Procedura Eliberarii Acordului Si Autorizatiei de Mediu

Procedura eliberarii acordului si autorizatiei de mediu

C U P R I N S

Prefață

INTRODUCERE

Capitolul I. Considerente istorice – Aparitia dreptului de mediu

1.1. Cateva consideratii istorice

1.2. Dreptul national al mediului (izvoare

Capitolul II. Acordul si autorizatia de mediu

2.1.1 Procedura obtinerii acordului si a autorizatiei de mediu

2.1.1. Cea mai buna lege este aceea care da rezultate satisfacatoare

2.1.1.1. Acordul de mediu

2.1.1.2. Autorizatia de mediu

2.1.2. Procedura obtinerii acordului si a autorizatiei de mediu

2.2. Obligativitatea de a se supune normelor europene

Capitolul III. Dreptul mediului si societatea: "Construirea canalului Bâstroe"

3.1. Istorie

3.2. Starea de fapt. Implicațiile ecologice ale realizării proiectului

CONSIDERAȚII FINALE

4.1. Concluzii.

4.2. Propuneri.

Bibliografie

PREFATA

( sau ARGUMENT, sau CUVÂNT ÎNAINTE )

INTRODUCERE

Considerente istorice – Aparitia dreptului de mediu

Chiar din prima pagină se recomandă să se menționeze sursele bibliografice, în Note de subsolși să se asigure corespondența biunivocă între acestea și lucrările din BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

Capitolul I. Considerente istorice – Aparitia dreptului de mediu

Cateva consideratii istorice

Conturarea actuala a acestei ramuri a dreptului, oricat de noua ar fi ea si oricat de moderna, la o privire mai atenta isi poate gasi izvoarele “primare” inainte de uimitorul secol XX. Texte juridice de la sfarsitul secolului al XIX-lea si inceputul secolului pe care tocmai l-am incheiat se ingrijeau de protectia vanatului si de terenurile de vanatoare, de anumite reguli de salubritate si igiena 747h73h urbana, de promovarea unei agriculturi care sa respecte o serie de reguli ce nu intrau in dezacord cu natura.

Istoria dreptului, privita din punctul de vedere al cercetatorului care cauta radacinile dreptului mediului in reglementarile care, la vremea respectiva, apartineau net altor ramuri de drept, poate sa ne furnizeze numeroase exemple de conservare si gestionare a resurselor naturale biotice.

Dar ceea ce numim, astazi, dreptul mediului, reflecta o viziune contemporana colectiva si globala a problematicii mediului. Asa dupa cum am mai aratat, finalitatea acestuia este constituita de protectia impotriva poluarii si a altor efecte negative datorate activitatilor antropice si de prezervarea resurselor naturale. Existenta sa a fost determinata de politicile nationale si internationale care au avut ca obiectiv protectia mediului si asumarea de catre stat a acestor sarcini de interes general.

Dreptul mediului este insotit de constiinta colectiva contemporana, ca expresie a unei miscari mondiale de opinie publica, care, desigur prefigureaza intr-un viitor nu prea indepartat recunoasterea unui drept universal al mediului.

Tinand seama de tineretea si de caracterul universal al dreptului mediului, este firesc ca acesta sa prezinte un interes major pentru intreaga planeta. Astfel, experienta legislativa si conceptele doctrinei, chiar mai presus decat configuratia sistemelor economice, culturale si sociale diferite, pun, in fapt, aceeasi problema, aceea a categoriilor de norme juridice de care avem nevoie pentru un mediu viabil.

De asemenea, activitatea diferitelor organizatii internationale deosebit de penetrante in materie a condus la internationalizarea luptei pentru protectia mediului si la crearea unei solidaritati intre popoare. Ca urmare a Conferintei de la Stockholm din 1972, urmata, dupa 20 de ani, de Conferinta pentru Mediu si Dezvoltare de la Rio de Janeiro din 1992, majoritatea statelor lumii s-au angajat la nivel international sa indeplineasca un Plan de masuri (Agenda 21), care are in vedere intreaga planeta.

Mentionam, insa, ca la 10 ani de la Conferinta de la Rio a avut loc Reuniunea Mondiala la varf, tot sub egida ONU, avand ca obiectiv declarat un bilant al rezultatelor obtinute in cei 10 ani si amplificarea cooperarii internationale pentru realizarea in fapt a documentelor adoptate la Rio si in special a Agendei 21 privind dezvoltarea durabila.

S-au adoptat in acest sens Declaratia de la Johanesburg privind dezvoltarea durabila si Planul de punere in aplicare.

Documentele adoptate pot pune in evidenta urmatoarele aspecte:

– dezvoltarea durabila ca element principal al agendei internationale, cu corolarul sau, protectia mediului;

– lupta impotriva saraciei;

– folosirea resurselor naturale.

Cu alte cuvinte notiunea de dezvoltare durabila imbratiseaza toate aceste aspecte, fiind o notiune integratoare.

Pasi concreti ii reprezinta stabilirea unui fond mondial pentru eradicarea saraciei si un Parteneriat pentru dezvoltarea Africii in scopul sprijinirii nevoilor de dezvoltare, parteneriatul intre guverne, oameni de afaceri si societatea civila (concretizarea resurselor financiare inainte si in timpul reuniunii, cifrate la aproximativ 300 miloane dolari SUA) pentru Declaratia de la Johanesburg – dezvoltarea durabila (37 puncte) desigur fara forta juridica, la fel cu toate declaratiile, reprezinta totusi un izvor de drept prin respectarea sa in cadrul mecanismelor de cooperare si prin patrunderea „spiritului” acestui act cu caracter programatic in prevederile tratatelor si conventiilor internationale. Planul de punere in aplicare cuprinde o serie de aspecte politice, strategice, administrative, juridice pentru realizarea principiilor si obiectivelor dezvoltarii durabile stabilite in Declaratia de principii si in Agenda 21 adoptate la Rio de Janeiro in 1992.

Ca remarca personala, „Rio +10” pare o veriga mai slaba a conferintelor mondiale organizate de Natiunile Unite, mai ales prin faptul ca nu s-a izbutit adoptarea unor masuri obligatorii atat de necesare pentru protectia si conservarea mediului la nivel mondial.

Organizatia Natiunilor Unite a constituit, inca de la Conferinta de la Stockholm, pe plan institutional, Programul Natiunilor Unite pentru Mediu (PNUE), care permite la nivel mondial nu numai coordonarea tehnica si stiintifica (cercetarea), dar si armonizarea sub aspectul dreptului.

La nivel regional, o asemenea sarcina este completata de activitatea desfasurata de Uniunea Europeana si de Consiliul Europei.

Deloc de neglijat, in acest proces, sunt cele doua caractere ale dreptului mediului si anume:

– vocatia universala a acestuia, si

– caracterul tehnic al normelor.

Acestea conduc la utilizarea metodelor comparative si la uniformizarea normelor de drept, sub presiunea opiniei publice, pe de o parte si prin necesitatea inscrierii normelor in cadrul acelorasi parametri tehnici si stiintifici, pe de alta parte.

Cat priveste Romania, prin incheierea Acordului de aderare cu Comunitatile Europene, armonizarea legislativa cu cea a UE este o obligatie asumata si o conditie de aderare.

Dreptul international al mediului ca sursa a dreptului national

Numeroasele texte internationale care au ca obiect protectia mediului se concretizeaza in conventii internationale, rezolutii obligatorii ale organelor internationale (hard/ law) si texte neobligatorii, cum sunt declaratiile de principii, planurile de masuri, etc. – (soft-law), texte care sunt de o importanta exceptionala pe plan mondial si desigur national si care alimenteaza permanent substanta dreptului mediului la nivelul fiecarei tari.

Tratatele si conventiile internationale sunt, prin natura lor, juridica, obligatorii pentru statele semnatare.

Tratatele si conventiile din domeniul mediului, acordurile si protocoalele cuprind aproape toate sectoarele de protectie a mediului, unele cu caracter general, adevarate legi cadru, cum ar fi de exemplu, Conventia privind protectia marii, (1982) si care cuprind si mecanismele de aplicare, control si cooperare. Am mai putea enumera, tot astfel si alte conventii cu vocatie universala care privesc clima, conservarea biodiversitatii, atmosfera, fauna si flora, solurile etc.

In ceea ce priveste Romania, dupa ratificarea lor de catre Parlament, in conformitate cu dispozitiile art.11 din Constitutie, tratatele respective fac parte din dreptul intern.

Subliniem ca alin.1 al aceluiasi articol precizeaza ca statul roman se obliga sa respecte intocmai si cu buna credinta obligatiile ce-i revin din tratatele la care este parte.

Alineatul (2) al respectivului articol precizeaza ca „Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern”

Rezolutiile obligatorii sunt relativ rare, din lipsa de competenta a organelor internationale.

Dimpotriva, rezolutiile care nu au forta obligatorie si care emana de la organisme interguvernamentale sau conferinte internationale, sunt numeroase si au o importanta din ce in ce mai mare in cadrul mecanismelor de cooperare la nivel mondial.

Acestea pot imbraca forma unor recomandari-directive, declaratii de principii sau programe de actiune.

Recomandarile-directive joaca, in general, un rol primordial in cadrul activitatilor organismelor mondiale si regionale privitoare la protectia mediului.

Un rol deosebit la nivel regional european l-a jucat si il joaca Organizatia pentru Dezvoltare si Cooperare Economica si Consiliul Europei.

Cu titlu de exemplu, ne-am putea referi la actele elaborate de Consiliul Europei in domeniul protectiei faunei si florei salbatice, in amenajarea teritoriului sau in ceea ce priveste raspunderea civila pentru daunele aduse mediului prin activitati periculoase.

Declaratiile de principii nu se refera la actiuni precise care trebuiesc indeplinite; ele fixeaza, insa, limite generale ce trebuiesc urmate de catre state in cadrul actiunilor de cooperare internationala sau pe plan intern, in cadrul politicilor si strategiilor de protectie a mediului.

Principiile se realizeaza prin incheierea unor conventii internationale cu respectarea acestora sau in cadrul legislatiei nationale adoptate de fiecare stat in parte si care de asemenea recepteaza aceste principii in mod expres sau prin textele legale care le fac aplicabile in mod concret.

Printre declaratiile de principii, mentionam Declaratia de la Stockholm (1972) si Declaratia de la Rio (1992), ca adevarate precepte fundamentale, linii directoare, atat pe plan international, cat si in plan national, guvernand intreaga activitate de protectie a mediului in toate domeniile, inclusiv in cel legislativ.

Programele de actiune sunt de data ceva mai recenta, fiind adoptate pentru prima oara dupa Conferinta de la Stockholm din 1972 ('Plan de actiune pentru mediu'). In urma Conferintei de la Rio de Janeiro din 1992 – Agenda 21 sau Planul de Actiune pentru secolul urmator reprezinta o strategie mondiala cuprinzand toate domeniile vietii economice si sociale in care este integrata protectia mediului ca o conditie esentiala pentru asigurarea unei dezvoltari durabile.

In plan european putem mentiona faptul ca in domeniul protectiei mediului s-a ajuns la cel de al VI-lea Plan de Actiune.

Dreptul national al mediului (izvoare)

Este reprezentat in principal, nu numai de normele care au ca obiect protectia si conservarea mediului, ci si de normele care, neavand ca obiect protectia mediului, se adreseaza altor domenii, dar care in reglementarea raporturilor sociale din acele domenii, fac referiri la protectia mediului, cum ar fi, de pilda, exploatarea miniera sau petroliera, industria chimica, activitatea comerciala etc.

Aceste reglementari constituie dreptul pozitiv.

Desigur, pe langa acest izvor principal se inscriu, fiecare cu rolul sau determinat, atat jurisprudenta, cat si doctrina.

Reglementarile legale, intr-un sens larg, cuprind toate categoriile de norme juridice, incepand cu Constitutia si continuand cu legea, ordonanta guvernamentala, hotararea Guvernului, ordinul ministrului, deciziile Consiliilor organelor admiste reprezentat in principal, nu numai de normele care au ca obiect protectia si conservarea mediului, ci si de normele care, neavand ca obiect protectia mediului, se adreseaza altor domenii, dar care in reglementarea raporturilor sociale din acele domenii, fac referiri la protectia mediului, cum ar fi, de pilda, exploatarea miniera sau petroliera, industria chimica, activitatea comerciala etc.

Aceste reglementari constituie dreptul pozitiv.

Desigur, pe langa acest izvor principal se inscriu, fiecare cu rolul sau determinat, atat jurisprudenta, cat si doctrina.

Reglementarile legale, intr-un sens larg, cuprind toate categoriile de norme juridice, incepand cu Constitutia si continuand cu legea, ordonanta guvernamentala, hotararea Guvernului, ordinul ministrului, deciziile Consiliilor organelor administratiei publice locale, regulamente si altele asemenea.

Constitutia Romaniei, adoptata in decembrie 1991, prevedea, cu titlu de principiu, in articolul 134, alineatul 2, unele activitati specifice ale Statului in domeniul de care ne preocupam, si anume

– exploatarea resurselor naturale in concordanta cu interesul national (alin.2, lit.d);

– refacerea si ocrotirea mediului inconjurator, precum si mentinerea echilibrului ecologic (alin.2, lit.e);

– crearea conditiilor necesare pentru cresterea calitatii vietii (alin.2, lit.f).

Analizand consacrarea la nivel constitutional a responsabilitatilor statului in domeniul protectiei mediului nu este greu de observat ca aceste atributii erau menite sa raspunda unor sarcini de interes general.

Urmand logica reglementarii constitutionale, consideram necesar sa punem in evidenta faptul ca, in acelasi context, statul era tinut sa asigure crearea conditiilor necesare pentru cresterea nivelului calitatii vietii.

Calitatea vietii, inteleasa adeseori ca o notiune complementara mediului inconjurator, marcheaza, in opinia noastra, aspectul sociologic al mediului in care omul traieste, proiectandu-l si pe planul raporturilor sociale de munca si de folosire a timpului liber. Calitatea vietii, considerata de unii autori[1] ca neputand face obiectul dreptului, ar fi putut, credem, sa constituie, prin consacrarea constitutionala si un puternic fundament moral si social al protectiei mediului.

Prin Legea de revizuire a Constitutiei, nr.429/2003, aprobata prin referendum-ul national din 18-19 noiembrie 2003 reglementarea la nivel constitutional a protectiei mediului a cunoscut cu adevarat o consacrare la nivelul cerintelor actuale, am indrazni sa afirmam, o adevarata revolutie conceptuala.

Consacrarea la nivel constitutional a dreptului la un mediu sanatos si echilibrat ecologic, printre drepturile si libertatile fundamentale[2], semnifica in fapt ridicarea interesului general de protectie a mediului la acela de principiu si drept garantat si ocrotit prin legea fundamentala.

La alineatul (2) al articolului 35 se prevede expres ca „statul asigura cadrul legislativ pentru exercitarea acestui drept”.

Tot la nivel constitutional se consacra si faptul ca titularul dreptului la mediu este in acelasi timp si titularul indatoririi de a proteja si ameliora mediul inconjurator (alin.3).

Desigur in noua Constitutie nu se regasesc dispozitiile fostului art. 134 (Constitutia din 1991), pe care le-am descris mai sus, obligatiile statului privind protectia mediului fiind prevazute laconic la art.135 (alin.2) sub dispozitia generica „Statul trebuie sa asigure: la litera. „e” – „refacerea si ocrotirea mediului inconjurator precum si mentinerea echilibrului ecologic”.

