentru fiecare ochi se face pe un stimul iar fixarea poate fi : normală,
foveală și binoculară, unilaterală, alternanța, absența.
Echilibrul binocular se testează prin metoda ocluziei. Pacientul fixează o ținta luminoasa de 500mm; se acoperă un ochi și se observă mișcarea reflexului corneean; daca ochiul este liber face o mișcare de realiniere pe lumina fixată, ochiul este deviat.
Testarea versiunilor se realizează cerând pacientului sa urmărească ținta in cele opt direcții cu ochiul director și cu celălalt se urmărește mișcrea reflexului papilar, iar controlul vederii binoculare se face cu testul Worth. Evaluarea heteroforiilor se face cu crucea Madox sau lentila Madox pentru departe iar pentru aproape se utilizează aripa Madox.
INSPECȚIA VIZUALĂ PRELIMINARĂ
Globul ocular
CAPITOLUL 3 EXAMINAREA OBIECTIVĂ ȘI SUBIECTIVĂ
3.1.EVALUAREA PRELIMINARĂ A AMETROPIILOR
3.1.1 Studiul analitic al funcțiilor vizuale
Evaluarea focalizării se face într-un examen vizual în care să se includă funcționarea binoculară și identificarea, examenul se face într-un local rezervat în acest scop care să satisfacă unele recomandări.
Formularea întrebărilor trebuie să fie clară și șimplă, sau să sugereze un anumit răspuns.
La testul bicrom se va întreba daca caracterele negre sunt mai clare pe fond roșu sau verde.
Se notează toate comportamentele chiar dacă nu par să fie în raport cu determinarea formulei optice; fiecare test trebuie realizat fără a căuta în mod sistematic o valoare de compensare.
Valoarea de compensare va fi stabilită în momentul în care se compară comportamentele notate față de diferitele teste.
Optometristul trebuie să rămână neutru față de comportamentele observate, chiar dacă i se par aberante.
Observații:
Comportamentele definite de teste pot determina in urma analizei problemele vederii,metodele si mijloaceale de ameliorare. Realizarea tuturor testelor cere mult timp si chiar unui optometrist experimentat.Ca sa nu obosească pacientul, se programează testarea in 2 sau 3 ședințe. Preferabil ca pacientul sa rămână clientul cabinetului;astfel se poate urmări evoluția vederi sale in timp si nu este necesar sa se refacă toate testele, ele fiind păstrate in dosarul său. Unele teste coresponzând cu cele din inspecția preliminară, deci nu este cazul să fie repetate. Pentru pacienții ocazionali nu este necesar să fie facute toate testele, pentru că de cele mai multe ori problemele lor sunt simple și pot fi analizate contând pe un număr restrâns.
3.2. ARANJAREA UNUI CABINET OPTOMETRIC
3.2.1 Spații adiacente
Sala de primire trebuie să aibă mai degraba aspectul unei camere pentru invitați, particulară sau de club decat al unei camere profesionale.
Mobilierul din camera de recepție – este de prefereat să fie din plastic pentru ca să evite astfel existența de alergi, se spală ușor, este mai ieftin. Nu se recomandă mobilier cu crom pentru că are aspect comercial si este rece.
În cameră trebuie să existe scaune pentru o persoana dar și fotolii pentru trei persoane. Pentru copii să existe masuțe rotunde, scunde și scaune corespunzatoare destul de solide și așezate spre colțul camerei.
Capacitatea săli de recepție este cam de 7 locuri pentru un post de testare.
În cabinet trebuie să existe în primul rând echipamentul necesar pentru examenul inițial:
oftalmoscopul de mâna
oftalmoscopul binocular indirect
disc Placido
prisma variabilă
lampa stilou
skiascop
cilindru încrucișat
lampă simplă
Pentru examenul amanuntit este necesar un echipament complet, care in general se compune din:
Unit oftalmologic , având în componență: biomicroscop cu lampă cu fantă, oftalmometru, foropter, proiector de teste, oftalmoscop, skiascop, lampă pentru iluminat;
Polates;
Tablou de teste pentru departe;
Tablou de teste pentru aproape;
Trusa cu lentile pentru testare subiectivă;
Echipament pentru campimetrie și perimetrie;
Test pentru vedere în culori;
Echipament pentru sensibilitatea la contrast;
Sinoptofor, ambliofor;
Teste de dilexie.
Echipamentul pentru campimetrie, perimetrie și sinoptoforul, amblioforul , testele de dislexie sunt necesare numai într-un laborator specializat pentru ambliopie și testarea aptitudinilor.
3.2.2 Dotarea cabinetului de optometrie/aparatură
Dezvoltarea continuă a tehnicii și tehnologiilor din toate domeniile a determinat o serie de modificări și în structura activităților de asigurare aunui nivel corespunzător al stării de sănătate a factorului uman. Astfel, s-au căutat și identificat căile și mijloacele de informare, prevenire și combatere a surselor de agresiune și/sau agravare a stării de sănătate a factorului uman și s-au conceput noi metode și mijloace de eliminare sau diminuare a efectelor nocive. Prin dezvoltarea de noi profesiuni în contextul dezvoltării și alinierii europene sau prin activarea și dezvoltarea unor meserii mai vechi, se va putea realiza asigurarea stării de sănătate la toate nivelurile, în orice etapă de evoluție și în toate componentele dezvoltării umane.
Unul dintre domeniile de larg interes, deoarece include toate categoriile de vârstă, este vederea – asigurarea stării de normalitate a sistemului vizual uman. Astfel, denumirea de optometrist, folosită de mult timp atât în țara noastră cât și în Europa, s-a dovedit, în ultimii ani, insuficientă și restrictivă în privința aplicațiilor și problemelor vizuale evidențiate, și, poate nu în ultimul rând, al acțiunilor pe care le desfășoară, ca activitate de bază, un specialist din acest domeniu. Astfel, s-a considerat că un medic specialist oftalmolog (cu diferite grade înalte de specializare) poate fi degrevat de o serie de activități de rutină privind contactul cu pacienții, investigațiile preliminare și primare asupra subiecților și, nu în ultimul rând, prescrierea lentilelor corectoare, corectarea, reabilitarea și recuperarea funcției vizuale.Aceste activități putând fi preluate de un cadru pregătit în sistemul deînvățământ superior specializat, s-a permis medicilor din domeniul oftalmologic să abordeze probleme specifice, mult mai complicate, să rezolve cazuistică diversă și diferențiată care necesită o experiență bogată, pregătire de înaltă competență și abilități specifice (cum ar fi, spre exemplu chirurgia oftalmologică). Este evident că investigațiile de rutină periodice,activitățile de supraveghere a funcției vederii și prevenire prin informare,corecția minimală, reabilitarea și recuperarea funcției vizuale au fost preluate cu succes de cei pregătiți în domeniul optometriei.
Un optometrist poate desfășura și activități independente cum ar fi:
testarea, supravegherea și recuperarea funcției vizuale pentru subiecți aflați în evidență și sub controlul medicului specialist;
activități de service, întreținere sau tehnologice pentru aparatura oftalmologică și ochelari;
activități comerciale, de promovare a produselor de firmă, aprovizionare și comunicare cu pacienții;
activități de informare, prevenire, educare a pacienților de orice vârstă și din orice domeniu.
Prin definitie, un cabinet optometric nu poate functiona fara o dotare standard, minima de echipamente. Aceasta dotare standard cuprinde instrumente si echipamente medicale, care se pot regasi si in cadrul cabinetelor oftalmologice.
Instrumentarul de baza pentru un optometrist are legatura directa sau indirecta cu refractia oculara. Printre acestea se numara urmatoarele:
autorefractometrul
optotipul + foropter + trusa de lentile
proiector
autolensmetru
keratometrul
biomicroscop
3.2.2.1 Autorefractometrul
Un refractor automat, sau autorefractometru, este o mașină controlată de computer, utilizat în timpul unui examen oftalmologic pentru a oferi o măsurătoare obiectivă unei persoane cu vicii de refracție și pentru prescripția de ochelari sau lentile de contact. Acest lucru se realizează prin măsurarea, modul în care lumina se schimba când intră în ochiul unei persoane.
Tehnica de refracție automatizata este rapidă, simplă și nedureroasa.Pacientul stă pe un scaun și își așează bărbia pe suport. Cu un singur ochi, se uita în aparat la o imagine în interiorul acestuia. Imaginea se mută și în afara ariei de focalizare și aparatul ia citirile pentru a determina când este imaginea pe retina. Sunt luate mai multe citiri din care se face o mediile pentru a forma o bază de rețetă. Nu este necesar feedback-ul pacientului în timpul acestui proces. În câteva secunde se poate face o măsurare aproximativă pentru prescripția unei rețete și printarea ei.
În unele cabinete acest lucru este utilizat pentru a furniza punctul de plecareal unui optometrist în testele de refracție subiectivă. Aici, lentilele sunt schimbate într-un foropter și pacientul este întrebat "cu care vede mai bine",în timp ce se uită la un optotip. Acest feedback rafinează prescripția pentru a avea o vedere cat mai buna pacientul.
Initial refractometru optomecanic, însa acum, autorefractometrul este echipamentul standard si computerizat din dotarea oricarui cabinet optometric
Un asftel de aparat „stie” să măsoare o mulțime de caracteristici ale globului ocular. Iata cateva capabilitați ale unui autorefractometru modern:
Distanța vertex, dintre ochiul pacientului și aparat în momentul măsurării;
Puterea (in dioptrii)minima și maximă a sferei;
Modul de setare a sferei -, +, ±;
Diametrul minim măsurabil al pupilei Ф2 mm;
Timpul de măsurare 0,07 secunde;
Unghiul astigmatismului axial de la 0 la 180 de grade;
Domeniul de măsurare al distanței interpupilare între 1mm si la 85mm;
Plaja de măsurare a puterii refractive: -39,75 până la 67,50 dioptrii;
Masuratorile corneene : raza de curbură intre 5-13 mm;
Putere refractivă: 25,96D-67,50D;
Astigmatism 0D până la ± 12D;
Aria de măsurare a periferiei corneei 7,5 mm;
Zona de măsurare pupila: 1mm – 10 mm;
Furnizeaza măsuratori obișnuite (Ф3,3 mm) cu mira circulară și măsuratori periferice (Ф6 mm) folosind 4 puncte;
3.2.2.2 Optotipul + foropter + trusa de lentile
Lentilele sunt indispensabile atât într-un cabinet oftalmologic cât si intr-unul optometric. Cu ele se face tatonarea subiectivă asupra pacientului respectiv clientului. Măsurarea obiectivă făcută cu celelalte instrumente /echipamente nu poate decide rețeta pacientului fără acest examen subiectiv care are „ultimul cuvânt”.
Trusa de lentile pentru testare este folosită pentru examinarea erorii refractive, miopiei, astigmatismului, pentru examinarea strabismului si daltonismului. În imagine avem un model de trusa de lentile (portabil) cu urmatoarele caracteristici:
266 lentile pentru testare;
lentile sferice de la -20D până la +20D;
lentile cilindrice de la -6D până la +6D;
prisme până la 10D;
filtre colorate ( roșu, negru, verde );
ocluzor ;
lentile din sticlă cu montură metalică
obturator pentru ochi.Toate lentilele și accesoriile împreuna cu un suport special se află intr-o servietă metalică.
Lentilele se introduc in foropter și apoi urmează tatonarea pacientului la optotip .
Foropter este un instrument frecvent utilizat de catre oftalmologi și optometriști în timpul unui examen oftalmologic pentru a determina prescripția de ochelari a unei persoane. De obicei, pacientul stă în spatele fropterului, și se uită prin el la o diagramă cu un ochi. Aceast optotip poate fila distanța optică (6 metri), sau la aproape (40 centimetri) pentru persoanele care au nevoie de ochelari de lectură. Optometristul in timp ce schimbă lentilele si face ajustari, întreabă totodată pacientul cu ce lentile vede mai bine.
Câteva din caracteristicile unui foropter modern asistat de calculator ar fi:
Control PD ușor si flexibil. Sistem optic automat, o nouă tehnologiei novativă pentru sănătatea ochilor. Indiferent de modul de testare FOROPTERUL AUTOMAT este tot timpul ușor de reglat cu o ajustare foarte ușoară pentru a avea controlul PD-ului și al măsuratorilor pe toată durata testului.
Caracteristici:Display mare LCD de iînalta rezoluție care permite afișarea tuturor datelor. Sistem operabil ușor cu panou de comandă electronic.Control automat și software pentru schimbarea dipotriilor dintr-o singură tastă.
Fereastra pentru verificare VD. Iluminarea pupilei.Prin fereastra de verificare VD cel care consultă poate verifica în orice moment poziția exactă a ochiului pacientului, creeând astfel posibilitatea unei măsuratori excelente.
Lentile cu cilindru în cruce . Rotirea rapidă a lentilelor cu cilindru în cruce ajută ca măsuratoarea să fie mai ușoară.
Prisma rotitoare de mare acuratețe posibilitate de a atinge maximum20△ folosind unitate de 0.1△.
Optotip pentru aproape este un sistem de optotipuri pentru aproape variat și se poate roti la 180°( fața – spate ) si 360°( stânga – dreapta ).
ImprimantaO printare rapida pentru a se putea analiza foarte ușor masuratori variate.
Desfacere simplă a suportului pentru fața și frunte pentru curațare.
Funcție de conectare cu proiectorul de teste.
Sfera de măsurare
Lentile sferice－29.00D ~＋26.75D (0.25D/1.00D/2.00D/3.00D pas);
Lentile cilindrice0.00D ~－9.75D (0.25D/1.00D/2.00D pas);
Axele cilindrului0° ~ 180° (1°/5°/10°/15°/20° pas)-PD50 ~ 80mm (Distanta de lucru pentru aproape 35~70cm);
Lentile prismatice rotative0 ~ 20△(0.1△/0.2△/0.5△/1.0△/2.0△pas;
Cilindru în cruce±0.25D;
Retinoscop＋1.50D (67cm),＋2.00D (50cm);
Câmp vizual35°;
Lentile auxiliare;
Lentila cu gaura micăØ 1mm;
Cruce Maddox Ochi drept (roșu, orizontal) / Ochi stâng (verde,vertical);
Filtru roșu / verde Ochi drept (roșu) / Ochi stâng (verde) ;
Filtru polarizant Ochi drept (135°,45°) / Ochi stâng (45°, 135°);
Prisma de spartita Ochi drept (6△BU) / Ochi stâng (10△BI);
Lentile cu cilindru în cruce±0.50D (Fixate pe axa setată la 90°);
Imprimantă termică;
3.2.2.3 Optotipul
Testul de acuitatea vizuală reprezintă testul prin care se identifică clar scrisul de cele mai mici dimensiuni. Acuitatea vizuală este una din abilitațile percepției vizuale(bazată pe ochi), și este definită ca fiind capacitatea de a rezolva detalii fine ale imagini. Acuitatea vizuală este o măsură cantitativă a capacitatații de a identifica simboluri negre pe un fundal alb, la o distanță standardizată în timp ce dimensiunea simbolurilor variază. Testul de acuitate vizuală reprezintă cele mai mici dimensiuni, care pot fi identificate clar.Testul de acuitate vizuală este cel mai des întalnit pentru măsurarea funcției vizuale. Acuitatea vizuală este adesea măsurată în funcție de dimensiunea literelor vizualizate pe un grafic Snellen sau dimensiunea de alte simboluri, cum ar fi Landolt Cs sau E. Tumbling. Folosind metrul ca unitate de masură, acuitatea vizuală este exprimată în raport de 6 / 6. Dacă un test de acuitate vizuala măsoara 6/6 este frecvent descris că o persoană poate vedea detaliile de la 6 de metri precum o persoană cu vedere normală vede de la aceeași distanță. Dacă o persoană are o acuitate vizuală de 6/12, acea persoană se spune pentru a vedea detaliile de la 6 metri la fel cum o persoană cu vedere normală ar vedea de la 12 metri. Este posibil să aibă viziune superioara la 6/6: acuitatea maximă a ochiului uman fără ajutoare vizuală (cum ar fi binoclurile) este, în general, considerat a fi în jur de 6 / 3.
Evoluțiile recente în optometrie au dus la lentile de corecție, de învestirea purtătorului o viziune de până la 6/3. Unele pasari, cum ar fi vulturul se crede că au o acuitate de aproximativ 6 /0.6, care este semnificativ mai bună decât vederea umană.
Cel mai modern tip de optotip cu calculator incorporat in ecran TFT este complet lipsit de reflexii care incorporează toate testele uzuale, teste desensibilitate la contrast, teste pentru testarea vederii colorate Ishihara și 100HUE și permite modificarea lor.
•Distanta de citire 2 ÷ 7 m reglabilă cu precizie de 10 cm;
• Numar nelimitat de planse cu secvență de repetare programabilă;
•Test de sensibilitate la contrast;
•Teste pentru simț cromatic Ishihara și 100 HUE buline colorate gradat;
•Teste speciale pentru pacienți cu ”Low vision aid”;
•Total fără reflexii
o Planșe cu litere, cifre, inele Landolt , E-uri Snellen, desene,imagini, teste:
o test polarizat,
o test roșu – verde, test coincidență (Haase),
o test forie cu fixație,
o test forie,
o test astigmatism 2 tipuri,
o test echilibru bicolor,
o test Schober,
o test Worth,
o test cilindru în cruce,
o test punct fixație,
o test stereoscopic,
o test sensibilitate la contrast cu linii iar rezultatele pot fii salvate pe memory stick sau pot fii tiparite.
Optotip cu calculator incorporat Optotip Snellen
Optotip cu calculator incorporat :
teste speciale pt. copii cu desene, palmă, simboluri, animație și HOTV (imagini schematizate),
teste speciale ”Low vision aid” ETDRS, marcare cu linii,optotip AMD, Amsler mai mari decât cele standard care se folosesc la distanța de 0,6 m,
teste tridimensionale
Planse cu anatomia ochiului, imagini si video pentru educarea pacienților și imagini 3D;
Viteza mare de schimbare a planșelor;
Opțiune pentru afișarea caracterelor în linii descrescator;
Posibilitate de marcare prin încadrare cu linii a unui simbol pentru evitarea confuziei;
Posibilitate de introducere a imagini sau caractere-simboluri noi prin portul USB;
Ochelari roșu-verde inclus;
Bază de date cu imprimante inclusă.
3.2.2.4 Proiector de teste cu sursă de lumină led
Autoproiectorul este conceput ca un singur instrument automatizat care ofera comoditatea adaugării de diagrame la distanță prin intermediul unuicontroler programabil de mână(telecomanda).
Ultima evolutie in tehnologia proiectoarelor de teste înglobeaza o sursa de lumina cu LED-uri albe. Pe lângă intensitatea mult mai ridicată a luminii față de proiectoarele normale și consumul scăzut de energie electrică, această sursă de lumină are și o durată de viață incomparabil mai lungă.
sursa de lumină semipermanentă LED;
mai luminos și clar decat becurile convenționale;
distanța de proiecție marită;
design aerodinamic atractiv;
LED albastru indicator;
Specificații:
41 de teste, 34 de planșe, filtre roșu/verde și polarizat;
distanța de proiecție 2.5 … 8 m-viteza de rotație a testelor: 0.15 sec;
magnificația proiecției: 30x la 5m;
doua programe cu maxim 30 de teste fiecare-unghi de inclinare 15 grade;
alimentare 200 – 240V, 60Hz, 0.3A;
lampa LED;
3.2.2.5 Autolensmetrul
Lensmeterul este unul dintre cele mai utilizate instrumente optice în domeniul oftalmologic. Acesta este un dispozitiv folosit pentru verificarea lentilelor de ochelari pentru a vă asigura că sunt precum prescripția. Se poate verifica sfera, cilindru, sau axa de la o lentilă. Părțile acestui echipament oftalmologice sunt:
Ocular, care este la fel ca ocularul la un microscop;
Marcajul dispozitivului, care este folosit pentru a marca o lentilă cu unmarker solubil în apă;
Apertura; aceasta permite luminii sa treaca prin obiectiv;
Stop Lens, pentru reținerea lentilelor în loc;
Scala de măsură;
Sensul Axei; pentru a verifica axul lentilei;
Scara de măsură verifică valoarea lentilei;
Dacă te vei uita în lensmetrul veți vedea trei linii intersectate de către două linii subțiri. Atunci când o lentilă este plasat în partea din față a diafragmei se vor estompa aceste linii. Ideal este ca valoare lentilei măsurate cu lensmetru să fie la fel cu ceea din prescripție. În cazul în care diferă, lentila trebuie să fie schimbată. În orice magazin optic dotat cu aparatură de optometrie, lensmetrul este folosit pentru verificarea lentilelor înainte de a fi predate clienților. Acest lucru este facut dacă magazinul are sau nu atelierul la fața locului.
3.2.2.6 Keratometrul
Un keratometru este un instrument oftalmic folosit în oftalmologie și optometrie pentru a măsura curbura și reflecția suprafaței anterioare corneei.De asemenea, numit uneori oftalmometru, este utilizat în principal pentru a diagnostica prezența de astigmatism și pentru a determina gradul și tratamentul astigmatismului. Astigmatismul este o condiție a ochiului în care corneea și cristalinul sunt deformate și poate duce la probleme de vedere.Echipamentele moderne utilizează senzori optici și tehnologie computerizată pentru a măsura comparații și contraste ale corneei față de o valoare prestabilită. Valorile determinate sunt numite valori keratometrice și permite specialistilor să determine prezența și gradul de astigmatism. Există două tipuri de astigmatism: cele mai comune sunt cornee diforma, dar uneori cristalinul, situat in spatele corneei, poate fi diform. O cornee normala este sferica, dar în caz de astigmatism, corneea este alungită. Acest echipament măsoara corneea de la diferite meridiane și ajută la determinarea unei rețete adecvat corective, gradul de corecție, și dacă lentile concave sau convexe sunt necesare pentru a restabili vederea la un nivel acceptabil. Acest echipament medical este de asemenea, utilizat frecvent pentru a ajuta un oftalmolog în anumite intervenții chirurgicale. Oferă o lumina cu LED-uri ca un punct de interes pentru pacient și refractă meridianele corespunzătoarecare să permită oftalmologului să facă incizii precise în timpul operației de cataractă și alte interventii de corecție.
3.2.2.7 Biomicroscopul
Biomicroscopul este un instrument optic similar cu un microscop obișnuit,dar cu două oculare.În timp ce un pacient este așezat în scaun de examen, el se sprijină cu bărbia și fruntea pe un suport al biomicroscopului la echilibru cu capul. Folosind biomicroscop, optometristul apoi trece la examinarea ochiul pacientului.
Examenul poate detecta multe boli ale ochiului, inclusiv:
Cataractei
Cornean prejudiciu
Keratoconus
Prezbiopia
Detasare retiniană
Retiniană ocluzie navă
Profesiunea de optometrist este dezvoltată, în fond, dinspre partea tehnică a domeniului, înspre partea de îngrijire medicală acordată factorului uman, fapt care face din specialist un factor de interfață cu medicul. El trebuie să fie mereu informat, bine pregătit moral și profesional, abilitat să lucreze în echipă sau să facă față multiplelor probleme pe care le poate ridica această activitate dinamică.
