Procedura Falimentului

Cuprins

Introducere………………………………………………………………………………………………………..01

Capitolul 1. Procedura juridico-economică a falimentului

Instituția falimentului…………………………………………………………………………………07

Măsurile dispuse de judecătorul sindic………………………………………………………..09

1.3. Declararea creanțelor în procedura falimentului………………………………………….11

1.4. Ordinea plății creanțelor…………………………………………………………………………….14

Capitolul 2. Aplicarea procedurii insolvenței

Cazurile de închidere a procedurii insolvenței……………………………………………..17

2.2. Răspunderea persoanelor care au cauzat starea de insolvență a debitorului……18

2.3. Întinderea răspunderii……………………………………………………………………………….20

Capitolul 3. Dizolvarea societăților comerciale

Fazele și procedura dizolvării societăților comerciale…………………………………..22

Cauzele generale ale dizolvării societății comerciale …………………………………..23

Căile dizolvării societății comerciale…………………………………………………………..26

Dizolvarea societății comerciale pe cale judiciară……………………………………….27

Capitolul 4. Lichidarea societăților comerciale

Principiile generale ale lichidării societății comerciale…………………………………28

Modificările produse de trecere la faza lichidării societății comerciale…………..30

Statutul lichidatorulor………………………………………………………………………………..33

Lichidarea activităților și a pasivului…………………………………………………………..35

Drepturile asociaților (acționarilor) provenite din lichidarea societății…………..37

Concluzii…………………………………………………………………………………………………………..40

Spețe…………………………………………………………………………………………………………………49

Studiu de caz………………………………………………………………………………………………………53

Bibliografie………………………………………………………………………………………………………..64

Introducere

Societatea comercială se dizolvă în cazul când este supusă falimentului în cadrul procedurii insolventei [art. 227 lit. f) din Legea nr. 31/1990], Falimentul este reglementat de Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei. în cadrul procedurii insolventei, societatea poate fi supusă, după caz, procedurii reorganizării judiciare sau procedurii falimentului. Dacă societatea face obiectul procedurii falimentului, patrimoniul societății este lichidat, în vederea satisfacerii creanțelor creditorilor, și, în consecință, societatea se dizolvă. În acest caz, dizolvarea societății se pronunță de către judecătorul-sindic prin încheierea prin care se decide intrarea în faliment [art. 107 alin. (2) din Legea nr. 85/2006]. Dizolvarea și lichidarea societăților comerciale constituie procedura prin care se realizează încetarea existenței societăților comerciale. Am văzut în cele de mai sus că societatea comercială se poate constitui pentru o durată determinată sau pentru o perioadă nelimitată în timp. În ambele cazuri însă societatea își poate înceta existența din diferite cauze reglementate de lege. încetarea existenței societății se realizează așadar prin dizolvarea și lichidarea acesteia. Rezultă că încetarea existenței unei societăți comerciale presupune parcurgerea a două faze: dizolvarea societății și lichidarea societății.

Faza dizolvării societății cuprinde anumite operațiuni care declanșează și pregătesc încetarea existenței societății, cu păstrarea personalității juridice dar cu interdicția de a întreprinde acțiuni comerciale noi.

Faza lichidării societății cuprinde acele operațiuni de lichidare a patrimoniului societății care privesc plata creditorilor și împărțirea soldului între asociați. În faza lichidării, societatea comercială își păstrează personalitatea juridică dar nu poate efectua decât operațiuni de lichidare a patrimoniului societății.

Dizolvarea societății poate fi hotărâtă de adunarea asociaților ori de instanța judecătorească. în mod excepțional, dizolvarea societății se produce în temeiul legii, în cazul expirării duratei de funcționare.

Așa cum s-a menționat în doctrina juridică de specialitate, întrucât operațiunile specifice dizolvării au numai rolul de a declanșa procesul de încetare a existenței comerciale, înseamnă că dizolvarea nu afectează personalitatea juridică a societății. Păstrarea personalității juridice este indispensabilă pentru îndeplinirea celorlalte operațiuni care privesc lichidarea patrimoniului societății în cauză.

Cauzele generale de dizolvare a societății comerciale sunt reglementate de art. 227-229 și art. 237 din Legea nr. 31/1990. Dispozițiile legale citate reglementează unele cauze de dizolvare generale și aplicabile tuturor societăților comerciale, dar și anumite cauze de dizolvare specifice unora dintre formele de societate.

a.) Trecerea timpului stabilit pentru durata societății

Așa cum am arătat când ne-am ocupat de constituirea societății, una din clauzele actului constitutiv este cea privind „durata societății". Când societatea este constituită pentru o perioadă determinată, aceasta se dizolvă la expirarea termenului stabilit pentru durata societății [art. 297 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 31/1990].

Așa cum am precizat, dizolvarea societății, ca urmare a expirării termenului stabilit pentru durata acesteia poate fi evitată prin prelungirea duratei societății, în condițiile art. 204 din Legea nr. 31/1990. Pentru acest caz, art. 227 alin. (2) prevede că asociații trebuie să fie consultați de către consiliul de administrație, respectiv de directorat, cu cel puțin 3 luni înainte de expirarea duratei societății, cu privire la eventuala prelungire a acesteia. în lipsa unei asemenea consultări, la cererea oricăruia dintre asociați, tribunalul poate dispune prin încheiere efectuarea unei consultări a asociaților în condițiile art. 119 alin. (3) din lege. Dacă nu se realizează consultarea asociaților în condițiile de mai sus, la expirarea duratei menționate în actul constitutiv orice persoană interesată sau Oficiul Național al Registrului Comerțului poate sesiza directorul oficiului registrului comerțului sau persoana desemnată pentru constatarea dizolvării societății [art. 227 alin. (3)].

Potrivit dispozițiilor art. 233 alin. (1) din lege, dizolvarea societății are ca efect deschiderea procedurii lichidării.

b.). Imposibilitatea realizării obiectului de activitate sau realizarea acestuia

În conformitate cu prevederile art. 227 alin. (1) lit. b), societatea se dizolvă în cazul imposibilității realizării obiectului de activitate sau realizarea acestuia. Doctrina de specialitate și jurisprudența în materie au considerat drept cauze de imposibilitate a realizării obiectului unei societăți situații precum: ivirea între asociați a unor neînțelegeri grave, care fac imposibilă desfășurarea activității societății; lipsa mijloacelor financiare necesare desfășurării activității; absența voinței asociaților de a conlucra pentru desfășurarea activității societății.

Dizolvarea societății ca urmare a imposibilității realizării obiectului societății sau realizării acestuia are loc prin voința asociaților sau pe cale judecătorească, atunci când asociații nu se înțeleg.

c. ) Declararea nulității societății

Acest caz de dizolvare a societății este reglementat de art. 227 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 31/1990. Așa cum am arătat și în cele anterioare, nerespectarea cerințelor legale privind constituirea societății, reglementate de art. 56 din Legea nr. 31/1990, atrage nulitatea societății. Potrivit dispozițiilor art. 58 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, pe data la care hotărârea judecătorească de declarare a nulității a devenit irevocabilă, societatea încetează fără efect retroactiv și intră în lichidare.

d.) Hotărârea adunării asociaților

Societatea comercială se dizolvă prin hotărârea adunării generale a asociaților [art. 227 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990]. Dizolvarea și lichidarea societății comerciale prin hotărâre a adunării asociaților constituie expresia principiului libertății contractuale. Cum asociații sunt liberi să înființeze o societate comercială, tot astfel ei pot decide și dizolvarea și lichidarea societății în condițiile legii. Așa cum s-a precizat în literatura de specialitate, asociații sunt liberi să aprecieze motivele de dizolvare a societății.

e.) Hotărârea tribunalului

Potrivit dispozițiilor art. 227 alin. (1) lit. e), societatea se dizolvă prin hotărârea tribunalului, la cererea oricărui asociat, pentru motive temeinice, precum neînțelegerile grave dintre asociați, care împiedică funcționarea societății.

f.). Falimentul societății

Societatea comercială se dizolvă în cazul când este supusă falimentului în cadrul procedurii insolventei [art. 227 lit. f) din Legea nr. 31/1990], Falimentul este reglementat de Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei. în cadrul procedurii insolventei, societatea poate fi supusă, după caz, procedurii reorganizării judiciare sau procedurii falimentului. Dacă societatea face obiectul procedurii falimentului, patrimoniul societății este lichidat, în vederea satisfacerii creanțelor creditorilor, și, în consecință, societatea se dizolvă. În acest caz, dizolvarea societății se pronunță de către judecătorul-sindic prin încheierea prin care se decide intrarea în faliment [art. 107 alin. (2) din Legea nr. 85/2006].

g.) Lipsa organelor statutare ale societății sau imposibilitatea întrunirii acestora

Potrivit prevederilor art. 237 din Legea nr. 31/1990, societatea se dizolvă în cazul în care nu mai are organe statutare sau acestea nu se mai pot întruni. În cazul în care societatea nu mai are organe statutare (adunare generală, administratori, cenzori, auditori etc), societatea nu mai poate funcționa și se impune încetarea existenței acesteia prin dizolvare și lichidare.

h.) Lipsa sediului social cunoscut, încetarea activității sau necunoașterea ori
dispariția asociaților

Societatea comercială poate fi dizolvată în cazurile în care și-a încetat activitatea, nu are sediul social cunoscut ori nu îndeplinește condițiile referitoare la sediul social sau asociații au dispărut ori nu au domiciliul cunoscut sau reședința cunoscută [art. 237 alin. (1) lit. c)].

i). Necompletarea capitalului social în condițiile legii

Acest caz de dizolvare este consacrat de art. 237 alin. (1) lit. d), care dispune că societatea se dizolvă în situația în care nu și-a completat capitalul social, în condițiile legii. Așa cum am mai arătat, societatea comercială trebuie să dispună de active a căror valoare să fie cel puțin la concurența capitalului social prevăzut de lege sau stabilit în actul constitutiv. Potrivit legii, organele administrare și control ale societății sunt obligate să convoace adunarea generală care să hotărască, după caz, reducerea capitalului social, majorarea capitalului social sau dizolvarea societății. Dacă nu se realizează completarea capitalului social, mai ales pentru acele situații pentru care legea prevede un plafon minim al capitalului social, societatea se dizolvă.

j. ) Alte cauze prevăzute de lege sau de actul constitutiv al societății

Societatea comercială se dizolvă și în alte cazuri reglementate de lege sau prevăzute în actul constitutiv [art. 227 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 31/1990].

Așa cum se susține în literatura de specialitate, dizolvarea societății comerciale se realizează pe trei căi: de drept, prin voința asociaților și pe cale judecătorească. Fiecare dintre aceste căi de dizolvare este supusă unor reguli speciale prevăzute de lege.

a.) Dizolvarea de drept a societății

De lege lata, singurul caz de dizolvare de drept al societății îl reprezintă expirarea termenului fixat pentru durata societății. într-o astfel de situație, dizolvarea se produce de plin drept (ope legis) fără să fie necesară vreo manifestare de voință a asociaților și nicio formalitate de publicitate.

În doctrina de specialitate se susține că, dacă după data dizolvării, care este data expirării termenului stabilit pentru durata societății, societatea continuă să desfășoare activitate, societatea devine societate de fapt și va fi guvernată de regulile privind societatea în participație (art. 1.949-1.954 C. civ.).

b.) Dizolvarea societății prin voința asociaților

O altă cale de dizolvare a societăților comerciale o reprezintă dizolvarea prin voința asociaților. Voința asociaților trebuie exprimată în cadrul adunării generale cu respectarea dispozițiilor art. 204 din Legea nr. 31/1990 privind modificarea actului constitutiv.

Hotărârea privind dizolvarea se ia cu respectarea condițiilor de cvorum prevăzute de lege pentru adunarea generală extraordinară, cu o majoritate de două treimi din drepturile de vot deținute de acționarii prezenți sau reprezentați (art. 115 din Legea nr. 31/1990). Actul care constată hotărârea adunării generale privind dizolvarea se depune la oficiul registrului comerțului pentru a se menționa în registru, după care se transmite, din oficiu, Monitorului Oficial, spre publicare.

Legea permite asociaților să revină asupra hotărârii de dizolvare a societății. în acest sens, art. 231 prevede că asociații vor putea reveni, cu majoritatea cerută pentru modificarea actului constitutiv, asupra hotărârii luate, atât timp cât nu s-a făcut nicio repartiție din activ. Noua hotărâre se menționează în registrul comerțului, după care oficiul registrului comerțului o va trimite Monitorului Oficial, al României, spre publicare, pe cheltuiala societății. Creditorii și orice persoană interesată pot face opoziție la tribunal împotriva hotărârii, în condițiile art. 62 din lege.

Potrivit dispozițiilor art. 227 alin. (1) lit. e), tribunalul poate dispune dizolvarea societății, la cererea fiecărui asociat, pentru motive temeinice, precum neînțelegerile grave dintre asociați, care împiedică funcționarea societății.

c.) Societatea comercială se va dizolva pe cale judecătorească, în cazurile prevăzute de art. 237 alin. (1) din Legea nr. 31/1990. Potrivit textului de lege menționat, la cererea oricărei persoane interesate, precum și a oficiului național al registrului comerțului, tribunalul va putea pronunța dizolvarea societății în cazurile în care: societatea nu mai are organe statutare sau acestea nu se mai pot întruni; societatea și-a încetat activitatea, nu are sediul social cunoscut ori nu îndeplinește condițiile referitoare la sediul social sau asociații au dispărut ori nu au domiciliul cunoscut sau reședința cunoscută; societatea nu și-a completat capitalul social.

Pentru aceste din urmă cazuri de dizolvare judecătorească a societății, Legea nr. 31/1990, în art. 237 alin. (2)-(10), consacră anumite reguli speciale. Astfel, după pronunțarea hotărârii de dizolvare, societatea intră în lichidare.

Dacă în termen de trei luni de la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești de dizolvare nu se procedează la numirea lichidatorului, oficiul registrului comerțului, la cererea oricărei persoane interesate, numește un lichidator de pe lista practicienilor în insolvență [art. 237 alin. (7)]. Dacă oficiul registrul comerțului nu a fost sesizat cu nicio cerere de numire a lichidatorului în termen de trei luni de la expirarea termenului de trei luni mai sus menționat, societatea comercială în cauză se radiază din oficiu din registrul comerțului, prin rezoluția directorului sau a persoanei desemnate pronunțată la cererea oficiului național al registrului comerțului [art. 237 alin. (8)].

Potrivit legii [art. 237 alin. (9)], încheierea de radiere se înregistrează în registrul comerțului, se comunică societății comerciale la sediul social, Agenției Naționale de Administrare Fiscală și direcțiilor generale ale finanțelor publice județene și a municipiului București, pe cale electronică, și se afișează pe pagina de internet a Oficiului Național al Registrului Comerțului și la sediul oficiului registrului comerțului de pe lângă tribunal, în raza căruia societatea își are înregistrat sediul

Capitolul 1.

