.procedura de Elaborare a Proiectului Bugetului de Stat

CAPITOLUL I

CONCEPTUL DE BUGET AL STATULUI

1.1. Noțiuni introductive

Formarea finanțelor este rezultatul unui proces istoric îndelungat și complex, care este determinat de evoluția vieții sociale, prin apariția și dezvoltarea comunităților umane, apariția proprietății private și scindarea în clasele sociale, dezvoltarea forțelor de producție și a relațiilor bani-marfa, apariția statului și crearea aparatului de constrângere cu scopul de a asigura condiții pentru acumularea de mijloace bănești necesare întreținerii aparatului de stat și îndeplinirii funcțiilor sale 1.

Statul a apărut pe o anumită treaptă de dezvoltare a societății când, datorită nivelului forțelor de producție și diviziunii sociale a muncii s-a făcut simțită tot mai mult diferențierea socială și materială, au apărut clasele sociale, s-a modificat poziția grupurilor sociale față de mijloacele de producție.

Instituirea forței publice a determinat scoaterea unui anumit număr de indivizi din procesul de producție. În plus, pentru a putea să funcționeze, aparatul de stat (forța publică) a trebuit să consume o parte din produsul creat de populația care desfășoară o activitate productivă. Odată cu apariția acestei forțe publice – adică a statului au apărut și primele elemente de finanțe: impozitele, dările, tributurile, birurile, cheltuielile statului, datoria publică etc.

În conditiile unei economii monetare slab dezvoltate, cheltuielile statului erau satisfăcute numai în parte pe seama veniturilor în bani, restul fiind

acoperită în natură.

___________________________________________________________________

1 Ioan Condor – Drept financiar român, Partea I – Evolutie, Noțiuni generale, Sistemul bugetelor publice, Ed. Copyright Regia Autonoma "Monitorul Oficial", București, 2000, p.15-38.

În toate orânduirile social-economice finantele s-au manifestat ca relatii sociale de natură economică, apărute în procesul repartiției produsului social și mai ales a venitului național, în strânsă legătură cu îndeplinirea funcțiilor și sarcinilor statului.

În raport cu orânduirea social-politică în care s-au manifestat, finanțele au avut un anumit conținut de clasă determinat de condițiile economice, politice precum și o anumită sferă de cuprindere.

Sfera finanțelor diferă de la o orânduire la alta. Astfel, în sclavagism și feudalism, sfera finanțelor a fost limitată de slaba dezvoltare a producției și mărfurilor și a relațiilor bănești, precum și de necesitățile relativ reduse de mijloace pentru întreținerea aparatului de constrângere. În capitalism, finanțele au cunoscut o largă dezvoltare determinată de generalizarea relațiilor marfă-bani și de necesitățile sporite de resurse bănești ale statului, pentru îndeplinirea funcțiilor și sarcinilor sale.

Sarcinile finanțelor sunt aduse la îndeplinire, în mare măsură prin intermediul bugetului de stat, ca principal plan financiar al statului. Bugetul de stat este format din relații financiare, prin intermediul cărora au loc constituirea și repartizarea celui mai important fond bănesc al societății- fondul bugetar. Relațiile bugetare își găsesc expresia în principalul plan financiar al statului, care poartă denumirea de buget de stat.

Cuvântul “buget” provine din vechea limbă franceză, unde cuvinte ca ”bouge”, “bougette”, desemnau o pungă de piele sau o pungă de bani, în care erau păstrați banii destinați cheltuielilor zilnice. Termenul a fost preluat în Anglia odată cu cuceririle normande și de acolo s-a răspândit în toată lumea cu semnificația lui financiară. Cuvântul englezesc este “budget” care desemna mapa sau servieta în care erau aduse în Parlament documentele referitoare la situația veniturilor și cheltuielilor statului.

Deși bugetul este cunoscut și folosit în toate statele lumii, există totuși expresii oficiale diferite. De pildă, în Spania terminologia oficială este “presupuesto” sau “presupuestos generales del estado”; în Italia “bilacio” sau

“progetto de bilacio”; în Germania inițial s-a folosit expresia “sttashausaltsptan”însă recent limbajul oficial și de specialitate utilizează termenul de “budget” sau “zumbudget gohoring” sau “budgetfahr”.

În România, termenul de “buget” apare pentru prima oară în Regulamentele Organice. Astfel, în capitolul III din Regulamentul Organic al Moldovei, care se ocupa de finanțele publice, se întâlnește termenul “bindge”, dar și expresia “închipuirea cheltuielilor anului viitor” (art. 117 Regulamentul Organic).

Înainte de apariția Regulamentului Organic, în Țările Românești nu a existat un buget în înțelesul actual al cuvântului. Totuși, pot fi menționate condicele de venituri și cheltuieli ce au apărut pentru prima oară în Moldova în timpul domniei lui Gheorghe Ștefan Vodă (1654) și apoi în Muntenia în timpul lui Constantin Brâncoveanu (1694-1704). Aceste condici nu aveau un caracter executoriu, ele fiind simple acte de gestiune care se refereau la venituri și cheltuieli trecute.

Prima încercare de realizare a unui act financiar de tip modem aparține lui Voda Mavrocordat (în cea de a doua domnie, în anul 1712) când a prezentat sfatului domnesc așa numitul “sama” sau “băncile visteriei”, care erau în fapt dări de seamă cu privire la natura veniturilor și cheltuielilor țării.

1.2. Apariția și dezvoltarea bugetului statului român

După cum am arătat, în România, se poate vorbi de buget de stat, în înțelesul actual al terminologiei juridice și financiare, după introducerea Regulamentelor Organice care folosesc pentru prima dată termenul de buget.

În evoluția istorică a relațiilor politice, juridice si economico-financiare, conținutul relațiilor financiare, îndeosebi a relațiilor bugetare, devine din ce în ce mai complex corespunzător nivelului de dezvoltare a societății românești2.

__________________________________________________________________________________________________

2 A se vedea Ioan Condor, op. cit., pag.78-80.

Astfel în baza Statutului Dezvoltător al Conventiei de la Paris, din anul 1858, ca o confirmare a Unirii Principatelor prin dubla alegere a domnitorului A.I.Cuza, a fost votată, în anul 1864, prima Constituție română. În această lege fundamentală se vorbește despre “bugetul cheltuielilor și al recentelor (veniturilor) pregătit în tot anul prin îngrijirea puterii executive și supus Adunării elective”. În baza acestei prevederi constituționale, prima noastră lege de contabilitate, din anul 1864, reglementează modul de elaborare, adoptare și executare a bugetului de stat. Însă, înaintea acestor importante acte juridice privitoare la bugetul de stat, menționăm Regulamentul de Finanțe din 29 noiembrie 1860, promulgat de domnitorul A.I.Cuza, pentru aplicarea convenției. Regulamentul precizează că: “recentele (veniturile) și cheltuielile publice ce au a se efectua pentru serviciul fiecărui exercițiu, vor fi autorizate prin legile de finanțe și vor forma bugetul general al statului”3.

Pregătită în timpul domniei lui A.I.Cuza, prima Constituție Română adoptată în anul 1866 sub Carol I, în titlul IV, intitulat “Despre finanțe“, reglementează că “în fiecare an Adunarea Deputaților încheie socotelile și votează bugetul” (art.l13 alin.l). De asemenea, în alin.2 al aceluiași articol se arată că “toate veniturile sau cheltuielile statului trebuiesc trecute în buget și socoteli” .

Potrivit acestor dispoziții constituționale bugetul era considerat ca fiind actul legislativ prin care se prevedeau și se aprobau veniturile și cheltuielile anuale ale statului și tuturor serviciilor publice. Exercițiul bugetar era egal cu anul financiar, adică de 12 luni și începea la 1 aprilie și se încheia la 31 martie a anului următor. Proiectul bugetului se elabora de Ministerul de Finanțe în condițiile asigurării unui echilibru între veniturile și cheltuielile publice.

Este interesantă procedura de elaborare a proiectului de buget. Astfel, ministerele sau administrațiile publice, înainte de a-și elabora proiectele definitive de buget, aveau obligația de a comunica Ministerului de Finanțe, până cel târziu la 1 decembrie propuneri comisiei tehnice bugetare, iar apoi comunica ___________________________________________________________________

3Mircea Minea Ștefan, Dreptul finanțelor publice, Ed.Accent, 1999 pag.48

hotărârea luată de către Ministerul sau Administrațiile Publice. Pe baza proiectelor de bugete ale ministerelor și administrațiilor publice, după echilibrarea și definitivarea lor, Ministerul de Finanțe, incluzând și bugetul său, elabora bugetul general al statului, care era supus aprobării Guvernului și Adunării Deputaților până la 1 martie. Constituțiile Române ce au urmat din anul 1923 (Ferdinand I) și din anul 1938 (Carol al II-lea) – au reprodus întocmai textul Constituției din 1866 în ceea ce privește bugetul de stat4.

În plus, în vederea unei mai bune organizări bugetare fiecare minister elabora un buget interior de execuție, prin care se repartizau. Cheltuielile bugetare nu puteau fi efectuate decât în limita strictă a creditelor deschise.

Potrivit Legii din 31 iulie 1929, ordonanțarea plăților se făcea pe cale ierarhică. Astfel, miniștrii și ceilalți conducători de administrații aveau dreptul de a dispune, în calitatea lor de ordonatori principali, de creditele ce li se deschideau. În continuare, ordonatorii secundari, pe baza delegației primite pe numele lor, emiteau mandatele de plată în limitele prevăzute de ordonanțele de delegație. Plățile se puteau face de către casieriile publice numai după verificarea ordonanțelor și mandatelor de plată.

Potrivit Legii din 14 aprilie 1933, organele locale aveau bugete proprii, aprobate de consiliul județean sau comunal, pe baza proiectelor elaborate de către prefect, respectiv de către primarul comunei.

