Procesul Bugetar al Unitatilor Administrativ Teritoriale
CAPITOLUL 1
Finanțe publice locale
Evaluarea finanțelor publice locale in România
De-a lungul timpului, statul a cunoscut o serie de transformări sub aspectul conținutului, formei si structurii. Dezvoltarea societății, economiei și culturii au determinat gruparea populației in unități teritoriale cu organizare proprie.
În orașele antice, necesitatea de apărare și de ajutor reciproc au creat măsuri cu caracter fiscal, acestea determinând o evoluție a orașelor in funcție de mărimea diferențierii veniturilor și situația economică a populației, precum și de organizarea economică generală.
În Dacia, printre impozitele pe care populația trebuia să le suporte în timpul stăpânirii romane figurau : impozitul financiar, birul pentru moștenitori sau eliberări de sclavi, taxe de barieră, taxe de circulație. Impozitele directe se plăteau pe proprietatea funciară și pe clădiri. Se mai practicau dările pentru arendarea pășunilor și salinelor.
În vederea stabilirii impozitelor se făceau recensăminte din cinci în cinci ani de către magistrații speciali.
Ca urmare a închegării unor organizații publice unitare, organizarea fiscală din Țările Române se dezvoltă după sistemul de dări existent in Transilvania. În realitate sistemul fiscal era stabilit și în raport de organizarea publică din acele timpuri.
Până în 1830, în Țara Românească și în Modova sursele principale de venituri ale statului erau: dările de repartiție care constau, în general, in bir plătit în mod eșalonat într-un anumit număr de rate si dările de calitate, compuse din dișmăritul de stupi și porci, oieritul de oi (goștina în Moldova), vinăriei de vin (vidrărit în Moldova), vămile, amenzile, etc. Aceste forme de dări erau multiple și variau cu timpul, unele dispărând si apărând altele noi.
Contribuabilii erau împărțiți în două mari categorii :
bresle – care beneficiau de unele privilegii fiscale ;
bimicii – care plăteau toate dările, iar sistemul lor fiscal era plin de neajunsuri.
În 1754, Maria Tereza a stabilit un număr de impozite directe către stat: impozitele pe avere, percepute pentru bunuri imobile si pentru bunuri mișcătoare și impozitul pe cap, numit “taxa capitis”, aplicabilă în mod variat pe categorii de contribuabili, astfel că țăranii plăteau mai puțin în timp ce orășenii plăteau mai mult. Trebuie menționat aici că nobilimea era scutită de dări.
În 1831, în Moldova și un an mai târziu în Țara Românească, s-au stabilit prin Regulamente Organice, principalele organizări financiare locale. În aceste regulamente apare pentru prima oară cuvântul “buget”.
Normele Legii de Organizare a Administrației Locale din 31 martie 1864 considerau comuna o persoană juridică ce trebuie să se organizeze singură, fiind condusă de Consiliul Comunal, ca organ deliberator, iar primarul ca organ executiv.
Constituția din 1866 a acordat mai multă autonomie comunelor și județelor ca urmare a descentralizării administrative. Datorită reglementărilor ulterioare, aceste norme nu au mai fost respectate, ajungându-se astfel la îngrădirea autonomiei locale.
Implicații însemnate asupra finanațelor publice locale au avut prevederile Legii pentru Contribuțiile Comunale, decrete din 1871 asupra maximului taxelor și contribuțiilor comunale, prin care se precizau obiectele asupra cărora se așezau impozitele, taxele comunale precum și nivelul maxim al acestora.
Această lege a fost modificată în 1893 când s-au instituit noi impozite și taxe comerciale, s-a lărgit aria produselor pentru care se percepeau accize, sporind astfel sarcinile fiscale.
În 1903 s-a aprobat legea numită “Reformă a Impozitelor Directe” care reglementa formarea veniturilor locale și care a determinat desființarea barierelor locale dintre comune, instituirea de taxe asupra produselor de consum, crearea unui fond comun care se alimenta din zecimile încasate asupra contribuțiilor directe și produsul unei jumătăți de zecime adiționale.
Ministerul Finanțelor administra Fondul Comun și avea obligația să-l repartizeze pe comune, diferențiat pe cele urbane si cele rurale. Reforma fiscală a lui Nicolae Titulescu a dus la aprobarea pe data de 1 august 1921 a Legii Contribuțiilor Directe, care prevedea desființarea zecimilor adiționale, a impozitelor pe clădiri, pe locuri virane și pe spectacole.
În 1929, pe 16 martie, a fost adoptată Legea privind Organizarea Administrației locale în care se acorda Consiliilor Comunale dreptul de a vota bugetul și de a stabili contribuții, taxe, etc.
În timpul celui De-al Doilea Război Mondial și în perioada postbelică, până la naționalizarea comunistă a avuției naționale, finanțele publice au funcționat mai departe sub regimul Legii Administrative din 1938, cu modificările introduse ulterior. În structura lor se delimitau două componente principale: bugetele administrațiilor locale și creditul public. Bugetele locale au continuat să existe înafara bugetului de stat, ca și înainte de 1944.
Veniturile erau formate pe de-o parte din venituri proprii, iar pe de altă parte, din venituri de stat. Veniturile independente îmbrăcau forma celor repartizate din impozitele de stat și a subvențiilor.
Veniturile și cheltuielile în cadrul bugetelor locale erau înscrise după o triplă grupare: venituri și cheltuieli ordinare, extraordinare și cu destinație specială.
Începând cu 1 aprilie 1945, s-a introdus impunerea profiturilor de război obținute de întreprinderile industriale și comerciale în perioada 1941-1944; a fost modificată Legea Contribuțiilor și Impozitelor Directe, introducându-se din nou impozitul global și extinzându-se, pentru toate categoriile de venituri, impunerea progresivă; de asemenea, s-au aplicat o serie de deduceri privind impozitele indirecte, legate de bunuri de consum de strictă necesitate, în special cele destinate salariaților și țărănimii.
Depreciera rapidă a monedei a anihilat într-o oarecare măsura efectul scontat al măsurilor fiscale, influențând pe contribuabil să amâne mult timp plata, spre a-și achita obligațiile cu o monedă devalorizată.
Reforma din august 1947 își propunea să stopeze procesul devalorizării și să contribuie la crearea premiselor de echilibru finanaciar. Unele elemente noi au apărut în viața finanțelor locale în legătura cu instituirea la 3 septembrie 1947 a Impozitului agricol în natură, care era prevăzut a se achita în grâu cu ocazia treieratului, calculul făcându-se pe baza unor cifre de echivalență.
Studiul evoluției finanțelor locale în perioada 1944-1949 pune în evidență o serie de aspecte privind utilizarea de către administrațiile locale a creditului public, ca sursă de finanțare a nevoilor acestora.
În primul rând, creditul public s-a restrâns în câteva județe și orașe. În al doilea rând, investițiile realizate pe bază de credit au vizat refacerea bazei materiale a comunelor distruse de război, refaceri de uzine, reconstrucția podurilor, refacerea rețelelor de apă, canale, etc. În al treilea rând, în această perioadă, instituțiile de creditare – inclusive cele pentru creditul județean și cel comunal – au fost Casa de Depuneri și Consemanțiuni, Casa de Economii și Cecuri Poștale, iar dobânzile au variat între 5,5% și 9%.
O măsura care a influențat în mod direct finanțele locale a fost aceea de a se trece la finanțarea unor investiții la nivelul comunelor pe bază de alocații din bugetul general al statului. Trăsătura dominantă a bugetelor locale începând cu 1949 a constituit-o înglobarea lor în bugetul general al statului.
Reforma bugetară din 1949 a schimbat radical și procesul bugetar pe plan local, adică întocmirea, examinarea, adaptarea, executarea și încheierea bugetelor locale.
Apariția finanțelor întreprinderilor de stat locale a impus reglementarea unor forme de autofinanțare în sfera instituțiilor și crearea de fonduri administrate în afara bugetelor locale.
În noua lor alcătuire, finanțele locale n-au mai cuprins și creditul public, în accepțiunea sa clasică de relație între stat, respectiv administrațiile locale și diferite organizații de credit sau populație pentru obținerea unor mijloace bănești reclamate de nevoi urgente sau de investiții importante, cu rambursare din fondurile bugetare viitoare.
Începând cu anul 1951, s-a trecut la o tehnică de finanțare descentralizată prin ordonatorii de credite (principali și terți) pe bază de alimentare periodică a acestora cu mijoacele bănești necesare, făcându-se astfel un pas important în perfecționarea mecanismului bugetar local. S-a considerat că această tehnică este mai eficientă și s-a folosit în continuare. În același an, s-a trecut la mecanismul defalcării din impozitele și taxele de stat, în mod direct de către Banca Națională pe baza procentelor comunicate de organele financiare regionale, iar din 1968, de cele județene.
Evoluția bugetelor locale scoate în evidență și modul în care s-au cristalizat soluțiile de acoperire a decalajelor temporare între nevoile și cheltuielile acestora, adică a golurilor temporare de casă.
Începând cu anul 1967, s-a aplicat un cadru general unic al veniturilor și cheltuielor bugetare care să înlăture o anomalie ce a persistat atâta vreme. În ceea ce privește ponderea bugetelor locale în ansamblul bugetului de stat, aceasta cunoaște oscilații însemnate, legate de anumite condiții concrete, de gradul de dezvoltare al economiei, de capacitatea organizatorică a puterii și administrației de stat, de drepturile cu care au fost investite, de prioritățile stabilite în diferite etape de dezvoltare privind repartizarea veniturilor și cheltuielilor între organele centrale și cele locale.
Bugetul Local – componentă a Bugetului Public Național
Bugetul Public reprezintă documentul–program prin care statul prevede anual mărimea și structura veniturilor și cheltuielilor din cadrul economiei publice. Bugetul public reflectă un sisitem de fluxuri financiare legate de formarea resurselor financiare publice (taxe, impozite, contribuții, venituri nefiscale) pe de o parte și de repartizarea acestora, pe de altă parte.
Bugetul Public Național oferă o sferă largă și o imagine de ansamblu a tuturor veniturilor cheltuielilor publice ale țării.
Bugetul Public este un instrument de politică al statului în domeniul fiscalității și cheltulielilor publice, întrucât prin acest document sunt stabilite veniturile bugetare ce reflectă politica fiscală și cheltuielile bugetare, subvențiile și transferurile care au un rol important în plan economic și social.
Componenetele Bugetului Public Național sunt:
Bugetul Statului ;
Bugetul Asigurărilor Sociale de Stat ;
Bugetele Locale ;
Bugetele Fondurilor Speciale ;
Bugetul Trezoreriei Generale a Statului;
Bugetele Instituțiilor Publice Autonome;
Bugetele Instituțiilor Publice Finanțate Integral sau Parțial de la Bugetul de Stat;
Bugetul Instituțiilor Publice Finanțete Integral din Venituri Proprii;
Bugetele Fondurilor Provenite din Credite Externe;
Bugetele Fondurilor Externe Nerambursabile.
Prin Buget Local înțelegem actul în care se înscriu veniturile și cheltuielile colectivităților locale, pe o perioadă de un an.
Bugetele locale sunt bugetele unităților administrativ-teritoriale cu personalitate juridică elaborate autonom, fapt ce stimulează inițiativa locală în realizarea veniturilor și satisfacerea cerințelor sociale locale. Fiecare comună, oraș, municipiu, sector al Municipiului București, județ, respectiv Municipiul București întocmește un buget propriu, în condiții de autonomie. Prin această autonomie se urmărește stimularea inițiativei locale în realizarea veniturilor și satisfacerea cerințelor sociale locale.
Legea nr. 189/1998 privind finanțele publice locale a înlăturat transferurile ce se adminteau între bugetele locale, iar excedentele bugetare obținute pentru alte bugete locale sau pentru necesitățile Bugetului de Stat rămân la dispoziția respectivelor unități administrativ-teritoriale sub forma fondurilor de rezervă. În schimb se prevede ca bugetele locale să beneficieze de transferurile de fonduri bănești de la Bugetul de Stat, care pot i și structura veniturilor și cheltuielilor din cadrul economiei publice. Bugetul public reflectă un sisitem de fluxuri financiare legate de formarea resurselor financiare publice (taxe, impozite, contribuții, venituri nefiscale) pe de o parte și de repartizarea acestora, pe de altă parte.
Bugetul Public Național oferă o sferă largă și o imagine de ansamblu a tuturor veniturilor cheltuielilor publice ale țării.
Bugetul Public este un instrument de politică al statului în domeniul fiscalității și cheltulielilor publice, întrucât prin acest document sunt stabilite veniturile bugetare ce reflectă politica fiscală și cheltuielile bugetare, subvențiile și transferurile care au un rol important în plan economic și social.
Componenetele Bugetului Public Național sunt:
Bugetul Statului ;
Bugetul Asigurărilor Sociale de Stat ;
Bugetele Locale ;
Bugetele Fondurilor Speciale ;
Bugetul Trezoreriei Generale a Statului;
Bugetele Instituțiilor Publice Autonome;
Bugetele Instituțiilor Publice Finanțate Integral sau Parțial de la Bugetul de Stat;
Bugetul Instituțiilor Publice Finanțete Integral din Venituri Proprii;
Bugetele Fondurilor Provenite din Credite Externe;
Bugetele Fondurilor Externe Nerambursabile.
Prin Buget Local înțelegem actul în care se înscriu veniturile și cheltuielile colectivităților locale, pe o perioadă de un an.
Bugetele locale sunt bugetele unităților administrativ-teritoriale cu personalitate juridică elaborate autonom, fapt ce stimulează inițiativa locală în realizarea veniturilor și satisfacerea cerințelor sociale locale. Fiecare comună, oraș, municipiu, sector al Municipiului București, județ, respectiv Municipiul București întocmește un buget propriu, în condiții de autonomie. Prin această autonomie se urmărește stimularea inițiativei locale în realizarea veniturilor și satisfacerea cerințelor sociale locale.
Legea nr. 189/1998 privind finanțele publice locale a înlăturat transferurile ce se adminteau între bugetele locale, iar excedentele bugetare obținute pentru alte bugete locale sau pentru necesitățile Bugetului de Stat rămân la dispoziția respectivelor unități administrativ-teritoriale sub forma fondurilor de rezervă. În schimb se prevede ca bugetele locale să beneficieze de transferurile de fonduri bănești de la Bugetul de Stat, care pot interveni atunci când unitățile administartiv-teritoriale nu-și pot acoperi cheltuielile din venituri proprii, stabilite în condițiile legii. Aceste transferuri se propun de către județe și Municipiul București, fiind cuprinse în proiectele bugetelor respective care sunt prezentate Ministerului Finanțelor. Aceste transferuri nu sunt obligatorii.
Pentru a se respecta de către organele locale ale administrației publice și avută în vedere de Parlament la dimensionarea volumului lor, în legea bugetară anuală se practică indicarea principalelor destinații și a categoriilor de obiective, lucrările de investiții ce se finanțează din transferurile de la Bugetul de Stat.
Potrivit Constituției, bugetele locale se elaborează și se execută în condițiile legii. În Legea nr. 69/1991 privind administrația publică locală, se prevede că bugetul local se aprobă de către Consiliul Local sau Județean după caz.
Metodologia de elaborarare a bugetelor locale este stabilită de Ministerul Finanțelor.
Sfera, rolul și conținutul bugetelor publice locale
Bugetele locale reflectă relațiile bănești ce se formează în procesul mobilizării, repartizării și utilizării fondurilor la dispoziția organelor locale din fiecare unitate administrativ-teritorială.
Pe lângă resursele bănești ce se mobilizează și se repartizează bugetelor administrativ-teritoriale, la dispoziția organelor locale sau a unităților din subordinea lor, se formează și se repartizează alte fonduri bănești, dintre care amintim: contribuția bănească pentru lucruri de interes obștesc, contribuția pentru electrificări, fondul silvic comunal, resursele intituțiilor reținute pentru finanțarea unor activități.
Având în vedere cele menționate, considerăm că sfera finanțelor publice locale este mai largă decât bugetele unităților administrativ-teritoriale, deoarece cuprind relații economice în formă bănească ce iau naștere cu ocazia mobilizării, repartizării și utilizării fondurilor bănești necesare pentru dezvoltarea economică, social-culturală și edilitar-gospodărească a unităților administrativ-teritoriale.
