Procedura Fiscala Privind Impozitele Directe
LUCRARE DE DIPLOMĂ
PROCEDURA FISCALĂ PRIVIND IMPOZITELE DIRECTE
Cuprins
1. Fiscalitatea în economia de piață
Concepte și interpretări privind fiscalitatea
Fiscalitatea în spațiul economic european
Caracteristicile fiscalității în România
Fiscalitatea în România comparativ cu alte țări
2. Reglementări juridico-fiscale privind fiscalitatea
2.1. Cadrul juridic de reglementare a impozitelor directe în România
2.2. Procedura fiscală privind impozitul pe profit
2.3. Procedura fiscală privind impozitul pe venit
2.4. Executarea silită a creanțelor bugetare la instituțiile de specialitate din cadrul Administrației Finanțelor Publice Vaslui
3. Proceduri fiscale privind impozitele directe și aplicabilitatea acestora pe exemplul Administrației Finanțelor Publice Vaslui
4. Concluzii și propuneri
Bibliografie
1.Fiscalitatea în economia de piață
1.1.Concepte și interpretări privind fiscalitatea
Satisfacerea nevoilor colective ale oricărei societăți impune realizarea unor venituri publice.
Statul trebuie să mobilizeze resurse pentru a-și putea îndeplini rolul și funcțiile sale. Constituirea resurselor financiare publice se realizează pe seama impozitelor, taxelor, contribuțiilor și veniturilor prelevate de la persoanele fizice și juridice.
În domeniul fiscal sunt vehiculate mai multe noțiuni care, în ultimă instanță, se referă la unul și același obiect și anume așezarea, urmărirea și perceperea impozitelor, a taxelor și a altor venituri în favoarea statului, care sunt cuprinse în mare lor majoritate în bugetul de stat. Unii economiști consideră sistemul fiscal ca fiind totalitatea impozitelor și taxelor provenite de la persoane fizice și juridice care alimentează bugetele publice, sau ca totalitate a impozitelor instituite într-un stat, care-i procură acestuia o parte covârșitoare din veniturile bugetare, fiecare impozit având o contribuție specifică și un rol regulator în economie.
Evoluția istorică a taxelor, diversitatea lor de la un stat la altul și îndeosebi condițiile perceperii practice oferă deducția unor concepții și interpretări în domeniul fiscalității. Dintre caracterizările doctrinare privind necesitatea și instituirea impozitelor sunt remarcabile în primul rând cele exprimate în contextul unor teorii despre stat ca rezultat din contractul social intervenit între indivizi ori ca produs al solidarității sociale sau naționale a indivizilor. Astfel, pornind de la teoria contractului social formulată de J.J. Rousseau, s-a susținut că dreptul de a institui impozite este un atribut recunoscut statului de către indivizi prin însuși contractul social care a dat naștere statului.
Impunerea reprezintă un complex de măsuri și operațiuni, efectuate în baza legii, care au drept scop final stabilirea impozitului ce revine în sarcina unei persoane fizice sau juridice. Impunerea are atât o latură de natură politică, cât și una de ordin tehnic(concretizată în metodele și tehnicile utilizate pentru determinarea mărimii obiectului impozabil și a cuantumului impozitului).
Din punct de vedere politic prin impunere se urmărește ca fiecare impozit introdus să răspundă anumitor cerințe, să fie în concordanță cu anumite principii. Astfel de principii au fost formulate pentru prima dată de Adam Smith, reprezentant de seamă al economiei politice clasice din secolele XVIII și XIX. După părerea acestuia la baza politicii fiscale a statului ar trebui să stea mai multe principii sau maxime:
Maxima în justiție: “Cetățenii fiecărui stat trebuie să contribuie la cheltuieli guvernamentale atât cât le permit facultățile proprii, adică în proporția veniturilor pe care le realizează sub protecția statului”;
Maxima economiei: „Toate contribuțiile trebuie să fie stabilite de o manieră care să scoată din buzunarul cetățeanului cât mai puțin posibil față de ceea ce urmează să intre în trezoreria statului”;
Maxima în certitudine: „Impozitul fiecărui cetățean trebuie să fie prestabilit și nu arbitrar. În epoca modernă, cuantumul plății trebuie să fie cert pentru contribuabili, ca și pentru orice altă persoană”;
Maxima comodității: „Toate contribuțiile trebuie să fie pretinse la termene și să urmeze procedeul care este mai convenabil contribuabilului”;
Caracterul progresist al acestor principii a fost unul indiscutabil, acestea fiind îndreptate împotriva arbitrariului ce domnea în materie de impozite în perioada de trecere de la feudalism la capitalism și în primele stadii de dezvoltare a capitalismului.
Sistemul fiscal îndeplinește trei funcții esențiale și deseori contradictorii. Importanța relativă care le este acordată evoluează în funcție de judecată care are în centrul ei capacitatea unei economii de piață de a asigura optimul în mod spontan. Prin urmare, dezbaterea asupra fiscalității optimale reflectă această judecată și în plus criteriile utilizate sunt cel mai adesea conflictuale. Cu toate acestea, două dintre aceste criterii domină dezbaterile și anume: criteriul eficacitate și criteriul echitate.
Sistemul fiscal asigură trei funcții destinate realizării obiectivelor următoare:
O funcție de finanțare a cheltuielilor publice și care urmărește obiectivul de randament financiar;
O funcție de redistribuire a veniturilor și patrimoniilor conform obiectivului de echitate;
O funcție de stabilizare a activității economice sau de corectare a dezechilibrelor în scopuri de eficacitate economică;
Ca noțiune, echitate fiscală înseamnă dreptate socială în materie de impozite. Pentru a putea fi vorba de echitate fiscală sunt necesare: impunerea diferențiată a veniturilor și averii în funcție de puterea contributivă a subiectului impozitului și scutirea de plata impozitului a persoanelor cu venituri mici, adică stabilirea unui minim neimpozitabil. Respectarea echității fiscale presupune îndeplinirea cumulativ a mai multor condiții, și anume:
Stabilirea minimului neimpozabil, adică legiferarea scutirii de impozit a unui venit minim(în cazul impozitelor directe) care să permită satisfacerea nevoilor de trai strict necesare;
Sarcina fiscală să fie stabilită în funcție de puterea contributivă a fiecărui plătitor, adică cu luarea în considerare a mărimii venitului sau averii care face obiectul impunerii, precum și a situației personale a acestuia;
La o anumită putere contributivă, sarcina fiscală a unei categorii sociale să fie stabilită în comparație cu sarcina fiscală a altei categorii sociale;
Impunerea să fie generală, adică să cuprindă toate categoriile sociale, respectiv toate persoanele care realizează venituri sau care posedă un anumit gen de avere cu excepția persoanelor a căror venituri se situează sub un anumit nivel(minimul neimpozitabil);
Un rol deosebit în respectarea echității fiscale îl are modul de dimensionare a impozitului considerat. Practica fiscală cunoaște impunerea în sume fixe și impunerea în cote procentuale proporționale, progresive și regresive.
La introducerea unui impozit se cere ca acesta să îndeplinească și unele cerințe de ordin financiar. Astfel, acesta trebuie să aibă un randament fiscal ridicat, să fie stabil și elastic, acest lucru presupunând îndeplinirea mai multor condiții:
Impozitul să aibă un caracter universal, să nu existe posibilități de sustragere de la impunere(pe căi licite sau ilicite) a unei părți din materia impozabilă, iar volumul cheltuielilor privind stabilirea materiei impozabile, calcularea și perceperea impozitelor să fie cât mai redus posibil;
Un impozit este considerat stabil atunci când randamentul său rămâne constant de-a lungul întregului ciclu economic;
Elasticitatea impozitului presupune ca acesta să poată fi adaptat în permanență necesităților de venituri ale statului;
Cu ocazia introducerii unui impozit, statul urmărește, de regulă, realizarea mai multor obiective. Este vorba mai întâi de procurarea veniturilor necesare acoperirii cheltuielilor publice, apoi folosirea impozitului ca instrument de impulsionare a dezvoltării unor ramuri sau subramuri economice, de stimulare ori de reducere a producției sau a consumului unor mărfuri, de extindere a exportului sau de restrângere a importului anumitor bunuri prin majorarea sau micșorarea impozitelor și a texelor.
Prin politica fiscală promovată de unele state se urmărește și realizarea unor obiective de ordin social-politic, respectiv realizarea concordanței între politica promovată și interesele grupurilor și categoriilor sociale, acordarea unor facilități fiscale contribuabililor cu venituri reduse, etc. Atât din punct de vedere politic, cât și pe plan economic, financiar și social, prezintă un interes major dimensionarea părții din produsul intern brut preluată la dispoziția statului prin intermediul impozitelor. Așa se explică faptul că nu numai în mediul politic, ci în general, se acordă o mare atenție problemei privind nivelul fiscalității sau gradul de fiscalitate calculat prin intermediul ratei fiscalității ca raport între totalul veniturilor fiscale și produsul intern brut.
Un sistem fiscal rațional are la baza sa un număr de principii fundamentale, care, fie sunt expres definite sau menționate de legislația fiscală, fie rezultă implicit din caracteristicile ce le cuprinde reglementarea respectivă:
Individualitatea: în cadrul unei societăți democratice omul și nu statul constituie obiectivul final și preocuparea esențială; ca urmare, fiscalitatea trebuie să constituie un mijloc de asigurare pentru deplina dezvoltare a personalității fiecărui cetățean, corespunzător propriilor aspirații;
Nediscriminarea: impozitul să fie stabilit potrivit unor reguli unitare pentru toți, fără discriminări, directe sau indirecte, față de unele grupe sociale;
Impersonalitatea: stabilirea și preleverea impozitului nu trebuie să implice cercetări de tip inchizitoriu asupra vieții persoanelor sau asupra gestiunii întreprinderilor; o singură excepție ar fi, totuși, necesară și anume cercetarea permanentă privind averea oamenilor politici; aplicarea acestui principiu conduce la preferința pentru impozite analitice calculate pe baza bunurilor luate în considerare, în locul impozitelor sintetice stabilite pe persoane;
Neutralitatea: impozitul nu trebuie să contravină unei mai bune administrări în economie, dimpotrivă, el trebuie să stimuleze realizarea unei economii cât mai eficiente; pornind de la cerințele progresului economic, impozitul nu trebuie aplicat la beneficiile care sunt obținute în urma reducerii costurilor sau a mai bunei orientări a producției întrucât aceste beneficii constituie motorul esențial al unei economii de piață;
Legitimitatea: pe cât posibil, veniturile provenind din serviciile efectuate în folosul colectivității, cum sunt veniturile din muncă, veniturile provenind dintr-o mai bună gestiune, etc., trebuie să fie considerate “legitime”, respective meritate și să nu fie impozabile; totodată, pe cât posibil, fiscalitatea trebuie să taxeze acele venituri care nu pot fi considerate “legitime”.
Lipsa de arbitrariu: impozitul trebuie să fie prelevat potrivit unor principii simple, clare și care să nu poată să dea loc nici unui arbitrariu; o democrație veritabilă cere ca principiile generale ale sistemului fiscal să fie discutate în Parlament și exclude posibilitatea punerii în aplicare a unui sistem complicat de interpretări arbitrare și decizii discreționare.
Din punct de vedere liberal, ca și din punct de vedere socialist, aceste principii pot fi admise sau respinse, parțial sau total, ele corespunzând, cel puțin parțial, filosofiei unei societăți libere. Importanța acestora și mai ales prioritatea unora sau altora dintre ele este determinată de epoca în care plasăm analiza, de evoluția social-economică și tradițiile din fiecare țară.
1.2.Fiscalitatea în spațiul economic european
Fiscalitatea statelor membre ale Uniunii Europene este rezultatul politicilor naționale din statele respective și al coordonării acestor politici pentru înfăptuirea obiectivelor Uniunii Europene, a cerințelor plude posibilitatea punerii în aplicare a unui sistem complicat de interpretări arbitrare și decizii discreționare.
Din punct de vedere liberal, ca și din punct de vedere socialist, aceste principii pot fi admise sau respinse, parțial sau total, ele corespunzând, cel puțin parțial, filosofiei unei societăți libere. Importanța acestora și mai ales prioritatea unora sau altora dintre ele este determinată de epoca în care plasăm analiza, de evoluția social-economică și tradițiile din fiecare țară.
1.2.Fiscalitatea în spațiul economic european
Fiscalitatea statelor membre ale Uniunii Europene este rezultatul politicilor naționale din statele respective și al coordonării acestor politici pentru înfăptuirea obiectivelor Uniunii Europene, a cerințelor pieței unice și uniunii economice și monetare.
Pentru studiul fiscalității europene este necesară înțelegerea impactului pe care îl au Uniunea Europeană și dezvoltarea acesteia asupra politicilor fiscale din statele membre la nivelul principalelor categorii de impozite. Politica fiscală comunitară a fost inițiată prin Tratatul de la Roma din 1957, care a consacrat înființarea Comunității Economice Europene. Prin acest tratat s-a stabilit că este necesară înlăturarea discriminărilor fiscale naționale din statele membre ale Comunității. În concordanță cu înlăturarea barierelor vamale dintre statele membre, ca acțiune necesară deschiderii pieței comune, Tratatul de la Roma a interzis întrebuințarea impozitelor naționale în mod discriminatoriu(perceperea de impozite naționale interioare mai mari asupra mărfurilor importante din celelalte state membre ale Comunității).
Deși într-o fază inițială se punea problema existenței realmente, la nivel european, a unui sistem de norme fiscale care să presupună o mulțime organică de taxe(sau impozite) europene suplimentare impuse statelor membre și derivate ale exercițiului unei depline competențe fiscale ale Uniunii, s-a ajuns la concluzia că un asemenea sistem fiscal european nu poate exista. Tratatul care constituie fundamentul Comunității Europene nu atribuie instituțiilor comunitare competențe fiscale care să permită acestora crearea de taxe și impozite proprii. Trebuie menționat faptul că în cadrul Comunității sunt stabilite scutiri în domeniul agricol, că accizele au reprezentat obiectul armonizării comunitare, că impozitarea bunurilor și nevoilor este guvernată de dispoziții comunitare prin intermediul unui sistem armonios de taxă asupra valorii adăugate.
Ideii de fiscalitate comunitară îi corespunde mai degrabă un sistem de reguli europene de natură fiscală, care coincid asupra structurii și evoluției fiscalității statelor membre pentru completarea obiectivelor construcției europene. Politicile fiscale sunt întotdeauna un subiect controversat, atât în cadrul fiecărui stat membru cât și în relațiile dintre statele membre.
În Uniunea Europeană coexistă 27 de sisteme de impozite, aferente celor 27 state membre, cu importante diferențe între ele în ceea ce privește regimurile fiscale, deoarece politicile fiscale naționale reprezintă o componentă a suveranității statelor membre.
Uniunea Europeană reprezintă un exemplu de uniune economică, grație unei politici agricole comune și dezvoltării unui sistem monetar unic, cu monedă proprie. În uniunea economică, țările membre armonizează politicile lor fiscale, comerciale și economice, ceea ce presupune o acțiune comună în ceea ce privește taxa de scont, condițiile monedelor și piețele de capital. Această etapă necesită prezența unor organisme “supranaționale”, responsabile penru fuziunea și supravegherea politicilor negociate.
