Procedura Incuviitarii Adoptiei In Legislatia Interna Si Internationala

Introducere

Lucrarea de față, intitulată Procedura încuviințării adopției în legislația internă și internațională – aspecte teoretice și practice își propune, pe de o parte, să faciliteze înțelegerea aspectelor legislative în țara noastră (legislația română încearcă să se racordeze la cea internațională), cât și metodologia, demersul practic al celui care inițiază o astfel de procedură.

Pe cât e posibil, copilul trebuie menținut și crescut în familia sa de origine. Dacă acest lucru nu este posibil urmează a se asigura copilului o familie permanentă în care să fie crescut și format pentru a deveni folositor societății în care să se integreze fără dificultăți. Adopția oferă posibilitatea unei familii permanente, copilului. Totodata,orice copil care e lipsit de mediul său familial sau care,in propriul sau interes superior nu poate fi lăsat în acest mediu, are dreptul la protecție și la un ajutor special din partea instituțiilor statului.

Adopția reprezintă unul dintre cele mai actuale și mai controversate fenomene ale dreptului contemporan. Fenomen complex,sociologic și juridic,adopția este un mijloc pentru soluționarea problemelor familiale ale copilului, după cum poate fi o sursă de probleme familiale, dacă drepturile celor implicați în adopție și, mai ales, drepturile fundamentale și interesul copilului nu sun respectate. Se poate afirma că adopția˝ a cucerit˝ lumea, în sensul că a devenit un fenomen internațional care a captat nu numai atenția parlamentelor naționale,dar și pe aceea a organismelor internaționale. Afirmația potrivit căreia adoptia internațională poate fi un mijloc de protecție a copilului lipsit de mediul familial în țara sa de origine, riscă sa traducă prin ideea, uneori declarată explicit,alteori subînțeleasă, că adopția internațională este un mijloc pentru familiile din țările dezvoltate de a adopta copii din țările cu dificultăți economice si politice.

Adopția și în special adopția internațională ne oferă un tablou complicat. Generozitatea, altruismul reglementărilor interne și internaționale, favorabile adopției, exprimă in același timp o neliniștită preocupare pentru drepturile copilului care, adeseori, sunt nesocotite, sub aparența că adopția internațională se realizează în interesul celui adoptat.

Problemle de politică familială și socială care se dezbat în jurul adopției internaționale pun întro anumită dificultate spiritul juridic, înclinat spre o cercetare pozitivistă , tehnicistă a dreptului. În pofida faptului că adopția internațională, și în special adopția copiilor din România, poate fi o temă de discuție "pro sau contra", rămânem, la convingerea că o analiză obiectivă a reglementărilor interne și a celor internaționale, precum și a modului cum sunt aplicate, poate prezenta mai multă utilitate decât speculațiile în jurul unor fenomene negative care se manifestă la periferia acestei instituții.

Legislația în materia adopției nu poate fi, astfel ,decât un ansamblu de reguli izvorâte, pe de o parte, din "simpatia" față de această instituție, si, pe de altă parte, din"intoleranța" societății față de faptele de denaturare a adopției de la scopul nobil de a oferi copilului o familie care să îl crească. Departe de a fi perfect, legislația română în materia adopției, și în special a adopției internaționale, este neîndoielnic perfectibilă.

Capitolul I

Despre protecția copilului în general și protecția prin adopție în special

1.1.Noțiunea de protecție a copilului

Reglementările juridice au ținut întotdeauna seama de situația specială a copilului, determinată de vulnerabilitatea și nevoia sa de ocrotire. În trecut, regimul legal al minorității avea ca fundament concepția potrivit căreia copiii trebuie"supuși" protecției exercitate de reprezentanții lor legali.În mod tradițional, în dreptul privat, această protecție a fost reglementată, în principal, sub două aspecte principale: incapacitatea minorului și ocrotirea părintească.

În epoca modernă, ca efect al schimbării concepției cu privire la drepturile omului, copilul încetează de a mai fi "obiect" de protecție și devine participant la viața socială, inclusiv cea juridică. Copilul este titular al drepturilor fundamentale ale omului în aceeași măsură ca și adultul. Bineînțeles că acesta nu are gradul de maturitate necesar pentru a participa la viața juridică pe poziție de egalitate cu majorii, dar aceasta nu înseamnă excluderea lui, ci sprijinirea și asistarea lui pentru exercitarea drepturilor fundamentale care îi aparțin. Această nouă concepție cu privire la protecția copilului a fost exprimată la nivel internațional prin adoptarea Convenției O.N.U. cu privire la drepturile copilului, iar în dreptul intern a fost transpusă prin adoptarea Legii nr.272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului.

Legea nr.272/2004 privind protecția copilului și promovarea drepturilor acestuia este un adevărat "Cod al protecției copilului" care garantează drepturile acestuia nu numai în cadrul familiei, ci și în ceea ce privește alte drepturi și libertăți civile, precum sănătatea și bunăstarea copilului, educația acestuia, activități recreative și culturale de care trebuie să beneficieze, protecția specială a copilului lipsit temporar sau definitiv de ocrotirea părinților săi, protecția copiilor refugiați și protecția copiilor în caz de conflict armat, protecția copilului care a săvârșit o faptă penală și nu răspunde penal,etc. În fiecare din aceste materii, legea generală urmează a se completa cu dispozițiile cuprinse în legile speciale. Deci, Legea

nr 272/2004 reprezintă o lege-cadru, care devine normă generală în materia protecției copilului, asigurând aplicarea principiilor acestei materii tuturor domeniilor încare produce efecte.

1.2.Noțiunea de copil, ca subiect de protecție

Potrivit art.4 lit.a) din legea 272/2004, prin copil de întelege persoana care nu a împlinit vârsta de 18 ani și nu a dobândit capacitatea deplină de exercițiu, în condițiile legii. Legea cu privire la drepturile copilului nu arată, însă, din ce moment beneficiază de protecție de la naștere. De lege lata, în România, ca și în alte sisteme de drept, nu există încă dispoziții speciale având ca scop protejarea copilului înainte de naștere, deși în practica și doctrina de drept comparat s-au ridicat probleme legate de dreptul la avort, cel de a realiza investigații medicale asupra fetusului sau de răspunderea părinților ori a terților pentru prejudicii cauzate copilului înainte de naștere. Neexistând dispoziții legale speciale în acest momente, aceste situații urmează a fi soluționate potrivit principiilor dreptului și reglementărilor generale, de exemplu, răspunderea civilă delictuală sau răspunderea penală.

1.3.Pincipiile care stau la baza protecției copilului

Principiile sunt reguli generale, de maximă aplicabilitate, care reprezintă fundamentul unei ramuri de drept sau unei instituții juridice. Articolul 6 din legea 272/2004 afirmă expres principiile care stau la baza protecției copilului. Acestea se aplică nu numai în raport cu dispozițiile actului normativ care reprezintă legea cadru în materie, ci și cu reglementările speciale privind protecția cvopilului.

Legea 272/2004 arată că respectarea și garantarea drepturilor copilului se realizează conform urmatoarelo principii:

Principiul protecției interesului superior al copilului.

Protecția interesului superior al copilului – reprezintă fundamentul oricărei măsuri în legătură cu copilul. Aplicarea principiului nu trebuie să anuleze alte drepturi ale copilului, așa cum sunt cele consacrate în legea 272/2004 și în Convenția O.N.U. cu privire la drepturile copilului. Statul trebuie să ia măsurile necesare pentru garantarea lui nu numai în ceea ce privește relațiile cu autoritățile, ci și de către subiectele de drept privat, în special în raporturile cu părinții. Acest principiu trebuie să prevaleze în toate demersurile și deciziile care îl privesc pe copil ;

Egalitatea șanselor și nediscriminarea ;

Responsabilizarea părinților cu privire la exercitarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor părintești;

Primordialitatea responsabilității părinților cu privire la respectarea și garantarea drepturilor copilului;

Descentralizarea serviciilor de protecție a copilului, intervenția multisectorială și parteneriatul dintre instituțiile publice și organismele private autorizate;

Ascultarea opiniei copilului și luarea în considerare a acesteia, ținând cont de vârsta și de gradul său de maturitate;

Asigurarea stabilității și continuității în îngrijirea, creștera și educarea copilului, ținând seama de originea sa etnică, religioasă, culturală și lingvistică, în cazul luării unei măsuri de protecție;

Celeritatea în luarea oricarei decizii cu privire la copil;

Potrivit principiului celerității, autoritățile trebuie să acționeze prompt în scopul evitării oricăror întârzieri inutile care sunt contrare interesului superior al copilului. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat că într-o cauză care implică relațiile de familie între părinți și copii, conformitatea măsurilor autorităților naționale cu dispozițiile art.8 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale se apreciază și în funcție de celeritatea acesteia.

Asigurarea protecției împotriva abuzului și exploatării copilului;

Interpretarea fiecărei norme juridice referitoare la drepturile copilului în corelație cu ansamblul reglementărilor din această materie.

1.4.Protecția prin adopție

Adopția este un act juridic prin care un copil – din părinți necunoscuți sau provenit din familii cu situații precare sub aspect material sau moral – este preluat de o altă familie, nouă, care se subrogă părinților, în interesul exclusiv al minorului.

Adopția se face cu copiii minori, dar nu este exclus să poată fi realizată și cu cei majori, dacă adoptatul a fost crescut efectiv de adoptator. Prin adopție sunt protejați copii care se găsesc în următoarele situații:

Este declarat judecătorește abandonat;

Există consimțământul părinților naturali de adopție;

Daca părinții copilului sunt decăzuți din drepturile părintești, decedați, puși sub interdicție, declarați judecătoreșete morți sau necunoscuți.

Copilului căruia îi poate fi periclitată dezvoltarea, securitatea integritatea fizică sau morală îi trebuie un mediu stabil adecvat dezvoltării armonioase și depline a personalității, în cadrul căruia sa îi fie respectate drepturile fundamentale, iar dacă acest lucru nu poate fi îndeplinit de familia sa naturală, adopția e cea mai bună măsură pentru minor.

Copilul trebuie protejat împotriva oricăror forme de violență, vătămare, neglijență și abuz psihic, fizic sau sexual.

În România copiii care au nevoie de o familie beneficiază de o măsură specială de protecție, adopți,. prin intermediul autorităților abilitate, acești copii pot primi familia de care au nevoie. Condiția de bază a adopției este protejarea interesului superior al copilului. De aceea, nu pot adopta decât persoanele sau familiile care prezintă condiții materiale și garanții morale necesare dezvoltării copilului, fapt pentru care ele trebuie să aibă capacitatea deplină de exercițiu și să fie cu cel puțin 18 ani mai în vârstă decât cei pe care doresc să îi adopte.

Capitolul II

Instituția adopției interne și internaționale-aspecte teoretice și practice

2.1.Considerații generale privind adopția

2.1.1.Scurt istoric al adopției

Adopția e cunoscută și reglementată din cele mai vechi timpuri pentru că ea oferă mijlocul legal pentru stabilirea rudeniei civile.

Cunoscută încă din dreptul roman, adopția și-a păstrat în țara noastră importanța practică și în evul mediu, cu toate că în țările Europei apusene rolul ei a scăzut foarte mult. Astfel,adopția a fost reglementată de vechile legi feudale(Pravila lui Matei Basarab,Legiuirea Caragea,Codul Calimach), iar mai apoi de Codul civil de la 1864. Prin Decretul nr.131/a 1864. Prin Decretul nr.131/1949 au fost modificate dispozițiile art.209 și 311-314 din Codul civil , astfel că dreptul de a adopta a fost recunoscut și persoanelor care aveau copii sau descendenți legitimi ori adoptați. S-a mai prevăzut că prin efectul adopției drepturile și îndatoririle copilului adoptat și ale descendenților săi față de părinții și rudele firești încetează, devenind rude cu adoptatorul.Totodată s-a acordat și parchetului, organelor administrative și instituțiilor de ocrotire dreptul de a cere justiției desfacerea adopției, atunci când această măsură era în interesul adoptatului.

Prin Decretul nr.182/1951 a fost reglementată o adopție care produce toate efectele juridice ale filiației firești, pe care ar denumi-o „înfiere” și care se caracterizează prin următoarele aspecte:

Puteau înfia numai persoanele căsătorite, împreună și concomitent;

Putea fi înfiat numai copilul ai cărui părinți erau necunoscuți, decedați sau care îl părasiseră de mai mult de un an;

Înfiatul să nu aibă mai mult de 5 ani, excepție făcând situația în care a fost prealabil adoptat sau îngrijit de către înfietori;

Ca efect,cel înfiat și descendenții săi deveneau rude între e, ieșind complet din familia firească.

Decretul nr.32/1954 pentru punera în aplicare a Codului familiei a abrogat prin art.49 atât dispozițiile din Codul civil privitoare la adopție, cât și dispozițiile Decretelor nr.131/1949 și 182/1951, dispunând totodată prni art.9 alin. 1 că adopțiunile și înfierile încuviințate înainte de intrarea în vigoare a Codului familiei rămân supuse legilor atunci în vigoare numai în cea ce privește condițiile validității lor, în toate celelalte privințe urmând a se aplica, în viitor, dispozițiile corespunzătoare ale Codului familiei.

Prin art.VI al legii nr.4 din 4 aprilie 1956 s-a reglementat posibilitatea ca adopțiunile încuviințate anterior intrării în vigoare a Codului familiei să fie și ele transformate, la cerere, în înfieri cu efecte depline de filiație firească, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute pentru o astfel de înfiere de către acest cod.

2.1.2.Noțiunea adopției

Adopția poate fi definită ca fiind operațiunea juridică prin care se creează raporturi de filiație și rudenie civilă, în condițiile legii, între persoanele prevăzute de lege.

Potrivit art.1 din legea 273/2004 adopția este operațiunea juridică prin care se creează legătura de filiație între adoptator și adoptat, precum și legături de rudenie între adoptat și rudele adoptatorului.

Adopția are trei accepțiuni: act juridic, raport juridic și instituție juridică.

Ca act juridic, adopția desemnează acordul de voință al părților care participă la încheierea sa și care, încuviințat de instanța judecătorească, dă naștere raportului juridic de adopție.

Ca raport juridic, adopția constă în legătura de rudenie ce se creează între adoptat și descendenții săi , pe de o parte, și adoptator și rudele sale pe de altă parte.

Ca instituție juridică, adopția cuprinde totalitatea normelor juridice privitoare la încheierea, afectele, desfacerea și desființarea sa.

Conform art.1 din Ordonanța de urgență nr.25/1997 adopția este măsura specială de protecție a dreptului copilului, prin care se stabilește filiația între cel care adoptă și copil, precum și rudenia dintre copil și rudele adoptatorului.

Până la adoptarea Ordonanței nr 25/1997 Codul familiei reglementa două forme de adopție : adopția cu efecte restrânse și adopția cu efecte depline de filiația firească.

a) adopția cu efecte restrânse(art.67-68 în prezent abrogate) care se caracteriza prin următoarele: legăturile de rudenie dintre adoptat și descendenții săi, pe de o parte, și părinții firești și rudele acestora, pe de altă parte, se mențineau; între adoptat și descendenții săi, pe de o parte, și adoptator, și adoptator, pe de altă parte, se stabileau raporturi de rudenie asemănătoare acelora dintre părinți și copii;

b) adopția cu efecte depline, care se caracteiza prin următoarele: -legăturile de rudenie dintre adoptat și descendenții săi, pe de o parte, și părinții firești și rudele acestora, pe de altă parte, înceteau: cu toate acestea impedimentul la căsătorie rezultând din rudenie se menținea; -între adoptat și descendenții săi,pe de o parte, și adoptator și rudele acestora, pe de altă parte, se stabileau raporturi de rudenie.

În prezent , Legea nr.273 /2004 reglementează un singur fel de adopție, care se caracterizează prin următoarele:

între cel adoptat și copil se stabilește filiația;

între copil și rudele adoptatorului se stabilește rudenia;

filiația dintre copilul adoptat și părinții săi firești încetează.

2.1.3. Sediul materiei

De lege lata adopția este de la 1.01.2005 reglementată prin Legea nr. 273/2004 privind regimul juridic al adopției care a abrogat O.U.G. nr.25/1997.

Această lege se completează cu Legea nr. 274/2004 privind organizarea, înființarea și funcționarea Oficiului Român pentru Adopții, precum și cu Legea nr.272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului (ambele în M.of.nr. 557/23 iunie 2004).

În aplicarea noilor reglementări în materia adopției au fost adoptate numeroase acte normative secundare, precum: Normele metodologice de aplicare a Legii nr.273/2004, aprobate prin H.G nr. 1435/2004.

2.1.4. Natura juridică a adopției

În practică, pentru încheierea actului juridic al adopției, se realizează trei categorii de acte juridice:

de dreptul familiei (ex: exprimarea consimțământului la adopție) ;

de drept administrativ (o seamă de atribuții ale organelor administrative);

de drept procesual civil (hotărârile judecătorești).

Prin urmare, instituția adopțieie are o natură juridică mixtă(complexă), prin ea realizându-se legături de filiație și legături de rudenie, prin împletirea elementelor de dreptul familiei, drept administrativ și procesual civil.

Pe de altă parte, fiecare categorie din cele trei are o natură juridică deosebită.

Adopția presupune mai multe operații juridice:

Încheierea sau formarea adopției necesită săvârșirea mai multor operații juridice:

actele juridice ale persoanelor chemate să-și exprime consimțamântul în cedarea adopției. Consimțământul trebuie exprimat în fața instanței judecătorești, iar în anumite cazuri prin act notarial;

actele autorităților publice, care constituie cerințele legale pentru încheierea adopției(atestatul eliberat de direcția generală de asistență socială și protecția copilului, înregistrarea în Registrul național pentru adopție și a datelor referitoare la adoptator sau familia adoptatoare române și străine, cele referitoare la copiii pentru care afost deschisă procedura adopției interne).Toate aceste acte ale autorității publice sunt prealabile încuviințării adopției.

încuviințarea deschiderii procedurii adopției interne, încredințarea în vedera adopției și încuviințarea adopției de către instanța judecătorească competentă, în conformitate cu o procedură și potrivit unor condiții anume prevăzute de lege.

Operațiunile juridice menționate se săvârșesc în momente diferite și într-o anumită ordine. În toate cazurile, actele juridice ale persoanelor chemate să-și exprime consimțământul în vederea adopției cu excepția consimțământului copilului de 10 ani și care se ia de către instanța de judecată, preced încuviințarea adopției de către instanța de judecată.

Aceste acte juridice prevăd și actele autorităților chemate să-și îndeplinească obligațiile privind încheierea adopției, care sunt în majoritate, acte de natură administrativă. Consimțământul părinților firești poate fi revocată în anumite condiții, iar uneori nu se cere, încheierea putăndu-se face fără aceasta.Uneori între operațiile juridice menționate poate trece o perioadă de timp, în care pot să intervină schimbări în ceea ce privește condițiile de fond, impedimentele sau condițiile de formă pentru adopție.

2.1.5. Scopul adopției

În principiu, scopul adopției este acela de a asigura protecția intereselor patrimoniale și nepatrimoniale ale copiilor lipsiți de ocrotire părintească sau de o ocrotire corespunzătoare. Conform articolului 5 alin. (1) din Legea nr. 273/2004 – adopția se încheie dacă aceasta este în interesul superior al copilului.

În cadrul raportului juridic al adopției există, fără îndoială, și un interes al adoptatorului, și anume acela de a avea o viață de familie. Deși acesta nu este antagonic intereselor celui adoptat, el este ignorat total de legiuitor, însă trebuie avut în vedere de organele care au un rol în încuviințarea adopției.

2.2.Adopția internă

2.2.1.Noțiunea adopției interne

Potrivit art.3 lit.c din legea 273/2004 prin adopție internă se înțelege adopția în care atât adoptatorul sau și familia adoptatoare, cât și adoptatul au domiciliul în România.

Raporturile dintre adoptator și adoptat vor fi asemănătorare acelora existente între părinți și copii. Prin adopție, adoptatorii își asumă obligațiile și răspunderea ce revin părinților firești.

2.2.2.Clasificarea cerințelor legale pentru încheierea adopției

Condițiile necesare în vederea adopției se pot clasifica astfel:

O primă clasificare a condițiilor adopției este în:

Condiții de fond

Condiții de formă

La rândul lor condițiile de fond se pot subclasifica în:

Condiții pozitive- care trebuie să existe pentru nașterea actului juridic al adopției

Condiții negative- în prezența cărora, adopția nu se poate încheia

O a doua clasificare a condițiilor la adopție poate fi în:

Condiții privind persoana adoptatorului;

Condiții privind persoana adoptatului;

Condiții obligatorii atât pentru adoptator cât si pentru adoptat.

Desigur că cele două clasificări nu sunt tranșant distincte ele putând fi și combinate, în această accepție, analizându-le în cele ce urmează.

2.2.3.Condiții de fond/impedimente privind adopția internă

Principalele condiții de fond sunt:

Consimțământul celui care adoptă

Este posibilă adopția de către o singură persoană sau de doi soți. Persoana care adoptă poate fi necăsătorită sau căsătorită, în acest din urmă caz numai un soț devine adoptator, de exemplu un soț adoptă copilul celuilalt soț care poate fi dintr-o căsătorie precedentă sau din afara căsătoriei.

Consimțământul trebuie să provină de la o persoană cu capacitate deplină de exercițiu și să nu fie viciat. Nu pot exprima un consimțământ valabil în vederea adopției, minorul necăsătorit și cel pus sub interdicție.

Alienatul și debilul mintal care nu au fost puși sub interdicție nu pot consimți la adopție în perioadele de luciditate pasageră, deoarece o asemenea adopție nu este în interesul adoptatului, iar adopția se face în interesul superior al copilului. Alienația și debilitatea mintală constituie o stare incompatibila cu finalitatea adopției .

Potrivit art.19 alin (1) din legea 273/2004 evaluarea garanțiilor morale și a condițiilor materiale ale adoptatorului sau familiei adoptatoare se face pe baza solicitărilor lor, de către direcția de la domiciliul acestora și trebuie să aibă în vedere:

personalitatea, starea sănătății și situația economică a adoptatorului sau a familiei adoptatoare, viața familială, condițiile de locuit, aptitudinea de educare a unui copil;

motivul pentru care adoptatorul sau familia adoptatoare dorește să adopte;

motivul pentru care numai un soț dorește să adopte iar celălalt nu consimte la cerere;

impedimentele de orice natură relevante pentru capacitatea de a adopta.

Potrvit art.8 ali. (3)din Legea 273/2004 persoanele cu handicap mintal și boli psihice nu pot adopta. Tot din Legea 27372004, art.18 alin (1) consimțământul se dă în fața instanței judecătorești o dată cu soluționarea cererii.

Consimțământul soțului celui care adoptă

Dacă cel care vrea să adopte este căsătorit, se cere pentru încheierea adopției și consimțământul soțului său .Cerința este importantă și relevantă datorită faptului că adopția nu trebuie să creeze relații incompatibile cu o viață normală de familie.

Cel ce urmează a fi adoptat va locui de obicei cu familia adoptatoare, astfel încât aceștia trebuie să creeze un climat de familie pentru adoptat și să asigure prin acest climat dezvoltarea fizică și intelectuală a acestuia.

Consimțământul soțului care adoptă nu poate fi înlocuit cu autorizația autorității tutelare sau a instanței judecătorești ori al altui organ.

Odată ce a fost cerut consimțământul soțului celui care adoptă, aceasta nu înseamnă că va deveni adoptator alături de soțul său. Consimțământul este cerut ca o condiție de fond pentru ca celălalt soț să poată adopta.

Consimțământul copilului care urmează a fi adoptat și al părinților firești.

Este distinctă problema dacă părintele nu consimte în mod abuziv, deși interesul superior al copilului ar fi sensul adoptării lui, deși interesul superior nu consimte în mod abuziv. În această situație, potivit art 13 din legea 273/2004 în mod excepțional, instanța judecătorească poate trece peste refuzul părinților firești sau, după caz al tutorelui de a consimți la adopția copilului, dacă se dorește, prin orice mijloc de probă, că aceștia refuză în mod abuziv să-și dea consimțământul.

Consimțământul părinților firești nu este luat în considerare în următoarele cazuri: sunt decedați, necunoscuți, declarați, în condițiile legii, decedați sau dispăruți, puși sub interdicție dar și dacă se află din orice împrejurare, în imposibilitatea de a-și manifesta voința.

Părinții decăzuți din drepturile părintești sau care au interzicerea aplicărilor drepturilor părintești au dreptul de a consimți la adopție precum și reprezentantul legal care este obligatoriu.

Față de regimul juridic al adopției reglementat prin O.U.G. nr.25/1997 ,legea nr.273/2004 prevede păstrarea dreptului de a consimți la adopția copilului a părintelui decăzut din drepturile părintești sau acelui căruia i s-a aplicat pedeapsa interzicerii drepturilor părintești. Părinții firești și tutorele trebuie să consimtă la adopție în mod liber, necondiționat și numai după ce au fost informți în mod corespunzător asupra consecințelor adopției.

Consimțământul se dă în fața instanței de judecată o dată cu soluționarea cererii de deschidere a procedurii de adopție. Consimțământul la adopție al părinților firești se poate da după trecerea a 60 de zile de la data nașterii copilului înscrisă în certificatul de naștere și se poate revoca în termen de 30 de zile la data examinării lui, în condițiile legii.

Potrivit articolului 18 din legea 273/2004, dacă cel care urmează a fi adoptat a împlinit vârsta de 10 ani se cere , pentru adopție , și consimțământul său. Conform acestui text consimțământul copilului se cere de către instanța de judecată. Acest consimțământ poate fi exprimat printr-un înscris autentic anterior sesizării instanței de judecată. Consimțamântul copilului se dă în fața instanței judecătorești, în faza încuviințării adopției.

Direcția în a cărei rază teritorială domiciliază copilul care a împlinit vârsta de 10 ani îl va sfătui și informa pe acesta, ținând seama de vârsta și de maturitatea sa, în special asupra consecințelor adopției și ale consimțământului său la adopție și va întocmi un raport în acest sens.

Consimțământul părinților firești ai copilului

Acest consimțământ se cere chiar dacă părinții sunt divorțați.De asemenea, acest consimțământ se cere și în cazul în care cel ce urmează a fi adoptat este încredințat unei a treia persoane sau unei familii, în condițiile art. 42 Codul Familiei.

Adopția nu poate avea loc în cazul în care unul dintre părinții firești consimte la adopția copilului său care nu a dobândit capacitatea deplină de exercițiu iar celălalt nu consimte. Dacă părintele firesc ce și-a revocat consimțământul decedează, adopția se poate încheia numai dacă se îndeplinesc toate condițiile legii.

Dacă părintele firesc își revocă consimțământul după cele 30 de zile, instanța poate lua o hotărâre în privința adopției și a revocării acestuia.

Lipsa impedimentelor la adopție

Pentru a se încheia adopția este necesar să nu existe impedimente la adopție.

