Procedura de Examinare a Cererilor la Ctedo

Procedura de examinare

a cererilor la CtEDO

Cuprins

Concluzii

Bibliografie

Introducere

Teza de licență pe care o prezentam cuprinde analiza precedurii de examinare a cererilor individuale la Curtea Europeana a Drepturilor Omului.

În ideea că rostul oricărei investigații știintifice în domeniul dreptului rezidă în promovarea soluțiilor optime, ne propunem să prezentăm și să analizăm opiniile exprimate în doctrină, starea legislativă actuală pentru a oferi celor interesați o lucrare unitară, care să elucideze pe larg, atît în plan doctrinar, cat și legislativ, opiniile și propunerile privitoare la procedura care trebuie respectată în fața CtEDO .

Actualitatea și importanța temei investigate: Actualitatea temei investigate constă în faptul că asigurarea satisfacerii nevoilor, drepturilor și libertăților fundamentale ale omului în deplină concordanță cu interesul general se poate realiza prin drept care este cel mai perfecționat mijloc de control social prin intermediul funcției sale normative.

Cunoașterea procedurii în fața Curții Europene a Drepturilor Omului reprezintă o necesitate. O necesitate cu atât mai puternic resimțită cu cât R. Moldova a ratificat Convenția Europeană a Drepturilor Omului precum și Protocoalele sale adiționale. Mai mult, aceste documente regionale intră în sfera dispozițiilor art. 4 și 8 ale Constituției, conform cărora tratatele ratificate de Parlament fac parte din dreptul intern, iar drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și celelalte tratate la care R. Moldova este parte, precum si faptul ca Republica Moldova se obligă să respecte Carta Organizației Națiunilor Unite și tratatele la care este parte, să-și bazeze relațiile cu alte state pe principiile și normele unanim recunoscute ale dreptului internațional.

În consecință, Convenția Europeană a Drepturilor Omului a dobândit aplicabilitate directă în dreptul intern, iar cunoașterea procedurii de examinare a cererilor la Curtea Europeana a Drepturilor Omului devine o obligație în primul rând pentru magistrați și avocați, pentru cadrele didactice și studenții facultăților cu profil juridic, cercetători, pentru toți cei învestiți cu atribuții în administrarea justiției, dar si pentru cetățenii care intenționează să sesizeze Curtea in vederea soluționarii unei plângeri.

Cunoașterea procedurii Curții de examinare a cererilor este, de asemenea, importantă pentru facilitarea procesului de examinare a cererii și pentru a obține cea mai favorabilă soluție pentru client.

Scopul și obiectivele tezei de licență

Scopul acestei lucrări este analiza precedurii de examinare a cererilor individuale la Curtea Europeana a Drepturilor Omului, precum și identificarea modalităților de perfecționare a acestui mecanism în beneficiul persoanei fără intermediari. Realizarea scopului enunțat a determinat abordarea și rezolvarea următoarelor sarcini și obiective, pe care le-am expus și în cuprinsul lucrării:

Atingerea scopului propus, a genereat o serie de probleme, cum ar fi:

Dezvaluirea reglementărilor actuale privind precedura de examinare a cererilor individuale la Curtea Europeană a Drepturilor Omului;

Evidențierea locului pe care-l ocupă Conventia în cadrul sistemelor de drept naționale ale statelor care au ratificat-o, loc care explică profunda influență, pe care aceasta o exercită asupra legislației și jurisprudenței acestor state;

Analiza obiectului sesizării, criteriilor de admisibilitate, examinarea propriu-zisă a admisibilitatii, limba de procedură si probațiunea la Curte, reprezentarea și asistența judiciară, forma cererii, precum și modul de depunere a cererii la Curte ;

Analiza instituției plîngerii la CtEDO ca mijloc de acces direct la justiția europena și evidențierea unor aspecte relevante privind perfectionarea acestui mecanism.

Obiectivele propuse în cadrul cercetării acestei teme sunt:

Estimarea rolului CtEDO ca instanță de recurs de nivel regional;

Identificarea viziunii generale privind condițiile de realizare a dreptului de recurs la CtEDO;

Identificarea subiecților cu drept de adresare la Curtea Europeană a Drepturilor Omului;

Stabilirea criteriilor de admisibilitate a cererilor individuale la CtEDO (limbă, formă, modul de depunere, condițiile de reprezentare);

Determinarea și analiza etapelor de examinare a cererilor declarate admisibile;

Descrierea procedurii de soluționare a cererii;

Argumentarea rațiunii introducerii unor criterii suplimentare de admisibilitate a cererii și rolul acestora raportat la desfășurarea procedurii în ansamblu.

Suportul metodologic și teoretico-științific al lucrării:

Cercetarea problemei științifice date se bazează pe studierea materialului doctrinar-teoretic, normativ-legislativ, prin aplicarea metodelor: istorică, sistematică, juridico-comparativă și logico-practică și pe tratarea acestei teme în plan juridic si instituțional.

Semnificația și valoarea aplicativă a lucrării:

Teza se caracterizează prin cercetarea concepțiilor doctrinare, analiza opiniilor cercetătorilor în domeniu, studiul suportului normativ in domeniu, iar rezultatele și concluziile ce se desprind de aici pot fi utilizate:

În procesul de perfecționare și modificare a legislației în domeniu și îmbunătățirii mecanismelor de exercitare a jurisdicției la nivel european;

În procesul de instruire juridică profesionistă;

În popularizarea cunoștințelor juridice.

Lucrarea cuprinde trei compartimente de bază: întroducerea, cuprinsul, încheierea și un compartiment secundar – bibliografia. Cuprinsul constituie partea de bază a tezei și este alcătuit din două capitole: primul, unde prezentăm caracteristica generală a statutului Curții Europene pentru Drepturile Omului, criteriile de admisibilitate a cererilor la Curte, limba și forma procedurii in cadrul acestei autorități. În al doilea capitol am analizat procedura de înregistrare a cererilor, atribuțiile Curții la faza audierilor, precum și procesul de examinare propriu-zisă a cererilor și executarea hotărîrii.

În încheiere sunt formulate concluziile investigațiilor efectuate, însemnătatea lor teoretică și practică.

Institutia drepturilor omului, care a cunoscut, pe parcursul timpului, un laborios dar si îndelungat proces de cristalizare, se infațișează în prezent ca o instituție deosebit de complexă, ce ține atât de ordinea juridică, internă, cît și cea internatională. Reflectând un anumit standard câștigat de protecția internațională a drepturilor și libertaților ce aparțin oricăror ființe umane, ea definește și însumează un ansamblu de drepturi, libertăți și obligații ale oamenilor unii față de alții, ale statelor de a apara și de a promova aceste drepturi, ale intregii comunitati internationale de a veghea la respectarea drepturilor si libertatilor respective in fiecare tara, intervenind in acele situatii in care drepturile omului ar fi incalcate intr-un anumit stat. Cuprinzand principii, mecanisme,proceduri ce tin de ordinea juridical interna, dar si de cea internationala, institutia drepturilor omului prezinta un caracter bivalent, fiind in acelasi timp o institutie de drept intern, integrata normelor constitutionale, dar si o institutie de drept international, configurand trasaturile unui principiu juridic aplicabil in relatiile dintre state.

Largul interes de care se bucura astazi problematica drepturilor omului constituie, de altfel, o recunoastere de netagaduit a complexitatii si originalitatii acestei institutii juridice, dar si a faptului ca fara aceste drepturi nu se poate infaptui o societate democratica – conditie fireasca a afirmarii demnitatii fiecarui individ – dar nici realiza cadrul juridic normal indispensabil colaborarii natiunilor.

Nefiind numai o problema interna a statelor, problema drepturilor omului este una dintre problemele majore ale contemporaneitatii, a carei respectare si aplicare demonstreaza capacitatea de intelegere si cooperare a tuturor statelor si popoarelor ca in prag de nou secol si mileniu, sa practice acele masuri si actiuni care favorizeaza democratia, libertatea, intelegerea, cooperarea multiforma, toleranta si prietenia intre toate natiunile si statele, grupurile entice si religioase in scopul salvagardarii pacii si securitatii in lume.

Societatea umana contemporana, comunitatea umana nu se poate dezvolta armonios si in ritm ascendent daca aceasta dimensiune fundamentala a ei este ignorata sau nesocotita, caci nesocotirea sau incalcarea acesteia este menita sa duca la intarzieri, disfunctionalitati sau chiar convulsii in cadrul societatii. De aceea, statele si organizatiile internationale create de ele, precum si organizatiile non guvernamentale au instituit norme juridice, tehnici si metode adecvate pentru respectarea drepturilor si garantarea aplicarii efective a acestora. S-a instituit raspunderea internationala a statelor pentru incalcarea drepturilor omului, pentru nesocotirea standardelor internationale in aceasta privinta. Problema nerespectarii drepturilor omului nu este numai o problema nationala, interna a statelor, ci una internationala, mondiala, in a carei respectare este interesata intreaga comunitate internationala si in primul rand Organizatia Natiunilor Unite.

Afirmarea, respectarea si garantarea materiala a drepturilor omului prin legislatia interna a statelor si printr-un control international eficace al Natiunilor Unite si al institutiilor specializate este de natura sa conduca la prevenirea incalcarilor si la corecta aplicare a legislatiei internationale care consacră dreptul omului la viata, demnitate, securitate, la pace, proprietate, la protectia sa sociala si politica impotriva atingerilor aduse persoanei sale, drepturilor sale sacre, impotriva tuturor discriminarilor si vexatiunilor.

Omul, drepturile sale imprescriptibile, reprezinta cea mai mare valoare a umanitatii. De aceea, drepturile sale au fost afirmate, proclamate, consacrate prin mijloace juridice, materiale si institutionale, astfel ca persoana sa fie protejata si apara de efectele nocive ale razboaielor si ale altor acte de barbarie, de manifestarile de intoleranta etnica, religioasa, filozofica si politica.

Dintotdeauna drepturile omului si libertatile fundamentale au reprezentat o tema  psihologica, greu de ocolit si imposibil de evitat in dezbaterea publica. Explicatia consta in faptul ca nu exista om in aceasta lume, caruia sa ii fie indiferent, constient sau inconstient, modul prin care ii sunt ocrotite drepturile si libertatile.

Faptul ca fiinta umana s-a nascut pentru a-si dezvolta eul si tinde spre deplina lui dezvoltare, ceea ce este util societatii si in acelasi timp si individului determina in acelasi timp libertatea lui personala. Pierderea acestei libertati duce la degradarea si uciderea relatiior de orice fel la care este supusa fiinta umana. Tema politica o constituie importanta cu care este pusa in discutie, de catre cei care acced la putere, nevoia drepturilor omului. Intr-o guvernare sanatoasa unde este asigurata libertatea publica iar dragostea de patrie, cea de libertate si virtutea politica, conduc, cetateanul trebuie sa participe la toate acestea cu raspundere, interes si prseverenta. Deasemenea, drepturile omului si libertatile personale deschid si o tema sociala, pentru ca defapt acest motiv a fost unul principal pentru care aceste drepturi exista astazi. Trebuie subliniat ca indiferent de gradul de capacitate pe care il are un stat, aceste drepturi nu pot fi neglijate iar omul trebuie sa inteleaga ca dimensiunea acceptarii acestor drepturi pentru fiecare dintre noi, nu conteaza, rasa, culoare, statutul social, este esentiala pentru reusita unei convietuiri perfecte .

