Procedura Contraventionala In Contextul Dispozitiilor O.g. Nr. 2 din 2001

Cuprins…………………………………………………………………………………

Introducere……………………………………………………………………………

Capitolul 1. Răspunderea administrativ contravențională – Aspecte cu caracter general………………………………………………………………………………….

1.1. Noțiuni introductive

1.2. Definițile și trăsăturile contravențiilor

1.3. Elementele constitutive ale contravențiilor

Capitolul II. Sancțiuni administrativ-contravenționale

2.1. Clasificarea sancțiunilor coontravenționale

2.2. Avertismentul

2.3. Amenda contravențională

2.4. Prestarea unei activități în folosul comunității

2.5. Sancțiuni contravenționale complementare.

Capitolul III. Subiectele răspunderii contravenționale și cauzele care o înlătură…………………………………………………………………….

3.1. Cauzele care înlătură caracterul contravențional al faptei…………………………………

3.2. Subiectele răspunderii contravenționale…………………………………………………

3.3. Cauzele care înlătură răspunderea contravențională……………………………………….

Capitolul IV. Procedura contravențională în contextul dispozițiilor O.G. nr. 2/2001………………………………………………………………………………………..

4.1. Constatarea contravenției…………………………………………………………..

4.2. Aplicarea sancțiunilor contravenționale……………………………………………………..

4.3. Exercitarea căilor de atac…………………………………………………………………………

4.4. Executarea sancțiunilor contravenționale……………………………………………………….

Capitolul V. Studiu de caz……………………………………………………………………

5.1. Răspunderea administrativ contravențională a unei persoane fizice……………………

Anexe

Concluzii finale…………………………………………………………………………………..

Bibliografie…………………………………………………………………………………………

Introducere

Răspunderea administrativ contravențională, fiind privită ca o problemă complexă care declanșează atât discuții cât și controverse este tratată în mod diferit de către unii autori.

Majoritatea autorilor susțin faptul că aceasta, constituie o formă a răspunderii juridice, ce constă în aplicarea unor sancțiuni contravenționale, persoanelor vinovate de încălcarea anumitor dispoziții pe care legea le ocrotește.

În contextul extinderii sferei răspunderii contravenționale și al schimbării permanente a cadrului juridic în general, această lucrare reprezintă un demers necesar, dar și util atât practicienilor, dar și celor interesați să urmărească respectarea normelor legale.

Necesitatea cunoașterii legislației permanente a oamenilor mi-a stârnit curiozitatea să explorez în totalitate acest domeniu.

Lucrarea abordată are drept scop, examinarea regimului juridic al răspunderii contravenționale, fiind structurată în patru capitole.

Primul capitol este destinat să explice aspectele generale ale răspunderii contravenționale, ilustrate prin analizarea și argumentarea trăsăturilor esențiale ale răspunderii contravenționale, definițiilor contravenției precum și prin analizarea elementelor constitutive ale acesteia.

Sancțiunile contravenționale care pot fi aplicate în urma săvârșirii unor fapte sunt enumerate în cadrul celui de-al doilea capitol intitulat,,Sancțiuni administrativ-contravenționale’’. Conținutul capitolului trei este remarcat prin analizarea subiectelor și cauzelor răspunderii contravenționale.

Explicarea detaliată a fazelor procedurii contravenționale în contextul dispozițiilor Ordonanței Guvernului nr. 2//2001 a impus crearea celui de-al patrulea capitol.

În concluzie, consider că tema abordată pune la dispoziție toate elementele necesare respectării normelor prevăzute de lege.

Capitolul I: Răspunderea administrativ-contravențională

Aspecte cu caracter general

1.1. Noțiuni introductive.

Regimul juridic al contravențiilor este, și va rămâne o problemă complexă care declanșează discuții și controverse. Unii autori tratează în mod diferit răspunderea contravențională, cei mai mulți fiind de părere că aceasta reprezintă o formă a răspunderii juridice, iar alții sunt de părerea că este o formă a răspunderii administrative.

Ca formă a răspunderii juridice, vizează aplicarea unor sancțiuni contravenționale, tuturor persoanelor vinovate de încălcarea anumitor prevederi legale. Răspunderea juridică poate fi privită ca o formă de constrângere psihică, deoarece îi constrânge pe toți membrii societății să nu încalce normele juridice, astfel în cazul nerespectării acestei prevederi aceștia sunt conștienți de sancțiunile ce li se vor aplica.

Există o legătură strânsă între cele trei noțiuni respective: răspundere juridică, constrângere juridică și sancțiune juridică, toate având drept scop asigurarea oridinii de drept.

Putem spune că noțiunea de constrângere juridică poate interveni doar în situații limită, atunci când este nevoie de aplicarea unor măsuri speciale pentru îndeplinirea unei conduite civice corespunzătoare, pe când cealaltă noțiune conține acele sancțiuni ce vor fi aplicate în cazul nerespectării normelor juridice. Condiția pe care trebuie să o îndeplinească răspunderea juridică constă în săvărșirea faptei cu vinovăție de către persoana în cauză, și totodată existența unei legături cauzale între faptă și urmările antisociale produse.

La nivelul formelor răspunderii juridice, un loc esențial este ocupat de răspunderea administrativă. De aceea printre cele mai frecvente fapte antisociale se numără abaterile administrative, acestea constând în primul rând în săvârșirea unor contravenții. Nu trebuie, însă, să confundăm răspunderea administrativă, cu răspunderea contravențională, dar putem spune că ea reprezintă una dintre cele mai importante forme ale răspunderii administrative.

Există și unele situații care antrenează răspunderea administrativă, fără ca acele fapte să fie considerate contravenții. Un exemplu în acest sens sunt majorările de întârziere care se aplică cu scopul neplății la termen a impozitelor și taxelor, sau anularea unei autorizații prin care se încalcă normele juridice. În unele cazuri anumite măsuri de siguranță pot îndeplini caracterul unor măsuri de sancționare, cum ar fi confiscarea de bunuri a căror deținere este interzisă, sau interzicerea parcticării unei anumite profesii. Un domeniu important al răspunderii juridice este reprezentat de fenomenul contravențional și regimul său juridic în materia contravențiilor, care se constituie într-o instituție juridică a dreptului administrativ, și anume răspunderea administrativ-contravențională.

,,Normele juridice care guvernează această formă a răspunderii juridice stabilesc și determină caracterele particulare, dar și condițiile de realizare a intervenției constrângerii față de unele persoane, care prin conduita acestora se încalcă normele de drept.”

Încă de la început putem sesiza că doctrina conține anumite diferențe care nu implică doar acele trăsături lingvistice sau de formă, ci și cele de fond, întrucât se remarcă cu ușurință deosebirea dintre cele două noțiuni reglmentare juridică contravențională implicit reglementare juridică în materia contravențiilor.

Primul termen ilustrează ideea unei reglementări de sine stătătoare, mai deosebită decât cea civilă sau penală, pe când cel de-al doilea termen evocă ideea unei anumite reglementări într-un anumit domeniu al relațiilor sociale.

De aceea această interpretare nu poate să fie privită drept un imperativ categoric, intervenind o convenție asupra semnificației unor termeni. Astfel, într-un demers teoretic trebuie căutați acei termeni care facilitează deslușirea esenței fenomenulului, această condiție fiind îndeplinită de expresia, reglementare juridică în materia contravențiilor.

Comparativ cu materia contravențiilor care poate fi evidențiată prin veghimea acesteia, putem vorbi despre o schimbare care s-a întâmplat de-a lungul timpului denumită natura juridică a regimului contravențional.

Deși actuala Constituție a României nu cuprinde o normă care să reglementeze regimul contravențiilor, există anumite dispoziții care implică instituția, astfel ajungându-se la concluzia potrivit căreia:,,ea are o natură constituțională, fiind o formă a ilicitului, care trebuie în mod obligatoriu să existe, care nu poate fi desfințată prin lege sau alt act inferior Constituție”. Inițial consacrarea ilicitului contravențional a fost de natură penală fiind stabilit prin Codul penal fracez din anul 1810.

Există trei categorii mari de ilicit administrativ, precum ilicitul administrativ propriu-zis, ilicitul contravențional și ilicitul cauzator, respectiv trei categorii de regimuri juridice, toate fiind instituții ale dreptului administrativ. Potrivit mai multor opinii ale autorilor, răspunderea contravențională este o formă a răspunderii administrative, iar contravenția reprezintă o manifestare a ilicitului administrativ.

La început contravenția a făcut parte din cadrul trihotomic a ilicitului penal, alături de crime, și delicte, însă odată cu instaurarea regimurilor totalitare a avut loc eliminarea sa din sfera penalului și introducerea în cea a adminstrativului, ceea ce a derminat o schimbare radicală și anume atât contravențiile cât și sancțiunile contravenționale nu mai erau prezentate ca fiind infracțiuni, ci erau considerate abateri administrative.

Totodată s-au hotărât acele reguli fundamentale care vizau: constatarea faptei, aplicarea sancțiunii, exercitarea căilor de atac precum și introducerea avertismentului alături de amendă ca sancțiune principală.

Definiția și trăsăturile contravențiilor.

Una dintre formele esențiale ale răspunderii administrative alături de răspunderea disciplinară este reprezentată de răspunderea administrativ-contravențională. ,,Ambele forme ale răspunderiiadministrative, intervin ca urmare a săvârșirii unor abateri administrative. Prin abateri administrative, înțelegem orice încălcări ale normelor de drept administrativ, din care unele constituie abateri disciplinare, iar altele sunt contravenții.”

Unii specialiști consideră contravenția ca fiind o instituție a dreptului administrativ înzestrată cu trăsături specifice, formulându-se în acest sens propuneri cu privire la instituirea unui sistem juridic contravențional.

Astfel atât contravenția cât și răspunderea contravențională, ca instituții ale dreptului administrativ, vizează activitatea persoanelor fizice, cât și activitatea desfășurată de autoritățile administrației publice, de agenții economici sau de instituțiile publice. De aceea săvârșirea unei contravenții reprezintă o violare a unei norme de drept administrativ, determinând aplicarea unei sancțiuni de către lege.

Putem spune că răspunderea contravențională este o formă a răspunderii juridice, care vizează obligarea persoanelor fizice cât si a celor juridice vinovate de săvârșirea unor contravenții, să accepte unele sancțiuni, administrate de către autoritățile publice competente.Ca urmare, pentru a surveni răspunderea contravențională este necesar să existe o faptă care sa fie privită ca o contravenție, iar la rândul său acea fapta să fi fost încălcată de către persoana căreia i se consacră o anumită sancțiune. De asemenea contravenția poate fi privită sub două aspecte:

Ca fenomen social, contravenția se dezvoltă la fel ca și noțiunea de moralitate, iar declararea unui fapt considerat drept contravenție depinde de aprecierea pe care membrii societății o dau faptei respective.

Privită ca fenomen juridic, contravenția este o faptă reprezentată printr-o acțiune sau inacțiune socialmente periculoasă, prevăzută de norma de drept administrativ și pentru a cărei săvârșire se aplică o sancțiune.

Contravenția este definită potrivit art. 1 din Ordonanța nr. 2/2001 ca fiind:,,fapta săvârșită cu vinovăție, stabilită și sancționată prin lege, ordonanță, prin hotărâre a Guvernului sau, după caz, prin hotărâre a consiliului local al comunei, orașului, municipiului sau al sectorului municipiului București, a consiliului județean ori a Consiliului General al Municipiului București”.

Din această definiție legală se constată o faptă care încalcă normele de convenție socială, un act de conduită al unor persoane prin care se aduce atingere relațiilor sociale, sau măsurilor de coabitare și conduită aflate în acel moment în societate.

Potrivit autorului Dumitru Brezoianu contravenția este definită drept o faptă dăunătoare societății, stabilită de lege și săvârșită cu vinovăție de către o persoană fizică sau de una juridică.

De remarcat este si definiția prezentată în art. 1 din Legea Nr. 32/1968 potrivit căreia ,,Contravenția este fapta săvărșită cu vinovăție care prezintă un pericol social mai redus decât infracțiunea și este prevăzută și sancționată ca atare prin legi, decrete sau prin acte normative ale organelor arătate în legea de față”.

Din definițiile descrise mai sus, putem distinge cu usurință trăsăturile principale ale contravenției.

Contravenția este o faptă săvârșită cu vinovăție.

Această trăsătură ilustrează caracterul ilicit al contravenției, punând în pericol acele valori sociale pe care legea le ocrotește. Însă nu putem să ajungem la concluzia potrivit căreia cele două noțiuni se suprapun, întrucât ilicitul nu se poate identifica cu vinovăția, însă legiuitorul a vrut să sublinieze că nu poate fi contravenție decât acea încălcare a legii săvârșită cu vinovăție. De aici putem să deducem faptul că răspunderea contravențională reprezintă o faptă ce se bazează pe culpă, neputând fi vorba despre o faptă obiectivă.

Ca trăsătură esențială a contravenției, vinovăția este reprezentată de atitudinea psihică a contravenientului față de fapta comisă precum și de consecințele apărute în urma faptei săvârșite. Ea semnifică faptul că subiectul de drept este conștient de fapta pe care o săvârșește și, deși produce consecințe periculoase pentru societate, o comite.

Ca orice faptă contrară a ordinii de drept, contravenția reprezintă o manifestare a conduitei umane exteriorizată în societate, ce este formată dintr-un ansamblu de acte ale omulului pe care le desfăsoară sub controlul rațiunii și voinței sale.

Pentru a interveni răspunderea contravențională, este necesar ca subiectul activ al contravenției să fie vinovat de săvârșirea faptei respective. În acest sens acea persoană care are capacitatea de a-și da seama de semnificația acțiunilor sau inacțiunilor sale poate acționa cu vinovăție. Deoarece legea contravențională nu oferă o definiție a vinovăției și nici nu remarcă formele pe care aceasta le îmbracă putem să considerăm că răspunderea pentru contravenții se produce fie că este vorba despre o intenție (directă sau indirectă), fie că se produce din culpă.

Astfel sunt prezentate cele două modalități prin care se analizeză fapta săvârșită de făptuitor cu intenție respectiv culpă.

Situațiile prin care fapta este săvârșită cu intenție sunt următoarele:

,,prevede urmările faptelor sale și urmărește producerea lor prin comiterea acelei fapte.(intenție directă).

prevede rezultatul faptei sale si deși nu urmărește să se producă , acceptă posibilitatea producerii lui.(intenție indirectă).”

Fapta este săvârșită din culpă în următoarele situații:

,,prevede rezultatul faptei sale dar nu-l acceptă,socotind fără temei că el nu se va produce (ușurință, sau culpă cu previziune)- culpa in comitendo.

nu prevede rezultatul faptei sale deși trebuia și putea să-l prevadă (neglijență sau culpă fără previziune)-culpa in omitendo”.

Vinovăția constituie ca și infracțiunea latura subiectivă a contravenției. Într-una dintre următoarele categorii de atitudini poate consta ilicitul contravențional cum ar fi: o acțiune, inacțiune sau fapte cu caracter mixt, omisive și comisive, în același timp.

După cum aminteam în definția de mai sus contravenția reprezintă o faptă cu un anumit grad de pericol social, ceea ce reprezintă o altă trăsătură esențială a contravenției. Din definiție remarcăm faptul că infracțiunea este cea care prezintă un grad mai mare de pericol față de contravenție care prezintă un grad social mai redus.

Legiuitorul este cel care precizeză gadul de pericol, atunci când stabilește unele fapte ca fiind infracțiuni, iar altele ca fiind contravenții, în funcție de anumite criterii pe care le are in vedere și anume: obiectul ocrotirii, împrejurările comiterii faptei cât și consecințele care se produc.

