PROCESE GEOMORFOLOGICE ACTUALE ÎN CULUARUL DUNĂRII (DEFILEUL DE LA PORTILE DE FIER) ÎN CONTEXTUL SCHIMBĂRILOR CLIMATICE [307173]

UNIVERSITATEA DIN BUCUREȘTI

FACULTATEA DE GEOGRAFIE

SPECIALIZAREA: GEOMORFOLOGIE ȘI CARTOGRAFIE CU ELEMENTE DE CADASTRU

LUCRARE DE DISERTAȚIE

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC :

Prof. dr. Nedelea Alexandru

ABSOLVENT: [anonimizat]

2017

UNIVERSITATEA DIN BUCUREȘTI

FACULTATEA DE GEOGRAFIE

SPECIALIZAREA: GEOMORFOLOGIE ȘI CARTOGRAFIE CU ELEMENTE DE CADASTRU

PROCESE GEOMORFOLOGICE ACTUALE ÎN CULUARUL DUNĂRII (DEFILEUL DE LA PORTILE DE FIER) ÎN CONTEXTUL SCHIMBĂRILOR CLIMATICE

COORDONATOR STIINȚIFIC :

Prof. dr. Nedelea Alexandru

ABSOLVENT: [anonimizat]

2017

INTRODUCERE

“[anonimizat]-[anonimizat] – [anonimizat].

[anonimizat], ce se zbate să scape din acest defileu sălbatic. Peisajul, [anonimizat], dublat fiind de numeroasele obiective care îi măresc atractivitatea.

De la aceste „Porți de Fier", care încleștează firul Dunării, s-a [anonimizat]-o [anonimizat]-zisă a defileului Dunării”.

Zona Porțile de Fier este o zonă foarte frumoasă a României fiind în principal vizitată de turiști . [anonimizat]. Partea românească a zonei „Porțile de Fier" [anonimizat]-Malovăț -Florești -[anonimizat] – Mehadia – [anonimizat].

În prezent evaluarea complexă a [anonimizat] o importanță deosebită pentru studiile carea au loc pe această temă constituie după părerea mea elementele fundamentale pentru a [anonimizat] a asegura dezvoltarea durabilă și înțelegerea factorilor de risc din acest areal.

Portile de Fier este atat numele defileului Dunarii de pe teritoriul țării noastre cât si numele barajului hidroenergetic de la Gura Văii.

[anonimizat], [anonimizat] ”mărturii” ale unui trecut de milenii.

[anonimizat] „Portile de Fier" are o arie cu caracteristici deosebite. Astfel, [anonimizat], Ceahlău, [anonimizat] a [anonimizat] o [anonimizat], [anonimizat]" intrunește intr-o [anonimizat], o zonă turistică complexă, cu caracter de unicat pe plan national si chiar european.

Datorită lucrurilor descrise mai sus și a faptului că locuiesc în apropierea acestei zone (Drobeta Turnu Severin) lucru care m-a ajutat să o vizitez de foarte multe ori și de fiecare dată m-a fascinat ceea ce am văzut și revăzut mi-am ales ca studiu de disertație, lucrarea intitulată Procese geomorfologice actúale în culuarul Dunării (Defeleul de la Porțile de Fier) în contextul schimbărilor climatice ,deoarece consider necesară și informarea turiștilor care vizitează acestă zonă de pericolele (hazardele) care poat avea loc uneori în acestă regiune.

Zona Porțile de Fier, prin poziția ei geografică, etajarea si fragmentarea reliefului, alături de prezența culoarului larg al Dunării, are un climat temperat continental, cu nuanțe locale. Exceptând sectorul nordic al zonei, respectiv sectorul înalt al Munților Godeanu și Munților Cernei, în tot timpul anului dar în mod special iarna, au loc invazii de mase de aer umed și cald de origine mediteraneană si oceanică. Datorită acestui lucru valorile temperaturii aerului in cea mai mare parte a zonei sunt mai crescute decât in restul țării, inghețurile se produc mai rar și cu o intensitate mai redusă.

Pentru elaborarea lucrării am consultat o bibliografie de specialitate care cuprinde lucrării din domeniul geografiei, am colectat date statistice și documentație folosind documente de la Instituții precum Primăria Drobeta Turnu Severin, Stația meteorologică de la Schela Cladovei , Biblioteca Județeană Mehedinți etc. , am studiat cărți scrise despre Defileul Dunării, cât și atlase și alte materiale, de asemenea am colectat informații prin observare directă lucru ce mi-a asigurat o abordare ancorată în realitate în procesul de elaborare al lucrării.

Această lucrare a fost realizată cu ajutorul și sub îndrumarea științifică a domnului profesor coordonator, căruia îi adresez mulțumiri pentru sprijin și îndrumare și pentru punerea la dispoziție a unor lucrării și materiale.

CAPITOLUL I

AȘEZAREA GEOGRAFICĂ

1.1.Așezarea matematică

Defileul Dunării este defileul cel mai lung din Europa având 134 de km. Defileul Porțile de Fier este plasat pe coordonatele :

WGS84

44° 38′ 21″ N, 22° 6′ 23″ E;

44.639167, 22.106389

UTM

34T 587746 4943463

1.2.Așezare geografică

Defileul Porțile de Fier este situat în S-V României. Limita sudică a acestuia fiind malul românesc al Dunării. Principala formă de relief sunt munții, în componența sa intrând prelungirile sudice ale Munților Banatului (Munții Locvei și Munții Almăjului), Munții Mehedinți și o parte din Podișul Mehedinți. Aval de bazinetul Dubovei, pe o lungime de 3,6 km se desfașoara Cazanele Mici (150-350 m latime), iar amonte Cazanele Mari (3,8 km lungime si 200-350 latime).

