– Procedura specială în cauzele cu [631127]

1
UNIVERSITATEA BABEȘ – BOLYAI
FACULTATEA DE DREPT

– Procedura specială în cauzele cu
infractori minori –

Coordonator:
Prof. univ. dr. Gheorghiță Mateuț Absolvent: [anonimizat] – Paula

Cluj – Napoca
2018

2
Cuprins

Capitolul 1. Considerații generale……………………………………………….. …………………………. ….pg.3
1.1 Prezentarea conceptului de minoritate și de răspundere penală …………………. .pg.3
1.2 Evoluția răspunderii penale a minorului …………………… ……………………. ……….pg.4
Capitolul 2. Urmărirea penală în cauzele cu infractori minori …………… …………………… ………pg.6
2.1 Persoanele chemate la organul de urmărire penală ………………….. ………… ……..pg.6
2.2 Raportul consilierului de probațiune ………………………….. ………………………. …..pg.8
2.3 Asistența juridică ………………………………………………………………………………. …pg.10
2.4 Aplicarea măsurilor preventive și a reținerii sau arestării preventive ……… …..pg.12
Capitolul 3. Judecata î n cauzele cu infractori minori……………………………………………………..pg.12
3.1 Compunerea instanței și competența de soluționare a cauzelor cu minori …….pg.12
3.2 Participarea procurorului la judecarea cauzelor …………………………………………pg.14
3.3 Prezența inculpatului minor și posibilitatea îndepărtării minorului de la ședința de
judecată ……………………………………………………………………………………………….pg.15
3.4 Persoanele chemate la judecata minorilor …………………………………………………pg.17
3.5 Asistența juridică ……………….. …………………………………………………………………pg.18
3.6 Desfășurarea judecății ……………………………………………………………………………pg.19
3.7 Judecata în căile de atac ordinare și extraordinare ……… ……………………………..pg.20
Capitolul 4. Posibilitatea disjungerii în cauzele cu minori și majori …………………………………pg.23
Capitolul 5. Executarea sancțiunilor aplicabile minorului in fractor………………. ………… ……..pg.25
5.1 Măsurile neprivative de libertate …………………………………………………………….pg.25
5.2 Măsurile privative de libertate ………………………………………………………………..pg.27
5.3 Schim barea regimului de executare …………………………………………………………pg.30
5.4 Amânarea sau întreruperea executării măsurilor privative de libertate …………pg.30
Bibliografie………………………………………………………………………………………………….. …………..pg.31

3

Capitolul 1. Considerații generale

1.1 Prezentarea conceptului de minoritate și de răspundere penală

Dreptul procesual penal are ca funcție principală punerea în aplicare a dreptului penal
substanțial prin dinamizarea regulilor prevăzute în dreptul substanțial. În acest sens, pentru o mai
ușoară aplicare a acestor reguli de procedură, în cadrul dreptului procesual penal întâlnim atât
proceduri care se pretează tuturor categoriilor de infracțiuni și făptuitori, cât și unele reguli
procedurale numite ”speciale”chiar de către legiuitor în cuprinsul Codului de procedură penală.
Caracterul inedit și diferențel e criminalității juvenile în raport cu criminalitatea întâlnită în
rândul adulților, au determinat legiuitorul să adopte o serie de reguli particulare care să privească
doar această categorie de autori. Astfel, aceste norme urmăresc să prevină și să combat ă acest tip
de comportament infracțional, în principal prin aplicarea de sancțiuni de natură să
responsabilizeze autorul infracțiunii. 1
Delicvența juvenilă constă într -un fenomen cu gravitate ridicată în contextul aplicării de
pedepse și măsuri educative proporționale cu periculozitatea faptei comise. Combaterea și
prevenirea infracționalității minorilor e o preocupare permanentă de politică penală a statelor
moderne. Mai mult, datorită condiției speciale a subiectului activ, statul a ales să instituie un
sistem juridic distinct de cel al adultului, oferind astfel minorului anumite avantaje și garanții.
Mai mult, se spune că delicvența juvenilă arată inadaptarea tinerilor la normele juridice și
morale ale societății, aceștia încălcând normele de conduită so cială, dar și drepturile și libertățile
persoanelor asupra cărora comit fapte prevăzute de legea penală. De cele mai multe ori, faptele
minorilor, indiferent de finalitatea acestora, au ca model, ca bază, educația oferită acestora de
către părinți. Mai pre cis, lipsa autorității parentale și a îndrumării oferite de părinți lasă copiilor
libertatea de a face încă de la vârste fragede fapte antisociale, nepotrivite cu vârsta acestora.
Reținând astfel cele menționate mai sus, părerea mea este că delicvența juv enilă
constituie o chestiune de importanță ridicată, atât din perspectiva lezărilor aduse statului și
cetățenilor acestuia, dar și datorită impactului pe care comiterea unei infracțiuni o are asupra
unui infractor minor, a unui copil până la urmă.

1 T. Pop, Drept procesual penal, vol IV, Cluj, 1948, p. 630

4
Importan ța aplicării unui regim proporțional cu dezvoltarea psihică și fizică a minorilor
reiese și din adoptarea Convenției cu privire la drepturile copilului , din data de 20 noiembrie
1989, de către Organizația Națiunilor Unite.
În acest sens, se prevede ca nici un copil să nu fie privat de libertate, în mod ilegal, iar
această privare să fie dispusă doar în situații extreme și pe perioade de timp cât mai scurte. De
altfel, orice copil trebuie tratat cu demnitate și respect, iar copilul privat de libertate va tre bui să
fie ținut separat de adulți. De asemenea, se prevede că minorii vor trebui să aibă acces la
asistență juridică cât mai repede posibil.
Articolul 40 din Convenție subliniază că este de preferat ca minorii să nu fie supuși
procedurilor juridice standa rd, fiind prevăzută o gamă întreagă de dispoziții precum cele
referitoare la îngrijire, orientare și supraveghere, la îndrumare, la plasament familial, la programe
de educație generală și profesională și la soluții alternative celor privind îngrijirea într -un cadru
instituțional, pentru a asigura minorilor un tratament proporțional cu situația lor și cu infracțiunea
săvârșită. Prin semnarea Convenției, fiecare stat semnatar se obligă astfel, să ia măsurile necesare
pe plan intern pentru ca minorii să fie tr atați conform demnității și principiului reintegrării
sociale.

1.2 Evoluția răspunderii penale a minorilor

Chiar dacă, în prezent există o reglementare clară în ceea ce privesc condițiile de tragere
la răspundere a minorilor, în trecut existau lacune în acest domeniu, iar una dintre marile
probleme era faptul că minorii puteau fi ”judecați” și de alte persoane decât de un judecător.
Prin Decretul nr. 218/1977, se prevăd pentru minorii între 14 și 18 ani pedepse care
presupun reguli stricte de disciplină și comportament, stabilite de unitățile de învățământ sau de
unitățile de la locul de muncă, cu participarea unui judecător. Doar în cazul săvârșirii de fapte
grave se prevede posibilitatea obligării minorului la muncă în școli speciale de reeducare și cu
scopul de a -și însuși o meserie sau de a -și termina pregătirea școlară.
Legea nr. 59/1968 prevede de altfel reguli de procedură, de exemplu, conform art. 30,
”Comisia de judecată, în cazul unor fapte prevazute de legea penală, altele decât cele de la art.
29, savârșite de un minor între 14 -18 ani, va dispune măsura încredință rii acestuia, pe o durată
de unu la doi ani, colectivului în care muncește sau învață, stabilind, totodată, reguli stricte de

5
disciplină și comportare, a căror respectare va fi urmărită de colectivul de muncă sau
învățătură și de familie. În cazuri excepți onale, când minorii între 14 -18 ani săvârșesc fapte
penale deosebit de grave, competența revine instanței de judecată, care va dispune măsurile
prevăzute de lege.”
Se poate observa astfel, rolul subsidiar al instanței de judecată, aceasta având competența
de judecare a faptei comise de către minor doar în cazurile în care acesta comite fapte cu o
gravitate și reproșabilitate ridicată. Aceste acte au fost abrogate însă prin Legea nr. 104/1992, iar
sancționarea minorilor a fost consacrată și prin adoptarea Co dului penal de la 1969.
Prin Legea nr. 304/2004, modificată in anul 2005, s -au înființat secții specializate pentru
cauze cu minori și familie, pe langă judecătorii, tribunale și curți de apel, acestea având
competența de a judeca infracțiunile săvarșite d e minori sau asupra minorilor.
În cadrul reglementării actuale, procedura specială în cauzele cu infractori minori se
regăsește în Capitolul III al Titlului IV al Codului de procedură penală, mai precis în art. 504 –
520. În cadrul acestor articole se găsesc prevederi care vizează toate fazele procesului penal,
regulile fiind astfel cu aplicare generală.
Întreaga procedură judiciară ce li se aplică minorilor trebuie să se desfășoare în
conformitate cu principiile fundamentale ale oricărei activități judiciare penale, mai precis cel al
legalității, principiul separației funcțiilor judiciare, prezumția de nevinovăție, principiul aflării
adevărului, principiul ne bis in idem (autoritatea de lucru judecat), obligativitatea punerii în
mișcare și a exercitării acțiunii penale, dreptul la o exa minare fără întârziere a cauzei de către o
instanță judiciară competentă, independentă și imparțială, într -un proces echitabil și legal, dreptul
la asistență juridică, dreptul la libertate și siguranță și dreptul la respectarea demnității umane și a
vieții private.
”Inițial era considerat ca un criminal adult în miniatură, apoi ca o ființă demnă de milă,
victimă a nedreptăților sociale, ulterior considerat copil inadaptat, bolnav sau
anormal (psihopat); ceva mai încoace e recunoscut ca o vict imă a unei familii
bolnave (dezorganizate) și, recent de tot, că este un produs al unei societăți bolnave.
Hotărâtoare apare ideea finală precum că, în linii generale, ceea ce se cheamă delicvență
juvenilă nu este un fenomen social, ci ama lgamarea intimă a unor fenomene de diversă
natură (sociale, economice, politice, ideologice, psihologice etc.). ”2

