Procedura Acordarii Certificatului de Securitate Si Standardele Nationale de Protectie a Informatiilor Clasificate

Comunitatea de informații a [NUME_REDACTAT] de cinciprezece ani, începând cu 1990, o problemă fundamentală a tranziției de la totalitarism la democrație, a constituit-o reforma serviciilor de informații, ca instituții autonome ale administrației de stat cu rol în apărarea securității naționale. Reforma instituțiilor și a structurilor preluate de la fostul regim a fost o necesitate împusă, în primul rând, de modul abuziv în care Securitatea și-a derulat activitatea în perioada regimului comunist și de percepția negativă pe care populația o avea asupra ei. Reorganizarea, depolitizarea, supunerea activității lor controlului democratic și crearea unui nou cadru legislativ, bazat pe principiile statului de drept și al respectului față de drepturile omului, au reprezentat imperative ale transformării acestor servicii din organe represive ale regimului totalitar în instituții specializate în culegerea de informații în domeniul siguranței naționale.

De asemenea, în contextul actualelor evoluții din plan internațional, serviciile au resimțit nevoia creării unui cadru legislativ care să le permită derularea unor acțiuni de cooperare cu servicii similare, pe cazuri concrete și care să le pună la dispoziție mijloacele și metodele specifice activității culegerii de informații.

Noul statut de membru NATO conferă României autoritatea de a gestiona cu responsabilitate riscurile și amenințările la adresa mediului de securitate euro-atlantic, sens în care țara noastră își concentrează eforturile pentru a fi un furnizor credibil și durabil de securitate regională și internațională, printr-o politică coerentă, susținută pe baza progreselor economice și sociale, prin îndeplinirea misiunilor și obiectivelor de către structurile de securitate în cooperare cu partenerii externi.

Noțiunea de comunitatea informativă

Într-o accepțiune mai largă, prin comunitate informativă se înțelege ansamblul instituțiilor (servicii, structuri, agenții, institute specializate și abilitate prin lege să desfășoare activități informative pentru apărarea securității prin metode și mijloace specializate), precum și organele de stat centrale (reprezentante ale puterii: legislative, executive, judecătorești) cu sarcini de supraveghere și coordonare.

Se poate vorbi de comunități informative naționale (totalitatea serviciilor și structurilor specializate ale unui stat) și comunități informative internaționale, structuri specializate ale mai multor state care colaborează pentru cunoașterea, prevenirea și contracararea surselor de insecuritate și factorilor de risc precum: crima organizată, traficul de droguri, mișcarea necontrolată a armamentelor și materialelor strategice, terorismul etc.

Comunitatea informativă mai poate fi definită ca un sistem de organisme specializate cu funcții distincte în cadrul suprastructurii statale instituționalizate cu rol de realizare a sistemului imunitar în domeniul securității.

O primă consacrare oficială a comunității informative a fost dată prin „[NUME_REDACTAT] Act of 1947”, cu prilejul reorganizării sistemului informativ al SUA după al doilea război mondial. În accepția acestei legi prin comunitate informativă s-a desemnat, pe de o parte, ansamblul structurilor informative naționale, iar pe de altă parte, funcțiile comune și sistemul central de integrare și coordonare a acestora.

Noțiunea de comunitate informativă nu se definește în textele de legi în vigoare în România; ea are în primul rând o conotație teoretică. Este inspirată din expresia britanică „national intelligence security”, cu înțeles de ansamblu al instituțiilor statului ce concură la asigurarea securității naționale.

[NUME_REDACTAT] națională a informațiilor pentru securitate, “comunitatea de informații” este definită ca “noțiune generică prin care se desemnează funcționarea coordonată a sistemului securității naționale, în care sens la nivelul acestuia sunt create și dezvoltate utilități și facilități comune privind coordonarea planificării informative și elaborarea integrată a estimărilor informative de interes național, inițierea și dezvoltarea de programe, proiecte sau operațiuni informative circumscrise politicilor și/sau strategiilor de securitate națională, pregătirea și instruirea de specialitate a personalului, elaborarea studiilor și cercetărilor în probleme strategice și de securitate națională, crearea infrastructurilor și sistemelor informatice integrate”.

În opinia lui [NUME_REDACTAT], fost șef al [NUME_REDACTAT] francez (Direction Générale de la Sécurité Extérieure) în perioada 1989 – 1993, serviciile și structurile care formează comunitatea informativă a unui stat reprezintă o parte constitutivă a puterii democratice. Rolul unei comunități informative ar fi acela de protecție a națiunii, a colectivității și a indivizilor ce o compun împotriva amenințărilor interne și externe. Aceasta presupune obținerea unui flux informațional necesar fundamentării unei anumite viziuni asupra viitorului și cunoașterea exactă a locului și rolului pe care se dorește să le aibă o țară în lume.

Primul președinte al SUA, [NUME_REDACTAT], a fost cel care a definit simplu și la obiect rolul unei comunități informative: „Munca acestora (n.n. a serviciilor de informații și contrainformații), fie că o recunoaștem sau nu, reprezintă urechile și ochii democrației. Altfel, cum vom putea apăra ceea ce clădim dacă nu cunoaștem la vreme de unde vine primejdia și care sunt forțele de care ea dispune?” La fel de interesantă este și opinia președintelui SUA, George W. Bush, ceea ce dovedește nu numai o evoluție în doctrina muncii de informații, ci și o continuitate bazată pe succesiunea firească a generațiilor de profesioniști ai domeniului, precum și realismul cu care se gândește în fixarea rolului și locului unei comunități informative în actuala conjunctură internațională și în perspectivă. Astfel, la 14 iulie 1995, în cursul unei ceremonii care a avut loc la Centrala CIA din Langley (McLean din statul Virginia), președintele William (Bill) Clinton i-a gratulat pe ofițerii de informații și contrainformații americani cu următoarea apreciere: „Munca dumneavoastră contribuie la prosperitatea [NUME_REDACTAT]”.

Analiștii care pregătesc imaginea inițială a țării lor în domeniul siguranței naționale și o actualizează permanent în fața factorilor decizionali – ca principali beneficiari – au neapărată nevoie de o viziune de ansamblu asupra istoriei în curs de evoluție. Acest lucru nu se poate realiza fără să beneficieze zilnic de un flux informațional obținut, verificat, prelucrat și valorificat de comunitatea informativă națională.

De aproape un secol, structurile specializate ce compun o comunitate informativă au fost considerate elemente esențiale ale asigurării securității și a locului acesteia în lume. Nici democrațiile nu pot face excepție de la regulă; statul de drept și libertățile individuale și colective pe care le garantează fac mai mult ca oamenii să se obișnuiască cu existența serviciilor secrete de informații sau să înțeleagă rolul și locul lor în societate. Ele sunt considerate indispensabile pentru salvgardarea a ceea ce reprezintă legitimitatea unor comunități informative. Au fost și sunt încadrate cu personal numeros și le sunt alocate fonduri importante, iar activitatea lor face obiectul atenției sporite a conducătorilor. Așa se explică de ce, comunităților informative li se acordă o atenție deosebită din partea guvernelor. De exemplu, în SUA au fost alocate în anul 1993, douăzeci și nouă de miliarde de dolari pentru activitatea de informații.

După încheierea războiului rece și prăbușirea regimurilor comuniste în țările europene, s-au depus eforturi din partea majorității statelor de a-și adapta din punct de vedere structural și al direcțiilor de activitate comunitățile informative la noile realități. Se are în vedere, de către conducerile politico – militare ale statelor, scenariile pragmatice ale evoluției relațiilor internaționale și necesitățile de creare a unor sisteme eficiente de securitate regională și continentală.

S-a pus și problema desființării unor servicii și structuri (strict specializate la condițiile războiului rece), reorganizarea, dotarea și restructurarea altora. Dar nimeni nu a încercat și, probabil că, nu va încerca vreodată să renunțe la aportul informativ al comunității informative pe ansamblul ei.

Cert este că, în prezent și în viitor, trebuie mai bine reflectat asupra modului în care sunt organizate, conduse, coordonate și direcționate serviciile și structurile specializate ce compun împreună o comunitate informativă națională sau internațională. Integrarea europeană și euro-atlantică nu se poate realiza fără o integrare a comunităților informative naționale și direcționarea lor spre realizarea unui sistem de securitate colectivă.

A gestiona și a administra o comunitate informativă reprezintă o responsabilitate politică majoră ce trebuie să-și găsească traducerea în cadrul suprastructurii statului, iar în context european în structurile europene și euro-atlantice. Coordonarea, dar și supravegherea și controlul unei comunități informative trebuie să fie realizate de către factorii decizionali ai statului (puterea executivă, legislativă și judecătorească) la care se poate adăuga un cadru instituționalizat și bine fundamentat din punct de vedere juridic. Acest lucru este posibil, pe de o parte, integrând cât mai bine comunitatea informativă sau structurile și serviciile specializate ce o compun în aparatul de stat, ceea ce implică favorizarea dialogului și a transparenței specifice cu, și față de, celelalte instituții statale și organizațiile ce reprezintă societatea civilă, iar pe de altă parte, asociindu-le la procesul decizional al puterii executive. Acest din urmă aspect are în vedere, desigur, rolul de consultant al comunității informative și nicidecum pe cel decizional propriu-zis. În sens contrar, s-ar putea ajunge la crearea acelor guverne fantomă naționale sau transnaționale, care acționează dictatorial din umbră și despre care istoria instituțiilor de acest gen demonstrează că a fost nociv pentru societate.

CONSILIUL SUPREM DE APĂRARE A ȚĂRII (CSAT)

Legea nr. 415/2002 privind organizarea și funcționarea [NUME_REDACTAT] de Apărare a Țării (CSAT) a intrat în vigoare la data de 11 august 2002. Prin art. 14 al acestei Legi a fost abrogată expres Legea nr. 39/1990 privind înființarea, organizarea și funcționarea [NUME_REDACTAT] de Apărare a Țării. Cel puțin trei motive au determinat adoptarea acestui act normativ, și anume:

nevoia compatibilizării chestiunilor referitoare la locul și rolul CSAT în cadrul sistemului autorităților și instituțiilor publice ale statului cu prevederile Constituției și ale altor acte normative adoptate după intrarea în vigoare a acesteia, precum și cu noul context geopolitic în care se află România;

necesitatea concentrării și sistematizării, într-un singur act normativ, a atribuțiilor CSAT, care, în marea lor majoritate, erau pulverizate în numeroase acte normative din domeniul apărării și siguranței naționale;

nevoia perfecționării și completării cadrului organizatoric legal necesar funcționării optime a CSAT.

Articolul 1 din Lege prevede că CSAT este autoritatea administrativă autonomă (s.n.) investită potrivit Constituției, cu organizarea și coordonarea unitară a activităților care privesc apărarea și siguranța națională (s.n.). Textul citat are o dublă semnificație: pe de o parte, stabilește natura juridică și locul [NUME_REDACTAT] de Apărare a Țării în ansamblul autorităților și instituțiilor publice din România, iar pe de altă parte, prevede rolul acestuia.

Activitatea CSAT este supusă controlului autorităților sau instituțiilor publice specializate. Spe exemplu, sub aspectul modului de cheltuire a banilor publici, care îi sunt puși la dispoziție, va fi supus controlului exercitat de către Curtea de Conturi, iar în ceea ce privește respectarea drepturilor și libertăților persoanelor va fi controlat de către avocatul Poporului.

[NUME_REDACTAT] îndeplinește funcția de președinte al [NUME_REDACTAT] de Apărare a Țării, în timp ce primul ministru al [NUME_REDACTAT] îndeplinește funcția de vicepreședinte al [NUME_REDACTAT] de Apărare a Țării.

[NUME_REDACTAT] Suprem de Apărare a Țării sunt: ministrul apărării naționale, ministrul de interne, ministrul afacerilor externe, ministrul justiției, ministrul industriei și resurselor, ministrul finanțelor publice, directorul [NUME_REDACTAT] de Informații, directorul Serviciului de [NUME_REDACTAT], șeful [NUME_REDACTAT] General și consilierul prezidențial pentru securitatea națională.

[NUME_REDACTAT] Suprem de Apărare a Țării este numit de [NUME_REDACTAT] și are rang de consilier de stat în cadrul [NUME_REDACTAT].

La ședințele CSAT mai pot fi invitați: președinții celor două camere ale Parlamentului; guvernatorul [NUME_REDACTAT], șefii celorlalte servicii și structuri informative departamentale.

Din această compoziție a CSAT rezultă că pe lângă organele (instituțiile) explicit cu sarcini în domeniul realizării siguranței naționale, revin în mod implicit unele atribuții și altor instituții în calitatea pe care conducătorii acestora o au ca membri ai CSAT.

Coordonarea activității instituțiilor cu atribuții în acest domeniu se realizează prin: analiza sau, după caz, aprobarea strategiilor, actelor normative emise de Guvern referitoare la acestea, a structurii și regulamentelor de funcționare, programelor de înzestrare și asigurare logistică, planurilor de acțiune, rapoartelor de activitate, proiectelor de buget etc. De asemenea, Consiliul gestionează unele aspecte din domeniul resurselor umane (numirea sau avizarea numirii unor cadre în funcțiile de conducere, acordarea gradelor de general de brigadă sau înaintarea în gradul următor a generalilor), precum și relațiile externe ale instituțiilor de profil.

Rapoartele și documentele informative sunt analizate de membrii Consiliului în cadrul ședințelor în plen sau în mod individual, în intervalul dintre ședințe.

Potrivit legii proprii de organizare și funcționare, Consiliul se întrunește în ședință trimestrial sau ori de câte ori este necesar.

Agenda de lucru a ședințelor se întocmește pe baza Planului anual de activitate al [NUME_REDACTAT] de Apărare a Țării și se aprobă de [NUME_REDACTAT].

Planul anual de activitate se elaborează în baza propunerilor ministerelor și instituțiilor cu atribuții în domeniu, se analizează în ședință și se aprobă, de asemenea, de [NUME_REDACTAT].

În vederea aprobării sau avizării strategiilor, rapoartelor, informărilor, planurilor și măsurilor necesare realizării siguranței naționale, Consiliul adoptă hotărâri care se semnează de președintele acestuia și se comunică autorităților administrației și instituțiilor publice la care se referă, integral sau în extras.

În situația în care, pentru ducerea la îndeplinire a unor hotărâri, participă mai multe instituții, Consiliul dispune constituirea unor comisii interministeriale sau interdepartamentale care prezintă propuneri în vederea armonizării acțiunilor necesare atingerii obiectivelor stabilite.

Propunerile prezentate de comisii se analizează în ședințele Consiliului, care adoptă hotărâri obligatorii pentru instituțiile implicate.

[NUME_REDACTAT] Suprem de Apărare a Țării sunt răspunzători de respectarea hotărârilor adoptate de Consiliu, aceștia având și calitatea de conducători ai instituțiilor cu atribuții în domeniul siguranței naționale.

În vederea monitorizării modului de îndeplinire a hotărârilor adoptate, periodic, secretarul [NUME_REDACTAT] de Apărare a Țării prezintă Consiliului informări pe această temă.

Pentru întocmirea documentelor proprii (planuri, sinteze, hotărâri, rapoarte), pregătirea ședințelor, informarea membrilor și executarea sarcinilor între ședințe, Consiliul dispune de un Secretariat, care funcționează în cadrul [NUME_REDACTAT] și este coordonat de secretarul [NUME_REDACTAT] de Apărare a Țării.

Mod de lucru. Diagrama de relații

Coordonarea activității instituțiilor cu atribuții în acest domeniu se realizează prin: analiza sau, după caz, aprobarea strategiilor, actelor normative emise de Guvern referitoare la acestea, a structurii și regulamentelor de funcționare, programelor de înzestrare și asigurare logistică, planurilor de acțiune, rapoartelor de activitate, proiectelor de buget etc. De asemenea, Consiliul gestionează unele aspecte din domeniul resurselor umane (numirea sau avizarea numirii unor cadre în funcțiile de conducere, acordarea gradelor de general de brigadă sau înaintarea în gradul următor a generalilor), precum și relațiile externe ale instituțiilor de profil.

Rapoartele și documentele informative sunt analizate de membrii Consiliului în cadrul ședințelor în plen sau în mod individual, în intervalul dintre ședințe.

Potrivit legii proprii de organizare și funcționare, Consiliul se întrunește în ședință trimestrial sau ori de câte ori este necesar.

Agenda de lucru a ședințelor se întocmește pe baza Planului anual de activitate al [NUME_REDACTAT] de Apărare a Țării și se aprobă de [NUME_REDACTAT].

Planul anual de activitate se elaborează în baza propunerilor ministerelor și instituțiilor cu atribuții în domeniu, se analizează în ședință și se aprobă, de asemenea, de [NUME_REDACTAT].

În vederea aprobării sau avizării strategiilor, rapoartelor, informărilor, planurilor și măsurilor necesare realizării siguranței naționale, Consiliul adoptă hotărâri care se semnează de președintele acestuia și se comunică autorităților administrației și instituțiilor publice la care se referă, integral sau în extras.

În situația în care, pentru ducerea la îndeplinire a unor hotărâri, participă mai multe instituții, Consiliul dispune constituirea unor comisii interministeriale sau interdepartamentale care prezintă propuneri în vederea armonizării acțiunilor necesare atingerii obiectivelor stabilite.

Propunerile prezentate de comisii se analizează în ședințele Consiliului, care adoptă hotărâri obligatorii pentru instituțiile implicate.

[NUME_REDACTAT] Suprem de Apărare a Țării sunt răspunzători de respectarea hotărârilor adoptate de Consiliu, aceștia având și calitatea de conducători ai instituțiilor cu atribuții în domeniul siguranței naționale.

În vederea monitorizării modului de îndeplinire a hotărârilor adoptate, periodic, secretarul [NUME_REDACTAT] de Apărare a Țării prezintă Consiliului informări pe această temă.

Pentru întocmirea documentelor proprii (planuri, sinteze, hotărâri, rapoarte), pregătirea ședințelor, informarea membrilor și executarea sarcinilor între ședințe, Consiliul dispune de un Secretariat, care funcționează în cadrul [NUME_REDACTAT] și este coordonat de secretarul [NUME_REDACTAT] de Apărare a Țării.

Activitatea desfășurată de C.S.A.T.

În calitate de unică autoritate, abilitată să organizeze și să coordoneze unitar, sub controlul [NUME_REDACTAT], activitățile care privesc apărarea țării și siguranța națională, [NUME_REDACTAT] de Apărare a Țării își exercită atribuțiile constituționale și legale, pe baza planurilor anuale de activitate, elaborate în conformitate cu regulamentul propriu de organizare și funcționare.

Pentru îndeplinirea responsabilităților ce-i revin, Consiliul acționează atât pe linia concretizării atribuțiilor precizate în Legea proprie de organizare și funcționare, cât și a exercitării competențelor și îndeplinirii obligațiilor din celelalte acte normative în vigoare, care îl angajează în soluționarea concretă a problematicii aferente apărării, siguranței naționale și ordinii publice.

Principalele obiective ale activității [NUME_REDACTAT] de Apărare a Țării au vizat reevaluarea și redimensionarea strategiilor și programelor de acțiune în domeniile apărării și siguranței naționale, asigurarea unui suport viabil pe linia pe linia continuării și aprofundării reformei în domeniu, dinamizarea proceselor de modernizare, înzestrare și instruire, evaluarea și înlăturarea stărilor generatoare de amenințări la adresa siguranței naționale, concomitent cu asigurarea suportului logistic necesar și în contextul amplificării relațiilor cu structuri de profil din alte țări. Fluxul informațional în acest domeniu poate fi sintetizat astfel (vezi schema):

Potrivit atribuțiilor ce-i revin, pe linia conducerii sistemului național de apărare, Consiliul a adoptat hotărâri care au vizat redefinirea și perfecționarea fundamentelor conceptuale și doctrinare privind siguranța națională, în contextul mutațiilor politico-militare complexe raportate la realitățile interne și externe.

Astfel, în ultimul an au fost analizate și avizate: Strategia de securitate națională a României, Strategia antiteroristă, [NUME_REDACTAT] de [NUME_REDACTAT], proiectele Legii siguranței naționale și Legii de organizare și funcționare a [NUME_REDACTAT] de Apărare a Țării, precum și alte acte normative referitoare la siguranța națională promovate de [NUME_REDACTAT].

Putem aprecia că proiectele legilor și actelor normative analizate oferă suportul juridic necesar intensificării și finalizării programelor fundamentale de restructurare și modernizare a instituțiilor din cadrul sistemului național de apărare după standarde europene și euroatlantice.

De asemenea, Consiliul a analizat și aprobat unele modificări ale structurilor și regulamentelor de organizare și funcționare ale instituțiilor cu responsabilități în domeniul siguranței naționale, pentru a se asigura condițiile organizatorice și funcționale necesare îndeplinirii cu eficiență a misiunilor de către acestea și adaptării potențialului lor la noile evoluții ale riscurilor și amenințărilor la adresa României.

Pe linia combaterii principalelor situații de pericol potențial cu relevanță în planul siguranței naționale, s-au analizat, periodic, rapoarte și informări pe probleme referitoare la: securizarea frontierelor, migrația ilegală, corupția, traficul și consumul de droguri, organizarea și funcționarea fondurilor de investiții și măsurile necesare asigurării stabilității sistemului investițional financiar, măsuri pentru combaterea ilegalităților în domeniul privatizării etc.

În conformitate cu prevederile legilor în vigoare, au fost analizate starea siguranței naționale și activitatea desfășurată de instituțiile cu atribuții în domeniu, precum și direcțiile de acțiune pentru prevenirea, identificarea și contracararea riscurilor și amenințărilor la adresa siguranței naționale, generate de: activitățile și intențiile unor servicii de spionaj străine; privatizarea unor societăți comerciale de importanță strategică; situațiile și stările de fapt cu caracter de fenomen, care pot leza siguranța energetică a țării (ex. Fenomenul sustragerilor și faptele ilicite cu petrol); situațiile, stările de fapt și fenomenele negative înregistrate în derularea procesului de reformă a sectorului extractiv de resurse minerale utile; factorii de risc care periclitează stabilitatea sistemului financiar românesc; abuzurile și ilegalitățile din sistemul de protecție a copiilor instituționalizați etc.

În contextul consecințelor determinate de atacurile teroriste executate asupra [NUME_REDACTAT] ale Americii, au fost adoptate măsuri adecvate pentru prevenirea și limitarea acțiunilor teroriste.

Consiliul a monitorizat și analizat evoluția crizei generată de atentatele din 11 septembrie 2001 și a stabilit măsuri pentru întărirea siguranței naționale, precum și responsabilitățile structurilor cu atribuții în noua situație creată. S-au stabilit forme concrete de creștere a siguranței cetățenilor și instituțiilor din România și modalități de participare la coaliția antiteroristă internațională.

În plan intern, s-a hotărât ca, pentru asigurarea liniștii și stabilității în țară, orice acte de violență și manifestare cu caracter terorist să fie depistate și soluționate cu operativitate de către [NUME_REDACTAT] de Informații, ca autoritate națională în acest domeniu și au fost aprobate măsuri pentru întărirea protecției, pazei și apărării obiectivelor, instituțiilor și cetățenilor, precum și pentru a se asigura exercitarea eficientă a actului de conducere, la nivel strategic, în situații de criză.

În acest sens, în vederea creării cadrului funcțional necesar schimbului de informații și îndeplinirii în comun a misiunilor și a sarcinilor ce revin instituțiilor cu atribuții în managementul crizelor, Consiliul a aprobat Protocolul de cooperare interministerială pentru gestionarea situațiilor de criză.

În legătură cu activitățile desfășurate de instituțiile specializate ale statului pentru atingerea obiectivelor stabilite în cadrul relațiilor politico-militare externe, în vederea monitorizării și contracarării factorilor de risc la adresa siguranței naționale, au fost aprobate unele măsuri pentru protecția informațiilor transmise prin sisteme informatice și de comunicații la nivelul standardelor NATO.

