. Procedura Divortului

Cuprins

Capitolul I :

Consideratii generale………………………..……….……..…5

Sectiunea I

Notiuni introductive…………………………………………….5

Sectiunea II

Notiunea si reglementarea divortului ………………..………12

Sectiunea III

Conceptii juridice despre divort ………………………………14

Conceptii care au la baza temeiul juridic al divortului ……………14

Conceptii care au la baza natura motivelor de divort ………………17

Conceptii care au la baza reglementarea motivelor de divort ……..18

Capitolul II :

PROCEDURA DIVORTULUI ……………………………….21

Sectiunea I

Actiunea de divort………………………………………………22

Instanta competenta ………………………………………………..23

Cererea de divort …………………………………………………..25

Taxa de timbru …………………………………………………….26

Cererea reconventionala ……………………………………………27

Intampinarea ……………………………………………………..28

Cereri accesorii divortului ……………………………………….28

Depunerea cererii. Fixarea termenului. Citarea …………………30

Sectiunea II

Fazele procesului de divort ………………………………..30

Prezenta personala a sotilor la procesul de divort …………………30

Prezenta obligatorie a reclamantului ………………………………31

Participantii la procesul de divort ………………………………….32

Mijloacele de proba in procesul de divort …………………………33

Sectiunea III

Impacarea sotilor ……………………………………………..34

Divortul pe baza acordului sotilor …………………………………34

Hotararea de divort ……………………………………………….37

Sectiunea IV

Caile de atac …………………………………………………..38

Capitolul III :

EFECTELE DESFACERII CASATORIEI………….40

Sectiunea I

Efectele divortului cu privire la bunurile comune …..……..40

Impartirea bunurilor comune prin invoiala sotilor ……………….40

Cand poate interveni invoiala sotilor ………………………….40

Obiectul invoielii sotilor ………………………………………41

Forma invoielii sotilor …………………………………………41

Impartirea bunurilor comune prin hotarare judecatoreasca ……….41

Cand se poate cere aceasta impartire ………..………………….41

Stabilirea intinderii dreptului fiecaruia din soti privind drepturile comune ……………………………………..…………………42

Criteriul stabilirii prin hotarare judecatoresca a cotei fiecarui sot cu privire la bunurile commune…………………………………….42

Legea privind procedura impartirii bunurilor commune…………43

Data incetarii comunitatii de bunuri …………………………….43

Sectiunea II

Efectele divortului fata de fostii soti ………………………….44

Efectele divortului cu privire la raporturile personale dintre soti…..45

Efectele divortului cu privire la raporturile patrimoniale intre fostii soti ………………………………………………………………….46

Obligatiile de intretinere intre fostii soti ……………………….47

Incetarea comunitatii matrimoniale de bunuri ………………….48

Atribuirea locuintei comune …………………………………….48

Pierderea dreptului eventual de succesiune………………………49

Sectiunea III

Efectele divortului fata de copii minori ………………………49

Efectele personale ale divortului ……………………………………50

Incredintarea copiilor minori spre crestere si educare ……..……50

Exercitarea ocrotirii parintesti privind persoana copilului ……..51

Efectele patrimoniale ale divortului fata de copii minori ………….52

Obligatia parintilor la suportarea cheltuielilor crestere, educare, invatatura si pregatire profesionala a copilului…………………52

Exercitarea ocrotirii parintesti privind bunurile si actele civile ale copilului…………………………………………………………53

Beneficiul contractului cu privire la locuinta …………………..53

Primirea alocatiei de stat pentru copii ………………………….54

SPETE DIN PROCEDURA DIVORTULUI…………….55

BIBLIOGRAFIE ………………………………………….70

PROCEDURA DIVORTULUI

CAPITOLUL I

CONSIDERATII GENERALE

Sectiunea I

Notiuni introductive

Pentru a putea trai in societate, oamenii intra in diferite relatii sociale. Asemenea relatii pot fi : politice, economice, culturale, de familie etc.

Raporturile sociale dintre oameni care sunt reglementate de norme de drept sunt raporturi juridice.

Dreptul familiei cuprinde totalitatea normelor care reglementeaza raporturile ce iau nastere din casatorie, rudenie, infiere si altele, raporturi care au caracter personal si patrimonial. Astfel normele dreptului familiei reglementeaza drepturile si obligatiile personale si patrimoniale dintre sot si sotie, drepturile si obligatiile dintre parinti si copii. Raporturile patrimoniale dintre soti privesc drepturile reciproce asupra bunurilor ce le apartin.

Raporturile personale dintre soti sunt determinate de dreptul pe care-l au de a stabili impreuna : numele ce-l vor purta in casatorie, domiciliul comun sau separat pe care-l vor avea, modul de educare a copiilor etc.

De asemenea, normele dreptului familiei reglementeaza si raporturile de filiatie privind drepturile si obligatiile reciproce dintre cei infiati si infietori, raporturile care deriva din rudenie si raporturile referitoare la persoanele cu capacitate restransa (minori, debili mintali, alienati mintali etc.).

Asa cum am aratat mai sus, raporturile care izvorasc din casatorie, rudenie, infiere – raporturile de familie – formeaza obiectul unei discipline deosebite de drept civil si anume : dreptul familiei.

In epoca foarte veche, romanii cunosteau familia patriarhala ca forma de comunicare umana proprie societatii gentilice aflata in ultimul stadiu de descompunere. Familia patriarhala avea temeiul in puterea exercitata de catre pater familias (seful familiei) asupra bunurilor si persoanelor in care intrau : sotia, copiii si nepotii din fii.

Cuvantul familia a fost utilizat de catre romani cu trei sensuri distincte. Familia desemna fie totalitatea sclavilor aflati in proprietatea cuiva, fie un grup de persoane sub aceeasi putere, fie totalitatea bunurilor si persoanelor aflate in puterea unui pater familias.

Odata cu fondarea statului, puterea lui pater familias asupra persoanelor si bunurilor care formau familia sa a fost consacrata juridiceste, consolidandu-se si mai mult familia romana, privita ca o comunitate de persoane si bunuri. Aceasta schimbare s-a afla,neindoielnic, sub influenta factorilor sociali si economici in cadrul independentei laturilor componente ale societatii romane. Cu toate acestea, fata de alte structuri sociale, familia ramana s-a particularizat prin constanta modului sau de organizare, prin faptul ca si-a pastrat multe din caracterele originare pana catre sfarsitul epocii vechi.

In epoca fondarii statului, puterea exercitata de catre pater familias asupra persoanelor si bunurilor era desemnata prin cuvantul « manus ».

Sensul originar al acestui termen ne arata ca romanii nu faceau distinctie intre familia-proprietatea si familia-forma de comunitate umana.

Cuvantul « manus » (mancipium) desemna in limba veche ideea de proprietate, putere care se exercita, in aceeasi masura, asupra bunurilor si persoanelor. Cu timpul, in procesul diversificarii relatiilor sociale si al evolutiei, ideilor juridice, puterea lui pater familias s-a dezmembrat in mai multe puteri distincte, desemnate prin anumiti termeni tehnici. Astfel, cuvantul manus isi pierde vechiul inteles desemnand numai puterea barbatului asupra femeii.

Puterea asupra descendentilor era numita « patria potestas », puterea aupra sclavilor « dominica potestas », puterea asupra altor bunuri « dominium », iar puterea asupra fiului vandut de catre tatal sau « mancipium ».

In cadrul acestei evolutii s-a realizat o delimitare tot mai clara intre ideea de proprietate si cea de familie conceputa ca o forma de comunitate umana cu un sens apropiat de cel modern.

Familia este o comunitate de munca si afectiune intemeiata pe casatorie si rudenie, dand nastere la raporturi de colaborare si ajutor reciproc intre membrii sai si pe educatia copiilor.

In dreptul nostru, familia – in sensul cel mai larg, cuprinde toate persoanele unite prin legaturi de casatorie, rudenie firesca sau civila, precum si persoanele intre care s-au stabilit relatii asemanatoare cu cele care rezulta din casatorie sau din rudenie.¹ In aceasta acceptie, familia grupeaza toate persoanele care descind una din alta sau dintr-un autor comun, intre care exista o comunitate de sange sau civila, precum si sotii acestora.

In sens restrans, familia se reduce la soti si copiii lor minori. Ea exista si numai in prezenta sotilor fara copii.

Dreptul de familie poate fi definit ca fiind un ansamblu de norme care reglementeaza raporturile personale si patrimoniale ce iau nastere intre soti in virtutea casatoriei, precum si intre ceilalti membri ai familiei pe baza rudeniei si a infierii.

Familia da nastere urmatoarelor relatii :

relatii de casatorie, fara de care familia nu exista

relatii dintre soti, relatii ce reprezinta efectele casatoriei

relatii dintre parinti si copii care sunt rezultatul raporturilor dintre parinti

relatii dintre alte persoane care, in conditiile legii, mai pot face parte din familie.

Dintre aceste relatii, cele mai numeroase si importante sunt relatiile care se stabilesc intre soti, precum si cele dintre acestia in calitate de parinti

¹Ion P. Filipescu, Tratat de dreptul familiei, Editura ALL BECK, 1999, p4

si copiii lor minori. Indiferent de tipul relatiilor de familie, ele reprezinta aspecte personale, nepatrimoniale si aspecte patrimoniale.

Dreptul familiei nu reprezinta o ramura distincta, autonoma ci este o institutie a dreptului civil. Principalul izvor al dreptului familiei il constituie Constitutia Romaniei. In art. 44 se prevad principiile fundamentale ale acestei ramuri de drept :

« Familia se intemeiaza pe casatoria liber consimtita intre soti, pe egalitatea acestora si pe dreptul si indatoririle parintilor de a asigura cresterea, educatia si instruirea copiilor. 

Conditiile de incheiere, de desfacere si de nulitate a casatoriei se stabilesc prin lege. Casatoria religioasa poate fi celebrata numai dupa casatoria civila.

Copiii din afara casatoriei sunt egali cu cei din casatorie. »

In literatura de specialitate¹ s-a aratat ca dreptul familiei, car amura autonoma de drept, are la baza urmatoarele principii fundamentale :

principiul ocrotirii casatoriei si familiei de catre stat

principiul ocrotirii intereselor mamei si copilului

principiul liberului consimtamant la incheierea casatoriei

principiul monogamiei

principiul egalitatii in drepturi a sotilor

principiul exercitarii drepturilor si al indatoririlor parintesti in interesul copilului

¹Alexandru Bacaci, Codruta Hageanu, Viorica Dumitrache, Dr. Familiei, Ed. ALL BECK, 1999, p.9 si urm.

principiul potrivit caruia membrii familiei sunt datori sa-si acorde unul altuia sprijinul moral si material.

Principiul ocrotirii casatoriei si familiei de catre stat

Statul ocroteste casatoria si familia. Principiul este prevazut de art. 1 alin.1 Codul familiei, in care se arata ca statul sprijina dezvoltarea si consolidarea familiei prin masuri economice si sociale. Ocrotirea casatoriei si familiei se realizeaza nu numai cu ajutorul normelor dreptului familiei ci si cu ajutorul altor norme juridice.

