Procesul de Autorizare a Lucrarilor de Constructie
CUPRINS
INTRODUCERE
CAP. 1. AUTORIZAREA LUCRĂRILOR DE CONSTRUCȚIE
1.1. Lucrări de construcții a căror execuție se supun autorizării
1.2. Emitentul autorizației de construire
CAP. 2. ETAPELE PROCESULUI DE AUTORIZARE A LUCRĂRILOR DE CONSTRUCȚIE
2.1. Certificatul de urbanism
2.2. Reglementările urbanistice
2.3. Avizele, acordurile și documentațiile pentru emiterea acestora
2.3.1. Avizele/acordurile care fundamentează acordul unic, eliberate pe baza fișelor tehnice și a documentațiilor elaborate de proiectant și care se obțin prin grija emitentului autorizației de construire
2.3.2. Avizele/acordurile specifice și alte studii obținute prin grija beneficiarului (solicitantului) autorizației de construire pe baza unor documentații elaborate de proiectant.
2.3.3. Documentele și actele de natură juridică și administrativă a căror obținere este numai de competența beneficiarului.
2.3.4. Dovada luării în evidență a părții de arhitectură din documentația
tehnică pentru autorizația de construire/desființare D.T.A.C./D.T.A.D.,
a cărei obținere este numai de competența arhitectului cu drept de
semnătură.
CAP. 3 CONȚINUTUL CADRU AL DOCUMENTAȚIEI D.T.A.C.
CAP. 4 MEMORIU DE PREZENTARE A LUCRĂRII DE CONSTRUCȚIE
4.1. Descrierea generală a proiectului
4.2. Zonă și amplasament
4.3. Statutul juridic al terenului care urmează a fi ocupat
4.4. Studiul topografic
4.5. Studiul geotehnic
4.6. Descrierea investiției
4.7. Descrierea constructivă privind intervenția propusă
4.8. Concluziile evaluării impactului asupra mediului
4.9. Etapele de realizare a investiției
4.10. Date finale
4.11. Legislație
CA P.5 D.T.A.C. EXEMPLU
BIBLIOGRAFIE
INTRODUCERE
Istoria construcțiilor amintește de o nevoie instinctivă a oamenilor de a-și creea condițiile necesare desfășurării activităților de peste zi, pentru a se adăposti și odihni, dar și pentru crearea valorilor spirituale și materiale, nu în ultimul rând pentru nevoia de culturalizare.
Astfel, omenirea a început lupta cu natura nu doar pentru a-și asigura un adăpost, ci a avut în vedere realizarea celor mai bune condiții de viață și de igienă, dar și aspecte ce au determinat cerințe funcționale din ce în ce mai variate. Activitatea de construcții beneficiază de cea mai mare implicare a omenirii din punct de vedere al creației.
De la primele construcții ce înglobau materiale perisabile precum frunze , ramuri și piei de animale tehnica construcțiilor a cunoscut mai multe etape de dezvoltare. Acest lucru a fost posibil odată cu folosirea unor materiale mult mai durabile precum argila, piatra și lemnul, într-un final fiind dezvoltate și utilizate până-n prezent materiale compozite ca betonul, oțelul, sticla, masele plastice, carbonul etc.
Fiind singura posibilitate de a creea în cele trei dimensiuni, omenirea a dezvoltat cu bună știință acest domeniu. Construcțiile se numără printre cele mai importante produse realizate deoarece asigură un cadru protejat pentru majoritatea activităților umane și dintre toate bunurile au cea mai lungă perioadă de utilizare. Acestea au atât o valoare utilitară, de ordin practic, cât și o valoare artistică, arhitecturală. De la cele șapte minuni ale lumii antice, Marea Piramidă din Giza putând fi admirată și în ziua de astăzi, până la minunile lumii moderne între care amintim, Colosseumul din Roma, Taj Mahal (India), Statuia lui Hristos Mântuitorul din Rio de Janeiro sau Marele Zid Chinezesc, fiecare construcție sau element de construcție trebuie să satisfacă un ansamblu de condiții tehnice sau exigențe de performanță.
Rezistența și stabilitatea, durabilitatea sau condițiile de ordin arhitectural-estetic reprezintă o necesitate de primă importanță în industria construcțiilor, și au la bază documentații tehnice fără de care nu se poate concepe, proiecta sau executa un obiect de construcție.
În societatea contemporană, orice activitate de construcții apare întâi ca o idee, care se materializează treptat în proiecte, în documente (avize, acorduri, referate, planuri etc.) supuse analizei unor colective de specialiști, pentru ca apoi să poată fi pusă în execuție.
CAP. 1 AUTORIZAREA LUCRĂRILOR DE CONSTRUCȚIE
Executarea lucrărilor de construcție este permisă numai pe baza unei autorizații de construire sau de desființare, emisă în condițiile Legii nr.50/1991, actualizată, la solicitarea titularului unui drept real asupra unui imobil – teren și/sau construcții – identificat prin număr cadastral, în cazul în care legea nu dispune altfel.
Autorizația de construire constituie actul final de autoritate al administrației publice locale pe baza căruia este permisă executarea lucrărilor de construcții corespunzător măsurilor prevăzute de lege referitoare la amplasarea, conceperea, realizarea, exploatarea și postutilizarea construcțiilor.
1.1. LUCRĂRILE DE CONSTRUCȚII A CĂROR EXECUȚIE SE SUPUN AUTORIZĂRII
Construcțiile civile, industriale, agricole, cele pentru susținerea instalațiilor și utilajelor tehnologice, pentru infrastructura de orice fel sau de oricare altă natură se pot realiza numai cu respectarea autorizației de construire, precum și a reglementărilor privind proiectarea și executarea construcțiilor, pentru:
a) lucrări de construire, reconstruire, consolidare, modificare, extindere, reabilitare, schimbare de destinație sau de reparare a construcțiilor de orice fel, precum și a instalațiilor aferente acestora;
b) lucrări de construire, reconstruire, extindere, reparare, consolidare, protejare, restaurare, conservare, precum și orice alte lucrări, indiferent de valoarea lor, care urmează să fie efectuate la construcții reprezentând monumente istorice, inclusiv la anexele acestora, identificate în același imobil – teren și/sau construcții, la construcții amplasate în zone de protecție a monumentelor și în zone construite protejate, stabilite potrivit legii, ori la construcții cu valoare arhitecturală sau istorică deosebită, stabilite prin documentații de urbanism aprobate;
c) lucrări de construire, reconstruire, modificare, extindere, reparare, modernizare și reabilitare privind căile de comunicație de orice fel, drumurile forestiere, lucrările de artă, rețelele și dotările tehnico-edilitare, branșamente și racorduri la rețele de utilități, lucrările hidrotehnice, amenajările de albii, lucrările de îmbunătățiri funciare, lucrările de instalații și infrastructură, lucrările pentru noi capacități de producere, transport, distribuție a energiei electrice și/sau termice, precum și de reabilitare și retehnologizare a celor existente;
d) împrejmuiri și mobilier urban, amenajări de spații verzi, parcuri, locuri de joacă și agreement, piețe și alte lucrări de amenajare a spațiilor publice;
e) lucrări de foraje și excavări necesare pentru efectuarea studiilor geotehnice și a prospecțiunilor geologice, proiectarea și deschiderea exploatărilor de cariere și balastiere, a sondelor de gaze și petrol, precum și a altor exploatări de suprafață, subterane sau subacvatice;
f) lucrări, amenajări și construcții cu caracter provizoriu necesare în vederea organizării executării lucrărilor;
g) organizarea de tabere de corturi, căsuțe sau de rulote;
h) lucrări de construcții cu caracter provizoriu: chioșcuri, tonete, cabine, spații de expunere, corpuri și panouri de afișaj, firme și reclame, copertine și pergole situate pe căile și spațiile publice, anexe gospodărești, precum și anexele gospodărești ale exploatațiilor agricole situate în extravilan;
i) cimitire – noi și extinderi.
La clădirile încadrate în clasa I de risc seismic prin raport de expertiză tehnică sau prin notă justificativă și care prezintă pericol public, lucrările de consolidare se autorizează în regim de urgență, chiar și în situația existenței unor litigii pe rolul instanțelor judecătorești privind situația patrimonială.
În aceste cazuri cât și pentru lucrări de intervenție de primă necesitate în situația de avarii, accidente tehnice, calamități sau alte evenimente speciale, inclusiv la construcțiile monument istoric sau din zonele de protecție ale acestora, autorizația de construire se emite imediat, urmând ca documentația legală necesară să fie definitivată pe parcursul sau la încheierea executării lucrărilor, cu respectarea avizelor legale.
Pentru lucrările de desființare – demolare, dezafectare ori dezmembrare (parțială sau totală) a construcțiilor și instalațiilor aferente este necesară o autorizație de desființare, care se emite în aceleași condiții ca și autorizația de construire.
Se pot executa fără autorizație de construire următoarele lucrări care nu modifică structura de rezistență și/sau aspectul arhitectural al construcției:
a) reparații la împrejmuiri, acoperișuri, învelitori sau terase atunci când nu se schimbă forma acestora și materialele din care sunt executate;
b) reparații și înlocuiri de tâmplărie interioară și exterioară, dacă se păstrează forma, dimensiunile golurilor și tâmplăriei, inclusiv în situația în care se schimbă materialele din care sunt realizate respectivele lucrări, cu excepția clădirilor declarate monumente istorice, în condițiile legii;
c) reparații și înlocuiri de sobe de încălzit;
d) zugrăveli și vopsitorii interioare;
e) zugrăveli și vopsitorii exterioare, dacă nu se modifică elementele de fațadă și culorile clădirilor;
f) reparații la instalațiile interioare, la branșamentele și racordurile exterioare, de orice fel, aferente construcțiilor, în limitele proprietății, montarea sistemelor locale de încălzire și de preparare a apei calde menajere cu cazane omologate, precum și montarea aparatelor individuale de climatizare și/sau de contorizare a consumurilor de utilități;
g) reparații și înlocuiri la pardoseli;
h) lucrări de reparații, înlocuiri ori reabilitări fără modificarea calității și formei arhitecturale a elementelor de fațadă astfel:
– finisaje interioare și exterioare: tencuieli, placaje, alte asemenea;
– trotuare, ziduri de sprijin ori scări de acces;
– lucrări de reabilitare energetică a anvelopei și/sau acoperișului – dacă nu se schimbă sistemul constructiv al acestuia, respectiv terasă/șarpantă – la clădiri de locuit individuale cu cel mult 3 niveluri, care nu sunt monumente istorice clasate sau în curs de clasare, respectiv situate în afara zonelor de protecție a monumente- lor și/sau a zonelor construite protejate stabilite potrivit legii;
i) lucrări de întreținere la căile de comunicație și la instalațiile aferente;
j) lucrări de investigare, cercetare, expertizare, conservare și restaurare a componentelor artistice ale construcțiilor cu avizul Ministerului Culturii și Cultelor și al autorității administrației publice județene sau locale, după caz;
k) lucrări de foraje și sondaje geotehnice pentru construcții de importanță normală sau redusă, situate în afara zonelor de protecție instituite pentru zăcăminte acvifere;
l) lucrări de construcții funerare subterane și supraterane, cu avizul administrației cimitirului;
m) lucrări de compartimentare provizorie nestructurală.
Dacă lucrările menționate mai sus se execută la construcții monument istoric sau de arhitectură sau la cele dispuse în zone de protecție ale acestora este necesară emiterea autorizației de construire, cu excepția celor de la punctele e) și j).
Se pot executa fără autorizație de construire și lucrări pentru amplasarea de tonete, pupitre acoperite sau închise, destinate difuzării și comercializării presei, cărților și florilor, care sunt amplsate direct pe sol, fără fundații și platforme, precum iilor, în limitele proprietății, montarea sistemelor locale de încălzire și de preparare a apei calde menajere cu cazane omologate, precum și montarea aparatelor individuale de climatizare și/sau de contorizare a consumurilor de utilități;
g) reparații și înlocuiri la pardoseli;
h) lucrări de reparații, înlocuiri ori reabilitări fără modificarea calității și formei arhitecturale a elementelor de fațadă astfel:
– finisaje interioare și exterioare: tencuieli, placaje, alte asemenea;
– trotuare, ziduri de sprijin ori scări de acces;
– lucrări de reabilitare energetică a anvelopei și/sau acoperișului – dacă nu se schimbă sistemul constructiv al acestuia, respectiv terasă/șarpantă – la clădiri de locuit individuale cu cel mult 3 niveluri, care nu sunt monumente istorice clasate sau în curs de clasare, respectiv situate în afara zonelor de protecție a monumente- lor și/sau a zonelor construite protejate stabilite potrivit legii;
i) lucrări de întreținere la căile de comunicație și la instalațiile aferente;
j) lucrări de investigare, cercetare, expertizare, conservare și restaurare a componentelor artistice ale construcțiilor cu avizul Ministerului Culturii și Cultelor și al autorității administrației publice județene sau locale, după caz;
k) lucrări de foraje și sondaje geotehnice pentru construcții de importanță normală sau redusă, situate în afara zonelor de protecție instituite pentru zăcăminte acvifere;
l) lucrări de construcții funerare subterane și supraterane, cu avizul administrației cimitirului;
m) lucrări de compartimentare provizorie nestructurală.
Dacă lucrările menționate mai sus se execută la construcții monument istoric sau de arhitectură sau la cele dispuse în zone de protecție ale acestora este necesară emiterea autorizației de construire, cu excepția celor de la punctele e) și j).
Se pot executa fără autorizație de construire și lucrări pentru amplasarea de tonete, pupitre acoperite sau închise, destinate difuzării și comercializării presei, cărților și florilor, care sunt amplsate direct pe sol, fără fundații și platforme, precum și fără racorduri și/sau branșamente la utilități urbane, cu excepția energiei electrice.
Autorizațiile de construire sau de desființare, emise cu încălcarea prevederilor legale, pot fi anulate de către instanțele de contencios administrativ, potrivit legii. Anularea autorizațiilor de construire sau de desființare poate fi cerută, în condițiile legii, și de către prefect, inclusiv la sesizarea expresă a organelor de control ale Inspectoratului de Stat în Construcții.