Prin Constituția adoptată în 13 aprilie 1948, în titlul IV, art.5, se prevedea că “votarea bugetului de stat, a încheierii exercițiilor bugetare, fixarea impozitelor și a modului lor de percepere” sunt de competența directă a Marii Adunări Naționale a R.P.Română.

În baza acestei importante prevederi a fost votată prima lege-cadru privitoare, în exclusivitate, la bugetul de stat si anume Legea 3/1949 asupra întocmirii și încheierii bugetului general al României. În aplicarea acestei legi a

____________________________________________________________________________________________________

4A se vedea I.Muraru, M.L.Pucheanu, Gh. Iancu, C.L.Popescu, Constituțiile României, Editura R.A. Monitorul Oficial, București 1993.

fost adoptată H.C.M. nr.551 privind exercitarea bugetului de stat pe bază de bugete trimestriale. Prin Legea 3/1949 este reglementat “bugetul R.P.Române”, devenit “buget de stat” și competența acestui buget format din bugetul administrației de stat și bugetele administrate de organele locale ale puterii de stat punându-se bazele bugetului de stat unic, specific economiei dirijate, centralizate. Bugetul a fost definit drept “planul financiar anual al formării fondului unic de mijloace bănești necesare îndeplinirii funcțiilor statului si îndrumărilor.”

Pe parcursul consolidării statului centralizat, denumit și socialist a evoluat si organizarea finanțelor, inclusiv a bugetului de stat si legislației bugetare. În acest sens se stabilește rolul bugetului de stat prin Legea finanțelor nr.9/19725, el cuprinzând fondurile bănești centralizate ale statului și repartizarea acestora în concordanță cu obiectivele planului național unic pentru finanțarea dezvoltării economiei naționale, acțiunilor social culturale, apărarea țării și a altor nevoi ale societății. Din modificarea acestei legi, prin Legea nr.9/1979 rezultă că bugetul de stat se compune din:

Bugetul republican;

Bugetele locale.

În perioada ce a urmat anului 1981, avându-se în vedere evoluția economică a țării s-au elaborat bugete anuale echilibrate, realizându-se în ultimii ani, bugete excedentare. Existența unor județe cu o dezvoltare economică inegală, datorită condițiilor economice, istorice, demografice și așezării geografice deosebitlidării statului centralizat, denumit și socialist a evoluat si organizarea finanțelor, inclusiv a bugetului de stat si legislației bugetare. În acest sens se stabilește rolul bugetului de stat prin Legea finanțelor nr.9/19725, el cuprinzând fondurile bănești centralizate ale statului și repartizarea acestora în concordanță cu obiectivele planului național unic pentru finanțarea dezvoltării economiei naționale, acțiunilor social culturale, apărarea țării și a altor nevoi ale societății. Din modificarea acestei legi, prin Legea nr.9/1979 rezultă că bugetul de stat se compune din:

Bugetul republican;

Bugetele locale.

În perioada ce a urmat anului 1981, avându-se în vedere evoluția economică a țării s-au elaborat bugete anuale echilibrate, realizându-se în ultimii ani, bugete excedentare. Existența unor județe cu o dezvoltare economică inegală, datorită condițiilor economice, istorice, demografice și așezării geografice deosebite în interiorul țării, a determinat o lungă perioadă de timp prevederea de subvenții de la bugetul republican, spre bugetele locale, pentru acele județe care nu-și realizau veniturile suficiente pentru a acoperi cheltuielile

proprii. Un aspect important în această perioadă îl reprezintă faptul că creditele bugetare se vor rambursa fără dobândă.

___________________________________________________________________________________________________

5Legea nr. 9/1972, modificată si completată prin Legea nr. 2/1979, publicată în Buletinul Oficial nr.59/13 .07 .1979Toate aceste reglementări legale, indiferent de formulările terminologice pe care le cuprindeau, prin evoluția lor au consacrat oficial în țara noastră atât expresia de “buget”, cât și concepția modernă potrivit căreia bugetul statului este întocmit anual, el reprezentând actul necesar pentru stabilirea și autorizarea prealabilă a veniturilor si cheltuielilor publice.

În noul cadru politic, economic și juridic ce a început a se edifica, după Revoluția din Decembrie 1989, un loc deosebit de important revine mecanismului financiar. O componentă esențială a mecanismului financiar o reprezintă finanțele publice. Aceasta explică urgența acordată elaborării și apoi adoptării Legii finanțelor publice6 care reprezintă o adevărată constituție financiară a României moderne. La elaborarea acestei legi s-a avut în vedere experiența și practica legislativă în materia din țări avansate ca Franța, Italia, Germania, Austria si tradițiile finanțelor publice românești, unele prevederi ale legii au fost dezbătute cu experți din țările menționate și din cadrul unor organisme financiare internaționale, cum sunt Fondul Monetar Internațional și Banca Internațională de Reconstrucție și Dezvoltare. Cea mai mare parte a legii este consacrată principiilor de elaborare, aprobare, execuție și încheiere a bugetului public.

Legea instituie conceptul general de “buget public național”, în locul celui de “buget de stat”, care nu mai corespunde noilor condiții social-economice.

Bugetul public național cuprinde trei categorii de bugete publice și anume7:

Bugetul de stat;

Bugetele locale;

Bugetul asigurărilor sociale de stat.

În consecință, bugetul public național are o sfera foarte largă și oferă o imagine de ansamblu a tuturor veniturilor publice ale țării.

__________________________________

6 Legea nr.10/1991 publicată în M.Of. m.23/1991

7Art.l din Legea 10/1991, M.Of. m.23/1991.

El reprezintă un instrument de informare a opiniei publice și control al Parlamentului în domeniul finanțelor publice, însumând veniturile și cheltuielile celor trei categorii de bugete publice. Prin acest buget se creează raporturi de natură administrativă în ce privește elaborarea, execuția și aprobarea celor trei bugete ce-l compun, ele fiind elaborate și aprobate distinct8.

Astfel, bugetul de stat cuprinde bugetul Senatului, Camerei Deputaților, Președinției României, Guvernului și altor instituții publice care nu au organe ierarhic superioare și se aproba de către Parlament. Bugetul asigurărilor sociale se întocmește distinct de bugetul de stat și se aprobă de Parlament, prin lege separată. În acest fel, se asigură garanția că veniturile ce se cuprind în acest buget nu vor mai putea fi utilizate pentru alte cheltuieli bugetare decât cele pentru care sunt repartizate prin prevederile bugetului respectiv. În cea ce privește bugetele locale care cuprind bugetele unităților administrativ-teritoriale, care cuprind bugetele unităților administrativ-teritoriale, care au personalitate juridică (comune, orașe, municipii, sectoare ale municipiului București) se întocmesc în condițiile de autonomie. Astfel, ca urmare a unei puternice descentralizări, organele locale au dreptul de a dimensiona prevederile bugetare de cheltuieli în raport cu nevoile proprii. Mai mult, pentru a se acorda o autonomie sporită bugetelor locale a fost adoptată Legea privind finanțele publice locale9.

Ca urmare a experienței dobândite în anii ce au urmat, Legea nr.72/1996 a fost înlocuită cu noua Lege a finanțelor publice10. Noua lege menține, în general, prevederile Legii nr.72/1996, cu unele îmbunătățiri si anume:

Introducere unei noi categorii de buget și anume, bugetele fondurilor speciale, aprobate de Parlament ca anexă la bugetul de stat;

Fondul de rezerva bugetară la dispoziția Guvernului care se înscrie în bugetul de stat și se folosește pe baza de hotărâri ale Guvernului pentru

_________________________________________________________

8Dan Drosu Șaguna, Drept financiar și fiscal,vo1.2,Editura Oscar Print, 1997, pag.5

9 Legea nr.189/1998 privind finanțele publice locale, publicată în M.Of. nrA04/ 22 octombrie 1998.

10 Legea 500/2002.

suplimentarea, în cazuri justificate a unor credite în vederea finanțării anumitor sarcini noi intervenite în cursul anului;

Posibilitatea acoperirii golurilor temporare de casa veniturilor până la, încasarea veniturilor, pe baza resurselor aflate în conturile de trezorerie ale statului stabilite de Ministerul Finantelor;

Posibilitatea Ministerului Finanțelor, cu aprobarea Guvernului, să emită bonuri de tezaur, purtătoare de dobândă a căror scadență poate depășii sfârșitul anului financiar;

Prin legea bugetară anuală se poate stabili, în cazuri excepționale acordarea de către Banca Națională a României a unui împrumut care să fie rambursabil pe seama veniturilor bugetare curente sau a unui împrumut de stat efectuat pe bază de lege;

Instituie un sistem unitar de bugete, care cuprinde:

Bugetul de stat;

Bugetul asigurărilor sociale de stat;

Bugetele locale;

Bugetele fondurilor speciale; Bugetul trezoreriei statului;

Bugetele altor instituții publice cu caracter autonom în condițiile asigurării echilibrului financiar.

Acest sistem unitar și corelat de fonduri formează bugetul general consolidat, prin care se dimensionează și se compară, la nivelul unui an veniturile și cheltuielile statului și a celorlalte instituții publice. Bugetul general consolidat reflectă, așadar, fluxurile financiare publice de formare a veniturilor fiscale și nefiscale, și de repartizare a acestora pe destinații în conformitate cu nevoia socială și cu obiectivele de politică financiară specifice anului la care se referă.

În prezent există trei categorii de legi ale bugetului (finanțelor):

Legea anuala a finanțelor sau legea bugetului inițial în care se prevede și se autorizează pentru fiecare an financiar, ansamblul resurselor și cheltuielilor

statului .Ea este votata de către Parlament într-o sesiune autonomă înainte de începerea anului consolidat, fiind cunoscută ca legea bugetului de stat.

