PROCESE GEOMORFOLOGICE ACTUALE,DEFILEUL DUNĂRII LA PORȚILE DE FIER ÎN CONTEXTUL SCHIMBĂRILOR CLIMATICE [303172]

UNIVERSITATEA DIN BUCUREȘTI

FACULTATEA DE GEOGRAFIE

SPECIALIZAREA: GEOMORFOLOGIE ȘI CARTOGRAFIE CU ELEMENTE DE CADASTRU

LUCRARE DE DISERTAȚIE

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC :

Prof. dr. Nedelea Alexandru

ABSOLVENT: [anonimizat]

2017

UNIVERSITATEA DIN BUCUREȘTI

FACULTATEA DE GEOGRAFIE

SPECIALIZAREA: [anonimizat] :

Prof. dr. Nedelea Alexandru

ABSOLVENT: [anonimizat]

2017

Introducere

“[anonimizat]-[anonimizat], căpătând valori peisagistice inedite.

[anonimizat], ce se zbate să scape din acest defileu sălbatic. Peisajul, [anonimizat], dublat fiind de numeroasele obiective care îi măresc atractivitatea.

De la aceste „Porți de Fier", care încleștează firul Dunării, s-a [anonimizat]-o [anonimizat]-zisă a defileului Dunării”.

Zona Porțile de Fier este o zonă foarte frumoasă a României fiind în principal vizitată de turiști . [anonimizat]. Partea românească a zonei „Porțile de Fier" [anonimizat]-Malovăț -Florești -[anonimizat] – Mehadia – [anonimizat].

În prezent evaluarea complexă a [anonimizat] o importanță deosebită pentru studiile carea au loc pe această temă constituie după părerea mea elementele fundamentale pentru a [anonimizat] a asegura dezvoltarea durabilă și înțelegerea factorilor de risc din acest areal.

Portile de Fier este atat numele defileului Dunarii de pe teritoriul țării noastre cât si numele barajului hidroenergetic de la Gura Văii.

[anonimizat], [anonimizat] ”mărturii” ale unui trecut de milenii.

[anonimizat] „Portile de Fier" are o arie cu caracteristici deosebite. Astfel, [anonimizat], Ceahlău, [anonimizat] a [anonimizat] o [anonimizat], [anonimizat]" intrunește intr-o [anonimizat], o [anonimizat] caracter de unicat pe plan national si chiar european.

Datorită lucrurilor descrise mai sus și a faptului că locuiesc în apropierea acestei zone (Drobeta Turnu Severin) lucru care m-a ajutat să o vizitez de foarte multe ori și de fiecare dată m-a fascinat ceea ce am văzut și revăzut mi-am ales ca studiu de disertație, lucrarea intitulată Procese geomorfologice actúale în culuarul Dunării (Defeleul de la Porțile de Fier) în contextul schimbărilor climatice ,deoarece consider necesară și informarea turiștilor care vizitează acestă zonă de pericolele (hazardele) care poat avea loc uneori în acestă regiune.

Zona Porțile de Fier, prin poziția ei geografică, etajarea si fragmentarea reliefului, alături de prezența culoarului larg al Dunării, are un climat temperat continental, cu nuanțe locale. Exceptând sectorul nordic al zonei, respectiv sectorul înalt al Munților Godeanu și Munților Cernei, în tot timpul anului dar în mod special iarna, au loc invazii de mase de aer umed și cald de origine mediteraneană si oceanică. Datorită acestui lucru valorile temperaturii aerului in cea mai mare parte a zonei sunt mai crescute decât in restul țării, inghețurile se produc mai rar și cu o intensitate mai redusă.

Pentru elaborarea lucrării am consultat o bibliografie de specialitate care cuprinde lucrării din domeniul geografiei, am colectat date statistice și documentație folosind documente de la Instituții precum Primăria Drobeta Turnu Severin, Stația meteorologică de la Schela Cladovei , Biblioteca Județeană Mehedinți etc. , am studiat cărți scrise despre Defileul Dunării, cât și atlase și alte materiale, de asemenea am colectat informații prin observare directă lucru ce mi-a asigurat o abordare ancorată în realitate în procesul de elaborare al lucrării.

Această lucrare a fost realizată cu ajutorul și sub îndrumarea științifică a domnului profesor coordonator, căruia îi adresez mulțumiri pentru sprijin și îndrumare și pentru punerea la dispoziție a unor lucrării și materiale.

CAPITOLUL I

AȘEZAREA GEOGRAFICĂ

1.1.Așezarea matematică

Defileul Dunării este defileul cel mai lung din Europa având 134 de km. Defileul Porțile de Fier este plasat pe coordonatele :

WGS84

44° 38′ 21″ N, 22° 6′ 23″ E;

44.639167, 22.106389

UTM

34T 587746 4943463

1.2. Așezare geografică

Defileul Porțile de Fier este situat în S-V României. Limita sudică a acestuia fiind malul românesc al Dunării. Principala formă de relief sunt munții, în componența sa intrând prelungirile sudice ale Munților Banatului (Munții Locvei și Munții Almăjului), Munții Mehedinți și o parte din Podișul Mehedinți. Aval de bazinetul Dubovei, pe o lungime de 3,6 km se desfașoara Cazanele Mici (150-350 m latime), iar amonte Cazanele Mari (3,8 km lungime si 200-350 latime).

Întregul traseu al Dunării între Baziaș și Drobeta Turnu Severin, pe o lungime de peste 120km, este cunoscut ca Defileul Porțile de Fier. El taie Munții Banatului și Carpații de Sud transversal între Coronini (km. DI 1048+000) și vestul orașului Drobeta Tuenu Severin (km. D931+000).

1.3. Așezare administrativă

Teritoriul Parcului Natural Porțile de Fier se suprapune parțial peste teritoriul administrativ a două județe: Caraș-Severin și Mehedinți și totodată peste teritoriul a 15 unități teritorial-administrative. La est se învecinează cu localitatea Drobeta Turnu Severin (Mehedinți), la vest cu localitatea Socol (Caraș-Severin). La nord, de la confluența Nerei cu Dunărea, Vârfurile Tâlva Blidarului, Svinecea Mică și Mare, urmărește interfluviul Dunării format de afluenții acesteia.

CAPITOLUL II

SCURT ISTORIC AL CERCETĂRILOR GEOGRAFICE

De-a lungul timpului au fost elaborate o serie de lucrări care au abordat ca tematică aspecte legate de geologie (în studii efectuate asupra Carpaților Meridionali) geomorfologie, climatologie, biogeografie și geoecologie a acestei zone și a zonelor din vecinătatea ei.

În evolutia cunoașterii geografice a sectorului românese al văii Dunării se pot separa mai multe etape, strâns legate de fazele istorico-economice prin care a trecut regiuea străbătută de fluviu inainte de vărsarea în mare. Deosebim astfel o fază a antichitătii, când dezvoltarea economică și politică a statului geto-dac, pe de o parte, și expansiunea economică grecească pe țărmurile Mării Negre și apoi cea economică și politică a Imperiului roman pe o largă întindere la nordul văii Dunării, pe de alta, au dat prilejul unor istorici și geografi ai antichității să cunoască și sa descrie infățișarea fluviului și a gurilor lui în acele vremuri, îndeletnicirea locuitorilor, aspectul orașelor și satelor.

Din perioada veche avem insemnările lui Hecateu din Milet (546 —472 1.e.n.), care a arătat că Dunărea își are izvoarele departe în vest și înainte de a străbate un mare șir de munți se desparte în două, un braț vărsându-se în Adriatica și altul în Marea Neagră.

Mult mai prețioase date au rămas de la Herodot (484-423 f.e.n.), care s-ar părea că, a colindat mai mulți ani de-a rândul zona de vărsare a fluviului, despre care afirmă că „este cel mai important dintre toate fluviile pe care le-am văzut", la vărsarea căruia se află o deltă formată din cinci brațe.

Trecând peste relatările altor cărturari ai antichității care au lăsat însemnări despre cursul Dunării din părțile geto-dace menționez contribuția lui Ptolemeu(90-160 e.n.), geograf și cartograf, care fixează în texte și hărți un mare număr de noțiuni în legătură cu Dunărea.

Materialul informativ bogat adunat în perioada antică stă de fapt, la baza cartografiei din perioada medievală. Unele relatări despre ținuturile Dunării inferioare apar atât în lucrările istoricilor și geografilor bizantini, cât și la cei arabi sau italieni.

După instaurarea suzeranității turcești asupra statelor feudale românești se reduc consemnările asupra aspectelor geografice ale văii fluviului Dunărea.

Pentru secolul al XIX-lea, mulțimea documentelor interne, aparitia unor materiale statistice din ce in ce mai perfecționate (mai întâi cartografii de felul celei din 1831, apoi recensământuri incepând cu cel din 1861), a unor harți de mai mare precizie, de felul celei publicate la 1864 din ordinul domnitorului Alexandru Ioan Cuza (la scara 1 : 57.600), reprezintă un bogat material informativ pentru cercetarile sistematice de astăzi.

Prin această categorie de lucrări se face trecerea la perioada cercetărilor știintifice din vremurile noastre. Una dintre primele lucrăiri din această serie este cea a lui Șt. Hepites din 1882 privitoare la epocile inghețului Dunarii.

În anii urmatori, o serie de geografi români și straini au contribuit prin lucrările lor la elucidarea unor probleme dunărene, mai ales in latura geomorfologiei văii, a vechimii si a modului ei de formare.

În 1891 A. Penck preciza în ceea ce privește cursul transversal al Dunării prin Carpați că ,,valea ei este un canal de scurgere străvechi, care a supraviețuit ridicării acelor înălțimi (a munților), ca și scufundării bazinelor despărțite de ele’’(citat din Geografia Văii Dunării românești, 1969, p. 17).