1.2. EMITENTUL AUTORIZAȚIEI DE CONSTRUIRE
Autorizațiile de construire se emit de președinții consiliilor județene, de primarul general al municipiului București, de primarii municipiilor, sectoarelor municipiului București, ai orașelor și comunelor pentru executarea lucrărilor definite anterior, după cum urmează:
a) de președinții consiliilor județene, cu avizul primarilor, pentru lucrările care se execută:
– pe terenuri care depășesc limita unei unități administrativ teritoriale;
– în extravilanul comunelor ale căror primării nu au organizate structuri de specialitate;
b) de primarii municipiilor, pentru lucrările care se execută în teritoriul administrativ al acestora, cu excepția celor prevăzute anterior;
c) de primarul general al municipiului București, cu avizul primarilor sectoarelor municipiului București, pentru lucrările care se execută:
– pe terenuri care depășesc limita administrativ-teritorială a unui sector și cele din extravilan;
– lucrări de construire, reconstruire, extindere, reparare, consolidare, protejare, restaurare, conservare, precum și orice alte lucrări, indifferent de valoarea lor, care urmează să fie efectuate la construcții reprezentând monumente istorice, inclusive la anexele acestora, identificate în același imobil – teren și/sau construcții, la construcții amplasate în zone de protecție a monumentelor și în zone construite protejate, stabilite potrivit legii, ori la construcții cu valoare arhitecturală sau istorică deosebită, stabilite prin documentații de urbanism aprobate;
– lucrări de modernizări, reabilitări, extinderi de rețele edilitare municipale, de transport urban subteran sau de suprafață, de transport și de distribuție, pentru: apă/canal, gaze, electrice, termoficare, precum și lucrări și/sau reabilitări pentru străzile care sunt în administrarea Primăriei Municipiului București;
d) de primarii sectoarelor municipiului București, pentru lucrările care se execută în teritoriul administrativ al sectoarelor, inclusiv branșamente și racorduri aferente rețelelor edilitare;
e) de primarii orașelor și comunelor pentru lucrările care se execută:
– în teritoriul administrativ al acestora;
– la construcțiile reprezentând monumente istorice clasate sau aflate în procedura de clasare potrivit legii, aflate pe teritoriul administrativ, cu avizul Ministerului Culturii și Cultelor, în condițiile existenței la nivelul primăriei a structurii de specialitate competente pentru avizarea documentațiilor de urbanism și de emitere a certificatelor de urbanism și a autorizațiilor de construire și cu avizul arhitectului-șef al județului;
CAP. 2 ETAPELE PROCESULUI DE AUTORIZARE A LUCRĂRILOR DE CONSTRUCȚIE
Procedura de autorizare a executării lucrărilor de construcție începe odată cu depunerea cererii pentru emiterea certificatului de urbanism în scopul obținerii, ca act final, a autorizației de construire și cuprinde următoarele etape:
a) emiterea certificatului de urbanism;
b) emiterea punctului de vedere al autorității competente pentru protecția mediului pentru investițiile care nu se supun procedurilor de evaluare a impactului asupra mediului;
c) notificarea de către solicitant a autorității administrației publice competente cu privire la menținerea solicitării de obținere, ca act final, a autorizației de construire, pentru investițiile la care autoritatea competentă pentru protecția mediului a stabilit necesitatea evaluării impactului asupra mediului și a emis îndrumarul conform legislației privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice și private asupra mediului;
d) emiterea avizelor și acordurilor, precum și a actului administrativ al autorității pentru protecția mediului competente privind investițiile evaluate din punct de vedere al impactului asupra mediului;
e) elaborarea documentației tehnice necesare pentru autorizarea executării lucrărilor de construcții, denumită în continuare documentație tehnică – D.T.;
f) depunerea documentației pentru autorizarea executării lucrărilor de construcții la autoritatea administrației publice competente;
g) emiterea autorizației de construire.
2.1. CERTIFICATUL DE URBANISM
Certificatul de urbanism (C.U.) este actul de informare prin care autoritățile reglementate:
a) fac cunoscute solicitantului informațiile privind regimul juridic, economic și tehnic al terenurilor și construcțiilor existente la data solicitării, în conformitate cu prevederile planurilor urbanistice și ale regulamentelor aferente acestora ori ale planurilor de amenajare a teritoriului, după caz, avizate și aprobate potrivit legii;
b) stabilesc cerințele urbanistice care urmează să fie îndeplinite în funcție de specificul amplasamentului;
c) stabilesc lista cuprinzând avizele/acordurile necesare în vederea autorizării;
d) încunoștințează investitorul/solicitantul cu privire la obligația de a contacta autoritatea competentă pentru protecția mediului, în scopul obținerii punctului de vedere și, după caz, al actului administrativ al acesteia, necesare în vederea autorizării;
Regimul juridic cuprinde:
– natura proprietății (publică/privată);
– dreptul de proprietate asupra imobilului (teren/construcții);
– situarea acestuia în perimetrul intravilan sau în extravilan;
– eventuala includere în listele monumentelor istorice și/sau ale naturii sau în zona de protecție a acestora;
– servituți care grevează imobilul (în conformitate cu Codul Civil);
– restricții de construire impuse prin documentații de urbanism legal aprobate;
Regimul economic cuprinde:
– utilizarea (funcțiunea) actuală și propusă pentru zona (U.T.R. – unitate teritorială de referință) în care este dispus terenul (stabilită prin P.U.Z. sau P.U.G.);
– se menționează utilizările admise, utilizările admise cu condiționări și utilizările interzise;
Regimul tehnic cuprinde:
– condițiile de amplasare și de realizare ale construcțiilor sau ale intervențiilor la construcții existente, impuse conform reglementărilor urbanistice din P.U.G. și din R.L.U. (regulament local de urbanism);
În situația când nu există documentații de urbanism aprobate sau acestea nu conțin elementele necesare autorizării directe sau dacă se solicită o derogare de la R.L.U., în cazuri bine întemeiate, prin C.U. se poate impune elaborarea unui P.U.Z. sau P.U.D.
Obținerea avizelor/acordurilor și întocmirea documentației tehnice pentru autorizația de construire (D.T.A.C.) va putea fi făcută numai după avizarea și aprobarea documentației de urbanism (P.U.Z. sau P.U.D.) cu obligativitatea respectării întocmai a prevederilor acesteia.
În vederea eliberării certificatului de urbanism, solicitantul – orice persoană fizică sau juridică interesată – se va adresa autorităților cu o cerere (cerere tip) care va cuprinde atât elementele de identificare a imobilului pentru care se solicită certificatul de urbanism, respectiv localitate, număr cadastral și număr de carte funciară, unde este cazul, dacă legea nu dispune altfel, cât și elementele care definesc scopul solicitării.
Certificatul de urbanism se emite și în următoarele situații:
– în vederea concesionării de terenuri, potrivit legii;
– în vederea adjudecării prin licitație a proiectării lucrărilor publice în faza de ”Studiu de fezabilitate”, potrivit legii;
– pentru cereri în justiție și operațiuni notariale privind circulația imobiliară atunci când operațiunile respective au ca obiect împărțeli ori comasări de parcele solicitate în scopul realizării de lucrări de construcții, precum și constituirea unei servituți de trecere cu privire la un imobil. Operațiunile juridice menționate, efectualte în lipsa certificatului de urbanism, sunt lovite de nulitate.
Documentația pentru obținerea certificatului de urbanism întocmită de către solicitant (beneficiar), după caz de arhitect în numele acestuia, cuprinde:
a) Cerere tip – de regulă se face în numele deținătorului imobilului (teren/construcție), dar în conformitate cu legislația în vigoare un certificat de urbanism poate fi solicitat de orice persoană interesată;
b) Acte doveditoare privind dreptul de proprietate asupra imobilului (copii) – prezentarea acestora este obligatorie în cazul operațiunilor notariale;
c) Extrasul de carte funciară (obligatoriu numai în cazul solicitărilor pentru înstrăinarea terenurilor proprietate privată);
d) Planul de încadrare în zonă (localitate) a terenului, sc. 1:2000, 1:5000 sau 1:10.000;
e) Planul de situație, sc. 1:500 sau 1:200, în care să se evidențieze situația existentă, iar în cazul certificatul de urbanism pentru lucrările de construire se prezintă și eventualele propuneri;
Planurile de încadrare în zonă și de situație se vor întocmi pe suporturi topografice vizate de Oficiul de cadastru județean sau al municipiului București și se anexează în două exemplare.
f) Documentul de plată a taxei de eliberare a certificatului de urbanism, stabilită în raport cu suprafața de teren, în conformitate cu prevederile legislației privind taxele și impozitele locale;
g) În cazul solicitării certificatului de urbanism pentru lucrări de construire/desființare, în funcție de complexitatea acestora sau a amplasamentului, este recomandabil ca documentația să fie însoțită de un memoriu justificativ în care să se prezinte succint soluțiile arhitectural-urbanistice avute în vedere, dacă este cazul ilustrate de planurile și fațadele principale (la nivel de anteproiect).
Acestea sunt facultative deoarece legislația în vigoare interzice emitentului certificatului de urbanism să ceară documentații pentru justificarea solicitării sau elaborarea unei documentații de urbanism pentru terenul în cauză și care să condiționeze emiterea certificatului de urbanism.
Certificatul de urbanism se emite de autoritățile abilitate și se eliberează solicitantului în termen de cel mult 30 de zile de la data înregistrării cererii, menționându-se în mod obligatoriu scopul emiterii acestuia.
Valabilitatea certificatului de urbanism se stabilește de către autoritatea administrației publice locale între 6 și 24 de luni de la data emiterii, funcție de complexitatea avizelor sau a studiilor solicitate, de scopul pentru care a fost solicitat și de menținerea valabilității prevederilor din documentațiile de urbanism și de amenajarea teritoriului. Uzual se acordă o valabilitate de 12 luni, cu un drept legal de prelungire o singură dată și pentru o perioadă nu mai mare de 12 luni.
Cererea de prelungire, redactată pe un formular tip, la care se anexează originalul certificatului de urbanism, trebuie depusă la autoritatea emitentă cu cel puțin 15 zile înainte de expirarea termenului de valabilitate.
Certificatul de urbanism odată emis de către autoritățile administrației publice locale are și valoarea unui contract pe baza căruia beneficiarul (solicitantul) face cheltuielile pentru obținerea avizelor/acordurilor și elaborarea studiilor și proiectelor solicitate pentru autorizarea executării lucrărilor de construcții. Obținerea și elaborarea tuturor acestora în condițiile impuse prin certificatul de urbanism obligă autoritățile administrației publice locale să emită autorizația de construire solicitată.
Potrivit legii, certificatul de urbanism nu ține loc de autorizație de construire/desființare și nu conferă dreptul de a executa lucrări de construcții.
2.2. REGLEMENTĂRI URBANISTICE
În conformitate cu Legea 50/1991 (actualizată), autorizația de construire se emite numai în temeiul și cu respectarea prevederilor din documentațiile de urbanism, avizate și aprobate conform legii, respectiv ale PLANULUI URBANISTIC GENERAL – P.U.G. al localității (sau planul de amenajarea teritoriului pentru zonele extravilane) în raza cărei este dispus imobilul (teren/construcții) pe care se realizează noua construcție sau la care se intervine.
P.U.G. prin regulamentul local de urbanism (R.L.U.) stabilește condițiile cadru de amplasare și de realizare ale construcțiilor sau de intervenție la construcțiile existente, corespunzător caracterului zonei sau subzonei (unității teritoriale de referință – U.T.R.) în care se află imobilul (teren/construcții).
Pentru fiecare unitate teritorială de referință sunt stabilite prin regulamentul local de urbanism:
● utilizarea funcțională (utilizări admise, utilizări admise cu condiționări și utilizări interzise);
● caracteristicile parcelelor construibile (dimensiuni, forme, raport lungime/lățime);
● regimul de aliniere a terenului și construcțiilor față de drumurile publice;
● perimetrul edificabil care delimitează zona de amplasare a clădirilor pe o parcelă, cu precizarea distanțelor față de aliniament (limita parcelei dinspre domeniul public), față de limitele laterale și posterioare ale parcelei și față de alte clădiri de pe aceeași parcelă;
● regimul de înălțime (numărul de niveluri) și înălțimea maximă admisibilă a clădirilor (la cornisă și la coamă, exprimate în metri față de terenul amenajat);
● procentul maxim de ocupare a terenului – P.O.T. (suprafața construită/suprafața terenului);
● coeficientul maxim de utilizare a terenului – C.U.T. (suprafața desfășurată/suprafața terenului);
● aspectul exterior al clădirilor (forma acoperișului – cu pante sau terasă, raportul plin-gol, finisaje exterioare, culori);
● condiții de echipare edilitară;
● circulația auto și pietonală, accese;
● staționarea autovehiculelor;
● spații libere și plantate;
● împrejmuiri;
● condiții privind organizarea de șantier;
După caz se mai precizează:
● zonele de interdicție provizorie sau definitivă pentru construcții;
● zonele de protecție cum ar fi cele pentru monumentele istorice, luciile de apă sau pentru obiective speciale (unitățile militare, căi de comunicație rutiere sau feroviare, aeroporturi, etc.);
● alte condiționări specifice pentru o anumită zonă sau subzonă, definită ca unitate teritorială de referință – U.T.R.;
Prevederile R.L.U. permit autorizarea directă a executării lucrărilor de construcții, cu excepția celor din zonele sau subzonele (U.T.R.) pentru care condițiile de restructurare și dezvoltare urbană nu au putut fi definite în detaliu prin P.U.G. În aceste situații și în cazurile când se solicită derogări de la prevederile R.L.U., pentru o zonă sau o parcelă anume, se impune completarea și modificarea P.U.G. prin elaborarea și aprobarea în condițiile legii a unui Plan urbanistic zonal – P.U.Z. sau a unui Plan urbanistic de detaliu – P.U.D.
2.3. AVIZELE, ACORDURILE ȘI DOCUMENTAȚIILE PENTRU EMITEREA ACESTORA
Avizarea – procedura de analiză și de exprimare a punctului de vedere al unei comisii tehnice din structura ministerelor, a administrației publice locale ori a altor organisme centrale sau teritoriale interesate, având ca obiect analiza soluțiilor funcționale, a indicatorilor tehnico-economici și sociali ori a altor elemente prezentate prin documentațiile de amenajare a teritoriului și urbanism sau prin proiectul pentru autorizarea execuției lucrărilor de construcții și proiectul tehnic (P.Th.) pe baza căruia se vor executa lucrările.
Avizarea se finalizează printr-un act (aviz favorabil sau nefavorabil) care are caracter tehnic de obligativitate.
În conformitate cu Legea nr.50/1991, actualizată și republicată, pentru simplificarea procedurilor de autorizare a executării lucrărilor de construcții, se prevede ca prin grija emitentului autorizației de construire să fie obținute avizele/acordurile privind amplasamentul rețelelor edilitare și asigurarea utilităților cât și cele privind securitatea la incendiu (P.S.I.), protecția civilă, protecția mediului și sănătatea publică și care fundamentează un ACORD UNIC.
Emiterea acordului unic revine în sarcina structurilor specializate din cadrul autorităților administrației publice locale (primărie sau consiliu județean) prin Comisiile de Acorduri Unice – C.A.U., din care fac parte și reprezentanții instituțiilor abilitate să elibereze avizele/acordurile precizate mai sus.
În cazul primăriilor (de la nivelul comunelor și orașelor mici) care nu au capacitatea să organizeze Comisii de Acorduri Unice, acestea vor înainta documentațiile și fișele tehnice aferente acestora către forul imediat superior (consiliul județean) care va elibera acordul unic, pe baza căruia primăria va elibera autorizația de construire.
Celelalte documente și eventualele avize specifice impuse prin certificatul de urbanism se obțin prin grija beneficiarului (solicitantului) autorizației de construire.
2.3.1. Avizele/acordurile care fundamentează acordul unic, eliberate pe baza fișelor tehnice și a documentațiilor elaborate de proiectant și care se obțin prin grija emitentului autorizației de construire (privind amplasamentul rețelelor edilitare și asigurarea utilităților și cele privind protecția civilă, securitatea la incendiu, protecția mediului și sănătatea publică).
