Procedura Succesorala Notariala

Cuprins

=== l ===

CAPITOLUL I

PARTE INTRODUCTIV:

„Succesiunea se defera prin lege, sau dupa vointa omului, prin testament” (art. 650 Cod Civil). Altfel spus, in functie de izvorul vocatiei succesorale a celor care dobandesc patrimoniul persoanei decedate, mostenirea poate fi legala (ab intestat) sau testamentara. Acest lucru are importanta si in privinta procedurii succesorale notariale, notarul public avand obligatia sa tina seama de faptul ca mostenirea este sau legala sau testamentara.

Mostenirea este legala, in cazul in care transmiterea patrimoniului succesoral are loc in temeiul legii, la persoanele, in ordinea si cotele determinate de lege. Ea intervine in masura in care defunctul nu a dispus prin testament de patrimoniul sau pentru caz de moarte sau manifestarea sa de vointa nu poate produce efecte, in total sau in parte. Mostnirea legala si in cazul in care defunctul a lasat testament, insa acesta nu cuprinde dispozitii referitoare la transmiterea patrimoniului, ci cuprinde numai alte dispozitii.

Mostenirea este testamentara in cazul in care transmiterea masei succesorale are loc in temeiul vointei celui care lasa mostenirea prin actul de ultima vointa, adica prin testament. Notarul public, in cursul executarii procedurii succesorale, are obligatia sa tina cont de existenta testamentara (in masura in care el este valabil incheiat si nu depaseste cotitatea disponibila), in acelasi timp el trebuie sa tina cont de coexistenta celor doua tipuri de mostenire, care nu se exclud reciproc, ci pot coexista si se pot combina intre ele. In Legea nr. 36#1995 se arata ca „notarul public, trebuie sa constate existenta unui testament si sa dispuna conservarea lui, facand nota despre aceasta in procesul verbal, o data cu procedura de inventariere”. Apoi el va proceda la deschiderea acestuia verificand in acelasi timp, daca testamentul indeplineste conditiile de valabilitate si daca nu s-a incalcat rezerva succesorala legala prevazuta pentru categoria mostenitorilor rezervatari care vin efectiv la mostenire. „Procedura succesorala notariala este o procedura gratioasa, necontencioasa”.

Pana la data de 17 noiembrie 1995, procedura succesorala era efectuata de notariatele de stat in baza Decretului nr. 40#1953 (privitor la procedura succesorala notariala), notariate organizate conform Decretului 377#1960. Acest decret nr. 40#1953, reglementa procedura notariala pentru rezolvarea cauzelor succesorale in situatiile in care toti mostenitorii erau de acord cu privire la numarul si calitatea lor, la compunerea masei succesorale si privitor la cotele (drepturile) ce li se cuvin fiecaruia. Notariatele de stat indeplineau o procedura necontencioasa, ce avea la baza acordul unanim al mostenirilor. Ori de cate ori intre mostenitori sau intre cei care se pretind a fi mostenitori (respectiv — indreptatiti la mostenire), se ivea vreo neintelegere, competenta rezolvarii litigiului succesoral, revenea exclusiv instantelor judecatoresti. Instantele judecatoresti solutionau litigiul succesoral in baza acestui act normativ (Decretul nr. 40#1953) — ca de altfel si in conditiile noii organizari a activitatii notariale conform Legii nr. 36#1995, in cadrul unei proceduri contencioase.

Erau de competenta notariatelor de stat, (competenta cu caracter special), masurile de conservare si administrare a mostenirii, deschiderea si constatarea starii materiale a testamentelor olografe si mistice (secrete), primirea si inregistrarea declaratiilor de acceptare a succesiunii sub beneficiu de inventar, taxarea mostenirilor, eliberarea certificatelor de mostenitori, etc. Competenta revenea notariatului de la locul deschiderii mostenirii (cel de la ultimul domiciliu al defunctului), fiind indiferent faptul ca existau in mostenire si imobile situate in raza altor notariate. Exceptie faceau doar succesiunile succesive, in care primele succesiuni (in ordinea deschiderii) aveau locul deschiderii procedurii succesorale, in raza teritoriala a altor notariate cu conditia ca locul deschiderii celei din urma mosteniri sa fie pe raza teritoriala a notariatului sesizat in cauza.

Procedura succesoriala notariala nu era obligatorie. In caz de neintelegere, partile puteau actiona direct la instanta, fara a mai sesiza in prealabil notariatul de stat.

Modificari de esenta in ce priveste procedura succesorala notariala in conformitate cu noua lege a notarilor publici si a activitatii notariale (Legea nr. 36#1995) nu sunt. Aceasta lege, abroga toate actele normative care se refereau la functionarea notariatelor de stat precum si la modul de desfasurare a procedurii succesorale in cadrul lor. Totodata cu noua lege, incepand cu data de 17 noiembrie 1995, fostele notariate de stat si-au incetat activitatea. In locul lor procedura succesorala notariala de stat, (minus activitatile de la carti funciare), le desfasoara in prezent noile birouri de notari publici. Noile birouri de notari publici se constituie in baza Legii nr. 36#1995. In prezent in fiecare circumscriptie teritoriala (judet) functioneaza un numar de birouri de notari publici, numar stabilit de Consiliul Uniunii Nationale a Notarilor Publici. In trecut, inainte de 17 noiembrie 1995, conform dispozitiilor Decretului nr. 377#1960, organizarea activitatii notariale se structura in fiecare judet in< notariate de stat judetene si notariate de stat locale in municipiul Bucuresti in „Notariatul de stat al municipiului Bucuresti” si in notariate de stat ale sectoarelor municipiului Bucuresti. Competenta teritoriala a birourilor de notari publici in structura de organizare reglementata de Legea nr. 36#1995, fiind grefata pe raza circumscriptiei judecatoresti in cadrul careia a functionat notariatul de stat si in care functioneaza in prezent biroul notarului public.

In Bucuresti, spre deosebire de vechea reglementare, conform art. 114 din Legea nr. 36#1995, „competenta teritoriala a birourilor de notari publici cu sediul in municipiul Bucuresti se intinde pe tot cuprinsul municipiului” si nu doar pe raza sectorului in care functioneaza in prezent. In localitatile unde s-au constituit birouri notariale, birourile notariale constituite in conditiile Legii 36#1995 isi pot organiza sedii secundare in localitatile din aceeasi circumscriptie teritoriala in care nu au luat fiinta birouri de notari publici (art. 115, Legea nr. 36#1995).

Notarul public are statutul unei functii autonome, fiind investit sa indeplineasca un serviciu de interes public. Actele indeplinite de acesta, purtand sigiliul si semnatura lui, sunt de autoritate publica si au forta probanta prevazuta de lege.

O data cu constituirea notariatelor publice, datorita numarului lor, activitatea notariala s-a descongestionat, respectiv acestora se poate indeplini mai usor, notarii publici putand servi in acelasi timp un numar mai mare de persoane, evitandu-se cunoscuta aglomeratie de la fostele notariate de stat.

Singura problema care ramane, consta in faptul ca noii notari publici, respectiv „vechii notari de stat, au monopolizat in totalitate profesia, posibilitatea de patrundere in randul lor fiind atat de redusa, incat poate fi considerata imposibila”. Portita oferita de lege, este aceea de „notar stagiar”, insa din motive lesne de inteles si aceasta este inchisa, acesti „noi notari” neavand nici un interes sa pregateasca stagiari.

CAPITOLUL II

COMPETEN?A BIROURILOR DE NOTARI PUBLICI

A. Consideratii introductive

Reglementarea competentei birourilor de notari publici se face prin Legea nr. 36#1995. Aceasta lege, la aparitia ei, a abrogat dispozitiile Decretului nr. 40#1953 si ale Decretului nr. 377#1960. Astfel, vechile notariate de stat, organizate conform Decretului nr. 377#1960 s-au desfiintat. Incepand cu data de 17 noiembrie 1995, au intrat in functiune noile birouri de notari publici, care in ce priveste procedura succesorala notariala, efectueaza aceleasi acte ca si vechile notariate de stat. Birourile de notari publici pastreaza insa caracterul autonom si de sine statator al procedurii succesorale notariale, care era caracteristic si vechilor notariate de stat, si aceasta ca o particularitate specifica. Caracterul autonom si de sine statator al procedurii succesorale notariale rezulta din faptul ca, in cazul in care intervin anumite neintelegeri intre mostenitori, acestia fiind indrumati sa se adreseze instantei de judecata, nu transforma procedura succesorala notariala intr-o procedura prealabila litigiului succesoral, aceste neintelegeri avand caracterul unui simplu incident. Procedura necontencioasa este reluata dupa solutionarea pe cale judecatoreasca a neintelegerilor.

In ce priveste procedura succesorala necontencioasa, activitatile in acest sens sunt indeplinite numai de catre notarii publici competenti, dupa o procedura derogatorie in multe privinte de la procedurile civile judiciare. Faptul ca aceste activitati sunt indeplinite numai de catre notarii publici competenti, rezulta din articolul 8 litera c din Legea nr. 36#1995 unde se arata ca< „Notarul public indeplineste urmatoarele acte< …. c) procedura succesorala notariala …” La fel ca si vechilor notariate de stat, birourilor de notari publici le sunt recunoscute atat o competenta materiala, cat si o competenta teritoriala. Notarul public verifica daca este competent din punct de vedere teritorial.

Competenta teritoriala se determina prin verificarea ultimului domiciliu al defunctului ce rezulta din certificatul de deces, coroborat, cand este cazul, cu anexa nr. 1 (cererea de sesizare a deschiderii procedurii succesorale completata de primarul de la primul domiciliu)

B. Competenta materiala

Capacitatea de a rezolva cauzele succesorale in prezent revine notarilor publici. Rezolvarea acestor cauze, nu le-a fost acordata in mod exclusiv, deoarece sunt competente sa solutioneze asemenea cauze si instantele judecatoresti. Astfel< „ori de cate ori intre succesibili (sau intre cei ce se pretind a fi indreptatiti la mostenire) exista vreo neintelegere, fie si unul singur dintre ei exprimandu-si dezacordul, competenta rezolvarii litigiului succesoral revine exclusiv instantelor judecatoresti, in cadrul unei proceduri contencioase”.

Birourile de notari publici au in materie succesorala o competenta speciala, aplicand in acelasi timp o procedura speciala, pe cand instantele judecatoresti au o competenta limitata, strict determinata prin Legea nr. 36#1995. Altfel spus, in opinia mea, notariatele publice cu o competenta materiala exclusiva in ce priveste solutionarea cauzelor succesorale necontencioase, iar instantele judecatoresti au tot o competenta materiala exclusiva in privinta solutionarii cauzelor succesorale contencioase.

Daca la un moment dat, in timpul desfasurarii procedurii succesorale notariale, cauzele succesorale necontencioase se transforma in cauze contecioase, atunci procedura succesorala notariala poate fi suspendata si, in opinia mea, este necesar sa fie suspendata ca mai apoi, dupa solutionarea ei pe cale contencioasa, sa fie reluata.

Birourile de notari publici sunt competente sa solutioneze cauze succesorale numai in cazurile in care exista intelegere deplina intre mostenitori cu privire la<

numarul si calitatea lor>

stabilirea, respectiv compunerea masei succesorale>

intinderea dreptului ce i se cuvine fiecaruia.

Un aspect care este necesar a fi analizat este daca valoarea masei succesorale nu cumva influenteaza competenta notariatelor publice, asa cum influenteaza competenta materiala a instantelor de judecata. Notariatele publice nefiind organizate pe mai multe grade de jurisdictie, nu sunt influentate de valoarea masei succesorale asa cum sunt influentate de acest fapt instantele judecatoresti.

De asemenea, indiferent de caracterul contencios sau necontencios al cauzei succesorale, notarul public sesizat este competent sa ia urmatoarele masuri (respectiv sunt un competenta lui materiala urmatoarele acte<

luarea masurilor de conservare a bunurilor din mostenire>

primirea si inregistrarea declaratiilor de acceptare a succesiunii sub beneficiu de inventar sau de renuntare la succesiune>

ridicarea, deschiderea si constatarea starii materiale a testamentelor olografe si mistice (secrete), gasite la ultimul domiciliu al defunctului>

eliberarea certificatului de mostenitor.

In acest sens nu au operat schimbari esentiale, toate acestea erau prevazute si de vechea reglementare care se referea la procedura succesorala notariala. De altfel, dupa cum s-a mai afirmat, Decretul nr. 40#1953 a reglementat o „procedura «simpla si operativa» pentru rezolvarea cauzelor succesorale in situatiile in care toti mostenitorii erau de acord cu privire la numarul si calitatea lor, la compunerea masei succesorale si la drepturile (cotele) ce li se cuvin”

C. Competenta teritoriala

Din punct de vedere teritorial, este competent notariatul public (biroul notarial) de la ultimul domiciliu al defunctului. Tot notariatul de la ultimul domiciliu este competent si in cazul in care mostenirea cuprinde imobile situate in alte circumscriptii teritoriale.