O altă trăsătură se distinge din art. 1. din O.G. nr 2/2001, faptă prevăzută și sancționată prin lege, prin ordonanță sau hotărâre a Guvernului sau, după caz hotărâre a consiliului local al comunei, orașului, municipiului sau al sectorului municipiului București, a consiliului județean ori a Consiliului General al municipiului București, confrom căruia o persoană nu poate fi trasă la răspundere decât în măsura în care fapta respectivă este stabilită și sancționată ca atare prin lege sau alte acte normative. Deși nu este prezentat încă de la început principalul organ competent să aplice contravenții putem deduce faptul că Parlamentul este prima autoritate la nivel central care poate reglementa contravenții. Pe plan central cea de-a doua autoritate publică este Guvernul care urmărește să respecte această condiție prin intermediul legilor sau a hotărârilor. Nu au însă dreptul de a adopta reglementări în materia contravențională ministerele sau alte autorități publice centrale.

Pe plan local și județean contravențiile pot fi stabilite prin,, hotărâri ale autorităților administrației publice locale sau judățene prin care pot fi stabilite și sancționate contravenții în toate domeniile de activitate în care acestora li s-au stabilit atribuții prin lege, în măsura în care domeniile respective nu sunt stabilite contravenții prin legi sau prin hotărâri ale Guvernului”.

De asemenea: ,,Consiliile locale ale sectoarelor municipiului București pot stabili și sancționa contravenții în următoarele domenii de activitate: salubritate, activitatea din piețe, curățenia și igienizarea acestora; întreținerea parcurilor și spațiilor verzi, a spațiilor și locurilor de joacă pentru copii; amenajarea și curățenia spațiilor din jurul blocurilor de locuințe; întreținerea bazelor și obiectivelor sportive aflate în administrarea lor; întreținerea stăzilor și trotuarelor, a școlilor și a altor instituții de edcație și cultură; întreținerea clădirilor, împremuirilor și a altor construcții; depozitarea și colectarea gnoaielor și a resturilor menajere”.

Potrivit art. 2. alin (5) din ordonanță,,hotărârile consiliilor locale sau județene ori, după caz, ale sectoarelor municipiului București, prin care s-au stabilit contravenții cu nesocotirea principiilor prevăzute la alin. (2)-(4), sunt nule de drept. Nulitatea se constată de instanța de contencios administrativ competent, la cererea oricărei persoane interesate.’’

Actele normative prin care se hotărăsc contravenții trebuie să includă următoarele elemente obligatorii potrivit art. 3 din ordonanță.

,,descrierea faptelor ce constituie contravenții;

și sancțiunea ce urmează să se aplice pentru fiecare dintre acestea; în cazul sancțiunii cu amendă se vor stabili limita minimă și maximă a acestuia sau după caz, cote procentuale din anumite valori. Se pot stabili și tarife de determinare a despăgubirilor pentru pagubele pricinuite prin săvârșirea contravențiilor.”

Aflarea momentului intrării în vigoare a actului normativ care stabilește și sancționează contravenții este determinat prin intermediul art. 4 alin (1) din Ordonanța 2/2001, din care

constatăm că intră în vigoare în termen de 30 de zile, iar în cazuri urgente într-un termen mai scurt, dar nu mai puțin de 10 zile. Prin art. 4 alin (3) din O.G. nr. 2/2001,,hotărârile autorităților administrației publice locale sau județene prevăzute la art. 1, prin care se stabilesc și se sancționează contravenții pot fi aduse la cunoștință publică prin afișare sau prin orice altă formă de publicitate în condițiile Legii nr. 215/2001.”

Astfel se constată principiul legalității în materia contravențională care vizează două aspecte și anume legalizarea contravenționalizării alături de legalitatea sancționării contravenționale.

Legalitatea contravenționalizării semnifică faptul că reprezintă contravenții doar acele fapte considerate ca atare prin lege sau ordonanțe ale Guvernului, pe când legalitatea sancționării implică două aspecte.

Primul aspect vizează posibilitatea aplicării acelor sancțiuni contravenționale stabilite de organele competente în materia contravențională, pe când de-al doilea aspect vizează redactarea și emiterea actelor normative contravenționale cu respectarea clauzelor prevăzute de legiuitor.

1.3 Elementele constitutive ale contravențiilor.

Știința dreptului face distinție între conținutul juridic, reprezentat de condiția referitoare la existența faptei prevăzută de lege sau care îi determină gravitatea, și conținutul constitutiv care conține totalitatea condițiilor necesare pentru existența contravenției, și pe care le săvârșește făptuitorul.

Părțile componente ale contravenției sunt reprezentate de elementele sale constitutive, fapt ce o deosebesc de celelalte fapte ilicite. Dacă trăsăturile esențiale ale contravenției pe care le-am prezentat mai sus reprezentau fapta contravențională în general, putem remarca deosebirea la nivelul elementelor constitutive care vizează o faptă contravențională concretă. Întrunirea cumulativă a tuturor elementelor reprezintă condiția pe care trebuie să o respecte pentru a fi în prezența contravenției.

Astfel, absența oricărui element poate duce la neexistența contravenției, respectiv neputința tragerii la raspundere a celui care săvârșește fapta.

Alături de infracțiune, contravenția este reprezentată prin patru elemenete principale:

Obiectul;

Subiectul contravenției

Latura obiectivă

Latura subiectivă

Enumerarea tuturor elementelor obiective și subiective pe care le-am prezentat mai sus, în baza cărora o faptă este privită drept contravenție, formează conținutul acesteia. Primul element constitutiv este obiectul contravenției determinat de relațiile sociale, bunurile sau interesele legitime, apărate de normele de drept cărora li se aduce atingere prin săvârșirea unor fapte contravenționale.

Astfel în cazul contravenției, vătămarea sau punerea în pericol a relațiilor sociale, prin intermediul unui act de conduită umană, are loc prin punerea în pericol a valorilor sociale, a intereselor legitime în jurul și datorită cărora există astfel de relații sociale. De remarcat este existența unui obiect specific, pe care fiecare contravenție îl îndeplinește, acesta rezultând din textul actului normativ care îl prevede.

Putem vorbi despre o diferență între obiectul contravenției și obiectul infracțiunii ce constă în valorile, relațiile sociale cât și bunurile sau interesele legitime care au o valoare socială mai redusă, comparativ cu cel al infracțiunii care prevede doar trăsăturile esențiale ale statului.

Spre exemplu, infracțiunea,,constând în deținerea ilegală a unei arme de foc are ca obiect realațiile sociale care apără viața și integritatea persoanelor, ordinea și liniștea publică, deci valori fundamentale ale societății, pe când contravenția constând în neprezentarea titularului permisului de armă de vânătoare pentru a i se aplica viza anuală de către poliție, are ca obiect relațiile sociale privind evidența armelor.’’

Cel de-al doilea element este latura obiectivă a contravenției formată din acțiunea sau inacțiunea producătoare a urmărilor care pune în pericol anumite valori, și care este prevăzută ca fiind nelagală în actul normativ prin care se stabilesc contravenții.

Actiunea ilicită presupune o activitate voluntară prin care se face ceva ce nu trebuia făcut, ce este interzis și descris de norma juridică, pe când inacțiunea presupune un comportament conștient prin care făptuitorul omite să îndeplinească o obligație legală ce ii revine.

Subiectul contravenției considerat un alt element constitutiv presupune implicarea oricărei persoane (fizice sau juridice) în săvârșirea unei fapte antisociale.

Orice formă a răspunderii juridice distinge două subiecte: unul activ și unul pasiv. Subiectul activ este acea persoană care poate exercita dreptul de a aplica sancțiuni, titularul dreptului de a fixa astfel de sancțiuni fiind statul și unitatea administrativ-teritorială.

Conținutul art. 6 alin (1) din O.G.2/2001 stabilește subiectul pasiv al răspunderii contravenționale care este în același timp subiect activ al contravenției și anume contravenientul, (orice persoană fizcă sau juridică.)

Principiile pe care trebuie să le îndeplinească orice persoană fizică în calitate de contravenient sunt desprinse din lege: Ca regulă este că poate fi contravenient orice persoană fizică, cetățean român, străin sau apatrid. Excepția este că nu pot avea calitatea de contravenienți:

conform art. 11. alin (2) din O.G 2/2001 ,,minorul sub 14 ani nu răspunde contravențional”.

cei care au împlinit 14 ani și au capacitate deplină de exercițiu, ei răspund contravențional pe jumătate, în sensul că pentru fapta săvârșită amenda se reduce la jumătate.

Potrivit art. 44 din Ordonanța de Guvern nr 2/2001 ,,Sancțiunile prevăzute în prezenta ordonanță nu se aplică în cazul militariilor în termen. Procesul verbal de constatare se trimite comandantului unității din care face parte contravenientul, pentru a i se aplica măsuri disciplinare, dacă se constată că acesta este întemeiat”.

Pe lângă vârstă o altă condiție care se referă la subiectul contravenției este responsabilitatea care presupune compentența fiecărei persoane de a întelege ceea ce face, de a aprecia dacă caracterul unei fapte este periculos sau nu, dar și capacitatea acestora de a conștientiza săvârșirea faptelor sale.

Ultima condiție este libertatea de hotărâre și acțiune potrivit căreia orice persoană are capacitatea de a hotărî liber, fără să existe vreo constrângere morală sau materială venită din afară. O persoană, deși îndeplinește condițiile de vârstă, dar și de responsabilitate, pentru a avea calitate de subiect al contravenției, acesta trebuie să fi avut libertatea de a acționa indiferent de hotărârea luată. În situația în care aceasta a fost obligată de o forță exterioară, să săvârșească fapta contravențională, a cărei constrângere nu i-a putut rezista, putem spune că faptei respective i-a lipsit vinovăția subiectului.

De asemenea prezența uneia dintre aceste cauze care înlătură caracterul contravențional al faptei prevăzute în art. 11 alin (1) din ordonanță determină fapta respectivă să nu fie considerată contravenție. În afara condițiilor respectiv: vârstă, responsabilitate, libertate, unele contravenții trebuie să îndeplinească o caracteristică aparte, de exemplu, conducător auto, gestionar sau posesor de armă.

Prin art. 10 alin. (1) din ordonanță ,,dacă aceeași persoană a săvârșit mai multe contravenții sancțiunea se aplică pentru fiecare contravenție. Pluralitatea de contravenienții intervine atunci când o contravenție poate fi comisă de mai multe persoane și nu doar de una singură. Astfel, amenda nu se împarte pe contravenienți, ci pe fiecare, cu cât au contribuit la săvârșirea faptei, aceștia vor răspunde separat în limitele stabilite de lege.

Latura subiectivă

Conținutul constitutiv al contravenției cuprinde și o latură subiectivă care poate fi observată prin atitudinea psihică a contravenientului față de materialitatea faptei sale.Vinovăția este elementul principal al aceste laturi, fiind remarcată atât de poziția făptuitorului față de fapta comisă, dar și de motivele care determină săvârșirea faptei sale.

În majoritatea cazurilor, elementul subiectiv îmbracă forma intenției, dar poate fi întâlnit și sub forma culpei.

În ceea ce privește forma pe care trebuie să o îmbrace vinovăția, legiuitorul nu face distincție între săvârșirea cu intenție sau culpă, sancțiunea intervenind ca atare. Putem însă să înțelegem că săvârșirea faptei cu intenție prezintă un grad mai ridicat decât în situația când aceasta se săvârșește din culpă.

Fiind privită ca o faptă umană, contravenția cuprinde și alte elemente subiective cum ar fi motivul și scopul. Faptele pe care le săvârșește omul sunt determinate de anumite necesități, dorințe ,interese, sentimente pasiuni care în anumite situații devin motive ale faptei ilicite. Totodată prin intermediul unei fapte se urmărește și scopul acesteia care devine o călăuză a atitudinii contravenientului.

În consecință va trebui ca organul constator să stabilească sancțiunea ținând seama de forma vinovăției.

Capitolul 2:Sancțiuni administrativ-contravenționale

2.1. Clasificarea sancțiunilor contravenționale

Sancțiunile contravenționale se află într-o permanentă transformare datorită specificului abaterilor care se comit, spre deosebire de cele civile care se disting prin stabilitate. Acestea pot fi definite ca o consecință a nerespectării dispozițiilor legale reprezentate prin aplicarea unor sancțiuni luate împotriva contravenientului. Totodată sancțiunile contravenționale sunt regelementate atât de legea-cadru cât și de legile speciale contravenționale.

Paradoxul legislației, constă în faptul că cea mai severă sancțiune și anume închisoarea contravențională, nu este menționată în legea cadru, și de aceea nu este acceptată sub aspectul tehnicii drepului.

Introducerea acestei sancțiuni s-a realizat prin intermediul O.G. nr. 2/2001, însă revizuirea Constituției, a determinat înlăturarea acestei sancțiuni din sfera sancțiunilor nepenale, respectiv, contravenționale.

În prezent sunt reglementate trei sancțiuni contravenționale principale și anume avertismentul, amenda contravențională, și prestarea unei activități în folosul comunității. Potrivit art. 5 din O.G. nr. 2/2001 sancțiunile pot fi clasificate în sancțiuni principale și sancțiuni complementare.

,,Sancțiunile contravenționale principale sunt următoarele:

Avertismentul;

Amenda contravențională;

Prestarea unei activități în folosul comunității”.

Sancțiunile complementare sunt prevăzute de art 5. alin (3) din O.G. nr. 2/2001 și se împart în următoarele categorii:

,,confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contravenții;

suspendarea sau anularea, după caz, a avizului, acordului sau a autorizației de exercitare a unei activități;

închiderea unității;

blocarea contului bancar;

suspendarea activității agentului economic;

retragerea licenței avizului pentru anumite operațiuni ori pentru activități de comerț exterior, temporar sau definitive;

desfințarea lucrărilor și aducerea terenului în stare inițială.’’

Posibilitatea stabilirii prin legi speciale, și a altor sancțiuni contravenționale principale sau complementare sunt prezentate de Ordonanța de Guvern 2//2001, în art. 5. alin. (4).

Întrucât în dispozițiile utilizate de O.G. nr 2/2001 sancțiunile sunt stabilite și prin acte normative, fiind în special atât hotărâri ale Guvernului cât și hotărâri ale consiliilor locale, folosirea expresiei,,legi speciale” este înțeleasă în sens larg, astfel fiind privită drept un act normativ.

Referitor la cele trei sancțiuni principale se constată conform art. 6 din O.G. nr. 2/2001, o deosebire ce apare la nivelul acestora și anume atât avertismentul cât și amenda contravențională se pot aplica oricărui contravenient persoană fizică sau juridică, pe când prestarea unei activități în folosul comunității se aplică numai contravenienților, persoane fizice.

2.2 Avertismentul

Reprezină cea mai ușoară sancțiune care se aplică făptuitorului (persoană fizică sau juridică), în situația comiterii unei contravenții cu un grad de pericol social mai redus.

Definiția legală este prezentată de Ordonanța Guvernului prin art.7 alin (1): ,,Avertismentul constă în atenționarea verbal sau scrisă a contravenientului asupra pericolului social al faptei săvârșite, însoțită de recomandarea de a respecta dispozițiile legale.”.

El se aplică în cazul unor fapte de mică gravitate, situație prin care agentul constator apreciază că cel care a săvârșit fapta nu o va mai repeta chiar dacă nu i se aplică o amendă.

Conform art.7 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001, avertismentul se poate aplica și în cazul în care actul normativ prin care a fost stabilită acea contravenție nu prevedea o asemenea sancțiune, lăsându-se la aprecierea agentului constator aplicarea acelei sancțiuni. Prin aceasta se are în vedere, ca nici o faptă să nu rămână nesancționată.

Există mai multe modalități prin care agentul constator apreciază aplicarea unei sancțiuni precum: atitudinea acestuia față de fapta săvârșită, de persoana contravenientului, de atitudinea sa anterioară, de împrejurările prin care fapta a fost comisă dar și de urmările ei.

Cel mai adesea, avertismentul se prezintă sub formă verbală, ori de câte ori contravenientul este prezent la constatarea contravenției, însă Dumitru Brezoianu prezintă unele situații când este utilă întocmirea unui înscris.

,,De exemplu, în cazul unei: coliziuni ușoare între autovehicule, o dată cu avertismentul verbal, se va încheia și un proces-verbal, acesta fiind necesar în raporturile cu organul de asigurări și cu atelierul de reparații în vederea remedierii stricăciunilor produse ca urmare a coliziunii.”

