Proceduri Speciale de Recuperare a Creantelor

LUCRARE DE LICENȚĂ

PROCEDURI SPECIALE DE RECUPERARE A CREANȚELOR

Disciplina: Dreptul afacerilor

CUPRINS

Introducere

CAPITOLUL I. Scurt istoric privind procedurile speciale de recuperare a creantelor

1.1 Procedura somației de plată reglementată de OG nr. 5/2001, abrogata prin intrarea in vigoare a NCPC

1.2 Procedura ordonanței de plată reglementată de OUG nr. 119/2007, abrogata prin intrarea in vigoare a NCPC

1.3 Procedura insolvenței ca metodă de recuperare a creanțelor

CAPITOLUL II. Proceduri speciale de recuperare a creanțelor în reglementarea Noului Cod de Procedură Civilă

2.1 Procedura ordonanței de plată

2.2 Procedura cu privire la cererile cu valoare redusă

2.3 Medierea ca procedură necontencioasă de rezolvare a litigiilor

CAPITOLUL III. Proceduri de recuperare a creanțelor transfrontaliere

3.1 Procedura europeană de recuperare a creanțelor

3.2 Procedura europeană cu privire la cererile cu valoare redusă

CAPITOLUL IV. Studiu de caz

CONCLUZII

ANEXE

BIBLIOGRAFIE

INTRODUCERE

In , numarul afacerilor a crescut vertiginos in ultimul deceniu, dar aceste afaceri au intampinat piedici serioase in dezvoltarea lor odata cu venirea crizei economice. In acest context, al crizei economice, al migratiei populatiei si al instabilitatii politice, se intampla tot mai frecvent ca agentii economici sa-si amane tot mai mult platile catre anumiti parteneri, ceea ce conduce la cresterea numarului litigiilor comerciale. Astfel, cea mai importanta problema pentru creditori este gasirea unei cai cat mai rapide si eficiente de recuperare a creantelor. Creanta este definita ca „dreptul creditorului de a pretinde de la debitor sa dea, sa faca sau sa nu faca ceva”. In legislatia romaneasca, creantele au fost definite, conform OG nr. 5/2001,

Pentru societatile comerciale, faptul ca nu isi mai incaseaza la timp facturile emise a devenit una din cele mai importante probleme cu care se confrunta in prezent. Cresterea volumului creantelor neincasate este alimentata de tendinta debitorilor de a intarzia cat mai mult plata facturilor. Sunt doua motive principale pentru care debitorii prefera sa incerce sa se sustraga de la plata obligatiilor banesti si anume procedura greoaie de recuperare a creantelor si dobanzile mici aferente intarzierilor.

Oportunitatile de dezvoltare, activitatea investitorilor si piata afacerilor din sunt grav afectate de aceste intarzieri ale platilor. Acestea, impreuna cu instabilitatea politica si fiscalitatea excesiva, care nu incurajeaza investitiile, sunt cele mai importante motive pentru care multi investitori straini prefera sa ocoleasca noastra. Circuitul economic ar fi mult mai stabil si ar avea continuitate daca s-ar implementa niste metode rapide si eficace de recuperare a creantelor, care ar duce la evitarea blocajelor financiare.

Pentru a minimiza aceste efecte negative, au fost introduse diferite instrumente juridice, care au ca scop recuperarea creantelor intr-un mod rapid, simplu, eficient si cu cheltuieli mult diminuate, descurajand astfel agentii economici sa mai apeleze la instanta pentru solutionarea acestor litigii. In implementarea acestor instrumente juridice, un rol important l-a avut Uniunea Europeana care a impus noi reguli, interesata fiind mai ales de plata obligatiilor dintre partenerii economici aflati in tari diferite. Ca stat membru al a trebuit sa adopte Directiva nr. 2000/35/CE emisa de Parlamentul European si Consiliul Uniunii Europene.

Lucrarea de fata isi propune analizarea acestor proceduri, pentru a ajuta la selectarea modurilor de recuperare a creantelor, prin evidentierea atat a aspectelor pozitive ale fiecarei proceduri in parte, cat si a celor negative. In cazul in care apar litigii, trebuie ales tipul de procedura potrivit pentru solutionarea acesteia in functie de urgenta recuperarii creantei, de costurile judiciare pe care le implica recuperarea acelei creante, de specificitatea propriilor creante, de debitor si de intentia de a pastra o relatie buna cu respectivul debitor. Astfel, in prima parte a lucrarii, cea teoretica, vom analiza istoricul procedurilor speciale de recuperare a creantelor in Romania, procedurile de recuperare a creantelor aflate in acest moment in vigoare in Romania si reglementate de Noul Cod de Procedura Civila, precum si cele de recuperare a creantelor transfrontaliere, urmand ca in cea de a doua parte a lucrarii, cea destinata studiului de caz, sa dam exemple concrete ale implementarii acestor proceduri.

CAPITOLUL I – Proceduri speciale de recuperare a creantelor anterior intrarii in vigoare a Noului Cod de Procedura Civila

Creditorii s-au confruntat intotdeauna cu pierderea unor sume importante de bani, dar si a timpului, atunci cand s-au vazut in situatia de a recupera creantele restante de la debitori. In acest sens, creditorii puteau apela la una din cele trei proceduri de recuperare a creantelor, si anume: procedura somatiei de plata reglementata de OG nr. 5/2001 (abrogata), procedura ordonantei de plata reglementata de OUG nr. 119/2007 (abrogata) si procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006.

1.1. Procedura somatiei de plata

Procedura somatiei de plata reprezenta o modalitate simpla si rapida de obtinere a titlului executoriu, avand la baza proceduri similare ce se regasesc in tari precum Franta, sau Italia. Aceasta procedura se aplica in cazul creantelor certe, lichide si exigibile si era reglementata de OG nr. 5/2001 publicata in Monitorul Oficial nr. 422 din 30.07.2001, aprobata cu modificari si completari de Legea nr. 295/2002, cu modificarile si completarile ulterioare. Aceasta ordonanta a fost abrogata la data de 15 februarie 2013, odata cu intrarea in vigoare a Noului Cod de Procedura Civila.

1.1.1. Domeniul de aplicabilitate

Conform art. 1 din OG nr. 5/2001, publicat în Monitorul Oficial nr 422/30.07.2001, cu toate modificările și completările ulterioare, somatia de plata se aplica pentru recuperarea unor sume datorate ce rezultau din contracte comerciale incheiate intre agentii economici, si oferea creditorului posibilitatea de a-si recupera creantele intr-un timp relativ scurt.

Existau o serie de condiții pe care un creditor trebuia să le îndeplinească pentru a putea face apel la procedura somației de plată. Acestea erau:

Creanța trebuia să fie certă – conform art. 379 alin. 3 din Codul de Procedură Civilă o creanța certă reprezinta “acea creanță a cărei existență rezultă din însuși actul de creanță sau și din alte acte chiar neautentice, emanate de la debitor sau recunoscute de dânsul”.

Creanța trebuia să fie lichidă – conform art. 379 alin. 4 o creanță este lichidă atunci când “câtimea ei este determinată prin însuși actul de creanță sau când este determinabilă cu ajutorul actului de creanță și al altor acte neautentice, fie emanând de la debitor, fie recunoscute de dânsul, fie opozabile lui în baza unei dispoziții legale sau a stipulațiilor conținute în actul de creanță”.

Creanța trebuia să fie exigibilă – o creanță este exigibilă la îndeplinirea termenului stabilit pentru plată.

Creanțele trebuiau să provină din obligații de plată ce aveau la bază un contract ce atesta drepturile și obligațiile de executare a anumitor servicii, lucrări; înscrisul trebuia să fie semnat de ambele părți;

Suma pe care creditorul trebuia să o recupereze trebuia să fie actualizată în raport cu rata inflației aplicabilă la data plății efective;

debitorul nu și-a achitat datoria de bună voie (art. 970 din Codul Civil – convențiile trebuie executate cu bună-credință), conform condițiilor stabilite de părți (art. 969 din Codul Civil – convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante).

1.1.2. Instanta competenta

Conform art. 2 din OG nr. 5/2001, judecarea cererilor se efectua de catre instanțele de judecată competente să judece fondul cauzei, instanta respectiva fiind formata dintr-un singur judecator.