Statele membre ale Uniunii Europene, inclusiv cele care nu fac parte din zona euro, respective Marea Britanie, Danemarca, Suedia, sunt obligate să aplice reglementările privind uniunea economică și monetară. Deci, fiecare stat membru al Uniunii Europene trebuie să asigure solidaritatea finanțelor sale publice și să contribuie la stabilitatea economică a Uniunii Europene, la stabilitatea prețurilor și a monedei unice euro. Stabilitatea economică impune o corelare a politicilor economice, îndeosebi a politicilor monetare și fiscale. Introducerea monedei unice euro în 12 dintre statele membre și obligația pentru celelalte 15 state membre de a menține cursuri de schimb stabile față de euro au creat o situație inedită în Uniunea Europeană, pe de o parte, s-a realizat uniunea monetară și deci, o politică monetară comună elaborată la nivelul Uniunii Europene; pe de altă parte, politicile fiscale au rămas naționale.
În definirea priorităților obiectivelor și a mijloacelor de acțiune prevăzute de politicile economice la nivelul Uniunii Europene și cel al statelor membre există contradicții. Astfel, unele state membre care generează deficite bugetare excesive sau niveluri ale datoriei publice care nu pot fi susținute pot pune în pericol stabilitatea euro prin tensiunile pe care le creează pe piețele financiare și presiunile inflaționiste în cadrul pieței unice. Pentru ca riscul tensiunilor inflaționiste să fie redus, iar obiectul stabilității economice în cadrul Uniunii Europene să fie îndeplinit de o manieră rentabilă, Uniunea Europeană folosește două instrumente: Pactul de Stabilitate și Creștere(inclusive supravegherea disciplinei bugetare) și Coordonarea Multilaterală a politicilor economice, inclusiv a celor fiscale și monitorizarea acestora.
Coordonarea și supravegherea multilaterală a politicilor economice(inclusiv a celor fiscale) se aplică atât statelor membre din zona euro, cât și statelor membre care nu sunt în zona euro, dar participă pe piața unică și la mecanismul cursurilor de schimb.
Pentru impozitele directe, politica fiscală comunitară urmărește armonizarea limitativă, mai ales a acelor impozite care au influență directă asupra formării circulației capitalurilor.
1.3.Caracteristicile fiscalității în România
În perioada 1991-2000, reforma fiscală și criza economică, pe fondul tranziției la economia de piață, și-a pus amprenta și asupra structurii veniturilor realizate la bugetul de stat.
În condițiile actuale s-a constatat în toate țările dezvoltate, și nu numai, o creștere continuă a cheltuielilor publice. Creșterea economică a cheltuielilor statului ridică, desigur, cu acuitate găsirea surselor necesare pentru finanțare, iar dintre acestea, impozitele și taxele ocupă locul hotărâtor.
Un sistem fiscal este totdeauna un compromis între necesitatea intrării de venituri la buget și grija pentru echitatea socială, pentru proporționarea plăților în funcție de capacitatea fiecărui contribuabil.
Fiscalitatea capătă trăsături caracteristice diferite de la țară la țară, și chiar pentru aceeași țară în perioade de timp diferite, dar în esență ea presupune o redistribuire a veniturilor: se colectează sub diferite forme și în proporții diferite sume bănești de la contribuabili, urmând ca fondurile constituite să servească pentru acoperirea unor nevoi generale ale societății, de care beneficiază toți contribuabilii dar în alte proporții, în alte forme.
Cele două componente ale politicii financiare – politica fiscală și cea bugetară – vor deveni instrumente active în sprijinirea în continuare a procesului de creștere economică în condițiile scăderii ratei inflației și menținerii sub control a deficitului curent. În acest sens, se are în vedere reducerea gradului de fiscalitate prin: introducerea în anul 2005 a cotei unice de impozitare a veniturilor din salarii, activități independente, cedarea folosinței bunurilor în schimbul renunțării la globalizarea veniturilor din aceleași surse enumerate mai sus; reducerea în continuare a costului muncii și a presiunii fiscale prin scăderea cotelor de contribuții de asigurări sociale cu cel puțin 3 puncte procentuale în anul 2004 și continuarea acestor reduceri cu câte un punct procentual în fiecare an din perioada 2005-2007; reducerea la 9 % a Taxei pe valoarea adǎugatǎ pentru unele produse și servicii, începând cu anul 2004; compensarea acestor reduceri prin aplicarea cotei standard la profitul aferent activității de export de la 12,5% în anul 2003 la 25% în anul 2004 și creșterea accizelor pentru produsele petroliere, tutun și produse alcoolice, pe baza graficului stabilit în procesul de negociere a aderării la Uniunea Europeană.
Concomitent va continua implementarea măsurilor de reformă a administrației fiscale care va duce la colectarea unor venituri suplimentare, precum și întărirea capacității de absorbție a asistenței externe nerambursabile în condițiile creșterii volumului acestei asistențe.
Politica fiscală a statului s-a orientat pe 3 mari direcții: impozite directe, impozite indirecte, contribuții la asigurările sociale.
În domeniul impozitelor directe, la nivel central, principalele impozite sunt: impozitul pe profit și impozitul pe veniturile realizate de persoanele fizice. În tabelul numărul 1 vor fi prezentate ponderile veniturilor fiscale în cadrul bugetului de stat pe anii 2002-2011, iar figura numărul 1 prezintă graficul de evoluție în perioada 2002-2011.
Tabel nr. 1 Evoluția veniturilor fiscale din România în cadrul bugetului de stat între anii 2002-2011 (miliarde lei)
Figura nr.1 – Evoluția veniturilor fiscale în cadrul bugetului de stat între anii 2002-2011 în miliarde lei
Pentru anul 2011 a fost luat în calcul plata de la 1.01. 2011 până la 1.05.2011. Ca tendință generală începând cu anul 2000 veniturile încasate din impozite în cadrul bugetului de stat au început să crească fiind mai mici decât cele colectate din impozitele indirecte.
Faptul că politica autorităților românești nu este în concordanță cu tendința europeană și cea a altor țări dezvoltate din lume e demonstrat și de evoluția impozitelor directe și indirecte pe anii fiscali 2001-2011, din care rezultă că ponderea impozitelor directe în totalul veniturilor fiscale este mai mică pe când ponderea impozitelor indirecte este mai mare.
Tabelul nr.2 Ponderea impozitelor directe și indirecte din România în veniturile fiscale în perioada 2002-2011
În ultimii ani se observă că la nivelul bugetului de stat accentul s-a pus pe procurarea resurselor mai ales din impozitele indirecte. Acest fapt poate fi pus pe seama nivelului de trai scăzut, știind faptul că pentru a colecta la bugetul statului impozite directe într-un cuantum ridicat e necesar ca baza de impozitare să fie mai mare.Impozitele directe – în cazul impozitului pe profit, cota generală de impozitare s-a diminuat începând cu anul 2000 de la 38% la 25%, și de la 1.01.2005 cota de impozitare este de 16% în condițiile în care baza de impozitare din punct de vedere al modului de determinare a rămas relativ același.
Bugetul de stat a cunoscut o creștere a veniturilor în perioada 2000-2004, reprezentând impozitul pe veniturile realizate de persoanele fizice are la bază introducerea globalizării veniturilor relizate de persoanele fizice, precum și includerea în cadrul veniturilor impozabile a majorității veniturilor relizate de acestea. Începând din anul 2005, ca o contracarare a diminuării cotei de impozitare la 16%, s-a majorat cota de impozitare la veniturile obținute din jocuri de noroc, premii, dobânzi și, ca noutate, s-a introdus impozitatrea veniturilor din transferul proprietăților imobiliare din patrimoniul personal și a veniturilor din investiții.
Impozitele indirecte dețin cea mai mare pondere a veniturilor fiscale în bugetul de stat. Aceste impozite sunt: Taxa pe valoarea adǎugatǎ, accizele și taxele vamale care au avut o creștere constantă în perioada 2001-2004.
Analiza evoluției resurselor politice mobilizate în cadrul bugetului de stat al României pune în evidență predilecția guvernelor post-decembriste pentru impozitele indirecte ți reducerea rolului impozitelor directe.
Caracteristică pentru evoluția impozitelor indirecte este tendința de creștere continuă a acestora. Sporirea volumului încasărilor din impozitele indirecte s-a realizat pe extinderea bazei de impunere, în cadrul aplicării tipurilor de impozite indirecte compatibile cu sistemul economiei de piață și cu practica țărilor dezvoltate, precum și pe fondul procesului inflaționist.
1.4Fiscalitatea în România comparativ cu alte țări
România are cel mai redus impozit pe venit din toate cele 27 de state ale Uniunii Europene, 16%, potrivit unui studiu realizat de Eurostat, Biroul European de Statistică. La polul opus se află Danemarca și Suedia, cu un impozit pe venit de 59%, respectiv, 56,60%. În ceea ce privește media europeană a impozitului pe venit, aceasta este de 38,68%, în timp ce în zona euro, media este de 45%.
România are același nivel, relativ, și la impozitul pe profit, tot 16%, însă nu este cel mai scăzut. Cele mai scăzute impozite pe profit sunt practicate în Bulgaria, Cipru, fiecare cu câte 10%, Irlanda(12,5%) și Letonia (15%). România vine imediat după aceste state, pe locul 5. În cealaltă parte a topului, cu cele mai ridicate impozite pe profit, regăsim următoarele state: Danemarca(38.7%), Italia(37,3%) și Malta (35%).
Impozitele scăzute au avut efecte asupra volumului de venituri obținute. Având un nivel mic al impozitului pe venit și, la fel, un nivel mai redus al impozitului pe profit (în comparație cu celelalte state din Uniunea Europeană), veniturile din aceste impozite au fost, de asemenea, reduse. Din acest motiv, România a înregistrat în 2005 cel mai scăut nivel de venituri din taxe și impozite în raport cu statele din Uniunea Europeană. Dintre cele 27 de state, în statul român ponderea în Produsul Intern Brut al veniturilor din taxe și impozite a fost de 28%, cel mai mic nivel din toate aceste țări.
România este urmată de Lituania (28,9%), Slovacia (29,3%), Letonia (29,4%). În Polonia, veniturile din impozite au reprezentat 34,2% din Produsul intern brut, în Bulgaria 35,9%, iar în Ungaria 38,5%. La fel, alte state cu valori mici au fost: Irlanda, Polonia, Portugalia. Liderii acestei grupe, cu venituri mari din impozite și taxe ca pondere în PIB sunt: Suedia (51,3%) și Danemarca (50,3%). Cele două țări sunt urmate de Belgia, Franța și Finlanda. La nivelul tuturor statelor membre ale Uniunii Europene în 2005, plus România și Bulgaria, media a fost de 39,6%.
Suedia și Danemarca au consemnat, după cum putem observa, cele mai ridicate valori la acest ultimul capitol. Explicația este evidentă: au cele mai ridicate cote ale impozitului pe venit, iar Danemarca are cea mai ridicată cotă a impozitului pe profit. Și nici Suedia nu este prea departe în acest clasament. În esență, ponderea în Produl intern brut a veniturilor din impozite a fost crescută în cele două state, întrucât au și valori ridicate la impozitul pe venit și la cel pe profit.
Pe de altă parte, chiar dacă în România impozitele sunt mici, iar ponderea lor în Produsul inter brut este, deasemenea, scăzută, ritmul de creștere economică este mai mare ca acela din Danemarca sau Suedia. Tocmai din acest motiv, tocmai din cauza impozitelor scăzute în raport cu cele europene. În Danemarca, ritmul de creștere economică a fost, în 2005, de 3,4%, iar în 2006 de 2,7%, pe când în Suedia, rata creșterii economice a fost de 2,6%, în 2005 și 4,1% în 2006. Cele două state au avut un ritm procentual mai scăzut în comparație cu țara noastră, iar impozitele ar putea reprezenta unul din motivele pentru această situație. Desigur, în monedă, creșterea Produsului intern brut este cu mult mai mare în aceste două state.
2. Reglementări juridico-fiscale privind fiscalitatea
2.1Cadrul juridic de reglementare a impozitelor directe în România
Una dintre problemele importante ale sistemului de impozite și taxe instituit în România o constituie distribuirea corectă a sarcinii fiscale, așezarea impozitelor și a taxelor pe diferite categorii de contribuabili, în concordanță cu capacitatea lor contributivă.
O atenție deosebită trebuie acordată, în opinia experților Fondului Monetar Internațional, reformei în administrația financiară, principalele direcții de realizare a acesteia fiind: definirea unei strategii coerente de reformă, pregătirea adecvată a personalului, folosirea în mare măsură a principiului declarativ pe propria răspundere a contribuabilului(autoimpunerea), creșterea gradului de conformare voluntară a acestora cu privire la plata obligațiilor bugetare, exercitarea unui control riguros pentru a preveni și a sancționa faptele de evaziune fiscală, creșterea randamentului colectării creanțelor bugetare prin introducerea și implementarea unor sisteme moderne(informatice) pentru evidența, contabilitatea și urmărirea realizării creanțelor bugetare. În acest context o importanță deosebită revine și managementului fiscal, definit ca un ansamblu al proceselor și relațiilor existente între componentele sistemului fiscal prin care se planifică, organizează, coordonează și se controlează activitățile implicate în proiectarea, legiferarea, așezarea și perceperea impozitelor și taxelor.
În România, administrarea impozitelor și taxelor este realizată prin legi speciale, pentru fiecare funcție a administrării(înregistrarea fiscală a contribuabililor, declararea impozitelor și taxelor și materiei impozabile, controlul fiscal, colectarea și contenciosul administrativ).
Suportul juridic folosit în așezarea și perceperea veniturilor bugetare îl reprezintă actele normative aprobate cu privire la instituirea lor, precum și cele metodologice de aplicare, emise, de regulă, de către Ministerul Finanțelor Publice. Reprezentativ pentru cadrul juridic de acțiune în această direcție este Codul Fiscal, care înlocuiește mare parte din legile specifice cu privire la veniturile bugetare aprobate înainte de anul 2003, precum și alte exprimări juridice cu același sens(Ordonanțe guvernamentale, alte legi ori prevederi din acestea).
Codul Fiscal reunește într-o viziune unitară toată legislația fiscală, evită repetările, suprapunerile și contradicțiile, simplifică regulile de impozitare constituind un pas important în vederea armonizării cu legislația fiscală a Uniunii Europene, precum și în direcția asigurării concordanței cu acordurile fiscale internaționale în care România este parte. Prin prevederile sale Codul Fiscal asigură o stabilitate pe termen lung a sistemului de impozite și de taxe, iar plătitorii de impozite și taxe vor putea urmări și înțelege sarcina fiscală ce le revine și importanța ei pentru dezvoltarea socială. Transparența Codului Fiscal permite sistemului de administrare a impozitelor și taxelor introducerea pe scară largă a utilizării sistemului informatic adaptat standardelor Uniunii Europene.