Este obligatorie forma scrisă a avertismentului în următoarele situații: atunci când actul normativ prin care se stabilește contravenția respectivă prevede doar forma scrisă, în momentul când contravenientul nu este prezent la constatarea contravenției, în momentul săvârșirii contravenției au avut loc pagube, în această situație trebuind să se menționeze și despăgubirea civilă, prin intermediul unui model de evaluare prevăzut de actul normativ sau prin metode generale de evaluare în cazul în care actul normativ nu cuprinde un astfel de model.

Criteriile care stau la baza aplicării aceste sancțiuni sunt următoarele: persoana contravenientulu, împrejurările în care s-a efectuat fapta respectivă, regretul manifestat de contravenient și promisiunea contravenientului că nu o va mai repeta.

2.3 Amenda contravențională

Cea mai obișnuită sancțiune contravențională este amenda. Potrivit art. 8 din O.G. nr. 2/2001, amenda este cea mai importantă sancțiune specifică dreptului administrativ, ce constă într-o sumă de bani pe care făptuitorul este obligat să o plătescă, în situația săvârșirii unei fapte cu un grad de pericol social mai ridicat. Valoarea acestei sume poate varia în funcție de gravitatea faptei comise, iar cuantumul amenzilor diferă în funcție de organul de stat care prescrie acea amendă.

Prin art. 8 alin. (4) din O.G.nr 2/2001 se prezintă sumele provenite din amenzile care au fost aplicate persoanelor fizice, ilustrând faptul că ele se fac venit integral la bugetele locale.

La fel ca și avertismentul, amenda contravențională se poate aplica oricărui contravenient persoană fizică sau juridică.

De asemenea nu trebuie să încurcăm amenda contravențională cu cea penală sau cu amenzile procesuale. Pentru contravențiile stabilite prin acte ale autorităților locale și centrale, dar și prin hotărâri ale Guvernului, legea a prevăzut limitele minime și maxime stipulate în art. 8 alin (2): ,,Limita maximă a amenzii contravenționale este de 250.000 lei, iar limita maximă nu poate depăși:

1 miliard lei, în cazul contravențiilor stabilite prin lege și ordonanță

500 milioane lei, în cazul contravențiilor stabilite prin hotărâri ale Guvernului

50 milioane lei, în cazul contravențiilor stabilite prin hotărâri ale consiliilor județene ori ale Consiliului General al Municipiului București

25 milioane lei, în cazul contravențiilor stabilite prin hotărâri ale consiliilor locale ale comunelor, orașelor, municipiilor și ale sectoarelor municipiului București”.

Pe baza efectelor jurdice, amenda contravențională nu reprezintă o modalitatea care atrage interdicții pentru acele persoane care au fost sancționate, și nici un antecedent care să atragă o altă sancțiune viitoare.

Ordonanța face distincție între sumele provenite din amenzile aplicate persoanelor fizice și sumele aplicate persoanelor juridice prin prezența art. 8 alin (3) și (4).

Astfel:,, Sumele provenite din amenzile aplicate persoanelor juridice în conformitate cu legislația în vigoare se fac venit integral la bugetul de stat cu excepția celor aplicate, potrivit legii, de autoritățile administrației publice locale și amenzile privind circulația pe drumurile publice, care se fac venit integral la bugetele locale”, pe când :,,Sumele provenite din amenzile aplicate persoanelor fizice în conformitate cu legislația în vigoare se fac venit integral la bugetele locale”.

2.4. Prestarea unei activități în folosul comunității

Prestarea unei activități în folosul comunității reprezintă o altă sancțiune contravențională, iar rolul acesteia este de a evita privarea de libertate într-un regim specific închisorii a unei persoane care a comis o faptă cu un pericol social mai mic decât cel al contravenției.

Activitățile pe care le va presta contravenientul în urma faptei săvârșite vor fi folositoare pentru comunitate.

Această sancțiune se aplică numai persoanelor fizice și se stabileste numai prin lege, durata acestuia neputând depași 300 de ore. Cei care nu au împlinit vârsta de 16 ani nu pot fi sancționați cu obligarea la prestarea unei activității în beneficiul comunității. Sancțiunea se stabilește întotdeauna alternativ cu amenda și poate fi aplicată numai de instanța de judecată.

În conformitate cu prevederile art. 9 alin (3) din O.G 2/2001 există posibilitatea ca organul de specialitate al unității administrativ-teritoriale, să sesizeze instanța de judecată în a cărei circumscripție domiciliază acesta, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării prestării unei activități în folosul colectivității, cauza principală a acestei sancțiuni fiind neachitarea de către contravenient a amenzii într-un termen de 30 de zile de la definitizarea amenzii.

În cadrul primul termen de judecată , instanța poate să acorde acestuia un termen de 30 de zile în vederea achitării integrale a amenzii. În caz contrar, instanța se vede nevoită să înlocuiască amenda cu obligarea persoanei repective la prestarea unei activități în folosul comunității. Hotărârea aplicării sancțiunii la prestarea unei activității în folosul comunității este supusă numai apelului potrivit art. 9. alin (6) din O.G 2/2001.

,,Când contravențiile au fost contestate prin același proces-verbal, sancțiunile contravenționale se cumulează fără a depăși dublul maximului amenzii prevăzut pentru contravenția cea mai gravă, sau, după caz, maximul general stabilit în prezenta ordonanță pentru prestarea unei activități în folosul comunității.’’

Potrivit art.10. alin (1) din ordonanță,,dacă aceeași persoană a săvârșit mai multe contravenții sancțiunea se aplică pentru fiecare contravenție, pe când alin. (3) al aceluiași articol prevede faptul că în cazul în care la săvârșirea unei contravenții au participat mai multe persoane, sancțiunea se va aplica fiecăreia separat.”

Activitățile desfășurate în beneficiul comunității sunt următoarele: întreținerea atât a parcurilor cât și a drumurilor, păstrarea curățeniei și igienizarea localității, activități în folosul școlilor, a spitalelor, grădinițelor, căminelor pentru copii dar și pentru bătrâni.

Domeniile în care se vor executa aceste activități sunt stabilite de către consiliul local, iar primarul hotărăște tipul activității precum și programul de lucrul, aceste condiții fiind aduse la cunoștință instanței de judecată.

Această sancțiune poate fi executată după orele de program ale contravenientului, pe o durată între 50-300 de ore, maxim 3 ore pe zi.

Situațiile în care este interzisă aplicarea acestei sanctiuni sunt:

în cazul persoanelor cu handicap.

în cazul femeilor gravide.

sau care au în îngrijire un copil în vârstă de până la 2 ani, precum și în cazul militarilor în termen.

Contravenientul poate face plângere împotriva măsurilor care privesc conținutul activității, condițiilor de lucru precum și modului de supraveghere a acestei activități.

Plângerea se soluționează de judecătoria în a cărei rază se desfăsoară sancțiunea, printr-o sentință care este executorie, și care se adresează primarului sau unității de poliție unde contravenientul a depus acea plângere.

2.5 Sancțiuni contravenționale complementare

Art. 5. alin. (3) din O.G nr. 2/2001 clasifică sancțiunile complementare în următoarele categorii:

,,confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contraveneții

suspendarea sau anularea, după caz, a avizului, acordului sau a autorizației de exercitare a unei activități

închiderea unității

blocarea contului bancar

suspendarea activității agentului economic”.

Retragerea licenței sau a avizului pentru anumite operațiunin ori pentru activităși de comerț exterior, temporar sau definitive

Desfințarea lucrărilor și aducerea terenului în stare inițială. În art. 5. alin. (6) din Ordonanța nr 2./2001 este prevăzut principiul proporționalității conform căruia,, sancțiunile complementare urmează a fi aplicate în funcție de natura și gravitatea faptei.”

De asemenea potrvit art. 5. alin (7) din ordonanță,,pentru una și aceeași contravenție se poate aplica numai o sancțiune contravențională principală și una sau mai multe sancțiuni complementare.’’

Confiscarea reprezintă trecerea în proprietatea statului, fără plată, a unor bunuri anume, a bunurilor destinate pentru săvârșirea contravenției sau care au servit la comiterea contravenției.

Pot fi confiscate atât unelte, ambarcațiunile, mijloacele de transport, animalele, armele de foc, precum și lucrurile care au fost produse prin contravenție sau care au servit la săvârșirea contravenției. În urma confiscării aceste bunuri sunt valorificate iar suma rezultată se face venit la bugetul de stat sau în unele cazuri bunurile sunt distruse.

Măsura confiscării este luată în cazul în care cel care o aplică, conform legii, este comptent să dispună și stabilirea sancțiunii principale. În toate situațiile, agentul constator trebuie să facă o descriere detaliată în procesul verbal a bunurilor confiscate indicând toate elementele care pot contribui la identificarea lor. Conform art. 24. alin (3),, agentul constator are obligația să stabilescă cine este proprietarul bunurilor confiscate, și dacă acestea aparțin unei alte persoane, decât contravenientul, în procesul-verbal se vor menționa, datele de identificare a proprietarului sau se vor preciza motivele pentru care aceasta nu a fost posibilă.’’

Procesul-verbal de constatare a contravenției îl regăsim în trei exemplare: originalul care rămâne la organul constator și două copii, prima copie se predă contravenientului, iar a doua copie pleacă împreună cu obiectele care au fost confiscate.

În situația în care bunurile care au intrat în proprietatea statului, nu îndeplinesc condițiile de comercializare, sau nu pot fi valorificate, cheltuielile în urma distrugerii lor sunt suportate de deținător sau de către persoanele fizice ori juridice de la care au fost ridicate bunurile respective.

Bunurile pot fi distruse numai în prezența și cu confirmarea prin semnătură a unei comisii, alcătuită din următorii membrii;

reprezentanți ai deținătorului

reprezentanți ai Autorităților Naționale pentru Protecția Consumatorilor.

ai Ministerelor Finanțelor Publice precum și Ministerul Administrației și Internelor.

De remarcat este faptul că această sancțiune este una obligatorie,ci nu facultativă.

Suspendarea sau anularea autorizației de funcționare

Multe acte normative prezintă drept sancțiuni contravenționale suspendarea sau anularea dispoziției de funcționare. Cel mai bun exemplu care conduce automat la anularea autorizației și încetarea activității respective, este reprezentată de comiterea unei contravenții la nivelul jocurilor de noroc.

Prin natura și denumirea lor, sancțiunile contravenționale complementare pot fi aplicate decât împreună cu o sancțiune contravențională principală.

Închiderea unității reprezintă o sancțiune complementară ilustrată prin desfințarea unui punct de lucru a contravenientului ce poate fi dispusă în anumite situații de exemplu în cazul unităților de alimentație publică.

Închiderea contului bancar este aplicabilă contravenienților care desfășoară o activitate bancară sau financiară.

Această sancțiune vizează încetarea sau chiar suspendarea agentulu economic, deoarece închiderea contului bancar determină imposibilitatea acestuia de a-și îndeplini activitatea.

Capitolul 3. Subiectele contravenției și cauzele care o înlătură

3.1. Cauzele care înlătură caracterul contravențional al faptei.

Prin înscrierea lor în textul legilor, anumite fapte capătă caracterul pe care legiuitorul a dorit să-l consacre și anume penal, contravențional, și disciplinar. În anumite condiții, săvârșirea face ca aceste fapte să nu mai aibă un caracter ilicit, ceea ce înseamnă că nu mai constituie un temei al răspunderii juridice.

Astfel de împrejurări, stări, situații care fac ca acea faptă să-și piardă una dintre trăsăturile esențiale și care determină totodată inexistența contravenției, legiuitorul le-a denumit cauze care înlătură caracterul contravențional al faptei.

Potrivit art. 11 din O.G. nr 2/2001 cauzele care înlătură caracterul contravenționalal faptei sunt următoarele:

În cazul legitimei apărări

Stării de necesitate

Constrângerii fizice sau morale

Cazului fortuit

Iresponsabilității

Beției involuntare complete

Erorii de fapt, precum și infirmității, dacă are legătură cu fapta săvârșită”.

Există două situații prin care o faptă nu poate fi privită drept contravenție: atunci când o persoană nu poate să răspundă de fapta comisă, din cauza stării mintale sau a unei infirmități, iar cea de-a doua situație ilustrată în cazul minorului sub 14 ani. Instanța judecătorească este singura care poate să constate cauzele care înlătură caracterul contravențional al unei fapte.

Potrivit art. 12. alin. (1) din ordonanță,,dacă printr-un act normativ fapta nu mai este considerată contravenție, ea nu se mai sancționează, chiar dacă a fost săvârșită înainte de data intrării în vigoare a noului act normativ, pe când prin intermediul art. (2) ,,dacă sancțiunea prevăzută în noul act normativ este mai ușoară se va aplica aceasta. În cazul în care noul act normativ prevede o sancțiune mai gravă, contravenția săvârșită anterior va fi sancționată conform dispozițiilor actului normativ în vigoare la data săvârșirii acesteia.’’ Prima cauză care înlătură caracterul contravențional al faptei este Legitima apărare prin care o persoană înlătură un atac material, direct, imediat și injust împotriva sa, a altuia sau împotriva unui interes public.

Conform unui principiu de bază al statului nici o persoană nu poate să-și facă singură dreptate, eventualele conflictele sociale fiind soluționate de către organele abilitate prin lege.

În cadrul relațiilor sociale se pot ivi anumite situații de conflict ce necesită acțiunea directă a însuși celui aflat în pericol sau a unei persoane, spre a-i veni în ajutor, în situația de față intervenția organului respectiv, fiind inutilă în apărarea interesului legitim al persoanei respective.

Înțelesul obișnuit al noțiunii legitimă apărare are semnificația situației în care, o persoană fiind ținta unei agresiuni are dreptul de a obiecta pentru a se apăra. Potrivit legii, starea de legitimă apărare o poate invoca și persoana care comite o contravenție pentru a ignora un atac material, direct sau injust îndreptat împotriva sa sau a altei persoane punând în pericol grav persoana sau drepturile celui atacat ori interesul public.

Deși a tulburat liniștea locuitorilor, în baza legitimei apărări nu constituie contravenție următoarea faptă: ,, fapta unui taximetrist aflat noaptea în stație și supus atacului unor persoane care doresc să-l tâlhărească, luându-i banii și autoturismul, de a claxona insistent pentru a atrage atenția cetățenilor și de a-i îndepărta pe agresori”.

Din acest exemplu rezultă că acea fapta considerată potrivit legii o contravenție, săvârșită în stare de legitimă apărare este comisă fără vinovăție, cauza nefiind dreptul persoanei respective să o comită, ci lipsa posibilității de a-și determina în mod liber voința.

Următoarele condiții pe care trebuie să le îndeplinească o faptă pentru a fi în prezența legitimei apărări sunt:

Fapta de apărare să fie anticipată de un atac.

Atacul respectiv să fie material, direct și injust.

Atacul să fie periculos.

Apărarea să fie proporțională cu intensitatea atacului.

Prin atac putem să înțelegem o acțiune care este produsă cu intenția de aduce o atingere valorilor sociale care alcătuiesc obiectul ocrotirii legale respectiv: persoana, drepturile ei sau intersele publice.

Atacul poate să se prezinte sub forma unui comportament agresiv de exemplu aruncarea asupra unei persoane cu substanțe inflamabile sau cu efect paralizant, cât și sub forma unei atitudini pasive (lăsarea fără suparaveghere a unei persoane bolnave mintal respectiv neanunțarea organelor de poliție în caz de scăpare).

Atacul este material atunci când se realizează sub forma unei acțiuni sau inacțiuni menite să pună în pericol în mod fizic acea valoare socială asupra căruia este îndreptat.

Atacul este direct când manifestarea materială a agresorului este îndreptată nemijlocit împotriva unei valori sociale.

Atacul este imediat atunci când intervalul de timp care separă momentul decalanșării sale de momentul ivirii pericolului care amenință persoana sau interesul public este scurt.

Atacul este injust atunci când acțiunea de răspuns la o acțiune permisă de lege nu are nici un temei juridic, adică nu mai este considerată în legitimă apărare.