Legile rectificative ale finanțelor sau ale bugetului rectificat au ca obiect rectificarea, în cursul anului bugetar a dispozițiilor legii bugetului inițial; numărul lor nu este fix, putând varia în practică, în funcție de ani.

Legea de reglementare (regularizare) a finanțelor este adoptată de către Parlament după expirarea anului bugetar (de regulă după un an), prin care se constată execuția reală a bugetului și aprobă diferențele dintre rezultatele pe care le-a înregistrat și previziunile legii anuale a finanțelor, completate cu legile rectificative. Această lege poate fi considerată, într-o accepțiune re strânsă însă, legea de execuție a bugetului.

Pregătit de către Guvern și adoptat de către Parlament, bugetul reprezintă actul cel mai important din viața publică, deoarece el este expresia financiară a programului de acțiune a statului pe o perioada de 1 an. El poate fi abordat sub patru aspecte esențiale:

Din punct de vedere juridic, el reclamă studierea diverselor reguli (norme) referitoare la conținutul sau, la prezentarea sa, la adoptarea sa de către Parlament, la execuția și la controlul execuției sale. Aceste norme sunt destinate organizării unei gestiuni contabile clare a finanțelor de stat ȘI precizării autorităților Guvernului și Parlamentului în domeniul bugetar;

Din punct de vedere tehnic, interesează procesele de pregătire și elaborare a bugetului, precum și metodele de previziune și evaluare a diverselor categorii de venituri și cheltuieli cuprinse în buget;

Din punct de vedere economic, se poate remarca faptul că fondurile care trec prin contul bugetar reprezintă o pondere semnificativă din P.I.B. (produsul intern brut) și că prin impozitele prelevate și cheltuielile efectuate statul dispune de instrumente privilegiate de intervenție în viața economică și socială.

Din punct de vedere politic, bugetul este considerat ca expresie a opțiunilor Guvernului în ansamblul domeniilor care relevă competențelesale (politica

economică, socială, educati vă, culturală, militară etc.). Aceste opțiuni sunt relevate prin evoluția și repartiția veniturilor și cheltuielilor, și sunt determinate de factori multipli, legați de doctrinele partidelor politice, de atitudine a opoziției, de forța revendicativă a diverselor grupuri de presiune, de ponderea constrângerilor economice și politice internaționale, de influența trecutului, de fenomenele inerțiale.

1.3. Definiția și importanța bugetului de stat

De-a lungul timpului, bugetul de stat a fost definit în diferite feluri atât prin acte normative adoptate în materie cât și în doctrina clădită pe reglementările numeroase aduse cu privire la relațiile deosebit de complexe care formează bugetul de stat11.

Cu privire la prima categorie de definiții vom trece în revistă, în ordine cronologică, diferitele acte normative care au reglementat bugetul de stat în țara noastră. Astfel, prima definiție a fost dată de Regulamentul de Finanțe din 20 noiembrie 1860 promulgat de A.I.Cuza, în aplicarea Convenției de la Paris din 7 august 1858. În capitolul I, art.2 este definit bugetul de stat ca fiind “recentele (veniturile) și cheltuielile publice ce au a se efectua pentru serviciul fiecărui exercițiu” .

Prima noastră Lege de contabilitate publică din anul 1864, în art.2 arată că “toate veniturile statului și cheltuielile neapărate pentru îndeplinirea deosebitelor servicii, așezate conform legilor, autorizate în fiecare an de o lege anuală de finanțe- formează bugetul general al statului”.

Legea română asupra contabilității publice din anul 1903 definește bugetul de stat ca fiind "actul prin care sunt prevăzute și prealabil aprobate veniturile și cheltuielile anuale ale statului și a altor servicii publice. Această definiție este dată și în Legea contabilității publice din 1929.

________________________________________________________________________________

11 Ioan Gliga, Drept financiar, Editura Humanitas, 1994, București, pag.14-16.

Legea nr.3/1949 asupra întocmirii, executării și încheierii Bugetului general al R.P .Române, în art.1 definește bugetul ca fiind “planul financiar anual al formării fondului unic al mijloacelor bănești necesare îndeplinirii funcțiunilor statului și îndrumării lor, în conformitate cu planul economic general, în vederea dezvoltării puterii economice a tării, așezării economiei naționale pe baze socialiste, ridicării nivelului material și cultural al celor ce muncesc și garantării independenței naționale”.

Legea finanțelor nr.9/1972 modificată și completată prin Legea nr.2/1978 definește în art.38 bugetul, în felul următor: “bugetul de stat cuprinde veniturile centralizate ale statului și repartizarea acestora în concordanță cu obiectivele planului național unic pentru finanțarea dezvoltării economiei naționale, acțiunilor social-culturale, apărarea țării și a altor nevoi ale societății”.

Legea finanțelor publice nr.1 0./1991, în art.1 dă următoarea definiție care a fost reținută și de Legea nr.72/1996- “activitatea privind finanțele publice include elaborarea și execuția bugetului, bugetului public național care cuprinde bugetul administrației centrale de stat, bugetele locale și bugetul asigurărilor sociale de stat, stabilirea și perceperea impozitelor, taxelor și a altor venituri ale statului și utilizarea mijloacelor financiare ale organelor puterii legislative, judecătorești și executive. De asemenea, cuprinde controlul asupra modului de folosire a mijloacelor materiale și bănești aparținând regiilor autonome, instituțiilor publice și asupra capitalului social al statului în societățile comerciale"”.

Și în literatura de specialitate12 asupra bugetului de stat au fost emise numeroase definiții. Astfel, profesorul Adam Wagner definește bugetul ca fiind “un plan alcătuit din cifre într-o ordine determinată de obicei sistematic, privitor la intrările și ieșirile (veniturile și cheltuielile) probabile, în monedă sau în valori monetare, care se produc în gestiunea economică a unui corp public pentru o anumită perioadă”.

___________________________________________________________________

12 Adam Drăgoi, Drept financiar, Editura Aetemitas, Alba Iulia, 2002; D.D.Șaguna, op.cit., pag.10-11.

La rândul său profesorul R.Stourm dă următoarea definiție: “bugetul statului este un act conținând aprobarea prealabilă a veniturilor și cheltuielilor publice”.

Profesorul M.St.Minea definește bugetul ca fiind “planul financiar al statului prin care sunt prevăzute veniturile și cheltuielile pentru o perioadă de timp determinată”.

Profesorii V.Stănescu (Manual de drept financiar-1963), I.Gliga, Gh. Gilescu, P.Olcescu (Drept financiar-1981) au exprimat opiniile relativ asemănătoare, arătând că “bugetul de stat cuprinde veniturile centralizate ale statului și repartizarea acestora în concordanță cu obiectivele planului național unic pentru finanțarea dezvoltării economiei naționale, a acțiunilor social-culturale, apărarea țării și altor nevoi ale societății”.

Profesorul D.D.Șaguna definește bugetul în felul următor: “bugetul public național poate fi definit ca fiind planul financiar al statului prin care sunt prevăzute veniturile și cheltuielile pentru o perioadă determinată de timp”.

Profesorul Adam Drăgoi dă următoarea definiție bugetului: “bugetul este actul prin care sunt prevăzute și în prealabil aprobate veniturile și cheltuielile anuale ale statului~ ale altor instituții publice”.

În literatura noastră juridică bugetul de stat a fost definit ca fiind “planul financiar al statului prin care sunt prevăzute veniturile și cheltuielile pentru o perioadă determinată de timp”. Prin urmare, bugetul nu este un act care emană de la un organ al autorității centrale de stat, ci un ansamblu coerent de indicatori de plan, cu caracter aleatoriu, în care sunt înscrise cheltuielile și veniturile statului pentru o perioadă de timp viitoare.

Având în vedere acest fapt în toate țările economiei de piața se consideră că finanțele publice reprezintă singurul domeniu al vieții social economice unde este necesară o acțiune planificată~ prin care să se prevadă veniturile și cheltuielile statului pe o perioadă viitoare determinată, de obicei de un an.

Din toate aceste definiții prezentate rezultă că bugetul prezintă următoarele caracteristici13:

Bugetul este un document-program prin care statul prevede anual mărimea și structura veniturilor și cheltuielilor din cadrul economiei publice;

Bugetul este un act previzional, pentru că se prezintă sub forma unui tablou evolutiv și comparativ al veniturilor publice, indicând veniturile bănești ale statului și destinația acestora exprimată în cheltuieli bugetare;

Bugetul este un act de autorizare, dat fiindcă prin buget puterea executivă, este împutemicită de puterea legislativă să efectueze cheltuieli și să perceapă venituri în acord cu prevederile legale;

Bugetul este un act anual, perioada de un an fiind cea mai agreată, deoarece în acest interval se poate efectua programarea și se poate urmării execuția veniturilor și cheltuielilor în condiții optime;

Bugetul este un act juridic prin care se prevăd și se aprobă, prin lege veniturile și cheltuielile anuale ale statului sau ale instituțiilor publice;

Bugetul este un sistem de fluxuri financiare prin care se exprimă atât fluxurile financiare privind formarea resurselor bănești publice, cât și fluxurile financiare ce se degajă în procesul de gestionarea, utilizarea și controlul folosirii acestora;

Bugetul este și un instrument de politică al statului în domeniul fiscalității, în sensul că prin buget se poate reflecta politica fiscală propriu-zisă.