O data cu noua reglementare, in ce priveste competenta teritoriala, se ridica probleme in circumscriptiile teritoriale in care functioneaza mai multe birouri de notari publici. Competent din punct de vedere teritorial, in cazul in care functioneaza pe aceeasi circumscriptie teritoriala mai multe birouri notariale publice, conform actualei reglementari legale, peste primul birou de notar public sesizat. Astfel, biroul notarului public sesizat, respectiv caruia i se adreseaza o cerere de deschidere a procedurii succesorale, este obligat ca mai inainte de a porni desfasurarea procedurii succesorale, sa verifice daca nu a mai fost sesizat in prealabil cu aceeasi cauza un alt birou de notar public. Prin verificarea opisului de evidenta a procedurilor succesorale, a faptului ca nici un alt birou de notar public nu a mai fost sesizat cu cauza respectiva, sau ca la nici un alt birou nu se afla in curs de solutionare cauza respectiva, biroul notarial care dispune verificarea, o primeste spre solutionare, pornind procedura succesorala notariala. Verificarea in opisul succesoral o face secretarul biroului notarial sesizat.

In acelasi timp, daca notarul public constata ca nu este cazul sa se desesizeze, cere inregistrarea cauzei in opisul de evidenta, pentru ca si celelalte notariate sa aiba cunostinta despre pornirea procedurii succesorale la acest birou. In cazul in care constata ca cu respectiva cauza a mai fost sesizat un alt birou notarial public, ori ca aceasta cauza este in curs de desfasurare, sau ca a fost solutionata de un alt notar public, acest birou se desesizeazafara a mai urma procedura de citare a partilor, iar, daca este cazul, trimite cauza spre solutionare biroului competent.

O problema, care se ridica, este aceea conform careia ar putea exista situatia ca doi sau mai multi mostenitori ai aceleiasi cauze succesorale sa sesizeze in aceeasi zi, doua sau mai multe birouri notariale diferite. Legea nu distinge in acest sens posibilitatea ca aceasta situatie sa se iveasca fiind relativ mica. Totusi, aceasta situatie poate sa apara la un moment dat. Astfel, intrebarea care se pune este aceea de a sti care este primul birou competent sa solutioneze cauza. Consider ca in aceasta situatie de sesizare cu aceeasi cauza succesorala a doua sau mai multe birouri notariale de catre doi sau mai multi mostenitori in aceeasi zi, biroul notarului public competent este cel care a cerut primul inregistrarea in opusul de evidenta al procedurilor succesorale cauza cu care a fost sesizat. Din ratiuni usor de inteles, celelalte birouri de notari publici avand obligatia de a verifica acest opus, vor putea constata cu usurinta faptul ca, in aceeasi zi, cu respectiva cauza a mai fost sesizat in alt birou. Probabilitatea ca in acelasi moment al zilei (ora, minut), doua birouri

sa ceara inregistrarea in opis, este extrem de mica. Legea nu face nici o referire la aceasta situatie.

Regula ultimului domiciliu

Regula ultimului domiciliu este importanta in determinarea competentei teritoriale notariale. Astfel, un birou de notar public sesizat este competent din punct de vedere teritorial numai daca defunctul si-a avut ultimul domiciliu in raza cirscumscriptiei teritoriale unde functioneaza acest birou. "i de la aceasta regula, ca si de la alte reguli din domeniul dreptului civil, exista cateva exceptii. Acestea sunt cazuri in care<

defunctul nu a avut ultimul domiciliu in tara>

ultimul domiciliu al defunctului este necunoscut.

In prima situatie de exceptie, se constata ca exista elemente de extremitate. In acest caz competenta de a desfasura procedura succesorala notariala revine „biroului notarial care este primul sesizat, din circumscriptia teritoriala in care defunctul si-a avut bunurile cele mai importante ca valoare”.

Conform articolului 149, punctul 8 din Legea nr. 105#1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept international privat, instantele judecatoresti romane sunt competente daca „ultimul domiciliu al defunctului sau bunuri ramase de la acesta se afla in Romania” si prin analogie punctul 9 al aceluiasi articol „imobilul la care se refera cererea se afla in tara”. Astfel, regulile de competenta teritoriala in functie de ultimul domiciliu al defunctului, respectiv al locului din tara unde se afla bunurile cele mai importante din mostenire se aplica si mostenitorilor care includ elemente de extremitate.

In ce priveste cel de-al doilea caz, cand ultimul domiciliu al defunctului este necunoscut, Legea nr. 36#1995 si Regulamentul de aplicare al acesteia nu fac nici o precizare. Astfel, in literatura de specialitate se gasesc referiri si la aceasta situatie. Problema, care se ridica, este in legatura cu locul deschiderii mostenirii. Literatura de specialitate facand referire la Decretul nr. 40#1953 (nici acesta nu reglementeaza aceasta situatie) aratand prin referire la art. 1 aliniat 2 al acestui act normativ ca „deschiderea mostenirii se face tot la locul unde se afla bunurile mai importante ale mostenirii, iar in lipsa de bunuri, la locul unde s-a inregistrat moartea”. Conform opiniei majoritare din literatura de specialitate, in ce priveste locul deschiderii mostenirii se apreciaza ca ar trebui sa presupunem ca cel care lasa mostenirea si-a pastrat domiciliul pe care el sau parintii lui l-au avut „candva”, iar daca la data mortii defunctul nu avea o resedinta cnoscuta, sa recurgem la locul unde i s-a inregistrat moartea. In cazul in care nu are bunuri, in literatura de specialitate se arata ca deschiderea mostenirii sa se faca la locul unde i s-a inregistrat moartea. Francisc Deak in lucrarea sa Mostenirea legala publicata in 1994 la Ed. Academiei arata ca, considerand cele aratate de literatura de specialitate si prezentate mai sus ar duce la stabilirea unor domicilii fictive, insa ratiunea aceasta consta in faptul ca in aceste locuri „culegerea de informatii referitoare la mostenire si defunct este totusi mare”. „Daca defunctul nu a avut bunuri nici macar nu se pune problema de drept succesoral decat — eventual — in raport cu mostenirea lasata de o alta persoana si care prin retransmitere revine urmasilor fara domiciliu”.

Regula ultimului domiciliu al defunctului are importanta in privinta determinarii biroului notarial competent sa deschida si sa solutioneze procedura succesorala. Conform articolului 13 din Decretul nr. 31#1954, „domiciliul unei persoane fizice este acolo unde isi are locuinta statornica si principala”. In acest loc, legea il prezinta a fi in permanenta prezent, chiar daca el avea si o resedinta, adica o alta locuinta, vremelnica sau secundara.

In practica judiciara, intr-o speta solutionata de Tribunalul Suceava, se arata ca „ultimul domiciliu al defunctului este acela unde isi avea locuinta statornica, fiind indiferenta imprejurarea ca din cauza de boala, traia despartit in fapt de sotia sa (flotant, tolerat la o sora)”.

In literatura de specialitate se arata ca in cazul in care defunctul este minor sub ocrotire parinteasca, este competent primul birou sesizat de la domiciliul comun al parintilor, iar daca ei nu au un asemenea domiciliu, la asezarea aceluia dintre parinti unde minorul locuiste statornic, fie in temeiul intelegerii parintilor, fie in temeiul hotararii judecatoresti. Daca unul dintre parinti este mort, declarat mort, disparut, pus sub interdictie, decazut din drepturile parintesti sau se gaseste in imposibilitate de a-si manifesta vointa, competent va fi primul birou sesizat de la domiciliul celuilalt parinte, care il reprezinta singur. Daca minorul a fost incredintat conform dispozitiilor articolului 104 din Codul familiei, unei institutii de ocrotire sau unei alte persoane, acest lucru nu-i modifica domiciliul, intrucat centrul activitatii sale juridice ramane la domiciliul parintilor sau al parintelui care il reprezinta. Aceeasi va fi solutia si in cazul in care, la moartea sa minorul avea cu incuviintarea autoritatii tutelare o locuinta proprie pentru desavarsirea invataturii sau pregatirii profesionale, deoarece aceasta locuinta nu poate constitui un domiciliu in intelesul legii, pentru ca nu are un caracter permanent, iar centrul activitatii juridice a minorului continua sa ramana la locul unde se afla domiciliul celui sau celor care il reprezinta.

In cazul celui interzis sau a minorului pus sub tutela, va fi competent primul birou notarial public sesizat de la domiciliul tutorelui.

Daca minorul a fost dat in plasament familial conform articolului 2 din Legea nr. 3#1970, desi legea nu dispune in acest sens, consider ca procedura nu se va deschide la domiciliul celor care l-au luat in plasament, deoarece cei ce iau in plasament nu sunt tutori, ei nu exercita „puterea parinteasca”, ei doar il intretin pe minor. Potrivit celor hotarate de parinti (articolul 2 aliniatul 3) Legea nr. 3#1970. In acest caz rezulta ca „centrul activitatii juridice a minorului plasat, ramane la parintii sai”.

Dovada ultimului domiciliu

Locul ultimului domiciliu fiind o chestiune de fapt, dovada lui se poate face in principiu prin orice mijloace de proba admise de lege. Practic, dovada ultimului domiciliu se face cu mentiunile din actul de identitate (buletinul sau adeverinta de identitate) sau cu certificatul de deces al persoanei care lasa mostenirea. Nimic nu se opune insa ca prin orice alt mijloc de dovada sa se probeze ca domiciliul persoanei este intr-o alta localitate decat aceea unde a fost inregistrata. In cazul in care domiciliul cel din urma al defunctului nu este cunoscut, dovada ultimului domiciliu trebuie facuta cu alte mijloace de proba decat cele prevazute mai sus. In concluzie, cat priveste dovada ultimului domiciliu al defunctului, intrucat aceasta dovada nu ar reiesi din enuntarile certificatului de deces sau aceste enuntari ar fi contestate, dovada, fiind vorba de stabilirea unui simplu fapt material, se va putea face prin orice mijloace de proba, inclusiv martorii si prezumtiile. Astfel, in acest sens Tribunalul Bucuresti intr-o speta ultimului domiciliu si prin aceste mijloace inclin sa cred ca a fost omisa de legiuitor, sau poate fi considerata ca o scapare, avand in vedere tergiversarea aparitiei acestei legi, precum si a pionieratului in ce priveste elaborarea unei astfel de legi.

Ca propunere de lege ferenda, as sugera admiterea in practica a dovedirii ultimului domiciliu si prin mijloacele de proba admise de jurisprudenta, adica cu martori si prezumtii. Aceasta s-ar impune pentru o mai rapida desfasurare a procedurii succesorale si pentru determinarea cat mai clara si mai precisa a biroului notarului public competent. Este de la sine inteles ca, in cazul in care martorii si prezumtiile ar fi acceptate, in practica ne-am putea confrunta si cu situatii de frauda a legii, de exemplu, insa trebuie asumate anumite riscuri in acest sens.

Locul decesului, nu are nici o importanta, defunctul putand sa moara la spital, intr-o casa de batrani, intr-un sanatoriu, intr-o calatorie in strainatate, acest fapt nefiind relevant in determinarea competentei biroului notarului public, practic altfel spus locul decesului este indiferent cu referire la competenta teritoriala si materiala in acelasi timp. Ramane important ultimul domiciliu al defunctului.

O problema cu referire la care consider ca fiind necesara clarificarea ei, ar fi aceea care priveste locul deschiderii procedurii succesorale in situatia persoanei declarate ca fiind disparuta si a persoanei declarata moarta pe cale judecatoreasca. Conform Articolului 651 Cod civil „succesiunile se deschid prin moarte”. Rezulta din textul acestui articol ca pentru a se deschide mostenirea, respectiv pentru a porni procedura succesorala notariala cu privire la patrimoniul unei persoane, aceasta trebuie sa fie moarta. Nu este suficient faptul ca persoana este disparuta de mult timp si nici faptul ca persoana ar fi fost declarata ca fiind moarta pe cale judecatoreasca. Este necesar si relevant, in acelasi timp, sa intervina o hotarare declarativa de moarte definitiva pe cale judecatoreasca, deoarece persoana disparuta se socoteste a fi in viata, daca nu a intervenit o hotarare declarativa de moarte ramasa definitiva. Altfel ne-am putea afla la un moment dat ca persoana care a fost declarata ca fiind disparuta sa apara si sa fie pusa in fata faptului ca patrimoniul sau a fost deja impartit intre mostenitorii lui. Acest lucru este posibil si daca a intervenit o hotarare declarativa de moarte.

In articolul 68 din Legea nr. 36#1995 se arata expres ca locul deschiderii procedurii succesorale este cel de la ultimul domiciliu al defunctului. Procedura succesorala notariala urmeaza sa se deschida in mod obisnuit, la cererea persoanelor prevazute in lege.

Conform Decretului nr. 31#1954 daca cel declarat mort este in viata, se poate cere anularea hotararii prin care s-a declarat moartea, actiunea in anulare fiind de competenta instantei care a pronuntat hotararea. Daca actiunea in anulare este admisa, hotararea de anulare produce efecte retrospective, printre altele — succesiunea se va considera ca nu s-a deschis, deci daca procedura succesorala notariala s-a incheiat deja, se vor desfiinta titlurile de mostenitor ale celor care au cules mostenirea, acestia urmarind sa restituie bunurile primite in aceasta calitate. In cazul in care cererea de anulare a hotararii declarative a mortii survine inainte de incheierea procedurii succesorale notariale, consider ca instanta va suspenda procedura succesorala notariala, pana la solutionarea cererii, deoarece este pusa in discutie insasi existenta in viata a lui de cujus In cazul in care hotararea declarativa a mortii este anulata, procedura succesorala notariala ramane fara obiect, succesiunea considerandu-se a nu se fi deschis niciodata. Daca cererea este respinsa, mentinandu-se hotararea definitiva de declarare a mortii, procedura succesorala va fi reluata.