Respectarea efectivă a drepturilor omului, presupune tocmai eradicarea sărăciei și accesul tuturor oamenilor la un nivel de trai decent, pe care societatea umana cu posibilitațile ei contemporane trebuie să-l asigure tuturor mebrilor săi pe baza cuceririi știintei și tehnicii și a folorii știintei și tehnicii și a folosirii naționale a resurselor materiale si financiare, astfel încat fiecare individ sa fie interesat în progresul societății și al său personal. Aceasta implica un raport armonios între om, stat si societate, o solidaritate reciprocă acceptată în interes comun.

Respectarea plenară a drepturilor omului, presupune egalitatea între bărbați și femei, o deplină egalitate între sexe astfel încat societatea să beneficieze de aportul constructiv al tuturor membrilor ei capabili de a-și exprima o voință politică și de a participa în mod conștient la luarea deciziilor adecvate în interesul comunității.

Capitolul I CONDIȚIILE DE REALIZARE A DREPTULUI DE RECURS LA CtEDO

Noțiuni generale despre CtEDO. Procedura de dmisibilitate a cererii la curte

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Curtea Europeană) a fost instituită prin Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (Convenția Europeană), semnată la Roma la 4 noiembrie 1950 și intrată în vigoare la 3 septembrie 1953.

Curtea Europeană este un organ de jurisdicție internațională creat în cadrul Consiliului Europei. Ea poate fi sesizată de orice persoană fizică sau juridică care pretinde că un stat membru la Convenție i-a încălcat un drept prevăzut de Convenția Europeană și Protocoalele sale adiționale. Cererile depuse la Curtea Europeană pot fi îndreptate doar împotriva unui stat membru, și nu împotriva unor persoane fizice sau juridice.

Sediul Curții Europene se află la Strasbourg, Franța.

Examinând cererile depuse, Curtea Europeană nu reexaminează în fond situațiile juridice puse în discuție la nivel național. Ea nu stabilește nici dacă reclamantul trebuia să câștige un dosar la nivel național sau dacă învinuirile aduse împotriva reclamantului au fost întemeiate. Curtea doar statuează în ce măsură autoritățile naționale ale statelor membre au respectat drepturile garantate de Convenție și Protocoalele sale adiționale.

Curtea este compusă dintr-un număr de judecători egal cu cel al statelor membre la Convenție (în prezent, în număr de 47).

Judecătorii sunt aleși de Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei din lista de trei candidați propuși de fiecare Stat. Ei sunt aleși pentru un mandat de nouă ani de zile și nu pot fi realeși. Judecătorii sunt divizați în 5 diviziuni administrative, numite Secțiuni.

Pentru examinarea cauzelor prezentate, Curtea își desfășoară activitatea în complete de judecător unic, Comitete de trei judecători, Camere de șapte judecători și într-o Mare Cameră de șaptesprezece judecători.  Judecătorul ales în numele unui stat parte la litigiu este membru de drept al Camerei și al Marii Camere; în cazul absenței acestui judecător sau când el nu-și poate desfășura activitatea, acest stat parte desemnează o persoană care să activeze în calitate de judecător.

Cererile vădit inadmisibile sunt examinate de către judecătorul unic. Acesta nu poate examina nicio cerere introdusă împotriva Statului în numele căreia a fost ales.

Comitetul de trei judecători poate hotărî, prin vot unanim, admisibilitatea cererii și să adopte simultan o hotărâre asupra fondului cauzei, atunci când problema interpretării și aplicării Convenției și a Protocoalelor sale în cauza respectivă se înscrie într-o jurisprudență bine definită a Curții.

Soluționarea cererilor poate, de asemenea, să fie diferită Camerei de șapte judecători, care se poate pronunța asupra admisibilității și a fondului, cu o majoritate de voturi.

În mod excepțional, unele cereri pot fi examinate în Marea Cameră, compusă din 17 judecători.

Din toate cererile la Curte doar aproximativ 5% ajung să fie examinate în fond. Celelalte cereri sunt declarate „inadmisibile” pe motiv că nu satisfac condițiile formale stabilite de Convenție (art. 34 și 35 ale Convenției).

Prin hotărârea sa, Curtea poate constata violarea Convenției și acorda compensații materiale și morale. Compensațiile morale acordate de Curte, în dependență de încălcările constatate, se plasează între câteva sute și câteva mii de euro. Curtea acordă compensații de peste EUR 40 000 foarte rar.

Supravegherea executării hotărârilor Curții Europene este pusă în sarcina Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei. Sunt practic inexistente cazurile când guvernul pârât nu plătește sumele dispuse spre plată prin hotărârile Curții.

Orice persoană fizică, organizație ne-guvernamentală sau grup de particularipoate sesiza Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Și statele membre la Convenția Europeană pentru Drepturile Omului pot sesiza Curtea cu o cerere împotriva unuialt stat membru, însă aceasta se întâmplă destul de rar.

Pentru a permite Curții să examineze esența pretențiilor formulate în cererea individuală, este necesară respectarea condițiilor de admisibilitate cerezultă din art. 1, 34 și 35 ale Convenției.

Prevederi relevante din Convenția pentru apărarea drepturilor omului: articolul 34 (cereri individuale) și articolul 35 (condiții de admisibilitate)

Condiții:

Curtea poate fi sesizată printr-o cerere de către orice persoană fizică, orice organizație neguvernamentală sau de orice grup de particulari care se pretinde victimă a unei încălcări de către una dintre Înaltele părți contractante a drepturilor recunoscute în Convenție sau în Protocoalele sale

Curtea nu poate fi sesizată decât după epuizarea căilor de recurs interne

Curtea poate fi sesizată într-un termen de 6 luni de la data deciziei interne definitive (ultima hotărâre definitivă a instanțelor din R. Moldova)

Pentru a fi admisibilă, cererea trebuie:

să nu fie anonimă;

să nu fie în mod esențial aceeași cu o cerere examinată anterior de către Curte sau deja supusă unei alte instanțe internaționale de anchetă sau de reglementare, dacă ea nu conține fapte noi;

să nu fie incompatibilă cu dispozițiile Convenției sau ale Protocoalelor sale;

să nu fie în mod vădit nefondată sau abuzivă.

Protocolul no 14 la Convenție, intrat în vigoare la data de 1 iunie 2010, introduce un nou criteriu de admisibilitate a cererilor individuale. Astfel, conform articolului 35 alineat 3 litera b din Convenția astfel amendată, Curtea declară inadmisibilă orice cerere individuală introdusă în temeiul articolului 34 atunci când apreciază că reclamantul nu a suferit nici un prejudiciu important, cu excepția cazului în care respectarea drepturilor omului garantate prin Convenție și prin protocoalele sale impune examinarea pe fond a cererii și cu condiția de a nu respinge pentru acest motiv nici o cauză care nu a fost examinată corespunzător de o instanță națională.

Etapele examinării admisibilității

Înregistrarea cererii

Odată ce reclamantul a depus formularul de cerere completat, precum și toate documentele și informațiile solicitate de grefa Curții Europene a Drepturilor Omului (Curtea), cererea este înregistrată și inclusă în lista cauzelor ce urmează a fi examinate de către Curte (cauze pendinte). În funcție de volumul de lucru și de complexitatea cauzei, durează între 3 și 18 luni până când cererea va fi examinată de către Comitetul de 3 judecători (Comitet) sau de Cameră. Cauzele pot fi examinate cu prioritate în virtutea art.41 al Regulamentului Curții, în baza deciziei Camerei sau a Președintelui ei. Cererea este atribuită unei Secțiuni, de regulă Secțiunii din care face parte judecătorul național.

Desemnarea unui judecător raportor

Președintele Secțiunii căreia i-a fost atribuită cererea desemnează un judecător care va examina cererea în calitate de judecător raportor. Cu titlu de excepție, pot fi desemnați mai mulți judecători raportori. Raportorul este ajutat de un jurist din cadrul grefei care asigură relația cu părțile. Identitatea raportorului nu este făcută publică și nu se poate de presupus că este judecătorul național. Raportorul, cu asistența unui jurist din cadrul grefei, face propuneri Curții privind procedura, deciziile și textele care urmează a fi adoptate pe marginea unei cereri. În cursul examinării cauzei, raportorul poate cere părților să prezinte, într-un anumit termen, toate informațiile, documentele sau alte elemente pe care le consideră necesare.

Judecătorul raportor decide dacă cererea urmează a fi examinată de către un Comitet sau de Cameră. Totodată, Președintele Secțiunii poate să ordone ca cauza să fie supusă Camerei.

Prima examinare de către Comitet sau de Cameră

Examinarea de către Comitet

Dacă judecătorul raportor decide că o cerere este în mod vădit inadmisibilă sau trebuie să fie radiată, el redactează un raport care conține o scurtă expunere a faptelor pertinente și expunerea motivelor în susținerea propunerii de inadmisibilitate sau de radiere și transmite cererea Comitetului.

În deliberările sale, Comitetul ia în considerare raportul judecătorului raportor. Potrivit art. 28 al Convenției Europene a Drepturilor Omului (CEDO) și art. 53 al Regulamentului Curții, Comitetul poate, prin vot unanim, să declare inadmisibilă o cerere sau să o radieze de pe rol, dacă o astfel de decizie poate fi luată fără o examinare complementară. Decizia Comitetului este definitivă și nu poate fi contestată. Ea este adusă la cunoștința reclamantului printr-o scrisoare, în care se indică pe scurt motivul inadmisibilității. Decizia de inadmisibilitate a Comitetului nu se motivează.

Astfel, întreaga procedură în fața Curții ia sfârșit la această etapă, fără ca cererea să fie comunicată statului împotriva căruia a fost îndreptată. Această procedură permite Curții să respingă un mare număr de cereri care sunt în mod vădit nefondate și nu corespund criteriilor de admisibilitate.

Dacă judecătorul național nu este membru al Comitetului, el poate fi invitat să asiste la deliberările acestuia.

În cazul în care Comitetul nu ajunge la decizia unanimă de declarare a cererii ca inadmisibilă, aceasta este înaintată Camerei.

După intrarea în vigoare a Protocolului nr. 14, funcțiile actuale ale Comitetului vor fi preluate de către o nouă formațiune de judecată – judecătorul unic, care va fi asistat de juriști raportori din cadrul grefei. Această modificare a fost introdusă cu scopul de a mări capacitatea de filtrare a Curții. Judecătorul unic va prelua și va putea declara inadmisibile cererile care în mod evident nu corespund condițiilor de admisibilitate. Judecătorul unic nu va putea să se pronunțe asupra cererilor provenite din statul în numele căruia a fost ales. Juriștii raportori vor trebui să aibă o experiență largă la Curte și să cunoască sistemul național și limba statului pârât.