La elaborarea Codului Fiscal au fost luate în vedere următoarele principii ale fiscalității: neutraliatatea măsurilor fiscale în raport cu diferitele categorii de investitori și capitaluri, cu formă de proprietate, asigurând condiții egale investitorilor, capitalului român și celui străin; certitudinea impunerii, prin cuprinderea de norme juridice clare, care să nu ducă la interpretări arbitrare, iar termenele, modalitatea și sumele de plată să fie clare pentru fiecare plătitor, astfel încât aceștia să poată urmări și înțelege sarcina fiscală ce la revine, precum și să poată determina influența deciziilor de management financiar asupra sarcinilor fiscale; echitatea fiscală la nivelul persoanelor fizice, prin impunerea diferită a veniturilor, în funcție de mărimea acestora; eficiența impunerii prin asigurarea stabilității pe termen lung a prevederilor Codului Fiscal, astfel încât aceste prevederi să nu conducă la efecte retroactive defavorabile pentru persoane fizice și juridice, în raport cu impozitarea în vigoare la data adoptării de către acestea a unor decizii investiționale majore.
2.2 Procedura fiscală privind impozitul pe profit
Așezarea și perceperea impozitului pe profit are drept repere fiscal-juridice următoarele: contribuabili, sfera de cuprindere; scutiri; perioada(anual) fiscală; cote de impozitare; calculul(reguli generale, venituri neimpozitabile, cheltuieli, provizioane și reserve, cheltuieli cu dobânzile și diferențele de curs valutar, amortizarea fiscală, contracte de leasing, reorganizări, lichidări și alte transferuri de active și titluri de participare, ascocieri fără personaliate juridică); aspecte fiscale internaționale(veniturile unui sediu permanent, venituri obținute de persoanele juridice străine din proprietăți imobiliare și din vânzarea-cesionarea titlurilor de participare, credit fiscal, pierderi fiscale externe); reguli speciale aplicabile vânzării-cesionării proprietăților imobiliare și titlurilor de participare; plata impozitului și depunerea declarațiilor fiscale; reținerea impozitului pe dividende; dispoziții tranzitorii și finale(inclusiv pierderile fiscale din perioadele de scutire).
Impozitul pe profit este plătit obligatoriu de următoarele persoane, denumite în continuare contribuabili: persoanele juridice române; persoanele juridice străine care desfășoară activitate prin intermediul unui sediu permanent în România; persoanele juridice străine și persoanele fizice nerezidente care desfășoară activitate în România într-o asociere fără personalitate juridică; persoanele juridice străine care realizează din/sau în legătură cu proprietăți imobiliare situate în România sau din vânzarea/cesionarea titlurilor de participare deținute la o persoană juridică română; persoanele fizice rezidente asociate cu persoanele juridice române, pentru veniturile realizate atât în România cât și în străinătate din asocieri fără personalitate juridică; în acest caz, impozitul datorat de persoana fizică se calculează, se reține și se varsă de către persoana juridică română.
Impozitul pe profit se aplică: în cazul persoanelor juridice române, asupra profitului impozabil obținut din orice sursă, atât din România, cât și din străinătate; în cazul persoanelor juridice străine care desfășoară activitate prin intermediul unui sediu permanent în România, asupra profitului impozabil atribuibil sediului permanent; în cazul persoanelor juridice străine și al persoanelor fizice nerezidente care desfășoară activitate în România într-o asociere fără personalitate juridică, asupra părții din profitul impozabil al asocierii atribuibile fiecărei persoane; în cazul persoanelor juridice străine care realizează venituri din/sau în legătură cu proprietăți imobiliare situate în România sau din vânzarea/cesionarea titlurilor de participare deținute la o persoană juridică română, asupra profitului impozabil aferent acestor venituri; în cazul persoanelor fizice rezidente asociate cu persoane juridice române care realizează venituri atât în România, cât și în străinătate, din ascocieri fără personalitate juridică, asupra părții din profitul impozabil al asocierii atribuibile persoanei fizice rezidente.
De la plata impozitului pe profit sunt scutiți următorii contribuabili: trezoreria statului; instituțiile publice, pentru fondurile publice, inclusiv pentru veniturile proprii și disponibilitățile realizate și utilizate potrivit legislației, dacă legea nu prevede altfel; persoanele juridice române care plătesc impozitul pe veniturile microîntreprinderilor; instituțiile de învățământ particular acreditate, precum și cele autorizate, pentru veniturile utilizate, în anul curent sau în anii următori; asociațiile de proprietari constituite ca persoane juridice și asociațiile de locatari recunoscute ca asociații de proprietari, pentru veniturile obținute din activități economice și care sunt sau urmează a fi utilizate pentru îmbunătățirea utilităților și a eficienței clădiri, pentru întreținerea și repararea proprietății comune, etc.
Scutirea impozitului pe profit mai acționează și în alte situații, cum ar fi: la organizațiile non profit, la organizațiile sindicale și cele patronale, pentru anumite categorii de venituri(cotizații și taxe de înscriere a membrilor; taxele de înregistrare stabilite prin legislație; contribuțiile bănești sau în natură ale membrilor și simpatizanților; donațiile și banii sau bunurile primite prin sponsorizare etc.); la aceleași organizații pentru veniturile din activități economice realizate până la nivelul echivalentului în lei a 15.000 euro, într-un an fiscal, dar nu mai mult de 10% din veniturile totale scutite de la plata impozitului pe profit din situația anterioară.
Anul fiscal este anul calendaristic. Când un contribuabil se înființează sau încetează să mai existe în cursul unui an fiscal, perioada impozabilă este perioada din anul calendaristic pentru care contribuabilul a existat.
Cota de impozit pe profit care se aplică asupra profitului impozabil este de 16%. Contribuabilii care desfășoară activități de natura barurilor de noapte, cluburilor de noapte, discotecilor, cazinourilor sau pariurilor sportive, inclusiv persoanele juridice care realizează aceste venituri în baza unui contract de asociere, și la care impozitul pe profitul datorat pentru activitățile menționate este mai mic decât 5 % din veniturile respective sunt obligați la plata unui impozit de 5 % aplicat acestor venituri realizate.
Profitul impozabil se calculează ca diferență între veniturile realizate din orice sursă și cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri, dintr-un an fiscal, din care se scad veniturile neimpozabile și la care se adaugă cheltuielile nedeductibile. La stabilirea profitului impozabil se iau în calcul și alte elemente similare veniturilor și cheltuielilor potrivit normelor de aplicare.
Următoarele venituri sunt neimpozabile la calculul profitului impozabil: dividendele primite de la o persoană juridică română; diferențele favorabile de valoare a titlurilor de participare, înregistrate ca urmare a încorporării rezervelor, beneficiilor sau primelor de emisiune la persoanele juridice la care se dețin titluri de participare, precum și diferențele de valoare a investițiilor financiare pe termen lung, reprezentând acțiuni deținute de societăți afiliate, titluri de participare și investiții deținute ca imobilizări, înregistrate astfel potrivit reglementărilor contabile. Acestea sunt impozabile la data transmiterii cu titlul gratuit, a cesionării, a retragerii, lichidării investițiilor financiare, precum și la data retragerii capitalului social la persoana juridică la care se dețin titlurile de participare, veniturile neimpozabile prevǎzute expres în acorduri și memorandumuri aprobate prin acte normative.
Pentru determinarea profitului impozabil sunt considerate cheltuieli deductibile numai cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri impozabile, inclusive cele reglementate prin acte normative în vigoare.
Cheltuieli efectuate în scopul realizării de venituri sunt și: cheltuielile efectuate, potrivit legii, pentru protecția muncii și chletuielile efectuate pentru prevenirea accidentelor de muncă și a bolilor profesionale; cheltuielile reprezentând contribuțiile pentru asigurarea de accidente de muncă și boli profesionale, cheltuielile cu primele de asigurare pentru asigurarea de riscuri profesionale; cheltuielile de reclamă și publicitate efectuate în scopul popularizării firmei, produselor și serviciilor, în baza unui contract scris, precum și costurile associate producerii materialelor necesare pentru difuzarea mesajelor publicitare; cheltuielile pentru formarea și perfecționarea profesională a personalului angajat; cheltuielile de cercetare, precum și cheltuielile de dezvoltare care nu îndeplinesc condițiile de a fi recunoscute ca imobilizări necorporale din punct de vedere contabil; cheltuielile pentru perfecționarea managementului, a sistemelor informatice, introducerea, întreținerea și perfecționarea sistemelor de management al calității, obținerea atestării conform cu standardele de calitate; cheltuielile pentru protejarea mediului și conservarea resurselor; taxele de înscriere, cotizațiile și contribuțiile datorate către camerele de comerț și industrie, organizațiile sindicale și organizațiile patronale; etc.
Următoarele cheltuieli au deductibilitate limitată: cheltuielile de protocol în limita unei cote de 2 % aplicată asupra diferenței rezultate dintre totalul veniturilor impozabile și totalul cheltuielilor aferente veniturilor impozabile, altele decât cheltuielile de protocol și cheltuielile cu impozitul pe profit; suma cheltuielilor cu indemnizația de deplasare acordată salariaților pentru deplasări în România și în străinătate, în limita de 2,5 ori nivelul legal stabilit pentru instituțiile publice; cheltuielile sociale în limita unei cote de până la 2 %, aplicată asupra valorii cheltuielilor cu salariile pesonalului; cheltuielile cu provizioane și rezerve; cheltuielile cu dobânda și diferențele de curs valutar; amortizarea; cheltuielile pentru funcționarea, întreținerea și repararea locuințelor de serviciu situate în localitatea unde se află sediul social sau unde societatea are sedii secundare, deductibile în limita corespunzătoare suprafețelor construite, care se majorează din punct de vedere fiscal cu 10%; cheltuielile de funcționare, întreținere și reparații aferente autoturismelor folosite de angajații cu funcții de conducere și de administrare ai persoanei juridice deductibile limitat la cel mult un singur autoturism aferent fiecărei persoane fizice cu astfel de atribuții; etc.
Următoarele cheltuieli nu sunt deductibile: cheltuielile proprii ale contribuabilului cu impozitul pe profit datorat, inclusiv cele reprezentând diferențe din anii precedenți sau din anul curent, precum și impozitele pe profit sau pe venit plătite în străinătate; cheltuielile făcute în favoarea acționarilor sau asociaților, altele decât cele generate de plăți pentru bunurile livrate sau serviciile prestate contribuabilului, la prețul de piață pentru aceste bunuri sau servicii; cheltuielile cu primele de asigurare care nu privesc activele contribuabilului, precum și cele care nu sunt aferente obiectului de activitate, cu excepția celor care privesc bunurile reprezentând garanție bancară pentru creditele utilizate în desfășurarea activității pentru care este autorizat contribuabilul sau utilizate în cadrul unor contracte de închiriere sau de leasing, potrivit clauzelor contractuale; pierderile înregistrate la scoaterea din evidență a creanțelor incerte sau în litigiu, neîncasate, pentru partea neacoperită de provizion și pierderile înregistrate la scoaterea din evidență a creanțelor incerte sau în litigiu, neîncasate; cheltuielile de sponsorizare și cheltuielile privind bursele private, acordate potrivit legii; contribuabilii care efectuează sponsorizări, potrivit prevederilor legale; etc.
Deducerea provizioanelor și rezervelor este limitată la prevederile din lege cum ar fi: provizioanele pentru garanții de bună execuție acordate clienților; rezervele constituite de societățile bancare sau alte instituții de credite autorizate, precum și de societățile de credit ipotecar; rezervele legale și provizioanele constituite de Banca Națională a României, în conformitate cu legislația în vigoare; provizioanele de risc pentru operațiunile pe piețele financiare, constituite potrivit reglementărilor Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare.
Cheltuielile cu dobânzile sunt integral deductibile în cazul în care gradul de îndatorare a capitalului este mai mic sau egal cu trei. Gradul de îndatorare a capitalului se determină ca raport între capitalul împrumutat cu termen de rambursare peste un an și capitalul propriu, ca medie a valorilor existente la începutul anului și sfârșitul perioadei pentru care se determină impozitul pe profit. Prin capital împrumutat se înțelege totalul creditelor și împrumuturilor cu termen de rambursare peste un an, potrivit clauzelor contractuale.
Cheltuielile aferente achiziționării, producerii, construirii, asamblării, instalării sau îmbunătățirii mijloacelor fixe amortizabile (orice imobilizare corporală care îndeplinește cumulativ trei condiții: este deținut și utilizat in producția, livrarea de bunuri sau în prestarea de servicii pentru a fi închiriat terților sau in scopuri administrative; are o valoare de intrare mai mare decât limita stabilită prin hotărâre de Guvern; are o durată normală de utilizare mai mare de un an) se recuperează din punct de vedere fiscal prin deducerea amortizării fiscale.
Contractele de leasing influențează în sensul deductibilității din profitul impozabil in funcție de o anume abordare a leasingului. În cazul leasingului financiar utilizatorul este tratat din punct de vedere fiscal ca proprietar, in timp ce in cazul leasingului operațional, locatorul are această calitate. Amortizarea bunului care face obiectul unui contract de leasing se face de către utilizator, in cazul leasingului financiar, și de către locator, în cazul leasingului operațional, cheltuielile fiind deductibile.
Pierderea anuală, stabilită prin declarația de impozit pe profit, se recuperează din profiturile impozabile obținute în următorii 5 ani consecutivi. Recuperarea pierderilor se va efectua în ordinea înregistrării acestora, la fiecare termen de plată a impozitului pe profit, potrivit prevederilor legale în vigoare din anul înregistrării acestora.
Pierderea fiscală înregistrată de contribuabilii care își încetează existența prin divizare sau fuziune nu se recuperează de către contribuabilii nou-înființați sau de către cei care preiau patrimoniul societății absorbite.
Plata impozitului se face astfel: contribuabilii, societăți comerciale bancare, persoane juridice române și sucursalele din România ale băncilor, persoane juridice străine, au obligația de a plăti impozit pe profit anual, cu plăți anticipate efectuate trimestrial, actualizate cu indicele de inflație (decembrie față de luna decembrie a anului anterior), estimat cu ocazia elaborării bugetului inițial al anului pentru care se efectuează plățile anticipate. Termenul până la care se efectuează plata impozitului anual este termenul de depunere a declarației privind impozitul pe profit; contribuabilii, alții decât cei prevăzuți anterior, au obligația de a declara și plăti impozitul pe profit trimestrial pana la data de 25 inclusiv a primei luni următoare trimestrului pentru care se calculează impozitul, dacă în prezentul articol nu se prevede altfel. Începând cu anul 2010, acești contribuabili urmează să aplice sistemul plăților anticipate prevăzut pentru contribuabilii menționați mai sus.
Contribuabilii au obligația de a declara și plăti impozit pe profit trimestrial, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare trimestrului.
Organizațiile au obligația de a declara și plăti impozitul pe profit anual, până la data de 15 februarie inclusive a anului următor celui pentru care se calculează impozitul.
Contribuabilii care obțin venituri majoritare din cultura cerealelor și plantelor tehnice, pomicultură și viticulture au obligația de a declara și plăti impozitul pe profit anual, până la data de 15 februarie inclusiv a anului următor celui pentru care se calculează impozitul.
Contribuabilii au obligația de a declara și efectua trimestrial plăți anticipate, in contul impozitului pe profit anual, în sumă de o pătrime din impozitul pe profit datorat pentru anul precedent, actualizat cu indicele de inflație (decembrie față de luna decembrie a anului anterior), estimate cu ocazia elaborării bugetului initial al anului pentru care se efectuează plățile anticipate, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare trimestrului pentru care se efectuează plata. Impozitul pe profit pentru anul precendent, pe baza căruia se determină plățile anticipate, este impozitul pe profit datorat conform declarației privind impozitul pe profit pentru anul precedent, fără a lua in calcul plățile anticipate efectuate în acel an.