Lipsa impedimentului rezultând din rudenie

Adopția între frați este oprită. Acest impediment se justifică prin faptul că adopția ar crea relații de familie incompatibile cu raporturile de rudenie existente între frați. Conform acestui text, nu interesează dacă este vorba de frați din căsătorie sau din afara căsatoriei, dacă este vorba de frați buni sau de frați numai după mamă ori numai dupa tată. Pot fi adoptați nepoții de unchii lor.

Rudenia adoptatorului până la al patrulea grad-față de unul dintre părinții copilului ori față de copil-constituie un criteriu de prioritate pentru adopția copilului ori pentru încredințarea lui în vederea adopției.

Potrivit art .12 pct.3 din Convenția Europeană în materia adopției de copii, dacă adopția îmbunătățește situația juridică a copilului, nu se putea interzice, prin legislație, unei persoane să adopte copilul său neligitim.

Lipsa rezultând din calitatea de soț

Adopția între soți sau foști soți este interzisă. Spre deosebire de reglementarea anterioară care nu prevedea expres această interdicție, însă ea nu se impunea deoarece calitatea de soț este incompatibilă cu relațiile dintre părinți și copii, legea 273/2004 prevede expres că adopția între doi soți sau foști soți este interzisă.

Rațiunea se explică prin faptul că nu poți îndeplini sarcina de a fi soț și părinte sau soț și copil. Fiecare sarcină își are implicațiile sale prin care acestea două nu ar putea să coexiste.

Potrivit art.7 din legea 273/2004 copilul nu poate fi adoptat de mai mulți adoptatori nci simultan,nici succesiv, cu excepția cazurilor:

adopția se face de către soț și soție, simultan sau succesiv;

adoptatorul sau soții adoptatori au decedat, în acest caz, adopția anterioară se consideră desfăcută pe data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești de încuviințare a noii adopții;

adopția anterioară a încetat din orice alt motiv.

Rațiunea impedimentului se găsește în finalitatea adopției astfel încât dacă adoptatul ar fi adoptat de mai mulți adoptatori s-ar crea situații confuze în ceea ce privește relațiile dintre adoptator și adoptat, iar aceste relații să nu fie ca acelea dintre un părinte și un copil.

Lipsa confirmării cererii de adopție a Comitetului Român de Adopții.

Cererea persoanei sau familiei care dorește să adopte un copil trebuie să fie însoțită de confirmarea Comitetului Român pentru Adopții.

Această confirmare este cerută fie ca persoana sau familia ce dorește să adopte are cetățenie română, fie că are cetățenia altui stat, iar în ambele cazuri se dorește adopția unui copil cu cetațenie română.

Actuala Lege nr.273/2004 nu prevede expres că cererea persoanei sau familiei care dorește să adopte un copil să fie însoțită de confirmarea Oficiului Românn pentu Adopție, dar considerăm că această cerință se subînțelege din alte prevederi legale cum ar fi:

încredințarea copilului în vederea adopției se poate face unor familii atestate și aflate în evidența Oficiului, în cazul adopției interne;

cererea adoptatorului sau familiei adoptatoare este luată în evidență de Oficiul Român pentru Adopții numai dacă autoritatea centrală competentă din statul primitor sau organizațiile sale acreditate și autorizate atestă cerințele prevăzute de legea română, în cazul adopției internaționale.

Pentru ca cererea să fie admisă, aceasta trebuie să aibă avizul favorabil al Oficiului Român pentru Adopție atât pentru adopția internă cât și pentru cea internațională.

Cetățenia familiei sau persoanei care dorește să adopte este importantă pentru încredințarea copilului privind aplicarea legii potrivit normelor de drept internațional privat român, procedura de urmat și actele anexate cererii de adopție. Din acest punct de vedere există deosebiri între reglementarea anterioară și cea actuală.

În legătură cu cea de-a doua clasificare privind cerințele legale pentru încheierea adopției vom vorbi în cele ce urmează.

Condițiile sunt:

Condiții privind persoana adoptatorului;

Condiții privind persoana adoptatului;

Condiții obligatorii atât pentru adoptator cât și pentru adoptat

Condiții privind persoana adoptatorului

Prin adoptator se înțelege persoana care dorește să adopte, iar prin familie adoptatoare se înțelege soțul și soția care doresc să adopte. Adoptatorul trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

Capacitatea deplină de exercițiu. Nu pot adopta decât persoanele care au capacitate deplină de exercițiu. În practica judiciară s-a decis că, dacă prevederea referitoare la vârsta minimă a adoptatorului are caracter de ordine publică și trebuie repectată cu rigurozitate, nu aceeași consecință se poate reține cu privire la vârsta maximă, indiferent de nivelul atins, nu poate duce la refuzul încuviințării adopției, decât în condițiile dovedite, din care să rezulte ca vârsta înaintată constituie o piedică de neînlăturat pentru îndeplinirea scopului adopției. Este indiferent faptul că adoptatorul nu este căsătorit sua că are și alți copii.Persoana poate adopta fără deosebire de sex, naționalitate, rasă, religie ori alte criterii discriminatorii.

Boala psihică. Potrivit art.8 alin.3 teza întâi din Lege, nu poate adopta o persoană suferindă de o boală psihică, indiferent dacă a fost sau nu pusă sub interdicție judecătorească.Legea utilizează o formulare generală, care acoperă orice psihopatie, fiind irlevante natura sau gravitatea tulburărilor psihice.

Handicapul mintal. Aceleași rațiuni ca la punctul 2 subzistă și în cazul persoanei care prezintă un handicap mintal ambele fiind veritabil impedimente.Împrejurarea că o persoană nu a urmat procedura instituită prin O.U.G. nr.102/1999, cu modificările ulterioare , nu poate conduce la încheierea unei adopții valabile dacă existența handicapului mintal este probat, în condițiile legii. Acest impediment poate fi invocat și constatat oricând pe parcursul procedurilor de încuviințare a adopției.

Aptitudinea de a adopta. Adoptatorul sau familia adoptatoare trebuie să îndeplinescă garanțiile morale și condițiile materiale necesare dezvoltării depline și armonioase a personalității copilului. Îndeplinirea garanțiilor și condițiilor se atestă de către autoritățiile competente.

Condiții privind persoana adoptatului:

Adopția să fie în interesul superior al copilului. În ceea ce privește conținutul acestui principiu, se apreciază că sunt esențiale următoarele elemente:

intersul copilului are în mod preponderent, o natură personală nepatrimonială, în sensul că cel care adoptă trebuie să-i asigure copilului condițiile necesare creșterii și dezvoltării sale fizice și morale. Numai interesul patrimonial al copilului, de exemplu cel ce va veni la moștenirea adoptatorului, nu satisface, de aceea, exigențele acestui principiu.

expresia intersul superior al copilului semnifică faptul că, în mod firesc, legislația nu poate face abstracție de faptul că în realizarea operațiunii juridice a adopției celelalte persoane implicate, precum cel care adoptă sau chiar părinții firești ai copilului, pot avea propriile interese. Punând în balanță aceste interese, cel al copilului este „superior” și trebuie să fie luat în considerare cu prioritate în soluționarea unei cereri privind încuviințarea adopției.

Adopatul să nu fi împlinit vârste majoratului civil și, după caz să nu fi dobândit capacitate deplină de exercițiu.

Potrivit art.5 alin.2 din lege, copilul nu poate fi adoptat pâna la împlinirea vârstei majoratului civil. În acest sens art.8 alin.1 și 2 din Decretul nr.31/1954 prevad că majoratul civil se dobândește la vârsta de 18 ani.

Potrivit art.8 alin.3 din Decretul nr 31/1954, femeia minoră care s-a căsătorit dobândește capacitate deplină de exercițiu. Prin urmare , femeia minoră, căsătorită dobândind capacitate de exercițiu nu mai este copil și prin urmare nu va putea fi adoptată.

Condiții privind adoptatul și adoptatorul

Diferența de vârstă între adoptator și adoptat să fie cu cel puțin 18 ani. Această condiție urmărește crearea unei situații similare celei dintr-o familie firească.

Legea prevede cu toate acestea, că pentru motive temeinice, instanța judecătorească va putea încuviiința adopția, chiar dacă diferența de vârstă este mai mică de 18 ani,dar în nici o situație mai puțin de 15 ani. De exemplu, se poate încuviința adopția în cazul în care o femeie căsătorită înaine de a împlini 18 ani dorește să adopte un copil.

Impedimentul rezultând din rudenia firească în linie dreaptă de gradul întâi . Adopția este oprită între părintele firesc și copil, nefiind posibilă cumularea calităților de părinte și adoptator.

Impedimentul rezultând din calitatea de fost soț. Nu este admisă adopția între foștii soți, deoarece nu poate fi îndeplinită condiția ca unul să fi fost crescut de celălalt în timpul minorității.

Impedimentul rezultând din adopția soțiilor de către același adoptator sau familie adoptatoare. Este interzisă adopția a doi soți de către aceeași persoană sau familie, datorită incompatibilității situației ce se naște prin adopție cu cea dintre soți. Astfel, prin adopție cei doi soți devin frați, sau calitatea de frate este incompatibilă cu cea de soț.

Impedimentul rezultând din adopția foștilor soți de cătr același adoptator sau familie adoptatoare. Pentru identitatea de rațiune, este interzisă adopția foștilor soți de către același adoptator sau familie adoptatoare.

Impedimentul rezultând ditr-o adopție anterioară. În principiu, o adopție în ființă constituie o piedică pentru încheierea altei adopții, excepția o constituie adopția succesivă realizată de către soți.

Mai poate fi încuviințată o nouă adopție atunci când:

adoptatorul sau soții adoptatori au decedat;în acest din urmă caz adopția anterioară se consideră desfăcută pe data ramânerii irevocabile a hotărârii judecătorești de încuviințare a noii adopții;

adopția anterioară a încetat din orice alt motiv.

2.2.4.Condiții de formă privind adopția internă

Aceste condiții sunt cerute de lege în scopul de a asigura îndeplinirea condițiilor de fond și lipsa impedimentelor la adopție.

Condițiile de formă se referă la actele juridice ale părților exprimate în forma prevăzută de lege și la procedura adopției.

Forma actelor juridice ale părților.

Adopția este un act solemn, pentru validitatea sa fiind necesară îndeplinirea unor formalități. Forma specifică, cerută pentru unele dintre acestea a fost instituită tocmai pentru a se verifica îndeplinirea condițiilor de fond obligatorii pentru încuviințarea adopției.

Indiferent de reglementare, adopția necesită, în primul rând, consimțământul anumitor persoane prevăzute de lege. Consimțământul adoptatorului sau familiei adoptatoare se dă în fața instanței judecătorești odată cu soluționarea cererii de încuviințare a adopției. Dacă persoana care dorește să adopte este căsatorită, este necesar și consimțamântul soțului său, cu excepția cazurilor când soțul este în imposibilitatea de a-și manifesta voința. Se observă că există deosebiri de reglementare anterioară, potivit căreia consimțământul la adopție se putea exprima prin formă autentică, prin notariat public.

Pentru că textul nu distinge, cei care adoptă pot să-și exprime consimțământul în fața instanței judecătorești fie în scris, fie oral, în acest ultim caz se cere să se facă mențiunea în hotărârea de încuviințare a adopției.

Consimțământul la adopție al copilului care a împlinit 10 ani se dă în fața instanței judecătorești în faza încuviințării adopției. Adopția nu va fi încuviințată fără consimțământul copilului care are vârsta de 10 ani.

Anterior exprimării consimțământului, direcția în a cărei rază teritorială domiciliază copilul, care a împlinit vârsta de 10 ani, îl va sfătui și informa pe acesta ținând seama de vârsta și maturitatea sa, în special asupra consecințelor adopției și a consimțământului său la adopție, și va întocmi un raport în acest sens. Consimțământul în vederea adopției se poate exprima și prin mandatar sau personal. Pentru mandatar procura trebuie să fie autentică și specială.

Consimțamâtul la adopție să fie dat de către părinții firești ai copilului. În cazul adopției copilului și de către soțul adoptatorului, consimțământul trebuie să fie exprimat de către soțul care este deja părinte adoptator al copilului. De asemenea este necesar consimțământul tutorelui copilului ai cărui părinți firești sunt decedați, necunoscuți, declarați morți sau dispăruți sau puși sub interdicție în condițiile legii. Părintele sau părinții decăzuți din drepturile părintești sau cărora li s-a aplicat pedeapsa interzicerii drepturilor părintești păstrează dreptul de a consimți la adopția copilului.

Consimțământul reprezentantului legal este obligatoriu. Dacă unul dintre părinții firești este decedat, necunoscut, delarat dispărut sau mort, în imposibilitatea de a-și manifesta voința, consimțământul celuilalt este obligatoriu. Consimțământul părinților firești ai copilului nu este necesar dacă ambii se găsesc în oricare dintre situațiile prevăzute la alin.(3) precum și cazul adopției persoanei majore de către adoptatorul sau familia adoptatoare care a crescut-o în timpul minorității.[art.12 alin.(4)].

În mod excepțional, instanța poate trece peste refuzul părinților firești sau, după caz, al tutorelui de a consimți la adopția copilului, dacă se dovedește, prin orice mijloc de probă, că aceștia refuză în mod abuziv să-și dea consimțământul la adopție și instanța apreciază că adopția este în interesul superior al copilului, ținând seama și de opinia acestuia în condițiile arătate și cu motivarea expresă a hotărârii în această privință.

Părinții firești ai copilului sau, după caz, tutorele acestuia trebuie să consimtă la adopție în mod liber, necondiționat și numai după ce au fost informați în mod corespunzător asupra consecințelor adopției, în special asupra încetarii legăturilor de rudenie ale copilului .

Consimțământul părinților firești sau, după caz, al tutorelui se dă în fața instanței judecătorești odată cu soluționarea cererii de deschidere a procedurii adopției. În cazul adopției copilului de către soțul părintelui său, consimțământul părintelui firesc se dă în formă autentică prin act notarial. Spre deosebire de reglementarea anterioară, această ultimă soluție este singura în care se solicită consimțământul la adopție în formă autentică prin act notarial.

Se constată că, față de legislația anterioară, Legea 273/2004 se deosebește atât în privința formei exprimării consimțământului, cât și prin păstrarea dreptului de a consimți la adopția copilului a părintelui decăzut din drepturile părintești sau a celui căruia i s-a aplicat pedeapsa interzicerii drepturilor părintești.

Consimțământul persoanelor menționate, exprimat în forma arătată nu este suficient pentru adopție, nu valorează prin el însuși adopția. Este nevoie de îndeplinirea și celorlalte condiții de fond și de formă. Dar consimțămintele persoanei care dorește să adopte și a părinților firești ai adoptatorului produc și unele efecte, în cazul procedurii adopției, de exemplu, eliberarea atestatului care să constate aptitudinea de a adopta ori permite încredințarea copilului în vederea adopției .

La cererea de evaluare pentru obținerea atestatului de persoană sau familie adoptatoare, precum și la cererea de încuviințare a adopției se anexează actele din care să rezulte că sunt îndeplinite cerințele legale pentru adopție.

Actuala reglementare prin Normele metodologice de aplicare a Legii 273/2004 spre deosebire de cea anterioară enumera aceste acte.

Actele pentru adopție sunt următoarele:

copie de pe buletin /carte de identitate, copie legalizată de pe certificatul de naștere, căsătorie/hotărâre de divorț, copie legalizată de pe titlul de proprietate sau al oricărui titlu care să ateste dreptul de folosință a locuinței, certificat de cazier judiciar, certificat medical de tip Ministerul Sănatății, cu semnătura și parafa fiecărui medic specialist și adeverințele de venit.

certificat de cazier judiciar al persoanelor cu care locuiește solicitantul;

caracterizări de la ultimul loc de muncă(minim două pentru fiecare persoană/membru al cuplului conjugal);

certificat medical privind starea de sănătate a celorlalte persoane cu care domiciliază solicitantul;

declarație pe proprie răspundere a persoanei/fiecărui membru al cuplului conjugal, dată în fața notarului public, că nu au fost decăzuți din drepturile părintești;

declarație privind motivația de a adopta și așteptărilr persoanei/familiei în legătură cu vârsta, sexul și situația psihosocio-medicală a copilului pe care dorește să îl adopte;

declarația privind indicarea motivelor pentru care unul dintre soți nu dorește să adopte;în cazul în care cererea este formulată de către unul dintre soți și celălalt nu se asociazăla cerere;

certificatul de naștere al copilului în copie legalizată;

certificatul medical privind starea de sănătate a copilului eliberat de către unități publice nominalizate de către direcția de sănătate publică;

atestatul valabil al adoptatorului sau familiei adoptatoare;

hotărârea judecătorească irevocabilă de încredințare în vederea adopției;

certificatele de naștere ale adoptatorului sau ale soțului și soției din familia adoptatoare, în copie legalizată;

certificatul de căsătorie al adoptatorului sau al soților din familia adoptatoare, în copie legalizată;

cazierul judiciar al adoptatorului sau, după caz, al fiecărui membru al familiei adoptatoare;

certificatul medical privind starea de sănătate al adoptatorului, eliberat de medicul de familie;

documentele doveditoare cu privire la exprimarea consimțământului părinților firești, în măsura în care s-a pronunțat anterior o hotărâre judecătorească de încuviințare a deschiderii procedurii adopției interne a copilului;

alte acte din care să rezulte îndeplinirea unei anumite cerințe legale pentru situația respectivă.

Înregistrarea adopției

Pe baza hotărârii judecătorești irevocabile de încuviințare a adopției, serviciul de stare civilă competent întocmește, în condițiile legii, un nou act de naștere al copilului, în care adoptatorii vor fi trecuți ca fiind părinții săi firești.Vechiul act de naștere se va păstra, menționându-se pe marginea acestuia întocmirea noului act. În noul act de naștere al copilului, ca loc al nașterii se trece denumirea unității administrative teritoriale unde își are sediul autoritatea administrației publice locale care întocmește actul. Problema care se poate ridica este aceea de a ști care este serviciul de stare civilă competent pentru întocmirea noului act de naștere al copilului;în condiițiile în care instanța competentă teritorial pentru încuviințarea adopției este cea de la domiciliul adoptatului.

Dacă adoptatul este cetățean străin sau cetățean român cu domiciliul sau reședința în străinătate, serviciul competent este în raport de domiciliul adoptatului sau de sediul instituției de ocrotire pentru copiii aflați în îngrijirea acesteia. Astfel, și în cazul adopției internaționale trebuie avută în vedere o coordonare a textelor, întrucât noul regim juridic al adopției reglementat prin Legea 273/2004 nu prevede posibilitatea adopției de către persoanele care au reședința pe teritoriul altui stat, spre deosebire de legea 119/1996 privind actele de stare civilă.

2.3.Adopția internațională

2.3.1.Noțiunea adopției internaționale

Articolul 3 lit.d definește adopția internațională ca fiind adopția care, în condițiile Legii 273/2004, nu este adopție internă. Rezultă per a contrario, că adopția este internațională dacă cel puțin una dintre părți-fie adoptatorul sau familia adoptatoare-fie adoptatul are domiciliul în străinătate. Prin urmare, între cele două forme de adopție este dată de domiciliul și nu de cetățenia părților. În general, se consideră că adopția este internațională ori de câte ori operațiunea juridică prin care se realizează presupune existența unuia sau a mai multor elemente de extraneitate, precum cetățenia, domiciliul ori reședința celui care adoptă ori a celui adoptat, locul încuviințării etc.

În sensul Convenției asupra protecției copiilor și cooperării în materia adopției internaționale, încheiată la Haga, la 29 mai 1993, ratificată de România prin Legea 84/1994, adopția este internațională ori de câte ori copilul și cel care adoptă au reședința obișnuită în state diferite, dat fiind în aceste situații se justifică aplicabilitatea unor norme, materiale, speciale, de protecție a copilului și a unor garanții suplimentare care să creeze siguranța că deplasarea copilului în străinătate nu se face în scopuri ilicite.

Potrivit art.2 din Convenția de la Haga, cetățenia părților este indiferentă, singurul element de extraneitate care prezintă interes fiind cel al reședinței. Aceasta înseamnă că, în ipoteza în care un cetățean român având reședința obișnuită într-un stat care este parte la Convenția de la Haga adoptă un copil din România, sunt aplicabile dispozițiile acestei convenții. Dacă însă un cetățean străin cu reședința obișnuită în România adoptă un copil cetățean român care are reședința obișnuită tot în România, nu sunt aplicabile dispozițiile Convenției de la Haga în materia adopției internaționale, chiar dacă cel care adoptă are cetățenia unui stat care este parte la această convenție și chiar dacă această adopție, având un element de extraneitate , este o adopție internațională.

Stricto-sensu –adopția este internațională ori de câte ori persoana sau familia care adoptă un copil are reședința obișnuită în străinătate, adică în alt stat decât cel în care are reședința obișnuită.

2.3.2.Sediul materiei

Adopția internațională vizează două situații, și anume:

adoptarea unui copil cu domiciliul în România de către o persoană sau familie cu domiciliul în străinătate, caz în care se aplică dispozițiile Legii 273/2004.

adoptarea unui copil cu domiciliul în străinătate de către o persoană sau o familie cu domiciliul în România, situație în care procedura adopției cade sub incidența Legii 105/1992 .

Adoptarea unui copil- cu domiciliul în România – de către o persoană sau o familie cu domiciliul în străinătate presupune îndeplinirea unei proceduri în care se cuprind, pe lângă condițiile generale de fond și de formă, necesare pentru orice adopție națională, și anumite cerințe speciale.

2.3.3.Condiții de fond

În afara condițiilor generale privind capacitatea, consimțământul, diferența de vârstă sau lipsa rudeniei etc., pentru adopțiile internaționale, Oficiul Român pentru Adopții(O.R.A.) și apoi instanța judecătorească trebuie să verifice și dacă:

adoptatorul sau unul dintre soții din familia adoptatoare care domiciliază în străinătate este bunicul copilului pentru care a fost încuviințată deschiderea procedurii adopției;

există alte solicitări de adopție din partea rudelor copilului pâna la gradul IV, cu domiciliul în România. Asupra acestui aspect, direcția de la domiciliul copilului va întocmi un raport care va fi analizat de instanța judecătorească, sesizată cu cererea de încuviințare a adopției. În caz contrar această situație este un veritabil impediment la adopție;

adoptatorul sau familia adoptatoare îndeplinește condițiile de eligibilitate pentru adopție și este apt să adopte în conformitate cu legislația aplicabilă în statul primitor și a benificiat de consiliera necesară în vedera adopției în statul primitor; este asigurată urmărirea evoluției copilului după adopție pe o perioadă de cel puțin doi ani; sunt asigurate servicii postadopție pentru copil și familie în statul primitor.

Îndeplinirea de către adoptator a acestor condiții se atestă de către autoritatea centrală competentă din statul primitor sau de către organizațiile sale acreditate și autorizate în condițiile legii.

Trebuie reținut că organismele private române au fost exluse de la procedura adopției internaționale, având competență doar în materia adopției interne. Numai după ce se face dovada acestor atestate, cererea adoptatorului este luată în evidență de O.R.A..

Mai există și câteva condiții cerute pentru adoptat în cazul adopției internaționale.Acestea sunt:

Legea aplicabilă. Având în vedere dispozițiile art.30 din legea nr.105/1992, condițiile de fond cerute în persoana adoptatului pentru încuviințarea adopției sunt stabilite de legea națională a adoptatului. Prin urmare, dacă adoptatul este cetățean român sau apatrid cu domiciliul în România condițiile de fond pentru încuviințarea adopției sunt cele prevăzute de legea română.

Tot potrivit art. 30 din legea nr.105/1992, condițiile care sunt obligatorii atât pentru adoptat cât și pentru adoptator sunt stabilite de fiecare din cele două legi .naționale. Adopția nu se va putea încuviința decât dacă cele două legi naționale o permit. De exemplu, dacă legea străină permite adopția unui copil de către părintele său firesc, dat fiind ca legea română oprește o asemenea adopție, rezulta că adopția nu poate fi încuviințată .Invers, deși legea română permite adopția unui copil de către bunicii săi, dacă legea străină ar interzice o asemenea adopție, ea nu poate fi încuviințată.

Copilul să nu fi putut fi încredințat sau adoptat în țară. Trebuie subliniată o condiție specială de admisibilitate a adopției internaționale a copilului, condiție ce decurge din caracterul subsidiar al adopției internaționale, în raport cu celelalte măsuri de protecție a copilului, în cadrul unei familii, inclusiv adopția națională. În acest sens avem în vedere dispozițiile art.4 lit.b) din Convenția de la Haga, potrivit cărora adopția internațională nu poate avea loc decât dacă autoritățile statului de origine a copilului, respectiv autoritățile române au constatat, după luarea în considerare a posibilităților plasamentului copilului în statul de origine, ca o adopție internaționlă corespunde interesului superior al copilului. Tot astfel art. 20 lit.b) din Convenția O.N.U.cu privire la drepturile copilului, adopția în străinătate poate fi considerată ca un alt mijloc de a asigura îngrijirea necesară copilului, dacă acesta nu poate fi încredințat în țara sa de origine unei familii în stare să-l crească corespunzător.

Consimțământul la adopție. Având în vedere dispozițiile art.4 lit.c) din Convenția de la Haga, adopția nu poate fi încuviințată decât dacă persoanele al căror consimțământ este cerut la adopție, inclusiv părinții copilului și el însuși, au fost corespunzător informate asupra consecințelor consimțământului lor, în special asupra ruperii, ca urmare a adopției, a legăturilor de rudenie între copil și familia sa de origine. O atenție deosebită trebuie să acordăm și consimțământului copilului care are vârsta de 10 ani, instanța fiind datoare să verifice dacă acesta s-a bucurat de sfaturi și a fost informat asupra consecințelor adopției.

În toate cazurile, consimțamântul trebuie exprimat în mod liber, în forme legale și să nu fie retras.

Evidența Comitetului Român pentu Adopții. Dacă un soț, cetățean străin, adoptă copilul celuilalt soț, în condițiile în care domicililu comun al soților este în România, este neîndoilelnic că nu este necesar ca acest copil să fie în evidența comitetului, pentru a se putea realiza adopția.

Dacă vorbim despre o adopție în sensul Convenției de la Haga, care implică deplasarea copiluli în străinătate, este greu de admis că s-ar putea realiza fără implicarea comitetului, chiar dacă adoptatorul este o rudă până la gradul IV inclusiv, cu unul dintr părinții copilului. Sensul convenției este acela de a asigura garanții suplimentare ori de câte ori este vorba de o adopție care implică deplasarea copilului în străinătate, fără nici o excepție.

Imposibilitatea încredințarii copilului în vederea adopției internaționale. În cazul adopției internaționale, legea română nu permite încredințarea copiulului ca o etapă prealabilă, de probă, în vederea încuviințării adopției.

Copilul să beneficieze în străinătate de aceleași garanții ca în cazul unei adopții naționale.

