PROCEDURA IN CAZUL PLÂ NGERII PREALABILE [604521]

UNIVERSITATEA “SPIRU HARET”
FACULTATEA DE ȘTIIN ȚE JURIDICE ȘI ȘTIIN ȚE ECONOMICE ,
CONSTAN ȚA

PROCEDURA IN CAZUL PLÂ NGERII PREALABILE

COORDONATOR, ABSOLVENT: [anonimizat]. UNIV. D R. BRĂNESCU ROBERT
TIBERIU DUȚU ALEXANDRU

Septembrie – 2016

2
CUPRINS
ABREVIERI ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. 3
INTRODUCERE ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………….. 4
CONSIDERAȚII GENERALE PRIVIND PLÂNGEREA PREALABILĂ ………………………….. ……. 7
I.1.Noțiunea de plângere prealabilă. ………………………….. ………………………….. ………………………. 7
I.2. Natura juridică și caracterele plângerii prealabile ………………………….. ………………………….. 9
I.3. Acțiune a civilă în cazul plâng erii penale ………………………….. ………………………….. ………… 10
I.4. Instituția plângerii penale în alte sisteme de drept ………………………….. ………………………… 13
I.5. Infracțiuni pentru care este prevăzută procedur a plângerii prealabile ………………………….. 14
I.6. Principiul disponibilității în procedura plângerii prealabile ………………………….. …………… 15
CONDIȚII DE FOND ȘI FORMĂ PENTRU INTRODUCEREA PLÂNGERII PREALABILE …… 20
II.1. Titularii plângerii prealabile. ………………………….. ………………………….. ……………………….. 20
II.1.1. Persoana vătămată – titular al plângerii prealabile ………………………….. ……………… 20
II.1.2.Titularul plângerii prealabile în cazul persoanelor cu capacitate de exercițiu
restrânsă și a celor fără capacitate de exercițiu. ………………………….. ………………………….. .. 22
II.1.3. Persoana juridică titulară a plângerii prealabile ………………………….. …………………. 23
II.2.Termenul de introducere al plângerii prealabile ………………………….. ………………………….. . 24
II.2.1. Natura juridică a termenului de introducere a plângerii penale …………………………. 24
II.2.2. Calculul termenului de introducere a plângerii prealabile ………………………….. …….. 25
II.3. Conținutul s i forma plângerii prealabile ………………………….. ………………………….. ………… 28
II.3.1. Conținutul plângerii prealabile ………………………….. ………………………….. ……………… 28
II.3.2. Condit ii de formă ………………………….. ………………………….. ………………………….. …….. 30
II.4. Organele la care se poate introduce plângerea prealabilă. Competența acestora. …………. 31
POSIBILITATEA ÎNLĂTURĂRII RĂSPUNDERII PENALE ÎN CAZUL INFRACȚIUNILOR
CARE NE CESITĂ PLÂNGERE PREALABILĂ ………………………….. ………………………….. … 38
III.1 Lipsa plângerii prealabile – cauză care înlătură răspunderea penală ………………………….. 39
III.2. Retragerea plângerii prealabile ………………………….. ………………………….. ……………………. 40
III.3. Împăcarea părților ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………… 41
PARTICULARITĂȚI PRIVIND PROCEDURA PLÂNGERII PREALABILE …………………………. 45
IV.1. Procedura în cazul infracțiunilor flagrante ………………………….. ………………………….. ……. 45
IV.2. Procedura în caz de conexitate sau indivizibilitate ………………………….. …………………….. 48
4.3. Procedura plângerii prealabile în cazul schimbării încadrării juridice a faptei. …………….. 49
CONCLUZII ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………………. 51
BIBLIOGRAFIE ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………… 54

3 ABREVIERI
alin. – alineatul
Apud – citat după
art. – articol(ul)
Bull. – Buletinul Curții de Casație a României
C. corn. – Codul comercial
C. proc. civ. – Codul de procedură civil ă
C. proc. fisc. – Codul de procedură fiscală
C. proc. pen. – Codul de procedură penală
CA. – Curtea de Apel
CD. – Culegere de decizii
C.S.J. – Curtea Supremă de Justiție
cap. – capitol(ul)
Cas. -Curtea de Casație și Justiție a României
ed. – ediția
Ed. – Editura
I.C.C.J. – Înalta Curte de Casație și Justiție
Ibidem – în același loc
Idem – același autor
Jud. – Judecătoria
lit. – litera
M. Of. – Monitorul Oficial
n.n. – nota noastră
nr. – număr(ul)
O.G. – Ordonanța Guvernului
O.U.G. – Ordo nanța de urgență a Guvernului
op. cit. – opera citată
pg. – pagina
pct. – punctul
R.D.C. – Revista de Drept Comercial
R.D.P. – Revista de Drept Penal
R.R.D. – Revista Română de Drept
s.n. – sublinierea noastră
Trib.
București – Tribunalul Bucu rești
Trib. Suprem – Tribunalul Suprem
Trib. – Tribunalul
Urm. – următoarele
vol. – volum

4 INTRODUCERE

Instituția plângerii prealabile își are sediul materiei în Partea specială a Codului de
procedură penală, în cadrul Titlului I, capitolul VIII . În cazul săvârșirii de infracțiuni , statul
poate să -l tragă la răspundere pe infractor, această activitate realizându -se în cadrul unui proces
penal.
În conformitate cu prevederile art. 1 din Codul de procedură penală scopul procesului
penal este „ const atarea la timp și în mod complet a faptelor care constituie infracțiuni, astfel că
orice persoană care a săvârșit o infracțiune să fie pedepsită potrivit vinovăției sale și nici o
persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală .”.
În vederea reali zării scopurilor propuse în art. 1 din Codul procedură penală, este
necesar ca organele abilitate ale statului să ia cunoștință de spre săvârșirea infracțiunii, de obicei,
printr -o sesizare.
În majoritatea infract iunilor, sesizarea se face din oficiu (când organul de urmărire
generală află, pe orice cale, că s -a săvârsit o infract iune), însă există s i o serie restrânsă de
infract iuni pentru care sesizarea se face de către o anumită persoană, având o anum ită calitate,
precizată de lege . În cazul acestor infr actiuni legiuitorul a considerat că cei vătămați sunt în
măsură să aprecieze dacă este cazul să se declanșeze proces ul penal, punerea în mișcare a
acțiunii penale fiind condiționată de manifestarea unui drep t exclusiv al persoanei vătămate.
În lipsa unei a semenea sesizări, nu se poate dispune începerea urmăririi penale, chiar
dacă s -a făcut un denunț ori o plângere în condițiile art. 223 Cod procedură (conform codului
pana in 2014) penală, ori dacă organul de urmărire penală ar fi avut toate datele necesare pentru
sesizarea din oficiu. Existența acestui mod de sesizare reprezintă o excepție de la principiul
oficialității [art. 2 alin. (2) Cod procedură penală ], principiu după care organul de urmărire
penală se sesizează din oficiu, când află, pe orice cale că s-a săvârșit o infracțiune. Ca atare,
plângerea prealabilă nu reprezintă doar o modalitate de sesizare a organului judiciar, ci și o
condiție indispensabilă pentru punerea în mișcare a acțiunii penale.
Plângerea prealabilă este o instituție juridică cu c aracter mixt, întrucât aceasta este atât
o condiție de pedepsire, cât și o condiție de procedură.
Astfel, din punctul de vedere al dreptului penal material, plângerea prealabilă este o
condiție de pedepsire, lipsa acesteia fiind considerată ca o cauză care înlătură răspunderea penală
(art. 131 din Codul penal ). Din punctul de vedere al dreptului procesual penal, plângerea
prealabilă apare ca o condiție de procedură, lipsa acesteia constituind o cauză care împiedică
punerea în mișcare sau exercitarea acțiuni i penale [art. 10, lit. f) C.proc.pen.] .

5 Plângerea prealabilă reprezintă un act de sesizare a organelor judiciare. Ea se
deosebește fundamental de instituția plângerii, prevăzută de art. (222), care reprezintă tot o
modalitate de sesizare a organelor judic iare. Aceste deosebiri sunt:
a) plângerea reprezintă numai un act de sesizare a organelor judiciare, în timp ce
plângerea prealabilă, pe lângă faptul că este o modalitate specială de sesizare a organelor
judiciare, este, de asemenea, și o condiție de pedep sire și de procedură;
b) plângerea nu reprezintă singurul mod de sesizare a organelor judiciare, art. 221
reglementând și alte moduri de sesizare – denunțul, sesizarea din oficiu) , pe când plângerea
prealabilă reprezintă singurul act de sesizare pentru une le infracțiuni prevăzute expres de lege;
c) plângerea depusă la organul judiciar nu mai poate fi retrasă, în această situație
operând principiul oficialității, în timp ce, în cazul plângerii prealabile, principiul oficialității
devine inaplicabil întrucât există posibilitatea ca persoana vătămată să -și retragă plângerea sau să
se împace cu făptuitorul.
Modificări importante au fost aduse procedurii plângerii prealabile prin Legea
356/2006, renunțându -se la o procedură specială pentru o categorie de infracți uni cu un grad mic
de periculozitate (amenințarea, loviri sau alte violențe, vătămarea corporală, abuz de încredere,
etc.) în condițiile în care sesizările erau adresate direct instanței de judecată, fără o cercetare
prealabilă de către organul de cercetar e penală. Acest fapt îngreuna activitatea instanțelor cu
dosare ce se soluționa u, în multe cazuri , cu încetarea procesului ca urmare a retragerii plângerii
de către parte a vătămată sau împăcarea părților.
Prin aceste modificări aduse Codului de procedură p enală, prin legile nr.356/2006 și
278/2006, au fost transpuse în practică directivele europene, necesare integrării țării noastre la
Uniunea Europeană.
Pentru ca această încunostint are să prezinte caracterele unei plângeri prealabile sunt
necesare îndeplin irea următoarelor condit ii:
a) încunoștințarea făcută de perso ana vătămată să privească o infracțiune pentru care
legea penală cere plângerea prealabilă a persoanei vătămate;
b) încunoștințarea să fie făcută de către persoana vătămată personal;
c) încunostint area făcută de către persoana vătămată să fie adresată organelor
judiciare competente, în termen de 2 luni.
d) plângerea prealabilă să fie depusă la autoritatea judiciară competentă, potrivit
legii;
e) să fie făcută cu respectarea condit iilor legale în ceea ce prives te continutul s i
forma .

6 În această lucrare intitulată „Procedura plângerii prealabile” , îmi propun să tratez toate
aspectele legate de noțiunea de plângere prealabilă, natura juridică și caracterele ei, termen,
condiții, înlăturarea răspunderii penale, tit ularii plângerii prealabile și conținutul acesteia,
precum și celelalte aspecte privitoare la organele la care se poate introduce plângerea prealabilă,
competența acestora, iar in finalul lucrării abordarea aspectelor speciale în cazul infracțiunilor
flagr ante, în caz de conexitate sau indivizibilitate și în cazul schimbării încadrării juridice a
faptei.
Alegerea prezentei teme spre a fi tratată sub forma unei lucrări de licență este motivată
de importanța acesteia în viața de zi cu zi a multora, care , din lipsă de informație, nu stiu ce
drepturi si obligat ii au atunci când devin părți vătămate ale infracțiunilor, sesizate la plângerea
prealabilă a persoanei vătămate , sau atunci când sunt în calitate de inculpați, acuzați de
săvârșirea unor astfel de infracț iuni.

7

CAPITOLUL I
CONSIDERAȚII GENERALE PRIVIND PLÂNGER EA PREALABIL Ă

I.1.Noțiunea de plângere prealabilă .

Plângerea prealabilă este un mod special de sesizare, „ o excepție de la principiul
oficialității și constă în posibilitatea oferită de lege persoanei vătămate de a decide dacă
sesizează sau nu organele competente în vederea tragerii la răspundere a făptuitorului ”1.
Plângerea prealabilă poate fi privită ca o dublă manifestare de voință a per soanei
vătămate: în primul rând, ca o încunoștințare a orga nelor judiciare, si, în al doilea rând, ca o
expresie a voinței acesteia ca infracțiunea comisă să fie urmărită și judecată2.
Instituția plângerii prealabile, deosebit de celelalte instituții ce țin de declan șarea și
derularea procesului penal, are, pe lângă reglementarea procesual penală, și o reglementare
penală (art. 131 -132 C. pen.).
Plângerea prealabilă este, în primul rând, o instituție a dreptului penal, deoarece apare
ca o c ondiție suspensivă de îndeplinirea căreia este condiționată tragerea la răspundere penală a
celor ce au comis infracțiuni din ace astă categorie. Este, în al doilea rând , și o instituție a
procesului penal deoarece în lipsa plângerii prealabile , procesul pe nal nu poate începe și nici
acțiunea pen ală nu poate fi pusă în mișcare. De asemenea, plângerea prealabilă este un mod
special sesizare al organelor de urmărire penală3.
Derularea procesului penal poate fi influențată de atitudinea persoanei vătămate nu
numai în ceea ce privește declanșarea, dar și desfășurarea lui, prin retragerea plângerii prealabile
ori împăcarea părților.
Instituția plângerii prealabile a cunoscut în legislația penală și procesual penală română
mai multe forme, în funct ie de perioada is torică traversată , de Codul penal în vigoare la acel
moment.

1 CAMELIA ȘERBAN MORĂREAN U, Drept procesual penal , Editura Hamangia, Bucures ti, 2008;
2 C. BULAI, Manual de drept penal: partea generală , vol. II, Ed. Lumina Lex, București, 1997, pg.185;
3 T. PLĂES U, Drept procesual penal -suport curs , Editura Universităt ii “Alexandru Ioan Cuza” Iasi,
2007, pg.78

8 Astfel, în Codul de procedură penală din 1936, acest mod de sesizare a instant ei a
purtat denumirea de plângere directă. Conform prevederilor acestui cod, persoana vătămată se
putea adresa cu plâ ngere în două cazuri:
– pentru infracțiunile de competența Judecătoriei, indiferent de constituirea sa de
parte civilă;
– pentru infracțiunile de competența Tribunalului, cu condiția să se fi constituit
parte civilă pentru infracțiunea săvârșită și să fie ca sată plângerea la Ministerul Public.
În codul penal intrat în vigoare din 1956, plângerea prealabilă adresată instanței a
purtat denumirea de plângere prin acțiune directă . După apariția comisiilor de judecată nu era
posibilă sesizarea directă a instanțe i, trebuind parcursă o procedură de împăcare.
Prin modificările aduse de Legea nr. 104/1992, a fost reintrodusă acțiunea penală
directă care se materializează prin sesizarea directă a instanței de judecată prin plângerea
prealabilă a persoanei vătămate pe ntru infracțiunile stabilite de lege.
În Codul de procedură penală intrat în vigoare la data de 01.05.2001, plângerea
prealabilă putea fi depusă atât la organele de cerceta re penală, cât si, direct, la instant a de
judecată.
Ca urmare a modificărilor inter venite asupra Codului de procedură penală prin Legea
nr. 356/2006 și a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 60/2006 pentru modificarea și
completarea Codului de procedură penală, în prezent, plângerea prealabilă se adresează
organului de cercetare penală sau procurorului [conform art. 279 alin. (2) din actualul
C.proc.pen, text în vigoare înc epând cu data de 28 martie 2008] .
Cât privește activitatea procesuală în fața instanței sesizată prin plângere prealabilă,
potrivit vechii reglementări, anterior ad optării Legii nr. 356/2006 și O.U.G. nr. 60/2006, aceasta
se desfășoară potrivit normelor dreptului comun aplicabile în faza de judecată. Spre deosebire,
însă, de judecata în cauzele ce se urmăresc din oficiu , la care partea vătămată putea sau nu să se
prezinte fără ca prin aceasta să oprească cursul procesului penal, la judecarea cauzelor cu
plângerea prealabilă adresată direct instanței, lipsa nejustificată a părții vătămate la două termene
consecutive de judecată era considerată drept retragere a plânger ii prealabile4.
Dacă persoana vătămată a depus la organul judiciar competent plângerea
prealabilă, poate oricând să retragă această plângere. Depunerea plângerii prealabile cât și
retragerea acesteia – de regulă – nu sunt supuse cenzurii organelor judicia re penale5.

4 MIHAELA LAURA PAMFIL , Drept procesual penal, Casa de Editură Venus, Iași, 2005, p g. 188;
5 T. PLĂES U, Drept procesual penal -suport curs , Editura Universităt ii “Alexandru Ioan Cuza” Ias i,
2007, pg.79

9
I.2. Natură juridică și caracterele plângerii prealabile

În doctrina penală actuală s -a cristalizat concept ia conform căreia plângerea prealabilă
este o categorie juridică complexă, cu un caracter mixt, de drept penal cu răsfrângeri pe plan ul
dreptului procesual penal6.
Datorită acestui caracter mixt , plângerea prealabilă îsi găses te reglementarea atât în
normele de drept penal, cât s i în normele procesuale.
Instituția plângerii prealabile se înfățișează atât ca o condiție de pedepsibilitate7, cât și
ca o condiție de procedibilitate. În acest sens, pe planul dreptului penal, lipsa plângerii prealabile
este considerată ca o cauză care înlătură răspunderea penală (art. 131 Cod penal) , iar pe planul
dreptului procesual penal, lipsa plângerii pre alabile este reglementată ca o cauză care împiedică
punerea în mișcare sau exercitarea acțiunii penale [art. 10 lit. f ) Cod procedur ă penală] .
Strâns legate de instituția plângerii prealabile, în Codul penal ( art. 131 alin. (2) și art.
132) și Codul de P rocedură Penală (art. 10 lit. h) sunt reglementate retragerea plângerii
prealabile și împăcarea părților. Aceste două instituții care au, ca și plângerea prealabilă, un
caracter mixt , permit ându -i persoanei vătămate să decidă asupra continuării procesului penal.
Fiind și un act de sesizare a organelor judiciare, plângerea prealabilă nu trebuie
confundată cu plângerea, ca mod de sesizare obișnuit, reglementată de art. 222 C. proc . pen.
Între cele două institut ii ale dreptului penal există o serie d e deosebi ri dintre care voi
ment iona următoarele:
A) Plângerea prealabilă este unicul act de sesizare prevăzu t de lege pentru anumite
infract iuni, în timp ce plângerea, ca act de sesizare a organelor de urmărire penală, poa te fi
suplinită printr -un denunt sau o ses izare din oficiu8.
B) Retragerea plângerii prealabile sau împăcarea părților poate stopa desfășurarea
procesului cu încălcarea principiului oficialității, ceea ce nu poate avea loc în cauzele penale în
care sesizarea s -a realizat prin plângere.
C) În timp ce plângerea prealabilă este un act de sesizare care constituie în același timp
și o condiție de pedepsibilitate și de procedibilitate, plângerea este numai un act de sesizare.
Ca instituție a dreptului penal, plângerea prealabilă a persoanei vătămate este necesară
atât în cazul unor infracțiuni prevăzute de Codul penal partea specială [articolele: 180, 181, 184
alin. (1) și (3), 192 alin. (1), 193, 195, 196, 197 alin. (1), 205, 206, 210, 213, 214 alin. (1), 217

6 I. NEAGU – Drept procesual penal – Tratat, Ed. Global Lex, București, 2002, p g. 549
7 V. DONGOROZ, Drept penal , Asociația Română de Științe Penale, București, 2000, pag. 580.
8 CAMELIA SERBAN MORĂREANU, Drept procesual penal , Editura Hamangia, Bucures ti, 2008,
pg.164 ;

10 alin. (1), 220, 304, 305, 307, 320 ) cât si pe ntru anumite infract iuni prevăzute și în legi speciale
cu dispoziții penale [de exemplu , art. 37 alin. (4) din Legea nr. 51/1995 privind organizarea și
exercitarea profesiei de avocat] .
În cazul infracțiunilor menționate s -a recunoscut persoanei vătămate un drept absolut și
exclusiv în aplicarea legii penale, prin reglementarea plângerii prealabile9 .

