Procesul Productiei de Televiziune

CUPRINS

MOTIVAȚIA

NOȚIUNI INTRODUCTIVE – Televiziunea

CAP. I POSTURILE DE PRODUCȚIE

Posturile tehnice

CAP. II CELE TREI ETAPE ALE PRODUCȚIEI

CAP. III MUNCA DE POSTPRODUCȚIE

Termeni din domeniul postproducției

Editarea

Gramatica vizuală

CAP. IV PROCESUL DE POSTPRODUCȚIE

Postproducția audio

CAP.V ÎNCADRATURI ȘI PLANURI

CAP.VI PROCEDEE DE MONTAJ

Procedura operationala pentru producțiile (filme) achizitionate.

CAP.VII REGLEMENTĂRI AUDIOVIZUALE

CAP.VIII STUDIU DE CAZ

CAP.IX ANEXE

MOTIVAȚIA

Ce m-a motivat să aleg meseria de editor de imagine?

La vârsta de 12 ani am descoperit ca este posibil să te joci cu imaginile și cu sunetul într-un program de editare video-audio astfel încât să poți creea ceea ce mintea ta își poate imagina. Capturam imaginile dorite din jocurile video pe care le jucam si apoi le editam în program, le “lipeam” într-o ordine care să creeze o poveste legată cu coloana sonoră folosită.

Am invățat că în această meserie ai nevoie de o imaginație bogată și o concentrare deosebită (exemplu: săritura în cadru, nesincronizarea vocii, mișcări de cameră rapide, încadraturi greșite și imagini neclare). Este o adevărată provocare meseria de editor datorită faptului că poți să creezi o poveste din câteva cadre.

Pentru mine este foarte importantă sincronizarea audio cu cea video într-un montaj, trebuie să fie într-o strânsă corelare cu subiectul. Editarea lineară permite libertatea de a alege încadraturi, imaginile pot fi aranjate și rearanjate, pot fi adăugate efecte speciale, iar sunetul și elementele grafice pot fi ajustate folosind programe de editare.

O alta pasiune de a mea este muzica orchestrală care este nelipsită unui montaj artistic, deoarece muzica are un impact emoțional puternic și poate accentua imaginea vizuală (sunet de păsărele, focuri de armă, efecte sonore de ambianță)

Imaginația mea bogata imi permite vederea în ansamblu a imaginilor și conectarea rapidă cu partea audio, creând ușor o poveste captivantă si totodată apreciată de cei din jur.

Un editor de film trebuie să aibă abilități atât tehnice cât și artistice. Daca nu-ți place să muncești multe ore, termenele limită sau sa lucrezi singur, atunci meseria de editor nu ți se potrivește, de asemenea trebuie sa poți lucra bine cu ceilalți colegi din producție, să ai întodeauna o părere artistică personală si să ți pasul cu tehnologia.

Dincolo de simpla învățare tehnologiei de azi, va trebui să ți pasul cu schimbările. Asta înseamnă continuarea de a lua cursuri și trecerea la noua tehnologie de-a lungul carierei.

În concluzie munca de editor imagine presupune o reală provocare de imaginație și libertate de creație. Personal vreau să tind în această meserie la perfecționism.

NOȚIUNI INTRODUCTIVE – Televiziunea

Televiziunea poatezfi definită ca un ansambluzde principii, metode și tehnicizutilizate pentru transmiterea electrică pe unzcanal de comunicație a imaginilorzîn mișcare. Ca și radioul, televiziuneazeste o invenție a perioadei interbelice, deși primele principii au început să se studieze din secolul al XIX-lea. Au trecut mai mult de șaizeci de ani dezcând, pe un ecran sferic, apăreazprima imagine a uneizprezentatoare. Televiziunii îi vor trebui mai puțin de zece ani pentru a evolua de la faza încercărilor de laborator lazun început de realitate industrială. Imediat după terminarea războiului lucrurile se precipită : echiparea cu astfel de aparate se facezîntr-un ritm alert, astfel că în 1951, înzStatele Unite existau 10 televizoarezla 100 de locuitori, iar în Marea Britanie, 3ztelevizoare la același număr de locuitori. În 1951, televiziunea aparezși în țări considerate drept sărace, cum ar fi Cuba, Mexiczsau Brazilia.

Televizorul este unzobiect considerat de uniizcentral în casele a pestezdouă miliarde de oameni. Dinzpunct de vedere tehnic, televizorulzasigură două funcții: Prima estezaceea de a recepționa informații electrice codificate. Aceste semnale sunt selectate, amplificate, și tratate corespunzător, uneorizcu ajutorul telecomenzii.Cealaltăzfuncție constă în aztransforma aceste semnale, după cezau fost selectate și modulate, înzimagini care să capteze ochiulzși urechea telespectatorului.

Televiziuneazeste mijlocul de comunicare audiovizual cu cea mai mare răspândire în societatea contemporană. Drept urmare, este în mod necesar banală și familiară și, de aici, obiect al acuzațiilor că ar fi lipsită de valoare, tocmai pentru că este atât de accesibilă și de prezentă în viața cotidiană. Mai mult, acest argument lasă puțin loc alegerii câtorva producții de televiziune, care se diferențiază de celelalte prin epitete ca „valoros” și „bun”.

Istoria televiziunii reprezintăzmunca a numeroși ingineri și inventatorizdin mai multe țări de-a lungul a maizmultor decenii. Principiilezfundamentale ale televiziuniizau fost inițial exploratezprin metode electromecanicezde scanare, transmisiezși reproducere azimaginilor. Deoarece aparatelezelectronice de înregistrarezvideo și tuburile ecranelorzs-au perfecționat, televiziuneazelectromecanică a dus la aparițiaztuturor sistemelor electronicezmoderne de televiziunezfolosite în aproapeztoate aplicațiile.

Munca in Televiziune

În industria televiziunii există o mare varietate de posturi în zonele de producție și operaționale, dar și în cele administrative. Se împart în două zone principale : producția și tehnica.

Aceste două zone se întrepătrund mai ales pe teren, în momentul operării cu echipament portabil, cum ar fi camera video și echipamentul de sonorizare. Pentru ca o producție TV să iasă bine, echipele trebuie să colaboreze armonios. Cum multispecializarea este frecventă în producțiile mici, de multe ori diferența dintre cele două echipe nu este prea clar delimitată. Însă pentru a lucra în departamentul tehnic al unei companii mari, e nevoie de îndemânare, pregătire profesională și experiență în televiziune.

CAP. I POSTURILE DE PRODUCȚIE

Regizorul de filme de televiziune

El creează imaginea de ansamblu a producției lucrând îndeaproape cu echipa de cameramani (echipa de imagine). Asta înseamnă că regizorul le cere operatorilor anumite încadraturi și le alege pe cele potrivite pentru producția finală. Regizorii sunt persoane care pot comunica echipei viziunea proprie. Deasemenea trebuie să adune echipa în jurul acestei viziuni. Asta presupune să îi sfătuiască și să îi îndrume pe ceilalți membri ai echipei (scenă, lumini, sunet, camere, costume etc) și să aprobe alegerile acestora. Regizorul poate alege să distribuie actori, să stabilească stilul de filmare (încadraturi și mișcări de aparat) sau de montaj și să regizeze momente în repetiții prealabile cu artiștii. Tot regizorul evaluează contribuția restului echipei (decoruri, lumini, sunet, machiaj, costume, grafică etc).

Regizorul de programe informative

Din ce în ce mai multe documentare și programe informative sunt produse și regizate de aceeași persoană. O singură persoană care îndeplinește ambele funcții poate lua decizii mai rapid și poate acționa mai iute, mai ales când lucrează cu o echipă mică de teren.

Documentaristul

În televiziune, meseria de documentarist este de cele mai multe ori primul loc de muncă în producție pentru un jurnalist începator.

