Proceduri Preventive DE Insolventa
PROCEDURI PREVENTIVE DE INSOLVENȚĂ
Introducere
Această lucrare analizează procedurile preventive de insolvență, respectiv mandatulad-hoc și concordatul preventiv. Pe parcursul lucrării sunt examinate procedurile preventive de insolvențã în contextul prezumării insolvenței, deoarece există reglementări legale comune în domeniu: principiile și unele caracterele ale celor douã proceduri.
Având în vedere faptul că în domeniul insolvenței și în domeniul procedurilor preventive de insolvență există o legislație nouă, s-au produs în acest sferă schimbări cu scopul de a îmbunătăți cadrul legislativ în materie, pentru o mai bunã adaptare a acestuia la situațiile din practică.
În conținutul acestei lucrări de licență sunt abordate toate modificările intervenite în cadrul procedurilor preventive de insolvență respectiv: în materia concordatului a fost schimbat minimul de 2/3 din valoarea creanțelor acceptate și necontestate cu procentul de 75% din acestea, pe care le dețin creditorii în vederea încheierii concordatului preventiv; a fost preferat termenul de „conciliator” în locul celui de „administrator concordatar”; a fost eliminată procedura de constatare a concordatului preventiv; a fost introdusă condiția ca în cazul debitorului ce a mai beneficiat în ultimii 3 ani de o procedură a concordatului preventiv, aceasta să fi eșuat; s-a prevăzut ca proiectul de concordat preventiv să prezinte proiecția evoluției financiar-contabile pe 24 de luni, ci nu pe 6 ca în vechea reglementare; s-a specificat un nou termen pentru satisfacerea creanțelor din concordat respectiv termenul de 24 de luni, în vechea lege fiind doar de 18 luni; a fost stabilit un nou termen de negociere a concordatului,un termen de 90 de zile diferit de cel din Legea nr. 85/2006 care era doar de 30 de zile; în ceea ce privește nulitatea, a fost modificat termenul în care poate fi cerută constatarea nulității în sensul că aceasta nu mai este imprescriptibilă, ci se prescrie în 6 luni de la data omologării concordatului. Din acest punct de vedere, această lucrare de licență prezintă o importanță aparte.
În Capitolul I sunt prezentate aspecte privind evoluția reglementărilor în materie de insolvență, sunt specificate scopul, principiile și caracterele specifice procedurilor preventive de insolvență și ale procedurii insolvenței.
Aceste proceduri sunt descrise la modul general în Capitolul II al prezentei lucrări respectiv: acestea sunt definite, li se prezintă caracterele specifice, sunt menționate persoanele cărora li se aplică aceste proceduri, dar și organele care le aplică.
În Capitolul III și Capitolul IV sunt detaliate mandatul ad-hoc, respectiv concordatul preventiv, cu privire la importanța lor în contextul actual din România, având în vedere numărul tot mai mare al societăților ce intră anual într-o stare de dificultate financiară.Se observă la nivel național că sectoarele cele mai afectate și predispuse la insolvență sunt cele ale comerțului cu amănuntul, ale comerțului cu ridicată și distribuție și sectorul construcțiilor.
În secțiuniile aferente Capitolelor III și IV se fac referiri cu privire la latura practică a acestor proceduri, la modul cum se deschid, se desfășoară și se închid aceste proceduri având în vedere că este preferabilă aplicarea procedurilor preventive de insolvență în detrimentul procedurii insolvenței. Avantajul acestor proceduri preventive este că sunt confidențiale și prin ele se încearcă evitarea insolvenței care este o procedură de sacrificiu și care nu limitează doar capacitatea juridică a debitorului, ci restrânge și drepturile creditorilor.
În Capitolul V sunt prezentate două decizii ale Curților de Apel din Constanța și din Cluj. Aceste decizii sunt ilustrative în domeniul procedurilor preventive de insolvență în ceea ce privește omologarea concordatului preventiv și a efectelor cărora această procedură le dă naștere.
CAPITOLUL 1. NOȚIUNI GENERALE PRIVIND PROCEDURILE PREVENTIVE ȘI DE INSOLVENȚĂ
Scurt istoric al actelor normative ce au reglementat prevenirea insolvenței și insolvența
Legea ce reglementează regulile din materia insolvenței, dar și prevenirea acesteia este Legea nr. 85 / 2014 publicată în Monitorul Oficial nr. 466 / 2014.
Anterior acestei reglementări, în România au existat numeroase alte legi ce stabileau o serie de reguli privind tratamentul aplicat comercianților aflați în dificultate. Astfel, în Codul Caragea din 1817 se preciza faptul că, dacă datornicul ajungea în stare de faliment, el depindea de bună-vointa creditorilor, „ mofluzul, putând să facă o cesiune a bunurilor in favoarea creditorilor”. Într-o altă reglementare, la fel de veche – Codul Calimach, este tratată procedura falimentului prin delimitareaa fazelor acesteia.
Cu privire la procedurile prevetive de insolvență, reforma legislativă din anul 1997 a pus în plan central aplicarea a trei proceduri: reglementarea judiciară a plăților, lichidarea bunurilor și suspendarea provizorie a urmăririi silite.
Reglementarea judiciară a plăților și lichidarea bunurilor erau două proceduri asemănătoare în sensul că acestea se aplicau întreprinderilor aflate în încetare de plăți, erau proceduri colective („toți creditorii sunt grupați în masa credală, reprezentată de sindic, dotată cu personalitate juridică"), erau proceduri judiciare ce disociau soarta conducătorului de soarta întreprinderii.
Suspendarea provizorie a executării silite era procedura ce avea caracter preventiv, aplicabilă întreprinderilor care încă nu au sistat plățile, având menirea de a permite unei întreprinderi în dificultate să conceapă un plan de redresare, suspendându-se urmărirea creditorilor și obținând micșorări ale creanțelor și amânări ale plăților.
Aceste proceduri și-au dovedit însă ineficacitatea în practică întrucât prezentau deficiențe precum: „tardivitatea, inadaptabilitatea și faptul că nu sunt complete”.
De asemenea, reformele din anii 1984 și 1985 au introdus noi tehnici de prevenire a dificultăților întreprinderilor: „documente contabile ce conțineau previziuni, proceduri de alertă care puteau fi inițiate de cenzori, salariați, asociați sau chiar de președintele tribunalului, reglementarea amiabilă prin acordul încheiat de debitor cu principalii creditori”. Aceste reforme prin Legea nr. 85-98 din 25 ianuarie 1985 au stabilit ordinea de prioritate în încercarea de salvgardare a întreprinderii: salvarea întreprinderii,menținerea locurilor de muncă, plata datoriilor și mijloacele de realizare.
O importanță deosebită în conturarea Legii nr. 85 / 2014 a avut-o si Codul Comercial din 1887; Legea nr. 64 / 1995 privind procedura reorganizării și lichidării judiciare; Legea nr. 99 / 1999 prin care se înlocuiește Legea din 1995 și se instituie un scop al legii și anume acela de instituire a unei proceduri pentru plata pasivului debitorului; Ordonanța Guvernului nr. 38/2002 care înlocuiește termenul de „ încetare de plăți ” cu cel de insolvență și definește termenul de „ insolvență ”; Legea nr. 85 / 2006 prin care a fost definit rolul judecătorului-sindic în sensul eliberării acestuia de sarcinile care sunt în afara sferei contenciosului, au fost lărgite responsabilitățile administratorului judiciar și lichidatorului și a fost amplificat rolul adunării creditorilor; dar și legea nr. 381 / 2009 privind introducerea concordatului preventiv și mandatului ad-hoc .
În comparație cu Legea nr. 85 / 2006 , noua lege a insolvenței tratează diferit anumite aspecte ce țin de: cuantumul minim al creanței pentru a putea fi introdusă cererea de deschidere a insolvenței, competența de soluționare a litigiului comercial, cererea privind procedura de deschidere a insolvenței (trebuie sa fie însoțită de o serie de alte înscrisuri), se prevede o durată maximă a perioadei de observație, debitorul aflat în insolvență poate participa la licitații publice.
Scopul procedurilor preventive de insolvență și scopul procedurii insolvenței
Procedurile preventive au ca scop salvgardarea debitorului aflat în dificultate financiară . Această operațiune este necesară în vederea continuării activității acestuia, a păstrării locurilor de muncă și acoperirii creanțelor creditorilor asupra debitorului și se realizează prin înțelegeri amiabile de renegociere a creanțelor sau a condițiilor acestora. Înțelegerile între debitori și creditori au ca și fundament procedura mandatului ad-hoc sau încheierea unui concordat preventiv.
Obiectivul mandatului ad-hoc este acela de a realiza un acord între debitor și unul sau mai mulți creditori ai săi, în vederea depășirii stării de dificultate financiară în care se află debitorul, pe când procedura concordatului preventiv este un plan de redresare economică.
Scopul procedurii insolvenței este acela de utilizare a unei proceduri colective pentru acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvență. Eficiența acestei modalități se determină prin raportare la gradul de satisfacere a creanțelor creditorilor. „ Din această perspectivă, procedura insolvenței s-a diversificat în mai multe forme (procedura generala, procedura simplificată, procedura reorganizării – procedura falimentului) astfel cei implicați – în primul rând, creditorii – vor putea să opteze pentru forma ce corespunde în cel mai înalt grad scopului procedurii ”.
Principiile care guvernează procedura de prevenire a insolvenței și procedura insolvenței
Principiile introduse în materia insolvenței au un rol esențial, ele reflectând manifestările specifice în procesul de constituire și realizare a dreptului insolvenței.
Legea insolvenței – Legea nr. 85 / 2014 consacră în cadrul Capitolului II o secțiune aparte, enumerând treisprezece principii fundamentale ale procedurilor de prevenire a insolvenței și insolvenței. Acestea sunt:
1 . „Acordarea unei șanse debitorilor onești de redresare eficientă și efectivă a afacerii, prin intermediul procedurilor de prevenire a insolvenței, fie prin procedura de reorganizare judiciară” .
Acest principiu al tratamentului favorabil aplicabil debitorului onest și diligent îi acordă acestuia o serie de facilități și de drepturi (dreptul de a propune un plan, dreptul de a fi descărcat de obligații la închiderea procedurii ), în timp ce „debitorul care urmărește să tergiverseze aplicarea procedurii sau care a mai fost supus acestei proceduri este prin ridicarea acestor drepturi”
Finanțările sunt importante pentru debitor, este firesc ca acestea să fie încurajate atât în procedurile de prevenire a insolvenței, cât și în perioada de observație sau de reorganizare.
2 . „Maximizarea gradului de valorificare a activelor și de recuperare a creanțelor de către creditori”.
Prin acest principiu se urmărește obținerea unor valori maxime care să acopere creanțele creditorilor, respectiv șansa unei restructurări eficiente în care creditorii să nu fie neglijați.
3 . „Asigurarea unei proceduri eficiente, inclusiv prin mecanisme adecvate de comunicare, derularea procedurii într-un timp util și rezonabil, într-o manieră obiectivă și imparțială, cu un minim de costuri”.
În cadrul acestui principiu, noțiunea de timp util și rezonabil trebuie apreciată atât prin raportare la durată, cât și din perspectiva asigurării unei protecții eficiente a debitorilor și a creditorilor. Astfel, procedura trebuie să se desfășoare cu celeritate, cu participarea intr-un mod obiectiv a părților și cât mai puțin costisitor posibil.
4 . „Asigurarea unui tratament echitabil al creditorilor de același rang”.
Acest principiu are în vedere faptul că, titularilor de creanțe dintr-o categorie li se vor putea distribui sume numai după deplina îndestulare a titularilor de creanțe din categoria ierarhic superioară, avându-se în vedere concursualismul masei credale.
5 . „Asigurarea unui grad ridicat de transparență și previzibilitate în procedură”.
Acest principiu are în vedere importanța existenței Buletinului procedurilor de insolvență. Prin intermediul acestuia se asigură publicarea actelor de procedură, a hotărârilor judecătorești, înlocuindu-a insolvenței s-a diversificat în mai multe forme (procedura generala, procedura simplificată, procedura reorganizării – procedura falimentului) astfel cei implicați – în primul rând, creditorii – vor putea să opteze pentru forma ce corespunde în cel mai înalt grad scopului procedurii ”.
Principiile care guvernează procedura de prevenire a insolvenței și procedura insolvenței
Principiile introduse în materia insolvenței au un rol esențial, ele reflectând manifestările specifice în procesul de constituire și realizare a dreptului insolvenței.
Legea insolvenței – Legea nr. 85 / 2014 consacră în cadrul Capitolului II o secțiune aparte, enumerând treisprezece principii fundamentale ale procedurilor de prevenire a insolvenței și insolvenței. Acestea sunt:
1 . „Acordarea unei șanse debitorilor onești de redresare eficientă și efectivă a afacerii, prin intermediul procedurilor de prevenire a insolvenței, fie prin procedura de reorganizare judiciară” .
Acest principiu al tratamentului favorabil aplicabil debitorului onest și diligent îi acordă acestuia o serie de facilități și de drepturi (dreptul de a propune un plan, dreptul de a fi descărcat de obligații la închiderea procedurii ), în timp ce „debitorul care urmărește să tergiverseze aplicarea procedurii sau care a mai fost supus acestei proceduri este prin ridicarea acestor drepturi”
Finanțările sunt importante pentru debitor, este firesc ca acestea să fie încurajate atât în procedurile de prevenire a insolvenței, cât și în perioada de observație sau de reorganizare.
2 . „Maximizarea gradului de valorificare a activelor și de recuperare a creanțelor de către creditori”.
Prin acest principiu se urmărește obținerea unor valori maxime care să acopere creanțele creditorilor, respectiv șansa unei restructurări eficiente în care creditorii să nu fie neglijați.
3 . „Asigurarea unei proceduri eficiente, inclusiv prin mecanisme adecvate de comunicare, derularea procedurii într-un timp util și rezonabil, într-o manieră obiectivă și imparțială, cu un minim de costuri”.
În cadrul acestui principiu, noțiunea de timp util și rezonabil trebuie apreciată atât prin raportare la durată, cât și din perspectiva asigurării unei protecții eficiente a debitorilor și a creditorilor. Astfel, procedura trebuie să se desfășoare cu celeritate, cu participarea intr-un mod obiectiv a părților și cât mai puțin costisitor posibil.
4 . „Asigurarea unui tratament echitabil al creditorilor de același rang”.
Acest principiu are în vedere faptul că, titularilor de creanțe dintr-o categorie li se vor putea distribui sume numai după deplina îndestulare a titularilor de creanțe din categoria ierarhic superioară, avându-se în vedere concursualismul masei credale.
5 . „Asigurarea unui grad ridicat de transparență și previzibilitate în procedură”.
Acest principiu are în vedere importanța existenței Buletinului procedurilor de insolvență. Prin intermediul acestuia se asigură publicarea actelor de procedură, a hotărârilor judecătorești, înlocuindu-se astfel citarea, convocarea, notificarea actelor de procedură efectuate individual față de participanții la proces.
6 . „Recunoașterea drepturilor existente ale creditorilor și respectarea ordinii de plată a creanțelor,având la bază un set de reguli clar determinate și uniform aplicate”.
Acest principiu are ca temei regulile pro rata și pari passu.
7 . „Limitarea riscului de credit și a riscului sistemic asociat tranzacțiilor cu instrumente financiare derivate prin recunoașterea compensării cu exigibilitate imediată în cazul insolvenței și preinsolvenței unui cocontractant, având ca efect reducerea riscului de credit la o sumă netă datorată între părți sau chiar la zero atunci când pentru acoperirea expunerii nete, au fost transferate garanții financiare”.
