Proceduri DE Prevenire A Insolventei

=== 73d5d8351e0c6a8e51322300f09f7935ea77461d_548278_1 ===

PROCEDURI DE PREVENIRE A INSOLVENȚEI

Introducere

Până de curând, legislația românească în domeniu nu cuprindea decât acte normative care reglementau situația societăților aflate în stare de insolvență.

Crearea unei proceduri de prevenire a insolvenței era extrem de necesară, nu numai datorită faptului că ea există în majoritatea statelor Uniunii Europene, ci și pentru motivul că România a fost una dintre țările care a avut o astfel de legislație încă din perioada interbelică, și anume Legea concordatului preventiv adoptată în 1929 și abrogată în 1938,

Este interesant de remarcat faptul că ambele acte normative au apărut în perioade de criză profundă.

Legea asupra concordatului preventiv a apărut la începutul crizei economice mondiale din perioada 1929-1933, iar Legea privind introducerea concordatului preventiv și a mandatului
ad-hoc a fost promulgată în decembrie 2009 și a intrat în vigoare în luna ianuarie a anului 2010, în plină criză financiar-economică. Probabil că ar fi fost mult mai bine și mai util pentru societatea românească dacă cele două acte normative s-ar fi publicat cu mult timp înainte de apariția crizelor.

Mandatul ad-hoc și concordatul preventiv au fost cuprinse în titlul I al Codului insolvenței. Acest titlu conține trei capitole – domeniul de reglementare, mandatul ad-hoc și
concordatul preventiv. Capitolul III privind concordatul are trei secțiuni-Secțiunea 1-Beneficiarii procedurii. Organele care aplică procedura; Secțiunea a 2-a – încheierea și omologarea concordatului preventiv și Secțiunea a 3-a – închiderea procedurii concordatului preventiv.

Definițiile privind mandatul ad-hoc și concordatul preventiv sunt cuprinse în Titlul preliminar, Capitolul II, Secțiunea a 2-a, iar principiile în același capitol, dar în Secțiunea 1.

Mandatul ad-hoc

Această procedură a apărut pentru prima dată în Franța, ca o creație de drept pretorian, fiind inclusă în legislația franceză foarte recent.

Echipa care a lucrat la realizarea proiectului de act normativ a considerat util să adauge această procedură, deși inițial se preconiza numai reglementarea concordatului preventiv.

S-a considerat că este necesară și o procedură „în afara curții", care să fie extrem de rapidă și confidențială. Procedura este în mod evident necontencioasă, iar rolul instanței se reduce la a constata dacă într-adevăr întreprinderea are „dificultăți serioase" și dacă mandatarul propus îndeplinește condițiile legale.

În conformitate cu prevederile art. 10 alin. (1) mandatarul ad-hoc trebuie să fie un practician în insolvență autorizat conform legii.

Dacă cele două condiții sunt îndeplinite, președintele tribunalului va admite cererea și va desemna, prin încheiere executorie, mandatarul ad-hoc. Onorariul mandatarului ad-hoc se stabilește, provizoriu, de către președintele instanței și poate fi modificat, doar la cererea mandatarului, cu acordul debitorului.

În conformitate cu prevederile art. 13 alin. (2), mandatarul ad-hoc numit va avea ca obiectiv realizarea unei înțelegeri între debitor și unul sau mai mulți creditori ai săi, în vederea salvgardării acesteia, păstrării locurilor de muncă și plății datoriilor.

Legea precizează și mijloacele de care se poate folosi mandatarul pentru atingerea scopului său, după cum urmează: „Acesta va putea propune ștergeri, reeșalonări sau reduceri parțiale de datorii, continuarea sau încetarea unor contracte în curs, reduceri de personal precum și orice alte măsuri considerate a fi necesare".

Putem constata că nu există o limitare a măsurilor pe care mandatarul le poate propune, dar este absolut necesar ca acestea să fie acceptate de către debitor și creditorii săi, pentru că altfel nu se va putea realiza înțelegerea ia care se referă textul de lege.