1.1.3. Procedura in fata instantei de judecata

Prin OG nr. 5/2001, s-a incercat simplificarea si accelerarea recuperarii creantelor de la debitorii restanti. Aceasta simplificare a procedurii a presupus elemente cum ar fi: ca probatoriu se acceptau înscrisurile și mărturisirea judiciară, citarea se facea conform dispozițiilor referitoare la pricini urgente, întâmpinarea nu mai era obligatorie, fondul nu era judecat, costuri mult mai reduse. In cazul acestei proceduri, concilierea nu mai era obligatory, dar judecatorul era obligat sa insiste asupra efectuarii platii sumei datorate, conform intelegerii dintre cele doua parti. Daca reclamantului nu ii erau satisfacute pretentiile de soluția dată de instanța de judecată, acesta putea face cerere de chemare în judecată potrivit dreptului comun.

Cererea privind somația de plată pe care creditorul o depunea în instanță trebuia să cuprindă:

Datele de identificare ale creditorului (numele, domiciliul, denumirea, sediul);

Datele de identificare ale debitorului (numele, domiciliul – pesoana fizică, denumirea, sediul- persoană juridică, numărul certificatului de înmatriculare în Registrul Comerțului, codul fiscal, contul bancar);

Suma ce se dorea a fi recuperată, precum și dobânzile aferente întârzierii la plată, majorările, penalitățile;

Temeiul legal al obligațiilor la plată;

Data limită până la care trebuia să se efectueze plata;

Semnătura creditorului.

Alaturi de aceasta cerere trebuiau anexate inscrisurile ce veneau in sprijinul pretentiilor creditorului, in copie, in atatea exemplare cate parti erau implicate, la care se mai adauga un exemplar pentru instanta. Creditorul nu putea fi sanctionat in cazul in care aceste inscrisuri nu erau anexate, dar instanta putea pune la indoiala veridicitatea cererii, in acest caz urmand a fi respinsa.

Inainte de a sesiza instanta de judecata, creditorul avea obligatia de a instiinta debitorul, printr-o scrisoare cu confirmare de primire ori prin intermediul unui executor judecatoresc, sa achite creanta restanta in termen de 15 zile de la data primirii notificarii in cauza. Creditorul anexa la cererea de somatie de plata atat inscrisurile care dovedeau existenta sunei datorate de catre debitor, cat si dovada instiintarii debitorului. Creditorul putea deschide o actiune in instanta in cazul in care nu isi recupera creanta de la debitor in termenul stabilit.

Intrucat OG nr. 5/2001 nu preciza un termen limita in care instanta putea fi sesizata, trebuia luat in considerare Decretul nr. 167/1958 care prevedea un termen general de prescriptie de trei ani. Astfel, cererea de somatie de plata trebuia depusa in maxim trei ani de la data la care trebuia efectuata plata de catre debitor.

Cererile de somatie de plata erau depuse la tribunal, indiferent de valoarea obiectului cererii, urmand a se plati o taxa de timbru in valoare de 39 lei.

Citarea partilor se facea in conformitate cu dispozitiile art. 89 alin. 1 din Codul de Procedura Civila. Astfel, debitorul era înștiințat de demersul făcut de creditor prin intermediul unei citații, la care se anexau cererea și documentele depuse de creditor, dar era înștiințat și cu privire la faptul că poate depune întâmpinare până la data la care este stabilită înfățișarea. În cazul în care debitorul hotăra să depună întâmpinare, creditorul lua cunoștință de acest lucru abia la termenul de judecată.

În cadrul procedurii somației de plată, instanța putea pronunța următoarele soluții:

Încheiere irevocabilă – după ce creditorul a deschis acțiunea în instanță, debitorul putea achita suma datorată, iar reclamantul să accepte plata. În acest caz, cele două părți încheiau o tranzacție, iar instanța lua cunoștință despre acest lucru și închidea dosarul, pronunțând o hotărâre definitivă ce constituia titlu executoriu.

Ordonanța – dacă cele două părți nu ajungeau la o înțelegere, judecătorul era nevoit să analizeze cererea depusă de creditor, precum și documentele anexate. În urma analizării documentelor, judecătorul putea dispune:

În cazul în care judecătorul considera că pretențiile formulate de creditor sunt justificat la data la care este stabilită înfățișarea. În cazul în care debitorul hotăra să depună întâmpinare, creditorul lua cunoștință de acest lucru abia la termenul de judecată.

În cadrul procedurii somației de plată, instanța putea pronunța următoarele soluții:

Încheiere irevocabilă – după ce creditorul a deschis acțiunea în instanță, debitorul putea achita suma datorată, iar reclamantul să accepte plata. În acest caz, cele două părți încheiau o tranzacție, iar instanța lua cunoștință despre acest lucru și închidea dosarul, pronunțând o hotărâre definitivă ce constituia titlu executoriu.

Ordonanța – dacă cele două părți nu ajungeau la o înțelegere, judecătorul era nevoit să analizeze cererea depusă de creditor, precum și documentele anexate. În urma analizării documentelor, judecătorul putea dispune:

În cazul în care judecătorul considera că pretențiile formulate de creditor sunt justificate, acesta emitea ordonanța ce conținea somația de plată și termenul de plată; acesta nu poate fi mai mic de 10 zile și nici mai mare de 30 zile; hotărârea era irevocabilă doar în cazul în care nu se înainta o cerere în anulare; ordonanța era trimisă celor două părți prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire.

O ordonanță irevocabilă – in cazul în care judecătorul constata că pretențiile creditorului nu sunt justificate sau sunt parțial întemeiate, instanța putea emite o ordonanță prin care se respingea cererea sau o admitea parțial; în această situație creditorul putea apela la procedura de drept comun, fără a mai fi obligat insa să parcurgă procedura concilierii;

Sentință – când cererea creditorului era anulată pentru unul din motivele prevăzute de art. 133 alin. 1 din Codul de Procedură Civilă, sau pentru faptul că era netimbrată sau insuficient timbrată (art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997).

Calea de atac pe care o putea folosi debitorul era cererea in anulare a somatiei de plata, pe care o putea inainta in termen de 10 zile de la data primirii ordonantei de plata. Aceasta cerere suspenda executarea ordonantei de plata si era judecata de aceeasi instanta care a emis ordonanta, cu precizarea ca, de aceasta data, instanta era formata din doi judecatori.

În cazul cererilor în anulare, instanța putea emite următoarele soluții:

Judecătorii puteau accepta cererea în anulare, lucru ce ducea la anularea ordonanței somației de plată prin hotărâre irevocabilă; creditorul putea face apel la procedura de drept comun;

Judecătorii puteau respinge cererea în anulare prin hotărâre irevocabilă;

Judecătorii puteau respinge cererea invocând unul dintre motivele: cerere tardivă, una din părți renunță la judecată.

1.1.4. Punerea in executare a hotararii obtinute

In cazul in care cele doua parti se intelegeau in ceea ce priveste plata debitorului catre creditor, incheierea pronuntata de catre judecator constituia titlu executoriu. Incheierea judecatorului era irevocabila atat in cazul in care admitea parțial sau total pretențiile creditorului, împotriva căreia debitorul nu a introdus cerere în anulare, cat si in cazul in care debitorul a formulat cerere în anulare, dar aceasta a fost respinsă. Astfel, conform Codului de Procedura Civila, ordonanța devenită irevocabilă era investită cu formulă executorie și devenea titlu executoriu, ce era eliberat creditorului și transmis în copie debitorului. Debitorul avea insa, la dispozitie, o ultima cale de atac si anume contestatia la executare.

Așadar, procedura somației de plată avea următoarele avantaje:

Obținerea relativ rapidă a titlului executoriu;

Reducerea costurilor implicate de soluționarea litigiului în justiție; stabilirea unei taxe de timbru fixă (39 lei);

Pentru declanșarea acestei proceduri nu era necesară efectuarea concilierii prealabile directe;

Reducerea timpului de judecată;

Limitarea probatoriului;

În cazul în care cererea de somație de plată era respinsă, creditorul putea apela la procedura de drept comun, fără a mai parcurge procedura concilierii.

1.2. Procedura ordonantei de plata

Procedura ordonantei de plata, reglementata de OUG nr. 119/2007, ordonanta ce a intrat in vigoare in octombrie 2007, constituia o alta modaliate de recuperare a creantelor rezultate din incheierea unor contracte comerciale, aplicandu-se numai asupra creantelor certe, lichide si exigibile. Aceasta ordonanta a fost abrogata la data de 15 februarie 2013 odata cu intrarea in vigoare a Noului Cod de Procedura Civila.

1.2.1. Domeniul de aplicabilitate

Existau cateva diferente intre OG nr. 5/2001 si OUG nr. 119/2007, una dintre ele fiind faptul ca prima avea o sfera de aplicare mai larga, acoperind mai multe tipuri de creante, in timp ce cea de a doua ordonanta se referea doar la creantele ce ar fi decurs din contracte comerciale.