8 . „Asigurarea accesului la surse de finanțare în perioada de preinsolvență, observație și reorganizare, cu crearea unui regim adecvat pentru protejarea acestor creanțe”.
În cazul acestui principiu este vorba de surse de finanțare exterioare,ci nu interne: împrumuturi, investiții.
9 . „Fundamentarea votului pentru aprobarea planului de reorganizare pe criterii clare, cu asigurarea unui tratament echitabil între creditorii de același rang, a recunoașterii priorităților comparative și a acceptării unei decizii a majorității,urmând să se ofere celorlalți creditori plăți egale sau mai mari decât ar primi în faliment”.
Acest principiu are în vedere crearea unui plan de reorganizare reprezentativ și just asumat.
10 . „Favorizarea , în procedurile de preinsolvență , a negocierii / renegocierii amiabile a creanțelor și a incheierii unui concordat preventiv” .
Acest principiu încurajează negocierile în vederea prevenirii insolvenței.
11 . „Valorificarea în timp util și într-o manieră cât mai eficientă a activelor în procedura de faliment” .
Acest principiu are în vedere punerea în valoare a activelor în cadrul lichidării, prin aceasta urmărindu-se evitarea întârzâierii procedurii de către creditori.
12 . „În cazul grupului de societăți , coordonarea procedurilor de insolvență, în scopul abordării integrate a acestora” .
În cadrul acestui grup de societăți există o societate dominantă ce exercită controlul asupra celorlalte societăți aflate în relații strânse. Atunci când insolvența privește mai multe societăți aflate în acest grup,inexistența unor măsuri care să privească toate procedurile individuale deschise, poate conduce la dificultăți pentru redresare fiecărei societăți.
13 . „Administrarea procedurilor de prevenire a insolvenței și de insolvență și desfășurarea acestora sub controlul instanței de judecată”.
Prin principiul treisprezece se instituie un control de legalitate asupra procedurilor de insolvență.
Proveniența acestor principii fundamentale are ca și bază: (1) Principiile World Bank, (2)Principiile Europene în materie de insolvență, precum și (3) Ghidul Legislativ UNCITRAL în materie de insolvență.
Principiile specifice Băncii Mondiale se regăsesc în conținutul documentului: „The World Bank – 2011 Principles for Effective Insolvency and Creditor/Debtor Regimes” și pun în evidență practica desfășurată cu succes la nivel internațional, raportat la modalitățile de derulare a procedurilor de insolvență, în general.
Principiile Băncii Mondiale sunt împărțite în patru capitole ce au în plan central: cadrul legal de protecție a drepturilor creditorilor; regulile de risk – management; cadrul legal al procedurilor de insolvență și reglementările instituționale.
Cele mai importante elemente avute în vedere în ceea ce privește „protecția drepturilor creditorilor se axează în principal pe instituirea unui regim de încredere, stabil, de protecție a instrumentelor de creditare, de naturã a minimiza riscul unor credite neperformante. De asemenea, în contrapondere, instituțiile financiare și investitorii ar trebui să fie protejați prin reguli clare, care sã permitã soluționarea de o manierã efectivă și promptã față de o situație de dezechilibru financiar a debitorului”.
Principiile Europene au fost concepute de un grup de experți din cadrul Institutului Internațional de Insolvență.
Ghidul Legislativ UNCITRAL în materie de insolvență are patru părți, prin aceste părți dorindu-se a se realiza protejarea intereselor creditorilor, acest ghid raportându-se la debitor ca o entitate individuală.
Reglementarea acestor principii inspirate din surse primare sau derivate de drept asigură, la nivel național, cadrul legal necesar desfășurării procedurilor preventive de insolvență, dar si procedurii insolvenței, acoperindu-se lacunele legislative întrucât, atunci când „legea tace”, principiile țin loc de normă de reglementare.
Caracterele procedurilor de prevenire a insolvenței și procedurii insolvenței
Identificarea caracterelor
Procedura insolvenței prezintă patru caractere: caracterul judiciar, caracterul personal, caracterul colectiv sau concursual și caracterul de remediu sau de executare silită. Dintre acestea doar câteva sunt comune cu cele ale procedurilor preventive de insolvență.Tototdată, procedurile preventive de insolvență prezintă și un caracter specific și anume caracterul confidențial.
4.2. Caracterul judiciar
Caracterul judiciar al procedurii insolvenței derivă din faptul că legiuitorul, realizând importanța și efectele majore pe care le are insolvența în mediul de afaceri, organizează procedura sub controlul instanțelor judecătorești. „Potrivit legii, toate actele și operațiunile pe care pe care le implică procedura insolvenței sunt reglementate de lege și se realizează sub control judiciar de către organele învestite cu aplicarea procedurii (instanțele judecătorești, judecătorul-sindic, administratorul judiciar și lichidatorul).
Caracterul judiciar al procedurii insolvenței este specific și procedurilor preventive de insolvență, prin acesta urmarindu-se atât protecția debitorilor, cât și a creditorilor.
4.3. Caracterul personal
Carcaterul personalal procedurii are în vedere categoria de persoane din care face parte debitorul, în fucție de aceasta aplicându-i-se procedura generală sau cea simplificată.
Procedura generală este cea care are în vedere persoanele juridice de drept privat care au calitatea de comerciant.În cadrul acestei proceduri există o perioadă de observație, după care debitorul intră fie succesiv, în procedura reorganizării judiciare și apoi în procedura falimentului, fie alternativ, numai în procedura reorganizării judiciare ori doar în procedura falimentului.
Procedura simplificată este cea care se aplică comercianților persoane fizice, dar și altor persoane juridice de drept privat. Aceasta are ca efect deschiderea directă a procedurii falimentului.
4.4. Caracterul colectiv
Caracterul colectiv sau concursual al procedururii insolvenței se referă la faptul că, indiferent dacă se are în vedere procedura generală sau cea simplificată, ea se aplică tuturor creditorilor și tuturor creanțelor acestora, urmărind satisfacerea creanțelor creditorilor debitorului aflat în stare de insolvență.
Toți creditorii participă la urmărirea și recuperarea creanțelor, aceștia având parte de un tratament egal.
Prin urmare, procedura insolvenței este diferită de cea executării silite care are un caracter individual, însă caracterul colectiv al acesteia nu exclude posibilitatea ca un singur creditor să ceară deschiderea procedurii.
4.5 Caracterul de remediu
Carcaterul de remediu al procedurii insolvenței are în vedere acoperirea pasivului debitorului, fapt care se realizează fie prin reorganizare judiciară, fie prin faliment.Procedura reorganizării constituie un remediu, pe când falimentul constituie un instrument de executare silită asupra averii debitorului.
4.6 Caracterul confidențial
Mandatul ad-hoc are caracter confidențial. Asigurarea confidențialității mandatului ad-hoc există atât în cadrul negocierilor dintre mandatar și creditor, cât și în cadrul procedurilor desfășurate în fața președintelui tribunalului. Confidențialitatea este obligatorie pentru toate persoanele care sunt implicate în procedurile preventive.
CAPITOLUL 2. NOȚIUNEA, TIPURILE PROCEDURILOR PREVENTIVE DE INSOLVENȚĂ ȘI ORGANELE CARE APLICĂ ACESTE PROCEDURI
Ce sunt procedurile preventive de insolvență?
Prin măsurile preventive de insolvență se încearcă evitarea situației în care debitorul este lipsit de fonduri bănești suficiente pentru plata datoriilor exigibile.
Concordatul preventiv și mandatul ad-hoc sunt considerate a fi acele "măsuri de precauție în vederea ajungerii debitorului, în viitor în stare de insolvență sau de insolvabilitate".
Comerțul actual se bazează pe încrederea pe care partenerii de afaceri o au unii în ceilalți, încrederea că își vor plăti obligațiile de plată asumate. Pentru consolidarea acestor parteneriate, de-a lungul timpului au fost luate o serie de măsuri drastice împotriva falitului. Un exemplu în acest sens sunt sancțiunile aplicate în Codul comercial francez din anul 1807 împotriva celui ce nu-și putea plăti datoriile și anume: nultitatea actelor efectuate, privarea de libertate, „moartea civilă”, pedeapsa de 20 de ani muncă silnică pentru bancrută frauduloasă.
În România, daca Legea nr. 85/2006 privind insolventa nu prevedea, așa cum exista în multe din legislațiile țărilor Uniunii Europene, proceduri preventive, prin adoptarea Legii nr. 381/2009 s-a acoperit acest deficit și s-a introdus mandatul ad-hoc și concordatul preventiv. Apariția Legii nr. 85/2014 a dus la abrogarea celor doua legi, grupând în conțiutul ei atât norme ce privesc procedura insolvenței, cât și norme ce privesc procedurile preventive de insolvență.
Chiar dacă au intervenit aceste modificări legislative, numărul persoanelor care apelează la mandatul ad-hoc și concordatul preventiv este unul redus. Debitorii aflați în dificultate financiară ar trebui să apeleze mult mai des decât o fac la procedurile preventive, pentru că deși, reorganizarea judiciară a devenit o modalitate pentru acoperirea pasivului unui debitor aflat în stare de insolvență mai ușoară decât era la data la care ea a fost introdusă în legislația română (în anul 1995), „succesul ei este și va rămâne redus tocmai pentru că prezintă un puternic caracter judiciar și public (prin publicarea realizată în Buletinul procedurilor de insolvență și într-un ziar de largă circulație și prin mențiunile din registrul comerțului, precum și prin aceea că toate actele și corespondența debitorului trebuie să poarte mențiunea „în reorganizare judiciară”, „in judicial reorganisation”, „en redressement”), în timp ce madatul ad-hoc este o procedură extrajudiciară și confidențială, iar concordatul preventiv o procedură puțin judiciarizată și parțial confidențială, niciuna dintre aceste proceduri preventive neimplicând insolvența”.
Atunci când o întreprindere se află într-o situație dificilă din punct de vedere economic, o acțiune complexă, o înțelegere colectivă la nivelul creditorilor și al debitorilor este modalitatea cea mai sigură prin care se poate asigura redresarea economică a acesteia. Se apelează, așadar la procedurile preventive de insolvență (mandatul ad-hoc și concordatul preventiv). Aceste proceduri sunt cele prin care se încearcă salvgardarea debitorului aflat în dificultate financiară în vederea continuării activității acestuia, a păstrării locurilor de muncă și a acoperirii creanțelor creditorilor asupra debitorului, prin înțelegeri amiabile de renegociere a creanțelor sau a condițiilor acestora.
2. Condiții pentru aplicarea procedurilor preventive
Dacă în Legea nr. 381/2009 se prevedea expres că procedurile preventive se aplică persoanelor juridice care organizează o întreprindere aflată în dificultate financiară, fară a fi în stare de insolvență, în Titlul I, Capitolul I, articolul 6 al Legii nr. 85/2014 se prevede că aceste proceduri îi au în vedere pe debitorii aflați în dificultate financiară.
Articolul 6 al Legii nr. 85/2014 nu trebuie privit individual, ci în coroborare cu articolul 3 al prezentei legi. Așadar, debitorul nu este un simplu debitor aflat în dificultate financiară; el este un profesionist în sensul dat acestuia de Codul Civil, exceptând de la această categorie pe cei care exercită profesii liberale sau pe cei cu privire la care se prevăd dispoziții speciale în ceea ce privește regimul insolvenței lor.
Din alăturarea acestor două articole reies condițiile pentru aplicarea procedurilor preventive.
O primă condiție în acest sens este aceea că aceste proceduri se aplică profesioniștilor, prin profesionist înțelegându-se persoana fizică sau juridică ori entitatea colectivă fară personalitate juridică având organizată o întreprindere cu sau fară scop lucrativ, pe riscul și răspunderea sa și pentru care a pus la dispoziție un patrimoniu de afectațiune și care s-a înregistrat în registrele specifice de publicitate. În articolul 8 al Legii nr. 71/2011 se prevede că în categoria profesioniștilor sunt incluși comercianții, întreprinzătorii, operatorii economici, precum și orice alte persoane autorizate să desfășoare activități economice sau profesionale.
Este necesară scoterea din sfera de reglementare a prezentei legi a profesiilor liberale întrucât ele sunt cuprinse în legi specifice și se înregistrează la înființare numai în registre specifice ale profesiilor și a acelor persoane cu privire la care se prevad dispoziții speciale în ceea ce privește insolvența lor.
Cea de-a doua condiție a aplicării procedurilor preventive de insolvență este aceea de a avea un debitor ce se află în stare de dificultate financiară. În Titlul preliminar al Legii nr. 85/2014, Capitolul II, Secțiunea a 2-a, legiuitorul a dat o semnificație noțiunii de „debitor aflat în stare de dificultate financiară”, definindu-l ca acel debitor care, „deși execută sau este capabil să execute obligațiile exigibile, are un grad de lichiditate pe termen scurt redus și/sau un grad de îndatorare pe termen lung ridicat, ce poate afecta îndeplinirea obligațiilor contractuale prin resursele generate din activitatea operațională sau din resurse atrase prin activitatea financiară”.
Concret, un debitor se poate găsi în dificultate financiară dacă prezintă caracteristicile uzuale ale unei întreprinderii aflate în dificultate economică, „adică are pierderi majore, are o cifră de afaceri în scădere, are stocuri mult prea mari sau supraproducție, are datorii mari și un activ net în scădere sau negativ, și cu toate eforturile depuse de managementul său nu reușește să se redreseze cu resursele proprii sau cu fondurile avansate de asociați, în viitorul nu foarte îndepărtat fiind în pericol de a ieși din circuitul economic”. Astfel, analiza lichidității reprezintă o metodă de a testa capacitatea debitorului de a face față obligațiilor sale pe termen scurt. Acest lucru implică activele lichide ale persoanei debitoare care reprezintă acele active ce pot fi transformate rapid în numerar și care o pot asigura pe aceasta împotriva riscului.
Așa cum se afirmă și în doctrina franceză, „prevenirea insolvenței se rezumă la dorința de a taia răul de la rădăcină”, fară a aștepta să se vadă efectele stării de dificultate financiară a debitorului, dorindu-se mai mult „prevenirea decât vindecarea”.
Este important ca debitorul să se afle într-o stare de dificultate financiară, ci nu în una de insolvență. Legiuitorul a definit isolvența în cuprinsul Legii nr. 85/2014 ca fiind „acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide și exigibile”.Prin urmare, „procedurile preventive sunt aplicabile numai în cazul unor dificultăți financiare surmontabile prin negociere, cu excluderea dificultăților financiare grave, care atestă incapacitatea de plată a debitorului”.
3. Categorii de persoane cărora li se aplică procedurile preventive de insolvență
Conform Legii nr. 85/2014 ,procedurile preventive de insolvență se aplică debitorului aflat în dificultate financiară și, la fel ca și în cazul procedurii de insolvență, se au în vedere la aplicarea legii: profesioniștii, regiile autonome, fiind excluși cei care exercită profesii liberale, cei cu privire la care se prevăd dispoziții speciale în ceea ce privește regimul insolvenței lor, unitățile și instituțiile de învățământ preuniversitar, universitar și entitățile prevăzute de articolul 7 din Ordonanța Guvernului nr. 57/2002 privind cercetarea științifică și dezvoltarea tehnologică, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 324/2003.