I.3. Acțiune civilă în cazul plângerii penale

Actiunea civilă ce poat e însot i plângerea prealabilă în cadrul procesului penal are o
deosebită importan tă deoarece, din analiza infract iunilor pentru care legea prevede plângerea
prealabilă ca modal itate de punere în miscare a act iunii penale, se observă că sunt infract iuni
contra persoanei sau patr imoniului acestora, deci infract iuni pentru care se pot soli cita atât daune
materiale, cât s i daune morale.
Aceste daune pot fi solicitate de per soana vătămată dacă exercită act iunea civilă în
procesul penal, numindu -se, în acest caz, parte civilă.
Persoana chemată în procesul penal să răspundă, potrivit legii civil e, pentru pagubele
provocate prin fapta învinuitului sau inculpatului se numește parte responsabilă civilmente.
Persoana vătăma tă se poate constitui parte civilă în contra învinuitului sau inculpatului
și persoanei responsabile civilmente [art. 15 alin. (1)C. pr oc. pen.] . Constituirea ca parte civilă se
poate face în cursul urmăririi penale, precum și în fața instanței de judecată, până la citirea
actului de sesizare [art. 15 alin. (2) C. pr oc. pen), dacă a suferit o pagub ă materială sau o daună
morală [art. 76 alin. (2) modi ficat prin Legea nr. 281 / 2003] .
Persoana vătăma tă, care nu s -a constituit parte civilă în procesul penal , poate introduce
la instanța civilă acțiune pentru repararea pagubei materiale și a daunelor morale pricinuite prin
infracțiune [art. 19, alin. (1) C. pr oc. pen. modificat prin Legea 281 / 2003].
Calitatea de parte civilă a persoanei care a suferit o vătămare prin infracțiune nu
înlătu ră dreptul acestei persoanei de a participa în calitate de parte vătăma tă în aceeași cauză [art.
15 alin. (3) C. pr oc. pen.] .
Pentru a putea fi exercitată acțiunea civilă în cadrul procesului penal se cer îndeplinite
cumulativ următoarele condiții:
1) infracțiunea trebuie să fi cauzat un prejudiciu material sau o daună morală (de
exemplu, din categoria infract iunilor pentru care este necesară plângerea prealabilă, vătămarea
corporală, violarea de domiciliului , abuzul de încredere etc.) ;

9 G. THEODORU, Drept p rocesual penal, Partea specială , Ed. Cugetarea, Iași, 1998, pag. 152 ;

11 2) între infracțiunea comisă și prejudiciul ce se cere a fi acoperit trebuie să existe
legătură de cauzalitate – instanța nu poate obliga la despăgubiri civile decât dacă se constată
săvârșirea unui prejudiciu comis de acea persoană;
3) prejudiciul să fie cert – această condiție impune ca exercitarea acțiunii civile să se
facă pentru recuperarea unui prejudiciu sigur, atât sub aspectul existenței, cât și al posibilităților
de evaluare (ex. când partea civilă a suferit o vătămare corporală cu pierderea capacității de
muncă până la o anumită dată );
4) prejudiciul să nu fi fost reparat – există posibil itatea ca, înainte de exercitarea
acțiunii civile, prejudiciul să fi fost acoperit total sau parțial de către alte persoane decât
inculpatul; repararea prejudiciului cauzat prin infracțiune nu exclude posibilitatea exercitării
acțiunii civile, ci trebuie a vut în vedere dacă a fost acoperit integral sau parțial și cu ce titlu (ex.
în cazul în care terțe persoane au contribuit la acoperirea prejudiciului, din dorința de a ajuta
victima infracțiunii și nu pentru a -l degreva pe inculp at, partea civilă poa te int enta acțiun e civilă
în procesul penal și poate cere obligarea pârâtului la despăgubiri; când terții au acoperit
prejudiciul produs prin infracțiune din dorința de a -l ajuta pe inculpat, atunci acțiunea civilă nu
mai poate fi exercitată decât pentru partea din prejudiciu neacoperită)10;
5) să existe o manifestare de voință din partea persoanei cu capacitate deplină de
exercițiu de a fi despăgubită – această condiție se realizează prin constituirea de parte civilă.
Sub aspect procesual, potrivit art. 14 C .proc .pen. , acțiunea civilă are drept obiect
tragerea la răspunder e civilă a inculpatului și a părții responsabile civilmente, pentru obligarea
lor la repararea integrală, justă a pagubei. În art. 14 alin. (3) C.proc.pen. se arată că repararea
prejudiciului se face, potrivit legii civile, în natură și prin despăgubiri bănești.
În natură repararea se obține prin:
1) restituirea lucrurilor;
2) desființarea totală sau parțială a unui înscris;
3) restabilirea situației anterioare comiterii infracțiunii;
4) prin or ice alt mod de reparare în natură.
Au calitatea de subiect i activi ai act iunii civile partea civilă , procuror ul si instant a de
judecată , iar ca subiecti activi ai aceeas i actiuni: f ăptuitorul (învinuit/inculpat) s i partea
responsabilă civilmente .
Persoane le care au vocat ie procesuală de a se constitui părti civile în procesul penal
sunt arătate prin lege, însă, pentru a căpăt a această calitate, trebuie să -si manifeste voin ta în acest
sens prin cererea de constituire ca parte civilă (solicitare care poate fi făcută oricând în cursul

10 A. OROVEANU -HANȚIU, Curs de drept procesual român , pg. 14, sursa: http://www.scribd.com ,
accesat în data de 18.04.2012

12 urmăririi penale până la încep erea cercetării judecătoresti) s i prin solicitarea reparării pagubei s i,
eventual, daune morale.
Procurorul poate promova din oficiu act iunea civilă în procesul penal dacă paguba a
fost făcute unei persoane lipsite de exerci tiu sau cu capacitate de exercit iu restrânsă , iar
persoanele îndreptătite a se constitui părt i civile nu au făcut cerere în acest sens.
Inculpatul îndeplineste funct ia proce suală de apărare fată de pretent iile civ ile
formulate d e partea civilă s i poate formula cerer i si pune concluzii în ce prives te modalitatea de
reparare a pagubei .
Persoana responsabilă civilmente dobândes te această calitate procesuală fie ca
urmare a introducerii în cauză, fie ca urmare a intervent iei sale în procesul penal. Aceasta sust ine
functia procesuală de apărare s i pentru aceasta are, în ce priveste act iunea civilă, toate drepturile
pe care legea le prevede pentru inculpat11.
În cursul proc esului penal mai pot interveni s i alte persoa ne precum avocati sa u
substituit i procesuali.
Potrivit art. 15 C .proc.pen. , acțiunea civilă se pune în mișcare în procesul penal de către
persoanele vătămate prin constituirea de parte civilă în contra învinuitului sau a inculpatului și a
părții responsabile civilmente. După punerea în mișcare a acțiunii civile, partea civilă o exercită
în fața organelor judecătorești prin dovedirea pagube lor suferite și a despăgubirilor cerute,
precum și prin cererea de a fi obligat inculpatul și partea responsabilă civilmente la repararea
pagubelor. O bună înfăptuire a justiției impune exercitarea concomitentă a celor două acțiuni, iar
organele judiciare au obligația să administreze probele necesare în același timp12.
Acțiunea civilă se rezolvă în procesul penal potrivit art. 346 C .proc.pen. prin patru
posibilități și anume:
 Instanta nu acorda desp ăgubiri civile. Pronunt ă achitarea pe motivul că fapta
nu există – art. 10 lit. a) C.proc.pen – sau că nu a fost săvâ rsită de către inculpat – art. 10 lit. c )
C.proc.pen .
 Instant a adm ite actiunea civilă în tot sau î n parte . În toate cazurile c ând se
pronun tă condamnarea inculpatului si se constat ă că infract iunea a cauzat prejudicii materiale
sau morale părtii civile, instant a va obliga pe inculpat la plata despăgubirilor civile . Împăcarea
părtilor [art. 10 lit. h ) C.proc.pen ] stinge actiunea civilă .
 Instant a respinge actiunea civilă ca lipsită de temei . În acest caz, temeiul pe
care a fost solu tionată latura penal ă, nu exclude, de plano , posibilitatea acordării de despăgubiri

11 T. PLĂES U, Drept procesu al penal -suport curs , Editura Universităt ii “Alexandru Ioan Cuza” Iasi,
2007, pg.78 ;
12 A. OROVEANU -HANȚIU, Curs de drept procesual român , pg. 13, sursa: http://www.scribd.com ,
accesat în data de 18.04.2012 ;

13 civile, spre deosebire de pct. 1 unde actiunea este respinsă automat . Astfel, d acă se constată că
fapta nu a produs prejudicii materiale, nu se va acorda despăgubiri civile .
 Instanta lasă nesolut ionată actiunea civilă, atunci când pronunt ă achitarea
pentru art. 10 lit. b ) (fapta nu este prevăzută de legea penală ), încetarea procesului penal pentru
art. 10 lit. f ), j) C.proc.pen. , precum si în cazul retragerii plângerii prealabile . Cel interesat se
poate adresa cu actiune separată în fata instant ei civile13.

I.4. Instituția plânge rii penale în alte sisteme de drept

Plângerea penală nu este o institut ie juridică specifică dreptului românesc. s i în
legislațiile a ltor state se pune problema de a determina acele infract iuni pentru care începere a
urmăririi penale să se declans eze ca ur mare a plângerii prealabile.
De exemplu, în sistemul german , pentru anumite infract iuni (violarea de domiciliu,
violarea secretului corespondenței, vătămarea corporală, amenințarea, darea sau luarea de mită în
circuitul comercial, distrugerea și infracțiun i privind proprietatea intelectuală ), urmărirea
prealabilă poate începe prin plângere prealabilă. În acest sistem, i nstitut ia plânger ii prealabile
este reglementată în Cartea a V -a (art. 374 -406h)14 a Codului de procedură penală german,
dedicată participări i persoanei vătămate la judecată.
În sistemul spaniol , acțiunea penală poate fi pusă în miscare atât de Ministerul Public
cât s i de către orice particular , în mod egal . Conform articolul ui 270 LECrim “toți cetățenii
spanioli, care au fost sau nu victime ale unui delict, pot face plângere exercitând acțiunea
publică vizată de articolul 101 LEC rim15”. Există si infract iuni pedepsibile doar la plângerea
prealabilă a victimelor, în să numărul acestora este redus s i sunt mai put in periculoase (de
exemplu, infra cțiunile de insultă și calomnie împotriva particularilor). De asemenea, străinii pot
face plângere pentru delictele care privesc persoana lor sau a celor dragi lor .
În sistemul italian , pentru infracțiunile ordinare, doar Ministerul Public poate să
acțione ze. Pentru delictele minore urmărirea nu poate avea loc decât la plângerea prealabilă a
victimei (de exemplu, pentru actele de violență care nu cauzează neputințe, incapacități mai mult
de 20 de zile).

13CAMELIA LAZU, Drept procesual – actiunea penală s i civilă , sursa: http://www.scribd.com , accesată
în data de 17 aprilie 2012 ;
14 Cartea a V -a – Participarea persoanei vătămate la judecată , este împărțită astfel: Secțiunea I. –
Plângerea prealabilă; Secțiunea II – Plăngerea accesorie; Secțiunea III. – Repararea prejudiciului
persoanei vătămate; Secțiunea IV. – Alte drepturi ale persoanei vătămate;
15 LECrim, Ley de Enjuiciamiento penal, este Codul de procedură penală spaniol

14 În dreptul portughez , există, de asemenea, institut ia plângerii prealabile . Astfel numai
în cazul infract iunilor urmăribile la plângerea prealabilă, c ei lezați pot să se constituie părți
vătămate .
În sistemul francez , regula este că acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu. Sunt
însă o serie de infracț iuni care prezintă un grad de pericol social mai redus (de ex., în caz de
insultă sau defăimare art. 48 din legea 29/1881, prejudiciu la viața privată art. 226 -6 noul cod
penal), la care acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoane i vătămate.
Lipsa acestei plângeri prealabile constituie o cauză de înlăturare a răspunderii penale și , totodată ,
un obstacol în declanșarea procesului penal.

I.5. Infracțiuni pentru care este prevăzută procedura plângerii prealabile

Legea penală determ ină, în mod expres, infracțiuni le pentru care punerea în mișcare a
acțiunii penale este condiționată de introducerea ei. Majoritatea acestor infract iuni sunt prevăzute
în Codul penal, partea specială. Necesitatea plângerii prealabile este prevăzută prin me nționarea
expresă a acestei condiții în alineate aparte, de regulă cu caracter final, în chiar structura
articolelor.
Legiuitorul a lăsat la aprecierea victimei tragerea la răspundere a făptuitorului prin
introducerea plângerii penale pentru fapte cu un g rad redus de per icol social ca si pentru
infract iuni cu grad ridicat de pericol social , dar care vizează drepturi personale (de exemplu:
violarea secretului corespondent ei).
Prin această reglementare nu s -a urmărit ca valorile sociale lezate prin aceste c ategor ii
de infractiuni să fie mai put in ocrotite, ci, din contră, a considerat necesară s i aprecierea victimei
cu privire la necesitatea tragerii la răspundere a infractorului (având în vedere s i publicita tea pe
care o poate crea declans area urmăririi pe nale).
Ca instituție a dreptului penal, plângerea prealabilă a persoanei vătămate este necesară
atât în cazul unor infracțiuni prevăzute de Codul penal partea specială , cât si pentru anumite
infract iuni prevăzute și în legi speciale cu dispoziții penale [de exemplu, art. 37 alin. (4) din
Legea nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat] .
Infract iunile din Codul penal, partea specială, pentru care legiuitorul a prevăzut
necesitatea plângerii prealabile sunt:
– lovirea sau alte viol ențe [art. 180 alin. (3) C. pen .].
– vătămarea corporală [art. 181 alin. (2) C. pen .];
– vătămarea corporală din culpă [art. 184 alin. (5) C. pen .];
– violare de domiciliu [art. 192 alin. (3) C. pen .];

15 – amenințarea [art. 193 alin. (2) C. pen ];
– violarea secretu lui corespondenței [art. 195 alin. (3) C. pen .];
– divulgarea secretului profesional [art. 196 alin. (2) C. pen .];
– furtul între soți ori rude apropiate [art. 210 alin. (1) C. pen .];
– abuzul de încredere [art. 213 alin. (2) C. pen .];
– gestiunea frauduloasă când bunul este proprietate privată [art. 214 alin. (3) C.
pen.];
– distrugerea atunci când bunul este proprietate privată [art. 217 alin. (6) C. pen.]
– abandonul de familie [art. 305 alin. (2) C. pen .];
– nerespectarea măsurilor privind încredințarea minorulu i [art. 307 alin. (3) C.
pen.].
Urmă rind distributia acestor infract iuni în Codul penal, partea specială, vom observa că
ele se regăsesc în capitolele: Infractiuni contra libertăt ii persoanei (Titlul II) , Infract iuni contra
familiei (Titlul IX) si (Titlul III) Infract iuni contra patrimoniului . De asemenea, este interesant de
remarcat, cred eu, că din totalul de 188 de infract iuni prevăzute în partea specială a Codului
penal, doar p entru 13 este prevăzută institut ia plângerii prealabile , ceea ce denotă grij a
legiuitorului pentru apărarea valorilor sociale, selectând cu grijă acele infract iuni care au un grad
redus de pericol social (de exemplu, des i fac parte din acelasi capitol ca s i Vătămarea corporală –
art. 181 C . pen .-, pentru infr actiunea de Vătămare corporală gravă – art. 182 C. Pen – nu s-a
instituit p rocedura plângerii prealabile) s i care vizează le zarea unor drepturi personale (de
exemplu, furtul î ntre sot i sau rude este denumit chiar Furtul urmărit la plângerea prealabilă –
art.210 Cod pen.) .
Un alt aspect care trebui e precizat este acela că infract iunile pentru care este prevăzută
plângerea prealabilă nu beneficiază toate de această procedură în i ntegralitatea lor, ci pentru
anumite aliniate anume precizate . De exemplu, pentr u infract iunea de Violarea secretului
corespondent ei, art. 195 Cod pen., doar pe ntru faptele săvârsite în condit iile alin. (1) s i (2)
actiunea penală se pune în mis care la plângerea prealabilă a per soanei vătămate, nu si în
condit iile alin. (21)

I.6. Principiul disponibilit ății în procedura plângerii prealabile

Potrivit art. 2 alin 2 din C.proc.pen, actele necesare procesului penal se îndeplinesc din
oficiu, afară de cazul când legea dispune altfel. Această regulă consacră principiul oficialității ,
ceea ce presupune că orga nele judiciare au ca obligație de serviciu efectuarea investigațiilor

