Procedura Insolventei la Sc Style Expres Srl
Procedura Insolventei la
Sc Style expres Srl
Introducere
Afacerea, ca activitate, se definește prin risc. Riscul, adică șansa de câștig sau posibilitatea de pierdere, este un atribut esențial al economiei de piață liberă, funcțională, atribut care justifică libera concurență. Un important risc al afacerii îl reprezintă insolvența, care este eșecul sau chiar catastrofa întreprinzătorului, starea, de cele mai multe ori iremediabilă, pe care întreprinzătorul ar fi trebuit, dar nu a putut, sa o evite. Procedura insolvenței este modul în care legea și tribunalele organizează eșecul în afaceri. Dacă afacerea este o aventură, atunci insolvența este consecința aventurii care s-a terminat prost.
Riscul în afaceri nu este o condiție de valabilitate a actului juridic implicat, ci un element fără de care tranzacția în cauză își pierde caracterul comercial: operațiunea în cauză nu mai este o afacere. Dacă o întreprindere care a eșuat în activitatea sa, fiind în insolvență, supraviețuiește totuși, fie pentru că statul intervine și înlătură prin lege consecințele insolvenței, fie pentru că judecătorii ezită să deschidă procedura, este evident că nu mai suntem pe tărâmul economiei de piață și ideea de concurență devine absurdă. În momentul deschiderii procedurii insolvenței, întreprinzătorul, devenit, din acest moment ”debitor”, intră sub protecția tribunalului, fiind astfel protejat de acțiunile creditorilor pentru recuperarea creanțelor.
Debitorii care prevăd iminența eșecului pot solicita deschiderea procedurii insolvenței. Pentru a preveni abuzurile debitorilor, legea antrenează răspunderea personală a debitorilor sau administratorilor care introduc cereri de faliment cu rea-credință. Debitorul onest, care a recunoscut că este în stare de insolvență, poate cere reorganizarea sa judiciară și poate propune un plan de reorganizare, care poate fi confirmat chiar și în contra voinței creditorilor, întrucât nu este necesar consimțământul tuturor creditorilor, ci numai votul majorității acestora, pe clase de creanțe, pentru planul de reorganizare. Împrumutătorii și partenerii de afaceri care continuă să acorde credite sau să facă afaceri cu un debitor insolvabil după începerea procedurii au o creanță preferențială pentru aceste împrumuturi în eventualitatea în care debitorul intră în faliment ca urmare a eșecului planului de reorganizare. Conducerea activității debitorului trece, de regulă, în sarcina administratorului judiciar, încă de la deschiderea procedurii. Mandatul administrator societății ce intră în procedura insolvenței încetează pe data deschiderii procedurii, dacă debitorul nu și-a declarat în termen intenția de reorganizare. Chiar și în acest din urmă caz, administratorii societății debitoare își pierd funcția, în favoarea administratorului special, pe data desemnării acestuia. Așadar, creditorii preiau de la asociații sau de la acționarii debitorului, controlul activității acestuia, de la data deschiderii procedurii insolvenței. Practic, de la data deschiderii procedurii insolvenței, adunarea generală a asociaților sau a acționarilor își vede suspendate atribuțiile principale.
În caz de lichidare, creditorii cu creanțe garantate au prioritate cu privire la satisfacerea creanțelor lor din sumele obținute din garanțiile suplimentare. Deschiderea procedurii insolvenței va antrena un lung șir de restricții și chiar de sacrificii ce vor fi suportate de ambele părți, debitorul și creditorii deopotrivă. Dar aceste restricții sau sacrificii sunt necesare, fie pentru că altfel debitorul nu se poate salva, fie pentru că debitorul trebuie eliminat din mediul său de afaceri, pentru a nu contamina acest mediu și a nu antrena și alți întreprinzători în eșecul său.
Scopul procedurilor de insolvență este acela de a asigura modalități de acoperire a pasivului debitorului aflat în insolvență, fie prin reorganizarea debitorului, acolo unde este posibil, fie prin faliment, acolo unde ideea de reorganizare este inutilă. Ca mecanism al economiei de piață, procedurile de insolvență trebuie să asigure o rapidă eliminare de pe piață a debitorilor aflați în situație iremediabil compromisă, pentru a nu permite ca starea lor de insolvență să contamineze mediul de afaceri și să ducă la alte falimente. O întreprindere viabilă sau redresabilă poate continua să funcționeze dacă va fi separată de managerii săi incompetenți sau frauduloși și încredințată unor noi manageri, care să fie capabili să facă față competiției economice. Într-un mediu de viață economic social caracterizat prin interconectare și interdependență, întreprinderea nu este un simplu vehicul concurențial, ci și un centru vital în jurul cărui gravitează o multitudine de interese, altele decât cele ale întreprinzătorului. Întreprinderea este un loc de muncă, un contribuabil la bugetele publice sau locale, un client pentru bănci și pentru furnizorii de utilități, un potențial finanțator sau furnizor de programe sociale, o sursa de profit pentru acționari, toate aceste persoane sau entități fiind interesate in supraviețuirea întreprinderii. Un tratament optim al dificultăților financiare ale întreprinderii trebuie să țină seama și de aceste interese, ceea ce presupune implementarea diferitelor metode și proceduri de prevenție a insolventei, precum și, în cazul nereușitei acestora, a procedurilor de redresare sub controlul judiciar al tribunalului. O serie întreaga de mecanisme de avertizare timpurie sunt reglementate sau cunoscute pentru a permite recunoașterea din vreme a dificultăților financiare și pentru a oferi o șansă de evitare a insolvenței sau, după caz, de reușită a reorganizării. Orice măsură de redresare este inutilă dacă nu are la bază informații contabile corecte. Este limpede că, atâta vreme cât taxele și impozitele sunt calculate și virate în funcție de facturile de încasat, și atâta vreme cât cheltuielile sunt angajate fără a fi identificate sursele de finanțare, rezultatul va fi blocajul financiar, rezultat care face, practic, inutil orice efort de evitare a insolvenței.
Un obiectiv secundar, dar deosebit de important, al procedurii insolvenței îl reprezintă reintroducerea în circuitul economic a activelor debitorului insolvent. În primul rând, activele productive ale debitorului insolvent sunt separate prin vânzare către terți de patrimoniul debitorului insolvent, care s-a dovedit incapabil să le utilizeze la justa lor valoare și sunt repuse in funcțiune. Terțul cumpărător își asumă, astfel, riscul de a reintroduce în competiția economică acele active. Începând cu anul 2004 există și în România multiple exemple. Utilajele învechite sau uzate, terenul pe care sunt amplasate clădirile fabricii debitorului insolvent, mărcile și denumirile de origine, pot fi revalorificate de cumpărător prin schimbarea destinației economice inițiale a acestora. Fabrici și uzine din perioada comunistă, plasate în centrul marilor orașe, poluante și fără viitor, după ce au fost închise, s-au transformat în proiecte rezidențiale, profiturile obținute fiind, uneori, colosale. Un alt obiectiv secundar al procedurilor de insolvență este sancționarea debitorilor sau managerilor vinovați de aducerea întreprinderilor lor în stare de insolvență. Cei sancționați sunt purtători ai unui adevăr stigmat, care îi împiedică să revină la afaceri pe perioada insolvenței, precum și pe o perioadă de 5-7 ani ulterior închiderii procedurii.
Simplificarea formalităților de înregistrare și autorizare a funcționării societăților comerciale, adică de deschidere a unor afaceri noi, a fost o preocupare constantă a legiuitorului român, încă din anul 2001, când s-a instituit o procedură unică de înregistrare și autorizare a funcționării comercianților, procedura care a fost de mai multe ori modificată, în același scop al simplificării. Ceea ce s-a urmărit prin emiterea reglementărilor a fost să se simplifice procedura înregistrării unor noi afaceri, cu cât mai mici costuri. O afacere serioasă nu se deschide, însă, de către orice persoana, pentru că altfel nu mai este vorba de o afacere, ci de o aventură. O firmă serioasă trebuie să își poată permite să suporte costurile demarării unei noi afaceri, să își poată plăti un avocat, notar, expert contabil, lucruri simple care sunt, de fapt, condiții ale succesului afacerii sale. Acest gen de idei fals-social-democrate favorizează apariția firmelor fantomă, care nu fac decât să polueze mediul de afaceri. Social democrația nu înseamnă a permite tuturor să-și constituie societăți comerciale, ci a crea mediul propice pentru ca afaceriștii să-i angajeze pe cei care au nevoie de un loc de muncă, în exercițiul muncii sale cel în cauză putând să își valorifice ideile de afaceri valoroase, chiar dacă nu-și poate deschide o firmă proprie. Economia de piață se construiește cu societăți serioase.
Legea insolvenței este, însă, imperfectă, lăsând loc unui lung șir de viitoare amendamente, regulile sunt glisate și pline de excepții, iar realitatea procedurilor de insolvență în România este, de multe ori, departe și de lege și de reguli sau, în orice caz, diferită.
Procedura insolvenței
Procedura insolvenței poate fi cerută de către administratorul societății respective, sau de către creditorii societății. Procedura insolvenței se poate cere prin două proceduri:
Procedura generală: care parcurge etapa reorganizării societății și intrarea în faliment a acesteia;
Procedura simplificată: atunci când societatea respectivă intra în faliment în mod direct.
În cazul procedurii generale, administrarea societății este preluată de către un administrator judiciar așa cum se stabilește printr-o hotărâre a judecătorului sindic. Scopul planului de reorganizare este că prin desfășurarea unor activități societatea respectivă să reușească să-și plătească integral sau parțial datoriile în termenul indicat în planul de reorganizare. Dacă există un plan de reorganizare eșuează sau dacă societatea reorganizată acumulează alte datorii care fac imposibilă continuarea activității, se intră în faliment. Falimentul va lua sfârșit prin valorificarea și distribuirea tuturor bunurilor din averea societății debitoare, lichidatorul judiciar realizează un raport final și depune o cerere de închidere a procedurii spre aprobare la judecătorul sindic.
Participanții la procedura insolvenței
societățile comerciale;
societățile cooperative;
organizațiile cooperatiste;
societățile agricole;
grupurile de interes economic;
orice altă persoană juridică de drept privat care desfășoară activități economice.
Instanțele judecătorești competente sunt tribunalele, în a căror raza teritorială își au sediul debitorii, iar în cadrul acestor instituții se distinge judecătorul sindic a cărui atribuții sunt limitate la controlul judecătoresc al activității administratorului judiciar sau al lichidatorului și la procesele și cererile de natură judiciară aferente procedurii falimentului.
Procedura de lichidare presupune constituirea unei Adunări a Creditorilor, care este convocată și prezidată, de câte ori este nevoie, de către administratorul judiciar, sau după caz, de către lichidator, dacă legea, sau judecătorul sindic, nu dispune altfel. Totodată acționării firmei aflate în lichidare pot desemna, un administrator special care să participe la procedura falimentului și să le reprezinte interesele.
Cel mai important personaj al acestei povești este lichidatorul având principalele atribuții:
examinarea activității debitorului asupra căruia se inițiază procedura de lichidare;
conducerea activității debitorului;
introducerea de acțiuni pentru anularea actelor frauduloase încheiate de debitor în dauna drepturilor creditorilor;
menținerea sau denunțarea unor contracte încheiate de debitor;
urmărirea încasării creanțelor din averea debitorului;
primirea plăților pe seama debitorului.
Tipuri de proceduri ce pot fi utilizate și etapele acestora:
Procedura generală;
Procedura simplificată;
Reorganizarea judiciară;
Procedura falimentului.
Procedura simplificată a falimentului se aplică debitorilor aflați în una din următoarele situații:
comercianții, persoane fizice, acționând individual;
asociații familiale;
comercianții exceptați de la aplicarea procedurii generale;
societăți comerciale dizolvate anterior formulării cererii introductive;
debitori care și-au declarat prin cererea introductivă intenția de intrare în faliment sau care nu sunt îndreptățiți să beneficieze de procedura de reorganizare judiciară prevăzută de lege.
Procedura simplificată este acea procedură prin care debitorul intră direct în procedura falimentului, fie o dată cu deschiderea procedurii insolvenței, fie după o perioadă de observație de maximum 60 de zile. Indiferent de tip, procedura poate fi declanșată de către debitor, creditori, orice altă persoană sau instituție prevăzută de lege.
Deschiderea procedurii la cererea debitorului:
Debitorul aflat în stare de faliment are obligația de a introduce o cerere la tribunal, în vederea deschiderii procedurii, în termen de 30 de zile de la apariția stării de insolvență, și de a depune la tribunal, o dată cu cererea, documentele prevăzute de lege. În caz contrar, pentru nedepunerea informațiilor în termen de 10 zile, judecătorul sindic va considera această lipsă o recunoaștere a stării de faliment și va pronunța o sentință de intrare în procedura simplificată a insolvenței.