Asistentul de producție

Acesta lucreză îndeaproape cu producătorul și cu regizorul pentru a pune la punct caietele de sarcini necesare în toate etapele de producție.

Directorul de producție

Directorul de producție răspunde de resursele necesare producției, fiind subordonat producătorului. Acesta lucrează împreuna cu regizorul, având atribuții esențiale în producerea unui film de televiziune.

Tehnicianul video

Atribuțiile acestuia sunt legate de calitatea imaginii. El poate ajusta anumiți parametri prin utilizarea unor console de comandă. Aici poate crește sau coborî valorile unei anumite culori la surse (camera, film, semnale video de la distanță ) pe care le trimite apoi către mixer-ul video. În parte, sarcina lui este de a încerca să potrivească semnalele video din mai multe surse.

Curierul

Curierul lucrează pentru directorul de producție pe platou și “aleargă” după orice este nevoie în acel moment.

Producătorul asistent

După cum sugerează și denumirea postului, principala funcție a asistentului este de a seconda producătorul.

Regizorul asistent

Producțiile cinematografice de televiziune necesită prezența mai multor regizori asistenți. Cel care colaborează cel mai mult cu producătorul asistent este ocupantul proziției de prim regizor asistent, care are sarcini de organizare la filmare.

Producătorii executivi

Orice producție importantă de televiziune are un producător executiv. Aceasta este persoana care a comandat programul și a aprobat bugetul. În televiziune, producătorul executiv este, de obicei, specializat pe un gen de programe, cum ar fi documentarul, emisiunile pentru tineri, reality-show-urile, emisiunile de artă, de actualitate sau de stiință. Acesta răspunde de un anumit număr de show-uri și propune întotdeauna proiecte si oameni noi.

Posturile tehnice

Operatorul-șef

Acest post este cunoscut și sub numele de director de imagine. Este vorba despre cel care supervizează munca tuturor cameramanilor, lucrând cu regizorul pentru a ajunge la o “imagine” originală a producției. El răspunde de echipa tehnica pe platoul de filmare .

Cameramanul asistent

Acest post este cel mai protrivit pentru a învata secretele unui bun cameraman. Cameramanul asistent se asigură că bateriile camerei sunt încărcate, descarcă și derulează casetele, le etichetează și fixează data și ora corecte ale camerei la începutul zilei de filmare

Sunetistul/inginerul de sunet

Inginerul de sunet înregistrează toate sunetele de la locul de filmare. În televiziune, acesta folosește un mixer mic portabil , care recepționează sunetele de la microfoane fie printr-un cablu, fie printr-o legătura radio. Rolul inginerului de sunet este să pună la dispoziția editorului de montaj un sunet curat, deslușit, care păstrează detaliile sonore de la locul de filmare și rezonanța deplină a vocilor.

Asistentul de sunet

Asistentul de sunet lucrează cu inginerul de sunet la montarea microfoanelor și la manevrarea echipamentului într-o cabină de sunet a studioului de televiziune. El este cel care ține microfonul de tip girafă la filmari.

Șeful departamentului electric

Acesta este termenul (din cinematografie ) folosit pentru electricianul-șef la filmare, care este responsabil cu toți electricienii ce manevrează luminiile și echipamentul de lumini. Acesta lucrează cu directorul de imagine pentru a poziționa luminile la o anumită scenă.

Mașinistul

Mașinistul face parte din echipa de filmare și lucrează cu directorul de imagine. Principala lui atribuție este să așeze căruciorul și să pună șinele pentru travelling. De asemenea, mașinistul va mișca aparatul video de-a lungul șinelor, încet, la viteza cerută, oprind căruciorul exact în locul potrivit.

CAP. II CELE TREI ETAPE ALE PRODUCȚIEI

Majoritatea producțiilorzde televiziuneztrec prin treizstadii principale:

Planificareazși pregătirea. Demersurilezpreliminare, pregătirea, organizarea, zrepetițiile premergătoarezproducției. Nouăzeci lazsută din munca de producțiezintră de obiceizîn etapa dezplanificare șizpregătire.

Producția. Filmareazprogramului.

Postproducția. Editarea, finisareazși multiplicarea.

Planificarea și pregătirea / Preproducția

Idee / Concept

Ținte și obiective

Programulzse dorește a fi unul educațional, dezdivertisment sau unul inspirațional? Este importantzsă fie stabilit încă de la începutzce anume ar trebui săzînțeleaga spectatorii.

Public țintă

Trebuie stabilit încăzde la început cărui tip dezpublic i se adreseazăzproducția. Cine vazurmărizprogramul?

Este destinatzpublicului larg, unuizgrup de specialistizdintr-un domeniu sauzunei comunitățizlocale?

La ce nivelzcultural sau academicztrebuie să fiezproducția?

Există anumitezstiluri de programe pezcare le preferă publiculzrespectiv?

Unde urmeazăzsă fie vizionată producisment sau unul inspirațional? Este importantzsă fie stabilit încă de la începutzce anume ar trebui săzînțeleaga spectatorii.

Public țintă

Trebuie stabilit încăzde la început cărui tip dezpublic i se adreseazăzproducția. Cine vazurmărizprogramul?

Este destinatzpublicului larg, unuizgrup de specialistizdintr-un domeniu sauzunei comunitățizlocale?

La ce nivelzcultural sau academicztrebuie să fiezproducția?

Există anumitezstiluri de programe pezcare le preferă publiculzrespectiv?

Unde urmeazăzsă fie vizionată productia: acasăzla televizor, pe unzecran mare, pe internet? z

Răspunzând lazacest tip de întrebări sezpoate stabili publiculzțintă, iar astazdetermină tipulzde abordarezși stilul producției.

Buget

Estezesențial să poate fi făcută ozestimare precisă azcosturilorzproiectului.

Limitări și restricții

Documentarea

Pentruzanumite tipuri dezprograme ca documentarele, știrilezsau interviurile, echipazde producțieztrebuie să sezdocumenteze înzlegătură cu conținutulzprogramului șizsă se asigure că informațiilezprezentate suntzprecise.

Scenariul / desfasuratorul

În funcțiezde tipul producțieizpoate fi necesară întocmireazunui desfășurătorzmai mult sau maizputin detaliat. În generalzun desfășurător completzconținezdialoguri, ordinea secvențelor, diverse durate, indicații privindztipurile de cadre șizmișcările de aparat, situațiile dezlumină, indicații legate dezsunet (microfoane, sursezauxiliare, parametri de redare) și în general oricezinformație consideratăzrelevantă și care poatezoferi membrilor echipei atât o viziune de ansamblu cât și posibilitateazde a putea urmari și anticipa în detaliu ce urmează să se întâmple, respectiv rolul fiecăruiazîn desfășurarea programului.

Storyboard-ul

Regizorul facezun decupaj mental alzcadrelor pentruzfiecare secvență. Acestea desenatezîn schiță devinzstoryboard. Storyboard-ul este ozserie de imagini schițate carezîl ajută pezregizor să comunicezechipei viziuneazsa și să organizezezfilmarea. Storyboard-ul poate fizrealizat în maizmulte feluri. Existăzsoft-uri care potzajuta regizorul în a vizualiza ideilezsale. Se poate face ozsimplă schiță nefinisatăzsau un artistzgrafic să contribuie lazforma finală azstoryboard-ului realizândzdesene detaliatezcare pot fizchiar animate și folositezîn perioada dezstrângere a banilorznecesari producției.

Planul dezproducție

Fiecarezproducție are nevoie dezun plan. Chiar dacă pentruzevenimentele live nu sezpoate face un scenariuzfoarte precis, un planzde producție e necesar.

Odată ce existăzscenariul și planulzde producție, poate chiar șizstoryboard-urile, o întreagă serie de pregătiri și planificări trebuie săzse subordoneze proiectului.

Aspecte legate de producție.

Sunt numeroasezaspecte care trebuie luatezîn calcul în timpulzetapei de planificare:

Alegerea și contractarea locațiilor

Stabilirea pozițiilor camerelor.

