Proceduri De Practica Pentru Asistentii Medicali Generalisti 788 1560 [609321]

1 ANEXA

PROCEDURI DE PRACTICĂ
PENTRU ASISTENȚII MEDICALI GENERALIȘTI

PROCEDURI DE PRACTICĂ
PENTRU ASISTENȚII MEDICALI GENERALIȘTI

CUPRINS pag.2 -7

PARTEA I PREVENIREA INF ECȚIILOR NOZOCOMIALE pag.8
Capitolul 1 CONTROLUL INFECȚIILOR pag.8
1.1 Definiții, factori și surse de contaminare, căi de transmitere pag.8
1.2 Politici și programe de supraveghere și control a infecțiilor pag.9
1.3 Ghid de precauții universale pag.10
1.4 Spălarea mâinilor pag.12
1.5 Precauții de prevenire a infecțiilor transmise pe cale aeriană pag.15
1.6 Precauții de prevenire a infecțiilor transmise prin picăturile Flugge pag.16
1.7 Precauții de prevenire a infecțiilor transmise prin contact direct cu
secrețiile sau obiectele contaminate pag.17
1.8 Precauții de prevenire a infecțiilor la pacienți cu neutropenie pag.18
1.9 Utilizarea echipamentului de izolare pag.19

2
PART EA II INTERVENȚII AUTONOME pag.20
Capitolul 2 IGIENA ȘI CONFORTUL PACIENTULUI pag.20
2.1 Schimbarea lenjeriei de pat fără pacient: [anonimizat].20
2.2 Schimbarea lenjeriei de pat cu pacient: [anonimizat].21
2.3 Schimbarea lenjeriei de corp a pacientului imobilizat la pat pag.22
2.4 Toaleta pacientului imobilizat la pat pag.2 4
2.5 Schimbarea poziției pacientului imobilizat, adinamic pag.31
2.6 Mobilizarea pacientului pag.32
2.7 Captarea eliminărilor pag.34

Capitolul 3 ALIMENTAREA BOLNAVULUI pag.35
3.1 Alimentarea activă pag.35
3.2 Alimentarea pasivă pag.35

Capitolul 4 MĂSURAREA SI SUPRAVEGHEREA FUNCȚIILOR VITALE
ȘI A ALTOR PARAMETRI pag 36
4.1 Măsurarea și notarea temperaturii pag.36
4.2 Măsurarea și notarea pulsului pag.38
4.3 Măsurarea și notarea presiunii sângelui pag.40
4.4 Măsurarea și notar ea respirației pag.43
4.5 Măsurarea înălțimii și greuății corporale pag.45

PARTEA III INTERVENȚII DELEGATE (efectuate sub prescripție medicala) pag.46
Capitolul 5 PRELEVĂRI (RECOLTĂRI) PENTRU EXAMENE DE
LABORATOR pag.46
5.1 Recoltarea sângel ui pentru examene de laborator pag.46
5.2 Recoltarea probelor de urină pentru examene de laborator pag.60
5.3 Recoltarea materiilor fecale pentru examene de laborator pag.62
5.4 Recoltarea exudatului faringian pag.66
5.5 Recoltarea sputei prin expectorație pag.67
5.6 Recoltarea secreției uretrale la bărbat pag.69
5.7 Recoltarea secreției purulente din leziuni pag.70
5.8 Recoltarea secrețiilor cervico -vaginale pag.70

Capitolul 6 ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR pag.73
6.1 Aspecte generale pag.7 3
6.2 Administrarea medicamentelor pe cale orală pag.74
6.3 Administrarea medicamentelor prin injecții parenterale pag.76
6.4 Administrarea medicamentelor prin injecții intramusculare pag.77
6.5 Administrarea medicamentelor prin injecții intramusculare, met oda „Z” pag.79
6.6 Administrarea medicamentelor prin injecții subcutnate pag.80
6.7 Administrarea medicamentelor prin injecții intradermice pag.82
6.8 Administrarea medicamentelor prin injecție intravenoasă directă pag.83
6.9 Administrarea medicamentelor pe muc oasa cojunctivală pag.85
6.10 Administrarea medicamentelor pe cale nazală prin instilație pag.87

3 6.11 Administrarea medicamentelor în conductul auditiv extern prin instilație pag.89
6.12 Administrarea medicamentelor pe tegumente pag.90
6.13 Administrarea medicamentelor pe cale rectală pag.92
6.14 Administrarea medicamentelor pe sonda nazogastrică și gastrostomă pag.93
6.15 Administrarea medicamentelor pe care vaginală pag.94

Capitolul 7 TERAPII VASCULARE pag.96
7.1 Montarea cat eterului venos periferic pentru perfuzii pag.96
7.2 Menținerea și îngrijirea unei linii venoase existente pag.99
7.3 Îndepartarea dispozitivului intravenos periferic pag.101
7.4 Participarea la punerea și îndepartarea cateterului venos central pag.102
7.5 Transfuzia sanguină pag.105
7.6 Protocol de investigare/înregistrare a unei reacții acute transfuzionale pag.109
7.7 Antotransfuzia (transfuzia autologă) pag.109

Capitolul 8 SONDAJE, SPĂLĂTURI, CLISME pag.110
8.1 Tubajul nazogastric pag.110
8.2 Spălătura gastrică pag.112
8.3 Tubajul duodenal pag.114
8.4 Sondajul vezical la femeie pag.115
8.5 Sondajul vezical la bărbat pag.116
8.6 Spălătura vezicală pag.117
8.7 Clisma evacuatorie pag.119
8.8 Introducerea tubului de gaz e pag.121

PARTEA IV INTERVENȚII LA CARE ASISTENTUL MEDICAL
PARTICIPĂ ALĂTURI DE MEDIC pag.122
Capitolul 9 PARTICIPAREA ASISTENTULUI MEDICAL LA PUNCȚII pag.122
9.1 Aspecte generale pag.122
9.2 Participarea la toracocenteză pag.123
9.3 Participarea la efectuarea puncției peritoneale (paracenteza abdominală) pag.123
9.4 Participarea la puncția pericardică pag.125
9.5 Participarea la puncția rahidiană pag.126
9.6 Participarea la puncția articulară pag.128
9.7 Participarea la puncția osoasă (medulară). Biopsia medulară pag.130
9.8 Participarea la puncția vezicii urinare pag.131
9.9 Participarea la puncția biopsică pag.133
a) Puncția biopsică hepatică pag.133
b) Puncția biopsică renală pag.134
c) Puncția biopsică a unui nodul mamar pag.136

4 Capitolul 10 PARTICIPAREA ASISTENTULUI MEDICAL LA EXAMINĂRI
IMAGISTICE pag.138
10.1 Participarea la examene radiologice, aspecte generale pag.138
a) Pregătirea pacientului și participarea la examinarea radiologică
a sistemului osteoarticular pag.140
b) Pregătirea pacientului și participarea la examinarea radiologică
a organelor toracice pag.140
c) Pregătirea pacientului și participarea la examinarea radiologică
a tubului digestiv (tranzit baritat, examinarea colonului) pag.140
d) Pregătirea pacientului și participarea la examinarea colecistului
și căilor biliare pag.142
e) Pregătirea pacientului și participarea la examinarea radiologică
a aparatului renal pag.142
f) Pregătirea și participarea la examinarea radiologică a sistemului
nervos pag.147
10.2 Participarea la examene cu izotopi radioactivi (scintigrafie) pag.148
10.3 Participarea la examene cu ultrasunete echografice:
echografii, echoendoscopii pag.152

Capitolul 11 PARTICIPAREA ASISTENTULUI MEDICAL LA
EXAMENE ENDOSCOPICE pag.155
11.1 Aspecte generale pag.155
11.2 Participarea la efectuarea esofagogastroduodenoscopie pag.156
11.3 Participarea la efect uarea colonoscopiei pag.158
11.4 Participarea la efectuarea rectosigmoidoscopiei pag.159
11.5 Participarea la bronhoscopie pag.160
11.6 Participarea la toracoscopie pag.161
11.7 Participarea la cistoscpie pag.162
11.8 Participarea la artroscopie pag.1 64
11.9 Participarea la laparoscopie pag.165
PARTEA V – ÎNGRIJIRI SPECIALE pag.166
Capitolul 12 ÎNGRIJIRI ÎN BOLILE APARATULUI RESPIRATOR pag.166
12.1 Radiografie pulmonara standard pag.166
12.2 Bronhofibroscopie pag.167
12.3 Toracocenteza (punctia p leurală) pag.169
12.4 I.D.R. la tuberculină pag.170
12.5 Spirometria pag.171
12.6 Asipirația traheo -bronșică pag.172
12.7 Drenajul pleural pag.174
12.8 Oxigenoterapie pag.177
12.9 Aerosoloterapie pag.178

Capitolul 13 ÎNGRIJIRI ÎN BOLI CAR DIOVASCULARE pag.179
13.1 Examinarea radiologică a aparatului cardiovascular:
angiocardiografia, aortografia, arteriografia, flebografia pag.179
13.2 Tomografia computerizată pag.181

5 13.3 Echografia transesofagiana pag.181
13.4 Punctia pericardică pag.181
13.5 Înregistrarea E.C.G. în repaus și în efort pag.181
13.6 Monitorizarea Holter pag.183
13.7 Supravegherea pacientului tratat cu diuretice în cardiologie pag.184
13.8 Supravegherea pacientului trata t cu digitalice pag.185

Capitolul 14 ÎNGRIJIRI ÎN GASTROENTEROLOGIE pag.185
14.1 Examinarea radiologică a aparatului digestiv pag.185
14.2 Examinarea endoscopică a organelor digestive pag.185
14.3 Examinarea echografică a organelor digestive pag.186
14.4 Examinarea cu izotopi radioactivi pag.186
14.5 Puncția abdominală pag.186
14.6 Puncția biopsică hepatică pag.186
14.7 Spălătura gastrică pag.186
14.8 Aspirația gastrică pag.186
14.9 Alimentația prin sonda nazo -grastrică pag.188
14.10 Alimentația prin gastrostomă pag.188
14.11 Îngrijirea pacientului colostomizat -schimbarea pungii pag.189
14.12 Efectuarea irigației colice (clisma pe colostomă) pag.191

Capitolul 15 ÎNGRIJIRI ÎN URONEFROLOGIE pag.193
15.1 Examinarea radiologică a aparatului renal pag.1 93
15.2 Examinarea endoscopică a vezicii urinare pag.193
15.3 Examinarea echografică pag.193
15.4 Examinare a cu izotopi radioactivi. Scinti grafia renală pag.193
15.5 Puncția biopsică renală pag.193
15.6 Sondajul vezical pag.193
15.7 Puncția vezicală pag.193
15.8 Spălătura vezicală pag.193
15.9 Supravegherea pacientului cu sondă permanentă pag.193

Capitolul 16 ÎNGRIJIRI ÎN BOLI METABOLICE pag.195
16.1 Glicemia capilară pag.195
16.2 Testul toleranției la glucoza orală (TTGO) pag.196
16.3 Determinarea hemoglobinei glicozilate (glicata) pag.197
16.4 Administrarea insulinei pag.197
16.5 Rolul asistentului medical în cetoacidoza diabetică pag.200
16.6 Rolul asistentului medical în hipoglicemie pag.201

Capitolul 17 ÎNGRIJIRI ÎN BOLI DERMATOLOGICE pag.204
17.1 Prelevarea bacteriologică din pustule pag.204
17.2 Prelevarea produselor micotice de la nivelul mucoaselor pag.204
17.3 Prelevarea cutanată în dermatofite pag.205
17.4 Biopsia cutanată pag.206
17.5 Îngrijiri în candidoza bucală pag.207

6 17.6 Îngrijiri în intertrigo micozic pag.207
17.7 Îngrijirea pacientului cu ulcer de gambă pag.208
17.8 Îngrijirea picioarelor la un pacient cu erizipel pag.208

Capitolul 18 ÎNGRIJIRI ÎN AFECȚIUNI NEUROLGICE pag.209
18.1 Mielografia pag.209
18.2 Electroencefalo grafia pag.210
18.3 Electromiografia pag.211
18.4 Scorul Glasgow pag.211

Capitolul 19 ÎNGRIJIRI ÎN AFECȚIUNI OFTALMOLOGICE pag.213
19.1 Determinarea acuității vizuale pag.213
19.2 Tonometria oculară pag.214
19.3 Oftalmoscopia directă pag.214
19.4 Determinarea câmpului vizual pag.215
19.5 Determinarea simțului cromatic pag.217
19.6 Îngrijiri pre și post operatorii în afecțiuni oculare chirurgicale pag.219

Capitolul 20 ÎNGRIJIRI ÎN O.R.L. pag.219
20.1 Manevra Heimlich pag.219
20.2 Spălătu ra auriculară pag.220
20.3 Teste auditive (audiometria) pag.221

Capitolul 21 ÎNGRIJIRI ÎN AFECȚIUNI CHIRURGICALE pag.225
21.1 Îngrijiri preoperatorii pag.225
21.2 Îngrijiri postoperatorii pag.226
21.3 Prima mobilizare pag.227
21.4 Tehnica generală a pansamentului pag.228
21.5 Ablația firelor de sutură sau a agrafelor pag.229
21.6 Drenajul pag.231
Capitolul 22 ÎNGRIJIRI ÎN AFECȚIUNI GINECOLOGICE pag.232
22.1 Recoltarea secrețiilor cervicovaginale pentru examene
de laborator pag.232
22.2 Puncția fundului de sac Douglas pag.232
22.3 Examinarea endoscopică: histeroscopia și colposcopia pag.233
22.4 Examinarea radiologică – histerosalpingografia pag.236
22.5 Spălătura vaginală pag.238
22.6 Administrarea medicamentelor pe cale vaginală pag.239

Capitolul 23 ÎNGRIJIRI ÎN PEDIATRIE pag.239
23.1 Supravegherea funcțiilor vitale la copil, și a altor parametri pag.239
23.2 Prelevarea probelor pentru laborator la sugar și copilul mic pag.242
a) Prelevarea sângelui pentru examene de laborator pag.242
– Recoltarea sângelui prin înțepătura călcâiului pag.242
– Recoltarea sângelui prin puncție venoasă pag.243
b) Prelevarea probelor din urină pag.244

7 c) Prelevarea probelor din scaun pag.244
23.3 Îngrijirea plăgii ombilicale pag.244
23.4 Supravegherea nou -născutului în incubator pag.245
23.5 Supravegherea nou -născtului sub fototerapie pag.247
23.6 Efectuare injecției intramusculare la sugar pag.248
23.7 Adm inistrarea medicamentelor pe cale orală la copil pag.249
22.8 Măsuri în cazul unor reac ții apărute după administrarea
medicamentelor la copil pag.250

Capitolul 24 ÎNGRIJIRI ÎN GERIATRIE pag.251
24.1 Noțiuni introductive pag.251
24.2 Evaluarea funcțională a vârstnicului pag.251
24.3 Îngrijrea persoanelor vaârstnice. Particularități legate de
patologia vârstnicului pag.253
24.4 Tulburări de somn pag.253
24.5 Demența pag.255
24.6 Căderile pag.256
24.7 Sindromul de imobilizare al vârstnicului pag.260
24.8 Încontinența urinară pag.262

PARTEA I – PREVENIREA INFECȚIILOR NOZOCOMIALE

Capitolul 1 CONTROLUL INFECȚIILOR

1.1 Definiție, factori și surse de contaminare , căi de transmitere

Definiție
Infecția nosocomial ă (IN) este infecți a contractată în unități sanitare cu paturi (de stat și private),
care se referă la orice boală infecțioasă ce poate fi recunoscută clinic și/sau microbiologic și
pentru care există dovada epidemiologică a contractării în timpul spital izării(actului medical
sau manevrelor medicale, care afectează fie pacient ul – datorită îngrijirilor medicale primite, fie
personalul medical – datorită activității sale și este legată prin incubație de perioada asistării
medicale în unitatea respectivă, indif erent dacă simptomele bolii apar sau nu apar pe perioada
spitalizării

Factori și surse de contaminare intraspitalicești

8 Agenții responsabili de contaminare sunt foarte numeroși. Ei determină infecții mai mult sau mai
puțin grave. A desea devin rezistenți l a tratamente .
Agenții patogeni sau microbii (nume generic dat de Pasteur organismelor unicelulare invizibile
cu ochiul liber) sunt:
– bacteriile aerobe și anaerobe din genul cocilor și bacililor;
– ciuperci s au levuri care determină micoze;
– paraz iții responsa bili de parazitoze;
– virus urile (hepatotrope, neurotrope , etc. );
– prionii .
Sursele de contaminare în spital sunt reprezentate de:
– pacienți;
– personal de îngrijire;
– vizitatori;
– echipamente și suprafe țe contaminate, ex. lenjerie de pat, saltele , toalete comune , etc.;
– secreții, excreții, probe de laborator, răni/plăgi;
– materiale utilizate contaminate;
– alimentație.
Pacienții spitalelor sunt mai susceptibil la infecții datorită rezistenței naturale diminuate de boală
sau de unele medicamente (imunodepresoare, chi mioterapice).
Toaletele comune sau proximitatea altor pacienți măresc riscul infecțiilor încrucișate.

Căi de transmitere
Principalele căi de transmitere a infecțiilor sunt:
– transmiterea interumană, cea mai frecventă este prin intermediul mâinilor;
– calea a eriană, prin tuse, strănut, expectorație (picăturile lui Flugge), este responsabilă de
apariția unui procent de 10% dintre infecțiile nosocomiale. Aerosolii din dispozitivele de
curățare sau din seringi pot transporta particule microscopice ale organismelo r care se
găsesc în suspensie în aer și care pot fi inhalate cu ușurință ;
– inoculare cu ace sau soluții contaminate ;
– penetrarea organismului cu ocazia sondajelor urinare, intubației orotraheale, inciziei
operatorii .

1.2 Politici și programe de supraveghere și control a infecțiilor

Pentru a îndruma instituțiile furnizoare de îngrijiri medicale în eforturile lor de a ține sub con trol
infecțiile, în anul 1970, c entrele pentru controlul bolilor au publicat un manual care detalia 7
categorii de proceduri de izo lare. Recomandările au fost revizuite în anul 1983 cu următoarele
scopuri:
– reducerea procedurilor inutile;
– utilizarea procedurilor invazive în u nitățile de îngrijire intensivă;
– contracar area răspândirii agenților patogeni rezistenți la tratament.

În anul 1985, centrele pentru controlul bolilor și prevenție introduc precauțiunile universale prin
care se recomandă personalului medical să poarte echipamentul de protecție pentru a reduce
posibilitatea contactului direct cu sângele și alte fluide provenite de l a pacienți.

9 În 1996, centrele pentru controlul bolilor și prevenție au introdus precauțiunile standard ca bază a
normelor de izolare. Au fost adăugate precizări privind alte 3 căi de contaminare și protocoalele
standard cu scopul preveni rii transmiter ii infecțiilor în rândul pacienților, personalului și
vizitatorilor.

În prezent în toate spitalele există departamentul de supraveghere și control a infecțiilor
intraspitalicești care colectează date privind episoadele infecțioase și sănătatea personalului și
care furnizează informații privind riscurile potențiale. Lunar sau trimestrial fiecare secție
raportează, către acest departament, numărul și tipul de infecții intraspitalicești. În funcție de
politica spitalului se propun măsuri de audit și de combatere a acestor infecții.

Politicile și procedurile de control a infecțiilor trebuie să fie clare și cunoscute de întregul
personal medical. Pentru a ține sub control infecțiile sunt disponibile următoarele mijloace :
decontami narea, curățenia, dezinfecția, anti sepsia și sterilizarea.

Decontaminarea , în practica medicală, se adresează exclusiv materialului murdar și se aplică
materialelor i nerte (suprafețe, instrumente). A re drept scop diminuarea numărului de
microorganisme înainte de curățare, protejarea person alului de o contaminare (instrumente de la
sala de pansamente sau sala de operații) și evitarea diseminării microorganismelor în mediul
înconjurător.
Curățenia este acțiunea care constă în îndepărtarea murdăriei (spălarea podelelor, supr afețelor
de lucru, etc.) și precede celelalte operații cu excepția decontaminării (ex: instrumentele murdare
se pun în soluție dezinfectantă înainte de a fi spălate/curățate de sânge, secreții, etc.)
Dezinfecția este operația care se aplică pe medii inerte. Este treapta supe rioară a decontaminării
și se aplică numai pe ma teriale și suprafețe curate. Nu se dezinfectează decât ceea ce este curat.
Curățenia și dezinfecția pot fi realizate în aceeași operație pe o suprafață datorită utilizării
produselor de curățenie /dezinfecție . Cu toate aceste, dacă dezinfecția înlocuiește sterilizarea unui
obiect, ea trebuie, în mod imperativ să se facă în 2 timpi separați (curățire apoi dezinfecție)
utilizând produse diferite.
Antisepsia este o metodă de combatere a infecției care se aplică l a nivelul țesuturilor vii,
eliminând sau distrugând microorganismele prezente în momentul derulării procedurii .

Decontaminarea, curățenia, dezinfecția concură asepsia care reprezintă un ansamblu de măsuri
preventive ce împiedică introducerea germenilor pa togeni în organism.

Igiena este un ansamblu de principii și practici care vizează ameliorarea sănătății și presupune:
– o stare de spirit;
– luarea la cunoștință (informarea);
– un comp ortament individual și colectiv;
– o filozofie și o morală;
– un ansamblu de reg uli de muncă.

1.3 Ghid de precauții universale

10 Ordinul Ministerului Sănătății nr. 9 16/2006 privind aprobarea Normelor de supraveghere,
prevenire și control al infecțiilor nosocomiale în unitățile sanitare (Anexa 5) definește conceptul
de „precauți unilor universale” și stabilește modalitatea de aplicare a acestora.

Conceptul de precauți uni universale se referă la sânge și alte lichide organice (secreții, excreții,
drenaje) și la mucoase și tegument ca și cum ar fi infectate cu agenți patogen i.

Toate man evrele de îngrijiri ale pacienților trebuie efectuate ca și cum toți pacienții ar fi potențial
infectați cu HIV, HBV și alți agenți microbieni cu cale de transmitere sanguină.

Scopul aplicării precauți unilor universale (PU)
Scopul aplicării precauți unilor universale este prevenirea transmiterii infecțiilor pe cale sanguină
la locul de muncă al personalului.

Reguli de bază în aplicarea precauți unilor universale
1. Consideră toți pacienții potențial infectați
2. Consideră că sângele, alte fluide biologice ș i țesuturile sunt contaminate cu HIV, HBV, HCV
3. Consideră că acele și alte obiecte folosite în practica medicală sunt contaminate după utilizare.
Contactul tegumentelor și mucoaselor cu următoarele produse trebuie considerat la risc:
– sânge;
– lichid amnio tic, lichid pericardic, lichid peritoneal, lichid pleural, lichid sinovial, lichid
cefalorahidian;
– spermă, secreții vaginale;
– țesuturi;
– orice alte fluide organice vizibil contaminate cu sânge.
Implementarea precauți unilor universale
Se referă la:
1. Utilizarea echipamentului de prot ecție adecvat, complet, corect spălarea mâinilor și a altor părți
ale tegumentelor .
2. Spălarea mâinilor și a altor părți ale tegumentelor.
3. Prevenirea accidentelor și a altor tipuri de expunere profesională.
4. Personal infect at cu HIV.
5. Evaluarea riscului pe categorii de locuri de muncă și activități prestate de personalul medical
în funcție de contactul cu sânge și alte lichide biologice.

Recomandări privind utilizarea echipamentelor de protecție

COMPONENTE RECOMANDĂRI
Halate obișnuite – în timpul tuturor activităților din unitățile
medicale
Șorțuri, bluze impermeabile, ochelari de
protecție – completează portul halatelor atunci când se
anticipează producerea de stropi, picături,
jeturi cu produse biologice potențial
contaminate, în secții cu profil chirurgical,
servicii de urgență, laboratoare
Mănuși de unică folosință – intervenții care implică contactul cu regiuni

11 ale corpului în mod normal sterile
– abord vascular prin puncție
– contactul cu tegumentul pacientului care
prezintă soluții de continuitate (plăgi)
– manipularea unor materiale potențial
contaminate – nesterile, curate
– dezobstruări de urgență ale căilor respiratorii
Mănuși reutilizabile – manipularea de materiale contaminate
– curățenie, îndepărtarea de produse biologice
contaminate
Mănuși de uz general – colectare materiale contaminate
– curățire și decontaminare instrumentar,
suprafețe contaminate
Mănușile nu sunt un substitut pentru spălarea
mâinilor, prin urmare mâinile trebuie spălate
după îndepărt area acestora
Bonete / calote
Ochelari de protecție – activități care presupun contaminare sau
stropire cu diferite fluide organice
– săli de operație, în timpul manipulării
instrumentarului și a materialului textil steril
Măști faciale – contactul cu pa cienți cu meningită virală sau
bacteriană, cu TBC pulmonară care sunt BK
pozitivi
– contactul cu pacienți care tușesc
– aspirarea secrețiilor traheo -bronșice pe
canula traheală
– îngrijirea plăgilor supurate
– pregătirea perfuziilor cu chimioterapice
– pregătirea vaccinurilor pentru administrare
– dizolvarea pulberilor liofilizate
Măștile trebuie să fie de tip filtru și să fie bine
fixate pe față

1.4 Spălarea mâinilor

Scop
Spălarea mâinilor asigură igiena, protecția și securitatea persoanei și a mediu lui său, prevenind
transmiterea germenilor purtați pe mâini, responsabili de o mare parte dintre infecțiile
nosocomi ale. Este o sarcină autonomă, asistentul medical este responsabil direct pentru
asigurarea ei.

Tipuri de spălare a mâinilor

12 Lavajul simplu elimină flora tranzitorie formată din enterobacterii, virusuri, levuri, ciuperci mai
mult sau mai puțin patogene și care nu se multiplică. Ea se elimină în totalitate după o spălare
meticuloasă și contactul cu un antiseptic.
Lavajul igienic sau antiseptic elimină în totalitate flora tranzitorie și diminuează flora
comensuală sau rezidentă, adică germenii oportuniști care se găsesc în mod natural pe piele
(stafilococul auriu de exemplu) care se multiplică anormal, în absența măsurilor de igienă și duc
la scă derea rezistenței organismului.
Fricțiunea igienică cu un produs hidro -alcoolic elimină flora tranzitorie și diminuează flora
comensuală.
Lavajul chirurgical se practică în sălile de operații, sălile de naștere, sălile de pansamente
serviciile de urgență.

Indicațiile spălării mâinilor
Lavajul simplu:
– la intrarea și la ieșirea din serviciu;
– înainte și după înlăturarea mănușilor sau a oricărui tip de echipament de protecție;
– după orice gest contaminant;
– după acordarea îngrijirilor igienice de confort sau ho teliere;
– cu ocazia îngrijirilor neinvazive (injecții, recoltare de sânge, punerea unei sonde gastrice,
realizarea pansamentului, sondajului urinar, etc.);
– înainte de prepararea și distribuirea alimentelor și a medicamentelor per os;
– după folosirea toaletei .
Lavajul antiseptic
– după îngrijirea unui pacient imunodepresiv sau purtător al unei infecții;
– cu ocazia realizării unei proceduri invazive;
– cu ocazia aplicării măsurilor de izolare septică sau aseptică;
– după două secvențe de îngrijire cu risc de contamina re la același pacient sau între doi
pacien ți.
Fricțiunea igienică
Soluția hidroalcoolică, sau gelul, sunt utilizate pentru a substitui lavajul antiseptic în cazul
mâinilor curate din punct de vedere macroscopic.
Fricțiunea cu soluție hidroalcoolică sau cu gel se aplică pe mâinile care nu prezintă urme vizibile
de murdărie sau pulberi. În caz contrar se recurge la spălarea cu apă și săpun.
Lavajul chirurgical
– cu ocazia unor proceduri cu risc înalt de infecții (cateterismul central, puncția lombară,
drenajul pleural, etc.);
– pentru intervențiile chirurgicale la blocul operator sau în serviciul de radiologie
intervențională;
– în alte servicii de investigare;
– pentru asistarea nașterilor.

Pregătirea materialelor
Lavaj simplu
– chiuvetă / lavabou;
– săpun lichid cu d istribuitor;
– prosoape de unică folosință în distribuitor;

13 – sac pentru deșeuri.
Lavaj antiseptic
– chiuvetă / lavabou;
– săpun lichid antiseptic sau soluție spumoasă antiseptică cu distribuitor;
– prosoape de unică folosință în distribuit o;
– sac pentru deșeuri.
Fricțiunea igienică
– soluție sau gel în distribuitor sau în ambalajul de prezentare.
Lavajul chirurg ical
– chiuvetă cu robinete cu senzori;
– apă controlată bacteriologic;
– soluție spumantă antiseptică cu spectru larg (clorhexidină de exemplu);
– periuță sterilă de u nică folosință impregnată cu soluție antiseptică spumantă;
– soluție sau gel hidroalcoolic în distribuitor;
– șervețele sterile;
– saci pentru deșeuri;
– pubele cu senzori (neacționate manual).

Realizarea procedurii
Realizarea procedurii Lavajul simplu
– se descope ră mâinile și antebrațele;
– se îndepărtează bijuteriile, ceasurile, se taie scurt unghiile;
– se udă mâinile și articulațiile mâinilor;
– se aplică o doză de săpun;
– se spală fiecare mână prin fricționare;
– se insistă în spațiile interdigitale, în jurul unghiilor , la extremitatea degetelor, la police și la
manșetele mâinilor; pentru fiecare din aceste regiuni se execută câte 5 mișcări;
– se spală din abundență fără să lăsăm să curgă săpun pe o zonă deja clătită;
– se usucă prin tamponare cu șervețele de unică folosinț ă fără a reveni asupra unei zone deja
uscată;
– se închide robinetul (dacă nu este automatic) cu ultimul șervețel de mâini utilizat;
– se aruncă șervețelele la pubelă fără să atingem pubela cu mâna.
Observa ții
Nu se șterge chiuveta după spălarea mâinilor, mane vra va murdări din nou mâinile.
Se spală mâinile înainte de a îmbrăca mănușile de unică folosință.

Realizarea procedurii Lavajul igienic sau aseptic
– se udă bine mâinile și articulațiile;
– se aplică o doză de săpun antiseptic;
– se spală fiecare mână masând;
– se insistă în spațiile interdigitale, în jurul unghiilor, la extremitatea degetelor de la fiecare
mână care se freacă, pe rând în podul palmei opuse executând 5 mișcări;
– se spală pe rând, respectând „regula 5” (cinci mișcări circulare) policele și apoi
articulațiile mâinilor;
– se clătește din abundență dinspre vârful degetelor spre articulațiile mâinilor;
– se perie unghiile;

14 – se mențin palmele orientate în sus pentru a evita orice contaminare;
– se usucă cu grijă, prin tamponare cu șervețele de unică folosință;
– se închide robinetul (dacă nu e automatic) cu ultimul șervețel de mâini utilizat;
– se aruncă șervețelele în pubela cu pedală fără să atingem pubela cu mâna.

Observa ții
Timpul de spălare: 2 -3 minute, fără periere.
Lavajul antiseptic trebuie efectuat corect înainte de realizarea îngrijirii, utilizând sursa de apă cea
mai apropiată (unghiile trebuie tăiate scurt, iar pe degete să nu existe inele)
Se execută spălarea antiseptică a mâinilor înainte de a îmbrăca mănușile de unică folosință.

Realizarea proceduri i Spălarea igienică a mâinilor prin fricțiune
– se pun aproximativ 2 ml de soluție în scob itura mâinii uscate și se efectuează fricțiunea
timp de 30 secunde frecând palmele până la degete apoi insistând în spațiile interdigitale
interne și externe;
– se freacă fiecare police în interiorul mâinii închise, apoi extremitățile degetelor împreunate
de la fiecare mână în podul palmei opuse.

Realizarea procedurii Lavajul chirurgical
Necesită purtarea unei măști, calote și utilizarea de șervețele sterile pentru uscare a mâinilor.
Se pun în prealabil masca și calota.
Se prepară/pregătește peria impregnată cu soluția spumantă antiseptică.
Se efectuează în 3 timpi:
Timpul 1: prespălarea
– se udă mâinile, articulațiile, antebrațele până la coate;
– se aplică o doză de săpun ant iseptic și se face spumă din abundență prin masajul efectuat
de la extremitatea degetelor până la coate timp de 1 minut;
– se mențin mâinile deasupra coatelor în timpul acestei operații;
– se clătesc din abundență mâinile, articulațiile, antebrațele;
Timpul 2
– se perie unghiile tăiate scurt cu peria sterilă impregnată cu soluție spumantă antiseptică
timp de 1 minut;
– se clătesc din abundență mâinile, încheieturile, antebrațele;
Timpul 3
– se ia încă o doză de săpun antiseptic și se masează timp de 1 minut mâinile, încheieturile,
antebrațele, apoi se clătesc;
– se usucă, prin tamponare cu șervețele sterile fiecare membru, începând de la degete spre
coate și menținând mâinile ridicate.
Observa ții
După 2 ore este necesară refacerea igienei mâinilor.
Lavajul chirurgical p oate fi completat cu fricțiuni chirurgicale cu soluții hidroalcoolice sau
iodate.

Complicații și riscuri
– Dermatite determinate de utilizarea produselor antiseptice: săpun lichid blând (doux),
săpun lichid antiseptic, soluție spumantă antiseptic ă; în acest caz, este recomandat să se

15 reducă sau să se întrerupă utilizarea produsului respectiv și să se aplice o cremă
hidratantă dup ă fiecare spălare a mâinilor.
– Formarea unei pelicule uleioase, lipicioase prin utilizarea repetată a soluțiilor/gel urilor
hidroalco olice; se recomandă spălarea cu apă din abundență a mâinilor.
– Uscarea și iritarea pielii prin îndepărtarea g răsimii naturale a tegumentului; se recomandă
clătirea cu apă din abundență și aplicarea, după uscare, a unei creme emoliente de mâini
care să nu de terioreze mănușile de cauciuc în cazul în care acestea trebuie purtate.

1.5 Precauții de prevenire a infecțiilor transmise pe cale aeriană

Indicații
Afecțiunile care necesită astfel de precauții sunt:
– varicela;
– zona zooster diseminat;
– zona zooster locali zat la pacienții imunodepresivi;
– rubeolă;
– tuberculoză;
– pacienți traheostomizați.

Linii directoare
Aceste precauții, alături de precauțiile standard, previn răspândirea agenților patogeni ce se
transmit pe calea aerului, prin stănut, tuse, vor bit, respiraț ie.
Aceste precauții necesită, efectiv, o cameră cu presiune negativă, cu ușă închisă, pentru a
menține o presiune adecvată a aerului între camera de izolare și hol.
Presiunea negativă a aerului din camera de izolare, trebuie monitorizată iar aerul trebuie dirijat în
exteriorul clădirii s au filtrat înainte de reciclare.
Protecția respiratorie trebuie utilizată de către toate persoanele ca re intră în cameră (sunt ideale
saparate le care folosesc filtru de aer).
Pacientul va purta în afara camerei (atunci când va trebui s -o părăsească pentru efectuarea unor
proceduri) mască chirurgicală așezată peste gură și nas.

Pregătirea materialelor
Se vor pregăti toate materialele necesare respectării precauțiilor de prevenire a infecțiilor
transmise pe cale aeriană pe un cărucior, în anticameră.
Aceste materiale sunt:
– cartelă pentru ușa camerei de izolare;
– măști chirurgicale;
– halate, mănuși de unică folosință;
– materiale pentru igiena mâinilor.

Efectuarea procedurii
– se plasează pacientul/ pacienții (maxim 2 pacienți) într -o cameră cu presiune negativă, cu
ușa închisă prevăzută cu anticameră sau hol;
– se vor explica precauți ile de izolare pacientului și a familiei acestuia;
– se vor menține închise tot timpul atât ușa camerei cât și ușa antecamerei pentru a menține
presiunea negativă a aerului și pentru a nu răspândi agenții patogeni din aer;

16 – se vor afișa pe ușa camerei precauțiile specifice prevenirii transmiterii infecțiilor pe cale
aeriană pentru a fi citite de orice persoană care intră în camera de izolare;
– se instruiește pacientul să -și acopere nasul și gura cu șervețel de hârtie atunci când tușește
sau strănută;
– se plasează un recipient (sac) pe una din lateralele patului pentru ca pacientul să colecteze
materialele folosite (șervețele, comprese);
– se limitează mobilizare a pacientului în afara camerei;
– dacă trebuie să părăsească camera pentru diverse proceduri, pacientul va purta o mască
chirurgicală iar serviciul de investigații/ tratament va fi anunțat despre precauțiile de izolare
stabilite pentru ca acestea să fie menți nute și acolo și pentru ca pacientul să fie adus în
camera de izolare cât mai repede posibil.

1.6 Precauții de prevenire a infecțiilor transmise prin picăturile Flugge

Indicații
Bolile care necesită astfel de precauții sunt:
– Pneumonia cu hemophilus influ enzae de tip b;
– Difteria;
– Faringita streptococică;
– Pneumoniile bacteriene;
– Scarlatina la copiii mici;
– Parotidita epidemică;
– Infecția cu adenovirusuri la copii.

Linii directoare
– precauțiile, în aceste cazuri, nu necesită în mod obligatoriu camere de izola re cu presiune
negativă și cu sistem de închidere automată a ușii;
– respectarea acestor precauții previne răspândirea infecțiilor ce se transmit prin picăturile lui
Flugge (stropi de salivă răspândiți în aer prin tuse, strănut, vorbit); aceste picături,
încărcate cu germeni patogeni, cad pe podea și se usucă, transformându -se în praful
bacterian care este apoi inhalat;
– materialele necesare aplicării acestor precauții vor fi păstrate pe un cărucior în afara
camerei de izolare.

Efectuarea procedurii
– pacientul va fi plasat într -o cameră prevăzută cu toaletă complet utilată;
– pacientul poate împărți camera cu un alt bolnav care are aceeași afecțiune;
– se vor explica pacientului/ familiei procedurile de izolare;
– se vor afișa precauțiile de izolare pe ușa camerei pen tru a informa, în prealabil, pe oricine
intră în cameră;
– se vor spăla mâinile înainte și după ieșirea din camera de izolare cât și pe parcursul
intervențiilor asupra pacientului;
– se va fixa masca pe față, prinzând -o numai de șireturi în timpul manipulării;
– se instruiește pacientul să utilizeze șervețele de hârtie, comprese pentru a -și acoperi gura și
nasul atunci când tușește, strănută și să le colecteze în recipientul de la pat;

17 – vizitatorii vor fi instruiți să poarte halate și măști pe care le vor procura din automatul cu
echipamente de protecție și să păstreze distanța de cel puțin un metru față de pacient;
– dacă pacientul trebuie să părăsească camera pentru investigații, va purta o mască facială
bine fixată pe gură și nas iar serviciul respectiv va fi înșt iințat despre precauțiunile de
izolare stabilite.

1.7 Precauții de prevenire a infecțiilor transmise prin contact direct cu secrețiile sau
obiectele contaminate

Pregătirea materialelor
Se vor pregăti materialele necesare aplicării precauțiilor de contact pe un cărucior în afara
camerei de izolare.
Aceste materiale sunt:
– halate, măști chirurgicale;
– mănuși de unică folosință;
– afișaj pentru camera de izolare;
– etichete;
– saci sau pungi de plastic.

Efectuarea procedurii
– se vor explica pacie ntului/ familiei proc edurile de izolare;
– se vor afișa pe ușă aceste precauții pentru informare;
– se vor spăla mâinile înaint e și după ieșirea din cameră, și după îndepărtarea mănușilor;
– probele biologice recoltate vor fi plasate în cutii impermeabile, etichetate corect și se vo r
trimite imediat la laborator;
– se vor atașa pe partea externă a cutiilor instrucțiuni de manevrare prudentă;
– vizitatorii vor fi instruiți să poarte mănuși și halate pe tot parcursul vizitei și să -și spele
mâinile după îndepărtarea echipamentului de protec ție;
– toate obiectele care au venit în contact cu pacientul vor fi plasate într -o singură pungă
impermeabilă și se vor lua măsurile necesare pentru îndepărtarea sau pentru dezinfectarea
și sterilizarea lor;
– se vor utiliza materiale separate pentru fiecare p acient în parte (termometre, tensiometre,
stetoscoape) pentru a reduce riscul transmiterii infecției încrucișate;
– se limitează mobilizarea pacientului în afara camerei;
– în cazul deplasării pacientului la diferite servicii de investigații și tratament, se v or acoperi
steril rănile dacă există, iar serviciile respective vor fi informate despre precauțiile de
prevenire stabilite;
– se vor schimba mănușile după fiecare procedură efectuată pacientului și se vor spăla
mâinile după îndepărtarea fiecărui rând de mănu și.

1.8 Precauții de prevenire a infecțiilor la pacienți cu neutropenie

Indicații
Aceste precauții sunt indicate pentru protecția pacienților cu:
– Sindromul imunodeficienței dobândite;
– arsuri întinse;

18 – dermatite;
– boli infecțioase cu erupție veziculară;
– leucemii, limfoame;
– boala Hodgkin;
– tratamente imunosupresoare.

Linii directoare
Aplicarea acestor precauții variază de la un spital la altul, fiind influențate și de gradul de
rezistență a organismului pacientului;
Aceste precauții particularizate în funcție de patologia pacientului sunt:
– plasarea pacientului singur în tr-o cameră de izolare cu presiune pozitivă pentru a forța
particulele aflate în suspensie să se depună sau să fie scoase afară din cameră;
– limitarea traficului în camera de izolare;
– purtarea h alatelor de protecție, măștilor și mănușilor de către personalul de îngrijire și de
către toți vizitatorii;
– utilizarea de lenjerie sterilă și de echipament complet de protecție în cazul îngrijirii
pacientului care a suferit un transplant de organ;
– spălarea mâinilor în mai multe etape pentru decontaminare;
– triarea epidemiologic ă prin controale riguroase (exudat rinofaringian, examen
coproparazitologic, radiografie pulmonară) a persoanelor care îngrijesc pacient ul, pentru a
fi identificați purtătorii sănătoși ;
– evitarea procedurile invazive la pacienții cu neutropenie întrucât acestea prezintă un risc
crescut pentru pacientul cu imunitate scăzută;
– personalul de curățenie va fi instruit să -și pună halate, măști și mănuși înainte să intre în
camera de izolare.

Pregătirea materialelor
Materialele necesare vor fi păstrate în anticameră pe un cărucior special.
Aceste materiale sunt:
– halate protectoare;
– mănuși de unică folosință;
– măști faciale;
– acoperitori pentru încălțăminte;
– bonete.
Efectuarea procedurii
– se plasea ză pacientul singur într -o cameră;
– se explică pacientului /familiei precauțiunile de izolare pentru a -i diminua anxietatea și a -i
stimula cooperarea cu echipa de îngrijire ;
– se vor afișa instrucțiunile pe ușa camerei ;
– se vor spăla mâinile cu un agent antisep tic înainte și după îndepărtarea mănușilor precum și
pe parcursul acordării îngrijirilor ;
– se vor purta halatele de protecție și mănușile conform precauțiunilor standard ;
– vor fi interzise vizitele persoanelor cunoscute ca fiind bolnave sau infectate ;
– deoare ce pacientul nu are o boală contagioasă, materialele sau obiectele care părăsesc
camera de izolare nu necesită precauțiuni speciale în afara celor standard .

19 1.9 Utilizarea echipamentului de izolare

Scop
– prevenirea transmiterii infecțiilor de la persoana infectată la alți pacienți sau de la membrii
personalului de îngrijire la pacienți;
– reducerea riscului infectării pacienților cu imunitate scăzută.

Pregătirea materialelor
– se alege echipamentul izolator în funcție de scop;
– toate componentele echipamentu lui de protecție (halat lung cu mâneci lungi, cu șireturi sau
fermoar, mănuși, măști, ochelari de protecție, bonete) se selectează de pe căruciorul cu
materiale în funcție de procedura care urmează;
– se pregătește zona de lucru cu etichete, benzi izolatoare , saci de lucru special marcați, saci
de plastic pentru depozitarea materialelor folosite.

Efectuarea procedurii de îmbrăcare
– se spală mâinile cu un agent de curățare antiseptic pentru a preveni dezvoltarea
microorganismelor în interiorul mănușilor;
– se îmbracă halatul și se înfășoară de jurul împrejurul corpului peste uniforma obișnuită pe
care trebuie să o acopere complet;
– se leagă bine șireturile sau se trage fermoarul și apoi se leagă bridele halatului în jurul
gâtului;
– se așează masca confortabil pest e nas și gură și se leagă șireturile măștii în regiunea
occipitală, suficient de sus ca să nu alunece;
– dacă sunt necesari ochelari de protecție, masca se va așeza sub marginea de jos a
ochelarilor;
– mănușile se vor pune astfel încât să acopere marginile mân ecilor halatului de protecție.

Îndepărtarea echipamentului de protecție
– se ține seama de faptul că părțile externe ale echipamentului de protecție sunt contaminate;
– cu mâna dominantă înmănușată se îndepărtează mănușa de pe mâna nedominantă rulând în
exter ior manșeta acesteia;
– se îndepărtează și mănușa de pe mâna dominantă introducând unul sau două degete prin
interiorul mănușii și îndepărtând -o cu partea internă în afară;
– în timpul îndepărtării mă nușilor nu se va ating pielea cu partea externă a acestora ;
– se aruncă mănușile în sacul special pentru echipamente contaminate;
– se dezleagă masca ținând -o numai de șireturi și se depozitează, de asemenea, în sacul
pentru echipamente contaminate;
– dacă pacientul are o boală ce se răspândește pe calea aerului, masca s e va îndepărta ultima;
– se dezleagă halatul din jurul gâtului;
– se prinde halatul de partea externă dintre umeri și se trage de pe mâneci întorcându -l pe dos
pe măsură ce este scos de pe corp, pentru a evita contaminarea;
– se ține halatul protector cât mai de parte de uniformă, se împăturește pe dos și se
depozitează în recipientul pentru echipamente contaminate;
– se spală mâinile și antebrațele cu săpun și agent antiseptic înainte de a ieși din cameră
(dacă chiuveta se află în camera pacientului);

20 – se închide ro binetul (dacă nu este automatic) folosind un prosop de hârtie ce se aruncă în
sacul pentru deșeuri;
– se acționează clanța ușii, pentru a o deschide, folosind un alt prosop de hârtie curat;
– se va închide ușa camerei, pe dinafară, cu mâna neprotejată;
– dacă ch iuveta este în antecameră, se vor spăla mâinile și antebrațele cu săpun și agent
antiseptic după părăsirea camerei de izolare;
– după fiecare procedură, căruciorul de lucru va fi curățat, dezinfectat și dotat cu materialele
necesare unei alte proceduri;
– came ra de izolare va fi complet curățată și dezinfectată după externarea pacientului:

PARTREA II – INTERVEN ȚII AUTONOME

Capitolul 2 IGIENA Ș I CONFORTUL PACIENTULUI

2.1 Schimbarea lenjeriei de pat fără pacient

Scop
– asigurarea igienei și confortulu i pacientului;
– îndepărtarea lenjeriei murdare/folosite sau pătată cu sânge, secreții, dejecții.

Material necesar
– lenjerie curată;
– sac pentru colectarea lenjeriei murdare;
– mănuși de cauciuc (pentru lenjeria pătată cu dejecții ).

Efectuarea procedurii
– se strânge lenjeria murdară în sacul de colectare;
– se spală mâinile, se pun mănuși;
– se întinde cearceaful de pat foarte bine pentru a nu rămâne cute și se fixează la colțur ile
saltelei în formă de plic;d acă cearceaful nu are dimensiuni corespunzătoare fixarea se face
la partea dinspre picioarele pacientului ;
– se schimbă fața de pernă și cearceaful plic.

Încheierea procedurii
– se îndepartează lenjeria murdară, se depozitează în saci speciali;
– se îndepartează mănușile de cauciuc;
– se spală mâinile.

2.2 Schimba rea lenjeriei de pat cu pacient ul imobilizat
Schimbarea lenjeriei se va efectua întotdeauna după toaleta pacientului. La schimbarea lenjeriei
trebuie să participe două persoane iar alegerea metodei de schimbare a lenj eriei de pat, se face în
funcție de poziți a în care poate fi aș ezat pacientul (limitele sale de mobilizare).

Scop
– asigurarea igienei și confortului pacientului;

21 – evitarea complicațiilor la pacientul imobilizat.

Material necesar
– lenjerie curată;
– sac pentru colectarea lenjeriei murdare;
– mănuși de u nică folosință .

Efectuarea procedurii:
Este în funcție de starea pacientului și d e posibilitatea de a fi mișcat.
Asistentul medical stabilește metoda după culegerea datelor referitoare la capacitatea acientului
de a se ridica sau nu în poziția șezând.
Pentru realizarea schimbării lenjeriei este nevoie de ajutor.

a) La pacientul care se poate ridica :
Cearceaful de pat se rulează pe dimensiunea mică .
– se spală mâini le, se imbracă mănuși ;
– pacientul rămâne acoperit cu cearceaful folosit sau cu alt pled;
– se degajă cearceaful murdar de sub saltea;
– se ridică pacientul în poziția șezând fiind susținut cu câte o mână de cele două persoane
care realizează procedura următoare:
– cu cealaltă mână se rulează cearceaful murdar și se derulează cu grijă cel curat până
aproape de pacient ;
– se schimbă fața de pernă, se așează perna pe pat;
– pacientul este culcat în decubit dorsal și este rugat dacă poate, sau este ajutat să -și ridice
regiunea fesieră;
– se continuă rularea cearceafului murdar spre picioarele pacientului și derularea celui curat;
– se ridică apoi membrele inferioare continuând rularea și derularea;
– cearceaful murdar se introduce în sac, cearceaful curat se întinde bine și se fixează la
colțuri.

b) La pacientul care rămâne în decubit
Cearceaful de pat se ruleaz ă pe dimensiunea mare.
– se spală mâinile, se îmbracă mănuși;
– cearceaful plic se schimbă și împreună cu pledul se împachetează în armonică;
– se degajă cearceaful murdar de sub saltea ;
– se întoarce pacientul în decubit lateral și se trage perna spre marginea p atului;
– cearceaful murdar se rulează până lângă pacient;
– cearceaful curat așezat de -a lungul patului se derulează până aproape de cel murdar;
– pacientul de întoarce în decubit dorsal apoi în decubit lateral pe partea opusă;
– se continuaă derularea cearceafu lui murdar și derularea celui curat;
– cearceaful murdar se pune în sacul colector;
– pacientul este readus în decubit dorsal;
– cearceaful curat se întinde și se fixează.

Schimbarea cearceafului plic (cu pătura în interior)
– este nevoie de participarea a do uă persoane;

22 – se aș ează cearceaful cu pătura (împăturit în armonică) deasupra pacientului astfel încât
marginea liberă de dedesubt să fie sub bărbia pacientului, iar cea de deasupra spre
picioarele pacientului;
– cele două persoane se pozi ționează de o parte și de alta a patului, prind col țul cearceafului
curat cu mâna dinspre capul pacientului, și cu cealaltă mână col țul cearceafului murdar;
– cu o miș care rapidă se întinde cearceaful curat și se îndepărtează cel murdar.

Încheierea procedurii
– lenjeria murdară se colecteaza în saci;
– se îndepărtează mănușile, se spală mâinile.

Observaț ii
Aleza și mușamaua pot fi schimbate după aceleași metode ținâ nd cont de po sibilitatea de
schimbare a poziției pacientului.

2.3 Schimbarea l enjeriei de corp a pacientului imobilizat la pat

Scop
– menținerea stării de igienă și confort;
– menținerea/creșterea demnității pacientului;
– prevenirea escarelor de decubit.
Procedura ț ine seamă de tipu l de îmbrăcăminte (pijama, cămașă de noapte) și de starea
pacientului. Se obțin informații despre posibilităț ile de imobilizare.

Schimbarea pijamalei
– se explică pacientului cum poate colabora și se apreciază în același timp resursele acestuia;
– se spală mâinile, se îmbracă mănuși.

Dezbrăcarea bluzei murdare ș i îmbracarea celei curate
– se de scheie nasturii;
– se ridică pacientul în poziția șezând și se îndepărtează bluza murdară;
– se rulează pe rând fiecare mânecă a bluzei curate și se îmbracă fiecare membru superior;
– pacientul este așezat în decubit, se întinde bluza și se încheie nasturii;
– dacă pacientul nu se poate ridica, se întoarce în decubit lateral, se dezbracă și se îmbracă
partea accesibilă după care pacientul se întoarce pe cealaltă parte și se procedează la fel
rulând pe rând mânecile bluzei;
– la sfârșit, pacientul este adus în decubit dorsal, se întinde bluza și se încheie nasturii.

Îmbrăcarea ș i dezbrăcarea pantalonilor
– se menajează pudoarea pacientului;
– se ridică regiunea lombosacrală, se trag pantalonii jos;
– se ridică membrele inferioare și se continuă dezbrăcarea;
– se rulează pant alonii curați și se îmbracă pe rând fiecare membru inferior, după care se
ridică regiunea fesieră și se trag în sus spre mijloc.

23
Observații
În toate cazurile descrise
– se verifică punctele de sprijin și se anuntă orice modificare premergătoare escarelor;
– se pudrează cu talc punctele de sprijin;
– se verifică dacă la terminarea procedurii, le njeria este bine întinsă și dacă pacientul
exprimă stare de confort.

Schimbarea cămăș ii de noapte
Se apreciază capacitatea pacientei de a participa la efectuarea procedur ii.
Dacă pacie nta se poate ridica în pozitie ș ezând se procedează astfel:
– se ridică întâi regiunea fesieră și se trage ușor cămaș a murdară ;
– se strânge (rulează) cămașa murdară de la spate ș i se trece peste cap dezbrăcând membrele
superioare;
– se rulează fie care mânecă a cămașii curate ș i se îmbracă fiecare membru superior după care
cămașa este trecută peste cap și întinsă până aproape de ș ezutul pacientei ;
– se aș ează în decubit, se ridică regiunea fe sieră și se întinde bine cămaș a.

Dacă pacienta nu se poate ridica:
Pentru dezbrăcare
– se întoarce pacienta pe o parte și pe alta, strângând de fiecare dată cămașa până aproape de
axilă;
– pacienta în decubit dorsal se ridică ușor și se trage cămașa peste cap;
Pentru îmbrăcare
– se rulează cămașa de la poale, se ridi că ușor capul se și trece cămașa peste cap;
– se rulează fiecare mânecă ș i se îmbracă pe rănd membrele superioare;
– se înto arce apoi pacienta pe o parte și pe alta întinzând cu grijă cămașa;
– se întinde bine cămașa;
– se întinde și se fixează cearceaful.

Obser vații
La schimbarea lenjeriei de corp ș i pat se tine cont de constrângerile fizice: leziuni ale membrelor,
aparate gipsate, perfuzii montate.
Partea vătămată se dezbracă ultima ș i se îmbracă prima .
Asistentul medical trebuie să fie prezent la schimbarea l enjeriei pacientului cu perfuzii sau la
care prin planul terapeutic miș carea este limitată/ interzisă .
La pacientul inconș tient este de preferat ca partea inferioară a corpului să nu fie îmbrăcată .
Dacă pacientul prezintă dureri la mobilizare sau după proc eduri se poate administra calmant .

2.4 Toaleta pacientului imobilizat la pat
Se real izează intervenții pentru igiena zilnică și după caz baia pe regiuni corporale.

Scop
– menținerea igienei tegumentului ;
– menținerea stării de confort a pacientului;
– preve nirea leziunilor cutanate;

24 – activarea circulației.

Principii generale
– se apreciază prin culegerea datelor, starea pacientului pentru a evalua resursele, de
ce/cât/ce fel de ajutor are nevoie, limitele în care poate fi mobilizat;
– se asigură intimitatea , se respectă pudoarea pacientului;
– se asigură temperatura corespunzatoare mediului ambiant pentru a nu crea disconfort;
– materialele se pregătesc și se aleg în funcție de procedură și sunt așezate în apropiere;
– se respectă o anumită ordine a spălării regiunilor astfel încât să permită descoperirea,
spălarea și acoperirea zonei fără să creeze disconfort;
– dupa efectuarea îngrijilor igienice corporale și schimbarea lenjeriei, pacientul va fi așezat
într-o poziție cât mai comodă;
– fiecare zonă se umezeste, se săpune ște, se clătește și se șterge, după care se înveleste;
– se lucrează cu blândețe și atenție dacă pacientul are constrângeri fizice (aparat gipsat,
pansament, perfuzie).

Materiale necesare
Materialele se pregătesc în funcț ie de scop de tipul de î ngrijire: ba ia la pat, toaleta ș i îngrijirea
unei regiuni .
Pentru toaleta completă la pat se pregătesc:
– materiale pentru protectie: mușama, aleză, cear șaf, prosop de baie;
– materiale pentru spălat: cană cu apă caldă și rece, lighean, trei mănuși de toaleta de culori
diferite, 3 prosoape de culori diferite, forfecuță și pilă pentru unghii, piepten, alcool, săpun
neutru, mănuși de unică folosință , alcool mentolat, talc ;
– materiale pentru toaleta cavității bucale: periuță, pastă, pahar;
– materiale pentru toaleta organelor g enitale: ploscă, pense, post -tampon, tampoane;
– lenjerie curată de corp și pat;
– sac pentru lenjeria murdară.
Ordinea spălării
– fața și gâtul;
– partea anterioară a toracelui, membrele superioare, abdomenul, partea posterioară a
toracelui și regiunea fesieră, membrele inferioare organele genitale;
Mănușile de baie și cele 3 prosoape de culori diferite, se schimbă astfel: primul pentru față și gât,
al doilea pentru trunchi și membre, al treilea pentru organele genitale.
Pregătirea pacientului
– se discută cu paci entul ș i se ’împart sarcinile’ stabilind contribuț ia acestuia;
– se stabileș te ora rul efectuării toaletei în funcție de activitatea din secție (servirea mesei ,
investigaț ii, orarul tratamentului) .

Efectuarea procedurii
Se dezbracă pe rând fiecare regiun e și se insistă în anumite zone dupa cum urmează:
– la față și gât : se în cepe cu ochii, se insistă cu miș cări circulare în zona perior ală și
perinazală, se insistă la ureche în cute și regiunea retroauriculară;
– se schimbă mănușa;
– pe partea anterioară a tora celui se insistă în axile, la femei în pliurile submamare;

25 – la membrele superioare, spălarea se face cu mișcări lungi și circulare începând de la
articulația pumnului spre umăr pentru a stimula circulația de întoarcere. Se insistă la
spațiile interdigitale și se taie unghiile;
– la nivelul abdomenului se insistă la nivelul pliurilor inghinale unde apar ușor iritații, la
nivelul ombilicului care poate fi murdar;
– pe partea posterioară, cu pacientul așezat în decubit lateral, se insistă în plica interfesieră;
– se controleaza punctele de sprijin, se fricționează ușor cu alcool mentolat și se pudrează cu
talc;
– se readuce pacientul în decubit dorsal și se continuă cu spălarea membrelor inferioare
insistând la nivelul genunchiului , plicii poplitee , în regiunea plicii i nghinale, în regiunea
tendonului lui Ahile ș i călcâiului ; picioarele se introduc într -un lighean cu apă pentru a tăia
mai usor unghiile;
– toaleta organelor genitale se face cu pacientul în pozitie ginecologică folosind pense
posttampon sau mănuși de unică f olosinț ă. Direcț ia de spălare este dinspre partea
anterioară spre cea posterioară. Pacientul se poate spăla singur dacă starea îi permite fiind
instruit c um să procedeze corect. La sfârș it pacientul este ridicat în poziție ș ezând (dacă se
poate) sau întors în decubit lateral pentru igiena gurii. Îngrijirea se încheie cu pieptanarea
părului.

Îngrijirea ochilor

Scop
– prevenirea infecțiilor și îndepărtarea secrețiilor;
– menținerea ochiului umed la pacientul cu paralizie, în exoftalmie.

Materiale necesare
– ser fiziologic, soluție de acid boric;
– soluție de vitamina A;
– sticluță cu picurator;
– lacrimi artificiale, unguent oftalmic recomandat de medic;
– comprese sterile;
– mănuși sterile;
– tăviță renală;
– prosop, material impermeabil.

Pregătirea pacientului
Pacientul p oate fi colaborant, conș tient sau comatos .
Pacientul conștient se informează ș i i se explică derularea procedurii .
Îngrijirea se poate realiza în cadrul toaletei zilnice sau , după caz, independent .
Pacientul se aș ează în decubit cu capul ușor întors spre och iul care v a fi primul spălat .

Efectuarea procedurii
– se spală mâinile;
– se îmbracă mănuși sterile;
– se îndepartează secrețiile sau crustele ștergând ușor de la comisura externă spre cea internă
folosind un tampon steril îmbibat în ser fiziologic;

26 – pentru fi ecare ștergere se folosește un tampon nou;
– manevrele se repetă pentru celălalt ochi;
– se instilează lacrimi artificiale sau se aplică unguent oftalmic.
În cazul pacientului comatos
– se urmează aceeași pași, asistentul medica l deschizând pleoapele ș i aplicân d pe fiecare ochi
câte o compresă sterilă;
– se instilează în sacul conjunctival câte o picătură de vitamina A de două ori pe zi;
– lipsa clipirii impune instilarea lacrimilor artificale.
În cazul pacientului cu boala BASEDOW se recomandă:
– purtarea ochelarilo r fum urii pentru reducerea intensității luminii, protecția împotriva
vântului și a curenț ilor, permite camuflarea exolftamiei;
– pacientul este sfătuit să doarmă cu capul mai sus (două perne) ceea ce permite reducerea
edemului palpebral;
– pentru menținerea um idităț ii corneei se aplică comprese îmbibate în ser fiziologic .

Îngrijirea mucoasei nazale

Scop/indicaț ii
– menținerea permeabilității căilor respiratorii superioare;
– prevenirea leziunilor în infecții nazale, leziuni de presiune determinate de sondă pentru
oxigen , pentru evacuarea sucu lui gastric sau pentru alimentaț ie.

Materiale necesare
– tampoane sterile ;
– ser fiziologic;
– vaselină;
– apă oxigenată diluată;
– tăviță renală;
– mănuș i de cauciuc .

Pregătirea pacientului
– se informează pacientul;
– se explică modul de derulare a procedurii;
– este așezat în decubit sau pe scau n, cu capul def lectat ș i ușor întors într -o parte .

Efectuarea procedurii
– se curăță fosele nazale cu tampoane umezite cu ser fiziologic, se îndepărtează crustele;
– pentru fiecare nară se folosește de fiecare dată alt tampon;
– crustele se pot îndepărta pri n lubrefiere cu vaselin ă;
– dacă sonda este montată se procedează astfel:
– se dezlipește plasturele de pe nas și faț ă;
– se retrage sonda 5 -6 cm și se curăț ă urmele de bandă adezivă ;
– se schimbă poziția sondei ș i se fixează din nou;
– când sonda se schimbă , se repune după o pauza de 6 -8 ore .

Îngrijirea urechilor

27
Scop
– menț inerea stării de igienă a conductului auditiv extern ;
– îndepărtarea depozitelor de cerumen sau a celor patologice ;
– aplicarea unor trat amente.

Materiale necesare
– tampoane cu vată ;
– taviță renală ;
– soluț ie de bicarbonat de sodiu ;
– mănuș i de baie ;
– prosop .

Pregătirea pacientului
– se informează ș i este rugat să colaboreze ;
– se culeg date în legătură cu eventualele tratamente locale care trebui e aplicate .

Efectuarea procedurii
– se curăț ă conductul auditiv extern cu un tampon uscat , efectuând cu blândețe miș cări de
rotație;
– se observă eventualele iritații sau secreț ii;
– se curață pavilionul urechii cu mănuș a de bumbac ;
– la sfârș it dacă pacientul agreează, se pune un tampon de vată ;
– dacă pacientul are indicaț ie de tratament acesta se efectuează conform recomandărilor .

Îngrijirea cavitătii bucale

La pacientul conș tient
Scop
– evaluarea stării de sănătate orală;
– îndepărtarea gustului și mirosului nepl ăcut al cavității bucale;
– promovarea confortului.

Materiale necesare
– periuță de dinți personală;
– pastă de dinți;
– pahar cu apă pentru sp ălare;
– pahar de apă pentru proteză;
– tăviță renală pentru colectare apă;
– ață dentară;
– șervețele de hârtie, prosop, mușam a;
– apă de gură;
– tampoane, prosoape;
– tavă pentru materiale.

Pregătirea pacientului

28 – se informează pacientul;
– se apreciază resursele fizice pentru a stabilii modul de colaborare;
– se așează într -o poziție adecvată stării generale:
– șezând cu un prosop în j urul gâtului;
– decubit lateral cu capul ușor ridicat sprijinit pe o pernă protejată cu prosop .

Efectuarea procedurii
– se dă pacientului periuța, pasta și paharul cu apă;
– se susține tăvița renală sub bărbia pacientului sau aproape de fața acestuia;
– se sfătu iețte pacientul să perie suprafața externă a dinților începând din partea stângă apoi
la centru și apoi partea dreaptă ;
– se perie apoi suprafața coroanelor și suprafața internă a dinților ;
– perierea se face în sens vertical 2 -3 minute ;
– se invită pacientul s ă-și clătească cu multă apă și la sfârșit cu apă de gură ;
– dacă pacientul este în decubit se oferă o cană cu cioc sau un tub de sucțiune.

La pacientul comatos
Se evaluează starea acestuia , se aprec iază dacă are reflex de deglutiț ie.
Materiale necesare
– periuță personală;
– pastă de dinți;
– prosop;
– tampoane pe porttampon;
– deschizător de gură;
– comprese de tifon sterile;
– apă de gură, glicerină boraxată 2%, glicerină cu stamicin;
– spatulă linguală;
– taviță renală;
– mănuși de unică folosință;
– vaselină pentru buze ;
– seringi pentru aspirarea lichidului.

Pregătirea pacientului
– se așează pacientul în decubit lateral, toracele uș or ridicat; dacă nu este posibil se întoarce
capul într -o parte .

Efectuarea procedurii
– se spală mâinile, se imbracă mănuși,
– se protejează p erna cu un prosop și se așează alături tăvița renală și seringa pentru
aspirație,
– se fixează maxilarele cu ajutorul deschizătorului de gură;
– se perie suprafața externă dinților folosind o cantitate mică de pastă;
– se aspiră lichidul cu seringa;
– se folos ește o spatulă linguală și tampoane pentru îndepărtarea obrajilor și buzelor în
vederea curățării mucoase bucale;

29 – se curăță suprafața internă a dinților folosind tampoane cu glicerină boraxată sau cu
glicerină cu stamicin dacă există candida;
– se observă foarte bine aspectul gingiilor, dinților și limbii;
– se stabilesc îngrijiri ulterioare în funcție de constatări.

Observaț ii
Dacă pacientul nu are reflex d e deglutiție se renunță la pastă și periuță existând risc de aspiraț ie
pe căile respiratorii.

Îngrij irea protezei

Scop
– Menținerea igienei protezei și a cavității buc ale.
Materiale necesare
– pahar mat;
– periuță;
– pastă de dinț i;
– mănuși de unică folosiț ă.

Efectuarea procedurii
– pacientul conștient este rugat să -și scoată proteza să o curețe ș i să o pună în tr-un pahar
propriu, mat, netransparent ;
– la pacientul inconș tient îngrijirea se face de către altă persoană :
– se îmbracă mănușile de unică folosinț ă;
– se prinde proteza cu o compresă de tifon ș i se îndepărtează ;
– se spală proteza cu periuța ș i pasta pacient ului;
– se pune proteza într -un pahar curat , mat ;
– se redă proteza pacientului când îți recapătă starea de conștienț ă;
– înaint e de montarea protezei se clătește gura cu apă curată .

Îngrijirea părulului

Scop
– menț inerea igienei
– menț inerea stării de bine a pa cientului
– păstrarea demnităț ii pacientului
a) Îngrijirea zilnică prin pieptănare
Materiale necesare:
– pieptene/perie ;
– pânză sau prosop pentru protecț ie.

Efectuarea procedurii
– se face de către pacient, dacă poate sau de către altă persoană ;
– părul se împart e în șuvițe ș i se piaptănă de la vârf spre rădăcină;
– părul lun g se împleteș te (recomandare);

30 b) Spălarea părului
Se poate face în mai multe moduri:
– în pat – spatele pacientului fiind sprijinit de salteaua rulată, ligheanul sprijinit pe somieră;
– în pat – pacientul fiind orientat spre marginea patului, în decubit dorsal orientat oblic
– pe scaun – două scaune cu spătar puse cu spătarele apropiate, pe unul stă pacientul pe
celălalt se sprijină lighe anul;
– pe scaun lâ ngă lavoar – cu fața sau cu spatele în fun cție de starea generală a pacientului.

Materiale necesare
– lighean, găleată pentru colectarea apei folosite;
– vas cu apă caldă;
– termometru de baie;
– săpun lichid șampon;
– mușama și aleză;
– prosoape;
– uscător de păr;
– perie, pieptăn;
– paravan;
– mănuși de unică folosință.

Pregătirea pacientului
– se evaluează starea pacientului pentru a se stabili modul potrivit;
– se informează pacientul privind manevrele ce se vor face.

Efectuarea procedurii
Cu pacientul în poziț ie șezând, e scaun sau la lavoar
– se protejează lenj eria pacientului cu material impermeabil;
– părul se umezește, se ș amponează;
– se masează uș or pielea capului cu pulpa degetelor;
– părul se clăteș te/limpezeș te pâna la îndepărtarea totală a ș amponului;
– se acoperă capul cu un prosop uscat, cald ;
– părul se usuc ă cu uscătorul .
Cu pacientul în pat
– se protejează patul cu material impermeabil;
– capătul liber al muș amalei se rulează din ambele părți ș i se introduce în lighean sau
găleată;
– mușamaua se acoperă cu aleză;
– părul se umezeș te, se ș amponează;
– se masează uș or pielea capului cu pulpa degetelor;
– părul se clătește/limpezeș te pâna la îndepărtarea totală a ș amponului;
– se acoperă capul cu un prosop uscat, cald ;
– părul se usucă cu uscătorul.

2.5 Schimbarea poziț iei pacientului imobilizat, adinamic

Scop

31  asigurarea confortului pacientului ;
 prevenirea complicaț iilor favorizate de imobilizare ( escare, tromboze, î ncetinirea
tranzitului ).

Materiale necesare
 perne ;
 suluri din patură, din alte materiale textile ;
 sprijinitor pentru picioare, saci de nisip .

Pregătirea paci entului
 se informeză pacientul ;
 se evaluează resursele pacientului ș i capacitatea acestuia de a participa la procedură .

Efectuarea procedurii
Se realizează de 1 -2 persoane, una având rol de coordonator.
a) Schimbarea poziț iei din decubit dorsal în decubit lateral
 persoana care face schimbarea se aș ează de partea patului spre care se întoarce pacientul;
 se pliază pătura spre partea opusă pentru a realiza un sul de sprijinire;
 se prinde umărul pacientului, se ridică ș i se sprijină cu pătura;
 se sprijină apoi toracele pacientului cu o mâna, ș i cu mâna dinspre picioare le acestuia se
rotează bazinul ș i membrele inferioare;
 membrul inferior de deasupra se flectează, cel de dedebsubt rămâne intins;
 se pune o pernă sub genunchiul superior;
 se sprijină spatele cu pătura făcută sul;
 se reaș ează patul, se întinde lenjeria;
 se acoperă pacientul.
b) Schimbare a poziț iei din decubit lateral î n decubit dorsal
 persoana care face schimbarea se aș ează de partea patului spre care este întors pacientul;
 se înde părtează perna d e sub genunchi ș i sulul din pătură;
 se așează pacientul cu miș cări blânde în decubit dorsal;
 se introduc sub regiunea lombară și sub genunchi perniț e mici sau materiale textile
împăturite pentru a respecta curbura fiziologi că a coloanei ș i pentru a evita h iperextensia
membrelor;
 se reaș ează patul, se întinde lenjeria;
 se acoperă pacientul.
c) Schimbarea poziției din decubit dorsal în poziție ș ezând
De către o singură persoană
 se dezveleș te pacientul până la mijloc;
 persoana se așează în faț a pacientu lui, acesta fiind rugat să întoarcă privirea într -o parte;
 se prinde pacientul de sub axile și se sprijină capul de antebraț ;
 pacientul este rugat să se sprijine pe tălpi și să se ridice uș or la comandă;
 se trage spre capul patului;
 se sprijină spatele cu perne;
 se fixează genunchii cu un sul ș i tălpile cu un sprijinitor.
De către două persoane

32  cele două persoane se așează de o parte și de alta a patului față în faț ă;
 brațele dinsp re capul pacientului se încruciș ează pe spatele acestuia, cealaltă mână se
introduce în axilă;
 una dintre persoane comandă miș carea;
 pacientu l este tras spre capul patului și se fixează poziț ia.
d) Schimbarea poziț iei din pozi ție șezând în decubit dorsal
Reașezarea pacientului în decubit dorsal din poziția ș ezând se face de către două personae.
 cele două persoane se așează de o parte și de alta a patului față în faț ă;
 una dintre persoane comandă miș carea;
 se îndepărtează obiect ele de sprijin de sub genunchi ș i din dreptul tălpilor;
 brațele dinspre c apul pacientului se încruciș ează pe spatele acestuia, cealaltă mână se
introduce în axilă;
 cu o miș care atentă pacientul este tras pâna ajunge în decubit dorsal, cu capul sprijinit pe
pernă;
 se fixează sulurile d e sprijin sub regiunea lombară ș i genunchi;
 se reaș ează patul, se întinde len jeria;
 se acoperă pacientul.
e) Readucerea pacienț ilor alunecaț i din poziție semișezând sau ș ezând
 pacientul este rugat să se sprijine pe tălpi;
 se prinde de sub axile și se trage uș or spre capul patului;
 dacă activează două persoane se prinde cu o mână de sub axilă, iar cealaltă de introduce
sub regiune fesieră și se acț ionează la comandă;
 se fixează poziț ia.

2.6. Mobilizarea pacientului

Scop
 prevenirea complicaț iilor;
 stimul area tonusului muscular, fizic ș i psihic.
Materiale necesare
 cadru mobil;
 agita tor;
 baston;
 cârje.

Pregatirea pacientului
Se anunță pacientul și se explică importanș a mobilizării precoce .
Pentru anumiț i pacienti se cere a cordul medicului privind tipul ș i durata mobilizării
(paralizați, operaț i, cu infarct miocardic) .
Mobilizarea pa sivă
 se fac mișcări de flexie, extensie, rotație, abductie, adducție, supinație, pronaț ie;
 se mas ează membrele în sensul circulaț iei de întoarcere;
 se comunică permanent cu pacientul pentru a afla dacă are dureri ;
 se controlează pulsul.
Ridicarea în poziț ia șezând

33 a) În pat
 se ridi că după tehnica schimbării poziț iei;
 se sprijină cu perne;
 se poate ridica singur cu ajutorul un ei agăț ători.
b) La margine patului
Executarea de către o singură persoană
 se introduce o mână sub ax ile și una sub regiunea poplitee ;
 pacientul se poate prinde de gâtul persoanei care face manevra;
 se rotează picioarele pa cientului într -un unghi de 90° și sunt lăsate să atârne uș or la
marginea patului;
 se sprijină dacă pacientul nu iși poate menț ine poz iția.
Executarea de către două p ersoane
 se introduce câte o mână sub omoplaț i, iar cealaltă sub regiunea poplitee;
 se ridică pacientul în poziție șezând și se roteș te cu un unghi de 90°, fiind adus la
marginea patului;
 reașezarea în pat se face executând m ișcările în ordine inversă.
c) Așezarea pacientului în fotoliu
 se aș ează pacientul la marginea patului;
 se aduce fotoliul cu rezemătoarea laterală la marginea patului;
 persoana se așează în faț a pacientului, introduce mâinile sub axilă;
 pacientul se ridică ușor în picioare (ajutat de căt re una sau două persoane);
 se întoarce pac ientul cu spatele spre fotoliu și se aș ează cu grijă;
 se acoperă cu un pled;
 readuce rea în pat se face executând miș cările în sens invers.
d) Ridicarea pacientului în poziț ie ortostatică
 se aduce pacientul la margi nea patului;
 se susține ș i se ridică în picioare fiind susț inut;
 se observă pacientul, se așează în pat daca are ameț eli;
 reașezarea în pat se face executând miș cările în sens invers.
e) Efectuarea primilor paș i
 se întreabă medicul dacă pacientul poate fi mobilizat;
 se ridică întâi în poziție ș ezând, apoi este adus la marginea patului;
 se ridică în picioare ș i se observă compor tamentul;
 se sprijină de braț sau se oferă un cadru mobil și se parcurge distanț a recomandată de
medic;
 se crește distanț a progresiv ;
 pacientul este incurajat sa se deplaseze ș i singur pe măsură ce starea sa permite.

