Procedura Juridica a Ieșirii Marii Britanii din Ue Brexit

=== 039792d33b54ce7b0359e09e11c4214a85ab585f_148052_1 ===

PROCEDURA JURIDICĂ A IEȘIRII MARII BRITANII DIN UNIUNEA EUROPEANĂ – BREXIT

CUPRINS

CAPITOLUL 1. DREPTUL DE A IEȘI DIN UNIUNEA EUROPEANĂ

Subcapitolul 1.1 Conceptul de denunțare unilaterală a tratatului de aderare

Subcapitolul 1.2 Consacrarea normativă a dreptului de a renunța la statutul de membru al U.E.

CAPITOLUL 2. ETAPELE PROCEDURII JURIDICE A PĂRĂSIRII UNIUNII EUROPENE

2.1 Notificarea intenției de a denunța colaborarea cu Uniunea Europeană

2.2 Negocierea tratatului de ieșire din Uniunea Europeană

2.3 Efectele tratatului

CAPITOLUL 3. BREXIT – O ANALIZĂ PRIN PRISMA NORMELOR JURIDICE INCIDENTE

3.1 Relația Regatul Unit al Marii Britanii/Uniunea Europeană

3.2 Declanșarea procedurii pentru ieșirea din Uniunea Europeană

3.3 Stadiul actual al procedurii

Concluzii

Bibliografie

CAPITOLUL 1. DREPTUL DE A IEȘI DIN UNIUNEA EUROPEANĂ

Subcapitolul 1.1 Conceptul de denunțare unilaterală a tratatului de aderare

O bună perioadă de timp ideea retragerii unui stat din Uniunea Europeană, ca și din Uniunea Economică Monetară (U.E.M.) a fost ignorată de marea majoritate a statelor spațiului european comun, ca și de către autoritățile cu responsabilități în domeniu, cauzele fiind multiple, mai precis:

Fenomenul dezvoltării continue a spațiului european comun

Nivelul în continuă creștere al integrării economice în cadrul Uniunii Europene

Extinderea periodică a granițelor spațiului comun european

Gradul ridicat al integrării politice

Contribuția Uniunii Europene în cadrul complexului proces al menținerii păcii la nivelul continentului european, ca și al menținerii stabilității

În ultimii ani însă, ulterior impactului deosebit pe care l-a determinat la nivelul întregului spațiu european recenta criză economică, dar și tot mai numeroasele disensiuni de natură politică, s-a remarcat la nivelul Uniunii Europene un anumit grad de dificultate privind rezolvarea unor probleme de impact asupra statelor membre, momentul culminant conturându-se odată cu luarea în discuție a scenariului părăsirii de către Regatul Unit al Marii Britanii a spațiului comun european.

La o simplă analiză privind potențialele motive ce au determinat apariția acestei situații (Uniunea Europeană poziționându-se din ce în ce mai mult în proximitatea unor astfel de „secesiuni”, similare Brexit-ului) se remarcă evoluția exponențială ce a caracterizat în ultimele decenii Uniunea Europeană, acesteia adăugându-i-se nivelul de integrare în continuă creștere, ca și conturarea și dezvoltarea unor legături deosebite între diversele state membre ale spațiului comun european.

În acest context a apărut ca și firesc fenomenul transferului către diversele instituții europene a diverselor atribute, ce în mod tradițional, se constituiau în apanaje specifice suveranităților naționale.

Doar că fenomenul transferului de suveranitate, ca și cel al politizării constante a Uniunii Europene, cărora li s-au adăugat (în unele cazuri în mod fortuit) importul reglementărilor de tip dirijist în cadrul legislațiilor interne, s-au constituit în motive tot mai frecvente de nemulțumire, manifestate nu doar în cadrul unor cercuri politice și/sau a conducerilor statelor membre ale Uniunii Europene, ci și în cadrul comunităților cetățenilor din statele membre.

Iar în ultima perioadă se prefigurează tot mai pregnant ideea transformării Uniunii Europene într-o uniune politică de tip deplin, în interiorul căreia statele sale membre urmează să fie asimilate regiunilor, astfel subminându-se nu doar procesul democratic, ci și culturile și istoriile naționale.

Statutul statelor membre ale Uniunii Europene, state despre care se poate aprecia că sunt parte din cadrul unui supra-stat, determină anumite temeri legate de viitorul economic, politic și cultural la nivel național. Iar în topul temerilor cetățenilor din statele membre ale Uniunii Europene (cu precădere a celor din Regatul Unit al Marii Britanii) se poziționează dominația franco-germană, știut fiind faptul că modelul economic continental (ca și cel legal) este total diferit de modelul economic anglo-saxon (inclusiv modelul legal), ce este respins cu periodicitate la nivelul U.E.

La baza disputei, remarcate subtil în ultimii ani, în cadrul Uniunii Europene, s-au poziționat cele două modele de influență în viitorul spațiului european comun, mai precis modelul social-european și modelul anglo-saxon, cu mențiunea că ultimul are în vedere promovarea unei uniuni economice extinse, dar destul de limitată sub prisma politicului.

Se conturează tot mai pregnant ideea că în actuala formă organizatorică (incluzând și forma decizională), Uniunea Europeană nu are capacitatea de a face față cu succes tot mai numeroaselor responsabilități ce s-au dezvoltat în mod exponențial în ultimele decenii.

În plus, fenomenul transferului suveranității, anterior menționat, a determina o anumită îndepărtare a statelor membre de la scopurile inițiale (parte dintre acestea fiind adeptele integrării economice, urmând modelul anglo-saxon), acestea manifestând din ce în ce mai multă reticență în raport cu nivelul avansat al integrării politice spre care se tinde.

În plus, prin intermediul celebrului Tratat de la Lisabona, nu s-a reușit decât amplificarea fenomenului transferului suveranității, în condițiile impunerii nu a unanimității în luarea deciziilor, ci a majorității calificate în cadrul unor domenii importante cum ar fi cel al energiei, al imigrării, al azilului, al cooperării judiciare în materia penală, ca și în domeniul sportului.

Pe lângă toate acestea, discuțiile privind eventualitatea părăsirii spațiului Uniunii Europene, ca și a spațiului zonei euro, au fost amplificate de efectele determinate de recenta criză economică și financiară (exemplu Greciei fiind edificator în acest caz).

S-a remarcat faptul că în interiorul Uniunii Economice Monetare există o limitare a libertății de manevră acordate statelor membre în vederea gestionării diverselor probleme de natură financiară, ceea ce a determinat (în anteriorul exemplu, cel al Greciei), serioase nemulțumiri în raport cu zona euro, ca și diminuarea drastică a nivelului încrederii marii mase a cetățenilor europeni în stabilitatea aferentă zonei euro.

Cu toate acestea, se impune a se aminti în acest context, faptul că imperativul identificării diverselor soluții dedicate rezolvării numeroaselor probleme de ordin financiar determinate de recenta criză economică și financiară cu care s-au confruntat marea majoritate a statelor membre ale Uniunii Europene a generat creșterea gradului cooperării între acestea.

În acest fel, se remarcă faptul că presiunile economice deosebite remarcate în ultimul deceniu au determinat o anumită apropiere a statelor membre în vederea identificării unor soluții viabile, în paralel cu:

Realizarea unei supravegheri mult mai stricte a bugetelor statelor din spațiul european comun

O extindere a diverselor responsabilități aferente Băncii Centrale Europene

În ciuda acestei apropieri a statelor europene, ca și a colaborării dintre acestea, mai multe state din nordul spațiului european comun s-au arătat, cu diferite ocazii, extrem de nemulțumite de nivelul finanțării ce se impune a fi asigurat statelor membre din sudul continentului european, periodic fiind conturată ideea posibilității excluderii din Uniunea Europeană a statelor ce nu au capacitatea de a-și onora obligațiile ce le revin conform statului statelor membre.

Făcând retrospectiva aspectelor anterior menționate, nu mai miră pe nimeni reticența pe care tot mai multe state din zona spațiului european comun o au în raport cu Uniunea Europeană, aceasta fiind din ce în ce mai mult percepută ca fiind o structură de tip nedemocratic, ale cărei fundamente au la bază procese decizionale netransparente și care se substituie în mod alarmant suveranităților naționale.

În tot acest context, ideea oportunității retragerii voluntare din U.E., ca și din Uniunea Economică Monetară s-a concretizat în recentul episod Brexit, Regatul Unit al Marii Britanii fiind primul stat ce a luat decizia părăsirii spațiului comun european. În plus, se vehiculează tot mai frecvent și scenariul privind excluderea din spațiul Uniunii Europene a statelor ce nu au reușit să-și onoreze totalitatea obligațiilor ce le revin, urmare a acestui statut, ambele situații determinând numeroase implicații de natură juridică, politică, dar și economică, efectele acestora fiind incomensurabile în acest moment și răsfrângându-se nu doar asupra statelor membre (inclusiv a cetățenilor acestora), ci și în interiorul Uniunii Europene.

Denunțarea unilaterală a tratatului de aderare nu s-a realizat din momentul creării Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului și până în momentul Brexit-ului, nici unul dintre statele membre ale Uniunii Europene nepărăsind spațiul comun european.

Înainte de adoptarea Tratatului de la Lisabona, posibilitatea retragerii voluntare din Uniunea Europeană nu era prevăzută de tratatele constitutive sau de tratatele modificatoare subsecvente. Nici tratatele de aderare ale statelor membre nu cuprind prevederi referitoare la acest aspect. Cu toate acestea, dreptul de retragere era recunoscut, cel puțin la nivel doctrinar, potrivit unor opinii, deși nu erau consacrate formele procedurale de urmat în vederea retragerii din Uniune.

La nivelul doctrinei europene, se remarcă explicitarea acestei lacune de reglementare prin intermediul mai multor motive ce converg spre ideea determinării unui grad cât mai ridicat al încrederii acordate structurii europene, astfel încât o potențială reglementare dedicată retragerii unui stat din cadrul organizațional european ar fi putut să determine serioase semne de întrebare asupra forței și puterii angajamentelor asumate de către statele europene în vederea atingerii tuturor obiectivelor pe care și le-au asumat prin intermediul tratatelor constitutive, în paralel cu amplificarea riscului ca un asemenea eveniment să se producă.

În plus, se remarcă faptul că în situația includerii unei asemenea clauze dedicate retragerii din Uniunea Europeană, se impunea și definirea unei proceduri aferente, ca și a unei prezentări dedicate eventualelor consecințe determinate de declanșarea procedurii retragerii din Uniunea Europeană (aspect ce s-ar fi constituit într-o reală provocare pentru persoanele responsabile).

Astfel, se poate remarca faptul că în absența clauzelor exprese din cadrul tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, la nivel doctrinar s-a reușit avansarea unor interpretări distincte, mai precis:

Dreptul unei retrageri unilaterale din Uniunea Europeană poate să existe și în lipsa prevederilor exprese în acest sens, prin prisma dreptului conferit oricărui stat suveran privind retragerea din diversele tratate internaționale pe care acesta le-a încheiat

Având în vedere absența unei prevederi de tip expres vizând retragerea unui stat din Uniunea Europeană, se poate aprecia că aceasta reprezintă dovada unui angajament de tip permanent al tuturor statelor membre ale Uniunii Europene privind realizarea diverselor obiective ale acesteia, ca și a ireversibilității procesului unificării europene, proces ce s-ar afla într-o relație de incompatibilitate cu o eventuală clauză unilaterală dedicată retragerii din Uniunea Europeană

În categoria argumentelor dedicate inexistenței dreptului retragerii (fie aceasta de tip negociat, unilaterală sau convenită) unui stat membru din Uniunea Europeană și/sau din Uniunea Economică Monetară, se remarcau:

Încheierea pe o durată nedeterminată a tratatelor constitutive ale Uniunii Europene

Diversele restricții impuse dreptului renegocierii de către un stat membru a tratatelor de aderare

Acceptarea aquis-ului Uniunii Europene de către statele nou membre ale spațiului comun european

Procedura revizuirii tratatelor Uniunii Europene

Principiul solidarității

O potențială soluție la aceste disfuncționalități s-a conturat prin prisma normelor dedicate dreptului internațional public, ca și Convenției de la Viena vizând dreptul tratatelor.