2.3.4.Condiții de formă

În cazul adopției internaționale, sub aspectul condițiilor de formă se aplică dispozițiilor privitoare la adopția internă, cu particularitățile pe care le vom evidenția în continuare.

Cererile de adopție, formulate de adoptatorii cu domicililu în străinătate se transmit la O.R.A., prin intermediul autorităților străine competente și trebuie însoțite de următoarele documente:

un raport întocmit de autoritățile competente din statul primitor, cuprinzând informații cu privire la identitatea pesonelor care doresc să adopte, capacitatea și aptitudinea lor de a adopta, situația lor personală, familială, materială și medicală, mediul social , motivele care îi determină să adopte un copil din România, precum și cu privire la copiii pe care ar putea să-i primească spre adopție, concluziile raportului vor fi susținute prin documentele eliberate de autoritățile competente din statul primitor.

certificatele de naștere și căsătorie și actele de identitate ale persoanelor care doresc să adopte în copie legalizată și însoțite de traducerea lor legalizată în limba română;

cazierele judiciare ale persoanelor care doresc sa adopte;

raportul medical întocmit separat pentru fiecare adoptator;

actul din care să rezulte că există garanția că adoptatul are posibilitatea să intre și să locuiască permanent în statul primitor.

Pe lângă aceste acte mai sunt necesare, pentru adopția internațională,și :

actul din care să rezulte rudenia între cel care dorește să adopte și copilul ce urmează a fi adoptat;

atestatul autorităților străine competente, din care să rezulte că adoptatorul sau familia adoptatoare îndeplinește condițiile de eligibilitate pentru adopție și este apt să adopte în conformitate cu legislația aplicabilă în statul primitor;

raportul întocmit de autoritățile străine competente din statul primitor

certificatul eliberat de către O.R.A. prin care se atestă că adopția internațională este conformă cu dispozițiile de la Haga.

2.3.5. Din practica altor state în materia adopției: Austria, Franța și Germania

În materia adopției, între România , Austria, Franța și Germania există anumite diferențe în legătură cu anumnite condiții: vârsta adoptatorilor, diferența de vârstă dintre copil și potențialii adoptatori, statutul civil, obținerea atestatului pentru adopție, proceduri, consimțământ, adoptabilitatea copilului în funcție de vârsta copilului, modalități de potrivire a copilului și familiei/persoanei potențial adoptatoare, încredințare în vederea adopției, consimțământ, procedura post-adopție etc.

Conform legislațiilor celor trei țări, adopția este încuviințată în instanța judecătorească, în interesul superior al copilului. Sunt diferite reglementările cu privire la procedura premergătoare deciziei instanței.

Austria: Adopția se realizează printr-un contract în scris între adoptator și adoptat și o încuviințare judecătorească a contractului urmare a petiției uneia dintre părți. Copilul care nu are capacitate deplină de exercițiu încheie contractul prin reprezentantul legal care nu are nevoie de acord judecătoresc pentru acest lucru.

Franța: Adopția se încuviințeaza la cererea adoptatorului de către Tribunalul suprem, prin hotărâre judecătorească, care verifică într-un termen de 6 luni de la sesizarea Tribunalului dacă sunt îndeplinite condițiile legale, dacă adopția se face în interesul superior al copilului și dacă adopția nu este de natura să compromită viața familială atunci când adoptatorul are descendenți. Dacă adoptatorul decedează după ce a solicitat în mod legal plasamentul în vederea adopției, cererea poate fi prezentată în numele său de către soțul supraviețuitor sau de către unul dintre moștenitorii săi. Dacă copilul moare după ce plasamentul lui în vederea adopției a fost solicitat în mod legal, cererea de adopție poate fi totuși prezentată. Nu este necesară motivarea hotărârii judecătorești și aceasta își produce efectele din ziua precedentă decesului și produce modificari numai în ceea ce privește starea civilă a copilului

Germania: adopția este actul legal care schimbă statutul copilului și al părintelui, este eliberat de curtea competentă pe baza unei aplicații depuse de către cuplul sau persoana care dorește să adopte; înainte de a delibera, curtea audiază și agenția implicată în procesul de adopție (sau, dacă nu a fost implicată nici o agenție, autoritatea locală de tineret). Copilul adoptat va primi numele părinților adoptatori ca și nume de naștere. Adoptatul va deveni în mod automat cetățean german dacă părinți adoptatori sunt germani. Pe baza unei cereri formulate de autoritatea locală îndreptățită, adoptatorii vor returna contravaloarea fondurilor publice cheltuite pentru întreținerea copilului de la momentul intrării copilului în sistem pe o perioadaă de 6 ani, aceasta incluzând cheltuieli cu educația, asistența medicală și chiar și cele privind aspecte juridice.

Pe lângă agențiile publice, există și organizații non profit care sunt acreditate ca agenții de adopție. Ele trebuie recunoscute de către autoritatea centrală a statului german. Agenția de adopție supervizează întregul proces de adopție și consiliază părinții adoptatori pe parcursul întregii proceduri.

Consimțământul la adopție:

Austria: Persoanele care consimt la adopție:

Părinții minorului

Soțul/soția adoptatorului

Soțul/soția adoptatului

Nu se cere consimțământul vreuneia dintre persoanele de mai sus dacă a intrat în contractul de adopție ca tutore al adoptatulu; dacă nu este capabil la o exprimare rezonabilă nu doar temporar; dacă domiciliul nu îi este cunoscut de cel puțin 6 luni.

Au dreptul să fie audiați:

Adoptatul fără capacitate deplină de exercițiu, la împlinirea vârstei de 5 ani (excepție se face dacă a locuit deja cu adoptatorul până la acel moment)

Părinții biologici ai adoptatului minor

Persoana care-l are în plasament sau directorul centrului de plasament unde se află copilul

Autoritatea pentru protecția socială a tinerilor

Nu este necesară audierea uneia dintre aceste persoane de mai sus, dacă a intrat în contarctul de adopție ca tutore al adoptatulu; dacă nu este capabil la o exprimare rezonabilă nu doar temporar; dacă domiciliul nu îi este cunoscut de cel puțin 6 luni.

este necesar consimțământul copilului natural al familiei potențial adoptatoare, întrucât adopția nu se va încuviința dacă un interes important al unui copil natural al adoptatorului este în conflict cu adopția, în mod special dacă creșterea și educația lui ar putea fi puse în pericol; alte dezavantaje economice nu se iau în considerare, decât dacă adoptatorul intenționeză ca prin acestă adopție să aducă prejudicii copilului său biologic

dacă reprezentantul legal al copilului refuză să-și dea consimțământul, curtea de judecată îl va substitui cu petiția adoptatului sau adoptatorului , în cazul in care nu există motive care să justifice refuzul.

Franța:

daca copilul are peste 13 ani, el trebuie sa consimta la adoptie

este obligatoriu consimtamantul reprezentantului legal al copilului. Consimtamantul trebuie sa fie liber exprimat, obtinut fără nici o contraprestație, dupa nașterea copilului, iar reprezentantul legal trebuie să cunoască pe deplin consecințele adopției, în special faptul că, dacă acest consimțământ e dat pentru adopție deplinî, se va intrerupe în mod complet și irevocabil legatura de rudenie anterioară (față de copil)

tutorele/Consiliul de Familie au rolul de a consimti la adoptie

(Tutorele copilului care se afla în grija statului este prefectul asistat de către consiliul de familie. Prin delegare, tutela este exercitată de directorul direcției de afaceri sanitare și sociale.)

Germania :

sunt necesare consimțămintele ambilor părinți biologici, indiferent de starea lor civilă

părinții biologici nu-și pot exprima consimțământul decât după ce copilul a împlinit vârsta de 8 săptămâni

dacă adoptatul are vârsta mai mare de 14 ani poate să-și exprime consimțământul la adopție asistat de reprezentantul său legal. Adoptatul poate reveni asupra consimțământului său înainte ca autoritatea tutelară să se fi pronunțat definitiv asupra adopției, fără a avea nevoie de acordul reprezentantului său legal. Cererea de revocare însă trebuie să aibă formă autentică;

dacă copilul are vârsta mai mică de 14 ani sau e declarat în incapacitate din punct de vedere legal, este necesară exprimarea consimțământului de către reprezentantul său legal;

în cazul în care adoptatul și adoptatorul au cetățenii diferite, autoritatea tutelară trebuie să-și dea și ea acordul la acest consimțământ;

începând cu reforma din 1998, tatălui biologic care nu este căsătorit cu mama copilului îi sunt recunoscute aceleași drepturi. Dacă părinții nu sunt căsătoriți și nu există o declarație privind faptul că amândoi dețin custodia asupra copiilor, tatăl biologic își poate exprima consimțământul chiar înainte de nașterea copilului. Dacă tatăl biologic depune o cerere pentru custodia copilului, instanța poate da o hotărâre în ceea ce privește adopția numai după ce a soluționat cererea de custodie a tatălui biologic.

în cazul persoanei căsătorite care adoptă singură, soțul trebuie să-și exprime consimțământul;

în cazul în care adoptă unul dintre partenerii dintr-un cuplu de același sex, celălalt partener trebuie să-și exprime consimțământul la adopție;

dacă o persoană majoră căsătorită este adoptată, soțul acesteia trebuie să-și exprime consimțământul la adopție

Toate consimțămintele trebuie exprimate printr-un act notarial. Orice consimțământ devine valid dacă este acceptat de instanță.

Consimțământul trebuie exprimat personal, nu poate fi delegată nimănui această sarcină.

Cu excepția consimțământului exprimat de copilul cu vârsta mai mare de 14 ai, nici un alt consimțământ nu poate fi revocat.

Orice consimțământ își peirde valabilitatea dacă instanța a respins cererea de adopție sau a retras-o. Același lucru este valabil și pentru consimțămintele părinților, dacă sentința de adopție nu s-a pus în aplicare în termen de 3 ani de la exprimarea lor.

Situații în care nu este necesar consimțământul

în situația în care părintele/părinții se află în incapacitate sau domiciliul acestora nu este cunoscut. În acest din urmă caz, instanța face demersuri pentru aflarea domiciliului, iar după 6 luni poate să-l declare necunoscut.

pe baza cererii copilului, autoritatea tutelară va putea trece de consimțământul unuia dintre părinți dacă există grave încălcări ale obligațiilor părintești, neglijarea copilului sau dacă nerealizarea adopției ar aduce prejudicii mari copilului;

în cazul neglijenței, se poate trece peste consimțământul părinților biologici, acesta neconstituind un motiv atât de grav, decât după de părinții biologici au fost consiliați de către oficiul de tineret și de la această consiliere au trecut cel puțin 3 luni;

dacă părinții copilului nu sunt căsătoriți și doar mama are custodia asupra copilului, instanța poate să nu ceară consimțământul tatălui biologic, dar doar dacă respingerea adopției ar produce mari dezavantaje pentru copil;

dacă părinții nu-si îndeplinesc obligațiile părintești, iar autoritatea pentru tineret i-a informat despre posibilitatea de a se trece peste consimțământul lor și ei au fost de acord, dar numai după o perioadă de 3 luni de la data când au fost informați.

Condiții prevăzute pentru familiile care vor să adopte

Persoanele/familiile care vor să adopte un copil trebuie să îndeplinească anumite criterii:

Vârsta:

Austria: Tatăl adoptator trebuie să aibă minim 30 de ani și mama adoptatoare 28 de ani. În cazul în care soții adoptă împreună sau copilul este al unuia dintre ei, această limită de vârstă nu se mai aplică.

Franța: 28 ani (excepție: când soțul adoptă copilul celuilalt soț și când o familie căsătorită de mai mult de 2 ani, neseparați în fapt, adoptă)

Germania: 25 ani (excepție: pentru cuplurile căsătorite, vârsta minimă este stabilită la 25 ani pentru unul dintre soți are, iar pentru celălalt 21 ani) .

Diferența de vârstă dintre copil și potențialii adoptatori

Austria: mimim 18 ani. Dacă adoptatul este copilul propriu al soțului/soției celui care adoptă sau rudă cu adoptatorul, diferența minimă este de 16 ani.

Franța: 15 ani. În cazul în care soțul adoptă copilul celuilalt soț, diferența este de 10 ani; adopția se poate încuviința, pentru motive temeinice, chiar dacă diferența de vârstă este mai mică decât cea prevazută mai sus.

Germania: nu există prevederi legislative în acest sens

Statutul civil

În Austria pot adopta:

persoane singure

persoane căsătorite (familie); soții trebuie să adopte împreună – excepții: dacă copilul este al unuia dintre soți; dacă unul dintre soți nu este apt din punct de vedere legal; daca nu se cunoaște domiciliul de cel puțin un an; daca sunt desparțiți de minim 3 ani; daca exista alte motive pentru care unul dintre ei nu ar trebui sa adopte

Legea nu specifică oficial obligativitatea ca viitorii părinți adoptatori să fie căsătoriți, dar aceștia au prioritate în practică.

persoane care nu au depus jurământ de celibat

unul dintre partenerii de același sex

Nu pot adopta:

persoanele cărora le-a fost oficial dată spre îngrijire proprietatea copilului, nu-l pot adopta până când nu sunt degrevați de acest lucru

cuplurile de același sex

În Franța pot adopta:

persoane singure

persoane căsătorite (familie)

soțul poate adopta copilului celuilalt soț în următoarele condiții:

nu mai este obligatorie vârsta de 28 de ani, iar diferenta față de copilul adoptat este de 10 ani.

când copilul are filiația stabilită numai față de soțul adoptatorului

când celuilalt părinte decât soțul adoptatorului i-a fost retrasă în totalitate autoritatea parentală

când celălalt părinte a decedat și nu a avut ascendenți de gradul I sau când aceștia și-au manifestat dezinteresul față de copil

rude de gradul 6 inclusiv

Nu pot adopta:

cuplurile de același sex

În Germania pot adopta:

persoane singure (pot adopta doar singure)

persoane căsătorite (familie); soții trebuie să adopte împreună – excepții: unul dintre soți este declarat legal în incapacitate de a adopta sau are vârsta mai mică de 21 ani.

Legislația adopției nu favorizează adopția pentru cuplurile căsătorite, dar interpretarea este în acest sens, pentru a se urmări interesul copilului.

cuplurile de același sex, înregistrate legal

Nu pot adopta:

persoană căsătorită nu poate adopta singură, decât după pronunțarea hotărârii de divorț

un copil nu poate fi adoptat de către părinții săi „legali”. În mod normal, părinții biologici sunt și cei „legali”. Totuși, legea germană permite 2 excepții:

a) mama purtătoare este recunoscută ca mamă „legală” a copilului; mama biologică, cea care a donat ovulul, nu este mama „legală” a copilului și, prin urmare, îl poate adopta;

b) legea recunoaște ca tată „legal” al unui copil născut într-o căsătorie pe soțul mamei; dacă tatăl biologic al copilului nu este soțul mamei, el poate adopta copilul (dacă nu și-a stabilit paternitatea față de copil, caz în care este tatăl „legal” al copilului, fie că este sau nu soțul mamei);

Obținerea atestatului pentru adopție:

Persoanele/familiile care vor să adopte sunt atestate în urma unei anchete realizate de către autoritățile statului competente. Evaluarea familiei vizează, în general, istoricul de viață, condițiile de viață pe care familia le poate oferi copilului, starea de sănătate, profilul psihologic, relația maritală, motivația pentru adopție, expectațiile și pregătirea parentală.

Nu există prevederi legale exprese referitoare la venitul, religia sau rasa familiei.

În Franța, atestatul e valabil 5 ani, trebuie reînnoit în fiecare an și se referă la adopția unuia sau a mai multor copii. În vederea obținerii atestatului, solicitanții participă o data pe luna la o reuniune de informare referitoare la procedura de atestare și la procedura adopției din Franța sau străinătate. Familia se va întalni cu profesioniștii serviciului de adopție, asistenți sociali și psihologi. Decizia finala este luata de catre Directorul directiei de solidaritate si actiune sociala in baza delegatiei date de presedintele consiliului general

Consimțământ:

Franța:

Consimțămantul părinților biologici se exprimă în fața :

grefierului șef al tribunalului în a cărui rază teritorială se află domiciliul sau reședința persoanei care consimte

unui notar francez sau străin

agentilor diplomatici sau consulari francezi

reprezentanților Serviciului de Ajutor Social pentru Copii în situația în care copilul a fost încredințat acestui serviciu

Trebuie să consimtă la deschiderea procedurii la adopție :

ambii parinți, dacă filiația este stabilită față de amândoi

este suficient consimțământul unui dintre parinți în situația în care celălalt părinte e mort, în imposibilitatea de a-și manifesta voința sau și-a pierdut drepturile părintești

consimțămantul e dat de consiliul de familie cu acordul persoanei care îngrijește în fapt copilul când ambii părinți sunt decedați, în imposibilitatea de a-și manifesta voința sau și-au pierdut drepturile părintesti. La fel și în situația în care nu este stabilită filiația copilului (cu părinți necunoscuți).

daca copilul are sub 2 ani, consimtamantul la adoptie poate fi dat de parintii biologici numai daca acesta a fost plasat de Serviciul social sau la un organism autorizat. Face excepție situatia în care există o legătura de rudenie sau de alianță până la gradul 6 inclusiv între copil și adoptatori

instanța poate încuviința adopția în cazul în care consideră că refuzul părinților biologici sau al unuia dintre ei este abuziv sau daca aceștia s-au dezinteresat de copil, punându-i în pericol sănătatea și dezvoltarea morală. Aceeași dispoziție se aplică și în cazul refuzului abuziv al consiliului de familie de a consimți la adopție

Revocare consimțământ

consimțământul la adopție poate fi revocat în timp de 2 luni.

redarea copilului părinților săi la cererea acestora, chiar și verbală valorează ca probă pentru revocarea consimțământului. Dacă la împlinirea termenului de 2 luni consimțământul nu a fost revocat, părinții mai pot încă să ceara redarea copilului cu condiția ca acesta să nu fi fost încredințat în vederea adopției.

daca persoana care are în încredințare copilul refuză să-l redea părinților, părinții pot să sesiseze tribunalul, care, poate aprecia, ținând seama de interesul copilului, dacă e cazul să dispună redarea copilului. Dacă este pusă în aplicare redarea copilului părinților naturali, consimțământul la adopție devine caduc.

Consimțământul părinților biologici este dat în cunoștință de cauză. Organismul autorizat pentru adopție întocmește un document care atestă că părinții biologici, sau persoana care a ingrijit copilul în cazul copilului cu filiație necunoscută, au fost informați despre :

măsurile instituite de către stat, colectivități locale sau organisme pentru a sprijini părinții biologici să-și crească ei înșiși copiii

termenele și condițiile conform cărora copilul poate să fie reluat de parinții biologici, și mai ales dreptul acestora de a-l relua pe copil, făra nici o formalitate, într-un termen de 2 luni

consecințele încredințării și plasamentului copilului în vederea adopției

posibilitatea părinților de a lasa, printr-un document întocmit de către organism, toate informațiile referitoare la originile copilului, motivele și circumstanțele încredințării, cât și modalitățile în care aceste informații sunt culese.

În Franța, adoptabilitatea nu se stabileste de către instanță printr-o hotarare judecatoreasca (instanta verifica la incuviintarea adoptiei daca copilul indeplineste conditiile pentru a putea fi adoptat) și nu se prevede o perioada de valabilitate a adoptabilității.

Germania: părinții bilogici nu-și pot exprima consimțământul la adopție decât după ce copilul a împlinit vârsta de 8 săptămâni

Adoptabilitatea copilului este în funcție de vârsta copilului. Unele țări precizează o limită de vârstă în acest sens:

Franța:

pentru încuviințarea unei adopții depline copilul trebuie să nu fi împlinit

vârsta de 15 ani

pentru adopția simplă, copilul solicitat trebuie să aiba cel puțin 15 ani împliniți și să fi fost plasat de cel puțin 6 luni la familia/persoana solicitantă

Germania:

pentru a putea fi adoptat, copilul trebuie să aibă vârsta mai mare de 3 ani

părinții bilogici nu-și pot exprima consimțământul la adopție decât după ce copilul a împlinit vârsta de 8 săptămâni;

Modalități de potrivire a copilului și familiei/persoanei potențial adoptatoare.

Franța: Alegerea adoptatorului în cazul în care copilul se află în grija serviciului social sau unui organism autorizat pentru adopție se face de către tutore, cu acordul consiliului de familie pentru copiii din grija statului (pupile) sau de către consiliul de familie de tutelă organizat la inițiativa organismului autorizat pentru adopție. Alegerea se face în funcție de istoricul copilului, dar și de vechimea atestatutui adoptatorilor. In celelalte cazuri, adoptatorii își pot găsi copilul.

Germania: În timp ce doar instanța competentă poate declara legal actul adopției, procesul de potrivire dintre copil și familie se realizează de către agențiile acreditate pentru adopție.

Germania are reguli foarte stricte referitor la agențiile care pot oferi acest tip de servicii; actul plasării în vederea adopției este restricționat la agențiile care sunt sub stricta supraveghere a statului.

În mod normal, înaintea încheierii adopției, copilul trebuie să stea pentru o perioadă cu familia adoptatoare, fiind plasat pentru o perioadă de încredințare. În general, oficiile pentru tineret au această atribuție și consiliile locale. Multe agenții locale și de stat au organizat agenții de adopție

Incredințare în vederea adopției – proceduri specifice .

Franța: Plasamentul în vederea adopției se realizează prin încredințarea efectivă la viitorii adoptatori a unui copil pentru care consimțământul la adopție este valabil și definitiv, sau a unui copil aflat în grija statului sau a unui copil declarat judecătorește abandonat.

Pentru copilul din părinți necunoscuți, încredințarea în vederea adopției se poate dispune numai după 2 luni de la data plasamentului la familia respectivă.

Plasamentul nu poate avea loc atunci când părinții au cerut restituirea copilului și tribunalul a apreciat că aceasta cerere este întemeiată.

Plasamentul în vederea adopției oprește orice înapoiere a copilului in familia de origine, orice legatură de filiație și de recunoaștere.

Dacă plasamentul în vederea adopției încetează sau tribunalul a refuzat să încuviințeze adopția, efectele acestui plasament sunt anulate retroactiv.

Germania: Perioada de încredințare are ca scop să se determine dacă între copil și părinții săi adoptatori se vor dezvolta relații părinte-copil. Nu există o limitare a acestei perioade de încredințare, ea putând varia de la caz la caz. Pentru cazurile de adopție în care adoptatul și adoptatorul sunt rude până la gradul 3 nu este necesară perioada de încredințare. Pe durata perioadei de încredințare, custodia asupra copilului aparține autorității pentru tineret și pentru ca familia adoptivă să aibă grijă de copil, nu este necesară aprobarea instanței.

Proceduri post-adopție

Odată adopția încheiată, implicarea asistentului social nu ia sfârșit. Este momentul când o nouă familie se formează, se dezvoltă relația părinte – copil, de cele mai multe ori sub o puternică influență a efectelor pe care abandonul, lipsa grijii părintești sau chiar răul tratament le-au avut asupra copilului. În același timp, adoptatorii sunt actorii unei experiențe majore în care îndeplinesc rolul complex de părinte, pornind la rândul lor cu temeri și așteptări. De aceea este extrem de important ca, după încheierea adopției, specialiștii în domeniu să ajute familiile în construirea unei relații de succes cu copilul adoptat. Cele mai multe legislații prevăd existența serviciilor de sprijin post-adopție, ca servicii se sine stătătoare sau incluse în alte tipuri de servicii oferite de-a lungul întregul proces de adopție. Totodată, monitorizarea dezvoltării și adaptabilității copilului în familia adoptivă, concretizată în rapoarte post-adopție, reprezintă o formă de sprijin. Întocmirea rapoartelor post-adopție presupune o analiză atentă și temeinică a dezvoltării relației dintre copil și adoptator.

În Franța, este obligatorie monitorizarea copiilor adoptați, monitorizare realizată de către Serviciul de ajutor social pentru copii. Urmărirea începe de la data sosirii copilului în familie până la adopția deplină sau până la transcrierea sentinței străine. Pentru copilul adoptat din străinătate, adoptatorul poate alege să prelungească sau nu perioada de monitorizare.

Monitorizarea post adopție se realizează de către organisme private care intermediază adopția, serviciile de ajutor social sau direct de către persoana adoptatoare. În cazul adopției internaționale, adoptatorul va semna un angajament pe care și-l va lua fata de țara de origine a copilului în care se stabilesc modalitățile și durata acestei monitorizări.

În Germania, Oficiul pentru tineret, în situația în care deține calitatea de tutore sau curator, orice altă persoană care a fost numit tutore sau curator al copilului ori Oficiul de adopție care exercită drepturile părintești asupra copilului informează Oficiul internațional de adopție despre dezvoltarea copilului adoptat în măsura în care aceste informații sunt necesare Oficiului internațional pentru adopții pentru a-și îndeplini obligațiile.

Desfacere/Anulare adopție

Anularea adopției este reglementată de majoritatea legilor analizate în studiul de față și este aplicată în funcție de tipul de adopție, simplă sau deplină. Întrucât presupune încetarea efectelor adopției, anularea adopției poate fi determinată doar de cauze foarte grave.

În Franța, adopția poate fi revocată la cererea adoptatorului sau a adoptatului (dacă are peste 15 ani) . Dacă adoptatul e minor, ministerului public, părinții lui biologici sau, în lipsa lor, un membru al familiei de origine până la gradul de văr primar inclusiv pot cere revocarea adopției, dacă este justificată de motive grave. Revocarea face să înceteze pentru viitor toate efectele adopției.

În Germania, anularea se poate face din oficiu. În cazul în care adoptatul este minor, autoritatea tutelară poate cere anularea adopției, în baza unor motive bine întemeiate care sunt în interesul superior al copilului. Odată cu anularea, se întrerup toate legăturile de rudenie create pe baza adopției, încetează toate drepturile și obligațiile dobândite și sunt reluate legăturile de rudenie cu familia sa biologică. Anularea senținței de adopție poate fi pronunțată numai dacă familia biologică poate relua copilul în îngrijire sau dacă această revocare se face pentru a permite o nouă adopție. Altfel instanța numește un curator pentru copil.

Legea austriacă precizează motivele pentru care adopția poate fi revocată sau anulată.

Din oficiu sau la cererea uneia dintre părți, dacă după ce a făcut contractul de adopție, adoptatorul și-a pierdut capacitatea legală de exercițiu; excepție face atunci când redobândește capacitatea legală de exercițiu și anunță că dorește să continue adopția.

Din oficiu sau la cererea uneia dintre părți dacă, adoptatul nu avea capacitate deplină de exercițiu și a încheiat personal contractul de adopție, excepție se face atunci când reprezentantul legal sau adoptatul, ulterior, după ce a dobândit capacitatea deplină de exercitiu și-a dat consimțământul, sau instanța a substituit refuzul consimțământului ulterior al reprezentantului legal, dacă este în interesul superior al copilului

Din oficiu sau la cererea uneia dintre părți dacă adoptatul a fost adoptat de mai mult de o persoană, exceptând cazul în care adoptatorii erau căsătoriți unul cu celălalt la momentul încuviințării adopției.

