Procesul și condamnarea lui Galileo Galilei [603972]

1

Procesul și condamnarea lui Galileo Galilei

Este în exclusivitate vina Bisericii Catolice pentru condamnarea lui
Galileo ?

Andreea Alecsandru (Dîscă)
Masterat Patrimoniu Creștin European, Anul II, Semestrul al II -lea

2
Procesul și condamnarea lui Galileo Galilei
Este în exclusivitate vina Bisericii Catolice pentru condamnarea lui Galileo?

Introducere
Cazul lui Galileo Galilei este unul din cele mai cunoscute procese din istoria Inchiziției.
Istoria acestuia este cunoscută mai ales datorită legendei privind ultimele cuvinte rostite, în șoaptă,
de către Galilei, la sfârșitul procesului , potrivit căruia el spunea :„eppur si muove”. Chiar dacă nu
știm în mod cert dacă el a rostit sau nu aceste cuvinte, istoria relației sale cu Inchiziția și a
problemelor avute cu această instituție ne arată că o asemenea ultimă sfidare i -ar fi fost
caracteristică lui Galilei, fără îndoială.
De la bun început, argumentația în privința afirmației că a fost în exclusivitate vina Bisericii
Catolice pentru condamnarea lui Galileo, trebuie să fie una solidă și echilibrată, altfel riscăm să
cădem într -un subiectivism de nedorit. Prima data pentru că trăim altfel de timpuri, în care rațiunea
domnește ma i degrabă , decât în secolul al X V-lea, și în al doilea rând pentru că influența sau
intervenția religiilor, astăzi, în știință este nulă, dacă ne referim, mai degrabă la cele creștine.
Obiectivitatea, deci, este fundamentul pe care se constituie toată această argumentație, luciditatea
și rațiunea. Și cred, de la bun început că decizia de atunci a fost doar una bazată pe interese politice.
Pentru început trebuie să spunem că Galileo Galilei a fost un catolic devotat. Dacă tatăl său
nu ar fi insistat ca tânărul să urmeze cursurile unei facultăți de medicină, el ar intrat mai mult ca
sigur în rândurile clerului. Esențial acest aspect, pentru că vorbim, de un om religios care a ales
însă să pună știința în fața convingerilor sale creștine . Mai mult decât atât, pe cele două fiice ale
sale, nelegi time, l e-a trimis la mănăstire. Nu și pe fiul său.
Galileo aduce contribuții originale în știință printr -o combinație inovatoare de experimente
și matematică. La acea vreme, practica științifică se caracteriza mai ales prin studiile calitative de
genul celor ale lui William Gilbert , în domeniile magnetismului și electricității. Tatăl lui Galileo,
Vincenzo Galilei , muzician, făcuse experimente prin care a stabilit poate cea mai veche relație
neliniară cunoscută în fizică: pentru o coardă întinsă, înălțimea sunetulu i este proporțională cu
rădăcina pătrată a tensiunii. Aceste observații se încadrau în contextul tradiț iei pitagoreice a
muzicii, bine cunoscută de fabricanții de instrumente, și care includeau și faptul că împărțirea unei
coarde într -un număr întreg produc e o scară armonică. Puțină matematică legase de multă vrem e
muzica de fizică iar Galileo a văzut cum observațiile tatălui său au dezvoltat această tradiție.
Galileo Galilei este, poate , primul care a afirmat răspicat că legile naturii sunt matemat ice. El s cria
în Il Saggiatore că: „Filosofia este scrisă în această mare carte, universul … este scris ă în limba
matematicii, iar personajele sunt triunghiuri, cercuri și alte figuri geometrice ”.
Analizele sale matematice reprezintă o nouă dezvoltare a tradiției filosofilor scolastici
târzii, pe care i -a învățat Galil eo când a studiat filosofia. Deși a încercat să rămână loial Bisericii
Catolice, urmărirea rezultatelor experimentale și a interpretării lor celei mai oneste, a dus la
respingerea supunerii oarbe față de autoritatea acesteia, atât religioasă cât și filosofică, în chestiuni
științifice. Gândirea umană cunoaște un progres semnificativ , o evoluție vizibilă, așa cum ne este