Daca persoana declarata moarta nu a avut ultimul domiciliu in tara, atunci locul deschiderii procedurii succesorale (dupa cum prevede Legea nr. 36#1995, in Articolul 68, aliniatul 3), este locul unde aceasta persoana isi are bunurile cele mai importante din patrimoniu.

Referitor la bunurile mobile si imobile ale defunctului care nu domicilia in tara, trebuie precizata care va fi situatia lor la deschiderea procedurii necesare, care va fi legea incidenta dupa care aceasta sa desfasoara. In acest sens Romania a incheiat diverse tratate de asistenta juridica in care se arata expres modul de efectuare a procedurii succesorale. Astfel, in aceste tratate se arata cu referire la bunurile imobile, ca dreptul de a mosteni aceste bunuri este reglementat de legislatia tarii noastre, iar referitor la bunurile imobile, se arata ca dreptul lor de mostenire se face in functie de legislatia tarii pe teritoriul careia ele se gasesc.

Ca si concluzie, competent in deschiderea procedurii succesorale notariale este biroul notarului public de la ultimul domiciliu al defunctului sau de la locul unde defunctul si-a avut cele mai importante bunuri.

Intinderea competentei teritoriale

Conform articolului 15 aliniatul 3 din Legea nr. 36#1995, in cazul in care in circumscriptia unei judecatorii functioneaza mai multe birouri notariale publice, competenta teritoriala a fiecaruia se intinde pe tot cuprinsul acelei circumscriptii. In acelasi timp birourile notariale publice constituite, conform Legii nr. 36#1995, pot sa-si organizeze sedii secundare in alte localitati din aceeasi circumscriptie teritoriala, cu conditia ca in aceste localitati sa nu fi luat fiinta birouri de notari publici. „Sediile secundare isi vor inceta activitatea o data cu constituirea in acea localitate a unui birou de notar public”.

Birourile de notari publici care-si au sediul in Bucuresti au competenta teritoriala pe intreg teritoriul municipiului. Diferentiat de vechea reglementare in materie, respectiv Decretul nr. 377#1960, conform caruia in fiecare sector al Bucurestiului functiona cate un „notariat de stat” conform actualei reglementari nu este limitat. Limitarea o fac „noii notari publici”. De aici reiese ca aceste birouri se pot organiza indiferent de numar si sector. Anterior competenta teritoriala dintr-un sector era limitata (din punct de vedere al intinderii) la acel sector.

Situatia mostenirii vacante

In acest caz competenta revine primului birou sesizat de „reprezentantul statului”. „Reprezentantul statului” nu poate sesiza orice birou notarial, ci numai pe cel de la locul deschiderii mostenirii, adica de regula tot de la ultimul domiciliu si cu conditia „atunci cand au cunostinta ca mostenirea cuprinde bunuri imobile” (art. 68 din Legea nr. 36#1995). Mostenirea este vacanta doar atunci cand notarul o declara ca atare, pentru ca nu s-au ivit mostenitori acceptanti in termenul de optiune!

Situatia cauzelor succesorale nerezolvate de fostele notariate de stat

In articolul 125 din Ordinul nr. 710#C din 1995 se arata ca aceste cauze succesorale, nerezolvate de fostele notariate de stat vor fi „predate — primite” in baza unui proces verbal semnat de notarul sef al biroului de stat la care au fost pe rol si de notarul public „competent teritorial” caruia i s-au repartizat spre solutionare (pe baza criteriilor stabilite de Colegiul director al Camerei notarilor publici).

Notarul public care a luat spre solutionare aceste cauze are obligatia sa instiinteze partile care figureaza in aceste cauze, despre acest fapt.

CAPITOLUL III

DESCHIDEREA PROCEDURII SUCCESORALE NOTARIALE

A. Consideratii introductive

Prin deschiderea mostenirii se produce efectul juridic al transmiterii acesteia sau, altfel spus, prin deschiderea mostenirii, intelegem faptul ce da nastere transmisiunii succesorale. Potrivit articolului 651, Cod civil „succesiunile se deschid prin moarte” (fie prin moartea fizic constatata, fie prin cea judecatoreste declarata). Disparitia, chiar declarata judecatoreste, nu are acest efect, caci „cel declarat disparut este socotit a fi in viata, daca nu a intervenit o hotarare declarativa de moarte, ramasa definitiva” (Decretul nr. 31#1954).

Deschiderea mostenirii are o importanta juridica deosebita. Mostenitorii, indiferent ca sunt mostenitori legali sau mostenitori testamentari, nu pot dobandi nici un drept asupra patrimoniului succesoral pana in momentul deschiderii mostenirii „prin moarte”. Patrimoniul unei persoane fizice nu poate fi transmis si nici dobandit decat la moartea titularului.

Din dispozitiile articolului 651 Cod civil, rezulta ca o persoana in viata niciodata nu poate sa transmita o mostenire. De aici regula ca nu poate fi mostenit un om viu („nulla est viventis hereditas”).

In dreptul civil roman prin moarte se intelege nu numai moartea naturala (constatata fizic prin examinarea cadavrului, ci si moartea declarata judecatoreste, in cazul imposibilitatii constatarii ei fizice. Astfel, „in cazul declararii mortii prezumtive prin hotarare judecatoreasca, succesiunea se deschide pe data stabilita in hotarare ca fiind aceea a mortii”.

Dupa cum reiese din literatura juridica de specialitate deschiderea procedurii succesorale notariale presupune stabilirea a doua coordonate. Acestea sunt<

data deschiderii ei (adica a procedurii succesorale notariale)

locul deschiderii ei.

B. Data deschiderii procedurii succesorale notariale

Mostenirea se deschide „prin moarte” conform articolului 651 Cod civil. Datorita acestui fapt data deschiderii ei coincide cu momentul mortii celui care lasa mostenire. Aceasta nu trebuie confundata insa cu data deschiderii procedurii succesorale notariale, care, in caz de nedeschidere produce alte efecte juridice.

Declansarea procedurii succesorale notariale are loc in momentul sesizarii biroului notarului public. Sesizarea se face conform Legii nr. 36#1995 (articolul 68). Astfel, persoana indreptatita se adreseaza notarului public cu o „cerere de deschidere a procedurii succesorale”. Tot in articolul 68 sunt prevazute si persoanele indreptatite sa adreseze cererea de deschidere a procedurii succesorale, unui birou de notar public. Acestea pot fi persoane sau institutii. Astfel, procedura succesorala poate fi deschisa la cererea<

oricarei persoane interesate (mostenitori legali ori testamentari, creditorii mostenitorilor)>

a procurorului in conditiile legii>

a secretarului consiliului local al localitatii in raza caruia defunctul si-a avut ultimul domiciliu (atunci cand acesta are cunostinta ca mostenirea cuprinde bunuri imobile).

In articolul 3 din Decretul nr. 40#1953 se provedea ca procedura succesorala notariala putea porni si din oficiu. Acest lucru se putea intampla datorita faptului ca notariatul de stat era „organ” al statului si era unul singur intr-o circumscriptie teritoriala. Noua reglementare legala in materie (Legea nr. 36#1995) nu mai prevede aceasta modalitate de deschidere a procedurii succesorale notariale, ci se limiteaza doar la primele trei categorii enumerate mai sus, posibil si datorita faptului ca acum, in raza aceleiasi circumscriptii teritoriale pot exista mai multe birouri de notari publici intre care se pot ivi divergente de interese. Astfel ca nici unul dintre aceste birouri nu se poate investi din oficiu in solutionarea cauzei succesorale, dar si datorita faptului ca notarii publici nu mai sunt „organe de stat”, ci persoane private, investite cu executarea unui serviciu public, iar interesele statului sunt suficient reprezentate si aparate prin dreptul recunoscut in acest sens procurorului si secretarului consiliului local.

C. Obligatiile notarului public cu privire la deschiderea procedurii succesorale notariale

La primirea cererii de deschidere a procedurii succesorale, notarul public este obligat<

sa verifice daca cererea cuprinde toate datele succesorale< data decesului si ultimul domiciliu al autorului succesiunii, numele, prenumele si domiciliile succesibililor, gradul de rudenie, bunurile succesorale si valoarea lor, eventualele datorii ale defunctului (pasivul succesoral), „indicand partile interesate sa completeze o cerere”>

sa verifice daca este competent biroul sau din punct de vedere teritorial, in caz contrar avand obligatia sa se desesizeze si sa trimita cauza biroului notarial competent. „Daca se desesizeaza nu mai are obligatia de a cita partile”.

sa verifice daca procedura succesorala nu a mai fost deschisa la un alt birou de notar public din aceeasi circumscriptie teritoriala (cercetand in acest scop registrul de evidenta al succesiunilor conform Regulamentului) si sa trimita cererea la biroul competent care a fost mai intai sesizat>

sa dispuna inregistrarea inscrierii cererii de deschidere a procedurii succesorale in registrul de evidenta al procedurilor succesorale tinut de biroul sau notarial, precum si la biroul notarial special desemnat cu tinerea opisului procedurilor succesorale, daca nici un alt birou competent nu a mai fost sesizat. Acest lucru are importanta pentru evitarea unei duble proceduri succesorale.

D. Masurile luate de notarul public cu privire la conservarea si administrarea patrimoniului succesoral

Ulterior sesizarii biroului notarului public prin cererea de deschidere, dupa ce notarul public constata ca totul este corespunzator dispozitiilor legale, iar procedura succesorala poate fi pornita, notarul public poate lua unele masuri de conservare si de administrare a bunurilor ce alcatuiesc masa succesorala. Aceste masuri pe care le poate lua notarul public si care in anumite cazuri chiar se cer a fi luate sunt<

inventarierea activului si pasivului succesoral>

punerea de sigilii in cazul in care exista pericolul de sustragere, instrainare, pierdere, inlocuire sau distrugere>

darea bunurilor in custodie in cazul in care exista pericolul de sustragere, instrainare, pierdere, inlocuire>

depunerea unor bunuri la CEC sau la banca.

1. Inventarierea bunurilor poate fi facuta de catre notarul public, personal sau printr-un delegat. In articolul 70 din Legea nr. 36#1995 se arata ca cererea de inventariere tine loc de cerere de deschidere a procedurii succesorale. Aceasta inseamna ca, pentru a declansa procedura succesorala notariala, dupa constatarea faptului ca nu exista cerere anterioara pentru deschiderea ei, cererea de inventariere este suficienta. Cu alte cuvinte, daca nu s-a facut o cerere de deschidere a procedurii succesorale conform articolului 68 (Legea nr. 36#1995), insa s-a facut o cerere de inventariere a bunurilor (a activului si pasivului succesoral), aceasta cerere poate inlocui cererea de deschidere a procedurii, putand astfel porni deschiderea si desfasurarea ei .

O data pornita actiunea de inventariere se va avea in vedere in acelasi timp, atat activul, cat si pasivul succesoral.

Activul succesoral cuprinde in principiu toate drepturile patrimoniale reale sau de creanta aflate la data deschiderii succesiunii in patrimoniul defunctului, ca de exemplu< dreptul de proprietate asupra mobilelor si imobilelor, drepturi reale derivate din dreptul de proprietate (uz, abitatie, superficie, servitute), dreptul real de folosinta sau succesiune asupra locului de inmormantare al defunctului, drepturile reale accesorii (ipoteca, gaj), drepturile la creanta de orice fel etc.

Pasivul mostenirii cuprinde obligatiile mosnirii, adica obligatiile cu caracter patrimonial al caror debitor este defunctul, indiferent de izvorul lor< obligatii contractuale, obligatii delictuale, obligatii izvorate din cvasicontracte sau obligatii legale. Mai cuprinde pe langa obligatii si asa numitele sarcini ale succesiunii, care sunt obligatii patrimoniale dar care nu au existat in patrimoniul defunctului, ci se nasc direct in persoana mostenitorului in legatura cu mostenirea, fie chiar in momentul deschiderii ei (exemplu< obligatia de a plati bugetele particulare), fie ulterior si independent de vointa lui de cujus (exemplu< cheltuielile de inmormantare). Referitor la pasivul succesoral al succesiunii vacante, Tribunalul Suprem a hotarat ca „in calitatea sa de dobanditor, … ,statul va primi activul succesoral dupa deducerea pasivului, fara a putea fi obligat la plata datoriilor ce ar intrece activul”.

In situatia in care bunurile care au apartinut defunctului se afla in posesia altei persoane, se inventariaza precizandu-se locul unde se afla si in acelasi timp si motivul pentru care ele se gasesc in posesia acelei persoane si nu la domiciliul defunctului. Daca persoana in poseia careia se gasesc bunurile defunctului, refuza sa-si dea consimtamantul la inventarierea bunurilor, atunci se va incheia un proces verbal si se va consemna refuzul si motivul refuzului persoanei respective (daca acest refuz este exprimat). Procesul verbal se incheie de catre notarul public sau de catre persoana desemnata de el si se semneaza de cei prezenti. In cuprinsul procesului verbal de inventariere se vor enumera, descrie si evalua provizoriu bunurile ce se afla in posesia defunctului la data decesului. Pot exista insa si bunuri a caror proprietate este contestata de alte persoane. In acest caz, in care exista bunuri care la decesul defunctului se aflau in detinerea lui, bunuri despre care se sustine ca sunt proprietatea altor persoane, se vor face mentiuni asupra acestora in procesul verbal de inventariere. Se va arata in acelasi timp si motivul pentru care aceste bunuri se aflau in detinerea defunctului la data mortii sale si despre sustinerile in sensul ca nu sunt proprietatea lui. „Bunurile a caror proprietate este contestata se vor mentiona separat”.