Mai precis, în ciuda faptului că în conținutul Convenției de la Viena a fost consacrat în materia tratatelor, principiul pacta sunt servanda, acesta include și recunoașterea dreptului denunțării unilaterale a unui tratat, în cazul în care:

Se prevede în mod expres dreptul denunțării

Dreptul denunțării poate să fie dedus fie din natura respectivului tratat, fie din conținutul acestuia

Poate fi realizată aplicarea clauzei rebus sic stantibus, în situația producerii unei modificări radicale a împrejurărilor, modificare survenită în raport cu împrejurările existente la data încheierii unui anumit tratat și care nu a fost prevăzută de către nici una dintre părțile implicate, în situația în care:

Existența respectivelor împrejurări s-a constituit în baza necesară consimțământului legării prin respectivul tratat

Modificarea a determinat o transformare radicală la nivelul naturii diverselor obligații rămase de executat, având în vedere virtutea respectivului tratat

Analizând cu atenție toate situațiile incluse în conținutul Convenției de la Viena se remarcă faptul că doar ultima menționată în cuprinsul prezentului subcapitol putea fi aplicabilă în situația unei retrageri din cadrul Uniunii Europene ori a U.E.M., mai ales în contextul:

Absenței unei clauze dedicate din cadrul tratatelor constitutive

Imposibilității deducerii dreptului denunțării unilaterale din cuprinsul tratatelor ori din natura acestora, cu mențiunea că se iau în calcul mai mulți factori, dintre care amintim:

Caracterul de tip permanent și integrator sesizate la nivelul tuturor instituțiilor ce au fost create

Caracterul ireversibil imprimat procesului dedicat trecerii la moneda Euro

Transferul puterilor decizionale aferente membrilor

În ceea ce privește doctrina dedicată modificării circumstanțelor, s-au remarcat numeroase reticențe, mai ales în contextul în care sfera de aplicabilitate se dovedea a fi una destul de limitată și circumscrisă situațiilor de tip excepțional, în situația realizării unei interpretări relaxate existând riscul afectării nu doar a stabilității tratatelor, ci și a inviolabilității acestora.

În plus, se constată faptul că recursul dedicat normelor dreptului internațional public, ca și aplicabilității acestora în cadrul Uniunii Europene nu face decât să pună sub semnul întrebării raportul existent între dreptul Uniunii Europene și dreptul internațional public, mai ales în contextul în care, după cum se remarcă într-o decizie de referință a Curții de Justiție a U.E., comunitatea europeană se constituie într-o nouă ordine juridică a dreptului internațional, statele membre limitându-și drepturile suverane în beneficiul acesteia, fie doar și într-un număr redus al domeniilor.

Se impune a se aminti că nu a fost exclus criticilor nici conceptul suveranității, ce a fost invocat în vederea susținerii existenței dreptului retragerii unilaterale, mai ales în contextul existenței hotărârii Curții Europene, ce include seria limitărilor survenite în cadrul suveranității statelor membre ale Uniunii Europene, ulterior semnării tratatelor constitutive ori ulterior aderării la U.E.

Soluția consacrată de către Curtea Europeană în conținutul hotărârii anterior menționate are în vedere faptul că transferul diverselor drepturi și obligații existente în cadrul sistemului dreptului intern al statelor membre, către sistemul comunitar, determină limitarea de tip permanent a diverselor drepturi suverane ale acestor state membre.

În conținutul aceste hotărâri a Curții Europene se subliniază la modul absolut existența unui caracter total diferit al diverselor tratate constitutive ale U.E. în raport cu restul tratatelor internaționale, mai ales avându-se în vedere transferul suveranității regăsit în conținutul acestora.

Tratatul C.E.E., în comparație cu restul tratatelor internaționale, a reușit să-și definească propria ordine juridică, ordine ce, ulterior intrării sale în vigoare, s-a transformat în parte integrantă din cadrul ordinii juridice specifice statelor membre ale Uniunii Europene.

Mai precis, ulterior creării comunității ce are o durată nelimitată și personalitate juridică proprii, instituții proprii, ca și puteri conferite de limitarea suveranității ori ca urmare a transferului puterii de la statele membre înspre comunitate, se remarcă o restrângere a drepturilor suverane la nivelul statelor membre ale Uniunii Europene, în acest fel creându-se un set al normelor juridice.

Se remarcă astfel imposibilitatea invocării suveranității statelor în cadrul procesului dedicat denunțării unilaterale a tratatelor ce au fost încheiate, imposibilitate ce persistă și în situația tratatelor internaționale aflate sub sfera de influență a Convenției de la Viena (exceptând unele condiții de tip restrictiv și mai ales în situația tratatelor U.E., unde primează caracterul special conferit de transferul suveranității).

Concluzionând, se remarcă faptul că anterior momentului adoptării celebrului Tratat de la Lisabona unica variantă teoretică privind retragerea unui stat din cadrul Uniunii Europene consta în existența unui acord consensual, negociat, ce ulterior trebuia să conțină ratificarea tuturor statelor membre ale U.E.

Subcapitolul 1.2 Consacrarea normativă a dreptului de a renunța la statutul de membru al U.E.

În cadrul conținutului Tratatului de la Lisabona se regăsește consacrarea dreptului retragerii voluntară unilaterale a unui stat membru din cadrul Uniunii Europene.

Primele prevederi exprese vizând modalitatea prin care un stat membru se poate retrage din U.E. sunt regăsite în conținutul tratatului de instituirea unei Constituții europene, acesta urmând să înlocuiască restul tratatele constitutive ale Uniunii Europene. Din păcate însă, adoptarea acestui tratat nu s-a mai realizat, ulterior luându-se decizia variantei Tratatului de la Lisabona.

În cadrul articolului expres dedicat retragerii voluntare din Uniunea Europeană este consacrat expressis verbis dreptul oricărui stat membru de a se retrage din Uniunea Europeană, avându-se în vedere dispozițiile constituționale proprii, cu descrierea procedurii formale prin intermediul căreia poate fi exercitat dreptul retragerii din U.E.

Mai precis, acel stat membru al Uniunii Europene care ia decizia de a se retrage din U.E. va notifica Consiliului European această intenție a sa, ulterior examinării acesteia, urmând a se defini mai multe orientări ce vor sta la baza negocierilor cu Uniunea Europeană și încheierea acordului dedicat stabilirii modului prin care respectivul stat se va retrage, avându-se în vedere relațiile sale viitoare cu spațiul european comun.

În statul membru retras din Uniunea Europeană dreptul European nu mai este aplicabil din momentul stabilit prin intermediul acordului de retragere ori, în lipsa acestuia, în maxim doi ani din momentul în care s-a realizat notificarea retragerii statului membru, avându-se în vedere diversele prevederi ale tratatului constituțional.

În situația în care respectivul stat membru, ce s-a retras, intenționează să redevină membru în cadrul Uniunii Europene, acesta este obligat să urmeze toți pașii unei noi proceduri de aderare, asemenea statelor nou-candidate.

În conținutul Tratatului de la Lisabona, ce este în vigoare încă de la finele anului 2009, se regăsește dreptul unui stat membru privind retragerea voluntară din cadrul Uniunii Europene, în forma actuală a Tratatului privind Uniunea Europeană fiind incluse mai multe dispoziții exprese prin care se consacră, de asemenea, dreptul retragerii voluntare din U.E., urmând proceduri similare celor regăsite în conținutul Tratatului instituirii Constituției Europene.

Conform prevederilor regăsite în conținutul alineatului 1 al articolului 50 din Tratatul Uniunii Europene, „orice stat membru poate hotărî, în conformitate cu normele sale constituționale, să se retragă din Uniune”, următoarele alineate incluzând prevăd formalitățile ce trebuie să fie îndeplinite pentru a se realiza retragerea din Uniunea Europeană.

Mai precis, respectivul stat membru al Uniunii Europene, ce ia decizia de a se retrage din Uniunea Europeană „notifică intenția sa Consiliului European. În baza orientărilor Consiliului European, Uniunea negociază și încheie cu acest stat un acord care stabilește condițiile de retragere, ținând seama de cadrul viitoarelor sale relații cu Uniunea”, acordul negociindu-se prin prisma dispozițiilor regăsite în conținutul alineatului 3) al articolului 218 din cadrul Tratatului pentru funcționarea Uniunii Europene și încheindu-se „în numele Uniunii de către Consiliu, care hotărăște cu majoritate calificată, după aprobarea Parlamentului European”.

Se remarcă, de asemenea, faptul că tratatele Uniunii Europene „încetează să se aplice statului în cauză de la data intrării în vigoare a acordului de retragere sau, în absența unui astfel de acord, după doi ani de la notificarea prevăzută la alineatul (2)”, exceptând situația în care C.E., „în acord cu statul membru în cauză, hotărăște în unanimitate să proroge acest termen”.

În plus, în situația în care respectivul stat ce „s-a retras din Uniune depune o nouă cerere de aderare, această cerere se supune procedurii prevăzute la articolul 49”.

La o analiză a textului inclus în conținutul articolului 50 al Tratatului Uniunii Europene se remarcă existența unei probleme privind retragerea unilaterală, ce are la bază manifestarea simplei voințe a statului membru în cauză ori se impune în mod obligatoriu realizarea unei negocieri, ce va fi continuată, în vederea operării retragerii din Uniunea Europeană, de încheierea acordului menționat în textul de lege.

În ciuda faptului că se poate aprecia că se impune necesitatea încheierii unui acord dedicat retragerii unui stat membru din Uniunea Europeană, în cadrul acestuia regăsindu-se direcțiile relațiilor viitoare pe care statul respectiv urmează să le aibă cu U.E., se remarcă faptul că retragerea unui stat membru nu este condiționată de anumite rezultate în cadrul diverselor negocieri ce urmează a fi purtate, negocierilor putând să eșueze (astfel sesizându-se absența unui acord), dar efectele notificării intenției retragerii statului membru din Uniunea Europeană începând să se producă.

Din acest considerent s-a prevăzut și faptul ca în absența unui acord, respectivul stat membru nu se mai supune normelor unionale, ulterior trecerii termenului de doi ani din momentul notificării respectivei intenții de retragere, astfel încât această retragere nu va mai fi condiționată:

De obținerea consensului ori a compromisului privind ulterioarele relații ale statului în cauză cu Uniunea Europeană

De încheierea unui acord – în lipsa acestuia statul membru se va putea retrage din Uniunea Europeană, notificarea respectivei intenții de retragere fiind suficientă

Se remarcă faptul că adoptarea deciziei de retragere a unui stat membru din Uniunea Europeană este în totalitate supusă diverselor norme constituționale existențe la nivelul fiecărui stat membru, acesta fiind liber să-și stabilească și procedura prin care se va decide retragerea din U.E., decizie ce nu poate fi, sub nici o formă, cenzurată la nivelul Uniunii Europene, sesizându-se astfel prezența dreptului retragerii unilaterale.

Se impune realizarea unei analize vizând compatibilitatea dreptului unilateral al retragerii din Uniunea Europeană cu ordinea juridică existentă la nivelul U.E., ca și cu anterior-discutatul transfer de suveranitate. Astfel, se opinează că, ulterior introducerii clauzei de retragere din Uniunea Europeană a unui stat membru, Uniunea Europeană va trebui doar să se adapteze noii realități, cu crearea unui cadru dedicat ulterioarelor consecințe determinate de retragerea statului membru.

De asemenea, se sesizează faptul că, în cadrul reglementării regăsite în Tratatul de la Lisabona privind procedura retragerii unui stat membru din Uniunea Europeană, o problemă se poate constata în ipoteza (deloc dorită) în care U.E. se va confrunta cu un fenomen al retragerii statelor membre „în masă”, Consiliul European fiind cel care, în numele Uniunii Europene, se va ocupa de negocierea acordurilor de retragere.

Nici cerința de cvorum dedicată acordului de retragere (respectiv majoritatea calificată) nu a scăpat de critici, în condițiile în care aderarea se supune regulilor unanimității. Astfel, s-a apreciat că s-ar impune negocieri directe cu fiecare stat membru al Uniunii Europene, în detrimentul negocierii ce a fost consacrată în conținutul Tratatului de la Lisabona.