Conținutul finanțelor publice locale se exprimă prin două funcții: cea de mobilizare-repartizare și cea de control. Prin intermediul primei funcții se asigură mobilizarea veniturilor de la unitățiile locale, prin impozite și taxe, de la populație și repartizarea lor pentru satisfacerea cerințelor economice și sociale. Impozitele și taxele locale se stabilesc de către Consiliile Locale si Județene și Consiliul General al Municipiului București, după caz, în limitele si condițiile legii privind finanțele publice locale.
Pe lângă relațiile bănești care formează funcții locale, finanțele publice locale exprimă și relațiile bănești care apar cu ocazia repartizării veniturilor de echilibrare de la bugetul de stat.
Finanțele publice locale mijlocesc repartiția venitului național între ramurile economiei locale, între sferele de activitate și între membrii colectivităților locale.
Funcția de control reflectă folosirea relațiilor bugetare locale pentru exercitarea controlului asupra activității unităților administrativ-teritoriale prin care se realizează resursele și asupra utilizării funcțiilor bănești.
În România, controlul financiar la nivel local se exercită de către Direcțiile Generale ale finanțelor publice județene și ale controlului financiar – garda financiară.
Finanțele publice locale constituie un subsistem al finanțelor publice, cu intrări, ieșiri – sub formă de cheltuieli ce se efectuează pentru finanțarea acțiunilor economice, social-culturale, pentru organele locale de administrație, rezerva bugetară și pentru alte acțiuni în afara bugetului și în același timp cu conexiuni financiare cu alte sisteme. Prin conexiuni cu bugetul de stat se asigură o parte din resursele necesare acoperirii cheltuielilor, când veniturile proprii sunt mai reduse decât veniturile planificate, sau se iau sumele cu care veniturile proprii depășesc pe cele planificate.
De asemenea apar conexiuni între funcții locale ce se încasează în bugetele locale și funcții extrabugetare, deoarece din soldul acestora, la sfârșitul anului, se preia o parte la bugetul local sau se completează, după caz.
CAPITOLUL 2
Bugetul local și autonomia bugetului local
2.1 Necesitatea bugetelor locale
În perioada prerevoluționară, aparatul financiar de constatare și urmărire la încasarea veniturilor bugetului de stat avea dublă subordonare, respectiv Ministerului Finanțelor și organelor administrației de stat. Acest fel de subordonare a dus în mod abuziv la folosirea unor activități nefinanciare de către organele locale, fapt ce a determinat scăderea eficacității muncii acestora pe linia constatării, stabilirii și urmăririi la încasare a impozitelor și taxelor și creșterea evazionismului fiscal.
Odată cu trecerea la economia de piață s-a permis funcționarea unui nou mecanism financiar, ca parte integrată a mecanismului de funcționare a economiei de piață.
În această perioadă se pun bazele descentralizării și restructurării sistemului bugetar în: bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale, bugetele locale, cu atribute independente. Fiecare buget local este echilibrat cu venituri proprii în cazul în care acestea nu ajung, se alocă subvenții sub formă de transferuri sau sume defalcate din impozitul pe salarii.
Potrivit legislației în vigoare, din bugetele locale se finanțează cheltuielile aprobate, în limita veniturilor proprii și a transferurilor din bugetul de stat, alocare pentru echilibrare. Acest procedeu de echilibrare al bugetelor locale prin transferuri din bugetul de stat sau din sume defalcate din impozitul pe salarii, îngustează autonomia în profil teritorial.
Este necesară perfectarea formei de acordare de fonduri din sumele defalcate, nu numai din impozitele pe salarii, ci și din alte surse, precum și introducerea cotelor procentuale în locul sumelor defalcate, lucru care stimulează inițiativa administrației locale în atragerea la buget a surselor respective de venituri.
Important este ca procesul descentralizării să supraviețuiască și administrațiile locale să aibă mijloacele financiare necesare pentru exercitarea responsabilitățiilor în condiții minime acceptabile, oricât de limitate ar fi fost acestea la început.
Pentru a atrage aceste obiective, trebuie luate în considerare o serie de elemente, dintre care cele mai importante pot fi:
stabilirea rolului administrației locale în formularea și influențarea politicii descentralizării, precum și distribuirea clară a responsabilităților pentru funcțiile administrative de reglementare, operare, finanțare si cheltuielile la nivelele respective;
perfecționarea sistemului de administrare financiară locală prin crearea unei baze de venituri fiscale, stabilite și susținute de administrațiile locale și crearea unui cadru de relații fiscale macroeconomice la nivelul conducerilor;
sporirea capacității instituționale necesare la nivelul conducerii locale pentru definitivarea reformei administrative în conformitate cu principiile de bază ale autonomiei locale decizionale, cu o eficiență economică și responsbilitate profesională.
Prin intermediul bugetelor locale se acordă o atenție deosebită domeniului asistenței sociale și a formei de muncă prin oficiile de forță de muncă și asistență socială, prin municipii și orașe, având subordonare locală.
În distribuirea funcțiilor între stat și consiliile locale, pe de-o parte și între palierele acestora din urmă, persistă în prezent o incertitudine și nedeterminare legislativă, o determinare vagă a nenumăratelor decizii luate punctual la diferitele paliere ale colectivităților locale.
2.2 Structura, forma și rolul bugetului local
Bugetele locale se elaborează, se adaptează și se execută de către organele puterii și administrației de stat și reflectă relațiile economice în formă bănească prin care se formează și se repartizează fondurile bănești necesare realizării acțiunilor economice, social-culturale și alte acțiuni de competență locală, ce sunt coordonate de organele locale.
In ceea ce privește structura bugetelor locale, acestea se prezintă conform împărțirii administrativ-teritoriale sub formă de:
bugete centralizatoare ale județului și al Municipiului București care au rolul acumulării datelor din toate bugetele proprii ale colectivitățiilor locale, cu scop indicativ fără să capete caracter juridic;
bugetul propriu al județului reflectă veniturile și cheltuielile necesare realizării acțiunilor economice și social-culturale din subordinea directă a județului;
bugetele orașelor reflectă ca și cele ale municipiilor venituri și cheltuieli corespunzătoare competențelor organelor locale la acest nivel;
bugetele comunelor cuprind veniturile și cheltuielile corespunzătoare competențelor organelor locale la acest nivel.
Structura bugetelor locale
Din prezentarea structurii bugetelor se constată următoarele:
fiecare unitate administrativ-teritorială: comună, oraș, sector, județ și Municipiul București are buget propriu adoptat de Consiliul Local;
județele, Municipiul București precum și municipiile și orașele care au în subordinea lor și alte localități întocmesc bugetele centralizatoare;
veniturile și cheltuielile se raportează pe categorii de bugete locale, ținând seama de cheltuielile organelor locale de la fiecare nivel al organizării administrativ-teritoriale.
Bugetele locale constituie o parte distinctă în cadrul bugetului de stat prin care se mobilizează și se repartizează resursele bănești pentru realizarea acțiunilor economice și social-culturale de către organele locale.
În ceea ce privește conținutul bugetului local, acesta se poate exprima prin funcția de mobilizare și repartizare a resurselor bănești necesare la nivel local și funcția de control.
Printre resursele pe care le mobilizează și repartizează ca și prin controlul pe care-l realizează, bugetul local exercită un rol activ asupra organizării și funcționării unităților economice locale și a instituțiilor social-culturale, asupra satisfacerii unor cerințe ale locuitorilor.
Bugetul contribuie la valorificarea resurselor locale, la asigurarea autonomiei în organizarea și conducera activităților economice și social-culturale, la stimularea utilizării raționale a fondurilor destinate acțiunilor edilitare și social-culturale.
2.3 Autonomia locală
Prin autonomie locală se înțelege dreptul și capacitatea efectivă a autorităților administrației publice locale de a soluționa și de a gestiona, în numele și în interesul colectivităților locale pe care le reprezintă, treburile bublice, în condițiile legii. Regimul general al autonomiei locale precum și organizarea și funcționarea autorităților administrației publice locale sunt reglementate prin Legea Administrației Publice Locale Nr. 215/2001.
Autonomia locală privește două aspecte:
organizarea și funcționarea administrației publice locale;
gestionarea, sub proprie responsabilitate, a resurselor care apartțin unităților administrativ-teritoriale.
Sub primul aspect, autonomia locală se manifestă, în principal prin:
aprobarea statului, comunei sau orașului;
aprobarea regulamentului de funcționare a consiliului local;
înființarea de instituții și agenți economici;
organizarea de servicii publice locale ale comunei sau orașului.
Cât privește cel de-al doilea aspect, autonomia locală se exprimă prin:
elaborarea și aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli;
dreptul de a institui și a percepe taxe și impozite locale;
administrarea domeniului public și privat al comunei și orașului.
Pentru exercitarea efectivă a dreptului la autonomie locală, autoritățile administrației publice locale trebuie să aibă un buget propriu de venituri și cheltuieli și să dispună de patrimoniul unităților administrativ-teritoriale pe care le reprezintă.
De asemenea, aceste autorități publice dispun de bunurile din domeniul public și privat al comunelor, orașelor și județelor, în conformitate cu principiul autonomiei locale.
Legalizarea bugetului pentru existența unei anumite independențe financiare la nivelul entităților regionale, subnaționale constituite sub formă de autonomie locală.
Cadrul legislativ delimitează atribuțiile și autoritățile prefecturilor de cele ale consiliilor locale și perfecționarea reglementării juridice, a raporturilor dintre acestea în sensul creșterii autonomiei locale.
Legea Administrației publice locale prevede dreptul consiliilor locale și județene de a stabili impozite și taxe locale. În scopul aplicării principiului constituțional al autonomiei unităților admninistrativ-teritoriale s-au adus o serie de revendicări regimului juridic al impozitelor și taxelor locale.
Luând în considerare sfera de activitate a comunităților locale pot exista argumente care să reclame existența unui anumit grad de autonomie la nivel local. Se pot distinge patru sisteme de autonomie locală, cu diferite grade de libertate.
Primele trei sisteme de autonomie pot fi evidențiate prin examinarea în timp și spațiu a legislației referitoare la învățământ, transporturi, asigurări sociale, examinări care relevă un proces de descentralizare administrativă diferențiat pe țări.
În ceea ce privește cel de-al patrulea sistem, care evidențiază independența cvasitotală a comunității locale, acesta este manifestat în domeniile cultural, sportive, gospodării edilitare, dar și în cazul unor activități cu specific economic.
Pe termen lung, sfera de activitate a comunităților locale s-a extins in țările occidentale, in condițiile în care, totuși rata de creștere a cheltuielilor bugetelor centrale a fost mai mare decât rata de creștere a cheltuielilor bugetelor locale.
2.4 Organizarea teritorială a bugetelor publice locale
Relațiile financiare locale privite în sens restrâns, cuprind relațiile referitoare la formarea, administrarea și repartizarea fondurilor bănești ale bugetelor locale, fonduri care au caracter nerambursabil. Aceste fonduri se reaprtizează și se administrează în temeiul unor norme juridice.
Principalele norme care reglementează finanțele locale în România sunt:
Constituția – lege fundamentală a țării; prevederile constituționale servesc pentru stabilirea competențelor organelor puterii legislative și celei executive în elaborarea, adaptarea și executatrea bugetelor publice, stabilesc principiile ce stau la baza politicii financiare și valutare a statului;
Legile Ordinare, care cuprind cele mai importante norme juridice financiare; între acestea, un loc important îl ocupă Legea privind Finanțele Publice, legile bugetare anuale și legile fiscale, Legea Nr. 69/1991 privind Administrația Publică Locală și Legea privind Impozitele și Taxele Locale. Legea prevede posibilitatea ca bugetele locale să beneficieze de transferuri de fonduri bănești de la bugetul de stat care pot interveni când unitățile administrativ-teritoriale nu-și pot acoperi cheltuielile din venituri proprii stabilite în condițiile legii. Legea Nr. 69/1991 privind Administrația Publică Locală prevede impozitele și taxele locale care se stipulează în bugetul local al unitaților administrativ-teritoriale. In acest scop, a fost adoptată Legea Nr. 27/1994 privind Impozitele și Taxele Locale;
Hotărâri ale Consiliilor Locale, ca organe de decizie ale unităților administrativ-teritoriale. Bugetul propriu al fiecărei unități de acest fel are personalitate juridică, aprobându-se anual prin hotărâri ale consiliilor locale. Tot prin astfel de hotărâri se stabilesc măsurile pentru executarea bugetelor locale, precum și unele impozite și taxe locale;
Acte Normative ale organelor centrale ale autorităților executive.
Prin decizii ale organelor locale ale puterii executive se stabilesc unele măsuri pentru realizarea veniturilor publice și executatrea bugetelor locale.
În România, organizarea teritorială a finanțelor publice este așezată pe împărțirea țării în unități administrativ-teritoriale. Organele financiare locale, care funcționează în aceste structuri, acoperă prin activitatea lor întregul teritoriu al țării și îndeplinesc atribuții cu caracter financiar în toate localitățile.
CAPITOLUL 3
Fundamentarea, elaborarea și aprobarea bugetului local
3.1 Fundamentarea bugetului de venituri și cheltuieli al unităților administrativ-teritoriale prin metode clasice și moderne
Metode clasice de fundamentare a veniturilor și cheltuielilor bugetare:
Metoda automată – presupune luarea drept bază pentru întocmirea bugetului pentru anul „n”, veniturile și cheltuielile anului „n-2”, al cărui exercițiu a fost încheiat, întrucât nu se cunosc realizările anului în curs „n-1”. Principalul dezavantaj al utilizării acestei metode constă în modificarea condițiilor economice, sociale și politice existente cu doi ani în urmă, ceea ce face ca prevederile pentru noul an bugetar să nu corespundă cu realitatea.
Metoda majorării – se bazează pe rezultatele executării bugetului de stat obținute în ultimii ani, respectiv pe un interval de cinci sau mai mulți ani consecutivi, pentru care se determină ritmul anual de creștere sau de descreștere al veniturilor și cheltuielilor bugetare, ce se aplică asupra veniturilor și cheltulielilor bugetului de stat al anului în curs (n-1), obținându-se datele pentru bugetul anului următor (n). Dezavantajele acestei metode sunt reprezentate de factorii noi care pot avea influență mai mare sau mai mică asupra bugetului de stat, în sensul transpunerii în viitor a influențelor negative ale unor fenomene economico-financiare ce s-au mainifestat în anii care au servit drept bază de calcul.
Metoda evaluării directe – presupune efectuarea de calcule pentru fiecare sursă de venit și fiecare categorie de cheltuieli, baza de calcul constituind-o execuția preliminară a bugetului pe anul în curs (n-1) și previziunile în domeniul economic și social pentru anul următor (n) pentru care se priectează bugetul. Modificările condițiilor economice, sociale și politice existente cu doi ani în urmă constituie principalul dezavantaj al acestei metode de evaluare a veniturilor și cheltuielilor bugetare. Revizuirea cheltuielilor presupune modificări, în sensul solicitărilor suplimentare față de nivelul cheltuielilor pentru anul în curs.
Fiecare metodă poate influența în mod real decizia financiară propriu-zisă a administrației publice. La aceasta se adaugă și puterea de amendament a Parlamentului, deși legea adoptată nu diferă foarte mult de proiectul prezentat de Guvern. Acest aspect relevă echilibrul între puterea legislativă și cea executivă.
Metode moderne de evaluare a veniturilor și cheltuielilor bugetare
Multe state au renunțat la metodele tradiționale de evaluare a cheltuielilor in favoarea unor metode moderne.
În S.U.A. s-a conceput și utilizat metoda „Planning Programming Budgeting System”, cunoscută sub denumirea de P.P.B.S. (planificare, programare, bugetizare); „Zero Base Budgeting” (Z.B.B.).
În Franța, metoda „Rationalisation des choix budgetaires”, cunoscută sub denumirea de R.C.B. (raționalizarea opțiunilor bugetare).
Alte state (Canada, Marea Britanie, Japonia, Norvegia, Olanda, țări din America Latină, Israel) și-au elaborat metode proprii de raționalizare a opțiunilor bugetare, adaptate la condițiile social-economice specifice fiecărei țări.
Metodele moderne presupun proiectarea bugetului în mai multe variante și alegerea uneia dintre acestea în funcție de rezultatele cuantificate în cadrul analizei specifice bazate pe criterii diferite de optimizare a raporturilor:
costuri-avantaje;
costuri-eficacitate;
alte criterii.