3
simplu să privim acum retrospectiv , și ajută la separarea științei de rel igie și filosofie, un lucru
absolut necesar pentru obiectivitatea de care este responsabilă orice ramură a științei și de
eficacitatea și realismul pe care obligatoriu trebuie să le aibă pentru un progres garantat al omenirii,
cu intenții pozitive. Așa cum și alte minți luminate precum Albert Einstein , care spunea despre
Galileo că este ,,părintele științei moderne”, sau și mai actual – fabulosul vizionar și om de știință
Stephen Hawking, care spune că ,,Galileo poartă mai mult decât oricine responsabilitat ea pentru
nașterea științei modere” și simplele constatări ale celor care nu sunt din elita științelor actuale, fac
din opera inovatoare a lui Galileo Galilei un început de drum în ceea ce poate reprezenta știința
pentru sutele de ani ce îi vor fi urmat. L ucruri perfect valabile sau reale.
Context
Biserica însă nu acceptase încă validitatea teoriei heliocentrice, susținând în con tinuare că
teoria geocentrică, potriv it căreia Pământul era centrul U niversului, în jurul căruia se rotesc toate
corpurile ccerești – era cea corectă, ea fiind susținută și de pasaje din Biblie. Astfel, teoria lui
Copernicus era în contradicție nu doar cu opinia generală a majorității savanților de la acea vreme,
dar și cu textele sfinte care sprijineau, din punct de vedere teologic, teoria geocentrică . Era de
așteptat ca Galileo Galilei să intre în vizorul Inchiziției Romane din cauza promovării unor teorii
contrare dogmei oficiale. Primele atacuri la adresa omului de știin ță datează din anii 1614 -1615 și
vin din partea unui călugăr dominican pe nume Tommaso Caccini . Ulterior, un alt călugăr va obține
o copie a unui scrisori a lui Gal ilei către un fost student de -al său , scrisoare int erpretată ca fiind
ostilă dogmei . Scrisoa rea va fi adusă în atenția Inchiziției , cu acuzația că Galilei și suporterii săi
interpretează Sfânta Scriptură altfel dec ât ar trebui. O lună mai târziu Caccini ajunge personal în
fața Inchiziției pentru a -l denunța pe Galilei ca adept al teoriei heliocen trice.
Când aude aceste zvonuri, cum că numele său ar fi ajuns în atenția Inchiziției , decide să
meargă personal la Rom a pentru a înfrunta acuzațiile. Această primă confruntare dintre omul de
știință și Inchiziție va fi judecată de cardinalul Bellarmine , unul dintre cei mai respectați te ologi ai
vremii. Bellarmine era familiarizat cu problema teoriei heliocentrice și era de părere că lucrarea
lui Copernicus nu trebuia interzisă, ci doar „editată” în așa fel încât teoria sa să nu fie prezentată
drept realit ate fizică, ci doar ca instrument de calcul. Bellarmine va adopta o poziție similară în
cazul lui Galilei, căruia i -a recomandat să prezinte teoria heliocentrică doar ca fenomen ipotetic,
nu ca o realitate a fizicii, căci altfel ar fi putut dăuna credinței promovând ideea că textele sfinte
sunt false. Bellarmine considera că problema teoriei heliocentrice nu era, în sine, ca ipoteză
științifică, o problemă de credință, dar că argumentarea ei intra în contradicție cu textul Bibliei,
transformându -se astfel î n erezie.
În concluzie, cardinalul Bellarmine nu avea vreo problemă cu teoria lui Copernicus atâta
timp cât ea era era tratată pur și simplu ca instrument de calcul, și nu ca un fenomen fizic real. Ca
atare, el a hotărât că promovarea teoriei nu putea fi p ermisă decât dacă existau suficiente argumente
științifice în favoarea ei. Problema era că Galilei cre dea că aceste argumente existau.
În urma analizării cazului, comisia de teol ogi întrunită de Inchiziție hotă ra că ideea că
Soarele nu se mișcă este absurd ă și eretică din moment ce contrazice în mod explicit textul Sfintei
Scripturi. Astfel, Papa Paul al V -lea l-a însărcinat pe Bellarmine să -i prezinte lui Galilei rezultatul

