Procedura In Fata Primei Instante. Diferente Si Noutati Fata de Vechiul Cod de Procedura Civila

Procedura în fața primei instanțe. Diferențe și

noutăți față de vechiul Cod de procedură civilă

Cuprins

Introducere

Capitolul I. Considerații generale asupra judecății în primă instanță

Capitolul II. Etapa scrisă premergătoare

Secțiunea I. Cererea de chemare în judecată

Secțiunea II. Întâmpinarea

Secțiunea III. Cererea reconvențională

Secțiunea IV. Citarea și comunicarea actelor de procedură

Capitolul III. Dezbaterea cauzei în ședință publică

Secțiunea I. Ședința de judecată

Secțiunea II. Administrarea probelor în procesul civil

Secțiunea III. Mijloacele de probă

Capitolul IV. Incidente în desfășurarea normală a procesului civil

Secțiunea I. Actele procesuale de dispoziție ale părților

Secțiunea II. Suspendarea procesului

Secțiunea III. Perimarea cererii

Capitolul V. Deliberarea și pronunțarea hotărârilor judecătorești

Secțiunea I. Deliberarea judecătorilor

Secțiunea II. Hotărârea judecătorească

Secțiunea III. Executarea provizorie

Secțiunea IV. Îndreptarea, lămurirea și completarea hotărârii judecătorești

Introducere

Introducere

Lucrarea mea „Procedura în fața primei instanțe. Diferențe și noutăți

față de vechiul Cod de procedură civilă” dezbate cele mai importante instituții întâlnite în desfășurarea procesului civil cu utilitate practică.

În cuprinsul lucrării vor fi evidențiate atât elementele păstrate în Noul Cod de Procedură Civilă din vechea reglementare, cât și noutățile și diferențele ditre cele două coduri.

În capitolele analizate nu vor fi cuprinse numai aspectele teoretice conținute în doctrină, ci va exista o serie de exemple din practică de la instanțe de grade diferite.

Lucrarea este structurată în cinci capitole precedate de prezenta introducere, iar în încheierea acestora un scurt capitol este destinat concluziilor.

Primul capitol „Considerații generale asupra judecății în primă instanță” prezintă succint cele mai importante faze ale procesului civil, reprezentând o scurtă introducere în vastul domeniu de desfășurare al dreptului procesual civil.

Al doilea capitol „Etapa scrisă premergătoare„ este destinat actelor scrise de sesizare a instanței, care consacră principiul disponibilității, al dreptului la apărare și contradictorialității. În acest capitol sunt referiri cu privire la cererea de chemare în judecată, întâmpinare, cererea reconvențională dar și la procedura de citare și comunicare a actelor de procedură. Tot aici sunt menționate noutățile apărute după intrare în vigoare a Noului Cod de Procedură Civilă cu privire la actele menționate (cu titlu de exemplu: regularizarea cererii de chemare în judecată).

Capitolul intitulat „Dezbaterea cauzei în ședință publică” cuprinde pașii ce sunt urmați de la sesizarea instanței de judecată, administrarea probelor, cercetarea procesului, dezbaterea cauzei în ședință publică până la deliberarea și

pronunțarea hotărârii,care sunt dezbătute într-un alt capitol.

1

Introducere

Al patrulea capitol „Incidente în desfășurarea normal a procesului civil” este important și util practic deoarece sunt unele incidente ce apar în procesul civil prin care se pune capăt continuității acestuia.

Ultimul capitol „ Deliberarea și pronunțarea hotărârii judecătorești” reprezintă etapa finală a rezolvării litigiului în procesul civil.

Prin structurarea prezentei lucrări în cele cinci capitol am dorit o cât mai bună evidențiere a celor mai importante elemente ale procesului civil, a noutăților și diferențelor întâlnite în fiecare etapă în parte dar și utilitatea și transpunerea în practică a acestor elemente de noutate.

2

Considerații generale asupra judecății în primă instanță

Capitolul I.

Considerații generale asupra judecății în primă instanță

Procesul civil parcurge două faze importante și anume: judecata, acest aspect fiind analizat în prezenta lucrare și executarea silită.

În mare parte, regulile aplicabile judecății în primă instanță, se regăsesc și în activitatea judiciară desfășurată în cadrul căilor de atac, aspect prevăzut chiar de textul legii în art. 298 din Vechiul Cod de Procedură Civilă, idee reluată în art. 482 din Noul Cod de Procedură Civilă: „Dispozițiile de procedură privind judecata în primă instanță se aplică și în instanța de apel în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în prezentul capitol.”

Judecata cuprinde la rândul său mai multe etape:etapa scrisă premergătoare, etapa dezbaterii cauzei în ședință publică și etapa deliberării și pronunțării hotărârii judecătorești.

Etapa scrisă are ca scop stabilirea cadrului procesual din punct de vedere al obiectului și al părților, iar prin dezbatere se formează convingerea judecătorului cu privire la raportul juridic dintre părți pe baza probelor administrate și a concluziilor.1

Aceste trei etape sunt parcurse de cele mai multe ori până să se ajungă la pronunțarea unei hotărâri judecătorești, dar există totuși și situații de excepție când o activitate în fața primei instanțe este finalizată datorită intervenției unor incidente procedurale, acestea urmând a fi analizate pe parcursul prezentei lucrări.

Cu privire la procedura în fața primei instanțe, în cele ce urmează vom analiza diferențele, noutățile dar și elementele păstrate de la momentul intrării în vigoare a Noului Cod de Procedură Civilă, în comparație cu vechea legislație

1 Sorin IONESCU, Daniel GHIȚĂ, Drept Procesual Civil Român vol.I,Editura Universitaria,Craiova, 2004, pagina 255.

3

Etapa scrisă premergătoare

Capitolul II. Etapa scrisă premergătoare

Reclamantul, are fie obligația, fie opțiunea, după caz, de a îndeplini o procedură prealabilă înainte de a desfășura activitatea judiciară în fața primei instanțe.

Astfel, în art. 193, alin. (1) se menționează că „sesizarea instanței se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, dacă legea prevede în mod expres aceasta”. Din acest text de lege rezultă în mod clar faptul că este obligatorie procedura prealabilă numai în anumite situații („dacă legea prevede în mod expres aceasta”).

Cu privire la invocarea neîndeplinirii procedurii prealabile, regula este că se face întâmpinare de către pârât, sub sancțiunea decăderii, conform art. 193, alin. (2), N.C.P.C.

Un caz aparte, ca excepție de la această regulă, îl reprezintă sesizarea instanței cu privire la dezbaterea procedurii succesorale. În această situație, reclamantul depune o încheiere emisă de notarul public cu privire la verificarea evidențelor succesorale prevăzute de Codul Civil. Neîndeplinirea acestei obligații, conform art. 193, alin. (3) va fi invocată fie de către pârât, fie ca excepție de la regulă, din oficiu de către instanță.2

Conform noii reglementări (Noul Cod de Procedură Civilă), începând cu data de 1 august 2013 a fost introdusă o nouă procedură prealabilă, procedura medierii. Această procedură se desfășoară conform Legii nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator. Astfel, în cazul în care reclamantul nu urmează această procedură obligatorie, pârâtul poate invoca acest lucru prin întâmpinarea formulată.

Mai întâlnim proceduri prealabile obligatorii și în alte situații, precum:

2 Mihaela TĂBÂRCĂ, Drept Procesual Civil vol. II, Editura Universul Juridic, București, 2013,pagina 21.

4

Etapa scrisă premergătoare

– în cazul prevăzut de art. 7, alin. (1)-(3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, unde se prevede faptul că „înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral trebuie să solicite autorității publice emitente revocarea actului, în termen de 30 de zile de la data comunicării acestuia.”

– în situația somației în procedura de plată. Astfel,pentru admisibilitatea declanșării procedurii ordonanței de plată, în prealabil, debitorului trebuie să-i fie comunicată somația prin care i se pune în vedere obligația de a plăti suma datorată în cel mult 15 zile de la data comunicării.3

În cele ce urmează voi prezenta actele de procedură care identifică etapa scrisă premergătoare a judecății, cererea de chemare în judecată, întâmpinarea, cererea reconvențională și citarea părților.

Secțiunea I. Cererea de chemare în judecată

1.1 Noțiune și importanță

Acest act procedural are ca punct de plecare art. 192, alin. (1) N.C.P.C.

Astfel, în conformitate cu articolul amintit, pentru apărarea drepturilor și intereselor sale legitime, orice persoană se poate adresa justiției prin sesizarea instanței competente cu o cerere de chemare în judecată.

Prin prezența sintacmei ,, orice persoană”, legiuitorul nu a făcut diferența între persoane fizice și juridice sau ca persoanele să îndeplinească anumite calități (cu excepția îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 32, în care se prevede că trebuie să aibă capacitate procesuală, calitate procesuală, să formuleze o pretenție și să justifice un interes).

3 Mihaela TĂBÂRCĂ, Drept Procesual Civil vol. II, Editura Universul Juridic, București, 2013,pagina 28.

5

Etapa scrisă premergătoare

Cererea de chemare în judecată poate fi definită ca fiind actul de procedură prin care partea interesată (reclamantul) se adresează justiției pentru a invoca aplicarea legii la un caz determinat, punând în mișcare acțiunea civilă. 4

Precizarea pretențiilor reclamantului este importantă deoarece instanța de judecată are obligația de a-și desfășura activitatea de soluționare a litigiului în limitele stabilite de reclamant prin cererea de chemare în judecată.5

1.2 Conținutul cererii de chemare în judecată

Elementele componente ale cererii de chemare în judecată sunt expres prevăzute în art. 194 din Noul Cod de Procedură Civilă, nefiind lăsate la aprecierea părților.

Acest act procedural, de altfel foarte important, trebuie să cuprindă:

1.Numele și prenumele, domiciliul sau reședința părților, ori denumirea și sediul lor, în cazul persoanelor juridice. Cererea va cuprinde și CNP-ul pentru persoanele fizice, Codul Unic de Înregistrare sau Codul de Identificare Fiscală, numărul de înmatriculare în Registrul Comerțului, sau de înscriere în registrul persoanelor juridice și contul bancar, pentru persoanele juridice. Aceste date trebuie menționate atât pentru reclamant cât și pentru pârât ( în situația în care pot fi cunoscute de către reclamant).

Dacă reclamantul locuiește în străinătate va menționa și domiciliul din România unde urmează a i se face comunicările.

În ceea ce privește locuința, legea pune pe același plan domiciliul cu reședința, fapt ce rezultă din formularea textului art. 194, lit. a, ,, domiciliul sau reședința”, important fiind locul unde partea locuiește efectiv. 6

O diferență între vechea și noua reglementare o reprezintă faptul că în art. 194, lit. a se menționează și CNP-ul ca element necesar în cererea de chemare în

Sorin IONESCU, Daniel GHIȚĂ, Drept Procesual Civil Român vol.I,Editura Universitaria,Craiova, 2004, pagina

Ioan LEȘ, Tratat de drept procesual civil,Editura C.H.Beck, București, 2008, pagina 416.

Mihaela TĂBÂRCĂ, Drept Procesual Civil vol. II, Editura Universul Juridic, București, 2013,pagina 31.

6

Etapa scrisă premergătoare

judecată spre deosebire de art. 112 din vechiul cod care nu cuprindea acest atribut de identificare al persoanei fizice.

2.Numele, prenumele și calitatea celui care reprezintă partea în proces, iar în cazul în care reprezentarea se face prin avocat, numele prenumele și sediul profesional al acestuia. Este obligatoriu ca alături de cerere să fie anexată și dovada reprezentării. Dispozițiile privitoare la datele de identificare a mijloacelor de comunicare, număr de telefon, fax, adresă electronică, cuprinse în art. 148, alin.(1), teza a II a sunt aplicabile în mod corespunzător.7

3.În conformitate cu litera c a art. 194 din Noul Cod de Procedură Civilă cererea de chemare în judecată trebuie să cuprindă atât obiectul acesteia cât și valoarea lui. Evaluarea lui se face după prețuirea reclamantului, când se face în bani. În

Mihaela TĂBÂRCĂ, Drept Procesual Civil vol. II, Editura Universul Juridic, București, 2013,pagina 31.

6

Etapa scrisă premergătoare

judecată spre deosebire de art. 112 din vechiul cod care nu cuprindea acest atribut de identificare al persoanei fizice.

2.Numele, prenumele și calitatea celui care reprezintă partea în proces, iar în cazul în care reprezentarea se face prin avocat, numele prenumele și sediul profesional al acestuia. Este obligatoriu ca alături de cerere să fie anexată și dovada reprezentării. Dispozițiile privitoare la datele de identificare a mijloacelor de comunicare, număr de telefon, fax, adresă electronică, cuprinse în art. 148, alin.(1), teza a II a sunt aplicabile în mod corespunzător.7

3.În conformitate cu litera c a art. 194 din Noul Cod de Procedură Civilă cererea de chemare în judecată trebuie să cuprindă atât obiectul acesteia cât și valoarea lui. Evaluarea lui se face după prețuirea reclamantului, când se face în bani. În cazul imobilelor trebuie să se indice localitatea, județul,strada, numărul (în lipsă trebuie menționate vecinătățile), etajul, apartamentul, iar când imobilul este înscris în cartea funciară se menționează numărul cadastral sau topografic. Obiectul cererii de chemare în judecată trebuie să fie licit, posibil și determinat sau determinabil.

Art. 194 lit. c aduce o altă noutate față de vechea reglementare. Astfel, în comparație cu art. 112, alin.(3) din vechiul cod, în noua reglementare se menționează ca element al cererii de chemare în judecată și modul de calcul prin care s-a ajuns la determinarea valorii obiectului,dar și obligația reclamantului de a indica înscrisurile necesare dovedirii evaluării.

Este importantă valoarea obiectului pentru stabilirea taxei de timbru, pentru a determina admisibilitatea sau inadmisibilitatea probei cu martori sau a prezumției simple, competența instanței de judecată (în situația în care repartizarea procesului se face în funcție de valoarea acestuia, în situația competenței teritoriale).8

4.Arătarea motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază cererea.

Art. 194, lit.b Noul Cod de Procedură Civilă.

Sorin IONESCU, Daniel GHIȚĂ, Drept Procesual Civil Român vol.I,Editura Universitaria,Craiova, 2004,pagina

7

Etapa scrisă premergătoare

Conform vechii reglementări „invocarea unui temei de drept eronat nu poate influența justa soluționare a cauzei, deoarece instanța stabilește cadrul legal și procesual în raport cu pretențiile formulate” (Curtea Supremă de Justiție, Secția Comercială, decizia nr. 564/2004. B.J/1990-2003,p.873)9.

5.Arătarea dovezilor pe care se sprijină fiecare capăt de cerere. În conformitate cu art. 150, când dovada se face prin înscrisuri, se vor alătura copii după înscrisuri la fiecare exemplar al cererii, de către partea interesată, copiile respective trebuie certificate de reclamant că sunt conforme cu orginalul, iar când sunt într-o limbă străină, alături de ele se depune traducerea efectuată de un traducător autorizat.

Dacă reclamantul dorește interogarea pârătului, trebuie să solicite înfățișarea acestuia, iar dacă face dovada cu martori trebuie să indice numele, prenumele și adresa lor.

„Este nelegală hotărârea care se bazează pe înscrisuri depuse după închiderea dezbaterilor și nepuse în discuția părților”( Tribunalul Suprem, secția civilă, decizia nr. 1371/1969, în C.D. 1969, pagina 254).10

În conformitate cu N.C.P.C., la cererea de chemare în judecată trebuie anexate extrasul de carte funciară sau un certificat care să ateste că imobilul nu este înscris în Cartea Funciară și interogatoriul dacă este necesar. 11

6.Semnătura

Această ultimă condiție ce trebuie îndeplinită de cererea de chemare în judecată se execută personal de către reclamant, cu excepția cazului în care a acordat mandat de reprezentare altei persoane.

„Lipsa semnăturii poate fi îndeplinită în tot cursul judecății. Dacă între timp reclamantul a decedat, moștenitorii pot ratifica acțiunea semnând-o ei.”12

Mihaela TĂBÂRCĂ, Drept Procesual Civil vol. II, Editura Universul Juridic, București, 2013,pagina 37.

Boroi și Spineanu – Matei, Codul de Procedură civilă, Coduri adnotate, Editura All Beck, București, 2005, pagina 207.

Mircea Ursuța,Sinteza noutăților Codului de procedură civilă,Editura Universul Juridic, București,2013, pagina

8

Etapa scrisă premergătoare

Dacă cererea de chemare în judecată a fost semnată de altă persoană în numele reclamantului, fără să fi fost împuternicită, reclamantul poate ratifica cererea respectivă.13

În cazul imposibilității absolute de semnare a cererii de chemare în judecată, sunt aplicabile prevederile art. 148, alin.(5) din Noul Cod de Procedură Civilă, astfel, judecătorul va stabili identitatea părții prin unul din mijloacele prevăzute de lege.

Toate condițiile necesare cererii de chemare în judecată, analizate mai sus sunt prevăzute în mod limitativ de Noul Cod de Procedură Civilă, dar există cazuri în care legea prevede și alte condiții suplimentare cum sunt cele din cazul cererii de divorț (art.915 N.C.P.C.).

1.3 Procedura înregistrării cererii de chemare în judecată

În primul rând, completul căruia i-a fost repartizată cauza verifică dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru înregistrarea cererii de chemare în judecată.14

Astfel, trebuie să nu existe cazuri de nulitate a cererii. Aceste cazuri sunt prevăzute în art. 196, alin. (1) din Noul Cod de Procedură Civilă și fac referire la „ lipsa numelui și prenumelui sau a denumirii oricăreia dintre părți, a obiectului cererii, a motivelor de fapt ale acesteia, ori lipsa semnăturii părții sau a reprezentantului acesteia”.

Aceste elemente sunt considerate esențiale de legiuitor, iar, prin excludere, celelalte elemente de identificare sunt neesențiale, mijloacele de comunicare modernă, valoarea obiectului, motivele de drept etc. 15

Art. 196 aduce o noutate față de vechea reglementare prin faptul că lipsa motivelor de fapt apare ca motiv de nulitate a cererii de chemare în judecată.

Tribunalul Suprem, secția civilă, decizia nr.1371/1969,în C.D. 1969, pagina 254.

Mihaela TĂBÂRCĂ, Drept Procesual Civil vol. II, Editura Universul Juridic, București, 2013,pagina 39.

Art. 200, alin.(1), Noul Cod de Procedură Civilă.

Mihaela TĂBÂRCĂ, Drept Procesual Civil vol. II, Editura Universul Juridic, București, 2013,pagina 41.

9

Etapa scrisă premergătoare

După cum am mai precizat, lipsa semnăturii se poate împlini în tot cursul judecății.16

În vechea reglementare nu se făceau referiri la timbrarea cererii așa cum face art. 197 NCPC, lipsa timbrării sau timbrarea insuficientă fiind alte două cazuri de nulitate a cererii. Conform acestui articol timbrarea se face potrivit OUG 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

Există și excepții prin care cererile sunt scutite prin lege de taxa de timbru

(pentru protecția minorilor sau incapabililor în materia adopției) sau scutirea poate fi acordată de autoritățile judiciare în funcție de situația materială a reclamantului.17

Modificările aduse prin art.1 punctul 4 din Legea 138/2014, articolului

200 alin.(1) aduc ca noutate faptul că același complet care verifică condițiile cererii înainte de a executa această procedură verifică dacă cererea este de competența sa.

La cererea de chemare în judecată trebuie ca reclamantul să alăture atâtea copii câți pârâți sunt, cu atât mai mult este obligatoriu și un exemplar pentru instanță.

De la această regulă există și o excepție,în cazul în care mai mulți pârâți au un singur reprezentant sau dacă pârâtul are mai multe calități juridice este necesară comunicarea unei singure copii după acțiune fiindu-i înmânată pârâtului o singură citație.