Impozitul pe dividend se stabilește prin aplicarea unei cote de impozit de 10% asupra dividendului brut plătit către o persoană juridică română. Impozitul pe dividende care trebuie reținut se declară și se plătește la bugetul de stat până data de 25 a lunii următoare celei în care se plătește dividendul. În cazul în care dividendele distribuite nu au fost plătite până la sfârșitul anului în care s-au aprobat situațiile financiare anuale, impozitul pe dividend aferent se plătește până la data de 31 decembrie a anului respective.
2.3. Procedura fiscală privind impozitul pe venit
Reglementările juridice cu caracter de dispoziții generale asupra impozitului pe venit, în Codul fiscal, se referă la următoarele aspecte importante: contribuabili, sfera de cuprindere a impozitului, categoriile de venituri supuse impunerii, veniturile neimpozabile, baremul de impunere, perioada impozabilă, deducerile personale și actualizarea lor, precum și sumele fixe.
Următoarele persoane datorează plata impozitului, numite în continuare contribuabili: persoanele fizice rezidente; persoanele fizice nerezidente care desfășoară o activitate independentă prin intermediul unui sediu permanent în România; persoanele fizice nerezidente care obțin venituri.
Impozitul pe venit se aplică următoarelor venituri: în cazul persoanelor fizice rezidente române, cu domiciliul în România, veniturilor obținute din orice sursă, atât din România, cât și din afara României; în cazul persoanelor fizice rezidente, altele decât cele prevăzute anterior, numai veniturilor obținute din România, care sunt impuse la nivelul fiecărei surse de venituri; în cazul persoanelor fizice nerezidente, care desfășoară activitate independentă prin intermediul unui sediu permanent in România, venitului net atribuibil sediului permanent; în cazul persoanelor fizice nerezidente, care desfășoară activitate dependentă in România, venitului salarial net din această activitate dependentă; în cazul persoanelor fizice nerezidente, venitului determinat conform regulilor, ce corespund categoriei respective de venit.
Categoriile de venituri supuse impozitului pe venit sunt următoarele: venituri din activități independente; venituri din salarii; venituri din cedarea folosinței bunurilor; venituri din investiții; venituri din pensii; venituri din activități agricole; venituri din premii si jocuri de noroc; venituri din transferul proprietăților imobiliare; venituri din alte surse.
De sub incidența încadrǎrii la obiectul și baza de calcul a impozitului pe venit sunt scoase anumite categorii de venituri, considerate neimpozabile: ajutoarele, indemnizațiile și alte forme de sprijin cu destinație specială, acordate din bugetul public; sumele încasate din asigurări de orice fel reprezentând despăgubiri, sume asigurate precum și orice alte drepturi, cu excepția câștigurilor primate de la societățile de asigurări ca urmare a contractului de asigurare încheiat între părți, cu ocazia tragerilor de amortizare; sumele sau bunurile primate sub formă de sponsorizare; bursele primate de persoanele care urmează orice formă de școlarizare sau perfecționare în cadru instituționalizat; sumele sau bunurile primite cu titlu de moștenire ori donație; premiile și alte drepturi sub formă de cazare, masă, transport și altele asemenea, obținute de elevi și studenți nerezidenți în cadrul competițiilor desfășurate în România; etc.
Cota de impozit este de 16% și se aplică asupra venitului impozabil corespunzător fiecărei surse din fiecare categorie pentru determinarea impozitului pe veniturile din: activități independente; salarii; cedarea folosinței bunurilor; investiții; pensii; activități agricole; premii; alte surse.
Perioada impozabilă este anul fiscal care corespunde anului calendaristic. Prin excepție, perioada impozabilă este inferioară anului calendaristic, în situația în care decesul contribuabilului survine în cursul anului.
Deducerile personale sunt sume de bani stabilite într-o limită (mărime), cu referire la categoriile de contribuabilii aflați în anumite situații, ce se aplică asupra obiectului impunerii în vederea obținerii bazei de calcul a impozitului pe venit. Ele apar sub două forme: personală de bază (din venitul anual global) și suplimentare (acordate pentru fiecare lună a perioadei impozabile). Deducerea personală, precum și celelalte sume fixe, exprimate în lei, se stabilesc prin ordin al ministrului finanțelor publice. Sumele sunt calculate prin rotunjire la zece lei, în sensul că fracțiunile sub 10 lei se majorează la 10 lei.
Veniturile din activități independente cuprind veniturile comerciale, veniturile din profesii libere și veniturile din drepturi de proprietate intelectuală, realizate în mod individual și/sau într-o formă de asociere, inclusiv din activități adiacente.
Venitul net din activități independente se determină pe baza datelor din contabilitatea în partidă simplă, pe baza normelor de venit sau prin deducerea cheltuielilor din venitul brut (la drepturile de proprietate intelectuală) folosirea datelor din contabilitate în partidă simplă conduce în ultimă instanță la diferența dintre venitul brut și cheltuielile aferente acestuia.
Venitul brut cuprinde: sumele încasate și echivalentul în lei al veniturilor în natură din desfășurarea activităților; veniturile sub formă de dobânzi din creanțe comerciale sau din alte creanțe utilizate în legătură cu o activitate independentă; câștigurile din transferul activelor din patrimonial afacerii, utilizate într-o activitate independentă, inclusiv contravaloarea bunurilor rămase după încetarea definitivă a activității; veniturile din angajamentul de a nu desfășura o activitate independentă sau de a nu concura cu o altă persoană; veniturile din anularea sau scutirea unor datorii de plată apărute în legătură cu o activitate independentă.
Din categoria veniturilor brute nu fac parte : aporturile în numerar sau echivalentul în lei al aporturilor în natură făcute la începerea unei activități sau în cursul desfășurării acesteia; sumele primate sub formă de credite bancare sau împrumuturi de la persoane fizice sau juridice; sumele primate ca despăgubiri; sumele sau bunurile primate sub formă de sponsorizări sau donații.
Condițiile generale pe care trebuie să le îndeplinească cheltuielile aferente veniturilor, pentru a putea fi deduse, sunt: să fie efectuate în cadrul activităților desfășurate în scopul realizării venitului, justificate prin documente; să fie cuprinse în cheltuielile exercițiului financiar al anului în cursul căruia au fost plătite; să respecte regulile privind amortizarea; cheltuielile cu primele de asigurare să fie efectuate pentru: active corporale sau necorporale din patrimoniul afacerii; activele ce servesc ca garanție bancară pentru creditele utilizate în desfășurarea activității pentru care este autorizat contribuabilul; prime de asigurare pentru asigurarea de risc profesional; persoane care obțin venituri din salarii, cu condiția impozitării sumei reprezentând prima de asigurare, la beneficiarul acesteia, la momentul plății de către suportator.
Următoarele cheltuieli sunt deductibile limitat: cheltuielile de sponsorizare și pentru acordare de burse private, în limita unei cote de 5% din baza de calcul; cheltuielile de protocol, în limita unei cote de 2% din baza de calcul; cheltuielile sociale, în limita sumei obținute prin aplicarea unei cote de până la 2% la fondul de salarii realizat anual; pierderile privind bunurile perisabile, în limitele prevăzute de actele normative în materie; cheltuielile reprezentând tichetele de masă acordate de angajatori; cheltuielile reprezentând contribuțiile profesionale obligatorii datorate organizațiilor profesionale din care fac parte contribuabilii, in limita a 5% din venitul brut realizat; etc.
Baza de calcul se determină ca diferență între venitul brut și cheltuielile deductibile, altele decât cheltuielile de sponsorizare, pentru acordarea de burse private, cheltuielile de protocol, cotizațiile plătite la asociațiile profesionale.
Cheltuielile nedeductibile se referă la: sumele sau bunurile utilizate de contribuabil pentru uzul personal sau al familiei sale; cheltuielile cu primele de asigurare; donații de orice fel; amenzile, confiscările, dobânzile, penalitățile de întârziere și penalitățile datorate autorităților române și străine, potrivit prevederilor legale, altele decât cele plătite conform clauzelor din contractele comerciale; ratele aferente creditelor angajate; cheltuielile de achiziționare sau de fabricare a bunurilor și a drepturilor amortizabile din Registrul-inventar; sumele sau valoarea bunurilor confiscate ca urmare a încălcării dispozițiilor legale in vigoare; etc.
Contribuabilii care obțin venituri din activități independente sunt obligați să organizeze și să conducă contabilitate în partidă simplă, cu respectarea reglementărilor în vigoare privind evidența contabilă, și să completeze Registrul-jurnal de încasări și plăți, Registrul-inventar și alte documente contabile prevăzute de legislația în materie. În Registrul-inventar se trec toate bunurile și drepturile aferente desfășurării activității.
Direcțiile generale ale finanțelor publice teritoriale au obligația de a stabili și publica anual normele de venit înainte de data de 1 ianuarie a anului în care urmează a se aplica normele respective.
Venitul net din drepturile de proprietate intelectuală se stabilește prin scăderea din venitul brut a următoarelor cheltuieli: o cheltuială deductibilă egală cu 60% din venitul brut; contribuțiile sociale obligatorii plătite.
Stabilirea venitului net pentru veniturile provenite din crearea unor lucrǎri de artǎ monumentalǎ se deduce din venitul brut a următoarelor cheltuieli: o cheltuială deductibilă egală cu 50% din venitul brut; contribuțiile sociale obligatorii plătite.
Un contribuabil care desfășoară o activitate independentă are obligația să efectueze plăți anticipate în contul impozitului anual datorat de stat pentru care plata anticipatǎ se efectuează prin reținere la sursă.
Venituri din salarii sunt considerate toate veniturile în bani și/sau în natură obținute de o persoană fizică ce desfășoară o activitate în baza unui contract individual de muncă sau a unui statut special prevăzut de lege, indiferent de perioada la care se referă, de denumirea veniturilor ori de forma sub care ele se acordă, inclusiv indemnizațiile pentru incapacitate temporară de muncă.
Regulile de impunere proprii veniturilor din salarii se aplicǎ și urmǎtoarelor tipuri de venituri considerate asimilate salariilor: indemnizațiile din activități desfășurate ca urmare a unei funcții de demnitate publică; indemnizațiile din activități desfășurate ca urmare a unei funcții alese în cadrul persoanelor juridice fără scop lucrativ; drepturile de soldă lunară, indemnizațiile, primele, premiile, sporurile și alte drepturi ale personalului militar; indemnizația lunară brută, prrecum și suma din profitul net, cuvenite administratorilor la companii/societăți naționale, societăți comerciale la care statul sau o autoritate a administrației publice locale este acționar majoritar, precum și la regiile autonome; indemnizația lunară a asociatului unic, la nivelul valorii înscrise în declarația de asigurări sociale; orice alte sume sau avantaje de natură salarială ori asimilate salariilor;etc.
Din categoria veniturile salariale sunt excluse următoarele sume, ce nu sunt impozabile, în înțelesul impozitului pe venit: ajutoarele de înmormântare, ajutoarele pentru pierderi produse în gospodăriile proprii ca urmare a calamităților naturale; tichetele de masă și drepturile de hrană acordate de angajatori angajaților; sumele reprezentând plățile compensatorii, calculate pe baza salariilor medii nete pe unitate, primite de persoanele ale căror contracte individuale de muncă au fost desfăcute ca urmare a concedierilor colective, precum și sumele reprezentând plățile compensatorii, calculate pe baza salariului mediu net pe economie, primite de personalul civil din sectorul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională la încetarea raporturilor de muncă sau de serviciu, ca urmare a nevoilor de reducere și de restructurare; veniturile din salarii realizate de către persoanele fizice cu handicap grav sau accentuat, la funcția de bază; etc.
Impozitul lunar se determină astfel: la locul unde se află funcția de bază, prin aplicarea cotei de 16% asupra bazei de calcul determinate ca diferență între venitul net din salarii, calculate din deducerea din venitul brut a contribuțiilor obligatorii aferente unei luni (și următoarele: deducerea personală acordată pentru luna respectivă; cotizația sindicală plătită în luna respectivă; contribuțiile la fondurile de pensii facultative, astfel încât la nivelul anului să nu se depășească echivalentul în lei a 200 euro); pentru veniturile obținute în celelalte cazuri, prin aplicarea cotei de 16% asupra bazei de calcul determinate ca diferență între venitul brut și contribuțiile obligatorii pe fiecare loc de realizare a acestora.
Calcularea și reținerea impozitului, în cazul veniturilor din salarii și/sau al diferențelor de venituri din salarii stabilite pentru perioade anterioare se face la data efectuării plății, în conformitate cu reglementările legale în vigoare privind veniturile realizate în afara funcției de bază la data plății, și se virează până la data de 25 a lunii următoare celei în care s-au plătit.
Plătitorul este obligat să determine valoarea totală a impozitului anual pe veniturile din salarii, pentru fiecare contribuabil.
Plătirorii de salarii și de venituri asimilate salariilor au obligația de a calcula și de a reține impozitul aferent veniturilor fiecărei luni la data efectuării plății acestor venituri, precum și de a-l vira la bugetul de stat până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei pentru care se plătesc aceste venituri.
Informațiile referitoare la calculul impozitului pe veniturile din salarii se cuprind în fișele fiscale. Plătitorul de venituri are obligația să completeze formularele pe întreaga durată de efectuare a plății salariilor. Plătitorul este obligat să păstreze fișele fiscale pe întreaga durată a angajării și să transmită organului fiscal competent o copie, pentru fiecare an, până în ultima zi a lunii februarie a anului curent, pentru anul fiscal expirat. Modelul și conținutul formularelor se aprobă prin ordin al ministrului finanțelor publice.
Veniturile din cedarea folosinței bunurilor sunt veniturile, în bani și/sau în natură, provenind din cedarea folosinței bunurilor mobile și immobile, obținute de către proprietar, uzufructurar sau alt detonator legal, altele decât veniturile din activități independente.
Venitul brut reprezintă totalitatea sumelor în bani și/sau echivalentul în lei al veniturilor în natură și se stabilește pe baza chiriei sau arendei prevăzute în contractual încheiat între părți pentru fiecare an fiscal, indiferent de momentul încasării chiriei sau arendei. Venitul brut se majorează cu valoarea cheltuielilor ce cad, conform dispozițiilor legale, în sarcina proprietarului, uzufructuarului sau a altui deținător legal, dacă sunt efectuate de cealaltă parte contractantă. În cazul în care arenda se exprimă în natură, evaluarea în lei se va face pe baza prețurilor medii ale produselor agricole, stabilite prin hotărâri ale Consiliilor Județene (respectiv, ale Consiliului General al Municipiului București) ca urmare a propunerilor direcțiilor teritoriale de specialitate ale Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, hotărâri ce trebuie emise înainte de începerea anului fiscal. Aceste hotărâri se transmit în cadrul aceluiași termen direcțiilor generale ale finanțelor publice județene și a municipiului București, pentru a fi comunicate unităților fiscale din subordine.
Venitul net din cedarea folosinței bunurilor se stabilește prin deducerea din venitul brut a cheltuielilor determinate prin aplicarea cotei de 25% asupra venitului brut. Un contribuabil care realizează venituri din cedarea folosinței bunurilor pe parcursul unui an, cu excepția veniturilor din arendare, datorează plăți anticipate în contul impozitului pe venit către bugetul de stat.