Principiul ocrotirii intereselor mamei si copilului

Acest principiu este prevazut in art. 1 alin.2 Codul familiei. Ocrotirea intereselor mamei si copilului se realizeaza in cadrul masurilor dispuse de Codul familiei. Astfel sunt dispozitiile privind stabilirea filiatiei de mama sau tata, obligatia de intretinere, masurile de ocrotire a copiilor minori, adoptia, exercitarea controlului efectiv si continuu de catre autoritatea tutelara asupra modului cum se indeplinesc indatoririle referitoare la persoana si bunurile copilului etc.

Principiul liberului consimtamant la incheierea casatoriei

Codul familiei prevede in art. 1 alin.3 ca familia are la baza casatoria liber consimtita intre soti. In acest sens, art. 44 pct.1 din Constitutie prevede ca familia se intemeiaza pe casatoria liber consimtita intre soti.

Principiul monogamiei

Codul familiei dispune prin art. 6 ca este oprit sa se casatoreasca barbatul casatorit sau femeia casatorita.

Principiul egalitatii in drepturi a sotilor

Acest principiu depaseste limitele relatiilor de familie pentru a se aplica in intreg domeniul relatiilor sociale. Relatiile personale si patrimoniale dintre soti si cele dintre parinti si copii sunt reglementate in ltre alte persoane care, in conditiile legii, mai pot face parte din familie.

Dintre aceste relatii, cele mai numeroase si importante sunt relatiile care se stabilesc intre soti, precum si cele dintre acestia in calitate de parinti

¹Ion P. Filipescu, Tratat de dreptul familiei, Editura ALL BECK, 1999, p4

si copiii lor minori. Indiferent de tipul relatiilor de familie, ele reprezinta aspecte personale, nepatrimoniale si aspecte patrimoniale.

Dreptul familiei nu reprezinta o ramura distincta, autonoma ci este o institutie a dreptului civil. Principalul izvor al dreptului familiei il constituie Constitutia Romaniei. In art. 44 se prevad principiile fundamentale ale acestei ramuri de drept :

« Familia se intemeiaza pe casatoria liber consimtita intre soti, pe egalitatea acestora si pe dreptul si indatoririle parintilor de a asigura cresterea, educatia si instruirea copiilor. 

Conditiile de incheiere, de desfacere si de nulitate a casatoriei se stabilesc prin lege. Casatoria religioasa poate fi celebrata numai dupa casatoria civila.

Copiii din afara casatoriei sunt egali cu cei din casatorie. »

In literatura de specialitate¹ s-a aratat ca dreptul familiei, car amura autonoma de drept, are la baza urmatoarele principii fundamentale :

principiul ocrotirii casatoriei si familiei de catre stat

principiul ocrotirii intereselor mamei si copilului

principiul liberului consimtamant la incheierea casatoriei

principiul monogamiei

principiul egalitatii in drepturi a sotilor

principiul exercitarii drepturilor si al indatoririlor parintesti in interesul copilului

¹Alexandru Bacaci, Codruta Hageanu, Viorica Dumitrache, Dr. Familiei, Ed. ALL BECK, 1999, p.9 si urm.

principiul potrivit caruia membrii familiei sunt datori sa-si acorde unul altuia sprijinul moral si material.

Principiul ocrotirii casatoriei si familiei de catre stat

Statul ocroteste casatoria si familia. Principiul este prevazut de art. 1 alin.1 Codul familiei, in care se arata ca statul sprijina dezvoltarea si consolidarea familiei prin masuri economice si sociale. Ocrotirea casatoriei si familiei se realizeaza nu numai cu ajutorul normelor dreptului familiei ci si cu ajutorul altor norme juridice.

Principiul ocrotirii intereselor mamei si copilului

Acest principiu este prevazut in art. 1 alin.2 Codul familiei. Ocrotirea intereselor mamei si copilului se realizeaza in cadrul masurilor dispuse de Codul familiei. Astfel sunt dispozitiile privind stabilirea filiatiei de mama sau tata, obligatia de intretinere, masurile de ocrotire a copiilor minori, adoptia, exercitarea controlului efectiv si continuu de catre autoritatea tutelara asupra modului cum se indeplinesc indatoririle referitoare la persoana si bunurile copilului etc.

Principiul liberului consimtamant la incheierea casatoriei

Codul familiei prevede in art. 1 alin.3 ca familia are la baza casatoria liber consimtita intre soti. In acest sens, art. 44 pct.1 din Constitutie prevede ca familia se intemeiaza pe casatoria liber consimtita intre soti.

Principiul monogamiei

Codul familiei dispune prin art. 6 ca este oprit sa se casatoreasca barbatul casatorit sau femeia casatorita.

Principiul egalitatii in drepturi a sotilor

Acest principiu depaseste limitele relatiilor de familie pentru a se aplica in intreg domeniul relatiilor sociale. Relatiile personale si patrimoniale dintre soti si cele dintre parinti si copii sunt reglementate in lumina egalitatii dintre barbat si femeie.

Principiul exercitarii drepturilor si al indatoririlor parintesti

Acest principiu este expres prevazut in art. 97 alin. ultim Codul familiei. Textul prevede ca drepturile parintesti se exercita numai in interesul copiilor. Exercitarea drepturilor si indatoririlor parintesti se face numai in interesul copiilor, indiferent daca acestia sunt din casatorie, din afara casatoriei sau adoptati.

Principiul potrivit caruia membrii familiei sunt datori sa-si acorde unul altuia sprijinul moral si material.

Principiul este prevazut de art. 2 Codul familiei. Intre membrii familiei exista o comunitate de interese materiale si spirituale. Acestea sunt in concordata cu interesele societatii. Relatiile de familie se intemeiaza pe prietenie si afectiune reciproca. In tot ceea ce priveste casatoria si asupra tuturor masurilor privitoare la persoana si bunurile copiilor, sotii hotarasc de comun acord.

Divortul este desfacerea castoriei, promovata prin hotarare judecatoreasca, la cererea unuia sau ambilor soti, pentru motive temeinice in cazul in care continuarea casatoriei nu mai este cu putinta pentru cel care cere desfacerea ei.

Sectiunea II

Notiunea si reglementarea divortului

Potrivit dispozitiilor art. 37 alin.1 Codul Familiei, casatoria inceteaza prin moartea unuia dintre soti sau prin declararea judecatoreasca a mortii unuia dintre ei. Alin. 2 al aceluiasi articol prevede ca desfacerea casatoriei are loc prin divort. Din analiza celor doua texte rezulta ca desfacerea casatoriei se deosebeste de incetarea acesteia. Astfel, daca incetarea casatoriei are loc de drept prin decesul unuia dintre soti sau prin declararea judecatoreasca a mortii unuia dintre ei, desfacerea casatoriei se produce prin divort, pe baza unei hotarari judecatoresti. In acest sens art. 39 alin.1 prevede ca , din ziua cand hotararea prin care s-a pronuntat divortul a ramas irevocabila, casatoria este desfacuta.

De asemenea, notiunea de divort nu trebuie confudanta cu notiunea de separatie de fapt, deoarece prima determina desfacerea casatoriei, iar cea de-a doua mentine casatoria cu toate efectele personale si patrimoniale pe care Codul familiei le reglementeaza.

Separatia de fapt este o notiune consacrata in vorbirea curenta si practica juridica. Ea poate constitui un motiv temeinic de divort daca este coroborata si cu alte imprejurari care fac imposobila casatoria.

O alta notiune de care divortul se delimiteaza este separatia de corp, care asigura o destindere a relatiilor de familie sub control judecatoresc.

Situatie intermediara intre castorie si divort, separatia de corp a fost bine surprinsa de legiuitorul francez in art. 299 Cod civi, care prevede :

« Separatia de corp nu desface castoria, ci determina numai incetarea obligatiei de coabitare dintre soti. »

Divortul este reglementat in capitolul al IV-lea din titlul 1 din Codul familiei sub denumirea « desfacerea casatoriei ». Principalele modificari aduse divortului, atat sub aspect material cat si procedural, de legea nr. 59/1993 vizeaza urmatoarele aspecte :

divortul ca mijloc de desfacere a casatoriei nu mai are un caracter exceptional

introducerea divortului pe baza acordului sotilor

restrangerea criteriilor legale de apreciere de catre instanta de judecata a motivelor de divort

posibilitatea solicitarii de catre sotul a carui stare de sanatate face imposibila continuarea casatoriei

inlaturarea termenilor de infatisare si de gandire

abrogarea dispozitiilor legale speciale cu privire la propunerea probelor, incuviintarea si administrarea lor la termene diferite

redactarea unei hotarari de divort nemotivata de instanta, la cererea expresa a ambilor soti

posibilitatea legala de a renunta la caile de atac :apelul si recursul.

Sectiunea III

Conceptii juridice despre divort

Conceptiile juridice de divort se clasifica in functie de urm. Criterii : 

temeiul juridic al divortului

natura motivelor de divort

reglementarea motivelor de divort

Conceptii care au la baza temeiul juridic al divortului

Conceptia divortului prin efectul vointei sotilor

Potrivit acestei conceptii, casatoria poate fi desfacuta prin vointa unilaterala a oricarui dintre soti, modalitate ce-si are originea in repudium din dreptul roman, sau prin consimtamantul mutual al sotilor.

Din punct de vedere doctrinar, conceptia divortului si-a gasit argumentarea in cadrul teoriei contractuale asupra casatoriei ; de vreme ce incheierea casatoriei are loc prin vointa sotilor, desfacerea acesteia se realizeaza tot prin vointa lor. Deci, desfacerea casatoriei apare ca o reziliere, dupa caz, comuna sau unilaterala, a casatoriei.

Conceptia divortului prin efectul hotararii judecatoresti

In aceasta conceptie, vointa sotilor se rezuma numai pe promovarea divortului in justitie, ea neavand si rolul de a solutiona desfacerea casatoriei.

Acest rol revine in exclusivitate instantei judecatoresti investita cu solutionarea divortului.

Din punct de vedere doctrinar, conceptia divortului prin efectul hotararii judecatoresti a fost consacrata in cadrul teoriei institutionale asupra casatoriei-uniune. Principalul argument sustinut de aceste teorii se refera la imprejurarea ca, deorece, la incheierea unei casatorii nu este suficienta manifestarea consimtamantului viitorilor soti, ea nu este indestulatoare nici la desfacerea acesteia.

Conceptia mixta

Aceasta conceptie prezinta doua variante :

in prima varianta, regula este desfacerea casatoriei prin efectul vointei sotilor si numai prin exceptie, divortul are loc prin efectul hotararii judecatoresti

in a doua varianta, regula este desfacerea casatoriei prin efectul hotararii judecatoresti si numai prin exceptie, in cadrul expres prevazut de lege, divortul are loc prin efectul vointei sotilor.

Conceptia Codului civil roman din 1975

Divortul prin consimtamantul mutual era posibil in urmatoarele cazuri : sotul sa fi implinit varsta de 25 de ani, iar sotia 21 de ani, sa fi petrecut cel putin doi ani impreuna pana in momentul introducerii cererii de divort, sa nu fi trecut cu 20 de castorie, iar sotia sa nu implinit 45 de ani.