Deschiderea procedurii la cererea creditorilor:
Orice creditor care are o creanța certă, lichidă și exigibilă poate solicita deschiderea procedurii insolvenței împotriva unui debitor prezumat în faliment. Cererea va cuprinde cuantumul și temeiul creanței, existența unei garanții reale, precum și a unor măsuri asiguratorii asupra bunurilor debitorului și o declarație privind intenția de a participa la reorganizarea debitorului. Reorganizarea judiciară se aplică debitorului, persoană juridică, în vederea achitării datoriilor sale, în conformitate cu un plan de reorganizare, care poate fi propus de debitor, de administratorul judiciar, de unul sau mai mulți creditori deținând împreună 20% din valoare totală a creanțelor. Planul de reorganizare cuprinde fie restructurarea și continuarea activității debitorului, fie lichidarea unor bunuri din averea debitorului, fie poate combina cele doua soluții.
Procedura falimentului poate fi declanșată doar de judecătorul sindic în unul din următoarele cazuri:
1. Debitorul și-a declarat intenția de a intra în procedura simplificată;
2. Debitorul nu și-a declarat intenția de reorganizare sau, la cererea creditorului de deschidere a procedurii, a contestat că ar fi în stare de insolvență, iar contestația a fost respinsă de judecătorul sindic;
3. Nici unul dintre celelalte subiecte de drept îndreptățite nu a propus un plan de reorganizare, sau nici unul din planurile propuse nu a fost acceptat și confirmat;
4. Obligațiile de plată și celelalte sarcini asumate nu sunt îndeplinite în condițiile stipulate prin planul confirmat sau desfășurarea activității debitorului în decursul reorganizării sale aduce pierderi averii sale;
5. A fost aprobat raportul administratorului judiciar prin care se propune intrarea debitorului în faliment.
Prin hotărârea prin care se decide intrarea în faliment, judecătorul sindic va pronunța dizolvarea societății debitoare și va dispune, totodată, și o serie de măsuri. Cu excepția cazurilor prevăzute expres de lege, lichidarea va începe de îndată după finalizarea inventarierii bunurilor din averea debitorului de către lichidator. Lichidarea bunurilor debitorului va fi efectuată de lichidator sub controlul judecătorului sindic, iar creanțele vor fi plătite într-o anumită ordine. În final procedura falimentului va fi închisă prin sentință.
1.2 Caracteristicile procedurii insolvenței
Elementul esențial al procedurii insolvenței îl reprezintă starea de insolvență iminentă sau apariția stării de insolvență marchează începutul perioadei de restricție a drepturilor debitorului, restricție specifică procedurii insolvenței. Cu excepția cazurilor în care este aplicabilă procedura simplificată de faliment, după o așa-numită fază de observație, care permite conștientizarea gravității dificultăților cu care se confruntă întreprinderea debitorului, tribunalul va decide fie redresarea, fie concesiunea, fie lichidarea întreprinderii debitorului. Acestor masuri li se alătură diferitele restricții impuse debitorului. Dar starea de insolvență poate influența atât soarta actelor juridice ale debitorului încheiate în perioada anterioară deschiderii procedurii, în sensul că unele dintre acestea sunt invalidate, cât și soarta debitorului sau conducătorilor săi în perioada ulterioară închiderii procedurii, în sensul că debitorul sau conducătorii săi sunt afectați de unele decăderi din drepturile sau interdicțiile profesionale.
Procedura insolvenței este o procedură colectivă, având caracter concursual. Colectivitatea creditorilor este organizată, aceștia constituindu-se în așa-numită masă credală, care se manifestă prin adunarea și comitetul creditorilor. Cu foarte stricte excepții, acțiunile judiciare sau extrajudiciare, precum și urmăririle silite pentru recuperarea creanțelor contra debitorului sunt oprite odată cu deschiderea procedurii insolvenței. Procedura insolvenței este esențialmente judiciară, ea desfășurându-se sub controlul judiciar al judecătorului-sindic.
Procedura insolvenței este transparentă, creditorii priviți individual, cât și colectivitatea lor organizată având dreptul la informație asupra tuturor aspectelor procedurii. Procedura insolvenței este o procedură a compromisului și a sacrificiului. Debitorul și creditorii sunt nevoiți să suporte limitări ale drepturilor lor, unele chiar foarte drastice. Spre exemplu furnizorii de utilități sunt obligați să continue să furnizeze utilități debitorului, dacă acesta este un consumator captiv al acelor utilități, cu toate că datoriile de dinainte de deschiderea procedurii nu vor putea fi plătite decât la distribuțiile viitoare, dacă din aceste distribuții va mai rămâne ceva după plata creditorilor privilegiați.
Orice dificultate financiară durabilă și gravă a unei întreprinderi reunește interese care, la prima vedere, par ireconciliabile. Interesul debitorului aflat în dificultate este de a obține reeșalonări ale plăților ori remiteri de datorie care să-i permită redresarea cât mai rapid posibil, cum însă dispariția unei întreprinderi este tot atât de naturală ca și decesul unei persoane fizice, când o astfel de întreprindere nu mai are nici o șansă de redresare, lichidarea va deveni necesara.
Pentru creditori, esențial este de a fi plătiți cât mai complet posibil, creditorii însă datorită calității creanței acestora nu sunt pe poziții de egalitate care se menține doar în cadrul fiecărei clase de creditori, și nu au aceleași interese, creditorii profesioniști, fiind și cei ce își preconstituie garanții, sunt relativ avantajați, în timp ce creditorii chirografari rămân cu puține șanse de a-și vedea creanțele plătite. Pentru stat și pentru colectivitatea locală, dispariția întreprinderii înseamnă mărirea numărului de șomeri, fapt ce impune instituirea unui mecanism de solidaritate socială care să acopere sau să reducă riscurile sociale.
Exceptările de la aplicarea procedurii insolvenței și ajutoarele de stat mascate sub forma subvențiilor, privatizările, amnistiile fiscale aferente acestora, nu au fost, însă, eliminate în totalitate. Procedurile de privatizare, preferate și în prezent de legiuitorul român și însoțite în permanență de măsuri de favoare fiscală, nu s-au încheiat încă. Pe de alta parte, legiuitorul român preferă și acum lichidările speciale ale societăților de stat care au eșuat în privatizare, în locul procedurilor de faliment. În locul unor proceduri transparente de colectare și de cheltuire a banului public și la procedurile de lichidare prin faliment a activelor contribuabililor ce nu-și achită datoriile scadente către fisc și a instituției ajutorului de stat, legiuitorul și fiscul preferă proceduri individuale de executare, netransparente, controale fiscale și eșalonări de datorii către fisc, amnistii fiscale și subvenții directe sau mascate în favoarea eternelor întreprinderi socialiste de stat și a unei anumite clientele politico-economice.
Pe de altă parte, este incriminată practica statului român de a interveni în competiția economică, distorsionând jocul liberei concurențe, prin politica de privatizare și de ajutoare de stat mascate sub forma reeșalonării sau iertării de datorii fiscale. Raportul conține critici severe la adresa tendinței statului român de a evita procedurile de insolvență sau de a înlătura efectele normale ale acestora față de întreprinderile mari rău-platnice. Raportul arată că falimentului îi sunt preferate reeșalonările sau iertările de datorii fiscale. Reeșalonarea sau neplata de datorii fiscale transformă fiscul în creditor, concurent neloial al băncilor, care distorsionează piețele financiare. Debitorul gratificat de stat este avantajat în dauna concurenților sau contribuabili care păstrează totuși șansa de a obține la rândul lor, gratificații de la fisc, cu consecința blocajului financiar.
1.3 Scopul procedurii insolvenței
În plan social-economic, în momentul în care un debitor își încetează plățile, se impune realizarea unui interes general în sensul recuperării sumelor neplătite și în mod aferent, al pedepsirii celor vinovați și soluționării situației create prin înlăturarea blocajului privind plățile, ceea ce reclamă declanșarea procedurii insolvenței împotriva debitorului respectiv. În cadrul procedurii insolvenței, principalii participanți au în principiu, obiective distincte referitor la aspectul rezolvării situației de încetare a plăților, în funcție de modalitatea de rezolvare în măsură să îi avantajeze. Astfel, debitorul va urmări să se realizeze plata creanțelor pe calea redresării activității sale prin reorganizarea judiciară, care i-ar permite continuarea existenței și activității mai departe. Pe creditori îi interesează recuperarea creanțelor lor într-un procent cât mai substanțial și într-un termen cât mai scurt, ceea ce se realizează îndeosebi, pe calea lichidării bunurilor debitorului, prin faliment, chiar dacă aceasta înseamnă eliminarea debitorului din mediul de afaceri. Ceea ce rămâne comun în cazul ambelor obiective este plata creanțelor, constituind sub aspect legal un drept pentru creditori și o obligație pentru debitor.
Unul dintre scopurile derulării procedurii, urmărit de legiuitor prin noua lege, se circumscrie faptului că, în perioada anterioară s-a manifestat o evidență tendință de facilitare a intrării pe piață a cât mai multor agenți comerciali. Proliferarea apărută în privința acestora nu a fot însoțită și de rezultatele economice dorite, în schimb numărul comercianților ajunși în procedura falimentului a crescut enorm atrăgând cheltuieli exorbitante, în timp ce numărul procedurilor de reorganizare a rămas minor. Se impunea, prin urmare, adoptarea unor dispoziții referitoare la procedura insolvenței care să faciliteze ieșirea rapidă din circuitul comercial a agenților comerciali ajunși în faliment. Scopul respectiv putea fi atins și pe alte căi, dar procedura insolvenței prezintă mai multe avantaje, printre care și acela că rezolvă, totodată, și aspectele legate de legăturile comerciantului cu terțe persoane. De aceea este și de preferat să se aprecieze că legiuitorul a avut în vedere pentru derularea procedurii în materie și ipoteza în care un singur creditor depune declarație de creanță, chiar dacă de esența procedurii este caracterul colectiv, care implică mai mulți creditori. Din punct de vedere statistic, mai mult de 90% din întreprinderile românești sunt întreprinderi mici și mijlocii, insolvența acestora însemnând automat falimentul. Iar debitorul care, teoretic, ar avea dreptul la reorganizarea judiciară, dar se opune la deschiderea procedurii insolvenței, pierde dreptul de a cere reorganizarea judiciară, cu titlul de sancțiune. Așadar, cel puțin din punct de vedere cantitativ, reorganizarea judiciară este o modalitate excepțională a procedurii, care poate fi instituită într-un număr foarte redus de cazuri.
Obiectul procedurii insolvenței
Obiectul procedurii poate fi identificat, de principiu ca fiind averea debitorului. Deși, în limbaj comun averea se confundă cu patrimoniul debitorului, în realitate, numai procedura de insolvența generic concepută are în vedere patrimoniul debitorului, ca sumă de bunuri, drepturi și obligații. De altfel, legea operează o separație logică între activul și pasivul patrimoniului debitorului atunci când vorbește de facerea inventarului și întocmirea tabelelor de creanțe. Într-adevăr, în perioada de observație așa-numitele prime măsuri sunt menite a stabili activul patrimonial al debitorului, prin intermediul inventarului și, respectiv, pasivul patrimonial al acestuia, prin intermediul notificărilor, declarațiilor de înregistrare a creanțelor și al întocmirii diverselor tabele de creanță. În schimb, procedurile de vânzare în cazul falimentului nu au în vedere patrimoniul debitorului, ci numai activul patrimonial al acestuia, singurul care poate fi supus vânzării. Datoriile se lichidează în sensul că sunt stinse într-una dintre modalitățile de stingere a datoriilor.
Pe de altă parte, pentru atingerea scopului procedurii, obiectul nu-l reprezintă numai patrimoniul debitorului, ci și patrimoniul asociaților cu răspundere nelimitată și, uneori dacă sunt îndeplinite condițiile legale, patrimoniul persoanelor din conducerea debitorului, persoana juridică vinovată de aducerea acesteia în stare de insolvență. Legea care reglementează insolvența transfrontalieră, permite ca în România să fie executate bunurile unui debitor, chiar dacă în străinătate nu s-a deschis procedura de insolvență principală. Această lege vorbește de o procedură principală și de una secundară. Prin urmare, un creditor din România poate cere deschiderea procedurii insolvenței față de o sucursală din România, chiar dacă societatea-mamă din străinătate nu a intrat într-o astfel de procedură. Obiectul procedurii îl reprezintă, în acest caz, doar activele patrimoniale ale societății de pe teritoriul României.