Examinarea de către Cameră

O cerere poate ajunge să fie examinată de o Cameră în 3 cazuri:

dacă judecătorul raportor a decis de la început că cererea urmează să fie examinată de Cameră;

dacă Președintele Secțiunii căreia i-a fost atribuită cererea decide, indiferent de opinia judecătorului raportor, ca aceasta să fie examinată de Cameră, și nu de Comitet;

dacă Comitetul nu a decis, în unanimitate, declararea cererii ca inadmisibilă.

Atunci când cauza este examinată de o Cameră, raportul judecătorului raportor trebuie să conțină o expunere a faptelor pertinente, inclusiv toate informațiile obținute de acesta de la părți; indicarea chestiunilor pe care cererea le ridică în temeiul Convenției; o propunere asupra admisibilității și, dacă este necesar, un aviz provizoriu asupra fondului. În deliberările sale, Camera ia în considerație raportul prezentat de judecătorul raportor.

Camera poate să declare imediat cererea inadmisibilă sau să o radieze de pe rol. În acest caz, decizia Camerei de inadmisibilitate sau de radiere de pe rol este definitivă și procedura ia sfârșit. Nici în acest caz cererea nu se comunică statului împotriva căruia a fost îndreptată.

Dacă la prima examinare nu se decide declararea cererii ca inadmisibilă sau radierea ei de pe rol, Camera comunică cererea către statul pârât și îl invită să îi prezinte în scris observațiile sale asupra cererii. Camera nu va declara o cerere admisibilă înainte de a invita Guvernul pârât să-și prezinte comentariile.

Potrivit art. 30 CEDO, dacă o cauză pendinte în fața unei Camere ridică o problemă gravă privitoare la interpretarea Convenției sau a protocoalelor sale sau dacă soluția unei probleme cu care ea este sesizată poate conduce la o contradicție cu o hotărâre emisă anterior de Curte, Camera poate, atât timp cât nu a emis hotărârea sa, să se desesizeze în favoarea Marii Camere, cu condiția ca nici o parte să nu se opună la aceasta. Grefierul comunică părților intenția Camerei de a se desesiza. Ele au la dispoziție un termen de o lună, începând cu data acestei înștiințări, pentru a prezenta în scris grefei eventuala lor obiecție temeinic motivată.

Comunicarea cererii către Guvernul pârât

Dacă Camera nu decide imediat declararea cererii ca inadmisibilă sau radierea ei de pe rol, ea poate să ceară părților să prezinte informații suplimentare referitoare la fapte, documente sau alte elemente pe care le consideră pertinente; să comunice cererea către Guvernul pârât, să îl invite să îi prezinte în scris observațiile sale asupra cererii și să invite părțile să depună în scris observații complementare.

În acest moment, cererea este comunicată de Cameră statului împotriva căruia este îndreptată, acesta dobândind calitatea de parte în procedură, ca pârât. Din acest moment, procedura dobândește un caracter contradictoriu.

De regulă, Guvernului i se acordă 3 luni pentru a răspunde la întrebările Curții și a depune observațiile sale cu privire la admisibilitate. Dacă Guvernul intenționează să ridice o excepție de inadmisibilitate, el trebuie să o facă în observațiile cu privire la admisibilitatea cererii, în caz contrar, riscă să fie decăzut din acest drept.

O copie a răspunsului Guvernului este expediată reclamantului, care are la dispoziție, de regulă, un termen de o lună pentru a prezenta observațiile sale. Este indicat ca reclamantul să răspundă tuturor argumentelor Guvernului privind inadmisibilitatea cererii.

De la această etapă, reclamanții care nu dispun de mijloace financiare suficiente pentru a retribui un avocat pot beneficia de asistența judiciară acordată de Curte.

Prezentarea observațiilor cu privire la admisibilitate (și la fondul cauzei)

Observațiile scrise sau alte documente trebuie să fie depuse în termenul stabilit de Curte. Observațiile scrise sau alte documente depuse în afara acestui termen sau cu nerespectarea unei instrucțiuni practice emise în temeiul art. 32 al Regulamentului Curții nu pot fi incluse în dosar, în afară de decizia contrară în acest sens a Președintelui Camerei. Totuși, o parte poate să solicite extinderea termenului de depunere a observațiilor, înainte de expirarea acestui termen, prin depunerea unei cereri motivate în acest sens. Dacă se acordă prelungirea termenului, noul termen este valabil pentru toate părțile, inclusiv pentru cele care nu au solicitat prelungirea acestuia.

Observațiile și documentele anexate la acestea trebuie să fie trimise la Curte prin poștă, în 3 exemplare. Este indicată expedierea unui exemplar prin fax. Observațiile nesolicitate de Curte nu se anexează la dosar, decât dacă Președintele Camerei nu decide altfel.

Observațiile trebuie să indice:

(a) denumirea și numărul dosarului;

(b) titlul ce indică natura conținutului (de ex. observații cu privire la admisibilitate (și fondul cauzei); răspunsul reclamantului la observațiile Guvernului asupra admisibilității (și fondului cauzei); observații cu privire la fondul cauzei; observații complementare cu privire la admisibilitate (și fondul cauzei); observații cu privire la satisfacția echitabilă etc.).

Observațiile trebuie să fie tipărite pe pagină A4, cu câmp nu mai mic de 3,5 cm. Paginile trebuie să fie numerotate consecutiv.

Observațiile trebuie să fie divizate în capitole care corespund formei și stilului deciziilor și hotărârilor Curții („În fapt”, „Dreptul intern relevant”, „Pretenții”, „În drept”, „Pretinsa violare a articolului …” etc.). Textul observațiilor trebuie să fie divizat în paragrafe.

Răspunsul la întrebările Curții sau la argumentele părții opuse trebuie scris într-un capitol separat. Dacă observațiile depășesc 30 de pagini, ele trebuie să fie însoțite de un rezumat.

Observațiile trebuie să includă:

(a) orice comentariu pe care părțile vor să îl facă; totuși,

(i) dacă o parte nu contestă expunerea circumstanțelor de fapt ale cauzei după cum au fost întocmite de grefă, ea trebuie să-și limiteze observațiile la o scurtă declarație în acest sens;

(ii) dacă o parte contestă doar parțial expunerea circumstanțelor de fapt ale cauzei întocmite de grefă, ea trebuie să-și limiteze observațiile la aceste puncte;

(iii) dacă o parte contestă circumstanțele de fapt prezentate de cealaltă parte, ea trebuie să precizeze care puncte ea nu le contestă și să-și limiteze observațiile la punctele cu care ea nu este de acord;

(b) argumentele juridice cu privire la admisibilitate, apoi cu privire la fondul cauzei, totuși,

(i) dacă unei părți i-au fost puse anumite întrebări cu privire la fapte sau la chestiuni de drept, ea trebuie să-și limiteze argumentele la aceste întrebări;

(ii) dacă observațiile răspund la argumentele părții opuse, ele trebuie să se refere la argumente specifice, în ordinea descrisă mai sus.

Propunerile părților în vederea soluționării cauzei pe cale amiabilă sunt confidențiale și trebuie să fie expediate Curții separat de observațiile scrise. Observațiile depuse în cadrul procedurii contencioase nu trebuie să se refere la anumite oferte, concesii sau declarații privind reglementarea amiabilă.

Examinarea concomitentă a admisibilității și a fondului

Ca regulă generală, cererile care ajung să fie soluționate printr-o hotărâre trec prin două etape de examinare – admisibilitate și fond, cu depunerea a două runde de observații, iar decizia cu privire la admisibilitate este adoptată separat de hotărârea cu privire la fondul cauzei. Totuși, art. 29 para. 3 CEDO îi permite Curții să decidă ambele etape concomitent. Astfel, Camera notifică părțile că admisibilitatea și fondul cauzei vor fi examinate concomitent și invită părțile să prezinte observații cu privire la satisfacția echitabilă. Această regulă se aplică de obicei în cazurile în care capetele de cerere formulate de reclamant se referă la drepturi și libertăți garantate de Convenție în care Curtea a elaborat o jurisprudență bine stabilită (de ex., neexecutarea hotărârilor judecătorești).  

Audieri

Înainte de a adopta decizia asupra admisibilității, Camera poate să decidă, fie la cererea părților, fie din oficiu, să țină o audiere. În acest caz, părțile sunt invitate să se pronunțe și asupra chestiunilor de fond ridicate de cerere. Audieri privind fondul cauzei pot avea loc și după adoptarea deciziei privind admisibilitatea. 

De regulă, audierile se stabilesc atunci când cauza ridică chestiuni de drept complexe sau care nu au mai fost puse în fața Curții. De obicei, procedurile în fața Curții sunt scrise.

Atunci când decide organizarea audierilor, Curtea expediază părților o listă de întrebări la care părțile trebuie să se refere în pledoariile sale. În scopul unei traduceri eficiente, părțile sunt rugate să prezinte textul discursurilor lor cel puțin cu o zi înainte de audieri.

Audierile au loc în clădirea Curții din Strasbourg și, de regulă, sunt publice. Totuși, accesul în sala de ședință poate fi interzis presei și publicului, în timpul întregii audieri sau numai al unei părți a acesteia, în interesul moralei, al ordinii publice sau al securității naționale într-o societate democratică, atunci când interesele minorilor sau protecția vieții private a părților impun aceasta sau atunci când publicitatea dezbaterilor ar fi de natură să aducă atingere intereselor justiției.

Părțile sunt informate din timp asupra regulilor audierilor. De regulă, audierea constă din 30 de minute de pledoarie inițială atât pentru Guvern, cât și pentru reclamant, întrebările puse de judecători, o întrerupere de 20-30 de minute, o rundă finală de 15 minute de pledoarii pentru fiecare din părți, în care ele vor răspunde la întrebările puse de judecători și vor face concluzii. Orice judecător poate pune întrebări oricărei persoane care se prezintă în fața Camerei. Părțile nu pot pune întrebări una alteia.În ambele runde vor lua cuvântul mai întâi reprezentanții Guvernului, apoi reprezentanții reclamantului.Întreaga audiere durează aproximativ 2 ore. În mod excepțional, cauzelor complexe sau celor conexate li se acordă timp suplimentar, dar care să nu depășească 90 de minute în total pentru fiecare parte.

Înregistrarea video a audierilor este disponibilă în ziua în care a avut loc audierea pe pagina web a Curții.

Decizia cu privire la admisibilitate

Camera poate, prin decizie, să declare cererea ca fiind admisibilă sau inadmisibilă ori să o radieze de pe rolul Curții. Dacă cererea este declarată inadmisibilă sau este radiată de pe rolul Curții, decizia este definitivă și procedura încetează. Spre deosebire de deciziile de inadmisibilitate ale Comitetului care nu se motivează, deciziile Camerei sunt motivate. Ele se adoptă cu unanimitate sau cu majoritate de voturi. La adoptarea deciziilor de admisibilitate, nu există opinii separate ale judecătorilor.