Optometristul vine în completarea profesiunii de medic oftalmolog din simplul motiv că cea mai mare parte a populației cu probleme vizuale este formată din cei cu probleme de refracție și compensare prin lentile aeriene, ochelari sau lentile de contact, iar o parte mult mai mică o formează cei cu probleme patologice de care se pot ocupa medicii specialiști.Se poate afirma că optometristul este specialistul pentru întreținerea și păstrarea sănătății ochilor, iar medicul oftalmolog este specialistul pentru ochii bolnavi
3.2.3 Teste efectuate într-un cabinet optometric
Test nr. 1. Oftalmoscopie.
.Scopul testului: Trebuie să observăm transparența mediilor, starea structurilor, aranjamentul optic al structurilor.
Material utilizat: Oftalmoscop electric, tinta departe sau oftalmoscop binocular indirect.
Mod de lucru: Folosim o iluminare slabă. Se testează ochiul drept cu ochiul drept, ochiul stâng cu ochiul stâng.Se aranjează în oftalmoscop o lentilă convexă de 20 dpt. Se observă corneea, conjunctiva, pleoapele.Se schimbă lentila cu alta cu putere mai mică și se observă succesiv umoarea apoasă, irisul, cristalinul, corpul vitros.Se schimbă lentila și se pune la punct un vas din zona pupilei. Se extinde examenul pe o suprafață cât mai mare a retinei deplasând instrumentul și schimbând orientarea ochiului.Se cere subiectului să privească în oftalmoscop și se observă fovea și regiunea maculară.Se cere subiectului să fixeze centrul reticulului din oftalmoscop. Se observă poziția foveii în raport cu reticulul și stabilitatea ei.
Notare: Starea structurilor, adâncimea cupei papilare si valoarea compensării pentru punerea la punct.
Test nr. 2. Keratometrie
Scopul testului: Evaluarea gradului de toricitate a corneei.
Material utilizat: Keratometrul Javal sau Bausch& Lomb.
Mod de lucru: Iluminare ambiantă normală. Masuratoarea se face monocular, pacienta uitandu-se în centrul aparatului. Observatorul aliniază keratometrul cu axa optică a ochiului testat. Se ajustează constant focalizarea, citirea pe orizontală se obține suprapunând semnele ( + ) iar cea vertical se obține prin rotirea cilindrului de măsurare vertical si suprapunând semnele ( – ). Dacă exista astigmatism, axa nu va face diferența la citire și poate fi lasată la 1800 . Axa verticală se citește de la semnul de deasupra keratometrului iar cea orizontală se citește de la semnul orizontal.
Notare: Se notează puterile în secțiunile principale și orientarea lor sau diferența puterilor și orientarea secțiunii cu puterea cea mai mică în valoare algebrică.
Test nr.3 Forie obisnuită în vedere departe.
Scopul testului: Evaluarea foriei cu care s-a obișnuit subiectul.
Material utilizat: Foropter sau trusă de testare subiectivă. Prisma variabilă de 6pdpt/8pdpt. Optotip cu linie verticală de litere cu Vb = 1. Sau crucea Madox si lentila Madox.
Mod de lucru: Se reglează la foropter distanța interpupilară pentru vederea departe și se introduce în fața unui ochi o pirsmă de 6pdpt sau 8 pdpt bază sus pentru dedublarea imaginilor testului. În fața ochiului drept se aduce prisma variabilă cu care se induce efect prismatic de 15 pdpt bază internă. Se reduce puterea prismatică lentilei până când subiectul raportează alinierea celor doua imagini.
Notare: Se noteaza valorile gasite pentru efect prismatic.
Test nr.3a. Forie obisnuită în vedere aproape.
Scopul testului: Evaluarea heteroforiei cu care este obisnuit subiectul in vedere aproape.
Material utilizat: Foropter sau trusă de testare subiectivă. Prisma variabilă.
Prisma 6-8pdpt. Optotip cu linii verticale cu Vb=1.
Mod de lucru: Se reglează foropterul pentru distanța interpupilară corespunzatoare unui obiect apropiat și se așează ținta la 40 cm de pacient. Se introduce în fața unui ochi o prismă de 6 sau 8 pdpt bază sus, pentru dedublarea imaginii. În fața ochiului drept se aduce prisma variabilă cu care se induce un efect prismatic de 15 pdpt bază internă. Se reduce puterea prismatică a lentilei până ce subiectul raportează alinierea celor doua imagini.
Notare: Se noteaza valorile găsite în sensul bazei.
.
Test nr. 4. Skiascopie pentru vedere departe.
Scopul testului: Evaloarea obiectivă a refracției ochilor.
Material utilizat: Skiascop electric. Foropter sau trusă pentru testarea subiectivă. Riglă de Skiascopie.
Mod de lucru: În iluminare ambiantă, pacienta fixează ținta binocular, aceasta fiind așezată departe (5-10 m). Distanța dintre observator și pacienta 0,5m sau 0,67m. Verificarea se face ochiul drept la cel drept și cel stâng la cel stâng. Se începe cu ochiul dreptul. Se neutralizează deplasarea reflexului retinian în toate meridianele. Se procedează la fel pentru ochiul stâng. Se revine la ochiul drept apoi la cel stâng.
Pentru distanța observator pacient de 0,5m se scade din compensarea găsită +2.00dpt sau pentru 0,67m +1.50dpt.
Notare: Refracțiile găsite au valori egale cu cele determinate la testul ,,Skiascopie la 1m,,.Daca valorile sunt mai pozitive se apreciază (sup) iar daca sunt mai negative se apreciază (inf).
Test nr. 5. Forie obisnuită în vedere aproape.
Scopul testului: Evaluarea capacitații de punere la punct pe obiecte apropiate.
Material utilizat: Skaiscop. ținta în T pentru aproape Vb=1 și Vb=0.5 cu litere și figuri. Rigla de skiascopie.
Mod de lucru: Se așează ținta la distanță de 0,5m de pacientă și skiascopul în același plan cu ținta. În foropter se află poziția găsită pentru distanță. Se mărește puterea convexă pentru a se obține mișcare contra a reflexului retinian în toate meridianele.
Se micșorează progresiv puterea convexă până la neutralizare într-o secțiune apoi în cealaltă secțiune principală.
Notare: Puterile toatale găsite se notează cu adaugarea cuvantului ,,GROS,,
Acomodarea este afectată de efortul de convergență. Cu cât exoforia este mai mare cu atât efortul de convergență va fi mai mare și deci efortul de acomodare. Pentru a elimina această influență se calculează valoarea NET astfel: Nr. 6 NET = Nr. 6 GROS – Lag.
Dacă amplitudinea de acomodare este mai mică de 5 dpt. Se folosește relația:Nr. 6 NET = Nr. 6 GROS – Lag (Amplitudinea de acomodare/5)
Corecția Lag se alege din tabelul de mai jos.
S-a notat valoarea calculată: Nr. 6 NET
Test nr. 6. Skiascopie la 1 m.
Scopul testului: Evaluarea punerii la punct la 1 m.
Material utilizat: Foropter sau trusa de testare subiectivă, skiascop, ținta , riglă skiascopică.
Mod de lucru: Ținta se găseste la 1 m. Compensarea găsită la testul nr.5 este lăsată în foropter și va da deplasare contra. Se mărește puterea în convex pentru a se obține deplasarea reflexului retinian "contra" în toate secțiunile. Se reduce puterea convexă progresiv până la neutralizare. Puterea totală găsită reprezintă valoarea testului nr. 6. Se testează ochiul drept apoi cel stâng, se verifică încă o dată ochiul drept și cel stâng.
Notare: Se notează puterea totală pentru testul la 1 m.
Test nr. 7. Testul subiectiv
Scopul testului: Determinarea subiectivă a compensării pentru departe.
Material utilizat: Foropter sau trusă de testare subiectivă.Distotip. mira Foucault și capriori, mira cruce cu linii paralele,cilindrul în cruce ±0,5 si ±0,25 ,testul rosu-verde polarizat.
Mod de lucru: Se folosește tabloul de optotipuri pentru departe plasat la distanț de 5m.
Se obturează un ochi, iar în fața celuilalt se pune o lentila de +8 pt a realiza o acuitate Vb ≤ 0,1. Se micșorează adiția până la Vb=0,5 și se introduce testul Parent sau cel cu mire Faulcault și cu capriori, pentru a determina un eventual astigmatism.Se continuă cu scaderea adiției și se așează în fața ochiului lentila cilindrică negativă orientată cu axa perpendicular pe direcția razelor văzute mai negre și se consideră astigmatismul corectat când toate razele testului Parent devin la fel de nete(negre).Se merge cu scaderea adiției până la atingerea Vb = 1.Se executa testul monocular, pentru fiecare ochi în parte și apoi se așează în față ambilor ochi compensarile găsite.Se incețoșează ochii cu lentile axosimetrice de 0,5dpt iar dacă acuitatea crește înseamna că hiperopul era subcompensat iar miopul era supracompensat.
Notare: Se notează compensările găsite pentru vederea departe la cei doi ochi.
Pentru miop se crește prudent puterea lentilei de încercare și se oprește la lentila divergentă cea mai slabă care asigură acuitatea maximă, altfel subiectul acomodează fără ca observatorul să-și dea seama și există riscul de a prescrie o lentilă prea puternică care poate produce în timp spasm de acomodare. Se recomandă să se compenseze miopii de până la -1,5 dpt, exact, iar miopiile mai mari se sub compensează mai întâi 0,25 dpt apoi pentru miopii și mai mari chiar și cu mai mult. Trebuie ținut seama și de distanța până la tabloul de optotipuri. Pentru distanta de 5m se adaugă – 0,25 dpt.
Test nr. 8. Forie indusă în vedere departe de compensarea determinată la testarea subiectivă
Scopul testului: Evaluarea foriei purtând compensarea determinată in urma testării subiective.
Material utilizat: Foropter sau trusă de testare subiectivă. Prisme variabile. Prisme de 6 pdpt și 8 pdpt. Distotipuri.Linie verticală Vb=1 sau cu cea mai bună acuitate a pacientului.
Mod de lucru: Se reglează foropterul la distanța interpupilară pentru departe. La ochiul stâng se introduce o prismă de 6pdpt sau 8 pdpt bază sus pentru dedublarea imaginilor testului (spargerea fuziunii).
Se așează în fața ochiului drept prisma variabilă cu care se induce un efect prizmatic de 15 pdpt bază internă. Se reduce puterea prismatică lent până ce pacientul raportează alinierea celor doua imagini.
Notare: Se notează valorile găsite pentru efect prismatic.
Test nr. 9. Adducție reală la distanță.(Convergența relativ pozitivă la distanță).
Scopul testului: Să se evalueze latitudinile și rezervele de fuziune în vedere departe.
Material utilizat: Foropter sau trusă de testare subiectivă. Prisme variabile. Distotip.
Mod de lucru: Iluminare ambiantă normală.Ambii ochi sunt deschiși. În fața ochilor se așează compensările stabilita.Se mai adauga inca +0,25 dpt la ambii ochii. Subiectul remarcă o ușoara neclaritate. Se înlătură lentila de +0,25. Se așează prisme variabile în fața ochilor. Se cresc simultan puterile prismelor în baza externă până ce subiectul raportează aceeași ușoară neclaritate. Suma prismelor de bază ext. care permite primul punct de neclaritate este convergența relativă pozitivă.
Notare: Se notează suma prismelor corespunzatoare primului punct de neclaritate.
Test nr. 10. Convergenta la distanță
Scopul testului: Evaluarea latitudinilor și rezervelor de fuziune.
Material utilizat: Foropter sau trusă de testare subiectivă. Prisme variabile. Distotip.
Mod de lucru: Se mărește puterea prismelor bază externă din fața celor doi ochi simultan până pacientul observă spargerea rândurilor de litere (se dublează,devine mai usor de citit, sau pare că se deplasează intr-o parte). Se recomandă ca testul 9 si 10 să se facă simultan, memorandu-se valorile de la punctual 9 si 10. Notarile se fac la sfarșit.
Notare: Se noteză suma puterilor prismatice în: punctul de dublare, punctul de recupereare sub forma fracției.
Test nr. 11. Abducție la distanță.
Scopul testului: Evaluarea latitudinii și rezervei de fuziune în vedere departe în abducțiune.
Material utilizat: Foropter sau trusă de testare subiectivă. Prisme variabile. Distotip.
Mod de lucru: Testul se efectueaza în iluminare ambiantă normal, binocular, pacienta purtând compensarea satbilită peste care se adaugă +0.25 dpt la ambii ochi.Pacienta remarcă o ușoară neclaritate. Se atrage atenția asupra sensului noțiunii de ușoara neclaritate și pentru aceasta se așeaza în fața ochilor lentila de +0.25dpt și apoi se înlatura. Se așează prisme variabile în fața ochilor și se crește lent valoarea prismei la cele două diasporometre până la neclaritate, se continuă până la spargerea fuziunii, se depășește această valoare, se revine până la recuperare și la zero. Valorile prismelor pentru fiecare din punctele caracteristice se memorează și la sfârsit se notează.
Comportament observabil:
– subiectul vede două linii de litere;
– subiectul vede o linie de litere.
Notare:Se notează suma valorilor prismelor pentru punctual de neclaritate, punctul de spargere și punctul de recuperare.
Test nr. 12. Forie verticală și ducțiuni verticale la distață.
Scopul testului:Evaluarea latitudinilor și rezervelor de fuziune pe verticală în vedere departe.
Material utilizat: Foropter sau trusă de testare subiectivă. Prisme variabile. Distotip
Mod de lucru: In foropter se pune compensarea găsită la testul subiectiv, iar în fața ochiului stang se așează o prismă variabilă cu baza [in] reglată la 10-15pdpt. Pentru obținerea diplopiei pe orizontala. În fața celuilalt ochi se introduce o prismă de 6 pdpt bază [sus]. Se reduce lent valoarea prismei bază [sus] până când pacienta raportează alinierea imaginilor.Valoarea ramasă la prisma variabilă reprezintă foria verticală. Dacă valoarea rămasa are bază [sus] rezulta hiperforia sâtanga. Dacă este ortoforie testul se oprește. Daca este heteroforie se determina ducțiunile. Pentru determinarea ducțiunilor pe vertical se indepărtează prisma care a disociat lateral.Se mărește progresiv prisma cu bază jos din fața ochiului drept până când subiectul raportează spargerea fuziunii iar valoarea astfel găsită reprezintă supraducția ochiului drept.Se revine la zero și se mărește valoarea prismei cu bază sus până la dedublare iar valoarea găsită reprezintă infraducția dreaptă. Se repetă ultimele doua operațiuni pentru ochiul stâng pentru a determina infraducția și supraducția stânga. Se deterrmină valorile de recuperare a fuziunii pentru ducțiunile verticale la fel ca pentru cele orizontale.
Notare:Valoarea foriei pe vertical. Valoarea supraducției [bază jos] și valoarea de recuperare. Valoarea infraducției[bază sus] și valoarea de recuperare pentru ochiul drept.
Test nr. 13B. Forie indusă de ținta apropiată când pacientul poartă compensarea determinată la testul pentru aproape
Scopul testului: Evaluarea foriei în vedere aproape.
Material utilizat: Foropter sau trusă de testare subiectivă. Prisma variabilă.
Prisma 6-8pdpt. Optotip cu linii verticale cu Vb=1
Mod de lucru: Se pune în foropter compensarea găsită la testarea subiectivă și se reglează pentru distanța interpupilara corespunzatoare unui obiect apropiat. Se așează ținta cu optotipuri la 40cm de pacientă iar dacă acesta nu poate citi textul de pe ținta așezată la 40 cm având acuitate corespunzătoare țintei pentru departe se poate mări valoarea compensării la cei doi ochi simultan, adăugând treptat lentile de +0,25 dpt., până ce ținta devine citibilă. Se introduce în fața unui ochi o prisma de 6 sau 8pdpt [baza sus] pentru dedublarea imaginii. În fața celuilalt ochi se aduce prisma variabilă cu care se induce un efect prismatic de 15pdpt [baza int] . Se reduce puterea prismatică lent până ce se raportează alinierea celor două imagini.
Notare: Se notează foria determinată și compensarea folosită.
Test nr. 14. Cilindrii în cruce în vedere monoculară aproape.
Scop: Determinarea compensării în vedere disociată folosind cilindrul în cruce.
Material: Foropter cu prisme variabile și cilindrii în cruce sau trusa oftalmologică, diasporametru și cilindrii în cruce de ±0,5 pdpt. și ±0,25 pdpt., prisme de 3 pdpt. Ținta cruce cu linii paralele verticale și orizontale
Mod de lucru: Ținta cruce este asezată la 0,4 m de subiect. În fața ochilor se așează compensarea găsită cu testul nr.7. Iluminarea ambiantă redusă. (Se obturează ochiul stâng). Se disociază pe verticală vederea binoculară asezând în fața ochiului drept o prismă de 3 pdpt. bază jos și în fața ochiului stâng o prismă de 3 pdpt. bază sus sau punând în fața ochiului stâng o prismă de 6 pdpt. [B.S]. Subiectul vede două imagini ale crucii. Se întreabă subiectul dacă în imaginea superioară (ochiul drept) liniile verticale și orizontale par la fel de negre și distincte. Dacă nu sunt se egalează dacă este posibil cu lentile cilindrice. Se repetă operația pentru ochiul stâng. Se așează în fața celor doi ochi cilindri încrucișați cu axele la 90 și se mărește puterea sferică convexă sau se reduce puterea sferică concavă pentru ca liniile verticale în cele două imagini să fie mai negre ca cele orizontale. Se atrage atenția subiectului asupra imaginii superioare (ochiul drept) și se reduce puterea sferică convexă, sau se mărește puterea sferică concavă până ce liniile țintei par la fel. Se repetă operațiunea pentru ochiul stâng. Dacă adiția în fața unui ochi este mai mare ca la celălalt se repetă operațiile pentru a fi sigur de rezultat. Dacă liniile nu pot fi făcute egale, se păstrează lentila care face ca verticalele să rămână puțin mai negre ca orizontalele.
Notare: Se notează rezultatele cu adăugirea [Brut].
Test nr. 14B. Cilindru în cruce binocular (test cu fuziune) în vedere aproape.
Scop: Evaluarea compensării cilindrice.
Material: Ca la testul 14A
Mod de lucru: Aceeași iluminare ca la 14A ; aceeași tintă la 40 cm. Se îndepartează prismele disociatoare și se lasă în fața ochilor compensările stabilite la 14A. Dacă nu este fuziune ea va trebui stimulată; se va nota modul cum a fost stimulată și faptul că a fost necesar. Se întreabă subiectul dacă vede mai net verticalele sau orizontalele. Dacă orizontalele par mai negre, se mărește puterea în sens pozitiv până ce verticalele apar mai negre. Apoi se duce puterea pozitivă până la egalitatea nuanțelor. Dacă egalitatea nu este realizabilă se lasă compensarea care face orizontalele puțin mai negre. Dacă verticalele rămân mai negre cu compensare de bază (Nr.7) se reduce puterea convexă până ce apar puțin mai negre liniile orizontale.
Notare: Se notează compensările. [BRUT cilX bino]
Test nr. 15A. Forie indusă de compensarea determinată de testul 14a.
Scop: Evaluarea foriei în vederea aproape în plan orizontal când subiectul poartă compensarea [BRUT]
Material: Foropter (trusa de testare subiectivă) reglat pentru aproape. Diasparametru Prisma de 6 pdpt. Ținta linie verticală de litere
Mod de lucru: Iluminare ambiantă normală. Compensarea stabilită la 14A Se disociază imaginile cu prisma 6 pdpt. bază sus în fața ochiului stâng. Se reglează diasparametrul din fața ochiului drept la 15 pdpt. bază [in]. Se procedează în continuare ca la testul 13A începând cu bază [in].
Notare: Se notează rezultatul.
Test nr. 15B. Foria indusă de compensarea stabilită la testul 14b în vedere aproape.
Scop: Evaluarea foriei indusă de 14b.
Material: Ca la testul 13A.
Mod de lucru: Iluminare standard Se procedează ca la testul 13A. Se începe întotdeauna cu prisma bază [in].
Notare: Se notează rezultatul care va permite calculul NET bino al metodei cu cilindri încrucisați (14b).
Observație: Lentile compensatoare folosite pentru testele care urmează după 15b. Dacă un subiect este incapabil să citească optotipuri cu Vb=1, de exemplu un presbit, se foloseste formula stabilită la 14b sau altă lentilă care să permită lectură. Oricare ar fi lentila folosită pentru secvențele următoare, ea se va numi control. Dacă subiectul este miop dar nu poartă obișnuit ochelari la citit, lentila control va avea putere zero. Dacă este miop dar poartă obișnuit ochelarii și la citit acestia vor fi "control".
Test nr.16A Convergența relativă pozitivă
Scopul testului: Evaluarea convergenței relative pozitivă.
Material utilizat: Foropter (trusa de testare subiectiva).Prisme variabile.
Mod de lucru: Iluminare ambianta normala. Se aseaza in fata ochilor formula ”control”.In fata oricarui ochi se aseaza prisma variabila.Se creste binocular valoarea prismelor baza externa pana ce subiectul nu mai recunoste nici o literea din tinta.
Notare: Se noteaza suma prismelor introduce cu adaugarea prescurtarii cuvantului neclar(NEC.).
Test nr.16B. Rezerva pozitiva de fuziune.
Scopul testului: Evaluarea rezervei pozitive de fuziune.
Material utilizat: Foropter (trusa de testare subiectiva). Prisme variabile.
Mod de lucru: Se continuă testul 16A, mărind valorile prismelor baza EX, până ce subiectul nu mai raportează că vede ținta dublă sau că ea redevine citibilă sau pare că se deplaseaza.Valoarea efectului prismatic total se memoreaza și se mărește arbitrar înca 4-5 pdpt. pentru a evita revenirea fuziunii .Se reduc binocular valorile prismelor baza EX și la un moment dat subiectul raportează fuzionarea imaginilor. Se memoreaza valoarea și se micsorează în continuare valoarea prismelor până la 0.
Notare: X (spart) / Y (recuperat).
Norma: spart 21, recuperare 15 ≅ 2/3 spart.
Test nr.17A. Convergența relativ negativă.
Scop: Evaluarea convergenței relative negativă folosind compensarea control.
Materiale: Aceleași ca la testul 16A. Ținta la 0,4m.
Mod de lucru: Același mod de lucru ca la 16A cu deosebirea că prismele sunt orientate [ bază in] bază internă.
Notare: Se notează valoarea sumă a prismelor din fața celor doi ochi care corespunde momentului când subiectul nu mai poate recunoaște nici una din literele testului. Exemplu: Z – Nec.
Test nr. 17B. Rezerva negativă de fuziune.
Scopul testului: Evaluarea rezervei negative de fuziune
Material utilizat: Foropter (trusa de testare subiectiva).Prisme variabile.
Mod de lucru: Se continua testul 17A. După ce pacientul a raportat ca nu mai poate citi nici măcar una sau 2 litere ținta se continuă să se mărească binocular valorile prismelor cu baza IN până ce se semnaleaza că vede 2 linii de litere sau că linia să redeviă clara, citibilă sau că ținta se deplasează brusc într-o parte. Se memorează suma valorilor celor 2 prisme, se continuă mărirea prismei înca 3 dpdt, după care se micșorează prismele lent. La un moment dat pacientul semnalează că vede iar o singură linie de litere, se memorează această valore și după ce se revine în 0 se notează.