Întregul traseu al Dunării între Baziaș și Drobeta Turnu Severin, pe o lungime de peste 120km, este cunoscut ca Defileul Porțile de Fier. El taie Munții Banatului și Carpații de Sud transversal între Coronini (km. DI 1048+000) și vestul orașului Drobeta Tuenu Severin (km. D931+000).

1.3.Așezare administrativă

Teritoriul Parcului Natural Porțile de Fier se suprapune parțial peste teritoriul administrativ a două județe: Caraș-Severin și Mehedinți și totodată peste teritoriul a 15 unități teritorial-administrative. La est se învecinează cu localitatea Drobeta Turnu Severin (Mehedinți), la vest cu localitatea Socol (Caraș-Severin). La nord, de la confluența Nerei cu Dunărea, Vârfurile Tâlva Blidarului, Svinecea Mică și Mare, urmărește interfluviul Dunării format de afluenții acesteia.

CAPITOLUL II

SCURT ISTORIC AL CERCETĂRILOR GEOGRAFICE

De-a lungul timpului au fost elaborate o serie de lucrări care au abordat ca tematică aspecte legate de geologie (în studii efectuate asupra Carpaților Meridionali) geomorfologie, climatologie, biogeografie și geoecologie a acestei zone și a zonelor din vecinătatea ei.

În evolutia cunoașterii geografice a sectorului românese al văii Dunării se pot separa mai multe etape, strâns legate de fazele istorico-economice prin care a trecut regiuea străbătută de fluviu inainte de vărsarea în mare. Deosebim astfel o fază a antichitătii, când dezvoltarea economică și politică a statului geto-dac, pe de o parte, și expansiunea economică grecească pe țărmurile Mării Negre și apoi cea economică și politică a Imperiului roman pe o largă întindere la nordul văii Dunării, pe de alta, au dat prilejul unor istorici și geografi ai antichității să cunoască și sa descrie infățișarea fluviului și a gurilor lui în acele vremuri, îndeletnicirea locuitorilor, aspectul orașelor și satelor.

Din perioada veche avem insemnările lui Hecateu din Milet (546 —472 1.e.n.), care a arătat că Dunărea își are izvoarele departe în vest și înainte de a străbate un mare șir de munți se desparte în două, un braț vărsându-se în Adriatica și altul în Marea Neagră.

Mult mai prețioase date au rămas de la Herodot (484-423 f.e.n.), care s-ar părea că, a colindat mai mulți ani de-a rândul zona de vărsare a fluviului, despre care afirmă că „este cel mai important dintre toate fluviile pe care le-am văzut", la vărsarea căruia se află o deltă formată din cinci brațe.

Trecând peste relatările altor cărturari ai antichității care au lăsat însemnări despre cursul Dunării din părțile geto-dace menționez contribuția lui Ptolemeu(90-160 e.n.), geograf și cartograf, care fixează în texte și hărți un mare număr de noțiuni în legătură cu Dunărea.

Materialul informativ bogat adunat în perioada antică stă de fapt, la baza cartografiei din perioada medievală. Unele relatări despre ținuturile Dunării inferioare apar atât în lucrările istoricilor și geografilor bizantini, cât și la cei arabi sau italieni.

După instaurarea suzeranității turcești asupra statelor feudale românești se reduc consemnările asupra aspectelor geografice ale văii fluviului Dunărea.

Pentru secolul al XIX-lea, mulțimea documentelor interne, aparitia unor materiale statistice din ce in ce mai perfecționate (mai întâi cartografii de felul celei din 1831, apoi recensământuri incepând cu cel din 1861), a unor harți de mai mare precizie, de felul celei publicate la 1864 din ordinul domnitorului Alexandru Ioan Cuza (la scara 1 : 57.600), reprezintă un bogat material informativ pentru cercetarile sistematice de astăzi.

Prin această categorie de lucrări se face trecerea la perioada cercetărilor știintifice din vremurile noastre. Una dintre primele lucrăiri din această serie este cea a lui Șt. Hepites din 1882 privitoare la epocile inghețului Dunarii.

În anii urmatori, o serie de geografi români și straini au contribuit prin lucrările lor la elucidarea unor probleme dunărene, mai ales in latura geomorfologiei văii, a vechimii si a modului ei de formare.

În 1891 A. Penck preciza în ceea ce privește cursul transversal al Dunării prin Carpați că ,,valea ei este un canal de scurgere străvechi, care a supraviețuit ridicării acelor înălțimi (a munților), ca și scufundării bazinelor despărțite de ele’’(citat din Geografia Văii Dunării românești, 1969, p. 17).

Emm. De Martonne în anul 1902 susține o ipoteză, care a fost formulată și de K. T. Peters, a formării văii transversale a Dunării prin captare, el arată posibilitatea unei captări pe calea deversării arătând și influența pe care ar avea-o carstul în fenomenele de captare, studiile lui Emm. de Martonne fiind reprezentative pentru începutul de secol.

R. Sevastos în anul 1903 prin studiile sale asupra teraselor și vârstei defileului aduce importante contribuții. Studiile efectuate de geograful sârb J. Cvijic în anul 1908 introduc ipoteza antecedenței în ceea ce privește formarea defileului. După el , fluviul și-a croit calea, prin munți, pe traseul unei vechi strâmtori maritime miocene. El a observant și a notat aproape toate fenomenele și formele de relief care dau indicații asupra evoluției defileului.

În anul 1910 Al. Dimitrescu – Aldem publică lucrarea privitoare la geomorfologia văii Dunării dintre Drobeta Turnu Severin și Brăila care încerca să rezolve problema legată de geneza și evoluția acesteia.