2 M. Dascălu

6
Capitolul 2 . Urmărirea pe nală a infractorilor minori

Urmând modelul procesului penal în cauzele cu infractori adulți, în mod firesc și
procedura specială a cauzelor cu minori debutează cu urmărirea penală, efectuată de organele de
urmărire penală competente.
Urmărirea penală reprezintă, în fond, diligențele depuse de organele de urmărire penală în
strângerea probelor necesare pentru dove direa existenței infracțiunii, a identificării persoanelor
care au comis faptele prevăzute de legislația penală dar și a stabilirii răspunderii penale a
acestora, toate acestea urmând a se desfășura într -o manieră nepublică, necontradictorie și de
regulă î n scris, prin consemnarea în procese – verbale și ordonanțe a măsurilor luate de aceste
organe.
Potrivit art. 504 C.proc.pen.” Urmărirea și judecarea infracțiunilor săvârșite de minori,
precum și punerea în executare a hotărârilor privitoare la aceștia se face potrivit procedurii
obișnuite, cu completările și derogările prevăzute în prezentul capitol și în secțiunea a 8 -a a cap.
I din titlul V al părții generale.”
Așadar urmărirea panală în aceste cazuri se face după regulile generale aplicabile tuturor
făptuitorilor, existând particularități în privința persoanelor chemate la organul de urmărire
penală și în privința referatului de evaluare a minorului.

2.1 Persoanele chemate la organul de urmărire penală

Art. 505 referitor la persoanele chemate la org anul de urmărire penală ne spune în alin.
(1) ”Când suspectul sau inculpatul este un minor care nu a împlinit 16 ani, la orice ascultare
sau confruntare a minorului, organul de urmărire panală citează părinții acestuia ori, după caz,
pe tutore, curator sau persoana în îngrijirea ori supravegherea căreia se află temporar minorul,
precum și direcția generală de asistență socială și protecție a copilului din localitatea unde se
desfășoară audirea.”
Prin introducerea acestui articol legiutorul a dorit să creeze un cadru propice aflării
adevărului, dar și a asigurării protecției emoționale a minorului, audierea putând fi un procedeu
dur. Principiul aflării adevărului este susținut de prezența persoanelor față de care minorul are o

7
temere reverențioasă, pornită di n respectul cuvenit persoanelor care îl au în grijă, fapt ce
determină de regulă o mai mare probabilitate ca minorul să spună adevărul.
Se dorește evitarea, în aceste condiții, de comitere a infracțiunii de mărturie mincinoasă,
dar și obținerea unei mărturisiri complete sau cât mai verosimile asupra faptelor pentru care este
cercetat, cel auditat fiind determinat în acest context cu ajutorul persoanelor chemate la organele
de urmărire penală să expună realitatea.3
Din cuprinsul alineatului rezultă că aceste dispoziții sunt obligatorii pentru organele de
urmărire penală, sancțiunea care ar interveni în cazul nerespectării sale fiind nulitatea relativă a
actelor de procedură efectuate. Nulitatea poate fi invocată până la închiderea procedurii în
camera p reliminară, respectiv până la primul termen de judecată cu procedura legal îndeplinită,
în situația în care instanța a fost sesizată cu un acord de recunoaștere a vinovăției, iar încălcarea a
intervenit în cursul urmăririi penale. Cu toate acestea, nulitat ea se acoperă dacă persoana
interesată nu o invocă în termen.
Totuși, potrivit alin. (2) al art. 505, în ipoteza în care minorul a împlinit 16 ani, citarea
persoanelor menționate mai sus se va face la discreția organelor de urmărire penală, acestea
având p osibilitatea să decidă dacă este necesară sau nu prezența unui reprezentant legal. În acestă
situație, nu poate intervenii nulitatea relativă în contextul în care nu se produce o vătămare,
aflarea adevărului fiind realizată și fără citare reprezentantului, fiind facultativă în acest caz.
S-ar părea că minorul care implinește vârsta de 16 ani nu mai profită de o apărare a
drepturilor atât de vastă ca și cel sub 16, prin decizia legiuitorului de a lăsa la latitudinea
organelor de urmărire penală decizia dacă minorul va fi audiat singur sau alături de persoane care
să îi inspire încredere și siguranță.
La fel a considerat și Plenul Curții Constituționale la data de 06.03.2018, dispunând în
acest sens neconstituționalitatea art. 505 alin.(2), precum și a sintag mei ”care nu a implinit 16
ani” din cuprinsul art. 505 alin. (1).
Astfel, Curtea a statuat ” că în cazul minorilor cu vârsta cuprinsă între 14 și 18 ani și
care au calitatea de persoane suspectate sau acuzate în cadrul procedurilor penale, trebuie să li
se asigure garanțiile procedurale specifice, în considerarea situației de vădită vulnerabilitat e în
care aceștia se află, deoarece ascultarea și confruntarea făcându -se la sediul organului de

3 A. Crișu, Tratamentul infractorului minor în materie penală. Aspecte de drept comparat, ed. C.H.Beck, București,
2006., p.87

8
urmărire penală, acestea capătă un grad de oficialitate cu care minorul nu este obișnuit, fapt ce
ar putea influența negativ calitatea declarațiilor. De aceea, autoritatea competentă trebuie să
asigure copiilor dreptul de a fi însoțiți de titularul răspunderii părintești sau de un alt adult
corespunzător, condiționat de interesul superior al copilului și de împrejurarea că prezența
persoanei respective nu va ad uce atingere procedurilor penale .”4

2.2 R aportul consilierului de probațiune

Conform art. 506 C. proc.pen alin. (1) ” În cauzele cu inculpați minori, organele de
urmărire penală pot să solicite, atunci când consideră necesar, efectuarea referatului de
evaluare de către serviciul de probațiune de pe lângă tribunalul în a cărei circumscripție
teritorială își are locuința minorul, potrivit legii. ”
Acesta prevedere are scopul de a oferi organelor de urmărire penală informațiile necesare
în ceea ce privește personalitatea minorului și posibilitățile sale de reintegrare socială. Mai mult,
referatul furnizează date referitoare la mediul său social, profilul psihologic al acestuia,
comportamentul pe care l -a arătat în trecut și posibilele antecedente penale, în orice caz
urmărindu -se evoluția comportamentului minorului pe o perioadă mai indelungată, pentru a se
putea face diferența între un minor care a acționat cu rea -credință și unul care a acționat dintr -un
act de ”teribilism” sau o „ratăcire de moment.”5
Conform art. 34 din O.G. nr. 252/2013, referatul poate conține date despre mediul
familial și social al minorului, situația educațională și profesională, conduita generală a
minorului, analiza comportamentului infracțional, riscul de săvârșire a unor infracți uni. De
asemena, el poate face referire și la starea de sănătate, la evoluția minorului din punct de vedere
fizic, afectiv, moral și intelectual, în măsura în care acestea au influențat sau pot influența
comportamentul infracțional.
Referatul de evaluare a re în pricipal un caracter orientativ și consultativ pentru organele
de urmărire penale, probabil acesta fiind motivul pentru care legiuitorul a ales să îi confere doar
caracter facultativ în ceea ce privește solicitarea acestuia de către organele de urmăr ire penală,
iar nu obligatoriu cum este în cazul instanței de judecată.

4 Comunicat de presă al Curții Constituționale din data de 06.03.2018,
5 S. Rădulescu, D. Banciu, Introducere în sociologia deli cvenței juvenile, ed. Medicală, București, 1990, p. 123.