Ca atacul să fie considerat a fi periculos, acesta trebuie să pună în pericol persoana sau drepturile celui atacat ori interesul public.

Caracterul grava pericolului se remarcă din faptul că el amenință cu producerea unor urmări ireparabile sau greu de remediat.

Este necesar să existe un raport de proporționalitate între fapta comisă pe de o parte, și atacul care a declanșat nevoia de apărare pe de altă parte pentru a putea fi considerată în legitimă apărare. În acest scop se ține cont de împrejurările concrete, mijloacele folosite precum și de forța fizică a agresorului și a victimei.

Starea de necesitate

O persoană care săvârșește o contravenție cu scopul de a salva de la un pericol imitent, datorat întămplării, și care nu putea fi înlăturat, altfel viața, integritatea sau sănătatea sau a altei persoane putem spune că acea persoană se află în stare de necesitate.

În momentul apariției pericolului, făptuitorul este forțat să sacrifice o altă valoare socială care nu necesită o importanță așa mare în scopul apărării acelei valori sociale amenințată de pericol.

Spre exemplu, un conducător auto care depășeste viteza legală în timp ce transportă un om bolnav la cel mai apopiat spital pentru a i se oferi ajutor medical cât mai repede. În aceasă situație deși depășește viteza legală care constituie o contravenție, conducătorul auto nu va fi sancționat fiind în stare de necesitate.

Pentru ca săvârșirea unei contravenții să fie considerată în stare de necesitate trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

fapta respectivă trebuie să fi fost comisă în urma unui pericol neprevăzut precum cutremur, inundații, incendii sau declanșat de apariția neprevăzută a unor ființe amenințătoare (bolnavi psihici, animale sălbatice).

pericolul să fie imitent, adică starea de necesiate începe să existe din momentul în care pericolul este pe cale să se producă.

pericolul este real, adică declanșarea acestuia să nu fie incertă.

pericolul este inevitabil, atunci când nu poate să fie înlăturat decât prin comiterea faptei respective.

fapta să se comită doar cu scopul de a salva viața, integritatea sau sănătatea făptuitorului sau a altei persoane, ori a unui inters public.

Ultima condiție este menținerea înlăturării pericolului în limitele necesității, adică să nu fie o acțiune exagerată în raport cu realitatea pericolului.

Constrângerea fizică sau morală

Constrângerea fizică presupune săvârșirea unei fapte contravenționale în condițiile existenței unei presiuni fizice exterioare căruia contravenientului nu i-a putut rezista. În cazul în care au fost exercitate anumite presiuni asupra făptuitorului sau acțiuni coercitive care l-au forțat să comită fapta, nu poate fi considerată contravenție săvârșirea faptei respective.

Constrângerea fizică exercitată trebuie să fie de natură de a paraliza libertatea de voință și acțiune a făptuitorului.

Constrângerea morală (psihică) presupune ca fapta, ce reprezintă contravenție să fie comisă sub amenințarea unui pericol grav atât pentru făptuitor sau pentru alte persoane, pericol ce nu a putut fi înlăturat altfel.

Ca și constrângerea fizică, cea morală reprezintă o modalitate care răpește persoanei constrânse accesul de a-și determina liber voința, fapt ce determină excluderea existenței vinovăției, implicit înlăturarea caracterului contravențional al faptei.

De asemenea pericolul cu care se amenință trebuie să fie destul de grav sau să se refere la un rău care nu poate fi reparabil, de exemplu reconstrucția unei clădiri care a fost incendiată.

Este necesar să existe o proporție între răul cu care se amenință și cel care ar rezulta din săvârșirea unei contravenției, în sensul că valoarea socială vătămată prin comiterea contravenției să nu fie mai mare decât valoarea ocrotită prin intermediul faptei respective.

Cazul fortuit

Prezintă o modalitate care se suprapune într-un mod imprevizibil fără posibilitatea de a o înlătura, peste o acțiune sau inacțiune a unei persoane, rezultând urmări pe care contravenientul nu le-a prevăzut și nici conceput. Nu trebuie să confundăm cazul fortuit cu acea situație în care făptuitorul nu a prevăzut rezultatul pe care orice persoană l-ar putea prevedea, datorită unor cauze subiective.

În ceea ce privește cazul fortuit, imprevizibilitatea este obiectivă, ce vizează limitele cunoașterii umane.

Pentru existența cazului fortuit este necesar să se îndeplinească următoarele condiții:

,, rezultatul acțiunii sau inacțiunii ilicite a contravenientului să fie consecința unei împrejurări străine de cunoaștere și voința acestuia.

împrejurarea care a determinat producerea rezultatului trebuie să fie de așa natură încât apariția ei să nu fi putut fi prevăzută. În cazul fortuit făptuitorul nu întrevede un anumit rezultat fiindcă obiectiv nu poate fi prevăzută ivirea întâmplării care va produce acel rezultat.

Contravenția comisă ca urmare a întâmplării neprevăzute trebuie să fie sancționată de un act normativ, deoarece numai în privința acestor fapte existența cazului fortuit este socotită ca o cauză de înlăturare a caracterului contravențional.”

Eroarea de fapt

Eroarea de fapt semnifică cunoașterea sau necunoașterea greșită de către făptuitor în momentul comiterii contravenției, a existenței unei stări sau situații care dau caracter contravențional faptei.

Deși făptuitorul dispune atât de capacitatea fizică cât și psihică în momentul săvârșirii contravenției, acesta își prezintă greșit realitatea obiectivă datorită necunoașterii unor situații, sau stării existente în acel moment, ceea ce determină o discordanță între realitatea obiectivă și imaginea pe care și-o face acea persoană despre realitate.

Din această cauză îl pune pe făptuitor în imposibilitatea de a conștientiza caracterul ilicit al faptei comise, implicit în imposibilitatea de a-și controla voința în mod conștient. Putem vorbi despre o contravenție în situația în care un vehicul staționează în locul unde este indicatorul cu oprire interzisă.

Iresponsabilitatea și infirmitatea

Iresponsabilitatea reprezintă săvârșirea unei fapte de către o persoană care nu posedă însușirile mentale precum discernământ, inteligență, conștiință și rațiune, necesare înțelegerii caracterului periculos al acțiunilor sale.

Starea de iresponsabilitate poate fi permanentă în situația unei boli mintale sau temporară, atunci când se produce doar în anumite momente. Infirmitatea are în vedere acea situație în care o persoană comite o faptă contravențională, deoarece nu-și dă seama de acțiunile sale datorită unei infirmități fizice de exemplu în cazul unei persoane cu vederea slabă sau o persoană bolnavă de epilepsie.

Astfel de infirmități trebuie dovedite prin acte medicale care trebuie să existe în momentul declanșării faptei.

Minoritatea

Reprezintă o cauză care înlătură caracterul contravențional al faptei. Cerințele pentru ca această cauză să poată fi aplicabilă sunt următoarele:

Contravenientul să aibă vârsta de 14 ani și această stare să existe la momentul comiterii faptei contravenționale.

Potrivit prevederilor din ordonanță se constată următoarele situații;

Minorul care nu a împlinit vârsta de 14 ani nu poate să răspundă contravențional.

Minorul cu vârstă cuprinsă între 14 și 16 ani răspunde contravențional, dar cu respectarea următoarelor cerințe cum ar fi:

limitele sancțiunilor se reduc la jumătate;

nu poate fi sancționat cu prestarea unei activități în folosul comunității;

participarea procurorului este obligatorie;

Beția involuntară completă

Presupune existența acelor stări, independente de voința contrvenientului, care îi diminuează capacitățile psihice punând-l în situația de a nu-și mai da seama, sau de a fi stăpân pe acțiunile sale.

Ca urmare a efectelor care se produc asupra organismului dar și asupra facultăților mintale, beția reprezintă o stare psihică anormală care se datorează consumării anumitor substanțe dăunătoare, cea mai frecventă fiind alcoolul.

Beția accidentală completă poate fi o urmare a inhalării unor vapori de alcool sau a altor substanțe ceea ce declanșează ca acea persoană sa nu mai fie responsabilă de faptele pe care le face. În acest caz o asemenea persoană va fi eliberată de răspundere.

3.2. Subiectele răspunderii contravenționale

Fiind o faptă care reprezintă un pericol social mai redus, tentativa și complicitatea nu constituie o contravenție de sine stătătoare după cum arată și legislația.

Autorii care au săvârșit o contravenție sunt singurii participanți, însă ar trebui să fie sancționați nu numai autorii propriu-ziși ai contravenției, ci și cei care au contribuit într-un fel sau altul la săvârșirea contravenției cum ar fi: instigatori sau complici. Săvârșirea contravenției este reprezentată în principiu de către persoana fizică.

Teoria răspunderii juridice a conturat teza subiectului activ al răspunderii juridice, reprezentată de autoritatea care trage la răspundere, prin aplicarea sancțiunilor juridice, și teza subiectului pasiv al răspunderii reprezentată de către subiectul de drept asupra căruia se aplică sancțiunile juridice.

Subiectul activ este principalul responsabil în vederea tragerii la răspundere a tuturor persoanelor vinovate de comiterea unor fapte ilicite, având dreptul de a aplica sancțiuni juridice, pe când cel pasiv, este subiectul căruia i se aplică sancțiunea.

În ceea ce privește subiectul activ al răspunderii contravenționale, ca orice formă a răspunderii juridice, acesta nu poate fi decât comunitatea locală sau statul, adică o autoritate de stat, implicit o autoritate a autonomiei locale. Potrivit condițiilor pe care le prevede legea, poate avea calitate de subiect activ al răspunderii contravenționale și o perosană juridică de drept privat, dacă aceasta este implicată în realizarea unui serviciu public.

Subiectul pasiv al răspunderii contravenționale este de regulă persoana fizică, care a săvârșit contravenția. Doar o persoană fizică, în calitate de cetățean poate fi răspunzătoare pentru săvârșirea unei contravenții. Față de prevederile actualei ordonanțe se poate sublinia că,, răspunderea contravențională revine oricărei persoane fizice care a săvârșit o contravenție pe teritoriul țării noastre, indiferent dacă este cetățean român, cetățean român cu domiciliul în străinătate, cetățean străin sau apatrid”.

Potrivit art. 11. alin. (2) din O.G. nr. 2/2001 este exceptat de la răspundere minorul care nu împlinit 14 ani, întrucât acesta nu are discernământ și nu poate să aprecieze periculozitatea faptelor comise.

Sancțiunile contravenționale se aplică atât persoanelor fizice cât și persoanelor juridice, astfel potrivit art. 6 alin (1) din O.G. nr 2/2001, avertismentul și amenda contravențională se aplică atât persoanelor fizice cât și celor juridice. Pot răspunde contravențional atât persoanele fizice cât și cele juridice dacă se dovedește că acestea au săvârșit fapte ce constituie contravenții, și dacă aceste fapte au fost comise cu vinovăție, indiferent de forma faptelor săvârșite (intenție sau culpă).

În ceea ce privește modul de aplicarea a celorlalte sancțiuni principale pe care le prevede ordonanța, se precizează că minorul care nu a împlinit vârsta de 16 ani nu poate fi sancționat cu obligarea la prestarea unei activități în folosul comunității.

Conform art. 44 din ordonanță militarii în termen fac excepție de la principiul generalității răspunderii contravenționale prin care se precizează că procesul-verbal de constatare se trimite comandantului unității din care face parte contravenientul, pentru a i se aplica măsuri disciplinare.

De asemenea potrivit art. 46 din ordonanță ,,Ministerul Apărarii Naționala, Ministerul de Interne precum și celelalte autorități ale administrației publice care au structuri militare vor stabili prin regulamentele interne organele competente să constate și să aplice sancțiunile în cazul contravențiilor săvârșite de cadrele militare și de angajații civili în legătură cu serviciul”.

Potrivit art. 3. alin 2 din O.G. nr2/2001, persoana juridică ca subiect al răspunderii contravenționale poate să răspundă contravențional în cazurile și în condițiile prevăzute de actele normative prin care se stabilesc și sancționează contravențiile.

,,Art. 5. alin 3 din Legea nr. 32/1968 dispune că amenzile aplicate persoanelor juridice vor fi imputate persoanelor fizice vinovate- salariații agenților economici-vinovați de săvârșirea faptelor contravenționale. Cu titlu special, se prevede pentru aceeași faptă ilicită, atât sancționarea persoanei juridice, cât și a persoanei fizice vinovate. Unii specialiști critică noua modificare care vizează transformarea sancționării persoanelor juridice din excepție în regulă.

Comparativ cu reglementarea anterioară care constă în sancționarea persoanei juridice doar prin legi sau decrete, astfel ajungându-se la concluzia că orice hotărâre a guvernului era lovită de nulitate, prezenta reglementare nu mai face nici o diferență sub acest aspect, de aici detereminându-se concluzia potrivit căreia contravențiile pot fi stabilite atât prin legi și ordonanțe dar și prin hotărâri ale Guvernului.

Principala consecință care se desprinde de aici este reprezentată de faptul că pot fi stabilite și sancționate contravenții pentru persoanele juridice la fel ca și pentru persoanele fizice prin legi sau decrete, dar și prin hotărâri ale Guvernului, hotărâri ale administrației publice locale sau județene, în toate domeniile pe care le enumeră ordonanța. Această poziție pe care o adoptă actuala reglementare despre această problemă nu este lipsită de critici.

Astfel s-a apreciat în doctrină că a fost instituită răspunderea contravențională a persoanei juridice, atât în nume propriu, dar și într-un mod direct.

3.3. Cauzele care înlătură răspunderea contravențională

Condițiile enumerate de actuala reglementare care exclud vinovăția ca trăsătură esențială a contravenției care duce la înlăturarea caracterului illicit al faptei, i se adaugă și prescripția care reprezintă o cauză care înlătură răspunderea contravențională. Legislația de specialitate prevede următoarele cauze de înlăturare a raspunderii contravenționale și anume: prescripția aplicării sancțiunii și prescripția executării sancțiunii pe care legiuitorul le-a tratat într-un mod distinct.

Diferența constă în aceea că, în timp ce prescripția aplicării sancțiunii duce la imposibilitatea sancționării chiar dacă s-a comis o faptă, prescripția executării sancțiunii face ca o sancțiune aplicată să nu poată fi executată ca efect al trecerii unui termen.

Prescripția aplicării sancțiunii contravenționale, reprezintă o cauză care înlătură răspunderea contravențională pentru săvârșirea cu vinovăție a unei fapte pe care o prevede norma contravențională, datorită trecerii în anumite condiții a unui interval de timp pe care îl prevede legea de la data comiterii faptei. Ordonanța introduce regula prescripției la 6 luni, potrivt art. 13. alin 1 prin care prescripția aplicării sancțiunii amenzii contravenționale intervine în termen de 6 luni de la data săvâșirii faptei. Este ușor de stabilt momentul începerii cursului termenului de prescripție în situația anumitor contravenții și anume a celor care constau într-o faptă simplă ce se consumă printr-un act al persoanei, care o săvârșește mereu.

Majoritatea autorilor care s-au ocupat de problema prescripției contravenționale, momentul consumării actului respectiv, vizează punctul din care începe să curgă termenul de prescripție.

Astfel în situația contravențiilor care au drept element principal al laturii obiective, încălcarea unei obligații cu termen, stabilirea termenului marchează, momentul la care începe să curgă termenul de prescripție.

În parctică, dificultățile au apărut, în cazul contravențiilor succeptibile, adică prin necesitatea mai multor perioade de timp pentru fixarea momentului începerii lor, un exemplu în acest sens fiind contravențiile care se perpetuează în timp. Problema care reiese de aici, este aceea de a ști dacă în materia contravențională se putea permite introducerea conceptului de contravenții continuate.

Unii dintre autori au fost de acord cu acest punct de vedere, considerând că, și în cazul construcților fără autorizație cel care le face este pus într-o stare contravențională ce persistă pe tot parcursul încălcării normelor prevăzute în actul normativ prin care se stabilește și sancționează acea contravenție.