Casting. Toți cei care apar în program: Actori, prezentatori, naratori trebuie selectați și contractați interpreți sau prezentatori

Selectarea și angajarea echipei. Trebuie alese echipe de producție și echipe tehnice adecvate, fiecare trebuind să știe precis care îi sunt atribuțiile.

Odată facute alegerile legate de cine va apărea în program pot intra în discuție costumele, machiajul și alte detalii similare

Stabilirea specificațiilor audio

Conceperea și implementarea planului grafic. Alături de designeri și decoratori grafică va trebui concepută pentru a da producției o “înfățișare”. Este esențial ca graficienii să fie consecvenți unui concept coloristic.

Trebuie stabilit un necesar de echipamente. Acestea pot exista deja la televiziune sau trebuie închiriate.

Ședințele de (pre)producție

Acestea sunt esențiale în procesul de pregătire. Ele cnstituie baza unei comunicări eficiente și a lucrului în echipă. La ele trebuie să ia parte reprezentanți din toate departamentele de producție, uneori și din partea tehnicienilor.

Prospecțiile

Există două tipuri de condiții de filmare: în baza proprie și în locație. Baza este locul de filmare obișnuit. Poate fi un studio, un teatru, o încăpere sau chiar un stadion. O locație este orice alt loc de filmare în afara bazei. Poate fi în fața clădirii sau într-o zonă izolată. Poate fi într-un vehicul, într-o mină sau la cineva acasă. Principalul aspect al unei locații este că trebuie aflate în avans toate detaliile posibile despre acel loc care pot avea relevanță pentru filmare. Locațiile sunt prospectate și se face o documentare amănunțită pentru a putea fi pregătit în momentul în care filmarea are loc acolo.

Instalarea

Tot echipamentul de producție – asta poate include camerele, luminile, microfoanele, generatoarele, cablurile – trebuie instalat cu suficient de mult timp înaintea începerii filmării pentru a putea remedia eventuale probleme tehnice, neprevăzute (alimentări energetice, incendii, evacuări, etc). Odată finalizată instalarea, pot începe repetițiile.

Repetițiile

În funcție de tipul producției pot fi necesare una sau mai multe repetiții. Acestea dau posibilitatea regizorului, echipei tehnice și interpreților șansa de a vedea dacă funcționează totul sau dacă sunt necesare schimbări. Odată încheiate repetițiile poate începe producția.

Postproducția

Tot ce sa filmat mai devreme este acum “asamblat” în ordine secvențială. Pot fi corectate greșeli, pot fi adăugate efecte vizuale, efecte sonore și muzică. Scopul este acela de a obține un program finisat fără probleme de producție vizibile. Activitățile implicate în postproducție variază de la un format la altul: programele dramatice (comedii sau drame) sunt tratate diferit față de documentare, filmările cu o singură cameră prespun o altă abordare decât editarea unei filmări cu mai multe camere etc.

CAP. III MUNCA DE POSTPRODUCȚIE

O mare parte din munca pentru realizarea unei emisiuni de televiziune este făcută după ce tot materialul a fost filmat. Acesta este procesul de postproducție. Esența sa constă în montajul emisiunii, adică etapa în care secvențele filmate sunt unite, asamblate într-o iluzie a unui spațiu tridimensional, cunoscut ca transmisie TV. În editarea imaginilor se folosesc diferite persepective asupra aceleiași scene, iar rezultatul este echilibrul dintre imagini și sunet. Acest echilibru este esențial în crearea firului narativ al unui program, de vreme ce deciziile de montaj ghidează publicul prin ansamblul de sunete și imagini care construiesc emisiunea respectivă.

Sunt multe oportunități de angajare în zona de postproducție. Cea mai importantă funcție estea cea de editor video sau editor de montaj. Un editor de montaj, în mod normal, are câțiva ani de experiență ca editor de montaj asistent sau într-unul dintre posturile de postproductie. În această meserie trebuie să ai un simț al compoziției narative și vizuale, abilități tehnice și să întelegi esența acestui mediu. Montajul modern pentru televiziune este un proces non-linear, digital, computerizat care îi lasă editorului multă libertate în crearea produsului finit din întregul material filmat. Există software-uri standard pentru editarea video. Printre acestea, AVID-ul este unul dintre cele mai cunoscute, având pachete speciale pentru editarea emisiunilor informative sau pentru producții cinematografice. Apple produce softul iMovie, iar pentru montajul profesionist – Final Cut Pro, foarte cunoscut printre editori. Adobe Premiere si Sony Vegas sunt programe care pot fi folosite cu succes în producțiile cu buget redus sau de editorii amatori. Editorul vizualizează pe un monitor imaginile stocate fie pe casetă video digitală, fie pe disc și face modificări asupra lor cu ajutorul mouse-ului și a tastaturii. Companiile mari de televiziune au echipe proprii de editori de montaj atât pe sistemul offline, cât și online.

Mulți profesioniști din domeniul producției de televiziune și-au început cariera în departamentul de postproducție. O carieră în producție poarte începe la o firmă specializată. O firmă de producție este o companie comercială care oferă diverse facilități de producție TV spre închirierea cu ora sau cu ziua. Unele companii oferă doar echipamentul necesar de montaj video, în timp ce altele pun la dispoziția clienților tot echipamentul necesar procesului de postproducție, incluzând postsincronizarea de sunet. Asistentul colectează casetele, le descarcă în calculator sau transmite produsul finit clienților. Se poate ocupa și de copierea casetelor, de relația cu clienții, citirea e-mailurilor și orice alte îndatoriri care țin de munca de birou. Toate acestea înseamnă o experientă benefică. Postproducția presupune , de asemenea, operația de mixare a sunetului. În care sunetul final mixat este creat cu ajutorul unui pachet profesionist de mixare din brutul original. Un asistent de sunet își va găsi ușor de lucru aici deoarece cunoștințele audio și de mixaj de sunet sunt esențiale.

Termeni din domeniul postproducției

Editarea non-lineară constă în montajul video pe computer. Tot materialul înregistrat pe cameră poate fi descărcat pe hard diskul computerului cu ajutorul unei legături digitale, cum ar fi un adaptor Firewire sau un USB, și editat folosind un soft potrivit, precum Adobe Premiere [Sony Vegas] sau AVID. Procesul este non-linear pentru că imaginile și sunetele pot fi accesate separat, iar fiecare scenă și cadru pot fi vizionate, mutate și rearanjate extrem de ușor. Secvența poarte fi copiată sau modificată la infinit fără să se piardă materialul original și fără deteriorarea calității tehnice. Pot fi adăugate efecte video, cum ar fi combinarea a două imagini sau voleurile, și se poate crea un număr infinit de versiuni. Deprinzând de putere calculatorului și de tipul de soft, poate fi montată o întreagă emisiune, urmată de mixarea sunetului, după care materialul e procesat și copiat pe o casetă pentru a fi difuzat.

Editarea offline este o formă ieftină de montaj care folosește editarea non-lineară computerizată pentru a face tăieturi brute sau pentru a realiza o primă versiune a unei emisiuni. Montajul brut poate fi arătat unui client sau unui editor și, după ajustările făcute emisiunii, poate fi creat un desfășurător cu deciziile de editare. Acest desfășurator este, de fapt, un material electronic cu informații privind toate deciziile de editare ce trebuie realizate în montajul final. Materialul brut poate fi transferat la o masă de montaj online unde imaginile de bună calitate din brut pot fi folosite după indicațiile de pe desfășurător pentru a crea versiunea finală ce trebuie să aibă o calitate corespunzătoare pentru a putea fi difuzată.

Editarea online este modalitatea de montare de cea mai mare calitate a casetelor video realizate mai ales în companiile de producție, unde efectele video și capturile sunt adăugate pentru a crea materialul final. Pentru o emisiune mai lungă, la montajul offline se creează o listă de decizii de montaj, care poate fi aplicată și la editarea video online.