Tot la nivel constitutional este consacrata, in cadrul art. 44 (alin.7), o dispozitie prevazuta in Constitutia din 1991 (la alin.6) care reglementeaza protectia proprietatii private, obligatia titularilor acestui drept de a respecta sarcinile privind protectia mediului inconjurator, alaturi de asigurarea bunei vecinatati si a altor obligatii ce le revin potrivit legii.

Semnificativa si incurajatoare, aceasta reglementare constitutionala ni se pare, ca se completeaza cu dispozitiile art.135 (alin.3) privind obligatia de a proteja mediul a tuturor persoanelor fizice si juridice, indiferent de calitatea lor, inclusiv de faptul ca sunt sau nu proprietari. Aceasta obligatie este de, altfel, reglementata si prin dispozitiile art. 6 si 7 din Legea-cadru pentru protectia mediului, nr.137/1995 cu modificarile ulterioare cu referire expresa la autoritatile administratiei publice centrale si locale.

Legea, ca izvor al dreptului mediului este cea mai intalnita modalitate de reglementare a raporturilor juridice din acest domeniu.

De mai mult de un sfert de veac, legislatia romaneasca de protectie a mediului a adoptat solutia unei legi-cadru, care sa statueze cadrul legal general, principiile, atributiile si raspunderile autoritatilor competente in acest domeniu.

Dupa Conferinta de la Stockholm din 1972 a fost adoptata Legea pentru protectia mediului nr.9/1973, lege-cadru care reprezenta, pentru acel moment, un progres considerabil, stabilind un regim juridic general pentru elementele componente ale mediului si activitatile cu impact negativ asupra acestuia; legea a creat, de asemenea, intr-o anumita masura, un sistem institutional, stabilind totodata si principii generale in acest domeniu.

Legea pentru protectia mediului nr.137/1995, republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.70 din 17 februarie 2000, modificata prin OUG 91/2002 aprobata prin Legea 294/2003, inlocuieste precedenta Lege-cadru, aratand ca obiectiv proclamat ca reglementarea protectiei mediului este socotita a fi de “interes public major pe baza principiilor si elementelor strategice care conduc la dezvoltarea durabila a societatii “.

Legea consacra principiile si elementele strategice ce stau la baza propriilor sale dispozitii, reglementeaza sub aspectul protectiei mediului activitatile economice si sociale cu impact asupra mediului si abordeaza intr-o viziune stiintifica atat metoda reglementarii transversale (regimul substantelor si deseurilor periculoase, regimul ingrasamintelor chimice si al pesticidelor, regimul privind asigurarea impotriva radiatiilor ionizante si securitatii surselor de radiatii), cat si cea a reglementarii sectoriale (protectia resurselor naturale si conservarea biodiversitatii, a atmosferei, a apei si a ecosistemelor acvatice, a solurilor si a ecosistemelor terestre etc.).

Reglementarile generale din Legea-cadru sunt dezvoltate in legi speciale, din diferite domenii, cum ar fi, de exemplu:

– Legea nr.17/1990 privind regimul apelor maritime interioare, al marii teritoriale si al zonei contigue a Romaniei;

– Legea nr.82/1993, cu modificarile ulterioare, privind constituirea Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii;

– Legea apelor, nr.107/1996;

– Legea 462/2001 pentru aprobarea OUG 236/2000 privind regimul ariilor protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei si a faunei salbatice;

– Legea 214/2002 privind aprobarea OUG 49/2000 privind regimul de obtinere, testare, utilizare si comercializare a organismelor modificate genetic;

– Legea 426/2001 pentru aprobarea OUG 78/2000 privind regimul deseurilor;

– Legea 481/2001 privind aprobarea OUG 200/2000 privind clasificarea, etichetarea si ambalarea substantelor si preparatelor chimice periculoase;

– Legea 192/2001 privind fondul piscicol, pescuitul si acvacultura;

– Legea 451/2002 pentru ratificarea Conventiei Europene a peisajului adoptate la Florenta la 20 octombrie 2000;

– Legea 645/2002 pentru aprobarea OUG nr.34/2002 privind prevenirea, reducerea si controlul integrat al poluarii.

– Legea privind fondul cinegetic si protectia vanatului, nr.103/1996, republicata in 2002;

– Legea nr.26/1996 privind Codul silvic;

– Legea nr.111/1996 privind desfasurarea in siguranta a activitatilor nucleare, etc

Exista, de asemenea, legi speciale care, fara sa se refere in principal la protectia si conservarea mediului, cuprind si unele dispozitii interesand acest domeniu. Un exemplu in acest sens il poate constitui Legea nr.18/1991 cu modificarile si completarile ulterioare, a fondului funciar, care se refera la categoriile de folosinta ale terenurilor si la ameliorarea si conservarea solurilor, stabilind dispozitii imperative in acest sens pentru toate categoriile de detinatori de terenuri.

Actele guvernamentale care cuprind reglementari ce nu emana de la puterea legislativa, pot fi:

– Hotarari ale Guvernului,

– Ordonante, in baza imputernicirii date de Parlament si ordonante de urgenta.

Ele sunt acte normative adoptate de catre Guvern potrivit Constitutiei. Hotararile se emit pentru organizarea executarii legilor, iar Ordonantele se emit in temeiul unei legi speciale de abilitare, in limitele si in conditiile prevazute de aceasta ori in situatii deosebite.

Exemplificam in acest sens:

– Hotararea Guvernului nr.248/1994 pentru adoptarea unor masuri in vederea aplicarii Legii 82/1993 privind constituirea Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii;

– Hotararea Guvernului nr.267/1995 privind constituirea si utilizarea Fondului de Ameliorare a Fondului Funciar (prevazut de Legea nr.18/1991, a fondului funciar);

– Ordonanta Guvernului nr.4/1995 privind fabricarea, comercializarea si utilizarea produselor de uz fitosanitar pentru combaterea bolilor, daunatorilor si buruienilor in agricultura si silvicultura, aprobata prin Legea nr.85/1995, precum si alte exemple cum ar fi cele de la punctele 4.4.2.1.;

Exemplele ar putea continua, actele normative din aceasta categorie fiind foarte numeroase, dar nu multitudinea lor, ci importanta cuprinsului normativ le legitimeaza ca izvoare formale ale dreptului pozitiv al mediului.

Mentionam, insa, ca Ordonantele Guvernului se impun aprobarii prin lege de catre Parlament.

Actele de reglementare ale autoritatilor publice locale sunt hotararile adoptate de consiliile locale in exercitarea atributiilor ce le revin, in limitele competentelor lor, pentru protectia si conservarea mediului. In acest sens se pot adopta hotarari privind monumentele istorice si arhitecturale, monumentele naturii, parcuri si arii protejate de interes local, amenajarea teritoriului etc.

Mentionam ca in unele situatii aceste hotarari sunt luate pentru conservarea acestora pana la reglementarea protectiei lor pe calea legii.

Atributiile lor reglementare sunt prevazute in Legea nr.215/2001, privind administratia publica locala.

In aceasta perioada de creare a unui Sistem Legislativ Integrat pentru protectia mediului gasim inca in vigoare unele acte normative mai vechi, cum ar fi, de pilda, Decrete sau Decrete-legi.

Ordine si reglementari departamentale. Acestea sunt acte normative subordonate legii in diferite domenii de activitate si sunt emise de diverse organe ale administratiei publice centrale. Ele pot fi ordine ale ministrilor, instructiuni, regulamente, normative etc.

In acest sens exemplificam:

– Ordinul Ministrului 860/2002 pentru aprobarea procedurii de evaluare a impactului asupra mediului

– Ordinul Ministrului 863/2002 privind aprobarea ghidurilor metodologice aplicabile etapelor procedurii cadru de evaluare a impactului si de participare a publicului la luarea deciziei in cazul proiectelor cu impact transfrontiera;

– Ordinul Ministrului 1388/2003 privind constituirea si functionarea colectivului de analiza tehnica la nivel central;

-Ordinul Ministrului 1182/2002 privind metodologia de gestionare si furnizare a informatiei de mediu detinuta de autoritatile publice pentru protectia mediului;

– Ordin Ministrului nr.1041/12.11.2003 – constituirea sistemului de informatii privind sanatatea in relatie cu mediul;

– Ordin Ministrului nr. 818/17.10.2003 – aprobarea procedurii de emitere a autorizatiei integrate de mediu;

– Ordin Ministrului nr.370/19.06.2003 – activitatile si sistemul de autorizare a laboratoarelor de mediu.

Alte izvoare ale dreptului mediului inconjurator pot fi, desigur cele ale dreptului in general sau ale oricarei ramuri a acestuia, cum ar fi:

– cutuma sau obiceiul, ori dreptul creat de moravuri, care poate avea un rol deosebit in protectia mediului, avand in vedere ca se refera la mijloace traditionale ale populatiilor autohtone;

– uzantele internationale stabilite intr-o anumita regiune si care se refera in special la interpretarea contractelor din mediul comercial. Pot fi, de pilda, acelea din cadrul comertului international cu exemplare din specii exotice din fauna sau flora si se pot referi la conditiile de transport pentru supravietuirea acestora.

Cat priveste jurisprudenta si doctrina ca izvoare auxiliare de drept, ele pot avea un rol deosebit in acest domeniu, cu o natura sociala, filosofica, stiintifica si care se regasesc in cadrul politicilor si strategiilor de mediu.

Credem ca am putea, cu acest prilej sa ne ingaduim un demers pentru sustinerea elaborarii unui cod al mediului, care sa sistematizeze, printr-o reglementare de ansamblu, legislatia, extrem de stufoasa, greu de cuprins, din domeniul protectiei mediului, mai cu seama dupa avalansa de acte normative adoptate in vederea armonizarii reglementarilor romanesti cu legislatia UE din acest domeniu.

[1] A se vedea J. Lamarque “ Droit de la protection de la nature et de l’environnement” 1975, p.XIV.

[2] Constitutia Romaniei, cap.II ”Drepturile, libertatile si indatoririle fundamentale” – art.35 – „Dreptul la un mediu sanatos”

Capitolul II. Acordul si autorizatia de mediu

2.1.1. Cea mai buna lege este aceea care da rezultate satisfacatoare

Cea mai buna alegere esre care da rezultate satisfacatoare.

Initial1, legiuitorul nostru, poate datorita lipsei totale de experienta, nu a cautat sa reglementeze o asemenea procedura. S-a facut referire doar la faptul ca toate felurile de organe si organizatii, in vederea protectiei mediului, potrivit atributiilor ce le revin, sunt obligate sa foloseasca rational resursele naturale, sa mentina si sa imbunatateasca calitatile mediului, sa adopte tehnologiile de productie care nu duc la poluarea mediului, sa ia masuri pentru prevenirea sau limitarea efectelor daunatoare ale fenomenelor naturale asupra mediului, sa recupereze si sa valorifice substantele utilizabile continute de deseurile ori rezidurile nerecuperabile, sa produca si sa foloseasca mijloace de tranport care nu polueaza aerul, sa asigure dezvoltarea cercetarii stiintifice cu privire la protectia mediului, sa adopte masuri pentru ridicarea nivelului de instruire si educare a cetatenilor tarii, sa promoveze larg actiunile de cooperare in domeniul protectiei mediului etc. Toate aceste masuri au fost luate in cnnformitate cu recomandarile cuprinse in documentele adopate la prima Conferinta mondiala de la Stockholm din 1972, masuri care erau corecte la acea vreme si sunt si in prezennt utile si necesare, doar ca atunci eram la inceputurile epocii ecologice si nu am avut nici o alegere care sa fi dat rezultate satisfacatoare macar.

Dupa schimbarile politico-sociale si constientizarea necesitatii protectiei mediului, legiuitorul nostru a facut pasi importanti si in aceasta privinta2, reglementand deja modalitati de executare a unor asfel de obligatii cum sunt : evaluarea de mediu pentru planuri si programe, a stabilit procedura de autorizare de catre autoriatile publice pentru protectia mediului si emitearea, dupa caz, a avizelor, acordurilor si autorizatiiloe de mediu, stabilind regimul substantelor si preparatelor chimice periculoase, ale deseurilor, ingrasamintelor chimice s.a.

________________

Avem in vedere prima lege generala (Legea nr. 9/1973) a protectiei mediului

Ne referim la Legea nr. 137/1995.

2.1.1.1. Acordul de mediu

Are o pozitie intermediara, intre avize si autorizatii, cu un profil juridic specific datorita scopului urmarit si regimului juridic aplicabil. Astfel1, acesta este obligatoriu pentru proiectele publice sau private sau pentru modificarea activitatilor existente, inclusiv pentru proiecte de dezafectare, care pot avea impact semnificativ asupra mediului, prin natura, dimensiunea sau localizarea lor este necesara evaluarea impactului asupra mediului. O alta caracteristica a acordului de mediu este aceea ca, spre deosebire de autorizatia de mediu si ca o consecinta a naturii sale juridice, se emite in paralel cu celelalte‚ acte de reglementare2, astfel ca efectul juridic al documetului supus acordului este rezultatul manifestarii de vointa al mai multor organe (autoritati), inclusiv al celei de mediu.

Totusi se cuvine mentionat faptul ca, dupa eliberarea acordului de mediu in si conexiunea prealabila cu acesta se emit si alte acte administrative, precum: autorizatia de construire sau avize ori acorduri cerute pentru diverse alte domenii, in conditiile legii.

2.1.1.2. Autorizatia de mediu

Este considerata ca fiind actul administrativ in baza caruia se pot desfasura, in mod legal, activitatile existente si incep activitatile noi cu un posibil impact semnificativ asupra mediului. In sens administrativ, autorizatiile de mediu sunt autorizatii libere, acte administrative individuale, care stabilesc drepturi si/sau obligatii determinate pentru subiectul caruia i se adreseaza. Activitatile supuse astfel autorizarii sunt determinate prin sistemul listei. Referitor la stabilirea consecintelor asupra mediului pentru obtinerea autorizatiei de mediu, in vigoare, este necesara efectuarea bilantului de mediu (apreciata prin decizia autoritatii competente), urmat de programul pentru conformare (negociat cu titularul activitatii), iar in cazul activitatilor noi se impune evaluarea impactului de mediu.

In dreptul comunitar3, privind evaluarea incidentelor anumitor proiecte publice sau private asupra mediului, autorizatie inseamna „decizia autoritatii sau autoritatilor competente care naste dreptul beneficiarului obietivului de a realiza proiectul’’, iar in temenii art. 1 parag. 2‚ statele membre vor lua masurile necesare pentru ca, inainte de obtinerea autorizatiei, proiectele susceptibile de a avea efecte semnificative asupra mediului, mai ales in privinta naturii lor, a dimensiunilor sau a localizarii, sa fie supuse unei evaluari a incidentelor’’.

________________

potrivit legii-cadru (art. 11)

potrivit legii (art. 11 alin 4 din Ordonanta de urgenta nr. 195/2005)

potrivit art. 1 paragraf (2) al directivei nr. 337/85/cee din 27 iunie 1985

Asa cum s-a statuat in jurisprudenta Curtii de Justie a Comunitatii Europene (CICE) aceasta autorizatie ramane o notiune comunitara care tine exclusiv de dreptul comunitar’’1.

Autorizatiile de mediu se pot grupa, in functie de criteriul folosit, in mai multe categorii. Clasificarea principala estea cea care le distinge in functie de activitatea pe care o „reglementeaza”. Din acest punct de vedere avem, pe de o parte, autorizatiile care permit realizarea de activitati care, in mod direct ori indirect, presupun contaminarea sau deversarea unei resurse naturale, iar pe de alta, autorizatiile care permit efectuarea de activitati care, in plus este posibil sau au efectiv un impact (semnificativ) asupra mediului. Diferenta dintre cele doua categorii este semnificativa, deopotriva in privinta poluarii si cea a regimului juridic aplicabil. Astfel, in plan concret, in timp ce in cazul permiselor de deversare ceea ce se autorizeaza este impactul asupra mediului si nu activitatea care il produce, permisele de activitati cu impact asupra mediului autorizareaza activitatile care produc acest impact si nu imapctul insusi.

