Procedura DE Preluare A Datoriei DE Catre Mostenitorul DE Clasa I
PROCEDURA DE PRELUARE A DATORIEI DE CĂTRE MOȘTENITORUL DE CLASA I
CUPRINS
INTRODUCERE
1. ASPECTE ALE DREPTULUI DE OPȚIUNE SUCCESORALĂ PRIN PRISMA ACCEPTĂRII ACTIVULUI ȘI PASIVULUI SUCCESIUNII
1.1 Aspectele generale referitoare la dreptul de opțiune succesorală
1.2 Transmiterea activului și pasivului succesiunii
2. RESPONSABILITATEA MOȘTENITORILOR DE PASIVUL SUCCESORAL
2.1 Preluarea datoriei de către moștenitorii de clasa 1
2.2 Confirmarea dreptului la moștenire a moștenitorilor de clasa 1 și preluarea datoriei
3. STUDIU DE CAZ CU PRIVIRE LA LA PARTAJUL PROPRIETĂȚII SUCCESORAL
Concluzii și recomandări
Bibliografie
Introducere
Succesiunea este una dintre multele norme ale dreptului civil care oferă posibilitatea de a transmite patrimoniul moștenitorilor săi astfel încît oricine să poată transmite bunurile sale generațiilor următoare, fără a fi cuprins de teama că aceasta s-ar putea pierde, noile generații fiind nevoite să înceapă totul de la zero.
Actualitatea și importanța problemei abordate. În general, tema moștenirii pasivului succesoral reprezintă interes din momentul apariției instituției moșternirii, un interes relativ nou sub aspect practic îl constituie preluarea pasivului. Dezvoltarea acestui interes are loc pe fundalul intensificării contractării de către persoanele fizice a diferitor credite bancare. Preluarea patrimoniului de către moștenitori în partea pasivului reprezintă interes sub aspectul procedurii ce urmează a fi respectată dar și a normelor legale care vin să guverneze acest proces de preluare a datoriei.
Scopul lucrării este de a elucida procedura de preluare a datoriei de către moștenitori, de a reliefa particularitățile cele mai relevante, termenele și mecanismul aplicat. Ca obiectiv de bază ne-am propus analizarea cadrului legal ce ghidează această instituție, evoluția istorică și identificarea problemelor existente în practică, depistarea lacunelor în legislație.
Noutatea și originalitatea științifică a lucrării rezidă în faptul că prezintă o încercare, de analiză amplă și complexă a conceptului de preluare a patrimoniului defunctului din perspectiva acceptării pasivului de către moștenitori, în care se prezintă o serie de concluzii și recomandări științifico-teoretice care vin să completeze problematica preluării datoriei de către moștenitori. Semnificația teoretică și valoarea aplicativă a tezei o prezintă investigarea materialelor științifice și studierea legislației în domeniu, analiza aspectelor terminologice, de evoluție și conceptuale referitoare preluarea datoriei de către moștenitirii de clasa 1, evidențierea și suplinirea deficiențelor din doctrina și legislația națională, prezentarea soluțiilor și propunerilor de îmbunătățire a cadrului legislativ național în domeniu. Rezultatele investigației sunt benefice dezvoltării continue a științei dreptului privat și a dreptului familiei, în special. Implementarea rezultatelor științifice.
Teza este formată din două capitole, primul capitolul, Aspecte ale dreptului de opțiune succesorală prin prisma acceptării activului și pasivului succesiunii, include două subcapitole care vin să analizeze aspectele generale referitoare la dreptul de opțiune succesorală dar și procedura transmiterii activului și pasivului succesiunii.
În al doilea capitol se vorbește despre responsabilitatea moștenitorilor de pasivul succesoral, opțiunea acestora de a accepta moștenirea în sensul preluării datoriei. Preluarea datoriei de către moștenitorii de clasa 1, confirmarea dreptului la moștenire a moștenitorilor de clasa 1 și preluarea datoriei. În acest capitol se vorbește despre procedura preluării datoriei, termenele în care aceștia sînt obligați în caz că cunoșteau despre existența datoriei de a înștiința creditorii.
ASPECTE ALE DREPTULUI DE OPȚIUNE SUCCESORALĂ PRIN PRISMA ACCEPTĂRII ACTIVULUI ȘI PASIVULUI SUCCESIUNII
Dreptul de opțiune succesorală
Moștenirea reprezintă transmiterea patrimoniului unei persoane fizice decedate (cel ce a lăsat moștenirea) către una sau mai multe persoane (succesorii).
Ca instituție a dreptului civil, moștenirea are o legătură indisolubila cu dreptul de proprietate. Moștenirea este unul din modurile de transmitere a dreptului de proprietate și, ca orice transmisiune, asigură legătura dintre cel care lasă moștenirea (defunct) și cel care primește moștenirea, denumit succesor sau moștenitor. Spre deosebire de alte moduri de transmitere adrepturilor și obligațiilor, moștenirea are anumite particularități, menționate în art. 1432, alin. 2 CC. Ea se caracterizează prin următoarele: Este o transmisiune mortis causa, ori, prin moștenire se poate transmite doar patrimoniul unei persoane fizice decedate. Decesul poate fi constatat nemijlocit sau declarat de Instanța de judecată. Faptul morții persoanei fizice determina dispariția acesteia ca subiect de drept, iar instituția moștenirii este chemată sa asigure transmiterea patrimoniului defunctului, care continuă sa existe, succesorilor săi.
Prin urmare, normele dreptului succesoral nu pot fi aplicate actelor juridice inter vivos, care sunt guvernate de dreptul obligațional, iar transmisiunea prin moștenire poate opera doar cu privire la patrimoniul persoanelor fizice, nu și al persoanelor juridice [8, p.98]. Dizolvarea persoanelor juridice nu poate fi identificată cu moartea persoanelor fizice, iar patrimoniul persoanelor juridice dizolvate se transmit altor persoane, prin diverse acte juridice, altele decât succesiunea.
Normele care reglementează transmisiunea succesorală sunt aplicabile persoanelor juridice și statului doar în cazul în care aceștia dobândesc calitatea de moștenitori.
Moștenirea reprezintă o transmisiune universală, întrucît are ca obiect o universalitate juridică, un patrimoniu care aparținea defunctului, adică o totalitate de drepturi și obligații cu valoare economică, rămasă fără titular, fiind o universalitate juridică, patrimoniul este independent de elementele sale componente și din acest considerent, drepturile și obligațiile unei personae decedate se transmit către succesori nu privite izolat, ci ca părți a acestei universalități juridice. Prin moștenire nu se transmit drepturile și obligațiile nepatrimoniale, precum și drepturile patrimoniale care au un caracter personal, sau care sunt valabile doar pe durata vieții celuia care a lăsat moștenirea (contractate sau prevăzute de lege intuitu personae, cum ar fi dreptul de uzufruct, uz sau abitație, creanța de întreținere etc.).
Moștenirea are un caracter unitar, deoarece transmiterea patrimoniului prin succesiune se supune unui regim unic, stabilit de aceleași norme juridice, indiferent de natura (drepturi reale sau de creanță, bunuri mobile sau imobile etc.) și proveniența bunurilor care alcătuiesc masa succesorală (moștenite sau achiziționate).
Transmiterea moștenirii este indivizibilă, ceea ce presupune că acceptarea moștenirii sau renunțarea la ea are caracter indivizibil. Fiecare moștenitor trebuie să accepte moștenirea potrivit vocației succesorale sau să renunțe la ea, fără a fi posibilă acceptarea sau renunțare parțială a moștenirii. Prin derogare, moștenitorul chemat la moștenirea mai multor cote succesorale în temeiuri diferite poate accepta o cotă și poate renunța la alta [2, art. 1528]. Caracterul indivizibil al moștenirii explică de ce, în cazul renunțării la moștenire, nedemnitate succesorală sau ineficacitate a testamentelor, partea din moștenire care li se cuvenea va reveni moștenitorilor care au acceptat succesiunea în temeiul dreptului de acrescămînt.
Dacă în dreptul roman, heredes sui et necesarii și heredes necesarii, erau obligați să accepte moștenirea, fără posibilitatea repudierii ei, în prezent potrivit prevederilor Codui civil, nimeni nu este obligat de a face acceptarea unei moșteniri ce i se cuvine. Deci, persoanele cu vocație la o moștenire deschisă, pot să accepte succesiunea sau să renunțe.
Opțiunea moștenitorului de a accepta sau renunța la o succesiune este un drept subiectiv născut la data deschiderii moștenirii. Dreptul de opțiune succesorală este dreptul subiectiv al
moștenitorului, născut la data deschiderii succesiunii de a alege intre acceptarea succesiunii pură și simplă sau sub beneficiu de inventor sau, să renunțe la moștenire.
Dreptul de opțiune succesorală aparține tuturor persoanelor cu vocație succesorală, indiferent de gradul de moștenitor pe care îl deține, indiferent de izvorul vocației (lege sau testament) și fără deosebire dacă vocația la succesiune este universală, cu titlu universal sau cu titlu particular.
Acest drept trebuie exercitat in termen de toți moștenitorii cu vocație eventuală urmînd ca vocația efectivă să se stabilească potrivit regulilor devoluțiunii legale sau testamentare. Teoretic, toți moștenitorii din clasele cu vocație eventuală la moștenire pot să-și exprime dreptul la opțiune succesorală în termenul prevăzut de lege știut fiind că nu există termene special pentru moștenitorii din clasele subsecvente dacă, prin ipoteză, moștenitorul din clasa I renunță la succesiune ș.a.m.d. În acest sens, prevederile conținute în Cartea a patra- Dreptul succesoral din Codul Civil prevede că, în caz de deces al titularului dreptului de opțiune anterior exercitării lui, acest drept se transmite succesorilor, dacă s-a stins prin prescripție. Tot astfel, atunci cînd succesorii cărora li s-a transmis acest drept, nu se ințeleg asupra opțiunii, succesiunea se consideră acceptată sub beneficiul de inventar. Cu privire la posibilitatea creditorilor succesibilului neglijent, de a exercita dreptul de opțiune pe calea acțiunii oblice, opinia dominantă la care ne raliem este că dreptul de opțiune succesorală fiind de natură patrimonială, poate fi exercitat de aceștia, cu excepția legatelor care ar implica o apreciere morală din partea legatarilor.
Actul juridic prin care se manifesta opțiunea succesorală este un act juridic unilateral, opțiunea reprezentand voința unei singure persoane. Dreptul de opțiune nu se poate exercita în mod colectiv, fiecare succesibil în parte urmînd a se pronunța individual. Actul de opțiune este pur și simplu și nu poate fi afectat de modalități (termen și condiție). Act juridic indivizibil, nefiind posibilă acceptarea în parte a moștenirii, a unor bunuri și să se renunțe la altele sau acceptarea pură și simplă pentru o parte din succesiune și sub beneficiul de inventar a celeilalte părți. Plecandu-se de la dispozițiile Codului civil care prevede că moștenitorul care renunță la succesiune poate cere legatul care i s-a făcut, s-a admis că, unul și același moștenitor dacă are atît vocative legală la moștenire cat și vocație testamentară, el poate opta diferit cu privire la moștenirea legală și la legat. Act juridic irevocabil cît privește acceptarea succesiunii și în anumite condiții, revocabil în cazul renunțării la moștenire. Act juridic declarativ – efectele sale se produc retroactiv de la data deschiderii succesiunii.
Pentru ca actul prin care se manifesta opțiunea succesorală să producă efecte juridice trebuie să întrunească careva condiții. Capacitatea, dreptul de opțiune succesorală este considerat de marea majoritate a autorilor ca un act de dispoziție. Astfel, pentru minorii sub 14 ani și pentru interziși dreptul de opțiune succesorală se exercită de către părinți sau tutori; minorii între 14 -1 8 ani își vor exercita singuri acest drept cu incuviințarea prealabilă a părinților sau tutorelui; actul de opțiune succesorală în ambele cazuri de mai sus trebuie să aibă încuviințarea prealabilă a autorității tutelare.
Un alt element pe care trebuie sa-l întrunească actul de manifestare a opțiunii succesorale este consimțămîntul neviciat. Deși problema viciilor de consimțămînt se pune destul de rar în practică, se admite că, cu excepția unor particularități, viciile de consimțămînt în această materie sunt guvernate de normele dreptului comun.
Obiectul actului de opțiune succesorală să fie licit și posibil și să aibă cauză licită și morală. Obiectul alui; actul de opțiune succesorală în ambele cazuri de mai sus trebuie să aibă încuviințarea prealabilă a autorității tutelare.
Un alt element pe care trebuie sa-l întrunească actul de manifestare a opțiunii succesorale este consimțămîntul neviciat. Deși problema viciilor de consimțămînt se pune destul de rar în practică, se admite că, cu excepția unor particularități, viciile de consimțămînt în această materie sunt guvernate de normele dreptului comun.
Obiectul actului de opțiune succesorală să fie licit și posibil și să aibă cauză licită și morală. Obiectul actului de opțiune succesorală trebuie să fie licit și posibil, ca orice act juridic, avîndu-se în vedere și dispozițiile, care prevăd că nu se poate face renunțarea la o succesiune ce nu este deschisă. Mutatis mutandis, nu este posibilă nici acceptarea unei succesiuni nedeschise. Cauza actului de opțiune succesorală trebuie să fie reală, licită și morală.
Forma actului de opțiune. Acceptarea pură și simplă a succesiunii este un act consensual
și nu trebuie să îmbrace o anumită formă ad validitatem. Acceptarea succesiunii sub beneficiul de inventar precum și renunțarea la moștenire fiind acte juridice solemne, trebuie să fie încheiate, sub sancțiunea nulității absolute, în condițiile de formă special prevăzute de lege [10, p.219].