OUG nr. 119/2007 era transpunerea in legislatia nationala a Directivei nr. 2000/35/CE emisa de Parlamentul Europei si Consiliul Uniunii Europene. Creantele vizate de ordonanta in cauza erau cele certe (cu existență neîndoielnică), lichide (cuantumul acestora este determinat sau determinabil), exigibile (în momentul în care au devenit scadente) si rezultau în urma încheierii unor contracte între profesioniști. Existau totusi si exceptii si anume creantele înscrise la masa credală în urma procedurii insolvenței și creantele care rezultau din contractele încheiate între comercianți și consumatori.

Asadar, aceasta procedura era aplicabila numai in cazul raporturilor stabilite între comercianți (persoane fizice sau juridice), sau între comercianți și o autoritate contractantă.

Astfel, conditiile care trebuiau respectate pentru a apela la aceasta procedura erau urmatoarele:

Datoria să fie certă, lichidă și exigibilă;

Să rezulte din existența unor contracte comerciale (conform art. 2 din OUG nr. 119/2007).

Contractele comerciale reprezintă acele “contracte încheiate între comercianți, ori între aceștia și o autoritate contractantă, având ca obiect furnizarea unor bunuri sau prestarea de servicii contra unui preț constând într-o sumă de bani”.

Ordonanta de plata avea o sfera de aplicare mult mai mica fata de somatia de plata, aceasta din urma vizand atat creante comerciale, cat si creante necomerciale, ce izvorau din raporturi juridice de drept civil.

1.2.2. Instanta competenta

Conform art. 5 alin. 1 din Codul de Procedura Civila, cererea se depunea la instanta competenta in vederea judecarii fondului cauzei in prima instanta. Judecata în primă instanță în materie comercială se determina potrivit dreptului comun, conform art. 2 alin. 1 din Codul de Procedură Civilă. Ca și în cazul somației de plată, instanța de judecată era formată dintr-un singur judecător.

1.2.3. Dispozitii privind dobanda aplicabila obligatiitor de plata

Problema dobanzilor era reglementata de art. 3 din Codul de Procedura Civila. In cazul de fata, dobanzile aveau rolul de a-l sanctiona pe debitor si, totodata, de a repara prejudiciul suferit de creditor. Creanța producea dobânzi, în funcție de părțile semnatare ale contractului, astfel:

În cazul contractelor încheiate între comercianți “datoriile comerciale lichide și plătibile în bani produc dobândă de drept din ziua când devin exigibile”;

În cazul contractelor încheiate între comercianți și o autoritate contractantă, termenul de la care începea să curgă dobânda era stabilită de către legiuitor:

Din ziua următoare termenului de plată fixat în contract;

Conform unor reglementări ce determinau data de la care ar fi început să curgă dobânzile:

– După 30 zile de la data în care debitorul a primit factura/solicitarea de plată;

– După 30 zile de la recepția mărfurilor sau prestarea serviciilor, dacă data primirii facturii este incertă;

– Dupa 30 zile de la primirea mărfurilor sau prestarea serviciilor, dacă solicitarea de plată a fost comunicată înainte de primirea mărfurilor sau serviciilor.

1.2.4. Procedura in fata instantei de judecata

Procedura ordonantei de plata era mult simplificata cu ajutorul art. 5 alin. 2 din OUG nr. 119/2007, prin faptul ca se elimina o etapa consumatoare de timp, si anume etapa concilierii directe prealabile, prevazuta la art. 7201 din Codul de Procedura Civila. Totusi, se facea trimitere la etapa concilierii prin art. 7 alin. 1 din OUG nr. 119/2007 care prevedea ca “pentru soluționarea cererii privind recuperarea creanței, judecătorul dispune citarea părților pentru explicații și lămuriri, precum și pentru a stărui asupra efectuării plății sumei datorate de debitor ori pentru a se ajunge la o înțelegere a părților asupra modalităților de plată”.

Cererea privind procedura ordonanței de plată trebuia să aibă obiect (formularea unei pretenții), creditorul să aibă calitate și capacitate procesuală și să aibă un interes pe care să îl reclame. Cererea de chemare în fața instanței de judecată cuprindea:

Numele, domiciliul/denumirea și sediul creditorului;

Numele, domiciliul debitorului (pentru persoane fizice)/ denumirea, sediul, numărul certificatului de înmatriculare în Registrul Comerțului, codul fiscal și contul bancar (pentru persoane juridice);

Suma datorată de debitor creditorului, ce facea obiectul creanței;

Temeiul legal al obligației de plată;

Termenul la care trebuia făcută plata;

Semnătura creditorului.

Trebuie subliniat faptul ca in OUG nr. 119/2007, spre deosedire de OG nr. 5/2001, se specifica semnatura creditorului ca fiind element obligatoriu al cererii privind procedura ordonantei de plata.

Pe langa aceasta cerere mai trebuiau anexate si documentele care atestau valoarea sumei datorate. Toate acestea se depuneau in copie in atatea exemplare cate parti sunt implicate, plus unul pentru instanta.

In cazul acestei proceduri, sfera mijloacelor de proba, cu care creditorul incearca sa faca dovada existentei creantei pe care o avea de recuperat, era mult mai cuprinzatoare fata de cazul somatiei de plata intrucat OG nr. 5/2001 impunea creditorului reclamant să facă dovada creanței prin înscrisuri însușite de către părți, in timp ce OUG nr. 119/2007 permitea creditorului să dovedească existența creanței în fața instanței utilizând orice mijloc legal, prevazand in cadrul art. 10 alin. 1 faptul ca reclamantul putea folosi “înscrisurile depuse, declarațiile părților și alte probe administrate”, oferind in acest fel un avantaj considerabil creditorului.

OUG nr. 119/2007 mai prevedea si faptul ca in cazul in care creditorul nu cunoastea domiciliul debitorului, instanta il putea cita prin afisare la usa instantei, prin publicarea citatiei in Monitorul Oficial al Romaniei sau intr-un ziar de larga circulatie, cu 5 zile inainte de termenul de judecata. Nerespectarea acestui termen de 5 zile putea duce la lipsa de procedură în momentul împlinirii termenului de judecată pentru care s-a dispus citarea pârâtului. Aceasta ordonanta nu preciza un termen limita pentru depunerea cererii de sesizare a instantei de judecata, astfel luandu-se in calcul termenul general de prescriptie de 3 ani, care se calcula de la data la care trebuia indeplinita obligatia de plata.

Conform art. 7 alin. 4 din OUG nr. 119/2007, debitorul era obligat să depună întâmpinare. In caz contrar, pârâtul putea fi decăzut din dreptul de a mai depune probe și de a invoca excepții până în ziua stabilită pentru înfățișare.

Procedura ordonanței de plată putea avea următoarele modalități de finalizare:

Încheiere irevocabilă – în cazul în care până la data fixată pentru judecată debitorul executa obligația de plată, iar creditorul declara că a primit suma datorată de debitor;

Hotărâre de expedient – în cazul în care cele două părți ajungeau la o înțelegere asupra plății, iar instanța lua act de aceasta; hotărârea de expedient era irevocabilă și constituia un titlu executoriu;

Respingerea de către instanță a cererii creditorului printr-o încheiere irevocabilă – în cazul în care debitorul depunea întâmpinare, contestând creanța, iar instanța decidea ca fiind întemeiată contestația;

Admiterea cererii reclamantului – creditor și emiterea unei ordonanțe de plată prin care instanța îl obliga pe debitor să achite suma datorată;

Anularea ordonanței și pronunțarea unei hotărâri irevocabile – în cazul în care debitorul depunea cerere în anulare împotriva ordonanței de plată în termen de 10 zile de la data comunicării acesteia, iar instanța o admitea;

Respingerea cererii în anulare depusă de debitor printr-o hotărâre irevocabilă;

Respingerea cererii depuse de creditor – în cazul în care instanța constata că solicitările depuse de creditor nu sunt fundamentate;

Renunțarea reclamantului la cererea sa – în acest caz instanța emitea o încheiere prin care se constata renunțarea la judecată.

Conform art. 119 din Codul de Procedura Civila, paratul putea introduce o cerere reconventionala, care avea ca scop valorificarea unui drept propriu al acestuia fata de reclamant, reprezentand o cale de contraatac a debitorului si se depunea odata cu intampinarea sau, cel tarziu, la prima infatisare.