2.7. Captarea eliminărilor
a) Captarea urinei
 se protejează patul cu aleză și muș ama;
 se dezbracă partea inferioară a corpului;
 se încălze ște plosca sau urinarul cu apă c aldă, se ș terge cu hârtie igienică;
 la bărbaț i penisul se introduce în urinar sau se orientează spre ploscă;

34  pacientul se izolează ș i se lasă câteva minute singur;
 se ajută pacientul sa -și spele mâinile.
b) Captarea materiilor fecale
 se spală mâinile, se î mbracă mănuși de unică folosinț ă;
 se protejează patul cu aleză și muș ama;
 se izolează pacientul cu un paravan;
 se dezbracă partea inferioară a corpului;
 se încălzeș te plo sca/bazinetul cu apă caldă, se ș terge cu hârtie igienică;
 se introduce o mână sub regi unea sac rală a pacientului, se ridică uș or;
 cu cealaltă mână se introduce plosca sub pacient;
 se acoperă pacientul ș i se lasă singur;
 se oferă după defecaș ie hârtie igienică, dacă starea pacientului îi permite să o folosească;
 se îndepărtează plosca acoper ită;
 daca este necesar se face toaleta regiunii pe un alt bazinet;
 se oferă pacientul ui apă, săpun, prosop pentru a -și spăla mâinile;
 se reaș ează patul;
 se aeriseș te camera.
Observaț ii
Se observă dacă scaunul este modificat (culoare, consistenț ă, formă, cantitate) .
c) Captarea sputei
 urmărește prevenirea răspândirii infecț iei, observarea aspectului sau obț inerea unor
mostre pentru examene de laborator;
 captarea se face în cutii petri sa u pahare conice gradate cu soluț ie dezin fectantă (cu
excepția situaț iei în care se recoltează pentru laborator);
 pacientul este instruit cum să colecteze sau sa recolteze sputa pentru examenul de
laborator, eliminând numai în colectoarele oferite;
 scuipătoarea se schimbă cel puț in de două ori pe zi;
 se ajută pacientul să -și clătească gura cu apă;
 se sfătuieș te pacientul să stea într -o poziț ie care să favorizeze eliminarea;
 se golesc cutiile sau paharele folosite ș i se sterilizează corect în vederea refolosirii;
 se notează cantitatea, aspectul, c ompoziț ia;
 se respectă cu stric tețe precauț iile universale .
d) Captarea vărsăturilor
 la pacientul care varsă se îndeparteaza proteza dentară;
 se susț ine cu o mână fruntea p acientului, iar cu cealaltă se ține tăviț a renală sub bărbie;
 dacă pacientul este în decubit, se rotește capul într -o parte și tăvița se așează lângă faț a
acestuia;
 se îndepartează imediat tăviț a cu vomă, după care se observă conț inutul;
 se oferă pacien tului un pahar cu apă pentru a -și clăti gura, și un șerveț el;
 pacientul în decubit trebuie atent supravegheat să nu as pire voma;
 dacă pacientul are din nou senzatia de vomă :
– este sfătuit să respire adânc ;
– se aeriseș te încăperea ;
 pacientul în decubit trebuie atent supravegheat să nu aspire voma;

35  dacă pacientul are din nou senzatia de vomă:
– este sfătuit să respire adânc;
– se aeriseș te încăperea;
– se servește o tăviț ă cur ata (vederea vomei poate declanș a reflexul de vomă);
Observaț ii
În cazul ingestiei accidentale de alimente alterate sau toxice,sau de medicamente, recoltarea se
face din vărsătura pentru examenul de laborator.

Capitolul 3 ALIMENTAREA PACIENTULUI

Aspecte generale
 se culeg date despre regim, orarul meselor, repartizarea pe mese, posibilitățile de
mobilizare, capacitatea pacientului de a -și folosi membrele superioare;
 se obțin informații despre restricții legate de efectuarea unor examene, administrarea unor
medicamente în funcție de orarul meselor;
 se obțin informații despre preferințele alimentare ale pacientului.

3.1. Alimentarea activă
Masa poate fi servită la sala de mese, în salon la masă, în salon la pat în poziție șezând , sau în
decubit lateral.
Dacă este cazul, se protejează lenjeria cu un prosop.
Alimentele sunt servite în condiții igienice pe o tavă, masă portabilă, acoperite .
Pacientul este ajutat să își porționeze alimentele .
Se observă consumul de alimente de către pacient, respingerea unor alimente.
În decubit lateral :
 se ridică ușor capul pacientului, se protejează patul;
 alimentele se așează lângă pacient ;
 pacientul este așezat cu partea sănătoasă accesibilă;
 se asigură administrarea lichidelor c u paiul sau din căni cu cioc .

3.2 Alimentarea pasivă
Se practică pentru pacienții care nu se pot alimenta singuri .
 în funcție de starea generala, pacientul este așezat în poziție șezând, sau cu capul ridicat;
 se protejează lenjeria de pat și cea de corp;
 se plasează tava lângă pacient în așa fel încât să vadă alimentele;
 se verifică temperatura alimentelor;
 se administrează cantități mici, verificându -se dacă a înghițit cantitatea de alimente dată
anterior;
 alimentele se taie bucăți mici, nu se ating cu mâ na;
 resturile de alimente se îndepărtează din salon. mirosul sau vederea lor poate declanșa
reflex de vomă;

Observații
– dacă masa se servește în salon, acesta trebuie aerisit înainte;
– se îndepărtează ploștile urinare;

36 – nu se asociază ora mesei cu ora de tra tament;
– pacienții arși, cu boli de piele, cu aspect neplăcut, sunt acoperiți și izolați
– se identifică motivele pentru care pacientul refuză alimentația sau anumite alimente;
– se consemneaza toate acuzele din timpul mesei;
– pacientul inapetent trebuie stimula t cu tact să accepte hrana;
– pacienții cu tulburări de degluție sunt atent observați.
– se folosesc alimente semisolide dacă pacientul are tulburări de degluție.

Capitol 4. MĂSURAREA ȘI SUPRAVEGHEREA FUNCȚIILOR VITALE ȘI A ALTOR
PARAMETRI

4.1 Masurarea și notarea temperaturii corporale
Măsurarea temperaturii corporale se efectuează, la ora actuală , cu termometrul electron ic.
Aparatul permite măsurarea temperaturii cutanate (în axilă) , rectale și timpanice. Această
măsurare a temperaturii este rapidă și fiabi lă.

Indicații
– supravegherea sistematică în cursul spitalizării ;
– supravegherea unui sindrom infecțios sau inflamator .

Pregătirea Materialelor
Se vor pregăti pe o tavă medicală:
– termometru electronic cutanat sau timpanic cu sondă disponibilă ;
– comprese cura te și soluție dezinfectantă ;
– lubrifiant pentru termometrul rectal .
Se vor folosi racorduri de unică folosință pentru termometrele timpanice.
Termometrul va fi dezinfectat după fiecare pacient.

Pregătirea Pacientului
– se explică pacientului procedura ;
– se cere pacientului să rămână culcat în pat ;
Pentru supravegherea sistematică este important de considerat faptul că temperatura este mai
mică dimin eața înainte ca pacientul să se ridice din pat .

Efectuarea procedurii de măsurare a temperaturii
Cu termometrul electronic timpanic
– se introduce captatorul adaptat la un capișon de unică folosință în urechea pacientului ;
– se rotește termometrul cu 30° în spate pentru a fi în fața timpanului ;
– aparatul afișează temperatura în 1 -3 secunde .
Cu termometrul electronic cut anat
– se descoperă axila pacientului ;
– se tamponează pentru a îndepărta transpirația ;
– se introduce sonda / captatorul termometrului în mijlocul axilei și se apropie brațul de
torace ;
– se așteaptă 30 sec. până se aude semnalul sonor ;
– se ajustează temperatura af ișată cu 0,5°C pentru a obține temperatura corporală ;

37 – se spală mâinile.
Același termometru poate fi folosit și pentru măsurarea temperaturii rectale.
Cu termometrul electronic oral
– se introduce sonda / captatorul electronic într -un capișon din material plas tic;
– se plasează în cavitatea bucală, sublingual ;
– se menține termometrul pe loc până la semnalul sonor ;
– se scoate termometrul și se citește valoarea ;
– se aruncă capișonul din plastic în recipientul pentru deșeuri ;
– se spală mâinile .
Cu termometrul electronic rectal
– se așează pacientul în poziția SIMS ;
– se introduce sonda termometrului pro tejată de capișonul lubrifiat (aproximativ 4 cm) ;
– se menține termometrul până la semnalul sonor ;
– se scoate termometrul, se citește valoarea ;
– se aruncă capișonul în recipientul pentru deșeuri ;
– se spală mâinile .
Observații
– măsurarea temperaturii rectal poate să antreneze leziuni dacă este practicată cotidian ;.
– măsurarea temperaturii rectal poate provoca sângerări la copii, rupturi ale venelor
hemoroidale, escare sau rectite (nece sitând intervenții chirurgicale).

Reprezentarea grafică a temperaturii
– se socotesc pentru fiecare linie orizontală din foaia de temperatură câte 2 diviziuni de grad ;
– se notează grafic valoarea înregistrată, printr -un punct de culoare albastră așezat direc t pe
linia orizontală din rubrica corespunzătoare pentru dimineața (D) sau seara (S) pentru
cifrele cu soț (pare); exemplu 36,2; 37,4; 38,6; etc
– se unește primul punct cu rubrica pentru temperatură aflată în partea dreaptă a sistemului
de coordonate din fo aia de temperatură ;
– se obține curba termică prin unirea punctelor care indică valorile temperaturii măsurate
bicotidian pe parcursul zilelor de supraveghere și îngrijire .

Educarea pacientului
– se informează pacientul că termometrul este un instrument indis pensabil pentru aprecierea
stării generale la domiciliu ;
– se explică pacientului cum să întrețină și să utilizeze termometrul ;
– se oferă pacientului un tabel cu valori termice orientative, în funcție de calea de măsurare
folosită, ca în exemplul de mai jos .

Calea de
măsurare Scala Celsius Scala Fahrenheit
Orală 37°C ± 0,3 – 0,6 98,6°F ± 0,5 – 1,0
Rectală 37,5°C ± 0,3 – 0,6 99,6°F ± 0,5 – 1,0
Axilară 36,5°C ± 0,3 – 0,6 97,6°F ± 0,5 – 1,0

38
4.2 Măsurarea și notarea pulsului

Indicații
– determinarea numărulu i de bătăi cardiace pe minut;
– obținerea de informații despre activitatea inimii și despre starea arterelor;
– aprecierea răspunsului inimii la medicația cardiacă , activitate sau stres.

Pregătirea materialelor
Se pregătesc pe o tavă medicală :
– Ceas de mana cu secundar sau cronometru
– Culoare roșie ( creion, pix sau carioca)
– Carnet de adnotări personale

Pregătirea pacientului
Pregătirea psihică
– se explică pacientului procedura pentru a reduce emoțiile, teama și a obține colaborarea;
– se asigură un repaus psihic de cel puțin 5 minute înainte de măsurare;
Pregătirea fizică
– se asigură un repaus fizic de cel puțin 5 minute înainte de măsurare;
– se așează pacientul în poziție confortabil ă în funcție de starea generală :
– în decubit dorsal cu membrul superior întins pe l ângă corp, articulația mâinii in
extensie, mâna in supinație (palma orientată în sus);
– în poziție semișezânda (în pat sau în fotoliu) antebrațul în unghi drept sprijinit pe
supraf ața patului, mâna în supinație ș i extensie.

Efectuarea procedurilor
– se spa lă mâinile;
– se reperează artera radială la extremitate a distală a antebrațului, pe faț a anterioară (internă),
în șanțul radial aflat în prelungirea policelui;
– se plasează degetele index, mediu ș i inelar (2,3,4) deasupra arterei radiale reperate;
– se exercit ă o presiune ușoară asupra arterei pe osul radius, astfel încât să se perceapă sub
degete pulsațiile sângelui;
– se fixează un punct de reper pe cadranul ceasului de mână;
– se numără timp de 1 minut pulsațiile percep ute sub degete, sau 30 secunde ș i înmulțite cu
doi numărul pentru a obține rata pulsului pe minut;
– se apreciază ritmul, amplitudinea ș i elasticitatea peretelui arter ial în timp ce se măspară
frecvenț a;
– se înregistrează frecvenț a pulsului în carnetul personal notând: numele pacientului, salonul,
data înregistrării, rata;
– se spală mâinile.

Repreze ntarea grafică a pulsului în foaia de temperatură
– se socotesc pentru fiecare linie orizontală a foii de temperatură câte 4 pulsații;

39 – se notează grafic valoarea înregistrată printr -un punct de culoare roșie, așezat direct pe
linia orizontală din rubrica corespunzătoare pentru D (dimineața) sau S (seara), pentru
valorile care cresc din 4 în 4 (ex. 64, 68, 76, 80);
– se notează grafic valoarea înregistrată printr -un punct de culoare roșie așezat în mijlocul
pătrat ului din rubrica corespunzătoare (D sau S) pentru valorile care cresc din 2 în 2 (ex.:
62, 66, 70);
– se unește primul punct , printr -o linie cu săgeată , cu rubrica pulsului aflată în partea dreaptă
a sistemului de coordonate din foaia de temperatură ;
– se obți ne curba pulsului prin unirea punctelor care indică valorile ratei cardiace măsurate
bicotidian, pe par cursul zilelor de supraveghere ș i îngrijire.

Evaluarea eficacităț ii procedurii
Rezultate așteptate/dorite:
– pulsul este bine bătut, regulat, iar frecvenț a să înscrie în limitele normale corespunzătoare
vârstei;
– tegumentele și mucoasele sunt normal colorate;
– pacientul este liniștit.
Rezultate nedorite
– rata pulsului este mai mare sau sub normalul caracteristic vârstei;
– pulsul radial nu este perceptibil;
– pulsul este aritmic;
– amplitudinea este mică sau crescută;
– pacientul este palid, anxios, acuză palpitații, extrasistole;
– pacientul are una sau mai mult e dintre problemele de dependenț ă următoare:
– intoleranț ă la activitate;
– alterarea confortului;
– deficit de volu m lichidian;
– exces de volum lichidian;
– alterarea perfuziei tisulare.
Modificări în situațiile selectate
– dacă pulsul radial nu este palpabil se caută alte artere accesibile pentru măsurare:
– artera temporală : la un lat de deget deasupra ș i lateral de stânca temporalului, î n
dreptul pavilionului auricular;
– artera carotidă externă (dreaptă sau stânga): pe fața anterioară a gâtului, în șanțul
delimitat de laringe (anterior) ș i mușchiul sternocleidomastoidian (lateral);
– artera pedioasă – pe faț a dorsală a picioru lui, în dreptul primului șanț
intermetatarsian;
– artera femurală – în regiunea inghinală, la nivelul triunghiului lui Scarpa ;
– apex (vârful inimii) – pulsul apical, în spațiul 5 intercostal (i.c.) pe linia
medioclaviculară stângă;
– la copiii sub 2 ani se evit ă măsurarea pulsului radial întrucât rata crescută și aria mică de
palpa re pot determina valori inexacte;
– la copiii peste 2 ani rata pulsului radial se obține atunci când sunt liniștiți sau dorm,
întrucât este dificil să obții colaborarea copilului de a ră mâne cu mâna nemișcată;
– la copil, pentru o acuratețe maximă, rata pulsului se numără timp de 1 minut.

40 Educarea pacientului
– se învață pacientul să -și măsoare singur pulsul periferic la arterele carotidă sau temporală
întrucât sunt mai accesibile pentru aut opalparea la domiciliu;
– se instruiește pacientul să exercite o presiune ușoară folosind 3 degete pentru palpare;
– se informează pacientul/familia care sunt valorile normale ale pulsului, caracteristice
vârstei;
– se instruiește pacientul/familia să ia legătur a cu medical curant ori de cate ori valorile ratei
pulsului sunt deviate de la normal ș i starea generală a pacientului se modifică.
– se oferă pacientului un tabel cu valori orientative ca în exemplul de mai jos:

Vârsta
Rata aproximativă
Rata medie
Nou-născut 120 -160 140
1- 2luni(sugar) 100- 140 120
12 luni – 2 ani 80-130 110
2 ani – 6 ani 75-120 100
6 ani – 12 ani 75-110 95
Adolescent 60-100 80
Adult 60-100 80

4.3 Măsurarea și notarea presiunii sângelui (tensiunea arterial ă – T.A.)

Scop
– determinarea presiunii sistolice și diastolice la internare pentru a compara starea curentă cu
valorile normale;
– evaluarea stării paci entului în ce priveste volumul de sânge, randamentul inimii și sistemul
vascular;
– aprecierea răspunsului pacientului la tratamentul cu fluide sau/și medicamente.

Pregătirea materialelor
Se pregătesc pe o tavă medicală:
– stetoscop biauricular;
– tensiometru c u manșetă adaptată vârstei;
– comprese cu alcool medicinal;
– culoare albastră (pix, creion);
– foaie de temperatură;
– carnet de adnotări personale .
Pregătirea pacientului
Psihică :
– se explică pacientului procedura pentru a reduce teama și a obține colaborarea;
– se asigură un repaus psihic de cel puțin 5 minute înainte de măsurare întrucât emoțiile
influențează presiunea sângelui;
Fizică

41 – se asigură un repaus de cel puțin 5 minute înainte de măsurare ;
– se așează pacientul în poziție confortabilă de decubit dorsal ori semișezând sau în
ortostatism conform indicației medicale .

Efectuarea procedurii
– se utilizează comprese cu alcool pentru a șterge olivele ș i părțile metalice ale stetoscopului
dacă este necesar ;
– se selectează un tensiometr u cu manșetă potrivită vârstei ș i stării constituționale a
pacientului;
– se amână măsurarea T.A. dacă pacientul este tulburat emoțional, are dureri, dacă a făcut
exerciții de mișcare sau dacă măsurarea pres iunii arteriale nu este o urgenț ă;
– se alege brațul potrivit pentru aplica rea manșet ei (fără perfuzie intravenoasă , intervenție
chirurgicală la nivelul sânului sau axilei, fără arsuri, șunt arterio -venos sau răni ale mâinii);
– se permite pacientului să adopte poziția culcat sau așezat cu bra țul susținut la nivelul inimii
și palma îndreptat ă în sus;
– se descoperă brațul pacientului fie prin ridicarea mânecii fie prin dezbrăcare dacă mâneca
este prea strâmtă, pentru a nu crește presiunea deasupra locului de aplicare a manșetei;
– se verifică daca manșeta conține aer;
– se scoate aerul din manșetă, la nevoie, deschizând vent ilul de siguranță ș i comprimând
manșeta în palme sau pe suprafață dură;
– se închide ventilul de siguranță înainte de a umfla manșeta;
– se aplică manșeta, circular, î n jurul brațului, bine întinsă, la 2,5 -5 cm deasupra plicii
cotul ui și se fixează ;
– se palpează artera brahială sau radială exercitând o presiune ușoară cu degetele ;
– se așează membrana stetoscop ului deasupra arterei reperate ș i se introduc olivele in urechi;
– se umflă manșeta tensiometrului pompând aer cu para de cauciuc în timp ce se privește
acul manometrului;
– se continuă pomparea de aer până când presiunea se ridi că cu 30 cm deasupra punctului î n
care pulsul a dispărut (nu se mai aud bătăi în urechi);
– se decomprimă manșeta, deschizând ușor ventilul de siguranță pentru restabilirea
circulației sângelui prin artere;
– se înregistrează mental cifra indicată de acul manometrului în oscilație în mom entul în
care, în urechi, se aude prima bătaie clară (lup -dup); această cifră reprezintă presiunea
(tensiunea) sistolică sau maxim ă;
– se înregistrează numărul care corespunde bătăii de final în timp ce se continuă
decomprimarea manșetei; acesta reprezintă T.A. diastolică sau minimă;
– se îndepărtează manșeta, se curăță și se dezinfectează olivele stetoscopului;
– se înregistrează valorile măsurate în carnetul personal, notând: numele pacientului , data
înregistrării, valorile obținute (T.A. = 130/70 mmHg sau T.A.= 13/7 cmHg).

Reprezentarea grafică a T.A.
– se socotesc pentru fiecare linie orizontală din foaia de temperatură , 10 mmHg sau 1 cm Hg;
– se reprezintă grafic valorile înregistrate printr -un dreptunghi de culoare albastră, așezat pe
verticala timpului (D sau S); latura de sus a dreptunghiului reprezintă T.S. (tensiunea
sistolică) iar latura de jos a dreptunghiului reprezintă T.D. (tensi unea diastolică) .

42 Evaluarea eficacităț ii procedurii
Rezultate așteptate/dorite:
– T.A. a pacientului este, în limitele normale corespunzătoare vârstei;
– pacientul nu acuză cefalee, tulburări de echilibru.
Rezultate nedorite:
– presiunea sistolică sau diastolic ă este mai mare sau mai mică față de rata normală a
persoanelor de aceeași vârstă;
– sunetele obținute prin metoda KOROTKOFF nu sunt audibile sau suficient de distincte
pentru a facilita o apreciere exactă a T.A. ;
– pacientul poate avea una sau mai multe din problemele de dependenț ă:
– intoleranț a la activitate ;
– alterarea randamentului inimii;
– exces de volum lichidian;
– deficit de cunoștințe;
– alterarea nutriției;
– alterarea menținerii sănătății .
Modificări în situațiile selectate
– se ridică brațul pacientului deasup ra inimii pentru 15 secunde înainte de reverificarea
presiunii dacă se aud cu dificultate sunetele (bătăile cardiace) în urechi;
– se măsoară T.A. la coapsă daca accesul la arterele brațului nu este posibil;
– se alege o manșetă lată și se așează pacientul pe abdomen pentru palparea adecvată a
arterei poplitee;
– se ajustează evaluarea presiunii arteriale înregistrate, dacă se folosește coapsa, întrucât
există tendința ca T.A. să fie mai mare la extremitatea distală fața de extr emitatea
proximală (superioară);
– se măsoară presiunea arterială prin metoda palpatorie, în lipsa stetoscopului auricular; prin
aceasta metodă întotdeauna se obține exact numai tensiunea sistolică.

Educarea pacientului
– se sfătuiește pacientul adult să -și măsoare T.A. cel puțin odată pe an ;
– se informează pacientul despr e utilitatea automăsurării T.A. la domiciliu, prin echipament
digital; deși este costisit or este mult mai ușor de citit valorile;
– se instruiește pacientul să se prezinte cu promptitudine la medic dacă valorile T.A. sunt
oscil ante;
– se instruiește pacientul cu hi pertensiune arterială (HTA) să -și ia medicamentele în mod
regulat, să reducă consumul de sare, să -și verifice greutatea și să învețe tehnici de
management al stresului;
– se informează pacientul/familia care sunt valorile normale în funcție de vârstă; se oferă,
eventual, un tabel cu valori orientative ca în exemplul de mai jos:

Vârsta
Valori normale ale
T.A.
Limite superioare ale
normalului
1 an 95/65 mmHg Nedeterminate
6-9 ani 100/65 mmHg 119/79 mmHg

43 10-13 ani 110/6 5 mmHg 124/84 mmHg
14-17 ani 120/80 mmHg 134/89 mmHg
18- adult 120/80 mmHg 139/89 mmHg

4.4 Măsurarea ș i notarea respirației

Obiectivele procedurii
– determinarea ratei respiratorii la internare pentru a servi ca bază de comparare cu
măsurătorile ulterio are;
– monitorizarea efectelor bolii, traumatismului, sau stresului asupra sistemului respirator;
– evaluarea răspunsului pacientului la medicația sau tratamentele care afectează sistemul
respirator

Pregătirea materialelor
Se pregătesc pe o tava medicală:
– ceas cu secundar, de mână, sau cronometru;
– culoare albastră (creion, pix);
– foaie de temperatură;
– carnet de adnotări personale.

Pregătirea pacientului
– se evită pregătirea psihică a pacientului întrucât acesta își poate modifica ritmul obișnuit în
momentul în care conștientizează propria respirație;
– se măsoară respirația concomitent cu celelalte semne vitale dacă apar schimbări în starea
pacientului, dacă pacientul are o afecțiune cardio -pulmonara sau primește oxigen ori
medicamente ce afectează fiziologia resp irației.

Efectuarea procedurii
– se observă mișcările de ridicare sau de coborâre ale toracelui cu fiecare inspirație sau
expirație;
– se mențin, în continuare, degetele p e locul de măsurare a pulsului î n timp ce se observă
toracele pacientului;
– se numără miș cările de ridicare a toracelui (inspirațiile) timp de minimum 30 de secunde ș i
se înmulțește cu 2 numărul obținut pentru a afla rata pe minut;
– se numără timp de 1 minut inspirațiile dacă respirația este neregulată;
– se înregistrează rata respiratorie în car netul personal notând: numele pacientului, data
înregistrării, rata respiratorie;
– se spală mâinile dacă s -a atins pacientul sau patul acestuia pe durata măsurării.

Reprezentarea grafică a T.A
– se socotește câte o respirație pentru f iecare linie orizontala din foaia de temperatură;
– se notează grafic valoarea înregistrată printr -un punct de culoare albastră așezat direct pe
linia orizontală din rubrica corespunzătoare pentru dimineața (D) sau seara (S);

44 – se unește primul punct, printr -o linie cu săgeată, de r ubrica respirației aflată în partea
dreaptă a sistemului de coordonate din foaia de temperatură ;
– se obține curba respirației prin unirea punctului inițial cu celelalte valori ale măsurătorilor
efectuate ulterior.

Evaluarea eficacități procedurii
Rezultate așteptate/dorite:
– rata respirației, în repaus, este în limitele normale caracteristice vârstei;
– respirația se face pe nas, este liniștită, fără zgomote, fără efort;
– tegumentele ș i mucoasele sunt normal colorate, pacientul este conștient, orientat în timp și
spațiu .
Rezultate nedorite:
– rata respiratorie este mai mică sau mai mare față de valorile normale caracteristice vârstei;
– pacientul trece printr -o detresă respiratorie manifestată prin: zgomote respiratorii anormale,
efort respirator, utilizarea mușchil or respiratorii accesorii, ortopnee, piele palidă sau
cianotică, pierdere de cunoștință;
– pacientul poate avea una sau mai multe din următoarele probleme de dependență:
– intoleranță la activitate;
– anxietate;
– alterarea confortului;
– clearance ineficient al căi lor respiratorii;
– posibilă insuficiență respiratorie;
– alterarea schimburilor gazoase.
Modificări în situațiile selectate
– se prevăd 5 -10 minute de repaus înainte de numărarea respirațiilor dacă a apărut o
activitate recentă ce poate altera rata respiratorie a pacientului;
– se descoperă toracele pacientului dacă respirația este superficială pentru a obține cea mai
corectă rată respiratorie;
– se evită măsurarea respirației la sugar sau copil în timpul plânsului;
– se aplică podul palmei pe toracele copilului atunc i când doarme pentru a număra exact
mișcările respiratorii.

Educarea pacientului
– se învață procedura de măsurare și înregistrare a ratei respiratorii de către membrii familiei
ca și acordarea de îngrijiri atunci când este nevoie;
– se ajută /instruiește pacientul pr ivind modul în care trebuie să se îngrijească la domiciliu in
funcție de caracteristicile respirației și de statusul respirator;
– se explică părinților/aparținătorilor că trebuie sa se prezinte cu copiii la medic dacă apar
dificultăți în respirație sau respirație superficială;
– se sfătuiește pacientul să umidifice, să încălzească sau să răcească aerul din spațiul
ambiental pentru a reduce incidenț a infecțiilor respiratorii;
– se sfătuiește/instruiește pacientul să respecte indicațiile medicului legate d e administrarea
medicamentelor, de dietă și evitarea factorilor de risc în scopul ameliorării sau dispariției
problemelor respiratorii;
– se informează pacientul/familia despre valorile normale caracteristice vârstei (ex. in tabelul
de mai jos) .

45

Vârsta
Rata medie/minut
Nou-născut 30-80
Copil mic 20-40
Copil mare 15-25
Adult 14-20
Bărbat 14-18
Femeie 16-20

4.5 Măsurarea înălțimi și greutății corporale

Obiectivele procedurii
– măsurarea greutăți i pacientului pentru stabilirea stării de nutriție și a reținerii apei în
organism;
– aprecierea raportului dintre înălțime și greutate .

Pregătirea materialelor
– cântar pentru adulți ;
– antropometru ( sau cântar antropometru) ;
– carnet pentru notarea valorilor .

Pregătirea pacientului
Psihică :
– se explică pacientului măsurătorile și se stabilește împreună ora potrivită (în cursul zilei) ;
– se asigură pacientul, dacă este cazul, că se respectă intimitatea .
Fizică
– se ajută pacientul să se dezbrace de halat ;
– se instrui ește pacientul să nu mănânce, să urineze și să elimine scaunul .

Efectuarea procedurii
Măsurarea înălțimii
– se așează pacientul în picioare cu spatele la tijă și la cursorul taliometrului ;
– se roagă pacientul să stea cu spatele drept și călcâiele lipite de t ija taliometrului ;
– se coboară cursorul până la capul pacientului și se citește pe tijă gradația înălțimii .
Măsurarea greutății
– se aduce balanța în echilibru și se imobilizează tija indicatoare ;
– se verifică dacă sunt îndeplinite condițiile :
– pacient nemân cat;
– vezica urinară golită ;
– scaun eliminat ;
– se asigură că poartă acel eași haine la fiecare cântărire ;

46 – se folosește același cântar ;
– se adaugă cursoarele pe kilograme și grame, sau cursorul aproape de g reutatea estimată a
pacientului ;
– se cere pacientului să urce pe cântar ;
– se deschide brațul (tija) și se mișcă cele două cursoare (cursorul) până acu l se stabilește din
nou la zero ;
– se fixe ază scara cursorului și se cere pacientul ui să coboare .

Finalizarea procedurii
– se conduce pacientul la pat (dacă este nevoi e);
– se ajută să se așeze în pat .

Notarea procedurii
– se notează valorile înălțimii și greutății ;
– se precizează dacă din diverse motive nu pot fi îndeplinite toate condițiile impuse pentru
realizarea d e măsurători exacte.

Evaluarea eficacității proceduri i
Rezultate așteptate
– cântărirea s -a făcut corect;
– rezultatul atestă o evoluție bună .
Rezultate nedorite
– valorile obținute arată scăderea greutății la pacienții slăbiți, denutriți, creșterea greutății și
reținerea apei în organism ;
– se verifică respectarea regimului alimentar.

PARTEA III – INTERVENȚII DELEGATE (ef ectuate sub prescripție medicală )

Capitolul 5 PRELEVĂRI (RECOLTĂRI) PENTRU EXAMENE DE LABORATOR

5.1 Recoltarea sângelui pentru examene de laborator
Se respectă protocolul laboratorului!

Scopul / Indicații
– screening;
– stabilirea diagnosticului și monitorizarea răspunsului terapeutic;
– stabilirea diagnosticului și diferențierea tipului de anemie;
– identificarea tulburărilor de coagulare, monitorizarea hemostazei, a statusului trombolitic;
– evaluarea preoperatorie;
– identificarea tulburărilor metabolice și endocrine.

Modalități de recoltare
– puncția capilară;
– puncția venoasă;
– puncția arterială (este de competența medicului) ;
– alte metode pentru făt și nou născut din cordonul ombilical sau din scalp .

47
Tipuri de examene
– examene hematologice, coagulare;
– examene biochimice;
– examene imunologice;
– examene bacteriologice;
– examene virusologice;
– examene parazitologice .

Pregătirea pacientului – Reguli generale
– se oferă pacientului instrucțiuni simple, precise , adaptate nivelului de înțelegere, evitând
termeni medicali;
– se explică necesitatea examenului
– se obține consimțământul;
– se informează pacientul cu privire la orarul recoltărilor în raport cu celelalte activități din
secție (servirea mesei, administrarea medicamentelor, efectuarea altor investigații);
– se instruiește pacientul cu privire la restricțiile alimentare, perioada de post (ore), eventuala
întrerupere a unor medicamente la recomandarea medicului. Majoritatea testelor se
recoltează în condiții baza le (pe nemâncate, dimineața devreme, după trezire și la minim 8
ore de la ultima masă în condiții de repaus fizic și psihic);
– se identifică eventuale alergii la substanțe dezinfectante, latex;
– se combate anxietatea;
– se oferă informații cu privire la timpul necesar până la obținerea rezultatelor.

Erori de recoltare
– pacientul nu este instruit corespunzător privind procedura;
– pacientul nu este pregătit corect sau nu se respectă recomandările privind dieta, consumul
de medicamente, postură incorectă;
– manevrare , etichetare incorectă;
– recipient inadecvat, cantitate de produs insuficientă;
– transport și conservare necorespunzătoare;
– neetanșeizarea recipientelor, contaminarea probelor;
– întârzierea expedierii produselor la laborator, păstrarea în condiții necorespunz ătoare;
– nerespectarea ordinii de recoltare (de umplere a flacoanelor);
– neomogenizarea corectă a sângelui cu anticoagulantul/aditivul din flacon;
– menținerea garoului mai mult de 1 minut poate modifica o serie de rezultate (produce
hemoconcentrație , modifica rea proteinelor plasmatice, activarea plachetelor) ;

Observații
Medicul identifică medicamente cunoscute a interacționa cu metodele de testare
(anticoagulante, anticonvulsivante, antihipertensive, antibiotice, antivirale, hipoglicemiante
orale, hormoni, me dicamente psihotrope) și hotărăște dacă trebuie întrerupte și cu cât timp
înainte !

Materiale necesare
Material pentru puncție

48 – seringi, ace sterile adaptate, ace cu fluturași (butterfly) ;
– vacuumuri ade cvate cu sau fără anticoagulant/aditivi în funcție de p robă;
– pansament adeziv ;
Material de dezinfecție
– tampoane (vată, tifon) ;
– alcool, betadină ;
– mănuși de unică folosință ;
– garou ;
– material de protecție: material imperm eabil, aleză/ câmp ;
– container pentru materiale folosite ;
Alte materiale
– etichete, cod de bare ;
– tavă pentru materiale .

Pregătirea materialelor
– se pregătesc mai multe vacuumuri pentru a evita unele greșeli ;
– se aleg tipurile de vacuumuri în funcție de tipul de examene :

Tip de vacuum Conținut/anticoagulant Tip de examene
capac roșu fără aditivi, făr ă
anticoagulant examene biochimice,
serologice, determinare de
grup sanguin
capac mov EDTA hematologic e, HLG
capac negru citrat de Na VSH

capac albastru citrat de Na Hematologie, timp de
protrombină, factori ai
coagulării
capac verde heparină biochimie, electroliți,
hormoni, gaze arteriale
capac galben citrat de dextroză hemocultură pentru germeni
anaerobi
capac gri hemocultură pentru germeni
aerobi

– pentru alcoolemie, determinarea zincului în sânge, a nivelului seric al u nor medicamente s e
preferă recipiente din sticlă;
– se respectă următoarele instrucțiuni de folosire a vacuumurilor cu aditivi (anticoagulanți,
activatori ai coagulării) :
– înaintea folosirii se lovește ușor vacuumul sub capac pentru a desprinde orice r est
de aditiv de pe pereții eprubetei ;
– pentru a asigura raportul adecvat sânge/aditiv, eprubeta se umple complet lăsându –
se un mic spațiu liber la polul superior. Dacă această condiție nu a fost îndeplinită
nu se umple cu seringa deoarece există risc de hemoliz ă. Se înlocuiește cu alt
vacuum;

49 – pentru a evita formarea microcheagurilor se amestecă sângele cu anticoagulantul,
efectuând 5 -6 mișcări de rotație asigurând astfel dizolvarea completă a aditivului;
– dacă se recoltează mai multe probe, se amestecă fiecare prob ă imediat după
recoltare;
– eprubetele se așează în stativ în poziție vertical .
– în cazul vacuumurilor fără anticoagulanți:
– eprubeta se umple complet ;
– între momentul recoltării și efectuarea probei în laborator trebuie să treacă 30 -60
minute ;
– se respectă ordi nea de recoltare:
– flacoane pentru hemoculturi ;
– eprubete fără anticoagulant (roșii) ;
– eprubete cu anticoagulant (albastre) ;
– eprubete separatoare de ser ;
– eprubete cu heparină (verzi) ;
– eprubete cu EDTA (mov) ;
– eprubete cu citrat de dextroză (galbene) .

Alegerea locului
– pentru puncția capilară: vârful degetelor medius sau inelar (de la mâna nedominantă), lobul
urechii;
– pentru puncția venoasă: vena de la plica cotului (vena medială, cubitală, cefalică și
bazilică) ;
Nu se abordează brațul cu fistula arteriovenoasă pentru hemodializă și cel aflat de aceeași
parte cu mastectomia!
Dacă pacientul are montat cateter venos cu perfuzie i.v. se procedează în unul din
următoarele moduri:
– se puncționează altă venă. Nu se recoltează din locuri situate deasupra liniei
venoase, există risc de dilatație;
– se oprește perfuzia și se așteaptă 5 minute ;
– se dezinfectează atent capacul cateterului cu betadină și alcool 70%
– folosind mănuși sterile se scoate capacul și se detașează perfuzorul, se atașează o
seringă de 5 -10 ml la conector;
– se aspiră ;
– primii 5 ml de sânge colectați vor fi aruncați ;
– se clampează cateterul, se atașează o altă seringă și se începe colectarea propriu -zisă;
– sângele se transferă în eprubete colectoare ;
– se pregătește o seringă cu heparină pentru heparinizarea catet erului prin injectare
lentă ;
– se detașează seringa ;
– se reconectează perfuzia .

Efectuarea procedurilor de recoltare
Puncția capilară
Scop: obținerea unei cantități mici de sânge pentru un număr limitat de analize (HLG, Hb,
glicemie capilară ).

50
Materiale nec esare
– Pentru puncție:
– ace sterile sau lanțetă sterilă ;
– tuburi, pipete, lame de sticlă pentru frotiu ;
– hârtie de filtru ;
– Pentru dezinfecție și protecție :
– tavă pentru materiale ;
– mănuși de unică folosință ;
– soluții dezinfectante ;
– tampoane de vată, comprese de tifon ;
– container pentru ace, colector pentru celelalte materiale folosite .

Pregătirea pacientului
– se identifică pacientul ;
– se informează și se explică procedura (înțepătura poate fi dureroasă) ;
– se obține consimțământul ;
– se așează pacientul într -o poziție confortabilă în funcție de starea generală:
– șezând cu mâna sprijinită ;
– decubit dorsal ;
– se alege locul în funcție de vârstă și proba cerută :
adult – pulpa degetului inelar sau mijlociu ;
– lobul urechii ;
copil – fața plantară a halucelui ;
sugar – călcâi .

Efectuar ea procedurii
– se verifică recomandarea medicală;
– se spală mâinile, se dezinfectează;
– se îmbracă mănuși de protecție ;
– se masează ușor locul înțepăturii ;
– se dezinfectează locul ;
– se așteaptă evaporarea soluției ;
– cu o mișcare rapidă, perp endiculară se înțeapă locul pătrunzând la 2 -3 mm profunzime ;
– se șterge prima picătură cu o compresă de tifon sau hârtie de filtru ;
– se recoltează începând cu a doua picătură în funcție de examenul solicitat ;
– dacă fluxul e redus nu se presează zona existând risc de diluare prin lichid tisular ;
– tuburile colectoare trebuie ținute orizontal pentru a preveni introducerea bulelor de aer, iar
microcontainerele înclinate în jos pentru a facilita curgerea sângelui din dispozitivul
colector ;
– pentru realizarea froti urilor se lasă o picătură să cadă pe o lamă curată, degresată și se
întinde cu o lamă înclinată la 45°, exercitând o forță moderată (efectuată corect, are o
culoare uniformă);
– la terminarea recoltării se presează ușor locul înțepăturii cu o compresă de tif on steril
până la oprirea sângerării;
– la nevoie se aplică un mic pansament adeziv;

51 – frotiurile și tuburile colectoare se trimit etichetate la laborator, unele rezultate (glicemia
capilară) se citesc imediat;
– materialele folosite se colectează conform precau țiilor universale;
– se dezbracă mănușile;
– se spală mâinile .

Puncția venoasă
Reprezintă crearea accesului la o venă cu scopul recoltării sângelui pentru examenul de
laborator, evacuarea unei cantități de sânge sau introducerea unor medicamente în circulația
venoasă. este metoda cea mai folosită pentru toate tipurile de examene putându -se recolta o
cantitate suficientă de sânge.

Scop
– prelevarea venoasă vizează un eșantion de sânge dintr -o venă superficială cu ajutorul unui
ac steril în vederea examinării în laborator.

Materiale necesare
– garou ;
– mănuși de unică folosință ;
– seringi;
– vacuumuri;
– ace pentru seringi;
– o canulă But terfly ;
– tampoane, comprese de bumbac ;
– soluții dezinfectante: betadină sau alcool 70% (alcoolul nu este folosit pentru recoltarea
alcoolemie i);
– etichete /cod de bare ;
– mușama, aleză ;
– pansament adeziv ;
– recipiente pentru colectarea materialelor folosite conform precauțiilor universale .

Pregătirea pacientului
– se identifică pacientul ;
– se informează pacientul asupra necesității procedurii ;
– se atenți onează pacientul că înțepătura este dureroasă și este necesar să colaboreze ;
– persoana trebuie informată cât mai curând (la trezire dacă e posibil) pentru a evita/c ombate
anxietatea ;
– se întreabă pacientul dacă i s -a mai recoltat sânge, dacă a simțit leșin, transpirație, greață,
vărsături ;
– se verifică dacă a respectat condițiile impuse de recoltare: persoana nu a mâncat și n -a băut
cel puțin 8 ore dacă examenul le necesită sau a întrerupt administrarea medicamentelor la
recomandarea medicului ;
– se obține consi mțământul informat ;
– se asigură poziția corespunzătoare în conformitate cu starea pacientului, scopul și locul
puncției (decubit dorsal sau mai rar șezând) cu brațul întins, sprijinit ;
– se examinează calitatea venelor și se alege locul .

52
Efectu area puncției
– se spală mâinile și se pun mânușile ;
– se pregătesc vacuumurile, se etichetează ;
– se alege locul: venele de la plica cotului (vena mediană, cubitală, vena cefalică și bazilică);
venele antebrațului și cele de pe fața dorsală a mâinii folosind ace mai mici ;
– se selectează venele uzuale ;
– dacă venele nu sunt vizibile, se procedează astfel:
– se încălzesc aplicând o compresă caldă sau se masează brațele ;
– se balansează brațele în jos (sub nivelul inimii) câteva minute pentru a se umple
venele ;
– se lovește ușor cu index ul fosa anterocubitală ;
– se pune materialul de protecție sub brațul pacientului pentru a nu păta patul cu sânge sau
dezinfectant;
– se palpează vena aleasă cu indexul (nu cu policele pentru a diferenția de arteră) ;
– se pregătește vacuumul prin îndepărtarea cap acului necolorat al acului dublu (care acoperă
partea de ac în înveliș de cauciuc /prin răsucire ușoară ;
– se înșurubează bine în holder ;
– se verifică poziția brațului care trebuie să fie îndreptat în jos ;
– se aplică garoul la 5 -8 cm deasupra locului puncției ;
– se face dezinfecția locului cu mișcări circulare de la centru spre periferie (evitând
transportul germenilor spre locul înțepăturii) ;
– se lasă să se usuce sau se șterge cu un tampon ;
– se îndepărtează capacul colorat al acului dublu
– se fixează vena aplicând p olicele mâinii nedominante la 2 -3 cm. sub abord pentru a evita
accidentele determinate de mișcarea bruscă a pacientului ;
– se introduce acul în venă cu bizoul în sus, orientat oblic sub un unghi de 10 -30° în funcție
de calibrul și profunzimea venei ;
– după in trarea în venă se constată scăderea rezistenței la înaintare și se pătrunde în lumenul
vasului 1 -2 cm. ;
– se alege primul tub și se împinge în holder apăsând cu degetele mijlociu și arătător pe
marginea holderului până ce partea acului dublu dinspre tub stră punge diafragma de
cauciuc a capacului tubului (acul trebuie să înțepe zona centrală a capacului) ;
– vacuumul din tub extrage din venă cantitatea de sânge prestabilită ;
– se îndepărtează garoul (nu se lasă mai mult de 1 minut) ;
– când primul tub este plin și sân gele nu mai curge, se scoate din holder și din ac (apăsând cu
degetul mare bordura holderului) ;
– se umplu cu sânge celelalte tuburi conform recomandării și respectând schema de
recoltare ;
– tuburile cu anticoagulant se răstoarnă cu mișcări lente pentru a real iza un amestec omogen .

Observații :
În timpul recoltării, tuburile sunt menținute cu capacul în sus.
Conținutul tubului nu trebuie să atingă capacul sau capacul acului pe durata veno -puncției .
Brațul pacientului trebuie să fie plasat în jos.
După umplerea ultimului tub, acul se scoate din venă.

53
Puncția arterial ă – Rolul asistentului medical
Procedura este de competența medicului !
Scopul: recoltarea sângelui arterial pentru analiza gazelor în vederea evaluării funcției
respiratorii și măsurarea echilibrului acido -bazic .
Locul puncției:
– arterele: radială, brahială sau femurală .

Pregătirea materialelor
– seringă specială care conține 0,2 ml heparină, fără aer ;
– ac adaptat (culoare bleu, 0,6 mm diametru, 25 mm lungime) ;
– anestezic pomadă sau lidocaină 1 -2% (sering ă, ace pentru administrare) ;
– material de dezinfecție: tampoane, soluție dezinfectantă (conform protocolului din secție) ;
– comprese sterile ;
– mănuși de unică folosință ;
– tăviță renală ;
– pansament adeziv ;
– colector pentru ace folosite .

Pregătirea pacientului
– se anunță pacientul, se explică importanța, necesitatea și modul de realizare ;
– se instalează confortabil, în decubit, cu brațul în extensie, mâna sprijinită pe pat cu palma
în sus ;
– este avertizat că va fi simți o durere mai mult decât la puncția venoasă ;
– este rugat să colaboreze, să nu se miște ;
– medicul realizează anestezia locală .

Efectuarea puncției de către medic
– medicul evaluează circulația prin testul Allen (comprimă arterele ulnară și radială în
porțiunea inferioară a antebrațului aplicând 2 degete) ;
– se face anestezia cu lidocaină ;
– se înmânează medicului seringa pentru recoltarea sângelui având grijă să nu conțină bule
de aer ;
– medicul efectuează puncția ;
– se extrage cantitatea necesară de sânge ;
– se retrage acul aplicând un tampon și comprimând locul 3 -5 minute;
– se acoperă vârful seringii cu un capac și se balansează ușor pentru a mixa sângele cu
heparina ;
– sângele recoltat se trimite imediat la laborator în cel mult 30 minute.
Îngrijirea pacientului după puncție
– pe locul puncției se aplică un pansament adez iv având grijă să nu se realizeze un tur
complet pentru a nu bloca circulația ;
– se supraveghează să nu facă hematom ;
– se întreabă pacientul dacă prezintă durere, furnicături, reducerea mobilității.

Recoltarea sângelui pentru examene hematologice și probe de coagulare

54
Nr.
Crt. Examenul cerut Tipul de
vacuum Precizări speciale Observații
1 Hemoleucograma Mov – Puncție venoasă
– se îndepărtează garoul
după 1 minut
– se balansează ușor
eprubeta de câteva ori(3 -4
zi) Puncția venoasă
traumatizantă
modifică
rezul tatele,
scade
hematocritul
2 Hemoglobina
fetală Roșu Recoltarea se face înaintea
transfuziilor Se face pentru
calcularea dozei
de
imunoglobulină
Rh-screening
post partum
3 Sideremia Roșu Pacientul nu mănâncă cu
cel puțin 12 ore înaintea
testului
Nu ia ni ci un medicament
pe bază de fier în ziua
dinaintea testării
4 Testul de agregare
plachetară Albastru Recoltarea nu are legătură
cu orarul meselor
5 Testul Coombs
direct Roșu/mov Testul folosește eritrocite
La nou născut se
recoltează din cordonul
ombil ical
6 Testul Coombs
indirect Roșu Se folosește serul
7 Factorii coagulării Albastru Menținerea garoului mai
mult de 1 minut modifică
valorile
8 Fibrinogen seric
(fact.I al
coagulării) Albastru Nu are legătură cu orarul
meselor
Poate fi influențat de
contraceptive, estrogeni,
transfuzii. Se folosește pe
monitorizarea
hemostazei
9 Timpul parțial de
tromboplastină
(PTT) și timpul
parțial de
tromboplastină
activă 1-2
vacuumuri
albastre – Dacă pacientul primește
heparină intermitent,
recoltarea se face c u 30-
60’ înaintea administrării
dozei
– Dacă administrarea
heparinei este continuă,
recoltarea se face în orice
moment Important pentru
evaluarea
răspunsului la
terapia cu
anticoagulante.

55 10 Timpul de
protrombină (pt.
INR = raport
normal izat
internațional ) Albastru – La pacientul tratat cu
anticoagulante, recoltarea
se face înaintea
administrării dozei
– Puncția venoasă nu
trebuie să traumatizeze
vena deoarece modifică
rezultatele
– Mișcarea brutală a
eprubetei produce
hemoliză
– Rezultatul e influențat de
consumul de alcool, dieta
bogată în grăsimi și de
medicamente
– Umplerea incompletă a
eprubetei determină raport
necorespunzător sânge –
anticoagulant și PT este
fals crescut
11 V.S.H. Mov Menținerea garoului
determină val ori false
12 Grup sanguin Roșu Nu există restricții

Recoltarea sângelui pentru examene biochimice

Nr.
Crt. Examenul cerut Tipul de
vacuum Precizări speciale Observații
1 Acid uric Roșu Important în
gută, litiaza
renală.
2 G.P.T. / T.G.O. Roșu Se comprimă cu atenție
vena, sânger area poate fi
prelungită în insuficiența
hepatică
Se evită efortul fizic Arată citoliza
hepatică
3 Albumina serică Roșu Evaluează
statusul
nutrițional,
edemele
4 Alcoolemia Roșu / gri Nu se folosește alcool
pentru dezinfecția locului Uneori sunt
necesar e
semnăturile
celui care a
recoltat și ale

56 martorului
5 Amilaza serică Roșu Nivele crescute
în pancreatite
6 Bilirubina serică Roșu Proba nu se expune la
lumină intensă mai mult de
1 oră
7 Ca total ionizat Roșu Dimineața pe nemâncate
Menținerea garou lui mai
mult de 1 minut poate
determina creșterea valorilor
8 Clor seric Roșu /
verde
9 Colesterol seric Roșu Post 12 ore, nu se consumă
alcool, nu se iau
medicamente care
influențează rezultatul.
Se poate consuma apă Nu schimba
dieta în ultimele
3 săptămâni
10 CPK (creatin
fosfokinaza) Roșu
11 Creatinina serică Roșu Pacientul nu consumă carne,
ceai, cafea, medicamente.
Evită efort fizic excesiv și
stresul Evaluează
funcția renală
12 Fosfataza alcalină
serică Roșu – se evită consumul de
grăsimi an imale înaintea
efectuării recoltării
– se recomandă post 12 ore
13 Glicemie Roșu / gri – pacientul nu mănâncă cel
puțin 8 ore. Se recoltează
dimineața înainte de
administrarea medicației
antidiabetice orale sau
insulinei
– nu se prelungește postul
mai mu lt de 16 ore Screening
pentru Diabet
Zaharat,
calcularea
necesarului de
insulină
14 Hemoglobina
glicozilată Gri / mov Nu are legătură cu mesele Evaluează pe
termen lung,
nivelurile serice
medii ale
glucozei
15 Trigliceride serice Roșu – pacientul nu mănâ ncă cel
puțin 12 ore, nu consumă
alcool 24 ore înainte
– consumul grăsimilor în
ultimele 2 săptămâni poate
influența rezultatele În formular se
notează sexul și
vârsta
pacientului
Nu schimba
dieta în ultimele

57 3 săptămâni
16 Uree serică Roșu – nu are legă tură cu orarul
meselor
17 T.T.G.O. Se administrează doză
standard de glucoză – la
adulți
75 gr la 300 ml apă și 1,75
gr/Kg corp la copii
18 Magneziu seric
Sodiu seric
Potasiu seric Roșu /
verde Nu are legătură cu orarul
meselor
19 Proteine totale
serice Roșu Menținerea timp îndelungat
a garoului poate crește
valorile
20 Lipoproteine serice
(LDL, HDL,
VLDL) Roșu 12 ore înainte se evită postul
fizic intens, post 12 ore. Nu
se consumă alcool
21 Lacto
dehidrogenaza
(LDH) Roșu Nu este necesar post
alimentar Este importantă
pentru
evaluarea
extinderii IMA,
evaluarea
chimioterapiei
și a hemolizei

Recoltarea sângelui pentru examene imunologice
Pentru unele probe se respectă strict protocolul laboratorului!

Nr.
Crt. Examenul cerut Tipul de
vacuum Preciz ări speciale Observații
1 Determinări de
anticorpi Roșu Pentru anticorpi
antimembrană bazală
glomerulară se impune post 8
ore
2 Antigenul HLA
B27 Cel puțin
10 ml /
Verde Se trimite la laborator în curs
de 24 ore de la recoltare Se face pentru
spondiloză
ankilozantă
3 Antistreptolizina
O (ASLO) Roșu Importantă în infecții
streptococice
4 Crioglobuline
serice 10 ml /
Roșu – Pacientul nu mănâncă 8 ore
deoarece ingestia de alimente
bogate în grăsimi modifică
rezultatul
5 Electroforeza Roșu
6 Factorul
reumatoid 7 ml /
Roșu Nu are legătură cu orarul
meselor Se folosește pentru
diagnosticarea

58 poliartritei
reumatoide
7 Proteina C
reactivă Roșu – valorile pot fi influențate de
scăderea ponderală,
suprasolicitare fizică,
administrare de fibrați și
statine
Nu se consumă alimente cel
puțin 4 ore înaintea testului

Recoltarea sângelui pentru examene bacteriologice

Nr.
Crt. Examenul
cerut Tipul de
vacuum Precizări speciale Observații
1 Hemocultura Flacoane
speciale
pentru aceste
probe – se recoltează cel p uțin
10-15 ml sânge
– se transportă la
laborator în cel mult 30
minute
– recoltarea se face
înaintea începerii
tratamentului cu
antibiotice
– în recoltarea setului de
probe, eprubetele pentru
hemocultură se umplu
primele
– probele nu se țin la
frigider, po t fi păstrate
cel mult o oră la
temperatura camerei
– se notează pe buletin
germenii suspectați
pentru alegerea mediului
de cultură adecvat
– recoltarea se face în
timpul puseului febril Materiale necesare
– 2 flacoane cu medii de
cultură(pentru germeni
aerobi și anaerobi )
– ac holder
– materiale de dezinfecție:
soluții, tampoane
– comprese sterile,
mănuși sterile
– câmp steril, mască, tavă
medicală
Pregătirea pacientului
– se explică procedura
– se obține
consimțământul
– se spală locul puncției
cu apă și săpun
– se dezinfectează locul
Efectuarea procedurii
– se spală mâinile cu apă
și săpun
– se dezinfectează
– se izolează locul cu
câmp steril
– se aplică garoul
– se dezinfectează locul
– se puncționează vena
– acul se adaptează la
flacon
– se recoltează sânge
2 Brucella, 7-10 ml Se poate demonstra prin Examinarea se face în

59 Chlamidia
Trahomatis Roșu culturi sau teste ELISA paralel cu alimentul
suspect
3 Clostridium
botulinicum 30 ml
Roșu Proba constă în
determinarea toxinei în
sânge – se asociază cu
determinări din scaun,
secreție gastrică,
vărsături
4 Helicobacter
pilory Conform
laboratorului
protocolului Nu e obligatoriu postul,
sângele se recoltează
conform protocolului
laboratorului Se asociază și cu alte
tipuri de determinări
(ELISA pentru antige ni)
5 Legionella 5-7 ml
Roșu
6 Treponema
pallidum 7 ml
Roșu Evitarea consumului de
alcool cu cel puțin 24 ore
înainte

Recoltarea sângelui pentru examene virusologice
Se recoltează 5 -7 ml sânge venos în eprubeta cu capac albastru sau mov .
Se pot iden tifica:
– virusul citomegalic (recoltare vacuum roșu) ;
– virusul herpetic (vacuum roșu) ;
– virusul HIV – 7 ml. sânge, vacuum roșu -mov;
– virusul Parvo B19 – conform protocolului laboratorului ;
– virusul rabic – capac mov -albastru ;
– virusul rubeolic – 7 ml, roșu ;
– virus ul rujeolic – 7 ml, roșu ;
– virusul urlian – roșu/albastru ;
– virusul varicelo zosterian – roșu/albastru ;
– virusul variolei – 2 eprubete cu capac roșu ;
– virusul West Nile – 2 ml / roșu ;
– virusul Coxsakie – roșu/albastru ;
– virusurile hepatitice – 5-7ml / roșu ;
– virusul poliomielitic – roșu.

Examene parazitologice
– în eprubete cu capac roșu: s e colectează sânge venos pentru ascarizi, echinococus, entamoeba
histolitica, strangyloides stercocalis, to xocara, toxoplasma, trichinella;
– în eprubete cu capac albastru: e xamen e în picătură gr oasă, se colectează 5 -10 ml sânge.

5.2 Recoltarea probelor de urină pentru examene de laborator

Scopul/ indicații
– screening;
– evaluarea balanței hidroelectrolitice și acidobazice;
– identificarea infecției de tract urinar;
– monitorizarea diver selor terapii .

60
Modalități de recoltare
– prelevarea din urină de dimineață prin emisia spontană din mijlocul jetului (urina de
dimineață este mai concentrată și are un ph mai scăzut);
– sondaj urinar steril când pacientul nu poate urina;
– prin puncția suprapub iană (efectuată de către medic);
– o mostră din urina eliminată și colectată în 24 de ore pentru dozarea substanțelor a căror
excreție variază de -a lungul zilei.
Tipuri de examene
– examen sumar de urină;
– examene biochimice (Ca, K, Na, uree, creatinină, acid u ric, etc.);
– examen bacteriologic (urocultură).

Pregătirea pacientului
– se anunță pacientul, se explică scopul și modul de derulare a procedurii;
– se apreciază capacitatea pacientului de a realiza singur recoltarea;
– dacă pacientul este capabil să recolteze c orect se explică clar etapele care trebuie
respectate;
– la recomandarea medicului administrarea unor medicamente poate fi întreruptă pentru 48 –
72 ore;
– unele teste necesită restricții alimentare pentru care pacientul va fi informat (pentru unele
examene bioc himice);
– pentru urina recoltată în 24 de ore, aportul de lichide este normal exceptând situațiile când
examenul o cere (conform recomandărilor medicului);
– pacientul este instruit cum să colecteze urina în 24 de ore: prima urină de dimineață se
aruncă, se r ecoltează începând cu a doua micțiune inclusiv prima micțiune din dimineața
următoare. Se păstrează la rece.

Erori de colectare
– pacientul nu este corect informat;
– colectoarele nu sunt sterile;
– nu se colectează corect urina pe 24 ore;
– cantitatea recoltată nu este suficientă .

Materiale necesare
– colectoare sterile;
– mănuși de cauciuc (dacă pacientul nu poate recolta singur);
– material pentru toaleta locală;;
– etichete/cod de bare
– material pentru dezinfecția mâinilor;
– comprese de tifon ;
– material pentru dezinfecț ia meatului urinar .

Observații
Materialele diferă în funcție de situația clinică a pacientului: cooperant sau nu, continent sau nu,
cu sondă sau nu.

61 La pacientul cu sondă se folosește o seringă de 10 ml și un ac hipodermic.

Efectuarea procedurii de recol tare a urinii
a) Recoltarea de către pacient din micțiune spontană
– se face toaleta perineală;
– se spală mâinile;
– se declanșează micțiunea și primul jet se elimină în toaletă;
– se oprește voluntar micțiunea (dacă este posibil) și se recoltează eșantionul pen tru
examinare;
– se continuă micțiunea;
– se închide colectorul fără a atinge interiorul;
– se etichetează, se trimite la laborator.
b) Recoltarea de către altă persoană din micțiune spontană (când pacientul nu are
capacitatea de a recolta singur)
– se face toale ta perineală;
– se spală mâinile, se dezinfectează;
– se îmbracă mănuși de cauciuc;
– se invită pacientul să declanșeze micțiunea, se recoltează din mijlocul jetului;
– se închide colectorul fără a atinge interiorul;
– se etichetează, se expediază la laborator.
c) Recoltarea urinii la pacientul cu sondă
– se clampează sonda urinară la câțiva cm. deasupra locului prelevării ;
– se așteaptă 15 -20 minute ;
– se dezinfectează mâinile ;
– se dezinfectează sonda la locul de prelevare, folosind alcool 70% sau un alt dezinfectant
adapt at;
– se înțeapă sonda cu un ac hipodermic și se aspiră cantitatea necesară cu o seringă de 20 ml .
d) Recoltarea urinei pentru urocultură
Proba se recoltează din urina de dimineață sau la cel puț in 3 ore de la micț iunea anterioară.
Volumul probei trebuie sa fie aproximativ de 10 ml .
Recoltarea la femei
– se îndepartează lenjeria intimă;
– se spală mâinile cu apă si săpun;
– se pun mănusi de unică folosintă;
– se usucă zona cu hârtie de toaletă;
– se încalecă vasul wc -ului (sau un alt vas colector);
– cu o mână se înde partează labiile mici și se mențin în această poziție tot timpul recoltării;
– cu cealaltă mână se șterge zona vulvară din față spre spate executând 3 manevre cu câte un
tampon steril îmbibat în săpun lichid;
– se spală regiunea cu apă fiartă și racită pentru îndepartarea săpunului;
– se usucă regiunea vulvară cu tampoane sterile printr -o singură manevră de ștergere din față
spre spate;
– se declanșează micțiunea menținând îndepartate labiile mici;
– urinează aproximativ 100 ml și fără a întrerupe jetul se colecteaz ă în urocultor cantitatea
necesară având grija să nu se atingă gura recipientului;
– se retrage recip ientul din jet, se continuă micțiunea ț inând în continuare labiile depărtate .

62 Recoltarea la bărbat
– se spală mâinile cu apă ș i săpun ;
– se usucă folosind pro sop de hârtie;
– se decaloteaza glandul;
– se șterge glandul cu o mișcare fermă dinspre meatul urinar spre șantul balanoprepurtial;
– se spală zona cu comprese sterile îmbibate în săpun lichid;
– se clătește cu apă fiartă și răcită pentru a îndeparta resturile de săpun;
– se usucă glandul prin tamponare cu comprese sterile ștergând din față spre fren;
– se menține glandul în continuare decalotat și se declanșează micțiunea;
– se elimină aproximativ 100ml, apoi se introduce urocultorul în jet și se recoltează 10 ml
fără să se atingă marginea;
– se retrage recipientul și se continuă micțiunea.
Observații
Recipientul se etichetează și se trimite la laborator
În timpul recoltării capacul urocultorului se mentine steril

5.3 Recoltarea materiilor fecale pentru examenele de laborator

Scopul/indicaț ii
– depistarea persoanelor purtătoare de germeni patogeni;
– diagnosticarea bolilor infecțioase și grastrointestinale;
– diagnosticarea parazitozelor intestinale;
– evaluarea eficacitătii tratamentului.
Modalități de recoltare
– prelevarea din scaunul emis spontan;
– prelevarea spontană.
Tipuri de examene
– examen coproparazitologic;
– examen bacteriologic (coprocultură);
– determinarea sângerărilor oculte în scaun;
– determinarea lipidelor în scaun.

Pregă tirea pacientului – reguli generale
– se anunț ă pacientul se explică scopul și modul de derulare a procedurii;
– pentru copil se informează familia;
– se apreciază capacitatea pacientului de a realiza singur recoltarea;
– dacă pacientul este capabil să recolteze corect i se explică foarte clar etapele proc edurii;
– se atenționează pacientul să nu amesteste scaunul cu urina;
– se informează pacientul în legătură cu regimul alimentar, durata acestuia dacă este necesar
postul, dacă trebuie sa ia purgativ;
– se instruiește pacientul să -și facă toaleta perianală .

Erori de recoltare – cauze:
– pacientul nu este instruit corespunzător;
– pacientul nu respectă recomandările privind dieta, consumul de medicamente;
– folosirea recipientelor inadecvate, cantitate insuficientă recoltată, recoltare incorectă;

63 – conservarea necoresp unzătoare, netrimiterea în timp util la laborator;
– etichetare incorectă.

Materiale necesare
Pentru toate tipurile de recoltare se pregatesc urmatoarele materiale:
– coprocultor steril;
– prosop de hârtie/hârtie igienică;
– ploscă;
– mănuși de unică folosință.

Prelevarea probelor

a) Recoltarea materiilor fecale pentru examen coproparazitologic
Recoltarea se face din materiile fecale emise spontan fără utilizare de purgative uleioase sau
laxative pe baza de cărbune .

Pregătirea pacientului ș i recoltarea
– se întrui ește pacientul să -și spele mâinile;
– se explică pacientul necesitatea folosirii mânușilor;
– este intruit să elimine în ploscă sau într -un recipient curat (de exemplu oliță la domiciliu);
– recoltează cu lingurița coprocultorului câteva fragmente (circa 5gr) di n diferite zone
suspecte (mucozități, produse nedigerate);
– se intoduce lingurița coprocultorului în colector și se închide;
– se îndepărtează mănușile;
– se spală mâinile;
– se etichetează recipientul cu numele pacientului data, ora recoltării, examenul cerut;
– se trimite la laborator în maxim 4 ore de la recoltare;
– daca nu este posibil se pastrează la +4 grade celsius ș i se t rimite la laborator în maxim
24ore.
Observații
– Dacă pacientul nu este capabil să recolteze se instruiește o persoană din familie.
– La pac ientul internat incapabil să recolteze, prelevarea se face de către o persoană
instruită sau de către un asistent medical.
– Examenul coproparazitologic trebuie repetat de 3 ori din scaune emise spontan
consecutive (daca pacientul are un scaun pe zi se aduce câte o probă în fiecare zi; dacă
are două scaune în aceași zi se aduc ambele probe în recipiente diferite și încă o probă
din ziua a doua).

b) Recoltarea materiilor fecale pentru coprocultură (examen bacteriologic)
Investigația urmărește izolarea și ide ntificarea agenț ilor etiologici motiv pentru care prelevarea
trebuie făcută câ t mai aproape de debutul bolii ș i înaintea instituirii oricărui tratament
antimicrobian.
Prelevarea se face din scaunul emis spontan sau direct din rect .

Prelevarea din scaun e mis spontan
– se recomandă în toate formele de diaree acută când emisia de materii fecale este frecventă;

64 – se recomandă pacientului să folosească pentru defecare containere de unică utilizare din
material plastic sau carton care pot fi decontaminate sau îndep ărtate cu ușurință după
folosire;
– în lipsa acestora se foloseste un vas de metal dezinfectat prin fierbere;
– pacientul este instruit să nu urineze în vasul în care a defectat;
– se recoltează din masa fecaloidă cu spatula coprocultorului, în mod deosebit pr elevarea
fâcandu -se din porțiuni lichide mucoase sau sarghinolente dacă există;
– cantitatea recoltată este 3 -5 cm3;
– se recomandă în infecț ii la purtătorii de shigella sau sallmonela : prelevarea se poate face cu
sonda Nelaton sau cu tampoane adecvate .

Prele varea rectală – Recoltarea cu sonda N elaton
Material necesar
– sonde nelaton sterile nr (14 -16);
– seringă de 10 ml sterilă;
– mănuși de unica folosință;
– eprubete.

Pregătirea pacientului
– se face toaleta ano -perineală;
– se așează pacientul în decubit lateral cu piciorul de jos întins iar cel de deasupra flectat .

Efectuarea procedurii
– se spală mâinile;
– se îmbracă mănuși sterile;
– se îndepartează fesele și se evidențiază orificul anal;
– se introduce sonda la o profunzime de aproximativ 15 cm și se racleză ușor pe retele, nu se
folosesc geluri lubrifiante;
– se fixează seringa la capătul sondei și se execută 1 -2 aspirații;
– se retrage sonda ș i se introduce într -o eprubetă în mediul de conservare .

Prelevarea rectală – Recoltarea cu ajutorul tamponului steril
Material e necesar e
– tampoane sterile cu tija lungă, tamponul fiind bine atașat pentru a nu permite retenția
intrarectală. Se pot folosi tampoane comerciale în tuburi de plastic cu sau fără mediul de
conservare;
– ser fiziologic steril;
– mănusi de unică folosinț ă;
Preg atirea pacientului
– se face toaleta ano -perineală;
– se așează pacientul în decubit lateral cu piciorul de jos întins iar cel de deasupra flectat.

Efectuarea procedurii
– se spală mâinile;
– se îmbracă mănuși sterile;
– se îndepartează fesele și se evidențiază orificul anal;

65 – tamponul trebuie umezit în ser fiziologic ;
– se introduce tamponul în rect și se rotește ușor ;
– se retrage ușor tamponul se introduce în eprubetă sterilă .

Observații
Scaunul recoltat se trimite imediat la laborator după etichetarea corespu nzatoare.
Nu se congelează .
Conservarea se face , dacă este cazul , în soluț ia tampon .

c) Determinarea sângerării oculte în scaun

Indicaț ii:
– anemie cu etiologie necunoscută;
– screening la persoanele cu vârsta mai mare de 50 de ani și antecedente heredo -colaterale
pentru neoplasm gastrointestinal.

Materiale necesare
– coprocultor;
– mănuși de unică folosință;
– teste colorimetrice.

Pregătirea pacientului
– este instruit ca cel puțin 3 zile înainte să nu consume carne roșie, să nu ia medicamente pe
baza de fier;
– se obțin informații dacă pacientul a prezentat gingivoragii, extracții dentare, epistaxis;
– dacă a folosit vitamina C rezultatele pot fi fals negative .

Efectuarea procedurii
– materiile fecale se pot recolta ca și pentru celelalte probe;
– se pot folosi teste c olorimetrice la care rezultatele se obț in imediat :
– Testul hemocult constă în aplicarea a doua picăt uri de reactiv pe o hârtie din g uiac
cu materii fecale; în prezenț a sângelui în scaun apare co lorarea în albastru ;
– Testul cu tableta presupune plasarea unei proble pe scaun pe hârtia developatoare,
aplicarea un ei tablete pe materiile fecale ș i adaugare a a 2 -3 picături de apă. Prezenț a
sângelui determină modificarea culorilor .

d) Determinarea lipidelor în materii fecale (absorția ș i digestia lipidelor)
Exam enul studiază absorț ia intestinală insuficientă pancreatică, și permite monitorizarea terapiei.

Materiale necesar e
– colector;
– mănuși de unică folosință;
– teste.

66 Pregătirea pacientului
– se recomandă pacientului să consume 100 grame lipide timp de 3 zile;
– nu se fac clisme;
– nu se dau laxative;
– nu se pun supozitoare.

Efectuarea procedurii
– se recoltează scaunele emise în 3 zile consecutive;
– se notează data și ora la care a fost obținut fiecare eșantion;
– probele recoltate se trimit imediat la laborator.
Prezența lipide lor în scaun arată maldigestie și malabsorție, se numeș te steatoree

5.4 Recoltarea exudatului faringian

Scop / Indicații
– izolarea și identificarea germenilor care populează nazofaringele în vederea stabilirii
diagnosticului sau a stării de pu rtător ;
– stabilirea sensibilității la antibiotice ;
– monitorizarea tratamentului .

Pregătirea pacientului
– se oferă pacientului instrucțiuni clare, precise, adaptate nivelului de înțelegere ;
– în cazul în care pacientul este copil instruirea trebuie făcută apar ținătorului ;
– se recomandă efectuarea recoltării înaintea administrării antibioticelor deoarece modifică
rezultatele ;
– în dimineața recoltării pacientul:
– nu mănâncă, nu bea ;
– nu face gargară, nu -și instilează picături în nas ;
– nu-și face igiena orală ;
– se atenț ionează pacientul că este posibil să aibă senzație de vomă .

Erori de recoltare
– nerespectarea condițiilor de asepsie și antisepsie determină contaminarea probei ;
– folosirea antisepticelor orale poate induce inhibiția dezvoltării germenilor ;
– atingerea limbii sau buzelor, a dinților cu tamponul poate modifica rezultatul datorită
germenilor existenți în aceste zone ;
– atingerea luetei poate declanșa reflexul de vomă .

Materiale necesare
– tavă pentru materiale ;
– eprubetă cu tampon steril ;
– spatulă linguală sterilă ;
– mănuși de unică folosință ;
– mască de protecție ;
– colector pentru materiale ;
– etichete .

67
Efectuarea recoltării
– se verifică dacă pacientul a respectat recomandările privind procedura ;
– pacientul este rugat să colaboreze și să respecte întocmai sfaturile celui car e recoltează ;
– dacă pacientul este un copil, poziția sa va fi asigurată de aparținător sau altă persoană ;
– se orientează pacientul cu fața spre lumină, în poziție șezând pentru a asigura o mai bună
vizibilitate a zonei ;
– se spală mâinile cu apă și săpun ;
– se îmbracă mănușile de unică folosință ;
– se pune masca de protecție ;
– pacientul este invitat să deschidă larg gura, să inspire adânc și să stea nemișcat ;
– se scoate tamponul pentru recoltare din eprubetă ;
– cu ajutorul spatulei se apasă limba ;
– se șterge depozitul f aringian și amigdalian, orice zonă inflamată sau ulcerată ;
– se retrage tamponul cu atenție pentru a nu atinge limba, dinții si buzele ;
– se introduce imediat tamponul în eprubeta protectoare ;
– se etichetează și se trimite la laborator comunicând dacă pacientul a luat medicamente, ce
fel.

Colectarea ma terialelor folosite
– materialele folosite au un potențial infecțios ridicat și se colectează conform precauțiilor
universale .

Observații
Pentru recoltarea secreției nazale se folosește un tampon steril flexibil ca re se introduce în
narină și se șterg pereții laterali .

5.5 Recoltarea sputei prin expec torație

Scop/ Indicații
– identificarea germenilor responsabili de infecții respiratorii și testarea sensibilității acestora
față de antibiotice ;
– diagnosticarea tuberc ulozei ;
– identificarea celulelor modificate de procese inflamatorii sau neoplazice .

Tipuri de examene
– examen bacteriologic ;
– examen citologic .
Materiale necesare
– recipient steril cu capac etanș ;
– pungi din material plastic ;
– mănuși de unică folosință ;
– soluție salină;
– apă simplă;
– pahar de unică folosință ;
– colector pentru materialele folosite .

68
Pregătirea pacientului
– se explică pacientului importanța efectuării determinării și a respectării instrucțiunilor ;
– se informează că proba se recoltează dimineața, deoarec e se atenționează pacientul să nu
mănânce, să nu fumeze, să nu -și instileze picături în nas, să nu se spele pe dinți, să nu -și
clătească gura cu soluții dezinfectante (apă de gură) înainte de recoltare ;
– se informează pacientul că dacă va fi nevoie se va ap ela la metode care să stimuleze
expectorația și se obține colaborarea ;
– testul se efectuează înaintea administrării de antibiotice .

Efectuarea recoltării
– se verifică dacă pacientul a respectat recomandările ;
– pacientul este rugat să -și clătească gura cu apă sau soluție salină pentru a nu contamina
sputa cu bacterii din cavitatea bucală ;
– pacientul așezat pe scaun sau în ortostatism este rugat să respire adânc de 2 -3 ori și apoi să
tușească puternic ;
– sputa eliminată (echivalentul cel puțin al unei lingurițe) s e colectează direct în recipientul
steril ;
– folosind mănuși de protecție se închide recipientul, se șterge exteriorul cu un șervețel și se
introduce într -o pungă de material plastic ;
– se etichetează produsul și se trimite la laborator ;
– după recoltare se ofer ă pacientului apă să -și clătească gura .

Dacă pacientul nu expectorează suficient
– se administrează 2 pahare cu apă care fluidifică secrețiile ;
– se apelează la umidificarea aerului din încăpere, folosirea aerosolilor ;
– la recomandarea medicului se administrea ză un expectorant cu cel puțin 2 ore înainte de
recoltare ;
– la recomandarea medicului se apelează la alte metode de recoltare:
– aspirație transtraheală folosind un cateter subțire sau seringă ;
– spălătură bronșică efectuată în timpul bronhoscopiei .

Colectarea materialelor folosite, respectarea normelor
– se colectează materialele în containere speciale conform precauțiilor universale ;
– se spală mâinile ;
– se atenționează pacientul să colecteze sputa în continuare în recipientul oferit de personalul
de îngrijire .

Erori de recoltare
– sputa este amestecată cu salivă sau resturi alimentare când pacientul nu respectă
recomandările
– sputa este amestecată cu voma declanșată în timpul episodului de tuse
– produsul a fost suprainfectat în timpul manevrării

Observații
Pentru ex amenul citologic se recoltează 3 probe în momente diferite.

69 Pentru bacilul Koch se recoltează 3 -5 probe matinale.

5.6 Recoltarea secreției uretrale la bărbat

Scop / Indicații
– diagnosticare a bolilor cu transmitere sexuală;
– testarea sensibilității germeni lor la tratamentul cu antibiotice .

Materiale necesare
– ansă de platină, lampă de spirt ;
– tampoane sterile ;
– lame de sticlă ;
– mănuși de unică folosință ;
– etichete .

Pregătirea pacientului
– se informează pacientul cu privire la necesitatea efectuării examenului ș i modul de
derulare ;
– se anunță pacientul ca va fi păstrată confidențialitatea ;
– se asigură intimitatea .

Efectuarea recoltării
– se atenționează pacientul asupra modului de colaborare ;
– se spală mâinile, se îmbracă mănușile ;
– se evidențiază uretra ;
– se comprima puțin glandul pentru a exprima secreția ;
– se recoltează folosind ansa de platină sterilizată sau introducând un tampon steril prin
orificiul uretral în uretra anterioară ;
– se realizează un frotiu care se trimite la laborator imediat .