Veniturile din investiții cuprind: dividende; venituri impozabile din dobânzi; câștiguri din transferal titlurilor de valoare. Reprezintă titlu de valoare orice valori mobiliare, titluri de participare la un fond deschis de investiții sau alt instrument financiar, calificat astfel de către Comisia Națională a Valorilor Mobiliare, inclusiv instrumente financiare derivate, precum și părțile sociale; venituri din operațiuni vânzare-cumpărare de valută la termen, pe bază de contract, precum și orice alte operațiuni similare; venituri din lichidarea unei persoane juridice.
Veniturile impozabile din dobânzi sunt altele decât următoarele: venituri din dobânzi la depozitele la vedere/conturile curente; venituri din dobânzi aferente titlurilor de stat și obligațiunilor municipale; venituri sub forma dobânzilor bonificate la depozitele clienților construite în baza legislației privind economisirea și creditarea în sistem colectiv pentru domeniul locativ; venituri repartizate membrilor caselor de ajutor reciproc în funcție de fondul social deținut.
Câștigul/pierderea din trasferul titlurilor de valoare, altele decât titlurile de participare la fondurile deschise de investiții și părțile sociale, reprezintă diferența pozitivă/negative dintre prețul de vânzare și prețul de cumpărare pe tipuri de titluri de valori, diminuată, după caz, cu costurile aferente tranzacției. În cazul tranzacțiilor cu acțiuni primite de persoanele fizice cu titlu gratuit, în cadrul Programului de privatizare in masă, prețul de cumpărare la prima tranzacționare va fi asimilat cu valoare nominalǎ a acestora. În cazul tranzacțiilor cu acțiuni cumpărate la preț preferential, în cadrul sistemului stock-options plan, câștigul se determină ca diferență între prețul de vânzare și prețul de cumpărare preferential, diminuat cu costurile aferente tranzacției.
Pentru determinarea câștigului, în cazul transferului dreptului de proprietate asupra titlurilor de participare la fondurile deschise de investiții,trebuie sǎ se determine o diferență pozitivă între prețul de răscumpărare și prețul de cumpărare/subscriere. Prețul de răscumpărare este prețul care i se cuvine investitorului la retragerea din fond. Prețul de cumpărare/subscriere este prețul plătit de investitorul persoană fizică pentru achiziționarea titlului de participare.
Câștigul din înstrăinarea părților sociale pentru transferul dreptului de proprietate asupra părților sociale, se determină ca diferență pozitivă între prețul de vânzare și valoare nominală/prețul de cumpărare. Începând cu a doua tranzacție, valoare nominalǎ va fi înlocuitǎ cu prețul de cumpărare, care include și cheltuielile privind comisioanele, taxele aferente tranzacției și alte cheltuieli similare justificate cu documente.
Câștigul net anual se determină ca diferență între câștigurile și pierderile înregistrate în cursul anului respectiv, ca urmare a tranzacționării titlurilor de valoare, altele decât părțile sociale și valorile mobiliare în cazul societăților închise. Câștigul net anual se calculează pe baza declarației privind venitul realizat.
Pentru tranzacțiile din anul fiscal cu titlurile de valoare, altele decât părțile sociale și valorile mobiliare, în cazul societăților închise, fiecare intermediar sau plătitor de venit, după caz, are următoarele obligații: calcularea câștigului anual/pierderii anuale pentru tranzacțiile efectuate în cursul anului pentru fiecare contribuabil; transmiterea informațiilor privind câștigul anual/pierderea anuală, precum și impozitul calculat și reținut ca plată anticipatǎ, în formă scrisă către acesta, până la data de 28 februarie a anului următor celui pentru care se face calculul.
Veniturile obținute sub forma câștigurilor din operațiuni de vânzare-cumpărare de valută la termen, pe bază de contract, precum și orice alte operațiuni de acest gen reprezintă diferențele de curs favorabile rezultate din aceste operațiuni, în momentul încheierii operațiunii și evidențierii în contul clientului.
Pentru tranzacțiile din anul fiscal, fiecare intermediar sau plătitor de venit, după caz, are următoarele obligații: calcularea câștigului anual/pierderii anuale pentru tranzanțiile efectuate în cursul anului pentru fiecare contribuabil; transmiterea informațiilor privind câștigul anual/pierderea anuală, precum și impozitul calculate și reținut ca plată anticipate, în formă scrisă către acesta, până la data de 28 februarie a anului următor celui pentru care se face calculul.
Venitul impozabil realizat din lichidarea/dizolvarea unei persoane juridice reprezintă excedentul distribuțiilor în bani sau în natură peste aportul la capitalul social al persoanei fizice beneficiare.
Veniturile sub formă de dividend, inclusiv sumele primite ca urmare a deținerii de titluri de participare la fondurile închise de investiții, se impun cu o cotă de 16% din suma acestora. Obligația calculării și reținerii impozitului pe veniturile sub formă de dividend revine persoanelor juridice, odată cu plata dividendelor către acționari sau asociați. Termenul de virare a impozitului este până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care se face plata. În cazul dividendelor distribuite, dar care nu au fost plătite acționarilor sau asociaților până la data de 31 decembrie a anului respectiv.
Veniturile sub formă de dobânzi pentru: depozitele la termen constituite, instrumentele de economisire dobândite, contractele civile incheiate, începând cu data de 1 ianuarie 2007, se impun cu o cotă de 16% din suma acestora. Pentru veniturile sub formă de dobânzi, impozitul se calculează și se reține de către plătitorii de astfel de venituri la momentul înregistrării în contul curent sau în contul de depozit al titularului, respectiv la momentul răscumpărării, în cazul unor instrumente de economisire. În situația sumelor primite sub formă de dobândă pentru împrumuturile acordate pe baza contractelor civile, calculul impozitului datorat se efectuează la momentul plății dobânzii. Virarea impozitului pentru veniturile din dobânzi se face lunar, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare înregistrării/răscumpărării, în cazul unor instrumente de economisire, respective la momentul plății dobânzii, pentru venituri de această natură, pe baza contractelor civile. Pentru depozitele la termen constituite, instrumentele de economisire dobândite, contractele civile încheiate, depozitele la vedere/conturile curente constituite anterior datei de 1 ianuarie 2007, dar a căror scadență este începând cu data de 1 ianuarie 2007, pentru determinarea impozitului pe veniturile din dobânzi se aplică cota de impozit de la data constituirii.
Calculul, reținerea și virarea impozitului pe veniturile din investiții, altele decât cele prezentate mai sus, se efectuează diferențiat pe categorii de venituri conform prevederilor.
Veniturile din pensii reprezintă sume primite ca pensii de la fondurile înființate din contribuțiile sociale obligatorii făcute către un sistem de asigurări sociale, inclusiv cele din fonduri de pensii facultative și cele finanțate de la bugetul de stat.
Venitul impozabil lunar din pensii se stabilește prin deducerea din venitul din pensie a unei sume neimpozabile lunare de 1.000 lei și a contribuțiilor obligatorii calculate, reținute și suportate de persoana fizică.
Orice plătitor de venituri din pensii are obligația de a calcula lunar impozitul aferent acestui venit, de a-l reține și de a-l vira la bugetul de stat. Impozitul se calculează prin aplicarea cotei de impunere de 16% asupra venitului impozabil lunar din pensii. Impozitul calculat se reține la data efectuării plății pensiei și se virează la bugetul de stat până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei pentru care se face plata pensiei.
Veniturile din activități agricole sunt venituri din următoarele activități: cultivarea și valorificarea florilor, legumelor și zarzavaturilor, în sere și solare special destinate acestor scopuri și/sau în sistem irigat; cultivarea și valorificarea arbuștilor, plantelor decorative și ciupercilor; exploatarea pepinierelor viticole și pomicole și altele asemenea; valorificarea produselor agricole obținute după recoltare, în stare naturală, de pe terenurile agricole proprietate private sau luate în arendă, către unități specializate pentru colectare, unități de procesare industrială sau către alte unități, pentru utilizare ca atare, incepând cu data de 1 ianuarie 2008.
Venitul net dintr-o activitate agricolă se stabilește pe bază de norme de venit. Normele de venit se stabilesc de către direcțiile teritoriale de specialitate ale Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale și se aprobă de către direcțiile generale ale finanțelor publice teritoriale ale Ministerului Finanțelor Publice. Normele de venit se stabilesc, se avizează și se publică până cel târziu la data de 31 mai a anului pentru care se aplică aceste norme de venit.
Dacă o activitate agricolă a unui contribuabil înregistrează o pierdere datorată calamităților naturale, norma de venit aferentă activității se reduce, astfel încât să reflecte această pierdere.
Impozitul pe venitul net din activități agricole se calculează prin aplicarea unei cote de 16% asupra venitului net, determinat pe bază de norme de venit, cât și în sistem real, impozitul fiind final.
Veniturile din premii și jocuri de noroc cuprind veniturile din concursuri, precum și cele din promovarea produselor/serviciilor ca urmare a practicilor comerciale, recpectiv câștigurile realizate ca urmare a participării la jocuri de noroc.
Venitul net este diferența dintre venitul din premii sau din jocuri de noroc și suma reprezentând venit neimpozabil.
Veniturile sub formă de premii se impun, prin reținere la sursă, cu o cotă de 16% aplicată asupra venitului net realizat din fiecare premiu.
Veniturile din jocuri de noroc se impun, prin reținere la sursă, cu o cotă de 20% aplicată asupra venitului net care nu depășește cuantumul de 10.000 lei și cu o cotă de 25% aplicată asupra venitului net care depășește cuantumul de 10.000 lei inclusiv. Venitul net se calculează la nivelul câștigurilor realizate într-o zi de la același organizator sau plătitor.
Venituri din transferul proprietăților imobiliare din patrimonial personal, cu excepția operațiunilor de schimb sau de aport în natură al capitalului social al unei societăți comerciale, reprezintă diferența favorabilă dintre suma realizată din înstrăinarea proprietăților imobiliare (terenuri și/sau construcții) și valoarea de bază a acestora (determinată, la rândul ei, în funcție de modalitatea de dobândire a imobilului, ca de exemplu: prețul de achiziție, costul construcțiilor realizate de contribuabil; prețul orientativ minim al proprietăților imobiliare la data finalizării construcției, utilizat de camera notarilor publici în circumscripția căreia este situat imobilul, majorat cu 5%).
Impozitul din transferul proprietăților imobiliare din patrimonial personal se calculează astfel:
Pentru construcțiile de orice fel cu terenurile aferente acestora, precum și pentru terenurile orice fel fără construcții, dobândite într-un termen de până la 3 ani inclusiv: 3% până la valoarea de 200.000 lei inclusiv; peste 200.000 lei, 6.000 lei + 2% calculate la valoarea ce depășește 200.000 lei inclusiv;
Pentru imobilele descrise mai sus dobândite la o dată mai mare de 3 ani: 2% până la valoarea de 200.000 lei inclusiv; peste 200.000 lei, 4.000 lei + 1% calculate la valoarea ce depășește 200.000 lei inclusiv;
Impozitul se calculează și încasează de notarul public înainte de autentificarea actului. Impozitul calculat și încasat se virează până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care a fost reținut. În cazul în care transferal dreptului de proprietate sau al dezmembrămintelor acestuia se realizează prin hotărâre judecătorească sau prin altă procedură, impozitul prevăzut se calculează și se încasează de către organul fiscal competent. Instanțele judecătorești care pronunță hotărâri judecătorești definitive și irevocabile comunică organului fiscal competent hotărârea și documentația aferentă în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii. Pentru alte procedure decât cea notarială sau judecătorească contribuabilul are obligația de a declara venitul obținut in maximum10 zile de la data transferului, la organul fiscal competent, în vederea calculării impozitului. Pentru înscrierea drepturilor dobânite în baza actelor autentificate de notarii publici ori a certificatelor de moștenitor sau, după caz, a hotărârilor judecătorești și a altor documente în celelalte cazuri, registratorii de la birourile de carte funciară vor verifica îndeplinirea obligației de plată a impozitului. În cazul în care nu se va face dovada achitării acestui impozit, vor respinge cerea de înscriere până la plata impozitului.
În categoria veniturilor din alte surse se includ, însă nu sunt limitate, următoarele venituri: prime de asigurări suportate de o persoană fizică independentă sau de orice altă entitate, în cadrul unei activități pentru o persoană fizică în legătură cu care suportatorul nu are o relație generatoare de venituri din salarii; câștiguri primite de la societățile de asigurări, ca urmare a contractului de aigurare încheiat între părți cu ocazia tragerilor de amortizare; venituri primite de persoanele fizice reprezentând onorarii din activitatea de arbitraj commercial.Venituri din alte surse sunt orice venituri identificate ca fiind impozabile, altele decât veniturile neimpozabile și cele enumerate prin normele metodologice.Impozitul pe venit se calculează prin reținere la sursă la momentul plății veniturilor de către plătitorii de venituri, prin aplicarea unei cote de 16% asupra venitului brut.
2.4 Executarea silită a creanțelor bugetare la instituțiile de specialitate din cadrul Administrației Finanțelor Publice Vaslui
În principiu orice creditor bugetar are garantată recuperarea creanței sale prin posibilitatea oferită de lege de a urmări veniturile și bunurile debitorului.
Un creditor nu poate să recurgă la aplicarea procedurilor de executare silită asupra veniturilor și bunurilor debitorului dacă nu întrunește următoarele condiții prevăzute de lege: îi recunoaște acest drept; îi stabilește limitele de competență; îi definește procedura care trebuie urmată și sancțiunile ce se pot aplica în cazul nerespectării obligațiilor de plată.
Organul de executare silită trimite contribuabilului o înștiințare de plată prin care i se comunică suma de plată datorată în cazul în care acesta nu își achită la termenele legale obligațiile de plată declarate sau stabilite prin estimarea din oficiu, ori ca diferențe constatate în timpul controlului fiscal,. Dacă debitorul nu efectuează plata la termenul stabilit, organul de executare silită declanșează procedura de executare silită prin comunicarea somației, fixând un nou termen de 15 zile pentru achitarea obligațiilor de plată datorate.
Pentru a se putea trece efectiv la executarea silită a creanțelor bugetare, este necesar să fie întrunite cumulative următoarele condiții: să existe titlu de creanță bugetară; creanța bugetară să fie exigibilă; iar dreptul de a se trece la executarea silită să nu fie prescris.
În sfera raporturilor de drept civil, executarea silită intervine numai atunci când debitorul nu execută de bună voie obligația ce-i revine, ca mijloc de apărare a drepturilor civile încălcate și constituite ultima fază a procesului civil. În raporturile juridice fiscale, executarea silită se pornește numai în subsidiar, în cazul neachitării de bună voie a creanțelor bugetare datorate și reprezintă mijlocul de recuperare a acestora. În concepția tradițională a raporturilor juridice de venituri bugetare, executarea silită este ultima etapa a procedurii fiscale care cuprinde atât perceperea, cât și urmărirea și lichidarea drepturilor fiscale.
Intervenția organelor administrative-fiscale și de control financiar, fără încuviințările altor organe ale statului, prin procedee autoritare, corespunde interesului public al realizării veniturilor bugetare și al recuperării creanțelor bugetare restante.