In fapt, evaluand activitatea in functie de efectele pe care le produce si care trebuie sa fie in conformitate cu normele care o reglementeaza, se va avea in vedere, in mod logic, impactul respectvei activitati. Deci, in esenta, aceste autorizatii presupun un control asupra cauzelor impactului ecologic, in timp ce, cele din prima categorie iau in consideratie doar caracteristicile si conditiile impactului. Din aceasta perspectiva, este vorba de un control in privinta cauzei si a tuturor consecintelor asupra mediului pe care activitatea respectiva le are, iar primul tip de autorizatii se refera la un control privind efectele si anumite surse de contaminare, fara a se tine seama sau sa se analizeze toate formele de impact pe care activitatea il are sau il produce.

Diferenta dintre cele doua categorii de autorizatii se manifesta mai ales in privinta procedurii de acordare a lor.

In cazul autorizatiilor de deversare sau poluare, procedura are ca obiectiv acordarea acestor autorizatii, drept pentru care demersul procedural se realizeaza prin aprecierea conditiilor in care deversarea sau contaminarea se vor produce. Dimpotriva, in situatia celorlalte autorizatii, cele vizand activitati sau executarea de proiecte, se analizeaza nu numai probleme ecologice (impactul asupra mediului al proiectului) si ci proiectul insusi.

__________________

1) CJCE, cauza Diane Barker c/London Vorough of Bromley, nr. C-290/03, hotararea din 4 mai 2006

Din aceasta perspectiva, sunt autorizatii propriu-zise de mediu cele din prima categorie, care autorizeaza desfasurarea de activitati ce, in mod direct sau indirect, presupun un impact asupra mediului, deoarece este vorba de activitati poluante (deversarea/emisiunea de substante/energie, gaze in atmosfera, sol sau apa).

In schimb se poate considera ca cele din a doua catgorie sunt, in sens impropriu, denumite autorizatii de mediu, intrucat ele permit exercitarea unei activitai, dar au avut in vedere, intre altele, impactul ecologic al acesteia si au inclus, pe langa alte conditii, si cele necesare pentru a evita sau reduce impactul asupra mediului.

In orice caz, este de subliniat faptul ca in plan general regimul si natura autorizatiilor de mediu evolueaza, dupa unii autori spre situatia concesiunilor, dar cu o importanta precizare. Particularitatile obiectivului protectiei mediului ridica o problema deosebita din perspectiva celor doua institutii juridice traditionale ale dreptului administrativ: autorizatia sau licenta presupun ca titularul lor sa fi avut un drept anterior (asadar, dreptul de a polua!), preexistent, iar concesiunea nu (ceea ce ar raspunde mai bine exigentelor ecologice).

Ca operatiune de intrerupere temporara a efectelor juridice ale actului administrativ, suspendarea opereaza si in privinta actelor de reglementare (acordului sau autorizatiei de mediu) cu titlu exceptional si sub cele doua ipostaze posibile : amanarea temporara a producerii efectelor juridice ale actelor administrative sau incetarea temporara a producerii efectelor juridice ale actelor administrative sau incetarea vremelnica a acestora. Si in aceasta materie, suspendarea poate deveni necesara din mai multe motive, in principal pentru contestarea legalitatii de catre o persoana fizica, o organizatie neguvernamentala de mediu sau de o autoritate publica, in fata instantei de contencios administrativ competenta si prin hotarare a acesteia, in conditiile legii, si ca o retractare vremelnica a organului emitent in cazul schimbarii conditiilor de fapt dupa eliberarea actului de reglementare si punere sub semnul intrebarii a legalitatii sale pe considerente de oportunitate. Acest din urma caz este special reglementat1. Astfel, pentru nerespectarea prevederilor actelor de reglementare si ale programelor pentru conformare/planurilor de actiune, acordul de mediu si autorizatia integrate de mediu se suspenda de catre autoritatea competenta pentru protectia mediului care le-a emis2, „nerespectarea termenelor si masurilor cuprinse in planul de actiuni atrage suspendarea autorizatiei integrate de mediu

_____________

in art. 17 alin. 3-5 din Ordonanța de urgenta nr. 195/2005

potrivit art. 19 alin (3) din Ordinanta de urgenta nr. 152/2005

in conditiile prevazute de legislatia in vigoare”. Procedura aferenta presupune o notificare prealabila prin care se poate acorda un termen de cel mult 30 de zile pentru indeplinirea obligatiilor, dupa care se dispune masura. Suspendarea se mentine pana la eliminarea cauzelor, dar nu mai mult de 6 luni, dupa care daca nu s-au indeplinit conditiile stabilite prin actul de suspendare se dispune anularea acordului de mediu sau autorizatie.

Pe perioada susendarii, desfasurarea proiectului sau activitatii este interzisa1. Ca in cazul oricarui act administtrativ de acest gen, dispozitiile de suspendare si, implicit, de incetare a desfasurarii proiectuli sau activitatii sunt executorii de drept, numai instant judecatoreasca in conditiile legii special, putand dispune suspendarea acestora.

In fine, se cuvine mentionat faptul ca, indiferent de intinderea exacta a conditiilor pe care autoritatea publica le impune solicitantului, autorizatia este intotdeauna eliberata „sub rezerva drepturilor tertilor”. Aceasta inseamna ca ea nu confera un drept de a vatama mediul (a polua, a distruge) si, cel putin teoretic, tertii victime au posibilitatea sa-si valorifice drepturile lor impotriva titularului actelor de reglementare, chiar daca acesta respecta, in mod scrupulous, conditiile stabilite.

Ca specie a primei, autorizatia integrate de mediu se aplica in cazul activitatilor supuse regimului stabilite2 privind prevenirea si controlul integrat al poluarii; ea cuprinde conditii si detalii cu privire la masurile adoptate pentru protectua aerului, apei si solului3.

Spre deosebire de acordul de mediu, autorizatiile de mediu au un caracter de sinteza in sensul ca se emite obtinerea celorlalte avize, acorduri autrizatii, dupa caz, ale autoritatiloe competente, potrivit legii si exprima cerintele definitorii pentru cazul respective.

___________________

1) art. 17, alin. 4

2) prin Ordonanta de urgenta nr. 152/2005

3) art. 4 alin 2 din Ordonanta de Urgenta nr. 152/2005

2.1.2. Procedura obtinerii acordului si a autorizatiei de mediu

In prezent1, procedura de reglementare2 este prevazuta in Capitolul II al OUG nr. 195/20053). Autoritatile compentete pentru protectia mediului, cu exceptia Garzii Nationale de mediu si a structurilor subordonate acesteia, conduc procedura de

reglementare si emit dupa caz acte de reglementare.

O prevedere legala speciala proceste sitoatiile in care, in derularea procedurilor de rglementare pentru proiecte sau activitati care pot avea efecte semnificative asupra teritoriului altor state, autoritatile competente pentru protectia mediului au obligatia sa respecte prevederile conventiilor internationale la care tara noastra este parte.

Potrivit art. 15 alin 1 din OUG nr 125/2005, autoritatile competente pentru protectia mediului cu exceptia Garzii Nationale de mediu si a structurilor subordonate acesteia, emit, revizuiesc si actualizeaza, dupa caz, actele de reglementare. Astfel de acte se emit numai daca planurile si programele, proiectele, respectiv programele pentru conformare privind activitatile existente ptrvad prevenirea, reducerea, eliminarea sau compensarea, dupa caz, a consecintelor negative asupra mediului, in raport cu prevederile apicabile in normale tehnice si reglementarile in vigoare. Toti titularii care desfasoara activitati ce fac obiectul procedurilor de reglementare din punct de vedere al protectiei mediului sunt oblugati sa

resopecte termenele stabilite de autoritatea competenta de protectia mediului in derularea acestor proceduri. In caz contrar se ajunge la incetarea acestei proceduri, iar actul de reglementare este anulat.

Solicitarea si obtinerea avizului de mediu5 sunt obligatorii pentu adoptarea planurilor si programelor care pot avea efecte semnificative asupra mediului.

_______________

1) In conformitate cu prevederile OUG nr. 195/2005 privind protectia mediului (modificata, completata si actualizata), aprobata prin Legea nr. 265/2006

2) Cuvantul reglementare aici nu se foloseste in sensul de a supune ceva unor norme, unor reglementari legale, ci in sensul de a actiona, a conduce, a derula dupa o anumita procedura, elaborarea de catre autoritatile competente pentru protectia mediului si a avizului, a acordului, a autorizatiei de mediu etc. Cu scopul de a proteja in activitatea economic-osociala mediul natural si mediul artificial creat de mintea si mana omului.

3) A se mai vedea Ordinul ministrului apelor, padurilor si protectiei mediului 756/1997 pentru aprobarea Reglementarii privind evaluarea poluarii mediului, M. Of. Nr. 303 bic din 6 noiembrie 1997.

Scopul evaluarii de mediu este integrarea obiectivelor si cerintelor de protectie a mediului in pregatirea si adoptarea planurilor si programelor. Aprobarea planurilor si programelor este conditionata de existenta avizului de mediu pentru respectivul plan sau program.

Potrivit art. 10 alin 1 din OUG nr 195/2005, solicitarea si obtuberea avizului de mediu Sunt obligatorii in cazul in care titularii de activitati cu posibil impact semnificativ asupra mediului urmeaza sa deruleze sau sa fie supus unei proceduri de : vanzarea pachetului majoritar de actiuni, vanzare de active, fuziune, divizare, concesionare a pachetului majoritar de actiuni, vanzare de active, fuziune, divizare, conesionare sau in alte situatii care plica schimbarea titularului activitatii, precum si in caz de dizolvare urmata de lichidare, faliment, incetarea activitatii, conform legii.

Prin obtinerea avizului de mediu se urmareste stabilirea obligatiilor de mediu. Partile implicate intr-una din procedurile mentionate mai sus, transmit in scris autoritatii competente pentru protectia mediului obligatiile asumate privind protectia mediului, printr-un documente certificat pentru conformitare cu originalul. Clauzele acestui document au caracter public. Potrivit alin. 4 din acelasi articol, indeplinirea obligatiilor de mediu este prioritar in cazul procedurilor de : dizolvare urmata de lichidare, faliment, incetarea activitatii. Stabiliarea obligatiilor de mediu se adopta prin ordin al conducatorului autoritatii publice centrale pentru protectia mediului.

Avizul de mediu pentru planuri si programe are aceeasi perioada de valabilitate ca si planul sau programul pentru care a fost emis, cu exceptia cazului in care intervin modificari ale respectivelor planuri sau programe. In schimb, avizul de mediu pentru stabilirea obigatiilor de mediu este valabil pana la indeplinirea scopului pentru care a fost emis, la fel cu exceptia cazului in care intervin modificari ale conditiilor in care a fost emis.

Avizul de mediu pentru planuri si programe are aceeasi perioada de valabilitate ca si planul sau programul pentru care a fost emis, cu exceptia cazului cand intervi modificari ale respectivului plan sau proram, conform legilatiei specifice. Avizul de mediu pentru stabilirea obligatiilor de mediu este valabil pana la indeplinirea scopului pentru acre a fost emis ( cu exceptia modificarilor conditiilor in care a fost emis).

Solicitarea su obtinerea acordului de mediu sunt obligatorii pentru proiecte publice sau private sau pentru modificarea sau extinderea activitatilor existente, inclusiv pentru proiecte de dezafectare, care pot avea impact semnificativ asupra mediului2. In vederea obtinerii acordului de mediu, proiectele respective sunt supuse evaluarii impactului asupra mediului3 . Acest lucru este decis de autoritatea competenta pentru protectia mediului, Procedura-cadru de evaluare a impactului asupra mediului se stabileste prin hitarare a Guvernului, la propunerea autoritatii publice centrale pentru protectia mediului. Acordul de mediu se amite in paralel cu celelalte acte de reglementare, potrivit legii.

Acordul de mediu este valabil pe toata perioada punerii in aplicare a proiectului, dar acesta isi pierde valabilitatea daca lucrarile de investitii pentru care a fost emis nu incep in temen de 2 ani de la data emiterii, cu exceptia proieectelor de finantare externa, pentru care acordul de mediu isi pastreaza valabilitatea pana la finalizarea investitiei.

Desfasurarea activitatilor existent, precum si inceperea activitatilor noi cu posibil impact semnificativ asupra mediului se realizeaza numai in baza autorizatiei de mediu sau autorizatiei integrate de mediu1. Pentru obtinerea autorizatiei de mediu, activitatile existente, care nu sunt conforme cu normele si reglementarile de mediu in vigoare, sunt supuse bilantului de mediu2, decisa de autoritatea competenta pentru protectia mediului. autoritatea competenta pentru protectia mediului stabileste cu titularul activitatii programul prnytu conformare3, pe baza concluziilor si recomandarilor bilantului de meidu, Indeplinirea masurilor cupruinde in programul pentru conformare la termenele asstabilite este obligatorie4.

Spre deosebire de masurile privind prevenirea si controlul integrat al poluarii, ca si lista activitatilor supuse procedurii de emitere a autorizatiei integrate, care sunt stabilite prin lege, procedura de emitere a autorizatiei integrate de mdiu si normale metodologice de aplicare a acestei proceduri se stabilesc prin ordin al conducatorului autoritatii publice centrale pentru protectia mediului.

Autorizatia de mediu este valabila cinci ani, pe cand autorizatia integrata pe zece ani. Prin exceptie, autorizatiile de ambele feluri emise cu poragm pentru conformare, respectiv vu pplan de actiuni sunt valabile pe toata perioada derularii programului/ planului. Perioada de valabilitatea a autorizatiilor nu poate depasi ultimul termen scadent al programului pentru conformare, respectiv al planului de actiuni.

Funtionarea fara autorizatie de mediu este interzisa pentru activitatile care fac obiectul procedurii de autorizare din punct de vedere al protectiei mediului, ca si functionarea fara autorizatie integrata de mediu pentru activitatile supuse legislatiei privind prevenirea si controlul integrat al poluarii1.

Avizul de mediu pentru stabiliarea obligatiilor de mediu, acordul de mediu su autorizatia de mediu se revizuiesc daca apar elemente noi cu impact asupra mediului, necunoscute la data emiterii. In astfel de situatii se poare cere si refacerea evaluarii si/sau bilantului.

Acordul si autorizatia(simpla sau integrata) de mediu poate fi suspendata de catre autoritatea competenta pentru protectia mediului care a emis actul de reglementare pentru nerespectarea prevederilor acestora sau ale programelor pentru conformare/ acorda un termen de cel mult 30 de zile pentru indeplinirea obligatiilor. Suspendarea se mentine pana la eliminarea cauzelor, dar nu mai mult de 6 luni. Pe perioada susdarii desfasurarea proiectui sau activitatii este interzisa. Dupa expirarea termenului de suspendare, daca nu s-au indeplinit conditiile stabilite prin actul de suspendare autoritatea competenta pentru protectia mediului anuleaza acordul sau atorizaria.

Dispozitiile de suspendare si de incetare a desfasurarii proiectului sau activitatii sunt executorii de drept.