Pe agenda de lucru a [NUME_REDACTAT] de Apărare a Țării au stat și alte aspecte promovate de instituțiile cu atribuții în domeniul siguranței naționale referitoare la: managementul resurselor umane (avizarea numirii în funcții prevăzute în statele de organizare cu grade de general locotenent și superioare acestuia, acordarea gradelor de general și înaintarea în gradul următor a unor generali); modernizarea înzestrării cu tehnică specifică, logistică etc. Potrivit prevederilor Strategiei de securitate națională a României, [NUME_REDACTAT] de Apărare a Țării își va perfecționa activitățile de coordonare, prevăzute în Constituție și legile speciale, în domeniile apărării, siguranței naționale și ordinii publice.

DEPARTAMENTUL SECURITĂȚII NAȚIONALE (DSN)

Structură specializată în cadrul [NUME_REDACTAT] destinată asigurării îndeplinirii de către [NUME_REDACTAT] a calității de Comandant al [NUME_REDACTAT] și a prerogativelor conferite de Constituție în domeniul apărării țării și securității naționale. Are în compunere grupul de consilieri și experți, încadrat cu personal militar detașat de la ministerele și instituțiile cu responsabilități în domeniu.

Structura de conducere a departamentului este formată din Consilier prezidențial pentru apărare și securitate națională – coordonator al [NUME_REDACTAT] Naționale din cadrul [NUME_REDACTAT] și 2 Consilieri de Stat. În cadrul departamentului activează diferiți specialiști, funcționari de securitate, cu atribuții în elaborarea și supunerea aprobării conducerii [NUME_REDACTAT] a normelor interne privind protecția informațiilor clasificate.

Departamentul are trei direcții principale de expertiză, astfel:

a) Apărare și [NUME_REDACTAT] – pentru punerea în aplicare a prevederilor Strategiei de apărare a țării colaborează cu departamentele și compartimentele din [NUME_REDACTAT], ministerele și instituțiile cu atribuții în domeniul apărării țării și securității naționale.

b). [NUME_REDACTAT] Suprem de Apărare al Țării – Structură de lucru permanentă, constituită distinct în cadrul [NUME_REDACTAT] Naționale, destinată să asigure îndeplinirea atribuțiilor ce revin [NUME_REDACTAT] de Apărare a Țării, potrivit Legii nr. 415/2002 privind organizarea și funcționarea acestuia.

c). Oficiul pentru [NUME_REDACTAT] – Structura planifică nevoile de informații pentru securitate națională și elaborează [NUME_REDACTAT] Nationale de Securitate și alte produse analitice integrate, destinate membrilor [NUME_REDACTAT] de Apărare a Țării și altor utilizatori ai informațiilor de securitate, stabiliți potrivit legii.

principalele servicii de informații

[NUME_REDACTAT] 51/1991 (art. 6 coroborat cu art. 8) și Legii 92/1996 organele de stat cu atribuții în domeniul securității naționale sunt de 3 categorii:

organe de stat specializate în materia informațiilor privind siguranța națională, deci care în întregul lor, desfășoară activități de acest gen și anume: [NUME_REDACTAT] de Informații (SRI), Serviciul de [NUME_REDACTAT] (SIE), Serviciul de Pază și Protecție (SPP) și Serviciul de [NUME_REDACTAT] (STS);

structuri interne departamentale specializate din [NUME_REDACTAT] Naționale și Ministerul de Interne;

structuri departamentale cu misiuni specifice din cadrul [NUME_REDACTAT].

În mod evident, cele patru servicii de informații și cele trei structuri specializate sunt singurele organe de stat îndrituite de lege să desfășoare activitate de informații în domeniul apărării siguranței naționale.

Conform art.11 din Legea nr. 45/1994 privind apărarea națională a României, serviciile de informații ale statului sunt considerate forțe armate în structura sistemului național de apărare. De asemenea, în capitolul Atribuții, la art. 34 din aceeași lege, se prevede că serviciile de informații răspund de executarea măsurilor de apărare a țării, fiecare în domeniul său de activitate, potrivit legii. Conducătorii acestora prezintă rapoarte cu privire la executarea atribuțiilor privind apărarea națională, după caz, Parlamentului, Guvernului, [NUME_REDACTAT] de Apărare a Țării, anual sau de câte ori se cere.

Cadrul normativ-juridic românesc interzice existența și activitatea altor servicii sau structuri informative.

Pe lângă serviciile și structurile specializate, comunitatea informativă românească mai cuprinde și alte instituții cu rol de conducere și control, precum [NUME_REDACTAT] de Apărare a Țării; Comisia comună permanentă a [NUME_REDACTAT] și Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activității [NUME_REDACTAT] de [NUME_REDACTAT] specială de control parlamentar a activității Serviciului de [NUME_REDACTAT].

Un rol important îl au și instituțiile cu atribuții în domeniul monitorizării problemelor de securitate națională [NUME_REDACTAT] Național pentru [NUME_REDACTAT] de Stat (ORNISS) și cele trei componente: Agenția de Acreditare de Securitate-AAS, Agenția de Securitate pentru Informatică și Comunicații-ASIC, Agenția pentru [NUME_REDACTAT] criptografic-ADMC ; [NUME_REDACTAT] de Control al Exportului (A.N.C.Ex.) [NUME_REDACTAT] pentru [NUME_REDACTAT] Nucleare (C.N.C.A.N.); [NUME_REDACTAT] pentru [NUME_REDACTAT] (ARSA) ; [NUME_REDACTAT] pentru [NUME_REDACTAT]; [NUME_REDACTAT] pentru Prevenirea și [NUME_REDACTAT] Banilor.

Extrem de interesantă este și viziunea prezentată pe larg și argumentată științific într-o exegeză recentă asupra sintagmei “comunitate informativă”.

SERVICIUL DE INFORMAȚII EXTERNE (SIE)

O structură românească, instituționalizată și specializată în spionaj, a funcționat, în perioada interbelică, în cadrul [NUME_REDACTAT] de Informații al [NUME_REDACTAT] (1924 – 1940) și apoi al [NUME_REDACTAT] de Informații (1940-1951), sub denumirea de Secția I-[NUME_REDACTAT]. Această structură a fost desființată în 2 aprilie 1951 o dată cu SSI-ul, iar prin Decretul nr. 50 din 3 martie 1951 a fost integrată [NUME_REDACTAT] a [NUME_REDACTAT], sub denumirea de Direcția I [NUME_REDACTAT].

După 30 decembrie 1989, această structură specializată și-a luat denumirea de Serviciul de [NUME_REDACTAT] (SIE) trecând periodic prin diferite etape structurale de reformă.

Serviciul de [NUME_REDACTAT] este în prezent o instituție fundamentală a sistemului siguranței naționale, fondată pe baze constituționale și supusă controlului parlamentar, care își aduce contribuția specifică la protecția, sprijinirea și promovarea intereselor României, în cadrul concepției unitare definite în Strategia de [NUME_REDACTAT].

Activitatea SIE se desfășoară în baza legii nr. 1/1998 de organizare și funcționare a S.I.E. (actualizată și modificată prin OUG nr. 154/2001 și 98/2004), a hotarârii [NUME_REDACTAT] nr. 44 din 28.10.1998, privind constituirea, organizarea și funcționarea Comisiei parlamentare speciale pentru controlul activității Serviciului de [NUME_REDACTAT], cât și a celorlalte legi conexe din sgera siguranței și securității naționale.

Legea 51/1991, cap. II., art. 8, stipulează că SIE este organul de stat specializat în obținerea din străinătate a datelor referitoare la siguranța națională. De aici rezultă că SIE este îndrituit să apere în afara granițelor interesele vitale ale statului român.

Serviciile de informații cu astfel de atribuții îndeplinesc, de regulă, misiuni de trei categorii. Prima reunește misiunile cu caracter de apărare și constă în descoperirea amenințărilor provenite din afara granițelor naționale, îndreptate împotriva cetățenilor ei, a intereselor statului, opunându-se eventualei lor materializări. A doua categorie de misiuni este de „inițiativă”, serviciul primind informații cu caracter politic, economic sau de altă natură ce pot fundamenta deciziile puterii statului. În a treia categorie intră misiunile cu caracter ofensiv, perfect secretizate și conspirate. Aici este valabilă afirmația lui [NUME_REDACTAT], care susține, și nu fără temei, că Serviciul de informații externe este actorul principal și îndeplinește pentru națiune misiunile ce nu pot fi revendicate oficial. Riscurile sunt mari, întrucât, în caz de nereușite sau inabilități, serviciile de contraspionaj adverse recurg la mediatizari, în scopul compromiterii, creerii unor situații „jenante” și chiar complicarea unor relații politico-diplomatice sau militare.

Directorul SIE este invitat periodic, în fața Comisiilor de apărare din Parlament, unde i se pun întrebări și oferă explicații. Modelul de subordonare al SIE corespunde momentului actual de dezvoltare a societății românești.

Întrucât asupra activităților noii centrale a spionajului românesc începuseră să planeze anumite suspiciuni, atât din interior cât și din exterior, la nivelul anului 1997, s-a impus ca [NUME_REDACTAT] să dezbată un proiect de Lege privind organizarea și funcționarea SIE. În expunerea de motive se menționa că proiectul de Lege al SIE a fost alcătuit ținând seama, atât de reglementările legale privind organul de informații ce a funcționat în România interbelică, cât și de reglementările referitoare la organele de informații externe din țări cu vechi tradiții democratice (SUA, Germania, Italia, [NUME_REDACTAT] etc).

[NUME_REDACTAT] 1/1998 privind organizarea și funcționarea Serviciului de [NUME_REDACTAT], activitatea SIE este organizată și coordonată de CSAT. Conducerea SIE este asigurată de un director cu rang de ministru, numit de Parlament, la propunerea Președintelui și de un consiliu consultativ compus din adjuncții directorului și șefii unor unități din structură. Adjuncții au rang de secretari de stat și sunt numiți de CSAT la propunerea directorului.

Conform art. 1 din lege, activitatea SIE are ca scop obținerea de informații necesare garantării suveranității, unității, independenței și indivizibilității României.

Activitatea SIE are caracter secret de stat, documentele serviciului putând fi consultate numai în condițiile legii și cu aprobarea directorului SIE. Serviciul este autorizat să folosească metode, să creeze și să dețină mijloace adecvate pentru obținerea, verificarea, evaluarea, valorificarea și stocarea datelor referitoare la siguranța națională. Sursele de informare, metodele și mijloacele de muncă nu pot fi dezvăluite față de nimeni și în nici o împrejurare.

Cadrele militare din SIE au toate drepturile și îndatoririle aplicabile armatei române. Cadrele militare și salariații civili ai SIE își vor da acordul scris ca asupra lor să poată fi întreprinse măsuri de verificare contrainformativă cât sunt angajați ai SIE, dar și timp de patru ani după aceea, respectiv toată viața, pentru cei care au deținut funcții importante.

Personalul SIE are obligația de a păstra secretul informațiilor. În mod excepțional, unele date vor putea fi comunicate numai în cazuri autorizate de lege, cu acordul directorului. SIE asigură protecția celor care, lucrând acoperit, sunt deconspirați în împrejurări ce exclud culpa acestora.

Actuala structură organizatorică a SIE se află în figură.

Un alt aspect ce ne reține atenția este faptul că în ultimii ani SIE a stabilit relații de cooperare cu aproape toate serviciile similare din țările NATO și nu numai, motorul și obiectivul colaborării fiind combaterea cu prioritate a amenințărilor transfrontaliere ce pun în egală măsură în pericol siguranța națională a tuturor statelor democratice și stabilitatea pe plan internațional.

După cum rezultă dintr-un comunicat de presă al SIE, din rândul acestor amenințări comune la care cooperarea antamată de SIE dă un răspuns bine focalizat, pragmatic, este suficient să amintim terorismul internațional, narcotraficul, grupările criminale organizate, de sorginte diversă și, desigur, fenomenele de corupție și criminalitate financiar-bancară internațională devenite, din cauza globalizării economiei, finanțelor și piețelor extrem de agresive în ultima vreme.

Cooperarea strânsă, existentă între SIE și serviciile menționate pe aceste segmente ale activităților profesionale respectă, desigur, principiul de bază al păstrării confidențialității asupra surselor și mijloacelor folosite de părțile cooperante, indiferent dacă această relație de parteneriat activ se desfășoară la nivel bilateral sau multilateral.

Pe întregul parcurs al integrării României în structurile euroatlantice, SIE s-a înscris, la nivel profesional și prin respectarea principiilor și standardelor comunității informative a țărilor NATO, pe linia consonantă cu opțiunea poporului român și cu interesele de moment și de perspectivă ale țării noastre, contribuind, prin aceasta, la eforturile de asanare a fenomenelor adverse cu impact național și, totodată, global, dar și la consolidarea stabilității și securității, pe plan intern. În acest sens, conform [NUME_REDACTAT] României nr. 328 din 22 martie 2001, un reprezentant al SIE a fost membru al Comisiei naționale pentru integrarea României în NATO.

[NUME_REDACTAT] a SIE pe termen scurt și mediu

Strategia evidențiază asumarea de către SIE a tuturor responsabilităților și sarcinilor care îi revin din obiectivele [NUME_REDACTAT] de Securitate a României, prioritar integrarea în NATO și UE, cu respectarea Constituției și legilor țării.

Documentul furnizează cadrul necesar pentru: (1) identificarea priorităților SIE și proiectarea necesităților și resurselor de dezvoltare; (2) valorificarea eficientă a rețelei internaționale de relații de cooperare specifică cu structuri similare din străinătate, în special din spațiul euro-atlantic; (3) adaptarea structurii organizatorice și funcționale a Serviciului în concordanță cu mutațiile actuale și previzibile în climatul regional și internațional de securitate.

Caracteristicile climatului internațional și reevaluarea conceptelor de securitate după 11 septembrie 2001 au determinat reconsiderarea rolului și extinderea competențelor serviciilor de informații din toate țările democratice. Se remarcă, în special, măsuri ce vizează: (1) consolidarea compartimentelor de contrainformații și a celor specializate în combaterea amenințărilor asimetrice; (2) revalorizarea factorului uman în activitatea informativ-operativă; (3) dirijarea de resurse financiare suplimentare semnificative către structurile informative; aprofundarea relațiilor de cooperare între serviciile de informații; (4) întărirea compartimentelor de analiză; (5) adoptarea de către țările candidate la integrare a unor măsuri de compatibilizare a structurilor proprii de informații cu cele euro-atlantice.

Evoluția situației internaționale din ultima perioadă generează provocări complexe și impune diversificarea activității specifice a Serviciului de [NUME_REDACTAT] în sprijinul intereselor vitale ale societății românești.

Caracterul difuz, multidirecțional și imprevizibil al amenințărilor la adresa obiectivelor politice, economice și generale de securitate ale României și dinamica fenomenelor la nivel global relevă necesitatea adaptării misiunilor Serviciului, cu accent pe: (a) creșterea rolului și ponderii activității de culegere de informații cu caracter secret și anticipativ; (b) redimensionarea structurii și sarcinilor în domeniul amenințărilor asimetrice; (c) diversificarea mijloacelor și metodelor de muncă și a formelor de acoperire; (d) dezvoltarea acțiunii în domeniul securității economice; (e) contraspionajul extern și apărarea secretului de stat.

Strategia vizează transformarea SIE într-un Serviciu modern, dinamic, eficient și flexibil, aliniat la standardele NATO și UE, capabil să răspundă operativ și calificat la comanda socială.

Obiectivele pentru perioada de referință sunt: consolidarea poziției de componentă de bază a sistemului de siguranță națională; concentrarea activității pe direcțiile prioritare definite în baza conceptelor de planificare strategică (combaterea terorismului și crimei organizate internaționale, contraspionaj extern și protecție, politic, economic, cooperare externă, resurse); promovarea intereselor și a imaginii României pe plan internațional, regional sau pe anumite spații; proiectarea unei imagini corecte a Serviciului în societatea civilă.

Realizarea obiectivelor într-o perspectivă previzibilă (2010) impune alocarea de resurse diversificate la un nivel corespunzător și utilizarea lor cu maximă eficiență.

În acest domeniu, principalele sarcini ale Serviciului de [NUME_REDACTAT] sunt de a optimiza modalitățile interne de alocare și criteriile de utilizare a potențialului uman, material și financiar, simplificarea și flexibilizarea mecanismelor de evaluare, planificare și distribuire a acestora și promovarea unor politici sectoriale de tip intensiv, pornind de la priorități și așteptări de calitate în raport cu satisfacerea acestora.

Elementele-cheie pentru îndeplinirea obiectivelor Strategiei sunt adaptarea și completarea cadrului legislativ, dimensionarea alocațiilor bugetare corespunzător dinamizării, specializării și diversificării misiunilor SIE în contextul actual de securitate, tot mai complex, și adoptarea structurii organizatorice adecvate.

În activitatea SIE, atât la nivelul obiectivelor cât și al mecanismelor specifice de realizare a acestora, se aplică principiul continuității și actualizării permanente, pe baza valorificării experienței acumulate.

SIE își aduce contribuția specifică la apărarea, sprijinirea și promovarea intereselor României, alături de toate instituțiile statului, în cadrul concepției unitare definite în Strategia de [NUME_REDACTAT] a României.

În ceea ce privește evoluția pe termen mediu a Serviciului, principalele probleme constau în demilitarizarea personalului, optimizarea dialogului cu celelalte instituții interne și îmbunătățirea schimbului de informații cu alte structuri similare, mai ale ținând cont de eforturile de combatere a terorismului și de responsabilitățile ce revin serviciilor de informații sub acest aspect.

SERVICIUL DE TELECOMUNICAȚII SPECIALE (STS)

Prin începerea militarizarii structurilor statului romîn, începând cu 1948, oficiul ce asigura legăturile și comunicațiile interdepartamentale va deveni Directia a VIII- a Tehnica de pe lânga [NUME_REDACTAT] a [NUME_REDACTAT]. În anul 1953, direcția va trece în subordinea [NUME_REDACTAT] Interne. În anul 1969, ia ființă o unitate de transmisiuni ([NUME_REDACTAT] de Transmisiuni "R"), încadrată în [NUME_REDACTAT] Interne care preia toate activitățile privind telecomunicațiile guvernamentale. Din anul 1973, unitatea va funcționa în cadrul Comandamentului pentru [NUME_REDACTAT] si Transmisiuni din [NUME_REDACTAT] și Internelor.

Unitatea de Transmisiuni "R" avea ca principale atribuții asigurarea legăturilor telefonice, radiotelefonice, telegrafice, radiotelegrafice, pentru aparatul central si teritorial al statului român.

      [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] nr. 4 din 26 decembrie 1989 [NUME_REDACTAT] de Transmisiuni "R" este preluata de [NUME_REDACTAT] Naționale.

      Dupa 1990, [NUME_REDACTAT] "R" a cunoscut o perioada de tranzit. Instituția a fost reorganizată succesiv, în scopul adaptării activității sale la noile cerințe ale țării, structura, misiunile și responsabilitățile reflectând prefacerile care s-au produs în întregul organism militar.

      La 18 decembrie 1992, instituția primește, printr-o hotarâre a [NUME_REDACTAT] de Aparare a Țării denumirea actuala – Serviciul de [NUME_REDACTAT]. Desprinderea totala din M.Ap.N. se va face mai întâi prin [NUME_REDACTAT] României nr.229 din 27 mai 1993, care a stabilit unele măsuri de organizare și funcționare a instituției ca organ central de specialitate în domeniul telecomunicațiilor speciale.

Fundamentul juridic îl constituie Legea nr. 92 din 24 iulie 1996 privind organizarea și funcționarea STS. Conform acestei legi, STS este organul central de specialitate, cu personalitate juridică, ce organizează, conduce, desfășoară, controlează și coordonează activitățile în domeniul telecomunicațiilor speciale pentru autoritățile publice din România și pentru instituțiile care desfășoară activități în domeniul apărării, siguranței naționale și ordinii publice.

STS are o structură militară și face parte din sistemul național de apărare. Activitatea STS este controlată de [NUME_REDACTAT] prin comisiile pentru apărare, ordine publică și siguranță națională. CSAT organizează și coordonează activitatea STS. De asemenea, cu aprobarea CSAT, STS poate stabili relații cu organisme similare din străinătate și poate încheia acorduri de cooperare cu acestea.

STS își desfășoară activitatea cu respectarea [NUME_REDACTAT] și a legilor țării, a hotărârilor CSAT și ale Guvernului, precum și ale regulamentelor militare generale.

Conducerea STS este asigurată de un director, cu rang de secretar de stat, numit de CSAT la propunerea președintelui acestuia. Directorul STS răspunde în fața CSAT pentru activitatea pe care o desfășoară și prezintă acestuia rapoarte anuale. În exercitarea atribuțiilor ce-i revin, directorul STS este ajutat de un prim-adjunct, care este și înlocuitorul său, precum și de doi adjuncți.

În STS funcționează [NUME_REDACTAT], ca organ deliberativ și [NUME_REDACTAT] care asigură conducerea operativă a instituției. [NUME_REDACTAT] Director și a [NUME_REDACTAT] se stabilește prin Regulamentul de organizare și funcționare.

STS colaborează cu [NUME_REDACTAT] și cu instituțiile din domeniul apărării, siguranței naționale și ordinii publice, în baza unei metodologii comune, în scopul asigurării compatibilității sistemelor proprii de telecomunicații cu cele din sistemul național de apărare, precum și cu rețeaua publică de telecomunicații.

Personalul STS este format din cadre militare și salariați civili, care au obligația de a asigura confidențialitatea în utilizarea telecomunicațiilor speciale, fiindu-le interzisă interceptarea comunicațiilor.

STS organizează un sistem propriu de instruire și perfecționare a pregătirii cadrelor militare în activitate, în rezervă și a salariaților civili, iar pe bază de protocol, prin instituțiile de specialitate aparținând structurilor sistemului național de apărare, pentru învățământul universitar și, după caz, în cadrul unor servicii și firme de specialitate din țară sau străinătate.

Printre rețelele de telecomunicații aflate în administrarea STS se află și rețelele instituțiilor din domeniul apărării siguranței naționale și ordinii publice.

[NUME_REDACTAT] 92/1996, art. 13, STS este organ de mobilizare, care ține evidența personalului existent la pace și a rezerviștilor cuprinși în documentele de mobilizare. Normele de funcționare și activitatea de mobilizare și evidență se stabilesc de comun acord cu [NUME_REDACTAT] General al [NUME_REDACTAT] Naționale.

În esență se poate spune că, STS gestionează spectrul guvernamental de frecvențe radioelectronice și asigură protecția rețelelor de telecomunicații prin activități de supraveghere radioelectronică, măsuri de control tehnic de specialitate și prin exploatarea aparaturii de secretizare.

Serviciul de [NUME_REDACTAT] este organul central de specialitate, cu personalitate juridica, ce organizeaza si coordoneaza activitatile în domeniul telecomunicatiilor speciale pentru autoritatile publice din România si alti utilizatori prevazuti de lege.

Telecomunicatiile speciale reprezinta transmisii, emisii sau receptii de semne, semnale, scrieri, imagini, sunete sau informatii de orice natura prin fir, radio, sistem optic sau prin alte sisteme electromagnetice pentru utilizatori aprobati prin lege. Telecomunicațiile speciale se caracterizează printr-un grad înalt de protecție și confidențialitate.

Autoritățile publice ale statului român, în folosul cărora funcționează telecomunicațiile speciale sunt:

[NUME_REDACTAT];

[NUME_REDACTAT];

[NUME_REDACTAT];

Institutiile care desfasoara activitati în domeniul apararii, sigurantei nationale si ordinii publice;

Administrația publică centrală și locală;

Autoritatea judecatoreasca:

[NUME_REDACTAT] de Justitie;

[NUME_REDACTAT];

[NUME_REDACTAT] al Magistraturii;

Curtea de Conturi;

[NUME_REDACTAT];

Organele de conducere din cadrul organismelor guvernamentale și al unor organisme neguvernamentale de interes național.