Observații
Se recomandă prelevare în poziție de decubit dorsal pentru prevenirea sincopei vaso vagale .
După recoltare se monitorizează pacientul existând risc de hipotensiune, bradicardie, paloare,
transpirație, greață, vărsături .
Colectarea materialelor se face conform normelor , materialul recoltat având potențial infecțios
ridicat.

5.7 Recoltarea secrețiilr purulente din leziuni

Scop/ Indicații
– identificarea germenilor responsabili de infectarea plăgii ;
– stabilirea sensibilității germenilor față de antibiotice .

Materiale nece sare
– pense sterile ;

70 – comprese ;
– soluții dezinfectante ;
– mănuși sterile ;
– tampoane sterile, ansă de platină ;
– pipete ;
– lame de sticlă, lampă de spirt .

Pregătirea pacientului
– se anunță pacientul, se explică necesitatea examenului ;
– se informează pacientul că este posibil ca procedura să fie dureroasă ;
– se așează pacientul într -o poziție comodă în funcție de localizarea leziunii ;
– se asigură intimitatea pacientului .

Efectuarea recoltării
– se verifică prescripția medicală ;
– se spală mâinile ;
– se îmbracă mănuși sterile ;
– se curăță suprafața leziunii prin absorbție cu comprese sterile ;
– se recoltează din secreție:
– prin aspirație cu o pipetă sterilă ;
– cu ansa de platină sterilizată ;
– cu tampon steril ;
– se realizează 2 -3 frotiuri ;
– produsul aspirat sau tamponul se introduc într -o eprubetă sterilă .

Îngrijirea pacientului după recoltare
– se pansează leziunea ;
– se monitorizează pacientul în continuare .

Colectarea materialelor
Se face conform protocolului .

5.8 Recoltarea secrețiilor cervico -vaginale pentru examene de laborator

a) Reco ltarea pentru examenul bacteriologic ș i parazitologic al secretiilor vaginale
Scop/indicaț ii:
Depistarea de agenți patogeni care produc infecț ii vulvov aginale: Trichomonas vaginalis,
Candida albicans, chlamidia, haemophilus, gardnerella, alti germeni banal i.
Materiale necesare
– valve vaginale sterile sau specul – nelubrifiate ;
– tampoane de vată montate pe porttampon sterile ;
– pipetă absorbante sterile ;
– ser fiziologic steril;
– lame de sticle curate, degresate, uscate ;
– mănusi de unică folosinț ă;

71 Pregătirea pa cientului
– nu se fac irigaț ii vaginale cu cel putin 24h înaintea procedurii ;
– nu se folosesc ovu le sau creme vaginale cu cel puț in 2 zile înainte ;
– nu se adm inistrează tratamente antiinfecțioase cu cel puț in 8 zile înaintea prelevării ;
– nu se face prelevare da că există sângerare vaginală .

Efectuarea procedurii
– se așează pacientă în poziț ie ginecologică pe masă ;
– se montează valvele sau speculul;
– se umectează (dacă este nevoie) tampoanele cu ser fiziologic ;
Prima prelevare se face din fundul de sac vaginal post erin.
– produsul recoltat se în tinde pe lama într -un strat subț ire, se aplic ă o picătură de ser
fiziologic ș i eventual o picătură de albastru de Cresyl, peste lamă se pune o lamelă ;
– se trimite imediat la laborator ;
A doua prelevare se face în acelaș i mod ia r după întinderea pe la mă se aplică o pică tură de
soluț ie apoasă de hidroxid de potasiu 5% -10% ș i apoi lamelă .

Interpretare
Daca rezultatul micrscopic nu este c oncludent se recurge la însămânț area de pe medii de cultură

b) Recoltarea secreț iilor vaginale pentru examenul citovaginal hormonal
Este un test calitativ indir ect care permite evaluarea funcț iei ovariene pe baza modificarilor
histologice ș i citologice suferite d e epiteliul vaginal sub influenț a hormonilor ovarieni .

Indicaț ii:
Amenoree patologic ă, tulburări ale ciclului menstrual, menometroragii, ster ilitate, infertilitate,
disfuncț ii endocrine c u repercursiuni asupra activităț ii ovariene, (hipo fiza, tiroida, suprarenală)
afecț iuni tumorale benigne sau mali gne mamare, controlul eficacităț ii tratame ntului hormonal .

Contraindicaț ii: Infecții acute ș i subacute genitale înalte, inflamatii cervicovaginale prolaps
genital, cancerul genital .

Materiale necesare
– spatula Ayr e;
– lame curate degresate, uscate ;
– valve sau specul vaginal ;
– mănuși de unică folosinț ă.

Pregătirea pacientei
– se evită contactele sexu ale și spălăturile vaginale cu 5 zile îna inte de începerea prelevarilor
și pe parcursul acestora ;
– este avertizată asupra programului de recoltare:
– la femeile cu ciclul ovarian scurt (21 -24 zile) prelevările încep în ziua a 7 -a la
interval de 2 zile ;
– la femeile cu ciclul de 28 -32 zile se recoltează începând cu zilele 8 -10 la interval de 2
zile;

72 – nu se recoltează în caz de sângerare vaginală .

Efectuarea procedurii
– se recoltează cu ansa de la nivelul fundu rilor de sac vaginale laterale ș i posterior ;
– se realizează frotiuri care se trimit la laborator .

c) Recoltarea secreț iilor cervicovaginale p entru examenul citotumoral Babeș -Papanicolaou
Este un test complex utilizat pentru depi starea leziunilor necanceroase ș i a cancerelor incipiente
cervicale la femeile asimptomatice .

Indicaț ii
– o dată pe an la femeile în varstă de peste 18 a ni care au activitate sexuală;
– la femeile care nu prezintă leziuni c ervicovaginale vizibile precum ș i la cele cu leziuni care
evocă un p roces inflamator sau distrofic la examenul clinic sau colposcopic .

Materiale necesare
– spatula de lemn Ayre (se evită spatulele de met al) pentru prelevarea vaginală ș i
exocervicală ;
– perie mică cilindrică pentru prelevarea endocervicală ;
– tampon de vată mont at pe un porttampon pentu recoltare endocervicală ;
– lame de st iclă cu extremităț i aspre ;
– fixator, alcool – eter în proporț ii egale ;
– valve vaginale sau specul vaginal .

Pregătirea pacientei
– este avertizată sa nu efectuez e nici o manevră vaginală cu 72ore î naintea examenului
(toaleta vagianală, aplicaț ii de ovule, creme vaginale) ;
– se evită raporturile sexuale cu 24 ore înainte de recoltare;
– nu se efectu ează manevre obstetricale cu 24ore înainte (tuseu vaginal, colposcopie,
tamponamente vagi nale etc.) ;
– prelev area se face în afa ra menstruatiei, în afara infecției locale și de preferinț ă în perioada
de mijloc a ciclului .

Efectuarea procedurii
– se evidenț iază cavitatea vaginală prin introducerea valvulelor sau speculului nelubrifiate
– recoltarea se face de la mai multe niveluri:
– din fundul de sac vaginal ;
– de la nivelul exocolului utilizând pentru ambele tehn ici spatula Ayre efectuând o
mișcare de raclaj ;
– de la nivel endocervical utilizănd peria cilindrică (mai rar tamponul care absoarbe
unele celule) ;
– se fac lame pentru fiecare zonă din care s -a efectuat recoltarea ;
– întinderea secreț iei pe lama se face printr -o miscare sinuoasă a spaț iului, de la un capăt la
celălalt fără a apăsa prea tare;
– la extremităț ile lamelor se n otează numele pacientei precum ș i tipul prelev ării (V -vaginală,
C-exocol, E -endocol);

73 – lamele se trimit la laborator .

Interpretarea rezultatelor
Se face după mai multe clasificări (Papanicolaou, Richard, Bethesda) .
Clasificarea Papanicolaou împart e frotiurile în 5 clase în funcț ie de gradul de deviere
morfologică de la tipul normal:
Clasa I – absenț a de celule anormale sau atipice ;
Clasa a II -a – citologie atipică dar fără evidenț ă pentru malignitate ;
Clasa a III -a – citologie sugestivă dar necloncudentă pentru malignitate ;
Clasa a IV -a – citologie put ernic sugestivă pentru malignitate ;
Clasa a V -a – citologie concludenta pentru malignitate .

Observații
Pentru completarea informaț iilor se mai pot realiza: frotiul vaginal (la femei cu histerectomie
totală pentru displazie sau carcinom) ș i frotiul vulvar (pentru leziuni vulvare vizibile) .

Capitolul 6 ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR

6.1 Aspecte generale
Medicamentele sunt substanțe sau asocieri de substanțe utilizate cu scop:
– terapeutic , pentru ameliorarea sau /și tratarea bolilor și simptomelor ;
– preventiv, pentru a preveni apariția manifestărilor patologice .

Medicamentele pot fi de origine:
– naturală ;
– vegetală ;
– animală;
– minerală ;
– chimice de sinteză , obținute fie prin constituirea în laborator a substanțelor active naturale,
fie prin combinarea unor elemente chimice care tind spre o substanță activă originală
– medicamente obținute prin metode genetice .
Medicamentele actuale sunt din ce în ce mai eficace, dar uneori, cu riscuri mari. Acestea pentru
că ele trebuie să fie prescrise printr -un document medical. În i nstituțiile medicale, ele sunt
preparate la farmacia spitalului și distribuite de către asistentele medicale. S -au creat numeroase
forme de medicamente în scopul facilitării administrării lor și creșterii la maxim a eficacității
acestora.

Clasificarea med icamentelor după uz

Medicamente de uz intern – cuprind toate medicamentele care acționează după ce ajung în
circulația sanguină pe diferite căi: orală (per os) sau parenterală (pe altă cale decât cea digestivă)
Medicamentele de uz intern se prezintă sub u rmătoarele forme: pudre, siropuri, picături, poțiuni,
suspensii, comprimate, tablete, drajeuri, capsule, granule, supozitoare.

Medicamente de uz extern – unele sunt aplicate pe suprafața pielii sănătoase, altele sunt
folosite pentru tratarea unor leziuni cutanate

74
Medicamentele de uz local – sunt destinate tratamentului afecțiunilor locale, spre exemplu
colirurile pentru afecțiunile oculare sau aerosolii în diferite afecțiuni pulmonare
Medicamentele nu rămân active pe perioade nedefinite. Excipienții acest ora, adică suportul
principiilor active se degradează după un anumit timp. De aceea, pe ambalajul medicamentelor
figurează data expirării, data de la care medicamentul nu mai trebuie sa fie utilizat.

Medicamentele generice – sunt copii ale medicament elor de referință care și -au pierdut
exclusivitatea după un număr de ani de comercializare.
Prețul medicamentelor generice este de 30% până la 40% mai mic față de al medicamentelor de
referință. Actualmente, din rațiuni economice, se tinde spre promovarea medicamentelor
generice atunci când există.

6.2 Administrarea medicamentelor pe cale orală

Scop
Introducerea în organism, pe cale orală, prin înghițire sau sublingual, a unei cantități de
medicament care să acționeze general sau local.

Principii general e
– administrarea medicamentelor pe cale orală se face prin înghițire, sublingual și
translingual ;
– sublingual, se administrează Nitroglicerină, Ergotamină, dezinfectante ale cavității bucale
și orofaringelui, unele pansamente gastrice (Dicarbocalm) ;
– translin gual (pe limbă) se administrează spray -uri medicamentoase pe bază de nitrați,
pentru pacienții cu angină cronică; pacientul în aces t caz trebuie să aștepte 10 secunde
după administrare înainte de a înghiți ;
– necesită o bună cunoaștere, de către asistenta me dicală, a tratamentelor prescrise de medic,
a efectelor terapeutice și a reacțiilor adverse ;
– administrarea medicamentelor trebuie să răspundă exigențelor de calitate și de securitate
– asistentul medical are responsabilitate în acest caz .

Pregătirea materi alelor
– prescripția medicală ;
– cărucior cu medicamente ;
– flacon cu soluție hidroalcoolică ;
– o pereche de foarfece ;
– pahare de unică folosință /recipiente speciale pentru medicamente .

Pregă tirea pacientului
– se identifică capacitățile pacientului de a -și adminis tra tratamentul și de a -l supraveghea ;
– se explică pacientului importanța luării medicamentelor conform prescripției medicale ;
– se adaptează demersul educativ la nivelul de instruire al pacientului pentru a asigura
securitatea și calitatea administrării trat amentului ;
– se instalează pacientul confortabil ;
– se acordă ajutor pacientului aflat în dificultate .;

75
Efectuarea procedurii -condiții preliminare
– pregătirea tratamentului trebuie să fie extemporanee de către asistenta care distribuie
medicamentele
– medicament ele pot fi pregătite dinainte utilizând o listă ce va conține, în mod obligatoriu,
medicamentele identificate prin:
– numele și prenumele pacientului ;
– doza/orarul de administrare ;
– data prescrierii ;
– pregătirea tratamentului necesită controlul riguros al cali tății fiecă rui medicament de către
asistenta medicală (culoare, aspect ,integritate) ;
– se aplică exact po sologia prescrisă de medic ș i se respectă regulile generale de administrare
a medicamentelor.

Administrarea propriu -zisă a medicamentului
– se identifică pacientul ;
– se verifică încă o data prescripția medicală la patul pacientului ,in momentul administrării ;
– se realizează o fricțiune hidroalcoolică a mâinilor sau se face un lavaj simplu înainte de
fiecare distribuire ;
– se păstrează medicamentele în blisterel e sau formele de condiționare proprii, până când
sunt luate ;
– se decupează blisterul cu foarfeca dacă medicamentul nu este condiționat într -o alveolă
individuală ;
– se pun medicamentele pentru ora prescrisă intr -un păhărel cu întrebuințare unică, înainte de
a le da pacientului;
– se explică pacientului modalitățile de luare a medicamentelor:
– pe nemâncate (à jeun), în timpul mesei sau după masă ;
– cu un pahar cu apă, pentru capsule, tablete, comprimate ;
– dizolvat în apă, pentru comprimatele care se dizolvă sau pentr u pulberi ;
– fără diluție , pentru siropuri,suspensii sau pentru comprimatele care se administrează
sublingual ;
– se aplică demersul educativ de autonomizare a pacientului și de creștere a complianței la
tratament .

Supraveghere și evaluare
Supravegherea admin istrării medicamentelor per os trebuie să garanteze evaluarea prin:
– o administrare corectă:doza/orar,mod de administrare conform recomandării medicale ;
– măsurarea funcțiilor vitale înainte,in timpul și/sau după administrare în funcție de
medicament pentru a identifica efectele benefice si cele indezirabile ;
– consemnarea semnel or de necomplianță la tratament;
– aprecierea nivelului de conștiență al pacientului pe durata tratamentului ;
– includerea acestor elemente în cele două dimensiune ale administrării tratamen tului oral
calitatea și securitatea .

6.3 Administrarea medicamentelor prin injecții parenterale

76 Scop
Introducerea î n organism a unor medicamente, substanțe active, cu ajutorul unor seringi și ace
sterile, ocolind tubul digestiv.

Tipuri de injecții
Injec țiile se pot face:
– fie în țesuturile organismului: intramuscular, subcutanat, intradermic ;
– fie direct în circulația sanguină: injecția intravenoasă .

Indicații:
– aplicarea tratamentelor medicamentoase injectabile ;
– realizarea unui monotest sau intradermoreac ții;
– teste de sensibilizare sau cure de desensibilizare ;
– injectarea de produse necesare realizării unor examene de investigare (produse radioopace,
radioactive , izotopi) .

Pregătirea m ateriale lor
– seringi sterile adaptate volumului de injectat ;
– ace sterile: pentru aspirarea medicamentului de injectat, pentru realizarea injecției ;
– medicamentele prescrise ;
– comprese sterile ;
– soluții antiseptice ;
– un garou (în caz de injecție i.v.) ;
– o tavă medicală curată ;
– un container pentru ace ;

Pregătirea pacientului
– se oferă informații despre procedură și despre modul de administrare ;
– se explică natura produselor injectate și a utilității lor ;
– se realizează instalarea confortabilă și fără risc a pacientului pentru că injectarea să se facă
în cele mai bune condiții .

Efectuare a procedurii
– se verifică prescripția medicală, data prescripției produsului, integritatea ambalajelor
înainte de a începe procedura ;
– prepararea medicamentului de injectat este în funcție de condiționarea substanței active:
fiolă cu doză unică, flacon cu do ze multiple, flacon cu pulbere de dizolvat .

În cazul fiolei / flaconului cu doză unică:
– se pune o compresă îmbibată în soluție antiseptică în jurul gâtului fiolei și se dezinfectează
timp de 30 de secunde (ti mp de contact recomandat de precauțiile univers ale);
– se rupe gâtul fiolei ;
– se montează acul de aspirație (mai gros) la amboul seringii; fiola ținută între indexul și
degetul mare al mâinii nedominante este poziționată cu deschiderea în jos pentru a aspira
conținutul său ;
– se aspiră numai cantitatea pres crisă de medic ;

77 – se aruncă fiola ;
– se tapotează ușor seringa și se elimină bulele de aer ;
– se îndepărtează acul de aspirație și se aruncă în container ;
– se adaptează la seringă acul pentru injectare și se repune seringa în ambalaj; protecția
acului va fi lăsat ă pe loc până în momentul injecției .

În cazul unui flacon cu doze multiple
– se verifică data deschiderii flaconului și modul de conservare: ca regulă generală, un flacon
deschis de mai mult de 8 ore, nu mai este utilizat; în cazul insulinei, poate fi utili zată timp
de 30 de zile de la deschiderea flaconului ;
– se șterge dopul de cauciuc al flaconului cu o compresă îmbibată în soluție antiseptică (în
cazul primei utilizări trebuie mai întâi să se îndepărteze căpăcelul metalic de deasupra) ;
– se montează la serin gă acul de aspirație ;
– se aspiră cantitatea prescrisă din flaconul ținut răsturnat ;
– se îndepărtează bulele de aer din seringă ;
– se îndepărtează acul de aspirație și se aruncă în container; se adaptează la seringă acul
pentru injecție protejat (capișonat) .

În cazul flaconului cu pulbere de dizolvat
– se aspiră în seringă solventul (lichidul) pentru dizolvare ;
– se dezinfectează dopul de cauciuc ;
– se injectează în flaconul cu pulbere solventul ;
– se asigură flaconul până la dizolvarea completă a pulberii, fără să se retragă acul cu
seringă ;
– se aspiră medicamentul diluat în seringă și se elimină bulele de aer ;
– se îndepărtează acul cu care s -a aspirat, se aruncă în container și se adaptează acul pentru
injecție lăsându -l în teaca protectoare.

6.4 Administrarea m edicam entelor prin injecții intramusculare (I.M.)

Scop
Introducerea unei soluții medicamentoase în țesutul muscular cu ajutor unei seringi și a unui ac
sterile.

Linii directoare
– injecția i.m. este efectuată, în general, când se dorește o absorbție rapidă sau c ând calea
orală este contraindicată ;
– se aplică cele „5 reguli” de administrare: pacientul potrivit, medicația potrivită, doza
corectă, calea ade cvată, timpul (orarul) potrivit;
– înainte de adminis trarea medicamentului, asistentul medical se va informa despr e acțiunea
medicamentului, motivația administrării drogului, doza normală și calea de administrare,
contraindicații și reacții adverse ;
– cantitatea de soluție administrată pe cale i.m. variază în funcție de medicament; în mod
normal, nu se administrează mai mult de 5 ml. în același loc ;
– alternarea locurilor injectării este importantă pentru confortul pacientului, pentru
prevenirea traumelor asupra țesutului și facilitarea absorbției ;

78 – locurile de elecție includ: cadranul supero -extern fesier, treimea medie a feței externe a
coapsei, mușchiul deltoid ;
– se vor evita zonele contractate sau care prezintă noduli ;
– poziția pacientului va fi de siguranță, relaxată și compatibilă cu condiția fizică a
pacientului încât să ofere o expunere adecvată a locului pentru injecț ie (decubit ventral,
decubit lateral, poziție șezândă, ortostatism) ;
– mărimea acului și a seringii depind de volumul soluției de injectat, vâscozitatea soluției,
constituția pacientului, mu șchiul selectat pentru injecție;
– înainte de administrarea oricărui m edicament nou se evaluează riscul de alergie al
pacientului prin anamneză ;
– se testează pacientul să nu fie alergic, în special înaintea administră rii primei doze de
antibiotic/ chimioterapic ;
– pentru a preveni colorarea (pătarea) sau iritarea superficială țe sutului de către medicament,
la scoaterea acului din mușchi, acul va fi schimbat după ce soluția a fost aspirată în seringă ;
– tehnica în „Z” este folosită pentru a injecta în siguranță orice soluție colorată sau care irită
superficial pielea; metoda „Z” se folosește numai pentru zona mușchiului dorso -gluteal .

Pregătirea materialelor
– seringi sterile de capacități corespunzătoare volumului de injectat ;
– ace sterile etalon de 19 -22 mm. grosime, lungi de 5 -10 cm.;
– soluții antiseptice;
– comprese de tifon / tamp oane de vată ;
– mănuși de unică folosință (opțional) ;
– tăviță renală ;
– containere speciale pentru colectarea materialelor .

Pregătirea pacientului
– se intervievează pacientul pentru a identifica un posibil risc de alergie ;
– se obține consimțământul informat ;
– se asigură intimitatea pacientului ;
– se stabilește locul pentru injecție după inspectarea zonelor de elecție ;
– se poziționează pacientul în funcție locul ales și de starea sa generală .

Efectuarea procedurii
– se spală mâinile ;
– se montează acul la seringă folosin d tehnica aseptică ;
– se îndepărtează capacul acului prin tracțiune ;
– se scoate aerul ;
– se dezinfectează locul ales ;
– se întinde pielea folosind mâna nedominantă ;
– se introduce rapid acul în țesut în unghi de 90° ținând seringa în mâna dominantă între
police și celelalte degete ;
– se fixează amboul seringii între policele și indexul mâinii nedominante ;
– se aspiră încet trăgând pistonul înapoi cu mâna dominantă pentru a verifica poziția acului ;
– se schimbă poziția acului dacă se aspiră sânge ;
– se injectează lent soluț ia în țesutul muscular, câte 10 secunde pentru fiecare ml soluție ;

79 – se extrage rapid acul adaptat la seringă fixând amboul ;
– se aruncă acul necapișonat în container ;
– se masează locul injecției cu un tampon cu alcool exercitând o ușoară presiune ;
– se ajută pac ientul să se îmbrace, să adopte o poziție comodă ;
– se evaluează locul injecției după 2 -4 ore de la administrare, dacă este posibil ;
– se reorganizează locul de muncă ;
– se spală mâinile ;
– se notează procedura în Fișa de proceduri (nume. data și ora administrării , tipul soluției,
doza) .

Incidente/ Accidente
– amorțeli, furnicături sau alterarea funcției musculare în zona injecției determinate de
nerespectarea locurilor de elecție și de iritarea nervului sciatic ;
– paralizia membrului inferior prin înțeparea nervului s ciatic ;
– embolie prin injectarea într -un vas de sânge a soluție uleioase ;
– noduli prin injectarea unor soluții care precipită sau a unui amestec de soluții
incompatibile ;
– pătarea / pigmentarea pielii prin injectarea unor soluții colorate fără să se aplice me toda
„Z”;
– flegmon prin nerespectarea regulilor de asepsie și antisepsie .

6.5 Administrarea medicamentelor prin injecția intramusculară după medoda „Z”

Scop
– administrarea substanțelor iritante și a celor care colorează țesutul, cum ar fi produsele pe
bază de fier ;
– administrarea unor soluții medicamentoase la pacienții vârstnici subnutriți.

Pregătirea materialelor
– se verifică prescripția medicală ;
– se spală mâinile și se îmbracă mănuși de unică folosință ;
– se pregătesc seringa și acul potrivite pentru injecț ia intramusculară ;
– se aspiră soluția medicamentoasă în seringă după metoda aseptică și o mică cantitate de
aer;
– se schimbă acul cu care s -a aspirat și se atașează cel pentru injectat soluția .

Efectuarea procedurii
– se identifică pacientul ;
– se așează pacie ntul în poziția care permite expunerea zonei gluteale (decubit dorsal sau
decubit lateral relaxat) ;
– se dezinfectează cadranul supero -extern al fesei ;
– se lasă să se usuce pielea ;
– se trage pielea în lateral în formă de „Z”, îndepărtând -o de locul ales pentru injecție ;
– se introduce acul în ț esutul muscular în unghi de 90°;
– se aspiră pentru a verifica poziția acului ;

80 – dacă apare sânge în seringă se retrage ușor acul și se modifică poziția după care se aspiră
din nou; dacă și de data aceasta se aspiră din nou; da că și de data aceasta se aspiră sânge se
retrage complet acul și se reia tehnica în a lt loc;
– se injectează soluția lent, dacă nu s -a aspirat sânge, și apoi, aerul tras în seringă odată cu
substanța medicamentoasă ;
– injectarea aerului după terminarea soluție i ajută la prevenirea scurgerii de substanță din ac
în țesutul subcutanat în timpul retragerii ;
– se așteaptă încă 10 secunde după injectare și apoi se retrage acul ;
– se eliberează pielea care a fost trasă în „Z” pentru a acoperi locul de inoculare ;
– se evită masarea locului pentru a nu favoriza pătrunderea substanței iritante în țesutul
subcutanat ;
– se solicită pacientului să se miște pentru a favoriza absorbția medicamentului ;
– dacă pacientul este imobilizat la pat, după injectare va fi ajutat să facă exerciții pasive și
active în pat, pentru a facilita absorbția medicamentului ;
– se aruncă acul necapișonat ;
– se colectează materialele folosite în containere speciale ;
– se verifică după 1 -2 ore locul injectării ;
– se spală mâinile ;
– se notează procedura în Fișa cu proced uri a pacientului .

6.6 Administrarea medicamentelor prin injecția subcutanată (S.C)

Scop
Furnizarea unei căi de administrare a unor medicamente ca: insulina, anticoagulantele,
medicamentele depot, unele vaccinuri.

Linii directoare
– zonele de elecție pent ru injecția s.c. includ:
– regiunea periombilicală la 2 -3 cm distanță față de ombilic și față de linia de centură ;
– fața dorsolaterală a brațului la 8 -12 cm deasupra cotului ;
– fața antero -laterală a coapsei la 5 -6 cm deasupra genunchiului ;
– regiunea supra și su bspinoase ale omoplaților ;
– locurile de injecție trebuie alternate în ordinea mișcării acelor de ceasornic pentru a preveni
traumatizarea țesutului și a favoriza absorbția ;
– înainte de administrare se identifică un eventual profil alergologic al pacientului ;
– la administrarea heparinei subcutanat, se va evita masarea locului pentru a preveni
formarea hematomului ;
– o mică cantitate de 0,2 cm³ va fi lăsată în seringă în cazul injectării soluțiilor livrate în
seringă preumplută iar acul va fi introdus perpendicula r pe cuta formată, pentru a forța
ultima cantitate de medicament să pătrundă în țesut ;
– nu se dezinfectează zona cu alcool în cazul injecției cu insulină sau se lasă să se evapore
înainte de injectare ;
– nu se aspiră atunci când se fac injecții cu insulină și cu heparină (în acest ultim caz
aspirarea poate produce hematom) ;
– dacă apar echimoze la locul injecției cu heparină, se recomandă aplicarea unei pungi cu
gheață în primele 5 minute după injectare urmată de compresie locală ;

81
Materiale necesare
– seringi ste rile de capacități corespunzătoare volumului de soluție sau seringi preumplute ;
– ace sterile de 2 -4 cm lungime ;
– soluția de injectat condiționată în fiolă ;
– soluții dezinfectante ;
– comprese tifon / tampoane de vată ;
– mănuși de unică folosință (opțional) ;
– recipi ente pentru colectarea deșeurilor .

Pregătirea pacientului
– se informează, se explică procedura ;
– se obține consimțământul informat ;
– se asigură intimitatea pacientului ;
– se poziționează pacientul în funcție de locul ales: decubit dorsal, poziție șezândă cu mâ na
sprijinită în șold, decubit ventral pentru zonele supra și sub spinoase ale omoplaților ;

Efectuarea procedurii
– se pregătesc toate materialele ;
– se verifică prescripția medicală ;
– se spală mâinile ;
– se pregătește medicamentul folosind tehnica aseptică ;
– se identifică pacientul ;
– se selectează zona cea mai potrivită pentru injecție utilizând reperele anatomice ;
– se dezinfectează locul ales, se lasă să se usuce ;
– se îndepărtează capacul acului folosind tehnica aseptică ;
– se scoate aerul cu excepția situației în c are soluția este livrată în seringă preumplută ;
– se administrează injecția:
– se pliază tegumentul între policele și indexul mâinii nedominante, fixându -l și
ridicându -l de pe planurile profunde ;
– se pătrunde cu rapiditate în țesutul subcutanat în unghi de 45° sau 90° în funcție de
reprezentarea țesutului adipos și de lungimea acului ;
– se verifică poziția acului prin aspirare ;
– se injectează lent soluția medicamentoasă ;
– se extrage acul cu o mișcare sigură și rapidă ;
– se dezinfectează și se masează locul injecției ;
– se aruncă acul necapișonat în container ;
– se îngrijește pacientul la nevoie (poziționare, îmbrăcare) ;
– se spală mâinile;
– se notează procedura în Fișa de proceduri (nume, dată, ora administrării, tipul
soluției, doza) .

Incidente/ Accidente
– durere violentă pr in atingerea unei terminații nervoase sau/ și distensie bruscă a țesutului ;
– congestia zonei de inoculare care devine indurată și dureroasă .

82 6.7 Administrarea medicamentelor prin injecția intradermică (I.D)

Scop
– injectarea de alergeni în piele ca metodă de diagnostic pentru aprecierea reacției la
alergeni;
– testarea la tuberculină sau PPD;
– testarea unor medicamente cu potențial de sensibilizare a organismului (antibiotice,
anestezice) .

Linii directoare
– înainte de administrare se culeg informații despre acți unea medicamentul ui, scopul
injecției, dozajul/ diluția normală și locul de administrare ;
– nu se vor folosi, indiferent de scop, soluții antiseptice care colorează pielea și maschează
reacția locală ;
– pentru efectuarea injecției se vor respecta locurile de el ecție: regiunea ventrală a
antebrațului, fața externă a brațului și a coapsei; se evită zonele pigmentate, păroase sau
intens keratinizate (îngroșate), infectate ;
– se intervievează pacientul pentru a identifica profilul alergologic al acestuia precum și
experiența legată de testare ;
– se efectuează diluția necesară și se stabilește doza corectă conform procedurii standard
acolo unde este cazul (exemplu: diluție 1/10000 U.I. pentru testarea la Penicilină, 2 U.I.
PPD pentru IDR la tuberculină) .

Materiale necesa re
– seringi sterile de 1 ml./ seringă pentru tuberculină ;
– ace sterile de 1 -1,5 cm lungime ;
– comprese sterile/ tampoane de vată ;
– soluții antiseptice ;
– soluția medicamentoasă corect dozată .

Pregătirea pacientului
– se informează pacientul, se explică procedura ;
– se obține consimțământul informat și colaborarea pacientului ;
– se alge locul pentru injecție .

Efectuarea procedurii
– se spală mâinile;
– se îmbracă mănuși de unică folosință ;
– se identifică pacientul ;
– se verifică prescripția medicală ;
– se efectuează diluția și se stabilește doza exactă conform procedurii standard ;
– se aspiră soluția în seringă respectând procedura ;
– se dezinfectează zona aleasă ;
– se îndepărtează capacul de la ac prin tracțiune ;
– se întinde pielea din zona aleasă folosind policele mâinii nedominante ;
– se poziționează seringa aproape tangent cu pielea pacientului și cu bizoul în sus ;

83 – se introduce acul aproximativ 4 mm astfel încât vârful să fie vizibil prin piele ;
– se injectează lent soluția împingând pistonul fără să se aspire ;
– se observă formarea la locu l inoculării a unei papule albe cu diametrul de 5 -6 mm. ;
– se retrage acul fără să se maseze locul ;
– se aruncă acul cu seringa în containere speciale ;
– se îndepărtează mănușile, se spală mâinile (se șterg cu alcool) ;
– se supraveghează atent pacientu l și reacția locală ;
– se citește reacția locală după 20 -30 mm sau 72 ore (în cazul IDR la tuberculină) ;
– se reorganizează locul de muncă ;
– se notează procedura în Fișa cu proceduri a pacientului (substanța administrată, data, ora
inoculării, ora citirii reacției locale p recum și caracteristicile) ;

Incidente/Accidente
– lipotimie, vătămare corporală dacă pacientul nu este supravegheat și nu rămâne în repaus la
pat;
– reacție anafilactică sau șoc anafilactic care amenință viaț a dacă nu se respectă diluția / doza
la un pacient c u profil alergologic neidentificat .

6.8 Administrarea medicamentelor prin injecție intravenoasă directă

Scop
Furnizarea unei linii pentru administrarea intravenoasă a medicamentelor în scop explorator sau
terapeutic.

Linii directe
– tehnica aseptică va fi respectată atunci când se execută această procedură;
– injecția intravenoasă nu va fi efectuată în venele de la brațul cu fistulă arterio -venoasă sau
shunt arterio -venos, cu mastectomie, cu paralizie sau alte tulburări circulatorii și
neurologice;
– venele di n extremitatea distală (de jos) a membrului superior sau inferior nu vor fi utilizate
decât la recomandarea medicului întrucât viteza de circulație a sângelui la acest nivel este
de regulă, mai mică și predispune la embolism;
– se va evita utilizarea brațulu i dominant pentru injecția intravenoasă, când este posibil,
pentru a ajuta pacientul să -și păstreze independența;
– puncțiile venoase vor fi inițiate de jos în sus, progresiv centripet (deci în sensul circulației
venoase) întrucât, dacă nu se respectă acest principiu, sângele curgând din vena lezată sau
iritată poate cauza o nouă complicație;
– tuturor pacienților cu terapie intravenoasă li se va face bilanțul hidric (intrări -ieșiri);
– tipul și mărimea acului folosit va fi determinată de mărimea / calibrul venel or pacientului
și tipul d e soluție ce urmează a fi administrată.

Locuri de elecție
Venele abordate pot fi:
– venele de la plica cotului (exceptând zona medială) – cefalică, baz ilică;
– venele de pe partea dorsală a mâinii ;
– venele de pe partea posterioară a ga mbei ;

84 – venele jugulare ;
– venele epicraniene la nou născut și sugar .

Pregătirea materialelor
– tavă medicală sau cărucior rulant ;
– seringi sterile cu amboul situat periferic de capacități adecvate cantității de medicament
prescris ;
– ace cu bizoul ascuțit dar scu rt;
– comprese sterile/ tampoane de vată ;
– fiolă sau flacon cu soluția izotonă sau hipertonă ;
– mănuși de unică folosință ;
– materiale pentru puncția venoasă .

Pregătirea pacientului
– se informează, se explică pacientului procedura ;
– se obține consimțământul informa t;
– se asigură intimitatea pacientului ;
– se verifică locurile de elecție evitând zonele cu echimoze, pilozitate accentuată sau cu
semne de infecție ;
– se stabilește locul pentru injecție ;
– se poziționează pacientul în funcție de locul ales și de starea sa gener ală; decubit dorsal,
poziție semișezândă .

Efectuarea procedurii
– se verifică prescripția medicală ;
– se obțin informații suplimentare dacă medicamentul este nou ;
– se spală mâinile ;
– se folosesc mănuși de unică folosință ;
– se aspiră soluția din flacon conform pr ocedurii standard ;
– se elimină bulele de aer din seringă menținând seringa în poziție verticală ;
– se schimbă acul cu altul capișonat ;
– se leagă garoul, se palpează traiectul venei ;
– se dezinfectează larg zona aleasă pentru injecții ;
– se îndepărtează capacul de la ac prin tracțiune ;
– se efectuează puncția venoasă conform procedurii ;
– se verifică poziția acului prin aspirare ;
– se desface garoul dacă acul este în venă ;
– se injectează lent soluția medicamentoasă observând locul puncționat și reacțiile
pacientului ;
– se ex trage rapid acul adaptat la seringă ;
– se comprimă locul injecției cu tampon cu alcool, 3 -5 minute pentru hemostaza completă .

Incidente/Accidente
– flebalgie prin injectarea prea rapidă a soluției sau prin introducerea unor substanțe iritante
pentru intima va sului (ex.: soluțiile hipertone) ;
– hematom prin perforarea venei sau prin retragerea acului fără eliberarea garoului ;

85 – amețeli, lipotimie, colaps ;
– reacții anafilactice la soluțiile injectate în scop explorator (soluții iodate) .

6.9 Administrarea medicamente lor pe mucoasa conjuctivală

Scop
Instilarea medicamentelor (coliruri, unguente) pe suprafața ochiului, cu efect terapeutic
(anestezic, midriatic sau de strângere pupilară, antialgic, antiinflamator) .

Linii directoare
– înainte de administrare a oricărui med icament, asistentul medical trebuie să se documenteze
despre acțiunea acestuia, scopul pentru care se administrează, dozajul normal,
incompatibilități, contraindicații și reacții adverse ;
– toate manevrele de aplicare a medicamentelor pe suprafața ochiului s e vor face cu
blândețe, în siguranță, întrucât ochiul și în special corneea este o zonă foarte sensibilă
– tehnica aseptică va fi utilizată ori de câte ori se tratează ochiul și ea se aplică separat pentru
fiecare ochi în parte ;
– nu se aplică niciodată picătu ri sau unguente direct pe cornee ;
– înaintea de administrarea oricărui medicament nou, se va identifica prin interviu un
eventual istoric de alergie medicamentoasă ;
– în cazul administrării de soluții cu absorbție sistemică (atropina) se va presa blând cu
dege tul pe unghiul intern al ochiului, timp de 1 -2 minute după instilare în timp ce pacientul
ține ochiul închis; această manevră va împiedica medicamentul să ajungă în canalul
lacrimal ;
– în cazul în care pacientul are prescrise și picături și unguente, picătur ile se vor administra
primele .

Pregătirea materialelor
– se vor pregăti pe căruciorul de lucru:
– medicamentele prescrise: soluții, unguente, discuri oculare ;
– mănuși de unica folosință ;
– comprese sterile ;
– ser fiziologic steril ;
– pansamente oculare/ bandaje ;
– se verifică termenul de valabilitate al medicamentelor: culoarea aspectul soluțiilor oculare,
să nu fie precipitate, tulburi ;
– dacă orificiul tubului cu unguent oftalmic a făcut crustă se îndepărtează cu o compresă
sterilă ;
– se notează data primei folosiri a fla conului cu soluție oculară (după deschidere, acesta nu
va fi folosit mai mult de 2 -3 săptămâni pentru a evita contaminarea) .

Efectuarea procedurii
Reguli generale:
– se verifică prescripția medicală ;
– se identifică pacientul și ochiul care trebuie tratat (me dicul poate prescrie medicamente și
doze diferite pentru cei doi ochi) ;

86 – se explică procedura pacientului și se instruiește să rămână nemișcat în timpul procedurii ;
– se spală mâinile și se îmbracă mănușile de unică folosință ;
– se îndepărtează pansamentul / ba ndajul dacă există ;
– se spală mâinile ;
– se îndepărtează secrețiile oculare cu comprese sterile îmbibate în ser fiziologic ;
– se curăță secrețiile prin mișcări dinspre unghiul extern spre cel intern utilizând comprese
diferite pentru fiecare ochi ;
– pentru înde părtarea crustelor se aplică comprese umede sterile deasupra pleoapei
superioare, se lasă 1 -2 minute după care se îndepărtează ușor crustele înmuiate ;
– se repetă operația până când crustele sunt îndepărtate cu ușurință .

Administrarea medicamentelor prin in stilații oculare
– se așează pacientul în poziție semișezândă cu capul deflectat, sprijinit pe spătarul scaunului
oftalmologic sau culcat cu capul înclinat pe partea cu ochiul afectat ;
– se cere pacientului să privească în sus și în depărtare și să evite clipi tul;
– se îndepărtează capacul flaconului prevăzut cu picurător, în mod aseptic ;
– se sprijină mâna cu flaconul picurător pe fruntea pacientului , iar cu cealaltă se trage în jos,
cu blândețe pleoapa inferioară pentru a mări fanta palpebrală ;
– se instilează 1 -2 picături pe mucoasa conjunctivală, spre unghiul inter al ochiului ;
– se eliberează pleoapa inferioară, se cere pacientului să clipească pentru distribuirea
uniformă a soluției ;
– se îndepărtează excesul de soluție cu o compresă sterilă .

Administrarea unguentu lui oftalmic
– dacă pacientul are prescris și unguent oftalmic, se așteaptă cel puțin 5 minute după
instilare ;
– se aplică unguentul direct din tub, sau cu o baghetă, în strat subțire de -a lungul pleoapei
inferioare, sau sub pleoapa superioară ;
– se solicită pac ientului să închidă ochiul și să -și miște globul ocular pentru a uniformiza
medicamentul ;
– se informează pacientul că senzația de corp străin va dispărea după topirea și distribuirea
uniformă a unguentului pe suprafața ochiului ;
– se spală mâinile și se repet ă procedura și pentru celălalt ochi dacă este indicat ;
– dacă sunt prescrise mai multe unguente oftalmice, se va face o pauză de cel puțin 10
minute între aplicări .

Aplicarea discurilor oculare
Aspecte generale
– Discurile oculare sunt forme de condiționare a unor medicamente care acționează la nivelul
ochiului. Sunt formate din trei straturi: două exterioare și unul la mijloc care conține
medicamentul.
– Introdus sub pleoape, discul este umectat de lichidele ochiului, eliberând medicamentul pe
care îl conține c hiar și o săptămână de la aplicare (așa cum sunt discurile cu pilocarpină
folosite în tratamentul glaucomului).
– Utilizarea discurilor oculare, este contraindicată în: conjunctivite, keratite, dezlipire de
retină, afecțiuni în care constricția pupilară tre buie evitată.

87 Mod de aplicare:
– se spală mâinile și se îmbracă mănuși sterile ;
– se scoate un disc din pachet ;
– se introduce discul orizontal sub pleoapa superioară și apoi se presează cu blândețe
deasupra pleoapei superioare pentru ca discul să se fixeze cât mai bine; se poate aplica și
sub pleoapa inferioară ;
– se avertizează pacientul să nu se frece la ochi pentru a nu -și produce leziuni ;
– se învață pacientul să -și pună singur discurile oculare, respectând tehnica aseptică ;
– se explică pacientului să -și aplice ( acasă) discurile seara, înainte de culcare pentru a
minimaliza efectele și disconfortul determinat de încețoșarea vederii ce apar de obicei după
administrare ;
– se avertizează pacientul despre efectele adverse ale utilizării discurilor oculare, în special
cele cu pilocarpină: senzație de corp străin, roșeața ochiului, prurit, edem, lăcrimare, dureri
de cap ;
– dacă aceste simptome nu dispar după 4 -5 săptămână, pacientul va fi instruit să anunțe
medicul .
Mod de î ndepărtare:
– se spală mâinile și se îmbracă mănușile sterile ;
– se deprimă pleoapa inferioară cu o mână pentru a evidenția discul ;
– cu cealaltă mână se trage discul, prin alunecare, înafara sacului conjunctival, se prinde cu 2
degete și se îndepărtează ;
– dacă discul este sub pleoapa superioară, se aplică mișcăr i circulare blânde pe pleoapa
închisă, dirijând discul spre unghiul intern și spre pleoapa inferioară de unde se va
îndepărta cu mâna .

6.10 Administrarea medicamentelor pe cale nazală prin instilație

Scop
Furnizarea unei linii de administrare a medicamen telor prescrise pentru tratarea problemelor
nazale.

Linii directoare
– soluțiile terapeutice instilate nazal, pot să reducă edemul, să prevină sau să controleze
sângerarea, să inducă anestezia locală sau să trateze procesele infecțioase ;
– chiar dacă cavitate a nazală nu este o cavitate sterilă, se recomandă aplicarea aseptică a
medicamentelor pentru a preveni infectarea sinusurilor cu care comunică ;
– înainte de administrarea oricărui medicament, asistenta medicală trebuie să cunoască
medicamentul, scopul admini strării, doza normală și calea de administrare ;
– în timpul instilației nazale, capul pacientului va fi poziționat pe o pernă, cât mai aproape de
marginea patului; dacă capul este înclinat pur și simplu pe spate, soluția medicamentoasă
poate ajunge în faring e, de unde este înghițită și efectul va fi nul ;
– se va evita atingerea suprafeței interne a nasului cu picurătorul, întrucât poate declanșa
strănutul pacientului ;
– înainte de administrarea unui medicament nou, se va face profilul alergologic al
pacientului .

88 Pregătirea materialelor
Se pregătesc pe căruciorul de lucru:
– medicația prescrisă: coliruri condiționate în sticluțe c u picurător, tuburi cu unguente/creme,
se verifică calitatea acestora și termenul de valabilitate ;
– comprese de tifon /șervețele de hârtie .

Efectuarea procedurii
– se verifică prescripția medicală ;
– se identifică pacientul ;
– se explică procedura pacientului ;
– se instruiește pacientul să evite mișcările în timpul procedurii pentru a facilita instilarea ;
– se spală mâinile cu apă și săpun ;
– se asigură lumina adecvată ;
– se plasează pacientul în una din pozițiile de mai jos, în funcție de zona afectată:
– trompa lui Eustachio – decubit dorsal cu capul înclinat ușor spre zona afectată ;
– sinusurile etmoidal și sfenoidal – decubit dorsal cu umerii sprijiniți pe pernă și capul
în hiperextensie ;
– sinusurile frontal și maxilar – decubit dorsal cu umerii sprijiniți pe pernă, capul
deflectat și întors spre partea afectată ;
– se oferă pacientului șervețele de unică folosință ;
– se inspectează narina și se introduce vârful p icurătorului (sau vârful pipetei în care s -a
aspirat soluția) exact în narină ;
– se instilează cantitatea necesară numărând picăturile ;
– se instruiește pacientul să rămână în poziția respectivă timp de 5 minute pentru a preveni
scurgerea soluției în afară ;
– se absoarbe excesul de medicament și se educă pacientul să evite suflarea nasului ;
– se pun medicamentele la locul de păstrare ;
– se observă starea pacientului și se informează în cât timp se instalează efectul ;
– se învață pacientul / familia cum să procedeze dac ă va trebui să continue tratamentul la
domiciliu ;
– se spală mâinile ;
– se notează procedura în fișa de proceduri a pacientului .

6.11 Administrarea medicamentelor în conductul auditiv extern prin instilație

Scop
– instilațiile auriculare se folosesc pentru tratamentul infecțiilor și inflamațiilor urechilor,
îndepărtarea cerumenului, anestezie locală, sau îndepărtarea insectelor ajunse accidental în
ureche;
Instilațiile auriculare sunt în principiu contraindicate pacienților cu perforație de timpan, dar se
pot totuși efectua anumite manevre sterile;
Instilațiile cu hidrocortizon sunt contraindicate pacienților cu herpes, cu alte infecții virale,
fungi etc.

89
Linii directoare
– canalul auditiv este în mod normal foarte sensibil, iar atunci când are anumite afecți uni,
această sensibilitate crește, de aceea se recomandă o blândețe deo sebită în efectuarea
manevrelor;
– ce vor spăla mâinile înainte și după efectuarea instilațiilor cât și între aplicații dacă se
indică administrarea la ambele urechi;
– pentru a preveni răn irea timpanului, nu se va introduce niciodată aplicatorul cu capăt de
vată dincolo de punctul care se poate vedea cu ochiul liber ;
– dacă se indică administrare de picături și unguent, se vor aplica întâi picăturile ;
– dacă necesită continuarea tratamentului acasă, pacientul trebuie învățat cu atenție metoda
corectă de administrare ;
– dacă pacientul prezintă vertij, se vor ridica barele de protecție ale patului în timpul
administrării și se va evita ridicarea bruscă sau grăbită după terminarea procedurii, p entru a
nu-i accentua vertijul;
– pacientul trebuie supravegheat pentru a observa eventualele reacții adverse ca: vertij,
greață, colecții, durere etc.

Pregătirea materialelor
– se vor pregăti:
– soluțiile prescrise condiționate în flacoane cu picurător ;
– sursa de lumină ;
– aplicator cu capăt de vată ;
– dopuri pentru urechi din bumbac ;
– pentru a preveni efectele adverse ce pot apărea la administrarea de instilații auriculare prea
reci (vertij, greață, durere) se vor pregăti instilațiile la temperatura camerei fie ținâ ndu-le
într-un bol cu apă caldă fie încălzind flaconul în mână, și se vor testa pe încheietura mâinii
înainte de aplicare ;
– dacă se va folosi picurător de sticlă se va verifica integritatea acestuia pentru a nu răni
canalul auditiv .

Efectuarea procedurii
– se spală mâinile ;
– se verifică identitatea pacientului și urechea afectată ;
– se verifică medicamentul care trebuie administrat ca dată de expirare și se compară înc ă o
dată cu indicația medicului;
– se așează pacientul culcat pe partea opusă urechii afectate ;
– se lărgește conductul auditiv trăgând în sus și în spate de pavilionul auricular, la adult,
pentru a facilita o mai bună pătrundere a medicamentului ;
– se șterge orice secreție observată cu aplicatorul cu capăt de bumbac, deoarece orice
colecție poate red uce efectul medicamentului ;
– cu urechea corect poziționată se aplică numărul indicat de picături ținând în așa fel
picurătorul încât picăturile să cadă pe peretele conductului auditiv și nu direct pe timpan ;
– se cere pacientului să rămână culcat încă 5 -10 minute pentru a lăsa medicamentul să fie
absorbit ;
– se curăță și usucă pavilionul auricular ;

90 – se pune un dop de vată în meatul auricular, lejer, pentru a împiedica scurgerea
medicamentului și pentru a proteja pacientul de curenții de aer ;
– dacă este indicat se repetă procedura pentru cealaltă ureche la interval de cel puțin 10
minute ;
– se spală mâinile ;
– se notează procedura în fișa de proceduri a pacientului .

6.12 Administrarea medicamentelor pe tegumente

Scop
– obținerea unui efect terapeutic local ;
– stimula rea circulației .

Linii directoare
– verificare zonei tratate este obligatorie pentru depistarea precoce a eventualelor iritații,
reacții alergice ;
– nu se aplică niciodată medicamentul fără a curăța zona tratată de vechea aplicare, pentru a
preveni astfel iri tația pielii prin acumulare de reziduuri medicamentoase vechi ;
– purtarea mănușilor este obligatorie pentru a preveni absorbția medicamentului prin pielea
mâinilor asistentei medicale ;
– pentru a păstra medicamentul pe zona tratată și pentru a proteja lenjeria de corp, se va
acoperi zona tratată cu un pansament semipermeabil transparent .

Pregătirea materialelor
Se pregătesc pe o tavă medicală sau pe cărucior:
– medicamentele prescr ise: soluții, pudre, unguente/ creme, mixturi, plasturi ;
– mănuși de cauciuc, compres e de tifon ;
– spatule, pense port -tampon ;
– material pentru protecția patului .

Efectuarea procedurii
Reguli generale:
– se verifică corespondența între medicația prescrisă și cea eliberată de farmacie ;
– se verifică termenul de valabilitate al medicamentelor ;
– se identifică pacientul și zona ce urmează a fi tratată ;
– se explică procedura de aplicare deoarece majoritatea pacienților, după externare, vor
continua să -și administreze singuri medicamentul ;
– se asigură intimitatea pacientului ;
– se spală simplu mâinile și se îmbracă mănuși de cauciuc ;
– se așează pacientul într -o poziție confortabilă care să permită accesul la zona ce trebuie
tratată ;
– dacă este necesar se curăță pielea de secreții, cruste, celule moarte sau aplicațiile
medicamentoase vechi și apoi se schimbă mă nușile .

Aplicarea ungue ntelor/ cremelor:

91 – se deschide tubul cu unguent punându -se capacul cu fața externă în jos pentru a evita
contaminarea suprafeței interne a capacului ;
– se aplică crema sau unguentul pe suprafața afectată direct din tub sau cu ajutorul u nei
spatule și se masează zona prin mișcări lente, ușoare, până când unguentul pătrunde în
piele, rămânând un ușor luciu al pielii ;
– se îndepărtează excesul cu o compresă sterilă ;
– se evită frecarea zonei pentru a nu produce iritații .

Aplicarea aerosolilor spray:
– se agită flaconul pentru a omogeniza compoziția ;
– se ține flaconul la 15 -30 cm de piele și se pulverizează fin medicamentul pe zona indicată .

Aplicarea pudrei:
– se usucă suprafața pielii după ce a fost curățată de reziduuri ;
– se aplică un strat subțir e de pudră cu ajutorul pulverizatorului sau cu ajutorul unui tampon
de vată, prin scuturare ;
– se protejează ochii, căile respiratorii în timpul pulverizării, mai ales dacă zona tratată se
află în proximitate .

Aplicarea patch -urilor (plasturilor)
– se explică pacientului că patch -ul are mai multe straturi:
– stratul care vine în contact direct cu pielea și care conține o mică cantitate de
substanță medicamentoasă activă ;
– al doilea strat – controlează eliberarea treptată a medicamentului din porțiunea
principală a patch -ului;
– al treilea strat – conține principala doză de medicament, și este protejat în exterior
printr -un mat erial din poliester și aluminiu;
– se învață pacientul să -și aplice în locuri potrivite uscate și fără păr (partea superioară a
brațului, torace le, retroauricular);
– se vor evita regiunile poplitee, plicile coatelor și zonele cu leziuni ;
– în cazul în care accidental patch -ul scapă pe jos, va trebui înlocuit cu unul nou plasat în alt
loc;
– patch -ul se aplică la aceeași oră pentru a asigura continuitat ea tratamentului ;
– noul patch se aplică cu 30 de minute înainte de a -l îndepărta pe cel vechi ;
– se notează data și ora aplicării patch -ului pe suprafața lui externă (durata de aplicare este de
regulă de 24 ore) ;
– pacientul va fi monitorizat pentru depistarea precoce a efectelor adverse (ex. dureri de cap,
hipotensiune la administrarea plasturilor cu nitroglicerină) .

6.13 Administrarea medicamentelor pe cale rectală
Medicamentele care se administrează intrarectal sunt supozitoarele și unguentele
Supozitoarele sunt forme medicamentoase solide, de formă conică care au substanța activă
înglobată într -o masă grăsoasă pe bază de unt de cacao sau glicerină. Se topesc la temperatura
corpului și sunt absorbite lent .

Indicații și Contraindicații

92 Indicații:
– stimularea p eristaltismului intestinal și al defecației ;
– reducerea durerii, a inflamației și a iritațiilor locale ;
– reducerea febrei și a simptomelor specifice unor aparate .

Contraindicații:
– pacienți cu tulburări de ritm întrucât introducerea supozitoarelor intrarecta l stimulează
nervul vag și determină aritmii ;
– pacienți operați recent în zona rectului sau a prostatei ;
– pacienți cu rectoragie .

Pregătirea materialelor
Se vor pregăti pe căruciorul de lucru:
– supozitoarele rectale, păstrate la frigider până în momentul ad ministrării pentru a preveni
înmuiere a/topirea lor ;
– mănuși de unică folosință ;
– lubrifiant pentru supozitoare ;
– unguentul cu un aplicator special ;
– comprese de tifon/ prosoape de hârtie ;

Efectuarea procedurii
Reguli generale:
– se verifică corespondența între m edicația prescrisă de medic și cea eliberată de farmacie ;
– se verifică calitatea și integritatea supozitoarelor, tuburilor cu unguente, termenul de
valabilitate ;
– se spală mâinile ;
– se identifică pacientul și se asigură intimitatea acestora .
Administrarea sup ozitoarelor
– se așează pacientul în poziția SIMS (decubit lateral stâng cu membrul inferior stâng întins
și membrul inferior drept flectat) ;
– se acoperă pacientul expunându -i doar zona fesieră ;
– se îmbracă mănușa de cauciuc în mâna dominantă ;
– se scoate supozi torul din ambalaj și se lubrifiază vârful la nevoie ;
– se îndepărtează fesele cu mâna nedominantă pentru a evidenția zona anală ;
– se cere pacientului să inspire profund pe gură în timpul inserției supozitorului pentru a
inhiba senzația de defecație și a reduc e disconfortul ;
– se introduce supozitorul prin anus cu vârful conic și cu mâna protejată de mănușă ;
– se împinge supozitorul până trece de sfincteru l anal intern, aproximativ 6 cm;
– se curăță zo na anală cu șervețele de hârtie;
– se îndepărtează mănușa ;
– se solic ită pacientului să rămână în aceeași poziție și să încerce să țină cât mai mult
supozitorul pentru a -și face efectul (un supozitor administrat pentru stimularea defecației
trebuie reținut cel puțin 20 minute pentru a -și face efectul) ;
– dacă este cazul, se e xercită presiune pe anus cu o compresă, până când senzația de
defecație dispare ;
– se aruncă materialele consumate în recipientul pentru deșeuri ;

93 – se învață pacientul și/ sau familia procedura de introduce a supozitoarelor dacă
administrarea acestora trebuie continuată și după externare ;
– se notează procedura în fișa de proceduri .

6.14 Administrarea medicamentelor pe sondă nazogastrică și gastrostomă
Administrarea medicamentelor pe cale enterală în cazul imposibilității/restricției de ingestie pe
cale orală .
Procedura se referă la pacienți care au deja montată fie sonda nazogastrică, fie gastrostoma .

Indicații
– obstrucție la nivel bucal sau esofagian (cancer, arsuri) ;
– tulburări majore de deglutiție (paralizie, dispariția reflexului de deglutiție, alterare
vigilenței) .

Linii directoare
– se va evita administrarea medicației la ora mesei pentru a preveni introducerea unei
cantități prea mari de lichide odată (peste 400 ml la adulți) ;
– în cazul în care trebuie administrată și medicația și masa în același timp, se va administra
întâi medicația ;
– dacă sonda nasogastrică este atașată la o pungă colectoare sau sistem de aspirare, acesta
trebuie oprit și sonda clampată, cel puțin 30 minute după administrare ;
– în cazul administrării medicației pe gastrostomă, se închide capăt ul extern al sondei și se
poziționează aceasta vertical, paralel cu toracele ;
– se verifică pielea din jurul stomei pentru a observa eventualele iritații .

Pregătirea materialelor
– medicația prescrisă ;
– aleză ;
– seringă Guyon sau seringă obișnuită de 50 -60 ml ;
– comprese de tifon/ șervețele de unică folosință ;
– recipient pentru mixarea medicamentelor, dacă este necesar ;
– pensă pentru clampat sonda ;
– apă la temperatura corpului ;

Efectuarea procedurii
– se identifică pacientul ;
– se verifică prescripția medicală ;
– se spală s implu mâinile ;
– se explică procedura pacientului conștient ;
– se așează pacientul în poziție proclivă (capul și toracele ușor ridicat) în cazul administrării
medicamentelor pe sondă nazogastrică ;
– se mixează medicamentele solide și se dizolvă cu apă ;
– se aspir ă în seringă soluția medicamentoasă pregătită sau livrată ca atare ;
– se verifică permeabilitatea sondei ;
– se atașează seringa la sonda nasogastrică și se introduce lent soluția ;

94 – se administrează soluția medicamentoasă pe sonda de gastrostomă direct din serin gă sau pe
pâlnie, pacientul fiind așezat în poziție șezândă sau semișezândă ;
– se spală sonda nasogastrică sau gastrostoma cu 30 -50 ml de apă caldă pentru a îndepărta
urmele de medicament ;
– se detașează seringa și se clampează sonda nazogastrică pentru 20 -30 de minute după
administrarea medicamentelor; se astupă orificiul extern al gastrostomei și se fixează în
poziție verticală, paralelă cu toracele, cu o fază condusă circular în jurul abdomenului ;
– se poziționează pacientul pe partea dreaptă încă 30 min. pent ru a facilita pătrunderea
medicamentelor în stomac și pentru a preveni refluxul gastro -esofagian ;
– se notează procedura în fișa de proceduri a pacientului .

6.15 A dministrarea medicamentelor pe cale vaginală

Scop
Aplicarea unguentelor , a capsulelor moi și ovulelor, a comprimatelor care c onțin substanțe
antiparazitare/ antibact eriene/antimicotice/ hormonale în interiorul cavității vaginale .

Indicații și C ontraindicații
Indicații:
 inflamații ale mucoasei vaginale produse de bacterii parazite, trichomonas sau c iuperci
parazite (candida) ;
 atrofie vaginală prin carență estrogenică ;
 întârzierea cicatrizărilor cervico -vaginale .
Contraindicații:
 alergie la una din componentele medicamentelor ;
 cancer estrogenodependent (pentru cele care conțin hormoni);
 sarcină, alăp tare.

Pregătirea materialelor
 unguent/ cremă de uz vaginal, ovule, capsule moi, comprimate ;
 aplicator de cremă ;
 mănuși de unică folosință ;
 comprese de tifon ;
 material pentru spălătură vaginală (dacă este necesar) .

Efectuarea procedurii
 se verifică prescri pția medicală și se confruntă cu medicamentele eliberate/procurate;
 se verifică termenul de valabilitate;
 se identifică pacienta;
 se evaluează capacitatea acesteia de a -și administra singură medicamentele;
 se face instruirea privind administrarea;
 se asigu ră intimitatea;
 se așează pacienta în decubit dorsal cu genunchii flectați, coapsele depărtate sau în
decubit lateral;
 se spală mâinile și se îmbracă mănuși de unică folosință;

95  dacă medicul recomandă se face la început o spălătură vaginală.

a) Administrar ea ovulelor, capsulelor, tabletelor
 se scoate medicamentul din ambalaj;
 folosind două comprese se îndepartează labiile mari evidențiând orificiul vaginal;
 se introduce medicamentul în canalul vaginal și se împinge ușor până în fundul de sac
posterior;
 se instruiește pacienta să rămână în decubit 15 minute pentru a favoriza topirea și
absorbția;
 unele tablete (tricomicon) se umezesc ușor aproximativ 30 de secunde înainte de
administrare;
 administrarea se face de regulă seara, uneori și dimineața .

b) Adminis trarea cremelor cu ajutorul aplicatoarelor
 se deschide tubul de cremă perforând capacul de aluminiu cu extremitatea opusă a
capacului;
 se înșurubează aplicatorul pe filetul tubului;
 se presează tubul în partea terminală până la umplerea completă a aplicato rului cu cremă;
 în caz de rezistență a pistonului, acesta se retrage puțin;
 se detașează aplicatorul și se închide tubul;
 în poziție culcat, cu genunchii flectați, depărtați, se introduce cu atenție aplicatorul
profund în vagin;
 se împinge pistonul până la completa golire a aplicatorului;
 se retrage aplicatorul fără a atinge pistonul;
 după utilizare aplicatorul se spală cu apă călduță și săpun, se usucă și se păstrează în cutie
până la folosirea următoare.

Supravegherea și instruirea pacientei după admin istrare pentru continuarea
tratamentului
 pacienta poate acuza local, uneori, fenomene de sensibilizare (arsuri, iritaii) ceea ce
impune anunțarea medicului;
 tratamentul nu se întrerupe în timpul menstruației;
 în cazul vaginitelor se tratează și partenerul;
 în timpul tratamentului nu se fac spălături vaginale, decât la indicația medicului;
 nu se folosesc tampoane intravaginale.

Capitolul 7 TERAPII VASCULARE

7.1 Montarea cateterului venos periferic pentru perfuzii
Constă în puncționarea unei vene periferic e, în condiții de asepsie riguroasă, și administrarea
unor soluții medicamentoase, intermitent sau continuu, în circulația venoasă.
Acest cateter este lăsat pe loc în funcție de nevoi și/ sau în funcție de durata tratamentului.

Principii generale

96 – ablația c ateterului se face numai la indicația medicului;
– retragerea sa va fi imperativă și imediată înaintea oricărei suspiciuni de inflamație sau
infecție a locului puncționat sau în cazul unor semne generale de infecție susceptibile de a
fi legate de prezența ca teterului;
– cateterul nu poate fi menținut (în condiții normale, fără complicații) mai mult de 96 de ore
(8 zile); de regulă, se schimbă locul inserției la 48 -72 ore;
– soluțiile de bază cele mai utilizate sunt: clorură de sodiu 0,9%, glucoză 5%, 10%, soluții
hidroelectrolitice (soluție ringer):
– toate medicamentele și soluțiile adăugate se amestecă cu soluția de bază prin
răsturnări succesive înainte de începerea administrării;
– medicamentele adăugate în soluție trebuie menționate pe o bandă adezivă lipită pe
pungă sau flacon cu denumirea corectă, cantitatea prescrisă;
– prepararea unei perfuzii mixte și manipularea ei, trebuie efectuate în condiții de asepsie
deoarece soluțiile de perfuzie sunt un mediu bun pentru dezvoltarea germenilor;
– se exclud de la amestecur i de orice tip:
– sângele și derivatele de sânge;
– soluțiile de aminoacizi;
– emulsiile lipidice;
– soluțiile concentrate pentru tratament osmotic (manitol, osmofundin);
– soluții molare pentru corectarea echilibrului acido -bazic (bicarbonat de sodiu 4,8%,
8,4%, cl orură de potasiu 7,45%);
– data expirării unei soluții trebuie verificată întotdeauna pentru a evita administrarea unei
soluții devenită inactivă sau toxică;
– sistemul de perfuzie cu filtru de aerisire încorporat în camera de picături, trebuie închis
înainte de introducerea unor soluții medicamentoase în recipientul de perfuzie, pentru a
evita umezirea filtrului cu lichidul de perfuzie și a se păstra funcționalitatea acestuia;
– stabilirea numărului de picături de soluție pe minut se poate face după următoarele
formule:
– număr picături/minut = volumul total/timpul în minute x 3
– număr picături/minut = volumul total al soluției (în ml) x picături/ml sau durata
perfuziei (în minute)

Exemplu de calculare a numărului de picături după formula a doua :
Volumul total = 1 litru soluție Glucoză 5%
Durata perfuziei = 24 h (1440 min.)
1 ml. soluție = 20 picături
Numărul de pic./minut = 1000 ml x 20 / 1440 = 13,88 (cca. 14 pic./ minut)

Indicații și contraindicații
Indicații terapeutice
– hidratare și aport electrolitic ;
– alimenta ție parenterală ;
– aport de medicamente ;
– transfuzie cu sânge și derivate de sânge .

Indicații pentru diagnostic

97 – prelevări de sânge, repetate într -un interval de timp scurt ;
– administrarea de substanțe de contrast ;
Aceste indicații trebuie limitate la strictul necesar și revăzute zilnic în funcție de starea
pacientului, și în particular, în funcție de aptitudinea sa de a primi tratamentul pe cale digestivă .

Constraindicații
Constraindicații absolute
Nu se va puncționa brațul care:
– prezintă fistulă arterio -veno asă;
– implant ortopedic ;
– ablația ganglionilor axilari .

Constraindicații relative
În cazul în care:
– brațul este paralizat sau traumatizat ;
– există leziuni cutanate și infecții la locurile de puncționare .

Pregătirea pacientului
– se identifică pacientul ;
– se in formează despre importanța și durata procedurii și eventual despre aspectele legate de
imobilizare ;
– se abordează de regulă, b rațul nedominant al pacientului;
– se instalează confortabil ;
– se depilează zona în caz de pilozitate importantă ;
– se explică gesturile ce trebuie evitate pentru protejarea abordului venos precum și
simptomele unor complicații potențiale .

Pregătirea materialelor
– suport pentru perfuzie la picioarele patului, de preferință mobil dacă pacientul este
autonom ;
– material pentru protecția patulu i;
– o pereche de mănuși de unică folosință ;
– un garou ;
– comprese sterile/ tampoane de vată ;
– soluții antiseptice iodate sau clorhexidină alcoolică dacă pacientul este alergic la iod ;
– pungi cu soluții de perfuzat, indicate de medic ;
– medicamentele prescrise pentr u administrarea în perfuzie ;
– trusa de perfuzat sterilă cu debitmetru și una sau mai multe căi de perfuzat ;
– robinet trifazic pentru racordarea simultană a 2 perfuzii la aceeași linie venoasă ;
– catetere / branule de dimensiuni diferite ;
– plasturi, pansamente a dezive de tip folie sau plasă ;
– perne pentru poziționare, eventual atele pentru o poziție confortabilă a brațului mai ales la
pacienții agitați .

Pregătirea liniei de perfuzie
– se verifică prescripția medicală ;

98 – se spală mâinile și se îmbracă mănuși de unică folosință ;
– se adaptează tubulatura principală la punga cu soluție sterilă ;
– se adaugă robinetul la căile de perfuzare a soluțiilor, dacă sunt necesare mai multe
derivații, apoi prelungitorul ce va fi adaptat la cateterul / branula endovenoasă ;
– se clampează tubul perfuzorului ;
– se umple camera picurătorului la jumătate ;
– se deschide prestubul / clema pentru a purja ansamblul liniei de perfuzat ;
– se clampează apoi tubul principal al perfuzorului și se acoperă steril ;
– se datează tubulatura principală și se schimb ă la fiecare 24 h. dacă perfuzia durează mai
multe zile .

Efectu area procedurii
– se spală mâinile ;
– se îmbracă mănuși sterile ;
– se plasează brațul pacientului deasupra materialului de protecție ;
– se cercetează vena de puncționat luând în calcul principiul prog resiei centripete la
schimbarea locurilor de puncționare ;
– se aplică garoul (nu se menține mai mult de 3 minute) și se dezinfectează larg zona de
puncționare ;
– se face stază venoasă (pulsul arterial periferic se palpează, în caz contrar se mai slăbește
puțin garoul) ;
– cu mâna nedominantă se exercită o presiune ușoară asupra pielii pentru a stabiliza vena
cercetată ;
– se introduce cateterul / branula cu vârful mandrenului orientat în sus și se puncționează
vena ;
– se oprește înaintarea acului în momentul în care pe ac vine sânge ;
– se fixează cu tamponul cateterul în timp ce se retrage mandrenul ;
– se desface garoul ;
– se aruncă mandrenul în recipientul special ;
– se adaptează amboul perfuzorului la branulă ;
– se deschide tubul perfuzorului ;
– se fixează cateterul / branula cu un pansament oclusiv steril, incluzând racordul terminal ;
– se adaptează numărul de picături la prescripția medicală după formule standard ;
– se reorganizează locul de muncă;
– se îndepărtează mănușile, se spală mâinile ;
– se notează procedura în Fișa de proceduri (nume, dată, ora administrării, tipul soluției,
doza) .

Incidente/Accidente
– extravazarea soluției în afara venei și tumefierea dureroasă a zonei ;
– necroza țesutului în caz de extravazare de soluții hipertone ;
– infecția locală detectată prin semne inflamator ii locale: eritem, durere, căldură locală,
tumefacție și lezarea funcției segmentului respectiv ;
– obstruarea cateterului / branulei cu cheaguri de sânge în absența manevrelor standard de
întreținere zilnică ;

99 – edemul pulmonar acut prin hiperhidratare în cazul în care nu se calculează corect numărul
de picături pe minut și nu se respectă timpul de perfuzare .

7.2 Menținerea și îngrijirea unei linii venoase existente
Îngrijirea unei linii venoase presupune :
– verificare permeabilității catete rului;
– permeabilizarea cateterului;
– schimbarea p ansamentelor și a fixatoarelor;
– schimbarea perfuzoarelor și a soluțiilor perfuzabile.

Linii directoare
– fixatoarele sau/și pansamentele se schimbă atunci când se udă sau se murdăresc, sau odată
cu inserția unui nou cateter ;
– la pac ienții cu administrare intravenoasă continuă, perfuzoarele se schimbă la 48 ore iar
soluțiile la 24 ore ;
– locul de inserție a cateterului trebuie schimbat la fiecare 72 ore și trebuie inspectat la
fiecare 4 ore prin fixatorul transparent si semipermeabil ;
– permeabilitatea canulei/branulei în caz de perfuzie/administrare intermitentă se verifică
prin aspirare înaintea oricărei administrări intravenoase .

Pregătirea materialelor
Pentru verificarea și permeabilizarea branulei:
– paduri alcoolizate;
– seringi sterile de 5 ml cu ace sterile ;
– fiole cu ser fiziologic, heparină ;
– mănuși de unică folosință ;
– tăviță renală .
Pentru schimbarea pansamentului / fixatorului
– mănuși sterile ;
– paduri alcoolizate sau cu betadină ;
– bandaj adeziv/leucoplast ;
– comprese sterile sau fixator t ransparent și semipermeabil .
Pentru schimbarea soluțiilor
– flaconul/punga cu soluția de administrat ;
– paduri alcoolizate ;
– benzi adezive pentru notarea eventualelor medicamente introduse în soluția perfuzabilă .
Pentru schimbarea perfuzorului
– trusă de perfuzat sterilă ;
– mănuși sterile ;
– etichete ;
– comprese sterile .

Se pregătesc materialele necesare pe căruciorul de lucru respectând regula de bază în ce privește
separarea materialelor sterile și curate de cele murdare și de recipientele de colectare .

Efectuarea p rocedurii

100 Reguli generale
– se verifică prescripția medicală ;
– se identifică pacientul;
– se explică pacientului, în termeni accesibili, procedura pentru a obține colaborarea sa și
pentru a -i diminua anxietatea ;
– se spală mâinile ;
– se îmbracă, obligatoriu, mănuș i sterile când se lucrează în zona de inserție a cateterului .

Permeabilizarea branulei cu ser fiziologic
– se atașează seringa cu ser fiziologic la branulă respectând tehnica aseptică ;
– se aspiră și se observă dacă a apărut sânge în seringă ;
– dacă nu apare sâ nge în seringă, aplică un garou deasupra locului de inserție al cateterului,
timp de 1 minut, după care se aspiră din nou ;
– dacă nici de data aceasta nu apare sânge în seringă, se injectează lent serul fiziologic
simplu după ce se desface garoul ;
– dacă se în tâmpină rezistență la injectare, se întrerupe operația considerând branula
înfundată .

Permeabilizarea branulei cu heparină (dacă heparina este compatibilă cu serul administrat)
– se atașează seringa cu heparină și ser fiziologic la branulă respectând tehnic a aseptică ;
– se injectează lent soluția până când rezistența la injectare este diminuată și fluxul se reia .

Schimbarea pansamentului sau fixatorului
– se îndepărtează vechiul fixator ;
– se dezinfectează mâinile cu un gel antiseptic
– se îmbracă mănușile sterile ;
– se pregătește noul fixator ;
– se fixează cateterul cu mâna nedominantă pentru a preveni mișcările accidentale urmate de
ieșirea din venă sau perforarea venei ;
– se curăță cu atenție zona cu paduri alcoolizate sau cu betadină, prin mișcări circulare ;
– se lasă pielea să se usuce și apoi se aplică fixatorul nou sau pansamentul ;
– dacă la locul puncționării se observă semne de inflamație (congestie, tumefacție, durere)
sau de tromboflebită (roșeață, flebalgie, edem) se procedează astfel:
– se acoperă zona de puncționa re cu un pansament steril și se extrage cateterul din
venă ;
– se comprimă locul până se oprește sângerarea ;
– se aplică apoi un bandaj adeziv, compresiv ;
– se puncționează o altă venă și se montează un nou cateter .

Schimbarea soluției de perfuzat
– se spală mâini le;
– se inspectează punga sau flaconul cu soluția de perfuzat pentru a identifica eventualele
modificări: decolorarea soluției, aspect tulbure, expirarea termenului de valabilitate,
fisurarea flaconului sau pungii ;
– se clampează tubul perfuzorului pentru a î mpiedica pătrunderea aerului în sistemul
circulator (în cazul în care perfuzorul este adaptat la flacon) ;

101 – pe căruciorul de lucru se pregătește flaconul sau punga de schimb: se îndepărtează capacul
sau dopul flaconului și se dezinfectează cu pad alcoolizat ;
– se îndepărtează flaconul vechi din stativ și se scoate trocarul perfuzorului din acesta ;
– se introduce imediat trocarul perfuzorului în flaconul perfuzorului în flaconul sau punga
nouă și se suspendă în stativ ;
– se declampează tubul perfuzorului (atenție să nu existe aer pe tub) și se lasă soluția să
curgă la ritmul anterior sau la alt ritm prescris de medic .

Schimbarea perfuzorului
– se clampează perfuzorul cu camera de picurare pe jumătate plină ;
– se scoate trocarul perfuzorului din flacon și se agață în sta tiv;
– se dezinfectează dopul flaconului nou și se introduce trocarul noului perfuzor în flacon ;
– se evacuează aerul de pe tubul perfuzorului și apoi se închide prestubul ;
– se spală mâinile cu un agent antiseptic ;
– se îmbracă mănuși sterile ;
– se pune o compresă sterilă deasupra locului de inserție a cateterului și se presează cu un
deget pentru a preveni sângerarea ;
– se deconectează, cu atenție vechiul perfuzor fără să scoatem accidental și branula ;
– se îndepărtează capacul protector al noului perfuzor și se adapte ază la cateterul venos ;
– se fixează cateterul și tubul perfuzorului la tegument cu un fixator transparent și
semipermeabil având grijă să permită libertate de mișcare pacientului și să prevină ieșirea
cateterului din venă la o mișcare bruscă ;
– se îndepărteaz ă perfuzorul vechi și se aruncă în recipientul cu materiale contaminate ;
– se supraveghează ritmul de scurgere, locul puncționat și comportamentul pacientului .