9
Cu toate acestea, faptul că referatul de evaluare nu este obligatoriu de efectuat în cursul
urmăririi penale, poate provoca anumite tergiversări a procesului penal în intregul său,
procurorul care nu cere efectuarea lui putând fi pus în situația de a lua anumite măsuri preventive
fără a cunoaște în concret date care ar putea să ii ofere o nouă perspectivă asupra făptuitorului
minor.
În acest sens, nu există o sancțiune în legătură cu n eefectuarea acestuia în faza de
urmărire penală. Cu toate acestea, prin alin. (2) leigiuitorul stabilește că ” În cauzele cu inculpați
minori, instanța de judecată are obligația să dispună efectuarea referatului de evaluare de către
serviciu de probațiune d e pe lângă tribunalul în a cărei circumscripție își are locuința minorul,
potrivit legii. În situația în care efectuarea referatului de evaluare a fost solicitată în cursul
urmăririi penale, potrivit dispozițiilor alin. (1), dispunerea referatului de către instanță este
facultativă.”
Astfel, instanța are obligația de a dispune efectuarea referatului de evaluare, dar cu toate
acestea Codul de procedură nu prevede nici o sancțiune pentru situația în care instanța nu cere
efectuarea raportului.
În ceea ce pri vește natura juridică a referatului de evaluare, în literatura de specialitate s –
a statuat că acesta ar fi un act procedural chiar și în ipoteza în care este efectuat de un organ
extrajudiciar. 6
Mai mult, potrivit alin. (3) ” Prin eferatul de evaluare, ser viciul de probațiune solicitat
poate face propuneri motivate cu privire la măsurile educative ce pot fi luate față de minor.”
Și în cuprinsul O.G. nr. 252/2013, art. 34 alin. (3) prevede că ” Referatul de evaluare
cuprinde și propuneri motivate privind măsu ra educativă considerată a fi potrivită pentru minor,
cu referire la natura și durata programelor de reintegrare socială, precum și la alte obligații
care pot fi impuse acestuia, în vederea reducerii riscului de săvârșire de infracțiuni.”
Această dispoziți e are rolul doar de a ajuta judecătorul la o mai ușoară soluționare a
cauzei, chiar dacă ar părea că un organ extrajudiciar ar interveni peste deciziile pe care
judecătorul le poate dispune. Cu toate acestea, specialiștii care întocmesc aceste referate, au o
mai mare experiență în ceea ce privește modul în care un copil evoluează din punct de vedere
emoțional și psihic, iar propunerea dată de acesta fiind în măsură doar a ajuta judecătorul la

6 G.Gr.Theodoru, L. Moldovan, Drept procesual penal, E.D.P. București, 1979, p. 339;

10
luarea unei decizii corecte. În orice caz, propunerea făcută de s erviciul de probațiune are un
caracter facultativ, instanța putând sau nu să țină cont de propuneri.7
De asemenea, organele de urmărire penală pot dispune pe lângă efectuarea referatului de
evaluare și o expertiză medico -legală psihiatrică, potrivit art. 1 84 C.proc.pen, în cazul
infracțiunilor comise de minorii cu vârsta între 14 și 16 ani. Cu toate acestea conform alin (3)
”Expertiza medico -legală psihiatrică se efectuează după obținerea consimțământului scris al
persoanei ce urmează a fi supusă expertizei , exprimat, în prezența unui avocat ales sau din
oficiu, în fața organului judiciar, iar în cazul minorului, și în prezența ocrotitorului legal.” (s.n.)
În situația în care organele de urmărire penală solicită și examinarea fizică a minorului,
aceasta se po ate face conform art. 190 C.proc.pen, doar cu solicitarea în prealabil a
consimțământului scris al reprezenantului legal, în cazul persoanelor lipsite de capacitate de
exercițiu, iar în cazul celor cu capacitate răstrânsă de exercițiu, consimțământul scris trebuie dat
în prezența ocrotitorilor legali. Alin. (7) al aceluiași articol mai prevede că examinarea internă a
minorului care nu a împlinit 14 ani se poate face numai în prezența unuia dintre parinți, și doar la
solicitarea părintelui.
În contextul celo r expuse mai sus, se poate lesne observa intenția legiuitorului de a oferi
minorului a protecție suficientă în raport cu vârsta și nivelul emoțional de dezvoltare a acestuia.
Aceste garanții introduse pentru protejarea demnității sale, au rolul de a preven ii o posibilă
traumă pe care minorul ar putea să o sufere datorită acestor examinări.
De aceea, la efectuarea expertizelor, minorul trebuie să fie obligatoriu însoțit de părinții
săi, de ocrotitorul legal iar nu în ultimul rând de avocatul ales sau din ofi ciu.

2.3 Asistența juridică

Art. 90 alin. (1) lit . a) prevede asistența juridică obligatorie a suspectului sau inculpatului
minor, internat într -un centru de detenție sau în unul educativ, când e reținut sau arestat, chiar și
în altă cauză, sau când față de acesta a fost dispusă măsura de siguranță a int ernării medicale,
chiar dacă această măsură a fost dispusă în altă cauză.. Prin acest articol este garantat insuși
dreptul la apărare și demnitate prevăzute de art. 10 și art. 11 C.proc.pen.

7 T. Dascăl, Minoritatea în dreptul penal român, ed. C.H.Beck, București, 2011, p.356.

11
Normele procesuale sunt inserate în Codul de procedură în conform itate cu art. 6
paragraful 3 din Convenția europeană a Drepturilor Omului, în conținutul cărui articol se prevede
printre altele că dreptul la apărare presupune dreptul acuzatului de a fi informat, de urgență și în
mod detaliat de natura și cauza acuzațiil or aduse, dreptul de a dispune de timpul necesar pentru
realizarea apărării, dreptul de a avea acees la un avocat din oficiu în mod gratuit, în ipoteza în
care nu are mijloacele bănești pentru a remunera apărătorul etc.
Pe lângă prevederile din Conveție, a rt. 24 din Constituție, ridică principiul dreptului la
apărare la nivel constituțional, prevăzând că ” dreptul la apărare este garantat”.
Mai mult, în doctrină8 s-a susținut că minorul beneficiază de asistența juridică obligatorie,
dacă starea de suspect sa u inculpat există pe tot parcursul urmăririi penale, vârsta din momentul
săvârșirii infracțiunii fiind irelevantă.
În același sens, tot în literatura de specialitate9 s-a arătat că în contextul în care învinuitul
era minor la data săvârșirii infracțiunii, dar a devenit major la data începerii urmăririi penale,
asistența juridică obligatorie nu se mai aplică. De asemenea, dacă acesta a fost minor la data
începerii urmăririi penale, dar a împlinit vârsta de 18 pe parcursul desfășurării acesteia, asistența
juridică obligatorie încetează.
Totuși, dacă minorul devine major doar după sesizarea instanței, asistența juridică
continuă să fie obligatorie, doar în condițiile în care acesta devine major pe parcursul urmăririi
penale dar înainte de a fi sesizată instanț a, asistența nu va mai fi obligatorie.
Cu toate acestea, prezența fizică a avocatului la realizarea oricărui act de urmărire penală
nu este obligatorie pentru legala efectuare a acestora, cu condiția ca potrivit art. 92 alin. (3)
”Lipsa avocatului nu împie dică efectuarea actului de urmărire penală sau a audierii, dacă există
dovada că acesta a fost încunoștințat în condițiile alin. (2).”
În susținerea celor de mai sus, dacă prezența avocatului ar fi obligatorie la efectuarea
oricărui act de urmărire penală, procedeul ar fi practic îngreunat, organele de urmărire penală
neavând posibilitatea să ridice probe sau să realizeze perchezițiile domiciliare de urgență fără a
aduce întârzieri semnificative prin anunțarea avocatului în legatură cu acestea chiar înainte de a
le realiza.

8 Gh. Mateuț, Tratat de pr ocedură penală, Partea specială, vol. I, Ed. C.H.Beck, București, 2007, p.216.
9 Gr. Theodoru, Tratatat de drept procesual penal, Ed. Hamangiu, 2007, p. 177

12
Există însă și situații în care audierea minorului nu se poate face fără prezența avocatului,
situație prevăzută de art. 106 alin. (3) ” În cazul prevăzut la alin. (2), dacă persoana se află în
vreuna dintre situațiile prevăzute la art. 9 0, ascultarea nu poate avea loc decât în prezența
avocatului la locul deținerii.”
În aceste situații deci, ascultarea minorului în lipsa avocatului va fi făcută cu încălcarea
normelor de procedură, sanțiunea actului de procedură astfel realizat fiind nulit atea absolută.
Astfel, conform art. 281 alin. (1) lit. f) determină aplicarea sancțiunii nulității absolute
încălcarea dispozițiilor referitoare la ” asistarea de către avocat a suspectului sau inculpatului,
precum și a celorlalte părți, atunci când asisten ța este obligatorie.” Această nulitate este
condiționată spre a fi invocată până la încheierea procedurii în camera preliminară, dacă
încălcarea a intervenit în cursul urmăririi peenale sau în procedura camerei preliminare.