Emm. De Martonne în anul 1902 susține o ipoteză, care a fost formulată și de K. T. Peters, a formării văii transversale a Dunării prin captare, el arată posibilitatea unei captări pe calea deversării arătând și influența pe care ar avea-o carstul în fenomenele de captare, studiile lui Emm. de Martonne fiind reprezentative pentru începutul de secol.

R. Sevastos în anul 1903 prin studiile sale asupra teraselor și vârstei defileului aduce importante contribuții. Studiile efectuate de geograful sârb J. Cvijic în anul 1908 introduc ipoteza antecedenței în ceea ce privește formarea defileului. După el , fluviul și-a croit calea, prin munți, pe traseul unei vechi strâmtori maritime miocene. El a observant și a notat aproape toate fenomenele și formele de relief care dau indicații asupra evoluției defileului.

În anul 1910 Al. Dimitrescu – Aldem publică lucrarea privitoare la geomorfologia văii Dunării dintre Drobeta Turnu Severin și Brăila care încerca să rezolve problema legată de geneza și evoluția acesteia.

Studiile referitoare la problemele de geomorfologie ale văii Dunării ne-au fost lăsate și de G. Vâlsan (1916) Importantă este contribuția lui Vâslan la lămurirea problemei trecerii Dunării la Porțile de Fier în care se fundamentează o nouă ipoteză a captării. Cercetarea nivelelor de terase îl face să presupună că ar fi vorba de două râuri curgând în sens invers, unul fiind Porceika unit cu Cerna și cu alte ape, îndreptându-se spre Oltenia, altul fiind Bolietinul cu Bârzasca și alt afluent puțin însemnat, care se pare că curgeau pe o mică porțiune în drumul Dunării actuale, la Greben, toate îndreptându-se spre Bazinul Panonic".

După al II-lea război mondial studiile se îndreaptă către regimul hidrologic al Dunării în defileu, însemnate fiind lucrările lui I. Pișota, V. Trufaș, Gh. Ciumpileac în anul 1965 de asemenea N. Orghidan contribuie la ipoteza antecedenței într-un studiu din 1965 și în lucrarea sa postumă asupra văilor transversale din Carpați (1969); N. Popescu (1966) aduce contribuții la geomorfologia depresiunilor mici din defileu; asupra carstului (V. Seneu, 1968) ș.a. .

După ce a fost construit barajul de la Porțile de Fier și până în prezent au fost efectuate studii mixte asupra zonei defileului, atât în domeniul strict al hidrologiei, al geomorfologiei, al climei și vegetației, cât și asupra Parcului Natural Porțile de Fier. Dintre acestea amintim studiile realizate de către prof. E. Vespremeanu privitoare la sedimentele din lacul de acumulare Porțile de Fier, de asemenea prof. L. Zaharia a realizat un articol prezentând efectele de ordin geomorfologic și hidrologic asupra văilor din amonte de baraj (impactul contruirii barajului asupra văilor din amonte).

Pătroescu Maria, Vintilă Gabriela (1997) care evidențiază potențialului natural, cultural și istoric al Parcului Natural Porțile de Fier, de Grecu F., Ielenicz M., Comănescu L., Vișan M. (2006) asupra relației de sinergism dintre relief și mediu a câteva sisteme urbane dispuse de-a lungul Dunării cu privire asupra consecințelor inundațiilor asupra acestora la nivelul anului 2006.

În ceea ce privește mediul și dezvoltarea durabilă se remarcă o serie de lucrări deosebit de importante: Verghelet A., Ungureanu I, Urecheatu Melania (1979) care au efectuat cercetări asupra terenurilor degradate prin prisma reconstrucției ecologice prin împădurire din zona Orșova – Porțile de Fier, Pătroescu Maria, Burdușanu Marta, Rozylovicz L., Bănică S. (1998) cu studiul asupra mediului și a zonelor cu pante instabile din cadrul Parcului Natural Porțile de Fier, Pătroescu Maria, Ghincea I., Matache M., Pătroescu-Klotz Iulia, Rozylovicz L., Burdușanu Marta (1999) care au evaluat potențialul ecologic al apelor Dunării pe sectorul Baziaș – barajul Porțile de Fier I, Vintilă (Manea) G., Armaș (2000) care realizează o evaluare a factorilor de risc de-a lungul Dunării în contextul dezvoltării durabile, Vintilă (Manea), (2001) apreciază gradul de artificializare a peisajului din cadrul Parcului Natural Porțile de Fier pe baza aplicării unor indici, Lucrări de sinteză: Monografie hidrologică, (1969), Geografia văii Dunării Românești, (1971), Râurile României. Monografie hidrologică, (1972), Atlasul complex Porțile de Fier, (1976), Grupul de cercetări complexe „Porțile de Fier”, seria monografică „Geografie”, (1975) Grupul de cercetări complexe ,,Porțile de Fier”, Anuarele hidrologice ale Dunării, (1990) Grupul de cercetări complexe ,,Porțile de Fier”, seria monografică, ,,Solurile”.

P. Jacuks în anul 1961 considera că Defileul Dunării dintre Porțile de Fier și Cazanele Mari este unul dintre cele mai interesante teritorii din sud-estul Europei centrale.

Călinescu și Iana în anul 1964 arată că Dunărea a favorizat în defileu existența elementelor mediteraneene și termofile endemice și că Defileul Porțile de Fier reprezintă un centru de relicve terțiare și pleistocene. Dunărea a constituit, de asemenea și o cale de migrație pentru elementele pontice de stepă de la este spre vest.

După ce s-a construit Sistemul Hidroenergetic și de Navigație de la Porțile de Fier s-au efectuat cercetări științifice multilaterale, în colaborare cu cercetătorii sârbi”.

“Din domeniul hidrologiei și climatologiei putem să enumerăm cercetările efectuate de Pișota I., Trufaș V., Ciumpileac Gh. (1965) care a făcut observații asupra debitelor din cadrul defileului în perioada 1934 – 1954; Stoenescu Șt., Dumitrescu Elena (1964) cu analiza regimului precipitațiilor între Baziaș și Tr. Severin și analiza temperaturilor în zona Orșova – Drobeta Tr. Severin (1968); Ujvari I. (1965) cu studiul caracteristicilor hidrologice ale Dunării, Pișota I., Trufaș V., Ciumpileac Gh. (1967) cu studiul asupra regimului termic și de îngheț pe sectorul Baziaș – Drobeta Tr. Severin, Sârbu I., Trufaș V., Oprișan Sanda, (1986) cu cercetări realizate asupra caracteristicilor fizico –chimice ale Dunării între Baziaș și Gura Văii, Ciulache St. (1990) cu studiul caracteristicilor topoclimatice asupra bazinului Orșova, Bazac G., Moldoveanu M (1996) prin studiul realizat asupra climatului din sud – vestul țării în contextul influențelor”.

2.1.Geneza și evoluția defileului

În regiuna Defileului Dunării sunt cunoscute trei suprafețe de nivelare: suprafața Almăjului, suprafața culmilor cu caracter piemontan cu altitudini cuprinse între 700-550 m și o suprafață inferioară cu o altitudine de 450-400m. Cercetările efectuate recent au relevat datarea și mai ales racordarea acestor suprafețe cu cele din Carpații Meridionali și cele din Miroco Planina(Carpații Sârbești): suprafața Almajului se racordează cu suprafața Borăscu, având similitudini și în câteva dintre vârfurile podișului Miroci (Știrbățul Mare, 768m) și Mehedinți; suprafața culmilor care prezintă caracter piemontan cu altitudini de 700-550 m (sarmațian-pliocen inferior) face legătura cu suprafața Râul Șes din Carpații Meridionali, dezvoltându-se totodată peste cea mai mare parte a Podișurilor Miroci și Mehedinți; suprafața inferioară( pliocen-mediu) a fost racordată cu suprafața Gornovița. Suprafața Almăjului se regăsește pe interfluviile cu altitudinile cele mai înalte, “rămășitele” sale păstând încă urmele unei nivelări foarte evidențiate. Pe suprafață se evidențiază o boltire ușoară în partea centrală (1000-1100 m), cu o descreștere de altitudine către culuarul Mehadia, față de care rămâne suspendată la altitudinile de 850-900 m iar către vest are o cădere uniformă spre Podișul Cărbunari și Munții Locvei.

Suprafața cu caracter piemontan a evoluat sub forma unor culmi prelungi care prezintă o ușoră înclinare periferică ele desprinzându-se de sub resturile suprafeței Almajului .

Fig.1. Suprafața culmilor medii cu aspect piemontan văzută de pe Golețul Mare

O nivelare accentuată a acesteia se observă numai în Podișul Miroci și în Podișul Mehedinți unde altitudinile sale sunt mult mai scăzute iar în ultima parte ea apare sub forma unei fâșii alungite intermediară între culuarul marin Milanovac-Orșova-Bahna-Balta, pe de o parte, și Bazinul Getic pe de altă parte.

Suprafața echivalentă Gornoviței se dezvoltă sub forma unui culoar îngust de aproximativ 10 km, care se prelungește de la Orșova către Baia de Aramă.

Primele rămașițe de trepte care prezință aspecte de terasă întâlnite în zona defileului se pare că provin din timpul modelării suprafeței Gornovița. Astfel că în unele bazinete s-au păstrat urmele a două trepte locale, apoi a săpat în nivelul Gornoviței, un fund larg de vale, socotită ca fiind cea mai veche albie a Dunării situată la altitudinea relativă de 260-300 m și care dispare în avale de Vîrciorova.