Mandatarul ad-hoc trebuie să întrunească mai multe calități, să poată analiza situația economico-financiară a întreprinderii, să aibă aptitudini și cunoștințe manageriale dar, mai ales, să fie un foarte bun negociator. Tehnica negocierii cu debitorul și, mai ales,, cu creditorii, va fi determinantă în succesul sau insuccesul mandatarului.

Nici perioada de timp care stă la dispoziția mandatarului nu este prea iungă. El trebuie să realizeze înțelegerea într-un termen de 90 de zile de la desemnare. Legiuitorul a stabilit un termen destul de scurt, considerând că pentru realizarea unei astfel de înțelegeri nu este necesară o perioadă lungă de timp.

De altfel, această procedură nici nu poate fi folosită cu prea mare succes, pentru a stopa o eventuală deschidere a procedurii de insolvență. Acest fapt se datorează împrejurării că, spre deosebire de concordat și mai ales de procedura insolvenței, nu se acordă nicio protecție legală debitorului. Acțiunile împotriva sa nu pot fi stopate.

De aceea considerăm că procedura mandatului ad-hoc este destinată unor întreprinderi viabile, dar, care, din cauza unor condiții economice neprielnice, suntîntr-o dificultate financiară care într-un viitor, mai mult sau mai puțin îndepărtat, le-ar putea duce la o adevărată stare de inolvență.

Pentru ca mandatarul ad-hoc să aibă succes, negocierile, în opinia noastră, vor trebui să fie purtate cu potențiali creditori financiari sau comerciali cu care relațiile debitorului au fost foarte bune un timp îndelungat, creându-se astfel o stare de încredere reciprocă. Astfel de potențiali creditori ar putea înțelege necesitatea restructurării datoriilor și un argument important ar fi cel de continuarea relațiilor tradiționale benefice pentru ambele părți.

Însă, ne putem întreba pentru ce este necesară o astfel de procedură dacă nu se acordă nicio protecție debitorului? De ce nu ar fi posibilă realizarea unei înțelegeri între debitor și creditori în afara oricărei proceduri legale? În cadrul literaturii de specialitate s-a considerat că ”nimeni și nimic nu se poate opune realizării unei înțelegeri în afara oricărei proceduri legale”.

Importanța prevederilor privind mandatul ad-hoc este dată însă de numirea mandatarului ad-hoc de către președintele tribunalului, după verificarea stării de dificultate financiară în care se află întreprinderea, fără ca aceasta să fie în stare de insolvență. La aceasta se adaugă obligația de confidențialitate stabilită de lege pentru toți participanții la procedură. în acest fel, debitorul și creditorii pot să desfășoare negocierile fără teama că starea de dificultate financiară a întreprinderii va ajunge la cunoștința altor persoane.

Mandatul ad-hoc încetează prin denunțarea unilaterală a mandatului de către debitor sau de mandatarul ad-hoc, prin nereușita mandatului în termenul stabilit conform legii sau, în cazul fericit, prin încheierea înțelegerii între părți.

Printr-o încheiere definitivă, la cererea mandatarului ad-hoc sau a debitorului, președintele tribunalului va constata încetarea mandatului.

Concordatul preventiv

Dacă în privința mandatului ad-hoc, Codul insolvenței nu aduce schimbări importante, nu așa stau lucrurile cu privire la concordatul preventiv.

Astfel, această procedură nu a fost folosită pe cât ar fi fost cazul, iar atunci când a fost utilizată s-a făcut fără a se ține seama că, de multe ori, debitorii respectivi se aflau în stare de insolvență efectivă, adică nu puteau achita datoriile exigibile cu sumele de bani disponibile în conturi. De aceea a fost necesară o definire foarte clară a debitorului aflat în dificultate financiară.

Considerăm că s-ar putea avea în vedere și situația în care, deși disponibilul în cont la un moment dat, nu permite achitarea tuturor datoriilor exigibile, posibilitatea lichidării rapide a unor active, cum ar fi acțiuni, creanțe, obligațiuni etc. poate conduce la ideea de a se realiza un concordat preventiv.