Notare: Se notează suma prismelor pentru punctul de spargere și pentru cel de recuperare a fuziunii.
Test nr. 18. Forie și ducțiuni verticale în vedere aproape.
Scop: Evaluarea foriei și ducțiunii pe verticală.
Materiale: Foropter (trusa de testare subiectivă). 2 Prisme variabile. Linia de litere orizontală cu acuitate Vb = 1 sau cu acuitatea maximă a subiectului pentru distanța de 0,4 m.
Mod de lucru:Iluminare ambiantă normală. Se reglează distanța între centrele optice ale lentilelor de pe Foropter (ochelarul din trusă).În fața ochilor se așează compensarea pentru aproape. În fața ochiului stâng se așează prima variabila reglată la 10-15 pdpt. bază [în] pentru obținerea diplopiei pe orizontală. În fața ochiului drept se așează prisma variabilă reglată la 6 pdpt. bază [sus]. Se reduce valoarea prismei cu bază sus până ce subiectul raportează alinierea celor doua imagini. Valoarea indicată de această prismă reprezintă foria verticală (hiperforie stânga dacă rămâne bază sus). Se îndepartează prisma care a deviat lateral. Se mărește progresiv prisma din fața ochiului drept bază [jos] până ce subiectul raportează spargerea fuziunii. Valoarea găsită reprezintă supraducția ochiului drept. Se micșorează prisma până la recuperare. Se revine la zero și se mărește prisma cu bază sus până se obține spargerea. Valoarea reprezintă infraducție dreapta. Se micșorează prisma până la recuperare. Se repetă operațiunile pentru ochiul stâng pentru a avea infraducția și supraducția stânga. Micșorând lent prismele se găsesc valorile de recuperare.
Notare: Se notează foriile apoi ducțiunile și valorile de recuperare.
Exemplu: S/D 2 pdpt Supraducșie +5 rec +1
OD
Infraducție -3 rec -1
Supraducșie X1 rec Y1
OS
Infraducție X2 rec Y2
Test nr.19. Amplitudinea de acomodare.
Scopul testului: Evaluarea amplitudinii de acomodare.
Material utilizat: Foropter (trusă testare subiectivă). Tablou de optotipuri pentru aproape.
Mod de lucru: Iluminare ambiantă standard, țintă intens iluminată. Se cere să citească literele din tabloul de optotipuri corespunzatoare acuitații maxime. Daca subiectul poate citi ,se adaugă lentile sferice negative în trepte de -0,25 dpt. binocular ,până ce subiectul reclamă că ținta devine neclara.Valoarea țintei minus adaugată este însumata cu +2.50 dpt.
Daca suubiectul este presbiop, se adaugă lentile sferice positive în trepte de +0.25dpt. binocular până ce citește cu dificultate. Puterea pozitivă adaugată la compensarea subiectivă este scazută din 2.50 dpt pentru a se obține amplitudinea. Testul se repetă și monocular.
Notare: Se notează acomodarea pentru fiecare ochi, calculate dupa formula: A= (compensarea subiectivă inițială)-(lentil negative adaugate) + 2.50dpt
Test nr.20. Acomodarea relativă pozitivă.
Material Utilizat: Foropter (trusă de testare subiectivă). Prisme variabile .
Distanta: Ținta: linie vericală de litere cu Vb=1 sau Vb maxim al subiectului. Distanța de 400mm.
Compensare: Compensarea control.
Descriere: Iluminare ambiantă. Se reduc binocular lentilele convergente sau se mărește valoarea lentilelor divergente din fața ochilor până ce subiectul nu poate citit nici o litera din ținta. Se revine la control și se notează suma lentilelor divergente adăugate, cu compensarea control.
Test nr. 21. Acomodarea relativă negativă.
Scopul testului: Evaluarea acomodării relativă negativă.
Material utilizat: Foropter (trusa de testare subiectiva). Prisme variabile .
Mod de lucru: Iluminare ambiantă normală. Ținta la 40 cm. Se demarează cu compensarea control. Se măreste puterea convergentă sau se reduce puterea divergentă până ce subiectul nu poate recunoaște nici o literă (complet neclar).
Notare:Se notează suma puterii lentilei convergentă adăugată cu compensarea control.
Test nr. 22. Reflex pupilar. (verificarea echilibrului orto si parasimpatic la nivelul irisului).
Scopul testului: Verificarea echilibrului orto și parasimpatic la nivelul irisului.
Material utilizat: Lampa stilou. Ținta tablou cu optotipuri la distanța de 5 m.
Mod de lucru: Iluminatul ambiant atenuat.
Reflexul fotomotor: Se cere subiectului sa fixeze ținta cu ambii ochi. Se așează lampa stilou stinsă la 20mm în axa pupilei. Se protejează de lumină cu mana celalalt ochi. Se aprinde lampa. Se repetă testul în același mod pentru celalat ochi.
Reflexul consensual: Se iluminează ochiul drept și se observă ochiul stâng și viceversa. În timpul observației se păstreaza lampa stilou aprinsă. Comportamente observabile: Reflexul fotomotor: Contractie Largire (dilatare). Oscilații. Fără reacție.
Reflexul consensual: Contracția ambelor pupile. Contracția unei singure pupile.
Notare: Se notează comportamentul observat ca amplitudine și viteza de răspuns.
Test nr. 23. Reflex de compensare (a mișcărilor corpului și capului).
Scopul testului: Se evaluează independența mișcărilor oculare față de mișcările capului și corpului.
Material utilizat: Izvor luminos punctiform imobil.
Mod de lucru: Iluminant ambiant normal.Se așează izvorul luminos la câțiva cm de rădăcina nasului în planul median și la înalțimea ochilor. Se cere subiectului să fixeze tot timpul izvorul luminos și să rotească capul, corpul fiind fix, în plan orizontal de la stânga la dreapta și de la dreapta la stânga, uniform de câteva ori. Comportamente observabile:
-mișcări regulate ale capului cu menținerea fixării pe izvor.
-pierderi de fixare la un ochi sau la amandoi; ochii uremază mișcarea capului fără să poată menține fixarea.
-mișcări de mică amplitudine.
-mișcări asociate ale corpului și/sau membrelor.
Notare: Se notează: mișcările sacadate
pierderile de fixare
mișcări asociate
Test nr. 24. Reflex de versiune
Scopul testului: Evaluarea capacității de a menține fixarea pe un obiect în mișcare.
Material utilizat: Izvor luminos punctiform mobil (lampă stilou).
Mod de lucru: Iluminare ambiantă normală. Se așează lampa stilou la 1000mm de rădăcina nasului, la înalțimea ochilor și în plan median. Se deplasează ținta în plan orizontal în arc de cerc. Se cere subiectului să mențina fixarea pe punctul luminos în mișcare. Comportamente observabile:cei doi ochi urmăresc punctul luminos tot timpul și regulat, un ochi pierde fixarea și apoi o prinde iar. Ochii fixează intermitent sau alternativ, cei doi ochi sunt incapabili să urmarească stimulul luminos. Sau daca urmaririle oculare sunt însotite de mișcări asociate ale capului si/sau corpului.
Notare: Pierderile și reluările de fixare scadente.Fixare permanentă cu salt pe mediană.Fixare intermitentă.Mișcări asociate.
Test nr. 25. Urmariri oculare
Scopul testului: Se evaluează calitatea mișcărilor de versiune în direcțiile principale
Material tilizat: Izvor luminos punctiform mobil (lampă stilou).
Mod de lucru: Iluminantul ambiant normal. Pacientul stă pe scaun. Se cere subiectului să urmarească izvorul luminos care se deplasează în plan vertical perpendicular pe planul median al corpului pe direcțiile:verticală, orizontală, și dupa bisectoarele celor patru cadrane.
Comportamente observabile: urmăriri continue uniforme, pierderi de fixare, urmarire cu sacade neuniforme, limitări ale mișcarilor în unele direcții.
Notare: Se notează prezența sacadelor, a urmăririlor neregulate sau regulate, a mișcărilor asociate.
Test nr. 26. Mișcare în vedere aproape .
Scopul testului: Sondarea tendințelor posturii binoculare în absența susținerii vederii binoculare în vedere aproape.
Material utilizat: Un izvor luminos punctiform (lampă stilou) .Un ocluzor.
Mod de lucru: Iluminare ambiantă normală. Subiectul fixeaza izvorul ,ambii ochi fiind deschiși. Se maschează un ochi fără a-l atinge. Dupa 5 secunde se descopera ochiul mascat. Se observă mișcările ochiului descoperit. Daca ochiul nu se miscă, se verifică dacă este aliniat pe țintă mascând celalalt ochi. Se procedează la fel cu celalalt ochi. Comportamente observabile:ochiul nu mișcă, mișcare temporalo-nazală, mișcare naso-temporală, ochiul demascat nu se mișcă dar este deviat intern, extern, sus, jos(tropie), mișcare asociată a celuilalt ochi.
Notare: Se notează mișcarea sau deviația observată:
Test nr. 27. Mascare în vedere departe.
Scopul testului: Sondarea tendințelor posturii binoculare în absența susținerii vederii simultane în vedere departe.
Material Utilizat: Izvor luminos punctiform (lampă stilou). Disociator de vedere binoculara(ocluzor).
Mod de lucru: Iluminare ambiantă normală. Se cere subiectului să fixeze izvorul luminos cu ambii ochi. Se obturează un ochi fără a fi atins. Dupa cinci secunde se descopera ochiul obturat. Se observă mișcarea ochiului descoperit. Dacă nu se observă mișcare, se controlează dacă pacientul este aliniat pe punctul de fixare, acoperind celalalt ochi. Se repeta testul pentru celalalt ochi.Comportamente observabile: nu se mișcă, mișcare temporalo-nazală, mișcare naso-temporală, mișcare pe verticală sau oblic, deviere internă-externă, superioară sau inferioară. Orice alt fel de mișcare. Mișcările asociate ale celuilalt ochi.
Notare:Se notează mișcarea observată.
Test nr. 28. Testul Worth
Scopul testului: Se evaluează permanența vederii simultane aproape și departe.
Material utilizat: Lanterna Worth care are pe peretele frontal patru orificii în care s-au montat un geam opac, un filtru roșu și doua filtre verzi. Un ochelar cu filtru roșu și unul verde complementare.
Mod de lucru: Iluminant ambiant atenuat. Se așează ochelarii pe cap. Lanterna la distanță Harmon și se depărtează progresiv. Se cere subiectului să spună câte puncte luminoase vede și ce culori au.Comportamente observabile: 4 puncte(1 alb,1 roșu,2 verzi), 5 puncte(2 roșii si 3 verzi), 2 puncte roșii, 3 puncte verzi. Alternanta acestor diverse posibilitați.
Notare:Se notează numărul și culorile pentru diferite distanțe.
Test nr. 29. Perimetrie.
Scopul testului: Evaluarea limitelor câmpului de sensibilitate pentru fiecare ochi.
Material utilizat: Perimetru.
Modul de lucru: Subiectul este așezat pe un scaun, capul îi este rezemat de un suport special.
Ochiul care nu se testează se obturează. Iluminarea conformă metodei de lucru adoptată. Subiectul fixeaza un punct central. Se deplasează ținta pe un meridian, dinspre exterior spre interior și se cere pacientului să semnaleze momentul când percepe ținta și când dispare. Se repetă încercarea pentru 16 meridiane. Se trasează diagrma.
Ținta poate fi o pastilă alba sau colorată sau un punct luminos.
Comportamente observabile: reducerea câmpului în toate direcțiile, reducerea câmpului intr-o direcție, mărimea petei oarbe, scotom în interiorul campului.
Notare: Se notează comportamentele observabile: reducerea câmpului în toate direcțiile, reducerea câmpului într-o directivă, marimea petei oarbe, scotom în interiorul câmpului.
Test nr. 30. Campimetrie.
Scopul testului: Să se determine dacă retina este sensibilă într-o zonă de 250 în jurul foveii.
Material Utilizat: Ecranul tangent. Ținta alba la capatul unei tije de 0,5 m.
Mod de lucru:Pacienta este așezată pe scaun la distanța de 1m față de ecran, cu capul fix. Este rugată să își acopere un ochi și cu celalalt să fixeze punctual din central ecranului.Se așează ținta în centrul proiecției petei oarbe (la dreapta pentru ochiul drept). Se deplasează ținta după cele 8 direcții principale pentru a se determina dimensiunile papilei. Pornind de la periferia ecranului spre centru se caută eventuale scotoame. dealungul celor 8 direcții.
Comportamente observabile: percepția permanentă a țintei, cu excepția zonei corespunzatoare papilei, creșterea suprafeței papilei, scotoame.
Test nr. 31. Caroiaj Amsler.
Scopul testului: Sensibilitatea retinei într-o zonă centrală de 20 la 30 cm de subiect.
Material utilizat: joc de caroiaje, un ocluzor.
Mod de lucru: Pacienta poartă compensarea optică și fixează central caroiajului monocular. I se cere să fixeze permanent centrul și să spună dacă vede cele 4 colțuri și 4 laturi, dacă liniile par paralele, daca nu observă o gura sau zone mai neclare, vualate. Caroiajul trebuie bine iluminat.
Notare: Comportamente vizulale: este văzut tot caroiajul, una sau mai multe zone dispar.
Test nr.32. Capacitatea de a vedea culorile.
Scopul testului: Se determină dacă subiectul este sensibil la diferite lungimi de undă (culori).
Material utilizat: Testul Ishihara.
Mod de lucru: Pacienta este așezaăa în fața monitorului la aproximativ 75cm și se generează un set complet cu 38 de planșe cuprinzând cifre și linii șerpuite. Fiecare planșa este lăsată 5 secunde și se cere pacientei să citească. Este posibilă scurtarea duratei de testare folosind un minim de șase planșe, considerate cele mai eficiente. Se recomandă patru planșe de transformare(2,3,5,9) și două planșe de dispariție(12,16). Se recomandă utilizarea și a planșei de introducere si a unei planșe de clasificare.
Notare: Ezitarile în raspuns indică ușoară deficiență de vedere a culorilor. Planșele dintre numerele de ordine 26 si 38 conțin imagini pentru examinarea non-verbală a subiecților.
Test nr. 33. Discriminare detalii.
Scopul testului: Determinarea acuității în vedere departe și aproape.
Material utilizat: Ochelari cu ocluzor. Pentru departe: tablou de optotipuir sau proiector de teste. Pentru aproape: tablouri de optotipuir sau set de cartoane cu litere negre pe fond alb sau figuri stilizate negre pe fond alb din ce în ce mai mici.
Mod de lucru: Se testează monocular. Se prezintă optotipurile din ce în ce mai mici și se cere subiectului să-l recunoască sau să indice în cazul inelelor Landolt poziția spărturii. Pentru preșcolari: se folosește un inel pe care să-l orienteze corespunzator optotipului. Dacă subiectul nu recuoaște toate optotipurile de pe o linie se izolează un optotip. Se repetă controlul pentru celălt ochi și apoi binocular. Comportamente observabile: toate optotipurile sunt recunoscute, subiectul face unele erori, subiectul este incapabil să recunoască optotipuirle.
Notare: Se notează acuitatea pentru fiecare ochi pentru departe și distanța Hormon. Se consemnează metoda folosită.
Test nr. 34. Integrare spațială
Scop:Testarea modului cum se recepționează principalele coordonate ale spațiului.
Material: Cartoane 15*20 cm care conțin câte una din figurile: linie verticală, linie orizontală, cruce, cerc, pătrat, triunghi, figură universală, romb. Creion, hârtie pentru desenat. Mod de lucru: Se prezintă copilului cartoanele unul câte unul și i se cere să reproducă cu creionul pe o hârtie albă figura pe care o vede. Cartonul rămâne în fața copilului până termină.
Comportamente observabile și notare
– cu ce mână ține creionul;
– poziția foii și dacă este răsucită în timpul reproducerii;
– trăsătura este continuă sau discontinuă;
– orientarea trăsăturii (de jos în sus sau invers, de la dreapta la stânga sau invers);
– reproducere fidelă;
– reproducere deformată;
– imposibilitatea de a reproduce modelul
Norma: Până la 4 ani-reproducere fidelă a liniilor orizontală, verticală și a crucii. De la 4 la 5 ani – reproducere fidelă a cercului, pătratului, triunghiului. La 6 ani – Reproducere fidelă, orientată a figurii universale. La 7 ani – Reproducerea rombului.
Test nr. 35 Memorie vizuală
Scop: Evaluarea capacității de memorie vizuală.
Material: Cartoane 15*10 reprezentând figuri organizate din ce în ce mai complexe. Cronometru.
Mod de lucru: Optometristul se așează cam la un metru în fața subiectului care are în față o hârtie și creion. Arată subiectului timp de 5 secunde un carton. După alte 10 secunde subiectul trebuie să reproducă ce era pe cartonul respectiv. Se repetă experimentul pentru 10 cartoane fiecare având pe ele figuri geometrice din ce în ce mai complexe. Comportamente observabile:
– reproducere completă;
– reproducere parțială.
Norma: Reproducere completă conformă. Exemple de figuri pe cartoane.
Test nr. 36. Viteza de citire
Scopul testului: Evaluarea eficacității mecanismelor care iau parte la procesul de citire în funcție de norme, de cadrul școlar sau profesional.
Material utilizat: Baterie de 6 teste de lectura adaptate în funcție de vârsta subiectului,respectând anumite condiții:
Pentru un adult ambliop se recomanda nivelul IV.
Norme obiective:
Normele corespund unui nivel intelectual normal și într-un ciclu de studii normale. Ele sunt calculate pentru o estimare medie a întelegerii de 70%.
Normele pot fi modificate pentru cazuri speciale.
Norme subiective:
Postură normală, constantă în timpul lecturii. Motricitate oculară bună (opriri lungi
și deplasare rapidă).
Fără vorbire.
Mod de lucru: Iluminare bună a textului. Postura cea mai convenabila (masa la 20 grade).
Se înregistrează durata lecturii.
Comportamente observabile: testul dă o apreciere subiectivă și obiectivă a eficacității lexice.
Aprecierea obiectivă: Viteza de lectură se evalueaza prin raportul: Vi=nr. Cuvinte citite/durata(minute)
Eficacitate lexica Rv se calculează cu relația Rv=Vi/Vn,Vn-viteza nominală
Apreciere subiectivă: Comportamente posturale: evoluția posturii așezat pe scaun în timpul testului(se apropie sau se depărtează, mișcă, schimbă poziția, ticuri, se încruntă).
Comportamente oculare: Opriri de fixare, mișcă numai capul, mișcă tot corpul, urmarește cu degetul, sare peste linii, se întoarce, iși freacă ochii, vorbește în timp ce citește, mișca falca). Observarea motricitatii oculare în timp ce citește subiectul folosind o oglindă, permite să detecteze deficiențe de aliniere momentană care apar când binocularitatea este fragilă. Se poate deasemenea aprecia numarul de fixări pe o linie de text.
CAPITOLUL 4 TERAPEUTICA OPTOMETRICĂ
4.1.TERAPEUTICA FOLOSIND ECHIPAMENTE OPTICE
A. Miopia
În cazul miopiei, imaginea unui punct se face in fața retinei deoarece puterea de refracție este prea mare pentru lungimea ochiului. Aceasta ametropie se evidențiază rapid printr-o vedere neclara la distanta. La miop, punctum remotum (punctul cel mai indepartat care poate fi văzut fara acomodare si care la emetrop este la infinit) este real si situat la o distanta finita. Punctum proximum (cel mai apropiat punct care poate fi văzut cu acomodare maxima) este mai apropiat decât la emotropi. Acomodatia este slaba, miopul avand tendința sa-si relaxeze acomodatia si implicit si convergenta, ceea ce duce de multe ori la formarea unui strabism divergent (ochiul fuge in afara).
Este un viciu de refracție caracterizat printr-un dezechilibru între puterea sistemului dioptrie și lungimea axului antero-posterior manifestat în sensul unui exces de convergență.
Focarul principal imagine se formează înaintea retinei, iar pe retină imaginea unui punct este sub forma unui cerc de difuzie. Se caracterizează în fond printr-un plus de dioptrii deși se notează cu semnul -.
Clasificarea miopiei:
în funcție de valoarea dioptrică:
miopie mică : până în 3 dpt;
miopie medie: între 4 și 6 dpt;
miopie mare peste 6 dpt.
în funcție de etopatogenie:
miopie axială;
miopie de curbură;
miopie de indice.
în funcție de gradul de alterare al structurilor globului ocular:
miopie simplă;
miopie patologică, degenerativă;
miopie malignă.
Corneea
Cristalinul
Retina
Frecvența miopiei variază cu vârsta. La naștere cam 5% din copii sunt miopi- miopia congenitală. La vârsta adultă 25-30 % din populație prezintă miopie, dintre care numai 3% sunt miopii patologice.
Miopia simplă apare în jurul vârstei de 8-10 ani. Este denumită și miopia școlarului. Miopia simplă este de origine constituțională, focarul principal imagine situându-se în repaus acomodativ înaintea retinei; rezultă că, pentru a fi văzut clar, obiectul trebuie să se apropie de ochi până când, focarul deplasându-se și el în același sens, ajunge să coincidă cu retina. Rezultă că poziția punctului remotum este între infinit și ochi iar punctul proxim este situat mult mai aproape de ochi.
Vedere ochiului in secțiune
Nervul optic Pupila
Lentila
Retina
Corneea
De aici decurg consecințele inerente: ochiul miop, neavând im mecanism compensator intrinsec cum are hipermetropul, nu vede clar dincolo de punctul remotum. în vederea de aproape ochiul miop face un efort acomodativ mai mic, îl poate menține timp mai îndelungat și poate realiza o proximitate mai mare. De aici abilitatea deosebită a ochilor miopi pentru meserii care necesită diferențierea detaliilor fine – ceasornicar, bijutier. Efortul de acomodare fiind minim, se modifică relația acomodare – convergență cu tendință spre strabism convergent. Presbiopia apare mai târziu sau deloc. Tulburările patologice ale acomodației nu sunt resimțite de ochiul miop.
B. Simptomatologii
neclaritatea vederii la distanță;
eventual, așa numita astenopie musculară: oboseala mușchilor convergenței – miopul este obligat tot timpul să conveargă și convergența nu este susșinută de acomodație;
atitudine particulară : pacienții, pentru a vedea clar la distanță, strâng din pleoape.
Obiectivul, în afara tulburărilor de refracție, globul ocular este normal.
Evoluție: miopia progresează lent cu 1- 2 dpt până în jurul vârstei de 25 de ani când, în general, se stabilizează.
Tratament: corecție optică cu lentile divergente. Se va prescrie cea mai slabă lentilă divergentă care asigură maximum de acuitate vizuală. Se recomandă portul permanent al ochelarilor. La vârsta presbiopiei, se vor prescrie ochelari adecvați pentru lectură
Miopia malignă este mult mai rară. Este o anomalie congenitală, adeseori transmisibilă genetic. Tulburarea de refracție este prezentă de la naștere cu valori dioptrice mari, peste – 10 dpt. Progresează tot timpul vieții, intermitent, până Ia valori dioptrice mari: -20 până la – 30 și mai mult.