Poziția, panta și apropierea versanților defileului care cresc brusc, în sectorul Vîrciorova arată absența inițială a acestui nivel prezentând însă o mare dezvoltare în bazinele sedimentare neogene dinăuntrul defileului unde dobândeste aspectul unei terase. Terasele cuprinse între 200 – 210 m și 150 – 160 m, existente și în bazinele afluenților principali sunt mai bine reprezentate în zonele depresionare. Terasele care au sub 150 – 160 m sunt deasemenea foarte fragmentate, dar pot fi racordate mai bine pe întreg defileul, de la Baziaș până la Gura Văii, unde se fac legătura cu cele din depresiunea Severin.

Fig. 2. Elementele unei terase: Fig. 3. Structura teraselor: A – terasa aluvială

P – pod; F – fruntea; B – terasa in roca; C – terasa in aluviuni

M – muchia; T – tatana

Deasemenea defileului Dunării, se încadrează ți el în problematica deslușirii genezei ca de altfel toate văile transversal carpatice, acesta primit de-a lungul timpului explicații diferite dar în final cercetătorii s-au alxat pe două mecanisme (ANTECEDENȚA și CAPTAREA) care sunt luate în calcul nu numai în cazul Dunării, dar și în cazul văilor transversal. Ipoteza cu privire la antecedență apare într-o lucrare elaborată asupra defileului Dunării aceasta aparținând savantului sârb J. Cvijić (1908). El prezintă în lucrarea sa explicația că defileul actual al Dunării provine dintr-o veche strâmtoare marina care s-a format în miocen, strâmtoare care se instalase peste o vale premiocenă. Principalul său argument folosit în sprijinul ipotezei sale îl vede în urmărirea văii “pontice” dea lungul întregului defileu.

Ipoteza captării. Aparține lui Vâlsan ,argumentele acestuia bazându-se pe cartările făcute de J. Cvijić dar și pe elemente care ne arată că Dunărea este, în zona Olteniei, mai nouă decât bazinul hidrografic al Jiului. Făcând referire la faptul că Jiul până spre Craiova, precum și toată rețeaua afluentă acestuia pe partea dreaptă ne demonstrează că aceste elemente au fost formate înainte de apariția unui colector dunărean. În anul 1948 R. Ficheux și G. Vergez-Tricom au emis părerea unei succesiuni de captări.

2.2. Substratul geologic

“Defileul Dunarii reprezinta o deschidere naturală de proporții în care se poate observa trecutul geologic al intregii regiuni. Prezența acestei vai total transversale, lungimea si aspectul ei impunator oferit de versantii puternic înclinati, prăpăstioși au captat atenția cercatătorilor în mod deosebit. Astfel, numeroși oameni de știința de origine romană sau cercetători străini au formulat de-a lungul timpului diferite ipoteze care vizează geneza Defileului Dunării, printre care cele mai agreabile , așa cum am menționat mai sus, sunt ipotezele cu privire la antecedență si captare.

Prima ipoteză consideră că actualul defileu provine dintr-o strâmtoare marina formata în Miocen (35 mil. ani), care se întindea de la Milanovac către Bahna.

Iar odata cu înalțarea muntilor, aceasta a capătat o panta orientată catre est pe care Dunărea a adâncit-o treptat de-a lungul timpului , formand în final impozantul defileu.

A doua ipoteza consideră ca delieul s-a format prin captarea dinspre Oltenia a unei Dunări vestice.

G. Vâslan ajunge la concluzia unei captări peste o cumpănă de ape ce urmarea culmea principala a Munților Almajului. Argumentele lui Valsan se sprijină pe elementele care dovedesc că Dunarea este în regiunea Olteniei mai nouă decât bazinul hidrografic al Jiului.

Cauza captărilor datorându-se nivelului mai coborât în Oltenia, ca urmare a mișcarilor de înăltare a zonei carpatice din regiune.

Pe o deschidere de aproximativ 140 km se poate observa unul din cele mai interesante fenomene geologice: suprapunerea unor masive .formațiuni geologice ca urmare a împingerii și alunecării unor depozite mai vechi peste unele mai noi. Ca urmare a acestor doua fenomene s-au format două unități tectonice: Autohtonul Danubian si Pânza Getică.

Pânza Getică afloreaza pe malul stang al Dunarii prin șisturi cristaline si formațiunii sedimentare, având vârsta cuprinsă între Carbonifer (345 mil. ani) si Cretacic (141 mil. ani).

Autohtonul Danubian se dezvoltă în lungul defileului si conține formațiuni cristaline reprezentate prin amfibolite, gnaise, serpentinite, cuartite, sișturi verzi, micasisturi, etc.

Ca și fenomene distinctive se pot menționa corpurile intrusive de granite de la Ogradena, apariția gabbrourilor de la Iuti si serpentinitele de la Tișovița si Plavișevița, acestea alcătuind puncte unice de observare si cercetare științifică. Dupa ultimele teorii, Autohtonul Danubian s-ar fi format din pânze de șariaj. Peste Autohtonul Danubian sta Pânza de Severin, care a folosit ca "lubrifiant" pentru Pânza Getica sau Domeniul Getic.

De la nord-vest spre sud-est se extinde Domeniul Danubian (Pânza Getica) Moldavidele Medii peste Pânza de Severin si peste Autohtonul Danubian sau Moldavidele Marginale. Peste aceasta structura se suprapun transgresiv următoarele bazine intramontane:

Bazinul Mehadia, Bazinul Caransebeș, Bazinetul Orșova si Bazinul Bahnei.

Aceste bazine incep cu Burdigalianul (Bazinul Orsova) si cu Badenianul pentru celelalte.

Aauthtonul de Severin: varsta — Jurasic superior — Cretacic inferior:

-Strate de Azuga;

-Strate de Sinaia;

-Strate de Comarnic;

Peste acestea se așeaza discordant si transgresiv unitațile depresionare intramontane: de la vest la est după cum urmează : Bazinul Bozovici (depozite Eocen inferior), Bazinul Mehadia (face legatura cu Bazinul Panonic)si Depresiunea Bahna – Orșova.

Forma aproximativă a Carpaților Meridionali, inclusiv cea din zona defileului Dunării s-a constituit la sfârșitul Cretacicului (65 mil. ani), în urma a doua faze de ridicare a munților, austrica si laramica. Dupa aceste faze nu au mai intervenit schimbari esențiale de ordin arhitectural, Carpații Meridionali comportându-se ca un bloc relativ rigid. In Tertiar (65 mil. – 1,8 mil. ani) mișcarile tectonice au generat doar unele scufundari cu arii foarte restrânse, care au fost umplute cu depozite badeniene (16 mil. ani). Așa sunt depresiunile postectonice de la Sichevița, Bahna si Breznița”11.

În defileul Dunării se găsește Parcul Natural Porțile de Fier care este una din cele mai bogate zone geologice din Carpații Meridionali. Rezervațiile paleontologice Saraorschi si Bahna, împreuna cu celelalte geosituri extrem de valoroase, fac din Parcul Natural Portile de Fier un loc unic pe plan european. Diversitatea litologică sedimentară este repreyentată prin succesiuni variate de gresii, conglomerate, argile, calcare și marne, la care se adaugă antraciți și huile.

Diversitatea litologică sedimentară este repreyentată prin succesiuni variate de gresii, conglomerate, argile, calcare și marne, la care se adaugă antraciți și huile.

1 Parcul natural Porțile de Fier Proiect de cooperare transnațională “Mediul și dezvoltarea teritoriului Porțile de Fier de pe Dunăre”, coordonare Calogero Di Chiara(ARPA Sicilia), tipărire publicației la Palermo(Italia) la tipografia Priulla, 2006, pag. 30-34

2.3. Caracterizarea reliefului

Între Buziaș lunca are altitudinea absolută de 70 m și Gura Văii unde altitudinea absolută este de 43m Dunărea curge cu o viteză medie de 4-5 m pe secundă și pătrunde, pe o distanță de 132 km, zona muntoasă care face legătura între Carpați și Balcani (Carpații Porților de Fier, după V. Mihăilescu, 1963). Adâncindu-se pe cea mai mare parte, cu peste 200 m într-un culoar tectonic și de eroziune, larg de circa 3-10 km, de vârstă mio-pliocenă, sectorul dunărean respectiv justifică întru totul numele de defileu.

Defileul de la Porțile de Fier

Aria mare pe care se desfășoară acest culoar alătură deoparte și de alta a Dunării unitățile morfologice următoare:

– Munții Locvei (înălțime medie 500m, altitudine maximă 794m);

– Munții Almăjului( înălțimile medii 700-900m, altitudine maximă 1226m);

– Munții Mehedințiului ( înălțimi medii de 950m înălțime maximă de 1466 m în Vârful lui Stan);

– Podișul Mehedinți (înălțimi medii în jur de 500m, înălțimea maximă 887m în vârful Paharnic).

Toate acestea în partea stângă a Dunării, adică pe teritoriul României, iar în dreapta Dunării, pe teritoriul sârbesc avem următoarele unități morfologice:

Debrianske Planina(înălțimi medii de 800m);

Miroci Planina (înălțimi medii 500-550m ).

Relieful, repreyintă componenta fundamentală a peisajului natural, îmbracă diferite forme în funcție de complexitatea constituției geologice și petrografice care de-a lungul mileniilor, a creat peisaje unice ce sporesc unicitatea pitorescă a regiunii. În regiunea Porțile de Fier relieful prezintă o serie de trepte ce coboară ușor dinspre nord spre sud. Spre sud, teritoriul zonei Porțile de Fier coboară dinspre Podișul Mehedinți spre câmpia și terasele ce se înșiruie în lungul Dunării.