Deciziile Curții sunt structurate în felul următor:

(a) introducere, în care se indică numele părților, numărul dosarului, componența Camerei și datele la care aceasta a statuat asupra admisibilității cererii reclamantului;

(b) partea „în fapt”, în care sunt prezentate circumstanțele de fapt ale cauzei și apoi normele pertinente de drept intern ale statului pârât;

(c) pretențiile reclamantului, indicând toate capetele de acuzare din cerere;

(d) partea „în drept”, în care sunt examinate în primul rând excepțiile preliminare invocate de Guvernul pârât, în al doilea rând, sunt examinate separat, din punctul de vedere al admisibilității lor, capetele de cerere ale reclamantului, declarându-le admisibile sau inadmisibile;

(e) dispozitivul deciziei care indică concluzia privind admisibilitatea cererii. Astfel, cererea poate fi admisibilă, parțial admisibilă sau inadmisibilă.

Decizia este redactată în franceză sau engleză și numai excepțional în ambele limbi. Deciziile sunt accesibile publicului și sunt disponibile pe pagina web a Curții. Ele sunt comunicate de grefier reclamantului și pârâtului. Decizia prin care o cerere individuală este declarată admisibilă se comunică și statului al cărui resortisant este reclamantul.

Decizia prin care o cerere este declarată inadmisibilă sau este scoasă de pe rol este definitivă. Totuși, potrivit ar. 43 para. 5 al Regulamentului Curții, Curtea poate decide reînscrierea unei cauze pe rol, dacă ea consideră că circumstanțe excepționale justifică aceasta. În practica Curții și a fostei Comisii, a fost admisă reînscrierea pe rol a unei cereri în situația în care radierea ei a fost decisă pe baza unor fapte ce s-au dovedit ulterior inexacte.

Decizia asupra admisibilității determină anumite efecte cu privire la desfășurarea ulterioară a procedurii în fața Curții, și anume:

părților li se solicită observații scrise și probe cu privire la fondul cauzei;

Curtea poate decide, din oficiu sau la cererea părților, ținerea unei audieri în legătură cu fondul;

Curtea poate solicita intervenția unui terț, necesară, după aprecierea sa, unei bune administrări a justiției;

părțile pot încerca, prin intermediul grefierului Curții, încheierea unui acord de reglementare amiabilă a litigiului.

1.2 Limba de procedură și probațiunea la CtEDO. Reprezentarea și asistența judiciară

Limbile oficiale ale Curții sunt franceza și engleza (art. 34 alin. 1 alRegulamentului Curții). Totuși, cererea șicorespondența la faza inițială a procedurii (până la comunicarea cererii) pot fi scrise în limba cunoscută, cu condiția că aceasta este limba oficială a unuia dintre statele membre la Convenție. Până la comunicarea cererii, de regulă, Curtea vă va răspunde în limba în care a fost scrisă cererea. După comunicareacererii către Guvern, toată corespondența pe care grefa Curții o va adresa părților va fi redactată în franceză sau engleză, iar părțile sunt obligate să țină toate comunicările orale (cum ar fi pledoariile) sau scrise (cum ar fi observațiile) cu Curtea în limba franceză sau engleză (art.34 alin. 2 al Regulamentului). Totuși, Președintele Camerei poate permite reclamantului să folosească o limbă oficială a unuia dintre statele membre la Convenție (art.34 alin. 3

al Regulamentului). Chiar dacă a permis reclamantului să foloseascăo altă limbă decât cea oficială, hotărârile Curții vor fi redactate în una sau în ambele limbi oficiale ale Curții (art. 57 și 76 ale Regulamentului).

Chiar dacă cererea sau observațiile au fost depuse în una din limbile oficiale ale Curții, este de dorit ca reclamanții să expedieze documentele anexatela cerere sau observații în varianta originală. Dacă martorii sau experții care compar în fața Curții nu cunosc suficient una din limbile oficiale la Curții, ei pot folosi limba pe care o cunosc, iar Grefa Curții va asigura traducerea (art.34 alin. 6 al Regulamentului).

Probele în susținerea cererii trebuie anexate la cerere. Reclamantul poateprezenta probe și după depunerea cererii. Curtea nu are reguli cu privire la admisibilitatea probelor. Prin urmare, o probă nu va putea fi respinsă pe motiv de formă sau de alte vicii formale (ex. proba a fost sustrasă). Totuși, în cazul în care reclamantul prezintă deliberat probe false, aceasta constituie temei de a declara cererea inadmisibilă, ca fiind abuzivă (a se vedea art. 35 alin. 3 a) al Convenției).

Curtea are competențe de a acumula singură probe și de a audia martori. În acest scop, în temeiul art. 38 § 1 a) al Convenției, ea poate să solicite Guvernului prezentarea copiilor materialelor din dosarele naționale. Aceasta se întâmplă mai ales atunci când Curtea trebuie să evalueze calitatea investigațiilor efectuate la nivel național. Pentru a stabili pe deplin circumstanțele cauzei, atunci când acestea sunt disputate de părți, Curtea poate întreprinde misiuni de constatare a faptelor pe teritoriul Statelor Părți. Curtea nu are puterea de aconstrânge martorii să se prezinte. Pentru aceasta, ea cere Guvernului citarea martorilor pe care ar vrea să-i audieze. În caz de neprezentare a martorului,Guvernul va fi chemat să prezinte explicații. Regulile cu privire la aceastăprocedură au fost codificate în anexa la Regulamentul Curții. În ultimul timp, misiunile de constatare a faptelor au loc extrem de rar, deoarece sunt foarte scumpe, iar Curtea este suprasolicitată.

La aprecierea probelor, până acum, Curtea a aplicat criteriul „dincolo de un dubiu rezonabil”.

O decizie a Curții poate rezulta din coexistența unor concluzii suficient de întemeiate, clare și concordate sau a unor similare prezumții incontestabile ale faptelor. De asemenea, comportamentul părților în cadrul eforturilor întreprinse de Curte pentru a obține probele poate constitui unelement care va fi luat în considerație (hot. Ilașcu ș.a. c. Moldovei și Rusiei, 8iulie 2004, § 26). La aprecierea probelor, Curtea este conștientă de dificultățilecare ar putea apărea în evaluarea unor declarații obținute prin intermediul interpreților și acordă o atenție deosebită sensului și valorii declarațiilor formulate de martori în fața delegaților (în cadrul misiunilor de constatare a faptelor).

De asemenea, Curtea este conștientă de timpul scurs de la pretinsele evenimente, fapt care ar putea determina un anumit grad de imprecizie cu privire la date, precum și cu privire la alte detalii.

Reprezentarea și asistența judiciară

Reclamanții pot fi reprezentați în fața Curții de reprezentanți. Reprezentantul are toate drepturile reclamantului, inclusiv dreptul să semneze și cererea în numele reclamantului (a se vedea art. 36 alin. 1 al Regulamentului) dacă au fost mandatați în acest sens. Pot fi reprezentanți avocații autorizați să profeseze în oricare din statele părți la Convenție, care își au reședința pe teritoriul uneia din ele și care înțeleg suficient una din limbile oficiale ale Curții. Cu autorizarea Președintelui Curții, poate fi admisă ca reprezentant și o altă persoană (art. 36 alin. 4 a) al Regulamentului). Calitatea de reprezentant se certifică prin procura eliberată de reclamant, asupra căreia nu se extind condițiile de formă pentru valabilitatea procurii impuse de legislațiile naționale.

Numărul reprezentanților nu este limitat, însă Curtea ar putea să nu compenseze costul serviciilor reprezentantului care nu au fost “necesare”pentru examinarea cererii. Curtea nu recomandă reprezentanții și nici nu areo listă a avocaților autorizați să apară în fața ei. Guvernele sunt reprezentate în fața Curții de către agenții săi, care pot fi asistați de avocați și consilieri (art. 35al Regulamentului Curții).

Nu există o obligativitate ca la depunerea cererii reclamantul să aibă un reprezentant. Totuși, după comunicarea cererii sau pentru audiere, reclamantul va fi rugat de Curte să-și angajeze un avocat. Președintele Camerei poate, totuși, autoriza reclamantul să-și reprezinte singur interesele.

În cazul în care conduita sau circumstanțele cauzei o impun, Președintele Camerei poate, la orice fază a procedurii, să decidă că reprezentatul nu mai poate să-l reprezinte pe reclamant și să ceară reclamantului nominalizarea unui alt reprezentant (art. 36 alin. 4 b) al Regulamentului). Curtea chiar poate interzice reprezentantului să mai compară vreodată în fața Curții. Aceasta s-a întâmplat anterior când reprezentatul a comis abateri nescuzabile (ex. a depuscereri la Curte contrafăcând procuri și fără ca reclamanții să cunoască despre aceasta).

Pentru a asigura un acces veritabil la Curte, a fost introdus un sistem decompensare parțială de către Consiliul Europei a costurilor de reprezentarela Curte (a se vedea Capitolul XI al Regulamentului). Asistența judiciară este acordată dacă Președintele Camerei constată că acordarea ei este necesarăpentru buna examinare a cauzei, iar reclamantul nu dispune de mijloace financiare suficiente pentru a face față integral sau parțial cheltuielilor de prezentare a cauzei sale la Curte (art. 101 al Regulamentului). Din motiv că nu este crucială pentru examinarea cauzei, de obicei, asistența judiciară nu se acordă în cauzele repetitive. De asemenea, asistența judiciară nu va fi acordată în cazul în care reclamantul are suficiente surse să-și plătească avocatul.

Asistența judiciară se acordă la cerere sau din inițiativa Președintelui Camerei(art. 100 al Regulamentului). După comunicarea cererii către Guvern,reclamantului îi va fi transmisă o declarație de resurse, care conține întrebări despre proprietățile și angajamentele sale pecuniare. Reclamantul urmează să o completeze, să o certifice la organul național competent (inspectoratul fiscalteritorial) și să o expedieze Curții (art. 102 al Regulamentului). Declarațiacompletată poate fi expediată Guvernului pentru comentarii, însă acest lucru nu este obligatoriu.

Odată ce Președintele Camerei a decis acordarea asistenței, Grefierul stabilește cuantumul onorariilor, în baza baremelor speciale aprobate de Consiliul Europei. Ca excepție, în cauze complexe poate fi acordată asistență judiciară și pentru mai mult de un reprezentant. De regulă, suma onorariului reprezentantului compensată nu depășește EUR 1,000, însă reclamantul poate solicita Curții compensarea prin hotărâre a celorlalte cheltuieli de asistențăjuridică. Asistența judiciară poate acoperi atât costul serviciilor reprezentantului cât și cheltuielile de călătorie necesare (ex. în cazul organizării audierilor la Curte). După stabilirea cuantumului asistenței, reprezentantului reclamantului îi este adresată o cerere cu solicitarea rechizitelor contului său bancar pentru transferarea sumelor respective. Onorariile sunt plătite direct avocatului după prezentarea tuturor observațiilor. În cazul constatării unei violări a Convenției și solicitarea justificată a unor cheltuieli mai mari, prin hotărâre, suma plătită pentru asistență judiciară de către Consiliul Europei este dedusă din suma totală a asistenței judiciare pe care Curtea o consideră justificată.