Potrivit articolului 3 din Codul Civil, „profesioniștii sunt toți cei care exploatează o întreprindere”, precizându-se că prin „exploatarea unei întreprinderi se înțelege exercitarea sistematică de către una sau mai multe persoane a unei activități organizate ce constă în producerea, administrarea ori înstrăinarea de bunuri sau în prestarea de servicii indiferent dacă are sau nu scop lucrativ”. Legea nr. 71/2011 arată că în aria profesioniștilor sunt incluși:comercianții, întreprinzătorii, operatorii economici, precum și orice alte persoane autorizate să desfășoare activități economice sau profesionale.
Comercianții sunt cei care au obligația să se înregistreze în Registrul Comerțului și pot fi atât persoane fizice (titularul întreprinderii individuale, membrii întreprinderii familiale, persoanele fizice autorizate), cât și persoane juridice (societățile comerciale, grupurile de interes economic cu caracter comercial, grupurile europene de interes economic cu caracter comercial, companiile naționale, societățile naționale, organizațiile cooperatiste, regiile autonome). Spre deosebire de vechea reglementare, procedurile preventive de insolvență se aplică și regiilor autonome, acelor persoane juridice care se organizează și funcționează în ramurile strategice ale economiei naționale, precum și în alte ramuri sau domenii stabilite de Guvern.
Operatorii economici nu au o bază legală în ceea ce privește identificarea lor. În aria lor intră: persoanele juridice necomercianți (grupurile de interes economic cu caracter civil, societățile agricole cu personalitate juridică).
Întreprinzătorii nu sunt calificați de lege. În această sferă ar putea fi incluse persoanele fizice care exercită profesii liberale, ele fiind excluse de la aplicarea proedurilor preventive de insolvență și celelalte persoanne juridice necomercianți ce organizează o întreprindere.
În catergoria profesioniștilor mai intră și alte persoane autorizate să desfățoare activități economice sau profesionale.
Sunt exceptate de la aplicarea procedurilor preventive de insolvență persoanele fizice, în prezent Comisia Juridică a Camerei Deputaților, lucrând la un proiect de lege ce privește aplicarea procedurilor preventive de insolvență și insolvență și acestora. Alături de acestea sunt exceptate și unitățile și instituțiile de învățământ universitar, precum și unitățile și instituțiile de drept public din sistemul național de cercetare-dezvoltare.
4. Organele care aplică procedurile preventive de insolvență și tipurile de proceduri preventive de insolvență
4.1 Identificarea organelor care aplică procedurile preventive de insolvență
Potrivit articolului 7 din Legea nr. 85/2014, organele care aplică procedurile preventive de insolvență sunt: instanțele judecătorești (judecătorul sindic sau președintele tribunalului), mandatarul ad-hoc sau administratorul concordatar.
Conform aceluiași articol, creditorii participă și ei la procedură „în mod individual, în măsura permisă de drepturile aferente creanței lor, precum și în mod colectiv, prin adunarea creditorilor și reprezentantul creditorilor”.Debitorul este și el invitat să participe prin reprezentanții săi legali sau convenționali.
Judecătorul sindic
În opinia unor doctrinari, „judecătorul este cel care furnizează mijloacele și stabilește obiectivele într-o negociere transparentă cu principalii creditori de a căror voință depinde salvarea întreprinderii”.
Judecătorul sindic, pe lângă verificarea activității administratorului judiciar și lichidatorului, se ocupă și cu soluționarea proceselor și cererilor aferente procedurii insolvenței. Lui îi revin pricinile referitoare la concordatul preventiv.
Instanțele judecătorești
Instanța competentă să soluționeze cauzele privitoare la procedurile preventive de insolvență este tribunalul în circumscripția căruia se află sediul principal sau sediul profesional al debitorului. Ca instanță de apel pentru hotărârile pronunțate de președintele tribunalului sau de judecătorul sindic, există Curtea de apel ale cărei hotărâri sunt definitive.
Mandatarul ad-hoc
Mandatarul ad-hoc este și el unul dintre cei care aplică procedurile preventive de insolvență, obiectivul său fiind acela de a realiza o înțelegere între debitor și creditorii săi pentru a tranzita starea de dificultate financiară în care se află, pentru a se redresa.
4.5Administratorul concordatar
Administratorul concordatar este numit de judecătorul sindic. El elaborează împreună cu debitorul, în termen de 30 de zile de la numirea sa, lista creditorilor și oferta de concordat preventiv ce va cuprinde proiectul de concordat preventiv la care se adaugă declarația debitorului privind starea sa financiară și lista cu creditorii cunoscuți.
CAPITOLUL 3. MANDATUL AD-HOC
Noțiunea și caracterele mandatului ad-hoc
Noțiunea mandatului ad-hoc
Mandatul ad-hoc nu a fost modificat semnificativ prin legea nr. 85/2014. Semnificația sa este aceeași pe care o regăseam și în legea nr. 381/2009.Astfel, el este definit ca o „procedură confidențială, declanșată la cerea debitorului, prin care un mandatar ad-hoc, desemnat de instanța judecătorească, negociază cu creditorii în scopul realizării unei înțelegeri între unul sau mai mulți dintre aceștia și debitor, în vederea depășirii stării de dificultate financiară în care se află debitorul”.
Caracterele mandatului ad-hoc
Din definiția mandatului ad-hoc rezultă și caracteristicile acestuia:
a. Mandatul ad-hoc este o procedură confidențială .Procedura mandatului ad-hoc este una confidențială întrucât: numirea mandatarului se realizează în camera de consiliu, fară prezența publicului; cererea, precum și alte documente atașate se înregistrează într-un registru special la care publicul nu are acces; iar după ce mandatarul a fost desemnat, procedura își păstrează același caracter confidențial.
b. Mandatul ad-hoc este o procedură legală.Procedura mandatului ad-hoc este una legală întrucât instanța este cea care se ocupă de numirea mandatarului.Aesta trebuie să îndeplinească toate condițiile legale în vederea desemnării.
c. Mandatul ad-hoc este realizat prin intermediul unui mandatar judiciar.Acest caracter al mandatului ad-hoc este unul esențial deoarece, prin numirea mandatarului judiciar care arbitrează negocierea dintre părți, se asigură un grad de transparență ridicat al procedurii. Mandatarul ad-hoc este un terț independent, el nu îl reprezintă pe debitor, dar nici nu este mandatarul creditorilor. Intrevenția lui este oportună, având o rată a credibilității mult mai mare decât cea a debitorului.
d. Mandatul ad-hoc constă într-o procedură prin care se încearcă găsirea unei soluții în vederea acoperirii datoriilor. Prin procedura mandatului ad-hoc se încearcă găsirea de soluții pentru acoperirea datoriilor pe care debitorul le are față de creditorii lui, procedură ce are la bază înțelegerea dintre cele două părți interesate. Prin această modalitate se încearcă păstrarea locurilor de muncă, acoperirea creanțelor debitorului, urmărindu-se salvgardarea întreprinderii debitorului. Pentru aceasta, mandatarul va putea propune ștergeri, reeșalonări sau reduceri parțiale de datorii, continuarea sau încetarea unor contracte in curs, reduceri de personal, precum și orice alte măsuri considerate a fi necesare.
Organele care aplică procedura mandatului ad-hoc
2.1 Identificarea organelor care aplică procedura mandatului ad-hoc
Organele care aplică procedura preventivă a mandatului ad-hoc sunt instanțele judecătorești și mandatarulad-hoc.
Mandatul ad-hoc este de competența tribunalului. Din punct de vedere al competenței teritoriale, tribunalul în jurisdicția căruia se află sediul profesional al debitorului este cel care soluționează cererile și pricinile referitoare la mandatul ad-hoc.
În comparație cu procedura insolvenței care se aplică exclusiv de judecătorul sindic, procedurile mandatului ad-hoc și a concordatului preventiv pot fi puse în practică și de către președintele tribunalului.
2. 2 Instanțele judecătorești
a. Tribunalul . Președintele din cadrul tribunalului este cel care primește cererea debitorului în vederea desemnării unui mandatar ad-hoc. Totodată el este și cel care soluționează această cerere.
Legea de organizare judecătorească permite președintelui tribunaluilui să-și delege competența către un alt judecător sau către judecătorul sindic. O asemenea delegare de competență este tolerată întrucât legea nu sancționează cu nulitatea o hotărâre pronunțată de un alt judecător decât președintele.
b. Curtea de Apel. Conform articolului 9 din Legea nr. 85/2008, Curtea de apel este instanța de apel pentru hotărârile pronunțate de președintele tribunalului, hotărârile Curții de apel fiind definitive.
2. 3 Mandatarul ad-hoc
a.Noțiunea mandatarului ad-hoc. Mandatarul ad-hoc este, de regulă, un expert independent ales pentru competențele sale tehnice, pentru cunoștiințele ce le deține în domeniul întreprinderilor, în domeniul juridic, contabil și financiar, dar și pentru experiența în gestionarea conflictelor individuale sau colective.
Acesta este desemnat de către instanță în scopul realizării unei înțelegeri între creditor și debitori,fiind un terț independent față de aceștia.
În majoritatea cazurilor, misiunea ce îi revine mandatarului ad-hoc este accea de a ajuta întreprinderea aflata în dificultate și pe debitor să caute și să încheie un acord cu creditorii principali (bănci, fisc, furnizori de utilitați, principalii furnizori, reprezentanții salariaților) în vederea reeșalonării creanțelor, în vederea renegocierii condițiilor inițiale. Acesta analizează situația pentru găsirea unor soluții, inclusiv pentru obținerea unor concesii din partea creditorilor.
Sarcina mandatarului nu se termina însa aici. El poate rezolva și alte tipuri de dificultăți prin care trece compania: ajută întreprinderea prin asistarea la punerea în aplicare a unei restructurări juridice, participă la căutarea de investitori sau capital.
Domeniul de aplicare al misiunii reprezentantului ad-hoc trebuie să fie determinat cu precizie de către debitorul aflat în dificultate; aceasta interogare este un act extrem de important care este cel mai adesea scris de avocatul companiei după o identificare exactă a situației și nevoilor reale; în practică, completarea cererii de numire a unui reprezentant ad-hoc, este rodul unei reflecții colective realizată de manager, contabil și avocatul a firmei în dificultate, sau de către persoana candidată la funcția de madatar ad-hoc.
Odată cu stabilirea cerererii de numire a unui mandatar ad-hoc, aceasta este prezentată președintelui instanței, care hotărăște prin ordonanță dacă o acceptă sau nu. În cazul unui rezultat pozitiv, ordinul președintelui desemnează agentul ad-hoc în stabilirea domeniului de aplicare a misiunii sale, durata ei și, eventual, condițiile de remunerare lui.
Negocierile purtate de mandatarul ad-hoc se pot întinde pe o durată de cel mult 90 de zile de la desemnarea sa, debitorii având dreptul sa refuze eventuala înțelegere sau s-o accepte, procedura având caracter executoriu doar în ceea ce îă privește pe semnatari.
b. Desemnarea mandatarului ad-hoc. Mandatarul ad-hoc este desemnat în urma cererii de numire pe care debitorul o adresează președintelui tribunalului. Mandatarul este ales din rândulul practicienilor în insolvență, autorizați potrivit legii.
Legea fixează un termen de 5 zile în care debitorul și mandatarul ad-hoc sunt convocați în camera de consiliu prin agentul procedural pentru soluționarea cererii.
Procedura este obligatoriu a fi confidențială „pentru toate persoanele și instituțiile care iau parte sau sunt implicate în aceasta”, cererea și eventualele acte anexate acesteia fiind și ele nepublice, înregistrându-se într-un registru special.
Dacă președintele tribunalului constată că dificultățile întreprinderii sunt „serioase” adică sunt decrise detaliat în cerere și sunt reale, iar mandatarul ad-hoc propus întrunește condițile legale pentru exercitarea acestei calități, va desemna, prin încheiere irevocabilă, mandatarul ad-hoc propus de cel aflat în dificultate financiară.
c. Competențele mandatarului. Competențele mandatarului ad-hoc sunt expres prevăzute de lege în articolul 13 din Legea nr. 85/2014. Enumerare competențelor mandatarului ad-hoc nu este una limitativă. Mandatarul poate propune pe langă „remiteri, reeșalonări, reduceri parțiale de datorii, continuarea sau încetarea unor contracte în curs, reduceri de personal” și „alte măsuri considerate a fi necesare”.
Remiterea de datorie este reglementată în articolele 1629-1633 din Codul Civil și reprezintă o modalitate voluntară de stingere a obligației care constă în renunțarea creditorului la dreptul de creanță pe care îl are. Această renunțare operează doar după ce debitorul și-a dat consimțământul, remiterea de datorie fiind un contract în care esențial este acordul ambelor părți.
Mandatarul ad-hoc poate determina parțile sa fie de acord cu o remitere de datorie parțiala sau totală, aceasta având ca efect nu doar stingerea plății, ci și a accesoriilor și a garanțiilor.
Reeșalonarea constă în modificarea scadenței și/sau a sumei de plată a uneia sau mai multor rate de credit in sold cu depășirea duratei inițiale de acordare a creditului si/sau încadrarea creditului în alta categorie, dupa caz (termen mediu, termen lung), dar fară a depăsi durata maximă de creditare pentru produsul in cauză.
Mandatarul ad-hoc poate obține și modificarea condițiilor inițiale ale creanței, realizându-se prin aceasta o modalitate flexibilă, optimă de înapoiere a datoriei.
Continuarea sau încetarea unor contracte în curs este modalitatea prin care legiuitorul limitează sau chiar înlătură eficacitatea voinței individuale în scopul favorizării debitorului. Se derogă astfel de la principiul libertății contractuale, aducându-se atingere și aspectului previzional al contractelor. Toate acestea au loc pentru salvgardarea debitorului, mandatarul ad-hoc jucând un rol important în cadrul acestei proceduri.
Reducerea de personal, măsură ce constă în diminuarea numarului de angajați în vederea diminuării cheltuielilor făcute în întreprindere. Este necesar ca, înainte de această reducere, să se realizeze o evaluare a angajaților astfel încât întreprinderea sa-și păstreze acea parte a personalului bine pregătită.
Mandatarul ad-hoc poate propune și „alte măsuri considerate a fi necesare”, iar prin aceasta se înțelege orice altă măsură legală luată în scopul realizării unei înțelegeri între debitor și creditorii săi pentru „depășirea stării de dificultate financiară în care se află debitorul, a salvgardării acestuia, păstrării locurilor de muncă și acoperirii creanțelor asupra debitorului”.
Este necesar să fie meționat faptul că mandatarul poate doar să propună aceste măsuri, el jucând rolul de negociator. Soluția finală aparține însă părților, iar de voința lor depinde adoptarea uneia dintre măsuri.
d. Onorariul mandatarului ad-hoc. Pentru serviciile prestate mandatarul ad-hoc are dreptul la onorariu. Stabilirea „onorariul mandatarului ad-hoc va fi făcută provizoriu de către președintele tribunalului, la propunerea debitorului și cu acordul mandatarului ad-hoc’’.Onorariul poate fi sub forma unei sume fixe sau a unei sume lunare. Acesta va putea fi modificat ulterior, la cererea mandatarului ad-hoc, cu acordul debitorului.
Trebuie facută o precizare în acest sens și anume că modificarea ulterioară a onorariului mandatarului ad-hoc nu este supusă aprobării președintelui instanței, deoarece, pe de o parte, chiar și stabilirea inițială cu prilejul desemnării este provizorie și, pe de altă parte, legea nu dă președintelui tribunalului o astfel de atribuție.