In situatia in care efectuand inventarul succesiunii, notarul public gaseste un testament lasat de defunct, acesta „va fi vizat spre neschimbare” si va fi depozitat in biroul sau.

In final, dupa efectuarea inventarului, procesul verbal de inventariere trebuie semnat de cel care l-a intocmit (respectiv de notarul public si de succesibilii aflati la locul de inventariere a bunurilor. Daca succesibilii aflati la locul de inventariere refuza sa semneze procesul verbal, atunci acesta „va fi semnat de martorii prezenti”.

Scopul inventarierii patrimoniului succesoral consta in faptul ca are o importanta deosebita aceasta actiune pentru conservarea si administrea lui, pentru pastrarea acestuia in forma in care a fost lasat de defunct. In acest fel se cunoaste exact cantitatea si calitatea masei succesorale, sunt cunoscute toate bunurile care intra in activul succesoral, respectiv toate drepturile si obligatiile defunctului (pasivul succesoral) „in masura in care acestea sunt cunoscute”.

2. Punerea de sigilii reprezinta a doua masura de conservare a patrimoniului defunctului. Aceasta se ia in cazul in care exista pericolul vadit de pierdere, instrainare, inlocuire sau de distrugere a bunurilor de catre succesibili sau de catre alte persoane care au acces la ele. Notarul public sesizat cu cauza succesorala, in situatia in care constata existenta unui asemenea pericol, este indreptatit, iar uneori are chiar obligatia de a lua aceasta masura.

In cazuri urgente, la cererea oricarei persoane care justifica interes, punerea sigiliului asupra bunurilor succesorale se poate face inainte de intocmirea inventarului. Exceptie fac bunurile necesare membrilor familiei defunctului, care au locuit cu el.

3. Darea bunurilor in custodie ca metoda de conservare si administrare a activului succesoral se poate lua tot atunci cand exista pericolul pierderii, instrainarii, inlocuirii sau distrugerii bunurilor din continutul acestuia. Notarul public poate numi un custode, predandu-i acestuia bunurile, ori un curator special. Pana la solutionarea cauzei, custodele sau curatorul special, numit de notarul public, va avea grija de administrarea si conservarea bunurilor mostenirii.

Mostenitorii, si dupa caz, legatarii, vor fi incunostintati de catre notarul public despre masurile de conservare si de administrare luate. Incunostiintarea despre acest fapt se face prin scrisoare recomandata, astfel incat dovada incunostiintarii se face cu recipisa postala.

Predarea bunurilor in custodie sau administrarea se face pe baza de proces verbal. Procesul verbal va fi semnat de notarul si de custodele sau curatorul special. Notarul public poate numi custode sau curator pe unul dintre mostenitori sau pe orice alta persoana. In cazul in care exista testament valabil si defunctul a instituit prin acesta un executor testamentar, atunci acesta este dator sa vegheze la executarea testamentelor, atat a celor referitoare la bunuri cat si a celor referitoare la inmormantare, la momentul funerar, la distrugerea hartiilor intime ale defunctului etc. Puterile conferite executorului testamentar de catre lege difera dupa cum testatorul a acordat executorului sezina ori nu i-a acordat-o.

Testamentul are recunoscut, in baza articolului 910 Cod civil, dreptul de a institui un executor testamentar sau mai multi.

Executorul testamentar fara sezina are doar rolul de a supraveghea si controla executarea dispozitiilor testamentare (fara a le executa el insusi).

Executorul testamentar cu sezina are nu numai dreptul de a supraveghea si controla executarea testamentului, ci de a executa el insusi dispozitiile testamentare. Conform articolului 911 Cod civil, testatorul poate da executorului testamentar, de drept, in posesie, o parte sau toata averea mobila pe timp de cel mult un an de la deschiderea succesiunii. Aceasta posesie — sezina — este de fapt o detentie precara, executorul testamentar nestapanind „animis sibi habendi” (pentru sine) bunurile mostenirii, ci pentru mostenitori. Rolul executorului testamentar fara sezina se constituie in<

dreptul (obligatia — cand exista mostenitori minori), de a cere notarului public punerea de sigilii>

obligatia sa ia orice masura pentru conservarea bunurilor succesorale „ca un bun gospodar”>

in caz de contestare a valabilitatii testamentului sa intervina in apararea valabilitatii acestuia, avand chiar dreptul de a porni actiune pe cale principala pentru asigurarea recunoasterii si indeplinirii dispozitiilor testamentare.

Daca executorul testamentar este cu sezina atunci pe langa aceste

drepturi si obligatii enumerate, el mai are si altele, cum ar fi de exemplu<

obligatia de-a achita legatarilor particulari legatele de bunuri mobile (articolul 916, aliniatul 3 Cod civil)>

obligatia de a cere vinderea bunurilor succesorale mobile daca semnele ramase in mostenire sunt insuficiente pentru plata legatelor.

dreptul de-a incasa creantele mostenirii (inclusiv pe calea actionarii in justitie a debitorilor).

Executorul testamentar, indiferent daca este sau nu cu sezina, raspunde de indeplinirea obligatiilor sale ca orice mandatar (articolul 1539-1540 Cod civil), iar la expirarea termenului de un an, trebuie sa dea socoteala de gestiunea asupra bunurilor succesiunii fata de mostenitori.

Daca au fost numiti mai multi executori testamentari, acestia raspund solidar cu exceptia cazului in care testamentul a prevazut rolul fiecaruia.

Executorul testamentar, alaturi de notarul public are anumite drepturi si obligatii in functie de faptul daca a fost sau nu investit cu sezina. Poate fi socotit in acest fel ca ar fi un custode, un curator special insa este numit de testator si nu de notarul public. Executorul testamentar este si detentorul precar al bunurilor succesorale.

Daca bunurile succesorale necesita pentru conservarea si administrarea lor anumite cheltuieli, acestea vor fi facute de custode cu incuviintarea notarului public. In lipsa custodelui aceste cheltuieli vor fi facute de curatorul special insa si acesta va face aceste eventuale cheltuieli cu incuviintarea notarului public (articolul nr. 36#1995). Trebuie precizat ca, desi Legea nr. 36#1995 nu distinge in privinta executorului testamentar, din ratiuni usor de inteles, acesta va face cheltuieli in necesitatea administrarii si conservarii patrimoniului defunctului. La finalizarea procedurii succesorale, ori atunci cand notarul public considera necesar, custodele, respectiv curatorul special sau executorul testamentar este obligat „sa restituie bunurile” si „sa depuna conturile” la biroul notarului public (articolul 72 din final, Legea nr. 36#1995).

4. Situatia bunurilor de valoare. Sunt considerate in acest sens bunuri de valoare< banii, metalele ori pietrele pretioase, valuta, actiunile, cecurile etc. In ce priveste aceste bunuri, care fac parte din activul succesoral, notarul public ia ca masura de conservare depunerea acestora la CEC sau la o banca pentru a nu fi consumate (cum ar fi de exemplu banii) sau instrainate (celelalte bunuri). Alta masura de conservare a acestor bunuri este de a fi depozitate in depozitul biroului notarial.

Conform articolului 73 aliniatul 2 din Legea nr. 36#1995, mostenitorilor care locuiau cu defunctul si gospodareau impreuna cu acesta li se vor lasa din sumele de bani gasite la inventariere numele necesare pentru<

intretinerea persoanelor ce erau in sarcina celui decedat (pentru maxim 6 luni)

plata sumelor datorate in baza contractelor de munca sau plata asigurarilor sociale>

acoperirea cheltuielilor pentru pastrarea si administrarea averii succesorale.

Toate masurile de conservare luate de notarul public se vor comunica mostenitorilor legali, legatarilor si atunci cand este cazul, executorilor testamentari.

Notarul public are dreptul sa modifice sau sa completeze masurile de conservare sau administrare dispuse initial, insa acest lucru trebuie sa aiba loc inaintea incheierii procedurii succesorale notariale, deoarece la incheierea procedurii succesorale notariale masurile de conservare si administrare dispuse de notarul public isi inceteaza efectele. In aliniatul 3 al articolului 73 din Legea nr. 36#1995 se arata ca „impotriva mentiunilor cuprinse in inventar si in masurile de conservare sau de administrare dispuse de notar, orice persoana care se considera vatamata poate face plangere la judecatorie”.

CAPITOLUL IV

DESF:"URAREA PROCEDURII SUCCESORALE NOTARIALE

1. Consideratii introductive

Specific noului sistem notarial ramane si acum, dupa desfiintarea vechiului sistem, faptul ca si noile birouri de notari publici solutioneaza tot cauzele succesorale necontencioase. Cele care au caracter contencios raman in continuare spre solutionare in competenta instantelor judecatoresti.

Notarul public, dupa ce verifica daca este competent in solutionarea cauzei succesorale cu care a fost sesizat si constata ca este competent, porneste desfasurarea procedurii succesorale, cu citarea partilor. In continuare, notarul public stabileste calitatea mostenitorilor, intinderea drepturile acestora si compunerea mesei succesorale (articolul 76 din Legea nr. 36#1995).

A. Citarea partilor

In ce priveste partile, intr-o cauza succesorala, se tine cont de faptul ca mostenirea este legala sau testamentara.

Astfel, mostenirea fiind legala, la deschiderea procedurii succesorale notariale, vor fi citati in temeiul legii rudele defunctului si alaturi de ele sotul supravietuitor. In cazul in care defunctul nu a dispus prin testament de bunurile mostenirii, atunci conform reglementarii legale vin la mostenire mostenitorii legali, iar in situatia in care nu exista astfel de mostenitori si nici sot supravietuitor, la mostenire vine statul, mostenirea fiind declarata vacanta de catre notarul public care are cauza in solutionare. Pentru rudele defunctului cu vocatie succesorala legala, legiuitorul arata ca nu sunt chemate toate impreuna si deodata la mostenire, ci instituie o anumita ordine de chemare, concreta. In acest scop legea foloseste doua criterii tehnico-juridice, clasa de mostenitori si gradul de rudenie, cu ajutorul carora determina vocatia concreta la mostenire a rudelor. Astfel, opereaza trei principii<

Principiul chemarii la mostenire in ordinea claselor de mostenitori legali>

Principiul proximitatii gradului de rudenie dintre mostenitorii din aceeasi clasa>

Principiul egalitatii intre rudele din aceeasi clasa si de acelasi grad chemate la mostenire.

I. Principiul chemarii la mostenire a rudelor in ordinea claselor de mostenitori legali

O clasa de mostenitori legali conform acestui principiu, constituita dintr-o categorie de rude (cum ar fi descendentii defunctului, luata in mod colectiv, exclude o alta categorie sau este exclusa de ea, chiar daca rudele din categoria exclusa ar fi de grad mai apropiat cu defunctul decat rudele din categoria chemata. De exemplu< nepotul de fiu al defunctului (ruda de gradul II) exclude de la mostenire pe parintii defunctului, desi acestia sunt rude de gradul I.

Codul civil stabileste patru clase de mostenitori legali. Acestea sunt<

Clasa I-a, clasa descendentilor in linie directa, alcatuita din copii, nepoti, stranepoti s.a., ai defunctului fara limita de grad>

Clasa a II-a, clasa (mixta) a ascendentilor privilegiati (fratii si surorile defunctului si descendentii lor pana la gradul IV inclusiv)>

Clasa a III-a, clasa ascendentilor ordinari (bunici, strabunici s.a. ai defunctului, fara limita de grad)>

Clasa a IV-a, clasa colateralilor ordinari (unchii si matusile, verii primari si fratii si surorile bunicilor defunctului).

De regula o ruda a defunctului poate face parte dintr-o singura clasa. Este insa posibil ca legatura de rudenie sa fie si dubla si in consecinta persoana in cauza sa faca parte din doua clase. De exemplu< copilul nascut din casatoria incheiata intre nepotul defunctului si nepotul de frate al defunctului (in linie directa de gradul III) si din clasa a II-a, in calitate de stranepot de frate (ruda colaterala de gradul IV). "i sotul supravietuitor poate fi ruda cu defunctul, in cazul incheierii casatoriei in conditiile articolului 6, aliniatul 2 din Codul familiei (casatorie incheiata intre veri primari).

II. Principiul proximitatii gradului de rudenie dintre mostenitorii din aceeasi clasa

Conform acestui principiu, in cadrul aceleiasi clase (rudele mai apropiate in grad inlatura de la mostenire rudele mai indepartate). Deci, vocatia concreta la mostenire in cadrul aceleiasi clase depinde de apropierea gradului de rudenie.

Legea prevede doua exceptii de la acest principiu. Astfel, in cadrul clasei mixte a ascendentilor privilegiati si a colaboratorilor privilegiati, parintii defunctului (rude de gradul I) nu inlatura de la mostenire pe fratii si surorile defunctului si descendentii lor (rude de gradul II-IV) si vin impreuna la mostenire in limitele cotelor stabilite de lege. O a doua exceptie, o constituie reprezentarea succesorala.