Nerespectarea condițiilor de validitate ale actului juridic de opțiune succesorală este sancționată cu nulitatea potrivit dreptului comun. Astfel, sunt lovite de nulitate absolută nerespectarea formei solemne prevăzute de lege și a condițiilor legale privind obiectul și cauza.
Sunt sancționate cu nulitatea relativă nerespectarea condițiilor de capacitate, cum ar fi lipsa încviințării autorității tutelare etc. Actul de opțiune succesorală anulat se desființează cu efect retroactiv, iar moștenitorul va putea opta din nou în cadrul termenului de prescripție prevăzut de lege și ținînd seama în asemenea cazuri de suspendarea prescripției și repunerea în termen.
În funcție de izvorul vocației succesorale a celor care dobândesc patrimonial persoanei decedate, moștenirea poate fi în temeiul legii (succesiune legală) sau testamentară (succesiune testamentară) [2, art.1432]. De fiecare dată când o persoană decedează fără a lăsa un testament prin care să dispună de bunurile sale după moarte, transmiterea patrimoniului succesoral se va face persoanelor, în modul, ordinea și în cotele determinate de lege. Regulile succesiunii legale se vor aplica și în cazul în care defunctul a dispus prin testament doar de o parte din bunurile sale, dacă testamentul nu este valabil, precum și atunci când defunctul a lăsat testament, însă acesta nu se referă la transmiterea patrimoniului succesoral, ci la alte dispoziții – numirea executorului testamentar, cu privire la funeralii, înlăturarea de la moștenire etc.
Persoanele care dobândesc moștenirea în temeiul legii sunt moștenitori universali, cu vocație la întregul patrimoniu lăsat de defunct, chiar dacă, atunci când există mai mulți moștenitori, ei beneficiază numai de o fracțiune din moștenire. Moștenitorii legali nu pot avea vocație numai la bunuri singulare, privite izolat, adică nu pot exista moștenitori legali cu titlu particular. Moștenirea testamentară are loc în virtutea voinței persoanei decedate, manifestate de acesta în timpul viață, prin una din formele de testament prevăzute de lege. Cel care lasă moștenirea în acest mod este numit testator, iar cei chemați să moștenească – moștenitori testamentari, care pot fi:
– universali, atunci când culeg întreg patrimoniul defunctului;
– cu titlu universal, când dobândesc doar o fracțiune din patrimonial succesoral;
– cu titlu particular, când culeg doar un bun sau anumite bunuri determinate.
Moștenirea testamentară și cea legală pot coexista. Astfel, dacă testatorul nu a testat întregul său patrimoniu sau dacă există moștenitori rezervatari, care beneficiază de dreptul la o parte din moștenire chiar și împotriva voinței testatorului, partea rămasă și rezerva succesorală se va atribui corespunzător moștenitorilor legali și moștenitorilor rezervatari.
Prin deschiderea succesiunii înțelegem faptul juridic care dă naștere transmisiunii succesorale și care, implicit, determină momentul în care încep să se aplice normele legale cu privire la moștenire. Potrivit art. 1440 CC, acest fapt reprezintă decesul sau declararea morții persoanei fizic de către instanța de judecată. Doar moartea naturală, constatată direct, sau declararea morții printr-o hotărâre judecătorească, care instituie o prezumție in acest sens, declanșează deschiderea succesiunii, or, o persoană în viață nu pont transmită o moștenire.
Până la momentul deschiderii succesiunii nu putem vorbi despre moștenitori sau patrimoniu succesoral, titular al patrimonii fiind persoana în viață. Deschiderea succesiunii prezintă interes sub aspectul momentului și locului producerii. Astfel, momentul deschiderii succesiunii are importanță, întrucât: în raport cu momentul deschiderii succesiunii se determină persoanele care au vocație succesorală (în temeiul legii sau testamentului), Pornind de la acest moment se determină componența și valoarea patrimoniului succesoral; Din acest moment se calculează termenul de 6 luni, necesar pun acceptarea moștenirii; Acceptarea sau renunțarea la moștenire produce efecte din momentul deschiderii succesiunii; Din acest moment începe scurgerea termenului de prescripție pentru declararea nulității testamentului; După momentul deschiderii succesiunii se va determina legea aplicabilă în cazul unui conflict de legi în timp, fiind aplicabilă legea in vigoare la momentul deschiderii succesiunii. În conformitate cu art. 1440, alin. 2 CC, momentul deschiderii succesiunii se consideră cel al decesului persoanei care a lăsat moștenirea sau data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești privind declararea morții lui. Moștenitorii legali sau testamentari vor trebui să dovedească moartea, precum și data sau momentul morții celui care a lăsat moștenirea. Potrivit art.54, al Legii privind actele de stare civilă din 26.04.2001, data morții se probează prin actul de deces, întocmit în temeiul certificatului medical constatator al decesului, eliberat de o unitate sanitară, sau hotărârii judecătorești privind declararea morții persoanei. Uneori poate avea importanță juridică nu doar stabilirea datei calendaristice a decesului, ci și a momentului exact al survenirii lui. Este vorba de cazul decesului persoanelor cu vocație succesorală reciprocă (tatăl și fiul). Dacă se poate stabili supraviețuirea unuia celuilalt, oricât de scurtă, persoana care a supraviețuit va culege moștenirea de la cel care a decedat primul. Imposibilitatea determinării dacă una din persoanele cu vocație succesorală reciprocă sau unilaterală a supraviețuit alteia, are drept efect aplicarea regimului succesiunii comorienților sau codecedaților [2, art.1441].
Locul deschiderii succesiunii prezintă importanță pentru determinarea organelor competente din punct de vedere teritorial să rezolve diferite probleme privind moștenirea. Astfel, procedura succesorală este de competența notarului de la locul deschiderii succesiunii [6, art. 35]. Drept consecință, cererea de acceptare sau renunțare la succesiune se depune la acest notar, care este împuternicit si a măsuri pentru paza averii succesorale și eliberarea certificatului de moștenitor [2, art. 1552-1556]. Potrivit art. 1443 CC, locul deschiderii succesiunii este ultimul domiciliu al celui care a lăsat moștenirea. Regula ultimului domiciliu se impune și din considerente de ordin practic, deoarece la ultimul domiciliu se află, de obicei, înscrisurile defunctului și tot acolo se pot culege informațiile despre moștenitorii defunctului și despre masa succesorală. Domiciliul persoanei x determină potrivit prevederilor art. 30-31 CC. De regulă, domiciliul persoanei este indicat în actul de identitate. În cazul în care domiciliul real nu corespunde cu cel trecut în actele de identitate, cel interesat va putea face dovada domiciliului defunctului prin orice mijloace de probă [2, art. 30-31].
Dacă ultimul domiciliu nu este cunoscut, locul deschiderii succesiuni va fi considerat locul aflării bunurilor succesorale. în cazul în care acestea se afla în locuri diferite, deschiderea succesiunii se va produce la locul de aflare a părții celei mai valoroase din bunurile imobile, iar în lipsă de imobile – la localul unde se află partea principală ca valoare a bunurilor mobile.
1.2 Transmiterea activului și pasivului succesiunii
Patrimoniul defunctului, cuprinzand o universalitate de drepturi și obligații cu conținut patrimonial, se transmite în virtutea legii sau a testamentului moștenitorilor săi. Drepturile personale nepatrimoniale nu sunt transmisibile pe cale de moștenire. Transmisiunea succesorală privește ambele elemente ale patrimoniului: elementele de activ, respectiv drepturile, precum și elementele de pasiv – respectiv obligațiile.
Activul succesoral este format din:
Elementele de activ ale patrimoniului sunt compuse drepturile patrimoniale existente la data deschiderii succesiunii, atît drepturile reale cat și drepturile de creanță.
În principiu, activul succesoral cuprinde:
– drepturile reale principale sau accesorii, cum sunt, dreptul proprietate asupra bunurilor mobile sau imobile, uzufruct, uz, abitație, superficie, servitute, drepturile reale accesorii – ipoteca sau gajul precum și dreptul real de folosință sau accesiunea;
– drepturi de creanță sau drepturi patrimoniale de autor;
– acțiunile patrimoniale la care avea dreptul defunctul, cum sunt, acțiunile in revendicare, anulare, rezoluțiune, reziliere, revocare, in pretenții pentru repararea unui prejudiciu patrimonial cauzat autorului etc.
Nu intră în activul succesoral drepturile patrimoniale care se sting prin moartea titularului cum sunt: dreptul de uzufruct, uz, abitație, dreptul de intreținere, renta viageră, dreptul la pensie.
b) în elementele active ale patrimoniului intră și unele drepturi care la data deschiderii succesiunii nu se mai găsesc în patrimonial succesoral, cum sunt:
– donațiile făcute de defunct cu depășirea rezervei moștenitorilor rezervatari și care vor intra în alcătuirea activului succesoral în urma reducțiunii liberalităților excesive;
– donațiile nescutite de raport dacă la succesiune vin moștenitori între care există obligația de raport;
– fructele naturale și civile produse de bunurile succesorale după deschiderea succesiunii.
Pasivul succesoral este format din datoriile și sarcinile moștenirii.
Datoriile succesiunii sunt obligațiile patrimoniale ale defunctului, avînd ca izvor: contractul (obligația de a plăti un bun cumpărat), delictul (obligația de a despăgubi un terț căruia defunctul i-a creat un prejudiciu printr-o faptă ilicită), quasicontractul (obligația de a plăti cheltuieli utile și necesare făcute de un terț în calitate de girant al defunctului) sau răspunderea pentru fapta altuia (răspunderea părinților pentru prejudiciul cauzat prin fapte ilicite ale copiilor lor minori sau răspunderea institutorilor sau meșteșugarilor, dacă defunctul a avut una din aceste calități).
Nu intră în pasivul moștenirii obligațiile intuitu personae, cum ar fi obligația de a picta un tablou etc. Dacă însă defunctul a fost plătit pentru a executa pictura, și nu a executat-o, această plată constituie o datorie a succesiunii. De asemenea, nu intră în pasivul succesiunii obligațiile care se sting prin moartea autorului cum este obligația de intreținere datorată în calitate de rudă sau soț.
b) Sarcinile succesiunii sunt obligațiile care se nasc după deschiderea succesiunii în persoana succesorilor defunctului după cum urmează:
– cheltuielile de înmormantare și cele efectuate de moștenitor cu parastasele pentru memoria defunctului, conform datinii;
– cheltuielile pentru administrarea și lichidarea moștenirii;
– plata legatelor cu titlu particular;
– executarea sarcinilor impuse legatarilor.
Transmisiunea activului succesoral, operează de drept, de la data deschiderii succesiunii și poate fi, universală, cu titlu universal sau cu titlu particular.
Transmisiunea universală privește intregul patrimoniu succesoral iar titularul dreptului are vocație universală în virtutea căreia poate culege întreaga moștenire dacă nu intră în concurs cu alți moștenitori cu vocație universală sau cu titlu universal. Moștenitorii cu vocație universală sunt moștenitorii legali și legatarii universali.
Transmisiunea cu titlu universal conferă moștenitorului o vocație la o fracțiune (cotă-parte) din moștenire. Titularii dreptului sunt legatarii cu titlu universal și au vocative limitată la cota-parte din succesiune ce le-a fost transmisă prin legatul cu titlu universal.
Transmisiunea cu titlu particular, are ca obiect unul sau mai multe bunuri din succesiune, privite izolat (utsinguli). Dacă legatul are ca obiect bunuri determinate, transmisiunea operează de la data deschiderii succesiunii. În situația în care legatul cu titlu particular are ca obiect bunuri
de gen, proprietatea bunurilor se transmite doar în momentul individualizării acestor bunuri prin numărare, măsurare sau cantărire. Legatele particulare pot avea ca obiect și bunuri de creanță prescriptibile potrivit dreptului comun.
Transmisiunea pasivului, în principiu, legatarii cu titlu particular nu contribuie la plata pasivului succesoral, așa cum rezultă din dispozițiile Codului civil. Există însă următoarele excepții în care legatarii particulari sunt obligați să contribuie la plata pasivului succesoral, după cum urmează:
a) dacă testatorul a impus legatarului plata unei sarcini sau a unei datorii;
b) dacă legatul are ca obiect un imobil ipotecat de defunct.
Creditorul ipotecar poate urmări imobilul la legatar iar dacă acesta din urmă plătește se poate întoarce cu acțiune în regres pentru a recupera plata de la succesorii obligați să suporte pasivul succesiunii respectiv, moștenitorii legali, legatarii universali și legatarii cu titlu universal;
c) dacă legatul are ca obiect dreptul succesoral moștenit de testator (succesiune nelichidată) sau o cotă-parte dintr-o societate;
d) dacă bunurile succesorale nu sunt suficiente pentru plata datoriilor succesiunii, legatarul va suporta consecințele existenței pasivului care trebuie plătit înaintea legatelor, potrivit principiului
„nemo liberalis nisi liberatul.