Din oficiu sau la cererea uneia dintre părți dacă contractul de adopție a fost încheiat exclusiv sau predominant cu intenția de a crea aparența unei adopții pentru a putea ascunde o relație sexuală ilegală.

Din oficiu sau la cererea uneia dintre părți dacă contractul de adopție nu a fost încheiat în scris și au trecut mai mult de 5 ani de la încuviințare.

Incuviințarea adopției este revocată de instanță și aceasta are efect retroactiv.

Adopția este anulată dacă:

una din părți a fost ispitită (ademenită) să încheie contractul de adopție prin înșelătorie sau constrângere, atâta timp cât acea parte cere anularea în cel mult un an de la descoperirea înșelăciunii sau încetarea situației de constrângere;.

menținerea adopției ar afecta serios situația copilului – anulare din oficiu;

adoptatul cere să se anuleze din cauza faptului că, căsătoria părinților adoptatori s-a destrămat sau s-a anulat, sau dacă acestă anulare este în interesul copilului deoarece unul din părinți a decedat și anularea nu ar afecta interesul decedatului;

unul din părinții adoptatori și adoptatul major cer anularea .

Capitolul III

Procedura adopției în reglementările interne și internaționale

3.1.Procedura adopției interne

3.1.1.Procedura administrativă

Încuviințarea adopției presupune parcurgera unei proceduri complexe, care poate fi divizată în două etape:

procedura prealabilă administrativă.

procedura judiciară.

Procedura administrativă, constă într-un ansamblu de acte și operațiuni administrative al căror rol este acela de a pregăti dosarul de adopție, astfel încât acesta să poată fi transmis instanței în vederea încuviințării adopției prin hotărâre judecătorească. Procedura administrativă asigură totodată respectarea condițiilor de fond ale adopției.

Practic, procedura administrativă prealabilă adopției naționale constă în încredințarea copilului în vederea adopției, unei familii sau personae cu domociliul sau reședința în țară.

Procedura administrativă presupune intervenția anumitor să se realizeze interesul superior al adoptatului. Organizarea și funcționarea acestor 273/2004. Pentru a înțelege procedura administrativă este necesară o prezentare a acestor organe cu atribuții în material adopției.

Direcția generală de asistență socială și protecție a copilului(D.G.A.S.P.C.)

Aceasta este o instituție publică, cu personalitate juridică, înființată în subordinea consiliului județean, respective a consiliilor locale ale sectoarelor municipiului București și începând cu martie 2006 și în subordinea Consiliului general al municipiului București.

Oficiul Român pentru Adopții(O.R.A.).

Acesta este un organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, cu atribuții de supraveghere și coordonare a activitățiilor referitoare la adopție.

Oficiul Român pentru Adopții, ține evidența cenralizată la nivel național a persoanelo sau familiilor adoptatoare, atestate și înscrise în Registrul Național pentru Adopții și preia toate atribuțiile din domeniul protecției copilului prin adopție ale Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului, deci și cele privind monitorizarea respectării principiilor și drepturilor stabilite prin actele internaționale în materie.

Procedura administrativă propriu-zisă a adopției se realizează prin însumarea atribuțiilor organelor competente în materia adopției.

Ea se deasfășoară pe două planuri:

unul privește copilul care ar putea fi adoptat și

celălalt privește persoanele sau familiile care doresc să adopte.

Procedura adopției interne presupune pentru copilul care urmează să fie adoptat parcurgerea după caz a următoarelor etape:

deschiderea procedurii adopției interne;

încuviințarea deschiderii procedurii adopției;

încredințarea în vederea adopție.

În ceea ce privește copilul care ar pute afi adoptat, din analiza dispozițiilor legale în vigoare se desprinde soluția că pot fi adoptați copiii aflați în evidențele D.G.A.S.P.C. și pentru care s-a elaborat un plan individualizat de protecție având ca finalitate adopția.

Planul individualizat de protecție reprezintă documentul pri care se realizează planificarea serviciilor, prestațiilor și măsurilor de protecție specială a copilului, pe baza evaluării psiho-sociale a acestuia și a familiei sale, în vederea integrării copilului care a fost separate de familia sa, într-un mediu familial stabil, permanent, în cel mai scurt timp posibil.

Pe baza acestui plan, D.G.A.S.P.C. de la domiciliul copilului efectuează demersuri pentru reintegrarea copilului în families au pentru plasamentul acestuia în familia extinsă (părinții, copilul și rudele firești ale acestuia până la gradul IV inclusive-art.3 lit.k din Lege) sau substitivă(persoanele, altele decât cele care aparțin familiei extinse, care în condițiile legii, asigră creșterea și îngrujirea copilului-art.3 lit.l din Lege).

În cazul în care aceste demersuri nu au dat roade, se poate stabili ca finalitate a planului individualizat de protecție: adopția internă.

Încuviințarea deschiderii procedurii adopției interne se face numai dacă:

planul individualizat de protecție stabilește necesitatea adopției interne;

părinții copilului, sau după caz, tutorele își exprimă consimțământul la adopție.

Direcția face dovadă efectuării corespunzătoare a demersurilor, a instituit tutela, încuviințarea deschiderii procedurii adopției interne se face la solicitarea Direcției în a cărei rază teritorială se află copilul, numai dacă instanța constată îndeplinirea condiției precum că părinții copilului sau, după caz tutorele își exprimă consimțământul la adopție și apreciază că deschiderea procedurii adopției interne este în interesul superior al copiluli.

Încredințarea în vederea adopției –adopția nu poate fi încuviințată de către instanța judecătorească decât după ce copilul a fost încredinîat pentru o perioadă de 90 zile persoanei sau familiei care dorește să-l adopte, astfel încât instanța să poată aprecia, în mod rațional, asupra relațiilor de familie care s-a stabilit dacă adopția ar fi încuviințată. Capacitatea de adaptare, fizică și psihică, a copilului, la noul mediu familial va fi analizată în raport cu condițiile de natură socio-profesională, economică, culturală de limbă, religie și cu orice alte asemenea elemente caracteristice locului în care trăiește copilul în perioada încredințării și care ar putea avea relevanță în aprecierea evoluției ulterioare a acestuia în cazul incuviințării adoției.

În ceea ce privește persoanele care doresc să adopte acestea trebuie să obțină un atestat eliberat de D.G.A.S.P.C. în a cărei rază domiciliază

Pentru a obține atestatul de persoană sau familie aptă să adopte, persoana sau familia trebuie să depună o cerere de evaluare, asupra căreia D.G.A.S.P.C. este obligată să se pronunțe în termen de 60 zile de la depunere . La cererea de evaluare solicitanții trebuie să anexeze următoarele acte:

copie după buletinul/carte de identitate , copie legalizată de pe certificatul de naștere, căsătorie/hotărâre de divorț, copie legalizată de pe titlul de proprietate sau alt titlu care să ateste dreptul de folosință al locuinței, certificat de cazier judiciar, certificat medical tip Ministerul Sănătăți, cu semnătura și parafa fiecărui medic specialist, și adeverințe de venit;

certificatul de cazier judiciar al persoanelor cu care locuiește solicitantul;

caracterizări de la ultimul loc de muncă(minimum două pentru fiecare persoană/membru al cuplului conjugal);

certificat medical privind stare de sănătate a celorlalte persoane cu care domiciliază solicitantul;

declarație pe proprie răspundere a persoanei/fiecărui membru al cuplului conjugal, dată în fața notarului public, că nu au fost decăzuți din drepturile părintești;

declarație privind motivația de adopta și așteptările persoanei/familiei în legătură cu vârsta, sexul și situația psiho-socio-medicală a copilului pe care doresc să îl adopte;

declareție privind indicarea motivelor pentru care unul dintre soți nu dorește să adopte, în cazul în care cererea este formulată numai de către unul dintre soți și celălalt nu se asociază la cerere.

Dacă evaluarea este favorabilă, D.G.A.S.P.C.trebuie să elibereze în 3 zile atestatul de persoană sau familie aptă să adopte. Atestatul este valabil 1 an și poate fi prelungit la cerere, în aceleași condiții.

Dacă evaluarea este nefavorabilă, adoptatorul sau familia adoptatoare au dreptul să solicite reevaluare în termen de 30 zile de la data comunicării rezulatului. Rezultatul nefavorabil al reevaluării poate fi atacat, în termen de 15 zile de lqa comunicare, la instanța competentă în materia adopției de la domiciliul adoptatorului.

Obținerea atestatului nu este necesară în următoarele cazuri:

pentru adopția prevăzută la art.5 alin.3 din Lege

pentru adopția copilului de către soțul părintelui firesc sau adoptiv.

Pe parcursul procesului de evaluare, D.G.A.S.P.C., în a cărei rază domiciliază adoptatorul sau famila adoptatoar, este obligată să asigure acestora serviciile de pregtire/consiliere necesare pentru a-și asuma, în cunoștințăde cauză, rolul de părinte.

3.1.2. Procedura privind evaluarea în vederea obținerii atestatului de persoană/familie aptă să adopte

Evaluarea persoanei/familiei potențial adoptatoare este un proces complex, planificat, prin care se urmăresc istoricul persoanei/familiei, evoluția, dinamica și funcționarea acesteia în timp, interacțiunile din cadrul familiei și în comunitate, capacitățile parentale ale persoanei/familiei care solicită obținerea atestatului.

Evaluarea persoanei/familiei potențial adoptatoare se face de către profesioniștii Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului, denumită în continuare DGASPC, sau ai unui Organism Privat Acreditat, denumit în continuare OPA, care a obținut licența de funcționare; este o activitate care începe odată cu primul contact, atunci când familia/persoana depune cerere în vederea obținerii atestatului de familie/persoană aptă să adopte, și continuă printr-o serie de întâlniri cu familia/persoana solicitantă.

Procesul de evaluare include trei componente:

evaluarea socială a persoanei/familiei potențial adoptatoare;

evaluarea psihologică a persoanei/familiei potențial adoptatoare;

pregătirea pentru asumarea în cunoștință de cauză a rolului de părinte a persoanei/familiei potențial adoptatoare.

Familia care dorește să adopte un copil trebuie să depună la DGASPC din județul/sectorul de domiciliu o cerere scrisă în vederea evaluării condițiilor morale și materiale. La cerere se vor anexa actele prevăzute de lege (art. 2 din normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.435/2004).

Profesionistul (asistentul social/psihologul) care înregistrează cererea solicitantului/solicitanților, oferind informații despre actele solicitate de lege pentru întocmirea dosarului în vederea atestării și etapele procesului de adopție. Informațiile vor fi oferite într-o întâlnire de cel puțin 30 de minute.

Profesionistul care participă la această întâlnire va oferi solicitantului/solicitanților un material informativ despre procedura adopției interne, care trebuie să conțină informații referitoare la:

cadrul legal care reglementează adopția în România;

definiția și efectele adopției;

condițiile de fond ale adopției;

actele care trebuie anexate la cererea de evaluare (art. 2 din normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.435/2004);

termenul de soluționare a cererii privind evaluarea, precum și modalitățile și termenele de contestare a rezultatelor evaluării;

procedura de evaluare și pregătire în vederea obținerii atestatului;

potrivirea dintre copil și persoana/familia adoptatoare (potrivirea teoretică și practică), cu menționarea explicită a faptului că aceasta are drept scop identificarea celei mai potrivite familii pentru fiecare copil adoptabil și nu invers (identificarea unui copil pentru o familie care dorește să adopte);

perioada de încredințare în vederea adopției;

încuviințarea adopției de către instanța de judecată;

serviciile/grupurile de sprijin care activează în comunitate;

monitorizarea postadopție.

Aceste informații trebuie să fie oferite persoanelor/familiilor potențial adoptatoare prin intermediul unui material scris, accesibil acestora din punctul de vedere al limbajului utilizat. Solicitanții vor fi încurajați să adreseze profesioniștilor din cadrul serviciului de adopție orice întrebări suplimentare legate de informațiile scrise care le sunt oferite.

Realizarea întâlnirilor în cadrul procesului de evaluare

Asistentul social/psihologul va avea întâlniri cu persoanele/familiile potențial adoptatoare, întâlniri care vor avea loc în grup, în cuplu și individual. Întâlnirile vor avea loc la domiciliul solicitanților și la sediul DGASPC. În procesul de evaluare sunt incluse și discuții cu alți profesioniști și orice alte investigații suplimentare considerate utile de către responsabilul de caz/profesioniști.

Între profesioniști și persoanele/familiile potențial adoptatoare au loc mai multe întâlniri (conform legislației în vigoare fiind stabilite obligatoriu minimum 6 întâlniri) care trebuie să fie realizate cu respectarea confidențialității. Profesionistul implicat în realizarea întâlnirilor va fi deschis în atitudine și comportament, astfel încât să îi inducă și partenerului de discuție o atitudine deschisă, sinceră, cu efecte benefice pentru ambele părți.

Pe parcursul întâlnirilor, profesionistul va proceda la:

informarea familiei potențial adoptatoare despre:

copiii adoptabili;

rolurile și responsabilitățile familiei potențial adoptatoare;

procedura de urmat pentru a deveni familie adoptatoare (cerințele/criteriile de îndeplinit, caracteristicile pentru a deveni familie adoptatoare);

încurajarea solicitanților în conștientizarea punctelor slabe și punctelor tari (resurselor) și în analizarea acestora;

sprijinirea solicitantului în vederea dezvoltării capacității de reflecție asupra propriei persoane, exprimării emoțiilor/sentimentelor și mobilizării resurselor proprii pentru a lua decizia de a continua sau de a se retrage din procedura adopției;

angajarea în discuții fără a emite păreri sau opinii critice.

Întâlnirile în grup

Experiența a arătat că cei care doresc să adopte un copil se simt în largul lor când își exprimă sentimentele, dar și îngrijorările, împreună cu alți potențiali părinți adoptivi, aflați în situații similare.

Informarea și pregătirea potențialilor părinți adoptivi prin discuții în grup, moderate de asistentul social sau de psiholog, includ atât vizionare de casete video-filme, cât și scenarii, exerciții imaginative care sunt rezolvate de potențialii părinți adoptivi, anticipând astfel ipostaze concrete în care s-ar putea afla.

Întâlnirile de grup le permit potențialilor părinți adoptivi să dezbată ei înșiși unele aspecte fundamentale, să pună în practică, în mod concret, unele dintre calitățile care le sunt cerute, ceea ce le va permite profesioniștilor să aprecieze obiectiv dacă acestea există sau nu.

Se recomandă să fie invitate cel mult 8 cupluri/16 persoane la întâlnirile de grup și se vor organiza 4 întâlniri (o întâlnire de informare și 3 de pregătire) pe parcursul procesului de evaluare și pregătire pentru acestea

Întâlnirile individuale

Desfășurându-se și într-un cadru mai intim, întâlnirile individuale oferă mai repede posibilitatea realizării unei relații sincere și deschise între profesionist și solicitant. În cadrul acestor întâlniri se va discuta pe larg despre istoria personală, relațiile în cadrul familiei, motivația pentru a adopta etc.

Întâlnirile individuale pot alterna cu cele de grup, scopul comun fiind același – de a evalua cuplurile care doresc să adopte.

Întâlnirea de informare

Scopul întâlnirii este informarea cât mai corectă a familiilor/persoanelor potențial adoptatoare despre particularitățile parentalității adoptive la diferite nivele – legal, administrativ și sociopsihomedical -, astfel încât să fie cât mai bine pregătite pentru a face demersurile necesare în acest sens.

Această întâlnire se realizează la sediul DGASPC/OPA. Este recomandat să fie o întâlnire de grup moderată de unul sau de 2 asistenți sociali/psihologi. De asemenea, se recomandă ca la această întâlnire să participe cel mult 8 cupluri/16 persoane, care au solicitat la DGASPC evaluarea garanțiilor morale și condițiilor materiale și care au depus la dosar actele prevăzute de lege.

Organizarea unei astfel de întâlniri în grup permite participanților să se distanțeze de propria lor experiență de viață, determină un schimb de experiență și de cunoștințe, pune bazele unei dinamici de gândire al cărei scop este să valorizeze și să dezvolte abilități parentale de care potențialii părinți adoptivi vor avea mare nevoie.

În cadrul unor astfel de întâlniri, participanții trebuie să fie informați nu numai despre dificultățile pe care le pot întâmpina, ci, mai ales, despre soluțiile care pot fi folosite, despre atitudinile adecvate pe care să le adopte pentru a favoriza dezvoltarea copiilor.

Întâlnirea de informare, apoi întâlnirile de pregătire îi ajută pe potențialii părinți adoptivi să-și clarifice percepția/imaginea inițială asupra adopției (prejudecățile) prin dobândirea unor informații și a unor cunoștințe fundamentate pe experiența și pe expertiza științifică.

Timpul recomandat pentru desfășurarea acestei întâlniri este de 4 ore.

Profesioniștii din domeniul adopției trebuie să acorde o atenție deosebită adulților care doresc să adopte, în măsura în care aceștia din urmă își vor asuma răspunderea protejării copiilor care le vor fi încredințați.

Această misiune parentală constă în a garanta satisfacerea nevoilor esențiale ale copiilor, atât din punct de vedere fizic, cât și afectiv, în a le oferi condiții de dezvoltare a capacităților și a aspirațiilor lor, în a-i ajuta să devină treptat autonomi.

Prin urmare, prima sarcină a profesioniștilor va fi să le ofere solicitanților un exemplu pentru atitudinea pe care ar dori ca aceștia din urmă să o aibă față de copilul care le va fi încredințat, o atitudine de respect, empatie și de încredere reciprocă.

Evaluarea socială a persoanei/familiei potențial adoptatoare

Asistentul social responsabil de caz realizează ancheta socială în urma vizitelor la domiciliul solicitantului/familiei, verificării referințelor de la locurile de muncă, vizitelor în comunitate sau la domiciliul membrilor relevanți ai familiei extinse (care pot deveni persoane de sprijin pentru familie după momentul adopției). În urma fiecărei întâlniri, asistentul social întocmește rapoarte de vizită/întâlnire, pe baza cărora va completa ancheta socială.

Prima vizită la domiciliul solicitanților se va realiza de asistentul social împreună cu psihologul. Astfel, se stabilește primul contact între profesioniștii care se vor ocupa de caz și persoana/familia potențial adoptatoare.

Asistentul social și psihologul vor face primele observații cu privire la persoana/familia potențial adoptatoare.

Ca urmare a acestei vizite, profesioniștii vor completa Fișa de evaluare inițială, urmând ca toate informațiile necesare completării Anchetei sociale să fie obținute de asistentul social pe parcursul următoarelor vizite la domiciliul solicitanților, la locurile de muncă ale acestora, la membrii familiei extinse sau în comunitate.

Psihologul va consemna în Fișa de evaluare psihologică primele informații relevante, urmând a finaliza evaluarea psihologică pe parcursul mai multor întâlniri.

Este important ca solicitanții să nu resimtă această primă vizită ca pe o inspecție și pentru aceasta asistentul social trebuie să îi informeze cu claritate asupra scopului vizitei: să verifice dacă copilul va intra într-un mediu familial sigur și sănătos și dacă familia prezintă condiții pentru creșterea și îngrijirea corespunzătoare a unui copil.

Solicitanților li se va preciza că este de dorit să fie deschiși și onești pe întreaga durată a procesului de adopție, să ofere toate informațiile necesare corect și cu acuratețe și să participe activ la evaluare și la sesiunile de pregătire.

Solicitanții vor fi ajutați să înțeleagă că adopția este un angajament al întregii familii și de aceea trebuie să faciliteze întâlnirile sau discuțiile asistentului social și psihologului cu membrii familiei extinse, în funcție de particularitățile fiecărui caz. La finalul acestei vizite se stabilește, de comun acord, un calendar al următoarelor întâlniri ale familiei cu echipa de profesioniști care realizează evaluarea.

Asistentul social, prin intervievarea cuplului sau a soților individual, în mediul acestora de viață, explorează istoria și funcționalitatea familiei, caracteristicile și resursele ei pentru a putea deveni cu succes familie adoptatoare, credințe, convingeri, atitudini, opinii, obiective, realizări, deprinderi de viață, și observă interacțiunea în cuplu.

O atenție deosebită se acordă de către asistentul social locuinței și condițiilor materiale de care familia dispune și acesta își formulează primele recomandări referitoare la amenajarea și funcționalitatea locuinței.

Asistentul social trebuie să aloce timp suficient pentru realizarea interviurilor cu toate persoanele care locuiesc la același domiciliu și pentru a discuta cu angajatorii persoanelor solicitante, cu rudele acestora sau cu persoanele importante din comunitate.

Evaluarea socială vizează următoarele aspecte:

1.date privind persoana/familia potențial adoptatoare:

date generale despre solicitanți: structura familiei, cu detalii generale despre data și locul nașterii, domiciliul solicitanților, studiile și domeniul în care profesează, locul de muncă și venitul obținut, etnia, religia și limba vorbită în familie, dacă au avut antecedente penale;

date despre copiii biologici/adoptați/în plasament (dacă este cazul): cum se văd ei înșiși, relațiile semnificative cu alte persoane și cu părinții; identitatea etnică, temperamentul, talentele și nevoile speciale; atitudinea față de potențiala adopție; modul în care au fost implicați în procesul de pregătire a adopției;

informații despre alte persoane care locuiesc la același domiciliu: relația cu solicitanții, dacă vor locui în continuare în aceeași locuință, atitudinea lor față de adopția unui copil, cât de important este acordul lor pentru solicitanți;

profilul solicitanților (temperament; atitudini față de alte etnii, culturi; percepția față de societatea actuală; relațiile de familie; pasiuni, talente);

climatul intrafamilial (relații anterioare semnificative; relația prezentă: evoluția relației, rezolvarea conflictelor, comunicare, domenii de interes, sentimente, roluri și așteptări; stilul de viață; capacitatea parentală);

motivul adopției;

situația financiară (inclusiv atitudinea față de bani și probleme financiare);

2. date despre familia extinsă (structura familiei, cu detalii despre părinții și frații solicitanților, detalii semnificative despre membrii familiei, relațiile trecute și prezente ale familiei);

3. date despre rețeaua de sprijin (relațiile/sistemele cele mai semnificative și importanța acestora pentru solicitanți în legătură cu adopția);

4. informații de la locul de muncă (experiența de lucru, serviciul actual sau viitor; importanța muncii; atitudinea față de muncă, modul în care afectează aceasta viața de familie și rolurile din familie; satisfacția în muncă).

Evaluarea psihologică a persoanei/familiei potențial adoptatoare

Psihologul va folosi metoda interviului în vederea obținerii tuturor informațiilor necesare completării Fișei de evaluare psihologică a persoanei/familiei potențial adoptatoare.

Dacă pe parcursul interviului, în funcție de răspunsurile primite la întrebări și/sau de comportamentul neadecvat al persoanei evaluate, există suspiciunea anumitor tulburări psihologice sau suspiciunea că persoana nu înțelege întrebările care îi sunt adresate, psihologul va folosi în evaluare și teste psihologice.

Evaluarea psihologică se va efectua la sediul DGASPC/OPA pe parcursul mai multor ședințe (minimum 3), individual și în cuplu, dintre care una este destinată consilierii persoanei/cuplului în vederea asumării în cunoștință de cauză a rolului de potențial părinte/potențiali părinți. Ședințele de evaluare psihologică vor avea loc într-un spațiu special amenajat destinat activităților derulate de psiholog. Spațiul trebuie să asigure intimitatea și siguranța persoanelor/familiilor adoptatoare. Durata unei ședințe de evaluare/consiliere va fi de 45-50 de minute.

Pe parcursul evaluării, psihologul va fi ghidat atât de etica profesională, cât și de drepturile persoanei, de standardele morale, valorile individuale și culturale specifice acestuia. Psihologul trebuie să fie onest, integru și obiectiv în relația sa cu persoana/familia adoptatoare.

Evaluarea psihologică vizează următoarele aspecte:

anamneza persoanei adoptatoare sau a fiecărui membru al cuplului conjugal (antecedente psihiatrice; evenimente psihotraumatizante; autoadministrare excesivă de tranchilizante, sedative; consum de alcool, droguri, alte substanțe; alte dependențe; stabilitate emoțională, capacitate de autocontrol; capacitate de exprimare a emoțiilor și sentimentelor; rezistență la stres; experiența personală privind separarea/pierderea; capacitatea de a depăși eșecuri și neîmpliniri; gândire pozitivă; idealuri în viață; concepție despre viață; autocaracterizare; caracterizarea partenerului; atenție și disponibilitate la nevoile celorlalți; empatie, răbdare, compasiune);

istoria maritală și relația de cuplu (relația de cuplu dinainte de căsătorie; modul de construire a rolurilor maritale; stabilitatea afectivă a cuplului; nivelul și calitatea comunicării în cadrul cuplului; împărțirea rolurilor maritale; proiecte de viitor; domenii de tensiune/conflict; modalități de rezolvare a problemelor/conflictelor; modalități de împărtășire a problemelor; așteptări ale soților unul față de celălalt; mod de împărtășire a iubirii, tandreței; concordanța părerilor și convingerilor;

relația cu propriii părinți (relația cu mama; relația cu tatăl; propria copilărie: cum a perceput experiențele pozitive și negative; cum apreciază abilitățile parentale ale propriilor părinți/persoane de îngrijire; ce ar face în aceleași situații în calitate de părinte: ce ar schimba în raport cu propriii copii și cum ar face acest lucru, ce consideră că a fost greșit în comportamentul părinților);

relațiile cu ceilalți (relația cu familia extinsă; relația cu prietenii; relația cu comunitatea; frecvența și calitatea contactelor cu aceștia; eventuale conflicte; disponibilitatea familiei, prietenilor, vecinilor ca rețea de sprijin; atitudinea acestora față de adopție; relația cu alți copii: proprii, din familie, din comunitate);

stilul de viață al familiei (sistemul de valori, convingeri și norme; atitudinea față de viață; programul zilnic, săptămânal, lunar, anual al familiei; modul de petrecere a vacanțelor; gestionarea timpului liber; sărbătorirea evenimentelor importante; reguli în familie, atitudinea față de educația copiilor);

motivația de a adopta (acceptarea propriei sterilități; inițierea proiectului adopției; experiența adopției; avantaje și dezavantaje ale adopției; motivul pentru care doresc să adopte; speranțe legate de evenimentul adopției; ce anume i-ar împiedica să finalizeze adopția);

așteptările în legătură cu adopția (cunoașterea nevoilor copilului adoptabil; așteptări referitoare la copilul adoptat; temeri, anxietăți, incertitudini; "copilul imaginar": vârstă, sex, etnie, religie, probleme medicale și psihologice versus "copilul real"; modalități de informare a copilului despre adopție și despre familia sa de origine; modelul educațional pentru copil; proiecte de viitor pentru copiii);

capacități parentale (reprezentarea ca familie; modul în care își percep rolul de viitori părinți; experiența îngrijirii copiilor sau lucrului cu copiii; capacitatea de a-și împărți rolurile și responsabilitățile creșterii copilului adoptat; gestionarea sentimentelor și emoțiilor în relație cu copiii; gestionarea situațiilor dificile; disponibilitatea la schimbare; capacitatea de a înțelege schimbările care se impun în stilul de viață al familiei odată cu adopția; acceptarea individualității copilului; înțelegerea etapelor de dezvoltare a copiilor și a modului în care dezvoltarea este influențată de experiențele timpurii ale copilului adoptat; protejarea copilului împotriva oricăror forme de abuz; flexibilitatea în ceea ce privește așteptările, atitudini și comportamente conform vârstei, nevoilor și particularităților copiilor; stabilirea limitelor, regulilor de disciplină; sistemul de pedeapsă-recompensă; atitudinea față de dezvăluirea secretului adopției; înțelegerea motivelor separării copiilor de părinții lor, capacitatea de a înțelege relația copilului cu familia sa de origine).