4
procesului său și să -i ordone să renunțe la credința sa în teoria lui Copernicus, c u avertismentul că,
în caz contrar, vor fi luate împotriva sa măsuri mai severe.
Rezultatul a fost că, l ui Galilei i s -a interzis să predea sau să apere această doctrină
heliocentrică și să discute despre ea. I s -a spus să renunțe pentru totdeauna la ideea că soarele stă
nemișcat în centrul lumii și că pământul se mișcă în jurul său . Pentru câțiva ani, chiar, chestiunea
a fost uitată. Galilei nu a pățit nimic, iar lucrările sale nu au fost interzise. Mai mult de atât , în anul
1623, se părea că noro cul îi surâde omului de știință: Papa Grigore al XV -lea moare și este urmat
de Papa Urban al VIII -lea, un prieten și admirator al lui Galilei, care se opusese, în 1616,
condamnării acestuia.
El a cedat tentației de a aborda din nou problema controversată a teoriei heliocen trice. În
1632, el va publica, cu acordul oficial al Inchiziției și al P apei, o carte pe acest subiect, Dialog
despre cele două sisteme principale ale lumii . Papa îl rugase pe Galileo să ofere în carte atât
argumente pro, cât și contra teoriei heliocentrice, și să fie atent să nu apară drept adept al acestei
teorii. În plus, Papa i -a mai făcut o cerere omului de știință: să includă în cartea sa și opiniile lui.
Când cartea apare, în 1632, s -a dovedit că Galilei nu respectase decât ultima cerință a Papei
Urban al VIII -lea, și asta într -o manieră mai mult decât deranjantă. Cartea e scrisă ca un dialog
între un savanat adept al lui Copernicus, Salviati , un savant imparțial pe nume Sagredo , și un
susținător al teoriei geocentrice pe nume Simp licio. Galilei explică în prefața cărții că acest ultim
personaj a fost numit după un cunoscut filosof aristotelic, Simplicius , dar alegerea nu se poate să
fi fost una inocentă. În limba italiană, simplicio înseamnă naiv sau prost , iar personajul cu acest
nume chiar este reprezentat ca fiind, din punct de vedere intelectual, un prost. Problema a fost că
Galilei a ales să prezinte opiniile Papei, așa cum acesta îi ceruse, prin voc ea acestui Simplicio .
Argumentele acestuia în favoarea geocentrismului sunt sis tematic combătute și ridiculizate de
celelalte personaje, care sprijină teoria heliocentrică. Părerea personală a lui Galilei cu privire la
chestiunea dezbătută apărea mai mult decât clar , la final .
Era de așteptat ca Urban al VIII -lea să nu aprecieze delo c lucrarea lui Galilei. La câteva
luni după publicarea ei, ea este interzisă, iar Galilei este chemat la Roma pentru a fi adus în fața
Inchiziție i sub acuzația de erezie. Lucrarea lui Galilei a fost analizată de un grup de teologi, care
au ajuns la concluz ia că ea promovează teoria lui Copernicus, ceea ce însemna că Galilei nu
respectase ordinul dat în 1616.
Pe parcursul procesului, Galilei a susținut că el a respectat promisiunea făcută în 1616 și
că nu apăra teoria interzisă. În cele din urmă, el a fost convins să admită că, fără a fi avut intenția
de a scrie în acest sens, o persoană care citea Dialogul putea avea impresia că lucrarea apără teoria
heliocentrică. În rest, Galilei, chiar și sub amenințarea torturii, a fost ferm și a susținut în continuare
că, după 1616, el a renunțat la ideile sale anterioare și că nu a avut intenția de a le apăra în ultima
sa carte.