În prezent, în tara noastră în conformitate cu prevederile noii Legi a finanțelor publice a fost introdus conceptul de “resurse financiar publice” a căror formare, administrare, întrebuințare și control asupra modului de utilizare sunt strict și distinct reglementate14. Resursele financiare publice-care cuprind veniturile bugetare cuvenite statului, instituțiilor publice sau unităților administrativ-teritoriale se constituie pe seama impozitelor, taxelor, contribuțiilor și veniturilor nefiscale, preluate de la diferite persoane fizice și

___________________________________________________________________

13Tatiana Moșteanu, Buget și trezorerie publică, Editura Didactică și pedagogică, București, 1997, pag.8.

juridice, cu luare în considerare a criteriilor prevăzute de lege. Gestionarea acestor resurse se realizează printr-un sistem unitar de bugete care cuprinde15: bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale, bugetele fondurilor speciale, bugetul trezoreriei statului și bugetele altor instituții cu caracter autonom, în condițiile asigurării echilibrului financiar. Acest sistem unitar și corelat de fonduri formează bugetul general prin care se dimensionează și se compară, la nivelul unui an veniturile și cheltuielile statului și ale celorlalte instituții publice. Bugetul general consolidat reflectă așadar, fluxurile financiare publice de formare a veniturilor fiscale și nefiscale și de repartizare a acestora pe destinații în conformitate cu nevoia socială și cu obiectivele de politică financiară specifice anului la care se referă.

În bugetul de stat sunt reflectate resursele financiare mobilizate la dispoziția statului, repartizate în principal pentru realizarea acțiunilor socialculturale, apărarea țării, asigurarea ordinii publice, autoritatea publică, pentru finanțarea unor investiții și activități de interes strategic, asigurarea protecției sociale a populației și realizarea programelor de cercetare. Cheltuielile sunt structurate pe domenii economice, iar în cadrul acestora pe cheltuieli curente și de capital. Veniturile sunt evidențiate pe surse de proveniență în venituri curente (fiscale și nefiscale) și venituri din capital.

Bugetul de stat este conceput și realizat ca un buget consolidat. Caracterul de buget consolidat decurge din tehnica întocmirii lui, în conformitate cu care se elimină transferurile dintre diferitele categorii de bugete. Bugetul consolidat reflectă la nivelul unui an dimensiunea efortului financiar public și după caz, starea de echilibru sau dezechilibru, după caz16.

Rolul bugetului de stat este pus în evidență de modalitățile de exercitare a funcțiilor finanțelor publice. Bugetul nu reprezintă doar un tablou sintetic în care se înscriu și prin care se compară veniturile și cheltuielile publice. Rolul bugetului este mult mai complex. El este considerat un instrument prin care se

14Art.1Legea 500/2002..

15Art.1 Legea 500/2002.

realizează alocarea și redistribuire a resurselor și care prezintă utilitate în procesul reglării activității economice și sociale.Rolul alocativ al bugetului decurge din însăși natura statului, care în mod tradițional își asumă sarcina finanțării serviciilor publice. Bugetul general al statului reflectă, în partea de cheltuieli a acestuia, modul de alocare a resurselor fiecărui an bugetar. În plus, în conformitate cu politica economică promovată la un moment dat, statul se poate manifesta ca agent economic, fie prin dezvoltarea unor activități industriale și comerciale proprii, fie participând la finanțarea unor activități în sectorul privat. Cheltuielile ce decurg din astfel de acțiuni sunt evidențiate, de regulă, în bugete anexe și în conturi speciale de trezorerie. Astfel, bugetele anexe sunt bugete specifice unor instituții publice, care se finanțează din veniturile generate de prestarea serviciilor sau provenind din vânzarea bunurilor realizate. Existența lor ca bugete anexe se justifică, fie prin caracterul industrial sau comercial al activităților statului, fie scopul finanțării și natura beneficiarului resurselor, atunci când se acordă subvenții sau se finanțează acțiuni sociale. Conturile speciale de trezorerie, vizează operațiuni în afara bugetului general determinate de condițiile specifice privind finanțarea ca și de caracterul lor provizoriu.

Rolul retributiv al bugetului este pus în evidență tocmai de natura lui specifică, respectiv aceea de instrument ce reflectă relații de mobilizare a resurselor și de repartizare a acestora pentru finanțarea unor activități și acțiuni determinate expres. Bugetul este instrumentul prin care se redistribuie o parte din produsul intern brut (P.I.B.). Redistribuirea se realizează atât prin intermediul impozitelor și taxelor, cât și al cheltuielilor. Astfel, instituirea unui impozit progresiv asupra veniturilor persoanelor fizice poate să vizeze redistribuirea veniturilor între diferite categorii sociale. Tehnicile fiscale folosite în acest scop sunt: deducerile de venit, diferențierea impunerii în funcție de tranșele de venit, instituirea de impozite particulare numai pentru persoanele ce obțin venituri sau dețin averi foarte mari, utilizarea unor impozite diferențiate în

___________________________________________________________________

16Legea 500/2002.

raport cu originea veniturilor. Destinația resurselor, așa cum figurează la partea de cheltuieli a bugetului, reprezintă, într-o anumită măsură, modalități concrete de înfăptuire a redistribuirii. Subvenționând anumite activități, bugetul asigură redistribuirea veniturilor, subvenționarea organismelor de asigurări sociale, atât prin intermediul bugetului funcțional, cât și al cheltuielilor de transfer, generează redistribuire în scopul asigurării protecției sociale. Susținerea de la buget a agriculturii, a cercetării științifice, a unor acțiuni social-culturale constituie elemente de redistribuire a veniturilor.

Rolul de reglare a vieții economice decurge din importanța bugetului de stat ca instrument cu putere de lege, prin care se reflectă politica economică promovată de Guvern. Prin orientările bugetului se poate acționa asupra economiei stimulând sau frânând o anumită activitate. Autoritățile publice pot acționa, în acest scop, prin intermediul cheltuielilor, veniturilor și soldului bugetar.

Cheltuielile publice constituie un mijloc de care dispune puterea publică pentru a favoriza relansarea globală sau sectorială. Sporirea părții din resursele publice care se distribuie cu titlu de cheltuieli influențează consumul și producția națională. Creșterea masei salariale determină o creștere a cererii de bunuri și servicii. Diminuarea cheltuielilor publice poate reprezenta un mijloc prin care Guvernul acționează în sensul importului și limitării inflației.

Resursele publice pot fi utilizate, ca instrument de politică conjuncturală în două direcții opuse: pentru frânarea activității economice și respectiv, pentru a susține relansarea. Sporirea fiscalității reduce nivelul veniturilor disponibile și deci, influențează negativ consumul. Reducerea impozitelor are efect contrar, în sensul că veniturile disponibile permit relansarea consumului. Modificarea accizelor favorizează sau frânează cererea pentru un anumit produs. Prin intermediul instrumentelor fiscale (cote de impunere, scutiri) sau a provizioanelor speciale care diminuează veniturile impozabile poate fi susținută relansarea economică.

Reglarea activității economice prin intermediul soldului bugetar se bazează pe acceptarea deficitului care stimulează economia. Acoperirea deficitului se realizează adesea prin emisiune monetară ceea ce determină creșterea ratei inflației. În perioade normale, cheltuielile de investiții, pot fi acoperite din împrumuturi. În perioade de expansiune, excedentul bugetar de funcționare permite finanțarea cheltuielilor de capital, iar în timpul recesiunii, o parte a cheltuielilor curente poate fi acoperită din împrumuturi.

Ținând seama de aceste considerații în literatura franceză de specialitate sa subliniat – recent că “bugetul modem este un act intervenționist (implicațiile bugetului de ordin economic, social și politic ale veniturilor și cheltuielilor publice în societate), al statului datorită acțiunilor sale asupra structurii economice, a structurilor sociale și asupra situației economice și valutare”.

1.4. Natura juridică a bugetului statului

În literatura juridică de specialitate, preocupările legate de stabilirea naturii juridice a bugetului statului s-au situat pe (și continuă să ocupe) un loc de frunte, aceasta explicându-se prin importanța deosebită pe care o au oriunde în lume relațiile financiare și, în cadrul lor-în special, relațiile bugetare. Astfel, cu privire la natura juridica a bugetului de stat s-au formulat mai multe teorii, exprimându-se opinii diverse, de la caracterizarea lui ca act administrativ sau plan financiar, până la considerarea lui ca act legislativ sau lege.

Profesorul Doina Petica Roman17 susține cu privire la natura juridică a bugetului că acesta este o lege, dat fiindcă bugetul conține dispoziții imperative cu privire la cuantumul minim al veniturilor și la cuantumul maxim al cheltuielilor, cât și împrejurării că este adoptat printr-o lege care emană de la organul legislativ. Apoi bugetul este un act de condiționare, întrucât fără existența lui veniturile nu s-ar efectua. Bugetul este act juridic în ceea ce privește veniturile pentru că există

________________________________________________________________

17Doina Petica Roman, Drept financiar, Casa de presă și Editura Tribuna, Sibiu, 2000, pag.19.

obligația legală imperativă ca acestea să fie împlinite și un act administrativ în ceea ce privește cheltuielile pentru că acestea nu sunt obligatorii de îndeplinit. În continuare face referire și la faptul că există o concepție care susține că bugetul este un program, un plan care pentru ca să producă efecte îmbracă forma legii.

Profesorul Dan Șaguna18 și profesorul Emil Bălan19 în cursurile editate semnalează cinci teorii asupra naturii juridice a bugetului, după cum urmează:

Teoria că bugetul are o natură juridică de lege.

Teoria că bugetul este un act administrativ.

Teoria că bugetul este un act administrativ și legislativ în același timp.

Teoria că bugetul este un act de planificare.

Teoria că bugetul este un plan financiar.

Pornind de la cele cinci teorii vom face, o analiză care să evidențieze rolul deosebit al bugetului de stat și în același timp să permită înțelegerea în profunzime a acestor relații social-economice.