Pe parcursul întregului proces de evaluare psihologică, profesionistul va urmări cu prioritate existența capacităților parentale ale solicitanților, va identifica împreună cu aceștia resursele pe care le au în vederea dezvoltării capacităților parentale insuficient dezvoltate și îi va consilia în legătură cu dobândirea/dezvoltarea acestora. Psihologul va urmări, prin participare la sesiunile de pregătire sau prin discuțiile cu profesionistul care va susține sesiunile de pregătire, evoluția solicitanților din punctul de vedere al dezvoltării capacităților parentale.

Pregătirea persoanelor/familiilor potențial adoptatoare

Pregătirea persoanelor/familiilor potențial adoptatoare se va structura în 3 întâlniri/sesiuni. De preferat este organizarea sesiunilor la un interval de minimum 5 zile pentru a le da posibilitate participanților să reflecteze asupra subiectelor discutate în timpul sesiunii și să aibă timp suficient pentru a rezolva diverse teme pentru acasă.

Sesiunile de pregătire vor fi organizate la sediul DGASPC/OPA, în săli de curs corespunzătoare.

Se recomandă realizarea pregătirii în grupuri de minimum 3 cupluri/6 persoane – maximum 8 cupluri/16 persoane, dar în situația în care nu sunt suficiente persoane pentru a constitui un grup, pregătirea se poate realiza și individual/în cuplu. În mod obligatoriu la grup vor participa atât soțul, cât și soția. Locul desfășurării, ziua și ora vor fi stabilite de comun acord cu participanții la grup. Pregătirea persoanelor/familiilor potențial adoptatoare este organizată și susținută de către un profesionist (asistent social/psiholog) sau 2 profesioniști, angajați ai serviciului de adopție.

Se recomandă ca fiecare sesiune din cele 3 sesiuni de pregătire să se deruleze pe o perioadă de 4-6 ore, în funcție de numărul participanților și de problematica abordată. Profesionistul va completa, la finalul fiecărei zile de pregătire, informațiile relevante cuprinse în Fișa de observație pe parcursul pregătirii.

Pregătirea persoanelor/familiilor potențial adoptatoare are drept scop dezvoltarea capacităților parentale necesare creșterii și îngrijirii unui "copil adoptabil", sensibilizarea acestora în legătură cu particularitățile copiilor adoptabili și înțelegerea importanței acceptării copilului "real".

În cadrul sesiunilor de pregătire, moderatorul (asistent social/psiholog) are următoarele responsabilități:

crearea cadrului întâlnirilor de grup;

încurajarea participanților să-și exprime liber opiniile, sentimentele, experiențele personale;

facilitarea schimburilor informaționale între participanți;

stabilirea unor relații de încredere și de durată cu participanții;

identificarea dificultăților, obstacolelor și soluțiilor;

exprimarea lucrurilor importante care sunt dificil de verbalizat de către participanți;

evaluarea rezultatelor și a impactului grupului asupra participanților;

solicitarea permanentă a feed-back-ului de la participanți;

evaluarea progreselor și a impactului sesiunilor de pregătire asupra participanților.

Metodele de lucru care vor fi folosite în cadrul sesiunilor sunt: prezentarea, brainstormingul, demonstrația, exerciții în grupuri mici, discuții de grup în plen, studii de caz.

Tematica celor trei sesiuni de pregătire este prezentată în continuare:

Prima sesiune de pregătire:

1. Caracteristicile copilului adoptabil;

2. Motivele instituționalizării copilului ;

3. Caracteristicile biologice și psihologice specifice copilului instituționalizat ;

4. Consecințele instituționalizării copilului la diferite vârste ;

5. Efectele traumei abandonului asupra copilului;

6. Tulburările psihologice frecvent întâlnite la copilul adoptabil/adoptat ;

A 2-a sesiune de pregătire:

1. Sterilitatea/Infertilitatea ;

– Fazele durerii și pierderii;

– Necesitatea parcurgerii acestor faze;

– Propria atitudine față de sterilitate ;

– Efectele neacceptării propriei sterilități asupra adopției;

2. Relația cu propriii părinți

– Modalitățile de relaționare cu propriii părinți ;

– Analizarea propriilor emoții și sentimente referitoare la relația cu părinții și efectele acestora asupra vieții de adult ;

3. Capacitatea de relaționare și de comunicare cu ceilalți, familia extinsă, vecini etc.;

– Necesitatea informării membrilor familiei extinse despre intenția de a adopta, efectele adopției asupra familiei, modul de derulare a procesului de adopție;

– Identificarea persoanelor de sprijin în cadrul familiei și anturajului; serviciile de sprijin în adopție;

4. Capacitatea de a gestiona diferențele de opinie, conflictele, dezacordurile

– Posibile reacții ale familiei lărgite, anturajului și comunității față de adopție ;

– Modalități de gestionare a diferențelor de opinie față de adopție;

– Posibilitatea apariției conflictelor odată cu intrarea copilului în familie;

– Posibile conflicte în propria familie extinsă/propriul anturaj ;

– Modalități de gestionare a conflictelor ;

5. Capacitatea de a se adapta la situații noi

– Etapele procesului de mutare a copilului în familia adoptatoare;

– Descrierea modului de organizare a mediului fizic din propria casă (stimulativ și securizant), pregătit pentru momentul mutării;

– Descrierea modului de organizare a programului personal de viață modificat în vederea primirii copilului ;

– Principalele manifestări fizice și psihologice care pot apărea la copilul adoptat și la familia adoptatoare în momentul mutării;

– Modalități de gestionare și remediere a acestor manifestări;

6. Capacitatea cuplului de a funcționa în echipa parentală

– Rolurile și responsabilitățile membrilor cuplului;

– Identificarea momentelor critice ale dinamicii cuplului și a modalităților de gestionare a situațiilor critice;

A 3-a sesiune de pregătire:

1. Motivația pentru adopție

.-Motivația participanților pentru adopție ;

2. Așteptările familiilor potențial adoptatoare față de copilul pe care ar dori să îl adopte

– Imaginea copilului ideal;

-Necesitatea adaptării imaginii copilului ideal la copilul real adoptabil;

3. Etapele dezvoltării copilului;

– Prezentarea etapelor de dezvoltare a copilului (caracteristicile fiecărei etape) și factorii care le influențează;

-Necesitatea individualizării îngrijirii la particularitățile fiecărui copil ;

– Definirea atașamentului, tipurile de atașament;

– Efectele lipsei de atașament;

– Factorii care conduc la tulburările de atașament (separarea, instituționalizarea și consecințele acesteia);

– Rolul mediului familial în dezvoltarea personalității copilului;

4. Reprezentările despre familia biologică a copilului adoptabil și ale motivelor abandonului

– Cauzele abandonării copiilor ;

– Situații de abandon al copilului ;

– Necesitatea dezvăluirii adopției și a originii copilului adoptat;

– Modalități de explicare a adopției pentru diferite categorii de vârstă a copiilor;

– Necesitatea conturării unei imagini adecvate despre familia biologică pe care o vor transmite copilului;

– Necesitatea cunoașterii de către copil a propriei istorii;

– Elementele conținute în "Cartea vieții" și beneficiile utilizării acesteia;

5. Rolul parental

– Posibile dificultăți de relaționare a cuplului cu copilul adoptat;

– Rolul familiei în dezvoltarea copilului (rolul emoțiilor și al stimulării cognitive pentru dezvoltarea copilului, calități și comportamente ale adultului care stimulează dezvoltarea copilului, situații de abuz în educația copiilor, stabilirea limitelor etc.).

Întâlnirea echipei multidisciplinare pentru elaborarea raportului final

Raportul final va conține sinteza informațiilor psiho-sociale, concluziile fiecărui profesionist (asistent social, psiholog) pe baza evaluării sociale și psihologice, evaluarea aptitudinilor parentale și recomandarea în vederea eliberării sau neeliberării atestatului de persoană/familie aptă să adopte.

La această întâlnire este convocată persoana/familia pentru a i se comunica concluziile evaluării și recomandarea echipei de profesioniști care a instrumentat cazul privind eliberarea sau neeliberarea atestatului de persoană/familie aptă să adopte.

3.1.3.Procedura judiciară

Competența materială aparține tribunalului, pentru soluționarea în fond, conform art.61 alin 3 din Lege.

Competența teritorială- este competentă instanța în a cărei rază teritorială se găsește domiciliul adoptatului, cu excepția situației în care nu se poate determina domiciliul adoptatului, caz în care competența revine Tribunalului București.

Procedura propriu-zisă în fața instanței judecătorești cuprinde trei etape:

Faza deschiderii procedurii adopției interne;

Faza încredințării în vederea adopției;

Faza încuviințării adopției.

Faza deschiderii proceduri adopției interne

1. Condițiile deschiderii adopției interne:

Copilul va fi declarat adoptabil prin hotărâre judecătorească numai dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții principale:

Adopția este măsura de protecție alternativă care corespunde cel mai bine interesului superior al copilului și necesitatea acesteia rezultă din planul individualizat de protecție.

Potrivit art.22 alin.1 din Lege, pe baza planului individualizatde protecție, direcția în a cărei rază teritorială se află domiciliul copilului efectuează demersuri pentru reintegrarea copilului în familie sau, după caz, pentru plasamentul copilului în familie extinsă sau substitutivă. Planul individualizat de protecție poatea avea ca finalitate adopția internă dacă demersurile pentru reintegrarea copilului în familie au eșuat. Deschiderea procedurii aadopției este deci condiționată de imposibilitatea reintegrării copilului în familie sau în familia extinsă sau substitutivă.

părinții copilului sau, după caz, al tutorele își dau consimțământul la adopție Consimțământul părinților sau, după caz, al tutorelui se exprimă direct în fața instanței sesizată cu cererea de deschidere a procedurii adopției interne. În situaația în care părintele sau părintii sunt decăzuți din drepturile părintești sau li s-a aplicat pedeapsa interzicerii drepturilor părintești, aceștia păstrează dreptul de a consimți la adopția copilului, iar consimțământul reprezentantului legal este obligatoriu și se dă în fața instanței. Dacă unul dintre părinți este decedat, necunoscut, declarat în condițiile legii mort sau dispărut, pus sub interdicție, precum și dacă se află,în imposibilitatea de a-și manifesta voința, consimțământul celuilalt părinte este de ajuns.

2.Procedură. Cererea pentru deschiderea procedurii adopției interne

Potrivit art.22 alin.3 din Lege,direcția în a cărei rază teritorială domiciliază copilul va sesiza, în termen de 30 zile de la finalizarea demersurilor pentru integrarea copilului înfamilie, instanța judecătorească(tribunalul) de la domociliul copilului, pentru a se încuviința deschiderea procedurii adopției. În cazul în care a fost insttituită tutela copilului, încuviințarea deschiderii procedurii adopției se face la solicitarea direcției în a cărei rază domiciliază copilul.

Cererea pentru încuviințarea deschiderii procedurii adopției interne este scutită de taxa de timbru și se soluționează de tribunal,de un complet specializat, compus din doi judecători, în, camera de consiliu, cu participarea obligatorie a procurorului.

Cauza se soluționează, după regulile aplicabile procedurii caz, a tutorelui sau a reprezentantului legal și a direcției în a cărei rază teritorială se află copilul.

Instanța poate administra orice probe admise de lege, fiind obigată să asculte copilul care are 10 ani. Este obligatorie prezentarea de către direcție a raportului de anchetă socială privind copilul. Cererea de încuviințare a deschiderii procedurii adopției interne va fi admisă dacă: planul individualizat de protecție stabilește necesitatea adopției interne și părinții copilului își exprimă consimțământul.

Faza încredințării copilului în vederea adopției interne

Preliminarii

În termen de 30 zile de la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești prin care s-a încuviințat deschiderea procedurii adopției interne, direcția în a cărei rază teritorială se află domiciliul copilului efectuează demersurile necesare identificării celui mai potrivit adoptator sau familie adoptatoare pentru copil. Procesul de stabilirea acompatibilității dintre copil și persoana/familia adoptatoare constă în identificarea și selectarea celei mai potrivite persoane/familii să răspundă nevoilor copilului, pentru care instanța a încuviințat deschiderea preocedurii adopției.

Conform art.20-22 din Normele metodologice de aplicare a Legii 273/2004 privind regimul juridic al adopției în urma stabilirii teoretice se selectează o persoană/familie adoptatoare, care este supusă evaluării din punct de vedere al potrivirii practice pentru stabilirea compatibilității

Alegerea adoptatorului sau familiei adoptatoare potrivite pentru copil se face în termen de 60 zile de la primirea listei centralizate, de către direcția în a cărei rază teritorială se află domiciliul copilului, ținând cont de interesul superior al copilului ,informațiile cuprinse în atestatul adoptatorului și respectiv, de evoluția situației copilului până la această dată. Selectarea adoptatorului sau a familiei adoptatoare se notifică, în termen de 3 zile, direcției de la domiciliul acestora. În ceea ce privește detrminarea compatibilității, aceasta se realizează luându-se în considerare nevoile copilului, dorințele șiopiniile exprimate de acesta. Interesul copilului trebuie luat în considerare cu prioritate.

Cererea și durata încredințării copilului în vederea adopției.

În situația în care, în urma efectuării verificării, direcția în a cărei rază teritorială se află domiciliul copilului constată compatibilitatea acestuia cu persoana sau cu familia adoptatoare selectată, sesizează de îndată instanța pentru încredințarea copilului în vederea adopției. Încredințarea în vederea adopției este o măsură obligatorie care precede încuviințarea adopției. Încredințarea în vederea adopției se dispune de către instanță pentru o perioadă de 90 zile.

Cererea de încuviințare a adopției adresată instanței prelungește de drept perioada de încredințare până la soluționarea cererii prin hotărâre judecătorească irevocabilă.

În perioada încredințării copilului în vederea adopției, direcția de la domiciliul adoptatorului sau familiei adoptatoare urmărește evoluția copilului și a relațiilor dintre acesta și persoana sau familia căreia i-a fost încredințat, întocmind în acest sens rapoarte bilunare. La sfârșitul perioadei de încredințare în vederea adopției, direcția întocmește un raport finalreferitor la evoluția relațiilor dintre copil și adoptatori, pe care îl comunică instanței competente în vederea cererii de încuviințare a adopției.

Dacă pe durata perioadei de încredințare în vederea adopției direcția în a cărei rază domiciliază adoptatorul sau familia adoptatoare constată neadaptarea copilului cu persoana sau familia adoptatoare ori alte motive caare împiedică finalizarea procedurii adopției, sesizează instanța, în vedera revocării sau, după caz, prelungirii măsurii încredințării. Încheierea instanței de fond prin care se dispune revocarea sau, după caz, prelungirea încredințării este executorie de drept. Dacă instanța dispune revocarea măsurii încredințării, direcția este obligată saă reia porcedura.

Faza încuviințării adopției interne

Cererea de încuviințare a adopției poate fi introdusă fie de către adoptator sau familia adoptatoare,fie de către direcția de la domociliul acestora, la sfârșitul perioadei de încredințare în vederea adopției sau, la împlinirea termenului de 90 zile pentru adopția copilului pentru care a fost deschisă procedura adopției și acesta a fost plasat la adoptator sau familia adoptatoare ori pentru adopția copilului de către tutorele său.

La cerere se vor anexa următoarele acte:

certificatul de naștere al copilului, în copie legalizată;

certificatul medical privind starea de sănătate a copiluli eliberat de către unități publice nominalizate de către Direcția de Sănătate publică;

atestatul valabil al adoptatorului sau familiei adoptatoare;

hotărârea judecătorească irevocabilă de încredințare în vederea adopției;

certificatele de naștere ale adoptatorului sau ale familiei adoptatoare în copie legalizată;

certificatul de căsatorie al adoptatorului sau familiei adoptatoare în copie legalizată;

cazierul judiciar al adoptatorului sau al fiecărui membru al familiei adoptatoare;

certificatul medical privind starea de sănătate a adoptatorului;

documente doveditoare cu privire la exprimarea consimțământului părinților firești, în măsura în care nu s-a pronunțat anterior o hotărâre judecătorească de încuviințare a deschiderii procedurii adopției copilului.

Judecarea cererii se face cu citarea direcției în a cărei rază teritorială se află domiciliul copilului, a direcției în a cărei rază domiciliază adoptatorul sau familia adoptatoare. Sub aspect probator, instanța poate administra orice probe admise de lege. Direcția competentă va prezenta raportul de anchetă socială privind copilul. De asemenea, cel mai târziu cu 5 zile înaintea termenului de judecată, direcția este obligatăsă depună raportul final prevăzut de lege. Hotărârea pronunțată este supusă recursului . În termen de 5 zile de la rămânera irevocabilă a hotărârii judecătorești prin care s-a încuviințat adopția ,direcția care a participat la judecarea cererii va înștiința în scris părinții firești despre aceasta. Direcția de la domiciliul copilului va urmării și va întocmi rapoarte trimestriale cu privire la evoluția copilului și relațiilor dintre acesta și părinții adoptivi pe o perioadă de cel puțin 2 ani după încuviințarea adopției. Direcția are obligația și de a asigura părinților adoptivi servicii post adopție.

3.1.4.Efectele adopției interne

Preliminarii

Adopția produce efecte numai de la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești prin care a fost încuviințată.

Efectele adopției constituie totalitatea consecințelor de ordin juridic pe care încuviințarea adopției le antrenează cu privire la starea civilă a adoptatului, la raporturile sale de rudenie, la diferite drepturi și obligații, de ordin personal nepatrimonial și patriomnial, legate direct sau indirect de aceste raporturi de rudenie.

Rudenia civilă

Prin adopție se stabilește filiația între cel care adoptă și copil, precum și rudenia între copil și rudele adoptatorului. Rezultă că, după adopție, raporturile de rudenie se vor configura astfel:

Față de adoptator și familia acestuia. Între copil și adoptator, precum și rudele acestuia se stabilesc raporturi de filiație, astfel încât copiluzl adoptat intră în familia adoptatorului, ca și un copil firesc al acestuia. Deși legea nu prevede expres, se consideră că și descendenții adoptatului devin rude cu adoptatorul și cu rudele acestuia, deoarece numai astfel se poate vorbi de rudenie civilă asimilatărudeniei firești.

Față de părinții firești și rudele acestora. Întrucât copilul adoptat intră în familia adoptatorului, raporturile de rudenie firească între copil și părinții săi și rudele acestuia trebuie să înceteze. Copilul iese din familia sa de origine.

Drepturile și îndatoririle părintești

Adoptatorul are faață de copilul adoptat drepturile și îndatoririle părintelui firesc față de copilul său. Adopția conferă adoptatului, față de adoptator, drepturile și îndatoririle de orice natură ale unui copil legitim față de tatăl și mama sa. Drepturile și îndatoririle părintești revin adoptatorului sau soților adoptatori. Astfel, aceștia vor avea față de copil atât drepturile și îndatoririle cu privire la persoana copilului cât și cele cu privire la bunurile acestuia.

Numele de familie al adoptatului

Adoptatul dobândește prin adopție numele de familie al celui care adoptă. Dacă adopția se face de către doi soți care nu au un nume de familie comun, acești sunt obligați să declare instanței care încuviințează adopție numele pe care copilul urmează sa-l poarte după adopție. Pe baza hotării judecătorești irevocabile de încuviințare a adopției, serviciul de stare civilă competent întocmește un nou act de naștere al copilului,în care adoptatorii vor fi trecuți ca fiind părinții săi firești. Vechiul act de naștere se va păstra, menșionându-se pe marginea acestuia întocmirea noului act.

Domiciliu și locuința adoptatului

Ca efect al adopției, domiciliul copilului va fi la părinții săi adoptivi. Locuința copilului este la părinții săi adoptivi. Dacă părinții nu locuiesc împreună, aceștia vor decide, de comun acord, la care dintre ei va locui copilul.

Cetățenia adoptatului

Cetățenia română se dobândește de către copilul cetățean străin sau fără cetățenie prin adopție, dacă adoptatorii sunt cetățeni români, iar adoptatul nu a împlinit vârsta de 18 ani.

În cazul în care numai unul dintre adoptatori este cetățean român, cetățenia adoptatului minor va fi hotărâtă, de comun acord, de către adoptatori. În situatia în care adoptatorii nu cad de acord, instanța judecătorească competentă să încuviințeze adopția va decide asupra cetățeniei minorului, ținând seama de interesele acestuia. În cazul copilului care a împlinit vârsta de 14 ani este necesar consimțământul acestuia.

Dacă adopția se face de către o singură persoană, iar aceasta este cetățean român, minorul dobândește cetățenia adoptatorului.

Obligația de întreținere

Părinții au față de copil, obligația de întreținere, de a-i asigura o situație,de a-l înzestra. Obligația de întreținere a copilului există între adoptat și adoptator ca și între copil și părintele său firesc. În același timp încetează obligația de întreținere între adoptat și părinții săi firești.

Obligația de informare

Adoptatorii vor informa copilul că este adoptat, de îndată ce vârsta și gradul de maturitate ale acestuia o permit.

Adoptatorii și adoptatul au dreptul să obțină din partea autorităților competente extrase din registrele publice al căror conținut atestă faptul, data și locul nașterii, dar nu dezvăluie în mod expres adopția și nici identitatea părinților firești.

Identitatea părinților firești ai adoptatului poate fi dezvăluită înainte de dobândirea de către acesta a capacității depline de exercițiu numai pentru motive medicale, cu autorizarea instanței judecătorești, la cererea oricăruia dintre adoptatori, a adoptatului, soțului sau descendenților acestuia ori a reprezentantului unei instituții medicale sau unui spital.

După dobândirea capacității depline de exercițiu, adoptatul poate solicita tribunalului în a cărui rază teritorială se află domiciliul său ori, în cazul în care el nu are domiciliul în România, Tribunalului București, să-i autorizeze accesul la informațiile aflate în posesia oricăror autorități publice cu privire la identitatea părinților săi firești.

3.2.Procedura adopției internaționale

3.2.1.Procedura

Adopția internațională a copilului care are domiciliul în România poate fi încuviințată numai în situația în care adoptatorul sau unul dintre soții din familia adoptatoare care domiciliază în străinătate este bunicul copilului pentru care a fost încuviințată deschiderea procedurii adopției interne.

Cererea de încuviințare a adopției se transmite instanței judecătorești de către Oficiu.

Instanța judecătorească se va pronunța, în condițiile legii, numai după analizarea raportului Direcției referitoare la existența altor solicitări similare din partea rudelor copilului până la gradul IV, cu domiciliul în România.

Adopția internațională, în cazul în care adoptatul are domiciliul în străinătate, iar adoptatorul sau familia adoptatoare are domiciliul în România, este supusă dispozițiilor art. 30 – 33 din Legea nr.105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internațional privat.

Atestarea adoptatorului sau familiei adoptatoare din statul de primire. Cererile persoanelor sau familiilor care au domiciliul pe teritoriul altui stat, parte a Convenției de la Haga, și care doresc să adopte un copil din România sunt transmise Oficiului, prin intermediul autorității centrale competente din statul respectiv sau al organizațiilor sale acreditate.

În cazul statelor care nu sunt părți la Convenția de la Haga, cererile se transmit Oficiului prin intermediul autorității desemnate cu atribuții în domeniul adopției internaționale sau prin intermediul organizațiilor acreditate în acest sens în statul de primire.

Organizațiile acreditate trebuie să fie autorizate și de Oficiu, în conformitate cu metodologia aprobată prin hotărâre a Guvernului.

Cererea adoptatorului sau familiei adoptatoare este luată în evidență de Oficiu numai dacă autoritatea centrală competentă din statul primitor sau organizațiile sale acreditate și autorizate în condițiile legii atestă că:

adoptatorul sau familia adoptatoare îndeplinește condițiile de eligibilitate pentru adopție și este apt să adopte în conformitate cu legislația aplicabilă în statul primitor;

adoptatorul sau familia adoptatoare a beneficiat de consilierea necesară în vederea adopției în statul primitor;

este asigurată urmărirea evoluției copilului după adopție pe o perioadă de cel puțin doi ani;

sunt asigurate servicii post-adopție pentru copil și familie în statul primitor.

Cererile transmise Oficiului trebuie însoțite de următoarele documente:

un raport întocmit de autoritățile competente din statul primitor, cuprinzând informații cu privire la identitatea persoanelor care doresc să adopte, capacitatea și aptitudinea lor de a adopta, situația lor personală, familială, materială și medicală, mediul social, motivele care îi determină să adopte un copil din România, precum și cu privire la copiii pe care ar putea să-i primească spre adopție; concluziile raportului vor fi susținute prin documentele eliberate de autoritățile competente din statul primitor;

certificatele de naștere și căsătorie și actele de identitate ale persoanelor care doresc să adopte, în copie legalizată și însoțite de traducerea lor legalizată în limba română;

cazierele judiciare ale persoanelor care doresc să adopte;

raport medical întocmit separat pentru fiecare adoptator;

actul din care să rezulte că există garanția că adoptatul are posibilitatea să intre și să locuiască permanent în statul primitor.

Documentele prevăzute la lit. a), c), d) și e) vor fi prezentate în original și însoțite de traducerea legalizată în limba română.

Cererea de încuviințare a adopției, însoțită de documentele necesare adopției internaționale, se înaintează de către Oficiu instanței judecătorești.

Oficiul are obligația de a se asigura că adoptatul va beneficia în țara străină de garanțiile și normele echivalente acelora existente în cazul unei adopții naționale. La pronunțarea asupra cererii de încuviințare a adopției instanța judecătorească va avea în vedere și documentul care atestă îndeplinirea acestei obligații. Pe baza hotărârii judecătorești irevocabile de încuviințare a adopției, Oficiul eliberează, în termen de 3 zile de la data comunicării acesteia, un certificat care atestă că adopția este conformă cu normele Convenției de la Haga.