Brutul reunește tot materialul filmat zilnic. Termenul vine din perioada de început a cinematografiei, când imaginile filmate în timpul unei zile erau duse în laboratoare pentru procesare în timpul nopții, ca să poată fi vizionate a doua zi dimineața devreme, înainte ca ziua de filmare să înceapă. Se mai procedează astfel și azi în producția de filme. Pentru producțiile TV digitale, termenul brut este folosit cu sensul de material filmat original, cel dinainte de montaj.

Dublarea sonoră este etapa în care diverse elemente audio ale emisiunii sunt amestecate și mixate pentru a produce coloana sonoră finală. Folosind un mixer sofisticat, vocile, elementele de atmosferă, zgomotul de fond, muzica și efectele sonore, comentariul din off (voice over), daca este necesar, sunt echilibrate pentru a crea un material audio armonios pentru programul respectiv.

Postproducția

Postproducția are loc după faza de producție, după ce am obținut toate imaginile și o bună parte din sunetul de care avem nevoie pentru program. Procesul postproducției este tot ce mai avem de făcut pentru a finaliza programul și a-l face gata de difuzare. Aspectele tehnice ale acestui proces sunt acum digitale. Poate fi un proces complex, costisitor dacă folosim facilităti de editare sofisticate cu sisteme de ultimă generatie și animație generată pe calculator, dar poate fi realizat și la computerul personal de acasă. Postproducția pentru televiziune se face in două sensuri. Celălalt aspect al postproducției constă în finalizarea documentației, verificarea copyrighturilor și a contractelor și promovarea programului. Emisiunea poate fi pozitionată avantajos pe un canal important, dar grilele televiziunilor sunt foarte aglomerate. Este necesară o strategie de marketing inteligentă pentru a face ca programul să iasă în evidență și să fie observat.

Editarea

Toate programele, exceptându-le pe cele transmise în direct, sunt editate. Montajul este digital, se face pe computer, de regulă folosind sistemele de editare AVID sau Final Cut Pro de la Apple. Regizorul lucrează cu un editor de montaj experimentat la aranjarea cea mai protrivită a imaginilor și sunetelor pentru a spune povestea. Cele mai multe programe sunt filmate cu un raport de 10 la 1 (shooting ratio = raportul dintre lungimea totală a peliculei și lungimea metrajului util). Din zece minute de material video se produce un minut de emisiune editată. Intr-o companie mare de televiziune o emisiune informativă de 30 de minute se editează în câteva săptămâni. Montajul filmului de televiziune poate dura și mai mult. Ulterior, aceste programe sunt aprobate de producător, de producătorul executiv și, posibil, și de un inspector al canalului. Un regizor liber profesionist, care lucrează pe DV cu o companie de producție mică, ar putea edita un program similar de 30 de minute acasă, folosing un soft de editare eficient și relativ ieftin, cum ar fi Sony Vegas, Adobe Premiere etc. Rezultatul este același. Programul poate fi complet editat și să conțină mixaje, efecte de tip wipe și dissolve. Un program informativ poate fi gata de difuzare necesitând doar un minimum de retușuri.

Aproape toate programele destinate difuzării la televiziunile terestre trec printr-un proces de finisare. Acesta este un proces digital de “șlefuire” a programului editat. Finisajul implică corecții de culoare și sortare, adăugarea efectelor, curățarea oricărei imagini care e posibil să nu arate bine sau care are un conținut nepotrivit și realizarea unei înregistrări master în formatul folosit de emisiune. Sunetul este remixat și I se reface balansul într-o copie audio. Acest proces este cunoscut sub numele de editare online, in care sunetul și imaginile originale sunt convertite într-o versiune offline a emisiunii. Dezvoltarea sistemelor computerizate și softurile îmbunătățite conduc spre o editare computerizată online. Cu ajutorul acestui tip de editare se prelucrează imagini și se adaugă efecte în timp real. Sunetul poate fi și el mixat la montaj.

Scopul prostproducției este dea a produce programe ce îndeplinesc cele mai înalte standarde tehnice, completate cu elemente grafice, titlu și generic de final, și se conformează formatului, stilului și reputației televiziunii. Unele canale prin satelit nu au nevoie de resurse de postproducție precum cele ale programelor de prime time. Bugetele mai mici și televiziunile de știri pot transmite programele direct de la masa de montaj.

Tehnicile de editare

Arta povestirii pentru televiziune se bazează pe o narațiune bună și o tehnică puternică, de efect, de a spune povestea. Povestea trebuie spusă în ordine corectă, cu un mesaj clar, variind viteza și ritmul. Trebuie să existe umbre și lumini, climaxuri și perioade de calm. Acestea sunt obiectivele care pot fi atinse prin montajul video. Multe programe de televiziune capătă o formă în postproducție. Un montaj bun poate face ca tot ceea ce s-a realizat în faza de producție să arate mai bine, dar nu poate salva un scenariu prost sau masca o filmare îngrozitoare. Foarte puține lucruri se pot face când microfonul nu a funcționat, sunetul a fost prost înregistrat – cea mai bună soluție e să se repete filmarea. Așa că nu ne putem baza pe faptul că în postproducție se vor rezolva toate problemele ce au apărut în timpul fimării. Din punct de vedere tehnic, editatea poate ajuta foarte mult să schimbăm rapid imaginile, să reconstruim secvențele, să creăm o mișcare încetinită și chiar să schimbăm un cer gri întru-unul albastru. Dar secvențele fără gros- planurile esențiale nu pot fi salvate în mod miraculos în postproducție.

Gramatica vizuală

Pentru obținerea fluenței, care nu trebuie să tulbure audieța din iluzia continuității trebuie urmate anumite convenții. Acestea sunt intrumente prin care spațiul propriu-zis dintre cadre este îndepărtat din programul final. Iluzia continuității este menținută, în primul rând, prin producție. Detaliu vizual trebuie să fie consecvent. Consecvența este esențială în filmul de televiziune, în care toți profesioniștii implicați au sarcina de a controla continuitatea. Asistentul de producție responsabil de continuitate face fotografii ale fiecărei scene, venind în ajutorul make-ul artistului, costumierului, recuzitei. În fiecare zi, sunt verificate decorul și scena cu ajutorul imaginilor pentru a vedea cum arătau acestea la ultimul cadru tras. Obiectele nu trebuie să dispară de pe poliță ca, mai apoi, să apară în aproprierea mesei. Îmbracămintea, machiajul, coafurile și geanta din mână sau un pistol trebuie să se afle în acelasi loc în logica narațiunii, astfel telespectatorul va observa că ceva nu e în regulă. Orice urmă de discontinuitate întrerupe fluxul narativ, îndepărtează telespectatorul de personaje și provoacă un sentiment de disconfort.

Gramatica vizuală vizează, de asemenea, mișcarea. Un gest cu mâna, început într-un cadru larg, trebuie să fie văzut în aceeași mișcare când editorul taie imaginea pentru a trece înspre un gros-plan. Editorul face tăieturi între cadrele pentru a conferi continuitate acțiunii, perioadei, locului și spațiului și pentru a comprima timpul. O acțiune ce se desfășoară în timp real durează prea mult pentru a putea fi tolerată într-un film sau chiar într-un program informativ. Editorul de montaj poate folosi capacitatea de întelegere a audienței în ceea ce privește convențiile vizuale pentru a muta acțiunea mai departe.