16 pentru descoperirea infracțiunilor și a infractorilor și luarea măsurilor necesare pentru tragerea
lor la răspundere penală , indiferent de voința părților16.
Condiționarea punerii în mișc are a acțiunii penale de existența plângerii prealabile a
persoanei vătămate reprezintă o excepție de la regula generală a oficialității procesului penal
înscrisă în art. 2 alin . (2) din Codul de procedură penală”17. Această except ie este pre văzută
pentru o serie de infract iuni, care prezintă un gra d mai scăzut de pericol social s i pentru care
legiuitorul a înt eles să lase la latitudinea persoanei vătămate decizia de a trage făptuitorul la
răspundere sau nu, prin ace asta, legea acord ându-i un drept de dispo nibilitate.
Odată îndeplinită condiția prealabilă, actele necesare începerii și desfășurării procesului
penal vor fi efectuate mai departe în virtutea principiului oficialității18 – aceasta pentru că
disponibilitatea nu afectează caracterul obligatoriu al a cțiunii penale.
Dacă disponibilitatea se manifestă din nou sub forma retragerii plângerii prealabile sau
a împăcarii părților, atunci acțiunea penală se stinge și procesul penal va înceta . Dar retragerea
plângerii prealabile sau împăcarea părților nu cons tituie acte de revocare a acțiunii penale, ci
cauze de stingere a acesteia.
Prin urmare, persoana vătămată dispune nu de acțiune (care aparține statului), ci de
plângerea sa prealabilă care, însă, influent ează actiunea . Așadar, disponibilitatea este un
principiu aplicabil nu pentru acțiunea penală, ci pentru procesul penal ce caracterizează
procedura plângerii prealabile . Aceasta pentru că, pe de o parte procesul penal se poate desfășura
și fără acțiunea penală pusă în mișcare (în urma plângerii prealabi le procurorul dispune începerea
urmăririi penale dar fără a promova acțiunea penală) sau cu acțiunea penală stinsă (de exemplu
doar inculpatul condamnat declară recurs, în timp ce nici partea vătămată, nici procurorul nu au
înțeles să mai exercite acțiunea penală), iar pe de altă parte dacă introducerea plângerii prealabile
nu atrage obligativitatea inculpării, în schimb retragerea ei are ca efect imediat stingerea acțiunii
penale când aceasta fusese pusă în mișcare de procuror19.
Ca regulă generală, acțiune a penală este obligatorie s i are caracter de ordine publică:
părtile nu pot, pe nici o cale, să dispună de raportul juridic de drept penal derivând din
infract iune, iar Ministerul Public nu poate tranzacționa acțiunea penală, nici renunța în avans la o
cale de atac, nici achiesa la hotărâre.
Însă, în cazul procedurii plângerii prealabile, victima infracțiunii are libertatea de a
alege dacă va solicita sau nu tragerea la răspundere penală a făptuitorului , conform dispozit iilor

16 G.ANTONIU si colab. , Dicționar de procedură penală , Editura științifică și encicl opedică, București,
1988, p.219;
17 Decizia nr. 162/2000, publicată în M.Of. nr. 544 din 2 noiembrie 2000.
18 G. THEODORU, Drept procesual penal, partea generală , Editura Cugeta rea, Iași, 1996, p g.67.
19 C. DANILEȚ, Principiul disponibilității în procedura plângerii prealabile , sursa : http://cristidanilet.ro ,
accesat în data de 24.04.2012

17 art. 131 C. pen . care stipuleaz ă că dreptul de a formula plângerea prealabilă în vederea punerii în
mișcare a acțiunii penale are un caracter personal și aparține exclusiv persoanei vătămate.
Manifestarea de voință a persoanei vătămate, materializată în depunerea plângerii
prealabile, nu este însă suficientă ca pricina să fie adusă în fața judecătorului20, fiind necesară s i
cercetarea ei de către organele de urmărire penală. Așadar, putem spune că principiul
disponibilităt ii, manifestat prin depunere a plângerii prealabile, se combină cu principiul
oficialității exercitat prin persoana procurorului, iar pentru a avea efect cele două principii
trebuie să acționeze concomitent: pe de o parte, fără voința victimei, procurorul nu poate demara
procesul penal [art. 228 alin. (4) C.proc.pen] și nici pune în mișcare acțiunea penală [art. 10 lit.
f)]; pe de altă parte fără implicarea procurorului, manifestarea voinței persoanei vătămate rămâne
fără efect penal si procesual penal. Acesta este și motivul pentru care, în cazul acțiunilor penale
puse în mișcare la plângerea prealabilă, partea vătămată este cea care dispune în exclusivitate
asupra punerii în mișcare a acțiunii penale și singura care poate stopa exercitarea acesteia
înainte de pronunțarea unei soluții definitive, prin retragerea plângerii sau prin împăcare cu
inculpatul și, de asemenea, care are (alături de procuror) dreptul la recurs . Aceste drepturi fac
parte din categoria drepturilor personale -nepatrimoniale, care se sting prin decesul părții
vătămate, moștenitorii sau procurorul nemaipu tând să le exercite21.
În aplicarea principiului disponibilităt ii există anumite limite22:
a. Conform art. 131 alin . ultim Cod penal, când cel vătă mat este o pers oană lipsită
de capacitate de exercițiu ori cu c apacitate de exercițiu restrânsă , acțiunea pena lã se pune în
mișcare și din oficiu .
b. În cazul infracțiunilor de lovire sau alte violențe, respectiv de vătămare
corporală, s -a dat posibilitatea punerii în mișcare și din oficiu a acțiunii penale dacă sunt comise
asupra membrilor familiei [art. 180 al in (11) și (21) respectiv art. 181 alin. (11) Codul penal ]23. Și
aici legea penală prevede în mod expres că părțile se pot împăca și , astfel , poate fi înlăturată
răspunderea penală a făptuitorului [art. 180 alin. (4) și art. 181 alin. (3)].
c. Prevederi cu privire la declanșarea acțiunii penale la plângerea prealabilă a
persoanei vătămate sau și din oficiu, există și în legi speciale. De exemplu, infracțiunea de l ovire

20 Până la modificările aduse Codului de procedură pe nală prin Legea 356/2006, simpla depunere a
plângerii prealabile pentru anumite infracțiuni reglementate de art. 279 alin.2 lit.a direct la instanță era
suficientă pentru demararea acțiunii penale.
21 E.POPESCU, I.DAMIAN, Discuții în legătură cu exercitarea acțiunii penale atunci când partea
vătămată care a făcut plângerea prealabilă a decedat , în Dreptul nr. 5/1999, p g. 108.
22 C. DANILEȚ, Principiul disponibilității în procedura plângerii prealabile , sursa: http://cri stidanilet.ro ,
accesat în data de 24.04.2012
23 Reglementări introduse prin Legea nr. 197/2000 pentru modificarea și completarea unor dispoziții din
Codul penal, publicată în M.Of. nr. 568 din 15 nov. 2000. Prin ` membru de familie ` se în țelege, conform
art. 1491 Cod Penal , soțul sau ruda apropiată, dacă aceasta din urmă locui ește și gospodărește împreună cu
făptuitorul.

18 sau alte acte de violență comisă împotriva unui avocat în timpul exercitării profesiei sau în
legătură cu aceasta se urmărește la plângerea prealabilă și din oficiu . Retragerea sau împăcarea
înlătură răspunderea penală [art. 37 alin. (3), respectiv alin. (4) din Legea nr 51/199524].
Deși d reptul persoanei vătămate de sesizare a organelor judic iare, formularea și
depunerea plângerii prealabile este unul exclusiv , există și anumite excepții de la această regulă ,
în sensul că, pentru anumite infracțiuni, prevăzute în legi speciale, acțiunea penală se pune în
mișcare la plâng erea prealabilã a pers oanei vătă mate, dar și la sesizarea unui anumit organ sau
unei anumite persoane . De exemplu, Legea nr. 191/2003 privind infracțiunile la regimul
transportului naval se prevede în art. 26 alin. (1) și (3) că acțiunea penală pentru infracțiunea de
lovirea su periorului de către inferior se pune în mișcare la sesizarea comandantului sau a
proprietarului ori a operatorului navei, după caz, dar și la plângerea prealabilă a persoanei
vătămate.
Deși persoana vătămată își poate retrage plângerea prealabilă fără a fi nevoie de acordul
celui urmărit, acesta, în virtutea art. 13 C.proc.pen. , poate cere continuarea procesului penal,
urmărind stabilirea nevinovăției sale. Dreptul conferit de art. 13 C.proc.pen este un drept de
disponibilitate al învinuitului/inculpatului și are ca scop apărarea de răspundere.
Acțiunea inculpatului poate determina continuarea procesului penal împotriva voinței
victimei sau chiar a procurorului și , în caz ul în care sentința primei instanțe este atacată cu recurs
doar de către inculpat, proc esul penal poate continu a fără ca acțiunea penală să fi fost exercitată
de către titularii săi.
Aplicarea principiului disponibilității în procedura plângerii prealabile ar reclama ca
procurorul, respectiv instanța de judecată , să soluționeze litigiul pen al numai cu privire la
persoanele la care se referă plângerea prealabilă, infracțiunea reclamată și, în calea de atac,
numai cu privire la motivele invocate de cel care a intentat -o. Cu toate acestea, în virtutea
principiului indivizibilității, acțiunea pe nală este îndreptată deodată contra celor care au săvârșit
infracțiunea ca autori, instigatori sau complici, dacă toți sunt cunoscuți , iar procesul penal se va
extinde cu privire la toate victimele infracțiunii, contrar chiar voinței părții vătămate care a
formulat plângerea prealabilă .
În cazul infracțiunilor pentru care legea prevede necesitatea plângerii prealabile, părțile
au mai multe modalități de stingere a litigiului25:
1. Suspendarea procesului penal . În general , voința părților nu joacă niciun r ol in
aceste, suspendarea procesului cu o excepție: art.70 din Legea nr. 192/2006 privind medierea și
organizarea profesiei de mediator prevede că, în cazul în care medierea se desfãșoarã dupã

24 Republicată în M.Of. nr. 113 din 6 martie 2001.
25 CRISTI DANILEȚ, Principiul disponibilității în procedura plângerii prealabile , sursa:
http://cristidanilet.ro , accesat în data de 24.04.2012 ;

19 începerea procesului penal, urm ărirea penală sau, dupã caz, ju decata se suspendă , în temeiul
prezent ării de c ătre părți a contractului de mediere. Or, dispozițiile legii medierii se aplicã numai
în cauzele penale ce privesc infracțiuni pentru care, potrivit legii, retrager ea plângerii prealabile
sau împă carea părtilor înlătură răspunderea penală [art. 67 alin. (1)].
2. Retragerea plângerii prealabile . Retragerea plângerii constituie o cauză de
înlăturare a ră spunderii penale (art. 132 C. pen .). Ea este un alt aspect al disponibilității
recunoscute victimei în procesul pena l și constituie un act de voință unila teral, manifestat de
persoana vătămată care a fãcut plângere prealabilă și care apoi revine retrăgând plângerea făcută .
Retragerea trebuie sã fie reală și nederminată de dol26 sau violență .
3. Împăcarea părților . Confor m art.132 alin.1 Cod penal, împăcarea părților în
cazurile prevăzute de lege înlătură ră spunderea penal ă și stinge și acțiunea civilă .
Disponibilitatea procesului se manifestă, în acest caz, în acordul de voință al părților cu privire la
stingerea am iabilă a litigiului dintre ele27.
Un rol din ce în ce mai important în împăcarea părt ilor îl joacă institut ia medierii .
Legea 192/2006 în art.67 -70 prevede dispozițiile speciale privind medierea în cauzele penale
care privesc infracțiuni pentru care, potrivit legii, retragerea plângerii prealabile sau împăcarea
parților înlătură răspunderea penală.
Condițiile de bază sunt ca părțile aflate în conflict sa nu fie constrâns e și să le fie
garantate drepturile la asistența juridică și la interpret, când este cazul. Părțile pot să renunțe în
mod expres la aceasta, mențiunea făcându -se în procesul verbal întocmit. Pentru minori este
obligatoriu în cazul medierii asigurarea garanției prevăzute de Legea procesual penală.

26 De exemplu, retragerea plângerii prealabile este obținutã prin dol atâta vreme cât în cazul unui abuz de
încredere inculpatul a promis restituirea bunurilor deținute și ulterior nu a respectat promisiunea.
27 Înainte de modificarea Codului Penal prin legea nr. 197/2000, se considera împăcare și căsătoria
subsecventă în caz de viol (art.197 al.ultim și art. 198 al.ultim C.pen.) ;

20
CAPITOLUL II.
CONDIȚII DE FOND ȘI FORMĂ PENTRU INTRODUCEREA
PLÂNGERII PREALABILE

II.1. Titularii plângerii prealabile.

II.1.1. Persoana vătămată – titular al plângerii prealabile
Punerea în mișcare a acțiunii penale se face numai la plângerea prealabilă a persoane i
vătămate, as a cum r eiese din art. 131 alin. (1) C. pen., potrivit căruia „ în cazul infracțiunilor
pentru care punerea în mișcare a acțiunii penale este condiționată de intro ducerea unei plângeri
prealabile de către persoana vătămată, lipsa acestei plângeri înlătură răspunde rea penală ".
Aceste reglementări fac ca dreptul de a introduce plângerea să aibă caracter personal,
indivizibil și netransmisibil, determinat și de caracterul infracțiunilor vizate, de a ocroti interesul
celui vătămat28, prin urmare, acest drept poate fi r ealizat numai de persoana prevăzută de lege ;
nici nu poate fi transferat altora prin acte între vii sau prin succesiune.
În situatia în care prin aceeas i faptă au fost vătămate mai multe persoane, cel vinovat
va răspunde penal, chiar dacă plângerea preala bilă s -a făcut sau se mențin e numai de către una
dintre părt ile vătămate29. Totodată, fapta atrage răspun derea penală a tuturor participanților la
săvârșirea ei, chiar dacă plângerea prealabilă s -a făcut sau se menține cu privire numai la unul
dintre ei30.
Plângerea prealabilă poate fi făcută, însă, si prin mandatar. Mandatul trebuie să fie
special, iar procura rămâne atas ată plângerii31. Mandatul special trebuie să fie dat în cadrul
termenului prevăzut pentru introducerea plângerii prealabile, în acest caz f iind necesar ca în
procură să se precizeze împotriva cui se face plângerea prealabilă și pentru ce faptă . O procură
cu caracter general nu poate servi pentru introducerea plângerii prealabile.
De asemenea, trebuie subliniat faptul că dispozițiile art. 222 alin. (5) C.proc.pen privind
plângerea, ca mod general de sesizare a organelor de urmărire penală, nu se aplică în cazul
plângerii prealabile (de exemplu, plângerea prealabilă introdusă de copilul major pentru părinte

28 C. BULAI, op. cit., vol. II, p. 186;
29 Articolul 131 alin. (3) C. pen
30 Articolul 131 alin. (4) C. pen
31 CAMELIA SERBAN MORĂREANU, Drept procesual penal , Editura Hamangia, Bucures ti, 2008,
pg.164

21 apare ca fiind făcută de o persoană fă ră calitate, plângere a prealabilă făcută de către părinți
pentru copiii lor majori și nici un soț pentru celălalt soț).
În cazul în care făptuitorul a vătămat prin fapta lui două sau mai multe persoane (o
pluralitate de persoane vătămate) se aplică prevede rile art. 131 alin. (3) si (4) C. pen . Astfel,
fapta care a adus o vătămare mai multor persoane atrage răspunderea penală chiar dacă plângerea
prealabilă s -a făcut sau se menține numai de către una dintre ele. Fiind vorba de o indivizibilitate
a răspunderi i penale active , pentru ca răspunderea penală să nu mai aibă loc, trebuie ca nici o
persoană vătămată să nu introducă plângere sau dacă a introdus -o numai una dintre părțile
vătămate, să o retragă toate.
Mai mult, potrivit art. 131 alin. (4) C. pen ., “fapta atrage răspunderea penală a
tuturor participanților la săvârșirea ei chiar dacă plângerea prealabilă s -a făcut sau se menține
numai cu privire la unul dintre ei”. Deci, lipsa plângerii față de unii dintre ei nu înlătură
răspunderea penală, întrucât ope rează indivizibilitatea pasivă.
În practică s -a pus problema ce se întâmplă dacă intervine moartea persoanei vătămate .
În acest caz, avem două situat ii: prima ar fi cea în care perso ana vătămată decedează după
introducerea plângerii penale, iar a doua, câ nd victima decedează în cadrul termenului legal de
depunere a plângerii prealabile.
În cazul decesului persoanei vătămate după introducerea plângerii prealabile, procesul
penal continuă, deoarece decesul acesteia nu constituie una dintre cauzele care duc l a stingerea
acțiunii penale.
Prin urmare, decizia instant ei, investită cu judecarea infract iunii de lovire prin
plângerea prealabilă a victimei, de a înceta procesul penal, pe motiv de deces al victimei, este
gresită32.
Dimpotrivă, decesul învinuitului sau inculpatului impune încetarea urmăririi penale sau
încetarea procesului penal, conform art. 10 lit. g) C. proc. pen.33
Dacă persoana vătămată ca urmare a comiterii unei infracțiuni de violență a decedat la
scurt timp, fără a avea posibilitatea depunerii pl ângerii prealabile, s -a apreciat că cerința privind
modul de sesizare este necesară dacă persoana vătămată are capacitatea de a reacționa, nu și în
cazul în care, prin comiterea infracțiunii, a fost în lăturată această posibilitate34.
Dacă plângerea prealab ilă a fost făcută de o persoană fără calitate, persoana vătămată
și-o poate însuși printr -o declarație dată organelor de cercetare penală sau, după caz, în fața

32 Trib.Jud. Timiș , dec.pen. nr. 1713/1971 în R.R.D. nr. 2/1973, p.167.
33 C.S.J., Secția pe nală, decizia nr. 3067/1995, în Dreptul nr. 7/1996, p. 127.
34 C.S.J., Secția penală, decizia nr. 383/1995, în R.D.P. nr. 3/1995, p. 153.

22 instanței, în termenul prevăzut de art. 284 alin. (1) C. proc. pen., situație în care plângerea este
considerată legal făcută35.