Simptomatologie funcțională:
acuitatea vizuală scăzută chiar și cu lentile corectoare deoarece corecția optică aeriană nu poate 0 niciodată totală: imaginea retiniană ce s-ar forma prin lentilele corespunzătoare unor valori dioptrice mari de miopie ar fi sub dimensiunea minimului vizibil;
câmpul vizual este redus concentric pentru alb și culori, se constată o lărgire a petei oarbe și scotoame uneori;
simțul luminos este sub normal: hemeralopie la miopii mari; examenul simțului cromatic evidențiază deficiențe pentru albastru.
Simptomatologie obiectivă:
modificările patologice interesează toate structurile oculare. Pe măsură ce leziunile degenerative progresează, apare o scădere a acuității vizuale, progresivă.
Complicații: cataractă complicată, luxația cristalinului, dezlipirea de retină. Miopia degenerativă se poate asocia cu malformații genetice ale segmentului anterior al ochiului (colobom irian, glaucom congenital tardiv) sau al segmentului posterior al ochiului ( degenerescențe tapeto-retiniene, hemeralopia congenitală).
Asocierea miopiei cu glaucomul cu unghi deschis ridică probleme în privința dificultăților de depistare: scăderea rigidității sclerale caracteristică miopiei riscă să mascheze o hipertensiune oculară moderată. De aici decurge necesitatea examenului tensiunii oculare prin aplanație.
Tratamentul optic: se recomandă corecție subtotală având în vedere că lentila biconcavă, care ar permite corecția totală, reduce dimensiunea imaginii retiniene sub minimum vizibil. Pentru ameliorarea acuității vizuale se recomandă lentile de contact, care permit o corecție mai apropiată de valoarea totală a miopie. Pentru lectură se indică o corecție diferențială și la vârste mai tinere.
4.2. Antrenamentul visual
C. Micșorarea miopiei prin antrenament visual
Prin terapeutica folosind echipamente optice și prin antrenament vizual se urmărește ameliorarea și chiar restabilirea funcțiilor vitale.
Scopul antrenamentului: reducerea miopiei, reducerea efectului miopiei asupra performanțelor vizuale globale, ameliorarea eficacității vizuale a miopului care nu poartă compensare sau a cărei compensare este inferioară valorii teoretice necesare. Compensarea la miopi nu va depăși valoarea găsită la skiascopia dinamică pentru distanța Harmon.
Dacă este imposibil de determinat un echilibru dioptrie în V.A. mai convex sau mai puțin concav decât echilibrul dioptrie în V.D. se pot folosi prisme îngemănate. Pentru compensare se pot folosi lentile bifocale compensare subcorectată echivalentă echilibrului aproape fără ochelari în miopii mici compensare cu lentile divergente de putere mică la miopul corectat.
Antrenamentul vizual constă în executarea unor baterii de exerciții recomandate de optometrist și în urma cărora pacientul resimte o ameliorare a funcțiilor vizuale.
Bateria de teste este următoare:
compensarea în picioare
compensare culcat
versiuni
urmărire lampa stilou
fixări în salturi cu lampa stilou
fixări departe – aproape
stereoscop cu oglinzi
Compensarea în picioare
Scop: antrenarea reflexului de compensare în componentele sale vizuale, vestibuläre, de coordonare ochi-mână, de coordonare musculară la nivelul gâtului într-o poziție care necesită control muscular, vestibular și control pentru menținerea poziției în picioare.
Material utilizat: lampa stilou.
Mod de lucru: subiectul stă în picioare. Ține în mână lampa stilou foarte aproape de rădăcina nasului. Lampa fiind ținută pe loc se rotește capul lent în timp ce se fixează lampa. In timpul acestor mișcări se respiră profund. Dacă subiectul prezintă forie verticală prost compensată se pot face exerciții pe verticală.
Compensarea culcat
Scop : se antrenează reflexul de compensare în condițiile solicitării puternice a mușchilor gâtului.
Materialul utilizat: lampa stilou și un pat.
Mod de lucru: se descompun exercițiile:
compensarea în poziția culcat pe spate: subiectul este culcat pe spate și capul este ușor dezlipit de păr. Lampa este ținută cu ambele mâini cât mai aproape e rădăcina nasului. Coatele sunt depărtate. Lampa este menținută fix. Subiectul face rotiri ale capului spre dreapta și stânga cu amplitudine mare, în ritm de o mișcare pe secundă. Apoi se fac rotiri pe verticală.
compensarea pe burtă: este mai ales pentru esofori cu tendință de cocoșare.
Poziția pe spate este de obicei cea mai utilizată.
Versiuni
Scop: antrenarea reflexului de versiune cu sprijinul coordonare ochi- mână. Deblocarea motricității oculare de mare amplitudine.
Material utilizat: lampa stilou.
Mod de lucru: picioarele ușor depărtate, lampa este ținută cu ambele mâini cât mai aproape de rădăcina nasului. Capul este menținut imobil și cu mâinile se dă o mișcare de rotație a lămpii orizontale. Distanța de la lampă Ia cap este menținută relativ constantă. O mișcare durează o secundă. Număr de exerciții: 20.
Acest exercițiu poate fi realizat și în poziție șezând.
Urmărire lampa stilou
Scop: antrenarea mobilității oculare și preciziei de fixare.
Material utilizat: lampa stilou.
Mod de lucru: subiectul stă pe un scaun sau în picioare. El ține într-o mână lampa stilou pe care o mișcă pe cele 4 meridiane principale. Subiectul urmărește lampa fără să miște capul.
Durate: 10-15.
Fixări în salturi cu lampa stilou
Scop: antrenarea rapidității și preciziei de fixare.
Material utilizat: două lămpi stilou.
Mod de lucru: subiectul stă pe un scaun sau în picioare. El ține în fiecare mână câte o lampă, la nivelul ochilor, la distanța Harmon. Distanța dintre lămpi să fie cât lățimea umerilor. Subiectul fixează alternativ fiecare lampă. Ritmul variază de la 1 la 3 fixări pe secundă. Ritmul poate fi liber sau impus de un metronom. Ritmul poate fi marcat cu bătaie de picior de către subiect. Exercițiul se poate executa și culcat pe spate. El se recomandă în această poziție mai ales copiilor.
Durata și numărul de exerciții: ședințele variază de la 20 la 100 de fixări. Exercițiul se face până ce poate fi executat corect la ritm rapid.
Fixări departe-aproape
Scop:revaluarea dinamicii capacității de fixare și a reflexului pupilar de apropiere.
Material utilizat: un tablou de teste de acuitate pentru departe și unul pentru aproape.
Mod de lucru: iluminare normală, subiectul este pus să citească ținta la distanța normală pentru citit. La comanda aproape fixează testul aproape și la comanda departe fixează testul de departe. Schimbările se fac în ritm de una pe secundă. Optometristul trebuie să poată privi ochii pacientului, iar acesta trebuie să citească testul pentru departe pe deasupra capului optometristului. înainte pacientul face 4-5 mișcări de acomodare.
Norma: pacientul schimbă fixările fără mișcări de corecție sau oprire. Se atrage atenția subiectului să nu miște capul când schimbă fixările.
Observații: mișcări neregulate ale ochilor , dacă un reflex rămâne în urma celuilalt când se schimbă fixarea, reflexul pupilelor, dacă pupilele se modifică simultan, dacă au același diametru și dacă păstrează forma circulară.
Notare: calitatea fixărilor și reflexul pupilar.
Stereoscop cu oglinzi
Scop: antrenarea ducțiunilor orizontale, fuziunii și vederii stereoscopice, în spațiul artificial dar cu mari posibilități de amplitudine de convergență și divergență.
Material utilizat: stereocopul.
Mod de lucru: se așează muchia centrală între ochi, se reglează aparatul Ia început pe convergență nulă, apoi se antrenează ducțiunile modificând unghiul a. Se notează performanțele obținute.
Durata: 1-3 minute sau 10 — 40 mișcări.
D. Ergonomia vizoposturală
Distanța la care se lucrează aproape este distanța Harmon. Se evită posturile care pot modifica tensiunea oculară (mai ales la copii). Se realizează iluminare echilibrată. Se reduce efortul vizual în V.A.
Respirația: pentru stimularea activității ortosimpatice se recomandă exercițiu respirator, în special respirație abdominală cu blocaj în expirație de până la 10 sec.
Obturarea : în timpul exercițiilor se poate practica dubla obturare centrală. Pentru destructurarea răspunsului la stres în V.A. poate fi utilă obturarea monocular, eventual cu alternanță, timp de o ora în fiecare zi.
Adaptarea la lumină și la întuneric: exercițiul ce poate face parte din antrenamentul pentru miopie este conștientizarea câmpului periferic. Pentru stimulare periferică se poate începe cu dubla obturare centrală, apoi obturare. Subiectul se deplasează fiind atent la ce se întâmplă în câmpul său periferic. Exercițiu util — mersul cu spatele.
Fixarea la distanță crescătoare: trebuie să se facă fără efort, subiectul trebuie să fie conștient de creșterea scăderea acomodării. El controlează acomodarea și rezultatele ei. Exercițiul se face fără compensare sau cu compensare corespunzătoare echilibrului dioptrie în V.A.
Fixări în salturi: se propun fixări aproape – aproape, aproape – distanță medie și aproape -departe.
E. Inhibiții acomodative
1.NET/NET
– se cere subiectului să mențină netitatea imaginii timp de 10 secunde, folosind pentru o miopie de -2,5 dpt lentile de la -1 la -8 dpt;
-se explică subiectului în ce moment acomodează și în ce moment relaxează acomodarea
2.NET / NECLAR
subiectul poartă compensarea, primește în plus o lentilă de -5 dpt. El se forțează să vadă net câteva secunde, apoi vede neclar;
treptat se micșorează puterea adiției.
3.NECLARITATE MAXIMĂ
cu lentile de la – 4 la -5 dpt (ținta la 2,5 m) subiectul percepe trecerea la neclaritate;
supra acomodarea provoacă vedere neclară în vedere departe.
4.NETITATE SELECTIVĂ
subiectul poartă compensarea, se adaugă lentile divergente de la -2 la – 4 dpt;
subiectul învață să meargă văzând spațiul neclar;
I subiectul pune la punct forțat pe un obiect un timp scurt, apoi se relaxează; scopul exercițiului este ca subiectul să fíe conștient de voința sa;
se micșorează treptat divergența lentilei adăugate;
voința de a comanda acomodarea poate duce la micșorarea miopiei.
F.Modul de organizare al antrenamentului vizomotor
Acesta depinde de tipul de miopie. Antrenamentul poate fi programat:
preponderent acasă la subiect: o vizită la o lună (optometrist- pacient);
se programează la optometrist: tratamentul poate fi intensiv.
Există diferite proceduri:
1. Miopie de postură
comportament strâns la teste;
reflex vizopostural inferior distanței lui Harmon, postură esoforică- se prescrie activitate susținută pentru periferie.
2.Miopie dată de stres
demonstrată de istoria cazului;
se manifestă printr-o mare amplitudine funcțională;
se lucrează asupra amplitudinii funcționale;
se încearcă suprimarea testului.
3.Miopie alimentară
relevată de istoria cazului;
se consultă un nutriționist, se fac modificări în regimul alimentar;
antrenarea motricității, vedere cu periferie. Se stopează portul compensatoriu și eventual se dă ajutor pentru vedere aproape;
uneori pentru corectarea unei poziții vicioase se folosesc prisme B.I. ce nu depășesc 1-2 pdpt;
Ajutorul în vedere aproape
a) Se prescrie convergență pentru aproape, în funcție de nevoile periferiei, respectând distanța de lucru. Nu se depășește valoarea dată de skiascopia dinamică, fără lectură. Se încearcă apropierea de echilibrul subiectiv dat de cilindrii încrucișați, la distanța Harmon. Uneori, pentru corectarea unei posturi vicioase se folosesc prisme îngemănate.
b) Sfaturi alimentare și activități ergonomice:
iluminare corespunzătoare;
nu se citește ghemuit pentru a nu se bloca respirația;
se respectă pauze regulate în timpul lecturii;
se evită închiderea pleoapelor pentru a se vedea net;
se privește cât mai destins;
se mișcă globurile oculare de câteva ori pe zi;
se vizualizează elemente ale spațiului foarte periferic.
G.Rezultate așteptate resimțite de subiect
impresia că vede mai bine;
perceperea elementelor spațiului mai repede;
se simte mai puțin dependent de ochelari;
poate sta fără compensare o mare parte din zi;
nu se plânge de astenopie.
După ce am realizat ochelarul se stabilește o întâlnire cu pacientul pentru ca acesta să vină să îl ridice, se face o probă cu ochelarul la tabloul de optotipuri verificandu-se corecția.
Subiectul citește toate literele la acuitate Vb=1.
CAPITOLUL 5 TEHNOLOGIA DE ADAPTARE ȘI REALIZARE A COMPENSĂRII.
5.1 CALCULUL COMPENSĂRII CU LENTILĂ AERIANĂ
Lentilele axosimetrice sunt cele mai răspândite lentile, fiind lentilele uzuale pentru corectarea ametropiilor la personae până la vârsta de 40 de ani, dar și pentru ochelarii de citire, ochelarii gata montați , care pot fi achiziționați din magazine generale, fără un consult prealabil sau fără prescripție medical.
Pe baza testărilor realizate s-a stabilit corecția astfel:
Ambii ochi : -2 dpt
Amplitudinea de acomodare : 7 dpt
Distanța vertex : b=12mm = 0,012m
Refracția la ambii ochi : -2 dpt
S-a stabilit corecția astfel:
Punctul proxim reiese din relația amplitudinii de acomodare:
A = R – P
P = R – A
P=-2 dpt- 7= -9dpt
Poziția punctului proxim : = = = – 0,11m
Poziția punctului remotum : = = = – 0,5 m
Parcursul de acomodare pentru ochiul neacomodat : = -0,5 +0,11 = -0,39 m
Puterea frontifocală imagine a lentilei de corecție este : =
= = -1,95 dpt ~ -2 dpt
f `= = = -0,5 m
Față de lentila de corecție punctul proxim se află la distanța :
= + b = -0,11 +0,012 = -0,098 m
Datorită corecției prin lentilă, punctul remotum devine punctul remotum corectat și se află la
– , iar punctul proxim corectat va fi la distanța : =
= = -0,12 m
Acomodarea maximă pusî în joc este : = = – = = = 8,33 dpt
Poziția punctului de lucru pentru ochiul compensate este : = -0,330 m
= -0,330 +0,012 = -0,318 m
= = = – 0,87 m
= = = 1,14 dpt
Acomodare aaparentă disponibilă pentru ca ochiul să nu obosească este :
= = 8,33 = 5,55 dpt
Pentru că AA < AAD , nu este necesară corecția pentru vederea aproape.
Știind că pupila de intrare a ochiului necompensat are diametrul d'=4mm, vom calcula diametrul pupilei de intrare a ochiului compensat, unde g' este factorul de forma al lentilei este 1.
Poziția pupilei de intrare :
c = x´ = b+0,003 = 0,012+0,003 = 0,015 m
d = = = 0,0041237 m
= =› x = = = 0,015463 m
În cazul miopului , pupila de intrare a sistemului lentilă-ochi este mai mica decât la ochiul necompensat.
Refracția pupilară :
= = = -2 ,06 dpt
= = = 0,97
X = proximitate obiect =3 , = ochi emetrop = 60 dpt
Diametrul petei de difuzie :
= = = 0,00034968 m
Mărimea imaginii retiniene pentru pchiul compensate este :
= g` * (1+c * RP ) = 1*[1+0,015*(-2,06)] = 0,96
Imaginea prin ochelari este mai mica
Calculul lentilei de corecție
Se cunoaște : = -2 dpt
Se aleg: n = 1,525
d = 1,5mm
D = 60mm
Lentila de corecție va fi un menisc divergent. Pentru a micșora astigmatismul fasciculelor oblice se allege o lentil carea asigură pozișii foarte apropiate ale focarelor sagitale (Fs) și tangențiale ( Ft), chiar la unghiuri de camp mari. În acest sens pentru puterea = -2 dpt se alege din diagram Tscherning și ramura Oswald 1 = +7 dpt.
Factorul de formă al lentilei este:
g` = = = 1,006
Se calculează razele de curbură ale lentilei :
1 = +7 dpt
1 = =› r1 = = = 0,075 m =75mm
= 2+ 1 g` =› 2 = +1* g` = -2 – 7 1,006 = -9,042
2 = =› = = = 0,058 m = 58mm
t = d+ h2 – a1
Se calculează h1 și h2 , săgețile razelor de curbură:
h1 = r1 – = 0,075- = 0,0063m =6,3mm
h2 = r2 – = 0,058 – = 0,0084 m= 8,4mm
t = d+ h2 – h1 = 1,5+8,4-6,3 = 3,6 mm
Întrucât lentila de corecție este un menisc divergent, grosimea la margine trebuie să fie mai mare decât grosimea la centru , adică t > d (3,6 >1,5).
Deci meniscul divergent va avea următorii parametri:
Grosimea la centru , d = 1,5 mm
Grosimea la margine, t = 3,6 mm
r1 = 75 mm
1= 7 dpt
r2 = 58 mm
2= – 9,042 dpt
`S`F ` = – 2,00 dpt
diametrul D = 60 mm
h1 = 6,3 mm
h2 = 8,4 mm
Pentru a determina poziția paraxială a planului imagine (S`2), vom face o drumuire paraxială obiectivă. Drumuirea paraxială obiectivă direct pentru lentila de corecție pentru AO se regasește în tabelul 5.1.
Tabelul 5.1. Drumuirea paraxială obiectivă direct pentru lentila de corecție
S2 = S`1 – d = 217,857 – 1,5 = 216,357
f `= = = – 502,66 mm =0,50266m
S`F` = -502,66 = -0,50266 m
`S`F ` = = = -1,9894 dpt -2,00 dpt
Punctul Q se află față de cel de-al doilea dioptru al lentilei de corecție la distanța de S`P`2 = 28,5 mm
Se determină poziția punctului conjugat lui Q , Q´ , în raport cu primul dioptru :
= 34,65 mm
= + d =34,65 + 1.5 = 36,15 mm
SP1 = 28 .57 mm
Se va face drumuirea trigonometrică a razei ce intră sub unghiul σ = – 25° prin punctul Q aflat la distanța SP1 = 28,6 mm
Calculul coordonatelor în plan meridian și sagital , t`m și respectiv t`s se face în tabelul 5.2.
Tabelul 5.2. Drumuirea trigonometrică pentru lentila de corecție pentru AO
Tabelul 5.3
5.2 CALCULUL COMPENSĂRII CU LENTILĂ DE CONTACT
Stabilirea practică a puterii lentilei de contact
Pentru a determina sistemul de contact convenabil, se realizează următoarele 2 operații:
A) Adaptare. Se utilizează o trusă de încercare la care lentilele au în general aceeași putere, dar a căror suprafață concavă are o formă variabilă.
B) Corecție. După ce se adaptează pe ochi lentila din trusa de încercare, se realizează corecția vederii cu ochelari de încercare, folosind testele obișnuite în optometrie. Se determină pentru fiecare ochi o lentilă de ochelari cu putere , numită adiție de încercare, a cărei suprafață din spate este la distanța d0 de lentila de contact de încercare.
Fig. 5.3. Stabilirea practică a puterii lentilei de contact echivalentă lentilei aeriene
Un obiect la infinit dă imagine intermediară prin lentila de ochelari, servind ca obiect pentru ansamblul lentilă de contact – ochi, și așezată în focarul al lentilei de putere Δe (fig. 5.3).
Presupunem o lentilă a cărei suprafață anterioară s1 a lentilei de contact și care poate înlocui lentila , deci focarul său imagine să fie în . Corecția va fi echivalentă aceleia obișnuită cu .1
Rezultă
Lentila definitivă poate fi considerată ca fiind lentila de încercare la care s-a lipit în partea din față lentila adaos. Pentru păstrarea grosimii lentilei de contact la periferia zonei optice în cazul când Δe este pozitiv, grosimea crește cu o cantitate egală cu grosimea lentilei adaos și ea scade pe axă cu o cantitate egală cu grosimea la margine a lentilei adaos, când aceasta este negativă. Este deci de pus problema astfel: să se găsească grosimea „e” și puterea a feței anterioare, fiind puterea suprafeței posterioare a unei lentile cu puterea frontală imagine Δe pozitivă, sau să se rezolve aceeași problemă fiind puterea suprafeței posterioare și puterea suprafeței anterioare când este negativ (fig. 5.4).
Fig. 5.4. Stabilirea grosimii lentilei de contact adaos
’S'F’ = ’S'F’LC = -1,99 -2,00 dpt ( conform tabelului 5.3. Conversia puterii lentilei aeriene în echivalent putere lentil de contact pentru vertex 12mm)
Tabel 5.3. Extras din tabelul de conversie al puterii lentilei aeriene
în echivalent putere lentilă de contact pentru vertex 12 mm
5.3 TEHNOLOGIA DE FABRICAȚIE A LENTILEI DE OCHELARI
Operațiile pentru tehnologia de fabricație a lentilei de ochelari sunt:
șlefuirea brută (eboșare) : convex și concav ;
dusisarea și lepuirea :convex și concav ;
polisare :convex și concav ;
spălare ;
control.
Șlefuirea brută (eboșare)
Eboșarea sticlei (șlefuirea brută) este operația prin care semifabricatul capătă forme geometrice apropiate de cele ale piesei finite. Prin această operație se prelucrează circa 75% din adaosul total de prelucrare.
Șlefuirea manuală a lentilelor comportă mai multe operații ce se aplică semifabricatelor, astfel:
– șlefuirea plan-paralelă a semifabricatelor;
– rotunjirea semifabricatelor;
– prelucrarea razelor de curbură.
Șlefuirea plan-paralelă
Șlefuirea plan-paralelă este necesară în vederea aducerii semifabricatelor la aceeași grosime în vederea prelucrării lor unitare la raza de curbură. Semifabricatele obținute prin debitare din bloc se prezintă sub forma unor bucăți pătrate de sticlă, având un adaos de grosime de 0,5 –1,5 mm și o latură a pătratului mai mare cu 1 – 2 mm față de diametrul ce trebuie realizat la operația de rotunjire. Operația de șlefuire se execută pe mașinile de șlefuit manual. Schema cinematică a unei astfel de mașini este reprezentată în figura 5.5
Mașina poate avea două sau trei puncte de lucru, antrenarea axelor fiind colectivă, de la
motorul 1 mișcarea este transmisă la axul cu discuri 3 prin roțile de curea 2. Pe axul cu discuri 3 se află mai multe discuri în funcție de numărul punctelor de lucru. De la fiecare disc de pe axul 3, mișcarea este preluată printr-un disc de fricțiune 4 și transmisă axului intermediar 5. Acesta, fiind așezat pe un lagăr oscilant, se poate deplasa cu ajutorul unor manete, pentru decuplarea postului de lucru respectiv Discul de fricțiune se poate deplasa pe axul 5, asigurând o variație continuă a turației axului principal al mașinii 6, la care se transmite mișcarea prin intermediul unor roți de curea. Pe axul principal se află montat platoul 7. Se observă că se pot obține 2-6 trepte de turație, iar în interiorul treptelor turația poate fi variată continuu, datorită transmisiei cu fricțiune.
Turația axului principal este 200 – 400 rot/min.
Dimensiunea maximă a platoului este de 100 mm.