7.3 Îndepărtarea dispozitivului intravenos periferic

Scop
Prevenirea complicațiilor locale.

Materiale
– comprese sterile ;
– soluții antiseptice ;
– bandă adezivă ;
– tăviță renală ;
– recipiente pentru colectarea deșeurilor .

Linii d irectoare
– dispozitivele intravenoase sunt schimbate în următoarele situații :
– la indicația medicului care întrerupe terapia intrav enoasă ;
– schimbarea locului puncției la 72 de ore pentru a continua terapia intravenoasă ;
– dacă la locul puncționării apar roșeață, edem, durere sau infiltrație subcutanată ;
– dacă banda adezivă aplicată deasupra locului puncției nu exercită suficientă presiun e;
– pentru a preveni sângerarea sau hematomul ;

102 – nu se schimbă niciodată un dispozitiv intravenos în funcțiune la un pacient în stare
critică până când nu se execută cu succes, o altă puncție venoasă .

Efectuarea p rocedurii
– se pregătesc toate materialele ;
– se verifică dacă ordinul de terminare a terapiei i.v. a fost alocat ;
– se identifică pacientul ;
– se explică procedura pacientului și se avertizează pacientul că va simți o ușoară senzație de
arsură ;
– se spală mâinile ;
– se închide prestubul/ clema perfuzorului, dacă perfuzia este în derulare ;
– se îndepărtează banda adezivă și pansamentul dacă există ;
– se observă și se notează starea locului puncționat și a țesutului din jur ;
– se așează o compresă sterilă deasupra locului puncționat, exercitând o ușoară presiune ;
– se înde părtează acul din venă și se comprimă locul ;
– se verifică dacă dispozitivul din venă este intact ;
– se îndepărtează compresa când sângerarea se oprește și se aruncă în recipientul de deșeuri ;
– se aseptizează locul și se aplică i compresă sterilă, utilizând teh nica aseptică și banda de
siguranță ;
– se aruncă echipamentul ;
– se verifică din nou după 15 minute locul puncției, pentru a ne asigura că sângerarea s -a
oprit ;
– se instruiește pacientul să evite orice activitate la nivelul segmentului afectat ;
– se instruiește p acientul să anunțe asistenta medicală dacă sângerarea reapare la locul
puncționat ;
– se încurajează pacientul să crească ingestia de lichide dacă este posibil ;
– se notează procedura de îndepărtare a dispozitivului intravenos în Fișa de proceduri a
pacientului .

7.4 Participarea la punerea și îndepărtarea cateterului venos central
Terapia venoasă centrală este o procedură de mare tehnicitate care intră în atribuțiile medicului.
Asistentul medical ajută efectiv medicul în realizarea acestei proceduri.
Cateterul venos central este un cateter venos steril, confecționat din cauciuc poliuretan sau
silicon, care se introduce transcutan, într -o venă centrală de calibru mare, așa cum sunt venele
subclaviculară și jugulară.

Indicații
– colaps circulator periferic (vene le periferice sunt colabate prin prăbușirea circulației
periferice ;
– administrarea unor cantități mari de fluide în urgențe ;
– tratament intravenos îndelungat ;
– nutriție parenterală cu soluții polinutritive (ex. Kabiven) ;
– monitorizarea presiunii venoase centra le.

103
Dezavantaje
– este mai costisitoare decât terapia venoasă periferică ;
– risc crescut de complicații: pneumotorax, sepsis, formarea de trombi ;
– perforarea de organe și vase în timpul montării ;
– scăderea gradului de mobilizare a pacientului .

Pregătirea m aterialelor
Pentru inserția cateterului venos central:
– se vor pregăti pe căruciorul de lucru, separând circuitul materialelor sterile curate cu cel al
materialelor murdare, următoarele:
– halate ;
– mănuși sterile ;
– măști chirurgicale ;
– câmpuri sterile ;
– paduri alcoo lizate ;
– trusă de perfuzat ;
– 2 catet ere venoase centrale de 14 -16 G;
– seringi de diferite mărimi sterile (2, 5, 10 ml) ;
– soluții saline sterile în pungi sau flacoane ;
– soluții anestezice: Xilină 1% ;
– comprese de tifon sterile ;
– ață sterilă pentru sutură ;
– foarfecă sterilă;
– fixator transparent și semipermeabil ;
– fiole cu heparină și cu ser fiziologic pentru verificarea și spălarea cateterului ;
– leucoplast;
– etichete;
– unguent cu antibiotic ;
Materialele sterile se vor așeza pe un câmp steril .

Pentru îndepărtarea cateter ului venos central:
– mănuși de unică folosință ;
– trusă cu pense sterile, bisturiu ;
– paduri alcoolizate / comprese sterile ;
– pansament transparent, adeziv ;
– foarfece sterilă, unguent cu betadină ;
– recipiente sterile cu medii de cultură pentru însămânțarea sângelu i recoltat de pe vârful
cateterului extras, dacă este necesar .
Efectuarea p rocedurii
– se identifică pacientul ;
– se obține consimțăm ântul informat al pacientului/ familiei ;
– se face anamneza pacientului de către medic pentru a exclude un eventual istoric de ale rgie
la iod, xilină, latex ;
– se așează pacientul în poziție Trendelenburg pentru a produce dilatarea venelor centrale și
pentru a preveni riscul de embolism ;

104 – se așează o aleză sub regiunea cefalică a pacientului pentru a proteja lenjeria de pat ;
– se întoarce capul pacientului spre partea opusă intervenției pentru a preveni contaminarea
zonei de inserție a cateterului cu eventuali agenți patogeni proveniți din căile respiratorii și
pentru a face zona mai accesibilă (o asistentă va menține pacientul în această poziție) ;
– se pregătește zona de intervenție: radere la nevoie, dezinfecție / aseptizare, evitându -se
zonele iritate, inflamate ;
– medicul este ajutat să își pună masca, halatul, mănușile ;
– se acoperă zona de intervenție cu un câmp steril decupat la mijloc, as tfel încât,
deschizătura să corespundă traiectului venei ;
– se oferă medicului seringa cu xilină pentru a efectua anestezia locală ;
– se deschide și se oferă medicului în mod steril cutia cu cateterul ;
– în timp ce medicul introduce cateterul în venă, asistenta pregătește soluția de perfuzat la
care adaptează trusa de perfuzat și elimină aerul de pe tubul perfuzorului ;
– medicul atașează apoi amboul perfuzorului la cateter și stabilește ritmul de scurgere ;
– medicul fixează prin sutură aripioarele cateterului la piel e;
– se curăță și se dezinfectează zona lăsându -se să se usuce ;
– se aplică apoi fixatorul transparent, semipermeabil și eticheta cu data inserției cateterului
venos central ;
– se așează pacientul într -o poziție confortabilă și se reevaluează starea sa generală ;
– pentru a menține permeabilitatea și buna funcționare a cateterului se folosesc soluții diluate
de heparină (10 până la 100 U.I. heparin ă pe ml de soluție salină) sau s er fiziologic .

Supravegh erea cateterului și a pacientului
– se schimbă pansamentul catete rului la fiecare 48 ore, iar fixatorul la 3 zile sau o dată pe
săptămână dacă nu se udă sau se murdărește ;
– perfuzorul se schimbă la 72 ore și soluțiile perfuzabile de lungă durată la 24 ore, utilizând
tehnicile aseptice ;
– se verifică periodic locul de inse rție pentru a surprinde eventualele semne de inflamație,
deconectare sau drenaj ;
– se monitorizează cu atenție pacientul pentru a surprinde precoce semnele unor complicații:
– embolie: paloare, cianoză, tuse seacă, dispnee, tahicardie, sincopă, șoc ;
– pneumotor ax: respirație superficială, asimetria mișcărilor toracice, tahicardie, junghi
toracic ;
– se anunță medicul și se intervine de urgență în caz de complicații .

Îndepărtarea cateterului
– se explică procedura pacientului ;
– se așe ază pacientul în decubit dorsal;
– se spală mâinile, se îmbracă mănuși și se aplică masca pe față ;
– se întrerupe perfuzia ;
– se îndepărtează și se aruncă pansamentul vechi, fixatorul ;
– se îndepărtează mănușile și se fricționează mâinile cu un gel antiseptic ;
– se îmbracă apoi mănuși sterile ;
– se inspectează zona de inserție a cateterului pentru a vedea dacă sunt semne de inflamație ;
– se taie firele de sutură utilizând bisturiul și o pensă sterilă ;
– se coate cateterul printr -o mișcare sigură ;

105 – se aplică unguent cu betadină pe locul de inserție, se acope ră cu o compresă sterilă și se
fixează cu un bandaj adeziv , transparent și semipermeabile;
– se inspectează cateterul îndepărtat pentru a vedea dacă este întreg și dacă nu prezintă
semne de infecție ;
– în cazul în care se suspectează o infecție, se taie vârful cateterului cu o foarfece sterilă, se
introduce în recipientul steril cu mediu de cultură, se etichetează și se trimite la laborator
pentru examinare ;
– se aruncă materialele folosite în recipientele de colectare .

7.5 Transfuzia sanguină
Este o substituti vă administrată cu scopul de a corecta un deficit congenital sau câștigat în unul
sau mai mulți constituenți ai sângelui.
Se bazează pe utilizarea de derivate sanguine preparate pornind de la o donare de sânge efectuată
cu respectarea principiilor voluntar iatului, benevolatului, anonimatului și a lipsei de beneficiu.
Orice indicație de administrare a unei terapii transfuzionale, trebuie făcută de un medic și
documentată în Foaia de observație a pacientului.
Responsabilitatea medicului se extinde atât asupr a administrării propriu -zise a produsului
sanguin cât și asupra monitorizării posttransfuzionale a pacientului.

Tipuri de transfuzie
– Homologă – procedură prin care un component sanguin / sânge total recoltat de la un
donator, este administrat unui pacient , altul decât donatorul ;
– Autologă – procedura prin care un component sanguin / sânge total recoltat de la o
persoană, special în acest scop este administrat aceleiași persoane .

Clasificarea produselor sanguine
Prin produs sanguin se înțelege orice substan ță terapeutică preparată din sânge.
Produsele sanguine se împart în două mari categorii:
a) Produse sanguine labile (P.S.L.): sânge total, concentrate celulare sanguine, plasmă
Caracteristici:
– au valabilitate redusă în timp și condiții stricte de conservar e;
– administrarea lor la primitor necesită respectarea regulilor imunologice destinate a asigura
compatibilitatea între primitor și unitatea sanguină de transfuzat .
b) Produse sanguine stabile: produse derivate din sânge (albumină, imunoglobulină, concentra te
de factor VIII, factor IX, etc.)
Caracteristici:
– valabilitate extinsă în timp ;
– condiții de conservare mai puțin severe ;
– administrarea lor nu necesită efectuarea prealabilă a testelor de compatibilitate .

Indicații și precauții în utilizarea produselor s anguine

a) Sânge total
Este recoltat într -un container de plastic steril, apirogen, de unică folosință care conține o soluție
anticoagulantă. La adult, o unitate de sânge integral are un volum de 400/450/500 ml.

106
Indicații
– materie primă pentru component e sanguine în caz de traumatismne, hemoragii sau arsuri.
Precauții de utilizare:
– compatibilitatea cu primitorul constituie baza selecției unei unități de sânge total pentru a fi
transfuzată (primitorul cu grupa sanguină A va primi A, B va primi B, AB va pr imi AB, O
va primi O, fiind necesară și compatibilitatea de factor Rh.) ;
– filtru pentru microagregate, obligatoriu de utilizat în timpul transfuziei ;
– timp de administrare: în minim 30 min. de la scoaterea din frigider, maxim 4 ore ;
– verificarea aspectului pu ngii și conținutului înainte de a fi administrat ;
– verificarea valabilității (cca.35 zile) .

b) Concentrat eritrocitar
Este obținut din sânge total din care se extrage o parte din plasma unității. O unitate adult de
concentrat eritrocitar conține 200 -250 m l, toate eritrocitele din unitatea de sânge total inițială,
majoritatea leucocitelor, și o cantitate variabilă de trombocite.

Indicații:
– anemii;
– hemoragii;
– pierderi sanguine postchirurgicale.
Precauții în utilizare:
– compatibilitatea cu primitorul (compab ilitate O AB și Rh) ;
– filtru pentru microagregate obligatoriu în timpul transfuziei ;
– verificarea aspectului pungii și a conținutului înainte de a fi administrat ;
– verificarea valabilității (cca. 42 zile) .

c) Concentrat trombocitar standard
Se obține prin c oncentrarea majorității trombocitelor dintr -o unitate de sânge total într -un volum
redus de plasmă. O unitate adult conține 50 -60 ml.

Indicații:
– trombocitopenie severă.
Precauții în utilizare:
– compatibilitatea O AB și Rh cu primitorul este indicată dar nu obligatorie, decât în
admini strările repetate de trombocite;
– filtru pentru microagregate;
– timp de administrare: max. 20 min./unitate ;
– verificarea aspectului pungii și a conținutului înainte de a fi administrat ;
– verificarea valabilității (cca. 5 zile) .

d) Concentrat leucocitar
Se obține din sânge integral din care s -au extras prin citafereză eritrocitele și 80% din plasmă.

Indicații:

107 – tratarea sepsisului care nu răspunde la tratamentul cu antibiotice și în granulocitopenii, când
se poate administra o uni tate (de obicei 150 ml), zilnic timp de 5 zile sau până la tratarea
sepsisului.
Precauții în utilizare:
– compatibilitate Rh ;
– administrare de antipiretic întrucât transfuzia de concentrat leucocitar determină febră și
frisoane ;
– agitarea ușoară a flaconului/ pungii înainte, pentru omogenizare și pentru prevenirea
conglomerării celulelor .

e) Plasmă proaspătă congelată
Se obține fie dintr -o unitate de sânge total, fie prin plasmafereză. Se congelează la o temperatură
(-25°C) și într -un interval de timp care pe rmit menținerea adecvată a factorilor de coagulare în
stare funcțională. O unitate conține 200 -300 ml.

Indicații:
– tulburări de coagulare (hemofilie) ;
– șocul postoperator ;
– afecțiuni hepatice ;
– transfuzii masive .
Precauții în utilizare:
– compatibilitate O AB ș i Rh;
– filtru pentru microagregate ;
– timp de administrare: max. 20 min/ unitate ;
– se utilizează imediat după dezghețare (se dezgheață într -un mediu cu temperatură
controlată, la 37 °C, în 30 minute );
– verificarea aspectului pungii și a conținutului înainte de a fi administrat ;
– verificarea valabilității (12 luni în caz de conservare la -25 °C) .
f) Albumină
(proteină plasmatică) în concentrație de 5%, 25%

Indicații:
– tratarea hip oproteinemiei cu sau fără edeme;
– prevenirea hemoconcentrației;
– restabilirea volumulu i circulant în caz de traumatisme, arsuri, infecții severe.
Nu este necesară nici un fel de compatibilitate.
Pregătirea Materialelor
– trusă de transfuzat sânge, prevăzută cu filtru pentru microagregate și cu tub simplu sau în
„Y”;
– mănuși sterile;
– halat cura t;
– pungă sau flacon cu Ser fiziologic ;
– produsul sanguin: sânge total sau derivate de sânge eliberate de Punctul de transfuzii
sanguine (PTS) din spital pe baza bonului cerere ;
– stativ pentru suspendarea pungii cu produsul sanguin ;
– echipament pentru montare a branulei, cateterului dacă este necesar .

108
Efectuarea procedurii
– se explică procedura pacientului și se obține consimțământul scris; în cazul minorilor
semnează părinții ;
– se măsoară funcțiile vitale ale pacientului ;
– se verifică corespondența datelor de pe pungă cu cele ale pacientului ;
– se verifică aspectul produsului, termenul de valabilitate ;
– se efectuează proba de compatibilitate Jeanbreau între sângele pacientului/ primitorului (se
recoltează 2 -3 ml. sânge venos) și cel al donatorului (sângele din pungă) ;
– se încălzește sângele la temperatura corpului ;
– se spală mâinile, se îmbracă mănuși sterile ;
– se deschide trusa de transfuzat și se adaptează la punga cu Ser fiziologic; dacă transfuzorul
are 2 capete (transfuzor în Y), un capăt se adaptează la punga cu Se r fiziologic iar celălalt
capăt la punga cu produsul sanguin ;
– se suspendă punga/ pungile în stativ ;
– se umple camera de picurare la jumătate cu Sef fiziologic, în timp ce tubul racordat la
punga cu sânge este închis ;
– se elimină aerul de pe antena transfuzoru lui lăsând să curgă câteva picătur i din soluția de
Ser fiziologic;
– dacă trusa de transfuzie are un singur tub, se închide prestubul, se schimbă punga cu ser
fiziologic cu cea cu sânge ;
– se atașează apoi, prin tehnica aseptică, amboul transfuzorului la branu lă sau cateter și se
ajustează ritmul de scurgere în funcție de tipul produsului sanguin ;
– dacă transfuzorul este în Y, se procedează la fel numai că nu mai este nevoie să se schimbe
pungile; în acest caz, se închide tubul adaptat la punga cu ser și se desc hide tubul adaptat la
punga cu sânge ;
– se efectuează proba biologică Oelecker lăsând să curgă în jet 20 ml sânge după care se
reglează ritmul de scurgere la 10 -15 pic./min timp de 5 minute ;
– se supraveghează pacientul în acest interval și dacă nu apar semne de incompatibilitate se
repetă operația (se lasă alți 20 ml sânge să curgă în jet, se reajustează ritmul la 10 -15
pic./min. timp de 5 min, în care se observă pacientul );
– dacă nici de data aceasta nu apar semne de incompatibilitate se continuă transfuzia în
ritmul stabilit; se aplică pe pungă o etichetă cu data și ora la care a început transfuzia ;
– dacă apar reacții adverse / semne de incompatibilitate se oprește transfuzia cu sânge, se
continuă perfuzia cu soluția salină și se anunță imediat medicul ;
– riscul de apariție a reacțiilor adverse este crescut în primele 15 min. ;
– nu se administrează în punga cu produsul sanguin medicamente sau alte soluții perfuzabile ;
– se înregistrează orice eveniment apărut în cursul transfuziei (febră, frison, erupție alergică) ;
– în caz de reacție adversă se aplică procedura standard ;
– după terminarea transfuziei se notează în fișa pacientului ora, starea generală a pacientului,
sub semnătura asistentei care a efectuat transfuzia ;
– punga se trimite la unitatea de transfuzii sanguine îm preună cu o mică cantitate de sânge
(5-6 ml.) și se păstrează 48 ore ;
– se supraveghează pacientul în următoarele 24 -48 ore posttransfuzie .

7.6 Protocol de investigare/ înregistrare a unei reacții acute transfuzionale

109 – se oprește transfuzia și se păstrează a bordul venos cu ser fiziologic în timp ce se face o
evaluare inițială a reacției acute;
– se anunță medicul;
– se raportează imediat toate reacțiile transfuzionale responsabilului cu hemovigilența și
centrului de transfuzii de sânge furnizor;
– se înregistrează în foaia de observație a pacientului ;
– tipul reacției (febrilă, alergică, șoc);
– intervalul între începutul transfuziei și apariția reacției;
– tipul și volumul psl transfuzat;
– codurile unice ale psl transfuzate;
– imediat după apariția reacției se recoltează ur mătoarele probe de sânge, se completează
formularul de cerere de analize și se trimite pts/cts furnizor;
– o probă fără anticoagulant + o probă pe anticoagulant (edta) de la brațul opus;
– hemocultură dacă se suspectează șoc septic;
– unitatea psl + trusa de tra nsfuzie;
– prima emisie de urină post reacție + proba pretransfuzională a pacientului folosită la
determinarea grupei sanguine și a compatibilității;
– se completează un formular de raportare a reacțiilor transfuzionale;
– după investigațiile inițiale se trimit la pts/cts;
– probe de sânge (1+1/edta) recoltate la 12 ore și 24 ore de la apariția reacției (de la brațul
opus);
– toate emisiile de urină (probe + volum) din următoarele 24 ore.

7.7 Autotransfuzia (transfuzia autologă )
Autotransfuzia este reinfuzia propriu lui sânge după ce a fost cole ctat și filtrat.
Este efectuată înainte, în timpul și după intervențiile chirurgicale sau traumatisme.

Avantaje
– nu apar reacții postransfuzionale datorită incompatibilităților sau greșelilor de stabilire a
grupelor de sânge ;
– nu se transmit boli ;
– pierderea de sânge este înlocuită imediat;
– sângele autotransfuzat conține un nivel normal de 2,3 diposfoglicerat care ajută la
oxigenarea țesuturilor .

Linii Directoare
– recoltarea de sânge pentru autotransfuzie se poate face preopera tor și este recomandată
pacienților cu intervenții chirurgicale ortopedice, în timpul cărora se pierde mult sânge;
– colectarea de sânge se poate face cu 4 până la 6 săptămâni înainte de operație;
– de multe ori, în intervențiile chirurgicale cu pierderi mari de sânge, se folosește un aparat
conectat intraoperator și postoperator la tubul de dren al plăgii, care preia sângele
pacientului, îl procesează și îl autotransfuzează;
– trebuie monitorizată și notată cantitatea de sânge care se autotransfuzează;
– pacienți i care au donat preoperator sânge vor fi sfătuiți să rămână în repaus la pat încă 10
minute după donare, să bea cât mai multe lichide în orele imediat următoare;

110 – pacienții cu autotransfuzie vor fi monitorizați cu atenție în timpul transfuziei și după aceea
întrucât pot să apară reacții vasovagale (hipotensiune, bradicardie și hipovolemie în special
la pacienții vârstnici).

Capitoul 8 SONDAJE, SPĂLĂTURI, CLISME

8.1 Tubajul n azogastric

Scop /Indicații
– aspirarea conținutului gastric ;
– alimentația enterală ;
– introducerea unor medicamente ;
– obținerea sputei înghițite pentru cercetarea bacilului Koch .

Materiale n ecesare
– tavă sau cărucior pentru materiale ;
– sonderadioopace de cauciuc sau din material plastic sterile ;
– seringa de 20 ml; seringă Guyon (50 ml) sterilă ;
– tăviță renală ;
– soluție pentru lubrifiere (aqua gel) ;
– mănuși de unică folosință ;
– comprese ;
– eprubete, pungă colectoare pentru colectarea conținutului eliminat ;
– alimente, medicamente în funcție de scop și indicație ;
– pahar mat, leucoplast, prosoape, șervețele de hârtie ;
– prosop, câmp pentru protecția lenjeriei.

Pregătirea pacientului
– se explică scopul și necesitatea, modul de derulare a procedurii, durată ;
– se explică modul de colaborare, se obține consimțământul ;
– se îndepărtează proteza dentară și se pune într -un pahar mat cu apă ;
– sonda se poate introduce pe cale nazală sau bucală ;
– pacientul este rugat sau ajutat să -și curețe nasul ;
– se alege nara în funcție de permeabilitate, punând pacientul să respire alternativ pe o nară
sau alta .

Efectuarea p rocedurii
– se ve rifică prescripția medicală ;
– se aleg materialele în funcție de indicație ;
– se identifică pacientul ;
– se instalează pacientul în poziție șezând sau semișezând ;
– se spală mâinile ;
– se îmbracă mănuși de unică folosință ;
– se protejează lenjeria pacientului cu un pr osop sau un câmp plasat sub bărbie ;
– se măsoară distanța dintre lobul urechii și vârful nasului până la apendicele xifoid ;
– se marchează locul celor 2 măsurători sau se notează distanțele dacă sonda este gradată ;

111 – se dă pacientului să țină tăvița renală sub b ărbie ;
– se umezește vârful sondei pentru a asigura înaintarea ;
– sonda se introduce cu grijă prin nara selectată împingând -o spre spate în jos ;
– înghițirea se face lent, dând pacientului la nevoie cantități mici de apă ;
– pacientul înghite până la primul semn ;
– se observă starea pacientului deoarece pot apare tusea, cianoza, tulburări respiratorii, ceea
ce arată că sonda a ajuns în traheea ;
– pacientul este rugat să înghită încet până la al doilea semn ;
– se verifică poziția sondei prin una din următoarele metode:
– aspirarea conținutului stomacal ;
– introducerea aerului ;
– introducerea capătului liber al sondei într -un pahar cu apă ;
– pentru alimentație sau introducerea unor medicamente verificarea trebuie făcută prin
control radiologic ;
– când sonda a ajuns în stomac la diviz iunea 45 sau 55, în funcție de calea pe care s -a
introdus, se fixează cu leucoplast pe nas astfel încât să nu împiedice vederea și să nu
preseze nasul ;
– se realizează o buclă din partea liberă a sondei pentru a permite mișcarea liberă a capului și
se face a doua fixare ;
– pacientul este așezat în poziție comodă ;
– se continuă tubajul conform scopului și indicației ;
– între două folosiri:
– sonda se clampează ;
– se atașează la sondă punga colectoare .

Supravegherea s ondei
– se verifică poziția ;
– se verifică starea narinei ;
– se schimbă leucoplastul de fixare și locul ;
– se verifică permeabilitatea sondei ;
– se asigură igiena orală .

Măsuri pentru combaterea incidentelor
– dacă pacientul nu colaborează, la recomandarea medicului se poate folosi spray anestezic ;
– sonda a pătruns în c ăile respiratorii (pacientul tușește, se cianozează) se retrage, pacientul
este lăsat să se liniștească, se încearcă din nou ;
– senzația de vomă și greață se combate prin respirații profunde.

Indicații privind schimbarea sondei :
– sondele de cauciuc pot fi lă sate pe loc 2 -3 zile iar cele din material plastic 4 -7 zile ;
– când există indicația de schimbare a sondei între îndepărtare și repunere trebuie să existe
un repaus în timpul nopții de 6 -8 ore ;
– sonda se repune folosind cealaltă narină .

Îndepărtarea sondei
Materiale n ecesare

112 – tavă sau măsuță pentru materiale ;
– șervețele de hârtie ;
– mănuși de unică folosință ;
– tăviță renală ;
– prosop ;
– pahar cu apă .
Efectuarea p rocedurii
– se verifică recomandarea m edicului privind îndepărtarea/ schimbarea sondei ;
– se explică procedura ;
– pacientul este așezat în poziție semișezândă sau șezând în funcție de starea generală ;
– se aplică sub bărbia pacientului un prosop ;
– se spală mâinile, se îmbracă mănuși de unică folosință ;
– se verifică dacă sonda este pensată ;
– se îndepărtează leucoplastul cu blândețe de pe nas și față ;
– pacientul este rugat să inspire și să rămână în apnee ;
– se prinde sonda între degete și se presează bine, apoi se retrage încet până aproape de
faringe, apoi cu o mișcare rapidă se îndepărtează ;
– în timpul extragerii sonda poate f i ghidată cu cealaltă mână folosind șervețele sau prosop
de hârtie prinzând capătul liber ;
– pacientul este rugat să respire normal ;
– se oferă un pahar cu apă pentru a -și clăti gura .

8.2 Spălătura gastrică

Indicații:
– intoxicații alimentare ;
– supradozarea med icamentelor ;
– stenoză pilorică pentru îndepărtarea stazei ;
– înaintea unor operații pe stomac ;
– înaintea gastroscopiei .

Materiale n ecesare
– sonda Faucher sau sonde gastrice mai mici sterile, adaptate vârstei ;
– pâlnia de 1l – 1,5 l;
– seringa Guyon de 200 cm³ ;
– vas colector gradat ;
– lichid pentru spălătura în funcție de scop ;
– tăviță renală;
– pahar cu apă ;
– cană de sticlă sau metal de 5 l ;
– pensă ;
– scaun ;
– cărbune animal, soluții antidot după caz ;
– eprubete pentru recoltare, în caz de intoxicații ;
– 2 sorturi impermeabile ;
– bandă leucoplast ;

113 – prosop ;
– șervețele de hârtie ;
– eventual deschizător de gură, ustensile de intubație și aspirație .

Pregătirea p acientului
– se identifică pacientul ;
– se verifică recomandarea medicală ;
– se informează pacientul asupra necesității procedurii ;
– se ex plică pacientului modul de derulare a procedurii ;
– se informează pacientul că este posibil să aib e senzație de vomă ;
– se obține colaborarea și consimțământul ;
– se așează pacientul pe scaun cu fața spre lumină ;
– se protejează lenjeria cu un prosop p rins în juru l gâtului și cu un șorț de material plastic;
– se îndepărtează proteza ;
– se oferă pacientului tăvița renală și este rugat să o țină sub bărbie cu ambele mâini
(imobilizează mâinile și captează salivă );
– este instruit să respire profund pentru a combate eventu ala senzația de vomă .

Efectuarea Procedurii
– se aduce vasul colector lângă pacient ;
– se spală mâinile;
– se îmb racă mănuși de unică folosință;
– se pune șorț de material plastic pentru procedură ;
– se umezește sonda cu apă ;
– se așează în partea dreaptă a pacientul ui și fixează cap ul acestuia între torace și antebraț;
– se solicită pacientului să deschidă gura și să respire profund ;
– se introduce capătul rotunjit al sondei până la peretele posterior al faringelui aproape de
rădăcina limbii, pacientul fiind invitat să î nghită ;
– se supraveghează permanent starea pacientului pentru a evita pătrunderea sondei în căile
respiratorii (atenție la facies, respirație, apariția tusei) ;
– sonda înaintează încet în esofag și spre stomac până la diviziunea 45 -50 la arcada dentară ;
– se adaptează pâlnia la capătul liber al sondei ;
– se coboară pâlnia sub nivelul toracelui și se umple cu lichid la temperatura de 25 -26°, 300 –
500 ml ;
– se ridică ușor pâlnia deasupra capului pacientului pentru a permite pătrunderea blândă a
lichidului ;
– înainte de terminarea coloanei de lichid din pâlnie, aceasta se coboară sub nivelul
stomacului (epigastrului) pentru a permite lichidului din stomac să se întoarcă în
conformitate cu principiul sifonajului ;
– se golește conținutul pâlniei în vasul colector ;

În caz de intoxicații, primul lichid eliminat se captează separat pentru a se putea face recoltări !
– se repetă operațiunea de 4 -5 ori până când lichidul el iminat este curat, fără resturi
alimentare sau alte substanțe, cantitatea de lichid folosit fiind de 3 -5 l în i ntoxicații ;
– se detașează pâlnia ;

114 – se pensează bine capătul liber al sondei pentru a nu permite conținutului din lumenul
sondei sa curgă în faringe sau cavitatea bucală de unde ar putea fi aspirat ;
– se retrage sonda lent până la nivelul faringelui apoi cu o m ișcare rapidă se îndepărtează;
– se oferă pacientului un pahar cu apă să -și clătească gura ;
– se șterge gura și bărbia pacientului ;
– se îndepărtează tăvița renală .

Îngrijirea p acientului după spălătură
– se supraveghează funcțiile vitale ;
– este posibil să acuze u șoară disfagie care dispare fără tratament .

Observații
Poziția sondei se verifică astfel:
– se introduce capătul liber al sondei într -un pahar cu apă și se observă dacă apar bule de aer ;
– se introduce aer prin sondă și se ascultă cu ajutorul unui stetoscop ;
– se supraveghează pacientul: dacă se cianozează, apare ref lexul de tuse este semn că sonda a
ajuns în căile respiratorii și se retrage .

8.3 Tubajul duodenal

Scop/indicaț ii:
– extragerea conț inutului duodenal în vederea unor teste de diagnostic ;
– drenarea căilor biliare ;
– adminis trarea unor lichide hidratante ș i nutritive, a unor medicamente ;
– aspirare continuă la pacienții chirurgicali .

Materiale necesare
– sondă Einhorn sterilă ;
– 2 seringi de 20 ml, seringă guyon;
– mănuși de unică folosință;
– pensă;
– mușama, a leză, prosop;
– pernă cilindrică sau un sul dintr -o patură;
– tăviță renală;
– materiale în funcție de scop (eprubete, soluție sulfat de magneziu, novocaină, lichide
pentru hidratare și pentru alimentare, medicamente);
– pahar cu apă.

Pregătirea pacientului:
– se explică scopul și necesitatea;
– se obtine consimțământul;
– se îndepărtează proteza dentară dacă există și se plasează într -un pahar cu apă;
– se alege nara funcțională;
– se așează pacientul în poziție șezândă sau semișezândă.

115 Efectuarea procedurii:
– se intro duce sonda după tehnica tubajului gastric , până în stomac ;
– se așează apoi pacientul în decubit lateral drept cu capul mai jos;
– se introduce sub hipocondrul drept o pernă cilindrică sau un sul realizat dintr -o pătură
rulată;
– se așează în fața pacientului o mușama acoperită cu aleza;
– se instruie ște pacientul să î nghită incet, lent, 1 -2 cm la 3 -5 minute;
– este atenționat că î nghițirea rapidă favorizează încolăcirea sondei în stomac ;
– se verifică poziția sondei prin:
– introducerea capătului liber al sondei într -o eprubeta – normal se scurge bila ;
– se insuflă 60 ml aer în sonda și se încearcă recuperarea după 1 min. dacă se obțin mai
puțin de 20ml sonda este în duoden ;
– se introduc 10 ml lapte care nu mai pot fi recuperați – sonda este un duoden ;
– control radiologi c;
– la diviziunea 75 la arcada dentară, sonda este în duoden și se continuă tubajul în
conformitate cu scopul urmărit .

Îngri jirea pacientului după procedură :
– sonda poate să rămână pe loc pentru îndeplinirea scopului propus;
– sonda se poate retrage în 3 pași :
– întâi până la nivelul stomacului;
– apoi până la nivelul faringelui;
– cu o mișcare rapidă se extrage în cavitatea bucală;
– se oferă pacientului apă să -și clătească gura .

8.4 Sondajul vezical la femeie

Scop/indicaț ii
– evacuarea conținutului vezicii urinare c ând aceasta nu se mai produce spontan, sau
captarea urinii în caz de incontinență;
– spălătura vezicală.

Material necesar:
– sonde urinare sterile (foley, nelaton) de diferite dimensiuni;
– taviță renală;
– mănuți sterile ți mănuși de unică folosință;
– soluții dez infectante, tampoane și comprese sterile, seringi, ser fiziologic sau apă sterilă,
soluții sterile pentru lubrifierea sondei;
– pungi colectoare;
– materiale pentru toaleta organelor genitale;
– mușama, aleză;
– 1-2 eprubete sterile;
– 1-2 eprubete cu rate ș i uscate .

Pregătirea pacientei:
– se informează pacienta privind derularea procedurii;

116 – se obține colaborarea și consimțământul;
– se așează pacienta în poziție ginecologică;
– se asigură intimitatea .

Efectuarea procedurii:
– se identifică pacienta și se verifică recoman darea medicală;
– se protejază patul cu aleza si cu mușama;
– se dezbracă partea inferioară a corpului;
– se îmbracă mănuși de unică folosiță;
– se efectuează toaleta regiunii vulvare cu apă si săpun;
– se schimbă mănușile cu cele sterile;
– se evidențiază meatul ur inar;
– se dezinfectează orificiul uretral de sus în jos folosind 2 -3 tampoane;
– se prinde sonda între degetele mediu și inelar ale mâinii dominante;
– se lubrifiază sonda cu ulei steril;
– se ține sonda cap pe un creion în timpul scrisului și se introduce în u retra la o adâncime de
4-5 cm;
– se continuă sondajul în funcț ie de scopul propus.

Îngrijirea pacientei după procedură
– este ajutată să se imbrace, să se așeze într -o poziție comodă;
– se verifică dacă acuză disconfort;
– dacă acuză dureri sau sângerează se anun ță medicul .

8.5 Sondajul vezical la bărbat

Scop/indicații:
– evacuarea conținutului vezicii urinare când aceasta nu se mai produce spontan, sau
captarea urinei în caz de incontinență;
– spălătură vezicală.

Material necesar:
– sonde urinare sterile (foley, ne laton) de diferite dimensiuni;
– tăviță renală;
– mănuși sterile și mănuși de unică folosință;
– soluții dezinfectante, tampoane și comprese sterile, seringi, ser fiziologic sau apă sterilă,
soluții sterile pentru lubrifierea sondei;
– pungi colectoare;
– materiale pentru toaleta organelor genitale;
– mușama, aleză;
– 1-2 eprubete sterile;
– 1-2 eprubete curate și uscate.

Pregăatirea pacientului
– se informează pacientul despre derularea procedurii;
– se obține colaborarea și consimțământul;

117 – se așază pacientul în decubit dor sal cu picioarele întinse ușor depărtate cu o pernă tare sub
bazin.

Efectuarea procedurii:
Primul sondaj vezical la bărbat se face de către medic, procedura poate fi făcuta de către
asistentul medical pe baza unui protocol stabilit și semnat de medi.
– se verifică recomandarea medicală;
– se așază pacientul în poziția recomandată;
– se protejează patul cu aleză și mușama;
– se spală mâinile și se îmbracă mănuși de unică folosință;
– se efectuează toaleta glandului cu apă și săpun;
– se dezinfectează meatul urinar fol osind 3 tampoane, ser fiziologic și soluție antiseptică;
– se schimbă mănușile cu cele sterile;
– se prinde sonda cu mâna dominantă;
– se lubrifiază în întregime și extremitatea liberă se introduce încet la o adâncime de 10 -15
cm;
– în timpul introducerii sondei, penisul se ține în poziție verticală, se respectă traiectul
fiziologic al uretrei;
– se continuă sondajul conform scopului.

Îngrijirea pacientului după procedură
– sonda poate să rămână pe loc în funcție de scop;
– pacientul este așezat într -o poziție comodă;
– se verifică dacă acuză disconfort, dacă are senzație de arsură.

Observații
– Dacă sonda rămâne în vezică pentru mai multe zile, se folosește sonda foley, la care după
introducere folosind ser fiziologic steril se umflă balonașul care fixează sonda în inter iorul
vezicii;
– Capătul exterior al sondei se adaptează la o pungă colectoare sau între două micțiuni se
clampează cu o pensă.

8.6 Spălătura vezicală
Este i ntroducerea unei soluții medicamentoase prin sondă în vezica urinară.

Scop/indicații:
– îndepărtarea exudatelor patologice rezultate în urma inflamației mucoasei vezicale;
– curățirea cavității în vederea realizării unor explorări (cistoscopie), pielografie .

Responsabilități
Medicul – recomandă efectuarea procedurii și, la bărbat, efectuează primul sondaj
Asistentul medical:
– montează sonda ;
– efectuează spălătura ;
– notează tehnica .

118 Materiale necesare
Pentru protecție:
– mușama, aleză ;
– prosoape ;
– mănuși de unică folosință .

Pentru dezinfecție și toaletă externă:
– oxicianură de mercur 1/5000 ;
– bazinet;
– tăviță rena lă;
– comprese;
– mănuși de unică folosință ;
– pensa porttampon .

Pentru spălătură:
– sonda urinară (dacă nu este montată) ;
– două pense hemostatice;
– seringă guyon, la nevoie medii de cultură ;
– ser fiziologic steril ;
– soluție de spălătură la temperatura corpului reco mandată de medic ;
– soluție de rivanol 0.1 -2%;
– nitrat de argint 1 -4%;
– vaselină sterilă sau ulei de parafină pentru lubrifiere .

Pregătirea pacientului
– se anunță, se explică necesitatea efectuării procedurii;
– se asigură respectarea intimității ;
– se efectueaz ă toaleta externă ;
– se așază în poziție ginecologică ;
– se proteje ază patul cu aleză și cu mușama.

Efectuarea procedurii
– se identifică pacientul;
– se verifică indicația medicului ;
– se obține consimțământul;
– se începe cu toaleta organelor genitale ;
– se continuă cu sondajul vezical evacuator ;
– se adaptează la sondă seringa Guyon ;
– se introduc 80 -100ml soluție;
– se detașează seringa și se lasă să se elimine lichidul într-un bazinet sau în tăvăța renală ;
– se repetă operația până când lichidul evacuat este limpede ;
Îngrijirea pacientului după procedură
– sonda rămâne pe loc, fiind închisă cu o pensă sau racordată, după caz, la o pungă
colectoare;
– se observă aspectul meatului urinar .

119 8.7 Clima e vacuato rie

Scop/indicații:
– pregătirea pacientului pentru examinări endoscopic e și cardiologice ;
– pregătirea pentru intervenții chirurgicale ;
– evacuarea conținutului rectal în caz de constipație .

Materiale necesare
– de protecție :
– paravan;
– mușama;
– aleză;
– învelitoare;
– mănuși de unică folosință ;
– pentru clismă:
– irigator, tub de cauciuc l ung de 1,5 -2 m;
– canulă rectală sterilă ;
– pară de cauciuc pentru sugar ;
– tăviță re nală;
– ploscă ;
– apă caldă (35 -37°) 500 -1000 ml pentru adulți, 150 ml pentru copii, 50 -60 ml pentru
sugari ;
– stativ pentru irigator ;
– materiale pentr u creșterea efectului purgativ : sare (1 linguriță la 1 l de apă), ulei de
ricin (4 linguri la 1 l apă), glicerină (40 gr. la 500 ml apă), săpun (1 linguriță rasă la 1
l apă);
– vaselină pentru lubrifierea canulei ;
– comprese sterile .

Pregătirea pacientului
– se anunță pacientul;
– se explică der ularea procedurii ;
– se asigură pacientul de respectarea pudorii ;
– se alege poziția în funcție de starea generală:
– decubit dorsal cu membrele inferioare ușor flectate și coapsele depărtate ;
– decubit lateral stâng cu membrul inferior întins și cel drept flecta t;
– genupectorală
– se izolează patul cu un paravan;
– se protejează cu aleză și mușama .

Efectuarea procedurii
Este în funcție de tipul de clismă:
– clismă evacuatorie simplă;
– clisma înaltă;
– clisma prin sifonaj;

120 – clismă uleioasă;
– clisma purgativă.

a) Clisma ev acuatori e simplă
– se fixează canula la tubul irigatorului și se închide robinetul (la nevoie se aplică o pensă) ;
– se verifică temperatura apei ;
– se umple irigatorul ;
– se deschide robinetul și se elimină aerul după care se închide din nou ;
– se lubrifiază canula cu vaselină folosind comprese de tifon ;
– se fixează irigatorul pe stativ ;
– se spală mâinile și se îmbracă mănuși ;
– se îndepărtează fesele pacientului și se introduce canula prin anus în rect cu vârful orientat
spre partea anterioară apoi spre planul sacrului (pentru a respecta curbura rectului) ;
– se introduce canula 10 -12 cm în lumenul rectului ;
– se deschide robinetul sau pensa si se ridica irigatorul la apr oximativ 50 cm pentru a
favoriza scurgerea lichidului ;
– se vorbește cu pacientul și este rugat să inspire a dânc, să se rela xeze și să rețină soluția 10 –
15 minute;
– dacă pacientul acuză durere se coboară irigatorul pentru a scădea presiunea lichidului ;
– se închide robinetul înainte de terminarea lichidului (pentru a nu pătrunde aer) ;
– se îndepărtează canula și se p une în tăvița renală ;
– se schimbă poziția pacient ului în de decubit lateral drept, decubit dorsal pentru ca apoi să
pătrundă mai profund ;
– se captează scaunul în ploscă sau se elimină la toaletă .

b) Clisma înaltă
– se efectuează la fel ca și clisma simplă ;
– se înlocuiește canula rectală cu o canulă flexibilă care poate pătrunde în colon la o
profunzime de 30 -40 cm ;
– irigatorul se ridică la 1,5 m pentru a crește presiunea apei ;
– temperatura apei este mai scăzută (15 -16°C) pentru a crește efectul purgativ .

c) Clisma prin sifonaj
– se efectuează pentru îndepărtarea, exudatelor, puroiului de pe suprafața mucoaselor ;
– canula este înlocuită cu o sondă de 35 -40 cm lungime cu diametru de 1,5 cm prevăzută cu
orificii ;
– irigatorul se înlocuiește cu o pâlnie de 1,5 l ;
– se pensea ză tubul de cauciuc lângă canulă ;
– se lubrifiază canula (sonda) și se introduce prin mișcări de rotație până în colonul sigmoid ;
– se ridică pâlnia la înălțimea de 1 m și se dă drumul apei ;
– se realizează sifonajul de 5 -6 ori până se elimină apă curată .
d) Clisma uleioasă
– se folosesc aproximativ 200 ml ulei încălzit la 37°C care se introduce lent , în 15 -20
minute ;
– se menține uleiul în rect 6 -12 ore ;
– se execută seara, eliminarea se face dimineața ;

121 – se folosește în constipații cronice, fecalom ;
– se protejează lenje ria de pat , existând posibilitatea eliminării necontrolate a scaunului.

e) Clisma p urgativă
– efectul se bazează pe crearea unui mediu hiperton, atrage apa din țesuturi și formează un
scaun lichid ușor de eliminat ;
– se folosește o soluție concentrată (250 ml apă cu 2 linguri MgSO4) ;

8.8 Introducerea tubului de gaze

Scop
Introducerea unui tub semirigid de 30 -35cm lungime si 8 -12 mm diametru cu marginile rotunjite,
cu scopul de a elimina gazele din colon in caz de meteorism abdominal .

Responsabilităț i
Medicu l – recomandă montarea tubului .
Asistentul medical – poate efectua procedura fără recomandare medicală atunci câ nd pa cientul nu
poate evacua gazele î n mod spontan .

Materiale necesare
– mușama, aleză;
– tub de gaze steril ;
– vaselină steril ă;
– comprese de tifo n;
– mănuși de unică folosință.

Preg ătirea pacientului
– se anunță și se explică acientului faptul că deschiderea sfincterului anal pentru evacuarea
gazelor va creș te starea de confort ;
– se așeazș pacientul în poziție ginecologică sau în poziț ie de decubit l ateral ;

Efectuarea procedurii
– se spală mâinile;
– se îmbracă mănuși de unică folosință;
– se unge tubul cu vaselină sterilă;
– se departează fesele pacientului cu mâna stângș iar cu mâna dreaptă se introduce tubul
prin anus â n rect , prin mișcări de rotație, la o adâ ncime de 15 -20 cm ;
– pacientul este acoperit cu o î nvelitoare ;
– se men ține maxim 2 ore ;
– se retrage ușor tot prin mișcă ri de rota ție;
– daca este nevoie se poate repu ne 1 -2 ore dupa ce se restabilește circulația la nivelul
mucoasei.

Îngrijire a pacie ntului după procedură
– se face t oaleta regiunii duale pentru a î ndeparta vaselina ;
– se așeaza pacientul comod;

122 – se înveleș te pacientul;
– se aeriseș te salonul ;
– se suprav eghează starea abdominală după î ndepartarea tubului de gaze.

PARTEA IV – INTERVENȚII LA C ARE ASISTENTUL MEDICAL PARTICIPĂ
ALĂTURI DE MEDIC

Capitolul 9 PARTICIPAREA ASISTENTULUI MEDICAL LA EFECTUAREA
PUNCȚII LOR

9.1 Aspecte generale
Pătrunderea cu ajutorul unui ac sau trocar înt r-o cavitate naturală sau neofor mată (patologică) ori
într-un org an parenhimatos cu scop explorator sau terapeutic.
Puncțiile sunt de competența medicului cu excepția puncției venoase.

Scop/indicații
– precizarea existenței, naturii, aspectului și compoziției lichidului dintr -o cavitate ;
– recoltarea lichidului pentru exa mene biochimice, bacteriologice și citologice ;
– introducerea unei substanțe de contrast în vederea examinării ;
– prelevarea unui tegument de țesut pentru examen histopatologic ;
– evacuarea lichidului dintr -o cavitate când produce compresiune și jenează f uncția ;
– introducerea unor medicamente .

Tipuri de puncții
– puncția toracică (toracocenteza);
– puncția perito neală (paracenteza abdominală);
– puncția pericardică;
– puncția articulară;
– puncția osoasă (medulară);
– puncția rahidiană;
– puncția vezicii urinare;
– puncția colecțiilor purulente;
– puncția biopsică.

Responsabilități:
Medicul:
– stabilește indicațiile și contraindicațiile ;
– explică pacientului derularea procedurii ;
– obține consimțământul ;
– efectuează puncția .
Asistentul medical:
– pregătește materialele pentru puncție ;
– participă la pregătirea pacientului ;
– participă la actul puncției îndeplinind următoarele sarcini:
– asigură poziția pacientului și supraveghează funcțiile vitale ;

123 – servește medicului materialele necesare, după caz (materiale pentru anestezie,
materiale pentru realizarea puncției propiu -zise, materiale pentru recoltări) ;
– preia materialul recoltat, îl pregătește pentru trimiterea la laborator ;
– îndepărtează și colectează materialele folosite conform precauțiilor universale ;
– asigură îngrijirea pacientului după pu ncție ;
– notează în planul de îngrijire sau în foaia de observație (după caz ), aspecte legate de
puncț ie și care țin de competența sa .

9.2 Participarea asistentului medical la toracocenteză
Procedur a este descrisă la capitolul 12 (12.3 Toracocenteza)

9.3 Participarea asistentului medical la efectuarea puncției peritoneale (Paracenteza
abdominală)
Pătrunderea în cavitatea peritoneală cu ajutorul unui ac sau trocar, prin traversarea peretelui
abdominal.

Scop
Evacuarea lichidului de ascită când e în cantita te mare și jenează circulația :
– la pacientul politraumatizat;
– în abdomenul acut chirurgical;
– pentru stabilirea existenței lichidului abdominal;
– pentru realizarea dializei peritoneale;
– explorator – preci zarea diagnosticului terapeutic;
– terapeutic – pentru ev acuarea lichidului care provoacă tulburări respiratorii și circulatorii
prin presiune exercitată asupra diafragmului.

Material necesar
Pentru anestezie locală
– fiola cu soluție anestezică;
– ace pentru s.c. și i.m.;
– seringă de 20 ml.

Pentru puncția cu scop diagnostic
– ace i.m. sau specifice;
– seringi de 20 ml;
– flacoane sterile pentru examen bacteriologic și anatomico -patologic.

Pentru puncția evacuatoare
– ace i.m. sau specifice sau cateter venos;
– seringă de 20 ml;
– robinet cu 3 cai;
– tub de legătură;
– flacon s teril pentru colectare a lichidelor ;
– vas gradat .

Pentru supraveghere

124 – tensiometru;
– cântar;

Pentru asepsie
– mănuși sterile;
– comprese sterile;
– soluție dezinfectantă;
– câmpuri sterile;
– pansament colant;
– colector pentru ace folosite;
– sac pentru eliminarea deș eurilor septice .

Pregătirea pacientului
– se identifică pacientul;
– se verifică recomandarea;
– se explică pacientului importanța pro cedurii și necesității medicale a acesteia ;
– pacientul este prevenit, este ajutat să se instaleze în decubit dorsal în timpul puncției și 2
ore după puncție ;
– se informează pacientul că procedura durează aproximativ 30 minute pentru puncția
exploatoare ;
– se explică poziția în timpul puncției și este rugat să nu se miște ;
– se măsoară circumferința taliei și se cântărește pacientul ;
– se recomandă pacientului să -și golească vezica urinară ;
– se măsoară T.A. și pulsul înaintea realizării examenului ;
– se degajă zona punc ționat ă – forsa iliacă stângă pe linia spino -ombilicală stângă la locul de
unire î ntre treimea externă cu treimea medie .

Efectuarea procedurii
Este de competența medicului, ajutat de 1 -2 asistenți medicali.

Participarea asistentului medical la procedură
– așează pacientul în decubit dorsal la marginea stângă a patului, ușor înclinat spre stânga;
– se dezinfectează locul unde se face puncția (fosa iliacă stângă);
– pregătește seringa cu anestezic și o înmânează medicului pentru a face anestezia locală;
– oferă medicului acul sau trocarul pentru puncție;
– medicul puncționează peretele cu acul orientat perpendicular circa 3 -4 cm;
– se re trage mandrenul, se evacuează lichidul, care se colectează în eprubete sterile, pentru
examen de laborator;
– asistentul medical preia eprubeta cu lichidul extras;
– în punctia cu scop evacuator la trocar se atașează un tub de polietilenă pentru a asigura
scurgerea lichidului în vasul colector;
– acul sau trocarul se fixează la tegument;
– asistentul medical urmărește scurgerea lichidului care se realizează sub influența presiunii
intra abdominale, fără să depășească 4 -6 l la prima puncție;
– la sfârșitul puncției s e scoate acul sau trocarul, se comprimă locul un minut;
– pe locul înțepăturii se aplică un pansament steril .

125
Îngrijirea pacientului după puncție
– pacientul rămâne în repaus;
– se așază cu locul înțepat puțin mai sus;
– se monitorizează locul puncției pentru sângerare, scurgerea în continuare a lichidului,
apariția semnelor de inflamație;
– se asigură liniște și temperatura optimă;
– se supraveghează funcțiile vitale 24 ore, se anunță medicul la orice suspiciune;
– pacientul va fi servit la pat, se alimentează la pa t;
– se măsoară circumferința abdominală, se cântărește și se compară cu cea dinainte de
puncție .

Incidente/Accidente
Pot apărea în timpul puncției sau după puncție:
– lezarea vaselor de sânge sau a anselor intestinale;
– lezarea vezicii urinare, motiv pentru c are aceasta se golește înainte de puncție;
– șoc tulburări hidroelectrolitice care sunt prevenite prin eliminare lentă;
– peritonită, fistulă.

9.4 Participarea asistentului medical la efectuarea puncției pericardice

Scop/indicații
– evidențierea lichidului în cavitatea pericardică ;
– evacuarea lichidului în cavitatea pericardică când pacientul prezintă dispnee accentuată,
hipotensiune arterială, puncția reprezentând o intervenție de urgență.
Puncția este efectuată de medic ajutat de două asistente medicale. Locu l puncției este ales de
către medic în urma unui control radiologic, în funcție de scop și cantitatea de lichid.

Materiale necesare
– câmp pentru protecți a patului ;
– material de dezinfecție: tampoane, soluții dezinfectante (betadină) ;
– materiale pentru puncți e: 2-3 ace de lungime 8 -10 cm și cu diametrul de 1 mm, 2 -3 seringi
de 20 – 50 ml, seringă de 5 ml, ace pentru anestezie;
– pense;
– mănuși de unică folosință;
– câmp chirurgical ;
– medicamente pentru prevenirea accidentelor: atropină, morfină, tonicardice, soluții
anestezice ;
– tăviță renală sau container pentru colectarea materialelor folosite ;
– eprubete pentru colectarea lichidului .

Pregătirea pacient ului
– pacientul este informat și încurajat, având în vedere starea sa de boală;
– se face un examen radiologic;
– se așaz ă pacientul în poziția recomandată de medic în funcție de scop:

126 – semișezând – pentru puncția evacuatoare când locul ales este extremitatea
apendicelui xifoid;
– decubit dorsal când locul ales este spațiul 5 intercostal stâng la 6 cm de marginea
stângă a stern ului (pentru puncția exploatoare) sau spațiul 6 -7 la jumă tatea distanței
dintre linia ax ilară anterioară și cea medio -claviculară stângă când cantitatea de
lichid este mare.

Participarea asistentului medical la procedură
– puncția se face într -o încăpere c u instalație de 02;
– se identifică pacientul, se verifică recomandarea medicală;
– cu 30 de minute înainte se administrează o fiolă de atropină;
– se protejează patul;
– pacientul este ajutat să se dezbrace și să se așeze în poziția aleasă de medic;
– se dezinfecte ază locul;
– se servește medicului seringa cu anestezic pentru a realiza anestezia;
– asistenta servește câmpul chirurgical pe care medicul îl așază sub locul puncției;
– se dezinfectează locul puncției și medicul execută puncția;
– asistenta supraveghează pacient ul, dacă este nevoie îl imobilizează;
– se observă faciesul, respirația, pulsul, apariția dispneei;
– lichidul aspirat este transferat în eprubete și etichetat pentru a fi expediat la laborator;
– medicul retrage acul;
– asistenta dezinfectează locul și aplică un pansament steril cu bandă adezivă.

Îngrijirea pacientului după puncție
– pacientul este asezat în decubit dorsal, cu toracele ușor ridicat;
– se asigură repausul fizic și psihic;
– se monitorizează pulsul, tensiunea arterială, respirația pentru a identifica eve ntualele
fenomene de insuficiență cardiacă prin decomprimarea bruscă produsă de eliminarea
lichidului;
– la recomandarea medicului se administrează tonicardice.

9.5 Participarea asisten tului medical la efectuarea puncției rahidiene
Puncția rahidiană reprezi ntă pătrunderea cu ajutorul unui ac special în spațiul subarahnoidian la
nivel:
– lombar (puncția lombară) ;
– toracal (puncția toracală) ;
– suboccipital (puncția suboccipitală) .

Scop/indicații
– măsurarea presiunii lichiu lui cefalo -rahidian (L.C.R.);
– prelevarea u nei cantități pentru examene: citologice, biochimice, bacteriologice ;
– în traumatismele cranio -cerebrale și accidentele vasculare cerebrale pentru aprecierea
aspectului L.C.R. ( sanguinolent – semn de hemoragie ) și pentru măsurarea presiunii
acestuia;
– inject area unor substanțe de contrast în mielografie sau a izotopilor radioactivi ;
– administrarea de anestezice, antibiotice sau a agenților antimitotici ;

127 – decomprimarea în cazul în care presiunea L.C.R. este crescută ;
– în meningite ;
– A.V.C., boli degenerative ale S NC
– traumatisme cranio -cerebrale și accidente vasculare cerebrale ;
– diagnosticarea sclerozei multiple, a afecțiunilor autoimune ;
– rahianestezia .

Materiale necesare
– cărucior rulant pentru materiale sau tavă medicală ;
– mănuși sterile, câmpuri sterile, comprese sterile ;
– ace sterile pentru puncție, lungi de 8 -10cm, subțiri, cu bizou scurt, prevăzute cu mandren și
uneori cu „introducer” ;
– soluții dezinfectante (betadină sau alcool iodat) ;
– seringi sterile de 2 -5ml;
– eprubete sterile ;
– 1-2 tăvițe renale ;
– manometru Claud e pentru măsurarea presiunii L.C.R. ;
– soluții de injectat când este cazul .

Pregătirea pacientului
– se informează pacientul cu privire la efectuarea procedurii: necesitatea, importanța, durata
procedurii;
– se obține consimțământul informat scris al pacientulu i;
– se recomandă ca vezica și rectul să fie goale ;
– se asigură poziția corespunzătoare în conformitate cu starea sa, cu scopul și locul puncției ;
– șezând cu capul flectat, umerii aplecați, spatele îndoit, coatele sprijinite pe genunchi,
membrele inf erioare sp rijinite pe un scaun mic;
– se atenționează pacientul să mențină poziția exactă, iar în timpul procedurii să nu se miște ;
– în decubit lateral la marginea mesei de operație sau a patului, cu coapsele flectate pe
abdomen și gambele flecta te pe coapse, capul în flexie maximă, coloana vertebrală arcuită,
umerii în plan vertical ;
– se asigură intimitatea pacientului cu paravan, dacă procedura se execută la salon .

Participarea asistentului medical la procedură
Procedura este de competența medicului .
– se identifică pa cientul ;
– se verifică recomandarea medicală ;
– se așază pacientul într -una din pozițiile amintite în funcție de starea și recomandarea
medicului ;
– se recomandă pacientului să respire adânc ;
– se măsoară și se notează funcțiile vitale și vegetative ;
– se controleaz ă ca temperatura camerei să fie de circa 20o Celsius;
– medicul fixează locul puncției între L4 -L5;
– se dezinfectează locul puncției cu betadină ;
– se oferă medicului mănuși sterile ;
– se oferă medicului acul de puncție steril ;

128 – se supraveghează pacientul tot tim pul puncției ;
– se oferă medicului manometrul Claude pentru măsurarea presiunii L.C.R. ;
– se oferă medicului pe rând eprubetele pentru recoltarea L.C.R. în vederea diferitelor
examene de laborator ;
– se recoltează 5 -10 ml L.C.R. în cele 3 eprubete, iar apoi se acoperă eprubetele ;
– se etichetează eprubetele și se trimit imediat la laborator ;
– se oferă medicului seringile cu soluții medicamentoase dacă puncția se face în scop
terapeutic ;
– se extrage brusc acul puncției de către medic la sfârșitul procedurii ;
– se mase ază locul puncției ;
– se aplică o compresă sterilă pe locul pu ncției și se fixează cu romplast;

Îngrijirea pacientului după puncție
– se așază pacientul atent pe că rucior în poziție orizontală, la fel și în pat ;
– se menține pacientul fără pernă și nemișca t cel puțin 6 ore până la 24 ore;
– se alimentează pacientul la pat numai după 6 ore ;
– se oferă pa cientului perna după 24 ore ;
– se observă cu atenție mișcările extremităților, se anunță medicul dacă apar furnicături sau
amorțeli în picioare ;
– se evaluează capacitate a de micțiune a pacientului ;
– se mo nitorizează permanent pacientul;
– se recomandă să consume multe lichide .

Incidente/A ccidente
– puncția albă determinată de introducerea defectuoasă a acului ;
– scurgere foarte lentă a lichidului din cauza hipotensiunii L.C.R. ;
– imposibilitatea puncționării foarte frecventă la vâ rstnici din cauza osificării lig amentare și
la pacienții obezi ;
– puncția traumatică (prin ac se exteriorizează sânge ca rezultat al efracției unui vas
meningeal) ;
– durere la nivelul unui membru pelvian prin puncționarea unei rădăcini nervoase ;
– lipotimie, mai ales la pacienți care nu au fost sedați anterior și la care puncția se realizează
șezând ;
– cefalee și rahialgie, complicație frecvent întâlnită, care pare a fi determinată de scăderea
presiunii L.C.R. ;
– sincopa și accidentele mortale care apar foarte rar la pacienții cu traumatisme cerebrale,
fractură de bază de craniu etc.

9.6 Participarea asistentului medical la efectuarea puncției articulare
Este pătrunderea cu ajutorul unui ac sau trocar în cavitatea a rticulară.
Scop/Indicații
– punerea în evidenț ă a lichidului articular ( seros, purulent, sanghino lent);
– recoltarea lichidului pentru stabilirea diagnosticului și orientarea tratamentului;
– evacuarea lichidului când jenează mișcarea, produce disconfort, în tra umatisme articulare cu
hemartroză;
– administrarea de medicamente în artrite (acute și cronice) .

129
Materiale necesare
– aleză, mușama pentru protecția patului;
– materiale de dezonfecție:
– tampoane;
– betadină;
– comprese;
– materiale pentru puncție:
– ace de 4 -5 cm lung ime;
– seringă de 5 ml pentru anestezie;
– ace de 8 -10 cm lungime cu diametrul de 0.5 -2 mm pentru aspirație;
– seringă pentru aspirarea lichidului;
– pense;
– mănuși sterile ;
– comprese sterile;
– eprubete pentru colectarea lichidului;
– medicamente anestezice, antiinflam atorii antibiotice, substanțe de contrast (dacă este
cazul);
– romplast;
– tăviță renală;
– pahar conic gradat.

Pregătirea pacientului
– se informează pacientul cu privire la scopul și modul de derulare a procedurii;
– se informează pacientul cu privire la efectuar ea puncției sub anestezie locală;
– se cere consimțământul informat al pacientului;
– se așează pacientul într -o poziție care să permită efectuarea puncției, dacă este cazul, cu
articulația pe o pernă.

Participarea asistentului medical la procedură
Procedura este de competența medicului.
– se identifică pacientul;
– se verifică recomandarea medicală;
– se așează pacientul în funcție de articulația afectată. Este ajutat să își menținăpoziția, daca nu
poate singur;
– se fizează locul (articulația genunchiului, umărului , cotului, sau gleznei, după caz) în zona de
maximă fluctuență;
– se dezinfectează zona, medicul efectuează anestezia locală;
– se așează câmpul steril sub locul puncției și se dezinfectează încă o dată locul;
– medicul execută puncția;
– asistentul medical primeș te lichidul extras și îl transferă în eprubete;
– asistentul medical trimite proba la laborator pentru examen citologic sau bacteriologic;
– se măsoară cantitatea de lichid și se observă aspectul (seros, purulent, sanghinolent);
– se extrage acul;
– se dezinfectea ză locul înțepăturii și se copresează cu un tampon steril;
– rezultatul puncției se notează în foaia de observație.

130
Îngrijirea pacientului după puncție
– se aplică un bandaj compresiv la locul puncției;
– se asigura repausul articulației pe care s -a aplicat pro cedura;
– la recomandarea medicului articulația se poate imobiliza cu atelă;
– bandajul compresiv și imobilizarea se mențin 24 -48 ore;
– se supravegheazăstarea generală;
– se observă eventualele semne de infecție.

9.7 Participarea asistentului medical la realiza rea puncției medulare (osoase)
Este p ătrunderea cu ajutorul unui trocar în zona spo ngioasă a unui os scurt sau lat.

Scop/indicații
– explorarea anomaliilor hematologice ;
– confirmarea d iagnosticului de cancer (boala H odgkin, leucemia mileoida cronica) după
evidențierea adenopatiei difuze sau splenomegalie ;
– confirmarea diagnosticului unor boli infecțioase ;
– recoltarea măduvei de la persoane sănătoase în vederea transfuzării/transplantării .

Materiale necesare
Pentru puncția medulară
– trocar Malarme ;
– seringi de 20ml ;
– lame și lamele (pentru examen microscopic) ;
– ser fiziologic cald.
Pentru anestezie locală
– gel pentru anestezie locală ;
– ace pentru injecții subcutanat ;
– ace pentru injecții intramusculare ;
– seringi de 20 mm ;
– flacon de xilocaina 2% .
Pentru dezinfecție
– mănuși sterile de unică folosință ;
– comprese sterile;
– câmp steril cu deschidere centrală ;
– soluție dezinfectantă ;
– pansament uscat ;
– container pentru ace folosite .

Pregătirea pacientului
– se face control ul hemostazei înaintea puncției;
– puncția necesită pregă tire psihologică, deoarece produce anxietate ;
– este dureroasă și necesită anestezie ;
– se explică derularea și scopul puncției ;
– se obține consimțământul ;

131 – unii pacienți au nevoie de administrarea unui tranchilizant pentru creșterea confortului ;
– se pregătește locul puncției:
– la bărbați dacă este cazul se face depilarea când locul ales este sternul la nivelul
manubriului ;
– pentru puncția sternală pacientul este așezat în decubit dorsal cu toracele ușor ridicat pe
plan dur .

Participarea asistentului medical la pr ocedură
– se identifică pacientul ;
– se verifică indicația medicală ;
– se așază pacientul în decubit dorsal ;
– se pregătește locul: s e spală, se efectuează dezinfecția;
– medicul face anestezie locală ;
– se protejează locul puncției cu un câmp steril ;
– se introduce tro carul traversând periostul și apoi medicul retrage mandrenul ;
– se aspiră un eșantion din măduvă cu ajutorul unei seringi ;
– se pune mandren ul înainte de a retrage acul;
– produsul extras se pune pe o sticlă de ceasornic ;
– asistentul medical preia produsul recol tat și realizează un frotiu din eșantion care va fi
examinat între lamă și lamelă ;
– la locul înțepăturii se face dezinfecție și se aplică un pansament ;
– măduva extrasă se trimite imediat la laborator, în condițiile cerute de medic .

Îngrijirea pacientului du pă puncție
– pacientul rămâne în repaus la pat ;
– se observă locul puncției să nu sângereze, să nu apară hematom. Se poate pune o pungă cu
gheață ;
– se supraveghează funcțiile vitale ;
– durerile moderate se combat cu analgezice ;
– dacă durerile sunt puternice, se anunță medicul .

9.8 Participarea asistentului medical la efectuarea puncției vezicii urinare

Scop/indicații
– foarte rar – prelevarea urinei direct din vezica urinară pentru examenul de laborator atunci
când trebuie exclusă total posibilitatea contaminări i:
– golirea vezicii în retențiile acute de urină când sondajul vezical nu poate fi executat:
stricturi uretrale, hipertrofie de prostată, traumatisme uretrale sau ale vaginului (când
sondajul este contraindicat) .

Materiale necesare
– un câmp pentru acoperir ea zonei pe care se face puncția;
– materiale dezinfecție: betad ină, tampoane;
– material steril pentru puncție:
– trocar subțire cu mandren sau un ac pentru injecție intramusculară cu lungime 10 -12
cm;

132 – seringi de 20 ml;
– pense anatomice și hemostatice;
– câmp chi rurgical cu deschidere;
– comprese sterile;
– mănuși sterile;
– material pentru anestezie:
– seringă;
– ace pentru injecție s.c.;
– soluție anestezică;
– material pentru îndepărtarea pilozității;
– vas colector;
– cilindru gradat;
– tăviță renală;
– pernă tare .

Pregătirea pac ientului
– se anunță pacientul și se explică senzația de ușurare în caz de retenție;
– se îndepărtează pilozitatea din zona suprapubiană;
– dacă scopul este recoltarea urinei, pacientul este anunțat să nu urineze câteva ore sau dacă
vezica nu e plină, este ruga t să bea 1 -2 pahare de lichid, iar când rinichiul nu excretă
suficient, medicul poate recomanda diuretice;
– se așază pacientul în decubit dorsal;
– sub bazin se așază o pernă tare .

Participarea asistentului medical la procedură
Puncția se face de căt re medic ajutat de 1 -2 asistenți medicali.
Medicul:
– stabilește locul – de deasupra simfizei pubiene pe linia mediană la 2 cm deasupra simfizei;
– îmbracă mănuși sterile;
– efectuează anestezia locală;
– izolează locul prin acoperire cu câmpul steril;
– execută puncția și adaptează tubul de scurgere al urinei în vasul colector .
Asistentul medical :
– pregătește masa pentru puncție;
– ajută pacientul să se așeze în poziția corespunzătoare (decubit dorsal) cu o pernă sub zona
sacrală;
– ajută pacientul să -și dezbrace partea infe rioară a corpului;
– dezinfectează locul;
– servește medicului materialul pentru anestezie;
– servește medicului seringa și acul pentru puncție ;
– supraveghează pacientul în timpul puncției;
– urmărește scurgerea urinei/primește probele recoltate dacă este cazul;
– notează cantitatea, aspectul urinei.

Îngrijirea după puncție
– după retragerea acului de către medic și dezinfecția locului se aplică un pansament;

133 – se conduce pacientul la pat;
– se controlează locul și pansamentul pentru a observa dacă urina se scurge prin înțepătură;
– se măsoară funcțiile vitale.

9.9 Participarea asistentului medical la efectuarea puncției biopsice

a) Participarea asistentului medical la puncția biopsică hepatică
Este i ntroducerea unui ac special în țesutul hepatic pentru extragerea unui fragment.
Puncția este de compentența medicului.

Scop/indicații
Stabilirea diagnosticului în:
– hepatomegalie de etiologie necunoscută ;
– enzime hepatice crescute ;
– suspiciune de tumori, metastaze ;
– icter de etiologie necunoscută ;
– suspiciune de hepatită .
Când se urmărește obținerea unui fragment dintr -o anumită zonă se poate folosi ghidaj CT sau
RMN.

Materiale necesare:
– ac Menghini (lung de 7 cm cu diametrul de 1,4 mm) ;
– flacon cu lichid conserva nt;
– gel pentru anestezie de contact sau flacon cu produs anest eziant (xilocaina 1 sau 2%) ;
– ace pentru injecții subcutanate ;
– seringa de 20 ml ;
– mănuși sterile pentru medic ;
– mănuși d e unică folosință pentru ajutor;
– câmp cu deschidere steril ;
– câmp pentru tava de materiale ;
– materiale de dezinfecție ;
– materiale pentru pa nsament ;
– tava pentru materiale ;
– tăviță renală;
– container pentru ace ;
– colector pentru celela lte materiale .
Pentru supraveghere
– aparat de tensiune automatic ;
– puls oximetru ;
– cărucior pentru urgențe, posibilitate de oxigenoterapie .

Pregătirea pacientului
– se face în prealabil un bilanț al coagulării: timp Howell, timp Quick, HLG, grup sangvin
Rh, plachete sangvine ;

134 – se verifică eventuale tratamente anticoagulante sau antiagregante plachetare – Medicul
poate efectua în prealabil o echografie abdominală pentru d epistarea unor contra indicații
(ascită, leziuni vasculare) ;
– se liniștește pacientul explicându -i derularea examenului și modul de colaborare ;
– se obtine consimțământul;
– pacientul nu mănâncă 12 ore ;
– pentru combaterea anxietății se administrează un calmat cu 30 minute înainte de procedură;
– se informează pacientul că procedura durează aproximativ 15 minute .

Participarea asistentului medical la procedură
– pacientul este așezat în decubit dorsal sau în decubit lateral stâng ;
– se face dezinfecția tegumentului ;
– se protejează zona cu câmpul steril ;
– medicul face anestezie locală ;
– pacientul este pus să respire amplu, apoi este rugat să respire forțat și să rămână în apnee ;
– în expir blocat medicul introduce acul în spațiul interconstal și chiar mai jos în caz de
hepatomegalie importantă ;
– se retrage acul și pe locul punctiei se aplică un pansament compresiv steril ;
– fragmentul colectat este transferat din lumenul acului în flaconul cu lichid conservant și
trimis la laborator .

Îngrijirea pacientului după puncție
– pacientul est e instruit să rămână în repaus, 2 ore în decubit lateral drept pentru a reduce
riscurile hemoragiei și ale scurgerii bilei, 4 ore în decubit dorsal ;
– se supraveghează funcțiile vitale TA, P, R, T și prezența durerii la intervale de 15 minute
apoi 30 și o oră;
– dacă există risc de hemoragie, se pune o pungă cu gh iață la locul puncției în hipocondrul
drept ;
– se anunță medicul dacă acuză: durere, greutate în expirație, cianoză deoarece pot apărea:
hemoragie, peritonită chimică ;
– pacientul poate mânca după 2 ore de la efectuarea procedurii;
– la recomandarea medicului se pot administra hemostatice ;
– la ieșire este sfătuit să evite efortul fizic (ridicarea greutăților) cel puțin o săptămână .

b) Participarea asistentului medical la puncția biopsică renală
Este recoltarea cu ajutorul unui ac de puncție a unui fragment din parenhim ul renal pentru
examen histopatologic .

Scop/indicații:
– stabilirea etiologiei insuficienței renale ;
– monitorizarea sindromului nefrotic ;
– stabilirea gradului de afectare în lupus erit ematos sistemic (LES) ;
– suspiciunea de neoplasm renal .

Materiale necesare:
– ace pentru puncție ;

135 – seringi;
– materiale pentru anestezie ;
– flacon cu soluție fixatoare ;
– câmpuri chirurgicale ;
– materiale pentru dezinfecție ;
– mănuși sterile ;
– tăviță renală .

Pregătir ea pacientului:
– se informează asupra necesității și derulării procedurii;
– se informează pacientului asupra modului de colaborare ;
– se obține consimțământul ;
– pacientul nu mănâncă cel puțin 10 ore înaintea procedurii;
– se evaluează testele de coagulare (timp de protrombină, ti mp parțial de tromboplastină,
hemoblobină, hematocrit;
– se determină grupa sangvină ;
– puncția se poate face sub control ecografic ;
– poziția este decubit ventral cu o pernă sub abdomen .

Efectuarea puncției
– se face dezinfecția locului: regi unea lombară în dreptul discului, intervertebral L1 -L2 la 8
cm de linia mediană ;
– dacă nu există o contraindicație, se preferă rinichiul drept, pentru a evita lezarea splinei și a
unor vase mari ;
– medicul face anestezie locală ;
– se acoperă zona cu un câmp st eril deschis în centru ;
– pacientul este invitat să respire și să rămână în apnee ;
– medicul execută puncția, aspiră țesutul ;
– se retrage acul și se exercită presiune asupra locului înțepăturii cel puțin 20 minute ;
– fragmentele de țesuturi se îndepărtează din a c prin insuflare de aer cu seringa și se
pregătesc pentru laborator .

Îngrijirea pacientului după puncție
– pacientul rămâne în repaus la pat cel puțin 24 ore în decubit dorsal ;
– este sfătuit și ajutat să consume lichide din abundență ;
– se aplică punga cu gh eață pentru prevenirea hemoragiei ;
– se controlează funcțiile vitale ;
– în primele 24 ore poate apărea o ușoară hematurie ;
– dacă apare febra sau hematuria depășește 24 ore se anunță medicul ;
– după externare, pacientul este sfătuit să evite eforturile fizice exte nuante .

c) Participarea la puncția biopsică a unui nodul mamar
Este pătrunderea unui ac sau trocar la nivelul unui nodul mamar cu scopul de a recolta celule sau
un mic fragment de la nivelul respectiv.
Se efectuează cu scopul stabilirii diagnosticului ș i a conduitei terapeutice.

136 Pentru p uncționarea unor lez iuni infraclinice (foarte mici), la nivelul unor microcalcificări ,
procedura se realizează sub control ecografic.

Material e necesar e
– ace sterile de grosime 6/10 – 7/10 mm și lungime de 25 -38 mm;
– seringă de 10 ml:
– dezinfecta nt pentru tegument:
– comprese ;
– lame de sticlă curate, degresate ;
– flacon fără fixator ;
– flacon cu substanță fixatoare pentru fragmentul de țesut recoltat .

Pregătirea pacientei
– se încurajează pacienta explicându -i că singurul disconfo rt este procedura de înțepătură ;
– pacienta este așezată în decubit dorsal sau lateral, cu brațele ridicate deasupra capului,
pentru a etala glanda mamară pe planul osos al toracelui .