Termenul maxim de solutionare a litigiului era de 90 de zile, aceasta masura fiind luata pentru a evita intarzierile provocate de catre debitor. Spre deosebire de OG nr. 5/2001, OUG nr. 119/2007, nu suspenda executarea obligației de plată, odata cu depunerea cererii in anulare de catre debitor, cu o exceptie: OUG nr. 119/2007 dădea posibilitatea suspendării executării de către instanță, cu condiția ca debitorul să plateasca o cauțiune în cuantum stabilit de aceasta. Daca ordonanta de plata emisa de catre instanta in baza OG nr. 5/2001 era comunicata printr-o scrisoare recomandata cu confirmare de primire, ordonanta de plata emisa in baza OUG nr. 119/2007 se comunica prin agenti procedurali ai instantei conform art.86 din Codul de Procedura Civila.

Conform art. 10 din OUG nr. 119/2007, termenul de plată al ordonanței emise de instanța de judecată, nu putea fi mai mic de 10 zile, dar nici mai mare de 30 de zile de la data comunicării ordonanței de plată. Judecătorul putea stabili alt termen de plată doar în situația în care părțile cadeau de comun acord asupra acestui lucru.

1.2.5. Punerea in executare a hotararii obtinute

Ordonanța de plată ce a devenit irevocabilă constituia titlu executoriu și putea fi pusă în executare imediat, indiferent dacă debitorul a depus cerere în anulare.

In cazurile reglementate de OUG nr. 119/2007, ordonanța devenea irevocabilă ca urmare a neintroducerii sau respingerii cererii în anulare de către instanță și constituia titlu executoriu. Termenul de plată al datoriei debitorului nu putea fi mai mic de 10 zile și nu putea depăși 30 zile de la data comunicării ordonanței de plată, cu exceptia cazului in care partile implicate conveneau asupra unui alt termen.

OUG nr. 119/2007 prezenta cateva avantaje printre care amintim:

Eliminarea obligativității realizării procedurii de conciliere directe prealabile;

Introducerea unor prevederi legate de citare, prevederi ce ofereau debitorului posibilitatea de a afla despre declanșarea procedurii;

Introducerea obligativității de finalizare a procedurii în cadrul unui termen de 90 zile de la depunerea cererii.

Un alt avantaj major, pe care il prezenta aceasta procedura, consta in cheltuielile minime pe care trebuia sa le suporte creditorul, si anume o taxa de timbru in valoare de 39 lei.

1.3. Procedura insolventei ca metoda de recuperare a creantelor

Cu toate ca este una din procedurile prin care agentii economici isi pot recupera creantele, procedura insolventei nu a fost creata ca o modalitate de recuperare rapida a acestora, ba din contra ea reprezinta o procedura foarte anevoioasa.

Actul normativ ce reglementeaza procedura insolventei este Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei cu modificarile si completarile ulterioare, lege ce a avut la bază Legea nr. 64/1994 care a fost abrogată după 10 ani de aplicare. Trebuie precizat faptul ca, spre deosebire de somatia de plata si de ordonanta de plata, procedura insolventei a ramas aplicabila, ea nefiind afectata de intrarea in vigoare a Noului Cod de Procedura Civila.

1.3.1. Domeniul de aplicabilitate

Luand in considerare datele statistice, multi creditori au recurs la aceasta practica, in 2006 numarul dosarelor de insolventa depuse fiind de aproximativ 7000, ajungand in 2012 la un numar de 28000. Insolventa poate fi introdusa atat de catre debitor, cat si de catre creditor, dar pentru aceasta trebuie indeplinite unele conditii, una dintre ele fiind ca respectiva creanta sa fie certa, lichida si exigibila, sa fie mai veche de 90 de zile si sa aiba o valoare minima de 45000 lei.

Legea nr. 85/2006 are ca scop instituirea unei proceduri colective menita sa contribuie datoriilor debitorului aflat in insolventa catre creditorii lui, prin intermediul a doua modalitati: procedura generala si procedura simplificata.

Prin procedura generala, debitorul intra in procedura de reorganizare judiciara si/sau in procedura falimentului, dupa ce mai intai a trecut prin perioada de observatie, in conditiile in care sunt respectate prevederile art.1 alin. 1 din Legea nr. 85/2006. Perioada de observație reprezintă perioada cuprinsă între data deschiderii procedurii de insolvență și data confirmării planului de reorganizare a activității/intrării în faliment.

Prin procedura simplificata, debitorul intra direct in procedura falimentului, fie odată cu deschiderea procedurii de insolvență, fie după o perioadă de maxim 60 de zile de observație, in conditiile in care sunt respectate prevederile art. 1 alin. 2 din Legea nr. 85/2006.

Procedura reorganizarii judiciare are rolul de a achita datoriile debitorului prin prisma unui program de plata a creantelor, ce presupune întocmirea, aprobarea, implementarea și respectarea unui plan de reorganizare. Planul de reorganizare vizeaza posibilitatile de redresare si tipul activitatii desfasurate de debitor si cuprinde măsuri de schimbare și selecție a persoanelor ce dețin funcții importante în cadrul societății. Exista trei metode prin care se poate duce la indeplinire planul de reorganizare si anume: restructurare operationala si/sau financiara, restructurare corporativa (modificarea structurii de capital social) si restrângerea activității debitorului prin lichidarea unor bunuri ale acestuia. Este necesar ca planul de organizare sa cuprinda programul de plata a creantelor si sa nu depaseasca 3 ani de la data confirmarii. Procedura reorganizarii judiciare ii permite debitorului sa isi continue activitatea, in vederea obtinerii sumei de bani necesare platii datoriilor, spre deosebire de procedura falimentului, prin care debitorul isi inceteaza activitatea si este radiat din registrul comertului.

Procedura falimentului este o procedură colectivă ce se aplică debitorului, cu intenția de a lichida averea acestuia pentru a plăti sumele de bani datorate.

1.3.2. Instanta competenta

Soluționarea cererilor de deschidere a procedurii de insolvență ține de competența tribunalului, pe a cărui rază teritorială se află sediul debitorului, fiind exercitată de un judecător-sindic. Instanța de recurs față de hotărârile pronunțate de tribunal prin judecătorul-sindic este Curtea de apel, conform art. 8 din Legea nr. 85/2006.

1.3.3. Procedura in fata instantei de judecata

Procedura insolvenței se deschide în urma înaintării unor cereri introductive de către debitor sau creditor. La procedura insolvenței mai pot participa adunarea creditorilor, comitetul creditorilor, format din 3-7 creditori cu creanțele cele mai mari și administratorul special.

Administratorului judiciar îi revin următoarele atribuții:

Examinează situația economică a debitorului, în urma căreia elaborează un raport, pe baza căruia propune fie intrarea în procedura simplificată, fie intrarea în procedura generală;

Examinează activitatea debitorului și întocmește un raport privind cauzele și împrejurările ce au dus la apariția stării de insolvență;

Intocmește actele prevăzute în cadrul art. 28 alin. 1 din Legea nr. 85/2006;

elaborează planul de reorganizare a activității;

Supraveghează activitățile de gestionare a patrimoniului debitorului;

Conduce activitatea debitorului;

Convoacă ședința adunării creditorilor sau ale acționarilor;

Incasează creanțele.

Debitorul trebuie sa urmeze urmatorii pasi inainte de a deschide procedura insolventei:

Debitorul trebuie să trimită tribunalului, în termen de 30 zile de la apariția stării de insolvență o cerere prin care solicită să fie supus dispozițiilor Legii nr. 85/2006;

În cazul persoanelor juridice, cererile vor fi semnate de persoanele care au calitatea de a reprezenta;

La cererea de deschidere a procedurii insolvenței, debitorul trebuie să anexeze urmăoarele acte:

Bilanț certificat de către administrator și auditor, balanța de verificare aferentă lunii precedente datei de înregistrare a cererii;

Lista ce cuprinde bunurile debitorului, conturile și băncile prin care sunt rulate fondurile;

Lista cuprinzând numele și adresele creditorilor indiferent de tipul creanței;

Lista cuprinzând plățile pe care debitorul le-a efectuat în cele 120 zile anterioare depunerii cererii;

Lista cuprinzând activitățile pe care debitorul intenționează să le desfășoare în perioada de observație;

Contul de profit și pierderi pentru anul anterior depunerii cererii;

Lista cuprinzând numele asociaților cu răspundere limitată;

Declarație prin care debitorul își exprimă intenția de a intra în procedura simplificată sau generală, conform unui plan, prin restructurare sau prin faliment (lichidarea totală sau partială a averii cu scopul de a stinge datoriile);

Descrierea modalităților prin care debitorul urmărește reorganizarea activității;

Declarație pe propria răspundere, autentificată la notar sau certificat de la registrul societăților agriole sau de la registrul comerțului care să dovedească faptul că debitorul nu s-a mai aflat în procedura de insolvență în ultimii 5 ani;

Certificat de admitere la tranzacționare.