2.4 Aplicarea măsurilor prevent ive și a reținerii sau arestării preventive

Potrivit Art. 243 față de suspectul și inculpatul minor se pot dispune măsuri preventive.
Cu toate acestea, reținerea și arestarea preventivă se pot dispune doar în mod excepțional, cu
condiția ca efectele pe care aceste măsuri le vor avea asupra personalității și dezvoltării acestuia
să nu fie disproporționate față de scopul urmărit prin luar ea măsurii. În momentul stabilirii
duratei măsurii, organele de urmărire penală au obligația de a lua în vedere vârsta minorului
raportat la menținerea sau prelungirea măsurii.
O altă obligație a organului care dispune măsura este încunoștințarea reprezent antului
legal sau al persoanelor în grija cărora se află minorul. În acest context, legiuitorul sublinează
incă odată importanța prezenței avocatului pe parcursul urmăririi penale, pentru ca minorul să
aibă mereu asigurată apărarea, pe care de altfel nu ar putea să o realizeze în mod real singur.
De asemenea, potrivit art. 244 ” Regimul special de detenție al minorilor, în raport cu
particularitățile vârstei, astfe încât măsurile preventive luate față de aceștia să nu prejudicieze
dezvoltarea lor fizică, psi hică sau morală, va fi stabilit prin legea privind executarea pedepselor
și a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal.”
Din nou, legiuitorul alege să prevadă un mod paricular de aplicare a dispozițiilor în
materia detenției minorului, prevăzând măsuri și dilgențe menite să prevină o posibilă lezare
fizică, psihică sau morala a minorului.

13
Capitolul 3. Judecata în cauzele cu infractori minori

Asemeni ur măririi penale, etapa judecății se realizează în principiu după regulile gener ale
aplicabile oricărui proces penal. Cu toate acestea, unele derogări există, deoarece legiuitoru l
urmărește prin reglementarea acestei proceduri speciale să îi asigure minorulu i o protecție sp orită
și mai ales se dorește ca acestuia să nu i se provoace vătămări psihice sau fizice prin proces ul în
care poziția sa procesuală este de inculpat.

3.1 Compunerea instanței și competența de soluționare a cauzelor cu minori

Codu l de procedură penală prevede la art. 507 reguli de competență ordinare, care se
aplică și în cazul procedurilor cu minori. Astfel, cauzele care îl au ca subiect activ pe mino r se
judecă potrivit competenței obișnuite, respectiv de către judecători anume desemn ați de lege,
instanța astfel compusă, rămânând competentă să judece cauza chiar dacă inculpatul a împlinit
între timp 18 ani.
Rațiunea alin. (2) al art. 507 este de a asigura continuitatea judecății și a rezolvării cauzei
fără a apărea complicații inutile .10 Legiuitorul se referă în acest context , la intervalul de timp
dintre momentul sesizării instanței și cel al pronunțării hotărârii. Așadar, dacă inculpatul devine
major în timpul judecății în primă instanță, judecata va continua tot sub aceași compunere a
instanței și i se vor aplica de asemenea regulile privitoare la procedura specială cu minori.
De asemenea, potrivit alin. (3) al art. 507, ”Inculpatul care a săvârșit infracțiunea în
timpul când era minor este judecat potrivit procedurii aplicabile în ca uzele cu infractori minori,
dacă la data sesizării instanței nu a împlinit 18 ani. ” Per a contrario, infracțiunile săvârșite de
inculpații minori deveniți majori la data se sesizării instanței urmând a se realiza în compunerea
obișnuită prevăzută de lege p entru majori.11
Elementul principal la determinarea competenței instanței o reprezintă vârsta minorului la
momentul comiterii infracțiunii. Astfel, atâta timp cât acesta este minor până la data sesizăr ii
instanței i se vor aplica regulile speciale privind m inorii.

10 V. Dongoroz, G. Dărângă, S. Kahane, D. Lucinescu, A. Nemeș, M. Popovici, P. Sârbulescu, V. Stoican, Noul cod
de procedură penală și Codul de procedură anterior. Prezentare comparativă, Ed. Politică, București, 1969, p. 396;
11 N. Volonciu, op.cit., vol. II , p. 341, p. 461;

14
Cu toate acestea, chiar dacă minorul va deveni major după comiterea infracțiunii, ICCJ a
stabilit că judecata are loc și în acest context în ședință nepublică.12 Astfel, s -a stabilit că
indiferent de data la care intervine majoratul, cât timp incul patul a fost minor la data săvârșirii
infracțiunii, judecata va avea loc în ședință nepublică.
Mai mult, potrivit art. 40 din Legea 304/2004 ”Completele și secțiile specializate pentru
minori și familie, precum și tribunalele specializate pentru minori și familie judecă atât
infracțiunile săvârșite de minori, cât și infracțiunile săvârșite asupra minorilor . ” La fel cum
vom preciza în capitolul următor, când în cauză sunt mai mulți inculpați, unii fiind minori, i ar
alții majori, iar disjungerea nu este posib ilă, competent să soluționeze o astfel de cauză va fi
tribunalul specializat pentru minori și familie.
Astfel, în măsura înființării lor, tribunalele specializate vor fi cele care vor avea
competența exclusivă de a judeca cauze la care ia parte un minor , atât ca subiect activ, cât ș i ca
subiect pasiv, dorindu -se astfel asigurarea judecării de către un specialist al dreptului în p rivinț a
criminalității juvenile.
Este, în acest sens, evident că se va da prioritate regulilor privitoare la competența î n
cauzele cu minori față de cele referitoare la procedura obișnuită. D e altfel, se dă aplicabili tate
principiului general de drept conform căreia procedura specială se va aplica cu prioritate față de
cea comună în contextul în care legiuitorul reglementează expres reguli care derogă de la
procedura ordinară.
Sancțiunea care intervine în cazul nerespectării dispozițiilor privind compunerea instan ței
de judecată este, conform art. 281 alin. (1) lit. a) și b) C.proc.pen, nulitatea absolută a ho tărâri i
pronunțate de căt re judecătorii care nu sunt competenți și nu au fost anume desemnați să judec e
în complete sau secții specializate pentru minori.

3.3 Participarea procurorului la judecarea cauzelor

Potrivit art. 363 C.proc.pen., participarea procurorului este obligatorie la toate ședințele
de judecată, atât în primă instanță, cât și în căile de atac. Nu se face o distincție după per soana
inculpatului, fie major, fie minor, procurorul având în ambele cazuri ro lul activ al aflării
adevărului , putând formula în acest sens cererii, ridica excepții și pune concluzii motivate.

12 ICCJ, secțiile unite, Decizia nr. 31/2008.

15
Participarea procurorului se impune mai ales datorită situației minorului, pentru a i se
asigura o judecată corectă și în raport cu vârsta, dar mai ales dezvoltarea sa fizică și psihică.
Astfel, conform art. 281 alin. (1) lit. d), nulitatea absolută va fi sancțiunea care va lovi actele de
procedură, măsurile luate și dispuse de către judecător la o ședință de judecată la care procurorul
nu a fost prezent.

3.4 Prezența inculpatului minor și posibilitatea în depărtării minorului de la ședința
de judecată

Art. 352 C.proc.pen., referitor la publicitatea ședinței de judecată, ne spune în alin. (2) că
”Nu pot asista la ședința de judecată minorii sub 18 ani, cu excepția situației în care aceștia au
calitate de p ărți sau de martori (…).” Mai mult, în art. 364 alin. (1) se prevede că ”Judecata
cauzei are loc în prezența inculpatului. ”
Coroborând cele doua articole menționate, reiese că prezența inculpatului minor la
ședința de judecată este obligatorie. Cu toate acestea, potrivit Codului de procedură penală,
judecata se poate realiza și în lipsa inculpatului în contextul în care se află în anumite situații
expres menționate de lege.
Mai mult, legiuitorul nu a prevăzut expres în cuprinsul procedurii speciale care privește
minorii obligativitatea ca aceștia să fie prezenți la fiecare termen de judecată. Astfel, judecata
minorilor se poate realiza și în lipsa acestora, de altfel ca și în cazul inculpaților majorilor.
Totuși, pot apărea impedimente în cursul soluțio nării cauzei, putând exista situații în care
minorii sunt scăpați de sub controlul și supravegherea părinților, sau în contextul în care aceștia
își neglijează obligațiile părintești, situații în care deși minorii au fost citați legal, nu se prezintă
la termenele de judecată din diverse cauze. Așa, instanța ar putea fi tentată să aplice o măsură
educativă mai drastică, tocmai din considerentele că nu a avut loc un contact direct cu minorul,
neputând astfel să evalueze starea în care acesta a comis fapta, mo tivele care l -au determinat să o
comită, sau dacă e conștient de gravitatea acesteia.
Având în vedere cele expuse mai sus, consider că reglementarea anterioară care prevedea
prezența obligatorie a minorului la judecată a adus mai multă celeritate procedur ii de judecată,
dar și o mai mare siguranță raportat la aplicarea sancțiunii meritate de către minor.