Procedura juridico-conomică a falimentului

1.1. Instituția falimentului

Procedura falimentului se aplică în situațiile în care nu este posibilă redresarea economică a debitorului, precum și în cazul debitorilor prevăzuți în mod expres de lege. în înțelesul Legii nr. 85/2006, art. 3 pct. 23, procedura falimentului reprezintă procedura de insolvență concursuală, colectivă și egalitară care se aplică debitorului în vederea lichidării averii acestuia pentru acoperirea pasivului, fiind urmată de radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat.Potrivit dispozițiilor art. 107, judecătorul-sindic va decide, prin sentință sau, după caz, prin încheiere, în condițiile art. 32, intrarea în faliment în următoarele cazuri:

debitorul și-a declarat intenția de a intra în procedura simplificată;

debitorul nu și-a declarat intenția de reorganizare sau, la cererea creditorului de deschidere a procedurii, a contestat că ar fi în stare de insolvență, iar contestația a fost respinsă de judecătorul-sindic;

niciunul dintre celelalte subiecte de drept îndreptățite nu a propus un plan de reorganizare, în condițiile prevăzute la art. 94, sau niciunul dintre planurile propuse nu a fost acceptat și confirmat;

debitorul și-a declarat intenția de reorganizare, dar nu a propus un plan de reorganizare ori planul propus de acesta nu a fost acceptat și confirmat;

obligațiile de plată și celelalte sarcini asumate nu sunt îndeplinite în condițiile stipulate prin planul confirmat sau desfășurarea activității debitorului în decursul reorganizării sale aduce pierderi averii sale;

a fost aprobat raportul administratorului judiciar prin care se propune, după caz, intrarea debitorului în faliment, potrivit art. 54 alin. (5) sau art. 60 alin. (3).

1.2. Măsurile dispuse de judecătorul-sindic

Legea nr. 85/2006 stipulează în art. 107 alin. (2) că prin hotărârea de intrare în faliment, judecătorul-sindic va pronunța dizolvarea societății debitoare și va dispune:

ridicarea dreptului de administrare al debitorului;

în cazul procedurii generale, desemnarea unui lichidator provizoriu, precum și stabilirea atribuțiilor și a remunerației acestuia, în conformitate cu criteriile aprobate prin legea de organizare a profesiei.

în cazul procedurii simplificate, confirmarea, în calitate de lichidator, a administratorului judiciar, desemnat conform art. 19 alin. (2) sau art. 34, după caz;

termenul maxim de la intrarea în faliment în cadrul procedurii generale, de predare a gestiunii averii de la debitor/administratorul judiciar către lichidator, împreună cu lista actelor și operațiunilor efectuate după deschiderea procedurii menționate la art. 46 alin. (2);

întocmirea de către administratorul judiciar și predarea către lichidator, în termen de maximum 5 zile de la intrarea în faliment, în cadrul procedurii generale, a unei liste cuprinzând numele și adresele creditorilor și toate creanțele acestora la data intrării în faliment, cu indicarea celor născute după deschiderea procedurii; f) notificarea intrării în faliment.Notificarea intrării debitorului în procedura falimentului diferă după cum intrarea în faliment s-a făcut în cadrul procedurii generale sau în cadrul procedurii simpli¬ficate.În cazul în care debitorul intră în faliment în procedura generală, lichidatorul va trimite o notificare tuturor creditorilor, debitorului și oficiului registrului comerțului sau, după caz, registrului societăților agricole unde debitorul este înmatriculat, pen¬tru efectuarea mențiunii. Notificarea se face cu respectarea dispozițiilor art. 61 alin. (2) și (3) din Legea nr. 85/2006. Potrivit dispozițiilor art. 108 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, notificarea va cuprinde:

a) termenul-limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanțelor men¬ționate la alin. (3), în vederea întocmirii tabelului suplimentar, care va fi de maxi¬mum 45 de zile de la data intrării în faliment, precum și cerințele pentru ca o creanță înregistrată să fie considerată valabilă;

b) termenul de verificare a creanțelor menționate la alin. (3), de întocmire, afișare și comunicare a tabelului suplimentar al acestora, care nu va depăși 30 de zile de la expirarea termenului prevăzut la lit. a);

c) termenul de depunere la tribunal a contestațiilor, care va fi de cel puțin 10 zile înainte de data stabilită prin încheierea de intrare în faliment, pentru definitivarea tabelului definitiv consolidat;

d) termenul de întocmire a tabelului definitiv consolidat, care nu va depăși 30 de zile de la expirarea termenului prevăzut la lit. b).

În cazul intrării în faliment prin procedura simplificată, lichidatorul va trimite o notificare privind intrarea în procedura falimentului și, în cazul debitorului persoană juridică, ridicarea dreptului de administrare și dizolvarea acestuia, tuturor credi¬torilor notificați conform art. 61, debitorului și oficiului registrului comerțului sau, după caz, registrului în care debitorul este înmatriculat pentru efectuarea mențiunii (art. 109 din lege).

1.3. Declararea creanțelor în procedura falimentului

Pentru a fi satisfăcute creanțele în procedura falimentului, creditorii trebuie să formuleze cerere de declarare a creanțelor. Creanțele vor fi înscrise în tabelul pre¬liminar de creanțe și ulterior în tabelul definitiv de creanțe. Creanțele asupra averii debitorului, inclusiv cele bugetare, născute după data deschiderii procedurii, vor fi supuse verificării.

În cazul intrării în faliment după confirmarea unui plan de reorganizare, titularii creanțelor participă la distribuiri cu valoarea acestora, astfel cum au fost prezentate în planul confirmat, mai puțin cota încasată în cursul reorganizării. Creditorii nu sunt obligați să restituie sumele încasate în cursul reorganizării.Creanțele bănești asupra averii debitorului se consideră scadente la data deschiderii procedurii de faliment [art. 112 alin. (4) din lege],Principalul scop al falimentului, indiferent că el se aplică în cadrul procedurii generale sau în cadrul procedurii simplificate, este acela de lichidare a averii debitorului și de plată a creanțelor creditorilor cunoscuți. în vederea lichidării averii debitorului, legea impune efectuarea unor operațiuni în sarcina lichidatorului desemnat.Una din primele măsuri pe care trebuie să o întreprindă lichidatorul ca urmare a intrării în faliment este aceea de a întocmi un inventar al averii debitorului. De reținut că Legea nr. 85/2006 operează cu noțiunea de avere a debitorului, și nu cu cea de patrimoniu. în accepțiunea Legii nr. 85/2006 (art. 3 pct. 2), averea debitorului reprezintă totalitatea bunurilor și drepturilor sale patrimoniale – inclusiv cele dobândite în cursul procedurii insolvenței -, care pot face obiectul executării silite, în condițiile reglementate de Codul de procedură civilă.Bunurile din averea debitorului trebuie puse sub sigiliu. în concret, legea stipulează că vor fi puse sub sigilii: magazinele, magaziile, depozitele, birourile, corespondența comercială, arhiva, dispozitivele de stocare și prelucrare a informației, contractele, mărfurile, și orice alte bunuri mobile aparținând averii debitorului. Cu prilejul operațiunilor de sigilare, lichidatorul este obligat să ia măsurile necesare pentru conservarea bunurilor. Nu vor fi puse sub sigilii:

obiectele care vor trebui valorificate de urgență pentru a se evita deteriorarea lor materială sau pierderea din valoare;

registrele de contabilitate;

cambiile și alte titluri de valoare scadente sau care urmează a fi scadente în scurt timp, precum și acțiunile ori alte titluri de participație ale debitorului, care vor fi luate de lichidator pentru a fi încasate sau pentru a efectua activitățile de conservare cerute;

d.) numerarul pe care lichidatorul îl va depune în bancă în contul averii debitorului [art. 113 alin. (3)]. Inventarierea și, respectiv, sigilarea trebuie făcute în cel mai scurt timp posibil. Dacă judecătorul-sindic dispune, debitorul trebuie să fie de față și să asiste la inventar. în cazul în care debitorul nu se prezintă, acesta nu va putea contesta datele și elementele din inventarul întocmit de lichidator. Inventarul trebuie să descrie toate bunurile identificate ale debitorului și va fi semnat de lichidatorul judiciar și de către debitor, dacă acesta participă la inventariere (art. 115).Lichidarea bunurilor din averea debitorului se realizează după regulile speciale prevăzute de Legea nr. 85/2006. Astfel, lichidarea bunurilor se efectuează de către lichidator sub controlul judecătorului-sindic. Apoi, lichidatorul va face toate demersurile pentru maximizarea valorii averii debitorului. Bunurile vor putea fi vândute în bloc – ca ansamblu în stare de funcționare – sau individual, după metoda de vânzare aprobată de adunarea creditorilor.Lichidatorul este obligat să prezinte comitetului creditorilor un raport care va cuprinde evaluarea bunurilor și metoda de valorificare a acestora, în care se va preciza dacă vânzarea se va face în bloc sau individual ori o combinație a acestora, prin licitație publică sau negociere directă, ori prin ambele metode. Imobilele pot fi vândute direct, la propunerea lichidatorului, cu aprobarea adunării generale a creditorilor. Valorile mobiliare ale debitorului vor fi vândute în condițiile Legii nr. 297/2004 privind piața de capital.Sumele realizate vor fi depuse în contul debitorului și recipisele vor fi predate judecătorului-sindic. Când legea impune pentru transferul dreptului de proprietate forma autentică, contractele vor fi perfectate de notarul public pe baza procesului-verbal de licitație.Sumele realizate în urma lichidării bunurilor din averea debitorului se distribuie creditorilor îndreptățiți. Legea face distincție după cum bunurile din averea debitorului au fost sau nu grevate de sarcini în momentul vânzării lor.În cazul în care în averea debitorului au existat bunuri grevate de sarcini, distribuirea sumelor se realizează în ordinea stabilită la art. 121 alin. (1) din lege. Potrivit textului citat, fondurile obținute din vânzarea bunurilor din averea debitorului, grevate, în favoarea creditorului, de ipoteci, gajuri sau alte garanții reale mobiliare ori drepturi de retenție de orice fel, vor fi distribuite în următoarea ordine:

taxe, timbre și orice alte cheltuieli aferente vânzării bunurilor respective, inclusiv cheltuielile necesare pentru conservarea și administrarea acestor bunuri, precum și plata remunerațiilor persoanelor angajate în condițiile art. 10, art. 19 alin. (2), art. 23 și 24;

creanțele creditorilor garantați născute în timpul procedurii de insolvență, după confirmarea planului de reorganizare, ca parte componentă a acestui plan. Aceste creanțe cuprind capitalul, dobânzile, majorările și penalitățile de orice fel;

creanțele creditorilor garantați, cuprinzând tot capitalul, dobânzile, majorările și penalitățile de orice fel, precum și cheltuielile, pentru creanțele născute înainte de deschiderea procedurii.În cazul în care sumele realizate din vânzarea acestor bunuri ar fi insuficiente pentru plata în întregime a respectivelor creanțe garantate, creditorii vor avea, pentru diferență, creanțe chirografare care vor veni în concurs cu cele cuprinse în categoria corespunzătoare, potrivit naturii lor, prevăzute la art. 123, și vor fi supuse dispozițiilor art. 41. Dacă după plata sumelor prevăzute la alin. (1) rezultă o diferență în plus, aceasta va fi depusă, prin grija lichidatorului, în contul averii debitorului.Un creditor cu creanță garantată este îndreptățit să participe la orice distribuire de sumă făcută înaintea vânzării bunului supus garanției lui. Sumele primite din acest fel de distribuiri vor fi scăzute din cele pe care creditorul ar fi îndreptățit să le primească ulterior din prețul obținut prin vânzarea bunului supus garanției sale, dacă aceasta este necesară pentru a împiedica un as de creditor să primească mai mult decât ar fi primit dacă bunul supus garanției sale ar fi fost vândut anterior distribuirii.

1.4. Ordinea plății creanțelor

Art. 123 din Legea nr. 85/2006 prevede că creanțele vor fi plătite, în cazul falimentului, în următoarea ordine:

taxele, timbrele sau orice alte cheltuieli aferente procedurii instituite prin lege, inclusiv cheltuielile necesare pentru conservarea și administrarea bunurilor din averea debitorului, precum și plata remunerațiilor persoanelor angajate în condițiile art. 10, art. 19 alin. (2), art. 23, 24 și ale art. 98 alin. (3), sub rezerva celor prevăzute la art. 102 .

creanțele izvorâte din raportul de muncă;

creanțele reprezentând creditele, cu dobânzile și cheltuielile aferente, acordate după deschiderea procedurii, precum și creanțele rezultând din continuarea activității debitorului după deschiderea procedurii;

creanțele bugetare;

creanțele reprezentând sumele datorate de către debitor unor terți, în baza unor obligații de întreținere, alocații pentru minori sau de plată a unor sume periodice destinate asigurării mijloacelor de existență;

creanțele reprezentând sumele stabilite de judecătorul-sindic pentru întreținerea debitorului și a familiei sale, dacă acesta este persoană fizică;

creanțele reprezentând credite bancare, cu cheltuielile și dobânzile aferente, cele rezultate din livrări de produse, prestări de servicii sau alte lucrări, precum și din chirii;

alte creanțe chirografare;

creanțele subordonate, în următoarea ordine de preferință:

a) creanțele acordate persoanei juridice debitoare de către un asociat sau acționar deținând cel puțin 10% din capitalul social, respectiv din drepturile de vot în adunarea generală a asociaților ori, după caz, de către un membru al grupului de interes economic;

b) creanțele izvorând din acte cu titlu gratuit.

Sumele de distribuit între creditori în același rang de prioritate vor fi acordate proporțional cu suma alocată pentru fiecare creanță.

creanțele acordate persoanei juridice debitoare de către un asociat sau acționar deținând cel puțin 10% din capitalul social, respectiv din drepturile de vot în adunarea generală a asociaților ori, după caz, de către un membru al grupului de interes economic;

creanțele izvorând din acte cu titlu gratuit.

Sumele de distribuit între creditori în același rang de prioritate vor fi acordate proporțional cu suma alocată pentru fiecare creanță.

Cu ocazia distribuirilor parțiale, următoarele sume vor fi provizionate:

sume proporționale datorate creditorilor ale căror creanțe sunt supuse unei condiții suspensive care nu s-a realizat încă;

sume proporționale datorate proprietarilor de titluri la ordin sau la purtător și care au originalele titlurilor, dar nu le-au prezentat;

sume proporționale datorate creanțelor admise provizoriu;

rezervele destinate să acopere cheltuielile viitoare ale averii debitorului.