Prin art. 18 din OUG 195/2005 privind protectia mediului, litigiile generate de emiterea, reizuirea, suspendarea sau anularea actelor de reglementare sunt date in competena instantelor de contecncios administrativ.

Auutoritatea competenta pentru protectia mediului, impreuna cu celelelata autorizati ale adiministratiei publice asigura informarea si participarea puvbiclui la decizii privind activitatile specifice si accesul la justiei.

2.2. Obligativitatea de a se supune normelor europene

Politica europeana in domeniul mediului

Este bine cunoscut faptul ca poluarea nu cunoaste frontiere si, in acest context, efectele sale locale pot evolua rapid catre cele regionale, continentale si chiar globale, astfel ca, in cadrul Uniunii-Europene (UE), cresterea poluarii intr-un stat membru va fi repde resimtita si de celelalteș mai mult, aspectele protectiei mediului sunt strabs legate de cerintele pietei unice, precum si de alte diferite domenii, precum agricultura, transporturile energia, politicile indusriale si sociale.

Primele orientari ale politicii de mediu a Comunitatii europene s-au contractat, intr-o maniera formala, abia la inceputul anilor 70.

Pana la acea vreme, tratatele care au instituit, in anii 50 cele trei comunitati europene ( a carbunelui si otelului, economica si Euratomul), le-au investit doar cu puterea ameliorarii conditiilor de viata si de munca ale cetatenilor statelor membre. Protectia mediului ca atatare nu era reflectata in tratatele contitutive, iar preocuparile de acest gen erau inca izolate. Era perioada dinaintea declansarii crizei economice majore, cu toate implicatiile ei.

Totusi, chiar in acea perioada a fost recunoascut necesitatea stabilirii unir normal comune pentru protectia consumatorilor si in vederea garantarii liberei circulatii a marfurilor intre statele membre. Astfel ca primele reglementari comunitare in materie s-au referit , de fapt, la produse Ș substante chimice periculoase, autovehicule si detergenti.

La sfarsitul anilor 60, a devenit evident faptul ca se impunea o interventie energica prin adoptarea unor masuri globale pentru protectia mediului in spaiul comunitar european, in rarport cu exigentele cresterii economice.

Ca urmare, in 1973 si, apoi, in 1977, au fost lansate primele doua programe de actiune pentru protectia mediului, aate mai ales pe formularea unor raspunderi imediate la problemele grave ridicate de poluare. Erau fixate, astfel, masuri de remediere, cum ar fi Ș reducerea nivelului de poluare a apelor dulci si a apei marii, reglementarea nivelului maxim de plumb de benzina si a emisiilor de dioxizi de azot si sulf.

In acelasi context au fost enuntate mai multe principii, preluate si aplicate si de noile generatii ale programelor de actiune, printre care remarcam Ș

Principiul precautiei in luare deciziiloe cu privire la activitati cu posibil impact asupra mediului

Principiup poluatorul- plateste Ș repararea daunelor ecologice, precum si costurile sociale legate de acestea trebie suportate de cel care a produs daunaș

Principiul efectelor transfrontiere, potrivit caruia activitatile intreprindse intr-un stat membru nu trebuue sa anrtgeneze degradarea mediului n alt stat

Principiul prevenirii si corectarii pe cat posibil la sursa, in stadiul incipient, a daunelor ecologice

Programe de actiune pentru protectia mediului, adoptate in 1983 si 1985, au incurajat masuri pe care le-ar putea numi pro-active, precum utilizarea sporita a resurselor nepoluante de energie sau reciclarea deseurilor, subliniindu-se importanta conservarii resurselor naturale si a desemnarii unor arii si zone pentru protectia habitatelor natrale.

Odata cu intrarea in vigoare a actuluiunic european, in 1987, au fost formulate obligatii referitoare la luarea in considerare a protectiei mediului sia dezvoltarii durabile, in elaborarea proiectelor de acte normative comunitare.

Ca urmare, aceste proiecte, in special in domeniul agriculturii si transporturilor, dar si in alte sectoare, trebuie sa fie spuse studiilor de impact cu privire la potentialelor lor efecte asupra mediului su dupa accea inaintate spre aprobare guvernelor statelor membre.

In perioada 1993-2000 a fost aplicat cel de-al cincilea program ed actiune, intitulat agresiv “Catre o dezvolatre durabila”si care, potrivit chiar titulaturii sale, si-a propus sa promoveze o noua abordare a problemelor mediului inconjurator, fonfata pe principiul dezvoltarii durabil; in acest sens au fost stabilite structure pentru aplicarea Agendei 21, la care au suscris si statele member ale UE, in cadrul Conferintei ONU prinvind mediul si dezvoltarea (rio de janeiro 1992)1

Principalele directii de actiune ale acestei noi abordari s-au exprimat dub diverse forme si dimensiuni, fiind considerate prioritare urmatoarele actiuni:

Aplicarea complete si eficace a legislatiei comunitare in vigoare;

Controlul impactului asupra mediului pentru toate substantele si sursele de informtie

Crearea de noi locuri de munca odata cu aplicarea masurilor privind protectia mediului.

Fara a dori sa intram in detalii, trebuie sa subliniem ca acest program a avut o importanta deosebita pentru Uniunea Europeana, reconcilierea intre mediu si dezvoltare fiind una dintre marile mize careia Uniunea trebuie sa-I fac fata in actala perioada. El a oferit un cadru pentru definirea unei noi abordari, reflectand deopotriva problemele ecologice, activitatile economice si sociale, precum si perspectivele generale ale dezvoltarii.

Continuarea sa fireasca o reprezinta cel de-al saselea program de actiune pentru mediu intitulat “Mediu 2010: Viitorul nostrum, optiunea noastra”, care isi propune sa consolideze perspectivele dezvoltarii durabile, parallel cu imbnatatirea accesului publicului la informatia de mediu si la luare deciziilor cu privire la mediu.

Programul abordeaza o diversitate de problem, dintre care mentiona :

Integrarea sistemativa a politicii de mmediu in cadrul celorlalte politici comunicare.

Aceasta se realizeaza, de regula, prin stabilirea de procedure interne bazate pe principiul studiului de impact, catre trebuie sa asigure compatbibilittea actiunilor fginantate prin fonduri regionale ori agricole cu exigentele protectiei mediului. Vointa de compatibilitate cu politicile de mediu si de integrare a sarcinilor de protective a acestuia a actionat deja asupra reorientarii politicilor agricole si a celor din domeniul transporturilor al Uniunii.

Stabilirea de norme ecologice mai stricte in cadrul pietei unice.

In acest caz, este vorba de un imperative ecologic si economic in egala masura pentru a fi ocmpetitiva pe plan mondial, industria europaeana trebuie sa se adapteze cererii crescande de produse nepolante, corespunzatoare unor norme mai severe de protective a medilui.

Dezoltarea investitiilor in ameliorarea mediului

Acest aspect a dobandit deja o importanta seminificativa in cadrul politicilor comunitare. Astfel, Banca Europeana de Investitii, in cooperare cu alte institutii financiare international, precum Banca Mondiala sau BERD, acorda imprumuturi pentru realizarea de instalatii de tratare a deseurilor, statii de epurare, proiecte de amliorare a calitatii apelor si de reucre a poluarii atmosferice, a celei sonore.

Alte finantari ale BEI pentru tehnologii de varf, pentru energies au pentru dezvoltarea regional au avut frecvente efecte positive asupra mediului. Numeroase ajutoare din pratea Fondului European de dezvoltare regional au urmarit scopuri si au promovat multiple programe speciale.

Totodata, cererea Fondului European al mediului confera noi dimensiuni si actiuni comunitare in materie.

Utilizarea si coordonarea unui evantai cuprinzatir de strategii de prevenire si control al poluarii

Diversitatea si complexitatea problemelor generate de protectia mediului impugn folosirea unor metode variate, precum : Strategii axate pe sursa poluarii, pe substante say mediile poluante ori contra-masri defined norme de prods, valori limita de emisie, obiective de calitate a mediului ori masuri de stimulare economica. Aceasta diversitate nu trebuie sa ignore necesitatea unei coordonari a actiunilor sectoriale, indispendabile pentru a evita poluarea transfrontiera.

Strategiile si masurile pe care le-am amintit succinct se regasesc, de astfel, si in actele legislative comnitare, fiind investite, in cea mai mare parte, cu putere obligatorie. In acest sens, elaborarea si aplicarea unor norme juridice comunitare pertinente de protective a mediului a constituit, in ultimuu ani, o preocpare majora pentru Comisie si Consiliu.

Uniunea Europeana apare drept uncadru efficient pentru rezolvarea multiplelor probleme legate de protectia mediului, avamd o pozitie favorabila, intermediara fata de cadrul national, deseori prea stramt, si cadrul mondial ce pote fi lipsit do forta de constrangere rapida si eficienta. AStfel, actiunea comunca a statelor din Uniune se exprima printr-o singura voce in problemele-cheie ale zonei.

Legislatia comunitara de mdiu- aspect si principia ale aplicari acesteia la instalele member ale niunii Europene

Preluarea prevederilor legislatiei comunitare in cea nationala reprezinta un dintre principalele obligatii ce revin statelor integrate in Uniunea Europeana.

Odata cu incheiere Acordului de asociere intre Romania si Uniunea Europeana (in vigoare din 1995) tara noastra sia- propus – la fel ca si celelalte state aspirante la integrare – sa preia acqui-ul comunitr, in cadrul caruia capitolul privind mediul ale carui negocieri au fost incheiate in 2004, prezinta o impotanta aparte, datorata, in primul rand numarului mare de directive, regulamente, decizii adoptate in vbaza diferitelor tratate, inclusiv cu cele de la Amsterdam si Nosa.

Astfel, in ultimii 30 de ani s-au adoptat peste 300 de acte normative, dintre care cel putin 70 de directive sunt necesare a fi preluate pentru inceput, impreuna cu directivele-fiice si cu regulamentele aferente.

Pe de alta parte, o reala armonizare legislativa presupune negresit luarea in considerare a principiilor, politicilor, si obiectivelor generale (asupra carora am facut deja referiri la acest demers) privind protectia mediului in UE, carora legislatia le confera putere obligatorie si le face aplicabile in practica.

Procesul complex al alinierii legislatiei romane la cea comunitara nu se poate rezuma la preluarea eclusiva a textului directivelor, problema esentiala fiind accea a identificarii celor mai adecvate mijloace de aplicare a legislatiei deja armnizate.

In acest sens, putem afirma ca aexista trei elemente p cheie ale procesului de preluare a acquisului comunitar:

Atrebuie adoptate acele acte normative ( legi-cadru, legi ordinare, orice alte acte normative subsecvente) care preiau prevederile comuitare sau modifica si completeaza legislatia existenta, astfel incat legislatia relevanta a UE sa fie toaatal incorporata in sistemul juridic national.

Acest procedeu este cunoscut sb numele de transpunere. Toate tarile membre se bucura de un drept discretionar relativ larg in a alege mecanismele si modalitatile cele mai potrivite pe plan intern pentr transpnerea legislatiei comunirare, dar tinand cont de principiile generale promovate de UE. In acest sens, putem vorbi de anumite principii ale transpunerii asupra carora ne propunem sa revenim in cadrl acesti demers.

Statele membre trebuie sa furnizeze – si acesta reprezinta un aspect-cheie al procesuli de apropiere de legislatia UE – institutiile si bugetele necesare pentru aplicarea practica a legislatiei armonizate (termenl ïmplementare”desi larg folosit prin preluarea sa din limba engleza, este – dupa parerea noastra- impropriu cu privire la legislatie).

In fine, statele membre trebuie sa furnizeze mijloace de control necesare si sa aplice santiunile prevazute de lege. Aplicarea corecta si in totalitate a legislatiei armonizate este asigrata, de mijloace privind controlul aplicarii legislatiei armonizate. Totodata principiile provovate a reprezentat punctul de plecar in reluarea acquis-ului comunitar. Acest document accentueaza ca este de asteptat ca toate tarile membre sa se conformeze pe deplin acquis-ului comunitar in viitorul apropiat, subliniind, totodata, ca – in parteneriat cu strategiile pe termen lung ale Uniunii – aliniererea efectiva va fi schitata si desfasurata gradual, in particular in ceea ce priveste poluarea aerului si a apei, Aceste strategii trebuie sa identifice prioritatile locale si obiectivele ce vor fi indeplinite, precum si programele privind conformarea deplina pe viitor.

Urmarind aceste principii, fiecare tara din uniune trebuie sa adopte intregul acquis comunitar si sa-si adapteze corespunzator capacitatea administrativa de absorbtie a acqs-ului/

Aproximativ 10% din legislatia de mediu a Uniunii Europene este formata din regulamente.

Spre deosebire de directive regulamentele cu oblligatorii a fi aplicate ca atarae de statele membre, Orice prevedere din legislatia nationala contrara unei prevederi a regulamentului va fi imediat aabrogata si inlocuita de regulament.

Regulamentele se aplica direct, astfel incat statele membre nu trebuie sa adopte legi sau alte acte normative subsecvente pentru a transpune prevederile regulamentelor. Din acest motiv, regulamentele s-au aflat si se afla in afara procesului complex de transpunere, aplicre, si impunere. In cazul tarilor candidate la integrare In Uniunea Europeana, ele au intrat in vigoare in legislatia nationala a acestora, la data aderarii, cm a fost si cazul Romaniei.

Cu toate acestea, trebuie subliniat ca unele regulamente de mediu au necesitat., in cazul tarilor candidate, viitoare masri nationale privind aplicarea lor, si de aceea nu au putut fi ignorate inainte de momentul aderarii, fiind cuprinse in asa-numitele „liste a de screening”. Spre exemplu, tipurile de masuri ce trebuiau luate de tarile candidate inainte de momentul aderarii au inclus organizarea inspectiei si a controlului cu sunstante chimice periculoase sau cu specii amenintate, publicarea de documente destinate informarii publicului s.a.

In privinta procedurilor si a regulilor cu caracter general, precizam ca reglamentele intra in vigoare la data specifica in directiva – ele fiind elaborate pentru a ajuta la aplicarea directivelor – sau dupa 20 de zile de la publicarea lor in Jurnalul Oficial.

Sunt folosite de cate ori este necesar sisteme unitare si coerente, care sa realizeze legatura intre mai multe sectoare ( spre exemplu corelatia – necesara intre legislatia orizontala protectia nturii si organismele modificate genetic) si reglementeaza, de cele maimulti ori, modul de constituite si aplicare a fondurilor ( programul LIFE) regulile de fabricatie si de comert, programe c implicatii si aspra altor domenii ( cum ar fi eco – etichetarile etc.)

Reglamentele au de obicei un scop precis si sunt utilizate acolo unde este impostant sa fie adoptate reglementari strict e si nitare pentru statele membre. In unele sectoare, precum deseurile si substantele chimice, legislatis UE este o combinatie de regulamente si directive.