Conținutul-cadru pentru documentațiile necesare emiterii acestei categorii de avize și acorduri se stabilește de către fiecare emitent în parte conform legislației în vigoare și este de regulă următorul: a) Avizele privind amplasamentul rețelelor edilitare și asigurarea utilităților emise de administratorii rețelelor și serviciilor pentru:
– alimentări cu apă;
– canalizări;
– transport și alimentare cu energie electrică;
– termoficare;
– transport și distribuție gaze naturale;
– telefonie;
– salubritate;
Documentațiile se întocmesc distinct pentru fiecare tip de rețea edilitară sau serviciu urban și cuprind în situațiile curente următoarele (în copie):
– certificatul de urbanism;
– dovada dreptului de proprietate asupra terenului;
– planul de încadrare în zonă;
– planul de situație în două exemplare (planurile anexă vizate spre neschimbare la certificatul de urbanism).
b) Avize/acorduri emise de instituțiile teritoriale specializate pentru:
¤ securitatea la incendiu (P.S.I.), Ord. MAI nr.3/2011 și HGR nr.1739/2006;
¤ protecția civilă, Ord. MAI nr.3/2011 și HGR nr.560/2005;
¤ protecția mediului (acordul de mediu);
¤ sănătatea populației (avizul sanitar), Ord. MS nr.1030/2009;
Avizele de securitate la incendiu solicitate prin certificatele de urbanism în vederea emiterii autorizației de construire se eliberează pe baza următoarelor documente:
– cerere-tip – două exemplare;
– certificatul de urbanism – două exemplare în copie;
– documentația tehnică la faza de proiectare pentru autorizația de construire, denumită în continuare D.T.A.C., cuprinzând memoriul tehnic pe specialități în care sunt incluse măsurile de securitate la incendiu, scenariul de securitate la incendiu și piesele desenate – două exemplare;
– referatul verificatorului de proiect pentru cerința esențială ”securitate la incendiu” – construcții și instalații la faza de proiectare D.T.A.C. – două exemplare;
– planul de situație cuprinzând amplasamentul construcțiilor și amenajărilor proiectate în raport cu elementele-cadru existente, scara 1:200 sau 1:500, cu menționarea distanțelor față de vecinătăți pentru toate edificiile limitrofe, precizându-se funcțiunea acestora, precum și față de căile de acces la drumurile publice, menționându-se lățimea și lungimea lor – două exemplare;
– opisul cu documentele depuse.
Avizele de protecție civilă solicitate prin certificatele de urbanism în vederea emiterii autorizației de construire se emit pe baza următoarelor documente:
– cerere-tip – două exemplare;
– certificat de urbanism – două exemplare în copie;
– plan de situație și de încadrare în zonă – două exemplare în copie;
– plan de arhitectură al celui mai de jos nivel al construcției și schema instalațiilor de filtroventilație, pentru adăposturile cu capacitate mai mare de 50 de persoane, și a instalațiilor electrice din adăpost – două exemplare în copie;
– planul secțiunii verticale a clădirii cu instalațiile de filtroventilație din adăpost, pentru adăposturile cu capacitate mai mare de 50 de persoane – două exemplare în copie;
– memoriu tehnic de specialitate – două exemplare în copie;
– opis cu documentele depuse – două exemplare.
Documentația pentru acordul de mediu, în cazul construcțiilor cu impact nesemnificativ asupra mediului, cuprinde (în copie):
– certificatul de urbanism și planurile anexă vizate spre neschimbare;
– dovada dreptului de proprietate asupra terenului;
– memoriu tehnic privind protecția mediului;
– memoriu general sau de arhitectură (după caz), eventual și memoriul tehnic privind instalațiile generale și după caz cele tehnologice;
– anunțul publicitar privind intenția executării construcției;
– avizele privind asigurarea utilităților (apă, canal, energie electrică);
– avizul (sau contractul) de salubritate;
– avizul de vidanjare (în cazul inexistenței în zonă a rețelei publice de canalizare);
– după caz alte avize sau acorduri impuse prin certificatul de urbanism, decizia favorabilă a Inspectoratului teritorial de protecția mediului privind studiu de impact și realizarea etapei de dezbatere publică;
– planurile tuturor nivelurilor, secțiune caracteristică;
Documentația pentru avizul sanitar cuprinde:
– certificatul de urbanism și planurile anexă vizate spre neschimbare;
– dovada dreptului de proprietate asupra terenului;
– de regulă se prezintă memoriul tehnic general sau memoriile tehnice pentru arhitectură și instalații generale;
– planurile și secțiunile caracteristice de arhitectură, în care să se evidențieze modul de rezolvare funcțională, procesul tehnologic, alimentarea cu apă, canalizarea și tratarea apelor uzate, colectarea și tratarea deșeurilor, măsurile de combatere a poluării și de protecție sanitară;
După caz se mai pot solicita: studiul de impact asupra sănătății populației, acordul vecinilor, certificatul unic de înregistrare și actele de constituire a firmei (în cazul persoanelor juridice) sau autorizația de exercitare a unei activități independente.
c) Fișele tehnice pentru emiterea acordului unic, corespunzător pentru fiecare aviz/acord sunt completate, semnate și ștampilate de către proiectant și fac parte din documentațiile descrise mai sus.
Formularele tip pentru fișele tehnice se primesc de la emitentul autorizației de construire odată cu eliberarea certificatului de urbanism.
Fișele tehnice pentru avizele privind amplasamentul rețelelor edilitare și asigurarea utilităților cuprind:
– datele de idetificare ale obiectivului de investiții;
– caracteristicile tehnice specifice ale investiției (amplasament, tip de branșament/racord, caracteristicile tehnice asigurate prin proiect, modul de îndeplinire a cerințelor avizatorului, modul de îndeplinire a condițiilor și restricțiilor impuse).
Fișele tehnice pentru avizele/acordurile privind securitatea la incendiu, protecția civilă și cel sanitar cuprind:
– datele de identificare ale obiectivului de investiții;
– caracteristicile tehnice specifice ale investiției (în funcție de tipul de construcție);
– modul de îndeplinire a cerințelor avizatorului;
– modul de îndeplinire a condițiilor și restricțiilor impuse (conform legislației și normativelor tehnice specifice fiecărui domeniu pentru care se solicită avizul).
Conținutul documentațiilor și fișelor tehnice pentru emiterea avizelor/acordurilor prezentate anterior poate fi completat și actualizat de către avizatori funcție de cerințele impuse de domeniile lor de competență sau/și de condițiile locale.
Fișele tehnice (în două exemplare) și documentațiile elaborate de către proiectant sunt incluse în documentația pentru obținerea autorizației de construire, care se depune la autoritatea administrației publice locale (primărie sau consiliul județean).
Termenele legale pentru rezolvarea acestor avize și acorduri (inclusiv pentru acordul unic) sunt incluse în termenul de 30 de zile pentru emiterea autorizației de construire, în condițiile unei documentații complete și care propun soluționări tehnico-funcționale conforme cu cerințele și condiționările legale impuse de către avizatori.
În situația când unul sau mai mulți avizatori solicită întemeiat modificări de soluții față de documentația supusă avizării, în maximum 5 zile de la depunere, aceasta se returnează beneficiarului (proiectantului) pentru completare, cu decalarea corespunzătoare a termenului de emitere a autorizației de construire.
Elaborarea documentațiilor pentru avizele/acordurile care fundamentează acordul unic se face pe baza proiectului tehnic și sunt incluse în onorariul (tariful) de proiectare de bază.
2.3.2. Avizele/acordurile specifice și alte studii obținute prin grija beneficiarului (solicitantului) autorizației de construire pe baza unor documentații elaborate de proiectant.
Acestea sunt impuse prin certificatul de urbanism în situații speciale, determinate de natura investiției, de particularități funcționale și/sau de relațiile posibile cu amplasamentul noii construcții și care se referă de regulă la zonele de protecție sau de restricție instituite prin documentațiile de amenajare a teritoriului și de urbanism aprobate potrivit legii pentru monumente istorice sau ale naturii, obiective militare, căi de comunicație și instalațiile aferente acestora (aeroporturi, autostrăzi, drumuri naționale, căi ferate, etc.), în jurul luciilor de apă.
Avizele specifice se emit de către instituțiile administrației publice centrale sau de serviciile descentralizate ale acestora sau a altor instituții sau organisme abilitate și care după caz pot fi:
♦ Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, Autoritatea Aeronautică Civilă Română, Administrația Drumurilor Naționale, în cazul autorizării lucrărilor în zonele de siguranță și de protecție ale infrastructurilor de transport public și în zonele aferente construirii căilor de comunicație;
♦ Ministerul Culturii și Cultelor, pentru avizul comun cu Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, în cazul autorizării executării lucrărilor de orice natură la clădirile reprezentând monumente istorice și la cele din zonele lor de protecție, cuprinse în listele aprobate potrivit legii și pentru avizul Comisiei de specialitate pentru autorizarea lăcașurilor de cult și a anexelor acestora;
♦ Ministerul Apărării Naționale, Statul Major General, Ministerul Administrației și Internelor , S.R.I. și alte instituții similare, după caz, în situația autorizării lucrărilor situate în apropierea zonelor de protecție a obiectivelor cu caracter special, precum și în zonele de interes pentru apărarea națională, ordine publică și siguranță națională, în conformitate cu legislația specifică;
♦ Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, în situația autorizării lucrărilor pe terenuri cu destinație agricolă;
♦ Ministerul Mediului și Gospodăririi Apelor, C.N. ”Apele Române”, în cazul autorizării lucrărilor în arii naturale protejate;
♦ Inspectoratul de Stat în Construcții (I.S.C.), prin inspectoratele teritoriale, după caz, pentru:
a) documentațiile tehnico-economice pentru obiectivele de investiții finanțate din fonduri publice, documentațiile tehnico-economice aferente obiectivelor de investiții noi, finanțate din fonduri publice sau din credite externe, contractate sau garantate de stat cu valori mai mari sau egale cu 10 miliarde de lei (ROL) precum și documentațiile tehnico-economice pentru lucrările de reparații, reabilitări, consolidări, restaurări ale construcțiilor existente finanțate din fonduri publice, indiferent de valoare, potrivit prevederilor HGR nr.1072/2003 privind avizarea de către I.S.C. a documentațiilor tehnico-economice pentru obiectivele de investiții finanțate din fodurile publice;
b) amplasarea balastierelor și carierelor din punct de vedere al protejării construcțiilor din vecinătatea acestora;
c) execuția de construcții în vecinătatea drumurilor naționale;
d) intervențiile asupra construcțiilor existente;
e) soluțiile de intervenție imediată pentru punerea în siguranța provizorie a construcțiilor avariate în urma dezastrelor, în acțiunile de intervenție operativă și refacere post dezastru.
Conținutul documentațiilor pentru obținerea acestei categorii de avize sunt stabilite de fiecare emitent în parte, funcție de problematica în cauză.
Taxele legale pentru obținerea avizelor/acordurilor specifice sunt stabilite de fiecare instituție în parte și avizul se eliberează de la caz la caz în termen de circa 15 – 30 de zile.
Avizul Inspectoratului de Stat în Construcții – I.S.C. (teritorial) solicitat în cazul intervențiilor la construcții existente (subzidiri la construcții învecinate la calcan, extinderi, supraetajări, consolidări, reconstruiri integrale sau parțiale sau alte operațiuni de acest tip la construcții existente) se obține pe baza unei documentații care cuprinde:
– certificatul de urbanism și planurile anexă vizate sre neschimbare;
– planul de situație (privind amplasamentul construcțiilor propuse) sc. 1:200 sau 1:100;
– acordurile notariale solicitate prin certificatul de urbanism (declarația privind inexistența unor litigii referitoare la teren și după caz al vecinilor, etc.);
– expertiza tehnică (în două exemplare) sau acordul (avizul) proiectantului inițial;
– avizul Ministerului Culturii și Cultelor sau al Direcției Monumentelor Istorice (dacă este cazul);
– aprobarea prin Hotărâre a Consiliului Local – H.C.L. și avizul Comisiei Tehnice de Urbanism – C.T.U. (inclusiv planul de reglementări urbanistice), în cazul condițio- nării emiterii autorizației de construire de elaborarea unui P.U.D. sau P.U.Z.;
– referatele verificatorilor de proiecte atestați (inclusiv legitimațiile vizate la zi ale acestora și a expertului tehnic);
– studiul geotehnic;
– documentația tehnică pentru autorizația de construire – D.T.A.C. (lista de semnă- turi a elaboratorilor, memoriile tehnice privind arhitectura, structura de rezistență – în două exemplare, instalații generale, piesele desenate pentru partea de arhitec- tură, planul și detaliile de fundații, eventuale detalii tehnologice pentru protejarea construcțiilor existente alipite la calcan, detalii de sprijinire ale taluzurilor la săpături, etc.).
Avizul proiectantului inițial al clădirii în cazul intervențiilor la construcții existente se obține pe baza unei documentații stabilite de comun acord între acesta și proiectantul intervențiilor propuse.
În situația în care proiectantul inițial este necunoscut, acest aviz poate fi înlocuit de o expertiză tehnică elaborată de un expert atestat.
Alte studii sau documentații impuse prin certificatul de urbanism în situații particulare de amplasament sau/și funcționare ar fi (după caz):
– studii de inserție în sit;
– de circulație, istorice;
– de amenajare peisagistică;
– de impact asupra mediului;
– ridicare topo a terenului etc.;
Aceste studii vor fi elaborate de arhitectul cu drept de semnătură sau de către alți proiectanți de specialitate sub coordonarea arhitectului cu drept de semnătură – șef de proiect, conform exigențelor emitentului autorizației de construire.
2.3.3. Documentele și actele de natură juridică și administrativă a căror obținere este numai de competența beneficiarului.
Dovada dreptului de proprietate asupra terenului/construcțiilor, intabulat în Cartea Funciară, în copie legalizată (obligatorie în orice situație) și care poate fi:
– titlu de proprietate;
– contract de vânzare-cumpărare, contract de partaj voluntar;
– act de donație;
– certificat de moștenire;
– hotărâri judecătorești definitive de reconstituire sau de recunoaștere a dreptului de proprietate sau contract de concesiune, de comodat ori de închiriere al terenului/construcțiilor (în aceste ultime cazuri cu acordul autentificat al proprieta- rului de drept privind executarea lucrărilor de construcție solicitate).
Declarația pe propria răspundere, autentificată de un notar public, prin care se precizează că nu sunt pe rolul instanțelor judecătorești litigii privind dreptul de proprietate asupra terenului/construcțiilor care fac obiectul autorizației de construire/desființare (obligatorie în orice situație).
Acordurile vecinilor, autentificate de un notar public, în cazurile când proprietățile învecinate sunt afectate de lucrările propuse, cum ar fi:
– alipirea la calcan cu o construcție învecinată care necesită subzidiri sau consolidări ale acesteia;
– împrejmuiri pe limitele dintre proprietăți;
– funcțiunile noii construcții sunt poluante;
– schimbarea totală sau parțială a destinației unei părți (apartament sau alte spații) din clădiri colective de locuit existente, dacă prin natura noii funcțiuni se produce poluare de orice fel (noxe, zgomot, vibrații etc.).
Aprobarea pentru scoaterea terenului din circuitul agricol (unde este cazul). Documentațiile pentru obținerea acestei aprobări se întocmesc conform prevederilor din Ordinul comun al Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale și al Ministerului Administrației și Internelor nr.897/2005 și au un conținut-cadru, proceduri de avizare/aprobare și taxe de emitere diferențiate funcție de următoarele:
– situarea terenului în extravilanul sau intravilanul localității;
– suprafața de teren care urmează să fie scoasă din circuitul agricol (până la un hectar, între un hectar și 100 ha și peste 100 ha);
– categoria de folosință a terenului (arabil, livezi, vii, păduri, fânețe);
– clasa de fertilitate a terenului.
Certificat privind atribuirea unui nou număr poștal – dacă este cazul.
Alte acorduri legale privind situația patrimonială a terenului și care au fost cerute prin certificatul de urbanism.