În conformitate cu art.199 NCPC, reclamantul depune cererea personal sau prin reprezentant, o trimite prin poștă, curier, fax, prin poștă electronică sau prin înscris în formă electronică, urmând ca aceasta să fie înregistrată și să primească dată certă prin aplicarea ștampilei de intrare. După această procedură, cererea și înscrisurile care o însoțesc sunt predate președintelui instanței sau

Sorin IONESCU, Daniel GHIȚĂ, Drept Procesual Civil Român vol.I,Editura Universitaria,Craiova, 2004,pagina

Viorel Mihai CIOBANU,Traian Cornel BRICIU, Claudiu Constantin DINU, Drept Procesual Civil, Editura

Național,București,2013, pagina 252.

10

Etapa scrisă premergătoare

persoanei desemnate de acesta, urmând să fie luate măsuri pentru stabilirea aleatorie a completului care va judeca respectiva cauză.

Dacă cererea nu îndeplinește condițiile prevăzute de lege, conform art.

200, alin. (2)„reclamantului i se vor comunica în scris lipsurile” și încă o noutate a noii reglementări în materie față de vechea legislație o reprezintă termenul fix de 10 zile menționat în textul legii, termen în care reclamantul trebuie să facă completările și modificările necesare cererii, procedură denumită regularizarea cererii de chemare în judecată.

În vechea reglementare, mai exact în art. 114, alin. (2) se menționa că

,, reclamantul va completa cererea de îndată” neexistând un termen anume specificat. Termenul de 10 zile începe să curgă de la data comunicării.

Tot ca o diferență, în vechea reglementare sancțiunea neîndeplinirii acestei obligații ere suspendarea procesului, iar Noul Cod de Procedură Civilă,

în art. 200, alin.(3) prevede anularea cererii.

În conformitatea cu art. 204 NCPC, reclamantul poate modifica cererea și propune noi dovezi, sub sancțiunea decăderii, până la primul termen la care este legal citat, iar dacă modificarea se face peste acest termen este necesar acordul expres al tuturor părților.

1.4 Efectele cererii de chemare în judecată

Conform art. 53 din Legea 304/2004 privind organizarea judiciară, repartizarea cauzelor pe complete se face în mod aleatoriu, în sistem informatizat, iar cauzele repartizate nu pot fi trecute altui complet de judecată decât în condițiile legii.18

Un prim efect al cererii de chemare în judecată, îl reprezintă fixarea primului termen de judecată, așa cum prevede art. 201 NCPC.

Procedura reglementată de noua legislație este diferită față de cea prezentată de Vechiul Cod de Procedură Civilă. O noutate o reprezintă aceea că art. 201 alin.(1) specifică expres termenul în care pârâtul poate depune

18 Mihaela TĂBÂRCĂ, Drept Procesual Civil vol. II, Editura Universul Juridic, București, 2013,pagina 61.

11

Etapa scrisă premergătoare

întâmpinare (25 de zile de la comunicare cererii de chemare în judecată), în timp ce pe baza vechii reglementări, președintele dispunea data judecății, iar pârâtul avea obligația de a depune întâmpinare „cel mai târziu cu 5 zile înainte de termenul stabilit pentru judecată”.

Cererea de chemare în judecată are un alt efect foarte important și anume,

învestește instanța cu judecarea pricinii la care se referă. În lipsa cererii, activitatea jurisdicțională nu ar putea fi pornită la inițiativa instanței.19 În acest efect își găsește aplicabilitatea principiul disponibilității, specific procesului civil.

Tot cererea de chemare în judecată are ca efect determinarea cadrului procesual în care se va desfășura judecata, din punct de vedere al părților și al obiectului cererii.20

Cu alte cuvinte, se stabilesc pretențiile reclamantului de la pârât, iar dacă va exista cerere reconvențională și pretențiile celui de-al doilea față de primul.

Un efect important îl reprezintă și stabilirea competenței teritoriale alternative, deoarece introducerea cererii de chemare în judecată exprimă alegerea reclamantului cu privire la una dintre instanțele competente.21

Alte efecte ale introducerii cererii de chemare în judecată le reprezintă întreruperea prescripției, efect ce se produce la data introducerii cererii la instanță, iar dacă aceasta este depusă prin poștă la data depunerii la oficiul poștal.

Dreptul ce se valorifică prin respectiva cerere devine din momentul introducerii cererii un drept litigios, fiind stabilite persoanele ce nu pot face cesionarea unui asemenea drept.22

Sorin IONESCU, Daniel GHIȚĂ, Drept Procesual Civil Român vol.I,Editura Universitaria,Craiova, 2004,pagina

Viorel Mihai CIOBANU,Traian Cornel BRICIU, Claudiu Constantin DINU, Drept Procesual Civil, Editura

Național,București,2013,pagina 254.

Mihaela TĂBÂRCĂ, Drept Procesual Civil vol. II, Editura Universul Juridic, București, 2013, pagina 75.

Sorin IONESCU, Daniel GHIȚĂ, Drept Procesual Civil Român vol.I,Editura Universitaria,Craiova, 2004,pagina

12

Etapa scrisă premergătoare

Prin introducerea cererii de chemare în judecată este generată și punerea

în întârziere a pârâtului astfel „se creează pentru reclamant posibilitatea de a obliga pe debitorul său la plata dobânzilor legale”.23

Secțiunea II. Întâmpinarea

2.1 Noțiune și importanță

După cererea de chemare în judecată, întâmpinarea face parte tot din etapa scrisă pregătitoare a procesului civil.

Sediul materiei îl regăsim în art. 205-208 NCPC.

Astfel, chiar primul alineat al art. 205 aduce o noutate față de vechea reglementare și anume definiția întâmpinării. Aceasta reprezintă„actul de procedură prin care pârâtul se apără în fapt și în drept față de cererea de chemare în judecată”. 24

Întâmpinarea este un act util deoarece astfel este dată pârâtului posibilitatea ca înainte de dezbaterea orală a procesului să arate în scris apărările și probele sale 25și totodată permite reclamantului să ia la cunoștință de apărările pârâtului și instanței să știe care este poziția părților în procesul civil.

2.2 Cuprinsul întâmpinării

Art. 205, alin. (2) NCPC prevede expres elementele pe care trebuie să le cuprindă acest act de procedură:

– Numele și prenumele, CNP-ul, domiciliul sau reședința pârâtului, denumirea și sediul în cazul persoanelor juridice, CUI-ul sau CIF-ul, numărul de înmatriculare în Registrul Comerțului ori de înscriere în registrul presoanelor

Ioan LEȘ, Tratat de drept procesual civil,Editura C.H.Beck, București 2008, pagina 430.

Art. 205,alin.(1) Noul Cod de Procedură Civilă.

Sorin IONESCU, Daniel GHIȚĂ, Drept Procesual Civil Român vol.I,Editura Universitaria,Craiova, 2004,pagina

13

Etapa scrisă premergătoare

juridice și contul bancar. Legiuitorul a adăugat în finalul acestui alineat ,,dacă reclamantul nu le-a menționat în cererea de chemare în judecată”.

Astfel, interpretând contextual acest alineat, prin mențiunea legiuitorului, acesta a creat obligația pentru pârât să înscrie datele respective numai dacă cererea de chemare în judecată a reclamantului nu le cuprinde. Altfel spus, dacă reclamantul a cunoscut datele cu pricina cu privire la pârât și le-a înscris în cererea de chemare în judecată îl scutește pe cel de-al doilea de obligația de a le trece în întâmpinare.

Domiciliul sau reședința ori sediul pârâtului trebuie înscrise în întâmpinare numai dacă au fost greșit menționate în cerere de către reclamant sau dacă pârâtul alege un domiciliu procesual.26

excepțiile procesuale pe care pârâtul le invocă față de cererea formulată de către reclamant.

Cuprinde acele apărări care nu pun în discuție fondul dreptului persoanei pus în judecată ci alte cerințe de ordin formal (ex: cererea a fost introdusă la instanța necompetentă).27

răspunsul la toate pretențiile și motivele de fapt și de drept ale cererii. Prin aceste răspunsuri pârâtul nu face nimic altceva decât să se apere pe fond.

dovezile cu care se apără împotriva fiecărui capăt din cerere. În cazul

dovezilor se aplică dispozițiile de la cererea de chemare în judecată, respectiv dispozițiile art. 194, lit. (e).

– semnătura.

În privința cuprinsului întâmpinării, Noul Cod de Procedură Civilă a adus noutăți față de vechea reglementare prin numărul mai mare de cerințe.

Mihaela TĂBÂRCĂ, Drept Procesual Civil vol. II, Editura Universul Juridic, București, 2013,pagina 85.

Sorin IONESCU, Daniel GHIȚĂ, Drept Procesual Civil Român vol.I,Editura Universitaria,Craiova, 2004,pagina

14

Etapa scrisă premergătoare

2.3 Procedura depunerii întâmpinării

Conform NCPC, întâmpinarea scrisă este obligatorie și aceasta nu este supusă taxei de timbru.28

Art. 206 NCPC prevede că „întâmpinarea se comunică reclamantului dacă legea nu prevede altfel”. Astfel, acest act de procedură trebuie depus de către pârât în atâtea exemplare câți reclamanți sunt, iar dacă mai mulți reclamanți au un singur reprezentant sau dacă un reclamant stă în proces în nume propriu dar

și ca reprezentant al altui reclamant, pârâtul are obligația de a depune o singură copie a întâmpinării pentru aceste părți.

Cu privire la termenul de depunere al întâmpinării, există o mare diferență între vechea și noua reglementare. Astfel, conform Vechiului Cod de Procedură Civilă, mai exact art. 114, întâmpinarea trebuia depusă cu cel puțin 5 zile înainte de termenul stabilit pentru judecată, iar art. 201, alin. (1) din Noul Cod de Procedură Civilă prevede că pârâtul are obligația de a depune întâmpinare în termen de 25 de zile de la data comunicării cererii de chemare în judecată.

Cu toate acestea, NCPC admite posibilitatea repunerii în termenul de depunere cu dovedirea unor motive temeinice justificate.29

Dacă întâmpinarea nu este depusă, cu excepția cazurilor în care legea nu prevede obligativitatea depunerii ei, art. 208, alin. (2) prevede sancțiunea prin care pârâtul este „decăzut din dreptul de a mai propune probe și de invoca excepții înafara celor de ordine publică”.

Sancțiunea decăderii poate fi invocată nu numai de către reclamant ci și de către instanță având printre scopuri și asigurarea desfășurării în bune condiții a procesului civil prin disciplinarea părților.30

Viorel Mihai CIOBANU,Traian Cornel BRICIU, Claudiu Constantin DINU, Drept Procesual Civil, Editura Național,București,2013,pagina 257.

Art. 186, alin. (1), Noul Cod de Procedură Civilă.

Mihaela TĂBÂRCĂ, Drept Procesual Civil vol. II, Editura Universul Juridic, București, 2013,pagina 92.

15

Etapa scrisă premergătoare

Secțiunea III. Cererea reconvențională

3.1 Noțiune și importanță

Conform art. 209, alin.(1) NCPC, „ dacă pârâtul are în legătură cu cererea reclamantului pretenții derivând din același raport juridic sau strâns legate de acesta, poate să formuleze cerere reconvențională”.

Din textul legal observăm că formularea cererii reconvenționale este lăsată la aprecierea pârâtului, legiuitorul specificând că pârâtul „poate” formula o astfel de cerere.

Putem defini cererea ca fiind „mijlocul procedural prin care pârâtul formulează pretenții proprii față de reclamant”.31

Între cererea de chemare în judecată și cererea reconvențională trebuie să existe legătură, fapt ce rezultă din art. 209, alin. (1) („pretențiile derivând din același raport juridic sau strâns legate de acesta”).

Importanța acestei cereri o reprezintă obligarea reclamantului de către pârât la o anumită acțiune, fiindu-i acordată și celui de-al doilea posibilitatea de a ridica pretenții față de cerințele primului.

Dacă cererea reconvențională privește și alte persoane decât reclamantul acestea sunt chemate în judecată în calitatea de părți. 32

3.2 Cuprinsul cererii reconvenționale

Cererea reconvențională trebuie să îndeplinească aceleași condiții ca și cererea de chemare în judecată. 33

Din textul legal al art. 209 alin.(3), prin formularea „aceleași condiții” rezultă intenția legiuitorului de a supune cererea reconvențională la toate condițiile cererii de chemare în judecată. Astfel, cererea reconvențională

Sorin IONESCU, Daniel GHIȚĂ, Drept Procesual Civil Român vol.I,Editura Universitaria,Craiova, 2004,pagina

Art. 209,alin.(2) Noul Cod de Procedură Civilă.

Art. 209, alin.(3) Noul Cod de Procedură Civilă.

16

Etapa scrisă premergătoare

cuprinde aceleași elemente, lipsa acestora atrage aceleași sancțiuni, iar prevederile în materia timbrajului se aplică în mod corespunzător.

3.3. Procedura depunerii și judecata cererii reconvenționale

În baza art. 209, alin. (4), cererea reconvențională se depunde odată cu

întâmpinarea, iar în cazul în care întâmpinarea nu este obligatorie, se depune la primul termen de judecată. În situația în care pârâtul nu respectă termenul de depunere al acestei cereri sancțiunea ce va interveni este decăderea.

Termenul de depunere al cererii reconvenționale diferă în funcție de obligativitatea întâmpinării, astfel termenul poate fi de 25 de zile de la data comunicării cererii de chemare în judecată când întâmpinarea este obligatorie, iar când aceasta nu are caracter obligatoriu poate fi depusă până la primul termen de judecată în fața primei instanțe.34

„Disjungerea poate fi dispusă când între cererea reconvențională și acțiunea principală nu există legătură inseparabilă și soluționarea cererii reconvenționale nu necesită urgență. Dacă numai cererea principală este în stare de judecată, instanța va dispune disjungerea,iar cererea reconvențională va fi judecată separat”.35

În baza cererii reconvenționale se pot da mai multe soluții: pot fi admise în întregime ambele cereri, atât cea principală cât și cea reconvențională, o cerere să fie admisă în întregime iar cealaltă în parte, o cerere să fie admisă iar cealaltă respinsă, o cerere să fie admisă în parte iar cealaltă respinsă, pot fi admise în parte ambele cereri sau să fie respinse ambele.36

„Reclamantul nu poate formula cerere reconvențională la cererea reconvențională a pârâtului inițial”. (art. 209,alin(7) NCPC).

Mihaela TĂBÂRCĂ, Drept Procesual Civil vol. II, Editura Universul Juridic, București, 2013,pagina 102.

Tribunalul Suprem, Secția civilă, decizia nr. 159/1977,C.D./1977, pagina 176.

Mihaela TĂBÂRCĂ, Drept Procesual Civil vol. II, Editura Universul Juridic, București, 2013,pagina 106.

17

Etapa scrisă premergătoare

Secțiunea IV. Citarea și comunicarea actelor de procedură

4.1 Noțiune și importanță

Am inclus „Citarea și comunicarea actelor de procedură” ca a patra secțiune, alături de cererea de chemare în judecată, întâmpinare și cererea reconvențională, în capitolul al doilea, cel destinat etapei scrise premergătoare al prezentei lucrări, deoarece aceste acte de procedură indispensabile procesului civil sunt realizate în cadrul acestei etape, dinaintea dezbaterii cauzei.

Modalitatea prin care existența procesului și a termenului de judecată este adusă la cunoștința pârâtului o reprezintă citația.37 Astfel, este un act procedural prealabil chiar întâmpinării, pârâtul formulând întâmpinarea după ce primește citația și îi este comunicat cuprinsul cererii de chemare în judecată.

Atât citarea cât și comunicarea sunt acte de procedură. Cu ajutorul primului dintre ele, participanții la procesul civil sunt înștiințați cu privire la existența procesului, a termenului de judecată, locului unde se va desfășura dar și dacă trebuie să îndeplinească anumite obligații legale sau judiciare, iar cel de-al doilea act procedural constă în transmiterea unui alt act de procedură realizat de unul sau mai mulți dintre participanții la procesul civil.38

Prin aceste acte procedurale se face posibilă respectarea a două principii esențiale și anume principiul contradictorialității și cel al dreptului la apărare.39

Din interpretarea art. 153 NCPC rezultă caracterul imperativ al acestei norme legale și implicit caracterul obligatoriu al citării părților („Instanța poate hotărî asupra unei cereri numai dacă părțile au fost citate ori s-au prezentat personal sau prin reprezentant”).40

În alin. (2) al aceluiași articol, 153 NCPC este prezentată sancțiunea nerespectării obligației citării participanților, mai exact amânarea din oficiu a

Viorel Mihai CIOBANU,Traian Cornel BRICIU, Claudiu Constantin DINU, Drept Procesual Civil, Editura Național,București,2013,pagina 265.

Mihaela TĂBÂRCĂ, Drept Procesual Civil vol. II, Editura Universul Juridic, București, 2013,pagina 107.

Sorin IONESCU, Daniel GHIȚĂ, Drept Procesual Civil Român vol.I,Editura Universitaria,Craiova, 2004,pagina

Art. 153, alin. (1) Noul Cod de Procedură Civilă.

18

Etapa scrisă premergătoare

judecății și dispunerea citării „sub sancțiunea nulității” (alin. (2), art. 153

NCPC).

Cu anumite excepții, prevăzute în textul legii, în citație este obligatorie să se facă mențiunea „are termenul în cunoștință”, în vederea susținerii prezumției conform căreia persoanelor cărora li s-a înmânat citația, numai trebuie să li se trimită o alta, deoarece cunosc și termenele ulterioare aceluia pentru care citația le-a fost înmânată.41

4.2 Procedura citării

4.2.1 Cuprinsul citației

În ceea ce privește cuprinsul citației există mici diferențe între art. 157 NCPC și art. 88 din CPC, diferențe ce vor fi menționate la momentul prezentării fiecărui element al acestui act. Astfel, citația trebuie să cuprindă, în conformitate cu art. 157, alin. (1) NCPC:

denumirea instanței, sediul ei și, când este cazul alt loc decât sediul instanței unde urmează să se desfășoare judecarea procesului. În cazul acestui element din cuprinsul citației, NCPC aduce ca și noutate faptul că atunci „când este cazul” citația trebuie să cuprindă „alt loc decât sediul instanței unde urmează să se desfășoare judecarea procesului”.

data emiterii citației;

numărul dosarului;

anul, luna,ziua și ora înștiințării;

numele și prenumele sau denumirea celui citat și locul unde se citează;

calitatea celui citat;

numele și prenumele sau denumirea părții potrivnice și obiectul cererii;

41 Viorel Mihai CIOBANU,Traian Cornel BRICIU, Claudiu Constantin DINU, Drept Procesual Civil, Editura

Național,București,2013,pagina 266.

19

Etapa scrisă premergătoare

următorul element reprezintă o noutate adusă de NCPC față de vechea reglementare și anume lit. h,alin. (1) din art. 157 NCPC, în cuprinsul căreia se prevede „indicarea, dacă este cazul, a taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar datorate de cel citat”.

mențiunea că prin înmânarea citației , cel citat este considerat că are la cunoștință și termenele de judecată ulterioare celui pentru care i s-a înmânat

citația;

alte mențiuni prevăzute de lege sau stabilite de instanță;

ștampila instanței și semnătura grefierului;

Dacă numărul de citație sau de dosar sunt indicate greșit, se poate invoca nulitatea dacă se face dovada creării unei vătămări, de exemplu în situația în care se generează o confuzie prin faptul că partea a avut mai multe procese în aceeași zi și la aceeași instanță.42

4.2.2 Locul citării

Locurile în care se face citarea sunt prevăzute expres în cuprinsul art. 155, alin. (1) din Noul Cod de Procedură Civilă cu privire la stat, unitățile administrativ-teritoriale, persoanele juridice de drept privat, asociațiile, societățile și alte entități fără personalitate juridică, cei supuși procedurii insolvenței, persoanele fizice, incapabilii, bolnavii internați în unități sanitare, militarii încazarmați, cei care fac parte din echipajul unei nave maritime sau fluviale, deținuții, personalul misiunilor diplomatice, alte persoane care se află în străinătate.