De regula, procedura insolventei este deschisa de catre creditori intrucat patrimoniul lor este lezat de neindeplinirea obligatiilor de plata de catre debitori. Creanta creditorilor care deschid procedura insolventei asupra unui debitor trebuie sa fie certa, lichida, exigibila si mai veche de 90 de zile. Astfel, creditorul poate introduce o cerere introductivă care, conform art. 31 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 va cuprinde:

Temeiul creanței și valoarea acesteia;

Existența unei garanții reale constituite de către debitor;

Declarația ce cuprinde eventuala intenție de a participa la reorganizarea debitorului, precum si modul în care intenționează să facă acest lucru;

Existența unor măsuri asiguratorii asupra bunurilor debitorului.

Judecatorul-sindic ii va comunica debitorului cererea introductiva inaintata de creditor, in copie, in termen de 48 de ore de la inregistrare. Astfel, debitorul are la dispozitie 10 zile pentru a-si exprima pozitia: poate contesta sau poate recunoaste starea de insolventa. Pentru a evita inaintarea unor cereri nefondate, instanta il obliga pe creditor sa plateasca, in termen de 15 zile, o cautiune ce reprezinta maxim 10% din valoarea creantei. In caz contrar, cererea introductivă va fi respinsă. Daca cererea va fi admisa, cautiunea va fi returnata, iar daca carerea va fi respinsa, cautiunea va fi folosita pentru a plăti pierderile suferite de debitor. Deschiderea procedurii va fi pronuntata de catre judecatorul-sindic, dupa ce va stabili daca respectiva cerere respecta conditiile stipulate de art. 28 al prezentei legi.

Odata cu deschiderea procedurii de insolventa termenul de prescriptie pentru toate creantele se suspenda, nu se mai pot adauga dobanzi sau penalizari creantelor, iar administratorul judiciar desemnat de catre judecatorul-sindic preia dreptul de a admisnistra activitatea debitorului. Judecatorul-sindic are urmatoarele roluri: pronunta deschiderea procedurii de insolventa, judecă contestația debitorului împotriva cererii depuse de creditori, desemnează, confirmă sau înlocuiește administratorul judiciar/lichidatorul, admite și confirmă planul de reorganizare, pronunță hotărârea de închidere a procedurii de insolvență.

În urma deschiderii procedurii de insolvență toate actele emise de debitor vor include expresia “în insolvență”, ”in insolvency”, “en procédure collective”, în limbile română, engleză și franceză.

In urma depunerii cererii de insolventa, instanta poate finaliza procedura prin urmatoarele metode:

Va pronunța o încheiere de deschidere a procedurii generale – în cazul în care cererea depusă corespunde cerințelor prevăzute de art. 27 din Legea nr. 85/2006;

Va pronunța o încheiere de deschidere a procedurii simplificate – în cazul în care declarația depusă conform art. 28 alin. 1 lit. h) cuprinde intenția debitorului de a intra în procedură simplificată sau în cazul în care nu depune actele prevăzute la art. 28 alin. 1 lit a)-f), h) la termenele precizate în cadrul art. 28 alin. 2 din Legea nr. 85/2006.

Masuri ca notificarea deschiderii procedurii, declararea creanțelor creditorilor, întocmirea și prezentarea unor rapoarte privind starea debitorului vor fi luate odata cu deschiderea procedurii insolventei. Administratorul judiciar va instiinta creditorii, debitorul si Oficiul Registrului Comertului in legatura cu deschiderea procedurii de insolventa, prin intermediul unei notificari ce va fi publicata in Buletinul Procedurilor de Insolventa si intr-un ziar de larga circulatie. Ea va cuprinde:

Termenul limită de depunere, de către creditori, a contestațiilor la sentința de deschidere a procedurii; termenul de soluționare a contestațiilor neputând fi mai mare de 10 zile de la data expirării termenului de depunere a acestora;

Termneul limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanțelor asupra averii debitorului, care nu va putea depăși 60 zile de la deschiderea procedurii;

Termenul de verificare a creanțelor, întocmire, afișare și comunicare a tabelului preliminar al creanțelor;

Termenul de definitivare a tabelului creanțelor;

Locul, data și ora primei ședințe a adunării creditorilor.

Pentru a fi inscrisi in tabelul preliminar al creantelor, creditorii trebuie să depună o cerere de admitere a creanțelor. La sedintele adunarii creditorilor vor avea drept de participare acei creditori care au fost inscrisi in tabelul preliminar cu creantele datorate de catre debitor.

In Legea Insolventei se specifica faptul ca au prioritate creantele salariale si cele apartinand institutiilor publice fata de cele ale altor creditori. Unii creditori apeleaza la aceasta procedura cu intentia de a-si recupera creantele fara a cunoaste suficiente date cu privire la insolvabilitatea debitorului, in conditiile in care la procedura insolventei ar trebui apelat numai daca se cunosc suficiente informații referitoare la incapacitatea de plată a debitorului. Acest lucru poate duce la imposibilitatea recuperarii creantelor de catre creditori, deoarece suma de bani obținută în urma vânzării activelor debitorului poate fi insuficienta pentru acoperirea datoriilor. De asemenea, mai trebuie luata in seama si durata mare a procedurii insolventei, care poate ajunge si la cativa ani, in unele cazuri.

CAPITOLUL II – Proceduri speciale de recuperare a creantelor in reglementarea Noului Cod de Procedura Civila

Legea nr. 134/2010 privind Noul Cod de Procedura Civila a fost adoptata in vederea solutionarii rapide a proceselor ce implica recuperarea creantelor, luand in considerare evolutia economiei si transformarile legislative survenite la nivelul societatii romanesti.

Noul Cod de Procedura Civila (NCPC), intrat in vigoare la data de 15 februarie 2013, a pus accent pe eficientizarea procedurilor si pe responsabilizarea participantilor la judecarea cauzelor si a adus o serie de avantaje cum ar fi: introducerea unor noi tipuri de proceduri speciale (cererea cu valoare redusă), precizarea clară a etapelor procesuale, sporirea competenței teritoriale a executorului judecătoresc ș.a. O serie de acte normative printre care OG nr. 5/2001 și OUG nr. 119/2007 au fost abrogate odata cu intrarea in vigoare a NCPC, care reglementeaza noi tipuri de proceduri speciale de recuperare a creantelor: procedura ordonanței de plată, procedura privind cererile cu valoare redusă si medierea ca procedură necontencioasă de rezolvare a litigiilor. Trebuie menționat faptul că, în cadrul art. 24 din NCPC, se specifică faptul că aceste reglementări se aplică doar proceselor începute după intrarea în vigoare a noului Cod de procedură civilă. În cazul proceselor începute anterior intrării în vigoare noilor reglementări, acestea vor fi judecate aplicând dispozițiile vechiului act normativ.

2.1. Procedura ordonantei de plata

Odata cu intrarea in vigoare a NCPC, OG nr. 5/2001 si OUG nr. 119/2007 au fost abrogate iar continutul lor se regaseste, modificat, in NCPC, Cartea aVI-a, Titlul IX, art. 1013-1024.

2.1.1. Domeniul de aplicabilitate

Procedura ordonantei de plata a suferit cateva modificari odata cu aparitia NCPC. Fata de vechea ordonanta de plata care se aplica doar în raporturile stabilite între comercianți sau între comercianți și o autoritate contractantă, ordonanta de plata reglementata de art. 1013-1024 din NCPC se aplica și creanțelor ce rezultă din contracte civile constatate printr-un înscris însușit de părți prin semnătură. Această modificare a dus la eliminarea diferenței dintre procedura somației de plată și procedura ordonanței de plată. Trebuie mentionat faptul ca, la fel ca in cazul ordonantei de plata reglementata de OUG nr. 119/2007, nici această procedură nu se aplică creanțelor înscrise la masa credală ca urmare a deschiderii procedurii de insolvență, dar si faptul ca acele creanțe care se nasc din contractele încheiate între întreprinzători și consumatori nu mai fac obiectul acestei proceduri.

In noul act normativ sunt preluate dispozițiile art. 1 pct. 2 din OUG nr. 119/2007 privind definiția autorității contractante, in noua acceptiune, prin autoritate contractanta intelegandu-se orice autoritate publică a statului roman dar și a oricărui alt stat membru UE care acționează la nivel central, regional sau local.