Studiile referitoare la problemele de geomorfologie ale văii Dunării ne-au fost lăsate și de G. Vâlsan (1916) Importantă este contribuția lui Vâslan la lămurirea problemei trecerii Dunării la Porțile de Fier în care se fundamentează o nouă ipoteză a captării. Cercetarea nivelelor de terase îl face să presupună că ar fi vorba de două râuri curgând în sens invers, unul fiind Porceika unit cu Cerna și cu alte ape, îndreptându-se spre Oltenia, altul fiind Bolietinul cu Bârzasca și alt afluent puțin însemnat, care se pare că curgeau pe o mică porțiune în drumul Dunării actuale, la Greben, toate îndreptându-se spre Bazinul Panonic".

După al II-lea război mondial studiile se îndreaptă către regimul hidrologic al Dunării în defileu, însemnate fiind lucrările lui I. Pișota, V. Trufaș, Gh. Ciumpileac în anul 1965 de asemenea N. Orghidan contribuie la ipoteza antecedenței într-un studiu din 1965 și în lucrarea sa postumă asupra văilor transversale din Carpați (1969); N. Popescu (1966) aduce contribuții la geomorfologia depresiunilor mici din defileu; asupra carstului (V. Seneu, 1968) ș.a. .

După ce a fost construit barajul de la Porțile de Fier și până în prezent au fost efectuate studii mixte asupra zonei defileului, atât în domeniul strict al hidrologiei, al geomorfologiei, al climei și vegetației, cât și asupra Parcului Natural Porțile de Fier. Dintre acestea amintim studiile realizate de către prof. E. Vespremeanu privitoare la sedimentele din lacul de acumulare Porțile de Fier, de asemenea prof. L. Zaharia a realizat un articol prezentând efectele de ordin geomorfologic și hidrologic asupra văilor din amonte de baraj (impactul contruirii barajului asupra văilor din amonte).

Pătroescu Maria, Vintilă Gabriela (1997) care evidențiază potențialului natural, cultural și istoric al Parcului Natural Porțile de Fier, de Grecu F., Ielenicz M., Comănescu L., Vișan M. (2006) asupra relației de sinergism dintre relief și mediu a câteva sisteme urbane dispuse de-a lungul Dunării cu privire asupra consecințelor inundațiilor asupra acestora la nivelul anului 2006.

În ceea ce privește mediul și dezvoltarea durabilă se remarcă o serie de lucrări deosebit de importante: Verghelet A., Ungureanu I, Urecheatu Melania (1979) care au efectuat cercetări asupra terenurilor degradate prin prisma reconstrucției ecologice prin împădurire din zona Orșova – Porțile de Fier, Pătroescu Maria, Burdușanu Marta, Rozylovicz L., Bănică S. (1998) cu studiul asupra mediului și a zonelor cu pante instabile din cadrul Parcului Natural Porțile de Fier, Pătroescu Maria, Ghincea I., Matache M., Pătroescu-Klotz Iulia, Rozylovicz L., Burdușanu Marta (1999) care au evaluat potențialul ecologic al apelor Dunării pe sectorul Baziaș – barajul Porțile de Fier I, Vintilă (Manea) G., Armaș (2000) care realizează o evaluare a factorilor de risc de-a lungul Dunării în contextul dezvoltării durabile, Vintilă (Manea), (2001) apreciază gradul de artificializare a peisajului din cadrul Parcului Natural Porțile de Fier pe baza aplicării unor indici, Lucrări de sinteză: Monografie hidrologică, (1969), Geografia văii Dunării Românești, (1971), Râurile României. Monografie hidrologică, (1972), Atlasul complex Porțile de Fier, (1976), Grupul de cercetări complexe „Porțile de Fier”, seria monografică „Geografie”, (1975) Grupul de cercetări complexe ,,Porțile de Fier”, Anuarele hidrologice ale Dunării, (1990) Grupul de cercetări complexe ,,Porțile de Fier”, seria monografică, ,,Solurile”.

P. Jacuks în anul 1961 considera că Defileul Dunării dintre Porțile de Fier și Cazanele Mari este unul dintre cele mai interesante teritorii din sud-estul Europei centrale.

Călinescu și Iana în anul 1964 arată că Dunărea a favorizat în defileu existența elementelor mediteraneene și termofile endemice și că Defileul Porțile de Fier reprezintă un centru de relicve terțiare și pleistocene. Dunărea a constituit, de asemenea și o cale de migrație pentru elementele pontice de stepă de la este spre vest.

După ce s-a construit Sistemul Hidroenergetic și de Navigație de la Porțile de Fier s-au efectuat cercetări științifice multilaterale, în colaborare cu cercetătorii sârbi”.

“Din domeniul hidrologiei și climatologiei putem să enumerăm cercetările efectuate de Pișota I., Trufaș V., Ciumpileac Gh. (1965) care a făcut observații asupra debitelor din cadrul defileului în perioada 1934 – 1954; Stoenescu Șt., Dumitrescu Elena (1964) cu analiza regimului precipitațiilor între Baziaș și Tr. Severin și analiza temperaturilor în zona Orșova – Drobeta Tr. Severin (1968); Ujvari I. (1965) cu studiul caracteristicilor hidrologice ale Dunării, Pișota I., Trufaș V., Ciumpileac Gh. (1967) cu studiul asupra regimului termic și de îngheț pe sectorul Baziaș – Drobeta Tr. Severin, Sârbu I., Trufaș V., Oprișan Sanda, (1986) cu cercetări realizate asupra caracteristicilor fizico –chimice ale Dunării între Baziaș și Gura Văii, Ciulache St. (1990) cu studiul caracteristicilor topoclimatice asupra bazinului Orșova, Bazac G., Moldoveanu M (1996) prin studiul realizat asupra climatului din sud – vestul țării în contextul influențelor”.