Pentru creditorii cu creanțe înscrise în tabelul de creanțe consolidat definitiv, cărora li s-au alocat sume numai parțial sau cu creanțe sub condiție suspensivă și care au luat parte la distribuire, sumele cuvenite vor fi păstrate la bancă, într-un cont special de depozit, până ce situația lor va fi lămurită (art. 128 din lege).Legea prevede în art. 129 că după ce bunurile din averea debitorului au fost lichidate, lichidatorul va supune judecătorului-sindic un raport final însoțit de situațiile financiare finale; copii de pe acestea vor fi comunicate tuturor creditorilor și debitorului și vor fi afișate la ușa tribunalului. Judecătorul-sindic va convoca adunarea creditorilor în termen de maximum 30 de zile de la afișarea raportului final. Creditorii pot formula obiecții la raportul final cu cel puțin 5 zile înainte de data convocării. Creanțele care la data înregistrării raportului final vor fi încă sub condiție nu vor participa la ultima distribuire.La data ședinței, judecătorul-sindic va soluționa, prin încheiere, toate obiecțiunile la raportul final, îl va aproba sau va dispune, dacă este cazul, modificarea corespunzătoare a acestuia. După ce judecătorul-sindic aprobă raportul final al lichidatorului, acesta va trebui să facă distribuirea finală a tuturor fondurilor din averea debitorului. Fondurile nereclamate în termen de 30 de zile de către cei îndreptățiți la acestea vor fi depuse în contul fondului de lichidare prevăzut la art. 4 alin. (4) din lege.

Capitolul 2.

Aplicarea procedurii insolvenței

2.1. Cazurile și efectele închiderii procedurii insolvenței

Potrivit legii, procedura insolvenței se închide când nu există bunuri în averea debitorului ori acestea sunt insuficiente pentru acoperirea cheltuielilor administrative, precum și în cazul în care nu există nici o cerere de admitere a creanțelor.

1. Lipsa bunurilor

În conformitate cu dispozițiile art. 131 din lege, în orice stadiu al procedurii, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul-sindic va da o sentință de închidere a procedurii, prin care se dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat.

2. Nedepunerea cererilor de admitere a creanțelor

În cazul procedurii deschise în urma formulării cererii introductive de către debitor, în condițiile art. 32, dacă judecătorul-sindic constată, la expirarea termenului pentru înregistrarea cererilor de admitere a creanțelor, că nu s-a depus nicio cerere, va pronunța o sentință de închidere a procedurii și de revocare a hotărârii de deschidere a procedurii.Procedura de reorganizare prin continuarea activității sau lichidare pe bază de plan se va închide în urma îndeplinirii tuturor obligațiilor de plată asumate în planul confirmat de către judecătorul-sindic.În toate cazurile, procedura se închide printr-o sentință pronunțată de către judecătorul-sindic. Sentința de închidere a procedurii va fi notificată de judecătorul-sindic direcției teritoriale a finanțelor publice și oficiului registrului comerțului sau, după caz, registrului societăților agricole unde debitorul este înmatriculat, pentru efectuarea mențiunii.Închiderea procedurii insolvenței produce anumite efecte juridice care privesc descărcarea judecătorului-sindic de îndatoririle și responsabilitățile sale și descărcarea debitorului de obligațiile anterioare.

3. Descărcarea participanților de îndatoririle și responsabilitățile lor

Prin închiderea procedurii insolvenței, judecătorul-sindic este descărcat de orice îndatoriri sau responsabilități cu privire la procedură, debitor și averea lui, creditori, titulari de garanții, acționari sau asociați (art. 136 din lege). în aceleași condiții operează descărcarea și în privința administratorului/lichidatorului și a tuturor persoanelor care i-au asistat.

4. Descărcarea debitorului de obligațiile anterioare

închiderea procedurii insolvenței produce efecte juridice asupra datoriilor anterioare ale debitorului persoană fizică, în sensul că acesta este considerat descărcat de obligațiile pe care le avea înainte de intrarea în faliment. în acest sens, art. 137 dispune că, prin închiderea procedurii de faliment, debitorul persoană fizică va fi descărcat de obligațiile pe care le avea înainte de intrarea în faliment, însă sub rezerva de a nu fi găsit vinovat de bancrută frauduloasă sau de plăți ori transferuri frauduloase; în astfel de situații, el va fi descărcat de obligații numai în măsura în care acestea au fost plătite în cadrul procedurii, cu excepția cazului prevăzut la art. 76 alin. (1) pct. 3. La data confirmării unui plan de reorganizare, debitorul este descărcat de diferența dintre valoarea obligațiilor pe care le avea înainte de confirmarea planului și cea prevăzută în plan.Descărcarea de obligații a debitorului nu atrage descărcarea de obligații a fidejusorului sau a codebitorului principal. De reținut că efectul descărcării de obligațiile anterioare privește doar debitorul persoană fizică.

2.2. Răspunderea persoanelor care au cauzat starea de insolvență a debitorului

După cum s-a văzut în cele de mai sus, creanțele creditorilor asupra debitorului ajuns în stare de insolvență sunt satisfăcute din averea debitorului. Consecința este expresia principiului răspunderii pentru propriile obligații, mai exact creanțele debitorului persoană juridică sunt suportate din averea persoanei juridice aflate în insolvență, și nu din patrimoniul asociaților sau membrilor persoanei juridice în cauză.

De la acest principiu, Legea nr. 85/2006 consacră o excepție care constă în răspunderea și a altor persoane decât debitorul pentru satisfacerea drepturilor creditorilor, în concret, legea reglementează o răspundere a membrilor organelor de conducere și supraveghere a debitorului persoană juridică, precum și a oricărei alte persoane care a cauzat starea de insolvență a debitorului.

a.) Persoanele obligate să răspundă

Legea prevede, în art. 138 alin. (1) că, în cazul în care în raportul întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 59 alin. (1) sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariția stării de insolvență a debitorului, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului. . Din textul de lege reprodus rezultă că răspunderea privește următoarele categorii de persoane: administratorii și directorii societății, respectiv membrii directoratului și ai consiliului de supraveghere, cenzorii, auditorii financiari și orice alte persoane care au exercitat, în condițiile legii, funcții de conducere sau supraveghere în cadrul debitorului persoană juridică.Pe lângă cei implicați în conducerea și administrarea activității debitorului, legea reglementează răspunderea și a oricărei alte persoane care a cauzat starea de insolvență a debitorului.Legea statuează anumite reguli speciale care guvernează răspunderea persoanelor ce au cauzat starea de insolvență a debitorului. Aceste reguli privesc natura juridică a răspunderii, cererea de atragere a răspunderii, faptele care angajează răspunderea, prescripția dreptului la acțiune etc.Pentru a fi atrasă răspunderea persoanelor care au cauzat starea de insolventă a debitorului, este necesară formularea unei acțiuni în răspundere a acestora. Acțiunea de atragere a răspunderii persoanelor care au cauzat insolventă poate fi formulată de către administratorul judiciar sau de către lichidator. Dacă administratorul judiciar/lichidatorul nu a indicat persoanele culpabile de starea de insolventă a debitorului și/sau a hotărât că nu este cazul să introducă acțiunea în răspundere, aceasta poate fi introdusă de președintele comitetului creditorilor în urma hotărârii adunării creditorilor ori, dacă nu s-a constituit comitetul creditorilor, de către un creditor desemnat de adunarea creditorilor.

b.) Faptele care angajează răspunderea juridică

Răspunderea membrilor organelor de administrare și de conducere, precum și a oricăror persoane care au cauzat starea de insolventă a debitorului se aplică numai pentru faptele prevăzute expres și limitativ de lege. Faptele ce atrag răspunderea persoanelor ce au cauzat starea de insolventă a debitorului sunt prevăzute la art. 138 din lege:

au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane;

au făcut acte de comerț în interes personal, sub acoperirea persoanei juridice;

au dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți;

au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea;

au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit în mod fictiv pasivul acesteia;

au folosit mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, în scopul întârzierii încetării de plăți;

în luna precedentă încetării plăților, au plătit sau au dispus să se plătească cu preferință unui creditor, în dauna celorlalți creditori.Răspunderea persoanelor care au cauzat starea de insolventă are natură delictuală, deoarece este angajată doar pentru încălcarea sau nesocotirea dispozițiilor legale. Prin urmare, în vederea atragerii răspunderii persoanelor care au cauzat starea de insolventă a debitorului vor trebui îndeplinite condițiile răspunderii delictuale, inclusiv stabilirea legăturii de cauzalitate. Stabilirea legăturii de cauzalitate este impusă și de prevederile art. 138 alin. (1) care prevede că răspund persoanele „cărora le-ar fi imputabilă apariția stării de insolventă a debitorului (…) precum și orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență.Acțiunea în răspundere se prescrie în termen de 3 ani. Prescripția începe să curgă de la data la care a fost cunoscută sau trebuia cunoscută persoana care a cauzat apariția stării de insolventă, dar nu mai târziu de 2 ani de la data pronunțării deschiderii procedurii (art. 139 din lege).

2.3. Întinderea răspunderii

Art. 138 din Legea nr. 85/2006 dispune că judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică ajunsă în stare de insolvență, să fie suportată de persoanele care au cauzat-o. în consecință, membrii organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență nu răspund pentru toate datoriile debitorului, ci numai pentru o parte din pasiv.Stabilirea exactă a pasivului și implicit a întinderii răspunderii persoanelor care au cauzat starea de insolvență o va face judecătorul-sindic pe baza probelor administrate. în concret, partea de pasiv suportată de persoana care răspunde nu poate fi decât acea parte care constituie efectul faptelor ilicite săvârșite. Mai exact, întinderea răspunderii persoanelor vizate de lege se va stabili în raport de legătura de cauzalitate dintre fapta săvârșită și pasivul produs.Ca urmare a angajării răspunderii persoanelor ce au cauzat starea de insolvență, acestea vor fi obligate la suportarea pasivului stabilit de către judecătorul-sindic. Judecătorul-sindic va stabili cu exactitate sumele de bani ce urmează a fi plătite de către persoanele ce au cauzat starea de insolvență. în cazul în care persoanele chemate să răspundă nu varsă sumele de bună-voie, acestea vor fi executate silit. Executarea silită împotriva persoanelor răspunzătoare se efectuează de către executorul judecătoresc, după regulile Codului de procedură civilă.Sumele obținute ca urmare a tragerii la răspundere a persoanelor ce au cauzat insolvență vor intra în averea debitorului și vor fi destinate, în caz de reorganizare, plății creanțelor, potrivit programului de plăți, completării fondurilor necesare continuării activității debitorului, iar în caz de faliment, acoperirii pasivului (art. 140 din lege).Potrivit dispozițiilor art. 142 alin. (2), după închiderea procedurii falimentului, sumele rezultate din executarea silită vor fi repartizate de către executorul judecătoresc, în conformitate cu prevederile prezentei legi, în temeiul tabelului definitiv consolidat de creanțe pus la dispoziția sa de către lichidator.În încheiere se impune a fi precizat că în conformitate cu art. 138 alin. (2) răspunderea persoanelor pentru pasivul cauzat nu înlătură aplicarea legii penale pentru faptele care constituie infracțiuni. Faptele care constituie infracțiuni sunt reglementate de art. 143-147 din Legea nr. 85/2006. Aceste fapte sunt: bancruta simplă, bancruta frauduloasă, gestiunea frauduloasă, delapidarea, infracțiunea de înregistrare a unei cereri de admitere a unei creanțe inexistente asupra averii debitorului și infracțiunea de refuz de a prezenta documentele sau informațiile necesare aplicării procedurii.

Capitolul 3.

Dizolvarea societăților comerciale

3.1. Fazele și procedura dizolvării socității comerciale

Dizolvarea și lichidarea societăților comerciale constituie procedura prin care se realizează încetarea existenței societăților comerciale. Am văzut în cele de mai sus că societatea comercială se poate constitui pentru o durată determinată sau pentru o perioadă nelimitată în timp. În ambele cazuri însă societatea își poate înceta existența din diferite cauze reglementate de lege. încetarea existenței societății se realizează așadar prin dizolvarea și lichidarea acesteia.

Rezultă că încetarea existenței unei societăți comerciale presupune parcurgerea a două faze: dizolvarea societății și lichidarea societății.

Faza dizolvării societății cuprinde anumite operațiuni care declanșează și pregătesc încetarea existenței societății, cu păstrarea personalității juridice dar cu interdicția de a întreprinde acțiuni comerciale noi.

Faza lichidării societății cuprinde acele operațiuni de lichidare a patrimoniului societății care privesc plata creditorilor și împărțirea soldului între asociați. În faza lichidării, societatea comercială își păstrează personalitatea juridică dar nu poate efectua decât operațiuni de lichidare a patrimoniului societății.

Dizolvarea societății poate fi hotărâtă de adunarea asociaților ori de instanța judecătorească. în mod excepțional, dizolvarea societății se produce în temeiul legii, în cazul expirării duratei de funcționare.

Așa cum s-a menționat în doctrina juridică de specialitate, întrucât operațiunile specifice dizolvării au numai rolul de a declanșa procesul de încetare a existenței comerciale, înseamnă că dizolvarea nu afectează personalitatea juridică a societății.

Păstrarea personalității juridice este indispensabilă pentru îndeplinirea celorlalte operațiuni care privesc lichidarea patrimoniului societății în cauză.

3.2. Cauzele generale de dizolvare a societății comerciale

Cauzele generale de dizolvare a societății comerciale sunt reglementate de art. 227-229 și art. 237 din Legea nr. 31/1990. Dispozițiile legale citate reglementează unele cauze de dizolvare generale și aplicabile tuturor societăților comerciale, dar și anumite cauze de dizolvare specifice unora dintre formele de societate.

a.) Trecerea timpului stabilit pentru durata societății

Așa cum am arătat când ne-am ocupat de constituirea societății, una din clauzele actului constitutiv este cea privind „durata societății". Când societatea este constituită pentru o perioadă determinată, aceasta se dizolvă la expirarea termenului stabilit pentru durata societății [art. 297 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 31/1990].

Așa cum am precizat, dizolvarea societății, ca urmare a expirării termenului stabilit pentru durata acesteia poate fi evitată prin prelungirea duratei societății, în condițiile art. 204 din Legea nr. 31/1990. Pentru acest caz, art. 227 alin. (2) prevede că asociații trebuie să fie consultați de către consiliul de administrație, respectiv de directorat, cu cel puțin 3 luni înainte de expirarea duratei societății, cu privire la eventuala prelungire a acesteia. în lipsa unei asemenea consultări, la cererea oricăruia dintre asociați, tribunalul poate dispune prin încheiere efectuarea unei consultări a asociaților în condițiile art. 119 alin. (3) din lege. Dacă nu se realizează consultarea asociaților în condițiile de mai sus, la expirarea duratei menționate în actul constitutiv orice persoană interesată sau Oficiul Național al Registrului Comerțului poate sesiza directorul oficiului registrului comerțului sau persoana desemnată pentru constatarea dizolvării societății [art. 227 alin. (3)].