II.1.2.Titularul plângerii prealabile în cazul persoanelor cu capacitate de exercițiu restrânsă și
a celor fără capacitate de exercițiu.
În cazuri speciale, legea prevede posibilitatea introducerii plângerii preala bile și de
către alte persoane. Astfel, dacă persoana vătămată este un incapabil, plângerea prealabilă este
introdusă de persoana îndreptățită a reclama36, pentru persoanele fără capacitate de exercițiu
plângerea prealabilă poate fi depusă de reprezentantul legal (părintele, tutorele sau curatorul), în
cazul persoanelor cu capacitate de exercițiu restrânsă, plângerea se face de acestea, cu
încuviințarea ocrotitorului legal37.
În caz ul minorilor, există două situat ii: minorul sub 14 ani, fără c apacitate de exerciti u,
si minorul de peste 14 ani, cu capacitate de exercit iu restrânsă.
În cazul minorului sub 14 ani, oricare dintre părint i poate înl ocui sau întregi voint a
acestuia si pot deveni titu lari ai plângerii prealabile, as a cum rezultă din coroborarea dispoziții lor
art. 284 alin. (2) Cod de procedură penală si ale art. 105 din Codul familiei.
În cazul minorilor cu capacitate de exercițiu restrânsă, plângerea prealabilă trebuie
introdusă de către acesta cu încuviințarea persoanelor prevăzute de legea civilă. Dacă minorul a
dobândit prin căsătorie capacitatea deplină de exercițiu a drepturilor sale el poate introduce
personal plângerea prealabilă, fără să aibă nevoie de încuviințarea vreunei persoane.
Dacă totuși plângerea preala bilă este introdusă de ocrotitorul l egal, persoana vătămată
fiind un minor care împlinise 14 ani, acesta își poate însuși plângerea, dacă nu a expirat termenul
de 2 luni prevăzut în art. 284 C. proc. pen.38
În conformitate cu art. 131 alin. (5) C. pen., în cazul în care cel vătămat este o per soană
lipsită de capacitate de exercițiu sau cu capacitate de exercițiu restrânsă, acțiunea penală se pune
în mișcare din oficiu. În acest caz funcțio nează atât principiul disponibilității, cât și cel al
oficialității. În ceea ce privește raportul dintre cele două modalități de declanșare a procesului
penal, s -a apreciat că punerea în mișcare a acțiunii penale se fac e din oficiu numai în subsidiar și,
anume , dacă cei îndreptățiți de lege nu au introdus plângerea prealabilă la organul judiciar
competent39.

35 C.S.J., Sectia penală, decizia nr. 1556/2000, în B.J. 2000.
36Articolu l 284 alin. (2) C. proc. Pen .
37 G. THEODORU , Tratat de drept procesual penal , Ed. Hamangiu, București, 2007, p g. 566 ;
38 Plenul Trib. Suprem, Decizia de îndrumare nr. 6 din 17 noiembrie 1973, în CD. 1973, p. 53 ;
39 I. NEAGU , Drept procesual penal. Partea specială, Ed. Global Lex, București, 2006, p. 104;

23 Trebuie subliniat faptul că dispozițiile art. 222 alin. (5) Cod de procedură penală
privind plângerea, ca mod de sesizare a organelor de urmărire penală, nu se aplică în cazul
plângerii prealabile, deoarece legiuitorul a dorit să lase persoanei vătămate posibilitatea de a -si
exercita dreptul său exclusiv de a cere tragerea la răspundere penală a făptuitorului. În acest
sens, apar ca făcute de p ersoane fără calitate, plângerea introdusă de copilul major pentru
părintele său sau plângerea făcu tă de un sot pen tru celălalt sot .

II.1.3. Persoana juridică t itulară a plângerii prealabile
Infracțiunile pot vătăma atât persoane fizice, cât și persoane juridice. În acest caz, s -a
pus problema – amplu dezbătută în literatura de specialitate – dacă plângerea poate fi făcută de
oricare dintre aceste categorii de persoane.
Astfel, unii autori40 considerând că numai persoanele fizice pot fi persoane vătămate în
sensul art. 131 C. pen., alți autori considerând că, dimpotrivă, și persoanele juridice pot avea
această calitat e.
Adept ii primii opinii îsi motivează pozit ia arătând că retragerea plângerii prealabile și
împăcarea părților, ca instituții strâns legate de plângerea prealabilă, sunt mani festări de voință
care aparțin persoanelor fizice . Astfel , nu se poate concepe î mpăcarea părților între o persoană
fizică și o persoană juridică, așa cum nu putem spune că o persoană juridică și -a retras plângerea
prealabilă . Un alt argument în sust inerea acestei te orii este acela că toate infract iunile pentru care
legiuitorul a prevă zut p lângerea prealabilă sunt infract iuni îndreptate împotriva persoanelor
fizice sau împotriva patrimoniului acestora.
Totuși, unele instanțe41 si unii autori42 au considerat că sunt legal sesizate prin
plângerea prealabilă introdusă de persoane juridice. În sprijinul teoriei conform căreia și
persoana juridică poate să fie considerată ca titulară a dreptului de a formula plângere prealabilă,
s-au adus următoarele argumente:
– desi reglementarea plângerii penale prealabile vizează , în principal, ocrotirea
persoanelor fizice, sunt totuși și unele infracțiuni dintre cele pe care legea le condiționează
punerea în mișcare a acțiunii penale de plângerea prealabilă a persoanei vătămate, ce pot fi

40 Idem , p. 104.
41 Judecătoria Sighetul Marmației, sentința penală nr. 351/1998; Judecătoria Baia Mare, sentința penală
nr. 2557/1998 ;
42 NICOLETA ILIESCU , Procedura plângerii prealabil e, în ,, Explicații teoretice ale Codului de
procedură penală român, Partea specială, vol.II, de V.Dongoroz ș.a., Editura Academiei București, 1976,
pg.98; V.PĂVĂLEANU , Drept procesual penal. Partea specială , vol. II, Editura Lum ina Lex, București,
2004, p.133; D.SOARE , Persoana juridică titulară a plângerii prealabile, Revista Dreptul nr.4/2007,
p.224.

24 îndreptate și împotriva drepturilor patrimoniale ale persoanei juridice (spre exemplu, abuzul de
încredere -art.213 C. pen ., gestiunea frauduloasă -art.214 C. pen ., distrugerea – art.217 C. pen .).
– dacă s -ar interpre ta în mod restrictiv noțiunea de ,,persoană vătămată, din
conținutul textelor indicate, s -ar ajunge la încălcarea d reptului liberului acces la justiție, drept ce
aparține și persoanei juridice și care este garantat oricărei persoane de art. 21 din Constituția
României . Persoana juridică a re un patrimoniu propriu, drepturi si obligat ii proprii, deci este un
subiect de s ine stătător. Din moment ce persoana juridică poate fi subiect pasiv al infract iunii,
deci persoană vătămată, ace asta ar trebui să fie titular a dreptului de a formula plângere
prealabilă .
– problemele legate de împăcărea părților sau retragerea plângerii pr ealabil e (care
este act unilateral de voint ă), ar fi de fapt, legate de modalitatea de exprimare a voinței în cazul
persoanelor juridice, manifestarea voinței persoanei juridice fiind posibilă prin intermediul
reprezentantului ei.
Având în vedere recentel e modificări legislative , urmează să interpretăm faptul că
plângerea prealabilă poate fi introdusă și de persoana juridică, în numele și interesul acesteia,
prin intermediul reprezentantului, deoarece atât timp cât există obligații și răs punderi, există ,
corelativ , și drepturi.
Noile acte legislative, ( Legea nr.278/2006 privind modificarea Codului penal și prin
Legea nr. 356/2006 privind modificarea Codului de procedură penală) prin care s -a reglementat
răspunderea penală a persoanei juridice , oferă posibil itatea în cazul vătămării și a persoanei
juridice să sesizeze organele judiciare cu plângere prealabilă și, totodată, să influențeze derularea
procesului penal prin retragerea plângerii sau împăcarea părților.

II.2.Termenul de introducere al plângerii pre alabile
II.2.1. Natura juridică a termenului de introducere a plângerii penale
Plângerea prealabilă ca act procedural, pentru a fi valabilă și pentru a -și produce
efectele urmărite, trebuie introdusă într -un anumit termen la organul competent. Potrivit ar t. 284
alin. (1) Cod procedură penală, în cazul infracțiunilor pentru care legea prevede că este necesară
o plângere prealabilă, aceasta trebuie să fie introdusă în termen de 2 luni din ziua în care
persoana vătămată a știut cine este făptuitorul.
Fixarea acestui termen, relativ scurt (mult mai r edus decât termenul de prescript ie
penală), este explicat prin grija legiuitorului de a nu permite părt ii vătămate ca prin voi nta sa să
tină un timp îndelun gat pe infractor (adevărat sau preti ns) sub amenint area plângerii prealabile,
fapt ce poate conduce la acte de s antaj sau teroare . Pe de altă parte, s -a prezumat, că după

25 trecerea unui termen mai mare, partea vătămată nu mai are motiv serios pentru a face această
plângere.
În ce privește natura juridică a termen ului de introducere a plângerii prealabile în
literatura de specialitate s -au exprimat opinii diferite. Astfel, într-o primă opinie43, termenul de
introducere a plânger ii prealabile este un termen substanțial, care poate fi suspendat și întrerupt
ca orice t ermen de prescripție a răspunderii penale, și trebuie calculat potrivit normelor de drept
penal privind termenele substanțiale.
Într-o a doua opinie44, acest termen este un termen procedural de decădere, fiind
prevăzut de Codul de procedură penală, iar de pășirea lui atrage anularea plângerii prealabile și a
urmăririi efectuate.
Opinia dominantă45 este că termenul în care poate fi introdusă plângerea prealabilă are
un caracter special, cu elemente substanțiale și de procedură, care este determinat de natura
juridică mixtă, substanțială și procedurală a i nstituției plângerii prealabile s i este supus, în ce
privește calcularea și posibilitatea prorogării sale, normelor cuprinse în Codul de procedură
penală pentru termenele procedurale, care asigură o mai bună p rotecție persoanei vătămate46.

II.2.2. Calculul termenului de introducere a plângerii prealabile
În literatura juridică și în practica judiciară s -au exprimat opinii diferite în legătură cu
momentul în care începe să curgă termenul de 2 luni în cazul infra cțiunilor continui cum este
tulburarea de posesie. Într -o opinie47, dominantă, se susține că în cazul acestei infracțiuni
termenul curge din momentul consumării infracțiunii, care coincide cu data când făptuitorul a
încetat acțiunea ilicită. În același sens , s-a pronunțat Instanța Supremă48 și Tribunalul Suceava.49
Într-o altă opinie50 se consideră că termenul de 2 luni poate să curgă:
 din momentul consumării infracțiunii, dacă din acest moment este cunoscută
identitatea făptuitorului ;

43 M. POPOVICI, Plângerea prealabilă în reglementarea actualului Cod de procedură penală , în R.R.D.
nr. 9/1969, pag. 23 ;
44 V. Dongoroz, în colab., Explicații teoretice …, Op. cit., P.S., vol. II, pag. 100;
45 G. THEODORU, Op. cit., P.S., pag. 160;
46 E.V. IONĂȘEANU, Procedura începerii urmăririi penale , Ed. Militară, București, 1979, pag. 130; I.
NEAGU, LUCIA MOLDOVAN, Drept procesual penal, Îndreptar de practică judiciară , Ed. Didactică și
Pedagogică, București, 1982, pag. 14 0;
47 V. PĂVĂLEANU , Momentul consumării infracțiunii de tulburare de posesie, Dreptul nr. 5/1997, pag.
80; MAR IA COLȚAN, Plângerea prealabilă .Tulburare de posesie, R.D.P. nr. 1/1999, pag. 142; ADRIAN
NEACȘU, Tulburare de posesie. Plângere prealabilă, R.D.P . nr. 2/2000, pag. 49 ;
48 C.S.J., Secția penală., dec izia. nr. 111/1999, Dreptul nr. 3/2000, pag. 142
49 A se vedea deciziile nr. 337, 338, 387, 394, 398 și 400/1996, citate de V. Păvăleanu, Op. cit., pag. 81
50 TOADER T., Momentul raportării plângerii preala bile la infracțiunea de tulburare de posesie , Dreptul
nr. 12/1997, pag. 88;

26  din momentul cunoașteri i făptuitorului ;
 după epuizarea faptei, odată cu cunoașterea făptuitorului fără însă, să se
depășească termenul de prescripție a răspunderii penale.
Termenul de 2 luni expiră, potrivit art. 186 Cod procedură penală, la sfârșitul zilei
corespunzătoare cele i de a doua luni, iar dacă această zi cade într -o lună ce nu are zi
corespunzătoare, termenul expiră în ultima zi a acelei luni. Atunci când ultima zi a termenului
cade într -o zi nelucrătoare, termenul expiră la sfârșitul primei zile lucrătoare care urmeaz ă.
În cazul în care persoana vătămată are capacitate de exercițiu, trebuie să introducă
plângerea prealabilă în termen de 2 luni din ziua în care a știut cine este făptuitorul, dată ce poate
să coincidă cu data săvârșirii faptei, dacă din acel moment autor ul a fost cunoscut. Dacă
făptuitorul nu este cunoscut, persoana vătămată se poate adresa organului de cercetare penală
pentru identificarea lui, situație în care termenul de 2 luni curge de la primirea comunicării
organului judiciar. În lipsa unei preveder i legale, s -a susținut că persoana vătămată va putea
sesiza organul de cercetare penală pentru identificarea autorului faptei, tot într -un termen de 2
luni, nefiind de conceput un termen nelimitat.51
Când persoana vătămată este un minor sau incapabil, term enul de 2 luni curge de la
data când persoana îndreptățită a reclama , a știut cine este făptuitorul. Aici se disting două
situații: una când persoana vătămată este un minor sub 14 ani sau un incapabil, și în acest caz
introducerea plângerii revine reprezen tantului legal (oricare părinte, tutore, curator), care trebuie
s-o introducă în 2 luni de la data când a știut cine este făptuitorul și , alta, când este vorba de o
persoană cu capacitate de exercițiu restrânsă, când termenul curge de la data cunoașterii
făptuitorului de către minor, care va face plângerea cu încuviințarea ocrotitorului său legal.52
Plângerea prealabilă este socotită în termen, chiar dacă a fost înregistrată la organul de
urmărire sau la instanța de judecată după expirarea termenului, dacă a fost depusă înlăuntrul
termenului de către un deți nut la administrația locului de deținere, de către un militar la unitatea
sa militară sau a fost înregistrată la poștă ca scrisoare recomandată.53 În situația când plângerea
prealabilă este trimisă prin p oștă, scrisoarea nefiind recomandată, data care se calculează este
data poștei (ștampila oficiului poștal).
Este posibil ca plângerea să fie greșit îndreptată – fiind depusă la instanța
judecătorească în loc de organul de urmărire, deși chestiunea prezi ntă interes în condițiile
reglementări i anterioare Legii nr. 356/2006. O ri față de reglementarea în vigoare , plângerea
prealabilă este numai un mod de sesizare a organului de urmărire penală și ca urmare se depune

51 N. BONCHIȘ, Cauzele ce înlătură răspunderea penală , Ed. Imprimeriei de vest. Oradea, 1999 pag. 99
52 G. THEODORU, Op. cit., P.S., pag. 162 ;
53 T.M.B., s. II -a penală, d. nr. 12/19 91, Culegere de practică judiciară penală pe anul 1991 a Tribunalului
M. București, Ed. Științifică, București, 1992, pag. 207

27 numai la organul de urmărire penală. Textul din legea de procedură penală (art. 285 C. pr. pen.)
nu a fost abrogat prin Legea nr. 356/2006, ceea ce permite concluzia că dacă plângerea prealabilă
se depune de către persoana vătămată la o instanță judecătorească în loc de organul de urmărire
penală, a ceastă plângere prealabilă produce totuși efecte juridice, spre deosebire de situația în
care ar fi adresată unei alte autorități publice a statului decât o instanță judecătorească.
Chestiunea prezintă interes în ce privește respectarea termenului de două luni în care se depune
plângerea prealabilă, și legea prevede că în această situație este îndeplinită cerința privitoare la
respectarea termenului dacă plângerea prealabilă a fost depusă înăuntrul termenului la organul
judiciar necompetent. Pentru aceasta se cere, ca plângerea prealabilă să fi fost d epusă în mod
greșit la instanța judecătorească în lo c de organul de urmărire penală. Nu se aplică acest text de
lege dacă plângerea prealabilă a fost depusă la altă autoritate publică a statului (guvern,
prefect ură); organul judiciar necompetent – adică instanța judecătorească – are obligația de a
trimite plângerea prealabilă greșit îndreptată la organul judiciar competent – adică la organul de
urmărire penală – fiind indiferent dacă a fost înregistrată la acest organ după expirarea
termenului de două luni54.
Legat de posibilitatea existent ei unei căi de atac împot riva hotărârii prin care instant a
de judecată trimite plângerea prealabilă organului competent, au existat solut ii în practica
judecătorească p rin care s-a recunoscut existent a unei căi de atac împotriva acestor hotărâri ,
neexistând însă o pozit ie unitară cu privire la grade le de jurisdictie (unele instant e au considerat
că o astfel de h otărâre este atacabilă cu apel s i, prin urmare , si cu recurs, altele au identificat
recursul ca fiind calea de atac, iar o a treia opinie a fost că astfel de hotărâri nu sunt supuse nici
unei căi de atac, ele fiind definitive)55.
Practica neunitară în această materie a fost rezolvată de Înalta Curte d e Casatie si
Justit ie care a decis că hotărârile prin care instant a sesizată în mod gres it cu o plângere prealabilă
o trimite organului competent sunt senti nte supuse recursului, în condit iile art. 32 alin (4) C.
Proc. Pen56.
Plângerea se consideră depusă în termen chiar dacă a fost restituită pentru completare
de către judecătorul de serviciu57, sau dacă acesta a înregistrat -o, nu are relevanță dacă persoana
vătămată a făcut unele completări ulterioare58.

54PLĂEȘU T., Drep t procesual penal -suport curs , Editura Universităt ii “Alexandru Ioan Cuza” Iasi,
2007, pg.80 ;
55 CAMELIA S ERBAN MO RĂREANU, Drept procesual penal , Editura Hamangia, Bucures ti, 2008,
pg.166 ;
56 I.C.C.J. sect iile unite, Decizia nr. LXVIII (68) din 15 octombrie 2007 ;
57 T.S. s.p. d. 1408 din 1981, R.R.D. , nr. 3, 1982, pag. 66 ;
58 T.S. s.p. d. 1572 din 1979 , R.R.D. nr. 3, 1 980, pag. 74 ;

28 Termenul de introducere al plângerii , în cazul infracțiunii de abuz de încre dere și cele
asemănătoare acesteia, curge de la data primului refuz de restituire59.
Sunt situații când persoana vătămată , din cauza unor unor împrejurări ce nu țin de
aceast a, este împiedicată de o anumita cauza temeinică (forță majoră, caz fortuit) să in troducă
plângerea în termen, totuși legea acordă posibilitatea introducerii plângerii prealabile peste
termen, folosindu -se prin analogie dispoziții care țin seama de astfel de împiedicări (art. 385 și
386 lit. b, Cod de procedură penală.).
Codul de proce dură penală prevede un caz de introducere peste termen a plângerii
prealabile și în situația schimbării încadrării juridice. Astfel, art. 286 Cod de procedură penală
arată că , ,, dacă într -o cauză în care s -au făcut acte de cercetare penală se consideră u lterior că
fapta urmează a primi o încadrare juridică pentru care este necesară plângerea prealabilă,
organul de cercetare penală cheamă partea vătămată și o întreabă dacă înțelege să facă
plângere ”.