CAPITOLUL 2. ETAPELE PROCEDURII JURIDICE A PĂRĂSIRII UNIUNII EUROPENE

2.1 Notificarea intenției de a denunța colaborarea cu Uniunea Europeană

În ceea ce privește cadrul juridic dedicat ieșirii din Uniunea Europeană a Marii Britanii, acesta este reglementat de prevederile T.E.U., respectiv ale Tratatului de la Lisabona, în conținutul articolului 50. Dreptul oricărui stat membru al Uniunii Europene de a se retrage din aceasta s-a introdus în premieră în cursul anului 2009, an în care a intrat în vigoare și Tratatul de la Lisabona prin care se modifica Tratatul dedicat Uniunii Europene, ca și Tratatul de instituirea Comunității Europene.

Ca urmare a acestei noutăți introdusă de tratatul anterior menționat, se constată încetarea aplicării tuturor tratatelor Uniunii Europene asupra statului membru ce a ales să părăsească spațiul comun european, din momentul în care intră în vigoare respectivul acord de retragere din Uniunea Europeană sau după doi ani din momentul notificării Consiliului European cu privire la intenția de retragere. Singura excepție se remarcă în situația în care, în unanimitate, Consiliul European stabilește cu respectivul stat membru ce a optat să părăsească Uniunea Europeană, prelungirea perioadei anterior precizate.

Conform prevederilor ce au fost incluse în conținutul articolului 50 al Tratatului de la Lisabona, orice stat ce este membru al Uniunii Europene are posibilitatea să se retragă din aceasta, cu notificarea acestei intenții către Consiliul European, ulterior Uniunea Europeană fiind cea care va negocia și încheia cu statul respectiv un acord în conținutul căruia se vor stabili condițiile și modalitățile acestei retrageri.

Negocierea acestui acord se realizează avându-se în vedere prevederile conținute în articolul 218 (3) din Tratatul privind funcționarea U. E.

În acest context, în ziua de 29 martie 2017, guvernul Regatului Unit al Marii Britanii a decis să inițieze la nivel oficial procesul retragerii statului britanic din Uniunea Europeană, fiind activat articolul 50 al Tratatului de la Lisabona.

Cu această ocazie, primul ministru, Theresa May, a apreciat că Brexitul reprezintă singura modalitate prin care Regatul Unit are posibilitatea să-și recupereze suveranitatea în domeniile considerate a fi „cheie”, respectiv în domeniul migrației (fenomen ce în ultimul deceniu s-a manifestat în mod deosebit pe teritoriul Marii Britanii), în domeniul legislației, ca și în domeniul comercial.

În opinia Theresei May, redobândirea suveranității poate fi realizată ca urmare a părăsirii pieței unice europene, ulterior semnării acordului liberului schimb realizat cu Uniunea Europeană, autoritățile britanice părând a ignora sau pierde din atenție faptul că atât negocierea unui acord comercial, cât și ratificarea acestuia poate să se întindă pe o perioadă deosebit de mare, mai ales în contextul în care se impune ca orice parlament național ori parlament regional să își exprime în mod clar acceptul votării respectivului acord comercial sau respingerea acestuia.

Cel mai bun exemplu în acest sens este constituit de acordul încheiat între Canada și Uniunea Europeană, celebrul C.E.T.A. (Acordul Economic și Comercial Cuprinzător) a cărui negociere s-a declanșat în cursul anului 2009, ea finalizându-se abia după șapte ani, cu mențiunea că procesul ratificării acestuia se află încă în faza inițială.

2.2 Negocierea tratatului de ieșire din Uniunea Europeană

În conformitate cu rezoluția pe care Parlamentul European a adoptat-o cu privire la diversele principii și condiții dedicate retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană, Regatul Unit va continua să rămână, până în momentul plecării oficiale, stat membru al U.E., poziție din care își menține diversele drepturi și obligații, inclusiv diversele aranjamente de natură financiară ce ar putea fi prelungite și ulterior momentului efectiv al retragerii din Uniunea Europeană.

Se impune a se menționa faptul că durata acestor aranjamente tranzitorii nu poate fi mai mare de trei ani, în vreme ce acordul dedicat viitoarei relații pe care Regatul Unit o va avea cu Uniunea Europeană se va putea încheia numai ulterior retragerii totale a acestuia din spațiul european comun. În plus, Parlamentul European a atras atenția cu privire la faptul că Marea Britanie va încălca legislația Uniunii Europene în situația în care va începe negocierea diverselor acorduri comerciale cu unele state terțe, anterior părăsirii efective a blocului comunitar.

În opinia lui Michel Barnier, desemnat negociator șef al Uniunii Europene în cazul Brexitului, succesul acestui demers fără precedent în cadrul blocului comunitar european implică consacrarea (cu precădere în faza inițială a negocierilor) obținerii acordului dedicat principiilor ieșirii Marii Britanii din U.E.

De asemenea, Barnier a ținut să evidențieze faptul că aceste propuneri nu vin să îi determine Regatului Unit diverse probleme, ci să maximizeze șansele dedicate încheierii în perioada celor doi ani a acordului bilateral între Uniunea Europeană și Marea Britanie, reciproc avantajos.

La finele lunii aprilie 2017, Consiliul European a reușit să aprobe principalele linii directoare dedicate negocierilor ce urmează să se deruleze ca urmare a Brexitului, în acest fel definindu-se, la nivel general, cadrul contextual al negocierilor ce urmează să fie purtate între părți, avându-se în vedere temeiul impus de articolul 50 al Tratatului privind Uniunea Europeană.

Nu în ultimul rând, prin intermediul acestor linii directoare, se va reuși și delimitarea, la nivel general, a principiilor și a pozițiilor avute în vedere de către Uniunea Europeană pe întreaga perioadă a negocierilor derulate cu Marea Britanie.

În conformitate cu aceste linii directoare dedicate negocierilor, ce au fost aprobate de către Consiliul European, Uniunea Europeană va continua să își mențină unitatea, ea acționând în continuare precum un „întreg” în cadrul negocierilor derulate cu Marea Britanie, în acest fel încercându-se obținerea rezultatelor cât mai echitabile pentru tot ansamblul statelor membre ale sale, în absența oricăror negocieri bilaterale și separate dintre Marea Britanie și restul statelor membre.

Se remarcă importanța deosebită pe care o reprezintă în întreg cadrul contextual aferent Brexitului nu doar specificitatea negocierilor ulterioare, ce urmează să fie derulate între toate părțile direct implicate, ci mai ales obiectivitatea acestora.

Și nu în ultimul rând, primordial va fi conținutul acordului privind retragerea Marii Britanii din Uniunea Europeană, un aspect destul de dificil de abordat, mai ales având în vedere faptul că până în acest moment nici un stat european nu a părăsit Comunitatea Economică Europeană ori Uniunea Europeană.

Singurele astfel de evenimente în istoria relativ recentă a Comunității Economice Europene au fost reprezentate de cazul Algeriei (în anul 1962), urmat de cazul Groenlandei (în anul 1985).

În condițiile în care se constată faptul că nu există nici un fel de precedent relevant în acest moment deosebit al viitorului statelor europene (și nu numai), precedent ce ar putea fi folosit în demersul analizării și perceperii modului de derulare a procesului de retragere a Regatului Unit al Marii Britanii, un mare semn de întrebare continuă să persiste asupra felului în care ambele părți implicate direct în acest proces vor înțelege nu doar să negocieze, ci și să își facă una, alteia, concesii, astfel încât, la finalul întregului demers, să poate fi constatate avantaje reciproce, în virtutea deceniilor de colaborare anterioară.

Astfel, se impune a se acorda o atenție specială nu doar companiilor și diverselor întreprinderi pe care fie Marea Britanie le are în restul statelor Uniunii Europene, fie acestea le dețin pe teritoriul Uniunii Europene, ci și celor câteva milioane de cetățeni britanici ce locuiesc în state ale spațiului european comun.

În cursul lunii ianuarie a anului trecut, O.N.S. a reușit să dea publicității, ulterior colectării diverselor date de la EUROSTAT, ca și din cadrul recensămintelor din statele membre ale Uniunii Europene, respectiv a statisticilor birourilor de statistică europene, numărul cetățenilor britanici ce locuiau în anul 2011 în diverse state ale Uniunii Europene (aproximativ 900 de mii), ca și a cetățenilor ce s-au născut în Regatul Unit al Marii Britanii și care locuiau în alte state europene (aproximativ 1,2 milioane), reprezentarea la nivel de stat fiind următoarea:

Sursa capturii – https://www.ons.gov.uk/peoplepopulationandcommunity/populationandmigration/internationalmigration/articles/whatinformationisthereonbritishmigrantslivingineurope/jan2017

Conform EUROSTAT 2011, în anul 2011, repartizarea pe grupe de vârstă, la nivel de stat al Uniunii Europene, a cetățenilor britanici a fost următoarea:

Sursa capturii – https://www.ons.gov.uk/peoplepopulationandcommunity/populationandmigration/internationalmigration/articles/whatinformationisthereonbritishmigrantslivingineurope/jan2017

Iar conform estimărilor Organizației Națiunilor Unite, la nivelul anului 2015, numărul total al cetățenilor britanici care locuiesc în alte state ale Uniunii Europene a ajuns la valoarea de 1,22 milioane, cu reprezentarea următoare:

Sursa capturii – https://www.ons.gov.uk/peoplepopulationandcommunity/populationandmigration/internationalmigration/articles/whatinformationisthereonbritishmigrantslivingineurope/jan2017

Se impune ca respectivele negocieri ce urmează să fie purtate între părțile direct implicate în Brexit să stabilească în mod cât mai explicit:

Care va fi viitorul statut al rezidenților din statele membre ale Uniunii Europene în Marea Britanie

Care va fi statutul, respectiv ce drepturi vor avea cetățenii Marii Britanii care locuiesc și au un loc de muncă în state ale Uniunii Europene

Se intenționează sau nu tratarea ca și migranți din afara spațiului comun european a cetățenilor Marii Britanii care locuiesc și au un loc de muncă în state ale Uniunii Europene

Care va fi viitorul migranților din state ale Uniunii Europene care în acest moment locuiesc și au un loc de muncă în Regatul Unit al Marii Britanii

La nivelul dreptului internațional există prezumția legală conform căreia în situația exercitării drepturilor incluse în cadrul Tratatului, acestea nu vor fi afectate de ulterioara renunțare la Tratat, ceea ce permite menținerea statului actual, atât în cazul persoanelor, cât și al companiilor care s-au bucurat de diversele beneficii ale Pieței Unice Europene, cu mențiunea că în acest caz pot fi sesizate numeroase modificări, determinate de o serie de factori necuantificabili în acest moment.

Se asemenea, se impune a se acorda o atenție deosebită modului în care urmează să se modifice legislația la nivelul Regatului Unit al Marii Britanii, ulterior retragerii efective a acestuia din Uniunea Europeană.

Până în momentul Brexitului, în cadrul domeniilor în care Marea Britanie și-a cedat către Uniunea Europeană suveranitatea (cel mai bun exemplu fiind cel al reglementării Pieței Unice), se remarcă faptul că legislația britanică a fost adaptată în mod constant deciziilor ce au fost luate la nivelul Uniunii Europene, cu mențiunea că numeroasele decizii legislative erau incluse în cadrul legislativ britanic îi impuneau Marii Britanii să adopte politici diverse ori să preceadă o modificare legislativă în așa fel încât să se reușească atingerea rezultatelor ce erau specificate în cadrul respectivelor decizii.

Demn de menționat este faptul că orice reglementare ce este emisă de către Uniunea Europeană se transformă, pentru toate statele membre ale acesteia, în lege, situație în care se constată faptul că ulterioarele directive ce urmează să fie adoptate prin intermediul diverselor modificări vor putea produce efecte la nivelul legislației Marii Britanii, diversele reglementări ale Uniunii Europene deținând pentru Regatul Unit al Marii Britanii impactul forței juridice doar cât aceasta mai face parte din spațiul comun european.

Ca atare, se remarcă faptul că în momentul în care Marea Britanie iese din Uniunea Europeană, numeroasele legi ce au fost adoptate de parlamentul britanic în vederea punerii în aplicare a diverselor Directive ale Uniunii Europene nu vor suferi modificări în situația în care legislativul britanic nu intenționează să realizeze în mod expres acest lucru.

Cu toate acestea, dacă Marea Britanie nu mai este membru al Uniunii Europene, reglementările europene nu își mai regăsesc forța juridică anterioară,iar în condițiile în care mare parte dintre acestea acoperă, în acest moment, numeroase domenii importante (cum ar fi siguranța alimentară) se remarcă vidul legislativ britanic, în aceste domenii.