O modificare importantă se referă la cauzele care pot duce la imposibilitatea de a se recurge la un concordat preventiv. Astfel, la lit. a) s-a adăugat condiția să fie vorba de un concordat eșuat.

Litera b) a textului cuprinde totalitatea cauzelor care exclud debitorul de la posibilitatea încheierii unui concordat preventiv. Acest text diferă mult de textul art. 13 din Legea nr. 381/2009; astfel, dacă art. 13 făcea referire doar la două acte normative, art. 16 lit. b) se referă la 8 acte notmative.

Beneficiarii procedurii. Organele care aplică procedura

Capitolului III reglementează atribuțiile participanților la procedura concordatului preventiv, în art. 17-22 – judecătorul-sindic, administratorul concordatar și adunarea creditorilor concordatari.

Atribuțiile judecâtorului-sindic nu diferă de atribuțiile stabilite de art. 14 din Legea
nr. 381/2009. Articolul 18, spre deosebire de art. 15 din Legea nr. 381/2009, se referă numai la procedura de judecată în camera de consiliu și la citare, alineatele 3, 4 și 5 fiind transferate în Capitolul I – „Dispoziții generale" din Titlul I, în cadrul art. 8 alin (3) (4) și (5). Singura schimbare este dată de faptul că hotărârile nu mai sunt definitive, ci doar executorii.

După atribuțiile judecătorului-sindic, în cadrul art. 19 sunt stabilite atribuțiile
administratorului concordatar (noua denumire a conciliatorului). Acestea sunt similare cu cele prevăzute în Legea nr. 381/2009 în cadrul art. 16 și sunt deosebit de importante.

Se precizează, în mod clar, că oferta de concordat se elaborează de către administratorul concordatar împreună cu debitorul și va cuprinde cele două aspecte, respectiv proiectul de concordat și planul de redresare; evident că în proiectul de concordat va fi cuprins și onorariul administratorului concordatar.

Administratorul concordatar va întocmi două tabele, cel al tuturor creditorilor, care include și creditorii contestați sau deja în litigiu și cel al creditorilor concordatari, adică al creditorilor cu care s-a ajuns la o înțelegere și în legătură cu creanțele cărora se stabilește îndeplinirea condiției de omologare, constatarea concordatului fiind eliminată.

Fiind cel care întocmește tabelele menționate, administratorul concordatar va trebui să verifice creanțele contestate (cele în litigiu sunt probate prin documente corespunzătoare). în opinia noastră, va fi necesară prezentarea unei acțiuni introduse la instanță și se va elimina întreaga creanță sau suma în litigiu, dacă părțile nu convin altfel.

O altă atribuție este aceea de supraveghere a îndeplinirii obligațiilor asumate prin concordat. Această supraveghere se deosebește radical de supravegherea debitorului în procedura de insolvență. Ea se referă numai la îndeplinirea obligațiilor asumate de către acesta și, în primul rând, la obligația de plată a sumelor convenite. De aici și obligația corelativă a administratorului concordatar de a informa imediat creditorii asupra neîndeplinirii sau îndeplinirii necorespunzătoare a obligațiilor.

Raportul administratorului concordatar poate fi lunar sau trimestrial și va conține și opinia sa în legătură cu eventualele motive de rezoluțiune a concordatului sau că nu există astfel de motive.

La atribuțiile analizate mai sus se adaugă convocarea adunării creditorilor, cererea de închidere a procedurii și orice altă atribuție stabilită de concordat sau de judecătorul- sindic.

Deci, spre deosebire de administratorul judiciar, care îndeplinește atibuțiile stabilite de lege sau de judecătorul-sindic, administratorului concordatar i se pot stabili atribuții și prin concordat, propuse de debitor sau de creditori.

Onorariul provizoriu al administratorului concordatar nu se stabilește de către judecător și nici de către creditori, ci va fi rezultatul negocierii dintre debitor și administratorul concordatar.

Confirmarea administratorului concordatar se propune prin proiectul de concordat preventiv conform alin. (6) al art. 24 din Cod.