Potrivit dispozițiilor art. 233 alin. (1) din lege, dizolvarea societății are ca efect deschiderea procedurii lichidării.

b.). Imposibilitatea realizării obiectului de activitate sau realizarea acestuia

În conformitate cu prevederile art. 227 alin. (1) lit. b), societatea se dizolvă în cazul imposibilității realizării obiectului de activitate sau realizarea acestuia. Doctrina de specialitate și jurisprudența în materie au considerat drept cauze de imposibilitate a realizării obiectului unei societăți situații precum: ivirea între asociați a unor neînțelegeri grave, care fac imposibilă desfășurarea activității societății; lipsa mijloacelor financiare necesare desfășurării activității; absența voinței asociaților de a conlucra pentru desfășurarea activității societății.

Dizolvarea societății ca urmare a imposibilității realizării obiectului societății sau realizării acestuia are loc prin voința asociaților sau pe cale judecătorească, atunci când asociații nu se înțeleg.

c. ) Declararea nulității societății

Acest caz de dizolvare a societății este reglementat de art. 227 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 31/1990. Așa cum am arătat și în cele anterioare, nerespectarea cerințelor legale privind constituirea societății, reglementate de art. 56 din Legea nr. 31/1990, atrage nulitatea societății. Potrivit dispozițiilor art. 58 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, pe data la care hotărârea judecătorească de declarare a nulității a devenit irevocabilă, societatea încetează fără efect retroactiv și intră în lichidare.

d.) Hotărârea adunării asociaților

Societatea comercială se dizolvă prin hotărârea adunării generale a asociaților [art. 227 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990]. Dizolvarea și lichidarea societății comerciale prin hotărâre a adunării asociaților constituie expresia principiului libertății contractuale. Cum asociații sunt liberi să înființeze o societate comercială, tot astfel ei pot decide și dizolvarea și lichidarea societății în condițiile legii. Așa cum s-a precizat în literatura de specialitate, asociații sunt liberi să aprecieze motivele de dizolvare a societății.

e.) Hotărârea tribunalului

Potrivit dispozițiilor art. 227 alin. (1) lit. e), societatea se dizolvă prin hotărârea tribunalului, la cererea oricărui asociat, pentru motive temeinice, precum neînțelegerile grave dintre asociați, care împiedică funcționarea societății.

f.). Falimentul societății

Societatea comercială se dizolvă în cazul când este supusă falimentului în cadrul procedurii insolventei [art. 227 lit. f) din Legea nr. 31/1990], Falimentul este reglementat de Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei. în cadrul procedurii insolventei, societatea poate fi supusă, după caz, procedurii reorganizării judiciare sau procedurii falimentului. Dacă societatea face obiectul procedurii falimentului, patrimoniul societății este lichidat, în vederea satisfacerii creanțelor creditorilor, și, în consecință, societatea se dizolvă. În acest caz, dizolvarea societății se pronunță de către judecătorul-sindic prin încheierea prin care se decide intrarea în faliment [art. 107 alin. (2) din Legea nr. 85/2006].

g.) Lipsa organelor statutare ale societății sau imposibilitatea

întrunirii acestora

Potrivit prevederilor art. 237 din Legea nr. 31/1990, societatea se dizolvă în cazul în care nu mai are organe statutare sau acestea nu se mai pot întruni. În cazul în care societatea nu mai are organe statutare (adunare generală, administratori, cenzori, auditori etc), societatea nu mai poate funcționa și se impune încetarea existenței acesteia prin dizolvare și lichidare.

h.) Lipsa sediului social cunoscut, încetarea activității sau necunoașterea ori
dispariția asociaților

Societatea comercială poate fi dizolvată în cazurile în care și-a încetat activitatea, nu are sediul social cunoscut ori nu îndeplinește condițiile referitoare la sediul social sau asociații au dispărut ori nu au domiciliul cunoscut sau reședința cunoscută [art. 237 alin. (1) lit. c)].

i ) Necompletarea capitalului social în condițiile legii

Acest caz de dizolvare este consacrat de art. 237 alin. (1) lit. d), care dispune că societatea se dizolvă în situația în care nu și-a completat capitalul social, în condițiile legii. Așa cum am mai arătat, societatea comercială trebuie să dispună de active a căror valoare să fie cel puțin la concurența capitalului social prevăzut de lege sau stabilit în actul constitutiv. Potrivit legii, organele administrare și control ale societății sunt obligate să convoace adunarea generală care să hotărască, după caz, reducerea capitalului social, majorarea capitalului social sau dizolvarea societății. Dacă nu se realizează completarea capitalului social, mai ales pentru acele situații pentru care legea prevede un plafon minim al capitalului social, societatea se dizolvă.

j. ) Alte cauze prevăzute de lege sau de actul constitutiv al societății

Societatea comercială se dizolvă și în alte cazuri reglementate de lege sau prevăzute în actul constitutiv [art. 227 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 31/1990].

3.3. Căile dizolvării societății comerciale

Așa cum se susține în literatura de specialitate, dizolvarea societății comerciale se realizează pe trei căi: de drept, prin voința asociaților și pe cale judecătorească. Fiecare dintre aceste căi de dizolvare este supusă unor reguli speciale prevăzute de lege.

a.) Dizolvarea de drept a societății

De lege lata, singurul caz de dizolvare de drept al societății îl reprezintă expirarea termenului fixat pentru durata societății. într-o astfel de situație, dizolvarea se produce de plin drept (ope legis) fără să fie necesară vreo manifestare de voință a asociaților și nicio formalitate de publicitate.

În doctrina de specialitate se susține că, dacă după data dizolvării, care este data expirării termenului stabilit pentru durata societății, societatea continuă să desfășoare activitate, societatea devine societate de fapt și va fi guvernată de regulile privind societatea în participație (art. 1.949-1.954 C. civ.).

b.) Dizolvarea societății prin voința asociaților

O altă cale de dizolvare a societăților comerciale o reprezintă dizolvarea prin voința asociaților. Voința asociaților trebuie exprimată în cadrul adunării generale cu respectarea dispozițiilor art. 204 din Legea nr. 31/1990 privind modificarea actului constitutiv.

Hotărârea privind dizolvarea se ia cu respectarea condițiilor de cvorum prevăzute de lege pentru adunarea generală extraordinară, cu o majoritate de două treimi din drepturile de vot deținute de acționarii prezenți sau reprezentați (art. 115 din Legea nr. 31/1990). Actul care constată hotărârea adunării generale privind dizolvarea se depune la oficiul registrului comerțului pentru a se menționa în registru, după care se transmite, din oficiu, Monitorului Oficial, spre publicare.

Legea permite asociaților să revină asupra hotărârii de dizolvare a societății. în acest sens, art. 231 prevede că asociații vor putea reveni, cu majoritatea cerută pentru modificarea actului constitutiv, asupra hotărârii luate, atât timp cât nu s-a făcut nicio repartiție din activ. Noua hotărâre se menționează în registrul comerțului, după care oficiul registrului comerțului o va trimite Monitorului Oficial, al României, spre publicare, pe cheltuiala societății. Creditorii și orice persoană interesată pot face opoziție la tribunal împotriva hotărârii, în condițiile art. 62 din lege.

3.4. Dizolvarea societății pe cale judecătorească

Potrivit dispozițiilor art. 227 alin. (1) lit. e), tribunalul poate dispune dizolvarea societății, la cererea fiecărui asociat, pentru motive temeinice, precum neînțelegerile grave dintre asociați, care împiedică funcționarea societății.

Societatea comercială se va dizolva pe cale judecătorească și în cazurile prevăzute de art. 237 alin. (1) din Legea nr. 31/1990. Potrivit textului de lege menționat, la cererea oricărei persoane interesate, precum și a oficiului național al registrului comerțului, tribunalul va putea pronunța dizolvarea societății în cazurile în care: societatea nu mai are organe statutare sau acestea nu se mai pot întruni; societatea și-a încetat activitatea, nu are sediul social cunoscut ori nu îndeplinește condițiile referitoare la sediul social sau asociații au dispărut ori nu au domiciliul cunoscut sau reședința cunoscută; societatea nu și-a completat capitalul social.Pentru aceste din urmă cazuri de dizolvare judecătorească a societății, Legea nr. 31/1990, în art. 237 alin. (2)-(10), consacră anumite reguli speciale. Astfel, după pronunțarea hotărârii de dizolvare, societatea intră în lichidare.

Dacă în termen de trei luni de la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești de dizolvare nu se procedează la numirea lichidatorului, oficiul registrului comerțului, la cererea oricărei persoane interesate, numește un lichidator de pe lista practicienilor în insolvență [art. 237 alin. (7)]. Dacă oficiul registrul comerțului nu a fost sesizat cu nicio cerere de numire a lichidatorului în termen de trei luni de la expirarea termenului de trei luni mai sus menționat, societatea comercială în cauză se radiază din oficiu din registrul comerțului, prin rezoluția directorului sau a persoanei desemnate pronunțată la cererea oficiului național al registrului comerțului [art. 237 alin. (8)].

Potrivit legii [art. 237 alin. (9)], încheierea de radiere se înregistrează în registrul comerțului, se comunică societății comerciale la sediul social, Agenției Naționale de Administrare Fiscală și direcțiilor generale ale finanțelor publice județene și a municipiului București, pe cale electronică, și se afișează pe pagina de internet a Oficiului Național al Registrului Comerțului și la sediul oficiului registrului comerțului de pe lângă tribunal, în raza căruia societatea își are înregistrat sediul.

Bunurile rămase din patrimoniul societății comerciale radiate din registrul comerțului revin asociaților în condițiile art. 237 alin. (8) și (9) din lege.

3.5. Efectele dizolvării societății comerciale

Principalele efecte care se produc ca urmare a dizolvării societății comerciale sunt: deschiderea procedurii lichidării și interdicția unor operațiuni comerciale noi. Se impune a fi reținut că dizolvarea nu are consecințe asupra personalității juridice a societății. Legea nr. 31/1990 stipulează în mod expres că societatea își păstrează personalitatea juridică pentru operațiunile lichidării, până la terminarea acesteia [art. 233 alin. (4)].

1. Deschiderea procedurii lichidării

Acest efect este reglementat de art. 233 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, potrivit căruia dizolvarea societății are ca efect deschiderea procedurii lichidării. Dizolvarea are loc fără lichidare în cazul fuziunii ori divizării totale a societății sau în alte cazuri prevăzute de lege. Prin urmare, cu excepțiile prevăzute de lege, dizolvarea atrage lichidarea patrimoniului societății comerciale în cauză.

2. Interdicția unor operațiuni comerciale noi

Potrivit dispozițiilor art. 233 alin. (2) din Legea, nr. 31/1990 din momentul dizolvării, directorii, administratorii, respectiv directoratul, nu mai pot întreprinde noi operațiuni. în caz contrar, aceștia sunt personal și solidar răspunzători pentru acțiunile întreprinse. Legea dispune că interdicția privind efectuarea de noi operațiuni se aplică din ziua expirării termenului fixat pentru durata societății ori de la data la care dizolvarea a fost hotărâtă de adunarea generală sau declarată prin sentință judecătorească [art. 233 alin. (3)].Așadar, în conformitate cu normele legale de mai sus, de la data dizolvării societatea comercială nu mai poate exercita comerțul specific obiectului său de activitate, ci doar va finaliza operațiunile comerciale aflate în curs de derulare. încălcarea acestei interdicții atrage răspunderea solidară a membrilor organelor de administrare și conducere ale societății.

Capitolul 4.

Lichidarea societăților comerciale

4.1. Principiile generale ale lichidării societăților comerciale

Lichidarea societății comerciale constă într-un ansamblu de operațiuni care au ca scop finalizarea operațiunilor comerciale aflate în curs la data dizolvării societății, încasarea creanțelor societății, transformarea bunurilor societății în bani, plata datoriilor societății și împărțirea activului net între asociați.

Lichidarea societăților comerciale este o procedură extrajudiciară, instanța poate fi sesizată doar pentru soluționarea cererii de numire a lichidatorilor (art. 262 din Legea nr. 31/1990) și pentru soluționarea opoziției asupra situației financiare [art. 263 și 268 alin. (2) din lege]. Mai trebuie reținut că operațiunile de lichidare a societății sunt efectuate de anumite persoane desemnate în acest sens – lichidatorii.

Lichidarea societăților comerciale este supusă unor principiile generale consacrate de Legea nr. 31/1990. Principiile generale ale lichidării societății comerciale sunt următoarele: personalitatea juridică a societății subzistă pentru nevoile lichidării; lichidarea societății se face în interesul asociaților; lichidarea societății este obligatorie, iar nu facultativă.

1. Personalitatea juridică a societății subzistă pentru nevoile lichidării

Legea nr. 31/1990 prevede în mod expres că societatea își păstrează personalitatea juridică pentru operațiunile lichidării, până la terminarea acesteia [art. 233 alin. (4)]. Consecința păstrării personalității juridice constă în faptul că pe durata lichidării societatea comercială își conservă atributele de identificare (firmă, sediu social, naționalitate), dispune de patrimoniul propriu care constituie în continuare gajul general al creditorilor și își păstrează organele de administrare și conducere (administratorii, directorii) până la intrarea în funcție a lichidatorilor [art. 252 din Legea nr. 31/1990].

În legătură cu organele societății, trebuie reținut că adunarea asociaților numește lichidatorii și stabilește puterile acestora în condițiile art. 262 și 264 din Legea nr. 31/1990.

În sfârșit, cenzorii exercită controlul asupra activității lichidatorilor, iar în cazul societății pe acțiuni administrată potrivit sistemului dualist, lichidatorii își îndeplinesc mandatul sub controlul consiliului de supraveghere [art. 253 alin. (5) din lege].

2. Lichidarea societății se face în interesul asociaților

În doctrina de specialitate se susține că principiul potrivit căruia lichidarea societății se face în interesul asociaților are mai multe argumente care rezultă din lege. în primul rând, lichidarea societății comerciale poate fi cerută numai de către asociați, cu excluderea creditorilor societății. Apoi, asociații sunt în drept să numească pe lichidatori și să le stabilească puterile (art. 255 din Legea nr. 31/1990). în fine, legea permite asociaților să stabilească prin actul constitutiv condițiile lichidării societății.

Cu toate acestea, trebuie avut în vedere că potrivit art. 256 din Legea nr. 31/1990, asociații nu pot primi nicio sumă de bani în contul părților ce li s-ar cuveni din lichidare înaintea achitării creanțelor creditorilor societății. Aceasta înseamnă că, în faza lichidării, interesele creditorilor sunt protejate.

3. Lichidarea societății este obligatorie, iar nu facultativă

În știința dreptului comercial s-a pus problema dacă lichidarea societății are un caracter obligatoriu ori facultativ. Această chestiune este acum tranșată de Legea nr. 31/1990, care în art. 233 prevede că dizolvarea societății are ca efect deschiderea procedurii lichidării. Prin urmare, lichidarea societății ajunsă în faza de dizolvare este obligatorie, și nu facultativă. în mod excepțional, în condițiile art. 233 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, dizolvarea are loc fără lichidare în cazul fuziunii ori divizării totale a societății.