2.1.2. Instanta competenta

In cadrul art. 1015 din NCPC se specifica faptul ca instanta in cauza este instanța competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă instanță, in cadrul art. 121 din NCPC precizandu-se faptul că instanța competentă în judecarea unor astfel de cereri este cea de la domiciliul consumatorului.

2.1.3. Dispozitii privind dobanda aplicabila obligatiilor de plata

Reglementările referitoare la dobânda aplicabilă obligațiilor de plată au fost preluate aproape în întregime din OUG nr. 119/2007. Asadar, dobanzile vor fi produse astfel:

În cazul contractelor încheiate între comercianți “datoriile comerciale lichide și plătibile în bani produc dobândă de drept din ziua când devin exigibile” potrivit art. 43 din Codul Comercial;

În cazul contractelor încheiate între comercianți și o autoritate contractantă, termenul de la care începe să curgă dobânda este stabilită in urmatoarele moduri:

Din ziua următoare termenului de plată fixat în contract;

Conform unor reglementări ce determină data de la care încep să curgă dobânzile:

– După 30 zile de la data în care debitorul a primit factura/solicitarea de plată;

– După 30 zile de la recepția mărfurilor sau prestarea serviciilor dacă data primirii facturii este incertă;

– Dupa 30 zile de la primirea mărfurilor sau prestarea serviciilor dacă solicitarea de plată a fost comunicată înainte de primirea mărfurilor sau serviciilor.

2.1.4. Procedura prealabila

Spre deosebire de vechea reglementare, in NCPC apare obligativitatea procedurii prealabile a somației ce trebuie comunicate debitorului. Creditorul il va notifica pe debitor, prin intermediul unui executor judecatoresc ori printr-o scrisore recomandata cu continut declarat si confirmare de primire, să plătească suma datorată în termen de 15 zile de la data primirii notificarii. Nerespectarea procedurii prealabile, precum și omiterea anexării dovezii comunicării somației la cererea de chemare în judecată va fi sancționată cu respingerea acțiunii de catre instanta.

2.1.5. Procedura in fata instantei de judecata

Creditorul poate introduce in istanta cererea de emitere a ordonantei de plata daca mai intai a respectat procedura prealabila iar debitorul nu si-a indeplinit obligatia de plata in termen de 15 zile. Cererea de emitere a ordonantei de plata va cuprinde, conform art. 1016 alin. 1 din NCPC, urmatoarele:

Numele și prenumele, precum si domiciliul sau, după caz, denumirea și sediul creditorului;

Numele și prenumele, codul numeric personal, dacă este cunoscut, și domiciliul debitorului persoană fizică, iar în cazul debitorului persoană juridică, denumirea și sediul, precum și, după caz, dacă sunt cunoscute, codul unic de înregistrare sau codul de identificare fiscală, numărul de înmatriculare în registrul comerțului ori de înscriere în registrul persoanelor juridice și contul bancar;

Suma ce reprezintă obiectul creanței, temeiul de fapt și de drept al obligației de plată, perioada la care se referă acestea, termenul la care trebuia făcută plata și orice element necesar pentru determinarea datoriei;

Suma ce reprezintă dobânzile aferente sau alte despăgubiri ce se cuvin creditorului, potrivit legii;

Semnatura creditorului.

In cazul in care “părțile nu au stabilit nivelul dobânzii pentru plata cu întârziere, se va aplica rata dobânzii de referință stabilită de Banca Națională a României”, aceasta rata aplicandu-se pe intreg semestrul la valoarea din prima zi calendaristică a semestrului. De asemenea, “creditorul poate să pretindă daune-interese suplimentare pentru toate cheltuielile făcute pentru recuperarea sumelor ca urmare a neexecutării la timp a obligațiilor de către debitor”.

Pe langa aceasta cerere, creditorul trebuie sa depuna la tribunal si inscrisurile care dovedesc valoarea pretentiilor dar si dovada comunicarii somatiei prevazute in art. 1014 alin. 1 din NCPC. Toate acestea se depun in atatea exemplare cate parti sunt implicate plus unul pentru instanta.

Spre deosebire de ordonanta de plata reglementata de OUG nr. 119/2007 unde judecatorul cita partile cu 3 zile inainte de termenul de judecata, in cazul de fata judecatorul citeaza partile cu 10 zile inaintea termenului de judecata. Conform art. 1018 alin. 3 din NCPC debitorul este obligat sa depuna intampinare cu cel putin 3 zile inainte de termenul de judecata, in caz contrar instanta poate considera ca debitorul recunoaste respectivele obligatii de plata. O modificare majora o reprezinta faptul ca debitorul nu mai trebuie sa-i comunice creditorului depunerea intampinarii. Acesta din urma poate afla despre intampinare de la dosar sau direct la termenul de judecata stabilit, astfel, intampinand dificultati in ceea de priveste apararea fata de mentiunile inscrise de debitor in intampinare.

In cazul in care debitorul depune contestatie, judecatorul este obligat sa analizeze cererea acestuia pe baza inscrisurilor depuse la dosar si a explicatiilor partilor. Instanta poate respinge contestatia emitand ordonanta de plata in cazul in care o considera drept neintemeiata sau poate respinge cererea creditorului in cazul in care o considera intemeiata, creditorul putand introduce actiune pe calea dreptului comun.

Instanta poate emite diferite solutii si anume:

Instanța pronunță o încheiere definitivă – în cazul în care debitorul își execută obligațiile de plată;

Instanța pronunță o hotărâre de expedient care este definitivă și constituie titlu executoriu – în cazul în care părțile ajung la o înțelegere asupra plății;

Instanța va respinge cererea creditorului – în cazul în care contestația debitorului se dovedește a fi întemeiată în baza înscrisurilor aflate la dosar precum și a lămuririlor părților; aici intervine un alt element de noutate, și anume, și creditorul, la rândul său, poate formula cerere în anulare în termen de 10 zile de la data înmânării sau comunicării contestației;

Instanța emite o ordonanță de plată – în cazul în care, în urma verificării, pretențiile creditorului se dovedesc a fi întemeiate în tot; împotriva acestei ordonanțe debitorul va putea formula cerere în anulare în termen de 10 zile de la data înmânării sau comunicării acesteia;

Instanța emite o ordonanță de plată pentru partea de pretenții ce s-a dovedit a fi întemeiată – în cazul în care, în urma verificării, instanța constată că pretențiile creditorului sunt întemeiate parțial.

Trebuie subliniat faptul ca atat debitorul cat si creditorul pot depune cerere in anulare in termen de 10 zile de la data comunicarii deciziei. Creditorul poate depune cerere in anulare in urmatoarele situatii:

Instanța a admis contestația debitorului;

Instanța consideră că este necesară administrarea de probe suplimentare pentru soluționarea litigiului;

Instanța a admis în parte cererea creditorului.

Cererea in anulare va fi judecata de aceeasi instanta care a emis ordonanta de plata intr-un complet de 2 judecatori. Cererea in anulare nu suspenda executarea ordonantei, dar aceasta suspendare poate fi acordata la cererea debitorului daca acesta plateste o cautiune in cuantumul stabilit de instanta.

Termenul de solutionare a litigiului prevăzut în noua reglementare este de 45 de zile de la introducerea cererii în instanță în cazul în care debitorul nu depune întâmpinare fata de reglementarea OUG nr. 119/2007 unde termenul era de 90 zile, indiferent dacă debitorul contesta sau nu cererea prin întâmpinare.

2.1.6. Punerea in executare a hotararii obtinute

Se creeaza un avantaj pentru creditori prin art. 1024 din NCPC deoarece, “ordonanța de plată este executorie, chiar dacă este atacată cu cerere în anulare și are autoritate de lucru judecat provizorie până la soluționarea cererii în anulare”. Prin aceasta reglementare creditorul poate demara mai rapic executarea silita fata de vechea reglementare castigand astfel intre 30 si 90 de zile. Aceasta ordonanta reprezinta titlu executoriu si poate fi suspendata de catre debitor doar cu depunere de cautiune.

Noua reglementare păstrează prevederile pozitive ale reglementării anterioare, adăugând câteva puncte noi cu scopul de a facilita posibilitatea creditorilor de a obține titlul executoriu împotriva debitorului intr-un mod cat mai rapid si eficace.

2.2. Procedura cu privire la cererile cu valoare redusa

Modalitatile clasice de recuperare a creantelor au fost inlocuite cu o noua procedura reglementata de ordinul nr. 359/2013 privind procedura cererilor cu valoare redusa prevazuta in cadrul art. 1025-1032 din NCPC.