II.3. Cont inutul si forma plângerii prealabile

II.3.1. Conținutul plângerii prealabile
Plângerea prealabilă începe cu identificarea părții vătămate prin nume, inițială,
prenume, domiciliu. În cazul în care plângerea prealabilă a fost făcută prin mandatar, la aceasta
se atașează mandatul special, iar dacă est e făcută de reprezentantul legal al persoanei vătămate
fără capacitate de exercițiu, plângerea prealabilă trebuie să cuprindă vârsta minorului, situația
persoanei incapabile și calitatea sa de reprezentant legal pe bază de acte. Dacă se reclamă fapte
de vi olență, la plângerea prealabilă se va atașa și un certificat medico -legal din care să rezulte
numărul de zile îngrijiri medicale necesare pentru vindecarea leziunilor și în raport de numărul
de zile se va stabili competența instanței de judecată sau a orga nului de urmărire penală.
Conform dispozițiilor art. 283 Cod procedură penală, plângerea prealabilă făcută de
către titularii acesteia trebuie să cuprindă:
– descrierea faptei ; Aceasta se face prin precizarea datei și a împrejurărilor în care s -a
comis aceasta, printr -o expunere care să determine fapta în concret. În caz de pluralitate de fapte,
fiecare din acestea va fi descrisă separat. Nu este necesară descriere a amănunțită a
împrejurărilor s i nici să se dea o încadrare juridică a faptei, iar dacă aceas ta a fost dată nu are
importanță exactitatea sa.

59 T.j. Sibiu, d.p. nr. 477 din 1981, R.R.D. nr. 6, 1982, pag. 80; T.M . București, s. a -II-a p., d. 823 din
1981, R.R.D. nr. 12, 1992, pag. 76; T.J. Sibiu, d.p. 306, 1991, „Dreptul” nr. 9, 1992, pag. 79 ;

29 Organul căruia i -a fost adresată plângerea este investit prin plângerea prealabilă numai
cu privire la fapta care f ormează obiectul plângerii (nu s i la alte cu care, eventual, ar putea intra
în concurs).
Dacă pentru fapta descrisă nu se cere plângere prealabilă, plângerea făcută va avea
valoarea unei simple plângeri sau a unui denunț și v a fi tratat ă de institut ia la care s -a depus ca
atare.
– indicarea autorului60; Indicarea autorului faptei se face prin precizarea numelui,
inițialei, prenumelui s i domiciliului acestuia.
“Autor al faptei” are înțelesul conferit de art. 23 Cod penal, adică persoana ce are
calitatea fie de autor, fie de instigator sau complice, nefiind necesară specificarea acestei calități .
Dacă la comitere faptei au participat mai mu lte persoane, dar victima cunoas te numai o parte din
ele, va identifica autorii cunoscu ti, precizând , însă, că la s ăvârsirea faptei au participat s i alte
persoane. În acest caz plângerea prealabilă își extinde efectele și asupra celorlalte persoane, a
căror identificare se face în cursul procesului penal [art. 131 alin. (4) Cod penal] .
– arătarea mijloacelor de probă ; Partea vătămată va indica c e mijloace de probă
înțelege să se folosească în dovedirea plângeri i sale. Spre exemplu, dacă este vorba de
infracțiunea cu violent ă, victima va trebui să atașeze certificatul medico -legal din al cărui
conținut să rezulte descrierea leziunilor și timpul necesar pentru îngrijiri medicale în vederea
vindecării, cât și proba cu martori care să confirme că leziunile prevăzute în certificatul medico –
legal au fost cauzate de inculpat, cu vinovăție.
– indicarea adresei părților și a martorilor ; În conținu tul plângerii
prealabi le trebuie să fie indicate adresa părților și a martor ilor, ocazie cu care mai întâi se va
menționa numele, prenumele și adresa acestora, precum și anumite date din care să rezulte că
unele din aceste persoane pot avea calitatea de părți sau altele pot fi ascultate ca martori.
– precizarea dacă persoana vătăm ată se constituie parte civilă , cu precizarea
obiectului acestei cereri și, atunci când este cazul, cu indicarea persoanei responsabile
civilmente, care trebuie citată în proces.
– indicarea persoanei responsabile civilmente (atunci când este cazu l) săvârș irea unei
infracțiuni poate avea, între alte consecințe, și producerea unui prejudiciu material sau moral în
dauna unei persoane fizice sau a unui prejudiciu material în dauna unei persoane juridice. În

60 În practica judiciară, când era în vi goare procedura de împăciuire, s -a arătat că indicarea greșită în
plângerea adresată comisiei și, apoi, instanței de judecată a prenumelui inculpatului nu este motiv de
nulitate a procedurii de împăciuire, dacă adresa la care s -a făcut citarea a fost indic ată corect, iar în fața
instanței inculpatul, citat cu menționarea corectă a numelui, confirmă că el este persoana la care se referă
plângerea prealabilă (T.S, s.p., d. nr. 1157/1984, în R.R.D. nr. 6/1985, p. 74)

30 vederea reparării prejudiciului cauzat, persoana vătămată are la îndemână acțiunea civilă pe care
o poate exercita în cadrul procesului penal.
Conținutul plângerii prealabile trebuie să fie complet când se adresează instanței de
judecată și constituie actul de sesizare, oferind toate datele necesare pentru a se efectua
cercetarea judecătorească și soluționa cauza. Când plângerea prealabilă nu este completă, se
restituie persoanei vătămate cu menționarea completărilor ce urmează a se face.
În cazul în care nu se cunosc persoana făptuitorului și nici mijloace le de probă,
plângerea se adresează organelor de cercetare penală, ac estea urmând să facă investigat ii și să
stabil ească cine a săvârșit fapta . Dup ă aflare făptuitorului, informat ia se comunică persoanei
vătămate, care va trebui să -și manifeste, în terme n de 2 luni, voința de a fi tras făptuitorul la
răspundere penală.
Uneori, însă, elementele care lipsesc din conținutul plângerii prealabile nu înlătură
efectele pe care aceasta le produce potrivit legii. Astfel, plângerea prealabilă introdusă în termen
sesizează în mod legal instanța, chiar dacă, ulterior, petiționarul a făcut completări privind
diverse aspecte ale cauzei, care lipseau din plângerea prealabilă introdusă inițial.
Calitatea de parte vătămată nu este necesar ă a fi menționată în cuprinsul plân gerii
prealabile, deoarece aceasta implică, prin ea însăși, declararea persoan ei vătămate ca parte în
proces.
Plângerea prealabilă cerută de art. 320 Cod penal și altele , nu poate fi înlocuită printr -o
declarație luată persoanei vătămate în timpul urmărir ii penale. Ca urmare, lipsind plângerea
prealabilă, instanța de recurs a dispus încetarea procesului penal. Dacă, însă, declarația dată în
fața organului de urmărire penală contine toate elementele cerute de art. 283 Cod procedură
penală, această declarați e poate fi considerată și ca plângere prealabilă.

II.3.2. Condit ii de formă
Dispozițiile art. 222 alin. 4 Cod procedură penală pot fi extinse și plângerii prealabile,
ceea ce face posibil ca ea să fie făcută și oral, lipsită de orice formalism61.
Legea p rocesuală nu cere ca o condiție de validitate a plângerii prealabile existența unui
înscris separat, voința persoanei vătămate de a pune în mișcare acțiunea penală putând să se
manifeste și în cuprinsul declarației date la organul de urmărire asupra faptei respective. Esențial
este ca persoana vătămată să fi cuprins în declarația sa toate datele necesare și să fi declarat că
voiește să pună în mișcare acțiunea penală.

61 T.S. , s.p. , d. nr. 570 din 1973, R.I., pag. 108; T .J. Brașov, d. p. nr. 617 din 1981, R.R.D., nr. 2, 1982,
pag. 70 ;

31 Plângerea penală, indiferent că a fost scrisă de partea vătămată, fie consemnată de către
organul de urmărire, trebuie semnată de persoana vătămată, însă dacă s -a omis semnătura,
aceasta se poate face în fața organului judiciar, după o prealabilă verificare.
Dacă persoana vătămată nu s tie să scrie sau să semneze, acest fapt de consemnează
într-un proce s verbal sau încheiere de sedint ă.

II.4. Organele la care se poate introduce plângerea prealabilă. Competența
acestora.

Înainte de a analiza organele competente să rezolve plângerile prealabile ale victimelor,
este necesar, consider eu, să defi nim termenul de competent ă.
Notiunea de competent ă, din punct de ved ere tehnico -juridic, este dreptul sau puterea
pe care statul o con feră prin intermediul unui funct ionar sau a unei categorii de organe strict
determinate de a decide asupra unor chestiuni aflate în sfera sa de atribut ii62.
Înainte de apariția Legii nr.356/2006, privind modificarea și completarea Codului de
procedură penală, precum și pentru modificarea altor legi, infracțiunile pe care legea penală le
supune condiției plângerii prealabi le se clasificau în două categorii :
 parte (cele mai multe) erau supuse urmăririi penale, plângerea prealabilă trebuind
să fie depusă la organele de urmărire penală, fiind considerate infracțiuni cu un
grad de pericol mai ridicat, pentru care, în vederea unei judecăți corecte, era
imperios necesară o cercetare penală prealabilă;
 a doua categorie [ prevăzute în art. 279 alin. (2) lit.a) C.proc.pen.] pentru care
plângerea prealabilă se depunea direct la instanța de judecată, constituind un
mod special de sesi zare al acesteia (în acest caz, plângerea constituia un act de
inculpare și, de cele mai multe ori, după primul termen, instant a punea în
mișcare cercetarea penală ).
Urmare a apariției Legii nr.356/2006 privind modificarea și completarea Codului de
procedu ră penală, actualul Cod de procedură penală, în art.279, alin. (2), stipulează că
„plângerea prealabilă se adresează organului de cercetare penală sau procurorului, potrivit
legii„. Prin urmare, pentru toate cazurile în care legea penală prevede necesitat ea plângerii
prealabile, acesta se va adresa organului de urmărire penală sau procurorului.

62 A. CRISU s i colab., Institut ii de drept procesual penal, Curs aprofundat , Editura Hamangiu,
București, 2010, pg. 3 ;

32 Când punerea în mișcare a acțiunii penale se face numai la plângerea prealabilă a
persoanei vătămate, o astfel de plângere constituie actul de sesizare a organul ui de cercetare
penală și totodată actul în temeiul căruia se poate dispune începerea urmăririi penale.
În urma sesizării organului de urmărire penală, acesta declanșează urmărirea penală, în
mod obișnuit, conform dispozițiilor art. 228 C.proc.pen, dispunâ nd, după caz, începerea sau
neînceperea urmăririi penale. Urmărirea penală se desfășoară conform regulilor de procedură
penală, cu participarea părții vătămate (care are drept de dispoziție asupra acțiunii penale),
urmând ca rezolvarea cauzei să se facă de către procuror, conform dispozițiilor legale în vigoare.
Urmărirea penală este prima fază a procesului penal și are rolul de a pregăti și
asigura buna desfășurare a procesului penal în faza de judecată, prin activitatea de descoperire a
infracțiunilor, de identificare și prindere a făptuitorilor, de strângere de probe cu privire la faptă
și făptuitor, astfel încât la data sesiză rii instan ței, să fie cunoscută infracțiunea săvârșită și
persoana ce trebuie judecată, precum și celelalte persoane ce pot avea o calitate procesuală în
cauză63.
Există posibilitatea ca având mai multe infracțiuni în stare de indivizibilitate sau
conexitate, unele să fie de competența organului de urmărire penală, altele de competența
procurorului după calitatea persoanei făptuitorul ui. În acest caz, prioritatea are organul
compete nt după calitatea făptuitorului , căruia i se încredințează cauza în totalitate, pentru
efectu area urmăririi penale (va cerceta fapta cu privire la toate faptele și toți făptuitorul, nu doar
pentru cel a căr ui calitate a condus la o astfel de repartizare a cauzei) 64.
În cazul unei infracțiuni flagrante, pentru care legea prevede necesitatea plângerii
prealabile, organul de urmărire penală este obligat să constate săvârșirea acesteia, urmând ca,
ulterior, prez entându -i persoanei vătămate cauza, ea să decidă dacă va depune sau nu plângere
prealabilă.
Infracțiunile prevăzut în Codul penal pentru care legiuitorul a prevăzut necesitatea
plângerii prealabile, sunt:
 lovirea sau alte violent e – art. 180
 vătămarea corp orală – art. 181;
 vătămarea corporală din culpă – art. 184 alin. 1 și 3;
 violarea de domiciliu – art. 192 alin. 1;
 violarea secretului corespondenței – art. 195;
 divulgarea secretului profesional – art. 196;

63 MIHAELA LAURA PAMFIL, Drept procesual penal, supor t de cur s, Universitatea “Petre Andrei Ia si,
2010, pg. 63 ;
64 V. PĂVĂLEANU, Drept procesual penal, partea specială, vol. II, Ed. Lumina Lex, București, 2004,
pag. 141 ;

33  violul – 197 alin. 1;
 furtu l săvârsit între sot i ori între rude apropiate sau de către un minor în paguba
tutorelui său ori de către cel ce locuies te împreună cu persoana vătămată sau este găzduit de
acesta – art. 210
 abuzul de încredere – art. 213 ;
 distrugerea – art. 217 alin.1;
 abandonul de familie – art. 305;
 nerespectarea măsurilor privind încredințarea minorului – art. 307 ;
 tulburarea folosinței locuinței – art. 320 .
Referit or la infractiunile de insultă s i calomnie, pentru care era necesară plângerea
prealabilă, facem precizarea că, prin Decizia n r. 62 din 2007, Curtea Constitut ională a României
a constatat că dispozit iile art. I pct. 56 din Legea nr. 278/2006, c are abrogau art. 205, art. 206 s i
art. 207 C. pen sunt neconstitut ionale65.
Există și in legile speciale infracțiuni pentru care acțiunea penală se pune în mișcare la
plângerea prealabilă, cum sunt cele prevăzute de art. 5 din Legea nr. 11 din 29.01.1991 privind
combaterea concurenței neloiale, de art. 140, 141 și 142 lit. a, c, j, l, n și o din Legea nr.8/1996
privind dreptul de autor și dr epturile conexe (M.Of. nr.60/1996) ș.a.
Dacă persoana vătămată este minor, organele de urmărire penală se pot sesiza oricând,
din oficiu, fără să fie obligate să verifice dacă minorul sau ocrotitorul legal au introdus plângere
prealabilă în termen legal or i dacă au declarat că nu introduc o astfel de plângere66.
Dacă persoana vătămată a decedat înainte de a introduce plângerea prealabilă,
inculpatul nu mai poate fi tras la răspundere pentru fapta respectivă, protecția legii penale cu
privire la faptele comis e împotriva persoanei vătămate existând numai pe timpul cât aceasta
trăiește.
Chiar dacă inculpatul ar fi urmărit și pentru alte fapte conexe cu cea săvârșită împotriva
persoanei vătămate, el nu va putea fi trimis în judecată, prin rechizitoriu, și pentru o faptă cu
privire la care este necesară plângerea prealabilă a persoanei vătămate67.
În caz de conexitate sau de indivizibilitate între o infract iune pent ru care punerea în
miscare a act iunii penale s e face la plângerea prealabilă s i o altă infract iune pen tru care punerea

65 CAMELIA S ERBAN MORĂREANU, Drept procesual penal , Editura Hamangiu , București, 2008,
pg.166 ;
66 T.S., d. I. nr. 6 din 1973, R.R.D. , nr. 2, 1974, pag. 107
67 T.S., s.p., d. 4385 din 1971, C.D. , pag. 466; În caz contrar, T.S. , s.p. , d. 5283 din 1971, R.R.D. nr. 5,
1973, pag. 71.

34 în miscare a act iunii penale nu se face la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, dacă
disjungerea nu este posibilă, se aplică procedura prevăzută în art. 35 C proc. pen68.
În cazul în care plângerea adresată organului de cercetare priv ește o infracțiune pentru
care nu este necesară plângerea prealabilă, însă această infracțiune este de competența organului
de cercetare unde a fost introdusă, acesta reține cauza pentru a efectua urmărirea, plângerea
prealabilă introdusă fiind considerată o plângere simplă. Atunci când organul de cercetare astfel
sesizat constată că nu este competent să efectueze urmărirea, trimite cauza procurorului (art. 210
alin. (2) Cod procedură penală).
Organul de cercetare penală sau procurorul, care primește plâng erea prealabilă
procedează potrivit art. 228 Cod procedură penală, o verifică și, în cazul în care din cuprinsul
acesteia nu rezultă vreunul din cazurile de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale
prevăzute în art. 10 Cod procedură penală, dispu ne prin rezoluție începerea urmăririi penale.
În caz contrar, dacă se constată un caz de împiedicare a începerii urmăririi penale,
organul de urmărire penală înaintează procurorului actele încheiate, cu propunerea sau cu
dispoziția de neîncepere a urmăriri i penale, con form art. 228 alin.( 4) Cod procedură penală.
Dacă într -o cauză în care s -au făcut acte de cercetare penală se consideră ulterior că fapta
urmează a primi o încadrare juridică pentru care este necesară plângerea prealabilă, organul de
cerceta re penală cheamă partea vătămată și o întreabă dacă înțelege să facă plângere. În caz
afirmativ, organul de cercetare penală, după caz, continuă cercetarea sau trimite dosarul instanței
competente. În caz contrar, transmite actele procurorului în vederea î ncetării urmăririi penale69.
Dacă procurorul constată că propunerea organului de urmărire penală nu este
întemeiată, îi restituie dosarul cu dispoziția de a începe urmărirea penală.
Atunci când procurorul est e de acord cu propunerea de a nu se începe urmări rea penală
o confirmă printr -o rezoluție motivată și înștiințează despre aceasta persoana care a făcut
sesizarea.
În condițiile în care, ulterior, procurorul constată că au dispărut motivele care l -au
determinat să confirme propunerea de neîncepere a urmăr irii penale, are dreptul să infirme
măsura prin rezoluție motivată și să restituie dosarul organului de urmărire penală, dispunând
începerea urmăririi penale (art. 228 alin. ultim Cod procedură penală).
Ca urmare a cercetărilor făcute, dacă procurorul cons tată motivat că s -a dovedit
săvârșirea infracțiunii și că aceasta s -a comis de persoana împotriva căreia s -a făcut plângerea
prealabilă, în temeiul art. 235 alin. (2) Cod procedură penală, pune în mișcare acțiunea penală
prin ordonanță.