Serviciul de [NUME_REDACTAT] are atributii deosebit de importante în asigurarea telecomunicatiilor speciale pentru conducerea tarii, atât la pace cât si în situatii de urgenta, la declansarea mobilizarii ori a starii de razboi. Printre principalele atributii se numara:

administreaza, exploateaza si dezvolta retelele de telecomunicatii speciale din patrimoniul aflat in administrare sau primite spre utilizare;

elaboreaza programe si documente specifice modernizarii, dezvoltarii, exploatarii si intretinerii retelelor de telecomunicatii speciale;

stabileste politica de securitate a comunicatiilor si asigura aplicarea metodelor si masurilor necesare protectiei informatiilor prelucrate, stocate sau transmise prin retelele de telecomunicatii speciale in conformitate cu standardele nationale de protectie a informatiilor;

gestioneaza si asigura protectia benzilor de frecventa cu alocare guvernamentala utilizate in scopul indeplinirii atributiilor legale proprii si ale institutiilor competente in domeniul sigurantei nationale si ordinii publice;

monitorizeaza pe teritoriul national, in scopul protectiei, frecventele din benzile cu alocare guvernamentala gestionate si tine evidenta utilizarii acestora;

dezvolta relatii de cooperare cu celelalte componente ale sistemului national de aparare si asigura cu prioritate comunicatiile speciale pentru [NUME_REDACTAT] General si [NUME_REDACTAT] de Comanda, in conditiile legii;

colaboreaza cu institutiile componente ale sistemului national de aparare, cat si cu alte persoane juridice care desfasoara activitati In domeniu, in vederea armonizarii si asigurarii compatibilitatii sistemelor de comunicatii;

desfasoara activitati de instalare, operare, intretinere si mentinere la nivelul cerintelor a Sistemului national unic pentru apeluri de urgenta “112”;

aplica procedurile legate de tehnologia infrastructurii de [NUME_REDACTAT] in cadrul sistemului national de aparare;

organizeaza sistemul destinat autentificarii semnaturii electronice;

participa, impreuna cu [NUME_REDACTAT] și Internelor, la aplicarea masurilor specifice pentru managementul integrat al frontierei de stat;

presteaza servicii de telecomunicatii pentru persoanele juridice, publice sau private, conform legii.

Politica în domeniul telecomunicațiilor speciale a fost stabilită prin Strategia de dezvoltare pe termen mediu și lung a telecomunicațiilor speciale, document care a fost conceput de către specialiștii instituției în perioada 2000-2002. Strategia a fost aprobată de către [NUME_REDACTAT] al Serviciului de [NUME_REDACTAT] în data de 6 septembrie 2002 și înaintată [NUME_REDACTAT] de Apărare a Țării și altor instituții beneficiare.

Având în vedere faptul că în domeniul telecomunicațiilor și tehnologiei informației se înregistrează un ritm accelerat de dezvoltare, Strategia telecomunicațiilor speciale urmează să fie modificată și armonizată noilor cerințe în vederea realizării obiectivelor de comunicații și IT pe linia integrării în UE și interoperabilității cu structurile NATO, precum și a nevoilor de informatizare a administrației statului.

SERVICIUL DE PROTECȚIE ȘI PAZĂ (SPP)

La 26 decembrie 1989, responsabilii militari de la acea vreme au hotărât constituirea unui grup de patru ofițeri M.Ap.N., care să asigure protecția fizică a membrilor marcanți ai [NUME_REDACTAT] Naționale – organism înființat la 22 decembrie 1989. [NUME_REDACTAT] nr. 204 din 7 mai 1990, [NUME_REDACTAT] de [NUME_REDACTAT] a înființat [NUME_REDACTAT] de Pază și Protocol (USPP), în subordinea [NUME_REDACTAT] Naționale (în componența Brigăzii de Gardă), cu misiunea de a asigura protecția și paza demnitarilor români, precum și a celor străini care vizitau România. Încă de la început s-a dorit a fi o instituție similară [NUME_REDACTAT] ([NUME_REDACTAT]) din SUA. Primul director a fost căpitanul [NUME_REDACTAT].

Odată cu promulgarea Legii nr. 51 / 26 iulie 1991 privind siguranța națională a României, U.S.P.P. a căpătat denumirea de SERVICIUL DE PROTECȚIE ȘI PAZĂ (SPP), devenind un organ de stat „cu atribuții în domeniul siguranței naționale”. Activitatea s-a desfășurat pe baza prevederilor unui Regulament aprobat de [NUME_REDACTAT] de Apărare a Țării, la 15.11 1991.

Din 1998 a fost promulgată propria lege de organizare și funcționare (Legea nr. 191/1998), serviciul devenind în același an și membru fondator al ASOCIAȚIEI INTERNAȚIONALE A SERVICIILOR DE PROTECȚIE, asociație ce s-a constituit în Israel, la a IV-a Conferință a Serviciilor de Protecție.

În 2002 a fost modificată și completată Legea nr. 191/1998 privind organizarea și funcționarea Serviciului de Protecție și Pază prin Ordonanța de urgență nr. 103/2002, iar prin Legea nr. 67/2003, a fost aprobată cu modificări și completări Legea nr.191/1998 privind organizarea și funcționarea Serviciului de Protecție și Pază, modificată și completată prin Ordonanța de urgență nr. 103/2002.

Serviciul de Protecție și Pază este organ de stat cu atribuții în domeniul siguranței naționale și are următoarele misiuni:

asigurarea protecției demnitarilor români, a demnitarilor străini pe timpul vizitelor în România, a familiilor acestora, în limitele competențelor legale;

asigurarea securității și pazei sediilor de lucru și a reședințelor.

Persoanele care au dreptul să beneficieze de protecție și obiectivele a căror pază se asigură de către Serviciul de Protecție și Pază sunt stabilite de [NUME_REDACTAT] de Apărare a Țării prin regulamentul de organizare și funcționare.

În scopul îndeplinirii misiunilor stabilite prin lege, Serviciul de Protecție și Pază organizează și execută activități pentru prevenirea și contracararea oricăror acțiuni prin care s-ar atenta la viața, integritatea fizică, libertatea de acțiune și sănătatea persoanelor a căror protecție o asigură.

Serviciul de Protecție și Pază este abilitat prin lege să organizeze și să desfășoare activități de culegere, verificare și valorificare a informațiilor necesare îndeplinirii atribuțiilor ce-i revin.

Totodată, Serviciul de Protecție și Pază poate executa, independent sau în cooperare cu alte organe prevăzute de lege, misiuni de prevenire și contracarare a acțiunilor teroriste care vizează persoanele cărora li se asigură protecție și / sau obiectivele din competență.

Pentru îndeplinirea misiunilor stabilite prin lege, Serviciul de Protecție și Pază colaborează cu [NUME_REDACTAT] Naționale, [NUME_REDACTAT] și Internelor, [NUME_REDACTAT] de Informații, Serviciul de [NUME_REDACTAT], Serviciul de [NUME_REDACTAT], cu alte ministere și structuri ale administrației publice centrale și locale.

Pe timpul misiunilor specifice care impun cooperarea cu alte instituții, Serviciul de Protecție și Pază coordonează activitatea tuturor forțelor participante.

Activitatea SPP este organizată și coordonată de CSAT și controlată de Parlament, prin comisiile pentru apărare, ordine publică și siguranță națională.

Protecția demnitarilor români în afara teritoriului național se asigură de către personalul SPP, în cooperare cu serviciile speciale similare din țările gazdă. Cu aprobarea prealabilă a CSAT, SPP poate stabili relații de colaborare cu organisme similare din alte state.

SPP este condus de un director, cu rang de secretar de stat, numit de [NUME_REDACTAT], la propunerea CSAT. La numirea în funcție, directorul depune un jurământ în fața Președintelui. Directorul SPP are următoarele atribuții    

organizează și conduce activitatea serviciului și îl reprezintă în relațiile cu ministerele și cu celelalte organe ale administrației publice, cu instituții și organizații din țară, precum și cu organisme similare din străinătate

angajează serviciul în relațiile cu persoane juridice sau fizice, în care scop poate da împuterniciri și altor cadre din subordine

emite, potrivit legii, ordine și instrucțiuni

propune Președintelui, cu avizul CSAT, numirea în funcții a primului adjunct și adjunctului directorului SPP

propune CSAT spre aprobare structura organizatorică, efectivele în timp de pace și în timp de război și regulamentul de organizare și funcționare a SPP

cu aprobarea CSAT, poate modifica structura SPP, în limita efectivelor stabilite, prin înființarea, desființarea sau reorganizarea formațiunilor, centrelor, secțiilor, sectoarelor, birourilor și a altor structuri similare.

Anual sau la cererea Parlamentului, directorul SPP prezintă rapoarte cu privire la îndeplinirea atribuțiilor de revin instituției pe care o conduce. Directorul SPP are în subordine nemijlocită un prim-adjunct, care este înlocuitorul său legal la comandă și șef al statului major, precum și un adjunct, cu rang de subsecretari de stat.

Consiliul director este organul deliberativ al SPP, iar biroul executiv asigură îndeplinirea hotărârilor Consiliului director și conducerea operativă a SPP. Prin structurile sale specializate, SPP are următoarele atribuții

organizează și execută activități pentru prevenirea și anihilarea oricăror acțiuni prin care s-ar atenta la viața persoanelor a căror protecție este obligat să o asigure, precum și pentru realizarea pazei și apărării sediilor de lucru și reședințelor acestora

organizează și desfășoară activități de culegere, verificare a informațiilor necesare, numai pentru îndeplinirea atribuțiilor pe linie de protecție și pază. Orice informație cu valoare operativă de altă natură o transmite de îndată autorităților abilitate prin lege, pentru verificare și valorificarea acesteia

realizează schimburi de informații și cooperează cu servicii de informații și cu structuri departamentale cu atribuții în domeniul siguranței naționale, în țară și în străinătate

poate efectua, cu respectarea Legii 51/1991, verificări prin solicitarea și obținerea de obiecte, înscrisuri sau relații oficiale de la instituții publice consultarea de specialiști ori experți primirea de sesizări sau note de relații fixarea unor momente operative prin mijloace tehnice sau prin consultări personale

solicită procurorului, în cazuri justificate, cu respectarea prevederilor Codului de procedură penală, autorizarea efectuării unor activități potrivit art. 13 din Legea nr. 51/1991, în scopul culegerii de informații pentru îndeplinirea misiunilor specifice. Operațiunile tehnice pentru realizarea acestor activități se execută de către SRI

întocmește, cu respectarea prevederilor Codului de procedură penală, acte de constatare ce pot constitui mijloace de probă și consemnează rezultatele acestora

intervine, independent sau în cooperare cu alte organe prevăzute de lege, pentru prevenirea și contracararea acțiunilor de natură să pună în pericol viața, integritatea fizică, sănătatea sau libertatea de acțiune a persoanelor cărora le asigură protecție și securitatea obiectivelor păzite, precum și pentru capturarea sau anihilarea elementelor teroriste ori agresive

execută, independent sau în cooperare cu alte organe specializate, acțiuni pentru căutarea, identificarea și neutralizarea obiectelor suspecte care pot prezenta pericol pentru persoanele protejate sau pentru obiectivele păzite

întreprinde, în colaborare cu organe specializate, măsuri pentru asigurarea asistenței medicale, profilactice și terapeutice a demnitarilor a căror protecție intră în competența sa și realizează, prin mijloace proprii, măsurile antiepidemice pentru prevenirea îmbolnăvirilor de natură infectocontagioasă, toxico-chimică sau produse de radiațiile ionizante, precum și alte activități de profil în obiectivele permanente și temporare

organizează, potrivit legii, activitatea proprie de apărare a secretului de stat și de prevenire a scurgerii de date sau informații care nu sunt destinate publicității.

SPP are în organigramă trei secțiuni și o direcție logistică: Secțiunea 1 are în atribuții paza și protecția [NUME_REDACTAT], a personalului Președinției, a sediilor de lucru și de odihnă a acestora; Secțiunea 2 are în responsabilitate paza și protecția primului ministru, a mebrilor Guvernului, a sediului Guvernului ([NUME_REDACTAT]) și a altor sedii de lucru și de odihnă ale celorlalți miniștri; Secțiunea 3 este specializată în activități informativ-operative. Culegerea, verificarea, analiza și valorificarea informațiilor vizează următoarele domenii: amenințări la adresa Președintelui, primului ministru sau a altor demnitari; acțiuni politice neconstituționale din partea adversarilor politici ce au ca scop înlăturarea sau compromiterea demnitarilor ori a regimului politic din România; depistarea și anihilarea acțiunilor desfășurate de agenți străini infiltrați în cercurile puterii sau în anturajul demnitarilor români. Direcția de logistică asigură baza materială precum și infrastructura necesară funcționării Serviciului în bune condiții.

Pe timpul îndeplinirii acestor atribuții, personalul operativ al SPP (militar și civil) este investit cu exercițiul autorității publice. Persoanele îndreptățite să beneficieze de protecție și obiectivele a căror pază se asigură de către SPP se stabilesc prin hotărâre a CSAT.

Pesonalul SPP care execută, conduce sau coordonează misiuni operative ori contribuie la realizarea acestora, beneficiază de un spor de 30%, calculat la salariul sau solda de bază. De asemenea, personalul SPP care participă la misiuni operative a căror durată depășește 4 ore, i se asigură gratuit un supliment de hrană, în echivalentul a 2.000 de calorii, pentru fiecare zi de misiune. Personalul care din motive de îmbolnăvire, accidente sau alte asemenea evenimente, survenite pe timpul, din cauza ori în legătură cu serviciul, nu își mai poate îndeplini atribuțiile și este trecut într-o altă funcție își păstrează solda și celelalte drepturi bănești avute anterior.

Art. 18, al. 2-4 din Legea 191/1998 reglementează și alte drepturi ale personalului SPP care a decedat, s-a îmbolnăvit, s-a accidentat în timpul, din cauza sau în legătură cu executarea sarcinilor de sevicu.

Pregătirea specifică a personalului SPP se realizează prin sistemul propriu de instruire sau în unitățile militare și în instituțiile de specialitate ale [NUME_REDACTAT] Naționale, [NUME_REDACTAT] și Internelor și ale SRI ori în instituții civile. Pregătirea se poate desfășura și în cadrul unor instituții similare din străinătate.

Divulgarea în orice mod a datelor sau a informațiilor care fac obiectul activității SPP este interzisă și se pedepsește conform legii. Personalul SPP își dovedește calitatea cu legitimațiile de serviciu, iar pe timpul îndeplinirii misiunilor operative, și cu insigna de serviciu.

Pentru executarea unor misiuni care nu suferă amânare și care nu pot fi aduse la îndeplinire altfel, personalul SPP are dreptul să folosească orice mijloace de transport și de telecomunicații, proprietate publică sau privată, cu excepția celor aparținând corpului diplomatic.

Personalul SPP este autorizat, după caz, să poarte și să folosească arme de foc, arme albe și alte mijloace de protecție și descurajare, pentru îndeplinirea misiunilor de serviciu, precum și în scop de autoapărare, în condițiile prevăzute de lege.

În situațiile în care obiectivele a căror pază este asigurată în mod permanent sau temporar de către SPP sunt în pericol ori atunci când există informații că se intenționează organizarea unor acțiuni care le-ar pune în pericol, acesta, împreună cu autoritățile publice și cu alte organe de specialitate care au competențe în domeniu, stabilește zone de protecție a obiectivelor respective, în imediata apropiere a acestora, în care poate interzice sau limita, după caz, accesul. Zonele de protecție sunt delimitate, cu semne vizibile, de către SPP, cu sprijinul de specialitate al autorităților publice și al altor organe abilitate. Aceste zone de protecție au același regim ca și obiectivele a căror pază este asigurată de SPP.

Personalul SPP, aflat în misiune, este autorizat să legitimeze și, după caz, să imobilizeze persoanele care pătrund în mod ilegal în zonele cu acces interzis sau limitat, predându-le de urgență organelor competente, împreună cu actul de constatare. În astfel de situații, personalul SPP are obligația de a se legitima.

În cazul constatării unei infracțiuni flagrante ori a unor tentative sau acte preparatorii pedepsite de lege, care pun în pericol viața, integritatea fizică sau sănătatea persoanelor cărora li se asigură protecție, ori obiectivele aflate în pază, personalul SPP poate imobiliza făptuitorul, predându-l de îndată organelor competente, împreună cu actul de constatare și cu mijloacele materiale de probă.

SPP nu poate efectua cercetare sau urmărire penală, nu poate lua măsura reținerii sau arestării preventive și nu dispune de spații proprii de reținere sau de arest.

Activitatea operativă a SPP constituie secret de stat. Documentele SPP se păstrează în arhiva proprie și pot fi consultate, în condițiile legii, cu aprobarea directorului acestuia.

La o întâlnire cu presa, unul dintre directorii SPP a afirmat că, în cazul producerii unor atentate teroriste, cei mai periculoși sunt lunetiștii (care pot acționa de la peste 1.000 de metri) și mașinile capcană. Pentru a-și realiza atribuțiile cu care este îndrituit de legile în vigoare, SPP are nevoie de ajutorul mass-media. Într-adevăr rolul SPP este deosebit de important, întrucât constituie un sprijin în munca Președintelui, a Guvernului și Parlamentului, o instituție de luptă pentru prevenirea scurgerii de informații nedestinate publicității și a atentatelor.

Consilierul juridic al SPP a declarat într-o conferință de presă că instituția din care face parte nu este un serviciu secret, dar a recunoscut că în structura SPP există ofițeri abilitați în culegerea de informații atât la nivel central, cât și în teritoriu.

Efectivele SPP erau cifrate la 1.500 cadre militare (în 1996), după statisticile oficiale și la 2.500 (același an), după sursele confidențiale. De altfel, sunt singurele efective ale unei structuri informative anunțate până la această dată în mod oficial. Directorul SPP a declarat că nu se are în vedere o mărire a efectivelor, cu toate că atribuțiile instituției pe care o conduce au crescut prin preluarea pazei totale a complexului Cotroceni și a spațiilor interioare de la [NUME_REDACTAT].

Din cauza unor disfuncționalități ale subsistemului SPP în legătură cu paza obiectivelor de stat, s-a preconizat înființarea [NUME_REDACTAT] Acces și Ordine (SPAO) al [NUME_REDACTAT].

În ceea ce privește situația operativă, din declarațiile făcute presei de factorii responsabili ai SPP, rezultă că sistemul de pază la [NUME_REDACTAT] – unde se află reședința [NUME_REDACTAT] – a fost penetrat de câteva ori, dar fără ca persoanele în cauză să fi avut intenții de atentat. Situații deosebite s-au înregistrat după formarea guvernului condus de [NUME_REDACTAT] (decembrie 1996), când la poarta [NUME_REDACTAT] s-au prezentat diferite persoane care solicitau să intre la președinte, spunând că sunt miniștri, dar nu aveau asupra lor nici măcar buletinul de identitate.

După alegerile din noiembrie 1996 au fost unele sesizări pe adresa SPP care se refereau la posibile acțiuni teroriste îndreptate împotriva unor demnitari, dar care nu s-au confirmat.

Imaginea creată în opinia publică față de activitatea SPP este preponderent pozitivă. Într-un raport întocmit de un diplomat occidental acreditat la București se apreciază că SPP a avut o evoluție firească și sigură, fără tulburări interne sau pierderi de imagine în mass-media. De remarcat că la SPP, de la purtătorul de cuvânt și până la personalul tehnic și administrativ, toată instituția practică artele marțiale. În SPP sunt 20 de posesori ai centurii negre, care anual participă cu succes la competiții.

Sumele alocate anul din [NUME_REDACTAT] pentru SPP au fost destul de consistente. În 1995 suma s-a ridicat la 13,65 milioane USD, din care, pentru plata salariilor 6,6 milioane, iar restul pentru achiziționarea de automobile, motociclete, armament străin, tehnică modernă de ultimă generație. În 2000, suma alocată a scăzut la 7,8 milioane USD, pentru ca în anul următor să crească la 15,77 milioane USD, din care, pentru plata salariilor 7,8 milioane, iar restul pentru achiziționarea de automobile blindate de fabricație străină.

structuri informative departamentale

STRUCTURILE INFORMATIVE ALE MINISTERULUI APĂRĂRII

Dacă e să privim din punct de vedere istoric, se poate spune că Direcția de informații a Apărării este cea mai veche structură specializată din comunitatea informativă a României. [NUME_REDACTAT] al domnitorului [NUME_REDACTAT] Cuza, în 1859, a fost organizată Secția a II-a informații în cadrul [NUME_REDACTAT] Naționale și subordonată direct [NUME_REDACTAT] Major. Această structură informativă a funcționat neîntrerupt sub diferite denumiri și structuri organizatorice: Biroul 5, Diviziunea a 10-a, Biroul 2, Direcția de [NUME_REDACTAT] sau Direcția de Informații a Armatei.

După proclamarea republicii în România (30 decembrie 1947), [NUME_REDACTAT] din [NUME_REDACTAT] Major a fost supusă unor transformări organizatorice și de atribuții. Activitatea de contraspionaj a fost transferată de atunci Securității și nu a mai revenit în atribuțiile Direcției.

După revoluția din decembrie 1989, [NUME_REDACTAT] Naționale a avut trei structuri departamentale de informații: [NUME_REDACTAT] Militare (DIM), Direcția de Protecție și [NUME_REDACTAT] (DPSM) și Secția pentru [NUME_REDACTAT] (SPI). Această din urmă structură a fost integrată ulterior în DPSM.

DIM a fost creată prin Legea 41/1990 și menționată ca structură în Legea 51/1991. Până în 1993 a fost denumită [NUME_REDACTAT] a Armatei. Are ca principal obiectiv descoperirea amenințărilor la adresa României și cunoașterea potențialului militar, în special al vecinilor. A preluat atribuțiile și personalul fostei Direcții de Informații a Armatei (DIA), existente înainte de 1989. Activitatea curentă a fost controlată și coordonată de șeful [NUME_REDACTAT] General, cu rang de secretar de stat.

DPSM a fost înființată în aprilie 1990 și a avut aceeași bază legală cu DIM. Se ocupa de contracararea activităților de racolare a cadrelor din MAp și depistarea spionilor și agenților acestora care vizitau obiectivele militare de pe teritoriul României. Avea aproximativ 700 de cadre. Șeful DIM se subordona direct ministrului Apărării.

Fostul șef al SPI, colonelul [NUME_REDACTAT], a declarat presei că structura informatică pe care o conducea se confrunta cu probleme legate de păstrarea secretelor militare: Informația secretă este foarte greu de definit și de stăpânit în acest timp al tranziției. Cu toate acestea, toți trebuie să înțelegem că informațiile secrete sunt patrimoniu național, care trebuie apărat și protejat. Într-adevăr, în România nu există la ora actuală o cenzură în privința informațiilor militare transmise prin intermediul Direcții de [NUME_REDACTAT] a Armatei. De aici a rezultat necesitatea unui act normativ care să reglementeze protecția informațiilor. În acest sens, fostul șef al SPI a precizat: Într-o perioadă de tranziție, ca cea pe care o parcurgem acum, ritmul de modificare a informației care determină și guvernează procesul social este de patru ori mai mare decât ritmul tranziției însăși și trebuie definit ce trebuie protejat și ce nu. Vehicularea informațiilor este un joc care are un risc și un cost; protejarea informației presupune anumite costuri, iar neprotejarea ei are anumite riscuri.

Ordonanța de Urgență nr. 14 din 26 ianuarie 2001 privind organizarea și funcționarea [NUME_REDACTAT] Naționale prevedea la art. 9, al.(g) că activitatea de informații, protecție și siguranță militară este condusă de [NUME_REDACTAT] Naționale. Art. 17 al.(1)-(5), ale aceluiași act normativ, stabilea denumirea, funcțiile, structura, organele de conducere, personalul și baza materială a structurii departamentale specializate a [NUME_REDACTAT] Naționale.