Munții Locvei sunt formați din calcare în est și șisturi cristaline în vest întinzându-se între valea Nerei, Dunăre și culoarul Libcova – Șopotu Nou. “Regiunea calcaroasă este prezentată printr-un relief mai înalt alcătuit din culmi largi și podișuri, pe care se dezvoltă o variată gamă de forme carstice- lapiezuri, doline, uvale, chei și peșteri (Peștera cu Muscă, Peștera Chindiei)”. Peștera Chindiei are în interiorul ei picturi rupestre. Peștera cu Muscă este săpată în versantul calcaros al munților Locvei, pe malul stâng al Dunării la o înălțime de 30 de metri altitudine relativă.

Defileul Dunării este cel mai lung și mai spectaculos din Europa iar “varietatea peisajului este dată de diversitatea geologic a traseului…Dunărea străbătând roci cu o structură și litologie foarte variate, care au dus fie la îngustarea văii, fie la formarea unor mici depresiuni. Alternanța acestora precum și panta mare a versanților, frecvent fragmentați de văi, face ca în acest sector Dunărea să ofere unul dintre cele mai pitorești trasee turistice. ”

Sectorul de defileu al Dunării își schimbă continuu direcția sa în raport cu orientarea generală vest-est și sectoarele de lărgire și cele de îngustare ale văii alternează. În aval de Baziaș în dreptul munților Locvei valea se îngustează brusc pe o porțiune de peste 3 km apoi urmează Depresiunea Moldova Veche unde se găsesc ostroavele Moldova Veche și Stânca de calcar Babacai. Stânca Babacaia se ridică, măreață, din mijlocul apei, în dreptul localității Coronini și marchează intrarea propriu-zisă în Clisura. După care valea se îngustează la 300-400 de m pe o distanță de 6 km, tăind calcarele din sectorul Pescari-Aliberg iar versanții înalți și abrupți dau un aspect sălbatic.

Stânca de calcar Babacai

Apoi pe o porțiune de 18 km Dunărea formează Depresiunea Liubcova care are un relief colinar și este urmată de îngustarea Berzeasca-Greben.Versantul Dunării prezintă suprafețe structurale , cueste și este abrupt. Valea se lărgește ușor între Greben și fosta localitate Plavișevița ajungând în medie la 1120m după care ea se îngustează din nou oferindu-ne cel mai frumos sector al defileului-Cazanele Dunării. ” Aici apele sunt silite să se <strecoare> printr-o vale care se îngustează până la 180 de m, încadrată de versanți aproape verticali. Primele Cazanele Mari, au 3.8km lungime și sunt urmate de Cazanele Mici, care au o lungime de 3.6 km. În zona Cazanelor , Dunărea este asimetrică, versantul drept(malul sârbesc) fiind mai înalt iar cel stâng(malul românesc) mai scund.Peisajul creat de Dunăre la cazane este întregit de golful Dubova, lărgit de lacul de acumulare, golf ce se adâncește mult pe latura stângă a defileului. “ După Cazanele Mici urmează Depresiunea Orșova care prezintă o deschidere largă spre nord și are un relief cu culmi domoale.Între Vîrciorova și Gura Văii sunt ultimii 9 km ai defileului iar aici Dunărea se îngustează. În aval de Gura Văii albia Dunării se lărgește foarte mult ea fiind însoțită de terase largi și luncă mare.

in morfostructura Muntilor Almaj se impun sedimentele din Svinita datorită faptului că reprezinta un larg sinclinoriu care este alcătuit dintr-o succesiune de anticlinale si sinclinale ce sunt umplute cu formațiuni paleomezozoice (gresii cinerite, piroclastite, șisturi roșii, conglomerate, marne, calcare). Ele au aceiași orientare, de la nord-est, catre sud-vest, ca și structurile cristaline: flancul vestic este răsturnat, laminat si încalecat de cristalinul de Ielova, iar flancul estic dispare pe cristalinul de Poiana Mraconiei apărând ca un monoclin si având o cădere de 20-30˚spre sud-vest. În partea vestică se găsesc într-un număr foarte mare structurile tectonizate si laminate.

Munții Almăjului se întind în lungul Dunării, de la Liubcova-Șopotu Nou până la Valea Cernei. În teritoriul Porților de Fier se cuprind ramificațiile sud-estice ale culmii principale aici datorită calcarelor s-a dezvoltat un relief exocarstic care este prezent prin doline, lapiezuri, uvale și peșteri. Deasupra Cazanelor aflându-se platforme suspendate deasupra Dunării de unde se înalță Ciucarul Mic (310m) și Ciucarul Mare (316m).

Munții Mehedințiului se învecineză cu râul Cerna pe partea stângă, înălțimea lor redusă și prezența unor curmături transversal fac mai ușoară circulația peste munte între Valea Cernei și Podișul Mehedinți, diversitatea petrografică existentă generând astfel diferite forme de relief, valea având un profil asimetric cu pante abrupt pe Valea Cernei și cu pante domoale spre Podișul Mehedinți care continuă spre est Munții Mehedinți.

Munții Mehedinți și Podișul Mehedinți sunt două unități de relief care sunt incluse parțial în Parcul Natural Porțile de Fier prin compartimentul lor din sud și se desfășoară pe direcția V-E de la Valea Cernei până în extremitatea estică a Parcului Natural Porțile de Fier și coborând apoi în altitudine de la nord la sud și est. Zona este formată din roci cristaline (Bahna) și sedimentare (calcare și roci cu caracter de fliș în Pânza de Severin).

În extremitatea estică este o zonă depresionară, Depresiunea Severinului, care este formată din roci sedimentare miocene (pietrișuri, nisipuri), cu un relief deluros. Asupra acestei zone am realizat harta hipsometrica cu ajutorul curbelor de nivel pentru a reda modelul digital si cotele actuale ale reliefului.

Capitolul III

ROLUL FACTORIILOR EXISTENȚI ÎN MODELAREA ACTUALĂ A RELIEFULUI

3.1 Factorul climatic

Teritoriul de la defileul Porțilr de Fier se încadrează climatului temperat – continental moderat, cu influențe mediteraneene.

Particularitățile climatice ale Defileului Dunării sunt datorate de interacțiunii dintre factorii fizico-geografici locali cu cei dinamici și radiativi. Neomogenitatea suprafeței active care este alcătuită din suprafețe de apă, terenuri nisipoase, calcaroase, suprafețe împădurite sau acoperite de culturi agricole, la care se adaugă configurația variată a reliefului (orientarea versanților, înclinarea și expunerea față de radiațiile solare, zonele de adăpost) și circulația atmosferică frecventă din sectorul vestic, au dus la modificări locale ale proceselor atmosferice. Actiunea climei asupra versanților este vizibilă acolo unde s-a instalat procesul de dezagregare si de alterare a rocilor.

Dezagregarea este mai activă in condițiile înregistrării unei mari amplitudini termice diurne sau anotimpuale pe cand alterarea este condiționata de radiația solara mare si de umiditate. Clima modeleaza astfel în mod direct relieful prin temperaturi si precipitatii în procesele de alterare, dezagregare, scurgere și vânturi dar și indirect prin rețeaua hidrografică, tipul de vegetatie si faună.

Pentru o mai bună prezentare a principalelor componente ale climei zonei turistice “Porțile de Fier” au fost luate în considerare un număr de 3 stații meteorologice. Cele trei stații meteorologice selecționate sunt redate mai jos , acestea fiind însoțite de anumite date de identificare, importante pentru poziționarea lor în contextul dunărean.

Stațiile meteo din zona Porților de Fier

În Defileul Dunării, pe fondul general al unui climat continental temperat moderat, se individualizează mai multe complexe microclimatice.

3.1.1 Regimul termic

Ca urmare a influenței circulației maselor de aer cald de origine mediteraneană, temperatura aerului în Parcul Natural Porțile de Fier înregistrează valori mai ridicate în comparație cu alte unități montane ale României.

Temperatura medie anuală înregistrată este de 11,1 °C, cu un maxim de 20,8 °C în luna iulie și un minim de 0,8 °C în luna ianuarie. Cea mai mare medie lunară a fost de 23,4 °C în luna iulie, iar cea mai mică medie lunară a fost de –2,7 °C în luna ianuarie. Temperaturile extreme au care s+au înregistrat au fost: temperature maximă de 37,3 °C în luna iulie și temperature minimă de –16,8 °C în luna ianuarie, amplitudinea fiind de 54,1 °C.

Numărul zilelor de îngheț este destul de redus, în medie circa 74 zile, ceea ce indică prezența unor ierni blânde, cu o ușoară nuanță de climat mediteraneean, datorită influenței masei de aer cald tropicalmaritim și al schimbului de căldură cu apele Dunării.

Brumele și înghețurile timpurii de toamnă apar de obicei între 20 – 30 octombrie, cel mai devreme apărând în 18 octombrie 1974. Brumele și înghețurile târzii de primăvară se înregistrează între 10 – 20 aprilie, cel mai târziu 1 mai (1976).

Suma gradelor de temperatură în perioada de vegetație (1 aprilie – 30 octombrie) este de 3067,1 °C.

Deci, “în apropierea Defileului Dunării, climatul este apropiat de cel mediteranean, media multianuală fiind de aproximativ 11°C.

La Orșova, temperatura medie multianuală este de 11,2°C, valoarea temperaturilor medii a lunii celei mai reci oscilează între -1 și 1°C, iar cea a lunii celei mai calde între 20 – 23°C.

În Defileul Dunării, datorită proceselor locale de transformare a maselor de aer, mai ales de descendență a acestora și de încălzire adiabatică, are loc o creștere dinamică a temperaturilor.

Astfel valorile medii anuale ale temperaturii cresc treptat de la V spre E, înregistrându-se 11,2°C la Moldova Nouă, 11,4°C la Berzasca, 11,5°C la Svinița, 11,6°C la Drobeta Turnu-Severin.