68 Articolul 281 C. proc. penală
69 V. PĂVĂLEANU, Drept procesual penal , vol. II, Ed. Lumina Lex, București, 2004, pag. 141;

35 În caz contrar, pro curorul procedează potrivit art. 249 Cod procedură penală, adică
hotărăște scoaterea de sub urmărire penală, în temeiul art. 11 pct. 1 lit. (b) Cod procedură penală,
pentru cazurile prevăzute de art. 10 lit. a -e Cod procedură penală.
Există infracțiuni pe ntru care legea prevede competența unui anumit organ de urmărire,
fie organ de cercetare penală, fie procuror. În asemenea cazuri, organul de urmărire penală
determinat de calitatea făptuitorului are competența prioritară și exclusivistă, acestuia trebuind să
i se trimită plângerea prealabilă spre rezolvare.
Competența personală este acea formă de competență prin intermediul căreia se
stabilesc organele judiciare care pot soluționa anumite cauze penale în funcție de calitatea
făptuitorului (pentru determina rea competenței personale a unui anumit organ judiciar nu
prezintă importanță calitatea celorlalte părți.) .
Calitatea făptuitorului trebuie să existe în momentul săvârșirii infracțiunii (deținerea
anterioară a acestei calități –dar pierdută înainte de mome ntul săvârșirii faptei – sau dobândirea
ulterioară a calității respective, nu determină schimbarea competenței. Excepție constituie
cazurile prevăzute de art. 40, alin. (2) și (3) C.proc.pen. care prevede următoarele: „Când
competența instanței este determ inată de calitatea inculpatului, instan ța rămâne competent ă să
judece chiar dac ă inculpatul, dup ă săvârsirea infracțiunii, nu mai are acea calitate, în cazurile
când:
a) fapta are leg ătură cu atribuțiile de serviciu ale făptuitorului;
b) s-a dat o hot ărâre în prim ă instanță.
Dobândirea calit ății dup ă săvârșirea infracțiunii nu determin ă schimbarea
competenței, cu excep ția infrac țiunilor săvârsite de persoanele prev ăzute în art. 29 pct. 1 ”.
Excepția de necompetență după calitatea persoanei poate fi ridicată , conform art. 39
alin. (l) Cod de procedură penală, în tot cursul procesului penal, până la pronunțarea hotărârii
definitive, dispozițiile prin care este reglementată competența personală sunt prevăzute sub
rezerva nulității absolute.
Calitățile care atr ag competența personală a organelor judiciare sunt următoarele:
militar, magistrat, Președinte al Republicii, senator, deputat, membru al Guvernului, judecător al
Curții Constituționale, membru al Curții de Conturi, judecător, procuror sau controlor financ iar
al Curții de Conturi, președintele Consiliului Legislativ, Avocatul Poporului, șefi ai cultelor
religioase și alți membri ai Înaltului Cler cu rang de arhiereu sau echivalent al acestuia, chestorii
de poliție etc. În cazul în care subiectul activ al in fracțiuni are una dintre calitățile enumerate mai
sus, atunci plângerea prealabilă se introduce la procuror .

36 Parchetul căruia i se adresează plângerea prealabilă este diferențiat în funcție de locul
unde își desfășoară activitatea judecătorul, procurorul, notarul public sau militarul împotriva
căruia se face plângerea.
În situațiile mai sus menționate, plângerea prealabilă, în funcție de calitatea persoanelor
care au săvârșit infracțiunile, se adresează următoarelor organe:
 Parchetului de pe lângă Curtea de Apel, pentru faptele comise de un judecător de
la judecătorie sau tribunal, ori de un procuror de la parchetele de pe lângă aceste instanțe, de un
procuror și controlor financiar de la Camera de conturi județeană, precum și de avocați, executori
sau notar i public i [art.281, alin. (1) lit.b)] ;
 Parchetului de pe lângă Curtea Militară de Apel, pentru faptele săvârșite de
judecătorii de la tribunalul militar sau de la tribunalul militar teritorial și de procurorii de la
parchetele corespunzătoare [art.282, alin. (1) lit.b)] ;
 Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru faptele
judecătorilor de la Curțile de Apel și Curtea Militară de Apel, de judecătorii și magistrații
asistenți de la Înalta Curte de Casație și Justiție, precum și de p rocurorii din parchetele
corespunzătoare și de procurorii Parchetului Național Anticorupți e [art. 29, alin. (1) lit.f)] ;
 Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru infracțiunile
comise de senatori și de putați, de membrii guvernului , judecătorii Curții Constituționale,
membrii, judecători, procurori și controlori financiari ai Curții de Conturi, președintele
Consiliului Legislativ și de Avocatul Poporului, mareșali, generali și amirali, șefii cultelor
religioase organizate în condiți ile legii și ceilalți membrii ai Înaltului Cler, cu rang de arhiereu
sau echivalent acestuia, precum și de procurorii de pe lângă Curtea Supremă de Justiție [art. 29,
alin. (1) lit.b) – e)];
 Comandantului unității și șefului comenduirii de garnizoană, pen tru faptele
comise de militari, cu excepția celor deja menționați.
Soluționarea acestor tipuri de cauze de către cele mai înalte organe de urmărire pen ală
din sistemul judiciar român este de natură să înlăture orice dubiu care s -ar putea naște în legătură
cu imparțialitatea sau obiectivitatea cu care aceste organe vor cerceta cauza70.
Urmărirea penală se desfășoară și se finalizează după regulile de drept comun, fiind
posibilă retragerea plângerii sau împăcarea părților.71
Stabilirea unui regim special pentr u infracțiunile săvârșite de o persoană care aparține
unui organ cu atribuții judiciare sau unui m ilitar se explică, atât prin gra dul lor de pericol social
sporit, cât și prin nevoia de a păstra concordanța cu regulile de competență după calitatea

70 A. CRISU s i colab., Institut ii de drept procesual penal, Curs aprofu ndat, Editu ra Hamangiu, Buc uresti,
2010, pg. 6 ;
71 V. PĂVĂLEANU, op.cit., par tea specială, vol. II, pag. 143;

37 persoane i, prevăzute în partea generală a Codului procedură penală. Indiferent de modul în care
este sesizată instanța, dacă în cursul judecării se descoperă date cu privire la săvârșirea unei fapte
prevăzute de legea penală de către o altă persoană, dar în legătu ră cu fapta inculpatului, art. 337
Cod procedură penală atribuie procurorului dreptul de a cere extinderea procesului penal.
Dacă această nouă faptă se cercetează la plângerea prealabilă (directă sau nu) care nu a
fost anterior formulată, partea vătămată t rebuie întrebată în virtutea art. 76 Cod procedură penală
dacă formulează plângere prealabilă și , numai după aceasta , procurorul va putea iniția
extinderea.

38

CAPITOLUL III
POSIBILITATEA ÎNLĂTURĂRII RĂSPUNDERII PENALE
ÎN CAZUL I NFRACȚIUNILOR CARE NECESITĂ
PLÂNGERE PREALABILĂ

Pentru realizarea prin constrângere a ordinii de drept penal, răspunderea penală apare
ca o consecință inevitabilă a săvârșirii unei infracțiuni. Există , însă, situații, stări sau fenomene
care fac ca răspu nderea penală, deși pe deplin întemeiată, să nu mai fie totuși necesară, ba chiar
să fie neindicată, aceasta fiind tocmai în interesul apărării sociale.
Așadar, principiul inevitabilității răspunderii penale trebuie să fie înțeles în sensul că
săvârșirea u nei infracțiuni atrage răspunderea penală a făptuitorului, în afară de cazurile în care
răspunderea este înlăturată prin voința expresă a legiuitorului72.
Cauzele care înlătură răspunderea penală, fie generale, fie speciale sunt, prin natura lor
juridică, c auze care înlătură răspunderea penală ale infracțiunii săvârșite, adică posibilitatea
aplicării sancțiunilor penale prevăzute pentru acea infracțiune și constituie temei pentru
răspunderea penală.
Ratiuni de politică penală reclamă ad miterea unor except ii de la oficializarea procesului
penal, considerându -se că o ocrotire mai bună a valorilor sociale s -ar realiza dacă s -ar lăs a la
aprecierea victimei infract iunii necesitatea tragerii la răspundere penală a infractorului prin
introducerea unei plângeri penal e pre alabile sau, dimpotrivă, nesanct ionarea acestuia prin ne
înaintarea unei asemenea plângeri, retrag erea acesteia sau împăcarea părt ilor73.
Codul penal în vigoare prevede în Titlul VII al Părții generale (art. 119 și următ. Cod
penal) următoarele cauz ele care înlătură răspunderea penală: amnistia, prescripția răspunderii
penale, lipsa și retragerea plângerii prealabile și împăcarea părților. Acestea sunt cauze generale
care înlătură răspunderea penală dat fiind că privesc orice infracțiune sau un numă r
nedeterminat de infracțiuni. Pentru lucr area noastră, prezintă important ă acele cauze ca re înlătură
răspunderea penală s i au leg ătură cu plângerea prealabilă, s i anume:
– lipsa răspunderii penale;
– retragerea răspunderii penale

72 C. BULAI , Manual de Dr ept penal. Partea generală , Ed. All, București, 1997, p. 325;
73 I. OANCEA, Drept Penal, Partea generală , Editura Didactică s i Pedagogică, București, 1971, p. 477 ;

39 – împăcar ea părt ilor

III.1 Lipsa plângerii prealabile – cauză care înlătură răspunderea penală

Lipsa plângerii prealabile este prevăzută în art. 131 Cod penal și constituie o cauză care
înlătură răspunderea penală în cazul infracțiunilor pentru care legea condiționează punerea în
mișcare a acțiunii penale de introducere a plângerii de către persoana vătămată.
Dacă această persoană nu introduce plângerea prealabilă la organele competente în
termenul prevăzut de lege, tragerea la răspunderea penală nu mai poate avea loc. Plângerea
preal abilă este o condiție de tragere la răspundere penală, dar și de pornire a procesului penal;
este o instituție cu caracter mixt, reglementată atât de dreptul penal, cât și de dreptul procesual
penal.
Declarația luată părții vătămate de către organul de pol iție, în finalul căreia se face
mențiunea că aceasta se constituie parte civilă în procesul penal, nu poate fi considerată plângere
prealabilă. În aceste condiții organul de urmărire penală nefiind sesizat legal nu se poate dispune
începerea urmăririi pena le74. În acest caz se aduce în discuție o problemă de drept referitoare la
neasimilarea constituirii de parte civilă în procesul penal cu plângere prealabilă.
Plângerea pentru o faptă prevăzută de art. 279 alin. (2) Cod procedură penală săvârșită
împotriva unui minor lipsit de capacitate de exercițiu se adresează organului de urmărire penală
de către reprezentantul legal al acestuia.
Plângerea introdusă de bunici, în loc de părinții persoanei vătămate minore lipsite de
capacitate, este lipsită de valabilitat e, iar împrejurarea că, la data săvârșirii infracțiunii împotriva
sa, minorul se afla, temporar, în îngrijirea bunicilor este, sub acest aspect, irelevantă.75
Acțiunea civilă în procesul penal, care se concretizează prin constituirea de parte civilă,
este u n accesoriu al acțiunii penale, ea neputând fi exercitată dacă nu există acțiune penală pusă
în mișcare, iar soluționarea ei depinzând de modul în care este soluționată acțiunea penală
conform art. 346 alin. (4) Cod procedură penală, instanța penală nu sol uționează acțiunea civilă
alăturată celei penale, ci dimpotrivă pronunță încetarea procesului penal și îndreaptă acțiunea
civilă, pentru a o rezolva atunci când se constată că lipsește plângerea prealabilă, aceasta din
urmă lipsind, procesul penal înceteaz ă, iar acțiunea civilă se înaintează instanței civile pentru
soluționare.

74 T.J. Brăila, d.p. 417 din 1990, în R.R.D. nr. 9, 1991, pag. 82 ;
75 T.J. Bacău, dec. s.p. n r. 2748 din 16.12.1993, în Culegere de decizii pe anul 1993, Ed. Continent XXI și
Universul, pag. 208 -209;

40 III.2. Retragerea plângerii prealabile

Retragerea plângerii prealabile constituie o cauză ce înlătură răspunderea penală și
constă într -un act de voință unilateral al persoanei vă tămate printr -o infracțiune pentru care
acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă, de a -și retrage plângerea făcută, art.
131 alin. (2) Cod penal.
Retragerea plângerii prealabile trebuie să aibă loc înainte de pronunțarea hotărârii
definit ive de condamnare, având ca efect încetarea procesului penal. Retragerea trebuie să se
manifeste printr -o declarație formală a persoanei vătămate, să fie explicită.
Retragerea plângerii prealabile trebuie să fie întotdeauna expresă. Vechea prevedere
confo rm căreia lipsa părt ii vătămate la două termene consecutive în fața orga nelor de jurisdicție
competente era echivalentă cu retragerea plângerii prealabile a fost abrogată prin Legea nr.
356/2006 privind modificarea Codului de procedură penală .
De asemenea , retragerea plângerii trebuie să fie totală și necondiționată, adică să
privească atât latura penală, cât și cea civilă a cauzei.
Retragerea plângerii prealabile produce efecte irevocabile, în sensul că, după ce
retragerea a avut loc, persoana vătămată nu mai poate face o altă plângere cu privire la aceeași
faptă. În cazul, în care sunt mai multe persoane vătămate, în baza principiului indivizibilității
active, pentru ca retragerea plângerii prealabile să producă efectele prevăzute de lege trebuie ca
ea să fie făcută de toate persoanele vătămate care au introdus plângere; dacă se menține o singură
plângere, răspunderea penală nu este înlăturată.
În cazul participației, retragerea plângerii prealabile, pentru a -și produce efectele
trebuie să privească pe to ți participanții, în baza principiului indivizibilității pasive. Dacă
plângerea se menține pentru vreunul din participanți, nu se înlătură răspunderea penală a
acestora.76
Lipsa plângerii prealabile și retragerea plângerii prealabile sunt instituții cu car acter
mixt, constituind atât cauze pentru înlăturarea răspunderii penale, privite sub aspectul dreptului
penal material, cât și cauze de împiedicare a începerii sau continuării procesului penal, privite
prin prisma dreptului procesual penal, fiind reglemen tate în cele două ramuri ale dreptului.
Atunci când retragerea s -a făcut în fața instanței de recurs, ea își produce efectele de
îndată, în cazul în care inculpatul recurent nu a solicitat continuarea procesului penal, conform
art. 13 Cod procedură penală , ci a cerut să se ia act de declarația părții vătămate; ca atare, în

76 T.S. , s.p. , d. nr. 602/1977, C.D. , 1977, pag. 253; T.S. , s.p. , d. nr. 1248/1978, C.D. , 1978, pag. 372;
T.S. , s.p. , d. nr. 1852/1980, C.D. , 1980, pag. 314

41 asemenea situații, urmează a se admite recursul, a se casa hotărârea atacată și a se dispune
încetarea procesului penal77.
Manifestarea neechivocă de voință a părții vătămate care declară că nu urmărește
condamnarea inculpatului echivalează cu o retragere a plângerii prealabile78, însă nu exclude
obligația inculpatul de a achita cheltuielile legate de asistența sanitară a victimei.79
Retragerea plângerii prealabile este posibilă și după exer citarea recursului extraordinar,
deoarece aceasta implică soluționarea din nou a acțiunii penale.80
Desi latura penală și cea civilă, în procesul penal, sunt indivizibile, în condițiile în care
partea vătămată a făcut declarația că nu cere condamnarea incul patului ci doar obligarea sa la
despăgubiri civile, prima instanță trebuie nu numai să pronunțe încetarea procesului penal ci să
dispună scoaterea de pe rol a cauzei și să o trimită unui complet de judecată civilă pentru ca
partea vătămată să -și poată valo rifica, pe această cale pretențiile sale. Sub nici o formă acțiunea
civilă nu mai poate continua alături de cea penală, întrucât aceasta nu mai există ca urmare a
retragerii plângerii prealabile.81
În cazul în care, deși în ședință publică s -a dispus înceta rea procesului penal, pe
considerentul că persoana vătămată a declarat că își retrage plângerea, la dosar nu există o
declarație scrisă a părții vătămate și de asemenea, acesteia nu i s -a asigurat un interpret (partea
vătămată este surdo -mut), retragerea p lângerii prealabile nu poate fi considerată valabilă, urmând
a se admite recursul extraordinar, a se casa hotărârea atacată și a se trimite cauza pentru
rejudecare la prima instanță, prilej cu care se va aprecia și dacă nu este cazul, a se asigura
persoane i vătămate asistență juridică din oficiu, conform art. 173, alin. (3) Cod procedură
penală82.

III.3. Împăcarea părților

Împăcarea părților, prevăzută în art. 132 Cod penal, constituie o cauză de înlăturare a
răspunderii penale, ce constă în înțelegerea in tervenită între partea vătămată și infractor, care are
ca efect stingerea acțiunii penale, în cazurile prevăzute de lege.

77 T.m. București, s. a -I-a p., d. nr. 863 din 1991, în „Culegere de practică judiciară penală – 1991 – note
de Papadopol V., pag. 245
78 T.j. Suceava , d.p. nr. 375/1983, R.R.D. nr. 7, 1984, pag. 69
79 T.j. Iași, d.p. 195/1981, R.R.D. nr. 12 , 1981, pag. 82
80 T.S. s.p. , d. nr. 451/1976, C.D. , 1976, pag. 357
81 T.j. Brașov, d.p. 639 din 8 septembrie 1992, „Dreptul” nr. 4 , 1994, pag. 91; T.M. București, s. a I -a p.,
d. nr. 411/1990 în „Dreptul” nr. 7, 1992, pag. 85.
82 C.S.J., s.p. , d. nr. 139 7/1992, în „Dreptul" nr. 3, 1993, pag. 90.