Deplasarea adoptatului din România în statul de domiciliu al adoptatorului sau al familiei adoptatoare este posibilă numai atunci când hotărârea de încuviințare a adopției este irevocabilă. Adoptatul se deplasează numai însoțit de adoptator sau familia adoptatoare, în condiții de siguranță corespunzătoare nevoilor adoptatului.

Oficiul are obligația să urmărească evoluția copilului și a relațiilor dintre acesta și părintele sau părinții săi adoptivi cel puțin doi ani după încuviințarea adopției, prin intermediul autorității centrale competente sau organizației acreditate ori autorizate din statul de domiciliu al părinților adoptivi.

În scopul îndeplinirii obligației de către Oficiu,acesta trebuie să solicite transmiterea de rapoarte trimestriale autorității centrale competente sau organizației acreditate și autorizate din statul primitor.

În cazul în care, ulterior adopției internaționale, adoptatorul sau familia adoptatoare își stabilește domiciliul în România, urmărirea evoluției copilului cade în sarcina Direcției în a cărei rază teritorială adoptatul își are domiciliul.

3.2.2.Efectele adopției internaționale

Efectele adopției internaționale sunt identice cu cele ale adopției internaționale și vizează numele, domiciliou și locuința adoptatului, obligația de întreținere, vocația succesorală și cetățenia adoptatului.

Capitolul IV

Atribuțiile organelor administrative privind adopția

4.1.Oficiul Român pentru adopții- la nivel central

Oficiul Român pentru Adopții, denumit în continuare Oficiul, organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului, prin reorganizarea Comitetului Român pentru Adopții, care se desființează.

Sediul Oficiului este în municipiul București.

Oficiul preia atribuțiile în domeniul adopției ale Autorității Naționale pentru Protecția Copilului și Adopție și ale Comitetului Român pentru Adopții.

În condițiile legii, Oficiul preia toate drepturile și este ținut de toate obligațiile fostului Comitet Român pentru Adopții, potrivit reglementărilor legale și conform prevederilor actelor juridice emise de acesta sau la care a fost parte.

Oficiul coordonează și supraveghează activitățile de adopție și realizează cooperarea internațională în domeniul adopției. Oficiul este autoritatea centrală română însărcinată să aducă la îndeplinire obligațiile prevăzute în Convenția asupra protecției copiilor și cooperării în materia adopției internaționale, încheiată la Haga la 29 mai 1993, ratificată prin Legea nr. 84/1994, denumită în continuare Convenția de la Haga.

Oficiul are rolul de a aduce la îndeplinire obligațiile asumate de statul român în materia adopției prin convențiile și tratatele internaționale la care România este parte, de a pune în aplicare și de a urmări și asigura aplicarea unitară a legislației în domeniul adopției.

Pentru realizarea obiectivelor în domeniul adopției, Oficiul îndeplinește următoarele funcții:

de autoritate de stat, prin care se asigură aplicarea reglementărilor în materia adopției și coordonarea activității desfășurate de persoane juridice de drept public sau privat în acest domeniu;

de reprezentare, prin care se asigură, în numele statului român, reprezentarea pe plan intern și extern în domeniul adopției;

de reglementare, prin care se asigură elaborarea cadrului normativ necesar în vederea armonizării legislației interne în material adopției cu normele și principiile prevăzute de tratatele și convențiile internaționale la care România este parte, precum și în vederea aplicării efective a acestora;

de administrare, prin care se asigură gestionarea bunurilor din domeniul public și privat al statului, pe care le are în administrare sau în folosință, după caz.

Oficiul îndeplinește următoarele atribuții principale:

constituie evidența centralizată a copiilor pentru care a fost încuviințată deschiderea procedurii de adopție, în conformitate cu prevederile Legii privind regimul juridic al adopției;

ține evidența cererilor familiilor sau ale persoanelor care și-au manifestat dorința de a adopta copii și care sunt apte să adopte;

îndrumă și sprijină în mod corespunzător aceste familii sau persoane în vederea efectuării procedurii necesare adopției;

încheie acorduri de colaborare cu autoritățile centrale, cu organismele private autorizate sau acreditate din alte state care au atribuții în domeniul adopției, fie direct, fie prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe, prin schimb de note sau scrisori diplomatice;

autorizează organismele private străine și române să desfășoare activități în domeniul adopției;

recomandă direcțiilor generale de asistență socială și protecția copilului familii ori persoane care doresc să adopte;

efectuează notificările și comunicările prevăzute de legea privind regimul juridic al adopției;

urmărește evoluția copilului și a relațiilor dintre acesta și adoptator sau familia adoptatoare străină, pe o perioadă de cel puțin 2 ani de la încuviințarea unei adopții internaționale, prin autoritatea publică centrală competentă sau organizația acreditată ori autorizată din statul primitor;

transmite instanțelor judecătorești competente cererile familiilor sau ale persoanelor care doresc să adopte copii aflați în evidența sa, în cazul adopției internaționale;

participă în cauzele care au drept obiect soluționarea cererilor privind încuviințarea adopției internaționale aflate pe rolul instanțelor judecătorești;

stabilește măsurile necesare pentru evitarea încuviințării unor adopții supuse eșecului, a obținerii oricăror foloase materiale necuvenite și a oricăror tendințe de trafic de copii;

eliberează certificate care atestă că adopția a fost încuviințată conform normelor impuse de Convenția de la Haga;

depune diligențele necesare pe lângă autoritățile statului al cărui cetățean a adoptat un copil aflat în evidența sa, pentru ca acesta să beneficieze de garanțiile și normele echivalente celor existente în cazul unei adopții naționale;

ține evidența centralizată a tuturor adopțiilor încuviințate;

elaborează proiecte de acte normative, norme și metodologii în domeniul adopției.

În vederea îndeplinirii atribuțiilor ce îi revin și atingerii scopului pentru care a fost înființat, Oficiul colaborează cu autoritățile publice române și străine, cu organizațiile internaționale, precum și cu alte persoane juridice străine care desfășoară activități autorizate în domeniul adopției, în orice probleme de interes reciproc.

Persoanele responsabile cu culegerea, evidența și transmiterea informațiilor referitoare la copiii fie adoptați au obligația să păstreze confidențialitatea acestor informații.

Nerespectarea acestor obligații atrage răspunderea penală, administrativă sau disciplinară, după caz. Sancțiunile privind încetarea raporturilor de serviciu sau a raporturilor contractuale de muncă se cumulează cu răspunderea juridică de altă natură corespunzătoare faptei săvârșite.

Oficiul este condus de un secretar de stat, numit prin decizie a primului-ministru.

Secretarul de stat conduce întreaga activitate a Oficiului și îl reprezintă în raporturile cu Guvernul, cu ministerele și celelalte organe de specialitate ale administrației publice centrale, cu autoritățile administrației publice locale, cu alte instituții publice, precum și cu persoane juridice și fizice, române sau străine.

Secretarul de stat al Oficiului îndeplinește următoarele atribuții principale:

reprezintă Oficiul în raporturile cu persoanele juridice române și străine în domeniul adopției;

fundamentează și elaborează propuneri pentru bugetul propriu și răspunde, potrivit legii, de execuția acestuia, fiind ordonator secundar de credite;

colaborează cu instituțiile de specialitate pentru formarea și perfecționarea pregătirii profesionale a personalului din cadrul Oficiului;

ia măsuri pentru editarea, dacă este cazul, a unor publicații de specialitate și de informare;

asigură cooperarea între autoritățile administrației publice locale și autoritățile administrației publice centrale cu atribuții în domeniul adopției;

analizează fișele posturilor de conducere, stabilind atribuțiile, sarcinile și limitele de competență ale acestora;

se preocupă pentru asigurarea unui cadru unitar al managementului activităților prin adopție, prin integrarea acestor activități în sistemul de servicii și instituții organizat de autoritățile administrației publice locale.

  Secretarul de stat îndeplinește și alte atribuții specifice domeniului de activitate al Oficiului, stabilite prin acte normative sau prin decizii ale primului-ministru.

În structura Oficiului funcționează un secretar general,funcționar public,numit în condițiile legii.

Secretarul general este înalt funcționar public, subordonat secretarului de stat, numit prin concurs sau examen, pe criterii de profesionalism.

Secretarul general asigură stabilitatea funcționării Oficiului, continuitatea conducerii și realizarea legăturilor funcționale dintre structurile Oficiului, având în subordine șefii compartimentelor din structura instituției.

Secretarul general este, de regulă, coordonatorul colectivului de lucru care are drept obiectiv principal inițierea actelor normative.

Secretarul general are următoarele atribuții principale:

prezintă propuneri de măsuri necesare pentru aplicarea și respectarea actelor normative în domeniul adopției;

elaborează, împreună cu compartimentele de specialitate, proiecte de avize la actele normative inițiate de ministere și de alte organe ale administrației publice centrale;

analizează lucrările elaborate în cadrul direcțiilor de specialitate și, dacă este cazul, le prezintă spre aprobare secretarului de stat;

propune secretarului de stat măsuri pentru a asigura buna organizare și funcționare a serviciilor/compartimentelor de specialitate;

urmărește realizarea corectă și la termenele stabilite a tuturor activităților și sarcinilor stabilite de secretarul de stat;

realizează legăturile funcționale cu omologii săi din ministere și alte organe de specialitate ale administrației publice centrale;

propune și coordonează diferite programe de specializare în vederea creșterii gradului de profesionalism al personalului Oficiului;

îndeplinește orice alte atribuții stabilite de lege sau primite de la secretarul de stat.

În exercitarea atribuțiilor care îi revin, secretarul de stat emite ordine și instrucțiuni.

Personalul Oficiului este format din funcționari publici și personal contractual numit, respectiv încadrat, potrivit legii.

Conducătorii structurilor/compartimentelor .

Șefii structurilor din cadrul Oficiului au următoarele atribuții:

organizează sau, după caz, coordonează și controlează realizarea corectă și în termen a activităților și sarcinilor stabilite de secretarul de stat sau de secretarul general, de către personalul din subordine;

răspund de încărcarea echilibrată cu sarcini a salariaților, elaborează proiectele fișelor posturilor pentru fiecare salariat și evaluează activitatea profesională a personalului din subordine;

asigură ca activitatea structurilor pe care le coordonează să se desfășoare organizat, pe baza unui program de activitate;

urmăresc cunoașterea legislației aplicabile domeniului administrațiilor de către personalul din subordine și acționează pentru respectarea acesteia;

participă la elaborarea sau, după caz, realizează lucrări de complexitate sau importanță deosebită, corespunzătoare funcției în care sunt încadrați;

repartizează spre rezolvare corespondența și celelalte lucrări care intră în atribuțiile compartimentului pe care îl conduc și dau îndrumările în vederea rezolvării acestora în termenul stabilit de către conducerea Oficiului;

semnează, potrivit competențelor stabilite pe linie ierarhică, lucrările și corespondența realizate în cadrul structurii respective;

urmăresc elaborarea în termen a studiilor, sintezelor, rapoartelor, metodologiilor, proiectelor de acte normative și a tuturor celorlalte lucrări repartizate de secretarul de stat sau de secretarul general;

stabilesc, în limita competențelor acordate, relații de colaborare cu serviciile publice specializate pentru protecția copilului sau cu organismele private autorizate să desfășoare activități în domeniul adopției;

programează concediile de odihnă pentru salariații din subordine și urmăresc efectuarea acestora;

asigură, în conformitate cu legislația în vigoare, respectarea normelor de disciplină de către salariații din subordine și fac propuneri secretarului de stat pentru salariații care au săvârșit abateri disciplinare;

l) răspund în fața secretarului de stat sau a secretarului general pentru activitatea desfășurată.

Serviciul economic, juridic și resurse umane

Serviciul economic, juridic și resurse umane are în componența sa Compartimentul financiar-contabilitate, Compartimentul juridic și Compartimentul resurse umane și administrativ și are următoarele atribuții principale:

a) gestionează fondurile din bugetul Oficiului și bunurile acestuia, potrivit legii;

b) îndeplinește toate atribuțiile privind sistemul de salarizare, indemnizații și alte drepturi bănești ale angajaților Oficiului;

c) realizează și coordonează, sub îndrumarea secretarului general al Oficiului, politicile generale de management al resurselor umane, în cadrul acestuia;

d) administrează bunurile proprietate publică și privată aflate în patrimoniul Oficiului potrivit prevederilor legale.

Compartimentul financiar-contabilitate are următoarele atribuții principale:

stabilește necesarul de cheltuieli materiale pentru întocmirea proiectului de buget anual și a rectificărilor acestuia, pentru activitatea Oficiului;

primește, analizează și întocmește necesarul fizic și valoric al lucrărilor de investiții și dotări ce se înscriu în bugetul Oficiului;

urmărește angajarea patrimonială a Oficiului, în baza aprobării conducerii acestuia, cu avizul Compartimentului juridic, întocmește și verifică balanța de venituri și cheltuieli a Oficiului, darea de seamă contabilă și raportul explicativ;

asigură schimbul permanent de date și informații cu structurile de resort din cadrul Ministerului Finanțelor Publice;

întocmește notele contabile pentru operațiunile specifice și fișele de conturi, analizează și urmărește soldurile conturilor și întocmirea specificațiilor de cont pentru conturile specifice și propune conducerii Oficiului declanșarea inventarierii anuale a patrimoniului acestuia, compară rezultatele inventarierii faptice cu cele scriptice din contabilitate și valorifică inventarierea și înregistrează în contabilitate rezultatele inventarierii, conform procesului-verbal întocmit de comisia de inventariere a patrimoniului, stabilită prin ordin al secretarului de stat;

recuperează eventualele pagube constatate conform procesului-verbal întocmit de comisia de inventariere a patrimoniului, analizează și avizează propunerile privind scoaterea din funcțiune a mijloacelor fixe și clasarea sau declasarea celorlalte dotări și materiale, conform propunerilor făcute de cei în drept;

întocmește lunar, trimestrial și anual execuția bugetară și asigură raportarea acesteia și realizează defalcarea pe trimestre a cheltuielilor bugetare, inițiază și urmărește derularea procedurilor de achiziții și întocmește contracte și verifică bonitatea;

urmărește încadrarea în plățile programate și ține evidența creditelor externe în baza documentelor de fundamentare transmise de personalul angajat pentru derularea acestor credite, asigură gestionarea fondurilor speciale;

acordă viza de control financiar preventiv în conformitate cu ordinul emis de secretarul de stat, întocmește și ține evidența ordonanțărilor angajamentelor de plată ale Oficiului și întocmește bugetul de venituri și cheltuieli al Oficiului;

deschide lunar creditele bugetare și fondurile speciale, conform normelor legale, cu încadrarea în bugetul aprobat, și asigură schimbul permanent de date și informații cu structurile de resort din cadrul Ministerului Finanțelor Publice;

întocmește statele de plată pentru personalul Oficiului, preluând de la Compartimentul resurse umane și administrativ toate documentele necesare, asigură plata efectivă a drepturilor de personal pentru Oficiu și efectuează, dacă este cazul, reținerile din salariu, cu avizul juridic, dacă este cazul, și ține evidența veniturilor lunare ale personalului;

asigură efectuarea vărsămintelor la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, la terți și alte obligații;

întocmește titluri executorii, în condițiile legii, cu avizul Compartimentului juridic, și urmărește recuperarea prejudiciilor aduse Oficiului, asigură ridicarea și depunerea de numerar;

asigură ridicarea și depunerea documentelor de decontare bancară, întocmește fișele individuale de salarii și fișele fiscale, întocmește raportări statistice specifice și monitorizarea drepturilor salariale;

acordă viza de control financiar preventiv în conformitate cu ordinul emis de conducerea Oficiului și obține viza de control financiar delegat de la Ministerul Finanțelor Publice, conform prevederilor legale.

Compartimentul juridic are următoarele atribuții principale:

efectuează studii, analize și documentații privind oportunitatea inițierii sau modificării unor acte normative, în raport cu fenomenele ce apar în aplicarea reglementărilor legale în vigoare;

participă la elaborarea proiectelor de acte normative în domeniul adopției;

face propuneri pentru soluționarea unor probleme rezultate din aplicarea legislației în domeniul adopției;

avizează, din punct de vedere al tehnicii legislative și al corelării cu prevederile altor reglementări, toate proiectele de acte normative inițiate de către ministere și organe centrale care au ca obiect reglementarea unor aspecte legate de domeniul de activitate al Oficiului;

avizează legalitatea contractelor civile și comerciale prin care este angajată răspunderea patrimonială a Oficiului;

asigură reprezentarea Oficiului în raporturile cu instanțele judecătorești de drept comun și contencios administrativ;

participă la organizarea și urmărirea acțiunilor de informare privind legislația în domeniul adopției, prin instruiri, simpozioane, mass-media;

oferă consultanță juridică în domeniul adopției persoanelor fizice și juridice interesate și rezolvă orice alte lucrări cu caracter juridic.

Compartimentul resurse umane și administrativ are următoarele atribuții principale:

1. în domeniul resurselor umane:

gestiunea curentă a resurselor umane și a funcțiilor publice, managementul resurselor umane în condiții de eficiență, formarea și perfecționarea personalului, întocmirea documentelor pentru încadrarea personalului;

întocmirea documentelor date în competența sa și difuzarea acestora la compartimentele interesate, stabilirea drepturilor de spor de vechime pentru toți salariații Oficiului;

întocmirea contractelor individuale de muncă, păstrarea și completarea la zi a carnetelor de muncă, precum și a dosarelor personale ale fiecărui salariat;

derularea procedurilor în vederea transferării personalului, întocmirea ordinelor de încetare a raporturilor de serviciu sau a raporturilor de muncă și difuzarea acestora la compartimentele interesate, întocmirea și păstrarea la zi a statului de funcții și de personal al Oficiului;

transmiterea documentației pentru evaluarea performanțelor profesionale individuale, înregistrarea în evidențe și înaintarea spre plată Compartimentului financiar-contabilitate a drepturilor bănești, în cazul concediilor medicale, stabilirea drepturilor de concediu de odihnă, precum și a altor concedii prevăzute de legislația în vigoare și evidența efectuării acestora;

2. în domeniul administrativ:

asigură evidența declarațiilor pe baza cărora se acordă deducerile personale suplimentare, întocmirea dosarelor de pensionare pentru limită de vârstă, pentru invaliditate sau de urmaș, întocmirea fișei colective de prezență, păstrarea evidenței orelor prestate peste programul de lucru;

întocmirea și eliberarea legitimațiilor de serviciu, de acces, precum și păstrarea evidenței acestora, eliberarea de documente privind statutul de salariat, solicitate de salariații Oficiului, întocmirea și ținerea evidenței fișelor fiscale pentru toți salariații Oficiului.

Biroul de evidență a adopției

Biroul de evidență a adopției are următoarele atribuții principale:

asigură verificarea respectării termenelor, procedurilor și documentelor prevăzute de legislația în vigoare privind adopția;

asigură constituirea evidenței cererilor persoanelor sau familiilor care doresc să adopte;

întocmește și actualizează Registrul național pentru adopții;

asigură și urmărește aplicarea prevederilor din Legea nr. 273/2004 privind regimul juridic al adopției;

verifică dacă adoptatul va beneficia în țara străină de garanțiile și normele echivalente celor existente în cazul unei adopții naționale;

comunică direcțiilor generale de asistență socială și protecția copilului lista centralizată la nivel național a persoanelor sau familiilor adoptatoare atestate și înscrise în Registrul național pentru adopții;

urmărește evoluția copilului și a relațiilor dintre acesta și părintele sau părinții săi adoptivi prin intermediul autorității centrale competente sau organizației acreditate ori autorizate din statul de domiciliu al părinților adoptivi;

întocmește certificatul care atestă că adopția este conformă cu normele impuse de Convenția de la Haga;

centralizează și expediază comisiei pentru protecția copilului competente rapoartele de urmărire postadopție a copiilor adoptați;

sprijină adoptatul în obținerea informațiilor vizând identitatea părinților firești, în condițiile legii.

Auditor

Auditorul funcționează în directa subordine a secretarului de stat al Oficiului și exercită auditul intern asupra tuturor activităților desfășurate sau coordonate direct de Oficiu, inclusiv asupra utilizării de către terți, indiferent de natura juridică a acestora, a fondurilor publice gestionate de aceștia din urmă, în baza unei finanțări realizate de către Oficiu.

Principalele atribuții ale auditorului sunt:

elaborează proiectul planului anual de audit intern;

efectuează activități de audit intern pentru a evalua dacă sistemele de management financiar și control ale Oficiului sunt transparente și sunt conforme cu normele de legalitate, regularitate, economicitate, eficiență și eficacitate;

elaborează raportul anual al activității de audit intern;

raportează secretarului de stat identificarea unor nereguli sau eventuale prejudicii;

auditează, cel puțin o dată la 3 ani, fără a se limita la acestea, următoarele: angajamente bugetare și legale din care derivă direct sau indirect obligații de plată, inclusiv din fondurile comunitare, plățile asumate prin angajamente bugetare și legale, inclusiv din fondurile comunitare, vânzarea, gajarea, concesionarea sau închirierea de bunuri din domeniul privat al statului ori al unităților administrativ-teritoriale, concesionarea sau închirierea de bunuri din domeniul public al statului ori al unităților administrativ-teritoriale, constituirea veniturilor publice, respectiv modul de autorizare și stabilire a titlurilor de creanță, precum și a facilităților acordate la încasarea acestora, alocarea creditelor bugetare, sistemul contabil și fiabilitatea acestuia, sistemul de luare a deciziilor, sistemele de conducere și control, precum și riscurile asociate unor astfel de sisteme, sistemele informatice.

Auditorul îndeplinește și alte atribuții stabilite de secretarul de stat al Oficiului.

Structura organizatorică, numărul maxim de posturi și regulamentul de organizare și funcționare ale Oficiului se aprobă prin hotărâre a Guvernului.

4.2.Direcția Generală pentru Asistență Socială și Protecția Copilului- la nivel local

Direcția generală de asistență socială și protecția copilului, denumită în continuare Direcția generală, are rolul de a asigura la nivel județean, respectiv la nivelul sectoarelor municipiului București, aplicarea politicilor și strategiilor de asistență socială în domeniul protecției copilului, familiei, persoanelor singure, persoanelor vârstnice, persoanelor cu handicap, precum și a oricăror persoane aflate în nevoie.

    În vederea realizării atribuțiilor prevăzute de lege Direcția generală îndeplinește, în principal, următoarele funcții:

de strategie, prin care asigură elaborarea strategiei de asistență socială, a planului de asistență socială pentru prevenirea și combaterea marginalizării sociale, precum și a programelor de acțiune antisărăcie, pe care le supune spre aprobare consiliului județean, respectiv consiliului local al sectorului municipiului București;

de coordonare a activităților de asistență socială și protecție a copilului la nivelul județului, respectiv al sectorului municipiului București;

de administrare a fondurilor pe care le are la dispoziție;

de colaborare cu serviciile publice deconcentrate ale ministerelor și instituțiilor care au responsabilități în domeniul asistenței sociale, cu serviciile publice locale de asistență socială, precum și cu reprezentanții societății civile care desfășoară activități în domeniu;

de execuție, prin asigurarea mijloacelor umane, materiale și financiare necesare pentru implementarea strategiilor cu privire la acțiunile antisărăcie, prevenirea și combaterea marginalizării sociale, precum și pentru soluționarea urgențelor sociale individuale și colective la nivelul județului, respectiv al sectoarelor municipiului București;

de reprezentare a consiliului județean, respectiv a consiliului local al sectorului municipiului București, pe plan intern și extern, în domeniul asistenței sociale și protecției copilului

Direcția generală îndeplinește următoarele atribuții principale:

în domeniul protecției persoanei adulte:

   1. completează evaluarea situației socioeconomice a persoanei adulte aflate în nevoie, a nevoilor și resurselor acesteia. Asigură furnizarea de informații și servicii adecvate în vederea refacerii și dezvoltării capacităților individuale și ale celor familiale necesare pentru a depăși cu forțe proprii situațiile de dificultate, după epuizarea măsurilor prevăzute în planul individualizat privind măsurile de asistență socială;

   2. acordă persoanei adulte asistență și sprijin pentru exercitarea dreptului său la exprimarea liberă a opiniei;

   3. depune diligențe pentru clarificarea situației juridice a persoanei adulte aflate în nevoie, inclusiv pentru înregistrarea tardivă a nașterii acesteia;

   4. verifică și reevaluează trimestrial și ori de câte ori este cazul modul de îngrijire a persoanei adulte în nevoie pentru care s-a instituit o măsură de asistență socială într-o instituție, în vederea menținerii, modificării sau revocării măsurii stabilite;

   5. asigură măsurile necesare pentru protecția în regim de urgență a persoanei adulte aflate în nevoie, inclusiv prin organizarea și asigurarea funcționării în structura proprie a unor centre specializate;

   6. depune diligențele necesare pentru reabilitarea persoanei adulte conform planului individualizat privind măsurile de asistență socială;

   7. îndeplinește orice alte atribuții prevăzute de lege;

în domeniul protecției drepturilor copilului:

   1. întocmește raportul de evaluare inițială a copilului și familiei acestuia și propune stabilirea unei măsuri de protecție specială;

   2. monitorizează trimestrial activitățile de aplicare a hotărârilor de instituire a măsurilor de protecție specială a copilului;

   3. identifică și evaluează familiile sau persoanele care pot lua în plasament copilul;

   4. monitorizează familiile și persoanele care au primit în plasament copii, pe toată durata acestei măsuri;

   5. identifică, evaluează și pregătește persoane care pot deveni asistenți maternali profesioniști, în condițiile legii; încheie contracte individuale de muncă și asigură formarea continuă de asistenți maternali profesioniști atestați; evaluează și monitorizează activitatea acestora;

   6. acordă asistență și sprijin părinților copilului separat de familie, în vederea reintegrării în mediul său familial;

   7. reevaluează, cel puțin o dată la 3 luni și ori de câte ori este cazul, împrejurările care au stat la baza stabilirii măsurilor de protecție specială și propune, după caz, menținerea, modificarea sau încetarea acestora;

   8. îndeplinește demersurile vizând deschiderea procedurii adopției interne pentru copiii aflați în evidența sa;

   9. identifică familiile sau persoanele cu domiciliul în România care doresc să adopte copii; evaluează condițiile materiale și garanțiile morale pe care acestea le prezintă și eliberează atestatul de familie sau de persoană aptă să adopte copii;

   10. monitorizează evoluția copiilor adoptați, precum și a relațiilor dintre aceștia și părinții lor adoptivi; sprijină părinții adoptivi ai copilului în îndeplinirea obligației de a-l informa pe acesta că este adoptat, de îndată ce vârsta și gradul de maturitate ale copilului o permit;

   11. îndeplinește orice alte atribuții prevăzute de lege;

alte atribuții:

   1. coordonează și sprijină activitatea autorităților administrației publice locale din județ în domeniul asistenței sociale și protecției copilului;

   2. coordonează metodologic activitatea de prevenire a separării copilului de părinții săi, precum și cea de admitere a adultului în instituții sau servicii, desfășurate la nivelul serviciilor publice de asistență socială;

   3. acordă asistența tehnică necesară pentru crearea și formarea structurilor comunitare consultative ca formă de sprijin în activitatea de asistență socială și protecția copilului;

   4. evaluează și pregătește persoane, identificate de serviciul public local de asistență socială, care pot deveni asistenți personali ai persoanei cu handicap, și supraveghează activitatea acestor asistenți;

   5. colaborează cu organizațiile neguvernamentale care desfășoară activități în domeniul asistenței sociale și protecției copilului sau cu agenți economici prin încheierea de convenții de colaborare cu aceștia;

   6. dezvoltă parteneriate și colaborează cu organizații neguvernamentale și cu alți reprezentanți ai societății civile în vederea acordării și diversificării serviciilor sociale și a serviciilor pentru protecția copilului, în funcție de nevoile comunității locale;

   7. colaborează pe bază de protocoale sau convenții cu celelalte direcții generale, precum și cu alte instituții publice din unitatea administrativ-teritorială, în vederea îndeplinirii atribuțiilor ce îi revin, conform legii;

   8. asigură la cerere consultanță de specialitate gratuită privind acordarea serviciilor, măsurilor și prestațiilor de asistență socială și protecția copilului; colaborează cu alte instituții responsabile pentru a facilita accesul persoanelor la aceste drepturi;

   9. propune consiliului județean, respectiv consiliului local al sectorului municipiului București, înființarea, finanțarea, respectiv cofinanțarea instituțiilor publice de asistență socială, precum și a serviciilor pentru protecția copilului;

   10. prezintă anual sau la solicitarea consiliului județean, respectiv a consiliului local al sectorului municipiului București, rapoarte de evaluare a activităților desfășurate;

   11. asigură acordarea și plata drepturilor cuvenite, potrivit legii, persoanelor cu handicap;

   12. sprijină și dezvoltă un sistem de informare și de consultanță accesibil persoanelor singure, persoanelor vârstnice, persoanelor cu handicap și oricăror persoane aflate în nevoie, precum și familiilor acestora, în vederea exercitării tuturor drepturilor prevăzute de actele normative în vigoare;

   13. acționează pentru promovarea alternativelor de tip familial la protecția instituționalizată a persoanelor în nevoie, inclusiv îngrijirea la domiciliu;

   14. organizează activitatea de selectare și angajare a personalului din aparatul propriu și instituțiile/serviciile din subordine, de evaluare periodică și de formare continuă a acestuia;

   15. asigură serviciile administrative și de secretariat ale comisiei pentru protecția copilului, respectiv ale comisiei de expertiză medicală a persoanelor adulte cu handicap;

   16. îndeplinește orice alte atribuții prevăzute în acte normative sau stabilite prin hotărâri ale consiliului județean, respectiv ale consiliului local al sectorului municipiului București.