Oscilațiile temperaturii medii anuale prezintă abateri de 1,7-1,9°C la Orșova, 1,2-2°C la Drobeta Turnu Severin față de mediile multianuale. Sub influența invaziilor de aer cald au fost înregistrate valori medii anuale ale temperaturii destul de mari, depășind 12°C la Drobeta Turnu Severin în anii 1966, 1989, 1994, 2000, și Orșova în anii 1936, 1992, 1998, 2000.

Datorită invaziilor de aer rece continental, temperatura medie anuală a coborât sub 10°C la Orșova, în anii: 1881, 1940, 1941, 1942, 1954, 1956, și la Drobeta Turnu Severin în anul 1933.Amplitudinile termice medii anuale sunt relativ mici, 21,4 – 21,6°C, demonstrând caracterul moderat al climatului. Maxima absolută înregistrează valori de 41°C în Moldova Veche, 42,6°C la Șvinița, 42,5°C la Orșova și 42,6°C la Drobeta Turnu Severin.

Temperaturile minime absolute sunt legate de stagnarea maselor de aer rece de circulație estică. În aceste condiții temperatura aerului poate scădea până la –25°C. Valorile record au fost de -24,6°C la data de 8.01.1947 și 13.01.1985 la Orșova și -20°C la 13.01.1985 la Berzasca.”

Pentru cele trei stații meteorologice reprezentative din zona Defileului Dunării, temperaturile medii lunare și anuale, ajustate la o perioada de 30 de ani (1961-1990) au fos redate în tabelul de ma jos. Din analiza acestor date reiese că pe aproape întreaga suprafață a acestei zone, valorile medii anuale depășesc 11C. Deasupra porțiunilor de vale, adăpostite și cu orientare favorabilă, către sud și pe terasele însorite, mediile anuale pot atinge și chiar depăși uneori 11, 5C. În sectoarele depresionare unde durata strălucirii Soarelului este mai redusă sistematic de obstacolele geografice și unde în timpul iernii se acumulează mase de aer rece dând naștere inversiunilor de temperatură, mediile anuale nu depășesc 11C (Berzeasca 10,7C).

Valori asemănătoare se regăsesc și pe pantele învecinate, până la aproximativ 100 m altitudine relativă. Media anuală scade astfel la 9-10C în Podișului Mehedinți, 5-6C în Munții Cernei și Valea Cernei, 4-6C în Munții Almăjului și Mehedinți, 0C și sub 0C în Munții Godeanu.

Temperatura aerului; media lunară (1961 – 1990)

Temperaturile medii lunare cele mai coborâte se înregistrează în cursul anului, valorile medii lunare cele mai scăzute se înregistrează în ianuarie, când de-a lungul întregului defileu ele se mențin negative ( – 0. 4C la Moldova Veche și – 0. 9C la Berzeasca și Drobeta Turnu Severin). În semestrul cald, regimul temperaturii aerului se modifică, temperaturile medii lunare oscilând între 20 și 22C. În iulie temperaturile medii lunare ating cele mai mari valori din cursul anului, situându-se între 20C (Berzeasca) si 22. 6C (Drobeta Turnu Severin). În cea mai mare parte a zonei vara este călduroasă, luna iulie fiind cea mai fierbinte, cu valori medii pentru zona de defileu, cuprinse între 22 și 22,5C dar care scad sub 20C în arealele mai înalte ajungând la 16 C și chiar 8C în Munții Almăjului, Godeanu, Mehedinți, Cernei. Numărul anual al zilelor de vară este de 115 iar al zilelor tropicale (cu temperaturi de peste 30C) de 40-50 zile.

Temperaturi multianuale CLISURA DUNĂRII

Sursa: masuratori zilnice ale temperaturii in CLISURA DUNĂRII intre 01.01.05 – 31.12.08 afișate de weatherundeground.com

Valori extreme de temperatura in intervalul specificat:

MAXIMA absolută a temperaturii în acest interval: 42.78 gr.Celsius , atinsă în 24.07.07

MINIMA absolută a temperaturii în acest interval: -21.67 gr.Celsius ,atinsă în 10.02.05

Temperaturi MEDII LUNARE multianuale CLISURA DUNĂRII

Valorile temperaturilor medii lunare calculate [CLISURA DUNĂRII]:

3.1.2 Înghețul

În sectorul defileului de la Porțilr de Fier, temperatura apei fluviului prezintă variatii diurne, variații anotimpuale si de la un an la altul, acest lucru se datorează în primul rând factorilor climatici locali. Temperatura medie multianuala a apei înregistrează valoarea de 12,1șC, iar a aerului de 11,2șC. În cursul luii iulie apa atinge temperaturi de circa 22,1șC, iar temperatura aerului valori de 21,7șC; la polul opus se află luna februarie, când apa ajunge la temperatura de 1,6șC, iar temperatura aerului la valoarea de -0,5șC.

Atât apa cât și aerul în sectorul analizat au valori de peste 10șC (anotimpual, primavara, martie-mai), iar în anotimpul vara, in jur de 22șC. În toamnă apa are o ușoară influență de creștere asupra aerului, (13,5șC față de 12,0șC). Se observă astfel că din luna iulie pana în luna februarie (7 luni), temperatura medie a apei este mai ridicată decât a aerului iar din luna martie pâna in luna iunie aerul are valori mai crescute. Dunărea îngheata cand temperatura aerului înregistreaza valori sub -8șC mai multe zile la rând și determinând astfel scăderea temperaturii apei sub 0șC.

De la Baziaș la Orșova, regimul de iarna este reprezentat în proporție tot mai mare de curgerea sloiurilor (aproximativ 90%). Intervalul de instalare a fenomenelor de iarnă este luna decembrie, ele sfârșindu-se în luna martie.

3.1.3 Precipitațiile

“Precipitațiile atmosferice, reprezintă unul din elementele esențiale ale climei, aceasta fără a neglija sau minimaliza importanța celorlalte elemente precum temperatura aerului, umezeala aerului, radiația solară, vântul, parametrii importanți ce configurează clima unei regiuni. Precipitațiile reprezintă totalitatea hidrometeorilor formați din particule de apă lichidă sau solidă, care cad din nori (uneori chiar și din ceață) și ating suprafața terestră.”

Datorită poziției regiunii sub incidența maselor de aer ale circulației V și SV, cantitățile de precipitații sunt relativ ridicate pentru o zonă de până la 1200 m altitudine de pe teritoriul României. Există și o zonalitate verticală impusă de diferența de nivel de peste 1000 m între Valea Dunării și Vf. Svinecea Mare,acolo cantitățile medii anuale oscilând între 800 – 1000 mm.

Repartiția cantității de precipitații în timpul unui an este diferită de cea a restului țării, făcându-se simțită influența mediteraneană, caracterizată prin două

maxime: unul în lunile mai – iunie în zona Defileului Dunării și iunie – iulie în zonele înalte și altul, secundar, mai sărac în precipitații, în octombrie – noiembrie.

Minimele înegistrate se produc la sfârșitul verii și începutul toamnei, în lunile august – septembrie, precum și la sfârșitul iernii în lunile februarie – martie. Predomină în general precipitațiile lichide, cele solide sub formă de ninsoare fiind mai rare. O frecvență mai mare în sezonul de iarnă o are lapovița. Stratul de zăpadă nu durează foarte mult, circa 30 – 40 de zile/an, în condițiile în care numărul zilelor cu ninsoare este sub 20 zile/an. Grosimea medie a stratului de zăpadă atinge valoarea cea mai mare în februarie, putând ajunge la 20 – 35 cm.”

Suma precipitațiilor anuale este de 674,5 mm, dar sunt ani și cu 1114 mm (1954, la Moldova Nouă) sau 1440 mm (1919, la Drobeta Turnu Severin), precum și ani cu 450 mm (1951, la Moldova Nouă) și 380 mm (1903, la Drobeta TurnuSeverin).

Cea mai mare cantitate de precipitații cade în lunile mai și iunie, iar cea mai mică în lunile de iarnă. De multe ori, ploile capătă caracter torențial ca rezultat al progreselor dinamice și termice, intensificate de factorii orografici. Numărul mediu de zile cu precipitații lichide este de 126,7 zile.

Numărul mediu de zile cu ninsoare este de numai 27,8 zile.

3.1.4 Durata de strălucire a soarelui

Prin durata de strălucire a Soarelui, înțelegem intervalul de timp din cursul unei zile, când Soarele strălucește și se exprimă în ore și zecimi de oră. Caracteristică importantă fiecărei regiuni, acest element meteorologic prezintă importanță tematico-aplicativă pentru numeroase domenii de activitate (construcții, agricultură, turism, etc.).

Regimul duratei de strălucire al Soarelui și repartiția sa teritorială se află în strânsă legătură cu regimul de distribuție a nebulozității.

3.1.5 Nebulozitatea

“În zonă predomină zilele cu cer variabil sau noros ridicându-se la 180-190 zile pe an aproximativ egal repartizate pe luni. Mai puține sunt zilele cu nebulozitate maximă care sunt caracteristice pentru perioada noiembrie-martie. Zilele senine se ridică la 60-70 pe an, cele mai frecvente întâlnindu-se în perioada iulie-septembrie când numărul acestora este de 9-11 zile pe lună.”

Acest element climatic este deasemenea condiționat de circulația generală a atmosferei, iar pe de altă parte, de condițiile geografice locale (forma de căldare a depresiunii și lățimea mare a fluviului Dunărea în acest sector). Aceste aspecte duc la procese de destrămare a sistemelor noroase deasupra regiunii, predomină astfel timpului senin, de unde rezultă valori ridicate a orelor de insolație. Doar poluarea atmosferei din împrejurimi poate reduce durata de strălucire a Soarelui.