Conceptia adopatata de Codul familiei

Codul de familie roman a adoptat in privinta temeiului juridic al divortului, o conceptie mixta, in baza careia regula de desfacere a casatoriei este prin efectul hotararii judecatoresti, pentru motive temeinice care face imposibila continuarea casatoriei si numai prin exceptie, in cazuri anume si limitativ prevazute de lege, divortul poate avea loc pe baza acordului de vointa al sotilor.

Divortul pe baza acordului ambilor soti are loc atunci cand sunt indeplinite conditiile prevazute de art. 38 alin.2 Codul familiei si anume :

pana la data cererii de divort a trecut cel putin un an de la incheierea casatoriei

nu exista copii minori rezultati din casatorie.

Conceptii care au la baza natura motivelor de divort

Conceptia divortului – sanctiune

Potrivit acestei conceptii, divortul se pronunta la cererea unuia dintre soti ca o sanctiune pentru conduita necorespunzatoare a celuilalt sot.

In literatura de specialitate, s-a apreciat ca divortul apare ca o pedeapsa civila sau de dreptul familiei, la baza lui stand ideea de culpa.

Conceptia divortului remediu

Aceasta conceptie este larga si generoasa, deoarece admite divortul ori de cate ori se iveste o imprejurare care face imposibila continuarea casatoriei.

Nu prezinta importanta natura motivelor care au determinat aparitia acelei imprejurari. Majoritatea legislatiilor contemporane au promovat conceptia divortului – remediu.

Conceptia mixta

Aceasta conceptie cuprinde urmatoarele variante :

divortul este o sanctiune si numai prin exceptie poate fi si un remediu

divortul este intotdeauna un remediu, dar de cele mai multe ori el presupune si culpa, uneori, a ambilor soti

Conceptia Codului civil roman din 1865

Enumerand motivele de divort, Codul civil roman a consacrat conceptia divortului – sanctiune. Alaturi de acesta, legiuitorul a adoptat si conceptia divortului remediu, deoarece era admisa si desfacerea casatoriei prin consimtamantul mutual.

Conceptia Codului familiei

Din analiza articolului 38 Codul familiei, asa cum acesta a fost modificat prin legea nr. 59/1993, rezulta ca a fost adopatata conceptia mixta privind natura motivelor de divort.

Conceptii care au la baza reglementarea motivelor de divort

Conceptia enumerarii motivelor de divort

Legislatiile care au adoptat aceasta conceptie individualizeaza toate motivele de divort sau numai o parte dintre ele, restul sunt determinate doar generic.

Conceptia stabilirii criteriilor de apreciere a motivelor de divort

Potrivit acestei conceptii, legea nu enunta motivele de divort, ci numai prevede criterii dupa care instanta apreciaza daca motivele invocate de catre soti in actiunea de divort sau in cererea reconventionala pot fi acceptate sau nu ca motive pentru desfacerea casatoriei.

Conceptia mixta

Presupune admiterea ambelor conceptii anterioare in cadrul aceleiasi legislatii.

Conceptia Codului civil din 1856

Prin art. 211-213 si 215, Codul civil a consacrat conceptia enumerarii motivelor de divort. Astfel, putea constitui motiv pentru desfacerea castoriei una dintre urmatoarele imprejurari : adulterul, excese, cruzimi, insulte grave, condamnarea la munca zilnica, tentativa la infractiunea de omor impotriva sotului reclamant.

Conceptia Codului familiei

Din analiza art. 38, rezulta ca legiuitorul a adoptat conceptia stabilirii criteriilor de apreciere a motivelor de divort. Asadar, criteriile dupa care instanta judecatoreasca apreciaza motivele de divort sunt:

temeinicia motivelor

imposibilitatea continuarii casatoriei pentru sotul care solicita desfacerea acesteia.

Legea mai arata ca, apreciind temeinicia motivelor de divort, judecatorul trebuie sa tina seama nu numai de interesele sotilor cat si de cele ale copiilor daca acestia sunt minori.

Capitolul II 

PROCEDURA DIVORTULUI

Dupa cum se stie, casatoria se incheie, in principiu, pe viata si module i firesc de incetare este decesul unuia dintre soti. Aceasta nu inseamna indisolubilitatea desfacerii casatoriei si legea ingaduie desfacerea casatoriei prin divort ( art. 37 Codul familiei). In orice societate casatoria si familia sunt privite ca probleme de interes general, astfel incat divortul este reglementat cu multa atentie, chiar si atunci cand este admisa desfacerea casatoriei prin consimtamantul mutual. Nu intamplator, deci, procedura divortului este o procedura speciala.

Procedura divortului cuprinde doua faze :

faza de conciliere (incercarea de impacare) menita sa-i faca pe soti sa revina asupra hotararii luate de a se desparti

faza administrarii probelor si pronuntarii divortului.

Prima faza poate lipsi numai in situatiile prevazute de art. 613 alin.2 din Codul de procedura civila si anume cand cererea de divort se intemeiaza pe alienatie sau debilitate mintala cronica ori pe o boala grava si contagioasa, cronica, a sotului impotriva caruia este cerut divortul, sau, cand acesta are o condamnare peste trei ani ori este declarat disparut.

Divortul se poate pronunta din vina sotului parat sau din vina ambilor soti, cand vina concurenta a sotului reclamant este bine stabilita si ar fi putut duce de sine statator la desfacerea casatoriei.

Sectiunea I

Actiunea de divort

Dreptul de a sesiza instanta competenta cu o actiune de divort apartine numai sotilor intrucat o atare actiune are caracter personal.

Creditorii sotului nu pot interveni prin intermediul actiunii oblice si nici nu pot continua procedura inceputa de catre unul din soti. Mostenitorii sotului nu pot introduce actiune de divort si nu pot continua actiunea introdusa de unul dintre soti.

Procurorul nu poate introduce actiune de divort, dat fiind caracterul ei strict personal. El poate interveni in instanta, in orice faza a procesului, mai ales cand din casatorie au rezultat copii. In acest din urma caz, instanta va asculta autoritatea tutelara si pe copiii care au implinit varsta de 10 ani.

Sotul alienat sau debil mintal neinterzis poate introduce actiune de divort in momentele de luciditate. Sotul alienat sau debil mintal interzis poate introduce actiune de divort in momentele de luciditate, altfel ar insemna ca o incapacitate de exercitiu sa se transforme intr-o incapacitate de folosinta, dat fiind ca actiunea nu poate fi introdusa de tutore, caci atributiile acestuia nu privesc exercitarea actiunilor cu caracter personal. Daca ulterior introducerii actiunii, sotul respectiv isi pierde luciditatea, tutorele sau va putea sa-l reprezinte si sa continue actiunea. Sotul alienat sau debil mintal interzis poate figura ca parat in procesul de divort, prin tutorele sau, art. 614 Cod proc. Civ.

Instanta competenta (art. 607 Cod de procedura civila)

« Art.607 : Cererea de despartire este de competenta judecatoriei in circumscriptia in care de afla cel din urma domiciliu comun al sotilor. Daca sotii nu au avut un domiciliu comun sau daca nici unul dintre soti nu mai locuieste in circumscriptia judecatoriei in care se afla cel din urma domiciliu comun, judecatoria competenta este aceea in circumscriptia careia isi are domiciliul paratul, iar cand paratul nu are domiciliu in tara, este competenta judecatoria in circumscriptia careia isi are domiciliul reclamantul. »

In ceea ce priveste competenta materiala isi gasesc aplicare dispozitiile art. 1 cod proc. civ., care consacra plenitudinea de competenta a judecatorilor. Este de retinut ca la stabilirea competentei prezinta importanta data introducerii actiunii, schimbarea ulterioara a domiciliului sotilor neprezentand relevanta. La stabilirea competentei nu intereseaza daca sotii au avut facuta mutatia in evidentele politiei, ci daca au locuit efectiv in acea localitate.

Spre deosebire de actiunea in declararea nulitatii casatoriei care este competenta Tribunalului, actiune de divort se judeca, potrivit competentei materiale de drept comun, de judecatorie.

Solutionarea actiunii de divort, cererii reconventionale, precum si a cererilor accesorii divortului, este sub aspect teritorial de competenta judecatoriei in raza careia se afla cel din urma domiciliu comun al sotilor.

Pentru a determina ultimul domiciliu comun nu intereseaza sensul strict juridic al notiunii de « domicili », ci locul in care cei doi soti au convietuit, fara a se fi indeplinit formalitatile cerute de actele normative referitoare la evidenta populatiei.

Daca sotii nu au avut un domiciliu comun sau daca nici unul dintre acestia nu mai locuieste pe raza judecatoriei celui din urma domiciliu comun, competenta de a solutiona cererea de divort , apartine instantei in circumscriptia carei isi are domiciliul paratul.

Daca paratul nu are domiciliul in tara sau domiciliul acestuia nu este cunoscut, instanta competenta in materia divortului este judecatoria in raza careia se afla domiciliul reclamantului.

In legatura cu competenta instantei de divort trebuie amintite si prevederile art. 611 cod proc. civ., potrivit carora :

« Cererea de pensie de întreținere se va face la judecătoria învestită cu cererea de divorț, chiar dacă între timp s-au ivit schimbări cu privire la domiciliul părților. »

In concluzie, in materia divortului, competenta teritoriala este absoluta, normele fiind de stricta interpretare, iar nesocotirea lor poate fi invocata de parti sau de instanta din oficiu.

Cererea de divort

Cererea de divort trebuie sa cuprinda, pe langa mentiunile prevazute de lege pentru orice chemare in judecata, art. 112 cod proc. civ., « numele, domiciliul sau reședința părților ; calitatea celui care reprezintă partea în proces ; obiectul cererii și valoarea lui, după prețuirea reclamantului, atunci când prețuirea este cu putință ; arătarea motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază cererea; arătarea dovezilor pe care se sprijină fiecare capăt de cerere ; semnatura », numele copiilor minori nascuti din casatorie sau al acelora care au aceeasi situatie legala. Daca copiii nu sunt minori, se va face mentiunea expresa in acest sens. Sotul reclamant poate solicita, prin cererea de divort alaturi de desfacerea casatoriei din vina exclusiva a paratului, urmtoarele :

incuviintarea ca paratul sau reclamantul sa revina la numele avut anterior incheierii casatoriei

incredintarea copiilor minori spre crestere si educare reclamantului sau/si paratului

fixarea contributiei pentru intretinerea minorilor

impartirea bunurilor comune

beneficiul contractului de inchiriere privitor la locuinta comuna : « In caz de divort, daca sunt copii, beneficiul contracatului de inchiriere se atribuie aceluia dintre soti caruia s-au incredintat copiii pentru crestere si educare. Este admisibila impartirea locuintei, fara a se considera o derogare de la prevederile legale amintite, daca locuinta permite aceasta, asigurand fiecaruia norma locativa legala si o folosire corespunzatoare »

obligarea paratului la plata unei pensii de intretinere in favoarea reclamantului

plata cheltuielilor de judecata

La cererea de divort, reclamantul va anexa copii legalizate de pe certificatul de casatorie si, daca este cazul, de pe certificatele de nastere ale copiilor minori.