Scopul și principiile procedurii insolvenței
Scopul procedurii insolvenței nu are aceeași semnificație pentru toți inițiatorii. Astfel, pentru debitor, ținta este atinsă atunci când reușește redresarea și continuarea activității normale. Creditorii consideră că scopul este atins daca gradul de recuperare a creanțelor reflectă pierderea suferită prin întârzierea momentului distribuirii în favoarea lor față de data deschiderii procedurii. Interesul creditorului este să păstreze în persoana debitorului un partener de afaceri. Legea 85/2006 rezultă că întreaga procedură este guvernată de următoarele principii:
1.5.1 Principiul celerității
Succesul în activitatea comercială se poate dobândi nu numai prin amplitudinea activității ci și prin frecvența crescută a ciclului operațional referitor la dobândirea sau producția de mărfuri, vânzare, reinvestirea capitalului în mărfuri sau producție. Codul de procedură civilă prevede judecata cu precădere și desfășurarea cu celeritate a proceselor în materie comercială. Dincolo de scopul intern, acoperirea pasivului debitorului, procedura mai are și o consecință, un scop extern raportat la mulțimea comercianților, în sensul eliminării din rândul acestora a debitorilor care nu reușesc înlăturarea stării de insolvență, precum și al reintegrării acelora care înlătură insolvența, dovedindu-se viabili în sistemul comercial în care activează. Realizarea ambelor scopuri menționate apare ca fiind eficientă daca se derulează și cu celeritate. Astfel, acoperirea pasivului debitorului, permite acestora din urmă să dispună de sumele necesare pentru reluarea ciclului de producție sau de achiziție de mărfuri în vederea vânzării și obținerii profitului și previne totodată extinderea stării de insolvență și la creditorii debitorului, iar aceasta cu cât mai repede cu atât mai bine.
De asemenea, menținerea unui timp mai îndelungat în sistemul comercianților a unor debitori aflați în stare de insolvență, fără înlăturarea sau reorganizarea și reintegrarea lor, menține blocajul raporturilor comerciale în care sunt participanți aceștia, cu consecința restrângerii libertății de acțiune și a degradării condițiilor de activitate și pentru ceilalți comercianți. Asigurarea celerității actelor și operațiunilor prevăzute de lege în procedura insolvenței este esențială pentru reușita acesteia din punct de vedere economic.
Celeritatea nu înseamnă doar menținerea unui ritm alert ci și înlăturarea unor activități sau etape care nu ar prezenta utilitate în procedura, apreciindu-se ca doar unele sunt obligatorii, iar acest din urmă aspect implică și intervenția la nivel legislativ. Consacrarea, în reglementarea procedurii, a unei instituții juridice noi, aceea a procedurii simplificate, a avut în vedere și cerința derulării cu celeritate a procedurii insolvenței. De asemenea, în raport cu cerința celerității, în practica judiciară există tendința aplicării în mod restrictiv a dispozițiilor privind suspendarea derulării procedurii precum și posibilitatea că în demersurile privind recuperarea creanțelor lor, creditorii să accepte recuperarea parțială dar într-un termen scurt, în idee că este mai profitabil să recupereze mai puțin dar mai repede decât să recupereze mai mult dar eventual și incert precum și într-un termen îndelungat.
1.5.2 Principiul unității și colectivității procedurii insolvenței
Acest principiu ține de natura procedurii insolvenței, care opune debitorului, masa creditorilor, și prevede un regim juridic unitar pentru fiecare dintre aceștia. Consecința aplicării acestui principiu este în primul rând aceea că derularea procedurii se raportează la întreaga colectivitate a creditorilor, iar nu numai la creditorul care a formulat cererea introductivă prin admiterea căreia s-a deschis procedura. De asemenea închiderea procedurii poate intervenii nu prin raportarea plății doar la unul sau mai mulți creditori, ci a tuturor acelora care au formulat declarații de creanță. De exemplu, în cazul în care s-a deschis procedura la cererea unui creditor iar ulterior și alți creditori au formulat declarații de creanță în cauză, debitorul nu poate, plătind doar creanța creditorului titular al cererii introductive, să formuleze recurs împotriva hotărârii prin care s-a deschis procedura cerând închiderea acesteia sau respingerea cererii introductive. Aceasta deoarece starea de insolvență a debitorului se menține în continuare în raport cu celelalte creanțe neachitate ceea ce justifică desfășurarea în continuare a procedurii. Aplicarea principiului in discuție are aceeași conotație și în cazul renunțării la judecată sau a cererii de suspendare din partea doar a unuia dinte creditori sau în cazul formulării separate a mai multor cereri de deschidere a procedurii, care trebuie conexate.
Trebuie menționat în acest context că esența procedurii este starea de insolvență iar nu numărul creditorilor. Insolvența poate interveni și în raport doar cu un singur creditor. Faptul că într-un caz nu intervin doi sau mai mulți creditori, ci unul singur nu înseamnă că nu se mai poate discuta despre procedura insolvenței. Posibilitatea sindicalizării creditorilor este un beneficiu al procedurii iar nu o condiție de existență a acesteia. Instituțiile și regulile specifice procedurii sunt concepute pentru ipoteza mai multor creditori, ipoteză care nu este în măsură să înlăture nici aplicabilitatea generala a principiului în discuție. Fiind o procedura colectivă, toate cererile creditorilor trebuie să fie reunite în același dosar al tribunalului. Dacă s-a deschis procedura într-un dosar, în baza cererii unuia dintre creditori, cererile celorlalți creditori, cu același obiect, vor fi conexate, ca fiind cereri de înregistrare a creanțelor, în același dosar.
1.5.3 Principiul participării active al creditorilor
Prin mai multe dispoziții pe care le cuprinde, Legea 85/2006 determină o prezență activă în procedura din partea creditorilor. În primii ani de aplicare a legii, după ce aproape 50 de ani nu fusese aplicată în fapt, nici reglementarea falimentului din Codul comercial, prin multe dintre declarații de creanță formulate în diferite cauze, creditorii solicitau judecata cererii în lipsa lor și indicau contul bancar în care judecătorul sindic să efectueze virarea sumelor în contul creanței lor. Opusul acestei neparticipări a creditorilor la derularea procedurii este expresia principiului în discuție, care transpare dintr-o serie de dispoziții din cuprinsul legii nr 85/2006 în special cele care privesc reglementarea comitetului creditorilor și a adunării creditorilor, posibilitatea creditorilor de a determina desemnarea practicianului în insolvență, cenzurarea deciziilor manageriale ale acestuia sub aspectul oportunității, determinarea deciziilor importante în derularea procedurii.
1.5.4 Principiul maximizării recuperării creanțelor
Acest principiu este expres reglementat, în vederea creșterii la maximum a valorii averii debitorului, administratorul judiciar/lichidatorul poate să mențină sau sa denunțe orice contract, închirierile neexpirate sau alte contracte pe termen lung, atât timp cât aceste contracte nu vor fi fost executate în totalitate ori substanțial de către toate părțile implicate.
Principiul maximizării recuperării creanțelor este un principiu care trebuie avut în vedere la realizarea scopului legii, care constă în acoperirea pasivului debitorului aflat în stare de insolvență. O serie de dispoziții legale consacra indirect acest principiu. Pentru maximizarea recuperării creanțelor, legea a prevăzut , în art. 126, ca în cazul în care bunurile care alcătuiesc averea unui grup de interes economic ori a unei societăți în nume colectiv sau în comandită nu sunt suficiente pentru plata creanțelor înregistrate în tabelul definitiv consolidat de creanțe, împotriva grupului sau a societății judecătorului-sindic va autoriza executarea silită, în condițiile legii, împotriva asociaților cu răspundere nelimitată sau, după caz, a membrilor, pronunțând o sentință definitivă și executorie, care va fi pusă în executare de lichidator, prin executor judecătoresc. Principiul enunțat își găsește expresie și în prevederile art.138 care consacră răspunderea membrilor organelor de conducere în situațiile expres și limitativ prevăzute de textul legal menționat.
Analiza solvabilității
Solvabilitatea ca să fie menținută trebuie să fie condiționată de sincronizarea ritmului încasărilor de fonduri legate de transformarea îîvenț- n moneda a activelor ajunse la maturitate. În acest sens, aprecierea solvabilității se realizează prin compararea între lichiditatea activului și exigibilitatea pasivului, respectiv a activelor totale cu datoriile totale, din care rezultă situația netă sau:
Activul net contabil: ANC = Total activ – Total datorii
În aprecierea solvabilității sunt utilizate o serie de rate din structura pasivului și caracterizează îndatorarea și autonomia financiară a întreprinderii:
Rata solvabilității patrimoniale : Rsp =
Această rată exprimă ponderea capitalului propriu în pasiv, a cărei valoare minimă trebuie să se încadreze între 0,3 – 0,5 peste 0,5 reflectând o situație normală.
Rata solvabilității generale : Rsg = = +1 = +1
În care = Gradul de autonomie financiară.
Creditorii sunt interesați într-o valoare cât mai mare a raportului, garanția lor fiind constituită din activul întreprinderii.
Sunt și alte variante de calcul prin intermediul rapoartelor
Rsg1 = > 1
Rsg2 =
Rata îndatorării totale : Rd = = LF – (levierul financiar)
Rata îndatorării pe termen lung : RDTL =
Această rată arată dependența de creditori pe termen lung, este majorată de inflație, fiind un indicator de risc proporțional cu valoarea lui. Mărimea lui variază de la un sector de activitate la altul.
Capacitatea de îndatorare: Cd =
Rata exprimă ponderea capitalului propriu în capitalul permanent, depinde de structura financiară și arată posibilități de îndatorare crescute pentru
Capacitatea de rambursare : Cr = care arată capacitatea întreprinderii de a-și rambursa datoriile totale și completează rata de îndatorare, valoarea minimă de 0,25 fiind acceptabilă.
Rata cheltuielilor financiare: Rcf =
Rata exprimă indirect solvabilitatea, prin ponderea cheltuielilor financiare în rezultatul exploatării, trebuind să fie cât mai mică pentru a evita riscul de non-plată. Pentru ca întreprinderea să fie într-o situație acceptabilă, nu este de-ajuns ca ea să fie solvabilă, ci trebuie să le poată achita la scadența convenită. Întreprinderea poate fi solvabilă, având un activ total superior datoriilor, dar să nu aibă suficiente lichidități pentru a respecta scadențele, ceea ce impune analiza separată a lichidității sale. Dacă solvabilitatea vizează aptitudinea întreprinderii de a-și regla datoriile pe termen mediu și lung și oferă o informație parțială asupra lichidității pe termen scurt, gradul de lichiditate exprimă calitatea echilibrului financiar al întreprinderii pe termen scurt. Lichiditatea măsoară aptitudinea întreprinderii de a face față obligațiilor pe termen scurt și reflectă capacitatea de a transforma rapid activele circulante în disponibilități. O întreprindere este lichidă când resursele degajate de operațiunile curente ale exercițiului îi furnizează suficiente disponibilități pentru a face față scadențelor pe termen scurt.
Noțiunea de lichiditate poate viza bilanțul și activele acestuia, fiecare având semnificație proprie: lichiditatea bilanțului se referă la faptul că activele sub 1 an sunt superioare datoriilor sub 1 an, ceea ce ferește întreprinderea de faliment pe termen scurt. Ea rezultă dintre comparația între activele lichide și pasivul exigibil, de aici reiese fondul de rulment financiar:
1) FRF = Active circulante – Datorii curente (pe termen scurt)
2) Rata lichidității generale: Rlg =
Această rată exprimă gradul de lichiditate și variază după sectorul economic: este subunitar în sectorul de distribuție și aproape 2 în sectoarele industriale cu ciclu lung. Valoarea ei trebuie comparată cu întreprinderi similare și depinde de viteza de rotație a stocurilor și a datoriilor pe termen scurt. Valorile supraunitare ale ratei arată o lichiditate satisfăcătoare, ca urmare a unui fond de rulment pozitiv. În caz contrar, lipsa de lichidități, consecința unui fond de rulment negativ poate conduce la încetarea de plăți, ceea ce echivalează cu riscul de faliment sau de insolvabilitate. Noțiunea de lichiditate comportă mai multe grade cum ar fi:
3) Rata lichidității reduse: Rlr =
Rata reflectă capacitatea de rambursare a datoriilor pe termen scurt, având valoarea optimă peste 0,5 pentru o lichiditate normală.
4) Rata lichidității imediate ( rapide) Rli =
Se mai numește și rata de trezorerie a cărei valoare minimă de 0,2 – 0,3 reflectă o garanție de lichiditate pentru întreprindere.
2.1 Analiza indicatorilor care exprimă gradul de solvabilitate-îndatorare
Indicatorii de solvabilitate se calculează pe baza informațiilor sintetizate în bilanțul contabil sau în situația patrimoniului. Prin solvabilitate se înțelege capacitatea unui agent economic de a-și plăti obligațiile față de creditorii săi la data scadentă. Această capacitate este interpretată prin posibilitate agentului economic de a face față cu totalul activelor de care dispune oricăror obligații de plată și rambursării de datorii.