Diviziunea de drept a pasivului succesoral între moștenitorii universali și cu titlu universal, proporțional cu parte ce-i revine fiecăruia din moștenire, de la data deschiderii succesiunii, este consacrată de Capitolul II Responsabilitatea moștenitorilor de pasivul succesoral. S-a admis în practica judiciară și literatura de specialitate faptul că, nu emolumentul succesiunii constituie elementul de referință la stabilirea proporției diviziunii de drept a pasivului, ci partea calculată după vocația fiecărui moștenitor, chiar dacă folosul efectiv este mai mic sau mai mare. De exemplu, de pe urma defunctului au rămas doi copii din care unul va lua mai puțin deoarece i s-a aplicat sancțiunea prevăzută de Codul civil (dosirea de bunuri). Succesibilul care suportă sancțiunea nu va putea solicita scăderea proporțională a obligației sale de suportare a pasivului succesoral, deoarece este obligat să suporte pasivul in funcție de cota de 1/2 ce-i revine din succesiune și nu în funcție de emolumentul concret cules din succesiune în cazul soțului supraviețuitor atunci cînd culege și dreptul special, s-a decis în practica judiciară că la stabilirea proporției suportării pasivului succesoral se va ține seama și de valoarea bunurilor gospodăriei casnice pe care le moștenește în exclusivitate soluție pe care o considerăm corectă.
Totuși această soluție a fost criticată in literatura juridică, susținandu-se că numai dacă pasivul nu poate fi satisfăcut, soțul supraviețuitor va răspunde și cu bunurile ce fac obiectul dreptului său special. Dacă există un legat al tuturor bunurilor mobile sau imobile, s-a admis că, pană la efectuarea calculului pentru a se stabili ce cotă parte din moștenire reprezintă, pasivul moștenirii se divide în mod provizoriu în funcție de numărul moștenitorilor universali sau cu titlu
universal iar după efectuarea calculului să se facă desocotirea exacta între moștenitori.
Regula diviziunii de drept a pasivului succesoral se aplică atît în cazul acceptării pure și simple a moștenirii, cît și al acceptării sub beneficiu de inventar, felul acceptării determinînd numai limitele în care fiecare succesor răspunde pentru partea din pasivul succesoral ce-i revine, intra vires hereditatis (numai cu bunurile din succesiune) sau ultra vires herditatis (și cu bunurile personale), după distincțiile precizate anterior [2, p.53]. Consecința diviziunii de drept a pasivului moștenirii între succesorii ținuți la plata acestuia, o constituie obligația creditorilor să urmărească pe fiecare succesibil debitor în parte pentru partea sa. Insolvabilitatea unui succesibil va fi suportată în această situație de creditori.
. RESPONSABILITATEA MOȘTENITORILOR DE PASIVUL SUCCESORAL
2.1 Preluarea datoriei de către moștenitorii de clasa 1
Înainte de a elucida procedura de preluare a datoriei de către moștenitorii de clasa 1, considerăm oportun de a conchide că clasificarea moștenitorilor este efectuată de către legislator, și reflecatată în art. 1500 CC.
Astfel potrivit conținutului normei sus-menționate în cazul succesiunii legale, moștenitori cu drept de cotă egală sînt:
de clasa I – descendenții (fiii și fiicele celui ce a lăsat moștenirea, la fel și cei născuți vii după decesul lui, precum și cei înfiați), soțul supraviețuitor și ascendenții privilegiați (părinții, înfietorii) celui ce a lăsat moștenirea;
b) de clasa a II-a – colateralii privilegiați (frații și surorile) și ascendenții ordinari (bunicii, atît din partea tatălui, cît și din partea mamei) ai celui ce a lăsat moștenirea;
c) de clasa a III-a – colateralii ordinari (unchii și mătușile) ai celui ce a lăsat moștenirea.
(2) Ascendenții ordinari culeg moștenirea în ordinea proximității (apropierii) gradului de rudenie cu cel ce a lăsat moștenirea, respectiv bunicii îi înlătură pe străbunici etc., indiferent de sex și linie.
(3) În cazul moștenirii descendenților și colateralilor se aplică reprezentarea:
a) descendenților – la infinit;
b) colateralilor – pînă la gradul al IV-lea de rudenie inclusiv (colaterali privilegiați – nepoți de la frate și soră, strănepoți de la frate și soră; colaterali ordinari – veri primari).
Important să menționăm că prevederi legale nu conțin careva prevederi exprese referitoare la procedura preluării pasivului anume de către moștenitorii de clasa1, acestu-i aspect aplicîndu-se normele generale referitoare la responsabilitatea moștenitorilor de pasivul moștenit [2, art. 1500].
Spre deosebire de dreptul roman, unde moștenitorii dobîndeau imediat și imperativ moștenirea, or, se considera că dreptul lor era întemeiat pe coproprietatea familială, în dreptul nostru moștenirea nu este impusă, fiecare moștenitor, legal sau testamentar, fiind în drept să opteze pentru acceptare sau renunțarea la moștenire. Dreptul succesorului de a alege între acceptare sau renunțare la succesiune se numește opțiune succesorală și reprezintă prerogativa juridică ce permite titularului său de a putea, printr-un act unilateral de voință, să modifice o situație juridică incertă, după o alternativă precisă și previzibilă.
Astfel, succesorul, prin opțiunea sa, are dreptul de a alege între confirmarea titlului de moștenitor prin acceptarea succesiunii și desființarea acestui titlu prin renunțarea la moștenire. Potrivit prevederii conținute în art.1516 CC, succesiunea este acceptată de succesor indiferent de faptul dacă este successor testamentar sau succesor legal. Dreptul de opțiune succesorală aparține tuturor persoanelor cu vocative succesorală, indiferent dacă vocația lor este legală sau testamentară și fără deosebire, după cum vocația lor este universală, cu titlu universal sau cu titlu particular.
Acceptarea succesiunii reprezintă opțiunea succesorului, prin care acesta își consolidează necondiționat calitatea de moștenitor, definitivînd transmisiunea succesorală care a operat la data deschiderii moștenirii. Succesiunea urmează a fi acceptată de succesor indiferent de faptul dacă este testamentar sau succesor legal [2, art.1516].
Opțiunea de acceptare a succesiunii reprezintă un act de dispoziție și poate fi realizată în această calitate doar de persoanele cu capacitate deplină de exercițiu. Persoanele lipsite sau restrînse în capacitatea de exercițiu acceptă succesiunea doar prin intermediul reprezentanților legali.
Acceptarea succesiunii este un act juridic unilateral, deoarece produce efecte juridice prin manifestarea de voință doar a succesorului. În situațiile în care există mai mulți moștenitori, aceștia nu pot accepta succesiunea în mod colectiv, fiecare urmînd a se pronunța individual. Mai mult ca atît, opțiunea făcută de un succesor nu afectează opțiunea celorlalți. Spre deosebire de testament însă, acceptarea poate fi făcută și prin reprezentant. Dacă moștenitorul, în dauna creditorului, refuză sau omite să accepte succesiunea, aceasta poate fi acceptată și de creditorul succesorului pe calea acțiunii oblice. Art. 1528 CC proclamă caracterul indivizibil al actului juridic de acceptare a succesiunii. Moștenitorul nu poate accepta doar o parte din moștenire, fie că e vorba de o cotă sau de un anumit bun, aceasta fiind o consecință a unității patrimoniului și a succesiunii. Ca excepție, succesorul chemat să moștenească mai multe cote în temeiuri diferite poate accepta o cotă și poate renunța la alta. Dacă chemarea la moștenire se face în baza aceluiași temei, acceptarea unei cote are drept efect și acceptarea celorlalte. Chemarea la moștenire are același temei și în cazul în care dispoziția se conține în testamente diferite. Potrivit art. 1528, alin. 3 CC, dacă testatorul a testat moștenitorului cîteva cote, el poate să-l autorizeze să accepte o cotă și să renunțe la alta.
Acceptarea succesiunii este un act juridic nesusceptibil de modalități. Pornind de la prevederile art. 1527 CC, succesorul nu poate accepta succesiunea cu o anumită condiție sau pe un termen anumit, or, soarta patrimoniului defunctului nu poate depinde de un eveniment viitor și incert sau de un termen. Dacă acceptarea ar fi afectată de modalități, ea nu va produce efecte juridice, fiind lovită de nulitate absolută.
Actul juridic de acceptare a succesiunii are un caracter declarativ de drepturi, care produce efecte retroactiv, din momentul deschiderii succesiunii, și nu din momentul manifestării de voință (art. 1539 CC). Drepturile și obligațiile dobîndite din momentul deschiderii succesiunii se consolidează retroactiv, astfel, patrimoniul succesoral nu rămîne nici o clipă fără titular.
În fine, acceptarea succesiunii este irevocabilă, deoarece, o dată făcută, moștenitorul nu mai poate reveni asupra opțiunii sale succesorale. Potrivit art. 1516, alin. 3 CC, moștenirea poate fi acceptată fie pe calea depunerii la notarul de la locul deschiderii succesiunii a unei declarații de acceptare, fie prin acceptarea de facto, intrînd în posesia patrimoniului succesoral. Intrarea în posesia patrimoniului succesoral presupune întreprinderea acțiunilor de administrare, asigurare și utilizare a patrimoniului succesoral, achitarea impozitelor și altor plăți, încasarea chiriei de la locatari, efectuarea reparațiilor etc. Acțiunile respective urmează a fi întreprinse de moștenitor sau de reprezentanții săi în termen de 6 luni din momentul deschiderii succesiunii. Dacă a intrat în posesia unei părți din patrimoniu, succesorul se consideră că a acceptat întregul patrimoniu, oriunde s-ar afla și indiferent din ce ar consta [2, art. 1516]. Potrivit art. 1520 CC, moștenitorul care a intrat în posesia patrimoniului succesoral nu poate dispune de el pînă la expirarea termenului de opțiune succesorală și pînă la primirea certificatului de moștenitor.
Pentru obținerea certificatului de moștenitor, succesorii care au acceptat succesiunea prin intrare în posesie urmează să prezinte notarului de la locul deschiderii succesiunii probe care să ateste acest fapt, iar în cazul în care acesta refuză, acceptarea de facto a succesiunii se constată pe cale judiciară, în procedura specială. Indiferent pe ce cale, conform art. 1517 CC, succesiunea trebuie acceptată în termen de 6 luni din momentul deschiderii ei. Termeni speciali de acceptare a succesiunii sunt prevăzuți pentru persoanele care sunt chemate la succesiune în cazul neacceptării ei de către ceilalți moștenitori. Dacă dreptul de a accepta succesiunea apare în cazul în care ceilalți moștenitori nu o acceptă, ea trebuie acceptată în partea rămasă din termenul de 6 luni, iar dacă această parte este mai mică de 3 luni – termenul se prelungește până la 3 luni [2, art. 1518]. Succesibilul, care timp de 6 luni, a neglijat să ia o hotărâre cu privire la acceptare este
considerat definitiv și irevocabil ca fiind străin de moștenirea ce îi fusese atribuită în virtutea vocației sale legale, întocmai ca și cum ar fi renunțat.
Termenul de acceptare a succesiunii poate fi prelungit de instanța de judecată cu cel mult 6 luni, dacă se constată că acest termen a fost omis din motive întemeiate. Pot constitui motive întemeiate boala moștenitorului, îngrijirea unui membru bolnav al familiei, confirmată prin concluzia medicului, aflarea în rândurile armatei, ascunderea faptului deschiderii succesiunii de către alți moștenitori, pct. 56 al Hotărârii Plenului Curții Supreme de Justiție din 03.10.2005 [9, p.56]. Totodată, nu constituie motive temeinice de admitere a cererii de prelungire a termenului necunoașterea prevederilor legale, lipsa de timp pentru depunerea cererii, necunoașterea componenței patrimoniului succesoral și alte motive similare. Dacă există acordul celorlalți succesori, care au acceptat succesiunea, persoana care a omis termenul de acceptare poate fi inclusă în cercul moștenitorilor și fără a se adresa instanței de judecată. În asemenea caz, succesorului omitent i se acordă în natură partea ce i se cuvine din averea rămasă, iar dacă este imposibil, echivalentul în bani al părții ce i se cuvine din averea rămasă.
Potrivit art. 1523 CC, dacă moștenitorul a decedat după deschiderea succesiunii și pînă la acceptarea moștenirii, dreptul de a primi cota succesorală trece la moștenitorii săi (transmisia succesorală). Succesorul moștenitorului decedat trebuie să întreprindă acțiuni pentru acceptarea succesiunii, în partea rămasă din termenul stabilit pentru acceptare. Dacă această parte este mai mică de trei luni, termenul de acceptare a succesiunii se prelungește pînă la trei luni.
Transmisia succesorală operează atât în cazul succesiunii legale, cât și în cazul celei testamentare. Dacă moștenitorul decedat a lăsat testament, de transmisie vor beneficia moștenitorii testamentari. În celelalte cazuri, dreptul de a accepta cota moștenitorului decedat aparține moștenitorilor legali ai acestuia. Nu poate fi transmis prin transmisie succesorală dreptul moștenitorului rezervatar decedat asupra rezervei succesorale, care nu a reușit să fie acceptată, or, rezerva succesorală reprezintă un drept intuitu personae, care încetează o dată cu decesul titularului său. Potrivit art. 1524, alin. 2 CC, refuzul de a accepta moștenirea prin transmisie succesorală are drept efect trecerea cotei respective la persoanele chemate să accepte moștenirea de rînd cu moștenitorul decedat.
Renunțarea la succesiune este actul juridic unilateral, expres și solemn, prin care succesibilul declară, în cadrul termenului de prescripție a dreptului de opțiune succesorală, că renunță la titlul de moștenitor, desființînd, cu efect retroactiv vocația sa succesorală și devenind străin de moștenire. Dreptul de a renunța la succesiune aparține tuturor moștenitorilor, legali sau testamentari. Fiind un act de dispoziție, renunțarea poate fi făcută doar de o persoană înzestrată cu capacitate deplină de exercițiu. Dacă moștenitorul este o persoană cu capacitate restrînsă, lipsită sau limitată în capacitatea de exercițiu, renunțarea la succesiune se face doar în temeiul unei hotărîri judecătorești [2, art.1536].