Contractul cu o societate comercială de salubritate pentru transportul și depunderea în locuri autorizate a deșeurilor rezultate din lucrările de construire sau de demolare.
2.3.4. Dovada luării în evidență a părții de arhitectură din documentația tehnică pentru autorizația de construire/desființare D.T.A.C./D.T.A.D., a cărei obținere este numai de competența arhitectului cu drept de semnătură.
Acest document a fost impus prin Ordinul M.T.C.T. 1430/2005 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare ale Legii 50/1991 (republicată) și se obține pe baza unei cereri adresate Filialei teritoriale a O.A.R. în evidența căreia figurează arhitectul/conducătorul arhitect cu drept de semnătură care a elaborat, semnat și parafat proiectul respectiv.
Dovada de luare în evidență a D.T.A.C./D.T.A.D. mai certifică capacitatea legală a arhitectului/conducătorului arhitect de a exercita dreptul de semnătură la data elaborării D.T.A.C./D.T.A.D., cât și asumarea de către acesta a întregii responsabilități privind conținutul și calitatea proiectului de arhitectură, în conformitate cu prevederile Legii 184/2001 (republicată).
CAP. 3 CONȚINUTUL CADRU AL DOCUMENTAȚIEI D.T.A.C.
Documentația tehnică – D.T. pentru autorizarea executării lucrărilor de construcții se elaborează de proiectanți autorizați, persoane fizice sau juridice, în condițiile Legii 50/1991 și, după vizarea spre neschimbare, se dezvoltă în proiectul tehnic întocmit conform prevederilor legale în vigoare, în concordanță cu cerințele certificatului de urbanism, cu conținutul avizelor, acordurilor, punctului de vedere al autorității pentru protecția mediului competente, precum și, după caz, al actului administrativ al acesteia, cerute prin certificatul de urbanism.
Documentația tehnică – D.T. pentru autorizarea executării lucrărilor de construcții se întocmește pentru:
– autorizarea executării lucrărilor de construire – D.T.A.C;
– autorizarea executării lucrărilor de desființare – D.T.A.D;
– autorizarea executării organizării lucrărilor – D.T.O.E.
Conținutul-cadru al documentației tehnice – D.T. pentru autorizarea executării lucrărilor de construcții cuprinde opisul pieselor scrise și desenate, necesar a fi prezentate spre autorizare.
Documentația tehnică pentru autorizarea executării lucrărilor de construire – D.T.A.C.:
I.Piese scrise
1. Lista și semnăturile proiectanților
Se completează cu numele în clar și calitatea proiectanților, precum și cu partea din proiect pentru care răspund.
2.Memoriu
2.1. Date generale
Descrierea lucrărilor care fac obiectul documentației tehnice – D.T. pentru autorizarea lucrărilor de construcții, făcându-se referiri la:
– amplasamentul, topografia acestuia, trasarea lucrărilor;
– clima și fenomenele naturale specifice;
– geologia și seismicitatea;
– categoria de importanță a obiectivului.
2.2. Memorii pe specialități
Descrierea lucrărilor de:
– arhitectură;
– structură;
– instalații;
– dotări și instalații tehnologice, după caz;
– amenajări exterioare și sistematizare verticală.
2.3. Date și indici care caracterizează investiția proiectată, cuprinși în anexă la cererea pentru autorizare:
– suprafețele – construită desfășurată, construită la sol și utilă;
– înălțimile clădirilor și numărul de niveluri;
– volumul construcțiilor;
– procentul de ocupare a terenului – P.O.T;
– coeficientul de utilizare a terenului – C.U.T.
2.4. Devizul general al lucrărilor, întocmit în conformitate cu prevederile legale în vigoare
2.5. Anexe la memoriu
2.5.1. Studiul geotehnic
2.5.2. Referatele de verificare a documentației tehnice – D.T., în conformitate cu legislația în vigoare privind calitatea în construcții, întocmite de verificatori de proiecte atestați de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Locuințelor, aleși de investitor.
2.5.5. Avizele și acordurile privind asigurarea, branșarea și racordarea la infrastructura edilitară, după caz, precum și avizele, acordurile și actele administrative specifice ale organismelor administrației publice centrale sau ale serviciilor deconcentrate ale acestora, după caz – Ministerul Mediului și Dezvoltării Durabile, Ministerul Internelor și Reformei Administrative, Ministerul Sănătății Publice, precum și ale Ministerului Culturii și Cultelor, Ministerul Apărării, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Locuințelor, Ministerului Transporturilor, Serviciului Român de Informații ori ale altor organisme interesate, stabilite prin certificatul de urbanism conform reglementărilor legale în vigoare și ca urmare a condițiilor speciale de amplasament și/sau a funcționalității investiției, după caz, obținute în prealabil de solicitant.
2.5.6. Acordul vecinilor, conform prevederilor legale în vigoare, exprimat în formă autentică, pentru construcțiile noi, amplasate adiacent construcțiilor existente sau în imediata lor vecinătate și numai dacă sunt necesare măsuri de intervenție pentru protejarea acestora, pentru lucrări de construcții necesare în vederea schimbării destinației în clădiri existente, precum și în cazul amplasării de construcții cu altă destinație decât cea a clădirilor învecinate.
II.Piese desenate
1.Planuri generale
1.1. Plan de încadrare în teritoriu
– plan de încadrare în zonă a lucrării, întocmit la scările 1:10.000, 1:5000, 1:2000 sau 1:1000, după caz, emis de oficiul de cadastru și publicitate imobiliară teritorial.
1.2. Plan de situație privind amplasarea obiectivelor investiției
– plan cu reprezentarea reliefului, întocmit în sistemul de Proiecție Stereografic 1970, la scările 1:2000, 1:1000, 1:500, 1:200 sau 1:100, după caz, vizat de oficiul de cadastru și publicitate imobiliară teritorial, pe care se vor reprezenta:
▪ imobilul, identificat prin numărul cadastral, pentru care a fost emis certificatul de urbanism, descris prin totalitatea elementelor topografice determinate pentru suprafața, lungimea laturilor, unghiuri, inclusiv poziția și înălțimea la coamă a calcanelor limitrofe, precum și poziția reperelor fixe și mobile de trasare;
▪ amplasarea tuturor construcțiilor care se vor menține, se vor desființa sau se vor construi;
▪ cotele construcțiilor proiectate și menținute, pe cele trei dimensiuni (cotele +0.00; cote de nivel; distanțe de amplasare; axe; cotele trotuarelor, aleilor, platformelor și altele asemenea);
▪ denumirea și destinațiile fiecărui corp de construcție;
▪ sistematizarea pe verticală a terenului și modul de scurgere a apelor pluviale;
▪ accesele pietonale și carosabile din incintă și clădiri, plantațiile prevăzute;
▪ planul parcelar al tarlalei în cazul imobilelor neîmprejmuite care fac obiectul legilor de restituire a proprietății.
1.3. Planul privind construcțiile subterane
Va cuprinde amplasarea acestora, în special a rețelelor de utilități urbane din zona amplasamentului: trasee, dimensiuni, cote de nivel privind poziționarea căminelor – radier și capac -, și va fi redactat la scara 1:500.
În cazul lipsei unor rețele publice de echipare tehnico-edilitară se vor indica instalațiile proprii prevăzute prin proiect, în special cele pentru alimentare cu apă și canalizare.
2. Planșe pe specialități
2.1. Arhitectură
Piesele desenate de arhitectură vor cuprinde planșele principale privind arhitectura fiecărui obiect, redactate la scara 1:50 sau 1:100, după cum urmează:
– planurile cotate ale tuturor nivelurilor subterane și supraterane, cu indicarea funcțiunilor, dimensiunilor și a suprafețelor;
– planurile acoperișurilor (terasă sau șarpantă), cu indicarea pantelor de scurgere a apelor meteorice și a modului de colectare a acestora, inclusiv precizarea materialelor din care se execută învelitorile;
– secțiuni caracteristice – în special pe linia de cea mai mare pantă, acolo unde este cazul -, care să cuprindă cota ±0.00, cotele tuturor nivelurilor, înălțimile determinante ale acoperișului – cotele la coamă și la cornișă -, fundațiile clădirilor învecinate la care se alătură construcțiile proiectate;
– toate fațadele, cu indicarea materialelor și finisajelor, inclusiv culorile, cotate și cu indicarea racordării la nivelul terenului amenajat;
– în situația integrării construcțiilor într-un front existent, se va prezenta și desfășurarea stradală prin care se va arăta modul de integrare a acestora în țesutul urban existent.
2.2. Structură
2.2.1. Planul fundațiilor
Se redactează la scara 1:50 și va releva:
– modul de respectare a condițiilor din studiul geotehnic;
– măsurile de protejare a fundațiilor clădirilor învecinate, la care se alătură construcțiile proiectate.
2.2.2. Detalii de fundații
2.2.3. Proiect de structură complet
Se prezintă pentru construcții cu mai multe subsoluri și cel puțin 10 niveluri.
2.3. Instalații
2.3.1. Schemele instalațiilor
Se prezintă parametrii principali și schemele funcționale ale instalațiilor proiectate.
2.4. Dotări și instalații tehnologice
În situația în care investiția urmează să funcționeze pe baza unor dotări și instalații tehnologice, determinante pentru configurația planimetrică a construcțiilor, se vor prezenta:
2.4.1. Desene de ansamblu
2.4.2. Scheme ale fluxului tehnologic
Fiecare planșă prezentată în cadrul secțiunii II ”Piese desenate” va avea în partea dreaptă jos un cartuș, care va cuprinde: numele firmei sau al proiectantului elaborator, numărul de înmatriculare sau numărul autorizației, după caz, titlul proiectului și al planșei, numărul proiectului și al planșei, data elaborării, numele, calitatea și semnătura elaboratorilor și ale șefului de proiect.
Autorizația de construire se emite pentru executarea lucrărilor de bază și a celor aferente organizării executării lucrărilor, în cel mult 30 de zile de la data depunerii documentației pentru autorizarea executării lucrărilor de construcții, care cuprinde în copie, următoarele documente:
a) certificatul de urbanism;
b) dovada, în copie legalizată, a titlului asupra imobilului, teren și/sau construcții și, după caz, extrasul de plan cadastral actualizat la zi și extrasul de carte funciară de informare actualizat la zi, în cazul în care legea nu dispune altfel;
c) documentația tehnică – D.T.;
d) avizele și acordurile stabilite prin certificatul de urbanism, punctul de vedere al autorității competente pentru protecția mediului și, după caz, actul administrativ al acesteia;
e) dovada privind achitarea taxelor aferente certificatului de urbanism și a autorizației de construire.
În urma obținerii autorizației de construire, titularului îi revin o serie de obligații precum:
► Obligații față de autorități:
♦ Înaintea începerii executării lucrărilor pentru care s-a obținut autorizația:
– să anunțe începerea lucrărilor emitentului autorizației de construire și Inspectora- tului de Stat în Construcții;
– să plătească în contul I.S.C. taxa în valoare de 0,1% din valoarea declarată a lucrărilor autorizate pentru cheltuielile statului în amenajarea teritoriului, urbanism și autorizarea lucrărilor de construcții;
– să monteze panoul de identificare a lucrărilor la locul șantierului.
♦ În timpul executării lucrărilor:
– să plătească eșalonat în contul I.S.C. o taxă de 0,7% corespunzător valorii stadiilor fizice executate, pentru activitățile statului de elaborare a reglemenetărilor tehnice și pentru controlul calității construcțiilor;
Dacă lucrările de execuție nu se încadrează în termenul stabilit prin autorizația de construire, beneficiarul este obligat să solicite prelungirea acesteia. Cererea de prelungire, la care se anexează originalul autorizației de construire trebuie depusă la autoritatea emitentă cu cel puțin 15 zile înainte de expirarea termenului de valabilitate (după caz a duratei stabilite pentru executarea lucrărilor).
Taxa pentru prelungirea autorizației de construire este de 30% din valoarea taxei plătite inițial. Prelungirea autorizației determină ultimul termen pentru executarea integrală a lucrărilor. Continuarea lucrărilor de construire după acest termen se poate face numai după emiterea unei noi autorizații pentru lucrările rămase de executat.
♦ La finalizarea executării lucrărilor:
– să înscrie construcția în Cartea Funciară, pe baza documentației cadastrale;
– să regularizeze taxa de autorizare pe baza valorii reale a lucrărilor de construire executate cu cel puțin 15 zile înainte de expirarea duratei de execuție;
– să declare construcțiile, în vederea impunerii, la organele financiare teritoriale.
► Obligații cu privire la asigurarea calității în construcții:
– încredințarea executării lucrărilor numai cu persoane juridice autorizate în domeniul construcțiilor;
– urmărirea execuției lucrărilor de construcții – sarcină a dirigintelui de șantier autorizat ca reprezentant legal al beneficiarului;
– întocmirea Cărții Tehnice a construcției;
– efectuarea recepției lucrărilor de construcții și a instalațiilor aferente;
– urmărirea comportării în exploatare a construcției pe toată durata de viață a acesteia, după recepția finală a lucrărilor.
CAP. 4 MEMORIU DE PREZENTARE A LUCRĂRII DE CONSTRUCȚIE
4.1. DESCRIEREA GENERALĂ A PROIECTULUI
Obiectivul de investiții cu denumirea EXTINDERE ȘI MODERNIZARE CENTRU DE ZI PENTRU COPII este amplasat în localitatea Traian, comuna Traian, județul Bacău.
În acest moment, comuna Traian nu beneficiază de serviciile sociale ale unui centru de zi pentru copii, situațiile cu problemele de asistență socială pe acest profil fiind în creștere, foarte puține cazuri fiind gestionate, după posibilități, de serviciul de asistență socială a Consiliului Local.
Locația propusă înființării Centrului de zi pentru copii este în acest moment un bun imobil al Primăriei Traian, aflat în patrimoniu cu denumirea Casa Primăriei, o construcție parter veche, identificată în planul cadastral prin C1 = 75mp.
Sunt vizate, în principal următoarele categorii de beneficiari – copii abuzați, neglijați, exploatați, abandonați, copiii străzii, părinți aflați în relații familiale disfuncționale, părinți care nu-și cunosc sau nu-și îndeplinesc obligațiile față de copiii din întreținere.
Oportunitatea derulării acestei investiții este determinată de următorii factori favorabili:
– Situația existentă privind nevoia de a asigura asistența socială în zona studiată, situația actuală fiind deja critică;
– Cadrul legislativ din domeniul protecției sociale susținut de metodologiile de selectare și finanțare a proiectelor, atât prin programe de finanțare la nivel național cât și prin programe de finanțare din fonduri europene;
– Preocuparea instituțiilor responsabile, în mod deosebit Consiliul Local Traian, în scopul reducerii numărului de cazuri sociale în care dezvoltarea psiho-socială a copiilor este pusă în pericol;
– Existența amplasamentului favorabil dezvoltării investiției, amplasament situat într-un centru de convergență al instituțiilor de învățământ și al comunei;
– Existența pe acest amplasament a imobilului proprietatea Consiliului Local Traian, care extins și modernizat va reduce costurile aferente unei suprafețe construite similare cu cca. 15%;
– Prevederile legale privind managementul activității de protecție socială și promovare a copilului cuprinse în legislația română, respectiv:
▪ H.G. nr.539/09.06.2005 privind Nomenclatorul instituțiilor de asistență socială;
▪ Legea nr.272/2004 privind protecția și promovarea copilului;
▪ H.G. nr.443/16.04.2008 privind funcționarea serviciilor de protecție socială a copilului;
▪ Ordinul MMFES – ANPH nr,559/22.10.2008 privind standardele specifice de calitate în funcționarea centrelor pentru copii;
▪ H.G. nr.76/23.01.2008 privind prevenirea și combaterea exploatării copilului;
▪ H.G. nr.1432/02.09.2004 privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului;
▪ H.G. nr.1826/22.12.2005 privind Dezvoltarea serviciilor sociale.