Forma generală de solvabilitate pe care un agent economic o înregistrează, este dată de una din următoarele forme ale aceleași expresii indicative:
, sau b)
Relația “a” reflectă capacitatea agentului economic de acoperire financiară a datoriilor cu activele de care dispune în timp ce un nivel supraunitar exprimă incapacitatea acestuia de a-și îndeplini obligațiile de achitare a datoriilor prin prisma activelor totale înscrise la un moment dat în bilanț sau în situația activelor, datoriilor și capitalurilor proprii.
2.1.1 Indicatorii care exprimă gradul de îndatorare
a) Indicatori ai solvabilității:
a1) Rata solvabilității = x 100
Uneori se aplică și o relație de calcul cu o semnificație extinsă la datoriile curente denumită “Rata solvabilității generale”.
a2) Rata solvabilității generale = x 100
Rata solvabilității exprimă măsura procentuală a proporției sumei datoriilor totale în capitalurile proprii, în timp ce rata solvabilității generale dimensionează proporția în care activele totale asigură acoperirea financiară a datoriilor curente.
b) Indicatori de îndatorare:
b1) x 100
b2) x 100
b3) x 100
b4) x 100
Indicatorii solvabilității de obicei sunt exprimați procentual având un nivel care confirmă o stare financiară consolidată atunci când mărimea lor se situează sub limita de 30-40 %. Indicatorul b4) este cunoscut și sub denumirea de “Rata autonomiei financiare” a cărei dimensiune numerică este luată în seamă ca fiind foarte bună atunci când nu depășește 30%. În timp ce rata datoriilor b1) este cunoscut ca fiind de o mărime care confirmă în mod practic că nu există riscul de a intra în incapacitatea de plată, atunci când are o expresie numerică situată sub 40%. Pentru indicatorul b4) uneori se recurge și la o altă formă de calcul care dimensionează proporția capitalurilor proprii în capitalurile permanente sau, resurse financiare permanente astfel: b4) x 100
Referitor la modalitatea de calcul a ratei autonomiei financiare se precizează că diferența dintre capitalurile permanente de la numitorul raportului și capitalurile proprii de la numărător este formată din următoarele elemente financiare: datoriile ce trebuie plătite într-o perioadă mai mare de un an și subvențiile pentru investiții. În aceste condiții expresia b4) a ratei autonomiei financiare este cu atât mai bună cu cât are o mărime mai apropiată de unitate și respectiv, proporția elementelor care diferențiază cele doua tipuri de capitaluri, în capitalurile permanente, este mai redusă. Sau, altfel spus, cu cât datoriile ce trebuie plătite într-o perioadă mai mare de un an sau subvențiile pentru investiții, au o valoare mai redusă, cu atât autonomia financiara a agentului economic este mai consolidată.
Indicatorul care compară totalul dobânzilor datorate aferente împrumuturilor contractate, la nivelul unui an, cu capitalurile proprii, astfel:
Indicatorul cu semnificație practică de cunoaștere a gradului de acoperire a dobânzilor de plătit la un moment dat, pentru toate creditele contractate, din rezultatul exploatării este următorul : Capacitatea de acoperire a dobânzii =
Cea mai mică valoare, luată în seamă ca și limita optimă pentru indicatorul “Capacitatea de acoperire a dobânzii” este de 2. Mărimea capacității de acoperire a dobânzii în practică se situează de cele mai multe ori la nivelul critic de 1, aceasta atenționează o activitate economică că are performanțe financiare slabe, în timp ce o mărime subunitară a acestui indicator este foarte periculoasă, arătând o situație financiară dificilă determinată de contractarea unui volum de credite care depășește posibilitatea de plată a dobânzilor aferente, calitatea managementului financiar este în acest caz deficitară și se impune o reconsiderare a echipei manageriale.
2.2 Metodele și procedurile de prevenție a insolvenței
Majoritatea legislațiilor europene prevăd diverse măsuri de prevenție a insolvenței, măsuri care fie sunt lăsate la inițiativa creditorilor, fie sunt la îndemâna debitorului. Având în vedere că în jurul întreprinderii gravitează multiple interese, că o multitudine de persoane depind într-o măsură mai mica sau mai mare de supraviețuirea întreprinderii și că statul și comunitatea locală nu își pot permite foarte ușor pierderea unei surse de taxe și impozite si de locuri de muncă, redresarea sau salvarea întreprinderii reprezintă ținte din ce în ce mai prezente în majoritatea legislațiilor europene, precum și în cea americană.
Pentru debitorul a cărei întreprindere se află în dificultate, dar care este viabilă, recurgerea la măsurile de prevenție este ultimul mijloc util pentru a-și păstra sau recăpăta independența economică și juridică, întrucât, un debitor aflat în procedura insolvenței, chiar și în cazul în care își va păstra administrarea averii proprii, este o persoană dependentă, care se află sub controlul și supravegherea practicianului în insolvență, la rândul său controlat și supravegheat de judecătorul sindic și de creditori. Măsurile de prevenție a insolvenței sunt opțiuni ale debitorului, care poate să decidă sau nu, spre exemplu, trecerea la un management de criză, fuziunea cu alte societăți sau divizarea în două sau mai multe societăți care să devină independente unele de altele. Unele proceduri de evitare a insolvenței cum sunt negocierea cu creditorii, medierea, arbitrajul, concordatul, presupun atât acordul sau implicarea creditorilor, cât și medierea sau arbitrajul din partea unui terț, de preferință un practician în insolvență. Procedurile de evaluare a bonității și a gradului de risc al unei afaceri sunt surse importante de informații pentru avertizarea timpurie. Instituțiile financiare sunt, ele însele, obiect al analizei agențiilor de rating. În funcție de poziția în clasamentele de rating, instituția financiară analizată prezintă o credibilitate mai mică sau mai mare pentru investitorii în produsele financiare ale acesteia, pentru eventualii împrumutători sau pentru clientelă. Și instituțiile publice, inclusiv statul, sunt supuse analizei de rating; în funcție de clasificare, riscul afacerii cu acestea fiind mai mic sau mai mare. Spre exemplu, atunci când o comună emite obligațiuni, un rating ridicat conferă lichiditate mare obligațiunilor emise, în timp ce un rating scăzut poate cauza insuccesul emisiunii de obligațiuni însăși.
Ratingul de țară este esențial, spre exemplu, pentru încrederea investitorilor în economia statului respectiv un rating ridicat determină un volum mai mare de investiții, inclusiv a celor speculative, în timp ce un rating scăzut determină un interes scăzut al investitorilor. Specialiștii în insolvență recomandă cursuri de instruire specializate celor care pornesc o afacere, dar și consultanților externi care acordă asistență întreprinzătorilor (auditori, contabili, consultanți, practicieni în insolvență), cursuri care să le ofere, spre exemplu, linii directoare privind modul de înființare și conducere a unei afaceri într-o manieră care să permită evitarea insolvenței. Instruirea este necesară pe întreaga durată de viață a unei întreprinderi, fiind un mijloc prin care întreprinzătorii pot fi încurajați să evalueze în mod regulat poziția financiară a întreprinderii lor.
INSOL International este o federație internațională de specialiști în insolvență. Această organizație a elaborat un set de principii privind abordarea modurilor extrajudiciare de ieșire din criză. Acestea pot fi considerate ca declarații de bune uzanțe pentru toate modurile de ieșire din criză, care implică mai multe clase de creditori. INSOL International a adunat la loc bancheri experimentați în insolvență și reorganizare, în scopul elaborării unui set de principii privind o abordare globală a modurilor de ieșire din criza care implică mai multe clase de creditori, asistați de experți din 150 de organizații din întreaga lume.
Un set de principii a fost elaborat, menit să fie aplicat pe plan internațional și să formeze o platformă pentru reorganizarea viitoare, cu respectarea, totuși, a legilor și uzanțelor locale. Regulile de reorganizare predictibile și acceptate pe larg au următoarele avantaje:
Reducerea de timp și costuri care, altfel, ar fi cheltuite de părți în discuții fundamentale, dar neproductive privind regulile după care să joace;
Reducerea lipsei de încredere, nesiguranței și suspiciunii dintre grupurile de creditori, în particular în locale, ceea ce încurajează o mai mare cooperare și micșorează riscul de prejudiciu economic.
2.3 Centrala Incidentelor de Plăți (CIP)
Incidentul de plată este neîndeplinirea întocmai și la timp a obligațiilor titularilor de cont în timpul procesului de decontare a instrumentului de plată, obligații rezultate prin efectul legii, a căror neîndeplinire este adusă la cunoștința Centralei Incidențelor de Plăți (CIP) de către persoanele declarante. Incidentul de plată major este incidentul de plată determinat de înregistrarea uneia din următoarele situații:
în cazul cecului: cec refuzat la plată pentru că a fost emis fără autorizarea trasului; cec refuzat la plată din lipsă totală de disponibil, în cazul prezentării la plată înainte de expirarea termenului de prezentare; cec refuzat la plată din lipsă parțială de disponibil, în cazul prezentării la plată înainte de expirarea termenului de prezentare; cec refuzat la plată pentru că a fost emis cu dată falsă; cec refuzat la plată pentru că a fost emis de un trăgător aflat în interdicție bancară;
în cazul biletului la ordin și al cambiei: cu scadență la vedere refuzat la plată din lipsă totală de disponibil, în cazul prezentării la plată în termen; cu scadență la vedere refuzat la plată din lipsă parțială de disponibil, în cazul prezentării la plată în termen; cu scadență la un anume timp de la vedere, la un anume timp de la data emiterii sau la o dată fixă refuzat la plată din lipsă totală de disponibil, în cazul prezentării la plată la termen; cu scadență la un anume timp de la vedere, la un anume timp de la data emiterii sau la o dată fixă refuzat la plată din lipsă parțială de disponibil, în cazul prezentării la plată la termen.
Într-una din aceste situații care au fost semnalate, se declanșează interdicția bancară care este regimul impus de către o instituție de credit trasă unui titular de cont prin care se interzice acestuia emiterea de cecuri pe o perioadă de un an, ca urmare a unui incident de plată major produs cu cec. Obligatul la plată, în această operațiune, este persoana fizică sau juridică, rezidentă ori nerezidentă, care prin emiterea/acceptarea unui instrument de plată este ținut să onoreze obligația asumată; obligatul la plată pentru cec este trăgătorul, pentru cambie este trasul acceptant, iar pentru bilet la ordin este subscriitorul.
Persoanele declarante sunt obligate să raporteze la CIP, la termenele și în condițiile prevăzute de prezentul regulament, informațiile privind incidentele de plăți.
Persoanele declarante la CIP sunt:
instituțiile de credit – persoane juridice române, pentru toate informațiile privind incidentele de plăți produse de către proprii titulari de cont sau de cei din unitățile lor;
sucursalele din România ale instituțiilor de credit străine, pentru toate informațiile privind incidentele de plăți produse de către proprii titulari de cont.
Declaranții autorizează un angajat (persoana acreditată) să transmită la și să recepționeze de la CIP informații privind incidentele de plăți. Dacă, pe numele unor persoane fizice sau juridice au fost înregistrate unul sau mai multe incidente de plată majore, ele sunt înscrise în Fișierul Național al Persoanelor cu Risc.
Centrala Incidențelor de Plăți are o bază de date care cuprinde:
● Fișierul Național de Incidente de Plăți (FNIP), un fișier de interes general ce conține incidente de plăți cu cecuri, cambii, bilete la ordin și care este structurat în: Fișierul Național de Cecuri (FNC); Fișierul Național de Cambii (FNCb); Fișierul Național de Bilete la Ordin (FNBO);
● Fișierul Național al Persoanelor cu Risc (FNPR) conține incidentele de plăți majore înregistrate pe numele unei persoane fizice sau juridice, rezidente ori nerezidente, și este alimentat automat de FNIP.
Accesarea bazei de date a CIP de către persoanele declarante se poate face zilnic. Persoanele declarante sunt obligate să raporteze la CIP, la termenele și în condițiile prevăzute de Regulament, informațiile privind incidentele de plăți. Astfel, în cazul în care instituția de credit trasă, a trasului acceptant sau a subscriitorului a decis refuzul la plată al cecului, cambiei ori biletului la ordin, persoana declarantă are obligația ca, cel târziu în ziua bancară următoare zilei refuzului, să transmită la CIP refuzurile la plată pentru cecuri, cambii și bilete la ordin. După înregistrarea informației în baza de date a CIP, persoana declarantă poate prelua, prin intermediul aplicației CIP, “Cererea de înscriere a refuzului bancar privind cecul”, “Cererea de înscriere a refuzului bancar privind cambia” sau “Cererea de înscriere a refuzului bancar privind biletul la ordin”, după caz. Instituția de credit are obligația să pună la dispoziția fiecărui client cererile care conțin informațiile înscrise pe numele/denumirea sa, cel târziu în ziua următoarea înscrierii la CIP a refuzului.