4.2. Modificările produse de trecerea la faza de lichidare a societății comerciale

Trecerea societății comerciale în faza lichidării produce anumite modificări cu privire la existența acesteia. Principalele modificări produse de trecerea la faza de lichidare a societății privesc obiectul și scopul societății, organele de conducere și administrare ale societății și gestiunea societății comerciale.

1. Modificarea obiectului și scopului societății

În faza lichidării, activitatea societății se restrânge ia finalizarea operațiunilor comerciale aflate în curs de derulare. Legea [art. 233 alin. (2)] interzice organelor de administrare și conducere ale societății să întreprindă operațiuni noi, iar dacă angajează asemenea operațiuni, ei răspund personal și solidar.

În ceea ce privește scopul societății, în faza lichidării nu se urmărește realizarea și Împărțirea de profit, ci finalizarea operațiunilor de lichidare a societății.

2. Înlocuirea organelor de administrare și conducere ale societății cu lichidatorii

Potrivit dispozițiilor art. 252 alin. (1) administratorii și directorii, respectiv membrii directoratului, își exercită atribuțiile până la preluarea funcției de către lichidator. Per a contrario, rezultă că din momentul preluării funcției de către lichidator atribuțiile organelor de administrare și conducere ale societății încetează.

Potrivit legii, în termen de 30 de zile de la dizolvare vor fi numiți lichidatorii. Pentru a intra în funcție lichidatorii, actul de numire a lichidatorilor, menționând puterile conferite acestora sau sentința care îi ține locul, trebuie depus, prin grija lichidatorilor, la oficiul registrului comerțului, pentru a fi înscris de îndată și publicat în Monitorul Oficial al României [art. 252 alin. (1) lit. b)]. De asemenea, este supus publicității prin registrul comerțului și Monitorul Oficial orice act ulterior care ar aduce schimbări cu privire la persoana lor sau la puterile conferite acestora.

Numai după îndeplinirea formalităților de mai sus lichidatorii vor depune semnătura în registrul comerțului și vor exercita această funcție [art. 252 alin. (2)].

3. Predarea gestiunii societății

Odată cu trecerea la faza lichidării se realizează și predarea gestiunii de la organele de administrare și conducere ale societății către lichidator. În conformitate cu prescripțiile art. 253 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, îndată după intrarea lor în funcție, lichidatorii sunt obligați ca, împreună cu directorii și administratorii, respectiv cu membrii directoratului societății, să facă un inventar și să încheie un bilanț.

În cazul societății pe acțiuni sau în comandită pe acțiuni, administratorii, respectiv membrii directoratului trebuie să prezinte lichidatorilor o dare de seamă asupra gestiunii pentru perioada cuprinsă între data ultimei situații financiare aprobate și data începerii lichidării (art. 265 din lege).

Darea de seamă asupra gestiunii administratorilor, respectiv a directoratului, se va depune la oficiul registrului comerțului și se va publica în Monitorul Oficial, împreună cu bilanțul final de lichidare.

Mai trebuie precizat că, potrivit prevederilor art. 253 alin. (4), lichidatorii sunt obligați să primească și să păstreze patrimoniul societății, registrele ce li s-au încredințat de administratori, de membrii directoratului și actele societății. Lichidatorii sunt obligați, de asemenea, să țină un registru cu toate operațiunile lichidării, în ordinea datei lor.

4.3. Statutul lichidatorilor

Așa cum am arătat, lichidatorii sunt persoanele însărcinate cu efectuarea operațiunilor specifice lichidării societăților comerciale. Legea nr. 31/1990 consacră anumite reguli privind calitatea lichidatorilor, puterile lichidatorilor, natura juridică a funcției de lichidator, răspunderea lichidatorilor etc.

Potrivit dispozițiilor art. 253 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, lichidatorii pot fi persoane fizice sau persoane juridice. Lichidatorii persoane fizice sau reprezentanții permanenți – persoane fizice ale societății lichidatoare – trebuie să fie lichidatori autorizați în condițiile legii. Statutul juridic al lichidatorului este reglementat prin O.U.G. nr. 86/2006 privind organizarea activității practicienilor în insolvență.

Desemnarea lichidatorilor diferă în funcție de forma juridică a societății comerciale supusă lichidării. Astfel, numirea lichidatorilor în societățile în nume colectiv, în comandită simplă sau cu răspundere limitată va fi făcută de toți asociații. Dacă în contractul de societate nu se prevede altfel [art. 262 alin. (1) din lege]. În cazul societăților pe acțiuni, art. 264 dispune că numirea lichidatorilor se va face de adunarea generală cu majoritatea prevăzută pentru modificarea actului constitutiv care hotărăște lichidarea, dacă prin actul constitutiv nu se prevede altfel.

Pentru toate formele juridice de societate, dacă asociații nu realizează unanimitatea, respectiv majoritatea voturilor, numirea lichidatorilor va fi făcută de instanță la cererea oricărui administrator, respectiv a membrilor directoratului, sau de către asociați [art. 262 alin. (2) și art. 264 alin. (3) din Legea nr. 31/1990].

Reamintim că, în conformitate cu art. 252 alin. (2), actul de numire a lichidatorilor și puterile ce le-au fost conferite trebuie depus la oficiul registrului comerțului, prin grija lichidatorilor, pentru a fi înscris de îndată și publicat în Monitorul Oficial al României.

Din punct de vedere procesual, din momentul intrării în funcție a lichidatorilor nicio acțiune nu se poate exercita pentru societate sau contra acesteia decât în numele lichidatorilor sau împotriva lor.

Legea nr. 31/1990, în art. 253 alin. (2), dispune „lichidatorii au aceeași răspundere ca și administratorii, respectiv membrii directoratului". Aceasta înseamnă că natura juridică a funcției lichidatorilor este cea privind regulile referitoare la mandat și cele prevăzute în mod special de legea societăților comerciale. Așadar, mandatul lichidatorilor, ca și cel al membrilor organelor de conducere și administrare ale societății, are un conținut contractual și legal.

Se înțelege că și răspunderea lichidatorilor va fi supusă re .iilor care cârmuiesc răspunderea administratorilor, respectiv membrilor directoratului societății. în concret, răspunderea lichidatorilor va fi, după caz, civilă contractuală atunci când sunt încălcate obligații izvorâte din împuternicirile asociaților sau răspundere civilă delictuală ori răspundere penală pentru nerespectarea obligațiilor stabilite de lege.

Principalele atribuții ale lichidatorilor sunt reglementate de art. 255 din Legea nr. 31/1990. Textul de lege citat prevede că, în afară de puterile conferite de asociați, lichidatorii vor efectua și următoarele operațiuni:

a. stau în judecată în numele societății;

b. execută și termină operațiunile de comerț referitoare la lichidare;

c. vor vinde prin licitație publică imobile și orice avere mobiliară a societății;

d. efectuarea de tranzacții;

e. lichidarea și încasarea creanțelor societății;

f. contractarea de obligații cambiale, de împrumuturi neipotecare și îndeplinirea
oricăror acte necesare.De asemenea, potrivit prevederilor art. 260 alin. (4) din Legea nr. 31/1990, în termen de 60 de zile de la numire, lichidatorul trebuie să depună la oficiul registrului comerțului, pentru menționare în registrul comerțului, un raport privind situația economică a societății. Dacă, potrivit raportului, debitorul îndeplinește condițiile pentru deschiderea procedurii simplificate de insolvență, lichidatorul are obligația de a solicita deschiderea acestei proceduri în termen de 15 zile de la data depunerii raportului.

La împlinirea unui termen de 6 luni de la numire, lichidatorul trebuie să depună la oficiul registrului comerțului un raport privind stadiul operațiunilor de lichidare. Tot astfel, la împlinirea termenului de un an lichidatorul trebuie să depună la oficiul registrului comerțului un nou raport, însoțit, dacă este cazul, și de hotărârea instanței de prelungire a termenului de lichidare, pentru menționare în registrul comerțului [art. 260 alin. (5)].Pentru fiecare prelungire a termenului de lichidare, lichidatorul are obligația de a depune la oficiul registrului comerțului hotărârea instanței, precum și raportul privind stadiul operațiunilor de lichidare.Nerespectarea obligației de depunere a rapoartelor prevăzute de lege, mai sus menționate, constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 50 lei la 100 iei [art. 260 alin. (7)].

4.4. Lichidarea activului și pasivului societății comerciale

Așa cum s-a subliniat în doctrina de specialitate, scopul operațiunilor de lichidare a activului și pasivului societății este prefacerea bunurilor societății în bani și achitarea datoriilor societății. Eventualul activ net se va repartiza asociaților.

Lichidarea activului societății comerciale se realizează prin transformarea bunurilor societății în bani și încasarea creanțelor pe care societatea le are față de terți. Astfel, lichidatorii trebuie să vândă bunurile din patrimoniul societății în vederea obținerii sumelor de bani necesare achitării creanțelor creditorilor și restituirea către asociați a sumelor rămase în urma lichidării.

Potrivit prevederilor art. 255 alin. (1) lit. c), vânzarea tuturor bunurilor mobile și imobile trebuie efectuată prin licitație publică. în literatura de specialitate, se apreciază că anumite bunuri ale societății ar putea fi sustrase vânzării la licitație, dacă prin actul constitutiv s-a stabilit că bunurile în cauză vor reveni, în contul părților ce li s-ar cuveni din lichidare, asociaților care le-au adus ca aport în societate. Ca argument de text se aduce art. 252 alin. (4), care reglementează dreptul asociaților de a stabili prin actul constitutiv regulile de lichidare a societății.

Dacă societatea supusă lichidării are la rândul ei creanțe de încasat de la diferiți debitori, lichidatorii trebuie să se preocupe de încasarea acestora. Dacă este cazul, ei vor putea introduce acțiuni în judecată pentru realizarea creanțelor de la debitorii rău-platnici.

Cu sumele obținute din vânzarea bunurilor la licitație și din încasarea creanțelor de la diferiți debitori, lichidatorii vor plăti datoriile societății, existente în faza lichidării, în consecință, din valorificarea activului societății va fi acoperit eventualul pasiv al acesteia prin plata creanțelor creditorilor societății aflate în lichidare.

Pentru cazul în care activul societății nu este suficient pentru acoperirea pasivului, lichidatorii au la îndemână anumite acțiuni împotriva asociaților societății. Astfel, în conformitate cu art. 257 din Legea nr. 31/1990, lichidatorii care probează, prin prezentarea situației financiare anuale, că fondurile de care dispune societatea nu sunt suficiente să acopere pasivul exigibil, trebuie să ceară sumele necesare asociaților care răspund nelimitat sau celor care nu au efectuat integral vărsă-mintele, dacă aceștia sunt obligați, potrivit formei societății, să le procure sau, dacă sunt debitori față de societate, pentru vărsămintele neefectuate, la care erau obligați în calitate de asociați.

Coroborând prevederile textului citat cu cele ale art. 3 din Legea nr. 31/1990, înseamnă că lichidatorii vor putea urmări asociații societăților în nume colectiv și asociații comanditați în societatea în comandită simplă sau în comandită pe acțiuni, deoarece numai aceștia răspund nelimitat și solidar pentru obligațiile sociale. Asociații societății cu răspundere limitată, asociații comanditari și acționarii vor putea fi acționați de lichidatori în vederea întregirii activului societății aflate în lichidare, dar numai pentru cazul în care nu au efectuat integral vărsămintele la care s-a obligat.

Legea recunoaște și creditorilor societății aceleași drepturi de valorificarea a creanței lor împotriva asociaților societății aflate în curs de lichidare. în acord cu prevederile art. 259, creditorii societății au dreptul de a exercita contra lichidatorilor acțiunile care decurg din creanțele ajunse la termen, până la concurența bunurilor existente în patrimoniul societății, și numai după aceea de a se îndrepta împotriva asociaților, pentru plata sumelor datorate din valoarea acțiunilor subscrise sau din aceea a aporturilor la capitalul social.

Mai trebuie reținut că lichidatorii pot acoperi datoriile societății cu proprii lor bani. în cazul în care lichidatorii au achitat datoriile societății cu proprii lor bani, nu vor putea să exercite împotriva societății drepturi mai mari decât acelea ce aparțineau creditorilor plății (art. 258).

Cu sumele obținute din valorificarea activului societății vor fi plătite datoriile către creditorii societății. Dacă fondurile sunt insuficiente, așa cum am arătat și în cele anterioare, lichidatorii vor urmări pe asociații care răspund nelimitat și solidar pentru datoriile societății, precum și pe asociații care nu au vărsat întregul aport către societate.

În aceleași condiții, creditorii sociali pot acționa și ei pe asociații societăților care răspund nelimitat și solidar pentru datoriile societății, potrivit prevederilor art. 3 din Legea nr. 31/1990, dar și pe asociații care nu au efectuat vărsămintele către societate.

Se impune a fi reținut că, potrivit dispozițiilor art. 260 alin. (4) din Legea nr. 31/1990, lichidarea nu împiedică deschiderea procedurii de insolvență a societății. Din dispozițiile legii rezultă că lichidarea nu este incompatibilă cu procedura de insolvență. Din contră, împotriva unei societăți aflate în faza de lichidare se poate dispune deschiderea procedurii insolvenței, în condițiile Legii nr. 85/2006. Se înțelege că lichidarea societății împotriva căreia s-a declanșat procedura insolvenței se va realiza după regulile care guvernează această procedură.

4.5. Drepturile asociaților cuvenite din lichidarea societății comerciale

Am făcut precizarea în rândurile anterioare că activul societății aflate în lichidare este destinat în primul rând plății creditorilor acesteia. Numai în cazul în care rămâne un activ net în urma lichidării, asociații sunt îndreptățiți să primească contravaloarea acestuia. Asociații sunt îndreptățiți la restituirea activului net deoarece ei au contribuit la formarea patrimoniului societății prin aporturile vărsate în momentul constituirii sau ulterior, prin majorarea capitalului social.

Ca regulă, asociații sunt îndreptățiți la restituirea activului după achitarea datoriilor către creditorii societății. În acest sens, art. 256 din Legea nr. 31/1990 dispune că lichidatorii nu pot plăti asociaților nicio sumă în contul părților ce li s-ar cuveni din lichidare, înaintea achitării creditorilor societății.

Asociații vor putea cere însă ca sumele reținute să fie depuse la CEC ori la o altă bancă și să se facă repartizarea asupra acțiunilor sau părților sociale, chiar în timpul lichidării, dacă, în afară de ceea ce este necesar pentru îndeplinirea tuturor obligațiilor societății, scadente sau care vor ajunge la scadentă, mai rămâne un disponibil de cel puțin 10% din cuantumul lor [art. 256 alin. (2)]. In consecință, dacă societatea supusă lichidării are o situație financiară bună, cu respectarea condițiilor de mai sus, asociații pot primi plăți anticipate din contul plăților cuvenite din lichidare.