Participarea asistentului medical la procedură
Este de competența medicul ui.
– se dezinfectează tegumentele cu betadină ;
– în cazul unei formatiuni chistice, aceasta se mobilizează cu mâna stângă, se puncționează,
se aspiră ;
– în cazul formațiunii tumorale solide, puncția se realizează după imobilizare cu mâna
stângă ;
– dacă tumora es te mare se fac 2 -3 puncții în locuri diferite ;
– se aspiră cu o forță moderată pentru a nu extrage sânge ;
– dacă formațiunea este chistică și s -a extras lichid, după centrifugare s e examinează
sedimentul pe lamă. Î n cazul în care lichidul este sangvinolent sau nu se poate face aspirație,
medicul poate recomanda biopsia prin excizie ;
– se realizează un frotiu, lama se usucă și se plasează în flaconul gol ;
– fragmentul recoltat se pune în flaconul cu substanța fixatoare ;
– se expediaz ă proba la laborator;
– se face co mpresiune pentru a nu permite scurgerea lichidului sau sângelui;
– pentru a preveni hematomul, se poate aplica pe locul înțepăturii un pansament.
Nu sunt necesare îngrijiră specială după puncție.

Avantajele metodei
– metodă simplă, dar destul de exactă ;
– netraumatizantă ;
– recoltarea din mai multe locuri permite explorarea aproape completă a leziunii și obținerea
unor rezultate edificatoare ;
– este rapidă, rezultatele pot fi obținute în câteva minute – în caz de leziune neoplazică,
pacienta este investigată exten siv pentru adaptarea celei mai bune conduite terapeutice ;
– rezultatele se corelează cu celelalte investigații (ex. clinic, mamografia, ecografia) .

Dezavantaje

137 – se poate forma un mic hematon la locul puncției .

d) Puncția biopsică medulară
Este obținerea unu i fragment cilindric î n car e se conserva structura medulară , raporturile
dintre celule, folosind un trocar special .

Scop/indicaț ii
– permite evaluarea morfologiei mă duvei, estimarea eritropoiezei și mielo poiezei;
– stabile ște etiologia unor producț ii anormal e de eritrocite, leucocite sau pla chete;
– identifică mielonu l afectiuni limfo – sau mielo proliferative, metastaza medulară;
– complet area datelor obț inute prin puncț ie;
– aplazie medu lară (bilanț de extensie în linfomul Hodgkin sau non -Hodgkin) .

Materiale nec esare
– trocar Jamshidi sau Mazabrand ;
– flacon cu lichid conserv ator pentru fragmentul recoltat.
Pentru anestezie locală
– gel pentru anestezie locală;
– ace pentru injecții subcutanat;
– ace pentru injecții intramusculare;
– seringi de 20 mm;
– flacon de xilocaina 2% .
Pentru dezinfecție
– mănuși sterile de unică folosință;
– comprese sterile;
– câmp steril cu deschidere centrală;
– soluție dezinfectantă;
– pansament uscat;
– container pentru ace folosite.

Pregătirea pacientului
– se face controlul hemostazei înaintea puncției;
– puncția necesită pregătire psihologică, deoarece produce anxietate;
– este dureroasă și necesită anestezie;
– se explică derularea și scopul puncției;
– se obține consimțământul;
– unii pacienți au nevoie de administrarea unui tranchilizant pentru creșterea confor tului;
– locul pentru puncție este creasta iliacă;
– poziția pacientului este decubit ventral pe un plan dur cu o pernă sub abdomen, sau
decubit lateral cu genunchi flectați;
– pacientul este avertizat că aspirația maduvei poate fi dureroasă.
Participarea asiste ntului medical la procedură
– se identifică pacientul;
– se verifică indicația medicală;
– se așază pacientul în decubit dorsal;
– se pregătește locul: se spală, se efectuează dezinfecția;

138 – medicul face anestezie locală;
– se protejează locul puncției cu un câmp ster il;
– se introduce trocarul traversând periostul și apoi medicul retrage mandrenul;
– se aspiră un eșantion din măduvă cu ajutorul unei seringi;
– se pune mandrenul înainte de a retrage acul;
– produsul extras se pune pe o sticlă de ceasornic;
– asistentul medical preia produsul recoltat și realizează un frotiu din eșantion care va fi
examinat între lamă și lamelă;
– la locul înțepăturii se face dezinfecție și se aplică un pansament;
– fragm entul recoltat este transferat în flaconul cu substanț a conserva ntă;
– locul puncț iei se presează folosind un tampon și se aplică un pansament steril adeziv .

Îngrijirea pacientului după puncție
– pacientul rămâne în repaus la pat;
– se observă locul puncției să nu sângereze, să nu apară hematom. Se poate pune o pungă cu
gheață;
– se suprave ghează funcțiile vitale;
– durerile moderate se combat cu analgezice;
– dacă durerile sunt puternice, se anunță medicul.

Complicatii posibile
– hemoragie;
– infecție;
– fractură sternală;
– înțeparea accidentală a marilor vase ca urmare a perforarii lamei osului .

Capitolul 10 PARTICIPAREA ASISTENTULUI MEDICAL LA EXAMINĂRI
IMAGISTICE

10.1 Participarea asistentului medical la efectuarea examenelor radiologice

Aspecte generale
Examelele radiologic e sunt investigații imagistice realizate cu ajutorul ra diațiilor X , vibrații
electromagnetice cu lungime de undă foarte scurtă, care au capacitatea de a penetra țesuturile și
de a produce imagini sau umbre (în funcție de densitate) ce pot fi înregistrate pe film fotografic.

Scop/indicații
– obținerea unor informații despre o rgane, aparate care sunt vizibile cu sau fără substanțe de
contrast ;
– stabilirea diagnosticului și supravegherea evoluției unor boli ;
– monitorizarea tratamentului ;
– evaluarea durerii sau disconfortului ;
– identificarea unor anomalii .

Tipuri de examene
– radiosc opia;

139 – radiografia ;
– xeroradiografia ;
– tomografia computerizată .

Responsabilități

Medicul clinician:
– stabilește indicațiile și contraindicațiile ;
– explică pacientului derularea procedurii ;
– obține consimțământul ;
– participă la unele examene (ex: HSG) ;

Asiste ntul medical din clinică
– participă la pregătirea specifică a pacientului pentru examen în funcție de organul sau
aparatul examinat ;
– pregătește materialele care vor însoți pacie ntul la serviciul de radiologie;
– însoțește pacientul la serviciul de radiologie, stabilește modul de transport ;
– supraveghează pacientul după examen ;
– se preocupă de obținerea rezultatelor pentru a fi prezentate medicului .

Observații
– examenele radiologice se execută la serviciile de radiologie de către personal specializat și
special i nstruit ;
– asistenții medicali din secție și cei din serviciile de radiologie trebuie să identifice reacțiile
de sensibilitate față de substanțele de contrast :
– reacții din partea aparatului cardiovascular: paloare, diaforeză, tahicardie sau
bradicardie, palp itații, aritmie, edem pulmonar acut, șoc, insuficiență caridacă
congestivă, stop card iac;
– reacții din partea aparatului respirator: strănut, tuse, rinoree, wheezing, criză de astm
bronșic, laringospasm, edem laringian , cianoză, apnee și stop respirator;
– manifestări cutanate: eritem, senzații de căldură, urticarie, prurit, dureri la locul
injectării, edem angineurotic;
– manifestări gastrointestinale: greață, vomă, gust metalic, crampe abdo minale, diaree,
ileus paralitic;
– manifestări neurologice: anxietate, ce falee, amețeli, vertij, agitație, dezorien tare,
stupoare, comă, convulsii;
– manifestări urinare: dureri în flancuri, hematurie, oligurie, albumin urie, insuficiență
renală acută;
– asistenții medicali trebuie să acționeze prompt la recomandarea și sub supraveg herea
medicului sau con form unui protocol semnat de medic.

a) Pregătirea pacientului pentru examinarea radiologică a sistemului osteoarticular

Scop : studierea morfologiei oaselor și a funcționalității unor articulații pentru stabilirea
diagnosticului de luxații, fractură, tumori, distrofie osoasă.
Deoarece o asele sunt radiopace, nu sunt necesare materiale speciale.

140
Pregătirea pacientului
– se dezbracă regiunea cu precauție, dacă zona este lezată ;
– se îndepărtează bijuteriile sau alte obiecte radiopace sau care sunt în câmpul de examinare
(mărgele, lănțișoare, ceas, telefoane după caz) ;
– se îndepărtează pansamentele, unguentele care ar putea influența imaginea radiologică ;
– se calmează durerea prin administrarea unui analgezic dacă în timpul examenului zona
examinată este mobilizată (fracturi, luxații, inflamații articulare acute) ;
– dacă membrul lezat nu poate fi menținut fără atele, se pot folosi atele radiotransparente ;
– în cazul radiografiilor oaselor bazinului, la recomandarea medicului se face o clismă
evacu atoare ;
– pacientul este ajutat să adopte în timpul examinării poziția indicată de medic .

Îngrijirea după examen
– îngrijirile sunt în funcție de afecțiunea de bază și acuzele pacientului .

b) Pregătirea pacientului și participarea la examinarea radiologică a organelor toracice
Procedura este descrisă la capitolul 12 (12.3 Toracocenteza)

c) Pregătirea pacientului și participarea la examinarea radiologică a tubului digestiv

Scop/indicații
– stabilirea diagnosticului în gastrite cronice, ulcer, gastroduodenal, t umori ale tubului
digestiv
– evidențierea varicelor esofagiene, hernie hiatali și a refluxului gastro -esofagian
Medicul radiolog execută examenul.
Asistentul medical:
– pregătește pacientul conform recomandărilor medicului clinician;
– pregătește materialele și însoțește pacientul la serviciul de radiologie;
– îngrijește pacientul după examen .

Segmentele tubului digestiv nu sunt vizibile radiologic fără substanță de contrast .

Participarea la explorarea radiologică gastro -intestinală (tranzitul baritat)

Preg ătirea pacientului
– pacientul este anunțat cu două zile înainte de procedură;
– se explică pacientului în ce constă examenul;
– este atenționat ca înainte cu cel puțin 8 ore și în dimineața examenului să nu mănânce, să
nu fumeze (crește secreția gastrică);
– este informat că înaintea exam enului, 1 -2 zile trebuie să consume un regim neflatulent și
ușor de digerat, format din: supă, ouă, pâine prăjită, unt, făinoase, produse lactate;
– seara, în ajunul examenului, se face pacientului o clismă evacuatoare;
– în dimineața examenului este condus la serviciul de radiologie având asu pra lui substanța
de contrast (BaSO 4);
– este atenționat ca în timpul examenului să urmeze indicațiile medicului ;

141 – este informat că suspensia baritată are gust de cretă .

Îngrijirea pacientului după examenul radiologic
– pacientul este informat că scaunul are culoare albă 1 -2 zile după examen;
– pacientul este informat că este posibil să apară constipație, caz în care se administrează o
lingură ulei de parafină, sau un laxativ;
– dacă medicul recomandă, pac ientul revine la serviciul de radiologie după 2, 8 sau 24 ore;
– pacientul poate să mănânce după 2 ore.

Participarea la examinarea radiologică a colonului
Opacifierea se face:
– pe cale bucală (descendentă) după examinarea segmentelor superioare (stomac, int estin)
sau după administrarea unei doze de substanță de contrast cu 8 -10 ore înainte de examen;
– pe cale ascendentă prin administrarea substanței de contrast prin clisma baritată la serviciul
de radiologie.

Pregătirea materialelor
– materiale pentru clisma, sonda strauss;
– substanță de contrast di n care se pregătește suspensia (300 -500 gr BaSO 4/1000 -1500ml apă
ușor încalzită sau 200 gr BaSO 4 + bolu s alba 300gr/ 1000ml apă caldă).

Pregătirea pacientului
– este anunțat cu 2 -3 zile înainte, explicându -i importanț a respectării regimului alimentar de
crutare (neexcitant, nefermentiscibil, neflatulent) format din: brânză de vaci, smântână, ouă
fierte, carne slabă fiartă, orez fiert, paine uscată;
– cu o zi înainte se administrează regim semilichid, consumă un pahar de lichid pe oră fară
lactate;
– în ziua examenului pacientul nu manancă, nu bea, nu fumează;
– în cursul după -amiezii se face o clismă evacuatoare și apoi se administrează două linguri
de ulei de ricin. În conformitate cu protocolul unității se poate proceda și altfel.

Participarea asistentului medical la procedură
– cu respectarea normelor impuse la serviciul de radiologie, clisma se face pe masa de examen,
suspensia fiind introdusă lent pentru a reduce senzația de defecație;
– se închide rectul cu sonda Strauss;
– se efectuează examen radioscopic (irigoscopie) sau radiografic(irigografie) punându -se în
evidență modificari anatomice (polipi, dolicocolon, tumori).

d) Pregatirea pacientului și participarea la examinarea colecistului și căilor biliare

Participarea l a examinarea radiologică a colecistului și căilor biliare prin opacifiere
intravenoasă
Vezica biliară și căile biliare sunt vizibile radiologic numai cu substanța de contrast care contine
iod.

142
Materiale necesare:
– substanța de contrast.
Pentru prevenirea accidentelor produse de sensibilitatea la iod, se iau măsuri de preventie
pregătind anti histaminice, HHC, glucoză pentru perfuzie, trusă pentru perfuzie, ser ingi, ace
pentru injectii i.v.

Pregătirea pacientului:
Pacientul nu necesită pregătire alimentară .
Testarea sensibilitatii la iod se face prin oftalmoreacție sau prin injectare i.v. a 1 ml substanță de
contrast. Dacă apar semne de sensibilitate, roșeață, edem al feței, cefalee, dispnee, grețuri,
vărsături se combat cu perfuzii cu antihistaminice, per fuzii cu glucoza și noratrinal.

Efectuarea examenului:
– pacientul este condus la servciul de radiologie;
– daca nu sunt semne de sensibilitate, se administrează foarte lent, în decurs de 10 minute,
substanță de contrast;
– se execută radiografii. Căile intrahe patice și extrahepatice se opacifiază în 15 -30 minute;
– dacă nu se evidențiază căile biliare, la 40 minute după terminarea injecției, se
administrează 2-3 linguri sirop de codeină, 2% într -o singură doză.

Colecistografia cu opacifiere
Colecistografia cu o pacifiere pe cale orală presupune
– pregătirea alimentară cu 2 -3 zile înainte (regim usor digerabil, fără celuloză și ușor
concentrate) iar în preziua examenului se administrează alimente grase (ouă, smântână, unt
cu pâine) pentru a f avoriza golirea vezicii biliare;
– înainte de administrare se face testarea sensibilității;
– administrarea substanței de contrast se face conform indicațiilor lăsând timpul necesar ca
aceasta să fie absor bită și concentrată în colecist.

Observați
Examenul se face foarte rar fiind înlocuit cu echografie.

e) Pregătirea pacientului și participarea la examinarea radiologică a aparatului renal
Este examinarea cu ajutorul radiațiilor X are rinichilor și căilor urinare.

Scop/indicații:
– evidențierea conturului rinichilor, cavităților p ielocaliceale, a căilor urinare, prezența
calculilor radiopaci sau radiotransparenți a tumorilor;
– stabilirea diagnosticului în malformații congenitale, boala chistică renală.
Tipuri de examen;
– radiografia renală simplă;
– pielografie;
– urografie;
– cistografie ;
– arteriografie renală;

143 – retropneumoperitoneu;
Componentele aparatului renal nu sunt vizibile fără substanțe de contrast.

Responsabilități:
Medicul clinician
– recomandă examenul și stabilește contra indicațiile;
– obține consimțământul;
Asistentul medical
– participă la pregătirea pacientului și a materialelor;
– însoțește pacientul la serviciul de radiologie și îl supraveghează după aceea.

Pregătirea pacientului pentru radiografia renală simplă

Materiale necesare
– cărbune mineral;
– ulei de ricin;
– mate riale pentr u clismă evacuatorie.

Pregătirea pacientului
– se anunță și se explică pacientului importanța examenului;
– se explică pacientului necesitatea consumării unui regim alimentar și a unor medicamente
pentru combaterea gazelor:
– 2-3 zile se recomanda regim alime ntar fără fibre (fructe, legume, zarzavaturi) și
neflatulent, fără ape gazoaze;
– în preziua examenului pacientul consumă un regim hidric (supe, limonade, ceai, apă plată);
– în seara dinaintea examenului consumă numai ceai și pâine prajită;
– în dimineața exame nului nu mănâncă și nu consumă lichide;
– cu două zile înaintea examinarii se administrează cărbune medicinal și triferment căte 2 tb
de 3 ori pe zi;
– în seara dinaintea examenului se administrează 2 linguri ulei de ricin (sau alt purgativ
recomandat) iar dim ineața se face clismă evacuatoare;
– se recomandă pacientului să -și golească vezica.

Participarea asistentului medical la procedură
Se explică pacientului că examenul este netraumatizant. Pacientul ste însoțit la serviciul de
radiologie. Îngrijirea dupa ex amen nu este necesară.

Pregătirea pacientului pentru pielografie (urografie excretorie)
Este examinarea radiologică a rinichiului și pelvisului renal, ureterelor și vezicii urinare cu
ajutorul substanței de contrast administrat ă pe cale intravenoasă .
Scop/indicații
– vizualizarea rinichilor și căilor urinare;
– pentr u diagnosticarea pielonefritei și a malformații lor congenitale ale tractului urinar;
– suspiciune de tumoră renală;
– hipertensiune arterială de cauză renovasculară.

144 Materiale necesare
Aceleași ca pentru radiografia renală simplă la care se adaugă:
– substantă de contrast Odiston 30%, 60% sau 75%;
– medicamente de urgență în cazul sensibilității la iod.

Pregătirea pacientului:
– se face la fel ca pentru radiografia renală simplă;
– pacientul este avertizat să reducă ingestia de lichide (pentru ca substanta de contrast să se
concentreze la nivelul rinichiului);
– în dimineața examenului nu manancă, nu bea pentru a scadea volumul de urină;
– înaintea efectuării injecției cu substanța de contrast se face clismă e vacuatorie.

Participarea asistentului medical la procedură
– pacientul este condus la radiologie;
– este dezbrăcat și așezat pe masa în decubit dorsal;
– se realizează o radiografie pe gol;
– se face testarea la iod prin injectare lent iv a 1 ml substanță de cont rast timp în care se
observă starea pacientului pentru a depista reacția hiperergica (roșeața și edemul feței,
cefalee, dispnee, grețuri și vărsături);
– daca apar asemena manifestari, administrarea se întrerupe și se administrează medicația de
urgență;
– daca organismul tolereaz ă, se administrează: 20ml Odisto n 75% la adulți (sau 25ml din
soluție 60%), iar la copii, în funcție de vârstă se a dministrează 5 -15ml soluție 75%;
– Se fac radiografii la 1’, 5’, 10’, 15’, 20’, 30’ urmărind progresia sub stanței de la ni velul
rinichiului în vezica urinară. Se golește vezica și se face încă o radiografie.

Îngrijirea după procedură:
– nu sunt necesare îngrijiri speciale ;
– pacientul este sfatuit să bea multe lichide.

Pregătirea pacientul ui pentru pielografie retrogradă
Este e xaminarea r adiologică a sistemului colector renal (ca lice, pelvis, ureter) prin injectarea
substanței de contrast direct în uretere sub control cistoscopic.

Scop/indicații:
– examinarea radiologică a ureterelor pacienților la care urografia este contraindic ată;
– suspiciune de obstrucție;
– rinichi nefunctional.

Materiale necesare:
– aceleași ca pentru urografie;
– substanța de contrast: Odiston 30% sau iodura de Na 10%.

Pregătirea pacientului:
– se obține consințămantul;

145 – aceeași pentru radiografia renală simplă;
– nu mănâncă 8 ore.

Participarea asistentului medical la procedură
– pentru reducerea dinsconfortului se poate administra un sedativ;
– se face cistoscopie, sub controlul cistoscopului se introduc 5 -10 ml substanță de contrast ușor
încălzită pentru fiecare uret er;
– introducerea soluției se face cu presiune moderată, pacientul fiind supravegheat, se pot
produce rupturi ale bazinului sau reflux pielorenal. Este transportat la radiologie cu targa ;
– se efectuează radiografii dupa 5 minute de la in jectarea substanței d e contrast;
– se încearcă recuperarea unei părti din substanța de contrast prin aspirare.

Îngrijire a după examen:
– se monitorizează semnele de sângerare sau infecție. Primele urini pot fi roz, dacă apar
resangerarea sau urina conține cheaguri se anunță medi cul;
– se urmarește eliminarea, se poate instala retenția;
– poate acuza o jena ușoară în abdomenul inferior, senzație de presiune asupra vezicii,
spasme ale vezicii urinare;
– medicul recomanda supozitoare antispastice sau analgezice;
– este sfătuit să consume m ulte lichide.

Participarea pacientului la cistouretrografie (cistografie)
Este explorarea readiologică a vezicii urinare cu substanța de contrast.

Scop/indicații:
– indentificarea etiologiei unor afecțiuni;
– infecții urinare frecvente;
– incontinenta urinar a;
– disurie .

Metode de examinare:
– radiografia simplă, fără substanță de contrast evidențiază calculii intravezicali. nu necesită
pregătire;
– cistografia cu substanță de contrast care se poate introduce prin sondaj sau se acumulează
în vezică dupa urografie (opacifiere descendentă);
– pneumocistografia – vezica se umple la început cu aer și apoi se injectează substanța de
contrast.

Materiale necesare:
– sonda vezicală sterila Foley sau Nelaton steril ă;
– pensa pentru clampare;
– substanța de contra st: iodura de Na 1 0% sau Odiston 30%;
– seringa Guyon;
– manuși;
– acid b aric soluții sterile;
– materialele se aleg în funcție de metodă.

146
Pregătirea pacientului:
– se anunță pacien tul și se explică procedura și necesitatea examenului;
– se golește intestinul gros, se face clismă (re ctul plin și gazele împiedică vizibilitatea);
– pacientul este condus la radiologie.

Participarea asistentului medical la procedură
În funcție de metodă:
– cistografia cu substanță de contrast introdusă prin sondaj DONC :
– se face sondaj vezical, se golește vez ica și se face spălătură cu acid boric;
– cu seringa Guyon se introduc în vezică 100 -200ml din substanța de contrast;
– se închide pensa;
– pacientul este rugat să nu urineze decât după sfârșitul examenului;
– pneumocistografie :
– se restrânge consumul de lichide 10-12 ore înainte;
– se golește vezica și se spală;
– cu seringa Guyon se introduc 100 -150ml aer;
– se închide sonda;
– prin înțeparea sondei se injectează în vezică substanța de contrast ;
– opacifierea descendentă:
– după urografie substanța de contrast se concentre ază în vezică după 1 -2 ore când se
poate face radiografia.

Îngrijirea după procedură
– se recomandă consumul unei cantități mari de lichide.

Arteriografia renală
Este explorarea rinichiului prin administrarea substanței de contrast prin artera renală sau
femurală.
Participarea asistentului medical la procedură
– pregătirea pacientului se face ca pentru celelalte examinări renale;
– radiografiile se fac la 2 -3 secunde, 6 și 8 secunde de la începerea administrării substanței
de contrast.

Pregatirea pacientului p entru examina rea radiologică prin pneumoperitoneu
Este examen ul radiologic care evidențiază contururile rinichilor după introducerea aerului în
spațiul retroperitonal.

Participarea la examen
– aerul se introduce cu aparatul de pneumotorax;
– pacientul nu mănâ ncă în dimineața examenului;
– în seara precedentă se face clisma evacuatoare;
– medicul introduce în loja renala 1000 -1200 ml gaz după care se execută radiografia;
– la locul puncției se aplică un pansament steril.

f) Pregătirea pacientului și participarea la examinarea radiologică a sistemului nervos

147
Mielografia
Mielografia constă în explorarea radiografică a conținutului rahidian prin injectarea în spațiul
subarahnoidian a unei substanțe de contrast iodate hidrosolubile.
Acest examen permite să se vizualizez e cu precizie structurile vertebrale și paravertebrale
lombare (vertebre, discuri intervertebrale, ligamente musculare, măduva spinării). După
introducerea scanner -ului și apoi a rezonanței magnetice, această tehnică este din ce în ce mai
puțin utilizată.

Indicații și Contraindicații
Indicații:
– sindroame neurologice determinate de o compresiune medulară sau radiculară;
– tumori cerebrale sau neuromeningiene (atunci când scanner -ul și IRM sunt
neconcludente).
Contraindicații:
– alergie la substanța iodată;
– hipertensiune intracraniană.

Pregătirea pacientului
– se explică pacientului procedura;
– se obține consimțământul informat;
– se face anamneza pentru a exclude un eventual istoric de alergie la iod;
– se face fundul de ochi pentru a exclude semnele de hipertensiune intracraniană;
– se planifică la radiologie;
– se cere pacientului să rămână nemâncat în dimineața examinării;
– se montează un cateter/branulă pe o venă periferică;
– se injectează substanța iodată în canalul rahidian (Omnipaque) prin puncție rahidiană
efectuată lombar, direct pe masa radiologică;
– după localizarea radioscopică a segmentului considerat suspect, se efctuează radiografii
din 2 planuri: anteroposterior și profil;
– pentru efectuarea în bune condiții a mielografiei se recomandă utilizarea unui aparat de
radiodiagnostic prevăzut cu masă basculantă telegidată, cu inagine amplificată prin
amplificatorul de luminozitate cuplat cu un monitor TV și transmisă în cabina de
comandă bine protejată contra radiațiilor X.
Rezultate
Mielografia pune în evidență:
– forma și dimensiunile canalului spinal;
– permeabilitatea acestuia, eventualele obstacole;
– forma, dimensiunile și uneori, chiar natura obstacolului;
– pacientul va rămâne la pat până ce iodul va trece în circulația sistemică (5 -6 ore).
10.2 Rolul asistentului medica l în efectuarea examenelor cu izotopi radioactivi (scintigrafie)
Este e xaminarea cu radionuclizi care emit radiații gamma, care se pot pune în evidență cantitativ
și calitativ cu ajutorul detectoarelor.
Radionuclizii prezintă afinitate pentru anumite orga ne, pentru țesuturi pacient e în care se
fixează.

148 Scop/indicații:
– detectarea modificărilor structurale ale unor organe bazată pe existența unor diferențe de
concentrație a materialului radioactiv în tesuturile normale și anormale în ariile studiate;
– vizua lizarea unor organe și regiuni care nu pot fi văzute radiologic;
– depistarea tulburărilor perfuziei tisulare la nivelul organelor și țesuturilor;
– diferențierea tumorilor maligne de cele benigne;
– monitorizarea evoluției tumorilor și a raspunsurilor la trat amente (iradiere, chimioterapie).

Examenele cu izotopi se fac numai în departamentul de medicină nucleară.
Examenele se fac și ambulator.
Pacientul are nevoie de informații preprocedurale și de educație post procedurală.
Substanțele marcate cu izotopi radioactivi se administrează de către personal instruit, la
serviciul de medicină nucleară.
Se folosesc:
– substanțele marcate cu izotopi recomandate pentru un anumit tip de examen;
– substanțe care limitează fixarea izotopilor în alte organe (daca este cazul );
– materi ale necesare administrării trasorilor (radionuclizilor) ;
– materiale de protecție specifice serviciilor de medicină nucleară.

Pregă tirea pacientului:
– se explică pacientului riscurile și beneficiile ;
– Beneficii:
– eliminarea substanței radioactive se face relativ repede prin urină și fecale;
– technetiu, cel mai utilizat trasor, se reduce dupa 6 ore și dispare dupa 24 ore;
– metastazele sunt depistate cu 6 -12 luni înainte;
– iradierea este mai mică decât în cazul examinării radiologice
– Riscuri:
– un pericol radioactiv există dar este minim deoarece se folosesc doze foarte
mici;
– uneori localizarea tumorilor este foarte dificilă, apar contururi neclare deoarece
țesutul normal din jur absoarbe radionuclidul;
– se evaluează starea pacientului pentru a se stabili d acă:
– se poate deplasa singur sau are nevoie de fotoliu rulant;
– prezintă constrangeri fizice: sonda, pungi de colectare a urinii, linie venoasă, sonda
nazo gastrică și necesită precauții;
– este diabetic și trebuie să ia medicamente;
– necesită alte examene sci ntigafrice pentru a stabili ordinea executării (scintigrafa se
face înaintea altor examene radiologice cu substanțe pe baza de iod);
– se verifică dacă pacientul a respectat recomandările;
– se indepartează obiect ele metalice, bijuteriile din câ mpul de examina re;
– la femeile de vârstă ferti lă se face examenul ginecologic;
– dacă pacienta alăptează se apreciază riscurile și beneficiile. Când examenul se
impune, pacienta nu va alăpta 2 -3 zile.

Particularități pentru diferite tipuri de examen:

149 Scintigrafia cardiac ă
Indicații :
– infarctul miocarid;
– evaluarea funcției ventriculare;
– evaluarea perfuziei miocardice.
Se folosesc technetiu 99, taliu 201 care se administrează i.v. cu 15 minute sau 4 ore înaintea
examenului ;

Scintigrafia de perfuzie
– injectarea se face în timpul ef ortului a unui radiotrasor (tech netiu 99 ml, taliu 201) ;
– înregistrarea se face câteva minute ma i târziu;
– studiază funcția de pompă cardiacă și modificarea peretelui miocardic.
Scintigrama infractului miocardic
– se realizează cu te chnetiu 99 m;
– localizeaz ă leziunea, dimensiunea și extin derea la 24 -96 ore de la debut;
– pentru a facilita excreția biliară a radiotras orului se administrează lapte după injecția cu
technetiu (izonitril ).

Pregătirea p acientul ui
– nu mănâncă cel putin 4 ore;
– nu fumează cel p uțin 4 -6 ore;
– se întrerupe medicația (cu acordul medicului) cel puțin cu 24 ore înainte;
– este informat că testul dureaza în medie 30 minute;
– trebuie să consume multe lichide pentru a favoriza eliminarea trasorului.

Scintigrafia cu galiu
Studiază exis tenta unor boli inflamatorii (p neumonie, pielonefrită , TBC , tumori
beningne/maligne):
– se face clisma evacuatorie ;
– se injectează galiu;
– dupa 4 -6 ore se scanează întreg corpul fiind așezat alternativ în decubit dorsal, ventral și
lateral;
– se face reexamin are dupa 24, 48 și 72 de ore.
Testul durează 30 -60 minute.

Scintigrafia hepatobiliară
Folosește ca radiotrasor t echnetiu 99m administrat i.v.
Apreciază funcțiile ficatului și vezicii biliare, permite vizualizarea vezicii biliare, identifi că
disfuncția s fincterului Oddi.
Pentru stimularea c ontracț iei ampulei Vater se administrează i.v. morfină sulfat care reproduce
simptoma tologia tipică colicii biliare.
Ritmul obținerii imaginilor depinde de prezenta sau absența vizualizării vezicii biliare, ductu lui
biliar comun sau duodenului.

Scintigrafia hepatosplenică
Dă relații cu privire la poziție, formă și dimensiunile normale.

150 Poate detecta tumori metastaze hepatice și splenice, traumatisme hepatice sau splenice, ciroza
hepatică.
Procedura constă în administr area i.v. a unui radiotrasor (albumina coloidală marcată cu sulfură
de tehnetiu) . Cea mai mare parte de radio nuclid se concentrează în ficat.
Nu necesită pregătire preprocedurală și îngrijire după examen.

Scintigrafia cu octreotid
Se realizează pentru identificarea și localizarea tumorilor/metastazelor neuroendocrine,
monitorizarea tumorilor neuroendocrine.
Foloseș te octreotrid (un analog de soma tostatina, marcat cu I123 sau Iridiu111 ).
Medicul stabilește dacă e cazul să se întrerupă tratamentul cu cel puțin 2 săptămâni înaintea
examinării.

Participarea asistentului medical la procedură
– timp de 3 zile se administrează pacientului câte 5 picături Lugol pentru a preveni capta rea
nuclidului de către tiroidă;
– se administrează radionuclidul i.v.;
– după o oră se scanează întreg corpul cu detectorul de raze. P acientul se așează succesiv în
decubit dorsal, later al, ventral și se obțin filme;
– după 2 ore se dă un prâ nz gras, pent ru a facilita excreția biliară;
– dupa 4 or e se administrează un purgativ;
– se repet ă scanarea la 2, 4, 24, 48 de ore după injectare.

Scintigrafia osoasă
– evidențiază prezența neoplasmelor sau metastazelor osoase, fracturi lor, bolii artrozice,
poliartritei reumatoide , osteomotlitei, necrozei osoase, bolii Paget. Permite diagnosticarea și
evaluarea extensiei fracturilor, ne oplasmelor și metastazelor osoase;
– se folosește t echnetium 99, care se administrează i.v. cu 1 -3 ore înainte de înregistrare ;
– pacientul va fi culcat în decubit dorsal și scanat ;
– se sfătuiește pacientul ca între injectare și examinare să bea cel puțin 2 litri de apă pentru
eliminarea trasorului
– scanarea durează 30 -60 minute.

Scintigrafia paratiroidiană
Evidentiază adeno ame, cancere, hiperplagia de paratiroidă .
Folosește 2 metode scintigrafice administrate cu t echnetium 99m și io d 131 și cea dea doua
numai cu t echnetium.
Înregistrarea imaginilor se face după 15 minute și respectiv 3 ore de la injectare.
Nu se administrează substante de contrast care coțin iod pentru că modifică rezultatele.

Scintigrafia pulmonară de perfuzie/ventilație
Se obține consimțământul scris al pacientului.
În scintigrafia de perfuzie se administrează i.v. albumina, marcată cu radiotrasor. âPacientul este
așezat pe rand în decuibt dorsal, lateral și vent ral timp în care detectorul de r aze înreg istrează pe
filme radiologice.

151 Scintigrafia de ventilație foloseste Xenon 133 sau Kripton 81m care se inhalează.
Se îndepărtează toate bijuteriile sau obiectele metalice din jurul toracelui.

Scintigrafia renală
Evaluează structura și funcția renală, d etectează malformații congenitale, tulburări de circulație
renală, tumori renale.
Tipuri de scintigrafii renale:
– scintigrafia de perfuzie;
– scintigrafia structurală;
– renogramă (studiază captarea ș i excreția unor substanțe cu care apreciaz ă răspunsul
tensiunii arteriale la tratament);
Radiotrasorul se injectează i.v.
Se folosește t echnetium 99m .
Înaintea testului pacientul trebuie să bea cel puțin 2 pahare de apă și să urineze.
Durata testelor variaza între 1 -4 ore.
Dupa test pacientul trebuie să bea mu lte lichide pentru eliminarea substanței radioactive.
Testul este slab iradiant, nedureros.

Scintigrafia tiroidiană
Evidentiază: adenomul, cancerul, tiroidita, boala Graves, hiper și hipo tiroidia .
Se folosește Technetium 99m.
La pacienții cunoscuți cu cancer de tiroidă la care s -a aplicat tratament, examenul se face anual
cu iod 123 pentru a identifica eventualele metastaze.
Cu câteva săptămâni înainte pacientul nu face explorări cu substanțe iodate, nu con sumă
alimente care conțin iod.
Cu a vizul med icului pacientul întrerupe unele tratamente cu antitusive, polivitamine,
antitiroidiene care pot influența funcția tiroidiană.

Scintigrafia mamară
Se folosește atunci când mamografia nu este concludentă și pentru stadializa rea cancerului.
Radiotrasorul (technetiu 99m) are afinitate pentru ganglionii axilari, metastazali.
– injectarea substanței se face în sâ nul co ntrolateral sânului suspect;
– înregistrarea se face după 10 minute de la injectare;
– nu se efectuează procedura înainte a menstrelor deoarece se pr oduce o hiperplazie benignă
și crește captarea;
– pentru a facilita excreția urinară este necesară creșterea consumului de lichide

Este recomandat ca persoanele care au efectuat examene cu izotori:
– Să nu vină în contact cu copiii 24 ore;
– Să nu consume o can titate mare de apă;
– După folosirea wc -ului să tragă apa de 2 -3 ori.
10.3 Participarea asistentului medical la examenul cu ultrasunete (echografice)
Ultrasonografia este examinarea neinvazivă pentru vizualizarea structurilor din țesuturile moi ale
corpului, prin înregistrarea reflectării undelor sonore îndreptate către țesuturi .

Scop/indicații:

152 – vizualizarea în timp real a orga nelor abdominale (aorta a bdominală, ficat, vezică și
canalele biliare, pancreasul, rinichi, ureterele, vezica urinară);
– evaluarea mot ilității unor organe, a formei, dimensiunilor, poziției;
– evaluarea unor structuri slab vizualizate radiologic sau inaccesibile;
– stabilirea diagnosticului de sarcină, urmărirea ritmului de creștere a sarcinii, sarcini
multiple, malformații fetale.

Materia le necesare:
– gel pentru realizarea contactului cu tegumentul;
– prosop textil sau de hartie pentru îndepărtarea gelului.

Pregătirea pacientului:
– se prezintă pacientului avantajele și dezavantajele.
Avantaje:
– nu prezinta risc de radiații;
– pregătirea este mi nimă;
– nu necesită substanțe de contrast;
– nu influentează fătul, se poate repeta fără risc;
– nu necesită spitalizare, se poate efectua ambulatoriu.
Dezavantaje:
– nu pot fi examinate structurile pline cu aer (plămân, intestin);
– la pacienții obezi undele ultra sonore sunt atenuate.
– se explică tehnica procedurii, modul de colaborare;
– se culeg informații despre eventualele alergii la latex;
– se iau măsuri pentru îndepartarea gazelor dacă se înterpune în față fluxului undelor;
– se inspectează zona pentru a nu exista leziun i (gelul se aplică pe pielea integră )
– se iau măsuri pentru asigurarea imobilității copiilor;
– unele examene necesită post alimentar și întreruperea fumatului;
– examenele radioscopi ce cu bariu se fac înaintea ec ografiei.

Participarea asistentului med ical la procedură
– se verifică dacă pacientul a respectat recomandările;
– se așează în poziție adecvată examenului;
– se asigură contactul permanent între transductor și tegument.

Ecografia transesofagiană
Examen endoscopic și ultrasonor pentru vizualizarea cordului din poziția retrocardiacă eliminând
interferențele cu alte structuri: țesut subcutanat, oasele toracelui, plămâni.

Medic ul plasează transconductorul ec ografi c în esofag cu ajutorul endoscopului.
Pacientul nu trebuie să mănânce cel puțin 8 ore.
Participarea asistentului medical la procedură
– se montează un cateter intra venos;
– se sedează pacientul;
– se aplică electrozi pentru ECG, se monitorizează cordul;
– se monitorizează TA prin aplicarea unei manșete a tensiometrului;

153 – se montează un pulsoximetru ;
– se așează pacientul în decubit lateral stâng;
– se anesteziază faringele și se introduce endoscopul prin cavitatea bucală până la esofag;
– se face examinarea;
– se mo nitorizează atent pacientul încă o oră;
Ecografia transesofagiana poate vizualiza: infarct ul miocardic, cardomiopatia, defecte septale.

Echografia transtoracică
Permite vizualizarea și aprecierea funcțiilor cordului.
Participarea asistentului medical la procedură
– pacientul este așezat în decubit dorsal;
– se aplică pe torace un gel care să faci liteze transmiterea ultrasunetelor;
– se examinează cordul;
– se îndepartează gelul.
Nu necesită îngrijire după procedură.

Echografia abdominală
Permite vizualizarea aortei abdominale ficatul, vezicii și căilor biliare, pancreasului, rinichilor,
ureterelor și vezicii urinare.
Nu necesită substanță de contrast, procedura este util ă pentru femeile gravide, pacienți alergici
sau cu insuficiență renală.
Pacientul nu mănâ ncă înaintea testului.
Poziția pacientului este în funcție de organul vizat, de obicei decu bit dorsal.
Prezența gazelor și braiului în abdomen distorsionează imaginea.

Echografie Doppler arterio -venoasă
Evaluează permeabilitatea vaselor de sange, direcția și viteza fluxului sangvin, ultrasunetele fiind
reflectate de eritrocite.
Participarea asistentului medical la procedură
– se descoperă membrele de investigat și se aplică gelul conductor;
– fluxul venos poate fi reprodus ca un sunet șuierător (dacă vena este trombozată nu se
percepe nici un zgomot);
– zonele de ocluzie și gradul de ob strucție sun t identificate prin scanare Duplex;
Pentru examenul arterelor se poate opri circul ația venoasă prin aplicarea manș etelor de
tensi ometru la coapsă, gambă, și gleznă ;
– transductorul se plas ează imediat sub manșeta umflată (presiunea fiind la un nivel superior
TA sistolice înregistrate în extremintatea normală);
– se eliberează lent presiunea din manșetă și se notează valoare a cea mai mare a TA la care
apare as pectul caracteristic de semnal D oppler șuierator;
– procedura se repetă pentru fiecare nivel.

Examenul e chografic duplex al arterelor carotide
Vizualizează arterele carotide, măsoară amptitudinea pulsului carotidian, apreciază viteza și
direcția fluxului sanguin.
Participarea asistentului medical la procedură
– pacientul este așezat în decubit dorsal cu capul fixat pentru a împiedica mișcarea laterală;

154 – se aplica gelul și se face examinarea;
– testul evidențiază ocluz ia sau stenoza arterei carotide.
Este indicat ca atunci când:
– există semne neurologice (tulburări acute de vorbite, de vedere, semi -pareză, parest ezii,
atacuri ischemice tranzitorii);
– pacientul acuză cefalee;
– se percep sufluri pe artera carotidă.

Echografia pelvină
Dă relații asupra prezenței și evoluției sarcinii și asupra patologiei aparatului genital la femei.
Se poate realiza pe două căi :
– abdominală;
– vaginală.

Echografia în obst etrică
Dă relații asupra existenței sarcinii, locului de nidații (cavitatea uterină sau în afara acesteia) ,
inserții placentare (placenta praevia, sarcina unică sau multiplă, prezentație , vârsta sarcinii,
asupra dez voltării în raport cu vârsta sarcinii, feți macrozomi sau retard de creștere intrauterină).
Testul este inofensiv pentru fă t.
În primul trimestru, echografia se realizează pe cale transvaginală, în trimestrul 2 și 3 se preferă
calea abdominală.
Pacienta se așează în decubit dorsal.
Calea abdominală necesită uneori vezică plină pentru a se putea diferenția de sacul gestional.
Dacă vezica este goală cu o oră înaintea examenului se oferă pacientei 3 pahare mari de apa și
este rugata sa nu mictioneze până la terminarea examenului.
În trimestru 2 și 3 de sarcină prezența scheletului fetal permite biometria și depistarea unor
eventuale anomalii.
Efectuarea examenului presupune aplicarea gelului pe zona abdominală.
Calea vaginală nu necesită pregătire, vezica poate fi goală.
Sonda vag inală este prevăzută cu un capiș on care conține un gel apos, fără să se între pună aer
între extremitatea sondei și capiș on.
Metoda se prefera în cazul persoanelor obeze, cu multiple cicatrici abdominale.

Echografia pelvină în ginecologie
Se efectuează de regulă pe cale transvaginala.
Permite vizualizarea uterului și a ovarelor (formă, structură, poziție).
Trompele nu sunt vizibile decât în cazuri patologice.
Este utilă pentru diagnosticarea fibromului uterin, polipilor, chis turilor de ovar, evidențierea
abdomenului îngroșat, identificarea cancerelor.

Echografia de prostată și rect la bărbați
Permite evaluarea prostatei, veziculelor seminale, rectului și țesutului perirectal.
Participarea asistentului medical la procedură
– se face o clismă evacuatorie cu aproximativ o oră înainte, prezența materiilor fecale poate
altera vizualizarea;

155 – pacientul este așezat în decubit lateral stâng sau decubit dorsal;
– pentru examinarea endorectală aparatul este plasat într -un sac de latex lubr ifiat.
Explorarea poate vizualiza:
– hipertrofia beningă de prostată, cancerul de prostată sau rect, prostatita, tumoare de
vezicule seminale .

Echografia scrotal ă
Poate vizualiza tumori testiculare beninge sau maligne, orhita, hidrocelul, varic ocelul,
epididimul, hernia scrotala, criptoshidia, infarctul testicular, torsiunea testiculara.
Se poate folosi pentru ghidarea acului de biopsie în cazul unei su spiciuni de cancer de testicul.
Testul este netraumatizant, nu necesită pregătire specială, se poate face în orice moment al
zilei, durează aproximativ 20 minute.

Echografia tiroidiană
Diferențiază chiste de noduli tiroidieni, monitorizează răspunsul la tratament, poate fi folosită și
la gravide.
Pacientul este așezat în decubit dorsal cu capul în hiperexte nsie.
Nu necesită pregătire specială.

Echografia ochiului
Permite examinarea părților exterioare atunci când mediile transparente sunt opace și este utilă în
urmărirea dezlipirii de retină.

Echografia mamară – examen fără risc permite studierea structu rilor sânului, decelează
formațiuni tumorale cu diametrul mai mare de 1 cm.
Face diferențierea între formațiuni chistice și tumorale (tumori solide sau lichide), oferă cri terii
semiologice pentru maligni tate sau benignitate, permite ghidarea puncției cito logice.

Capitolul 11 PARTICIPAREA ASISTENTULUI MEDICAL LA EXAMENE
ENDOSCOPICE

11.1 Aspecte generale
Examenele endoscopice reprezintă vizualizarea și examinarea directă a organelor sau cavităților
cu ajutorul endoscoapelor – aparate cu fibre optice și un sistem de lentile atașate unui tub flexibil
sau rigid.
Endoscopiile sunt de competența medicului.
Scop/indicații
– examinarea cavităților și organelor pentru stabilirea diagnosticului;
– efectuarea unor manevre/i ntervenții chirurgicale;
– recoltarea unor fragme nte de tesut in vederea biopsiei;
Tipuri de examene :
– artroscopia;
– bronhofibroscopia;
– cistoscopia;
– colposcopia;

156 – colonoscopia;
– esofagoga stroduodenoscopia;
– histeroscopia;
– laparoscopia;
– media stinoscopia;
– rectosigmo idoscopia;
– toracoscopia.

Responsabilităț i:
Medicul:
– stabilește indicațiile;
– identifică eventuale contraindicații;
– explică pacientului derularea examinării;
– obține consimțământul informat;
– efectuează examinarea.
Asistentul medical:
– pregăteș te materialele pentru examen;
– participă la pregă tirea pa cientului;
– însoțește pacientul la laboratorul de endoscopie;
– asigură poziția pacientului în timpul examenului;
– supraveghează starea pacientului și informează medicul cu privire la modificările
observate;
– preia produsele recoltate (dacă este cazul) le etich etează și le înaintează laboratorului;
– îngrjiește și supraveghează pacientul după examen.
Observații
În funcție de organizarea serviciului unele sarcini sunt îndeplinite de asistentul din secția cu
paturi, altele de cel care lucrează la laboratorul de end oscopie.

11.2 Participarea asistentului medical la efectuarea esofagogastroduoden oscopiei
Esofagogastroduodenoscopia este e xaminarea endoscopica a porțiunii superioare a tubului
digestiv (esofag, stomac, duoden).
Poate fi examinată numai o porțiune (esofagoscopie, gastroscopie, duodenoscopie ) sau toate cele
3 segmente.

Scop/indicații:
– stabilirea diagnosticului în tumori benigne sau maligne, hernia heatală, esofagita, gastrită,
duodenită, varice esofagiene;
– diagnosticarea infecției cu helicobacter pylo ri;
– biopsia formațiunilor suspecte;
– evaluarea duăa digestia de substanțe corozive;
– identificarea surseri de sâ ngerare ;
– intervenția chirurgicală cu ajutorul laserului .

Materiale necesare

157 – fibroscop lung flexibil prevăzut cu 3 canale (un canal pentru vizual izare, unul pentru
insuflare de aer, și aspirare de lichid, și al treilea pentru introducerea diverselor anexe sau
instrumente);
– anexele fibroscopului;
– recipiente pentru recoltări;
– flacoane cu soluție conservantă daca se face biopsie;
– medicamente pentru anestezie și pentru combaterea accidentelor conform recomadării
medicului: xilocaina spray, stomacaina spray, novocaina 1%, xilina pentru badijonare
locală;
– material de protecție: maști, ochelari, șorturi impermeabile;
– comprese sterile;
– manuși sterile;
– tăviță renală .

Pregătirea pacientului
– începe din momentul anunțării necesitătii examenului;
– se încurajează pacientul, se lămuresc unele temeri;
– se explică modul de derulare a procedurii și de cooperare;
– dacă se recoltează pentru biopsie este necesar un bila nț al hemostazei;
– medicul trebuie să se asigure că pacientul nu ia anticoagulante sau antiagregante;
– se obține consimțământul;
– pacientul este anunțat că în seara dinainte și în dimineața examenului să nu mănânce;
– dacă funcția evacuatorie a stomacaului est e încetinită, în seara premergătoare examenului
se face o spălătura gastrică;
– se administrează medicație preprocedurală la pacientul axios (seara și dimineața) conform
indicației medicului.

Participarea asistentului medical la procedură
– examinarea se fac e în laboratorul de endoscopie;
– pacientul este așezat pe masă în decubit lateral stâng;
– se servesc medicului materiale necesare pentru anestezie;
– se introduc fibroscopul încet până în stomac;
– pentru vizualizare cavităților digestive se insuflă aer ;
– se ex plorează fiecare segment;
– la sfârșitul procedurii se aspiră excesul de aer și secrețiile gastrointestinale ;
– produsele recoltate se pregătesc pentru laborator .

Îngrijirea pacientului după procedură
– pacientul rămâne sub supraveghere la laboratorul de endosc pie 30 minute;
– nu mănâncă, nu bea 2 ore până la restabilirea reflexului de deglutiție;
– este posibil să acuze ușoară disfagie și disfonie;
– este informat că manisfestările dispar, se recomand ă gargară și inhalații cu mentol;
– senzația de balonare este norma lă după esofagogastroduodenoscopie. Daca nu dispare,
pacientul nu elimină mucusul și aerul, acuză dureri se anunță medicul care poate să
recomande aspirație cu sonda gastrică;
– se supraveghează scaunul;

158 – se măsoară temperatura;
– se observă r espirația;
– acă ap ar sângerare, febră sau dureri abdominale se anunță medicul.

11.3 Participarea asistentului medical la efectuarea colonoscopiei
Colonoscopia este examenul vizual direct al colonului cu ajutorul unui coloscop flexibil, lung de
135-185 cm care permite obser varea/ vizualizarea colonului sigmoid, descendent, transvers și
ascendent până la cec.

Scop/indicații:
– stabilirea diagnosticului î n suspiciune de cancer de colon, polipi colonici, hemoroizi ;
– boli intestinale inflamatorii ;
– rectoragii ;
– excizia polipilor col onici ;
– obținerea biopsiilor tisulare .

Materiale necesare:
– material e de protecție : aleză, mușama, mă nuși de unică folosință :
– material e pentru colonoscopie:
– colonoscopul cu anexe în funcție de scopul examenului ;
– pensa pentru biopsie ;
– eprubete, recipiente cu soluții conservatoare pentru materialul recoltat ;
– materiale pentru anestezie sau medicamente pentru reducerea sensibilității și
anxietății ;
– vaselină sterilă pentru lubrifiere ;
– materiale pentru asepsie și antiseps ie:
– soluții dezinfectate cerute de medic ;
– câmpuri sterile p revăzute cu deschidere centrală;
– comprese sterile .

Pregătirea pacientului
– se explică pacientului necesitatea examenului și modul de colaborare ;
– este informat asupra senzațiilor neplăcute (durere, presiune) pe care le poate avea la
intro ducerea și înaintea colonoscopului ;
– dacă examenul este însoțit de intervenție chirurgicală (biopsie, rezecție de polipi) se face
un bilanț al hemostazei ;
– rezultatul examenului depinde în mare măsură de pregătirea/curățirea colonului care se
realizează prin :
– regim alimentar fără reziduri 3 zile înainte de examen: se evită legumele (conțin fibre
și cresc deșeurile fecale ), fructele crude sau uscate, cerealele, brânza fermentată,
sosuri le;
– regim alimentar recomandat : produse lactate, carne albă (pește, pasăre fără sos,
făinoase, pâine veche, biscuiți, produse dulci și produse grase);
– se administrează purgativ – FORTRANS – care se prezintă sub formă de pudră
solubilă (4 plicuri care se dizolvă în 4 litri de apă). Soluția este ingerată în priza

159 unică, 4 litri cu o seara înainte în 4 ore , sau fracționat 2 litri seara și 2 litri dimineața.
Se recomandă ca ultimul pahar să fie băut cu 3 -4 ore înainte de examen.
– Pacientul este atenționat că soluția are un gust foarte dulce, poate produce greț uri și
vărsături.
– cu o seară înainte pacientul poate poate servi o masă foarte ușoară – să nu mănânce cel
puțin 4 ore înainte de examinare ;
– este atenționat să nu ia fier sau cărbune timp de 8 zile înainte de examinare ;
– după ce pacientul este informat asupra riscurilor se obțin e acordul scris;
– dacă examinarea este asociată cu intervenția chirurgicală se consultă un anestezist, se
montează o linie venoasă;
– se îndepartează proteza dentară dacă se face anestezie generală;
– examinarea nu se face , nefiind concludentă , dacă pacientul a facut un examen cu sulfat de
bariu în ultimele 48 ore.

Participarea asistentului medical la procedură
– se identifică pacientul;
– se verifică recomandarea medicală;
– se verifică dacă pacientul a respectat indicațiile privind curățirea colonului;
– se așează p acientul în decubit lateral stâng cu genunchii flectați;
– se acoperă zona ano -perineală cu un câmp steril prevăzut cu deschidere centrală ;
– se lubrifiază vârful tubului cu vaselină sterilă și se introduce încet prin anus cu mișcări
ușoare de rotație ;
– tubul colonoscopului este introdus încet sub controlul monitorului de care este legat;
– pentru destinderea pereților colonului în vederea examinării se introduce aer ;
– în timpul examinării asistenta liniștește pacientul, îi recomandă să se relaxeze și să
colabore ze;
– urmărește funcț iile vitale ;
– schimbă poziț ia pacientului dacă medicul solicită ;
– serveș te medicului piesele anexe în funcție de scopul și indicaț ia examenului ;
– primește materialele extrase și le pregăteș te pentru expedierea la examene de laborator .

Îngr ijirea pacientului după colonoscopie
– dacă s -a făcut anestezie generală, pacientul rămâne în sală până la trezire ;
– se supraveghează pulsul, TA, To, dureri abdominale ;
– se hidratează pacientul dacă acuză slăbiciune ;
– pot apărea: dureri abdominale, febră, frisoane, scaun cu sânge, situaț ii în care este necesară
continuarea spitalizării ;
– senzaț ia de balonare determinată de introducerea aerului dispare treptat .

11.4 Participarea asistentului medical la efectuarea rectosigmoidoscopie i
Rectosigmoidoscopia este endoscopia porț iunii inferioare a intestinului gros .

Scop/indicaț ii:
– vizualiza rea de hemoroizii, polipi intestinali, colită ulceroasă, boala Crahn, sindromul
colonului iritabil ;
– recoltarea unor fragmente pentru biopsii .

160
Materiale necesare
– rectosigmoidosc opul;
– vaselină sterilă ;
– tampoane de vată ;
– mănuș i sterile ;
– câmp steril cu orificiu central ;
– soluț ie saturată de MgSO 4;
– mediu de cultură pentru examene bacteriologice ;
– pensă pentru biopsie ;
– pensă anatomică ;
– flacon cu formol pentru fragmentul de biopsie .

Pregătirea pacientului
– pacientul consumă un regim alimentar fără reziduri: se evită legumele (conțin fibre și cresc
deșeurile fecale), fructele crude sau uscate, cerealele, brânza fermentată, sosuri;
– se face clisma evacuatorie înaltă;
– cu 2 -3 ore înainte a examenului se face o nouă clismă înaltă sau prin sifonaj pentru a
îndepărta complet resturile de materii fecale ș i exudatele patologice ;

Participarea asistentului medical la procedură
– se dezbracă regiunea inferioară a corpului ;
– se așează pacientul în poziție genupectorală cu uș oară lordoză a regiunii lombare ;
– se acoperă pacientul cu un câmp steril cu deschidere centrală în zona anusului ;
– se unge tubul rectoscopului cu vaselină ;
– se oferă medicului mănuș i sterile pentru a efectua un tuseu rectal, apoi se oferă alte mănuș i
sterile pentru a manevra rectoscopul ;
– medicul introduce rect roscopul după ce a fost lubrifi at;
– se insuflă aer dacă medicul solicită ;
– se pregătesc tampoane cu sulfat de magneziu și se oferă medicului ș i dacă le solicită în
vederea combat erii spasmelor din zonele examinate ;
– dacă este nevoie, resturile de materii fecale sunt îndepărtate cu tampoane uscate ;
– se preiau produsele rec oltate ș i se pregătesc pentru a fi trimise la laborator .

Îngrijirea pacientului după procedură
– se face toaleta r egiunii anale ;
– se îndepărtează mucozitățile și resturile de substanță lubrifiantă ;
– dacă s -a efectua t biopsie, este posibil să se observe o ușoară sângerare ;
– se anunță medicul în caz de sângerare, febră sau durere mare .

11.5 Participarea la asistentului medical la b ronhoscopie
Procedura este descrisă la capitolul 12 (12.2 Bronhofibroscopie).
11.6 Participarea asistentului medical la efectuarea pleuroscopie i (toracoscopie)
Pleuroscopia /toracoscopia) este examinarea endoscopică a cavității pleurale, a supr afeței
plămânului, după constituirea pneumotoraxului artificial (insuflarea aerului în cavitatea
pleurală) .

161
Scop/indicaț ii:
– vizualizar ea directă a pleurei parietale și viscerale, plămânilor ș i mediastinului ;
– drenarea revărsatelor pleurale, obț inerea de f ragmente tisulare ;
– diagnosticarea neoplasmului pulmonar/pleural , metastazelor pulmonare, infecț iilor pleuro –
pulmonare .

Materiale necesare:
– pleuroscop (toracoscop) ;
– aparat pentru introducerea aerului ;
– câmpuri sterile, comprese sterile ;
– mănuș i sterile ;
– ace și seringi pentru anestezie, soluț ie anestezică;
– material de dezinfecție: soluț ie dezinfectantă, tampoane ;
– trusă antiș oc (pentru prevenirea accidentelor) ;
– flacoane eprubete pentru produse recoltate (biopsie, lichid) .

Pregătirea pacientului
– se explică pa cientului derularea procedurii pentru reducerea temerior legate de examen are;
– pacientul va fi sedat în preziua ș i ziua examinării;
– se explică necesitatea ș i modul de colaborare ;
– se obține consimț ământul ;
– pacientul este informat că se vor parcurge 2 etape : constituirea pneumotoraxului ș i
examinarea propiuzisă ;
– nu mănâncă cel puț in 8 ore înainte ;
– cu o oră înainte de insti turea pneumotoraxului la indicația medicului și în funcț ie de starea
pacientului se administrează un tranchilizant (meprobamat, medazepam, diazepam) .

Participarea asistentului medical la procedură – pneumotorax
– pacienutul este culcat pe canapea în decubit lateral pe partea sănătoasă ;
– brațul de deasupra este ridi cat deasupra capului, flectat aș a încât palma să atingă urechea ;
– se dezinfectează regiunea indicată, se oferă medicului materiale pentru realizarea
anesteziei ;
– se face puncția ș i se adaptează aparatul pentru pneumotorax cu ajutorul căruia se introduc
300-400 ml aer în cavitatea pleurala ;
– se urmăreș te permanent starea pacientului ;
– pacie ntul este aș ezat în decubit dorsal ;
– după 10 -15 minute e ste ajutat să se ridice în poziție ș ezând ;
– se supraveghează respirația care trebuie să fie ritmică și liniș tită;
– se anunță medicul dacă: respiraț ia devine greoaie, pacientul acuză durere, se cianuzează ,
TA scade, pulsul este accelerat filiform (pericol de ș oc pleural) ;
– pacientul poate acuza o jenă discretă pe partea unde s -a creat pneumotoraxul ;
– dacă nu apar incidente la recomandarea medicului se poate face un control radiologic .

Participarea asistentu lui medical la procedură – pleuroscopie
– pacient ul este condus la sala de operaț ie;

162 – este așezat în poziție semiș ezând sprijinit pe partea sănătoasă ;
– brațul de partea examin ată va fi ridicat, palma este aș ezată pe ceafă ;
– poziț ia este fixată de asistenta car e sprijină brațul ș i supravegheaza permanent pacientul ;
– toracoscopul este introdus printr -un trocar de către medic, asistenta serveș te materialele
solicitate ;
– medicul efectuează examinarea ș i eventual recoltează lichid sau fragmente pentru biopsie ;
– se scoa te trocarul ș i se reexpansionează plămânul ;
– materi alele recoltate se etichetează ș i se trimit la laborator ;
– la nivelul pl ăgii se aplică fire sau agrafe ș i un pansament steril ;
– peste pansament, la recomandarea medicului se pot aplica la nivelul toracelui fâ șii de tifon,
circular .

Îngrijirea pacientului după procedură
– se efectuează radiografie pulmonară de control ;
– se monitorizează pacientul: pot apărea accese de tus e, hematon al peretelui toracic;
– la recomandarea medicului se administrează analgezice, seda tiv, calmante ale tusei .

11.7 Participarea asistentului medical efectuarea la cistoscopie i
Cistoscopiea este examinarea endoscopică a cavităț ii vezicii urinare, uretrei, și ureterelor .

Scop/indicaț ii:
– inspectarea ș i biopsierea prostatei ;
– colectarea probl elor de urină direct din ureter;
– identificarea sursei de hematurie ;
– plasarea cateterelor ureterale în pielografia retrogradă ;
– realizarea unor intervenții chirurgicale (rezecția unor tumori, rezecț ia prostatei
hipertrofiate) .

Materiale necesare:
– cistoscopu l cu anexe în funcție de scop și indicaț ie;
– câmpuri sterile, mănuș i sterile, halat, mască ;
– seringă Guyon cu olivă, sterilă ;
– soluț ie pentru anestezie – novocaină 0.5% 40 -50 ml ;
– seringă de 20 ml sterilă;
– pense sterile ;
– două sonde uretrale radiopace lungi de 60-70 cm ;
– sonde uretrovezicale sterile ;
– soluț ii dezinfectante ;
– eprubete pentru colectarea urinei ;
– două taviț e renale .

Pregătirea pacientului
– se explică pac ientului necesitatea examinării;
– se obține consimț ământul ;
– în unele cazuri medicul recoman dă an tibiotice cu o zi înainte ș i 3 zile după procedură ;

163 – cu 30 minute înainte se administrează un sedativ pen tru reducerea anxietăț ii
– dacă se face anestezie generală, nu bea, nu mănâncă 12 ore ;
– este anunț at să nu mănânce/bea 500 ml înainte de examen pentru a as igura fluxul urinar ;
– este invitat să îș i golească vezica ;
– este așezat pe masă în poziț ie ginecologică ;
– se efectue ază toaleta organelor genitale și perineului cu apă ș i săpun ;
– daca medicul recomandă se face clismă evacuatoare ;
– este atenț ionat că la t recere a cistoscopului are senzația de micț iune.

Participarea asistentului medical la efectuarea procedurii
– se identifică pacientul ;
– se verifică recomandarea medicală ;
– se verifică dacă paci entul a respectat recomandările;
– se aș ează pacientul pe masa de examin are;
– se face dezinfecț ia meatului urinar ;
– medicul face anestezia locală: la femei se face anestezie locală, la barbati având în vedere
lungimea ș i traseul uretrei se face rahianestezie, anestezie generală sau intravenosasă ;
– se verifică funcț ionalitatea si stemului ;
– se lubrifiază tubul cistoscopului cu vaselină sterilă ;
– se fa ce o spălătură vezicală cu soluț ie cu acid boric 3% până când lichidul eliminat este
curat ;
– se umple vezica cu 1 50 ml apă sterilă sau cu o soluție slab dezinfectată la bărbaț i, 250ml la
femei ;
– se înlocuieș te canula cu sistemul optic, se racordează sistemul de iluminat ;
– se oferă mediculu i anexele cistoscopului în funcț ie de scop ;
– se oferă eprubete pentru produsele recoltate ;
– în tim pul examinării asistenta urmărește starea pacientului ș i raportează medicul ui dacă
constată modificari ale funcț iilor vitale .

Îngrijirea pacientul ui după cistoscopie
– pacientul este transportat la salon în funcție de starea generală ș i de anestezia practicată (cu
fotoliu rulant, cu targa) ;
– poziția în pat este în funcț ie de anestezie ;
– se monitorizează semnele vitale timp de 24 ore ;
– se observă semne de hemoragie ;
– la recomandarea medicului se pot face spălături p ost procedurale cu soluț ii izotone
recomandate ;
– se continuă dacă este cazul administrarea de antibiotice ;
– pacientul va fi informat că pot aparea: accese febrile trecătoare, frisoane, dureri lombare.
La recomandarea medicului se administrează antispastice, analgezice ;
– este posibilă retenț ia de urină;
– se recomandă creș terea consumului de lichide ;

– dacă pacien tul prezintă du reri de spate sau arsură la micțiune, acestea sunt pasagere ș i se
calmează după administrarea de analgezice ;
– se recomandă pacientului să stea în repaus deoarece pot apărea ameț eli.

164 Observații
– la femei citoscopia se poate face și ambulator;
– la sfârsitul examinării pacienta va fi instruită să se autoobserve: urina poate fi roz, dar dacă
este roșie sau conține cheaguri se anunță medicul.

11.8 Participarea asistentului medical la efectuarea artroscopie i
Artroscopia este metoda endoscopică prin care se poate vizualiza direct interiorul cavității
articulare.

Scop/indicaț ii:
– efectuarea unor proceduri chirurgicale: eliminare de menisc sau pinteni osoși, reparare de
ligamente, biopsie ;
– stabilirea diagnosticului în poliartrita reumatoidă boală artr ozică, afecțiuni ale meniscului,
chisturi, sinovită .

Materiale necesare:
– artroscop cu anexe ;
– material pentru anestezie locală ;
– trustă chirurgicală ;
– manual pentru sutură ;
– material pentru dezinfecț ie;
– câmp steril cu deschidere centrală ;
– mănuși sterile ;
– tavă sau măsuță pentru materiale.

Pregătirea pacientului :
– se explică pacientului necesitatea procedurii ;
– se obține consimț ământul ;
– se anunț ă pacientul să nu mănânce noaptea dinaintea examinării ;
– se informează pacientul că procedura durează 15 -30 minute ;
– se explică pacientului că se va face anestezie, disconfortul fiind minim ;
– se alege pozitia în funcție de articulaț ia la care se intervine (cea mai afectată articulaț ie este
cea a genunchiului) .

Participarea asistentului medical la efectuarea procedurii
– se identifică pacientul ;
– se verifică recomandarea medicală ;
– se verifică dacă pacientul a respectat recomandările ;
– se asigură poziț ia cerută de medic ;
– se depilează locul da că este cazul, se face dezinfecț ie;
– se serveș te medicului materialul pentru anestezie ;
– se acoperă zona cu un câmp steril ;
– medicul realizează o mică incizie prin care se introduce atroscopul în spaț iul articular
imaginile fiind urmărite pe monitor ;

165 – asistentul medical su praveghează starea pacientului ș i raportează medicului orice
manisfes tare
– serveș te mediclului materialele solicitate ;
– la sfârsitul intervenț iei, după scoaterea artroscopului, medicul aplică fire de sutură pe locul
inciziei ;
– zona este acoperită cu un pansament steril/compresiv .

Îngrijirea pacientului după artroscopie
– se mon itorizează fucțiile vitale și se observă semne de infecție (febră, tumefacț ie, durere
intensă, eritemul, scurgerea în continuare a lichidului prin incizie) ;
– pacientul este informat că articulaț ia va fi dureroasă câ teva zile, poate apărea tumefacția ș i
se vor lua următoarele măsuri:
– piciorul va fi poziț ionat mai sus ;
– să se evite flectarea genunchiului ;
– să aplic ă ghi ață, comprese reci pentru reducerea edemului ;
– să folosească mijloace de sprijin (baston, cârje) când se deplasează ;
– se anuntă medicul dacă durere a este intensă, articulația se inroșește, tumefacț ia este
accentuată, sau apare febră .
– firele se scot după 7 -10 zile ;

11.9 Participarea asistentului medical la efectuarea laparoscopiei
Laparoscopia sau celioscop ia reprezintă explorarea cavităț ii periton eale cu ajutorul unui
laparoscop introdus prin peretele abdominal, printr -un trocar.

Scop/indicaț ii:
– examinarea directă a suprafeț ei ficatului, splinei, colecistului, căilor biliare extrahepatice,
tubulu i digestiv, organelor genitale și pereț ilor abdomina li;
– efectuarea unor intervenț ii cu minim disconfort post operator .

Materiale necesare:
– câmpuri și mănuș i sterile ;
– medicamente sedative: fenobarbital, meprobamat , atropină; seringi, ace pentru
administrare ;
– materiale de dezinfecție: tinctură de iod ș i tampoane ;
– bisturiu, pense hemostatice ;
– laparoscop ;
– antibiotice, ser fiziologic ;
– taviță renală;
– aparat pentru pneumo peritoneu ;
– materiale pentru anestezic .

Pregătirea pacientului
– se anunț ă pacientul , se explică modul de desfăsurare a examenului ;
– pacientul este sfatuit ca în ziua dinaintea examenului să consume regim hidric ;
– seara și dimineaț a se face clisma evacuatorie ;

166 – cu 30 minute înainte de examen se administrează fenobarbital o fiolă sau 400mg
meprobamat si 0.5mg atropină ;
– se îndepărtează pilozitatea abdominală ;
– se transportă pacientul în sala de examen .

Participarea asistentului medical la procedură
– pacientul este aș ezat în decubit dorsal ;
– se fixează pe masă ;
– medicul realizează anestezie peridurală sau generală ;
– se efectuează pneumoperitoneul prin introducerea a 3 -6 litri CO 2, pană se atinge o presiune
de 12 mm Hg dupa care acul se retrage ;
– la locul inț epăturii se face o incizie prin care se introduce un trocar cu diametrul de 8 -12
mm;
– prin trocar, după scoaterea mandrenului, se introduce laparosc opul;
– se inspectează cavitatea abdominală ;
– pentru biopsie medicul introduce încă un trocar prin care se introduce o pensă lungă sau un
electrocauter ;
– după terminarea ma nevrelor, se scot laparoscopul ș i pensă de manevră, se elimină CO 2 din
cavitatea periton eală, se îndepărtează canulele trocar .
Se suturează plăgile prin care trocarele au fost introduse, apoi se pansează.
În timpul inte rvenț iei, asistent ul medical :
– serveș te medicului materialele solicitate;
– primeș te materialele folosite ;
– primeș te probele re coltate .

Îngri jirea pacient ului dupa procedură
– se îmbracă ;
– se trimite la salon ;
– nu mănâncă 2 ore, consumă numai lichide ;
– se pune pungă cu gheaț ă;
– daca pacientul nu are scaun , se face clismă ;
– firele de sutură se îndepărtează a cincea zi ;
– se măsoară T, TA , puls .

PARTEA V – ÎNGRIJIRI SPECIALE

Capitolul 12 ÎNGRIJIRI ÎN BOLILE APARATULUI RESPIRATOR

12.1 Participarea asistentului medical la efectuarea r adiografiei pulmonare standard
Este un examen radiologic static care permite vizualizarea prin „trans parență” a plămânilor, în
principal, dar și a conturului inimii precum și a oaselor cutiei toracice (coaste și claviculă).

Indicații și Contraindicații

167 Indicații
– în caz de simptome pulmonare persistente (tuse, expectoreție) ;
– hemoptizie ;
– bilanțul preopera tor;
– localizarea exactă a punctului pentru toracocenteză în caz de pleurezie închisă ;
– viraj tuberculinic la Reacția Mantoux .
Contraindicații
– gravide.

Principii tehnice
Pentru a reda transparența structurilor pulmonare și bronșice, clișeele radiografice vo r fi efectuate
cu raze X (Roentgen) de intensitate mică.
Radiografia pulmonară se face din două incidențe: din față, în timpul inspirației și apoi din profil
în condiții de obscuritate.

Pregătirea pacientului :
– se dezbracă în regiunea superioară a corpulu i;
– se îndepărtează obiectele metalice de la gât care pot da false imagini ;
– se explică în mare în ce constă procedura, pentru a obține colaborarea pacientului ;
– se cere pacientului să execute comenzile medicului radiolog atunci când i se cere (să inspire
profund, să rămână în apnee, să -și schimbe poziția).

Interpretarea rezultatelor
Rezultate normale
Interpretarea clișeului este făcută de medic la negatoscop (un panou iluminat electric).
Pe negatoscop, structurile mai puțin dense apar colorate în negru, iar structurile dense (oasele)
apar în alb.
Se apreciază: conformația toracelui, înclinația și spațiile intercostale, silueta mediastinală,
transparența pulmonară.
Rezultate patologice:
– opacități (infiltrate) în masă – în pneumopatii virale, TBC pulmonară ;
– opacități segmentare – în pneumonie, atelectazie ;
– epanșamente (lichide) pleurale – în pleurezii purul ente, serofibrinoase, hemotorax;
– transparențe difuze – în emfizemul pulmonar ;
– transparențe localizate – în caverne tuberculoase drenate, în pneumotorax.

12.2 Participarea asistentului medical la efectuarea b ronhofibroscopiei
Este un examen endoscopic ce constă în explorarea mucoasei traheei și a bronhiilor cu ajutorul
unui endoscop ce conține fibre optice (bronhofibroscop).

Indicații și contraindicații:
Indicații
– hemoptizie ;
– expectorație prelungită sau sanguinolentă ;
– corpi străini intrabronșici ;
– tumori mediastinale .

168 Contraindicații:
– alergie la anestezicele locale ;
– tratamente anticoagulante în curs .

Incidente și accidente:
– accidente alergice la a nestezicele locale;
– agitația pacientului și întreruperea examenului prin intoleranță la bronhoscop.

Principii generale:
– se utilizează bronhoscoape flexibile, de calibru mic, bine tolerate de pacient, care permit o
explorare profundă;
– examinarea se face î ntr-o cameră specială după ce pacientului i s-a efectuat enestezia locală.

Pregătirea materialelor
Se vor pregăti materialele respectând regulile de asepsie:
– bronhoscopul cu anexele sale (pense pentru prelevări de țesut, pentru îndepărtarea corpilor
străini) sterile;
– recipiente sterile etichetate cu numele pacientului pentru prelevări de secreții bronșice;
– un vaporizor cu xilină pentru anestezia faringolaringiană;
– medicamente pentru intervenție rapidă în caz de șoc;
– seringi și ace de unică folosință.

Pregătirea pacientului :
– se explică pacientului scopul și derularea procedurii;
– se obține consimțământul informat.

Participarea asistentului medical la efectuarea bronhofibroscopiei
– se cercetează testele de coagulare și se administrează, la indicația medi cului, anticoagulante
pentru a preveni hemoragia în caz de prelevare de țesut bronșic;
– se instruiește pacientul să rămână “à jeun” și să nu fumeze în dimineața examinării;
– se administrează premedicația conform indicației medicului: antitusive, antisecretor ii,
anxiolitice / tranchilizante (cu condiția ca pacientul să nu aibă glaucom sau adenom de
prostată, fiindcă conțin atropină și produc midriază și retenție de urină);
– se îndepărtează protezele dentare, dacă există;
– se introduce fibroscopul pe gură (după a nestezia faringo -laringiană) sau pe una din fosele
nazale;
– medicul privește pe monitor imaginea internă mărită a căilor respiratorii și dictează
modificările;
– asistentul medical notează pe buletinul de analiză modificările identificate de medic;
– se fac prelevări de secreții pentru examen bacteriologic, citologic, biochimic și de țesut
pentru examen anatomopatologic.

Îngrijirea pacientului după procedură:
– Se insistă ca pacientul să nu bea nimic 2 -3 ore după examen fiindcă există riscul unei căi
false din ca uza anesteziei;
– Se supraveghează tusea și expectorația, pentru a surprinde o eventuală hemoptizie;

169 – Se observă culoarea tegumentelor și se măsoară frecvența respirației și pulsului.

12.3 Participarea asistentului medical la efectuarea t oracocentez ei (pun cția pleurală)
Toracocenteza este p ătrunderea cu un ac steril, printr -un spațiu intercostal, în cavitatea pleurală.

Indicații și Contraindicații
Indicații
– prelevarea și analiza lichidului pleural, care orientează medicul spre o maladie bacteriană,
virală , inflamatorie, de origine cardiacă sau neoplazică;
– evacuarea lichidului pleural în pleureziile masive;
– administrarea de medicamente în situ.
Contraindicații – nici una .

Incidente și accidente
– pneumotorax;
– șoc pleural.

Pregătirea materialelor
– ac Kuss, lung de 6 -8 cm prevăzut cu mandren, sau un ac obișnuit de aceeași lungime și cu
diametrul de ≈ 1 cm;
– materiale și soluții dezinfectante;
– recipiente pentru colectarea lichidului pleural (gradat) și pentru prelevări de laborator;
– materiale pentru Reacția Rivalta în vederea cercetării naturii lichidului (exudat sau
transudat);
– mănuși de unică folosință;
– mască;
– seringă de capacitate mare, etanșă pentru aspirarea lichidului pleural;
– seringi de unică folosință și fiole cu xilină pentru infilt rații locale (anestezie locală).