1. Teoria că bugetul are o natură juridică de lege.

Această teorie susține că bugetul de stat este o lege propriu-zisă20 constituind un adevărat program de administrație, o dispoziție statutară, o decizie emanată de la puterea legislativă. Potrivit acestei păreri, în conformitate cu principiul potrivit căruia orice act care îmbracă forma legală este o normă de drept, bugetul de stat nu poate fi decât lege.

Unii autori susțin că “bugetul de stat este o lege numai în sens formal nu și material”, deoarece el “este elaborat sub formă de lege”, conform procedurii legislative.

__________________________________________________________________________________________________________

18D.D.Șaguna, op,cit. Pag.12-14.

19E.Balan, Drept financiar, Editura ALL Beck, București, 1999, pag.18- 20.

2. Teoria că bugetul este un act administrativ.

Această teorie, susținută, de altfel, în doctrina administrativă interbelică se bazează pe împrejurarea că în statele modeme, prin bugetul de stat se condiționează atât veniturile, cât și cheltuielile statului, sub aspecte parțiale diferite, însă comune actelor administrative de acest fel. Deci, atât veniturile cât și cheltuielile bugetare sunt simple evaluări de ordin financiar, realizate de agenții administrativi21. Potrivit acestei teorii, bugetul de stat ar fi un actcondiție pus de legiuitor la dispoziția agenților administrativi ca – prin intermediul lui- să se poată realiza actele juridice prin care se obțin creanțe de la și în favoarea tezaurului public și prin care urmează a se efectua plata acestor creanțe.

Referitor la această teorie, I.Gliga22, arată că într-adevăr, prin bugetele statelor moderne cu economie liberal-capitalistă se stabilește cuantumul anual total al veniturilor acestor bugete, se prevede cuantumul fiecăruia dintre principalele impozite sau categorii de venituri bugetare și de asemenea, se specifică impozitele, taxele și celelalte venituri de stat programate a se realiza anual în conformitate cu dispozițiile din legile sau celelalte acte normative referitoare la fiecare dintre aceste venituri ale bugetului de stat. Dacă, potrivit necesității de stabilire și autorizare a veniturilor ale respectivelor bugete, pe baza acestui efect specific administrativ se formulează concluzia că “bugetul veniturilor este un act-condițiune”.

Referitor la cheltuielile, potrivit acestei teorii, bugetul anual al statului este condiția obținerii din trezoreria publică a sumelor de bani destinate cheltuielilor bugetare, pe lângă faptul că prin acest buget se stabilesc și se aprobă cuantumul bănesc al fiecăruia dintre cheltuielile programate a se efectua, în temeiul acestor argumente se apreciază că “bugetul este un act – condițiune”.

________________________________________________________________________________________________

20Mircea Minea Ștefan, op.cit, pag. 54;I.Gliga, op.cit, pag.55.

21 Mircea Minea Ștefan, op.,cit, pag.53.

3. Teoria potrivit căreia bugetul statului este un act administrativ și legislativ în același timp

Teoria aceasta, susținută de L.Duguit23 ajunge la concluzia că “bugetul este lege în părțile lui creatoare de dispoziții generale și act administrativ în părțile lucrătoare de acte individuale și concrete”.

Profesorul I.Gliga24 agreează această teorie pe considerente rezultate din împrejurarea că bugetul are două părți componente-ca de altfel ale oricărui buget, și anume:

Partea de venituri care este considerată creatoare de dispoziții generale (când are caracter de lege) în toate statele în care se aplică principiul anualității impozitelor și taxelor. În acest sens, aprobarea anuală a părții de venituri a bugetului statului este o adevărată lege materială, deoarece determină în fiecare an, prin dispoziție generală, perceperea impozitelor și taxelor ca și când ar fi reglementată din acel moment. Și este cert că actele prin care se creează obligațiuni de plată a impozitelor și taxelor sunt “acte legislative”.

Partea de cheltuieli a bugetului este considerată creatoare de acte individuale și concrete de natură administrativă, deoarece votul dat cheltuielilor bugetare de către Parlament se produc în sfera de aplicare a legilor preexistente referitoare la deschiderea de credite și alte procedee de cheltuieli bugetare. Din moment ce acest vot nu aduce nici o modificare unor norme juridice preexistente și “rămâne conform unor reguli generale, este un act individual de natură administrativă”.

_____________________________________________________________________________________________________________

22Ioan Gliga, op.,cit., pag.54-55

23L.Duguit,Traite de Droit constitutionnel, vol.II Paris, 1923, pag 144, autor citat de Emil Balan, op.,cit, pag.l9.

24Ioan Gliga,op.cit. pag.55-56.

4. Teoria potrivit căreia bugetul este un act de planificare.

Susținătorii25acestei teorii consideră că bugetul de stat “este un act de planificare financiară “ care în urma adoptării de către organul suprem al puterii de stat, printr-o lege emisă în acest scop, dobândește natura juridică specifică de lege. Bugetul statului nostru, fiind planul financiar anual, este adoptat de către organul suprem al puterii de stat printr-o lege, ceea ce determină natura juridică a acestui buget.

Bugetul de stat este un plan financiar investit cu putere de lege juridică, necesitatea exprimării bugetului de stat în forma juridică a legii este dictată de importanța și rolul excepțional al bugetului ca plan financiar de bază al statului.

5. Teoria potrivit căreia bugetul de stat este un plan financiar

În această ultimă teorie, bugetul de stat este considerat un plan financiar cu caracter executoriu al statului sau “principalul plan financiar anual cu caracter operativ al statulue6.Acest plan cuprinde indicatorii financiari privind modul de efectuare a cheltuielilor centralizate ale statului.

În doctrina franceză de specialitate s-a remarcat că bugetul trebuie considerat a fi – în același timp- un document politic (deoarece el are incidență asupra regimului politic și asupra politicii regimului), un document juridic (având în vedere natura sa legislativă și previzional) și un document financiar (datorită caracterului evolutiv al veniturilor și caracterului limitat al cheltuielilor).

Având în vedere opiniile și argumentele prezentate acum și ținând seama și de faptul că bugetul statului este aprobat anual printr-o lege de adoptare, putem concluziona, exprimând opinia că bugetul statului are natură juridică de lege. Conținutul acestei legi este determinat de necesitatea stabilirii și autorizării veniturilor și cheltuielilor bugetare anuale.

_________________________________________________________________________________________________________________

25Mircea Minea Ștefan, op.,cit.,pag.53,Emil Bălan,op.cit.pag.20.

26 Ioan Gliga, op.,cit., pag.56; Dan.Drosu Saguna, op.cit.,pag.13.

Prin însăși natura lor, legile pentru aprobarea bugetului trebuie să stabilească sarcini și prevederi concrete exprimate în cifre, privind elementele bugetului ca plan financiar (venituri și proveniența lor, cheltuieli pe destinații). De aceea, normele juridice cuprinse în legile bugetare au caracterul unor sarcini, stabilind un cadru precis, în limita căruia se desfășoară activitatea financiară a organelor de stat și într-o anumită măsură și o altor persoane juridice și cetătenilor.

CAPITOLUL II

PRINCIPIILE CE STAU LA BAZA ELABORĂRII BUGETULUI DE STAT

2.1. Noțiuni generale

Între reglementările și instituțiile juridice individualizate în cadrul dreptului financiar, prima dintre ele este cea referitoare la bugetul public național, intitulată drept bugetar.

Obiectul de reglementare27 a dreptului bugetar este foarte précis și restrâns deoarece el cuprinde normele juridice financiare care reglementează, conținutul bugetelor publice (bugetul de stat, bugetele asigurărilor sociale de stat, bugetele locale, bugetele fondurilor speciale, bugetul trezoreriei statului și bugetele altor instituții publice cu caracter autonom) și procedura de elaborare, aprobare, execuție și încheiere a acestor bugete. Toate aceste norme sau dispoziții au un caracter general și sunt nelimitate în timp.

Având acest obiect restrâns și precis, dreptul bugetar nu se suprapune reglementărilor referitoare la impozite și taxe (care constituie venituri bugetare) și nici acelora privind împrumuturile de stat28.Aplicarea practică a normelor de drept bugetar se interferează însă cu aplicarea reglementărilor juridice referitoare la impozite, taxe și împrumuturi de stat, deoarece executarea bugetelor anuale de stat implică cu prioritate perceperea impozitelor și taxelor, realizarea celorlalte venituri bugetare și-în funcție de necesități- împrumuturi de stat destinate completării veniturilor din impozite, taxe, etc., în vederea efectuării tuturor cheltuielilor prevăzute în fiecare dintre aceste bugete.

Evoluția procesului bugetar indică adoptarea unor măsuri care urmăreau restrângerea drepturilor suveranului în instituirea și perceperea impozitelor și

_________________________________________________________________

27 Ioan Condor, op. cit.;Ioan Gliga, op. cit.,pag.57.

taxelor, în organizarea administrării financiare a statului pe baza unor reguli precise și supunerea acesteia controlului Parlamentului. Aceste reguli au fost incluse în diferite legi și au dobândit o largă extindere fiind considerate principii de drept bugetar, care stau la baza elaborării și executării bugetului public. Este vorba de principiile cunoscute în practica financiară a statelor sub denumirea de universalitate, unitate, neafectarea veniturilor, anualitate, specializare, echilibru și publicitate.

2.2. Principiile ce stau la baza bugetului de stat

Legea finanțelor publice nr.500/2002 prevede în mod expres în că “la baza elaborării și a execuției bugetului de stat, bugetelor locale și bugetelor fondurilor speciale stau principiile unicității, universalității, echilibrului, realității, anualității și publicității”.

În doctrină este recunoscută aplicarea a două principii a dreptului bugetar, pe lângă cele enumerate mai sus, și anume: principiul specializării și neafectării veniturilor bugetare.