După părerea altor autori acest punct de vedere nu putea fi acceptat, motivul fiind imprescriptibilitatea acestor contravenții. Ordonanța tranșează aceste discuții pe de-o parte și consacră conceptul de contravenție continuă, oferindu-i și o definiție a acesteia.

Astfel potrivit art. 13 alin. (2) din O.G. nr 2/2001 se precizează că în cazul contravențiilor continue, termenul de 6 luni curge de la data constatării faptei, fiind vorba despre contravenție continuă în situația în care încălcarea obligației legale durează în timp.

Întâlnim mai multe propuneri de definire a contravenției continue, existente atât la nivelul doctrinei postbelice cât și în doctrina recentă. O dată cu apariția conceptului de contravenție continuă în doctrina recentă se consideră că termenul de prescripție începe să curgă din momentul în care atitudinea contravenientului a luat sfărșit.

,, În doctrina postbelică a existat o opinie conform căreia, în materia contravențională nu ar putea fi admis conceptul de contravenții continuate, deoarece ar fi vorba de o concepție penalsită asupra contravenției.”

Potrivit art. 13. alin (3) din O.G. nr 2/2001 ,,când fapta inițială urmărită ca infracțiune și ulterior s-a stabilit că ea constituie contravenție, prescripția aplicării sancțiunii nu curge pe tot timpul în care cauza s-a aflat în fața organelor de cercetare sau de urmărire penală ori în fața instanței de judecată, dacă sesizarea s-a făcut înăuntrul termenului prevăzut la alin. (1) sau (2)

Prescripția operează totuși dacă sacțiunea nu a fost aplicată în termen de un an de la data săvârșirii, respectiv constatării faptei, dacă prin lege nu se dispune astfel.”

În cadrul art. 13. alin 4 se prezintă posibilitatea ca prin legi speciale să se prevadă și alte termene de prescripție pentru aplicarea sancțiunilor cntravenționale. Astfel s-a avut în vedere că urmărirea penală presupune o activitate mai întinsă ca timp, dar s-a dorit , totodată ca aplicarea sancțiunii să nu se facă cu întârziere sub riscul diminuării scopului educativ al acesteia. În afara acestor termene generale, prin intermediul legilor speciale au fost instituite o serie de termene de prescripție a aplicării sancțiunilor contravenționale.

Întrucât, conform art. 47, ,,dispozițiile ordonanței se completează cu dispozițiile Codului de procedură civilă”, termenele de prescripție se vor socoti pe zile libere, astfel că nu intră în calcul, nici ziua când a început, nici ziua când s-a sfârșit termenul.

Termenul de 6 luni se socotește din ziua săvârșirii contravenției și se împlinește peste șase luni, dar cu o zi înaintea datei corespunzătoare datei la care a început, excepție făcând acea contravenție care a fost comisă pe ziua de întâi a lunii, în care termenul de prescripție expiră în ultima zi a celei de-a șasea luni.

În consecință mulți autori consideră prescripția aplicării sancțiunii, cât și prescripția constatării contravenției cauze de nulitate ale procesului-verbal de contravenție, ele constituind eventual motive de fapt ale plângerii contravenționale.

Prescripția executării sancțiunii contravenționale

Prescripția executării sancțiunii contravenționale, reprezintă o cauză care înlătură executarea sancțiunilor, după trecerea unui interval de timp pe care îl stabilește legea, adică de la data hotărârii de cătrea autoritatea administartivă sau judecătorească a sancțiunii contravenționale.

După mai mulți ani, de la stabilirea și aplicarea ei apare ca fiind inoportună, deoarece scopul social al sancțiunii nu mai poate să fie atins. Nu trebuie să confundăm prescripția executării sancțiunii contravenționale, cu prescripția aplicării sancțiunii, ori cu o instituție a dreptului penal asemănătoare cu prescripția executării pedepsei.

Comparativ cu prescripția aplicării sancțiunii contravenționale care prevede imposibilitatea sancționării, chiar dacă fapta ilicită a fost săvârșită, în cazul prescripției executării sancțiunii, aceasta a fost aplicată, însă datorită trecereii unui anumit termen, ea nu mai poate fi executată.

Prescripția executării sancțiunii contravenționale a fost prevăzută în art. 14. din O.G.nr 2/2001 care viza atât sancțiunea amenzii contravenționale cât și sancțiunea închisorii contravenționale.

Drept urmare a desfințării sancțiunii închisorii contravenționale, dispozițiile cu privire la prescripția executării acestei sancțiuni au fost înlăturate.Termenul de prescripție a executării sancțiunii reprezintă perioada de timp înăuntrul căreia organele de executare pot să pună în executare sancțiunea.

Astfel legiuitorul a prevăzut termene a căror durată și moment de început diferă:

termenul de două luni care curge de la data aplicării sancțiunii atunci când procesul-verbal de constatare a contravenției nu a fost comunicat contravenientului, astfel potrivit art. 14. din O.G. nr.2/2001, executarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie dacă ,, procesul-verbal de constatare a contravenției nu a fost comunicat contravenientului în termen de cel mult două luni de la data aplicării sancțiunii”.

termenul de 5 ani prevăzut de O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, care curge de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere dreptul de a cere executare silită, în situația în care procesul-verbal a fost adus la conosțință contravenientului.

Dreptul de a cere executare silită se naște fie de la data expirării termenului prevăzut de lege în exercitarea căilor de atac, fie de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești de respingere a plângerii împotriva procesului verbal de contravenție.

Confrom art. 14. alin. (2) din O.G. nr. 2/2001,,pescripția executării sancțiunilor contravenționale poate fi constată chiar și de instanța învestită cu soluționarea plângerii contravenționale.’’

În concluzie, s-a păstrat în doctrină, atâta timp cât legea nu reglementează și această categorie de prescripție nu poate să existe o recunoaștere și o aplicare a prescripției constatării contravenției.

Capitolul 4

Procedura contravențională în contextual dispozițiilor O.G. nr.2/2001.

4.1. Constatarea contravenției

Fiind o faptă antisocială, contravenția constă în încălcarea unor norme de drept public, dar ea poate interveni și pentru alte norme care aparțin altor ramuri de drept, întrucât sub toate aspectele enumerate, contravenția reprezintă o instituție a dreptului administrativ.

Analizând procedura contravențională aceasta se divide în patru etape principale, și anume: Constatarea contravenției, Aplicarea sancțiunii contravenționale, Exercitarea căilor de atac precum și Exercitarea sancțiunilor contravenționale. Prima etapă care vizează răspunderea contravențională este denumită constatarea contravenției.

Conform art. 15 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 contravenția ,,se constată printr-un proces-verbal încheiat de persoanele anume prevăzute în actul normativ care stabilește și sancționează contravenția, denumite în mod generic agenți constatori.”

Procesul-verbal reprezintă deci, actul prin care se declanșează și la care se raportează activitatea de tragere la răspundere a celui care a comis contravenția.

Ordonanța prezintă persoanele care au dreptul să constate contravenții, și anume: ,,primarii, ofițerii și subofițerii din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, special abilitați, persoanele împuternicite în acest scop de miniștrin și de alți și de alți conducători ai autorităților administrației publice central, de prefecți, președinți ai consiliilor județene, primari, de primarul general al municipiului București, precum și de alte persoane prevăzute în legi speciale.’’

În ceea ce privește domeniile de competență ale ofițeilor și subofițerilor în cadrul Ministerului de Interne prin care se constată contravenții, trebuie să reținem următoarele domenii enumerate în alineatul 3, respectiv, ,,apărarea ordinii publice, circulația pe drumurile publice, regulile generale de comerț, vânzarea, și circulația produselor alimentare sau nealimentare, țigărilor și băuturilor alcoolice; alte domenii care pot fi stabilite prin lege sau hotărâre a Guvernului.’’

În afara persoanelor competente să constate contravenții, norma juridică stabilește și alte persoane care au dreptul să constate contravenții, de exemplu în domeniul sanitar, financiar, forestier, al exploatării apelor sau al transporturilor pe căile ferate. Comparativ cu legislația contravenționala a anului 1990, și cea ulterioară acestui an, se remarcă că în trecut nu exista act normativ care să nu conțină în sfera agenților constatori ofițeri sau subofițeri de poliție, pe când noile acte normative pun mai mult accentul pe specialiști civili, respectiv inspectori ori persoane cu atribuții de control.

După ce agentul constator este înștiințat despre o încălcare a dispozițiilor legale, el trebuie să procedeze în constatarea contravenției în felul următor: stabilește dacă fapta respectivă constituie contravenție sau infracțiune pe baza observărilor personale, a relatărilor autorului, victimei precum și a altor persoane. La cererea agentului constator, acesta este obligat să prezinte buletinul de identitate, precum și orice act care determină locul de muncă al acestuia, în caz de refuz agentul constator poate apela la ofițeri, subofițeri sau la jandarmi.

Totodată agentul constator trebuie să stabilească împrejurările în care s-a săvârșit contravenția, modul și mijlocele folosite în săvârșirea faptei, dar și stabilirea pagubelor materiale care s-au produs în urma săvârșirii contravenției. În final constatarea contravenției se realizează prin încheierea unui proces-verbal pe care agentul constator îl întocmește fie în prezența făptuitorului fie în lipsa acestuia.

Indiferent de modalitatea luării la cunoștință despre comiterea contravenției, agentul constator trebuie să întocmească procesul-verbal. Există și excepții în sensul că nu poate să încheie proces-verbal dacă contravenintul este de față și achită pe loc agentului jumătate din minimul amenzii, când i se aplică avertismentul oral, sau o altă situație când prin intermediul faptei comise nu s-au produs pagube materiale, astfel nefiind nevoie ca bunurile să fie supuse confiscării.

În conformitate cu art. 16 din O.G. nr 2/2001, procesul-verbal de constatare a contravenție trebuie să cuprindă următoarele elemente sau mențiuni:

,, data și locul unde este încheiat.

prenumele, calitate și instituția din care face parte agentul constator.

datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupația și locul de muncă ale contravenientului.

descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite.

indicarea actului normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția.

indicarea societății de asigurări, în situația în care fapta a avut ca urmare produerea unui accident de circulație.

posibilitatea achitării în termen de 48 de ore la jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, dacă acesta prevede o asemenea posibilitate.

termenul de exercitare a căiii de atac și organul la care se depune plângerea .’’

În general în procesul-verbal se face mențiunea dacă făptuitorul acceptă să achite jumătate din minimul amenzii pe care îl prevede actul normativ care stabilește acea sancțiune.

În momentul în care agentul constator dispune confiscarea unor lucruri, în cazul în care are dreptul de a aplica sancțiuni, sau le ridică în vederea confiscării, atunci când sancțiunea se aplică de altă persoană, trebuie să descrie acele lucruri având în vedere următoarele aspecte; forma, mărimea, culoarea, greutatea, sau alte caracteristici folositoare identificării lor.

De asemenea trebuie să spună cui aparțin lucrurile respective, precum și măsurile luate în urma confiscării. De exemplu, valorificarea lor, menționând dacă sunt bunuri perisabile, sau dacă acele bunuri nu sunt susceptibile de confiscare, adică nu pot trece în proprietatea statului.

În cazul în care bunurile confiscate nu aparțin contravenientului, se vor menționa în procesul-verbal datele de identificare ale proprietarului.

Pe lângă datele principale pe care le cere agentul constator există anumite situații când este necesară menționarea mai multor elemente.

În cazul contravenientului minor, pe lângă datele minorului se vor menționa atât numele și domiciliul părinților sau a tuturelui, pe când în situația în care contravenientul este persoană juridică se fac mențiuni referitoare la sediul și denumirea locului de muncă, la numărul de înmatriculare în cadrul registrului de comerț, precum și ilustrarea datele de identificare a persoanei care o reprezintă.

Potrivit art. 16. alin. (7) din O.G. nr.2/2001 ,, În momentul încheierii procesului-verbal, agentul constator este obligat să aducă la cunoștința contravenientului dreptul de a face obiecțiuni cu privire la conținutul actului de constatare. Obiecțiunile sunt consemnate distinct în procesul-verbal la rubrica Alte mențiuni, sub sancțiunea nulității procesului-verbal.’’

,,Lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constată și din oficiu.’’

Se încheie un singur proces-verbal în situația în care o persoană săvârșește mai multe contravenții în același timp, iar acestea sunt contestate de același agent constator. Legiuitorul stabilește anumite condiții în vederea valabilității procesului-verbal de constatare al contravenției. Nerespectarea acestor condiții determină nulitatea actului respectiv.

De asemenea art. 19 din ordonanță prevede faptul că,,procesul-verbal se semnează pe fiecare pagină atât de agentul constor cât și de contravenient. În cazul în care contravenientul nu se află de față, refuză sau nu poate să semneze, agentul constator va face mențiunea despre aceste împrejurări, care trebuie să fie confirmate de cel puțin un martor. În acest caz procesul-verbal va cuprinde și datele personale din actul de identitate al martorului și semnătura acestuia.’’

În cazul în care nu există un martor, agentul constator va prezenta motivele care au determinat încheierea procesului-verbal, întrucât nu poate avea calitatea să fie martor un alt agent constator.

După ce procesul-verbal a fost întocmit nu se mai permit unele modificări cum ar fi ștersături sau reveniri la forma inițială a acestuia. Toate documentele care implică contravenția se vor anexa la procesul-verbal. Este interzisă orice modificare asupra acestuia, însă în cazul în care apar anumite greșeli acestea se barează orizontal, iar sub ele este scris cuvântul corect.

În cazul contravenienților cetățeni străini, ori a cetățenilor români cu domiciliul în străinătate, în procesul verbal vor fi cuprinse următoarele date de identificare ale acestora;

Seria și numărul pașaportului

alt document de trecere a frontierei de stat

Data eliberării acestuia și statul emitent.

4.2 Aplicarea sancțiunilor contravenționale

După constatarea contravenției, urmează cea de-a doua fază procedurală a răspunderii contravenționale și anume aplicarea sancțiunii. De regulă, aplicarea sancțiunilor contravenționale se realizează de către agentul constator, odată cu încheierea procesului-verbal, în cazul în care actul prin care se stabilesc și se sancționează contravenții nu este prevăzut astfel.

Există și unele excepții de la această regulă, astfel , dacă agentul constator, potrivit legii, nu este competent să aplice și sancțiunea, după consemnarea constatării contravenției, procesul verbal este trimis organului sau persoanei competente să aplice acea sancțiune.

Potrivit art. 25. alin. (3) din ordoanața Guvernului, ,,În situația în care contravenientul a fost sancționat cu amendă, precum și dacă a fost obligat la despăgubiri o dată cu procesul-verbal acestuia i se va comunica și înștiințarea de plată. În înștiințarea de plată se va, face mențiunea cu privire la obligativitatea achitării amenzii la instituțiile abilitate să o încaseze, potrivit legislației în vigoare și, după caz, a despăgubirii în termen de 15 zile de la comunicare, în caz contrar urmând să se procedeze la executare silită.”

Sancțiunea care se aplică în limitele pe care le prevede actul respectiv, trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei comise. Pentru individualizarea sancțiunii contravenționale în raport cu gradul de pericol social produs în urma comiterii faptei, este necesar să ținem seama de anumite criterii.

Împrejurările în care s-a comis contravenția reprezintă principalul criteriu de care se ține seama în momentul individualizării sancțiunii.

Astfel, dacă fapta a fost săvârșită de una sau mai mule persoane, dacă s-au produs pagube materiale, ori dacă în săvârșirea faptei au fost atrași și minori,în mod evident amenda pe care o prevede actul normativ va fi și ea mare.

Dimpotrivă, amenda va fi mică dacă contravenientul a depus efort pentru înlăturarea consecințelor faptei. În vederea respectării acestui criteriu, contravenientul trebuie să țină cont și de condițiile de loc ( pe stradă, în public) și timp (ziua, noaptea) în care s-a comis fapta, precum și de metodele folosite.

Starea materială a făptuitorului, dar și alte date care vizează persoana acestuia cum ar fi: nivelul pregătirii, de cultură, mediul social din care provine, profesia sau locul de muncă.