Capitolul III. Dreptul mediului si societatea:

"Construirea canalului Bâstroe"

3.1. Istorie

La 11 mai 2004 (după mai multe ezitări și în baza unei hotărâri a Guvernului din anul 2000), autoritățile ucrainene au demarat lucrările de construire a canalului navigabil de mare adâncime Dunăre-Marea Neagră prin amenajarea brațului (estuarului) Bâstroe al Dunării1. Pentru realizarea investiției, al cărui titular este ministerul ucrainean al

___________________

1 Delta Dunării se întinde pe o suprafață de 550.000 ha (dintre care peste 400.000 ha în România și restul în

Ucraina), constituind o importantă zonă a biodiversității. Apele ei găzduiesc peste 75 de specii de pești

(inclusiv sturioni). Aici se găsesc formațiuni unice de stejari, crescuți pe vechi plaje, care împreună cu

stepele adiacente adăpostesc multe specii rare de plante și animale. O serie de specii de păsări pe cale de

dispariție se mai întâlnesc încă în deltă, precum: cormoranul pitic, gâsca cu piept roșu, pelicanii dalmațieni

etc. Delta Dunării este cea mai mare și mai puțin afectată zonă umedă a Europei, reprezentând o regiune de

importanță internațională.Rezervația biosferei “Dunărea” – Ucraina adăpostește 257 de specii de păsări, 9 dintre ele fiind menționate în Lista roșie europeană, iar 42 în Lista roșie a Ucrainei, constituie teritoriu de cuibărit pentru 1000 perechi de cormoran pitic (Phalacrocorax pygamaeus) și 3 perechi de vultur codalb (Halisectus albicilla). Operațiunile de construcție și navigație pe canal afectează habitatul și baza trofică a speciilor de pești, inclusiv a 7 specii menționate pe Lista roșie europeană și 16 cuprinse în Lista roșie ucraineană. În zona canalului Bâstroe se găsește aproape jumătate din flora RBD, din care 21 specii rare, doua trecute în cartea roșie și 2 în cartea verde.

transporturilor, a fost contractată firma germană „Josef Mobius” din Hamburg, specializată înexecutarea de lucrări de acest gen. Proiectul ucrainean, justificat oficial prin rațiuni de

ordin economic și social, a fost contestat, încă de la formularea lui, de organizații ecologiste – interne și internaționale -, de administrațiile rezervației biosferei „Dunărea” – Ucraina (RBD) și cea a r biosferei „Delta Dunării” (ARBDD) din România, de diverse instituții internaționale de mediu (mai ales de Comisia Internațională pentru protecția

Dunării – ICPDR) WWF, secretariatele convențiilor Berna (1979), Espoo (1991),

Ramsar (1971), UNESCO (1972) ș.a. și de autoritățile române2.

Conflictul (latent) dintre Ucraina și România constituie deopotrivă un litigiu bilateral privind utilizarea echitabilă și durabilă a unui curs de apă de frontieră (resursă partajabilă), cât și unul internațional legal de conservarea și protejarea unui bun comun al patrimoniului natural european și mondial.

Concluziile care vor fi desprinse din derularea sa sunt semnificative pentru dezvoltarea dreptului internațional fluvial contemporan.

Comportarea Guvernului Ucrainei, reacțiile structurilor internaționale și cele ale României (ca stat direct afectat și interesat geografico-ecologic) față de proiectul Bâstroe rămân semnificative și pentru modul de înțelegere, acceptare și respectare a reglementărilor juridice (internaționale și interne) înmaterie, la acest moment3.

_____________________________________________________________

2 Zona este în dispută din 1997, când s-a semnat tratatul bilateral de bază dintre România și Ucraina, în

discuție fiind elemente de ordin politico-strategic, economic, tehnic și ecologic. Alături de problema

stabilirii statutului Insulei Șerpilor, construirea canalului complică negocierile privind delimitarea spațiului

maritim dintre cele două state. Astfel, fiind vorba de o zonă morfologică în mișcare, schimbarea debitului

de apă generează modificări în privința țărmului și prin aceasta și a liniilor de bază, reperul tehnic al

operațiunilor de delimitare a frontierei. În situația în care în cadrul negocierilor privind acordul de delimitare a spațiilor maritime s-au stabilit deja unele elemente, construirea canalului ar determina

regândirea unor mecanisme și chiar redeschiderea unor probleme, cu consecința tergiversării și persistenței

unei stări ambigue în domeniu. Lucrările unilaterale de amenajare a canalului navigabil au mers până la

excese de încălcare a liniei de demarcație a frontierei de stat, trecute sub tăcere de partea română.

3) Înainte și imediat după începerea lucrărilor Ministerul de externe de la București a transmis părții ucrainiene peste zece note verbale prin care au fost solicitate informații cu privire la proiect și posibilele consecințe ale acestuia asupra ecosistemului Deltei Dunării precum și organizarea unor consultări bilaterale conform Acordului dintre cele două Guverne privind cooperarea în domeniul apelor de frontieră (Galați, 30 septembrie 1997), fără a primi un răspuns. De asemenea, la 14 mai 2004 reprezentanți ai opiniei publice

(oameni de cultură, ecologiști, ziariști ș.a.) au manifestat în fața ambasadei Ucrainei la București față de începerea lucrărilor de amenajare a canalului și a consecințelor lor de ordin ecologic.

Experiența cazului Bâstroe rămâne și o măsură a modului în care dreptul internațional al mediului aplicabil în domeniu are un caracter efectiv și, totodată, o expresie concretă a slăbiciunilor și punctelor sale tari, inclusiv din perspectiva felului în care au reacționat actorii implicați și a capacității lor de influențare în direcția respectării regulilor general acceptate4. Din acest punct de vedere, analiza sa își propune să constate și să releve modul de percepere, de respectare și de concretizare a reglementărilor legale în materie și să formuleze concluziile aferente, inclusiv din perspectiva învățămintelor ce se trag și a dezvoltărilor ce se impun. Stepele adiacente adăpostesc multe specii rare de plante și animale. O serie de specii de păsări pe cale de dispariție se mai întâlnesc încă în deltă, precum: cormoranul pitic, gâsca cu piept roșu, pelicanii dalmațienietc. Delta Dunării este cea mai mare și mai puțin afectată zonă umedă a Europei, reprezentând o regiune de importanță internațională.

Rezervația biosferei “Dunărea” – Ucraina adăpostește 257 de specii de păsări, 9 dintre ele fiind menționateîn Lista roșie europeană, iar 42 în Lista roșie a Ucrainei, constituie teritoriu de cuibărit pentru 1000 perechi de cormoran pitic (Phalacrocorax pygamaeus) și 3 perechi de vultur codalb (Halisectus albicilla).

Operațiunile de construcție și navigație pe canal afectează habitatul și baza trofică a speciilor de pești, inclusiv a 7 specii menționate pe Lista roșie europeană și 16 cuprinse în Lista roșie ucraineană. În zona canalului Bâstroe se găsește aproape jumătate din flora RBD, din care 21 specii rare, doua trecute în cartea roșie și 2 în cartea verde.

2 Zona este în dispută din 1997, când s-a semnat tratatul bilateral de bază dintre România și Ucraina, în discuție fiind elemente de ordin politico-strategic, economic, tehnic și ecologic. Alături de problema stabilirii statutului Insulei Șerpilor, construirea canalului complică negocierile privind delimitarea spațiului maritim dintre cele două state. Astfel,

____________________________________________________________________

4 Rolul important al reacției internaționale în respectarea reglementărilor juridice în domeniu este evidențiat și în acest caz. Astfel, după reuniunea de la începutul lunii iunie 2004, de la Belgrad a comitetului MABUNESCO privind colaborarea rețelei de rezervații ale biosferei din sud-estul Europei și ca urmare a acțiunii reprezentantului guvernamental al Germaniei, executantul investiției Bâstroe, firma „Josef Mobius” din Hamburg, a a fost avertizat asupra contractului încheiat cu Ministerul Transporturilor din Ucraina.

Semnificativă a fost, în acest sens, și reacția secretariatelor convențiilor internaționale pertinente în cauză inclusiv a UNESCO care au cerut respectarea strictă a procedurii evaluării prealabile a impactului asupra mediului al proiectului, în vederea stabilirii condițiilor de aprobare sau de realizare a acestuia. De asemenea, organizațiile ecologiste ucrainene au intentat în plan intern acțiuni în justiție pentru stoparea lucrărilor până la respectarea prevederilor legale în materie.

fiind vorba de o zonă morfologică în mișcare, schimbarea debitului de apă generează modificări în privința țărmului și prin aceasta și a liniilor de bază, reperul tehnic al operațiunilor de delimitare a frontierei. În situația în care în cadrul negocierilor privind acordul de delimitare a spațiilor maritime s-au stabilit deja unele elemente, construirea canalului ar determina regândirea unor mecanisme și chiar redeschiderea unor probleme, cu consecința tergiversării și persistenței unei stări ambigue în domeniu. Lucrările unilaterale de amenajare a canalului navigabil au mers până la excese de încălcare a liniei de demarcație a frontierei de stat, trecute sub tăcere de partea română.

Starea de fapt. Implicațiile ecologice ale realizării proiectului

Amenajarea drept canal navigabil de mare adâncime cuprinzând și brațul Bâstroe al Dunării, în scopul eliminării „monopolului românesc” al ieșirii la Marea Neagră a vaselor care navighează pe Dunăre este o preocupare mai veche a Ucrainei și prezintă multiple motivații: economice, geo-strategice și militare ș.a. Gurile Dunării au reprezentat dintotdeauna o importanță strategică internațională și stăpânirea lor o miză prioritară a

politicii Rusiei, în contextul afirmării sale europene, iar delta aferentă a dobândit în ultimele decenii, în contextul afirmării conservării naturii și protecției mediului ca o preocupare internațională majoră, o semnificativă însemnătate ecologică continentală și mondială.

În acest context general, atitudinea Kievului față de proiect a oscilat în funcție de diferite elemente și interese de conjunctură și pe termen lung.

Astfel, canalul a fost abandonat în 1997 ca impracticabil și proiectul reactivat în anul 2000, când Guvernul Ucrainei a aprobat amenajarea în scopul navigației a brațului Bâstroe al Dunării, care se ramifică din brațul Chilia și este situat exclusiv pe teritoriul ucrainean. Deși oficialii de la Kiev îl justifică prin necesități și avantaje economice,

acestea rămân disproporționate în raport cu beneficiile efective și mai ales cu consecințele

negative asupra mediului5.

___________________

5 Costul amenajării canalului, care va avea în total o lungime de 160 de km și traversează pe o distanță de 8,4 km rezervația biosferei, se ridică la circa 30 milioane de USD, iar veniturile anuale ca urmare a evitării taxelor aferente tranzitării apelor teritoriale românești sunt de aproximativ 1 milion USD pe an. Sub raport social, amenajarea și întreținerea canalului navigabil de mare adâncime creează 4230 locuri de muncă. În același timp, pierderile de ordin ecologic sunt practic inestimabile. Totodată, de remarcat că există deja un canal în zonă – Ust-Dunajsk – deschis navigației în partea de nord a Deltei ucrainene, legat de orașul Vâlkovo. În privința duratei lucrărilor, o primă etapă s-a finalizat la 26 august 2004, iar faza următoare va dura cel puțin un an.

Realizarea canalului navigabil de mare adâncime Bâstroe afectează din punct de vedere ecologic în primul rând integritatea și calitatea ecosistemului rezervației biosferei „Delta Dunării”, resursă naturală partajată între România și Ucraina, dar supusă unui regim de protejare și conservare relativ comun.

Astfel, amenajarea sa prin creșterea lățimii de la 2,5 m, la 5,85 m, decolmatarea albiei și sporirea adâncimii sale vor conduce la dislocarea și depozitarea unor mari cantități de nisip și mâl, iar întrega construcție va determina reducerea suprafeței deltei ucrainiene cu cel puțin 5600 ha.

Totodată, traversarea de către canal a zonei cu regim de protecție integrală a rezervației biosferei „Dunărea” – Ucraina, (este adevărat, declasificată prin

Decretul Președintelui Ucrainei nr.117 din 2 februarie 2004, în sensul trecerii albiei brațului Bâstroe în compunerea landșafturilor antropogene) în care era interzisă desfășurarea oricărei activități economice și chiar accesul publicului, generează prejudicii ecologice incalculabile și ireparabile.

Principalele efecte negative asupra mediului aferente proiectului, relevate de specialiști și reclamate de organizațiile ecologiste naționale și internaționale sunt6:

– declanșarea unui proces de scurgere a apelor mai activă, cu consecințe asupra Deltei secundare – Chilia;

– afectarea echilibrului ecologic al zonei, inclusiv al rezervației biosferei în ansamblul său; este vorba de prejudicierea habitatului a 4000 de specii de plante și animale până la amenințarea cu dispariția și a populației de pești, dat fiind că Bâstroe este locul de

migrare a 95% din populația de scrumbii din Dunăre;7

– antrenarea unui proces de poluare cu petrol și alte substanțe nocive a apelor canalului și a malurilor (inclusiv un proces accelerat de degradare a acestora).

– importante efecte transfrontaliere asupra părții române a rezervației Deltei Dunării (mult mai întinsă decât cea ucraineană, respectiv de 450.000 ha).

– afectarea gravă a situației economico-sociale a populației locale, ale cărei mijloace principale de existență sunt legate de pescuitul tradițional.

Așadar, este vorba de o modificare majoră a regimului de curgere a apelor brațului Bâstroe, cu implicațiile aferente și afectarea condițiilor de calitate a unei zone naturale de importanță ecologică bilaterală (ca resursă naturală de frontieră partajată) și mondială (ca rezervație a biosferei, bun al patrimoniului natural mondial și zonă umedă de importanță internațională).

Această situație presupune din punct de vedere juridic respectarea unor principii unanim admise, reguli generale și reglementări specifice menite să prevină și să reducă, pe cât posibil până la eliminare, daunele

Analize asupra impactului negativ al proiectului asupra mediului au efectuat și publicat, de exemplu, specialiștii Universității Naționale din Kiev sau World Wild Fund (WWF) în cadrul raportului “Water transport on Europe’s life line – the Danube. Impact. Threats and Opportunities”. Punctul de vedere românesc este expus în Notă privind impactul asupra mediului produs de construcția canalului Bâstroe în Rezervația Biosferei Dunărea din Ucraina, elaborată de Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare Delta Dunării din Tulcea (iunie 2004).

7 Primele pagube ecologice ale lucrărilor de pe canalul Bâstroe s-au înregistrat la sfârșitul lunii iulie când

mai multe sute de pui de rândunică de mare și chiară de mare au murit deoarece speriate de zgomotul produs de utilajele folosite, păsările și-au părăsit cuiburile de pe bancurile de nisip de la Ptichya de lângă estuar ecologice, precum și folosirea unor instrumente procedurale care să asigure o cooperare adecvată pentru evaluarea și limitarea efectelor transfrontaliere ale unui asemenea proiect.

1. Reacția părții ucrainene

Autoritățile de la Kiev au îmbrățișat și susținut în mod consecvent teza suveranității teritoriale absolute, precizând că „în relațiile cu România și cu alte state Ucraina se bazează pe legislația proprie, interesele sale naționale și obligațiile internaționale”8, refuzând dialogul internațional solicitat de România și organismele de mediu pe tema impactului ecologic transfrontier al proiectului.

S-a acceptat cel mult ideea că lucrarea respectivă ar putea interesa cadrul bilateral, din perspectiva exigențelor operațiunilor efectuate pe o apă de frontieră și, ignorându-se total implicațiile ecologice, s-a refuzat informarea și solicitarea acordului organizațiilor internaționale de mediu.

Supralicitând interesul economic al amenajării canalului, Ucraina s-a mărginit la a afirma că respectă normele de protecție a mediului, fără a accepta însă declanșarea procedurilor aferente unui impact transfrontalier semnificativ de mediu. În acest sens, a efectuat un studiu de impact intern în 2003, care a fost contestat atât de Administrația Rezervației Biosferei „Dunărea” – Ucraina, cât și de Academia de Științe de la Kiev.