În vederea prevenirii unei astfel de situații destul de periculoase, se impune ca, anterior părăsirii efective a Uniunii Europene, Regatul Unit al Marii Britanii să aibă în vedere elaborarea și adoptarea unei legislații care să înlocuiască legislația ce acum este reglementată prin intermediul prevederilor Uniunii Europene.

Nu se poate preciza însă, cel puțin în acest moment, dacă viitoarea legislație britanică optează pentru transpunerea directă a reglementărilor legislative existente în Uniunea Europeană sau se va opta pentru implementarea unei noi politici de reglementarea tuturor aspectelor ce ar putea intra în sfera vidului legislativ.

Prin ieșirea din Uniunea Europeană se remarcă faptul că Regatul Unit al Marii Britanii nu se va mai supune celebrei Carte a Drepturilor Fundamentale ale U.E., guvernul britanic fiind cel care urmează să se pronunțe dacă drepturile economice, drepturile sociale, drepturile politice, etc, ce erau garantate tuturor cetățenilor Uniunii Europene, ca urmare a respectivei Carte, vor fi sau nu înscrise în cadrul viitoarei legislații a Marii Britanii.

Nu în ultimul rând, se impune a se avea în vedere viitoarele politici ce urmează să fie adoptate de către Regatul Unit al Marii Britanii în diversele domenii care acum se află sub sfera influenței autorității Uniunii Europene.

O importanță specială este reprezentată de politicile guvernamentale dedicate agriculturii, economiei, dar și regiunilor, aceste domenii fiind considerate a fi componentele cele mai importante în cadrul bugetului comunitar.

În contextul în care se cunoaște faptul că regiuni ușor defavorizate de pe teritoriul Regatului Unit al Marii Britanii (Țara Galilor ori Irlanda de Nord) beneficiază în acest moment de sume importante de la Uniunea Europeană, prin intermediul numeroaselor programe dedicate dezvoltării regionale, derulate de Uniunea Europeană, se remarcă că toate acestea nu vor mai fi alocate, eventuala povară financiară impunându-se a fi suplinită de către guvernul britanic.

De asemenea, urmare a Brexitului, se remarcă faptul că Regatul Unit al Marii Britanii nu va mai face parte din cadrul P.A.C. (Politica Agricolă Comună), aspect de asemenea deosebit de important, în contextul în care, în calitate de membru al Uniunii Europene, Marea Britanie primea anual sume importante sub forma subvențiilor agricole, de care beneficiau fermierii britanici și familiile acestora.

Ulterior ieșirii din Uniunea Europeană, se impune a se stabili clar și concis felul și nivelul responsabilității guvernului britanic asupra unor domenii deosebit de importante, precum:

Negocierile comerciale internaționale

Politica în domeniul concurenței

Nu în ultimul rând, se impune a se lua în calcul și costurile, deloc neglijabile, dedicate formării competențelor necesare în vederea gestionării cu eficacitate a tuturor domeniilor anterior menționate, cunoscut fiind faptul că în acest moment nu se cunoaște existența unor competențe necesare în domeniu, la nivelul Regatului Unit.

De asemenea, trebuie avută în vedere și perioada de tranziție dedicată ieșirii Marii Britanii din Uniunea Europeană, cu diminuarea graduală nu doar a obligațiilor acesteia, ci și a drepturilor, situație în care eventualul șoc ce ar putea fi resimțit în domeniul economic s-ar manifesta treptat, conferindu-se astfel posibilitatea adaptării companiilor și persoanelor ce au un loc de muncă pe teritoriul Marii Britanii nu doar la modificările legislative, ci și la noile reglementări în domeniu (anterior menționate), la condițiile accesului pe diversele piețe, etc.

Nu în ultimul rând, cu ocazia negocierilor purtate între părțile direct implicate în Brexit, se impune a se avea în vedere ca în conținutul respectivului acord de retragere a Regatului Unit al Marii Britanii din Uniunea Europeană să se precizeze în mod clar:

Limitele și posibilitățile privind relațiile ulterioare ce pot fi dezvoltate între cele două părți

Condițiile în care s-ar întrezări posibilitatea continuării derulării între părți a relațiilor comerciale libere

Condițiile dedicate menținerii mobilității libere a forței de muncă dintre Marea Britanie și Uniunea Europeană

Condițiile în care companiile britanice vor putea să își continue exercitarea dreptului înființării de filiale ori demarării de afaceri pe teritoriul unor state ce sunt membre ale Uniunii Europene, etc

2.3 Efectele tratatului

Considerat de specialiști drept o adevărată putere financiară și implicit comercială, Regatul Unit al Marii Britanii se poziționează pe locul al treilea la nivelul continentului european, după Germania (pe primul loc) și Franța, care ocupă locul al doilea în domeniul puterii financiare, cu mențiunea că U.K. nu era parte a zonei euro.

Prin prisma importanței strategice, se remarcă faptul că Regatul Unit al Marii Britanii este catalogat printre cele mai mari puteri militare de la nivelul continentului european, volumul total al investițiilor din domeniul militar situându-se la o valoare procentuală de 21,5% din volumul total al investițiilor în domeniu din întreg continentul european.

Regatul Unit al Marii Britanii este un important centru financiar al lumii, el reprezentând, de asemenea și o majoră putere economică în cadrul Uniunii Europene, la bugetul căreia contribuia cu o valoare procentuală de 12.58 %, după statul german (cu o contribuție totală de 21.38 %) și statul francez (cu o contribuție procentuală la bugetul U.E. de 15.84 %).

Pe întreaga perioadă în care a deținut statutul de stat membru al Uniunii Europene, Marea Britanie s-a bucurat de anumite privilegii în raport cu valoarea totală a contribuțiilor pe care aceasta le-a avut în cadrul bugetului comunitar.

Mai precis, Regatul Unit al Marii Britanii a avut contribuții variabile la bugetul Uniunii Europene, Marea Britanie primind numeroase fonduri din partea U.E. pentru realizarea și/sau implementarea unor programe special dedicate dezvoltării economice, pentru diversele programe sociale, dar și pentru a creștere nivelul competitivității.

Mai mult, Marea Britanie a beneficiat, de-a lungul anilor, de diminuări semnificative la contribuțiile anuale pe care, conform graficelor, aceasta le datora bugetului comunitar.

Se remarcă faptul că, spre exemplificare, numai în perioada anilor 2015/2016, Marea Britanie a realizat. ca și contribuție la bugetul comunitar, suma de 13,6 miliarde lire sterline, ea primind din partea Uniunii Europene, pentru sectorul public, valoarea 2,8 miliarde lire sterline, ceea ce demonstrează că, în fapt, contribuția reală a acesteia la bugetul Uniunii Europene a fost de numai 10,8 miliarde de lire sterline:

Sursa capturii – The UK's contribution to the EU Budget, BRIEFING PAPER Number CBP 7886, 12 June 2017

Trebuie menționat faptul că această cuantificare a fondurilor alocate de-a lungul anilor de către Uniunea Europeană pentru Marea Britanie s-a realizat în mod diferit, în exemplul anterior prezentat remarcându-se că suma de 2.8 miliarde lire sterline vizează numai fondurile alocate spre gestionare Regatului Unit al Marii, U.E. alocând în plus și fonduri directe către diversele organizații ce funcționează în Marea Britanie, fonduri ce în ultimii ani au atins valoarea de 1.4 miliarde lire sterline.

La o simplă analiză a raporturilor dintre contribuții și alocări, se remarcă faptul că Marea Britanie a avut o contribuție netă la bugetul Uniunii Europene, în perioada anilor 2010/2014 de doar 7.1 miliarde lire sterline.

În ceea ce privește perioada 2015/2016, se remarcă faptul că cele mai multe fonduri ce au fost alocate Marii Britanii de către Uniunea Europeană au fost dedicate agriculturii, prin intermediul Fondului European de Garantare Agricolă, din care sunt achitate diversele subvenții acordate fermierilor:

Sursa capturii – The UK's contribution to the EU Budget, BRIEFING PAPER Number CBP 7886, 12 June 2017

La o simplă analiză se poate remarca că fondurile Uniunii Europene ce îi erau alocate, până în acest moment, Regatului Unit al Marii Britanii, pot fi delimitate astfel:

Fonduri alocate către guvernul Marii Britanii în vederea gestionării, fonduri dedicate tuturor statelor Uniunii Europene și care, în cazul de față, includeau totalitatea fondurilor structurale, ca și a fondurilor agricole

Fondurile ce sunt direct alocate Marii Britanii de Comisia Europeană, către diversele organizații existente pe teritoriul acesteia – aceste fonduri nu sunt acordate tuturor statelor membre ale Uniunii Europene, conform procedurii organizațiile ce sunt interesate urmând să se adrese cu cereri de finanțare, acestea fiind acordate ulterior unor analize complexe realizate asupra cererilor venite din partea candidaților la respectivele fonduri

În ceea ce privește evoluția contribuției pe care a avut-o, în ultimii ani, Marea Britanie, la bugetul Uniunii Europene, se remarcă următoarea statistică:

Sursa capturii – The UK's contribution to the EU Budget, BRIEFING PAPER Number CBP 7886, 12 June 2017

De altfel, contribuția pe care a avut-o, din momentul în care a devenit membru al Uniunii Europene, și până astăzi, a înregistrat următoarea evoluție:

Sursa capturii – The UK's contribution to the EU Budget, BRIEFING PAPER Number CBP 7886, 12 June 2017

Statul de importantă putere financiară i-a fost conferit Regatului Unit al Marii Britanii, printre altele, și de apartenența acestuia la Uniunea Europeană, context în care s-a bucurat de numeroasele beneficii conferite de piața liberă existentă în interiorul spațiului acesteia.

Prin prisma faptului că Londra este percepută de marea majoritate a specialiștilor ca fiind un principal centru economic la nivelul întregului continent european, Brexitul va determina în perioada următoare numeroase consecințe (multe dintre acestea încă nedefinite) nu doar la nivelul întregului Regat Unit al Marii Britanii, ci și la nivelul tuturor statelor membre ale Uniunii Europene. Având în vedere faptul că, așa cum s-a mai menționat procesul diverselor negocieri dedicate retragerii din Uniunea Europeană a Regatului Unit al Marii Britanii este unul de durată, ca de altfel și definirea și delimitarea unor noi raporturi economice ale acestui stat cu restul statelor din zona continentului european, U.K. continuă să se supună în această perioadă diverselor reglementări și legislației existente la nivelul U.E., ea făcând parte, pentru alte câteva luni, din cadrul Pieței unice europene.

Din acest considerent, diversele consecințe economice ce se vor reflecta pe termen lung, ca și tendințele de influență ale Brexitului, se vor defini mai concret abia de la anul, când diversele noi coordonate economice sesizate ca urmare a acestui eveniment deosebit vor începe să se definească și implicit manifeste.

Sursa capturii -https://www.globalcreditportal.com/ratingsdirect/renderArticle.do?articleId=1668576&SctArtId=393248&from=CM&nsl_code=LIME&sourceObjectId=9706178&sourceRevId=1&fee_ind=N&exp_date=2026070414:55:10

Pe termen scurt însă, ieșirea Regatului Unit al Marii Britanii din Uniunea Europeană are capacitatea de a determina o anumită contractare economică la nivelul tuturor părților implicate, Standard & Poor’s estimând încă de acum un an că, urmarea Brexitului, PIB-ul Regatului Unit al Marii Britanii va înregistra în acest an o reducere aproximativă de 1,2%, reducerea continuând să se manifeste și pe parcursul anului viitor.

Se impune a se aminti, în acest context, că la scurt timp din momentul anunțării rezultatului referendumului organizat în U.K. privind ieșirea sau rămânerea Regatului Unit al Marii Britanii în Uniunea Europeană, lira sterlină a înregistrat o depreciere majoră, valoarea acesteia diminuându-se cu aproape 1.5 $.