3.1.Geneza și evoluția defileului

În regiuna Defileului Dunării sunt cunoscute trei suprafețe de nivelare: suprafața Almăjului, suprafața culmilor cu caracter piemontan cu altitudini cuprinse între 700-550 m și o suprafață inferioară cu o altitudine de 450-400m. Cercetările efectuate recent au relevat datarea și mai ales racordarea acestor suprafețe cu cele din Carpații Meridionali și cele din Miroco Planina(Carpații Sârbești): suprafața Almajului se racordează cu suprafața Borăscu, având similitudini și în câteva dintre vârfurile podișului Miroci (Știrbățul Mare, 768m) și Mehedinți; suprafața culmilor care prezintă caracter piemontan cu altitudini de 700-550 m (sarmațian-pliocen inferior) face legătura cu suprafața Râul Șes din Carpații Meridionali, dezvoltându-se totodată peste cea mai mare parte a Podișurilor Miroci și Mehedinți; suprafața inferioară( pliocen-mediu) a fost racordată cu suprafața Gornovița. Suprafața Almăjului se regăsește pe interfluviile cu altitudinile cele mai înalte, “rămășitele” sale păstând încă urmele unei nivelări foarte evidențiate. Pe suprafață se evidențiază o boltire ușoară în partea centrală (1000-1100 m), cu o descreștere de altitudine către culuarul Mehadia, față de care rămâne suspendată la altitudinile de 850-900 m iar către vest are o cădere uniformă spre Podișul Cărbunari și Munții Locvei.

Suprafața cu caracter piemontan a evoluat sub forma unor culmi prelungi care prezintă o ușoră înclinare periferică ele desprinzându-se de sub resturile suprafeței Almajului .

Fig.1. Suprafața culmilor medii cu aspect piemontan văzută de pe Golețul Mare

O nivelare accentuată a acesteia se observă numai în Podișul Miroci și în Podișul Mehedinți unde altitudinile sale sunt mult mai scăzute iar în ultima parte ea apare sub forma unei fâșii alungite intermediară între culuarul marin Milanovac-Orșova-Bahna-Balta, pe de o parte, și Bazinul Getic pe de altă parte.

Suprafața echivalentă Gornoviței se dezvoltă sub forma unui culoar îngust de aproximativ 10 km, care se prelungește de la Orșova către Baia de Aramă.

Primele rămașițe de trepte care prezință aspecte de terasă întâlnite în zona defileului se pare că provin din timpul modelării suprafeței Gornovița. Astfel că în unele bazinete s-au păstrat urmele a două trepte locale, apoi a săpat în nivelul Gornoviței, un fund larg de vale, socotită ca fiind cea mai veche albie a Dunării situată la altitudinea relativă de 260-300 m și care dispare în avale de Vîrciorova.

Poziția, panta și apropierea versanților defileului care cresc brusc, în sectorul Vîrciorova arată absența inițială a acestui nivel prezentând însă o mare dezvoltare în bazinele sedimentare neogene dinăuntrul defileului unde dobândeste aspectul unei terase. Terasele cuprinse între 200 – 210 m și 150 – 160 m, existente și în bazinele afluenților principali sunt mai bine reprezentate în zonele depresionare. Terasele care au sub 150 – 160 m sunt deasemenea foarte fragmentate, dar pot fi racordate mai bine pe întreg defileul, de la Baziaș până la Gura Văii, unde se fac legătura cu cele din depresiunea Severin.

Fig. 2. Elementele unei terase: Fig. 3. Structura teraselor: A – terasa aluvială

P – pod; F – fruntea; B – terasa in roca; C – terasa in aluviuni

M – muchia; T – tatana

Deasemenea defileului Dunării, se încadrează ți el în problematica deslușirii genezei ca de altfel toate văile transversal carpatice, acesta primit de-a lungul timpului explicații diferite dar în final cercetătorii s-au alxat pe două mecanisme (ANTECEDENȚA și CAPTAREA) care sunt luate în calcul nu numai în cazul Dunării, dar și în cazul văilor transversal. Ipoteza cu privire la antecedență apare într-o lucrare elaborată asupra defileului Dunării aceasta aparținând savantului sârb J. Cvijić (1908). El prezintă în lucrarea sa explicația că defileul actual al Dunării provine dintr-o veche strâmtoare marina care s-a format în miocen, strâmtoare care se instalase peste o vale premiocenă. Principalul său argument folosit în sprijinul ipotezei sale îl vede în urmărirea văii “pontice” dea lungul întregului defileu.

Ipoteza captării. Aparține lui Vâlsan ,argumentele acestuia bazându-se pe cartările făcute de J. Cvijić dar și pe elemente care ne arată că Dunărea este, în zona Olteniei, mai nouă decât bazinul hidrografic al Jiului. Făcând referire la faptul că Jiul până spre Craiova, precum și toată rețeaua afluentă acestuia pe partea dreaptă ne demonstrează că aceste elemente au fost formate înainte de apariția unui colector dunărean. În anul 1948 R. Ficheux și G. Vergez-Tricom au emis părerea unei succesiuni de captări.

3.2. Substratul geologic

“Defileul Dunarii reprezinta o deschidere naturală de proporții în care se poate observa trecutul geologic al intregii regiuni. Prezența acestei vai total transversale, lungimea si aspectul ei impunator oferit de versantii puternic înclinati, prăpăstioși au captat atenția cercatătorilor în mod deosebit. Astfel, numeroși oameni de știința de origine romană sau cercetători străini au formulat de-a lungul timpului diferite ipoteze care vizează geneza Defileului Dunării, printre care cele mai agreabile , așa cum am menționat mai sus, sunt ipotezele cu privire la antecedență si captare.