16
Astfel, se prevedea în art. 484 al Vechiului Cod.proc.pen., faptul că minorul era obligat să
fie prezent la ședința de judecată, cu excepția cazului în c are acesta s -a sustras de la judecată.
Mai mult, legiuitorul a prevăzut și îndatorirea instanței de a dispune aducerea minorului cu un
mandat de aducere în ipoteza lipsei acestuia la judecată. Pentru a sublinia importanța prezenței
minorului la ședința de judecată, legiuitorul a sancționat nerespectarea obligației de a depune
diligențele necesare pentru a asigura prezența minorului la ședința de judecată, cu nulitatea
absolută. 13
Faptul care a determinat legiuitorul să renunțe la aceste prevederi a fost în principal
necesitatea derulării optime și a celerității procesului penal, deoarece în contextul lipsei
minorului de la fiecare ședință de judecată și al aplicării mandatului de aducere, procesul ur ma să
fie prelungit în mod inutil pentru a se asigura, în fond, doar prezența acestuia la fiecare șe dință.
Suntem de părere, că pentru a se asigura atât celeritatea procesul, dar în principal
respectarea drepturilor minorului la apărare, de lege ferenda, legiuitorul ar trebui să institui e o
procedură de aducere a minorului la instanța de judecată obligatoriu, cel puțin în momentul
dezbaterilor și al administrării probelor. În fond, scopul procedurii în cauzele cu minori est e să
asigure acestuia garanțiile necesare pentru ca instanța de judecată să nu ia o măsură fără a fi
dezbătut toate circumstanțele specifice minorității.
În concluzie, având în vedere prevederile legale în vigoare, minorul, care nu este obligat
să fie prezent în cursul judecății în persoană, urmează a fi judecat doar pe baza concluziilor
refera tului de evaluare și al probelor existente la dosar. Or, în acest context, se încalcă în săși
dreptul la apărare, minorul, care este până la urmă o personalitate schimbătoare, ușor
influențabilă și în continuă dezvoltare, neavând posibilitatea să își asigur e o relatare subie ctivă a
faptelor.
Mai mult, în ipoteza prezenței acestuia la ședințele de judecată, potrivit art. 509, alin. (3)
”Când inculpatul este minor cu vârsta mai mică de 16 ani, instanța, dacă apreciază că
administrarea anumitor probe poate ave a o influență negativă asupra sa, poate dispune
îndepărtarea lui din ședință. În aceleași condiții pot fi îndepărtați temporar din sala de judecată
și părinții ori tutorele, curatorul ori persoana în îngrijirea sau supravegherea căreia se află
temporar min orul. ”

13 T. Dascăl, op.cit., p. 380

17
Astfel, este lăsat la aprecierea instanței care probe pot avea o influență negativă asupra
minorului. Se urmărește, din nou, protejarea acestuia de posibile acte sau fapte care l -ar putea
afecta emoțional și care de asemenea nu sunt potrivite vârst ei lui.
Teza a doua al aceluiasi articol ne menționează p osibilitatea îndepărtării din ședință a
părinților, tutorelui, curatorului pot avea un efect benefic asupra judecății, în contextul în care
minorul poate fi jenat de prezența unor persoane pe care le respectă atunci când relatează
anumite fapte. Se urmărește astfel, posibilitatea relatării fără constrangeri a unor fapte față de
care minorul resimte rușine în ipoteza relatării acestora în fața celor care i -au oferit educație și
îndrumare.
Tot în cup rinsul art. 509 Cod.proc.pen. , legiuitorul prevede că la rechemarea în sală a
persoanelor îndepăratate, li se va aduce la cunoștință actele efectuate în lipsa lor. Se asigură,
astfel, respectarea principiului referitor la asigurarea apărării acestora.

3.5 Persoanele chemate la judecata minorilor

Potrivit art. 508, alin. (1) Cod.proc.pen. ”La judecarea cauzei se citează serviciul de
probațiune, părinții minorului sau, după caz, tutorele, curatorul ori persoana în îngrijirea sau
supravegherea căreia se află temporar minorul. ”
Persoanele care se citează în cauzele cu minori au dreptul și îndatorirea să dea lămuriri, să
formuleze cereri și să prezinte propuneri în privința măsurilor ce vor fi dispuse de către
judecător.
La fel cum am relatat și în capitolul referitor la urmărire penală, citarea acestor persoane
se face cu scopul creări unui cadru propice aflării adevărului în momentul luării declarațiilor, dar
și cu scopul ușurării situației minorului, acesta fiind mai comfortabil în prezența unor persoane
cu care este familiarizat sau în care are încredere.
Cu toate acestea, spre deosebire de faza urmăririi penale, citarea acestor persoane nu este
condiționată de vârsta inculpatului, fiind indiferent de vârsta acestuia obligatorie pentru instanța
de judecată . Totuși, alin. (3) al art. 508, prevede că ”Neprezentarea persoanelor legal citate nu
împiedică judecarea cauzei. ” Astfel, în acest caz, nu vor fi lovite de nulitate relativă actele de
procedură efectuate în lipsa persoanelor chemate la judecata minorilor , decât în contextul
cauzării unei vătămări.

18
O cu totul altă situație este atunci când părinții minorului trebuie să fie obligatoriu citați și
prezenți la judecată în situația în care sunt constituite ca părți responsabile civilmente pen tru a
răspunde în solidar, când minorul a produs o vătămare unei persoane care s -a constituit ca par te
civilă.
O altă diferență față de persoanele chemate la organul de urmărire penală este excluderea
din persoanele chemate la judecare a direcției generale de asistență so cială și a protecției
copilului. Este probabil vorba de o omisiune a legiuitorul, câtă vreme s -a apreciat necesară
citarea la organul de urmărire penală, dar nu și în instanță.

3.6 Asistența juridică

Articolul 90 alin. (1) din Cod.proc.pen., prevede asisten ța juridică obligatorie a
suspectului sau inculpatului minor. Dacă inculpatul nu și -a ales un apărător, organele judicia re au
obligația de a -i desemna acestuia un avocat din oficiu. În cursul judecății, dacă avocatul ale s
lipsește nejustificat la termen și nu asigură substituirea, sau în ipoteza în care acesta refu ză să
efectueze apărarea, instanța are obligația de a lua măsuri pentru numirea unui avocat din ofic iu.
Asistența juridică este obligatorie, în principal datorită faptului că minorul nu își poate
realiza de unul singur apărarea, nefiind suficient de dezvoltat intelectual și neavând suficientă
experiență de viață pentru a se descurca într -o atare situație. 14
În doctrina de specialitate15 s-a considerat că asistența juridică este obligatorie atât la
judecata în primă instanță, cât și la judecata în căile de atac, cu condiția ca la data sesizării
instanței respective minorul să nu fii împlinit vârsta de 18 ani.
Cu toate acestea, din interpretarea prevederilor art. 507 alin. (3), în ipoteza în care
făptuitorul minor a devenit major la data sesizării instanței, asistența juridică nu mai este
obligatorie. Probabil, legiuitorul a considerat că minorul este capabil a -și asigura apărarea după
împlinirea vârstei de 18 ani, singur.
În opinia noastră, o diferen ță prea mare nu există între minorul care are vârsta de 17 ani și
majorul de 18 ani. Mai mult, data la care minorul împlinește vârsta de 18 ani nu reprezintă pentru
acesta o conștientizare bruscă a lucrurilor morale și imorale, sau a diferenței între bine și rău. De

14 T. Dascălu, op.cit., p. 388;
15 Gr. Theodoru, op.cit., p.959

19
aceea, după modificările aduse art. 483 alin. (3) V echiul Cod.proc.pen. , prin Legea nr. 356/2006,
nu se mai prevedea că asistența juridică obligatorie pe parcursul judecății va înceta odată cu
împlinirea vârstei de 18 ani, anterior sesizării ins tanței.
În acest sens, în prevederea anterioară, legiuitorul a stabilit că dispozițiile referitoare la
asistența juridică obligatorie se vor aplica pentru faza de urmărire penală, când asi stența juridică
nu mai este obligatorie după data survenirii majorat ului, nu și pentru faza de judecată, cand
asistența va fi obligatorie pentru inculpatul minor, indiferent de data intervenirii majoratului.16
Astfel, prevederile anterioare par mai favorabile minorului, acesta fiind obligatoriu asistat de
apărător chiar dac a a împlinit vârsta de 18 la data sesizării instanței.