Iar ulterior anunțării rezultatelor finale ale Brexitului, pe marea majoritate a piețelor financiare s-a remarcat prăbușirea monedei naționale a Regatului Unit al Marii Britanii, aceasta înregistrând o pierdere aproximativă de 10% și atingând un minim de doar 1.32 $. Chiar dacă, ulterior acestui moment, a fost înregistrat un ușor trend ascendent, lira sterlină apreciindu-se până în jurul valorii de 1.36 $, mare parte dintre populație a suferit pierderi semnificative, cei mai afectați fiind oamenii de afaceri :

Evoluția lirei sterline în perioada imediat următoare Brexitului – sursa capturii – http://www.bbc.com/news/business-36644934, preluare informații Bloomberg

În plus, ulterior comunicării rezultatelor oficiale ce au fost înregistrate cu ocazia referendumului ce s-a desfășurat în Regatul Unit al Marii Britanii la data de 23 iunie a anului trecut, cunoscuta agenție Standard & Poor’s a luat decizia de a retrograda cu o treaptă ratingul specific datoriei Uniunii Europene pe termen lung, aceasta trecând de la valoarea AA+ la valoarea AA, principala justificare a acestei decizii constând în creșterea gradului de incertitudine dedicat blocului economic al U.E.

În întreg acest context, vechea coeziune ce se sesiza în spațiul european s-a transformat din factorul de notație pozitiv într-un factor neutru, în paralel remarcându-se o retrogradare a Regatului Unit al Marii Britanii de către agenția Standard & Poor’s, dar și de către agenția Fitch și Moody’s.

În același timp, diverși oficiali ai Fondului Monetar Internațional au atras atenția asupra faptului că, urmare a ieșirii Marii Britanii din Uniunea Europeană, se poate constata apariția diverselor disfuncționalități la nivelul pieței mondiale.

În domeniul dedicat viitoarelor relații pe care Uniunea Economică le poate dezvolta, în absența prezenței din spațiul său a Marii Britanii, acestea pot fi influențate și de legăturile cu statul canadian, urmărindu-se o menținere a tarifelor ce sunt aplicate unor produse, ca și menținerea cotelor în cazul unor produse agricole ale acestuia, fără a se percepe diverse contribuții financiare în cadrul bugetului Uniunii Europene, sens în care se are în vedere realizarea unei relații asemănătoare celei cu Norvegia, ceea ce ar putea determina nu doar menținerea accesului la Piața unică, ci și controalele vamale, ca și menținerea liberei circulații la nivelul Uniunii Europene.

În ceea ce privesc eventualele repercusiuni la nivel politic, se apreciază că cel mai mare pericol îl constituie eventualitatea ca Brexitul să se constituie într-un adevărat fenomen al contagiunii la nivelul continentului european, mai ales în contextul accentuării deosebite a euroscepticismului.

Demn de menționat este faptul că euroscepticismul, pe fondul căruia s-a manifestat Brexitul, a fost accentuat în mod considerabil și de diversele consecințe manifestate pe termen scurt și mediu de recenta criză economică și financiară, ca și modul în care marile state ale Uniunii Europene au înțeles să gestioneze, în ultimii trei ani, tot mai acuta criză a refugiaților, ce se manifestă, din păcate, la nivelul continentului european.

Unul dintre potențialele efecte ale Brexitului s-ar putea manifesta în accentuarea diverselor disfuncționalități ce sunt constatate periodic la nivelul Uniunii Europene în domeniul consacrat coeziunii, respectiv al solidarității.

În acest sens, se are în vedere și evoluțiile economice ulterioare ale Uniunii Europene (după plecarea Marii Britanii), ca și viitorul economic al Marii Britanii, care în cazul unei creșteri, pe fondul stagnării economice a Uniunii Europene, ar putea determina serioase probleme la nivelul spațiului european, în contextul anterior menționat.

Din primele evoluții constatate pe plan economic, atât în cadrul Uniunii Europene, cât și în cel al Marii Britanii, se remarcă probabilitatea sesizării unui trend negativ în ambele situații, acesta fiind mai accentuat în cazul economiei britanice.

Și asta, mai ales în contextul în care în ultimele decenii, ponderea relațiilor comerciale în cadrul PIB-ului Regatului Unit al Marii Britanii a înregistrat un puternic trend ascendent, după cum rezultă din chiar datele oficiale ale băncii naționale britanice:

Sursa capturii – raportul Three Centuries of Macroeconomic Data, Bank of England, June 2016

Regatul Unit al Marii Britanii a militat constant pentru liberalizarea Uniunii Europene, insistând pe crearea unei piețe unice și ulterioara aprofundare a acestuia, ca și pentru asigurarea continuă a diverselor acorduri ale liberului schimb între națiuni.

Ulterior ieșirii Marii Britanii din Uniunea Europeană, autoritățile acesteia susțin că vor continua să sprijine agenda comercială a spațiului comun din care au făcut parte vreme de mai multe decenii, în paralel urmărindu-se o creștere rapidă a schimburilor comerciale ale Regatului Unit cu diverse state ale lumii și abordarea dinamică a celor mai importante piețe de export de la nivel internațional.

Chiar dacă se apreciază că Uniunea Europeană va continua să rămână pentru Marea Britanie un partener comercial deosebit de important, în contextul Brexitului, Regatul Unit intenționează să acorde o atenție deosebită diverselor piețe din zona non-europeană. Conform datelor oficiale, în interiorul Regatului Unit al Marii Britanii s-a înregistrat o diminuare a ponderii exporturilor de la valoarea de 54 % în cursul anului 2000 până la valoarea de 44 % în cursul anului 2015.

Mai mult, creșterea anuală a exporturilor derulate din Marea Britanie către Uniunea Europeană (ce înregistrase o valoare aproximativă de 2,5 % în deceniul 2005/2015) a determinat o anumită întârziere anuală în domeniul dedicat exporturilor globale, valoarea acesteia fiind, în perioada anterior menționată, de peste 4%:

Sursa capturii – raportul Three Centuries of Macroeconomic Data, Bank of England, June 2016

Așa după cum se poate remarca din graficul anterior, cea mai mare piață de export pentru Marea Britanie este reprezentată de Statele Unite ale Americii, cea de-a doua piață, respectiv piața germană, fiind de două ori mai redusă decât aceasta.

În ultima vreme, s-a constatat faptul că volumul relațiilor comerciale pe care Marea Britanie le are cu diversele piețe din zonele asiatice și americane au crescut considerabil, în ultimul deceniu ritmul cel mai rapid de creștere fiind înregistrat de către piețe de export:

Sursa capturii – raportul Three Centuries of Macroeconomic Data, Bank of England, June 2016

Începând cu anul 2014, Regatul Unit al Marii Britanii a început să își dezvolte relații comerciale și cu alte state din zona non-europeană, cele mai semnificative exporturi fiind semnalate cu China – procentul fiind de 17 % anual, dar și cu Coreea de Sud (cu 13% pe an), cu Brazilia – un volum de 12 % anual, ori Mexic (procentul fiind de 9% anual).

De asemenea, s-a reușit dezvoltarea relațiilor comerciale ale Regatului Unit cu diverse state aflate în curs de dezvoltare, multe dintre acestea importând diverse bunuri de la britanici, iar altele transformându-se în furnizori importanți ai Marii Britanii, în cadrul diverselor lanțuri ale aprovizionării.

Valoarea totală a raporturilor comerciale cu statele ce nu fac parte din Uniunea Europeană s-a poziționat, în cursul anului 2015, la următoarele cifre:

Importuri – 27 miliarde lire sterline

Exporturi – 19 miliarde lire sterline

Conform datelor oficiale, Marea Britanie a reușit să devină în ultimii ani o destinație deosebit de atractivă pentru investiții directe, ulterior Statelor Unite ale Americii și Chinei, ea ocupând locul al treilea ca valori dedicate Fondului de investiții, ce în cursul anului 2014 a ajuns la valoarea record de un milion lire sterline.

Și tot din rapoartele oficiale, ce au fost date publicității de către autoritățile britanice, aflăm că Regatul Unit al Marii Britanii s-a poziționat pe primul loc al investițiilor străine directe la nivelul continentului European.

Ulterior anunțării rezultatului Brexit, la finele lunii iunie 2016, cu prilejul reuniunii liderilor statelor membre, dedicată discutării viitorului Uniunii Europene, s-a reușit lansarea Strategiei Globale pentru Politica Externă și de Securitate a Uniunii Europene.

De asemenea, ca urmare a Brexitului, se vor sesiza și numeroase efecte la nivelul P.E.S.C. (Politica Externă și de Securitate Comună), știut fiind faptul că Marea Britanie se constituie într-o importantă putere militară la nivelul întregului continent european, poziția sa strategică fiind una deosebită.

Și în ciuda faptului că Uniunea Europeană nu a reușit încă să dezvolte armata europeană comună, obiectiv avut în vedere încă din momentul înființării P.E.S.C., retragerea Marii Britanii din spațiul comun se va reflecta în mod direct și asupra domeniului securității și apărării.

Ignorând faptul că retragerea Marii Britanii va constitui, cu siguranță, un factor important al destabilizării securității europene, mai ales prin prisma incertitudinii dedicate viitoarelor raporturi dintre britanici și Uniunea Europeană, Brexitul se constituie într-un important motiv pentru realizarea unei adaptări a strategiei concepute la nivelul Uniunii Europene.

De asemenea, în opinia unor specialiști, ieșirea Marii Britanii din spațiul Uniunii Europene va afecta și P.S.A.C. (Politica de Securitate și Apărare Comună), care ar putea să își diminueze obiectivele strategice, ceea ce ar putea determina, în timp, o reducere majoră a diverselor capabilități militare, în paralel și cu diminuarea respectivei perspective strategice.

În opinia unor lideri ai statelor membre ale Uniunii Europene, ieșirea Marii Britanii din spațiul comun european constituie un prilej deosebit pentru realizarea unor progrese în domeniul dedicat integrării europene, statele membre reușind să fie astfel mai puțin eterogene și putând să adopte cu mult mai multă ușurință unele decizii economice care, cu siguranță, nu ar fi fost pe placul Marii Britanii.

Cel mai bun exemplu în acest sens îl constituie Uniunea Europeană bancară, ce se află în atenția tuturor, mai ales după declanșarea crizei euro. În ciuda diverselor progrese care au fost înregistrate în ultimii ani, procesul dedicat integrării bancare europene nu pare a se realiza într-un interval de timp redus, în acest moment sesizându-se încă numeroase probleme cum ar fi:

Inexistența unei scheme dedicate asigurării depozitelor

Titlurile de valoare non-risc, dedicate zonei euro

Tranșele de siguranță dedicate activelor suverane, etc.

Din punct de vedere economic, Marea Britanie va suferi diverse pierderi, atât pe termen scurt cât și pe termen mediu, votul britanicilor reușind să transmită electoratului din toate statele europene un mesaj vizând adevărata valoare a Uniunii Europene.

În conformitate cu estimările inițiale ale Institutului Monetar Internațional vizând evoluția produsului intern brut al Marii Britanii, acesta s-a diminuat cu 1.4 %, în viitorul apropiat estimându-se o diminuare a gradului de ocupare a forței de muncă, ca și a volumului dedicat cheltuielilor guvernamentale.

Ca urmare a acestor aspecte se va remarca o reducere considerabilă a ajutorului public acordat de Marea Britanie nu doar în domeniul agriculturii, ci și în cel al educației. Nu în ultimul rând, companiile mari ce sunt poziționate în zona metropolei britanice (precum Burberry ori Easy Jet) vor avea tendința de a se adapta contextului determinat de negocierile ulterioare, determinate de părăsirea efectivă a spațiului Uniunii Europene. Iar cu privire la aceste negocieri, în funcție de rezultatul final al acestora se va putea sesiza o descurajare a altor state de a proceda în mod similar Marii Britanii.

Demn de menționat este faptul că o parte dintre susținătorii Brexitului afirmau că ulterior acestuia, Britanie își va menține accesul în cadrul pieței unice, în acest fel aceasta continuând să beneficieze ca urmare a liberei circulații a capitalurilor și bunurilor.

Ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană va determina o întărire a poziției Franței, mai ales după venirea la putere a noului președinte, în vreme ce, la nivelul întregii Uniuni Europene, se va constata menținerea unor provocări deosebite, dintre care amintim:

Criza determinată de datoriile deosebite ale statului grec, ca și posibila părăsirii zonei euro de către acesta

O amenințare a liberei circulații la adresa Uniunii Europene

Accentuarea fenomenului deosebit al refugiaților și al migranților, mai ales în cadrul unor state puternice, precum Germania

De asemenea, se cunoaște faptul că aproximativ 50 % din totalul importurilor, ca și al exporturilor pe care le are Marea Britanie sunt derulate la nivelul spațiului european comun, acestea reprezentând, de altfel aproximativ 15 % din totalul produsului intern brut al țării.