Pe de altă parte, în cazul înregistrării în baza de date a CIP a unui incident de plată major cu cec care generează interdicție bancară, instituția de credit este obligată să notifice titularului de cont declararea acestuia în interdicție bancară cu scopul de a preveni producerea unor noi incidente de plăți și pentru a sancționa titularul de cont care a generat incidentul în circuitul bancar. Instituția de credit adresează titularului de cont o “Somație” care cuprinde interdicția de a emite cecuri pe o perioadă de un an începând cu data înregistrării la CIP a incidentului de plată major, precum și obligația de a restitui, de îndată, instituției de credit (instituțiilor de credit) al cărei (căror) client este formularele de cec aflate în posesia sa și/sau a mandatarilor săi. Somația va putea fi transmisă titularului de cont cel târziu în ziua bancară următoare zilei înscrierii la CIP a refuzului. Suspendarea, reluarea sau anularea înregistrărilor privind incidentele de plăți din baza de date a CIP se face de către persoanele declarante, în baza unei hotărâri judecătorești executorii, prin care se dispune suspendarea interdicției.
Regulamentul conține, de asemenea, prevederi refitoare la:
organizarea și gestionarea informației privind incidentele de plăți înregistrate în baza de date a CIP;
difuzarea de către CIP a informației privind incidentele de plăți;
corectarea informațiilor eronate care au fost sau care nu au fost înregistrate în baza de date a CIP;
răspundere și sancțiuni, atât în sarcina persoanelor declarante, cât și pentru instituțiile de credit.
Centrala Incidentelor de Plăți (CIP) reprezintă o structură specializată în colectarea, stocarea și centralizarea informațiilor specifice incidentelor de plăți produse de titularii de cont cu cecuri, cambii și bilete la ordin. Transmiterea informației la CIP se face pe cale electronică, prin utilizarea Rețelei de Comunicații Interbancare.
Baza de date a CIP este organizată în două fișiere:
1. Fișierul național de incidente de plăți (FNIP) care are trei componente:
Fișierul național de cecuri (FNC),
Fișierul național de cambii (FNCB),
Fișierul național de bilete la ordin (FNBO)
2. Fișierul național al persoanelor cu risc (FNPR) care este alimentat automat din FNIP.
Fișierul național al persoanelor cu risc colectează informațiile privind incidentele de plăți majore (instrumente de plată trase în descoperit de cont, cecuri emise fără autorizarea trasului, cecuri emise cu dată falsă, cecuri emise de către un trăgător aflat în interdicție bancară) înregistrate pe numele unei persoane fizice/juridice, rezidente sau nerezidente.
Anularea incidentelor de plată din această bază de date poate fi efectuată numai de către aceeași persoană declarantă care le-a transmis anterior la CIP, din proprie inițiativă sau ca urmare a unei hotărâri judecătorești executorii. Interdicția bancară este regimul impus de către o instituție de credit unui titular de cont de interzicere a emiterii de cecuri pe o perioadă de un an începând cu data înregistrării la CIP a unui incident de plată major și asigură prevenirea producerii unor noi incidente de plăți și sancționarea titularilor de cont care le generează în sistemul bancar. Suspendarea sau reluarea interdicției bancare se realizează de către persoanele declarante, doar în baza unei hotărâri judecătorești executorii prin care este dispusă suspendarea, respectiv reluarea unei interdicții bancare a unui cec.
În baza informațiilor recepționate de la persoanele declarante, CIP are obligația să transmită tuturor persoanelor declarante „Notificarea CIP privind interdicția bancară", în cazul inserării/anulării unui incident de plată major cu cec și, respectiv „Notificarea CIP privind suspendarea/reluarea interdicției bancare", în cazul suspendării/reluării interdicției bancare pentru un cec. Persoanele declarante au obligația distribuirii acestor informații în propriul sistem intrabancar. Sediul central al instituției de credit sau unitatea teritorială a instituției de credit unde respectiva persoană fizică sau juridică, rezidentă sau nerezidentă, are cont deschis are obligația recuperării formularelor de cec necompletate sau greșit completate.
Utilizatorii informațiilor existente în baza de date a CIP sunt:
Banca Națională a României;
Instituțiile de credit, în mod obligatoriu, la eliberarea de formulare de cecuri titularilor de cont;
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Ministerul Administrației și Internelor cu unitățile lor teritoriale, instanțele judecătorești, alte instituții ale statului cu atribuții de supraveghere și control;
Persoanele fizice și alte persoane juridice, rezidente sau nerezidente, prin intermediul instituțiilor de credit, în condițiile legii.
Informațiile înscrise în FNPR pe numele unei persoane fizice sau juridice, rezidente sau nerezidente, alături de analizele specifice efectuate de instituțiile de credit, pot contribui la fundamentarea deciziei de deschidere de cont curent pentru un nou client sau de acordare a unui credit.
2.4 Cifra de afaceri
Cifra de afaceri reprezintă totalitatea afacerilor realizate de întreprindere evaluate în prețuri curente. În sens larg prin cifra de afaceri înțelegem ansamblul încasărilor întreprinderii, sau ansamblul desfacerii unei întreprinderi în decursul unui an. În termeni corecți, cifra de afaceri reprezintă suma veniturilor aferente bunurilor livrate, lucrărilor executate, serviciilor prestate, precum și a altor venituri din exploatare, mai puțin rabaturile, remizele si alte reduceri acordate clienților. În cifra de afaceri nu sunt inclus veniturile financiare și veniturile excepționale.
Cifra de afaceri a întreprinderii poate fi privită ca:
cifra de afaceri totală : care măsoară totalitatea încasărilor întreprinderii. În România, cifra de afaceri se calculează adunând veniturile obținute din vânzarea mărfurilor, din prestările de servicii de către terți, venituri obținute ca urmare a prestării diferitelor lucrări. Acest sistem de calcul este reglementat prin legislația contabilă și respectă structura contului de profit și pierdere.
cifra de afaceri netă : este un indicator de măsurare a performanțelor economice a întreprinderii și asigură determinarea poziției pe piață în sistemul concurențial, cu firme de același profit de activitate sau alte entități.
cifra de afaceri medie : este cunoscută și ca prețul mediu de vânzare și se referă la venitul obținut de unitatea de produs, serviciu sau lucrare, prin raportarea cifrei de afaceri totale la volumul individual al producției, serviciilor sau lucrărilor executate;
cifra de afaceri critică : arată pragul de rentabilitate al întreprinderii. Pragul de rentabilitate semnifică acel nivel al veniturilor din vânzări necesar a fi obținut pentru acoperirea integrală a cheltuielilor de exploatare. La stabilirea pragului de rentabilitate se consideră nivelul profitului 0.
Fiecare dintre aceste categorii utilizate în abordarea cifrei de afaceri evidențiază un anumit aspect referitor la activitatea întreprinderii, și toate la un loc arată capacitatea întreprinderii de a înregistra performanțe.
Sursele informaționale pentru analiza generală a întreprinderii pe baza cifrei de afaceri:
bugetele de venituri si cheltuieli pentru etapa de planificare a veniturilor;
situații financiare periodice adică, contul de profit și pierdere pentru datele efective realizate;
notele anexe la situațiile financiare;
balanțele de verificare sintetice și analitice lunare;
situațiile individuale ale conturilor de venituri.
2.4.1 Analiza dinamică și structurală a cifrei de afaceri
În procesul de analiză a acestui indicator cantitativ, pentru caracterizarea activității generale a întreprinderii trebuie avute în vedere câteva aspecte legate de importanța acestui indicator. Referitor la sursele de venituri, în analiza situației economico-financiare a întreprinderii, prin prisma cifrei de afaceri, etapa inițială este dependentă de specificația activității desfășurate și, în mod deosebit a celei de bază. Legat de acest aspect, trebuie avută în vedere, în mod deosebit caracteristica pieței pe care se operează o piață fixă sau una flexibilă.
2.4.2 Analiza valorică a cifrei de afaceri
În practica de analiză a cifrei de afaceri, de regulă, primul pas îl reprezintă referențierea realizărilor din perioada curentă la nivelul previzionat al indicatorului sintetic prevăzut în bugetul de venituri și cheltuieli. Pentru efectuarea acestei operațiuni este necesara experiența, ca suport informațional de date de analiză, a unui set de indicatori analitici relevanți, care compun indicatorul sintetic. Parcurgerea acestei prime etape de analiză are rolul de:
cuantifica contribuția individuală a elementelor componente ale cifrei de afaceri;
identifica formarea și variația indicatorului cifrei de afaceri pentru perioada supusă analizei;
valorifica fundamentarea și acuratețea sistemului de planificare a întreprinderii pe o perioadă mai mare de timp;
va stabili strategiile modificatoare ce vizează orientarea activității de bază în raport cu alte activități secundare.
Modelul după care se formează cifra de afaceri este reprezentat de formula de mai jos, respectiv, o însumare a elementelor de venituri planificate la nivelul întreprinderii, astfel:
CA = ∑(PMV+VPS+VLE+VAD+…)
În care:
CA reprezintă cifra de afaceri,
PMV este producția marfă vândută;
VPS sunt veniturile obținute din prestări de servicii către terți;
VLE sunt veniturile din lucrări executate;
VAD sunt venituri din activități diverse.
2.4.3 Analiza relativa a cifrei de afaceri
Relevanța indicatorilor cantitativi este limitată de:
evoluția preturilor si tarifelor;
modificarea ratei inflației;
modificarea structurii elementelor componente ale cifrei de afaceri.
În analiza economico-financiară sunt utilizați indicatorii exprimați în mărimi relative, deoarece aceștia asigură un nivel de comparative relevant, atât în interiorul întreprinderii cât și în afara acesteia, în raport cu alte entități asemănătoare. Indicii relative asigură un grad ridicat de nivelare a factorilor cantitativi și evidențiază mai relevant evoluția în dinamica a indicatorilor pe care-l reprezintă.
2.5 Cash Flow
Cash Flow sau fluxul de numerar este diferența dintre încasările și plățile curente ale unei firme, pe o anumită perioadă de timp. Cash flow este un termen de origine anglo-saxona, care nu se regăsește în bilanțul contabil al firmelor românești. El își are originea în teoria și practica proiectelor de investiții, fiind ridicat la rang de noțiune privilegiată în SUA, unde contabilitatea este mult mai receptivă față de cerințele investitorilor decât față de cele ale organelor fiscale. Cash Flow-ul răspunde întrebărilor privind solvabilitatea și lichiditatea firmei și este o expresie a derulării fluxurilor comerciale. Se poate afirma că starea de solvabilitate și lichiditate a firmei implică rentabilitate, în timp ce, nu întotdeauna rentabilitatea implică lichiditate. Frecvent, în situații de instabilitate monetară, poate avea loc un fenomen de creștere a gradului de neîncasare a veniturilor și o blocare a producției vandabile. Este o situație întâlnită în prezent în cadrul multor firme românești, care înregistrează în bilanțul contabil rezultate favorabile, dar nu și echivalentul lor monetar în conturile bancare.
În practică, cash flow-ul este un tabel, asemănător unei balanțe de verificare, și are un rol dublu:
oferă informații despre ceea ce se va întâmpla sau s-a întâmplat din punct de vedere al rezultatelor sau rulajelor;
va ajuta sa se planifice activitatea viitoarei firme.
Marele avantaj al acestui gen de evidență este flexibilitatea: puteți include în cash flow toate informațiile de care aveți nevoie. De obicei, cash flow-ul se construiește pentru perioade de timp relativ mici (lună, trimestru), dar se poate realiza și pe un an.
2.5.1 Cash flow negativ, și Cash flow pozitiv
Redresarea unei firme în perioadele cu cash flow negativ
Pentru acoperirea eventualelor goluri (deficite de cash flow) de trezorerie, se recomanda să acționați mai întâi pentru:
micșorarea scadenței unor încasări previzibile – prin reducerea volumului creditelor comerciale acordate clienților sau prin solicitarea încasării în avans a unor vânzări.
amânarea unor plăți – totodată, puteți încerca amânarea unor cheltuieli și realizarea unor venituri excepționale prin vânzări de active disponibile necesare, care nu și-au încheiat durata de viață.
Daca totuși soldul trezoreriei se păstrează deficitar, îi puteți acoperi prin noi credite, care vor duce însă la creșterea gradului de îndatorare a firmei și la costuri suplimentare.
Cum să valorificați perioadele cu cash flow pozitiv din cadrul unei firme
În ceea ce privește valorificarea soldurilor pozitive ale trezoreriei, este necesară mai întâi o analiză a provenienței lor. Ele se datorează fie unor împrumuturi bancare pe care le-ați contractat fără să dați o întrebuințare imediată, fie unei scadențe a plăților mai mare decât cea a încasărilor. În primul caz, trebuie să puneți problema alegerii între costul datoriilor pe termen lung și randamentul plasamentelor pe termen scurt, deși în principiu aceste două operațiuni nu sunt compatibile adică nu se fac atrageri de capital pe termen lung pentru investiții pe termen scurt, rata dobânzii în primul caz fiind mai mare decât în cel de-al doilea.