Starea materială a făptuitorului este dedusă prin intermediul funcției sau ocupației pe care el o îndeplinește.

Acest criteriu are o valoare relativă, deoarece nu se poate afla cu exactitate adevarata poziție a făptuitorului.

Vârsta contravenientului este un alt criteriu de individualizare a sancțiunii.

Conform art. 11. din ordonanță, contravenienții minori, care nu au împlinit 14 ani nu pot fi sancționați, vârsta reprezentând una dintre principalele cauze care exclud caracterul contravențional al faptei, deoarece persoanele sub această vârstă nu conștientizează urmările faptelor săvârșite.

Atitudinea contravenientului față de fapta comisă se ia în calcul la stabilirea sancțiunii.

În situația în care prin comiterea unei fapte s-a pricinuit și o pagubă existând tarife de evaluare a acesteia se va stabili și despăgubirea, de către persoana competentă să aplice sancțiunea cu acordul persoanei vătămate, făcându-se mențiunea despre aceasta în procesul-verbal. Potrivit art. 24 din ordonanță,, persoana împuternicită să aplice sancțiunea dispune și confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contravenții. În toate situațiile agentul constator va descrie în procesul-verbal bunurile supuse confiscării și va lua în privința lor măsurile de conservare sau de valorificare prevăzute de lege, făcând mențiunile corespunzătoare în procesul-verbal.”

În cazul în care acestea nu se găsesc, contravenientul este obligat să plătească contravaloarea bunurilor în lei. Totodată ,, agentul constator are dreptul de a decide proprietarul bunurile ce au fost supuse confiscării, iar în cazul în care acestea aparțin altei persoane decât contravenientul, în procesul-verbal se vor menționa dacă este posibil, datele de identificare a proprietarului sau se vor preciza motivele pentru care identificarea nu a fost posibilă.”

În cel mult două luni de la data aplicării acestuia, agentul care a aplicat sancțiune este cel care comunică rezultatul, iar procesul se comunică în copie, și se va înmâna contravenientului sau după caz, persoanei vătămate sau proprietarului bunurilor confiscate.

În conformitate cu prevederile art. 26. din ordonanța Guvernului,,dacă agentul constator aplică și sancțiunea, iar contravenientul este prezent la încheierea procesului-verbal al acestuia copia de pe acesta și înștințarea de plată se înmânează contravenientului, făcându-se mențiunea în acest sens în procesul-verbal. Contravenientul va semna la primire.” La fel se întâmplă și în cazul celorlalte persoane, care dacă sunt prezente la încheierea acestuia li se înmânează copia după procesul-verbal.

,,În cazul în care acesta contravenientul nu este prezent, sau, deși prezent, refuză să semneze procesul-verbal, comunicarea acestuia, precum și înștiințării de plată se face de către agentul constator în termen de cel mult două luni de la data încheierii.’’

Comunicarea procesului-verbal se face fie prin poștă cu aviz de primire, fie se afișează la domiciliul contravenientului, situație prin care afișarea acestuia se consemnează în procesul verbal care va fi semnat în prezența a cel puțin unui martor.

,,Contravenientul poate achita pe loc sau în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii procesului-verba ori, după caz, de la data comunicării acestuia, jumătate din minimul amenzii prevăzute în actul normativ, agentul constator făcând mențiune desprea ceastă posibilitate în procesul-verbal. În actul normativ de stabilire a contravențiilor această posibilitate trebuie menționată în mod expres. Termenele statornice pe ore încep să curgă de la miezul nopții zilei următoare, iar termenul care se sfârșește într-o zi de sărbătoare legală sau când serviciul este suspendat se va prelungi până la la sfârșitul primei zile de lucru următoare.”

Putem vorbi despre o încetare a urmăririi în momentul când făptuitorul a plătit jumătate din minimul amenzii.

,,În cazul în care fapta a fost urmărită ca infracțiune și ulterior s-a stabilit de către procuror sau de către instanță că ea ar putea constitui contravenție, actul de sesizare sau de constatare a faptei, împreună cu o copie de pe rezoluția, ordonanața sau, după caz, de pe hotărârea judecătorească se trimite de îndată organului în drept să constate contravenția, pentru a lua măsurile ce se impun conform legii.’’

,,Amenzile care se cuvin bugetului de stat pot fi achitate la Casa De Economii și Consemnațiuni –C.E.C. S. A sau la unitățile Trezoreriei Statului, Iar amenzile cuvenite bugetelor locale se achită se achită la Casa de Economii și Consemnațiuni – C.E.C.- S.A. sau la casieriile autorităților administrației publice locale, ori a altor instituții publice abilitate să administreze veniturile bugetelor locale, indiferent de localitatea pe a cărei rază acestea funcționează, de cetățenia, domiciliul sau reședința contravenientului ori de locul săvârșirii contravenției, precum și la ghișeul unic din punctele de trecere a frontierei de stat a României.

O copie de pe chitanță se predă de către contravenient agentului constator sau se trimite prin poștă organului din care acesta face parte, potrivit dispozițiilor alin. (1) .”

Totodată potrivit art. 28. alin (3) din O.G. nr.2/2001,,amenzile contravenționale pot fi achitate și prin intermediul instrumentelor de plată electronic în cadrul Ghișeului virtual de plăți, proiect-pilot coordonat de Ministerul Comunicațiilor și Tehnologiei Informației, parte a Sistemului e-guvernare, din cadrul sistetemului Electronic Național. În acest caz:

Achitarea unei amenzi contravenționale se dovedește prin prezentarea extrasului de cont al plătitorului sau a dovezii de plată emise de Ghișeul virtual de plăți, această specificând data și ora efectuării plățiii’;

Se elemină obligativitatea pentru plătitor de a preda o copie după extrasul de cont sau de pe dovada de plată emisă de Ghișeul virtual de plăți de către agentul constator sau organul din care face parte.’’

În situația în care organul competent să aplice sancțiunea consideră că prin comiterea acelei fapte se constituie o infracțiune are dreptul să facă apel către organul de urmărire penală. Prescripția este o cauză care înlătură numai răspunderea contravențională, adică aplicarea sau executarea după caz, a sancțiunilor contravenționale.

Împlinirea termenelor de prescripție nu poate să împiedice efectele contravenției care ilustrează urmărirea despăgubirilor cât și măsura confiscării.

Astfel potrivit art. 30. Alin (3) din O.G. nr 2/2001,,termenul de 6 luni pentru aplicarea sancțiunii în cazul prevăzut la alin. (2) curge de la adata sesizării organului în drept să aplice sancțiunea.’’

4.3. Exercitarea căilor de atac

Exercitarea căilor de atac în materia răspunderii contravenționale este rglementată în capitolul 4 al ordonanței.

Așa cum era normal, legiuitorul a oferit posibilitatea celor interesați, repectiv contravenienților, persoanelor vătămate sau proprietarilor bunurilor confiscate să exercite calea de atac a plângerii împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii.

Plângerea este privită drept o cale devolutivă de atac, prin care se atacă la judecătorie o hotărâre care este dată de un organ administrativ sau de un act administrativ, având un caracter jurisdicțional. Pentru a putea fi exercitată plângerea contravențională, legea prevede anumite condiții care trebuie îndeplinite .

În primul rând trebuie să existe un proces-verbal prin care se constată contravenția și se aplică sancțiunea, iar în al doilea rând procesul-verbal trebuie să fie adus la cunoștință părților interesate (contravenient, persoană vătămată sau proprietarilor de bunuri confiscate) prin îndeplinirea procedurii comunicării.

Legea a stabilit obiectul căii de atac pentru fiecare persoană, astfel potrivit art. 31. alin (2) din ordonanță pentru partea vătămată legea limitează dreptul și obiectul plângerii doar la despăgubire, iar pentru proprietarul bunurilor confiscate, legea oprește obiectul plângerii doar la măsura confiscării bunurilor.

Legea stabilește un termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării procesului-verbal,,împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii se paote face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia.’’

De asemenea aceasta mai stabilește, locul unde se depune plângerea precum și sediul organului din care face parte agentul constator.

Astfel alin. (1) al art. 32. prevede faptul că ,,plângerea se depune la judecătoria în a cărei circumscripție a fost săvârșită, pe când prin alin. (2) controlul aplicării și executării sancțiunilor principale și complementare este de competența exclusivă a instanței prevăzute la alin. (1).”

Soluționarea plângerii se face de către judecătoria în a cărei rază teritorială a fost comisă contravenția, căreia legea i-a stabilit anumite obligații care vizează;

Termenul de judecare a cauzei, care nu poate să depășească 30 de zile

Părțile care trebuie citate precum contravenient, persoana care a făcut plângerea, organul care a aplicat sancțiunea, martori dar și alte persoane care pot contribuit la rezolvarea cauzei. Legea nu face nici o precizare în ceea ce privește persoana contravenientului.

De aceea se impune atât în doctrina administrativă dar și în practică, o problemă controversată care constă în aceea de a ști dacă plângerea împotriva sancțiunii contravenționale mai poate fi făcută și de contravenientul care a achitat pe loc sau în 48 de ore, jumătate din minimul amenzii și nu s-a întocmit proces-verbal de constatare a contravenției. Potrivit unor opinii ale autorilor, contravenientul nu poate face plângere, deoarece prin plata amenzii se consideră că acesta își recunoște vinovăția.

Dacă s-a comis o faptă ce a avut ca urmare provocarea unui accident de circulație, în această situație judecătoria este obligată să remarce și societatea de asigurări menționată în procesul-verbal prin care se constată contravenția respectivă.

Instanța judecătorească poate să determine în vederea soluționării plângerii următoarele soluții:

Respinge plângerea ca fiind netemeinică, cu menținerea sancțiunii;

Admite plângerea și desfințează procesul-verbal și sancțiunea aplicată, atunci când acestea sunt nelegale;

Admite plângerea și anulează procesul-verbal pentru motive de nulitate, cum ar fi absența semnăturii agentului constator;

,,Instanța competentă să soluționeze plângerea, după ce verifică dacă aceasta a fost introdusă în termen, ascultă pe cel care a făcut-o și pe celelalte perrsoane citate, dacă aceștia s-au prezntat, administrează orice alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalității și temeinicei procesului-verbal, și hotărăște asupra sancțiunii, despăgubirile stabilite, precum și asupra măsurii confiscării.’’

În privința art. 34. alin (2) din O.G. nr. 2/2001 se constată faptul că ,,dacă prin lege nu se prevede astfel, hotărârea prin care s-a soluționat plângerea poate fi atacată numai cu apel.

Apelul se soluționează de secția de contencios administrative și fiscal a tribunalului.Motivarea apelului nu este obligatorie. Motivele de apel pot fi susținute și oral în fața instanței. Apelul suspendă executarea hotărârii.’’

,,Pentru plângerea împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, pentru recursul formulat împotriva hotărârii judecătorești prin care s-a soluționat plângerea, precum și pentru orice alte cereri incidente se percep taxele judiciare de timbre prevăzute de lege’’. O altă cale de atac este reexaminarea, care prezintă un caracter special.

Atât contravenientul cât și procurorul au dreptul de a cere reexamniarea din momentul pronunțării hotărârii, în situația în care contravenientul a luat parte la dezbatere, iar în cazul în care a fost absent din momentul în care i s-a comunicat hotărârea, termenul începând să curgă de la miezul nopții a zilei următoare. Această cale de atac este definitivă, ce este privită ca și o hotărâre de fond putând fi atacată cu apel.

,,În art. 47 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, privind stabilirea și sancționarea contravențiilor se prevede că dispozițiile acesteia se întregesc cu cele ale Codului de procedură civilă, care se aplică în mod corespunzător, de exemplu cele privind modul în care se calculează termenele.”

Apariția normelor de procedură civilă care vizează răspunderea contravențională, se explică prin aceea că, deși reprezintă o reglementare-cadru, această ordonanață nu poate să răspundă multitudinii și complexității actelor procedurale care intervin din momentul săvârșirii faptei și până la executarea sancțiunii.

,,De aceea, o asemenea prevedere de întregire, de completare a dispozițiilor din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 este firească și impusă de considerații care privesc înlăturarea oricăror lacune ale reglementărilor juridice în materie, precum și în activitatea practică de constatare a contravențiilor, de aplicare a sancțiunilor contravenționale și de soluționare a litigiilor în legătură cu acestea.’’

4.4. Executarea sancțiunilor contravenționale.

Fiind ultimul moment procedural în materia răspunderii contravenționale, reprezintă obiectul de reglementare al capitolului al V-lea din ordonanță.

După momentul expirării termenului de 15 zile de la data comunicării sau depunerii procesului-verbal, în care persoana interesată poate să facă plângere, procesul-verbal de contravenție capătă titlu executoriu, potrivit art. 37 din O.G. nr. 2/2001 prin care ,,procesul-verbal neatacat în temenul prevăzut la art. 31, precum, și hotărârea judecătorească irevocabilă prin care s-a soluționat plângerea constituie titlu executoriu, fără vreo altă formalitate.’’

În acest fel, procesul-verbal îndeplinește condițiile necesare în vederea declanșării procedurii de executare silită. De asemenea, prin intermediul acestei prevederi, se pot rezolva problemele declanșate în practica unor instanțe care au îndrumat organele financiare să investească acele hotărâri pronunțate cu forumulă executoie în materia contravențională.Legiuitorul prevede că avertismentul poate fi adresat atât oral cât și scris.

Se poate adresa oral doar dacă îndeplinește cele două condiții respectiv prezența contravenientului la constatarea contravenției, și aplicarea sancțiunii de către agentul constator.

Indiderent de modalitatea în care se execută, avertismentul atrage atenția contravenientului asupra pericolului social al faptei comise, urmărilor repetării faptei, precum și asupra comportamentului pe care trebuie să-l aibă pe viitor. Executarea amenzii se realizează prin două modalități, fie de bună voie, fie din proprie inițiativă sau prin executare silită.

La rândul ei executarea de bunăvoie se împarte în trei modalități; achitarea pe loc prin plata a jumătate din minimul amenzii pentru fapta comisă, angajarea, sub semnătură, că amenda va fi achitată în termenul de 48 de ore.

Conform art. 39 din ordonanță, punerea în executarea a amenzii contravenționale se face astfel:

,,de către organul din care face parte agentul constator, ori de câte ori nu se exercită calea de atac, împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției în termenul prevăzut de lege.

De către instanța judecătorească, în celelalte cazuri.”

,,În vederea executării amenzii, autoritățile pe care le-am menționat mai sus,,vor comunica din oficiu procesul-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii, neatacat cu plângere în termenul legal, în termen de 30 de zile de la data expirării acestui termen, ori, după caz, dispozitivul hotărârii judecătorești irevocabile prin care s-a soluționat plângerea, în termen de 30 de zile de la data la care hotărârea a devenit ievocabilă astfel:

pentru sumele care se fac venit integral la bugetele loocale, organele de specialitate ale unităților administrativ-teritorialen în a căror rază teritorială domiciliază contravenientul persoană fizică sau, după caz, își are domiciliul fiscal contravenientul persoană juridică;

Pentru sumele care se fac venit integral la bugetul de stat, organelor de specialitate ale unităților subordonate Ministerului Finanțelor Publice-Agenția Națională de Dministrare Fiscală, în a căror rază teritorială își are domiciliul discal contravenientul persoană juridică;”

Conform art. 39 ^1, alin (1) din O. G. nr. 2/2001, ,,în cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, acesta va sesiza instanța în circumscripția căreia s-a săvârșit contravenția, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității, ținându-se seama, după caz, și de partea din amendă care a fost achitată., pe când alin. (2) prevede că în cazul în care contravenientul citat, de instanță nu a achitat amenda în termenul prevăzut de alin. (1) , instanța procedează la înlocuirea amenzii cu sancțiunea prestării unei activitățiîn folosul comunității pe o durată maximă de 50 de ore, iar pentru minori începând cu vârsta de 16 ani, de 25 de ore.”

Putem spune că urmărirea punerii în executare a sentințelor se realizează potrivit art. 39^1. alin. (4) ,,de către serviciul executări civile de pe lângă judecătoria în a cărei rază s-a săvârșit contravenția, în colaborare cu servicile specializate din primării.’’