2.2.1. Domeniul de aplicabilitate

Procedura cu privire la cererile cu valoare redusă se aplică în cazul creanțelor mai mici de 10.000 lei, fără a se calcula dobânzile, cheltuielile de judecată sau alte venituri pretinse potrivit art. 1025 din NCPC. În cadrul alin. (2) și (3) ale aceluiași articol se specifică faptul că această procedură nu se aplică în materie fiscală, vamală sau administrativă, nici în cazul cererilor referitoare la moștenire, starea civilă, drepturi patrimoniale născute din raporturile de familie, insolvență, dreptul muncii.

2.2.2. Instanta competenta

Instanța de judecată competentă pentru soluționarea litigiilor prin intermediul cererilor cu valoare redusă este judecătoria, iar competența teritorială se stabilește potrivit dreptului comun.

2.2.3. Procedura in fata instantei de judecata

Primul pas in deschiderea procedurii privind cererea cu valoare redusa este completarea formularului de cerere de catre creditorul-reclamant și depunerea acestuia la instanța de judecată competentă. Formularul tip cuprinde informații referitoare la identificarea părților, probele propuse, valoarea creanței si alte elemente, iar creditorul poate adăuga și înscrisuri pe care acesta le consideră folositoare în probarea pretentiilor. Procedura este una scrisă și se desfășoară în Camera de Consiliu, creditorului acordandu-i-se posibilitatea sa recompleteze formularul daca in prima faza a fost completat necorespunzator sau incomplet. Daca reclamantul nu îndeplinește aceste condiții în termenul stabilit de instanță cererea va fi anulata. După primirea formularului, instanța are obligatia de a completa partea din formular ce îi este rezervată și de a-i trimite debitorului-parat, în termen de 14 zile, o copie a acestui formular împreună cu formularul răspuns. Pentru completarea formularului raspuns debitorul are la dispozitie 30 de zile, dar, conform art. 1029 alin. 4 din NCPC, nu este obligat să formuleze apărarea, raspunsul sau fiindu-i comunicat si creditorului-reclamant in termen de 14 zile. Partile pot fi obligate de catre instanta ca in termen de 30 de zile de la data primirii raspunsului paratului sau al reclamantului, dupa caz, sa furnizeze informații suplimentare ce pot fi utile soluționării cauzei. Instanta poate emite o hotarare în termen de 30 zile de la primirea unui eventual răspuns al debitorului, partea perdanta fiind obligata la plata cheltuielilor de judecata. Cu toate ca infatisarea nu este obligatorie in acest caz, aceasta poate fi ceruta de ambele parti sau de instanta. Respingerea solicitării de înfățișare a părților se motivează în scris și nu poate fi atacată separat.

2.2.4. Punerea in executare a hotararii obtinute

Singura cale de atac asupra hotararii, care este executorie de drept, este apelul, la tribunal, in termen de 30 de zile de la comunicare. Executarea silita poate fi suspendata de catre instanta de apel in baza unor motive intemeiate cu conditia stabilirii unei cautiuni de 10% din valoarea contestata. Conform art. 1030 alin. 1 din NCPC termenul de solutionare este de 30 zile de la intrarea instanței de judecată în posesia tuturor informațiilor necesare.

Prin noua procedura introdusa creditorii beneficiaza de o serie de avantaje rezultate din caracteristicile acestei proceduri si anume accesibilitate prin punerea la dispozitie a unor formulare tipizate, rapiditate prin faptul că etapele procesului sunt stabilite detaliat iar termenele de îndeplinire a actelor de procedură sunt specificate si simplitate prin forma scrisă a procedurii, ce nu implică înfățișarea părților decât în mod excepțional.

In ceea ce priveste valoarea taxei de timbru, aceasta difera în funcție de valoarea obiectului: dacă aceasta nu depășește 2000 lei, taxa de timbru este de 50 lei, iar dacă această valoare este depășită, taxa de timbru este de 150 lei.

2.3. Medierea ca procedura necontencioasa de rezolvare a litigiilor

Medierea este cea mai rapida modalitate de solutionare a unui litigiu. Aceasta se realizeaza prin intermediul unei terte persoane neutre specializate, numita mediator, care are rolul de a ajuta părțile să ajungă la o înțelegere în condiții de imparțialitate și confidențialitate, fără a impune soluții. Apeland la aceasta procedura, care nu implica costuri foarte mari, părțile implicate pot ajunge la o înțelegere amiabilă.

Procedura medierii cuprinde 4 etape și anume:

Părțile sunt invitate la mediator pentru a fi informate cu privire la mediere;

Se încheie un contract de mediere între mediator și părți, dar și între părțile implicate în conflict; contractul va cuprinde anumite clauze obligatorii referitoare la identitatea părților, obiectul litigiului, obligația mediatorului de a păstra confidențialitatea ș.a.;

Desfășurarea procedurii de mediere;

Încheierea unui proces de mediere.

O conditie esentiala a desfasurarii acestei proceduri este faptul ca acesta nu poate avea loc fara consimtamantul tuturor partilor implicate. In cadrul medierii trebuie luate in seama o serie de persoane ce ar putea influenta solutionarea litigiului si anume contabili, avocati, traducatori, membri ai familiei etc.

Medierea poate avea următoarele finalități:

încheierea unei înțelegeri între părțile aflate în conflict;

mediatorul constată eșuarea medierii.

În cazul în care părțile ajung la o înțelegere, se va redacta un acord ce va cuprinde clauzele acceptate de acestea, acord ce va avea valoarea unui înscris sub semnătură privată. Înțelegerea poate fi autentificată în fața notarului.

CAPITOLUL III – Proceduri de recuperare a creantelor transfrontaliere

Europa reprezinta un mozaic de state cu etnii, culturi, limbi si stiluri de viata diferite. Intr-o Europa atat de diversificata, agentii economici sunt nevoiti sa se confrunte tot mai des cu probleme legate de recuperarea creantelor de la partenerii din alte state. Din pricina nerecuperarii creantelor transfrontaliere, aceste societati lezate pierd in fiecare an sute de milioane de euro. Piedicile care stau in calea recuperarii creantelor in acest caz sunt costurile ridicate implicate de aceste proceduri, diferentele in ceea ce priveste legislatia nationala si complexitatea procedurilor juridice. In acest sens, Comisia Europeana a luat o serie de măsuri în domeniul cooperării judiciare în materie civilă și comercială care să aibă o incidență transfrontalieră. Astfel, a fost instituita libera circulatie a hotararilor judecatoresti.

"Doresc ca recuperarea creanțelor transfrontaliere să fie la fel de ușoară ca recuperarea creanțelor pe plan intern. (…) Societățile pierd aproximativ 2,6% din cifra lor anuală de afaceri din cauza creanțelor incerte. Aceasta este o deficiență a pieței noastre unice pe care trebuie să o remediem rapid și energic! Întreprinderile au nevoie de o soluție simplă – o ordonanță asiguratorie de indisponibilizare a conturilor bancare aplicabilă la nivel european – astfel încât banii să rămână acolo unde se află până când o instanță va lua o hotărâre privind rambursarea fondurilor. În acest context economic dificil, societățile au nevoie de răspunsuri rapide. Fiecare euro contează, în special pentru întreprinderile mici", susține Viviane Reding, comisarul UE pentru Justiție.

Organele abilitate ale Uniunii Europene au remarcat importanta dezvoltarii pietei europene si cresterii coeziunii acesteia si au adoptat masuri pentru a simplifica și accelera soluționarea litigiilor transfrontaliere. Printre acestea se numără somația europeană de plată (Regulamentul nr. 1896/2006), titlul executoriu european (Regulamenul nr. 805/2004), precum și procedura europeană cu privire la cererile cu valoare redusă.

3.1. Procedura europeana de recuperare a creantelor

Directiva 2000/35/CE a Parlamentului European si Consiliului Europei a impus niste reglementari comune tarilor membre ale UE cu privire la problemele legate de intarzierea platilor si reprezinta baza procedurilor europene de recuperare a creantelor. Scopul acestei directive este de a oferi creditorilor un instrument de recuperare a creanțelor, de a fi despăgubiți pentru daunele cauzate de întârzierea plății și de a intimida rău platnicii. Ea poate fi folosita de catre toti cetatenii comunitari si se aplica tranzactiilor comerciale conform art. 2 din Directiva 2000/35/CE. Directiva nu se aplica in cazul tranzacțiilor cu consumatorii, plăților efectuate cu titlu de valoare, domeniului asigurărilor.