De asemenea, prin proiect se propune și onorariul (pentru viitor) al acestuia. Onorariul poate fi o sumă fixă, o indemnizație lunară sau de succes. Textul art. 20 alin. (2) stabilește și anumite criterii în funcție de care se stabilește onorariul, și anume activitatea debitorului sau complexitatea planului de redresare.

De fapt, onorariul fiind plătit de către debitor și neimpietând asupra sumelor ce urmează a fi primite de către creditori, se stabilește prin negociere între acesta și administratorul concordatar. Nu vedem de ce creditorii ar avea obiecții în legătură cu onorariul administratorului concordatar, atâta timp cât nu este suportat de ei și nu îi afectează în niciun fel.

Tot în secțiunea a doua sunt stabilite și atribuțiile adunării creditorilor și modul de convocare și de lucru al acesteia.

Convocarea adunării creditorilor se face în conformitate cu prevederile art. 21 alin. (2) – de către administratorul concordatar. Hotărârea administratorului concordatar se ia direct de către acesta (din oficiu), ori de câte ori consideră necesar, sau la cererea creditorilor deținând 10% din valoarea totală a creanțelor concordatare.

Rezultă că textul se referă la solicitarea de convocare a adunării creditorilor, după ce concordatul a fost votat și are în vedere creanțele creditorilor care au acceptat concordatul.

Această concluzie este întărită de prevederile art. 27 alin. (4) care se referă la convocarea adunării creditorilor la cererea creditorilor care dețin cel puțin 10% din valoarea totală a masei credale, în vederea votării concordatului.

Putem concluziona deci că adunarea creditorilor se convoacă la cererea creditorilor care dețin 10% din totalul masei credale, dacă este vorba de votarea concordatului și la cererea creditorilor care dețin 10% din valoarea creanțelor concordatare după votarea acestuia.

Încheierea și omologarea concordatului

În vederea exercitării votului creditelor asupra proiectului de concordat preventiv au loc negocieri între debitor și creditori. În acest scop, debitorul poate organiza una sau mai multe ședințe colective ori individuale de negociere cu creditorii. Inițiativa negocierii poate aparține și unuia sau mai multor creditori, precum și acționarilor sau asociaților debitorului, care dețin controlul. Negocierile au loc în prezența administratorului concordatar propus de debitor.

Durata negocierilor nu poate depăși 60 de zile calendaristice.

Votarea concordatului preventiv de către creditori. Oferta de concordat areventiv și eventualele amendamente rezultate în urma negocierilor sunt supuse votului creditorilor.

În principiu, creditorii votează prin corespondență. Ei trebuie să comunice votul pe adresa debitorului, în termen de cel mult 60 de zile calendaristice de la data primirii ofertei de concordat preventiv.

Votul favorabil necondiționat asupra concordatului preventiv are valoare de acceptare a concordatului. Orice condiționare a votului este considerată vot negativ.

În cazuri excepționale, administratorul concordatar poate convoca o adunare a tuturor creditorilor. Concordatul preventiv se consideră aprobat de către creditori, dacă întrunește voturile creditorilor care reprezintă cel puțin 75% din valoarea creanțelor acceptate și necontestate.

Omologarea concordatului preventiv

După aprobarea sa de către creditori, concordatul preventiv este supus omologării, în condițiile art. 28 din lege.

Omologarea concordatului preventiv se face de către judecătorul-sindic, la cererea administratorului concordatar. Pentru a putea dispune omologarea, judecătorul-sindic trebuie să verifice îndeplinirea cumulativă a două condiții:

valoarea creanțelor contestate și/sau în litigiu nu depășește 20% din masa credală;

concordatul preventiv a fost aprobat de creditori care reprezintă cel puțin 75% din valoarea creanțelor acceptate și necontestate.

Judecătorul-sindic dispune omologarea concordatului preventiv prin încheiere, după citarea și ascultarea administratorului concordatar.

Concordatul preventiv, aprobat de creditori și omologat de judecătorul-sindic se comunică creditorilor și se menționează în registrul în care este înregistrat debitorul.