Noua lege nr. 346 din 21 iulie 2006 privind organizarea și funcționarea [NUME_REDACTAT], la Art. 13. precizează că [NUME_REDACTAT] de Informații a Apărării (DGIA) asigură obținerea, prelucrarea, verificarea, stocarea și valorificarea informațiilor și datelor referitoare la factorii de risc și amenințările interne și externe, militare și nonmilitare, care pot afecta securitatea națională în domeniul militar, coordonează aplicarea măsurilor contrainformative și cooperarea atât cu serviciile/structurile departamentale naționale și de informații, cât și cu cele ale statelor membre ale alianțelor, coalițiilor și organizațiilor internaționale la care România este parte și asigură securitatea informațiilor clasificate naționale, NATO și [NUME_REDACTAT] la nivelul [NUME_REDACTAT].

[NUME_REDACTAT] Generale de Informații a Apărării își desfășoară activitatea deschis sau acoperit, în raport cu nevoile de realizare a securității naționale în domeniul militar. Pentru culegerea de informații în teatrele de operații și pentru lupta împotriva terorismului, [NUME_REDACTAT] de Informații a Apărării poate avea în subordine structuri combatante.

[NUME_REDACTAT] de Informații a Apărării este condusă de un director general, cadru militar în activitate. Directorul general este numit de către ministrul apărării, cu aprobarea [NUME_REDACTAT] de Apărare a Țării. Funcția de director general este asimilată funcției de secretar de stat.

Unele categorii de tehnică și bunuri specifice se achiziționează prin structuri specializate proprii, pe bază de contract cu parteneri interni sau externi.

[NUME_REDACTAT] V, privind personalul [NUME_REDACTAT], Ordonanța de Urgență nr. 14/2001 prevede că efectivele DGIA și ale unităților din subordine nu sunt incluse personalului și structurilor operative ale M.Ap.

Finanțarea lor se realizează din fonduri bugetare aprobate cu această destinație. Modul de planificare, evidență și utilizare a fondurilor necesare se stabilește de ministrul [NUME_REDACTAT], similar reglementărilor privind cheltuielile operative. Evidența efectivelor DGIA se ține separat. Personalul DGIA este militar și civil.

Atribuțiile DGIA se aprobă prin ordin al ministrului Apărării. De asemenea, ministrul [NUME_REDACTAT] are dreptul să solicite și să obțină de la autoritățile administrației publice centrale și locale, de la agenții economici și de la oricare alte persoane juridice sau persoane fizice date, informații ori documente necesare pentru îndeplinirea atribuțiilor sale.

Structurile informative ale M.Ap. au ca obiect de activitate amenințările prevăzute în art. 3, lit. „a” – „h” din Legea 51/1991.

Misiunile informative ale structurilor departamentale specializate din M.Ap.N. sunt interesate în obținerea de informații despre sistemele militare străine, structurile de comandament și mijloacele de înarmare. Ele funcționează pe principiul autoorganizării informațiilor militare în interiorul armatei.

Ca orice alte structuri similare din alte comunități informative, DGIA acoperă domenii perfect circumscrise. Prima sa misiune permanentă constă în a furniza armatei date precise în legătură cu forțele adversarului potențial, ceea ce militarii numesc „ordinea de bătaie”. Dincolo de forța însăși a mașinii de război a țării vizate, de modelul materialelor folosite, de inovațiile tehnice introduse, de identitatea ofițerilor din unități și amplasarea acestora din urmă, DGIA trebuie să-și formeze o imagine cât mai precisă privind strategiile concepute, tacticile folosite, moralul trupelor acestora.

În caz de război, informațiile militare trebuie să urmărească în timp real, adică oră de oră, desfășurarea luptei: să evalueze numărul loviturilor care și-au atins ținta și a celor care s-au pierdut, să aprecieze efectul operațiunilor în curs de desfășurare împotriva forțelor adverse, dar și împotriva populației, să prevadă inițiativele adversarului, să-i anticipeze mișcările. Un serviciu de informații militar trebuie să fie capabil în astfel de situații să aprecieze forța militară a unora sau a altora dintre beligeranți, transformările intervenite pe termen scurt, mediu sau lung și deci să aprecieze raporturile de forțe existente. Prin urmare, se poate spune că serviciul de informații militare, dacă este performant – oferind în flux continuu informații veridice, oportune, echilibrate și echidistante politic – are posibilitatea să participe alături de celelalte servicii și structuri informative specializate, la elaborarea opțiunilor majore de politică externă.

Un serviciu de informații militare trebuie să fie interesat în același timp și de un domeniu cu mare miză, și anume, comerțul cu arme. Informațiile în legătură cu armatele străine cu piețele de desfacere a armamentului, cu concurenții industriei naționale sunt desigur deosebit de utile. Îndeplinirea unor misiuni de acest fel presupune existența unui aparat extrem de complex și de performant.

Războiul din Golf, mai precis „[NUME_REDACTAT] Deșertului” a constituit un exemplu cât se poate de elocvent, cu privire la rolul important al informației despre adversar în fixarea strategiei și tacticii operațiilor militare. Insuficienta cunoaștere a forțelor irakiene, al căror dinamism a fost prea ușor supraevaluat, a condus la greșeli considerabile de apreciere în desfășurarea luptei de către forțele [NUME_REDACTAT].

În ceea ce privește DGIA se poate spune că și-a adus o contribuție importantă la reușita misiunilor la care au luat parte contingentele armatei române în cadrul Forțelor internaționale de menținere a păcii în Angola, Somalia și Bosnia. La fel și în cadrul Operațiunii „Alba”, întreprinsă de trupe militare multinaționale în Albania pentru restabilirea securității. Această operațiune a funcționat în Albania pe timp de trei luni, începând cu 14 aprilie 1997 potrivit deciziei adoptate, pe 28 martie 1997, de Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE).

Obiectivul principal al Forței multinaționale de asigurare a securității nu a fost să percheziționeze și să dezarmeze populația, ci să mențină sub control trei puncte strategice: aeroportul internațional din Tirana și cele două posturi importante, Vlora și Durres, adică locurile unde au izbucnit, la începutul anului 1997, manifestațiile participanților la fondurile de tip caritas, care au bântuit prin mai toate țările ex-comuniste. Haosul și teroarea instaurate în Albania de bande care s-au dotat cu armament furat din depozitele militare și din sediile poliției, tancurile și armele scăpate de sub control care au pus în pericol viața populației civile au obligat autoritățile de la Tirana să ceară de mai multe ori sprijin internațional. Șase mii de persoane (militari și civili) sub comanda amiralului italian [NUME_REDACTAT] au avut misiunea de a asigura distribuirea ajutoarelor umanitare și caracterul democratic al alegerilor, desfășurate în Albania în luna iunie 1997 sub supravegherea OSCE și a [NUME_REDACTAT]. [NUME_REDACTAT] „Alba” au fost stabilite în ziua de 10 aprilie 1997 la Roma, în cadrul Conferinței finale de planificare internațională, la care a fost prezentă și o delegație albaneză, de reprezentanții statelor majore participante. Cel mai mare efectiv a fost asigurat de Italia, cu 2.500 de persoane, urmate de Franța cu 1.000 de persoane, Grecia, Turcia, Spania, România (cu 400 de militari), Austria și Danemarca.

Misiunea a fost deosebit de dificilă întrucât inamicul se afla în rândul populației. Așa cum a declarat, în Parlamentul albanez, șeful [NUME_REDACTAT] de Securitate al Albaniei, există factori de natură internă dar și externă care intenționat au destabilizat situația din Albania. Militarii români au fost desfășurați în cele mai periculoase zone ale Albaniei (Vlora, Girokaster, Sarande) din sudul țării, acolo unde conform declarației ministrului grec al apărării, nici una dintre țările care au participat la [NUME_REDACTAT] nu a dorit să-și trimită trupele.

Conform declarației de presă făcută de colonelul [NUME_REDACTAT] – comandantul contingentului de militari români participant la Operațiunea „Alba”, „noi am trimis trei grupe în recunoaștere la Roma și Tirana”, de unde rezultă că rolul informațiilor a fost deosebit de important pentru pregătirea și reușita misiunii. S-au avut în vedere, eventualele reacții față de contingentul românesc, condițiile de teren, de amplasare în clădiri sau în corturi, de legături cu structurile civile de aprovizionare, transport, telecomunicații și multe altele care au stat la baza pregătirilor făcute în țară, dar și a pregătirii psihologice a militarilor români.

Concluzionând, informațiile pentru apărare de care se ocupă DGIA, au următoarele componente:

informații militare (despre forțele armate ale altor state);

informații politico-militare;

informații economico-militare;

informații geografico-militare;

informații biografice despre liderii militari și politici;

informații sociologico-militare;

informații tehnico-științifice militare;

informații despre sistemele C4I (comandă, control, comunicații, computere și informații);

informații de/despre contrainformații;

informații despre serviciile de informații străine;

informații medico-militare;

informații referitoare la proliferare;

informații referitoare la crima organizată (în măsura în care aceasta are conexiuni cu domeniul militar);

informații privind organizațiile (grupările) și activitățile teroriste (au căpătat o pondere majoră).

[NUME_REDACTAT] Generale de Informații a Apărării sunt:

culege, procesează, analizează și difuzează informații militare și politico-militare care constituie suport al deciziei politico-militare;

proiectează în străinătate opțiunile, principiile și relațiile necesare susținerii politico-militare a României;

conduce, coordonează și controlează structurile de siguranță militară ale categoriilor de forțe ale armatei;

descoperă, documentează și neutralizează acțiunile de spionaj în scopul prevenirii cazurilor de trădare, precum și pentru identificarea și blocarea posibilităților divulgării de către persoane sau instituții neautorizate;

protejează interesele petrimoniale ale armatei române prin prevenirea și contracararea acțiunilor sau faptelor prin care s-ar putea prejudicia domeniul producției de apărare și relațiile comerciale cu partenerii interni și externi ai armatei române;

acționează pentru cunoașterea și stăpânirea situației operative în domeniul crimei organizate și terorismului, a amenințărilor transfrontaliere nonmilitare și a celor care ar putea atinge organismul militar.

[NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] sunt:

culege informații în scopul cunoașterii fenomenului militar și politico-militar internațional și prognozează evoluția acestuia;

identifică factorii de risc și amenințare externi, militari și non-militari care ar putea afecta interesele fundamentale ale României și siguranța militară;

gestionează informativ zonele de criză sau de conflict și prognozează evoluția situației;

culege informații care să permită forțelor armate ale României să desfășoare acțiuni pe teritorii străine în cadrul unor operațiuni multinaționale;

obține și pune la dispoziția factorilor de decizie și structurilor cu atribuții specifice informațiile pe care le deține cu privire la activitatea grupurilor teroriste, a celor din domeniul crimei organizate, proliferarea armelor convenționale și a ANM;

acționează pe plan internațional prin acțiuni de informare dezinformare pentru atingerea obiectivelor de securitate națională;

elaborează concepția folosirii forțelor și a mijloacelor aflate la dispoziția sa pentru îndeplinirea obiectivelor de securitate națională;

culege informații care să faciliteze realizarea unor obiective naționale de modernizare tactică și tehnică a [NUME_REDACTAT] ale României.

[NUME_REDACTAT] de [NUME_REDACTAT] sunt:

culege informații în scopul cunoașterii fenomenului militar și politico-militar internațional și prognozării evoluției acestuia;

identifică factorii de risc și amenințare externă, militari și non-militari care ar putea afecta interesele fundamentale ale României și siguranța militară;

gestionează informativ zonele de criză sau de conflict și prognozează evoluția situației;

culege informații care să permită forțelor militare ale României să desfășoare acțiuni pe teritorii străine în cadrul unor operații multinaționale;

informează operativ factorii de decizie politico-militară despre principalele evenimente care au loc în plan internațional și în special cele care interesează România;

informează operativ factorii de decizie politico-militară și militară despre organizarea, înzestrarea și starea de pregătire a forțelor armate care ar putea fi folosite împotriva României.

[NUME_REDACTAT] de Securitate a Informațiilor sunt:

coordonează și controlează activitatea de asigurare a securității informațiilor în M.Ap.;

securitatea informațiilor în rețele de calculatoare, de comunicații și în sistemul de armament;

cercetarea criptografică în armata României;

proiectarea și realizarea materialului de cifru pentru operațiuni specifice;

asigurarea tehnică și de service la sistemele și aparatura criptografică;

criptanaliza și evaluarea sistemelor criptografice;

protecția difuzării informațiilor militare în activitatea de informare publică;

selecționarea, avizarea și instruirea personalului cifrator de la toate eșaloanele militare;

asistența juridică privind securitatea informațiilor și standardizarea în domeniul criptografiei;

este autoritatea responsabilă din M.Ap. pentru domeniul activităților pe linie de securitatea informațiilor și criptografie, în cadrul cooperării cu elementele [NUME_REDACTAT] de Apărare.

După aderarea la structurile militare ale [NUME_REDACTAT] de Nord, DGIA s-a transformat substanțial. S-a urmărit realizarea unei compatibilități organizatorice și conceptuale cu cele ale țărilor membre NATO. Direcția de [NUME_REDACTAT] a devenit Direcția „J 2“ din [NUME_REDACTAT] General, subordonându-se nemijlocit unui locțiitor al șefului [NUME_REDACTAT] General. Modificarea nu a afectat numai denumirea sau modul de subordonare: s-a urmărit și modificarea structurilor de culegere și valorificare a informațiilor. Actualul compartiment „J 2“ din SMG a încheiat mai multe acorduri, protocoale și înțelegeri cu servicii de informații similare din alte armate străine. S-au realizat raporturi de cooperare și colaborare cu peste 30 de servicii de informații similare din toată lumea. În perspectivă se are în vedere accelerarea contactelor bilaterale și diversificarea domeniilor de lucru, mai ales cu țările NATO, pe următoarele coordonate: schimbul de delegații pe probleme concrete ale activității de informații, pregătirea de specialiști, participarea la exerciții comune.

Un alt domeniu important pentru activitatea de informații militare îl constituie atașaturile militare. Practica serviciilor secrete de informații arată că atașații militari sunt principalii rezidenți acreditați în capitalele statelor cu care se întrețin relații politico-diplomatice și militare. Principalele misiuni informative ale atașaților militari sunt: cunoașterea armatelor țărilor pe lângă care sunt acreditați cu scopul de a identifica domeniile și sectoarele unde există posibilități și interes reciproc de a colabora cu armata română; preluarea elementelor de interes pentru procesul de restructurare al armatei române din experiența armatelor străine moderne; cunoașterea factorilor de risc și amenințare ce ar putea afecta, direct sau indirect, interesele de securitate ale României și formularea propunerilor de contracarare ce se impun.

În legătură cu amenințările de ordin militar, se cuvin făcute câteva precizări. Toți analiștii politici consideră că nu există nici un risc, nici o amenințare și nici o posibilă agresiune militară la adresa României. În schimb, analiștii militari, apreciază că în prezent și în perspectivă se pot confrunta cu agresiuni atipice care presupun angajări militare tot atipice. Deci procedeele și metodele pe care le folosesc agresorii sunt foarte subtile și perverse. Dacă nu există agresiuni militare clasice, există alt gen de agresiuni: informaționale, economice, financiare, culturale, psihologice. Agresiunile militare clasice au devenit foarte costisitoare și total contraproductive din punct de vedere social, material, politic. De asemenea, ele pot duce la distrugerea mediului ambiant. Prin urmare, agresiunile disimulate rămân de cele mai multe ori necunoscute, dar conduc în final la același scop: accesul la resursele materiale și umane. Cu mijloace foarte rafinate se ajunge la același scop.

DGIA a abandonat încă din 1990 clișeele vechi, de inspirație comunistă, care mai existau în activitatea acesteia, în paralel cu stabilirea de repere clare, care să-i permită să se bucure de respectul și încrederea serviciilor de informații similare din armatele moderne ale lumii.

Pentru DGIA presa reprezintă sursa principală în activitatea de informații. Așa cum a declarat generalul [NUME_REDACTAT], unul dintre modelatorii serviciului în forma actuală, peste 70% din datele ce se strâng provin din informații publice.

DIRECȚIA GENERALĂ DE INFORMAȚII ȘI PROTECȚIE INTERNĂ

A MINISTERULUI ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR (DGIPI)

În cadrul [NUME_REDACTAT] și Internelor funcționează două structuri departamentale specializate: [NUME_REDACTAT] de Informații și [NUME_REDACTAT] a [NUME_REDACTAT] și Internelor (U.M. 0962) și [NUME_REDACTAT] Anticorupție (DGA). Astfel de structuri nu-și găsesc similitudini în comunitatea informativă a României în perioada interbelică. Înainte de 1989, în cadrul [NUME_REDACTAT] Statului, mai precis în structura Direcției a IV-a de contrainformații militare, a funcționat o subunitate specială pentru cadrele și ofițerii [NUME_REDACTAT] și Internelor.

[NUME_REDACTAT] de Informații și [NUME_REDACTAT] a [NUME_REDACTAT] și Internelor (UM 0962, fostă UM 0215) a luat ființă la 1 februarie 1990, fiind organizată de vice-prim ministrul de atunci, [NUME_REDACTAT] Voiculescu, responsabil cu problemele de apărare, ordine publică și siguranță națională. Potrivit legii de organizare și funcționare, care are caracter secret, UM 0962 are ca atribuții principale protecția contrainformativă a cadrelor MI, infiltrarea în mediile crimei organizate, a filierelor mafiote și culegerea de informații privind manifestările violente de stradă și mișcările sociale de proporții. Activitatea UM 0962 este controlată de ministrul de Interne. Unitatea are un comandant, un șef de stat major și doi locțiitori ai comandantului. Primul comandant a fost colonelul [NUME_REDACTAT], iar efectivele unității s-au constituit dintr-un corp de aproximativ 400 de ofițeri de securitate, majoritatea provenind din Direcția a VI-a a Securității (contrainformații militare) și din [NUME_REDACTAT] București. UM 0962 a cunoscut o intensificare a activității și o evoluție structurată odată cu numirea în calitate de comandant, a generalului [NUME_REDACTAT], în septembrie 1992.

Structurile informative specializate din [NUME_REDACTAT] și Internelor, vizează în activitatea lor prevenirea amenințărilor la adresa siguranței naționale prevăzute de art. 3, literele „d”, „f”, „h” și „k” acțiunile violente ce urmăresc știrbirea puterii de stat; actele de distrugere, degradare ori aducere în stare de neîntrebuințare a obiectivelor aflate în responsabilitatea [NUME_REDACTAT] și Internelor; incitarea la fapte ce pot periclita ordinea statului de drept; sustragerea, producerea, deținerea de armament, muniție, materii explozive sau radioactive, toxice ori biologice din arsenalul [NUME_REDACTAT] și Internelor.

[NUME_REDACTAT] Anticorupție a fost înființată în baza Legii nr.161/2005 și este structura specializată a [NUME_REDACTAT] și Internelor pentru prevenirea și combaterea corupției în rândul personalului ministerului.

Obiectivul său este acela de a preveni și combate faptele de corupție în care pot fi implicați funcționarii [NUME_REDACTAT] și Internelor.

[NUME_REDACTAT] Anticorupție stabilește relații de cooperare cu organismele publice și private care au misiunea de a preveni și combate corupția în societatea românească.

Personalul propriu își desfășoară activitatea în conformitate cu prevederile legale interne și internaționale la care România este parte, respectând cu strictețe principiile obiectivității, confidențialitătii și imparțialității, dar și drepturile și libertățile omului, în desfășurarea investigațiilor. Acestea vor avea un profund caracter ofensiv, de anticipare și identificare a vulnerabilităților și factorilor de risc, urmărind îndepartarea acestora, în vederea oferirii de catre personalul M.A.I. a unui serviciu public de calitate, neviciat de fapte de corupție.

[NUME_REDACTAT] Anticorupție promovează în activitatea pe care o desfășoară integritatea, onestitatea și profesionalismul, ca standard atât pentru personalul propriu cât și pentru cel al [NUME_REDACTAT] și Internelor.

Într-o declarație consemnată la investirea noului director general se afirma că nu ne propunem să declanșăm o „vânătoare de vrăjitoare", dar dorim să afirmăm înca o dată că nu vom tolera, sub nici o forma, funcționari corupți în rândurile [NUME_REDACTAT] și Internelor. Aplicând aceste principii în activitatea pe care o desfășoara, [NUME_REDACTAT] Anticorupție dorește să promoveze standarde etice și profesionale înalte, care să transpună în practică motto-ul acestei structuri de elită a M.A.I. – „Integritate pentru credibilitate".

COMITETUL STRATEGIC pentru sprijinirea activității DGA – a fost înființat anul 2006, ca organism consultativ, pentru sprijinul [NUME_REDACTAT] Anticorupție. Regulamentul privind organizarea, funcționarea și atribuțiile [NUME_REDACTAT] a fost aprobat prin Ordinul ministrului administrației și internelor nr. 1154 din 23.01.2006.

La înființarea acestui organism s-a luat în considerare faptul că intensificarea luptei împotriva corupției în administrația publică constituie una din sarcinile prioritare ale României în cadrul procesului de integrare în [NUME_REDACTAT].

[NUME_REDACTAT] ministrului internelor și reformei administrative nr.540 din 15 iulie 2008 a fost aprobat un nou regulament privind organizarea, funcționarea și atribuțiile [NUME_REDACTAT]. Cu această ocazie a fost mărit numărul reprezentanților societății civile ca membri cu drepturi depline și au fost incluși printre membri și alți reprezentanți M.I.R.A., Comitetul fiind condus de ministrul internelor și reformei administrative.

Din cadrul [NUME_REDACTAT] fac parte secretarii de stat, secretarul general, un consilier al ministrului internelor și reformei administrative, șefii direcțiilor centrale din M.I.R.A., inspectorii generali ai inspectoratelor generale din M.I.R.A., rectorul Academiei de Poliție "[NUME_REDACTAT] Cuza", președintele [NUME_REDACTAT] al Polițiștilor, președintele [NUME_REDACTAT] al Polițiștilor și [NUME_REDACTAT] (S.N.P.P.C.) din [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT] și câte un reprezentant de la 8 ONG-uri.

[NUME_REDACTAT] Strategic

a) sprijină activitatea de prevenire și combatere a corupției în rândul personalului [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT], prin identificarea măsurilor necesare, folosindu-se de experiența membrilor săi în acest domeniu, fără a aduce atingere atribuțiilor organelor judiciare;

b) sprijină DGA în identificarea factorilor de risc în domeniul prevenirii și combaterii corupției în cadrul [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT], precum și a evoluției acestora;

c) analizează și evaluează situațiile obiective și subiective de natură a îmbunătăți operațiunile DGA și formulează propuneri și recomandări în acest sens organelor abilitate;

d) evaluează modul de implementare a acțiunilor de prevenire a corupției desfășurate la nivelul structurilor [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT] și propune conducerii DGA măsuri concrete pentru eficientizarea acestora;

e) formulează recomandări cu privire la dezvoltarea și revizuirea Strategiei anticorupție a [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT];

f) sprijină dezvoltarea instituțională și funcționarea DGA, prin furnizarea de către membrii săi de date și informații necesare activității acestei unități;

g) face propuneri de proiecte de acte normative pentru îmbunătățirea activității DGA, pe care le prezintă conducerii DGA în vederea promovării conform procedurii legale;

h) face propuneri privind armonizarea cadrului normativ intern cu instrumentele juridice internaționale nou-adoptate cu privire la prevenirea și combaterea corupției;

i) analizează rezultatul unor studii și cercetări privind cauzele și condițiile care determină sau favorizează faptele de corupție.

Structuri cu responsabilități în domeniul securității naționale din cadrul [NUME_REDACTAT]

[NUME_REDACTAT] Public este organizată potrivit principiilor legalității, imparțialității și controlului ierarhic. Ori de câte ori sunt întrunite condițiile prevăzute de Iege pentru a acționa în vederea protejării unui interes public, procurorul trebuie să acționeze în modul și prin mijloacele prevăzute de lege.

Procurorul nu poate acționa decât în limitele competenței sale, prin mijloacele și în cazurile stabilite prin dispozițiile Iegale. Cu alte cuvinte, își exercită atribuțiile numai în temeiul legii. Misiunea specifică de esență a [NUME_REDACTAT] este asigurarea respectării legii.