În principal există trei modalități de executare silită a creanțelor bugetare și anume: executarea silită prin poprire asupra veniturilor, executarea silită asupra bunurilor mobile ale debitorului și executarea silită asupra bunurilor imobile ale debitorului.
Executarea silită prin poprire presupune trei părți aflate în opoziție: cel care o aplică sau care cere aplicarea ei, în cazul de față sunt organele fiscale de urmărire și executare silită de la nivelul unităților fiscale teritoriale, denumite creditori, cel care este obligat la plata față de acestea, denumit debitor și terțul poprit sau debitorul contribuabilui care datorează obligații de plată față de acesta.
Poprirea asupra veniturilor debitorului se înființează de către organul de executare de la nivelul unității fiscale la care acesta este înregistrat ca plătitor de impozite și taxe, printr-o adresă care se trimite terțului poprit împreună cu copia certificatǎ de pe titlu executoriu. Terțul poprit este obligat ca în termen de 5 zile de la data primirii comunicării, să înștiințeze organul de executare dacă datorează vreo sumă de bani debitorului. Poprirea se consideră înființată la data în care terțul poprit confirmă că datorează sume de bani debitorului. După înființarea popririi, terțul poprit este obligat ca, imediat, să facă reținerile prevăzute de lege și să verse sumele în contul indicat de organul de executare.
Figura nr.2 Flux informational privind executarea silită prin poprire
Pentru debitorii deținători de conturi bancare, organul de executare va înființa popriri asupra disponibilităților bănești aflate în conturi bancare. În acest caz terțul poprit va fi banca la care debitorul are deschise conturi, prin care efectuează operațiuni de încasări și plăți. Odată cu comunicarea somației și titlului executoriu, organul fiscal trebuie să comunice băncii la care se află deschis contul debitorului o copie certificate de pe titlul executoriu. De la data și ora primirii adresei de înființare a popririi banca trebuie să indisponibilizeze sumele aflate în contul debitorului. Dacă debitorul nu efectuează plata obligațiilor bugetare în termenul de 15 zile prevăzut de somație, banca trebuie să vireze sumele existente în contul bancar al debitorului, în contul bugetar indicat de organul de executare. Din momentul indisponibilizării, banca nu va proceda la decontarea documentelor de plată primite și nu va accepta alte plăți din conturile poprite, cu excepția sumelor necesare plății salariilor. Dacă debitorul posedă mai multe conturi deschise la mai multe unități bancare, poprirea poate fi extinsă simultan asupra tuturor conturilor bancare pe care le deține debitorul.
Împotriva executării silite prin poprire a creanțelor bugetare se pot depunde contestații atât din partea debitorului statului, cât și din partea terțului poprit, numai împotriva actelor de înființare a popririi.
Executarea silită asupra bunurilor mobile se realizează prin indisponibilizarea bunurilor mobile aflate în patrimonial debitoriului, creditorul fiscal dobândind în felul acesta un drept de gaj, care-i conferă în raport cu alți creditori aceleași drepturi ca și dreptul de gaj în sensul prevederilor dreptului comun și este urmată de vânzarea bunurilor sechestrate, permițând creditorului să recupereze creanța fiscală în urma valorificării acestora. De la data întocmirii procesului-verbal de sechestru, bunurile sechestrate sunt indisponibilizate. Cât timp durează executarea silită debitorul nu poate dispune de aceste bunuri decât cu aprobarea data de organul de executare. Nerespectarea acestei interdicții atrage răspunderea celui în culpa, iar actele de dispoziție care ar intervene ulterior indisponibilizării sunt lovite de nulitate absolută.
La înființarea unui sechestru trebuie avut în vedere ca procesul-verbal întocmit în acest sens să cuprindă obligatoriu următoarele elemente de identificare a debitoriului; denumirea organului de executare, numele și prenumele executorului fiscal care aplică sechestru, numărul legitimației și al delegației, semnătura executorului fiscal și a persoanelor aflate de față la aplicarea sechestrului; datele de identificare ale persoanei căreia i s-au lăsat bunurile și locurile de depozitare a acestora. Trebuie avut în vedere de asemeni să fie menționate toate elementele referitoare la obligațiile fiscale datorate de debitor, elemente de identificare ale bunurilor indisponibilizate și procedura aplicată, mențiunea făcută de debitor cu privire la un drept de gaj, de ipotecă sau privilegiu constituit anterior în favoarea altei persoane pentru bunurile sechestrate, precum și eventualele obiecțiuni dacă are de formulat. Procesul-verbal de sechestru se înmânează debitorului sub semnătură sau se comunică la domiciliul fiscal al acestuia.
Înaintea valorificării bunurile trebuie evaluate de către un organ de specialitate după care organul fiscal va trece la valorficarea propriu-zisă a acestora prin una din modalitățile prevăzute de lege. Cheltuielile făcute cu evaluarea bunurilor sechestrate, precum și cheltuielile de publicitate, se recuperează de la debitor cu prioritate în momentul vânzării bunurilor respective. Organul de executare are obligația de a actualiza prețul de evaluare, ținând cont de rata inflației, iar atunci când se consideră necesar va proceda la o nouă evaluare.
Executarea silită a creanțelor bugetare prin urmărirea bunurilor imobile se aplică în cazul recuperării unor sume de bani mai mari de la debitorul urmărit. Înainte de declanșarea procedurii de executare silită a bunurilor imobile urmărite, organul de executare va trebui să facă o anumită selecție a acestora, tinând cont de prevederile legale care precizează care sunt bunurile asupra cărora se poate acționa și care nu. Organul fiscal trebuie de asemeni să-și îndrepte atenția spre acele bunuri prin care poate să-și recupereze cu ușurință obligațiile de plată datorate de debitor cum ar fi: terenuri, restaurante, hoteluri, ambarcațiuni, sedii de firmă.
Figura nr.3 Fluxul informațional privind executarea silită a bunurilor mobile
Etapele parcurse în cazul executării silite imobiliare sunt asemănătoare cu cele folosite în cazul executării silite mobiliare: înștiințarea de plată scrisă, aplicarea sechestrului, evaluarea și valorificarea bunurilor, urmate de recuperarea sumelor datorate.
Executarea silitǎ a bunurilor imobiliare prezintǎ însă și o serie de diferențe cum ar fi: înștiințarea de plată a debitorului se face în scris; cu câteva zile înainte de a se trece la executarea silită imobiliară, organul de executare competent, respectiv serviciul urmărire și executare silită din cadrul Administrației Finanțelor Publice la care debitorul urmărit este înregistrat ca plătitor de impozite și taxe, comunică acestuia o somație, care trebuie să cuprindă toate datele de identificare a imobilului urmărit, precum și mențiunea că s-a luat măsura înscrierii în evidențele de publicitate imobiliară; după comunicarea somației, pe tot cuprinsul executării silite, organul de executare poate numi un administrator sechestru, care poate fi creditorul, debitorul sau altă persoană fizică sau juridică; are loc, apoi, identificarea și evaluarea bunurilor imobile urmăribile cu consultarea unor experți de specialitate; aplicarea sechestrului este făcută de organul de exectare silită care încheie un proces-verbal de sechestru, iar valorificarea bunurilor imobile se poate face în cazul în care creanța nu este stinsă în termen de 15 zile de la încheierea porcesului verbal de sechestru, fără efectuarea altor formalități, cu excepția situațiilor în care, potrivit legii, s-a dispus desființarea sechestrului, suspendarea sau amânarea executării silite.
Potrivit legislației organele de executare competente pot valorifica bunurile imobile sechestrate prin următoarele modalități: prin înțelegerea părților; vânzarea directă; vânzarea prin organizarea de licitații publice; alte modalități admise de lege.
Figura nr. 4 Fluxul informațional privind executarea silită a bunurilor imobile
Pentru a se putea efectua vânzarea la licitație, trebuie avut în vedere că primul termen trebuie stabilit numai după expirarea termenului de minim 10 zile de la apariția într-un cotidian local sau central, ori în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a a anunțului de vânzare.
Vânzarea la licitație a bunurilor imobile este realizată de către o comisie de licitație, condusă de un președinte. După vânzarea imobilului comisia de licitație întocmește un proces-verbal de licitație în care consemnează rezultatele acesteia, cu precizarea modului în care s-a desfășurat. Procesul verbal de licitație se semnează atât de către membrii comisiei de licitație cât și de cumpărător, sau de reprezentantul împuternicit al acestuia.
Referitor la contestarea măsurilor de executare silită, trebuie precizat faptul că aceasta ține de contenciosul acțiunii de executare și este reglementată în legislație, unde este stipulat dreptul oricărei persoane fizice sau juridice de a contesta orice act de executare silită, efectuat de organele de executare, precum și refuzul organelor de executare de a îndeplini un act de executare în condițiile legii. Astfel, sunt recunoscute având un interes pentru contestație la executarea silită: debitorul, terțul poprit, terțul considerat proprietar al bunului sechestrat, oricare alte persoane interesate.
Contestația la executarea silită se introduce la instanța judecătorească teritorială competentă, aceasta putând fi suspendată numai în cazul în care instanța a dispus astlfel de măsuri. Termenul pentru introducerea contestației este de 15 zile de la data la care contestatarul a luat cunoștință de executarea ori de actul de executare pe care le contestă, de refuzul organului de executare de a îndeplini un act de executare sau de eliberare sau distribuirea sumelor pe care le contestă.
În anumite cazuri prevăzute de lege executarea silită poate fi suspendată și constă în oprirea, de drept, a curgerii acesteia pe timpul cât durează situațiile, prevăzute în mod limitativ de lege și care îl pun pe creditorul fiscal în imposibilitatea de a acționa pentru recuperarea creanțelor fiscale. În toate cazurile în care s-a dispus suspendarea executării silite se iau măsuri asiguratorii dispuse de creditorul fiscal, în cazul contestării actului administrativ fiscal, sau de instanță de judecată care soluționează contestația de executare silită. De asemeni în cazul suspendării executării silite se constituie garanții dispuse de creditorul fiscal în cazul executării silite prin poprire sau în cazul acordării înlesnirilor la plată.
Referitor la dreptul organului fiscal de a cere executarea silită a creanței fiscale, trebuie precizat faptul că aceasta se poate realiza în termen de 5 ani, înainte de prescripția dreptului de a cere executarea silită, începând cu data de 1 ianuarie a anului care urmează celui în care obligația a devenit scadentă, același termen aplicându-se și în cazul creanțelor care provin din amenzi.
Întreruperea prescripției se realizează prin acte administrative întocmite de organele fiscale cum ar fi: proces-verbal, somație, etc., sau anumite acte ale debitorului cum ar fi: plată parțială, cerere de compensare, etc. Orice act de întrerupere determină încetarea unui nou termen de prescripție, de asemeni prescripția este suspendată în cazul în care debitorul sustrage veniturile și bunurile sale de la executarea silită, în cazurile și condițiile în care suspendarea executării silite este prevăzută de lege ori a fost dispusă de instanța de judecată sau de alt organ competent, în cazul înlesnirilor la plată și în alte cazuri prevăzute de lege. La data încheierii suspendării prescripției, aceasta își reia cursul, până la împlinirea termenului de prescripție, dar nu mai puțin de 6 luni – prescripția anulează creanța fiscală.
3. Proceduri fiscale privind impozitele directe și aplicabilitatea acestora pe exemplul Adimistrației Finanțelor Publice Vaslui
Administrația Finanțelor Publice municipală Vaslui este unitatea fiscală, teritorială, organizată la nivel de municipiu, subordonată directorului executiv prin care se realizează în plan teritorial atribuțiile Direcției Generale a Finanțelor Publice.
Pentru aducerea la îndeplinire a atribuțiilor ce-i revin, Administrația Finanțelor Publice municipală are următoarea structură organizatorică:
Șef administrație;
3 Șefi administrație adjuncți;
Activitatea de administrare a veniturilor statului este coordonată de un șef administrație adjunct și se realizează prin următoarele structuri:
Serviciul (biroul, compartimentul) registru contribuabili declarații fiscale și bilanțuri persoane juridice;
Serviciul (biroul, compartimentul) registru contribuabili declarații fiscale persoane fizice;
Serviciul (biroul, compartimentul) colectare și executare silită persoane juridice;
Serviciul (biroul, compartimentul) colectare și executare silită persoane fizice;
Serviciul (biroul, compartimentul) asistență contribuabili persoane fizice și juridice, care include și un compartiment de evitarea dublei impuneri și acorduri fiscale internaționale;
Biroul (compartimentul) cazier fiscal.
Activitatea de inspecție fiscală este coordonată de un șef administrație adjunct și se realizează prin următoarele structuri:
Serviciul (biroul, compartimentul) inspecție fiscală persoane fizice;
Serviciul (biroul, compartimentul) inspecție fiscală persoane juridice;
Biroul (compartimentul) selectare dosare și programare control, coordonare și sinteza activității de inspecție fiscală.
Activitatea Administrației Finanțelor Publice Vaslui privind administrarea contribuabililor în perioada 2008-2011 este prevăzută în tabelele nr.3 și nr.4.
Tabel nr.3 Evoluția contribuabililor la AFP Vaslui în perioada 2008-2011
Tabel nr. 4 Aria de cuprindere a AFP Vaslui
Totalul contribuabililor administrați, în activitatea de gestiune la 31.12.2011 cuprinde: 10.390 persoane juridice; 349 sedii secundare care au obligații declarative și de plată, potrivit legii; 2.300 persoane fizice care desfășoară activități economice în mod independent; 670 persoane fizice care exercită profesii libere; 1.940 asociații familiale; 2.341 alți plătitori de impozite și taxe.
Număr contribuabili cu obligații de declarare pentru impozitele prevăzute în vectorul fiscal la data de 31.12.2011 se divide astfel: 5.780 contribuabili plătători de impozit pe profit; 1.192 contribuabili plătitori de impozit pe venitul microîntreprinderilor; 5.569 contribuabili plătitori înregistrați în scopuri de Taxă pe valoarea adăugată; 45 contribuabili plătitori de accize; 14 contribuabili plătitori de taxa jocuri de noroc; 4688 contribuabili plătitori de contribuții de asigurări sociale; 4.472 contribuabili plătitori de contribuții asigurări pentru șomaj; 4.943 contribuabili plătitori de impozitul pe venitul din salarii și asimilate salariilor; 4.672 contribuabili plătitori de contribuții asigurări pentru accidente de muncă și boli profesionale datorată de angajator; 3.698 contribuabili plătitori de contribuții asigurări pentru contribuții concedii și indemnizații.
Evoluția încasărilor pe câteva impozite directe în perioada 2008-2011 la Administrația Finanțelor Publice Vaslui se prezintă astfel:
Tabel nr. 5 Evoluția impozitului pe profit la Administrația Finanțelor Publice Vaslui în perioada 2008-2011(RON)
Figura nr.5 Evoluția impozitului pe profit la Administrația Finanțelor Publice Vaslui în perioada 2008-2011(RON)
Din tabelul nr.5 rezultă ca în anul 2008 valoarea impozitului pe profit încasat (481.243 lei) reprezintă 16,61% din total creanțe declarate. Creanțele neîncasate, 83,39% din valoarea declarată se transformă în arierate ce urmează a fi urmărite și încasate prin aplicarea procedurilor de executare silită. În anul 2009 valoarea arieratelor era de doar 462.906 lei reprezentând 12,59% din totalul creanțelor declarate. În anul 2010 prezintă un sold negativ la creanțe rămase de încasat deoarece s-a reușit încasarea arieratelor din anii precedenți. Pentru anul 2011 se constată o reducere a ritmului de creștere a arieratelor, pentru primele luni ale anului, acestea reprezentând 24,05% din total creanțe declarate.