Prima ipoteză consideră că actualul defileu provine dintr-o strâmtoare marina formata în Miocen (35 mil. ani), care se întindea de la Milanovac către Bahna.

Iar odata cu înalțarea muntilor, aceasta a capătat o panta orientată catre est pe care Dunărea a adâncit-o treptat de-a lungul timpului , formand în final impozantul defileu.

A doua ipoteza consideră ca delieul s-a format prin captarea dinspre Oltenia a unei Dunări vestice.

G. Vâslan ajunge la concluzia unei captări peste o cumpănă de ape ce urmarea culmea principala a Munților Almajului. Argumentele lui Valsan se sprijină pe elementele care dovedesc că Dunarea este în regiunea Olteniei mai nouă decât bazinul hidrografic al Jiului.

Cauza captărilor datorându-se nivelului mai coborât în Oltenia, ca urmare a mișcarilor de înăltare a zonei carpatice din regiune.

Pe o deschidere de aproximativ 140 km se poate observa unul din cele mai interesante fenomene geologice: suprapunerea unor masive .formațiuni geologice ca urmare a împingerii și alunecării unor depozite mai vechi peste unele mai noi. Ca urmare a acestor doua fenomene s-au format două unități tectonice: Autohtonul Danubian si Pânza Getică.

Pânza Getică afloreaza pe malul stang al Dunarii prin șisturi cristaline si formațiunii sedimentare, având vârsta cuprinsă între Carbonifer (345 mil. ani) si Cretacic (141 mil. ani).

Autohtonul Danubian se dezvoltă în lungul defileului si conține formațiuni cristaline reprezentate prin amfibolite, gnaise, serpentinite, cuartite, sișturi verzi, micasisturi, etc.

Ca și fenomene distinctive se pot menționa corpurile intrusive de granite de la Ogradena, apariția gabbrourilor de la Iuti si serpentinitele de la Tișovița si Plavișevița, acestea alcătuind puncte unice de observare si cercetare științifică.

Dupa ultimele teorii, Autohtonul Danubian s-ar fi format din pânze de șariaj. Peste Autohtonul Danubian sta Pânza de Severin, care a folosit ca "lubrifiant" pentru Pânza Getica sau Domeniul Getic.

De la nord-vest spre sud-est se extinde Domeniul Danubian (Pânza Getica) Moldavidele Medii peste Pânza de Severin si peste Autohtonul Danubian sau Moldavidele Marginale. Peste aceasta structura se suprapun transgresiv următoarele bazine intramontane:

Bazinul Mehadia, Bazinul Caransebeș, Bazinetul Orșova si Bazinul Bahnei.

Aceste bazine incep cu Burdigalianul (Bazinul Orsova) si cu Badenianul pentru celelalte.

Aauthtonul de Severin: varsta — Jurasic superior — Cretacic inferior:

-Strate de Azuga;

-Strate de Sinaia;

-Strate de Comarnic;

Peste acestea se așeaza discordant si transgresiv unitațile depresionare intramontane: de la vest la est după cum urmează : Bazinul Bozovici (depozite Eocen inferior), Bazinul Mehadia (face legatura cu Bazinul Panonic)si Depresiunea Bahna – Orșova.

Forma aproximativă a Carpaților Meridionali, inclusiv cea din zona defileului Dunării s-a constituit la sfârșitul Cretacicului (65 mil. ani), în urma a doua faze de ridicare a munților, austrica si laramica. Dupa aceste faze nu au mai intervenit schimbari esențiale de ordin arhitectural, Carpații Meridionali comportându-se ca un bloc relativ rigid. In Tertiar (65 mil. – 1,8 mil. ani) mișcarile tectonice au generat doar unele scufundari cu arii foarte restrânse, care au fost umplute cu depozite badeniene (16 mil. ani). Așa sunt depresiunile postectonice de la Sichevița, Bahna si Breznița”11.

În defileul Dunării se găsește Parcul Natural Porțile de Fier care este una din cele mai bogate zone geologice din Carpații Meridionali. Rezervațiile paleontologice Saraorschi si Bahna, împreuna cu celelalte geosituri extrem de valoroase, fac din Parcul Natural Portile de Fier un loc unic pe plan european. Diversitatea litologică sedimentară este repreyentată prin succesiuni variate de gresii, conglomerate, argile, calcare și marne, la care se adaugă antraciți și huile.

Diversitatea litologică sedimentară este repreyentată prin succesiuni variate de gresii, conglomerate, argile, calcare și marne, la care se adaugă antraciți și huile.

1 Parcul natural Porțile de Fier Proiect de cooperare transnațională “Mediul și dezvoltarea teritoriului Porțile de Fier de pe Dunăre”, coordonare Calogero Di Chiara(ARPA Sicilia), tipărire publicației la Palermo(Italia) la tipografia Priulla, 2006, pag. 30-34

3.3.Caracterizarea reliefului

Între Buziaș lunca are altitudinea absolută de 70 m și Gura Văii unde altitudinea absolută este de 43m Dunărea curge cu o viteză medie de 4-5 m pe secundă și pătrunde, pe o distanță de 132 km, zona muntoasă care face legătura între Carpați și Balcani (Carpații Porților de Fier, după V. Mihăilescu, 1963). Adâncindu-se pe cea mai mare parte, cu peste 200 m într-un culoar tectonic și de eroziune, larg de circa 3-10 km, de vârstă mio-pliocenă, sectorul dunărean respectiv justifică întru totul numele de defileu.