Spre deosebire de acceptarea succesiunii, care poate fi făcută și prin intrarea în posesia patrimoniului succesoral, renunțarea nu poate fi dedusă din anumite împrejurări și nu produce efecte decît dacă este expresă. Renunțarea la succesiune se face prin depunerea unei cereri notarului de la locul deschiderii succesiunii. Potrivit art. 1535 Cod civil, renunțarea nu se admite după ce moștenitorul a depus la notarul de la locul deschiderii succesiunii o cerere cu privire la acceptarea succesiunii. Dacă acceptarea a avut loc de facto, prin intrare în posesie, moștenitorul poate renunța la succesiune.
O dată renunțînd la succesiune, moștenitorul de clasa 1 nu mai poate reveni asupra opțiunii succesorale (art. 1536 CC). Ca și acceptarea succesiunii, renunțarea nu poate fi parțială sau cu anumite condiții. În cazul în care moștenitorul este chemat la moștenirea mai multor cote în baza diferitor temeiuri, el poate renunța la o cotă. Potrivit art. 1529 CC, moștenitorul este în drept să renunțe la o parte din cota care îi aparține cu drept de acrescămînt, indiferent de partea rămasă din moștenire. Transmisia succesorală operează atît în cazul succesiunii legale, cît și în cazul celei testamentare. Dacă moștenitorul decedat a lăsat testament, de transmisie vor beneficia moștenitorii testamentari. În celelalte cazuri, dreptul de a accepta cota moștenitorului decedat aparține moștenitorilor legali ai acestuia. Nu poate fi transmis prin transmisie succesorală dreptul moștenitorului rezervatar decedat asupra rezervei succesorale, care nu a reușit să fie acceptată, or, rezerva succesorală reprezintă un drept intuitu personae, care încetează o dată cu decesul titularului său. Potrivit art. 1524, alin. 2 CC, refuzul de a accepta moștenirea prin transmisie succesorală are drept efect trecerea cotei respective la persoanele chemate să accepte moștenirea de rînd cu moștenitorul decedat.
Ca și dreptul de acceptare a succesiunii, dreptul de a renunța la succesiunea moștenitorului care a decedat se transmite propriilor moștenitori.
Fiecare din succesorii moștenitorului decedat poate renunța doar la partea sa din succesiune [2, art.1537]. Renunțarea la succesiune se admite cu indicarea persoanei în favoarea căreia se renunță. Aceasta din urmă trebuie să fie unul din moștenitorii legali sau testamentari. Nu se admite renunțarea în folosul unui moștenitor nedemn sau dezmoștenit prin testament. Deoarece rezerva succesorală reprezintă un drept personal, nu se admite renunțarea la rezerva succesorală în folosul altui moștenitor. Dacă renunță la succesiune în favoarea mai multor persoane, moștenitorul poate desemna cota fiecăreia din ele, în caz contrar, cota renunțătorului împărțindu-se egal între succesorii în favoarea cărora s-a renunțat.
La fel, moștenitorul este în drept să renunțe la succesiune și fără a specifica vreo persoană în folosul cărei renunță. În asemenea caz, potrivit art. 1530 CC, cota sa majorează cota moștenitorilor chemați la succesiunea legală (acrescămînt), iar dacă tot patrimoniul este împărțit prin testament, cota sa se transmite moștenitorilor testamentari proporțional cotelor acestora, dacă testamentul nu prevede altceva. Ca urmare a renunțării la succesiune, renunțătorul nu va beneficia de nici un drept succesoral, dar nici nu va fi obligat să suporte datoriile și sarcinile moștenirii.
Dacă există temeiuri, renunțarea la succesiune, ca și acceptarea, poate fi contestată de persoanele interesate. În conformitate cu art. 1538 CC, contestarea renunțării poate fi făcută în termen de 3 luni din momentul în care persoana interesată a aflat despre existența motivului care-i permite să conteste renunțarea.
Recunoscînd nevalabilitatea renunțării la succesiune, instanța de judecată va soluționa chestiunea cu privire la recunoașterea nulității totale sau parțiale a certificatului de moștenitor, eliberat de notar persoanei in favoarea cărei s-a renunțat (p. 20 al Hotăririi Plenului Curții Supreme de Justiție din 10.06.1998).
2.2 Confirmarea dreptului la moștenire a moștenitorilor de clasa 1 și preluarea datoriei
Pasivul succesoral cuprinde datoriile moștenirii, adică acele obligații patrimoniale ale defunctului care, indiferent de izvorul lor, există în patrimoniul succesoral la data deschiderii succesiunii. În pasivul succesoral nu se includ obligațiile personale ale defunctului, care se sting prin deces (obligații legale de întreținere sau obligații contractate intuitu personae). Pasivul succesoral se divide de drept din momentul deschiderii succesiunii, moștenitorii fiind obligați la plata datoriilor proporțional cu partea ce le revine din moștenire [2, art.1540]. În cazul în care patrimoniul succesoral trece statului, el va răspunde pentru pasivul succesoral ca și ceilalți moștenitori. Moștenitorii sunt responsabili de pasivul succesoral, proporțional cotei fiecăruia, în limita activului patrimonial. Defunctul poate schimba prin testament responsabilitatea moștenitorilor de pasivul succesoral, obligînd unul sau mai mulți moștenitori să achite integral sau parțial datoriile sale. Dacă pasivul patrimonial depășește activul, moștenitorul va trebui, potrivit art. 1541 CC să facă dovada acestui fapt, cu excepția cazurilor în care notarul a întocmit un inventar al patrimoniului succesoral.
Pornind de la prevederile art. 1543 CC, moștenitorii sunt obligați să înștiințeze creditorii celui ce a lăsat succesiunea despre deschiderea succesiunii, dacă au cunoștință despre datoriile defunctului.
Creditorii defunctului, sub sancțiunea pierderii dreptului, urmează să înainteze pretențiile sale moștenitorilor care au acceptat succesiunea în termen de 6 luni din momentul în care au aflat despre deschiderea succesiunii. Dacă nu a știut despre deschiderea succesiunii, termenul de înaintare a pretențiilor este de 1 an de la deschiderea succesiunii. Termenul de înaintare a pretențiilor este termen de perimare, omiterea lui producînd efectul pierderii dreptului de a înainta pretenții. Asupra acestui termen nu se extind regulile de suspendare și întrerupere a termenului de prescripție. El nu poate fi prelungit nici atunci cînd a fost omis din motive întemeiate p. 65 al Hotărârii Plenului Curții Supreme de Justiție din 03.10.2005 [9, p.65].
Creditorii pot înainta pretenții chiar dacă obligația nu a ajuns la scadență. Potrivit art. 546 CC, în acest caz, moștenitorii sunt în drept de a amîna executarea pînă la scadență. Termenul de 6 luni, în conformitate cu art. 1545 CC, nu se extinde asupra pretențiilor privind cheltuielile de întreținere și tratament din timpul ultimei boli a defunctului, de achitare a salariului, a cheltuielilor de înmormîntare, de pază și administrare a patrimoniului succesoral, precum și asupra cererilor terților de recunoaștere a dreptului de proprietate și solicitarea averii deținute cu titlu de proprietate. Aceste pretenții pot fi înaintate în cadrul termenului general de prescripție. Pretențiile creditorilor se satisfac printr-o plată unică, dacă acordul dintre moștenitori și creditori nu prevede altceva.
Confirmarea dreptului la moștenire se face prin certificatul de moștenitor, care, potrivit art. 1556 CC se eliberează de notarul de la locul deschiderii succesiunii, în baza cererii depuse de moștenitor. Certificatul de moștenitor reprezintă înscrisul oficial, întocmit de notar, prin care se concretizează încheierea procedurii notariale și prin care se constată atît calitatea de succesor a celor care și – au consolidat vocația succesorală prin acceptarea moștenirii, cît și componența masei succesorale și întinderea drepturilor succesorale a fiecărui moștenitor. Notarul va elibera certificatul de moștenitor după 6 luni din ziua deschiderii succesiunii. Dacă notarul dispune de suficiente dovezi că, în afara persoanelor care solicită eliberarea certificatului, nu există alți moștenitori, el va putea elibera certificatul de moștenitor și anterior scurgerii termenului de 6 luni [2, art. 1557].
Certificatul de moștenitor trebuie să cuprindă: data eliberării; notarul care îl eliberează; numele și ultimul domiciliu al defunctului; data decesului; mențiunea dacă moștenirea este legală sau testamentară; numele, calitatea și domiciliul moștenitorilor; bunurile succesorale; cota sau bunurile ce revin fiecăruia dintre moștenitori. Pînă la eliberarea certificatului, notarul va verifica faptul decesului celui ce a lăsat moștenirea, data și locul deschiderii succesiunii, faptul acceptării
succesiunii, raporturile de rudenie, existența sau lipsa testamentului, component masei succesorale și costul ei. Moștenitorii legali lipsiți de posibilitatea de a prezenta documentele care confirmă raporturile de rudenie sau de căsătorie cu cel care a lăsat moștenirea, pot fi incluși în certificatul de moștenitor cu acordul în scris al tuturor celorlalți succesori care au acceptat succesiunea. Certificatul de moștenitor nu constituie un titlu de proprietate cu privire la bunurile din componența masei succesorale, însă face dovada deplină a calității de moștenitor și a cotei sau a bunurilor care se cuvin fiecărui moștenitor în parte. Persoanele care se consideră lezate în drepturi prin eliberarea certificatului de moștenitor pot cere anularea lui intentînd o acțiune în instanță. În baza unei hotărîri judecătorești definitive, notarul va elibera un nou certificat de moștenitor.
Potrivit art. 1558 CC, dacă nu s-a făcut dovada existenței unor bunuri în patrimoniul defunctului sau determinarea acestuia necesită operațiuni de durată, notarul, la cererea moștenitorilor, eliberează certificat de calitate de moștenitor, care atestă doar calitatea de moștenitor și nu are valoarea unui certificat de moștenitor. Acest document oferă posibilitatea titularului de a dobîndi toate documentele necesare pentru a dovedi existența bunurilor succesorale.
În cazul în care nu există moștenitori legali sau testamentari, la cererea reprezentantului statului, notarul va constata succesiunea vacantă și va elibera certificat de succesiune vacantă după expirarea termenului legal de acceptare a succesiunii [2, art. 1559].
Moștenitorii care au acceptat succesiunea devin coproprietari ai patrimoniului succesoral indivizibil, fiecare din ei deținînd dreptul la o cotă-parte ideală din patrimoniu. Cu excepția cazurilor în care moștenitorul este cu titlu particular și a moștenit un bun concret, nici unul dintre moștenitori nu este titular al bunurilor incluse în masa succesorală. Coproprietatea succesorală se supune regimului juridic aplicabil coproprietății în general.
Determinarea bunurilor concrete care trec în proprietatea fiecărui moștenitor se face prin partajul averii succesorale, care reprezintă operațiunea juridică prin care se încetează coproprietatea prin împărțirea în natură sau prin echivalent bănesc a bunurilor aflate în coproprietate. Potrivit art. 1560 CC, partajul averii succesorale se face prin acordul moștenitorilor după primirea certificatului de moștenitor. Dacă locul de aflare a unui moștenitor nu este cunoscut, moștenitorii sunt obligați să întreprindă măsuri raționale pentru a-l găsi și a-l chema la partaj. În cazurile în care moștenitorul este conceput, partajul averii se va face doar după nașterea lui sau anterior nașterii, însă, separînd cota ce i se cuvine moștenitorului conceput [2, art.1568]. Partajul se efectuează prin separarea în natură a cotei fiecărui moștenitor, dacă o astfel de separare este posibilă, nu afectează destinația economică și nu este interzisă. Atunci când este imposibil de a împărți bunul în natură, partajul se va face potrivit regulilor instituite de art. 361 CC. Potrivit art. 1564 CC, averea al cărei partaj în natură va avea drept consecință pierderea sau diminuarea destinației sale economice se consideră indiviză, nu se supune partajului și devine proprietate comună pe cote părți ideale, dacă prin acordul moștenitorilor care acceptă moștenirea nu se stabilește altfel.
Cel care lasă moștenirea poate stabili prin testament modul de partajare a averii succesorale sau poate încredința partajul unui executor testamentar. În acest caz împărțirea averii succesorale nu se va mai face prin acordul moștenitorilor.
Decizia executorului testamentar cu privire la partaj nu este obligatorie pentru moștenitori doar în cazurile în care este evident inechitabilă. Moștenitorii care consideră modul de partaj propus de executor inechitabil, ca și moștenitorii care nu pot ajunge la un acord referitor la partajul averii succesorale, pot cere partajarea averii de către instanța de judecată, care va realiza partajul, ținînd cont de caracterul averii, activitatea fiecărui moștenitor și alte circumstanțe concrete [2, art. 1571].
În conformitate cu art. 1569 CC, moștenitorii pot stabili prin acordul lor atribuirea unuia din ei a unei cote succesorale majorate, în schimbul satisfacerii integrale de către acesta a tuturor creanțelor creditorilor. Dacă la împărțirea moștenirii se constată că ansamblul cotelor stabilite prin testament depășește întregul patrimoniu succesoral, cota fiecărui moștenitor se reduce proporțional.