5
La finalul procesului, Inchiziția l -a găsit pe Galilei „suspect de erezie”, i -a cerut să -și
renege opiniile și l -a condamnat la arest la domiciliu, iar lucrarea sa a fost interzisă. În plus,
publicarea operelor sale, atât trecute cât și viitoare, a fost interzisă.
Argumentația
Aș privi, inițial, Biserica Catolică a acelor vremuri mai degrabă ca un club select, restrâns,
care era dedicat doar celor cu o aleasă educație la Universitățile vremii, a unor personaje care, deși
erau complet izolate de re alitatea socială, alegeau să decidă fără a accepta nimic nou și inovator,
că doar textul Biblic era Universal valabil și fără de păcat. Și asta chiar dacă traducerile biblice ale
acelei perioade puteau conține greșeli fundamentale care afectau înțelegerea sau erau luate ca atare,
fără a fi interpretate. Fără discuție, oamenii despre care am adus aminte și care cond uceau Biserica
acelei perioade erau rupți total de ceea ce se întâmpla ,,în teren”, adică de oamenii obișnuiți, dar
pe care îi conduceau, pentru că Papalitatea la acea perioadă era o putere politică veritabilă și
decidentă. Nu ar fi avut, așadar nici un interes, vreun Papă sau Cardinal, să piardă o masă
consistentă de oameni care avea încredere în liderul sau liderii lor, devreme ce erau și ușor de
manipulat. O predică era destul. Câti aveau educație? Câți își permiteau luxul unei cărți din care
se puteau educa, informa, șamd. Deci este strict o chestiune de manipulare a maselor, tipică altei
științe apărute sute de ani mai târziu, sociologia, dar b ine utilizată, fără un nume concret, din cele
mai vechi timpuri.
Facem un arc în timp, sărim câte sute de ani. Fundalul pe care și -au făcut apariția originile
sociologiei îl reprezintă seria de schimbări radicale produse de Revoluția Francez ă în 1879 și
Revoluția industrială în Europa . Factorul cheie a fost folosirea științei în locul religiei. În
constituirea gândirii sociologice un rol important l -a avut autorul francez Auguste Comte , cel care
a inventat cuvântul sociologie , de fapt el a folosit concept ul de „fizică socială”. El c redea că poate
cuno aște societatea cu ajutorul știintei și o considera ultima știință care devia din fizică, chimie și
biologie. Reținem ca foarte importante aceste aspecte în argumentația noastră. Înțelegem de aici
că, revenind la perioada lui Galileo, știința putea să atenteze oricând la ordinea socială a acelei
perioade. Putea produce schimbări, ce erau de nedorit. Putea aduce alți lideri, putea schimba
paradigme, putea revoluționa gândirea acelora neșcoliți și îi putea întoar ce împotriva intereselor,
de multe o ri meschine și legate de putere ale Papalității, să nu mai vorbim despre cercurile de
putere din jurul cardinalilor. Deci, educația era fundamentală în condițiile apariției unor idei ce nu
concordau cu ,,adevărul biblic” , ce evident, putea fi pus la îndoială doar de cineva care ar fi avut
studii serioase. Și nu ma îndoiesc nici de capacitatea de a înțelege exact ceea ce voia să spună
Galilei, că lucrurile nu stau chiar așa cum spune biblia, că Pământul nu este inima Unive rsului, că
de fap t, nu emană ci primește energie, dacă aș reduce la asta întreaga operă. Și că Pământul nu e
chiar atât de important în ecuația Universului, ci mai degrabă Soarele, planeta noastră fiind
dependentă de cu totul și cu totul altceva decât de e a însăși.
A ține un grup consistent de oameni în acord cu opiniile unei persoane sau a câtorva
persoane este o performanță, în materie de Putere. Există vreun lider în societatea actuală care nu
s-ar bucura dacă n -ar fi contrazis? Despre asta este vorba. S ă spui milioanelor de creștini că situația
stă așa, iar ei să nu aibă un contra -argument era perfect în societatea secolului al XV -lea. Puterea
era doar pentru cei care aveau bani, proprietăți și care nu considerau că este rentabil ca