Pregătirea pacientului :
– se explică în ce constă procedura și se obține consimțământul informat;
– se administrează premedicația (Diazepan și atropina) pentru a diminua anxietatea;
– se așează pacientul în decubit lateral pe partea indem nă (sănătoasă) cu brațul ridicat
deasupra capului pentru îndepărtarea coastelor și mărirea spațiilor intercostale sau în poziție
șezând, pe marginea patului sau pe un scaun, cu brațele sprijinite pe spătarul acestuia (pe
care se aș ează o pernă, un material protector).

Participarea asistentului medical la efectuarea toracocentezei
– se dezinfectează locul ales pentru puncție;
– se face anestezie locală (medicul) după ce se exclude un istoric de alergie medicamentoasă,
prin anamneză;
– medicul introduce acul, în p lină matitate, în spațiul 7 -8 intercostal pe linia axilară
posterioară, de regulă deasupra marginii superioare a coastei inferioare pentru a evita
atingerea nervilor intercostali;
– se cere pacientului să rămână în apnee în timpul introducerii acului în cavi tatea pleurală;

170 – se îndepărtează mandrenul (dacă s -a folosit acul Kuss) pentru a permite lichidului să fie
aspirat cu o seringă;
– se adaptează seringa la ac și se aspiră primii mililitri de lichid ce vor fi repartizați în mai
multe eprubete pentru examene bi ochimice, citobacteriol ogice și pentru reacția Rivalta;
– se evacuează restul de lichid (nu mai mult de 1l chiar în caz de pleurezie mare);
– se extrage acul și se pansează steril locul puncției;
– se supraveghează aspectul pacientului, frecvența respiratorie și pulsul.

Îngrijirea pacient ului după puncție:
– se ajută pacientul să se îmbrace;
– se așează în pat pe partea puncționată, dacă tolerează, procliv;
– se supraveghează activ funcțiile vitale: frecvența respirației, pulsului, T°, TA;
– se observă tusea și expe ctorația, culoarea și aspectul tegumentelor și mucoaselor;
– se semnalează medicului orice modificare apărută în starea pacientului.

Interpretarea rezultatelor:
– lichid seros sau serofibrinos, poate fi exudat sau transudat, natura sa determinându -se prin
reacția Rivalta;
– exudat hemoragic – se întâlnește în pleurezia TBC sau neoplazică;
– exudat purulent – în pleurezii metapneumonice bacilare;
– lichid putrid, brun sau brun -cenușiu – în supurațiile pulmonare .

12.4 Participarea asistentului medical la efectu area I.D.R. la tuberculină
Introducerea în stratul dermic, a unei cantități mici de tuberculină, cu ajutorul unei seringi speciale
și a unui ac steril.

Indicații:
– supravegherea validității vaccinării antituberculoase prin BCG;
– depistarea cazurilor de tub erculoză.

Principii tehnice:
Tuberculina este un filtrat obținut din cultura de bacili Koch. Orice alergie la tuberculină arată, de
fapt, un contact prealabil al pacientului cu bacilul Koch (primo -infecția bacilară) sau cu bacilul
Calmette – Guerin (vacci narea BCG).
Pentru a relev a această alergie este suficient să punem în contact organismul pacientului cu o mică
cantitate de tuberculină.
Acest lucru se realizează prin II.D.R. la tuberculină sau Reacția Mantoux.
Doza de tuberculină administrată este de 1 0-50 unități.

Pregătirea pacientului :
– se explică în termeni accesibili procedura și se obține consimțământul informat;
– se descoperă membrul superior stâng sau numai antebrațul.

Efectuarea procdeurii :
– se alege zona pentru injecție;

171 – se dezinfectează piele a;
– se injectează strict i.d. 0,1ml tuberculină până se formează o papulă cu diametrul de 5 -6 mm;
nu se tamponează, nu se freacă locul inoculării;
– se educă pacientul să nu se scarpine, să nu se spele pentru a nu influența reacția locală;
– se citește , prin măsurare, reacția loca lă, la 72 de ore după inoculare.

Interpretarea rezultatelor :
Reacția negativă – dacă la locul inoculării nu apare nici un halou, culoarea și aspectul pielii fiind
nemodificate; această reacție negativă înseamnă că pacientul n -a avu t nici un contact cu bacilul
koch sau cu bacili de tip Calmette – Guerin.
Reacție pozitivă – se produce așa -zisul „viraj tuberculinic”, când la locul inoculării diametrul
indurației d epășește 5 -6mm. În acest caz se recomandă radiografie pulmonară pentru d ecelarea
eventualelor leziu ni produse de infecția bacilară. Pacientul este luat în evidența TBC și se aplică
măsuri de izolare și de prevenire a răspândirii infecției la cei din jur.

12.5 Participarea asistentului medical la efectuarea s pirometriei
Spirom etria e ste o metodă neinvazivă și foarte precisă de apreciere a funcției pulmonare.
Acest test simplu măsoară cantitatea de aer pe care o persoană o poate inspira sau expira într -o
unitate de timp.

Indicații :
– diagnosticarea afecțiunilor cronice ale bron hiilor și ale plămânului: astm, bpoc,
pneumopatie interstițială, emfizem;
– evaluarea gravității și evoluției acestor boli.

Pregătirea materialelor:
– spirometre de dimensiuni și capacități mari disponibile în laboratoarele de explorări
funcționale și respira torii;
– spirometre mici, portabile de obicei, calibrate prin sisteme electronice;
– piese bucale de unică folosință;
– spirometrul este racordat la un computer ce înregistrează rezultatele și le reprezintă grafic
(spirograma) și numeric;
– spirometria se efectuea ză numai la cabinete medicale și în servicii de explorări funcționale,
iar tehnica este complet diferită de cea folosită pentru măsurarea debitului expirator de vârf
(pefr).

Pregătirea pacientului :
– Psihică
– explicarea testului și demonstrarea procedurii corecte;
– obținerea consimțământului informat.
– Fizică
– să nu fumeze și să nu consume băuturi alcoolice cu cel puțin 4 ore înainte de testare;
– să nu facă efort fizic important cu cel puțin 30 de minute înainte de testare;
– să evite să mănânce copios și să bea băuturi acidulate cu cel puțin 2 ore înainte de
testare;
– să nu poarte haine care îm piedică expansiunea toracelui/ abdomenului.

172 Efectuarea procedurii
– se întreabă pacientul despre simptome curente, medicație inhalatorie administrată recent, dacă
este fumător ;
– se cere să -și golească vezica urinară;
– se măsoară greutatea și înălțimea pacientului (fără încălțăminte, cu picioarele apropiate, capul
drept);
– se recomandă poziția șezând, ca poziție de siguranță;
– se atașează clipul nazal pentru pensarea nărilor;
– se cer e pacientului să efectueze o inspirație maximală rapidă și completă;
– se introduce piesa bucală în gură, având grijă ca buzele să fie lipite în jurul tubului, iar pauza
să dureze maxim 1 -2 secunde;
– pacientul suflă cu putere prin tub, expirând tot aerul din plămâni; durata minimă a expirației
forțate trebuie să fie de 6 secunde;
– se va încuraja permanent pacientul să înspire și să expire puternic și prelungit; în tot acest
timp pacientul va respira numai pe gură;
– de obicei sunt necesare minim 3 măsurători core ct executate, timpul necesar pentru
spirometrie variind între 5 minute și 30 -45 minute;
– testarea se poate încheia prematur dacă pacientul nu mai poate continua.

Îngrijirea pacientului după procedură
– este necesară deplasarea cu fotoliul rulant la pat dacă este internat, sau cu un mijloc de
transport sigur dacă efectuează testul în ambulatoriu;
– se recomandă repaus fizic întrucât spirometria implică efort respirator și unii pacienți acuză
greutate în res pirație și senzație de oboseală.

Notarea rezultatelor t estului:
Pentru validarea testării funcției pulmonare este necesară obținerea a minim 3 manevre expiratorii
acceptabile din punct de vedere tehnic.
Se notează c ele mai mari valori obținute la :
– FVC sau CV (capacitatea vitală)
– FEV1 (volumul expirator maxim î n prima secundă sau VEMS)
– IPB (indicele de permeabilitate bronșică) care se calculează manual prin formula IPB =
(FEV1 / FVC)×100.

12.6 Participarea asistentului medical la efectuarea a spirației traheo -bronșice
Aspirația traheobronșică constă în îndepărta rea secrețiilor din trahee și bronșii prin introducerea
unei sonde cuplate la aspirator fie prin cavitatea bucală, fie prin fosele nazale, prin traheostomă,
prin canula traheală sau prin sonda endotraheală.

Scop
Prevenirea pneumoniei determinată de stagna rea secrețiilor în căile aeriene la pacienții
imobilizați, la care reflexul de tuse este diminuat sau abolit sau care nu pot să tușească .

Pregătirea materialelor
– sursă de oxigen portabilă sau pe perete ;
– balon Ruben cu mască detașabilă ;

173 – aspirator de perete sau portabil ;
– sonde de aspirare de diferite mărimi ;
– mănuși sterile și nesterile, mască facială ;
– seringă pentru umflarea balonașului ;
– soluție cu ser fiziologic, flacon cu apă sterilă ;
– comprese sterile ;
– seringă de 10 ml ;
– recipient de colectare .

Linii directoare
– se verifică semnele vitale ale pacientului (P., R., T.A.), zgomotele respiratorii (cornaj, tiraj,
respirație stertoroasă) și starea generală pentru a putea face comparație cu starea sa după
aspirare ;
– se verifică, la indicația medicului, concentrația gazelor sanguine prin recoltarea de sânge
arterial ;
– se verifică capacitatea pacientului de a respira profund și de a tuși, deoarece aceste
manevre ajută la mobilizarea secrețiilor spre partea superioară a arborelui traheobronșic,
facilitând aspirarea lor ;
– în cazul în care se efectuează aspirație nasotraheală, se va face un istoric al pacientului în
ceea ce privește deviația de sept, polipii nazali, epistaxisul, traumele nazale, etc. ;
– diametrul sondelor se aspirație trebuie să fie mai mic de jumătate din dia metrul
traheostomei sau sondei de intubație pentru a minimaliza hipoxia în timpul aspirării ;
– aspirația trebuie efectuată regulat, din 3 în 3 ore sau mai des dacă pacientul este foarte
încărcat .

Participarea asistentului medical la procedură
– se spală mâini le și se îmbracă echipamentul de protecție ;
– se pune masca facială ;
– se explică procedura pacientului chiar dacă nu este total conștient ;
– se avertizează pacientul că aspirarea îi poate provoca tuse tranzitorie și reflex de vomă
(uneori) ;
– se poziționează paci entul în poziție proclivă sau semișezândă pentru a ușura expansiunea
plămânilor și tusea productivă ;
– se pregătesc două recipiente: unul cu ser fiziologic, altul cu apă sterilă ;
– folosind tehnica aseptică, se deschide folia protectoare a sondei de aspirație ;
– se îmbracă mănuși sterile considerând mâna dominantă sterilă și cea nedominantă nesterilă ;
– cu mâna dominantă se scoate sonda de aspirație din ambalaj și se înfășoară în jurul mâinii
pentru a nu atinge obiecte sau suprafețe nesterile cu ea ;
– cu cealaltă mân ă, nesterilă se conectează se conectează capătul sondei la tubul de la
aspirator și se setează acesta la valori cuprinse între 80 -120 mmHg ;
– cu mâna sterilă se introduce vârful cateterului în recipientul steril cu ser fiziologic pentru
a-l umecta ;
– se intro duce apoi cu seringa sterilă, soluție sterilă prin lumenul sondei pentru a facilita
trecerea secrețiilor prin sondă ;
– se oxigenează pacientul înainte de aspirare ;

174 – se introduce sonda de aspirație pe una din fosele nazale (dacă pacientul este neintubat) pe
sonda de intubație (dacă este intubat) sau pe canula traheală prin mișcări blânde, de rotație
pentru a -i facilita înaintarea, până când pacientul începe să tușească (15 -20 cm) ;
– se aspiră blând, intermitent câte 10 -15 sec., nu mai mult; pentru a nu crește tim pul de
aspirare se recomandă ca cel care face aspirația să rămână în apnee ;
– între retrageri, sonda se va înfășura în jurul mâinii dominante pentru a preveno infectarea ;
– dacă secrețiile sunt abundente și vâscoase, se va spăla sonda introducând -o în recipien tul
cu apă sterilă și se va aspira din nou ;
– se aspiră pe rând fiecare bronhie (dreaptă și stângă), bronhia stângă fiind mai greu de
aspirat întrucât este mai lungă și mai subțire decât cea dreaptă ;
– se repetă procedura de aspirație a pacientului până când n u mai sunt secreții și dispar
zgomotele hidroaerice și semnele de tiraj ;
– se evaluează aspectul secrețiilor bronșice .
– după aspirare se aruncă materialele și echipamentele folosite în recipientele de colectare
specifice ;
– se notează procedura în Fișa pacientu lui.

12.7 Participarea asistentului medical la efectuarea d renajul ui pleural
Drenajul pleural este un dispozitiv de aspirație a aerului, sângelui, lichidului seros. El se
compune dintr -un tub suplu de 1 cm. diametru, plasat între cele 2 foițe pleurale și dintr -un sistem
de aspirație exterior adaptat la o sursă de vid.
Drenajul pleural permite, prin exercitarea unei presiuni negative, să se solidarizeze cele 2 foițe
pleurale, care, din motive patologice, sunt decolate. În mod normal, cele 2 foițe sunt solid arizate
și interdependente. Drenajul pleural este un dispozitiv de aspirație pus, în exclusivitate, de către
medic.

Indicații și Contraindicații
Indicații
– pneumotoraxul spontan în care decolarea pleurală este prima indicație de montare a unui
dren pleural pentru aspirarea aerului conți nut între cele 2 foițe pleurale;
– externe – efracția prin armă albă sau alt obiect contondent ;
– înțeparea accidentală a sacului pleural în timpul cateterizării venei subclaviculare ;
– interne: – tumoră canceroasă a plămânului sau pleurei ;
– fibroză pulmonară, care provoacă o fistulă pleuro -pulmonară ;
– tuberculoza pulmonară .
Contraindicații
– tulburări de coagulare .

Pregătirea materialelor
Punerea unui drenaj pleural se practică în urgență, ceea ce necesită stocarea materialelor necesare
într-un singur loc, accesibil și cunoscut de întreaga echipă medicală .

Pentru anestezia locală:
– seringi de 20 și 50 ml ;
– ace pentru injecții subcutanate ;
– ace intramusculare ;

175 – fiole de xilină 2% ;
– o cremă anestezică locală.
Pentru asepsie:
– soluție de betadină ;
– comprese sterile ;
– aparat de ras ;
– câmp steril pentru masă ;
– câmp steril troné ;
– tăviță renală ;
– pubelă pentru deșeuri ;
– container pentru ace ;
– mănuși sterile ;
– bluză sterilă ;
– calotă, mască .
Pentru punerea drenajului:
– bisturiu ;
– dren pleural (2, 10, 16, 18, 20, 22 G) conform prescripției ;
– ace și fire de sutură ;
– racord adaptat între sistemul de aspirație și dren ;
– aparat de aspirație ;
– două flacoane cu apă sterilă de 500 ml, permițând reglajul presiunii negative ;
– dispozitivu l de vidare și tubul pentru aer .
Pentru pansament:
– comprese sterile ;
– romplast ;
Pentru supraveghere:
– monitor cardiac ;
– aparat de măsurat T.A. ;
– pulsoximetru pentru măsurarea saturației de oxigen .

Pregătirea pacientului
– informarea pacientului despre beneficii le imediate ale drenajului ;
– explicarea derulării procedurii ;
– obținerea consimțământului informat ;
– crearea unui climat de încredere și de liniște ;
– practicarea unei anestezii de suprafață cu ½ – 1 h înainte prin utilizarea unei creme
anesteziante .

Participa rea asistentului medical la procedură
Pregătirea aparatului de aspirație:
– se scoate din ambalajul steril, se verifică integritatea ;
– se umplu rezervoarele (borcanele) cu apă sterilă (cel pentru aspirație la nivelul prescris –
20 cm coloană de apă, celălalt care aspiră aerul conținut în spațiul pleural, 500 ml, în
funcție de marca aparatului ;
– se branșează la dispozitivul de vidare, se unește cu aparatul de aspirație, se verifică
funcționalitatea sa ;

176 – se protejează extremitatea tubului steril care va fi raco rdat la drenul pus în spațiul pleural ;
– se pregătește monitorul pentru supravegherea cardiacă, tensiometru și pulsoximetru

Pregătirea pacientului:
– se ajută pacientul să se așeze astfel încât zona în care se va monta drenul să fie degajată:
– în decubit do rsal, capul ușor ridicat, antebrațul de partea drenajului plasat sub cap ;
– poziție șezândă pe marginea patului, gambele atârnate, spatele încovoiat, antebrațele
sprijinite în față pe o masă ;
– decubit lateral, brațul ridicat, capul pe pernă ;
Realizarea câmpul ui aseptic
– se reperează zona aleasă de medic pentru drenaj ;
– se depilează larg zona toracică dacă este necesar ;
– se spală, se decontaminează locul puncției cu betadină .
Pregătirea mediului:
– se așează o masă adaptabilă la suprafața patului pe care se așează m aterialul steril ;
– se pregătește căruciorul cu materiale de urgență ;
– toate persoanele prezente trebuie să poarte mască și calotă ;
– se face spălarea chirurgicală a mâinilor ;
– se ajută medicul să îmbrace halatul steril și mănușile sterile .
Punerea drenului:
– pacientul este așezat într -o poziție confortabilă ;
– asistenta oferă medicului compresa sterilă îmbibată în soluția antiseptică pentru efectuarea
asepsiei terminale în zona de drenaj ;
– se așează câmpul steril pentru masa adaptabilă la suprafața patului ;
– asistent a oferă medicului seringa cu xilină pentru a face anestezia locală subcutanată și
apoi în planurile profunde intramusculare ;
– pentru reperarea corectă a zonei de drenaj, medicul prelevează lichid pleural sau aer cu
acul intramuscular ;
– se practică o incizie în piele de 2 cm cu bisturiul și se introduce drenul pleural; medicul
adaptează sistemul de aspirație la dren ;
– asistenta pune în funcțiune sistemul, deschizând robinetul aspirației de perete ;
– medicul fixează drenul la piele, formând o bursă în jurul drenul ui pentru a permite
închiderea pielii după retragerea drenului, câteva zile mai târziu ;
– medicul realizează pansamentul steril în jurul drenului ;
– se adună materialele folosite și se pun în containere speciale ;
– în tot timpul punerii drenului, asistenta supra veghează faciesul pacientului, frecvența
respiratorie, saturația în oxigen, frecvența cardiacă, durerea, percepția .

Îngrijirea pacientului după procedură
– se supraveghează drenul să nu fie cudat, încolăcit, debranșat, închis (clampat) ;
– aspirația să fie fun cțională, se verifică presiunea de aspirație ;
– se observă lichidul aspirat (sânge, transudat) se notează caracteristicile ;
– bulele în compartimentul de aspirație indică prezența de aer în spațiul pleural ;
– se face imediat, la pat, o radiografie pulmonară, iar rezultatul se raportează medicului ;
– se monitorizează funcțiile vitale: T°, P, T.A., R ;
– se monitorizează durerea și nivelul de anxietate al pacientului .

177 12.8 Participarea asistentului medical la efectuarea oxigenoterapie i
Terapia cu oxigen este o intervenț ie terapeutică pentru administrarea unei cantități mai mari de
oxigen decât cea din atmosferă.

Indicații:
– hipoxemie;
– hipoxii respiratorii și circulatorii;
– anemii;
– complicații postoperatorii;
– infecții severe, etc.
Manifestări de dependență legate de oxige narea insuficientă:
– fatigabilitate, agitație;
– respirație superficială (frecvență crescută);
– ortopnee ;
– mișcări ale aripilor nasului;
– cianoza pielii, buzelor și unghiilor;
– cefalee, amețeli, somnolență;
– confuzie, agresivitate.

Materiale necesare:
– sursa de o xigen: priza de perete, dispozitivul portabil, butelia de oxigen concentrat sau
unitatea cu oxigen lichid;
– barbotorul sau umidificatorul – pentru umidificarea o2 ;
– debitmetru – un indicator folosit pentru a regla cantitatea de oxigen furnizată pacientului ș i
care este atașată sursei de oxigen;
– canula nazală – care se introduce în nările pacientului ;
– sonda endo -nazală – care se introduce pe una din fosele nazale pe o distanță egală cu
distanța de la aripa nasului până la tragus;
– ochelari de oxigen, cort de ox igen (mai rar);
– masca buco – nazală cu sau fără reinhalarea aerului expirat, utilizată pentru pacienții care
au nevoie de terap ie cu oxigen pe termen mai lung.

Pregătirea pacientului:
– psihică – se face la cei conștienți, și constă în informare, explicare, obținerea
consimțământului;
– fizică :
– se face dezobstrucția căilor respiratorii superioare;
– se instruiește pacientul să rămână la pat în timpul administrării și să evite
manipularea unor obiecte gen brichetă, pentru că oxigenul este un gaz combustibil
care întreține arderea;
– se măsoară pe obraz distanța de la nară la tragus;
– se introduce sonda nazală sterilă pe distanța măsurată și se fixează cu romplast pe
obraz;
– se aplică masca pe gură și pe nas și se fixează cu banda elastică reglabilă;
– se reglează presi unea și debitul de administrare la 4 -6l/min. sau în funcție de
recomandarea medicului;

178 – se supraveghează comportamentul pacientului în timpul oxigenoterapiei;
– se monitorizează funcțiile vitale : R, P, T.A., saturația în oxigen a sângelui arter ial cu
ajutoru l pulsoximetrului.

Îngrijirea pacientului după procedură:
– se asigură igiena bucală și nazală;
– se observă punctele de presiune exercitate de sondă, canulă s au mască (să nu existe
leziuni).

Evaluarea rezultatelor:
Se face în raport cu următorii parametri:
– colorația pielii și a mucoaselor;
– caracteristicile respirației;
– analiza gazelor și a sângelui arterial;
– nivelul de energie a pacientului și tolera nța la efort;
– starea de cunoștință și comportamentul.

12.9 Participarea asistentului medical la efectuarea aerosoloterapiei
Terapia cu aerosoli constă în introducerea în căile respiratorii a unei soluții medicamentoase
dispersată în particule de ordinul micronilor cu ajutorul unui dispozitiv cu aer comprimat sau
oxigen.

Obiective
– umidificarea mucoasei căilor r espiratorii;
– fluidificarea secrețiilor și facilitarea expectorației;
– reducerea inflamației și a edemului mucoasei căilor respiratorii.

Pregătirea materialelor:
– sursă de aer comprimat sau sursă de oxigen de perete;
– manometru pentru a controla debitul aerul ui;
– fiole cu ser fiziologic sau alte medicamente indicate de medic – pulverizator;
– masca buco – nazală sau piesa bucală, din plastic, de unică folosință;
– tubulatură de racord;
– șervețele, batiste nazale;
– scuipătoare .

Pregătirea pacientului :
– psihică
– se ex plică pacientului procedura:
– scopul
– modul de desfășurare
– durata (15 -20 min)
– fizică
– se planifică îngrijirea în funcție de :
Mese: la o oră înainte sau după mese întrucât există riscul de vărsătură;
Ore de vizită, examinări.

179 – se evaluează starea clinic ă a pacientului de către medic;
– se asigură participarea pacientului la procedură;
– se instalează pacientul în poziția șezând sau semișezând, cât mai confortabil;
– se oferă sfaturi:
– să-și sufle nasul, să -și curețe gura;
– să rămână în aceeași poziție pe toată durata ședinței de aerosoli;
– să evite vorbitul, deplasarea măștii sau a piesei bucale.

Participarea asistentului medical la procedură
– se invită pacientul să -și sufle nasul, să expectoreze înainte de a începe procedura;
– se face aspirație buco -faringiană, l a nevoie;
– se realizează montajul sistemului: sursă de aer, tub de racord, nebulizator;
– se verifică buna funcționalitate a sistemului:
– absența pierderii de gaz la nivelul racordului;
– prezența norului de bule de gaz în nebulizator;
– se conectează pacientul la sistem:
– se reglează masca cu ajutorul elasticului, în mod atraumatic;
– se explică pacientului să respire normal, în timpul ședinței, prin masca cu inspirație
nazală și expirație bucală sau prin piesa bucală cu inspirație bucală și expirație nazală;
– se pun la îndemâna pacientului: batiste nazale, scuipătoare;
– se notează ora conectării la nebulizator;
– se supraveghează de către asistentă, în timpul aerosoloterapiei:
– nivelul de umplere cu apă a nebulizatorului;
– intensitatea nebulizării (pentru a preveni riscul de inundare bronșică);
– funcțiile vitale: P,R, tuse expectorație, colorație feței, reacțiile generale.

Îngrijirea pacientului după procedură :
– se închide manometrul;
– se îndepărtează masca după fața pacientului sau piesa bucală;
– se șterge fața de transpirați e dacă e necesar;
– se cere pacientului să -și sufle nasul;
– se apreciază starea pacientului: ameliorarea respirației și a confortului;
– se notează procedura în fișa pacientului.

Capitolul 13 ÎNGRIJIRILE ÎN BOLILE CARDIOVASCULARE

13.1 Pregătirea pacientului ș i participarea asistentului medical la exam inarea radiologică a
aparatului cardiovascular

Angiocardiografia
Angiocardiografia este un examen radiologic al vaselor și cavităților inimii cu substanță de
contrast

Scop/indicații
– evaluarea unor defecte valvul are;
– monitorizarea presiunilor pulmonare și a debitului cardiac intra și post operator ;

180 – administrarea unor medicamente trombolitice în artera obstrucționată ;
– angioplastie cu aterectomie sau montare de stent .

Materiale necesare
Sunt în funcție de scop și i ndicații:
– substanțe de contrast pentru examinare radiologică;
– medicamente pentru preven irea și combaterea accidentelor;
– cateter în funcția de vena cateterozată ;
– materiale de dezinfecție .

Pregătirea pacientului
– medicul explică necesitatea procedurii și mo dul de derulare ;
– obține consimțământul scris;
– pacientul nu mănâncă înaintea examenului ;
– pacientul își golește vezica ;
– pacientul este avertizat că în timpul injectării substanței de contrast va simți arsură și
durere de -a lungul venei (15 -20 secunde) din c auza concentrației soluției ;
– pacientul este informat că procedura durează aproximativ o oră ;
– rezultatele se primesc în 1 -2 zile .

Participarea asistentului medical la procedură
– în funcție de scopul urmărit, se pot puncționa vena subclaviculară, brahială sa u femurală
pentru cordul drept, femurală sau brahială pentru cateterizarea cordului stâng ;
– dacă este necesar, pentru cateterizarea venei femurale, zona este întâi rasă și după aceea
dezinfectată și puncționată ;
– în timpul procedurii, pacientul este monitor izat;
– asistentul medical servește materialele necesare și observă pacientul;
– după puncționare se introduce cateterul și se avansează până în cavitatea cardiacă sau până
în arterele coronare ;
– după injectarea substanței de contrast, se fac radiografii care p ot evidenția: modificări
anatomice ale marilor vase sau camerelor inimii, ocluzia arterei coronare, anevrismul
ventricular, defecte septale, valvulare congenitale sau dobândite, embolii pulmo nare,
hipertensiunea pulmonară .

Îngrijirea după procedură
– pacien tul este supravegheat atent 4 -8 ore , se observă locul puncției (pot apărea sângerări ,
hematoane), pulsul, tensiunea arterială ;
– pot apărea aritmii sau alte complicații mai grave (AVC, IMA, infecția locului de inserție a
cateterului) ;
– pacientul stă în repau s, cu membrul puncționat întins;
– dacă pacientul nu își poate mișca mâna sau piciorul, acuză furnicături și dureri, se anunță
medicul ;
– se recomandă consumul crescut de lichide, pentru a favoriza eliminarea substanței de
contrast .

181 Alte examene radiologice
– Aortografia – introducerea prin puncție sau cateter a unei substanțe de contrast în aortă,
pentru studierea acesteia.
– Arteriografia periferică – introducerea prin injecție intraarterială a substanței de contrast
pe baza de iod într -o arteră periferică.
– Flebografia – introducerea pe cale i .v. a unei substanțe de contrast diluate pentru a studia
permeabilitatea venei și modificările peretelui.
Sunt examene de compentența medicului, în cadrul cărora asistentul pregătește materialele,
însoțește pacientul și îl observă după procedură.

13.2 Tomografia computerizată toracică
Este un examen radiologic cu sau fără substanța de contrast, care oferă secțiuni transversale ale
peretelui și organelor intratoracice pe baza cărora se pot diagnostica o serie de afecțiuni
nedectabile pe radiografia toracică standard.
Pot fi evidențiate:
– calcificări mici de artere coronare ;
– anevrismul de aortă;
– tromboembolismul ;
– limfa de nopatii hilare sau mediastinale.

Pregătirea pacientului
– pacientul nu mănâncă înainte de examen ;
– pacientul stă nemișcat în timpul examenului ;
– procedura durează 60 -90 minute ;
– poate apărea senzația de claustrofobie la intrarea în aparat ;
– dacă se administrează substanța de contrast, se montează o linie venoasa, pacientul este
avertizat asupra senzației de căldură ;
– în timpul examenului, ascultă indicațiile celui care face înregistrarea .

Îngrijirea pacientului după procedură
– nu sunt necesare îngrijiri speciale;
– dacă s -a folosit substanța de cont rast, este sfătuit să bea multe lichide .

13.3 Ecografia trans toracică
Procedura este descrisă la capitolul 10 (10.3 Examene cu ultrasunete).

13.4 Puncția pericardică
Procedura este descrisă la capitolul 9 (9.4 Puncția pericardică)

13.5 Înregistrarea electrogramei în repaus și în efort
Electrocardiograma (EKG) înregistre ază activitatea elec trică a miocardului cu ajutorul unor
electrozi care captează polarizarea și depolarizarea atriilor și ventriculelor.
Asistentul medical realizează înregistrarea, interpretarea fiind făcută de către medic.

Tipuri de electrocardiogramă
– electrocardiograma simplă ;

182 – electrocardiograma de efort ;
– monitorizarea Hol ter.

a) Electrocardiograma simplă
Pregătirea pacientului
– se informează pacientul ca înregistrarea nu comportă nici o gravitate și nu e dureroasă ;
– este rugat să colaboreze urmând întocmai recomandările asistentului medical;
– este aș ezat în decubit pe o canapea, bratele fiind lejer întinse pe lângă corp ;
– membrele inferioare sunt întinse ușor depărtate, pentru ca electrozii să nu se atingă între ei ;
– legătura între pacient și aparat se fa ce prin cabluri de culori diferite .

Înregistrarea electrocardiogramei
– se fizează electrozii pentru înregistrare ;
– pentru realizarea unui contact bun între tegument și electrozi, aceștia se ung cu un gel bun
conducător de electricitate;
– montarea electrozi lor se face as tfel:
– la nivelul membrelor
roșu – mâna dreaptă
galben – mâna stângă
verde – picior stâng
negru – picior drept
– în zona proc edurală, fixarea se face astfel :
V1 – numit punct parasternal drept situat în spațiul IV intercostal, pe marg inea dreaptă a
sternului;
V2 – punctul parasternal stâng , situal în spațiul IV intercostal , pe marginea stângă a
sternului ;
V3 – situat între punctele V2 și V4 ;
V4 – situat în spațiul V intercostal pe linia medio – claviculară stângă ;
V5 – situat la int ersecția de la orizontala d usă din V4 și linia axilară anterioară stângă ;
V6 – situat la intersecția dintre orizontala dusă din V4 și linia axilară mijlocie stângă .

Se înregistrează :
– 3 derivații bipolare standard notate cu D1 , D2 , D3 ;
– 3 derivații u nipolare ale membrelor aVR , aVL , aVF ;
– 6 derivații procordiale : V1 , V2 , V3 , V4 , V5 , V6 ;
– după ce pacientul se linistește , se face întâi testarea aparatului și apoi înregistrarea
propriu – zisă
– dacă aparatul înregistrează corerct, se trece la efect uarea examenului propriu -zis;
– pacientul este avertizat când trebuie să rămână în apnee;
– electrocardiograma este o succesiune de
– unde notate convențional cu litere : P , Q , R , S , T , U
– segmente – distanța dintre 2 unde : PQ , ST
– intervale – (unda + se gment) notate QRS, PQ , QT , TP

Pe electrocardiogramă se notează:
– numele și prenumele pacientului ;

183 – vârsta, înălțimea, greutatea ;
– medicația folosită (care influențează înregistrarea) ;
– data și ora înregistrării;
– semnătura celui care e înregistrat ;
Înterpretarea electrocardiogramei este de competența medicului .

Indicații :
– angină pectorală;
– suspiciune de infarct sau pericardită;
– aritmii;
– evaluare în cadrul testului de efort;
– monitorizarea evoluției și a unor tratamente.

b) Electrocardiograma de efor t
Este un examen realizat sub supravegherea medicului, care poate fi asistat de o asistentă, și are
rolul de a identifica insuficiența coronariană care se manifestă la efort.
Pacientul este informat cu privire la modul de desfășurare a testului.
Efectuarea procedurii
– se montează electrozii;
– se face mai întâi o electrocardiogramă simplă ;
– este pus apoi să pedaleze o bicicletă ergonomică sau să meargă pe un covor rulant ;
– programul durează în mod normal 20 -30 minute ;
– în timpul efortului se înregistrează ECG, presiunea arterială ;
– pacientul să aibe îmbrăcăminte lejeră ;
– nu fumează înainte de test ;
– mănâcă cu 2 ore înainte de de test ;
– comunică medicului tratamentul care l -a luat în ziua respectivă ;
– pacientul este sfătuit să anunțe orice manifestare în timpul e xamenului: durere, palpitații,
jenă respiratorie .

13.6 Monitorizarea electrocardiografică ambulatorie (Holter)
Holterul permite înregistrarea activității cardiace timp de 24h prin intermediul unor electrolizi
montați pe toracele pacientului și legat de o cutie pe care acesta o poartă tot timpul cât durează
înregistrarea.
Examenul este foarte important pentru înregistrarea fenomenelor paroxi stice care apar sau dispar
brutal: arit mii, modificări ischemice.
Permite aprecierea efectelor tratamentului cu anti aritmii.

Montarea electrozilor
– se îndepărtează pilozitatea, dacă este necesar ;
– se pun electrozi având grijă să fie bine montați, pentru a limita cât mai mult parazitarea
înregistrării ;
– se verifică dispozitivul de înregistrare ;
– se declanșează înregistrare a.
Instruirea pacientului în timpul înregistrării
– pacientul are obligația să supravegheze cut ia apratului în timpul celor 24ore;

184 – nu face duș ;
– duce o viață normală/obișnuită tot timpul înregistrării ;
– pe o hârtie specială se înregistrează din oră în oră toat e manifestările particulare: palpitații,
oboseală mare, efort mare ;
– pacientul notează toate activitățile efectuate și toate e venimentele la care participă în
24ore;
– nu trebuie să folosească aparatura electrică sau electronică (aparat de r as) deoarece
modif ică traseul EC G.
Interpretarea rezultatelor se face de către medic, la sfârșitul înregistrării (dupp 24 ore).

13.7 Supravegherea pacientului tratat cu diuretice în cardiologie

Acțiunea medicamentelor
– Diureticele cresc excreția renală de sodiu și apă .
Indicații generale
– insuficiență ventriculară stânga și dreapta;
– edem pulmonar și edeme ale unor membre inferioare ;
– hipertensiune arterială ;
– retenția hidrică din sindromul nefrotic, ciroza heptică ;
– insuficiență renală acută și cronică .

Recomandarea diureticul ui, stabilirea dozei și orarului de administrare sunt de competența
medicului .

Furosenid (furantil, lasix) – provoacă eliminarea unui volum mare de urină izoton sau hipoton cu
o cantitate crescută de Na, K, Cl, Ca, Mg.
Se folostește în toate tipurile de e dem: insuficiență caridacă, ciroză, endeme renale
Tiazidele sunt diuretice cu acțiune moderată, relativ durabilă.
Sunt larg folosite pentru tratamentul retenției hidrosaline moderate din insuficiența cardiacă
cronică, ciroză, boli renale cronice. Sunt indi cate ca antihipertensiune .
Spironolactona și alte diuretice aldosteronice cresc eliminarea apei și a clorului de sodoiu
Favorizează reținerea potasiului în organism .
Manitolul – face parte dintre diureticile osmotice, nu se folos ește în insuficiența cardia că
decompensat ă.

Supravegherea tratamentului
– curba diurezei ;
– curba greutății;
– semnele clinice și starea de hidratare ;
– se recoltează probe biologice, urmărind principalii parametri ai funcției renale: uree
sangvină, creatinemin; se supraveghează ionogram a sangvină și urinară ;
– se face dozarea regulată a proteinelor, uricemia, glicemia, calcemia, permițând depistarea
efectelor indezirabile ale tratamentului .

185 13.8 Supravegherea pacientului tratat cu digitalice
Digitalicele sunt glucozide cardiotonice care au ca efect creșterea forței de contracție a
miocardului, reducerea frecvenței cardiace, încetinirea conducerii intracardiace, și cresterea
excitabilității miocardului ventricular .
Indicații
– insuficiența cardiacă;
– tulburările de ritm supraventricular .
Recomandarea tonicardiacului, stabilirea dozei și orarului de administrare sunt de
competența medicului .

Precauții, supraveghere:
Supravegherea, de către asistentul medical, a pacientului tratat cu digitalice urmărește:
– observarea stării generale a pacientu lui pe durata tratamentului/spitalizării;
– transmiterea oricăror semne intoxicație sau efecte adverse care pot apărea , precum:
– semne digestive: anorexie, grețuri, vărsături;
– semne oculare: discromatopsie la verde și galben;
– semne neurologice: cefalee, fatig abilitate, vertij;
– semne cardiace: tulburări de ritm și de conducere relevate prin
electrocardiogramă;
– manifestări alergice și trombopenie (rar);
– efecte adverse asupra sistemului nervos: slăbiciune musculară, apatie,
fatigabilitate, astenie, stare de rău, cefalee, tulburări de vedere, depresie și
foarte rar psihoze;
– ginecom ostia (în administrarea pe termen lung).
– depistarea intoxicației digitalice trebuie să se facă sistematic la toți pacienții aflați sub
tratamen t;
– se obțin prin interogări date despre mani festările extracardiace, adesea foarte precoce și prin
ECG, care evidențiază extrasistole izolate, bloc atrioventricular sau fibrilație atrială și ritm
ventricular lent ;
– un mijloc simplu de supraveghere este urmărirea frecvenței cardiace ;
– medicul poate cer e un dozaj plasmatic al digitalicului în suspiciune de supradozare
– pacientul este avertizat că, la apariția semnelor precoce de intoxicație digitalică, să meargă
imediat la medic pentru o conduită terapeutică adecvată.

Capitolul. 14 ÎNGRIJIRI ÎN GASTROEN TEROLOGIE

14.1 Examinarea radiologică a aparatului digestiv
Procedura este descrisă la capitolul 10 (10.1 .c Pregătirea pacientului și participarea la
examinarea radiologică a tubului digestiv ).

14.2 Examinarea endoscopică a organelor digestive
Procedu ra este descrisă la capitolul 11 ( 11.2 Participarea asistentului medical la efectuarea
esofagogastroduodenoscopiei, 11.3 Participarea asistentului medical la efectuarea colonoscopiei,
11.4 Participarea asistentului medical la efectuarea rectosigmoidoscopie i).

186 14.3 Examinarea echografică a organelor digestive
Procedura este descrisă la capitolul 10 (10.3 Participarea asistentului medical la examenul cu
ultrasunete, echografice).

14.4 Examinarea cu izotopi radioactivi
Procedura este descrisă la capitolul 10 (10.2 Rolul asistentului medical în efectuarea examenelor
cu izotopi radioactivi, scintigrafie).

14.5 Puncția abdominală
Procedura este descrisă la capitolul 9 (9.3 Participarea asistentului medical la efectuarea puncției
peritoneale, paracenteza abdo minală) .

14.6 Puncția biopsică hepatică
Procedura este descrisă la capitolul 9 (9.8.a Participarea asistentului medical la puncția biopsică
hepatică).

14.7 Spălătura gastrică
Procedura este descrisă la capitolul 8 ( 8.2 Spălătura gastrică) .

14.8 Aspi rația gastrică

Scop / Indicații
– golirea stomacului cu ajutorul unei sonde în caz de stază ;
– ocluzie intestinală ;
– pregătirea înaintea unei intervenții chirurgicale ;
– postoperator pentru prevenirea vărsăturilor .

Materiale necesare
– tavă sau cărucior pentru m ateriale;
– sonderadioopace de cauciuc sau din material plastic sterile;
– seringa de 20 ml; seringă Guyon (50 ml) sterilă;
– tăviță renală;
– soluție pentru lubrifiere (aqua gel);
– mănuși de unică folosință;
– comprese;
– eprubete, pungă colectoare pentru colectarea c onținutului;
– alimente, medicamente în funcție de scop și indicație;
– pahar mat;
– leucoplast;
– prosoape, șervețele de hârtie;
– prosop, câmp pentru protecția lenjeriei.

Pregătirea pacientului
– se explică scopul și necesitatea, modul de derulare a procedurii, dur ată;
– se explică modul de colaborare, se obține consimțământul;
– se îndepărtează proteza dentară și se pune într -un pahar mat cu apă;

187 – sonda se poate introduce pe cale nazală sau bucală;
– pacientul este rugat sau ajutat să -și curețe nasul;
– se alege nara în fun cție de permeabilitate, punând pacientul să respire alternativ pe o nară
sau alta.

Efectuarea procedurii
– se verifică prescripția medicală;
– se aleg materialele în funcție de indicație;
– se identifică pacientul;
– se instalează pacientul în poziție șezând sau semișezând;
– se spală mâinile;
– se îmbracă mănuși de unică folosință;
– se protejează lenjeria pacientului cu un prosop sau un câmp plasat sub bărbie;
– se măsoară distanța dintre lobul urechii și vârful nasului până la apendicele xifoid;
– se marchează locul celo r 2 măsurători sau se notează distanțele dacă sonda este gradată;
– se dă pacientului să țină tăvița renală sub bărbie;
– se umezește vârful sondei pentru a asigura înaintarea;
– sonda se introduce cu grijă prin nara selectată împingând -o spre spate în jos;
– înghițirea se face lent, dând pacientului la nevoie cantități mici de apă;
– pacientul înghite până la primul semn;
– se observă starea pacientului deoarece pot apare tusea, cianoza, tulburări respiratorii, ceea
ce arată că sonda a ajuns în traheea;
– pacientul est e rugat să înghită încet până la al doilea semn;
– se verifică poziția sondei prin una din următoarele metode:
– aspirarea conținutului stomacal;
– introducerea aerului;
– introducerea capătului liber al sondei într -un pahar cu apă;
– pentru alimentație sau introduc erea unor medicamente verificarea trebuie făcută prin
control radiologic;
– când sonda a ajuns în stomac la diviziunea 45 sau 55, în funcție de calea pe care s -a
introdus, se fixează cu leucoplast pe nas astfel încât să nu împiedice vederea și să nu
preseze nasul;
– se realizează o buclă din partea liberă a sondei pentru a permite mișcarea liberă a capului și
se face a doua fixare;
– pacientul este așezat în poziție comodă;
– se continuă tubajul conform scopului și indicației;
– între două folosiri:
– sonda se clampeaz ă;
– se atașează la sondă punga colectoare.

Aspirația gastrică
– se poate face continuu prin introducerea capătului liber al sondei într -un vas colector așezat
mai jos decât stomacul pacientului ;
– aspirația intermitentă se face cu ajutorul unei seringi ;
– cantit atea de lichid aspirată se măsoară, se notează și se ia în calcul la bilanțul hidric ;
– se consemnează aspectul lichidului aspirat .

188 Supravegherea aspirației
– se verifică permeabilitatea sondei ;
– dacă sonda se înfundă, va fi permeabilizată cu ajutorul unei cant ități mici de aer sau ser
fiziologic introdusă cu o forță moderată .

Supravegherea aspirației gastrice
– se pensează sonda aproximativ 6 ore ;
– se supraveghează starea pacientului ;
– se identifică eventualele semne de intoleranță gastrică ;
– sonda se extrage cu gr ijă, respectând recomandările medicale .

14.9 Alimentația prin sonda nazo -gastrică
Indicații
– pacienți inconștienți;
– pacienți cu tulburări de deglutiție;
– pacienți cu negativism alimentar,;
– pacienți cu stricturi esofagiene.

Pregătirea materialelor
– material pentru tubaj, dacă sonda nu este deja montată ;
– seringă Guyon, pâlnie de sticlă ;
– lichide alimentare la temperatura corpului, fără grunji, care pot înfunda sonda ;
– materiale pentru protecția lenjeriei.

Pregătirea pacientului și realizarea alimentației
– se aș ează pacientul în poziție comodă ;
– la capătul liber al sondei se poate atașa, după caz: pâlnie de sticlă, seringă Guyon sau un
aparat de perfuzie ;
– se administrează 4 -6 doze pe zi, fiecare doză fiind în jur de 250 -400 ml ;
– dacă lichidele sunt administrate pri n aparatul de perfuzie, cantitatea va fi de cel mult 200 –
250 ml/oră ;
– după administrarea alimentelor, sonda se spală prin introducerea a 200 -300 ml de apă și
apoi a unei cantități mici de aer ;
– la sfârșit, sonda se închide cu ajutorul unei pense.

14.10 Alim entația prin gastrostomă
Gastrostoma este deschiderea chirurgicală și fixarea la perete a stomacului în scopul alimentării
cu ajutorul unei sonde, atunci când calea esofagiană nu este abordabilă.
În stomă se fixează o sondă de cauciuc prin intermediul căre ia alimentele sunt introduse în
stomac cu o pâlnie sau seringă.

Indicații:
– punerea în repaus a esofagului după operații, arsuri cu substanțe caustice după ingestie
voluntară sau accidentală ;
– stricturi esofagiene postcaustice sau obstacole ;
– când alimentar ea artificială se impune vreme mai îndelungată .

189 Materiale necesare:
– alimente pasate, cu consistență foarte redusă, la temperatura corpului;
– pâlnie sau seringi de cel puțin 20 -50 ml;
– șervețele de hârtie;
– baghetă pentru împingerea alimentelor;
– material pentr u protecția stomei;
– material pentru protecția patului.

Pregătirea pacient ului și efectuarea procedurii:
– este instruit cum se poate alimenta singur;
– să-și spele mâinile;
– să îndepărteze pensa care închide sonda;
– să adapteze pâlnia la capătul liber al sondei sau să monteze seringa;
– se introduc pe rând alimentele fără să se depășească 100 ml odată, pentru a nu destinde
stomacul și pentru ca alimentele să nu se scurgă înafară;
– se alternează introducerea lichidelor cu semisolidele;
– doza pentru o masă nu trebuie să depășească 400 ml ;
– la sfârșitul mesei se administrează un lichid, pentru a spăla lumenul sondei;
– se închide sonda la sfârșitul alimentației;
– se fixează sonda în poziție verticală;
– pacientul rămâne în poziție șezândă sau semișezândă (poziția de decubit d orsal favorizează
„regurgitarea” conținutului pe sondă);
– este ajutat să -și spele mâinile.

Îngrijirea pacientului
– se obser vă tegumentele din jurul stomei;
– se protejează pielea;
– se reface pansamentului din jurul stomei în capul regurgitării sucului gastric.

Observații
– alimentarea poate fi făcută și de altă persoană instruită în acest sens;
– când indicația de alimentare prin gastrostomă nu mai este de actualitate, sonda se retrage și
se așteaptă închiderea stomei. Plaga se îngrijește în condiții de asepsie și antisepsie.

14.11 Îngrijirea pacientului colostomizat – schimbarea pungii
Colostomia reprezintă deschiderea și fixarea colonului la suprafața peretului abdominal printr -o
intervenție chirurgicală.

Scop
Utilizarea unui dispozitiv etanș și discret pentru colectarea materiilor fecale și menținerea
integrității cutanate, ceea ce permite pacientului să desfășoare o activitate fizică normală.

Stomiile pot fi făcute, d upă necesitate, în mai mult zon e:
– gastrostromia , deschiderea la nivelul stomacului;
– ileostomi a, deschiderea la nivelul intestinului subtire (ileon) ;

190 – colostomia , deschiderea colonului, care poate fi făcută în partea dreaptă, la nivelul
colonului transvers sau în partea stângă, la nivelul colonului sigmoid.
Colestomia este provizorie sau definitivă .

Indicații:
Colostomie provizorie în pediatrie
– malformație ano-rectală înaltă și joasă ;
– maladia Hirschsprung (dolicocolon) ;
– artrezia de colon ;
– traumatis me.
Colostomia provizorie la adult
– polipoza familială ;
– diverticuloza ;
– cancer de colon .

Materiale ne cesare
– punga pentru colostomie (nevidanjabilă, cu filtru de protecție cutanată) ;
– monoloc (pungă și suport solidar) sau bibloc (pungă detașabilă de suport) ;
– mănuși sterile;
– comprese sterile;
– pudră cicatrizantă și absorbantă, dacă pielea peristomală este iri tată;
– tavită renală ;
– doi saci colectori ;
– foarfecă, un model pentru decupare (ghid de măsurare) ;
– apă și săpun neutru ;
– pastă protectoare, pentru a asigura etanșietatea ;
– material pentru protecția patului.

Pregătirea pacientului
– se explică pacientului modul d e desfășurare a îngrijirii ;
– în primele două – trei zile, plaga abdominală se pansează ca orice plagă chirurgicală ;
– în a doua – a treia zi, se poate elimina prin s tomie un scaun pastos mirositor;
– pacientul trebuie avertizat și ajutat treptat să accepte noua imagine corporală ;
– este anunțat că în a treia zi va purta o pungă ;
– este susținut și ajutat pentru ca în viitor sa fie capabil sa se autoîngrijească (să -și schimbe
singur punga) ;
– este așezat în poziție decubit la primele schimbări sau în pozitie șezândă l a următoarele,
când este capabil să -și privească stoma și să -și schimbe punga singur.

Efectuarea procedurii
– se spală mâinile, se dezinfectează ;
– se pun mănuși de unică folosință ;
– se îndepartează conținutul pungii, dacă punga este vidanjabilă ;
– se desface î ncet punga de sus în jos, fără să se tragă, pentru a evita eviscerația: o mână
fixează pielea abdominală, cealaltă detașează punga ;
– se curăță tegumentele din jurul stomei cu apa și săpun neutru ;

191 – se us ucă foarte bine zona peristomală;
– se observă stoma care în mod normal trebuie să fie umedă, roșiatică spre roz ;
– se aplică pudra cicatrizantă și absorbantă ;
– se acoperă stoma cu o compresă ;
– se selectează mărimea deschiderii stomei, folosindu -se ghidul de măsurare ;
– se decupează cu ajutorul unei foarfeci porțiune a de aderare a dispozitivului stomic pe piele
sub formă de cerc, asftel încât deschiderea să fie cu jumătate de milimetru mai mare decât
stoma ;
– se îndepărtează compresa ;
– se îndepărtează hârtia din porțiunea de lipire a dispozitivului stomic și se aplică p e piele
începând de la polul inferior și apăsând puțin până se lipește. Se continuă îndepărtarea
hârtiei și lipirea dizpozitivului ;
– se lipește în continuare, prin apăsare uniformă, în sens circular, în jurul stomei, până se
fixează ;
– se colectează și se înd epărtează materialele folosite ;
– se îndepartează mănușile;
– se spală mâinile .

Îngrijiri ulterioare
– se așază pacientul în poziție șezândă sau decubit ;
– se evaluează reacția după schimbare ;
– se supraveghează să nu apară arsuri, iritații, necroză, eviscerații ;
– se observă dacă punga este lipită ;
– sistemul de colectare se schimbă la 5 zile, dacă nu se dezlipește.

14.12 Efectuarea irigatiei colice (clisma pe colestomă)
Introducerea unei cantități de apă prin colo stomia stângă, pentru golirea intestinului.

Scop/ind icații:
– golirea completă a intestinului de gaze, mucus și materii fecale, pentru evitarea purtării
unei pungi colectoare, astfel încât pacientul să -și poată efectua activitățile zilnice ;
– prima clismă se face a 8 -a – a 10-a zi postoperator și numai la recom andarea medicului ;
– cea mai favorabilă perioadă este în convalescență, între 3 săptămâni și 2 luni după
intervenția chirurgicală ;
– se face la interval de 2 -3 zile, întotdeauna la aceeași oră .

Materialul necesar
– un scaun decupat la mijloc, având dedesubt un colector ;
– irigator pentru colostomie, tub adaptor ;
– canula colotip (sub formă conică, de pâlnie) folosită în acest scop ;
– apă călduță 700 -800ml ;
– vaselină ;
– un deget de mănușă (din latex) ;
– un manș on de irigație ;
– tampon opturator sau o pungă mică colectoare ;

192 – mănuși de unică folosință, comprese nesterile ;
– un prosop ;
– aleză ;
– apă, săpun pentru curățirea zonei ;
– doi saci pentru colectarea deșeurilor .

Pregătirea pacientului
– se explică pacientului procedura;
– se instalează pacientul în poziția semișezând ;
– se urmăre ște efectuarea educației pentru autonomie în viitor .

Efectuarea procedurii
– se spală mâinile ;
– se îndepărtează dispozitivul aplicat de pe planul cutanat ;
– se curăță pielea din jurul stomei cu apă și săpun neutru, se usucă foarte bine ;
– se aplică manș onul (o p ungă colectoare deschisă la cele două extremități) ;
– se închide extremitatea inferioară printr -un nod sau prin clampare, sau se introduce într -un
recipient colector ;
– folosind degetul de mănușă, se face un tușeu la nivelul stomei, pentru a repera poziția
pâlniei (colotipului) ;
– se pregătește irigatorul cu apă călduță (700 -800 ml), se suspendă pe un suport, aproximativ
la înălțimea umărului pacientului ;
– se elimină aerul din tubul irigatorului ;
– se introduce colotipul lubrifiat la nivelul colostomei prin extremit atea superioară a
manș onului ;
– se deschide circuitul și apa se scurge în intestin în aproximativ 6 -10 minute ;
– la terminarea irigației, se îndepărtează colotipul, se închide partea superioară a manș onului
cu o pensă și se îndepărtează ;
– se așteaptă golirea to tală a intestinului ;
– evacuarea se face sub supravegherea asistentului ;
– se curăță stoma cu apă și săpun ;
– stoma se acop eră cu pansament ;
– în timpul procedurii, pacientul este rugat să observe toate etapele, pentru a se putea
autoîngriji .

Îngrijirea după p rocedură
– la nivelul stomei se face un pansament, se pune un tampon obturator sau o pungă mică
opacă ;
– pot apărea dureri abdominale, grețuri dacă golirea nu este completă ;
– durerile pot fi produse și de viteza prea mare a lichidului de spălătură, iar acestea pot fi
prevenite prin controlarea ritmului de scurgere .

193 Capitolul 15 ÎNGRIJIRI ÎN URONEFROLOGIE

15.1 Examinarea ra diologică a aparatului renal
Procedura este descrisă la capitolul 10 ( 10.1.e Pregătirea pacientului și participarea la
examinarea rad iologică a aparatului renal ).

15.2 Examinarea endoscopică a vezicii urinare
Procedura este descrisă la capitolul 11 (11.7 Participarea asistentului medical efectuarea la
cistoscopiei ).

15.3 Examinarea echografică
Procedura este descrisă la capitolul 10 (10.3 Participarea asistentului medical la examenul cu
ultrasunete, echografice).

15.4 Examinarea cu izotopi radioactivi. Scintegrafia renală
Procedura este descrisă la capitolul 1 0 (10.2 Rolul asistentului medical în efectuarea examenelor
cu izotopi ra dioactivi, scintigrafie).

15.5 Puncția biopsică renală
Procedura este descrisă la capitolul 9 (9.9.b Participarea asistentului medical la efectuarea
puncției biopsice ).

15.6 Sondajul vezical
Procedura este descrisă la capitolul 8 (8.4 Sondajul vezical la femeie, 8.5 Sondajul vezical la
bărbat ).

15.7 Puncția vezicală
Procedura este descrisă la capitolul 9 (9.8 Participarea asistentului medical la efectuarea puncției
vezicii urinare )

15.8 Spălătura vezicală
Procedura este descrisă la capitolul 8 (8.6 Spălătura vezicală).

15.9 Supravegherea pacientului cu sondă permanentă
Procedura se referă la montarea unei sonde permanente atunci câ nd evacuarea vezicii urinare
devine imposibil ă, nu există controlul sfincterelor sau se impune o monitorizare strict ă a funcț iei
renale.

Scop
– golirea vezicii urinare în retent ția urinară temporar ă, acut ă sau cronic ă (afecțiuni
neurologice, comă );
– incontinenț a urinar ă inva lidantă ;
– intervenț ii chirurgicale pe aparatul genito -urina r (prostatectomie, operaț ii pe vezic ă, pe
perineu, histerectomie);
– traumatisme ale arborelui urinar;
– traumatisme ale ma ăduvei (paraplegie);

194 – la pacienții arși, pentru evaluarea diurezei orare.

Materiale necesare:
– sonda Foley sterilă ;
– apa distilată sau ser fiziologic, o fiolă (10 ml);
– sering ă 10 ml ;
– vaselină sterilă ;
– gel anesteziant;
– mănuși sterile ș i nesterile;
– câmp steril cu deschidere centrală ;
– comprese sterile;
– soluț ie antiseptic ă;
– punga vidanjabilă , gradat ă pentru colectarea urinii;
– material pentr u protecția patului: aleză, muș ama;
– tăviță rena lă, bazinet;
– colector pentru materialele folosite.

Pregatirea pacientului:
– este anunțat ș i i se explic ă necesitatea montă rii sondei;
– se asigură intimitatea;
– se informează (în mod deosebit bă rbații) ca introducerea sondei produce oarecare jen ă;
– se instale ază pacientul confortabil într -un pat pregă tit cu alez ă și muș ama;
– se face o toaleta riguroaăa a organelor genitale utilizând mănuși de unică folosință ;
– la femei se curăță ș i se dezinfecteaza zona peri anală, labiile mari ș i mici, meatul urinar;
– la bărbat s e decalotează glandul și se curăță zona foarte bine insistâ nd asupra meatului
urinar.

Efectuarea procedurii:
– persoana care efectuează procedura se spală pe mâini cu să pun antiseptic sau se
dezinfecteaz ă cu o soluț ie alcoolic ă după care î mbrac ă mănuși sterile (m ănușile nu trebuie
sa conț ină talc);
– se acoper ă regiunea genital ă cu câmpul steril î n așa fel î ncât meatul urinar s ă fie accesibil;
– se introduce sonda lubrifiat ă cu vaselin ă aplicâ nd tehnica sondajului evacuator simplu;
– după pă trunderea în vezic ă se introduc î n balona șul sondei 10 ml apă steril ă sau ser
fizilologic pentru fixare;
– se racordeaz ă sonda la punga colectoare.
La bărbati prima sondă se montează de către medic.

Îngrijirea după procedură :
– deoarece există un risc crescut de infecție, toate manevrele se fac în condiții de strictă
asepsie și antisepsie;
– se verifică permeabilitatea sondei și etanșeitatea sistemului (sondă , pung ă);
– se instruieș te pacientul să nu comprime sonda ;
– pacientul este atenț ionat s ă susțină punga atunci c ând se deplasea ză;
– se verifică zilnic aspectul urinii eliminate, se noteaza cantitatea;

195 – se menține o buna igienă locală, având î n vedere prezen ța unor eventuale scurgeri vaginale
și eliminarea scaunului;
– se recomandă efectuarea toaletei locale de doua ori pe zi;
– se obser vă aspectul meatului urinar, roșeaț a asociat ă cu jena local ă fiind semn de infecț ie;
– dacă urina devine tulbure, la recomandarea medicului, se recolteaz ă probă pentru
urocultură;
– în cazul intervenț iilor chirurgicale se respect ă cu stricte țe toate recomandă rile medicului.

Capitolul 16 ÎNGRIJIRI ÎN BOLI METABOLICE
16.1 Glicemia capilară

Scop
– controlul rapid al glicemiei când se impun decizii ;
– autocontrolul în cadrul monitorizării DZ insulino -dependent și insulino necesitant
Medicul specialist stabilește orarul și frecvența determinărilor glicemiei.
Indicații
– în DZ1 determinările se efectuează zilnic preprandial și postprandial (la 2 ore după masă)
și ori de câte ori intervin evenimente neprevăzute care modifică orarul și dozele de insulină
(în consecință alimentația);
– cel puțin o dată pe săptămână se face profil glicemic (determinări preprandial, postprandial
și la 3 dimineața);
– în DZ2 determinările se fac săptămânal .

Pregătirea pacientului
– pacientul este instruit să -și determine singur glicemia folosind glucometrul ;
– pacientul este avertizat că tehnica determinării poate varia ușor în funcție de aparat ;
– dacă pacientul are tulburări de vedere (retinopatie) determinarea va fi făcută de un
aparținător instruit sau de asistenta medicală .

Materiale necesare
– glucometru;
– teste reactive (bandelete, stripsuri) ;
– ace speciale atraumatice ;
– tampoane uscate .

Efectuarea procedurii
– se spală mâinile ;
– se șterge pentru a usca foarte bine pielea (pe pielea umedă nu se formează picătura) ;
– se înțeapă lateral la nivelul ultime i falange ;
– se șterge prima picătură cu un tampon uscat ;
– se formează a doua picătură care este depusă cu precizie prin atingerea capătului reactiv al
bandeletei ;
– din momentul atingerii bandeletei cu picătura de sânge începe cronometrarea timpului ;
– fiecare t ip de bandelete reactive este însoțit de un protocol de lucru (pentru citire vizuală
sau electronică) .

196 Observații
– testele trebuie să fie în termen de valabilitate, data fiind înscrisă pe flacon ,,,,,,,,,,,,,
– se păstrează intre 2 -30o;
– scoaterea fiecărei band elete (test) este urmată de închiderea etanșă a flaconului, interiorul
flaconului fiind menținut uscat ;
– capătul reactiv al bandeletei nu trebuie atins ;
– fiecare tip de bandeleta este specifică unui anumit tip de glucometru ;
– glicemia recoltată din sânge capi lar este cu aproximativ 20 mg mai mare decât cea
recoltată din sângele venos .
VALORILE GLICEMICE NORMALE INDIFERENT DE MOMENTUL RECOLTĂRII SUNT
CUPRINSE ÎNTRE 60 -110 mg/dl

16.2 Testul toleranței la glucoză -oral (T.T.G.O)
Scop
– testarea toleranței la glucoz ă în vederea stabilirii diagnosticului de diabet zaharat la
persoanele la care glicemia bazală (preprandială, a jeun) este între 110 -126 mg% .

Indicații
– suspiciune de diabet zaharat (retinopatie, neuropatie, nefropatie), nivele ale glucozei serice
“a jeun ” sau postptandială la limită ;
– antecedente familiale de diabet ;
– obezitate importantă ;
– istoric de infecții ;
– gravidă (săpt.24 -28 de gestație) cu istoric familial de diabet sau avort spontan, făt
macrosom (peste 4000 g)în antecedente .

Materiale necesare
– doză standard: – 75 g glucoză dizolvată în 300 ml apă pentru adulți ;
– 1,75 g/kg corp (greutatea ideală) pentru fără a depăși 75 gr. la copil ;
– seringi, ace, flacoane sau vacuteinere pentru recoltarea sângelui (capac gri sau roșu pentru
a evita hemoliza) ;
– flacoane pentru urină .

Pregătirea pacientului
– se explică necesitatea efectuării probei și modul de derulare ;
– se informează că ingerarea soluției de glucoză se face în 5 minute ;
– se obțin eventuale informații despre regimuri de slăbire ;
– se evită stresul ;
– se informe ază pacientul că este posibil să apară amețeli, tremor, anxietate, transpirații care
trebuie semnalate ;
– se instruiește să nu mănânce cel puțin 10 ore, să nu fumeze, să nu bea ceai sau cafea ;
– este atenționat că restricțiile se mențin pe timpul desfășurării probei ;
– înaintea probei nu se impun restricții alimentare, pacientul consumă minim 150 g
hidrocarbonate ;
– în timpul probei, pacientul stă în repaus .

197 Efectuarea probei (orar de desfășurare 7,30 -10,00)
Ora 7,30: – se verifică dacă pacientul a respectat re comandările ;
– se recoltează sânge pentru glicemia a jeun
– se administrează soluția de glucoză (300 ml. apă + 75 g glucoză) pe care pacientul
o bea în 5 minute ;
– se notează timpul din momentul primei înghițituri ;
– pacientul rămâne în repaus, nu consumă alimente , nu fumează. Poate să bea apă ;
După 2 ore (9,30) – se recoltează sânge pentru glicemie ;
– se etichetează probele și se trimit la laborator .

Notă: Recoltarea se poate face și la 1 oră dacă medicul solicită.

Îngrijirea pacientului după probă
– rămâne sub supr aveghere ;
– se verifică dacă apar transpirații, stare de anxietate, reacțiile fiind mai frecvente la
supraponderali și sunt determinate de creșterea secreției de insulină stimulată de creșterea
glicemiei ;
Dacă manifestările apar în timpul probei, aceasta se întrerupe, pacientul primește mâncare .

Particularități la gravidă
– recoltarea sângelui se face la 1, 2 și 3 ore;
– femeile gravide care nu au prezentat alterarea toleranței la glucoză înaintea săptămânii 24
vor efectua un test cu 50 g glucoză / 200 ml apă în săptămânile 24 -28;
– dacă glicemia la 1 oră este egală cu 140 mg / dl se efectuează TTGO cu 100 g glucoză .

16.3 Determinarea hemoglobinei glicozilate (glicate)
Se referă lae valuarea pe termen lung a nivelelor serice medii ale glucozei.
Asistentul medical recoltează 5 ml sânge prin puncție venoasă într -un vacu um cu capac gri, la
recomandarea medicului.
Pacientul poate solicita un serviciu de laborator să determine hemoglobina glicolizată pentru a
evalua valorile medii ale glucozei pe o perioadă de 4 luni.
Valoarea nu este afectată de variații pe termen scurt (ex: mese, efort fizic, stres, medicamente
hipoglicemiante).

16.4 Administrarea insulinei
Scop /indicații
– pentru asigurarea supraviețuirii cu diabet zaharat tip 1 ;
– pentru controlul glicemiilor la pacien ții cu diabet zaharat tip 2 când antidiabeticile orale
combinate cu dieta nu ating obiectivele terapeutice;
– episoade de stres metabolic acut (infarct miocardic, avc, infecții moderate sau severe);
– pre-; intra – și post operator când se suspendă medicația o rală;
– insuficiența hepatică și renală când antidiabeticile orale sunt contraidicate;
– în diabetul zaharat gestațional care nu se rezolvă prin dietă;
– în urgențe hiperglicemice: cetoacid oză, hiperglicemie hiperosmolară.

198 Tipuri de insulină
– Insuline rapide cu acțiune scurtă, care se folosesc în situații de urgență metabolică
singurele care se pot administra I.V. acționând în mai puțin de 10 minute (insuline
prandiale care se injectează înaintea meselor) ;
– Insuline intermediare cu acțiune prelungită și insuli ne cu acțiune lungă (insuline bazale
care se administrează dimineața și seara) ;
– Insuline premixat e (bifazice) amestec în diferite proporții de insulină cu acțiune rapidă și
insulină cu acțiune intermediară .

Responsabilități
Medicul: – stabilește dozele, ti pul de insulină și orarul de administrare, locul administrării
Asistentul medical :
– administrează insulina conform indicațiilor ;
– instruiește pacientul cum să -și facă injecția cu insulină și îl asistă pentru stabilirea corectă a
dozelor ;
– instruiește pacien tul privind modul de păstrare a insulinei,
– instruiește pacientul privind recunoaștere a semnelor hipoglicemiei.

Materiale necesare
– insulină in flacoane, cartușe sau pen -uri preumplute ;
– seringi pentru insulină (cu capac de 0.25 – 1 ml) ;
– ace de 12 mm, 8mm, 6mm.

Pregătirea pacientului
Se instruiește pacientul cu privire la:
Modul de păstrare a insulinei:
– flacoane, cartușe, pen -uri nedeschise, se păstreaza la frigider (departe de congelator,
între 2 -8șC, până la data expirării) ;
– flacoane, cartuse pen -uri de schise, se păstreaza în aceleași condiții cel mult 1 -2 luni ;
– flacoanele se pot păstra și la temperatura camerei (între 2 -30șC), fără să fie expuse la
lumină, nu mai mult de 28 de zile. Dacă timpul este depășit, se pierde valabilitatea.
Verificarea aspectul ui insulinei
– insulinele rapide au aspect clar, limpede;
– insulinele intermediare sau lente au aspect lactescent, turbid, fără flocoane .
Insulina cu flocoane nu se administrează ;
Pregătirea insulinei în vederea administrării ;
– se scoate insulina din frigid er cu 60 minute înainte, pentru a se încălzi la temperatura
camerei;
– insulinele intermediare sau lente se omogenizează prin culcarea flaconului și rularea blândă
între palme de 30 de ori. agitarea flaconului în poziție verticală produce bule și
imperfecțiu ni la dozare. dacă insulina nu se omogenizează, nu se administreaza;
– nu se amestecă insuline cu concentrații diferite și nici tipuri de insulină diferite;
Alegerea locului administrari în concordanță cu tipul de insulină și cu recomandarea medicală.
– pentru insuline rapide – abdominal – cu excepția a 5 cm în jurul ombilicului;
– pentru insuline intermediare: coapsă, fese;
Factorii care influențează absorția insulinei și, respectiv, orarul meselor

199 – efortul fizic determină creșterea fluxului sangvin și, respect iv, a ratei absorbției;
– expunerea la căldură (baie, masaj, plajă) favorizează absorbția mai rapidă și glucidele se
administrează cu câteva minute mai devreme;
– expunerea la frig produce vasoconstrucție, încetinește absorbția, alimentele fiind
administrate cu câteva minute mai târziu;
Tehnica administrării insulinei:
– nu este necesară dezinfecția cu alcool, dar trebuie realizată igienizarea locului;
– dacă se folosește totusi alcool, se așteaptă evaporarea;
– se încarcă seringa sau pen -ul cu numărul de unități rec omandate;
– pen-urile au avantajul că produc un zgomot pentru fiecare unitate de insulină, permițând
dozarea de către persoanele cu probleme de manualitate (tremurături) sau tulburări de
acuitate vizuală, administrarea putându -se face cu ușurință indiferent de locul unde se află
pacientul (în afara domiciliului);
– în regiunea abdominală sau fesieră, injectarea se face în pliu cutanat, înțeparea fiind
realizată în unghi de 90ș dacă țesutul subcutanat este bine dezvoltat sau în unghi de 45ș la
persoanele slabe și la copii;
– pentru pacienții slabi și copii, injectarea se face în zona deltoidiană sau coapsă, în unghi de
45ș;
– se dă drumul pliului după retragerea acului;
– nu se masează locul, deoarece grăbește absor bția;
Importanța rotației locului de injecție
– rotația se face în aceeași arie, pentru a preveni lipodistrofia (lipohipertrofia = depunere
excesivă de grăsime sau lipoatrofia = topirea țesutului gras subcutanat);
– următoarea injecție se face la minimul 2 cm de injecția anterioară;
Respectarea regulilor care f avorizează reducerea durerii la injectare
– soluția se injectează la temperatura camerei (se scoate din frigider cu 60 minute înainte);
– aerul se elimină corect;
– zona se spală sau se dezinfectează cu alcool și se așteaptă evaporarea;
– zona trebuie să fie rel axată;
– înțeparea tegumentului se face rapid;
– în timpul injectării nu se schimbă direcția acului;
– se folosesc ace adecvate, în funcție de grosimea țesutului subcutanat (6 -8-12-16 mm);
Eecunoașterea hipoglicemiei și cauzele care o determină:
Simptome în hipoglicemie :
– transpirații, piele rece și umedă;
– palpitații;
– tremur;
– respirație accelerată;
– creșterea presiunii arteriale;
– neliniște;
– paloare;
– greață .
Cauze:
– administrarea unei doze inadecvate de insulină;
– absorbtia inadecvată a insulinei în zona cu hiper distrofie (încetinește procesul);

200 – nerespectarea intervalului dintre administrarea insulinei și administrarea alimentelor
(omiterea meselor, mai ales a celor de seară) ;
Măsuri de combatere a hipoglicemiei
– se administrează 10 gr de hidrocarbonați absorbabili (suc de fructe, lapte sau fructe) .

16.5 Rolul asistentului medical în cetoacidoza diabetică
Cetoacidoza este o stare patologică caracterizată prin perturbări grave ale metabolismului
glucidic, lipidic, protidic, și hidroelectrolitic.
Hiperglicemia este caracteristică cetoacidozei, valoarea depășește 250 -300 mg/dl asociată
glicozuriei (apare la glicemie peste 180gr/dl) și poliurie care antrenează eliminarea de săruri .
Cetoacidoza se poate instala brutal sau lent.

Responsabilități
Medicul: – pune diagnos ticul, stabilește planul terapeutic individualizat
Asistentul medical:
– recunoaște semnele hiperglicemiei ;
– aplică tratamentul conform planului terapeutic stabilit de medic ;
– supraveghează pacient ul.

Îngrijirea pacientului:
Recunoașterea semnelor
– polidips ie;
– poliurie;
– scădere în greutate;
– deshidratare;
– grețuri, vărsături;
– halena acetanomică;
– respirație Kussmaul;
– tensiune arterială scazută;
– tahicardie;
– tulburări ale stării de conștiență;
– comă în cetoacidezele neglijate .
Cauzele declanșatoare ale cetoacidoz ei și comei diabetice
– eroarea privind administrarea insulinei (oprirea bruscă, fără aviz medical);
– greșeli repetate de regim alimentar, consum în exces de glucide și grăsimi;
– creșterea nevoilor de insulină – în cazul unor infecții curente (respiratorii, ur inare,
cutanate), stări febrile, stres, infarct de miocard, accident vascular cerebral;
– tratamente cu medicamente hiperglicemiante (corticoterapia);
Aplicarea recomandărilor medicale
– pacientul trebuie să ajungă urgent la spital;
– se montează o perfuzie cu ser fiziologic pentru a hidrata pacientul;
– in cetoaccidozele incipiente, dacă există toleranță digestivă, se hidratează pacientul oral cu
cantități mici, repetate cu insistență;
– medicul specialist instituie tratament cu insulină rapidă în 4 prize pe zi ;

201 – administrarea insulinei rapide se face i.v., i.m. sau s.c. în funcție de rapiditatea cu care se
dorește instalarea efectului și de valoarea glicemiei;
– se scot din alimentație lipidele și proteinele;
– administrarea hidraților de carbon (hc) se va face sub form ă ușor digestibilă (semilichide,
lichide), cuprinzând lactate, sucuri de fructe, fructe decojite și pasate, făinoase;
– doza de insulină, calea de administrare și ritmul sunt hotărâte de către medic;
– menținerea insulinelor rapide se face până când cetoacido za dispare și cauza este înlăturată .
Supravegherea pacientului în timpul episodului cetoacidozic și după aceea, pentru prevenirea
complicațiilor
– supravegherea perfuziei;
– durata perfuziei este dictată de reluarea toleranței digestive;
– lichidele sunt stabi lite de medic.
Administrarea de o 2 la nevoie
– supravegherea diurezei (eventual sondaj vezical);
– recoltarea probelor de laborator în conformitate cu recomandarea medicului: glicemia,
glicozuria, ionograma (poate apărea hipopotasemie);
– se supraveghează respi rația, ta (risc de colaps, pulsul, stare de conștiență);
– încălzirea pacientu lui cu buiote, deoarece pacientul are tendința de hipotermie.

16.6 Rolul asistentului medical în hipoglicemie
Hipoglicemia reprezintă scăderea glicemiei sub 50 mg/dl asociată cu simptome caracteristice
care dispar după administrarea de glucoză.
În cazul hipoglicemiei este important să cunoaștem:
– condițiile de apariție;
– manifestările clinice și probele de laborator;
– prevenirea și tratamentul.

Responsabilități
Medicul:
– stabilește diagnosticul de hipoglicemie;
– stabilește planul terapeutic .
Asistentul medical:
– recunoaște semnele hipoglicemiei și identifică cauzele/,
– acordă primul ajutor în caz de hipoglicemie, conform protocoalelor existente și aplică
planul terapeutic;
– supravegheaz ă și îngrijește pacientul .