Cererea de divort impreuna cu inscrisurile doveditoare se va prezenta personal de reclamant, presedintelui judecatoriei, care va fixa taxa de timbru.

Taxa de timbru

Potrivit art. 612 alin.4, cererea de divort se va prezenta personal de catre reclamant presedintelui judecatoriei, care va stabili taxa de timbru.

Prin legea nr. 146/1998 privind taxele de timbru judiciare modificata s-au stabilit urmatoarele reguli cu privire la plata acestora :

in cazul cererii de divort intemeiate pe dispozitiile art. 38 alin.1 si 2 din Codul familiei, taxa judiciara de timbru este de 34,20 lei

in cazul cererii de divort intemeiate pe dispozitiile art. 38 alin. 3 din Codul familiei, precum si in cazul in care reclamantul nu realizeaza venituri sau acestea sunt inferioare salariului minim brut pe tara, taxa de timbru este stabilita la 6,8 lei.

Cererea reconvetionala

Sotul parat poate face cerere reconventionala , cel mai tarziu pana la prima zi de infatisare in sedinta publica, pentru faptele petrecute inainte de aceasta data. Nerespectarea termenului privind introducerea cererii reconventionale atrage sanctiunea decaderii, sotul parat nemaiputand cere divortul pentru popriri civile avute pana atunci.

Pentru faptele petrecute dupa data amintita, paratul va putea face cerere reconventionala pana la inceperea dezbaterilor asupra fondului in cererea reclamantului, art. 608 cod proc. civ. : « Soțul pârât poate să facă și el cerere de divorț, cel mai târziu până la prima zi de înfățișare, în ședință publică, pentru faptele petrecute înainte de această dată. Pentru faptele petrecute după această dată, pârâtul va putea face cerere până la începerea dezbaterilor asupra fondului, în cererea reclamantului.

Cererea pârâtului se va face la aceeași instanță și se va judeca împreună cu cererea reclamantului. »

In cazul in care motivele de divort s-au ivit dupa dezbaterea asupra fondului in timpul judecarii in recurs, paratul va putea cere divortul numai pe calea actiunii directe.

In lipsa cererii reconventionale, daca se constata netemeinicia motivelor de divort invocate de reclamant, casatoria nu se va putea desface, chiard aca din dezbateri rezulta vina sotului reclamant.

Daca se face o cerere privind pensia de intretinere, va opera prorogarea de competenta in favoarea instantei investite cu judecarea actiunii de divort, chiar daca intre timp s-au ivit schimbari referitoare la domiciliul partilor.

Intampinarea

In procesul de divort, intampinarea este facultativa. Daca motivele de divort invocate de sotul reclamant sunt superficiale, iar celalalt sot doreste sa mentina casatoria, acesta va face intampinare in vederea respingerii actiunii de divort pe motiv ca cererea este neintemeiata.

Cereri accesorii divortului

In cadrul procesului de divort, se pot formula diferite cereri care au un caracter accesoriu. Astfel, unele cereri se refera la masurile vremelnice pe care instanta le poate dispune pe timpul solutionarii actiunii de divort cu privire la incredintarea copiilor minori, obligatia de intretinere sau folosirea locuintei comune. Aceste masuri se iau pe calea unei ordonante presedentiale.

In practica judiciara s-a statuat ca este admisibila ordonanata presedentiala si pentru a obtine :

restituirea bunurilor personale ale unuia dintre soti, detinute de celalalt

evacuarea vremelnica din locuinta comuna a sotului care prin acte de violenta pune in pericol sanatatea sau chiar viata celuilalt.

Alte cereri privesc masuri pe care instanta trebuie sa le ia in caz de admitere a actiunii de divort : numele sotilor, incredintarea copiilor minori, stabilirea pensiei de intretinere in favoarea acestora sau a unuia dintre soti, impartirea bunurilor comune.

Depunerea cererii. Fixarea termenului. Citarea

Cererea de divort trebuie depusa personal de reclamant. Este o cocluzie care rezulta din art. 613 cod proc. civ., care prevede ca presedintele instantei, primind cererea de divort, va da reclamantului sfaturi de impacare.

Daca reclamantul staruie in cererea sa, presedintele va fixa termen pentru judecarea cererii in conditiile stabilite de art. 114 cod proc. civ.

In situatia in care reclamantul demonstreaza ca, desi a facut toate eforturile, nu a putut afla domiciliul sotului parat, presedintele va dispune citarea acestuia prin publicitate, in conditiile art. 95 cod proc. civ. O declaratie facuta cu rea credinta atrage casarea hotararii sau retractarea ei pe calea contestatiei in anulare. Art. 616 cod proc. civ obliga instanta sa ceara dovezi sau sa dispuna cercetari pentru a verifica daca paratul isi are domiciliul la locul indicat in cerere si, daca constata ca nu mai domiciliaza acolo, va dispune cittarea la domiciliul sau, precum si , daca este cazul, la locul sau de munca.

In aceasta reglementare, probatiunea in materia divortului se realizeaza dupa normele dreptului comun, asa incat la termenul la care probele au fost propuse de parti, instanta le si incuviinteaza.

Sectiunea II

Fazele procesului de divort

Prezenta personala a sotilor la procesul de divort

In materie de divort, partile sunt obligate sa se infatiseze in persoana in fata instantelor de fond, conf. art. 614 cod proc. civ. : « În fața instanțelor de fond, părțile se vor înfățișa în persoană, afară numai dacă unul dintre soți execută o pedeapsă privativă de libertate, este împiedicat de o boală gravă, este pus sub interdicție sau are reședința în străinătate; în aceste cazuri, părțile se vor putea înfățișa prin mandatar. »

Aceasta obligatie nu exclude dreptul de aparare prin avocat care poate asista partea prezenta, dar nu o poate reprezenta in lipsa acesteia. In fata instantei de recurs sau la judecarea altor cai de atac, sotii por sa-si exercite drepturile procesuale si numai prin mandatari.

Pentru ca procesul de divort sa se poata desfasura, sotul reclamant este obligat sa se infatiseze la toate termenele. In acest sens, art. 616 cod proc. civ. prevede ca :

« Dacă la termenul de judecată, în primă instanță, reclamantul lipsește nejustificat și se înfățișează numai pârâtul, cererea va fi respinsă ca nesusținută. »

In ipoteza in care ambele parti lipsesc la un termen de judecata, actiunea de divort se va suspenda de catre instanta, in conformitate cu dispozitiile art. 242 cod proc. civ. : « dacă nici una din părți nu se înfățișează la strigarea pricinii. Cu toate acestea pricina se judecă dacă reclamantul sau pârâtul au cerut în scris judecarea în lipsă. »

Prezenta obligatorie a reclamantului

Legea pretinde reclamantului sa se infatiseze pe tot parcursul procesului de divort.(art. 616 si 619 alin.2).

La fel, apelul sau recursul reclamantului impotriva hotararii prin care s-a respins cererea va fi respins ca nesustinut, daca la judecata se prezinta numai paratul (art. 619 alin. 2).

Participantii la procesul de divort

In procesul de divort au calitatea de participanti copiii minori, daca au implinit varsta de 10 ani, autoritea tutelara si procurorul.

Copiii minori vor fi ascultati de completul de judecata in camera de consiliu in legatura cu dorinta acestora de a fi incredintati unuia sau altuia dintre parinti.

Art. 42 Codul familiei, prevede : « Instanța judecătorească va hotărî, odată cu pronunțarea divorțului, căruia dintre părinți vor fi încredințați copiii minori. În acest scop, instanța va asculta părinții și autoritatea tutelară și, ținînd seama de interesele copiilor, pe care de asemenea îi va asculta dacă au împlinit vîrsta de zece ani, va hotărî pentru fiecare dintre copii, dacă va fi încredințat tatălui sau mamei. »

Sub aspect procedural, art. 144^1 cod proc. civ. dispune: “În cazurile în care potrivit prevederilor Codului familiei, instanța de judecată urmează a asculta un copil minor, ascultarea se va face în camera de consiliu. Dacă, față de împrejurările cauzei, instanța găsește potrivit, ea va asculta copilul minor fără ca părțile sau alte persoane să fie de față.”

In toate cazurile de divort in care sotii au un copil minor, instanta este obligate sa citeze in process autoritatea tutelara, pentru ca ea sa puna concluzii scrise sau orale cu privire la incredintarea copiilor spre crestere si educare.

In ceea ce priveste prezenta procurorului in cadrul procesului de divort, ea se justifica prin prevederile art. 45 cod proc. civ.: “Ministerul Public poate porni acțiunea civilă ori de câte ori este necesar pentru apărarea drepturilor și intereselor legitime ale minorilor, ale persoanelor puse sub interdicție și ale dispăruților, precum și în alte cazuri expres prevăzute de lege.”

Mijloacele de proba in procesul de divort

Derogarea de la dispozitiile dreptului comun se prezinta sub doua aspecte :

a. Mijloacele de proba neadmise in dreptul comun, dar admise in materia divortului.

Tinand seama ca in procesele de divort se discuta chestiuni de familie, care, in general, sunt cunoscute de persoanele mai apropiate, legea prevede posibilitatea audierii ca martori si a rudelor si a finilor pana la gradul III inclusiv, in afara de descendenti.

b. Mijloacele de proba admise in dreptul comun, dar neadmise in materia divortului.

Interogatoriul nu poate fi folosit pentru deosebirea motivelor de divort. Acesta poate fi folosit pentru combaterea motivelor de divort sau in legatura cu alte cereri accesorii procesului.

Sectiunea III

Impacarea sotilor

Procesul de divort ia sfarsit prin simpla impacare a sotilor, de care instanta de judecata ia act. Impacarea sotilor poate interveni in orice faza a procesului in fond, apel sau recurs, chiar daca, conf. art. 618 alin. 2 cod proc. civ.: « Acțiunea de divorț se va stinge prin împăcarea soților în orice fază a procesului, chiar dacă intervine în instanța de apel sau de recurs iar apelul ori recursul nu sunt timbrate conform legii. »

Reclamantul poate promova o noua actiune de divort pentru fapte ivite dupa impacarea sotilor si se poate folosi si de fapte vechi in sustinerea cererii sale.

In legatura cu renuntarea la judecata, art. 618 alin. 1 cod proc. civ.prevede : « Reclamantul poate renunța la cerere în tot cursul judecății înaintea instanțelor de fond, chiar dacă pârâtul se împotrivește. Renunțarea reclamantului nu are nici o înrâurire asupra cererii făcute de pârât. »

Divortul prin consimtamant mutual

Precizari prealabile

Divortul prin consimtamant mutual a fost introdus in legislatia noastra cu prilejul modificarii Codului de procedura civila prin legea nr. 59/1993.

Conditiile divortului prin consimtamantul ambilor soti sunt reglementate in Codul familiei, iar Codul de procedura civila instituie cateva reguli derogatorii in aceasta materie, ce vor fi analizate la sfarsitul capitolului de fata.