Pentru partea care-și schimbă locul unde a fost citată în timpul procesului, există obligația de a aduce atât la cunoștința instanței cât și a părții adverse acest fapt prin scrisoare recomandată, trebuind să indice locul unde va fi citată la

42Trib. Suprem., Col. Civ., dec. nr. 208/1953, Ionescu, pagina 228

20

Etapa scrisă premergătoare

termenele următoare, iar dacă nu-și îndeplinește această obligație, procedura citării se consideră valabilă la vechiul loc de citare.43

Când reclamantul dovedește că a făcut tot ce i-a stat în putință, dar nu a reușit să afle nici domiciliul nici un alt loc unde pârâtul ar putea fi citat, citarea se face prin publicitate.

Conform, art. 167, alin.(2) NCPC, citarea prin publicitate presupune afișarea citației la ușa instanței, pe portalul instanței de judecată competente și la ultimul domiciliu cunoscut al celui citat, iar în unele cazuri, când se consideră necesar, instanța dispune publicarea acestei citații în Monitorul Oficial al

României sau într-un ziar central de largă răspândire.

„Odată cu încuviințare citării prin publicitate, instanța care judecă procesul va numi un curator care va fi citat pentru reprezentarea intereselor pârâtului. Numirea curatorului se face dintre avocații anume desemnați în acest scop de barou pentru fiecare instanță judecătorească.” (Tribunalul Covasna, Secția civilă, sentința nr. 2412 din 27 septembrie 2013 – sursa portal.just. ro)44

Prin alegerea domiciliului unde să se facă citarea se poate ajunge uneori și la prorogarea de competență, dar pentru ca alegerea domiciliului să fie valabilă, partea trebuie să arate și persoana care locuiește la acel domiciliu și care este în drept să primească aceste acte.45

4.3 Procedura de comunicare

În materia procedurii de comunicare, regula o reprezintă comunicare prin intermediul instanței, a pretențiilor și apărărilor părților, însă după sesizarea

Viorel Mihai CIOBANU,Traian Cornel BRICIU, Claudiu Constantin DINU, Drept Procesual Civil, Editura Național,București,2013,pagina 270.

Mihail C. BARBU,Noul Cod de procedură civilă – Jurisprudență rezumată, Editura C.H.Beck, București,

2014,pagina 73.

Sorin IONESCU, Daniel GHIȚĂ, Drept Procesual Civil Român vol.I,Editura Universitaria,Craiova, 2004,pagina

21

Etapa scrisă premergătoare

instanței, părțile care au avocat sau consilier juridic își pot comunica între ele prin intermediul celor care le reprezintă anumite acte. 46

4.3.1 Procedura propriu-zisă de comunicare și organele competente

Actele de procedură sunt îndeplinite și comunicate gratuit, cheltuielile fiind acoperite din fondurile de la bugetul de stat repartizate în acest scop.47

În ceea ce privește organele competente și modalitățile de comunicare, legiuitorul a deslușit această problemă prin art. 154 din Noul Cod de Procedură Civilă.

Astfel, regula o reprezintă comunicarea prin agenți procedurali sau alți salariați ai instanței pe rolul căreia se află procesul ori agenții procedurali sau angajații instanței în circumscripția căreia se află cel căruia i se comunică actul dacă acesta nu se află în circumscripția instanței pe rolul căreia este cauza.48

De la această regulă, când nu este posibilă aplicarea ei, există și anumite excepții. Excepțiile prevăd posibilitatea realizării comunicării prin poștă, cu scrisoare recomandată, cu conținutul declarat și confirmare de primire. Alin. (4) al art. 154 NCPC prevede întreaga modalitate de realizare a comunicării prin poștă, aceasta făcându-se „…în plic închis, la care se atașează dovada de primire/procesul verbal și înștiințarea49”.

Legiuitorul a permis ca pe cheltuiala și la cererea părții interesate, comunicarea să se facă prin executori judecătorești, în mod nemijlocit sau prin servicii de curierat rapid, așa cum prevede alin. (5), art. 154 NCPC.

Deoarece legiuitorul a prevăzut comunicare în mod nemijlocit doar în cazul executorilor judecătorești, serviciul de curierat rapid, va putea să recurgă la rândul său la comunicarea prin poștă.50

Viorel Mihai CIOBANU,Traian Cornel BRICIU, Claudiu Constantin DINU, Drept Procesual Civil, Editura Național,București,2013,pagina 272.

Sorin IONESCU, Daniel GHIȚĂ, Drept Procesual Civil Român vol.I,Editura Universitaria,Craiova, 2004,pagina

Mihaela TĂBÂRCĂ, Drept Procesual Civil vol. II, Editura Universul Juridic, București, 2013,pagina 151.

Art. 154, alin (4) Noul Cod de Procedură Civilă.

Mihaela TĂBÂRCĂ, Drept Procesual Civil vol. II, Editura Universul Juridic, București, 2013,pagina 153.

22

Etapa scrisă premergătoare

O altă modalitate de comunicare, excepție de la regula cuprinsă în textul art. 154, alin. (1) NCPC, o constituie comunicarea realizată de grefa instanței prin telefax, poștă electronică sau alte mijloace care asigură transmiterea textului și confirmarea primirii acestuia.

4.3.2 Situațiile ce pot apărea în desfășurarea procedurii de

comunicare

„În cazul în care partea semnează adeverința de primire este suficientă certificarea agentului procedural,fără a mai fi necesară încheierea unui proces verbal.” (Tribunalul Suprem, Colegiul Civil, decizia nr. 244/1961,Justiția nouă nr.1/1963,pagina 166).

Situația prezentată anterior este cea ideală, în care destinatarul primește citația și semnează de primire, dar în alte cazuri agentul procedural trebuie să întocmească un proces verbal în care va arăta împrejurările. Astfel, acest proces verbal trebuie întocmit în următoarele situații: când cel citat primește citația dar nu semnează, când cel citat refuză să primească citația.

În cea de-a doua situație, citația va fi depusă în cutia poștală, iar în lipsa cutiei poștale va fi afișată pe ușa locuinței o înștiințare prin care destinatarul trebuie să se prezinte în cel mult 7 zile sau cel mult 3 zile, când există urgență, de la data înștiințării, la sediul instanței sau al primăriei când nu-și are domiciuliu/reședința sau sediul în localitatea unde își are instanța sediul pentru a ridica citația. Aceste termene de 3 sau 7 zile curg zi cu zi și nu pe zile libere, ca

în dreptul comun.51

Alte situații în care agentul va întocmi un proces verbal cu privire la cele constatate: când destinatarul nu este găsit la locul comunicării și citația este înmânată unei alte persoane majore din familie sau unei persoane care, în mod obișnuit, îi primește corespondența și în situația în care citația este comunicată

51 Viorel Mihai CIOBANU,Traian Cornel BRICIU, Claudiu Constantin DINU, Drept Procesual Civil, Editura

Național,București,2013,pagina 273.

23

Etapa scrisă premergătoare

administratorului sau portarului când destinatarul locuiește într-un hotel sau o clădire compusă din mai multe apartamente.

În funcție de cele menționate mai sus, procedura se consideră îndeplinită când destinatarul primește citația și semnează dovada de înmânare, la data semnării acesteia, în celelalte cazuri, procedura este îndeplinită la data încheierii procesului verbal.52

52 Mihaela TĂBÂRCĂ, Drept Procesual Civil vol. II, Editura Universul Juridic, București, 2013,pagina 166.

24

Dezbaterea cauzei în ședință publică

Capitolul III.

Dezbaterea cauzei în ședință publică

Secțiunea I. Ședința de judecată

Următoarea etapă după cea scrisă o reprezintă dezbaterea cauzei în ședință

publică.

1.1 Organizarea și conducerea ședinței de judecată

În ceea ce privește organizarea ședinței de judecată, în opinia mea, primul pas important, ca o noutate a Noului Cod de Procedură Civilă în comparație cu vechea reglementare, îl reprezintă stabilirea primului termen de judecată de către judecător în baza art. 201 NCPC. Conform vechii reglementări, atât termenul cât și completul și numărul dosarului erau stabilite în mod aleatoriu de către calculator în momentul introducerii acțiunii la instanța competentă. De la intrarea în vigoare a Noului Cod de Procedură Civilă, calculatorul stabilește aleatoriu numai completul și numărul dosarului, termenul fiind fixat de către judecător, după care, prin rezoluție dispune comunicarea cererii de chemare în judecată către pârât.

Ședința de judecată reprezintă cadrul legal format din două etape: cercetarea procesului și dezbaterea fondului.

Etapa cercetării procesului constituie o importantă diferență și totodată noutate între Noul Cod de Procedură Civilă și vechea reglementare în materie procesual civilă, deoarece în vechiul cod nu erau diferențiate cele două etape, cea de cercetare a procesului și cea a dezbaterii fondului, exista doar cea de-a doua etapă care cuprindea și activitățile ce sunt cuprinse în prezent în etapa de cercetare.

25

Dezbaterea cauzei în ședință publică

Conform art. 213 NCPC,regula este aceea că cercetarea procesului în primă instanță se desfășoară în camera de consiliu, iar dezbaterea în ședință publică, per a contrario, când legea nu prevede altfel cercetarea procesului se poate desfășura în ședință publică și dezbaterea fondului în camera de consiliu (dacă „se aduce atingere moralității, ordinii publice, intereselor minorilor, vieții private a părților ori intereselor justiției”).53

Un alt aspect ce ține de organizarea ședinței de judecată îl constituie întocmirea și afișarea listei ce conține procesele ce se dezbat în ziua respectivă. Noul Cod de Procedură Civilă aduce, ca urmare a evoluției tehnicii, o noutate în ceea ce privește afișarea listei cauzelor ce se judecă și anume afișarea acesteia pe portalul instanței, conform art. 215 NCPC, pe lângă afișarea la ușa sălii de ședință, modalitate reținută și în vechea reglementare.

Tot despre o noutate vorbim și când ne referim la stabilirea cu aproximație a orei la care va avea loc un anumit proces.

Ședința de judecată se consideră începută în momentul intrării completului de judecată, când președintele declară „deschisă ședința din data de…”. În momentul intrării completului toate persoanele din sală, inclusiv grefierul și avocații trebuie să se ridice în picioare, aspect ce ține de solemnitatea ședinței de judecată.

Conducerea ședinței de judecată este realizată de către președintele completului care are anumite atribuții: deschide, suspendă și ridică ședința de judecată, dă cuvântul participanților, stabilește în ce ordine vor fi adresate întrebările, exercită poliția ședinței de judecată54.

Unele dintre atribuțiile președintelui completului de judecată vor fi analizate în cele ce urmează.

Art. 213, alin.(2) Noul Cod de Procedură Civilă.

Mihaela TĂBÂRCĂ, Drept Procesual Civil vol. II, Editura Universul Juridic, București, 2013,paginile 192-199.

26

Dezbaterea cauzei în ședință publică

1.2 Desfășurarea ședinței de judecată

Desfășurarea ședinței de judecată debutează cu strigarea pricinilor, în funcție de ordinea în care se află pe lista de ședință a completului respectiv. De la această regulă există anumite excepții, astfel, conform art. 215, alin.(2) NCPC se vor striga cu prioritate procesele declarate urgente, cele rămase în divergență și cele care au primit termen în continuare.Corespondentul acestui articol, respectiv art. 125 din vechiul Cod de Procedură Civilă, nu includea în această excepție și procesele care au primit termen în continuare.

Dacă părțile în urma analizării dosarului consideră că pricinile respective se amână fără a provoca dezbateri, pot solicita la începutul ședinței strigarea cauzelor respective.

Noul Cod de Procedură Civilă mai aduce o noutate și anume „procesele în care partea sau părțile sunt reprezentate sau asistate de avocat sau consilier juridic se vor striga cu prioritate.”55

„Schimbarea ordinii de pe listă, nu trebuie să afecteze dreptul la apărare al părților, judecata peste rând în lipsa părții atrăgând nulitatea hotărârii.”

(Tribunalul Suprem, colegiul civil, decizia nr. 1285/1956,Legalitatea populară nr. 12/1956,pagina 1512).56

În baza vechii reglementări o problemă esențială o reprezenta diferențierea noțiunilor de prima zi de înfățișare și primul termen de judecată, dar după intrarea în vigoare a Noului Cod de Procedură Civilă, noțiunea de prima zi de înfățișare a dispărut.

În continuarea desfășurării ședinței de judecată,în cauza ce este la ordin, grefierul face apelul părților și al celorlalte persoane participante la proces, după intrarea completului în camera de consiliu, apoi face referatul cauzei, prezintă pe scurt obiectul acesteia și verifică dacă s-a îndeplinit procedura de citare ori alte acte dispuse de instanță la termenele anterioare.57

Art. 215, alin.(3) Noul Cod de Procedură Civilă.

Gabriel BOROI, Octavia SPINEANU-MATEI, Codul de Procedură Civilă, Coduri adnotate,Editura

All.Beck,București, 2005, pagina 228.

Mihaela TĂBÂRCĂ, Drept Procesual Civil vol. II, Editura Universul Juridic, București, 2013,pagina 199.

27

Dezbaterea cauzei în ședință publică

Am făcut precizarea puțin mai sus cu privire la primul termen de judecată deoarece acesta este foarte important din mai multe considerente. Astfel , la acest termen de judecată, instanța, în baza art. 131 NCPC, trebuie să-și verifice competența din punct de vedere general, material și teritorial, iar după ascultarea părților are obligația de a estima durata cercetării procesului.

Estimarea duratei cercetării procesului reglementată în art. 238 NCPC reprezintă o noutate și aceasta a fost introdusă în vederea respectării principiului soluționării procesului în termen optim și previzibil.

„Instanța estimează durata procesului la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate, chiar dacă acestea nu sunt prezente.” (Judecătoria Onești, sentința nr. 781 din 25 martie 2014 – portal.just.ro).58

Tot la acest prim termen de judecată, părțile vor fi întrebate dacă doresc administrarea probelor de către avocați sau consilieri juridici59, aceasta reprezentând o altă noutate a NCPC, care deocamdată nu și-a găsit o foarte mare aplicabilitate în practică.

În continuare, dacă procedura citării este legal îndeplinită (altfel se dispune amânarea judecății în vederea citării din nou a persoanei în cauză), judecătorul va încerca împăcarea părților „dar pentru a nu deveni recuzabil sfaturile de împăcare vor fi date astfel încât din conținutul lor să nu rezulte soluția finală”60.

Dacă părțile stăruie în cererile lor se va trece la susținerea cererilor de către acestea sau de către reprezentanții lor, după caz, apoi se va discuta probatoriul ce urmează a fi administrat în cauză.

Președintele va da cuvântul mai întâi reclamantului, apoi pârâtului, dar în situația în care cel de-al doilea invocă excepții procesuale sau a formulat cerere reconvențională, va avea primul cuvântul cu privire la cele invocate.

Mihail C. BARBU,Noul Cod de procedură civilă – Jurisprudență rezumată, Editura C.H.Beck, București,

2014,pagina 95.

Art. 367, Noul Cod de Procedură Civilă.

Sorin IONESCU, Daniel GHIȚĂ, Drept Procesual Civil Român vol.I,Editura Universitaria,Craiova, 2004,pagina

28

Dezbaterea cauzei în ședință publică

Procurorul, în cazul în care participă, vorbește ultimul, cu excepția situației în care el a pornit acțiunea, având atunci primul cuvântul.61

În practica judiciară cele două etape ale ședinței de judecată, cercetarea procesului și dezbaterea în fond a cauzei nu sunt foarte bine delimitate, deoarece

în acest moment atât cercetarea cât și dezbaterea fondului se desfășoară în ședință publică,dacă legea nu prevede altfel, până la data de 1 ianuarie 2016 conform art. XII din Legea nr. 2/2013.62

În cadrul cercetării procesului printre alte activități ale instanței se regăsește și rezolvarea excepțiilor ce se invocă sau pe care le poate ridica din oficiu.63

În momentul în care judecătorul se socotește lămurit, prin încheire interlocutorie, declară încheiată cercetarea procesului și stabilește termen pentru dezbaterea fondului în ședință publică așa cum prevede art. 244 NCPC.

Astfel, în etapa cercetării procesului vor fi îndeplinite toate obligații prevăzute mai sus, vor fi administrate probele încuviințate de instanță, iar în etapa dezbaterii în fond a procesului nu rămâne decât ca președintele să dea cuvântul părților asupra fondului procesului,mai exact în această etapă, părțile sau reprezentanții acestora vor pune concluzii în baza celor susținute în timpul cercetării procesului. Dacă în cercetarea procesului instanța a omis să dezbată anumite probleme sau excepții acestea vor fi puse în vederea părților în etapa dezbaterilor în fond.

Revenind asupra excepțiilor amintite mai sus, în cele ce urmează voi face câteva precizări ținând cont de importanța acestora în desfășurarea procesului civil.

Mai întâi trebuie să definim excepția procesuală, aceasta fiind „ mijlocul prin care, în condițiile legii, partea interesată, procurorul sau instanța invocă, fără să pună în discuție fondul dreptului, neregularități procedurale privitoare la

Mihaela TĂBÂRCĂ, Drept Procesual Civil vol. II, Editura Universul Juridic, București, 2013,pagina 193.

Viorel Mihai CIOBANU,Traian Cornel BRICIU, Claudiu Constantin DINU, Drept Procesual Civil, Editura Național,București,2013, pagina 284.

Art. 237, alin. (2) Noul Cod de Procedură Civilă.

29

Dezbaterea cauzei în ședință publică

compunerea completului sau constituirea instanței, competența instanței ori la procedura de judecată sau lipsurile referitoare la dreptul la acțiune, urmărind, după caz, declinarea competenței, amânarea judecății, refacerea unor acte ori anularea, respingerea sau perimarea cererii.”64

Prin art. 245 NCPC,legiuitorul a definit excepția procesuală și a arătat efectele admiterii acesteia („declinarea competenței, amânarea judecății, refacerea unor acte ori anularea, respingerea sau perimarea cererii”).

În ceea ce privește excepțiile procesuale, acestea se pot clasifica după mai multe criterii, dar cel mai important îl reprezintă obiectul lor, acestea fiind excepții de procedură și excepții de fond.

Excepțiile de procedură se referă la neregularitățile procedurale ce privesc compunerea sau constituirea instanței sau a completului, competența sau procedura de judecată, iar cele de fond privesc lipsuri referitoare la dreptul la acțiune.65

Dintre excepțiile de procedură amintim: excepția de incompatibilitate, de necompetență, de recuzare, de perimare, litispendenței, a conexității, iar printre excepțiile de fond regăsim: excepția lipsei de interes, autorității de lucru judecat, lipsei calității sau capacității procesuale, lipsei procedurii prealabile.

„Când constată că acțiunea introductivă nu este actuală, fiind supusă unui termen suspensiv, fără a se încadra în vreuna dintre situațiile prevăzute de NCPC în care se poate introduce acțiunea înainte de împlinirea termenului, instanța trebuie să rețină ca întemeiată excepția de prematuritate, excepție de fond, absolută și perepmtorie ce face de prisos cercetarea în fond a pricinii.”(Judecătoria Târgu Cărbunești,sentința nr. 17 din 8 ianuarie 2014).66

Primele excepții asupra cărora se va pronunța instanța sunt cele de procedură și cele de fond care fac inutilă în tot sau în parte administrarea de probe sau cercetarea cauzei conform art. 248 NCPC.

Art. 245 Noul Cod de Procedură Civilă.

Mihaela TĂBÂRCĂ, Drept Procesual Civil vol. II, Editura Universul Juridic, București, 2013,pagina252.