III. Principiul egalitatii intre rude din aceeasi clasa si de acelasi grad, chemate la mostenire

Conform acestui principiu, daca rudele din clasa chemata la mostenire sunt de acelasi grad, intre ele impart mostenirea in parti egale. Daca la mostenire vin de exemplu doi copii ai defunctului, ei vor primi parti egale, fiecare cate o jumatate.

Legea prevede si de la acest principiu doua exceptii<

in cazul venirii la mostenire a rudelor de acelasi grad prin reprezentare succesorala — impartirea se face pe tulpini>

daca la mostenire sunt chemati doi sau mai multi colaterali privilegiati (frati, surori) proveniti din parinti diferiti (indiferent daca sunt din casatorii diferite, din afara casatoriei sau din adoptia cu efecte depline) intre ei (frati buni, frati consangvini sau frati uterini cu defunctul) si daca este cazul, intre descendentii fratilor, surorilor de diferite categorii (indiferent ca vin la mostenire nu se imparte in parti egale> — legea prevazand impartirea pe linii — egalitatea pastrandu-se numai intre fratii pe aceeasi linie, insa fratele bun al defunctului beneficiaza de cota parte pe ambele linii (privilegiul dublei legaturi).

Nici in raporturile dintre parinti pe de o parte si frati # surori ai defunctului sau descendentii lor pe de alta parte (mostenitori din clasa a doua), nu se aplica principiul egalitatii (ei nefiind rude de grad egal) — parintii culegand o cota fixa stabilita de lege, indiferent de numarul colaboratorilor privilegiati cu care vin in concurs.

La fel, sotul supravietuitor culege o cota, in functie de clasa de mostenitori cu care vine in concurs, neavand importanta numarul mostenitorilor din acea clasa (subclasa de mostenitori privilegiati din cadrul clasei a II-a).

b) Daca mostenirea este testamentara, notarul public va tine seama de testament, daca acesta este valabil intocmit. Pentru a fi valabil testamentul, testatorul trebuie sa fi avut capacitatea de a dispune si primi cu titlu gratuit, iar din testament sa rezulte vointa testatorului. Testamentul trebuie sa aiba o cauza licita si morala. Pe langa aceste conditii generale de valabilitate, trebuiesc a mai fi indeplinite si conditiile de forma cerute de lege (pentru fiecare forma de testament).

Notarul public, in situatia in care se gaseste in prezenta unui testament, are obligatia sa verifice daca acesta corespunde din punctul de vedere al cerintei legale in privinta acestor conditii de fond si de forma. In caz contrar, el va dispune citarea mostenitorilor, in functie de dispozitiile legale, in ordinea claselor de mostenitori reglementate de Codul civil.

In literatura juridica de specialitate s-a aratat ca „testamentul este acel act juridic unilateral, personal si solemn, esentialmente revocabil in tipul vietii testatorului, prin care o persoana dispune de o parte sau de totalitatea bunurilor sale pentru timpul cand va inceta din viata”. In realitate, testamentul trebuie privit ca „o simpla forma, un tipar in care se imbraca o pluralitate variata de acte juridice de sine statatoare, fiecare avand regimul sau juridic propriu si distinct”. Codul civil defineste testamentul in articolul 802, ca fiind „un act revocabil prin care testamentul dispune, pentru timpul incetarii sale din viata, de tot sau de o parte din avutul sau”.

Un loc important are si institutia exheredarii. Notarul public trebuie sa tina cont de aceasta ultima vointa a testatorului. Prin aceasta defunctul testator inlatura de la mostenire pe unul sau pe unii dintre mostenitorii legali (rude sau sot supravietuitor). Mostenitorii rezervatari insa nu pot fi inlaturati de la mostenire, ei pot fi insa dezmosteniti doar de partea care depaseste rezerva legala, respectiv ei pot fi exheredati in privinta cotitatii disponibile. Ceilalti mostenitori, care nu sunt rezervatari, pot fi exheredati fara nici o limita sau restrictie legala.

Partile indreptatite sa vina la mostenire au posibilitatea sa conteste valabilitatea testamentului.

Codul civil roman reglementeaza trei categorii de testamente<

autentic

olograf

mistic (secret).

Testamentul este autentic cand este facut in fata notarului public (conform noii reglementari), printr-un inscris autentificat de acesta potrivit dispozitiilor legale. Incheierea de autentificare face dovada pana la inscrierea in fals iar continutul testamentului pana la proba contrara.

Testamentul este olograf si este valabil doar cand este scris in intregime de testator, dotat si semnat de mana acestuia (articolul 859 Cod civil). „Este un testament simplu, practic si la indemana oricui, fara a necesita cheltuieli” confectionarea lui. Poate fi insa usor distrus sau ascuns, iar vointa testatorului poate fi influentata in mod abuziv. Daca testamentul olograf cuprinde o scriere straina (a unei persoane), ramane valabil doar cu conditia ca scrierea straina sa nu aiba legatura cu dispozitiile de ultima dorinta ale testatorului. Testamentul olograf are puterea doveditoare a unui inscris sub semnatura privata. Legatarii care il invoca trebuie sa faca dovada ca el a fost scris si semnat de testator, dovada trebuind sa se faca „prin scripte”.

Testamentul mistic (secret) este forte putin folosit in practica, singurul lui avantaj este de a putea asigura in mai mare masura decat testamentul autentic, secretul asupra dispozitiilor de ultima vointa, in timp ce dezavantajul lui le cumuleaza atat pe cele ale testamentului autentic cat si pe cele ale testamentului olograf. Poate fi scris (redactat) de testator sau de o alta persoana, dar trebuie dotat de testator. Hartia (plicul) trebuie stransa si sigilata, apoi prezentata unui judecator care il suprascrie intocmind pe hartia stransa ori pe plic, un proces verbal (semnat de judecator si de testator), atestand prezentarea si starea testamentului, precum si declaratia testatorului ca aceea reprezinta ultima sa vointa. Se poate pastra la judecatorie sau la testator. Fiind alcatuit din doua inscrieri diferite, si puterea doveditoare este diferita> testamentul propriu-zis are puterea doveditoare a unui inscris sub semnatura privata, iar procesul verbal „suprascris” de judecator are puterea unui act autentic, pana la inscrierea in fals.

O alta categorie de testamente de care notarul public trebuie sa tina cont in cazul in care se constata existenta lor, sunt testamentele privilegiate. Acestea sunt enumerate tot in Codul civil roman. "i sunt<

testamentul militarilor

testamentul persoanelor bolnave#sanatoase aflate intr-o alta localitate datorita ciumei sau altei boli contagioase (daca in localitate nu exista birou de notar public)

testamentul maritim

Aceste testamente sunt insa valabile numai daca testatorul moare in timpul imprejurarilor exceptionale care l-au impiedicat sa testeze in formele ordinare. Altfel, testamentele privilegiate isi pierd automat eficacitatea dupa sase luni, (respectiv trei luni testamentul maritim) de la incetarea imprejurarii respective.

Pentru cetatenii romani aflati in strainatate, in articolul 885 Cod civil, se arata ca acestia „pot sa testeze in forma olografa” admisa de legea romana, insa le este recunoscut si testamentul autentic instituit conform legislatiei tarii in care domiciliaza, fiind valabil insa si testamentul facut in fata unui agent diplomatic sau consular roman.

Notarul public are obligatia sa tina cont de testamentele gasite sau pe care el le detine (in cazul in care acestea sunt valabile), aceste testamente fiind actele de ultima vointa prin care testatorii dispun de bunurile lor pentru timpul in care ei nu vor mai fi in viata. Au in acelasi timp obligatia sa tina cont de acestea cand el face citarea mostenitorilor, chemand la masa succesorala mostenitorii instituiti prin testament si daca este cazul si mostenitorii legali.

Legiuitorul prevede ca procedura succesorala notariala incepe sa se desfasoare o data cu citarea mostenitorilor. Asadar, notarul public dupa ce constata ca este legal sesizat, inregistreaza cauza si dispune citarea partilor (respectiv a celor care au vocatie la mostenire).

Nu este obligatorie citarea mostenitorilor si, dupa caz, a legatarilor daca certificatul de mostenitor sau de legatar se intocmeste la cerere in baza unei hotarari judecatoresti definitorii si irevocabile. Exceptie fac cazurile in care notarul public considera ca citarea mostenitorilor este „necesara pentru anumite lamuriri” (articolul 78 aliniatul 2 din Ordinul 710#C#1995).

In situatia in care exista testament, dar, prin acesta testatorul dispune numai de o parte din bunurile sale, vor fi citati de catre notarul public atat cei in favoarea carora testatorul a dispus prin actul de ultima vointa, cat si pe cei indreptatiti legal sa vina la mostenire. Notarul public este obligat in acest caz sa constate daca o data ce a testat testamentul a dispus numai referitor la cotitatea disponibila sau a depasit-o. In cazul in care testamentul a depasit cotitatea disponibila, incalcand partea mostenitorilor rezervatari (rezerva succesorala), notarul public are dreptul sa stabileasca partea care trece peste cotitatea disponibila si sa o repartizeze rezervatarilor in conditiile legii. Daca exista neintelegeri cu privire la aceasta hotarare luata de notarul public in baza legii, acesta poate sa le recomande partilor litigante sa se adreseze instantei de judecata, suspendand procedura pana la solutionarea litigiului.

In cazul in care, prin testament a fost instituit un executor testamentar (sau au fost instituiti mai multi), citarea este obligatorie.

In acelasi timp, legea prevede ca daca exista testament autentic si prin acesta s-a instituit un legatar universal, se citeaza legatarul, iar in cazul in care exista mostenitori rezervatari, vor fi citati si acestia. In cazul in care testamentul este olograf sau mistic, notarul public are obligatia sa citeze si pe mostenitorii legali.

In situatia in care mostenirea se dovedeste a fi vacanta, notarul public citeaza autoritatea administratiei publice competenta pentru a prelua bunurile.

Daca un mostenitor citat este incapabil, atunci in aceasta situatie este citat si reprezentantul sau legal si autoritatea tutelara. Necesitatea reprezentantului legal si a autoritatii tutelare atrage nulitatea certificatului de mostenitor.

Neobservarea formelor legale privitoare la citarea mostenitorilor in cadrul procedurii succesorale notariale este sanctionata cu nulitatea conform articolului 105 Cod penal si atrage pe cale de consecinta si nulitatea certificatului de mostenitor.

B. Stabilirea calitatii de mostenitor si stabilirea numarului mostenitorilor

Notarul public are obligatia sa stabileasca in parte calitatea fiecarui mostenitor, precum si numarul de mostenitori existenti.

Dovada calitatii de mostenitor se face cu actele de stare civila, cu testamentul sau cu martori. Intr-o speta s-a aratat faptul ca, calitatea de mostenitor legal poate fi dedusa — cand nu rezulta cu claritate din actele de stare civila — din recunoasterea partilor.

Daca de cujus nu a lasat testamentul valabil, daca legatele testamentare sunt ineficiente, daca legatele testamentare depasesc cotitatea disponibila, ori daca testamentul este incomplet in privinta masei succesorale (nu cuprinde referiri la intreaga masa succesorala), notarul public in baza legii, cheama la mostenire rudele defunctului pana la gradul IV inclusiv si in concurs cu ele pe sotul supravietuitor. Mostenitorii sunt chemati la mostenire in ordinea claselor de mostenitori.

In conformitate cu articolul 659, 669-675 Cod civil, notarul public poate stabili calitatea celor care vin la mostenire. In functie de clasificarea pe clase data de Codul civil, notarul public stabileste calitatea si numarul celor care pot veni la mostenire, respectiv pe cei indreptatiti in cazul mostenirii legale, pe legatari si pe rezervatari.

C. Stabilirea masei succesorale

In cadrul dreptului de mostenire, notiunea de mostenire (succesiune, ereditate) se intrebuinteaza nu numai in sensul de transmitere a patrimoniului unei persoane fizice decedate catre una sau mai multe persoane in viata dar si pentru desemnarea insusi a patrimoniului transmis pentru cauza de moarte, deci in sens de masa succesorala.

Masa succesorala trebuie sa fie stabilita fara adaugirile si imbunatatirile aduse de mostenitor, bunurilor ramase de la defunct, eventualele modificari ulterioare neavand nici o influenta. Ceea ce se transmite de la defunct mostenitorilor reprezinta intreaga masa succesorala luata in totalitatea ei, adica cuprinzand atat activul cat si pasivul succesoral.

Stabilirea masei succesorale are loc pe baza titlurilor de proprietate sau a altor acte, ori pe baza posesiei imobilelor si mobilelor. Compunerea si valoarea masei succesorale se stabilesc in functie de situatie in momentul deschiderii succesiunii, eventuale modificari ulterioare neavand nici o influenta.

In situatia in care, referitor la anumite bunuri care se aflau in detentia defunctului la moartea sa, se aduc contestatii de catre persoane care afirma ca aceste bunuri le-ar apartine, notarul public va consemna separat in procesul verbal de inventariere despre acest fapt, precum si motivul pentru care aceste bunuri se gasesc in posesia lui de cujus la data mortii lui.

La stabilirea masei succesorale, un rol deosebit de important il are si operatiunea de inventariere a bunurilor mostenirii, inventariere pe care notarul public are obligatia sa o faca.

Determinarea (calculul) masei succesorale

Defunctul nu poate dispune cu titlu gratuit (prin donatii intre vii sau legate testamentare) decat de o parte din averea sa, adica de cotitatea disponibila. Cotitatea disponibila se determina in momentul deschiderii succesiunii in raport cu numarul rezervatarilor care vin la mostenire. In acelasi timp se arata intr-o speta succesorul rezervatar poate cumula rezerva sa legala cu legatul cuvenit, in limita cotitatii disponibile.