3.7 Desfășurarea judecății

În cadrul dispozițiilor art. 509 sunt prevăzute o serie de reguli cu caracter de principiu în
cadrul procedurii penale cu minori. Se menționează în acest sens faptul că minorii vor fi jude cați
”de urgență și cu precădere ”. Rațiune acestei reguli este aceea că minorul să nu fie tentat să îș i
schimbe declarațiile, inducând în eroare instanța de judecată, dacă își va modifica declarații le în
repetate rânduri.
De aceea, se d orește judecarea de urgență a acestora, pentru a nu le da posibilitatea să își
modifice cele deja declarate. De asemenea, prin termenul ”precădere ” se conferă prioritate
cauzelor cu minori față de celelalte cauze pe care este îndreptățit judecătorul să le judece în
cadrul ședinței.
O altă regulă menită să diferențieze procedura cu minori de procedura ordinară, o
reprezintă stabilirea caracterului ședinței ca fiind secretă, nepublică. Cu toate acestea, leg iuitor ul
îi oferă judecătorului dreptul de a încuvii nța accesul altor persoane în cadrul ședinței, dacă
consideră necesar și oportun.
Scopul acestor reguli este acela de asigura minorului, atât în primă instanță, cât și în căile
de atac, a unui cadru în care să beneficieze de măsuri menite să îl protejeze de anumiți factori
care i -ar putea provoca traume fizice sau psihice. 17

16 Gh. Mateuț, Procedură penală, partea generală, vol. I, p. 120
17 Gr. Theodoru, Tratat de drept proces ual penal, p. 960

20
Sancțiunea care ar intervenii în contextul în care ședința de judecată ar fi publică, este
nulitatea relativă, cu condiția ca publicitatea ședinței să fie aptă a produce o vătămare minor ului.
În ceea ce privește ipoteza minorului care a împlinit vârsta de 18 ani la data sesizării
instanței, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că judecata va avea loc tot în ședință
nepublică.18 Raționamentul a fost acela că minorul care a î mplinit vârsta majoratului îi vor fi
aplicate aceleși reguli prevăzute pentru judecarea minorilor, mai puțin obligativitatea asistenței
obligatorii.
O altă obligație a instanței, specifică procedurii cu minori este obligativitatea
judecătorului de a solic ita efectuarea raportului de către consilierul de probațiune, de pe lâ ngă
tribunalul în a cărei circumscripție își are domiciliul minorul. La fel cum am menționat, în c ursul
abordării urmăririi penale în cadrul procedurii cu minori, solicitarea efectuării referatului este
facultativă, în timp ce în cursul judecății solicitarea acestuia este obligatorie. Cu toate ac estea,
dacă s -a solicitat efectuarea referatului în cursul urmăririi penale, instanța nu va mai fi ob ligată
să solicite refacerea acestuia, fiind la aprecierea sa dacă se impune efectuarea unui nou refe rat.
Se impune astfel refacerea referatului de evaluare în ipoteza în care instanța de judecată
are anumite dubii sau nelămuriri față de conținutul referatului efectuat la cererea organelor de
urmăr ire penală, sau dacă a trecut o perioada de timp considerabilă, or minorul a fost marcat de
anumite trăiri care nu au fost evaluate în momentul intocmirii referatului. În aceleași condiț ii, se
va putea dispune refacerea referatului, sau completarea acestui a și în căile de atac.
Mai mult, din prevederile art. 506 alin. (2), reiese că instanța de judecată este obligată să
solicite efectuarea acestui raport referitor la persoana inculpatului, chiar dacă acesta ar îm plinii
vârsta de 18 ani după sesizarea insta nței, dar a săvârșit infracțiunea cât timp era minor.
Prin referatul de evaluare, consilierul de probațiune poate face propuneri motivate
referitoare la măsura educativă se pretează a fi luată, ajutând în acest sens instanța la o în țelege re
mai reală a si tuației minorului.

18 ICCJ, Decizia penală nr. 31/2008, pronunțată în RIL

21
3.8 Judecata în căile de atac ordinare și extraordinare

Dispozițiile art. 520 Cod.proc.pen. prevăd că și în cazul judecății în apel sau a recursului
în casație se vor aplica dispozițiile speciale aferente judecății în primă instanță, cu condiți a ca
inculpatul să nu fi împlinit vârsta de 18 înaintea sesizării instanței superioare.
Prin urmare, sunt aplicabile dispozițiile speciale privitoare la compunerea instanței, cele
privitoare la chemarea anumitor persoane la judecarea minorului, efectuarea obligatorie a
referatului de evaluare, desfășurarea judecății, nepublicitatea ședinței de judecată dar și ce le
referitoare la judecata inculpaților minori alături de cei majori.
În ceea ce privește rejudecarea după desfințare sau după caz a ca sării hotărârii atacate,
deoarece rejudecarea cauzei va avea loc după modelul judecății ce a avut loc, dispozițiile
speciale, derogatorii se vor aplica cu precădere și în această ipoteză.19 Cu toate acestea, trebuie
aplicată din nou condiția ca minorul să n u împlinească 18 ani, înainte de dispunerea rejudecării.
Regula este aceea că apelul sau recursul în casație vor fi declarate de către reprezentanții
legali ai minorului, dar evident în interesul acestuia, deoarece, în fond, minorul este titularul
dreptul ui de a axercita calea de atac, până la majorat minorul având însă o capacitate restrânsă de
exercițiu.20
Cu toate acestea, se pune problema dacă apelul sau recursul în casație declarat în mod
nemijlocit de către minor, fără încuvințarea prealabilă a repre zentantului legal, este formula t în
mod valabil sau nu. Pentru minori, actele juridice se încheie personal, dar cu o încuvințare
prealabilă a părinților, tutorelui, curatorului sau a persoanei sub supravegherea și grija căr eia se
află minorul. În opinia no astră, ar fi excesivă respingerea căii de atac promovate personal de
minor, deoarece, în propria cale de atac situația inculpatului nu poate fi înrăutățită, iar di n alt
punct de vedere, reprezentanții legali ar putea în mod abuziv să refuze să demareze o a stfel de
cale de atac, considerând că ceea ce a statuat instanța de judecată competentă să judece în pr imă
instanță a fost corect.
Totuși, dacă minorul a împlinit vârsta de 18 ani la data sesizării instanței de fond, acesta
va fi singurul titular al drept ului de a declara sau nu apel sau recurs, reprezentanții legali fiind
decăzuți din aceste drepturi odată cu vârsta majoratului minorului.

19 V. Dongoroz ș.a., Explicații…, p. 382
20 Gr. Theodoru, op.cit., p. 733

22
Există însă o serie de reglementări care limitează drepturile inculpatului minor în ceea ce
privește apelul sau recur sul în casație. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 415 alin. (3)
”Reprezentanții legali pot retrage apelul, cu respectarea, în ceea ce privește latura civilă, a
condițiilor prevăzute de legea civilă. Inculpatul minor nu poate retrage apelul declarat perso nal
sau de reprezentantul său legal. (s.n.) ” Mai mult, art. 436 alin. (4) reia aceași regulă și în privi nța
recursului în casație.
În acest sens, dacă instanța va lua în vedere declarația minorului de a -și retrage apelul, în
lipsa reprezentantului său legal, va genera ca hotărârea pronunțată să fie susceptibilă de casare. 21
Apelul sau recursul în casație, va putea fi deci retras doar de către reprezentantul legal al
minorului, dar dacă inculpatul minor devine major la data soluționării căii de atac, acesta va avea
libertatea de a -și retrage calea de atac, nemaifiind cenzurat de interdicția prevăzută în Codul de
procedură penală.

21 ICCJ, Secția penală, Decizia nr. 2704/2004, în Buletinul Jurisprudenței 2004, p. 876 -877

23
Capitolul 4. Posibilitatea disjungerii în cauzele cu minori și majori

Art. 510 C.proc.pen, prevede în alin. (1) situația ” Când în aceași cauză sunt mai mulți
inculpați, dintre care unii minori și alții majori, și nu este posibilă disjungere a, judecata are loc
potrivit dispozițiilor art. 507 alin. (1) și după procedura obișnuită.”
Reglementarea pare a fi clară, legiuitorul prevăzând faptul că instanța de judecată poate
dispune disjungerea cauzei în care sunt în curs de judecare atât inculpați majori, cât și inculpați
minori. Se prevede, de asemenea, ipoteza în care nu este posibilă disjungerea cauzelor, acestea
fiind într -o legătura prea stransă.
În acest context, judecar ea minorilor împreună cu majori se va face prin aplicarea
dispozițiilor procedurii obișnuite, eixistând diferența referitoare la împrejurarea că instanța care
va soluționa această cauză va fi compusă din judecători anume desemnați în sensul judecării
minorilor.
Mai mult, se vor aplica prevede rile procedurii comune, dar și cele care reglementează
procesele la care ia parte minorul ca subiect activ, fapt ce rezultă din alin. (2) al art. 510
C.proc.pen. Astfel, se vor păstra prevederile referitoare la efectuarea obligatorie a referatului de
evalu are, se vor cita părinții acestuia și serviciul de probațiune, iar prezența avocatului va fi în
continuare obligatorie.
Totuși, problema care se ridică, este aceea referitoare la nepublicitatea ședinței de
judecată, în ipoteza în care ședința de judecată a ferentă procedurii speciale cu minori este
nepublică, în timp ce ședințele de judecată ordinare, aplicabile majorilor sunt publice. Rezultă
astfel, că problema care trebuie tranșată este cea în legatură cu caracterul ședinței de judecată,
mai precis dacă a ceasta va fi publică sau secretă.
Literatura de specialitate22 și practica judiciară23 au statuat că în acest context ședința de
judecată este publică, sub sancțiunea nulității absolute, prevăzute de art. 281 C.proc.pen.
Argumentele care au dus la această op inie se bazează pe faptul că regulile generale ar trebui
aplicate cu prioritate, în contextul ocrotirii drepturilor majorilor și a respectării principiului
constituțional prevăzut la art. 127 din Constituție.