Din analiza datelor heliografice înregistrate la stația meteorologică Drobeta Turnu Severin, rezultă că în perioada 1961 – 2007, durata medie anuală de strălucire a Soarelui este de 2219.4 ore. Acest parametru înregistrează în Depresiunea Severinului valori destul de ridicate, fiind cu cca.100 ore mai puțin decât cele de pe litoralul Marii Negre unde înregistrăm cele mai valori de pe teritoriul României (2300-2400 de ore/an).

Durata maximă anuală de strălucire a Soarelui s-a înregistrat în anul 2000, atingând valoarea de 2624.9 ore, cu 410.3 ore mai mult decât media multianuală, corelată cu valori reduse ale nebulozității de numai 4.7 zecimi. În acest an durata mare de strălucire a Soarelui vine pe fondul unei predominări a timpului senin și a înregistrării la nivelul întregii țării, a unor temperaturi maxime record.

Durata cea mai redusă de strălucire a Soarelui s-a înregistrat în anul 1984, cu o valoare de numai 1934.6 ore, cu 281.8 ore mai puțin decât media multianuală, în strânsă corelație regimul nebulozității, unde nebulozitate medie anuală analizată este de 5.8 zecimi, fapt ce denotă o predominare a norilor etajului mijlociu și inferior, sisteme noroase ce împiedică intr-o mare măsură pătrunderea razelor solare spre suprafața terestră.

3.2 Factorul hidrologic

Influențează modelarea reliefului, respectiv a versanților dar si a albiilor prin intermediul apei atat în stare lichida (precipitatii) cât și în stare solidă (zăpada).

Scurgerea, debitele si nivelele sunt parametrii factorilor hidrologici care au influențat și care influentează în present morfogeneza.

3.2.1 Apele subterane

Diversitatea rocilor ce formează înălțimile sudice ale munților Locvei, Almăjului și Mehedinți, precum și a formelor de relief, determină varietatea condițiilor de zăcământ și a manifestărilor apelor subterane.

În arealul Parcului Natural Porțile de Fier se pot diferenția două unități cu caracteristici hidrogeologice specifice:

a) unitatea care are ape freatice în formațiunile cuaternare ale văilor cum sunt aluviunile, formațiuni coluvio – proluviale;

b) unitatea care are ape subterane în formațiunile antecuaternare și cuaternare ale interfluviilor cum sunt formațiunile eluviale;

Depozitele aluviale, proluviale și coluviale formează un singur strat acvifer care are caracter freatic și este delimitat pe de o parte de fluviu și pe de altă parte de versanții Defileului Dunării și al văilor afluente.

Extinderea acestuia este întreruptă de izvoare sau de mici suprafețe care au exces de umiditate.

A doua unitate, cu ape subterane cantonate în formațiuni antecuaternare și cuaternare ale interfluviilor, prezintă o mare varietate de tipuri genetice de roci și de forme de relief, ceea ce condiționează o suită de structuri și faciesuri hidrogeologice.

Indicii ecometrici climatici sunt formule de calcul pentru favorabilitatea climatică, ce iau în considerare valorile efective ale factorilor climatici principali (Pătroescu, 1987). Analiza rezultatelor se face fie prin încadrarea lor în tabelele de valori precalculate, fie prin comparații spațiale, respectiv altitudinale.

Clasificare climatelor și calculul indicilor de ariditate, respectiv pluviometrici (de erozivitate climatică etc.) sunt acele probleme care i-au preocupat pe unii dintre climatologii ai secolului XX (de Martonne, Thornthwaite, Gaussen). În scopul găsirii unei expresii matematice general valabile a valențelor ecologice ale unui sit, astfel a luat naștere o serie întreagă de formule și tabele de interpretare, unele bazându-se pe factorii climatici, altele pe cei biogeografici.

Ariditatea este o noțiune spațio-temporală care exprimă un dezechilibru hidric în geosistem.

A = P – ETP

unde P < ETP.

Conceptul de zonă aridă este expresia spațială a ieșirilor de apă din sistem ce depășesc în mod constant intrările. În prezent peste o treime din uscatul Terrei este afectat de ariditate

Zone aride Terra

www.eoearth.org

Termenul meteorologic de ariditate are referință temporală, este un fenomen conjunctural caracterizat de o pluviometrie slabă (perioadă aridă).

Principalii factori ai aridității sunt: precipitațiile, temperatura, continentalismul, albedoul . Din punct de vedere biogeografic, insuficiența de apă în sol produce un deficit de creștere al speciilor vegetale și chiar creează vaste discontinuități în covorul vegetal.

3.3 Factorul biotic

Vegetatia posedă rol de protecție asupra solurilor si rocilor prin interpunerea între atmosferă si celelalte elemente ale sistemului fizico-geografic, fiind astfel redus impactul asupra acestora (Bojoi Ioan, 2000). Din categoria factorilor biotici, un rol important in declanșarea proceselor de versant, este deținut de invelișul vegetal a cărui diversificare si etajare condiționata de elementele climatice si cele pedologice influențează desfășurarea proceselor morfogenetice.

3.4 Factorul geologic este factorul ce exercită desfășurarea proceselor geomorfologice actuale acest lucru făcându-se prin intermediul formatiunilor litologice și al tipului de structura ce favorizeaza actiunea agentilor modelatori externi. Evoluția îndelungată a regiunii analizate, litologia variată (roci sedimentare, roci vulcanice etc.) și prezența elementelor structurale a determinat caracteristici diferite în cadrul bazinului hidrografic al Porților de Fier.

Solurile preyenta în sectorul Defileului Dunarii sunt variate atât în ceea ce privește gama solurilor cat si distribuția lor în suprafață.

În funcție de natura depozitelor pe care acestea s-au dezvoltat de+a lungul trecerii timpului avem următoarele categori de soluri: sedimentare consolidate, depozite calcaroase, sisturi cristaline, roci eruptive si sedimente detritice (neconsolidate).

Cernoziomurile semicarbonatice si carbonatice levigate se întâlnesc numai în zona de vest de Moldova Veche, pe treptele joase ale reliefului. În ostrovul de la Moldova Veche găsim cernoziomuri levigate pe depozite nisipoase.

Depozitele lutoase sau argiloase se găsesc în ce+a mai mare parte pe terasele Dunării și în cadrul câmpiei piemontale a Nerei.

Solurile brune (eubazice si mezobazice) au o extindere limitată, ele facându-și apariția pe forme relativ tinere de relief sau întinerite prin eroziune. Ele se întâlnesc adesea pe conuri de dejecție având o textură ușoara până la mijlocie (fiind uneori si scheletice), pe unele terase au o textură mijlocie sau fină, iar pe pante sunt acoperite cu loess(partea de vest a munților Locvei sau depresiunile Liubcova si Orșova-Bahna). Solurile brune se mai întâlnesc și în zona montană (la sud si est de satul Eibenthal). În regiunea montană calcaroasă de la est de Moldova Veche solurile brune se întâlnesc în concordanță cu redzine și au textura mijlocie sau fină. Pe anumite areale se asociază cu solurile semigleice argiloase.

Solurile argiloiluviale brune podzolice în asociație cu solurile brune sunt foarte răspândite și ele sunt prezente atât pe roci sedimentare detritice, în depresiuni, cât și pe produsele de alterare ale diferitelor roci compacte, consolidate din etajul din etajul montan superior având textura mijlocie si ușoara, adeseori cu mult schelet si un profil scurt, fac excepție solurile dezvoltate pe roci carbonitice, care prezintă textura fina.

Pe sedimentele nisipoase sau pe gresie, se dezvolta soluri argiloiluviale podzolice, care prezintă o puternică diferențiere texturală pe profil ele fiind acide (pH 4,8-5,3) dar, sărace în baze si elemente nutritive.

În zona etajului montan superior din Defileu Dunării se găsesc solurile brune acide. Ele sunt soluri cu o textura mijlocie sau ușoara, iar de regula sunt scheletice si cu profil relativ subțire prezentând o reacție puternică acida si o debazificare ridicata (sub 30% grad de saturație) pe tot profilul.

Se mai întâlnesc pe areale restrânse și asociate cu soluri brune acide, soluri brune podzolice (feriiluviale) si chiar podzolice humicoferiiluviale.

În zonele calcaroase din Moldova Noua si Garnic, în sectoarele Bigar, Șvinița, Vârciorova se găsesc rendzinele si terra rossa care s-au dezvoltat pe calcare formând diferite asociații cu solurile brune sau solurile argilo-iluviale brune podzolice. Ele predomină pe calcarele din aria Cazanelor.

Erubaziomurile, sunt regăsite în apropierea satului Eibenthal, prezența lor fiind legată de existența sepentinelor asociindu-se frecvent cu litosolurile, având o textura argiloasă (25-59% argilă) și fiind sărace în potasiu dar bogate în magneziu schimbabil(45-87% din T).

Regosolurile sunt răspândite cel mai adesea pe părțile nordice si sudice ale Munților Locvei, și sunt acoperite cu depozite loessoide sau detritice miocene.

Litosolurile au o răspândire foarte mare ele nelipsind din nicio unitate de soluri din regiunea montană.

Aluviunile si solurile aluviale se regăsesc de-a lungul Dunării, mai puțin în două sectoare, cel de la Ogradena-Orșova (azi inundat) si cel de la Divici-Moldona Veche. Aluviunile fiind pe grindul din apropierea albiei si fiind carbonatice si cu textura mijlocie iar solurile aluviale au textura mijlocie sau grea și apar la restul luncii, sau pe conurile de dejecție ale pâraielor având textura variata iar pe alocuri se constată si existenta unor soluri aluviale gleice sau chiar mlaștini (Ieșelnița, Ogradena, Moldova Veche etc.)