Potrivit principiului imparțialității, în spiritul prevederilor art.16 din Constituție care statuează că "Nimeni nu este mai presus de Iege", procurorul, în calitatea sa de reprezentant al întregii societăți, de apărător al ordinii de drept, al drepturilor și libertăților cetățenilor, are obligația să-și exercite atribuțiile cu obiectivitate, indiferent de calitatea persoanei cercetate sau de apartenența sa social politică. Procurorul trebuie să vegheze ca organele la a căror activitate participă sau a căror activitate o supraveghează, să aplice Iegea fără discriminare.

Subordonarea ierarhică, un alt principiu al activității [NUME_REDACTAT], se concretizează în aceea că procurorii din fiecare  parchet sunt subordonați conducătorului acelui parchet, iar acesta din urmă este subordonat conducătorului parchetului ierarhic superior din aceeași circumscripție teritorială.

În soluțiile dispuse, procurorul este independent, în condițiile prevăzute de lege. [NUME_REDACTAT] acționează pentru respectarea acestui principiu și pentru asigurarea permanentă a legalității dispozițiilor emise de procurorii cu funcții de conducere.

[NUME_REDACTAT] este independent în relațiile cu celelalte autorități și își exercită atribuțiile numai în temeiul legii și pentru asigurarea respectării acesteia.

În cadrul [NUME_REDACTAT] au fost create 2 departamente distincte cu responsabilități concrete în combaterea înaltei corupții, crimei organizate și terorismului, structuri care pot desfășura și activități directe, cu specific informativ, sau pot apela ori cere sprijinul unor structuri informativ-operative, fiind concentrate spre obținerea materialului probatoriu și eliminarea suspiciunilor sau a amenințărilor la adresa securității naționale pe direcțiile din competență.

DIRECȚIEI DE INVESTIGARE A INFRACȚIUNILOR DE

CRIMINALITATE ORGANIZATĂ ȘI TERORISM (DIICOT)

Direcția de Investigare a Infracțiunilor de [NUME_REDACTAT] și Terorism  din cadrul [NUME_REDACTAT] s-a înființat ca structură specializată în combaterea infracțiunilor de criminalitate organizată și terorism a Parchetului de pe lângă [NUME_REDACTAT] de Casație și Justiție prin Legea nr. 508/2004, publicată în [NUME_REDACTAT] al României, Partea I, nr. 1089 din 23 noiembrie 2004, modificată prin ordonanța de urgență a Guvernului nr. 7/2005, prin reorganizarea Secției de combatere a criminalității organizate și antidrog și a structurilor sale teritoriale.

Direcția de Investigare a Infracțiunilor de [NUME_REDACTAT] și Terorism își exercită atribuțiile pe întregul teritoriu al României, prin procurori specializați în combaterea criminalității organizate și a terorismului, fiind condusă de un procuror șef ajutat de un procuror șef adjunct și este coordonată de procurorul general al Parchetului de pe lângă [NUME_REDACTAT] de Casație și Justiție.

Direcția de Investigare a Infracțiunilor de [NUME_REDACTAT] și Terorism are următoarele atribuții:

a) efectuarea urmăririi penale pentru infracțiunile prevăzute în prezenta lege în condițiile Codului de procedură penală și a legilor speciale;

b) conducerea, supravegherea și controlul actelor de cercetare penală, efectuate din dispoziția procurorului de către ofițerii și agenții de poliție judiciară aflați în coordonarea Direcției de Investigare a Infracțiunilor de [NUME_REDACTAT] și Terorism;

c) sesizarea instanțelor judecătorești pentru luarea măsurilor prevăzute de lege și pentru judecarea cauzelor privind infracțiunile care sunt, potrivit art. 12, în competența Direcției de Investigare a Infracțiunilor de [NUME_REDACTAT] și Terorism;

d) studierea cauzelor care generează săvârșirea infracțiunilor de criminalitate organizată, trafic de droguri, macrocriminalitatea economico-financiară, criminalitate informatică și terorism și a condițiilor care le favorizează, elaborarea propunerilor în vederea eliminării acestora, precum și pentru perfecționarea legislației penale în acest domeniu;

e) constituirea și actualizarea bazei de date vizând infracțiunile ce sunt date în competența Direcției de Investigare a Infracțiunilor de [NUME_REDACTAT] și Terorism;

f) exercitarea altor atribuții prevăzute de Codul de procedură penală și legile speciale.

Art.4, alin.3 al legii prevede că în cadrul DIICOT se înființează un birou pentru studierea cauzelor care generează și a condițiilor care favorizează săvârșirea infracțiunilor de criminalitate organizată și terorism, fapt ce poate fi judecat și din prisma unei politici preventive.

Pentru a fi numiți în cadrul Direcției procurorii trebuie să aibă calități profesionale deosebite, să aibă o conduită morală ireproșabilă și o pregătire specializată în combaterea infracțiunilor de terorism, criminalitate organizată.

Conform art. 12, alin. 3 sunt de competența structurii centrale infracțiunile investigate de DIICOT atunci când sunt săvârșite de către persoanele ce aparțin unor organizații, asociații sau grupări criminale care prin activitatea lor pot aduce atingere siguranței naționale a României sau desfășoară activități infracționale cu caracter transnațional.

Serviciile și organele specializate în culegerea și prelucrarea informațiilor au obligația de a pune de îndată, la dispoziție Direcției, toate datele și informațiile deținute, dar neprelucrate, în legătură cu săvârșirea infracțiunilor din responsabilitatea direcției..

În cazul dispunerii sau efectuării de acte premergătoare pentru infracțiunile contra siguranței naționale și infracțiunile de terorism, DIICOT încunoștințează organele de stat cu atribuții în domeniul siguranței naționale, potrivit competențelor legale ale acestora și, după caz, solicită sprijinul de specialitate al acestora.

Direcția de Investigare a Infracțiunilor de [NUME_REDACTAT] și Terorism este autorizată să dețină și să folosească mijloace adecvate pentru verificarea, prelucrarea, stocarea și descoperirea informațiilor privitoare la infracțiunile date în competența sa, în condițiile legii. Orice date și informații ce exced competenței se transmit autorităților abilitate prin lege. Atunci când sunt indicii temeinice cu privire la săvârșirea uneia dintre infracțiunile atribuite prin prezenta lege în competența DIICOT, în scopul strângerii de probe sau al identificării făptuitorului, pot fi dispuse următoarele măsuri:

a) punerea sub supraveghere a conturilor bancare și a conturilor asimilate acestora;

b) punerea sub supraveghere, interceptarea sau înregistrarea comunicațiilor;

c) accesul la sisteme informatice.

În cazul în care există indicii temeinice că s-a săvârșit sau că se pregătește săvârșirea unei infracțiuni dintre cele atribuite în competența DIICOT, care nu poate fi descoperită sau făptuitorii nu pot fi identificați prin alte mijloace, pot fi folosiți, în vederea strângerii datelor privind existența infracțiunii și identificarea persoanelor față de care există presupunerea că au săvârșit o infracțiune, investigatori sub acoperire sau colaboratori și informatori ai poliției judiciare.

În vederea consultării reciproce cu organisme similare din alte țări, în cazul infracțiunilor de competența Direcției și a schimbului de date și informații cu privire la cercetarea acestor infracțiuni, se constituie un birou de asistență judiciară internațională, care funcționează în cadrul DIICOT, în subordonarea directă a procurorului șef.

La nivelul parchetelor de pe lângă curțile de apel funcționează servicii teritoriale ale DIICOT, iar la nivelul parchetelor de pe lângă tribunale funționează birouri teritoriale, conduse de procurori șefi.

Procurorul-șef al biroului de la nivelul parchetului de pe lângă tribunal se subordonează procurorului-șef al serviciului de la nivelul parchetului de pe lângă curtea de apel în cărei circumscripție funționează.

Procurorul-șef al serviciului de la nivelul parchetului de pe lângă curtea de apel se subordonează procurorului-șef al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de [NUME_REDACTAT] și Terorism .  

DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE (DNA)

[NUME_REDACTAT] Anticorupție (D.N.A.) înființată prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002 sub denumirea de [NUME_REDACTAT] Anticorupție, ca un parchet specializat în combaterea infracțiunilor de corupție, urmare a modificărilor legislative succesive a devenit structura, cu personalitate juridică, din cadrul Parchetului de pe lângă [NUME_REDACTAT] de Casație și Justiție, specializată în lupta împotriva corupției la nivel înalt și mediu.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă [NUME_REDACTAT] de Casație și Justiție conduce [NUME_REDACTAT] Anticorupție prin intermediul procurorului șef al acestei direcții.

[NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] este asigurată de un procuror șef, asimilat prim-adjunctului procurorului general al Parchetului de pe lângă nalta Curte de Casație și Justiție, doi procurori șefi adjuncți, asimilați adjunctului procurorului general și 4 procurori șefi de secție. Aceștia sunt numiți, conform prevederilor art. 54 din Legea nr. 303/2004, de [NUME_REDACTAT], la propunerea [NUME_REDACTAT], cu avizul [NUME_REDACTAT] al Magistraturii, pe o perioadă de 3 ani, cu posibilitatea reinvestirii o singură dată.

În conformitate cu legea de organizare, [NUME_REDACTAT] Anticorupție este o structură complexă, în sensul că procurorii direcției sunt sprijiniți în activitatea de urmărire penală atât de ofițeri și agenți de poliție judiciară, cât și de specialiști cu înaltă calificare în domeniile: economic, financiar, bancar, vamal, informatic, precum și în alte domenii. Aceștia își desfășoară activitatea în cadrul unor echipe operative complexe, sub directa conducere, supraveghere și control al procurorului, sporind astfel eficiența și calitatea anchetelor penale.

[NUME_REDACTAT] Anticorupție are, prin lege, independență financiară, în sensul că fondurile se asigură de la bugetul de stat și sunt evidențiate distinct în bugetul Parchetului de pe lângă [NUME_REDACTAT] de Casație și Justiție, iar procurorul șef al direcției este ordonator secundar de credite.

Este o entitate independentă în raport cu instanțele judecătorești, cu parchetele de pe lângă acestea, precum și în relațiile cu celelalte autorități publice, exercitându-și atribuțiile numai în temeiul legii și pentru asigurarea respectării acesteia.

Metode de investigare – În cazul în care există indicii temeinice privind comiterea uneia dintre infracțiunile aflate în competența [NUME_REDACTAT] Anticorupție, procurorii au posibilitatea de a folosi, potrivit legii, următoarele metode speciale, în scopul strângerii probelor și identificării făptuitorilor:

punerea sub supraveghere a conturilor bancare și a conturilor asimilate acestora;

punerea sub supraveghere, interceptarea sau înregistrarea comunicațiilor;

accesul la sistemele informaționale;

folosirea investigatorilor sub acoperire sau a investigatorilor cu identitate reală.

De asemenea, ei pot dispune să le fie comunicate înscrisuri, documente bancare, financiare ori contabile. [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] au, de asemenea, dreptul de a dispune măsuri specifice de protecție a martorilor, experților și a victimelor, în condițiile legii.

Structură – [NUME_REDACTAT] Anticorupție are sediul în municipiul București, dar și își exercită atribuțiile pe întregul teritoriu al României prin procurori specializați în combaterea corupției, având o structură centrală și 15 servicii teritoriale.

La nivel central, din punct de vedere structural, [NUME_REDACTAT] Anticorupție, este organizată în secții, servicii independente și alte compartimente de activitate.

Serviciile teritoriale funcționează în localități unde se află sedii ale curților de apel și sunt conduse de procurori șefi, numiți pe o perioadă de 3 ani, cu posibilitatea reinvestirii a singură dată, de către [NUME_REDACTAT] al Magistraturii, la propunerea procurorului șef al direcției.

Cooperare inter-instituțională – Potrivit legii de organizare a [NUME_REDACTAT] Anticorupție (Ordonanța de urgență a Guvernului nr.43/2002, cu modificările și completările ulterioare), serviciile specializate în culegerea și prelucrarea informațiilor au obligația de a pune la dispoziția direcției, de îndată, datele și informațiile deținute în legătură cu săvârșirea infracțiunilor de corupție.

Legea fixează și obligația organelor de informații să pună la dispoziția procurorului desemnat, la cererea procurorului șef al [NUME_REDACTAT] Anticorupție, a datelor și informațiilor neprelucrate, obținute cu privire la un caz instrumentat de direcție.

Pentru a da eficiență activității, [NUME_REDACTAT] Anticorupție a încheiat protocol de colaborare cu mai multe instituții, după cum urmează:

[NUME_REDACTAT] pentru Prevenirea și [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] din cadrul [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT] General al [NUME_REDACTAT]

Departamentul pentru Luptă împotriva [NUME_REDACTAT] împotriva [NUME_REDACTAT] (corespondentul OLAF)

Curtea de [NUME_REDACTAT] de Valori din [NUME_REDACTAT] Națională (prin acest protocol, [NUME_REDACTAT] Anticorupție a primit acces la baza de date privind companiile care au achiziționat documente speciale imprimate și hârtii de valoare)

[NUME_REDACTAT] a [NUME_REDACTAT] Român de [NUME_REDACTAT] de [NUME_REDACTAT]

alte organisme cu rol informativ: instituții cu atribuții în domeniul monitorizării problemelor de securitate națională

OFICIUL REGISTRULUI NATIONAL AL INFORMAȚIILOR

SECRETE DE STAT (ORNISS)

În fosta calitate de țară candidată la aderare și membră a Consiliului de [NUME_REDACTAT]-Atlantic și a Parteneriatului pentru Pace, România a semnat la 8 iulie 1994 Acordul de Securitate cu NATO, iar la data de 10 septembrie 1994 Codul de Conduită. Prin semnarea acestor documente, România și-a luat angajamente clare de a „proteja și apăra informațiile și materialele clasificate” ale Alianței și membrilor acesteia, în conformitate cu documentul „Securitate în cadrul NATO”. Din acel moment, obligațiile României au fost bine definite. Ele cuprindeau, printre altele, înființarea [NUME_REDACTAT] de Securitate (în continuare se va cita sigla ANS) care să valorifice experiența acumulată de statele membre ale Alianței, materializată în standarde, norme și metodologii specifice.

NATO, prin instituția sa specializată, Biroul de Securitate NATO (NOS), stabilește standarde de securitate pe care fiecare țară în parte și le adaptează la condițiile proprii, dar nu intervine în treburile interne ale țărilor membre sau partenere, respectiv nu impune forma de organizare și funcționare a ANS.

[NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] nr. 864, din 28 septembrie 2000, a luat ființă [NUME_REDACTAT] de Securitate în cadrul [NUME_REDACTAT] Externe, în sediul căruia și-a desfășurat activitatea. Această instituție a fost organizată și concepută să funcționeze în faza de pregătire pentru aderarea României la NATO, ceea ce însemană că a avut un caracter tranzitoriu.

ANS era punctul național de legătură cu NOS și cu celelalte structuri de securitate ale [NUME_REDACTAT]-Atlantice.

Atribuțiile ANS au vizat reglementarea, autorizarea și controlul cu privire la protecția informațiilor clasificate, în conformitate cu standardele NATO. Această instituție a funcționat până la data de 23 august 2002, când, prin publicarea în „[NUME_REDACTAT]” a intrat în vigoare [NUME_REDACTAT] României nr.845 din 31 iulie 2002, privind organizarea și funcționarea [NUME_REDACTAT] Național al [NUME_REDACTAT] de Stat (denumit în continuare ORNISS).

ORNISS este o instituție publică cu personalitate juridică în subordinea [NUME_REDACTAT] și funcționează ca autoritate națională de securitate în domeniul protecției informațiilor clasificate. Această instituție este abilitată să implementeze unitar, la nivel național, măsurile de securitate a informațiilor naționale clasificate, precum și a celor echivalente care fac obiectul tratatelor, înțelegerilor și acordurilor bilaterale sau multilaterale la care România este parte.

Atribuțiile ORNISS sunt multiple, vizând cu precădere domeniile de reglementare, autorizare, evidență și control în conformitate cu prevederile Legii nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate, standardelor naționale de protecție a informațiilor clasificate și ale normelor similare ale NATO.

Art. 3 din [NUME_REDACTAT] nr. 845 stabilește punctual următoare atribuții ale ORNISS

organizează evidența listelor și a informațiilor secrete de stat, a termenelor de menținere în nivelul de clasificare, a personalului verificat și avizat pentru lucrul cu informațiile secrete de stat și a registrelor de autorizări de la instituțiile care dețin sau care utilizează informații clasificate

elaborează norme, instrucțiuni și proceduri pentru protecția informațiilor naționale clasificate ale NATO

asigură respectarea standardelor naționale și, ale NATO, privind gestionarea documentelor clasificate

cooperează cu instituțiile publice care au atribuții de coordonare și de control al măsurilor privitoare la protecția informațiilor clasificate

aprobă eliberarea certificatelor de securitate pentru acces la informații naționale clasificate

eliberează certificate individuale de securitate pentru acces la informații NATO clasificate și pentru participarea la activități organizate în cadrul [NUME_REDACTAT]-Atlantice

stabilește cerințele de securitate pentru încăperile și containerele speciale, mecanismele de închidere, siste,ele de cifru și încuietori și autorizează utilizarea lor pentru păstrarea informațiilor secrete de stat

organizează și coordonează activitățile de pregătire a structurilor și funcționarilor de securitate la persoanele juridice care gestionează informații clasificate

eliberează, în condițiile prevăzute de standardele naționale, autorizații speciale pentru fotografierea, filmarea, cartografierea sau executarea de lucrări de arte plastice pe teritoriul României, în obiective sau locuri de importanță deosebită pentru protecția informațiilor clasificate

sigură, prin intermediul agențiilor specializate, implementarea Standardelor naționale de protecție a informațiilor clasificate și a Normelor privind protecția informațiilor clasificate ale NATO în România referitoare la protecția informațiilor stocate în cadrul sistemelor de prelucrare automată a datelor

coordonează implementarea unitară la nivel național a măsurilor de protecție a informațiilor clasificate din domeniul industrial

eliberează autorizații și certificate de securitate industriale în conformitate cu standardele în domeniu

organizează evidența autorizațiilor și a certificatelor de securitate industrială la nivel național.

Pentru îndeplinirea acestor atribuții, ORNISS este abilitat să solicite informațiile necesare de la conducătorii autorităților și a instituțiilor publice, ai agenților economici cu capital integral sau parțial de stat și ai altor persoane juridice de drept public sau privat. La rândul lor, conducătorii tuturor acestor instituții au obligația de a pune la dispoziția ORNISS datele și informațiile referioare la protecția informațiilor clasificate din domeniul lor de activitate, cu excepția cazurilor prevăzute de lege.

ORNISS este condus de un director general numit prin decizie a primului ministru, cu avizul CSAT. Directorul general prezintă CSAT, anual ori de câte ori este nevoie, informări privind activitate adesfășurată de instituția pe care o conduce. De asemenea, acesta este ordonator principal de credite bugetare și reprezintă ORNISS în raporturile cu autoritățile și instituțiile publice, cu persoanele juridice și fizice române sau străine, precum și în justiție.

Pe lângă directorul general funcționează ca organ consultativ Consiliul de coordonare. Componența și regulamentul de organizare și funcționare ale Consiliului de coordonare se aprobă prin decizie a primului-ministru, la propunerea directorului general.

Personalul de specialitate din cadrul ORNISS are calitatea de funcționar public și nu poate face parte din partide politice.

[NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] nr. 354 din 15 aprilie 2002 au fost înființate trei structuri distincte în cadrul [NUME_REDACTAT] de Securitate (ANS) preluate de [NUME_REDACTAT] Național pentru Secrete de Stat (ORNISS): Agenția de Acreditare de Securitate (AAS), Agenția de Securitate pentru Informatică și Comunicații (ASIC) și Agenția pentru [NUME_REDACTAT] Criptografic (ADMC). Acestea au competențe pe linia stocării/procesării informațiilor clasificate NATO în cadrul sistemelor de prelucrare automată a datelor, respectiv transmise prin rețele de comunicații ale datelor. De asemenea exercită atribuții de reglementare, autorizare și control potrivit legii și standardelor NATO privind protecția informațiilor clasificate NATO în format electronic. Sunt conduse de un director care se subordonează directorului general al ORNISS.

În cadrul AAS, ASIC și ADMC își desfășoară activitatea experți din [NUME_REDACTAT] Externe, [NUME_REDACTAT] Naționale, [NUME_REDACTAT] de Informații, Serviciul de [NUME_REDACTAT], Ministerul de Interne, serviciul de [NUME_REDACTAT], Serviciul de Protecție și Pază și ministerul Comunicațiilor și Tehnologiei informației. Directorii, directorii adjuncți și experții care își desfășoară activitatea în cadrul AAS, ASIC și ADMC sunt salarizați de către instituțiile de la care provin. Cele trei structuri îți desfășoară activitatea pe baza regulamentelor proprii de organizare și funcționare, care se abrobă de către directorul general al ORNISS, cu avizul Consiliului de coordonare al ORNISS. Scimbul de informații clasificate NATO cu celelalte structuri ale ORNISS și armonizarea reglementărilor se face prin Secretariatul tehnic al ORNISS.

Agenția de Acreditare de Securitate (AAS) are următoarele atribuții: elaborează strategia de acreditare de securitate din cadrul politicii generale de securitate a ORNISS; răspunde de evaluarea și certificarea sistemelor informatice de de comunicații sau a unor elemente componente ale acestora;acordă acreditarea de securitate pentru sistemele informatice și de comunicații care stochează, procesează sau transmit informații clasificate NATO.

Agenția de Securitate pentru Informatică și Comunicații (ASIC) are ca principale atribuții: elaboreazî metodologii și proceduri specifice privind protecția informațiilor clasificate NATO care sunt stocate, procesate sau transmise prin intermediul sistemelor informatice și de comunicații, coordonează și controlează implementarea acestora; analizează cauzele provocatoare de incidente de securitate și vulnerabilitățile din sistemele informatice și de comunicații, necesare pentru managementul riscurilor, asupra securității sistemelor respective, întreprinde măsuri operative de prevenire sau înlăturare a vulnerabilităților în domeniu.

Agenția pentru [NUME_REDACTAT] Criptografic (ADMC) are următoarele atribuții principale: asigură managementul materialelor și echipamentelor criptografice; distribuie materiale și echipamente criptografice.

„Need to know” – principiu fundamental de securitate și rolul ce revine serviciilor de informații românești

La baza întregii activități în domeniul protecției informațiilor clasificate se află principiul need to know (nevoia de a ști) a cărui implementare este necesară în toate domeniile de securitate și mediile de diseminare a informațiilor clasificate. În practică, „need to know” reprezintă stabilirea de către un deținător autorizat de informații clasificate sau sensibile a faptului că o altă persoană verificată corespunzător trebuie să aibă acces la acele informații pentru înteplinirea atribuțiilor sale oficiale. Prin definiție, principiul este conceput pentru a limita difuzarea informațiilor clasificate, cu scopul de a reduce riscurile de compromitere. El reprezintă o măsură de securitate solidă, menită să împiedice divulgarea neautorizată de informații clasificate sau sensibile.

Fiecare utilizator are obligația de a proteja informațiile clasificate care îi sunt încredințate. În acest scop, stabilirea „need to know” trebuie făcută de fiecare dată când documentele sunt transmise de la o persoană la alta.

„Need to know” este unul dintre principiile de securitate cel mai dificil de aplicat. El promovează un nivel de responsabilitate personală pe care mulți îl găsesc dificil de acceptat. Totuși, multe dintre cazurile de spionaj au fost legate de accesul neautorizat al unor persoane cu certificate corespunzătoare, dar care nu ar fi trebuit să obțină niciodată informațiile, pentru că nu se supuneau principiului „need to know”.