Pentru întreaga perioadă 2008-2011 volumul încasărilor din impozitul pe profit înseamnă 78,32% din total creanțe declarate, creșterea ritmului încasării datorându-se aplicării modalităților de executare silită în vederea reducerii volumului arieratelor înregistrate.
Tabel nr.6 Evoluția impozitului pe salarii la Administrația Finanțelor Publice Vaslui în perioada 2008-2011(RON)
Figura nr.6 Evoluția impozitului pe salarii la Administrația Finanțelor Publice Vaslui în perioada 2008-2011(RON)
Din tabelul nr.6 rezultă că în anul 2008 valoarea impozitului pe salarii încasat (1.245.693 lei) reprezintă 83,29% din total creanțe declarate. Creanțele neîncasate, 16,71% din valoarea declarată se transformă în arierate ce urmează a fi urmărite și încasate prin aplicarea procedurilor de executare silită. În anul 2009 valoarea arieratelor este de 648.320 lei reprezentând 2,98% din totalul creanțelor declarate. În anul 2010 sunt 1,46% creanțe rămase de încasat deoarece s-a reușit și încasarea arieratelor din anii precedenți.Pentru anul 2011 se constată o mărire a ritmului de creștere a arieratelor, pentru primele luni ale anului acestea reprezentând 3,1% din total creanțe declarate.
Pentru întreaga perioadă 2008-2011 volumul încasărilor din impozitul pe salarii înseamnă 97,32% din total creanțe declarate, creșterea ritmului încasării datorându-se aplicării modalităților de executare silită în vederea reducerii volumului arieratelor înregistrate.
Tabel nr.7 – Evoluția impozitului pe veniturile din tranzacții imobiliare la Administrația Finanțelor Publice Vaslui în perioada 2008-2011(RON)
Figura nr.7 – Evoluția impoziuluit pe veniturile din tranzacții imobiliare la Administrația Finanțelor Publice Vaslui în perioada 2008-2011(RON)
În anul 2008 sunt încasări din creanțe declarate în anii precedenți. Anul 2009 și 2010 prezintă un sold negativ la creanțe rămase de încasat deoarece s-a reușit încasarea arieratelor din anii precedenți. Pentru anul 2011 se constată o reducere a ritmului de creștere a arieratelor, pentru primele luni ale anului, acestea reprezentând 19,30% din total creanțe declarate.
Pentru întreaga perioadă 2008-2011 volumul încasărilor din impozitul pe tranzacțiile imobiliare înseamnă 100% din total creanțe declarate în această perioadă, volumul ridicat al ritmului încasării datorându-se aplicării modalităților de executare silită în vederea reducerii volumului arieratelor înregistrate în anii precedenți acestei perioade.
Tabel nr. 8 Evoluția impozitului pe veniturile din pensii la Administrația Finanțelor Publice Vaslui în perioada 2008-2011(RON)
Figura nr.8 – Evoluția impozitului pe veniturile din pensii la Administrația Finanțelor Publice Vaslui în perioada 2008-2011(RON)
În anul 2008 se înregistrează încasări din creanțe declarate în anii precedenți la impozitul pe veniturile din pensii (17.776 lei). Anul 2009 și 2010 prezintă un sold negativ la creanțe rămase de încasat deoarece s-a reușit încasarea arieratelor din anii precedenți. Pentru anul 2011 se constată o mărire a ritmului de creștere a arieratelor, pentru primele luni ale anului soldul fiind deja negativ datorită încasărilor aferente obligațiilor fiscale constituite în anii precedenți.
Pentru întreaga perioadă 2008-2011 volumul încasărilor din impozitul pe veniturile din pensii înseamnă 100% din total creanțe declarate în această perioadă, volumul ridicat al ritmului încasării datorându-se aplicării modalităților de executare silită în vederea reducerii volumului arieratelor înregistrate în anii precedenți acestei perioade.
Tabel nr.9 – Evoluția impozitului pe veniturile din premii și jocurile de noroc la Administrația Finanțelor Publice Vaslui în perioada 2008-2011(RON)
Figura nr.9 – Evoluția impozitului pe veniturile din premii și jocurile de noroc la Administrația Finanțelor Publice Vaslui în perioada 2008-2011(RON)
În anul 2009 valoarea impozitului din premii și jocuri de noroc încasată (8 lei) reprezintă 100% din total creanțe declarate. Pentru anul 2011 încasările din acest impozit sunt tot de 100% din total creanțe declarate. Pentru întreaga perioadă 2008-2011 volumul încasărilor din impozitul pe premii și jocuri de noroc este egal cu volumul creanțelor declarate, neînregistrându-se arierate. Acest ritm de încasare de 100% se datorează faptului că acest impozit se încasează în momentul ridicării veniturilor din premii și jocuri de noroc.
Tabel nr.10 – Evoluția impozitului pe veniturile din activități independente la Administrația Finanțelor Publice Vaslui în perioada 2008-2011(RON)
Figura nr.10 – Evoluția impozitului pe veniturile din activități independente la Administrația Finanțelor Publice Vaslui în perioada 2008-2011(RON)
În anul 2008 se constată ca valoarea impozitului pe veniturile din activități independente (1.769 lei) reprezintă 33,51% din total creanțe declarate. Creanțele neîncasate, 66,49% din valoarea declarată se transformă in arierate ce urmează a fi urmărite și încasate prin aplicarea procedurilor de executare silită. În anul 2009 valoarea arieratelor este de 1.656 lei reprezentând 4,4% din totalul creanțelor declarate. Anul 2010 prezintă un sold negativ la creanțe rămase de încasat deoarece s-a reușit încasarea arieratelor din anii precedenți. Pentru anul 2011 se constată o reducere a ritmului de creștere a arieratelor, pentru primele luni ale anului, acestea reprezentând 12,30% din total creanțe declarate. Pentru întreaga perioadă 2008-2011 volumul încasărilor din impozitul pe veniturile din activități înseamnă 96,52% din total creanțe declarate, creșterea ritmului încasării datorându-se aplicării modalităților de executare silită în vederea reducerii volumului arieratelor înregistrate.
Tabel nr.11 –Evoluția impozitului pe veniturile din investiții la Administrația Finanțelor Publice Vaslui în perioada 2008-2011(RON)
Figura nr.11 – Evoluția impozitului pe veniturile din investiții la Administrația Finanțelor Publice Vaslui în perioada 2008-2011(RON)
În anul 2008 se constată ca valoarea impozitului pe veniturile din investiții (379.259 lei) este mai mare decât creanțele declarate. În anul 2009 creanțele neîncasate, reprezentând 32,98% din valoarea declarată, se transformă în arierate ce urmează a fi urmărite si încasate prin aplicarea procedurilor de executare silită. Anul 2010 prezintă un sold de 69.163 lei la creanțe rămase de încasat. Pentru anul 2011 se constată o reducere a ritmului de creștere a arieratelor, pentru primele luni ale anului, acestea reprezentând 71,32% din total creanțe declarate, reușindu-se încasarea arieratelor din anii precedenți.
Pentru întreaga perioada 2008-2011 volumul încasărilor din impozitul pe veniturile din investiții înseamnă 100% din total creanțe declarate, creșterea ritmului încasării datorându-se aplicării modalităților de executare silită în vederea reducerii volumului arieratelor înregistrate.
Tabel nr.12 – Evoluția impozitului pe veniturile din alte surse la Administrația Finanțelor Publice Vaslui în perioada 2008-2011(RON)
Figura nr.12 – Evoluția impozitului pe veniturile din alte surse la Administrația Finanțelor Publice Vaslui în perioada 2008-2011(RON)
Pentru anul 2008 valoarea încasată din impozitul pe veniturile din alte surse (72.720 lei) este aferentă creanțelor declarate în anii precedenți. Anul 2009 prezintă un sold negativ la creanțe rămase de încasat deoarece s-a reușit încasarea arieratelor din anii precedenți. Pentru anul 2011, pentru primele luni ale anului, soldul creanțelor neîncasate era de 5.195 lei, reprezentând 53,76% din totalul creanțelor declarate. Pentru întreaga perioadă 2008-2011 volumul încasărilor din impozitul pe veniturile din alte surse înseamnă 100% din total creanțe declarate în această perioadă, volumul ridicat al ritmului încasării datorându-se aplicării modalităților de executare silită în vederea reducerii volumului arieratelor înregistrate în anii precedenți acestei perioade.
Tabel nr.13 Evoluția altor impozite directe la Administrația Finanțelor Publice Vaslui în perioada 2008-2011(RON)
Figura nr.13 Evoluția altor impozite directe la Administrația Finanțelor Publice Vaslui în perioada 2008-2011(RON)
În anul 2009 se constată ca valoarea altor impozite directe (1.874 lei) neîncasate este 100% din total creanțe declarate. Anul 2010 prezintă un sold de 160 lei la creanțe rămase de încasat. Pentru anul 2011 se constată o reducere a arieratelor înregistrate în anii precedenți, pentru primele luni ale anului înregistrându-se o încasare de 707 lei, reprezentând 35,37% din total arierate.
Metodologii utilizate de organele fiscale din cadrul Administrației Finanțelor Publice Vaslui pentru realizarea creanțelor bugetare. Obiectivul principal al organelor fiscale din cadrul Administrației Finanțelor Publice Vaslui îl reprezintă punerea în aplicare a tuturor măsurilor legale de care dispun și de implicare totală a întregului potențial uman și material în vederea realizării veniturilor bugetare.
Măsurile și acțiunile întreprinse în acest sens de către conducerea Administrației Finanțelor Publice Vaslui au fost orientate în sensul îmbunătățirii întregii activități de evidență, urmărire și încasare a veniturilor bugetare, de combatere a evaziunii fiscale și de acordare a unei atenții sporite activității de asistență acordată tuturor contribuabililor.
Un accent deosebit s-a pus pe detectarea sistematică și imediată a rău platnicilor, pentru a putea declanșa fără întârziere măsurile de executare silită împotriva acestora. Pentru reușita acestor demersuri organele fiscale au intervenit cu proptitudine împotriva acelor contribuabili care aveau tendința de a nu-și respecta obligațiile declarative și nu efectuau plata acestora la termenele scadente.
Procedurile legale realizate în cazul creanțelor bugetare prin modalități de executare silită au avut o contribuție decisivă la realizarea programului de încasări ce i-a revenit Administrației Finanțelor Publice Vaslui în perioada supusă analizei.
Pentru a evidenția cu cifre aceste preocupări ale organelor fiscale teritoriale orientate către realizarea obiectivelor stabilite în domeniul realizării creanțelor bugetare au fost analizate rapoartele de activitate pe perioada 2007-2011 în urma cărora s-a constatat ca măsurile de executare silită întreprinse s-au concretizat prin: emiterea unui număr de 28.470 somații pentru suma de 141.670.000 lei, reprezentând o acoperire a arieratelor în procent de 38,4%; aplicarea a 859 popriri asupra disponibilităților bănești aflate în conturile bancare ale agenților economici care înregistrează obligații de plată restante, fiind astfel blocate sume care se cifrează la 58.670.000 lei, reprezentând o acoperire a arieratelor în procent de 15,9%; indisponibilizarea bunurilor mobile și imobile în valoare de 68.111.000 lei, reprezentând 18,5% din totalul obligațiilor de plată rămase de recuperat.
Pentru agenții economici care nu au efectuat plăți la bugetul consolidat al statului mai mult de 30 de zile și care înregistrează obligații restante mai mari de 10.000 lei au fost înaintate cereri către Tribunalul Județean Vaslui prin care s-a solicitat declanșarea procedurii de lichidare judiciară și faliment conform Legii nr. 85/2006, astfel în anul 2009 au fost înaintate un număr de 49 de cereri în acest sens, reprezentând creanțe în suma de 68.750.000 lei, iar în anul 2009 s-a solicitat declanșarea procedurii de lichidare judiciară și faliment pentru un număr de 53 societăți comerciale aflat în imposibilitate de plată, pentru obligații restante în suma de 79.513.000 lei.
Din datele prezentate mai sus privind gradul de acoperire al arieratelor bugetare cu măsuri de executare silită aplicate în anul 2008, se poate aprecia ca pe ansamblu este o activitate corespunzătoare în această direcție, în sensul că fiecare unitate fiscală urmărește în permanență declanșarea procedurii de executare silită, prin emiterea somației în toate cazurile în care se constată întârzieri de la plată.
Figura nr. 14 – Structura arieratelor bugetare din punct de vedere al posibilităților de recuperare la Administrația Finanțelor Publice Vaslui în perioada 2008-2011
Din analiza graficului se pot stabili măsuri concrete de acțiune din partea organelor fiscale, spre care trebuie să-și îndrepte atenția organele de executare silită pentru recuperarea arieratelor bugetare. Se constată de asemenea volumul mare al arieratelor bugetare pentru care executarea silită este suspendată ca urmare a faptului că se înregistrează peste 450 agenți economici pentru care s-a declanșat procedura de executare silită conform Legii nr. 85/2006 și numărul acestora poate crește ca urmare a măsurilor luate de către conducerea A.N.A.F. prin care pentru toți agenții economici care nu au efectuat plăți mai mult de 30 de zile și care înregistrează obligații restante peste 10.000 lei, organele fiscale sunt obligate să solicite judecătorului deschiderea procedurii de insolvență și lichidare.
Cauza principală care conduce la creșterea arieratelor bugetare o reprezintă incapacitatea agenților economici de a-și achita datoriile către bugetul consolidat al statului datorită blocajelor financiare din economie, care fac cam mulți agenți economici să se afle în incapacitate temporară de plată. Această stare de lucruri s-a manifestat frecvent în economia Județului Vaslui, ceea ce a condus de cele mai multe ori la crearea unei imagini negative instituțiilor reprezentative ale statului cu atribuțiuni în domeniul colectării creanțelor bugetare, deși în activitatea acestor organe s-au înregistrat în ultimii ani progrese notabile privind creștere capacității de colectare.
Gradul de acoperire al arieratelor bugetare cu măsuri de executare silită, aplicate la Administrația Finanțelor Publice Vaslui, se prezintă conform figurii:
Figura nr.15 – Structura măsurilor de executare silită la AFP Vaslui în perioada 2008-2011
Conducerea Administrației Finanțelor Publice Vaslui a trecut cu responsabilitate și curaj la valorificarea sechestrelor aplicate, în cazul în care scopul propus nu se materializează prin încasarea efectivă a obligațiilor de plată,reușind în felul acesta să recupereze de la agenții economici cu obligații de plată restante sume importante la bugetul consolidat al statului.
În perioada 2008-2011 au fost organizate un număr de 96 licitații publice prin care au fost valorificate integral bunurile mobile și imobile indisponibilizate aflate în patrimoniul S.C. Vascovin S.A. Vaslui; S.C. Cyprinus S.A. Vaslui; S.C. Agromec S.A. Vaslui, de asemenea au fost valorificate și alte sechestre, în urma cărora au fost stinse obligații de plată la bugetul consolidat al statului în suma de 23.570.000 lei.