Defileul de la Porțile de Fier

Aria mare pe care se desfășoară acest culoar alătură deoparte și de alta a Dunării unitățile morfologice următoare:

– Munții Locvei (înălțime medie 500m, altitudine maximă 794m);

– Munții Almăjului( înălțimile medii 700-900m, altitudine maximă 1226m);

– Munții Mehedințiului ( înălțimi medii de 950m înălțime maximă de 1466 m în Vârful lui Stan);

– Podișul Mehedinți (înălțimi medii în jur de 500m, înălțimea maximă 887m în vârful Paharnic).

Toate acestea în partea stângă a Dunării, adică pe teritoriul României, iar în dreapta Dunării, pe teritoriul sârbesc avem următoarele unități morfologice:

Debrianske Planina(înălțimi medii de 800m);

Miroci Planina (înălțimi medii 500-550m ).

Relieful, repreyintă componenta fundamentală a peisajului natural, îmbracă diferite forme în funcție de complexitatea constituției geologice și petrografice care de-a lungul mileniilor, a creat peisaje unice ce sporesc unicitatea pitorescă a regiunii. În regiunea Porțile de Fier relieful prezintă o serie de trepte ce coboară ușor dinspre nord spre sud. Spre sud, teritoriul zonei Porțile de Fier coboară dinspre Podișul Mehedinți spre câmpia și terasele ce se înșiruie în lungul Dunării.

Munții Locvei sunt formați din calcare în est și șisturi cristaline în vest întinzându-se între valea Nerei, Dunăre și culoarul Libcova – Șopotu Nou. “Regiunea calcaroasă este prezentată printr-un relief mai înalt alcătuit din culmi largi și podișuri, pe care se dezvoltă o variată gamă de forme carstice- lapiezuri, doline, uvale, chei și peșteri (Peștera cu Muscă, Peștera Chindiei)”. Peștera Chindiei are în interiorul ei picturi rupestre. Peștera cu Muscă este săpată în versantul calcaros al munților Locvei, pe malul stâng al Dunării la o înălțime de 30 de metri altitudine relativă.

Defileul Dunării este cel mai lung și mai spectaculos din Europa iar “varietatea peisajului este dată de diversitatea geologic a traseului…Dunărea străbătând roci cu o structură și litologie foarte variate, care au dus fie la îngustarea văii, fie la formarea unor mici depresiuni. Alternanța acestora precum și panta mare a versanților, frecvent fragmentați de văi, face ca în acest sector Dunărea să ofere unul dintre cele mai pitorești trasee turistice. ”

Sectorul de defileu al Dunării își schimbă continuu direcția sa în raport cu orientarea generală vest-est și sectoarele de lărgire și cele de îngustare ale văii alternează. În aval de Baziaș în dreptul munților Locvei valea se îngustează brusc pe o porțiune de peste 3 km apoi urmează Depresiunea Moldova Veche unde se găsesc ostroavele Moldova Veche și Stânca de calcar Babacai. Stânca Babacaia se ridică, măreață, din mijlocul apei, în dreptul localității Coronini și marchează intrarea propriu-zisă în Clisura. După care valea se îngustează la 300-400 de m pe o distanță de 6 km, tăind calcarele din sectorul Pescari-Aliberg iar versanții înalți și abrupți dau un aspect sălbatic.

Stânca de calcar Babacai

Apoi pe o porțiune de 18 km Dunărea formează Depresiunea Liubcova care are un relief colinar și este urmată de îngustarea Berzeasca-Greben.Versantul Dunării prezintă suprafețe structurale , cueste și este abrupt. Valea se lărgește ușor între Greben și fosta localitate Plavișevița ajungând în medie la 1120m după care ea se îngustează din nou oferindu-ne cel mai frumos sector al defileului-Cazanele Dunării. ” Aici apele sunt silite să se <strecoare> printr-o vale care se îngustează până la 180 de m, încadrată de versanți aproape verticali. Primele Cazanele Mari, au 3.8km lungime și sunt urmate de Cazanele Mici, care au o lungime de 3.6 km. În zona Cazanelor , Dunărea este asimetrică, versantul drept(malul sârbesc) fiind mai înalt iar cel stâng(malul românesc) mai scund.Peisajul creat de Dunăre la cazane este întregit de golful Dubova, lărgit de lacul de acumulare, golf ce se adâncește mult pe latura stângă a defileului. “ După Cazanele Mici urmează Depresiunea Orșova care prezintă o deschidere largă spre nord și are un relief cu culmi domoale.Între Vîrciorova și Gura Văii sunt ultimii 9 km ai defileului iar aici Dunărea se îngustează. În aval de Gura Văii albia Dunării se lărgește foarte mult ea fiind însoțită de terase largi și luncă mare.

in morfostructura Muntilor Almaj se impun sedimentele din Svinita datorită faptului că reprezinta un larg sinclinoriu care este alcătuit dintr-o succesiune de anticlinale si sinclinale ce sunt umplute cu formațiuni paleomezozoice (gresii cinerite, piroclastite, șisturi roșii, conglomerate, marne, calcare). Ele au aceiași orientare, de la nord-est, catre sud-vest, ca și structurile cristaline: flancul vestic este răsturnat, laminat si încalecat de cristalinul de Ielova, iar flancul estic dispare pe cristalinul de Poiana Mraconiei apărând ca un monoclin si având o cădere de 20-30˚spre sud-vest. În partea vestică se găsesc într-un număr foarte mare structurile tectonizate si laminate.