Codul civil al Republicii Moldova instituie reguli deosebite referitoare la partajul terenului agricol, lăsat moștenire. Pornind de la prevederile art. 1565 CC, dacă terenul și tehnica agricolă au fost lăsate moștenire mai multor moștenitori (prin testament sau moștenire legală), acestea se vor împărți între moștenitori doar dacă partea de teren repartizată fiecăruia asigură existența unei gospodării viabile. Dacă nici unul din moștenitori nu dorește să întemeieze o gospodărie, terenul împreună cu gospodăria țărănească situată pe el, poate fi vîndut, cu acordul moștenitorilor, fiecare primind echivalentul în bani al cotei sale succesorale. Terenul care nu poate fi împărțit în natură urmează a fi atribuit moștenitorului care locuiește în gospodăria țărănească și care, a administrat-o împreună cu cel care a lăsat moștenirea. În lipsa unui astfel de moștenitor, terenul se atribuie moștenitorului care poate și dorește să administreze gospodăria [2, art.1566].
Moștenitorului care nu poate primi teren i se atribuie o cotă echivalentă din altă avere, iar dacă aceasta nu este suficientă, primește o compensație bănească.
În lumina celor expuse reiterăm că, potrivit prevederilor Codului civil moștenitorii de clasa 1 care au acceptat succesiunea satisfac pretențiile creditorilor celui ce a lăsat moștenirea proporțional cotei fiecăruia în activul succesoral. Dacă cel ce a lăsat moștenirea a fost debitor solidar, moștenitorii poartă această răspundere solidară. Moștenitorii care au primit cotă din rezerva succesorală, de asemenea, sînt responsabili de datoriile celui ce a lăsat moștenirea.
Prevederile legale statuează faptul că moștenitorul trebuie să dovedească că datoriile celui ce a lăsat moștenirea depășesc valoarea averii succesorale, cu excepția cazului cînd inventarul averii a fost efectuat de notar.
Testatorul poate pune achitarea integrală sau parțială a datoriei în sarcina unui sau mai multor moștenitori. Aceștia uleterior fiind puși în situația de a accepta sau a refuza acesta moștenire.
Important de menționat că moștenitorii sînt obligați să înștiințeze creditorii celui ce a lăsat succesiunea despre deschiderea succesiunii dacă au cunoștință despre datoriile defunctului.
Dacă moștenitorii au știut despre existenșa datoriilor defunctului, și s-a conformat prevederilor art. 1543 CC care conclud că moștenitorii sînt obligați să înștiințeze creditorii celui ce a lăsat succesiunea despre deschiderea succesiunii dacă au cunoștință despre datoriile defunctului, atunci creditorii în termen de 6 luni din ziua cînd au aflat despre deschiderea succesiunii, creditorii celui ce a lăsat moștenirea trebuie să înainteze pretenții către moștenitorii care au acceptat succesiunea, indiferent de scadența acestor pretenții. Dacă nu știau despre deschiderea succesiunii, creditorii celui ce a lăsat moștenirea urmează să înainteze pretenții moștenitorilor în termen de un an din momentul începerii curgerii termenului de înaintare a pretențiilor. Nerespectarea acestor termene în interiorul cărora creditorul urmează să-și exercite dreptul legal atrage pierderea de către creditori a dreptului de înaintare a pretențiilor [2, art.1543].
În unele situații, se aplică termenele generale de prescriptive. Aici ne referim la termenul de înaintare a pretențiilor creditorilor nu se extinde asupra pretențiilor privind cheltuielile de întreținere și tratament din timpul ultimei boli a celui ce a lăsat moștenirea, de achitare a salariului, a cheltuielilor de înmormîntare, de pază și administrare a patrimoniului succesoral, precum și cererile terților privind recunoașterea dreptului de proprietate și solicitarea averii deținute cu titlu de proprietate.
Descrierea spetei
Pe data de 09.01.2013 reclamanta Galina Volovaia a depus cererea de chemare in judecata impotriva piritilor Maria Sigarina si Inspectoratului Fiscal de Stat cu privire la partajarea proprietatii succesorale, in motivarea actiunii indicind ca, pe data de 23.12.1961 Egorov Vasile a incheiat casatoria cu Egorov Larisa, care a fost trecuta in registrul actelor de stare civila cu nr. 2. In rezultatul casatoriei date, pe data de 05.10.1954 s-a nascut reclamanta, Galina Volovaia, iar pe data de 17.07.1960 s-a nascut fratele Egorov Anatalie. Pe data de 23.02.1947 mama reclamantei, Egorov Larisa, a nascut-o pe pirita Maria Sigarina, fiind in casatorie cu alt barbat. Parintiile reclamantei Egorov Larisa, Egorov Vasile si fratele Egorov Anatolie, pe data de 13.09.1995 au incheiat conctractul nr. 13 – 2812 de vinzare-cumparare, transmitere-predare a locuintei in proprietate privata, in baza carui fapt, au primit in proprietate cite 1/3 pentru fiecare din apartamentul nr. 76 din bd. Traian 13/1, mun.Chisinau, cu suprafata de 52,5 m.p. Dreptul de proprietate asupra apartamentului in cauza a fost inregistrat la Organul cadastral cu nr. cadastral 010011010401076. Pe data de 13.09.1995 Egorov Larisa, mama reclamantei, conform testamentului nr. 13-2815, a testat 1/3 din apartamentul nr. 76 amplasat în mun. Chișinău, bd. Traian 13/1, fratelui Egorov Anatolii. Pe data de 07.02.1997, mama reclamantei Egorov Larisa a decedat, si in locuinta in cauza au ramas sa locuiasca tatal reclamantei Egorov Vasile si fratele Egorov Anatalie, care ultimul a intrat in posesia de fapt la 1/3 din apartamentul nr. 76 din bd. Traian 13/1 conform testamentului semnat de Egorov Larisa. Pa data de 16.03.2011 tatal Egorov Vasile, a decedat si in locuinta in cauza a ramas la locuiasca fratele Egorov Anatolie, care a intrat in posesia de fapt la 1/3 din apartamentul nr. 76 din bd. Traian 13/1 acceptind mostenirea legala dupa decedat, surorile Galina Volovaia si Maria Sigarina n-au avut nici o pretentie la masa succesorala ramasa dupa decesul tatalui. Pe data de 02.02.2012 fratele reclamantei Egorov Anatolie , a decedat netestind careva avere din masa succesorala ramasa dupa decesul sau. Posesiunea averii succesorale a defunctului Egorov Larisa si Egorov Vasile de catre Egorov Anatolie, se dovedeste prin faptul dreptului de coproprietate la toti trei asupra imobilului dat si viza lor de resedinta in acest apartament. Dupa decesul mamei Egorov Larisa si a tatalui Egorov Vasile, fratele Egorov Anatolie nu s-a adresat la biroul notarial pentru perfectarea acceptarii succesiunii din motivul ca, era in lipsa de cunostinta de cauza referitoare la actiunile ce urmau a fi efectuate. Dupa decesul fratelui Egorov Anatolie, deoarece a existat o intelegere verbala intre reclamanta si sora ei, pirita Maria Sigarina, reclamanta a intrat in posesia legala de fapt a averii succesorale ramase dupa moartea lui Egorov Anatolie si anume apartamentul nr. 76 din bd. Traian 13/1 din mun. Chisinau.
Pe data de 23.03.2012 reclamanta, Galina Valovaia, a depus declaratia nr. 3966 din 23.03.2012 la notar, cu privire la inregistrarea calitatii de mostenitor legal dupa fratele Egorov Anatolie, insa avind in vedere ca, ulterior au aparut divergente intre dinsa si sora ei, pirita Maria Sigarina referitor la intelegerile avute anterior vis-a-vis de proprietatea succesorala a defunctului Egorov Anatolie, reclamanta nu a fost in posibilitate de cauza sa-si inregistreze dreptul deplin succesoral la biroul notarial. Pirita Maria Sigarina nu s-a prezentat la notar nici pentru a da acordul referitor la faptul acceptarii de catre reclamanta a masei succesorale, dar nici nu a inaintat in termenul stabilit declaratia de inregistrare a ei, a calitatii de mostenitor legal dupa fratele Egorov Anatolie.
Cere reclamanta Galina Valovaia, partajarea proprietati succesorale ramase dupa decesul lui Egorov Vasile, cu constatarea faptelor acceptarii succesiunii testamentare dupa decesul Larisei Egorov de catre Egorov Anatolie a 1/3 cota-parte din apartamentul nr. 76 din mun. Chisinau, bd. Traian 13/1, constatarea faptului acceptarii succesiunii legale dupa decesul lui Egorov Vasile de catre Egorov Anatolie a 1/3 cota-parte din apartamentul nr. 76 din mun. Chisinau, bd. Traian 13/1, constatarea faptului acceptarii succesiunii legale dupa decesul lui Egorov Anatolie de catre Galina Valovaia, cu recunoasterea lui Galina Valovaia dreptul de proprietate prin succesiune asupra apartamentului nr. 76 din mun. Chisinau, bd. Traian 13/1.
Pirita Maria Sigarina, cererea de chemare in judecta nu a recunoscut-o, a depus referinta, cosidera ca, proprietatea succesorala ramasa dupa Egorov Anatolie, ce consta din apartamentul nr. 76 din mun. Chisinau, bd. Traian 13/1, urmeaza a fi atribuita in cote parti egale a cite ½ catre reclamanta Galina Valovaia si Maria Sigarina.
Reprezentantul piritului Inspectoratului Fiscal de Stat sect. Botanica, C.I., imputernicit in baza procurii nr. 23569 din 14.03.2013, a solocitat examinarea cererii de chemare in judecata in lipsa sa.
Analiza spetei in fata primei instante
Audiind participantii la procesul civil, cercetind inscrisurile anexate, ajungem la concluzia cu privire la acceptarea cererii de chemare in judecata a Galinei Valovaia impotriva lui Maria Sigarina si Inspectoratul Fiscal de Stat sect. Botanica, mun. Chisinau, cu privire la partajarea proprietatii succesorale, din urmatoarele motive:
Raportul juridic dintre reclamanta Galina Valovaia si piritii Maria Sigarina si Inspectoratul Fiscal de Stat sect. Botanica, mun. Chisinau, este guvernat de normele cu privire la acceptarea succesiunii.
In conformitate cu prevederile art. 1516 alin. (3) Cod Civil, succesiunea se considera acceptata cind mostenitorul depune la notarul de la locul deschiderii succesiunii o declaratie de acceptare a succesiunii sau intra in posesiunea patrimoniului succesoral.
In cadrul cerecetarii cu certitudine s-a constatat ca, pe data de 23.12.1961 Egorov Vasile a incheiat casatoria cu Egorov Larisa, care a fost trecut in registrul actelor de stare civila cu nr. 2. In rezultatul casatoriei date, pe data de 05.10.1954 s-a nascut reclamanta, Galina Valovaia, iar pe data de 17.07.1960 s-a nascut fratele Egorov Anatolie.
Pe data de 23.02.1947 mama reclamantei, Egorov Larisa, a nascut-o pe pirita Maria Sigarina, fiind in casatorie cu alt barbat.
Parintii reclamantei Egorov Larisa, Egorov Vasile si fratele Egorov Anatolie, pe data de 13.09.1995 au incheiat contractul nr. 13-2815 de vinzare-cumparare, transmitere-predare a locuintei in proprietate privata, in baza carui fapt, au primit in proprietate cite 1/3 pentru fiecare din apartamentul nr. 76 din bd. Traian 13/1, mun.Chisinau, cu suprafata de 52,5 m.p.
Dreptul de proprietate asupra apartamentului in cauza a fost inregistrat la Organul cadastral nr. 010011010401076.
Pe data de 13.09.1995 Egorov Larisa, mama reclamantei, conform testamentului nr. 13-2815 a testat 1/3 din apartamentul nr. 76 din bd. Traian 13/1, fratelui Egorov Anatolie.
Pe data de 07.02.1997 mama reclamantei Egorov Larisa a decedat, si in locuinta in cauza au ramas sa locuiasca tatal reclamantei Egorov Vasile si fratele Egorov Anatolie, care ultimul a intrat in posesia de fapt la 1/3 din apartamentul nr. 76 din bd. Traian 13/1 confom testamentului semnat de Egorov Larisa.
Pe data de 16.03.2011 tatal Egorov Vasile a decedat, si in locuinta in cauza a ramas sa locuiasca fratele Egorov Anatolie, care a intrat in posesia de fapt la 1/3 din apartamentul nr. 76 din bd. Traian 13/1, acceptind mostenirea legala duoa decedat, surorile Galina Valovaia si Maria Sigarina nu au avut nici o pretentie la masa succesorala ramasa dupa decesul tatalui.
Pe data 02.01.2012 fratele reclamantei Egorov Anatolie, a decedat netestind careva avere din masa succesorala ramasa dupa decesul sau.
Posesiunea de fapt a averii succesorale a defunctului Egorov Larisa si Egorov Vasile de catre Egorov Anatolie, se dovedeste prin faptul dreptului de coproprietate la toti trei asupra imobilului dat si viza lor de resedinta in acest apartament.
Pe data de 23.03.2012 reclamanta, Galina Valovaia, a depus declaratia nr. 25789 din 23.03.2012 la notar, cu privire la inregistrarea calitatii de mostenitor legal dupa fratele Egorov Anatolie, insa avind in vedere ca, ulterior au aparut divergente intre dinsa si sora ei, pirita Maria Sigarina referitor la intelegerile avute interior vis-a-vis de proprietatea succesorala a defunctului Egorov Anatolie, reclamanta nu a fost in posibilitate de cauza sa-si inregistreze dreptul deplin succesoral la biroul notarial.
Pirita Maria Sigarina nu s-a prezentat la notar nici pentru a da acordul referitor la faptul acceptarii de catre reclamanta a masei succesorale, dar nici nu a inaintat in termenul stabilit in declaratia de inregistrare a ei, a calitatii de mostenitor legal dupa fratele Egorov Anatolie.