La stabilirea valorii masei succesorale se tine seama nu numai de bunurile efectiv gasite in patrimoniul defunctului la data deschiderii mostenirii, ci si de bunurile pe care acesta le donase in timpul vietii, bunuri a caror valoare se adauga prin calcul la valoarea activului net ramas la deces. In masura in care aceste donatii nu depasesc cotitea disponibila, vor ramane valabile. Daca depasesc insa cotitatea disponibila, vor fi supuse reductiunii in masura necesara reintregirii rezervei succesorale cuvenite mostenitorilor legali.

Cine poate cere reductiuneaa

Rezerva fiind o institutie creata in favoarea mostenitorilor rezervatari, dreptul de a invoca reductiunea pentru a obtine intregirea rezervei, apartine in exclusivitate acestora, mostenitorilor lor si persoanelor care le infatiseaza drepturile (cesionarii drepturilor succesorale, mostenitorii lor legali si legatarii testamentari), conform articolului 848 Cod civil. Unele instante netinand seama de aceasta prevedere a legii au recunoscut dreptul de a cere reductiunea si colateralilor privilegiati, cu toate ca acestia nu sunt mostenitori rezervatari. Reductiunea poate fi ceruta pe calea actiunii oblice si de creditorii personali ai mostenitorilor rezervatari, deoarece actiunea in reductiune avand caracter patrimonial nu este ceruta de persoana eredelui.

Dreptul rezervatarilor de a invoca reductiunea exista si cand este vorba de o donatie sau cu sarcina intretinerii donatorului si a sotiei sale, deoarece actul pastreaza caracterul de literalitate.

Dreptul de a pretinde reductiunea ia nastere o data cu rezerva, la deschiderea succesiunii, direct in persoana mostenitorului rezervatar care nu-l exercita in calitate de succesor, ci in nume propriu.

Dreptul creditorului succesiunii de a invoca reductiunea depinde de felul acceptarii mostenirii de catre succesori, pur si simplu sau sub beneficiu de inventar. Daca rezervatarii au acceptat mostenirea pur si simplu, patrimoniul lor se contopeste cu cel succesoral. Operand confuziunea dintre patrimonii, creditorul succesiunii devine creditorul personal al rezervatarului (avand interes ca rezerva sa fie reintregita) si in aceasta calitate poate invoca reductiunea pe calea actiunii oblice. Daca rezervatarii au acceptat sub beneficiu de inventar, nu opereaza confuziunea intre patrimoniul rezervatarului si cel al succesiunii, iar creditorii defunctului nu vor putea profita de reductiune, deoarece bunurile instrainate de cujus cu titlu gratuit au iesit din patrimoniul acestora, deci din gajul lor general iar prin efectul reductiunii, acestea intra direct in patrimoniul personal al mostenitorului rezervatar (folosind la reintregirea rezervei), patrimoniu cu care nu raspunde de pasivul succesiunii. Daca unii dintre mostenitorii rezervatari accepta pur si simplu, iar ceilalti sub beneficiu de inventar, creditorii succesiunii au dreptul sa invoce reductiunea doar pe masura intregirii rezervei erezilor care au acceptat succesiunea pur si simplu. Actiunea in reductiune nu poate fi invocata de donatori si legatari, fiind indreptata impotriva lor.

Operatiunile succesorale prin care se stabileste valoarea masei succesorale sunt urmatoarele<

se stabileste valoarea bunurilor si drepturilor existente in momentul deschiderii succesiunii (bunuri mobile, imobile si drepturi de creanta), inclusiv acelea care fac obiectul unor legate sau donatii de bunuri viitoare. Evaluarea acestor elemente ale activului succesoral se face la valoarea din momentul deschiderii succesiunii. Nu se iau in considerare< drepturile viagere, bunurile care nu au facut parte din patrimoniul defunctului in tipul vietii (imbunatatiri aduse de mostenitori dupa moartea lui de cujus), bunurile sau drepturile viitoare incerte si imposibil de evaluat (de exemplu< drepturile patrimoniale de autor etc.)>

din suma toatala rezultata (care reprezinta activul brut al mostenirii) se scade pasivul mostenirii, respectiv se scad toate datoriile defunctului existente la data deschiderii succesiunii (inclusiv cele afectate de un termen suspensiv si care nu sunt inca scadente. Se inscriu si unele cheltuieli survenite dupa moartea lui de cujus — de exemplu cheltuielile efectuate cu parastasele dupa data inmormantarii. Nu se vor scadea obligatiile ce se strang prin moartea lui de cujus (de exemplu< obligatia legata de intretinere fata de rudele apropiate), cele nesanctionate cu actiune in justitie etc.

Astfel se obtine activul net. La activul net se adauga fictiv, fiind vorba de o operatie de calcul valoric (fara ca bunurile donate sa se intoarca efectiv in patrimoniul succesoral), valoarea donatiilor facute de defunct in timpul vietii, indiferent de foma lor (act autentic sau donatie deghizata), indiferent de persoana gratificata, mostenitor ori terta persoana si indiferent daca au fost facute cu sau fara scutire de raport. Nu se vor considera donatii —valoarea lor neadaugandu-se la activul net — sumele a caror plata nu au caracterul unei literalitati, cum sunt, cheltuielile de nunta sau darurile obisnuite si nici donatiile remuneratorii. Daca notarul public constata ca in masa succesorala nu exista bunuri, dispune prin incheiere inchiderea procedurii succesorale si claseaza cauza ca fiind fara obiect.

D. Stabilirea drepturilor succesorale ale mostenitorilor

Stabilirea intinderii drepturilor succesorale ale mostenitorilor este tot o obligatie a notarului public. Aceasta se refera la cota din mostenire cuvenita fiecarui mostenitor, la bunurile referitor la care exista legate si la imparteala mostenirii.

In cadrul devolutiunii succesorale legale, drepturile succesorale se calculeaza in functie de clasa de mostenitori din care succesibilii fac parte.

In cazul devolutiunii succesorale testamentare, se tine cont in primul rand de legatarii instituiti si de mostenitorii rezervatari in cazul in care ei au fost inlaturati de la mostenire de catre testator sau rezerva lor succesorala le-a fost incalcata.

Dupa ce s-a stabilit masa succesorala obtinandu-se valoarea totala a ei, se pot calcula cotele si fractiunile cuvenite fiecaruia in parte.

In ce priveste imparteala mostenirii (daca partile consimt), obiectul ei il constituie numai bunurile aflate in indiviziune si aceasta deoarece drepturile de creanta si datoriile mostenirii se divid de plin drept intre mostenitori chiar din momentul deschiderii succesiunii.

In afara de bunurile existente in patrimoniul lui de cujus la data deschiderii succesiunii, mai sunt supuse impartelii si alte categorii de bunuri cum sunt< fructele produse de bunurile succesorale ulterior datei deschiderii mostenirii, bunurile aduse la masa partajabila ca efect al reductiunii sau raportului, bunurile intrate in masa succesorala ca efect al subrogatiei reale. Sunt insa si anumite bunuri care, desi existente in patrimoniul lui de cujus pe data deschiderii succesiunii, sunt exceptate de la imparteala, neputand face obiectul acesteia. Acestea sunt bunuri individual determinate care fac obiectul unor legate cu titlu particular, ca de exemplu sumele de bani depuse la CEC de catre de cujus si pentru care el instituie prin clauza testamentara, prin care o anumita persoana care sa le dobandeasca la decesul sau (caracter de legat particular), adaugirile si imbunatatirile aduse de mostenitorii unor bunuri succesorale in masura in care aceste bunuri nu revin in tot acelui mostenitor etc.

2. Suspendarea procedurii succesorale notariale

In cazul in care, la un moment dat cauza succesorala care se afla in curs de desfasurare in cadrul procedurii succesorale la un birou de notar public, capata un caracter contencios, procedura succesorala notariala se suspenda.

A. Cazuri. Enumerare

Ceea ce caracterizeaza procedura succesorala notariala este caracterul sau necontencios. Astfel, ca sa se poata desfasura in mod normal pana la definirea ei, este necesar ca acesta sa-si pastreze acest caracter necontencios.. Acest lucru poate avea loc, doar daca intre mostenitori nu intervin diferite divergente, respectiv neinetelegeri care daca nu se solutioneaza prin intelegere intre ei, duc la suspendarea procedurii succesorale notariale.

Pe langa caracterul necontencios, procedura succesorala notariala are si un caracter autonom si de sine statator. Acesta rezulta din faptul ca, daca intre mostenitori intervin anumite neinetelegeri, acestia fiind indrumati sa se adreseze instantelor judecatoresti pentru solutionarea acestora, pot mai apoi cere reluarea procedurii succesorale notariale. Reluarea procedurii succesorale notariale are loc insa numai dupa solutionarea litigiului de catre instanta de judecata (daca mostenitorii s-au adresat acesteia).

In literatura de specialitate se prevede ca procedura succesorala notariala poate inceta prin suspendare, in cazul in care mostenitorii nu se inteleg cu privire la calitatea lor, la compunerea ori intinderea masei succesorale, cu privire la existenta sau valabilitatea acceptarii tacite a mostenirii etc.

Legislatia actuala in vigoare, materializata prin Legea nr. 36#1995 prevedea expres care sunt cazurile de suspendare a procedurii succesorale notariale. Astfel, in articolul 78 se arata ca<

daca au trecut 6 luni de la deschiderea succesiunii, si desi au fot legal citati, succesibilii nu s-au prezentat ori au abandonat procedura succesorala notariala fara sa ceara certificat de mostenitor si exista dovada ca unul dintre ei a acceptat mostenirea>

succesibilii isi contesta unii altora calitatea sau nu se inteleg cu privire la compunerea masei succesorale si a drepturilor ce li se cuvin>

mostenitorii sau alte persoane interesate prezinta dovada ca s-au adresat instantei de judecata pentru stabilirea drepturilor lor. Daca intervine unul dintre aceste cazuri, atunci procedura succesorala notariala se suspenda.

In caz de suspendare, notarul public este obligat sa redacteze incheierea de suspendare. In aceasta se consemneaza elementele ce au rezultat din dezbateri pana in momentul suspendarii, elementele cu privire la identitatea celor prezenti cu privire la optiunea succesorala a acestora, dar si cu privire la compunerea masei succesorale. Notarul public poate stabili in incheiere masa succesorala precizand bunurile si drepturile care sunt contestate, intinderea drepturilor mostenitorilor, precum si motivele neintelegerilor care s-au ivit intre ele.

B. Competenta instantelor judecatoresti

In materie succesorala instantele judecatoresti au competenta exclusiva in ce priveste<

cererile de repunere in termenul de otiune succesorala>

cererile de anulare a declaratiei de acceptare sau de renuntare la mostenire pentru vicii de consimtamant>

cererile sau actiunile prin care este contestata valabilitatea unui testament>

actiunile in petitie de ereditate>

cererile de modificare sau de anulare a unui certificat de mostenitor>

cererile de rectificare a actelor de stare civila folosite in dovedirea vocatiei succesorale>

cererile privind schimbarea statutului civil al unei persoane in scopul de a-i conferi o chemare la mostenire>

cererile de contestare a simulatiei.

Instantele judecatoresti sunt competente ori de cate ori procedura succesorala notariala se suspenda din motive de neintelegere intre mostenitori dar si in cazul in care se iveste una din situatiile aratate mai sus mai inainte de pornirea procedurii succesorale notoriale.

Notarul public recomanda partilor in oricare din cazurile de suspendare ivite in cursul in cursul desfasurarii procedurii succesorale notariale sa se adreseze spre solutionare instantei judecatoresti.

Conform deciziei 1802#1956 a Tribunalului Suprem, cand mostenitorii nu se inteleg cu privire la numarul si calitatea lor, la stabilirea masei succesorale si a drepturilor ce li se cuvin, nu este necesar sa se adreseze in prealabil „notariatului de stat” (adaptat biroului notarului public), ci pot sa se adreseze direct instantei de judecata competente, introducand o cerere in care solicita solutionarea neintelegerilor dintre ei. Instantele judecatoresti au fata de birourile notarilor publici o competenta generala, acestea din urma avand competenta speciala in solutionarea cauzelor succesorale. Conform articolului 78, Legea nr. 36#1995, deschiderea procedurii succesorale notariale nu are loc decat dupa ce notarul public constata ca nu exista neintelegeri intre mostenitori. Contrar acestei verificari, neintelegerile care se ivesc pe parcurs au ca solutie suspendarea procedurii notariale si adresarea la instanta de judecata competenta.

C. Repunerea pe rol a cauzei succesorale. Reluarea procedurii succesorale notariale dupa suspendare

Conform dispozitiilor legii, in materie succesorala, cazurile de suspendare a procedurii succesorale notariale sunt enumerate in articolul 78 Legea nr. 36#1995, literele a, b, c. Cererea de repunere pe rol a cauzei succesorale poate fi facuta oricand daca se constata incetarea cauzelor care au determinat suspendarea ei.

Repunerea pe rol a cauzei succesorale se va face de catre notarul public la cererea partilor, reluand dosarul suspendat. La repunerea pe rol se va vedea si articolul 126 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 36#1995, (cauzele succesive suspendate, dosare aflate in arhiva judecatoriei).