Conducerea Direcției generale se asigură de directorul general, în cazul în care acesta este funcționar public, sau, după caz, de directorul executiv și de colegiul director.

  Directorul general sau, după caz, directorul executiv al Direcției generale este ajutat de cel puțin 2 directori adjuncți, dintre care unul coordonează activitățile din domeniul protecției persoanelor adulte, iar unul coordonează activitatea de protecție a drepturilor copilului.

Colegiul director al Direcției generale este compus din directorul general sau, după caz, directorul executiv, directorii adjuncți, personalul de conducere din cadrul Direcției generale, precum și 3 consilieri județeni ori, după caz, locali, având cu precădere studii socioumane, propuși de președintele consiliului județean sau, după caz, de primarul sectorului municipiului București. Președintele colegiului director este secretarul general al județului, respectiv secretarul sectorului municipiului București.

Organizarea, funcționarea și atribuțiile colegiului director se stabilesc prin regulamentul de organizare și funcționare a Direcției generale.

Directorul general sau, după caz, directorul executiv al Direcției generale asigură conducerea executivă a acesteia și răspunde de buna ei funcționare în îndeplinirea atribuțiilor ce îi revin. În exercitarea atribuțiilor ce îi revin directorul general sau, după caz, directorul executiv emite dispoziții.

   Directorul general sau, după caz, directorul executiv reprezintă Direcția generală în relațiile cu autoritățile și instituțiile publice, cu persoanele fizice și juridice din țară și din străinătate, precum și în justiție.

Numirea, eliberarea din funcție și sancționarea disciplinară a directorului general sau, după caz, a directorului executiv al Direcției generale se fac la propunerea președintelui consiliului județean, respectiv a primarului sectorului municipiului București, prin hotărâre a consiliului județean, respectiv a consiliului local al sectorului municipiului București.

4.3.Tribunalele- la nivel local

Instanțele judecătorești române sunt competente să judece cererile prevăzute de prezenta lege dacă cel puțin una din părți are domiciliul în România.

Instanțele judecătorești române sunt exclusiv competente să judece procesele privind încuviințarea deschiderii procedurii adopției interne, încredințarea în vederea adopției și încuviințarea adopției dacă cel ce urmează a fi adoptat are domiciliul în România și este cetățean român sau străin fără cetățenie. Cererile prevăzute de prezenta lege sunt de competența tribunalului în a cărui rază teritorială se află domiciliul adoptatului.Cauzele pentru judecarea cărora nu se poate determina instanța competentă se judecă de Tribunalul București.

Cererile de deschidere a procedurii adopției interne, cererile de încredințare a copilului în vederea adopției și cererile de încuviințare a adopției se judecă în primă instanță potrivit regulilor prevăzute de Cartea III – Dispoziții cu privire la procedurile necontencioase din Codul de procedură civilă, cu excepțiile prevăzute de prezenta lege.

Hotărârile prin care se soluționează cererile prevăzute de prezenta lege nu sunt supuse apelului. Exercitarea recursului suspendă executarea.

Cererile de deschidere a procedurii adopției interne,cererile de încredințare a copilului și cererile de încuviințare a adopției sunt scutite de taxa judiciară de timbru și se soluționează cu celeritate. Aceste cereri se soluționează de complete specializate ale instanței judecătorești, în camera de consiliu, cu participarea obligatorie a procurorului.

Prezentarea de către Direcție a raportului de anchetă socială privind copilul este obligatorie.

Judecarea cererilor referitoare la deschiderea procedurii adopției interne a copilului se face cu citarea părinților firești ai copilului sau, după caz, a tutorelui și a Direcției în a cărei rază teritorială se află domiciliul copilului.

Judecarea cererilor de încredințare a copilului în vederea adopției interne, precum și a celor de încuviințare a adopției se face cu citarea Direcției în a cărei rază teritorială se află domiciliul copilului, a Direcției în a cărei rază teritorială domiciliază adoptatorul sau familia adoptatoare și a persoanei sau familiei adoptatoare.

Cerea de adopție trebuie însoțită de:

actele prin care s-a exprimat consimțământul persoanelor prevăzute de lege și celelalte acte necesare încheierii adopției;

copie certificată a hotărârii de încredințare a copilului în vedrea adopției;

confirmarea Oficiului roman pentru Adopții, din care să rezulte că procedurile administrative și termenele prevăzute de lege pentru acestea au nfost respectate.

Judecarea cererilor de încuviințare a adopției internaționale se face cu citarea Direcției în a cărei rază teritorială se află domiciliul copilului, al persoanei sau familiei adoptatoare, precum și a Oficiului.

Judecarea cererilor de încuviințare a adopției pentru persoana majoră se face cu citarea adoptatorului sau a familiei adoptatoare și a adoptatului, iar judecarea cererilor de încuviințare a adopției pentru adopția copilului de către soțul părintelui firesc sau adoptiv se face cu citarea adoptatorului și a părinților firești ai adoptatului. Instanța poate administra orice probe admise de lege.

La judecarea cererii referitoare la deschiderea procedurii adopției interne a copilului, precum și a cererii de încredințare în vederea adopției, ascultarea copilului care a împlinit vârsta de 10 ani este obligatorie, iar la încuviințarea adopției copilului care a împlinit vârsta de 10 ani i se va solicita consimțământul.

Opinia copilului exprimată la judecarea cererilor prevăzute de prezenta lege va fi luată în considerare și i se va acorda importanta cuvenită, avându-se în vedere vârsta și gradul acestuia de maturitate. În situația în care instanța hotărăște în contradictoriu cu opinia exprimată de copil, aceasta este obligată să motiveze rațiunile care au condus la înlăturarea opiniei copilului.După administrarea tuturor probelor și verificarea acxtelor prezentate, instanța judecătorească se pronunță asupra cererii în sensul admiterii ei și încuviințării adopției sau în sensul respingerii ei.

Pe baza hotărârii irevocabile de încuviințare a adopției, serviciul de stare civilă competent va întocmi un nou act de naștere al copilului, în care adoptatorii vor fi trecuți ca fiind părinții săi firești, iar vechiul act de naștere se va păstra, menționându-se pe marginea acestuia întocmirea noului act. În noul act de naștere al copilului, ca loc al nașterii se trece denumirea unității administrative-teritoriale, unde-și are sediul autoritatea administrației publice locale care întocmește actul. Dacă adoptattorul este străin sau cetșțean roman cu domiciliul sau reședința în străinătate, serviciul competent este în raport de domiciliul adoptatului sau de sediul instituției de ocrotire pentru copii aflați în îngrijirea acesteia.

Capitolul V : Studiu de caz

5.1.Prezentarea unei adopții încuviințată de Tribunalul Constanța în anul 2006

În România se nasc approximativ 230.000 de copii în fiecare an. O serie de probleme privind drepturile copiilor sunt legate de faptul că nu sunt înregistrați la naștere majoritatea copiilor vulnerabili :copii abandonați sau provenind din comunități de romi, de statutul nutrițional precar, de lipsa sau de perioada prea scurtă de alăptare la sân, de lipsa educației timpurii din serviciile pentru copiii până la 3 ani, de abordarea incoerentă la nivel național a educației parentale, a abandonului și a protecției și îngrijirii adecvate a copiilor.

Din cauza unui vid de procedură, un procent impresionant de 31,8% din copiii părăsiți în spitalele/secțiile de pediatrie sunt fără acte de identitate. Acest fapt îi face „inexistenți” din punct de vedere legal, și în consecință, vulnerabili in fața diverselor situații de risc, inclusiv trafic.

Situația copiilor abandonați în România arată că multe mame care își părăsesc copiii sunt foarte tinere, neșcolarizate și trăiesc la limita sărăciei. Ponderea copiilor abandonați născuți cu greutate mică la naștere (34%) a fost de patru ori mai mare decât in populatia generala (copiii nou-nascuti in România – 8,5%).

”Din păcate, odată ajunse în spitale, tinerele mame se confruntă cu mentalități și practici învechite. Sistemul continuă să rămînă foarte tradițional, în mod particular pentru cei săraci și marginalizați”.

Un astfel de caz de "copil abandonat"este si cel al unei fetițe pe nume Stan Elena născută la data de 16.06.2002 în Constanța, care a fost părăsită de mama ei imediat după naștere. Fetița a stat timp de 3 ani într-un centru pentru copii abandonați, după care ea a fost dată spre adopție soților Pop.

Aceștia au fost aleși de către Direcția Generală de Asistență și Protecția Copilului în urma cererii lor depusă la directie în vederea adoptării unui copil.

Pentru a adopta fetița soții Pop au depus cerere scrisă în vederea evaluării condițiilor morale și materiale și obținerea atestatului de familie aptă să adopte un copil. Acestei cereri i-au fost anexate următoarele acte necesare :

copie după buletinul/carte de identitate , copie legalizată de pe certificatul de naștere, căsătorie/hotărâre de divorț, copie legașlizată de pe titlul de proprietate sau alt titlu care să ateste dreptul de folosință al locuinței, certificat de cazier judiciar, certificat medical tip Ministerul Sănătăți, cu semnătura și parafa fiecărui medic specialist, și adeverințe de venit;

adeverințe medicale elibearate de medicul de familie;

certificatul de cazier judiciar al persoanelor cu care locuiește solicitantul;

caracterizări de la ultimul loc de muncă(minimum două pentru fiecare persoană/membru al cuplului conjugal);

curriculum vitae;

fotografii ale solicitanților;

certificat medical privind stare de sănătate a celorlalte persoane cu care domiciliază solicitantul;

declarație pe proprie răspundere a persoanei/fiecărui membru al cuplului conjugal, dată în fața notarului public, că nu au fost decăzuți din drepturile părintești;

declarație privind motivația de adopta și așteptările persoanei/familiei în legătură cu vârsta, sexul și situația psiho-socio-medicală a copilului pe care doresc să îl adopte;

declarație privind indicarea motivelor pentru care unul dintre soți nu dorește să adopte, în cazul în care cererea este formulată numai de către unul dintre soți și celălalt nu se asociază la cerere.

declarația notarială a proprietarilor locuinței dinh care să rezulte că sun de acord ca soții să adopte și să locuiască împreună cu copilul adoptat în imobilul ai cărui proprietari sunt aceștia.

Soții Pop au fost evaluați din punct de vedere psihologic, social și au fost pregătiți pentru asumarea rolului de părinte. Evaluarea socială a familiei Pop a constat în culegerea anumitor date de către asistentul social referitoare la :

1.date privind familia Pop potențial adoptatoare:

date generale despre solicitanți: structura familiei, cu detalii generale despre data și locul nașterii, domiciliul solicitanților, studiile și domeniul în care profesează, locul de muncă și venitul obținut, etnia, religia și limba vorbită în familie, dacă au avut antecedente penale;

date despre copiii biologici/adoptați/în plasament (dacă este cazul): cum se văd ei înșiși, relațiile semnificative cu alte persoane și cu părinții; identitatea etnică, temperamentul, talentele și nevoile speciale; atitudinea față de potențiala adopție; modul în care au fost implicați în procesul de pregătire a adopției;

informații despre alte persoane care locuiesc la același domiciliu: relația cu solicitanții, dacă vor locui în continuare în aceeași locuință, atitudinea lor față de adopția unui copil, cât de important este acordul lor pentru solicitanți;

profilul solicitanților (temperament; atitudini față de alte etnii, culturi; percepția față de societatea actuală; relațiile de familie; pasiuni, talente);

climatul intrafamilial (relații anterioare semnificative; relația prezentă: evoluția relației, rezolvarea conflictelor, comunicare, domenii de interes, sentimente, roluri și așteptări; stilul de viață; capacitatea parentală);

motivul adopției;

situația financiară (inclusiv atitudinea față de bani și probleme financiare);

2. date despre familia extinsă (structura familiei, cu detalii despre părinții și frații solicitanților, detalii semnificative despre membrii familiei, relațiile trecute și prezente ale familiei);

3. date despre rețeaua de sprijin (relațiile/sistemele cele mai semnificative și importanța acestora pentru solicitanți în legătură cu adopția);

4. informații de la locul de muncă (experiența de lucru, serviciul actual sau viitor; importanța muncii; atitudinea față de muncă, modul în care afectează aceasta viața de familie și rolurile din familie; satisfacția în muncă).

În ceea ce privește evaluarea psihologică a soților Pop aceasta a constat în faptul că psihologul a folosit metoda interviului în vederea obținerii tuturor informațiilor necesare completării Fișei de evaluare psihologică a familiei adoptatoare. În urma acestui interviu acesta a cules următoarele date despre familie:

anamneza familiei adoptatoare sau a fiecărui membru al cuplului conjugal (antecedente psihiatrice; evenimente psihotraumatizante; autoadministrare excesivă de tranchilizante, sedative; consum de alcool, droguri, alte substanțe; alte dependențe; stabilitate emoțională, capacitate de autocontrol; capacitate de exprimare a emoțiilor și sentimentelor; rezistență la stres; experiența personală privind separarea/pierderea; capacitatea de a depăși eșecuri și neîmpliniri; gândire pozitivă; idealuri în viață; concepție despre viață; autocaracterizare; caracterizarea partenerului; atenție și disponibilitate la nevoile celorlalți; empatie, răbdare, compasiune);

istoria maritală și relația de cuplu (relația de cuplu dinainte de căsătorie; modul de construire a rolurilor maritale; stabilitatea afectivă a cuplului; nivelul și calitatea comunicării în cadrul cuplului; împărțirea rolurilor maritale; proiecte de viitor; domenii de tensiune/conflict; modalități de rezolvare a problemelor/conflictelor; modalități de împărtășire a problemelor; așteptări ale soților unul față de celălalt; mod de împărtășire a iubirii, tandreței; concordanța părerilor și convingerilor;

relația cu propriii părinți relația cu mama; relația cu tatăl; propria copilărie: cum a perceput experiențele pozitive și negative; cum apreciază abilitățile parentale ale propriilor părinți/persoane de îngrijire; ce ar face în aceleași situații în calitate de părinte: ce ar schimba în raport cu propriii copii și cum ar face acest lucru, ce consideră că a fost greșit în comportamentul părinților);

relațiile cu ceilalți(relația cu familia extinsă; relația cu prietenii; relația cu comunitatea; frecvența și calitatea contactelor cu aceștia; eventuale conflicte; disponibilitatea familiei, prietenilor, vecinilor ca rețea de sprijin; atitudinea acestora față de adopție; relația cu alți copii: proprii, din familie, din comunitate);

stilul de viață al familiei(sistemul de valori, convingeri și norme; atitudinea față de viață; programul zilnic, săptămânal, lunar, anual al familiei; modul de petrecere a vacanțelor; gestionarea timpului liber; sărbătorirea evenimentelor importante; reguli în familie, atitudinea față de educația copiilor);

motivația de a adopta acceptarea propriei sterilități; inițierea proiectului adopției; experiența adopției; avantaje și dezavantaje ale adopției; motivul pentru care doresc să adopte; speranțe legate de evenimentul adopției; ce anume i-ar împiedica să finalizeze adopția);

așteptările în legătură cu adopția(cunoașterea nevoilor copilului adoptabil; așteptări referitoare la copilul adoptat; temeri, anxietăți, incertitudini; "copilul imaginar": vârstă, sex, etnie, religie, probleme medicale și psihologice versus "copilul real"; modalități de informare a copilului despre adopție și despre familia sa de origine; modelul educațional pentru copil; proiecte de viitor pentru copiii);

capacități parentale(reprezentarea ca familie; modul în care își percep rolul de viitori părinți; experiența îngrijirii copiilor sau lucrului cu copiii; capacitatea de a-și împărți rolurile și responsabilitățile creșterii copilului adoptat; gestionarea sentimentelor și emoțiilor în relație cu copiii; gestionarea situațiilor dificile; disponibilitatea la schimbare; capacitatea de a înțelege schimbările care se impun în stilul de viață al familiei odată cu adopția; acceptarea individualității copilului; înțelegerea etapelor de dezvoltare a copiilor și a modului în care dezvoltarea este influențată de experiențele timpurii ale copilului adoptat; protejarea copilului împotriva oricăror forme de abuz; flexibilitatea în ceea ce privește așteptările, atitudini și comportamente conform vârstei, nevoilor și particularităților copiilor; stabilirea limitelor, regulilor de disciplină; sistemul de pedeapsă-recompensă; atitudinea față de dezvăluirea secretului adopției; înțelegerea motivelor separării copiilor de părinții lor, capacitatea de a înțelege relația copilului cu familia sa de origine). Concluziile acestei evaluări au fost favorabile pentru soții Pop.

Pregatirea familiei Pop s-a desfășurat pe parcursul a trei sesiuni în cadrul cărora aceștia au fost informați cu privirea la asumarea rolului de părinte și a capacităților lor de a răspunde nevoilor copilului adoptabil.

După ce s-a realizat evaluarea, asistentul si psihologul social și-au exprimat concluziile cu privire la soții Pop, acestea fiind favorabile pentru eliberarea atestatului de către D.G.A.S.P.C prin dispoziția nr. 3284/2005.

În urma raportului final familia Pop a fost considerată ca fiind cea mai potrivită care a corespuns nevoilor copilului Stan Elena. S-a stabilit un program de vizitare a copilului, atât în mediul lui social, în afara acestuia, cât și în mediul familiei adoptatoare. Rezultatul verificării compatibilității dintre familie și copil a adus la sesizarea instanței de către direcție în vederea încredințării copilului minor. Prin sentința civilă nr. 1883/22.11.2005 a Tribunalului Constanța, instanța a dispus încredințarea copilului pe o perioadă de 90 de zile familiei Pop .

În perioada încredințării copilului în vederea adopției, direcția de la domiciliul familiei adoptatoare a urmărit evoluția copilului și a relațiilor dintre acesta și familia căreia i-a fost încredințat, întocmind în acest sens rapoarte bilunare. La sfârșitul perioadei de încredințare în vederea adopției, direcția a întocmit un raport final referitor la evoluția relațiilor dintre copii și adoptatori pe care îl comunică instanței competente în vederea cererii de încuviințare a adopției.

La sfârșitul perioadei de încredințare direcția a înaintat instanței judecătorești dosarul familiei Pop împreună cu cererea de încuviințare a adopției.

La cerere au fost anexate următoarele acte :

certificatul de naștere al copilului, în copie legalizată

certificatul medical privind starea de sănătate a copiluli eliberat de către unități publice nominalizate de către Direcția de Sănătate publică

atestatul valabil al adoptatorului sau familiei adoptatoare

hotărârea judecătorească irevocabilă de încredințare în vederea adopției

certificatele de naștere ale adoptatorului sau ale familiei adoptatoare în copie legalizată

certificatul de căsatorie al adoptatorului sau familiei adoptatoare în copie legalizată

cazierul judiciar al adoptatorului sau al fiecărui membru al familiei adoptatoare

certificatul medical privind starea de sănătate a adoptatorului

documente doveditoare cu privire la exprimarea consimțământului părinților firești, în măsura în care nu s-a pronunțat anterior o hotărâre judecătorească de încuviințare a deschiderii procedurii adopției copilului.

Raportat la situația prezentată instanța a apreciat că principiul interesului copilului precum și cel al creșterii si educației acestuia într-un mediu familial este întru totul respectat, iar condițiile de fond și de formă ale adopției au fost îndeplinite. Față de aceste considerente, instanța a încuviințat cererea de adopție și a dispus ca pe viitor copilul să poarte numele adoptattorilor. S-a mai reținut că familia Pop a dorit și schimbarea prenumelui minorului din Elena în Simona. Potrivit art. 53 alin. 3 din Legea 273/2004 privind regimul juridic al adopției " Pentru motive temeinice,instanța, încuviințând adopția la cererea adoptatorului sau a familiei adoptatoare și cu consimțământul copilului care a împlinit vârsta de 10 ani poate dispune schimbarea prenumelui copilului adoptat."

Prin sentința civilă nr. 1002 din 8 mai 2006 a Secției civile din cadrul Tribunalului Constanța s-a hotărât:

Admiterea cererii formulată de către Pop Liviu și Pop Ioana, domiciliați în Constanța, strada Frunzelor, nr. 15. S-a încuviințat adopția minorului Stan Elena nascută la 16.06.2002, în Constanța de către soții Pop Liviu născut la 10.10.1949, în Constanța și Pop Ioana născută la 16.08.1961 în Constanța, ambii domiciliați în Constanța, strada Frunzelor, Bl. C2, Sc. A, Et.3, ap. 26, județul Constanța și reședința în Constanța, strada Frunzelor nr.15.

A dispus ca pe viitor minora să poarte numele de familie al adoptatorilor, respectiv acela de Pop.

A dispus schimbarea prenumelui copilului din Elena în Simona.

În prezent copilul se află încredințat în plasament, la adoptatori, prin sentința civilă nr. 1883/22.11.2005 a Tribunalului Constanța.

Sentința este definitivă.

5.2.Studiu statistic privind fenomenul adopției la nivel național în anii 2006, 2007

Abandonul copiilor este un fenomen universal, în lume sunt milioane de copii care trăiesc în orfelinate și în alte instituții. China, Rusia și România mai sunt și azi exemple frapante în acest sens. Acest abandon ia forme multiple, de la copiii născuți „cu identitatea x“, așa cum se practică în mod legal în Franța , la copiii abandonați în stradă sau la maternitate ori la serviciile de pediatrie.

Probleme complexe de ordin social sau economic determină situații în care unii părinti nu mai pot avea grija de copiii lor. În aceste cazuri, potrivit noii legi, comunitatea locală, autoritățile administrației publice locale sunt cele care au obligația de a-i sprijini pe părinți prin asigurarea de servicii diversificate, corespunzătoare nevoilor copilului. Dacă părinții nu reușesc să depășească impasul, următoarea opțiune este încredințarea copilului rudelor apropiate, iar dacă acest lucru nu este posibil, se pot lua în calcul îngrijirea în familii substitutive sau adopția naționala. Numai în cazuri extrem de rare copiii pot fi ocrotiți în centre de plasament(care au fost inchise in majoritate ca urmare a dezvoltarii alternativelor de tip familial).

Aceaste statistici oferă o privire de ansamblu asupra copiilor instituționalizați în România unde sunt aproximativ 4 600 000 copii cu vârsta cuprinsă între 0 – 18 ani, din care aproximativ 2.1 % se află în evidența Direcțiilor de Asistență Socială și Protecția Copilului.

În anul 2006:

Tabel 1 : Număr copii menținuți în familia biologică sau în familia adoptivă națională

Ilustrația 1: număr copii menținuți în familia biologică sau în familia adoptivă națională 18,773 100.00%

Ilustrația 2: Beneficiari ai serviciilor de prevenire a abandonului copilului (cazuri active la 30 iunie2006)

Ilustrația 4 : Copii reintegrați în familia naturală (iunie 2006)

Tabel 2: Număr copii aflați în familii substitutive sau în instituții

Tabel 3: Dezinstituționalizări prin măsuri definitive

Tabel 4: Date raportate trimestrial

Tabel 5: Număr centre de plasament funcționale

Ilustrația 10: Număr centre de plasament funcționale ( 30 iunie 2006) 1493 100.00%

În anul 2007:

Tabel 6: Număr copii mentinuți în familia biologică

Ilustrația 11: număr copii menținuți în familia biologică 18 134 100.00%

Tabel 7: Număr copii aflați în familii substitutive sau în instituții (cazuri active la 31 ianuarie 2007)

Tabel 8: Dezinstituționalizări prin măsuri definitive

Tabel 9:Date raportate trimestrial

Tabel 10: Număr centre de plasament funcționale

Sursa : Serviciul Public Specializat pentru Protecția Copilului

În România încă există un numar foarte mare de copii abandonați în spitale, maternități etc, și doar o mică parte sunt reintegrați în familia naturală iar restul copiilor așteptând să fie adoptați.

În anul 2006 respectiv 2007 numărul copiilor instituționalizați este de 2.1% din cei 4 600 000 copii cu vârsta cuprinsă între 0-18 ani pe care Româia îi are acum.