Prelucrarea propriu-zisă are loc prin apăsarea dispozitivului de fixare a semifabricatelor pe platoul rotativ al mașinii sub un flux continuu de abraziv în suspensie (aluvionare). Deosebit de important este determinarea debitului optim de apă, astfel încât suspensia de abraziv realizată să mențină un raport apă-abraziv corespunzător
Materialele abrazive pentru eboșare au o granulase de 0,25 – 0,1 mm.
După prelucrarea primei fețe, care se termină când piesele au fost șlefuite și a fost atinsă grosimea prescrisă, se trece la deblocarea pieselor și la blocarea lor din nou, așezându-le pe fața prelucrată și asigurându-se în continuare prelucrarea celei de a doua fețe.
Rotunjirea semifabricatelor
Rotunjirea semifabricatelor este necesară ca urmare a formei pătrate rezultată din debitare.
Rotunjirea este operația de generare a suprafețelor auxiliare cilindrice ale pieselor optice.
După șlefuirea plan-paralelă, piesele sub formă de plăcuțe vor fi alese astfel încât pe ansamblu coloana să nu prezinte cote transversale mai mici decât diametrul semifabricatelor ce urmează a fi obținute. Piesele se încălzesc la temperatura de 90°C, care asigură o fluiditate optimă a masticului de lipire, astfel încât fixarea să aibă rezistența necesară, grosime mică a stratului de lipire și aderență pe întreaga suprafață de contact a pieselor. Lungimea coloanelor nu trebuie să depășească 150 – 180 mm deoarece coloanele lungi se pot rupe în timpul lucrului.
Prelucrarea razelor de curbură
Razele de curbură se prelucrează cu ajutorul unor dispozitive de prelucrat, de tip cap sau ceașcă, alese în funcție de forma suprafeței de prelucrat și de raza necesară a se obține. Operația se execută pe mașini pentru șlefuirea razelor de curbură cu abraziv liber prin apăsarea și deplasarea lentilei pe dispozitiv, concomitent cu rotirea lentilei în jurul axei sale de rotație. Mașina de eboșat manual (fig.5.6) este compusă din motorul electric 1 ce acționează, prin intermediul unei transmisii intermediare cu curea 2, axul principal al mașinii 3 pe care se află dispozitivul 4.
Mașina are două sau trei axe, fiecare axă fiind acționată individual. Motorul se pornește și se oprește printr-un întrerupător cu pedală, întrucât muncitorul trebuie să aibă mâinile libere (nu poate ridica mâna de pe piesă dacă dorește să oprească mașina, întrucât piesa ar fi centrifugată). Mișcările principale ale dispozitivului respectiv al lentilei de prelucrat sunt reprezentate în figura 5.7.
În funcție de procedeul de blocare a semifabricatelor pe dispozitiv în vederea prelucrării se disting următoarele metode de blocare: presarea în dispozitive, lipirea cu masticuri (blocarea elastică și rigidă), prinderea cu o soluție ce se întărește și blocări speciale (cu bile și inele de mastic, prin contact optic și prin presare cu ajutorul unui separator). Pentru lentile sunt utilizate: blocarea elastică și cea rigidă. Blocarea elastică constă în lipirea lentilelor pe dispozitive cu ajutorul pernițelor de mastic de blocare pe bază de bitum.
Șlefuirea mecanică a lentilelor implică în principiu aceleași operații ca la șlefuirea manuală, dar prezintă totuși caracteristici speciale legate de faptul că trebuie asigurată o productivitate mare, fiind vorba de serii mari de producție sau producții în masă.
Dusisarea și lepuirea sticlei
Operațiile de dusisare și lepuire sunt operații de șlefuire medie, respectiv fină a sticlei optice. Aceste operații urmează după eboșare și preced polisarea sticlei. Practic, aceste operații sunt tot operații de șlefuire, dar care se execută în cazul dusisării cu abrazivi mai fini din categoria micropulberilor, obținându-se și calități mai bune din punctul de vedere al rugozității suprafețelor.
Are ca scop menținerea formei geometrice generată prin șlefuirea brută și realizarea unor rugozități ale suprafețelor prelucrate cât mai mici. Ea se poare realiza cu abrazivi liberi( în acest caz se numește și dusisare) sau cu scule de diamant (lepuire), cu antrenare electrică sau mecanică.
Dusisarea lentilelor se poate execută manual sau mecanic în funcție de mărimea și precizia de execuție impusă piesei Prelucrarea manuală se aplică la realizarea pieselor de precizie și dimensiuni mici, ce urmează a fi prelucrate pe mașini cu 10 – 20 posturi de lucru sau la șlefuirea pieselor de precizie ce se prelucrează bucată ca bucată. În aceste cazuri se lucrează pe mașini de tipul celor utilizate la șlefuirea brută (executată manual) a razelor de curbură, pentru prinderea și antrenarea blocurilor folosindu-se mânere de lemn, terminate cu o parte metalică cu con interior.
Șlefuirea medie și fină se realizează în principiu datorită existenței unei mișcări relative dintre cele două dispozitive: superior și inferior, mișcare ce se execută cu o viteză relativă de aproximativ 1 m/s.
În construcția mașinilor de șlefuit intră patru subansambluri principale:
– articulația sferică, care leagă partea superioară cu antrenorul de pe brațul oscilant;
– mecanismul bielă-manivelă, care imprimă mișcarea de deplasare a părții superioare;
– arborele principal vertical al părții inferioare;
– partea superioară rotativă, care constituie un element al cuplei cinematice sculă-semifabricat.
În principiu, dispozitivele cap sunt fixate în axul mașinii, în timp ce dispozitivele ceașcă sunt acționate de antrenorul mașinii, indiferent dacă se prelucrează suprafețe concave sau convexe (fig.5.8)
Dusisarea și lepuirea sunt operațiile în urma cărora suprafețele au un înalt grad de finisare (după dusisare rugozitatea trebuie să fie 1,6 μm, iar după lepuire trebuie să ajungă la 0,4 μm). Având în vedere acest lucru și mai ales faptul că urmează operația cea mai laborioasă polisarea trebuie avut grijă ca dusisarea și lepuirea să se execute cât mai corect, în caz contrar fiind necesară o prelungire nejustificată a operațiilor de polisare. În timpul prelucrării trebuie verificată permanent și menținută concordanța dintre dispozitivele de prelucrare în sensul că prelucrarea se consideră corespunzătoare, dacă începe de la margine spre centru.
Dusisarea se execută cu abrazivi din categoria micropulberilor, în mod curent fiind folosiți perechea de abrazivi M 28 și M 14. Dacă însă se cere o finisare și mai bună a suprafețelor, se poate lucra cu perechea de abrazivi M 20 și M 10.
Polisarea
Operațiile descrise până acum, care înseamnă tot atâtea etape în procesul de transformare a semifabricatului în piesă optică finită, acționează asupra formei și dimensiunilor acestuia, mărindu-se treptat gradul de netezime a suprafeței, aceasta rămânând în continuare mată, netransparentă. Polisarea pieselor optice este operația prin care suprafețele de lucru devin transparente, datorită prelucrărilor la un înalt grad de netezime, rugozitate 0,012 μm. Prin aceasta operație se îndepărtează urmele operației de șlefuire fină (lepuire), asigurându-se piesei acuratețea piesei finale
Polisarea pe suporturi din tesături
Polisarea pe suporturi din țesături, aplicată la piesele cu precizie mai scăzută (geamuri de protecție, filtre, condensori etc.). se execută cu ajutorul unor suporturi din pâslă, postav sau fetru, ce se lipesc pe dispozitivul cap sau ceașcă (fig. 5.9).
Pâsla ce se folosește drept suport de polisare trebuie să fie bine presată și executată din lână cu fir lung (pâslă merinos calitatea I, STAS 4218-70). Grosimea pâslei poate fi de 2 – 6 mm. Din considerente de durabilitate a polisorului, cel mai des se folosește pâslă de 4 – 6 mm. Pentru a se lipi pe dispozitiv, pe o suprafață a ei se pune mas tic topit, ce se întinde bine. într-un strat subțire. Presarea suportului, pentru a se lipi corect și pe întreaga suprafață a dispozitivului, se face cu o presă manuală, după ce dispozitivul a fost încălzit.
Mișcările principale ale blocului de piese, sculei și dispozitivului de polisat sunt aceleași ca și la șlefuire. În timpul polisării, alimentarea cu suspensie trebuie făcută constant, suspensia având concentrația necesară, un exces de apă ducând la reducerea grosimii crustei polisorului, deci la scăderea capacității de prelucrare a polisorului. De regulă, la prelucrarea pe suporturi de pâslă nu se pot utiliza metode de alimentare la care polisorul este cufundat în suspensie, deoarece pâsla își modifică caracteristicile și durabilitatea polisorului scade. Suprafețele polisate cu ajutorul suporturilor din țesături se obțin ușor ondulate și cu valuri. Suporturile textile nu permit corectarea curburii suprafețelor în timpul lucrului. Aceste dezavantaje indică folosirea polisării cu suporturi din țesături la piese mai puțin pretențioase, printre care și lentilele de ochelari. În schimb, polisarea cu suporturi din țesături permite folosirea unor regimuri intensive de lucru, suportând temperaturi mai ridicate decât la polisarea cu suporturi din mastic.
Polisarea pe suporturi din mastic și din material plastic
Polisarea pe suport de mastic este utilizată pentru prelucrarea pieselor optice la care condițiile tehnice impun o precizie mal mare. Polisarea se execută cu ajutorul unui suport din mastic aplicat la cald pe dispozitivul ales pentru a deveni polisor (cap sau ceașcă). Masticurile utilizate pentru confecționarea polisoarelor pot fi de mai multe tipuri și categorii, utilizarea lor fiind determinată de regimul de lucru, temperatura din atelier, duritatea materialului, condițiile tehnologice și condițiile impuse piesei. Cele mai utilizate sunt masticurile cu făină de lemn, întrucât sunt mai elastice, au o stabilitate mai mare în timpul lucrului și un randament superior.
În figura 5.10 sunt reprezentate două tipuri de polisoare cu alimentare continuă și intermitentă a suspensiei.
Însușirea de bază a polisorului din mastic este tenacitatea sa ca urmare a imprimării în mastic a granulelor pulberilor de polisat. Confecționarea polisoarelor cu mastic este mai simplă decât cea a polisoarelor cu pâslă. Pe dispozitivul ales pentru a deveni polisor, ușor încălzit, pentru aderență, se toarnă masticul de polisat sub formă topită. După solidificare, cu dispozitivul de formare, umezit cu apă sau cu apă și săpun, pentru a nu adera, se imprimă polisorului forma dorită. Excesul de mastic de la margine este apoi îndepărtat cu cuțitul de reglaj. Și la confecționarea polisoarelor de mastic, ca și la cele de pâslă, dimensiunea dispozitivului de formare trebuie astfel aleasă, încât polisorul să îndeplinească condiția de polisare de la margine la centru. În centrul polisorului se face o adâncitură necesară pentru o eventuală cedare a masticului în timpul lucrului, dar și pentru colectarea de pe suprafața polisorului a impurităților ce pot dăuna procesului.
Spălarea
Lentilele se scot din cutia de transport și se așează în cosulețele pentru spălare, iar apoi se introduc în instalația de ultrasunete. După spălare, lentilele se pun în cutia de transport lentile de ochelari.Lentilele spălate în instalație trebuie să fie nete făr pete astfel că stergerea manuală suplimentaraă saă nu fie necesară.
Spălarea se face în instalații specializate constând într-o succesiune de băi și anume :
băi de înmuiere : una sau două băi cu un solvent, percloetilenă, în care impuritățile de pe suprafața lentilei se înmoaie ;
băi de spălare :
– baia de spălare cu ultrasunete, cu detergent bază ;
– baia de clătire cu apă curgătoare ;
– baia cu ultrasunete, cu detergent acid ;
– baia de clătire cu ultrasunete ;
– baia pentru îndepărtarea apei : cu ulei special, mai ușor decât apa.
Picăturile de apă de pe lentilă se depun pe fundul băii de unde sunt evacuate prin partea inferioară a acesteia
băi de uscare :
– baia de uscare cu ultrasunete, cu perclor cald ;
– 3-4 băi de uscare în vapori de perclor.
Controlul final
Se face în două etape :
verificarea acurateței și a defectelor de material (vizual) conform STAS 10150;
verificarea abaterilor de putere cu frontifocometrul.
Abaterile existente trebuie să se încadreze în STAS 10150.
Controlul se mai poate face pe fondul unui ecran negru, la lumina unui bec
5.4 TEHNOLOGIA DE FABRICAȚIE A OCHELARULUI DE VEDERE
În vederea respectării prescripțiilor rețetei de ochelari se pune problema materializării centrelor lentilelor în funcîie de distanța interpupilară.
În funcție de distanța interpupilară se alege tipul de ramă corespunzatoare. Ramele sunt executate astfel încat între centrele anourilor sa fie realizate anumite distanțe (normalizate).
Succesiunea operațiilor de montaj manual este urmatoarea:
verificarea generală a datelor lentilelor, monturilor;
ajustarea preliminara a monturii;
fabricarea calibrului după ăcașul din dreapta lentilei;
verificarea calibrului in al doilea lăcaș din dreapta lentilei;
verificarea calibrului in al doilea lăcaș;
trasarea liniei de referință pe calibru;
se verifică liniile de referință în al doilea lăcaș;
alegerea sistemului de referință;
trecerea centrului calibrului;
măsurarea intervalului monturii;
calculul descentrarilor si trecerea centrelor de montaj pe calibru;
verificarea lentilelor cu frontifocometrul;
trasarea lentilelor dupa contru si tăierea cu diamant;
creițuirea;
polisarea conturului lentilei;
montarea lentilei in ramă;
verificari mecanice;
curățarea lentilei si verificarea aspectului general de ansamblu.
Cele doua anouri ale monturii trebuie inchise in cazul monturilor mecanice. Se face verificarea anourilor și șuruburilor de strângere. Se observă particularitațile monturii. Se demonteaza anexele de infrumusețare dacă deranjează. Se verifică sanțurile de montură, simetria fețelor, curbura feței, curbura arcurilor. Curbarea pentru monturi metalice se face cu un clește special de curbat, având grijă să nu se strivească canalele; nu se curbeaza montura brută într-un singur punct ci in mai multe.
În funcție de conturul interior al anoului, se realizează conturul lentilei. Șablonul se poate executa din carton, celuloid de 2mm, duplex sau placi de aluminiu.
Se ia rama, se aplică pe placa din care se va confectiona sablonul și se traseaza interiorul anoului, cu ajutorul unu creion bine ascuțit. Pentru executarea unui șablon cât mai corect se va ține seama și de adancimea locașului pentru fixarea lentilei in ramă.
Se folosește un ac de trasat bine ascuțit; se trasează partea de sus , dinspre nas a calibrului; corpul celui ce traseaza trebuie sa fie paralel cu masa; sub placa de rododid se asează o cârpă curată, împăturită în mai multe straturi; se așează montura deasupra și se apasă (nu prea tare); vârful iși păstrază înclinarea.
Șablonul se decupează totdeauna mai mare decât conturul trasat si prin ajustări repetate se probează pe ramă până când se obține conturul șablonului cât mai corect.
Decuplarea se face cu foarfece lăsând o porțiune pentru pilit, pilirea se face cu o pilă semifină plată. Verificarea formei calibrului – se verifică conturul calibrului la exterior.
Șablonul astfel realizat se utilizează la prelucrarea lentilei pe contur. Daca prelucrarea pe contur se executa manual, șablonul se așează pe lentilă aducând centrul în coincidență cu centrul optic al lentilei și se trasează pe lentilă conturul cu ajutorul unei scule cu vârf diamantat. În continuare prelucrarea se realizează prin cioplire , tăiere și șlefuire manuală, șablonul fiind utilizat ca martor.
Daca prelucrarea lentilei se execută mecanizat , șablonul este fixat pe mașină , relizandu-se prin copierea conturul lentilei.
Stabilirea mai precisă a centrului lentilei de ochelari se poate face utilizandu-se un aparat de centrat numit Pozimetru.
Pe aceste aparate se realizează centrarea lentilei și respectiv materializarea acestei axe prin fixarea pe lentilă a unei ventuze necesare pentru prinderea la prelucrarea conturului lentilelor pe masina de prelucrat.
Dupa slefuire și probare, lentilele urmeaza a fi montate în rame.
Lentilele se pot monta în rame metalice astfel: se desface șurubul din ramă și se probează lentila de mai multe ori. Daca șurubul este prea lung , se desface până când lentila intra în ramă dacă nu se scoate șurubul de tot. Când lentila este potrivită ca marime se prind cu cleștele părțile desfăcute se ating și lentila nu se mișcă. Dacă lentila se mișcă în ramă înseamna că a fost prea mult șlefuită sau rama s-a deformat.
După realizarea conturului, cele două șabloane se montează în rama pentru ochelari și cunoscându-se distanța interpupilară se efectuează descentrarile necesare și tasarea liniei de bază.
Nu se introduce niciodata în calibru mai mare deoarece poate provoca deformarea calibrului sau deteriorarea marginii cablului.
Exista doua sisteme pentru centrul calibrului; sistemul Datum și sistemul Boxing.
Calibrul pentru mașina este găurit pentru centrul Boxing. Se așeaza montura ochelarilor pe o masă cu un șubler paralele pentru trasaj și se traseaza o parte paralele cu masa. Se scoate calibrul din montură și se așează pe hartie milimetrică.
Trasarea centrelor de montaj corespunzatoare poziției pupilelor celor 2 ochi.
Se verifică pe frontifocometru puterile lentilelor și se marchează axa centrelor optice ale lentilelor. Lentilele din sticlă se decupeaza cu diamant. Se așeaza calibrul pe fața internă a lentilei astfel încat centrul optic să coincidă cu centrul proiecțiilor pupilelor pe calibru. Corpul ce decupează este paralel cu masa brațul care ține diamantul este paralele cu fața mesei; trasarea se face dinspre afață spre corp. Se curață lentila cu alcool. Se așează calibrul pe lentilă. Dacă diamantul taie corect, emite un sunet ascuțit iar taietura este fină și stralucitoare. Diamantul se păstrează in aceeași poziție rotindu-se numai lentila.
După tăiere se elimină surplusul cu cleștele de crețuit. Fața concava a lentilei se întoarce spre operator , degetul mare se ține cât mai aproape de locul unde se face crețuirea, iar arătatorul este pus în contact cu cleștele. Nu se folosește toată lungimea fălcii cleștelui ci numai colțurile.
Se prelucreazaă preliminar conturul cu un disc abraziv pentru ebos, lăsnd un adaos pentru finisare. Se finisează conturl pe un disc fin si apoi se execută teșiturile în dou faze: se prelucreaza cu un disc de eboș sși apoi se finisează. Unghiul teiturii este mai mare când grosimea la margine a lentilei este mare. Pentru lentilele divergente , daca lentila este subțire sau groasă bizotul se face paralele cu baza bizotul se centreaza în părtțle cele mai subțiri (AB=AC), iar în părțile groase vom avea AB<AC . Erori :bizot neparalel cu fața (montaj inestetic)sau paralel descentrat spre față (inestetic).
5.5 CONTROLUL FINAL AL ABILITĂȚII VIZUALE
După ce s-a realizat ochelarul, se stabilește o întalnire cu pacientul pentru ca acesta să vină să îl ridice.
Se face o proba cu ochelarul la tabloul cu optotipuri, acoperind ochiul stang, se verifică corecția pentru ochiul drept. Subiectul citește toate literele la acuitate Vb=l.
Se acoperă ochiul drept pentru a se verifica corecția la ochiul stang. Subiectul citește toate literele testului de acuitate Vb=l.
Se descoperă ochiul obturat pentru a se verifica echilibrul binocular; pacientul citește clar toate, randurile, fară a le vedea dublate, deci are vedere binoculară bună.Se poate spune că pacientul are vedere binoculară.
Se face ajustarea finală a ramei astfel încat să stea comod, sa nu jeneze, se indoaie capătul de braț astfel încat sa nu alunece.Pacientul trebuie să poarte ochelarii cateva zile treptat, panî se obișnuiește cu ochelarul.
Începe cu port mai scurt ca durată in primele zile, crescand durata de purtare zilnic, pană ajunge să îi poarte pe tot parcursul zilei.
La orice neclaritate a vederii sau probleme la rama, pacientul trebuie să se întoarca cu ochelarul, pentru a i se executa reparația și a-i fi realizată o vedere optimă.
5.6 PROPUNERI ȘI RECOMANDĂRI PENTRU ÎNTREȚINEREA ECHIPAMENTELOR DE COMPENSARE
A. Întreținerea corespunzatoare a ochelarilor
Pentru a beneficia timp îndelungat de caliatațile optice și estetice este esențial să acordați o atenție sporită atât utilizarii cât și intreținerii ochelarilor.
a) Manipularea ochelarilor
Manevrați întodeauna ochelarii cu ambele mâini.
Acordați o atenție sporită în utilizarea și manipularea ochelarilor ale căror lentile sunt fixate în ramă cu șuruburi sau cu fir, aceștia fiind mai fragili.
Nu sprijiniți niciodata ochelarii astfel încat suprafețele lentilelor să intre în contact cu materiale dure sau abrazive.
În lipsa unor portochelari adecvați, ochelarii nu vor fi niciodată inserați in buzunar sau poșetă, pentru a evita contactul accidental cu obiecte ce pot provoca zgârieturi.
Nu purtați ochelarii pe cap.
b) Păstrarea și transportul ochelarilor
Păstrați și/sau transportați ochelarii în portochelari adaptați marimii acestora.
Nu lăsați ochelarii sub acțiunea directă a razelor solare.
Nu lăsați și nu folosiți ochelarii lângă surse de căldura, foc deschis sau alte posibile zone cu temperaturi extreme.
c)Curățarea ochelarilor
Curațați ochelarii folosind doar solutii specifice destinate intreținerii lentilelor sau apa și săpun.
Pentru stergerea lentilelor, dupa ce le-ați umezit cu soluție specială sau cu apă, folosiți lavete speciale din microfibră. Retțneți faptul că șervețele din hârtie conțin fibre de celuloza ce pot deteriora suprafețele lentilelor.
Nu folosiți detergenți, alcool, acetonă sau alte substanțe agresive similare pentru curățarea lentilelor.
În timpul operațiunii de curățare, vă recomandăm să susțineți ochelarii cu fermitate de puntea nazală.
5.7 CALCULUL COSTULUI COMPENSĂRII PROPUSE SAU AL ALTOR INDICATORI DE EVALUARE A EFICIENȚEI ECONOMICE
a)Alegerea ramei și a lentilelor
Lentilele pentru corecția miopiei la dioptria găsită pacientului pot fi lentile speciale in cazul in care acesta va opta pentru lentilele monofocale din sticlă minerală sau sticlă organică tratată cu tratement multistrat antireflex, prețul lor poate ajunge la 200 lei pereche pentru indice 1.5 dar pentru corecția cu indice de 1.67 poate ajunge la 550 lei. Aceste tratamente aplicate prin diverse procedee de firmele producătoare (plastomerizate) sunt destul de scumpe, la prețul lentilelor se mai adaugă minim 300 de lei. Majoritatea lentilelor tratate sunt importate astfel prețul lor este destul de ridicat. Avantajul lor este că sunt de foarte bună calitate. Pe piața romanească s-au impus ca firme internaționale Hoya, Essilor,Zeiss dar se găsesc si alte firme producatoare de lentile.
Pacientului meu i-am recomandat rama Ray Ban din plastic.