Raționalizarea opțiunilor bugetare – „La rationalisateau des choix budgetaires” (RCB). Metoda RCB a rezultat din necesitatea adoptării și înnoirii principiilor de bază ale elaborării deciziilor bugetare și ale gestiunii finanțelor publice. Reformularea principiilor de bază s-a datorat trecerii la gestiunea prin obiective. Studierea proceselor de raționalizare este într-o continuă desfășurare, întrucât se ajunge la iterații succesive, la reformularea obiectivelor și a problemelor, la perfecționarea continuă a tehnicilor și metodelor de investigație.
Eficacitatea cheltuielilor statului și teorema lui Hicks-Kaldor. Noțiunea modernă de “buget program sau al obiectivelor” este compatibilă cu concepțiile teoreticienilor apărători ai “statului providență”, “economia bunăstării” și “statului bunăstării”. Deși obiectivul bunăstării și problematica acestuia pot fi identificate fară apela la o funcție socială definită pe anumite constrângeri, tratarea acestei probleme a raționaltății cheltuielilor se bazează pe urmatoarele elemente:
definirea politicii optimale și utilizarea indicatorilor de eficacitate;
analizele sistem și pe obiective;
principiile managementului bugetar.
Politica optimală și utilizarea indicatorilor de eficacitate. În cadrul metodei raționalizării opțiunilor bugetare se folosesc indicatorii de eficacitate a cheltuielilor publice elaboarate în funcție de diferitele activități ale administrațiilor.
Decizia
Gestiunea
Observarea
Etapele aplicării metodei raționalizării opțiunilor bugetare
Analizele sistem și pe obiective. Aceste analize stau în centrul metodelor moderne pentru a realiza confruntarea permanentă a obiectivelor și a mijloacelor între analiști și decidenți, deoarece obiectivele și mijloacele sunt în continuă mișcare, implicând reformularea problemelor.
Analiza surplusului și teorema lui Hicks-Kaldor privind compensarea utilităților. Se operează cu noțiunile de „surplusul consumatorilor” și „surplusul producătorilor”.
Surplusul consumatorilor este definit ca fiind modificarea prețului de cumpărare, de la un nivel superior acceptat inițial de cumpărător (P0), la un nivel inferior (P1), ca urmare a coborârii acestuia.
Surplusul producătorului se determină în mod similar. Prețurile vor fi menținute artificial la un nivel superior prețului de echilibru pentru a garanta veniturile producătorilor.
Variațiile prețului sub influența politicii economice a statului provoacă variții în sens opus, ale rentelor producătorilor și consumatorilor, cu condiția ca variația surplusului global (R) să fie pozitivă. Surplusul global se calculează astfel:
ΔR = ΔRC + ΔRP > 0
Surplusul global este totdeauna pozitiv și este posibilă finanțarea transferurilor, Hicks-Kaldor a enunțat teorema privind compensarea utilităților, având câmpul de aplicare, avantajele neconcurențiale, cu condiția să fie posibilă generalizarea conceptului de preț.
Principiile managementului bugetar. Aplicarea metodei RCB implică următoarele principii moderne ale gestiunii sau managementului administrațiilor publice:
planul strategic;
direcționarea pe obiective sau participativă;
controlul bugetar al rezultatelor;
sistemul informării complete.
Planul strategic este sistemul decizional prin care se stabilesc obiectivele accesibile și se realizează o programare; implică alegerea dintre mai multe alternative de utilizare a mijloacelor și planurilor care pot fi revizuite odată cu evoluția mediului economic, social și politic.
Direcționarea pe obiective este modalitatea care asigură descentralizarea deciziilor bazată pe obiective precis conturate, destinate să redea tuturor eșaloanelor implicate în procesul decizional o motivație pentru acțiune.
Controlul bugetar al rezultatelor presupune introducerea indicatorilor productivității la administrație; nu se referă numai la acțiunea asupra consumului de credite bugetare, ci și asupra rezultatelor precise, care concretizează eficacitatea cheltuielilor publice.
Circuitul informațiilor și centralizarea reprezintă schimbul de date dintre unitățile administrației publice și globalizarea lor în vederea obținerii unei informații generale; sunt necesare pentru elaborarea programelor, cât și la executarea corectă a acestora, conform aprobării primite.
Procesele și metodele deciziei bugetare
Procesele decizionale. Mecanismele și etapele procesului decizional descrise în metodele moderne de planificare, programare și bugetizare, precum și a raționalizării opțiunilor bugetare presupun recurgerea la “metoda iterațiilor” care impune o colaborare frecventă și un dialog între analiza de sistem și decidentul politic.
Metodele de selectare a proiectelor. În cadrul metodelor de planificare, programare și bugetizare, precum și a raționalizării opțiunilor bugetare, cele care se utilizează în mod frecvent sunt:
analiza cost-avantaje;
analiza cost-eficacitate;
metode multicriteriale.
Analiza cost-avantaje este o metodă de evaluare, care utilizează drept criteriu raportul avantaje/cost pentru estimarea eficacității deciziilor publice, în cadrul unui bilanț actualizat. Criteriul selecției dintre mai multe proiecte independente este maximizarea valorii acestui raport:
Avantaje/Cost = Maxim
Analiza cost-eficacitate este o metodă de evaluare, care utilizează drept criteriu raportul avantaje/cost, fără o evaluare monetară a avantajelor, pentru estimarea eficacității deciziilor publice, în cadrul unui bilanț actualizat.
Metodele multicriteriale sunt metode de evaluare, care utilizează o multitudine de criterii care nu pot fi grupate într-un singur indicator.
Baza bugetară zero – “Zero Base Budgeting” – este o altă metodă utilizată în SUA, începând cu anul 1980. scopul acestei metode este de a preîntâmpina creșterea cheltuielilor publice de la un an la altul. Periodic, se examinează critic toate cheltuielile finanțate de la buget, inclusiv cele aprobate și înscrise în bugetele anilor precedenți.
3.2 Elaborarea de venituri și cheltuieli ale unităților administrativ-teritoriale
Cu privire la procedura de elaborare a bugetelor locale se aplică dispozițiile cuprinse în Constituția României, Legea Nr. 500/2003 și Legea Nr. 69/1991.
Elaboararea proiectelor bugetelor locale este de competența primarilor în ceea ce privește bugetele comunale și orășenești, și a președinților Consiliilor Județene în ceea ce privește bugetele județene.
Elaborarea proiectelor bugetelor locale este supusă cerințelor de dimensionare a cheltuielilor bugetare în funcție de necesitățile reale, corelat cu resursele bugetare posibile de mobilizat.
În mod practic, elaborarea proiectului Bugetului de Stat se realizează de către Ministerul Finanțelor, dar pe baza proiectelor bugetelor ministerelor și a celorlalte organe ale administrației publice, precum și a proiectelor bugetelor locale.
Până la data de 1 iulie al fiecărui an, ministerele, celelalte organe ale administrației publice precum și organele locale au datoria de a depune proiectele lor de buget la Ministerul Finanțelor. În termen de zece zile de la primire, acesta trebuie să procedeze la examinarea proiectelor de buget, solicitând modificările necesare pentru stabilirea echilibrului bugetar.
Proiectele bugetelor județene se elaboarează de Direcțiile Generale ale finanțelor publice pe baza proiectelor bugetelor municipiilor, orașelor și comunelor, precum și pe baza bugetelor proprii ale Consiliilor Județene. La evaluarea volumului veniturilor și cheltuielilor bugetare locale se utilizează mai multe metode dintre care menționăm:
Metoda autonomă – constă în evaluarea forfetară a veniturilor și cheltuielilor bugetare pe baza rezultatelor obținute în penultimul an, corectate cu eventuale modificări determinate de schimbarea legislației sau de alerte întocmite până la data întocmirii proiectului de buget;
Metoda majorării – are în vedere rezultatele executării Bugetului de Stat obținute în ultimii ani, pe baza cărora stabilește rata medie a creșterii veniturilor, respectiv cheltuielilor bugetare. În raport cu această medie se procedează la diminuarea volumului cheltuielilor și veniturilor bugetare pentru anul viitor;
Metoda evaluării directe a veniturilor și cheltuielilor bugetare – are în vedere dimensionarea fiecărei categorii de venituri sau destinții de cheltuieli, în raport cu preliminariile pe anul în curs și cu previziunile privind dezvoltarea economiei în perioade imediat urmatoare.
Ținând seama că țara noastră se află în stadiul de tranziție spre economia de piață, ceea ce rezumă schimbări importante de la an la an, este logic sa se utilizeze ultima metodă de evaluare a veniturilor și cheltuielilor Bugetului de Stat.
Veniturile bugetelor locale se stabilesc cu ajutorul datelor concentrate de către percepțiile din comune și serviciile de taxe și impozite din cadrul circumscripțiilor și administrațiilor financiare orășenești și municipale, respectiv din Direcțiile Județene de Finanțe.
Distinct de aceste venituri ale bugetelor locale, Legea Administrației Publice locale a prevăzut competența Cosiliilor Comunale, Orășenești și ale județelor de a hotărâ perceperea unor „taxe speciale” destinate unor servicii publice locale și județene, create special în interesul locuitorilor, ce se încasează numai de la persoanele beneficiare ale serviciilor speciale prestate, în cuantumul bănesc necesar investițiilor și cheltuielilor curente de întrebuințare ale acestor servicii, conform unui regulament aprobat atât de consiliul local sau județean cât și de locuitorii interesați.
Stabilirea cheltuielilor ce se înscriu în priectele bugetelor locale este supusă cerinței de dimensionare a cheltuielilor în funcție de necesitățile reale ale tuturor autorităților, serviciilor și instituțiilor publice locale din fiecare comună, oraș sau județ. În consecință, stabilirea cheltuielilor bugetelor locale pretind cheltuieli de stat și alte drepturi bănești salariale pentru deplasări în interes de serviciu, întreținere și gospodărire, etc.
Pentru înscrierea cheltuielilor în proiectele bugetelor locale sunt de reținut normele metodologice care pretind înscrierea cheltuielilor fiecărui serviciu și instituții împărțite în două grupe: cheltuieli curente (de personal, pentru materiale și servicii) și cheltuieli de capital (de investiții). Cheltuielile fiecărei instituții și serviciu public de interes local se concretizează în proiectele bugetelor comunale, orășenești sau județene din care sunt finanțate împreună cu cheltuielile primariilor în care se înscriu, concomitent și la fel ca veniturile, în comparație cu cifrele prevăzute pe anul în curs și pe cel preceent, procedându-se și la o repartizare pe trimestre a cuantumurilor bănești anuale. Proiectele centralizate ale judecelor și al Municipiului București se prezintă Ministerului de Finanțe înainte de aprobarea lor în scopul corelării cu proiectele de bugete ale ministerelor și altor organe de stat. În acest sens, Ministerul Finanțelor poate cere modificări ale propunerilor de venituri și cheltuieli locale potrivit necesităților acestei corelării și ale asigurării echilibrului bugetar.
3.3 Aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli ale unităților administrativ-teritoriale
Aprobarea bugetelor locale este reglementată tot prin dispoziții ale Legii Finanțelor Publice și Legii Administrației Publice Locale care, în general, concordă unele cu altele și se completeaza reciproc. Conform dispozițiilor concordante ale acestei legi, aprobarea bugetelor locale este de competența exclusivă a consiliilor comunale, orășenești și județene.
Din punct de vedere procedural, proiectele de buget anuale ale comunelor, orașelor și implicit ale municipiilor, sunt supuse aprobării consiliilor locale de către primari, iar proiectele bugetelor județene sunt supuse aprobării consiliilor județene de către președinții acestora. Pentru aprobarea bugetelor locale conform dispozițiilor legale privind procedura bugetară locală sunt necesare următoarele etape și acte procedurale:
publicarea proiectelor de bugete anuale, astfel ca locuitorii unităților administrativ-teritoriale să aibă posibilitatea de a cunoaște prevederile de venituri și cheltuieli publice locale, având și dreptul de a depune contestații la aceste prevederi în termen de cincisprezece zile de la data publicării lor;
supunerea proiectelor de buget spre deliberarea consiliilor în prima ședință a acestora după expirarea termenului de cincisprezece zile de la data publicării, însoțite de raportul primarului sau președintelui consiliului județean, precum și de contestațiile depuse împotriva datelor cuprinse în respectivele proiecte;
deliberarea prevederilor de venituri și cheltuieli bugetare de către membrii consiliilor locale, respectiv județene, cu obligația de pronunțare asupra contestațiilor depuse, urmată de votarea pe articole și în cele din urmă, de adoptarea în ansamblu a respectivului buget local.
Bugetele locale se aprobă sau se adoptă prin hotărâri ale consiliilor comunale, orășenești și județene prin votul a cel puțin două treimi din numărul membrilor consiliului. Hotarârile consiliilor prin care se aprobă bugetele anuale ale fiecarei unitați administrativ-teritoriale adoptate conform tuturor normelor procedurale legale conferă acestor bugete forța lor de acte juridice obligatorii pentru toate subiectele de drept vizate.
După aprobarea lor de către consilii, bugetele comunelor, orașelor sau municipiilor se trimit direcțiilor de finanțe publice ale județelor, care le grupează pe categorii de unități administrativ-teritoriale, după care le anexează bugetului propriu al județului, alcătuindu-se astfel bugetul centralizat pe ansamblul fiecarui județ.
Asemanător, bugetele sectoarelor Municipiului București se grupează și se anexează bugetului propriu al Municipiului București, alcătuind bugetul pe ansamblu. Aceste bugete pe ansamblu ale județelor și al Municipiului București se trimit Ministerului de Finanțe pentru utilizarea datelor din cuprinsul lor la elaborarea actelor de sinteză financiară generală din economia națională.
CAPITOLUL 4
Executarea bugetelor unităților administrativ-teritoriale
4.1 Reguli generale privind executarea bugetelor locale
Bugetele locale ale unitaților administrativ-teritoriale cuprind actele și operațiunile de realizare a veniturilor și de efectuare a cheltuielilor prevăzute și autorizate prin actele decizionale de aprobare a acestor bugete.
Realizarea veniturilor și cheltuielilor pentru bugetele locale se stabilește prin legea bugetară anuală care prevede categoriile de venituri ce se varsă în bugetul de stat și pe cele care revin bugetelor locale, precum și natura cheltuielilor ce se finanțează din bugetul de stat sau din bugetele locale.
Bugete locale cuprind indicatori pe o perioadă anuală. Pe plan local, lucrarea de defalcare și echilibrare începe prin defalcarea veniturilor ținând seama de termenele de încasare a lor: în continuare, se realizează cheltuielile în raport cu sarcinile programului local de dezvoltare, cu specificul sezonier al unora dintre ele, cu termenele de efectuare a lor. În cazul în care cheltuielile prevăzute în bugetele locale și cel județean nu pot fi acoperite integral din veniturile proprii, pentru echilibrarea bugetelor se pot stabili transferuri din bugetul de stat, potrivit legii bugetare anuale.
Încasarea la timp și conform evaluării bugetare a diferitelor venituri proprii și de echilibru înscrise în bugetele locale formează conținutul executării părții actualelor bugete.
Execuția părții de venituri este urmarita de catre casierii de la comune, de catre funcționării serviciilor de impozite și taxe și alte verigi din organele financiare ale celorlalte unități administrativ-teritoriale, ca și de către funcționarii cu atribuții de control fiscal ai Gărzilor Financiare.
Acestea au obligația să urmărească realizarea tuturor veniturilor bugetare din impozite directe, taxe și alte venituri, partea de venituri a bugetelor locale este executată concomitent cu partea de venituri a bugetului de stat.
În execuția părții de venituri a bugetului local se folosesc procedee tehnice diferite, respectiv calcularea și plata de către contribuabili: reținerea și vărsarea la bugetul local de către plătitorii veniturilor impozabile; impunerea și debitarea de organe fiscale.
Conținutul execuției părții de cheltuieli a bugetelor locale îl formează utilizarea mijloacelor bugetare pentru finanțarea diferitelor acțiuni înscrise în bugetul local. Execuția părții de cheltuieli a unităților administrativ-teritoriale se bazează pe procedeul „creditelor bugetare” întrebuințate cu aprobarea unor ordonatori de credite bugetare.