Publicul postmodern acceptă multe încălcări ale convențiilor, precum săritura în cadru , folosirea efectelor cu mai multe ferestre, compresia exagerată a timpului și mișcarea încetinită. Un truc vizual, ce se poate observa în multe documentare, este mărirea vitezei unei parți din secvență sau a unui cadru lung. Editarea digitală nonlineară a deschis posibilitatea editorului de acasă de a folosi multe efecte, trucuri vizuale și manevrări ale imaginilor, care până atunci fuseseră disponibile numai în cinema sau prin închirierea unei tehnologii digitale de ultimă generație, extrem de scumpă, de la o companie ce deținea aparatură media. Înca nu este clar dacă acest lucru conduce la o implicare mai mare a publicului în emisiunile sau documentarele mai incisive sau la povești mai bogate. Ceea ce este sigur e faptul că formele televizuale, stilurile și convețiile vor evolua odată cu dezvoltarea tehnologică și cu inventarea de către producătorii și editorii de montaj a mai multor căi de a “agăța” publicul.

CAP. IV PROCESUL DE POSTPRODUCȚIE

Voi prezenta mai jos ordinea sarcinilor de postproducție pentru un program informativ. Este foarte asemănător și pentru filmul de televiziune.

1. Se vizioneză brutul

2. Realizăm o fișă a brutului. Pentru orice emisiune sau chiar și pentru materiale mici ce vor fi inserate, e bine să notăm pe o hârtie tot ceea ce s-a filmat. A face fișa brutului înseammă să notăm timpul de intrare(in) și de ieșire (out) al întregului material pe care intenționăm să îl folosim. De asemenea este bine sa facem și un scurt comentariu asupra cadrului.

3. Trimitem caseta sau CD-ul audio cu interviurile lungi pentru a fi transcrise. O să avem interviurile în forma scrisă. Multe persoane consideră că este mult mai ușor și mai precis să monteze interviuri lungi pe hârtie decât direct pe ecran. Interviurile scurte se pot monta direct pe ecran.

4. Fișa de montaj. Fișa de montaj conține ordinea de tăiere a cadrelor în emisiune. Reprezintă înlănțuirea cadrelor și a pasajelor montate ale interviului, în ordinea în care credem că va conferi sens, formă și structură programului. Acesta nu va fi ordinea finală a secvențelor. Fișa de montaj este un punct de plecare structurat, după care se pot face tăieturile pe material pentru o primă asamblare. Va fi prea mare. E un lucru firesc.

5. Marcăm transcrierile. Este momentul în care marcăm transcrierile cu o cariocă fluroscentă. Pentru fiecare pasaj din fiecare interviu pe care dorim să-l folosim, notăm cu un număr de indentificare. Putem să le tăiem și să le copiem pe fisa de montaj, dar să ne asigurăm că am păstrat o copie a întregii transcriere. Este imposibil să găsim pasaje mici fără să consultăm întregul transcript.

6. Prima asamblare. Urmărim ordinea de tăieturi de pe fisa de montaj și asamblăm toate cadrele, cu sunet cu tot. În această etapă nu ne facem griji pentru săriturile în cadru, sunet slab sau orice altă problemă tehnică – doar compunem povestea cu un început, mijloc și final.

7. Montajul brut. Dacă ansamblul are o structură clară și conține întregul material relevant, acum e momentul să realizăm montajul brut. Acesta ar trebui să se încadreze într-o perioadă mai scurtă cu câteva minute față de durata finală a emisiunii, să aibă o structură și să includă planurile de legătură. Materialul irelevant ar trebui să dispară în această etapă. Păstrăm doar ceea ce este esențial pentru a duce povestea mai departe.

8. Scriem o primă versiune a comentariului. Multe emisiuni informative au nevoie de un comentariu de o anumită natură. Există părți din emisiune în care avem cadre interesante și, sperăm, relevane trebuie însoțite de explicații sau de o introducere a unui nou invitat. Regula schiței spune că trei cuvinte din comentariu sunt egale cu o secundă din emisiune – 30 de cuvinte înseamnă 10 secunde de imagini.

9. Al doilea montaj pe brut sau primul montaj de final. Adăugăm comentariul. Selectăm și adăugăm muzica. Facem în așa fel încât emisiunea să fie mai scurtă cu 30 de secunde decât durata ei finală. Trebuie să verificăm dacă există suprapuneri ale sunetului, planurile de legătură și montaj strâns. Adăugăm materialul de arhivă și versiunile brute ale graficelor.

10. Montajul final. Trebuie să ne încadrăm în durata exactă a programului. Adăugăm graficele finale, mixaje, efectele și genericele de la început și de final. “Întindem” sunetul pentru dublajul sonor. Dacă este necesar și bugetul ne permite, ducem montajul final la o casă de producție pentru finisare.

11. Vizionam produsul final la televizor când este difuzat.

Postproducția audio

Pe lângă sunetulznatural al acțiunii, producțiile potzinclude muzica, efectezsonore și narațiune venite dintr-ozvarietate de surse. Uneori sunetul captatzîn timpul filmăriizeste alterat de diverse zgomotezcare nu se potrivesc cu desfășurarea programului. Într-un astfel dezcaz sunetul de lazfilmare este folosit doar ca referință, reconstituindu-se într-un mediu controlat toate elementele care constituie lumeazsonoră a producției, fiind apoi adăugate și mixate pentru a obținezvarianta finală în parametrii de calitateztehnică și artistică propuși.

La fel ca în cazulzeditării video și sunetul poate fi aleszși mixat în direct înztimpul filmării. Alternativ, coloanazsonoră finală poate fizconstruită în timpul postproducției.

Prima lege fundamentală care guvernează percepția umană a sunetului poate fi formulată așa: un singur mecanism psihosomatic nu acoperă explicațiile pentru înțelegerea senzațiilor sonore în întreg spectrul de frecvențe, din moment ce lucrurile stau atât de diferit într-o plajă atât de largă de frecvențe.

La frecvențe joase, diferențele de nivel sonor dintre cele două urechi sunt slabe, datorită lungimii de undă atât de mari și a difracției din jurul capului. Din această cauză abilitatea de a le localiza sursa este foarte mică sau aproape inexistentă, pentru sunete cu formantii principali sub 700Hz. Totuși, datorita diferențelor de fază, urechile sunt capabile să dea un răspuns cu privire la direcție, din ce în ce mai puțin precis odată cu scăderea frecvenței. La frecvențe înalte capul acționează ca o barieră, și deci diferența de amplitudine între semnalul sosit la cele 2 urechi diferă în funcție de unghiul sub care sunetul ajunge la cap, în schimb diferențele de timp la impact devin mai puțin importante.

Aceste două mecanisme, reprezentând diferențele de timp (sau de fază) și cele de amplitudine, sunt răspunzătoare în mare parte pentru abilitatea noastră de a percepe direcția sursei de sunet. Totuși, problema nu se reduce doar la identificarea unei direcții în planul orizontal al urechilor, pentru că putem percepe diferența de direcție pentru sunete ce crează semnale identice la cele două urechi, dar care se află exact în fața noastră, mai sus, mai jos, exact deasupra capului sau în spatele lui. Cum putem face această distincție? Aici intervin pavilionul auricular și canalele urechii externe.

Semnalele audio care pătrund în ambele urechi sunt supuse unui proces complex de filtrare provocat de interacțiunea acustică cu trunchiul, capul și în particular pavilionul urechii. Diversele curbe ale pavilionului modifică conținutul spectral al semnalelor, amplificând anumite frecvențe și atenuându-le pe altele, într-o manieră care depinde de direcția sunetului incident. Se poate spune că urechea externă acționează ca un control tonal complicat, dependent de direcție. Noi folosim în mod inconștient informațiile de întârzieri de timp, diferența de amplitudine și informație tonală a fiecărei urechi pentru a determina locația sursei sonore.

Există 2 componente care descriu sunetul spațial: învăluire și spațialitate. Acești termeni sunt deseori folosiți eronat ca sinonime, însă există o diferență între ei.