În al doilea caz, în care, de exemplu, încasările le faceți în 15 zile șsețplu, îmai mare decâi plățile la 30 de zile, trebuie mai întâi să analizați dacă această politică comercială nu conduce la îndepărtarea unor clienți sau furnizori nemulțumiți de aceste termene. Dacă politica poate fi menținută, trebuie să găsiți cele mai bune oportunități de a investi aceste surplusuri monetare, reinvestire în ciclul productiv, depozite bancare, cumpărare de titlu financiar.
2.5.2 Analiza Cash-Flow-Urilor
Variația disponibilităților bănești stabilită prin analiza dinamică a fluxului de trezorerie reflectă modificarea soldului trezoreriei, indicator relevant pentru acționari și creditori. Trezoreria permite aprecierea performanțelor întreprinderii, cu un rol strategic privind modul de formare și utilizare. Degajarea trezoreriei sau a cash flow-urilor ne dă informații despre:
Poziția strategică a întreprinderii în raport cu produsele sale sau cu piețele de desfacere;
Concurenții actuali și potențiali;
Constrângerile existente.
La nivelul firmei, în cursul unui exercițiu, cash-flow-ul disponibil este rezultatul diferenței încasări-plăți generate de toată activitatea firmei.
Cash-Flow-ul disponibil provine din:
operațiuni de gestiune (exploatare, financiare, extraordinare);
operațiuni de capital (investiții, finanțare).
Cash-flow-ul disponibil poate fi analizat după:
Origine: cash-flow-ul disponibil reflectă surplusul disponibilităților bănești, generat de operațiuni de gestiune după finanțarea creșterii economice:
– (Δimob + ΔNFR)
unde: Δimob =
ΔNFR =
Δimob + ΔNFR = creștere economică
Destinație : are două componente :
Pentru creditori :
Pentru acționari:
Dacă cash-flow-ul disponibil este pozitiv, atunci firma are o activitate eficientă, dispune de lichidități și nu se pune problema insolvabilității. După origine cash-flow-ul disponibil indică posibilitate de acoperire a creșterii economice și posibilitatea de remunerare pentru capitalul propriu și cel împrumutat. Dacă în timp mărimea cash-flow-ului disponibil este pozitivă și crescătoare, firma va avea posibilitatea să își finanțeze investițiile pe baza trezoreriei degajate din activitatea de exploatare și va reuși să ramburseze o parte din credite fără să apeleze la noi resurse externe.
Dacă cash-flow-ul disponibil este negativ atunci firma devine vulnerabilă pentru că nu își poate finanța activitatea pe baza trezoreriei firmei și nu va avea posibilitatea să-și remunereze acționarii și creditorii, astfel că firma va încerca să atragă noi fonduri externe de la creditori și acționari.
Se poate determina și un cash-flow de exploatare:
La determinarea NFR vor fi luate în calcul toate elementele de activ circulant și ale datoriilor de exploatare, adică și activele de trezorerie și pasivele de trezorerie. Cash-flow-ul de exploatare este rezultatul trezoreriei generate sau consumate de activitatea de exploatare pentru că ea e privită în sens larg. Astfel sunt luate în considerare nu numai fluxurile aferente activității de exploatare ci și cele generate de operațiile financiare cu excepția cheltuielilor cu dobândă și impozitul pe profit și fluxurile aferente activității extraordinare.
Cash-flow-ul de exploatare oferă informații referitoare la performanțele firmei concretizată printr-un excedent de lichiditate sau informații referitoare la vulnerabilitatea ei în absența unei trezorerii disponibile. În acest caz, operațiile de exploatare, în loc să degajeze trezoreria utilizează sau consumă trezoreria. În această situație firma nu va mai avea capacitatea de a face față nivelului de finanțare și nu mai are posibilitatea de a-și autofinanța activitatea, creșterea economică, și nu va putea rambursa dobânda, ratele scadente, nu va putea plăti dividende și impozite. Pe termen lung, este o situație gravă, consecința unei rentabilități economice insuficiente sau poate fi rezultatul unei politici nejustificative în domeniul finanțării activității firmei. Analiza se poate realiza și în funcție de sectorul din care face parte firma, pentru un sector caracterizat printr-o creștere economică cantitativă realizarea de investiții poate antrena un cash-flow negativ. Cu toate acestea investițiile vor trebui realizate.
Dacă întreprinderea face parte dintr-un sector cu un grad de imobilizări ridicat, din cash-flow vor fi finanțate cu precădere investițiile reînnoite. Dacă firma face investiții strategice pentru creșterea economică, ea va miza pe obținerea unei rentabilități economice mari, ceea ce poate duce la atragerea unor surse de finanțare externe (credite bancare) – situație favorabilă daca se înregistrează un efect de pârghie de îndatorare, ceea ce reduce riscul economic, financiar, de faliment.
2.6 Contul de profit și pierdere
Bilanțul contabil este considerat documentul ce descrie poziția unei întreprinderi la un moment dat, indicând și mărimea rezultatului. Apare însă necesară prezența unui alt instrument de modelare contabilă care să explice modul de constituire a rezultatului și să permită desprinderea unor concluzii legate de performanțele activității întreprinderii. Acest instrument este cea de-a doua componentă a situațiilor financiare și anume contul de profit și pierdere.
În această optică, întreprinderea devine un centru de calcul economic, calculul având la bază următoarele:
valorile produse și vândute pe piața clienților, denumite generic ”venituri”;
valorile utilizate pentru obținerea unor venituri, care sunt constituite în costuri angajate pe alte piețe, denumite ”cheltuieli”. Aceasta reprezintă, în fapt, remunerarea factorilor de producție.
Din comparația celor două mărimi valorice, se obține un rezultat. Acesta poate fi o mărime valorică pozitivă, denumită profit, atunci când veniturile sunt mai mari decât cheltuielile, sau o mărime valorică negativă, denumită pierdere, atunci când veniturile sunt mai mici decât cheltuielile. În contextul economiei de piață, întreprinderea are ca obiectiv obținerea profitului. Astfel, profitul poate fi considerat o îmbogățire, deci o resursă, pe când, pierderea este o sărăcie, fiind asimilată unor utilizări fără asigurarea unui contra echivalent valoric. În prezentarea contului de profit și pierdere, sunt conturate două modele de expunere a cheltuielilor și al veniturilor: unul ia în considerare natura economică a acestora, iar celălalt pleacă de la funcțiile sau activitățile unei întreprinderi (deci de la destinația veniturilor și cheltuielilor).
Ca formă, contul de profit și pierdere se poate prezenta astfel:
sub formă de tabel bilateral sau formă de cont (schema orizontală)
sub forma de listă (schema verticală)
Contul de profit și pierdere sintetizează fluxurile economice, respectiv veniturile și cheltuielile perioadei de gestiune. Veniturile cuprind valoarea tuturor actelor de îmbogățire a întreprinderii legate sau nu de activitatea sa normală și curentă. Partea preponderentă a veniturilor o reprezintă cifra de afaceri realizată de întreprindere în cursul exercițiului. Cheltuielile constituie ansamblul elementelor de costuri suportate de întreprindere în cursul exercițiului. Dacă bilanțul contabil permite o cunoaștere a poziției financiare, a întreprinderii, contul de profit și pierdere oferă informații asupra activității întreprinderii, a modului cum aceasta își gestionează afacerile prin dimensiunea veniturilor, cheltuielilor și rezultatelor pe care le generează.
Directiva a IV a Europeană privind documentele contabile de sinteză ale societăților de capitaluri instituie scheme obligatorii pentru prezentarea contului de profit și pierdere. Totuși, datorită diferențelor de cultură și tradiție contabilă din țările comunitare, obligativitatea prezentării standardizate a contului de rezultate se manifestă prin posibilitatea de opțiune între mai multe scheme de cont, de profit și pierdere. Pentru a calcula și comunica informația privind profitul și pierderea se întocmește contul de rezultate, denumit în țara noastră contul de profit și pierdere. Acesta reprezintă un tabel recapitulativ (centralizator) privind mărimea cheltuielilor și veniturilor, clasificate în raport de diverse criterii. De regulă, aceste criterii sunt cel al naturii sau al destinației cheltuielilor și veniturilor.
Cheltuielile, după destinația lor, sunt grupate pe feluri de activități:
de exploatare,
financiare,
extraordinare.
În cadrul lor se diferențiază pe elemente primare în raport de felul resurselor utilizate (materii prime, materiale și mărfuri, lucrări și servicii primite de la terți, cheltuieli cu personalul, impozite, taxe și vărsăminte asimilate, amortizări și provizioane, dobânzi plătite, conturi de decontare acordate etc.).
Veniturile, după natura lor, sunt grupate pe feluri de activități:
de exploatare,
financiare,
extraordinare.
În cadrul lor se diferențiază în funcție de natura rezultatului (vânzări de produse, mărfuri și lucrări, venituri din producția stocată și nevândută, venituri din producția proprie de imobilizări, venituri din dobânzi și dividende, venituri din vânzarea mijloacelor fixe etc.).
Contul de rezultate construit în raport de natura veniturilor și cheltuielilor, se prezintă astfel:
Contul de profit și pierdere este proiectat ca un tablou în cadrul căruia se face următoarea delimitare sau grupare privind rezultatele exercițiului. Rezultatul curent este constituit din rezultatele activităților de exploatare și rezultatele activităților financiare. Rezultatul extraordinar împreună cu rezultatul curent determină rezultatul brut. La rezultatul brut se aplică cote de impozit pe profit și se obține rezultatul net al exercițiului încheiat.
Având în vedere faptul că în reglementările legale în vigoare se face o delimitare riguroasă între activitatea de exploatare curentă, elementele financiare și elementele extraordinare, contul de profit și pierdere este structurat în câte două grupe pentru fiecare dintre acestea, o grupă pentru veniturile și o altă grupă pentru cheltuieli, care, la rândul lor, sunt delimitate pe categorii sau feluri de venituri și respectiv de cheltuieli.
„Venituri de exploatare” – conține următorii indicatori: Vânzări de mărfuri și Producția vândută, care împreună constituie Cifra de afaceri, precum și Producția stocată, Producția imobilizată, care însumate reprezintă Producția exercițiului, după care sunt înscriși și indicatorii: Subvenții de exploatare, alte venituri din exploatare.
„Cheltuieli pentru exploatare” – sunt înscriși indicatorii privind: costul mărfurilor vândute; cheltuielile materiale (materii prime și materii consumabile; combustibil, energie și apă); impozite, taxe și vărsăminte asimilate; cheltuieli cu personalul (salarii personal; asigurări și protecție socială); alte cheltuieli de exploatare.
Rezultatul exercițiului (profitul sau pierderea) din exploatare se determină prin compararea totalurilor veniturilor cu cheltuielile din exploatare.
„Veniturile financiare” – sunt constituite din: titluri și creanțe imobilizate; titluri de plasament; diferențe de curs valutar; venituri din dobânzi și comisioane; alte venituri financiare.
„Cheltuieli financiare” – sunt formate din: creanțe imobilizate; titluri de plasament; diferențe de curs valutar; dobânzi; alte cheltuieli financiare.
Veniturile și cheltuielile din exploatare împreună cu veniturile și cheltuielile financiare se iau în calcul și pentru stabilirea rezultatului curent al exercițiului financiar. Veniturile extraordinare și cheltuielile extraordinare conțin cheltuielile din calamități naturale și alte evenimente extraordinare. Rezultatul extraordinar al exercițiului (profit sau pierdere) se stabilește prin compararea veniturilor extraordinare cu cheltuielile extraordinare sau invers după cum se obține profit și respectiv pierdere. Un alt element sau indicator distinct al contului de profit și pierdere îl constituie impozitul pe profit, ce reprezintă o cotă procentuală aplicată asupra rezultatului exercițiului încheiat în perioada curentă.
Contul de profit și pierdere, așa cum s-a putut observa, nu are forma unui cont obișnuit, el prezintă veniturile și cheltuielile într-o anumită succesiune și pentru toți indicatorii sau elementele din structura sa conține date de la finele exercițiului financiar încheiat, precum și de la sfârșitul celui precedent. Prin compararea datelor exercițiului financiar încheiat cu datele exercițiului financiar precedent se poate concluziona dacă activitatea agentului economic este rentabilă sau nerentabilă. De asemenea, se poate analiza care dintre indicatorii realizați au influențat pozitiv sau negativ activitatea agentului economic.