Dacă una din condițiile pentru acordarea asistenței judiciare a dispărut,Președintele Camerei poate decide, în orice moment, retragerea sau modificarea cuantumului asistenței judiciare (art. 105 al Regulamentuluui)

1.3 Forma cererii. Modul de depunere a cererii la Curte

Curtea va examina doar cererile scrise. Prin telefon nu poate fi depusă o cerere la Curte. Cererile împotriva Moldovei încă nu pot fi depuse prin internet.

Cererea trebuie să conțină toate informațiile prevăzute în art. 47 alin.1-3 ale Regulamentului Curții.

Pentru a facilita procesul de depunere a cererii, Președintele Curții a adoptat Instrucțiuneapractică cu privire la instituirea procedurii la Curte, iar Curtea a elaborat un formular model de cerere, care este disponibil pe pagina sa web.

La cerere urmează a fi anexate copii xerox ale documentelor la care se face referire în cerere (ex. copii ale hotărârilor judecătorești) și, după caz, procura dată de reclamant reprezentantului. În cazul persoanelor juridice, este necesară anexarea la cerere a documentului ce confirmă dreptul semnatarului cererii și/sau procurii de a semna în numele persoanei juridice. Copiile documentelor transmise Curții nu trebuie capsate, lipite sau legate prin orice modalitate.

De asemenea, toate paginile anexelor trebuie numerotate consecutiv de la prima până la ultima.

Nerespectarea formei cererii duce la neexaminarea acesteia.

De la această regulă sunt trei excepții: atunci când reclamantul aduce motive convingătoare de ca nu a respectat cerințele impuse (ex. deținuții ar putea să nu dețină copii ale tuturor documentelor relevante pentru examinarea cererii); când în cadrul cererii sunt solicitate măsuri provizorii;sau în alte cazuri, la solicitarea reclamantului sau din inițiativa Curții.

Cererile la Curte ar trebui să fie extrem de concise și clare. Informațiile care nu sunt relevante pentru pretențiile formulate în cerere nu urmează a fi menționate. Textul cererii, excluzând anexele, nu poate depăși 20 de pagini.

Dacă, în mod excepțional, cererea are mai mult de 20 pagini, aceasta trebuieînsoțită de un rezumat. Cererea poate fi depusă în una din limbile oficiale ale țărilor membre ale Consiliului Europei. Anexele la cerere nu trebuie traduse. Termenul de 6 luni încetează să curgă prin depunerea cererii completate în modul corespunzător. Se consideră ziua depunerii cererii ziua depuneriicererii la poștă sau ziua expedierii cererii prin fax. Doar depunerea unei cereri complete duce la suspendarea termenului de 6 luni. În interiorul termenului de 6 luni, cererea incompletă poate fi ajustată, în vederea conformării.

Cererile pot fi expediate prin fax la numărul de telefon + 333 88 41 27 30. Cererile care conțin solicitări de măsuri provizorii urmează a fi expediate la un alt număr de fax (+ 333 88 41 39 00). Originalul cererilor expediate prin fax urmează a fi expediate și prin poștă in conformitate cu cerințele art. 47 al Regulamentului. În acest caz, termenul încetează să curgă de la data depunerii cererii completate în modul corespunzător.

În concluzie, voi menționa că este important să se respecte condițiile de admisibilitate, limba de procedură, forma de depunere a cererii atunci când se sesizează Curtea. În caz contrar, Curtea va fi obligată să respingă cererea fără a examina faptele expuse. Mai mult decât atât, în cazul în care Curtea decide să respingă o cerere din motive de inadmisibilitate, decizia Curții este definitivă și nu exista posibilitatea redeschiderii dosarului sau prezentarea in fata Curții unei noi cereri având același obiect.

De asemenea, Curtea nu poate răspunde tuturor solicitărilor de informații care îi sunt adresate în privința stadiului procedurii în cauzele care se află pe rol. Procedura în fața Curții fiind scrisă, partea interesata va fi contactata de Curte în scris pentru orice solicitare de informații suplimentare sau la diferite etape ale procedurii. Anumite informații pot fi găsite și pe site-ul internet al Curții (de exemplu, informații privind comunicarea către Guvern a cauzei, întrebările adresate părților, deciziile cu privire la admisibilitate etc.)

Capitolul 2 ETAPELE EXAMINĂRII CERERII DE CtEDO

Înregistrarea cererii, prioritatea examinării si examinarea cererilor vădit inadmisibile

La primire, cererea este alocată unei Secțiuni a Curții. Aceasta este, de obicei, secțiunea din care face parte judecătorul ales din partea guvernului împotriva căruia este îndreptată cererea. După primirea cererii, grefa Curții va deschide un dosar. Acestui dosar îi va fi acordată o denumire care, de obicei, coincide cu numele reclamantului și denumirea statului pârât (ex. Popov c.Moldovei) și un număr care constă din numărul de înregistrare și anul depunerii (ex. 48787/99). După înregistrare, cererea este citită de către un jurist de la grefa Curții și este alocată uneia din cele trei categorii, în funcție de organul care este cel mai potrivit să examineze cererea: judecătorul unic, comitetul din trei judecători, sau Camera din șapte judecători.

Începând cu anul 2012, cererile vădit inadmisibile sunt examinate la scurt timp după depunere, iar o decizie cu privire la inadmisibilitatea cererii este luată de către judecătorul unic în câteva săptămâni, iar reclamantul nu este informat despre denumirea și numărul cererii până la decizia Curții. În 3-4 luni de la expediere, reclamantul este informat printr-o scrisoare poștală despre data deciziei de inadmisibilitate și numele judecătorului care a luat decizia.

Decizia judecătorului unic este definitivă și nu poate fi contestată. Curtea nu informează Guvernul despre aceste cereri și, în mod normal, Guvernul nici nucunoaște despre depunerea și respingerea cererilor examinate de judecătorul unic. În cazul cererilor care nu sunt vădit inadmisibile, reclamantul va fi informat prin scrisoare poștală despre denumirea și numărul cererii, care urmează a fi menționate în orice corespondență ulterioară cu Curtea. Această cerereva fi examinată de îndată ce va fi posibil. Dacă inițial cererile erau examinateîn funcție de data depunerii, în anul 2009 Curtea și-a schimbat practica, examinând cererile în funcție de importanța și urgența chestiunilor din cerere (art. 41 al Regulamentului) și a criteriilor stabilite de Curte. Tot în anul 2009, Curtea a adoptat Politica de Prioritizare a examinării cererilor. Aceasta distinge șapte categorii de cereri. Din categoria 1 fac parte cererile care se referă la un risc deosebit pentru viața și sănătatea persoanei, sau cererile urgente cu privire la viața privată, precum și cererile în care au fost dispuse măsuri în temeiul art. 39 al Regulamentului (măsuri provizorii). Din categoria 7 fac parte cererile vădit inadmisibile. În mod normal, cererile din primele categorii ar trebui tratate înainte de cererile din categoriile ulterioare.

Totuși, președintele Curții sau a Camerei poate decide ca o anumită cauză să fie tratată altfel decât o prescrie Politica de Prioritizare.

PROCESAREA PRELIMINARĂ

Cererile care nu sunt vădit inadmisibile sunt alocate pentru examinare Comitetului din trei judecători sau Camerei din șapte judecători. Comitetul din trei judecători, prin vot unanim, pot atât să declare inadmisibilă o cerere,să dispună scoaterea ei de pe rol în temeiul art. 37 al Convenției, cât și să declare admisibilă cererea și să adopte simultan o hotărâre asupra fondului

cauzei, atunci când soluția dată se înscrie într-o jurisprudență bine definită a Curții (a se vedea art. 28 alin. 1 al Convenției). Hotărârile Comitetului sunt definitive de la pronunțare (art. 28 alin. 2 al Convenției). Camera examinează cererile care îi sunt alocate direct, fie cererile care nu a

fost declarate integral inadmisibile de către Comitet. Aceasta poate scoate cererea de pe rol, declara cererea inadmisibilă sau constata o violare a Convenției. De asemenea, în cazul în care cererea prezentată unei Camere ridică o problemă gravă privind interpretarea convenției sau a protocoalelor sale, sau dacă soluționarea unei cauze poate conduce la o contradicție cu o hotărâre

pronunțată anterior de Curte, Camera poate, atât timp cât nu a pronunțat hotărârea sa, să se desesizeze în favoarea Marii Camere (art. 30 al Convenției).

În scopul bunei desfășurări a procedurilor Curții, Camera, fie Președintele ei, în temeiul art. 39 al Regulamentului, poate indica, la cererea părții sau din proprie inițiativă, măsuri provizorii, atât Guvernului cât și reclamantului. Aceste măsuri sunt indicate doar în cazuri excepționale, când este vorba de pericol iminent, de prejudiciu ireparabilîn ceea ce privește drepturile garantate de art. 2, 3 și 8 ale Convenției. Aceste măsuri sunt obligatorii pentru Guvern și neexecutarea lor ar putea constitui o violare a art. 34 al Convenției. Aceste cereri sunt, de regulă, examinate, în ziua în careau fost depuse. Despre aplicarea măsurilor provizorii, Guvernul este informat imediat. Regulile cu privire la cererile de măsuri provizorii au fost codificateîn Instrucțiunea practică cu privire la cererea de măsuri provizorii, emisă dePreședintele Curții la 5 mai 2003.10 În ultimii cinci ani, toate cererile de măsuri provizorii depuse în cauzele moldovenești au fost respinse.

În cazul cererilor alocate Comitetului sau Camerei, Președintele Secțiunii căreia i-a fost alocată cererea desemnează un judecător raportor responsabil de examinarea cererii. Identitatea acestuia nu este făcută publică. Judecătorul raportor poate solicita de la părți informații suplimentare, poate decide ca cererea să fie examinată de judecătorul unic și asistă Comitetul, Camera sau

Președintele Camerei la examinarea cererii (art. 49 al Regulamentului).Comitetul poate declara inadmisibilă sau scoate de pe rol o cerere fără a cere observațiile părților .

2.2 Observațiile părților si audierile. Reglementarea amiabilă. Declarația unilaterală a guvernului de renunțare la cerere

Dacă cererile alocate Comitetului sau Camerei nu au fost declarate inadmisibile la faza incipientă de examinare, ele sunt comunicate Guvernului. De regulă, abia prin comunicare Guvernul află despre depunerea cererii și lui i se solicită prezentarea observațiilor scrise. La scrisoarea de comunicare Curtea anexează o sinteză a faptelor prezentate de reclamant, a pretențiilor acestuia

și întrebările cu privire la care Curtea dorește să afle poziția părților. Sinteza pregătită de Curtea este redactată în una din limbile oficiale ale Curții. Ea este, de asemenea, expediată reclamantului pentru informare.

De obicei, Camera acordă Guvernului trei luni pentru prezentarea observațiilor, în care Guvernul urmează să se expună asupra admisibilității și fondului cererii. După ce primește observațiile Guvernului, ele sunt prezentate reprezentantului reclamantului sau reclamantului (dacă acesta nu are reprezentant), pentru prezentarea observațiilor sale în răspuns. De obicei, Curtea acordă reclamantului 6-8 săptămâni pentru prezentarea observațiilor. În observațiile sale, reclamantul trebuie să se expună asupra întrebărilor Curții din actul de comunicare, asupra obiecțiilor Guvernului, dacă acestea există, și să formuleze pretențiile cu privire la satisfacția echitabilă.