2.2.1. Principiul anualității

Anualitatea bugetului de stat înseamnă elaborarea acestui buget pentru o perioadă de timp limitată la un an. Această perioadă este apreciată ca fiind corespunzătoare atât din punct de vedere tehnico-financiar, cât și din al autorizării lui de către puterea legislativă29.

Din punct de vedere tehnic-financiar, periodicitatea anuală a bugetului de stat a fost confirmată ca răspunzând mai multor posibilități reale de prevedere sau de stabilire prealabilă a cuantumului veniturilor și cheltuielilor bugetare de stat. Dacă orice evaluare anticipată a posibilităților și necesităților financiare are

________________________________________________________________________________________________________________________

28Mircea Minea, op.cit., pag .55.

29Dan Drosu Șaguna, op.cit.,pag.41-42; Ioan Condor, op.cit.,pag.88.

mai puține șanse de exactitate cu cât se întreprinde pe o perioadă de timp mai îndelungată. Este o apreciere dovedită de renunțare aproape constantă la elaborarea unor bugete de stat pe doi sau mai mulți ani.

Din punct de vedere al autorizării parlamentare, principiul anualității bugetului de stat a fost acceptat potrivit concepției care pretinde emiterea oricărei decizii parlamentare cu precauție și în mod temeinic, cât și exercitarea de către puterea legiuitoare a unui control eficace în timp, asupra puterii executive.

Principiul anualității bugetului de stat a mai fost susținut și de “rațiunea economică” de a corespunde ritmului vieții sociale și periodicității anuale a producției anuale.

Cu toată consacrarea principiului anualității bugetului de stat, în unele state din S.U.A. și în unele landuri germane s-au adoptat bugete bienale datorită avantaj ului de a simplifica în timp operațiunile de elaborare și încheiere a bugetelor. În același scop, în Grecia, conform unei dispoziții constituționale “prin lege se poate institui un buget bienal”. În același stat este legiferată practica comunitară a “previziunilor bugetare plurianuale”, care sunt cheltuieli pentru lucrări publice ce pot fi finalizate numai în mai mulți ani, urmând ca aceste cheltuieli să fie repartizate și cuprinse în bugetele anuale de stat corespunzător programului de realizare plurianuală.

Principiul anualității bugetului de stat se aplică reglementându-se așa numitul exercițiu bugetar anual.

Exercițiul bugetar este de fapt perioada de timp reglementată cu datele de început și de sfârșit ale executării fiecărui buget de stat. Din acest punct de vedere practica bugetară din statele contemporane este diferită. În unele state, ca Austria, Belgia, Franța, Germania, alte state și comunități europene, exercițiul bugetar coincide cu anul calendaristic, pe când în Anglia, Canada, Japonia,etc., exercițiul bugetar începe la 1 aprilie și sfârșește la 31 martie anul următor, iar în Austria, Italia, Suedia, etc., datele de început și de sfârșit al exercițiului bugetar

sunt 1 iulie și 30 iunie anul următor. Această practică diferită este influențată de tradiții, de durata dezbaterii parlamentare a bugetelor anuale și de alte motivații.

Având în vedere că în mod practic după sfârșitul anului bugetar se încasează impozite și alte venituri bugetare restante și se efectuează cheltuielile angajate în ultima parte a anului bugetar, în unele state acestea se înscriu în conturile bugetului expirat, pe când în alte state “gestiunea bugetară” se încadrează exact între datele de început și de sfârșit ale exercițiului bugetar.

România a cunoscut o experiență interesantă cu privire la principiul anualității. Anul bugetar începea la diferite perioade. Astfel, până în anul l880,anul bugetar începea la 1 ianuarie și se termina la 31 decembrie. După 1880, data începerii anului bugetar a fost stabilită la 1 aprilie. Însă, în anul 1923, s-a trecut din nou la data de 1 ianuarie pentru începerea anului bugetar. După anul 1848, anul bugetar coincide cu anul calendaristic.

Și în prezent exercițiul bugetar este anual și coincide cu anul calendaristic, așa cum prevede Legea finanțelor30 și se încheie pe baza normelor elaborate de Ministerul Finanțelor. Toate operațiunile efectuate în cursul unui an în contul unui buget aparțin exercițiului corespunzător de execuție, ori pentru bugetari ca si exercițiul bugetar.

Reglementarea exercițiului financiar în strictă concordanță cu anul calendaristic este rațională, deoarece pot exista situații de impozite și alte venituri bugetare restante, ca și de cheltuieli angaj ate în ultima parte a anului calendaristic care se încasează și respectiv efectuează la începutul anului următor, intervin și se repetă de la un buget la altul, afectând puțin executarea bugetelor anuale de stat 31.

Principiul anualității bugetului de stat este consacrat și în Constituția României în art. 137 alin.(2). Creditele bugetare neutilizate până la sfârșitul anului sunt anulate de drept. În cazul fondurilor speciale echilibrate prin subvenții de la bugetul de stat, soldurile rezultate din execuția acestora și neutilizate până

_________________________________________________________________

30Legea 500/2002.

31Dan Drosu Șaguna, ap. cit., pag. 42-43.

neutilizate până la sfârșitul anului se regularizează cu bugetul de stat, în limita subvențiilor acordate, diferența se raportează în anul următor, cu păstrarea destinației inițiale, dacă legea nu prevede altfel.

În practica financiară a statelor dezvoltate se cunosc abateri de la acest

pnncipiu. În Anglia, Parlamentul consideră fondurile consolidate (lista civilă ȘI cheltuielile legate de datoria publică), drept sarcini inevitabile, fixe și indiscutabile, ca atare, nu le mai aprobă anual, ca pe celelalte cheltuieli. La fel se procedează și cu veniturile care constituie fondul consolidat.

În S.U.A. pentru unele investiții finanțate de la buget legea permite angajarea de fonduri pentru o perioadă mai mare de un an, iar pentru altele, creditele bugetare aprobate rămân valabile pe timp nelimitat până la desăvârșirea lucrării.

În Germania, până la aprobare noului buget, Guvernul federal poate să angajeze toate cheltuielile necesare funcționării serviciilor publice existente și să prelungească cheltuielile referitoare la lucrările publice și la activitățile productive, finanțându-Ie pe seama mijloacelor trezoreriei în limitele unei pătrimi din volumul veniturilor din bugetul din anul expirat. În Franța, pentru cheltuielile eșalonate pe o perioadă mai îndelungată de timp, se aplică formula “legilor program”. Legea program nu are caracter obligatoriu, ci are valoarea unei declaratii de intentie.

Anualitatea bugetului se coroborează și cu caracterul anual al multor impozite și taxe constituite de legislația noastră.

2.2.2. Principiul unicității bugetului de stat

Principiul unicității bugetului de stat este denumit și principiul unității bugetare32 este principiul potrivit căruia toate veniturile și cheltuielile bugetare

________________________________________________________________

32Iulian Văcărel, Finanțe publice, Editura Didactică și Pedagogică, București, 2000, pag.296297.

trebuie înscrise într-un singur document și deci, elaborarea și aprobarea în fiecare an a unui singur buget. Acest principiu se consideră consacrat prin însăși legile referitoare la contabilitatea ori finanțele publice, întrucât dispozițiile acestor legi folosesc expresia “buget” de stat sau “bugetul” statului, conducând la concluzia că este vorba de un singur buget și nu de mai multe bugete.

La fel ca și principiul anualității bugetului și acest principiu se sprijină pe două categorii de motivații: unele financiare și altele politice. Din punct de vedere financiar, unitate a bugetară constituie o regulă de ordine și claritate, care trebuie să prezinte starea reală a situației financiare a țării, fără artificii de disimulare. Din punct de vedere politic, unitate a bugetară este și mai importantă. Fracționând cheltuielile și veniturile în multiple documente, devine foarte dificil controlul Parlamentului, puterea sa de decizie în materie de finanțe nu se mai poate exercita cu aceiași eficacitate. Pentru a stabili opțiuni între cheltuielile care îi sunt propuse de Guvern, Parlamentul trebuie să aibă o vedere de ansamblu asupra acestora. Într-o prezentare fracționată, printr-o manevră s-ar pute face să se noteze mai întâi cheltuielile care nu sunt indispensabile, de vreme ce mărimea totală a cheltuielilor publice nu ar fi cunoscută și, la sfârșit cheltuielile absolut necesare.

Într-adevăr, elaborarea și aprobarea în fiecare exercițiu financiar a unui singur buget de stat oferă posibilitatea de a se cunoaște exact veniturile și cheltuielile anuale, raportul dintre acestea și deci situația echilibrată sau deficitară a finanțelor statului. De asemenea, din cuprinsul bugetelor unice de stat se deduce fără echivoc orientarea politicii financiare a puterii executive, mai ales prin compararea evoluției veniturilor și cheltuielilor de la un buget anual la altul.

Cu toate aceste avantaje tehnico-financiare și politice, în foarte multe state contemporane s-a renunțat la unitate a bugetului de stat și s-a preferat procedeul pluralității bugetare.

Procedeul pluralității bugetare se aplică declarându-se bugetul statului ca buget ordinar, sau general sau central, și admițându-se, alăturat acestuia, alte

bugete: extraor mare, anexe speciale, autonome, etc .33.

Bugetele extraordinare sunt cele mai răspândite. Ele sunt bugete practicate cu caracter temporar pentru situații excepționale cum sunt: crize economice, conflicte militare, militarizarea economiei naționale, și care să acopere, de regulă, pe seama impozitelor special instituite în acest scop, a împrumuturilor de stat sau a emisiunilor monetare34.

Prin întocmirea acestor bugete se urmărește, fie camuflarea situației deficitare a bugetului, ascunderea dezechilibrului creat între venituri și cheltuieli, fie tăinuirea adevăratei destinații a cheltuielilor bugetare.