Mihail C. BARBU,Noul Cod de procedură civilă – Jurisprudență rezumată, Editura C.H.Beck, București,

2014,pagina 97.

30

Dezbaterea cauzei în ședință publică

Dacă, atât pentru judecarea excepției cât și pentru finalizarea etapei cercetării sau pentru soluționarea fondului este necesară administrarea acelorași dovezi, excepția va putea fi unită cu administrarea probelor sau fondul cauzei.67

Excepțiile mai pot fi clasificate după efectul lor în excepții dilatorii și excepții peremptorii sau dirimante, iar după caracterul normei invocate în excepții absolute și excepții relative.

1.3 Încheierea de ședință

Noul Cod de Procedură Civilă prevede în art. 232 obligația grefierului de a întocmi încheierea de ședință în cel mult 3 zile de la data ședinței de judecată, pe baza notelor de ședință și când este cazul a înregistrărilor. Acest termen de 3 zile reprezintă o noutate a noii reglementări în comparație cu Vechiul Cod de Procedură Civilă care nu prevedea termenul în care trebuie redactată încheierea.

Încheierea de ședință reprezintă tot o hotărâre, fiind una dată pe parcursul judecății, astfel ca cuprinde aceleași elemente ca și hotărârea finală: practicaua, motivele sau considerentele și dispozitivul care cuprinde măsurile adoptate.68 În situația în care hotărârea se pronunță în aceeași zi în care au avut loc dezbaterile numai este necesară întocmirea încheierii, astfel, dacă se amână pronunțarea, încheierea cu privire la dezbateri va înlocui practicaua hotărârii, făcând corp comun cu aceasta.69

Încheierile de ședință sunt de două feluri în funcție de posibilitatea instanței de a reveni asupra lor: încheieri preparatorii (asupra cărora poate reveni

– încheierea de încuviințare a probelor) și încheieri interlocutoriii cele asupra cărora nu se mai poate reveni (cele prin care sunt soluționate excepțiile procesuale sau alte incidente apărute în procesul civil fără a se hotărî în totalitate asupra procesului).70

Art. 248,alin.(4)Noul Cod de Procedură Civilă.

Sorin IONESCU, Daniel GHIȚĂ, Drept Procesual Civil Român vol.I,Editura Universitaria,Craiova, 2004,pagina

Mihaela TĂBÂRCĂ, Drept Procesual Civil vol. II, Editura Universul Juridic, București, 2013,pagina 228.

Viorel Mihai CIOBANU,Traian Cornel BRICIU, Claudiu Constantin DINU, Drept Procesual Civil, Editura

Național,București,2013, pagina 283.

31

Dezbaterea cauzei în ședință publică

Secțiunea II. Administrarea probelor în procesul civil

2.1. Considerații generale

Noțiunea de probă poate fi definită în două accepțiuni. Astfel, în sens larg „proba este mijlocul juridic de stabilire a actului juridic sau a faptului pe care se întemeiază un drept sau o apărare”71, iar în sens restrâns „prin probă se înțelege mijlocul legal pentru dovedirea unui fapt, adică mijlocul cu care se probează și efectul probațiunii.”72

„Sarcina probei revine celui care face o susținere în cursul procesului, astfel că instanța de fond va respinge ca nefondată acțiunea formulată de reclamant când acesta nu face dovada susținerilor sale.” (Tribunalul Gorj, Secția I civilă, decizia nr. 32 din 23 ianuarie 2014).73

Astfel, conform art. 249 NCPC, în afară de cazurile prevăzute de lege, sarcina probei aparține celui ce face o susținere, respectiv reclamantului cu privire la cererile sale din cuprinsul cererii de chemare în judecată,dar și pârâtul trebuie să administreze dovezi pentru a demonstra netemeinicia pretențiilor adversarului său.

La primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate, instanța are obligația de a le întreba pe acestea dacă sunt de acord ca administrarea probelor să se facă prin avocați sau consilieri juridici, aceasta fiind o noutate a NCPC față de vechea reglementare.

2.2 Reguli referitoare la propunerea, admisibilitatea, încuviințarea,

administrarea și aprecierea probelor

În ceea ce privește propunerea probelor, art. 254, alin (1) NCPC prevede faptul că acestea sunt propuse de către reclamant prin cererea de chemare în

Mihaela TĂBÂRCĂ, Drept Procesual Civil vol. II, Editura Universul Juridic, București, 2013,pagina 284.

Viorel Mihai CIOBANU,Traian Cornel BRICIU, Claudiu Constantin DINU, Drept Procesual Civil, Editura Național,București,2013,pagina 289.

Portal.just.ro

32

Dezbaterea cauzei în ședință publică

judecată și de către pârât prin întâmpinare. Alineatul mai sus amintit nu este în contradicție cu art. 204 alin. (1) NCPC, deoarece acordarea posibilității reclamantului de a propune noi dovezi până la primul termen la care este legal citat face referire la noua cerere,cea modificată, nu la cererea de chemare în judecată inițială.

De la această regulă există și anumite excepții prin care probele pot fi cerute și încuviințate, în cursul procesului,chiar dacă acest lucru nu s-a făcut prin cererea de chemare în judecată sau întâmpinare. Excepțiile sunt prevăzute limitativ în alin. (2) al art. 254 NCPC. În această problemă trebuie făcute câteva precizări, datorită noutăților aduse de noua legislație, astfel: vechea reglementare prevedea trei cazuri de excepție de la regulă, nevoia dovezii ar reieși din dezbateri și partea nu o putea prevedea, administrarea dovezii nu pricinuiește amânarea judecății, dovada nu a fost cerută în condițiile legii, din pricina neștiinței sau lipsei de pregătire a părții, care nu a fost asistată sau reprezentată de avocat,iar Noul Cod de Procedură Civilă elimină unul dintre aceste cazuri, sau mai bine spus legiuitorul reformulează textul din vechea reglementare dându-i un cuprins mai larg (condiția prin care dovada nu a fost cerută în condițiile legii, din pricina neștiinței sau lipsei de pregătire a părții, care nu a fost asistată sau reprezentată de avocat a fost înlocuită cu cea prin care partea învederează instanței că, din motive temeinic justificate, nu a putut propune în termen probele cerute), păstrează două dintre aceste situații cu mici modificări pricinuite de alte noutăți ale NCPC(nevoia administrării probei reiese din cercetarea judecătorească și partea nu o putea prevedea și situația în care administrarea probei nu duce la amânarea judecății), dar introduce și alte două situații care permit cererea și încuviințarea probelor,dacă aceasta nu s-a făcut prin cererea de chemare în judecată sau întâmpinare ( necesitatea probei rezultă din modificarea cererii și dacă există acordul expres al tuturor părților).

Cu privire la admisibilitatea probelor trebuie făcută precizarea că orice probă trebuie să îndeplinească anumite condiții:

– să fie legală, adică să nu contravină legii materiale sau procesuale;

33

Dezbaterea cauzei în ședință publică

să fie verosimilă – să nu contravină legilor naturii sau să încerce să dovedească niște fapte imposibilie;

să fie pertinentă – adică să aibă legătură cu obiectul procesului;

să fie concludentă – să se refere la împrejurări care să ajute la soluționarea

cauzei respective;74

Pentru a putea fi administrate, probele trebuie să fie încuviințate de instanță, în vederea respectării principiilor contradictorialității și dreptului la apărare.75 Instanța se va pronunța asupra încuviințării probelor printr-o încheiere interlocutorie.

După ce au fost încuviințate, dacă este posibil, pentru evitarea tergiversării procesului, probele se vor administra în aceeași ședință. Acestea vor fi administrate înainte de începerea dezbaterilor asupra fondului și în ordinea stabilită de către instanță, așa cum prevede art. 260 NCPC.

În ceea ce privește aprecierea probelor, aceasta va fi făcută de către instanță în etapa deliberării, după ce va examina fiecare probă în parte și în ansamblul lor.

Conform art. XII din Legea nr. 2/2013, în procesele pornite după 1 ianuarie 2016, probele se vor administra în camera de consiliu.

Secțiunea III. Mijloacele de probă

Prin Noul Cod de Procedură Civilă a fost rezolvată o veche problemă ce privea apartenența probelor la Codul Civil sau la Codul de Procedură Civilă, în favoarea celui de-al doilea.

Art. 250 din NCPC enumeră mijloacele de probă, printre acestea, având caracter de noutate, se regăsesc și mijloacele materiale de probă, alături de care sunt menționate mijloacele deja cunoscute din vechea reglementare: înscrisuri, martori, prezumții, mărturisirea uneia dintre părți, expertiza, cercetarea la fața

Maria FODOR, Probele în procesul civil,Editura Universul Juridic, București, 2006, pagina 39.

Mihaela TĂBÂRCĂ, Drept Procesual Civil vol. II, Editura Universul Juridic, București, 2013,pagina 303.

34

Dezbaterea cauzei în ședință publică

locului. Legiuitorul, în finalul acestui text de lege a menționat că pot fi folosite și „alte mijloace prevăzute de lege”76.

3.1 Proba cu înscrisuri

Cu privire la această probă, un important element de noutate îl reprezintă prezența înscrisurilor în format electronic și cele pe suport informatic, acestea fiind reglementate de Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică.

Un alt detaliu nou și important al NCPC, îl reprezintă definiția dată înscrisului prin art. 265, astfel „ înscrisul este orice scriere sau altă consemnare care cuprinde date despre un act sau un fapt juridic, indiferent de suportul ei material ori de modalitatea de conservare sau stocare.”

3.1.1 Înscrisul autentic

Noul Cod de Procedură Civilă este cel care oferă definiția înscrisului autentic, acesta fiind „însrisul întocmit sau, după caz, primit și autentificat de o autoritate publică, de notarul public sau de către o altă persoană învestită de stat cu autoritate publică, în forma și condițiile stabilite de lege…este, de asemenea, autentic orice alt înscris emis de către o autoritate publică și căruia legea îi conferă acest caracter”.77

Sub aspect probator, înscrisul autentic prezintă mai multe avantaje: cel care îl folosește este scutit de a face vreo dovadă, proba contrară revenindu-i celui care îl contestă (prezumția de valabilitate); acesta face dovada până la înscrierea în fals, fiind opozabil erga omnes; face dovadă până la declararea sa ca fals.78 Un alt avantaj foarte important îl reprezintă acela că înscrisul autentificat de către notarul public prin care se constată o creanță certă și lichidă

Art. 250 Noul Cod de Procedură Civilă

Art. 269 Noul Cod de Procedură Civilă

Viorel Mihai CIOBANU,Traian Cornel BRICIU, Claudiu Constantin DINU, Drept Procesual Civil, Editura

Național,București,2013,pagina 298.

35

Dezbaterea cauzei în ședință publică

are putere de titlu executoriu, idee dedusă din cuprinsul legii nr. 36/1995 a notarilor publici și a activității notariale.79

Dacă un astfel de înscris nu este valabil ca înscris autentic acesta în temeiul conversiunii poate căpăta forma unui alt înscris,dar trebuie făcute câteva precizări: astfel, dacă forma solemnă este necesară ad validitatem se impune nulitatea actului juridic, altfel, după cum precizează și legiuitorul în art. 271, alin (2) NCPC, dacă înscrisul este semnat de către părți poate face dovada ca înscris sub semnătură privată, iar dacă nu este semnat acesta va reprezenta doar un început de dovadă scrisă.

3.1.2 Înscrisul sub semnătură privată

Nu este necesar un apel la doctrină pentru definirea acestui înscris deoarece art. 272 NCPC definește înscrisul sub semnătură privată ca fiind „acela care poartă semnătura părților, indiferent de suportul său material.” În continuare, legiuitorul a instituit ca regulă că acesta nu este supus niciunei formalități, dar există și excepții care sunt prevăzute de lege. Excepțiile se referă la condiția pluralității de exemplare, prevăzută în art. 274 NCPC și se aplică în contractele sinalagmatice, înscrisul sub semnătură privată având putere doveditoare numai dacă a fost făcut în atâtea exemplare originale câte părți cu interese contrare sunt, iar pe fiecare exemplar trebuie făcută mențiunea despre numărul originalelor ce au fost făcute. Această excepție nu-și găsește aplicabilitatea, așa cum prevede alin. (4) al articolului mai sus amintit, în situația în care părțile au depus singurul original la un terț ales de ele, de comun acord. A doua excepție, prevăzută în cuprinsul art. 275 NCPC face referire la mențiunea „bun și aprobat” și își găsește aplicabilitate în situația în care „ o singură parte se obligă către o alta să-i plătească o sumă de bani sau o cantitate de bunuri fungibile”.80 În această situație, înscrisul sub semnătură privată trebuie să fie înscris în întregime de mâna celui care îl subscrie sau chiar dacă nu este

Mihaela TĂBÂRCĂ, Drept Procesual Civil vol. II, Editura Universul Juridic, București, 2013,pagina 317.

Art. 275 Noul Cod de Procedură Civilă

36

Dezbaterea cauzei în ședință publică

scris de acesta, în afară de semnătură trebuie să scrie cu mâna sa „bun și aprobat pentru…”, arătând în litere suma sau cantitatea datorată.

În ceea ce privește raporturile dintre profesioniști, se prezumă că înscrisul a fost făcut la data consemnată în cuprinsul său.81

O noutate foarte importantă adusă de intrarea în vigoare a Noului Cod de Procedură Civilă, o constituie dobândirea de dată certă a înscrisului sub semnătură privată,fiind modificat art. 1182 din Codul Civil de la 1864.

Astfel, conform art. 278 NCPC „data înscrisurilor sub semnătură privată este opozabilă altor persoane decât celor care le-au îmtocmit, numai din ziua în care a devenit certă”. Legiuitorul a prevăzut în continuare modalitățile prin care data devine certă,respectiv:

din ziua în care au fost prezentate spre a se conferi dată certă de către notarul public, executorul judecătoresc sau alt funcționar competent în această privință;

din ziua când au fost înfățișate la o autoritate sau instituție publică, făcându-se

mențiune pe înscrisuri;

din ziua în care au fost înregistrate într-un registru sau alt document public;

din ziua morții sau din ziua în care a survenit neputința fizică de a scrie a celui

care l-a întocmit sau a unuia dintre cei care l-au subscris;

din ziua în care cuprinsul lor este reprodus în înscrisuri autentice, chiar dacă a fost reprodus chiar și pe scurt;

din ziua în care s-a petrecut un alt fapt de aceeași natură care dovedește

neîndoielnic anterioritatea înscrisului;

Înscrisurile sub semnătură privată care nu sunt semnate de către părți, dobândesc prin conversiune valoarea unui început de dovadă scrisă.

81 Mihaela TĂBÂRCĂ, Drept Procesual Civil vol. II, Editura Universul Juridic, București, 2013,pagina 327.

37

Dezbaterea cauzei în ședință publică

3.1.3 Înscrisurile pe suport informatic

După cum am precizat în partea introductivă a prezentei secțiuni, acest tip de înscrisuri reprezintă una dintre noutățile foarte importante aduse de Noul Cod de Procedură Civilă.

Conform art. 282 NCPC, pentru a constitui instrument probator, documentul care reproduce datele ce sunt redate pe un suport informatic trebuie să îndeplinească anumite condiții: să fie inteligibil și să prezinte garanții suficient de serioase pentru a face credința pe deplin, atât cu privire la conținutul său dar și la identitatea persoanei de la care emană.82

3.1.4 Regimul altor înscrisuri

Având caracter de noutate, art. 289-291 NCPC reglementează expres regimurile altor înscrisuri care până în prezent erau recunoscute doar în doctrină sau chiar în jurisprudență, astfel sunt considerate, numai dacă legea nu prevede altfel, înscrisuri sub semnătură privată „contractele încheiate în formulare tipizate sau standardizate ori încorporând condiții generale tip”83 iar biletele, tichetele, telexul sau telegrama dobândesc aceeași valoare probantă ca și înscrisul sub semnătură privată.

Conform art. 290 NCPC, dacă înscrisurilor sunt alăturate planuri, schițe, hârtii, fotografii și dacă au legătură directă cu înscrisul și poartă semnătura părții sau persoanei ce a întocmit înscrisul, acestea au aceeași valoare probantă ca însuși înscrisul respectiv.

3.1.5 Administrarea probei cu înscrisuri

În ceea ce privește administrarea probei cu înscrisuri nu există noutăți sau diferențe între vechea și actuala legislație în materie.

Viorel Mihai CIOBANU,Traian Cornel BRICIU, Claudiu Constantin DINU, Drept Procesual Civil, Editura Național,București,2013,pagina 300.

Art. 289, alin. (1) NCPC

38

Dezbaterea cauzei în ședință publică

NCPC prevede în art. 292-300 procedura de administrare a probei cu

înscrisuri, astfel fiecare parte trebuie să depună înscrisurile de care dorește să se folosească în copie certificată pentru conformitate, dar există obligația pentru această parte de a avea în ședință originalul înscrisului respectiv. În conformitate cu art. 294 NCPC judecătorul poate respinge o cerere de prezentare a unui înscris în întregime sau în parte când conținutul acestuia se referă la chestiuni strict personale privind viața privată sau demnitatea unei persoane, aceasta putând fi o terță persoană, nu neapărat una dintre părți 84, dacă depunerea înscrisului ar încălca îndatorirea legală de păstrarea a secretului sau dacă prin depunerea înscrisului ar fi atrasă urmărirea penală a părții, a soțului sau a unei rude de până la gradul al treilea inclusiv. În măsura în care un înscris depus de către una dintre părți este contestat de către cealaltă parte sau dacă instanța are îndoieli asupra autenticității acestuia, se va proceda la verificarea de scripte sau la procedura înscrieri în fals.

3.1.6 Verificarea de scripte

Trebuie precizat că verificarea înscrisurilor nu se face în cazul actelor autentice, acestea bucurându-se de prezumția de autenticitate. Verificarea de scripte poate fi definită ca fiind „procedura la care se recurge atunci când partea nu recunoaște scrierea sau semnătura după un înscris”,85fiind vizate doar

înscrisurile sub semnătură privată. Această procedură poate fi realizată direct de către instanță sau cu ajutorul unei expertize. Instanța pentru a verifica

înscrisurile poate proceda la obligarea părții căreia i se opune înscrisul să scrie la dictarea președintelui părți din actul respectiv sau să semneze în situația în care se contestă semnătura, după care va confrunta scrierea/semnătura inițială cu cele din înscrisuri ale aceleași persoane care sunt autentice sau semnătura aparține neîndoielnic aceleași persoane. Dacă instanța nu a reușit să-și formeze o convingere clară cu privire la înscris va dispune efectuarea unei expertize.

Mihaela TĂBÂRCĂ, Drept Procesual Civil vol. II, Editura Universul Juridic, București, 2013,pagina 340.

Ioan LEȘ, Tratat de drept procesual civil, Editura C.H.Beck, București,2008, pagina 526.

39

Dezbaterea cauzei în ședință publică

3.1.7 Înscrierea în fals

Această procedură își găsește aplicabilitatea atât pentru înscrisurile autentice cât și pentru cele sub semnătură privată. Denunțarea înscrisului ca fals trebuie făcută la primul termen după prezentarea unui înscris folosit în proces, iar partea care îl contestă trebuie să arate motivele pe care se sprijină.86

Dacă partea care a prezentat înscrisul stăruie să se folosească în continuare de acesta, iar partea adversă îl consideră fals, instanța poate suspenda procesul și va înainta înscrisul denunțat parchetului pentru cercetarea acestuia,

împreună cu un proces-verbal ce va fi încheiat în acest sens.