In circumstantele stabilite, ajungem la concluzia ca, pirita Maria Sigarina nu si-a realizat dreptul sau de a accepta succesiunea nici prin depunerea unei cereri la notar si nici prin intrarea in posesia patrimoniului succesoral.
In conformitate cu art. 238 – 241 Cod Procedura Civila, instanta de judecata hotaraste a-i recunoaste dupa Galina Valovaia dreptul de proprietate prin succesiune asupra apartamentului nr. 76 din mun. Chisinau, bd. Traian 13/1, cu obligarea Oficiului Cadastral Teritorial mun. Chisinau sa efectueze rectificarile necesare in Registrul Bunurilor Imobile. A o scuti pe Maria Sigarina de plata taxei de stat in legatura cu situatia materiala grea. Hotarirea cu drept de apel in Curtea de Apel Chisinau in termen de 30 zile prin intermediul Judecatoriei Botanica, mun. Chisinau.
Invocînd ilegalitatea hotărîrii instanței de fond, la data de 24 iulie 2014, Șigarina Maria a declarat apel împotriva hotărîrii Judecătoriei Botanica mun. Chișinău din 26 iunie 2014, și a solicitat instanței de apel admiterea apelului, casarea hotărîrii instanței de fond, și emiterea unei noi hotărîri prin care acțiunea depusă de Valovaia Galina să fie respinsă integral.
În conformitate cu prevederile art. 362 alin. (1)-(2) CPC RM, termenul de declarare a apelului este de 30 de zile de la data pronunțării dispozitivului hotărîrii, dacă legea nu prevede altfel. Termenul de apel se întrerupe prin decesul participantului la proces care avea interes să facă apel sau prin decesul mandatarului căruia i se comunicase hotărîrea. În astfel de cazuri, se face o nouă comunicare la locul deschiderii succesiunii, iar termenul de apel începe să curgă din nou de la data comunicării hotărîrii. Pentru moștenitorii incapabili și pentru cei limitați în capacitatea de exercițiu sau pentru cei dispăruți fără urmă termenul curge din ziua în care se numește tutorele sau curatorul.
Din actele cauzei rezultă că, hotărîrea instanței de fond a fost pronunțată public la data de 26 iunie 2014, iar cererea de apel a fost depusă la data de 24 iulie 2014, și prin urmare, conchidem că, apelul declarat de către Șigarina Maria este depus în termen.
Argumentele părților
În motivarea apelului declarat, Șigarina Maria a indicat că, la examinarea cauzei în fond, instanța nu a dat o apreciere faptului că, Șigarina Maria s-a adresat notarului Reșetnicov Ala cu o cerere prin care a anunțat notarul despre existența unui litigiu între Valovaia Galina și Șigarina Maria cu privire la patrimoniul succesoral al defunctului.
De asemenea, apelanta a indicat că, sunt eronat și concluziile instanței de fond precum că Șigarina Maria nu s-a prezentat la notar pentru a da acordul referitor la faptul acceptării succesiunii de către reclamantă a masei succesorale, susținînd că, prin depunerea cererii în adresa notarului prin care aceasta l-a informat despre existența unui litigiu între sucesori, acesta de facto a confirmat că este persoană cu vocație succesorală.
Consideră apelanta că, prima instanță a a aplicat eronat normele de drept material și procesual, iar concluziile expuse în hotărîre sunt în contradicție cu materialele dosarului administrate în ședința judiciară.
La judecarea cauzei în ordine de apel, părțile litigante au solicitat de mai multe ori termen pentru a încheia o tranzacție de împăcare, însă, pînă la data de 17 martie 2015, acestea nu au prezentat o propunere de tranșare a litigiului pe cale amiabilă, solicitînd judecarea cauzei în fond, pentru care motive, instanța a dispus judecarea cauzei în fond, în baza materialului probatoriu administrat.
În ședința judiciară a instanței de apel, apelanta Șigarina Maria a susținut cererea de apel depusă și a solicitat Colegiului admiterea acesteia în sensul formulat.
Intimata Valovaia Galina a pledat în fața instanei de apel pentru respingerea apelului declarat de Șigarina Maria și pentru menținerea hotărîrii instanței de fond, pe care o consideră legală și întemeiată.
Intimatul IFS Botanica mun. Chișinău, fiind citat legal în ședința judiciară a instanței de apel, fapt ce se confirmă prin avizele de recepție anexate la dosar, nu s-a prezentat, nu a comunicat instanței motivele imposibilității de a se prezenta și nici nu a solicitat amînarea ședinței de judecată, pentru care motive, conducîndu-se de prevederile art. 379 alin. (1) CPC RM, Colegiul a dispus judecarea cauzei în lipsa intimatului IFS Botanica.
Aprecierea instanței de apel.
Audiind explicațiile participanților la proces, studiind materialele dosarului și înscrisurile probatorii administrate, verificînd argumentele părților expuse la judecarea cauzei în ordine de apel, Colegiul Civil și de Contencios Administrativ al Curții de Apel Chișinău ajunge la concluzia de a admite apelul declarat de Șigarina Maria, a casa hotărîrea instanței de fond și a emite o nouă hotărîre prin care acțiunea depusă de Valovaia Galina să fie respinsă integral, din următoarele considerente.
În conformitate cu prevederile art. 385 alin. (1) lit. c) CPC RM, instanța de apel, după ce judecă apelul, este în drept să admită apelul și să caseze integral sau parțial hotărârea primei instanțe, emițând o nouă hotărâre.
Potrivit prevederilor art. 386 alin. (1) CPC RM, hotărârea primei instanțe se casează sau se modifică de instanța de apel, dacă circumstanțe importante pentru soluționarea pricinii nu au fost constatate și elucidate pe deplin, concluziile primei instanțe expuse în hotărâre sunt în contradicție cu circumstanțele pricinii, normele de drept material sau normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat.
Colegiul Civil al Curții de Apel Chișinău, analizând legalitatea hotărârii pronunțate în raport cu prevederile art. 239 – 241 CPC RM, conchide că hotărârea primei instanțe este adoptată cu încălcarea normelor procedurale și materiale, care urmează a fi casată, cu emiterea unei noi hotărîri prin care acțiunea înaintată de Valovaia Galina să fie respinsă integral.
Materialul probatoriu administrate de instanța de fond denotă următoarea situație de fapt.
Constatăm că, la originea cauzei se află revendicările formulate de reclamanta Valovaia Galina către Șigarina Maria, IFS Botanica prin care se solicită constatarea faptului acceptării succesiunii și recunoașterea dreptului de proprietate asupra bunului imobil.
Fiind investită cu examinarea cauzei respective în fond, Judecătoria Botanica mun. Chișinău prin hotărîrea sa din 26 iunie 2014, a admis acțiunea înaintată de Valovaia Galina.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că, după decesul lui Egorov Anatolii, Valovaia Galina a intrat în posesia patrimoniului succesoral al defunctului; Șigarina Maria nu s-a prezentat la notar nici pentru a da acordul referitor la faptul acceptării succesiunii de către reclamantă a masei succesorale, dar nici nu a înaintat în termenul stabilit declarația de înregistrare a ei, a calității de moștenitor legal după decesului lui Egorov Anatolii.
Colegiul Civil consideră drept eronate aceste concluzii ale instanței de fond, care contravin normelor materiale și procedurale, cît și circumstanțelor de fapt ale cauzei, pentru următoarele considerente.
Astfel, în conformitate cu prevederile art. 561 Cod Civil (în redacția anului 1964) succesiunea se înfăptuiește în virtutea legii (succesiune legală) și prin testament (succesiune testamentară). Succesiunea legală are loc dacă și în măsura în care testamentul nu conține prevederi contrarii. Dacă nu există moștenitori legali și nici moștenitori testamentari sau dacă nici unul din moștinitori nu a acceptat succesiunea, sau dacă toți moștenitorii au fost decăzuți din dreptul de succesiune de către testator, bunurile defunctului trec, pe baza dreptului de succesiune, la stat.
Potrivit art. 581 Cod Civil (redactia anului 1964), pentru a dobîndi succesiunea moștenitorul trebuie s-o accepte. O succesiune nu poate fi acceptată sub condiție sau cu rezerve. Se consideră, că moștenitorul a acceptat succesiunea, dacă el a întrat de fapt în posesia sau administrarea bunurilor succesorale sau dacă a depus la organul notarial al locului deschiderii succesiunii o declarație de acceptare a ei. Actele arătate în prezentul articol trebuie să fie săvîrșite în curs de șase luni din ziua deschiderii succesiunii. Persoanele, pentru care dreptul la succesiune se naște numai în caz de neacceptare a succesiunii de către alți moștenitori, pot declara, că consimt să accepte succesiunea în cursul părții rămase a termenului pentru acceptarea succesiunii. Dacă această parte este mai mică de trei luni, ea va fi prelungită pînă la trei luni. Succesiunea acceptată este considerată, că aparține moștenitorului din momentul deschiderii succesiunii.
Articolul 582 Cod Civil (în redacția anului 1964), termenul pentru acceptarea succesiunii, stabilit de articolul 581 din prezentul Cod, poate fi prelungit de către instanța de judecată, dacă aceasta găsește, că el a fost scăpat din motive întemeiate. Succesiunea poate fi acceptată după expirarea termenului susarătat și fără a se cere aprobarea instanței judecătorești, dacă toți ceilalți moștenitori, care au acceptat succesiunea, își vor da pentru aceasta consimțămîntul. În aceste cazuri moștenitorului, care a scăpat termenul pentru acceptarea succesiunii, i se transmite numai acea parte din bunurile ce i se cuvin, care, fiind acceptată de ceilalți moștenitori sau trecută la stat, s-a păstrat în natură, precum și mijloacele bănești realizate în urma vînzării celorlalte bunuri ce i se cuvin.
Raportînd normele legale citate mai sus la circumstanțele de fapt ale speței deferite judecății, Colegiul Civil consideră că este nefondată și urmează a fi respinsă cerința reclamantei privind constatarea faptului acceptării sucesiunii testamentare după decesul lui Egorov Larisa de către Egorov Anatolie asupra a 1/3 din apartamentul nr. 76 din bd. Traian 13/1, mun. Chișinău, nr. cadastral 010011010401076, din considerentul că, la materialele cauzei nu au fost anexate înscrisuri probatorii în sensul art. 121-122 CPC RM, care ar confirma faptul acceptării succesiunii testamentare în termen.
În acest sens, se menționează că, Codul Civil, în redacția anului 1964, stabilea clar că, Egorov Anatolii urma să accepte succesiunea testamentară în termenul de 6 luni de la decesul testatorului, fapt ce nu a fost realizat de către acesta.
Mai mult, se reține că, la dosar a fost anexat extrasul din Registrul bunurilor imobile conform căruia se constată că, la data de 10.10.2003, Egorov Anatolii nu acceptase succesiunea testamentară rămasă după decesul lui Egorova Larisa, circumstanță ce denotă în opinia instanței că, acesta de fapt nici nu a acceptat succesiunea testată în baza testamentului întocmit în 13.09.1995.
Totodată, se remarcă că, acceptarea moștenirii se face prin depunerea unei declarații la notarul de la locul deschiderii moștenirii sau prin intrarea în posesiunea patrimoniului succesoral. Dacă succesorul a intrat în posesiunea unei părți din patrimoniu se consideră că a acceptat întregul patrimoniu, oriunde s-ar afla și din ce ar consta. Prin intrarea în posesiune de fapt se înțelege: administrarea, asigurarea, exercitarea folosinței asupra bunurilor succesorale, perceperea chiriei de la locatarii care locuiesc în casa defunctului, achitarea cheltuielilor comunale aferente imobilului din masa succesorală, plata impozitelor și alte acte ce demonstrează intenția moștenitorului de a accepta moștenirea.
Cu referire la caz, instanța notează că, la materialele cauzei nu au fost administrate înscrisuri ce ar confirma faptul acceptării succesiunii testamentare de către Egorov Anatolii, ca efect a decesului Larisei Egorova, iar argumentele expuse în acțiune de reclamantă precum că, după decesul lui Egorova Larisa, defunctul Egorov Anatolii au un caracter declarativ, și nu pot fi reținute drept temei de admitere a acestei cerințe a reclamantei.
Mai mult, Colegiul reiterează că, reclamanta Valovaia Galina nici nu este în drept de a înainta o astfel de acțiune în instanța de judecată în numele lui Egorov Anatolii, or, dreptul de a accepta succesiunea testamentară este un drept personal, care poate fi realizat de moștenitor personal, prin depunerea unei declarații notariale de acceptare a succesiunii, fie prin intrarea în posesia de fapt a patrimoniului succesoral.
Prin urmare, se impune concluzia că speței deferite judecății îi sunt aplicabile prevederile art. 583 Cod Civil (redacția anului 1964), care statuează că, dacă moștenitorul, chemat la succesiunea legală sau testamentară, a decedat după deschiderea ei, fără a dovedi s-o accepte în cursul termenului stabilit (articolul 581 din prezentul Cod), dreptul de a accepta partea ce i se cuvine din succesiune se transmite moștenitorilor lui. Acest drept al moștenitorului decedat poate fi exercitat de moștenitorii lui, pe baza dispozițiilor generale, în cursul părții rămase a termenului pentru acceptarea succesiunii. Dacă partea rămasă a termenului este mai mică de trei luni, ea va fi prelingită pînă la trei luni.
Deci, din conținutul normei respective se deduce că, lui Valovaia Galina și Șigarina Maria, care de fapt și sunt succesorii lui Egorov Anatolii, le revine dreptul de a accepta partea de moștenire ce i se cuvenea lui Egorov Anatolii după decesul lui Egorova Larisa, și nicidecum nu le revine dreptul de a înainta în instanță o acțiune privind constatarea faptului acceptării succesiunii testamentare de către Egorov Anatolii.