4.2. ZONA ȘI AMPLASAMENTUL
Prezentare zonă
Din punct de vedere climatic, teritoriul comunei Traian se află în zona II – climat temperat continental, cu valoarea medie multianuală a precipitațiilor de 542 l/an, direcția vânturilor predominante nord și nord-vest, viteza medie a vântului 6m/s (21.6km/h).
Conform hărții de zonare din Cod de proiectare privind acțiunea vântului – Normativ NP 082-2004, amplasamentul construcției este situat în zona B.
Conform cod de proiectare privind acțiunea zăpezii – Normativ CR 1-1-3 din 2005 construcția este situată în zona C. Terenul nu prezintă risc la inundații sau alunecări și este aproximativ plan.
În conformitate cu Normativul P100/1-2006, amplasamentul obiectivului propus extinderii și modernizării se încadrează cu accelerația ag = 0.28g, perioada de colț TC = 0.7 secunde, grad de intensitate seismică VIII (MSK).
Prezentare amplasament
Pe amplasamentul propus extinderii și modernizării Centrului de zi pentru copii se află o construcție parter, proprietate a Primăriei Traian, cu suprafața construită de 75mp.
Amplasamentul, în regim tehnic ”curți construcții” conform planului cadastral, cu suprafața de 785mp, se prezintă astfel:
– S teren = 785mp;
– Ac existentă imobil analizat = 75mp;
– Ac propusă inclusiv termosistem, (75.63mp existent + 89.68 mp extins) = 165.31mp;
– Teren propus reamenajării – cca. 620mp curte.
Pe amplasament se vor realiza următorii indici:
4.3. STATUTUL JURIDIC AL TERENULUI CARE URMEAZĂ A FI OCUPAT
Conform Planului Urbanistic General, terenul se află în subzona locuințe și funcțiuni complementare, de servicii publice și unități de învățământ, terenul și imobilul fiind înregistrate în domeniul public din lista de inventar a comunei Traian conform H.C.L. 23/13.10.1999, aprobată prin H.G. 1347 din 2001 anexa 83, intabulat în Cartea Funciară sub nr. 1847 a Comunei Traian, cu număr cadastral 2219.
Terenul este situat în intravilanul comunei Traian, iar construcția a avut funcțional provizoriu – Dispensar medical până la sfârșitul anului 2011 când s-au finalizat lucrările de amenajare a dispensarului comunal.
4.4. STUDIUL TOPOGRAFIC
Documentația topografică cuprinzând planul topografic cu amplasamentul reperului și listele cu repere în sistem de referință național va sta la baza operațiunii de trasare imobil.
Bunul imobil este intabulat și înscris în Cartea Funciară a comunei Traian sub număr cadastral 2219, tarla 66, parcela P1158.
4.5. STUDIUL GEOTEHNIC
Având în vedere prevederile indicatorului Ts/81, terenul în care se vor efectua săpături se încadrează în următoarele categorii; praf argilos, slab coeziv-mijlociu II-II-II, respectiv umplutură argiloasă – foarte coeziv – tare, cu presiunea convențională de calcul Pconv = 165kPa iar stratul de fundare recomandat este constituit din praf argilos cafeniu deschis.
Apa freatică se află la o adâncime de -5.6m față de CTN.
4.6. DESCRIEREA INVESTIȚIEI
Starea tehnică a structurii existente
Structura existentă este cu pereți structurali din zidărie de cărămidă de 25cm grosime executați pe fundații continue din beton a căror talpă se află la 70cm față de CTN (nerespectându-se prevederile tehnice).
Sunt executate centuri la partea superioară a pereților, pe care este rezemat și fixat planșeul din grinzi de lemn ecarisat și acoperișul tip șarpantă din lemn.
Starea tehnică a structurii existente permite, conform concluziilor expertizei efectuate în prealabil, să i se asigure stabilitatea conform normelor actuale după execuția consolidării specificate în raportul de expertiză.
Concluziile raportului de expertiză
Analiza constatărilor cu caracter tehnic – calitativ conduce la următoarele concluzii:
– construcția existentă nu respectă în totalitate normele tehnice actuale privind alcătuirea construcțiilor amplasate în zone seismice și a celor cu caracter general;
– în vederea extinderii/modernizării construcției sunt necesare măsuri de intervenție.
Măsuri de intervenție
– cămășuirea pereților structurali cu strat mortar de 3cm armat median cu plasă PC52 ø6/200mm după cum va fi prevăzut în faza P.Th.
– realizarea unei centuri din beton armat peste centura existentă. stabilită a fi continuă și peste extindere;
– subzidirea fundațiilor existente cu beton C7.5 de înălțime minimă 40cm. Fundația nouă va fi executată tip soclu și bloc de beton;
– între pereții vechi și cei nou executați se va realiza continuitate structurală prin practicarea de ștrepi și motajul armăturilor orizontale în rosturi;
– planșeul peste parter se va realiza unic, din grinzi de lemn.
4.7. DESCRIEREA CONSTRUCTIVĂ PRIVIND INTERVENȚIA PROPUSĂ
Rezistența
Imobilul va avea structura de rezistență pe sistem pereți portanți din zidărie confinată (la structura extinderii) și pereți portanți din zidărie de cărămidă cămășuiți pe ambele fețe și centură suplimentară la partea superioară.
La structura existentă se intervine conform expertizei și se vor executa subfundări pe lungimi de 1-1.5m, succesiv.
Regimul de înălțime propus este PARTER.
Planșeul peste parter se va executa din grinzi de lemn tăvănuit cu OSB și gipscarton ignifug, la partea superioară a planșeului executându-se dușumea din OSB 22mm.
Acoperișul se va executa tip șarpantă de lemn.
Arhitectura
Finisajele interioare se vor executa după cum urmează:
▪ pereți tencuiți, gletuiți și zugrăviți în var lavabil alb și crem, în spațiile de birou, săli de lucru și holuri;
▪ pardoseli parchet pentru spațiile cu activitate pentru personal;
▪ pardoseli gresie la holuri, sala de mese, camera C.T., oficiu și grupuri sanitare;
▪ faianță pe toată înălțimea pereților la grupuri sanitare și perete oficiu.
La exterior se va realiza anvelopă termosistem de 10cm polistiren în vederea creșterii confortului termic și reducerea consumului de combustibil la încălzire, cu finisaj grund, var lavabil și cărămiziu și închiderea golurilor cu tâmplărie PVC cu geam termopan, culoarea stejarului.
Sunt prevăzute jgheaburi și burlane din tablă pentru preluarea apelor pluviale de pe învelitoarea din tablă tip țiglă culoare vișiniu.
Spațiile funcționale vor fi asigurate astfel:
– cameră (sală) consiliere 14.14mp
– spațiu multifuncțional-educațional pentru copii 28.00mp
– cabinet psiholog 10.00mp
– birou personal 10.40mp
– vestiar și w.c. pentru personal și adulți 7.30mp
– spațiu de primire beneficiari 9.30mp
– spațiu pentru centrală termică 6.80mp
– spațiu oficiu porționare meniu 9.00mp
– sală mese 19.70mp
– grup sanitar pe sexe pentru copii 4.60mp
– grup sanitar persoane cu handicap 4.20mp
– hol 5.80mp
Total Su propusă = 129.24mp (Ac = 165.31mp, inclusiv termosistem)
Instalații
Prin grija beneficiarului și în baza avizelor de amplasament, se vor solicita de la instituțiile abilitate avize de racordare pentru fiecare utilitate, după cum urmează:
– racord electric subteran până la TG, L = 26m, cu amplasare BMP la limita proprietății, Pi = 6kw, consum anual estimat 2436kwh.
– branșament gaz metan subteran, L = 36m, cu țeavă PEHD 32mm, debit Qi = 3.40mc/h din care 2.7mc/h la CT și 0.7 mc/h la aragaz, consum anual estimat 2254mc.
– racord apă potabilă de la rețeaua publică în cămin apometru, țeavă PEHD 25mm până la consumator (CT) cu L = 38m, consum C = 0.12mc/h (0.033l/s pentru 8 ore zilnic), consum anual estimat 296mc.
– racord canalizare la rețeaua comunală, lungime cc.a 30m, conducte de dirijare în trepte, Ø110- Ø125- Ø150, cu 2 cămine necarosabile și un cămin cu contoar debimetru ape uzate, Quzhmax = 0.12mc/h.
– racord telefonic la rețeaua telefonică aeriană stradală, pentru un post telefonic și internet.
4.8. CONCLUZIILE EVALUĂRII IMPACTULUI ASUPRA MEDIULUI
Activitatea propusă a se desfășura în imobilul proiectat nu va afecta în niciun fel aerul, apa subterană sau solul. Deșeurile menajere se vor ridica de către societatea de salubrizare comunală contractată de beneficiar.
Execuția, prin materialele propuse a fi utilizate nu are efecte nocive asupra mediului și nu face obiectul unui studiu de impact asupra mediului.
Obiectivul are asigurate utilități (rețea apă și rețea canalizare) din sistemul public comunal.
Analiza documentației de către Agenția națională pentru Protecția Mediului Bacău a dus la concluzia:
– proiectul propus nu intră sub incidența H.G. nr.445/2009 privind evaluarea impactului unor investiții publice sau private asupra mediului;
– proiectul propus nu intră sub incidența art.28 din O.U.G. nr.57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei, faunei sălbatice, cu modificările și completările ulterioare.
4.9. ETAPELE DE REALIZARE A INVESTIȚIEI
Obiectivul, în care va fi inclusă și structura existentă, va fi realizat pe durata a 4 (patru) luni în următoarele etape, ca lucrări generale:
a) Organizare de șantier;
b) Lucrări de desfacere a șarpantei până la centura superioară, desfacerea tencuielilor interioare și exeterioare de la pereții structurii existente, desfacerea pardoselilor;
c) Consolidarea structurii existente prin subbetonarea fundațiilor, cămășuirea prereților stabiliți ca fiind structurali portanți;
d) Realizarea extinderii cu structura portantă din zidărie confinată de cărămidă ridicată pe fundații continue de beton armat, respectându-se soluția tehnică de asigurare a continuității cu structura veche;
e) Realizarea unei noi centuri la cota superioară a pereților structurali, aceeași pentru structura veche și structura nouă a extinderii;
f) Refacerea planșeului din grinzi de lemn, aceeași pentru structura existentă și extindere;
g) Refacerea șarpantei din lemn și a învelitorii;
h) Executarea instalațiilor interioare;
i) Executarea finisajelor interioare și exterioare;
j) Executarea branșamentelor și racordurilor de utilități;
k) Executarea lucrărilor de sistematizare, accese și trotuare și amenajare spații verzi.
Lucrările prezentate mai sus sunt exprimate grafic după cum urmează:
GRAFICUL DE REALIZARE A INVESTIȚIEI
4.10. DATE FINALE
Capacități
Construcție parter Ac = 165.31mp; Adc = 165.31mp
Suprafață utilă Su = 129.24mp
Volum construit Vc = 480mc
Volum util Vu = 336mc
Capacitate funcțională 15 copii
BILANȚ TERITORIAL
4.11. LEGISLAȚIE
Prevederile privind Normele de securitate a muncii, prevenire și stingere a incendiilor precum și normativele tehnice pentru execuția lucrărilor sunt precizate în memoriile pe specialități și în caietele de sarcini anexate Proiectului Tehnic.
CAP. 5 D.T.A.C. EXEMPLU
DOCUMENTAȚIA TEHNICĂ PENTRU OBȚINEREA
AUTORIZAȚIEI DE CONSTRUIRE
EXTINDERE ȘI MODERNIZARE
CENTRU DE ZI PENTRU COPII
com.TRAIAN jud.BACĂU
B O R D E R O U
Piese scrise
– Foaie de capăt
– Borderou
– Memorii pe specialități: Partea a I-a
– Memorii pe specialități: Partea a II-a
– Devizul general al lucrărilor
Piese desenate arhitectură
Plan de încadrare în zonă A0
Plan de situație A1
Plan parter A2
Plan învelitoare A3
Fațadă principală A4
Fațadă laterală dreapta A5
Fațadă laterală stânga A6
Fațadă posterioară A7
Tablou tâmplărie A9
Detalii și fișa termică termosistem A10
Pise desenate rezistență – structuri
Structura existentă și reabilitată RC1
Plan fundații R1
Detalii fundații D1,D2,D3,D4 R2
Cămășuire pereți și extrase pl.R2,R5 R3
Plan structură – stâlpi, grinzi, centuri R4
Cofraj și armare elemente structură R5
Plan grinzi planșeu lemn +2.70 R6
Plan șarpantă R7
Detalii șarpantă R8
Secțiune longitudinală R9
Secțiune transversală R10
Piese desenate instalații
Plan instalații sanitare interioare S1
Plan instalații termice T1
Plan instalații electrice E1
Plan racord gaze G1
Schemă tablou electric E2
Plan coordonator rețele C1
MEMORIU DE ARHITECTURĂ
1. DATE GENERALE
1.1. Categoria de construcție – CONSTRUCȚII SOCIALE
1.2. Denumirea documentației – EXTINDERE ȘI MODERNIZARE
CENTRU DE ZI PENTRU COPII
1.3. Regim de înălțime – Parter
1.4. Beneficiar – U.A.T. COMUNA TRAIAN
1.5. Adresa – Loc. Traian, com.Traian, jud.Bacău
1.6. Proiectant general
1.7. Proiectant arhitectură
1.8. Categoria de importanță – D
1.9. Clasa de importanță – III
2. DATE CARACTERISTICE PRIVIND AMPLASAMENTUL
2.1. REGIM JURIDIC
2.1.1. Situația terenului
Construcția va fi amplasată pe un teren situat în intravilanul localității Traian, ocupat în prezent cu un corp de clădire parter care a funcționat ca dispensar.
Terenul în suprafață de 785mp are formă regulată, conform planului de situație.
VECINĂTĂȚI:
– la nord , drum național 2F
– la est, proprietate Sofronea Ion
– la sud, proprietate Bibire Victor
– la vest, teren Primăria Traian – Sc. clasele I-VIII Traian
2.1.2. Dreptul de proprietate
Dreptul de proprietate este constituit pentru beneficiar, pentru suprafața de 785mp, conform documentelor de proprietate anexate.
2.2. REGIM ECONOMIC
2.2.1. Folosința actuală – teren intravilan curți construcții
2.2.2. Destinația propusă – curți construcții – construcții sociale și funcțiuni complementare
2.3. REGIM TEHNIC
2.3.1. Indici de control
BILANȚ TERITORIAL
3. DATE CARACTERISTICE PRIVIND CONSTRUCȚIA
3.1. ALINIEREA CONSTRUCȚIILOR
Partea existentă și aliniată a construcției se păstrează ca poziție.
Construcția propusă este retrasă la distanțe legale față de limitele proprietății.
3.2. ÎNĂLȚIMEA CONSTRCUȚIEI PROPUSE față de cota ±0.00 a construcției
Înălțimea la cornișă a imobilului este de +2.80m.
Înălțimea maximă la coamă pentru imobil este +5.60m.