„Dacă instanța penală nu poate fi sesizată, fie pentru că autorul falsului nu a fost identificat, fie pentru că acțiunea penală s-a stins sau s-a prescris, falsul se va cerceta pe cale incidentală, de către instanța civilă, prin orice mijloace de probă.”87

3.2 Proba cu martori

Martorii reprezintă acele persoane străine de proces, care totuși au cunoștință despre anumite fapte, ce sunt concludente în rezolvarea pricinii și pe care le relatează instanței, în vederea aflării adevărului, astfel aceștia nu pot fi decât persoanele fizice.88Informațiile comunicate de persoana chemată în calitate de martor se numesc depozițiile martorilor, reprezentând mijlocul de probă propriu-zis.

Mărturia sau proba testimonială poate fi definită ca fiind „declarația orală făcută de o persoană fizică înaintea instanței de judecată, cu privire la un fapt trecut, precis și pertinent, despre care are cunoștință”.89

Dacă martorul relatează ceea ce i-a fost relatat la rândul său de către o altă persoană ne aflăm în prezența unei mărturii indirecte.

Art. 304 Noul Cod de Procedură Civilă

C.S.J, secția civilă, decizia nr. 89/1990, în Dreptul nr.9-12/1990, pagina 254.

Sorin IONESCU, Daniel GHIȚĂ, Drept Procesual Civil Român vol.I,Editura Universitaria,Craiova, 2004,pagina

Mihai CIOBANU, Gabriel BOROI, Traian Cornel BRICIU, Drept procesual civil,Editura C.H.Beck, București, 2011, pagina 272.

40

Dezbaterea cauzei în ședință publică

În ceea ce privește admisibilitatea probei cu martori, art. 309 NCPC prevede,ca regulă, că aceasta este posibilă în toate cazurile,doar dacă legea nu prevede altfel. După ce legiuitorul a instituit în primul alineat al articolului mai sus menționat regula, în alineatele ce urmează precizează și excepțiile, astfel: nu este admisibilă proba cu martori pentru dovedirea unui act juridic al cărui obiect are o valoare mai mare de 250 de lei [alin. (2)]; legea cere forma scrisă ad validitatem [alin.(3)]. Prima excepție se aplică „tuturor actelor juridice, indiferent dacă acestea sunt convenții sau acte unilaterale, prin care se stabilesc raporturi sau prin care se recunosc, se confirmă, se modifică, se transmit sau se sting raporturi juridice preexistente.”90Cu privire la cea de-a doua excepție, aceasta nu-și găsește aplicabilitatea, în anumite condiții, prevăzute în cuprinsul alin.(4) al art. 309 NCPC:1.partea s-a aflat în imposibilitatea materială sau morală de a-și întocmi un înscris pentru dovedirea actului juridic;2.există un început de dovadă scrisă; 3.partea a pierdut înscrisul doveditor din pricina unui caz fortuit sau de forță majoră;4.părțile convin chiar și tacit să se folosească de această probă; 5.actul juridic este atacat pentru fraudă, eroarea, dol, violență ori lovit de nulitatea absolută pentru cauză ilicită sau imorală; 6.se cere lămurirea clauzelor actului juridic. În cele șase situații amintite mai sus, este permisă proba testimonială, chiar dacă se trece peste cuprinsul unui înscris.

Trebuie făcute câteva precizări cu privire la începutul de dovadă scrisă, astfel, acesta reprezintă „orice scriere,chiar nesemnată și nedatată, care provine de la o persoană căreia acea scriere i se opune ori de la cel al cărui succesor în drepturi este acea persoană, dacă înscrierea face credibil faptul pretins.”91

Ioan LEȘ,Tratat de drept procesual civil,Editura C.H.Beck,București, 2008, pagina 274.

Art. 310, alin.(1) Noul Cod de Procedură Civilă.

41

Dezbaterea cauzei în ședință publică

3.2.1 Administrarea probei cu martori

După ce instanța a încuviințat proba cu martori, va dispune citarea și ascultarea acestora. Martorii sunt propuși de către reclamant prin cererea de chemare în judecată și de către pârât prin întâmpinare, aceștia trebuind să indice numele și prenumele martorilor precum și domiciliul acestora în vederea citării. Art. 311, alin.(2) prevede faptul că martorul poate fi înlocuit numai în anumite cazuri, și anume: în caz de moarte, dispariție sau motive bine întemeiate, părții care înțelege să se folosească de această probă revenindu-i obligația de a depune lista în termen de 5 zile de la încuviințarea înlocuirii sub sancțiunea decăderii.

Noul Cod de Procedură Civilă face câteva precizări necesare, în cuprinsul art. 312, după ce a prevăzut în articolul precedent că ascultarea martorilor are loc după încuviințarea probei și citarea acestora, permite ca martorii să fie ascultați chiar la termenul la care proba a fost încuviințată, obligația aducerii martorului la acest termen revenindu-i părții. Dacă aceasta nu-și îndeplinește obligația de a aduce martorul, instanța va dispune citarea martorului pentru un nou termen.

Dacă martorul refuză să se prezinte la termenul la care este citat, instanța poate dispune aducerea acestuia cu mandat,iar în cazurile urgente se poate emite mandat de aducere fără a-l cita înainte, iar dacă martorul nu se poate prezenta din motive de boală sau alte motive întemeiate, acesta va putea fi ascultat la locul în care se află cu citarea părților. 92

Noul Cod de Procedură Civilă aduce unele modificări în ceea ce privește persoanele care nu pot fi ascultate ca martori,în cuprinsul art. 315 sunt menținute și categoriile arătate în art. 189 din vechea reglementare, la care se adaugă logodnicul sau concubinul și cei aflați în dușmănie sau în legături de interese cu vreuna dintre părți. Astfel, persoanele care nu pot fi ascultate ca martori sunt: rudele și afinii până la gradul al treilea inclusiv; soțul,fostul soț, logodnicul ori concubinul; cei aflați în dușmănie sau în legături de interese cu vreuna dintre părți; persoanele puse sub interdicție judecătorească; cei condamnați pentru mărturie mincinoasă. Dacă există convenția părților, expresă sau tacită

92 Art. 313-314 Noul Cod de Procedură Civilă.

42

Dezbaterea cauzei în ședință publică

persoanele ce fac parte din primele trei categorii mai sus menționate pot fi ascultate ca martori. Articolul următor prevede obligația ca în procesele privitoare la filiație, divorț și alte raporturi de familie să fie ascultate rudele și afinii până la gradul al treilea inclusiv, cu excepția descendenților. Această obligație se impune deoarece în relațiile de familie se prezumă că rudele, fiind mai apropiate, cunosc mai amănunțit situația.

În cele ce urmează voi menționa persoanele care sunt scutite de a depune mărturie, acestea fiind prevăzute în cuprinsul art. 317 NCPC : 1. slujitorii cultelor, medicii, farmaciștii, avocații, notarii publici, executorii judecătorești, mediatorii, moașele și asistenții medicali și alți profesioniști cărora legea le impune să păstreze secretul profesional; 2. judecătorii, procurorii și funcționarii publici, chiar după încetarea funcției lor; 3. cei care prin răspunsurile lor s-ar expune pe ei înșiși sau pe rudele sau afinii lor până la gradul al treilea ori pe soțul,fostul soț, logodnicul ori concubinul la o pedeapsă penală sau dispreț public.

Procedura propriu-zisă de ascultare a martorului, debutează cu identificarea acestuia de către instanță, prin prezentarea cărții de identitate, după care acesta trebuie să depună jurământul. El trebuie să pună mâna dreaptă pe biblie sau pe cruce și să spună „Jur că voi spune adevărul și că nu voi ascunde nimic din ceea ce știu. Așa să-mi ajute Dumnezeu!”. Referirea la divinitate se poate schimba în funcție de credința martorului,iar dacă acesta nu are confesiune va depunde un alt jurământ: „Jur pe onoare și conștiință că voi spune adevărul și că nu voi ascunde nimic din ceea ce știu!”, iar dacă din motive religioase martorii nu pot depunde jurământ vor rosti „Mă oblig că voi spune adevărul și nu voi ascunde nimic din ceea ce știu.”. Copiii care nu au împlinit 14 ani sau cei fără discernământ care nu sunt puși sub interdicție judecătorească vor fi scutiți de jurământ, dar li se pune în vedere să spună adevărul.

După ce depune jurământul, instanța atrage atenția că dacă nu va spune adevărul va săvârși infracțiunea de mărturie mincinoasă care este pedepsită de

Codul Penal.

43

Dezbaterea cauzei în ședință publică

Înainte de a se trece la ascultarea martorului instanța cere acestuia să arate numele, prenumele, vârsta, domiciliu, profesia, dacă este rudă sau afin cu una dintre părți și dacă da,de ce grad, dacă este în serviciul vreuneia dintre părți și dacă se află în relații de dușmănie sau în legături de interese cu vreuna dintre acestea.

Martorii vor fi audiați separat, cel neaudiat neputând fi prezent în sală, iar ordinea ascultării acestora va fi stabilită de președinte. Martorul va răspunde

întrebărilor adresate de către președinte, în primul rând, apoi la cele puse de partea care l-a propus și după la cele puse de către partea adversă.

Dacă instanța nu este lămurită martorii pot fi din nou întrebați, iar cei ale căror declarații sunt contradictorii vor fi confruntați.

Declarația martorului va fi consemnată de către grefierul de ședință, după dictarea președintelui și va fi semnată pe fiecare pagină de judecător, grefier și martor după ce acesta a citit declarația.93

Articolul 324 NCPC conține o noutate față de vechea reglementare, această prevedere neexistânt anterior și anume faptul că „în aprecierea declarațiilor martorilor, instanța va ține seama de sinceritatea acestora și de împrejurările în care au luat cunoștință de faptele ce fac obiectul declarației respective.”

3.3 Prezumțiile

În ceea ce privește definiția prezumțiilor,aceasta este dată de art. 327

NCPC, fiind considerate „consecințele pe care legea sau judecătorul le trage dintr-un fapt cunoscut spre a stabili un fapt necunoscut.”

Încă din definiția dată de către legiuitor prezumțiilor se poate observa clasificarea acestora în prezumții legale și prezumții judiciare (sau simple).

În doctrină s-a susținut că prezumțiile nu sunt mijloace de probațiune în sensul propriu al cuvântului,ele fiind indicii, ipoteze pe care judecătorul trebuie să le examineze împreună cu celelalte probe.94

93 Art. 323 Noul Cod de Procedură Civilă.

44

Dezbaterea cauzei în ședință publică

„Prezumțiile reprezintă rezultatul a două raționamente: mai întâi, din cunoașterea probelor directe (înscrisuri, mărturii), judecătorul induce, printr-un prim raționament, existența în trecut a unui fapt care este vecin și conex cu faptul generator de drepturi; printr-un al doilea raționament, din cunoașterea faptului vecin și conex, se deduce existența faptului principal, datorită legăturii de conexitate dintre aceste două fapte, cu precizarea că în cazul prezumțiilor legale, cel de-al doilea raționament nu este opera judecătorului, ci este impus acestuia de către lege.”95

3.3.1 Prezumțiile legale

Prezumțiile legale sunt limitativ și expres prevăzute de lege și scutesc de dovadă pe acela în folosul căruia este stabilită, dar partea căreia îi profită această prezumție trebuie totuși să dovedească faptul cunoscut,vecin și conex pe care se întemeiază aceasta.96

Din interpretarea art. 328, alin.(2) NCPC rezultă că prezumțiile legale sunt relative atunci când acestea pot fi înlăturate prin proba contrară și absolute când nu se poate face acest lucru.

În cele ce urmează voi prezenta cu titlu exemplificativ câteva dintre prezumțiile legale : prezumția bunei credințe (art. 14, alin. (2) NCC), dacă un drept, act sau fapt a fost înscris într-un registru public, se prezumă că el există cât timp nu a fost radiat sau modificat în condițiile legii (art. 21 NCC),orice lucrare este prezumată a fi făcută de proprietarul imobilului, cu cheltuiala sa și că este a lui, până la proba contrară (art. 579 NCC).97

Există unele situații în care legiuitorul nu permite recurgerea la prezumții: „renunțarea la un drept nu se prezumă” (art. 13 NCC); „eroarea comună și

Sorin IONESCU, Daniel GHIȚĂ, Drept Procesual Civil Român vol.I,Editura Universitaria,Craiova, 2004,pagina

Viorel Mihai CIOBANU,Gabriel BOROI, Drep procesual civil. Curs selectiv. Teste grilă. Ediția 5,Editura C.H.Beck,

București, 2011, paginile 298-299.

Art. 328, alin.(1) Noul Cod de Procedură Civilă.

Viorel Mihai CIOBANU,Traian Cornel BRICIU, Claudiu Constantin DINU, Drept Procesual Civil, Editura

Național,București,2013,pagina 309.

45

Dezbaterea cauzei în ședință publică

invincibilă nu se prezumă” (art. 17,alin.(3) NCC); „solidaritatea dintre debitori nu se prezumă” (art. 1445, teza I NCC).98

3.3.2 Prezumțiile judiciare

Aceste prezumții mai sunt denumite și prezumții simple. Prezumțiile judiciare sunt lăsate la aprecierea și înțelepciunea judecătorului, acesta putându-se întemeia pe ele numai dacă au puterea de a naște probabilitatea faptului pretins, așa cum prevede art. 329 NCPC.

Pentru ca instanța să poată recurge la aceste prezumții trebuiesc îndeplinite două condiții: prezumția să fie temeinică, adică să aibă „ greutatea și puterea de a naște probabilitatea faptului pretins” și în cazurile respective să fie admisă proba cu martori.99

3.4 Proba prin rapoartele de expertiză

Expertiza poate fi definită ca fiind activitatea de cercetare a unor

împrejurări de fapt care interesează procesul, desfășurată de un specialist/expert desemnat de către instanța de judecată dacă părțile nu se învoiesc asupra numirii acestuia. Astfel mijlocul propriu-zis de probă îl reprezintă raportul de expertiză, nu activitatea în sine.100

În conformitate cu art. 330 NCPC expertiza poate fi efectuată de către unul sau trei experți, când este necesar aceasta se va realiza prin intermediul unui laborator sau institut de specialitate, iar când în anumite domenii specializate nu există experți, judecătorul poate solicita punctul de vedere al unor personalități sau specialiști din domeniile respective. Alin. (5) al articolului mai sus menționat prevede că pot participa și experți aleși de către părți, după ce au fost încuviințați de instanță, dar numai în situația în care expertiza este efectuată de unul sau trei experți ori în laborator sau institut de specialitate.

Mihaela TĂBÂRCĂ, Drept Procesual Civil vol. II, Editura Universul Juridic, București, 2013,pagina 385.

Art. 329 Noul Cod de Procedură Civilă

Mihaela TĂBÂRCĂ, Drept Procesual Civil vol. II, Editura Universul Juridic, București, 2013,pagina 389.

46

Dezbaterea cauzei în ședință publică

Părțile nu-și pot alege experți în situația în care judecătorul solicită punctul de vedere al unor personalități ori specialiști din domenii de specialitate, deoarece aceasta nu este o expertiză propriu-zisă, ci doar o consultare a părerilor acestora.

Cu privire la aceste persoane care pot participa la efectuarea expertizei, Noul Cod de Procedură Civilă aduce o noutate, și anume aceea că experții aleși de către părți și încuviințați de către instanță „pot să dea relații,să formuleze întrebări și observații și, dacă este cazul, să întocmească un raport separat cu privire la obiectivele expertizei” 101, în comparație cu vechea reglementare în care acești experți erau considerați experți asistenți. Astfel, prin întocmirea unui raport separat de către expertul ales de părți i se oferă posibilitatea instanței de a realiza o comparație între raportul întocmit de expertul numit prin încheiere și cel ales de către părți.

Efectuarea expertizei nu este obligatorie, fiind lăsată la aprecierea instanței,dar există unele situații prevăzute de lege în care aceasta se impune. „Pentru corecta soluționare a unei acțiuni în constatarea nulității unei căsătorii este necesar să se stabilească pe cale unei expertize psihiatrice,dacă soțul era alienat sau debil mintal la data încheierii căsătoriei.” 102

În ceea ce privește numirea expertului, dacă părțile nu cad de comun acord față de numirea unui expert, acesta va fi numit de către instanță prin tragere la sorți. 103În practică, tragerea la sorți cu privire la expertul ce se va ocupa de raportul de expertiză se efectuează astfel: grefierul va deshide lista întocmită și comunicată de biroul local de expertiză, în funcție de specialitatea necesară în cauza respectivă, iar președintele ședinței va solicita oricărei persoane din sala de ședință să spună un număr (de exemplu cuprins între 1 și 10, fiind pe lista respectivă doar 10 experți), care va corespunde expertului ce va fi numit prin încheiere.

Încheierea prin care va fi numit expertul va cuprinde pe lângă numele acestuia, obiectivele expertizei, termenul în care aceasta trebuie efectuată,

Art, 330, alin. (5) Noul Cod de Procedură Civilă.

Curtea Supremă de Justiție,secția civilă, decizia nr. 2980/1995,Buletinul Jurisprudenței/1995,pagina 71.

Art. 331, alin.(1) Noul Cod de Procedură Civilă.

47

Dezbaterea cauzei în ședință publică

onorariul provizoriu al expertului și avansul pentru cheltuielile de deplasare,când este cazul.104 Stabilirea onorariului provizoriu și a avansului pentru cheltuielile de deplasare în încheierea de numirea a expertului reprezintă o noutatea în comparație cu vechiul Cod de Procedură Civilă. Plata onorariului provizoriu trebuie să se facă de către partea obligată prin încheiere și dovada trebuie depusă la grefa instanței în termen de 5 zile de la data numirii expertului, așa cum prevede alin. (5) al art. 331 NCPC.

Experților li se aplică aceleași prevederi legale ca și judecătorilor în ceea ce privește recuzarea lor, aceasta putând fi solicitată în termen de 5 zile de la numirea expertului sau de la data la care au fost cunoscute motivele de recuzare.105 Chiar dacă părțile au termen în cunoștință sau nu pentru a se discuta majorarea onorariului stabilit inițial acestea vor fi citate obligatoriu, iar

încheierea prin care instanța se va pronunța asupra majorării onorariului este executorie în partea ce privește cuantumul acestuia.106

Articolul 335 din Noul Cod de Procedură Civilă aduce câteva noutăți în comparație cu articolul 208 din vechea reglementare. Articolul menționat mai adaugă un caz în care este necesară efectuarea unei expertize la fața locului, pe lângă necesitatea acesteia, și anume necesitatea explicațiilor părților.În aceste situații părțile trebuie citate prin scrisoare recomandată, cu conținut declarat și confirmare de primire, citație ce trebuie comunicată părții cu cel puțin 5 zile înainte de efectuarea lucrării.

O altă noutate care are o importantă aplicabilitate practică,o reprezintă conținutul alineatului (3) din cuprinsul aceluiași articol, astfel putând fi considerate ca dovedite afirmațiile făcute de către partea adversă, cu privire la

împrejurarea ce face obiectul expertizei, dacă una dintre părți opune rezistență sau împiedică efectuarea lucrării. Judecătorul trebuie să decidă dacă afirmațiile

Viorel Mihai CIOBANU,Traian Cornel BRICIU, Claudiu Constantin DINU, Drept Procesual Civil, Editura Național,București,2013,pagina 311.

Art. 332 Noul Cod de Procedură Civilă.

Mihaela TĂBÂRCĂ, Drept Procesual Civil vol. II, Editura Universul Juridic, București, 2013,pagina 403.

48

Dezbaterea cauzei în ședință publică

de care am amintit mai sus, sunt adevărate în contextul administrării toturor celorlalte probe.

„Cheltuielile efectuate cu expertiza până la data refuzului vor fi suportate de partea care s-a opus efectuării expertizei.”107

Un alt element de noutate, îl constituie alin. (5) al art. 335 NCPC, prin care este permisă folosirea forței publice în vederea efectuării expertizei, când aflarea adevărului depinde de lucrarea respectivă.