Executarea cheltuielilor bugetare privește operațiunile de angajare și efectuare a plăților de casă, cuprinzând sumele pe care unitățile bancare le eliberează în numerar sau le virează în contul unor unități pe baza dispozițiilor de plată sau încasare a cecurilor sau a altor documente legale. Executarea cheltuielilor bugetare se face cu respectarea unor norme obligatorii pentru toți ordonatorii de credite, după cum urmează:
instituțiile publice de subordonare locală pot face plăți de casă numai în limita creditelor aprobate anual și pe trimestre pentru fiecare subdiviziune a clasificației bugetare după ce au fost alimentate cu mijloacele bănești conturile lor de la bancă de către organul ierarhic superior;
efectuarea cheltuielilor din bugetul local se va putea face numai pe bază de acte justificative întocmite în conformitate cu dispozițiile legale;
sumele aprobate prin bugetul local reprezintă credite bugetare ce nu pot fi depășite;
cheltuielile bugetare pot fi ordonanțate la plată numai după ce s-a realizat oportunitatea, necesitatea, realitatea și îndeosebi legalitatea suportării de la bugetul local a cheltuielilor propuse, chiar dacă în bugetul aprobat există credite ce pot fi angajate;
hotarârile consiliilor locale cu privire la utilizarea creditelor bugetare pot fi aplicate numai dupa angajarea cheltuielilor, având la bază prevederile legale ce permit plata de la buget a acestora;
încadrarea corectă a veniturilor și cheltuielilor pe codul funcțional și economic al clasificării, condiție a raportării unei execuții bugetare reale pe fiecare unitate în parte;
Din punct de vedere al tehnicii de finanțare din bugetele locale se disting următoarele categorii de cheltuieli:
cheltuieli care se fac direct de către organele financiare;
cheltuieli care se efectuează prin ordonatori de credite bugetare.
Pentru finanțarea acțiunilor social-culturale a cheltuielilor privind administrația locală și pentru acțiunile economice locale finanțate pe baza de plan de cheltuieli, se aplică o modalitate de finațare descentralizată prin intermediul ordonatorilor de credite. Execuția bugetară se încheie la data de 31 decembrie.
4.1.1 Execuția bugetului de venituri
Reglementarea veniturilor bugetelor unităților administrativ-teritoriale a evoluat în statele contemporane subordonat necesităților de acoperire a cheltuielilor acestor bugete în creștere, determinată de sporirea atribuțiilor locale de stat și de înființarea mai multor servicii și instituții publice de interes local, finanțate din aceste bugete. Legislațiile finaciare cuprind dispoziții care au modificat și perfecționat repartizarea impozitelor și taxelor între bugetul de stat și bugetele locale și, de asemenea, au promovat procedee diverse de completare a veniturilor proprii a bugetelor locale.
Veniturile curente proprii ce se prevad în bugetele locale, inclusiv cele atribuite în ultimii ani, conform clasificației bugetare elaborată de Ministerul Finanțelor, sunt:
venituri fiscale din impozite și taxe ;
venituri nefiscale, precum și venituri din capital ;
În temeiul dispozițiilor legilor bugetare din ultimii ani se aplică procedee de completare a veniturilor bugetelor locale cum ar fi sume defalcate, transferuri din bugetul de stat și împrumuturile publice.
Veniturile fiscale ale bugetelor locale sunt impozitele și taxele și indirecte care sunt: impozitul pe profit, impozite și taxe de la populație, alte impozite directe, impozitul pe venitul agricol.
Impozitele și taxele de la populație sunt: impozitul pe terenurile agricole ale populației, impozitul pe veniturile liber-profesioniștilor, meseriașilor și altor persoane fizice independente și asociații familiale, impozitul pe clădirile și terenurile populației, taxa asupra mijloacelor de transport a persoanelor fizice, taxa de timbru asupra succesiunilor si alte taxe de timbru de la populație, alte impozite și taxe de la populație.
Veniturile bugetului local din alte impozite directe cuprind: taxa pentru folosirea terenurilor proprietate de stat, impozitul pe clădiri de la persoane juridice, taxe asupra mijloacelor de transport deținute de persoane juridice, alte încasări și taxe directe.
Impozitele indirecte sunt: impozitul pe spectacole, taxe de timbru de la persoane juridice, majorări și penalități pentru veniturile nevărsate la termen, alte încasări din impozite indirecte.
Veniturile nefiscale ale bugetelor locale sunt vărsăminte din profitul net al regiilor autonome de subordonare locală, taxele pentru examinarea conducătorilor de autovehicole, eliberarea permiselor de conducere și alte venituri privind circulația pe drumurile publice, vărsăminte din disponibilitățile instituțiilor publice autofinanțate, alte venituri din recuperarea cheltuielilor de judecată, imputații și despăgubiri, venituri din amenzi aplicate potrivit dispozițiilor legale, restituiri de fonduri din finanțarea bugetară locală a anilor precedenți, venituri din concesiuni și încasări din alte surse conform actelor normative în vigoare.
Veniturile din capital ale bugetelor locale sunt cele ce se obțin din valorificarea unor bunuri ale instituțiilor și din vânzarea locuințelor construite din fondurile statului.
Principalele venituri fiscale directe și indirecte ale bugetelor locale au următoarele caracteristici:
Impozitul pe profit este datorat de regiile autonome din subordinea orașelor, municipiilor, sectoarelor Municipiului București și Cosiliul Local al Municipiului București;
Impozitul pe veniturile liber-profesioniștilor, meseriașilor și altor persoane fizice independente și asociații familiale. Prin trecerea de la economia centralizată la cea de piață s-a dorit o accentuare a rolului hotărâtor pe care îl are libera inițiativă, luându-se măsuri legislative în această direcție, cum ar fi: Decretul-lege 54/1990 privind organizarea și desfășurarea de activități economice pe baza liberei inițiative și Hotărârea de Guvern 201/1990 pentru aprobarea normelor de aplicare a decretului respectiv. În ceea ce îi privește pe subiecții enumerați mai sus, obiectul de impunere îl costituie veniturile în bani și în natură obținute pe teritoriul României. Un principiu constă în așezarea impozitului asupra veniturilor unei singure persoane; fac excepție veniturile realizate de asociațiile familiale care sunt impuse prin cumularea veniturilor membrilor familiei care au gaspodării comune, fără a fi individualizate pe fiecare membru în parte. Baza de impunere o reprezintă venitul net impozabil care se stabilește ca „diferență între venitul brut și cheltuielile efectiv făcute pentru realizarea veniturilor”. În vederea determinării în bani, veniturile sau plățile în natură se evaluează la prețurile pieței pentru localitatea respectivă. Cotele de impunere sunt progresive, pe tranșe de venituri.
Impozitul asupra veniturilor din închirieri și subînchirieri de clădiri, terenuri și camere mobilate sau nemobilate se datorează de persoane fizice sau juridice care obțin venituri din închirieri sau subînchirieri, terenuri și camere mobilate sau nemobilate în mod permanent, sezonieri direcți sau prin agențiile de turism.
Venitul anual impozabil se determină prin scăderea din chiria brută a impozitului pe chirii și a impozitului pe terenuri aferente clădirii sau părții de clădire închiriată.
Impozitele pe veniturile oamenilor de litere, artă, știință se impune anual de către uniunile de creatori sau de către organizațiile plătitoare. Baza de impunere o constituie veniturile nete din lucrări de litere, artă și știință și premiile de stat. Pentru determinarea venitului impozabil, Ministerul de Finanțe poate stabili cote forfetare de cheltuieli de până la 20% ce urmează a fi scăzute din venitul brut. Veniturile impozabile din drepturile de autor ale artiștilor plastici profesioniști se determină prin scăderea din veniturile brute realizate a unei cote forfetare de cheltuieli de 50%. În cazul compozitorilor și muzicologilor, cota este de 40%.
Impozitul pe clădirile persoanelor fizice și juridice – este instituit pentru clădirile proprietate a persoanelor fizice situate în minicipii, orașe, comune, pentru clădirile persoanelor juridice particulare, precum și pentru clădirile proprietate a statului sau a autorităților administrativ-teritoriale, ale regiilor autonome, societăți comerciale, ale organizațiilor cooperatiste și alte organizații de interes sportive. Este indiferent dacă persoanele fizice și juridice sunt române sau străine, ele sunt subiecte de impunere dacă dețin clădiri. Pentru clădirile care constitue fondul locativ de stat, impozitul pe clădiri se datorează de către unitățile care le administrează. Impozitul pe clădiri, proprietate a persoanelor fizice, se calculează prin aplicarea cotei de 1% asupra valorii stabilite potrivit criteriilor și normelor de evaluare prevăzute în anexa Nr. 1 la Legea Nr. 27/1994. pentru clădirile deținute de persoanele juridice, impozitul se calculează prin aplicarea cotei de 1,5% asupra valorii la care sunt înscrise clădirile în evidența acestora, indiferent de locul unde sunt situate acestea. Nu sunt supuse impozitului pe clădiri acele clădiri care aparțin instituțiior publice, cu excepția celor folosite în alte scopuri. Clădirile noi dobândite în cursul anului, idiferent sub orice formă, se impun cu începere de la 1 ale lunii următoare celei în care au fost dobândite. Impozitul anul pe clădiri se plătește trimestrial, în rate egale până la data de 15, inclusiv a ultimei luni din fiecare trimestru.
Impozitul pe terenurile ocupate de clădiri și alte construcții, se datorează de către contribuabili, persoanele fizicie și juridice care dețin în proprietate suprafețe de teren situate în municipii, orașe și comune pe care se află clădiri și alte construcții definite potrivit legii.
Taxa asupra mijloacelor de transport cu tracțiune mecanică și pe apă se stabilește în funcție de capacitatea cilindrică a motorului și de felul mijlocului de transport. Taxa asupra mijloacelor de transport se platește trimestrial în rate egale pâna la data de 15 inclusiv, a ultimei luni din fiecare trimestru pentru mijloacele de transport dobândite în cursul anului; taxa datorată se repartizează în sume egale, la termenele de plată rămase până la sfârșitul anului.
Taxa de timbru de la persoanele fizice și persoanele juricice – reprezintă plățile efectuate de către persoanele fizice și juridice pentru serviciile prestate de organele sau instituțiile de stat, cu ocazia primirii, întocmirii sau eliberării deferitelor acte și a rezolvării intereselor legitime ale părților. Taxele de timbru pot fi: fixe (în sume absolute), când nu se are în vedere valoarea actului și procentuale (uniformă) care la rândul lor pot fi proporționale sau progresive. Taxele de timbru se plătesc în numerar, prin virament și prin aplicarea de timbre mobile fiscale. Prin Legea privin Stabilirea Nivelului unor taxe datorate statului în lei de persoanele fizice și juridice, au fost fixate noi niveluri pentru taxe, care în reglementarea actuală sunt incluse în categoria taxelor de timbru. Taxele de timbru asupra succesiunilor și celelalte taxe de timbru de la populație sunt surse ale bugetelor locale și pot fi majorate cu până la 40% de către primăriile comunelor, orașelor, municipiilor, inclusiv Municipiul București.
Taxa pentru folosirea terenurilor proprietate de stat – este instituită de Legea Nr. 69/1993 pentru a se asigura folosirea cât mai eficientă a acestora. Se datorează de regiile autonome, societățile comerciale cu capital de stat și celelalte persoane juridice care dețin în administrare sau folosință terenuri proprietate de stat, pe care le utilizează în alte scopuri decât pentru agricultură sau silvicultură. Taxa pentru folosirea terenurilor nu se datorează pentru terenurile aflate în administrarea sau folosința instituțiilor publice stabilite conform Legii Nr. 10/1991, terenurile care prin natura lor sunt improprii pentru agricultură sau silvicultură, precum și pentru terenurile utilizate pentru exploatările din subsol, în măsura în care nu se afectează suprafața solului. Încadrarea în aceste categorii se face de organele competente. Taxa pentru folosirea terenurilor proprietate de stat se datorează pe baza declarației depuse de contribuabili și se plătește în patru rate trimestriale egale. Taxele se varsă la bugetele locale, comunale și orășenești.
Impozitul pe venitul agricol a fost introdus prin Legea Nr. 34/1994 privind impozitul pe venitul agricol, fiind aplicabil de la 1 iulie 1994. Noul impozit înlocuiește impozitul pe terenurile gospodărești, agricole ale populației reglementat prin Legea Nr. 2/1997 privind impozitul agricol. Subiecții impunerii pot fi:
persoanele fizice;
persoanele juridice;
asociațiile agricole
Baza impozabilă, ce se are în vedere la stabilirea impozitului, este venitul obținut de pe terenurile agricole. Calcularea impozitului datorat se face prin aplicarea cotei de 15% asupra bazei impozabile. Impozitul pe venitul agricol este anual, impunerea se stabilește de către organele fiscale. Contribuabilii au obligația de a depune declarația de impunere până la data de 1 aprilie pentru anul următor.
Impozitul pe spectacole este reglementat de H.G.nr.679/1991 și se datorează de catre instițutiile publice și alte subiecte de drept autorizate să organizeze cu plată spectacole și alte manifestări sau acțiuni artistice și sportive asimilate spetacolelor. Baza impozabilă o reprezintă încasările din vânzările biletelor de intrare la spectacole, manifestări artistice sau sportive, activități artistice sau distractive organizate de videotecă sau discoteci. Obligația pentru determinarea și vărsarea la timp a impozitului revine persoanei juridice sau fizice organizatoare a spectacolului.
Alte venituri ale bugetului local. Sursele locale de venituri sunt în prezent impozitele și taxele locale prevăzute în lege. Consiliile locale au dreptul de a stabili impozite și taxe locale potrivit legii. Prin Legea impozitelor și taxelor locale, serviciile publice în care consiliile locale pot institui noi taxe sunt: verificarea și întreținerea rețelei în domeniul apei potabile și industriale; colectarea deșeurilor menajere, utilizarea băilor publice, prestarea serviciilor de vidanjare; valorificarea nisipului și a pietrișului din albiile râului, din cariere; folosirea pășunilor și islazului comunelor; taxe pentru animale aduse la oborul comunal; taxe pentru tăierea animalelor în unități specializate ale consiliilor locale; taxe pentru cântăritul mărfurilor.
Veniturile extraordinare ale bugetelor locale sunt cele care, spre deosebire de veniturile ordinare, sunt reglementate cu aplicabilitate temporară, pentru unul sau mai multe exerciții bugetare, de regulă prin acte normative de aprobare a bugetului de stat sau locale. Aceste venituri se realizează prin procedee financiare care se aplică în prezent în temeiul dispozițiilor bugetare din ultimii ani după cum urmează: sume defalcate din impozitul pe salarii și transferuri din bugetul de stat către bugetele locale. Transferurile din bugetul de stat catre bugetele locale, conform dispozițiilor legii finanțelor publice, se acordă pentru “echilibrarea bugetelor locale” în situațiile în care “cheltuielile prevăzute în aceste bugete nu pot fi acoperite din venituri proprii”. Procedeul transferurilor bănești din bugetul statului către bugetele locale este asemănător celui al subvențiilor acordate din bugetele de stat, care se practică cu destinații diferite de la un stat la altul.
Împrumuturile publice contractate de autoritațile locale sunt procedee de costituire a unor fonduri distincte de cele ale bugetelor locale admise în present în statul nostru prin dispoziții atât ale Legii Finanțelor Publice cât și ale Legii Administrației Publice Locale. Conform Legii Finanțelor Publice, prin legile bugetare anuale se pot autoriza unele unități administrativ-teritoriale să contracteze împrumuturi pentru acoperirea cheltuielilor privind realizarea unor acțiuni temeinic fundamentate, prin emisiune de titluri de împrumut, rambursabile în maxim zece zile.
4.1.2 Execuția bugetului de cheltuieli
Cheltuielile bugetare reprezintă utilizarea resurselor bănești pentru satisfacerea trebuințelor generale ale societății. Plățile se deosebesc de cheltuielile bugetare prin faptul ca reflectă operațiunile de stingere a obligațiilor bănești ca urmare a achitării unei sume în numerar sau virament.
În procesul de efectuare a cheltuielilor se disting mai multe momente și anume:
angajarea;
plata de casă;
cheltuiala efectivă.
Cheltuielile bugetelor locale se aseamană cu cele ce se finanțează din bugetul de stat pentru că se folosesc în același scop și anume pentru satisfacerea unor trebuințe generale ale societății. În totalul cheltuielilor bugetare, cheltuielile locale se individualizează în funcție de subordonarea acțiunilor pentru care se repartizează fondurile bănești și de competență în utilizarea lor.
Cheltuielile tuturor bugetelor locale sunt stabilite pornind de la menirea acestor bugete ca procedeu de constituire și repartizare a fondurilor bănești anuale necesară administrației publice din fiecare unitate administrativ-teritorială. Cheltuielile locale exprimă aceste relații economice sub formă banească ce iau naștere cu ocazia repartizării resurselor bănești din bugetele unităților administrativ-teritoriale și din alte fonduri mobilizate pe plan local, pentru realizarea acțiunilor economice și social-culturale din competența organelor locale.