22 Gh. Mateuț, Proce dură penală. Partea specială, vol II, p. 8;
23 Trib. Bihor, dec. Pen. Nr. 237/1974, RRD NR. 1/1975;

24
Mai mult, literatura de specialitate susține că ședința de judecată va fi declarată secretă în
ipoteza în care nu se va aduce o încălcare a principiilor cu aplicabilitate generală și a drepturilor
personale a majorilor.24
Cu toate acestea, conform principiilor dreptului, prevederile speciale se vor apli ca cu
precădere, fiind completate de cele generale doar în cazul în care nu este reglementată o anumită
situație în cazul procedurii speciale.
Or, în cazul de față nu reiese intenția legiuitorului de a aplica procedura generală, mai
precis ca ședința de judecată să fie publică în contextul în care se judecă minorii cu majorii,
datorită faptului că nu este precizat expres caracterul secret al ședinței.
Mai mult decât atât, care ar mai fi în acest sens r ațiunea stabilirii procedurii speciale în
cauzele cu minori ca fiind secrete, dacă în contextul judecării alături de majori, ședința urmează
a fi publică. Așa încât, inte nția legiuitorului prin instituirea procedurii speciale de judecată a
minorilor, a fos t de a crea un cadru propice judecării minorilor pentru a se asigura protejarea
acestora în raport față de infractorii minori.
Cu toate acestea, prin Decizia nr. 6748/2004 pronunțată de Înalta Curte de Casație și
Justiție, s -a tranșat situația ICCJ statuân d ipoteza ” Când se judecă un major care a săvârșit
infracțiunea cu participarea unui minor, instanța se compune din judecători anume desemnați
potrivit legii și judecă după procedura obișnuită. Aceasta înseamnă că, în atare situație,
judecata este publică, sub sancțiunea nulității absolute prevăzute în art. 197 alin. (2) C. proc.
pen.”25
În ceea ce privește competența completului de judecată, prin art. 40 din Legea nr.
304/2004, privind organizarea judiciară, legiuitorul stabilește că atunci ” Când în aceeași cauză
sunt mai mulți inculpați, unii minori și alții majori, și nu este posibilă disjungerea, competența
aparține tribunalului specializat pentru minori și familie.” Astfel, în această ipoteză nu există, ca
în situația publicității sau nepublicității ședi nței de judecată o proble mă de tranșat de judecător,
nefiind la latitudinea lui să aleagă completul care judecă aceste cauze.

24 G. Antoniu ș.a., Practică judiciară penală, vol. IV, Ed. Academiei, București, 1993, p. 310
25 ICCJ, secția penală, Decizia penală nr. 6748/2004, nepublicat ă

25
Capitolul 5. Executarea sancțiunilor aplicabile minorului

În cuprinsul dispozițiilor art. 511 -519 Cod.proc.pen., sunt prevăzute reguli speciale
privind modul de punere în executare a măsurilor educative, atât neprivative de libertate, cât și
privative. Astfel, Noul Cod penal prevede care sunt măsurile privative ( stagiul de formare civică,
supravegherea, consemnarea la sfarșit de săptămână și asistarea zilnică ), sau neprivative de
libertate (internarea într -un centru educativ și internarea într -un centru de detenție).
Mai mult, se va aplica regula potrivit căreia minorului i se vor aplica cu prioritate
măsurile nepri vative de libertate, iar doar în cazuri expres și limitativ prevăzute de lege (art. 115
alin. (2) Cod.pen) fiind posibil a se aplica o măsură privativă de libertate.
În acest sens, minorului i se va aplica una din măsurile prevăzute de Codul penal la art.
115, indiferent dacă a împlinit 18 ani după comiterea infracțiunii. Totuși, dacă minorul
împlinește 18 ani în timpul executării unei măsuri educative privative de libertate, instanța are
posibilitatea de a schimba continuarea acesteia într -un peninteciar.
Executarea măsurilor educative se va dispune în mod diferit, după cum măsura este
privativă sau nu de libertate și doar după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.
5.1 Măsurile neprivative de libertate
La fel cum am precizat și anterior, măsuril e neprivative de libertate pe care judecătorul le
poate dispune minorului sunt stagiul de formare civică, supravegherea, consemnarea la sfarșit de
săptămână și asistarea zilnică. În esență judecătorul va trebui să dispună cu prioritate o măsură
neprivativă de libertate și doar în condiții restrictive una privativă.
În fond, scopul pentru care s -a renunțat la aplicarea pedepselor (închisoare sau amendă)
pentru inculpatul minor, este tocmai acela de a -i asigura acestuia posibilitatea îndreptării prin
anumite măsuri menite să îl ajute să se dezvolte psihic și să rezoneze mai intelgent cu situațiile la
care este supus.
Conform art. 511, după ce hotărârea prin care s -a dispus una din măsurile neprivative de
libertate prevăzute de Codul penal, a rămas definitivă , se va fixa un termen pentru când se

26
dispune aducerea minorului, chemarea reprezentantului legal, al reprezentantului serviciului de
probațiune pentru punerea în executare a măsurii luate și a persoanelor desemnate cu
supravegherea acestuia.
Anterior dis punerii măsurii neprivative, judecătorul ar trebui să explice minorului în ce
constă măsura dispusă și care este scopul și finalitatea acestei măsuri.26 De asemenea, minorul ar
trebui informat care vor fi consecințele comiterii unei noi infracțiuni și cele a nerespectării
obligațiilor impuse de instanță prin măsura dispusă. Minorul trebuie să știe că în ipotezza
comiterii unei noi fape reproșabile, măsura dispusă va putea vi prelungită, sau chiar schimbată
într-una privativă de libertate.
Potrivit art. 513, alin. (1) Cod.proc.pen., ” Prelungirea măsurii educative neprivative de
libertate în cazul în care minorul nu respectă, cu rea -credință, condițiile de executare și
obligațiile impuse se dispune de instanța care a pronunțat această măsură .” De aici rezultă, că
întotdeauna competentă să prelungească măsura dispusă va fi instanța care a pronunțat acceastă
măsură.
De asemenea, în curprinsul alin. (2) al aceluiași articol, se prevede că înlocuirea măsurii
luate cu una mai severă, sau tocmai înlocuirea cu o măsu ră educativă privativă de libertate în
cazul comiterii unei noi infracțiuni, va fi dipusă tot de către instanța care s -a pronunțat inițial
asupra măsurii în curs de executare.
Cu toate acestea, există în acest context o problemă care ar ridica dificultăți i întregului
proces penal. Astfel, în ipoteza comiterii noi infracțiunii în al oraș față de cel în care se execută
măsura neprivativă de libertate, ar duce la situația în care instanța va fi nevoită să recurgă la
aplicarea dispozițiilor referitoare la comi sia rogatorie sau la delegare.
S-ar impune în acest sens aplicarea dispozițiilor art. 516 Cod.proc.pen, potrivit cărora
competentă să judece menținerea, prelungirea sau înlocuirea măsurii privative de libertate a
internării într -un centru educativ, este in stanța competentă să judece noua infracțiune sau
infracțiunea concurentă săvârșită anterior.

26 T. Dascăl, op.cit, p. 425

27
5.2 Măsurile privative de libertate
Potrivit art. 114 Cod.pen., măsurile privative de libertate se pot dispune în două situații,
mai precis când minorul a mai săvârșit o infracțiune, pentru care i s -a aplicat o măsură educativă
ce a fost executată sau a cărei executare a început înainte de comiterea infr acțiunii pentru care
este judecat, ori atunci când pedeapsa prevăzuă de lege pentru infracțiunea săvârșită este
închisoarea de 7 ani sau mai mare ori detențiunea pe viață.
Conform art. 514 Cod.proc.pen, în situația în care față de minor s -a luat măsura pri vativă
de libertate a internării într -un centru educativ, punerea în executare se va face prin expedierea
unei copii de pe hotărârea, rămasă definitivă, organului de poliție de la locul în care se află
minorul.
Organul de poliție este obligat să ia toate m ăsurile necesare internării minorului în centrul
educativ. Astfel, se va putea pătrunde în domiciliul minorului sau în reședința unei persoane fără
a fi necesar acordul acestuia. Mai mult, în ipoteza în care minorul nu este găsit, conform art. 514
alin (4) ” (…) organul de poliție constată aceasta printr -un proces – verbal și sesizează de îndată
organele competente pentru darea în urmărire, precum și pentru darea în consemn la punctele
de trecere a frontierei .” Un exemplar al acestui proces – verba trebui e trimis și centrului educaiv
în care urmează să se facă internarea.
Conducătorul centrului educativ are obligația ca odată internat minorul să comunice
instanței informații despre efectuarea internării. De aceea, se justifică prevederea alin. (5) al art.
514, potrivit căruia ” Copia de pe hotărâre se predă cu ocazia executării măsurii centrului
educativ în care minorul este internat.”
Dacă pe parcursul internării în centrul educativ minorul săvârșește o nouă infracțiune sau
este judecat pentru o infracțiun e concurentă, săvârșită anterior dispunerii măsurii educative,
competența asupra menținerii, prelungirii sau înlocuirii măsurii internării într -un centru educativ
se va dispune de către instanța competentă să judece noua infracțiune sau infracțiunea concur entă
săvârșită.