Munții Almăjului se întind în lungul Dunării, de la Liubcova-Șopotu Nou până la Valea Cernei. În teritoriul Porților de Fier se cuprind ramificațiile sud-estice ale culmii principale aici datorită calcarelor s-a dezvoltat un relief exocarstic care este prezent prin doline, lapiezuri, uvale și peșteri. Deasupra Cazanelor aflându-se platforme suspendate deasupra Dunării de unde se înalță Ciucarul Mic (310m) și Ciucarul Mare (316m).

Munții Mehedințiului se învecineză cu râul Cerna pe partea stângă, înălțimea lor redusă și prezența unor curmături transversal fac mai ușoară circulația peste munte între Valea Cernei și Podișul Mehedinți, diversitatea petrografică existentă generând astfel diferite forme de relief, valea având un profil asimetric cu pante abrupt pe Valea Cernei și cu pante domoale spre Podișul Mehedinți care continuă spre est Munții Mehedinți.

Munții Mehedinți și Podișul Mehedinți sunt două unități de relief care sunt incluse parțial în Parcul Natural Porțile de Fier prin compartimentul lor din sud și se desfășoară pe direcția V-E de la Valea Cernei până în extremitatea estică a Parcului Natural Porțile de Fier și coborând apoi în altitudine de la nord la sud și est. Zona este formată din roci cristaline (Bahna) și sedimentare (calcare și roci cu caracter de fliș în Pânza de Severin).

În extremitatea estică este o zonă depresionară, Depresiunea Severinului, care este formată din roci sedimentare miocene (pietrișuri, nisipuri), cu un relief deluros.

ROLUL FACTORIILOR CLIMATICI ÎN MODELAREA ACTUALĂ A RELIEFULUI

Factorul climatic

Teritoriul de la defileul Porțilr de Fier se încadrează climatului temperat – continental moderat, cu influențe mediteraneene.

Particularitățile climatice ale Defileului Dunării sunt datorate de interacțiunii dintre factorii fizico-geografici locali cu cei dinamici și radiativi. Neomogenitatea suprafeței active care este alcătuită din suprafețe de apă, terenuri nisipoase, calcaroase, suprafețe împădurite sau acoperite de culturi agricole, la care se adaugă configurația variată a reliefului (orientarea versanților, înclinarea și expunerea față de radiațiile solare, zonele de adăpost) și circulația atmosferică frecventă din sectorul vestic, au dus la modificări locale ale proceselor atmosferice. Actiunea climei asupra versanților este vizibilă acolo unde s-a instalat procesul de dezagregare si de alterare a rocilor.

Dezagregarea este mai activă in condițiile înregistrării unei mari amplitudini termice diurne sau anotimpuale pe cand alterarea este condiționata de radiația solara mare si de umiditate. Clima modeleaza astfel în mod direct relieful prin temperaturi si precipitatii în procesele de alterare, dezagregare, scurgere și vânturi dar și indirect prin rețeaua hidrografică, tipul de vegetatie si faună.

Pentru o mai bună prezentare a principalelor componente ale climei zonei turistice “Porțile de Fier” au fost luate în considerare un număr de 3 stații meteorologice. Cele trei stații meteorologice selecționate sunt redate mai jos , acestea fiind însoțite de anumite date de identificare, importante pentru poziționarea lor în contextul dunărean.

Stațiile meteo din zona Porților de Fier

În Defileul Dunării, pe fondul general al unui climat continental temperat moderat, se individualizează mai multe complexe microclimatice.

Regimul termic

Ca urmare a influenței circulației maselor de aer cald de origine mediteraneană, temperatura aerului în Parcul Natural Porțile de Fier înregistrează valori mai ridicate în comparație cu alte unități montane ale României.

Temperatura medie anuală înregistrată este de 11,1 °C, cu un maxim de 20,8 °C în luna iulie și un minim de 0,8 °C în luna ianuarie. Cea mai mare medie lunară a fost de 23,4 °C în luna iulie, iar cea mai mică medie lunară a fost de –2,7 °C în luna ianuarie. Temperaturile extreme au care s+au înregistrat au fost: temperature maximă de 37,3 °C în luna iulie și temperature minimă de –16,8 °C în luna ianuarie, amplitudinea fiind de 54,1 °C.

Numărul zilelor de îngheț este destul de redus, în medie circa 74 zile, ceea ce indică prezența unor ierni blânde, cu o ușoară nuanță de climat mediteraneean, datorită influenței masei de aer cald tropicalmaritim și al schimbului de căldură cu apele Dunării.

Brumele și înghețurile timpurii de toamnă apar de obicei între 20 – 30 octombrie, cel mai devreme apărând în 18 octombrie 1974. Brumele și înghețurile târzii de primăvară se înregistrează între 10 – 20 aprilie, cel mai târziu 1 mai (1976).

Suma gradelor de temperatură în perioada de vegetație (1 aprilie – 30 octombrie) este de 3067,1 °C.

Deci, “în apropierea Defileului Dunării, climatul este apropiat de cel mediteranean, media multianuală fiind de aproximativ 11°C.

La Orșova, temperatura medie multianuală este de 11,2°C, valoarea temperaturilor medii a lunii celei mai reci oscilează între -1 și 1°C, iar cea a lunii celei mai calde între 20 – 23°C.

În Defileul Dunării, datorită proceselor locale de transformare a maselor de aer, mai ales de descendență a acestora și de încălzire adiabatică, are loc o creștere dinamică a temperaturilor.

Astfel valorile medii anuale ale temperaturii cresc treptat de la V spre E, înregistrându-se 11,2°C la Moldova Nouă, 11,4°C la Berzasca, 11,5°C la Svinița, 11,6°C la Drobeta Turnu-Severin.