Iar ca lentile office brown+hva HOYA pentru un confort bun la calculator și lumina artificială în valoare de 250 lei perechea de lentile
-sunt subțiri, indice de refracție 1.5 ;
-estetice;
-protecție calculator și lumină artificială, filtru de protecție maro;
-calitate superioară.
b)Alegrea lentilelor de contact
Pentru pacientul meu am recomandat lentilele de compensare Acuvue din material : silicon hidrogel cu un conținut de apă de 36% și o transmisibilitate de oxigen de 130DK/t.
PARTEA A 2-A PROCESUL TEHNOLOGIC DE FABRICAȚIE A RAMELOR DE OCHELARI
CAPITOLUL 6 PROCESUL TEHNOLOGIC DE FABRICAȚIE A RAMELOR DE OCHELARI
INTRODUCERE
Multe din descoperirile științifice n-ar fi avut loc, dacă omul n-ar fi descoperit aparate și dispozitive care să-i îmbunătățească vederea. Orice om, indiferent de domeniul său de activitate, este implicat direct în procesele și fenomenele optice. Limbajul său conține deja anumiți termeni caracteristici opticii și nu sunt rare situațiile în care se fac aprecieri calitative sau cantitative asupra unor mărimi, ce caracterizează lumina, culorile, imaginile obiectelor etc.
Necesitatea studierii atente a mediului înconjurător, a dus la dezvoltarea continuă a dispozitivelor de vedere. Datorită modificărilor socio – economice, activitatea umană s-a dezvoltat foarte mult, astfel încât omul are nevoie de o vedere cât mai bună. Cel mai folosit dispozitiv de vedere sunt ochelarii, fapt pentru care trebuie să li se acorde un studiu și o atenție deosebite, atât din punct de vedere medical, estetic cât și moral. Fiind un element străin aplicat pe corpul uman, multe persoane, în special cele tinere, au tendința de a-l respinge. În acest caz, intervine una din sarcinile optometristului, respectiv de ai explica persoanei respective, de necesitatea portului ochelarilor. Astfel, trebuie găsite cuvintele potrivite fiecărui om, care să-l ajute să vadă lumea din jur, cu alți ″ochi″.
6.1 ISTORIC
John Lennon, Superman, Adolf Hitler și Charles Darwin sunt doar cateva dintre personalitațile care au semnat, fară sa vrea, „formulare de inscriere” in clubul ochelariștilor, un club select, se spune.
Ochelarii nu se bucură de popularitatea roții, mașinii cu aburi, automobilului sau Internetului, dar au schimbat, cu siguranță, felul in care… privim lumea si merită un loc de cinste in galeria descoperirilor revoluționare. In țările dezvoltate, peste 50% din locuitori citesc ziarul, cu ochelarii pe nas. Să dăm ceasurile înapoi si să aflăm cum a reușit, omenirea, să transforme grăuntele de nisip în lentile.
Puterea de marire a sticlei cu suprafata rotunjita a fost remarcata înca din Evul Mediu. Fizicianul si matematicianul arab Ibn al-Haztham ak-Hazin (965 – 1039), în scrierea sa ″Cartea opticii″, scrisa în 1028, emite primele idei asupra propagării luminii si tratează pentru prima dată problema folosirii lentilelor de cristal sau de sticlă pentru mărit si citit.
Catalogul lui Ravensburg
Unii cercetători atribuie invenția ochelarilor călugărului franciscan englez Roger Bacon (1215 – 1249) din Oxford. Dupa altii, în anul 1267, acelasi Roger Bacon, împreuna cu doi arabi a constatat ca prin fragmente de globuri de sticla se poate citi cu multă ușurință scrisul, acesta fiind mărit.
Cea mai veche pereche de ochelari din lume
Primii ochelari aveau lentile din cuarț, fiindcă sticla optică nu fusese încă inventată. Lentilele erau puse în monturi din os, metal sau piele, adesea în formă de 2 mici sticle de mărit, cu mânere nituite împreună, tipic in formă de V inversat, care se puteau balansa pe nas. La început, ochelarii nu erau foarte stabili.
″Masca cu ochelari″ oferită lui Henry VIII de Împăratul maximilian
Bratele ochelarilor au fost inventate abia dupa înca o jumatate de secol, respectiv în 1746.
Din momentul în care au fost inventați, ochelarii au pus o problemă care n-a fost rezolvată timp de aproape 350 de ani: cum să ii facem să stea pe nas! În ciuda atâtor schimbări de-a lungul anilor, rama ochelarilor este unul dintre cele mai bune exemple de imaginație slabă în ceea ce privește desing-ul. De fapt, este plin de defecte. Centrul gravitației și centrul de rotație sunt prea în față ca să țină lentilele în poziție optimă. Ramele depind mult prea mult de nas, care variază în mărime, formă și fermitate, și de urechi, care variază în simetrie, în conturul suportului cartilaginous, în densitatea părului dintre ureche si ramă.
Fabricanții spanioli de ochelari din sec. 17, au experimentat benzi de mătase care puteau fi atașate ramelor și apoi legate peste urechi. Misionarii spanioli și italieni au dus noile modele purtătorilor de ochelari din China. Chinezii au atașat mici greutăți de ceramică sau de metal benzilor, în loc să facă cercuri. În 1730 la Londra, un optician pe nume Edward Scarlett a perfecționat folosirea unei piese cu latura rigidă, care se sprijină pe urechi. Această perfecționare s-a extins rapid pe continent.
În 1752 James Ayscough făcea reclamă noii sale invenții – ochelarii cu ″dublă agățare″. Aceștia au devenit foarte populari și au apărut picturile, tipăriturile și caricaturile vremii mult mai des decât orice alt tip.
În 1781 și 1789 au fost confecționați în Franța ochelari de argint cu extensie la tâmple, o pereche aparținând lu Benjamen Franklin datează din 1788.
În 1826 , William Beecher venea în Southbridge, Massachusetts de la Connecticut pentru a înființa un magazin ce fabrica bijuterii și ochelari. Primele articole de optică pe care le-a produs au fost ochelarii din argint, urmați mai târziu de oțel albastru.
În 1849, J.J.Bausch a emigrat în Statele Unite din Germania, el lucrase deja ca maistru-profesor într-un atelier optic în țara sa natală și găsise de lucru in Berne.Domnul Bausch a trecut prin momente dificile în America din 1849 până în 1861, cănd a izbucnit războiul. Când războiul a împiedicat importul ramelor, cererile pentru ramele sale din cauciuc tare, au explodat. Folosirea lor s-a răsândit și astfel a luat ființă Compania Bausch & Lomb.
SCHUBERT
purtând″ochelari cu
brațe ″
Monoclul, care a fost numit la început ″inelul pentru ochi″, a fost introdus în Anglia în jurul anului 1800 deși a fost descoperit de un german în jurul anului 1700. Un tânăr austriac pe nume J.F.Voigtlander a studiat optometria la Londra și a dus acasă cu el idea monoclului. A început să facă monocluri în Viena ăn jurul anului 1814 și moda s-a extins în special în Germania si Rusia.
Lornieta – două lentile într-o ramă pe care utilizatorul o ținea cu un mâner lateral , a fost o altă descoperire a sec 18, de către englezul George Adams. Probabil, lornieta a rezultat din sticla-foarfecă, care era o sticlă dublă pe un mâner. Englezul, le-a schimbat mărimea și forma și a produs lornieta. Rama si mânerul erau frecvent înfrumusețate artistic, din moment ce erau folosite în mare parte de femei și de multe ori ca o podoabă decât ca un sprijin pentru vedere.
Ochelari ″foarfece″
din 1800
Lornietele
secolului 19
Lorniete ″colier″
6.2 CLASIFICARE : TERMINOLOGIE
Ochelarii fac parte din categoria instrumentelor optice, având rolul de a proteja ochiul sau de a corecta anumite defecte ale vederii. Sunt formați din montura propriu-zisă și două lentile. Rolul principal al monturilor este de a poziționa, cât mai corect lentila, pe axul optic al ochiului. Montura pentru ochelari este formată dintr-un suport pentru lentile, numit partea frontală, brațele pentru fixarea ochelarilor după ureche și șaua nazală. Ele trebuie să fie estetice,ușoare, rezistente la agenți fizici și chimici, neinflamabile, durabile, ușor de prelucrat.
Se pot clasifica după următoarele criterii:
după destinație;
după materialul din care sunt confecționate;
după procedeele de obținere;
dupa forma;
după elementele componente ;
După destinație, pot fi pentru ochelari de protecție și pentru ochelari de corecție.
Se execută din materiale plastice, metalice sau combinații ale acestora – materiale mixte. Monturile făcute din materiale combinate pot fi: cu planul frontal confecționat din materiale metalice, iar brațul de celuloid, cu planul frontal confecționat din celuloid și brațele confecționate din metal sau cu planul frontal și brațele confecționate din materiale metalice și numai partea superioară a planului frontal confecționat din materiale plastic
După materialul din care sunt confecționate:
Monturi din material plastic. Sunt monturile care au părțile esențiale ale monturii din material plastic sau din materiale naturale cu proprietăți similar
Monturi din metal. Sunt monturile la care părțile esentțiale ale ramie sunt din metal.
Monturi combinate.Monturi la care unele elemente esențiale ale ramei sunt din material plastic sau dintr-un material natural cu proprietăți similar si alte elemente esențiale sunt din metal.
După procedeul de obținere, monturile pot fi realizate fie manual, fie prin presare mecanică și automată.
După formă sunt cunoscute:
rotunde
pătrate
trapezoidale.
După elementele componente, monturile pot fi: cu planul frontal și brațele executate cu elemente elastice de fixare, semirame cu brațe (perivist). Monturile perivist sunt executate din celuloid fără partea inferioară, iar lentilele se fixează în montură, cu ajutorul firului de nailon care trece prin găurile executate în lentile și ramă. Pentru a se evita spargerea lentilei, găurile se execută una temporal și cealaltă nazal, astfel încât, în momentul strângerii firului, tensiunile care apar să nu fie pe aceeași direcție. Monturile glazant sunt executate din metal, lentilele se fixează prin șuruburi cu bride metalice sau cu cleme.
6.3 MATERIALE PENTRU RAMELE DE OCHELARI
Simptomele unei alergii la un material de la ramele de ochelari variază de la persoană la persoană. Unii oameni sunt alergici la nichel sau la o altă substanță si experimentează decolorarea pielii , mancarime, vezicule, leziuni roșii în zonele în care ochelarii de vedere ating pielea.
De obicei, ramele din oțel inoxidabil și titan pur nu reprezintă o problemă, nu sunt metale care să provoace alergii. Ramele din plastic, de asemenea , nu provoacă alergii, dar în multe cazuri și de la acestea apar reacții pentru că au șarnierele din metal.
De asemenea trebuie să fim atenți ca montura sa fie ușoară (20-75 g) pentru că exercită o presiune asupra pielii. O piele sănătoasă și normală se protejează de presiune continuă prin formarea de strat cornos în zonele de contact. Dacă presiunea este prea mare, metabolismul este perturbat și celulele vor fi local sub-alimentate și distruse. Există posibilitatea să se formeze un edem subcutanat, dacă acest edem se sparge se formează în locul respective o rană cu risc de infecție.
Materiale plastice . Acest nume este utilizat în general pentru a indica orice material
de structură macro-moleculară care poate fi modelat prin încălzire, cu sau fără acțiune mecanică, de exemplu prin presare, pentru termoplastice sau prin turnare într-o matriță, eventual cu un ciclu de temperatură în interiorul unui cuptor, ca în cazul materialelor termorezistente
Materialul plastic poate fi natural sau sintetic.
Produsele din materiale plastice au următoarele proprietăți comune: toate sunt formate din material organic asociat cu produse vegetale sau animale (lapte, făina, bumbac).
Materialul plastic sintetic se clasifică în două grupe, respectiv termoplast și termorigid:
materialele termoplaste pot fi modelate prin încălzire, fără să sufere schimbări fundamentale. Procesul de încălzire și răcire poate fi continuu, fără ca aceasta să fie în detrimentul proprietăților plastice ale acestui material. Sunt cele mai bune pentru confecționarea monturilor de ochelari, deoarece permit eventualele modificări de formă, după fabricare.
materialele termorigide suferă reacții chimice ireversibile, când are loc procesul de polimerizare.
Materialul plastic poate fi obținut prin două metode: turnare prin presare sau turnare prin injecție.
Materiile prime sunt obținute de obicei sub formă de bastoane, foi, tuburi sau sub formă de granule pentru turnare prin injecție.
Monturile pentru ochelari sunt executate din material sub formă de foi (plăci), iar turnarea prin injecție este, uneori, folosită pentru prelucrarea monturilor ochelarilor de soare. Plăcile de material plastic pentru monturile de ochelari, sunt suprapuse în rânduri de culori și forme diferite. Pentru monturile de greutate normală se folosește folie cu o grosime de 4 mm. Efectele decorative sunt obținute din metale sau alte incluziuni în stratul de materiale.
Ca materiale de bază, din care se execută monturile, se folosesc:
bachelită sau galalit, prea fragile si greu de utilizat când e rece
nitrat de celuloză
acetat de celuloză
acetopropionatul de celoluză
rășină epoxică
poliamide
fibre de carbon
Nitratul de celuloză sau celuloza este cel mai important constituent al celulelor
plantelor. Nici un alt material prim nu este așa bogat în celuloză. În practică, bumbacul este folosit ca fiind cea mai bună sursă de celuloză brută. Bumbacul, după spălare, purificare și albire, este încălzit într-un amestec de acid sulfuric și acid azotic. Acidul sulfuric are rolul de a absorbi apa. În procesul tehnologic urmează amestecarea nitrocelulozei cu plastifiant potrivit și în același timp, adăugarea pigmenților pentru culoare. Urmează filtrarea amestecului care se toarnă în foi, ce sunt încălzite și presate într-un bloc rectangular. Acest material are proprietăți foarte bune, fapt pentru care se utilizează destul de mult la confecționarea monturilor pentru ochelari: se poate forma și prelucra ușor, are un luciu strălucitor, își menține forma la caldură și umiditate. Un dezavantaj îl constituie aprinderea lui ușoară și arderea foarte rapidă. Se înmoaie la 70°C și se prelucrează la cald între 100 și 130°C.
Celuloidul este un nitrat de celuloză în care se adaugă ca plastifiant camfor. Celuloidul este foarte mult folosit în execuția monturilor pentru ochelari. Grosimea celuloidului folosit variază între 2 și 8 mm, cu o toleranță de 5%.
Acetat de celuloză
Acesta este un produs relativ recent, fiind perfecționat în 1915 pentru aripile aeronavelor în timpul Primului Război Mondial. Se obține ca urmare a următoarelor reacții chimice: elementul de bază, celuloza, care este extrasă din bumbac și lemn, este expusă la acțiunea unui amestec de anhidridă și acid acetic, folosind drept catalizator acid sulfuric concentrat.
Se obține astfel un ester de celuloză care va fi în cele din urmă colorat cu ajutorul unui agent de plastifiere, apoi tratat folosind diferite tehnici pentru a face:
foi de 60-70 cm lățime și 120-170 cm cu o grosime care variază între câteva zecimi de milimetru și 15 mm, prin tehnica de extrudare .
granule , care vor fi injectate in prese de injectare.
Acetoproprionatul de celuloza
Acest material, care este foarte asemănător celui precedent, este folosit mai ales pentru obținerea de monturi prin injecție. Designul său îi conferă o stabilitate și rigiditate mai mare, pe lângă rezistența mai mare la rupere. El trebuie încălzit la temperatură mai mare pentru montarea lentilelor în montură.
Rășină epoxică, cunoscută sub numele de OPTIL
Are proprietăți termoplastice . Materialul poate fi vopsit în orice culoare cerută fie în timpul polimerizării prin amestecarea coloranților adaptați cu monomerul, fie prin utilizarea unor băi de culoare, odată ce articolul a primit forma definitivă . Materialul este foaret stabil , este foarte ușor (densitate 1,1 g/).
Se obține prin condensarea clorurii de carbonil peste alcoolul fenilic și se întărește chiar înainte de turnare utilizând un agent de întărire.
Poliamide
Material thermoplastic obținut prin reacția diacizilor cu diamine, sau prin polimerizarea directă a aminoacidului . Cei patru homopolimeri simpli/comuni sunt desemnați prin numerele :6/6 , 6 , 6/10 , 11, indicând numărul de atomi de carbon din fiecare reactive . Poliamida 6/6 sau Nylon 66 poate fi obținută prin reacția acidului adipic cu ciclohexan diamină în proporții egale. Poliamida 6/10 sau Nylon 610 utilizează acid cetatic în loc de acid adipic. Poliamida 6 sau Perlon și poliamida 11 sau Rilsan sunt utilizate foarte mult în ingineria mecanică datorită rezistenței mecanice ridicate și rezistenței la substanțe uleioase . Servesc la realizarea de roți dințate, rulmenți auto-lubrifianți, seringi medicale etc. Densitate – 1,3 g/.
Fibre de carbon (CFRP- Carbon fiber reinforced plastic)
Asigură rezistență mecanică mare si elasticitate. Densitate mica.
Metale și aliaje metalice
Aur
Acest material nu este folosit în stare pură pentru realizarea de obiecte pentru că este prea moale și își poate pierde forma iar valoarea sa este prea mare pentru a fi folosit pe scară largă. În practică se aliază cu alte metale: argint, cupru , zinc, nichel. Duritatea si rezistența aliajelor este de 4-5 ori mai mare ca a aurului pur. Ele rămân suficient de ductile pentru a fi laminate. Prețul aliajului depinde de procentul de aur obținut.
Aurul pur este definit ca având 24 carate
Există două metode de definire a aliajului cu aur:
prin procentul de aur din conținut, aliajul cu conținut în aur de 12 carate conține 50 % aur pur.
prin greutatea de aur pur întru-un kilogram de aliaj. Un kilogram de aliaj de 12 carate conține 500 gr aur pur.
Cele mai uzuale procentaje de aur din aliaje sunt date in tabelul 6.1
Tabelul 6.1
Aurul de 18 cararte este folosit în bijuterii și pentru monturi de ochelari. Aliajele de 12 carate sunt rar folosite deoarece caracteristile fizice și mecanice scad prea mult . Aliajul cu aur poate avea diferite culori in funcție de compoziție(tabelul 6.2).
Dacă conținutul în aur scade prea mult aliajul nu mai este rezistent la coroziune.
Tabelul 6.2
Aur laminat. O calitate a aurului este ușurința cu care poate fi tras în fire și foi foarte fine.
Firul de aur laminat:
Poate fi aplicat direct pe ramă. Este un fir de sârmă de unu sau mai mulți milimetri în diametru care este suprapus cu o acoperire omogenă și uniformă a aurului, fără crăpături sau neregularități . Acest lucru poate fi realizat de către producător în funcție de necesități (cum ar fi, de exemplu, pentru fabricarea monturilor de aur laminate)
Conținutul de aur al firului de aur laminat : aceasta este greutatea aurului pur conținută într-un 1 kg de fir laminat. Se noteaza: arătând că aceste fire conțin 100, 50, 40 sau 10 g de aur pur pe kg de fir. Dar o astfel de cifră nu este suficientă pentru a furniza informații cu privire la natura firului sau la proprietățile sale chimice și fizice.
Fabricarea firului de aur laminat :
După alegerea conținutului de aur și a culorii necesare, aliajul de aur este mai întâi laminat astfel încât să se facă o foaie de grosime atent determinată, apoi argintul este lipit pe o placă dintr-un aliaj (nichel-argint)
Dupa care , folosind o presa, tuburile goale sunt infășurate cu aur pe exterior(1).
O bară de susținere metalică , care are același diametru ca și diametrul interior al tubului este introdusă in cilindru, după ce a fost înconjurat de o îmbinare de foi de argint (2 și 3). Ansamblul este apoi încălzit până la punctul de topire al îmbinării de argint. Un mic cilindru solid de 40 mm în diametru și în înălțime este astfel obținut, de exemplu, cu o acoperire de aur pe întreaga suprafață , iar astfel se obține un material foarte omogen. Mai târziu piesa va fi laminată sau trasată, iar în ultimul caz ea poate fi făcută într-un fir de diametru unic sau de câțiva milimetri, acoperit cu stratul de aur complet omogen și lipsit de fisuri sau neregularități de orice fel.
Dublé-ul este un aliaj format din bronz, nichel ca material de bază peste care se aplică
un strat subțire de aur. Conținutul în aur se notează astfel 10/000, 5/000, 25/000 ceea ce înseamnă că într-un kilogram de dublé, se găsesc 10, 5 respectiv 25 grame aur pur. Avantajul aliajului de bronz-nichel este că se poate suda ușor. Se mai folosește ca materie primă pentru dublé , aliajul de staniu-bronz. Acesta se folosește la piesele care necesită o prelucrare mai fină.
Nichel-argint
Se folosește mai ales în industria electrotehnică și electronică de telecomunicații.
Aliajele folosite la monturile ochelarilor sunt:
Cupru, este elementul principal și este în mare măsură responsabil pentru buna conductivitate și flexibilitate a metalelor monel.
Zincul întărește aliajul, dar dacă acesta este prezent într-o cantitate prea mare, aliajul își pierde din flexibilitate și este mai predispus la fisuri cauzate de coroziune.
Nichelul conferă aliajului o nuanță albuie și un conținut de 12% de nichel ascunde complet culoarea cuprului, motiv pentru care este folosit în realizarea de monturi. În plus, crește elasticitatea și rezistența la coroziune a aliajului. Acesta este motivul pentru care aliajul are o cantitate mai mare de nichel decât zinc.
Metalul monel
Acesta este un aliaj format din Cupru + Nichel + Fier + urme de alte elemente ( Nichel 63-70%, Siliciu max. 0,5% , Fier 2,5% , Carbon mx. 0,3% , Sulf max 0,024% , restul Cupru).
Are culoarea albuie si este foarte ușor de lustruit/polisat, metalul monel are o rezistență foarte mare la coroziune , in special cauzată de atmosferă. Densitatea de 8,8 este similară celei pentru Nichel-argint. Deoarece este foarte flexibil si rezistent este folosit pe larg pentru fabricarea de monturi la prețuri rezonabile.
Tombacul
Tombacul este un material care prezintă multe avantaje și este ieftin. Acest aliaj are în
compoziția sa 85 – 90% cupru, restul fiind zinc. Este de culoare roșiatică, are plasticitate mare și se prelucrează prin presare la rece.
Alpacaua
Alpacaua este un aliaj care se obține în cuptoare electrice închise. Este un metal
rezistent la coroziune, se poate modela ușor la rece și mai greu la cald. Principalul constituent al aliajului este cupru, nichel, zinc care dau un efect albicios metalului. Monturile din alpaca se galvanizează în general cu nichel după prelucrare.
Oțelul inoxidabil
Oțelul inoxidabil are marele dezavantaj de a fi coroziv. De aceea, se aplică procesul
de galvanizare pentru protecție. Oțelul inoxidabil conține 18% Cr, 8% Ni etc. Are multe calități, dar unul din cele mai mari neajunsuri este greutatea prelucrării.