3. Desfășurarea procedurii mandatului ad-hoc
3. 1 Cererea de numire a mandatarului ad-hoc
a. Formularea și depunerea cererii. Cererea de numire a mandatarului ad-hoc se formulează de către debitor. Acesta adresează cererea președintelui tribunalului din circumscripția căruia își are sediul, menționând în aceasta motivele care fac necesare numirea unui mandatar ad-hoc.
Prin urmare, titular al cererii este debitorul în stare de dificultate financiară, adică „debitorul care, deși execută sau este capabil să execute obligațiile exigibile, are un grad de lichiditate pe termen scurt redus și/sau un grad de îndatorare pe termen lung ridicat, ce pot afecta îndeplinirea obligațiilor contractuale în raport cu resursele generate din activitatea operațională sau cu resursele atrase prin activitatea financiară”.
Cererea de numire a unui mandatar ad-hoc se depune la primul grefier al instanței sau la grefierul special desemnat de președinte în acest sens.
Este deosebit de important caracterul confidențial al cererii, aceasta fiind păstrată într-un registru special, nepublic.
b. Cuprinsul cererii.Cererea de numire a mandatarului ad-hoc trebuie să aibă în conținutul prevăzut de legeși să cuprindă și o descriere detaliată a motivelor pe care se întemeiază pretenția debitorului de numire a mandatarului.
Cererea se adresează președintelui tribunalui și trebuie să conțină:
-datele de identificare ale debitorului: numele/denumirea, domiciliul/sediul, înmatricularea într-un anumit registru (registrul comerțului/registrul societăților/registrul asociațiilor și fundațiilor/alte registre), numărul, codul numeric personal/codul unic de înregistrare/codul de identificare fiscală, contul bancar, adresa electronică, numărul de telefon sau fax;
-identificarea practicianului în insolvență propus de debitor în calitatea de mandatar ad-hoc;
-motivele în fapt pe care se întemeiază cererea;
-motivele în drept pe care se întemeiază cerea, făcându-se referire la Legea nr.85/2014;
-dovezile necesare pentru validitatea cererii;
-mențiunea că prezenta cerere este însoțită de copii certificate de debitor ale actelor anexă;
-data depunerii cererii;
-semnătura debitorului:
-încheierea cererii prin menționarea faptului că prezenta cerere se adresează președintelui tribunalului.
3. 2 Soluționarea cererii de numire a mandatarului ad-hoc
a. Convocarea debitorului și a mandatarului. După primirea cererii debitorului de numire a mandatarului ad-hoc,”președintele tribunalului dispune convocarea, în termen de 5 zile, prin agent procedural, a debitorului și a mandatarului ad-hoc propus”.
Se stabilește astfel un termen de 5 zile de la primirea cererii debitorului în interiorul căruia debitorul si mandatarul ad-hoc propus sunt convocați, în camera de consiliu, pentru a se soluționa cererea. Termenul de 5 zile este unul legal, legea stabilindu-l în mod expres. În principiu aceste termene sunt fixe, nu pot fi lărgite sau scurtate de judecator ori de părți, fixitatea termenelor de procedura constituind o caracteristică importantă a tuturor termenelor legale.
Convocarea se face prin agent procedural, dar dacă debitorul depune personal cererea, el poate poate anunța personal mandatarul ad-hoc propus pentru a se asigura că acesta se prezintă la convocare.
Agentul procedural este acel funcționar care, potrivit legii, poate îndeplini anumite acte de procedură. Acesta are competențe în special în sfera înmânării citațiilor și a comunicării actelor de procedură.
Legea stabilește în mod detaliat obligațiile agentului procedural în privința înmânării și a comunicării actelor de procedură. Astfel, agentul are următoarele îndatoriri principale: „a) comunică actele procedurale, cu respectarea termenelor prevăzute de lege, persoanelor din localitatea unde se află sediul instanței, depunând cel mai târziu a doua zi dovezile de înmânare; în cazuri urgente și când dotarea instanței respective permite, comunicarea actelor de procedură se va putea efectua prin agent procedural și în alte localități; b) îndeplinește sarcinile trasate de președintele instanței, primind și predând în aceeași zi corespondența destinată persoanelor din localitate”.
De menționat este faptul că agentul procedural poate fi sancționat printr-o amendă judiciară pentru neîndeplinirea sau îndeplinirea în mod greșit a convocării debitorului sau mandatarului ad-hoc.
b. Desfășurarea ședinței de soluționare a cererii. Procedura de soluționare a cererii de numire a mandatarului ad-hoc “se desfășoară în camera de consiliu și se menține confidențială pe toată durata sa”, se poate spune că nepublicitatea ședinței constituie un criteriu important al procedurii de soluționare a cererii de numire a mandatarului ad-hoc, confidențialitatea fiind obligatorie pentru toate persoanele și instituțiile care sunt implicate în procedură.
Această caracteristică ajută ca întreprinderile concurente, clienții, ceilalți participanți în piața în care și întreprinderea persoanei debitoare își desfășoară activitatea să nu afle de desfășurarea acestei proceduri.
Părților le este interzisă divulgarea sub orice formă de informații ce au legătură cu procedura. În cazul in care creditorii sau mandatarii/prepușii acestora încalcă obligația de confidențialitate, pot fi obligați la plata de daune, conform regulilor dreptului comun.
În cursul ședinței se ascultă persoana debitoare. Astfel, președintele tribunalului își dă seama dacă situația financiară a debitorului este cu adevărat dificilă și numește, prin încheiere executorie, mandatarul ad-hoc propus numai dacă acesta „întrunește condițiile legii”.
Chiar dacă procedura nu este obligatorie pentru creditori, aceștia vor trebui să participe la negocieri cu mandatarul, deoarece, in caz contrar, riscă deschiderea procedurii insolvenței, situație în care posibilitatea lor de negociere este vădit diminuată.
Prin urmare, această procedură a mandatului ad-hoc intervine ca un scut în fața procedurii insolvenței, încercându-se astfel salvgardarea debitorului.
4. Obiectivul și mijloacele mandatarului ad-hoc
În articolul 10, alineatul 2 din Legea nr. 381/2009 se preciza că „Obiectul mandatului ad-hoc va fi de a realiza, în termen de 90 de zile de la desemnare, o înțelegere între debitor și unul sau mai mulți creditori ai săi, în vederea depășirii stării de dificultate în care se află întreprinderea debitorului, salvgardării întreprinderii, păstrării locurilor de muncă și acoperirii creanțelor asupra debitorului”. „Exprimarea era defectuoasă întrucât obiectul mandatului ad-hoc răspunde scopului legii: salvgardarea întreprinderii aflate în dificultate, în timp ce obiectivul mandatarului ad-hoc reprezintă chiar modalitatea concretă prin care se realizează această procedură”. De aceea, în Legea nr. 85/2014 termenul de „obiect” a fost înlocuit cu cel de „obiectiv” și noțiunea de „mandat ad-hoc” cu cea de „mandatar ad-hoc”.
În Legea nr. 85/2014 se dispune că „obiectivul mandatarului ad-hoc va fi acela de a realiza în termen de 90 de zile de la desemnare, o înțelegere între debitor și unul sau mai mulți creditori ai săi, în vederea depășirii stării de dificultate financiară în care se află debitorul, a salvgardării acestuia, păstrării locurilor de muncă și acoperirii creanțelor asupra debitorului”.
Termenul de 90 de zile în care mandatarul ad-hoc are obligația de a realiza negocierile între debitori și creditori este unul optim, în interiorul acestui teremen putându-se realiza o înțelegere care să ducă la redresarea financiară a debitorului și anume la o creștere a cheltuielilor întreprinderii proporțională cu creșterea veniturilor aduse acesteia.
În îndeplinierea acestei sarcini, mandatarul ad-hoc este îndreptățit să propună ștergeri, reeșalonari sau reduceri parțiale de datorii, „continuarea sau încetarea unor contracte în curs, reduceri de personal, precum si orice alte măsuri considera a fi necesare”. Negocierea se va derula în relațiile cu creditorii importanți (bănci, fisc, furnizori de utilități, principalii furnizori, reprezentanții salariaților), întrucit, pe de o parte, expuși riscului insolvenței debitorului într-o mai mare măsură și, pe de altă parte, sunt într-un număr mai mic, ceea ce ajută la desfășurarea în condiții mai bune a negocierii.
Pentru ca debitorul să-i convingă pe creditori să accepte propunerea de ajutor financiar „ar fi util să le prezinte un plan de restructurare a afacerii, similar, deși mai sumar, planului de reorganizare judiciară, demonstrându-le că afacerea sa este viabilă și că într-un orizont de timp rezonabil își va putea rambursa datoriile astfel cum au fost ele negociate de mandatarul ad-hoc. Printre altele, planul va cuprinde prognoza fluxului de numerar, plățile către creditori pentru următoarea perioadă, sursele de finanțare a capitalului de lucru și a îmbunătățirilor operaționale ale întreprinderii, precum și măsura în care se anticipează că drepturile creditorilor vor suferi modificări (rescadențări, reduceri ale creanțelor, remiteri de datorie etc.)”.
În schimb, așa cum era prevăzut și în Legea nr.381/2009, și creditorii trebuie să acorde debitorului un moratoriu pentru creanțele ajunse la scadență, o eșalonare la plată, concomitent cu o înghețare a valorii nominale a creanțelor deținute, eventual, și o reducere a sumelor datorate sau chiar ștergerea unor datorii, un posibil viitor eșec neproducând consecințe asupra modificărilor aduse creanțelor.
5. Încetarea mandatului ad-hoc
Potrivit articolului 15 din Legea nr.85/2014, mandatul ad-hoc încetează în următoarele situații: „a) prin denunțarea unilaterală a mandatului de către debitor sau de către mandatarul ad-hoc; b) prin realizarea obiectivului avut în vedere de legiuitor – încheierea acordului asupra modalităților de depășire a dificultăților financiare ale debitorului; c) dacă, în termen de 90 de zile de la desemnare, mandatarul ad-hoc nu a reușit să intermedieze încheierea unei înțelegeri între debitor și creditorii săi”.
Încetarea mandatului ad-hoc prin denunțarea unilaterală a mandatului de către debitor sau de către mandatarul ad-hoc reprezintă o normă specială în sensul că derogă de la caracterul obișnuit al mandatului. Această normă legală nu se ghidează după principiul simetriei în sensul, dacă mandatarul ad-hoc este numit de președintele tribunalului, el ar trebui sa fie revocat tot de aceasta. De lege ferenda, ar fi propice o încetare a mandatului ad-hoc prin revocarea acestuia de către președintelui tribunalului pentru respectarea simetriei legii, având în vedere că mandatarul ad-hoc este un terț independent atât față de creditor,cât și fată de debitori.
Realizarea obiectivului avut în vedere de legiuitor respectiv încheierea acordului asupra modalităților de depășire a dificultăților financiare a debitorului reprezintă o altă modalitate de încetare a mandatului ad-hoc. Realizarea acestui obiectiv presupune un rezultat pozitiv al negocierilor purtate între creditor și debitori, negocieri purtate prin intermediul mandatarului ad-hoc.
Mandatul ad-hoc încetează și dacă, în termen de 90 de zile de la desemnare, mandatarul ad-hoc nu a reușit să intermedieze încheierea unei înțelegeri între debitor și creditorii săi. Această procedură este una firească, având în vedere că termenul de 90 de zile este unul optim în care s-ar putea realiza negocierile, în care s-ar putea ajunge la o înțelegere între persoana creditoare și debitori.
Conform alineatului (2), articolul 15 din Legea nr.85/2014, președintele tribunalului este cel care va constata încetarea mandatului ad-hoc , prin încheiere definitivă, la cererea debitorului sau a mandatarului ad-hoc.
Încheierea prin care se constată încetarea mandatului ad-hoc, la fel ca și cea prin care se desemnează mandatarul ad-hoc nu se pronunță în ședință publică, nu setrece în condica ședințelor de judecată și se comunică numai reprezentantului părții, sub semnătură.
CAPITOLUL 4. CONCORDATUL PREVENTIV
Noțiunea și caracterele concordatului preventiv
1.1 Noțiunea procedurii concordatului preventiv
Concordatul preventiv, așa cum era prevăzut și în Legea nr. 381/2009, reprezintă un contract ce se încheie între debitor și creditorii săi, „constatat pe cale judecătorească, prin care planul, elaborat de debitor împreună cu un conciliator, privind rederesarea întreprinderii debitorului și acoperirea creanțelor asupra debitorului, este acceptat de către creditori”.
În doctrină se precizează că, așa cum îl întâlnim în Legea nr. 381/2009, concordatul preventiv este o metodă mai puțin judiciarizată a planului de reorganizare, cu deosebirea că „debitorul nu se află în stare de insolvență declarată de tribunal, iar votul asupra planului nu se dă pe categorii de creditori, ci creditorii votează în funcție de valoarea creanțelor pe care le dețin, indiferent de caracterul lor privilegiat, garantat, chirografar sau subordonat”.Totodată, în procedura de constatare a concordatului, se analizau doar aspectele de legalitate, nu și pe cele de oportunitate, iar în cazul omologării concordatului exista o anumită marjă de apreciere a stării de dificultate financiară a debitorului.
Pentru desfășurarea acestei proceduri, o importanță deosebită o are valoarea creanțelor constatate și procentul de creditori care aprobă concordatul preventiv. Dacă art. 28 alin. 2 din Legea nr. 381/2009 prevedea pentru aceast lucru ca valoarea creanțelor contestate și/sau în litigiu să nu fie mai mare de 20% din masa credală, iar concordatul preventiv să fi fost aprobat de creditorii care însumează cel puțin 80% din valoarea totală a creanțelor, art. 30 alin. 2 din O.U.G. nr. 91/2013 a redus la 1/2 procentul valorii creanțelor contestate și/sau în litigiu, ridicând, în același timp, procentul de acceptare a concordatului preventiv la cel puțin 90% din valoarea totală a creanțelor. De asemenea, această din urmă condiție, se testează luându-se în considerare valoarea creanțelor acceptate și necontestate, iar nu la întreaga masă credală.
Aceasta nu este singura modificare, Codul insolvenței eliminând și procedura de constatare a concordatului preventiv, după aprobarea acestuia de către creditori dat fiind faptul că procedura de constatare a concordatului, prin încheiere pronunțată în camera de consiliu, de urgență și, după ascultarea administratorului concordatar, a cărui cerere putea fi respinsă exclusiv pentru motive de legalitate, era una aproape inutilă.
„Spre deosebire de mandatul ad-hoc, concordatul preventiv nu mai este o procedură extrajudiciară și strict confidențială, pentru că acordul de voință dintre debitor și majoritatea creditorilor săi trebuie să fie omologat de tribunal, prin judecătorul-sindic, pentru a produce efecte juridice și a fi opozabil terților, inclusiv creditorilor nesemnatari”. Contrar acestui fapt, instanța de judecată are un rol diminuat, în procedura omologării concordatului, tribunalul trebuind să verifice numai existența a două condiții cumulative (dacă valoarea creanțelor contestate și/sau în litigiu nu depășește 25% din masa credală și dacă concordatul preventiv a fost aprobat de creditorii care reprezintă cel puțin 75% din valoarea creanțelor acceptate și necontestate). Judecătorul-sindic nu se pronunță asupra viabilității planului de redresare.
Astfel, legiuitorul definește concordatul preventiv ca fiind un contract încheiat între debitorul aflat în dificultate financiară și creditorii care dețin cel puțin 75% din valoarea creanțelor acceptate și necontestate, contract omologat de judecătorul-sindic. Prin această procedură debitorul sugerează un plan de redresare și de realizare a creanțelor acestor creditori împotriva sa, iar creditorii încurajează eforturile debitorului de depășire a dificultății în care se află.