Conditiile divortului prin consimtamantul mutual

Potrivit art. 38 alin. 2 din Codul familiei : « Divorțul poate fi pronunțat și numai pe baza acordului ambilor soți, dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:

a) până la data cererii de divorț a trecut cel puțin un an de la încheierea căsătoriei;

b) nu există copii minori rezultați din căsătorie. »

Prima conditie vizeaza trecerea unui interval de timp de cel putin un an de la data incheierii casatoriei si pana la data introducerii cererii de divort.

A doua conditie este una negativa : din casatorie sa nu fi rezultat copii minori. Deci sa nu existe copii minori la data introducerii cererii de divort. In cazul unor copii majori, divortul poate fi solicitat fara restrictii.

Reguli procedurale privind divortul prin consimtamantul mutual

Codul de procedura civila contine un numar redus de norme procedurale privitoare la aceasta forma de divort. In lipsa unor norme procedurale particulare se aplica celelalte dispozitii procedurale din materia divortului, cum sunt cele privitoare la citarea partilor, delibirea si pronuntarea hotararii etc.

O prima norma derogatorie vizeaza chiar actul de sesizare a instantei si anume : cererea de divort trebuie sa fie semnata de ambii soti.

Acordul partilor trebuie sa vizeze si capetele de cerere accesorii conf. art. 613 alin.1 cod proc. civ.  : « Atunci când este cazul, în acțiunea de divorț, soții vor stabili și modalitățile în care au convenit să fie soluționate cererile accesorii divorțului. »

Dupa primirea cererii de divort presedintele verifica existenta consimtamantului sotilor (art. 613 alin. 2 cod proc. civ.). Apoi stabileste un termen de doua luni in sedinta publica. Cu acest prilej instanta « va verifica dacă soții stăruie în desfacerea căsătoriei pe baza acordului lor și, în caz afirmativ, va trece la judecarea cererii, fără a administra probe cu privire la motivele de divorț. »

Cu prilejul solutionarii cauzei, istanta trebuie sa verifice si indeplinirea conditiei privitoare la consimtamantul sotilor, in sensul ca aceasta este necesara a fi intrunita pe tot parcursul procedurii, iar nu doar in momentul sesizarii instantei.

O cerere de divort bazata pe consimtamantul sotilor poate fi transformata intr-o cerere de divort pentru motive temeinice sau invers, dar numai cu respectarea conditiilor specifice fiecarei proceduri.

2. Hotararea de divort

Deliberarea, pronuntarea si retractarea hotararii se face, in principiu, dupa regulile dreptului comun. Totusi, potrivit art. 617 alin.2 hotararea prin care se pronunta divortul nu se va motiva daca ambele parti solicita instantei aceasta.

Divortul poate fi pronuntat :

din vina sotului parat sau a ambilor soti, daca s-a facut dovada existentei unor motive temeinice pentru care continuarea casatoriei nu mai este posibila

din vina sotului reclamant, daca paratul a introdus o cerere reconventionala, iar actiunea a fost respinsa.

Prin actiunea de divort se solutioneaza si cererile accesorii formulate de soti sau ridicate din oficiu de catre instanta judecatoreasca :

numele pe care sotii il vor purta dupa desfacerea casatoriei (art. 40 codul familiei)

pensia de intretinere intre fostii soti (art. 41 alin 2-5 cod fam.)

incredintarea copiilor minori spre crestere si educare (art. 42 cod fam.)

indicarea parintelui care va administra bunurile minorului, il va reprezenta sau ii va incuviinta actele juridice civile (art. 43 cod fam.)

impaartirea bunurilor comune ale sotilor (art. 36 cod fam.)

contributia fiecarui parinte la cheltuielile de crestere, educare, invatatura si pregatire profesionala a minorilor (art 42 alin.3 cod fam.)

atribuirea beneficiului contractului de inchiriere al locuintei comune (legea nr. 114/1996 modificata prin O.U.G. nr. 40/1997)

suportarea cheltuielilor de judecata (art. 274 cod proc. civ.)

Hotararea de divort este constitutiva de stare civila, deoarece prin ea sotii dobandesc o stare noua, aceea de persoana divortata.

Potrivit art. 39 codul familiei, casstoria este desfacuta la data cand hotararea de divort a ramas irevocabila. Instanta este obligata sa comunice din oficiu divortul la serviciul de stare civila care a incheiat casatoria acum desfacuta pentru a se opera mentiunile cuvenite pe marginea actului de casatorie.

Sectiunea IV

Caile de atac

Hotararea de divort, atat de admitere cat si de respingere,este supusa apelului si recursului.

Potrivit art. 619 alin.1 termenul de apel si recurs este de 30 zile si curge pentru parti de la comunicarea hotararii, iar pentru procuror de la pronuntare, in afara de cazurile in care nu a participat la judecare, caz in care termenul curge tot de la comunicare (art. 284 si 301 cod proc. civ.)

Impotriva hotararii de divort se pot folosi urmatoarele cai de atac :

contestatia in anulare

recursul in interesul legii si cel in anulare

Capitolul III 

EFECTELE DESFACERII CASATORIEI

Sectiunea I

Efectele divortului cu privire la bunurile comune

Impartirea bunurilor comune prin invoiala sotilor

Impartirea bunurilor comune se poate face prin invoiala sotilor, iar in caz contrar prin hotarare judecatoreasca ( art. 36 alin.1 cod fam.)

Cand poate interveni invoiala sotilor

Intr-o prima interpretare s-a spus ca invoiala poate interveni chiar mai inainte de introducerea actiunii de divort, dar in vederea divortului. S-a decis ca partajul conventional facut de soti anterior introducerii actiunii de divort este lovit de nulitate absoluta.

Alte pareri sunt ca invoiala poate interveni : atunci cand se pronunta divortul sau dupa pronuntarea divortului.

Invoiala sotilor, analizand art. 36 alin.1 codul familiei poate avea loc :

concomitent cu interventia hotararii de divort

in cursul procesului de divort

in perioada imediat urmtoare ramanerii definitive a hotararii de divort

dupa inregistrarea actiunii de divort pe marginea actului de casatorie

Obiectul invoielii sotilor

Invoiala sotilor poate ave aca obiect fie numai stabilirea intinderii fiecaruia dintre soti asupra bunurilor, fie determinarea in natura a lucrurilor pe care urmeaza sa le primeasca fiecare. Impartirea in fapt a bunurilor se face potrivit cotelor stabilite prin invoiala. Sotii pot conveni sa imparta fie toate bunurile comune, fie numai o parte din ele.

1.3 Forma invoielii sotilor

In lipsa unor dispozitii speciale, se aplica dreptul comun privind actele juridice. In unele cazuri, insa, impartirea bunurilor este supusa formei autentice advaliditatem.

Impartirea bunurilor comune prin hotarare judecatoreasca

Cand se poate cere acesta impartire

Daca sotii nu se inteleg cu privire la impartirea bunurilor comune, atunci, la cererea oricaruia dintre soti , va decide, in aceasta privinta instanta de judecata. Cererea pentru impartirea bunurilor comune se poate introduce fie dupa desfacerea casatoriei prin divort, pe calea unei actiuni principale, fie cu actiunea de divort, sau in orice moment dupa aceea, potrivit art. 17 cod proc. civ.

Stabilirea intinderii drepturilor fiecaruia din soti privind bunurile comune

Impartirea bunurilor comune se face astfel:

daca exista o invoiala a sotilor cu privire la determinarea cotei fiecaruia dintre soti in bunurile comune, atuci impartirea se face potrivit cotelor parti stabilite

in caz contrar, stabilirea cotei parti ce revine fiecarui sot in bunurile comune se face prin hotarare judecatoreasca, impartirea facandu-se potrivit acestor cote.

Criteriul stabilirii prin hotarare judecatoreasca a cotei fiecarui sot cu privire la bunurile comune

Determinarea acestui criteriu este in functie de temeiul juridic al comunitatii de bunuri si anume : egalitatea dintre barbat si femeie sau participarea fiecarui sot prin munca sa ori prin mijloacele sale la dobandirea si conservarea bunurilor comune.

Codul familiei nu arata in mod expres cum trebuie sa se faca impartirea bunurilor comune, anume in parti egale sau variabile.

Literatura juridica si practica judiciara au stabilit temeiul potrivit caruia cota-parte ce se cuvine fiecaruia dintre soti se stabileste in raport cu contributia sa la dobandirea si conservarea bunurilor comune.

Legea privind procedura impartirii bunurilor comune

Impartirea bunurilor comune, atat in timpul casatoriei, cat si la desfacerea acesteia, se face dupa procedura prevazuta de legea nr. 603 din 10 noiembrie 1943, pentru simplificarea procedurii impartelilor judecatoresti.

Dupa ce se stabileste masa bunurilor comune care urmeaza sa se imparta, se va determina, potrivit celor aratate, cotele-parti ce revin sotilor in bunuri comune, in raport de care se face impartirea.

Impartirea trebuie sa se faca astfel incat, pe cat posibil, sa revina fiecarui sot bunuri in natura si numai in cazul cand impartirea in natura nu este posibila , se trece la vanzarea bunurilor comune prin buna invoiala sau, in caz de neintelegere, prin licitatie publica, ori sa se atribuie unuia dintre soti, urmand ca celalalt sa primeasca echivalentul cotei sale parti in alte bunuri sau bani.

La impartirea in natura a bunurilor comune se vor avea in vedere interesele sotilor si cele ale copiilor, fiecarui sot atribuindu-se acele bunuri de care au cea mai mare trebuinta.

Data incetarii comunitatii de bunuri

Regimul matrimonial al comunitatii de bunuri inceteaza odata cu desfacerea casatoriei. In consecinta :

bunurile dobandite dupa desfacerea casatoriei de oricare dintre fostii soti, chiar de amandoi, nu mai sunt bunuri comune

prezumtia legala de mandat tacit reciproc nu mai poate functiona dupa desfacerea casatoriei, deoarece nu mai exista relatii specifice dintre soti care sa o justifice

obligatiile asumate de fostii soti nu mai pot fi considerate comune, in sensul dispozitiilor Codului familiei

In ce priveste proprietatea comuna, aceasta continua a-si pastra caracterul devalmas si dupa desfacerea casatoriei prin divort pana la data impartirii. Dreptul fostilor soti privind bunurile comune este determinabil si inaite de desfacerea casatoriei si in perioada dintre desfacerea casatoriei di aceea cand se face impartirea bunurilor.

Sectiunea II

Efectele divortului fata de fostii soti

La desfacerea casatoriei, soti devin fosti soti independenti in ce priveste statutul lor familial. Ei se pot recasatori fiecare cu o alta persoana sau chiar impreuna. Ca urmare a divortului, intre soti, inceteaza toate raporturile rezultate din casatorie, cu exceptia unor drepturi si indatoriri anume prevazute de lege pentru caz de divort sau cand legea o ingaduie, liber convenite intre soti.

Efectele divortului cu privire la raporturile personale dintre soti

Intre fostii soti inceteaza toate raporturile personale casatoresti, cu exceptia, uneori, a dreptului de a purta in continuare numele comun purtat in timpul casatoriei.