Îngrijirea pacientului cu hipoglicemie

a) Recunoașterea semnelor și simptomelor hipoglicemiei
Semne și simptome determinate de reacția sistemului nervos simpatic:
– transpirații, piele umedă și rece ;
– palpitații;
– tremurături;
– respirație accelerată
– creșterea tensiunii arteriale;

202 – neliniște;
– paloare;
– greață uneori .
Semne și simptome de neuroglicopenie :
– foamea;
– astenia;
– senzația de cap greu;
– cefalee (frontală și retroorbitară);
– slăbiciune musculară;
– comportament agresiv, tulburări de comportament;
– stare de confuzie;
– amorțeli (parastezii la buze, limbă, uneori la degetele mâinilor);
– tulburări de vedere (vedere dublă, în ceață);
– convulsii;
– deficit motor;
– comă, deces.
Observații
Atrag atenția anturajului:
– paloarea;
– transpirațiile;
– tulburări de comportament;
– tremurăturile;
– contracțiile;
– dezorientarea;
– confuzia;
– coma.

b) Identificarea cauzelor hipoglicemiei
– excesul de insulină;
– lipsa hidrocarbonatelor sau ingestia insuficientă;
– neadaptarea dozei de insulină la efort sau lipsa cons umului suplimentar de glucide;
– doza de insulină inadecvată repartizată pe mese;
– administrarea unor medicamente .

c) Aplicarea planului terapeutic și combaterea hipoglicemiei în conformitate cu protocoalele
de îngrijire și de momentul apariției semnelor și simptomelor
Dacă glicemia are variații de 50 -70 mg/dl are simptome discrete și apar cu puțin timp înaintea
mesei sau gustării :
– se oferă pacientului sau se sfătuiește să ia 10 gr de glucide sub formă de tablete de
glucoză sau zahăr/suc de fructe;
– se aștea ptă 10 -15 minute, apoi se servește masa sau gustarea programată.
Daca hipoglicemia apare noaptea:
– se administrea ză 10 -15 g glucoză sau zahăr;
– se continuă supravegherea atentă a pacient ului;
Dacă glicemia scade sub 50 mg/dl cu stare de conștiență păstrată

203 – se administrează oral 10 -20gr glucoza sau zahăr dizolvate în apă și se va repeta la nevoie ;
– hidrocarbonatele rapid absorbite care se administrează în hipoglicemie sunt în ordinea
preferinței: tablete de glucoză, zahăr, sucuri de fructe îndulcite cu zahăr, băuturi răcoritoare
cu zahăr (pepsi, coca -cola, fanta);
– la 15 -20 minute, se măsoară glicemia și, dacă nu s -a restabilit, se repetă procedura până la
rezolvarea episodului hipoglicemic;
Dacă pacientul diabetic cu hipoglicemie este confuz, apatic, prezintă lentoare în mișcări și
vorbire:
– este supravegheat permane nt de persoanele din anturaj;
– se va aplica tratamentul i ndicat: administrarea de glucoză sau glucagon.
Dacă pacientul prezintă trismus, nu poate d eschide gura, soluția de glucoză sau zahăr se
introdu ce în spatiul dintre obraz si arcadele dentare când pacientul are reflex de deglutiție
– absența reflexului de deglutiție reclamă administrarea de urgență a tratamentului injectabil
cu glucag on sau glucoză.
– se folosește soluție de glucoză 10 -20% care se inje ctează strict intravenos de către o
asistentă medicală sub supravegherea unui medic .
Administrarea glucagonului
– poate fi făcută intramuscular în cadranul supero -extern fesier ;
– glucagonul (fiola de 1mg) trebuie să fie în termen de valabilit ate, se păstreaz ă în frigider;
– fiola de glucagon este însoțită de flaconul c u solvent și seringă adecvată;
– se introd uce aer în flaconul cu solvent;
– se aspiră solventul și se tra nsferă în flaconul cu glucagon;
– se agi tă blând până se dizolvă;
– se aspiră soluția;
– se injecteaz ă.

d) Supravegherea și educația pacientului
Pacientul va fi instruit cum poate preveni hipoglicemia:
– să-și noteze într -un carnet simptomele care au avertizat hipoglicemia ;
– să discute cu medicul cauzele hipoglicemiei care poate modifica schema de tratament ;
– să-și testeze glicemia pentru o anumită perioadă de timp după hipoglicemie ;
– să aibă permanent asupra lui tablete de glucoză sau zahăr și să consume când apar semne
de hipoglicemie ;
– se evită alimentele grase
– dacă dimineața sunt semne de neuroglicopenie, se cercetează glicemia în timpul nopții ;
– să consume un supliment de glucide atunci când face un efort fizic susținut ;
– se ia o gustare mai târziu seara pentru a preveni hipoglicemia nocturnă ;
– să schimbe locul injectării pentru evitarea lipodistrofiei hipe rtrofice care împiedica
absorbția insulinei ;
– să-și controleze glicemia când se urcă la volan sau pe bicicletă și să înceteze să conducă la
cel mai mic semn de hipoglicemie .
Pacientul trebuie atenționat că hipoglicemiile severe și prelungite pot conduce la afectarea
ireversibilă a sistemului nervos .

204 Capitolul 17 ÎNGRIJIRI ÎN BOLI DERMATOLOGICE

17.1 Prelevarea bacteriologică din pustule
Se face înainte de antibioterapie .

Materiale necesare
– ace subcutantate sterile;
– materiale de dezinfectare;
– mănuși de unică folosință;
– seringi 2 ml sterile;
– bon de cerere examen bacteriologic;
– sticluță , eprubete sterile .

Efectuarea procedurii
– se explică importanța și derularea procedurii;
– se instalează pacientul confortabil;
– se spală mâinile;
– se adaptează acul la seri ngă;
– se prelevează conținutul pustulei, fără să se atingă pielea din jur, se străpunge pustula cu
acul și se aspiră conținutul în seringă;
– nu se detașează acul de la seringă;
– se dezinfectează leziunea;
– se etichetează produsul;
– se trimite repede la labor ator.
Rezul tatul se poate obține după o oră la examenul microscopic, după 24 ore pentru culturi și
identificarea germenilor , după 40 ore pentru antibiograme .

17.2 Prelevarea proceduselor micotice de la nivelul mucoaselor
Recoltarea se face înaintea trat amentului antifungic sau cu o fereastră terapeutică de 4 săptămâni.
Respectarea condițiilor de asepsie este foarte importantă pentru rezultat corect

Materiale:
– tavă curată, dezinfectată și 2 tampoane sterile;
– tăviță renală;
– mănuși de unică folosință;
– mască;
– săculeț dublu pentru trimiterea la laborator cu buletinul;
– etichete;
– buletin de cerere corect completat .

Efectuarea procedurii
– Se spală mâinile ;
– se pun mănușile;
– se scoate tamponul din ambalajul său fără să se atingă;
– se realizează prelevarea f oarte precisă, din zona de leziune;

205 – se plasează tamponul în punga de origine, fără a atinge exteriorul ambalajului;
– se etichetează, se notează data și ora prelevării;
– se dezinfectează tava;
– se îndepartează mănușile;
– se spală mâinile;
– se trimite produsul la laborator;
– se notează examenul în dosarul pacientului .

Recoltarea în micoza vaginală
– pacienta este așezată în poziție ginecologică;
– se montează un specul vaginal;
– prelevarea se face de pe mucoasa vaginală, cu ajutorul unui tampon de la nivelul colului și
vaginului;
– recoltarea nu este dureroasă și se recomandă ca inainte de recoltare să nu se facă toaleta
vaginală, pentru că se modifică rezultatul;
– la bărbat, recoltarea se face la nivelul meatului urinar și din leziuni, pacientul fiind în
poziția așezat sau semișezând, de preferință dimineața înainte de micțiune .

În micoza anală: Recoltarea se va realiza de la nivelul marginii anale fără pătrundere in rect.

Educarea pacientei pentru evitarea recidivei micozei vaginale
– evitarea băilor calde în jacuzz i și piscină;
– se preferă dușul;
– evitarea hainelor sintetice;
– evitarea deodorantelor, spray -urilor și săpunurilor parfumate;
– evitarea gelului de duș;
– folosirea săpunului neutru;
– utilizarea prezervativului .

17.3 Prelevarea cutanată în dermatofiții
– se face înainte de începerea tratamentului sau după 4 săptămâni de la încetarea
tratamentului cu antifungici;
– calitatea recoltării condiționează rezultatele;
– examenul direct relevă filamente miceliene între lamă și lamelă după adaugarea picăturilor
de potasiu ș i trecerea prin flacară;
– cultura realizată va prezenta o colonie între 10 -20 zile .

Materiale
– tavă curată, decontaminată;
– chiureta sterilă pentru obținerea scuamelor, dacă leziunea este uscată;
– două tampoane sterile, dacă leziunea este umedă;
– pentru le ziunile unghiilor, forfecuță sterilă;
– în caz de râie (scabie) se recoltează păr într -o cutie mică, sterilă;
– mănuși de unică folosință;
– mască, dacă este nevoie;
– sac dublu pentru transportul produsului recoltat;

206 – sticluțe cu numele pacientului;
– buletin de ce rere.

Efectuarea procedurii
– se spală mâinile;
– se pun mănușile;
– pentru leziuni uscate, se raclează leziunea cu ajutorul chiuretei și se pun scuamele într -o
cutie mică, sterilă;
– pentru leziuni umede, se recoltează cu tamponul în punga de origine, fără cont act cu
exteriorul ambalajului;
– se etichetează produsul recoltat, cuprinzând ora și data prelevării;
– se dezinfectează tava;
– se îndepărtează mănușile;
– se spală mâinile;
– produsele se duc la laborator;
– se notează în foaie recoltarea făcută.

Educația pacientul ui
În caz de recidivă măsurile prevăd:
– completarea declarației obligatorii;
– tratarea animalului contaminator;
– izolarea elevilor /copiilor din școli/grădinițe .

17.4 Biopsia cutanată
Este de competența medicului ajutat de asistenta medicală care pregătește materialele necesare.
Procedura constă în prelevarea unui fragment de piele mai mic de 3 mm sub anestezie locală.
Fragmentul recoltat se pune într -o soluție fixatoare recomandată, în funcție de examenul realizat.

Materiale necesare:
– măsuță de instrumente ;
– materiale pentru anestezie: seringă sterilă cu ac steril continand lidocaină 1% cu sau fără
adrenalină (în funcție de cererea medicului), în funcție de locul biopsiei;
– comprese sterile, soluții antiseptice;
– material pentru biopsie: comprese sterile, ant iseptice, mănuși sterile, câmp operator cu
fereastră, bisturiu mecanic, foarfecă, o pensă cu gheare, fire pentru tegument, foarfecă și o
pensă hemostatică;
– material pentru pansament;
– flacon cu soluție fixatoare;
– etichete.

Efectuare procedurii
– se identif ică pacientul;
– se verifică recomandarea pentru biopsie;
– se așază pacientul în poziție confortabilă, se eliberează zona biopsiei, se face asepsie
cutanată și se plasează deasupra câmpul cu fereastră;
– medicul discută cu pacientul pentru depistarea contraindi cațiilor anesteziei ;

207 – asistenta ajută medicul și supraveghează semnele vitale și toleranța pacientului;
– plaga se pansează, se ajută pacientul dacă prezintă stare de rău;
– produsul recoltat se trimite la laborator împreună cu buletinul de examen;
– se colecteaz ă deșeruile conform precauțiilor universale;
– se spală mâinile.

17.5 Îngrijiri în candidoza bucală
Scop
Suprimarea factorilor favorizanți, de proliferarea locală a candidei: corectarea glicemiei, prezența
protezei dentare, uscăciunea gurii, medicament e, mai ales antibiotice

Îngrijiri:
– echilibrarea diabetului;
– oprirea tratamentului favorizant, dacă este posibil;
– spălarea cavității bucale cu o suspensie antifungică, a protezei dentare;
– pacientul este instruit ca după spălarea protezei aceasta să fie ț inută în soluție nahco 3;
– spălarea de 3-4 ori pe zi cu soluție de bicarbonat de sodiu pentru creșterea pH -ului bucal ;
– administrarea tratamentului recomandat.

17.6 Îngrijiri în intertrigo micozic
– se face baie zilnică la picioare timp de 10 minute cu permang anat de potasiu diluat
1/10.000 ;
– se usucă bine cu prosop uscat ;
– aplicarea de antifungice sub formă de cremă între degetele de la picioare ;
– plasarea unor comprese rulate între degete pentru a permite pliurilor interdigitale să fie
bine aerate .

Când sunt a fectate plicile
– se dezinfectează pliurile cu comprese îmbibate cu soluție de clorhexidina sau dacă pliurile
sunt foarte umede se va utiliza betadină sau nitrat de argint 1% în conformitate cu
recomandarea medicală ;
– se usucă plicile folosind comprese abso rbante ;
– se poate lăsa în plică o compresă uscată .

Recomandarea medicului:
– se schimbă hainele ;
– îngrijirile sunt efectuate de două ori pe zi în cazul în care secrețiile sunt umede.
Tratamentul durează în jur de 15 zile

Educarea pacientului
– igiena riguroa să;
– consiliere dietetică da că pacientul pierde în greutate;
– pacientul poate să poarte șoseste, folosește prosoape personale ;
– suprimarea factorilor favorizanți atunci când se poate ;

208 17.7 Îngrijirea pacientului cu ulcer de gambă
Leziunea reprezintă pierder ea de substanță cutanată, de profunzime variabilă, putând ajunge la
os.
Este complicația cea mai gravă a tulburărilor trofice ca urmare a dificultăților circulatorii locale,
arteriale sau venoase.

Supravegherea tratamentului
– se evaluează durerea înainte și după pansament ;
– se supraveghează:
– aspectul ulcerului: înmugurirea (burjonarea) excesivă, necroza, extensie a leziunii,
suprainfecția, culoarea verde și mirosul caracteristic arată o infecție cu piocianic)
scurgeri/secreții ;
– moralul pacientului, starea nutrițională, mobilitatea pacientului ;
– se apreciează eficacitatea tratamentului/îngrijirii prin:
– diminuarea durerii ;
– evoluție favorabilă a plăgii: absența s ecrețiilor, absența mirosurilor,
epidermizarea, curățirea ;
– mobilizarea pacientului ;
– se observă e fectele secundare: starea tegumentelor din jurul ulcerului, intoleranța
pansamentului, semne de infecție.

Educa ția pacientului:
– să evite ortostatismul prelungit ;
– să poarte haine lejere ;
– să evite supragreutatea ;
– să evite căldura .

Se sfătuiește pacientu l:
– să țină picioarel e puțin mai sus când este în decubit dorsal;
– să practice înotul, mersul pe jos ;
– baie la duș cu apă călduță pentru a evita vasodilatația .

17.8 Îngrijirea picioarelor la un pacient cu erizipel
Prevenirea erizipelului face apel la o bună igienă corporală și la o folosire corectă a antisepticilor
topice, pentru că o mică leziune poate fi poarta de intrare pentru streptoco c responsabil de
dermatoze infecțioase grave.

Educația pacientului
În legătură cu plăgile:
– antisepticile alese nu tre buie să fie iritante și hipersensibilizante pentru piele și mucoase ;
În legătură cu igiena în îngrijirile propriu -zise:
– igien a picioarelor să se facă zilnic;
– se spală picioarele și spațiul interdigital cu apă călduță și săpun neutru ;
– se clătesc bine și se usucă prin tamponare;

209 – în absența infecției se face o baie de picioare o dată pe săptămână, cu o durată de
aproximativ 5 -7 min; depășirea poate predispune la uscarea tegumentelor și la leziuni ;
– unghiile trebuie tăiate drept, fără să fie foarte scurte, pent ru a evita unghia încarnată ;
– se hidratează pielea de pe picioare în fiecare zi cu o cremă nutritivă (fără lanolină, deoarece
este alergizantă), evitând spațiile interdigitale ;
– se preferă ciorapii de bumbac, pentru a se evita macerația și tulburările circu latorii ;
– în cazul în care picioarele transpiră sau emană miros neplăcut, medicul recomandă un
antiseptic și un antitranspirant specific pentru a preveni umezeala și încălzirea ;
– schimbarea regulată a încălțămintei în funcție de activitățile cotidiene ;
– alegerea încălțămintei astfel încat să nu jeneze circ ulația și să nu producă leziuni;
– evitarea plasturilor autocolanți și a spray -urilor deodorante, care deterioreaz ă pielea ;
– nu se merge în picioarele goale, pentru a evita rănirea ;
– se evită toate sursele de căldură, care poate produce arsuri ;
– se autoobservă picioarele și orice modificare (roșeață, edem, fisură, leziune, scurgere – se
raportează medicului).

Capitolul 18. ÎNGRIJIREA PACIENȚILOR CU AFECȚIUNI NEUROLOGI CE

18.1 Mielografia
Mielografia constă în explorarea radiografică a conținutului rahidian prin injectarea în spațiul
subarahnoidian a unei substanțe de contrast iodate hidrosolubile.
Acest examen permite să se vizualizeze cu precizie structurile vertebrale și paravertebrale
lombare (vertebre, disc uri intervertebrale, ligamente musculare, măduva spinării). După
introducerea scanner -ului și apoi a rezonanței magnetice, această tehnică este din ce în ce mai
puțin utilizată.

Indicații
– sindroame neurologice determinate de o compresiune medulară sau ra diculară ;
– tumori cerebrale sau neuromeningiene (atunci când scanner -ul și IRM sunt neconcludente) .
Contraindicații:
– alergie la substanța iodată ;
– hipertensiune intracraniană ;

Pregătirea pacient ului
– se explică pacientului procedura ;
– se obține consimțământul informat ;
– se face anamneza pentru a exclude un eventual istoric de alergie la iod ;
– se face fundul de ochi pentru a exclude semnele de hipertensiune intracraniană ;
– se planifică la radiologie ;
– se cere pacientului să rămână nemâncat în dimineața examinării ;
– se montează un cateter / branulă pe o venă periferică ;
– se injectează substanța iodată în canalul rahidian (Omnipaque) prin puncție rahidiană
efectuată lombar, direct pe masa radiologică ;
– după localizarea radioscopică a segmentului considerat suspect, se ef ectuează radiografii
din 2 planuri: anteroposterior și profil ;

210 – pentru efectuarea în bune condiții a mielografiei, se recomandă utilizarea unui aparat de
radiodiagnostic prevăzut cu masă basculantă telegidată, cu inagine amplificată prin
amplificatorul de l uminozitate cuplat cu un monitor TV și transmisă în cabina de comandă
bine protejată contra radiațiilor X .

Rezultate
Mielografia pune în evidență:
– forma și dimensiunile canalului spinal ;
– permeabilitatea acestuia, eventualele obstacole ;
– forma, dimensiunile și, uneori, chiar natura obstacolului .
Pacientul va rămâne la pat până iodul va trece în circulația sistemică (5 -6 ore) .

18.2 Electroencefalografia (E.E.G)
Este o metodă de explorare funcțională bazată pe detectarea, amplificarea și înscrierea grafică a
activității bioelectrice cerebrale cu ajutorul unor electrozi amplasați pe scalp și conectați la
aparate electronice speciale, numite electroencefalografe.

Pregătirea pacient ului
– se explică procedura, importanța acesteia pentru diagnostic ;
– se obține cons imțământul informat ;
– se întrerupe cu 24 h înainte medicația care influențează activitatea cerebrală ;
– se solicită pacientului să -și spele părul capului pentru a înlătura excesul de sebum ce poate
parazita aparatul ;
– se instruiește pacientul să rămână relaxat în timpul înregistrării și să învețe pe cât posibil
mișcările corpului și ale ochilor .

Efectuarea proceduri i
– se fixează electrozii metalici pe pielea capului cu ajutorul unor benzi elastice, după o
degresare prealabilă a acesteia (dacă este cazul) ;
– se aș ează la distanță egală (3 -5 cm) simetric în regiunile frontale, parietale, occipitale,
temporale, precum și pe ureche pentru derivațiile referențiale ;
– biocurenții captați și amplificați de dispozitivul electronic de amplificare sunt înregistrați
pe o hârti e specială, cu un oscilograf magnetic prevăzut cu o peniță inscriptoare .

Rezultate
– Pe o EEG pot fi înregistrate 3 unde normale (alfa, beta și theta) și o undă patologică în stare
de veghe, dar normală pentru an umite faze de somn – unda delta;
– Undele α au o frecvență de 8 -12 Hz și se înscri u la subiectul cu ochii închiși;
– Undele β se caracterizează printr -o frecvență de 14 -30 Hz; se înscriu cân d subiectul este
treaz și atent;
– Undele theta au o frecvență dr 4 -7 Hz. Incidența undelor theta crește progresiv pe măsura
instalării fazelor de somn profund;
– În caz de tulburări circulatorii majore, EEG arată o scădere globală a activității corticale. Se
produce o scădere a frecvenței și amplitu dinii undelor alfa în principal;

211 – EEG poate să prezinte artefacte care su nt fenomene parazite de natură extracerebrală. Ele
își au originea fie la pacient, fie în mediul înconjurător sau în aparatura utilizată. Cele mai
frecvente artefacte sunt: mișcările oculare, tremurăturile, hiperventilația, fotostimularea,
instabilitatea e lectrozilor dată de o fixare insuficientă.

18.3 Electromiografia (EMG)
Electromiografia este un test folosit pentru înregistrarea activității electrice a mușchilor. Când
mușchii sunt activi, aceștia produc impulsuri electrice direct proporționale cu nivel ul activității
musculare.

Indicații
EMG este recomandată în următoarele cazuri:
– pentru stabilirea cauzelor inexplicabile de slăbiciune (hiptonie) musculară;
– stabilirea diferențelor dintre hipotonia musculară provocată de miopatii și cea determinată
de afecțiuni ale sitemului nervos;
– stabilirea diagnosticului diferențial între hipotonia determinată de afecțiunile musculare
propriu -zise și cea determinată de imobilizare din cauza durerilor sau lipsei de motivație.

Pregătirea Pacientului
– în cazul adulțil or emg nu presupune pregătiri speciale;
– în cazul copiilor se recomandă o discuție deschisă cu aceștia pentru a -i familiariza cu
procedura cerută de electromiografie .

Efectuarea Testului
– pentru efectarea emg -ului se introduc ace – electrozi în piele până la nivelul mușchilor cu
scopul înregistrării activității electrice a acestora;
– activitatea electrică este înregistrată vizual cu ajutorul unui osciloscop, iar acustic cu
ajutorul unui speaker;
– pentro o înregistrare cât mai eficientă a activității electr ice a mușchilor scheletici este
necesară folosirea mai multor electrozi;
– prezența, mărimea și forma liniilor curbe (potential de actiune) afișate pe osciloscop
furnizează informații despre capacitatea mușchiilor de a răspunde la stimuli nervoși;
– fiecare mușchi care se contractă produce un potențial de acțiune;
– mărimea fibrei musculare influențează rata (frecvența formării unui potențial de acțiune) și
ampitudinea potențialului de acțiune;
– în momentul introducerii acelor – electrozi până la nivelul mușch ilor, pacientul resimte o
senzație de disconfort fizic asemănătoare cu cea din injecțiile intramusculare;
– după efectuarea emg, durerea de la nivelul mușchilor testați va dispărea după câteva zile.

18.4 Scorul Glasgow (GCS)
Scorul Glasgow este destinat eva luării gravității în faza inițială a unui traumatism cranian, fiind
un criteriu prognostic. Se utilizează pentru cuantificarea nivelului de conștiență în toate cazurile
de confuzie, indiferent de etilologie.
În practica curentă, și în special în urgențe, scala Glasgow reperezintă un mijloc simplu și rapid
de evaluare a pacientului comatos.

212 Descrierea Scopului Glasgow
Scorul Glasgow (Glasgow Coma Scale, GCS) a fost conceput de Teasdale si Jennett (1974)
pentru a stadializa tulburările stării de conștiență a. Scorul cuprnde trei categorii de răspuns
(deschiderea ochilor, răspuns motor și răspuns verbal) a căror punctare însumată generează
scorul total (minimum 3, maximum 15), ca în tabelul de mai jos:

PARAMETRI CRITERII PUNCTAJ
1.DESCHIDEREA
OCHILOR ( O) – spontană 4p
– la stimuli verbali 3p
– la stimuli durerosi 2p
– absentă, chiar la presiune
supraorbitală 1p
2.RĂSPUNSUL
MOTOR ( M) – la comandă simplă 6p
– răspuns motor prin localizarea
stimului dureros 5p
– răspuns motor prin retragerea u nui
membru sau a ambelor, la stimulare
dureroasă 4p
– răspuns motor prin flexie anormală
(fără orientare spre locul dureros) a
unui membru sau a ambelor membre
superioare, la stimularea dureroasă 3p
– răspuns motor prin extensia
membrului la stimularea dureroasă 2p
– niciun răspuns motor 1p
3.RĂSPUNS
VERBAL(V) – adaptat, pacient orientat 5p

– confuz (răspunsuri neclare, pacient
dezorientat)

4p
– incoerent(cuvinte inteligibile) 3p
– neinteligibil 2p
– absent/fără răspuns verbal 1p

Interp retarea rezultatelor
Scor 15 (maximum) = normal
Scor 13 = injurie cerebrală ușoară
Scor 9 -12 = injurie cerebrală moderată
Scor 8 = injurie cerebrală severă
Scor ≤7 = coma gravă
Scor 3 = moarte cerebrală

213 Capitolul 19 ÎNGRIJIREA PACIENȚILOR CU AFEC ȚIUNI OFTAMOLOGICE

19.1 Determinarea acuității vizuale (AV)
Acuitatea vizuală sau vederea centrală reprezintă aptitudinea ochiului de a percepe detalii
spațiale. Acestea sunt măsurate prin unghiul sub care sunt văzute. Toate obiectele sunt văzute
sub un u nghi format din razele care pleacă din extremitățile obiectului și se încrucișează în
punctul nodal al ochiului pentru a ajunge pe retină.

Pregătirea materialelor și instrumentelor necesare:
Pentru determinarea AV sunt necesare:
– optotipul snellen, care es te un panou iluminat electric ce conține 10 rânduri de litere de
mărimi diferite destinate a fi văzute sub un unghi vizual de 5ș de la o anumită distanță. în
dreptul fiecărui rând este precizată distanța de la care un ochi emetrop le citește. pentru
copii și analfabeți literele sunt înlocuite de figuri geometrice sau alte semne;
– trusa cu lentile pentru aprecierea dioptriei de corecție.;
– ocluzor .

Pregătirea pacient ului:
Psihică
– informarea pacientului privind derularea procedurii;
– obținerea acordului și a co laborării în timpul examinării .
Fizică
– se cercetează AV a fiecărui ochi în parte, acoperindu -se pe rând cu un ocluzor și apoi a
ambilor ochi simultan ;
– pacient ul va fi așezat în față optotipului iluminat electric, pe un scaun, la o distanță de 5 m ;
– în prin cipiu,
DdAV , unde:
d = distanța de la care ochiul examinat a deosebit o literă
D = distanța de la care ochiul emetrop deosebește aceeași literă
– AV se consideră normală, de 1 (5/5) dacă pacient ul recunoaște literele ultimului rând de la
5 m;
– dacă vederea este scăzută, pacient ul vede numai rândurile cu litere mai mari, care în mod
normal sunt văzute de la distanțe mai mari; dacă, de exemplu, vede de la 5 m rândul pe
care ar trebui să -l vadă de la 20 m – AV = 5/20 = ¼ ;
– dacă AV este mai mică decât 1/50, examinatorul plimbă degetele prin fața ochiului,
exprimându -se AV prin numărarea degetelor (n.d.) la 1 m, 50 cm sau 20 cm (se notează
AV OD = n.d. 1 m) ;
– uneori pacient ul percepe doar mișcarea mâinii (p.m.m.) sau numai lumina proiectată la
nivelu l ochiului (AV = p.l.), într -o cameră obscură .

Îngrijirea pacient ului după procedură:
– nu necesită îngrijiri deosebite ;
– este ajutat, în caz de AV redusă, să se deplaseze în salon sau până la aparținător (când se
face ambulatoriu).

214 19.2 Tonometria oculară
Este o metodă de măsurare a presiunii intraoculare cu ajutorul unui aparat numit tonometru .
Există mai multe tipuri de tonometrii care au la bază același principiu: măsurarea deformării
corneei sub acțiunea unei forțe externe.

Indicații:
– control oftalmol ogic de rutină, mai ales la persoanele cu vicii de refracție ;
– monitorizarea tratamentului antiglaucomatos.

Pregătirea materialelor necesare:
– tonometru manual (Schiotz) pentru tonometria prin identație (presiune) sau tonometru
electronic care afișează pe u n monitor valoarea tensiunii intraoculare (TIO) ;
– soluții anestezice oculare ;
– comprese sterile.

Pregătirea pacient ului:
Psihică
– informarea pacientului privind derularea procedurii;
– obținerea acordului și a colaborării în timpul examinării.
Fizică:
– nu bea m ai mult de 400 -500 ml lichid înainte de test ;
– nu consumă alcool cu cel puțin 12 ore înainte de test ;
– nu fumează ;
– se îndepărtează lentilele de contact, la nevoie ;
– se așază pacient ul în decubit dorsal pe o canapea, fără pernă ;
– se instilează în ambii ochi cât e 1-2 picături de soluție anestezică indicată de medicul
specialist ;
– se cere pacientului să rămână nemișcat, să nu tușească, să nu clipească sau să strângă
pleoapele deoarece orice mișcare de acest tip poate mări presiunea intraoculară ;
– pacientul va fi rug at să -și fixeze privirea asupra unui punct fix de pe tavan în timp ce
medicul va apăsa ușor corneea cu tija tonometrului pentru câteva secunde ;
– se notează valoarea TIO indicată de tonometru.

Îngrijirea pacient ului după procedură:
– se anunță pacientul că s -ar putea să aibă o senzație de furnicătură la nivelul ochiului în
următoarele 24 ore ;
– se interzice purtarea lentilelor de contact cel puțin 2 ore după efectuarea testului .

19.3 Oftalmoscopia directă
Este un procedeu optic de examinare a polului posterior al globului ocular (corp vitros, corp
ciliar, papila nervului optic, retină, coroidă).

Indicații:
– boli sistemice: HTA, AVC ;
– boli oculare: glaucom, retinopatie diabetică, etc.

215
Pregătirea pacient ului:
Psihică
– informarea pacientului privind derularea proce durii;
– obținerea acordului și a colaborării în timpul examinării.
Fizică:
– se instilează o soluție midriatică (atropină, mydrum) pentru dilatarea pupilei ;
– se conduce pacientul în camera obscură pentru examinare.

Efectuarea procedurii :
– medicul se așază apro ape de pacient și cu oftalmoscopul la ochi (oftalmoscop electric); se
apropie la 5 cm de ochiul pacient ului, proiectând fasciculul luminos prin pupilă ;
– se examinează ochiul drept al pacientului cu ochiul drept al medicului oftalmolog și ochiul
stâng cu och iul stâng al examinatorului ;
– imaginea obținută este mărită de 15 -20 ori ;
– se cercetează papila nervului optic, vasele retiniene, regiunea peripapilară, regiunea
maculară și periferia retinei.

Îngrijirea pacient ului după procedură:
– se explică pacientului că din cauza pupilei mărite s -ar putea să vadă dublu până la resorbția
soluției midriatice ;
– să poarte ochelari fumurii pentru că are fotofobie ;
– să evite șofatul și expunerea la soare (dacă examenul este făcut ambulatoriu).

19.4 Determinarea câmpului vizual
Câmpul vizual este reprezentat de totalitatea punctelor din spațiu pe care un ochi imobil le poate
percepe.
Câmpul vizual monocular, teoretic circular, este limitat de proeminențele osoase ale feței.
Limitele medii ale câmpului vizual monocular sunt:
– tempo ral – 80-90 ș
– nazal – 50-60 ș
– superior – 45-55 ș
– inferior – 60-70 ș
Câmpul vizual binocular este reprezentat de spațiul perceput de ambii ochi imobilizați în poziție
înainte. Este mai întins și corespunde spațiului explorat de ambii ochi în mișcare, depinz ând de
amplitudinea mișcărilor ocular e.
Cu ajutorul câmpului vizual subiectul se poate orienta în spațiu, poate aprecia existența și
morfologia diferitelor elemente mobile sau fixe care -l înconjoară.

Indicații
Determinarea câmpului vizual este indicată p entru:
– detectarea leziunilor nervului optic la cei cu glaucom ;
– afecțiuni ale pleoapelor frecvent ptosisul ;
– diagnosticar ea bolilor nervului optic<
– diagnosticarea unor afecțiuni care afectează transmiterea informației de la ochi la cortexul
occipital al cre ierului, unde informația este procesată ca vedere.

216
Contraindicații
– copii mici;
– bătrâni;
– pacient i psihici prin lipsa de cooperare.
Lărgimea câmpului vizual este foarte importantă pentru desfășurarea activităților zilnice.
Îngustarea lui afectează calitate a vieții cotidiene, ducând la grave probleme de orientare și uneori
la accidente.

Pregătirea materialelor, a pacientului, și efectuarea procedurii
Aparatele utilizate în studiul câmpului vizual se pot clasifica:
– după suprafața fondului pe care se proiecte ază testul, în ecrane campimetrice (care sunt
plane) și perimetre (care sunt cupole) ;
– după maniera de lucru pot fi manuale sau automate .
Campimetrul este un ecran plan, de culoare neagră, al cărui centru este marcat de un punct pe
care subiectul trebuie să -l fixeze tot timpul examinării. Iluminarea fondului trebuie să fie
standardizată. Campimetrul utilizează un ecran de 1 -2 m² plasat la 1 sau 2 metri de subiect.
Testul alb de 1 -3 mm (punctul pe care trebuie sa -l fixeze tot timpul subiectul) este marcat pe o
baghetă port -test, care are aceeași culoare cu ecranul.
Pentru efectuarea acestui test, pacientul nu necesită pregătire specială.
Cooperarea pacientului este foarte importantă pentru a nu compromite valoarea înregistrării.
Întrucât fatigabilitatea scade cooperarea pacientului, este bine ca determinarea să se facă
dimineața când pacient ul este odihnit, relaxat.
I se va explica că examinarea durează puțin și este nedureroasă. Subiectul va fi plasat la o
distanță de 1 sau 2 metri în fața ecranului, în funcți e de campimetrul folosit, cu corecție adecvată
pentru această distanță.
În cazul examinării cu perimetrul (aparat mult mai performant și computerizat), pe baza unui
algoritm controlat de computer, se studiază sensibilitatea la lumină a ochiului pentru fiec are zonă
din câmpul vizual.
Pentru această metodă, un ochi este acoperit, iar pacientul este rugat să -și sprijine capul pe un
suport. Când pacientul vede lumini și mișcări de diferite intensități, trebuie să apese un buton. În
toate testele standard, prima dată se testează ochiul drept, apoi cel stâng.

Prezentarea rezultatelor
Rezultatele sunt afișate sub forma unor hărți în tonuri de gri (punctele mai întunecate arată
zonele mai afectate de boală) și hărți cu date numerice care sunt prelucrate statistic ș i comparate
cu cele care apar la pacienții sănătoși. Se calculează, de asemenea și alți indicatori globali care
oferă o imagine complexă asupra câmpului vizual.

Observații:
Testul pentru determinarea câmpului vizual necesită foarte puțin timp și nu implic ă stres pentru
persoanele relativ sănătoase, însă poate fi obositor si stresant pentru pacienții în vârstă și
pacient i.
Prin câmp vizual computerizat se poate diagnostica glaucomul cu cca. 3 -4 ani mai devreme decât
metodele vechi de perimetrie.

217 Investigare a câmpului vizual prin metoda computerizată permite memorarea rezultatelor și
urmărirea precisă a modificărilor apărute în timp, la examinări succesive ale aceluiași pacient.
19.5 Determinarea simțului cromatic
Simțul cromatic este facultatea retinei de a percepe diferitele radiații monocromatice din spectrul
vizibil, emise sau reflectate de obiectele din jur.

Vederea cromatică normală:
Obiectele sunt văzute colorate, în măsura în care ele reflectă mai mult anumite radiații
monocromatice și le absoarbe pe celelalte; obiectele roșii reflectă radiații roșii, cele verzi reflectă
radiații verzi, etc. Obiectele albe reflectă toate culorile, în timp ce obiectele negre le absorb.
Variațiile culorilor sunt în funcție de calitățile caracteristice fiecărei culori în parte: tonul/nuanța,
luminozitatea și saturația (gradul de puritate al culorii). Prin combinarea acestor caracteristici se
poate obține o mare gamă de culori, din care ochiul distinge numai o parte.
Pentru a se explica cromatismul ochiului, se admite că în retina diurnă ar exista 3 feluri de
conuri, conținând fiecare din ele un pigment fotosensibil pentru o anumită culoare fundamentală:
unul pentru roșu, altul pentru verde și altul pentru violet. Orice culoare din natură se poate obține
prin amestecul celor trei culori fundamentale, variind cantitatea, luminozitatea și saturația.
Zona privilegiată a retinei în elaborarea mesajului colorat este la nivelul maculei.
Anomaliile senzației de culoare se manifestă prin confuzia culorilor de către persoanele afectat e
care socotesc asemănătoare sau identice culori ce sunt diferențiate de ochiul normal.

Indicații:
Determinarea simțului cromatic se face pentru diagnosticarea:
– discromaziilor congenitale: anomalia DALTON (lipsa de percepție a senzației de roșu);
lipsa se nzației de verde (denteranopie); lipsa senzației de violet (tritanopie) ;
– cromatopsiilor – tulburări dobândite ale senzației cromatice în urma unor intoxicații
exogene sau prin perturbarea mediilor transparente (cataractă, afakie, hemoragii în corpul
vitros ).

Metode de testare:
În funcție de principiul de testare a simțului cromatic sunt:
– colorimetrele și anomaloscoapele – reprezintă aparatura utilizată în cercetare sau centre
specializate și are ca principiu obținerea unei senzații cromatice identice cu ac eea a unei
plaje de referință, prin amestecul altor culori pentru care se cunosc anumiți parametri.
aceste egalizări se pot realiza și pe calculator,
– probele de asortare și clasificare presupun recunoașterea de către subiect a unor eșantioane
colorate cu t onalități diferite și clasificarea lor în ordinea tonalităților; eșantioanele pot fi
bucăți de lână sau pioni colorați;
– metodele de confuzie – sunt cele mai cunoscute. se numesc astfel pentru că se bazează pe
confundarea tonalităților la străluciri identic e de către subiecții cu vedere cromatică
deficitară ; există mai multe tipuri de tabele pseudoizocromatice, cele mai cunoscute fiind
Isihara și Rabkin; aceste tabele reprezintă planșe în care anumite simboluri (cifre, litere,
figuri geometrice) sunt formate din plaje colorate de aceeași tonalitate, saturație și
luminozitate diferite, pe un fond format din alte tonalități de aceeași saturație și
luminozitate cu simbolurile.

218 Shinobu Ishihara a fost oftalmolog și profesor al Universității din Tokio. El a inven tat testele
care-i poartă numele pentru verificarea recruților în armată, cu ajutorul medicului său asistent
care era discromat, și le -a publicat în 1917. De atunci acestea au devenit principalele teste pentru
depistarea anomaliilor de percepție a culorii.
Testul original cu planșe de hârtie/carton se face într -o cameră luminată adecvat de soare, fără
raze directe sau lumină artificială.
Discromații (persoanele cu alterări ale simțului cromatic) identifică după luminozitate tonurile pe
care nu le văd, de ce le pe care le văd. Testul este cu atât mai sensibil, cu cât diferențele între
tonuri sunt mai mici.
Există planșe de contraprobă, percepute doar de către discromați nu și de către subiecții normali,
ușoara diferență între semne și fond e dată de componenta albastră și mascată de roșu și verde).
De asemenea, există și planșe de demonstrație – pentru înțelegerea principiului – percepute și de
către normali și de către discromați.
Timpul de recunoaștere al simbolului prezentat este de 15 sec.
– Probe de denumire : din această categorie fac parte lanternele colorate (sau
cromatoscoapele). Metoda constă în prezentarea de stimuli colorați subiectului, de diferite
mărimi ce trebuiesc recunoscuți la distanța de 5m, subiectul trebuind să precizeze tonul
(culoarea). Intens itatea culorilor se poate modifica cu ajutorul unor filtre, simulând
modificarea culorii în funcție de condițiile atmosferice.

Importanța depistării discromaziilor:
Omul percepe lumea cu cele cinci organe de simț ale sale. Dintre acestea cele mai multe
informații le primește prin intermediul vederii. La omul modern transmiterea informației prin
organele de simț se face astfel: Văz 90% ; Auz 5% ; Pipăit 2%; Gust 2%; Miros 1%.
De aceea nu e totuna dacă exploatăm la maximum posibilitățile existente în vedere. Pierderile de
informație în cazul percepției culorilor diminuează calitatea vieții, degradează siguranța
prelucrării informațiilor și prin acestea influențează în mod negativ timpul de reacție a
recunoașterii.
Dintre discromaziile congenitale, daltonismul sau lipsa de percepție a senzației de roșu este cea
mai importantă prin consecințele pe care le are.
– se cunosc mai mult de o sută de ocupații unde daltonismul creează o situație defavorabilă.
de exemplu: doctor, dentist, tehnician dentar, coafor, cosmetic ian, pantofar, vitrinier,
ceramist, industria textilă, fabrici de vopsea, producția de medicamente, industria
alimentară, etc.;
– daltonismul este dezavantajos mai ales în copilărie. la această vârstă copilul este într -o
situație defavorabilă la învățătură ș i în aprecierea de sine. copiii de vârsta între 4 -10 ani de
exemplu pot să coloreze iarba cu roșu, acoperișul cu verde și din această cauză pot să
primească note rele, iar după toate acestea ceilalți râd de ei. nu văd bine figurile colorate
din manuale, cr eta colorată de pe tablă, liniile colorate ale hărților;
– în circulație daltoniștii sunt extraordinar de periculoși atât pentru propria persoană cât și
pentru ceilalți. persoanele cu percepere cromatică corectă observă de departe luminile
semafoarelor și a lămpilor de stop. sunt dese accidentele în care daltoniști trec peste șine în
pofida indicatorului roșu de la barieră;
– din păcate la vânătoare tocmai pentru daltoniști este cel mai greu să diferențieze cu
siguranță culorile. aici ochelarii de corecție pot ajuta foarte mult;

219 – bărbații daltoniști se îmbracă în culori neașteptate și nepotrivite, de la caz la caz, își pun
șosete desperecheate;
– la cumpărături ilustrațiile și inscripțiile colorate de pe ambalaj pot devia de la normal.
19.6 Îngrijiri pre și post operatorii in afecț iuni oculare chirurgicale
Îngrijiri preoperatorii
– se pregătește pacientul pentru intervenția chirurgicală (dacă medicul indică și pacientul își
dă acordul) astfel:
– se pregătește pacient ul psihic (informare, explicare, obținerea consimțămân tului
informat);
– se face pregătirea preoperatorie locală prin: tunderea genelor cu o forfecuță unsă cu
vaselină, în timp ce pacient ul stă în poziție semișezândă pe scaunul oftalmologic, cu
ochii închiși ca atunci când doarme; verificarea permeabilității ca nalului lacrimal
prin injectarea unei soluții saline (ser fiziologic) prin orificiul intern inferior al
canalului lacrimal, cu un ac bine adaptat la o seringă de 1 -2 ml; spălarea ochiului prin
instilarea repetată a unei soluții izotone (ser fiziologic) pe ntru îndepărtarea c ililor și
a secrețiilor oculare;
– se măsoară și se notează funcțiile vitale și vegetative :T°, P, TA;
– se măsoară tensiunea intraoculară în caz de glaucom ;
– se administrează soluții miotice local iar pe cale generală, diuretice indicate de
medic ;
– se sistează alimentația cu cel puțin 12 ore înainte de operație (în caz de anestezie generală);
– se face clismă evacuatoare dacă medicul indică (în seara premergătoare intervenției);
– se recoltează produse biopatologice pentru examene de laborator: g licemie, uree, TS, TG,
examen -sumar de urină, examen citobac teriologic al secreției oculare;
– se perfuzează i.v. Manitol 10%, în dimineața zilei intervenției, la indicația medicului .

Îngrijiri preoperatorii
– se supraveghează și se ajută pacientul în desfăș urarea activităților de bază: alimentare,
igienă, eliminare întrucât există riscul de accidentare mai ales la cei cu binoclu;
– se schimbă pansamentul ocular la indicația medicului;
– se face tratamentul topic prescris, cu soluții sau unguente pentru a preveni infecțiile, a
reduce inflamația și a stimula vederea;
– se verifică AV și presiunea intraoculară și se recomandă ochelari, de regulă cu dioptrii mai
mici decât înainte de operație;
– în cazul intervențiilor prin facuemulsionare, se face o incizie foarte mică prin care se
introduce cristalinul foldabil (transplant de cristalin), iar pacientul nu necesită internare în
spital. Se recomandă revenirea la control a doua zi și apoi la intervale fixate de medic, în
funcție de evoluția locală.

Capitolul 20 ÎNGRIJIRI Î N ORL

20.1 Manevra Heimlich
Este o manevră neinstrumentală (manuală) de dezobstrucție a căilor aeriene, efectuată în mod
„reflex” la toți pacienții suspecți de o inhalație de corp străin.

Indicații

220 – toate stările de sufocare prin inhalare de corpi străini solizi;
– cel mai adesea este vorba de un corp străin blocat la nivelul laringelui;
– obstrucția căilor aeriene poate antrena un stop cardio -respirator .

Descrierea manevrei
Principiul este de a crea o hipertensiune abdominală bruscă, vizând împingerea diafr agmei în
sus. Presiunea astfel trasmisî aerului din aparatul respirator permite mobilizarea corpului străin
obstruent, care este practic ejectat ca un „dop de șampanie”, întruncât inhalarea corpului strain se
realizează prin aspirația accidentală, având pl ămânii plini cu aer.

Semnele de recunoaștere a obstrucției căilor respiratorii prin inhalare de corp străin
a) pacientul este în picioare sau așezat, conștient, dar nu poate respire sau vorbi;
b) se agită pentru a atrage atenția celor din jur și își pune mâin ile în „v” pe piept;
c) tirajul, semn al efortului inspirator, este prezent la nivelul mușchilor cervicali;
d) victima este căzută , inconștientă și în stop respirator.

Efectuarea tehnicii
Când pacientul este conștient, în picioare sau așezat:
– salvatorul se plasează în spatele victimei, în contact cu ea ;
– una dintre mâini este plasată cu policele în jos, în punctul „piston” situat între ombilic și
apendicele xifoid, iar cealaltă mână o acoperă pe prima;
– se efectuează 4 -5 tracțiuni bruște în sus și în adâncim e pentru a crește presiunea
abdominală și a ridica diafragma;
– manevra se poate re peta de câte ori este nevoie .
Când pacientul este în decubit dorsal sau este inconștient:
– salvatorul se plasează deasuprea victimei, în genunchi, de o parte și de alta a coaps elor
victimei și comprimă brusc epigastrul, totdeauna cu o mișcare ascendentă;
– se execută 4 -5 compresări abdominale scrurte;
– pacientului inconștient, plasat în decubit dorsal lateral stâng, i se pot aplica lovituri toracice
posterioare .
Cand victima este un sugar sau un copil mic
– se prinde sugarul de picioare, cu capul în jos;
– se aplică 3 -4 lovituri, în regiunea toracală posterioară între omoplați sau se culcă copilul cu
capul în jos peste genunchii salvatorului
– se aplică 3 -4 lovituri la nivelul toracel ui posterior ;
– in cazul în care corpul străin nu este ejactat în afară, se caută la nivelul orofaringelui de
unde este îndepărtat .

20.2 Spălătura auriculară
Spălarea conductului auditiv extern pentru îndepărtarea secrețiilor sau a corpilor străini

Indic ații
– dop de cerumen sau dop epidermic;
– corpi străini intraauriculari;
– otite cronice .

221 Pregătirea materialelor
Se pregătesc pe o măsuță rulantă:
– seringa guyon cu capacitate de 150 -200 ml, sterilă;
– lichid de spălătură: apă sterilă încălzită la 37°C;
– soluția medicamentoasă prescrisă de medic;
– tăviță renală;
– un prosop de unică folosință, eventual din material impermeabil;
– tampoane auriculare .

Efectuarea procedurii
– se anunță pacientul și se explică scopul procedurii, precum și modul de derulare, pentru a
obține colaborarea sa;
– se așază pacientul în poziție șezândă;
– se aplică prosopul sub bărbia pacientului;
– se invită pacientul să țină tăvița renală sub urechea afectată și să încline ușor capul spre
taviță pentru ca lichidul să se scurgă în aceasta;
– asistenta medicală se spală pe mânini și își pune mănuși de unică folosință;
– se verifică temperatura lichidului de spălătură și se aspiră în seringa guyon;
– se solicită pacientului să deschidă gura, pentru lărgirea conductului auditiv;
– se trage pavilionul ur echii în sus și înapoi cu mâna nedominantă;
– cu mâna dominantă se injectează lichidul de spălătură în conduct, spre peretele postero –
superior și se așteaptă evacuarea;
– se repetă operațiunea de mai multe ori, până când lichidul este cura;
– se usucă conductu l auditiv extern cu tampoane auriculare;
– se pune ușor în meatul conductului auditiv un tampon de vată ;
– se solicită pacientului să stea în repaus, în decubit dorsal, pentru câteva minute și să evite
curentul de aer;
– se verifică lichidul de spălătură;
– se reorganizează locul de muncă si se colectează materialele folosite în recipiente speciale;
– se spală mâinile;
– se notează procedura în fișa pacientului;
– se supraveghează pacientul după spălătură;
– se anunță medicului eventualele incidente: amețeli, dureri , vărsături de cauză centrală .

20.3 Teste auditive (audiometria)
Audiometria face parte din examinarea urechii și evaluează capacitatea unei persoane de a auzi,
prin măsurarea abilității sunetelor de a ajunge la creier. Sunetele sunt, de fapt, vibrații aflate în
mediul înconjurător, de frecvențe și intensități diferite. Aerul din canalele și oasele de la nivelul
urechii și al craniului ajută aceste vibrații să parcurgă drumul dintre ureche și creier, unde sunt
„auzite”.

Indicații
Testele auditive sunt efectuate pentru :
– screeningul sugarilor și copiilor pentru problemele auditive ce pot interfera cu abilitatea
acestora de a învăța, vorbi sau de a înțelege limbajul;

222 – screeningul copiilor și adolescentiilor pentru a evita o posibilă pierdere a auzului; au zul ar
trebui verificat la fiecare vizită la medic; la copii , un auz normal este important pentru o
dezvoltare corespunzătoare a vorbirii, o parte din problemele de vorbire, învățare sau de
comportament ale copiilor fiind determinate de tulburări ale auz ului; academia americană
de pediatrie recomandă efectuarea unui test auditiv la vârstele de 4, 12, 15 și 18 ani;
– ca parte a examinării fizice de rutină, în general, dacă nu se suspectează o hipoacuzie este
suficient numai testul în care se șoptesc cuvintel e;
– a evalua o posibilă pierdere a auzului la o persoană ce a observat o problemă persistentă
auditivă la una sau la ambele urechi, sau care are dificultăți de a înțelege cuvintele dintr -o
conversație;
– screeningul problemelor auditive al adultilor; deseor i este diagnosticată greșit o diminuare
a capacității mentale la vârstnici ca urmare a hipoacuziei (de exemplu, dacă o persoană
pare să nu asculte sau să raspundă la o conversație);
– screeningul persoanelor ce sunt supuse în mod repetat la zgomote intense s au care iau
anumite antibiotice precum gentamicina;
– determinarea tipului ți gravității hipoacuziei (conductivă, neurosenzorială sau ambele)
– în hipoacuzia conductivă, trasmiterea sunetelor (conducerea) este blocată și nu poate trece
spre urechea internă;
– în hipoacuzia neurosenzorială, sunetele ajung la nivelul urechii interne, dar o problemă a
nervilor auditivi sau, mai rar, a creierului, împiedică auzul.

Pregătirea pacientului pentru testele auditive
– evitarea zgomotelor puternice cu aproximativ 16 ore ina inte de testare
– verificarea și îndepărtarea dopului de cerumen din canalul auditiv extern;
– îndepărtarea cerceilor, ochelarilor sau agrafelor de păr în testul cu căști, deoarece aceste
accesorii împiedică poziționarea corectă a căștilor;
– verificarea presi unii exercitate de căști pe urechea externă și a posibilității de închidere a
conductului auditiv prin apăsare pe ureche; în acest caz, se va plasa, înainte de testare, un
tub subțire de plastic care va menține canalul auditiv deschis;
– îndepărtarea protez ei auditive (acolo unde este cazul) înainte de testare;
– spălarea urechii înainte de efectuarea testului cu potențiale evocate auditive.

Efectuarea testelor auditive
Testele auditive pot fi efectuate în laboratoare specializate, de către un specialist (a udiologist)
sau în cabinetul medical de la școală sau de la locul de muncă, de către o asistentă medicală, un
psiholog, logoped sau de către un tehnician. Testele auditive evaluează pierderea auzului.
Testul cuvintelor șoptite
În testul cuvintelor șoptit e, medicul va cere pacientului să -și acopere una din urechi cu degetul.
Apoi acesta se va poziționa întâi la 30 cm, apoi la 60 cm în spatele pacientului și va șopti o serie
de cuvinte. Pacientul trebuie să repete cuvintele pe care le aude. Dacă acesta nu p ercepe
cuvintele la o șoptire ușoară, medicul va rosti cuvintele din ce în ce mai tare, până când pacientul
le va putea auzi. Fiecare ureche va fi testată separat.
Audiograma cu ton pur
Audiograma cu ton pur utilizează un aparat denumit „audiometru” ce ru lează o serie de tonuri
prin intermediul unor căști. Aceste tonuri variază ca nivel (frecvență, măsurată în Hertzi) și
putere (intensitate, măsurată în decibeli). Medicul va controla volumul tonului reducând puterea

223 până când nu mai este auzit de către pac ient. Apoi va mări din nou puterea tonului, până când
acesta va putea fi auzit din nou. Pacientul va trebui să semnalizeze, prin ridicarea mâinii sau prin
apăsarea unui buton, de fiecare dată când aude un ton, chiar și atunci când acesta este foarte vag.
Medicul va repeta de câteva ori această operațiune, folosind un ton cu o frecvență din ce în ce
mai mare. Fiecare ureche este testată separat. Apoi căștile vor fi îndepărtate, iar pe osul din
spatele urechii va fi plasat un dispozitiv ce vibrează. Pacientul va trebui să semnalizeze de
fiecare dată când aude un ton.
Testul diapazonului
Diapazonul este un dispozitiv metalic, în formă de furculiță, ce produce un ton atunci când
vibrează. Medicul va lovi diapazonul pentru a -l face să vibreze și să emita, astfel, un ton. Acest
test stabilește cât de bine circulă sunetele prin ureche În funcție de cât de bine aude pacientul
sunetele, medicul va stabili dacă există o problemă a nervilor sau de conducere a sunetelor către
nervi.
Testul de receptie a vorbirii și de recunoaștere a cuvintelor
Testul de recepție a vorbirii și de recunoaștere a cuvintelor măsoară abilitatea de a auzi și de a
înțelege o conversație normală. În aceste teste, pacientul este rugat să repete o serie de cuvinte
simple, spuse la grade diferite de putere. Se mai poate efectua un test ce determină capacitatea
pacientului de a repeta o serie de cuvinte familiare, alcătuite din două silabe. Acest test face
diferența între hipoacuzia de transmisie și cea neurosenzorială.
Evaluarea emisiei otoacustic e
Testul emisiei otoacustice este folosit deseori pentru screeningul hipoacuziei la nou -născuți.
Acesta este efectuat prin plasarea unui microfon mic în canalul auditiv extern al copilului.
Sunetele sunt introduse apoi printr -o sondă mică și flexibilă în u rechea copilului. Microfonul
detectează răspunsul urechii interne la sunete. Această investigație nu face însă diferența dintre
hipoacuzia de conducere și cea neurosenzorială (hipoacuzia de percepție).
Audiograma cu potențiale evocate
Pentru audiograma cu potențiale evocate sunt plasați niște electrozi la nivelul pielii capului și pe
fiecare lob al urechii. Prin intermediul unor căști sunt trimise zgomote asemănătoare unor clicuri
și este înregistrat răspunsul. Această investigație diagnostichează hipoacuzi a neurosenzorială.
În mod normal, aceste testări nu implică niciun disconfort.

Interpretarea rezultatelor
Sunetul este descris în funcție de frecvența și intensitate. Limita auzului este dată de cât de tare
trebuie să fie un sunet de o anumită frecvență pentru a fi auzit. Frecvența sau nivelul (indiferent
dacă sunetul este jos sau înalt) este măsurată în vibrații pe secundă sau hertzi (Hz). Urechea
umană poate auzi în mod normal frecvențe de la foarte joase, în jurul a 16 Hz , până la foarte
înalte, în ju r de 20 000 Hz. Frecvența unei conversații normale, ce se desfășoară într -un loc
liniștit, se întinde pe o plajă de la 500 Hz la 2000 Hz. Intensitatea sau puterea este măsurată în
decibeli (dB). Intervalul normal (limita inferioară) al auzului este între 0 și 25 dB. În cazul
copiilor, intervalul normal minim este între 0 și 15dB. Un rezultat normal arată că auzul ambelor
urechi se încadrează în aceste intervale.

Limita auzului in decibeli Gradul de severitate al
hipoacuziei Capacitatea de a auzi
limbajul
0-25dB Niciunul Fără dificultate
26-40 dB Ușor Dificultate la un discurs care

224 se aude vag sau de la distanță
41-55 dB Moderat Dificultate în a auzi o
conversație
56-70 dB Moderat -sever Discursul trebuie să fie tare;
dificultate de a auzi
conversația într-un grup
71-90 dB Sever Dificultate de a auzi un
discurs vorbit tare; înțelege
numai cuvinte țipate sau
ampificate
91+ db Profund Poate să nu înțeleagă un
discurs amplificat

Legătura dintre intensitatea sunetelor și gradul hipoacuziei la adulți es te redată în tabelul de mai
jos:

Normal e) Pacientul aude cuvinte șoptite
f) Aude la fel în ambele urechi tonurile
g) Poate să repete 90 – 95% din cuvintele spuse la testul de
recunoaștere
h) Microfonul detectează emisiile urechii interne la testul
emisiilor otoacu stine
i) Audiograma potențialelor evocate arată o funcție normală a
nervilor auditivi
Anormal j) Nu poate auzi cuvinte șoptite, sau le poate auzi numai cu o
ureche
k) Aude în mod diferit tonurile în cele două urechi
l) Poate auzi numai anumite sunete, la un număr cre scut de
decibeli
m) Poate auzi sunetele, dar nu poate înțelege cuvintele
n) Nu sunt detectate emisii în urechea internă în țesutul emisiilor
ortoacustice
o) Audiograma potenționaleleor evocate arată că nervii auditivi
nu funcționează normal

Factorii care pot i nfluența acuratețea sau rezultatul testului sunt:
– imposibilitatea de a coopera, urma instrucțiunile sau de a înțelege suficient de bine
limbajul pentru a răspunde în timpul testelor; este dificilă efectuarea testelor auditive la
copiii mici sau la adulții care au inabilități fizice sau mentale;
– probleme ale aparaturii, precum căști separate sau care nu se potrivesc. un audiometru
neechilibrat sau prezența zgomotelor de fond;
– dificultate de a vorbi sau de a înțelege limbajul celui care efectuează testarea;
– viroze respiratorii sau o infecție a urechii recentă .

225

Capitolul 21. Îngrijiri în afecțiuni chirurgicale

21.1 Îngrijiri preoperatorii
Ansamblul îngrijirilor care se efectuează la toți pacienții înainte de a fi supuși intervenției
chirurgicale.

Primi rea pacientului:
Constă în liniștirea pacientului explicând derularea intervenției, etapele operatorii, anestezia.
Asistenta medicală trebuie să -și arate disponibilitatea de a răspunde întrebărilor pacientului.

Pregătirea c utanată a ope ratului:
Scop
Dimin uarea la maxim a florei bacteriene tranzitorii prezente pe pielea viitorului operat pentru a
evita infecția în timpul inciziei și contaminarea mediului din blocul operator

Igiena corporală
– seara și în dimineața intervenției, pacientul va face duș cu săpun antiseptic (tip betadine
sau clorhexidină dacă este alergic la iod);
– se va insista la nivelul pliurilor de flexiune, regiunilor inghinale, ombilicului și
picioarelor. această procedură este realizată de pacient după ce este informat cum trebuie
să procede ze;
– dacă pacientul este dependent, igiena corporală va fi efectuată de infirmieră, la pat, sau în
camera de baie;
– după efectuarea igienei corporale, pacientul va îmbrăca pijamale curate și se va schimba
lenjeria de pat.
Depilarea
Nu este o procedură siste matică, ci este în funcție de tipul, locul, modul de intervenție și de
protocoalele secției/serviciului.
Depilarea este realizată de asistentă sau de infirmieră.
Două metode pot fi utilizate:
a) Crema depilatoare
– în prealabil, se efectuează un test de tole ranță în seara dinaintea intervenției
– se spală pielea și se usucă
– se aplică apoi crema depilatoare
– se clătește, apoi se usucă pielea
b) Tunsoarea
Raderea mecanică este interzisă fiindcă crește riscul de efracție cutanată a zonei operatorii.
Se recomandă tu nderea pilozităților cu mașina de tuns, apoi se face duș pacientului.

Bilanțul preoperator
Se efectuează prelevări de sânge pentru: grup sanguin și factor Rh, ionogramă sanguină, uree,
creatinină, TS, TC, HLG și alte examene prescrise de medic.
Pentru int ervențiile importante, se realizează și alte examene:

226 – radiografia pulmonară și ECG ;
– se notează constantele vitale: P, T, TA, diureză ;
– se aplică recomandările anestezistului ;
– reanimator: o eventuală transfuzie, antibioterapie, reechilibrare hidro -electrolit ică.

În ziua intervenției:
– se liniștește pacient ul, se susține psihic ;
– se verifică să fie nemâncat, să nu bea, să nu fumeze ;
– se verifică igiena corporală și depilarea zonei operatorii ;
– se verifică absența la cului de pe unghiile de la mâini și de la picioa re;
– se îndepărtează protezele dentare, ochelarii, bijuteriile , lentilele de contact;
– se notează constantele vitale pentru a avea date de referință, pe parcursul operației ;
– se administrează premedicația conform prescripției medicale ;
– se verifică dosarul pac ientului, să fie complet cu rezultatele examenelor efectuate, tipul de
anestezie, tipul de operație, datele de identificare.

21.2 Îngrijiri postoperatorii
Ansamblul îngrijirilor acordate unui pacient care a suferit o intervenție chirurgicală

La reîntoarc erea de la blocul operator
– se informează pacientul despre tipul și mediul de derulare a intervenției ;
– se revede protocolul operator și schema intervenției practicate ;
– se instalează pacientul în pat în funcție de tipul de anestezie și de intervenție ;
– se obs ervă starea pansamentului, se controlează și se notează sistemele de drenaj ;
– se racordează sonda de aspirație digestivă la o pungă colectoare, se administrează O2 la
nevoie ;
– până la revenirea stării de cunoștință a pacientului se vor supraveghea din 15 în 15 minute:
– P, T.A., saturația O2, R, diureza ;
– gradul de cunoștință ;
– caracteristicile și volumul pierderilor exteriorizate prin drenaj ;
– starea pansamentului.

Supraveghere și îngrijiri după trezirea operatului
În caz de aspirație digestivă
– se informează pa cientul și anturajul său despre necesitatea de a rămâne nemâncat: oric e
aport alimentar este interzis;
– sonda este menținută până la reluarea tranzitului intestinal (apariția gazelor sau a materiilor
fecale) numai cu acordul chirurgului ;
– se mobilizează și s e fixează sonda la nivelul obrazului pentru a evita ulcerația aripii nazale ;
– se verifică permeabilitatea sondei și se controlează eficacitatea sistemului de aspirație; se
schimbă zilnic borcanul , punga și racordul ;
– se notează zilnic în foaia de observație volumul aspirat ;
– în timpul probei de clampare a sondei, înainte de îndepărtare, se notează apariția grețurilor,
vărsăturilor, balonărilor.
În caz de perfuzie intravenoasă
– se verifică locul puncționat, traiectul venos ;

227 – se sistează perfuzia dacă apare o infl amație ;
– se administrează numai medicamentele prescrise de medic ;
– se face bilanțul intrări -ieșiri, cotidian:
– intrări: toate intrările parenterale ;
– ieșiri: diureză+aspirație digestivă -drenaje .
Prevenirea complicațiilor de decubit
– se mobilizează gambele și se supraveghează moletele ;
– se administrează anticoagulante sub cutanat conform prescripției ;
– se ridică, dacă e posibil, pacientul în fotoliu, comprimând plaga operatorie (pansamentul,
bandajul) ;
– se aplică îngrijiri Nursing pentru prevenirea escarelor: igienă , schimbarea poziției, masarea
punctelor de sprijin ;
– se aspiră secrețiile, se fac aerosoli sau kinesiterapie respiratorie dacă e nevoie .
Îngrijiri locale, asepsie
– se reface pansamentul zilnic sau la 2 zile numai la indicația medicală ;
– se scot firele, încep ând cu un fir sau două ;
– pansamentul tuburilor de drenaj se va reface zilnic și vor fi îndepărtate atunci când drenajul
va fi minim, la indicația medicului.
Supravegherea clinică și paraclinică
Se supraveghează:
– starea de cunoștință ;
– P, T.A., T° și frecvenț a respiratorie ;
– starea plăgii: aspectul pierderilor exteriorizate prin drenuri sau prin pansament ;
– reluarea tranzitului ;
– constantele biologice la indicația medic .

Realimentarea
– se face după reluarea tranzitului intestinal pentru materii fecale, în general după 3 -4 zile;
sonda gastrică se clampeaz ă după o probă de clampaj;
– reluarea alimentației se face într -o manieră progresivă în funcție de intervenția realizată, cu
ajutorul dieteticianului.

21.3 Prima mobilizare
Prima mobilizare a unui pacient este decis ă de medicul chirurg, după o intervenție chirurgicală
sau după o perioadă lungă de imobilizare.
Obiectivul post operator este, in general, acela de a asigura o mobilizare precoce pentru a preveni
orice complicații legate de decubit. Amânarea este în funcți e de tipul de intervenție, de starea
generală a pacientului și nu poate fi decisă decât de echipa medicală.

Indicații
– după orice intervenție chirurgicală ;
– după o perioadă lungă de imobilizare (de ex. coma) .

Pregătirea pacientului
– se informează pacientul despre data și ora primei mobilizări ;
– i se explică derularea procedurii ;

228 – i se explică, de asemenea, recomandările medicale care însoțesc prima mobilizare ;
– se acordă timp pentru a -l asculta ;
– se instalează pacientul în poziția semișezândă ;
Pregătirea materia lelor
– un tensiometru ;
– un fotoliu în apropiere ;
– un sprijin pentru picioare .

Realizarea îngrijirii
– pentru asigurarea securității pacientului, prima mobilizare va fi efectuată de două persoane ;
– se măsoară T.A. a pacientului culcat;
– se insuflă pacientului înc redere în sine ;
– se ajută pacientul sa se sprijine în cot și să se ridice pe marginea patului în poziția așezat ;
– se cere să rămână în această poziție și să privească drept înainte ;
– se acordă timp pentru a exprima ceea ce simte înainte de a depista vreun sem n de stare de
rău;
– se ajută pacientul să meargă până la fotoliu și să se instaleze confortabil ;
– se cere pacientului să verbalizeze sentimentele legate de această primă mobilizare ;
– se notează procedura în dosarul de îngrijire ;
– se transmite oral medicului mo dul de derulare, dificultățile sau complicațiile apărute .

21.4 Tehnica generală a pansamentului
Pansamentul aseptic simplu constă în protejarea plăgii împotriva oricărui agent nociv extern,
absorbția exudatului din plagă și favorizarea cicatrizării.

Obie ctive
– să evite șocul ;
– să protejeze plaga de mediul extern ;
– să diminueze amplitudinea mișcărilor .

Pregătirea materialelor
Este nevoie de un cărucior rulant, cu două etaje decontaminate.
Pe etajul superior, se va pregăti tot ce este steril și curat pentru p ansarea plăgilor:
– trusă de pansamente de unică folosință conținând:
– o tavă medicală ;
– 2 pense tip Kocher ;
– comprese sterile ;
– un câmp steril ;
– un flacon cu săpun antiseptic ;
– un antiseptic iodat (betadină) ;
– ser fiziologic ;
– mănuși de cauciuc nesterile ;
– material de protecție a patului ;
– o pereche de mănuși sterile ;
– benzi adezive sau feși romplast ;
Pe etajul inferior se pun:

229 – tăvița renală ;
– saci pentru colectarea deșeurilor .

Realizarea procedurii
– se previne pacientul și se precizează durata îngrijirii ;
– se verifică p rescripția medicală ;
– se instalează pacientul confortabil, respectând pudoarea, în funcție de localizarea plăgii ;
– se instalează măsuța pentru pansamente în salon respectând regulile ergonomice ;
– se spală mâinile (spălare simplă) ;
– se deschide setul / kit -ul pentru pansamente sterile și se pregătesc toate materialele
necesare îngrijirii ;
– se îndepărtează pansamentul murdar folosind mănușile de cauciuc ;
– se observă starea pansamentului: prezintă secrețiile, cantitatea, aspectul, culoarea, mirosul ;
– se observă stare a pielii: prezența congestiei, starea cicatricei ;
– se aruncă pansamentul și mănușile în punga colectoare ;
– se spală mâinile (spălare antiseptică) ;
– se îmbracă mănușile de cauciuc sterile ;
– se curăță tegumentele din jurul plăgii cu soluție antiseptică pentru pi ele, prin mișcări
circulare sau centripete ;
– se badijonează plaga cu soluție antiseptică (betadină pentru plagă, alcool iodat) ;
– se acoperă plaga cu comprese sterile ;
– se fixează cu benzile adezive sau prin bandajare folosind un procedeu adaptat regiunii
(circular, în spică, în spirală, etc.) ;
– se îndepărtează mănușile ;
– se reinstalează pacient ul;
– se pun, la nevoie, instrumentele folosite într -o soluție pentru decontaminare timp de 15 -20
minute ;
– se curăță măsuța de pansamente ;
– se spală mâinile ;
– se notează proced ura în dosarul pacientului notând starea pansamentului și a plăgii.

21.5 Ablația firelor de sutură sau agrafelor
Ablația firelor de sutură cutanată este un act medical prescris de medic, realizat la nivelul
unei plăgi cicatrizate.
Decizia de îndepă rtare a firelor de sutură o ia medicul după 3 -10 zile de la operație, în
funcție de localizarea și evoluția plăgii, precum și de tehnica de sutură utilizată (fire sau agrafe)

Pregătirea pacientului
– se informează pacientul despre procedură pentru a obține coopera rea acestuia ;
– se instalează confortabil ;
– se asigură pacientul că procedura este indoloră, poate să resimtă o foarte ușoară pișcătură ;
– se solicită pacientului să semnaleze orice durere apărută în timpul procedurii și să nu pună
mâinile pe plaga suturată .

Pregătirea materialelor
Se pregătesc:

230 – un câmp steril ;
– o pereche de pense sterile tip Kocher ;
– un scalpel sau o foarfece mică sterilă ;
– o pensă pentru scos agrafe, sterilă în cazul îndepărtării agrafelor ;
– o pereche de mănuși sterile ;
– un flacon cu ser fiziologi c;
– un flacon cu soluție iodată (tip betadină) ;
– bandelete autoadezive sterile ;
– o tăviță renală pentru colectarea materialelor folosite .

Realizarea procedurii
– se verifică prescripția medicală, încă o dată pentru a ne asigura asupra datei de îndepărtare
a firelor de sutură sau a agrafelor precum și a metodei de realizare (de către asistenta
medicală de la sala de pansamente) ;
– se spală mâinile ;
– se îmbracă mănuși sterile de cauciuc ;
– se îndepărtează pansamentul și mănușile utilizate ;
– se spală din nou mâinile ;
– se observă aspectul plăgii pentru a decela eventuale puncte de infecție și/sau o cicatrizare
proastă ;
– se avertizează medicul în caz de cel mai mic dubiu ;
– se deschide trusa cu materiale sterile conservându -se sterilitatea acestora
– se îmbracă mănuși sterile de cauciuc ;
– se curăță plaga cu comprese sterile îmbibate într -o soluție antiseptică conform prescripției
medicului și se lasă liberă .
În caz de sutură în puncte separate
– se localizează primul fir, menținând nodul cu o pensă sterilă și decolându -se ușor de piele ;
– se secționează capătul firului puțin mai sus de piele ;
– se trage ușor firul totdeauna spre centrul plăgii ;
– se pune firul pe o compresă uscată pentru a ne asigura de îndepărtarea totală a firelor ;
– se procedează în aceeași manieră pentru fiecare fir pu s;
– la sfârșit, se poate aplica o bandeletă autoadezivă pentru a consolida cicatrizarea plăgii
dacă aceasta pare fragilă în momentul îndepărtării firelor .
În caz de sutură cu agrafe
– ablația se realizează progresiv, ea necesitând în prealabil desfacerea aces tora;
– se îndepărtează numai o agrafă din două ;
– pentru aceasta, se fixează agrafa cu o pensă sterilă ținută într -o mână, iar cu cealaltă mână
(de regulă mâna dominantă) se ține pensa de pus agrafe astfel încât să poată fi deschisă ;
– se fixează ușor pensa Mic hel pe mijlocul agrafei apoi se închide/strânge delicat ;
– extremitățile agrafei trebuie apoi să se extragă din piele fără durere pentru pacient ;
– se pune agrafa pe o compresă uscată și se procedează în aceeași manieră pentru fiecare din
agrafele restante ;
– se verifică apoi ablația în totalitate a agrafelor recomandate de medic .

Recomandări

231 – se supraveghează plaga în cursul îndepărtării materialului de sutură (semne de infecție,
dezunirea marginilor suturate, durerea pacientului) ;
– se instruiește pacientul să f acă duș în zilele următoare și nu baie în cadă ;
– se educă pacientul să supravegheze plaga și igiena după întoarcerea la domiciliu ;
21.6 Drenajul
Drenajul constă în scurgerea lichidelor conținute într -o plagă, într -un organ sau într -o cavitate
patologică cu ajutorul unui dren, unor meșe care se lasă pe loc sau a unor laniere în scopul
obținerii unei cicatrizări rapide
Drenul este un tub suplu sau rigid, din cauciuc, material plastic, care servește la evacuarea
lichidelor patologice dintr -o plagă.
Lanierele sunt din cauciuc, ondulate, sterile și sunt plasate într -o regiune unde se produce o
colecție.
Meșa este o bandă fină din pânză de bumbac care se introduce într -o plagă sau într -o fistulă,
pentru a împiedica închiderea printr -o cicatrizare prea rapidă și a f acilita astfel scurgerea
serozității.

Indicații
– drenarea puroiului, a unei infecții, colecții ;
– epanșamente pleurale ;
– evacuarea lichidului în perioada post operatorie .

Materiale
Este nevoie de un cărucior supraetajat, curat și decontaminat
Pe etajul supe rior se așează tot ce este steril și curat
– trusă pentru pansamente conținând:
– pense Kocher ;
– comprese sterile ;
– câmp steril ;
– soluții antiseptice iodate tip Betadină ;
– ser fiziologic ;
– mănuși nesterile ;
– material protector pentru pat ;
– benzi adezive ;
– un bisturiu sau o foarfece sterilă ;
– un ac de siguranță steril în caz de lanieră
– o pereche de mănuși sterile .

Pe etajul inferior
– tăvițe renale ;
– saci pentru colectarea deșeurilor ;
– un container pentru ace .

Realizarea procedurii
– se îndepărtează pansamentul murdar cu o p ensă sau cu o mănușă de unică folosință ;
– cu o foarfecă sterilă, se despică compresele în „Y”, cu condiția să fie puse apoi într -o
pungă sterilă ;

232 – se îndepărtează acul de siguranță vechi astfel:
– se prinde acul cu o pensă anatomică;
– se fixează cu pensa kocher și apoi se deschide cu pensa anatomică;
– se depun pensa Kocher și acul de siguranță în recipientul rezervat ;
– se curăță și se dezinfectează plaga începând cu partea cea mai curată ;
– se curăță în jurul drenului prin mișcări circulare sau centrifuge ;
– se fixea ză drenul, se trece acul de siguranță prin dren si se închide apoi cu o pensă
anatomică ;
– se taie segmentul de dren aflat deasupra acului de siguranță ;
– dacă trebuie să se injecteze un antibiotic:
– se dezinfectează drenul ;
– se clampează apoi drenul cu o pensă Kocher ;
– se înțeapă drenul pe partea laterală, sub pensă și se injectează soluția ;
– se îndepărtează seringa și acul, se declampează tubul de dren ;
– se înconjoară drenul cu comprese sterile crestate pe mijloc ;
– se acoperă apoi partea de deasupra drenului cu al te comprese necrestate ;
– se fixează prin bandajare sau cu benzi adezive hipoalergice ;
– se observă zilnic aspectul lichidului, cantitatea, și se notează în foaia de observație;
Îndepărtarea drenului se face la recomandarea medicului, atunci când nu se mai scu rge lichid.

Capitolul 2 2. ÎNGRIJIRI ÎN AFECȚIUNI GINECOLOGICE

22.1 Recoltarea secreț iilor cervicovaginale pentru examene de
Procedura este descrisă la capitolul 5 (5.8 Recoltarea secrețiilor cervicovaginale)

22.2 Participar ea asistentului medical la pu ncția fundului de sac Douglas (Puncț ia vaginală
sau Culdocenteza)
Pătrunderea transvaginală cu ajutorul unui ac în fundul de sac Douglas .

Scop/indicaț ii:
– investigarea ș i stabilirea diagnosticului de sarcină ectopică ;
– stabilirea diagnosticului în chistul de ovar, în piosalpinx .

Materiale necesare:
– specul sau valve vaginale sterile ;
– soluț ii dezinfectante ;
– tampoane, comprese ;
– pense pentru col ;
– pense porttampon ;
– seringă de 10ml ;
– ace lungi de 10 -15 cm ș i groase de 0.8 -1 mm ;
– sedativ ;
– material pentru anestezi e locală ;
– eprubete pentru recoltarea lichidului .