În luna iunie 2006 numărul copiilor menținuți în familia biologică sau adoptativă era de 18 773 (100%). Din cei 18 773, 97,30 % erau beneficiari ai serviciilor de prevenire ai abandonului copilului și 2,70 % reintegrați în familia naturală.

Comparativ cu anul 2006, în 2007 numărul copiilor menținuți în familia biologică era de 18 134 (100%). Dintre acești copii 97,51 % erau beneficiari ai serviciului pentru menținerea copilului în familia naturală și 2,49 % reintegrați în familia naturală, copiii fiind din familii substitutive, din centre de plasament publice sau private, sau din protecția în regim de urgență.

În cursul anului 2006 numărul copiilor aflați în familii substitutive sau în instituții era 76 168 (100%). Din acești copii 64,31 % erau copii protejați în familii constitutive iar 35,69 % erau în instituții.

În 2007 numărul copiilor,față de 2006, protejați în familii substitutive sau instituții a fost mai mic adică 74 202 (100%). Din acești copii 64,57 % erau în familii substitutive și 35,43 % în instituții.

Până la sfârșitul lunii iunie anul 2006, copiii care au părăsit instituțiile au fost în număr de 544 (100%) , dintre care 45,40%-reintegrați în familia naturală, 45,40 %-au împlinit 18 ani și 9,19-declinare de competență, iar în anul 2007 doar 271 (100%) copii au părăsit instituțiile. Dintre aceștia, 45,39% au fost reintegrți în familia naturală, 48,34 % aveau vârsta de 18 ani și 6,27% au terminat anul școlar, deces etc.

În iunie 2006 numărul angajaților al D.G.A.S.P.C. era de 42,113 (100%) din care 13,85 % lucrează în aparatul propriu, 37,85 % în centrul de plasament, 34,43 % sunt asistenți maternali profesioniști iar 13,86 % reprezintă alte servicii.

Până la 31 ianuarie 2007 numărul angajaților al D.G.A.S.P.C. era de 41 013 (100%) dintre care 15,84 % sunt în aparatul propriu ,35,32 % sunt în centre de plasament, 36,09 % sunt asistenți maternali profesioniști iar 12,75 % – alte servicii.

Numărul centrelor de plasament funcționale la 30 iunie 2006 era de 1493 (100%) din acestea 73,68 % erau centre de plasament publice si 26,32 % erau centre de plasament privat.

La 31 ianuarie 2007 numărul centrelor de plasament funcționale a crescut la 1545 (100%) dintre care 73,79 % reprezintă centre de plasament publice și 26,21 % centre de plasament private.

Concluzii

În prezent, adopția în România este reglementată de o legislație modernă, europeană, în concordanță cu tratatele internaționale ratificate de România și cu practicile europene în domeniul adopției.

Trecutul în acest domeniu este unul foarte tumultuos; adopția internațională în România a fost considerată, în anii ’90, un fenomen asociat corupției și criminalității. Comunitatea internațională a semnalat în multe rânduri aceste neregularități. Au fost elaborate rapoarte, atât de experți români, cât și străini, care atrăgeau atenția asupra nenumăratelor ilegalități care aveau loc în sistemul adopțiilor internaționale din România. În plus, adopțiile internaționale erau considerate în detrimentul celor naționale, ceea ce a dus la nedezvoltarea sistemului de adopție națională.

În anul 2002 s-a început elaborarea unei noi legislații în domeniul protecției drepturilor copiilor și adopției, care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2005. Evoluția în domeniul adopției națioanele, conform reglementărilor legale în vigoare, este strâns legată de sistemul de protecție a copilului în ansamblu. Astfel, adopția poate fi considerată ca soluție alternativă doar pentru copiii din sistemul de protecție pentru care nu s-a reușit integrarea sau reintegrarea în familie. Se iau în considerare în permanență drepturile pe care le au părinții biologici în raport cu propriii copii, chiar și în situația în care copiii nu locuiesc împreună cu părinții și se promovează menținerea relației dintre copii și părinți.

Adopția este actul legal prin care un copil este plasat permanent cu unul sau doi părinți, alții decât cei naturali. Adopția are ca rezultat stingerea drepturilor și obligațiilor părintești ale părinților naturali și trecerea acestora asupra părinților adoptivi. După încheierea adopției, conform marii majorități a legislațiilor, nu mai există nici o diferență legală între copiii biologici și cei adoptați.

Reglementarea adopției și a situației post-adopție diferă de la un stat la altul. Unele practică adopția confidențială sau închisă, limitând accesul persoanelor adoptate (și familiilor acestora) la informațiile privind familia biologică. Altele au tipuri diverse de adopții deschise care permit contactul dintre adoptat și familia biologică.

În România, legea nu prevede o limită minimă de vârstă pentru adoptator, precizând doar că acesta trebuie să aibă capacitate deplină de exercițiu. În alte state, însă, este stabilită atât o limită minimă, cât și o limită maximă. Astfel, în Austria tatăl adoptator trebuie să aibă minim 30 de ani și mama adoptatoare 28 de ani, în Franța limita minimă de vârstă este de 28 ani, în Germania de 25 ani. Și în privința diferenței de vârstă dintre adoptator și adoptat dispozițiile legale se deosebesc. În România, Austria, vârsta este de 18 ani, în Franța de 15, iar în Germania nu există prevederi legislative în acest sens. În Germania, adopția este permisă și cuplurilor de același sex, dacă sunt înregistrate legal.

În Franța, legea prevede expres copii ce pot fi adoptați. În Franța este declarat abandonat, de către Tribunalul Suprem, copilul care a fost plasat la o persoană fizică, instituție sau serviciu, ai cărui părinți și-au manifestat dezinteresul față de acesta cu 1 an înaintea depunerii cererii de declarare a abandonului. În privința adoptatului, legislația română prevede că acesta nu poate fi decât un copil, adică «persoana care nu a împlinit vârsta de 18 ani sau nu a dobândit capacitate deplină de exercițiu, în condițiile legii». Există și alte legislații care precizează o limită de vârstă pentru copil: în Franța, pentru încuviințarea unei adopții depline copilul trebuie să nu fi împlinit vârsta de 15 ani, iar pentru adopția simplă, copilul solicitat trebuie să aibă cel puțin 15 ani împliniți, în Germania pentru a putea fi adoptat, copilul trebuie să aibă vârsta mai mare de 3 ani,

În Franța, alegerea adoptatorului în cazul în care copilul se află în grija serviciului social sau unui organism autorizat pentru adopție se face de către tutore, cu acordul consiliului de familie pentru copiii din grija statului (pupile) sau de către consiliul de familie de tutelă organizat la inițiativa organismului autorizat pentru adopție.

În Germania, procesul de potrivire dintre copil și familie se realizează de către agențiile acreditate pentru adopție. Perioada de încredințare în vederea adopției diferă și ea de la legislație la legislație. În România această perioada este de 90 de zile, în timp ce în Franța este de 2 luni, , iar în Germania nu există o anumită limită ea putând varia de la caz la caz.

În România, adoptatul poate solicita să i se autorizeze accesul la informațiile cu privire la identitatea părinților firești după dobândirea capacității depline de exercițiu sau înainte de dobândirea acesteia, numai pentru motive medicale. În Franța, orice persoană care a beneficiat în timpul minorității de o formă de protecție din partea serviciului pentru copii are dreptul să obțină informațiile care îl privesc.

În Germania, o persoană adoptată care are vârsta mai mare de 16 ani are posibilitatea de a-și consulta dosarul de adopție, având acces la registrul public care conține informații despre originea sa.

Legislațiile tuturor statelor analizate reglementează adopția internațională. În afara de aceasta Franța reglementează adopția secretă. În Franța în ipoteza în care mama a solicitat, din momentul nașterii, păstrarea secretului asupra identității sale și nașterii, aceste informații sunt consemnate la Consiliul național pentru acces la datele personale din departamentul în care copilul este încredințat.

În România este reglementat un singur tip de adopție, adopția cu efecte depline. Există, însă, și legislații care reglementează și alte tipuri de adopție. Astfel, în Franța, adopția deplină și cea restrânsă coexistă. În Austria, există trei tipuri de adopție:

adopția incognito – părinții biologici nu au informații despre adoptatori, dar pot fi solicita date despre evoluția copilului de la autorități;

adopția semi-deschisă – părinții biologici știu cine va adopta copilul, dar li se cere să nu îi contacteze. Autoritățile îi pot informa despre evoluția copilului.

adopția deschisă – părinții biologici știu cine va adopta copilul și îi pot contacta.

În materia obligației de întreținere, diferențele apar în privința persoanelor între care se datorează și în privința faptului că, spre deosebire de legislația românească, în țările Uniunii nu trebuie dovedită decât starea de nevoie, nu și incapacitatea de a muncii. În categoria persoanelor între care se datorează întreținerea, legislațiile franceză și belgiană includ și obligația de întreținere dintre nurori sau gineri și socrii.

Ocrotirea minorului, ca și în România, se realizează, în primul rând, prin părinți. Dar, spre deosebire de legislația română, care prevede că efectele decăderii părintești nu pot fi extinse asupra drepturilor și îndatoririlor aceluiași părinte privitoare la alți copii, față de care părintele decăzut din exercițiul drepturilor părintești păstrează plenitudinea ocrotirii părintești, legislația franceză prevede că retragerea autorității părintești își produce efectele față de toți copiii minori ai familiei.

Ca măsură de protecție alternativă, legislația franceză prevede asistența educațională. Aceasta poate fi dispusă în cazul în care sănătatea, siguranța, moralitatea sau educația unui minor sunt puse în pericol. Părinții copilului față de care s-a dispus o măsură de asistență educațională își păstrează autoritatea părintească față de acesta și exercită toate atributele care nu sunt incompatibile cu implementarea măsurii.

De asemenea, legislația franceză reglementează instituția delegării autorității părintești. Părinții, împreună sau separat, pot solicita unui judecător, când circumstanțele o impun, delegarea în tot sau în parte a exercițiului autorității părintești unei terțe persoane care poate fi un membru al familiei, o cunoștință demnă de încredere, o instituție de plasament sau un serviciu de protecție a minorilor.

În cazul dezinteresului din partea părinților sau când aceștia se află în imposibilitatea de a exercita autoritatea părintească în tot sau în parte, chiar persoana, instituția sau serviciul care a primit copilul poate solicita judecătorului delegarea autorității în tot sau în parte.

Familia este cea care asigură cadrul afectiv în care fiecare membru își satisface nevoile emoționale, trăirile intime, nevoia de destăinuire a unor împliniri sau insatisfacții apărute pe diverse planuri, oferind, prin specificul ei, sentimentul siguranței. Fiind nucleul social elementar, celula care unește pe soți și pe descendenții acestora, familia este, în același timp, unicul grup social caracterizat prin determinări naturale și biologice, singurul în care legăturile de dragoste și rudenie capătă o importanță primordială, fapt evidențiat de toate legislațiile, indiferent de deosebirile care le separă.

În consecintă, adopția nu reprezintă o modalitate de protecție temporară, alternativș ocrotirii rezidențiale, ci mai mult decât atât, înseamnă asigurarea unei familii permanente pentru copilul adoptat.

Acum când România este membru al Uniunii Europene, și totul ne face să credem că ea va dori să-și ocupe locul pe deplin în spațiul comunitar, a sosit timpul unei introspecții riguroase cu privire la protecția copilului. A dispărut teama reproșurilor bruxeleze. Autoritățile române trebuie să se angajeze într-o dezbatere sinceră și riguroasă cu partenerii din societatea civilă, din sectorul privat și cu organizațiile internaționale ale drepturilor omului, pentru a examina aceste noi provocări, fie că e vorba despre dificultatea adopției naționale sau carențele noului pachet legislativ pentru protecția drepturilor copilului.

Anexe

CERERE DE EVALUARE

ÎN VEDEREA ELIBERĂRII ATESTATULUI DE FAMILIE/PERSOANĂ APTĂ SĂ ADOPTE

Subsemnatul ………………………, domiciliat în …………………. tel. ………., CNP …………., posesor al BI/CI Seria ……, Nr. …….., eliberat de …………. la data …………. și

Subsemnata ……………………………………., cu același domiciliu, tel. ………., CNP …………., posesoare a BI/CI Seria ….., Nr. …….., eliberat de …………. la data ………….,

În conformitate cu prevederile art. 19 din Legea nr. 273/2004 privind regimul juridic al adopției, vă rugăm să realizați procedura evaluării garanțiilor morale și a condițiilor materiale necesare asigurării dezvoltării depline și armonioase a unui copil, în vederea eliberării atestatului de familie/persoană aptă să adopte.

Dorim să adoptăm 1 copil/…….. copii

Sex: ………………………………………………………………

Vârstă: ……………………………………………………………

Situație psiho-socio-medicală: ……………………………………….

Motivele pentru care dorim să adoptăm sunt …………………………….

Menționăm că:

• suntem căsătoriți de ….. ani/divorțat/ă [ ]/necăsătorit/ă [ ]/văduv/ă [ ]

• avem locuință proprietate personală/închiriată compusă din …….. camere;

• realizăm venituri de aproximativ …………………………….. lunar;

• modalitatea în care am aflat despre procedura adopției și despre instituția dvs. este: ……………………………………………………………

Suntem de acord să respectăm întreaga procedură de evaluare și pregătire în vederea obținerii atestatului de familie/persoană aptă să adopte și vom colabora cu specialiștii responsabili de această procedură;

Data, Semnaturi,

………………………..

Doamnei/Domnului Director General/Executiv

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului ……………

Raport final de evaluare

a capacității de a adopta a persoanei/familiei potențial adoptatoare

(nume și prenume persoană/soți)

Concluziile și recomandările evaluării sociale:

Sinteza informațiilor sociale: ……………………………………………………….

…………………………………………………………………………………..

…………………………………………………………………………………..

…………………………………………………………………………………..

…………………………………………………………………………………..

Concluzii: …………………………………………………………………………

…………………………………………………………………………………..

…………………………………………………………………………………..

Recomandări: ……………………………………………………………………….

…………………………………………………………………………………..

…………………………………………………………………………………..

Concluziile și recomandările evaluării psihologice:

Sinteza informațiilor psihologice: ……………………………………………………

…………………………………………………………………………………..

…………………………………………………………………………………..

…………………………………………………………………………………..

Concluzii: …………………………………………………………………………

…………………………………………………………………………………..

…………………………………………………………………………………..

Recomandări: ……………………………………………………………………….

…………………………………………………………………………………..

…………………………………………………………………………………..

3. Așteptările persoanei/familiei în legatură cu profilul copilului pe care ar dori să îl

adopte:

…………………………………………………………………………………..

…………………………………………………………………………………..

4. Evaluarea aptitudinilor parentale în vederea adopției, pe baza evaluării sociale,

psihologice și a participării la sesiunile de pregătire:

…………………………………………………………………………………..

…………………………………………………………………………………..

…………………………………………………………………………………..

…………………………………………………………………………………..

…………………………………………………………………………………..

…………………………………………………………………………………..

5. Factori favorizanți și defavorizanți care pot influența integrarea unui copil în cadrul familiei potențial adoptatoare:

Factori favorizanți: ………………………………………………………………..

…………………………………………………………………………………..

Factori defavorizanți: ………………………………………………………………

…………………………………………………………………………………..

6. Concluzii finale1:

…………………………………………………………………………………..

…………………………………………………………………………………..

…………………………………………………………………………………..

7. Recomandarea pentru acordarea sau neacordarea atestatului de persoană/familie aptă să adopte2:

…………………………………………………………………………………..

…………………………………………………………………………………..

…………………………………………………………………………………..

…………………………………………………………………………………..

Numele și prenumele responsabilului de caz: ……………………………………………

Semnătura ………………………………………………………………………….

Instituția …………………………………………………………………………

Data ………………………………………………………………………………

Numele și prenumele psihologului: …………………………………………………….

Semnătura …………………………………………………………………………

Instituția …………………………………………………………………………

Data ………………………………………………………………………………

___________

1 Se consemnează profilul copilului (vârsta, sex, stare de sănătate,etc.) pentru

care persoana/familia poate să îndeplinească adecvat rolul de părinte/părinți

2 Se consemnează dacă persoana/familia poate adopta unul sau mai mulți copii.

CONSILIUL LOCAL/JUDEȚEAN

DIRECȚIA GENERALĂ DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI

ATESTAT

Nr. din

în conformitate cu prevederile art. 10 și art. 19 din Legea nr. 273/2004
privind regimul juridic al adopției și având în vedere concluziile raportului de
evaluare a capacității de a adopta nr. din ;

în temeiul Dispoziției nr. din , emisă de Directorul

General/Executiv al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului

SE ATESTĂ

Ca familie/persoană aptă să adopte dl. , CNP

și d-na , CNP , cu domiciliul în

, întrucât prezintă garanțiile morale și condițiile materiale

necesare creșterii și dezvoltării armonioase pentru 1 copil/ copii.

Art. 1 Atestatul este valabil pentru o perioadă de 1 an de la data emiterii.

Art. 2 La expirarea perioadei de valabilitate a atestatului, pe baza unei noi cereri de evaluare și cu anexarea actelor prevăzute de lege, procedura de evaluare va fi reluată;

Art. 3 Atestatul se va comunica solicitanților/solicitantului, ca anexă la Dispoziție, conform prevederilor art. 9 alin 2 din H.G.R. nr. 1435/2004 și Oficiului Român pentru Adopții, potrivit art. 66 alin. 1 lit. e din Legea nr. 273/2004.

DIRECTOR GENERAL/EXECUTIV

CONȚINUTUL ȘI FORMA
certificatului care atestă conformitatea adopției internaționale
încuviințate de instanța judecătorească română cu dispozițiile
Convenției asupra protecției copiilor și cooperării în materia
adopției internaționale, încheiată la Haga la 29 mai 1993

1. Subscrisa:
………………………………………………………………………………….
(numele și adresa autorității centrale competente din statul unde a fost încuviințată adopția)
2. Atestă că minorul:
Numele: …………………………………………………………………………
Prenumele: ………………………………………………………………………
Data nașterii: ziua ……… luna …………… anul ……….
Sexul: masculin [ ] feminin [ ]
Locul nașterii: ………………………………………………………………….
Domiciliul: ……………………………………………………………………..
3. A fost adoptat în baza hotărârii următoarei instanțe:
………………………………………………………………………………..
(denumirea instanței, felul și numărul hotărârii)
Din data:
………………………………………………………………………………..
(data pronunțării)
Hotărârea este irevocabilă din data de: …………………………………………….
4. De către următorul/următorii adoptator/adoptatori:
a) Numele de familie al tatălui adoptiv …………………………………………….
Prenumele ……………………………………………………………………….
Data nașterii: ziua ………. luna …………. anul ………..
Locul nașterii: ………………………………………………………………….
Domiciliul la data încuviințării adopției ………………………………………….;
b) Numele de familie al mamei adoptive ……………………………………………..
Prenumele ……………………………………………………………………….
Data nașterii: ziua ……….. luna ………….. anul………..
Locul nașterii: ………………………………………………………………….
Domiciliul la data încuviințării adopției …………………………………………..
5. Subscrisa autoritate atestă că adopția a fost încuviințată în conformitate cu
dispozițiile Convenției de la Haga și că acceptările prevăzute la art. 17 lit. c) au fost date
de:
a) denumirea și adresa autorității centrale din statul de origine:
………………………………………………………………………………..
……………………………………………………………………………….;
data acceptării: ………………………………………………………………..;
b) denumirea și adresa autorității centrale din statul de primire: (sau ale autorității
publice ori ale organismului care exercită funcțiile acesteia conform art. 22 alin. 1 sau 2 din
Convenția de la Haga din 1993)
………………………………………………………………………………..
data acceptării: …………………………………………………………………
6. Încuviințarea adopției are ca efect încetarea legăturilor de filiație cu părinții
firești, precum și a legăturilor de rudenie existente între copil și părinții săi firești,
respectiv rudele sale firești.

Localitatea ……………………………. data ………………..

    Aprobat  

    Director general (executiv)

    RAPORT BILUNAR
privind evoluția copilului și rezultatele acomodării acestuia cu
persoana/familia adoptatoare pe perioada încredințării
în vederea adopției

Numele copilului:

Prenumele copilului:

Data și locul nașterii:

Sentința civilă:

Familia :

Adresa :

Circumstanșele vizitei:

Igiena locuinței:

   Calitatea interacțiunilor copil-familie

Starea de sănătate a copilului:

Dezvoltarea psihologică a copilului:

    Atitudinea copilului față de familie :

    Atitudinea familiei față de copil:

    Nevoi ale copilului:

   Nevoi ale familiei:

Resurse identificate :

   Concluzii, recomandări și propuneri

  Data vizitei: Data întocmirii raportului:
Psiholog, Asistent social (responsabil de caz),
………………… ……………………………….

RAPORT TRIMESTRIAL POSTADOPȚIE
privind evoluția copilului adoptat și a relațiilor dintre
acesta și părinții adoptatori

    Numele copilului:

    Prenumele copilului:

    Data nașterii:

    Sentința civilă de adopție:

    Numele și prenumele părinților adoptatori:

    Adresa:

    Circumstanțele vizitei :

    Igiena locuinței :

    Climatul familial :

    Starea de sănătate actuală a copilului :

    Dezvoltarea psihologică a copilului :

    Situația școlară a copilului :

    Modalitatea de relaționare copil-familie :

    Atitudinea copilului față de familie :

    Atitudinea familiei față de copil :

    Nevoile copilului :

    Nevoile familiei :

    Resurse identificate :

    Concluzii și recomandări :

    Observații :

    Data vizitei:

    Data întocmirii raportului:

Psiholog, Asistent social (responsabil de caz),
…………… ……………………………….

RAPORT FINAL
referitor la evoluția relațiilor dintre copil și persoana/familia
adoptatoare, ce se comunică instanței la sfârșitul perioadei de
încredințare în vederea adopției

    Date personale despre copil

   – numele:

   – prenumele:

   – sexul:

   – părinții biologici:

   – data, locul și înregistrarea nașterii:

   – certificatul de naștere: nr. ……….. seria …………

   – codul numeric personal:

   – naționalitatea:

   – religia:

   – domiciliul actual:

   – hotărârea de încredințare în vederea adopției:

    Istoria personală și familială :

    Date despre familia potențial adoptatoare :

    Date despre locuință :

    Relația copilului cu familia potențial adoptatoare :

    Evoluția stării de sănătate a copilului :

    Starea de sănătate actuală a copilului :

    Dezvoltarea psihologică a copilului:

   – psihomotrică

   – cognitivă

   – socioemoțională

   – limbaj

   – autoservire

aptitudini, interese

    Nevoi speciale ale copilului :

    Concluzii și propuneri :

    Observații :

    Data:

Asistent social (responsabil de caz), Psiholog,
………………………………. ………

BILIOGRAFIE

I.TRATATE.CURSURI UNIVERSITARE. MONOGRAFII

1. Avram , Marieta, Filiația. Adopția națională și internațională, Ed.All Beck, 2001;

2. Bacaci, Alexandru, Dumitrache, Viorica-Claudia, Hageanu, Codruța, Dreptul familiei, Ed. Sll Beck, bucurești, 2005;

3. Bodoașcă, Teodor, Dreptu lfamiliei, ED.All Beck, București, 2005;

4. Bodoașcă, Teodor, Legislația adopțiilor, comentarii și explicații,Ed. CH-Beck, București, 2006;

5. Corhan, Adriana, Dreptul familiei, Teorie și Practică, Ed. Lumina Lex, București, 2006;

6. Emese, Florian, Protecția drepturilor copilului, Ed.CH-Beck, 2006;

7. Filipescu, Ion P., Filipescu, Andrei I., Adopția, Protecția și promovarea drepturilor copilului, Ed. Universul Juridic, 2005;

8. Filipescu, Ion P., Filipescu, Andrei I., Tratat de dreptul familiei, ediția a VII-a, Ed. All Beck, București, 2002;

9. Hanga, V., Drept privat roman, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1978;

10. Imbrescu, Ion, Tratat de dreptul familiei, Ed. Lumina Lex, 2006;

11. Ionașcu, Tr., Adopțiunea în lumina Decretului nr.131 din 02/09/1949 în ’’Justiția Nouă’’, nr. 7-871949;

12. Ionașcu, Tr., De la dopțiune la înfierea instituită prin decretul nr.182 din 19/10/1951, în ’’Justiția Nouă’’ nr. 7-8;

13. Lupașcu, Dan, Dreptul familiei, Ed. Rosetti, 2005;

14.Mihai, Gabriel, Dreptul familiei și Actele de stare civilă, ed. Ex Ponto, 2006;

15. Pricopi, Adrian, Dreptul familei, Ed. Lumina Lex, București,2004;

16. Tomescu, Milena, Dreptul familiei.Protecția copilului, Ed.All Beck, București, 2005.

II.LEGISLAȚIE

17. Codul Fmiliei din 26/07/1993, versiune actualizată la data de 01/01/2005

18. Legea nr.272/2004, privind protecția și promovarea drepturilor copilului, Publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr.557 din 23 iunie 2004;

19. Legea nr. 273/2004, privind regimul juridic al adopției, Publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr.557 din 23 iunie 2004;

20. Legea nr. 27472004, privind înființare, organizarea și funcționarea Oficiului Român pentru Adopții, Publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr.557 din 23 iunie 2004;

21. Legea nr. 275/2004 privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului, Publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr.557 din 23 iunie 2004;

22. Legea nr.11971996 privind actele de stare civilă, Publicată în Monitorul Oficial, nr.282 din 11/11/1996;

23. Legea nr.47/2006 privind sistemul național de asistență socială, Publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr.239 din 16/03/2006;

24.Hotărârea nr.1435/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 273/2004 privind regimul juridic al adopției, Publicată în Monitorul Oficial, Parte I nr.868 din 23/09/2004;

25. Hotărârea nr.1434 privind atribuțiile și Regulsmentul-cadru de organizare și funcționare al Direcției Generale și Asistență Socială și Protecția Copilului, Publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr.869 din 23 /09/2004;

25. Hotărârea nr. 1433/2004 privind la aprobarea structurii organizatorice a numărului maxim de posturi și a regulamentului de organizare și funcționare a Oficiului Român pentru Adopții, Publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr.869 din 23/09/2004;

26. Ordin nr.136 din 05712/2006, Publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr.1016 din 21/12/2006 privind aprobarea metodologiei, a modelului și conținutului unor formulare și documente utilizate în procedura d evaluare în vederea obținerii atestatului de persoană/familie aptă să adopte;

27. Convenția europeană pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale;

28. Convenția O.N.U. cu privire la drepturilor copilului, ratificată de România prin Legea nr,18/1990.

29. Codul civil al Austriei (Austrian Civil Code)

30. Legea de Drept Internațional Privat (Act on International Privat Law)

31.Codul de acțiune socială si pentru familii 20.09.2005

III.Pagini Web

29. www.dreptonline.ro

30. www.cjargeș.ro

31. www.copii.ro

32.www.adopțiiromânia.ro