Cota ±0.00 a construcției este cu 0.45 – 0.55m mai ridicată față de nivelul terenului sistematizat.
FUNCȚIONAL
– cameră (sală) consiliere 14.14mp
– spațiu multifuncțional-educațional pentru copii 28.00mp
– cabinet psiholog 10.00mp
– birou personal 10.40mp
– vestiar și w.c. pentru personal și adulți 7.30mp
– spațiu de primire beneficiari 9.30mp
– spațiu pentru centrală termică 6.80mp
– spațiu oficiu porționare meniu 9.00mp
– sală mese 19.70mp
– grup sanitar pe sexe pentru copii 4.60mp
– grup sanitar persoane cu handicap 4.20mp
– hol 5.80mp
Su propusă = 129.24mp, (Ac = 165.31mp, inclusiv termosistem)
Total SUPRAFAȚĂ CONSTR. DESFĂȘURATĂ 165.31mp
Total SUPRAFAȚĂ UTILĂ 129.24mp
3.3. SOLUȚIA CONSTRUCTIVĂ
Construcția este realizată pe fundații și elevații din beton armat iar suprastructura este alcătuită din pereți structurali din zidărie de cărămidă GVP confinată, planșeu peste parter din grinzi de lemn, șarpantă de lemn cu învelitoare din tablă tip țiglă, culoare vișiniu.
3.4. FINISAJE
Finisajele interioare se vor executa după cum urmează:
– pereți tencuiți, gletuiți și zugrăviți în var lavabil alb și crem, în spațiile de birou, săli de lucru și holuri;
– pardoseli parchet pentru spațiile de birou și săli de lucru;
– pardoseli gresie la holuri, sală mese, cameră CT, oficiu și grupuri sanitare;
– faianță pe toată înălțimea pereților la grupuri sanitare și perete oficiu;
– tavanele vor fi vopsite cu var lavabil aplicat pe gips carton ignifugat montat pe plăci OSB ignifugat.
La exterior se va realiza anvelopa termosistem de 10cm polistiren în vederea creșterii confortului termic și reducerea consumului de combustibil la încălzire, cu finisaj grund, var lavabil alb și cărămiziu și închiderea golurilor cu tâmplărie PVC cu geam termopan.
Sunt prevăzute jgheaburi și burlane din tablă pentru preluarea apelor pluviale de pe învelitoarea din tablă tip țiglă culoare vișiniu.
Chepengul pentru acces pod va fi executat metalic.
Construcția este protejată pe toate laturile cu un trotuar din beton turnat rostuit, iar rosturile dintre dale umplute cu mastic de bitum.
3.5. TÂMPLĂRIE
– Interioară propusă din PVC – 3 camere culoare stejar;
– Exterioară este din PVC – 5 camere cluaore maron cu geam termopan.
Dimensiunile și caracteristicile funcționale ale elementelor de tâmplărie sunt prezentate în tabloul de tâmplărie.
4. ECHIPAREA CU UTILITĂȚI
Racordurile se vor realiza în conformitate cu prevederile din memoriile și planșele întocmite pe specialități.
4.1. INSTALAȚII
4.1.1. Instalații electrice – alimentarea cu energie electrică se face prin branșament la rețea stradală.
4.1.2. Instalații sanitare – alimentarea cu apă se va face din rețeaua comunală existentă la limita proprietății din partea nordică. Pentru apele uzate se va executa racord de canalizare la rețeaua stradală comunală.
4.1.3. Instalații termice – centrală termică pe combustibil gaz metan cu racord pentru gaz metan la rețeaua stradală.
Branșamentele și racordurile de rețele utilități sunt prezente în planșa S1C.
Atât pe timpul executării construcției, cât și în exploatarea ei, beneficiarul este obligat să respecte prevederile Legii nr.10/1995 privind calitatea în construcții, lege publicată în Monitorul Oficial al României nr.12/1995 a Ord. 125/11.04.1996, prevederile caietului de sarcini și normele specifice de prevenire și stingere a incendiilor.
MEMORIU TEHNIC
REZISTENȚĂ
CAP.I Date prvind documentația pentru structură
Proiectant structură imobil
Expert tehnic structură existentă
Verificator tehnic documentația PTh
La comanda beneficiarului UAT Comuna Traian, în baza Legii 10/1995 privind calitatea în construcții, art.18, aliniat 2, Legea 453/2001 ”Lege pentru modificarea și completarea Legii 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții”, a Ordinului 31/1995 M.L.P.T.L. privind procedurile de avizare a documentațiilor de către Inspectoratul de Stat în Construcții, s-a întocmit prezentul memoriu tehnic pentru realizarea lucrărilor ”EXTINDERE ȘI MODERNIZARE CENTRU DE ZI PENTRU COPII TRAIAN jud. Bacău.”
CAP. II Amplasamentul construcției
Amplasamentul obiectului proiectat se află în intravilan localitatea Traian, comuna Traian, jud.Bacău.
CAP. III Regim de înălțime, categoria de importanță, clasa de importanță
Clădirea proiectată are regimul de înălțime parter.
Conform HGR 766/1997, construcția se încadrează în categoria de importanță ”C” (normală), iar conform tab.5.1. din P100/2006, construcția se încadrează în clasa de importanță III.
CAP. IV Structura de rezistență
INFRASTRUCTURA
Imobilul va avea infrastructura din elevații de beton executate pe fundații continue din beton armat (extindere) și subfundări (la structura existentă).
SUPRASTRUCTURA
Imobilul va avea structura de rezistență pe sistem pereți structurali din zidărie GVP confinată (la structura extinderii) și pereți portanți din zidărie de cărămidă cămășuiți pe ambele fețe și centură suplimentară la partea superioară (la structura existentă).
La structura existentă se intervine conform expertizei.
MĂSURI DE INTERVENȚIE ASUPRA STRUCTURII EXISTENTE
– cămășuirea pereților structurali cu strat de mortar de 3cm armat median cu plasă PC52 Ø6/200mm după cum va fi prevăzut in faza Pth.
– realizarea unei centuri din beton armat peste centura existentă, stabilită a fi continuă și peste extindere;
– subzidirea fundațiilor existente cu beton C7.5 de înălțime minimă 40cm; Fundația nouă va fi executată tip soclu și bloc de beton;
– între pereții vechi și cei nou executați se va realiza continuitate structurală prin practicarea de ștrepi și montajul armăturilor orizontale în rosturi.
– planșeul peste parter se va realiza unic, din grinzi de lemn.
Planșeul peste parter se va executa din grinzi de lemn tăvănuit cu OSB și gips carton ignifug, la partea superioară a planșeului executându-se dușumea din OSB 22mm.
Acoperișul se va executa tip șarpantă din lemn.
CAP. V Condiții climatice și seismicitate amplasament
Din punct de vedere climatic, teritoriul comunei Traian se află în zona II – climat temperat-continental, cu valoarea medie multianuală a precipitațiilor de 542 l/an, direcția vânturilor predominante nord și nord-vest, viteza medie a vântului 6m/s (21.6km/h).
Conform hărții de zonare din Cod de proiectare privind acțiunea vântului – Normativ NP 082-2004, amplasamentul construcției este situat în zona B.
Conform Cod de proiectare privind acțiunea zăpezii – Normativ CR 1-1-3 din 2005 construcția este situată în zona C. Terenul nu prezintă risc la inundații sau alunecări și este plan.
În conformitate cu Normativul P100/1-2006, amplasamentul biectivului propus extiderii și modernizării se încadrează cu accelerația ag = 0.28g, perioada de colț Tc = 0.7sec, grad de intensitate seismică VIII (MSK).
CAP. VI Date geotehnice
Având în vedere prevederile indicatorului Ts/81, terenul în care se vor efectua săpături se încadrează în următoarele categorii: – praf argilos, slab coeziv-mijlociu II-II-II, respectiv umplutură argiloasă – foarte coeziv-tare, cu presiunea convențională de calcul Pconv = 165kPa, iar stratul de fundare recomandat este constituit din praf argilos cafeniu deschis.
Apa freatică se află la o adâncime de -5.6m față de CTN.
Fundarea se va face direct în stratul menționat cu respectarea unei adâncimi minime de fundare de -1.20m CTN ce include și asigurarea unei încastrări obligatorii de -0.20cm în stratul natural.
Adâncimea maximă de îngheț în zonă este de 0.90 – 1.00m CTN conform STAS 6054-77.
CAP. VII Măsuri de protecția muncii
Pe durata executării lucrărilor de construcții, se vor respecta normele de protecția muncii în vigoare cuprinse în regulamentul privind protecția și igiena muncii în construcții, aprobat cu Ordin MLPAT nr.9/N/15.03.1993, o atenție deosebită acordându-se capitolelor:
● 14. Mijloacele individuale de protecție
● 17. Încărcare, descărcare și depozitare materiale
● 18. Electrosecuritate
● 22. Turnarea și compactarea betonului
● 23. Fasonarea și montarea armăturilor din oțel-beton
● 27. Schele, eșafodaje și scări.
CAP. VIII Măsuri de prevenire și stingere incendii
Pe durata executării lucrărilor de construcții se vor aplica măsurile de prevenire și stingere a incendiilor, măsuri specifice lucrărilor de construcții propuse în următoarele norme și scenariu solicitat de I.S.U. Bacău:
– P118-1999 ”Normativ de siguranță la foc a construcțiilor” aprobat cu Ordin MLPAT nr. 27/N/07.04.1999
– C 300-1994 ” Normativ de prevenire și stingere a incendiilor pe durata executării lucrărilor de construcții și instalații aferente acestora, aprobat cu Ordin MLPAT 20/N/11.07.94.
CAP. IX Obligațiile beneficiarului
Conform H.G. nr.925/1995 beneficiarul va verifica proiectul tehnic, caietul de sarcini și detaliile de execuție printr-un verificator tehnic atestat pentru cerința A1, A2, A3.
De asemenea conform Legii 10/1995 și a Legii 453/2001 art.6 constructorul nu poate începe execuția decât pe baza unui proiect tehnic, caietului de sarcini și a detaliilor de execuție verificate.
Beneficiarul va obține avizul de la Inspectoratul de Stat în Construcții Bacău.
Conform HGR 272/1994 beneficiarul are obligația de a anunța I.S.C. Bacău, cu 30 de zile înaintea începerii lucrărilor.
MEMORIU TEHNIC INSTALAȚII ELECTRICE INTERIOARE
1. DATE DE IDENTIFICARE
Denumirea obiectivului de investiție: CENTRU DE ZI PENTRU COPII TRAIAN
Amplasament: DN2F Loc. Traian jud. Bacău
Beneficiarul investiției: Comuna Traian jud. Bacău
Proiectant:
2. SITUAȚIA PROIECTATĂ
Prezenta documentație tratează la nivel de fază D.T.A.C. și P.Th. instalații electrice de iluminat și priză pentru o clădire cu regim de înălțime parter executată din zidărie de cărămidă pe fundație continuă din beton armat. Alimentarea cu energie electrică a clădirii de față se va face din rețeaua electrică de distribuție de 0.4 kV, aflată în proximitatea clădirii, printr-un branșament electric monofazat în conformitate cu normativul PE 155/92.
Documentația tehnică aferentă acestui branșament electric constituie o documentație separată care va fi întocmită de o firmă specializată agreată de ANRE.
Instalația electrică interioară de iluminat și priză aferentă clădirii de față se constituie începând de la punctul de debitare a instalațiilor furnizorului de cele ale consumatorului, respectiv bornele de ieșire din contorul de energie electrică monofazat, dintr-o coloană electrică monofazică ce alimentează tabloul electric de iluminat și prize amplasat în holul de intrare al clădirii. Coloana electrică este executată dintr-un cablu CYY3 x 4 mmp. La intrarea în clădire cablul electric va fi protejat într-un tub de protecție flexibil cu diametrul de 40mm.
Din tabloul de iluminat și prize, receptorii electrici de iluminat și prizele vor fi alimentate prin circuite electrice protejate în tuburi de protecție din PVC flexibile îngropate sub tencuială. traseul circuitelor electrice se poate desfășura atât pe pereții interiori ai încăperilor clădirii, cât și pe tavane pentru circuitele de iluminat.
În conformitate cu normativul I 7/2010 privind proiectarea, executarea instalațiilor electrice aferente clădirlor, puterea instalată pentru acest tip de clădire este de 5,5 kw, iar coeficientul de utilizare ku fiind egal cu 0.6 având în vedere dotarea clădirii cu receptoare electrocasnice pentru iluminat, conservarea hranei, audiovizual, activității gospodărești și asigurarea încălzirii și al gătitului fără utilizarea energiei electrice.
Circuitele electrice se vor executa cu conductoare din Cu tip Fy având secțiunea 1,5 mmp pentru circuitele de iluminat și secțiunea de 2,5 mmp la circuitele de priză.
Toate circuitele electrice sunt protejate la suprasarcină și la scurtcircuit cu dispozitive diferențiale de protecție montate în tabloul electric. De asemenea se vor respecta ca măsuri de protecție legarea maselor materialelor și a echipamentelor electrice printr-un conductor de protecție la priza de pământ a clădirii.
Conductorul de protecție (PE) va avea secțiunea egală cu secțiunea conductorului de fază. Priza de pământ a clădirii în cazul de față va fi o priză de fundație constituită din armătura fundației.
Legătura la armătura fundației se va face cu platbandă din OL-ZN 25×4 mm. Se va prevedea o piesă de separație pentru a facilita măsurarea rezistenței de dispersie a prizei de pământ.
În acest caz rezistența de dispersie a prizei de pământ va fi de maxim 1 ohm. Aparatele de comutație pentru instalația electrică de iluminat și prize, se vor monta îngropat sub tencuială. Curentul nominal pentru întrerupătoare și comutatoare va fi de minim 10A, iar pentru prize de 16A.
Tabloul electric de iluminat și prize va fi de construcție închisă (protejată), carcasa acestuia fiind din material plastic, prevăzută cu un vizor transparent pentru observarea poziției dispozitivelor de protecție montate în tablou, va fi montat îngropat la o înălțime nu mai mare de 2,3m și la o distanță mai mare de elementele de construcție combustibile.
Pentru iluminatul încăperilor se vor folosi corpuri de iluminat tip fluorescent pe tavan. Toate corpurile de iluminat vor fi echipate cu lămpi fluorescente și incandescente. Calculul iluminatului s-a făcut conform normativului PE 136 în funcție de instalația încăperii.
Pi necesar estimat = 5.5 kw, necesar racord 6 kw.
Instalațiile electrice trebuie să fie verificate în timpul execuției și înainte de punerea în funcțiune de către executant. În timpul execuției se va face o verificare preliminară, iar după execuție se va face o verificare definitivă înainte de punerea în funcțiune, pe baza dosarului instalației de utilizare. La proiectarea și executarea instalației electrice se va respecta normativul I-7/2010.
3. MĂSURI DE TEHNICA SECURITĂȚII MUNCII ȘI PROTECȚIA MUNCII
La executarea lucrărilor de instalații interioare de încălzire centrale în clădiri de locuitse vor aplica următoarele prevederi legale, normative și instrucțiuni.
▪ Normele departamentale de protecția muncii;
▪ Nomenclatorul general al măsurilor de protecția muncii;
▪ Norme republicate de protecția muncii.
Înainte de începerii lucrului, șeful de șantier va lua măsuri pentru a se creea condiții normale și sigure pentru executarea lucrărilor, se vor verifica cunoștințele muncitorilor privind normele de tehnica securității și protecția muncii, efectuând instructaje la locul de muncă.