Legea Finanțelor Publice prevede că “din bugetele locale se finanțează acțiuni social-culturale, inițierea și funcționarea organelor locale ale administrației de stat; obiective și acțiuni de interes local, precum și alte obiective prevăzute în dispoziții legale”.
Rezultă ca din aceste bugete se efectuează urmatoarele categorii principale de cheltuieli:
Cheltuieli privind întreținerea și gospodărirea, reparații curente și reparații capitale pentru unitățile de învățământ preuniversitar aparținând Ministerului Educației și Familiei, exclusiv unitățile de învățământ preuniversitar din subordinea altor ministere decât Ministerul Educației și Familiei.
Cheltuieli pentru sănatate, privind materiale și prestări de servicii, cu excepția medicamentelor și materialelor sanitare și a cheltuielilor de capital și personal pentru unitățile sanitare, aparținând Ministerului Sănătății, exclusiv unitățile medicale din subordinea directă a acestui minister.
Din categoria unităților sanitare ale căror cheltuieli se prevăd în bugetele locale fac parte:
dispensarele medicale, spitale, sanatorii și dispensare cu staționari TBC;
creșe, leagăne de copii, centre de recoltare și conservare a sângelui, stații de salvare, alte instituții.
Cheltuieli pentru cultura și artă: cheltuieli privind bibliotecile comunale, orășenești și județene, muzee, teatre și instituții muzicale, alte instituții de cultură și artă.
Cheltuieli pentru asistență socială: căminele de bătrâni și pensionari, căminele spital pentru invalizi și bolnavi cronici, cămine pentru copii infirmi și camine atelier, cantine de ajutor social, centre de primire a minorilor, plasament familial și alte unități și acțiuni de asistență socială.
Cheltuieli pentru gospodărie comunală și locuință, având ca obiect întreținerea și repararea străzilor, iluminatul public, salubritatea localităților, întreținerea spațiilor și zonelor verzi din comune și orașe, locuințe din fondul locativ de stat, întreținerea și funcționarea altor unități din domeniul public și alte acțiuni de gospodărire comunală.
Cheltuieli pentru serviciile publice și pentru organele sau autoritățile ce alcătuiesc administrația locală publică, cuprinzând atât cheltuielile de personal și materiale de funcționare, cât și cele de întreținere și de capital necesare acestor instituții și autorități publice.
Cheltuieli pentru transporturi și comunicații cum sunt cele pentru drumuri și poduri, unități și instalații de comunicații și altele.
Alte acțiuni – cum sunt cele privind comandamente militare și alte cheltuieli.
Fondul de rezerva bugetară la dispoziția Consiliilor Locale și Județene, care se prevede în buget de până la 5% din totalul cheltuielilor și se poate utilize pentru acțiuni și sarcini noi intervenite în cursul anului, prin suplimentarea unor acțiuni aprobate.
Pe lângă aceste principale categorii de cheltuieli ale bugetelor locale care se prevăd în perspectiva contractării de către autoritațile admistrației publice locale. Cheltuielile cu acest obiect se prevăd pentru plata, atât a dobânzilor datorate anual pentru împrumuturile contractate, cât și a ratelor anuale de rambursare a împrumuturilor contractate în anii anteriori.
Repartizarea cheltuielilor între bugetele județelor, orașelor și comunelor este necesară datorită deosebirilor ce există între aceste categorii de unități administrativ-teritoriale, îndeosebi din punct de vedere al organelor de conducere, cât și al numărului și felul serviciilor publice și intituțiilor ce alcătuiesc și realizează administrația publică din fiecare dintre aceste categorii de unități.
Legea Finanțelor Publice prevede repartizarea cheltuielilor pe categorii de bugete locale în funcție de atribuțiile organelor locale ale administrației de stat și de subordonarea serviciilor publice. Conform dispozițiilor acestei legi, criteriile de repartizare a cheltuielilor între bugetele județene, orășenești și comunale sunt atribuțiile autorităților conducătoare ale administrației publice locale și instituțiile publice subordonate acestor autorități.
Repartizarea cheltuielilor între bugetele locale din România este adaptată perspectivei de perfecționare a serviciilor publice locale, în general, a administrației publice locale.
Metodele de finațare a cheltuielilor bugetului local cuprind totalitatea procedeelor și normelor folosite în punerea de resurse financiare la dispoziția instituțiilor locale. Ele sunt adaptate modului de organizare, conducere și gospodărire a unităților bugetare.
În practica finaciară a țării noastre, ca metodă de finanțare se utilizează finanțarea pe baza bugetului de venituri și cheltuieli al fiecărei unități administrativ-teritoriale. Dacă la un moment dat, veniturile proprii ale bugetului local nu acoperă cheltuielile, diferența se finanțează din bugetul statului pe calea sumelor defalcate sau subvenții.
În acest fel, bugetul local intră în corelație cu bugetul de stat.
4.2 Rolul și locul trezoreriei unităților administrativ-teritoriale în execuția bugetelor locale
Trezoreria este „ansamblul de operațiuni financiare și bănești, bugetare și extrabugetare, pe care le face statul pentru procurarea mijloacelor bănești, care sunt necesare pentru cheltuirea acestor mijloace”.
Trezoreria unităților administrativ-teritoriale servește la:
asigurarea execuției bugetului central, realizată prin încasarea veniturilor din impozite și taxe de la agenții economici și efectuarea plății dispuse de ordonatorii de credite, în limita creditelor bugetare aprobate;
asigură contabilitatea încasării veniturilor bugetare pe subdiviziuni, plătitori de bugete, precum și evidența alimentării cu fonduri a ordonatorilor finațați din bugetele locale, în condițiile exercitării unui control eficient, fiscal și financiar preventiv;
raportează către Ministerul Finanțelor execuția bugetelor locale pe baza dărilor de seamă contabile trimestriale și anuale.
Trezoreria are un rol foarte important în cadrul sistemului finanțelor publice locale și este determinată în primul rând de atribuțiile ei principale care se referă la asigurarea execuției bugetului local privind încasarea veniturilor și efectuarea plăților dispuse de ordonatori în limita creditelor acordate; casier prin care se asigură încasarea veniturilor, efectuarea plăților și păstrarea disponibilităților, asigurarea evidenței contabile privind execuția de casă pentru toate operațiunile de încasări și plați; asigurarea controlului fiscal asupra încasării veniturilor și a celui finaciar preventiv asupra efectuării plăților.
Întreaga execuție bugetară se realizează prin trezorerii, volumul operațiunilor ajungând la cifre importante ce pun în evidență rolul trezoreriei.
Trezoreria asigură acel control preventiv riguros pentru toate plățile dispuse de ordonatorii de credite, sub aspectul legalității, a încadrării în prevederile bugetare și în disponibilitățile bănești existente la un moment dat. Prin intermediul ei se realizează perfecționarea sistemului internațional și decizional, folosindu-se sisteme de prelucrare automată a datelor, obținându-se astfel informații certe, operative în legatură cu execuția bugetară, asigurându-se eficiența sporită în luarea deciziilor.
În acest context se asigură informații zilnice în legătură cu încasarea veniturilor, efectuarea cheltuielilor, înregistrarea deficitului, disponibilitățile din conturile trezoreriei și altele, ceea ce asigură o bază eficientă de date în luarea deciziilor.
Sistemul de trezorerie în România
CAPITOLUL 5
Controlul execuției bugetului local
Execuția bugetelor locale cade în sarcina organelor locale executive. Activitatea organelor locale este supusă controlului guvernamental care se execută prin intermediul Ministerului Finanțelor și al Ministerului de Interne. Conturile de execuție a bugetelor locale se supun Curții de Conturi iar după aceea Parlamentului.
La nivel local se exercită, de asemena, un control operativ cu ocazia plaților și încasărilor, vizând îndeosebi legalitatea acestora, control înscris în procedurile administrative de acoperire a cheltuielilor bugetare și realizat de Trezoreriile finanțelor publice locale.
Astfel, la nivel local avem de-a face cu:
un control financiar propriu preventiv;
un control financiar de stat exercitat de Ministerul Finanțelor;
un control ulterior exercitat de Curtea de Conturi.
5.1 Controlul financiar propriu preventiv
Controlul financiar preventiv, ca forma a controlului financiar propriu, urmărește să preîntâmpine încălcarea dipozițiilor legale în vigoare și producerea de pagube și se exercită asupra documentelor în care se consemnează operațiile ce se referă la drepturile și obligțiile patrimoniale ale unității, în faza de angajare și de plată, în raporturile cu alte persoane fizice sau juridice.
Se supun controlului financiar operații cum sunt:
deschiderea de credite bugetare, repartizările de credite bugetare instituțiilor din subordine și alimentarile cu sume din alocațiile bugetare pentru finanțarea cheltuielilor de capital;
propunerile de suplimentare a unor venituri prevăzute a fi suportate pe seama alocațiilor bugetare;
modificarea repartizării pe trimestre a veniturilor și cheltuielilor bugetare;
virările de credite bugetare în cadrul capitolelor de cheltuieli.
Controlul financiar preventiv se organizează de ordonatorii principali de credite, secundari și terțiari. Persoanele împuternicite să exercite controlul financiar preventiv trebuie să aibă pregătirea economică și experiența necesară sa îndeplinească condițiile de cinste și corectitudine.
Exercitarea controlului financiar preventiv se face pe bază de documente însoțite de acte justificative. Documentele se prezintă la controlul finaciar preventiv semnate de cei care le-au întocmit, care răspund de realitatea datelor și legalitatea operațiilor consemnate în acestea.
În cazul în care persoanele desemnate sa exercite controlul financiar preventiv constată că operațiile prezentate la control sunt legale sau eficiente, acordă viza de control financiar preventiv pe documente, iar în caz contrar nu acordă viza. Documentele referitoare la operațiile supuse controlului finaciar preventiv, care nu au fost vizate nu se înregistrează în contabilitate, pentru acestea ținându-se o contabilitate separată.
Organizarea controlului finaciar propriu preventiv la nivel local este necesar pentru a preveni eventualele deficiențe sau activități care nu sunt în coformitate cu legislația, pentru a stabili necesitatea și oportunitatea cheltuielilor ce urmează a se efectua în exercițiul bugetar, dacă modalitățile stabilite cu privire la încasarea veniturilor sunt legale și eficiente și mai ales dacă, atât încasarea veniturilor cât și efectuarea cheltuielilor sunt în concordanță cu nevoile și specificul acelui oraș, comună, sat.
5.2 Controlul financiar de stat exercitat de Ministerul de Finanațe
Dacă Guvernul reprezintă, în momentul de față, principalul manager la nivel macroeconomic, al cărui rol economic continuă sa scadă pe măsura intrării efective în economia de piață, Ministerul de Finanțe este la același nivel managerul fianciar în complexul economic naținal, iar rolul său va continua să crească concomitent cu creșterea autonomiei și respectiv, independenței actualilor agenți economici cu capital de stat și înmulțirea celor cu capital privat.
Poziția de manager financiar a Ministerului Finațelor este conferită de însăși esența activității sale privind finanțele publice și care, potrivit legii, cuprinde:
elaborarea și execuția Bugetului Public Național (bugetul administrației centrale de stat, bugetul local, bugetul asigurărilor sociale de stat);
controlul asupra modului de folosire a mijloacelor materiale și bănești ale statului;
stabilirea și perceperea impozitelor, taxelor și veniturilor statului precum și utilizarea mijloacelor financiare ale organelor puterii legislative, judecătorești și executive.
Ministerul Finanțelor este prevăzut cu întregul aparat necesar executării, în numele statului, a controlului finaciar în economie, ceea ce atrage de la sine o mare responsbilitate în asigurarea unei bune gospodăriri a banului public și în impunerea respectării reglementărilor finaciar-contabile în activitatea desfășurată de către regii autonome, sociatăți comerciale și alți agenți economici, în legătură cu îndeplinirea obligațiilor acestora față de stat, acționând operativ prin aparatul său specializat pentru prevenirea și combaterea fraudelor, contravențiilor și infracțiunilor la regimul fiscal, vamal și de prețuri.
Pe baza Legii Finațelor Publice, sistemul bugetar a fost reorganizat, atât în ceea ce privește eliminarea centralizării execesive prin administrarea printr-un singur buget, cât și în ceea ce privește execuția propriu-zisă a bugetului. Astfel, conducerea generală a execuției bugetului public este de competența Guvernului României, iar răspunderea privind execuția bugetului de stat revine Ministerului Fianațelor, ca organ de specialitate, iar execuția bugetelor locale revine organelor de specialitate ale administrației publice locale.
Pentru îndeplinirea atribuțiilor sale, Ministerul Fianțelor și-a organizat aparatul propriu teritorial astfel:
Direcțiile Generale ale finanțelor publice și controlului financiar de stat, la nivelul județelor și Municipiului București;
Administrațiile Financiare cu trezorerii la nivelul municipiilor și sectoarelor Municipiului București;
Circumscripții Financiare cu trezoreriile în orașe;
Percepții Fiscale rurale în comune.
Controlul financiar al statului este realizat în principal de către Ministerul Finanțelor prin două organe specializate care funcționează în cadrul său;
Direcția Generală a controlului financiar de stat;
Garda Financiară.
La nivelul județelor și Municipiului București se organizează Direcții Generale ale controlului financiar de stat, având în structura secții ale Gărzii Financiare. Organele de control ale Ministerului Finanțelor se completează și cu aparatul financiar teritorial al acestuia și cu Direcția de Revizie Fiscală și Contestații din competența sa, acestea avându-și activitatea mai mult pe latura fiscală a controlului financiar.
Conform dispozițiilor legii speciale privind controlul financiar din România, Direcția Generală a controlului financiar de stat funcționează în cadrul Ministerului Finanțelor, iar în județe și Municipiul București funcționează direcții sau direcții generale ale controlului finaciar de stat ca ”unități teritoriale” ale acestui control.
Din reglementarea juridică și practica exercitării controlului financiar de stat sunt relevante:
competența materială a organelor de control;
îndatoririle speciale cu care sunt investite aceste organe;
obligațiile ce revin conducerilor și celorlalți salariați;
procedura efectuării acestui control.
Competența materială a Direcției Generale a controlului financiar de stat și a unităților sale teritoriale este circumscrisă de urmatoarele atribuții principale;
verificarea conformității modului de stabilire a tuturor impozitelor, taxelor și celorlalte obligații față de stat, ca și plata sau îndeplinirea integrală și la termenele legale a acestor obligații de către toate subiectele de drept vizate;
Controlul administrării și utilizării corecte a fondurilor bănești acordate din bugetul statului și bugetele locale pentru cheltuielile de întreținere și funcționare a organelor centrale și locale ale administrației de stat, ca și a celorlalte organe și instituții de stat.
Pe lângă aceste atribuții principale, Direcția Generală de control financiar de stat efecuează și alte acte și operațiuni de control financiar care, conform dispozițiilor ce le reglementează, revin Ministerului Finanțelor întrucât privesc interese ale finanțelor publice din statul nostru în condițiile actuale, ale trecerii la economia de piață.
Drepturile speciale cu care sunt investite organele Direcției Generale a controlului financiar de stat sunt:
decizia recuperării și plății în contul bugetului de stat și bugetelor locale a impozitelor și a celorlalte sume de bani, legal datorate statului;
aplicarea de măsuri pentru respectarea dispozițiilor legale privind prețurile și tarifele.
Aceste drepturi demonstrează conținutul autoritar al acestui control asigurându-i totodată și o eficiență certă de specialitate financiară.
Obligații ce revin conducerilor și celorlalți salariați ai organelor de stat, ai unităților supuse controlului financiar de stat reglementate în corelație cu drepturile speciale ale organelor de control și în scopul asigurării condițiilor de exercitare autoritară a acestui control sunt urmatoarele:
să pună la dispoziție organelor de control registrele, actele, dările de seamă contabile, celelalte documente sau înscrisuri necesare controlului;
să prezinte organelor de control spre verificare valorile de orice fel pe care le gestionează sau le au în păstrare, care conform dispozițiilor legale intră sub incidența controlului;
sa elibereze documentele sau înscrisurile în original sau în copii certificate sau cerute de organele de control ca probe pentru concluziile și deciziile acestor organe.
Procedura controlului exercitat de către Direcția Generală a controlului fianciar de stat și unitățile sale teritoriale este o procedură completă și cuprinde o succesiune de acte și operațiuni de programare și efecuare a controlului, de întocmire a actelor de control și decizia eventualelor acțiuni necesare pentru restabilirea conformității activității controlate.