În conformitate cu prevederile art. 263 și art. 268 din Legea nr. 31/1990, după terminarea operațiunilor de lichidare a activului și pasivului societății, lichidatorii sunt obligați să întocmească situația financiară finală și să propună repartizarea activul net între asociați. Situația financiară astfel întocmită este supusă publicității.

Pentru societățile în nume colectiv, în comandită simplă și cu răspundere limitată, legea prevede că situația financiară finală se depune spre a fi înaintată și publicată pe pagina de internet a oficiului registrului comerțului. în cazul societăților pe acțiuni și în comandită pe acțiuni, situația financiară se va depune, pentru a fi menționată, la oficiul registrului comerțului și se va publica în Monitorul Oficial [art. 268 alin. (2) din lege].

Asociații nemulțumiți de întocmirea situației financiare și repartizarea activului net pot formula opoziție în condițiile art. 62 din Legea nr. 31/1990. Dreptul de a face opoziție împotriva situației financiare finale de lichidare și a propunerilor de repartizare este reglementat în mod expres de art. 263 și art. 268 din Legea nr. 31/1990 în favoarea tuturor asociaților, indiferent de forma juridică a societății.

Pe baza propunerilor de repartizare aprobate, asociații vor încasa sumele de bani ce li se cuvin în schimbul unei chitanțe de primire. Dacă sumele cuvenite acționarilor nu au fost încasate în termen de două luni de la publicarea situației financiare finale de lichidare, acestea vor fi depuse la CEC cu arătarea numelui și prenumelui asociatului în cauză.Am văzut în cele de mai sus că pentru realizarea lichidării bunurile societății vor fi valorificate prin vânzarea la licitație publică în vederea obținerii sumelor necesare plății creanțelor creditorilor societății. Am arătat, de asemenea, că anumite bunuri pot fi sustrase vânzării la licitație și restituite în natură către asociați. Este situația în care asociații, stabilind regulile lichidării, prin actul constitutiv au convenit ca anumite bunuri să nu facă obiectul vânzării pe calea licitației publice.Soluția are sprijin legal și în prevederile actualului Cod civil care, în art. 1946 prevede că, după plata datoriilor sociale, activul rămas este destinat rambursării aporturilor subscrise și vărsate de asociați, iar eventualul excedent constituie profit net și va fi repartizat între asociați proporțional cu participarea fiecăruia la beneficii, dacă nu s-a prevăzut altfel prin contractul de societate sau prin hotărârea asociaților.In doctrina de specialitate se susține că, în absența unei reglementări a partajului bunurilor societății în Legea nr. 31/1990, trebuie să apelăm la dispozițiile Codului civil privind contractul de societate. Art. 1.948 C. civ. prevede că împărțeala în natură a bunurilor societății se face potrivit regulilor privitoare la împărțeala bunurilor proprietate comună.

Ultimele operațiuni de lichidare a societății sunt cele care privesc radierea societății din registrul comerțului și luarea măsurilor de conservare a registrelor și celorlalte documente ale societății. închiderea lichidării și încetarea existenței societății ca persoană juridică pune și problema răspunderii pentru eventualele creanțe ale creditorilor sociali care nu au fost satisfăcute în cursul lichidării.

Așa cum am precizat și în cele de mai sus, lichidarea societății trebuie terminată în cel mult un an de la data dizolvării. Pentru motive temeinice, tribunalul poate prelungi acest termen cu perioade de câte 6 luni, dar nu cu mai mult de 24 de luni cumulat. Potrivit legii, lichidarea nu liberează pe asociați și nu împiedică deschiderea procedurii de faliment a societății.În conformitate cu dispozițiile art. 260 alin. (8) din Legea nr. 31/1990, în termen de 15 zile de la terminarea lichidării, lichidatorii vor depune la registrul comerțului cererea de radiere a societății din registrul comerțului, sub sancțiunea unei amenzi judiciare de 200 lei pentru fiecare zi de întârziere, care va fi aplicată de tribunalul în circumscripția căruia își are sediul comerciantul, în urma sesizării oricărei părți interesate, încheierea judecătorului prin care se dispune amendarea lichidatorului este executorie și poate fi atacată cu recurs. Sancțiunea prevăzută la art. 260 alin. (7) din lege (amenda de la 50 lei la 100 lei) se aplică și lichidatorului care nu introduce cererea de deschidere a procedurii insolvenței în termenul prevăzut de lege.Potrivit art. 260 alin. (10), dacă în termen de 3 luni de la expirarea termenului prevăzut de lege, prelungit de tribunal după caz, oficiul registrului comerțului nu a fost sesizat cu nicio cerere de radiere sau cu nicio cerere de numire a lichidatorului, societatea este radiată din oficiu din registrul comerțului. Radierea se dispune prin sentință a tribunalului comercial sau a secției comerciale a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul societății, pronunțată la cererea Oficiului Național al Registrului Comerțului, cu citarea societății și a Agenției Naționale de Administrare Fiscală și a direcției generale a finanțelor publice județene sau a municipiului București, după caz.Hotărârea judecătorească de radiere se comunică societății la sediul social, Agenției Naționale de Administrare Fiscală și direcției generale a finanțelor publice județene sau a municipiului București, după caz, și oficiului registrului comerțului unde este înregistrată, se înregistrează în registrul comerțului și se afișează pe pagina de internet a Oficiului Național al Registrului Comerțului și la sediul oficiului registrului comerțului de pe lângă tribunalul în a cărui circumscripție s-a aflat sediul social al societății [art. 260 alin. (11)].Bunurile rămase din patrimoniul societății radiate din registrul comerțului revin acționarilor, care răspund în limita valorii acestora pentru acoperirea creanțelor, conform prevederilor Codului de procedură civilă.Evidențele și documentele societății lichidate trebuie depuse pentru păstrare în condițiile legii. Legea consacră reguli privind păstrarea registrelor și actelor societății care diferă după forma juridică a societății. Aceste reguli sunt cuprinse în art. 261 din Legea nr. 31/1990.Potrivit acestui text de lege, după aprobarea socotelilor și terminarea repartiției, registrele și actele societății în nume colectiv, în comandită simplă sau cu răspundere limitată, ce nu vor fi necesare vreunuia dintre asociați, se vor depune la asociatul desemnat de majoritate.În societățile pe acțiuni și în comandită pe acțiuni, registrele prevăzute de art. 77 alin. (1) lit. a)-f) vor fi depuse la registrul comerțului la care a fost înregistrată societatea, unde orice parte interesată va putea lua la cunoștință de ele, iar restul actelor societății vor fi depuse la arhivele naționale.Registrele tuturor societăților vor fi păstrate timp de 5 ani [art. 261 alin. (3) din Legea nr. 31/1990].În doctrina de specialitate, s-a pus problema dacă după încetarea existenței societății mai există vreo răspundere pentru creanțele care nu au fost valorificate în cursul lichidării societății. Legea nr. 31/1990 nu reglementează în mod expres o astfel de situație. Aceasta prevede totuși, în art. 260 alin. (2), că lichidarea nu liberează pe asociați și nu împiedică deschiderea procedurii falimentului față de societate. Prevederile legii se referă la o societate aflată în lichidare, și nu la o societate radiată din registrul comerțului a cărei lichidare, prin ipoteză, s-a finalizat. Pentru aceste considerente se apreciază că, după lichidarea societății și radierea ei din registrul comerțului, creditorii sociali pot urmări numai pe asociații care au o răspundere nelimitată pentru obligațiile sociale.

Concluzii

Condiția necesară aplicării procedurii insolvenței este ca debitorii prevăzuți de art. 1 din Legea nr. 85/2006 să fie în stare de insolvență. în înțelesul Legii nr. 85/2006 (art. 3 pct. 1) insolvență este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide și exigibile. Din reglementarea legală se deduc elementele definitorii ale insolvenței, respectiv insuficiența fondurilor bănești disponibile și neplata datoriilor scadente.

Insolvență este starea debitorului care presupune lipsa ori insuficiența resurselor financiare necesare plății creanțelor creditorilor. în concret, un debitor se află în stare de insolvență dacă nu dispune de sume de bani cu care să-și plătească datoriile. Pentru aplicarea procedurii insolvenței, în reglementarea Legii nr. 85/2006 interesează lipsa fondurilor bănești, adică starea de insolvență, și nu dezechilibrul dintre activele și pasivele debitorului, insolvabilitatea. Neplata datoriilor scadente ca element definitoriu al insolvenței privește obligațiile care au ca obiect plata unor sume de bani, și nu orice fel de obligații ale debitorului. Trebuie reținut că nu interesează natura datoriilor în legătură cu care debitorul se află în incapacitate de plată. Datoriile pot fi de natură comercială, civilă, fiscală, salarială etc, importantă este neplata datoriilor constând în sume de bani, și nu natura juridică a acestora.

Pentru ca datoriile să fie apte a atrage starea de insolvență trebuie să fie certe, lichide și exigibile. Numai neplata datoriilor certe, lichide și exigibile justifică aplicarea procedurii insolvenței:

datoriile sunt certe când existența lor este neîndoielnică și rezultă dintr-un titlu executoriu ori din alte înscrisuri care emană ori sunt recunoscute de către debitor [art. 379 alin. (3) C. proc. civ.].

datoriile sunt lichide atunci când cuantumul lor este determinat [art. 379 alin. (4) C. proc. civ.].

datoriile sunt exigibile când au ajuns la scadență și pot fi valorificate.

Legea nr. 85/2006 instituie și o condiție care privește întinderea datoriilor pentru a se putea aplica procedura insolvenței. Astfel, pentru a fi introdusă cererea creditorului, cuantumul minim al creanței este de 45.000 lei, iar pentru salariați, de 6 salarii medii brute pe economie pe salariat (art. 3 pct. 12 din lege). Așadar, neplata datoriilor scadente ca element al insolvenței privește datoriile certe lichide și exigibile care se înscriu în cuantumul minim prevăzut de lege

Dizolvarea și lichidarea societăților comerciale constituie procedura prin care se realizează încetarea existenței societăților comerciale. Am văzut în cele de mai sus că societatea comercială se poate constitui pentru o durată determinată sau pentru o perioadă nelimitată în timp. În ambele cazuri însă societatea își poate înceta existența din diferite cauze reglementate de lege. încetarea existenței societății se realizează așadar prin dizolvarea și lichidarea acesteia. Rezultă că încetarea existenței unei societăți comerciale presupune parcurgerea a două faze: dizolvarea societății și lichidarea societății.

Faza dizolvării societății cuprinde anumite operațiuni care declanșează și pregătesc încetarea existenței societății, cu păstrarea personalității juridice dar cu interdicția de a întreprinde acțiuni comerciale noi.

Faza lichidării societății cuprinde acele operațiuni de lichidare a patrimoniului societății care privesc plata creditorilor și împărțirea soldului între asociați. În faza lichidării, societatea comercială își păstrează personalitatea juridică dar nu poate efectua decât operațiuni de lichidare a patrimoniului societății.

Dizolvarea societății poate fi hotărâtă de adunarea asociaților ori de instanța judecătorească. în mod excepțional, dizolvarea societății se produce în temeiul legii, în cazul expirării duratei de funcționare.

Așa cum s-a menționat în doctrina juridică de specialitate, întrucât operațiunile specifice dizolvării au numai rolul de a declanșa procesul de încetare a existenței comerciale, înseamnă că dizolvarea nu afectează personalitatea juridică a societății. Păstrarea personalității juridice este indispensabilă pentru îndeplinirea celorlalte operațiuni care privesc lichidarea patrimoniului societății în cauză.

Cauzele generale de dizolvare a societății comerciale sunt reglementate de art. 227-229 și art. 237 din Legea nr. 31/1990. Dispozițiile legale citate reglementează unele cauze de dizolvare generale și aplicabile tuturor societăților comerciale, dar și anumite cauze de dizolvare specifice unora dintre formele de societate.

a.) Trecerea timpului stabilit pentru durata societății

Așa cum am arătat când ne-am ocupat de constituirea societății, una din clauzele actului constitutiv este cea privind „durata societății". Când societatea este constituită pentru o perioadă determinată, aceasta se dizolvă la expirarea termenului stabilit pentru durata societății [art. 297 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 31/1990].

Așa cum am precizat, dizolvarea societății, ca urmare a expirării termenului stabilit pentru durata acesteia poate fi evitată prin prelungirea duratei societății, în condițiile art. 204 din Legea nr. 31/1990. Pentru acest caz, art. 227 alin. (2) prevede că asociații trebuie să fie consultați de către consiliul de administrație, respectiv de directorat, cu cel puțin 3 luni înainte de expirarea duratei societății, cu privire la eventuala prelungire a acesteia. în lipsa unei asemenea consultări, la cererea oricăruia dintre asociați, tribunalul poate dispune prin încheiere efectuarea unei consultări a asociaților în condițiile art. 119 alin. (3) din lege. Dacă nu se realizează consultarea asociaților în condițiile de mai sus, la expirarea duratei menționate în actul constitutiv orice persoană interesată sau Oficiul Național al Registrului Comerțului poate sesiza directorul oficiului registrului comerțului sau persoana desemnată pentru constatarea dizolvării societății [art. 227 alin. (3)].

Potrivit dispozițiilor art. 233 alin. (1) din lege, dizolvarea societății are ca efect deschiderea procedurii lichidării.

b.). Imposibilitatea realizării obiectului de activitate sau realizarea acestuia

În conformitate cu prevederile art. 227 alin. (1) lit. b), societatea se dizolvă în cazul imposibilității realizării obiectului de activitate sau realizarea acestuia. Doctrina de specialitate și jurisprudența în materie au considerat drept cauze de imposibilitate a realizării obiectului unei societăți situații precum: ivirea între asociați a unor neînțelegeri grave, care fac imposibilă desfășurarea activității societății; lipsa mijloacelor financiare necesare desfășurării activității; absența voinței asociaților de a conlucra pentru desfășurarea activității societății.Dizolvarea societății ca urmare a imposibilității realizării obiectului societății sau realizării acestuia are loc prin voința asociaților sau pe cale judecătorească, atunci când asociații nu se înțeleg.

c. ) Declararea nulității societății

Acest caz de dizolvare a societății este reglementat de art. 227 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 31/1990. Așa cum am arătat și în cele anterioare, nerespectarea cerințelor legale privind constituirea societății, reglementate de art. 56 din Legea nr. 31/1990, atrage nulitatea societății. Potrivit dispozițiilor art. 58 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, pe data la care hotărârea judecătorească de declarare a nulității a devenit irevocabilă, societatea încetează fără efect retroactiv și intră în lichidare.

d.) Hotărârea adunării asociaților

Societatea comercială se dizolvă prin hotărârea adunării generale a asociaților [art. 227 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990]. Dizolvarea și lichidarea societății comerciale prin hotărâre a adunării asociaților constituie expresia principiului libertății contractuale. Cum asociații sunt liberi să înființeze o societate comercială, tot astfel ei pot decide și dizolvarea și lichidarea societății în condițiile legii. Așa cum s-a precizat în literatura de specialitate, asociații sunt liberi să aprecieze motivele de dizolvare a societății.