Incetarea obligatiei reciproce de coabitare, conjugala, de fidelitate si de sprijin moral

Aceste obligatii inceteaza deplin drept la desfacerea casatoriei, fostii soti nemaifiind indatorati sa coabiteze, relatiile lor intime cu alte persoane nu vor constitui acte de infidelitate si nici nu vor putea fi urmariti pentru adulter, iar indatorirea de a se sprijini reciproc la nevoie pierde suportul sau juridic.

2.1. Numele fostilor soti

Cu privire la numele fostilor soti sunt luate in considerare doua ipoteze distincte :

daca la incheierea casatoriei, fiecare sot si-a pastrat numele dinaintea casatoriei, la desfacerea acesteia nu se pune nici o problema in privinta numelui

daca sotii au adoptat un nume comun, regula este ca,la desfiintarea casatoriei, fiecare dintre fostii soti va purta numele ce-l avea inainte de casatorie. Prin exceptie, sotii se pot invoi ca sotul care a purtat in timpul casatoriei numele de familie al celuilalt sot, sa poarte acest nume si dupa desfacerea casatoriei. Pe motive temeinice, instanta va putea incuviinta purtarea acestui nume chiar si in lipsa unei invoieli intre soti, conf. Art. 40 Codul familiei :

« La desfacerea căsătoriei prin divorț, soții se pot învoi ca soțul care, potrivit art. 27, a purtat în timpul căsătoriei numele de familie al celuilalt soț, să poarte acest nume și după desfacerea căsătoriei.

Instanța judecătorească va lua act de această învoială prin hotărîrea de divorț. Instanța, pentru motive temeinice, poate să încuviințeze acest drept chiar în lipsa unei învoieli între soți.

Dacă nu a intervenit o învoială sau dacă instanța nu a dat încuviințarea, fiecare dintre foștii soți va purta numele ce avea înainte de căsătorie. »

Efectele divortului cu privire la raporturile patrimoniale intre fostii soti

Intre fostii soti inceteaza toate efectele patrimoniale ale casatoriei, cu exceptia acelora care se pot ivi intre ei, dupa desfacerea casatoriei in baza legii sau pe cale conventionala. Aceste efecte privesc :

obligatia de intretinere intre fostii soti

incetarea comunitatii de bunuri

Obligatia de intretinere intre fostii soti

Art. 41 alin.1 Codul familiei prevede : « Pana la desfacerea casatoriei in conditiile prevazute de art. 39, sotii isi datoreaza intretinere ». Asadar atata vreme cat casatoria nu este desfacuta , obligatia reciproca de intretinere isi are izvorul in institutia casatoriei.

Din momentul desfacerii casatoriei, obligatia de intretinere intre soti inceteaza. Totusi, art. 41 alin. 2-5 Codul familiei creeaza o noua obligatie de intretinere distincta fata de obligatia de intretinere intre soti.

Deosebirea dintre cele doua tipuri de obligatii vizeaza urm. aspecte :

conditiile de existenta

cuantumul intretinerii

Conditiile de existenta a obligatiei de intretinere sunt ca persoana indreptatita la intretinere sa fie in nevoie din cauza incapacitatii de a munci, iar persoana indatorata sa aiba mijloacele necesare pentru a putea plati intretinerea.

Starea de nevoie trebuie sa provina din cauza unei incapacitati de munca intervenite inainte de casatorie, in timpul acesteia sau in decurs de un an de la desfacerea casatoriei, insa numai daca se datoreaza unei imprejurari in legatura cu casatoria.

In legatura cu cuantumul, intretinerea poate fi stabilita de instanta judecatoreasca pana la o treime din venitul net din munca al sotului obligat la partea ei, in raport de nevoia celui care o cere si de mijloacele materiale ale celui care urmeaza a o plati.

Daca debitorul este obligat si la plata unei intretineri in favoarea copiilor minori rezultati din casatorie, cele doua intretineri, insumate nu trebuie sa depaseasca jumatate din venitul net din munca al fostului sot obligat la plata.

Sotul din vina caruia s-a pronuntat divortul nu are drept la intretinere de la celalalt sot decat timp de un an de la data desfacerii casatoriei. Celalalt sot, inocent, poate solicita intretinerea pe o durata nedeterminata, atata vreme cat exista starea de nevoie si cat timp debitorul are mijloace de a presta intretinerea.

Daca divortul s-a pronuntat din vina ambilor soti, fiecare dintre ei are drept la intretinere pe o durata nedeterminata.

Incetarea comunitatii matrimoniale de bunuri

Comunitatea matrimoniala de bunuri inceteaza o data cu desfacerea casatoriei, fara a deosebi cum bunurile au fost ori nu au fost impartite cu ocazia divotului.

Atribuirea locuintei comune

Legea 114/1996 modificata prin O.U.G. nr. 40/1997 privind administrarea fondului locativ si reglementarea raporturilor dintre proprietari si chiriasi prevede : « In caz de divort, daca sotii nu au convenit altfel, beneficiul contractului privitor la locuinta foloseste sotului caruia i s-au dat in ingrijire copii, iar in cazul cand nu sunt copii, sotului care a obtinut divortul. In toate celelalte situatii, instanta care pronunta divortul va hotari care dintre soti va avea beneficiul contractului privitor la locuinta »

Pierderea dreptului esential de succesiune

Conform legii nr. 319/1944 privitoare la dreptul de mostenire al sotului supravietuitor, sotii au vocatie succesorala legala reciproca.

La desfacerea casatoriei sotii pierd vocatia succesorala.

Daca unul dintre soti decedeaza in timpul procesului de divort, celalalt sot il va mosteni, deoarece la data decesului consortiul sau avea calitatea de sot.

Sectiunea III

Efectele divortului fata de copii minori

La desfacerea casatoriei nu inceteaza legatura de rudenie dintre soti, in calitate de parinti pe de o parte, si copii rezultati din casatoria lor pe de alta parte, care este permanenta, ca si legatura de sange din care ea izvoraste.

Desfacerea casatoriei nu produce efecte in relatiile dintre parintii divortati si copii lor majori.

Desfacerea casatoriei produce anumite efecte in relatiile dintre parintii divortati si copiii lor minori, si anume in ce priveste incredintarea copiilor spre crestere si educare si exercitarea ocrotirii parintesti.

Efecte personale ale divortului fata de copii minori

Desfacerea casatoriei produce doua efecte personale fata de copii minori :

Incredintarea acestora spre crestere si educare

Art. 42 din Codul familiei prevede ca:

“Instanța judecătorească va hotărî, odată cu pronunțarea divorțului, căruia dintre părinți vor fi încredințați copiii minori. În acest scop, instanța va asculta părinții și autoritatea tutelară și, ținînd seama de interesele copiilor, pe care de asemenea îi va asculta dacă au împlinit vîrsta de zece ani, va hotărî pentru fiecare dintre copii, dacă va fi încredințat tatălui sau mamei.(alin. 1)

Învoiala părinților privitoare la încredințarea copiilor și la contribuția fiecărui părinte la cheltuielile de creștere, educare, învățătură și pregătire profesională a acestora va produce efecte numai dacă a fost încuviințată de instanța judecătorească.”(alin. 4)

Pentru motive temeinice, copiii pot fi încredințați unor rude ori unor alte persoane, cu consimțămîntul acestora, sau unor instituții de ocrotire. ”(alin.2)

Dispozitiile art. 42 cod fam. consacra regula fireasca a incredinterii copiilor minori spre crestere si educare unuia sau altuia dintre parintii divortati. In ce priveste copii infiati de catre ambii soti, urmeaza a se proceda la fel ca si in cazul copiilor rezultati din casatorie.

Daca sotii se invoiesc cu privire la incredintarea copiilor, invoiala lor urmeaza sa fie incuviintata de instata de judecata.

In principiu, daca din casatoria a carei desfacere se solicita au rezultat mai multi copii se impune, pe cat posibil, mentinerea lor impreuna.

Exercitarea ocrotirii parintesti privind persoana copilului

Daca in timpul casatoriei ocrotirea parinteasca se exercita de ambii parinti, la desfacerea ei , ocrotirea parinteasca se scindeaza.

Din analiza art. 43 cod fam. rezulta ca scindarea ocrotirii parintesti se face in mod inegal: « Părintele divorțat, căruia i s-a încredințat copilul, exercită cu privire la acesta drepturile părintești.(alin.1) Părintele divorțat, căruia nu i s-a încredințat copilul, păstrează dreptul de a avea legături personale cu acesta, precum și de a veghea la creșterea, educarea, învățătura și pregătirea lui profesională.(alin.3) »

Daca parintele caruia i s-a increditat copilul exercita intregul continut al ocrotirii parintesti, celalalt parinte are doar doua drepturi in legatura cu persoana copilului minor si anume :

dreptul de a avea legaturi personale cu copilul

dreptul de a veghea la cresterea, educarea invatatura si pregatirea profesionala a acestuia

Parintii au posibilitatea sa se inteleaga in legatura cu modalitatile de exercitare a drepturilor fostului sot caruia nu i s-a incredintat copilul, iar in caz de neintelegere, acesta din urma poate sesiza instanta judecatoreasca printr-o actiune pentru ca celalalt sa fie constrans sa respecte drepturile prevazute de dispozitiile art. 43 alin. 3 Codul familiei.

In prctica s-a retinut ca parintele trebuie sa aiba posibilitatea de a avea legaturi personale cu minorul in mod firesc, fara a se simti stanjenit de prezenta celuilalt parinte.

Efectele patrimoniale ale divortului fata de copii minori

Obligatia parintilor la suportarea cheltuielilor de crestere, educare , invatatura si pregatire profesionala a copiilor

La desfacerea casatoriei problema cheltuielilor de intretinere a copiilor minori este solutionat pe baza art. 42 alin.3 si 4 Codul familiei : « .. instanța judecătorească va stabili contribuția fiecărui părinte la cheltuielile de creștere, educare, învățătură și pregătire profesională a copiilor.

Învoiala părinților privitoare la încredințarea copiilor și la contribuția fiecărui părinte la cheltuielile de creștere, educare, învățătură și pregătire profesională a acestora va produce efecte numai dacă a fost încuviințată de instanța judecătorească. »

Daca parintii nu se inteleg in legatura cu contributia fiecaruia dintre ei la suportarea cheltuielilor de crestere si educare a copiilor minori, instanta va stabili contributia fiecarui parinte in functie de nevoile reale ale copiilor si de mijloacele materiale ale parintilor.

Cuantumul intretinerii, potrivit art. 94 ultimul aliniat din Codul familiei, acesta este de pana la o patrime din castigul de munca al debitorului pentru un copil, o treime pentru doi copii si o jumatate pentru trei sau mai multi copii.

Exercitarea ocrotirii parintesti privind bunurile si actele civile ale copilului

La desfacerea castoriei, ocrotirea parinteasca sub aspectele ei patrimoniale revine parintelui caruia i s-a incredintat minorul si, in situatii exceptionale, parintelui stabilit de instanta de judecata.