Pentru implementarea acestui principiu, orice persoană din structurile centrale sau locale trebuie să aibă un certificat de securitate NATO (Security clearance), eliberat în baza efectuării unei verificări de securitate. Orice persoană care are acces la informații clasificate trebuie să fie pregătită și să beneficieze de instruiri periodice referitoare la cerințele de securitate NATO și la amenințările provenite din zone de risc potențial.

Toate persoanele, civili sau militari, care necesită acces la informații NATO clasificate, trebuie să fie verificate înainte de acordarea accesului. O astfel de verificare trebuie să determine dacă persoanele prezintă garanții de loialitate și au trăsături de personalitate și o conduită profesională care nu pun la îndoială încrederea care li se acordă în manipularea informațiilor clasificate.

Potrivit standardelor NATO de protecție, termenul INFOSEC se referă la securitatea sistemelor elecronice și computerizate în care sunt elaborate, prelucrate, transmise și stocate informații clasificate. Complexul de măsuri INFOSEC ce trebuie implementat se referă la securitatea calculatoarelor securitatea comunicațiilor securitatea criptografică securitatea transmisiunilor. Termenul TEMPEST se referă la securitatea emanațiilor securitatea organizațională și administrativă securitatea procedurală securitate fizică securitatea personalului.

Întreaga responsabilitate penrtu eliberarea certificatelor de securitate (Security clearance) conform standardelor NATO revine serviciilor de informații românești. Ofițerii de informații, ofițerii din Armată și Interne, administrația centrală și locală, toți vor fi verificați pentru a se stabili cine îndeplinește condițiile de securitate privind accesul la informații NATO.

Pentru întreg personalul [NUME_REDACTAT] Naționale, instituția care va efectua verificările și va emite certificatele de securitate este [NUME_REDACTAT] de Informații a Apărării. Toate numirile în funcție, toate deplasările în misiunile din țară și străinătate, orice acces la documente NATO și orice deplasare la [NUME_REDACTAT] de la Bruxelles din partea unor civili sau militari va fi verificată de personalul DGIA. Aceasta este instituția care răspunde în fața reprezentanților NATO pentru orice eventual incident de securitate.

Pentru restul instituțiilor din România, inclusiv pentru personalul ambasadelor, cele care fac verificări și dau certificate de securitate sunt SRI și SIE. Dacă o persoană a fost verificată și a primit certificatul, iar NOS are unele îndoieli referitoare la activitatea sa trecută sau prezentă, acelei persoane i se retrage imediat certificatul și implicit accesul la informațiile NATO. Pentru acest gen de incidente, în cazul în care ele vor exista, răspunzătoare vor fi serviciile românești.

Metodologia de eliberare a certificatelor de securitate constă în solicitarea eliberării certificatului de securitate de către șefii instituției în care persoana își desfășoară activitatea, singurul abilitat să stabilească necesitatea acordării accesului la respectivul nivel de informații NATO clasificate efectuarea procedurii de verificare de securitate de către instituțiile cu abilități în domeniu în conformitate cu practica utilizată în statele membre ale NATO eliberarea certificatului de securitate cu aprobarea ORNISS în baza avizului de securitate primit de la instituțiile care au efectuat verificările.

Procedurile de verificare utilizate în vederea acordării avizelor de securitate se înscriu într-o matrice, ce combină cele mai avansate metodologii utilizate în cele mai avansate țări ale Alianței cu elementele de specificitate identificate la nivel național.

Perspectiva aderării României la NATO impune identificarea, formarea, perfecționarea și certificarea unui număr cât mai mare de specialiști în domeniu, apți să se integreze rapid în structurile operaționale ale Alianței.

Identificarea funcțiilor care necesită accesul la informațiile NATO clasificate este un proces care trebuie racordat permanent cu dinamica ascendentă a atribuțiilor ce revin României în procesul integrării.

O preocupare prioritară a ORNISS preluată de la fosta ANS o constituie formarea și pregătirea personalului cu atribuții pe linia protecției informațiilor NATO clasificate cât și realizarea, la nivel național, a unei educații de securitate. În acest sens, se are în vedere crearea unei reale culturi de securitate prin angrenarea unor segmente cât mai largi ale populației, indiferent de gradul de pregătire în domeniu și care să răspundă cerințelor Alianței cu privire la conștientizarea necesității susținerii eforturilor pe linia măsurilor menite a asigura protecția informațiilor clasificate.

Procedura acordării certificatului de securitate și standardele naționale de protecție a informațiilor clasificate

Pentru eliberarea certificatului de securitate, conducătorul instituției solicită în scris, ORNISS pentru efectuarea verificărilor de securitate asupra persoanei care urmează să aibă acces la informațiile secrete de stat. ORNISS transmite solicitarea în plicul sigilat SRI, care efectuaează verificările necesare. În funcție de avizul comunicat de SRI, ORNISS va încunoștiința conducătorul unității, care va elibera certificatul de securitate. Perioada de valabilitate a certificatului este de 4 ani. În cadrul procedurilor de avizare trebuie să se acorde atenție specială persoanelor care: (a) urmează să aibă acces la informații strict secrete de importanță deosebită; (b) ocupă funcții ce presupun accesul permanent la un volum mare de informații secrete de stat; (c) pot fi vulnerabile la acțiuni ostile, ca urmare a importanței funcției în care sunt numite, a mediului de relații sau locului de muncă anterior.

„Standardele naționale de protecție a informațiilor clasificate în România” cuprind mai multe criterii de incompatibilitate pentru accesul solicitantului la informații secrete de stat. Astfel, se va lua în calcul dacă persoana: (1) „a comis sau a intenționat să comită, a fost complice, a complotat sau a instigat la comiterea de acte de spionaj, terorism, trădare ori alte infracțiuni contra siguranței statului; (2) a încercat, a susținut a participat, a cooperat sau a sprijinit acțiuni de spionaj, terorism ori persoane suspecte de a se încadra în această categorie sau de a fi membre ale unor organizații ori puteri străine inamice ordinii de drept din țara noastră; (3) este sau a fost membru al unei organizații care a încercat, încearcă sau susține răsturnarea ordinii constituționale prin mijloace violente, subversive sau alte forme ilegale; (4) este sau a fost susținător al vreunei organizații prevăzute la punctul anterior, este sau a fost în relații apropiate cu membrii unor astfel de organizații într-o formă de natură să ridice suspiciuni temeinice cu privire la încrederea și loialitatea persoanei; (5) în mod deliberat a ascuns, a interpretat eronat sau a falsificat informații cu relevanță în planul siguranței naționale ori a mințit în completarea formularelor tip sau în cursul interviului de securitate; (6) are antecedente penale sau a fost sancționat contravențional pentru fapte care indică tendințele infracționale; (7) are dificultăți financiare serioase sau există o discordanță între nivelul de trai și veniturile declarate”.

Criteriile de incompatibilitate sunt mult mai numeroase, fiind luate în calcul și viciile, cum ar fi consumul excesiv de alcool, dependența de droguri, la care se adaugă comportamentele imorale sau deviațiile de comportament, lipsa de loialitate, necinste, incorectitudine sau indiscreție. Se iau în considerare bolile fizice sau psihice care pot duce la deficiențe de discernământ confirmate prin investigațiile medicale.

În ceea ce privește accesul la informațiile NATO clasificate, criteriile de incompatibilitate sunt asemănătoare ce cele de mai sus, numai că se pune accentul pe terorism, spionaj, trădare, revoltă, aderare și sprijinire la organizații teroriste sau puteri străine inamice securității țărilor membre ori partenere NATO.

De asemenea, membrii Comisiilor de control a activității SRI și SIE vor fi verificați după aceleași criterii.

[NUME_REDACTAT] de Control al Exporturilor (ANCEx) – este organ de specialitate al administrației publice, cu personalitate juridică, ce funcționează în subordinea [NUME_REDACTAT] Externe. Legislația actuală conferă instituției statutul de autoritate națională în domeniul controlului exporturilor și importurilor de produse strategice, având ca pricipală atribuție de a răspunde de aplicarea politicii guvernului în acest domeniu.

Prin HG 594/1992 s-a reglementat în România regimul de control al exporturilor și importurilor de produse și tehnologii strategice. În context, a luat ființă [NUME_REDACTAT] de Control al Exporturilor, organ de specialitate subordonat Guvernului, Pe baza legislației internaționale s-au introdus primele liste de produse și tehnologii supuse controlului destinației finale.

Anul 1994 reprezintă o consolidare a structurii instituției. Prin HG 211/1994, instituția devine autoritate națională pentru aplicarea prevederilor Convenției internaționale de la Geneva privind interzicerea perfecționării, stocării și utilizării armelor chimice și distrugerea acestora. În același an a fost adoptată Legea 93, prima lege care reglementeză în Romînia regimul importurilor și exporturilor de produse strategice.

Principalele atribuții și responsabilități ale instituției pot fi grupate în patru domenii: de reglementare, de autorizare și licențiere, de control, de reprezentare.

În domeniul reglementării, instituția poate să elaboreze și să promoveze proiecte de acte normative în sfera mișcării armamentelor convenționale, neconvenționale, a tehnologiilor duale și a materialelor strategice. De asemenea, poate să elaboreze norme metodologice, mecanisme, proceduri și instrucțiuni specifice controlului exporturilor, în concordanță cu cele ale statelor cu sisteme dezvoltate de control al exporturilor.

În domeniul autorizării și licențierii, ANCEx are ca principale atribuții: autorizarea operatorilor economici pentru a desfășura operațiuni de comerț exterior cu produse strategice; licențierea operațiunilor de export, import, de tranzit internațional și de transbordare de produse strategice, cât și a operațiunilor care se efectuează fără atingerea teritoriului fizic al României.

În domeniul controlului, ANCEx efectuează acțiuni de control asupra operatorilor economici, în toate fazele de autorizare, licențiere și livrare (prelicențiere, licențiere, post-licențiere, post livrare).

Ca reprezentare, delegați ai ANCEx pot participa la toate acțiunile și manifestările conexe domeniului său de responsabuilitate, ca de exemplu: la reuniunile regimurilor internaționale de neproliferare și de control al exporturilor; la reuniunile organizațiilor internaționale care au în preocupare controlul diferitelor categorii de produse strategice.

Printre reponsabilitățile principale ce-i revin ANCEx, pot fi amintite:

beneficiază și valorifică informații specifice difuzate de instituțiile abilitate, potrivit legii, să desfășoare activități de informații (intelligence);

asigură aplicarea liniilor directoare și a listelor de produse strategice supuse controlului destinației finale ale regimurilor internaționale de neproliferare și de control al exporturilor, la care România este parte: Aranjamentul de la Wassenaar – din 1996, [NUME_REDACTAT] Nucleari – din 1991, [NUME_REDACTAT] – din 1991, [NUME_REDACTAT] – din 1995, Regimul de Control al Tehnologiilor pentru Rachete; Acord SUA referitor la contraproliferare – din 1998; Codul de conduită privind comerțul cu arme – din 1998; Reglementarea 1334/2000 a Consiliului UE; Regulile restrictive și embargourile impuse de ONU, UE și OSCE.

asigură respectarea prevederilor Convenției privind interzicerea armelor chimice;

îndeplinește funcția de agent executiv în aplicarea Acordului dintre [NUME_REDACTAT] și Guvernul SUA privind cooperarea în domeniul contracarării proliferării armelor de distrugere în masă și promovarea relațiilor militare și de apărare;

asigură organizarea și desfășurarea inspecțiilor internaționale pe linia Organizației pentri [NUME_REDACTAT] Chimice;

colaborează la desfășurarea unor activități pe linia mecanismelor de monitorizare a embargourilor impuse de Consiliul de Securitate al ONU, privind exporturile de armament;

asigură președinția și secretariatul permanent al [NUME_REDACTAT] pentru Neproliferare (constituit în 1998 cu asistență SUA, pentru combaterea traficului ilicit cu arme convenționale, precum și cu produse și tehnologii cu dublă utilizare).

ANCEx are acces neîngrădit, în condițiile legii, la toate informațiile care privesc operațiuni cu produse strategice, precum și la informațiile necesare evaluării oricăror forme de activități cu asemenea produse.

Instituțiile publice abilitate, potrivit legii, să desfășoare activități informative au obligația să transmită ANCEx datele obținute, refritoare la încălcarea regimului de control al exporturilor și importurilor de produse strategice. De asemenea, ANCEx poate solicita [NUME_REDACTAT] și Internelor sau altor instituții abilitate să efectueze verificări specifice în vederea luării măsurilor legale.

În cadrul ANCEx funcționează direcții de specialitate și servicii funcționale (financiar, resurse umane).

Direcția de control și autorizări (DCA) răspunde de verificarea modului de aplicare a prevedrilor legale, prin controale efectuate direct sau în colaborare, și de constatatrea faptelor infracționale, contravenționale și luarea măsurilor prevăzute de lege. De asemenea, acestă direcție organizează și ține evidența activităților privind autorizarea operatorilor economici pentru efectuarea de operațiuni de comerț exterior cu produse strategice. În funcție de rezultatele activităților proprii și ale celorlalte direcții de specialitate, DCA coordonează activitatea de perfecționare, modificare sau elaborare, după caz, de norme, proceduri, instrucțiuni, metodologii sau mecanisme de control.

Direcția de arme convenționale (DAC) răspunde de activitatea de licențiere a exporturilor și importurilor de armamente, muniții și alte produse militare, precum și de cea de eliberare a permiselor de tranzit internațional, transbordare și operațiuni necomerciale cu asemenea produse. DAC ân colaborare cu DCA desfășoară acțiuni de control la operatorii economici exportatori, importatori, intermediari de arme convenționale. Colaborează cu alte structuri specializate din ministere și instituții abilitate în aplicarea regimului de control privind operațiunile cu arme convenționale.

Direcția produse și tehnologii cu dublă utilizare (DDU) are ca principală activitate licențierea operațiunilor de export de produse cu dublă utilizare și export/import de produse cu dublă utilizare sensibile și foarte sensibile și eliberarea permiselor (de tranzit internațional, transbordare, operațiuni necomerciale) pentru asemenea produse. DDU împreună cu DCA desfășoară acțiuni comune de control la agenții economici care efectuează operațiuni de comerț exterior cu produse cu dublă utilizare.

Direcția pentru interzicerea armelor chimice și biologice (DCB) răspunde de aplicarea prevederilor legale în calitate de stat parte la Convenția privind interzicerea dezvoltării, producerii, stocării și folosirii armelor chimice și distrugerea acestora și la Convenția asupra interzicerii perfecționării, producerii și stocării armelor bacteriologice (biologice) și toxice și asupra distrugerii acestora. DCB desfășoară și activități legate de licențierea operațiunilor de comerț exterior cu produse chimice și biologice.

O altă latură a activității ANCEx este asigurată de participarea la [NUME_REDACTAT]. Acesta, reprezintă o componentă importantă a sistemului național de control al exporturilor și importurilor de produse strategice. [NUME_REDACTAT] a luat ființă prin OUG nr. 158/1999. În conformitate cu prevederile acestui act normativ, [NUME_REDACTAT] este accătuit din reprezentanți, cel puțin la nivel de director, din următoarele ministere și instituții publice: ANCEx – în calitate de autoritate națională; [NUME_REDACTAT] Externe; [NUME_REDACTAT] Naționale; [NUME_REDACTAT] Publice; [NUME_REDACTAT] și resurselor; [NUME_REDACTAT] Europene; [NUME_REDACTAT] și Internelor; [NUME_REDACTAT] de Informații; Serviciul de [NUME_REDACTAT]; [NUME_REDACTAT] pentru [NUME_REDACTAT] Nucleare.

[NUME_REDACTAT] Interministerial este asigurată de ANCEx, prin președintele acesteia. Activitatea de secretariat pentru [NUME_REDACTAT] este asigurată de ANCEx, prin Direcția de Control și Autorizări.

[NUME_REDACTAT] examinează și avizează cererile de licență de: export pentru toate produsele strategice; import de armamente, muniții și alte produse militare; import de produse cu dublă utilizare sensibile și foarte sensibile; operațiuni efectuate cu parteneri străini, care se referă la cumpărări sau vînzări de produse strategice, fără atingerea fizică a teritoriului României. De asemenea, [NUME_REDACTAT] analizează și evaluează alte aspecte referitoare la operațiunile de comerț exterior.

[NUME_REDACTAT] se întrunește săptămânal, în reuniuni ordinare sau, la solicitarea oricărui membru al consiliului, în reuniuni extraordinare. [NUME_REDACTAT] Interministerial se adoptă prin consens.

[NUME_REDACTAT] pentru [NUME_REDACTAT] Nucleare (CNCAN) – funcționând în baza Legii nr. 111/1996, republicată, este o autoritate națională în domeniul nuclear, aflată în subordinea guvernului. Își elaborează prpriile reglementări de organizare și funcționare, care ulterior vor fi aprobate prin hotărâri de guvern.

Din 2001, CNCAN funcționează sub patronajul [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT], președintele acestuia fiind numit de Primul-ministru, avînd rang de secretar de stat.

CNCAN are propriul Regulament de organizare și funcționare, precum și de [NUME_REDACTAT], aprobat de președintele CNCAN și care prevede competențele și responsabilitățile structurii (sunt incluse și serviciile independente și departamentale).

Principalele funcțiuni și responsabilități ale CNCAN sunt:

de a prezenta, în ședința de guvern, de două ori de an, prin intermediul ministerului de resort, un raport privind activitatea proprie și modalitățile prin care cei autorizați își îndeplinesc obligațiile derivate din respectarea legislației în domeniu;

de a prezenta, prin intermediul [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT], note referitoare la evenimentele care pot afecta siguranța locurilor de depunere a materialelor nucleare sau asupra situațiilor care pot afecta protecția radiologică a populației și a proprietății, pe teritoriul României;

eliberarea autorizațiilor pentru orice tip de activitate nucleară;

propune legi, ordonanțe și hotărâri de guvern în scopul depozitării în siguranță a materialelor nucleare;

elaborarea de reglementări, atât individual, cât și în colaborare cu alte autorități competente;

reevaluarea ori de câte ori este nevoie a regimului de taxe pentru autorizarea și controlul activității nucleare, cu aprobarea [NUME_REDACTAT];

coordonarea la nivel național a activităților de proiectare, implementare, dezvoltare și menținere a sistemelor de protecție fizică, conform legislației naționale și recomandărilor internaționale;

coordonarea la nivel național a activității de prevenire și combatere a traficului ilicit cu materiale nucleare și radioactive.

Prin ordin al președintelui CNCAN sunt nominalizați responsabilii la nivel național pentru:

evenimente nucleare;

rapoarte de protecție fizică;

incidente de trafic ilicit cu materiale nucleare și radioactive;

export și import de produse strategice;

coordonare și asistență tehnică;

alte activități specifice care presupun contacte cu organisme internaționale.

În urma restructurării din ianuarie 2001, noua organizare a CNCAN a fost proiectată pentru a evita diluarea responsabilităților, a elimina conflictele de interese și pentru a crește capacitatea resurselor dedicate securității nucleare și pentru a elimina orice responsabilități sau sarcini inutile transferate în trecut de la Departamentul de Protecție a Mediului.

Prioritățile CNCAN sunt exprimate prin:

nevoia de a întări cadrul legal în domeniul nuclear;

importanța alocării de resurse care să asigure autonomia și aplicarea legilor în domeniu;

nevoia de a îmbunătății regimul de protecție fizică, de a preveni și combate traficul ilegal cu materiale nucleare și radioactive;

nevoia de a crea o bază de date, cu o evidență strictă a materialelor nucleare conform acordurilor de securitate;

nevoia de a crea o bază de date pentru a avea stricta evidență a surselor radioactive, pentru a identifica orice sursă și pentru a preveni traficul ilicit;

nevoia de a crea baze de date cu autorizații pentru toate activitățile, respectiv producție, furnizare, leasing, transfer, deținere, procesare, tratare, utilizare, stocare, transport, tranzit, import și export de materiale nucleare și radioactive, pierderi radioactive și orice sistem care generează radiații ionizate. Necesitatea transferului de cunoștințe și abilități de la cei pregătiți în domeniu către cei nou veniți;

necesitatea de a oferi sprijin tehnic pentru reevaluarea și evaluarea independentă a securității documentațiilor;

necesitatea de a elabora politici și strategii naționale de managemnt al prevederilor radioactive;

necesitatea de a sprijini inspectorii [NUME_REDACTAT]-Nucleare.

Conform art. 2 și art. 8 din Legea nr. 111 / 1996, republicată, CNCAN este autoritatea națională în domeniul nuclear care oferă autorizații pentru următoarele activități:

cercetare, proiectare, producție, construcție, instalare, operare, modificare, import și export de materiale nucleare;

mineritul, procesarea de uraniu și a zăcămintelor;

producerea, furnizarea, leasingul, transferul, deținerea, procesarea, tratarea, utilizarea, stocarea permanentă sau temporară, transportul, tranzitul, importul și exportul de materiale nucleare, combustibil nuclear, pierderi radioactive și sisteme de generare a radiațiilor de ionizare;

furnizarea și utilizarea aparatelor de control a radiațiilor ionizate, a materialelor și sistemelor utilizate pentru protecția împotriva radiațiilor ionozate, precum și păstrarea în containere sau transportul în acest scop;

producerea, furnizarea, leasingul, transferul, deținerea, importul și exportul de materiale, sisteme și echipamente așa cum sunt prevăzute în anexa 1 la Legea 111 / 1996, republicată;

deținerea, transferul, importul și exportul de informație utilizată pentru proliferarea de arme nucleare sau a oricărui alt sistem nuclear explozibil;

elaborarea de produse și servicii destinate zonelor unde se regăsesc materiale nucleare.

Din punctul de vedere al cooperării, CNCAN dezvoltă relații profunde cu ANCEX, în baza art. 41 din Legea nr. 111 / 1996, republicată.

[NUME_REDACTAT] pntru [NUME_REDACTAT] (ANDRAD) – în România, gestionarea combustibilului nuclear uzat și a deșeurilor radioactive, inclusiv depozitarea finală, se desfășoară cu respectarea standardelor și a normelor naționale de securitate nucleară, protecție a personalului expus profesional, a populației, a mediului, a proprietății, precum și a acordurilor internaționale la care România este parte.

[NUME_REDACTAT] de urgență a guvernului nr. 11 / 2003 a luat ființă, începând din ianuarie 2003, [NUME_REDACTAT] pentru [NUME_REDACTAT] (ANDRAD) ca instituție de interes public independentă, cu personalitate juridică, în subordonarea [NUME_REDACTAT] și Resurselor.

ANDRAD are ca obiect de activitate coordonarea, la nivel național, a procesului de gestionare în siguranță a combustibilului nuclear uzat și a deșeurilor radioactive. Resursele financiare necesare desfășurării activităților Agenției sunt asigurate din următoarele surse: contribuții directe anuale ale titularilor de autorizație nucleară, stabilite prin Hotărâre a Guvernului, la propunerea ministerului coordonator al ANDRAD, donații, sponsorizări, asistență financiară acordată de persoane fizice sau juridice, publice sau private, organizații internaționale; alte surse financiare, stabilite de Guvern, la propunerea ministerului coordonator al ANDRAD.

Actul normativ definește termenul de titular de autorizație nucleară care înseamnă orice persoană juridică, de drept public sau privat ce desfășoară activități nucleare și care deține un document emis de autoritatea națională de reglementare, în baza unei evaluări de securitate nucleară și control. Prin același act normativ sunt stabilite și contravențiile în cazul nerespectării responsabilităților titularilor de autorizații nucleare. Acestea reprezintă amenzi în valoare de la 500 milioane lei la 5 miliarde lei, în funcție de gravitatea faptei.

[NUME_REDACTAT] pentru [NUME_REDACTAT] (ARSA) – prin Ordonanța nr. 90/august 2003 a luat ființă [NUME_REDACTAT] pentru [NUME_REDACTAT], care funcționează în cooperare cu [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT] pentru [NUME_REDACTAT].

Principalele atribuții ale ARSA sunt similare atribuțiilor [NUME_REDACTAT] pentru [NUME_REDACTAT] ([NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT], EFSA), înființată prin [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT], nr. 178/2002. Autoritatea are drept scop impunerea politicii siguranței alimentului, de la producerea materiilor prime până la distribuirea alimentelor către consumator.