Legea procedurii insolventei editura C.H. Beck comentarii si explicatii Ioan Adam, Codrut Nicolae Savu
Plan de reorganizare judiciară a debitorului S.C STYLE EXPRES SRL
1.1 Strategia de reorganizare
Strategie de reorganizare a debitorului S.C Style Expres SRL pornește de la potențialul material financiar și uman de care dispune societatea și vizează asigurarea unui flux de numerar care să acopere atât cheltuielile necesare pentru continuarea activității curente, cât și plata creanțelor, conform graficului întocmit în cadrul planului de reorganizare judiciară. Din analiza diagnostic a societății debitoare și a prognozei economico-financiare pe următori 3 ani, rezultă faptul că S.C Style Expres SRL este în măsură să continue activitatea și că activitatea acesteia poate fi redresată pe baza unui plan de reorganizare judiciară.
1.2 Prezentarea S.C Style Expres SRL
S.C Style Expres SRL s-a constituit în baza statutului societății, în anul 2005, ca societate comercială având ca asociați pe Crișan Mihai Cristian și Crișan Roxana Mihaela, cu un capital social de 200 lei, divizat în 20 părți sociale, aparținând în proporție de 50% asociatului Crișan Mihai Cristian și 50 % asociatei Crișan Roxana Mihaela. Societatea a fost înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului Sălaj cu nr. J31/79/2005 și are CUI 17197013. Domeniul principal de activitate este comerț cu amănuntul al produselor farmaceutice în magazine specializate, cod CAEN 4773.
La înființare, societatea și-a început activitatea într-un spațiu închiriat, având obiect principal de activitate vânzarea cu amănuntul al produselor farmaceutice în magazine specializate, prin punctul de lucru din Loc. Maeriște, atât prin vânzare liberă de medicamente cât și prin furnizarea de medicamente cu și fără contribuție personală prin contract cu CJAS Sălaj. În anii următori societatea a mai deschis un punct de lucru în Loc. Giurtelescu Șimleului, care la fel, a furnizat servicii de vânzare a medicamentelor, atât prin vânzare liberă cât și prin contractul cu CJAS. Ulterior firma a achiziționat și un mijloc de transport, respectiv o autoutilitară, care să deservească societății la aprovizionarea cu marfă. În anul 2007 s-a decis achiziționarea a două ATV-uri în vederea închirierii lor ca mijloace de agrement pentru obținerea de venituri suplimentare pentru societate.
Astfel, la această dată, societatea a reconstituit o bază materială adecvată care conține dotări privind spațiul prin care desfășoară activitatea de vânzare a produselor farmaceutice și parafarmaceutice, cât și mijloacele de aprovizionare cu marfă a farmaciei.
Începând cu anul 2005, după înființarea celui de al doilea punct de lucru, societatea a desfășurat preponderent activitate de vânzare cu amănuntul a produselor farmaceutice și parafarmaceutice, având angajate două persoane.
Ulterior, datorită scăderii volumului de vânzări la punctul de lucru din Giurtelescu Șimleului, s-a decis închiderea acestuia și mutarea lui în Comuna Carastelec, datorită numărului mare de asigurați din comună și nevoilor acestora la accesul la serviciile medicale. Punctul de lucru din comuna Carastelec a ridicat vânzările societății drept urmare funcționează și în prezent.
În anul 2006 luna Decembrie, societatea a contractat o linie de credit la Banc Post Șimleul Silvaniei în suma de 93.000 Ron, pe care ulterior în 2007 a majorat-o la suma de 124.000 Ron. Linia de credit a fost contractată în vederea desfășurări în mai bune condiții a activității și în vederea obținerii de discounturi financiare prin procurarea mărfii și plata acesteia în termenii contractuali. Datorită dobânzilor foarte mari pe care banca le practica atunci, aproximativ 25% anual, societatea a decis refinanțarea liniei de credit la o altă bancă, respectiv Banca Transilvania agenția Șimleul Silvaniei. Suma de 68.000 Ron a fost acordată sub forma unei linii de credit garantată de FNGCIMM, iar suma de 89.000 Ron garantată cu imobil proprietate a unei terțe persoane.
Totodată s-a obținut concesionarea unui teren prin licitație publică în anul 2009 în centrul comunei Maeriste în vederea construirii unui spațiu care sa deservească și să corespundă normelor în vigoare pentru desfășurarea în continuare a activității. S-a efectuat proiectul și s-au obținut autorizațiile necesare în vederea construirii unui spațiu de tip P+M iar în toamna anului 2009 societatea a turnat fundația urmând apoi continuarea în primăvara următoare a nivelului 1. Ca urmare a decalării ulterior, a termenelor de plată de către CJAS Sălaj către societatea Style Expres Srl, construcția nu a mai fost realizată rămânând în faza mai sus precizată.
Mijloacele de transport cumpărate au fost finanțate parțial din sursele societății debitoare și parțial din credite bancare sau sistem leasing. Cu toate că activitatea de exploatare în anul 2010-2011 s-a desfășurat cu profit, pierderile financiare, generate de dobânzile ridicate au creat dificultăți în ceea ce privește posibilitatea plății ratelor scadente la creditele bancare și a datoriilor către diverși furnizori.
Situația de criză economică instalată la nivel macroeconomic a avut efecte negative asupra societății, pe fondul eliberării de rețete gratuite și compensate către pacienți și neîncasarea contravalorii lor la termenul stabilit prin contract cu CJAS Sălaj. Încasarea contravalorii rețetelor gratuite și compensate cât și a contravalorii rețetelor pe programe speciale devenind tot mai greoaie, societatea s-a găsit în imposibilitate de plată la termenul stabilit cu furnizorii de medicamente a mărfurilor livrate de aceștia. Drept urmare societatea a intrat în declin, aflându-se în imposibilitate de a plăti datoriile și dobânzile penalizatoare, percepute de furnizori, aceștia percepând penalități și de 1,5 % pe zi de întârziere.
Prezentarea indicatorilor economico – financiari
Pierderile înregistrate în anul 2008, provin din cheltuielile cu plata ratelor de leasing pentru mijloacele de agrement achiziționate, și cu plata ratelor la bancă pentru achiziționarea în sistem de rambursare forțată ( într-un an de zile) a autoutilitarei marca Ford. Începând cu anul 2009 societatea înregistrează profit din exploatare dar în același an , plata facturilor de la CJAS Sălaj către societatea S.C Style Expres SRL se face tot mai anevoios. CJAS Sălaj , pe fondul crizei financiare la nivel macro-economic , decalează unilateral plățile către farmacii de la 60 la 260 și apoi la 365 de zile. În anul 2009 societatea nu a încasat timp de 180 de zile nici un ban din datoria CJAS Sălaj către aceasta, aprovizionarea cu marfă făcându-se în mod normal. Din această cauză nu s-a mai putut ține cadența plăților către furnizorii de medicamente, societatea abia putând să plătească cheltuielile curente și dobânzile la creditele bancare. Totuși din anul 2009 se înregistrează profit , deși mic, acesta creste în 2010 și apoi în 2011.
Aprovizionarea se face de către agenții de vânzării care aduc marfa la sediul societății. Plata mărfurilor se face în general la 120 de zile la OTC-uri și 210 zile la RX-uri , CJAS Sălaj plătind în continuare contravaloarea rețetelor gratuite și compensate la termenul de 365 de zile.
În anul 2009, apoi în 2010, Cifra de Afaceri a crescut considerabil, datorită înființări noului punct de lucru care a adus un plus de venituri financiare societății. Activitatea care se desfășoară la această dată este comerț cu amănuntul al produselor farmaceutice în magazine specializate, societatea fiind în continuare în relații contractuale cu CJAS Sălaj.
4. Organizare
Societatea desfășoară activitatea specifică comerț cu amănuntul al produselor farmaceutice și parafarmaceutice, într-un spațiu închiriat atât în localitatea Maeriște cât și în localitatea Carastelec, având obligația de a suporta cheltuiala cu utilitățile consumate.
Până în anul 2011 societatea a avut 2 angajați din care un farmacist șef și un operator validare date. Deoarece societatea nu a putut oferi în continuare un salariu atractiv, al doilea angajat a decis încetarea activității. În locul lui a fost angajat un alt asociat pentru a desfășura activitatea de validare date, cu salariul minim, până în anul 2012 luna Martie, când acesta a decis retragerea din societate în vederea diminuării cheltuielilor societății, până la redresarea acesteia.
5.Capacitatea de producție, grad de utilizare
În anul 2011, activitate de comerț din cele două puncte de lucru a societății se ridică aproximativ la 2.700 lei pe lună cu un adaos comercial mediu de 30%. În condițiile în care societatea își va diversifica produsele oferite și va deschide un nou punct de lucru la Șimleul Silvaniei, se estimează creșterea vânzărilor până la 35.000 lei pe lună, cu vârf de vânzări în luna decembrie.
Pentru perioada care urmează, se intenționează ca autoutilitara Ford să se închirieze unor societăți transportatoare pentru a fi exploatată pe cheltuiala acestora, estimându-se un venit net de aproximativ 2.000 lei lunar. Societatea își propune să limiteze la strictul necesar cheltuielile de exploatare pe perioada de reorganizare judiciară, acestea concretizându-se în costul mărfurilor, cheltuielile cu salariile, cheltuieli cu utilitățile și cheltuielile generate de procedura de reorganizare judiciară.
6. Dotări tehnologice, nivel tehnologic
În tabelul de mai jos se prezintă componența activului, pasivului și evoluția activului net a societății:
Mijloacele fixe sunt în stare de funcționare, acestea fiind amortizate în proporție de 99%.
7. Produse, nivel de competitivitate
Activitatea de bază desfășurată de S.C Style Expres SRL este activitate de comerț în domeniul serviciilor medicale, respectiv farmacie. Locația în care se desfășoară activitatea debitoarei se află în mediul rural într-un centru de comună, Maeriște, cu aproximativ 4500 de locuitori iar punctul de lucru în comuna Carastelec cu aproximativ 1.000 de locuitori. Clienții farmaciei sunt locuitorii din zonă dar în mare măsură și persoanele care se află în tranzit dinspre Satu Mare spre Șimleul Silvaniei. Farmacia oferă condiții bune pentru desfășurarea activității specifice. În perioada imediat următoare societatea va mai deschide un punct de lucru în Șimleul Silvaniei , oraș care are un potențial foarte bun din punct de vedere economic și financiar, estimând până la dublarea veniturilor.
Pentru creșterea competitivității pe piață prin asigurarea calității superioare a produselor , societatea s-a orientat în aprovizionarea cu mărfuri de calitate superioară și în asigurarea de servicii la standarde corespunzătoare în deservirea clienților.
Principalii furnizori de mărfuri sunt societăți furnizoare de servicii medicale și distribuție de medicamente. Furnizorii de mărfuri, se prezintă periodic la sediul debitoarei cu marfă comandată, cu care se preia comanda pentru următoarea aprovizionare și se plătesc facturile scadente. În aceste condiții societatea nu înregistrează cheltuieli de aprovizionare.
8. Măsuri de redresare și de reorganizare economico – financiare
Administratorul special, își propune pentru perioada 2012-2015, următoarele măsuri pentru creșterea eficienței activității:
se vor lua măsuri pentru creșterea volumului veniturilor din exploatare, prin deschiderea unui nou punct de lucru și se va urmări asigurarea unui profit de circa 15%;
se va face o corelare cât mai perfectă între aprovizionare și desfacere. Comenzile se vor lansa pe măsura diminuării stocurilor pe sortimente urmărindu-se reducerea la minim posibil a stocului tampon;
se vor lua măsuri pentru creșterea volumului vânzărilor, acestea ajungând în medie până la 34.000 lei pe lună cu diferențieri în cursul anului, realizările de vârf fiind în lunile februarie, martie, noiembrie, decembrie. Acest nivel al veniturilor este accesibil societății în condițiile în care, prin rescadentarea datoriilor, va scădea presiune asupra societății și aceasta își va dimensiona corespunzător un stoc tampon de mărfuri;
se va aplica o politică de marketing agresivă și intensivă în vederea identificării furnizorilor cu produsele cele mai bune și competitive din punct de vedere al prețului și prin obținerea de discounturi financiare din plata pe loc a medicamentelor care pot ajunge până la 40-50% ;
pentru perioada prognozată se estimează cifra de afaceri de 400.000 lei pentru anul 2012 , 470.000 lei pentru anul 2013 și 490.000 lei pentru 2014-2015, nivel perfect sustenabil prin aplicarea măsurilor propuse;
se va proceda la stabilirea stocului tampon de mărfuri și materii prime și materiale în vederea asigurării unui stoc optim și evitării imobilizării unor stocuri supranormativ;
se va dimensiona personalul angajat la minim posibil, astfel, se va angaja un vânzător dar numai în momentul deschiderii noului punct de lucru. Administrarea se va face de către administratorul special, fără cheltuiala din partea debitoarei. Această abordare este reflectata în previziunile financiare pentru următorii 3 ani;
se va scoate la vânzare construcția începută în localitatea Maeriște;
se vor lua măsuri de diminuare a consumurilor cu utilitățile prin asigurarea unui sistem de utilizare eficientă a acestora;
Pentru perioada următorilor 3 ani, extrapolând situația din perioada anterioară și ținând cont de măsurile de reorganizare propuse a se implementa, se propun următoarele realizări:
Structura cheltuielilor luate în calcul la estimarea veniturilor și cheltuielilor este detaliată în tabelul următor și reflectă în cifre masurile de reorganizare propuse prin plan.