În raport cu cele arătate anterior, Colegiul Civil concluzionează că, acțiunea depusă de Valovaia Galina privind constatarea faptului acceptării sucesiunii testamentare după decesul lui Egorov Larisa de către Egorov Anatolie asupra a 1/3 din apartamentul nr. 76 din bd. Traian 13/1, mun. Chișinău, nr. cadastral 010011010401076, urmează a fi respinsă ca nefondată.
Totodată, instanța de apel consideră că, urmează a fi respinsă și cerința reclamantei Valovaia Galina privind constatarea faptului acceptării succesiunii legale după decesul lui Egorov Vasile de către Egorov Anatolie asupra a 1/3 din apartamentul nr. 76 din bd. Traian 13/1, mun. Chișinău, nr. cadastral 010011010401076, din motiv că, cerința respectivă este lipsită de suport probatoriu.
În accepțiunea 1516 alin. (3) Cod Civil, succesiunea se consideră acceptată cînd moștenitorul depune la notarul de la locul deschiderii succesiunii o declarație de acceptare a succesiunii sau intră în posesiunea patrimoniului succesoral.
Colegiul menționează că, norma legală citată anterior, stabilește expres modul în care se acceptă succesiunea după decesul unei persoane, și anume prin depunerea unei declarații, fie prin intarea în posesiunea patrimoniului succesoral.
În aceste condiții, instanța de apel consideră că urmează a fi respinsă și cerința reclamantei Valovaia Galina privind constatarea faptului acceptării succesiunii legale după decesul lui Egorov Vasile de către Egorov Anatolie asupra a 1/3 din apartamentul nr. 76 din bd. Traian 13/1, mun. Chișinău, nr. cadastral 010011010401076, din motiv că, la dosar nu au fost anexate probe ce ar confirma argumentele reclamantei precum că Egorov Anatolii a acceptat moștenirea după decesul lui Egorov Vasilii, iar arătările apelantei expuse în acest sens au un caracter declarativ.
De altfel, se menționează că, în acțiunea formulată s-a indicat precum că, după decesul lui Egorov Vasilii, Egorov Anatolii a continuat să locuiască în apartamentul litigios, însă, în acest sens, la dosar nu au fost anexate probe care să confirme aceste argumente, și anume, probe ce ar confirma achitarea cheltuielilor comunale aferente imobilului din masa succesorală, plata impozitelor și alte acte ce ar demonstra intenția moștenitorului de a accepta moștenirea.
În speță, reclamanta nu a justificat împuternicirile acesteia de a se adresa în instanță cu o cerere privind constatarea faptului acceptării succesiunii legale după decesul lui Egorov Vasile de către Egorov Anatolie asupra a 1/3 din apartamentul nr. 76 din bd. Traian 13/1, mun. Chișinău, nr. cadastral 010011010401076, în numele lui Egorov Anatolii, sau, dreptul de acceptare a moștenirii este un drept personal, ce nu poate fi transmis prin moștenire.
Așa fiind, analizînd cumulul probelor administrate, raportate la pertinența, concludența și admisibilitatea acestora, instanța de apel urmează să concluzioneze asupra netemeiniciei cerinței respective a reclamantei, ca fiind vădit neîntemeiată și lipsită de suport probatoriu.
De asemenea, urmează a fi respinsă și cerința reclamantei privind constatarea faptului acceptării succesiunii legale după decesul lui Egorov Anatolie de către Valovaia Galina asupra apartamentului nr. 76 din bd. Traian 13/1, mun. Chișinău, nr. cadastral 010011010401076, deoarece, cele menționate anterior incontestabil denotă că, la momentul decesului, Egorov Anatolii nu era proprietar, și nici posesor a întregului bun imobil litigios, ci deținea în proprietate doar 1/3 cotă-parte din acest imobil.
Nu mai puțin important este de menționat că, în acțiunea deferită judecății, petenta – reclamanta a susținut că d-ei a intrat de fapt în posesiunea apartamentului litigios, precum și a suportat cheltuielile de înmormîntare și memorare a defunctului Egorov Anatolii, însă, în acest sens, la dosar nu a anexat nici o probă care ar confirma cele invocate drept temei de admitere a acțiunii.
Din această perspectivă, se impune concluzia de respingere și a cerinței reclamantei de recunoaștere a dreptului de proprietate asupra apartamentului nr. 76 din bd. Traian 13/1, mun. Chișinău, nr. cadastral 010011010401076, or, această cerință este una subsidiară cerințelor de bază, iar admiterea acesteia este legată indispensabil de admiterea cerințelor inițiale.
Colegiul Civil reiterează că, instanța de fond, la judecarea cauzei de fapt nici nu s-a expus nici în partea dispozitivă, și nici în partea motivatorie asupra tuturor cerințelor invocate de către Valovaia Galina, circumstanță ce denotă că cauza a fost judecată superficial, fără a fi dată o apreciere cuvenită tuturor înscrisurilor probatorii aferente cauzei.
Potrivit recomandărilor avizului nr. 11 din 2008 al Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni (CCJE) în atenția Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei privind calitatea hotărârilor judecătorești, o motivație și o analiză clară sunt cerințele fundamentale ale hotărârilor judecătorești și un aspect important al dreptului la un proces echitabil. Pentru a răspunde cerințelor procesului echitabil, motivarea ar trebui să evidențieze, că judecătorul a examinat cu adevărat chestiunile esențiale ce i-au fost prezentate.
Instanța de apel menționează că, art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului garantează dreptul justițiabilului la o hotărîre motivată sub aspectul instituirii obligației instanțelor de judecată de a-și argumenta hotărîrile adoptate din perspectiva unei analize ample a circumstanțelor pricinii. Îndatorirea de a motiva coerent și unitar hotărârea sub aspectul tuturor cererilor, fără a exista contradicții între motivare și dispozitiv, constituie o garanție pentru justițiabili, în fața eventualului arbitrariu judecătoresc, fiind singurul mijloc prin care se dă posibilitatea de a putea exercita un eficient control judiciar. Instanța de recurs consemnează că, Codul de procedură civilă consacră principiul general după care orice hotărâre judecătorească trebuie să fie motivată și să reprezinte premisa pentru soluția din dispozitiv. Aceasta dispoziție este edictată atât în interesul unei bune administrări a justiției și încrederii ce trebuie să inspire justițiabililor cât și pentru a se da instanțelor superioare posibilitatea de a controla judecata primelor instanțe.
Pentru satisfacerea acestui principiu, judecătorii fondului sunt datori sa arate motivele de fapt și de drept care au format convingerea lor, să enunțe cele constatate și dovezile care au determinat-o.
Verificînd modalitatea în care instanța de fond s-a expus asupra litigiului judecat, Colegiul Civil constată că, aceasta a fost adoptată cu încălcarea normelor de drept procedural, or, partea motivată și dispozitivul pronunțat sunt în contradicție cu cerințele formulate de către reclamantă.
Colegiul reține că, din conținutul cererii de chemare în judecată depusă de Valovaia Galina se desprind următoarele capete de cerere: a) constatarea faptului acceptării sucesiunii testamentare după decesul lui Egorov Larisa de către Egorov Anatolie asupra a 1/3 din apartamentul nr. 76 din bd. Traian 13/1, mun. Chișinău, nr. cadastral 010011010401076, b) constatarea faptului acceptării succesiunii legale după decesul lui Egorov Vasile de către Egorov Anatolie asupra a 1/3 din apartamentul nr. 76 din bd. Traian 13/1, mun. Chișinău, nr. cadastral 010011010401076, c) constatarea faptului acceptării succesiunii legale după decesul lui Egorov Anatolie de către Valovaia Galina asupra apartamentului nr. 76 din bd. Traian 13/1, mun. Chișinău, nr. cadastral 010011010401076, d) constatarea locului deschiderii succesiunii, și e) recunoașterea dreptului de proprietate a Galinei Valovaia asupra apartamentului nr. 76 din bd. Traian 13/1, mun. Chișinău, nr. cadastral 010011010401076.
Instanța de fond atît în partea motivată a hotărîrii sale, cît și în dispozitiv și-a argumentat concluzia în sensul admiterii cerinței reclamantei de recunoaștere a dreptului de proprietate asupra apartamentului litigios
Însă contrar argumentelor abordate în susținerea concluziei și reliefate în partea motivată a hotărîrii apelate, instanța de fond pronunță dispozitivul în următoarea formulă: admite acțiunea, și recunoaște dreptul de proprietate al Galinei Valovaia asupra apartamentului nr. 76, din bd. Traian 13/1, mun. Chișinău.
Viabilitatea hotărîrii recurate nu rezistă criticilor îndreptate în privința legalității și temeiniciei constatate de instanța de fond, iar caracterul contradictoriu al acesteia se accentuează în momentul în care se remarcă faptul că, soluția pronunțată de prima instanță cu privire la recunoașterea dreptului de proprietate asupra apartamentului litigios, era condiționată de admiterea cerințelor cu privire la constatarea faptului acceptării sucesiunii testamentare după decesul lui Egorov Larisa de către Egorov Anatolie asupra a 1/3 din apartamentul nr. 76 din bd. Traian 13/1, mun. Chișinău, nr. cadastral 010011010401076, constatarea faptului acceptării succesiunii legale după decesul lui Egorov Vasile de către Egorov Anatolie asupra a 1/3 din apartamentul nr. 76 din bd. Traian 13/1, mun. Chișinău, nr. cadastral 010011010401076, constatarea faptului acceptării succesiunii legale după decesul lui Egorov Anatolie de către Valovaia Galina asupra apartamentului nr. 76 din bd. Traian 13/1, mun. Chișinău, nr. cadastral 010011010401076, constatarea locului deschiderii succesiunii, cu indicarea expresă a celor constatate în dispozitivul și textul hotărîrii.
Altfel spus, concluzia recunoașterii dreptului de proprietate asupra apartamentului nr. 76 din bd. Traian 13/1, este fundamentată și indisolubil legată de constatarea circumstanțelor menționate supra și putea fi dispusă doar în contextul întrunirii cumulative a celorlalte condiții precum: constatarea faptului acceptării succesiunii, cît și constatarea locului deschiderii succesiuni.
Totuși, reieșind din considerentul că, cauza respectivă se judecă în ordine de apel, iar omisiunile instanței de fond pot fi corectate și în ordine de apel, adică prin emiterea unei noi hotărîri, reieșind din aceea că, apelul este o cale de atac devolutivă de fapt și de drept care conferă instanței de judecată învestite cu soluționarea apelului pe lîngă competența verificării legalității și temeiniciei hotărîrii atacate și unele atribuții de judecată ale primei instanțe, se impune drept necesară admiterea apelului, casarea hotărîrii instanței de fond cu pronunțarea unei noi hotărîri de respingere a acțiunii, soluție ce derivă din circumstanțele de fapt și drept expuse anterior.
Din considerentele menționate și având în vedere faptul că, prima instanță a elucidat pe deplin circumstanțele speței deduse judecății, iar o verificare suplimentară a acestora nu este necesară, însă a dat o apreciere eronată probelor administrate, a aplicat eronat normele materiale și a adoptat o hotărîre neîntemeiată, Colegiul Civil și de Contencios Administrativ al Curții de Apel Chișinău ajunge la concluzia de a admite apelul declarat de către Șigarina Maria , a casa hotărîrea instanței de fond și a emite o nouă hotărîre prin care acțiunea înaintată să fie respinsă.
În conformitate cu prevederile art. 385 alin. (1) lit. c) și art. 389-390 CPC RM, Colegiul Civil și de Contencios Administrativ al Curții de Apel Chișinău, decide a admite apelul declarat de Șigarina Maria.
Se casează hotărîrea Judecătoriei Botanica mun. Chișinău din 26 iunie 2014, adoptată în cauza civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Valovaia Galina către Șigarina Maria, Inspectoratul Fiscal de Stat Botanica mun. Chișinău privind constatarea faptului acceptării sucesiunii testamentare după decesul lui Egorov Larisa de către Egorov Anatolie asupra a 1/3 din apartamentul nr. 76 din bd. Traian 13/1, mun. Chișinău, nr. cadastral 010011010401076, constatarea faptului acceptării succesiunii legale după decesul lui Egorov Vasile de către Egorov Anatolie asupra a 1/3 din apartamentul nr. 76 din bd. Traian 13/1, mun. Chișinău, nr. cadastral 010011010401076, constatarea faptului acceptării succesiunii legale după decesul lui Egorov Anatolie de către Valovaia Galina asupra apartamentului nr. 76 din bd. Traian 13/1, mun. Chișinău, nr. cadastral 010011010401076, constatarea locului deschiderii succesiunii, și recunoașterea dreptului de proprietate a Galinei Valovaia asupra apartamentului nr. 76 din bd. Traian 13/1, mun. Chișinău, nr. cadastral 010011010401076, și se emite o nouă hotărîre prin care:
Se respinge integral, ca fiind neîntemeiată, acțiunea depusă de Valovaia Galina către Șigarina Maria, Inspectoratul Fiscal de Stat Botanica mun. Chișinău privind constatarea faptului acceptării sucesiunii testamentare după decesul lui Egorov Larisa de către Egorov Anatolie asupra a 1/3 din apartamentul nr. 76 din bd. Traian 13/1, mun. Chișinău, nr. cadastral 010011010401076, constatarea faptului acceptării succesiunii legale după decesul lui Egorov Vasile de către Egorov Anatolie asupra a 1/3 din apartamentul nr. 76 din bd. Traian 13/1, mun. Chișinău, nr. cadastral 010011010401076, constatarea faptului acceptării succesiunii legale după decesul lui Egorov Anatolie de către Valovaia Galina asupra apartamentului nr. 76 din bd. Traian 13/1, mun. Chișinău, nr. cadastral 010011010401076, constatarea locului deschiderii succesiunii, și recunoașterea dreptului de proprietate a Galinei Valovaia asupra apartamentului nr. 76 din bd. Traian 13/1, mun. Chișinău, nr. cadastral 010011010401076.