1.2 Caracterele concordatului preventiv
Din definiția concordatului preventiv rezultă și caracterele acestuia. Prin urmare,concordatul preventiv se caracterizează prin faptul că:
1.Concordatul preventiv este un contract încheiat între debitorul aflat în dificultate și creditorii săi. Se au în vedere numai creditorii ce dețin cel puțin 75% din valoarea creanțelor acceptate și necontestate.
2.Concordatul preventiv cuprinde o înțelegere privind planul de redresare a întreprinderii debitorului și realizarea creanțelor creditorilor împotriva sa.
3.Concordatul preventiv este omologat de judecătorul sindic. În acest caz el nu mai este constatat pe cale judecătorească, administratorul concordatar solicitând judecătorului sindic doar să omologheze contractul.
Prin urmare, procedura concordatului ad-hoc este, la fel ca și mandatul ad-hoc, o modalitate de a preveni insolvența, puțin judiciarizată și parțial confidențială ce are în vedere realizarea intereselor persoanei debitoare, dar și a creditorilor săi.
2. Beneficiarii concordatului preventiv
Persoanele care beneficiează de procedura concordatului preventiv sunt debitorii aflați în stare de dificultate financiară.
De la această regulă, în articolul 16 al Legii nr. 85/2014, sunt prevăzute și excepții. Astfel, de la aplicarea concordatului preventiv sunt înlăturați:
a) debitorii ce au mai beneficiat de un concordat preventiv în 3 ani anteriori ofertei de concordat, procedură ce a eșuat;
b) debitorul și/sau acționarii/asociații/asociații comanditari care dețin controlul debitorului sau administratorii/directorii acestuia ce au fost condamnați definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni intenționate contra patrimoniului, de corupție și de serviciu, de fals, precum și pentru infracțiunile prevăzute de Legea nr. 22/1969 privind angajarea gestionarilor, constituirea de garanții și răspunderea în legătură cu gestionarea bunurilor agenților economici, autorităților sau instituțiilor publice, cu modificările ulterioare, Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Legea contabilității nr. 82/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, cu modificările și completările ulterioare, Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, precum și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării actelor de terorism, republicată, Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, cu modificările ulterioare, și infracțiunile prevăzute de prezenta lege (care, de fapt, nu mai există, începând cu 1 februarie 2014 infracțiunile de bancrută simplă și bancrută frauduloasă fiind prevăzute de noul Cod penal, în art. 240 și 241), în ultimii 5 ani anterior deschiderii procedurii prevăzute de prezenta lege;
De menționat aici că această lege nu se aplică titularilor acțiunilor la purtător.
c) acelui debitor asupra căruia s-a dispus suportarea unei părți a pasivului debitorului de către membrii organelor de conducere și/sau supraveghere ale debitorului, potrivit prevederilor art. 169 al Legii nr.85/2014 și următoarele sau prevederilor unor legi speciale, pentru ajungerea acestuia în stare de insolvență; prevederile lit. b) din cadrul articolului 16 din Legea nr.85/2014 rămân aplicabile.
Prin urmare, poate recurge la procedura concordatului preventiv orice debitor persoană, fizică sau juridică privată ce organizează o întreprindere aflată în dificultate financiară, fără a fi în stare de insolvență, excepție făcând debitorii aflați în cazurile prevăzute expres și limitativ de lege și instituțiile publice care au la dispoziție alte modalități de rezolvare a problemelor financiare
(alocări financiare suplimentare, rectificări bugetare pozitive).
3. Organele care aplică procedura concordatului preventiv
3. 1 Instanțele judecătorești
Instanțele judecătorești joaca un rol important în aplicarea concordatului preventiv. Astfel, conform articolului 8 din Legea nr. 85/2014, instanța îndreptățită să judece cererile și pricinile referitoare la procedurile preventive de insolvență este tribunalul în jurisdicția căruia se află sediul principal sau sediul profesional al debitorului.
De menționat este faptul că cererile referitoare la concordatul preventiv sunt de competența judecătorului sindic, ci nu de competența președintelui tribunalului așa cum se întâmplă în cazul mandatului ad-hoc.
Instanța de apel pentru hotărârile pronunțate de judecătorul sindic este Curtea de apel ale cărei hotărâri sunt definitive.
3. 2 Judecătorul sindic
a. Noțiune. Judecătorul-sindic este acel judecător al tribunalului nominalizat de către președintele tribunalului ce are rol activ în aplicarea procedurii insolvenței, îndeplinind o funcție publică de interes general.
Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței si de insolvență prevede ca atribuțiile acestuia se limitează la controlul judecătoresc al activității administratorului judiciar și/sau al lichidatorului judiciar si la procesele si cererile de natură judiciară auxiliare procedurii insolvenței.
Prin urmare judecătorul sindic are competențe speciale în procedura insolvenței, dar acestea nu-l pot îndepărta de la misiunea sa, consolidată tocmai de puterea sa de judecată, chiar dacă atribuțiile sale sunt limitate în procedura insolvenței. El este obligat să-și exercite rolul său activ, căci este singurul participant din procedură care este dator să reflecteze asupra realităților zilnice. El este și rămâne responsabil de măsura în care se implică în ordonarea relațiilor sociale și de măsura în care arată că îi pasă de dinamica socială.
b. Competențele judecătorului sindic. În sfera atribuțiilor judecătorului sindic intră o gamă largă de sarcini.
În primul rând, în domeniul insolvenței, judecătorul sindic are nenumărate competențe. Conform articolului 45 din Legea nr. 85/2014, acesta poate: pronunța hotărârea de deschidere a procedurii insolvenței sau procedura de intrare în faliment, judeca contestația debitorului împotriva cererii introductive a creditorilor pentru începerea procedurii, judeca refuzul creditorilor la deschiderea procedurii, desemna în mod motivat pe administratorul judiciar provizoriu sau lichidatorul judiciar provizoriu, înlocui administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar, judeca cererile ce constau în ridica dreptului debitorului de a-și mai conduce afacerea, judeca cererile de atragere a răspunderii membrilor organelor de conducere care au contribuit la ajungerea debitorului în insolvență, judeca acțiunile introduse de administratorul sau lichidatorul judiciar pentru anularea unor operațiuni frauduloase, confirma planul de reorganizare după ce a fost votat de creditori, soluționa cererea administratorului judiciar sau a creditorilor de întrerupere a procedurii de reorganizare judiciară și de intrare în faliment, judeca acțiunea în anularea hotărârii adunării creditorilor, dispune convocarea adunării creditorilor, pronunță hotărârea de încheierea a procedurii. Aceste atribuții sunt enumerate în mod exemplificativ, pe lânga acestea, judecătorul sindic putând îndeplini „orice alte atribuții prevăzute de lege”.
Judecătorul sindic posedă competențe și în domeniul procedurilor preventive de insolvență, nu doar în domeniul procedurii de insolvență.
Astfel, în materia concordatului preventiv, judecătorului sindic îi sunt atribuite următoarele sarcini: „ a) să numească administratorul concordatar provizoriu; b) să omologheze, la cererea administratorului concordatar, concordatul preventiv; c) să constate, la cererea oricărui creditor nesemnatar al concordatului preventiv, îndeplinirea condițiilor cerute pentru a fi înscris pe lista creditorilor ce au aderat la concordatul preventiv; d) să dispună prin încheiere, potrivit prevederilor art. 18, suspendarea provizorie a executărilor silite contra debitorului, în baza ofertei de concordat preventiv formulate de debitor și transmise creditorilor; e) să judece acțiunile în nulitate și în rezoluțiune a concordatului preventiv”.
De mentionat aici este faptul că instanța de judecată are un rol redus, în procedura omologării concordatului, tribunalul trebuind să verifice numai existența a două condiții cumulative (dacă valoarea creanțelor contestate și/sau în litigiu nu depășește 25% din masa credală și dacă concordatul preventiv a fost aprobat de creditorii care reprezintă cel puțin 75% din valoarea creanțelor acceptate și necontestate). Așadar, judecătorul-sindic nu se pronunță asupra posibilității de realizare a planului de redresare.
În jurisprudența Curții de Apel din Luxembourg nu sunt atât de importante condițiile de formă ce trebuie îndeplinite pentru încheierea concordatului preventiv, ci se ține cont de buna credință a debitorului, specificându-se faptul că: „procedura concordatului preventiv nu este decât o măsură protectivă pentru comerciantul nefericit, dar de bună credință, judecătorul având o putere discreționară pentru a aprecia, după faptele și circumstanțele cauzei, dacă buna credință cerută pentru obținerea acestui beneficiu, există sau nu”.
Astfel, judecătorul pote refuza omologarea concordatului pentru motive ce țin fie de interesul public, fie de interesul creditorilor. În acest sens, este ilustrativă hotărârea nr. 38098 a Curții de Apel din Louxembourg, camera 4, din 14 martie 2014, în care instanța refuză omologarea unui concordat preventiv deoarece existau dubii cu privire la bună credința și sinceritatea debitorului. Curtea de Apel precizează că, spre deosebire de regula generală cu privire la buna credință-atunci când aceasta se prezumă, în cazul concordatului preventiv sarcina probei cu privire la buna credință revine debitorului. Așadar, având în vedere faptul că debitorul nu a fost convingător în susținerea bunei sale credințe, Curtea de Apel respinge recursul inițiat de societatea anonimă A, menținând decizia tribunalului cu privire la respingerea omologării concordatului preventiv.
3. 3 Administratorul concordatar
a. Noțiune. Sintagma „administrator concordatar” vine să înlocuiască termenul de „conciliator” folosit în vechea reglementare (Legea nr. 222/2012). Această modificare se impune întrucât, dacă termenul de „conciliator” sugera mai mult ideea de persoană mediatoare între debitor și creditori, sintagma de „administrator concordatar” pare să fie mai aproape de scopul, atribuțiile pe care aceasta le deține și anume acelea de a se ocupa, de a dirija întreaga activitate ce ține de procedura concordatului preventiv.
Astfel, administratorul concordatar este acel practician în insolvență, propus de debitor și numit de către judecătorul sindic, compatibil, autorizat, desemnat să exercite atribuțiile prevăzute de lege sau cele stabilite de instanța de judecată în cadrul procedurii concordatului preventiv.
b. Desemnarea administratorului concordatar. Conform Legii nr. 85/2014, „orice debitor aflat în dificultate financiară, mai puțin cei excluși conform prevederilor art. 16, poate introduce la tribunalul competent o cerere de deschidere a procedurii de concordat preventiv. Prin cererea sa, debitorul propune un administrator concordatar provizoriu dintre practicienii în insolvență autorizați potrivit legii”.
Administratorul concordatar provizoriu este numit de către judecătorul sindic, prin încheiere executorie, el având obligația ca în termen de 30 de zile de la numire să elaboreze, împreună cu debitorul, ofera de concordat preventiv și lista creditorilor.
c. Atribuțiile administratorului concordatar. Competențele administratorului concordatar coincid, aproape în totalitate, cu cele ale conciliatorului din vechea reglementare.
Astfel, potrivit articolului 19 din Legea nr. 85/2014, administratorul concordatar se ocupă cu: a) întocmirea tabelului creditorilor, care include și creditorii contestați sau ale căror creanțe sunt în litigiu, și tabelul creditorilor concordatari; o creanță a unui creditor cu mai mulți debitori solidari aflați în procedură de concordat va fi înscrisă în toate tablourile creditorilor cu valoarea nominală a creanței deținute până ce aceasta va fi complet acoperită; b) elaborarea, împreună cu debitorul, a ofertei de concordat, cu elementele componente ale acesteia, respectiv a proiectului de concordat și planului de redresare; c) demararea de măsuri pentru soluționarea pe cale amiabilă a oricărei dispute între debitor și creditori ori între creditori; d) solicitarea judecătorului-sindic omologarea concordatului preventiv; e) supravegherea îndeplinirii obligațiilor asumate de către debitor prin concordatul preventiv; f) informarea, de urgență, a adunarii creditorilor concordatari asupra neîndeplinirii sau îndeplinirii necorespunzătoare de către debitor a obligațiilor sale; g) întocmirea și transmiterea adunării creditorilor concordatari a unor rapoarte lunare sau trimestriale asupra activității sale și a debitorului; raportul administratorului concordatar va conține și opinia acestuia privind existența sau, după caz, inexistența unor motive de rezoluțiune a concordatului preventiv; h)convoacarea adunarii creditorilor concordatari; i)solicitarea adresată instanței pentru închiderea procedurii concordatului preventiv; j)îndeplinirea a oricăror alte atribuții prevăzute de prezentul capitol, instituite prin concordatul preventiv ori stabilite de judecătorul-sindic.
d.Onorariul administratorului concordatar.Onorariul administratorului concordatar „se propune prin proiectul de concordat și se stabilește prin concordatul preventiv; acesta va fi suportat din averea debitorului.”
Onorariul administratorului concordatar este fixat, în funcție de natura obligațiilor acestuia, într-o sumă fixă, un onorariu lunar și/sau un onorariu de succes; la stabilirea cuantumului onorariului se vor avea în vedere natura activității desfășurate de către debitor, precum și dificultatea planului de redresare.
3. 4 Adunarea creditorilor concordatari
a. Noțiune. Adunarea creditorilor concordatari este un organ colectiv ce reunește creditorii care au încheiat un contract de concordat preventiv în scopul stabilirii unui plan de redresare a întreprinderii debitorului și de acoperire a creanțelor acestor creditori și prin care creditorii acceptă să sprijine eforturile debitorului de depășire a stării de dificultate economică în care acesta se află.
b. Convocarea adunării creditorilor concordatari și exercitarea votului în cadrul adunării. Pe parcursul derulării procedurii, „adunarea creditorilor concordatari poate fi convocată de administratorul cocordatar, din oficiu sau la cerea creditorilor reprezentând 10% din valoarea totală a creanțelor concordatare”.
Hotărârile adunării creditorilor concordatari sunt luate cu majoritatea de voturi stabilită prin raportare la valoarea creanțelor creditorilor concordatari prezenți, ci nu la tipul de categorie din care creditorul face parte. Prin urmare ceea ce contează și ceea ce impune o ierarhie în cadrul creditorilor este criteriul cantitativ al datoriei debitorului, creditorul având o influență mai însemnată în cadrul adunării pe măsură ce și crența persoanei debitoare este mai mare față de el.
Votul creditorilor concordatari poate fi exercitat și prin corespondență sub forma unei scrisori semnată de creditor sau înscris electronic căruia i s-a încoroporat,atașat semnătura electronică.
c. Atribuțiile adunării creditorilor concordatari și desfășurarea ședințelor adunării creditorilor concordatari. Adunarea creditorilor concordatari are următoarele atribuții, conform articolului 21, alineatul 1 din Legea nr. 85/2014: „a) aprobă rapoartele administratorului concordatar privitoare la activitatea debitorului și la îndeplinirea obligațiilor asumate prin concordat; b) desemnează reprezentantul creditorilor; c) este titularul acțiunii în rezoluțiune a concordatului preventiv”.
Toate aceste activități au loc în cadrul ședinței adunării creditorilor concordatari ce va fi organizată și prezidată de administratorul concordatar. La aceste adunări ale creditorilor concordatari va fi invitat și debitorul.
4. Deschiderea și desfășurarea procedurii concordatului preventiv
4. 1 Cererea de deschidere
Cererea de deschiderea a procedurii concordatului preventiv este adresată de debitorul aflat în dificultate financiară tribunalului competent.