Locul de muncă va trebui să fie iluminat și ventilat pentru a se îndepărta praful, fumul și orice gaz toxic sau exploziv ce s-ar produce în timpul lucrărilor.
La executarea lucrărilor se vor folosi numai scule și mașini în bună stare și care nu pot provoca accidente prin starea lor de uzură.
La spargerea și găurirea pereților, planșeelor, muncitorii vor purta ochelari de protecție. Lămpile electrice portative care se folosesc pentru iluminarea locului de muncă vor fi alimentate la 24 V atunci când se lucrează în condiții normale sau 12 V atunci când se lucrează în locuri cu umiditate excesivă.
Aparatele electrice fixe sau portative vor fi legate la instalația de punere la pământ a cărei rezistență nu trebuie să depășească 4 ohmi.
La executarea lucrărilor se vor lua toate măsurile necesare pentru evitarea electrocutării prin stingerea conductorilor electrici (scoaterea de sub tensiune a instalației electrice, îngrădirea și izolarea conductorilor etc.).
La executarea curățirii conductelor trebuie folosite mănuși de cauciuc și ochelari de protecție.
Toate lucrurile periculoase pe lângă care se lucrează vor fi acoperite sau îngrădite cu balustrade.
Se va interzice îngrămădirea de materiale la locul de montaj.
Folosirea dispozitivelor și mașinilor de ridicat este permisă numai după ce acestea au fost verificate de către conducătorul lucrării.
Se va interzice lucrul fără echipamentul de protecție corespunzător.
Se va interzice fumatul în locurile cu pericol de explozie sau incendiu.
Nu se vor lăsa fără supraveghere instalațiile supuse probelor de verificare și funcționare.
MEMORIU TEHNIC INSTALAȚII SANITARE
Denumirea obiectivului de investiție: CENTRU DE ZI PENTRU COPII TRAIAN
Amplasament: DN2F Loc. Traian Jud. Bacău
Beneficiarul investiției: Comuna Traian jud. Bacău
SITUAȚIA PROIECTATĂ
Instalații sanitare interioare
Instalațiile sanitare interioare necesare spațiilor constau din:
– instalații sanitare interioare;
– instalații sanitare interioare centrală termică proprie.
Instalațiile sanitare pentru centrul de zi pentru copii constau din echiparea cu obiecte sanitare a băilor și bucătăriei și racordurile acestora la instalația sanitară – distribuție.
În baie s-au prevăzut:
– căzi de baie cu baterie și duș flexibil;
– cădițe duș cu baterie și duș flexibil;
– lavoar din porțelan sanitar tip LSD-700 cu baterie stativă;
– vas closet din porțelan sanitar COL -2 -A cu rezervor din porțelan montat pe vas, ramă și capac din polipropilenă;
– etajeră;
– oglinda sanitară 500 x 600 mm;
– port hârtie;
– portprosop de baie.
În bucătărie a fost prevăzut spălător de vase cu picurător și cu baterie de apă caldă și rece.
Toate obiectele sanitare sunt racordate la coloanele de la băi, coloane care se vor executa din conducte REHAU pentru apa rece și caldă și PP de scurgere a apei menajere.
Aceste conducte sunt susținute prin brățări și suporți de susținere conform cu detaliile comune pentru instalații sanitare.
Pe conductele de apă rece și caldă se vor monta robineți amplasați în locuri vizibile și ușor accesibile, nu în locuri închise.
Prepararea apei calde se va realiza în centrală termică proprie cu tiraj forțat folosind combustibil gaze naturale, amplasată în spațiul destinat camera CT.
Tuburile de canalizare vor fi susținute la partea superioară prin suporți speciali conform acelorași detalii comune.
De asemeni, la baza coloanelor de canalizare din PP se vor prevedea piese de curățire, de asemeni în locuri vizibile pentru a se putea interveni în caz de necesitate.
Alimentarea cu apă
Alimentarea cu apă se va realiza printr-un branșament racordat la rețeaua stradală existentă în zona adiacentă a obiectivului, executat din conductă de polietilenă de înaltă densitate PE100, Ø32mm. Pe acest racord se va prevedea un cămin echipat cu apometru tip Zenner 30mm și armăturile necesare pentru contorizarea consumului de apă.
Adâncimea de montaj a conductei va fi -1,10m pentru a se respecta adâncimea de îngheț.
Canalizarea
Evacuarea apelor uzate va fi preluată de rețeaua de canalizare proiectată Ø50mm de la bucătărie la căminul CV 1, Ø125mm la căminul CV 2 și Ø150mm la căminul CV 3 executat în rețeaua de canalizare existentă de pe DN 2F.
Măsuri P.S.I.
Conform Normativelor în vigoare pentru clădiri cu regim de parter nu este necesară prevederea instalațiilor interioare de stins incendiul.
Pentru stingerea din exterior a eventualelor incendii se vor folosi hidranți existenți pe rețeaua de apă existentă pe DN2F.
Măsuri N.T.S.
Vor fi respecta Normele specifice de protecția muncii 1970 și Regulament privind protecția și igiena muncii în construcții 1993 în special cap.33 referitor la Alimentări cu apă și canalizări și cap.34 referitor la Executarea instalațiilor sanitare interioare.
DEBITE RESTITUITE – APE UZATE
Avem următoarele valori Quzimed = Qzimed = 0.72mc/zi, Quzimax = Qzimax = 0.97mc/zi și Quzhmax = Qorarmax = 0.14mc/h.
Conform monogramei specificată în standard SR 1846-2006, pentru determinarea conductei din PVC, cu panta min. 2‰, viteza autocurățire 0.7m/s și având în vedere ca apele uzate sunt dirijate în rețeaua stradală de canalizare existentă, se alege conductă PVC de Ø150mm.
MEMORIU TEHNIC INSTALAȚII ÎNCĂLZIRE
Denumirea obiectivului de investiție: CENTRU DE ZI PENTRU COPII TRAIAN
Amplasament: DN2F Loc. Traian jud.Bacău
Beneficiarul investiției: Comuna Traian jud. Bacău
Proiectant:
PREZENTAREA INSTALAȚIILOR
Prezenta documentație tratează la faza de proiectare DTAC și Pth instalațiile de încălzire, aferente CENTRULUI DE ZI amplasat în com. Traian jud.Bacău.
Se tratează detaliat în proiect istemul de încălzire, sursa de preparare agent termic, sursa de preparare apă menajeră.
La baza întocmirii documentației au stat planurile de arhitectură ale clădirii (cu funcțiunile prezentate pe planuri), acestea țin cont de documentația românească de specialitate și anume:
▪ I13-02 – Normativ pentru proiectarea și executarea instalațiilor de încălzire centrală;
▪ STAS 7132-86 – Măsuri de siguranță la instalațiile de încălzire centrală cu apă având temperatura maximă de 115°C;
▪ SR 1907-1-97 – Instalații de încălzire. Necesarul de căldură. Prescripții de calcul;
▪ SR 1907-2-97 Instalații de încălzire. Necesarul de căldură. Temperaturi interioare convenționale de calcul;
▪ STAS 3317-67 – Gaze combustibile;
▪ C 142-85 – Instrucțiuni tehnice pentru executarea și recepționarea termoizolațiilor la elementele de instalații;
▪ C107/1 – C107/5-97 – Normative privind calculul termotehnic al elementelor de construcție;
▪ P118-99 – Normativ de siguranță la foc a construcțiilor;
▪ Norme generale de protecția muncii/1998.
1.1. INSTALAȚII DE ÎNCĂLZIRE
Pentru obținerea condițiilor termice de confort termic în interiorul imobilului s-a proiectat o instalație de încălzire cu radiatoare din oțel, montate la parapet.
Sistemul de distribuție al agentului termic, apa 80/60°C, este independent pentru fiecare nivel. Sistemul de distribuție este de tip ramificat, bitubulare, cu distribuție orizontală de la centrala termică (amplasată în camera CT). La fiecare radiator se fac racordări vizibile la nivelul corpului de încălzire doar racordurile ce ies din pardoseală.
Conductele de distribuție sunt din țeava de polipropilenă cu inserție de aluminiu de diametre interioare înscrise în planșe, pozate în pardoseală (șapă).
De la distributoare sunt racordate distribuțiile orizontale ale fiecărui radiator.
La fiecare radiator s-a prevăzut, pe tur un robinet cu cap termostat iar pe retur racord cu reglaj, de asemenea radiatoarele vor fi prevăzute cu robineți de aerisire și robineți de golire.
Distanțele între echipamente, perete și pardoseală vor fi în conformitate cu STAS 1797/82. Montarea lor se va face după probarea lor prealabilă la o presiune de 4.5 bar și se va realiza cu ajutorul consolelor și susținătoarelor de perete.
Pentru încălzire, agentul termic utilizat este apa caldă cu parametrii 80/60°C, preparată cu un cazan cu arzător pe gaz metan.
1.2. SURSA DE AGENT TERMIC 80/60°C
Clădirea va fi alimentată cu căldură dintr-o centrală termică de apă caldă 80/60°C amplasată la parter într-un spațiu special prevăzut în planurile de arhitectură cu rol de centrală termică ce îndeplinește toate cerințele impuse de normativele în vigoare.
1.2.1. Sursa de căldură
Sursa de căldură proiectată este compusă dintr-un cazan cu tiraj forțat având o putere termică nominală de 24 kw, echipat cu arzător modulant funcționând cu gaz natural. Agentul termic produs are parametrii Tt/Tr = 80/60°C.
Sursa de căldură este utilizată pentru încălzirea spațiilor și prepararea apei calde de consum menajer. Cazanul este cu kit de admisie – evacuare (cameră etanșă).
Centrala termică este prevăzută cu detector pentru gaze naturale cu prag de ensibilitate 2% și electroventil de siguranță montat în exterior pe circuitul de gaze al cazanului și al aragazului (a se vedea planșa de specialitate de alimentare cu gaze naturale).
1.2.2. Circulația agentului termic
Circulația agentului termic se realizează cu pompă de circulație (in-line) montată în CT.
Sistemul distribuitor-colector are mai multe racorduri de distribuție:
▪ Circuit încălzire cu radiatoare r-conducta HENCO cu inserție 2Ø 26x3mm;
▪ Circuit apă caldă menajeră.
1.2.3. Protejarea instalației
Instalația va fi protejată împotriva creșterii presiunii și temperaturii peste limitele admise conform STAS 7132 prin:
▪ asigurarea expansiunii prin preluare excedentului de apă provenit din dilatare ca urmare a creșterii temperaturii cu vase de expansiune cu membrană elastică existent în cazan.
▪ limitarea temperaturii maxime prin termostatul cazanului;
▪ protejarea cazanului împotriva lipsei de apă prin întreruperea funcționării arzătorului la detectarea lipsei de apă din cazan;
▪ protecția cazanului împotriva temperaturilor scăzute pe retur nu mai este strict necesară datorită construcției speciale a cazanelor – care asigură limitarea scăderii punctului de rouă în cazan, în regim staționar.
1.2.4. Parametrii agentului termic necesar încălzirii
Parametrii agentului termic sunt reglați în regim dinamic în funcție de temperatura exterioară efectivă, atât prin funcționarea modulantă a arzătorului, cât și prin reglajul independent pe fiecare circuit cu ajutorul vanelor cu trei căi montate pe circuitele de încălzire (pe cele specificate în schema de funcționare a instalației).
1.2.5. Prepararea apei calde de consum menajer
Apa caldă menajeră se realizează instantaneu – prioritară față de încălzire
1.2.6. Alimentarea cu apă (umplerea) instalației
Alimentarea cu apă se va face de la rețeaua de apă ce deservește centrul de zi, printr-un racord flexibil demontabil. Distribuitorul are un racord special prevăzut pentru instalația de umplere.
1.2.7. Funcționarea în parametri tehnici, de siguranță și economie
Conform cap. 15 din I13/94, instalația și centrala termică este prevăzută cu aparate de măsură, contorizare și echipamente de automatizare care controlează în principal siguranța și economicitatea la arzătoare, temperaturile și presiunile perscrise, inclusiv protecția la depășirea acestora, reglarea temperaturilor agenților termici corelată cu temperatura exterioară și cu cererea de consum.
1.3. REȚEAUA DE DISTRIBUȚIE A AGENTULUI TERMIC
Stabilirea diametrelor conductelor de distribuție a agentului termic se face în funcție de sarcina termică transportată, cu o creștere a diametrelor de la consumatori către centrală. Cu ajutorul debitelor (sau a sarcinilor termice transportate) și a monogramelor de dimensionare a conductelor din cupru se determină diametrele conductelor și pierderile de sarcină ale fiecărui tronson așa cum sunt prezentate în cadrul planului de instalații.
1.4. CENTRALIZAREA SARCINILOR TERMICE
Breviarul de calcul al necesarului de căldură (planșsa T1):
Spațiu multifuncțional 3784 kcal/h
Cameră consiliere 1548 kcal/h
Cabinet psiholog 1290 kcal/h
Sală mese 3440 kcal/h
Grupuri sanitare 4×430 kcal/h 1720 kcal/h
Vestiar + hol primire + oficiu 3×602 1806 kcal/h
Birou personal (1290) + CT (860) 2150 kcal/h
TOTAL 15738 kcal/h
Dimensionare cazan cu debit nominal Q = Qt + Qac + Qp + Qrez unde:
Qt = necesar de căldură pentru instalația interioară = 15738 kcal/h
Qac = necesar de căldură pentru preparare a.c.m (10%) = 1574 kcal/h
Qp = pierderi de căldură pe instalație (5%) = 787 kcal/h
Qrez = rezerva de potențial energetic (5%) = 787 kcal/h
Total debit nominal = 18886 kcal/h
1kw = 860 kcal, rezultând un debit nominal de 18886/860 = 21.96 kw
Se alege o centrală termică murală cu maera etanșă și tiraj forțat având putere termică utilă 24 kw (20500 kcal/h) și un consum specific orar de gaze Qi = 2.80 mc gaz metan (G20).
Centrala termică este prevăzută cu detector pentru gaze naturale cu prag de sensibilitate 2% și electrovană montată în exeterior pe circuitul de gaze al instalației de utilizare gaze.
S-au proiectat detectoare de gaze pe fiecare încăpere (CT și bucătărie).
MEMORIU TEHNIC INSTALAȚII GAZE
DESCRIEREA INSTALAȚIILOR PROIECTATE
Denumirea obiectivului de investiție: CENTRU DE ZI PENTRU COPII TRAIAN
Amplasament: DN2F Loc. Traian Jud. Bacău
Beneficiarul investiției: Com. Traian Jud. Bacău
Proiectant:
Prezentul proiect tratează în faza D.T.A.C. + P.Th. instalația de utilizare gaze naturale de joasă presiune pentru alimentare cu gaze naturale a receptorilor de gaze montați în spațiul tehnic și bucătărie.
Beneficiarul va obține acordul de acces la sistemul de distribuție gaze, de la S.C. EON GAZ ROMANIA suc. Bacău – Operatorul licențiat din loc. Traian pentru următorii receptori de gaze:
›› 1 centrală termică 24 KW Qi = 2.80 mc/h
›› 1 aragaz Qi = 1.05 mc/h
Centrul de zi Traian se va racorda la rețeaua de distribuție gaze redusă presiune existentă din PEHD De 140mm printr-un branșament PEHD Dn 32mm și o instalație de utilizare gaze joasă presiune care se va executa conform planșelor din prezentul proiect.