Ambasadorul Ucrainei la București susține că a înștiințat în octombrie 2003 autoritățile române de realizarea canalului9, iar la 4 martie 2004, la solicitarea ministerului român al afacerilor externe, ministerul de externe al Ucrainei a comunicat părții române că Ucraina „informează în timp util organizațiile naționale și internaționale” cu privire la proiectul Canalul navigabil de adâncime Dunăre-Marea Neagră în porțiunea ucraineană a Deltei Dunării, elaborat de Ministerul transporturilor de la Kiev.

La 28 iunie 2004, președintele Ucrainei Leonid Kucima declara la Mamaia (România) că a acceptat propunerea președintelui României Ion Iliescu privind informarea părții române în legătură cu lucrările la canalul Bâstroe, dar că Ucraina nu are nevoie și de acordul organizațiilor ecologiste internaționale10. La criticile formulate de unele cancelarii occidentale (Franța, Germania, SUA și Uniunea Europeană) prin care se solicita stoparea

proiectului în absența unui studiu de impact ecologic la standarde internaționale, purtătorul de cuvânt al ministerului ucrainian de externe

Răspunsul ambasadei Ucrainei la București la întrebările României libere, Ucrainienii vor să “taie”Delta în două, România liberă, 1 octombrie 2003.

Ucraina face un pas înapoi în chestiunea canalului Bâstroe, ziarul România liberă, 19 iunie 2004. 10 Ziarul Adevărul, 29 mai 2004. declara la 25 august că „nu vede motiv de îngrijorare pentru pericolul pe care l-ar prezenta canalul pentru ecologia regională”.

În ciuda protestelor românești și internaționale, ca un vârf al atitudinii sfidătoare a Ucrainei, la 26 august, în prezența președintelui Leonid Kucima, s-a inaugurat canalul navigabil de mare adâncime Dunăre-Marea Neagră pe brațul Bâstroe.

Șeful statului ucrainian a declarat cu această ocazie că nu este vorba doar de o problemă de mediu, ci de una politică și economică. „Avem dreptul să construim acest canal și care este problema?” a conchis el.

La 1 septembrie 2004 ambasadorul Federației Ruse la Kiev, Victor Cernomârdin (fostul premier rus) a numit criticile la adresa proiectului drept o „psihoză”, spunând că Ucraina este îndreptățită la construcția acestui canal. Această solidarizare dintre cele două puteri ex-sovietice cu interesegeostrategice la gurile Dunării, arată că „Bâstroe” nu este numai o problemă ecologică.

2. Reacția părții române

Din informațiile oferite de Ministerul Afacerilor Externe al României, au fost transmise părții ucrainiene peste zece note verbale prin care au fost solicitate informații cu privire la proiectul menționat și posibilele consecințe ale acestuia asupra ecosistemului Deltei Dunării, precum și organizarea unor consultări bilaterale conform prevederilor Acordului dintre Guvernul României și Guvernul Ucrainei privind cooperarea în domeniul gospodăririi apelor de frontieră, semnat la Galați la 30 septembrie 1997, dar partea ucraineană nu a transmis, până la 11 mai 2004, nici un răspuns.11 De asemenea, la 14 mai a fost sesizat și Secretariatul Convenției privind conservarea vieții sălbatice și a habitatelor naturale din Europa (Berna, 19 septembrie 1979).

La 12 mai 2004, Ministerul Mediului și Gospodăririi Apelor s-a adresat Secretariatului Convenției Espoo, informându-l că s-a cerut Ministerului mediului și resurselor naturale al Ucrainei transmiterea notificării și a documentației privind impactul asupra mediului în legătură cu

punerea în execuție a proiecului canalului de navigație Bâstroe. Tot după începerea lucrărilor de amenajare a canalului, guvernatorul Administrației Rezervației Biosferei „Delta Dunării” – România a solicitat Secretariatului Convenției Ramsar, Secretariatului Programului „Omul și Biosfera” – MAB UNESCO și Centrului pentru Patrimoniu Mondial UNESCO să intervină pe 11 M.A.E. – Oficiul Purtătorului de cuvânt, Precizări cu privire la informațiile potrivit cărora autoritățile ucrainiene vor începe lucrările de construcție a canalului navigabil Dunăre-Marea Neagră pe brațul Bâstroe al Dunării, 11 mai 2004.

lângă autoritățile ucrainene pentru realizarea studiului de impact și pentru respectarea acestor trei convenții internaționale aplicabile în cauză.

Într-o întrevedere din 28 mai 2004, de la Mamaia (România) dintre președintele României Ion Iliescu și președintele Ucrainei Leonid Kucima, șeful statului român a solicitat șefului statului ucrainean informațiile necesare, declarând că orice modificări sau lucrări care se fac pe o apă de frontieră trebuie să fie convenite între statele vecine, condiție care nu a fost

respectată de Ucraina la începerea lucrărilor la canalul Bâstroe.

La sfârșitul lunii mai 2004, premierul român, Adrian Năstase, a trimis o scrisoare omologului său ucrainean Viktor Ianukovici, în care a criticat construcția acestui canal în rezervația biosferei resursă partajată, „în absența consultărilor bilaterale”.

In data de 15 iunie 2004, ministerul român al afacerilor externe a transmis o scrisoare Secretariatului Convenției privind accesul la informație, participarea publicului la luarea deciziei și accesul la justiție în probleme de mediu (Aarhus, 1998), prin care s-au furnizat informatii despre consecințele ecologice negative ale proiectului și s-a sesizat faptul că acțiunile Ucrainei ignoră prevederile acordurilor bilaterale referitoare la regimul apelor de frontieră și ale unor importante convenții multilaterale care protejează calitatea apelor și mediului în Delta Dunării.

Pe 22 iunie 2004 a avut loc o intrevedere intre Secretarul de Stat Bogdan Aurescu din cadrul MAE si Ambasadorul Ucrainei la Bucuresti, Teofil Bauer, in cadrul careia reprezentantul diplomatic al Romaniei aa reiterat solicitarea adresată părții ucrainene de a fi transmise informații tehnice detaliate cu privire la proiectul Bâstroe, potrivit dispozițiilor

convențiilor internaționale în domeniul protecției mediului la care Ucraina este stat-parte. S-a solicitat din nou sistarea lucrărilor până în momentul realizării studiului de impact cerut de convențiile internaționale și analizării concluziilor acestuia, precum si organizarea de consultări bilaterale la care să fie analizate problemele legate de proiectul ucrainean14.

In sfarsit, printr-o notă verbală primită la MAE român la 28 iunie 2004, Ucraina propune „organizarea unor consultări în care să se abordeze,

de o manieră generală, problematica mediului și utilizării eco-sistemelor dunărene, printre care și situația creată prin activitățile de amenajare a brațului Bâstroe”.

12 Ziarul Adevărul, din 29 mai 2004.

13 Ministerul Afacerilor Externe, Oficiul Purtătorului de Cuvânt, Comunicat de presă, 16 iunie 2004.

14 Ministerul Afacerilor Externe, Oficiul Purtătorului de Cuvânt, Comunicat de presă, 23 iunie 2004.

15 Ministerul Afacerilor Externe, Oficiul Purtătorului de Cuvânt, Comunicat de presă, 30 iunie 2004.

MAE roman precizează că propunerea a fost transmisă în contextul în care partea ucraineană „nu a comunicat, până în prezent, nici una din informațiile solicitate de partea română referitoare la proiectul Bâstroe, în special un studiu exhaustiv de impact al proiectului asupra mediului înconjurător” si opineaza ca „includerea problematicii Bâstroe într-un cadru general mai larg ar duce la diluarea discuțiilor și la imposibilitatea atingerii obiectivului pentru care sunt organizate”.

La data de 29 iunie 2004, MAE a comunicat oficialilor ucraineni acceptul pentru organizarea consultărilor la data de 6 iulie 2004, la București (Ucraina propusese la Kiev) reiterând solicitarea de transmitere prealabilă a documentației tehnice relevante, agenda urmând să fie reprezentată exclusiv de problematica Bâstroe. La 19 iulie 2004, O.Matik, adjunct al MAE

Ucraina a declarat că nici un stat nu a mai criticat proiectul, în consecință acesta fiind „o dispută bilaterală, întreținută de România”. Consultările bilaterale româno-ucrainiene la nivel de experți din 20 iulie nu au putut avea un conținut de substanță în absența unei baze minime de informare. Abia la 2 august MAE român a confirmat că partea ucrainiană a pus la dispoziție o parte nesemnificativă din documentația tehnică

(considerată insuficientă pentru formularea unui punct de vedere) aferentă proiectului.

La 5 august, Comisia Europeană în calitate de președinte în exercițiu al CIPD a anunțat că a cerut Ucrainei să înceteze construirea canalului, până la îndeplinirea obligațiilor internaționale privind impactul asupra mediului.

În fața indiferenței Ucrainei la reacții, autoritățile române au anunțat la 11 august posibilitatea luării în calcul a construirii unui nou canal între Dunăre și golful Musura care să lase fără apa necesară, canalul Bâstroe. Spectrul terminării și inaugurării oficiale a tronsonului Bâstroe al proiectului a generat o precipitare a reacțiilor Bucureștiului în luna august.

Cu ocazia vizitei sale în România cancelarul german Gerhard Schroeder a declarat că prin construcția canalului Bâstroe, Ucraina nesocotește recomandările experților în probleme de mediu. La 24 august câteva sute de persoane au manifestat pe străzile Bucureștiului și în fața ambasadei Ucrainei unde au prezentat Apelul a 114 organizații neguvernamentale

intitulat „Opriți distrugerea Deltei Dunării”. Participanții au provenit în special de la trei Confederații sindicale – CNSLR-Frăția, BNS și Cartel Alfa – unele ONG și din mass-media și prezentau revendicări eteroclite, în care cerințele de ordin social (pericolul pentru disponibilizarea pescarilor și sărăcirea acestora) se împleteau cu cele de ordin politic și ecologic.

Ministerul român de externe și-a intensificat demersurile diplomatice pertinente pe lângă organismele internaționale (UNESCO, UE) și cancelariile ocidentale (obținând reacții notabile din partea Departamentuluide Stat al SUA, Franța, Olanda ș.a.). La 26 august a avut loc o reuniune la care au participat președintele României, premierul, ministrul de externe, ministrul mediului și alte autorități cu atribuții în domeniu și care a analizat efectele de natură politică, ecologică, juridică, economică și socială ale construirii canalului. S-a relevat nerespectarea de către partea ucrainiană a obligațiilor internaționale de informare și efectuare prealabilă a unui studiu de impact asupra mediului, s-a relevat inițiativa părții române de a sesiza unilateral Curtea Internațională de Justiție de la Haga în privința delimitării platoului continental și a zonei economice exclusive, la Marea Neagră și s-a denunțat „politica faptului împlinit” promovată de Kiev. În spiritul și continuarea acestor preocupări Senatul României a adoptat (la 1 septembrie 2004) o „Declarație – Apel privind încetarea construirii de către Ucraina a canalului Bâstroe”.

3. Atitudinea organismelor internaționale de mediu

Prin specificul funcțiilor îndeplinite și atribuțiile conferite de tratatele internaționale de instituire, organismele internaționale de mediu au, de regulă, un rol subsidiar în sensul că acestea intră în acțiune după și în condițiile solicitării lor de către statele-părți.

Necesitatea realizării unui studiu de impact în context transfrontalier a fost relevată și realizarea lui solicitată la nivel internațional: în cadrul Conferinței europene a miniștrilor mediului de la Kiev din mai-iunie 2003 (de către directorul general al WWF și guvernatorul Rezervației Biosferei „Delta Dunării” – România); în Raportul misiunii comune a Secretariatului Convenției Ramsar privind zonele umede de importanță internațională și a Programului „Omul și Biosfera” – MAB UNESCO (octombrie 2003),

prezentat Consiliului permanent al Convenției Ramsar (ianuarie 2004); de Rezoluția celei de-a 6-a reuniuni anuale ordinare a Comisiei Internaționale pentru protecția Fluviului Dunărea (2 decembrie 2003); de Reuniunea MAB-UNESCO din iunie 2004, de la Belgrad, privind colaborarea sud-est europeană în privința rezervațiilor biosferei, care a subliniat implicațiile ecologice negative ale proiectului Bâstroe și atitudinea Ucrainei ca neconformă reglementărilor juridice internaționale în materie. La 25 iunie, Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE) a adoptat o recomandare referitoare la bazinele transfrontiere din Europa, prin care se solicită statelor membre să-și intensifice cooperarea în vederea realizării unui management integrat al resurselor de apă transfrontiere; cu această ocazie au fost depuse mai multe moțiuni vizând problema canalului Bâstroe.

De subliniat faptul că în lipsa unei solicitări exprese și conforme diferitelor convenții internaționale aplicabile, respectivele menționări au avut mai ales valoarea unor simple puncte de vedere și nu a unor cereri oficiale, cu consecințele juridice aferente.

De asemenea, o echipă a Secretariatului Convenției de la Berna (1979) și a Consiliului Europei a inspectat zona în perioada 22-25 iulie 2004, iar la 6 septembrie experții acestuia solicitau Kievului întreruperea lucrărilor, până la realizarea studiului de impact.

4. Eșecul „arbitrajului” Uniunii Europene

Preluarea, de la 1 iulie 2004, a președenției Comisiei Internaționale pentru Protecția Dunării (ICPDR) de către Comunitatea Europeană și insistențele României în acest sens au generat transferarea, cel puțin parțială și în contextul „tăcerii” și reticențelor părții ucrainiene, a diferendului în fața Uniunii Europene. Pentru prima dată Bruxelles-ul și-a asumat acest rol la 8 iulie, în cadrul summitului U.E.-Ucraina. Reprezentanții Comisiei Europene (președintele Romano Prodi și comisarul pentru relații externe, Chris Patten)

și-au exprimat îngrijorarea față de abordarea unilaterală, de către autoritățile ucrainiene, a problematicii Bâstroe, în absența unui studiu de impact ecologic al proiectului. Totodată, comisarul european de mediu Margot Walstrom a solicitat informații suplimentare despre construirea canalului și consecințele pe care acesta le-ar putea avea asupra mediului. La 25 august Comisia Europeană a cerut Ucrainei să stopeze proiectul în absența unui studiu de impact ecologic la standarde internaționale.

La 3 septembrie ministrul ucrainian pentru afaceri europene și reprezentanți ai Comisiei Europene au discutat, la Bruxelles problemacanalului Bâstroe, dar fără rezultate efective.

Faptul că România a prezentat un document auxiliar la raportul 2004 asupra progreselor înregistrate în pregătirile de aderare la UE mai precis măsurile luate de Guvern în perioada iulie-august 2004, la reuniunea cu reprezentanții Comisiei Europene din 3 septembrie, care va fi utilizat de C.E. pentru întocmirea Raportului de țară arată că UE este preocupată de problemă și a avut un rol în dinamizarea preocupărilor Bucureștiului în acest

sens.

5. Spre o soluție excepțională

În urma presiunilor internaționale și la cererile repetate ale părții române, la 19 august partea ucrainiană a transmis „Evaluarea științifică a expertizei ecologice16 a proiectului de lucru „Realizarea unei căi de navigație de mare adâncime Dunăre-Marea Neagră în sectorul ucrainian al Deltei Dunării. Etapa I”. Raportul de analiză17 al părții române publicat la 24.08.2004, arată că „impresia generală a studiului este lipsa sa de profunzime, voită sau forțată de lipsa timpului necesar unei astfel de acțiuni complexe și de o responsabilitate atât de mare” și subliniază următoarele concluzii:

• Studiul ucrainian se referă aproape exclusiv la efectele asupra mediului din imediata apropiere a zonei construite (deși impactul este de mare amploare și cu întindere mare în timp);

• Se afirmă că nu există impact transfrontier (în ciuda faptului că se recunoaște faptul că realizarea canalului afectează debitul celorlalte brațe ale Dunării, care generează efecte ecologice și economice în lanț asupra teritoriului României);

• Premisele hidrologice ale analizei impactului sunt incorecte (fie din eroare, fie din intenția de a diminua importanța efectelor de această natură);

• Efectele directe asupra mediului și în special asupra componenței bilogice (bio diversitate, resurse naturale regenerabile) sunt prezentate într-o manieră contradictorie și fără o argumentare adecvată. Lipsesc efectele canalului asupra faunei.