6
,,cunoașterea” să fie la îndemâna oricui. Apoi argumentul că Papalitatea, de nenumărate ori, a dus
pe ultimul plan interesul oamenilor , mai degrabă a considerat că aceeași Putere aduce mai mult
decât dacă s -ar implica în educația celor mulți sau în apropierea de ei, în adevăra tul înțeles al
cuvântului.
Apoi, cred că Galileo a fost mai degrabă o victimă a corupției din acele vremuri decât din
vina Bisericii Catolice, ca întreg. Fără discuție că prelați de o calitate excepțională au ridicat
interesele sociale la ideal, dar sigur aceștia nu aveau vreo putere decizională totală. Papi deveniți
conducători ai Bisericii doar pentru că aveau o susținere financiară și proveneau din familii foarte
bogate, cardinali care reprezentau interese murdare și conflictuale ale vremii, sunt exempl ele
perfecte ale faptului că Galileo a fost, mai degrabă o victimă colaterală.
De fapt, Galileo este și victima nenorocului de a se fi născut în acea perioadă și nu 3 secole
mai tărziu, atunci când rezultatele muncii lui ar fi dus la dezvoltarea științelor. Sau victima câtorva
interese de natură personală, care se referă iarăși și se restrâng la conceptul de Putere. O victimă
pe altarul științei din pricina fricii de dezvoltare, din pricina conservatorismului deșănțat manifestat
prin cenzură totală, pedepse maxime și judecăți de valoare care nu au, la o privire atentă, legătură
cu realitatea. Dar situația atunci putea fi privită, fără discuție altfel. Evident că atâta vreme cât
textul biblic, privit ca sfânt și unic, dacă aducea lao laltă atât de mulți oameni care nu își puneau
întrebări iar ce spuneau marii prelați ai Bisericii Catolice era valabil total, totul era idilic și
supranatural. Realismul cu care vine Galileo pune cu picioarele pe pământ orice persoană care ar
fi avut un mi nim de studii.
Matteo Barberini, deci Papa Urban al VIII -lea, se cunoscuse cu Galileo Galilei în 1611, pe
când era cardinal, iar Galileo era în relații apropiate cu Marele Duce al Toscanei, Cosimo II .
Barberini credea cu tărie în filos ofia lui Aristotel, dar, în același timp, nu putea să nu fie fascinat
de teoriile lui Galileo și de elocvența cu care le promova. Admirația pe care o nutrea cardinalul
Barberini față de Galileo a fost exprimată într -un poem al viitorului papă, în care elogia talentul
retoric al savantu lui. Deși era un catolic devotat, Barberini nu era bigot sau cu prejudecăți. Era
foarte interesat de astronomie și de matematică, având vaste cunoștințe din amândouă. Astfel, el
și Galileo au fost uniți de sentimentul prieteniei și respectului re ciproc.
Cum s -a terminat toată prietenia și s-a ajuns la învinovățirea lui Galileo de erezie? Fără
discuție era vorba de situația din „ Dialoguri ”, dar se poate ca verdictul să se fi datorat și altor
chestiun i. La momentul alegerii noului P apă, întreaga Europă era prinsă într -un război care a lăsat
o cicatrice adâncă în istoria continentului: Războiul de Treizeci de Ani (1618 -1648). Fuseseră o
serie de războaie declanșate din diferite motive, principalul fiind lupta pentru supremație și
influență, purtată între regimul catolic și noul regim emergent al protestantismului. Cea mai mare
parte a luptelor se purtau în Germania. Papei Urban al VIII -lea îi era teamă în special de famil ia
Habsburg din Spania catolică, de aceea el a ales să facă o alianță cu Franța . Familia Habsburg, ca
răspuns la această alianță, l -a criticat aspru pe papă, acuzându -l chiar că era un apărător al teoriei
copernicane. În lumina acestor acuzații, Urban al VIII -lea nu a avut de ales decât să dea verdictul
de erezie în cazul lul Galileo . Deci, o situație politică. Galileo devine o victimă a luptei pentru
putere.

7
Aș mai adăuga că politica puterii acelei perioade se concentra mai degrabă pe alte lucruri
decât pe pace sau pe încercarea de a îmbunătăți lucrurile pentru toți creștinii, dacă n e referim și la
ei. Cea mai simplă dovadă a rupturii sociale dintre conducătorii Bisericii și popoare sunt frescele
cu Papi, portretizați ca supraoameni, înveșmântați ca într -o piesă de teatru absurd.
Nu aș arunca, deci, vina total pe Biserica Catolică în privința condamnării lui Galileo
Galilei, deoarece o generalizare este bolnăvicioasă și nu aduce nimic productiv în relația firească
pe care o avem astăzi cu Biserica, prietenească și de respect reciproc . Sunt părți individuale de
vină pe care o poartă exa ct persoanele care s -au îmbrăcat în mantia frumoasă a creștinismului și s –
au luptat împotriva prog resului, ținându -l în mînă pe I sus, fără voința Lui, care au dus cuvântul
Lui Dumnezeu în deșert și care, în realitate, nu aveau nici cea mai mică legătură cu iubirea, cel
mai important lucru mărturisit de Dumnezeu, aici pe Pământ.
În concluzie, aș mai spu ne că istoria este ireversibilă și că așa erau vremurile. Și Biserica
de azi, ca și societatea în ansamblu, nu poartă nici cea mai mică vină pentru predecesorii săi,
oameni care au acționat cu propriile mijloace sau au abuzat de putere pentru a se face remarcați și
pentru a manipula, subjuga, grupuri consistente de oameni în interes personal. Altfel, mi -e greu să
cred că, dacă ar fi fost cum spuneau cei din secolul al XV -lea, ne -ar mai fi permis Dumnezeu după
5 secole să ajungem la asemenea niv el de dezvoltare, ca în prezent.