Această cerere se adresează președintelui tribunalului și trebuie să cuprindă:
-datele de identificare ale debitorului (domiciliu/sediu, în ce registru este înmatriculat, codul numeric personal/codul unic de înregistrare/codul de identificare fiscală, contul bancar, adresa electronică, numărul de telefon/fax, numele reprezentantului dacă acesta există);
-numele cererii pe care o formulează și anume cererea de deschidere a procedurii de concordat preventiv;
-numele practicianului în insolvență ce va avea calitatea de administrator concordatar provizoriu;
-motivele în fapt pe care își întemeiază debitorul cererea;
-motivele în drept pe care își întemeiază debitorul cererea;
-probele de care înțelege să se folosească debitoul pentru dovedirea cererii;
-mențiunea că se depune cererea însoțită de copii de pe înscrisurile ce au fost menționate;
-data;
-semnătura.
Cererea se judecă în camera de consiliu, de urgență și cu precădere, părțile fiind citate în termen de 48 de ore de la primirea cererii.
4. 2 Oferta de concordat preventiv
a. Elaborarea ofertei. Oferta de concordat preventiv este elaborată de către administratorul concordatar și de către debitor. Astfel, administratorul concordatar are obligația ca în termen de 30 de zile de la numirea sa să întocmească lista creditorilor și oferta de concordat preventiv.
Așa cum este stipulat în Legea nr. 85/2014, este de datoria administratorului concordatar să notifice creditorii asupra ofertei de cocordat preventiv. Această comunicare trebuie facută rapid, prin mijloace de comunicare adecvate astfel încât să se asigure posibilitatea primirii acesteia de către creditori.
Oferta de concordat preventiv trebuie depusă în dosarul deschis la tribunalul competent. De asemenea, pentru a fi opozabilă terților, se va depune la grefa tribunalului unde va fi ținută într-un registru special. „Despre depunerea și notificarea acesteia se face mențiune în registrul în care este înregistrat debitorul”.
b. Cuprinsul ofertei de concordat preventiv. „Oferta de concordat preventiv va cuprinde și proiectul de concordat preventiv, la care se vor anexa declarația debitorului privind starea de dificultate financiară în care se află, precum și lista creditorilor cunoscuți, inclusiv cei ale căror creanțe sunt contestate integral sau parțial, cu precizarea cuantumului și a cauzelor de preferință acceptate de debitor.”
Proiectul de concordat preventiv va cuprinde în mod detaliat elementele următoare: situația analitică a activului și pasivului debitorului, certificată de un expert contabil, sau, după caz, auditată de un auditor financiar; cauzele stării de dificultate financiară și măsurile luate de către debitor până la depunerea ofertei de concordat și proiecția evoluției financiar-contabile pe următoarele 24 luni.
Proiectul de concordat este necesar să conțină un plan de redresare, reorganizare a activității, prin măsuri ca: restructurarea conducerii debitorului, modificarea structurii funcționale, reducerea personanului, dar și modalitățile prin care debitorul înțelege să depășească starea de dificultate financiară, precum: majorarea capitalului social, împrumut bancar sau de altă natură (inclusiv împrumuturi ale asociaților/acționarilor), vânzarea de active, înființarea/desființarea unor puncte de lucru sau sucursale, constituirea de cauze de preferință, amânări sau reeșalonări la plata creanțelor, ștergerea în tot sau în parte a unor cranțe sau numai a dobânzilor ori a penalităților de întârzâiere.
Indiferent de măsurile propuse, termenul limită pentru satisfacerea creanțelor stabilite prin concordat nu poate fi mai mare de 24 de luni „de la data constatării sau omologării acestuia prin hotărâre executorie”.
Atunci cand, prin proiectul de concordat se propun reduceri ale creanțelor bugetare, în ofertă este obligatoriu să se prezinte și rezultatele testului creditorului privat.
Tot prin proiectul de concordat preventiv, debitorul propune confirmarea administratorului concordatar provizoriu și onorariul acestuia.
În baza ofertei de concordat preventiv debitorul poate cere suspendarea provizorie a urmăririlor silite, cererea judecându-se de urgență în camera de consiliu.
Prin urmare, elaborarea ofertei de concordat preventiv trebuie sa fie una temeinic realizată ce va cuprinde toat elementele necesare unei bune desfășurări a înțelegerii dintre părți.
4. 3 Încheierea, constatarea și omologarea concordatului preventiv
a. Încheierea concordatului preventiv. În vederea încheierii concordatului preventiv, persoana debitoare are posibilitatea de a organiza, o ședință sau mai multe ședințe, colective ori individuale prin intermediul cărora se realizează negocieri cu creditorii. Aceste ședințe se realizează în prezența administratorului concordatar propus de debitor.
În cadrul ședințelor, inițiativa negocierii poate sa vină din partea unuia sau mai multor creditori sau poate să vină și din partea acționarilor sau asociaților debitorului care dețin controlul și care au de asemenea interes în cauză. Pe parcursul procedurii, orice creditor care aren un titlu executoriu asupra persoanei debitoare „poate formula cerere de aderare la concordat sau poate să recupereze creanța prin orice alte modalități prevăzute de lege“.
Perioada în care se desfășoară negocierile asupra proiectului de concordat preventiv nu poate depăși 60 de zile calendaristice (anterior acestei reglementări, perioada de negociere nu putea depăși 30 de zile, însă, în practică, acest termen și-a afirmat ineficacitatea, el fiind prea scurt pentru ajungerea la o înțelegere între cele două părți). Legiuitorul nu fixează, însă, o perioadă de începere a negocierilor, acest lucru putând produce dificultăți în stabilirea termenului de negociere dacă se are în vedere momentul recepționării ofertei de concordat.
Procedura concordatului preventiv se încheie cu condiția ca aceasta să ofere avantaje atât debitorului prin continuarea activității acestuia, prin menținerea locurilor de muncă, cât și creditorilor astfel încât aceștia să fie plătiți în termeni mai buni decât ar fi fost dacă s-ar fi ajuns la faliment.
b. Votarea și aprobarea ofertei de concordat preventiv. Modalitatea de votare a ofertei de concordat preventiv este reprezentată în principal de votul prin coespondență.
Scrisoarea prin care își exprimă votul, semnată de creditor, sau înscrisul în format electronic căruia i s-a încorporat, atașat ori asociat semnătura electronică extinsă, bazată pe un certificat valabil, se trimite pe adresa debitorului, în maximum de 60 de zile calendaristice calculate de la data primirii ofertei de concordat preventiv. Este important ca votul favorabil să fie necondiționat, orice condiție asupra acestuia fiind cosiderată vot negativ.
În cazuri excepționale, administratorul concordatar poate convoca o adunare a tuturor creditorilor.
„Dacă în termenul de 60 de zile unul sau mai mulți creditori deținând cel puțin 10% din valoarea totală a creanțelor solicită convocarea adunării tuturor creditorilor, practicianul este obligat să o convoace în termen de maximum 5 zile de la data primirii cererii. Convocarea este transmisă creditorilor prin mijloace de comunicare rapidă și care asigură confirmarea primirii acesteia.”
Concordatul preventiv este considerat a fi aprobat de creditori atunci când voturile acestora însumează cel puțin 75% din valoarea creanțelor acceptate și necontestate.
Legea nr. 85/2014 permite și creditorilor care, direct sau indirect, controlează, sunt controlați ori se află sub control comun cu debitorul să voteze cu privire la concordat, însă doar în situația în care acesta le acordă mai puțin decât ar primi în cazul falimentului. În Legea nr. 381/2009 le era interzis persoanelor condamnate, persoanelor cu fapte înscrise în cazierul fiscal să voteze. Această dispoziție a fost considerată excesivă, motiv pentru care au fost înlăturate restricțiile nejustificate în privința dreptului de vot al unor creditor aflați în situațiile respective.
c. Omologarea concordatului preventiv. Următorul pas, după aprobarea concordatului de către creditori, este acela de omologare a concordatului.
Această omologare a concordatului preventiv se face de către judecătorul-sindic la solicitarea administratorului concordatar. În îndeplinirea activității sale, judecătorul-sindic trebuie să verifice îndeplinirea cumulativă a condițiilor următoare:
a) valoarea creanțelor contestate și/sau în litigiu să nu fie mai mare de 25% din masa credală;
b) concordatul preventiv să fi fost aprobat de creditorii care reprezintă cel puțin cu 75% din valoarea creanțelor acceptate și necontestate.
Dacă aceste două condiții sunt îndeplinite, judecătorul-sindic trece la omologarea propriu-zisă a concordatului preventiv, prin încheiere pronunțată în camera de consiliu, de urgență și cu precădere. Înainte de acest lucru, este obligatorie citarea și ascultarea administratorului concordatar, cererea de omologare a concordatului preventiv putând fi respinsă exclusiv pentru motive de nelegalitate.
Concordatul preventiv, după ce se obține acordul creditorilor și, după ce este omologat de judecătorul-sindic prin încheiere, se comunică creditorilor, prin intermediul persoanei administratorului concordatar. Apoi se înscrie în registrul în care este înregistrat debitorul.
Ca efect al comunicării hotărârii de omologare a concordatului preventiv „se suspendă de drept urmăririle individuale ale creditorilor semnatari asupra debitorului și curgerea prescripției dreptului de a cere executarea silită a creanțelor acestora contra debitorului”.
De asemenea, „curgerea dobânzilor, a penalităților și a oricăror alte cheltuieli aferente creanțelor nu se suspendă față de creditorii semnatari, cu excepția situației în care aceștia își exprimă expres, în scris, acordul în sens contrar, acord ce va fi menționat în proiectul de concordat”. Se observă că a fost inversată regula înscrisă în Legea nr. 381/2009 (în articolul 27 din această lege se prevedea faptul că se se suspendă de drept față de creditorii semnatari curgerea dobânzilor, a penalităților și a oricăror alte cheltuieli aferente creanțelor) deoarece s-a observat că, în practică, „stoparea dobânzilor sau a penalităților a fost principalul motiv pentru care creditorii garantați nu au fost interesați să voteze în favoarea unei oferte de concordat, fiind mai avantajați de procedura insolvenței”.
De îndată ce concordatul preventiv este omologat, judecătorul-sindic suspendă toate procedurile de executare silită.
„În cursul procedurii, debitorul își desfășoară activitatea în limitele afacerii sale obișnuite, în condițiile concordatului preventiv, sub supravegherea administratorului concordatar. Măsurile cuprinse în concordatul preventiv, inclusiv modificările creanțelor, profită și codebitorilor, fideiusorilor și terților garanți”. Per a contrario, măsurile care nu sunt prevăzute în concordat, nu profită codebitorilor, fideiusorilor și terților garanți „(de ex., nu se extinde față de acești debitori colaterali sau terți garanți efectul de suspendare a urmăririlor silite individuale pe care judecătorul-sindic îl dispune, față de creditorii nesemnatari, odată cu omologarea concordatului, în temeiul alin. 1 al art. 30, și nici măsura amânării scadenței creanței pentru cel mult 18 luni – art. 30 alin. 2)”. Astfel, se poate afirma că starea de fapt a creditorilor nesemnatari ai concordatului este mai bună decât cea a creditorilor unui debitor față de care s-a deschis procedura insolvenței, întrucât în procedura concordatului aceștia, chiar și în cazul unui concordat aprobat și omologat, pot proceda la executarea silită a codebitorilor, fideiusorilor și/sau a terților garanți ai debitorului principal.
Omologarea concordatului preventiv constituie un lucru de o importanță deosebită în dreptul intern. Pentru a-și putea produce efectele, este necesar ca procedura concordatului preventiv să nu rămână la un nivel contractual, aceasta trebuind să capete autoritate de lucru judecat, să îmbrace forma unui act judiciar.
5. Închiderea procedurii concordatului preventiv
Cazuri de închidere a procedurii concordatului preventiv
a. Finalizarea cu succes și imposibilitatea realizării concordatului preventiv. Dacă toate obiectivele stabilite se îndeplinesc, procedura concordatului preventiv este închisă, aceasta fiind finalizată cu succes. În acest caz, judecătorul-sindic va pronunța o încheiere prin care va constata realizarea obiectului concordatului preventiv.Trebuie pus în evidență faptul că orice modificare făcută creanțelor prevăzute în concordatul preventiv rămâne definitivă.
De asemenea, poate exista și situația contrară finalizării cu succes a procedurii concordatului preventiv. Atunci când în cursul derulării procedurii, „administratorul concordatar apreciază că este imposibilă realizarea obiectivelor concordatului preventiv, din motive neimputabile debitorului, se poate cere judecătorului-sindic constatarea nereușitei concordatului preventiv și închiderea procedurii”.
b. Rezoluțiunea concordatului preventiv. Cererea de rezoluțiune este, mai înainte de orice, o acțiune colectivă, aceasta având posibilitatea de a fi introdusă doar de adunarea creditorilor concordatari atunci când se constată încălcarea gravă de către debitor a obligațiilor asumate prin concordatul preventiv. Asupra acestui fapt adunarea poate delibera chiar dacă nu a fost înscris pe ordinea de zi. În mod excepțional, poate introduce această acțiune, în aceleași condiții, și creditorul care deține mai mult de 50% din valoarea creanțelor acceptate și necontestate.
Legea nr 85/2014 stabilește ce anume reprezintă încălcare gravă a obligațiilor asumate de debitor prin concordatul preventiv, acțiuni precum: favorizarea unuia sau mai multor creditori în dauna celorlalți, ascunderea sau înstrăinarea de active în perioada concordatului preventiv, efectuarea de plăți fără contraprestație sau în condiții ruinătoare, această enumerare neavând caracter enunțiativ.
Dacă adunarea creditorilor concordatari a decis introducerea acțiunii în rezoluțiune, procedura concordatului preventiv se suspendă de drept, urmând a se stabili dacă aceasta se desființează sau nu cu efect retroactiv.
Totodata ,prin hotărârea de admitere a acțiunii în rezoluțiune, judecătorul-sindic acordă creditorilor daune-interese, în condițiile dreptului comun.
c. Anularea, respectiv constatarea nulității concordatului preventiv. Procedura concordatului preventiv se poate închide și prin constatarea nulității absolute sau prin constatarea nulității relative a acestuia.
„Creditorii care au votat împotriva concordatului preventiv pot cere anularea acestuia, în temen de 15 zile de la data omologării acestuia.”
Când se invocă motive de nulitate absolută, dreptul de a cere constatarea nulității se prescrie în termen de 6 luni de la data omologării concordatului. Așadar spre deosebire de reglementarea din Legea nr. 381/2009, dreptul de a cere constatarea nulității nu mai este imprescriptibil și nici nu mai aparține oricărei persoane interesate.
La cererea reclamantului, judecătorul-sindic poate dispune, pe cale de ordonanță președențială, suspendarea concordatului preventiv.
În aplicarea acestor măsuri un rol important îl are respectarea regulilor referitoare la ajutorul de stat. Conform deciziei nr. 11504/2010 date de Curtea de Apel Bacău în BCA nr. 2/2011, „nerespectarea dispozițiilor legale referitoare la ajutorul de stat și lipsa aprobării comisiei interministeriale este sancționată cu inopozabilitatea concordatului față de creditorii bugetari“. Se observă că nerespectarea dispozițiilor cu privire la ajutorul de stat nu presupune nulitatea hotărârii de omologare a concordatului preventiv.