„Citarea părților pentru efectuarea expertizei la fața locului constituie o garanție a dreptului la apărare al acestora întrucât li se creează posibilitatea de a da expertului lămuririle necesare și totodată, de a-i cere să facă toate constatările legate de obiectivele fixate pentru expertiză, este nelegală hotărârea care se bazează pe o expertiză efectuată la fața locului fără citarea părților.”108

Cu privire la raportul de expertiză, termenul de depunere al acestuia a fost majorat, prin art. 336, alin. (1) de la 5 la zile la cel puțin 10 zile înainte de termenul fixat pentru judecată,cu precizarea că în cazurile urgente termenul va putea fi micșorat.

La primul termen după depunerea raportului de expertiză, dacă instanța consideră că este nevoie va putea solicita lămurirea sau completarea raportului, iar pentru nevoi temeinice, instanța va putea dispune, la cerere sau din oficiu,efectuarea unei noi expertize. Aceasta va fi efectuată de către un nou expert, niciodată de același expert care a executat prima lucrare. 109

3.5 Mijloacele materiale de probă

Categoriile de mijloace materiale de probă constituie o noutate prevăzută

în art. 341-344 NCPC.

Aceste mijloace sunt definite de legiuitor, astfel „sunt mijloace materiale de probă lucrurile care prin însușirile lor, prin aspectul lor ori prin semnele sau

Art. 335, alin. (4) Noul Cod de Procedură Civilă.

C.S.J.,secția civilă, decizia nr. 241/1994,Buletinul Jurisprudenței/1994, pagina 92.

Art. 337-338 Noul Cod de Procedură Civilă.

49

Dezbaterea cauzei în ședință publică

urmele pe care le păstrează servesc la stabilirea unui fapt care poate duce la soluționarea procesului.”110

Alin.(2) al art. 341 NCPC asimilează mijloacelor materiale de probă fotografiile, fotocopiile, filmele, discurile, benzile de înregistrare a sunetului și alte mijloace tehnice. Aceste mijloace materiale trebuie să fie obținute fără încălcarea legii și a bunelor moravuri, astfel nu trebuie să fie încălcată viața privată a persoanei în scopul obținerii datelor respective.

În opinia mea, a fost necesară introducerea anumitor mijloace materiale de probă, de către legiuitor, datorită evoluției tehnologice, acestea putând fi utilizate în vederea aflării adevărului, coroborate cu alte probe.

Noul Cod de Procedură Civilă stipulează ca regulă,faptul că, dacă mijloacele materiale de probă sunt puse la dispoziția instanței acestea vor fi păstrate până la soluționarea definitivă a procesului. Excepția o reprezintă situația în care datorită volumului, numărului,locului unde se află, aceste mijloace nu pot fi aduse la instanță, ele vor fi păstrate în depozitul deținătorului sau al altei persoane, putând fi verificate la locul respectiv.

Dacă verificarea se va face în ședința de judecată, constatările vor fi înscrise în încheierea de ședință de la data respectivă, iar dacă lucrurile respective nu pot fi prezentate în fața instanței, constatările vor fi menționate într-un proces-verbal întocmit la locul la care sunt depozitate bunurile.111

Legiuitorul a prevăzut în cuprinsul art. 344 o sancțiune împotriva celor care în termen de 6 luni de la data la care au fost încunoștiințați să ridice bunurile respective, și anume, trecerea acestora în proprietatea privată a unității administrativ-teritoriale unde își are instanța sediul.

Art. 341, alin. (1) Noul Cod de Procedură Civilă.

Mihaela TĂBÂRCĂ, Drept Procesual Civil vol. II, Editura Universul Juridic, București, 2013,pagina 420.

50

Dezbaterea cauzei în ședință publică

3.6 Cercetarea la fața locului

Cercetarea la fața locului desemnează „mijlocul prin care instanța ia cunoștință în mod direct de starea unor lucruri, situația unui imobil sau despre alte împrejurări de fapt ce pot avea importanță pentru soluționarea litigiului.112”

Conform art. 345 NCPC, împrejurările de fapt cu privire la care se va desfășura cercetarea la fața locului vor fi stabilite printr-o încheiere a instanței.

Această operațiune se va face prin deplasarea judecătorului delegat sau a întregului complet de judecată, cu citarea părților și prezența procurorului când aceasta este obligatorie, iar la finalul acesteia va fi întocmit un proces-verbal care va cuprinde mențiunile privitoare la cele constatate,dar și susținerile și obiecțiunile părților.

Un aspect foarte important îl reprezintă, precizarea că „dacă s-a dispus o cercetare la fața locului, aceasta se va efectua, când este cazul, mai înainte de administrarea celorlalte probe.”113

Este necesar ca cercetarea la fața locului să se facă cu prioritate, pentru ca lucrurile respective să nu sufere modificări sau să dispară, nemaiputând fi utilizate ulterior ca și probe.

3.7 Mărturisirea

Definiția acestui mijloc de probă este dată chiar de către legiuitor, în cuprinsul art. 348 NCP, astfel mărturisirea reprezintă „recunoașterea de către una dintre părți, din proprie inițiativă sau în cadrul procedurii interogatoriului, a unui fapt pe care partea adversă își întemeiază pretenția sau, după caz, apărarea.”

Trebuie făcută distincție între mărturisire și mărturie. Mărturisirea aparține numai uneia dintre părți,iar mărturia provine de la martor. 114

În cele ce urmează voi face câteva precizări privind clasificarea mărturisirii în mărturisire judiciară și mărturisire extrajudiciară.

Daniel GHIȚĂ,Drept Procesual Civil,Editura Universitaria,Craiova, 2006, pagina 167.

Art. 260, alin.(5) Noul Cod de Procedură Civilă.

Viorel Mihai CIOBANU,Traian Cornel BRICIU, Claudiu Constantin DINU, Drept Procesual Civil, Editura Național,București,2013,pagina 314.

51

Dezbaterea cauzei în ședință publică

Mărturisirea judiciară este cea făcută în fața instanței personal ori prin mandatar cu procură specială, aceasta făcând dovadă deplină împotriva autorului ei și nu poate fi revocată decât în caz de eroare de fapt scuzabilă.115

Mărturisirea judiciară poate fi spontană, atunci când vine din proprie inițiativă prin cererea de chemare în judecată, întâmpinare, note scrise sau provocată, când se apelează la interogatoriu. La rândul ei, mărturisirea judiciară provocată poate fi simplă (când partea chemată la interogatoriu recunoaște întocmai faptul despre care este întrebată), calificată (când partea chemată la interogatoriu adaugă anumite elemente anterioare sau concomitente cu faptul respectiv) și complexă (când partea chemată la interogatoriu recunoaște faptul respectiv,dar adaugă un element ulterior de natură să stingă efectele recunoașterii primului fapt).116

Mărturisirea extrajudiciară este cea făcută în afara procesului, putând fi scrisă sau verbală. Mărturisirea extrajudiciară verbală poate fi invocată numai în cazurile în care proba testimonială este admisă.

3.7.1 Interogatoriul

„Pot fi chemate la interogatoriu numai părțile în litigiu, iar nu persoanele străine de cauză.”117

Dacă a fost incuviințată această probă, partea ce va trebui să răspundă la interogatoriu va fi citată cu mențiunea „citat personal la interogatoriu”.

Există anumite situații cu privire la luarea interogatoriului, astfel, în cazul persoanei fizice, aceasta va fi interogată de către președinte vizând fiecare fapt în parte, după care procurorul, în situația în care participă la ședință și partea adversă pot pune întrebări directe celui chemat la interogatoriu, după încuviințarea președintelui. Alineatul (5) al art. 352 NCPC aduce o noutate foarte importantă în practica judiciară, în baza susținerii principiului

Art. 349, Noul Cod de Procedură Civilă.

Mihaela TĂBÂRCĂ, Drept Procesual Civil vol. II, Editura Universul Juridic, București, 2013,paginile 424-425.

C.A. București, secția comercială, decizia nr. 1336/2000,Culegere de practică judiciară în materie comercială pe anii 2000-2001, Editura Rosetti, pagina 248.

52

Dezbaterea cauzei în ședință publică

contradictorialității și anume posibilitatea instanței de a confrunta părțile când ambele sunt de față la luarea interogatoriului.

Răspunsurile la interogatoriu vor fi consemnate pe aceeași pagină care cuprinde și întrebările. În practică se încearcă o limitare a numărului întrebărilor,

în vederea scurtării timpului necesar pentru a se răspunde la acestea și o formulare cât mai concisă.

Dacă părțile sunt în străinătate acestea vor putea răspunde printr-un mandatar în baza unei procuri speciale și autentice.

O situație aparte o întâlnim în cazul persoanelor juridice, acestea trebuind să răspundă în scris la interogatoriu cu excepția societăților de persoane care au reprezentanți.118

Dacă nu există motive temeinice, din pricina cărora partea refuză să răspundă întrebărilor sau nu se prezintă la interogatoriu,această situația se consideră o mărturisire cu privire la cele arătate în interogatoriu sau un început de dovadă în favoarea aceluia care a solicitat interogatoriul. În această situație sunt acceptate atât prezumțiile cât și proba testimonială pentru completarea probatoriului.119

3.8 Administrarea probelor de către avocați sau consilieri juridici

Procedura administrării probelor de către avocați sau consilieri juridici a fost introdusă prin O.U.G nr. 138/2000, existând dispoziții relative și în vechiul

Cod de Procedură Civilă.

Pentru a se putea recurge la această procedură trebuie îndeplinite cumulativ câteva condiții:

toate părțile să fie reprezentate sau asistate de avocați sau consilieri juridici;

trebuie ca părțile să-și fi dat consimțământul expres, personal sau prin mandatar special, cu privire la această procedură;

fiecare parte trebuie să-și aleagă domiciliul la avocatul care o reprezintă;

Art. 355 Noul Cod de Procedură Civilă.

Art. 358, Noul Cod de Procedură Civilă.

53

Dezbaterea cauzei în ședință publică

– legea să permită aplicarea acestei proceduri în cauza respectivă.120

Pentru administrarea probelor de către avocați, instanța stabilește un termen de până la 6 luni, care va putea fi prelungit din diferite motive, pe care le voi expune succint în cele ce urmează:

– instanța trebuie să se pronunțe asupra unei excepții sau a unui incident procedural;

a încetat contractul de asistență juridică dintre o parte și avocatul său; (nu este necesar să înceteze contractul de asistență juridică pentru ambele părți);

a decedat una dintre părți;

în cazurile în care legea prevede suspendarea procesului;121

Prin introducerea acestei proceduri, instanței de judecată îi revine obligația ca la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate și dacă sunt prezente sau reprezentate să le întrebe dacă sunt de acord ca probele să fie administrate de către avocați sau consilieri juridici.

Viorel Mihai CIOBANU,Traian Cornel BRICIU, Claudiu Constantin DINU, Drept Procesual Civil, Editura Național,București,2013,pagina 317.

Art. 371, Noul Cod de Procedură Civilă.

54

Incidente în desfășurarea normală a procesului civil

Capitolul IV.

Incidente în desfășurarea normală a procesului civil

În prezentul capitol vom analiza incidentele care nu permit desfășurarea normală, fără întreruperi a procesului civil, acestea fiind urmarea voinței părților sau apar din pricina unor împrejurări obiective.

Secțiunea I. Actele procesuale de dispoziție ale părților

Părților, în baza principiului disponibilității, li se conferă posibilitatea de a face anumite acte prin care pun capăt procesului civil. Reclamantul poate renunța atât la judecată cât și la dreptul subiectiv, pârâtul poate achiesa la cerințele reclamantului sau la hotărârea pronunțată de instanță, iar ambele părți, de comun acord pot încheia o tranzacție în vederea stingerii litigiului. Aceste acte procesuale vor fi analizate amănunțit în cele ce urmează.

1.1 Renunțarea la judecată

Renunțarea la judecată reprezintă actul procesual prin care reclamantul se desistă de judecata începută, în această situație el putând totuși reveni la judecată pentru apărarea sau valorificarea aceluiași drept, dacă nu a operat prescripția.122

Nu doar reclamantul poate renunța la judecată ci și pârâtul care a formulat cerere reconvențională, cerere de intervenție forțată sau o excepție procesuală, putând renunța la cereri sau excepții, având în situațiile respective calitate de reclamant. Și intervenientul principal poate renunța la cererea de intervenție.123

Sorin IONESCU, Daniel GHIȚĂ, Drept Procesual Civil Român vol.I,Editura Universitaria,Craiova, 2004,pagina

Mihaela TĂBÂRCĂ, Drept Procesual Civil vol. II, Editura Universul Juridic, București, 2013,pagina 455.

55

Incidente în desfășurarea normală a procesului civil

„Renunțarea la judecată poate fi făcută de mandatar, dar în temeiul unei procuri speciale, fie de parte personal. Manifestarea de voință trebuie să fie clară și fără echivoc,ea neputând fi dedusă din tăcerea sau omisiunea părții de a-și exprima voința.”124

Situația renunțării diferă în funcție de momentul în care reclamantul a formulat această cerere, astfel:

– dacă reclamantul a formulat cererea de renunțare după comunicarea cererii de chemare în judecată,la cererea pârâtului,reclamantul poate fi obligat la restituirea cheluielilor de judecată;

– dacă cererea este formulată la primul termen la care părțile sunt legal citate sau mai târziu de acesta, renunțarea nu se poate face decât cu acordul expres sau chiar tacit al părților, iar când pârâtul nu este prezent, i se acordă un termen pentru a-și exprima părerea cu privire la renunțare, iar dacă nu face acest lucru se consideră o acceptare tacită a renunțării;

– dacă renunțarea se face în apel sau în căile extraordinare, instanța va dispune anularea, în tot sau în parte, în funcție de cerere , a hotărârilor pronunțate în cauză.

Aceste situații sunt reglementate în cuprinsul art. 406 NCPC.

Sunt anumite situații în care legea nu permite renunțarea la judecată

(conform art. 437, alin. (2) Noul Cod Civil cel care introduce o acțiune privind filiația în numele unui copil sau al unei persoane puse sub interdicție judecătorească, precum și copilul care a introdus singur acțiunea, într-o asemenea situația nu se poate renunța la judecarea acțiunii).125

1.2 Renunțarea la dreptul subiectiv pretins

Spre deosebire de situația în care reclamantul renunță la judecată (situație în care nu pierde dreptul de a sesiza din nou instanța cu privire la valorificarea

Curtea de Apel București, Secția a IV a civilă, decizia nr.9354/2000,Culegere de practică judiciară în materie civilă pe anul 2000, pagina 458.

Viorel Mihai CIOBANU,Traian Cornel BRICIU, Claudiu Constantin DINU, Drept Procesual Civil, Editura

Național,București,2013,pagina 328.

56

Incidente în desfășurarea normală a procesului civil

aceluiași drept), atunci când renunță la dreptul subiectiv reprezintă o renunțare definitivă.

Renunțarea la dreptul subiectiv pretins se poate face în orice etapă a procesului nemaifiind necesar consimțământul pârâtului, acesta nu va mai putea fi chemat vreodată în judecată cu privire la acel drept.126

Pentru ca reclamantul să poată renunța la dreptul subiectiv trebuie îndeplinite cumulativ două condiții: acesta să aibă capacitate de exercițiu și renunțarea să se refere la un drept de care el poate dispune.

„Părinții și tutorele, care reprezintă pe minorul fără capacitate de exercițiu sau încuviințează actele minorului cu capacitate de exercițiu restrânsă, nu pot renunța sau încuviința renunțarea la drept fără autorizarea prealabilă a autorității tutelare.”127

Efectele pe care le produce renunțarea diferă în funcție de stadiul procesului,astfel: dacă renunțarea are loc în fața primei instanței, aceasta se va pronunța printr-o hotărâre prin care va respinge cererea în fond și va dispune asupra cheltuielilor de judecată; dacă renunțarea la dreptul subiectiv este făcută în apel, hotărârea primei instanțe va fi anulată în tot sau în parte, în funcție de cererea de renunțarea; iar când renunțarea se face în căile extraordinare de atac, vor fi anulate toate hotărârile pronunțate în cauză.

1.3 Achiesarea

În cadrul procesului civil, achiesarea reprezintă manifestarea consimțământului pârâtului fie de a recunoaște pretențiile reclamantului, fie de a adera la hotărârea pronunțată de instanță împotriva sa și în favoarea reclamantului.128

Art. 408, Noul Cod de Procedură Civilă.

Tribunalul Suprem, secția civilă, decizia nr. 905/1972, în Revista Română de Drept nr. 12/1972, pagina 160.

Florea MĂGUREANU,Drept Procesual Civil,Editura Universul Juridic, București, 2009, pagina 368.

57

Incidente în desfășurarea normală a procesului civil

Unele dintre condițiile necesare pentru a se putea apela la achiesare sunt: capacitatea de a dispune de dreptul respectiv, exprimarea liberă a consimțământului, urmărirea unui scop licit.129

Dacă recunoașterea este făcută la primul termen la care părțile sunt legal citate, iar pârâtul nu fusese pus în întârziere, acesta nu va fi obligat la cheltuieli de judecată.130

În cazul în care achiesarea nu este totală la pretențiile reclamantului, se va dispune disjungerea cauzei și se vor judeca în continuare pretențiile nerecunoscute.

Conform art. 463 NCPC, achiesarea la hotărâre reprezintă „renunțarea unei părți la calea de atac pe care o putea folosi sau pe care a exercitat-o deja

împotriva tuturor sau a anumitor soluții din respectiva hotărâre.” Este necesară acceptarea din partea părții adverse a achiesării numai atunci când aceasta este condiționată.

1.4 Tranzacția

Tranzacția poate fi definită ca fiind „contractul prin care părțile sting un proces început sau preîntâmpină, prin concesii reciproce, consând în renunțări reciproce la pretenții, ori în prestații noi săvârșite sau permise de o parte în schimbul renunțării de către cealaltă parte la dreptul care este litigios sau îndoielnic.”131

„În cazul în care părțile doresc să pună capăt litigiului printr-o tranzacție, instanța judecătorească este datoare să verifice dacă acestea au capacitatea de a tranzacționa, dacă actul este expresia liberei lor voințe, precum și dacă, prin încheierea tranzacției, nu se urmărește realizarea unor scopuri ilicite. Dacă în urma verificării făcute, constată existența unei asemenea situații, instanța este

Sorin IONESCU, Daniel GHIȚĂ, Drept Procesual Civil Român vol.I,Editura Universitaria,Craiova, 2004,pagina

Mihaela TĂBÂRCĂ, Drept Procesual Civil vol. II, Editura Universul Juridic, București, 2013,pagina 467.

Sorin IONESCU,Drept Procesual Civil, Editura Themis,Craiova, 2000, pagina 316.

58

Incidente în desfășurarea normală a procesului civil

obligată să înlăture actul de dispoziție și să continue judecata în fond a cauzei.”132

Noul Cod de Procedură Civilă reglementează tranzacția în art.438-441.

Legiuitorul a prevăzut faptul că tranzacția trebuie încheiată în formă scrisă, specificând faptul că înscrisul respectiv va reprezenta dispozitivul hotărârii.

Din formularea folosită de legiuitor în art. 439 NCPC, s-ar putea concluziona că forma scrisă a tranzacției este o condiție ad validitatem,dar ar fi eronat, aceasta fiind o condiție ad probationem, deoarece tranzacția nu este un act solemn.133

Hotărârea prin care este instituită tranzacția poate fi atacată numai cu recurs la instanța ierarhic superioară.

Secțiunea II. Suspendarea procesului

Suspendarea este reglemantată în art. 411-415 NCPC și poate fi definită ca „oprirea cursului judecății datorită apariției unor împrejurări voite de părți, care nu mai stăruie în soluționarea pricinii, ori independente de voința lor.”134

Din definiția dată de doctrină suspendării se pot identifica două feluri de suspendare: suspendarea voluntară și suspendarea legală, care la rândul ei este de drept sau obligatorie și facultativă sau judecătorească.