Practica bugetelor extraordinare a fost diferită și este diferită de la un stat la altul. Astfel, Franța a fost statul cu multe bugete extraordinare create în scopuri militare și cu aproape tot atât de multe bugete extraordinare destinate “lucrărilor publice”, ale căror venituri erau impozitate indirect, împrumuturi de stat interne și părți din veniturile unor servicii publice. În Anglia, bugetele extraordinare au fost admise condiționate de reglementarea prin legi speciale și s-au creat mai ales pentru lucrări de comunicații publice.

În țara noastră între anii 1932-1936 a apărut un asemenea buget pentru lichidarea urmărilor crizei economice de la începutul anilor '30. De asemenea, au mai existat ca bugete extraordinare: Bugetul Fondului Apărării Național al Marinei (1936), etc.

Bugetele anexe au fost și sunt practicate cu o frecvență și o răspândire mai mare decât cele ale bugetelor extraordinare deoarece corespund unor trebuințe conjuncturale frecvente, mai ales de sporire a fondurilor bănești necesare unor ramuri economice sau de activitate, exploatării unor servicii

publice, etc.

__________________________________________________________________________________________________

33Tatiana Moșteanu, op.cit, pag.46 ..

34Adam Drăgoi, op.cit, pag.50.

Categoria sectoarelor, ramurilor sau exploatărilor, pentru care se pot crea bugete anexe este reglementată și ea diferit de la un stat la altul. În general, aceste bugete se întocmesc pentru servicii care nu intră în atribuțiile de bază ale statului ceea ce rămâne însă comun acestor bugete este aprobarea lor în fiecare an de către Parlament, concomitent cu bugetul statului. De asemenea, se apreciază că bugetele anexe au particularitatea de a fi corelate cu bugetul statului fie prin solduri de venituri, fie prin subvenții pentru cheltuieli.

În Franța, bugete anexe întocmesc: Imprimeria Națională, Ordinul Eliberării, Legiunea de onoare, Poșta și Telecomunicațiile, Serviciul explozivilor și Serviciul benzinei, etc.

În România, au existat bugete anexe pentru casele autonome, regiile publice, administrațiile comerciale, direcțiile generale și speciale etc. Numărul acestor bugete a fost diferit de la un an la altul. În anul bugetar 1942-1943 au fost prevăzute 41 de bugete anexe printre care: Casa Autonomă a monopolurilor Regatului României(CAM), Administrația Comercială a monopolului vânzării alcoolului și taxelor de consumație pe băuturi spirtoase (MAT), Regia Autonomă a căii ferate românești (CFR), Direcția generală a poștelor, telegrafelor, telefoanelor (PTT), etc.

În prezent, conform dispozițiilor Legii finanțelor publice nr.500/2002, constituirea și utilizarea mijloacelor financiare aparținând statului, în afara bugetului, sunt interzise.35 Totuși, este prevăzută în continuare și excepția:

“Fondurile speciale, aprobate prin legi speciale, se constituie în afara bugetului de stat și a bugetului asigurărilor sociale de stat. Elaborareași execuția bugetelor fondurilor speciale se efectuează potrivit legilor de constituire a acestor fonduri și prevederilor din prezenta lege.” 36

De asemenea, tot în această lege se prevede ca anexă la bugetul statuluibugetul asigurărilor sociale de stat, care se întocmește distinct de bugetul de stat, dar care se aprobă tot de Parlament odată cu acesta.

__________________________________________________________________

35Legea 500/2002.

36Legea 500/2002..

Bugetele autonome sunt reglementate tot ca excepție de la principiul unității bugetare, cărora prin lege li s-a acordat autonomie și care au personalitate juridică. Această autonomie din punct de vedere financiar înseamnă dreptul de a avea buget propriu, aprobat de organul propriu de conducere. Între acest buget și bugetul statului există anumite relații fie în partea de venituri, fie în partea de cheltuieli.

În comparație cu bugetele extraordinare și cu bugetele anexe care sunt aprobate de Parlament, bugetele autonome sunt aprobate numai de către organele de conducere ale unităților administrativ teritoriale și a unităților economice de stat, organizate ca regii autonome.

Categoria bugetelor autonome s-au dezvoltat mai mult în Franța, pentru așa numitele regii autonome, cum sunt cele de electricitate, de gaze naturale, de exploatare a zăcămintelor, de cărbune și altele cărora li s-a acordat dreptul de a reține profiturile pentru finanțarea investițiilor și acoperirea unor cheltuieli proprii; urmând acest exemplu, în statul nostru, în etapa dezvoltării capitaliste, căile ferate române și altele erau organizate ca regii cu bugete autonome.

În condițiile actuale din țara noastră sunt autonome, bugetele unităților administrativ-teritoriale și a unităților economice de stat organizate ca regii autonome includem și bugetele colectivități lor locale elaborate în temeiul Legii finanțelor publice locale nr.189/1998.

2.2.3. Principiul universalității bugetului de stat

Universalitatea bugetului este un principiu de aplicare a dreptului bugetar care este prezentat uneori independent, alteori îmbinat cu principiul unicității bugetului de stat. Acest principiu impune ca bugetul să cuprindă toate veniturile și cheltuielile publice, cu sumele lor totale, deci presupune ca toate veniturile și cheltuielile publice să se realizeze numai în cadrul bugetului de stat și nu în afara acestuia.

Elaborarea bugetului anual de stat conform acestui principiu prezintă atât avantaje cât și dificultăți.

Avantajul principal al universalității bugetului statului este de ordin politic. Întreprinderea în care bugetul de stat prezentat Parlamentului spre dezbatere și aprobare este alcătuit in extenso, cuprinzând toate veniturile și toate cheltuielile anuale, acest cuprins complet al bugetului de stat permite cunoașterea exactă a politicii orientării financiare de stat din fiecare an și exercitarea unui control temeinic asupra practicii bugetare de către puterea legislativă37. Acest drept de control al Parlamentului este asigurat prin adoptarea legii anuale și prin normele juridice cuprinse în Legea finanțelor publice privind veniturile bugetare și cheltuielile bugetare.

În stabilirea realizărilor veniturilor bugetare se vor respecta următoarele

norme:

impozitele, taxele și orice alte venituri se înscriu în bugetul de stat numai dacă au fost stabilite prin lege;

legea bugetară anuală aprobă pentru fiecare an lista impozitelor, taxelor, precum și a celorlalte venituri ale statului ce urmează să se perceapă;

este interzisă perceperea, sub orice titlu și sub orice denumire, de contribuții directe sau indirecte în afara celor stabilite prin lege38.

Prin legea bugetară anuală se aprobă creditele bugetare pentru cheltuielile fiecărui exercițiu bugetar, precum și structura funcțională și economică a acestora.

Dificultatea principală a aplicării acestui principiu este atrasă de proporțiile mari a bugetului brut, care elaborat conform acestui principiu cuprinde toate veniturile și toate cheltuielile bugetare anuale de stat cu consecința de a amplifica și evidența contabilă bugetară.

Dificultățile tehnico- financiare ale aplicării principiului universalității au promovat, alăturat procedeului bugetului brut, procedeul bugetului net.

__________________________________________________________________

37Tatiana Moșteanu, op. cit., pag.l3; Emil Bălan, op.cit., pag.22-23.

38Legea 500/2002.

Spre deosebire de bugetul brut, bugetul net cuprinde numai soldul rezultat din compensarea veniturilor cu cheltuielile. Acest sold, în cazul în care veniturile sale sunt mai mari decât cheltuielile, se înscrie în partea de venituri a bugetului statului. În ipoteza contrară, deficitul rezultat atunci când cheltuielile sunt mai mari ca veniturile se înscrie în partea de cheltuieli a bugetului de stat.

Acest procedeu al bugetului net a fost, însă, criticat încă din primele etape ale aplicării lui, deoarece permite camuflarea cuantumurilor bănești reale fie ale unor venituri, fie ale unor cheltuieli bugetare de stat. Mai frecvent, acest procedeu abuziv al aparatului fiscal de a spori cheltuieli de percepere a impozitelor și taxelor, abuz protejat de înscrierea în bugetul statului numai a produsului net al acestor venituri bugetare principale.

Având în vedere avantajele și dezavantajele constatate în practică, s-a recurs la procedeul bugetului mixt39 în care pentru anumite sectoare sau ramuri de activitate, categorii de acțiuni, instituții, etc., în bugetul anual de stat se înscriu toate veniturile și toate cheltuielile, iar pentru celelalte ramuri, instituții etc. se înscriu numai soldurile nete.

2.2.4.Principiul echilibrului bugetului

Principiul echilibrului bugetului de stat presupune întocmirea unui buget echilibrat (balansat), respectiv ca veniturile să acopere integral cheltuielile publice. Doctrina clasică consideră acest principiu ca fiind “cheia de baltă” a finanțelor publice, el presupunând nu numai întocmirea unui buget ale cărui cheltuieli să fie acoperite integral din veniturile bugetare, ci și respectarea în execuție a acestei cerințe. Ca urmare a politicii de militarizare a economiei naționale, a creșterii cheltuielilor pentru funcționare aparatului de stat, a datoriei publice etc. s-a ajuns la un dezechilibru bugetar sub forma deficitului bugetar.

Deficitul bugetar, ca diferență între venituri și cheltuieli mai mari se poate acoperi prin împrumuturi de stat și emisiuni monetare. În trecut deficitele

bugetare aveau consecința declarării bancrutei statului, iar în prezent pot accentua inflația ori de câte ori se re curge la emisiuni monetare pentru acoperirea acestor deficite.

_______________________________________________________________

39Dan.Drosu.Saguna ,op.,cit.,pag.34.