Ulterior, observațiile reclamantului vor fi din nou expediate Guvernului pentru comentarii finale. Ultimele observații ale Guvernului vor fi ulterior expediate reclamantului pentru informare.

Până la mijlocul anilor 2000, Curtea solicita destul de des observații separate cu privire la admisibilitatea cererii, iar ulterior, în caz că cererea nu era declarată inadmisibilă, cu privire la fondul ei. În prezent, Curtea solicită destul de rar (doar în cauze care implică chestiuni serioase cu privire la admisibilitate) prezentarea observațiilor separate cu privire la admisibilitatea și fondul cererii. Această schimbare a practicii Curții a fost făcută pentru a scurta termenul de examinare a cererilor.

Observațiile ambelor părți urmează a fi redactate în una din limbile oficiale ale Curții și expediate Curții prin fax și prin poștă (în trei exemplare).

Reclamantul urmează să expedieze observațiile în termenul stabilit de Curte, cu riscul refuzului anexării lor la dosar sau respingerii pretențiilor formulateîn temeiul art. 41 al Convenției. La cerere, Președintele Camerei poate extinde termenul pentru prezentarea observațiilor. Regulile cu privire la forma, conținutul și expedierea observațiilor au fost codificate în Instrucțiunea practică cu privire la observațiile scrise, emisă de Președintele Curții la 1 noiembrie 2003.

Procedura Curții este, în principiu, scrisă. După prezentarea observațiilor, Camera poate decide, ca excepție, organizarea audierilor. Audierile în MareaCameră sunt un lucru obișnuit. Părțile sunt chemate să prezinte Curții pledoariile sale scrise pentru audieri cu cel puțin o zi până la audieri, pentru a facilitatraducerea simultană a discursului în cealaltă limbă oficială a Curții.

Audierile au loc în sediul Curții și sunt publice, decât dacă Curtea decide altfel (a se vedea art. 63 al Regulamentului). De obicei, fiecare parte beneficiază de 20-30 min. pentru prezentarea poziției

sale. După prezentarea poziției,judecătorii adresează întrebări părților, la care ei urmează să răspundă după opauză de 10-15 min. Răspunsurile verbale pot fi completate prin răspunsurile scrise prezentate de părți după audieri, în termenul fixat de Curte. De obicei,

de la audieri până la pronunțarea hotărârii Curții trec mai mult de șase luni.

În cazul în care reclamantul are cetățenia sau naționalitatea unui alt Stat Parte decât cea a Guvernului Pârât, după comunicarea cererii, acel Stat Parte poate interveni în proceduri pentru a prezenta observații sau a lua parte la audieri (a se vedea art. 36 § 1 al Convenției). În acest scop, el este informat de către grefa Curții și, în 12 săptămâni, urmează să decidă dacă intervine. Cu permisiunea sau la cererea Președintelui, în proceduri pot interveni și persoane fizice sau juridice (a se vedea art. 36 alin. 2 al Convenției). Totuși, Curtea acceptă intervenția în procedurilor sale a persoanelor fizice sau juridice destulde rar.

De obicei, în baza art. 36 alin. 2 al Convenției, Curtea accepta intervențiaONG-urilor care prezintă amicus curie Curții și nu oponenții reclamanților în procedurile naționale.

La orice etapă după comunicare și până la hotărârea Curții, părțile pot reglementa amiabil procedura inițiată la Curte. După ce cererea este comunicată Guvernului, Curtea întreabă părțile dacă doresc să reglementeze amiabil cauza. Aceste negocieri sunt confidențiale și conținutul lor nu poate fi dezvăluit în procedura contencioasă (art. 62 alin. 2 al Regulamentului). Aceste negocieri nu sunt reflectate în hotărâre, iar documentele cu privire la negocierea amiabilă nu se păstrează la dosar (art. 33 alin. 1 al Regulamentului).

În cazul în care părțile informează Curtea despre încheierea unui acord de reglementare amiabilă, cererea va fi scoasă de pe rol în temeiul art. 37 alin. 1 b) al Convenției. Odată ce acordul este încheiat, Curtea nu va pune în discuție clauzele acestuia, chiar dacă sunt vădit inconvenabile pentru reclamant. Din acest motiv, avocații ar trebui să fie precauți atunci când reglementează amiabil procedurile intentate la Curte.

În ultimii ani, Curtea a insistat asupra recurgerii mai frecvente la reglementarea amiabilă a cererilor comunicate. Totuși, uneori, propunerile rezonabileale Guvernului nu sunt acceptate de către reclamanți. În acest caz, Guvernulpoate cere Curții scoaterea cererii de pe rol în condițiile descrise în ofertasa făcută reclamantului. Declarația unilaterală nu va fi acceptată decât dacăaceasta recunoaște în termeni clari violarea Convenției în cauza reclamantuluiși oferă acestuia o redresare adecvată (art. 62A alin. 1 b) al Regulamentului).

Spre deosebire de reglementarea amiabilă, declarația unilaterală trebuie făcutăpublică și în cadrul procedurii contencioase, iar Curtea va descrie condițiiledeclarației unilaterale în decizia sa. În cazul în care declarația unilaterală esteadmisă, cererea va fi scoasă de pe rol în temeiul 37 alin. 1 c) al Convenției,cu obligarea Guvernului să se conformeze angajamentelor asumate prin

declarația unilaterală. În anul 2012, Curtea și-a generalizat practica cu privire la declarațiile unilaterale, iar constatările din documentul de generalizare arputea fi utile practicienilor.

În temeiul art.37 alin.1 a) al Convenției, Curtea scoate de pe rol cererile comunicate în cazul în care stabilește că reclamantul nu mai dorește să-și mențină cererea (ex. renunțarea la cerere, fie nemenținerea corespondenței cu Curtea timp îndelungat).Intenția de retragere a cererii trebuie să fie integrală,clară și univocă. În cazul neprimirii răspunsului la scrisorile ei, grefa Curții vaîncerca să afle din ce motiv nu s-a răspuns la corespondență. De regulă, ea vaexpedia în acest sens o scrisoare recomandată reprezentantului reclamantului sau reclamantului (dacă acesta nu este reprezentat în fața Curții). Doar dacă nu va primi răspuns la această scrisoare, cererea va fi scoasă de pe rol. Schimbarea adresei nu este o scuză pentru neprimirea corespondenței, deoarece reclamantul are obligația să

informeze Curtea despre schimbarea adresei.Cererea poate fi scoasă de pe rol la orice etapă a procedurii (art. 37 alin. 1 al Convenției), iar decizia privind scoaterea de pe rol a cererii comunicate Guvernuluieste amplasată pe pagina sa web. Art. 37 alin. 1 in fine al Convenției prevede că, chiar dacă cauza a fost reglementată sau reclamantul nu maidorește să mențină cererea, Curtea poate continua examinarea cererii “dacă respectarea drepturilor omului garantate de Convenție o cere” (ex. Dezvoltarea jurisprudenței Curții). Totuși, aceasta se întâmplă extrem de rar (a se vedea,spre exemplu, hot. Karner c. Austriei, 24 iulie 2003).

2.3 Examinarea cererii de către Marea Cameră. Executarea hotărîrii

Marea Cameră examinează cererile desesizate ei de către Camere și cererile de retrimitere împotriva unei hotărâri a Camerei depuse de către una dinpărți. Desesizarea Camerei se face în modul stabilit de art. 30 al Convenției șidoar dacă nici una din părți nu se opune. Retrimiterea în Marea Cameră nureprezintă un apel veritabil. Cererea de retrimitere, care urmează a fi depusăîn termen de trei luni de la pronunțarea hotărârii Camerei, trebuie să ridice o problemă gravă cu privire la aplicarea sau interpretarea Convenției sau la o altă problemă gravă cu caracter general (art. 43 alin. 2 al Convenției). Un colegiu compus din cinci judecători va examina cererea de retrimitere și va decidedacă cauza va fi examinată în Marea Cameră. Marea majoritate a cererilor de retrimitere sunt respinse de către colegiul din cinci judecători.

Odată ce retrimiterea a fost admisă, Marea Cameră are competența să se pronunțe asupra tuturor chestiunilor, inclusiv asupra celor care nu au fostindicate în cererea de retrimitere. După retrimitere sau desesizare, părțile sunt chemate să prezinte observațiinoi. În cazul procedurilor în fața Marii Camere, de obicei, au loc audieri, iarhotărârile sunt pronunțate în ambele limbi ale Curții. Hotărârea

Marii Camere substituie hotărârea Camerei și, în acest caz, referire urmează a fi făcută lahotărârea Marii Camere, chiar dacă hotărârea Marii Camere are un dispozitividentic. Hotărârile Marii Camere sunt definitive din ziua pronunțării.

EXECUTAREA HOTĂRÂRII

Hotărârile definitive ale Curții sunt obligatorii pentru Statul Pârât. În temeiul unei hotărâri de condamnare, Statul Pârât urmează să întreprindămăsuri cu caracter individual (ex. plata sumelor acordate de Curte sau, dacă este cazul, redeschiderea procedurilor naționale contrare Convenției) și măsuri menite să prevină situații similare pe viitor (ex. modificarea legilor sau a practicilor care sunt contrare hotărârii Curții și mediatizarea hotărârii între specialiști). Supravegherea executării hotărârilor definitive ale Curții și a prevederiloracordurilor de reglementare amiabilă se efectuează de către Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei.

După ce hotărârea devine definitivă, Curtea informează Comitetul de Miniștri că hotărârea a devenit executorie. Procedura de examinare a modului de executare a hotărârilor definitive ale Curții și prevederile acordurilor de reglementare amiabilă este stabilită de Comitetul de Miniștri.14 Neexecutarea unei hotărâri a Curții poate servi drept temei de aplicare a sancțiunilor

prevăzute de Statutul Consiliului Europei. De regulă, statele se conformează măsurilor cu caracter individual.

IMIXTIUNEA DREPTULUI DE A DEPUNE O CERERE LA CURTE

Art. 34 al Convenției prevede inter alia următoarele: „Înaltele Părți contractante se angajează să nu împiedice prin nici o măsurăexercițiul eficace al acestui drept (dreptul de a depune o cerere la Curte)”.

Este deosebit de important ca reclamanții sau potențialii reclamanți să poată comunica liber cu Curtea, fără a fi supuși presiune din partea autorităților pentru a-și retrage sau modifica pretențiile oricărei forme de Expresia „orice formă de presiune” trebuie interpretată ca acoperind nu doar constrângerea directă și fapte flagrante de intimidare, ci și fapte sau contacte indirecte și nepotrivite destinate să descurajeze sau să împiedice reclamanții să apeleze la remediul instituit de Convenție.

Întrebarea dacă contactele dintre autorități și un reclamant constituie practici inacceptabile din punctul de vedere al articolului 34, trebuie examinată prin prisma circumstanțelor specifice ale fiecărui caz. În acest context, Curtea ia în calcul vulnerabilitatea reclamantului și riscul acestuia de a fi influențat de către autorități.