Aluminiul
Aluminiul are multe proprietăți: ușor, ieftin, rezistent la coroziune. Se folosește în
special la fabricarea brațelor monturilor pentru ochelari. Pentru a putea fi folosit la confecționarea monturilor, în amestec se adaugă 2,7 până la 3,5% Mg, 0,4% Fe, 0,5% Sn, 0,4% Mn, 0,1% Cu, 0,1% Zn, 0,2% Ti. Este un bun conducător de caldură, lucru ce poate fi considerat și ca un dezavantaj. De obicei, ochelarii prevăzuți cu brațe din aluminiu, au apărători din material plastic protector, prin aceasta nefăcându-se contactul direct cu pielea.
La rece, aluminiul se poate modela foarte ușor și se poate lustrui ușor. După ce monturile au fost executate, li se dau diferite culori, prin acoperirea cu alte metale.
Titan
Are mare rezistență la coroziune ,este foarte ușor și rezistent mechanic.Are
culoare gru-murdar.Se poate acoperi electrolytic cu aur sau rhodium. Nu poate fi sudat.
Cobalt
Aliajele de cobalt sunt foarte rezistente la coroziune și foarte flexibile. Se obțin monturi foarte ușoare.
Tratamente aplicate materialelor metalice
Cromarea
Cromul este extrem de rezistent la coroziune , el se oxideaza in mod natural și acest strat dur îl protejează. Are aspect alb-albăstrui strălucitor. Se aplică pe strat de cupru și nichel.cromarea se poate face in diverse culori
Ex: Cromare neagră. Cromul negru este un amestec de crom și oxid de crom.
Se aplică pe strat de nichel si poate avea aspect de mătase mată.
Monturile executate din alamă trebuie să aibă o acoperire galvanică decorativă și anticorosivă (nichelate sau cromate). Piesele executate din alpaca pot fi folosite și fără a fi acoperite galvanic. Acoperirile anticorozive decorative nu trebuie să se cojească și să nu aibă fisuri și pori. Ele trebuie să fie rezistente. Monturile trebuie depozitate în încăperi ferite de umezeală, căldură și ferite de foc.
Materiale naturale
Carapace de broască țestoasă. Monturile sunt foarte dificil de realizat si foarte
scumpe. Unele țări interzic importul de carapace.
Corn de animal (bivoli,vacă sud-africană). Coarnele sunt despicate si presate la cald
sub formă de plăci. Plăcile subțiri pot fi ansamblate cu fribre în cruce obținându-se un material foarte rezistent. Se fasonează manual și se pot încrusta diferite materiale obținându-se monturi foarte individualizate.
Lemn. Monturile din lemn sunt constituite din mai multe lame subțiri lipite cu fibre
încrucișate. Lemnul se impregnează pentru pretecție de agenți externi.
6.4 DIMENSIUNILE DE BAZĂ ALE RAMELOR DE OCHELARI
6.4.1 SISTEME DE MĂSURARE PENTRU MONTURILE OCHELARILOR
Sistemul Boxing este folosit în principal în SUA și Germania, de asemenea este folosit și în România.
Cele două lentile sunt cuprinse în dreptunghiuri ale căror laturi sunt tangent la contururile lentilelor (fig. 6.1).
Linia de bază este paralelă cu laturile orizontale ale dreptunghiurilor și la egală distanță de ele.
Dimensiuni principale ale monturii în sistemul Boxing (fig. 6.1) : , a , , e.
Sistemul Dantum este folosit în Anglia, Franța, Italia, Germania. În acest sistem se definesc:
Linia de bază – este linia orizontală trasată la egală distanță de tangentele la contururile lentilei.
Centrul geometric – se găsește pe linia de bază la distanță egală de punctele de intersecție ale acestei linii cu marginile lentilei =B (fig. 6.2) .
Lățimea lentilei este măsurată pe linia de bază AB.
Distanța între centre .
Dimensiuni principale sunt : , b , , e , h .
În tabelul 6. Sunt date dimensiunile recomandate ale monturilor curente cu cercuri.
Tabel 6.3 Dimensiuni pentru monturi
Sistemul GOMAC
Delegați și opticieni din țările Pieței Comune Europene (Groupement des Opticiens du Marche Commun) au elaborate un sistem care ar trebui să uniface sistemul de măsurare al monturilor de ochelari. Nu este folosit.
La execuția ochelarilor foarte importantă este studierea dimensiunilor de bază ale acestuia, în concordanță cu aspectele faciale
Aceste dimensiuni sunt (fig.6.1): DD’ – linia ochelarului, M si M’ – centrele optice ale celor două lentile, pentru ochiul drept A și pentru ochiul stâng A’; a – lungimea lentilei, măsurată față de linia ochelarului DD’; c – distanța dintre cele două centre optice; d – distanța minimă între lentile; e – lățimea șeii nazale.
La ochelarii pentru corecție, dimensiunea “c” se poate mări sau micșora din 2 în 2 mm, atrăgând după sine și modificarea celorlalte mărimi caracteristice.
Lungimea lentilei “a”, considerată față de linia ochelarilor nu depinde de dimensiunea “c”, deoarece cu o mărime a lentilei mai mică și cu o lățime a șeii nazale “e” mai mare, se va obține aceeași valoare pentru cota “c”.
Linia ochelarilor DD’ este dreapta care unește centrele optice ale celor două lentile. Centrul optic al unei lentile este acel punct prin care trece axa optică, punct care are proprietatea, că orice rază de lumină ce trece prin el, nu va fi deviată. Axa optică a unei lentile este dreapta care unește cele două centre de curbură ale suprafeței lentilei. Poziția centrului optic definită teoretic, nu poate fi practic realizată în poziția ideală, ci cu mici abateri. Aceste abateri duc la descentraj. În general, producătorul de lentile este obligat să indice pe lentilă centrul său optic. Poziția centrului optic se verifică cu un aparat numit frontifocometru. Descentrarea poate fi în plan vertical, orizontal sau în diagonală. Importanța liniei ochelarilor, rezultă din faptul ca definește linia centrelor celor două lentile, dar la rândul său, aceste centre trebuie să se afle la o anumită distanță între ele pe această linie. Distanța între cele două centre optice, notată ″c″ în fig.6.3, trebuie să corespundă cu distanța între pupilele ochilor (distanța interpupilară). Distanța interpupilară se măsoară cu un instrument numit pupilmetru. Din fig.6.1, rezulta că c = a + d. Deci, la ochelari se poate determina distanța între cele două centre optice, măsurând lungimea lentilei ″a″ și distanța dintre lentile pe aceeași direcție ″ d ″. Lățimea șeii nazale ″e″, este distanța dintre colțurile monturii spre septul nazal și se poate măsura de-a lungul liniei ochelarilor.
6.5 PĂRȚILE COMPONENTE ALE MONTURILOR FABRICATE DIN MATERIALE PLASTICE
Planul frontal
Planul frontal reprezintă partea din față a monturii de ochelari. Rolul său este de a fixa lentilele. Trebuie avut grijă ca aceasta să nu afecteze câmpul vizual. În unele cazuri, când se ține cont de estetică și modă, se fac și unele compromisuri. In fig.6.2 este reprezentat desenul de execuție al unui plan frontal (executat din material plastic), precum și o serie de dimensiuni caracteristice ale acestuia: l1 – lungimea totală a planului frontal; h1 – înălțimea totală a planului frontal; l2 – dimensiunea lentilei măsurată pe linia mediană a planului frontal; h2 – înălțimea lentilei măsurată pe verticală; l3 – lățimea șeii nazale care poate varia între 16 și 24 mm; l4– lungimea părții de legătură; h3– înălțimea părții de legatură; h4– înălțimea șeii nazale; l5 – lungimea lentilei; h5– depinde de unghiul 2α și de raza de curbură r; l6 – distanța dintre centrele optice ale lentilei. Monturile pentru ochelari trebuie să fie comode, dar în același timp să corespundă din punct de vedere medical.
Este foarte important ca montura să fie astfel potrivită, încât pupila ochiului aflată în repaus, să corespundă cu centrul O. Înălțimea h5, valoarea 2α și raza r, asigură un port comod și totodată o așezare corectă din punct de vedere optic.
Lentila se fixează în planul frontal, într-un canal cu un unghi de 90° (fig.6.4) și o adâncime de 0.8 mm, de obicei în linia simetrică a grosimii V. Excepție fac cadrele executate din celuloid cu straturi, din care se poate îndepărta, eventual, un strat sau mai multe, prin așchiere.
În cazul planului frontal executat din placa de celuloid cu mai multe straturi și diferite culori, prin îndepărtarea unor straturi cu scopuri decorative se poate obține o greutate mai mică a ramei. In fig.6.5 partea superioară a planului frontal rămâne la grosimea de 4 mm, iar pentru restul planului frontal se va îndepărta unul sau două straturi până la dimensiunea de 3,4 mm. Astfel, locașul pentru lentilă, va ajunge în linia simetrică a grosimii ce a mai rămas.
Partea de legatură a monturii folosește pentru atașarea brațelor. Lungimea și lățimea ei depind de mărimea brațelor. Partea de legatură se poate prelucra sub mai multe forme (fig.6.6, a – dreaptă; b – curbată; c – curbată și tăiată; d – semicurbată; e – teșită; f – semiascuțită; g – ascuțită).
Montura perivist asigură un câmp vizual mult mai bun (fig.6.7). Acest tip de montură, poate avea mai multe forme. Caracteristica de bază este că la montarea lentilelor este nevoie de fire de nylon sau șuruburi.
Cadrele se pot executate din: celuloid, acetat de celuloză, celuloid cu un strat de acetat de celuloză, plexiglas, P.V.C.
Brațul
Brațul ajută la fixarea ochelarilor pe capul purtatorului. Se cunosc multe tipuri de brațe, dar tehnologia lor de fabricație este aceeași. Încă de la începutul execuției, brațul ia forma și mărimea apropiată de mărimea finală. Pentru prelucrarea brațelor se folosesc plăci de celuloid cu grosimea de 24 mm.
La ochelarii executați corect, brațul nu atinge tâmpla, iar poziția corectă a ochelarilor este asigurată prin intermediul oaselor din spatele urechilor. Lățimea brațelor depinde de lățimea părții de legatură a planului frontal (locul unde brațul este ansamblat la planul frontal cu ajutorul șarnierelor). Forma brațelor depinde și de lungimea lor.
Punctele dimensionale ale brațului sunt (fig.6.8): E – punctul urechii; SS’ – linia brațului; NN’ – normala la linia brațului; c – unghiul laturii; Q – centrul șarnierei; l – lungimea brațului; g – lungimea părții de siguranță; f – unghiul de înclinare al părții de siguranță față de linia brațului.
Lungimea brațului se poate indica fie pe total, adică de la centrul șarnierei până la punctul inferior al brațului l (fig.6.9), sau numai lungimea parțială de la centrul șarnierei Q până la punctul urechii E. Practic, pentru fiecare persoană, în funcție de configurația capului, se poate stabili lungimea brațului corespunzătoare.
Lungimea brațelor variază între 125 și 126 mm și lungimea porțiunii de siguranță între 25 și 40 mm. Brațele montate la planul frontal sunt reprezentate în fig.6.10, unde EE’- reprezintă punctele urechilor, w- lățimea capului, t -lățimea bitemporală (se consideră această cota la 25 mm față de planul lentilelor; D- unghiul brațului față de normal (NN’) la planul lentilei). Se mai poate indica pentru montura de ochelari și distanța de la braț până la partea superioară, respectiv inferioară a planului frontal. Având în vedere aceste dimensiuni, se alege diamentrul necesar al lentilei, pentru a putea acoperi aceste distanțe. Brațele pot avea și diferite forme (fig.6.11a). De obicei, in interiorul brațelor din celuloid, pentru a le mări rezistența sunt introduse întărituri din metal numite armături (fig.6.11b). Acestea sunt introduse prin injectare și sunt executate din sârmă de alpaca sau alamă moale, cu un diametru de 1,5 mm. Lungimea lor depinde de lungimea brațului și întotdeauna mai mică cu 5…..10 mm. La unele monturi de ochelari, armăturile sunt nichelate sau aurite. Brațele pot fi executate și din apiflex, un material flexibil care permite o usoara modelare după fizionomia persoanei.
Balamale
Cu ajutorul balamalelor (fig.6.12) se realizează asamblarea brațului la planul frontal. Se pot executa din alpaca sau alamă și pot varia ca formă și dimensiuni. Balamaua se compune dintr-o parte dreaptă și o parte stângă. Pentru asamblare este nevoie de șuruburi.
Sunt balamale care se pot aplica atât pe partea dreaptă cât și pe partea stângă deopotrivă.
Balamalele pot avea lățimea de 5, 6, 7, 8 mm. Ele sunt fabricate din alamă, bronz sau zinc. Pot fi demontabile (cu șurub) sau nedemontabile.
Șarniera este prevazută cu două găuri, având un diametru de 1,2 mm.
Partea care se montează pe braț are o lungime mai mare, iar cea care este montată pe planul frontal este mai scurtă și, de asemenea, prevazută cu două găuri. O șarnieră este corect montată, atunci când pentru a deschide brațele trebuie forțată puțin, iar când brațele sunt lăsate libere nu cad unul peste celalalt. Șuruburile folosite sunt de tipul M 1, 2 sau M 1, 4 și se pot înșuruba cu ajutorul șurubelniței. Șuruburile trebuie bine strânse; nu trebuie să se deșurubeze când se mișcă brațele. Pentru o prindere mai sigură se pot folosi piulițe. După felul montării, șarnierele pot fi: îngropate, încastrate, aplicate.
Șarnierele îngropate se pot asambla în două feluri:
prin încalzirea șarnierei la 80-85°C și aplicarea ei cu penseta pe locul dorit;
prin frezarea unui locaș în locul unde se fixează șarniera, atât în planul frontal cât și în braț.
Șarniera încastrată face corp comun cu armătura. Se fixează în planul frontal într-un locaș frezat prin lipire și presare.
Șarnierele aplicate sunt nituite, cu nituri având diametrul de 2 mm și lungimea de 12-14 mm. Operația cuprinde următoarele faze: găurirea planului frontal și a brațului, executarea nitului, fixarea șarnierei, nituirea.
Șaua nazală
Șaua este fabricată din material plastic. Se poate clasifica astfel: șa normală, șa în unghi și șa arcuită (ondulată) – fig. 6.13 a, b, c.
Ca poziție față de planul frontal al ramei, șaua poate fi așezată la mijloc (pe direcția liniei ochelarului) sau în partea superioară. Șaua nazală este caracterizată prin trei parametri: raza la vârf, săgeata (distanța de la linia ochelarului la marginea inferioară a șeii) și baza (lățimea șeii).
După format, șaua nazală poate fi:
cu lungimea mai mare decât deschiderea A’B’>AB;
cu lungimea egală cu deschiderea A’B’=AB;
cu lungimea mai mică decât deschiderea A’B’<AB.
Cele trei cazuri sunt reprezentate în fig.6.14, iar în fig.6.15 sunt reprezentate diferite forme constructive. Șaua nazală este prevazută cu două aripioare. Ele sunt pastile din material plastic de diferite forme în funcție de fizionomia nasului. Aripioarele susțin greutatea planului frontal. Ele sunt asamblate în ramă prin lipire, urmând apoi operația de finisare. În fig.6.16 sunt reprezentate câteva tipuri de aripioare.
Nituri și aplicații metalice
Niturile se folosesc pentru montarea șarnierelor. Ele pot fi simple sau prevăzute cu diferite aplicații metalice (ornamentale) executate din alpaca semidură. Niturile folosite au diametrul de 1,4 mm (fig.6.17). De obicei, ele se execută mai lungi decât ar fi nevoie, astfel că după montare să se poată tăia 1,5 – 2 mm. În fig.6.18 sunt reprezentate ornamente de diferite forme. Acestea pot fi în formă de X, care se montează mai ales pe brațe sau în formă de V care se montează pe planul frontal.
Aceste aplicații se execută din alpaca cu o grosime de 0,2 mm. Pentru o montare ușoară cele două nituri trebuie să fie paralele, iar lungimea lor să fie aceeași cu a niturilor simple.
6.6 PĂRȚILE COMPONENTE ALE MONTURILOR FABRICATE DIN MATERIALE METALICE
Metalul este din ce în ce mai folosit pentru fabricarea monturilor pentru ochelari, datorită numeroaselor sale calități. Monturile din metal (alpaca, nichelate, aurite, tombac, duble, oțel inoxidabil) își păstrează culoarea, dar își pot pierde din strălucire. Aceasta se poate reobține prin frecare cu o cârpă moale. Monturile metalice moderne sunt ușoare și elegante. Cele mai răspândite sunt monturile glazant (cu șurub). Avantajul acestor monturi, este că forma lentilei nu este strict legată de forma monturii, iar câmpul vizual este destul de mare. Dezavantajul lor este însă că lentila se poate sparge relativ ușor. Lentilele sunt prinse de partea superioară a monturii (1) prin câte două șuruburi (4) (fig.6.19).
Partea superioară (fig.6.20) este prevazută cu două orificii necesare pentru fixarea lentilelor. Mărimea monturii este dată de mărimile l1 respectiv l2 din desen. Se poate executa din sârmă de alpaca, cu un diametru de 1,6 mm.
Pernițele sunt pastile executate din material plastic, iar suportul din metal, cu diametrul de 1,2 mm. Suportul curbat după forma nasului este sudat de partea superioară a monturii. Pernițele sunt turtite lateral și prezintă pe suprafața lor adâncituri, pentru o mai bună fixare pe nasul purtatorului. Ele se pot executa din celuloid sau acetat de celuloza și au diferite forme.
Monturile glazant sunt ușoare, greutatea lor crescând prin montarea lentilelor. Suportul pernițelor trebuie astfel aranjat, încât montura să fie bine fixată pe nasul purtatorului.
Brațele și apăratorile sunt reprezentate în fig.6.21. Brațele din metal sunt foarte ușoare, au un diametru de 2,4 mm. La un capăt sunt prevăzute cu o șarnieră, iar în celălalt capăt cu apărători. Șarnierele sunt prevăzute cu orificii de diametru de 0,8 mm. La montare, șarnierele se nituiesc, niturile având un diametru de 0,7 mm.
Calibrele au rolul de a proteja lentila și sunt deseori folosite la monturile glazant. Sunt calibre metalice (fig.6.22), diferite ca formă după mărimea și forma lentilei. Se execută mai ales din dublé. În partea interioară se află un canal cu adâncimea de 0,5 mm în unghi de 90°. Pe partea superioară, sunt lipite mici piese rotunde, cu ajutorul cărora calibrul este montat la partea superioară a monturii cu ajutorul unor șuruburi. Calibrele sunt perechi pentru dreapta și pentru stânga, iar șuruburile sunt de tipul M 1,25 x 1,5.
Ornamentele sunt montate împreună cu lentilele la partea superioară a ramei. Pe ornamente sunt sudate două șuruburi M 1,2 x 8 mm și M 1,2 x 12 mm (fig.6.23) având între ele o distanță de 10 mm. Pentru a proteja lentilele, se mai pot aplica șaibe din material plastic sau metalic.
6.7 PĂRȚILE COMPONENTE ALE MONTURILOR FABRICATE DIN MATERIALE COMBINATE
Monturile combinate sunt foarte plăcute, deoarece sunt combinații de materiale plastice cu metalice. În fig.6.24, este reprezentat un ochelar ce are partea superioară din celuloid, iar șaua nazală și calibrele din metal. De calibre sunt lipite pernițe din celuloid cu suporturi din metal. Pernițele (fig.6.24 b,c) sunt comode și se așează ușor după fizionomia purtătorului de ochelari. Partea superioară a monturii, executată din celuloid se montează cu șuruburi M 1,4 x 2 mm, fixate în două locuri spre nazal și spre temporal. Acest tip de montură combinată, este folosită pentru bărbați. Brațele sunt executate tot din celuloid și sunt prevăzute cu armături metalice.
La monturile combinate se folosesc brațe combinate. Fabricarea acestor brațe este diferită de fabricarea brațelor obișnuite. Un astfel de braț este reprezentat în fig.6.25. Monturile de ochelari cu astfel de brațe combinate (împletite), se recomandă pentru sportivi și copii. Brațul are capătul mai arcuit, se poate fixa mai strâns după ureche. Brațul este format din: partea împletită “a”, formată din două straturi de sârmă de alpaca de 0,4 mm grosime. Pentru a-i mări elasticitatea, fiecare strat, după împletire, se bate sub formă rotundă.
Împletitura se execută pe arc de oțel, cu diametrul de 0,8 mm, iar după extragerea arcului se obține o împletitură cu diametrul de 0,8 mm. O altă componentă a acestui braț, este armătura de metal “b”. Această armătură este mai scurtă și are diametrul de 0,8 mm. Pe armatură se montează materialul plastic “c”. Brațul mai are și o parte de legatură notată pe desen cu “d”, iar la capăt se află terminația brațului “e”. Brațul combinat se execută din alpaca nichelată. Dacă împletitura este bine executată, ea este deosebit de elastică, se poate îndoi în orice direcție și își păstrează forma.
6.8 PROCESUL TEHNOLOGIC DE PRELUCRARE A RAMELOR
Pentru realizarea procesului tehnologic de prelucrare a ramelor de ochelari, în primul rând, avem nevoie de un desen de execuție (vezi Anexa 8).
6.8.1 PROCESUL TEHNOLOGIC DE PRELUCRARE A RAMELOR DIN MATERIALE PLASTICE
Cele mai folosite materiale plastice sunt: acetat de celuloză, nitrat de celuloză (celuloid), polistirol etc.
Pentru realizarea acestor monturi se folosește prelucrarea la rece și prelucrarea la cald.
Fiecare procedeu de prelucrare are avantajele și dezavantajele sale. Prin prelucrarea materialelelor plastice la rece, calitatea materialului nu se schimbă. Procesul tehnologic, în acest caz, cuprinde mai multe operații. Procedeul se folosește la fabricarea individuală a monturilor și pentru serii mici. Metoda este totuși economică, întrucât se pot procura ușor și repede scule potrivite.
Prin prelucrarea la cald, odată cu încălzirea materialului, acesta își pierde din plasticitate, devine rigid și își pierde astfel și durabilitatea. Procedeul se folosește la producția de serie mare.
La fabricarea monturilor pentru ochelari, trebuie să se țină seama de faptul că în final suprafețele trebuie să fie fine și lucioase. Utilizarea monturilor este influențată de formă, de aspect, de mărime și de durabilitatea sa. Operațiile de finisare ale suprafeței, sunt operații prin care sunt înlăturate neregularitățile ce rămân de la operațiile de prelucrare. În timpul fabricării pieselor componente ale monturilor pentru ochelari, este important controlul fineței suprafețelor ce se realizează cu șabloane etalon. Etalonul 1 este cel mai fin.
6.8.1.1 Prelucrarea la rece
Prelucrarea la rece cuprinde următoarele operații:
tăierea plăcii de material plastic în bucăți (ștraifuri);
copierea modelului pentru planul frontal la mașina pantograph(frezarea);
tobarea cadrelor;
trasarea pe planul frontal a locului unde vor fi montate șarnierele;
găurirea planului frontal cu mașina de găurit;
executarea curburii nazale;
montarea șarnierelor;
tăierea din ștraifuri a brațelor;
injectarea în brațe a armăturilor metalice;
frezarea profilului brațelor;
tobarea brațelor;
găurirea brațelor pentru montarea șarnierelor;
montarea brațelor la planul frontal;
confecționarea pernițelor nazale;
lipirea cu acetonă a pernițelor pe planul frontal;
acetonarea ramelor;
lustruirea la perie a aplicațiilor metalice;
ambalarea produsului finit.