Apartenența Marii Britanii la Uniunea Europeană s-a dovedit a fi deosebit de benefică pentru acest stat, mai ales prin prisma lipsei barierelor vamale, ca și a costurilor mai reduse atât la serviciile cât și la bunurile oferite consumatorilor britanici.

Ca urmare a Brexitului, Regatul Unit al Marii Britanii va avea posibilitatea să încheie, în nume propriu, diverse acorduri separate, de natură comercială, cu state ce nu sunt membre ale Uniunii Europene (aceste acorduri nu putea fi încheiate în condițiile anterioare Brexitului), astfel acesta încercând să își recupereze parte din suveranitatea comercială la care tinde.

Pe lângă aceasta, se întrevede și posibilitatea implementării diverselor politici protecționiste în domeniul importurilor, ca și relansarea principiilor dedicate asistenței protecției sociale.

În calitate de stat membru al Uniunii Europene, Regatul Unit s-a bucurat nu doar de un portofoliu impresionant, ci și de o pondere deosebită a investițiilor străine directe, doar metropola londoneză reușind să gestioneze aproape un trilion de euro din totalul activelor diverselor fonduri transfrontaliere, ca și să dețină dominația la nivelul pieței valutare globale, cifra de afaceri zilnică ajungând la valoarea de aproape patru trilioane de lire sterline.

În domeniul dedicat beneficiilor economice imediate, poate să fie inclusă eliminarea contribuției anuale la bugetul aferent Uniunii Europene, care ajungă la valoarea de peste 13 bilioane de lire, aceasta primind din partea Uniunii Europene aproape cinci bilioane de lire, sumă ce reprezenta cam 7 % din totalul cheltuielilor guvernamentale anuale.

Prin prisma politică, se remarcă faptul că Brexitul va reuși să afecteze în mod deosebit relația acesteia cu puternica S.U.A., mai ales acum, când la conducerea acesteia se află controversatul Donald Trump. De asemenea, s-ar putea sesiza disfuncționalități și în cadrul relației Regatului Unit cu Alianța Nord-Atlantică.

Nu în ultimul rând, se va impune ca Marea Britanie să demareze negocierea unor noi tratate separate, nu doar cu Uniunea Europeană, ci și cu Statele Unite ale Americii, mai ales prin prisma noului acord transatlantic comercial.

În tot acest timp Germania, care a reușit să se impună nu doar în cadrul Zonei Euro, ci și în Uniunea Europeană, va continua să consolideze puterea economică, care este deja cea mai remarcabilă de la nivelul întregului spațiu comun european.

Ca urmare a strategiei adoptate de statul german vizând nu doar exporturile deosebite, ci și salarii deosebite și implicit un indice al inflației redus, există posibilitatea la nivelul Zonei Euro să se sesizeze diverse asimetrii și dezechilibre, care în timp ar putea împărți spațiul european în state debitoare, respectiv state creditoare.

Tocmai în acest context, Germania continuă să își recicleze în permanență surplusul pe care îl are la nivelul Zonei Euro, aceasta reușind să impună diverse regimuri ale austerității statelor aflate în proximitatea sa, cele mai multe probleme fiind sesizate și în cazul Greciei, al Portugaliei, al Italiei și al Spaniei.

Inclusiv puternicul stat francez se confruntă cu o serie întreagă de dificultăți în cadrul relațiilor comerciale pe care le are cu Germania, mai ales în contextul în care aceasta promovează o economie de tip supra-competitiv.

Urmare a Brexitului, se estimează că cele mai afectate vor fi statele în care Marea Britanie are expunerea cea mai mare a capitalului, respectiv Irlanda, Olanda, Cipru, Belgia, Luxemburg, Grecia și Portugalia. Nici Franța nu va scăpa neafectată, ca de altfel și Polonia, în ciuda faptului că acestea au fost expuse capitalului britanic numai pe anumite arii restrânse. Nu în ultimul rând va fi afectat și puternicul stat german, cea mai mare lovitură fiind primită de statul polonez, în cadrul căruia s-a remarcat, în ultimii ani, o migrație deosebită a populației pe teritoriul Marii Britanii.

În acest moment, la nivelul Marii Britanii, cea mai impresionantă comunitate a minorităților este reprezentată de polonezi, peste 750 de mii de polonezi trimițând anual în Polonia aproape 1,2 bilioane de lire.

Se remarcă faptul că și Olanda are investiții directe majore în Marea Britanie, valoarea acestora apropiindu-se de suma de 200 de milioane de lire, de pe urma cărora, în urmă cu trei ani, s-a reușit câștigarea sumei de 9 bilioane de lire sterline, respectiv 1.5 % din totalul P.I.B.-ului acestui stat.

Înaintea declanșării Brexitului, fluxul comercial pe care Germania îl avea cu Regatul Unit ajunsese la valoarea de aproape 30 de bilioane de lire sterline, totalitatea exporturilor de tip manufacturier reprezentând un procent de 2,5 % din P.I.B.-ul Germaniei.

În situația în care Marea Britanie va înțelege să adopte o politică protecționistă a importurilor, Germania riscă să înregistreze pierderi uriașe, existând posibilitatea ca atât ea cât și Japonia să părăsească fabricile și uzinele din Regatul Unit, condiții în care Marea Britanie se va vedea pusă în situația de a-și reconstrui mare parte din industria auto, având ca bază viitoarele noi principii de tip protecționist.

În această situație se va remarca o delimitare clară de globalizarea economică, cu toate componentele și aspectele acesteia, ca și apariția unei noi societăți industriale, în cadrul căreia serviciile nu se vor mai constitui în pilonul prioritar al economiei.

CAPITOLUL 3. BREXIT – O ANALIZĂ PRIN PRISMA NORMELOR JURIDICE INCIDENTE

3.1 Relația Regatul Unit al Marii Britanii/Uniunea Europeană

Se poate aprecia că recentul Brexit se constituie într-o adevărată formă a modului prin care cetățenii Marii Britanii au înțeles să protesteze împotriva grandiosului proiect al globalizării, context în care se evidențiază în mod deosebit necesitatea imperativă a analizării perspectivelor acestuia, mai ales în contextul în care, în acest moment, la cârma sa par să se poziționeze doar anumiți lideri politici (cu interese mai mult sau mai puțin evidente), ca și o serie întreagă de instituții financiar-bancare, care de asemenea vizează, în principal, propriile interese.

În ceea ce privește viitorul economic al Marii Britanii, aceasta ar putea să adere la Spațiul Economic European urmând exemplul Norvegiei, ceea ce ar putea să o ajute să reducă în mod considerabil costurile aferente acestui Brexit.

Doar că, în această situație, ea s-ar vedea nevoită să aloce în bugetul european peste 80% din sumele pe care le aloca în calitatea sa de membru al Uniunii Europene. În plus, s-ar remarca menținerea diverselor reglementări europene, cu diferența majoră că ea nu va mai avea nici un fel de cuvânt de spus în cadrul procesului de luarea deciziilor.

O altă variantă ar fi urmarea exemplului Elveției, situație în care s-ar reuși negocierea diverselor acorduri bilaterale cu spațiul european, cu precizarea că Elveția nu deține nici un fel de acord privind derularea comerțului liber cu diversele servicii, domeniu în care britanicii sunt recunoscuți ca exportatori majori.

Nu în ultimul rând, Marea Britanie are posibilitatea să își continue activitățile economice prin prisma calității de membru al O.M.C., caz în care chiar dacă își recâștigă suveranitatea totală, aceasta va înregistra un număr mai redus al relațiilor comerciale derulate constant, ceea ce va atrage după sine și o reducere semnificativă a veniturilor, în situația eliminării complete a tarifelor.

Ulterior ieșirii efective a Marii Britanii din Uniunea Europeană, spațiul european va rămâne, cel puțin pentru o perioadă, cea mai mare și mai stabilă piață la nivel global. Și chiar dacă poate părea ușor ironic, în contextul actual, Marea Britanie va avea în Uniunea Europeană (fostul său partener), cel mai important partener comercial.

În acest moment, nimeni nu știe să precizeze care va fi soarta milioanelor de cetățeni ai Uniunii Europene ce se află pe teritoriul Marii Britanii, ca de altfel nici soarta cetățenilor britanici ce continuă să se afle pe teritoriul spațiului european.

În ceea ce privesc beneficiile economice, cu siguranță ca acestea se vor reduce considerabil în cazul Marii Britanii, cetățenii acesteia bucurându-se, în schimb, de redobândirea suveranității, aparent ușor șubrezită în trecut, ca urmare a constituirii acesteia drept stat al Uniunii Europene.

Stabilitatea economică la nivelul Uniunii Europene va continua să se susțină atâta timp cât Brexitului nu îi vor urma și alte exemple de acest gen, ca și în situația în care se va reuși menținerea unui nivel de siguranță și securitate la standarde ridicate, pentru toți cetățenii din statele sale.

O atenție specială se impune a fi acordată recentelor orientări ale Consiliului European (articolul 50) vizând cadrul viitoarei relații dintre Uniunea Europeană și Regatul Unit, ce sunt puse în aplicare în mod gradual, respectarea principiilor definite în cadrul acestora influențând în mod deosebit natura viitoarelor relații pe care Uniunea Europeană le va avea cu Regatul Unit al Marii Britanii. Se remarcă astfel principiul:

Imposibilității unui stat terț de a de a beneficia de drepturi și avantaje similare celor ale statelor membre ale Uniunii Europene ori ale statelor membre al Asociației Europene a Liberului Schimb (respectiv A.E.L.S.), respectiv membre S.E.E.

Protejării integrității și al funcționării în mod corect a pieței interne, respectiv a uniunii vamale, ca și a celor patru libertăți, în absența unei abordări sectoriale

Menținerii autonomiei decizionale la nivelul Uniunii Europene

Garantării ordinii juridice a Uniunii Europene, ca și a rolului Curții de Justiție a Uniunii Europene (respectiv C.J.U.E.) în acest domeniu

Respectării constante a tuturor principiilor democratice, ca și a drepturilor omului și implicit a respectării principiilor libertăților fundamentale, așa cum acestea sunt definite în cadrul:

Declarației Universale a drepturilor omului a Organizației Națiunilor Unite

Convenției Europene pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, cu toate protocoalele atașate acesteia

Cartei sociale europene

Statutului de la Roma vizând Curtea Penală Internațională

Diverselor tratate internaționale ce privesc drepturile omului, la nivelul Organizației Națiunilor Unite, ca și a Consiliului Europei

Respectării principiului statului de drept

Asigurării unor condiții de concurență echitabile, cu precădere în domeniul dedicat respectării de către Regatul Unit al Marii Britanii a tuturor standardelor ce sunt prevăzute de diversele obligații internaționale, ca și de către legislația și de politicile Uniunii Europene în domeniile concurenței echitabile și care se bazează pe norme, incluzând:

Ajutoarele de stat

Totalitatea drepturilor sociale și a drepturile lucrătorilor, o atenție specială fiind acordată nivelurilor echivalente de protecție socială, ca și nivelurilor de protecție dedicate dumpingul social

Mediul și totalitatea schimbărilor climatice

Sănătatea publică

Protecția consumatorilor

Măsurile sanitare și măsurile fitosanitare

Fiscalitatea, incluzând și lupta contra evaziunii fiscale, ca li lupta contra fenomenului evitării diverselor obligații fiscale

Sănătatea vieții animalelor și calitatea vieții acestora

Protecția datelor, protecția vieții private, ca și mecanismul dedicat asigurării conformității

Garantării acordurilor Uniunii Europene cu statele terțe, ca și cu diversele organizații internaționale, incluzând și Acordul privind S.E.E.

Menținerii echilibrului general al relațiilor Uniunii Europene cu statele terțe, respectiv ale relațiilor cu organismele internaționale diverse

Salvgardării stabilității financiare a Uniunii Europene, ca și al respectării regimului și al standardelor de reglementare și de supraveghere, împreună cu punerea în aplicare a acestora

Echilibrului just dintre drepturi și obligații, incluzând diversele contribuții financiare de tip proporțional

De asemenea, se va avea în vedere ca toate A.L.S. – acordurile liberului schimb, să aibă la bază componentele primordiale, respectiv:

Acces pe piață

Cooperare în materia reglementării

Normele aferente cooperării

În plus, se impune și necesitatea:

Corespunderii nivelului de acces pe piața Uniunii Europene cu gradul de convergență, având în vedere diversele standarde și norme tehnice ale Uniunii Europene, ca și alinierea la acestea, în absența prevederilor dedicate abordărilor sectoriale, cu menținerea integrității pieței interne

Asigurării autonomiei Uniunii Europene în domeniul dedicat garantării legislației, ca și al standardelor Uniunii Europene, ca și a rolului ce îi revine C.J.U.E. în calitate de unic interpret al dreptului U.E.