De la data comunicării hotărârii de omologare a concordatului preventiv se suspendă de drept urmăririle individuale ale creditorilor semnatari asupra debitorului și curgerea prescripției dreptului de a cere executarea silită a creanțelor acestora contra debitorului.

Curgerea dobânzilor, a penalităților și a oricăror altor cheltuieli aferente creanțelor nu se suspendă față de creditorii semnatari, cu excepția cazului când aceștia își exprimă expres, în scris, acordul în sens contrar. Acordul trebuie menționat în proiectul de concordat. Dispunând omologarea, judecătorul-sindic suspendă toate procedurile de executare silită.

La cererea administratorului concordatar și sub condiția acordării de garanții creditorilor de către debitor, judecătorul-sindic poate impune creditorilor nesemnatari ai concordatului preventiv un termen de cel mult 18 luni de amânare a scadenței creanței lor. în această perioadă nu vor curge dobânzile, penalitățile, precum și orice alte cheltuieli aferente creanțelor.

Cu privire la creditorii bugetari, legea prevede că opozabilitatea concordatului preventiv este condiționată de respectarea prevederilor legale cu privire la ajutorul de stat din legislația internă și europeană.

Potrivit legii, în perioada concordatului preventiv omologat nu se poate deschide procedura insolvenței față de debitor.

În cursul desfășurării procedurii concordatului preventiv, debitorul își realizează activitatea în limitele afacerii sale obișnuite, în condițiile concordatului preventiv, sub supravegherea administratorului concordatar.

Măsurile cuprinse în concordatul preventiv, inclusiv modificările creanțelor, profită și codebitorilor, fidejusorilor și terților garanți.

Închiderea procedurii concordatului

Închiderea procedurii este tratată în Secțiunea a 3-a a Capitolului III al Titlului I.

Primul text al acestei secțiuni, art. 34, conține prevederi referitoare la acțiunile în anulare sau constatarea nulității concordatului preventiv care, în cazul în care sunt admise, ar avea ca efect desființarea concordatului și închiderea procedurii.

Titularii acțiunii în anulare sunt numai creditorii care au votat împotriva acestuia. Toți ceilalți creditori, care au votat favorabil, care s-au abținut ori care nu au fost prezenți la vot, nu vor putea dobândi calitate procesuală activă în cadrul unei astfel de acțiuni.

Legiuitorul nu stabilește cine va fi pârâtul într-o astfel de acțiune în anulare. Este clar că această calitate o va dobândi debitorul, pentru că el este partea care se obligă prin actul a cărei anulare se cere.

Ne putem întreba care va fi rolul administratorului concordatar în cadrul procesului, precum și al celorlalți creditori, pentru că textul normativ analizat nu stabilește cadrul procesual.

În ceea ce îl privește pe administratorul concordatar, acesta nu are atribuții în acest sens stabilite prin prevederile art. 19. Cu toate acestea, având în vedere faptul că el este organ care aplică procedura, pe de o parte, iar, pe de altă parte, că oferta de concordat precum și cererea de omologare intră în atribuțiile sale, considerăm că în această calitate va participa la judecarea cererii de anulare.

Cât privește pe ceilalți creditori, aceștia vor putea participa la proces, numai în măsura în care vor introduce cereri de intervenție în interesul uneia dintre părți, creditorul petent sau debitorul.

Cât privește cauzele pentru care concordatul poate fi anulat, nici acestea nu sunt prevăzute de lege. Pe cale de consecință, putem considera, că se aplică dreptul comun în materia nulităților relative.

Legiuitorul a prevăzut și posibilitatea atacării concordatului printr-o acțiune în constatarea nulității absolute a acestuia. O astfel de acțiune, spre deosebire de corespondentul
art. 32 alin. (2) din Legea nr. 381/2009, se prescrie în termen de 6 luni de la omologare.

Motivele de nulitate sunt cele din dreptul comun, iar calitatea procesuală activă o poate avea orice persoană interesată.