42 Spre deose bire de celelalte două modalităt i de înlăturarea a răspunderii penale discutate
anterior, care erau ma nifestări unilaterale de voint ă, împăcarea părților reprezintă un act bilateral,
caracterizat prin acordul de voință a celor două părți: partea vătămată și infractor.
Desi operează, de regulă, în cazul infracțiuni lor pentru care acțiunea penală pornește la
plângerea prealabilă a persoanei vătămate , există si infract iuni care nu fac parte din această
categorie pentru care împăcarea părt ilor conduce la înlăturarea răspunderii penale (de exemplu,
infracțiunea d e seducție, art. 199 Cod penal).
Împăcarea trebuie să fie explicită, adi că exprimată clar între cele două părți si să
îndeplinească următoarele condiții:
a) împăcarea are loc între persoana vătămată și infractor . În cazul persoanelor lipsite de
capacitate de exercițiu sau având o capacitate restrânsă, deși acțiunea penală se pune în mișcare
și din oficiu, legea prevede că împăcarea părților înlătură răspunderea penală, chiar dacă acțiunea
penală pornește din oficiu.
Pentru persoanele lipsite de capacitate de exercițiu, împăcarea se face de către
reprezentanții lor legali, iar în c azul celor cu capacitate de exercițiu restrânsă, împăcarea se face
de către aceștia cu încuviințarea persoanelor prevăzute de lege.
b) împăcarea este personală , în sensul că produce efecte numai față de persoana sau
persoanele cu care partea vătămată s -a împă cat (produce efecte in personam , spre deosebire de
lipsa plângerii prealabile, care produce efecte in rem ).
Deși în cazul participației, nu operează asupra tuturor participanților, ci numai asupra
aceluia sau acelora cu care partea vătămată s -a împăcat83.
c) împăcarea trebuie să fie totală, necondiționată și definitivă . Trebuie să fie totală,
adică să ducă la stingerea procesului atât sub aspectul laturii penale, cât și a celei civile84.
Mai trebuie să fie necondiționată, în sensul că stingerea răspunderii p enale să nu fie
subordonată îndeplinirii vreunei condiții. În sfârșit, trebuie să fie definitivă, adică părțile să
declare că este irevocabilă, independentă de îndeplinirea vreunei obligații luate unilateral sau
bilateral prin actul de împăcare.
d) pentru a produce efecte, împăcarea trebuie să intervină până la rămânerea
definitivă a hotărârilor de condamnare privitoare la fapta săvârșită . Poate interveni, deci, în faza
de urmărire, de judecată în fond sau în recurs, mai înainte ca hotărârea să fi rămas def initivă.
Sub aspectul efectelor juridice, împăcarea părților duce la înlăturarea răspunderii
penale. Ca urmare, organele de urmărire dispun încetarea urmăririi penale, iar instanța de
judecată, dacă împăcarea s -a produs în fața lor, dispun încetarea proces ului penal. Acțiunea

83 T.S. s.p., d. nr. 1248 din 1978 în C.D. , 1978, pag. 372
84 T.S. , s.p., d. nr. 883 din 1981, R.R.D. , nr. 1, 1982, pag. 65

43 penală se stinge în momentul împăcării părților. Împăcarea fiind totală, duce și la stingerea
acțiunii civile; organul judiciar declară încetarea procesului penal atât în ce privește latura
penală, cât și latura civilă a cauzei.
Împăca rea părților, în cazul persoanei vătămate care nu a împlinit 14 ani, trebuie făcută
de părinți pentru minor, iar nu de acesta din urmă85, în cazul în care partea vătămată are 14 ani
împliniți, împăcarea e valabilă numai dacă se face de către minor, cu consi mțământul ambilor
părinți86.
Soțul nu se poate împăca pentru soție, împăcarea având un caracter personal și fiind la
dispoziția părții vătămate87.
Împăcarea părților presupune o declarație explicită de voință a părților în fața instanței,
simpla prezumție de împăcare nefiind eficientă88 .
Instanța nu poate lua act de declarația unilaterală a părții vătămate că se împacă cu
inculpatul , atât timp lipsește o declarație de împăcarea a acestuia, deoarece împăcarea este un act
bilateral89.
În ul timul timp, împăcarea părtilor este realizată, din ce în ce mai des, pri n intermediul
medierii mai ales că, toate infract iunile la care urmărirea penală se declans ează prin introducerea
plângerii prealabile pot face obiectul medierii.
Mai recent, în art. 6 din Legea 370/2009 se prevede că organele judiciare s i arbitrale,
precum si alte autorităti cu atribut ii Juridict ionale informează părt ile despre posibi litatea si
avantajele medierii s i le îndrumă s ă recursă la acesta pentru solut ionarea conflictelor.
În legea română, mediere a este reglementată prin Legea 192/2006 cu modificările și
completările ulterioare . Conform acestei legi, art.1 alin. (1), “Medierea reprezintă o modalitate
facultativa de solut ionare a conflictelor pe cale amiabila, cu ajutorul unei terte persoane
special izate în calitate de mediator, în condit ii de neutralitate, impart ialitate si
confident ialitate ”.
Părțile pot recurge la mediere în mod voluntar înainte sau după declanșarea unui
proces, la cererea unei parți, la cererea mai multor parți sau la recomandare a organelor judiciare,
arbitrare sa altor autorități de aplicare a legii.
Legea 192/2006 în art.67 -70 prevede dispozițiile speciale privind medierea în cauzele
penale care privesc infracțiuni pentru care potrivit legii retragerea plângerii prealabile sau
împăcarea parților înlătură răspunderea penală.

85 T.S. , s.p. , d. nr. 2398 din 1983, C.D. 1983, pag. 299 ;
86 T.S. , s.p. , d. nr. 3137/1 974, C.D., 1974, pag. 238 ;
87 T.S. , s.p. , d. nr. 50/1972, C.D. , 1972, pag. 111 ;
88 T.j. Timiș, d.p. nr. 58/1980, R.R.D. nr. 7, 1980, pag. 57 ;
89 T.j. Bacău, d.p. nr. 157/1979, R.R.D. nr. 1, 1980, pag. 70 ;

44 Condițiile de baza sunt ca părțile aflate în conflict sa nu fie constrânse și sa le fie
garantate drepturile la asistența juridică și la interpret, când este cazul. Părțile pot să renunțe în
mod expres la aceasta, mențiunea făcându -se în procesul verbal întocmit. Pentru minori este
obligatoriu în cazul medierii asigurarea garanției prevăzute de Legea procesual penală.
Conform art. 69 din Legea nr. 12/2006, î n cazul in care procedura de mediere ,
desfăs urată înaintea începerii procesului penal , se încheie prin împăcarea p ărților, persoana
vătămată nu mai poate sesiza, pentru aceeas i fapta, organul de urmărire penala sau, după caz,
instant a de judecata.
Daca procedura de mediere a fost declan sata în termenul prevă zut de lege pentru
introducerea plângerii prealabile, acest termen se suspendă pe durata desfăsurării medierii. Dacă
părtile aflate în conflict nu s -au împă cat, persoana vătămata poat e introduce plângerea prealabilă
în acelas i termen, care îsi va relua cur sul de la data întocmirii procesului -verbal de închidere a
procedurii de mediere, socotindu -se si timpul scurs înainte de suspendare.
În cazul în care medierea se desf ăsoară după începerea pr ocesului penal, urmărirea
penală sau, după caz, judecata se susp endă , pentru cel mult 3 luni de la data semnării contractului
de mediere, în t emeiul prezentării de către part i a contractului de mediere. Mediatorul are
obligat ia sa comunice organului judiciar o copie de pe procesul -verbal de închidere a procedurii
de m ediere.
Procesul penal se reia din oficiu, fie după primirea procesului -verbal prin care se
constata ca părtile nu s-au impă cat, fie la expir area termenului de 3 luni, dacă acesta nu se
comunică .
Pentru solut ionarea cauzelor penale în baza acordului încheiat ca rezultat al medierii,
părtile sunt obligate sa depună la organul judiciar forma autentică a acordului sau să se prezinte
în fat a organului judiciar pentru a se lua act de voin ța acestora.

45
CAPITOLUL IV.
PARTICULARITĂȚI PRIVIND PROCEDURA PLÂNGERII
PREALABILE

IV.1. Procedura în cazul infracțiunilor flagrante

Procedura în cazul infract iunilor flagrante este o procedură specială, constituită dintr -un
complex de norme e drept procesual penal care instituie, pentru anumite cauze penale, o
desfășurare a procesului penal parțial diferită de procedura obișnuită90.
Potrivit art. 465 C.proc.pen., este flagrantă infracțiunea descoperită în momentul
săvârșirii sau imediat după săvârșire sau infracțiunea al cărei făptuitor, imediat după săvârșire ,
este urmărit de persoana vătămată, de martori oculari sau de strigătul public, ori este surprins
aproape de locul comiterii infracțiunii cu arma, instrumente sau orice acte de natură a -l
presupun e participant la infracțiune.
Pot fi ur mărite s i judecate potr ivit procedurii speciale, infract iunile flagrante care
îndeplinesc următoarele condit ii, prevăzute în art. 466 C.proc.pen.:
– infracțiunea să fie pedepsită cu închisoarea mai mare de un an și de cel mult 12 ani;
– infracțiunea să fie săvârșită într -un anumit loc și anume: municipii sau orașe, în
mijloace de transport în comun, bâlciuri, târguri, porturi, aeroporturi sau gări, chiar dacă nu
aparțin unităților teritoriale arătate mai sus, precu m și în orice alt loc aglomerat.
Procedura de urmărire și jude cată este cea prevăzută pentru infracțiunile flagrante (art.
465-479 C.proc.pen.), cu condiția ca plângerea prealabilă să fie introdusă de persoana vătămată
la organul de urmărire penală în termen de 24 de ore de la săvârșirea infracțiunii [art. 479 alin.
(2) C.proc.pen.] .
Sunt competente să constate infract iunile flagrante atât organele de urmărire penală , cât
si organelor prevăzute la ar. 214 s i 215 C.proc.pen., cu precizarea că acestea au obligat ia de a -l
preda de îndată pe înfăptuitor , împreună cu luc rările efectuate si mijloacele de probă,
procurorului sau organului de urmărire penală91.

90 MIHAELA LAURA PAMFIL, Drept procesual penal, supo rt de curs , Universitatea “Petre Andrei Ia si,
2010, pg. 63 ;
91 A. CRISU s i colab., Institut ii de drept procesual penal, Curs aprofundat , Edituta Hamangiu, Bucres ti,
2010, pg. 309 ;

46 Desi regula este ca în cazul infracțiunea pentru care legea prevede necesitatea plângerii
este flagrantă, în momentele inițiale ale procesului penal, că nu se poate î ndeplini nici un act de
către organul de urmărire penală în lipsa plângerii prea labile, totusi, în cazul infract iunilor
flagrante, organul de urmărire penală este obligat să constate săvârșirea faptei .
Această derogare de la regulă a fost prevăzute de că tre legiuitor din necesitatea de a se
constata și conserva probele săvârșirii infracțiuni flagrante, aceste probe constituind dovezi
esențiale în soluționarea cauzei, ele neputând fi obținute decât în momentul săvârșirii
infracțiunii.
Depășirea activități i de constatare nu este posibilă, pentru că, neputându -se exercita
acțiunea penală, nu există nici un temei juridic în vederea realizării altor activități procesuale.
Legea instituie obligativitatea ca, în momentul constatării infracțiunii, organul de
urmă rire penală să întocme ască un proces verbal, în care se consemnează fapta săvârșită ,
declarațiile învinuitului și ale celorlalte persoane ascultate. În functie de infract iunea constatată si
de modul de desfăs urare a acesteia, d acă este cazul, organul de ur mărire penală strânge și alte
probe.
Procesul – verbal se citește învinuitului, precum și persoanelor care au fost ascultate,
cărora li se atrage atenția că pot completa declarațiile sau că pot face obiecții cu privire la acestea
după care, se semnează de organul de urmărire penală, de învinuit și de persoanele ascultate (art.
467 C. proc.pen.) .
După constatarea infracțiunii flagrante de către organul de urmărire penală, capătă
aplicare principiul disponibilităt ii.
Potrivit art. 280 alin. 3 C. proc.pen , reprodus astfel cum a fost modificat prin Legea nr.
356/200692, ”după constatarea infracțiunii flagrante, organul de urmărire penală cheamă
persoana vătămată și, dacă aceasta declară că face plângere prealabilă, continuă urmărirea
penală. În caz contrar, pr ocurorul dispune încetarea urmăririi penale ”.
Chemarea persoanei vătămate trebuie să aibă loc înainte de expirarea termenului de 24
ore de la săvârșirea infracțiunii, pentru ca , în functie de dorint a acestei de a depune sau nu
plângerea prealabilă, depind e, mai dep arte, modul în care se va desfăs ura procedura de urmărire
existând două posibilităt i:
a) persoana vătămată declară că face plângere prealabilă (în termen de 24 ore) si, în
acest caz, organul de urmărire penală, fie continuă cercetarea penală, dacă infracțiunea este de

92 Anterior acestei modificări, alin. (3) avea următorul cuprins: “ Când infrac țiunea săvârșită este dintre
cele arătate în art. 279 lit. b) și c), organul de urmărire penală cheamă persoana vătămată și dacă
aceasta declară că face plângere prealabilă, după caz, continuă urmărirea penală sau trimite cauza
organului competent. ”;

47 competența sa, fie trimite cauza la organul competent, dacă competența de a efectua urmărirea
penală revine altui organ de urmărire, pentru ca acesta să continue urmărirea penală.
b) persoana vătămată declară că nu face plângere prealab ilă, organul de urmărire
penală va trimite dosarul procurorului în vederea încetării procesului penal pentru lipsa plângerii
prealabile (soluție prin analogie cu cea prevăzută în art. 286 C.proc.pen.).
Dacă persoana vătămată face plângere prealabilă după ce au trecut 24 de ore de la
săvârșirea infracțiunii, dar nu mai târziu de două luni din ziua în care a știut cine este făptuitorul,
se va trece la cercetarea penală a făptuitorului, aplicându -se procedura obișnuită la urmărire și
judecată, iar nu cea spec ială.
Prin urmare, potrivit actualelor prevederi, cu modificările intervenite prin Legea nr.
356/2006, din interpretarea per a contrario a art. 479 alin. (2) C.proc.pen., reiese că în cazul
infracțiunilor flagrante pentru care punerea în mișcare a acțiunii penale se face numai la
plângerea prealabilă a persoanei vătămate, care nu sunt săvârșite în condițiile art. 466
C.proc.pen. sau în situația în care, chiar dacă nu sunt îndeplinite condițiile art. 466 C.proc.pen.,
persoana vătămată nu a introdus în termen de 24 de ore de la săvârșirea infracțiunii flagrante
plângerea prealabilă la organul de urmărire penală, urmărirea penală și judecata se desfășoară
potrivit procedurii obișnuite. Din coroborarea acestor dispoziții cu actualele prevederi ale art.
280 C.pro c.pen., rezultă că sunt posibile două situații:
– dacă infracțiunea este flagrantă și punerea în mișcare a acțiunii penale se face la
plângerea prealabilă, dar nu sunt întrunite condițiile art. 466 C.proc.pen., organul de urmărire
penală este obligat să constate fapta și, în funcție de manifestarea de voință a persoanei vătămate
(în sensul că aceasta face sau nu plângere prealabilă), se va dispune începerea sau neînceperea
urmăririi penale;
– dacă infracțiunea flagrantă este săvârșită în condițiile ar t. 466 C.proc.pen. și
punerea în mișcare a acțiunii penale se face la plângerea prealabilă, dar persoana vătămată nu
introduce această plângere în termen de 24 de ore de la săvârșirea infracțiunii, organul de
urmărire penală, fiind obligat să constate săvâ rșirea faptei, cheamă persoana vătămată și, în
funcție de manifestarea de voință a acesteia, continuă mărirea penală potrivit procedurii obișnuite
sau procurorul dispune încetarea urmăririi penale.
Rezultă, din cele prezentate mai sus, că dispozițiile art . 280 C.proc.pen. (atât înainte,
cât și după modificare) trebuie interpretate nuanțat în funcție de caracterul procedurii – de
urgență sau obișnuite – aplicabile infracțiunii flagrante în cauză93.

93ANCA – LELIA LORINCZ, Procedura plângerii prealabile în cazul infracțiunilor flagrante , R.D.P. nr.
4/2006;

48 IV.2. Procedura în caz de conexitate sau indivizibilitate

Conexitatea și indivizibilitatea sunt instituții procesuale care au rezonanță în cadrul
competenței organelor judiciare, în sensul modificării fizionomiei normale a compe tenței prin
prorogarea acesteia, care constă tocmai în extinderea competenței normale a organelor judiciare
asupra unor cauze care în mod normal revin altor organe. În acest caz, apare posibilitatea sau
obligația reunirii cauzelor care privesc infracțiuni, între care sunt anumite legături în vederea
unei mai bune înfăptuiri a justiției.
În cazul conexității sau indivizibilității, regula este reunirea cauzelor, iar disjungerea
(soluționarea separată a cauzelor), constituie excepția, și numai dacă organele judiciare consideră
că aceasta este în interesul bunei desfășurări a procesului penal.
Potrivit art. 38 C.proc.pen., în cazul de indivizibilitate prevăzut în art. 33 lit. a )
C.proc.pen., precum și în toate cazurile de conexitate, instanța poate dispune, în interesul unei
bune judecăți, disjungerea cauzei, astfel ca, judecarea unora dintre infracțiuni sau infractori să se
facă separat.
Codul de procedură penală, în art. 281, arată că, “ în caz de conexitate sau de
indivizibilitate între o infracțiune pentru care punerea în mișcare a acțiunii penale se face la
plângerea prealabilă și o altă i nfracțiune pentru care punerea în mișcare a acțiunii penale nu se
face la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, dacă disjungerea nu este posibilă, se aplică
procedura prevăzută în art. 35 ”94.
Reglementarea în procedura plângerii prealabile este diferi tă de cea din dreptul comun,
în sensul că, prima obligație a organului sesizat cu soluționarea unor cauze privind infracțiuni
pentru care plângerea prealabilă se adresează unor organe diferite, este de a observa dacă
infracțiunile respective pot fi disjuns e și dacă acest lucru este posibil, să procedeze potrivit art.
35 C.proc.pen.
Potrivit art. 35 C.proc.pen., în caz de indivizibilitate sau conexitate, dacă competența,
în raport cu diferiți făptuitori ori cu diferitele fapte aparține, potrivit legii, mai multor instanțe de
grad egal, competența de a judeca toate faptele și toți făptuitorii, revine instanței mai întâi
sesizate, iar dacă competența, după natura faptelor sau după calitatea persoane lor aparține unor
instanțe, de grad diferit, competența de a j udeca toate cauzele reunite, revine instanței superioare
în grad.
Dacă dintre instanțe una este civilă, iar alta militară, comp etența revine instanței civile
[art. 35 alin. (2) C.proc.pen.] . Dacă instanța militară este superioară în grad, competența revin e
instanței civile echivalente în grad cu instanța militară [art. 35 alin. (3) C.proc.pen.] .