În ceea ce privește executarea sancțiunilor contravenționale complementare, aceasta se realizează în conformitate cu dispozițiile legale.

,,Astfel confiscarea se aduce la îndeplinire de către;

Agentul constator- în momentul când actul normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenții îi oferă prosibilitatea de a aplica sancțiunea

Organul sau persoana competent să aplice sancțiunea.

Instanța judecătorească atunci când aplică sancțiunea pe care o prevede legea.”

În situația în care o altă persoană în afară agentului constator aplică sancțiunea, aceasta din urmă va dispune ridicarea bunurilor supuse confiscării, urmând ca cel care o aplică să dispună confiscarea.

Se consacră ca regulă restituirea bunurilor confiscate în caz de anulare sau constatare a nulității procesului-verbal, potrivit art. 41. alin (2) ,,în caz de anulare sau constatare a nulității procesului-verbal bunurile confiscate, cu excepția celor a căror deținere sau circulație este interzisă prin lege, se restituie de îndată celui în drept.”

De aceea ,,dacă bunurile prevăzute la alin. (2) au fost valorificate, instanța va dispune să se achite celui în drept o despăgubire care se stabilește în raport cu valoarea de circulație a bunurilor.’’

Astfel persoana vătămată își va putea valorifica pretențiile potrivit art. 42. din O.G. Nr. 2/2001,,În scopul executării despăgubirii stabilite pe bază de tarif actele prevăzute la art. 39. alin (2) se comunică și părții vătămate, care va proceda potrivit dispozițiilor legale referitoare la executarea silită a creanțelor.’’

Prin introducerea capitolul 6 , legiuitorul a introdus dispoziții derogatorii privind constatarea și sancționarea contravențiilor săvârșite de militarii în termen.

Astfel potrivit art. 44. Din O.G. nr. 2/2001 ,,Sancțiunile prevăzute în prezenta ordonanță nu se aplică în cazul contravențiilor săvârșite de militarii în termen. Procesul-verbal de constatare se trimite comandantului unității din care face parte contravenientul, pentru a i se aplica măsuri disciplinare, dacă se constată că acesta este întemeiat.’’

De asemenea,,Ministerul Apărării Naționale, Ministerul de Interne, precum și celelalte autorități ale administrație publice care au structuri militare vor stabili prin regulamentele interne organele competente să constate și să aplice sancțiunile în cazul contravențiilor săvârșite de cadrele militare și de angajații civili în legătură cu serviciul.

Conform. alin. (2), dacă prin contravenția săvârșită de un militar în termen s-a produs o pagubă sau dacă sunt bunuri supuse confiscării, organul competent potrivit legii va stabili despăgubirea pe bază de tarif și va dispune asupra confiscării, iar copia de pe procesul-verbal se va comnunica contravenientului, părții vătămate dar și celui căruia îi aparțin bunurile ce au fost confiscate.

Întrucât pe parcursul rezolvării cauzelor ce au ca scop plângeri împotriva sancțiunilor contravenționale este necesară efectuarea unor acte pe care ordonanța nu le reglementează, potrivit art. 47. se aplică dispozițiile codului de procedură civilă.

Potrivit art. 48 din ordonanță,,ori de câte ori într-o lege specială sau un alt act normativ anterior se face trimiterea la Legea nr. 32/1968 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor, trimiterea se va socoti făcută la dispozițiiile corespunzătoare din prezenta ordonanță, iar art. 49 vizează acele cauze care se află în curs de soluționare,care vor continua să se judece potrivit normelor legale, aplicabile în momentul constatării contravenției.

În practica agenților constatori s-a pus problema cuantumului minim al amenzii aplicabile, în condițiile în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravențiilor prevede sume inferioare celor stabilite de noua lege a regimului contravențiilor și nemodificate în termenul de trei luni. Astfel art. 50 ilustrează,, actele normative prin care se stabilesc contravenții, în vigoare la data publicării ordonanței în Monitorul Oficial al României, Partea I, vor fi modificate sau completate, dacă este cazul, în termen de 3 luni, potrivit prevederilor acesteia.”

De asemenea, prezenta ordonanță intră în vigoare la 30 de zile după ce aceasta a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I.

,, Pe aceași dată se abrogă Legea nr. 32/1968 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor, publicată în Buletinul Oficial, Parte I, nr. 148 din 14 noiembrie 1968, cu modificările și completările ulterioare, precum și orice alte dispoziții contrare.’’

Capitolul V. Studiu de caz.

5.1. Răspunderea administrativ contravențională a unei persoane fizice.

Contravenția reprezintă o modalitate prin care o persoană săvârșeste o anumită faptă cu vinovăție încălcând un anumit regulament pe care îl prevede legea, astfel încât aceasta se pedepsește prin aplicarea unor amenzi sau alte pedepse ușoare.

În fiecare zi, majoritatea oamenilor încalcă legea din diverse motive, prin săvârșirea anumitor contravenții sau infracțiuni, iar rolul acesteia este de a preveni încălcarea anumitor drepturi și libertăți pe care legea le ocrotește.

Prin intermediul art.15 din ordonanță aflăm că, toate contravențiile se constată prin intermediul unui proces-verbal, care este încheiat de către agentul constator competent.

Totodată art.16, al ordonanței, prevede principalele elemente pe care trebuie să le conțină procesul-verbal. Potrivit acestui articol, consider că aceste condiții de formă și de fond sunt îndeplinite de procesul-verbal de constatare analizat în urma studiului de caz, prin prezența următoarelor elemente:

Data și locul unde este încheiat – 08.09.2013, în localitatea GÎRCOV, județul Olt

Numele și prenumele agentului constator-Agent principal de poliție; C.C, precum și denumirea instituției din care face parte agentul constator; SPF. Corabia.

Codul numeric personal, ocupația dar și locul de muncă ale contravenientului

Este descrisă fapta contravențională indicându-se data, ora, și locul unde a fost săvârșită.

Astfel în data de 08.09.2013, ora 13.00, aflat la km fluvial 619, contravenientul a săvârșit următoarea faptă și anume: pătrunderea acestuia în ostrovul de proveniență nouă fără a fi determinată apartenența acestuia.

De asemenea este prezentat actul normativ, comiterea faptei fiind prevăzută de art. 75 lit. f din OUG 105/2001 modificată de Legea 243/2002.

Contravenientul are posibilitatea să achite jumătate din minimul amenzii în termenul prevăzut de lege și anume în 48 de ore. Rubrica în baza art…dispun confiscarea/ridicarea în vederea confiscării, se completează numai dacă actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției prevede în mod expres această măsură și sunt bunuri supuse confiscării.

Potrivit art. 16. alin. (7) din O.G. nr. 2/2001, În momentul încheierii procesului verbal, agentul constator este obligat să aducă la cunoștință contravenientului dreptul de a face obiecțiuni, prin care se vor scrie, în mod obligatoriu, toate obiecțiile contravenientului referitoare la fapta comisă (nu recunoaște/recunoaște fapta, regretă comiterea ei). Chiar și atunci când nu are obiecții, mențiuni de făcut, agentul constator va scrie acest lucru în procesul-verbal, evitând bararea rubricii. Aceste dispoziții ale articolului sunt repectate de procesul-verbal pe care l-am analizat, întrucât, contravenientul de față, refuzând să semneze procesul-verbal, aceste împrejurări au trebuit să fie confirmate în prezența unui martor, astfel potrivit art. 19 din ordonanță, procesul-verbal cuprinzând și datele persoanale ale martorului, precum și semnătura acestuia.

Un alt element nelipsit din conținutul procesului-verbal, este posibilitatea contravenientului de a face plângere împotriva procesului-verbal, în termen de 15 zile, precum și exemplificarea organului unde poate fi depusă aceasta, în acest caz fiind Judecătoria Corabia.

În conformitate cu prevederile art. 31 ale ordonanței de Guvern, împotriva procesului verbal de constare a constravenției și aplicare a sancțiunii acesta poate să facă plângere contravențională, ce poate fi depusă la judecătoria organului în a cărei circumscripție a fost comisă fapta respectivă potrivit art. 32. din O.G. nr. 2/2001. În acest sens contravenientul în cauză B.I, formulează plângerea contravențională pe care o adresează președintelui judecătoriei din Corabia, pentru a solicita anularea deciziei luate de către agentul principal de poliție.

Motivele esențiale pe care le-a enumerat prin intermediul plângerii contravenționale au fost următoarele; aplicarea sancțiunii într-un mod abuziv, principalul motiv fiind nexplicarea și totodată neînțelegerea stabilirii unei astfel de sancțiuni.

De asemenea consideră că aplicarea unui avertisment era suficient pentru a conștientiza urmările faptelor săvârșite.

Datorită motivelor enumerate mai sus, contravenientul anulează procesul-verbal de constatare în vederea înlocuirii amenzii cu o altă sancțiune mai ușoară și anume avertismentul.

În consecință, pentru a-și dovedi plângerea acesta recurge la toate mijloacele de probă pe care le permite legea.

Prin intermediul sentinței civile, din data de 10.03.2014, formată din președintele.N.M și grefierul .P.M, Judecătoria Corabia răspunde contravenientului în cauză asupra plângerii contravenționale ce i-a fost adresată. În cadrul apelului nominal ce a fost făcut în ședința publică, au răspuns petentul asistat de avocatul C.A și cei doi martori.

Referatul cauzei a fost făcut de către grefierul de ședință, după care:

Instanța, din oficiu, invocă excepția care vizează întârzierea formulării plângerii contravenționale.

Avocatul C.A. respinge excepția, motivul fiind introducerea plângerii în termenul legal.

Instanța respinge și ea excepția după care ascultă cei doi martori, sub prestare de jurământ, declarațiile lor fiind redactate și atașate la dosarul cauzei.

După ce petentul precizează că nu are alte cereri de formulat sau probe de administrat, solicitând judecarea cauzei, se constată lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, astfel declarându-se dezbaterile închise prin acordarea cuvântului de fond.

Având cuvântul de font, avocatul, solicită :

Admiterea plângerii

Anularea procesului-verbal de contravenție

Exonarea de plată a amenzii, cu motivația că fapta nu este una de gravitate deosebită. Ea este prevăzută de lege, dar pericolul social este unul inexistent sau foarte scăzut.

Pe de altă parte, în situația în care instanța va avea altă convingere, va aprecia că avertismentul este de natură să corecteze comportamentul petentului, astfel ca pe viitor să nu mai comită astfel de contravenții.

Deliberând asupra cauzei civile de față, Judecătoria din Corabia constată următoarele aspecte:

Prin intermediul plângerii contravenționale care este înregistrată pe rolul instanței la data de 23.09.2013, petentul B.I find în contradictoriu cu Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră din Giurgiu, solicită anularea procesului-verbal de constatare a contravenției, care a fost întocmit la data de 08.09.2013, de către SPF Corabia, deoarece i s-a aplicat sacțiunea amenzii în cuantum de 1000 de lei.

Pentru a-și motiva plângerea, petentul a susținut că a fost sancționat contravențional, deoarece a pătruns în ostrovul de proveniență nouă, fără să fie determinată apartenența acestuia, această faptă fiind comisă la data de 08.09.2013.

De asemenea, petentul arată că nu înțelege motivul pentru care i s-a aplicat sancțiunea și nici nu i-a fost explicat acest motiv, din acaestă cauză solicitând anularea procesului-verbal și aplicarea unui avertisment.

În dovedirea cererii sale, petentul a solicitat, iar instanța a încuvințat ca fiind admisibile și concludente soluționării cauzei, proba cu înscrisuri: procesul-verbal de constatare a contravenției, întocmit la data de 08.09.2013, de către SPF Corabia, în copie, conform cu originalul, cartea de identitate, precum și proba testimonială în prezența martorului C.I.

La data de 29.11.2013, intimatul legal citat depune întâmpinarea prin intermediul căreia invocă excepția tardivității, iar pe fondul cauzei solicită respingerea plângerii ca fiind neîntemeiată și menține procesul-verbal atacat. La termenul din data de 10.03.2014, instanța în conformitate cu dispozițiile art. 321 NCP a procedat la audierea martorului încuviințat.

Totodată, la același termen instanța respinge excepția tardivității invocată de către intimat, întrucât plângerea a fost introdusă în termenul de legal de 15 zile, potrivit art. 31 alin. 1 din O.G. Nr. 2/2001.

Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor invocate, a apărărilor expuse și a probelor administrate, instanța reține următoarele:

Prin procesul-verbal de contravenție, întocmit la data de 08.09.2013 de SPF Corabia, petentul B.I a fost sancționat contravențional cu 1000 de lei amendă, reținânându-se că, petentul a pătruns în ostrovul de proveniență nouă, pe direcția km fluvial619, fără a fi determinată apartenența acestuia.

Instanța fiind învestită cu soluționarea prezentei cereri, în temeiul art. 34 din O.G. nr. 2/2001, a procedat la verificarea termenului în care a fost introdusă plângerea, constatând că aceasta a fost promovată cu respectarea termenului de 15 zile, prevăzut de art. 31. Alin.1 din O.G. nr.2/2001

Sub aspectul legalității, instanța constată că procesul-verbal a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor prevăzute de art. 16 și art. 17 din O.G. nr 2/2001, cuprinzând toate mențiunile prevăzute sub sancțiunea nulității.

Sub aspectul temeiniciei instanța constată că, din probatoriile administrate în prezenta cauză, nu rezultă o altă stare de fapt decât cea reținută, în procesul-verbal de contravenție.

Contrar dispozițiilor pe care le exemplifică instanța, persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil, în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că, situația de fapt reținută în procesul-verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare a persoanei sancționate contravențional.

Având în vedere aceste principii, instanța constată că deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul-verbal de contravenție face dovada situației de fapt și a încadrării de drept până la proba contrară.

Mai mult instanța, reține că procesul-verbal de contravenție, fiind întocmit de un agent al statului aflat în exercițiul funcțiunii beneficiază de o prezumție relativă de veridicitate și autenticitate, permisă de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, cât timp petentului i se asigură de către instanță condițiile specifice de exercitare efectivă a dreptului de acces la justiție și a dreptului la un proces echitabil.

Prezumția având un caracter relativ, dispensează pe inimat de sarcina probei, însă este susceptibilă de a fi combătută prin proba contrară de către petent, împrejurarea pe care nu o reținem în prezenta cauză.

Din declarația martorului C.I reiese că acesta, împreună cu petentul s-au deplasat cu propriile atelaje hipo în ostrovul de proveniență nouă, pentru a tăia lemne, unde au fost surprinși de organele de poliție. Martorul mai arată că el a fugit, ascunzându-se în pădurea Gîrcov, de unde a putut observa că petentul a fost oprit de către organele de poliție ce i-au aplicat o amendă.

Din declarația altui martor reiese faptul că petentul a venit dinspre ostrov cu un atelaj hipo, urmând ca acesta să fie oprit de poliție.

În aceste condiții, instanța constată că forța probantă a procesului-verbal nu a fost înlăturată, el bucurându-se în continuare de prezumția de legalitate și temeinicie instituită de lege în favoare sa.

În concluzie, întrucât petentul nu a făcut dovada existenței unei cauze exoneratoare de răspundere, potrivit art. 11 din O.G. nr. 2/2001, instanța reține că procesul verbal este legal și temeinic.

Dispozițiile art. 21 . alin (3) din O.G.nr. 2/2001, care prevăd faptul că sancțiunile se aplică în limitele prevăzute de actul normativ, și trebuie să fie proporțională cu gradul depericol social al faptei comise ținându-se seama de mai multe aspecte precum : împrejurările în care s-a comis fapta, modul și mijloacele de de comitere ale acesteia, dar și consecințele produse în urma săvârșirii faptei, sunt repectate în totalitate de către instanță, astfel aceasta reținând că amenda aplicată petentului este proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținând seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire ale acesteia, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului.