Notarul public dupa reluarea procedurii succesorale va finaliza-o printr-o incheiere finala.

CAPITOLUL V

INCHIDEREA PROCEDURII SUCCESORALE NOTARIALE

Conform legislatiei in vigoare in succesiunea in care exista bunuri, asupra careia s-a realizat acordul intre mostenitor si s-au administrat probe indestulatoare, notarul public intocmeste incheierea finala a procedurii succesorale notariale.

A. Intocmirea incheierii finale a procedurii succesorale notariale

Notarul public, in cadrul dezbaterilor succesorale, la fiecare termen intocmeste o incheiere motivata care cuprinde mentiunile referitoare la indeplinirea procedurii, declaratiile partilor, prezenta martorilor si masurile dispuse in vederea solutionarii cauzei.

Ce trebuie sa cuprinda incheierea finalaa

In lege, se arata ca incheierea finala trebuie sa cuprinda pe langa mentiunile comune incheierilor notariale, numele, prenumele, domiciliul si intinderea drepturilor tuturor mostenitorilor si legatarilor, bunurilor si datoriile succesiunii, taxele de timbru, onorariul, precum si alte date care au fost necesare la solutionarea cauzei.

In incheiere, trebuie sa se arate si modul in care mostenitorii si-au impartit bunurile, precum si bunurile succesorale atribuite fiecaruia. Cu privire la „actul de imparteala”, acesta va putea fi cuprins in incheierea finala sau se va putea intocmi separat intr-una din formele prescrise de lege.

Termenul de optiune succesorala si implicit cel de acceptare a succesiunii conform art. 700 Cod civil, se prescrie intr-un termen de sase luni socotit de la deschiderea succesiunii. Termenul de 6 luni de acceptare a succesiunii este socotit de la data deschiderii succesiunii si nu de la data cand mostenitorul a luat cunostinta de decesul lui de cujus. Potrivit articolului 700 Cod civil, succesorul care in termen de 6 luni de la deschiderea succesiunii nu a acceptat-o, pierde calitatea de mostenitor. Incheierea procedurii succesorale notariale se poate face si inainte de expirarea termenului de acceptare a succesiunii daca, este neindoilnic ca nu mai sunt si alte persoane indreptatite la succsiune. Este indiferent daca, acceptarea s-a facut, in forma pura si simpla sau sub beneficiu de inventar.

Daca exista un testament care indeplineste conditiile legale de forma, nu contine dispozitii contrare legii si nu aduce atingere drepturilor mostenitorilor sau exista acordul acestor mostenitori, procedura succesorala notariala se poate incheia in baza acestui testament. Notarul public, daca, conditiile de mai sus sunt indeplinite ii va putea stabili legatarului particular drepturile asupra bunurilor determinate prin testament. In cazul in care liberalitatile facute de de cujus depasesc cotitatea disponibila aducand atingere rezervei succesorale, notarul public poate lua masura reducerii liberalitatilor pana la limitele prevazute de lege. Pentru ca aceasta operatie sa poata fi indeplinita de catre notarul public, acesta are nevoie de acordul tuturor mostenitorilor. La randul lor mostenitorii rezervatari au dreptul de a cere reducerea liberalitatilor excesive, acest drept nascandu-se in persoana si in favoarea lor in momentul deschiderii succesiunii. Reductiunea liberalitatilor este, de altfel, o sanctiune civila prin efectul careia liberalitatile care depasesc cotitatea disponibila sunt reduse in masura necesara reintregirii rezervei succesorale. Reintregirea se va face pana la limita valorica a cotitatii disponibile. Conform articolului 848 Cod civil, aceasta sanctiune poate fi ceruta doar de mostenitorii rezervatari, de catre succesorii lor in drepturi (mostenitori legali, lagatari testamentari, sau cesionari de drepturi succesorale), ori prin actiune oblica de creditorii mostenitorilor rezervatari.

Dovada depasirii cotitatii disponibile este in sarcina mostenitorului rezervatar reclamat si poate fi facuta prin orice mijloace de proba fiind vorba de o simpla stare de fapt. In principiu reductiunea profita numai mostenitorul rezervatar care a invocat-o prin exceptie sau a cerut-o pe cale de actiune, operand in limita necesara intregirii rezervei sale. Ceilalti mostenitori rezervatari (daca mai sunt), pot si ei sa invoce (fie doar si tacit sau implicit) reductiunea liberalitatilor, fiecare in masura necesara intregirii rezervei sale.

Pe baza incheierii finale, notarul public urmeaza sa elibereze certificatul de mostenitor.

B. Eliberarea certificatului de mostenitor sau de legatar

Actul final al procedurii succesorale notariale este certificatul de mostenitor sau de legatar. Acest certificat se inmaneaza fiecarui mostenitor separat. Eliberarea certificatului de mostenitor sau de legatar se face la cererea mostenitorului sau a legatarului, de catre notarul public care a efectuat procedura succsorala. Termenul de eliberare a certificatului de mostenitor este de douazeci de zile de la data intocmirii incheierii finale. In redactarea lui vor fi cuprinse constatarile din incheierea finala, constatari referitoare la masa succesorala, numarul si calitatea mostenitorilor, precum si la cotele ce li se cuvin mostenitorilor din patrimoniul defunctului.

Mostenitorilor legali sau legatarilor li se elibereaza certificatul de mostenitor sau de legatar, dupa caz, numai dupa achitarea taxelor succesorale si a onotariului cuvenit notarului public care a solutionat cauza succesorala.

Daca prin testament a fost instituit un executor testamentar si acestuia i se va elibera un certificat de constatare a calitatii sale.

Daca procedura succesorala a fost suspendata datorita faptului ca succesibilii si-au contestat unii altora calitatea sau nu s-au inteles cu privire la compunerea masei succesorale ori la intinderea drepturilor ce li se cuvin sau datorita faptului ca mostenitorii sau alte persoane interesate prezinta dovada ca s-au adresat instantei de judecata pentru stabilirea dreptului lor, iar aceste situatii au fost solutionate de instanta de judecata, in acest caz, in baza hotararii judecatoresti ramase definitive, notarul public elibereaza certificatul de mostenitor.

Eliberarea certificatului de calitate de mostenitor

Eliberarea certificatului de calitate mostenitor are loc atunci cand nu s-a facut dovada existentei unor bunuri in patrimoniul defunctului ori determinarea acestora necesita operatiuni de durata. In acest caz mostenitorii solicita numai sa li se stabileasca calitatea de mostenitor. Astfel, notarul public poate elibera in baza unei cereri de stabilire a calitatii de mostenitor, asa-numitul certificat de calitate de mostenitor.

Functiile certificatului de mostenitor

Certificatul de mostenitor indeplineste mai multe functii. Astfel el este un mijloc de insezinare, de trimitere in posesie, este un instrument probator care nu confera calitatea de mostenitor ci doar o constata, drepturile asupra mostenirii fiind obtinute chiar din momentul dobandirii succesiunii in temeiul capacitatii si vocatiei succesorale (legale sau testamentare) si fiind confirmate sau consolidate prin acest act.

Importanta certificatului de mostenitor

Importanta certificatului de mostenitor consta in faptul ca acesta reprezinta dovada calitatii de mostenitor. Prin aceasta se atesta calitatea unei persoane de a fi mostenitor legal sau testamentar al unei persoane decedate.

Intocmirea, eliberarea unui alt certificat de mostenitor

Legea nr. 36#1995 in articolul 68 prevede ca nu se mai poate intocmi un alt certificat dupa emiterea certificatului de mostenitor decat in situatiile prevazute expres de ea. Astfel, cand notarul public, cu acordul tuturor mostenitorilor, reia procedura succesorala deoarece unele bunuri au fost omise din masa succesorala, incheierea finala a procedurii succesorale notariale se completeaza in aceasta privinta, eliberandu-se mai apoi un certificat de mostenitor „suplimentar”. Noul certificat de mostenitor cu completarile de rigoare, respectiv modificarile de rigoare, este eliberat la cererea mostenitorului de catre notarul public care a eliberat si primul certificat. Daca acest notar nu mai este in functie, eliberarea se va face de orice notar public din aceeasi circumscriptie teritoriala, la cererea mostenitorului. In acest scop, notarul public caruia i-a fost adresata cererea, va solicita dosarul cauzei succesorale referitor la care s-a facut cererea de eliberare a unui nou certificat, la biroul notarial in arhiva caruia se afla. Se vor face in acelasi timp mentiunile corespunzatoare in registrul de succesiuni, despre eliberarea noului certificat de mostenitor.

Daca in incheierea finala se strecoara erori materiale ori se constata eventuale omisiuni, acestea la cererea mostenitorilor se vor putea indrepta. Indreptarea omisiunilor si a erorilor materiale se face „in baza unei incheieri” (articolul 87, Legea 36#1995), iar in incheierea finala se face mentiune despre aceasta si in acelasi timp se vor face mentiuni pe toate exemplarele certificatului de mostenitor.

Cei ce se considera vatamati in drepturile lor prin emiterea certificatului de mostenitor pot cere instantei judecatoresti anularea acestuia si stabilirea drepturilor lor conform legii. Pana cand certificatul de mostenitor va fi anulat, acesta are forta probanta, el face dovada deplina in privinta calitatii de mostenitor, a cotei si a bunurilor care se cuvin fiecarui mostenitor in parte. Asadar, in cazul in care cererea mostenitorilor sau a celor care se considera vatamati in drepturile lor prin emiterea certificatului de mostenitor, se rezolva in sens pozitiv, anulandu-se certificatul de mostenitor, notarul public va elibera un nou certificat pe baza hotararii judecatoresti definitive si irevocabile. In scopul eliberarii noului certificat de mostenitor de catre notarul public, instantelor judecatoresti le revine obligatia de a trimite notarului public competent in solutionarea cauzei, o copie de pe hotararea ramasa definitiva si irevocabila impreuna cu dosarul notarial daca a fost cerut in timpul judecatii.

C. Eliberarea certificatului de vacanta succesorala

In cazul in care, notarul public legal sesizat cu o cerere de deschidere a procedurii succesorale costata ca de fapt mostenirea este lipsita de mostenitori, anunta autoritatea publica care l-a investit in solutionarea cauzei succesorale despre acest fapt. Daca autoritatea publica are cunostinta despre existenta unei mosteniri vacante se va adresa unui notar public pentru a declara vacanta succesorala si in caz pozitiv va cere notarului public sa elibereze un certificat de vacanta succesorala.

Notarul public va putea elibera certificatul de vacanta succesorala numai in cazul in care a trecut termenul legal de acceptare a succesiunii care este prevazut de articolul 700 Cod civil. In cazul in care certificatul de vacanta succesorala este eliberat, bunurile succesorale vacante vor trece in patrimoniul statului. Statul este indreptatit sa culeaga bunurile succesorale vacante, ratiunea fiind aceea ca patrimoniul defunctului sa nu ramana fara mostenitor. Statul culege mostenirea declarata vacanta de catre notarul public, iar in masura in care pasivul ei depaseste activul, pasivul succesoral va fi lichidat doar in limita activului succesoral, statul neputand fi obligat sa-i indestuleze pe creditorii defunctului peste limita activului.

D. Anularea certificatului de mostenitor

Certificatul de mostenitor face dovada deplina in privinta calitatii de mostenitor si a cotei sau bunurilor ce se cuvin fiecarui mostenitor in parte (articolul 88, aliniatul 1 fraza a doua, Legea nr. 36#1995). Anularea certificatului de mostenitor se face prin hotarare judecatoreasca. Acest certificat este un mijloc de dovada a calitatii de mostenitor, a cotei si a compunerii masei succesorale. Persoanele care se considera vatamate pot cere anularea lui (articolul 88 aliniatul 1, fraza intai, Legea nr. 36#1995). De aici rezulta ca acest „mijloc de dovada nu este absolut”. El atesta doar calitatea de mostenitor. El nu constituie un titlu translativ de proprietate de la defunct la mostenitori, deoarece transmiterea patrimoniului succesoral se face fie in baza unui testament valabil din punct de vedere al conditiilor de fond sau de forma, ori transmiterea se face in fata legii. In literatura de specialitate s-a aratat ca forta lui probanta opereaza doar intre mostenitori (succesorii participanti la procedura succesorala). El nu poate fi opus tertilor ca titlu de proprietate. Fata de terti, certificatul de mostenitor poate fi combatut cu orice mijloc de dovada in ce priveste mentiunile cuprinse de el.

CAPITOLUL VI

CONCLUZII

O data cu schimbarile survenite in viata economica, sociala si politica de dupa 1989 s-a simtit nevoia unei schimbari in sistemul legislativ referitor la activitatea notariala din Romania. Astfel, a aparut Legea nr. 36#1995 privitor la activitatea notariala. Concomitent cu aparitia acestei legi, notariatul de stat, institutie creata in anul 1950 si-a incetat activitatea pe 17 noiembrie 1995. Legiuitorul roman a elaborat aceasta lege in vederea reabilitarii unei profesii obnubilate vreme indelungata, si anume profesia de notar. Tot in acest sens s-a urmarit descongestionarea activitatii notariale si in primul rand conferirea statului si demnitatii cuvenite profesiei de notar, profesie care a fost desconsiderata in vechiul regim politic de pana la 1989.