Controlul financiar de stat poate fi efectuat atât inopinat cât și în mod programat pentru anumite organe despre care s-au primit informații din care rezultă necesitatea efectuării acestui control financiar.
Direcțiile controlului financiar de stat, județene și ale Municipiului București, pe baza sarcinilor ce le revin din programul trimestrial aprobat, vor întocmi propriul program de activitate, program ce va conține: denumirea acțiunii, unitățile ce vor fi controlate și perioada programată.
Acțiunile de control înscrise în programul de activitate trimestrial sunt acțiuni de control privind:
realizarea veniturilor statului și a unităților administrativ-teritoriale;
alocațiile și subvențiile;
execuția bugetului;
prețurile și tarifele;
alte acțiuni – sunt acțiunile de control ce nu se regăsesc în programul aprobat.
Organele specializate de control financiar de stat au dreptul legal să dispună:
luarea de măsuri în vedera înlăturării și prevenirii neregulilor în activitatea administrației centrale și locale;
corectarea și completarea bilanțurilor contabile și vărsarea la buget a impozitelor și a altor venituri legale datorate statului, etc.
Actele de control financiar sunt înscrisuri în cuprinsul cărora se consemează constatările rezultate din operațiunile de verificare a gestiunilor, evidențele contabile, etc; deci aceste acte sunt generice, documente cu rol constatator.
Pentru îndeplinirea atribuțiilor Ministerului de Fiananțe, în ceea ce privește controlul financiar de stat, alături de direcțiile de control la nivelul fiecărui județ, oraș, exercită acțiuni de control financiar în legatură cu execuția bugetului local, trezoreriile finanțelor publice locale.
Trezoreriile exercită un control preventiv asupra încasării veniturilor, încadrării cheltuielilor dispuse de ordonatorii de credite în prevederile și destinația aprobată prin bugetul de venituri si cheltuieli ale acestora.
Fiecare trezorerire operativă exercită controlul asupra încasărilor la termen a veniturilor datorate bugetului de stat, bugetelor locale și bugetului asigurărilor sociale de stat.
Controlul preventiv al veniturilor
Atribuțiile de control revin compartimentului de control al veniturilor. Controlul se efectuaează pe baza documentelor de plată prezentate sau intrate în trezorerie. Obiectivele urmărite de control sunt cerințele pe care trebuie să le îndeplinească operațiunile și anume:
– temeiul legal prin care s-a stabilit obligația vărsării de impozite și taxe către buget;
– respectarea reglementărilor în vigoare privind vărsarea impozitelor și taxelor pe bugete și încadrarea veniturilor pe capitole și subcapitole, prevăzute în clasificația bugatara;
– respectarea termenelor de virare a impozitelor, taxelor și altor venituri;
– stabilirea corectă în documentele de plată a conturilor sintetice de venituri, precum și a celor analitice de plătitori.
Controlul asupra încasării veniturilor contribuie la o mai bună circulație a informațiilor între primăria municipală sau trezoreria orașenească și compartimentele de constatare si urmărire a obligațiilor fiscale, punând la dispoziția acestora din urmă datele necesare analizei și stabilirii măsurilor de realizare a prevederilor bugetare.
Controlul preventiv al cheltuielilor care se realizează din bugetul public urmărește oprirea înainte de efectuarea unor cheltuieli nelegale, neoportune sau neeconomicoase. În cadrul trezoreriei s-a organizat compartimentul pentru controlul și evidența cheltuielilor, care urmărește:
întocmirea corectă a documentelor și semnarea lor de către persoanele răspunzătoare de efectuarea cheltuielilor;
verifică repartizarea cheltuielilor deschise din bugetele locale conform bugetului aprobat, cu încadrarea acestora între limitele deschise;
încadrarea cheltuielilor în limita creditelor bugetare aprobate pe subdiviziunile clasificației bugetare, precum și încadrarea în disponibilitățile fiecărui ordonator;
încadrarea cheltuielilor, în specificul de activitate al instituției;
respectarea actelor normative care reglementează cheltuielile în bugetul public național, din mijloace extrabugetare sau din fonduri speciale.
La urmărirea legalității cheltuielilor, se va porni de la gruparea acestora în chetuieli materiale, transferuri, subvenții, prime, datorie publică și cheltuieli de capital, urmărindu-se pentru fiecare categorie respectarea actelor normative specifice fiecărui ordonator de credite. În consecință, prin compartimentele create în cadrul unităților teritoriale ale trezoreriei se asigură un judicios control asupra execuției de casă asupra bugetelor locale dar și asupra constituirii și utilizării fondurilor speciale și a mijloacelor extrabugetare.
Controlul efectuat asupra constituirii și utilizării fondurilor speciale și a mijloacelor extrabugetare asigură:
verificarea temeiului legal privind constituirea acestor fonduri;
existența bugetelor de venituri și cheltuieli ale fondurile speciale și ale mijloacelor extrabugetare;
încadrarea cheltuielilor în disponibilitați de fonduri existente și în specificul de activitate;
modul de raportare si regularizare cu bugetul de stat a soldului existent la sfârșitul exercițiului bugetar.
Operațiunile de verificare efectuate prin trezoreria finanțelor publice nu înlocuiesc controlul financiar propriu preventiv.
Trezoreriile exercită și un control operativ cu ocazia efectuării plăților și încasărilor vizând îndeosebi legalitatea acestora, control înscris în procedurile administrative de acoperire a cheltuielilor bugetare.
5.3 Controlul exercitat de Curtea de Conturi
Curtea de Conturi este organul suprem de control financiar și de jurisdicție în domeniul financiar. Înființarea Curții de Conturi este prevăzută de Constituția României din 1991, care stabilește ca organizarea și funcționarea să se reglementeze prin legea organică.
Curtea de Conturi este organizată și funcționează pe baza principiului independenței. Curtea de Conturi se supune numai legii, programul său de control este decis autonom. Sunt obligatorii numai hotărârile Camerei Deputaților sau ale Senatului prin care se cere Curții de Conturi să efectueze acțiuni de control.
Curtea de Conturi exercită funcțiunea de control asupra modului de formare, de administrare și de întrebuințare a resurselor financiare ale statului și ale sectorului public și privat, ale statului și ale unităților administrativ-teritoriale. Controlul exercitat de Curtea de Conturi are în vedere respectarea legilor și aplicarea principiilor de economicitate, eficacitate și eficiență în gestionarea mijloacelor materiale și bănești.
Prin legea organică sunt stabilite următoarele obiective de control:
formarea și utilizarea resurselor bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat și bugetele unităților administrativ-teritoriale;
constituirea, utilizarea și gestionarea datoriei publice și situația garanțiilor guvernamentale pentru credite interne și externe;
utilizarea alocațiilor bugetare pentru investiții, a subvențiilor și a transferurilor din partea statului sau a unităților administrativ-teritoriale;
atribuții jurisdicționale în condițiile legii;
prezintă anual Parlamentului un raport asupra conturilor de gestiune ale Bugetului Public Național din exercițiul bugetar expirat, inclusiv neregulile constatate;
controlează modul de gestionare a resurselor publice.
Pe obiectivele menționate, în raport cu specificul și limitele activității sunt supuse obligatoriu controlului exercitat de Curtea de Conturi, următoarele persoane juridice:
statul și unitățile administrativ-teritoriale, în calitate de persone juridice de drept public;
Banca Națională a României;
Regiile autonome, societățile comerciale cu capital integral sau parțial de stat, etc.
La nivel local, Curtea de Conturi își exercită controlul prin intermediul Camerelor Județene de Conturi compuse din:
Compartimentul (Direcția) de control financiar al Camerei de Conturi Județene, format din controlori financiari și condus de un șef de compartiment;
Colegiul jurisdicțional al Camerei de Conturi, format din judecători financiari și condus de un președinte.
Curtea de Conturi exercită atât un control preventiv cât și un control ulterior. În ceea ce privește exercitarea controlului preventiv la ordonatorii principali de credite ai bugetelor locale, nu este prevazut în „Legea de organizare și funcționare a Curții de Conturi”. Această lacună a legii permite cheltuieli din bugetele administrațiilor publice locale, fără un prealabil control din punct de vedere al legalității angajării și plății acestora. Introducerea unui asemenea control la nivelul gestiunii bugetelor locale, pe lângă efectul benefic de prevenire a angajării sau plății de la buget a unor acțiuni fără baza legala necesară, ar constitui baza unei gospodăriri eficiente a fondurilor contribuabililor.
Adoptarea cadrului legal pentru o mult dorită, reală și globală reformă a finanțelor publice locale, care să înlesnească descentralizarea administrativă și creșterea calității serviciilor publice, prin sporirea fondurilor bugetare, concomitent cu justa lor utilizare, presupune în mod legitim invocarea necesității controlului preventiv și la acest palier de utilizare a banului public.
În ceea ce privește execuția bugetului local, este supusă unui control ulterior exercitat de Curtea de Conturi prin Compartimentul de Control Fiananciar din cadrul Camerelor de Conturi județene.
Controlul ulterior are în vedere contul anual de execuție al bugetelor locale. Controlul fiecărui cont anual de execuție se exercită de către unul sau mai mulți controlori, în funcție de volumul și importanța operațiunilor ce le conțin.
În cazul în care conturile prezentate nu sunt întocmite astfel încât să facă posibil controlul lor, în sensul că nu conțin toate operațiunile de încasări și plăți care privesc exercițiul bugetar la care se referă ori nu au fost prezentate în structura stabilită legal, controlorii financiari le restituie titularilor acestora, fixând termen pentru completarea sau refacerea conturilor, pe cheltuiala acestora, de către un expert contabil numit de către Curtea de Conturi. Numirea experților contabili se face la propunerea controlului financiar de către:
Directorul direcției de control din cadrul diviziei sectoriale, în cadrul conturilor ce intră în competența de control a secției de control ulterior;
Directorii Direcțiilor Județene de control financiar și a Municipiului București, pentru ordonatorii de credite secundari și terțiari ai bugetului de stat;
Șefii compartimentelor de control financiar din cadrul Camerelor de Conturi județene și a Municipiului București, pentru conturile de execuție ale bugetelor locale.
Completarea sau refacerea conturilor de către experții contabili se face pe baza tematicii de obiective, propusă de controlul financiar și aprobată de directorul competent sa numească expertul. Timpul realizării obiectivelor este de cel mult o lună. Onorariul pentru expert se stabilește de către organul care l-a numit și se plătește de titularul contului. Controlul conturilor se poate executa la sediul Curții de Conturi sau la fața locului.
Prin controlul exercitat asupra acestor obiective, Curtea de Conturi constată dacă:
conturile supuse controlului sunt exacte și conforme cu realitatea;
veniturile unității administrativ-teritoriale au fost legal stabilite și încasate la termen;
modificările aduse prevederilor inițiale ale bugetelor sunt autorizate și legale;
cheltuielile au fost angajate, lichidate, ordonanțate, plătite și înregistrate legal și în concordanță cu prevederile bugetare;
creanțele și obigațiile unităților administrativ-teritoriale sunt îndreptățite sau garantate, iar activele sunt protejate în condițiile legii.
Curtea de Conturi analizează atât necesitatea cât și oportunitatea angajării unor cheltuieli bugetare, acordării unor subvenții, efectuării unor transferuri între bugetele publice, aprobării unor viramente unor credite bugetare și acordării unor credite suplimentare, cât și calitatea gestiunii financiare din punct de vedere al economicității, eficacității și eficienței.
Curtea de Conturi are acces neîngrădit la acte, documente și informații necesare exercitării funcțiunilor sale de control, oricare ar fi persoanele juridice. Toate persoanele juridice și fizice supuse controlului sunt obligate sa-i transmită actele, documentele și informațiile solicitate la termenele stabilite de Curte și să-i asigure accesul în sediile lor.
Controlorii financiari, desemnați să controleze conturile, întocmesc rapoarte în care prezintă :
constatările și concluziile lor desprinse ca urmare a controlului efectuat pe parcursul execuției și cu ocazia descărcării de gestiune;
propuneri cu privire la măsurile ce urmează a fi luate în legătură cu situația conturilor controlate.
În funcție de constatări, controlorii financiari pot propune următoarele măsuri:
descărcarea de gestiune, în situațiile în care nu au fost constatate prejudicii sau abateri cu caracter financiar, nu s-au săvârșit infracțiuni, veniturile au fost legal stabilite și încasate la termenele prevăzute, cheltuielile au fost efectuate potrivit destinației și cu respectarea condițiilor legale;
sesizarea Colegiului Jurisdicțional al Camerei de Conturi pentru stabilirea răspunderii juridice în cazul constatării de fapte prin care au fost cauzate prejudicii sau abateri cu caracter financiar, inclusiv pentru cazurile în care sumele datorate statului, a dobânzilor și a majorărilor de întârziere aferente acestora nu au fost virate coform prevederilor legale;
sesizarea organelor de urmărire penală competente când se constată savârșirea unor fapte care constituie infracțiune;
suspendarea aplicării măsurilor care contravin reglementărilor legale din domeniul financiar;
blocarea fondurilor bugetare când se constată utilizarea nelegală sau neeficientă a acestora;
înlăturarea neregulilor constatate;
suspendarea din funcție a persoanelor raspunzatoare de săvârșirea faptelor cauzatoare de pagube importante sau de abateri grave cu caracter financiar, constatate.
Valorificarea constatărilor se face în raport de competență, la nivelul Camerelor Județene. Cu excepția măsurii privind descărcarea de gestiune, în cazul celorlalte fapte pentru care se propun măsuri, controlorii financiari întocmesc rapoarte intermediare bilaterale care se anexează la Raportul de Control și despre care se fac referiri exprese în acest raport. Temeinicia și legalitatea măsurilor propuse de controlorii financiari, în raportul de control al costurilor de execuție, se analizează în termen de cinci zile de la înregistrarea, de către șefii de servicii din cadrul Direcțiilor de Control județene care pentru măsurile însoțite întocmesc proiectul de încheiere prin care propun motivat, fie descărcarea de gestiune, fie sesizarea Colegiului Jurisdicțional al Camerei de Conturi, în cazul constatării de fapte prin care au fost cauzate prejudicii sau abateri cu caracter financiar.
În concluzie, în legătură cu controlul execuției bugetului local, se pot afirma următoarele:
-comunitățile locale sunt supuse controlului ministerelor tutelare care vor trebui să adopte, în prealabil, un anumit număr de decizii cu caracter financiar, a căror listă este stabilită sau reglementată;
-controlul de tutelă este exercitat de Ministerul Finanțelor, care joacă rolul de consiliere pe lângă comunitățile locale;
-execuția bugetelor locale este supravegheată de Curtea de Conturi care apreciază legalitatea și oportunitatea operațiunilor financiare realizate;
-toate cheltuielile care angajează financiar statul se supun unui control financiar, implantat în fiecare județ, prin Trezoreriile finanțelor publice locale.
În ceea ce privește îmbunătățirea controlului finanțelor publice se realizează luând în considerare urmatoarele caracteristici:
controlul finanțelor publice este atașat, în mod inevitabil, unor relații de putere între organele politice și administrații, dar și între administrațiile însele;
controlul finanțelor publice trebuie sa fie atât politic cât și tehnic, ele nefiind de aceeași natură.
CAPITOLUL 6
Studiu de caz privind procesul bugetar al Municipiului Roșiorii de Vede
6.1 Prezentare generală
AȘEZAREA GEOGRAFICĂ .
Municipiul Roșiorii de Vede este situat în partea de vest a județului Teleorman, în lunca rîului Vedea, la 35 km distanță de municipiul Alexandria – reședința județului și la 125 km de Municipil București – capitala țării.
RELAȚII ÎN TERITORIU.
Poziția geografică favorabilă a constituit unul din motivele pentru care secole de-a rîndul pe aceste meleaguri s-a aflat reședința județului Teleorman, sediul Plășii Raionului Roșiorii de Vede.
În sistemul căilor de comunicație, localitatea ocupă un loc aparte, aici aflîndu-se cel mai important nod de cale ferată din județ (marcat în special de magistrala CF București-Craiova), precum și trasee importante de drumuri județene DJ 612 A și drumuri europene DE70.
În Municipiul Roșiorii de Vede suprafața totală a zonelor de parc, sport, agrement și plantații naturale amenajate sau cu rol protector este de 78 Ha, reprezentînd 6,77% din suprafața teritoriului intravilan.