În această situație de impas și destul de tardiv l-a sfârșitul lunii august s-a recurs la instituirea unei comisii de anchetă în condițiile Convenției Espoo.

II. Analiza respectării reglementărilor juridice aplicabile în cauză.

Starea de fapt relevată mai sus este supusă acțiunii unui ansamblu de reglementări juridice – naționale și internaționale – care interacționează și Expertiza ecologică cuprinde 30 de pagini (inclusiv pagina de gardă, lista de autori (2 pagini) și cuprinsul (1 pagină) și a fost elaborată de 21 de specialiști ucrainieni, între care 9 specialiști în geografie, 1 expert în biologie, 1 expert în geologie-mineralogie, 1 expert în drept, 1 expert în fizică-matematică, 1 expert în agricultură, 1 expert în științe tehnice, 1 expert în geo-ecologie, 1 inginer, 3 colaboratori științifici și 1 cadru universitar. Raportul de analiză a fost realizat de o echipă alcătuită din specialiști ai Administrației Rezervației Biosferei Delta Dunării, Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare „Delta Dunării” și ai Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare Marina „Grigore Antipa”. generează exigențe specifice în cazul de față. Analiza sa relevă importante violări ale dreptului internațional al mediului care reclamă declanșarea mecanismelor necesare de conformare. Aceste iregularități privesc

deopotrivă aspecte de fond și de procedură, într-o unitate determinată de interesul esențial al conservării obiectivelor reprezentative pentru patrimoniul natural al Terrei.

1. Nerespectarea principiilor utilizării durabile și protecției cursurilor de apă internaționale

În raporturile dintre ele referitoare la fluviul Dunărea, curs de apă internațional partajat, România și Ucraina sunt ținute să respecte în primul rând principiile utilizării durabile, echitabile și ale protejării apelor. Acestea au fost recunoscute în practica internațională, diverse documente la care cele două state sunt părți și în unele privințe în jurisprudența Curții Internaționale de Justiție.

1.1. Principiul utilizării echitabile și rezonabile a apelor transfrontaliere.

Degajat inițial (la sfârșitul secolului al 19-lea) din doctrina „scurgeriinaturale”, principiul a pătruns cu greu în documentele internaționale, impunându-se mai ales după prevederea sa expresă prin Regulile de la Helsinki, din 1966.

Astfel, toate tratatele internaționale privind cursuri de apă transfrontaliere îl consacră în formulări aproape identice18.

La nivel jurisprudențial, prin hotărârea din 25 septembrie 1997, pronunțată în cauza relativă la proiectul Gabcikovo-Nagymaros, privind un diferend între Slovacia și Ungaria, Curtea Internațională de Justiție a consacrat explicit principiul.

1.2. Obligația de a nu prejudicia mediul altor state. Recunoscânduse dreptul suveran al fiecărui stat de a exploata resursele de apă proprii conform politicilor sale de mediu și de dezvoltare, se stipulează obligația corelativă de a se asigura că activitățile de sub jurisdicția

_____________________

18) Pactul privind Amazonul (din 3 iulie 1978, art.V); Convenția privind protecția și utilizarea cursurilor de

apă transfrontiere și a lacurilor internaționale (Helsinki, 17 martie, 1992, art. 2 b și c); Convenția privind

cooperarea pentru protecția și utilizarea durabilă a fluviului Dunărea (Sofia, 26 iunie 1994, art. 2(1)6);

Convenția ONU privind utilizarea cursurilor de apă în alte scopuri decât navigația (New York, 21 mai

1997, art. 5 și 6).

sau controlul său nu prejudiciază mediul altor state sau al teritoriilor situate dincolo de limitele jurisdicțiilor naționale19 sau mai vechea regulă a prevenirii impactului transfrontalier20. Raportul dintre principiul utilizării echitabile și rezonabile (obligație de a face) și obligația de a nu prejudicia (obligatie de a nu face) mediul (inclusiv cel acvatic) din afara jurisdicției naționale dă naștere încă la interpretări. A acorda prioritate acesteia din urmă ar conduce la un statu quo care avantajează primii utilizatori ai unui bazin transfrontier (și în general, statele din aval). Dimpotrivă, afirmarea principiului utilizării echitabile și rezonabile implică o cooperare și luare în considerare a tuturor intereselor în

prezență, coexistența usajelor anterioare cu satisfacerea de noi nevoi.

Problema legăturii dintre cele două reguli este semnificativă pentru stadiul actual de abordare a problemelor prevenirii și combaterii poluării, când în fața dimensiunilor lor transnaționale, cooperarea adecvată și constructivă este preferată aplicării unor soluții de tip clasic (abținere, răspundere).

1.3.Principiul precauției.

Deși recent afirmat în dreptul internațional al mediului, principiul precauției ia în considerare noțiunea de risc și presupune efectuarea studiului de impact, fapt pentru care a fost asimilat rapid în problematica prevenirii și combaterii poluării apelor. El cunoaște

atât definiții cu caracter general21, cât și cu caracter specific unui anumit domeniu22.

1.4.Principiul „poluatorul plătește”.

Își găsește o consacrare uniformă în domeniu, în ipostaza restrânsă a semnificațiilor sale, în sensul că costurile prevenirii, controlului și reducerii poluării vor fi suportate de

poluator23.

__________________________

19 Protocolul privind apa și sănătatea la Convenția privind cursurile de apă transfrontiere (Londra, 17 iunie

1999, art. 5 c).

20 Convenția privind cursurile de apă transfrontiere (art.3), Convenția privind Dunărea (art. 2.2, 3.2.5),

Convenția ONU (art. 20, 21), Convenția privind protecția Rinului (12 aprilie 1999, art. 3.l., 4.b.).

21 De exemplu, Convenția privind cursurile de apă transfrontiere (1992) prevede “principiul precauției în

virtutea căruia acțiunea de evitare a impactului transfrontier potențial, prin degajarea de substanțe

periculoase, nu va fi amânată pe baza faptului că cercetarea științifică nu a demonstrat din plin legătura

cauzată între aceste substanțe, pe de o parte, și impactul transfrontier potențial, pe de altă parte” (art.2.5.a);

Convenția privind Dunărea îl enumără doar (art. 2.4).

22 Protocolul privind apa și sănătatea la Convenția privind cursurile de apă transfrontiere (art. 5 a).

23 Convenția privind cursurile de apă transfrontiere (art. 2.5.a); Protocolul privind apa și sănătatea (art. 5 b),

Convenția privind Dunărea (art.2.4); Convenția privind protecția Rinului (art. 4 d).

1.5. Gestiunea durabilă de o manieră integrată și conform celor mai bune practici de mediu. Este principiul dominant al utilizării cursurilor de apă transfrontaliere. Caracterul durabil este tributar definiției cuprinse în Raportul Brudtland (1997) și exprimă exigența ca resursele de apă să fiegospodărite astfel încât să răspundă necesităților generațiilor prezente, fără a compromite capacitatea generațiilor viitoare de a-și satisface propriile

necesități24.

Aceasta presupune în termeni concreți: menținerea calității generale a vieții, menținerea accesului continuu la resurse naturale, evitarea pagubelor ecologice de durată, asigurarea protecției ecosistemelor și aplicarea unei abordări preventive25.

Gestiunea integrată se realizează la nivel de bazin hidrografic (indiferent dacă este sau nu transfrontieră) și ținându-se seama de legătura dintre dezvoltarea economico-socială și protecția ecosistemelor naturale26.

Cea mai bună practică de mediu se referă la aplicarea celei mai adecvate combinări a măsurilor și strategiilor pentru controlul sectorial al mediului27.

1.6. Obligația generală de cooperare între state în problemele fundamentale de gospodărire a apelor. O cooperare în domeniu este extinsă și în privința publicului și organizațiilor neguvernamentale. Acest principiu general se exprimă prin reguli concrete precum: schimbul de date și informații, notificarea măsurilor proiectate, monitoring-ul și consultarea prealabilă, reglementarea pașnică și prin mijloacele legal admise28.

Atitudinea Ucrainei de a trece la realizarea proiectului de amenajare a canalului Bâstroe al Dunării, fluviu partajat, de graniță, fără a notifica intenția sa, fara a oferi informațiile minime necesare asupra posibilului impact asupra cursului de apă comun și fara a se consulta cu România în această privință reprezintă o sfidare și o încălcare a principiilor de gestionare durabilă și echitabilă a apelor partajate, general recunoscute și consecvent aplicate la nivel european și internațional. Este vorba, mai ales, de nerespectarea obligației de a nu prejudicia mediul altor state, principiul utilizării durabile și rezonabile a apelor transfrontiere, a principiilor precauției și poluatorul-plătește.

_____________________

24 Convenția privind cursurile de apă transfrontiere (art. 2.5.c); Protocolul privind apa și sănătatea (art. 5.d).

25 Convenția privind Dunărea (art. 2.5).

26 Protocolul privind apa și sănătatea (art. 5j).

27 Convenția privind Dunărea (art. 7.2 și anexa nr I, partea a 2-a); Convenția privind protecția Rinului (art.

4.h).

onvenția privind Dunărea (art. 2.4); Convenția ONU (art. 8).

Nerespectarea regimului juridic internațional de protecție și conservare a rezervației biosferei „Delta Dunării”

Din punctul de vedere al dreptului internațional, Delta Dunării are un triplu regim de protecție și conservare, stabilit prin convenții și aranjamente internaționale aferente, respectiv: statutul de rezervație a biosferei, de obiectiv al patrimoniului natural mondial și calitatea de zonă umedă de importanță internațională. În același timp, în 1999 la Comitetul MABUNESCO a fost înscrisă rezervația biosferei transfrontieră „Delta Dunării”, recunoscându-se astfel caracterul acesteia de resursă naturală de importanță internațională, partajată teritorial între România și Ucraina. Fiecare dintre aceste statute și toate împreună stabilesc pentru statele implicate, pe lângă obligații directe și concrete de protejare, conservare și utilizare durabilă a acestei zone și a resurselor sale, și unele în raport cu statele care au interese în această privință, mai ales ca arie naturală partajată, precum: obligația de a nu afecta zona aferentă suveranității altui stat, de consultare, informare și

cooperare. Prin abordarea exclusivistă și ignorarea oricăror alte interese decât cele economice proprii – cum ar fi cele ecologice, decurgând din statutul internațional al zonei – Ucraina a încălcat importante obligații internaționale.

2.1. Ignorarea regimului juridic de rezervație a biosferei. Instituite prin programul „Omul și Biosfera” – MAB al UNESCO în 1970, rezervațiile biosferei constituie o rețea mondială reprezentativă de gestiune a unui spațiu și de conservare a speciilor și ecosistemelor. Statutul lor juridic este stabilit prin legi speciale și presupune o zonare funcțională (zone de protecție integrală, zone de tranziție și zone-tampon) și o administrare specială.29 Canalul Bâstroe străbate chiar o fostă zonă de protecție integrală a Rezervației biosferei “Dunarea” – Ucraina, afectând astfel grav mediul deltaic și încălcând toate reglementările legale vizând statutul rezervației, în special interdicția desfășurării în zonă de activități economice și a accesului publicului.

2.2. Încălcarea regimului de zonă umedă, de importanță internațională

Atât România (prin Legea nr.5 din 25 ianuarie 1991), cât și Ucraina au ratificat Convenția asupra zonelor umede, de importanță internațională, în special ca habitat al păsărilor acvatice (încheiată la Ramsar, în Iran, la 2 februarie 1971), iar Delta Dunării a fost înscrisă pe lista specială aferentă acestei convenții. Părțile contractante s-au angajat să

favorizeze conservarea zonelor umede înscrise pe listă și, pe cât posibil, utilizarea rațională

____________________

29 Legea nr. 82 din 20 noiembrie 1993 privind constituirea Rezervației Biosferei “Delta Dunării”, cu

modificarile ulterioare.

a acestora din teritoriul lor.

Prin crearea de rezervații naturale și adoptarea de măsuri legislative, administrative ș.a. O primă nerespectare gravă a convenției rezultă din faptul că, prin amenajarea canalului Bâstroe, suprafața zonei umede a deltei) ucrainiene se reduce cu cel puțin 5.600 ha. Potrivit art. 4 pct. 3 al documentului, o asemenea măsură națională unilaterală este admisă numai în situația când sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții: a) să fie luată pentru motive urgente de interes național și b) compensarea, pe cât posibil, a oricărei pierderi de resurse în zonă, prin crearea de noi rezervații naturale pentru păsările acvatice și pentru protecția în aceeași regiune sau în alt loc, a unei părți convenabile din habitatul anterior. Partea ucraineană nu a afirmat și dovedit în nici un fel existența unei asemenea situații excepționale care să justifice diminuarea, prin amenajarea canalului respectiv, a zonei umede de interesinternațional.

De asemenea, schimbările în regimul hidrologic al deltei Chiliei, printre care și lipsa circulației apei va duce la transformarea zonelor umede actuale în pajiști. Alături de obligațiile privind desemnarea și delimitarea, elaborarea și aplicarea planurilor de amenajare și a măsurilor de conservare, statele-părți s-au angajat și să se consulte asupra îndeplinirii obligațiilor decurgând din Convenție, în special în cazul unei zone, în cazul când un bazin hidrografic este împărțit între mai multe părți contractante, precum și să se străduiască „să coordoneze și să susțină politica lor în reglementările prezente și viitoare, referitoare la conservarea zonelor umede, a florei și faunei” (art. 5). Totodată, fiecare parte contractantă trebuie să informeze Biroul permanent al Convenției Ramsar (funcție îndeplinită de Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii și a Resurselor) despre modificările caracteristicilor ecologice ale zonelor umede, situate pe teritoriul său și înscrise pe listă, care s-au produs, sunt în curs sau susceptibile de a se produce ca urmare a evoluțiilor tehnologice, a poluării sau a unei alte intervenții umane (art. 8 pct. 2 lit. c și art. 3 par. 2).

2.3. Nerespectarea cerințelor statutului de bun al patrimoniului natural mondial

Ambele state (România prin Decretul nr.187 din 30 martie 1990), au ratificat Convenția privind protecția patrimoniului mondial cultural și natural (adoptată de Conferința generală a UNESCO la 16 noiembrie 1972 și intrată în vigoare la 17 decembrie 1975), iar Delta Dunării a fost înscrisă pe Lista patrimoniului mondial. Printre altele, cele două state-părți s-au angajat „să nu ia în mod deliberat nici o măsură susceptibilă să dăuneze direct sau indirect patrimoniul cultural și natural care se află pe teritoriul

altor state părți la această convenție” (art. 6.3.). Prin amenajarea canalului Bâstroe se afectează în mod ireparabil patrimoniul natural, printr-un act unilateral situat în afara legislației internaționale.