Asigurării diverselor condiții ale concurenței echitabile, cu garantarea standardelor Uniunii Europene, în vederea evitării unei uniformizări la nivel minim, astfel reușindu-se prevenirea arbitrajului de reglementare la nivelul operatorilor de pe piață

Consolidării regulilor de origine, având în vedere diversele reguli preferențiale ale Uniunii Europene, ca și interesele diverșilor producători din cadrul spațiului european comun

Negocierii accesului reciproc pe piață, astfel încât să se realizeze deplina conformitate în raport cu diversele norme ale Organizației Mondiale a Comerțului (respectiv O.M.C.), incluzând:

Bunurile, serviciile

Diversele achiziții publice

Investițiile străine directe

Totalitatea modalităților de prestarea serviciilor

Angajamentele ce privesc circulația transfrontalieră a tuturor persoanelor fizice (respectiv modul 4)

Reglementarea în conformitate deplină cu normele Uniunii Europene în domeniul dedicat principiilor egalității de tratament, o atenție specială fiind acordată lucrătorilor

Cooperării în materia reglementării (o atenție specială fiind acordată I.M.M.-urilor), cu luarea în considerare a caracterului voluntar al cooperării în materia dedicată reglementării, ca și a dreptului reglementării în interes public, cu mențiunea că diversele dispoziții ce vizează cooperarea în materia reglementării în acordurile comerciale nu pot să reprezinte, în totalitate, o reproducere a acelorași schimburi comerciale, fără divergențele ce pot decurge din respectiva apartenența la piața internă

O atenție deosebită este acordată relațiilor economice viitoare, Consiliul European arătându-și disponibilitatea inițierii diverselor lucrări dedicate realizării unui acord al liberului schimb amplu și echilibrat, în condițiile existenței garanțiilor dedicate unor condiții echitabile de concurență.

Acordul urmează să fie finalizat și implicit încheiat ulterior ieșirii efective a Regatului Unit al Marii Britanii din Uniunea Europeană, cu mențiunea că acesta nu are capacitatea conferirii beneficiilor similare celor ale statelor membre și nici pe cea a includerii unei participări în cadrul pieței unice ori a unor segmente din aceasta.

3.2 Declanșarea procedurii pentru ieșirea din Uniunea Europeană

În data de 29 martie 2017, guvernul Marii Britanii a decis să inițieze la nivel oficial procesul retragerii statului britanic din Uniunea Europeană, fiind activat articolul 50 al Tratatului de la Lisabona, primul ministru, Theresa May, apreciind că Brexitul reprezintă singura modalitate prin care Regatul Unit are posibilitatea să-și recupereze suveranitatea în domeniile considerate a fi „cheie”, respectiv în domeniul migrației (fenomen ce în ultimul deceniu s-a manifestat în mod deosebit pe teritoriul Marii Britanii), în domeniul legislației, ca și în domeniul comercial.

În opinia Theresei May, redobândirea suveranității poate fi realizată ca urmare a părăsirii pieței unice europene, ulterior semnării acordului liberului schimb realizat cu Uniunea Europeană, autoritățile britanice părând a ignora sau pierde din atenție faptul că atât negocierea unui acord comercial, cât și ratificarea acestuia poate să se întindă pe o perioadă deosebit de mare, mai ales în contextul în care se impune ca orice parlament național ori parlament regional să își exprime în mod clar acceptul votării respectivului acord comercial sau respingerea acestuia.

Cel mai bun exemplu în acest sens este constituit de acordul încheiat între Canada și Uniunea Europeană, celebrul C.E.T.A. (Acordul Economic și Comercial Cuprinzător) a cărui negociere s-a declanșat în cursul anului 2009, ea finalizându-se abia după șapte ani, cu mențiunea că procesul ratificării acestuia se află încă în faza inițială.

În conformitate cu rezoluția pe care Parlamentul European a adoptat-o cu privire la diversele principii și condiții dedicate retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană, Regatul Unita va continua să rămână, până în momentul plecării oficiale, stat membru al U.E., poziție din care își menține diversele drepturi și obligații, inclusiv diversele aranjamente de natură financiară ce ar putea fi prelungite și ulterior momentului efectiv al retragerii din Uniunea Europeană.

Se impune a se menționa faptul că durata acestor aranjamente tranzitorii nu poate fi mai mare de trei ani, în vreme ce acordul dedicat viitoarei relații pe care Regatul Unit o va avea cu Uniunea Europeană se va putea încheia numai ulterior retragerii totale a acestuia din spațiul european comun.

În plus, Parlamentul European a atras atenția cu privire la faptul că Marea Britanie va încălca legislația Uniunii Europene în situația în care va începe negocierea diverselor acorduri comerciale cu unele state terțe, anterior părăsirii efective a blocului comunitar.

În conformitate cu aceste linii directoare dedicate negocierilor, ce au fost aprobate de către Consiliul European, Uniunea Europeană va continua să își mențină unitatea, ea acționând în continuare precum un „întreg” în cadrul negocierilor derulate cu Marea Britanie, în acest fel încercându-se obținerea rezultatelor cât mai echitabile pentru tot ansamblul statelor membre ale sale, în absența oricăror negocieri bilaterale și separate dintre Marea Britanie și restul statelor membre.

3.3 Stadiul actual al procedurii

Recent, Consiliul Europe a salutat acordul la care au reușit să ajungă negociatorii în domeniul dedicat anumitor părți incluse în textul juridic al acordului de retragere al Regatului Unit al Marii Britanii din Uniunea Europeană privind drepturile cetățenilor, ca și decontul financiar și numeroase alte probleme ce privesc retragerea, ca și perioada de tranziție.

În plus, urmare a negocierilor derulate în perioadele 16-18 aprilie, respectiv 2/4 mai, între miniștrii U.E. 27, vizând analizarea ultimelor evoluții dedicate discuțiile cu Regatul Unit, s-a impus (în viziunea negociatorului șef al Comisiei Brexit – Michel Barnier) necesitatea depunerii tuturor aspectelor dedicate retragerii Regatului Unit al Marii Britanii din Uniunea Europeană, mai ales în contextul constatării lipsei progresului în acest sens.

Michael Barnier a atras atenția, în repetate rânduri, asupra faptului că se impune intensificarea activității de pregătire a acestui demers, în așa fel încât Uniunea Europeană să fie cât mai pregătită, indiferent de scenariul aplicat.

De asemenea, o atenție deosebită a fost acordată problemei frontierei din insula Irlanda, acordându-se termen până în cursul lunii iunie pentru înregistrarea unor progrese.

În opinia Consiliului European, se impune menținerea acordului, cu mențiunea că progresul diverselor negocieri purtate între U.K. și U.E. poate fi înregistrat doar în condițiile în care se realizează respectarea în totalitate a tuturor angajamentelor ce au fost asumate până în acest moment. De aceea, C.E. a solicitat Regatului Unit al Marii Britanii (în ciuda asigurărilor pe care prim-ministru May le-a transmis, inclusiv cu privire la Irlanda de Nord/Irlanda) să își intensifice eforturile vizând diversele chestiuni dedicate retragerii, ca și aspectele ce privesc aplicarea de tip teritorial a respectivului acord de retragere (o atenție specială fiind acordată Gibraltarului).

Consiliul European are în permanență în vedere pozițiile pe care Regatul Unit al Marii Britanii le-a exprimat în mod repetat, acestea limitând posibilitatea unui viitor parteneriat profund. Se remarcă faptul că o neparticipare a U.K: la uniunea vamală, ca și la piața unică va determina în mod inevitabil apariția diverselor fricțiuni în domeniul comerțului.

În plus, ca urmare a divergenței sesizate în domeniul tarifelor externe, ca și a normelor interne, pe fondul lipsei unor instituții comune, ca și a absenței unui sistem juridic comun, va determina necesitatea realizării unor controale și verificări stricte, în vederea susținerii nu doar a integrității pieței unice a Uniunii Europene, ci și a pieței Regatului Unit al Marii Britanii, aspecte ce vor determina o serie întreagă de consecințe negative, pe plan economic, ce se pot reflecta cu precădere asupra U.K.

În acest context s-a impus necesitatea stabilirii unui set de orientări dedicate deschiderii negocierilor dedicate înțelegerii generale a cadrului dedicat viitoarelor relații dintre U.E. și U.K., acesta urmând să fie elaborat și dat publicității în cadrul unei declarații politice, ce va însoți respectivul acord de retragere.

Astfel, în urma negocierilor ce s-au derulat între 13/19 martie 2018, negociatorii Uniunii Europene și cei ai Regatului Unit ai Marii Britanii au reușit să prezinte o versiune a proiectului privind acordul de retragere, acesta ilustrând diversele progrese ce au fost înregistrate până în acest moment.

În cadrul versiunii privind acordul de retragere, în care părțile au reușit să convină cu privire la textul juridic, se regăsesc:

Drepturile cetățenilor

Perioada de tranziție

Decontul financiar

Diversele chestiuni privind separarea

În privința problemei dedicate frontierei Irlanda de Nord-Irlanda, s-a căzut de acord asupra elaborării unei versiuni care să fie funcțională (prin prisma juridicului) privind soluția de rezervă („backstop”), aceasta constituindu-se într-o parte integrantă a respectivului text juridic din acordul de retragere.

Soluția coincide cu cea asupra căreia s-a convenit încă din cursul lunii decembrie 2017 în cadrul raportului comun, ea urmând a fi aplicată numai în lipsa unei soluții mai bune.

În cadrul Proiectului de acord de retragere dintre Uniunea Europeană și Regatul Unit al Marii Britanii se reușește transpunerea în termeni juridici a Raportului comun al negociatorilor U.E. și ai Guvernului U.K. din cursul lunii decembrie 2017 vizând etapa I a negocierilor, cu propunerea vizând textul ce a fost elaborat în baza pozițiilor Uniunii Europene vizând diverse alte chestiuni ce privesc retragerea și care se regăsesc menționate în cadrul raportului comun și nu au făcut încă obiectul vreunui acord.

De asemenea, în conținutul acestuia se regăsește și textul dedicat perioadei de tranziție, ce are la bază diversele directive de negociere suplimentare, așa cum acestea au fost adoptate de către Consiliul European la data de 29 ianuarie a acestui an.

În cadrul acestui acord se regăsește nu doar delimitarea pe șase părți, ci și protocolul ce privește Irlanda/Irlanda de Nord, în care au fost avute în vedere:

Dispozițiile introductive

Regimul tranzitoriu

Drepturile cetățenilor

Diversele chestiuni privind separarea, incluzând și mărfurile ce sunt introduse pe piață anterior datei de retragere

Dispoziții instituționale

Dispoziții financiare

În cadrul tuturor negocierilor purtate Consiliul European a subliniat decizia Uniunii Europene de a avea cu Regatul Unit al Marii Britanii parteneriate cât mai strânse, ce să includă:

Domeniul cooperării comerciale

Domeniul cooperării economice

Domeniul combaterii terorismului

Domeniul combaterii criminalității internaționale

Domeniul politicii externe

Domeniul apărării

Domeniul securității, etc.

CONCLUZII

Cu certitudine ziua de 23 iunie 2016 va rămâne, cu siguranță, un moment deosebit în istoria întregului continent european, ea marcând nu numai viitorul și stabilitatea întregii Uniunii Europene, ci și viitorul relațiilor diverse ce sunt derulate la nivelul întregi scene internaționale. Și nici David Cameron nu va fi dat repede uitării, el fiind politicianul britanic care a reușit să determine un adevărat „cutremur” la nivelul întregului continent european, cu consecințe și efecte incomensurabile, ce se vor semnala și asupra întregii scene internaționale.

În ciuda numeroaselor avantaje pe care le-a deținut Marea Britanie de-a lungul timpului, ca urmare a statutului său de membru al Uniunii Europene, dar și a avantajelor recente conferite acesteia de către U.E., urmare a negocierilor pe care le-a derulat fostul premier britanic, David Cameron, ideea ieșirii acesteia din spațiul european a reușit să prindă contur și să se finalizeze în urmă cu un an.