În municipiul Roșiorii de Vede suprafața totală a zonelor verzi este de 30,31 ha distribuită astfel:
5 parcuri – 175092 mp;
1 ștrand – 574 mp;
padurea Terasa-Vedea – 30000 mp;
zona de agrement Vedea – 12000 mp;
spații verzi – 85400 mp
Situația fondului funciar este:
în funcție de forma de proprietate– vezi graficul alăturat:
sectorul privat 4.736 ha (86.95%)
sectorul de stat 711 ha (13.05%);
în funcție de categoria de folosință:
suprafața arabilă 4.942 ha (91%),
vii hibride 55 ha (1%)
pășuni naturale 450 ha (8%), după cum se poate observa
În baza Legii nr.36/1991 s-au constituit trei societăți agricole ce înglobează 1.864 ha de teren arabil astfel: S.A. Delcel cu 590 ha, S.A. Dorobanțul cu 614 ha și S.A. Cetatea cu 660 ha.
Producția agricolă totală a scăzut în anul 2002 datorită condițiilor climatice (secetă) dar și din cauza unui sistem de irigații deficitar (din 5447 ha doar 1587 ha sunt irigate).
Zootehnia este reprezentată în municipiul Roșiorii de Vede numai de sectorul privat.
Un loc important în îndeletnicirile roșiorenilor îl ocupă apicultura, numărul familiilor de albine crescînd de la 400 în anul 2001 la 770 în anul 2003.
INDUSTRIA
Categoriile de industrii existente în municipiul Roșiorii de Vede sunt:
industria ușoară (confecții, tricotaje și perdele);
materiale de construcții;
prelucrarea și exploatarea lemnului, mobile;
alimentară și băuturi;
metalurgie;
construcții de echipamente și mașini.
CONSTRUCȚIILE
Pe teritoriul municipiului sunt la ora actuală 7 companii de construcții civile și industriale – majoritatea provenind din fostele întreprinderi de construcții. Activitatea de costrucții este în continuă dezvoltare si diversificare atât în sfera industriei cât și a construcțiilor civile și edilitare.
Lucrările de construcții au fost realizate în majoritate de sectorul privat.
TRANSPORTURILE
Cu privire la mijloacele de transport, pe raza municipiului sunt înregistrate urmatoarele autovehicule:
tractoare – 56,
camioane – 40,
remorci – 14,
automobile – 2570,
microbuze – 14.
TRANSPORTUL AUTO DE MĂRFURI ȘI CĂLĂTORI
Municipiul Roșiorii de Vede este străbătut de două trasee importante ale drumului național DN6 (Alexandria-Craiova) și drumului european E70.
Traficul greu nu afectează infrastructura orașului deoarece acesta dispune de o șosea de centură (B-dul Comercial).
Transportul urban este completat de un număr de 100 de taximetre.
TRANSPORTUL FEROVIAR
La 1 ianuarie 1887 s-a dat în folosință prima linie de cale ferată ce trecea prin Roșiorii de Vede (Roșiori – Costești) și “Stația CFR Est” – prima din județ. După încă 60 de ani (1947) a fost dată în exploatare “Stația CFR Nord”, prin care se stabilea legătura dintre localitate și capitala țării. La ora actuală municipiul este un important nod feroviar.
TURISMUL
În apropierea localității s-au păstrat vestigii ale Codrilor Vlăsiei, ceea ce conferă teritoriului importanță din punct de vedere dendrologic. Unele elemente naturale specifice zonelor de luncă și câmpie oferă condiții favorabile de agrement și petrecere a timpului liber de scurtă durată și de la sfîșitul de săptămînă
STRUCTURA ȘI DINAMICA POPULAȚIEI
Evidența datelor esențiale care identifică persoana fizică, din punct de vedere al stării civile prezintă interes pe plan demografic, al cunoașterii mișcării populației și structurii acesteia, al organizării exercitării drepturilor politice etc.
Conform datelor din Recensămîntul Populației din 2002, populația din municipiul Roșiorii de Vede este structurată astfel:
Total 31.873 100%
Din care – bărbați 15.593 49%
– femei 16.280 51%
.
Structura populației ocupate și active se prezintă astfel:
Populație total 31.873 100%
Populație activă 16.705 52%
Populație ocupată 12.286 48%
Dinamica populației ocupate și ponderea ei în totalul populației active depinde de mai mulți factori:
starea economiei;
dotările edilitare;
amplasarea localității într-un nod de cale ferată și căi rutiere cu acces comod spre localitățile din județ și din afara județului, cît și spre capitală;
motivații personale.
După cum reiese și din grafic, populația municipiului a scăzut, principalii factori fiind:
scăderea ratei natalității față de rata mortalității;
migrarea din localitate a unui număr de persoane mai mare decît cel al stabilirii de domiciliu.
SĂNĂTATEA PUBLICĂ
spitalul CARITAS – cu secțiile: contagioși, oncologie, chirurgie, reanimare, ortopedie, interne, pediatrie, neurologie, ginecologie, maternitate, oftalmologie si O.R.L;
spitalul de pneumoftiziologie (TBC);
policlinică;
9 farmacii particulare;
20 de cabinete ale medicilor de familie medicale individuale;
serviciul de Ambulanță, direct subordonat Direcției Județene de Ambulanță, dotat cu 8 ambulanțe;
circumscripția sanitar-veterinară.
EDUCAȚIA FORMALĂ ȘI INFORMALĂ
Educația formală și informală a tinerilor din municipiul Roșiorii de Vede se realizează în instituțiile de învățămînt, cultură și artă, prin mijloace de informare, comunicare și acțiuni specifice.
Rețeaua școlară se prezintă astfel:
Resursele – umane și materiale – în învățămîntul preuniversitar din Roșiorii de Vede se prezintă astfel:
personal didactic total – 621
populație școlară 9.300
unități școlare: grădinițe – 7; școli din învățămîntul primar și gimnazial – 6; licee și grupuri școlare – 5;
spații școlare: săli de clasă și cabinete – 203; laboratoare – 28; ateliere școlare – 33; internate – 3; săli de sport -10; terenuri de sport – 10.
CULTURĂ ȘI ARTĂ
Muzeul Municipal de Istorie a fost inaugurat în forma sa actuală la 24 ianuarie 1987, ca un muzeu etalon pentru orașele mici, cu o suprafață expozițională de 350 mp. Instituția oferă vizitatorilor, cronologic și tematic, aproximativ 3000 de documente, imagini fotografice, numeroase materiale rezultate din săpăturile arheologice din zonă (sabia miceniană – sec. XIV î.Ch.), Tezaurul de la Peretu (sec. IV î.Ch.), unelte și arme de fier din cetatea dacică de la Albești, Dulceanca și Socetu.
Patrimoniul cultural de importanță locală și de importanță națională din Municipiul Roșiorii de Vede
monumente și situri arheologice
monumente și ansambluri de arhitectură, monumente tehnice
clădiri memoriale
monumente și ansambluri de artă plastică, avînd valoare memorială
6.2 Elaborarea, aprobarea și fundamentarea bugetului local
Veniturile și cheltuielile bugetului local se formează din impozite și taxe, alte venituri și din venituri cu destinație specială, precum și din cote și sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, cote adiționale la unele venituri ale bugetului local și din transferuri cu destinație specială de la bugetul de stat .
Impozitele și taxele locale se stabilesc de către Consiliul Local, în limitele și în condițiile legii .
Sumele încasate din vânzarea ca atare sau din valorificarea materialelor rezultate în urma demolării, dezmembrării sau dezafectării, în condițiile prevăzute de lege, a unor mijloace fixe sau din vânzarea unor bunuri materiale care aparțin instituțiilor și serviciilor publice, finanțate integral din bugetele locale, după deducerea cheltuielilor efectuate pentru aceste operațiuni, constituie venituri ale bugetelui local și se varsă la acesta.
Sumele încasate de către celelalte instituții și servicii publice de interes local se rețin de către acestea, în vederea realizării de investiții .
Sumele încasate din concesionarea sau din închirierea unor bunuri aparținând domeniului public sau privat, de interes local, constituie venituri ale bugetelor locale.
Sumele încasate din vânzarea unor bunuri aparținând domeniului privat al unităților administrativ-teritoriale constituie venituri cu destinație specială ale bugetului local și se utilizează pentru realizarea de investiții din competența autorităților administrației publice locale.
Sumele încasate din valorificarea bunurilor confiscate devin venit la bugetul local, în funcție de subordonarea instituțiilor care au dispus confiscarea acestora, în condițiile legii, după deducerea cheltuielilor legate de activitatea de valorificare.
Pentru asigurarea echilibrului bugetar al unor unități administrativ-teritoriale, prin legeea bugetului de stat se pot stabili sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, precum și criterii de repartizare a acestora pe unitățile administrativ-teritoriale.
Transferul de la bugetul de stat la bugetul local se va acorda pentru investiții finanțate din împrumuturi externe, la a căror realizare contribuie și Guvernul.
Din bugetul local se finanțază acțiuni social – culturale, sportive, de tineret, inclusive ale cultelor, acțiuni de interes local în beneficiul colectivității, cheltuieli de întreținere și funcționare a administrației publice locale, cheltuieli cu destinație specială, precum și alte cheltuieli prevăzute.
Proiectul bugetului local pe anul 2003 s-a realizat în conformitate cu prevederile Legii Nr.189/1998 privind Finantele Publice Locale si Legii 631/2002 privind bugetul de stat pe anul 2002.
Legislația în vigoare, începând cu 01.01.2003, modifică într-o mai mare masura structura veniturilor bugetului local și în mod semnificativ nivelul anumitor surse de venituri.
Sunt atrase noi surse la bugetul local, cele mai importante fiind legate de impozitul pe terenul din extravilanul municipiului si de taxele de timbru judiciare și notariale.
Se modifica nivelul impozitelor prin aplicarea unui alt mod de calcul, diferit de cel al anului anterior, sau se stabilește un alt nivel de referință, în general mai mic decat cel din anul 2002, pentru determinarea majorității taxelor valabile în anul 2003.
În marea lor majoritate nivelul veniturilor pentru anul 2003, este comparabil cu cel din anul 2002, pentru valorile cuprinse în bugetul aferent anul viitor existând posibilități reale în ceea ce privește realizarea acestora.
Face exceptie «impozitul pe terenul din intravilanul municipiului» care practic se dublează.
Celelalte venituri din taxele prevăzute în HCL nr.40/2002 care nu se regăsesc expres în OG nr.36/2002, privind impozitele și taxele locale sau in HG nr 1278/2002, privind normele de aplicare a Ordonanței, au o creștere de aproximativ 20% , urmând evoluția ratei inflației prevăzută pentru anul în curs.
Cheltuielile prevazute în buget sunt la nivelul veniturilor, suma de 500.000 mii lei fiind înregistrată la rezerva bugetară, suma ce va fi utilzată pentru finanțarea unor acțiuni sau servicii noi apărute în cursul anului.
La repartizarea cheltuielilor s-a avut în vedere execuția preliminată la 31 decembrie 2002, continuarea acțiunilor începute în anul 2002 și realizarea de lucrări noi care să mențină localitatea la un nivel de gospodărire corespunzator.
Consider că în repartizarea cheltuielilor s-au respectat dispozițiile legii bugetului de stat pe anul 2003, în condițiile în care sumele sunt mult inferioare necesităților.
Bugetul local pe anul 2003 la partea de venituri are cu mici modificări o structura asemanatoare cu aceea din anul 2001, în schimb valorile pe surse de venit au o dinamica mult mai mare, creșterile la unele dintre acestea conduc mai degrabă la sume al căror grad de colectare trebuie să fie de 100%.
Una din modificările principale pentru anul 2003 este mult controversată amenda de circulație care începând cu anul 2003 va fi distribuită în proporție de 25% către Ministerul de Interne și 75% la Bugetul Central al Statului.
O creștere semnificativă o are sursa “Cote defalcate din impozitul pe venit” ce reprezintă 36,5% din impozitul tuturor salariaților care lucrează pe teritoriul localității și care pentru anul 2003 va avea o baza mai larga de aplicare prin monitorizarea tuturor punctelor de lucru deschise în municipiul nostru și aparținând unor firme cu sediile în altă localitate.
Unele dintre impozitele prognozate cum sunt cele pe clădiri pentru persoane fizice și juridice au la baza recuperarea restanțelor acumulate sau creșteri și indexări aprobate prin hotărâri de Consiliul Local.
În această categorie poate fi exemplificată creșterea impozitului pe clădiri și construcții la persoanele juridice, prin aplicarea unei cote de 1,5% în loc de 1,3% în anul 2002 asupra valorii de inventar a acestora sau prin reevaluarea facută de agenții economici în vederea majorării capitalului.
Veniturile din surse care sunt urmărite de personalul de specialitate din cadrul Primariei (venituri din concesiuni, din ocuparea locurilor publice de desfacere, din valorificarea domeniului agricol, etc.), au creșteri substanțiale și au la baza o exploatare eficiența, sau renegocieri a tarifelor pentru terenurile și spațiile atribuite spre utilizare.
Pe ansamblu bugetul la partea de venituri este realizabil cu eforturi deosebite, prin cautarea și altor surse de venituri care să compenseze nerealizarile determinate de cauze obiective la unele capitole.
Cheltuielile prevezute în buget sunt la nivelul veniturilor.
La repartizarea cheltuielilor s-a avut în vedere execuția preliminară la 31.12.2002, continuarea acțiunilor începute în anul 2002 și realizarea de lucrări noi care să mențină localitatea la un nivel de gospodărire corespunzator.
La repartizarea pe trimestre a veniturilor proprii s-a avut în vedere termenele de încasare a acestora, solvabilitatea agenților economici, puterea de cumparare a contribuabilor persoane fizice precum și creșterile de impozite și taxe locale prin indexarea acestora în funcție de rata inflației.
Repartizarea pe trimestre a sumelor și cotelor defalcate din impozitul pe venit pentru echilibrarea bugetelor locale și subvenționarea energiei termice livrată populației s-a efectuat în baza comunicărilor Consilului Județean Teleorman și a DGFPCFS Teleorman.
La repartizarea pe trimestre a cheltuielilor s-a avut în vedere asigurarea cu prioritate a realizării obligațiilor prevăzute prin acte normative, a necesităților existente și priorități.
Nivelul scăzut social și economic în municipiul nostru, lipsa unor firme puternice doritoare să susțină activități sportive conduc vizibil în timp la deprecierea calitativă a întregului proces sportiv.
Activitățile sportive cu consecințe benefice în cadrul societății, la momentul actual sunt în excluvitate consumatoare de fonduri în mare majoritate greu de susținut dintr-o singură sursă fie aceasta sponsorizare, donații, din taxa lunară de utilizare a bazei sportive sau din veniturile proprii ale bugetului local în limita alocărilor bugetare de la Cap. ”Activitatea sportivă”.
Pentru că aceste activități sa nu decadă în derizoriu comunitatea locală trebuie să participe la susținerea materială a nevoilor imediate umane și competiționale.
În conformitate cu prevederile OUG 79/2001 administrația publică locală are obligația să aprobe bugetul de venituri și cheltuieli ale societăților comerciale rectificat pe anul 2002 la care este acționar majoritar, respectiv SC Urbis Roșiorii de Vede SA și SC Transurbana SA. În scopul rentabilizării activității economice, întăririi disciplinei economico-financiare, încasării creanțelor și plății obligațiilor restanțe, bugetele de venituri și cheltuieli sunt însoțite de programe de întărire a disciplinei economico-financiare, programe care urmăresc reducerea creanțelor și plăților restante.
Proiectele de hotărâre supuse aprobării Consiliului Local dă posibilitatea administrației publice locale să urmarească modul de acordare a drepturilor salariale lunare, inclusiv fondul de salarii al conducătorului societății comerciale, situația indicatorilor privind evoluția creanțelor, plăților restanțe și a pierderilor.
6.3 Execuția și controlul bugetului local
Sinteza veniturilor bugetare
Veniturile în ansamblul lor, au înregistrat o scădere de la an la an. Din punct de vedere structural se observă o fluctuație lentă. Pentru veniturile fiscale, formate din impozite indirecte și cele directe, a avut loc o creștere în anii 2002, 2003, datorată dezvoltării activităților economice din Municipiul Roșiorii de Vede și procesului inflaționist. Nu s-au înregistrat venituri din capital.
mii lei –
Sinteza cheltuielilor bugatare
Conform evoluției de mai jos, se observă o scădere a cheltuielilor, pe ansamblul lor. Nu se înregistrează reserve și nici operațiuni financiare .