2.1 Suspendarea voluntară

Cazurile de suspendare voluntară sunt enumerate expres în cuprinsul art. 411 NCPC,aceasta fiind considerată de doctrinari o normă ce are caracter imperativ, enumerând limitativ aceste situații. Astfel, suspendarea voluntară

Curtea Supremă de Justiție, secția civilă, decizia nr. 552/1990, Buletinul Jurisprudenței/1990-1992, pagina

Mihaela TĂBÂRCĂ, Drept Procesual Civil vol. II, Editura Universul Juridic, București, 2013,pagina 473.

Sorin IONESCU, Daniel GHIȚĂ, Drept Procesual Civil Român vol.I,Editura Universitaria,Craiova, 2004,pagina

59

Incidente în desfășurarea normală a procesului civil

intervine atunci când amândouă părțile o solicită sau când niciuna dintre părți, legal citate, nu se înfățișează la strigarea cauzei.

Legiuitorul a precizat că părțile trebuie să fie legal citate, deci dacă procedura citării nu este legal îndeplinită față de părți sau față de una dintre acestea instanța nu poate dispune suspendarea judecății, trebuind să repete citarea părții în cauză. În punctul al doilea, alin.(1) din art. 411, se precizează faptul că suspendarea nu va opera și cauza se va judeca, dacă reclamantul sau pârâtul a solicitat în scris judecarea în lipsă.

O noutate o reprezintă alin. (2) al art. 411, care prevede că „cererea de judecată în lipsă produce efecte numai la instanța în fața căreia a fost formulată.”

2.2 Suspendarea de drept

Suspendarea de drept sau suspendarea legală, reprezintă situația în care judecătorul nu poate aprecia dacă se impune suspendarea procesului și atunci când apare unul dintre cazurile prevăzute de lege,acesta este obligat să dispună suspendarea.

Cu privire la cazurile în care se impune suspendarea de drept a procesului civil art. 412 din Noul Cod de Procedură Civilă a păstrat ipotezele din vechea reglementare dar a adăugat și o nouă situație prevăzută la pct. 7, alin.(1) al art mai sus menționat „în cazul în care instanța formulează o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare adresată Curții de Justiție a Uniunii Europene, potrivit prevederilor tratatelor pe care se întemeiază Uniunea Europeană.”

Articolul 412, alin. (1) prevede ipotezele de suspendare de drept a cauzei

și termenul până la care aceasta este suspendată:

prin decesul uneia dintre părți, până la introducerea în cauză a moștenitorilor, dacă partea interesată nu cere termen pentru introducerea acestora în cauză;

prin interdicția judecătorească sau punerea sub curatelă a unei părți, până

la numirea tutorelui sau curatorului;

60

Incidente în desfășurarea normală a procesului civil

– prin decesul reprezentantului sau mandatarului uneia dintre părți (dacă a survenit cu mai puțin de 15 zile înaintea înfățișării), până la numirea unui nou reprezentant sau mandatar;

– prin încetarea funcției tutorelui sau curatorului, până la numirea unui nou tutore sau curator;

în cazul persoanei juridice dizolvate, până la numirea lichidatorului;

prin deschiderea procedurii insolvenței, dacă debitorul trebuie

reprezentat, până la numirea administratorului ori lichidatorului judiciar, cu precizarea că deschiderea procedurii insolvenței trebuie să se facă în baza unei hotărâri judecătorești definitive;

– în alte cazuri prevăzute de lege.

În ceea ce privește alte cazuri prevăzute de lege în care se impune suspendarea de drept voi enumera câteva astfel de cazuri cu titlu de exemplu:

„până la soluționarea cererii de abținere, nu se va face niciun act de procedură în cauză, ceea ce echivalează cu o suspendare”; „dacă s-a dispus disjungerea cererii de chemare în garanție, judecata ei va fi suspendată până la soluționarea cererii principale”;art. 19, alin.(2) din Codul de Procedură Penală consacră regula „penalul ține loc civilului” conform căreia judecata în fața instanței civile se suspendă până la rezolvarea definitivă a cauzei penale.135

Totuși, de la această regulă există și o excepție conform căreia, chiar dacă există faptele menționate mai sus, hotărârea poate fi pronunțată, dacă acestea au survenit după închiderea dezbaterilor.136

Motivul pentru care există această posibilitatea ca hotărârea să fie pronunțată dacă faptele au apărut după închiderea dezbaterilor este acela că instanței nu-i mai rămâne decât să delibereze și să pronunțe hotărârea, nemaiavând importanță apariția vreunei situații dintre cele prezentate mai sus.

Viorel Mihai CIOBANU,Traian Cornel BRICIU, Claudiu Constantin DINU, Drept Procesual Civil, Editura Național,București,2013,pagina 322.

Art. 412, alin.(2) Noul Cod de Procedură Civilă.

61

Incidente în desfășurarea normală a procesului civil

2.3 Suspendarea facultativă

Suspendarea legală facultativă permite judecătorului, în funcție de circumstanțe să suspende procesul civil, aceasta rezultă din formularea art. 413, alin.(1) NCPC, care prevede că „instanța poate suspenda judecata”.

În cuprinsul aceluiași articol mai sus menționat sunt reglementate și cazurile în care poate fi aplicată suspendarea legală facultativă:

– când dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existența sau inexistența unui drept care face obiectul altei judecăți;

„Organul administrativ jurisdicțional poate dispune pe baza NCPC suspendarea soluționării contestației, când dezlegarea sa atârnă în totul sau în parte de existența sau neexistența unui drept care face obiectul judecății într-o altă cauză.” (Curtea de Apel Galați, Secția de contencios administrativ și fiscal, decizia nr. 4024 din 16 septembrie 2103 – sursa portal.just.ro)137

– când s-a început urmărirea penală pentru o infracțiune care ar avea o

înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să se dea, dacă legea nu prevede altfel.

– în alte cazuri prevăzute de lege. (cu titlu de exemplu: art. 143 NCPC permite suspendarea procesului până la soluționarea cererii de strămutare; art. 242 NCPC dispune că judecătorul poate suspenda judecata atunci când constată că desfășurarea normală a procesului este împiedicată din vina reclamantului, prin neîndeplinirea obligațiilor stabilite în cursul judecății; art. 307 NCPC prevede posibilitatea suspendării judecății dacă o parte s-a înscris în fals în legătură cu un înscris și este indicat autorul falsului sau complicele acestuia.138)

Suspendarea facultativă durează până când hotărârea pronunțată în cauza care a determinat suspendarea a devenit definitivă.139

Alin. 3 al art. 413 NCPC aduce o noutate permițând instanței să revină motivat asupra suspendării când constată că partea care a cerut-o nu are un

Mihail C. BARBU,Noul Cod de procedură civilă – Jurisprudență rezumată, Editura C.H.Beck, București,

2014,pagina 118.

Viorel Mihai CIOBANU,Traian Cornel BRICIU, Claudiu Constantin DINU, Drept Procesual Civil, Editura Național,București,2013,pagina 323.

Art. 413, alin.(2) Noul Cod de Procedură Civilă

62

Incidente în desfășurarea normală a procesului civil

comportament diligent în cadrul procesului ce a determinat suspendarea, ducând la tergiversarea soluționării acestuia, sau dacă urmărirea penală care a determinat suspendarea durează mai mult de un an, fără a se dispune o soluție în cauza respectivă.

2.4 Procedura suspendării

În privința căii de atac împotriva încheierii prin care s-a dispus suspendarea procesului Noul Cod de Procedură Civilă aduce o noutate prin intermendiul art. 414, această încheiere putând fi atacată cu recurs la instanța ierarhic superioară, în mod separat, cu excepția situației în care suspendarea a fost dispusă de Înalta Curte de Casație și Justiție, când hotărârea este definitivă. Din cele menționate mai sus rezultă faptul că încheierea prin care s-a dispus suspendarea procesului are caracter interlocutoriu.

Judecarea procesului poate fi reluată prin modalitățile prevăzute de lege

(art. 415 NCPC):

prin cererea de redeschidere făcută de una dintre părți, când suspendarea este voluntară;

prin cererea de redeschidere a procesului, făcută cu arătarea moștenitorilor, tutorelui sau curatorului, a celui reprezentat de mandatarul

defunct, a noului mandatar sau a părții interesate, a lichidatorului, a administratorului judiciar ori a lichidatorului judiciar în cazul suspendării de drept;

după pronunțarea hotărârii de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene în situația nouă prevăzută de art. 412, alin(1), pct. 7 NCPC;

prin alte modalități prevăzute de lege;

Secțiunea III. Perimarea cererii

Într-o accepțiune mai largă perimarea este „o cauză de stingere a unui act procesual care nu s-a îndeplinit sau nu s-a urmărit în termenul prevăzut de lege”,

iar în accepțiunea mai restrânsă, perimarea poate fi definită ca „o sancțiune

63

Incidente în desfășurarea normală a procesului civil

procesuală care constă în stingerea procesului în faza în care se găsește și care se bazează pe prezumția de desistare a părții de la cererea făcută, dedusă din faptul nestăruinței vreme îndelungată în judecată.”140

Legiuitorul a prevăzut în cuprinsul art. 416 NCPC condițiile în care poate opera perimarea, astfel orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau retractare (din interpretarea textului legii rezultă faptul că perimarea poate interveni în orice fază a procesului, în primă instanță, în apel sau chiar în caile extraordinare de atac) se permiă de drept dacă a rămas în nelucrare, din motive imputabile părții timp de 6 luni.

În alin.(3) al articolului menționat în paragraful anterior legiuitorul a prevăzut și excepția de la regulă, adică situația în care actul de procedură trebuia efectuat din oficiu sau când motivele din cauza cărora cererea nu a ajuns la instanța competentă sau nu se poate fixa termen de judecată nu sunt imputabile părții, nu poate opera perimarea.

Pentru a interveni perimarea trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții:

instanța să fi fost învestită cu o cerere („cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau retractare”);

cererea trebuie să rămână timp de 6 luni în nelucrare;

lăsarea cererii în nelucrare trebuie să fie din culpa părții, per a contrario, dacă acesteia nu i se poate imputa vreo vină, perimarea nu operează.141

Perimarea este întreruptă prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecării procesului de către partea interesată.142

Sorin IONESCU, Daniel GHIȚĂ, Drept Procesual Civil Român vol.I,Editura Universitaria,Craiova, 2004,pagina

Mihaela TĂBÂRCĂ, Drept Procesual Civil vol. II, Editura Universul Juridic, București, 2013,pagina 506.

Art. 417, Noul Cod de Procedură Civilă.

64

Incidente în desfășurarea normală a procesului civil

„ Termenul de perimare nu este întrerupt în cazul în care actul de procedură este adresat altei instituții decât instanței pe rolul căreia se află cauza dedusă judecății.”143

În ceea ce privește suspendarea cursului perimării, cauzele care determină acest lucru sunt prevăzute în art. 418 NCPC:

– cât timp durează suspendarea judecății, mai exact suspendarea facultativă, și în alte cazuri prevăzute de lege, dacă suspendarea nu este cauzată de lipsa de stăruință a părților în judecată;

– în cazurile de suspendare de drept, cursul perimării este suspendat timp de o lună de la data la care s-au petrecut faptele ce au determinat suspendarea, cu precizarea ca aceste fapte să se fi petrecut în cele din urmă 3 luni ale termenului de perimare;

– perimarea se suspendă pe timpul cât partea nu poate stărui în judecată din cauza unor motive temeinic justificate dar și în alte cazuri expres prevăzute de lege.

Deoarece legiuitorul a menționat că perimarea operează și în alte cazuri expres prevăzute de lege, deducem că motivele expuse de acesta nu au un caracter limitativ, ci unul exemplificativ.

3.1 Procedura perimării

Perimarea poate fi constatată din oficiu sau la cererea părții interesate, judecătorul având obligația de a dispune citarea părților. Perimarea poate fi de asemenea invocată pe cale de excepție.

Fiind un incident procedural, cererea sau excepția de perimare va fi soluționată de instanță în aceeași compunere pe care trebuie să o aibă și la soluționarea cererii față de care va opera perimarea, astfel dacă în procesul

143 Curtea de Apel București, secția comercială, decizia nr. 301/2000,Culegere de practică judiciară în materie comercială pe anii 2000-2001, pagina 204.

65

Incidente în desfășurarea normală a procesului civil

respectiv este necesară participarea procurorului, acesta va trebui să pună concluzii și asupra perimării.144

Dacă instanța constată că perimarea nu a intervenit, conform art. 421, alin.(1) NCPC , aceasta va pronunța o încheiere ce poate fi atacată odată cu fondul procesului, dar dacă se constată perimarea,instanța va da o hotărâre, așa cum prevede alin.(2) al art. 421, hotărâre ce poate fi atacată cu recurs la instanța ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la pronunțare.

3.2 Efectele perimării

Dacă perimarea se constată cu privire la cererea de chemare în judecată, așa cum este logic, părțile vor fi repuse în situația anterioară.

„Efectul perimării apelului este rămânerea definitivă a hotărârii primei instanțe.”145

Principalul efect al perimării îl reprezintă lipsirea de efecte a tuturor actelor făcute în acea instanță, în cauza respectivă, dar legiuitorul permite ca părțile să folosească aceleași dovezi utilizate în cursul judecării cererii perimate,dacă se va face o nouă cerere de chemare în judecată și instanța consideră că nu este necesară refacerea acestora.146

Art. 423 Noul Cod de Procedură Civilă aduce o noutate în comparație cu vechea reglementare și anume, perimarea instanței. Aceasta se referă la situația în care nu există motive de perimare imputabile părții,dar cererea a rămas în nelucrare timp de 10 ani, intervenind ca sancțiune de drept perimarea cererii respective.

Mihaela TĂBÂRCĂ, Drept Procesual Civil vol. II, Editura Universul Juridic, București, 2013,pagina 513.

Tribunalul Suprem,colegiul civil, decizia nr.2264/1955,în C.D. 1955, pagina 260. Sursa portal.just.ro

Art. 422, Noul Cod de Procedură Civilă.

66

Deliberarea și pronunțarea hotărârilor judecătorești

Capitolul V.

Deliberarea și pronunțarea hotărârilor judecătorești

Secțiunea I. Deliberarea judecătorilor

Deliberarea reprezintă operațiunea prin care sunt stabilite faptele și sunt aplicate normele de drept, fiind esența actului jurisdicțional. Această etapă are loc după ce au fost rezolvate excepțiile procesuale, au fost administrate toate mijloacele de probă ce au fost încuviințate de instanță, s-a încheiat dezbaterea în fond, părțile punând concluziile personal sau prin intermediul reprezentanților. Dacă președintele se consideră lămurit declară dezbaterile închise și trece la următoarea etapă, a deliberării.147

Dacă în timpul deliberării judecătorul nu se consideră lămurit va putea repune cauza pe rol în vederea rezolvării problemelor ce au apărut.

La deliberare participă membrii completului în fața căruia au avut loc dezbaterile, iar primul care se pronunță este cel mai nou în funcție, iar ultimul este președintele completului.148

Activitatea deliberării este mult mai complexă decât pare, deoarece judecătorul trebuie să aleagă între cele două susțineri ale părților sau să realizeze pe baza probelor administrate în cauză o altă soluție, care va reprezenta opera proprie, executată în condițiile legii.149

Dacă instanța nu ia hotărârea de îndată, poate amâna pronunțarea acesteia pentru un termen ce nu poate depăși 15 zile, iar odată cu anunțarea acestui

Sorin IONESCU, Daniel GHIȚĂ, Drept Procesual Civil Român vol.I,Editura Universitaria,Craiova, 2004,pagina

Art. 395,alin.(2) Noul Cod de Procedură Civilă.

Viorel Mihai CIOBANU,Traian Cornel BRICIU, Claudiu Constantin DINU, Drept Procesual Civil, Editura

Național,București,2013,pagina 330.

67

Deliberarea și pronunțarea hotărârilor judecătorești

termen judecătorul poate stabili că pronunțarea se face prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.150

În cuprinsul art. 396 NCPC, putem observa două elemente cu caracter de noutate, și anume: termenul maxim de 15 zile pentru care se poate amâna pronunțarea hotărârii a fost majorat față de cel de 7 zile prevăzut în art. 260, alin.(1) din vechiul Cod de Procedură Civilă. Al doilea aspect ce are caracter de noutate îl reprezintă posibilitatea instanței de a pune soluția în urma pronunțării hotărârii la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței. Astfel, dacă la termenul la care s-a dispus amânarea pronunțării hotărârii, președintele a pus în vedere părților faptul că au posibilitatea de a intra în posesia conținutului hotărârii prin mijlocirea grefei instanței, art. 402 NCPC, nu-și mai găsește aplicabilitatea, nemaifiind necesară pronunțarea hotărârii în ședință publică la locul unde s-au desfășurat dezbaterile.

În vederea respectării principiului disponibilității instanța trebuie să se pronunțe asupra cererilor deduse judecății cu condiția de a nu acorda mai mult sau altceva decât este solicitat în cererile respective.151

Alineatul (2) al articolului 397 NCPC, aduce o noutate cu o importantă aplicabilitate practică, cu privire la cererile ce au ca obiect pretenții privitoare la sume datorate periodic (chirie, arendă, plata salariului etc.), fiind impusă obligația plății de către debitor a sumelor devenite exigibile după introducerea cererii.

Hotărârea trebuie să fie luată cu majoritatea membrilor completului de judecată, dacă nu este posibilă realizarea unanimității, iar dacă nici majoritatea nu se poate realiza, cauza se va judeca în complet de divergență.

Dacă nu este posibilă judecarea cauzei în complet de divergență în aceeași zi, aceasta se va face într-un termen ce nu poate depăși 20 de zile sau 7 zile în cazurile declarate urgente, așa cum prevede textul art. 399,alin.(1) NCPC.

Art. 396, alin(1) și (2), Noul Cod de Pocedură Civilă.

Art. 397,alin.(1) Noul Cod de Procedură Civilă.

68

Deliberarea și pronunțarea hotărârilor judecătorești

Acest termen de 20 de zile reprezintă o noutate, deoarece în vechea reglementare termenul era de doar 5 zile.

Din completul de divergență fac parte membrii inițiali ai completului,cărora li se alătură președintele completului, vicepreședintele, președintele de secție sau un judecător desemnat de președinte.

După ce a fost luată hotărârea, conform art. 401 NCPC se va întocmi de îndată o minută care va cuprinde soluția și opinia separată a judecătorilor aflați în minoritate. Legiuitorul a păstrat formularea din vechea reglementare, nefăcând o precizare cu privire la termenul în care trebuie întocmită minuta, dar prin folosirea sintacmei „de îndată” înseamnă că se dorește un termen cât mai scurt.

Exită obligația ca minuta să fie semnată pe fiecare pagină de judecători și de magistratul asistent, când este cazul, fiind consemnată într-un registru al grefei. Dacă această obligație nu este îndeplinită va interveni ca sancțiune nulitatea hotărârii.152

Dacă pronțarea hotărârii se va face în ședință publică, adică să nu intervină situația prevăzută mai sus în care judecătorul pune în vedere părților că pot lua act prin mijlocirea grefei instanței, partea care este prezentă la pronunțarea poate renunța la calea de atac, fapt ce va fi consemnat într-un proces-verbal semnat de președinte și grefier.153

Secțiunea II. Hotărârea judecătorească

2.1 Noțiune, conținut, clasificare

Hotărârea judecătorească reprezintă actul final al judecății, de dispoziție al instanței cu privire la litigiul dintre părți, acesta fiind scopul urmărit prin declanșare procesului civil, prin intermediul său se tranșeză conflictul și este înlocuită susținerea contradictorie a părților cu părerea judecătorului, părere ce

Art. 401,alin.(2) Noul Cod de Procedură Civilă.

Art. 404, alin.(1) Noul Cod de Procedură Civilă.