In acest sens, art. 43 alin.2 Codul familiei prevede :

“Cînd copilul a fost încredințat unei alte persoane sau unei instituții de ocrotire, instanța judecătorească va stabili care dintre părinți va exercita dreptul de a-i administra bunurile și de a-l reprezenta sau de a-i încuviința actele.”

Beneficiul contractului cu privire la locuinta

Incredintarea copiilor unuia dintre parinti are influenta asupra atribuirii beneficiului contractului de inchiriere, caci acesta foloseste sotului caruia s-au increditat copiii.

Primirea alocatiei de stat pentru copii

Potrivit legii nr. 61 din 28 septembrie 1993 art. 3 alin.2, titular al dreptului de alocatie pentru copii este copilul.

In ce priveste incasarea alocatiei de stat, deosebima (art. 4 din legea de mai sus) :

daca parintii sunt impreuna si ingrijesc pe copil, alocatia de stat o poate primi oricare dintre ei pe baza acordului dintre ei

daca parintii nu sunt impreuna, copilului i-a fost stabilit domiciliul la unul dintre acestia prin hotarare judecatoreasca, sau copilul a fost incredintat unuia dintre parinti, aceasta se incaseaza, pe baza deciziei autoritii tutelare, de catre parintele la care se afla domiciliul copilului sau la care a fost incredintat. Daca parintii sunt de acord, oricare dintre ei poate sa incaseze alocatia de stat

daca copilul se afla in plasament familial sau este incredintat unei terte persoane spre crestere si educare, incasarea alocatiei se poate face de tutorele ori curatorul copilului

dupa implinirea varstei de 14 ani, plata alocatiei de stat se poate face direct titularului, dar cu incuviintarea ocrotitorului legal

SPETE

1. C.J., secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr. 1712 din 4 martie 2005 

Reclamantul E.G. a chemat în judecată pe pârâta E.I.C. solicitând a se constata că apartamentul precizat în acțiune,   dobândit în timpul căsătoriei, constituie bunul propriu al celui dintâi, întrucât a avut o contribuție exclusivă.

Pârâta, prin întâmpinare, a arătat că bunul este comun, cota de participare a foștilor soți la dobândirea imobilului fiind de câte 50%.

E.N. și N.E. au formulat cerere de intervenție solicitând obligarea în solidar a părților la restituirea sumei de 38.000 de dolari SUA, împrumutată în vederea dobândirii mai multor bunuri, printre care și imobilul în litigiu.

Prin sentința civilă nr. 903 din 17 februarie 2004, judecătoria sectorului 4 București a declinat competența de soluționare a cauzei  în favoarea Judecătoriei Sfântu Gheorghe cu motivarea că în cauză sunt aplicabile art. 17 C. proc. civ. și 36 C. fam.

La rândul său, Judecătoria Sfântu Gheorghe, prin sentința civilă nr. 1136 din 21 iunie 2004, a declinat la Judecătoria sectorului 4 București competența de soluționare a acțiunii și a cererii de intervenție în interes propriu. Totodată, constatând existența conflictului negativ de competență ,s-a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru a pronunța regulatorul de competență.

Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:

Divorțul părților s-a pronunțat la 16 noiembrie 1998 prin sentința civilă nr. 3490 de către Judecătoria  Sf. Gheorghe.

În cadrul acțiunii de divorț s-au soluționat și cererile accesorii astfel cum sunt ele arătate atât în art. 38 al. 4 C. fam. cât și în art. 611 C.prov.civ.

Cererea de partaj a bunurilor dobândite în timpul căsătoriei poate fi introdusă alături de acțiunea de divorț și atunci se judecă în instanța investită cu cererea principală. În speță, însă, acțiunea de partaj, introdusă după rămânerea definitivă a sentinței de divorț, nu mai are caracterul unei cereri accesorii, ci este o acțiune principală, de sine stătătoare, având ca obiect partajul unui bun imobil. Cererea fiind formulată pe calea acțiunii principale, judecata acesteia urmează procedura legală a competenței instanței locului unde se află imobilul, așa cum se arată în art. 13 alin. (1) C.proc.civ., competență de neînlăturat.

În speță, imobilul supus partajului se află în București, sectorul 4.

Așa fiind, în temeiul prevederilor art. 20, Curtea a stabilit competența de soluționare a pricinii în favoarea Judecătoriei sectorului 4 București.

2.   Potrivit art. 30 din Codul familiei, bunurile dobândite în timpul căsătoriei sunt bunuri comune.

            Prezumția relativă a achiziționării bunurilor cu contribuția egală a soților poate fi infirmată prin orice mijloc de probă, de oricare din părți care, la împărțeală, ar pretinde o contribuție mai mare.

            Cotele de contribuție ale soților la dobândirea  bunurilor comune se analizează numai până la desfacerea căsătoriei în mod irevocabil.

            Ceea ce foștii soți au achitat, din surse proprii, după desfacerea irevocabilă a căsătoriei, în contul datoriilor comune – în speță ratele prețului unui apartament, cumpărat în timpul căsătoriei – le conferă dreptul de creanță, în limita părților din debit achitate de fiecare, iar nu cote de proprietate.

I.C.C.J., secția civilă și de proprietate intelectuală,

decizia nr. 2094 din 16 martie 2005

            Reluând judecata, într-un al doilea ciclu procesual, Judecătoria sectorului 4 București, prin sentința civilă nr. 2535 din 3 aprilie 2002, a admis în parte acțiunea reclamantei A.M., introdusă împotriva fostului său soț A.M.T., și a admis în totalitate cererea reconvențională a pârâtului, astfel :

            – a constatat că părțile au dobândit în timpul căsătoriei, cu contribuții egale, un apartament, situat în București, în valoare de 1.202.735 de lei;

            – a dispus partajul prin atribuirea apartamentului către pârât, care a fost obligat să plătească reclamantei suma de 601.367.908 de lei, cu titlu de sultă (contravaloarea cotei sale de ½ din apartament).

            Tribunalul București, secția a IV-a civilă, prin decizia nr. 242/A din 6 februarie 2003, a admis apelul reclamantei, a schimbat în totul sentința judecătoriei și, în fond, a admis acțiunea principală și a respins cererea reconvențională. A constatat că reclamanta are o contribuție de 78,07 % la dobândirea apartamentului, iar pârâtul o cotă de 21,93%. S-a dispus partajul, s-a atribuit reclamantei apartamentul, cu obligarea acesteia la plata, către pârât, a unei sulte de 263.759.965 de lei. Apelul pârâtului a fost respins ca nefondat.

            Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin decizia nr. 1540 din 19 iunie 2003, a respins ca nefondat recursul declarat de pârât.

            Prin recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – recurs admisibil în raport cu data hotărârilor atacate  pronunțate anterior abrogării art. 330-334 C.proc.civ. s-au adus critici în sensul ce va rezulta din considerentele Înaltei Curți, ce se prezintă în continuare.

            Astfel, critica referitoare la cotele de contribuție ale părților la dobândirea imobilului bun comun este parțial întemeiată și sub acest aspect hotărârile pronunțate sunt vădit netemeinice.

Astfel, din probele administrate rezultă că părțile s-au căsătorit la data de 20 septembrie 1986, iar prin sentința civilă nr.8205 din 17 decembrie 1996 pronunțată de Judecătoria sectorului 4 București s-a admis acțiunea intimatei A.M. și s-a declarat desfăcută căsătoria din vina exclusivă a pârâtului A.M.T. constatând în aceea că avea un comportament violent față de soție, provoca scandaluri de proporții ceea ce a determinat separarea în fapt a soților.

Această sentință a rămas definitivă și irevocabilă prin neexercitarea niciunei căii de atac.

In timpul căsătoriei, prin contractul de vânzare-cumpărare nr.3291/4/1992 părțile au cumpărat, conform Decretului-lege nr.61/1990, imobilul în litigiu cu plata prețului în rate. Ratele în contul rambursării creditului au fost reținute din salariul intimatului pârât.

Din înscrisurile depuse la dosar, rezultă că soții au avut salarii sensibil egale pe parcursul căsătoriei, intimata-reclamantă fiind de profesie avocat cu venituri fluctuante iar intimatul-pârât, după ce a ocupat funcția de viceprimar al capitalei, a devenit expert parlamentar obținând  venituri apropiate cu ale soției.

Prin acțiunea de împărțeală judiciară introdusă la 11 martie 1998 intimata reclamantă a solicitat să i se atribuie apartamentul bun comun, iar după achitarea sumei de 350.000 lei reprezentând restul ratelor până la achitarea integrală prețului (la data de 7 mai 1998) a solicitat oral instanței să i se recunoască o cotă de contribuție majoră, fără a indica cuantumul acesteia.

Prin cererea reconvențională, intimatul pârât a pretins cote de contribuție egale la dobândirea apartamentului,  iar în apel a solicitat o cotă majoră, cerere ce nu era posibil a se face direct în apel conform art.294 Cod procedură civilă și nu a fost luată în considerație de instanțe.

Potrivit art.30 Codul familie, bunurile dobândite în timpul căsătoriei sunt bunuri comune, achiziționate în mod egal de soți, în devălmășie.

Această prezumție relativă poate fi infirmată prin orice mijloc de probă de oricare din părți care ar pretinde o contribuție mai mare.

In cauză, cotele  de contribuție ale soților la dobândirea bunului comun se analizează numai până la desfacerea căsătoriei în mod irevocabil.  Ceea ce foștii soți au achitat din surse proprii, după această dată, în contul datoriilor comune, le conferă un drept de creanță în limita părții din debit achitate de un soț pentru celălalt.

In speță, plata făcută de unul din soți pentru achitarea integrală a prețului apartamentului, după rămânerea irevocabilă a hotărârii de divorț, nu este de natură să-i confere o cotă de contribuție majorată ci doar un drept de creanță pentru partea din datorie ce revenea celuilalt soț.

Același regim juridic îl au și ratele achitate de intimatul pârât după divorț.

Ca atare, în mod vădit netemeinic, instanțele au stabilit că intimata-reclamantă, achitând restul din prețul apartamentului și având venituri sensibil mai mari decât fostul soț,  are o cotă de contribuție de 78,07% la dobândirea apartamentului în litigiu.

Până la rămânerea irevocabilă a hotărârii de divorț, părțile au contribuit egal, în proporție de 50% fiecare la dobândirea imobilului bun comun și cu niciun mijloc de probă nu s-a dovedit că vreunul din ei are o cotă majoră.

Sub acest aspect, recursul în anulare este întemeiat.

Nu este fondat motivul invocat prin recursul în anulare referitor la atribuirea apartamentului în proprietatea exclusivă a reclamantei.

  Instanțele au respectat criteriile enumerate de art.6739 Cod procedură civilă, deoarece intimata-reclamantă a fost nevoită să părăsească locuința comună datorită atitudinii culpabile a intimatului pârât față de ea. De la separarea în fapt, intimata-reclamantă locuiește în spațiul închiriat pentru cabinetul de avocatură iar nevoile sale locative sunt mai mari decât ale fostului soț deoarece este bolnavă, având diagnosticul de TBC pulmonar secundar, microcavitar, lob superior stâng.