În temeiul art. 34. Alin 1 din O.G. nr. 2/2001, pentru aceste motive, în numele legii, instanța hotărăște să respingă plângerea formulată de petentul B.I, domiciliat în comuna GÎRCOV, județul Olt, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră, Giurgiu, împotriva procesului-verbal de contravenție întocmit la data de 08.09.2013 de către SPF. Corabia, obligând petentul la plate sumei de 100 lei cheltuieli judiciare pentru stat.

În concluzie, cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea pentru exercitare căii de atac, urmând a fi depusă la Judecătoria Corabia.

Această decizie s-a pronunțat în ședința publică, la data de 10.03.2014. la sediul Judecotoriei Corabia, de către președintele N.M și Grefierul P.M.

O altă faptă ce constituie contravenție și pentru a cărei săvârșire i se aplică o sancțiune potrivit normelor pe care le prevede legea este ilustrată prin pescuirea în fluviul Dunărea fără a avea permis de conducere sau autorizație.

Conform art. 16 din ordonanță care prevede toate elementele pe care trebuie să le cuprindă procesul verbal, aceste condiții sunt respectate de către procesul-verbal de constatre a contravenție pe care l-am analizat, prin îndeplinirea următoarelor aspecte:

Data și locul unde este încheiat: 06.10.2014, în localitatea Islaz, Județul Teleorman.

Este prezentat prenumele, calitatea, dar și instituția din care face parte agentul constator: agent principal de poliție N. A., denumirea instituției SPF Turnu Măgurele.

Codul numeric personal, ocupația, dar și locul de muncă ale contravenientului

Este descrisă fapta contravențională: pescuirea în fluvial Dunărea cu două undițe improvizate din trestie, fără a avea permis de pescuit sau autorizație, prin indicarea datei și a locului unde a fost săvârșită fapta: 06.10.2014, ora 10:30, în km fluvial 607.

Este indicat actul normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția, astfel fapta comisă este prevăzută de art. 58. litera a, din OG. 23/2008.

Contravenientului i se menționează în procesul-verbal posibilitatea achitării a jumătate din minimul amenzii în termen de 48 de ore.

Potrivit art. 17 din ordonanță, procesul-verbal conține o rubrică prin care contravenientul regretă fapta comisă, aceste mențiuni fiind trecute în procesul-verbal în prezența unui martor, în acest caz procesul-verbal cuprinzând datele persoanale, dar și semnătura martorului, dispoziții îndeplinite prin art. 19. alin (1) din ordonanață.

Semnătura agentului constator, reprezintă garanția exectității și legalității celor înscrise în procesul-verbal, precum și a competenței agentului de a constata și sancționa fapta săvârșită, semnătura găsindu-se la sfârșitul procesului-verbal, alătui de semnătura contravenientului și a martorului.

Contravenientul poate face plângere de la data comunicării în termenul prevăzut de lege adică în 15 zile, aceasta putând să fie depusă la Judecătoria Turnu Măgurele.

Potrivit articolului 31. din O.G. nr. 2/2001, care prezintă posibilitatea de a face plângere contravențională împotriva procesului-verbal de contravenție, contravenientul în cauză s-a adresat președintelui din Turnu Măgurele prin intermediul unei plângeri contravenționale, scopul fiind anularea amenzii în valoare de 600 de lei.

În apărarea sa, consideră că sancțiunea ce i-a fost aplicată este netemeinică și nelegală din următoarele motive:

Fiind de cetățenie libanez, acesta nu știa că trebuie să dețină permis de conducere sau autorizație.

Improvizarea undițelor din trestie nu le-a făcut cu scopul de a pescui,ci de a se receea o oră în aer liber.

Neînțelegerea sanționării acestei fapte cu maximul amenzii prevăzute de lege 600 de lei, când minimul amenzii este de 300 de lei conform art. 58. lit. A din O.G. 23/2008

Totodată consideră că această sancțiune este mult prea aspră în raport cu fapta săvârșită, de aceea solicită anularea procesului-verbal atacat, ca fiind nelegal și netemeinic, dorind să înlocuiască amenda cu o sancțiune mai ușoră și anume prin avertisment.

În vederea dovedirii plângerii, acesta se folosește de proba cu înscrisuri și de un martor, solicitând judecarea indiferent dacă acesta este prezent în țară sau nu.

Prin intermediul sentinței civile, formată din președintele I. D. și grefierul M. I ce a avut ca obiect plângerea contravențională privind pe petentul Y.S, domiciliat în comuna Ciuperceni, satul Poiana, Județul Teleorman, în contradictoriu cu intimatul I.G.P.F- I.T.P.F Giurgiu- SPF Turnu Măgurele, pe rol a avut loc judecarea cauzei civile.

Potrivit art. 34 din ordonanță care prevede faptul că instanța competentă să soluționeze plângerea după ce verifică dacă a fost introdusă în termen, ascultă pe cel care a făcut-o , dar și pe celelalte persoane citate, astfel dezbaterile și susținerile orale ale părților citate fiind dezbătute în ședința publică din data de 10.02.2015, iar apoi instanța hotârând asupra sancțiunii despăgubirile stabilite.

Astfel deliberând asupra cauzei civile de față, instanța hotărăște următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Turnu Măgurele la data de 28.10.2014, petentul pe nume Y.S, a formulat plângerea contravențională împotriva procesului-verbal de contravenție, acesta fiind încheiat de intimatul I.G.P.F- I.T.P.F Giurgiu- SPF Turnu Măgurele, solicitând anularea procesului-verbal, și în consecință înlocuirea amenzii cu avertismentul.

În motivarea sa, petentul a arătat că a fost sancționat cu o amendă în cuantum de 600 de lei, întrucât la data de 06.10.2014, la ora 10.30 la km fluvial 607, pe fluviul Dunărea, a pescuit fără permis de pescuit sportiv sau autorizație.

Petentul a susțiunut că a mers împreună cu A.M. pentru o oră, pe malul Dunării, cu intenția de a se recreea, luând cu ei două undițe improvizate din trestie. Imediat după ce s-au instalat au apărut niște agenți ai Poliției de Frontieră, care le-au solicit să prezinte permisul de pescuit, acesta explicându-se că este de cetățenie libanez, și nu deține permis de conducere, deoarece nu este pescar de meserie, el mergând acolo doar pentru a se recrea, și nu a pescui.

Totodată le-a spus agenților că vor strânge undițile, deși nu priseseră niciun pește.

De asemenea, a mai menționat că după două zile a primit procesul-verbal la domiciliu prin care era obligat să plătească o amendă de 600 de lei, când minimul amenzii este de 300 lei, conform art. 58. lit a din O.G. 23/2008.

În dovedirea plângerii, petentul a solicitat administrarea probei cu înscriusuri și de asemenea proba testimonială. Plângerea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru, în cuantum de 20 de lei, iar intimatul a formulat întâmpinare prin care a respins plângerea contravențională ca fiind nefondată.

În apărare, intimatul a arătat că la data de 06.10.2014, în jurul orei de 10.30, un agent șef de poliție principal, aflându-se în misiune, în apropierea malului Dunării, a observat o persoană de sex masculin, care desfășura activitate de pescuit recreativ/sportiv în apele fluviului, în dreptul km fluvial 607, astfel că a identificat persoana ca fiind Y.S. , persoană de cetățenie libaneză, și care pescuia de pe malul fluviului fără a avea permis de pescuit. Intimatul a că polițistul de frontieră i-a adus la cunoștință faptele reținute în sarcina sa și a încheiat procesul-verbal, aplicându-i o amendă de 600 de lei, însă potrivit art. 26. alin (2) din ordonanță în cazul în care contravenientul refuză să semneze procesul-verbal, înștințarea de plată se face în termen de două luni, condiții ce au fost respectate, acestuia comunicându-i-se la domiciliu amenda.

În ceea ce privește amenda aplicată, a precizat că agentul constator a aplicat maximul amenzii, din cauza atitudinii necooperante și ostile a petentului, precum și faptul că exsită posibilitatea achitării a jumătate din amendă în termen de 48 ore adică, 150 lei, condiție ce a fost respectată conform art. 28 din ordonanță.

În dovedire a depus procesul-verbal de constatare a contravenției, borderoul Poștei Române, Oficiul Giurgiu, si a solicitat proba cu martorul asistent.

După ce a fost audiat martorul I. M, declarația acestuia a fost consemnată și atașată la dosarul cauzei.

Analizând materialul probator, administrat în cauză, instanța reține următoarele;

Plângerea este neîntemeiată din mai multe considerente cum ar fii:

Potrivit art. 34. alin (1) din O. G. nr.2/2001, procesul-verbal de contravenție este supus controlului de legalitate și temeinicie al acestuia.

În ceea ce privește legalitatea, instanța constată că nu există în cuprinsul actului de sancționare examinat, vicii sau lipsuri care să conducă la o asemenea sancțiune, acesta fiind legal întocmit prin completarea și în mod corect a rubricilor prevăzute în textul amintit.

În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal, trebuie avut în vedere că în practica judiciară, plecând de la prevederile art. 47 din O.G. nr.2 /2001, care trimit la prevederile Codului de procedură civilă și având în vedere dispozițiile alin. 270. alin 1 C. Pr.civil, se reține că procesul-verbal întocmit face dovada până la proba executorie, iar în temeiul alin 2, sarcina probei revine celui care contestă realitatea consemnărilor din procesul-verbal.

Această modalitate, ar părea că încalcă din start, cerința referitoare la sarcina probei, care în mod normal ar trebui să aparțină celui ce acuză, adică agentului constator. În realitate fapta respectivă este probată cu ajutorul prezumției de legalitate a actului administrativ, asociată cu prezumția de autenticitate, și cu prezumția de veridicitate.

Prezumția de nevinivăție nu are caracter absolut, după cum nici prezumția de veridicitate a faptelor constate de agent și consemnate în procesul-verbal nu are caracter absolut, dar aceasta din urmă nu poate opera decât până la limita la care prin aplicarea ei s-ar ajunge la situația ca persoana învinuită de săvârșirea faptei să fie pusă în imposibilitatea de a face dovada contrarie celor consemnate în procesul-verbal, deși din probele administrate în acuzare, instanța nu poate fi convinsă de vinovăția acuzatului,dincolo de orice îndoială rezonabilă.

Forța probantă a rapoartelor sau a porceselor verbale este lăsată latitudinea fiecărui sisitem de drept, putându-se reglemnata importanța fiecărui mijloc de probă, însă insatnșa are obligația de a respecta, caracterul echitabil al procedurii în ansamblu, atunci când administrează și apreciază probatoriul.

Așadar în speța de față, sarcina probei revine constatorului, acesta având obligația de a dovedi faptul că cele consemnate în prcesul-verbal de contravenție nu nu sunt conforme realității. Ori, insatnța apreciză că, în raport de probele administrate în cauză, petentul nu a reușit să răstoarne prezumția de legalitate și temeinicie de care se bucură procesul-verbal contestat.

Astfel, instanța constată că fapta a fost constatată prin propriile simțuri de către agentul constator, iar aspectele de fapt reținute în procesul-verbal întocmit, se împletesc cu declarația martorului-asistent, care a relatat căîn timp ce se afla pe șalupă, a văzut că pe mal se afla două persoane cu corturi și undițe pentru pescuit.

Prin această conduită, petentul a încălcat, dispozițiile art. 58. lit. a. din O.U.G. 23/2008, privind pescuitul și acvacultura, potrivit cărora următoarele fapte constituie contravenție si se sancționează cu o amendă de la 300 de lei la 600 de lei.

În acest sens, potrivit prevederilor art. 2. pct. 26, echipamentele de pescuit reprezintă unelte, metodele, și dispozitivele utilizate în activitate de pescuit, iar potrivit art.27 și 28 al aceluiași articol, pescarul sportiv este persoana deținătoare a unui permis recreativ/sportiv.

În consecință, petentul a recunoscut faptul că nu deține permis de pescuit, motivând că nu cunoștea acest lucru, și a avut doar intenția de a se recrea, cu două undițe improvizate din trestie, fără a prinde însă vreun pește.

Cu privire la aceste aspecte, instanța reține că nu prezintă relevanță susținerile petentului, în sensul că nu a prins pește, întrucât undițele din trestie folosite de petent, care reprezintă echipamente de pescuit, conform legii, erau apte să realizeze activitatea de extragere a resurselor acvatice vii, din habitatele naturale, în speță fluviul Dunărea.

Așadar, petentul a încălcat prevederile legale imperative, care îi impuneau obligația de a nu pescui fără permis, și în consecință, fapta reținută în sarcina sa constituie contravenția, prevăzutăde art. 58. lit. a) din O.U.G. 23/2008, în mod corect fiind atrasă răspunderea contravențională a acestuia.

În ceea ce privește individualizarea sancțiunilor contravenționale aplicate, instanța reține că petentul sancționat, potrivit art. 58. lit. a) din O.U.G. 23/2008, cu amendă în cuantum de 600 de lei.

Potrivit art. 21. alin. (3) din O.G. nr. 2/2001, la individualizarea sancțiunii, trebuie avute în vedere următoarele:

Limtele prevăzute de actul normative și proporționalitatea sancțiunii, cu gradul de pericol social al faptei săvârșite;

Împrejurările în care a fost săvârșită fapta;

Modul și mijloacele de săvârșire ale faptei;

Scopul urmărit;

Urmarea produsă;

Circumsatnțele persoanale ale contravenientului, și de celelalte date înscrise în procesul-verbal;

În speță, instanța are în vedere importanța valorilor sociale lezate referitoare, la conservarea și exploatarea durabilă a resurselor piscicole, faptul că, deși, amenda a fost aplicată în cunatumul maxim, petentul avea posibilitatea de a achita jumătate din minimul prevăzut de lege – 150 de lei, precum și atitudinea petentului care nu realizează gravitatea faptei sale, fiind posibil caîn viitor să săvârșească fapte asemănătoare, astfel încât se apreciază că nu se impune înșocuirea amenzii cu avertisment, întrucât sancțiune a amenzii aplicată petentului, nu este prea aspră față de gravitatea și pericolul social pe care fapta le prezintă, fiind atinse scopurile represiv, preventiv, și educative ale sancțiunilor contravenționale.

Pentru aceste considerente, instanța constată că procesul-verbal contestat este legal și temeinic, iar sancțiuneaaplicată este corect individualizată, astfel încât urmează să respingă plângerea ca neîntemeiată și să mențină procesul-verbal atacat.

În concluzie, analizând toate aceste motive, în numele legii aceasta hotărăște să respingă, plângerea contravențională care îl are în prim plan pe contravenientul Y.S, cu domiciliul în județul Teleorman, aflat în contradictoriu cu intimatul I.G.P.F Giurgiu.

Conform art. 34 din ordoanață care prevede, faptul că hotărârea prin care s-a soluționat plângerea poate fi atacată numai prin apel, aceste condiții sunt respectate, astfel încât se prezintă posibilitatea contravenientului de a ataca plângerea, aceasta fiind depusă la Judecătoria Turnu Măgurele.

Decizia instanței, s-a pronunța în ședință publică la data de 11.02.2015.

Concluzii finale.

Prin această lucrare, am încercat să prezint în general, cadrul juridic al contravențiilor, prin care am ilustrat toate procedurile și elementele necesare cunoașterii unei legislații corecte. După părerea mea, lucrarea de față reprezintă o abordare extremde utilă, atât practicienilor, cât și celor interesați de acest subiect, niciodată îndeajuns de explorat.

Abordarea aleasă este una interesantă, dar și originală, deoarece am încercat să integrez în această lucrare, pentru a prezenta mai bine procedura de constatare și sancționare a contravențiilor, exemple de modele de procese-verbale pe care le-am analizat în capitolul V, destinat studiului de caz.

Prin intermediul studiului de caz, am constat că întreaga procedură prin care se constată și sancționează contravențiile, respectă condițiile de formă și de fond pe care le prevede legislația.

Aplicarea sancțiunilor este foarte eficientă, deoarece rolul acestora este de a pedepsi pe majoritatea oamenilor care atentează la drepturile, proprietățiile sau valorile pe care legea le ocrotește.

În acest sens, trebuie să fie sancționată orice încălcare pe care legea o prevede.