Oscilațiile temperaturii medii anuale prezintă abateri de 1,7-1,9°C la Orșova, 1,2-2°C la Drobeta Turnu Severin față de mediile multianuale. Sub influența invaziilor de aer cald au fost înregistrate valori medii anuale ale temperaturii destul de mari, depășind 12°C la Drobeta Turnu Severin în anii 1966, 1989, 1994, 2000, și Orșova în anii 1936, 1992, 1998, 2000.

Datorită invaziilor de aer rece continental, temperatura medie anuală a coborât sub 10°C la Orșova, în anii: 1881, 1940, 1941, 1942, 1954, 1956, și la Drobeta Turnu Severin în anul 1933.

Amplitudinile termice medii anuale sunt relativ mici, 21,4 – 21,6°C, demonstrând caracterul moderat al climatului. Maxima absolută înregistrează valori de 41°C în Moldova Veche, 42,6°C la Șvinița, 42,5°C la Orșova și 42,6°C la Drobeta Turnu Severin.

Temperaturile minime absolute sunt legate de stagnarea maselor de aer rece de circulație estică. În aceste condiții temperatura aerului poate scădea până la –25°C. Valorile record au fost de -24,6°C la data de 8.01.1947 și 13.01.1985 la Orșova și -20°C la 13.01.1985 la Berzasca.”

Pentru cele trei stații meteorologice reprezentative din zona Defileului Dunării, temperaturile medii lunare și anuale, ajustate la o perioada de 30 de ani (1961-1990) au fos redate în tabelul de ma jos. Din analiza acestor date reiese că pe aproape întreaga suprafață a acestei zone, valorile medii anuale depășesc 11C. Deasupra porțiunilor de vale, adăpostite și cu orientare favorabilă, către sud și pe terasele însorite, mediile anuale pot atinge și chiar depăși uneori 11, 5C. În sectoarele depresionare unde durata strălucirii Soarelului este mai redusă sistematic de obstacolele geografice și unde în timpul iernii se acumulează mase de aer rece dând naștere inversiunilor de temperatură, mediile anuale nu depășesc 11C (Berzeasca 10,7C).

Valori asemănătoare se regăsesc și pe pantele învecinate, până la aproximativ 100 m altitudine relativă. Media anuală scade astfel la 9-10C în Podișului Mehedinți, 5-6C în Munții Cernei și Valea Cernei, 4-6C în Munții Almăjului și Mehedinți, 0C și sub 0C în Munții Godeanu.

Temperatura aerului; media lunară (1961 – 1990)

Temperaturile medii lunare cele mai coborâte se înregistrează în cursul anului, valorile medii lunare cele mai scăzute se înregistrează în ianuarie, când de-a lungul întregului defileu ele se mențin negative ( – 0. 4C la Moldova Veche și – 0. 9C la Berzeasca și Drobeta Turnu Severin). În semestrul cald, regimul temperaturii aerului se modifică, temperaturile medii lunare oscilând între 20 și 22C. În iulie temperaturile medii lunare ating cele mai mari valori din cursul anului, situându-se între 20C (Berzeasca) si 22. 6C (Drobeta Turnu Severin). În cea mai mare parte a zonei vara este călduroasă, luna iulie fiind cea mai fierbinte, cu valori medii pentru zona de defileu, cuprinse între 22 și 22,5C dar care scad sub 20C în arealele mai înalte ajungând la 16 C și chiar 8C în Munții Almăjului, Godeanu, Mehedinți, Cernei. Numărul anual al zilelor de vară este de 115 iar al zilelor tropicale (cu temperaturi de peste 30C) de 40-50 zile.

Temperaturi multianuale CLISURA DUNĂRII

Sursa: masuratori zilnice ale temperaturii in CLISURA DUNĂRII intre 01.01.05 – 31.12.08 afișate de weatherundeground.com

Valori extreme de temperatura in intervalul specificat:

MAXIMA absolută a temperaturii în acest interval: 42.78 gr.Celsius , atinsă în 24.07.07

MINIMA absolută a temperaturii în acest interval: -21.67 gr.Celsius ,atinsă în 10.02.05

Temperaturi MEDII LUNARE multianuale CLISURA DUNĂRII

Valorile temperaturilor medii lunare calculate [CLISURA DUNĂRII]:

Înghețul

În sectorul defileului de la Porțilr de Fier, temperatura apei fluviului prezintă variatii diurne, variații anotimpuale si de la un an la altul, acest lucru se datorează în primul rând factorilor climatici locali. Temperatura medie multianuala a apei înregistrează valoarea de 12,1șC, iar a aerului de 11,2șC. În cursul luii iulie apa atinge temperaturi de circa 22,1șC, iar temperatura aerului valori de 21,7șC; la polul opus se află luna februarie, când apa ajunge la temperatura de 1,6șC, iar temperatura aerului la valoarea de -0,5șC.

Atât apa cât și aerul în sectorul analizat au valori de peste 10șC (anotimpual, primavara, martie-mai), iar în anotimpul vara, in jur de 22șC. În toamnă apa are o ușoară influență de creștere asupra aerului, (13,5șC față de 12,0șC). Se observă astfel că din luna iulie pana în luna februarie (7 luni), temperatura medie a apei este mai ridicată decât a aerului iar din luna martie pâna in luna iunie aerul are valori mai crescute. Dunărea îngheata cand temperatura aerului înregistreaza valori sub -8șC mai multe zile la rând și determinând astfel scăderea temperaturii apei sub 0șC.

De la Baziaș la Orșova, regimul de iarna este reprezentat în proporție tot mai mare de curgerea sloiurilor (aproximativ 90%). Intervalul de instalare a fenomenelor de iarnă este luna decembrie, ele sfârșindu-se in luna martie.