CAPITOLUL 5. STUDIU DE CAZ ȘI PRACTICĂ JUDICIARĂ
1. Decizia civilă nr. 5/10.01.2011 dată de Curtea de Apel Constanța, Secția Comercială, Maritimă și Fluvială și pentru Cauze de Contencios Administrativ și Fiscal în dosarul nr. 13099/188/2010.
1.1 Cuprinsul deciziei
În acest dosar, debitoarea S.C K.N S.A a cerut suspendarea provizorie a urmăririi silite pornită de creditoarea S.C. N-C S.R.L. în dosarul de executare nr.309/2010 al BEJ R.C, până la publicarea concordatului preventiv aprobat.
În motivarea cererii s-a arătat că după deschiderea procedurii concordatului preventiv a depus, la data de 06.10.2010, proiectul de concordat preventiv, declarația privind starea de dificultate și lista creditorilor. Dată fiind începerea executării silite de către creditoare, este motivată urgența în promovarea cererii. În susținerea cererii s-au anexat copii după următoarelor înscrisuri: somația de executare, Încheierea nr.899/EX/22.07.2010, Încheierea nr.17269/30.08.2010 și oferta de concordat preventiv.
Pentru a pronunța în acest sens, prima instanță a reținut următoarele: potrivit art.22 alin.1 din Legea nr.381/2009 privind introducerea concordatului preventiv și mandatului ad-hoc: debitorul poate cere judecătorului-sindic, în baza ofertei de concordat preventiv, suspendarea provizorie a urmăririlor silite”.Prin urmare, pentru admisibilitatea cererii de suspendare provizorie a executării silite, este necesar a fi dovedite condițiile art..pr.civ., pe de o parte și, pe de altă parte, dovada depunerii ofertei de concordat preventiv.Trebuie ținut totodată cont de condițiile de admisibilitate ale ordonanței președințiale: urgența(aceasta rezultă din începerea executării silite de către creditoarea S.C. N-C S.R.L. conform somației de executare emisă la data de 24.08.2010), neprejudecarea fondului (suspendarea provizorie nu se soluționează fondul) și vremelnicia măsurii (îndeplinită atâta timp cât se solicită dispunerea măsurii până la publicarea concordatului preventiv aprobat).
În ce privește condiția expresă prevăzută de art.22 alin.1 din Legea nr. 381/2009, se constată că la fila 11 există dovada depunerii la data de 06.10.2010 a ofertei de concordat preventiv întocmită de conciliatorul provizoriu MAESTRO S.P.R.L. al debitoarei S.C. K.N S.A. în condițiile art.20 și urm. din Legea nr. 381/2009.
Având în vedere toate acestea, judecătorul sindic observă că sunt îndeplinite condițiile art.22 alin.1 din Legea nr.381/2009, astfel încât, va fi admisă cererea de față și se va dispune suspendarea provizorie a executării silite începută în dosarul de executare silită nr. 309/2010 al BEJ R.C la cererea creditoarei S.C. N-C S.R.L. împotriva debitoarei S.C. K.N S.A până la publicarea concordatului preventiv aprobat sau până la respingerea ofertei debitoarei de către majoritatea creditorilor (conform art.22 alin.3 din Legea nr.381/2009).
Împotriva acestei sentințe a formulat, în termen legal recurs creditoarea SC N-C SRL București, solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii recurate în sensul respingerii cererii de suspendare provizorie a executării silite. Pe motiv ca instanța s-a pronunțat asupra suspendării executării silite înainte de a fi intrată în posesia ofertei de concordat.
Intimata debitoare SC K.N SA, prin întâmpinarea depusă la dosar, a cerut respingerea recursului ca nefondat.
Făcând o analiză a recursului pe baza criticilor formulate și a dispozițiilor art.3041 Cod proc. civ., Curtea reține caracterul nefondat, deoarece, având în vedere prevederile art.22, coroborate cu cele ale art.14, lit.d din Legea nr.381/2009, nu se impune cerința comunicării ofertei de concordat preventiv către creditori sub existența vreunei sancțiuni, iar pentru a se dispune suspendarea executării silite este suficient a fi întrunite cumulativ cerințele de exercițiu ale ordonanței președințiale și dovada depunerii la dosar a ofertei de concordat preventiv. Astfel, respectând dispozițiile legale ce reprezintă temeiul juridic al cererii de chemare în judecată, prima instanță a pronunțat o încheiere legală și temeinică, ce va fi menținută prin respingerea recursului declarat de SC N-C SRL ca nefondat.
1.2Probleme de drept
Problema de drept incidentă în speță este suspendarea de drept a urmăririi silite pe care o poate cere debitorul în cadrul concordatului preventiv. Mai precis, în această speță se verifică îndeplinirea condițiilor necesare pentru admisibilitatea cererii de suspendare provizorie a executării silite și anume: dovada depunerii ofertei de concordat preventiv și aspectele procedurale referitoare la ordonanța președințială (urgența, neprejudecarea fondului, vremelnicia măsurii).
1.3Comentariu
Se observă faptul că, deși această hotărâre a fost dată cu aplicarea Legii nr. 381/2009 și cu respectarea normelor procedurale din vechiul Cod de Procedură Civilă, ea constituie un punct de referință și în cadrul actualei legislații, având în vedere articolul 966 din actualul Cod de Procedură Civilă în care se specifică faptul că: „instanța de judecata, stabilind ca in favoarea reclamantului există aparență de drept, va putea să ordone măsuri provizorii in cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări” și articolul 29, alin.(1) din Legea nr. 85/2014 care prevede că: „de la data comunicării hotărârii de omologare a concordatului preventivse suspendă de drept urmările individuale ale creditorilor semnatari asupra debitorului și curgerea prescripției dreptului de a cere executarea silită a creanțelor acestora contra debitorului”.
Atunci când administratorul concordatar o cere, sub condiția acordării de garanții creditorilor de către debitor, judecătorul-sindic poate impune creditorilor ce nu au semnat concordatul preventiv un termen de cel mult 18 luni de amânare a scadenței creanței lor, timp în care nu vor curge dobânzi, penalități, precum și orice alte cheltuieli aferente creanțelor. „Prevederile referitoare la amânarea scadenței creanței nu sunt aplicabile în privința contractelor financiare calificate și a operațiunilor de compensare bilaterală în baza unui contract financiar calificat sau a unui acord de compensare bilaterală”. Concordatul va fi opozabil creditorilor bugetari, cu condiția respectării prevederilor legale cu privire la ajutorul de stat din legislația internă și europeană, potrivit dispozițiilor art. 24 alin. 5 din lege.
Este important de menționat faptul că, odată cu omologarea concordatului preventiv, nu se poate deschide procedura insolvenței față de debitor.
Creditorii care au un titlu executoriu asupra debitorului în cursul procedurii își pot recupera creanța prin formularea unei cereri de aderare la concordat sau prin orice alte modalități prevăzute de lege. Această cererea de se depune la administratorul concordatar, care o include în tabelul creditorilor concordatari.
2. Decizia civilă nr. 9391/2012 dată de Curtea de Apel Cluj-Litigii comerciale în CACIBJ 2012, IV, p.4.
2.1 Cuprinsul deciziei
Prin încheierea civilă nr. nr.2097 pronunțată de către Tribunalul Maramureș s-a constatat concordatul preventiv față de debitoarea SC F. D. S., prin conciliator P. I. I.
S-a dispus comunicarea de către conciliator a concordatului preventiv cu creditorii înscriși în tabloul creditorilor.
S-a dispus menționarea acestuia în Registrul Comerțului.
S-a dispus omologarea concordatului preventiv față de creditorii nesemnatari: SC LONG P. S., SC M. S., SC M. F. O. S., SC O. P. S., EXIMB. și s-a dispus suspendarea tuturor procedurilor de executare silită.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că prin încheierea civilă nr.553 s-a admis cererea debitoarei SC F. D. S., s-a deschis procedura concordatului preventiv față de aceasta și s-a dispus numirea conciliatorului provizoriu.
În baza acestei hotărâri s-a întocmit proiectul de concordat preventiv, asupra căruia creditorii și-au exprimat votul conform art. 24 alin. 1 din Legea 381/2009, proiectul de concordat preventiv considerându-se aprobat, conform art. 24 alin. 5 din Legea 381/2009, astfel cum reiese din situația centralizată a votului creditorilor (fila102).
Potrivit art. 26 din Legea 381/2009 după aprobarea concordatului de către creditori potrivit art. 24 alin. (5), conciliatorul solicită judecătorului-sindic să constate concordatul preventiv; judecătorul-sindic constată concordatul preventiv prin încheiere pronunțată în camera de consiliu, de urgență și cu precădere, după ascultarea conciliatorului; cererea de constatare a concordatului preventiv poate fi respinsă exclusiv pentru motive de legalitate.
În acest sens, constatând îndeplinite condițiile prevăzute și neexistând motive de nelegalitate, s-a dispus constatarea concordatului preventiv intervenit între debitoarea SC F. D. S. și creditorii semnatari : A. B. R., D. Internațional/Kallas-P. R. S.; SC Z. O. S.; B. – G.; RO C.; SC P. S. și SC E. S. S..
În ceea ce privește cererea de omologare a concordatului preventiv instanța a reținut că potrivit art. 28 alin. 1 din Legea 381/2009, pentru a face opozabil concordatul preventiv creditorilor nesemnatari, inclusiv creditorilor necunoscuți sau contestați, conciliatorul poate cere judecătorului-sindic omologarea concordatului.
Condițiile omologării concordatului preventiv sunt prevăzute de art. 28 alin. 2 din Legea 381/2009, respectiv întreprinderea debitorului este în stare de dificultate financiară, valoarea creanțelor contestate și/sau în litigiu nu depășește 20% din masa credală și concordatul preventiv a fost aprobat de creditorii care reprezintă cel puțin 80% din valoarea totală a creanțelor.
Întrucât astfel cum s-a reținut prin încheierea de deschidere a procedurii, întreprinderea debitorului se află în stare de dificultate financiară, din declarația debitorului a reieșit că nu există creanțe contestate sau în litigiu iar proiectul de concordat preventiv a fost aprobat de creditorii ce dețin peste 80 % din valoarea totală a creanțelor, s-a dispus omologarea concordatului preventiv și față de creditorii nesemnatari ai acestuia.
În aplicarea prevederilor art. 28 alin. 3 din Legea 381/2009 s-a dispus suspendarea tuturor procedurilor de executare silită.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs C L. P. S.solicitând admiterea recursului, casarea încheierii instanței de fond si trimiterea cauzei în rejudecare, indicând prin dispozițiile de casare ca instanța de fond să pună în vedere conciliatorului să emită si să trimită o singură ofertă de concordat preventiv, cu un singur proiect de concordat preventiv si ca instanța de fond să exercite în mod temeinic rolul de verificare a condițiilor de legalitate si temeinicie ale celor două acte mai jos menționate.
În motivarea recursului recurenta a arătat că în fapt, prin încheierea civilă nr.553 s-a admis cererea debitoarei S. F. D. S., s-a deschis procedura concordatului preventiv fără de aceasta si s-a numit conciliator provizoriu P. I. I..
Încheierea este atât nelegală cât si netemeinică, încălcând chiar spiritul concordatului preventiv.
Motivul de nelegalitate principal pe care l-a invocate este faptul că instanța a încălcat dispozițiile art.20 din Legea nr.381/2009 privind introducerea concordatului preventiv si mandatului ad-hoc în sensul că a omologat concordatul preventiv prin acceptarea mai multor oferte de concordat preventiv.
Unica interpretare a dispozițiilor legii nr.381/2009 în ceea ce privește oferta si proiectul care trebuie să fie omologate de instanță este aceea care reiese din analiza art.20 alin. 4, 5 si 6 care stipulează o singură ofertă de concordat preventiv care va cuprinde si proiectul de concordat preventiv, ofertă în cadrul căreia era normal si legal să se treacă propunerile de reducere a creanțelor către fiecare creditor în parte cu respectarea si a principiului transparentei.
În ciuda faptului că dispozițiile art.20 alin.4, 5 si 6 stipulează cuvântul "ofertă de concordat preventiv" atunci când se referă la obligațiile conciliatorului provizoriu de a notifica creditorii, de a depune dosarul la grefa tribunalului pentru înregistrare si de a atâta si proiectul de concordat preventiv, instanța de fond a omologat un concordat preventiv întemeiat pe oferte distincte si nu pe o ofertă unică.
Această ilegalitate a conciliatorului si a debitorului a fost acceptată de instanța de fond si a generat o situație ilegală, inechitabilă, abuzivă si aberantă în sensul că fiecare creditor a primit o ofertă distinctă de concordat preventiv, ofertă care a fost întocmită după bunul plac al debitorului si asupra căreia nu s-a dat curs nici măcar negocierii inițiate de unii din creditori, printre care se află si recurenta.
Ca exemplu de efect abuziv al emiterii acestei încheieri (care de altfel ar fi trebuit să aibă denumirea de "hotărâre", conform dispozițiilor art.9 alin.34 din Legea specială a concordatului preventiv) arătă faptul că oferta către creditoarea S. M. S. a fost în sensul reducerii creanței cu 50%, în schimb ce pentru alți creditori oferta a fost de reducere a creanței cu un procent mal mare.
Cu privire la acest aspect a solicitat să-i fie pus în vedere conciliatorului să depună toate așa-zisele oferte de concordat preventiv pentru ca instanța să constate dacă măcar s-a respectat la toți creditorii procentul de satisfacere a creanțelor de peste 50% din proiect.
Așa cum legiuitorul a stipulat la art. 2 si 3 din legea concordatului preventiv, scopul prezentei legi este salvgardarea întreprinderii prin proceduri amiabile de renegociere a creanțelor sau a condițiilor acestora, creditorii acceptând să sprijine eforturile debitorului de depășire a dificultăților, dar nu de a se crea un abuz din partea debitorului prin conciliator în dauna creditorilor.
Hotărârea instanței de fond este si netemeinică prin prisma faptului că proiectul de concordat preventiv, care spre deosebire de ofertă întrunește condițiile legale, prevede satisfacerea creanțelor în procent de peste 50 %, însă instanța omologhează prin concordatul preventiv o satisfacere a creanței noastre de doar 50%.
De asemenea instanța de fond a ignorat si faptul că proiectul de concordat preventiv nu prevede un cuantum exact a părții din debit care se plătește lunar către creditori, modalitățile de plată si perioada plătii din fiecare lună.
Pentru aceste considerente solicită admiterea recursului, casarea încheierii (hotărâre) instanței de fond si trimiterea cauza în rejudecare indicând prin dispozițiile de casare ca instanța de fond să pună în vedere conciliatorului să emită si să trimită o singură ofertă de concordat preventiv, cu un singur proiect de concordat preventiv si ca instanța de fond să exercite în mod temeinic rolul de verificare a condițiilor de legalitate si temeinicie ale celor două acte mai sus menționate.
În drept: art.15 alin.4 din Legea nr.381/2009 si disp. Ar. 242 alin.2 C.pr.civ.
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 26 septembrie 2012 (f.38-40) SC F. D. S. a solicitat respingerea recursului ca nefondat și obligarea recurentei la suportarea cheltuirilor de judecată ocazionate de prezentul proces.
Analizând recursul formulat din prisma motivelor de recurs și a apărărilor formulate și având în vedere prevederile art.304, 304 ,Curtea reține:
Prima instanță a omologat față de creditoarea recurentă concordantul preventiv, acesta având calitatea de creditor nesemnatar, apreciindu-se ca fiind îndeplinite condițiile prev. de art.28 alin.2 din Legea nr. 381/2009.