– mii lei –
DETALIEREA BUGETULUI
Bugetul pentru autoritățile executive .
Șeful administrației locale este primarul municipiului și este ales pe o perioadă de 4 ani. Primarul este autoritatea executivă care este investitită să execute și să rezolve problemele de interes local ale comunității. Primarul, ca autoritate executivă este ajutat de un viceprimar și respective de 21 consilieri. Consilierii sunt stabiliți în funcție de numărul de locuitori .
Atribuțiile ce revin primarului sunt :
– asigură respectarea drepturilor și obligațiilor cetățenilor, a prevederilor Constituției și a legilor, inclusiv executarea hotărârilor Consiliului Local;
– întocmește proiectul anual al exercițiului bugetar, pe care îl supune aprobării Consiliului Local;
– exercită funcția de ordonator principal de credite, răspunde de realizarea veniturilor și utilizarea eficientă a creditelor;
– supraveghează și îndrumă activitatea gardienilor publici;
– exercită și atribuții ale statului: ofițer de stare civilă,constată încălcarea legii și ia măsuri pentru înlăturarea abaterilor și altele.
REPARTIȚIA BUGETULUI PENTRU AUTORITĂȚILE EXECUTIVE PE ANII 2000- 2003
Se observă o ușoară scădere a chetuielilor autorităților executive, datorată ratei inflației și altor factori specifici unei economii de piață.
Evoluția bugetului pentru autorități executive pe perioada analizată este fluentă.
BUGETUL PENTRU INVĂȚAMẬNT
Bugetul pentru învățământ asigură cheltuielile pentru întreținere, reparații curente și capitale aferente unităților de învățământ .
+
Cheluielile referitoare la întreținere sunt: încălzitul și iluminatul, apa, salubritate, poștă, telefon, furniture de birou, materiale pentru curățenie ș.a.
Necesitățile materiale ale unităților școlare depășesc pe cele asigurate prin bugetul anului curent.
EVOLUȚIA CHELTUIELILOR LA CAP. « ASISTENȚĂ SOCIALĂ, ALOCAȚII, PENSII, AJUTOARE ȘI INDEMNIZAȚII » ÎNTRE ANII 2000-2003
EVOLUȚIA CHELTUIELILOR LA CAP. « SERVICII ȘI DEZVOLTARE PUBLICĂ, LOCUINȚE, MEDIU ȘI APE » ÎNTRE ANII 2001-2003
Controlul
Control financiar preventiv – constă în verificarea sistematică a proiectelor de operațiuni care fac obiectul acestuia, din punctul de vedere al legalității și regularității și al încadrării în limitele angajamentelor bugetare stabilite potrivit legii.
Proiectele de operațiuni vizează în principal: angajamente legale și bugetare; deschiderea și repartizarea de credite bugetare; modificarea repartizării pe trimester și pe subdiviziuni ale clasificației bugetare a creditelor aprobate, inclusive prin virări de credite; efectuarea de plăți din fonduri publice; efectuarea de încasări în numerar; alte tipuri sau operațiuni, stabilite prin ordin al ministrului finanțelor .
Controlul financiar preventiv se organizează și se exercită în mod unitar, de către autoritățile competente, în următoarele forme: controlul financiar preventiv propriu și controlul financiar preventiv delegat, prin controlori ai Ministerului Finanțelor .
Instituțiile publice au obligația de a organiza controlul financiar preventiv propriu și evidența angajamentelor în cadrul compartimentului contabil.
Controlul financiar preventiv se exercită de către contabilul șef prin viză de control financiar preventiv propriu. în funcție de volumul și complexitatea activității, contabilul șef poate împuternici, cu aprobarea ordonatorului de credite și alte persoane din subordinea sa să exercite controlul financiar preventiv propriu, precizând limitele împuternicirii .
În vederea acordării vizei de control financiar preventiv propriu, proiectele de operațiuni se prezintă însoțite de documentele justificative corespunzătoare, certificate în privința realității și legalității prin semnătura conducătorilor compartimentelor de specialitate care inițiază operațiunea respectivă.
Controlul financiar preventiv delegat se organizează și se exercită de către Ministerul Finanțelor prin controlori delegați .
Controlorii delegați exercită viza de control financiar preventiv delegat asupra proiectelor de operațiuni vizate în prealabil de către controlul financiar preventiv propriu al instituției publice . Activitatea de control se desfășoară la sediul instituțiilor publice la care au fost numiți de ministrul finantelor .
Viza de control financiar preventiv delegat se acordă sau se refuză în scris,pe formular tipizat și trebuie să poarte semnătura și sigiliul personal al controlorului delegat competent .
Înainte de a emite un refuz de viză, controlorul delegat are obligația să îl informeze în scris în legătură cu intenția sa pe ordonatorul principal de credite, precizând motivele refuzului . Dacă ordonatorul principal de credite prezintă înscris argumente în favoarea efectuării operațiunii pentru care se intenționează refuzul vizei, controlorul delegat va consulta, înainte de a înregistra oficial refuzul de viză, opinia neutră asupra cazului, formulată de o echipă de trei controlori delegați de la instituții publice diferite de cea încauză, echipă constituită ad-hic prin grija controlorului financiar șef.
Controlul financiar preventiv delegat se efectuează în termenul cel mai scurt, permis de durata efectivă a verificărilor necesare, astfel încât să nu afecteze desfășurarea în bune condiții și în termen a operațiunii al cărei proiect se supune controlului financiar preventiv delegat . Perioada maximă pentru acordarea sau, după caz, pentru refuzul vizei de control financiar preventiv delegat este de 3 zile lucrătoare de la prezentarea proiectului unei operațiuni, însoțit de toate documentele justificative .
Controlul intern .
Controlul intern are următoarele obiective generale : realizarea, la un nivel corespunzător de calitate, a atribuțiilor instituțiilor publice, stabilite în concordanță cu propria lor misiune, în condiții de regularitate, eficacitate, economicitate și eficiență; protejarea fondurilor publice împotriva pierderilor datorate erorii, risipei, abuzului sau fraudei; respectarea legii, a reglementărilor și deciziilor conducerii; dezvoltarea și întreținerea unor sisteme de colectare, stocare,preluare, actualizare și difuzare a datelor și informațiilor financiare și de conducere, precum și a unor sisteme și proceduri de informare publică adecvată prin rapoarte periodice.
Conducătorii instituției publice trebuie să asigure elaborarea, aprobarea, aplicarea și perfecționarea structurilor organizatorice, reglementărilor metodologice, procedurilor și criteriilor de evaluare, pentru a satisface cerințele generale specifice de control intern, dintre care amintim: asigurarea unei atitudini cooperante a personalului de conducere și de execuție; asigurarea integrității și competenței personalului de conducere și execuție, acunoașterii și înțelegerii de către acesta a importanței și rolului controlului intern; supravegherea continuă de către personalul de conducere a tuturor activităților, accesarea resurselor și documentelor numai de către personae îndreptățite și responsabile în legătură cu utilizarea și păstrarea lor ș.a.
Persoanele care gestionează fonduri publice sau patrimoniul public au obligația să realizeze o bună gestiune financiară prin asigurarea legalității, regularității, economicității, eficacității și eficienței în utilizarea fondurilor publice și în administrarea patrimoniului public.
Ministerul finanțelor este autoritatea administrației publice centrale de specialitate care are responsabilitatea elaborării și implementării politicii în domeniul gestiunii financiare. Ministerul Finanțelor îndrumă metodologic, coordonează și supraveghează asigurarea bunei gestiuni financiare în utilizarea fondurilor publice și în administrarea patrimoniului public.
CONCLUZII ȘI PROPUNERI
Existența unui număr mare de probleme care vor trebui sa fie rezolvate pe o bază socială mai largă decât aceea a comunității individuale și pe care statul nu le poate rezolva eficient și operativ, impune constituirea unor asociații de comunități în care cooperarea intercomunitară, poate oferi forme diverse de soluționare.
Luând în considerare sfera de activitate a comunităților locale, se pot deduce în mod necesar rațiuni care să reclame existența unui anumit grad de autonomie. Raportul dintre finanțele publice centrale și cele locale este diferit în fiecare țara.
Gradul de centralizare diferă în funcție de concentrarea administrației țării, de măsura în care organele locale sunt subordonate organelor centrale.
Descentralizarea financiară începe să funcționeze dincolo de limita la care aria utilizării bunurilor și serviciilor publice de interes național începe să se restrângă, iar costul comparativ al luării deciziilor la nivel central devine prea ridicat. Este vorba de unele utilități:
construirea de drumuri;
iluminatul public;
poliția;
unitățile școlare;
transporturi locale, etc.
De la o unitate administrativă la alte există deosebiri în ceea ce privește cererea de utilități publice și posibilitățile de oferire a lor. Comunitățile locale au relații variate între ele, sunt deschise, ceea ce implică autofinanțarea locală.
Funcționarea finanțelor locale pe baza descentralizării financiare beneficiază de tehnici comune finanțelor publice centrale.
Finanțele publice locale au câștigat largi competențe în materie de control juridic și bugetar, autoritățile locale dispunând de un sistem contabil propriu.
Colectivitățile locale au dreptul, în cadrul politicii economice naționale la resurse proprii adecvate, de care să dispună liber, în vederea exercitării atribuțiilor lor. Sistemul financiar din care fac parte resursele de care dispun comunitățile locale trebuie să fie de natură suficient de diversifictă și dinamică, încât să le permită să urmarească evoluția reală a costurilor exercitării competențelor proprii. Resursele financiare ale comunităților trebuie să fie proporționale cu responsabilitățile proprii privind resursele bănești de proveniență publică și mai ales nevoile privind cheltuielile ce trebuie acoperite.
Colectivitățile locale trebuie să fie consultate asupra modalităților în care le vor fi alocate resursele redistribuite. O parte din resursele financiare ale colectivităților locale trebuie să provină din impozite și taxe locale, în proporțiile stabilite la nivelul autorităților locale, în limitele legii.
Colectivitățile locale trebuie să aibă acces pe piața națională de capital în scopul finanțării propriilor obiective de investiții. Guvernul, ca administrator, trebuie să poarte un dialog permanent cu acele segmente ale societății civile care reprezintă interese ale grupurilor sociale, urmărind evoluția și soluționarea lor.
Trebuie acționat în sensul debirocratizării care va genera elaborarea și aplicarea unor criterii de performanță la nivelul administrației publice și delegarea autorității, cu scopul sporirii operativității și eficienței mecanismului administrativ.
Reforma administrației publice are în vedere obiective majore cum ar fi consolidarea descentralizăriiși autonomia locală administrativă susținută fiananciar.
Procesul democratizării societății române este condiționat de reforma administrației publice locale. Descentralizarea este o dimensiune primordială a reformei administrației publice, urmărind conștientizarea și implicarea crescândă a colectivităților locale în gestionarea problematicii regionale locale.
Reforma urmărește și deconectarea deciziei și acțiunii administrației de la nivel administrativ central la nivelul serviciilor publice specializate în teritoriu. De aici, necesitatea de a asigura în administrația publică, funcționari profesioniști, onești și responsabili, având în vedere că aceștia sunt în contact direct cu cetățenii și, că de modul în care își îndeplinesc atribuțiile depinde imaginea instituției respective.
La baza organizării administrației locale trebuie să existe o serie de principii bine fundamentate, precum:
trebuie să existe o legătură clară între activitatea administrației locale și populația pe care o deservește;
toți cetățenii trebuie tratați în același fel, indiferent de religie, apartenență politică sau naționalitate;
administrația publică nu are voie să taxeze mai mult decât prețul de cost pentru servicii și calitate;
administrația locală nu poate să se angajeze în nici un fel de activitate ce aparține, de obicei, societăților private, inclusiv deținerea sau gestionarea unor societăți comerciale sau companii.
În scopul eficientizării procesului de elaborare se pot utiliza o serie de indicatori care să cuantifice resursele (financiare, umane, materiale și echipamente) folosite pentru a oferi un serviciu, activitățile și muncile realizate, rezultatele, impactul și calitatea serviciilor și raportarea costurilor la realitate.
Comunitățile locale trebuie să-și dezvolte un program de educare a publicului privind situația fiananciară și politicile bugetare.
Cetățenii trebuie să participe și ei la elaborarea bugetului local. Când cetățenii sunt informați despre îndatoririle administrației locale și li se dă ocazia de a participa la dezvoltarea planurilor și proiectelor, adminstrația locală funcționează mai bine.
Participarea cetățenilor se poate face prin diverse metode:
întruniri publice;
forumuri;
anunțuri publice;
colaborarea cu mass-media;
sondaje de opinie;
perioada de primire a comentariilor publicului;
colaborarea cu organizațiile nonguvernamentale locale;
căsuța poștală a cetățeanului, etc.
Se recomandă și emiterea pe posturile locale, cu participarea primarului și a consilierilor. Aceste modalități au rolul de a apropria cele două părți și de realizarea unei mai bune organizări administrativ-teritoriale.
Bibliografie
Bistriceanu G. și colectiv – „Finanțele agenților economici”, Ed. Economică, București, 2001
Bistriceanu G. și colectiv – „Lexicon de finanțe, credit și informatică”, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1981;
Boulescu M. – „Control financiar și expertiză contabilă”, Ed. Eficient, București, 1996;
Brezeanu P. și Marinescu I. – „Finanțe publice și fiscalitate”, Ed. Fundația România de Mâine, București, 1998;
Condor I. – „Drept financiar și fical”, Ed. Tribuna Economică, București, 1998;
Condor I. și Nicolescu G. – „Impozitele și taxele în România, procedură fiscală”, Ed. Tribuna Economică, București, 1998;
Drehuță E. – „Trezoreria finanțelor publice”, Ed. Agora, Bacău, 2000;
Drehuță E. – „Bugetul public”, Ed. Agora, 2000;
Friendman Milton – „Capitalism și libertate”, Ed. Enciclopedică, București, 1995;
Luchian D. – „Controlul preventiv al Curții de Conturi”, Ed. Enciclopedică, București, 1992;
Moșteanu Tatiana – „Buget și trezorerie publică”, Ed. Tribuna Economică, 1992;
Moșteanu Tatiana – „Buget și trezorerie publică”, Ed. Du’Style, 2000;
Manolescu G. – „Buget – abordare economică și financiară”, Ed. Tribuna Economică, București, 1998;
Nani. M – „Evidența bugetară”, Ed. Didactică și Pedagogică, București;
Roman C. – „Modernizarea contabilității publice în România”, Teză de doctorat, Iași, 1997;
Roman C. – „Gestiunea fianciară a instituțiilor publice”, vol. 1, Contabilitatea publică la nivel macroeconomic, Ed. Economică, București, 2000;
Râmniceanu I. – „Finanțe locale și dezvoltarea unităților administrativ-teritoriale”, Ed. Științifică si enciclopedică, București, 1983;
Șaguna D. D. – „Drept financiar și fiscal – tratat”, Ed. Eminescu, București, 2000;
Șaguna D.D. – „Procedură fiscală”, Ed. Oscar Print, București, 1996;
Talpoș I. – „Finanțele României”, Ed. Sedona, Timișoara, 1996;
Topciu C. – „Fiscalitate”, Ed. Universitatea Titu Maiorescu, București, 1998;
Văcărel I. și colectiv – „Finanțe publice”, Ed. Didactică și pedagogică, București, 2000;
Ungureanu A. – „Organizarea și conducerea trezoreriei finanțelor publice în condițiile economiei de piață în România”, Ed. Conphys, Râmnicu Vâlcea, 1996;
Ungureanu A. – „Consolidarea finanțelor locale prin crearea trezoreriei finanțelor publice”, Ed. Conphys, Râmnicu Vâlcea, 1997;
Văcărel I. – „Politici financiare de ieri și de azi”, Ed. Didactică și pedagogică, București, 1996;
Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională – „Programul de asistență pentru administrarea publică în Europa Centrală și de Est”
Legislație:
Constituția României – publicată în Monitorul Oficial Nr. 223 din 21 noiembrie 1991;
Legea privind finanțele publice locale Nr. 189 publicată în Monitorul Oficial Nr. 404 din 22 octombrie 1998;
Legea Bugetului de Stat pe anul 2003.
Publicații:
Revista Tribuna Economică, Colecția 2001-2003;
Revista Impozite și Taxe, Colecția 2002-2003;
Revista Economică și Administrație Locală, Colecția 2000-2003;
Ziarul Adevărul Economic, Colecția 2001-2003
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Procesul Bugetar al Unitatilor Administrativ Teritoriale (ID: 133458)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.