Lichidarea societății comerciale constă într-un ansamblu de operațiuni care au ca scop finalizarea operațiunilor comerciale aflate în curs la data dizolvării societății, încasarea creanțelor societății, transformarea bunurilor societății în bani, plata datoriilor societății și împărțirea activului net între asociați.

Lichidarea societăților comerciale este o procedură extrajudiciară, instanța poate fi sesizată doar pentru soluționarea cererii de numire a lichidatorilor (art. 262 din Legea nr. 31/1990) și pentru soluționarea opoziției asupra situației financiare [art. 263 și 268 alin. (2) din lege]. Mai trebuie reținut că operațiunile de lichidare a societății sunt efectuate de anumite persoane desemnate în acest sens – lichidatorii.

Lichidarea societăților comerciale este supusă unor principiile generale consacrate de Legea nr. 31/1990. Principiile generale ale lichidării societății comerciale sunt următoarele: personalitatea juridică a societății subzistă pentru nevoile lichidării; lichidarea societății se face în interesul asociaților; lichidarea societății este obligatorie, iar nu facultativă.

Legea nr. 31/1990 prevede în mod expres că societatea își păstrează personalitatea juridică pentru operațiunile lichidării, până la terminarea acesteia [art. 233 alin. (4)]. Consecința păstrării personalității juridice constă în faptul că pe durata lichidării societatea comercială își conservă atributele de identificare (firmă, sediu social, naționalitate), dispune de patrimoniul propriu care constituie în continuare gajul general al creditorilor și își păstrează organele de administrare și conducere (administratorii, directorii) până la intrarea în funcție a lichidatorilor [art. 252 din Legea nr. 31/1990].

În legătură cu organele societății, trebuie reținut că adunarea asociaților numește lichidatorii și stabilește puterile acestora în condițiile art. 262 și 264 din Legea nr. 31/1990.

În sfârșit, cenzorii exercită controlul asupra activității lichidatorilor, iar în cazul societății pe acțiuni administrată potrivit sistemului dualist, lichidatorii își îndeplinesc mandatul sub controlul consiliului de supraveghere [art. 253 alin. (5) din lege].

În doctrina de specialitate se susține că principiul potrivit căruia lichidarea societății se face în interesul asociaților are mai multe argumente care rezultă din lege. în primul rând, lichidarea societății comerciale poate fi cerută numai de către asociați, cu excluderea creditorilor societății. Apoi, asociații sunt în drept să numească pe lichidatori și să le stabilească puterile (art. 255 din Legea nr. 31/1990). în fine, legea permite asociaților să stabilească prin actul constitutiv condițiile lichidării societății.

Cu toate acestea, trebuie avut în vedere că potrivit art. 256 din Legea nr. 31/1990, asociații nu pot primi nicio sumă de bani în contul părților ce li s-ar cuveni din lichidare înaintea achitării creanțelor creditorilor societății. Aceasta înseamnă că, în faza lichidării, interesele creditorilor sunt protejate.

În știința dreptului comercial s-a pus problema dacă lichidarea societății are un caracter obligatoriu ori facultativ. Această chestiune este acum tranșată de Legea nr. 31/1990, care în art. 233 prevede că dizolvarea societății are ca efect deschiderea procedurii lichidării. Prin urmare, lichidarea societății ajunsă în faza de dizolvare este obligatorie, și nu facultativă. în mod excepțional, în condițiile art. 233 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, dizolvarea are loc fără lichidare în cazul fuziunii ori divizării totale a societății.

Trecerea societății comerciale în faza lichidării produce anumite modificări cu privire la existența acesteia. Principalele modificări produse de trecerea la faza de lichidare a societății privesc obiectul și scopul societății, organele de conducere și administrare ale societății și gestiunea societății comerciale.

În faza lichidării, activitatea societății se restrânge ia finalizarea operațiunilor comerciale aflate în curs de derulare. Legea [art. 233 alin. (2)] interzice organelor de administrare și conducere ale societății să întreprindă operațiuni noi, iar dacă angajează asemenea operațiuni, ei răspund personal și solidar.

În ceea ce privește scopul societății, în faza lichidării nu se urmărește realizarea și Împărțirea de profit, ci finalizarea operațiunilor de lichidare a societății.

Potrivit dispozițiilor art. 252 alin. (1) administratorii și directorii, respectiv membrii directoratului, își exercită atribuțiile până la preluarea funcției de către lichidator. Per a contrario, rezultă că din momentul preluării funcției de către lichidator atribuțiile organelor de administrare și conducere ale societății încetează.

Potrivit legii, în termen de 30 de zile de la dizolvare vor fi numiți lichidatorii. Pentru a intra în funcție lichidatorii, actul de numire a lichidatorilor, menționând puterile conferite acestora sau sentința care îi ține locul, trebuie depus, prin grija lichidatorilor, la oficiul registrului comerțului, pentru a fi înscris de îndată și publicat în Monitorul Oficial al României [art. 252 alin. (1) lit. b)]. De asemenea, este supus publicității prin registrul comerțului și Monitorul Oficial orice act ulterior care ar aduce schimbări cu privire la persoana lor sau la puterile conferite acestora.

Numai după îndeplinirea formalităților de mai sus lichidatorii vor depune semnătura în registrul comerțului și vor exercita această funcție [art. 252 alin. (2)].

Odată cu trecerea la faza lichidării se realizează și predarea gestiunii de la organele de administrare și conducere ale societății către lichidator. În conformitate cu prescripțiile art. 253 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, îndată după intrarea lor în funcție, lichidatorii sunt obligați ca, împreună cu directorii și administratorii, respectiv cu membrii directoratului societății, să facă un inventar și să încheie un bilanț.

În cazul societății pe acțiuni sau în comandită pe acțiuni, administratorii, respectiv membrii directoratului trebuie să prezinte lichidatorilor o dare de seamă asupra gestiunii pentru perioada cuprinsă între data ultimei situații financiare aprobate și data începerii lichidării (art. 265 din lege).

Darea de seamă asupra gestiunii administratorilor, respectiv a directoratului, se va depune la oficiul registrului comerțului și se va publica în Monitorul Oficial, împreună cu bilanțul final de lichidare.

Mai trebuie precizat că, potrivit prevederilor art. 253 alin. (4), lichidatorii sunt obligați să primească și să păstreze patrimoniul societății, registrele ce li s-au încredințat de administratori, de membrii directoratului și actele societății. Lichidatorii sunt obligați, de asemenea, să țină un registru cu toate operațiunile lichidării, în ordinea datei lor.

Așa cum am arătat, lichidatorii sunt persoanele însărcinate cu efectuarea operațiunilor specifice lichidării societăților comerciale. Legea nr. 31/1990 consacră anumite reguli privind calitatea lichidatorilor, puterile lichidatorilor, natura juridică a funcției de lichidator, răspunderea lichidatorilor etc.

Potrivit dispozițiilor art. 253 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, lichidatorii pot fi persoane fizice sau persoane juridice. Lichidatorii persoane fizice sau reprezentanții permanenți – persoane fizice ale societății lichidatoare – trebuie să fie lichidatori autorizați în condițiile legii. Statutul juridic al lichidatorului este reglementat prin O.U.G. nr. 86/2006 privind organizarea activității practicienilor în insolvență.

Desemnarea lichidatorilor diferă în funcție de forma juridică a societății comerciale supusă lichidării. Astfel, numirea lichidatorilor în societățile în nume colectiv, în comandită simplă sau cu răspundere limitată va fi făcută de toți asociații. Dacă în contractul de societate nu se prevede altfel [art. 262 alin. (1) din lege]. În cazul societăților pe acțiuni, art. 264 dispune că numirea lichidatorilor se va face de adunarea generală cu majoritatea prevăzută pentru modificarea actului constitutiv care hotărăște lichidarea, dacă prin actul constitutiv nu se prevede altfel.

Pentru toate formele juridice de societate, dacă asociații nu realizează unanimitatea, respectiv majoritatea voturilor, numirea lichidatorilor va fi făcută de instanță la cererea oricărui administrator, respectiv a membrilor directoratului, sau de către asociați [art. 262 alin. (2) și art. 264 alin. (3) din Legea nr. 31/1990].

Reamintim că, în conformitate cu art. 252 alin. (2), actul de numire a lichidatorilor și puterile ce le-au fost conferite trebuie depus la oficiul registrului comerțului, prin grija lichidatorilor, pentru a fi înscris de îndată și publicat în Monitorul Oficial al României.

Din punct de vedere procesual, din momentul intrării în funcție a lichidatorilor nicio acțiune nu se poate exercita pentru societate sau contra acesteia decât în numele lichidatorilor sau împotriva lor.Legea nr. 31/1990, în art. 253 alin. (2), dispune „lichidatorii au aceeași răspundere ca și administratorii, respectiv membrii directoratului". Aceasta înseamnă că natura juridică a funcției lichidatorilor este cea privind regulile referitoare la mandat și cele prevăzute în mod special de legea societăților comerciale. Așadar, mandatul lichidatorilor, ca și cel al membrilor organelor de conducere și administrare ale societății, are un conținut contractual și legal.

Se înțelege că și răspunderea lichidatorilor va fi supusă re .iilor care cârmuiesc răspunderea administratorilor, respectiv membrilor directoratului societății. în concret, răspunderea lichidatorilor va fi, după caz, civilă contractuală atunci când sunt încălcate obligații izvorâte din împuternicirile asociaților sau răspundere civilă delictuală ori răspundere penală pentru nerespectarea obligațiilor stabilite de lege.Principalele atribuții ale lichidatorilor sunt reglementate de art. 255 din Legea nr. 31/1990. Textul de lege citat prevede că, în afară de puterile conferite de asociați, lichidatorii vor efectua și următoarele operațiuni:

a. stau în judecată în numele societății;

b. execută și termină operațiunile de comerț referitoare la lichidare;

c. vor vinde prin licitație publică imobile și orice avere mobiliară a societății;

d. efectuarea de tranzacții;

e. lichidarea și încasarea creanțelor societății;

f. contractarea de obligații cambiale, de împrumuturi neipotecare și îndeplinirea
oricăror acte necesare.De asemenea, potrivit prevederilor art. 260 alin. (4) din Legea nr. 31/1990, în termen de 60 de zile de la numire, lichidatorul trebuie să depună la oficiul registrului comerțului, pentru menționare în registrul comerțului, un raport privind situația economică a societății. Dacă, potrivit raportului, debitorul îndeplinește condițiile pentru deschiderea procedurii simplificate de insolvență, lichidatorul are obligația de a solicita deschiderea acestei proceduri în termen de 15 zile de la data depunerii raportului.

La împlinirea unui termen de 6 luni de la numire, lichidatorul trebuie să depună la oficiul registrului comerțului un raport privind stadiul operațiunilor de lichidare.

Studiu de caz – Dizolvarea si lichidarea

SC ALCO SA

PREAMBUL

Actul de constituire cu privire la constituirea societății pe acțiuni SC. “ALCO” SA denumită în continuare “Societate”, este elaborat în conformitate cu cerințele Codului Civil al Romaniei conform Legii nr. 31/1990 (publicatã în monitorul Oficial nr.126 – 127 din 17 noiembrie 1990 ), cu alte acte normative.

DISPOZIȚII GENERALE

Fondatori:

• Popescu P.

• Ionescu M.

• Andrei D.

denumiți în continuare «Acționari»

Denumirea societatii:

Denumirea societatii este “Societatea Comerciala ALCO S.A.”. Sediul social este in Strada Depozitelor ,numarul 38, Arad , judetul Arad, Romania. Sediul social poate fi mutat intr-o alta localitate din Romania in baza hotararii Adunarii generale. ALCO poate infiinta reprezentante, filiale, sucursale sau agentii in Romania sau strainatate prin decizia Adunarii generale.

Durata societății:

Durata de functionare a societatii ALCO este nelimitata, cu incepere de la data inregistrarii la “Camera de Comert si Industrie”.

Forma juridică a societății:

Societatea comerciala “ALCO S.A.” este persoana juridica romana, avand forma juridica de societate pe actiuni, constituita in conformitate cu legislatia din Romania. ALCO va avea dreptul, in nume propriu, sa incheie contracte, sa dobandeasca si sa instraineze drepturi patrimoniale si nepatrimoniale, sa isi asume si sa indeplineasca obligatii, sa actioneze si sa fie actionata in judecata in instante de drept comun sau de arbitraj. ALCO va opera un set independent de registre contabile, alcatuite in conformitate cu legislatia romana. Va fi raspunzatoare pentru indeplinirea obligatiilor sale numai in masura activelor detinute. S.C.”ALCO S.A.” va avea o stampila si antet pentru corespondenta, care vor fi aprobate de Consiliul de Administratie.

Managementul si organizarea firme :

Organele de conducere – Organele de conducere ale societatii “ALCO” sunt Adunarea Generala a Actionarilor(AGA), Consiliul de Administratie si Comitetul de Directie.

Adunarea Generala – Este organul suprem de conducere al societatii “ALCO”. Adunarea generala a actionarilor poate fi ordinara si extraordinara. Adunarea generala ordinara va fi convocata o data pe an la sediul social, cel mai tarziu la trei luni de la incheierea exercitiului financiar. Adunarea generala extraordinara poate fi convocata ori de cate ori este necesar.

Consiliul de administratie – Societatea “ALCO S.A.” este condusa de un Consiliu de administratie format din cinci pana la sapte membrii numiti de Adunarea generala.Consiliul de administratie va exercita toate atributiile societatii pentru realizarea obiectului sau de activitate, cu exceptia restrictiilor ce ar putea fi prevazute de prezentul act constitutiv sau de hotararile Adunarilor generale ale societatii “ALCO”. Administratorii pot fi actionati in instanta de catre creditorii societatii”ALCO S.A.” numai dupa ce au fost initiate procedurile de lichidare. Administratorii pot fi de orice nationalitate. Administratorii vor forma un Consiliu de administratie. Consiliul de administratie va alege un presedinte si un vice-presedinte din randul membrilor sai, care vor reprezenta societatea comerciala “ ALCO S.A. “, in mod solidar sau individual, in relatiile cu tertii, asa cum stabileste Adunarea Generala ordinara. Presedintele Consiliului de administratie va prezida sedintele Consiliului dar in lipsa acestuia sedintele vor fi prezidate de vice-presedinte.

Directorii executivi – Administratorii pot incredinta spre conducere anumite activitati ale societatii “ ALCO S.A. “ unuia sau mai multor directori executivi angajati de societate. Directorii executivi sunt subordonati Directorului general. Directorii executivi nu pot fi membrii ai Consiliului de Administratie.