Codul mai prevede și faptul că instanța, pe calea ordonanței președințiale, poate dispune suspendarea concordatului, la cererea reclamantului. Această măsură este extrem de gravă pentru că poate determina eșecul concordatului, chiar dacă în final se va dovedi că acțiunea în anulare fusese neîntemeiată. într-o astfel de situație, judecătorul-sindic va trebui să aprecieze, „pipăind fondul", cine va suferi o pagubă irecuperabilă, prin suspendarea concordatului, reclamantul sau pârâtul.

Concordatul poate fi desființat și printr-o acțiune în rezoluțiunea acestuia.

Titularul acțiunii în rezoluțiunea concordatului este adunarea creditorilor, în conformitate cu prevederile art. 35 alin. (1), iar exercitarea dreptului la acțiune se face de către reprezentantul creditorilor ales de adunare sau de o altă persoană desemnată de aceasta. De asemenea, poate introduce această acțiune, în aceleași condiții, creditorul care deține mai mult de 50% din valoarea creanțelor acceptate și necontestate.

Adunarea creditorilor concordatari este convocată de către administratorul concordatar, la inițiativa sa sau la cererea unor creditori. în această situație, convocarea îi va privi numai pe creditorii concordatari, pentru că numai ei pot decide asupra introducerii unei acțiuni în rezoluțiunea concordatului, creditorii nesemnatari neavând calitate procesuală.

Hotărârea adunării creditorilor concordatari va fi luată prin vot. Legiuitorul nu stabilește un cvorum special pentru această adunare, deși poate ar fi trebuit să o facă. Majoritatea necesară pentru adoptarea unei astfel de hotărâri va fi majoritatea simplă a valorii creanțelor creditorilor prezenți. Într-o astfel de situație s-ar putea decide inițierea acțiunii în rezoluțiune de către o minoritate, raportat la valoarea totală a masei credale.

Considerăm că, de lege ferenda va trebui să se stabilească faptul că o astfel de decizie poate fi luată numai cu majoritatea a 50% +1 din valoarea creanțelor concordatare, având în vedere consecințele deosebit de grave ale acesteia.

Motivul pentru care o astfel de acțiune în rezoluțiune poate fi introdusă este stabilit și explicat de legiuitorîn art. 35 alin. (2). Este vorba despre încălcarea gravă a obligațiilor asumate de debitor prin concordatul preventiv. S-a considerat necesar ca, măcar exem- plificativ, să se definească o astfel de încălcare.

Pot fi considerate încălcări grave ale obligațiilor asumate prin concordat favorizarea unor creditori în dauna altora, înstrăinarea de active și efectuarea de plăți ruinătoare sau fără o contraprestație corespunzătoare; aceste operațiuni sunt considerate ca fiind a priori dolosive.

Evident că, dacă debitorul va anunța administratorul concordatar și creditorii asupra necesității valorificării, într-un fel sau altul (prin vânzare sau închiriere pe termen lung), a unor active și va obține acordul acestora, nu ne vom afla în fața unei încălcări grave a concordatului.

Cât privește efectuarea de plăți ruinătoare, putem avea în vedere contracte sau orice alt tip de înțelegere, prin care debitorul se obligă la o prestație (plată) care ar dezechilibra activitatea sa în mod grav și l-ar putea duce la insolvență. O simplă afacere în care debitorul nu va obține un câștig sau va avea chiar o pierdere ușoară nu poate fi considerată ca fiind ruinătoare pentru acesta.

După cum arătam mai sus, exemplele prevăzute la alin. (2) al art. 35 nu sunt limitative, gravitatea încălcării urmând a fi apreciată în final de către judecătorul-sindic.

Decizia introducerii unei acțiuni în rezoluțiune are consecințe deosebit de grave; de la data introducerii acțiunii se suspendă de drept concordatul preventiv. Pe cale de consecință, această suspendare nu va putea fi atacată și își va produce efectele până la pronunțarea hotărârii de către judecătorul-sindic.

Dacă acesta va admite acțiunea în rezoluțiune, suspendarea se va prelungi până la judecarea apelului. Dacă însă judecătorul-sindic va respinge acțiunea în rezoluțiunea concordatului, atunci considerăm că suspendarea de drept va înceta, având în vedere că hotărârea este executorie.