3. Nerespectarea altor convenții internaționale în materie

Cele două state interesate au ratificat și sunt aplicabile în cauză și alte documente internaționale precum Convenția privind conservarea vieții sălbatice și a habitatelor naturale din Europa (semnată la 19 septembrie 1979 la Berna și la care România a aderat prin Legea nr.13/1993) și Convenția privind conservarea speciilor migratoare de animale sălbatice (CMC) (semnată la Bonn la 23 iunie 1979, la care România a aderat prin Legea nr.13/1998). Documentele respective prevăd deopotrivă obligații directe pentru Ucraina în privința protejării unor specii determinate și de cooperare cu alte state, inclusiv România în privința resurselor partajate. Realizarea unui asemenea proiect în absența unui studiu de impact ecologic adecvat și măsuri corespunzătoare sunt contrare prevederilor convențiilor respective.

4. Nerespectarea angajamentelor asumate de părți în plan bilateral

Cooperarea bilaterală în materie este reglementată în special de Acordul dintre Guvernul României și Guvernul Ucrainei privind cooperarea în domeniul gospodăririi apelor de frontieră (Galați, 1997).

Alte două documente: Acordul între Ministerul Mediului și Amenajării Teitoriului al Republicii Moldova, Ministerul Apelor, Pădurilor și Protecției Mediului din România și Ministerul Mediului și Resurselor Naturale din Ucraina privind cooperarea în zona formată din ariile naturale protejate ale Deltei Dunării și Prutului de Jos (București, 2000) și respectiv Tratatul dintre România și Ucraina privind regimul frontierei de stat românoucrainene, colaborare și asistență mutuală în probleme de frontieră (Cernăuți, 2003), deși prezintă relevanță în materie nu au intrat încă în vigoare.

4.1. Încălcarea prevederilor Acordului dintre Guvernul României și Guvernul Ucrainei privind cooperarea în domeniul apelor de frontieră (semnat la Galați, la 30 septembrie 1997 și intrat în vigoare la 28 ianuarie 1999).

Recunoscând că protecția și folosirea în limite raționale a apelor de frontieră pot fi asigurate numai printr-o strânsă colaborare și dorind să soluționeze problemele gospodăririi apelor de frontieră în spiritul bunei vecinătăți, al colaborării și avantajului reciproc (Preambul), Guvernul României și Guvernul Ucrainei și-au asumat, prin Acordul privind cooperarea în domeniul apelor de frontieră, o serie de obligații vizând

gospodărirea, protecția și folosirea apelor de frontieră. Documentul particularizează în context bilateral, într-o anumită măsură, principiile și regulile generale prevăzute de Convenția pentru protecția și utilizarea cursurilor de apă transfrontaliere (Helsinki, 17 martie 1992) și de Convenția privind cooperarea pentru protectia și utilizarea durabilă a fluviului Dunărea (Sofia, 29 iunie 1994).

În cazul canalului Bâstroe, partea ucraineană a încălcat cel puțin patru obligații principale asumate prin Acordul de la Galați, respectiv:

– obligația de a nu executa pe teritoriul propriului stat, fără o consultare prealabilă, lucrări și de a nu lua măsuri pe apele de frontieră, care să modifice regimul de scurgere sau condițiile de calitate a acestora (art. 2 pct. 3);

– obligația de a schimba informații și de consultare reciprocă cu privire la posibila influență a măsurilor de gospodărire și de protecție a apelor asupra regimului apelor de frontieră (art. 4 pct. 2.3);

– obligația de a aprecia, în comun, influența măsurilor avute în vedere de către o parte, care ar putea avea urmări negative pe teritoriul statului celeilalte părți asupra gospodăririi apelor (art. A pct.3, teza I);

– obligația părții care inițiază asemenea măsuri de a notifica celeilalte părți intențiile sale de a transmite datele cu privire la măsurile planificate și de a oferi posibilitatea de a participa la această apreciere (art. 4 pct. 3, teza a II-a).

Mai mult decât atât, prin Protocolul primei sesiuni a împuterniciților pentru realizarea Acordului (19-23 octombrie 1999, Baia Mare, România) s-a căzut de acord asupra constituirii grupurilor de lucru pentru aplicarea concretă a documentului, inclusiv a uni astfel de grup pentru soluționarea problemelor legate de fluviul Dunărea pe zona de frontieră comună (pct. 1.1.2) .

5. Nerespectarea procedurilor privind evaluarea impactului asupra mediului în context transfrontieră.

Prin natura și dimensiunile sale concrete, proiectul Bâstroe are un impact transfrontalier, întrucât consecintele sale de ordin hidrologic și ecologic se produc și pe teritoriul României. În acest sens devin aplicabile prevederile Convenției privind evaluarea impactului asupra mediului în context transfrontieră, adoptată la Espoo la 25 februarie 1991 și ratificată de ambele state (România prin Legea nr.22 din 22 februarie 2000). Totodată,la 21 mai 2003 la Kiev, reprezentanții celor două țări au semnat Protocolul la Convenția privind evaluarea impactului asupra mediului în context transfrontieră, relativ la evaluarea strategică de mediu (SEA).

5.1. Încadrarea proiectului Bâstroe în cazurile supuse Convenției Espoo

Activitatea implicată de amenajarea canalului Bâstroe presupune o modificare majoră a stării acestui estuar al Dunării, a cărei executare face obiectul deciziei unei autorități competente, respectiv Guvernul și Ministerul Transporturilor ale Ucrainei. Efectele sale de ordin ecologic se produc atât pe un teritoriu aflat sub jurisdicția părții ucrainiene, cât și mai ales într-o zonă – Delta Dunării – aflată sub jurisdicția României, fiind astfel îndeplinite cerințele Convenției Espoo (art. 1, pctele V și VII) în privința existenței unei activități cu un impact transfrontalier, Ucraina având calitatea de parte de origine, iar România pe cea de parte afectată.

Proiectul Bâstroe se înscrie, totodată, în rândul activităților care pot provoca un impact transfrontalier negativ semnificativ și în privința căruia, potrivit art. 2 pct. 4, Ucraina avea obligația să-l notifice părții afectate, în scopul unor consultări suficiente și eficiente (în condițiile art. 3, 4 și 5 din Convenția Espoo). Astfel, la pct. 9 al Listei cuprinzând activitățile propuse (anexa nr. I) care implică în mod automat un asemenea demers sunt menționate: "Porturi comerciale, căi navigabile interioare și porturi fluviale care permit trecerea vaselor de peste 1.350 tone". Totodată, în conformitate cu art. 2 pct. 5, părțile interesate vor angaja discuții, la inițiativa oricăreia dintre ele, pentru a afla dacă activitățile propuse, neînscrise în lista prevăzută în anexa nr. 1 sunt susceptibile să producă un impact transfrontalier negativ semnificativ și, ca urmare, acestea vor fi tratate ca și cum ar fi înscrise în listă (criteriile generale aplicabile în determinarea semnificației impactului asupra mediului pentru activitățile neînscrise în anexa nr. I, fiind cuprinse în anexa nr. III). De menționat faptul că evaluarea impactului se efectuează cel puțin în stadiul de proiect al activității propuse, ceea ce nu s-a întâmplat în cazul de față.

5.2. Nerespectarea procedurii de evaluare a impactului asupra mediului în context transfrontieră

În virtutea Convenției Espoo, partea ucraineană, ca parte de origine, trebuia să-și asume obligația de a proceda la o evaluare a impactului asupra mediului înainte de luarea deciziei de a autoriza sau de a întreprinde proiectul Bâstroe. Aceasta presupunea mai întâi o notificare, în scopul unor consultări suficiente și eficiente cu partea afectată și în eventualitatea participării acesteia la derularea procedurii, inclusiv consultarea publicului din ambele țări, până la adoptarea deciziei finale. În cazul ajungerii la acest stadiu al procedurii se putea pune problema aplicării prevederilor speciale ale Convenției privind accesul la informație, participarea publicului la luarea deciziei și accesul la justiție în probleme de mediu, adoptată la 25 iunie 1998 la Aarhus, Danemarca (ratificată de România prin legea nr. 86 din 19 mai 2000). Documentul internațional prevede, de asemenea, o analiză ulterioară realizării proiectului la cererea oricăreia dintre părțile interesate (art. 7).

6. Nerespectarea concluziilor jurisprudenței în materie a Curții Internaționale de Justiție (CIJ).

Având în vedere un rol deosebit în identificarea și interpretarea semnificațiilor regulilor juridice internaționale, jurisprudența a contribuit în acest sens și în privința dreptului mediului.

Deosebit de semnificativă este, din acest punct de vedere, decizia din 25 septembrie 1997 a CIJ, pronunțată în cauza Slovacia vs. Ungaria privind complexul hidroenergetic Gabcikovo-Nagymaros, care a relevat câteva concluzii deosebit de importante, nesocotite de Ucraina în cazul Bâstroe:

– obligația de a menține calitatea apei Dunării și a proteja natura (par.140);

– necesitatea de a se ține seama de normele dreptului internațional al mediului și principiile de drept referitoare la cursurile internaționale de apă (par.141);

– dreptul de a utiliza cursul de apă într-o manieră echilibrată și rezonabilă și obligația de a coopera la protejarea și punerea în valoare a acestuia (conform cu Convenția de la Helsinki din 1992, par. 147).

7. Deficiențe în reacția și comportamentul părții române.

Pentru afirmarea statutul statutului său de parte interesată, partea română s-a mărginit la a transmite părții ucrainiene 10 Note verbale de către Ministerul Afacerilor Externe, la care nu s-a primit nici un răspuns. Sesizarea oficială a Secretariatelor convențiilor internațional aplicabile în materie – Espoo, Ramsar, Berna, UNESCO – s-a făcut după declanșarea lucrărilor de amenajare a canalului (11 mai 2004), adică prea târziu, în condițiile în care evaluarea impactului asupra mediului în context transfrontieră trebuie efectuată cel puțin în stadiul de proiect al activității propuse.

Totodată, considerăm că s-a recurs la un demers diplomatic (nota verbală) mai puțin adecvat unei situații de acest gen și insuficient de energic, prin natura sa, de a face față unor probleme atât de complexe. Din altă perspectivă, autoritățile de la București nu au valorificat toate mijloacele oferite de instrumentele internaționale, la care cele două state implicate sunt părți, și mai ales pe cele mai energice și mai eficiente.

Astfel, de exemplu, potrivit art. 3 pct. 7 al Convenției de la Espoo, ca parte afectată, România putea ca – după ce la solicitările sale nu a obținut informațiile necesare și s-a negat impactul transfrontalier negativ semnificativ – să recurgă la dreptul de a supune chestiunea unei comisii de investigare, care să se exprime asupra probabilității apariției unor asemenea consecințe. Acest lucru s-a întâmplat abia în septembrie 2004 când tronsonul Bâstroe fusese deja inaugurat.

De asemenea, în temeiul Acordului bilateral privind cooperarea în domeniul gospodăririi apelor de frontieră (30 septembrie 1997), se putea recurge la activarea împuternicitului guvernului care să convoace o sesiuneextraordinară, consacrată problemei construirii canalului.

III. Concluzii

Cazul amenajării canalului navigabil de mare adâncime pe brațul Bâstroe al Dunării, cu un impact transfrontalier negativ semnificativ este ilustrativ pentru modul în care statele înțeleg să aplice și să respecte reglementările juridice-internaționale, bilaterale și naționale – în materie.

Intersectarea problemelor proximității geografice (fluviu partajat), care țin mai ales de gestionare, cu cele ale efectelor transfrontaliere (legate preponderent de protecția mediului și conservarea naturii) generează o situație specială, complexă, în fața căreia statele implicate sunt adesea depășite și reacționează cu multă prudență în privința cooperării inter-statale.

Contenciosul ecologic este folosit adesea ca un paravan pentru conflicte mai vechi, „istorice” și pentru interese esențialmente politicostrategice, a căror dificultate se transferă și asupra problemelor vizând protecția mediului.

Prin atitudinea sa de a trata chestiunea construirii canalului ca una exclusiv internă și privind mai ales aspecte de gospodărire a apelor, ignorând practic gravele efecte de ordin ecologic, Ucraina demonstrează că rămâne adepta tezei depasite a suveranității teritoriale absolute, aferentă unei aroganțe de mare putere regională și continuă astfel tradiția post-sovietică.

Partea ucraineană a încălcat numeroase reglementări juridicepertinente, respectiv:

1. principiile general admise ale utilizării durabile și protecției cursurilor de apă internaționale;

2. regimul juridic internațional al Deltei Dunării de rezervație a biosferei, bun al patrimoniului mondial natural și zonă umedă de importanță internațională;

3. prevederile convențiilor vizând protejarea și conservarea unor specii și a habitatelor lor naturale, aplicabile zonei și opozabile celor două state;

4. angajamentele asumate în plan bilateral, în special prin Acordul dintre Guvernul României și Guvernul Ucrainei privind cooperarea în domeniul apelor de frontieră (Galați, 30 septembrie 1997);

5. reglementările internaționale privind evaluarea impactului asupra mediului în context transfrontieră.

În privința atitudinii părții române se rețin două deficiente majore:

1. întârzierea reacției oficiale adecvate, în sensul că într-o primă etapă totul s-a redus la simple note verbale adresate de ministerul afacerilor externe părții ucrainene, prin care s-au solicitat informații asupra proiectului și numai după declanșarea lucrărilor de amenajare (11 mai 2004) s-au sesizat Secretariatele convențiilor internaționale aplicabile iar Ministerul român al mediului a solicitat ministerului ucrainean de profil notificarea activității propuse, moment la care nu se mai putea pune problema efectuării studiului de impact în context transfrontieră; intervenția politică la nivel înalt, și ea post-factum, a mai atenuat din poziția obstrucționistă a părții ucrainene, fără însă a determina conformarea sa la legislația internaționale;

2. nefolosirea tuturor mijloacelor juridice disponibile și, în special, aNcelor mai energice și mai eficiente oferite de reglementările internaționale pertinente sau recurgerea la ele cu mare întârziere (ca, de exemplu, dreptul de a supune problema existenței impactului transfrontieră negativ unei comisii de investigare, prevăzut de Convenția Espoo, sau activarea împuterniciților guvernamentali în sesiune extraordinară, stabiliți de Acordul

bilateral privind cooperarea în domeniul gospodăririi apelor de frontieră, din 1997).

Perceput ca o manifestare a interesului permanent și consistent al spațiului ruso-ucrainian asupra gurilor Dunării, proiectul Bâstroe rămâne un simbol al modului în care puterile ex-sovietice înțeleg să-și mențină și/ori impună punctele de vedere de ordin geo-strategic și economic.

Replica României, concretizată în strategia adoptată în cadrul confruntării cu Ucraina pe această temă, pare a fi aceea de a acționa împotriva proiectului pentru a-l face irelevant din punct de vedere economic și strategic și a atrage în permanență atenția asupra conduitei Ucrainei de a ignora orice reglementare interstatală și opinia internațională în privința

problemelor ecologice.

În plan general, cazul Bâstroe arată că la nivel interstatal interesele ecologice

rămân încă în registrul secund față de cele de ordin economic, strategicomilitar și politic, iar tradiționala concepție suveranistă se menține de facto în ciuda consacrării oficiale a tezei cooperării transnaționale.

Totodată, convențiile internaționale, inclusiv cele europene, sunt percepute ca prea

generale și astfel puțin aplicabile, ceea ce relevă necesitatea adoptării unor acorduri sub-regionale și bilaterale mai adaptate la specificul ecologic și contextul politico-strategic al zonei și în consecință mai efective. Se mai releva si realitatea trista că încă unele state din fosta zona comunistă, deși obisnuiesc să semneze, să adere și să ratifice numeroase instrumente juridice internaționale, demonstrând „o prezență activă în arena internațională”, nu își însușesc principiile si regulile elementare care decurg din dreptul

internațional la începutul secolului XXI