Intimatul pârât s-a recăsătorit la 18 noiembrie 2001 și are un copil născut la data de 1 decembrie 2001, dar actuala soție deține un spațiu de locuit așa cum rezultă din contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.6578/3 iulie 1985 depus în cauza de față.

Se impune precizarea că reținând cote de contribuție egale pentru părți la dobândirea apartamentului în litigiu, Curtea va omologa valoarea de circulație a imobilului indicată în expertiza efectuată de expertul  I.Gh., respectiv suma de 1.202.735.816 de lei, deoarece acesta este  mai aproape de valoarea actuală de circulație, fiind ultima lucrare întocmită în cauză.

Față de cele ce preced, Curtea a admis recursul în anulare, a casat deciziile pronunțate de Tribunalul București și Curtea de Apel București și în parte sentința judecătoriei, în sensul că a atribuit intimatei reclamante  apartamentul în litigiu și a obligat-o să plătească intimatului pârât, cu titlu de sultă, suma de 601.367.908 de lei. S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței judecătoriei.      

3. Secția civilă, decizia nr.1628 din 17 aprilie 2003 

            Tribunalul Sibiu, prin sentința civilă nr.331 din 29 mai 2000, a dispus, printre altele, partajul bunurilor comune ale foștilor soți S.D. și C.M., în sensul prevăzut în hotărâre.

            Curtea de Apel Alba Iulia, prin decizia civilă nr.38/A din 22 martie 2002 a admis apelul declarat de C.M. și, privitor la bunurile comune, a dispus o altă împărțeală, prevăzută în hotărâre.

            Împotriva deciziei, a declarat recurs S.D.                            

            La termenul de judecată din 2.04.2003 instanța de recurs a pus în discuție, din oficiu, în conformitate cu art.306(2) C.proc.civ. motivul de casare de ordine publică privind competența materială a Tribunalului Sibiu de a judeca în fond, ca primă instanță cauza de față, care are ca obiect principal supus judecății o acțiune prin care se solicită partajul bunurilor comune, dobândite în timpul căsătoriei de reclamantul S.C. și pârâta C.M., în raport cu prevederile legii în vigoare la data sesizării instanței cu acțiunea de partaj de bunuri comune formulate la 12.XI.1997.

            Potrivit dispozițiilor art.2 pct.1 lit.”b” C.proc.civ., în redactare avută înainte de modificările dispuse prin O.U.G. nr.138/2000, intrate în vigoare la 2 mai 2001, tribunalele judecau în primă instanță procesele și cererile privind drepturi și obligații rezultând din raporturi juridice civile al căror obiect avea o valoare de peste 150.000.000 lei.

            Dispoziția legală menționată se referea însă strict la procese și cereri ce au ca obiect, drepturi și obligații rezultând din raporturi juridice civile și nu din raporturi juridice de dreptul familiei.

            Regimul comunității de bunuri, reglementat de Codul familiei, constituie singurul regim legal obligatoriu, în ceea ce privește drepturile și obligațiile patrimoniale ale soților în timpul căsătoriei.

            Prin prevederile Codului familiei, sunt reglementate, între altele, încheierea și desfacerea căsătoriei, efectele căsătoriei, fiind totodată stabilite drepturile și obligațiile patrimoniale ale soților.

            În același cadru sunt incluse și dispozițiile legale referitoare la partajul bunurilor comune ale soților, Codul familiei prevăzând în art.36 că la desfacerea căsătoriei, bunurile comune se împart între soți, potrivit învoielii acestora, iar dacă soții nu se învoiesc asupra împărțirii bunurilor comune, va hotărî instanța judecătorească.

            Rezultă că orice cerere de partajare a bunurilor comune, întemeiată pe dispozițiile art.36 din Codul familiei, are caracterul unei cereri accesorii la cererea de divorț, indiferent dacă a fost formulată odată cu aceasta sau separat, după desfacerea căsătoriei, ca în speța de față, soluționarea ei, neputând fi atribuită, sub aspectul competenței materiale, în raport cu criteriul valoric instituit prin art.2 pct.1 lit.”b” C.proc.civ. (în redactarea anterioară datei de 2 mai 2001), ci numai ținându-se seama de obiectul acțiunii principale, respectiv, al desfacerii căsătoriei. În această chestiune își găsesc aplicațiunea dispozițiile art.17 C.proc.civ., potrivit cărora cererile accesorii și incidentale sunt în căderea instanței competente să judece cererea principală.

            Prin urmare, cererile având ca obiect partajarea bunurilor comune, dobândite de soți în timpul căsătoriei, indiferent de valoarea masei partajabile, revin competenței de soluționare a judecătoriei, atât în cazul în care au fost introduse concomitent cu acțiunea principală de desfacere a căsătoriei, cât și atunci când asemenea cereri sunt formulate separat.    

            În consecință, s-a admis recursul s-au casat  hotărârile pronunțate cu încălcarea competenței materiale a instanțelor și s-a trimis cauza la Tribunalul Sibiu pentru soluționarea apelului declarat de reclamant. 

4. Secția civilă, decizia nr.2479 din 10 iunie 2003 

Reclamanta F.F. a solicitat în contradictoriu cu B.D.D. încuviințarea să păstreze după divorț numele Burdescu avut în timpul căsătoriei.

            Reclamanta și-a motivat cererea pe împrejurarea că timp de 25 de ani a fost cunoscută cu acest nume în mediul universitar în care activează atât în calitate de cadru didactic cât și de publicit.

            Judecătoria Craiova, prin sentința civilă nr.6572 din 20.III.2002, a admis acțiunea și a încuviințat reclamantei să poate numele dobândit în timpul căsătoriei.  

            În temeiul art.300 alin.1 procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a dat curs cererii Ministrului Justiției și  a declarat recurs în anulare împotriva sentinței devenită irevocabilă la   prin neexercitarea căilor de atac.

            S-a considerat, în motivarea recursului în anulare, că instanța a făcut o greșită aplicare a  art.40 alin.2 din C.fam. pronunțând în acest fel o soluție vădit netemeinică.  

            Recursul în anulare este întemeiat.  

            La desfacerea căsătoriei prin divorț art.40 din C. fam. oferă două soluții în privința numelui ce se va purta după divorț.

            Soții se pot învoi ca și după divorț soțul care a luat numele de familie al celuilalt soț, în timpul căsătoriei, să poarte acest nume. În lipsa unei învoieli între soți instanța poate da această încuviințare pentru motive temeinice. 

            A doua situație se referă la cazul în care, între soți nu există o asemenea învoială sau instanța nu a dat încuviințarea. In acest caz fiecare soț își reia numele anterior căsătoriei.

            În cazul în speță nu a existat o învoială între soți pentru ca reclamanta să poarte după divorț numele din căsătorie și nici reclamanta nu a solicitat acest lucru. Ca urmare, prin sentința civilă nr.2303/1998  s-a dispus ca reclamanta să poarte în viitor numele avut anterior căsătoriei. Această hotărâre a rămas definitivă și irevocabilă prin neexercitarea căilor de atac.

            Față de această împrejurare, nu se mai putea pronunța o nouă hotărâre cu privire la un capăt de cerere soluționat deja printr-o hotărâre definitivă fără să se încalce dispozițiile art.1201 C.civ. care se referă la autoritatea de lucru judecat.

            De altfel, nici nu se mai putea interveni pe cale judiciară cu o asemenea cerere în situația în care reclamanta este recăsătorită și se numește în prezent Focșeneanu. Reclamanta își putea schimba acest nume potrivit regulei cuprinse în art.12 alin.3 din Decretul nr. 31/1954 numai în cazurile și în condițiile stabilite de lege, care, în cazul din speță, este Ordonanța nr. 41/2003 privind dobândirea și schimbarea pe cale administrativă a numelor persoanelor fizice.

            Pentru motivele arătate se va admite recursul în anulare se va casa sentința atacată și pe fond se va respinge acțiunea.

MODEL DE CERERE DE DIVORT

Domnule Presedinte,

Subsemnatul _________, domiciliat in_________, judetul________, str.________, nr.___ , etajul___, apart.___, chem in judecata pe sotul meu________ domiciliat in________ , judetul________, str.______, nr._______, etajul___, apart.___, pentru ca prin hotararea pe care o veti pronunta sa desfaceti casatoria incheiata intre subsemnata si paratul ______, la data de_____ si inscrisa in registrul de stare civila sub nr._____ din acel an, obligand, totodata, pe parat sa-mi plateasca cheltuielile de

judecata.

Motivele actiunii sunt urmatoarele ……….

In fapt, paratul …………..
Consider ca aceasta comportare a sotului meu constituie un motiv temeinic de desfacere a casatoriei, a carei continuare nu mai este posibila din punctul meu de vedere. Mentionez ca din casatoria noastra a rezultat …… copii care este minor/major.

In drept, imi intemeiez actiunea pe dispozitiile art. 38 din Codul familiei.
In dovedirea ei inteleg si ma folosesc de proba cu martori, pentru care propun pe:
1.________, domiciliat in_____, judetul____, str._____, nr._____, etajul____, apart._____;
2.________, domiciliat in_____, judetul_____, str._____, nr._____, etajul____, apart._____.

Depun prezenta actiune, precum si copie autentificata de pe certificatul constatator al casatoriei incheiate intre mine si parat, in dublu exemplar, dintre care unul pentru instanta si altul pentru a fi comunicat paratului.

Semnatura reclamantului

BIBLIOGRAFIE

Codul familiei

Codul de procedura civila

Constitutia Romaniei

Albu I., Casatoria in dreptul roman, Editura Dacia, Cluj Napoca, 1988

Albu I., Dreptul familiei, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1975

Gabriel Boroi, Dumitru Radescu, Codul de procedura civila, comentat si adnotat, Editura ALL, Bucuresti, 1994

Ciobanu V.M., Zilberstein S., Drept procesual civil. Proceduri speciale, Universitatea Bucuresti, 1988

Ion Deleanu, Procedura civila, vol.II, Editura Servo-Sat, Cluj, 1998

Filipescu I.P., Dreptul familiei, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1965

Filipescu I.P., Tratat de dreptul familiei, Editura ALL, 1998

Ioan Les, Tratat de drept procesual civil, editura ALL-BECK, 2001

Culegere de decizii

Culegere de decizii ale Tribunalului Suprem pe anul 1960

Culegere de decizii ale Tribunalului Suprem pe anul 1970

Culegeri de practica judiciara

Culegere de practica judiciara a Tribunalului Municipiului Bucuresti pe anul 1990

Culegere de practica judiciara civila pe anii 1993 – 1998, Editura ALL-BECK, Bucuresti, 1999

Culegere de practica judiciara a Tribunalului Municipiului Bucuresti, Editura ALL-BECK, Bucuresti, 1998

Reviste

Institutia Noua nr. 2/1960, 3/1976

Revista Romana de Drept nr.3/1989, 5/1988

Monitorul Oficial nr. 479 din 02.10.2000, nr.706 din 29.12.2000

O.U. nr. 59 din 25.04.2001 privind modificarea si completarea O.U.G. nr. 138/2000 pentru modificarea si completarea Codului de procedura Civila publicata in Monitorul Oficial nr. 217 din 27.04.2001