In prezent notarul public are statutul unei functii autonome, fiind investit sa indeplineasca un serviciu de interes public. Actele indeplinite de acesta, purtand sigiliul si semnatura lui, sunt de autoritate publica si au forta probanta prevazuta de lege. Activitatea notariala se poate indeplini mai usor, servind in acelasi timp un numar mai mare de persoane, evitandu-se cunoscuta aglomeratie de la fostele notariate de stat. Ceea ce este insa criticabil este faptul ca aceasta profesie a fost monopolizata cel putin pana in prezent de catre „fostii” notari de stat. Pur si simplu, posibilitatea de a patrunde, sa-i zicem, in „tagma” lor este egala cu zero. Ei organizeaza concursurile, ei fac cartile, ca sa spunem asa.

Conform cu articolele 12-17 din Regulamentul 710#C de punere in aplicare a Legii nr. 36#1995, notarii publici pot pregati timp de doi ani notari stagiari. Sunt insa putini acei notari publici care au angajat stagiari in vederea pregatirii profesiei. In definitiv, ca si o concluzie la cele spuse pana acum si din viata practica de zi cu zi, avand in vedere numarul de juristi care au „trecut” cuncursurile organizate pana acum, ca actualii notari publici au monopolizat aproape in totalitate profesia. Asadar, asistam la faptul ca dintr-o profesie obnubilata de-a lungul vechiului regim, avem in prezent o profesie deosebit de greu accesibila. Oare sa fim in situatia ca juristii nostri sunt foarte prost pregatiti, in sensul ca cei din Uniunea Notarilor Publici sunt deosebit de impartiali si nu-i admit decat pe juristii care sunt la fel „de bine pregatiti ca si ei”a Cred ca se observa nota de sarcasm din ultima fraza si gandul ma duce ca sunt in joc interese materiale care primeaza.

De altfel, este suficient sa aruncam doar o privire asupra onorariilor practicate de „noii notari publici” care sunt cam exagerate pentru „buzunarul omului de rand”. Astfel, intr-un stat cu o economie si cu un salariu mediu „de nimic”, privesti efectiv cum pentru o semnatura si o stampila „iti sufla apoi vantul prin buzunare” ca sa folosesc o expresie populara. „Ah, dar sa nu uitam ca pentru ceea ce fac, ei garanteaza!”

Sa trec de la aceste observatii pe care le-am facut asupra „noii activitati” si „noii profesii” din domeniul notarial, si sa concluzionez, referitor la anumite chestiuni privitoare la lucrarea de fata. Astfel, diferentiat de vechea reglementare, adica de Decretul nr. 40#1953 privitor la procedura succesorala notariala, noua reglementare (Legea nr. 36#1995) nu modifica mare lucru, pot sa spun mai nimic. Procedura succesorala notariala se desfasoara tot la fel< se citeaza mostenitorii, se stabileste calitatea si numarul lor, se iau masuri de conservare si de administrare a patrimoniului succesoral, se stabileste masa succesorala si valoarea ei, se elibereaza certificate de mostenitori, respectiv certificate de vacanta succesorala si se taxeaza. Ce s-a schimbat este referitor la taxarea mostenirii. Acum taxarea se face diferentiat, „taxe la stat” prin care se contribuie la realizarea de venituri la bugetele locale ale unitatilor administrativ-teritoriale si onorariile lor, adica a „noilor notari publici”.

O chestiune care difera in Legea nr. 36#1953 de cea din Decretul nr. 40#1953 este referitor la cine poate cere deschiderea procedurii succesorale notariale. Astfel in articolul 3 din Decretul nr. 40#1953 se arata ca „notariatele de stat deschid procedura succesoriala notariala … la cererea oricarei persoane interesate, a procurorului sau a comitetului executiv al sfatului popular”. Insa in urmatorul aliniat arata ca „acestea pot deschide procedura si din oficiu”. Conform noii reglementari legale procedura succesorala notariala nu se mai deschide din oficiu. De cea Deoarece notariatul de stat era „organ” al statului si era unul singur intr-o circumscriptie teritoriala, iar acum, fiind mai multe s-ar putea ajunge la conflicte de interese, pentru ca notarii publici sunt persoane private, investite cu exercitarea unui serviciu public, iar interesele statului sunt suficient reprezentate si aparate prin dreptul recunoscut in acest sens procurorului si secretarului consiliului local.

In noua lege se mai arata ca notarii publici care si-au deschis birouri intr-o circumscriptie teritoriala pot sa-si deschida sedii secundare in localitatile din aceeasi circumscriptie teritoriala (judet) cu conditia ca in acele localitati sa nu fie deschise alte birouri de notari publici. Consider ca aceasta este o ingradire vadita a institutiei concurentei loiale care ar trebui sa existe si la nivelul acestei profesii. Unde este in acest fel posibilitatea de a oferi servicii de calitate bazate pe concurenta, clientilor lora Cred ca ar trebui revazut textul legii in acest sens insa in acelasi timp ma tem sa nu apara un alt tip de monopol. Cine stiea!

Discutii se pot ridica si cu privire la articolul 68 aliniatul 1 din Legea nr. 36#1995 referitor la deschiderea procedurii succesorale notariale conditionata de ultimul domiciliu al defunctului („… in raza careia defunctul si-a avut ultimul domiciliu”) Aliniatul 2 al aceluiasi articol face referire la situatia decesului unei persoane care nu a avut domiciliul in tara, aratand expres ca „procedura succesorala se poate indeplini de notarul public din circumscriptia teritoriala a judecatoriei in care defunctul si-a avut bunurile cele mai importante”. Nu distinge nimic referitor la persoana decedata al carei domiciliu este necunoscut. La fel si-ar gasi referiri aici si situatia persoanei declarate disparute sau declarate judecatoreste ca fiind moarta. Ca propunere de lege ferenda ar trebui reglementata si situatia acestor persoane prezentate de mine in aliniatul precedent. In acest fel s-ar determina mai bine care birou notarial este competent< cel unde se afla bunurile cele mai importante, cum prevede legea pentru cel doua cazuri din articolul 68, sau cel de la ultimul domiciliul dinaintea mortii (situatii reglementate de lege).

Procedura succesorala notariala urmeaza a se deschide in mod obisnuit la cererea persoanelor prevazute in lege. Conform Decretului nr. 31#1954 daca cel declarat mort este in viata, se poate cere anularea hotararii prin care s-a declarat moartea, actiunea in anulare fiind de competenta instantei care a pronuntat hotararea. Daca actiunea in anulare este admisa, hotararea de anulare produce efecte retroactive — printre altele, succesiunea se va considera ca nu s-a deschis, deci, daca procedura succesorala notariala s-a incheiat deja, se vor desfiinta titlurile de mostenitor ale celor care au cules mostenirea, acestia urmand sa restituie bunurile primite in aceasta calitate. In cazul in care cererea de anulare a hotararii declarative a mortii survine inainte de incheierea procedurii succesorale notariale, consider ca instanta va suspenda procedura succesorala notariala pana la solutionarea cererii, deoarece este pusa in discutie insasi existenta in viata a lui de cujus. In cazul in care hotararea declarativa a mortii este anulata, procedura succesorala notariala ramane fara obiect, succesiunea considerandu-se a nu se fi admis niciodata. Mentinandu-se judecatoreasca declarativa a mortii, procedura succesorala notariala va fi reluata.

O alta situatie de exceptie care ar putea sa apara la un moment dat, situatie cu privire la care legea nu distinge in vreun fel sau altul, este referitor la sesizarea unui birou de notar public cu deschiderea procedurii succesorale. Problema care s-ar putea ridica de biroul notarial public in care doi sau mai multi mostenitori ai aceleiasi cauze succesorale ar sesiza in aceeasi zi doua sau mai multe birouri publice diferite. Legea nu distinge in aceasta situatie, posibilitatea ca aceasta situatie sa se iveasca este relativ mica. Totusi putem sa ne intalnim in practica si cu aceasta situatie. In acest caz intrebarea este< care birou de notar public este competenta Legea nr. 36#1995 arata in acest sens in art. 68 aliniat 4, ca este competent „primul birou sesizat”. Consider insa ca este competent biroul notarului public care a cerut primul inregistrarea in opisul notarului public care a cerut primul inregistrarea in opisul de evidenta a procedurilor succesorale, cauza cu care a fost sesizat, celalalt sau celelalte birouri notariale publice avand obligatia sa se desesizeze. Referitor la ultimul domiciliu al defunctului, dovada acesteia se face fie cu actele de identitate, fie cu certificatul de deces (in conformitate cu articolul 73 din Ordinul 710#C al ministrului justitiei, pentru adoptarea Regulamentului de punere in aplicare a Legii nr. 36#1995 „dovada decesului si a ultimului domiciliu, se face cu certificatul de deces”). Consider ca textul art. 73 nu este destul de clar in ce priveste mijlocul de dovada a domiciliului („certificatul de deces”) persoanei. Inclin sa cred ca este o scapare a legiuitorului pentru ca dovada ultimului domiciliu in cazul unei persoane decedate nu poate fi facuta in toate cazurile cu certificat de deces. Daca persoana era nomada sau necunoscuta. Ultimul domiciliu este acolo unde persoana si-a avut locuinta statornica si stabila si acest fapt rezulta explicit din actul de identitate. Astfel, daca persoana decedata este necunoscuta, nu putem vorbi de dovedirea ultimului domiciliu cu certificat de deces, persoana fiind necunoscuta de cele mai multe ori nici domiciliul acesteia nu este cunoscut. Consider important a se vedea si jurisprudenta in materie si admiterea in acelasi timp a martorilor si prezumtiilor ca mijloace de dovada a domiciliului persoanei. Ca propunere de lege ferenda as sugera admiterea si regulamentului acestora pentru viitor.

In legatura cu locul decesului, in raport cu competenta notarului public consider ca acesta nu are nici o importanta, competent fiind biroul notarului public de la ultimul domiciliu. Asadar este indiferent locul unde persoana cu privire la al carei patrimoniu succesoral se discuta a murit, aceasta putand sa moara intr-un spital, acasa, intr-o casa de batrani, intr-o casa de nebuni, intr-un sanatoriu, intr-o calatorie in strainatate, pe strada etc., locul mortii fiind un simplu fapt care nu produce implicatii de ordin juridic in sensul determinarii competentei unui birou al notarului public.

Referitor la desfasurarea procedurii succesorale notariale, o data cu noua reglementare legala, nu s-a schimbat nimic in afara de taxele si onorariile practicate de notarii publici. Procedura se desfasoara si decurge la fel ca si inainte de 17 noiembrie 1995.

Bibliografie

ANGELESCU, H. Nic, Cu privire la solutionarea cauzelor succesorale de catre notar, L.P#1955, p. 868-872.

BR:DEANU, S., Notiuni introductive la materia succesiunilor. Regiunile si conventiile matrimoniale, Cluj, 1947.

C:RPENARU, S., Dreptul la mostenire, Bucuresti, 1982.

CHIRIC:, D., Drept civil. Succesiuni, Bucuresti, Lumina Lex, 1996.

CHRISTODULO V. si P.C. VLAHIDE, Probleme de drept privitoare la caracterul procedurii succesorale notariale si la natura juridica a certificatului de mostenire, L.P. 2#1959, p. 40-51.

DEAK FR. si GH. D. C:RPENARU, Contracte speciale. Dreptul de autor, Universitatea din Bucuresti, 1983.

IDEM, Contracte speciale. Dreptul de autor, Universitatea din Bucuresti, 1986.

ELIESCU, M., Mostenirea si devolutiunea ei in R.S.R., Bucuresti, Ed. Academiei, 1966, vol. I si II.

IONA"CU, A., Succesiunile, Cluj, 1949#1950.

IONA"CU, TR., Curs de drept civil. Succesiuni si literalitati, Bucuresti, 1947.

MACOVEI, D., Drept civil. Succesiuni, Iasi, Ed. Chemarea, 1993.

MUNTEANU, A. si O. C:P:?}N:, Legislatia uzuala notariala, Bucuresti, Ed. "tiintifica, 1962.

MURE"AN, M. si J. KOCSIS, Drept civil. Succesiuni, Cluj-Napoca, Ed. Cordial lex, 1995.

IDEM, Culegeri tematice de practica judiciara, Cluj-Napoca, Ed. Cordial lex, 1996.

POPA, M., Drept civil. Succesiuni, Ed. Oscar Print, 1995.

POPESCU, IOAN C. si O. C:P:?}N:, Competenta materiala a notarilor in materia succesorala, L.P. 4#1959, p. 39-65.

POPESCU, TITUS, Caracterul procedurii succesorale si problemele legate de natura juridica a certificatului de mostenitor, R.R.D. 12#1970, p. 16-25.

RIZEANU, DUMITRU, Delimitarea competentei notarului de stat de aceea a instantelor judecatoresti in materie succesorala, R.R.D. 9#1971, p. 65-67.

RUFFU, AUREL, Probleme de competenta in materie succesorala, R.R.D., 9#1971, p. 71-74.

ST:TESCU, C., Drept civil. Contractul de transport. Dreptul de creatie intelectuala. Succesiuni, Bucuresti, Editura Didactica si Pedagogica, 1967.

IDEM, Drept civil, 1970.

ZINVELIU, I., Dreptul de mostenire in R.S.R., Cluj-Napoca, Ed. Dacia, 1975.

IDEM, Drept civil. Succesiuni, Cluj-Napoca, Universitatea Babes-Bolyai, Facultatea de Drept, 1976.

Cuprins