Prima operație este tăierea materialului la mașini de tipul ferăstraielor circulare, obținându-se ștraifuri (plăci) de dimensiunile dorite. Astfel, în cazul monturilor pentru copii, lungimea plăcii va fi de 13 cm, pentru monturi bărbătești între 15 și 15,5 cm, iar pentru monturi destinate femeilor între 14 și 14,5 cm.
După această operație, ștraifurile se fixează la mașina pantograf, unde se copiază modelul dorit pentru planul frontal.
Pantograful este o mașină, care realizează prelucrarea unei piese, asemenea cu o piesă sau forma dată la o anumită scară. Se compune din următoarele părți: un motor electric care acționează scula, în acest caz o freză (frezele utilizate sunt profilate, putând realiza și locașul lentilei în montură); masa principală a mașinii – pe masă este fixat printr-un dispozitiv de prindere, modelul necesar pentru planul frontal.
Pentru ca deplasările piesei (ștraifurilor) față de sculă, să determine realizarea monturii, în paralel este montată montura model, pe masă. Pe capul mașinii, este fixat poansonul de copiere care este montat în paralel cu freza.
În funcție de profilul frezei, masa principală poate ocupa două poziții pe vertical
La prima poziție se copiază conturul exterior al planului frontal, iar la a doua poziție, interiorul planului frontal și în același timp se execută și canalul interior pentru fixarea lentilei (fig.6.26).
După copiere, se trasează la ambele proeminențe, numite bac-uri, axele pentru două găuri așezate vertical la o distanță de 2,1 – 2,5 mm (fig.6.27).
Apoi, planul frontal se introduce într-o tobă de formă hexagonală, unde este ținut timp de 16 ore, efectuându-se operația de tobare.
Brațele se execută din plăci de celuloid, cu o grosime de 2,8 mm. Din aceste plăci, se taie ștraifuri de 16-18 mm. După tăiere, bucata de material este introdusă în mașina de injectat armături metalice.
Mașina de injectat armături metalice realizează injectarea armăturilor astfel: ștraiful de material este dirijat către un încălzitor de înaltă frecvență, încălzindu-se numai zona ce urmează a fi armată; armatura are o formă adecvată, respectiv ascuțită la un capat, fiind deasemenea încălzită, este împinsă în material. Toate deplasările sunt realizate prin acționări pneumatice, comandate de un sistem electronic de comandă. În funcție de materialul utilizat la executarea brațelor, este necesar un reglaj al temperaturii.
Operația de frezare a brațelor se execută la o mașină care are la bază principiul copierii după un model. În paralel cu brațul care trebuie prelucrat, pe masa mașinii se află modelul de referință. Pozițiile relative ale piesei și modelului sunt dispuse pe verticală. Masa are o mișcare de translație alternativă, pe direcție orizontală. În cursa activă, prin deplasarea mesei, modelul va întâlni două discuri, plasate de o parte și cealaltă a modelului. Coaxial cu aceste discuri, dar într-un alt plan, pe direcție verticală, respectiv în planul piesei, se află două piese profilate, conform formei pe care trebuie să o aibe brațul.
După operația de frezare, brațul este introdus în tobă și menținut 16 ore. Tobarea este necesară pentru rotunjirea muchiilor, atât pentru planul frontal cât și pentru brațe.
După această operație, cadrelor li se execută conturul nazal, la o mașină de presat. Operația de încălzire este necesară deoarece la presare cadrele se pot rupe.
Se fixează planul frontal pe masă, iar la coborârea pistonului, acesta imprimă conturul nazal dorit. Urmează operația de găurire a planelor frontale și brațelor, care se execută cu un burghiu, având un diametru de 1,1-1,8 mm.
Dupa montarea șarnierelor este nevoie de: căpuitor, contracăpuitor, un ciocanel, nituri, aplicații etc. Șarnierei i se aplică lovituri, până intră piciorușele aplicației în găurile specifice. Se taie din lungimea aplicației și se nituiește cu nituitorul. Se execută aceeași operație și la brațe. Urmează montarea brațelor la planul frontal, prin intermediul șuruburilor.
Cu o pensetă și prin intermediul acetonei, se execută lipirea aripioarelor de planul frontal, de la capăt. Ultima etapă este finisarea monturii. Se pilește montura, până ce deschizătura brațelor este bună.
Pilirea planului frontal, respectiv a brațului, se realizează cu ajutorul unei pile semirotunde. După pilire se curăță suprafețele respective cu șmirghel fin. Este necesară apoi, o șlefuire mai ales la monturile executate din acetat sau celuloid. Reșlefuirea se execută la un polizor prevăzut cu pânză și pastă de șlefuit. Aceasta elimină de pe suprafața monturii toate zgârieturile, iar suprafața rugoasă devine omogenă. Pilirea trebuie executată până ce dispar toate zgârieturile.
La monturile din celuloid, se folosește lustruirea cu cârpă și acetonă, iar la cele fabricate din acetat se folosește lustruirea cu o cârpă specială.
Cel mai des folosită este lustruirea cu acetonă, care este o metodă rapidă, economică și conferă monturii un luciu îndelungat.
Monturile asamblate se introduc în baie de acetonă. Pentru această operație este nevoie de o cuvă și un gratar mai mare pentru a se putea introduce în baie mai multe bucăți în același timp. Monturile de acetat se țin în baie circa 2 min, iar cele de celuloid 1 min. Apoi se lustruiesc cu o perie, pentru ca aplicațiile metalice să aibe un luciu plăcut.
6.8.1.2 Prelucrarea la cald
Prelucrarea la cald se aplică în special materialelor termoplaste. Pentru injectarea în matrițe a monturilor pentru ochelari se folosește acetatul de celuloză. Acesta este color sau incolor, transparent și se folosește sub formă de granule. Este un material rezistent, ceea ce îl face să fie indicat pentru aceste monturi. Un dezavantaj este tendința materialului de a fi higroscopic.
Fazele procesului tehnologic sunt: vopsirea materiei prime, uscarea, injectarea în matrițe, tratamentul final, găurirea.
Vopsirea materiei prime: din punct de vedere economic, materia primă incoloră se
poate procura și depozita ușor. Vopsirea se va face la începutul procesului tehnologic. Cantitățile mai mici se vopsesc pe plăci de aluminiu, iar cantitățile mai mari în cutii prevăzute cu o instalație de amestecare, care execută permanent o mișcare de rotație în jurul axei sale. Viteza de rotație a instalației trebuie aleasă în așa fel, încât granulele de acetat de celuloză să nu se lipească de peretele instalației, ci să cadă uniform de pe el. Pentru vopsire se folosește vopsea de anilină, amestecându-se până când aceasta se împarte uniform pe suprafața tuturor granulelor. Culoarea neagră se realizează cu ajutorul negrului de fum.
Monturile se vopsesc după operația de ștanțare. În acest scop, montura se sprijină pe brațe, se pune șablonul și se vopsește cu ajutorul unui pistol special de vopsit.
Uscarea materiei prime: în timpul prelucrării, umezeala are un efect negativ, de aceea
trebuie înlăturată. La peste 100 °C, umezeala trece în stare de vapori, care nu se pot evapora din masa de materie topită. În material se pot produce bule de gaze. Umezeala se îndepărtează înaintea operației de injectare. Uscarea se realizează în cuptoare electrice la temperatura de 70 °C. Timpul de uscare depinde de gradul de umezeală existent. Pentru a se stabili timpul optim de uscare, se ia o probă din materialul umed și se usucă în cuptorul electric, până ajunge la greutatea standard a unei monturi. Pentru a ajunge la această greutatea standard, în timpul uscării trebuie făcute mai multe măsurări. Timpul scurs până la obținerea greutății standard a materialului de probă, este folosit pentru determinarea timpului de uscare necesar materialului.
Injectarea(fig. 6.28): materia primă pregatită pentru injectare, trebuie să aibă temperatura mai
ridicată decât temperatura de topire, dar mai mică decât temperatura la care se descompune. Temperatura optimă este cea situată la mijlocul intervalului dintre cele două temperaturi. Acetatul de celuloză are temperatura de prelucrare situată între 140° C și 230°C
Tehnologia aplicată depinde de următorii factori: temperatura de injectare, presiunea de injectare și temperatura matriței de injectare.
Între temperatură și presiune trebuie creat un echilibru. Dacă unul din acești parametri nu este corespunzător, se va obține o piesă rebut. Temperatura matriței de injectare influențează materialul, iar de multe ori acesta este rece, își pierde temperatura și se contractă producându-se o scădere a volumului sau.
Dupa operația de injectare piesa obținută poate rezulta incompletă. Cauzele acestui defect sunt: temperatura scazută în cilindrul de topire, poziția necorespunzătoare a pistonului, presiunea exercitată de piston este mai mică decat normal, existența în matriță a unor ventuze, care nu lasă să iasă aerul din matriță, surplusul de material se datorează unei presiuni mari de lucru, ventilul este defect, nu se închide corect, montura obținută prezintă bule, datorită unei presiuni mici de lucru față de cea normală sau existența aerului în matriță, suprafața monturii prezintă neregularități sfărâmicioase datorită unei răciri bruște a materialului, existența unor umflături pe suprafața monturii, datorită temperaturii de lucru prea ridicate sau umidității materialului.
Aceste defecte se pot înlătura, dacă se face o injectare de probă, unde se întrunesc toate condițiile necesare obținerii unei piese de calitate superioară.
Tratamentul final este operația prin care se îndepărtează surplusul de material,
manual, în așa fel încât montura să nu suporte nici o deteriorare. În acest caz, o serie de monturi considerate rebut, pot fi totuși utilizate. În același mod, se poate proceda și cu rebuturile datorate celorlalte defecte, dar după o sortare corespunzătoare.
Rebuturile care conțin impurități nu se mai folosesc. La materia primă se pot adauga doar 15-20% din rebuturile măcinate, deoarece ele nu mai au aceeași temperatură de topire. Aceste amestecuri cu rebuturi, se folosesc la executarea unor piese care nu sunt supuse unor uzuri prea mari. Piesele finite se depozitează în saci timp de 14 zile pentru relaxare; în acest timp presiunea internă dispare. După relaxare, monturile sunt introduse sub un tambur special, pentru a se înlătura eventualele denivelări existente pe suprafață.
Găurirea: planul frontal și brațele trebuie găurite. În timpul găuririi, materialul se
încălzește din cauza frecării care apare. Pentru micșorarea încălzirii, burghiul trebuie uns cu ulei sau parafină. Burghiul se mai poate raci, ridicându-l de mai multe ori în timpul operației de găurire. Partea activă a burghiului este lată, taie adânc, iar cantitatea de material așchiată de acesta este mare.
6.8.1.3 Asamblarea monturilor fabricate din materiale plastic
Procedeul de montare cuprinde: pregătirea, asamblarea propriu–zisă și finisare monturii.
În faza de pregătire tehnicianul își pregătește sculele necesare și materialele. Pentru realizarea monturii din celuloid, sunt necesare următoarele operații:
tăierea aplicației metalice pentru brațul ochelarului;
montarea șarnierelor pe brațe;
pilirea oblică a părților de asociere;
pilirea colțului planului frontal;
șlefuirea manuală a șarnierelor;
reșlefuirea;
polizarea și lustruirea;
ștergerea monturii asamblate.
Tăierea aplicațiilor metalice trebuie executată la dimensiuni potrivite, pentru a se putea face o nituire corespunzătoare. Dacă aplicațiile sunt prea lungi ele se îndoaie, se adună sub șarnieră, făcând ca aceasta să slăbească și să cadă. Dacă aplicațiile sunt prea scurte, ele umplu orificiul șarnierei cu material și nituirea este necorespunzătoare.
Pilirea colțurilor se execută cu o pilă semirotundă cu un diametru de 150 mm. După pilirea colțurilor, suprafața ramei se curăță cu șmirghel.
Reșlefuirea este necesară la toate ramele executate din celuloid sau acetat de celuloză.
Urmele lăsate după pilire pot fi îndepărtate de polizor, cu pastă de șlefuit. Trebuie eliminate de pe suprafața monturii toate zgârieturile, pentru ca suprafața rugoasă să devină omogenă. Polizarea se execută, până când dispar toate zgârieturile de pe suprafață.
Finisarea monturii include lustruirea acesteia. Lustruirea se face cu cârpă și acetonă. Cea mai des folosită este lustruirea cu acetonă, fiind o metodă rapidă și economică, asigurând monturii un luciu îndelungat. Monturile din celuloid se mențin în baia de acetonă timp de 1-2 secunde, până când acetona se depune pe suprafața lor. Se șterge după aceea, cu o cârpă moale.
6.8.2 PROCESUL TEHNOLOGIC DE PRELUCRARE A RAMELOR DIN MATERIALE METALICE
Monturile metalice au forme asemănătoare cu cele din materiale plastice.
Montura metalică (fig.6.29) este formată din calibrele ″1″ legate între ele prin bara de legatura ″2″ și suportul nazal ″3″. Brațele ″4″ sunt prinse de calibre prin șarniere ″5″.
Unele modele de monturi metalice, au calibrele prinse de un centru superior, pe care se montează și suportul nazal și brațele.
Calibrele pentru ramele metalice pot avea diferite forme constructive, în general însă calibrul nu este complet închis, ci prezintă o deschidere necesară pentru montarea lentilei.
Calibrele se execută din sârmă de alamă moale, cu diametrul de 2,3 mm, ce se trefilează la profilul dorit. Trefilarea sau tragerea este procedeul prin care sârmele, barele și țevile, sub acțiunea unui efort de tracțiune, sunt trecute printr-un orificiu calibrat, de forma profilului dorit și suferă o reducere , uneori, o modificare a formei secțiunii. La trefilare, pe lângă modificarea dimensiunii și a formei, se modifică și caracteristicile fizico-mecanice ale materialului din care se execută produsul respectiv.
Sârma de alamă trefilată la forma corespunzătoare, adica prezentând în secțiune un canal în V la un unghi de 90° și adâncime de 0,5 – 0,6 mm, necesar pentru așezarea lentilei, este infășurată pe un șablon, având forma corespunzătoare calibrelor dorite.
Din acest arc elicoidal se taie câte o spiră, obținându-se calibrul respectiv: pantoscopic, dreptunghiular, rotund, trapezoidal etc. La cele două capete libere ale calibrelor, se lipesc, prin alămire sau argintare, îndeosebi, elementele de prindere ale monturii glazant și de prindere a lentilelor. La unele modele, prinderea calibrelor între ele prin bare de legatură și suportul nazal, se fac tot prin sudură. Brațele se execută din sârmă de alamă, ce este supusă unei operații de deformare a sârmei prin îndreptare obținându-se diferite profiluri, în general brațul prezintă o parte de secțiune dreptunghiulară, cu o latură foarte mica 0,5 – 1 mm (ca o bandă subțire), iar cele două capete sunt prelucrate astfel încât, să permită montarea la planul frontal la un cap, iar la celălalt este ascuțit, pentru a putea fi montată o apărătoare de plastic, pentru protecția urechilor purtătorului de ochelari.
Suportul nazal se execută din sârmă de alamă cu grosimea de 1,2 – 2,5 mm. După ce se taie la lungime, se aplatisează cele două capete, prinzându-se de ele pernițele de protecție a nasului (fig.6.30). După aceea, sârma se îndoaie la forma dorită a suportului nazal.
Apărătorile pentru brațe și pernițele pentru suportul nazal, se realizează prin injectarea în matrițe închise, pe mașini de injectat material plastic. Materialul plastic este polietilena.
Șarnierele se execută din alamă tare, au diferite forme constructive și realizează în principal legătura dintre brațe și calibre, dar pentru unele modele servesc și la priderea lentilei. Axul șarnierei îndeplinește și rolul de șurub de strângere al calibrului pe lentilă.
Profilul șarnierelor se obține în general prin ștanțare, operație urmată de executarea găurilor, necesare pentru prinderea de braș sau de montură și eventual se aplică operații de frezare și ajustare pentru păsuirea corectă a șarnierelor.
După executarea subansamblurilor ochelarilor se trece la asamblarea acestora. În funcție de modelul respectiv, montura pentru ochelari poate fi demontabilă sau sudată (cu excepția prinderii lentilei și a brațelor în șarniere).
La modelele sudate, lipirea se poate executa cu ajutorul unui aliaj cu alamă. Înainte de lipire, porțiunea de lipit este decapată prin curățire, cu pâslă înmuiată în acid boric. Topirea aliajului între cele două piese se realizează sub acțiunea unei flăcări.
În cazul sudurii electrice se vor curăța mai întâi suprafețele de oxizi, se introduc părțile ce trebuie sudate țntr-un lichid de sudare într-o baie, între electrozi. Vârful sârmei de sudare cu diametrul de 0,3 mm din argint, se introduce în baie, aducându-se în contact cu zonele ce trebuie îmbinate. Când se atinge temperatura de topire a argintului, acesta se va scurge pe cele doua zone de lipit. Se scoate din baie și se răcește în apă rece. Se mai poate executa sudura și cu electrozi de cupru la o tensiune de 1,5 – 3,5 V. Dacă piesele sudate cu astfel de electrozi, sunt din dublé sau tombac, trebuie înlăturate straturile de oxid din timpul sudării, prin dizolvarea cu soluție de 20% acid clorhidric.
După sudare urmează operația de curățire și apoi lustruirea monturii, mai ales la modelele din dublé, sau operații de nichelare, eloxare etc., în vederea obținerii unui aspect plăcut.
Șarnierele sunt prinse de planul frontal sau de brațe cu ajutorul unor bride, îmbinarea realizându-se prin nituire sau înșurubare. La îmbinările cu șuruburi, se folosesc șaibe din material plastic, cu care se acoperă piulițele metalice.
Asamblarea monturilor demontabile, decurge după aceeași sucesiune de operații. Șuruburile sunt M 1, 2 fiind montate cu grijă în locașurile respective, fără a le zgâria.
După montare, urmează operațiile de ajustare a monturii, după configurația și fizionomia purtătorului. Se îndoaie brațele în zona apărătorilor pentru urechi.
Îndoirea se realizează prin încălzirea cu un clește de îndoit, ce are suprafețele de lucru bine prelucrate sau acoperite cu plăcuțe protectoare, pentru a nu zgâria plasticul. De asemenea, se ajustează suportul nazal, precum și unghiul din planul planului frontal și cele două brațe. Suportul nazal se cambrează cu ajutorul unui clește de cambrat.
Unele modele sunt combinații de montaj prin sudură și înșurubare (fig.6.31). Astfel, suportul nazal(4) este realizat din două părți sudate de calibre, calibrele sunt prinse între ele prin bare de legătură, prin sudură, pe această bară se prinde, cu ajutorul șuruburilor, un ornament. Prinderea lentilei în calibre, se realizează prin șuruburi M 1,2 x 4 de care se prinde și șarniera.
O altă combinație posibilă este cea cu glazantul din ebonită neagră, calibrele prinzându-se de glazant prin șuruburi.
Operația de montare a lentilelor în monturi metalice, presupune o mărire a deschiderilor calibrelor cu 10-150, introducerea lentilelor și strângera cu șurub a celor două părți. La strângerea șurubului se va avea grijă să nu se tensioneze lentila; în astfel de cazuri se poate proceda fie la ajustarea profilului lentilei, fie a calibrelor.
Anexe
În continuare vă voi prezenta , fiecare pe câte o pagină , care sunt principalele tipuri de monturi , componentele și terminologia lor, conform normelor internaționale:
Anexa 1: Monturi din metal
Anexa 2: Monturi din plastic
Anexa 3: Montură combinată (metal/plastic)
Anexa 4: Montură combinată (metal/plastic)
Anexa 5: Monturi fără cercuri
Anexa 6: Brațe
Anexa 7: Șarniere
Anexa 8: Desen execuție ramă de ochelari
Anexa 1
Anexă 2
Montură din plastic
Plan frontal 5. Plachetă
Gol pentru așezare lentilă 6. Ureche
Punte 7. Canal montură
3a. Șa nazală 8. Elemente de ansamblare șarnieră
3b. Punte 9. Braț
Calibru
Anexă 3
Montură combinată (metal/plastic)
Șarnieră ( 1 , 9 ) 3. Calibru
Ansamblu plachetă 4. Gheară de fixare
2a. Plachetă 5. Arcadă
2aa. Plachetă dublă 6. Element de fixare
2b. Brațul plachetei 7. Punte
2c. Plachetă 8. Bară frontală
2d. Plachetă
Anexă 4
Montură combintă (metal/plastic)
Șarnieră ( 1 , 8 ) 3c. Șurub plachetă
Bloc de inchidere 4. Calibru
Ansamblu plachetă 5. Garnitură frontală
3a. Plachetă 6. Bară frontală
3aa. Plachetă dublă 7. Punte
3b. Braț plachetă
Anexă 5
Monturi fără contur-calibru
Punte 2b. Braț plachetă 6. Bară superioară
1a. Punte superioară 2c. Fixator plachetă 7. Galerie
Ansamblu plachetă 3. Gheară de fixare 8. Nit/șurub de ansamblare
2a. Plachetă 4. Arcadă 9. Contraplacă
2aa. Plachetă dublă 5. Șarnieră 10. Fir de susținere
Anexă 6
Brațe
Braț îndoit 8. Tijă (metal)
Braț drept 9. Teacă
C1. Braț cu buclă 10. Capăt bont
C2. Braț cu buclă fasonată 11. Înveliș
Inserție 12. Secțiune
Șarnieră
Terminație brat (baghetă)
Capăt brat
Arc
Bilă
Inel de joncțiune
Anexă 7
Șarniere
A1 – Șarnieră cu nituri 5. Rama
A2 – Șarnieră ascunsă 6. Piuliță
B – Șarnieră ascunsă cu întărire 7. Ansamblu
2. Jumătate șarnieră 8. Plăcuță cu nituri
3. Componente de șarnieră 9. Nit
4. Șurub
Anexă 8
Desen de execuție
Bibliografie:
Dumitrescu N.,Comeagă C. D, Optometrie fucțională practică;
Besnea D, Note de curs – Tehnologie optică;
Ursache M, Universitatea Craiova Facultatea de Fizică- Dotarea cabinetului de optometrie;
Dumitescu N, Anatomie ocular;
Dumitescu N, Optică geometrică;
Ing. State D. M., dr. Lascu E. , Utilajul și tehnologia confecționării lentilelor, ramelor și ochelarilor – manual pentru școli profesionale și cursuri de specializare, EDP București 1980;
Prof. ing. Danescu F., prof. ing. Grosu M., prof. ing. Rotaru T., prof. ing. Stoian G, prof.ing. Vertan E. , Utilajul și tehnologia mecanicii fine și a opticii – manuale pentru clasa a XI a și a XII a, licee industriale cu profil de mecanică, calificarea mecanic de mecanică fină și optică și școli profesionale, EDP București 1989;
Dumitrescu N,Tehnologia de adaptare a ochelarilor, UPB București 1999 ;
Dumitescu N, Bazele opticii fiziologice, UPB 1991;
Pascu A.T, Note de curs – Tehnologie de montaj ochelari;
Pascu A.T, Note de curs – Tehnologie de adaptare a ochelari;
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Procesul tehnologic de fabricație a ramelor de ochelari [305580] (ID: 305580)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.