Spațialitatea se referă la întinderea spațiului înfățișat și poate fi sesizată atât pe un sistem cu 5 canale cât și pe unul cu 2. Componenta principală a câmpului sonor este dată de raportul dintre sunetul direct și reflexiile și reverberația sa. Pe un sistem cu 2 canale câmpul sonor este în mod normal constrâns la spațiul dintre cele 2 boxe. Adâncimea se limitează și ea la spațiul aflat între ele. Învăluirea, pe de altă parte, se referă la senzația de a fi înconjurat de sunet, fiind integrat în spațiul sonor. Pentru reproducerea acesteia este nevoie de un sistem multicanal. Stereofonia poate doar produce senzația “privirii” într-un spațiu aflat dincolo de boxe.

Postscenariul de postproducție

Postproducția presupune resurse financiare și de timp foarte mari. E nevoie de mult timp pentru a monta o emisiune și după aceea pentru a o finisa. Procesul de montaj durează. E nevoie de timp de gândire, de abilități de montaj pentru obținerea celei mai semnificative combinații de imagini și sunet, pentru a spune o poveste într-un mod satisfăcător pentru public. Va trebui să arătăm montajul brut al programului unei persoane aflate într-o funcție superioară, cum ar fi un producător executiv. În mod sigur ne va sugera schimbări. După ce montajul final a fost aprobat, programul trebuie finalizat. Avem nevoie de o copie pentru a echilibra sunetul și pentru a adăuga muzica, dacă este necesar. Procesul final contă în crearea casetei master pentru transmisie. Acum se adaugă graficele, genericul de titlu, logourile canalului și însemnele copzrightului, așa cum e cerut de televiziune. O scurtă secvență cu imagini evocatoare care ar putea funcționa pe post de promo (trailer) poate fi copiată pe o casetă și oferită pentru publicitate. Postproducția va dura și costa întotdeauna mai mult decât ne așteptăm. Trebuie alocat de două ori mai mult timp decât credeam inițial că vom avea nevoie și trebuie alocat timp și altor persoane pentru a face schimbări. Companiile de televiziune pot face schimbări de ultim moment în programul de difuzare sau în durata emisiunii. Trebuie lăsat destul timp înainte de data de predare. Înainte de toate, cel mai bine este să începem postproducția cât de repede putem. Cu ajutorul unui laptop putem să facem un montaj brut imediat după ce s-a filmat.

CAP.V ÎNCADRATURI ȘI PLANURI

Există atât dezmulte canale TV și atât de multe producții pentru publicurile secolului XXI, încât e foarte tentant să se filmeze fiecare interviu într-un mod similar – cu o cameră ținută în mână, care rareori stă nemișcată. Unele programe TV aspirante la audiențe, mai ales cele pentru tineri, sunt atât de preocupate de timpul pe care li-l acordă telespectatorii, încât definesc conținutul prin stil. Stilul de intervievare abundă în abordări postmoderne neconvenționale ale cadrelor și ale unghiurilor de filmare. Cadrele fără focalizare, camera care se mișcă constant, unghiul înclinat, planurile-detaliu, zoom-ul rapid fac parte din vocabularul vizual folosit excesiv în programele la modă. Acolo unde este puțină substanță, stilul ține publicul lipit de ecran. Programele cu un fond real pot folosi camera în mod tradițional, astfel încât conținutul să ajungă la telespectator.

O emisiune de televiziune editată corespunzător conține diferite planuri și încadraturi care spun povestea, scot în evidență sentimentele personajelor, împrospătează narațiunea și amplifică tensiunea acțiunii. Acest lucru ar trebui să se întâmple fără ca telespectatorul să conștientizeze subtilitățile, ci doar realitatea filmului. Modul cum este încadrată imaginea afectează percepția noastră în privița persoanei intervievate sau a personajului din serial. Tipurile de cadre (mărimea cadrelor) și selecția obiectivelor camerei pot face subiectul să pară dominant, puternic, sau slab și asuprit. De asemenea, pot face ca subiectul interesant, implicat, un tip de persoană cu care telespectatorul i-ar face plăcere să vorbească, să i se confeseze și pe care să se bazeze.

O selecție corespunzătoare a planurilor este esențială în obținerea naturaleței în televiziune. Aceste standarde ale dimensiunii cadrelor îi permit telespectatorului să deconstruiască imaginea. Folosite într-un mod inteligibil, ele nu intervin între telespectator și mesaj. Tipul cadrului reprezintă mai mult decât punctuația, transmite emoție, un mesaj și un punct de vedere.

Există dimensiuni standard ale cadrelor, folosite în toate formatele de programe TV. Aceste cadre se suprapun dimensiunilor ecranului TV în mod natural – atât pentru ecranul lat de 4 : 3, cât și pentru cel de 16 : 9 – și pot fi editate astfel încât să confere un sens vizual conținutului.

Încadraturile sunt etichetate în funcție de cum se vede o persoană în cadru, atunci când privim prin monitorul de control al camerei. Camera este poziționată pe un trepied, iar obiectvul camerei este fixat la nivelul ochilor subiectului. În televiziune, încadraturile sunt cunoscute prin abrevierile lor.

În cinematografie, Regula de Aur a lui Alfred Hitchcock spune așa: “ importanța unui obiect crește direct proporțional cu dimensiunea lui din cadru! ”

Planul detaliu (PD) – umplezecranul doar cu o partezdin fața persoanei. Aceasta poarte fi gura, un ochi sau ambii ochi.

Gros-planul (GP) – Fața intra înzcadru, dar o parte din frunte, din bărbie sau din ambele este tăiată. Scopul acestui cadru este să capteze profunzimile sentimentelor și starea emoțională interioară a subiectului. Este folosit deseori atunci când o persoană își reamintește un eveniment tragic sau important care a avut un efect profund asupra vieții sale.

Prim-planul srâns – Fața persoanei, zcu partea de jos a cadrului de-a lungulzliniei umerilor, chiar sub nodul cravatei.

Prim-planul (PP) – Cel mai obișnuitzcadru în televiziunea informativă și în emisiunile de știri. Arată capul unei persoane și umerii acesteia, dar nu și talia. Partea de jos a cadrului se află pe linia de sus azbuzunarului unei cămăși bărbătești.

Planul mediu (PM) – Prezintăzpartea de sus a corpului unei persoane. Taieztalia unei persoane care stă în picioarezsau care este așezată. Este cadrul tipic pentru un prezentator de știri așezat în spatele unui pupitru.

Planul american (PAm) – Este folositzde regulă pentru o persoană care stă în picioare. Partea de jos a cadrului se oprește la genunchi. Cadru apărut în filmele Western, limitat la jumătatea gambei. Realizatorii aveau tendința de a înfățișa protagonistul, cu fața recognoscibilă, dar și mișcarea pe cal. Cadrul întregza fost restrâns – sau planul mediu a fost lărgit – astfel încât să cuprindă parțial și calul eroului. "Planul american de televiziune" sau cadrul mediu limitat la jumătatea coapsei a fost numit ca atare fiindcăzîndeplinește o funcție de conținut asemănătoare, dar adaptat lazdimensiunile mai reduse ale ecranului TV.

Planul întreg (PÎ) – Arată ozpersoană în întregime, inclusiv picioarele acesteia.

Planul la distanță – Surprinde una sau mai multezpersoane destul de mici în cadru și pune un accent mai pronunțat pe relațiile acestora cu decorul.

Planul general (PG) – Unzplan foarte îndepartat și foarte larg, de regulă a unui loc. Poate surprinde prezentatorii filmați de la o mare distanță, de multe ori dintr-un elicopter sau de pe o macara. E folosit, de regulă, pentruzschițarea ambianței sau pentru a atrage atenția asupra schimbărilor importante într-o locație. Este folosit mai mult în producuțiile de ficțiune.

Planul ansamblu (PA) – Un unghi largzde filmare pe subiect, ce îl poziționează în mod clar în contextul unei scene și al decorului.

Cadrele pot fi de asemenea caracterizate prin numărul de oameni care apar în ele. Filmarea a doi oameni în cadru solicită un “cadru de doi”. Trei oameni într-un cadru – un “cadru de trei” și așa mai departe.