Pregătirea pacientei

233 – se anunță ș i se explică necesitatea ;
– se respectă pudoarea pacientei ;
– se solicită pacientei să -și golească vezica ;
– se obține consimț ământul ;
– cu 30 minute înainte se administrează o fiolă de mialgin ;
– se așează în poziț ie ginecologică pe masă ;
– dacă se face anestezie, este recomandat să nu mănânce ;
– se aplică speculul sau valvele ;
– se face dezinfecț ia vaginală ;
– se fixea ză colul uterin pentru a evidenț ia fundul de sac ;
– se face anestezia locală prin infiltraț ie;
– se face puncț ia trecând prin peretele vaginal al fundului de sac vaginal posterior ;
– asistența urmăreș te permanent starea pacientei deoarece sunt riscuri de declanș are ale unor
reflexe care pot produce lipotimie, sincopă – zona fiind foa rte bogat inervată ;
– aspiraț ia se face lent ;
– lichidul extras se pune în eprubete care se etichetează pentru a fi trimis la laborator ;
– se observă aspectul lichidului care poate fi seros, purulent, sanghinolent ;
– se face dez infecț ie, se retra ge acul, se îndepă rtează pensa ș i valvele (speculul) ;
– pacienta est e ajutată să coboare de pe masă ș i condusă la pat .

Ingrijirea dupa punctie
– pacienta ramane in repaus pana dispare efectele anesteziei ;
– se supravegheaza tamponul vulvar e posibil ca locul sa sangere ;
– se urmar este temperatura .

Incidente/Accidente
– puncția negativă;
– sincopa ;
– lezarea anselor intestinale a vezicii urinare .

Interpretarea rezultatelor
– lichidul seros poa te fi de origine inflamatorie, ne oplazică sau poate proveni dintr -un chist
de ovar ;
– lichidul puru lent va fi analizat din punct de vedere citologic și bacteriologic – arată o
infecț ie;
– lichidul serosanghinolent sugerează o endometrioză pelvin ă, ruperea unui chist de ovar sau
sarcină extrauterină;
– dacă sâ ngele nu coaguleaz ă demonstreaz ă existența hemope ritoneului iar dacă are
microcheaguri de sânge sugerează sarcină ectopică;
– puncția albă nu exclude sarcina ectopică.

22.3 Participarea asistentului medical la efectuarea histeroscopiei și colposcopiei

a) Histeroscopia
Se referă la examinarea endoscopica a cavităț ii uterului, aparatul fiind introdus prin colul uterin .

234 Scop/indicații:
– diganosticarea cancerului de endometru, polipilor intrauterini, uterului fibromatos,
malformațiilor uterine ;
– identificarea cauzelor în: sângerări anormale interne, infertili tate, avorturi spontane
repetate ;
– biopsia de endometru ;
– mici intervenții chirurgicale .

Materiale necesare:
– specul vaginal sau valve vaginale sterile ;
– histerometru, histeroscop, dilatatoare pentru col ;
– pense pentru col ;
– material pentru anestezie locală, regională sau generală în funcție de scop ;
– soluție dezinfectantă, comprese, pense porttampon ;
– flacoane pentru fragmentele recoltate ;
– mănuși de unică folosință .

Pragătirea pacientei
– la femeile menstruate se recomandă efectuarea examenului în zile 8 -14 al e ciclului ;
– recomandarea nu e valabilă în urgențe și la femeile care iau contraceptive orale ;
– la femeile în menopauză se recomandă administrarea de etinilestadiol cu 8 -10 zile înaintea
examenului sau se pune un ovul de prostaglandină pentru a ușura dilatar ea col ului. Nu
mănâcă cel puțin 8 ore;
– se îndepărtează pilozitatea vulvară, se face toaleta externă și eventual vaginal ;
– pacienta se așează pe masă în poziție ginecologică ;
– se anunță că procedura dureaza aproximativ 30 minute .

Participarea la procedură
– medicul monteaza speculul și face dezinfecția locală (externă și vaginală) :
– se efectuează anestezia locală. Daca e nevoie de anestezie generală se cere sprijinul
medicului anestezist :
– măsoară cavitatea uterină cu histerometru :
– realizează dilatarea colului cu dilatatoare de dimensiuni progresive :
– introduce histeroscopul mai întâi în col apoi în cavitate, manevra fiind urmărită pe monitor :
– pentru vizualizare, cavitatea uterină trebuie destinsă prin introducerea unui lichid
transparent sau gaz :
– asistența urmăreș te permanent pacienta ;
– sub supraveghere, administrează anestezicul intrevenos ;
– servește și primește materialele necesare efectuării examenului. Trimite materialele la
laborator .

Îngrijirea pacientei după histeroscopie
– examenul se poate efectua și ambulato r, excepție făcând cazurile în care se practică
intervenții ;
– pacienta este ținută sub supraveghere ;
– este avertizată că poate prezenta dureri sub formă de crampe și ușoară sângerare 1 -2 zile ;

235 – dacă sângerarea este importantă, se asociază febră și durerile ab dominale, se anunță
medicul .

b) Colposcopia
Este vizualizarea vaginului, cervixului (colului) și vulvei cu ajutorul unui microscop binocular
special .

Scop/indicații:
– evaluarea leziunilor cervicale vaginale sau vulvare ;
– testul Papa Nicolau anormal ;
– monito rizarea cancerului intraepitelial .

Materiale necesare:
– specul vaginal ;
– pense posttampon lungi ;
– pense pentru col ;
– pense pentru biopsie ;
– chiurete pentru col ;
– tampoane de vată, comprese, mese ;
– materiale de dezinfectație soluții necesare explorării suplimenta re (colposcopie lărgită)
acid acetic 3%, soluție de lugol ;
– lamă, spatule pentru recoltarea secrețiilor ;
– flacon cu fixator pentru biopsie ;
– aparat de electrocoagulare .

Pregătirea pacientei:
– examenul se execută pe un col netraumatizat motiv pentru care se ev ită:
– toaleta vaginală, raportul sexual cu 5 zile înainte examinării ;
– explorări endouterine (chiuretaje, histroscopie, histerosalpingografie)
– biopsia cervicală ;
– examinarea se face la femeile menstruate în zile 8 -13 ale ciclului; la femeile în menopauză
medi cul recomandă 7 zile administrarea a 25 gr/zi ethinyl estradiol pentru a asigura
troficitatea mucoasei ;
– examenul nu e traumatizant ;
– se informează pacienta cu privire la derularea procedurii .

Participarea asistentului medical la efectuarea examenului
– pacie nta este așezată pe masa ginecologică ;
– se montează speculul (nu se folosește lubrifiant) ;
– se observă și se recoltează secreție vaginală ;
– se observă colul ;
– se șterg secrețiile cu un tampon de vată, eventual cu ser fiziologic, se examinează colul ;
– se badion ează colul cu acid acetic 3%, (testul Hinselmann) permite evidențierea în 15 -30
secunde a imaginilor modificate ;
– în continuare se face testul Lahm – Schiller care constă în aplicarea soluției Lugol.
Evidențiază zone care nu fixează iodul și numesc zone iod negative și care atestă o leziune ;

236 – mucoasă normală se colorează în castaniu interpretarea imaginilor colposcopice se face de
catre medic ;
Asistentul medical
– urmărește pacienta în timpul examenului;
– servește medicului materialele de care are nevoie;
– preia produsele recoltate (secreții, fragmente de țesut);
– pregătește probele pentru expedierea la laborator .

Îngrijirea pacientei dupa procedură
Nu necesită ingrijire specială, procedura durează 15 minute.
Dacă s -a facut biopsie pot apărea sângerări vaginale.
Se recomandă:
– folosirea absorbantelor igienice și monitorizarea pierderilor ;
– interzicerea contactului sexual până la vindecarea locului de biopsie ;
– interzicerea folosirii tampoanelor intravaginale .

22.4 Examinarea radicologică – histerosalpingografia (HSG)
Examinarea radioscop ică a canalului endocervical, cavității uterine și trompelor prin injectarea
pe cale intracervicală a unei substanțe radiopace (omnipaque/histeropaque).

Scop/indicații
– studierea permeabil ității trompelor;
– verificarea reușitei intervenției chirurgicale după intervenții plastice pentru restabilirea
permeabilității;
– decelarea unor anomalii uterine sau tubare, precizarea sediului și gradului obstrucției;
– în sângerarea internă, când alte examene nu sunt edificatoare sau posibile: se pot dignostica
polipi endometriali, fibroame submucoasa pediculare sau sesile, adenomioza uterină,
cancerul de endometru.

Materiale necesare
– aparat Schultze (format dintr -o seringă etanșă de 20 cm3 la care se atașează o canulă pentru
introducerea substanței ș i un manometru pentru verificarea presiunii);
– manuși de unică folosință;
– substanță de contrast radiopacă (omnipaque, histeropaque sau alt produs recomandat de
medic);
– materiale de dezinfecție: soluție de betadină, tampoane, pensa posttampon;
– pensa pentru c ol Pozzi;
– specul vaginal sau valve vaginale;
– tava/carucior pentru materiale;
– tăviță renală;
– medicamente sedative, seringi pentru administrare (dacă este cazul).

Pregătirea paciente i
– se explică necesitatea și modul de desfășurare a examenului;
– la femeia s exual activă examenul se face după menstruație înaintea ovulației (între zilele 6 –
12 ale ciclului) pentru a evita orice risc de lezare a unei sarcini;

237 – la femeile în menopauză se administrează cu 6 -8 zile înaintea examenu lui 25 micrograme
ethinyl -estrad iol pentru a crește permeabilitatea colului;
– la pacientele mai anxioase, cu 30 de minute înainte se poate administra un antispastic și un
sedativ;
– pacienta este avertizată că în momentul injectării va simți o oarecare presiune/jenă;
– înainte de a merge la radio logie este rugată să -și golească vezica.

Efectuarea procedurii
– se identifică pacienta;
– se verifică recomandarea medicală;
– se obține consimțământul;
– este condusă la serviciul de radiologie unde urmează să se efectueze examenul;
– asistenta efectuează toaleta vulvară externă;
– se montează speculul sau valvule;
– se servește medicului pensa pentru col Pozzi cu care prinde buza anterioara lăsând vizibil
orificiul uterului;
– se servește apoi pensa posttampon pentru dezinfecția cavității vaginale;
– se scoate aerul din aparat și se înmânează medicului pentru a introduce substanța de
contrast;
– medicul introduce canula aparatului prin orificiul extern, aproximativ 2 cm;
– se face primul film înainte de injectarea substanței de contrast (se pot evidenția ganglionii
calcificăț i de cele mai multe ori de origine tuberculoasă, calcifică ri intrapelvine indicând
prezența unui fibrom calcificat, sterilet, modificări osoase );
– se injectează substanța de contrast și se observă pe rând cavitatea uterină, istmul apoi
trompele uterine dupa 15-20 minute de la injectare (pacienta se poate deplasa în acest timp,
fiind chiar indicat) se face proba Cotte care arată permeabilitatea tubară deoarece substanța
iodată ajunge în mod normal în cavitatea peritoneală, difuzarea fiind simetrică (Cotte
pozitiv).
Uneori pacienta este chemată la serviciul de radiologiu dupa 24 ore , când proba Cotte este
negativă, existând posibilitatea ca substanța de contrast să patrundă mai greu în trompe pana în
cavitatea peritoneală.

Îngrijirea pacientei dupa examen
– se supraveghează pacienta deși incidentele sunt rare și fără mari consecințe :
– hemoragiile puțin abundente de scurtă durată cedează la repaus ;
– lipotimia poate apărea la pacientele anxioase, r egresează la măsurile obișnuite;
– alergia la iod se combate cu antihist aminice și cortizonice;
– pot apărea contracții uterine dureroase asociate cu balonarea care pot evoca o inflamație
pelviană. Se anunță medicul, se administrează antibiotice conform prescripției.

Imagini normale
– cavitate uterină triunghiulară cu o bază de 30-35cm, vârful situat la nivelul orificiului
intern, margini laterale concave spre exterior;
– coarnele uterine fac unghiuri optuze cu unghiul uterin;
– istmul are aspectul unui defileu lung de 10 mm și larg de 3 -4mm;

238 – trompele prezintă porțiunea interstițial ă (situată în mio metru) lungă de 1 cm și largă de 0.3
mm;
– porțiunea istmică măsoară 2 -4cm; porțiunea ampulare este mai largă 5 -8mm;
– lumenul trompel or în totalitate este permeabil.

Imagini anormale
– deformarea marginilor cavității uterine. Leziunile uterine alungesc, tractionează și curbează
contururile cavității;
– la nivelul endometrului se pot observa imagini lacunare regulate (polipi, fibroame,
submucoase) sau neregulate (cancere, sinechii, hiperplazie endometrială);
– calificările pot fi determinate de fibr oame uterine chiste dermoide, tuberculoză genitala,
ganglioni;
– modificările cavității uterine (contur, dimensiuni, formă) pot arăta o malformație.
– imaginile anormale ale trompelor pot exprima obstrucții, endometrioză, tuberculoză, polipi,
sarcina extraut erină și tumori.

22.5 Spălătura Vaginală
Scop
– curățirea regiunii vaginale de secreții;
– îndepărtarea mirosului;
– prevenirea iritațiilor și escoriaților;
– prevenirea infecțiilor;
– asigurarea igienei și a confortului.

Materiale necesare
– canulă vaginală cu duza perforată(pentru reducerea presiunii lichidului);
– soluție (cantitatea și tipul soluției sunt recomandate de medic);
– irigator (bazin) curat;
– aleză, mușama;
– pled;
– mănuși sterile;
– gel pentru lubrefiere;
– tub de cauciuc sau tub din material plastic cu clemă;
– tampoane de vată;
– stativ pentru suspendarea irigatorului.

Pregătirea pacientei
– se informează pacienta despre necesitatea procedurii;
– se cere pacientei ca pe durata procedurii să fie liniștită, relaxată, și să comunice eventuale
senzații neplăcute;
– se asigu ră intimitatea;
– se instruiește pacienta să își golească vezica înainte de procedură.

Efectuarea procedurii
– se verifică recomandarea medicală;
– se asamblează echipamentul;

239 – se verifică temperatura lichidului;
– se explică pacientei modul de derulare a procduri i;
– se așează pacienta pe masa ginecologică;
– se fixează mușamaua și se învelește pacienta cu un pled;
– se spală mâinile;
– se umple tubul și se ajustează temperatura soluției (la temperatura corpului);
– se declampează tubul, se evecuează aerul, și se reclampeaz ă;
– se îmbracă mănuși sterile;
– se spală perineul cu tampoane de vată umezite cu apă caldă: sensul de curățire este dinspre
partea anterioară spre cea posterioară, folosind tamponul o singură dată;
– canula se lubrifică cu gel sau vaselină;
– se agață irigatorul pe stativ la o înălțime de 50 -70 cm de la simfiza pubiană;
– cu o mână se îndepărtează labiile, iar cu cealaltă mână se introduce canula în vagin,
înclinând -o spre față, apoi spre spatele pacientei. Se introduce aproximativ 8 -10 cm;
– se îndepărtează pensa pe ntru a permite soluției să curgă (prin forța gravitației);
– se rotește încet canula în timpul irigației;
– se clampează tubul înainte de terminarea lichidului și se îndepărtează încet canula;
– pacienta rămâne pe masa câteva minute pentru a se elimina lichidul în totalitate;
– se spală regiunea vulvară cu apă și săpun;
– se usucă regiunea vulvară cu un prosop.

22.6 Administrarea medicamentelor pe cale vaginală
Procedura este descrisă la capitolul 6 ( 6.15 A dministrarea medicamentelor pe cale vaginală )

Capitolul 23. ÎNGRIJIRI ÎN PEDIATRIE

23.1 Supravegherea funcțiilor vitale la copil , și a altor parametri

a) Măsurarea temperaturii corporale

Scop
– supravegherea sistemati că în cadrul unei spitalizări;
– supravegherea unui sindrom infectios .

Materiale necesare
– termomet rul electronic ;
– comprese, soluție dezinfectantă ;
– capisoane pentru protecția termometrului ;
– carnet pentru notarea valorilor .

Pregătirea copilului
– măsurarea se face dimineața și seara sau coform recomandării medicale ;
– pentru supravegherea în timpul spitali zării măsurarea se face înainte ca pacientul să se
ridice din pat .

Tehnica măsurării

240 Măsurarea în plici (axilar sau inghinală)
– se aplică captatorul termometrului implicat în plica axilară având grijă să se asigure un
contact bun cu pielea ;
– termometrul tr ebuie să fie bine poziționat ;
– se asteaptă 30 secunde când se aude semnalul sonor se citește temperatura afișată ;
– se adaugă 0 -5 grade pentru a obține temperatura reală .
Măsurarea rectală
– termometrul se introduce în rect depărtând fesele copilului;
– introd ucerea se face prin mișcări de rotație după ce termometrul a fost capișonat;
– în timpul măsurării termometrul se susține la copilul sugar;
– repetarea măsurării poate favoriza apariția ulcerațiilor la nivelul peretelui rectal;
– măsurarea se face în repaus, la aceeași oră din zi;
– în cazul infecțiilor măsurarea se face în frison în timpul convulsiilor în transpirație;
– se scoate termometru se citește;
– se îndepărtează capiș onul.
Măsurarea în cavitatea bucală
– sonda termometrului se introduce într -un capison din mat erial plastic;
– se plasează sublingual;
– se menține termometrul până sună;
– se scoate, se citește temperatura se îndepărtează capisonul .
Măsurarea în conductul auditiv
– captatorul este protejat de un capison de unică folosință, se introduce în urechea
pacientu lui;
– se rotește usor fiind adus cât mai aproape de timpan;
– măsurar ea se face înainte de sculare, copilul fiind în poziție de decubit .

b) Măsurarea pulsului
Scop:
– stabilirea ratei pulsului;
– depistarea unor modificări patologice .

Tehnica măsurării
– la nou n ăscut și la sugar în primele luni de viață pulsul se poate măsura în timpul somnului
la nivelul fontanelei;
– pulsațiile se pot percepe și număra aplicând mâna pe regiunea precordială;
– la copii mai mari măsurarea se poate face prin comprimarea unei artere pe un plan dur:
radială, cubitală, temporală, pedioasă, humerală, femurală, carotidă;
– la copilul supravegheat sistematic în timpul unei spitalizări măsurarea se face de 2 ori pe zi
dimineața și seara odată cu temperatura;
– în timpul măsurării copilul trebuie să fie liniștit deoarece agitația și plânsul accentuează
bătăile inimii;
– valori normale:
– nou-născut = 130/140 pe minut;
– un an = 100/120 pe minut;
– 2 ani = 100/110 pe minut ;
– 3-4 ani = 90/110 pe minut;

241 – 5-7 ani = 80/100;
– 8-10 ani = 80/90 pe minut;
– 11-16 = 80 pe minut.
c) Măsurarea și supravegherea respirației
Scopul: depistarea modificărilor apărute în afecțiuni respiratorii .

Tehnica măsurării
– se face prin inspectie/observație în timpul somnului;
– se dezbracă fața anterioarară toracelui și a abdomenulu i;
– se aplică mâna pe toracele copilului;
– se asteaptă 1 -2 minute după atingerea copilului;
– se cronometrează, se numără mișcările de ridicare a toracelui;
– în afară de frecvență se mai urmarește:
– simetria mișcărilor toracice ;
– ritmul și aplitudinea respira ției;
– prezența unor zgomote ;
– se observă libertatea căilor respiratorii;
– măsurarea se face dimineața și seara sau după un orar stabilit de medic în funcție de starea
copilului.

Valori normale:
– nou-născut = 45 -55/minut;
– 1 an=30 -40/minut;
– 3 ani=30/minut .
Respirația trebuie să fie suplă fără geamăt sau însoțită de zgomot .
Fața copilului trebuie să fie normal colorată .

d) Măsurarea tensiunii arteriale
Nu face parte dintre măsurarile de rutină .
Atunci când este cazul măsurarea se face cu aparate pentru copi i care au manșeta îngustă
adaptată mărimii brațului .
Tehnica măsurării este asemănătoare cu cea de la adult . (procedura este descrisă la capitolul 4,
4.3 Măsurarea și notarea presinuii sângelui).

e) Observarea și supravegherea scaunului la sugar și copi lul mic
Aspectul și culoarea scaunului diferă în funcție de vârsta copilului, alimentație și stare de
sănătate.

Scop:
– aprecierea modului de funcționare a aparatului digestiv ;
– depistarea unor boli însoțite de diaree sau de constipații .

În situații fizi ologice :
– în primele 2 -3 zile de la naștere, scaunul este verde -brun închis (meconiu) ;
– sugarul alimentat la san elimină scaune de culoare galben aurie care în contact cu
aerul capătă o tentă verzuie din cauza oxidării bilirubinei ;

242 – numărul scaunelor la în ceput este frecvent apoi scade fiind de 3 -4 în jurul vârstei de
6 luni ;
– are miros acru;
– aderă la scutece ;
– numaru l scaunelor este dee 1 -2 în 24 ore;
– când alimentația se diversifică scaunul își schimbă culoarea .
Copilul alimentat artificial elimină un scau n consistent, galben deschis, care nu aderă la
scutece.

În situații patologice
Scaunul prezintă modificări privin d consistența, cantitatea, compoziția, culoarea :
– poate conține elemente patologice;
– se însoțește de dureri, borborisme, tenesme;
– scaunele mu cogrunjoase au consistență neomogena, semilichida, cu particule solide și
mult mucus în forma de filamente și flocoane, culoare galben -verzuie. numarul poate
ajunge la 5 -10 în 24 ore;
Scaunele lichide și semi -lichide
– au aspect spumos;
– sunt eliminate în j et;
– pot conține grunji și mucus;
– numărul lor ajunge la 30 în 24 ore .
Scaun ele mucoase:
– sunt lichide cu mucus sub formă de grămezi vâscoase, gălbui cenuși, asemănătoare unor
plăgi;
Scaunele mucopurulente
– conțin mucus și puroi;
– au culoare galben velzui;
Scaune mucos anghinolente
– conțin: mucus grunjul de materii fecale, sange în cantități variabile sau numai mucus și
sange
Notarea scaunului
Numărul și aspectul scaunului eliminat se notează folosind semne convenționale:
– Scaun normal (|)
– Scaun semiconsistent/s emilichid (/)
– Scaun apos ( -) , grunjos (z); mucus (x)
– Scaun cu sânge (s) și se notează cu roșu

Când scaunul conține mai multe elemente se folosesc toate simbolurile de exemplu
(xz) mucogrunjos; (xs) mucosanghilonet etc.

23.2 Prelevarea probelor pentru laborator la sugar și copilul mic

a) Prelevarea sângelui pentru examenul de laborator la sugar

Recoltarea sângelui prin înțeparea călcâiului
Scop:

243 – obținerea unei mostre de sange pentru determinarea glucozei și hematocritului ;
– efectuarea testelor de lab orato r pentru fenilcetonurie, galactoz emie, hipotiroidism .

Material necesar:
– lame și lamele de laborator;
– alcool de 70 grade;
– pipeta (vas capilar);
– comprese sterile;
– ac pentru înțepătura sau lama pentru scarificare;
– manuși de unică folosință .

Pregati rea copilului
– se verifică identitatea copilului;
– se verifică recomandarea medicală;
– se așează copilul într -o poziție comodă;
– se dezvelește piciorul ales pentru recoltare .

Efectuarea procedurii
– se examinează locul (marginea lateroexternă a călcâiului);
– se spală mâinile și se pun mănuși;
– se dezinfectează locul cu un tampon cu alcool;
– se șterge suplusul de spirt cu o compresă uscată;
– se scarifică zona cu lama sau se înțeapă cu un ac steril;
– prima picătură de sânge se șterge cu un tampon uscat;
– se colectează s ângele cu ajutorul pipetelor capilare;
– la sfârșit se aplică un tampon apoi un pansament steril;
– se etichetează și se trimite proba la laborator;
– se liniștește copilul după recoltare .

Recoltarea sângelui prin puncție venoasă

Scop:
Obținerea unei cantităț i mai mari de sânge pentru examene de laborator .

Material necesar:
– pătura pentru înfășarea (imobilizarea) copilului;
– seringi/ace de unică folosință;
– vacutainere;
– material de dezinfecție: alcool 70 grade;
– tampoane sterile;
– mănuși de unică folosință .

Preg ătirea copilului
– se înfașă copilul după tehnica mumiei care permite imobilizare fără să jeneze și se lasă
acces la zona jugulară .

244 Efectuarea procedurii
– se identifică pacientul;
– se verifică recomandarea medicală;
– se stabilește locul
– vena jugulara externă , copilul fiind așezat cu capul mai jos decât corpul folosind un
prosop rulat sau marginea mesei;
– vena femulară „poziția broaștei” copilul fiind fixat la nivelul genunchilor cu mâna
evitând presiunea pe coapse ;
– se dezinfectează locul și se face puncția ven oasă;
– după recoltare pe locul înțepăturii se aplică un tampon cu care se face compresie;
– specimenele recoltate se trimit la laborator .
Observații
– puncția poate fi efectuată de către medic sau de un asistent medical special instruit pe baza
unui protocol e laborat și semnat de către medic.

b) Preleva rea probelor de urină la copil
– se face toaleta organelor genitale;
– se fixează în jurul perineului sau vulvei o pungă sterilă din material plastic;
– în lipsa pungii se urmarește atent copilul pentru a surpinde mo mentul micțiunii .
Materialele pentru recoltare, recipiente sterile, trebuie sa fie permanent pregătite.

c) Prelevarea probelor din scaun la copil
– pentru examenul coproparazitologic se recoltează din scaunul emis spontan fără supozitor;
– prelevarea se face din zone care prezintă mucus, fragmente nedigerate cantitatea fiind
aproximativ 5 gr;
– dacă scaunul nu prezintă modificări, recoltarea se face din mai multe zone;
– pentru coprocultură recoltarea se face direct din rect cu sonda melaton sterila .
Materialele pentru recoltare, recipiente sterile, trebuie sa fie permanent pregătite.
Procedura de reoltare este descrisă la capitolul 5 (5.3 Recoltarea materiilor fecale pentru
examenele de laborator, a) Recoltarea materiilor fecale pentru examen coproparazitologic) .

23.3 Îngrijirea plăgii ombilicale

Scop: mumificarea cordonului și prevenirea infecției .
Îngrijirile încep la maternitate și se continuă la domiciliu. Se execută de personal d e specialitate
sau de către mamă /substitut matern la domiciliu după o prealabil ă informare/instruire.

Îngrijiri înaintea căderii bontului ombilical
– normal bontul ombilical se mumifică dupa 6 -8 zile de la naștere și se detașează ;
– în primele ore se controlează pansamentul pentru a depista eventuale hemoragii ;
– în zilele urmatoare se re face pansamentul și se observă evoluția (eventuale semne de infecții:
roșeață, secreții, febră) ;
– pentru prevenirea infecției și grăbirea mumificării peste bont se aplică comprese sterile
înbibate în alcool ;
– se anunță medicul dacă bontul devine moale, apare secreția .

245 Îngrijirea plăgii ombilicale în caz de infecții
– se anunță medicul, se respectă recomandările ;
– se curăță plaga cu apă oxigenată ;
– se atinge plaga cu betad ină;
– se aplică pulbere de baneocin .
Dacă plaga prezintă granulom se atinge mugurul cu soluți e de nitrat de argint 5%. Se aplică
pansament steril.

23.4 Supravegherea nou -născutului în incubator
Informații generale
Incubatorul este un habitaclu (lăcaș ) închis cu pereți din material plastic transparent care permite
observarea nou nascutului, realiz area îngrijiri lor și liniștirea prin atingere .
Prezintă orificii care permit trecerea tuburilor și sondelor necesare acordării îngrijirilor .
În interior aerul ambiant este cald, umidificat și reîmprospătat permanent .

Indicații
– nou-născuții prematuri sau cu greutate mică la naștere ;
– nou-născuții fragili, sub supraveghere clinică strictă – dezechilibrați hermodinamic,
respirator , instabil i termic , la care trebuie observate mișcări anormale, colorația
tegumentului, semne de agravare a stării de sănătate ;
– nou-născuții sub fot oterap ie.

Materiale necesare
– incubator curat decontaminat, preîncălzit ;
– gradul de umiditate reglat (40%) .

Pentru incubator
– o „piele de oai e” sintetică pentru acoperirea saltelei ;
– un cearceaf ;
– un scutec împăturit sub cap ;
– un sac ;
– o pânză pentru acoperirea corpului copilului ;
– o pânză pentru acoperirea incubatorului .

Pentru copil
– un scutec sau pled ;
– o cămășuță și eventual șoșete.

Efectuarea procedurii
– se informează familia;
– se explică necesitatea punerii în incubator, modul de funcționar e și p osibilitatea de contact
cu copilul .
Instalarea copilului
– se dezbracă nou -născutul ;
– se reglează temperatura din incubator cu ajutorul unei sonde cutanate ;
– se instalează sau se verifică sonda de gavaj , perfuzia și oxigenul dacă este nevoie ;

246 – se montează alarma ;
– se instalează o pungă de urină ;
– se lasă libere fața , mâinile și picioarele (pentru securitate) ;
– se acoperă cu o lenjerie moale ;
– se respectă ritmul somn -veghe. În timpul somnului se acoperă incubatorul cu un cearceaf
– familia va fi informată asupra confortului copilului și cum poate partic ipă la îngrijire.
Supravegherea copilului
– se observă și se notează temperatura la ore regulate din 6 în 6 ore ;
– se asigură poziția sondei cutanate care rămane tot timpul cât copilul stă în incubator ;
– se verifică umi ditatea ;
– pozitionarea copilului la fiecare îngrijire (în timpul perioadei de veghe), respectiv dreapta –
stânga -pe spate;
– curățirea rezervorului de apă și schimbarea la 24 ore este de dorit ca atunci când părinții
iau legatura cu copilul să poarte echipament de protecție .
Întreținerea cotidiană a incubatorului
– se face când copilul este scos pentru toaletă ;
– se îndepărtează lenjeria ;
– se curăță accesoriile, pereț ii interiori apoi cei exteriori ;
– se dezinfectează exteriorul, se preferă apă sterilă sau serul fizio logic pentru interior ;
– pentru d ezinfecț ie nu se folosesc produse toxice (fenoli, aldihide, halogeni, acizi, alcol );
– se reface pătuț ul.
Ieșirea din incubator
Copilul părăseș te incubatorul cu avizul medicului dacă:
– starea clinică ș i termică este stabilă, s -a produs o maturizare suficientă ;
– dacă nou -născutul este la termen ș i are temperatura stabilă ;
– dacă este prematur sau are greutate mică: temperatura corpului să fie stabilă iar cea a
mediului în jur de 28 -30 grade ;
– înainte de a fi scos din incubator se fac e acomodarea cu temperatura exterioară .
Părinț ii vor fi instruiț i cum să îngrijească copilul
La sfârșit se curață ș i se decontaminează incubatorul .

Complicații ș i riscuri
– tulburări de termoreglare din cauza:
– pierderilor de căldură (închiderea ș i deschider ea repetată a incubatorului) ;
– temperaturii neadaptate;
– umidității neadaptate.
– infecț ii nozocomiale din cauza:
– lipsei de igienă a incubatorului ;
– inconfortul copilului
– poziț ia incomodă
– lumina puternică, zgomot;
– inhalarea regurgitaț iilor;
– arsuri ca urmare a lipsei circulăr ii aerului în interior. Se poziț ionează salteaua de așa
manieră încât să se mențină circulația aerului, se evită curenț ii care pot provoca
supraîncălziri .

247 NOTĂ INCUBATORUL ESTE UN APARAT ELECTRIC ȘI NECESITĂ SUPRAVEGHERE
PERMANENTĂ

23.5 Supravegherea nou născutului sub fototerapie
Fototerapia este expunerea la radiații luminoase.
Indicații
– Icterul la copil ( galbenă tegumentelor ca urmare a unui exces de bilirubină sangvină ).

Informaț ii generale
Icterul fiziologic sau hiperbilirubinemia tra nzitorie neonatală
– apare în proporție de 60% -70% la nou născuții la termen ș i 95% din prematuri;
– este o consecinț ă a hem olizei fiziologice post -natale;
– debu tează a doua, a treia zi de viață;
– este puțin intens , nu este însoț it de febră , uneori apare o ușoa ră somnolență;
– starea gene rală este bună ;
– urina este de aspect norma l, nu pătează scutecele, nu conț ine pigmenți biliari,
urobilinogenul uș or crescut, fecalele au aspect normal.
Evoluț ia este favorabilă, icte rul scade rapid în intensitate ș i dispare sponta n după 5 -7 zile mai rar
după 10 -14 zile.
Nu necesită tratament, numai dacă este foarte intens medicul recomandă fenobarbital sau
fototerapie.

Icterele patologice
– au numeroase cauze;
– sunt consecinț e ale tulburărilor metabolismu lui bilirubinei care pot interesa producerea,
captarea hepatică, conjugarea sau excreț ia sa;
– boala hemolitică a nou născutului denumi tă și icter grav prin incompatibilitate H sau
eritroblastoză fetală este una din cauzele hipebilirubinei patologice.
Fototerapia reprezintă tratamentu l hipebilirubinemiei neonatale ș i a icterului prin expunerea
tegumentelor copilului la radiaț ie luminoasă intensă. Spectrul ultraviolet din radiaț ia luminoasă
contribuie la eliminarea bilirubinei din pielea copilului.

Material necesar
– incubator ;
– lampă de fototerapie ;
– ochela ri de fototerapie pentru protecț ia ochilor copilului ;
– aleză de unică folosinț ă;
– pungă de u rină pentru baieț i;
– scute c pentru realizarea unui înveliș (cocon) .

Pregătirea copilului
– se identifică copilul pentru a fi sigur că procedura se aplică celui care trebuie ;
– se dezbracă copilul ;
– se montează o pungă de urină dacă este băiat ;
– se protejează ochii cu ochelarii speciali .

248 Rolul asistentului medical
Verifică:
– distanța între sursa de fototerapie ș i pielea copilului (30 -40cm) ;
– poziț ia corec tă a ochelarilor de fototerapie ;
– regla rea temperaturii incubatorului ș i umiditatea ;
– temperatura corporală ;
– frecvență cardiacă ș i respiratorie a copilului ;
Notează:
– diureza , culoarea urinii, a scaunului ș i greutatea copilului ;
– comportamentul copilului;
Observă:
– colorația ș i hidratarea pielii, se dă copilului să bea la cerere se suplimentează lichi dele prin
perfuzie sub prescripț iile medicale
Alte ingrijiri
– calmează copilul prin cuvinte blânde dacă este agitat ;
– se dă o tetin ă copilului, cu acordul părinț ilor;
– se evită trezirea ș i se asigură confortul ;
– se evită radiatiile luminoase prin acoperirea incubatorul ui (se asigură astfel și protecț ia
pentru ceilalț i copii care sunt în încăpere);
– pentru realizarea îngrijirilo r igienice (schimbare, alimentaț ie) se profi tă de perioada de
veghe a copilului, se întrerupe lampa de fototerapie, se îndepartează ochelarii ;
– se verifică eficacitatea fototerapiei .

Supravegherea după fototerapie
– timpul de expunere la fototerapie este prescris de medicul pediatru în funcție de gra vitatea
icterului ;
– se hidratează în continuare copilul pe care orală sau iv .

Complicații ș i riscuri
– pericolul iradierii oculare este atent eliminat prin protejarea ochilor copilului ;
– există risc de ap nee ceea ce impune supravegherea frecvenței cardiace și saturaț ia în oxigen
a copilului ;
– hipertermia se previne prin supravegherea continuă a temperaturii cutanate .

23.6 Efectuarea injecț iei intramusculare la sugar
Scop
Introducerea unei soluț ii medicame ntoase recomandate de medic în ț esutul muscular

Materi al necesar:
– medicamentul recomandat ;
– ace pentru aspirarea medicamentului din fiolă/flacon ;
– ac subțire și mic adaptat grosimii muș chiului ;
– seringă de cap acitate corespunzătoare cantității de soluț ie medicamentoasă recomandată ;
– material de dezinfecț ie;
– recipient pentru colectarea materialelor folosite .

249 Efectuarea procedurii
– se verifică încă odată prescripț ia medicală ;
– se identifică copilul ;
– se alege locul: treimea medie a feței externe a coapsei (mușchiul vast lateral) mai rar fața
anterioară . Mușchiul gluteal poster ior unde se fac de obicei injecț ii intramusculare este
foarte puțin dezvoltat la sugar ș i foarte aproape de nervul sciatic, nu se recomană la loc
pentru injecție;
– se dezinfectează locul ;
– cu o mână se fixează piciorul copilului;
– cu o miscare rapidă se â nțeapă mu șchiul, acul fiind uș or orientat oblic ;
– se verifică poziția acului și se injectează soluț ia;
– dupa injectare s e aplică un tampon cu soluție dezinfectantă ș i se retrage acul ;
– se colectează mate rialele folosite conform precauț iilor unive rsale .

Îngrijirea copilului după procedură
– se linișteș te copilul ;
– se așează într -o poziț ie comodă ;
– se observă locul .

23.7 Administrarea medicamentelor pe cale orală la copil
Este introducerea în orga nism pe cale orală unei cantități de medicamente ca re să acț ioneze
general sau local .

Materiale necesare
– pahare de unică folosinț ă;
– pipetă, sticulț ă picurătoare ;
– medicamente prescrise ;
– apă, ceai, alt lichid recomandat ;
– lingură, linguriț ă;
– apăsător de limbă ;
– tavă sau masuș ă mobilă ;
– mănuș i de unică folosi ntă.

Pregătirea copilului
– se folosește metoda de joacă pentru a obț ine cooperare ;
– se informează cop ilul că va primi un medicament ș i nu bomboane;
– se informează asupra efectului și reacț iilor adverse ;
– se explică părinț ilor rolul medicamentului, importanța administrării, acțiunea și eventualele
reacț ii adverse ;
– se asigură o poziț ie corespunzătoare în raport cu starea copilului ;
– se verifică dacă sunt îndeplinite condiț iile pentru administrare ;
– dacă nu există nici o contraindicație se înlocuieș te apa cu un alt lichid, d e preferat dulce
(suc, ceai). N u se folosesc alimente sau lichide preferate de copil deoarece le -ar putea
refuza mai tarziu!

Efectuarea procedurii

250 – se aș ează materialele pe o tavă sau cărucior pentru tratament ;
– se verifică prescripț ia medicală: numele medicamentului, doza, modul de administrare,
calea de administrare ;
– se indentifică fie care medicament pe care -l primeș te pacientul: eticheta ambalajul ;
– se pun dozele ce trebuie administrate: într -un păhărel din material plastic ;
– se verifică numărul salonului ș i numele pacientului ;
– se aduce tăvița/masuș a cu medicamentele în salon ;
– se explică pacientului/părinților ce medicament primește, acț iunea acestuia, dacă are gust
neplăcut ;
– se așează pacientul în poziție ș ezând dacă nu e nici o contraindicație, sau o poziț ie comodă
în car e să poată bea lichidul în funcț ie de starea acestuia ;
– se serveș te pacientului doza unică ;
– se zdrobeș te sau se fragmentează tab letele pentru a fi mai ușor de ingerat ș i în mod
deosebit la copii mici ;
– se foloseș te o cantitate mai mică d e lichid pentru a coopera mai uș or.

La sugari se procedează astfel
– se zdrobește medicamentul și se pune într -o linguriț ă cu ceai ;
– se introdu ce lingurița în gura copilului se apasă ușor limba și se răstoarnă conț inutul ;
– se aș teaptă până când copilul înghite și apoi se retrage linguriț a.

Supravegherea copil ului după administrare
Copilul n u trebuie lăsat singur .
– se urmărește aspectul tegumentului, pot apare erupții, caz în care se anunță medicul;
– la apariția tulburărilor respiratorii se administrează oxigen, ori se anunță medicul. Se
pregătește trusa de urgență;

23.8 Măsuri în cazul unor reacții apărute după administrarea medicamentelor la copil

Dacă acuză senzație de greață ș i vomă
– se aerisește încăperea ;
– se cere copilului să inspire profund (dacă este la o vârstă la care poate înțelege);
– se stă cu copilul până când se simte bine ;
– dacă este cazul, se anunță medicul ;
Dacă varsă o parte din medicament
– se anunță medicul;
Dacă are reacț ie alergică sau anafilactică
– se oprește administrarea medicamentul ui;
– se anunță urgent medicul;
– se pregătesc medicamente antihistamice .
Dacă reacț ia este severă:
– se așează copilul în decubit cu capul puțin ridicat;
– se evaluează semnele vitale din 15’ în 15’;
– se urmărește dacă prezintă hipotensiune sau are dificultate în respirație;
– dacă are dificultăți respiratorii se administrează oxigen pe mască , 6l/min ;
– se pregătește o trusă de urgențe (la îndemână);

251 – se asigură suport psihologic copilului pentru a reduce anxietatea;
– se notează tipul și evoluția reacției alergice.

Capitolul 24 ÎNGRIJRI ÎN GERIATRIE

24.1 Noțiuni introductive .
Îmbătrânirea e ste un proces caracterizat prin modificări treptate și spontane, având ca efect
maturizarea în timpul copilăriei, pubertății și perioadei de adult tânăr , și apoi declinul multor
funcții ale organismului în timpul vârstei a II -a și a III -a.

Îmbătrânirea este un proces continuu care debutează la naștere și continuă în toate etapele vieții.

Are atât componenta pozitivă a dezvoltării, cât și componenta negativă, declinul.

Tradițional, vârsta de 65 ani este considerată un „prag” deoarece este vârsta la care oamenii sunt
pensionați.

24.2 Evaluarea funcțională a vârstnicului
Indicații
– este efectuată pentru a evalua nivelul stării de bine al persoanei cât și capacitatea, ca adult
vârstnic , de a -și purta în mod autonom de grijă ;
– va ajută la identificarea nevoilor personale și a punctelor slabe în îngrijirea personală, va
furniza baza de la care se va porni întocmirea planului de îngrijire a cărui scop să fie
creșterea gradului de autonomie a vârstnicului, va oferi un feed -back în privința
tratamentului și reabilitării ;
– evaluarea se va folosi pentru a identifica și suplini nevoile vârstnicului cu serviciile
potrivite cum ar fi asigurarea menajului, îngrijirea la domiciliu, îngrijirea zilnică care să
ajute pacientul să -și mențină autonomia. Sunt disponibile numeroase metode de întocmire
a unei evaluări metodice funcționale .

Metode de evaluare funcțională a vârstnicului:
Indexul Katz : privind activitățile traiului de zi cu zi este o metodă foar te des folosită pentru
evaluarea abilităților de a realiza 6 activități zilnice de îngrijire personală: îmbăiere, îmbrăcare,
asigurarea igienei, transferul, controlul sfincterelor, hrănirea. Descrie nivelul funcțional al
pacientului la un anumit moment în timp și punctează obiectiv performanțele sale .

Scala Lawton : evaluează capacitatea de a realiza activitățile de îngrijire personală mai
complexe. Se referă la activitățile necesare pentru a -și susține traiul autonom cum ar fi:
capacitatea de a folosi tele fonul, de a găti, de a face cumpărături, de a spăla rufe, de a gestiona
resursele financiare, de a -și administra medicația și de a -și pregăti masa. Activitățile sunt cotate
pe o scală de la 1 la 3 începând cu autonomia (capacitate totală de a realiza activ itățile),
continuând cu a avea nevoie de un oarecare sprijin și sfârșind cu incapacitatea totală .

Scala și indexul Barthel : evaluează următoarele 10 funcții în autoîngrijire: hrănirea, mutarea din
căruciorul cu rotile în pat și invers, efectuarea igienei personale, deplasarea până și de la toaletă,
îmbăierea, deplasarea pe suprafețe drepte, fără denivelări, împingerea căruciorului cu rotile,

252 urcarea și coborârea scărilor, îmbrăcare / dezbrăcare, menținerea continenței intestinale,
controlarea vezicii urina re. Fiecare item este notat conform cu gradul de asistență necesară; după
un timp, rezultatele vor arăta o îmbunătățire sau un declin. O scală similară numită Scală de
evaluare a autoîngrijirii Barthel, e o scală mai detaliată privind evaluarea funcțională . Ambele
instrumente furnizează informații care ajută la determinarea tipului de îngrijire necesară.
Scala de Resurse Sociale OARS (Cercetări și servicii pt. vârstnicii din America) este un
instrument de evaluare dezvoltat la Universitatea Duke în 1978. Es te o metodă
multidimensională și evaluează nivelul funcționării în următoarele 5 domenii: resurse sociale,
resurse economice, sănătate fizică, sănătate psihică și activități ale traiului de zi cu zi.
Principalele activități ale traiului de zi cu zi includ mobilitatea, îmbrăcarea, igiena personală,
hrănirea, mersul la toaletă și factori legați de incontinență. Totuși, aceste activități pot fi extinse
pentru a include și activități instrumentale (cumpărături, îngrijirea locuinței, utilizarea
telefonului, plat a facturilor, administrarea medicației, gătitul și spălarea rufelor) cât și alte
activități mai complexe (activități sociale, voluntare, ocupaționale, recreative). Fiecare domeniu
e marcat pe o scală de la 1 la 6. La sfârșitul evaluării este determinat un scor cumulativ privind
deficiențele. Cu cât scorul este mai mic, cu atât mai mare este nivelul deficienței.

Materiale necesare:
– documentația (formulare tip de completat) necesară uneia din metodele de evaluare
funcțională care se folosește în spital .

Pregătirea echipamentului:
– se va explica testul pacientului și i se va comunica locația efectuării sale (camera de spital
sau de tratament) .

Implementare:
– se va revedea istoricul în materie de sănătate al pacientului pentru a obține date individuale
despre p acient și pentru a înțelege problema în profunzime cât și modificările fizice subtile ;
– se vor obține date biografice, inclusiv numele pacientului, vârsta, data nașterii și așa mai
departe dacă acestea nu există deja ;
– folosindu -se instrumente de evaluare fu ncțională, pacientul va fi rugat să răspundă la
întrebări. Dacă pacientul nu poate răspunde, se vor obține răspunsurile de la cei care -i
acordă îngrijire .

Considerații speciale:
– evaluarea funcțională a vârstnicului trebuie făcută cât mai repede din moment ul internării
sale;
– întreaga evaluare va fi revizuită și actualizată de fiecare dată când o modificare importantă
apare în starea fizică și mentală a pacientului ;
– când este folosită scala Lawton, evaluarea pacientului se va face în termeni specifici
sigura nței: de exemplu, o persoană poate fi capabilă să gătească o masă simplă pentru sine
dar poate uita aragazul aprins după ce a gătit ;
– atât indexul Barthel cât și Scala de evaluare a autoîngrijirii Barthel sunt folosite ca
instrumente mai des în recuperarea vârstnicilor și în îngrijirile pe termen lung pentru a
consemna îmbunătățirea capacităților pacientului.

253 În ciuda modificărilor ce apar în organism odată cu înaintarea în vârstă, majoritatea funcțiilor
rămân adecvate pe parcursul vieții, deoarece cele mai multe organe au o capacitate funcțională
mult mai mare decât cea necesară organismului (rezervă funcțională).
Boala, mai degrabă decât îmbătrânirea normală, este responsabilă pentru scăderea sau pierderea
capacității funcționale a organelor.
Chiar și așa, declinul funcțional înseamnă că persoanele în vârstă au dificultăți la adaptarea la
variațiile factorilor de mediu, sunt mai sensibile la agenții patogeni și la infecții și au o
predispoziție mai mare la reacții adverse ale medicamentelor.
Persoanele vârst nice nu mai sunt capabile de performanțe fizice.
Schimbările induse de vârstă sunt influențate și de modul în care persoana a trăit. Un stil de viață
sedentar, dieta necorespunzătoare, fumatul și abuzul de alcool și droguri, pot afecta multe organe
pe par cursul timpului, adeseori mai mult decât îmbătrânirea singură.

24.3 Îngrijirea persoanelor vârstnice. Particularități legate de patologia vârstnicului.
În cazul vârstnicilor, ne aflăm în fața a două procese care pot coexista: procesul normal, natural
de involuție și procesul patologic; de aceea este foarte important să stabilim dacă ne aflăm în fața
unui „ pacient în vârstă” sau în fața unei „persoane cu modificări de îmbătrânire”.
Adesea vârstnicii care solicită asistență medicală, acuză nu suferințe morbi de, ci „fenomene
regresive somatice și funcționale, insuficiențe, impotențe a căror etiologie este însuși procesul de
senescență” care nu poate avea un tratament anume.

Anamneza pacient ului vârstnic are unele particularități:
– datele furnizate de vârstnic nu sunt întotdeauna suficiente și relevante, ceea ce necesită
orientarea interviului spre familie sau spre persoana care îngrijește vârstnicul ;
– bătrânului trebuie să i se vorbească mai tare și mai ales mai rar și mai clar din cauza
hipoacuziei de tip centr al (aude dar nu înțelege) ;
– presupune timp și răbdare de a asculta vorbele pacient ului, de cele mai multe ori stufoase,
cu reluări, mici amnezii ;
– observația are rol important în aprecierea stadiului de îmbătrânire, a vârstei cronologice sau
biologice, mai a les pentru a vedea dacă vârsta reală (în ani) a pacientului coincide cu vârsta
biologică (felul cum arată) ;
– în cazul în care aprecierea ne sugerează o vârstă mai mare decât cea reală, ne aflăm în fața
unei îmbătrâniri precoce sau accelerate ;
– foarte importa ntă este cercetarea anamnestică a tratamentelor efectuate anterior, suferințele
iatrogene fiind frecvente la vârstnic ca urmare și a tendinței acestuia de a lua multe
medicamente ;
– o importanță deosebită o are observarea mersului ;
– semiologia geriatrică este întotdeauna mai bogată, la semnele clinice adăugându -se și
stigmatele îmbătrânirii.

24.4 Tulburări de somn
Organismul uman are nevoie de odihnă și somn pentru a -și conserva energia, a preveni oboseala,
a asigura o pauză în funcționarea organelor și a eli mina tensiunea.
Odihna depinde de gradul de relaxare fizică și mentală. Se presupune că, dacă stai întins în pat
înseamnă odihnă dar, grijile și alți factori asociați de stres fac ca mușchii din tot corpul să

254 continue să se contracte chiar dacă activitatea fizică a încetat. Realizarea odihnei depinde de
această relație între psihic și somatic.
Funcțiile corpului au perioade de activitate și odihnă într -un ciclu continuu de activitate
(bioritmuri).
Odihna „prin excelență” înseamnă somn neîntrerupt, revigoran t și recuperator.
Calitatea somnului se deteriorează cu vârsta.
Dissomnia reală a vârstnicului, care trebuie diferențiată de falsa insomnie (nu dorm noaptea
pentru că dorm ziua), include atât tulburări cantitative, hiposomnia, cât și tulburări ale ritmului
normal (somn nocturn – veghe diurnă, în sensul inversării).
Studiile efectuate pe loturi de persoane vârstnice arată că:
– nevoile de somn ale vârstnicului sunt mici comparativ cu adultul, cu toate acestea timpul
de somn total nu scade odată cu înaintarea î n vârstă ;
– comparativ cu adultul, la vârstnic, numărul de treziri poate însuma 1 -2 ore de veghe
nocturnă, comparativ cu câteva minute la adultul tânăr ;
– un alt parametru al somnului, eficacitatea, prin care se înțelege raportul dintre timpul de
somn total sa u real și timpul petrecut în pat, cu lumina aprinsă, suferă modificări odată cu
înaintarea în vârstă; eficacitatea somnului are o cădere marcată spre 70 de ani atât la
bărbați cât și la femei ;
– s-a observat că bătrânul își recuperează prin somn diurn, inclu siv siesta, pierderile datorate
veghei nocturne; dormind ziua, el va dormi mai greu, mai puțin noaptea, ceea ce duce la un
cerc vicios.

Cauzele dissomniei la vârstnic.
– hipetrofia de prostată, prin fenomenul de polakiurie nocturnă pe care -l determină;
– insomnia din această cauză are repercursiuni importante asupra organismului vârstnic prin
epuizare psihică, intelectuală, determinată de imposibilitatea de refacere a sistemului
nervos;
– refluxul gastro -esofagian ce poate fi corectat prin măsuri de igienă și al imentație corectă
seara (cina cu 2 -3 ore înainte de culcare, evitarea meselor copioase) și culcare în poziție
proclivă (pe pernă mai înaltă);
– reumatismul articular dureros, cu orar mai ales nocturn, crampe musculare ale membrelor
inferioare prin tulburări circulatorii;
– tusea rebelă la vârstnicii fumători, cu bronșită cronică;
– insomnia iatrogenă, medicamentoasă (medicamente stimulente ale snc, hipnotice);
– apneea nocturnă care se însoțește de sforăit puternic și periodic, somn întrerupt cu
frecvente treziri, activități nocturne neobișnuite cum sunt ridicarea în șezut,
somnambulismul și căderea din pat.

Evaluarea calității somnului la vârstnici
Informațiile privind istoria somnului sunt importante și se referă la:
– cât de bine doarme pacientul acasă ;
– de câte or i se scoală pe noapte ;
– la ce oră se culcă ;
– ce deprinderi are înainte de culcare: servește o gustare, urmărește programele TV, ascultă
muzică, lecturează ceva, face exerciții fizice ;
– poziția favorită în pat, condițiile de microclimat din cameră (tș, ventila ție, iluminare) ;

255 – somnifere sau alte medicamente luate în mod obișnuit care -i pot afecta capacitatea de a
adormi ;
– anumite hobby -uri;
– starea de mulțumire existențială ;
– percepția stării de sănătate (pentru a detecta posibile depresii) .
Datele obținute de la p ersoana vârstnică trebuie confruntate cu ale îngrijitorului sau ale
membrilor familiei.
O parte importantă a evaluării, necesară pentru implementarea unor intervenții adecvate este
ținerea unui jurnal al somnului. Acesta va asigura o înregistrare exactă a problemelor legate de
somn și va identifica cauzele.

Intervenții
Intervențiile vor avea loc după o edificare completă asupra istoricului somnului.
Măsurile aplicate pentru asigurarea unui somn de calitate pentru pacientul în vârstă vizează:
– menținerea co ndițiilor care favorizează somnul (factori de mediu și obișnuințele dinainte
de culcare);
– ajutorul oferit pacientului pentru relaxare înainte de culcare prin masarea spatelui,
picioarelor sau servirea unor gustări dacă se solicită (lapte cald, vin, coniac) ;
– poziționare în pat, calmarea durerilor și asigurarea căldurii știind că vârstnicii sunt mai
friguroși);
– eliminarea cafeinei și a teinei după amiaza și seara (cafea, ceai, ciocolată);
– încurajarea exercițiilor zilnice și reducerea somnului de zi la mai puț in de 2 ore;
– efectuarea unei băi calde dacă vârstnicul o agreează și nu se plânge de amețeli după baie .

24.5 Demența
Noțiuni introductive
Demența este o disfuncție intelectuală dobândită, persistentă și cu evoluție progresivă, afectând
cel puțin două din următoarele procese mentale: limbajul, memoria, orientarea temporo -spațială,
comportamentul emoțional și personalitatea, cogniția (calculul, raționamentul, gândirea
abstractă, etc.)

Cea mai precoce manifestare a demenței este de obicei uitarea. Urmează a poi pierderea memoriei
recente mai ales, și în final dezorientarea și dezinserția socială.
Pacient ii se simt stânjeniți și frustrați de pierderea abilităților, refuzând să fie ajutați. Acest fapt
duce la încercarea de a -și ascunde dificultățile, la reziste nță în a primi ajutor și la refuzul de a
mai face unele activități.

Tipul de demență (Alzeimer, demențe vasculare) influențează evoluția și tratamentul acesteia. In
numeroase cazuri demența coexistă cu depresia și cu delirul. Diagnosticul se bazează pe:
– istoricul bolii
– examenul fizic și al stării mentale
– revizuirea atentă a medicației administrate și a consumului de alcool
– investigații de laborator pentru a elimina alte cauze ale disfuncțiilor cognitive: dozarea
hormonilor tiroidieni, VDRL, teste hepatice și renale, RMN -ul sau TC sunt recomandate în
cazurile cu semne precoce de demență apărute într -un interval de timp relativ scurt, de câteva

256 luni până la 1 -2 ani; ambele investigații sunt utile pentru excluderea unor boli ce pot mima
demența de tip Alzheime r cum sunt hematoamele și tumorile cerebrale, accidentele vasculare
ischemice sau hemoragice.

Principii de îngrijire a pacient ului cu demență
– Se menține independența pacient ului prin încurajarea acestuia să facă singur anumite
activități care sunt mai ușo r de rezolvat; ajută la menținerea stimei de sine și previne
frustrarea.
– Se evită confruntările de câte ori este posibil. Se încearcă să nu fie contraziși dacă spun
lucruri ciudate sau prostești. Li se distrageți atenția dacă doresc să facă ceva nepotrivit ,
schimbând subiectul sau îndepărtându -l de sursa interesului său absurd.
– Se stabilesc rutine în îngrijirea persoanei cu demență, făcând aceleași lucruri la aceleași ore
și asigurând o anumită predictibilitate în îndeplinirea activităților.
– Se asigură un m ediu sigur pentru pacient ul cu demență. Confuzia, pierderea coordonării
fizice cresc posibilitatea de a cădea, de aceea trebuie verificate zonele periculoase ca
podelele alunecoase, mobila plasată incomod, mochetele fixate necorespunzător.
Activitățile zil nice au un risc crescut pentru pacient i: aceștia pot deschide gazul, lăsa
lumina aprinsă, arunca chibrituri aprinse într -un coș cu hârtie, etc. De aceea, anumite
atenționări scrise („închideți gazul”, „opriți apa”) ca și eliminarea obiectelor periculoase
pot diminua riscul accidentelor casnice.
– Se mențin canalele de comunicare deschise. Pe măsură ce boala evoluează, problemele de
comunicare între pacient și ceilalți vor fi din ce în ce mai mari. Pacienț ii vor avea
dificultăți în a se exprima și a purta o co nversație. Pentru a menține canalele de comunicare
deschise se recomandă:
– să se verifice dacă pacient ul nu este afectat de tulburări de auz, vedere , sau de
probleme stomatologice;
– să se vorbească simplu, clar, rar, numai despre un singur subiect;
– să se aco rde persoanei mai mult timp pentru a răspunde;
– dacă persoana este confuză, să i se amintească , cu răbdare , informațiile esențiale
folosind un obiect sau o imagine;
– să se încerce, prin vocabular adecvat, să nu se simtă contraziți sau să -i jigniți,
corectând u-i cu bruschețe.
– Să se folosească privirea și atingerea pentru exprimarea sentimentelor.

24.6 Căderile (instabilitatea fizică, mersul instabil, căderile)
Căderile reprezintă o problemă majoră pentru vârstnici, mai ales pentru femei.
Echilibrul și mișcare a necesită o interconexiune complexă a conștientului, a funcțiilor
neuromusculare și cardiovasculare, precum și capacitatea de adaptare rapidă la o schimbare
ambientală. Vulnerabilitatea la cădere a persoanelor vârstnice, crește atunci când oricare dintre
aceste sisteme este suprasolicitat de un factor suplimentar, intern sau extern.

Cauzele căderilor
Factorii de risc care predispun la căderi, pot fi intrinseci (tulburări senzoriale, afecțiuni musculo –
scheletale, demențele, efectul secundar al unor medicam ente, etc.) dar și factori de mediu, care
țin de zona ambientală , de obstacolele din mediul înconjurător ca în tabelele de mai jos.

257

258 Tabelul nr.1. Factorii de mediu care influențează riscurile de cădere

Zona ambientală
sau factorul de
mediu Obiective ș i recomandări
Toate zonele Prevenirea riscului prin:
a. asigurarea de încuietori accesibile la toate ușile de la camere
b. iluminatul nocturn al holului, băii, dormitorului
Podelele c. Dosuri antiderapante pentru carpete, utilizarea de carpete cu firul
scurt
d. Fixarea capetelor carpetelor
e. Aplicarea de ceară antiderapantă pe podele
f. Îndepărtarea obiectelor mărunte (ex. încălțăminte)
Scările g. Iluminare suficientă cu comutatoare la cele două capete ale
scărilor
h. Balustrade bilaterale bine fixate și la o distanță suficien tă de pereți
i. Marcarea cu benzi reflectorizante a primei și a ultimei trepte
j. Evitarea depozitării unor obiecte pe treptele scărilor interioare
Bucătăria k. Așezarea obiectelor casnice în așa fel încât să nu fie necesară
întinderea sau aplecarea
l. Folosirea unei scări -scaun pentru urcat
m. Fixarea meselor pentru a nu se deplasa
Baia n. Bare de sprijin pentru cadă, dușuri și toaletă
o. Plasarea de covorașe antiderapante sau de cauciuc în cadă sau la
duș
p. Utilizarea de scaune de duș cu cap de duș manevrabil
q. Carpete antider apante, scaun de toaletă înălțat
r. Îndepărtarea încuietorilor de la uși pentru a înlesni accesul în caz
de urgență
Curtea și intrările s. Repararea spărturilor din pardoseală, a gropilor din curte
t. Îndepărtarea pietrelor, sculelor și a altor obstacole, precum ș i a
frunzelor umede și a gheței
Instituții u. Amenajări ca în exemplele de mai sus
v. Patul să aibă o înălțime convenabilă (circa 60 cm.)
w. Curățarea promptă a petelor și lichidelor vărsate pe podea
x. Folosirea corespunzătoare a mijloacelor de sprijin pentru mers ș i a
cărucioarelor rulante
Încălțămintea y. Utilizarea de pantofi cu tălpi dure, nealunecoase și neaderente
z. Purtarea de încălțăminte cu tocuri joase
aa. Evitarea mersului în ciorapi sau în papuci largi de care se pot
împiedica

259 Tabelul nr. 2 Factori de risc intrinseci care predispun la căderi și posibile intervenții
(după Tinetti ME, Speechley M: Prevention of falls among the elderly)

Factor de risc Intervenții
Medicale (delegate) Recuperatorii sau asupra mediului
(autonome și delegate)
Reducerea acuită ții
vizuale, a adaptării la
întuneric și a
percepției în
profunzime – ochelari corectori; tratamentul
cataractei – evaluarea siguranței locuinței
Disfuncții vestibulare – evitarea medicației care
afectează sistemul vestibular
– examen neurologic, examen
ORL dacă este necesar – exerciții de adaptare
Demența – decelarea cauzelor reversibile
și tratabile cum ar fi
deshidratarea
– evitarea sedativelor sau a
medicație cu acțiune pe SNC – exerciții și deplasări
supravegheate
– evaluarea siguranței în mediu
casnic și îndepărtarea eventualelor
obstacole
Afecțiuni degenerative
cervicale, neuropatie
periferică, anemii,
osteoporoză – evaluarea deficitului de
vitamina B12 și a gradului de
osteoporoză
– evaluarea stadiului de
spondiloză cervicală și a
afectării circul ației cerebrale
– ameliorarea densității osoase – exerciții de echilibru
– corecția adecvată a mersului
– corecția încălțămintei cu tălpi
dure
– evaluarea siguranței în mediul
casnic
Afecțiuni musculo –
scheletale – evaluarea integrității și
funcționalități i aparatului
locomotor
– identificarea afecțiunilor
piciorului care predispun la
instabilitatea: calusuri,
durioane, deformări, edeme
– curățarea calusurilor,
extragerea durioanelor, tratarea
edemelor – antrenamentul echilibrului și a
mersului
– exerciții de tonifiere musculară
– sprijinirea vârstnicului în timpul
mersului sau utilizarea unui suport
(baston, cadru) în timpul
deplasării
– evaluarea siguranței în mediu
casnic
– îngrijirea unghiilor, încălțăminte
adecvată
Hipotensiune posturală – evaluarea me dicației primite
– rehidratarea
– modificarea factorilor
situaționali (exemplu: mesele,
modificarea poziției) – exerciții de dorsoflexie,
– purtarea de ciorapi elastici cu
presiune reglabilă,
– ridicarea extremității cefalice a
patului,
– folosirea măsuț elor adaptabile la
suprafața patului dacă afecțiunea
este gravă

260 Medicamente
(sedative,
antidepresive,
antihipertensive,
antiaritmice,
anticonvulsivante,
diuretice,
hipoglicemiante) și
alcool – reducerea numărului total de
medicamente administrate
– evalua rea riscurilor și
beneficiilor pentru fiecare
medicament în parte
– selecționarea medicației: se
alege agentul farmacologic cel
mai puțin activ asupra SNC, cel
mai puțin asociat cu
hipotensiunea posturală și cel
cu timpul de acțiune cel mai
scurt
– prescri erea celei mai reduse
doze eficace
– reevaluări frecvente ale
riscurilor și avantajelor
medicației prescrise – supravegherea vârstnicului
pentru evitarea tendinței la
automedicație
– educația vârstnicului/familiei
privind efectele secundare ale
unor medica mente și riscul de
cădere

261 24.7 Sindromul de imobilizare al vârstnicului
Sindromul de imobilizare este un sindrom specific geriatric care aduce o condiționare etiologică
complexă și implicații medicale și economice importante.
În producerea sindromului de imobilizare se disting factorii etiologici favorizanți și factorii
determinanți, în realitate strâns intricați, în proporții și cu ponderi variabile de la caz la caz

Factorii favorizanți
– Vârsta – cu cât vârsta este mai înaintată, cu atât subiectul este mai expus să facă sindrom
de imobilizare .
– Terenul – cu referire îndeosebi la bolile neuropsihice, subiecții anxioși, depresivi, cei
predispuși la îmbolnăviri psiho -somatice fiind mai expuși la a face un sindrom de
imobilizare.
Conduita anturajului familial , social, de îngrijire medicală, poate constitui un factor favorizant
sau chiar determinant în anumite situații. Retragerea din activitatea profesională (pensionarea)
pierderea responsabilităților, a statutului și rolurilor socio -profesionale, subminează t erenul
predispunând la regresie intelectuală, fizică sau psihică. Dacă familia/anturajul persoanei în
cauză nu manifestă o conduită de respect și integrare, ci una de respingere sau dimpotrivă de
hiperprotecție, se creează premizele viitoare imobilizări.
Imobilizarea este un concept care se referă și cuprinde toate dimensiunile ființei umane: socială,
fizică, psihică, intelectuală și spirituală.

Factorii determinanți
– Afecțiunile grave, severe, invalidante care impun imobilizări de lungă durată: accidentele
vasculare cerebrale, accidentele coronariene, fracturile, intervențiile chirurgicale,
tulburările respiratorii, crizele psihice, alterările stărilor generale prin boli intercurente.
În multe din aceste cazuri, instalarea sindromului de imobilizare, ar put ea fi evitată dacă, după
perioada de reanimare, de repaus sau imobilizare de necesitate, anxietatea pacient ului pe de o
parte și neglijența personalului de îngrijire pe de altă parte, nu ar perpetua această stare.
– Afecțiuni psihice: stări de depresie cu ap atie-abulie, negativism, care netratate corect se
complică relativ repede cu sindrom de imobilizare, pacient ul devenind cașectic, incontinent
și confuz.
– Circumstanțe psihice în care vârstnicii își impun restricții de mobilizare, cum ar fi: teama
exagerată pe care le -a provocat -o o criză episodică intregral reversibilă, vertijele benigne,
atacurile ischemice tranzitorii, o cădere soldată cu o leziune osteo -articulară fără gravitate
(contuzie, entorsă). Dacă nu se intervine energic, dar și cu tact și răbdare, acest „fals
sindrom de imobilizare”, autoimpus, poate duce spre „organizarea” imobilizarii și deci spre
o invaliditate greu de reabilitat.
– Afecțiuni benigne cu evoluție scurtă, simple indispoziții, pot sta la baza instalării unui
sindrom de imobilizare. Pacient ul se refugiază în boală, refuză să se ridice imediat ce
episodul acut/indispoziția au trecut și ulterior nu se mai poate ridica întrucât falsa
imobilizare a devenit reală, prin somatizare.
Indiferent de cauze, sindromul de imobilizare odată constit uit, are o simptomatologie și o
evoluție bine determinate, cu particularități individuale, in funcție de caz și de patologia
existentă. Se apreciază că intervalul de timp scurs de la debutul imobilizării până la instalarea
invalidității este în medie de 5, 5 luni cu limite extreme între 10 zile și 2 ani. Familia/anturajul
contribuie, de multe ori, la „fixarea” la pat a pacient ului prin aplicarea unei terapii exclusiv

262 farmacologice și nu o „conduită reactivizatoare”, de stimulare, ajutorare a vârstnicului să se
mobilizeze.
În evoluția sindromului de imobilizare se descriu 3 grupe de simptome: psihice, somatice și
metabolice.

Simptome psihice
Cele mai frecvente sunt: anxietatea, depresia, dezorientarea, dar și dependența regresivă,
infantilă, manifestată pri n dezinteres, apragmatism, negativism, plâns, insomnie.

Simptome somatice
Un simptom important care se instalează rapid și progresiv, adâncind invaliditatea, este
amiotrofia care limitează inițial mișcările active, apoi mișcările pasive, ducând la instala rea de
retracții musculare și redori articulare. Sindromul devine dureros, se instalează frica și rezistența
la mișcări, ceea ce întreține imobilizarea.
Alte tulburări somatice ce se dezvoltă tot pe fondul imobilizării sunt: leziunile cutanate,
diminuarea peristaltismului intestinal și favorizarea constipației și a fecalomului, tulburări
respiratorii, circulatorii, infecții urinare și pulmonare.

Semne metabolice:
Demineralizarea osoasă și osteoporoza consecutivă, negativarea balanței azotate, precipitarea
calculilor urinari.

Tratamentul sindromului de imobilizare
– este preventiv și curativ.

Tratamentul preventiv include următoarele principii:
– Tratamentul bolii cauzale, inițiat de urgență și continuat în scopul depășirii fazei de
decubit obligatorii. Încă din perioada de aplicare a terapie i intensive, se impun măsuri de
Nursing convențional pentru prevenirea complicațiilor legate de imobilizare și anume:
– toaleta pe regiuni la pat pentru menținerea pielii și mucoaselor curate și intacte ;
– toaleta cavității bu cale și a ochilor la pacient ul inconștient, zilnic, pentru prevenirea
stomatitelor și a leziunilor corneene ;
– schimbarea poziției la interval de 2 ore ziua și 3 ore noaptea, observând și masând
punctele de sprijin pentru activarea circulației ;
– efectuarea de masaje la nivelul membrelor inferioare pentru prevenirea trombozelor
și mobilizarea pasivă a articulațiilor pentru prevenirea anchilozelor ;
– controlul sfincterelor prin utilizarea de Pampers sau prin sondă à demeure ;
– hidratarea adecvată a pacient ului pe c ale parenterală sau enterală până la
redobândirea reflexului de deglutiție ;
– utilizarea de saltele antidecubit sau blănițe sintetice de oaie pentru prevenirea
escarelor .
– „Ergoterapie de funcție” – când pacientul devine conștient și cooperant, care constă în :
– stimularea și sprijinirea pacient ului pentru a trece la efectuarea gesturilor cotidiene:
toaletă, alimentare, schimbarea activă a poziției, trecerea din pat în fotoliu pent ru
perioade progresiv crescânde;
– kineziterapie de recuperare cu un specialist ;

263 – Când forma acută este lungă sau boala a survenit pe un teren cu multe alte tare, la un
subiect deprimat, echipa de îngrijire trebuie să apeleze, alături de kineziterapie și
ergoterapie, și la psihoterapie din partea unui specialist cu experiență în geropsiho logie.

Tratamentul curativ. Se aplică cel mai bine în unitățile specializate (servicii de cronici,
convalescență sau post -cură, recuperare, geriatrie) care au condițiile necesare să aplice măsurile
dificile de terapie recuperativă. Tratamentul curativ se referă la:

a)Tratamentul medicamentos și igieno -dietetic . Are indicații generale și speciale
pentru fiecare pacient în funcție de starea generală, de bolile asociate, de gradul așa -zisei
„uzuri de vârstă”.
Se urmărește combaterea denutriției prin aport de proteine, vitamine, anabolizante,
lichide, corectarea tulburărilor metabolice, controlul infecțiilor urinare, corectarea
anemiilor și a stărilor de hipercoagulabilitate, activarea metabolismului celulei nervoase
prin administrarea de psihoenergizante.
b) Reabilitarea vârstnicului . Se aplică subiecților cu deficiențe fizice și psihice și
presupune:
– dezvoltarea acelor capacități și forțe care să le permită independența în autoservire,
pentru nevoile de bază ;
– mobilizarea din pat în fotoliu ;
– mersul propriu -zis sau cu cârje, cadru metalic, baston.
Reabilitarea se face atât în interesul vârstnicului cât și al societății, chiar dacă „restitutio ad
integrum” nu mai este posibilă. Reabilitarea este sinonimă cu alți 2 factori: readaptarea și
recuperarea.
Readaptarea persoanelor vârstnice, în viziunea experților OMS, are în vedere 3 acțiuni:
– reactivarea – persoana vârstnică, pasivă, imobilizată, trebuie încurajată să -și reia
viața cotidiană în mediul său normal.
– reinserția socială – după boală sau chiar în timpul bolii, vârstnicul reia contactul cu
familia, prietenii, vecinii, încetând să mai fie izolat.
– reintegrarea – vârstnicul își reia locul în societate, participă din plin la viața normală,
își reia adesea activitatea profesională sau alte activ ități corespunzătoare capacității
restante.
Reabilitarea geriatrică se întinde pe o perioadă mai lungă, de 4 -5 luni și obligă la o abordare
interdisciplinară: medicală, psihilogică, sociologică și educațională.

24.8 Î ncontinența urinară
Noțiuni introducti ve
Este o tulburare funcțională a aparatului urinar întâlnită frecvent la vârstnici. Alături de demență
și de imobilizare, incontinența urinară reprezintă o cauză majoră de instituționalizare.
Tratată fie în spital fie la domiciliu, incontinența urinară a vârstnicului este un fenomen în
creștere care necesită costuri ridicate pentru echipamentele utilizate, tratamentul eventualelor
complicații ca și pentru personalul de îngrijire.

Educarea pacientului/anturajului pentru p revenire a și tratament ul incontine nței urinare
Măsurile de prevenire a incontinenței urinare la vârstnici trebuie să țină seama de caracteristicile
anatomo -fiziologice, psihologice și de morbiditate ale organismului vârstnic. Astfel, se știe că

264 vârstnicii au o capacitate vezicală mai redus ă, iar golirea acesteia se face la intervale mai scurte
decât la adult.
Câteva aspecte practice trebuie cunoscute atât de vârstnic cât și de anturaj pentru a preveni
incontinența:
– golirea completă a vezicii înainte și după mese, și la culcare ;
– urinare de câte ori este nevoie ;
– deprinderea de a urina la fiecare 2 ore în timpul zilei și la fiecare 4 ore noaptea, utilă în
antrenamentul vezicii; acest lucru poate presupune folosirea unui ceas deșteptător
– se bea între 1½ – 2 l lichide pe zi înainte de orele 18,0 0; ajută la funcționarea normală a
rinichilor ;
– se elimină sau reducr consumul de cafea, ceai, Cola și alcool întrucât au efect diuretic ;
– diureticele prescrise se iau dimineața, după micul dejun ;
– se limitează folosirea somniferelor, sedativelor și alcoolulu i deoarece scad senzația de
micțiune și pot produce incontinență mai ales noaptea ;
– persoanele supraponderale trebuie să slăbească;
– se fac faceți exerciții care să întărească mușchii pelvieni ce susțin vezica urinară (femeile) ;
– se asigurați că toaleta este aproape, ușor accesibilă și luminată noaptea; pot fi necesare bare
de sprijin sau o toaletă supraînălțată ;
– se folosește lenjerie protectoare de bumbac, tampoane igienice pentru femei sau slipuri
protectoare pentru bărbați dacă este necesar ;
– zilnic se ia vitamina C sau se consumă citrice pentru a ajuta la acidifierea urinei și a
diminua riscul unei infecții urinare .

Măsuri generale de îngrijire
– atitudine adecvată. rolul asistentului medical este de a da persoanelor mature informații
și mijloace care să perm ită acestora să -si mențină controlul corporal;
– accesibilitatea toaletei. este o intervenție adesea neglijată. se știe că circumstanțele
de mediu pot contribui la incontinență în măsura în care distanța care trebuie parcursă pe
jos este mai mare decât timpu l dintre apariția senzației de micțiune și micțiunea proriu –
zisă. cazurile nedeplasabile vor fi servite cu ploscă la pat;
– evitarea complicațiilor iatrogene determinate de medicamente cu efecte adverse pe
– vezică și uretră;
– lenjerie de corp protectoare care să formeze un strat protector între piele și materialul
umed;
– utilizarea de saltele absorbante;
– tehnici comportamentale – constau în programerea obișnuințelor de a folosi toaleta după
un orar fix, exerciții de atenuare a senzației de micțiune și a stresulu i cauzat de
incontinență, exerciții kegel de întărire a musculaturii planșeului pelvin și a sfincterului
vezical.
– îngrijirea pielii, este esențială întrucât menține intactă prima linie de apărare împotriva
infecțiilor . Pielea care vine în contact cu urina trebuie spălată și apoi uscată complet, după
care se va aplica un strat protector lubrifiant. Nu vor fi neglijați nici pacienții care au
îmbrăcăminte de protecție (Pampers, slip protector).