3.5 Factorul geomorfologic

Prin caracteristicile sale morfometrice, relieful constituie suportul desfășurării proceselor actuale de modelare. “În funcție de litologie, se pot exemplifica diferențieri ale proceselor geomorfologice: procese de alunecare în zonele de obârșie al râurilor Iuți, Valea Roșie, Povalina, Strenica, Elișeva, Sirinia, la vest de Svinița, la nord de Cozla, Berzasca și Liubcova, datorate rocilor sedimentare permiene friabile, procese și forme endo și exo carstice pe suprafețele cu o largă dezvoltare a formațiunilor calcaroase precum Cazanele Dunării, zonele Svinița – Svinecea Mare și Pod Cărbunari-Moldova Nouă-Gârnic, procese de dezagregare cu formarea de grohotișuri pe cristaline și magmatice.

Versanții sectorului românesc al Defileului Dunării au o expoziție predominant sudică, sunt mai puțin împăduriți și mai puternic degradați. Se remarcă procesele de degradare în masă a versanților ca rezultat al scurgerii difuze și /sau organizate a apei.

Datorită naturii petrografice și coeficientului ridicat de împădurire a zonei montane – Munții Locvei – peste 40% și Munții Almăj – 85%, procesele de degradare au un ritm moderat. În bazinele sedimentare Moldova Nouă, Liubcova, Ogradena, Orșova-Bahna și Depresiunea Severinului, procesele de versant sunt foarte active constituindu-se în surse de aluviuni pentru lacul de acumulare. La baza versanților, în bazinete și lunci, procesele dominante sunt cele de acumulare, depozitele fiind reprezentate de materiale proluviale, coluviale, aluviale și gravitaționale. În cadrul bazinetelor depresionare pot fi identificate o serie de conuri de dejecție formate de râurile ce au suferit schimbări bruște de pantă. La baza abrupturilor litologice și structurale, calcaroase sau din roci vulcanice, apar blocuri, roci prăbușite ori conuri de grohotiș.

Sunt de remarcat procesele geomorfologice actuale care s-au dezvoltat în lungul căilor de comunicație, mai ales al DN 57 Orșova-Moldova Nouă, în imediata apropiere a carierelor de exploatare a materialelor de construcție, pe haldele de steril active sau stabilizate .

În aceste zone sunt specifice procesele de torențialitate, prăbușirile ori alunecările de teren de mică amploare. Pe malul românesc al lacului de acumulare Porțile de Fier I au o amploare deosebită procesele de eroziune a malurilor determinate de variațiile de nivel ale apelor. Se pot identifica sectoare de eroziune prin prăbușiri și marmite în depozite friabile sedimentabile precum sectorul Orșova- Eșelnița, colmatare biogenă precum Moldova Nouă-Divici, sau colmatare mixtă,biogenă și aluviuni transportate de afluenții direcții ai Dunării, pe Valea Boșneagului la Coronini, Liborajdea, Gornea, Liubcova, Berzasca, Eșelnița, Mala și în alte zone.

În concluzie, relieful și procesele de modelare din Parcul Natural Porțile de Fier contribuie esențial la creșterea importanței zonei din punct de vedere științific, fiind în același timp și un factor care a restricționat dezvoltarea așezărilor umane și modul de utilizare a terenurilor.”

Capitolul IV

PROCESE GEOMORFOLOGICE

4.1 Procesele de eroziune sunt caracteristice organismelor hidrografice de diferite ordine, inclusiv torenților, ravenelor si ogașelor.

4.1.1 Dezagregarea

Procesele de dezagregare apar datorită variațiilor accentuate ale temperaturilor diurne, al alternării îngheț – dezghețului, al insolației sau datorită acțiunii viețuitoarelor. Rocile eruptive sunt predispuse unei dezagragări mai rapide decât cele sedimentare, fapt explicat prin indicele de dilatare diferit al particulelor constitutive ale rocii și prin deosebirea de culoare ale mineralelor componente; Mineralele melanocrate se încălzesc mai puternic decât cele leucocrate, primele se dilată mai mult decât celelalte astfel separându-se unele de altele.

4.1.2 Alterarea

Spre deosebire de dezagregare, prin care roca este doar sfărâmițata, fără schimbari în compozitia moleculara, alterarea presupune și transformarea unora dintre mineralele componente care au anumite propietăti, în produse noi cu alte proprietati; Alterarea se manifestă atât independent dar și în stransă legatura cu dezagregarea.

4.1.3 Eroziune hidrică pe versanți

4.1.3.1 Pluviodenudarea și eroziunea în suprafață agresează în principal solurile și depozitele superficiale friabile fără vegetație. După datele diferiților autori (citați în “Relieful României” și “Geografia României”, vol.I), terenurile cu pante de numai 20o pot pierde anual 20 t/ha de sol. Situația se schimbă în funcție de utilizarea terenului dacă terenul este arat, prezintă vegetație, sau de durata și gradul de torențialitate al ploii, de rocă, expunere, lungimea versantului ș.a.

4.1.3.2 Procesele torențiale apar la ploi cu o mare intensitate de desfășurare într-un timp și la topirea bruscă a zăpezii, pe pantele mai înclinate. Acestea se extind regresiv, cu fiecare ploaie, cu mai mulți metri pe an. Produc eroziune în adâncime, transport de aluviuni și depuneri sub formă de conuri de dejecție, uneori groase de mai mulți metri și întinse pe o suprafață destul de mare.

4.1.3.3 Procesele fluviatile principale sunt: eroziunea lineară, cea regresivă, transportul și acumularea și eroziunea de mal sau laterală; ultima provoacă și surpări sau alunecări. Efectul lor este deosebit la ape mari și viituri, când viteza apei crește, sunt transportate cantități importante de aluviuni, se intensifică și eroziunea, au loc aluvionări pe arealele inundate. Urmările pot fi catastrofale pe unele locuri de lunci, lângă maluri și în câmpiile joase de subsidență unde râurile pot divaga, realizând schimbări de cursuri. În albii apar despletiri, praguri și conurii submerse, ostroave și subsăpări de maluri.

Cele mai critice puncte se regăsesc în concavitățile de meandru, la confluențe, la locurile de intrare a râurilor în depresiuni sau în câmpii, în spatele podurilor etc. Râurile care transportă multe aluviuni de provenite din viituri își pot înălța albia prin aluvionare și astfel ies din matcă și produc uneori pagube însemnate.

4.2.1 Eroziunea în adâncime

Modelarea torențială afectează terenurile alcătuite din roci moi din sectorul inferior al bazinului unde ravenele prezintă adâncimi mari si au un profil transversal sub forma de V.

În schimb, în sectoarele superior si mediu unde predomină rocile dure, ravenele si ogașele ritmul de evolutie este moderat, prezentând o adancime mică si deschidere mare.

Formațiunile de eroziune în adâncime din sectorul inferior al bazinului sunt formate în roci de natura petrografica diferita. Astfel ca in desfășurarea lor, secționează areale alcătuite din roci moi, usor erodabile precum nisipurile, pietrișurile care favorizează o eroziune rapidă sau din roci cu grad de erodabilitate mediu reprezentate de marne, argile, calcare si unele tipuri de gresii.

Organismele torentiale sunt astfel frecvente în arealele care prezintă declivitate si amplitudine mare.

Procesele geomorfologice actuale au în ultima perioadă de timp o amploare mai ridicată în cadrul Văii Dunării, în special acolo unde condițiile de apariție și dezvoltare a lor, prezintă un grad ridicat de favorabilitate (fragmentare ridicată, pante accentuate, împădurire redusă, scoarță de alterare dezvoltată, etc.).

Cele mai reprezentative în acest caz sunt procesele de eroziune, aflate în strânsă legătură cu condițiile locale,acolo unde versanții sunt afectați în general de procesele de spălare și șiroire asociate cu procese de ravenare, ce apar în principal în contextual unor pante accentuate, care prezintă un grad ridicat de alterare a rocii sau duc lipsă de un covor vegetal,datorită unui strat superficial de sol. Tot atât de importante sunt și procesele gravitaționale, reprezentate prin alunecări de teren, prăbușiri și depozite mobile de versant.

Alunecările și prăbușirile s-au dezvoltat pe seama unor depozite friabile care mai prezintă și intercalări de argile, iar acolo unde predomină rocile mai dure (calcare, gresii, șisturile cristaline ale domeniului getic), ca rezultat al dezagregării se formează depozitele mobile de versant (grohotișuri, râuri de pietre, depozite deluviale). Complexitatea sub raport structural și litologic a defileului Dunării determină o mare varietate de procese și forme de relief (Atlasul complex „Porțile de Fier”, 1967).

Un rol deosebit de important în modelarea actual a Defileului Dunării l-a avut construirea lacului Porților de Fier I. O serie de factorii precum panta, litologia sau apa de infiltrație ce conduce la supraumectarea rocilor, pot condiționa prezența alunecărilor și prăbușirilor. Dintre factorii morfodinamici factorii antropici si cei climatici joacă un rol important în aceste procese geomorfologice.

Prin ridicarea lacului de acumulare datorită construcției barajului de la Hidrocentrala Porțile de Fier I s-a trecut la reconstrucția căilor de comunicații și a unor construcții de reabilitare a versanților, ce au dus la secționarea versanților mai ales în treimea lor inferioară, cauzând astfel o dereglare a stabilității versanților, provocând declanșarea diferitelor procese geomorfologice.

În prezent, se constată o intensificare a producerii unor procese geomorfologice actuale în lungul Defileului Dunării, datorită condițiilor favorabile de formare și dezvoltare a lor (pante accentuate, fragmentare mare a reliefului, scoarță de alterare groasă, suprafețe despădurite sau cu o împădurire redusă, concesionarea luciul de apă și pământul de sub taluzul DN 57, operațiuni care au determinat alunecările de teren, etc.), ele fiind puse în evidență aici de cateva studii de caz. Toate aceste procese mai sunt influentate si de o serie de factori cum ar fi geodeclivitatea,expozitia versanților ,utilizarea terenului din acestă regiune toți acesti factori naturali si antropici au scos versanții din echilibru astfel au loc procese de versant tot mai dese.