94 A se vedea art. 281 și 35 din C.proc.pen.;

49 Ori de câte ori o infracțiune, pentru care este necesară plângerea prealabilă, este conexă
cu o infracțiune pentru care operează oficialitatea și disjungerea nu e ste posibilă, competența
revine organului care are competența de a urmări infracțiunea supusă regimului oficialității. Ca o
consecint ă a acestei prevederi, instanța va fi sesizată , în aceeași cauză , cu două infracțiuni : uneia
i se va aplic a procedura plâng erii prealabile, și una pentru care sesizarea se face din oficiu. Prin
urmare, deoarece pentru infract iunea pentru care sesizarea se face prin plângere prealabilă este
necesar să trimită cauza la procuror în vederea efectuării urmăririi penale , instant a va urma
această procedură pentru ambele infract iuni, urmând ca în conformitate cu prevederile art. 281
C.proc.pen., instanța să fie sesizată prin rechizitoriu.
Una dintre situațiile cele mai frecvent întâlnite în practică, în cazul infracțiunii de furt,
este ipoteza când fapta este săvârșită de rude apropiate sau soți ai persoanei vătămate (furt la
plângerea prealabilă – art. 210 C. pen .), în participație cu alte persoane (art. 23 C.pen.). În
asemenea cazuri s -a hotărât constant că sesizarea instanței cu plâ ngere prealabilă pentru
făptuitori este nelegală95.

4.3. Procedura plângerii prealabile în cazul schimbării încadrării juridice a
faptei .

Datorită lipsei de cunoștințe juridice sau necunoscuți, nu întotdeauna persoana
vătămată face încadrarea juridică co rectă a faptei pentru care depune plângere prealabilă (de
atfel, aceasta nici nu este obligată în cuadrul plângerii prealabile să facă o încadrare juridică a
faptei sau, dacă o face, nu se va t ine cont de ea) , astfel încât se poate ajunge în urma încadrări i
juridice corecte făcute de către organul de urmărire penală la schimbarea acestei încadrări96.
În cazul în care, are loc schimbarea î ncadrării faptei dintr -o infract iune la care sesizarea
se face din oficiu, într -o infract iune pentru care e ste necesară, în vederea declans ării urmăririi
penale, plângerea prealabilă, organul de cercetare penală are obligația să -l cheme pe cel vătămat
pentru a -l întreba dacă înțelege să facă plângere (art. 286 C.proc.pen. așa cum a fost modificat
prin art. 1 pct. 145 din Le gea nr. 356/2006).
În continuare, în funct ie de manifestarea de vointă a părt i vătămate, există două
posibilităt i:
– dacă nu se face plângere, organul de urmărire penală înaintează actele procurorului,
în vederea încetării urmăririi penale în temeiul ar t. 11 pct. (1) lit. c), combinat cu art. 10 lit. j );

95 Trib. Suprem, secț. pen., dec. nr. 2258/1980, R.R.D. nr. 8/1981;
96 I. DOLTU , Drept procesual penal , Ed. Fu ndației “Andrei Șaguna ”, Constanța, 2003, p. 108;

50 – dacă persoana vătămată declară că face plângere prealabilă, organul de cercetare
penală continuă cercetarea.
Anterior modificării survenite prin Legea nr. 356/2006, articolul 286 alin. (2)
C.proc.pen. reglementa și procedura care trebuie aplicată în situația în care schimbarea încadrării
juridice a faptei avea loc în fața instanței de judecată.
Astfel, instanța de judecată era obligată să cheme persoana vătămată și să o întrebe
dacă înțelege să facă plâ ngere pentru infracțiunea respectivă și după caz, dispunea continuarea
sau încetarea procesului penal.
Potrivit reglementării actuale, dacă prima instanță a fost sesizată cu o infracțiune pentru
care urmărirea se începe din oficiu și, în cursul judecății, schimbă încadrarea juridică într -o
infracțiune pentru care este necesară plângerea prealabilă, restituie cauza procurorului pentru
nerespectarea dispozițiilor privind sesizarea instanței sau dacă termenul pentru introducerea
plângerii prealabile a expirat, încetează procesul penal pentru lipsa plângerii prealabile97.
Potrivit art. 334 C.proc.pen., dacă în cursul judecății, se consideră că încadrarea juridică
dată faptei, prin actul de sesizare, urmează a fi schimbată, instanța este obligată să pună în
discuț ie noua încadrare juridică a faptei și să atragă atenția inculpatului că are dreptul să ceară
lăsarea cauzei mai la urmă sau eventual amânarea judecății, pentru a -și pregăti apărarea.
Această prevedere legală trebuie respectată, în principiu, și atunci cân d noua încadrare
juridică este mai ușoară, deoarece într -o asemenea situație, inculpatul trebuie să -și organizeze o
bună apărare în raport cu noua încadrare dată faptei ce i se impută98.

97 G. THEODORU – Tratat de Drept procesual penal , Ed. Hamangiu, București, 2007, p. 691;
98 I. DOLTU, op. cit., p g. 109;

51
CONCLUZII

Prin cele prezentate în această lucrare , insti tuția plângerii prealabile este necesară și
utilă, în același timp, reprezentând o particularitate, în ceea ce privește sesizarea organelor de
urmărire penală, față de regula generală, conform căreia, în baza principiului oficialității, organul
de urmărire penală se sesizează din oficiu când află pe orice cale că s -a săvârșit o infracțiune.
Ca o compatibilizare a legislat iei tării noastre cu cea europeană, a fost promulgată
Legea nr. 356/2006 privind modificarea și completarea Codului de procedură penală și altor legi,
care a u condus la descongestionarea activității de judecată în procesele penale, activitatea
instanței fiind încărcată în mod artificial, în special cu plângerii prealabile formulate de deținuți,
în scopul sicanării unor persoane sau pentru a se putea deplasa la instanță în ziua procesului,
deoarece deținutul parte în cadrul unui proces prezența acestuia fiind obligatorie. Caracterul
abuziv al plângerilor prealabile introduse la instanță o dovedește numărul mare de aceste
plângeri care au fost înregistrate pe rolul instanțelor în perioadă anterioară apariției legii
356/2006, comparativ cu aceeași perioadă a anului în curs, când s -a simțit o reducere
semnificativă de trimitere în fața instanței a cauzelor având obiect infracțiuni care se pun în
mișcare la plângerea prealabilă. Un al doilea beneficiu major al acestei legi este acela că, prin
adresarea plângerilor prealabile organului de cercetare penală sau procurorului, probele vor fi
mai bine administrate, sporind calitatea și eficiența actului de justiție.
Anterior modificărilor intervenite prin Legea 356/2006, infract iunile sesizabile la
plângerea prealabilă a victimei erau împărt ită în două grupe: una pentru care plângerea prealabilă
se putea depune direct la instant ă si, o a doua categorie, p entru care plângerea prealabilă se
depunea la organele de urmărire penală .
Plângerea prealabilă, în afara faptului că se constituie ca o excepție de la principiul
oficialității sau obligativității, este și un mod special de sesizare, care constă în dreptul persoanei
vătămate de a decide dacă sesizează sau nu organele judiciare în vederea tragerii la răspundere
penală a făptuitorului. Mai mult decât atât, prin această derogare s-a pus la dispoziția persoanei
vătămate, în orice stadiu al procesului penal, pr in retragerea plângerii prealabile față de făptuitor
cât și pri n împăcarea cu acesta, modalităt i de încetarea a acțiunii penale. Această derogare este
posibilă doar la anumite infracțiuni care prezintă un pericol social mai redus cât și a relațiilor cu
un caracter mai special, ce sunt între părți.
Urmă rind distributia acestor infract iuni în Codul penal, partea specială, vom observa că
ele se regăsesc în capitol ele: Infractiuni contra libertăt ii persoanei (Titlul II), Infract iuni contra

52 familiei (Titl ul IX) si în titlul III – Infract iuni contra patrimoniului. De asemenea, este interesant
de remarcat, cred eu, că din totalul de 188 de infract iuni prevăzute în partea specială a Codului
penal, doar p entru 13 este prevăzută institut ia plângerii prealabile (aproxi mativ 0,07%!!), ceea ce
denotă grija legiuitorului pentru apărarea valorilor sociale, selectând cu grijă acele infract iuni
care au un grad redus de pericol social (de exemplu, des i fac parte din acelasi capitol ca s i
Vătămarea corporală – art. 181 C. pen . -, pentru infract iunea de Vătămare corporală gravă – art.
182 C. Pen – nu s-a instituit p rocedura plângerii prealabile) s i care vizează lezarea unor drepturi
personal e ( de exemplu, furtul intre sot i sau rude este denumit chiar ,,Furtul urmărit la plângerea
prealabilă ” – art.210 Cod pen.) .
Totuși, există o deosebire esențială între plângere, ca modalitate de sesizare a organelor
de urmărire penală, care poate fi suplinită printr -o sesizare din oficiu sau un denunț, și plângerea
prealabilă, care este unicul act de sesizare prevăzut de lege pentru unele infracțiuni, fără de care
cel ce a săvârșit respectivele infracțiuni, nu va fi tras la răspundere, ea constituind, în același
timp, o condiție de pedepsibilitate și de procedibilitate.
Pentru a opera, însă, es te necesară introducerea ei într -un anumit termen (două luni din
momentul în care persoana vătămată a cunoscut cine este făptuitorul) , acesta fiind nu doar un
termen de decădere, ci s i un termen de prescript ie al răspunderii penale. Dacă persoana vătămată
nu a introdus în termenul prevăzut de lege plângerea prealabilă și nu poate invoca întreruperea
acestui termen procedural, atunci ea nu mai poate promova plângerea prealabilă și să obțină
tragerea la răspundere penală a autorului infracțiunii.
În ceea ce privește momentul de la care începe să curgă termenul de introducere al
plângerii prealabile, este criticabilă deoarece , exceptând situația în care persoana nu știe, încă
din momentul săvârșirii infracțiunii, persoana făptuitorului, momentul în care perso ana vătămată
a știut cine este făptui torul este greu determinabil s i lăsat exclusiv la latitudinea persoanei
vătămate (este greu de dovedit, faptic, exact, când a fost acest moment). O persoană poate
pretinde că a aflat cine este făptuitorul mult mai târzi u de momentul real, folosind acest lucru
pentru a s antaja făptuitorul, de exemplu.
În ceea ce prives te întinderea termenului de introduce a plângerii prealabile, respectiv
de două luni de zile, consideră că ar trebui fie prelungit, deoarece în cazul aceste i categorii de
infract iuni, există fapte, precum l ovirea si alte violente, amenint area, tulburarea de poses ie etc.,
tulburarea emotională s i temerea create victi mei fac ca acesta să poată react iona mai târziu.
De exemplu, în cazul tulburării de posesie, o persoană poate să ocupe abuziv o
suprafață de teren aparținând altei persoane, pe o perioadă mai mare de 2 zile și persoana
vătămată neintroducând plângere prealabilă în termenul prevăzut de lege se află în imposibilitate
de a trage la răspundere penală pe autorul infracțiunii.

53 În concluzie, plângerea prealabilă se prezintă ca o instituție importantă a dreptului
procesual, având rezonanță și pe planul dreptului substanțial penal . O mai bună instrumentarea a
cazurilor în care acțiunea penală se pune în mișca re la plângerea prealabilă, având în vedere
faptul că în cazul tuturor infract iune din această categorie este obligatorie cerc etarea penală, o
mai bună cunoastere a drepturilor si obligat iilor pe care l e au atât partea vătămată, cât s i
înfăptuitorul, va co nduce la scopurilor propuse în art. 1 din Codul procedură penală.

54 BIBLIOGRAFIE
I. Tratate, cursuri.

 Antoniu George s i colab. – Dicționar de procedură penală , Editura științifică și
enciclopedică, București, 1988;
 Bonchis Nic olae – Cauzele ce înlătură răspunderea penală , Editura Imprimeriei de
vest. Oradea, 1999;
 Bulai Costică – Manual de drept penal: partea generală , vol. II, Editura Lumina Lex,
București, 1997;
 Crișu Anastasie s i colab. – Institut ii de drept procesual pena l. Curs aprofundat , Editura
Hamangiu, București, 2010;
 Doltu Ioan – Drept procesual penal , Editura Fundației “Andrei Șaguna”, Constanța,
2003;
 Dongoroz Vintilă – Drept penal , Asociația Română de Științe Penale, București, 2000;
 Iliescu Nicoleta, în V. Do ngoroz și colab. Explicații teoretice ale Codului de
procedură penală român. Partea specială, vol. II, Editura Academiei Române,
București, 1976;
 Ionășeanu Eugen – Procedura începerii urmăririi penale , Editura Militară, București,
1979;
 Neagu Ioan – Drept procesual penal – Tratat , Editura Global Lex, București, 2002;
 Neagu Ioan – Drept procesual penal. Partea specială , Editura Global Lex, București,
2006;
 Neagu Ioan, Moldovan Lucia – Drept procesual penal, Îndreptar de practică
judiciară , Editura Did actică și Pedagogică, București, 1982;
 Oancea Ioan – Drept Penal, Partea generală , Editura Didactică si Pedagogică,
Bucures ti, 1971;
 Pamfil Laura Mihaela – Drept procesual penal , Casa de Editură Venus, Iași, 2005;
 Pamfil Laura Mihaela – Drept procesual pe nal, Supor de curs, Universitatea “Petre
Andrei Ia si, 2010;
 Păvăleanu Vasile – Drept procesual penal. Partea specială , vol. II, Editura Lumina
Lex, București, 2004,
 PLĂES U TUDOR – Drept procesual penal -suport curs , Editura Universității
“Alexandru Ioan Cu za” Iasi, 2007;

55  Serban Morăreanu Camelia – Drept procesual penal , Editura Hamangia, București,
2008;
 Theodoru Grigore – Drept procesual penal: partea specială , Editura Cugetarea, Iași,
1998;
 Theodoru Grigore – Tratat de drept procesual penal , Editura Ham angiu, București,
2007;

II. Studii, articole, note.

 Colțan Maria – Plângere prealabilă. Tulburare de posesie , în R. R. DEC. nr.1/1999,
p. 142 -144;
 Lorincz Anca – Lelia – Procedura plângerii prealabile în cazul infracțiunilor
flagrante , R.DEC. PEN. nr. 4/2006;
 Neacșu Adrian – Tulburarea de posesie. Plângere prealabilă , în R. R. DEC. nr.
2/2000, p. 49 -50;
 Păvăleanu Vasile – Momentul consumării infracțiunii de tulburare de posesie , în R.
R. DEC. nr. 5/1997, p. 81 -82;
 Popovici T. Milea – Plân gerea prealabilă în reglementarea actualului Cod de
procedură penală , în Revista Română de Drept nr. 9/1969, p. 23;
 Soare Daniel – Persoana juridică titulară a plângerii prealabile, Revista Dreptul
nr.4/2007, p.224;
 Toader Tudorel – Momentul raportării plâ ngerii prealabile la infracțiunea de
tulburare de posesie, R. DEC. nr. 12/1998, p. 88 -89.

III. Jurisprudență.

 C.S.J., sect ia penală , dec. nr. 1397/1992, în „Dreptul" nr. 3, 1993;
 C.S.J., Sect ia penală, decizia nr. 1556/2000, în B.J. 2000.
 C.S.J., Sect ia penală, decizia nr. 3067/1995, în Dreptul nr. 7/1996, p. 127.
 C.S.J., Secția penală, decizia nr. 383/1995, în R. DEC. PEN. nr. 3/1995, p. 153.
 C.S.J., Sect ia penală, decizia. nr. 111/1999, Dreptul nr. 3/2000, pag. 142
 Culegere de decizii pe anul 1993, E ditura Continent XXI și Universul;
 Culegere de practică judiciară penală pe anul 1991 a Tribunalului M. București,
Editura Științifică, București, 1992;

56  I.C.C.J. sect iile unite, Decizia nr. LXVIII (68) din 15 octombrie 2007
 Judecătoria Baia Mare, sent. p en. nr. 2557/1998;
 Judecătoria Sighetu Marmației, sent. pen. nr. 351/1998;
 T J. Sibiu, dec. pen. nr. 306/1991, în “Dreptul” nr. 9/1992;
 T.J. Suceava , dec. pen. nr. 375/1983, R.R. DEC. nr. 7, 1984;
 T.J. Bacău, dec. pen. nr. 157/1979, R.R. DEC. nr. 1, 19 80;
 T.J. Brașov, dec. pen. 639 din 8 septembrie 1992, „Dreptul” nr. 4 , 1994;
 T.J. Brasov, dec. pen. nr. 617/1981, în R. R. DEC. nr. 21/1982;
 T.J. Brăila, dec. pen. 417 din 1990, în R.R. DEC. nr. 9, 1991;
 T.J. Iași, dec. pen. 195/1981, R.R. DEC. nr. 12, 1981;
 T.J. Sibiu, dec. pen. nr. 477/1982, în R. R. DEC. nr. 6/1982;
 T.J. Timiș, dec. pen. nr. 58/1980, R.R. DEC. nr. 7, 1980;
 T.J. Timiș, dec. pen. nr. 1713/1971, în R. R. DEC. nr. 2/1973;
 T.M. București, s. a I -a p., dec. nr. 411/1990 în „Dreptul” nr. 7, 1992;

IV. Surse web

 Danileț Cristi – Principiul disponibilității în procedura plângerii prealabile , sursa:
http://cristidanilet.ro , accesat în data de 24.04.2012.
 Lazu Camelia – Drept procesual – actiunea penală s i civilă , sursa:
http://www.scribd. com , accesată în data de 17 aprilie 2012;
1. Oroveanu -Hanțiu Adi – Curs de drept procesual român ,sursa: http://www.scribd .
com, accesat în data de 18.04.2012;
2. Noul Cod de Procedura Penala,Cap II – Sesizarea organelor de urmarire
penala,Sectiunea 2 – Plangerea prealabila,art. 295