Mișcările camerei modifică încadratura. Camera se poate apropria sau îndepărta de subiect. Camera poarte fi așezată pe șenile, pe un trepied cu rotile sau pe un cărucior. O cameră se poate mișca în lateral, păstrând subiectul în cadru. Această mișcare se poate realiza cu ajutorul unei macarale. Mișcarea camerei de la stânga la dreapta sau viceversa este o panoramare, indicată atunci când se filmează peisajele sau când există un punct clar de început și unul de închidere. Mișcand obiectivul camerei, dar păstrând aparatul în aceeași poziție – spre exemplu, pe un trepied – se realizează un zoom in (apropiere) sau un zoom out(îndepărtare).

CAP.VI PROCEDEE DE MONTAJ

Alegerea unei anumite succesiuni a operațiilor de montaj influentează forma finală a relației imagine-comentariu, favorizând sau îngreunând obținerea rezultatelor dorite:

Mai întai, comentariul-modalitate impusă de televiziune, din necesitatea de a realiza cât mai repede materiale scurte, gen „știri”. Realizatorul vizionează ce s-a filmat, apoi redactează și înregistrează textul, urmând ca „peste” comentariu să se monteze imaginile.

Avantaje: este un procedeu ușor și rapid; permite o sincronizare exactă a imaginilor cu anumite parți ale textului, chiar la nivelul cuvintelor, evitându-se cu usurință alaturările nepotrivite.

Dezavantaje: este utilizabil doar in cazul materialelor scurte, nu și la materialele mai lungi, deoarece paralelismul celor două discursuri, vizual și verbal, devine evident și supărător. În general, prin acest procedeu se obțin construcții vizuale fără pretenții, în care textul are rolul principal, iar imaginea o funcție secundară. Deși atrage prin simplitate, a recurge la el, este semnul unei grabe impuse, al comodității sau al necunoașterii limbajului cinematografic. Prin simpla alăturare a unui comentariu și a unei imagini nu se obține în mod automat o comunicare audiovizuală, specifică televiziunii.

Mai întâi, imaginea-varianta tradițională de monaj în cinematografie, unde vizualul are prioritate în plan identic. Se finalizează imaginea, se masoară lungimea secvențelor și după aceea, în conformitate cu aceasta, se scrie și se înregistrează comentariul.

Avantaje: se pot obține materiale de televiziune și filme complexe, construite conform logicii interne a imaginilor.

Dezavantaje: este un procedeu laborios și, din această cauza, mai lent; sincronizarea exactă a comentariului cu imaginile, la nivelul cuvântului sau al propozițiilor scurte, nu al paragrafelor, se dovedește mai dificilă.

c) Variantele intermediare-combină în diferite proporții avantajele și dezavantajele primelor doua procedee. Ele sunt usurate în chip semnificativ de montajul off-line.

a) Se pornește de la imginile filmate și, printr-o minuțioasă elaborare, se stabilește în prealabil forma finală a montajului și continutul comentariului, astfel încât operațiile efective rămân doar simple manevre tehnice, latura creativă consumându-se anterio; modalitate dificilă, ce presupune o bună experiență, iar rezultatele nu sunt lipsite de surprize neplăcute;

b) Se stabilește inițial structura generală a imaginii și a comentariului urmând ca la montajul efectiv, prin operații de ajustare reciprocă, să se obțină forma lor finală. În fiecare studio există un anumit circuit al materialelor și al informațiilor, bazat pe reguli proprii. După terminarea montajului, redactorul va preda caseta, precum și următoarele informații: denumirea știrii, durata ei exactă, locul materialului pe casetă ( de unde, până unde) propunerea pentru lead, numele și funcția/titlul/calitatea persoanelor intervievate, precum și orice alt text ce urmează să fie introdus prin încrustare, în timpul emisiei ( de exemplu, locul unde s-a filmat), toate scrise citeț și fară prescurtări.

Procedura operationala pentru producțiile (filme) achizitionate.

Caseta beta-master din vama (achizitii) este adusa in Arhiva, unde este inregistrata.

Beta-master este trimisa la QC/Copieri, unde se face o copie pe CD si una pe DVCAM.

Se face QC la caseta DVCAM – se intocmeste fisa de QC, fisa ce va fi semnata de operatorul ce a executat operatia.

In cazul in care caseta este acceptata, este trimisa impreuna cu CD-ul afferent la Arhiva, unde sunt arhivate.

In cazul respingerii casetei de catre operatorul QC, seful departamentului Film si cu reprezentantul de la Programe vor hotari, dupa analiza problemelor tehnice, daca poate intra sau nu caseta pe post.

In cazul in care cei doi resping caseta, aceasta va fi trimisa la Arhiva, pentru a fi expediata la distribuitor.

Beta-master ajunge si ea la Arhiva, de unde va fi returnata la distribuitor.

CD-ul si DVCAM-ul de la Arhiva sunt trimise la secretariatul de redactie.

Filmul este repartizat unui traducator, apoi unui redactor.

Dupa redactare, filmul se subtitreaza.

CD-ul cu filmul brut se intoarce la Arhiva.

Urmeaza corectura pentru limba romana – greselile sunt corectate la subtitrare.

Filmul subtitrat (caseta de emisie) se centralizeaza la secretarul de redactie, de unde este trimis la QC.

La QC se face verificarea casetei de emisie. In cazul depistarii unor probleme tehnice, caseta se va resubtitra.

Caseta de emisie va ajunge in emisie.

Dupa emisie, casetele se intorc in Arhiva.

Caseta de emisie se arhiveaza.

CAP.VII REGLEMENTĂRI AUDIOVIZUALE

Conform reglemetarilor audiovizuale in vigoare, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații:

difuzare – punerea la dispoziția publicului de programe audiovizuale în cadrul unui serviciu de radio sau de televiziune ori al unui serviciu media la cerere; prin difuzare se înțelege, de asemenea, și comunicarea, în cadrul unui serviciu media audiovizual, de semne, semnale, texte, sunete, informații, mesaje de orice natură;
b) minor – persoană care nu a împlinit vârsta de 18 ani;
c) producție audiovizuală cu caracter obscen – ansamblu de imagini, sunete, cuvinte, gesturi sau comportamente imorale, indecente, licențioase, sexuale explicite ori sugerate, care prin semnificația lor aduc ofensă pudorii, precum și orice alte forme de manifestare indecentă;
d) producție audiovizuală de ficțiune – creație artistică audiovizuală din categoriile opere cinematografice, radiofonice și de televiziune, filme de animație, opere dramatice și dramatico-muzicale, opere coregrafice și pantomime, producții și videoclipuri muzicale.

Clasificarea programelor audiovizuale în vederea protecției minorilor

Categoriile în care se clasifică programele sunt următoarele:
a) programe accesibile tuturor categoriilor de public, fără restricții sau semne de avertizare;
b) programe care pot fi vizionate de minorii în vârstă de până la 12 ani numai cu acordul părinților sau împreună cu familia, denumite în continuare programe AP (acord parental);
c) programe interzise minorilor sub 12 ani, denumite în continuare programe 12;
d) programe interzise minorilor sub 15 ani, denumite în continuare programe 15;
e) programe interzise minorilor, altele decât cele pornografice, care în Statele Unite ale Americii și în țările din Uniunea Europeană sunt interzise publicului sub 18 ani, filme horror, erotice, de o violență extremă, programe sponsorizate de producătorii de băuturi spirtoase, denumite în continuare programe 18;
f) programe interzise minorilor, filme și emisiuni pornografice al căror scop principal este prezentarea în detaliu a actului sexual, a modalităților de satisfacere a dorințelor sexuale sau programe în care se prezintă un act sexual real, indiferent de modalitatea de filmare, denumite în continuare programe 18+.