Motivul de nelegalitate invocat de recurentă se referă la încălcarea dispozițiilor art.20 din Legea nr. 381/2009 în sensul că au omologat concordatul preventiv prin acceptarea mai multor oferte de concordat preventiv.
În opinia recurentei unica interpretare posibilă a dispozițiilor Legii nr.381/2009 în ceea ce privește oferta și proiectul care trebuie să fie omologate de instanță, reiese din analiza art. 20 alin.4 ,5 și 6 unde se stipulează o singură ofertă de concordat preventiv care va cuprinde și proiectul de concordat, ofertă în cadrul căreia trebuia trecute propunerile de reducere a creanțelor către fiecare creditor în parte cu respectarea și a principiului transparenței.
Cu toate acestea prima instanță a omologat un concordat preventiv întemeiat pe oferte distincte și nu pe o ofertă unică.
Deși recurenta nu aduce nici o critică referitoare la nerespectarea art.28 de către instanță, motivarea recursului este axată pe interpretarea art.20 din Legea concordatului preventiv, text de lege care nu are nici o legătura cu etapa judiciară din procedura de omologare a concordatului, ci se referă la o etapă anterioară depunerii la instanță a cererii de omologare de către conciliator.
Interpretarea corectă a dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 381/2009 rezultă din însăși spiritul legii în sensul că dispoziția legală se referă la o singură ofertă adresată unui creditor, cu alte cuvinte o ofertă individuală, urmând ca în proiectul de concordat preventiv comunicat către toți creditorii să se regăsească și conținutul ofertelor făcute către alți creditori, tocmai pentru respectarea principiului transparenței.
În speță fiecărui creditor i-a fost adresată de către conciliator o singură ofertă, iar în proiectul de concordat preventiv comunicat către toți creditorii s-a regăsit și conținutul ofertelor către alți creditori.
Așa fiind nu poate fi reținută interpretarea dată de recurentă dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 381/2009 în sensul că instanța ar fi trebuit să omologheze o singură ofertă, adică o ofertă colectivă adresată către toți creditorii, de vreme ce textul de lege nu impune o asemenea cerință.
Nu este de ignorat nici faptul că nelegalitatea omologării concordatului preventiv din perspectiva nerespectării dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 381/2009 putea fi valorificată de recurentă pe calea separată a acțiunii în anularea contractului concordat conform art. 32 alin.1 din Legea nr. 381/2009 insă recurenta a ales să nu uzeze de această procedură de anulare.
Pentru toate aceste considerente în temeiul dispozițiilor art. 312 alin.1 C.pr.civ. recursul declarat de SC L. P. S. urmează a fi respins ca neîntemeiat.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E
Respinge recursul declarat de SC L. P. S. F. împotriva încheierii nr. 2097 din Ședința Camerei pronunțată în dosar pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 13 noiembrie 2012.
2.2Probleme de drept
În speță este pusă în discuție problema omologării concordatului preventiv.
Atunci când este admis recursul, problema de drept avută în vedere este cea a procentului în care sunt satisfăcute creanțele în cazul concordatului preventiv. Acest procent trebuie să fie de peste 50% pentru omologarea concordatului preventiv.
O altă problemă de drept este evidențiată atunci când se respinge recursul declarat de SC L. P. S. F. , aceasta fiind reprezentată de omologarea concordatului preventiv prin acceptarea mai multor oferte de concordat preventiv .
2.3Comentariu
Decizia civilă nr. 9391/2012 dată de Curtea de Apel Cluj-Litigii comerciale în CACIBJ 2012, IV, p.4 abordează probleme de drept prin aplicarea Legii nr.381/2009. Aceste probleme rămân însă de actualitate luând în considerare faptul că nici în Legea nr. 85/2014 nu este menționată o restricție cu privire la omologarea unei singure oferte de concordat preventiv care să fie adresată către toți creditorii.
Respingerea recursului ca nefondat cerut de recurenta SC L. P. S. F. se bazează pe interpretarea articolului 20 din Legea nr. 381/2009. În opinia recurentei acest articol a fost aplicat greșit de către instanță. Oferta de concordat preventiv care va cuprinde și proiectul de concordat, ofertă în cadrul căreia trebuia trecute propunerile de reducere a creanțelor către fiecare creditor în parte cu respectarea și a principiului transparenței trebuie să fie una singură, ci nu să existe mai multe oferte care să stea la baza omologării concordatului preventiv.
Cu toate acestea, instanța respinge recursul, precizând faptul că interpretarea articolului trebuie făcută cu respectarea spiritului legii “în sensul că dispoziția legală se referă la o singură ofertă adresată unui creditor, cu alte cuvinte o ofertă individuală, urmând ca în proiectul de concordat preventiv comunicat către toți creditorii să se regăsească și conținutul ofertelor făcute către alți creditori, tocmai pentru respectarea principiului transparenței”.
Concluzii
Așa cum am observat pe parcursul acestei lucrări de licență, Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență a avut un impact benefic asupra sistemului comercial românesc în sensul că, prin aceasta, s-a reușit armonizarea intereselor debitorului cu cele ale creditoilor săi.
În adoptarea acestei legi, o importanță deosebită a avut-o și recomandarea venită din partea Comisiei Europene, recomandare prin intermediul căreia se încuraja acordarea de către statele membre a unei a doua șanse unei întreprinderi aflată în stare de dificultate financiară.
Au fost redresate deficiențele sesizate în aplicarea Legii nr. 85/2006, încercându-se, prin o mai bună reglementare a procedurilor preventive de insolvență, salvgardarea întreprinderilor aflate în dificultate în vederea continuării activității acestora, a conservării locurilor de muncă și a plății datoriilor.
Așa cum au fost abordate în prezenta lucrare, mandatul ad-hoc și concordatul preventiv sunt două proceduri necesare în contextul actual din România.
Deși există unele restricții ce restrâng sfera de aplicare a procedurilor preventive, de exemplu ele nu se aplică în privința contractelor financiare calificate și a operațiunilor de compensare bilaterală în baza unui contract financiar calificat sau a unui acord de compensare bilaterală, mandatul ad-hoc și concordatul preventiv sunt două măsuri ce pot fi abordate de majoritatea debitorilor aflată într-o stare de dificultate financiară .
Din păcate, deși prin reglementarea mandatului ad-hoc și a concordatului preventiv se creează condițiile generale și legale aplicabile de prevenție a insolvenței, în instanță sunt deschise foarte puție dosare de reorganizare judiciară, restul fiind dosare de faliment stricto sensu.
BIBLIOGRAFIE
I.Tratate,cursuri și monografii
Coordonator științific-Prof univ.dr.Radu Bufan.Editori Coordonatori Avocat Andreea Deli-Diaconescu, Judecător, Conf.univ.dr.Florin Moțiu, Tratat practic de insolvență ,Ed. Hamangiu,2014
Corine Saint-Alarz-Houin, Droit des entreprises en difficulté, a 4-a ediție, Paris Monchrétien, 2001.
Gavalda și Menez, Le règlement amiable des difficultés des entreprises, JCP 3196.n°8.
Gh. Piperea, Legea concordatului, Ed. Wolters Kluwer România, București, 2010.
Ioan Schiau, Drept comercial, Ed. Hamangiu, 2009.
Ion Turcu, Tratat de insolvență, Ed. C.H. Beck,București, 2006.
Jud. Csaba Bela Nász, studiu Proceduri de prevenire a insolvenței: mandatul ad-hoc și concordatul preventiv, 2014 publiCat la secțiunea Noutăți de pe site-ul www.inppi.ro.
Nicoleta Țăndăreanu, Codul Insolvenței Adnotat.Noutăți,examinare comparativă și note explicative, Ed. Universul Juridic, 2014.
Simona Maria Miloș și Andreea Deli-Diaconescu, Noua lege a insolvenței și reglementările anterioare.Prezentare comparativă cu analiza principalelor elemente de noutate aduse prin Legea nr. 85/2014, Ed. Hamangiu, 2014.
Stanciu D . Cărpenaru, Tratat de drept comercial român, Ed. Universul Juridic București, 2012.
Stanciu D. Cărpenaru, Mihai Adrian Hotca,Vasile Nemeș, Codul Insolvenței comentat ,Ed.Universul Juridic, București, 2014.
II.Studii,articole,note
„Phoenix, revista de insolvență”, nr.48, iulie-septembrie 2014.
III.Acte normative
Legea 381/2009 privind introducerea concordatului preventiv și a mandatului ad-hoc.
Legea nr.85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței si de insolvență a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 466 din 25 iunie 2014.
Legea nr. 99 / 1999 din 26 mai 1999 privind unele măsuri pentru accelerarea reformei economice.
IV. Jurisprudența
Decizia civilă nr. 5/10.01.2011 dată de Curtea de Apel Constanța, Secția Comercială, Maritimă și Fluvială și pentru Cauze de Contencios Administrativ și Fiscal în dosarul nr. 13099/188/2010.
Decizia civilă nr. 9391/2012 dată de Curtea de Apel Cluj-Litigii comerciale în CACIBJ 2012, IV, p.4
V.Alte surse
http://bonnschmitt.net/fileadmin/media/Legal_Info_Our_Publications/Our_Articles/Insolvabilite_Concordat_preventif_faillite.pdf accesat la data de 08.01.2015.
http://legeaz.net/spete-contencios/concordat-preventiv-omologare-conditii-calea-9391-2012 accesat la data de 06.05.2015.
http://mjinfo.typepad.fr/leila_belhassen/g%C3%A9n%C3%A9ralit%C3%A9s-sur-le-mandat-adhoc/ accesat la data de 04.12.2014.
http://pdainsolvency.ro/index.php/ro/8-servicii/21-servicii-de-conciliator-in-procedura-concordatului-preventiv-sau-a-mandatului-ad-hoc accesat la data de 08.02.2015.
http://vosdroits.service-public.fr/professionnels-entreprises/F22290.xhtml accesat la data de 12.12.2014.
http://webcache.googleusercontent.com/search?q=cache:70Drx2xyEX8J:portal.just.ro/36/Documents/DECIZII_RELEVANTE/AN_2011/TRIMESTRUL_I/Sectia%2520comerciala%2520-%2520Decizii%2520relevante%2520trimestrul%2520I%25202011%2520-%2520Comercial.doc+&cd=1&hl=ro&ct=clnk&gl=ro accesat la data de 06.05.2015.
http://www.curteadeapelcluj.ro/Jurisprudenta/sectia%20comerciala/Comercial%20%20trim%204%202012.pdf accesat la data de 28.12.2014.
http://www.juridice.ro/93377/nou-concordatul-preventiv-si-mandatul-ad-hoc.html accesat la data de 10.03 2015.
http://www.unpir.ro/phoenix/pdf/revista32.pdf accesat la data de 07.03.2015.
http://www.unpir.ro/phoenix/pdf/revista49.pdf accesat la data de 10.03.2015.
https://halshs.archives-ouvertes.fr/tel-00826568/document accesat la data de 06.01.2015.
BIBLIOGRAFIE
I.Tratate,cursuri și monografii
Coordonator științific-Prof univ.dr.Radu Bufan.Editori Coordonatori Avocat Andreea Deli-Diaconescu, Judecător, Conf.univ.dr.Florin Moțiu, Tratat practic de insolvență ,Ed. Hamangiu,2014
Corine Saint-Alarz-Houin, Droit des entreprises en difficulté, a 4-a ediție, Paris Monchrétien, 2001.
Gavalda și Menez, Le règlement amiable des difficultés des entreprises, JCP 3196.n°8.
Gh. Piperea, Legea concordatului, Ed. Wolters Kluwer România, București, 2010.
Ioan Schiau, Drept comercial, Ed. Hamangiu, 2009.
Ion Turcu, Tratat de insolvență, Ed. C.H. Beck,București, 2006.
Jud. Csaba Bela Nász, studiu Proceduri de prevenire a insolvenței: mandatul ad-hoc și concordatul preventiv, 2014 publiCat la secțiunea Noutăți de pe site-ul www.inppi.ro.
Nicoleta Țăndăreanu, Codul Insolvenței Adnotat.Noutăți,examinare comparativă și note explicative, Ed. Universul Juridic, 2014.
Simona Maria Miloș și Andreea Deli-Diaconescu, Noua lege a insolvenței și reglementările anterioare.Prezentare comparativă cu analiza principalelor elemente de noutate aduse prin Legea nr. 85/2014, Ed. Hamangiu, 2014.
Stanciu D . Cărpenaru, Tratat de drept comercial român, Ed. Universul Juridic București, 2012.
Stanciu D. Cărpenaru, Mihai Adrian Hotca,Vasile Nemeș, Codul Insolvenței comentat ,Ed.Universul Juridic, București, 2014.
II.Studii,articole,note
„Phoenix, revista de insolvență”, nr.48, iulie-septembrie 2014.
III.Acte normative
Legea 381/2009 privind introducerea concordatului preventiv și a mandatului ad-hoc.
Legea nr.85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței si de insolvență a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 466 din 25 iunie 2014.
Legea nr. 99 / 1999 din 26 mai 1999 privind unele măsuri pentru accelerarea reformei economice.
IV. Jurisprudența
Decizia civilă nr. 5/10.01.2011 dată de Curtea de Apel Constanța, Secția Comercială, Maritimă și Fluvială și pentru Cauze de Contencios Administrativ și Fiscal în dosarul nr. 13099/188/2010.
Decizia civilă nr. 9391/2012 dată de Curtea de Apel Cluj-Litigii comerciale în CACIBJ 2012, IV, p.4
V.Alte surse
http://bonnschmitt.net/fileadmin/media/Legal_Info_Our_Publications/Our_Articles/Insolvabilite_Concordat_preventif_faillite.pdf accesat la data de 08.01.2015.
http://legeaz.net/spete-contencios/concordat-preventiv-omologare-conditii-calea-9391-2012 accesat la data de 06.05.2015.
http://mjinfo.typepad.fr/leila_belhassen/g%C3%A9n%C3%A9ralit%C3%A9s-sur-le-mandat-adhoc/ accesat la data de 04.12.2014.
http://pdainsolvency.ro/index.php/ro/8-servicii/21-servicii-de-conciliator-in-procedura-concordatului-preventiv-sau-a-mandatului-ad-hoc accesat la data de 08.02.2015.
http://vosdroits.service-public.fr/professionnels-entreprises/F22290.xhtml accesat la data de 12.12.2014.
http://webcache.googleusercontent.com/search?q=cache:70Drx2xyEX8J:portal.just.ro/36/Documents/DECIZII_RELEVANTE/AN_2011/TRIMESTRUL_I/Sectia%2520comerciala%2520-%2520Decizii%2520relevante%2520trimestrul%2520I%25202011%2520-%2520Comercial.doc+&cd=1&hl=ro&ct=clnk&gl=ro accesat la data de 06.05.2015.
http://www.curteadeapelcluj.ro/Jurisprudenta/sectia%20comerciala/Comercial%20%20trim%204%202012.pdf accesat la data de 28.12.2014.
http://www.juridice.ro/93377/nou-concordatul-preventiv-si-mandatul-ad-hoc.html accesat la data de 10.03 2015.
http://www.unpir.ro/phoenix/pdf/revista32.pdf accesat la data de 07.03.2015.
http://www.unpir.ro/phoenix/pdf/revista49.pdf accesat la data de 10.03.2015.
https://halshs.archives-ouvertes.fr/tel-00826568/document accesat la data de 06.01.2015.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Proceduri Preventive DE Insolventa (ID: 145151)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.