Printre atribuțiile ARSA se numără:

furnizarea avizelor științifice, precum și asistență tehnică și științifică privind legislația națională și comunitară în domeniile care au o influență directă sau indirectă asupra siguranței alimentului și a hranei pentru animale;

contribuie la realizarea unui nivel ridicat de protecție a vieții și sănătății umane ținând seama de sănătatea și bunăstarea animalelor, sănătatea plantelor și protecția mediului;

colectează și analizează datele în vederea caracterizării și monitorizarea riscurilor care au o influență directă asupra siguranței alimentului și în domeniul hranei pentru animale;

furnizează consultanță științifică și asistență tehnică și științifică privind nutriția umană, ținând seama de prevederile legislației naționale și comunitare; avize științifice cu privire la problemele legate de sănătatea și bunăstarea animalelor și sănătatea plantelor; avize științifice privind produsele, altele decât alimentele și hrana pentru animale, în legătură cu organismele modificate genetic, așa cum sunt definite prin Legea nr. 214-2002 pentru aprobarea [NUME_REDACTAT] nr. 49-2000 privind regimul de obținere, testare, utilizare și comercializare a organismelor modificate genetic prin tehnicile biotehnologiei moderne; avize științifice care servesc drept bază științifică pentru elaborarea și adoptarea de măsuri în domeniile ce privesc obiectul său de activitate; elaborează proiecte de acte normative în vederea îndeplinirii atribuțiilor specifice.

După cum se poate constata, condițiile impuse de [NUME_REDACTAT] în privința siguranței alimentare sunt extrem de drastice, tocmai pentru a proteja consumatorii și a crește starea de sănătate a populației, dar și încrederea în hrana pe care fiecare cetățean o consumă.

Siguranța alimentului este, în [NUME_REDACTAT], parte integrantă a politicii privind protecția consumatorilor și a sănătății omului, plantelor și animalelor, iar conceptele ,,de la fermă până la farfurie,, trebuie adoptate și aplicate și de către viitorele state membre UE, printre care și Romania.

Problema siguranței alimentare este abordată, în negocierile de aderare, în cadrul a două capitole: Capitolul 1 – Libera circulație a mărfurilor, în cadrul legislației privind alimentele și Capitolul 7 – Agricultura – privind problemele veterinare și filosanitare, precum și nutriția animalelor. De asemenea, problematica are tangență și cu Capitolul 23 – Protecția consumatorilor.

Legislația europeană în domeniul produselor alimentare include reguli generale privind controlul, etichetarea, aditivii alimentari, ambalarea, produsele modificate genetic etc. Legislația veterinară include prevederi referitoare la sănătatea și condițiile de creștere a animalelor, identificarea și înregistrarea acestora, organizarea de piață și sistemele de control, controalele la frontieră, sănătatea publică în relație cu produsele animaliere sau provenite de la animale. Legislația fitosanitară se referă la sănătatea plantelor (organisme dăunătoare, pesticide), semințe și material săditor, igiena plantelor. Prevederile acquis-ului comunitar în domeniul alimentației animalelor include siguranța hranei și a aditivilor, etichetarea, elemente de contaminare în hrană, controale și inspecții.

Siguranța alimentului este unul dintre domeniile în care [NUME_REDACTAT] nu permite ca extinderea să producă o scădere a standardelor de siguranță a alimentului sau riscuri pentru consumatori. Este esențial ca statele candidate să îndeplinască aceste criterii ale [NUME_REDACTAT] în materie de siguranță alimentară, prin transpunerea acquis-ului, crearea structurilor administrative necesare și a procedurilor și reformelor aferente înainte de a adera la Uniune.

Ar fi necesar ca, o dată înființată, ARSA să se transforme într-o instituție puternică, ce ar trebui să preia întraga activtte de monitorizare a producerii circulației alimentelor. Această instituție ar trebui să dispună de o rețea națională de laboratoare, dotate atât cu tehnică, dar și cu personal specializat.

Problema de siguranță alimentară nu vizează doar alimentele alterate, ci mai ales aspecte esențiale, care țin de valoarea nutritivă și biologică a produselor, de gradul de contaminare chimic și microbian. Așa cum în UE producătorul trebuie să asigure calitatea produsului alimentar, așa și în România, este necesar să se stabilească standarde unitare pentru fiecare sortiment. Nu este normal ca fiecare producător să își stabilească propriul standard de calitate și să obțină licențe pentru sortimente care nu au nici o legătură cu marca tradițională.

[NUME_REDACTAT] pentru Prevenirea și [NUME_REDACTAT] Banilor (ONPCSB) – pentru România anilor ’90, datorită transformărilor existente în societatea noastră, în particular, pe fondul manifestărilor globalizante, în general, și-a făcut simțită prezența infracțiunea de spălare a banilor. În sensul legii, infracțiunea se constituie în:

schimbarea sau transferul de bunuri, cunoscând că provin din săvârșirea de infracțiuni, în scopul ascunderii sau al disimulării originii ilicite a acestora sau în scopul de a ajuta persoana care a săvârșit infracțiunea din care provin bunurile să se sustragă procesului;

ascunderea sau disimularea adevăratei naturi a provenienței bunurilor ori a drepturilor asupra acestora, cunoscând că acestea provin din săvârșirea de infracțiuni;

dobândirea, deținerea sau folosirea de bunuri cunoscând că provin din săvârșirea de infracțiuni;

tentativa, asocierea sau inițierea unei asocieri, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unei astfel de asocieri pentru realizarea unei operațiuni de spălare a banilor.

Evoluția relațiilor economice, financiare și comerciale ale României cu state având economie de piață dezvoltată și sisteme adecvate de control al tranzacțiilor financiare a condus la exercitarea de presiuni asupra guvernării române în sensul abordării legislative a contracarării spălării banilor murdari. Februarie 1999 a fost momentul apariției Legii nr. 21 prin care se înființează [NUME_REDACTAT] pentru Prevenirea și [NUME_REDACTAT] Banilor. Activitatea acestuia este stabilizată și actualizată prin Legea nr. 656 din 2002, care abrogă primul act normativ.

Oficiul are numai aparat central, aflându-se în subordinea Guvernului (Prim-ministru).

Este condus de un președinte cu rang de secretar de stat numit de Guvern dintre membrii plenului Oficiului. Plenul este structura deliberativă și de decizie având un reprezentant din: [NUME_REDACTAT] Publice, [NUME_REDACTAT] și Internelor, [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] de Casație și Justiție, [NUME_REDACTAT] a României, Curtea de Conturi și [NUME_REDACTAT] a Băncilor, pentru o perioadă de 5 ani.

Obiectul de activitate al instituției este de prevenire și combatere a spălării banilor, motiv pentru care primește, analizează și prelucrează informații și sesizează [NUME_REDACTAT] de Casație și Justiție atunci când sunt constatate indicii temeinice de spălare a banilor.

Organizarea și funcționarea Oficiului a fost gândita, încă de la crearea sa, ca Unitate de [NUME_REDACTAT], o autoritate competentă la nivel național care să coordoneze sistemul romanesc de prevenire si combatere a spălării banilor. Unitățile de [NUME_REDACTAT] (FIU), prin definiția [NUME_REDACTAT] – organizatia internațională de profil, „sunt autoritati centrale, responsabile la nivel national cu primirea, solicitarea, analizarea si transmiterea catre autoritatile competente a dezvaluirilor privind informatiile financiare referitoare la venituri suspectate a fi provenite din infractiuni si posibila finantare a terorismului, sau prevazute de legislatia sau reglementarile nationale, in vederea combaterii spalarii banilor si a finantarii terorismului.”

FIU-ul are, printre principalele sale atributii, si competent de a controla conformitatea entităților raportoare fie de sine stătătoare, fie împreună cu autoritățile cu atribuții de control financiar și de supraveghere prudențiala (instituții financiare și non-financiare) față de obligațiile stabilite de legea specială, precum și de a participa la programele de instruire organizate de către entitățile raportoare.

În conformitate cu prevederile legale, Oficiul primeste de la entitățile raportoare trei tipuri de rapoarte:

– Raportul de tranzacții suspecte;

– Raportul privind operațiunile cu sume în numerar, în lei sau în valută, a căror limită minimă reprezintă echivalentul în lei a 15.000 euro,

– Raportul pentru transferurile externe în și din conturi pentru sume a căror limită minimă este echivalentul în lei a 15.000 euro.

Pe plan internațional, [NUME_REDACTAT] de Prevenire și Combatere a [NUME_REDACTAT] a devenit membru al [NUME_REDACTAT] încă din luna mai 2000.

[NUME_REDACTAT] este o organizație internațională a Unităților de [NUME_REDACTAT], creată în anul 1995, care asigură cadrul de eficientizare a cooperării privind schimbul de informații, instruire, schimb de experiență și de know-how în domeniul prevenirii și combaterii spălării banilor și a finanțării actelor de terorism. În prezent, [NUME_REDACTAT] are 101 membri. 

În conformitate cu cele mai bune practici, Unitățile de [NUME_REDACTAT] furnizează informații financiare, pe principiul reciprocității, în baza unui Memorandum de Ințelegere (MOU) standard, ce este negociat și încheiat între membrii Egmont.

[NUME_REDACTAT] nr. 21 din 1999 restrângea mediul țintă de căutare a informațiilor numai la nivelul băncilor, experiența căpătată de specialiștii Oficiului, cooperarea cu organismele echivalente din statele dezvoltate (Europa de Vest, SUA, Canada) au făcut ca Legea nr. 656 din 2002 să lărgească acest spațiu. Astfel, sub incidența legii intră:

bănci, sucursale ale băncilor străine, instituții de credit;

diverse fonduri financiare cu varii instrumente de plată;

societăți de asigurare – reasigurare;

societăți pentru jocuri de noroc, amanet, turism, comercializarea de pietre prețioase sau diverse valori și prestarea de servicii;

notari și experți contabili;

instituții în privatizare, oficii poștale, agenții imobiliare, trezoreria, casele de schimb valutar;

persoane fizice și juridice care acordă asistență de specialitate juridică, notarială, contabilă, financiar-bancară.

Este de reținut faptul că legiuitorul a ținut cont și de obligativitatea identificării clienților de către funcționarii instituțiilor de mai sus nu numai în cazul unor plăți mai mari de 10.000 euro, ci și a unor tranzacții cu echivalent în lei de minim 10.000 euro, a unor operațiuni repetitive sau nu sub această limită, dacă se concluzionează asupra posibilității spălării unor sume, și, nu în ultimul rând, atunci când se produce spălarea banilor deși tranzacția, inițial, nu presupunea o asemenea operațiune. Desigur, contracararea unor asemenea manifestări, care conduc spre amenințări asimetrice la adresa securității impune un cadru legislativ și instituțional bine definit, trainic în fața presiunilor acțiunilor vectorilor, dar și o bună cooperare la nivel național și internațional.

[NUME_REDACTAT] de Informații – autoritate autonomâ a statului roman

Revoluția română din decembrie 1989 s-a înscris într-un context mai larg al schimbărilor radicale, structurale din [NUME_REDACTAT] și de Est, schimbări care s-au materializat prin prăbușirea regimurilor comuniste din această zonă geostrategică.

Spre deosebire de alte țări foste comuniste, în România evenimentele revoluționare au luat o turnură dramatică și violentă cu urmări deosebit de grave pentru mulți dintre participanți. Consecințele s-au răsfrânt în primul rând asupra structurilor statale existente în decembrie 1989. Siguranța națională a României a trecut prin grele pericole. Orice cataclism social-politic, chiar și în condițiile date, când a avut o direcție clară de înlăturare a unui regim totalitar, antrenează prin proporții și implicații resorturile adânci ale stabilității sociale, fiind favorizate atât în interior, cât și în exterior de forțe, orientări și tendințe ale căror scopuri sunt în contrapunere, ori nu în deplină concordanță, cu interesele naționale fundamentale.

Chiar în timpul evenimentelor din decembrie 1989 au apărut primele semne ale unei destabilizări necontrolabile. [NUME_REDACTAT] și în mai multe orașe din țară, starea de criză a explodat printr-un virulent fenomen terorist. Expresie a unei opoziții la schimbare, manifestare a intereselor unor forțe externe interesate într-o intervenție, modalitate a luptei pentru putere între diversele fracțiuni constituite, parte a unui scenariu prin care se urmărea anihilarea imediată și printr-o soluție radicală a [NUME_REDACTAT] Statului, rezultat al confuziei și indisciplinei forțelor purtătoare de arme, consecința unui act nesăbuit de legitimizare și orice ar mai fi fost, fenomenul terorist a fost o realitate care a provocat inutil numeroase victime. Desigur că multe din aceste aspecte au fost clarificate de ancheta efectuată de către Comisia parlamentară pentru cercetarea evenimentelor din decembrie 1989, dar multe au mai rămas încă insuficient documentate și explicitate, ceea ce înseamnă că pe măsură ce ne îndepărtăm de acele evenimente, iar accesul la documente va fi mai permisibil, vor rămâne în sarcina istoriografiei clarificările de rigoare.

Ceea ce se știe acum foarte bine, putând fi ușor demonstrat și documentat este că fenomenul terorist, de destabilizare nu a fost determinat de cei cărora inițial s-a încercat a li se atribui, respectiv organelor de securitate. Sintagma „securiști-teroriști” a fost mediatizată din cu totul alte rațiuni, având mai degrabă o încărcătură emoțional-istorică, dacă este să avem în vedere abuzurile săvârșite la începutul anilor ’50, poate și în alte momente, de către organele de securitate ale regimului comunist.

Teroarea s-a dezlănțuit în forme specifice extremismului șovin și împotriva unor români din zonele cu populație preponderent maghiară.

Dezinformarea, ca factor periculos de destabilizare, a căpătat în decembrie 1989, și imediat după acele evenimente, dimensiuni la scara întregii societăți românești, dar și cu reverberații internaționale. Paradoxal pentru condițiile de insurgență, frontierele naționale au fost deschise.

Ordinea socială s-a degradat brusc, iar cea publică, cel puțin în Capitală, nu mai era practic sub nici un control.

După fuga lui [NUME_REDACTAT] și demisia guvernului sub presiunea revoluționarilor pătrunși în sediul CC al PCR, conducerea unei țări prin postul național de televiziune – unde aproape oricine putea spune orice – a dus la consecințe deosebit de grave. Vidul de putere a fost real, ceea ce dimensionează dramatismul prin care a trecut societatea românească.

Acestea au fost în linii generale și foarte succint redate condițiile în care, în România, la 30 decembrie 1989, a fost desființat DSS, măsură făcută publică în a doua parte a zilei următoare. Anterior acestei date, cu o săptămână, DSS trecuse în subordinea [NUME_REDACTAT] Naționale.

Din primele zile ale anului 1990, în cadrul M.Ap.N. s-a organizat Serviciul de Informații pe osatura principalelor structuri informative interne ale fostului DSS, mai puțin Direcția a IV-a ([NUME_REDACTAT]), Direcția a V-a (Securitate și gardă), Serviciul „D” (Dezinformarea serviciilor de spionaj) care au fost desființate. De asemenea, s-au mai desființat o serie de structuri teritoriale, respectiv [NUME_REDACTAT] București și inspectoratele județene de securitate Brașov, Cluj, Sibiu și Timișoara. De remarcat că aceste cinci orașe se află în zone de importanță strategică vitală și tocmai în aceste orașe evenimentele din decembrie 1989 au avut un caracter extrem de virulent și sângeros.

Lunile ianuarie-martie 1990 s-au caracterizat din punct de vedere al situațiilor informativ-operative prin accentuarea evoluțiilor destabilizatoare, concomitent cu o foarte puternică ofensivă a unor servicii secrete de informații străine, ale căror interese pentru spațiul românesc nu au încetat să se manifeste constant pe întregul parcurs al secolului XX.

Și poate că tabloul extrem de complex al situației operative nu ar fi complet dacă am omite să subliniem și alte aspecte. Bunăoară, în realitatea politică românească începuse să se manifeste tendințe și orientări extremiste. Luaseră amploare activitatea unor grupuri de presiune care au intervenit în procesul deciziei factorilor de conducere demonstrațiilor li se răspundeau cu contrademonstrații. Pe acest fond au debutat și „mineriadele”. În mai multe zone din Ardeal, tot mai mulți români nu se mai simțeau în propria lor țară.

Reacțiile de apărare ale statului român au fost palide sau inexistente. Au apărut semnalele unei crize de neîncredere. Viața economică se dezorganiza cu rapiditate. În importante obiective economice, institute de cercetări și locuri de producție cu pondere strategică se abandonaseră regulile de protecție a secretelor de stat. Concomitent se derula un masiv transfer ilegal de bunuri și valori în exteriorul țării. În viața militară își făcuseră apariția grave manifestări de indisciplină colectivă, insubordonare, forme de acțiuni revendicative, contestări ale actului de comandă, forme incipiente de răzmeriță. Școala a fost supusă și ea dezorganizării, la început pe criteriul etnic, dându-se impuls crizei problemei naționale, apoi prin degringolada valorilor naționale tradiționale. [NUME_REDACTAT] Română, păstrătoare a elementelor de continuitate spirituală și națională și principalul factor de unitate morală a poporului român, a fost lovită printr-o incalificabilă acțiune de compromitere a [NUME_REDACTAT] și a [NUME_REDACTAT].

Așa-zisele problemele naționale, mai mult false decât reale, s-au acutizat la [NUME_REDACTAT], acolo unde, în martie 1990, au avut loc conflicte interetnice româno-maghiare din vina ambelor părți, soldate cu victime și pagube materiale, ceea ce risca să deschidă răni cu profunde resorturi istorice, insuficient cicatrizate, chiar și astăzi, în partea unui anumit segment al societății.

În paralel cu formarea primelor structuri embrionare ale unui stat de drept, societatea post-revoluționară românească s-a confruntat cu fenomene care intră și ele, alături de cele amintite anterior, în competența serviciilor de informații. Este vorba despre fanatismul sau acțiunile extremiste de sorginte

ideologică, de dreapta și de stânga (ceea ce reprezintă amenințări la adresa valorilor democratice)

religioasă cu accente de intoleranță (să nu uităm că terorismul modern își are originile în acest tip de fanatism)

naționalistă cu accente de șovinism.

Nici tendințele hegemonice nu au lipsit. Au fost cazuri extreme când anumite formațiuni (economice, politice, culturale etc.) au încercat să subordoneze propriilor lor scopuri interesele naționale. Stabilitatea internă a țării a fost menținută în ciuda unor puternice și permanente confruntări cu forțe străine care ignorau dreptul sacru la existență independentă și suverană a României. Documentele declasificate de Comisia parlamentară pentru cercetarea evenimentelor din decembrie 1989 atestă și amenințări la integritatea teritorială a României.

În baza Decretului nr. 181, din 26 martie 1990, a luat ființă [NUME_REDACTAT] de Informații, în evidente circumstanțe de provizorat. Edificarea noului stat de drept în condițiile vidului rămas în urma desființării vechiului aparat de securitate a fost un proces deosebit de complex, iar situația cu care s-a confruntat România în acea perioadă se poate aprecia ca fiind fără precedent în istorie.

Prin urmare, începuturile au fost marcate de contextul tensionat al vieții politice românești, la numai trai luni de la căderea regimului comunist în România. Exista, în primul rând, paralizanta amintire a aparatului represiv al Securității. [NUME_REDACTAT] de Informații, primul organ nou de specialitate creat în România postcomunistă, a trebuit să suporte, aproape în exclusivitate, toate comparațiile, sincere sau mai puțin dezinteresate, cu ceea ce a însemnat Securitatea.

Lipsa de experiență a societății românești în ceea ce privește funcționarea unui serviciu de informații într-o societate democratică – pentru că nici în perioada interbelică [NUME_REDACTAT] condus de [NUME_REDACTAT] nu a fost o asemenea instituție – și-a spus cuvântul asupra începuturilor SRI. Reglementarea raporturilor dintre SRI și societatea civilă a necesitat un efort constatnt. Deprinderea lecțiilor democrației de către conducerea și cadrele SRI s-a făcut și cu sprijinul unor organisme similare, din state cu regimuri democratice consolidate, cu o bogată tradiție.

Primele structuri ale noii instituții au fost create pornindu-se de la principiul continuității a ceea ce era considerat atunci ca valoros în tradiția activității de informații și contrainformații românești, nefiind omise nici modelele străine oferite de instituții similare din alte state, care au fost adoptate pe cât posibil și permisibil de conjunctura politică internă și internațională, la specificul și particularitățile societății românești.

Prin doctrină, structuri și apoi cadru legislativ și tehnico-metodologic, SRI se deosebește radical de fosta Securitate. De asemenea, obiectivele sale de activitate sunt cu totul diferite. Acest serviciu de informații nu este în slujba unei ideologii, a unor partide politice sau a unor persoane. SRI slujește interesul național, valorile democrației modelate conform specificului nostru socio-cultural. Atribuțiile SRI vizează principalele domenii de realizare a securității naționale: apărarea Constituției, prevenirea divulgării secretelor de stat, apărarea intereselor economice ale țării, contraspionajul, identificarea amenințărilor transfrontaliere și combaterea terorismului.

Organizarea SRI a însemnat o ruptură definitivă de fostele structuri represive ale Securității, neîndeplinind, sub nici o formă, sarcini de urmărire sau reprimare a cetățenilor pentru concepțiile și ideile lor.

Reforma în S.R.I.

Una dintre cele mai radicale reforme a fost întreprinsă în SRI. Reforma a vizat: crearea unui nou cadru normativ care să statueze clar obiectivul activității serviciului, limitele activității de culegere a informațiilor, mijloacele și metodele la care se poate recurge în derularea unui nou management al resurselor și a unei noi politici de personal, instituirea controlului democratic civil asupra activității SRI, optimizarea cooperării cu celelalte instituții din sistemul național și internațional de securitate, deschiderea canalelor de dialog și consultare cu societatea civilă.

În ceea ce privește organizarea și structura Serviciului, se pot distinge următoarele etape:

1990-1993, o perioadă ce corespunde elaborării cadrului normativ, baza reconstrucției și reconceptualizării activității de informații. Au fost adoptate Legea nr. 51/1991 privind siguranța națională a României, Legea nr. 14/1992 privind organizarea și funcționarea SRI și primul Regulament de organizare și funcționare. De asemenea s-a creat Comisia permanentă comună a [NUME_REDACTAT] și Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activității SRI;

1994-1997, ca o consecință a alternanței democratice a puterii și ca o continuare a procesului de reformă, a fost resimțită nevoia reconsiderării sistemului de selecție, pregătire și formare a personalului. Au fost create noi instrumente teoretice și conceptuale în domeniul informațiilor pentru securitate și au fost operate o serie de modificări în structura și atribuțiile unităților componente;

1997-2000, corepunde unei etape al cărui principal obiectiv a constat în obținerea statutului de autoritate interoperabilă cu structurile similare responsabile în domeniul combaterii noilor amențări teroriste, a crimei organizate și a criminalității transfrontaliere. În acest context, se remarcă creșterea gradului de relaționare externă a Serviciului și validarea expertizei SRI de către operatorii externi de informații, din comunitatea europeană și euroatlantică,

2001-2004, o perioadă a desăvârșirii procesului de reformă. Au fost implementate o serie de măsuri pentru restructurarea instituției în vederea aderării la NATO și a integrării europene, o atenție deosebită fiind acordată implementării standardelor NATO referitoare la gestionarea informațiilor de securitate. [NUME_REDACTAT] SRI pe termen scurt și mediu a contribuit la eficientizarea procesului de reformă prin stabilirea unor etape clare de realizare a obiectivelor politice de securitate națională.

Începând cu anul 2005 este promovata noua viziune strategică cu finalitate în 2012 ce urmărește o serie de implementări mai ales la nivel tactic operațional în managementul de intelligence al serviciului, dar și o mai mare operabilitate și putere de proiecție preventivă a activității de informații pentru realizarea securității naționale.