Capacitatea organelor fiscale de a reacționa prompt în fața neîndeplinirii acestor obligații, a constituit un semnal puternic adresat contribuabililor care manifestau astfel de tendințe asupra cărora s-a acționat fără întârziere prin aplicarea dispozițiilor legale în vigoare, având drept finalitate îmbunătățirea capacității de colectare a veniturilor statului și totodată de promovare a civismului fiscal.
O modalitate de lucru care a dat rezultate în ceea ce privește creșterea capacității de colectare a veniturilor bugetare, la nivelul unităților fiscale teritoriale, a constat prin aceea că a fost implementat un sistem riguros de monitorizare a modului în care sunt respectate de către agenții economici obligațiile declarative, concomitent cu creșterea capacității de gestiune și de prelucrare a sistemului declarativ de către unitățile fiscale.
Indicatorii de urmărire și de încasare a creanțelor bugetare sunt utilizați în toate țările membre ale Uniunii Europene, urmând ca în perioada următoare să fie aplicați progresiv în toate instituțiile fiscale din țara noastră cu scopul de a facilita pilotajul acțiunii de colectare a creanțelor bugetare și pentru a avea o viziune comparativă mai precisă a aceste activități în raport cu celelalte țări membre ale Uniunii Europene.
Creșterea capacității de colectare a creanțelor bugetare de la nivelul unităților fiscale aflate în structura Administrației Finanțelor Publice Vaslui, nu ar fi fost posibilă fără aplicarea unor strategii concrete de formare profesională a întregului personal care își desfășoară activitatea în domeniul colectării veniturilor bugetare.
Concluzii și propuneri
Condițiile pe care trebuie să le îndeplinească România pentru trecerea la noul sistem în care să funcționeze legile economiei de piață, au impus, însă, necesitatea organizării sistemului fiscal, prin realizarea unor reforme structurale, concomitent cu aplicarea unor programe eficiente de management în conducerea instituțiilor fiscale. Față de aceste aspecte menționate mai sus pot fi aduse unele obiecțiuni forului legislativ care prin legislația fiscală adoptată până în prezent a condus la prelungirea procesului de tranziție și nu puține au fost cazurile în care actele normative ce au fost adoptate puteau căpăta interpretări diferite, influențând negativ climatul economic, creând astfel prosibilitatea unor grupuri de interese să acumuleze în perioada ce a urmat evenimentelor respective venituri importante.
Majoritatea specialiștilor în domeniul finanțelor sunt de părere că politica fiscală în țara noastră are în prezent două caracteristici principale și anume: este restrictivă și inechitabilă. Pe plan social inechitatea dă naștere la frustrări prin favorizarea unor anumite segmente ale populației sau colectivități în domeniul altora. În aceste condiții, este de așteptat ca veniturile fiscale să cunoască o diminuare prin amplificarea evaziunii fiscale, concomitent cu scăderea interesului se a-și declara și achita obligațiile de plată către bugetul consolidat al statului de către cei frustrați din punct de vedere fiscal.
Reorganizarea Ministerului Finanțelor Publice din anul 2001, atât la nivel central prin crearea Agenției Naționale de Administrare Fiscală, cât și în teritoriu, a adus o serie de îmbunătățiri în domeniul evidenței, urmăririi și încasării creanțelor bugetare. Reformele structurale aplicate în acest sens au condus la stimularea activității administrațiilor fiscale în direcția aplicării măsurilor de executare silită și de declanșare a procedurilor legale privind lichidarea juridiciară, concomitent cu întărirea constrângerilor bugetare atât asupra instituțiilor publice cât și asupra celor private. Continuarea și accelerarea procesului de reformă în administrația fiscală reprezintă o prioritate principală care vizează printre altele îmbunătățirea pregătirii profesionale a tuturor angajaților, investirea unor resurse suplimentare în sistemele suport și creșterii eficienței organizaționale printr-o mai bună gestionare a informațiilor disponibile. Obiectivul major al acestui proces de reformă fiind acela de a îmbunătăți indicatorii de colectare a veniturilor statului care să conducă la creșterea veniturilor bugetare, în plus, se intenționează îmbunătățirea serviciilor de asistență către contribuabili în scopul creșterii conformării voluntare și reducerii costurilor tranzacționale agenților economici în relația cu administrația fiscală.Înfăptuirea acestor obiective presupun de asemenea aplicarea unor modalități și procedee moderne care să fie aliniate la legislația existentă în țările Uniunii Europene, de asemeni trebuie avut în vedere printre altele creșterea profesionalismului întregului personal din sistemul fiscal românesc, de schimbare a modului de gândire și de acțiune a acestora, precum și crearea unui adevărat parteneriat între contribuabili și funcționarii chemați să înfăptuiască politica fiscală.
În literatura de specialitate existǎ mai multe teorii cu privire la rolul și locul pe care îl ocupǎ administrația fiscalǎ în prevenirea și tratarea arieratelor bugetare.Astfel, unele teorii susțin că prevenirea arieratelor bugetare trebuie să constituie prima etapă a programelor de măsuri ce vizează îmbunătățirea activității de colectare a impozitelor și taxelor datorate bugetului consolidat al statului, însă, în condițiile actuale nu putem vorbi de o eficiență a activității de colectare fără a gestiona în mod corespunzător sistemul declarativ care presupune o evidență riguroasă a depunerii declarațiilor și de efectuare a plăților pentru impozitele declarate la termenele scadente. Cu alte cuvinte, acțiunile întreprinse de organele fiscale în legătură cu activitatea de colectare nu trebuie să înceapă în momentul în care intervin anumite incidente de plată, ci este absolut necesar ca factorii responsabili din administrațiile fiscale trebuie să anticipeze apariția acestor fenomene pentru a putea fi în măsură să acționeze pentru realizarea acestora cu costuri cât mai scăzute.
Pentru realizarea unor activități de colectare eficiente, organele fiscale trebuie să aibă intervenții rapide pentru a se evita declanșarea devansată a măsurilor de executare silită de alți creditori urmăritori. Contribuabilul trebuie împiedicat să își mărească volumul datoriilor care cresc riscurile pentru a mai putea fi recuperate obligațiile de plată pe care le datorează bugetului consolidat al statului. Rapiditatea intervenției organelor fiscale presupune o cunoaștere cât se poate de precisă și completă a situației reale a contribuabilului, de asemenea este necesar ca organul fiscal competent să urmărească riguros și constant evidența analitică pe plătitor a agenților economici care înregistrează obligații de plată consistente conform declarațiilor depuse.
Nerespectarea obligațiilor bugetare ale contribuabililor îmbracă, de obicei, două forme: nedeclararea și neplata. Interesul de a cunoaște cât mai bine amploarea acestor două fenomene rezidă din punerea în practică a următoarelor proceduri: transmiterea înștiințării de plată ca urmare a estimării din oficiu pentru nedepunerea declarației și transmiterea înștiințării de plată ca măsură preventivă și sesizarea imediată a serviciilor competente pentru declanșarea procedurii de executare silită. Aceste două proceduri sunt obligatorii dacă se dorește cu adevărat combaterea în mod eficient a nerespectării obligațiilor bugetare ale contribuabililor. Aceste proceduri trebuie aplicate cu promptitudine în cazul contribuabililor care dețin o pondere însemnată în totalul arieratelor bugetare iar în cazul contribuabililor mici să fie aplicate în termenele de prescripție.
De asemenea în activitatea de urmărire și încasare a veniturilor statului organele fiscale teritoriale se confruntă cu agenți economici care se află în dificultate, adică acea categorie de contribuabili aflați în încetarea de plăți sau se află sub incidența legii.
O contribuție esențială la realizarea veniturilor statului o are controlul fiscal prin depistarea unor diferențe de impozite și taxe constatate cu ocazia inspecțiilor fiscale. Referitor la aportul pe care trebuie să și-l aducă organele de control fiscal în eficientizarea activității de colectare a creanțelor bugetare la nivelul Administrației Finanțelor Publice Vaslui, consider, că este necesar perfecționarea cadrului legislativ care reglementează această activitate prin stimularea organelor de control în vederea încasării în timpul controlului a sumelor stabilite suplimentar, prin modificarea procedurilor legale referitoare la constituirea fondului de stimulente, aceleași aspecte trebuiesc avute în vedere și în cazul Gărzii financiare în sensul că sumele stabilite ca obligații de plată în timpul controlului, inclusiv sancțiunile aplicate, să fie recuperate până la finalizarea actului de control.
Indicatorii privind realizarea creanțelor bugetare și al recuperării arieratelor bugetare la nivelul unităților fiscale din cadrul Administrației Finanțelor Publice Vaslui au înregistrat în ultimii ani creșteri semnificative.
Aceste rezultate au fost posibile prin acordarea unei atenții sporite activității de urmărire și încasare a veniturilor bugetare.
Pentru îmbunătățirea performanțelor privind încasarea veniturilor la bugetul statului consider că sunt binevenite următoarele măsuri:
Conștientizarea întregului corp de funcționari publici care își desfășoară activitatea în domeniul colectării veniturilor de responsabilitățile majore ce le revin pentru realizarea programului de încasări și de reducere al arieratelor bugetare;
Intensificarea activității de executare silită, prin aplicarea tuturor modalităților de executare silită, punându-se un accent deosebit pe indisponibilizarea bunurilor mobile și imobile aflate în patrimoniul societăților comerciale care înregistrează obligații de plată restante, urmate de evaluarea rapidă a acestora și organizarea licitațiilor pentru valorificarea și recuperarea obligațiilor de plată datorate;
Alinierea administrației fiscale românești la cerințele formulate de organismele europene și care sunt incluse în Cărțile-Albastre fiscale elaborate de către Comisia Europeană;
Se impune de asemenea aplicarea unui management performant în activitate de conducere a unităților fiscale care să corespundă cerințelor venite din partea contribuabililor, cu accent deosebit pe acordarea în permanent a unei asistențe de specialitate care poate avea ca efect conștientizarea acestora față de obligațiile ce le revin în raporturile pe care le au cu administrațiile fiscale;
Implementarea unor programe informatice care să corespundă într-o măsură mai mare volumului și complexității activității de evidență și de urmărire a creanțelor bugetare.
Concluziile desprinse prin abordarea acestei teme au evidențiat faptul că organele fiscale centrale și locale trebuie sa urmărească în permanent evoluția economiei naționale, starea reală a acesteia, problemele principale cu care se confruntă unitățile în care se produc valori materiale și spirituale, deoarece acolo se creează valoarea adăugată care, în cele din urmă reprezintă sursa principalǎ a realizării veniturilor bugetare, s-a desprins de asemeni concluzia că pe parcursul ultimilor ani activitatea de colectare a creanțelor bugetare și de recuperare a arieratelor bugetare la nivelul Administrației Finanțelor Publice Vaslui a avut o evoluție ascendentă, în sensul că obiectivele stabilite prin plan în domeniul colectării au fost realizate și depășite. Realizările înregistrate sunt urmare a interesului acordat de către factorii de decizie pentru realizarea obiectivelor stabilite și a faptului că la nivelul structurilor fiscale teritoriale există resurse materiale și umane. Aceste resurse sunt cele care vor asigura realizarea programelor ce vor fi stabilite pentru perioada următoare.
BIBLIOGRAFIE
Cǎrți și volume
Allais Maurice Impozitul pe capital și reforma monetarǎ, Ed. Hermann,Sibiu
1989
Boulescu M. Administrarea impozitelor și taxelor, Ed. Economicǎ, București,
2003
Brezeanu P. Fiscalitate, Ed. Economicǎ, București, 1999
Gliga I. Drept financiar, Ed. Humanitas, București, 1998
5. Ionescu L. Controlul și implicațiile economice, financiare și fiscal ale impozitelor
indirecte, Ed. Economicǎ, București, 2001
6. Mǎndoiu N. Codul fiscal comparat 2004-2005, (cod+norme), București, 2005
7. Smith A. Avuția Națiunilor, Vol II, Ed. Academiei Române, București, 1965
8. Stolojan T. Integrarea și politicǎ fiscal europeanǎ, Ed. Infomarket, Brașov, 2002
9. Ștefura G. Proces bugetar public, Ed. Universitǎții ,,Alexandru Ioan Cuza’’, Iași,
2007
10.Topciu C. Fiscalitate – tehnici și metode fiscale, Ed. Universul independent ,,T.
Maiorescu’’, București, 1995
Legislație
11. *** Codul fiscal al României aprobat prin Legea nr.571/2003, cu modificările
ulterioare și normele de aplicare
12. *** Legea nr.500/2002 privind finanțele publice,cu modificǎrile ulterioare și
Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 45/2003
13 *** Codul muncii aprobat prin Legea nr. 53/2003 cu modificările și completările
ulterioare
14. *** Articolul Business Standard, 29 iunie 2007, Bogdan Asaftei
15. *** Codul de procedurǎ fiscalǎ aprobat prin Ordonanța Guvernului nr.92/2003
republicată ,modificată și normele de aplicare.
Web-surse
16. *** www.europa.eu
17 *** www.eurpeancommission.eu
18. *** www.anaf.ro
19 *** www.economia-online.ro
20 *** www.vaslui.einformații.ro
21. *** www.asistența-juridicǎ.eu
BIBLIOGRAFIE
Cǎrți și volume
Allais Maurice Impozitul pe capital și reforma monetarǎ, Ed. Hermann,Sibiu
1989
Boulescu M. Administrarea impozitelor și taxelor, Ed. Economicǎ, București,
2003
Brezeanu P. Fiscalitate, Ed. Economicǎ, București, 1999
Gliga I. Drept financiar, Ed. Humanitas, București, 1998
5. Ionescu L. Controlul și implicațiile economice, financiare și fiscal ale impozitelor
indirecte, Ed. Economicǎ, București, 2001
6. Mǎndoiu N. Codul fiscal comparat 2004-2005, (cod+norme), București, 2005
7. Smith A. Avuția Națiunilor, Vol II, Ed. Academiei Române, București, 1965
8. Stolojan T. Integrarea și politicǎ fiscal europeanǎ, Ed. Infomarket, Brașov, 2002
9. Ștefura G. Proces bugetar public, Ed. Universitǎții ,,Alexandru Ioan Cuza’’, Iași,
2007
10.Topciu C. Fiscalitate – tehnici și metode fiscale, Ed. Universul independent ,,T.
Maiorescu’’, București, 1995
Legislație
11. *** Codul fiscal al României aprobat prin Legea nr.571/2003, cu modificările
ulterioare și normele de aplicare
12. *** Legea nr.500/2002 privind finanțele publice,cu modificǎrile ulterioare și
Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 45/2003
13 *** Codul muncii aprobat prin Legea nr. 53/2003 cu modificările și completările
ulterioare
14. *** Articolul Business Standard, 29 iunie 2007, Bogdan Asaftei
15. *** Codul de procedurǎ fiscalǎ aprobat prin Ordonanța Guvernului nr.92/2003
republicată ,modificată și normele de aplicare.
Web-surse
16. *** www.europa.eu
17 *** www.eurpeancommission.eu
18. *** www.anaf.ro
19 *** www.economia-online.ro
20 *** www.vaslui.einformații.ro
21. *** www.asistența-juridicǎ.eu
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Procedura Fiscala Privind Impozitele Directe (ID: 145147)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.