Programele AP se difuzează la orice ora însoțite de un semn de avertizare reprezentând un cerc de culoare albă, iar în interiorul acestuia, pe fond transparent, majusculele AP (acord parental) de culoare albă.

Programele 12 se difuzează numai după ora 20,00 – 7:00 și vor fi însoțite permanent de un semn de avertizare reprezentând un cerc de culoare albă, iar în interiorul acestuia, pe fond transparent, numărul 12 de culoare albă.

Programele 15 se difuzează numai în intervalul orar 22:00 – 7:00 (emisiunile de la 23:00) și vor fi însoțite permanent de un semn de avertizare reprezentând un cerc de culoare albă, iar în interiorul acestuia, pe fond transparent, numărul 15 de culoare albă.

Programele 18 se difuzează numai în intervalul orar 01:00 – 7:00 și vor fi însoțite permanent de un semn de avertizare reprezentând un cerc de culoare albă, iar în interiorul acestuia, pe fond transparent, numărul 18 de culoare albă.

Programele 18+ nu pot fi difuzate de către furnizori de servicii media audiovizuale aflați sub jurisdicția României.

Distribuitorii de servicii media audiovizuale pot retransmite serviciile de programe 18+ numai în intervalul orar 1,00 – 5,00, în următoarele situații:
a) codat în cadrul unor pachete opționale special dedicate adulților, în sistem analogic;
b) restricționat prin intermediul unui sistem de control parental, în sistem digital.

Semnul de avertizare corespunzător trebuie expus pe toată durata programului.

CAP.VIII STUDIU DE CAZ

În studiu de caz voi prezenta promo-ul :

– De ce am ales acest tip de promo;

– Modul în care a fost realizat;

– Programul folosit;

– Filmele alese;

– Analiza din punct de vedere editoria.

Întotdeauna am fost un fan al postului de televiziune HBO și al promo-urilor pe care ei le realizează pentru filmele lor. Prima data cand am vazut acest tip de promo am rămas uimit pentru că era ceva nou, ceva ce nu vezi la celelalte posturi de televiziune din țara noastră. În principul, concepul acestor promo-uri este acela de a lega cadre din filme diferite într-o armonie si având o logică cu o melodie de fundal creeând sync pe beat.

Procesul prin care am montat acest promo și ce am vrut sa transmit prin el este : un haos controlat. Exact cum am spus, am vrut sa creez un haos controlat, am ales cele mai bune imagini din filmele respective sau cel putin cele mai interesante care sa atraga privirea telespectatorului și prin acest tip de editare rapidă fără cadre lungi si plictisitoare.

Programul folosit este : Sony Vegas Pro 12 – este un program cu o interfață mai usor de înteles pentru utilizatorii începători și consumă puține resurse. Inițial publicat de către Sonic Foundry, în prezent este deținut de firma Sony Creative Software. Deși Adobe Premiere și AVID Media Composer sunt preferate de casele de producție mari, pentru Nightline de la ABC News a fost folosit Sony Vegas Pro. Persoanele care monteaza doar ca hobby folosesc în general Adobe Premiere sau Sony Vegas Pro.

Crearea unui video de promovare este un proces destul de complex, dar dacă îl împarți în pași este mult mai ușor. Iată ce trebuie să faci.

1. Definirea care va fi publicul țintă.

2. Creerea unui concept care sa fie pe placul audienței.

3. Determinarea formatul promo-ului care îl vom folosi pentru a transmite cel mai bine mesajul și obține publicul dorit.

4. Elaborarea unui scenariu și unui storyboard.

5. Alegerea cadrelor.

6. Adăugarea melodiilor (pentru care ai licență de difuzare) si efectelor audio.

7. Editarea imaginilor video și audio.

Publicul meu țintă este : tinerii pasionați de film și obișnuiti cu editarea stil MTV

Am ales cele mai bune filme de pe postul HBO care au avut premierea în Decembrie 2014

Scenariul a fost să îmbin cât mai bine imaginile folosite și povestea să se îmbine cu melodia folosită. Dar este un amestec haotic ce nu respectă multe reguli asemănator ca clipurile muzicale de la MTV. Totuși am avut grijă să aibă respecte regulile de bază.

Am ales cadrele spectaculoase din filmele alese axându-mă pe personajele principale și scenele de acțiune.

Următorul pas a fost să aleg o melodie cunoscută și populară Imagine Dragons – Demons , dacă folosești o melodie pe care telespectatorul o cunoaște înainte să privească promo-ul șansele ca lui să îi placă sunt mai mari.

Apoi a urmat partea care mă pasioneză și care îmi produce satisfacție. Mă refer bineînteles la Editare.

În continuare voi prezenta filmele alese și clasificarea lor :

Hobbitul : Dezolarea lui Smaug – 12 ………………………………. vezi ANEXA 2

Maleficent – AG…………………………………………………………….. vezi ANEXA 2

Saving Mr. Banks: În căutarea poveștii – 12 ………………….. vezi ANEXA 3

Eroii monumentelor – 12……………………………………………….. vezi ANEXA 3

Noe – 12 ……………………………………………………………………….. vezi ANEXA 4

Gravity : Misiune în spațiu – 12 ……………………………………… vezi ANEXA 4

Uimitorul Om-Păianjen 2 – 12 ……………………………………… vezi ANEXA 5

Un știrist legendar 2 – 15……………………………………………….. vezi ANEXA 5

Căpitanul America: Războinicul iernii – 12 ……………………. vezi ANEXA 6

Jack Ryan: Agentul din umbră – 12 …………………………………. vezi ANEXA 6

După cum am precizat mai sus programul în care am montant este Sony Vegas Pro 12

Am vrut sa demonstrez ca se poate edita foarte bine si în acest program pentru semi-amatori. Am lucrat pe 5 canale: 2 pentru text, 1 pentru video și 2 pentru audio. Canalul 4 care conține sunetul din fimele respective a fost pus pe Mute iar pe Canalul 5 este așezată melodia de fundal.

Am lipit secvențele dorite având grijă ca tranzițiile sa fie corecte. Printre efectele folosite se numără “dissolve” Un "dissolve" reprezinta efectul de transformare graduala progresiva a unei imagini in alta imagine. Transformarea este realizata la nivel de intensitate a pixelilor si nu prin transformari geometrice (vezi Anexa 1.).

Un alt efect folosit este Velocity : este un efect prin care poți controla viteza de redare a materialului folosit. Eu l-am folosit pentru a crea un slow motion (cu încetinitorul) pentru unele secvențe. Am fost nevoit să reduc din volumul melodiei pentru ca depășea limita standard impusă de televiziune.

După ce am terminat de editat am ales setările pentru randare :

Audio: 320 Kbps, 48,000 Hz, 16 Bit, Stereo, AAC

Rezoluție și frame-uri Video: 29.970 fps, 1280×720 Progressive, YUV, 8 Mbps

Pixel Aspect Ratio: 1.000

CAP.IX ANEXE

ANEXA 1

ANEXA 2

ANEXA 3

ANEXA 4

ANEXA 5

ANEXA 6

BIBLIOGRAFIE

Dmytryk, Edward (1984). On Film Editing: An Introduction to the Art of Film Construction. Focal Press, Boston.

Alvin H. Marill (1980). Movies Made For Television. Arlington House Publishers.

Cursuri la "Școala tehnică de cinematografie" intre 1963 – 1965.

Jonathan Bignell (2009) An introduction to television studies.

BIBLIOGRAFIE

Dmytryk, Edward (1984). On Film Editing: An Introduction to the Art of Film Construction. Focal Press, Boston.

Alvin H. Marill (1980). Movies Made For Television. Arlington House Publishers.

Cursuri la "Școala tehnică de cinematografie" intre 1963 – 1965.

Jonathan Bignell (2009) An introduction to television studies.

ANEXE

ANEXA 1

ANEXA 2

ANEXA 3

ANEXA 4

ANEXA 5

ANEXA 6