În această privință sunt interesante opiniile profesorilor I.Văcărel care arată că: “echilibrarea bugetului cu ajutorul mijloacelor de trezorerie sau al inflației duce la sporirea semnelor monetare aflate în circulație peste nevoile reale ale economiei. Aceasta determină deprecierea monedei și creșterea prețurilor. În condițiile inflației, creșterea prețurilor antrenează sponrea cheltuielilor publice și majorarea deficitului bugetar pentru acoperirea căruia statul este silit să pună în circulație noi cantități de bani de hârtie și să accentueze, în felul acesta criza monetară și financiară. După declararea statului în stare de bancrută este un fenomen rar întâlnit, în schimb, inflația monetară provocată de deficitele bugetare este destul de frecventă”40.

Conform Legii Finanțelor Publice, se interzice acoperirea cheltuielilor bugetului public prin recurgerea la emisiunea monetară sau prin finanțare directă de către bănci. Pentru situația când apar goluri temporare de casă, legea permite acoperirea lor, până la încasarea veniturilor pe seama resurselor aflate în conturile de trezorerie ale statului41. În acest scop prin legea bugetară anuală se poate autoriza Ministerul Finanțelor ca, pe parcursul execuției bugetului, dacă este necesar și cu aprobarea Guvernului, să emită bonuri de tezaur, purtătoare de dobândă, sau alte instrumente specifice, pentru a face față cheltuielilor statului până la încasarea veniturilor fără a depăși 8% din volumul total al cheltuielilor bugetare. Aceste bonuri intră în circulație prin achiziționarea lor de către agenții economici și populație. Emiterea bonurilor de tezaur și a altor instrumente specifice se poate face numai în primele zece luni ale anului financiar, iar retragerea lor trebuie să se facă fără a depăși anul financiar în care au fost emise42.

__________________________________________________________________

40Iulian Văcărel, Finanțele publice, Ed.Stiințifică si Enciclopedică Buc. 1981.

41Tatiana Moșteanu ,op., cit.,pag.32.

42Legea 500/2002.

În cazuri excepționale, prin Legea bugetară anuală se poate stabili acordarea de către Banca Națională a României a unui împrumut, fără dobândă pentru acoperirea decalajului temporar dintre veniturile și cheltuielile bugetului de stat, pe seama resurselor de creditare ale acesteia, fără a depăși 10% din totalul bugetului aprobat.43 Acest împrumut urmează a fi rambursat pe seama yeniturilor bugetare curente sau a unui împrumut de stat efectuat în baza unei legi. O astfel de situație a oferit spre exemplu, Bugetul administrației de stat pe anul 1991 care a fost aprobat prin Legea nr.22/1991, cu un deficit de 37,3 miliarde lei, iar prin Legea 74/1991 privind împrumuturile de stat pentru finanțarea bugetului administrației centrale de stat pe anul 1991, publicată în M.O. nr.251/16 decembrie 1991 s-a aprobat efectuarea unui împrumut de stat.

2.2.5. Principiul specializării (realității) bugetului

Principiul specializării bugetului este principiul potrivit căruia, veniturile bugetare trebuie înscrise în buget și aprobate de Parlament pe surse de proveniență, iar cheltuielile publice care urmează să se efectueze, pe categorii, destinații și în funcție de conținutul lor economic.

La începutul activității bugetare, Parlamentul dădea o autorizație în bloc pentru toate veniturile și cheltuielile statului. Cu timpul s-a trecut la individualizarea veniturilor și cheltuielilor statului mai exact la aprobarea lor de către Parlament a veniturilor pe surse de formare, iar a creditelor bugetare pe categorii de cheltuieli44. Tocmai această individualizare semnifică specializarea bugetară.

Individualizarea pozițiilor privind veniturile și cheltuielile publice, pe baza unor criterii definite semnifică specializarea bugetară.

Desigur, nici detalierea excesivă a veniturilor și cheltuielilor bugetare nu este indicată, întrucât nevoile publice evoluează rapid, iar modificarea bugetului

_________________________________________________________________

43Legea 500/2002.

44Tatiana Moșteanu, op. cit, pag.30-31.

public de către Parlament parcurge o procedură destul de greoaie, cu impact negativ pe linia activității financiare.

În vederea evitării unor astfel de situații Parlamentele au adoptat soluția autorizării Guvernului sau unor membrii ai acestuia de a aduce unele modificări

ale creditelor buget are în cursul anului.

În cursul stabilirii competențelor de aprobare a creditelor bugetare și pentru a ușura însăși elaborarea și execuția bugetului public, practica bugetară a inițiat o clasificație bugetară a veniturilor și cheltuielilor publice. Această clasificație a veniturilor și cheltuielilor este obligatorie pentru toate instituțiile publice (ministere și celelalte organe centrale ale administrației publice și alte instituții centrale sau locale). Se recomandă ca această clasificație să fie simplificată și clară, spre a fi înțeleasă și de persoanele fără o pregătire specifică.

Elaborarea unei clasificații buget are pe baze științifice trebuie să arate:

Sursele de proveniență a veniturilor bugetare, pe categorii, cu identificarea veniturilor fiscale, nefiscale, etc.

Repartiția cheltuielilor bugetare în funcție de destinația acestora, de exemplu, cheltuieli pentru autorități publice, curente de capital, etc.

Prin ce instituții publice se realizează veniturile și se efectuează cheltuielile prevăzute la buget.

Modul cum veniturile și cheltuielile bugetare influențează repartiția venitului național și respectiv procesul reproducției sociale.

Simplitatea și claritatea pentru a fi înțeleasă de cei care nu au o pregătire în materie.

Legislația română consacră principiul specializării bugetare. În acest sens, se prevede că legea bugetară anuală aprobă pentru fiecare an lista impozitelor, taxelor și cotelor acestora, precum și a celorlalte venituri care urmează să se perceapă45. În același timp, creditele bugetare sunt aprobate tot prin legea bugetară anuală care stabilește și destinația cheltuielilor publice respective46.

___________________________________________________________________

45Art.28, lit.b , Legea 72/1996.

46Art.29, Legea 72/1996.

Legea privind finanțele publice prevede și elaborarea de către Ministerul Finanțelor a unei “clasificații bugetare”, care trebuie să cuprindă părți, titluri, capitole, subcapitole, paragrafe și articole precum și alineate, în caz de necesitate. S-a elaborat de Ministerul Finanțelor, clasificația indicatorilor privind finanțele publice care cuprinde la venituri- capitole și subcapitole, iar la cheltuieli-părți, capitole, subcapitole, titluri și articole, precum și alineate, după caz și care este unică, aplicându-se la toate categoriile de venituri și cheltuieli publice.

Clasificația bugetară se utilizează, potrivit aceleiași legi, în toate fazele procedurii bugetare- elaborarea, aprobarea, execuția și încheierea bugetului public.

2.2.6. Principiul neafectării veniturilor bugetare

Deși nescris ca atare în Legea finanțelor publice, acest principiu se găsește exprimat în teoria finanțelor publice. El pretinde o așa numită depersonalizare a veniturilor bugetare, prin concentrarea lor într-un singur fond bănesc care să fie utilizat pentru toate cheltuielile bugetare. În acest fel se evită afectarea unor anumite venituri pentru anumite cheltuieli.

Acest principiu este condiționat rațional de aplicarea conceptului bugetului unic de stat, deoarece admiterea unor bugete, extraordinare, autonome și anexe, ca și a unor fonduri bănești speciale extrabugetare, implică afectarea unor anumite venituri fiecăruia dintre bugete și fondurile bănești distincte ale bugetului statului.

Cu toate că neafectarea veniturilor susține avantajele bugetului unic de stat, acest principiu este deseori criticat. De exemplu, Regulamentul financiar al Comunității Europene permite derogării de la acest principiu îngăduind afectarea unora dintre veniturile bugetului comunitar pentru fondurile bănești din care de acordă subventii unei colectivităti.

BIBLIOGRAFIE:

Ioan Condor – Drept financiar român, Partea I – Evolutie, Noțiuni generale, Sistemul bugetelor publice, Ed. Copyright Regia Autonoma "Monitorul Oficial", București, 2000, p.15-38.

Mircea Minea Ștefan, Dreptul finanțelor publice, Ed.Accent, 1999 pag.48

A se vedea I.Muraru, M.L.Pucheanu, Gh. Iancu, C.L.Popescu, Constituțiile României, Editura R.A. Monitorul Oficial, București 1993

.

Legea nr. 9/1972, modificată si completată prin Legea nr. 2/1979, publicată în Buletinul Oficial nr.59/13 .07 .1979

Legea nr.10/1991 publicată în M.Of. m.23/1991

Art.l din Legea 10/1991, M.Of. m.23/1991.

Dan Drosu Șaguna, Drept financiar și fiscal,vo1.2,Editura Oscar Print, 1997, pag.5

Legea nr.189/1998 privind finanțele publice locale, publicată în M.Of. nrA04/ 22 octombrie 1998.

Legea 500/2002.

Ioan Gliga, Drept financiar, Editura Humanitas, 1994, București, pag.14-16.

Adam Drăgoi, Drept financiar, Editura Aetemitas, Alba Iulia, 2002; D.D.Șaguna, op.cit., pag.10-11

Tatiana Moșteanu, Buget și trezorerie publică, Editura Didactică și pedagogică, București, 1997, pag.8.

Doina Petica Roman, Drept financiar, Casa de presă și Editura Tribuna, Sibiu, 2000, pag.19.

E.Balan, Drept financiar, Editura ALL Beck, București, 1999, pag.18- 20.

Iulian Văcărel, Finanțe publice, Editura Didactică și Pedagogică, București, 2000, pag.296297

Iulian Văcărel, Finanțele publice, Ed.Stiințifică si Enciclopedică Buc. 1981.