Decizia este definitivă și executorie, însă poate fi atacată cu recurs în Curtea Supremă de Justiție în termen de 2 luni de la data comunicării deciziei integrale, prin intermediul Curții Supreme de Justiție.
CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI
În concluzie putem menționa că pe parcursul lucrării am elucidat aspectele referitoare la preluarea datoriei de către moștenitorii de clasa 1. Procedura preluării datoriei de către moștenitori, aspectele legate de împărțirtea pasivului între moștenitori și etapele pe care urmează aceștia să le respecte.
Am examinat așa cum ne-am propus, parcursul acestei instituții, problemele apărute în practică, reglementările legale.
În limita celor expuse în cadrul lucrării, putem conchide că problema preluării datoriei de către moștenitorii de clasa 1 este una actuală, stringentă, care necesită diligență în cazul soluționării.
Conchidem că, apariția problemelor referitoare la preluarea datoriei de către moștenitori apar în condițiile în care unii din subiecții acestor raporturi nu sînt de bună credință și nu respectă procedura legală prevăzută de cadrul legal existent în acest sens.
Important de menționat e că o dată renunțînd la succesiune, moștenitorul de clasa 1 nu mai poate reveni asupra opțiunii succesorale. Ca și acceptarea succesiunii, renunțarea nu poate fi parțială sau cu anumite condiții. În cazul în care moștenitorul este chemat la moștenirea mai multor cote în baza diferitor temeiuri, el poate renunța la o cotă. Transmisia succesorală operează atît în cazul succesiunii legale, cît și în cazul celei testamentare. Dacă moștenitorul decedat a lăsat testament, de transmisie vor beneficia moștenitorii testamentari. În celelalte cazuri, dreptul de a accepta cota moștenitorului decedat aparține moștenitorilor legali ai acestuia. Nu poate fi transmis prin transmisie succesorală dreptul moștenitorului rezervatar decedat asupra rezervei succesorale, care nu a reușit să fie acceptată, or, rezerva succesorală reprezintă un drept intuitu personae, care încetează o dată cu decesul titularului său.
Raportat la termenele în interiorul cărora moștenitorul datoriei este obligat să întreprindă carva măsuri, remarcăm următoarele, în unele situații, se aplică termenele generale de prescriptive, aici ne referim la termenul de înaintare a pretențiilor creditorilor nu se extinde asupra pretențiilor privind cheltuielile de întreținere și tratament din timpul ultimei boli a celui ce a lăsat moștenirea, de achitare a salariului, a cheltuielilor de înmormîntare, de pază și administrare a patrimoniului succesoral, precum și cererile terților privind recunoașterea dreptului de proprietate și solicitarea averii deținute cu titlu de proprietate.
Amînarea termenului de executare poate surveni dacă cererea a fost înaintată de către creditor pînă la scadență, moștenitorul este în drept să amîne executarea pînă atunci. Odată cu survenirea scadenței, creditorul este în drept să ceară executarea în cursul termenului general de prescripție.
Important de menționat e faptul că la satisfacerea pretențiilor, creditorii celui ce a lăsat moștenirea au prioritate față de creditorii moștenitorului.
În cazul în care moștenitorii de clasa 1 inclusiv și ceilalți renunța la moștenire atunci patrimoniul succesoral trece în proprietatea statului. La trecerea către stat a patrimoniului succesoral, statul devine, ca și ceilalți moștenitori, responsabil de datoriile celui ce a lăsat moștenirea.
Modalitatea de satisfacere a creanței creditorilor de către moștenitori de prevăzută de cadrul legal care stipulează că moștenitorii satisfac creanțele creditorilor printr-o plată unică, dacă acordul dintre moștenitori și creditori nu prevede altfel.
Din contul averii succesorale, pînă a fi repartizată între moștenitori, urmează a fi satisfăcute creanțele privind compensarea cheltuielilor utile efectuate în legătură cu ultima boală a defunctului, a cheltuielilor de înmormîntare, de obținere a averii succesorale, de păstrare și gestionare a ei, de executare a testamentului, precum și a cheltuielilor de plată a remunerației executorului testamentar sau custodelui averii succesorale. Aceste creanțe urmează a fi satisfăcute din contul averii succesorale în mod prioritar față de toate celelalte creanțe, inclusiv față de cele garantate prin gaj.
Bibliografie
Izvoare normative
1.Constituția Republicii Moldova din 29.07.1994. In: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr.1 din 1994. http://lex.justice.md/document_rom.php?id=44B9F30E:7AC17731
2.Codul civil al Republicii Moldova nr. 154 din 28.03.2003. In: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 159-162 din 29.07.2003. http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=325085
3. Codul de procedură civilă nr. 225 din 30.05.2003. In: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr.111-115 din 12.06.2003.
http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=286229
4. Legea cu privire la notariat nr. 1453 din 08.11.2002. In: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr.154-157 din 21.11.2002.
http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=311593
5. Legea privind administrația publică locală nr. 436 din 28.12.2006. In: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 32-35 din 09.03.2007.
http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=321765
6. Regulamentul “Cu privire la modul de îndeplinire a actelor notariale și completare a Registrelor notariale” aprobat prin Ordinul Ministrului Justiției al Republicii Moldova din 28.02.2008. In: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr.63-65 din 28.03.2008.
7. Hotărîrea Plenului Curții Supreme de Justiție “Cu privire la practica aplicării de către instanțele judecătorești a legislației la examinarea cauzelor despre succesiune” nr.13 din 03.10.2005.http://jurisprudenta.csj.md/search_hot_expl.php?id=68
8. Culegere de practică judiciară a Colegiului Civil și de Contencios Administrativ a Curții Supreme de Justiție a Republicii Moldova (2007), Editura Cartier Juridic, Chișinău, 2008. 93 p.
II. Monografii:
9. A. Pascari. Comentariul codului civil al Republicii Moldova. Vol.II, Chișinău: Editura Arc, 2006. 231 p.
10. A. Bloșenco. Drept civil: Parte specială. Chișinău: Editura Norma, 2003. 345 p.
11. Bocșan M.D. Testamentul. Evoluția succesiunii testamentare în dreptul roman. București: Editura Lumina Lex, 2000. 184 p.
12. Cantacuzino Matei B. Elementele dreptului civil. București: Editura All Educațional, 1998. 744 p.
13. C. Hamangiu, I. Rosseti-Băicoianu.Tratat de drept civil român. Vol. III, Ed. ALL BECK, București 1998. 453 p.
14. D. Chirică. Drept civil. Succesiuni și testamente. București: Editura Rosseti, 2003. 568 p.
15. D. Macovei. Succesiuni Drept civil. Iași: Editura Ankarom, 2002. 288 p.
16. D. Florescu. Drept civil succesiuni. București: Editura Lumina Lex, 2001. 398 p.
17. E. Safta-Romano. Dreptul la moștenire. Doctrină și jurisprudență. Vol. I. Iași: Editura Graphix, 1995. 343 p.
18. E. Cojocari, V. Cojocari. Drept civil (Partea general și partea specială). Întrebări și răspunsuri, Ediția I-a. Chișinău: Buissines-Elita, 2004. 260 p.
19. E. Constantinescu. Notariatul. Chișinău: Pontos, 2001. 222 p.
20. E. Aramă. Istoria dreptului românesc. Chișinău: Editura Carter Juridic, 1996. 122 p.
21. E. Cernea, E. Molcuț. Istoria statului și dreptului românesc. București: Editura Press Mihaela S.R.L. 1999. 278 p.
22. Francisk Deak. Tratat de drept succesoral, Ediția a II-a, actualizată și completată. București: Universul Juridic, 2002. 541 p.
23. Gh. Beliu. Drept civil roman. Întroducere în dreptul civil. Subiectele dreptului civil. București: Editura Șansa, 1993. 341 p.
24. Gh. Chibac, A. Băieșu, A. Rotari, O. Efrim. Drеpt civil. Contracte speciale. Ediția a II-a, vol.
III, Chișinău: Editura “Cartier Juridic”, 2005. 528 p.
25. Pop L. Teoria generală a obligațiilor. București: Lumina Lex, 2000. 323 p.
26. Rădescu D. Dicționar de drept privat. București: Mondian 94, 1997. 267 p.
27. Sacco R. Il contratto. Torino: Torinese, 1980. 235 p.
Schaber D. Contracts. New York: Minn, 1990. 399 p.
Schinas J. G. Gréce. Rapport national. Paris: A. Pedone, 1985. 339 p.
Scognamiglio R. Contratti in generale. Roma: Torinese, 1975. 330 p.
Toma, T. Drept civil: Contracte. Iași: Chemarea, 1998. 287 p.
Surse internet
http://ro.wikipedia.org/wiki/Contract_civil
Bibliografie
Izvoare normative
1.Constituția Republicii Moldova din 29.07.1994. In: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr.1 din 1994. http://lex.justice.md/document_rom.php?id=44B9F30E:7AC17731
2.Codul civil al Republicii Moldova nr. 154 din 28.03.2003. In: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 159-162 din 29.07.2003. http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=325085
3. Codul de procedură civilă nr. 225 din 30.05.2003. In: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr.111-115 din 12.06.2003.
http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=286229
4. Legea cu privire la notariat nr. 1453 din 08.11.2002. In: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr.154-157 din 21.11.2002.
http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=311593
5. Legea privind administrația publică locală nr. 436 din 28.12.2006. In: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 32-35 din 09.03.2007.
http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=321765
6. Regulamentul “Cu privire la modul de îndeplinire a actelor notariale și completare a Registrelor notariale” aprobat prin Ordinul Ministrului Justiției al Republicii Moldova din 28.02.2008. In: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr.63-65 din 28.03.2008.
7. Hotărîrea Plenului Curții Supreme de Justiție “Cu privire la practica aplicării de către instanțele judecătorești a legislației la examinarea cauzelor despre succesiune” nr.13 din 03.10.2005.http://jurisprudenta.csj.md/search_hot_expl.php?id=68
8. Culegere de practică judiciară a Colegiului Civil și de Contencios Administrativ a Curții Supreme de Justiție a Republicii Moldova (2007), Editura Cartier Juridic, Chișinău, 2008. 93 p.
II. Monografii:
9. A. Pascari. Comentariul codului civil al Republicii Moldova. Vol.II, Chișinău: Editura Arc, 2006. 231 p.
10. A. Bloșenco. Drept civil: Parte specială. Chișinău: Editura Norma, 2003. 345 p.
11. Bocșan M.D. Testamentul. Evoluția succesiunii testamentare în dreptul roman. București: Editura Lumina Lex, 2000. 184 p.
12. Cantacuzino Matei B. Elementele dreptului civil. București: Editura All Educațional, 1998. 744 p.
13. C. Hamangiu, I. Rosseti-Băicoianu.Tratat de drept civil român. Vol. III, Ed. ALL BECK, București 1998. 453 p.
14. D. Chirică. Drept civil. Succesiuni și testamente. București: Editura Rosseti, 2003. 568 p.
15. D. Macovei. Succesiuni Drept civil. Iași: Editura Ankarom, 2002. 288 p.
16. D. Florescu. Drept civil succesiuni. București: Editura Lumina Lex, 2001. 398 p.
17. E. Safta-Romano. Dreptul la moștenire. Doctrină și jurisprudență. Vol. I. Iași: Editura Graphix, 1995. 343 p.
18. E. Cojocari, V. Cojocari. Drept civil (Partea general și partea specială). Întrebări și răspunsuri, Ediția I-a. Chișinău: Buissines-Elita, 2004. 260 p.
19. E. Constantinescu. Notariatul. Chișinău: Pontos, 2001. 222 p.
20. E. Aramă. Istoria dreptului românesc. Chișinău: Editura Carter Juridic, 1996. 122 p.
21. E. Cernea, E. Molcuț. Istoria statului și dreptului românesc. București: Editura Press Mihaela S.R.L. 1999. 278 p.
22. Francisk Deak. Tratat de drept succesoral, Ediția a II-a, actualizată și completată. București: Universul Juridic, 2002. 541 p.
23. Gh. Beliu. Drept civil roman. Întroducere în dreptul civil. Subiectele dreptului civil. București: Editura Șansa, 1993. 341 p.
24. Gh. Chibac, A. Băieșu, A. Rotari, O. Efrim. Drеpt civil. Contracte speciale. Ediția a II-a, vol.
III, Chișinău: Editura “Cartier Juridic”, 2005. 528 p.
25. Pop L. Teoria generală a obligațiilor. București: Lumina Lex, 2000. 323 p.
26. Rădescu D. Dicționar de drept privat. București: Mondian 94, 1997. 267 p.
27. Sacco R. Il contratto. Torino: Torinese, 1980. 235 p.
Schaber D. Contracts. New York: Minn, 1990. 399 p.
Schinas J. G. Gréce. Rapport national. Paris: A. Pedone, 1985. 339 p.
Scognamiglio R. Contratti in generale. Roma: Torinese, 1975. 330 p.
Toma, T. Drept civil: Contracte. Iași: Chemarea, 1998. 287 p.
Surse internet
http://ro.wikipedia.org/wiki/Contract_civil
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Procedura DE Preluare A Datoriei DE Catre Mostenitorul DE Clasa I (ID: 123182)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.