Imixtiunea în dreptul de a sesiza Curtea a luat forma amenințării cu sancțiuni de către autoritățile locului de detenție pentru sesizarea Curții; împiedicarea reclamanților de a depune cererea și sancționarea lor pentru depunerea cererii la Curte; interogarea reclamantului vulnerabil cu privire la autenticitatea documentelor prezentate Curții; inițierea procedurilor penale împotriva directorului persoanei juridice și arestarea acestuia pentru a descuraja persoana juridică în procedurile la Curte ; (intimidarea reprezentantului reclamantului, indiferent de rezultatul intimidării ; lipsa accesului reprezentantului la Curte și a medicului independent la reclamant și la fișa medicală a acestuia, care erau necesare pentru prezentarea observațiilor la Curte ; aparenta lipsă a întâlnirilor confidențiale dintre reprezentantul la Curte și reclamant ; sau chiar critica adusă reclamantului de către un înalt funcționar pentru că nu a retras cererea de la Curte.

În scopul asigurării unei protecții adecvate a persoanelor care apar în fața Curții, la 5 martie 1996 a fost adoptat Acordul European privind persoanele participante la proceduri în fața Curții. Conform art. 2 al acestui Acord, aceste persoane se bucură de imunitatea de jurisdicție în privința declarațiilor făcute oral sau în scris în fața Curții, ca și în privința actelor pe care le prezintă acesteia.

În concluzie, reiese că orice persoană care se consideră lezată într-un drept al său garantat de Convenția Europeană poate depune o cerere la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Cererea urmează a fi întocmită în scris în una din limbile oficiale ale statelor membre ale Consiliului Europei și expediată Curții prin poștă. Cererea poate fi depusă la Curte direct de către reclamant, fără intermedierea unui avocat. Pentru depunerea cererii la Curte nu este percepută nici o taxă, însă reclamantul va trebui să suporte cheltuielile legate de întreținerea corespondenței cu Curtea (poștă, fax, etc.).

Pentru a depune o cerere la Curte ea trebuie să satisfacă anumite condiții. Acestea sunt stabilite în art. 34 și art. 35 ale Convenției (ex: epuizarea căilor interne de recurs; respectarea termenului de 6 luni; să se refere la un drept prevăzut de Convenție; etc.)

Există cerințe stricte față de forma cererii expediate Curții, pentru a facilita examinarea cererii, Curtea a elaborat un formular de cerere care urmează a fi completat. La cerere urmează a fi anexate hotărârile judecătorești și alte documente sau probe la care se face referire în cerere. Toate anexele la cerere urmează a fi expediate în copii, nu în original.

Odată primită, cererea este înregistrată de grefa Curții și i se acordă un număr de ordine și o denumire care se comunică printr-o scrisoare reclamantului. Aceste date urmează a fi indicate în corespondența ulterioară cu Curtea.

Cererile înregistrate sunt examinate de către Curte imediat ce este posibil. Datorită complexității procedurii și numărului mare de cereri pe rol, procedura de examinare a unei cereri durează între 3 și 7 ani.

La o anumită etapă a procedurii, când Curtea inițiază procedura de examinare a cererii, aceasta este comunicată reprezentantului Guvernului împotriva căruia este îndreptată cererea. După comunicarea cererii Curtea va solicita reclamantului să-și angajeze un avocat pentru a-l reprezenta în procedurile în fața Curții. În cazul în care reclamantul nu dispune de resurse suficiente pentru a-și angaja un avocat, Curtea poate să plătească avocatului un onorariu pentru reprezentarea reclamantului. Acest onorariu nu acoperă toate cheltuielile suportate de avocat, însă este menit să nu descurajeze reclamantul de a depune o cerere la Curte când nu poate plăti un avocat.

În baza documentelor și explicațiilor prezentate de părți, Curtea ia o decizie inițial cu privire la admisibilitate, iar apoi, dacă cererea este declarată admisibilă, asupra fondului cererii în una din limbile oficiale ale Curții (engleza sau franceza).

Curtea poate constata violarea Convenției și acorda compensații materiale și morale. Prin hotărârea Curții în care se constată violarea Convenției nu se casează în mod automat hotărârile instanțelor naționale, însă reclamantul poate solicita, în anumite cazuri, redeschiderea procedurilor naționale (revizuire).

Concluzii și recomandări

Precizez din start ca eu cred în continuare în utilitatea CtEDO. Pe parcursul elaborării acestei lucrări, analizînd diferite surse mi-am format o imagine de ansamblu, anumite concluzii referitoare la procedura examinată, dar am constatat și unele probleme, pe care le voi enumera in ordinea sesizării lor și pentru care voi sugera și unele soluții. În calitate de concluzii am dedus următoarele:

Omul beneficiază de drepturi inerente fiintelor umane oriunde s-ar afla, indiferent de statutul sau regiunea unde s-a nascut, locuieste, munceste sau traieste, indiferent de nationalitate, rasa, sex, credinte religioase si filozofice, stare materiala, fiindca acestea au un caracter universal, ceea ce constituie un fundament al drepturilor lor egale si inalienabile, ca un corolar al libertatii, dreptatii, securitatii si pacii in lume.

Orice persoană fizică, organizație ne-guvernamentală sau grup de particulari poate sesiza Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Și statele membre la Convenția Europeană pentru Drepturile Omului” pot sesiza Curtea cu o cerere împotriva unui alt stat membru.

Pentru a permite Curții să examineze esența pretențiilor formulate în cererea individuală, este necesară respectarea condițiilor de admisibilitate ce rezultă din art. 1, 34 și 35 ale Convenției. Cunoașterea procedurii Curții de examinare a cererilor este, de asemenea, importantă pentru facilitarea procesului de examinare a cererii și pentru a obține cea mai favorabilă soluție pentru client. Convenția prevede puține reglementări în ceea ce privește procedura de examinare a cererilor. Această procedură rezultă în principal din Regulamentul Curții și din practicile bine-stabilite ale Curții.

Fiecare cerere depusă la Curtea Europeană trebuie să conțină toată informația esențială despre plângerile depuse la nivel național, în fața jurisdicțiilor naționale, fiind însoțită de copiile documentelor relevante (în special copii ale hotărârilor/deciziilor naționale). Aceasta va permite Grefei Curții Europene să determine de la bun început care este scopul și natura cazului. În acest sens, de asemenea, cazurile care necesită prioritate la fel vor putea să fie identificate la faza inițială. În paralel, cererile vădit inadmisibile vor putea fi transmise judecătorului unic pentru adoptarea deciziei.

Statele părți la convenție, precum și Curtea și grefa acesteia nu au încetat niciodată să reflecteze asupra adoptării unor măsuri pentru a încerca să facă față acestei probleme și să garanteze o administrare eficientă a justiției. Printre măsurile cele mai vizibile se numără adoptarea Protocolului nr. 14 la convenție care prevede, printre altele, posibilitatea ca cererile vădit inadmisibile să fie pe viitor examinate de un judecător unic, asistat de raportori extrajudiciari, și nu, ca în prezent, de un comitet format din trei judecători. Acest instrument, intrat în vigoare la 1 iunie 2010, introduce, de asemenea, un nou criteriu de admisibilitate legat de gravitatea prejudiciului suferit de un reclamant. Criteriul are drept obiectiv să descurajeze introducerea unor cereri de către persoane care au suferit un prejudiciu nesemnificativ.

Procedura în fața Curții are un caracter contradictoriu. Astfel, părțile – adică reclamantul și guvernul pârât – trebuie să își susțină argumentele atât în fapt (furnizând Curții elementele factuale de probă necesare), cât și în drept (explicând de ce, în opinia lor, dispoziția invocată din convenție a fost sau nu încălcată).

Curtea respinge ca vădit nefondate capetele de cerere care sunt atât de confuze încât acesteia îi este obiectiv imposibil să înțeleagă faptele pe care reclamantul le denunță și doleanțele pe care dorește să i le adreseze. Același lucru este valabil și pentru capetele de cerere fanteziste, adică pentru cele care vizează fapte obiectiv imposibile, vădit inventate sau vădit contrare bunului simț. În astfel de cazuri, lipsa oricărei încălcări a convenției este evidentă pentru orice observator obișnuit, chiar lipsit de pregătire juridică.

Consider oportună introducerea unui nou criteriu de admisibilitate odată cu intrarea în vigoare a Protocolului nr. 14, la 1 iunie 2010. Acest nou criteriu de admisibilitate s-a adăugat criteriilor prevăzute la art. 35. Conform art. 20 din protocol, noua dispoziție se aplică tuturor cererilor pendinte în fața Curții, cu excepția celor declarate admisibile înainte de intrarea în vigoare a protocolului. Introducerea acestui nou criteriu a fost considerată necesară având în vedere volumul de lucru mereu crescând al Curții. Acesta îi acordă un instrument suplimentar, care ar trebui să îi permită să se concentreze pe cauzele care justifică o examinare pe fond. Cu alte cuvinte, acesta îi permite Curții să respingă cauzele considerate „minore” în temeiul principiului conform căruia judecătorii nu ar trebui să examineze astfel de cauze („de minimis non curat praetor”).

Curtea Europeană adoptă toate măsurile necesare pentru a informa publicul larg despre noile reguli, astfel încât să informeze potențialii reclamanți despre modificarea practicii sale. Scopul informării este de a asigura că societatea juridică și societatea civilă au fost notificate și sunt în cunoștință de cauză despre reguli.

Din punctul meu de vedere, Curtea Europeană a Drepturilor Omului joacă un rol deosebit în interpretarea și implementarea Convenției EDO, unul dintre cele mai puternice instrumente juridice din lume, care garantează protecția drepturilor universale. Jurisprudența Curții completează în realitate esența Convenției și îi conferă esență și viață, depășind instrumentul propriu-zis. Interpretările acesteia asupra noțiunilor de preeminență a legii și a societății democratice constituie fundamentele sistemului european al drepturilor omului și furnizează importante directive țărilor Europei Centrale și Orientale cre s-au încadrat recent în acest sistem.

În calitate de recomandări, propun :

 Să se motiveze deciziile de inadmisibilitate emise de completele formate din judecatori unici, întrucît art. 45 alin. 1 din Conventia Europeana pentru Apararea Drepturilor Omului si a Libertatilor Fundamentale obligă CEDO sa-si motiveze TOATE deciziile, chiar și cele ce declară cererile ca inadmisibile ;

Să se accepte/permită transmiterea de informatii prin telefon, întrucât astfel s-ar asigura pe deplin respectarea dreptului de acces la informație ;

Să se elaboreze ghiduri practice pentru cetățenii care dau statul în judecată la CtEDO, întrucît avalanșa de procese la Curtea Europeană a Drepturilor Omului ar putea fi stăvilită dacă reclamanții ar cunoaște în amănunt procedura acestei instituții, adresîndu-i-se corect, în concordanță cu Regulamentul său ;

Instituirea unui filtru intern, care ar examina conformitatea cu standardele CEDO a hotărârilor judecătorești irevocabile naționale. Acest mecanism poate fi realizat atât în cadrul Curții Supreme de Justiție, fără implicarea cheltuielilor din partea statului sau prin învestirea Curții Constituționale cu dreptul de a examina recursuri individuale, după modelul sistemului judiciar german. Ambele metode corespund atât recomandărilor Consiliului Europei, cât și sunt în spiritul Strategiei de reformă a sectorului justiției ;

Îmbunătățirea executării la nivel național a hotărârilor Curții și a Convenției în ansamblu;

Cererile să fie grupate și coordonate la nivel național , astfel încât Curtea să aibă posibilitatea de a examina cu prioritate una sau mai multe dintre cereri cu titlu de cereri-pilot ;

Implementarea la nivel național a unui mecanism in vederea rezolvării problemelor de interpretare a prevederilor Convenției în dreptul intern, cu economisirea de resurse prețioase ale Curții;

Întărirea legăturilor dintre Curte și instanțele supreme ale statelor prin crearea unei platforme de dialog juridic și implicit facilitarea aplicării de către instanțele naționale a deciziilor Curții;

CtEDO să stabilească standarde clare și previzibile pentru procedura hotărârii pilot și să

evalueze efectele acestei proceduri.