69

Deliberarea și pronunțarea hotărârilor judecătorești

se bucură de autoritatea prevăzută de lege și poate fi impusă silit prin intermediul forței de constrângere a statului.154

În ceea ce privește denumirile hotărârilor judecătorești acestă problemă este rezolvată de legiuitor prin intermediul art. 424 NCPC, astfel: hotărârea se numește sentință când cauza este soluționată de prima instanță sau aceasta se dezînvestește fără soluționarea cauzei sau în situația în care judecătoria soluționează în cale de atac hotărârile autorităților administrației publice cu activitate jurisdicțională sau ale altor organe cu astfel de activitate; hotărârile poartă denumirea de decizie când instanța se pronunță asupra apelului, recursului și recursului în interesul legii; hotărârea prin care instanța se pronunță asupra contestației în anulare sau asupra revizuirii se poate numi, după caz fie sentință fie decizie; iar celelalte hotărâri se numesc încheieri.

Cu privire la conținutul hotărârii tot legiuitorul tranșeză și această problemă, nefiind necesară trimiterea la doctrină, deoarece detaliază explicit fiecare element al hotărârii în parte prin intermediul art. 425 NCPC. În noua reglementare numai este păstrat cuprinsul art. 261,alin(1) din Vechiul Cod de

Procedură civilă în care erau prezentate elementele ce trebuiau cuprinse de orice hotărâre judecătorească.

O hotărâre judecătorească este alcătuită din trei părți: partea introductivă sau practicaua, considerentele și dispozitivul.

Partea introductivă sau practicaua cuprinde mențiuni cu privire la: denumirea instanței și numărul dosarului; data ședinței de judecată; numele,prenumele și calitatea membrilor completului dar și a grefierului; datele de identificare ale părților sau ale reprezentanților lor; numele și prenumele procurorului și parchetul de care aparține când acesta participă la ședință; dacă procedura de citare a fost legal îndeplinită; obiectul procesului; probele ce au fost administrate; cererile, declarațiile și prezentarea pe scurt a susținerilor părților; soluția dată; calea de atac și termenul de exercitare al acesteia;

154 Viorel Mihai CIOBANU,Traian Cornel BRICIU, Claudiu Constantin DINU, Drept Procesual Civil, Editura

Național,București,2013,pagina 331.

70

Deliberarea și pronunțarea hotărârilor judecătorești

modalitatea în care a avut loc ședința, în camera de consiliu sau publică; semnătura membrilor completului și a grefierului.155 Dacă dezbaterile au fost

înscrise într-o încheiere de ședință, practicaua nu va conține decât elemente de identificare ale instanței și ale membrilor completului, grefierului și procurorului, cu indicarea faptului că restul elementelor se regăsesc în

încheiere.156

În partea a doua a hotărârii, în considerente sunt cuprinse elementele de fapt și de drept pe baza cărora părțile își fac susținerile, dar și motivele care s-au admis acestea și cele pentru care au fost înlăturate cererile părților.157

Ultima parte, dispozitivul, cuprinde soluția dată tuturor cererilor deduse judecății și cuantumul cheltuielilor de judecată acordate cu indicarea elementelor de identificare ale părților (nume, prenume,CNP, domiciliu sau reședință, ori elementele de identificare ale persoanei juridice, după caz). Tot în această parte, dar în finalul ei se menționează dacă hotărârea este supusă unei căi de atac sau este definitivă, data pronunțării, dacă s-a făcut în ședință publică sau în camera de consiliu și semnăturile membrilor completului de judecată.158

„Hotărârea judecătorească îndeplinește toate cerințele privind conținutul său când judecătorul a expus în mod corespunzător situația de fapt pe care a reținut-o pe baza probelor administrate, ca și motivele de fapt și de drept pe care

și-a întemeiat soluția, arătând totodată și motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.” (Tribunalul Arad, Secția contencios administrativ și fiscal, decizia nr. 37 din 25 septembrie 2013)159

În ceea ce privește clasificarea hotărârilor judecătorești aceasta se face după mai multe criterii:

– în funcție de etapa în care se află procesul hotărârile judecătorești se clasifică în sentințe, decizii și încheieri, aspect deja dezbătut;

Art. 233,alin.(1) Noul Cod de Procedură Civilă.

Art. 425, alin(1), lit.a, Noul Cod de Procedură Civilă.

Art. 425, alin.(1),lit.b, Noul Cod de Procedură Civilă.

Art. 425, alin.(1)lit.c și alin(3), Noul Cod de Procedură Civilă.

Mihail C. BARBU,Noul Cod de procedură civilă – Jurisprudență rezumată, Editura C.H.Beck, București,

2014,pagina 122.

71

Deliberarea și pronunțarea hotărârilor judecătorești

în funcție de durata acțiunii hotărârii: hotărâri propriu-zise (care rezolvă fondul și au acțiune nelimitată în timp) și hotărâri provizorii;

în funcție de posibilitatea atacării lor:hotărâri definitive și hotărâri nedefinitive;

în funcție de posibilitatea executării lor: executorii și neexecutorii;

în funcție de conținutul lor: integrale (care dezînvestesc instanța de întregul dosar) și parțiale (când sunt recunoscute doar o parte din pretenții);160

2.2 Redactarea și comunicarea hotărârii judecătorești

În ceea ce privește redactarea și comunicarea hotărârilor judecătorești, aceste două activități judiciare sunt reglementate în art. 426-427 NCPC.

Hotărârea judecătorească este redactată de către judecătorul care a soluționat procesul, iar dacă unul dintre asistenții judiciari, în cazul în care intră în compunerea completului, sau unul dintre judecătorii ce alcătuiesc completul rămâne în minoritate trebuie să-și redacteze propriile considerente.

Această hotărâre trebuie semnată de către membrii completului și de către grefier, iar dacă unul dintre membrii este în imposibilitatea de a o semna va fi semnată de către președintele completului în locul său sau de către președintele instanței, după caz.

Termenul în care hotărârea trebuie redactată și semnată este de 30 de zile de la pronunțare, iar în acest timp până la redactare, partea interesată poate solicita un certificat de grefă care să cuprindă soluția pronunțată.

Conform art. 427,alin.(1) NCPC,imediat ce a fost redactată și semnată, hotărârea va fi comunicată părților, cu precizarea că această comunicare se face în copie, chiar dacă hotărârea este definitivă.

În ceea ce privește cuantumul cheltuielilor de judecată, deoarece am făcut precizare despre acestea mai sus, art.451 NCPC prevede expres în ce constau aceste cheltuieli: taxele judiciare de timbru și timbrul judiciar, onorariul avocaților, al experților, sumele cuvenite martorilor pentru deplasare și pierderile cauzate în vederea prezentării lor în fața instanței,cheltuieli de

160 Mihaela TĂBÂRCĂ, Drept Procesual Civil vol. II, Editura Universul Juridic, București, 2013,pagina 548.

72

Deliberarea și pronunțarea hotărârilor judecătorești

transport și de cazare când este cazul dar și alte cheltuieli necesare bunei soluționări a procesului civil.

2.3 Efectele hotărârii judecătorești

Principalele efecte ale unei hotărâri judecătorești sunt: dezînvestește instanța de litigiul pe care l-a soluționat; sub aspect probatoriu are valoare unui înscris autentic; are putere executorie; produce efecte retroactive, atunci când se constată drepturi preexistente; este obligatorie și opozabilă terților; are autoritate de lucru judecat.161

În ceea ce privește autoritatea de lucru judecat art. 430, alin.(2) NCPC, stabilește că „autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul, precum și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă”.

„Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași acuze și pentru același obiect. Nu are relevanță faptul că în cauza anterioară a fost respinsă acțiunea pe temeiul lipsei calității procesuale pasive, iar nu pe fond, de vreme ce s-a constatat că pârâții nu au calitate procesuală raportat la o cerere, care a fost reformulată tot în contradictoriu cu aceeași pârâți. Formularea unor capete suplimentare de cerere nu limitează efectele lucrului judecat asupra capătului principal de cerere.” (Judecătoria Mediaș, sentința nr. 654 din 19 martie 2013)162

Faptul că autoritatea de lucru judecat privește nu numai dispozitivul ci și considerentele pe care acesta se bazează reprezintă o noutate adusă de intrarea în vigoare a Noului Cod de Procedură Civilă, noutate ce este criticată de unii doctrinari,dar are o utilitate practică.

Mihaela TĂBÂRCĂ, Drept Procesual Civil vol. II, Editura Universul Juridic, București, 2013,paginile 581-584.

Mihail C. BARBU,Noul Cod de procedură civilă – Jurisprudență rezumată, Editura C.H.Beck, București,

2014,pagina 133.

73

Deliberarea și pronunțarea hotărârilor judecătorești

Secțiunea III. Executarea provizorie

Regula o reprezintă faptul că numai hotărârea executorie sau definitivă poate fi pusă în executare silită, dar „se pot pune în executare și hotărâri de fond de primă instanță, nedefinitive dacă se bucură de executare provizorie, de drept sau judecătorească”.163

Cazurile în care executarea provizorie de drep intervine sunt expres prevăzute de legiuitor în art. 448, alin.(1) NCPC,acestea trebuind să aibă ca obiect:

– stabilirea modului de exercitare a autorității părintești, stabilirea locuinței minorului și modul de exercitare a dreptului de a avea legături personale cu acesta;

plata salariilor sau altor drepturi izvorâte din contracte de muncă și a sumelor cuvenite șomerilor;

despăgubiri pentru accidente de muncă;

rente ori sume datorate cu titlu de obligație de întreținere sau alocație pentru copii și pensii acordate în cadrul asigurărilor sociale;

despăgubiri în caz de moarte sau vătămare a integrității corporale ori sănătății, dacă acestea au fost acordate sub formă de prestații bănești periodice;

reparații grabnice;

punerea sau ridicarea sigiliului ori facerea inventarului;

cereri privitoare la posesie,numai în legătură cu aceasta;

hotărâri în temeiul recunoașterii pretențiilor reclamantului de către pârât;

în orice cazuri în care legea prevede că hotărârea este executorie;

Cu privire la executarea provizorie judecătorească, aceasta poate fi încuviințată de către instanță, așa cum prevede art. 449, alin.(1) NCPC, când hotărârile privesc bunuri „ori va considera că măsura este necesară în raport cu temeinicia vădită a dreptului ori cu starea de insolvabilitate a debitorului,

163 Viorel Mihai CIOBANU,Traian Cornel BRICIU, Claudiu Constantin DINU, Drept Procesual Civil, Editura

Național,București,2013,pagina 339.

74

Deliberarea și pronunțarea hotărârilor judecătorești

precum și atunci când neluarea de îndată a acestei măsuri este vădit prejudiciabilă pentru creditor”164.

Alineatul al doilea al art. 449 NCPC prevede cazurile în care executarea provizorie judecătorească nu poate fi încuviințată:

în materie de strămutare de hotare, desființare de construcții, sau oricăror lucrări având o așezare fixă;

când prin hotărâre se dispune intabularea unui drept sau radierea lui din cartea

funciară;

Secțiunea IV. Îndreptarea, lămurirea și completarea hotărârii

judecătorești

4.1 Îndreptarea hotărârilor judecătorești

În practică pot exista situații în care în cuprinsul hotărârilor instanței se strecoară anumite greșeli, dacă acestea sunt de judecată se remediază prin intermediul căilor de atac, iar dacă sunt de însemnătate mai mică se poate apela la îndreptarea acestora.

Prin greșeli de mai mică importanță, am dorit să cuprind atât erorile cât și omisiunile ce apar în hotărârile respective. Legiuitorul enumeră exemplificativ în art. 442, alin.(1) cu privire la ce pot apărea aceste erori sau omisiuni: cu privire la nume, calitate, susținerile părților. Aceste mici greșeli pot fi îndreptate din oficiu, dar dacă instanța nu observă prezența lor, pot fi remediat la cererea părții interesate, iar instanța se va pronunța prin încheiere cu privire la

îndreptarea acestora.

„Prin cererea de îndreptare a unei erori materiale, reclamanta nu poate obține completarea elementelor de identificare a persoanei pârâtului cu inițiala tatălui, dacă prin aceasta se urmărește,în realitate, schimbarea persoanei

164 Art. 449,alin.(1),Noul Cod de Procedură Civilă.

75

Deliberarea și pronunțarea hotărârilor judecătorești

pârâtului din dispozitivul hotărârii judecătorești, supusă îndreptării pe această cale.” (C.A. București, Secția a III a civilă, decizia nr. 2337/1999,Culegere de practică judiciară în materie civilă pe anul 1999,pagina 305).165

4.2 Lămurirea hotărârii

Părțile pot solicita lămurirea dispozitivului unei hotărâri sau înlăturarea unor dispoziții potrivnice, numai dacă sunt necesare lămuriri cu privire la

înțelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii sau dacă aceasta cuprinde dispoziții contradictorii.166

Legiuitorul a acordat acestei proceduri un caracter de urgență stabilind că „instanța va rezolva cererea de urgență, prin încheiere dată în camera de consiliu cu citarea părților”.

4.3 Completarea hotărârii

Legiuitorul a prevăzut în cuprinsul art. 444 NCPC atât situațiile în care poate fi solicitată completarea hotărârii cât și termenele până la care aceasta poate fi solicitată.

Astfel, completarea hotărârii poate fi solicitată în următoarele situații:

– „dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale.”167

-„ dacă instanța a omis să se pronunțe asupra cererilor martorilor, experților, traducătorilor, interpreților sau apărătorilor cu privire la drepturile lor.”168

Termenul în care se poate solicita completarea hotărârii este același în care se poate declara apel sau recurs, în cauza respectivă, iar în cazul hotărârilor date în căile extraordinare de atac sau după casare cu reținere, în termen de 15 zile de la pronunțare.

Mihaela TĂBÂRCĂ, Drept Procesual Civil vol. II, Editura Universul Juridic, București, 2013,pagina 597.

Art. 443,alin.(1) Noul Cod de Procedură Civilă.

Art. 444,alin(1) Noul Cod de Procedură Civilă.

Art. 444, alin(3), Noul Cod de Procedură Civilă.

76

Concluzii

Principalul motiv care m-a determinat să abordez această temă, „Procedura în fața primei instanțe” a fost frecvența din ce în ce mai mare cu care problemele părților cu interese contrare se dispută în fața instanței de judecată.

Astfel, prin prezenta lucrarea am încercat să tranșez principalele probleme ce pot apărea încă de la pornirea procesului civil și până la redactarea hotărârii de către judecător,într-un limbaj cât mai comun, interpretând scrierile doctrinarilor dar și unele decizii ale instanțelor de diferite grade.

Prin structurarea lucrării în cele cinci capitole, am dorit ca cititorul să poată delimita ușor fiecare etapă ce trebuie parcursă în procesul civil, de la

început și până la sfârșitul acestuia, în fața primei instanțe.

Primul capitol a fost destinat unei scurte prezentări a judecății în primă instanță.

În al doilea capitol, am prezentat fiecare act procedural ce trebuie îndeplinit, cu elementele ce trebuie să le cuprindă acesta, pentru ca fiecare parte să aibă acces la probe și cererile sale să nu fie respinse din cauza lipsei anumitor elemente fie din cererea de chemare în judecată, fie din întâmpinare sau cererea reconvențională.

În cuprinsul celui de-al treilea capitol, am prezentat într-o manieră mai amănunțită mijloacele de probă pe care le au la dispoziție părțile în vederea susținerii pretențiilor acetora, dar și modalitatea de administrare a probelor în procesul civil.

Cu privire la incidentele ce pot apărea în timpul procesului civil, am ales să dezbat această temă în cuprinsul celui de-al patrulea capitol, deoarece părțile trebuie să cunoască ce acte de dispoziție pot efectua în vederea finalizării procesului,dar și ce nu trebuie să facă pentru a nu se ajunge la suspendarea procesului sau la perimarea cererii de chemare în judecată.

Ultimul capitol a fost destinat exclusiv activității judecătorilor, care este și cea mai importantă etapă, deoarece susținerile și cererile părților se concretizează printr-o hotărârea judecătorească, care tranșează problema apărută

între acestea.

Am încercat o cât mai bună evidențiere a noutăților și diferențelor față de vechiul Cod de procedură civilă prin compararea articolelor din cele două reglementări și prin aducerea ca exemplu a unor hotărâri ale instanțelor judecătorești naționale de diferite grade.

Consider că prezenta lucrare are caracter util datorită modalității în care sunt dezbătute etapele procesului civil, exemplelor din practică ce au fost notate

și limbajului cât mai comun în care este redactată.

Bibliografie

Legislație:

Codul Civil;

Noul Cod Civil;

Codul de Procedură Civilă;

Noul Cod de Procedură Civilă;

Cursuri și tratate:

Sorin IONESCU, Daniel GHIȚĂ, Drept Procesual Civil Român vol.I,Editura Universitaria,Craiova, 2004.

Mihaela TĂBÂRCĂ, Drept Procesual Civil vol. II, Editura Universul

Juridic, București, 2013.

Ioan LEȘ, Tratat de drept procesual civil,Editura C.H.Beck, București,

2008.

Gabriel BOROI și Octavia SPINEANU-MATEI, Codul de Procedură civilă, Coduri adnotate, Editura All Beck, București, 2005.

Mircea URSUȚA,Sinteza noutăților Codului de procedură civilă,Editura

Universul Juridic, București,2013.

Viorel Mihai CIOBANU,Traian Cornel BRICIU, Claudiu Constantin DINU, Drept Procesual Civil, Editura Național,București,2013.

Mihail C. BARBU,Noul Cod de procedură civilă – Jurisprudență rezumată, Editura C.H.Beck, București, 2014.

Maria FODOR, Probele în procesul civil,Editura Universul Juridic,

București, 2006.

9. Mihai CIOBANU, Gabriel BOROI, Traian Cornel BRICIU, Drept procesual civil,Editura C.H.Beck, București, 2011.

10. Daniel GHIȚĂ,Drept Procesual Civil,Editura Universitaria,Craiova,

2006.

11. Florea MĂGUREANU,Drept Procesual Civil,Editura Universul Juridic,

București, 2009.

12. Sorin IONESCU,Drept Procesual Civil, Editura Themis,Craiova, 2000.

Bibliografie

Legislație:

Codul Civil;

Noul Cod Civil;

Codul de Procedură Civilă;

Noul Cod de Procedură Civilă;

Cursuri și tratate:

Sorin IONESCU, Daniel GHIȚĂ, Drept Procesual Civil Român vol.I,Editura Universitaria,Craiova, 2004.

Mihaela TĂBÂRCĂ, Drept Procesual Civil vol. II, Editura Universul

Juridic, București, 2013.

Ioan LEȘ, Tratat de drept procesual civil,Editura C.H.Beck, București,

2008.

Gabriel BOROI și Octavia SPINEANU-MATEI, Codul de Procedură civilă, Coduri adnotate, Editura All Beck, București, 2005.

Mircea URSUȚA,Sinteza noutăților Codului de procedură civilă,Editura

Universul Juridic, București,2013.

Viorel Mihai CIOBANU,Traian Cornel BRICIU, Claudiu Constantin DINU, Drept Procesual Civil, Editura Național,București,2013.

Mihail C. BARBU,Noul Cod de procedură civilă – Jurisprudență rezumată, Editura C.H.Beck, București, 2014.

Maria FODOR, Probele în procesul civil,Editura Universul Juridic,

București, 2006.

9. Mihai CIOBANU, Gabriel BOROI, Traian Cornel BRICIU, Drept procesual civil,Editura C.H.Beck, București, 2011.

10. Daniel GHIȚĂ,Drept Procesual Civil,Editura Universitaria,Craiova,

2006.

11. Florea MĂGUREANU,Drept Procesual Civil,Editura Universul Juridic,

București, 2009.

12. Sorin IONESCU,Drept Procesual Civil, Editura Themis,Craiova, 2000