La 21 aprilie 2004 a fost adoptat si Regulamentul (CE) nr. 805/2004 al Parlamentului European si Consiliului Europei care vizeaza crearea unui titlu executoriu european. Titlul executoriu reprezintă un certificat ce însoțește o hotărâre judecătorească națională care permite executarea acesteia într-un alt stat membru al UE. Astfel, creditorii pot obtine executarea in strainatate intr-un mod rapid si eficace fara a mai fi nevoie de interventia instantelor de judecata din statul in care se solicita executarea, formalitati indelungate si costuri ridicate.

Procedura se poate aplica și în cazul creanțelor necontestate de pârât, în cazul în care acesta a recunoscut creanța fie în instanță, fie printr-un act autentic, fie prin recunoaștere tacită (nu s-a prezentat în fața instanței). Inaintarea cererii in instanta trebuie sa-i fie adusa la cunostinta debitorului printr-o notificare care va cuprinde motivul înaintării cererii în instanță, valoarea cererii si datele de contact ale părților. Reclamantul trebuie sa depuna o cerere de certificare ca titlu executoriu european (TEE) a hotararii judecatoresti care il obliga pe debitor sa plateasca suma datorata creditorului. Autoritatile de executare din statul membru in care isi gaseste sediul debitorul-parat vor primi titlul executoriu european, o copie a hotararii si traducerea certificatului TEE.

In cazul titlului executoriu european, instanta poate emite o hotarare prin incheiere in ceea ce priveste cererea de eliberare a certificatului, fara a mai cita partile. In cazul in care cererea a fost admisa in incheiere aceasta nu poate fi atacata, iar in cazul in care incheierea s-a soldat cu respingerea cererii creditorul poate face recurs in termen de 5 zile de la pronuntarea deciziei.

La 12 decembrie 2006 a fost adoptat Regulamentul (CE) nr. 1896/2006 al Parlamentului European și Consiliului Europei privind introducerea somatiei europene de plata. Scopul aceste proceduri este acela de a simplifica si accelera procedura de recuparare a creantelor, de a reduce costurile suportate de creditor in acest caz si de a asigura libera circulație a somațiilor europene de plată în toate statele membre ale UE.

3.1.1. Domeniul de aplicabilitate

Procedura de fata se aplică tuturor statelor membre ale Uniunii Europene, cu excepția Danemarcei, în cazul creanțelor necontestate, născute din obligații transfrontaliere, civile și comerciale, în litigiile transfrontaliere, indiferent de natura instanței. Aceasta procedura nu include totusi litigiile ce iau naștere în materie fiscală, vamală sau administrativă și nici răspunderea statului pentru acțiuni sau omisiuni comise în execitarea puterii publice.

Procedura de fata se mai numeste si “creanta pecuniara necontestata” si se aplica numai in cazul in care debitorul nu contesta suma solicitata de catre creditor.

3.1.2. Instanta competenta

Conform art. 2 din Regulamentul (CE) nr. 44/2001, ”sub rezerva dispozițiilor prezentului regulament, persoanele domiciliate pe teritoriul unui stat membru sunt acționate în justiție, indiferent de naționalitatea lor, în fața instanțelor statului membru în cauză.” Astfel, competenta judecarii cauzelor privind somația europeană de plată revine statului membru în care pârâtul își are domiciliul/sediul.

3.1.3. Procedura in fata instantei de judecata

Creditorul care utilizeaza aceasta procedura trebuie să înainteze instanței o cerere de emitere a somației de plată, completând în acest sens formularul A. Acest formular va cuprinde urmatoarele elemente:

Numele și adresa părților și, după caz, ale reprezentanților acestora, precum și ale instanței sesizate;

Valoarea creanței și, dacă este cazul, a dobânzilor, penalităților etc.;

rata dobânzii și perioada pentru care aceasta se solicită, în situația în care se solicită;

Motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază cererea;

Descrierea elementelor de probă în sprijinul creanței;

Temeiul competenței;

Caracterul transfrontralier al litigiului în sensul art. 3 din Regulamentul (CE) nr. 1896/2006.

Transmiterea cererii către instanță se poate face fie pe suport de hârtie, fie pe cale electronică.

Instanta este obligata sa verifice daca cererea primita respecta conditiile mentionate in art. 2, 3, 4, 6 si 7 din Regulamentul (CE) nr. 1896/2006. In cazul in care formularul nu a fost completat corect, instanta ii poate cere creditorului, prin intermediul formularului B, sa completeze sau sa rectifice cererea.

Daca doar o parte din creanțe se supune condițiilor prevăzute de art. 8 din Regulamentul (CE) nr. 1896/2006, instanta îl va informa pe creditor despre acest fapt, completând formularul C. Creditorul poate accepta sau refuza propunerea de somație europeană de plată pentru suma stabilită de instanță astfel, ajungandu-se la una din urmatoarele solutii:

În cazul în care creditorul acceptă propunerea instanței, aceasta din urmă va emite o somație europeană de plată pentru partea stabilită și acceptată de reclamant;

În cazul în care reclamantul nu răspunde solicitării adresate de instanță în termenul stabilit, aceasta din urmă poate respinge în întregime cererea de somație europeană de plată;

În cazul în care creditorul nu este de acord cu propunerea instanței, aceasta din urmă respinge în întregime cererea de somație europeană de plată.

In cazul in care cererea este respinsa din pricina caracterului vadit nefondat, reclamantul va fi informat prin intermediul formularului D. reclamantul nu poate face recurs la aceasta hotarare dar poate inainta o noua cerere de somatie europeana de plasa sau poate recurge la alte proceduri de recuperare a creantelor.

Daca cererea indeplineste conditiile prevazute de lege, instanta va emite somatia europeana de plata în termen de 30 zile de la data introducerii cererii, utilizând formularul E.

In urma instiintarii paratul poate plati suma ceruta sau poate contesta creanta in termen de 30 de zile de la instiintare. Somatia europeana de plata devine automat executorie daca debitorul nu depune contestatie, in caz contrar procedura se va desfășura potrivit legislației de drept comun din statul membru de origine, contestatia facandu-se prin intermediul formularului F fara ca debitorul sa fie nevoit sa mentioneze motivele pentru care depune contestatia.

Cu toate ca in art. 16 alin. 2 din Regulamentul (CE) nr. 1896/2006 este prevazut un termen de 30 de zile de la data comunicarii somatiei pentru ca paratul sa o atace, el poate solicita reexaminarea somatiei europene de plata, chiar si dupa acest termen, in urmatoarele situatii:

“Imposibilitatea debitorului de a contesta creanța reclamantului, cauzată de circumstanțe extraordinare;

Comunicarea privind somația europeană de plată nu a intervenit în timp util pentru a-i permite debitorului să își pregătească apărarea;

Somația europeană de plată a fost emisă în mod vădit eronat”.

3.1.4. Punerea in executare a hotararii obtinute

Ordonanta care contine somatia de plata, devenita executorie prin intermediul formularului G in statul membru de origine, va fi recunoscută și se va executa în celelalte state membre, fără a putea fi contestată.

In statul membru de executare se poate refuza executarea somatiei de plata, in cazul in care paratul cere acest lucru, in urmatoarele situatii:

“Somația europeană de plată este incompatibilă cu o hotărâre pronunțată sau o somație emisă anterior în orice stat membru sau într-un stat terț, cu condiția ca acestea să privească aceleași părți într-un litigiu având același obiect și, totodată, hotărârea pronunțată sau somația emisă anterior să îndeplinească acele condiții necesare recunoașterii ei în statul membru de executare, iar incompatibilitatea să nu fi putut fi invocată în cursul procedurii judiciare în statul membru de origine;

Dacă pârâtul a plătit reclamantului suma stabilită în somația europeană de plată”.

Trebuie mentionat faptul ca aceasta procedura nu impune limite valorice minimale sau maximale si poate fi aplicata in cazul creantelor pecuniare.

Conform art. 29 din Regulamentul (CE) nr. 1896/2006 se instituie obligația pentru statele membre ale Uniunii Europene de a informa Comisia în ceea ce privește:

Instanțele competente pentru emiterea somației de plată;

Instanțele competente privind procedura de reexaminare; reexaminarea somației de plată se poate face la cererea debitorului prin intermediul contestației la executare, însă numai în situațiile prevăzute de art. 20 alin. 1 și 2 din Regulamentul (CE) nr. 1896/2006;

Mijloacele de comunicare ce pot fi utilizate de instanțe;

Limbile acceptate.

Astfel, la simplificarea, accelerarea și reducerea costurilor de procedură în cauzele transfrontaliere privind creanțe pecuniare necontestate un rol extrem de important l-a avut de jucat somatia europeana de plata.

3.2. Procedura europeana cu privire la cererile cu valoare redusa