Cheltuielile financiare au fost prognozate în ipoteza că, în perioada reorganizării judiciare, Banca Transilvania nu va calcula dobânzi penalizatoare, decât în măsura în care nu se respecta graficul propus prin planul de reorganizare judiciara și nu va percepe comision pentru plata creditului în avans față de contractele de credit încheiate cu debitoarea.
Mijloacele financiare prin care vor fi stinse datoriile
Profitul net generat de activitatea de exploatare conform prognozei de la punctul 8 ;
Amortizarea – ca și cheltuiala care nu folosește flux de numerar, la nivelul cheltuielilor lunare cu amortizarea ;
Vânzarea unor active din patrimoniul societății.
Societatea și-a propus să vândă construcția începută în localitatea Maeriște pentru obținerea de fonduri suplimentare sustenabilității planului de reorganizare. Din această vânzare societatea estimează obținerea de până la 130.000 lei, bani care vor fi incluși în plata creanțelor.
Pentru plata creanțelor societatea își propune următoarele surse financiare:
10. Graficul de plăți al datoriilor
Corelat cu sursele identificate în vederea plății creanțelor din tabelul definitiv al creanțelor ne propunem următoarea eșalonare la plata creanțelor:
Dobânzile calculate după deschiderea procedurii și comisioanele aferente creditelor, urmează a se plăti lunar din disponibilitățile debitoarei, acestea fiind cuprinse în cheltuielile financiare estimate în bugetul de venituri și cheltuieli pe perioada 2012-2015.
Defalcarea pe luni a surselor financiare și a creanțelor eșalonate la plată, este prezentată în anexele 1-8 la planul de reorganizare judiciară, anexe care fac parte integrantă din prezentul program. Plata sumelor prevăzute în plan se va efectua lunar până în data de 15 a lunii următoare, pentru luna încheiată.
Cheltuielile de procedura vor fi achitate la momentul prevăzut de lege și sunt cuprinse în cheltuielile de exploatare a societății.
12. Avantaje asigurate creditorilor prin reorganizare
Planul de reorganizare judiciară va fi realizat cu păstrarea în întregime de către debitor a conducerii activității, inclusiv dreptul de dispoziție asupra bunurilor din averea sa, în limitele trasate prin planul de reorganizare, cu supravegherea activității de către administratorul judiciar desemnat. În acest sens administratorul special va răspunde de încasarea veniturilor realizate, prin continuarea activității și depunerea lor în contul unic, informând administratorul judiciar cu privire la orice plată efectuată și prezentând administratorului judiciar o balanță detaliată de încasări și plăți. Prezentul plan își propune în primul rând plata în întregime a creanțelor care se cuvin creditorilor, dar în același timp și salvarea afacerii debitoarei, astfel încât la sfârșitul perioadei de reorganizare, asociații să fie cei care vor rămâne cu o societate viabilă economic, cu un patrimoniu și o cifră de afaceri apreciabilă, astfel că și interesele acestora să fie respectate.
Scopul principal al prezentului plan de reorganizare coincide cu scopul Legii nr. 85/2006, stabilit în art. 2 al acesteia și anume ”instituirea unei proceduri colective pentru acoperirea pasivului debitorului, aflate în insolvență” .
Principalul mod de realizare a scopului instituit prin lege este reorganizarea debitorului și menținerea acestuia în viața comercială, desigur cu consecințele sociale și economice care decurg din acesta. Este relevantă funcția economică a procedurii prevăzute de Legea nr.85/2006, respectiv de a salva societatea aflată în insolvență prin reorganizare, și recurgerea la faliment pentru satisfacerea intereselor creditorilor numai în condițiile în care această reorganizare nu dă rezultate. În plus față de încasarea creanțelor datorate la buget, creditorii bugetari au interesul menținerii societății în circuitul economic, păstrând astfel un contribuabil pentru perioada următoare. Același avantaj există și pentru băncile finanțatoare, care au interesul de a avea clienți viabili care să ruleze sume considerabile prin conturile bancare și care sa apeleze la credite bine dimensionate, pe care să le ramburseze la termene, plătind comisioane și dobânzi bancare. Planul de reorganizare judiciară propus de debitoarea S.C Style Expres SRL este fundamentat în spiritul Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenței și s-a urmărit ca acesta să conducă la protejarea intereselor creditorilor, menținerea debitoarei în viața comercială și socială prin păstrarea serviciilor și produselor acesteia pe piață.
Creditorii au astfel o șansă în plus pentru realizarea creanțelor lor, fiind mult mai probabil ca o afacere funcțională să producă resursele necesare acoperirii pasivului, decât lichidarea averii debitoarei aflate în faliment. Prezentul plan își propune satisfacerea integrală a tuturor categoriilor de creditori, astfel încât la finalul perioadei de reorganizare judiciară creanțele să fie achitate în întregime. Debitorul va fi descărcat de răspundere față de creditori, numai în măsura în care a efectuat plata creanțelor, sub controlul direct al administratorului judiciar. Este cunoscut faptul că, în cadrul societăților intrate în faliment, prin vânzarea averii societății se obține în general un procent de aproximativ 40% din valoarea reală. Această alternativă nu ar fi benefică pentru creditori și nici pentru societate, având în vedere implicațiile economice și sociale ale falimentelor. Controlul strict al aplicării planului de reorganizare exercitat de instanța de judecată și administratorul judiciar. Constituie o garanție solidă a realizării obiectivelor pe care se propun, respectiv plata pasivului și menținerea debitoarei în viața comercială.
13. Concluzii
Sub aspect economic planul de reorganizare judiciară care este propus permite societății debitoare, care se află într-o dificultate financiară, să se redreseze și să-și continue activitatea. Prin planul de reorganizare judiciară s-a stabilit obiective clare care se impun a fi atinse la termene precis stabilite prin plan, acesta reprezentând, de fapt, o strategie de redresare bazată pe adoptarea unei politici corespunzătoare de management, marketing, organizatorice și structurale.
Sub aspect social, prin reorganizarea societății debitoare și continuarea activității acesteia se creează premisele, în timp, pentru realizarea de angajări de personal, cu efecte benefice asupra pieței muncii. Din conținutul prezentului plan rezultă că din activitatea curentă și vânzarea unor bunuri mobile neutilizate de societate, debitoarea va asigura resursele financiare necesare pentru plata creanțelor datorate conform graficului de plăți propus. Se menționează că, în perioada planului, debitoarea va putea dezvolta și alte activități aducătoare de venituri din care să se realizeze resurse financiare suplimentare față de cele arătate și care să se adauge la cele care s-au arătat mai sus. În aceste condiții există motive ca toți creditorii să fie interesați în aprobarea acestui plan de reorganizare judiciară.
Situația financiară a debitoarei
În conformitate cu bilanțul contabil încheiat la 30.06.2012, în primul semestru al anului 2012, debitoarea a obținut următoarele rezultate financiare:
Venituri totale – 189.016
Cheltuieli totale – 176.294
Profit – 12.722
Impozit pe profit – 2.036
Profit net – 10.686
Capitalurile proprii la 31.12.2011 au fost de – 25.331 lei iar la 30.06.2012 au ajuns la – 14.645 lei.
Constatăm că activitatea debitoarei se desfășoară cu profit, situație în care se recupera pe parcurs pierderea reportată și se completează capitalurile proprii.
În ceea ce privește disponibilitățile debitoarei, acestea au cunoscut următoarea evoluție:
La 31.12.2011 – 38.002
La 30.06.2012 – 70.849
La 31.08.2012 (conform extrasului de cont) 79.216
Se constată că sunt asigurate disponibilitățile pentru plata creanțelor planificate pentru primul trimestru de plan în proporție de 97,8 %.
Cheltuielile de procedură au fost plătite în totalitate de către debitoare.
8 Masuri de reorganizare si de redresare economico financiara
Administratorul special, isi propune pentru periaoda 2012-2016 urmatoarele masuri pentru crestere a eficientei activitatii:
Pentru perioada urmatorilor 5 ani extrapoland situatia din perioada anterioara si tinand cont de masurile de reorganziare propuse a se implementa, ne propunem urmatoarele realizari:
Structura cheltuielilor luate in calcul la estimarea veniturilor si cheltuielilor este deetaliata in tabelul urmator si reflecta in cifre masurile de reorganizare propuse prin plan:
9. Mijloace financiare prin care vor fi stinse dtoriile
– Profitul net generat de activitate de exploatare conform prognozei de la punctul 8
– amortizarea – ca si cheltuiala care nu foloseste flux de numerar, la nivelul cheltuielilor lunare cu amortizarea
– Incasarea debitelor restante
– Vanzarea investitiei in ccurs din localitatea Maeriste – Salaj
Pentru lata creantelor societatea isi propune urmatoarele surse financiare
10. Graficul de plati a datoriilor
Corelat cu sursele indentificate in vederea platii creantelor din tabelul definitiv al creantelor, ne propunem urmatoarea esalonare la plata a creantelor
Detalierea pe luni a veniturilor si cheltuielilor prognozate pentru anul 2012
Detalierea pe luni a veniturilor si cheltuielilor prognozate pentru anul 2013
Detalierea pe luni a veniturilor si cheltuielilor prognozate pentru anul 2014
Detalierea pe luni a veniturilor si cheltuielilor prognozate pentru anul 2015
Grafic trimestrial al surselor de finantare si plati Anul I
Grafic trimestrial al surselor de finantare si plati Anul II
Grafic trimestrial al surselor de finantare si plati Anul III
SITUATIA REALIZARILOR DIN ANUL 2010
DETALIERE PE LUNI A VENITURILOR SI CHELTUIELILOR PROGNOZATE PNTR ANUL 2013
DETALIERE PE LUNI A VENITURILOR SI CHELTUIELILOR PROGNOZATE PNTR ANUL 2014
DETALIERE PE LUNI A VENITURILOR SI CHELTUIELILOR PROGNOZATE PNTR ANUL 2015
DETALIERE PE LUNI A VENITURILOR SI CHELTUIELILOR PROGNOZATE PNTR ANUL 2016
Grafic trimestrial al surselor de finantare si plati anul I de plan
Grafic trimestrial al surselor de finantare si plati anul II de plan
Grafic trimestrial al surselor de finantare si plati anul III de plan
Grafic trimestrial al surselor de finantare si plati anul IV de plan
Planul de reorganizare judiciara
Societatea se afla in faza de reorganizare judiciara
Planul de reorganizare judiciara a fost depus in termenul stabilit de legea insolventei, respectiv in maxim 30 de zile de la depunerea tabelului definitiv al creantelor, de catre administratorul special, a fost aprobat de adunarea creditorilor si a fost confirmat de judecatorul sindic prin incheierea 4537 in 17.09.2012. Pana in prezent s-au derulat 3 trimestre din anul I de plan.
Societatea si-a achitat in intregime obligatiile de plata planificate pentru primele 3 trimestre a anului I de plan, astfel
Pentru plata creantei de 200 lei la S.C Nova Papirus SRL s-a rezervat suma deoarece nu s-a identificat codul bancar. Banca Transilvania a fost inscrisa in planul de reorganizare judiciara in anul I de plan cu o creanta de 68000 lei si a fost platit efectiv 79411 lei, debitoarea avand resurse suplimentare. La data intocmirii prezentului raport au ramas de plata catre creditori urmatoarele creante:
Din analiza efectuata s-a constatat ca exista probleme in ceea ce priveste realizarea veniturilor din chirii, deoarece societatea nu a reusit sa inchirieze mijloacele de transport detinute. De asemenea am constatat ca investitia in curs propusa pentru vanzare in cadrul planului la pretul de 130000 lei, este foarte putin probabil a se vinde, avand in vedere piata imobiliara actuala si faptul ca aceasta reprezinta o constructie inceputa pe un teren concesionat si este localizata in mediu rural. Suma maxima care ar putea fi obtinuta, in cazul in care ar fi iddentificat un cumparator ar fi de 70000 lei.
In aceste conditii administratorul special a propus o modificare de plan, in baza articolului 95 alin.4 din Legea 85/2006, cu prelungirea graficului de plati cu inca un an fata de cel initial.
In forma modificata s-a prevazut vanzarea investitiei in curs, cel mai tarziu in trimestrul IVV a anului 4 din plan. In cazul in care vanzarea se v-a efectua mai repede, se vor plati creantele in devans.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Procedura Insolventei la Sc Style Expres Srl (ID: 129205)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.