Proiectul instalației de utilizare gaze joasă presiune privind traseele și condițiile tehnice de introducere a gazelor în clădiri respectă prescripțiile tehnice din normele tehnice – NTPEE 2008 astfel:
Instalația exterioară proiectată de la PRM este amplasată subteran la adâncimea de -0.9m pe un traseu RECTILINIU prin curtea centrului de zi până la spațiul camera CT, material tubular PEHD Dn 32mm și în continuare pe fațada clădirii respectiv la înălțimea de +2.30m măsurată de la cota terenului amenajat până la robinetul de incendiu și electrovalva de siguranță amplasate înainte de intrarea în spațiul tehnic. Materialul tubular de la ieșirea din pământ este țeava trasă SR EN 10216-2 cu diametrul Ø 3/4”. Trecerea de la țeava PEHD la țeava din OL se face prin intermediul unui reier Dn 32mm.
Pe această instalație exterioară s-a proiectat montarea elementelor de siguranță maximă respectiv robinet de incendiu și o electrovalvă Ø 3/4” care va întrerupe alimentarea cu gaz la toți receptorii de gaze din locuință în cazul unor deficiențe în exploatare.
Instalația interioară respectă întru totul prescripțiile din cap. 8 din – NTPEE 2008 de la intrarea în clădire la receptorii de gaze nominalizați în acordul de acces, respectiv o microcentrală cu TIRAJ FORȚAT și un aragaz.
Centrala termică este cu tiraj forțat – din import și conform cărții tehnice funcționează la presiunea de alimentare de 20 mbar.
Instalația de utilizare interioară are un traseu rectiliniu, este montată prin pereți până la CT și aragaz, fixată cu brățări de prindere montate la maximum 3.00m una de cealaltă.
CONDIȚII PENTRU INTRODUCEREA INSTALAȚIILOR DE GAZE ÎN ÎNCĂPERI
Spațiul tehnic și bucătăria unde sunt amplasați receptorii corespunde prevederilor NTPEE 01/2008, privind volumul minim, raportul volumic, suprafața de vitrare, asigurarea aerului necesar arderii și evacuare gazelor arse și a eventualelor scăpări de gaze.
Volumul minim, suprafețele vitrate, admisia aerului de ardere și evacuarea gazelor arse îndeplinesc condițiile din NTPEE 01/2008.
S-a proiectat detector de gaze montat în interior la fiecare încăpere și o electrovalvă Ø 3/4” montată în exterior la parter protejată împotriva prafului și a intemperiilor și care să funcționeze până la temperatura de -20°C.
Evacuarea gazelor arse se realizează astfel:
→ de la cazan și instant prin tubulatura de evacuare coaxială – cazanul și instantul fiind cu tiraj forțat.
→ de la aragaz evacuarea se face mecanic, hotă de ventilare/grila evacuare Ø110mm.
Se interzice montarea de dispozitive de închidere a secțiunii de ieșire a gazelor arse – conform NTPEE 2008.
DESCRIEREA INSTALAȚIILOR, MONTAREA CONDUCTELOR
Instalația de utilizare gaze joasă presiune se va executa subteran la adâncimea minimă -0.90m cu țeavă PEHD Dn 32, însoțită de un fir trasor din cupru S = 1.0mmp și bandă PVC – cu inscripția GAZE NATURALE și în continuare de la ieșirea din pământ din țeava OL Ø3/4” și 1/2” până la receptorii de gaze.
Conform art. 8.30 este admisă montarea conductelor instalațiilor de gaze interioare în șlițuri amenajate în perete sau pardoseală dacă se îndeplinesc condițiile art. 8.30(2) litera „b” – „e”.
Trecerea instalațiilor prin pereți sau planșee se face conform art. 8.32 – 9.34 din NTPEE 2008.
Instalația de utilizare gaze joasă presiune PROIECTATĂ, se execută conform traseelor indicate în planșele din prezentul proiect cu materiale recomandate în conformitate cu prescripțiile tehnice din NTPEE 2008.
Contorizarea consumului de gaze naturale se face cu un contor G4 montat în firida de protecție amplasată la limita de proprietate a imobilului în PRM.
În spațiile unde sunt amplasați receptorii, conductele de gaze se montează aparent pe perete la o distanță de acesta de 2-5cm fixându-se prin brățări ce vor fi montate la o distanță de aximum 3.0m una de alta, și coboară pe poziția de montaj a legăturilor la consumatori. Instalația interioară de gaze naturale se va realiza prin îmbinări sudate sau filetate, conducta intrând în clădire la înălțimile specificate în schema izometrică din proiect.
Pe legătura rigidă de la cazan se vor monta doi robineți cu sfera Ø3/4” unul de manevră și unul de siguranță și un filtru regulator-stabilizator de presiune.
Aragazul se va monta rigid/flexibil numai cu elemente omologate care nu pot avea scăpări de gaze și nu pot produce dezastre. Lungimea racordului flexibil este de maxim 1.0m pentru diametrul de Ø3/8” – 1/2” și se montează între robinetul de siguranță și aragaz.
INTERSECȚII ALE TRASEULUI INSTALAȚIEI DIN PEHD MONTATĂ SUBTERAN
Conform art. 6.24 (1) intersecția traseelor conductelor de gaze naturale cu traseele altor instalații subterane se face cu avizul unităților deținătoare/proprietarul acestora și se realizează astfel:
a) perpendicular pe axul instalației sau lucrării traversate;
b) la cel puțin 200 mm deasupra celorlalte instalații;
c) traversări în tuburi de protecție,în cazul în care nu se poate respecta condiția de la alin.1, lit. b).
În proiect sunt evidențiate instalații subterane de canalizare și apă rece care NU se intersectează cu traseul instalației de gaze subterane. Trecerea de la țeava de oțel la țeava din PEHD se face în plan vertical cu fiting de tranziție Rieser Dn 32 mm – 2 buc.
ȘANȚURI PENTRU CONDUCTE SUBTERANE
Adâncimea minimă a șanțuli se stabilește în conformitate cu art. 6.17. din NTPEE-2008.
Lățimea șanțului pentru conducte (ls), se stabilește în funcție de diametrul conductei Dn:
a) pentru Dn < 100mm, ls = 0.4m;
b) pentru Dn ≥ 100mm, ls = 0.4m + Dn.
Consolidarea pereților șanțurilor se face în funcție de natura terenului și adâncimea de pozare.
Lățimea de desfacere a pavajelor pe fiecare latură a șanțului (ld) este în funcție de natura acestora:
a) pentru pavaje din piatră cubică, bolovani, calupuri, ld = 15cm;
b) pentru pavaje din asfalt pe pat de beton, ld = 5cm.
Săparea șanțurilor se face cu puțin timp înainte de montarea conductelor. Fundul șanțului se execută fără denivelări, se curăță de pietre, iar pereții se execută fără asperități.
Fundul șanțului se acoperă cu un strat de 10…15cm de nisip de granulație 0.3…0.8mm.
Pozarea conductelor din polietilenă se realizează numai după răcirea corespunzătoare a îmbinărilor sudate. Conductele din polietilenă se așează șerpuit în șanț și se acoperă cu un strat de nisip de minimum 10cm. După stratul de nisip, acoperirea conductei din polietilenă se efectuează în straturi subțiri, cu pământ mărunțit, prin compactare după fiecare strat.
Conductele din oțel se așează în șanț astfel încât să nu se deterioreze izolația.
Umplerea șanțurilor se face în straturi subțiri cu grosime maximă de 20cm, cu pământ mărunțit sau nisip, prin compactare după fiecare strat, în cazul compactării manuale și conform prevederilor din cartea utilajului de compactare, în cazul compactării mecanice.
Folosirea dispozitivelor mecanice de compactare este admisă numai după realizarea stratului minim de protecție a conductei, care se stabilește în funcție de adâncimea de acționare a utilajului la gradul de compactare maximă.
›› Conform art. 8.31 din NTPEE 2008, ESTE INTERZISĂ:
Montarea conductelor pentru alte instalații în canalele pentru conductele de gaze, intersectarea canalelor pentru conducte de gaze naturale cu canale pentru alte instalații.
EXECUȚIA ÎMBINĂRILOR, MATERIALE FOLOSITE
La instalația de utilizare gaze naturale de presiune joasă îmbinarea țevilor se va realiza prin sudură sau prin îmbinări înfiletate.
Pentru execuția instalației de utilizare a gazelor se vor folosi numai materiale care corespund din punct de vedere calitativ prevederilor standardelor în vigoare sau care posedă certificate de omologare.
Nu se admite folosirea materialelor care prezintă defecte.
Pentru realizarea instalațiilor de utilizare a gazelor se vor utiliza următoarele materiale:
♦ țevi oțel fără sudură, trase SR EN 10216-1;
♦ țevi oțel fără sudură, trase SR EN 10208/1;
♦ țevi sudate longitudinal, pentru instalații;
♦ fitinguri din fontă maleabilă;
♦ racorduri olandeze;
♦ dopuri din fontă;
♦ brățări pentru țevi de instalații;
♦ robineți cu sferă pentru gaze naturale presiune < 1 bar;
♦ fuior de cânepă;
♦ vopsea de minimim de plumb standard V 351-3;
♦ vopsea de ulei de culoare galbenă (exterior) și albă (interior);
Înainte de începerea execuției, materialele se vor verifica dacă corespund calitativ.
Țevile se vor curața la interior și exterior la luciu metalic.
VERIFICAREA ȘI CONTROLUL ÎN TIMPUL EXECUȚIEI
Verificarea instalații de gaze este reglementată de actele normative din NTPEE 2008 pct. 12.6-12.8.
Pe parcursul execuției se vor efectua următoarele verificări:
▪ verificarea caracteristicilor și calității materialelor utilizate;
▪ verificarea traseelor conductelor;
▪ încercarea traseelor conductelor;
▪ încercarea la etanșeitate a armăturilor și pieselor de legătură.
Toate aparatele, materialele și prefabricatele pot fi introduse în lucrare numai dacă sunt conform prevederilor din proiect, au fost livrate cu certificat și dacă în cursul depozitării sau manipulării nu au suferit deteriorări.
PROTECȚIA CONDUCTELOR ÎMPOTRIVA COROZIUNII
Protecția conductelor contra coroziunii se face conform NTPEE 2008.
La instalații de utilizare în execuție aparentă protecția se realizează prin grunduire cu minimum de plumb și vopsire cu vopsea de ulei de culoare galbenă, în două straturi.
Grunduirea și vopsirea se vor aplica după terminarea tuturor probelor și după curățirea țevilor de rugină (la luciu metalic). Protecția conductelor montate în pământ (inclusiv tuburile de protecție) se va face cu izolație de tip foarte întărită. Izolația anticorozivă se va executa în spații special amenajate, în punctul de lucru fiind permisă numai izolarea sudurilor de precizie.
››Obligațiile și răspunderile pentru protecția, siguranța și igiena muncii revin:
– conducătorilor locurilor de muncă;
– personalului de exploatare;
– beneficiarilor casnici;
››Conducătorilor locurilor de muncă au obligația ca direct sau, după caz, prin delegat să realizeze în principal:
– instruirea personalului la fazele și intervalele stabilite prin legislație, întocmirea și semnarea cu personalul instruit a documentelor doveditoare;
– dotarea cu echipament individual de protecție și de lucru;
– verificarea stării utilajelor și sculelor cu care se lucrează sau repararea celor care prezintă defecțiuni;
– măsurile organizatorice de protecția, siguranța și igiena muncii, specifice lucrărilor de gaze naturale.
La executarea lucrărilor de intervenții, reparații curente sau capitale se vor aplica prevederile corespunzătoare din NTPEE 2008.
LEGISLAȚIE, NORME ȘI STANDARDE
Legislația de stă la baza întocmirii proiectului este conform anexa nr.27 din NTPEE 2008; în principiu se vor utiliza următoarele:
● Legea nr. 351/2004 – Legea gazelor
● Legea nr.10/1994 – Legea privind calitatea în construcții
● Legea nr. 50/1991 – Legea autorizării în construcții
● Norme de protecția muncii și a mediului
● Ordinul M.I.R. nr.226/2003 – pentru aprobarea listei cuprinzând tipurile de gaze și presiunile de alimentare utilizate de aparatele consumatoare de combustibili gazoși, publicat în Monitorul Oficial al României nr.339 din 19 mai 2003;
● SR EN ISO 6976 – Gaz natural. Calculul puterii calorice, densității, densității relative și indicelui Wobbe din compoziție;
● SR 3317 – Gaz natural. Condiții tehnice de calitate;
● SR EN ISO 13686 – Gaz natural. Definirea calității;
● SR ISO/TS 16922 – Gaz natural. Ghid pentru odorizarea gazelor;
● NTPEE – 2008 – toate capitolele.
BIBLIOGRAFIE
1. Legea nr.50/1999, actualizată în 14.05.2014, privind autorizarea executării lucrărilor de construcții
2. Ordinul MTCT nr.1430/2005 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii 50/1991
3. Ordinul MAI nr.3/2011, pentru aprobarea Normelor metodologice de avizare și autorizare privind
securitatea la incendiu și protecția civilă
4. Hotărârea Guvernului României nr.1739/2006, actualizată în 19.02.2014, pentru aprobarea categorii-
lor de construcții și amenajări care se supun avizării și/sau autorizării privind securitatea la incendiu
5. Ordinul MS nr.1030/2009, actualizat în 27.11.2012, privind aprobarea procedurilor de reglementare
sanitară pentru proiectele de amplasare, amenajare, construire și pentru funcționarea obiectivelor ce
desfășoară activități cu risc pentru starea de sănătate a populației
6. Ordinul nr.897/2005 pentru aprobarea Regulamentului privind conținutul documentațiilor referitoare
la scoaterea terenurilor din circuitul agricol
7. Economia lucrărilor de construcții – Eduard Antohie, Editura Scoietății Academice „Matei – Teiu
Botez”, Iași, 2009
8. http://en.wikipedia.org/wiki/History_of_construction
9. http://www.rasfoiesc.com/inginerie/constructii/arhitectura/AUTORIZAREA-EXECUTARII-
LUCRARI67.php
BIBLIOGRAFIE
1. Legea nr.50/1999, actualizată în 14.05.2014, privind autorizarea executării lucrărilor de construcții
2. Ordinul MTCT nr.1430/2005 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii 50/1991
3. Ordinul MAI nr.3/2011, pentru aprobarea Normelor metodologice de avizare și autorizare privind
securitatea la incendiu și protecția civilă
4. Hotărârea Guvernului României nr.1739/2006, actualizată în 19.02.2014, pentru aprobarea categorii-
lor de construcții și amenajări care se supun avizării și/sau autorizării privind securitatea la incendiu
5. Ordinul MS nr.1030/2009, actualizat în 27.11.2012, privind aprobarea procedurilor de reglementare
sanitară pentru proiectele de amplasare, amenajare, construire și pentru funcționarea obiectivelor ce
desfășoară activități cu risc pentru starea de sănătate a populației
6. Ordinul nr.897/2005 pentru aprobarea Regulamentului privind conținutul documentațiilor referitoare
la scoaterea terenurilor din circuitul agricol
7. Economia lucrărilor de construcții – Eduard Antohie, Editura Scoietății Academice „Matei – Teiu
Botez”, Iași, 2009
8. http://en.wikipedia.org/wiki/History_of_construction
9. http://www.rasfoiesc.com/inginerie/constructii/arhitectura/AUTORIZAREA-EXECUTARII-
LUCRARI67.php
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Procesul de Autorizare a Lucrarilor de Constructie (ID: 163036)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.