Bibliografie

DOCUMENTE

Constituția Republicii Moldova, adoptată la 29 iulie 1994. M.O. nr.1, 1994.

Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, adoptata la Roma la 4 noiembrie 1950.

Regulamentul Curții Europene pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, iulie 2006

Declaratia Universala a Drepturilor Omului, adoptata de Adunarea Generala a Natiunilor Unite la 10 decembrie 1948.

  Protocolul International cu privire la Drepturile Economice, Sociale si Culturale, adoptat de Adunarea Generala a Natiunilor Unite la 16 decembrie 1966.

 Pactul International cu privire la Drepturile Civile si Politice, adoptat de Adunarea Generala a Natiunilor Unite la 16 decembrie 1966.

Protocolul no 14 la Convenție, intrat în vigoare la data de 1 iunie 2010

Protocoalele nr. 11, în vigoare la data de 1 noiembrie 1998

Protocolul adițional și de Protocoalele nr. 4, 6, 7, 12 și 13

Legea Republicii Moldova cu privire la avocații parlamentari nr.1349-XII, adoptată la 17.10.1997, Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1997, nr. 82-83

 Hotărârea Republicii Moldova cu privire la aprobarea Regulamentului privind Centrul pentru Drepturile Omului, a structurii, statutului de funcții și modului de finanțare a acestuia nr. 1484 din 05.02.1998, Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1998, nr. 36-37

CONVENȚIA DE LA VIENA CU PRIVIRE LA DREPTUL TRATATELOR Încheiată la Viena la 23 mai 1969 (Publicată în ediția oficială a Monitorului Oficial „Tratate Internaționale”, volumul 4, pag. 53)

LUCRARI SI STUDII DE SPECIALITATE

13.  Vladislav Gribincea, Procedura de soluționare a cererilor individuale de către CtEDO. Ghid pentru avocați, Chișinău 2013 

14. Teodor Cârnaț, Protecția Juridică a Drepturilor Omului, Chișinău: Reclama, 2006. – 384 p. (coautor: Marina Cârnaț) 

15. Garantarea drepturilor omului în practică Curții Europene a Drepturilor Omului, București 1998

16. Marin Voicu, Prefața la ,,Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului” -; prima ediție în limba romana, București 1997

17. Popa Vasile, Care sunt și cum se pot apăra drepturile omului, Timișoara 1994

18. Irina Moroianu Zlatescu, Protecția juridică a drepturilor omului, București, 1996

19. Duculescu Victor, Protecția juridică a drepturilor omului, București 1998.

20.  Asbjorn Eide, International protection of Human right, Council of Europe, Strasbourg, 1989;

21. Rollanad Patrice, La protection internationale des droits de l`homme, Textes, P.U.F., Paris, 1989;

22.     Ion Grecescu, Vasile Popa, Principii de Drept International Public, Editura Getic, Bucuresti, 1997;

23. Ion Diaconescu, Drepturile Omului, Institutul Roman pentru Drepturile Omului, Bucuresti, 1993;

24. Victor Dan Zlatescu, Irina Moroianu Zlatescu, Repere pentru  filosofie a drepturilor omului, Institutul Roman pentru Drepturile Omului, Bucuresti, 1996.8.     Edmond Jouve, Relations Internationales, P.U.F., Paris, 1992;

25.  Ionel Closca si Ion Suceava Tratat de Drepturile Omului, ed. Europa Nova, 1995;

26.  Documente de Baza ale Comunitatii Europene, ed. Polirom 1999;

28. Vasile Popa si Gheorghe Mihai, Drepturile Omului in Comunitatea Europeana;

29.  John Stuart Mill, Despre Libertate, ed. Humanitas, Bucuresti, 1994;

30.  G.Cohen – Jonathan, La Convention Européenne des Droits de l' homme, Economica, Presses Universitaires D'Aix – Marseille, 1989, p.250.

31. Sir James Fawcett, Lights Human Rights. Council of Europe, Strasbourg, 1987;

32. Donna Gomien -Ghid (Vade-mecum) al Convenției Europene a Dreprurilor omului, Biroul de informare al Consiliului Europei în Republica Moldova, Chișinău 2006.

ADRESE INTERNET

http://www.echr.coe.int/Documents/Your_Application_RON.pdf

http://www.lhr.md/despre.noi/publicatii/carte.cedo.2007.pdf

http://www.hotararicedo.ro

http://www.apador.org/blog/noile-proceduri-ale-cedo/

http://www.law.cornell.edu/topics/topic2.html#legal theory   – jurisprudenta

http://www.law.cornell.edu/topics/topic2.html#international and comparative-        drept international comparat

http://lawlib.wuacc.edu/washlaw/subject/law.humanities.html – librarie de drept

http://www.juridice.ro/250214/si-cedo-are-nevoie-de-un-aparator.html

http://www.un.org/Docs   – Organizatia Natiunilor Unite

http://www.un.org/Depts/Treatz – Baza de date O.N.U.

http://europa.eu.int/en/eu.html – Uniunea Europeana

http://www.un.org/Overview/Charter/contents.html – Carta Natiunilor Unite

Bibliografie

DOCUMENTE

Constituția Republicii Moldova, adoptată la 29 iulie 1994. M.O. nr.1, 1994.

Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, adoptata la Roma la 4 noiembrie 1950.

Regulamentul Curții Europene pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, iulie 2006

Declaratia Universala a Drepturilor Omului, adoptata de Adunarea Generala a Natiunilor Unite la 10 decembrie 1948.

  Protocolul International cu privire la Drepturile Economice, Sociale si Culturale, adoptat de Adunarea Generala a Natiunilor Unite la 16 decembrie 1966.

 Pactul International cu privire la Drepturile Civile si Politice, adoptat de Adunarea Generala a Natiunilor Unite la 16 decembrie 1966.

Protocolul no 14 la Convenție, intrat în vigoare la data de 1 iunie 2010

Protocoalele nr. 11, în vigoare la data de 1 noiembrie 1998

Protocolul adițional și de Protocoalele nr. 4, 6, 7, 12 și 13

Legea Republicii Moldova cu privire la avocații parlamentari nr.1349-XII, adoptată la 17.10.1997, Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1997, nr. 82-83

 Hotărârea Republicii Moldova cu privire la aprobarea Regulamentului privind Centrul pentru Drepturile Omului, a structurii, statutului de funcții și modului de finanțare a acestuia nr. 1484 din 05.02.1998, Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1998, nr. 36-37

CONVENȚIA DE LA VIENA CU PRIVIRE LA DREPTUL TRATATELOR Încheiată la Viena la 23 mai 1969 (Publicată în ediția oficială a Monitorului Oficial „Tratate Internaționale”, volumul 4, pag. 53)

LUCRARI SI STUDII DE SPECIALITATE

13.  Vladislav Gribincea, Procedura de soluționare a cererilor individuale de către CtEDO. Ghid pentru avocați, Chișinău 2013 

14. Teodor Cârnaț, Protecția Juridică a Drepturilor Omului, Chișinău: Reclama, 2006. – 384 p. (coautor: Marina Cârnaț) 

15. Garantarea drepturilor omului în practică Curții Europene a Drepturilor Omului, București 1998

16. Marin Voicu, Prefața la ,,Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului” -; prima ediție în limba romana, București 1997

17. Popa Vasile, Care sunt și cum se pot apăra drepturile omului, Timișoara 1994

18. Irina Moroianu Zlatescu, Protecția juridică a drepturilor omului, București, 1996

19. Duculescu Victor, Protecția juridică a drepturilor omului, București 1998.

20.  Asbjorn Eide, International protection of Human right, Council of Europe, Strasbourg, 1989;

21. Rollanad Patrice, La protection internationale des droits de l`homme, Textes, P.U.F., Paris, 1989;

22.     Ion Grecescu, Vasile Popa, Principii de Drept International Public, Editura Getic, Bucuresti, 1997;

23. Ion Diaconescu, Drepturile Omului, Institutul Roman pentru Drepturile Omului, Bucuresti, 1993;

24. Victor Dan Zlatescu, Irina Moroianu Zlatescu, Repere pentru  filosofie a drepturilor omului, Institutul Roman pentru Drepturile Omului, Bucuresti, 1996.8.     Edmond Jouve, Relations Internationales, P.U.F., Paris, 1992;

25.  Ionel Closca si Ion Suceava Tratat de Drepturile Omului, ed. Europa Nova, 1995;

26.  Documente de Baza ale Comunitatii Europene, ed. Polirom 1999;

28. Vasile Popa si Gheorghe Mihai, Drepturile Omului in Comunitatea Europeana;

29.  John Stuart Mill, Despre Libertate, ed. Humanitas, Bucuresti, 1994;

30.  G.Cohen – Jonathan, La Convention Européenne des Droits de l' homme, Economica, Presses Universitaires D'Aix – Marseille, 1989, p.250.

31. Sir James Fawcett, Lights Human Rights. Council of Europe, Strasbourg, 1987;

32. Donna Gomien -Ghid (Vade-mecum) al Convenției Europene a Dreprurilor omului, Biroul de informare al Consiliului Europei în Republica Moldova, Chișinău 2006.

ADRESE INTERNET

http://www.echr.coe.int/Documents/Your_Application_RON.pdf

http://www.lhr.md/despre.noi/publicatii/carte.cedo.2007.pdf

http://www.hotararicedo.ro

http://www.apador.org/blog/noile-proceduri-ale-cedo/

http://www.law.cornell.edu/topics/topic2.html#legal theory   – jurisprudenta

http://www.law.cornell.edu/topics/topic2.html#international and comparative-        drept international comparat

http://lawlib.wuacc.edu/washlaw/subject/law.humanities.html – librarie de drept

http://www.juridice.ro/250214/si-cedo-are-nevoie-de-un-aparator.html

http://www.un.org/Docs   – Organizatia Natiunilor Unite

http://www.un.org/Depts/Treatz – Baza de date O.N.U.

http://europa.eu.int/en/eu.html – Uniunea Europeana

http://www.un.org/Overview/Charter/contents.html – Carta Natiunilor Unite