Adunarea creditorilor va putea solicita, pe calea dreptului comun, suspendarea executării hotărârii judecătorului-sindic până la judecarea apelului și, dacă o astfel de cerere va fi admisă, concordatul va fi din nou considerat ca fiind suspendat de drept.

Dacă judecătorul-sindic va admite acțiunea în rezoluțiune, el va putea acorda creditorilor și daune interese în condițiile dreptului comun.

Principalul efect al admiterii definitive a acțiunii în rezoluțiune va consta în desființarea concordatului preventiv. Într-o atare situație, toate prevederile cu privire la modificarea, într-un fel sau altul, a creanțelor creditorilor, vor fi desființate și, pe cale de consecință, se va ajunge la executarea silită a creanțelor sau la introducerea unei cereri privind deschiderea procedurii insolvenței.

La întrebarea dacă, într-o astfel de situație, debitorul va mai putea să-și declare intenția de reorganizare, răspunsul este afirmativ, dar șansele ca un astfel de plan să fie aprobat de creditori sunt extrem de reduse; opinăm că mai degrabă se va putea ajunge la deschiderea procedurii simplificate a falimentului.

Procedura concordatului se va închide, în adevăratul sens al cuvântului, fie în cazul în care administratorul concordatar va constata nereușita acestuia, fie în cazul fericit în care își va atinge obiectivele în totalitate.

În primul caz, spre deosebire de acțiunea în rezoluțiune, inițiativa aparține
administratorului concordatar. Dacă acesta va constata că, din motive obiective, diverse,
neimputabile debitorului, concordatul nu se poate realiza, administratorul concordatar va adresa o cerere în acest sens judecătorului-sindic. Administratorul concordatar nu are nevoie de aprobarea creditorilor pentru introducerea cererii.

La expirarea termenului de 24 luni, prevăzut de art. 24 alin. (4) din Cod, concordatul poate fi prelungit cu maximum 12 luni. Prelungirea poate fi acordată, ca și în cazul planului de reorganizare, prin vot, de către adunarea creditorilor concordatari, numai la propunerea administratorului concordatar.

Dacă nu se consideră de către administratorul concordatar că o astfel de prelungire ar conduce la îndeplinirea obligațiilor asumate prin concordat și nu se va înainta propunerea, atunci concordatul nu va putea fi prelungit; poate că printr-o viitoare modificare legislativă se va putea acorda dreptul de a propune prelungirea și reprezentantului ales al creditori/or.

Prelungirea va putea fi aprobată de către adunarea creditorilor fără ca de această dată să se mai prevadă o majoritate calificată. Evident că vor vota numai creditorii concordatari, iar hotărârea se va lua cu majoritatea valorii creanțelor celor prezenți.

Dacă după trecerea termenului prevăzut de lege, de 24 până la 36 de luni (sau chiar înainte), se va constata că toate obligațiile asumate prin concordat au fost îndeplinite, judecătorul-sindic va pronunța o încheiere prin care va constata „realizarea concordatului preventiv". Efectul principal al unei astfel de hotărâri constă în aceea că modificările de orice natură aduse creanțelor prin proiectul de concordat vor deveni definitive.

CONCLUZII

Procedurile preventive au ca scop salvgardarea debitorului aflat în dificultate financiară, pentru evitarea aplicării procedurii insolvenței.

Procedurile preventive constau în înțelegeri amiabile de renegociere a creanțelor sau a condițiilor acestora între debitor și creditorii săi.

Astfel, înțelegerile se realizează prin procedura mandatarului ad-hoc sau prin încheierea unui concordat preventiv.

BIBLIOGRAFIE

Tratate. Cursuri. Monografii

R.Bufan s.a., Tratat practic de insolvență, Editura Hamangiu, București 2014;

St.D. Cărpenaru, Tratat de drept comercial român, ediția a IV-a actualizată, Editura Universul juridic, București 2014;

Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, publicată în M. Of. nr. 466 din 25 iunie 2014;

Legea nr. 381/2009, publicată în M.Of. nr. 870 din 14 decembrie 2009