In cadrul executarii drepturilor si indeplinirii obligatiilor, directorii executivi vor fi raspunzatori pentru conducerea de zi cu zi a activitatii “ ALCO “, incluzand:

dezvoltarea strategiei activitatilor “ALCO” si obtinerea aprobarii Consiliului de administratie;

stabilirea si realizarea obiectivelor financiare, inclusiv profitabilitatea, fluxul de numerar si ratele de crestere;

recrutarea candidatilor pentru principalele functii de conducere;

informarea Consiliului de administratie in legatura cu desfasurarea activitatii.

Directorii executivi vor notifica Consiliului de administratie asupra tuturor neregularitatilor gasite in exercitarea functiei sale de supraveghere.

Diagnostic comercial. Alcatuirea activitatii, furnizorilor si clientilor:

Capitalul social al S.C. “ ALCO S.A. “ – Capitalul social se ridica la 125.000 si este impartit in 50.000 de actiuni nominative, fiecare avand valoarea nominala 2,5 ron. Actionarii, aporturile subscrise si varsate in numerar la capitalul social al S.C. “ALCO S.A.”, sunt dupa cum urmeaza:

“ Cim S.A. “ subscrie 303.000 de actiuni, cu o valoare nominala de 2,5 ron si o valoare totala de 757.500 ron.

Societatea de Investitii Financiare Arad subscrie 95100 de actiuni, cu naloarea nominala de 2,5 ron si o valoare totala de 237.750 ron.

Alte persoane subscriu 34.500 de actiuni, cu o valoare nominala de 2,5ron si o valoare totala de 86.250 ron.

Din acest capital social “ ALCO “ participa la alte societati comerciale cu 5790 ron, dupa cum urmeaza:

la SECO S.A. cu 2100 ron, reprezentand 4200 de actiuni;

la SELCU S.A. cu 350 ron, reprezentand 1700 de actiuni;

la NORDCO S.A. cu 1050 ron, reprezentand 2160 de actiuni;

la APARTAMENTUL S.A. cu 1390 ron, reprezentand 2780 de actiuni;

la INSTAG S.A. cu 320 ron, reprezentand 640 de actiuni;

la INFCON S.A. cu 50 ron, reprezentand 100 de actiuni

Obiectul de activitate al S.C. “ ALCO “ S.A. ( structura sortimentala a produselor oferite)

Activitatea de baza a S.C. “ALCO” S.A. este urmatoarea – produse:

Betoane si mortare;

Agregate formate din: balast si sorturi

Activitatea auxiliara cuprinde:

transport betoane ( cu autobetoniere );

transport ciment;

transport agregate (cu autobasculante );

pompare ( pompe beton);

mentenenta ( intretinere si reparatii );

laborator ( preparare betoane si agregate ).

Activitatea generala a societatii este urmatoarea:

Sector administrativ care se compune din :

Directia financiara si administrativa;

Directia tehnica;

Directia generala.

Sector marketing si vanzari:

S.C. “ALCO” S.A. a avut in profilul activitatii sectoare ca:

– prestari servicii cu utilaje de constructii si mijloace de mecanizare in tara si in strainatate;

prestari servicii de transporturi marfa si tehnologii interne si internationale;

prestari servicii de transporturi de persoane;

extragere, prelucrare si comercializare agregate miniera de balastiera;

productie, prestari servicii si comercializare betoane si mortare;

reparatii de toate gradele si lucrari de Service pentru utilajele, mijloacele de transport, mijloacele de mecanizare, autoturismele din dotare;

– productie si comercializare utilaje de mica si medie complexitate;

productie, prestari servicii si comercializare confectii metalice si din lemn.

In urma restructurarii si privatizarii societatea a ramas cu profilul de baza si anume: fabricarea de betoane, mortare, agregate si sorturi.

Relatiile S.C. ALCO S.A. cu furnizorii si clientii:

Societatea comerciala “ALCO” S.A. prin profilul sau de fabricatie si prin amplasamentul pe care il are este o unitate care produce materie prima ca mortarul si betonul.

Principalii clienti ai S.C. “ALCO” S.A. sunt:

a) Argecom care in ultimii trei ani “ALCO” le-a livrat o cantitate de mortar si beton de 12800 m.c.

b) Conarg, in care ALCO le-a livrat beton si mortar de 20300 m.c.

c) Instag ,care a primit o cantitate de mortar si beton de 5800 m.c.

d) Apartamentul , la care ALCO le-a livrat o cantitate de 9200 m.c.

e) Nordco, la care ALCO le-a livrat o cantitate de 12220 m.c., iar restul fiind persoane fizice.

Societatea este prezentata pe piata interna a judetului ca una cu cel mai mare grad de seriozitate, servire ireprosabila, transport rapid si o analiza a mortarului si betonului in laborator propriu pentru calitatea produselor.

Pentru realizarea produselor S.C.”ALCO” S.A. se aprovizioneaza cu materie prima de la:

Cim – Campulung ;

Cedru & Melan

si statiile de sortare proprii.

La data de 20 ianuarie 20013 s-a hotarat dizolvarea prin lichidarea voluntara a SC ALCO SA in urma deciziei asociatiilor societatii.

Astfel au loc următoarele operațiuni:

Inventarierea și evaluarea elementelor de activ și pasiv ale societății, înregistrarea rezultatelor inventarierii și evaluării;

Întocmirea situațiilor financiare de către societatea care urmează să se lichideze, în funcție de rezultatele inventarierii și evaluării;

Stabilirea de către AGA a operațiunilor care urmează să fie efectuate de către lichidator;

Valorificarea elementelor de activ;

Achitarea datoriilor societății comerciale către:

– bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetul fondurilor sociale;

– salariați;

– alți terți (furnizori, creditori diverși, etc.)

Stabilirea rezultatului lichidării;

Calcularea, retinerea și virarea obligațiilor fiscale (impozit pe profit și impozit pe dividende,TVA)

Întocmirea bilanțului de partaj;

Efectuarea partajului capitalului propriu.Partajul constă în împărțirea activului net rezultat din lichidare, între asociații/acționarii societății în funcție de prevederile actului constitutiv, hotărârii AGA și cota de participare la capitalul social.

Astfel, Societatea comercială „ALCO” prezintă înainte de lichidare următoarele elemente patrimoniale:

mijloace fixe 100.000 ron

amortizarea mijloacelor fixe 40000 ron

stocuri 85000 ron

disponibilități în conturile bancare 30.000 ron

capital social 125.000 ron.

rezerve legale consituite 10.000 ron

datorii comerciale 30.000 ron

datorii la bugetul de stat 10.000 ron

Inventarierea și evaluarea elementelor de activ și pasiv ale societății, înregistrarea rezultatelor inventarierii și evaluării;

In urma inventarierii elementelor de activ și pasiv nu s-au constatat diferențe; mijloacele fixe au fost evaluate la 65.000 ron

Operațiuni contabile

Inregistrarea diferențelor din reevaluare ca diferență între valoarea reevaluată și valoarea netă contabilă ( 65.000 ron.-(100.000 ron.-40.000 ron.))

212 = 105 – 5.000 ron

Mijloace fixe Rezerve din reevaluare

Întocmirea situațiilor financiare de către societatea care urmează să se lichideze, în funcție de rezultatele inventarierii și evaluării;

Stabilirea de către AGA a operațiunilor care urmează să fie efectuate de către lichidator;

AGA a stabilit că lichidatorul poate întreprinde toate operațiunile necesare valorificării activelor, plata datoriilor și împărțirea activului net asociaților.

Valorificarea elementelor de activ;

vânzarea mijloacelor fixe cu suma de 70.000 ron

461 = % – 83.300 ron

7583 – 70.000 ron

Debitori diverși Venituri din vânzarea activelor și alte operații de capital

4427 – 13.300 ron

TVA colectată

scoaterea din gestiune a mijlocului fix vândut

% = 212 – 105.000 ron

Imobilizări corporale

281 – 40.000 ron

Am.imob.corporale

– 65.000 ron

Ch.cu activele cedate și alte op.de capital

încasarea cv mijl.fix vândut

512 = 461 – 83.300 ron

Conturi curente la bănci Debitori diverși

vânzarea stocurilor la prețul de 60.000 ron.

vânzarea stocurilor

4111 = % – 71.400 ron

Clienți 701 – 60.000 ron

Ven.din vanz.stocurilor

4427 – 11.400 ron

descărcarea de gestiune

601 = 301 – 50.000 ron

Ch.privind stocurile Stocuri

încasarea cv. stocurilor vândute

512 = 4111 – 71.400 ron.

Conturi curente la bănci Clienți

Achitarea datoriilor societății comerciale

% = 512 – 40.000 ron

Conturi curente la bănci

401 30.000 ron.

Datorii comerciale

448 10.000

Datorii către buget

Stabilirea rezultatului lichidării

Rezultatul lichidării = Veniturile din valorificarea activelor – Cheltuielile legate de lichidare și plata datoriilor

– onorariul lichidatorului este de 2.000 ron. și a fost achitat prin bancă(lichidatorul nu este plătitor de TVA);

– înregistrarea cheltuielilor cu onorariul lichidatorului:

622 = 512 2.000 u.m.

Ch.cu com.și onorariile Conturi curente la bănci

stabilirea rezultatului lichidării :

121 = % 117.000 ron.

65.000 ron.

601 50.000 ron

2.000 ron

% = 121 130.000 ron

70.000 ron.

701 60.000 ron

– rezultatul lichidării = 130.000 – 117.000 = 13.000 ron

Calcularea, retinerea și virarea obligațiilor fiscale (impozit pe profit și impozit pe dividende,TVA)

– stabilirea impozitului pe profit aferent rezultatului lichidării (cota de impozitare = 16%)

13.000 ron. x 16% = 2.080 ron

– înregistrarea impozitului pe profit:

691 = 441 2.080 ron

Cheltuieli cu imp.pe profit Imp.pe profit

stabilirea TVA de plată

4427 = 4423 24.700 ron

impozitarea rezervei legale (rezerva legală a fost dedusă la calculul impozitului pe profit, ori orice rezervă legală distribuită participanților, asociaților trebuie impozitată (art.22, alin 5). din Codul fiscal));

rezerva legală 10.000 ron. x 16% = 1.600 ron

691 = 441 1.600 u.m.

Cheltuieli cu imp.pe profit Imp.pe profit aferent rez.legale

impozitarea rezervei din reevaluare(art.22, alin 5) din Codul fiscal)

rezerva din reevaluare 5.000 ron. x 16% = 800 ron.

691 = 441 800 ron

Cheltuieli cu imp.pe profit Imp.pe profit aferent rez.legale

achitarea impozitului pe profit calculat și a TVA :

impozit pe profit total = 2.080 + 1.600 + 800 = 4.480 ron

% = 512 29.180 ron.

4.480 ron

4423 24.700 ron

– trecerea rezervelor din reevaluare la rezerve

105 = 106x 5.000 ron

Întocmirea bilanțului de partaj;

Efectuarea partajului capitalului propriu.Partajul constă în împărțirea activului net rezultat din lichidare, între asociații/acționarii societății în funcție de prevederile actului constitutiv, hotărârii AGA și cota de participare la capitalul social.

Capitalul propriu = Total activ – Total datorii = 91.000 ron

înregistrarea partajului:

partajul capitalului social

1012 = 456 125.000 ron

– partajul rezervelor

106 = 456 15.000 ron.

– partajul profitului net

121 = 456 6.000 ron

reținerea impozitului pe dividende

Presupunem că acționarii sunt persoane fizice rezidente (cota imp.pe dividende este de 5%)

456 = % 1.050 ron.

4461 750 ron

Imp. Pe dividende asupra rezervelor

4462 300 u.m.

Imp. Pe dividende asupra profitului

– virarea impozitului pe dividende

% = 512 1.050 ron

446x 750 ron.

446y 300 ron

– achitarea activului net rezultat în urma lichidării către acționari

456 = 512 89.950 ron.

Observații:

– în practica contabilă din alte țări este recomandată utilizaea unor conturi particulare în operațiunile de lichidare.Exemplu:

– ct.128 „ Rezultatul lichidării”

– ct. 673 „ Cheltuieli extraordinare privind lichidarea”

– ct. 773 „ Venituri extraordinare privind lichidarea”

– unii autori recomandă următoarea înregistrare referitoare la impozitarea rezevelor care anterior au fost deduse din profitul impozabil:

– partajul rezervelor

– 106 = 456

– impozitarea rezervelor

– 456 = 441

Impozitarea rezervelor s-a făcut pe baza cheltuielilor cu impozitul pe profit, diminuându-se astfel profitul din lichidare și, ca urmare profitul din lichidare care urmează a fi repartizat participanților va fi mai mic impozitul calculat, fără a se modifica însă activul net de repertizat participanților.

Bibliografie

[1.] Angheni S.,Volonciu M. Stoica C.,2014, Drept comercial, ediția a III-a, Editura AII Beck, București.

[2.]. Angheni S., Volonciu M., Stoica C.,2015, Drept comercial, Editura Universitară, București.

[3.] Băcanu I.,1994,Mărirea capitalului social al societăților comerciale,Editura Lumina Lex,București.

[4.] Căpățână O.,2008, Societățile comerciale, Editura All,București.

[5.] Cărpenaru Stanciu D.și colaboratorii, 2001, Societățile comerciale – reglementare, doctrină, jurisprudență, Editura AII București.

[6.]. Cărpenaru Stanciu D,2015, Drept comercial român, ediția a V-a, Editura AII Beck, București.

[7.] Florescu A.P. și colaboratorii ,2008,Drept societar,Ed.Editura Socec,București.

[8.] Mazilu D. 2013,Dreptul comerțului internațional,Ed.Lumina Lex,București ;

[9.] Popescu R.,2012, Contractul de intermediere în comerțul exterior al României,Editura Academiei,București.

[10.] . Șandru D.M. 2009,Drept comercial românesc,Ed.Sylvi,București.

[11.] Tărchilă P.,Micle I.,Drept comercial românesc,2016,Editura Orizonturi Universitare,Timișoara.

[12.] Turcu I., 2008, Teoria și practica dreptului comercial român, 2 vol., Editura Lumina Lex, București.

[13.] Vonica R.P. 2010 ,Dreptul societăților comerciale ,Editura Holding,București.

[14.] Zlătescu V. D, 2010, Garanțiile creditorului, Editura Academiei ,București.

Declarație,

Subsemnatul – REDIȘ V. VIOREL-LUCIAN ,declar pe propria –mi răspundere că lucrarea intitulată: „FALIMENTUL SOCIETĂȚILOR COMERCIALE ”, la disciplina Dreptul Afacerilor îmi aparține , nu a fost plagiată iar la întocmirea ei nu am consultat alte izvoare și materiale , în afara celor menționate la bibliografie,în conținutul lucrării și în notele de subsol.

Absolvent,