28
De asemenea, se poate dispune și înlocuirea măsurii privind internarea într -un centru
educativ și cu măsura educativă a asistării zilnice.27 Această măsură se dispune de către instanța
în a cărei circumscripție teritorială se află centrul ed ucativ, corespunzător în grad instanței de
executare. Aceași este instanța care poate dispune liberarea din centrul educativ la împlinirea
vârstei de 18 ani.
În contextul în care minorul nu respectă, cu rea -credință, condițiile de executare și
obligațiile impuse, din oficiu sau la sesizarea serviciului de probațiune, instanța care a judecat în
primă instanță poate revenii asupra înlocuirii măsurii internării într -un centru educativ cu cea a
asistării zilnice sau asupra liberării la împlinirea vârstei de 18 ani (art. 516 (2) Cod.proc.pen.).
Mai mult, în ipoteza în care minorul căruia i -a fost înlocuită măsura internării într -un
centru educativ cu cea asistării zilnice, comite o nouă infracțiune anterior împlinirii vârstei de 18
ani și până la împlinirea dur atei internării, revenirea asupra înlocuirii se dispune de către instanța
căreia îi revine competența dă judece noua infracțiune comisă.
Potrivit ar. 515 Cod.proc.pen., măsura internării minorului într -un centru de detenție se va
pune în executare prin tr imiterea unei copii a hotărârii definitive prin care s -a dispus această
măsură, organului de poliție de la locul în care se află minorul, când acesta se află în libertate,
sau comandantului locului de deținere când minorul e arestat preventiv. Concomitent cu punerea
în executare a măsurii, judecătorul va emite și ordinul care interzice minorului să părăsească țara.
Se aplică și în cazul internării într -un centru de detenție prevderile art. 514 alin. (3) (4)
Cod.proc.pen., referitoare la posibilitatea organe lor de poliție de pătrundere în domiciliul sau
reședința unei persoane fără voia acesteia, dar si dispozițiile referitoare la întocmirea procesului
–verbal în ipoteza în care minorul nu este găsit.
Schimbările pe care instanța le poate dispune și în cazul măsurii privative de libertate a
internării într -un centru de detenție sunt aceleași prevăzute la internarea într -un centru educativ,
măsuri care au fost deja analizate.

27 Potrivit art. 125 alin (4) Cod.pen, măsura internării într -un centru educativ poate fi înlocuită cu măsura asistării
zilnice pe o perioadă egală cu durata internării, dar nu mai mult de 6 luni și dacă minorul a executat cel puțin
jumătate din durata măsurii și nu a împlinit 18 ani, dovedint interes pentru însușirea cunoștințelor școlare și
profesionale și făcând progrese evidente în vederea reintegrării sociale.

29
O altă mențiune care se i impune a fi făcută este referitore la Decizia nr. 5709/2007 a
Înaltei Curți de Casație și Justiție (nepublicată), care a pus în discuție problematica sancționării
penale a minorului din prespectiva individualizării judiciare a sancțiunii penale aplicate, în
perspectiva Vechiului Cod.pen., și anume a măsurii educati ve sau a pedepsei.28
În speță, minorul a fost judecat pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, cu reținerea
agravantei comiterii faptei în timpul nopții și într -un mijloc de transport în comun, în contextul în
care acesta a smuls de gâtul victimei un lan ț de aur în valoare de 250 lei, în timp ce ambii se
deplasau cu un autobuz RATB. Prima instanță a decis prin Sentința nr. 946/2007 să aplice
minorului măsura educativă a internării într -un centru de reeducare (conform art.104 Vechiului
Cod.pen), considerân d că aceasta este suficientă pentru a se realiza îndreptarea și reintegrarea
socială a acestuia.
Instanța de control judiciar a menținut decizia Primei instanțe și a respins astfel apelul
declarat de către procuror și inculpat în baza Deciziei 303/2007, co nsiderând că măsura dispusă
de prima instanță fiind în concordanță cu fapta comisă de minor.
Mai mult, procurorul a declarat recurs și împotriva deciziei instanței de apel,criticând
ambele hotărâri pronunțate, pentru greșita aplicare a măsurii educative a înternării într -un centru
de reeducare, solicitând instanței dispunere pedepsei închisorii cu executare. Prin Decizia mai
sus menționată, Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus în mod corect respingerea recursului,
tocmai din considerentele că măsur a educativă dispusă este cea necesară asigurării minorului
îndreptării necesare.
Rațiunea menționării acestei spețe a fost aceea de a evidenția, că anterior modificării
Codului penal și a celui de Procedură Penală, instanțele de judecată s -au îndreptat spr e alegerea
măsurilor educative, menite, în fond să îl protejeze pe minor de posibile abuzuri care ar putea lua
loc într -un penintenciar, în ipoteza aplicării pedepsei cu închisoarea.

28 Revista Dreptul nr. 10/2009, dr. Magdalena Iordache, Incidența art. 385 9, alin. (1) pct. 14 din Codul de procedură
penală în cazul sancțiunilor aplicabile minorilor ce răspund penal, atât cu privire la măsuri educative, cât și la
pedepse.

30
5.3 Schimbarea regimului de executare

Potrivit art. 518 Cod.proc.pen, dacă în cursul executării unei măsuri educative privative
de libertate minorul împlinește vârsta de 18 ani, instanța poate dispune continuarea executării
măsurii educative într -un penitenciar, dacă minorul prin comportamentul său influen țează
negativ ori împiedică procesul de recuperare și reintegrare sociale a celorlalți minori internați.
Astfel, cu respectarea regulilor de drept substanțial prevăzute de art. 126 Cod.pen,
instanța în a cărei circumscripție teritorială se află centrul ed ucativ sau centrul de detenție, poate
dispune executarea pedepsei alături de majori, într -un penitenciar.
Rațiunea acestei reglementări este accea de a asigura față de ceilalți minori sancționați o
posibilitate cât mai reală de reeducare și reintegrare socială. În contextul în care minorul care
împlinește 18 ani în cursul executării măsurii educative privative de libertate, are posibilitatea
reală de a influența într -un mod negativ procesul de îndreptare al altor minori, se va dori
îndepărtarea acestuia din mediul de învâtare și reeducare în care sunt ținuți minori care răspund
penal.
5.4 Amânarea sau întreruperea executării măsurilor privative de libertate

Conform prevederilor art. 519 Cod.proc.pen ” Executarea măsurii educative a internării
într-un centru educativ sau a măsurii educative a internării într -un centru de detenție poate fi
amânată sau întreruptă în cazurile și condițiile prevăzue de lege.”
Competența dispunerii amânării sau întreruperii executării măsurii educative privative de
libertate aparține instanței de executare, mai precis instanței care s -a pronunțat asupra judecării în
asupra fondului, în cazul amânării, și instanței în a cărei circumscripție se află locul executării
măsurii, în cazul întreruperii executării. Se va ține cont în alegerea instanței de executare și de
prevederile art. 553 Cod.proc.pen, referitoare la executarea sancțiunilor și pedepselor.

31
Bibliografie
1. A. Crișu , Tratamentul infractorului minor în materie penală. Aspecte de drept comparat,
ed. C.H.Beck, București , 2006.;
2. F. Streteanu, D. Nițu , Drept penal. Partea generală, vol. I, Ed. Universul Juridic,
București, 2014;
3. Gh. Mateuț, Tratat de procedură penală, Partea specială, vol. I, Ed. C.H.Beck, București,
2007;
4. Gh. Mateuț , Procedură penală. Partea specială, vol II, Ed. Lumina Lex, 1998;
5. Gr.Theodoru, L. Moldovan, Drept procesual penal, E.D.P. București, 1979;
6. Gr. Theodoru , Tratatat de drept procesual penal, Ed. Hamangiu, 2007;
7. G. Antoniu ș.a., Practică judiciară penală, vol. IV, Ed. Academiei, București, 1993;
8. N. Volonciu , Tratat de drept penal, vol. II, Ed. Paideia, București, 1994
9. S. Rădulescu, D. Banciu, Introducere în sociologia delicvenței juvenile, ed. Medicală,
București, 1990
10. T. Dascăl, Minoritatea în dreptul penal ro mân, ed. C.H.Beck, București, 2011
11. Tr. Pop , Drept procesual penal. Partea specială, vol. IV, Cluj, 1948;
12. V. Dongoroz, G. Dărângă, S. Kahane, D. Lucinescu, A. Nemeș, M. Popovici, P.
Sârbulescu, V. Stoican, Noul cod de procedură penală și Codul de procedură anterior.
Prezentare comparativă, Ed. Politică, București, 1969;
13. V. Dongoroz, S. Kahane, G. Antoniu, C. Bulai, N. Iliescu, R. Sănoiu , Explicații
teoretice ale Codului de procedură penală român, vol. I, (II) Ed. Academiei, București,
1975, 1976.