Specialiștii estimează că în topul motivelor ce au stat la baza ideii Brexitului s-a aflat fenomenul migrației, teritoriul Marii Britanii fiind efectiv invadat în ultimii ani de mulțimea persoanelor venite la muncă, din restul statelor membre ale Uniunii Europene. Acest fenomen, ce este apreciat ca fiind și un important punct al negocierilor ce se vor derula în următoarea perioadă între Uniunea Europeană și Regatul Unit al Marii Britanii, a fost deseori analizat în ultimii ani, ulterior invaziei masive a populației din zonele de conflict, conform specialiștilor o treime din totalul fenomenului migrațional de la nivelul întregului spațiu european regăsindu-se în Marea Britanie.

În cursul lunii martie 2017, guvernul Marii Britanii a decis să inițieze la nivel oficial procesul retragerii statului britanic din Uniunea Europeană, fiind activat articolul 50 al Tratatului de la Lisabona, primul ministru, Theresa May, apreciind că Brexitul reprezintă singura modalitate prin care Regatul Unit are posibilitatea să-și recupereze suveranitatea în domeniile considerate a fi „cheie”, respectiv în domeniul migrației (fenomen ce în ultimul deceniu s-a manifestat în mod deosebit pe teritoriul Marii Britanii), în domeniul legislației, ca și în domeniul comercial.

În opinia premierului britanic Theresei May, redobândirea suveranității poate fi realizată ca urmare a părăsirii pieței unice europene, ulterior semnării acordului liberului schimb realizat cu Uniunea Europeană, autoritățile britanice părând a ignora sau pierde din atenție faptul că atât negocierea unui acord comercial, cât și ratificarea acestuia poate să se întindă pe o perioadă deosebit de mare, mai ales în contextul în care se impune ca orice parlament național ori parlament regional să își exprime în mod clar acceptul votării respectivului acord comercial sau respingerea acestuia.

În conformitate cu rezoluția pe care Parlamentul European a adoptat-o cu privire la diversele principii și condiții dedicate retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană, Regatul Unita va continua să rămână, până în momentul plecării oficiale, stat membru al U.E., poziție din care își menține diversele drepturi și obligații, inclusiv diversele aranjamente de natură financiară ce ar putea fi prelungite și ulterior momentului efectiv al retragerii din Uniunea Europeană.

Durata acestor aranjamente tranzitorii nu poate fi mai mare de trei ani, în vreme ce acordul dedicat viitoarei relații pe care Regatul Unit o va avea cu Uniunea Europeană se va putea încheia numai ulterior retragerii totale a acestuia din spațiul european comun.

Se poate aprecia că Brexitul se constituie într-o adevărată formă a modului prin care cetățenii Marii Britanii au înțeles să protesteze împotriva grandiosului proiect al globalizării, context în care se evidențiază în mod deosebit necesitatea imperativă a analizării perspectivelor acestuia, mai ales în contextul în care, în acest moment, la cârma sa par să se poziționeze doar anumiți lideri politici (cu interese mai mult sau mai puțin evidente), ca și o serie întreagă de instituții financiar-bancare, care de asemenea vizează, în principal, propriile interese.

În ceea ce privește viitorul economic al Marii Britanii, aceasta ar putea să adere la Spațiul Economic European urmând exemplul Norvegiei, ceea ce ar putea să o ajute să reducă în mod considerabil costurile aferente acestui Brexit, situație în care aceasta s-ar putea vedea nevoită să aloce în bugetul european peste 80% din sumele pe care le aloca în calitatea sa de membru al Uniunii Europene. În plus, s-ar remarca menținerea diverselor reglementări europene, cu diferența majoră că ea nu va mai avea nici un fel de cuvânt de spus în cadrul procesului de luarea deciziilor.

O altă variantă ar fi urmarea exemplului Elveției, situație în care s-ar reuși negocierea diverselor acorduri bilaterale cu spațiul european, cu precizarea că Elveția nu deține nici un fel de acord privind derularea comerțului liber cu diversele servicii, domeniu în care britanicii sunt recunoscuți ca exportatori majori.

Nu în ultimul rând, Marea Britanie are posibilitatea să își continue activitățile economice prin prisma calității de membru al O.M.C., caz în care chiar dacă își recâștigă suveranitatea totală, aceasta va înregistra un număr mai redus al relațiilor comerciale derulate constant, ceea ce va atrage după sine și o reducere semnificativă a veniturilor, în situația eliminării complete a tarifelor.

Ulterior ieșirii efective a Marii Britanii din Uniunea Europeană, spațiul european va rămâne, cel puțin pentru o perioadă, cea mai mare și mai stabilă piață la nivel global. Și chiar dacă poate părea ușor ironic, în contextul actual, Marea Britanie va avea în Uniunea Europeană (fostul său partener), cel mai important partener comercial.

În acest moment, nimeni nu știe să precizeze care va fi soarta milioanelor de cetățeni ai Uniunii Europene ce se află pe teritoriul Marii Britanii, ca de altfel nici soarta cetățenilor britanici ce continuă să se afle pe teritoriul spațiului european.

În ceea ce privesc beneficiile economice, cu siguranță ca acestea se vor reduce considerabil în cazul Marii Britanii, cetățenii acesteia bucurându-se, în schimb, de redobândirea suveranității, aparent ușor șubrezită în trecut, ca urmare a constituirii acesteia drept stat al Uniunii Europene.

Stabilitatea economică la nivelul Uniunii Europene va continua să se susțină atâta timp cât Brexitului nu îi vor urma și alte exemple de acest gen, ca și în situația în care se va reuși menținerea unui nivel de siguranță și securitate la standarde ridicate, pentru toți cetățenii din statele sale.

BIBLIOGRAFIE

P. Athanassiou, Withdrawal and expulsion from the E.U. and E.M.U. Some reflections, ECB, Legal Working Papers Series, 2009, nr. 10

MAÏA DE LA BAUME, DAVID M. HERSZENHORN, Barnier lays out key principles for Brexit talks. EU’s chief Brexit negotiator highlighted citizens’ rights, phased negotiations and European unity

EU's chief negotiator challenges Theresa May directly over Brexit talks

European Council, European Council (Art. 50) guidelines for Brexit negotiations

Remarks by President Donald Tusk on the next steps following the UK notification

The Military Balance, 2015, Europe – Routledge, London, anul 2016

Matthew Keep, The UK's contribution to the EU Budget, BRIEFING PAPER Number CBP 7886, 12 June 2017, House of Commons Library

Europe’s Economic Outlook after the Brexit Vote

Transcripts of a Press Briefing with Gerry Rice, Spokesman, I.M.F. Communications Department, Washington D.C.

Raportul The United Kingdom’s exit from and new partnership with the European Union, februarie 2017

ONS Pink Book 2016’, ONS, July 2016

Shared Vision, Common Action: A Stronger Europe. A Global Strategy for the European Union’s Foreign and Security Policy, 2016,

Rezoluția Parlamentului European din 14.03.2018 privind cadrul viitoarei relații dintre Uniunea Europeană și Regatul Unit al Marii Britanii

EU's chief negotiator challenges Theresa May directly over Brexit talks

European Council, European Council (Art. 50) guidelines for Brexit negotiations

Remarks by President Donald Tusk on the next steps following the UK notification

Site-uri consultate:

https://eur-lex.europa.eu/legal-content/EN/TXT/?uri=celex:12007L/TXT

https://www.cvce.eu/content/publication/1997/10/13/11a21305-941e-49d7-a171-ed5be548cd58/publishable_en.pdf

https://eur-lex.europa.eu/legal-content/EN/TXT/?uri=celex:12007L/TXT

http://legal.un.org/ilc/texts/instruments/english/conventions/1_1_1969.pdf,

https://eur-lex.europa.eu/legal-content/EN/TXT/?uri=CELEX%3A61962CJ0026

https://eur-lex.europa.eu/legal-content/EN/TXT/?uri=CELEX%3A61964CJ0006

https://eur-lex.europa.eu/legal-content/EN/TXT/?uri=celex:12007L/TXT

https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?uri=CELEX:12016M050

http://eur-lex.europa.eu/resource.html?uri=cellar:2bf140bf-a3f8-4ab2-b506-fd71826e6da6.0023.02/DOC_2

http://time.com/4699743/brexit-theresa-may-questions-unanswered/

https://www.stratfor.com/geopolitical-diary/may-answers-big-brexit-question

http://time.com/4699743/brexit-theresa-may-questions-unanswered/

http://ec.europa.eu/trade/policy/in-focus/ceta/

Parlamentul European a anunțat sub ce condiții va aproba acordul final Brexit

http://www.politico.eu/article/barnier-lays-out-key-principles-for-brexit-talks/

https://www.theguardian.com/politics/2017/mar/22/eus-chief-negotiator-sets-three-conditions-for-brexit-trade-talks-to-start

http://www.consilium.europa.eu/en/meetings/european-council/2017/04/29/

http://www.consilium.europa.eu/en/press/press-releases/2017/03/31-tuskremarks-meeting-muscat-malta/

http://www.consilium.europa.eu/en/press/press-releases/2017/03/31-tusk-remarks-meeting-muscat-malta/

http://www.un.org/en/development/desa/population/migration/data/estimates2/estimates15.shtml

http://www.statista.com/statistics/316691/european-union-eu-budget-share-of-contributions/

http://researchbriefings.parliament.uk/ResearchBriefing/Summary/CBP-7847

https://www.globalcreditportal.com/ratingsdirect/renderArticle.do?articleId=1668576&SctArtId=393248&from=CM&nsl_code=LIME&sourceObjectId=9706178&sourceRevId=1&fee_ind=N&exp_date=2026070414:55:10

http://economie.hotnews.ro/stiri-finante_banci-21108187-apar-efectele-votului-joi-din-regatul-unit-moody-39-retrogradat-ratingul-marii-britanii-analist-brexitul-act-auto-mutilare-economica-ramificatii-globale.htm

http://www.bbc.com/news/business-36644934

https://www.theguardian.com/business/2016/jun/27/property-and-financial-shares-slide-as-referendum-fallout-hits-stock-markets

http://economie.hotnews.ro/stiri-finante_banci-21108187-apar-efectele-votului-joi-din-regatul-unit-moody-39-retrogradat-ratingul-marii-britanii-analist-brexitul-act-auto-mutilare-economica-ramificatii-globale.htm

http://www.imf.org/external/np/tr/2016/tr063016.htm

http://www.ey.com/uk/en/issues/business-environment/ey-attractiveness-survey-2016-uk

http://www.ey.com/uk/en/issues/business-environment/ey-attractiveness-survey-2016-uk

https://europa.eu/globalstrategy/sites/globalstrategy/files/eugs_review_web.pdf

https://global.handelsblatt.com/opinion/the-art-ofeuropean-integration-698441

https://www.opendemocracy.net/can-europe-make-it/vassilis-k-fouskas/brexit-real-threat-to-globalization

http://www.consilium.europa.eu/ro/press/press-releases/2018/03/23/european-council-art-50-guidelines-on-the-framework-for-the-future-eu-uk-relationship-23-march-2018/

http://www.europarl.europa.eu/sides/getDoc.do?pubRef=-//EP//TEXT+TA+P8-TA-2018-0069+0+DOC+XML+V0//RO

http://www.europarl.europa.eu/sides/getDoc.do?pubRef=-//EP//TEXT+TA+P8-TA-2018-0069+0+DOC+XML+V0//RO

http://time.com/4699743/brexit-theresa-may-questions-unanswered/

https://www.stratfor.com/geopolitical-diary/may-answers-big-brexit-question

http://ec.europa.eu/trade/policy/in-focus/ceta/

Parlamentul European a anunțat sub ce condiții va aproba acordul final Brexit

https://www.theguardian.com/politics/2017/mar/22/eus-chief-negotiator-sets-three-conditions-for-brexit-trade-talks-to-start

http://www.consilium.europa.eu/en/meetings/european-council/2017/04/29/

http://www.consilium.europa.eu/en/press/press-releases/2017/03/31-tuskremarks-meeting-muscat-malta/

http://www.consilium.europa.eu/en/press/press-releases/2017/03/31-tusk-remarks-meeting-muscat-malta/

https://ec.europa.eu/commission/publications/draft-agreement-withdrawal-united-kingdom-great-britain-and-northern-ireland-european-union-and-european-atomic-energy-community-0_en