4.3 Procese geomorfologice actuale

1. Alunecarea de teren de la Liubotina

Cel mai reprezentativ proces morfodinamic luat în discuție în dinamica actuală a versantilor din Defileul Dunării este o alunecare-prăbușire de tip detrusiv, ce a avut loc la, pe data de 26 martie 2010. Ea s-a produs în amonte de intrarea în Cazanele Mari, mai precis în imediata apropriere a Văii Liubotinei și este vorba de o alunecare de teren masivă și complexă, produsă în versantul situat pe marginea drumului rutier DN57 Dubova-Șvinița la o altitudine abs. de 155-160 m.

Alunecarea de la Liubotina

De la râpa de desprindere și până la fruntea alunecării se măsoară cca. 200 m, astfel că în procesul alunecării s-a antrenat o cantitate uriașă de material dislocat ce a afectat întregul versant, blocând și distrugând pe o suprafață de 130 m partea carosabilă a drumului național. Volumul masei deplasate a fost estimat la circa 100000 mc, o bună parte din materialul venit de pe versant prăbușindu-se în fluviul Dunărea.

Masa de teren alunecată ara constituită dintr-un amestec de arbori dislocați, grohotișuri și o masă importantă din scoarța de alterare. O parte din masa alunecată a coborât peste drumul național în fluviul Dunărea, formându-se o cantitate importantă de aluviuni.

Fruntea alunecării s-a oprit în apa lacului, la cca. 100 m de linia șoselei. Din cauza rezistenței mediului lichid cât și a presiunii exercitate de materialul în mișcare, fruntea alunecării a luat forma unui val de refulare. Au contribuit la acest aspect și inerția deplasării, precum și micșorarea pantei în apropierea liniei de țărm.Astfel autoritățile locale au demarat apoi lucrări de consolidare a versantului și de refacere a părții carosabile distruse.

Lucrari de consolidare a versantului

2.Prabușirea de la Mraconia

Prăbușirea din Cazanele Mici ne indică un proces geomorfologic ce sa produs la începutul lunii martie în data de 9 martie 2010. Este situată la cca. 300 m, în aval de confluența văii Mraconia cu fluvial Dunărea, afectând o porțiune din DN57 (Eșelnița-Dubova) prin prăbușirea zidului de sprijin, până în axul central al părții carosabile, pe o lungime de cca. 30m. De la luciul apei până la nivelul șoselei prăbușirea are o înălțime de 20 m, zidul de sprijin reconstruit având o înălțime de 8 m.

Prabușirea de la Mraconia

Și în această arie afectată autoritățile locale au fost forțate să întreprindă lucrări de consolidare a versantului .

Lucrări de reconstrucție Mraconia

Procesul a avut loc într-o zonă unde se regăsesc depozite de calcare masive ce sunt afectate de fisuri cu orientare verticală, la care se adaugă o serie de procese ce au contribuit și aici la declanșarea prăbușirii, respectiv, o pantă de 90%, oscilațiile de nivel ale lacului și aceeași metoda neadecvată de construcție a căii rutiere au dus la acest fenomen. Un argument pertinent al înțelegerii respectării mediului este și acela că pe malul drept, în Serbia, datorită abordării cu responsabilitate a lucrărilor la șoseaua care leagă Kladova de Golubac, nu s-au înregistrat procese similare ca cele de pe malul stâng al Dunării, deși condițiile geologice și litologice sunt similare.

În evoluția actuală a acestui sector al defileului acționează o serie de modificări și procese morfodinamice actuale precum: abraziunea țărmurilor, alunecările și prăbușirile, sedimentarea, colmatarea etc. aspecte ce pun o serie de probleme de ordin practic și teoretic ale dinamicii reliefului Defileului Dunării după construirea lacului Porților de Fier I.

3. Prăbușirea de la Dubova

Este un proces apărut în primăvara anului 2012, acesta s-a extins spre sfarșitul toamnei (2012) ca urmare o ploilor căzute în zonă. Alunecarea s-a produs pe o porțiune de circa 15 metri, afectând și câțiva metri din asfalt. Este vorba de drumul național ce leagă Orșova cu Moldova Nouă, în dreptul localității Dubova.

Prăbușirea de la Dubova

Procesul geomorfologic s-a manifestat într-un locul unde porțiunea de drum afectată face o curbă accentuată. Pe fondul unui trafic intens care prin frecvența trepidațiilor și forta centrifiga specifica circulatiei în curbe, toate aceste elemente rezultate pe un substrat favorizant, au dus la prăbușirea zidului de sprijin și o porțiune a părții carosabile.Cu ajutorul softului ArcMap10.4 am reusit sacreez toate hartile de mai sus iar la final am înmulțit hărțile(pante,geologie,etc) pentru a încerca să regasesc pe arealul analizat zonele care prezintă vulnerabilitate(medie,mare) la procesele geomorfologice actuale.

Capitolul V

CONCLUZII

Regiunea luată în studiu înregistrează o dinamică accentuată, cu o amploare mare a proceselor geomorfologice actuale, favorizată de factorii naturali (geologici, geomorfologici, hidrologici, climatici, etc.) și amplificată de factorul antropic (modul de construcție al drumului rutier, circulația intensă, executări de construcții particulare, mai mult sau mai puțin autorizate), fapt ce a contribuit la o destabilizarea a terenului.

De asemenea, în anul 2009-2010, existența unor perioade excesiv de secetoase rezultate în semestrul cald, urmate de perioade cu un regim pluvial extrem de bogat în precipitații în semestrul rece,aceste lucruri au determinat o mai mare posibilitate de producere a proceselor actuale în zona supusă analizei.

Pentru stoparea acestor fenomene și combaterea efectelor, se impun măsuri urgente și permanente de supraveghere și întreținere a drumului rutier strămutat de la baza versantului, unde dinamica proceselor de modelare actuală este variată și deosebit de activă în anumite perioade de timp precum și la trecerea de la un anotimp la altul.

Executarea unor lucrări de stabilizare a versanților, a unor baraje de-a lungul văilor torențiale, amenajări silvice, etc., precum și interzicerea autorizațiilor de construire și cumpărare a terenului din imediata apropriere a luciului de apă și a versantului pe care îl străbate drumul național.

Bibliografie

-Albulețu I. (1982) Zona turistică Porțile de Fier, Ed. Sport-Turism, București.

-B. Bădescu & al.: Arealele protejate din Județul Caraș – Severin, ASER 1998

-Impactul modificării utilizării terenurilor asupra biodiversității Parcului Național “Porțile de Fier” (Finanțare: UNESCO, 1996-1997, Gabriela Vintila)

-Baza de date pentru analiza, cartografierea și gestiunea durabilă a situațiilor de hazard și risc în spațiul urban. Aplicații în orașul Orșova (Mihai B., CNCSIS AT, nr. 2916, cod 147/2006-2007)

-Zona turistica Portile de Fier – Analiza geografica. Universitatea din Bucuresti, Facultatea de Geografie, 2004. Autor : Daniela Dumbraveanu. Conducator stiintific : prof. univ. dr. Valeria Velcea

-Valea Dunării între Brăila și Pătlăgeanca. Studiu geomorfologic. Universitatea din București, Facultatea de Geografie, 2008. Autor : Cătălin Canciu. Condudător științific: Costică Brânduș).

-Iron Gates – Habitat conservation and Management (LIFE NATURE, 2001-2004, M. Pătroescu)

Cheval S., Croitoru, A.-E., Dragne, D., Dragota, C., Gaceu, O., Patriche, C.-V., Popa, I., Teodoreanu, E., Voiculescu M., (2003), Indici si metode cantitative utilizate in climatologie, Editura Universitatii Oradea.

-Croitoru A.-E., Toma, F., (2010), Trens in precipitation and snow cover in central part of Romanian Plain, Geographia Tehnica, Volume 05, Issue 1/2010, p. 1-11.

-Dumitrascu, M., Dumitrascu, C., Douquedroit, A., (2001), Seceta si impactul ei asupra mediului in Campia Oteniei (The Drought and Its Impact on the Environment in the Plain of Oltenia), Revista Geografica, VII, Serie noua, Academia Romana, Institutul de Geografie, Bucuresti, p.166-172

-Grecu F., Carablaisa S., Zaharia L., Ioana-Toroimac G., 2012 : Les precipitation – facteur de la dynamique des versants dans le defile du Danube (Roumanie). Actes du XXVème Colloque International de Climatologie, p.349-354.

-Grecu F., Ioana-Toroimac G. , Constantin (Oprea) D. M., Carablaisă S., Zaharia L., Costache R. Munteanu A. 2015 :L’evenement pluvial du septembre 2014 dans le defile du danube (roumanie) – aleas et risques exceptionnels, Actes du XXVIIIème Colloque International de Climatologie, p. 491-496.

-MCKee T. B., Doesken N.J., Kleist J. 1993: The relationship of drought frequency and duracion to time scale, Proceedings of the 8th Conference on Applied Climatology, !7-22 January 1993, Anaheim, California, p.179-184.

*** (1961-2010), Arhiva Administratiei Nationale de Meteorologie, Bucuresti.

*** (2010-2014), www.ncdc.noaa.gov.

http://exploratorii.ngo.ro

http://amfostacolo.ro/temperaturi.php?in=clisura-dunarii-romania&sid=1238#perluna

http://www.geografie.uvt.ro/pers/satmari/BIOGEOGRAFIE/05%20INDICI%20ECOMETRICI

http://wikimapia.org/#lang=ro&lat=44.500056&lon=22.123203&z=13&m=b

http://wikimapia.org/#lang=ro&lat=44.500056&lon=22.123203&z=13&m=b