În ceea ce privește comunicarea cu societatea civilă și cu mass-media, SRI a depus eforturi susținute pentru a deschide și consolida cât mai multe căi de dialog, impulsionat fiind atât de implementarea unor prevederi legislative, cât și a cerințelor de integrare în NATO prevăzute în capitolul IV al [NUME_REDACTAT] de Aderare, pe care Serviciul îl coordonează. Două momente importante marchează această transformare: înființarea [NUME_REDACTAT] de [NUME_REDACTAT] sub patronajul [NUME_REDACTAT] de Informații (2002) și a Centrului de Informare pentru Cultura de Securitate din cadrul SRI (2003), destinat nu doar deschiderii și destinderii dialogului cu societatea civilă ci și promovării unei culturi de securitate la nivelul acesteia, mai ales în contextul accentuării dimensiunii individuale a conceptului de securitate.

[NUME_REDACTAT] în Războiul global împotriva terorismului a avut repercusiuni și asupra activității de obținere a informațiilor, atât la nivel intern cât și extern. De aceea, prin constituirea Centrului de coordonare [NUME_REDACTAT], SRI a primit noi atribuții, ceea ce a sporit necesitatea măsurilor de reformă și de angajare a interoperabilității cu celelalte servicii similare, inclusiv la nivel legislativ.

Competențe generale

Dezlegat irevocabil de orice atribut represiv, SRI își subordonează întreaga activitate apărării dreptului suveran la existență liberă și democratică a statului și cetățenilor. Atribuțiile încredințate SRI, structurile sale organizatorice, sistemul de lucru, precum și echidistanța sa politică îl pune în slujba intereselor generale ale societății românești.

Conform standardelor europene, SRI răspunde în fața Parlamentului pentru întreaga sa activitate. Directorul SRI are obligația constituțională să prezinte periodic în fața camerelor reunite ale Parlamentului, rapoarte cu privire la modul de îndeplinire a atribuțiilor ce revin instituției. Dar ceea ce este extrem de important – pentru autenticitatea și posibilitatea de perfecționare a activității de informații – toate proiectele de organizare și funcționare, precum și modalitățile complexe de exercitare a controlului asupra SRI (din partea puterii legislative, executive, judecătorești și a societății civile) sunt stipulate prin hotărâri adoptate de Parlament.

Deși a luat ființă și a funcționat în primii ani în condiții de excepție, SRI s-a străduit să-și plaseze activitatea sub însemnele normalității, proprii oricărei instituții similare din țări cu îndelung exercițiu al democrației legalitate, echidistanță, transparență.

În ultimii ani, imaginea SRI în opinia publică a cunoscut o îmbunătățire substanțială. Anual sunt înregistrate mii de petiții adresate de organizații, asociații, mass-media și cetățeni pentru rezolvarea unor probleme diverse, ceea ce atestă că instituția se bucură de o încredere din ce în ce mai mare din partea societății civile. Noile deschideri ale SRI către conștiința exoterică, prin participarea cadrelor sale la diverse reuniuni și manifestări publice, unele de anvergură internațională, au sacerdoțiul de a fixa mai bine rolul și locul instituției în structurile statului de drept. Toate manifestările organizate sub egida SRI au avut ca obiectiv principal concretizarea și pe această cale a eforturilor statului român în direcția integrării europene și euroatlantice. S-a facilitat astfel dezvoltarea cooperării SRI cu instituții similare din alte state, cu regimuri democratice consolidate, pentru rezolvarea unor probleme specifice de interes global și regional. Acest lucru nu ar fi fost posibil fără profesionalismul cadrelor, capabil să facă față realităților unei societăți în schimbare.

SRI își desfășoară activitatea în conformitate cu prevederile Constituției, ale Legii nr. 51 din 29 iulie 1991, privind siguranța națională a României, ale Legii nr. 14, din 24 februarie 1992, privind organizarea și funcționarea SRI, precum și ale celorlalte acte normative aplicabile în materia securității naționale.

Activitatea SRI este organizată și coordonată de CSAT. Regulamentul de funcționare, structura, efectivele, mobilizarea rezerviștilor, programul de perspectivă privind înzestrarea, precum și cheltuielile operative se aprobă de către CSAT. În raporturile sale cu CSAT, SRI are potrivit legii următoarele obligații

1) de a acționa în conformitate cu direcțiile de activitate și de a aplica măsurile generale obligatorii stabilite de Consiliu pentru înlăturarea amenințărilor la adresa securității naționale

2) de a prezenta Consiliului, anual și ori de câte ori se impune, rapoarte și informări referitoare la modul de aplicare a legilor organice referitoare la securitatea națională

3) de a propune modalitățile de valorificare a informațiilor obținute referitoare la siguranța națională

4) de a supune spre aprobare cheltuielile operative ale serviciului destinate realizării siguranței naționale.

Pentru întreaga sa activitate, SRI răspunde în fața Parlamentului.

Cadrul legislativ și tehnico-metodologic conferă SRI următoarele atribuții generale

organizarea și executarea activităților pentru culegerea și valorificarea informațiilor necesare cunoașterii, prevenirii și contracarării acțiunilor interne și externe care constituie amenințări la adresa siguranței naționale

valorificarea informațiilor din domeniul siguranței naționale, prin comunicarea acestora factorilor de decizie competenți a dispune măsurile economice, sociale, administrative, legislative, juridice ori de altă natură, pentru înlăturarea amenințărilor la adresa siguranței naționale

descoperirea și contracararea acțiunilor de inițiere, organizare sau constituire pe teritoriul României a unor structuri informative ce pot aduce atingere siguranței naționale, de sprijinire în orice mod a acestora, de confecționare, deținere ori folosire ilegală de mijloace de interceptare a comunicațiilor și transmitere de informații cu caracter secret de stat sau confidențial

descoperirea și contracararea acțiunilor inițiate ori întreprinse de grupuri sau persoane, prin care se vizează subminarea economică a țării, în scopul de a suprima sau știrbi suveranitatea, unitatea, independența și indivizibilitatea statului sau a amenința ordinea de drept în stat

apărarea secretului de stat și prevenirea scurgerii de informații, care potrivit legii nu pot fi divulgate

executarea activităților informativ-operative, tehnice, de control, protecție și intervenție vizând prevenirea și combaterea terorismului

realizarea protecției contrainformative și asigurarea caracterului secret al activității proprii de informații

conlucrarea cu organele de stat, cu organizațiile publice și cu populația în vederea cunoașterii și aplicării dispozițiilor legale în materie de securitate națională.

Atribuțiile SRI din [NUME_REDACTAT] de Aderare la NATO

Avându-se în vedere numeroasele verificări ce sunt făcute pe plan intern pentru stabilirea persoanelor ce vor beneficia de certificate de securitate (Security clearance) care le dă acces la informații și documente spre și dinspre NATO, rolul cel mai important revine SRI. [NUME_REDACTAT] Național de Aderare, Capitolul IV – Probleme de Securitate – SRI a avut următoarele responsabilități

adaptarea cadrului normativ și procedural privind protecția și securitatea informațiilor clasificate la nivelul standardelor Alianței

constituirea structurilor specifice de aplicare a cerințelor NATO în domeniul elaborării și manipulării documentelor secrete;

pregătirea și instruirea personalului care va lucra cu informații clasificate NATO

optimizarea activității de implementare a standardelor și procedurilor în domeniul protecției informațiilor clasificate NATO

asigurarea securității protective, în raport cu complexitatea și dinamica fenomenului terorist

diseminarea informațiilor privind siguranța și apărarea, cu promovarea principiului transparenței

realizarea educației de securitate în sfera societății civile, pentru cunoașterea noului mediu de securitate, aferent gestionării crizelor și riscurilor comune.

Atribuțiile SRI în domeniul protecției informațiilor clasificate

Legea 182, din 12 aprilie 2002, privind protecția informațiilor clasificate stabilește pentru SRI un set de atribuții și competențe extrem de importante.

Astfel, art. 6 al. 1 prevede că Standardele naționale de protecție a informațiilor clasificate sunt obligatorii și se stabilesc de către [NUME_REDACTAT] de Informații … .

Art. 25, al. 1-2 conferă SRI, prin unitatea sa specializată, competența de a coordona activitatea și de a controla măsurile privitoare la protecția informațiilor secrete de stat. Al. 4 stipulează că Parlamentul, [NUME_REDACTAT], Guvernul și [NUME_REDACTAT] de Apărare a Țării stabilesc măsuri proprii privind protecția informațiilor secrete de stat, potrivit legii, iar SRI asigură acestor instituții asistență de specialitae.

În vederea coordonării activității și exercitării controlului asupra măsurilor privitoare la protecția informațiilor clasificate, Capitolul IV al Legii 182, la art 34-35, stabilește pentru SRI următoarele atribuții principale

elaborează, în colaborare cu autoritățile publice, standardele naționale pentru informațiile clasificate și obiectivele de implementare a acestora

supraveghează acțiunile întreprinse de autoritățile publice pentru aplicarea prevederilor legii

acordă aviz de specialitate asupra programelor de prevenire a scurgerii de informații clasificate, întocmite de autoritățile și instituțiile publice, regiile autonome și societățile comerciale deținătoare de asemenea informații

verifică modul în care sunt respectate și aplicate normele legale privind protecția informațiilor clasificate de către autoritățile și instituțiile publice

realizează la fața locului verificări și revizuiri de programe care vizează protecția informațiilor clasificate

conlucrează cu [NUME_REDACTAT] Național al [NUME_REDACTAT] de Stat în toate problemele privind aplicarea legii

acordă sprijin pentru stabilirea obiectivelor și a locurilor care prezintă importanță deosebită pentru protecția informațiilor clasificate, la cererea conducătorilor autorităților și instituțiilor publice, a agenților economici și a persoanelor juridice de drept privat și supune spre aprobare Guvernului evidența centralizată a acestora

organizează și răspunde potrivit dispozițiilor legale, de colectarea, transportul și distribuirea în țară a corespondenței cu caracter secret de stat și a corespondenței oficiale cu caracter secret de serviciu

analizează și stabilește măsurile în legătură cu reclamațiile sau sugestiile legate de modul în care sunt aplicate programele de protecție a informațiilor clasificate

constată nerespectarea normelor privind protecția informațiilor clasificate și aplică sancțiunile contravenționale prevăzute de lege, iar atunci când faptele constituie infracțiuni, sesizează organele de urmărire penală.

De asemenea, SRI este obligat să informeze Parlamentul și CSAT, anual și ori de câte ori se impune sau la cererea acestor autorități, în legătură cu constatările și concluziile rezultate din activitatea desfășurată pentru protecția informațiilor clasificate din sfera sa de competență.

[NUME_REDACTAT]

Într-un mediu strategic caracterizat de evoluții complexe, precum emergența noilor riscuri și amenințări și racordarea României la dezvoltările în domeniul securității din cadrul UE și NATO, transformarea SRI reprezintă un demers natural și necesar, care urmărește definirea unor priorități și direcții strategice pentru următorii ani. În acest context, începând cu luna octombrie 2006, a fost inițiat un proces extins de consultare și analiză, materializat într-un proiect de transformare și adaptare a SRI, care se va implementa, etapizat, pe o perioadă de trei ani.

Logica integrării în spațiul de securitate european și euroatlantic presupune:

􀂾 armonizarea intereselor și priorităților naționale de securitate cu cele colective, definite în documentele strategice fundamentale (prin încorporarea în [NUME_REDACTAT] de Apărare a Țării a prevederilor din Strategia de Securitate a UE, [NUME_REDACTAT] al NATO);

􀂾 coordonarea proceselor de transformare naționale cu cele ale structurilor comunitare și aliate, inclusiv prin coordonarea programelor și acțiunilor, a fondurilor și resurselor dedicate combaterii riscurilor și amenințărilor la adresa securității.

􀂾 promovarea intereselor naționale în forurile aliate și comunitare, demers care poate constitui un vector de catalizare și modelare al cerințelor proprii de securitate.

Cu toate beneficiile socio-economice pe care le induce, globalizarea are un impact direct asupra securității care se traduce prin proliferarea amenințărilor neconvenționale la nivel internațional. În acest context, se poate vorbi și despre emergența unui fenomen de globalizare a riscurilor. Aceste evoluții se manifestă pe o scenă internațională caracterizată de coabitarea unor grupuri de state și comunități care au intrat într-o etapă post-industrială de dezvoltare, cu altele care se află într-o perioada de tranziție politică și economică spre modernitate; precum și de o creștere a numărului „societăților fragile” și al „statelor slabe” care se definesc prin inabilitatea de a controla evoluțiile de pe propriile teritorii naționale.

Creșterea caracterului transnațional al amenințărilor, diversificarea actorilor, a surselor de conflict și a mijloacelor de utilizare/exercitare a forței au condus la schimbări profunde în registrul riscurilor și amenințărilor la adresa securității. În condițiile diminuării amenințărilor militare și a provocărilor clasice de ordin inter-statal, pe termen scurt și mediu, a devenit predominantă manifestarea unor noi tipuri de riscuri și amenințări, asimetrice și neconvenționale. Pentru contracararea acestora, se pune accent pe latura anticipativă și preventivă și pe o cunoaștere aprofundată și extinsă, dimensiuni în care serviciile de informații joacă un rol deosebit – de avanpost în garantarea securității. În acest context, este necesară adaptarea activității [NUME_REDACTAT] de Informații pentru îmbunătățirea capacității de răspuns la aceste noi provocări:

Caracteristica acestor tipuri de riscuri și amenințări este reprezentată de faptul că nu pot fi analizate în mod individual, iar granița dintre acestea este volatilă și difuză, determinând un potențial ridicat de relaționare, interconectare și de interdependență. Astfel, o prevenire și contracarare eficientă impune o abordare exhaustivă și integrată, pe dimensiune internă și externă, ținând cont de faptul că disocierea netă între cele două dimensiuni s-a atenuat treptat, în contextul acțiunii conjugate și întrepătrunderii unor procese generatoare de riscuri și vulnerabilități.

De asemenea, trebuie avută în vedere și apariția unor noi vulnerabilități sau activarea / accentuarea unor provocări emergente la adresa securității naționale, precum diminuarea accesului statului român la resurse vitale pentru realizarea intereselor naționale.

Pentru contracararea acestor riscuri și vulnerabilități, este critică dezvoltarea capacității de percepție anticipativă care să permită evitarea surprizei strategice, domeniu în care eficiența activității serviciilor de informații are un rol fundamental.

Transformarea SRI se va fundamenta pe următoarele principii:

1. PROFESIONALISM – vizează managementul resurselor umane și urmărește îmbunătățirea instruirii și pregătirii personalului, inclusiv prin atragerea de expertiză din afara serviciului.

2. CAPABILITATE – se adresează restructurării componentei operaționale, tehnice și logistice și vizează dezvoltarea de capacități adecvate pentru îndeplinirea misiunilor specifice, precum și eficientizarea administrării raționale a resurselor.

3. FLEXIBILITATE – se referă la reforma organizațională și are ca obiectiv definirea unei structuri suple, rapid adaptabile care să permită abordarea unei palete largi de operațiuni.

4. COOPERARE – vizează dezvoltarea relațiilor bi/multilaterale, schimburilor de informații și operațiunilor în comun cu partenerii naționali și internaționali.

5. CULTURĂ DE SECURITATE – se referă la promovarea și consolidarea valorilor democratice prin dezvoltarea unei înțelegeri comune a provocărilor și oportunităților în domeniul securității naționale la nivelul statului și societății românești.

În baza principiilor enunțate, transformarea SRI urmărește:

1. [NUME_REDACTAT] prin:

􀂾 Optimizarea politicilor de selecție/instruire/pregătire/promovare a personalului, cu accent pe componentele de colectare/analiză/prognoză în domeniul informațiilor.

􀂾 Introducerea, prin intermediul ghidului carierei personalului SRI, a unui mandat, limitat în timp, pentru ocuparea unei funcții. Acest mecanism va asigura o dinamică corespunzătoare a resursei umane și mobilitatea necesară rotației pe post, inclusiv pentru nivelurile de conducere.

􀂾 Creșterea eficienței prin diseminarea unor informații care să ofere avantaj strategic, operațional și tactic instituțiilor statului în procesul de adoptare a deciziilor și politicilor/strategiilor în domeniul securității naționale.

2. Dezvoltarea capacității Serviciului de a-și îndeplini misiunile prin:

􀂾 Utilizarea unor mijloace și metode dinamice și inovative de prevenire și contracarare a riscurilor și amenințărilor.

􀂾 Creșterea capacității de protecție a Serviciului prin adoptarea unui nou concept de securitate organizațională care să includă și alte domenii precum: protecție fizică și acces sedii, securitate informatică și protecție documente clasificate.

􀂾 Dezvoltarea unui sistem de planificare strategică prin alocarea, echilibrarea și integrarea resurselor în funcție de obiective și priorități, precum și elaborarea unei Strategii de Informații.

3. Flexibilizarea structurii Serviciului prin:

􀂾 Debirocratizarea, creșterea gradului de autonomie și descentralizarea procesului de luare a deciziilor la nivel structural.

􀂾 Echilibrarea corespunzătoare a responsabilităților, printr-o distribuție uniformă a acestora la nivelul sistemului de conducere.

􀂾 Regândirea practicilor și regulamentelor interne și susținerea cooperării pe orizontală între structuri.

􀂾 Realinierea structurilor la nivel central și teritorial pentru maximizarea performanței.

4. Dezvoltarea cooperării cu partenerii SRI prin:

􀂾 Consolidarea modului de manifestare al SRI pe dimensiunea externă, în cooperare cu SIE și alți parteneri naționali și externi.

􀂾 Realizarea unui climat de colaborare pragmatic între structurile care intră în componența comunității de informații.

5. Consolidarea valorilor democratice în interiorul și exteriorul Serviciului:

􀂾 Promovarea unei culturi de securitate moderne, europene și euroatlantice, în spiritul respectării drepturilor omului și libertăților civile, a transparenței și echidistanței politice, inclusiv în rândul societății în ansamblul său.

􀂾 Edificarea unei imagini publice corecte, de instituție aflată în slujba națiunii și a cetățeanului și sub controlul autorităților abilitate de lege.

Rezultatele procesului de transformare și adaptare a Serviciului depind de: angajamentele și eforturile proprii, instituirea unui cadru legislativ adecvat, responsabilizarea tuturor actorilor interni care contribuie la garantarea securității naționale și a siguranței cetățeanului, precum și coordonarea eforturilor într-o abordare conjugată, unitară, a instituțiilor statului cu atribuții în acest domeniu.

Pornind de la premisa că libertatea și securitatea sunt intrinsec corelate, iar cetățenii României nu se pot bucura pe deplin de drepturile și libertățile lor fundamentale într-o stare de insecuritate, Serviciul contribuie, prin propriile demersuri, la prezervarea drepturilor și libertăților individului.

Conștientizând propriul rol într-un stat democratic, [NUME_REDACTAT] de Informații promovează o politică a informațiilor în consonanță cu interesele de securitate națională. Materializarea acesteia reprezintă asumarea funcțiilor specifice în domeniul securității, între care contribuția la informarea instituțiilor fundamentale ale statului, susținerea, promovarea și protejarea acțiunilor acestora sunt cele mai relevante. [NUME_REDACTAT] nu se rezumă doar la atingerea obiectivelor în domeniul informațiilor, ci vizează și desfășurarea activităților în conformitate cu legislația în vigoare, în spiritul principiului statului de drept.

Conceptul de transformare și adaptare a [NUME_REDACTAT] de Informații are la bază o serie de priorități, definite de chiar directorul acestuia:

1. Investiția în resursa umană:

􀂾 sporirea atractivității serviciului, pentru angajarea de personal înalt calificat;

􀂾 educarea personalului selecționat, întro nouă cultură de securitate, pe categoriile activităților specifice SRI;

􀂾 evaluarea și promovarea, la nivel individual, conform unor criterii bine definite de profesionalism și competență.

2. Dezvoltarea unor mecanisme complexe, de creștere a atitudinii pro-active a SRI prin:

􀂾 reevaluarea permanentă a factorilor de risc și vulnerabilităților;

􀂾 realocarea dinamică, pe operațiuni, a resurselor;

􀂾 descentralizarea deciziilor, debirocratizarea și comunicarea rapidă pe orizontală;

􀂾 auditarea calității operațiunilor prin prisma rezultatelor și nu numai a indicatorilor statistici.

Acestea reprezintă repere specifice organizațiilor de tip “rețea”, care vor permite o sinergie reală – prin prisma acțiunilor „întrunite” – între diverse structuri din cadrul SRI.

3. Creșterea capacității de obținere a informațiilor din surse deschise și exploatarea intensivă a potențialului acestora, în cadrul unui Centru specializat, în conformitate cu modalitățile moderne de lucru dezvoltate împreună cu partenerii externi ai Serviciului. Astfel, va fi îmbunătățită funcția de alertă/avertizare asupra unor evenimente/tendințe, orientarea și documentarea componentei operaționale, componenta analitice, precum și promovarea utilizării raționale a surselor secrete în etapele preliminare ale activității informativ-operative.

4. Dezvoltarea unei infrastructuri informatice integrate, fiabile și eficiente, cu rol catalizator, care să asigure tuturor structurilor SRI servicii de informare comune, la costuri minime. Înființarea funcției de director pentru tehnologia informațională (în filozofia ”CIO”- [NUME_REDACTAT] Officer) va permite dezvoltarea acestei responsabilități în domeniul Comandă, Control, Comunicații, Computere, Informații (C4I).

5. Introducerea unui sistem rațional de planificare integrată a resurselor, care să asigure convergența dintre misiuni, capabilități, operațiuni și activități, în conformitate cu dezvoltarea unei Strategii de Informații derivată din [NUME_REDACTAT] de Apărare a Țării.

6. Înființarea unei structuri de [NUME_REDACTAT], ca senzor al deficiențelor instituționale și depozitar al propunerilor de corectare sau modernizare transmise din interior și exterior, care să structureze și să planifice procesul de transformare în etape pragmatice și relevante.

7. Îmbunătățirea componentei analitice, mai bine armonizată cu palierul operațional, pentru a asigura capacitatea de:

􀂾 prognoză corectă, pe termen mediu și lung, în combaterea riscurilor asimetrice – interne și externe – aflate la interferența responsabilităților diverselor servicii de informații naționale;

􀂾 expertiză multidisciplinară, necesară analizelor de risc și a înțelegerii fenomenelor actuale;

􀂾 conectare la “rețeaua” analitică națională, prin implementarea contractării pe termen limitat a unor proiecte utilizând institute de cercetare și analiză din mediul academic, economic și din societatea civilă.

8. Cooperarea, pe palierul național, cu celelate servicii de informații și consolidarea profilului SRI în cadrul comunității de informații, precum și diversificarea conectării externe, în format bilateral și multilateral va reprezinta un important factor de multiplicare a eforturilor serviciului în domeniul anticipativ și în cel operațional.

9. Diversificarea beneficiarilor și a produselor elaborate de SRI, care permit creșterea eficienței și utilității instituției în susținerea politicilor promovate de autoritățile statului.

10. Definirea instrumentelor corespunzătoare relaționării cu societatea civilă și mediul privat.

Un domeniu important al dezbaterii privind transformarea și reformarea [NUME_REDACTAT] de Informații este cel al prevenirii surprizei strategice. Aici persista anumite mitologii care se cer clarificate. Ar fi bine ca serviciile de informatii, cel putin de la noi din tara, sa nu fie apreciate dupa acest criteriu. În istoria serviciilor de informatii din lume sunt mai putin de 10 situatii, în care a putut fi prevenita surpriza strategica de catre acestea.

Deci este cunoscut ca nu se poate preveni sau ca se poate preveni doar prin întâmplare. Dar surpriza strategica are o rampa în evolutie, de la initializare pâna la declansare. La initializare, acolo se contorizeaza în mod absolut faptul ca s-a prevenit surpriza strategica, dat tot acolo posibilitatea de a o preveni este zero. Declansarea se petrece la un moment dat pe aceasta rampa. Avertizarea, în cazul unui serviciu de informatii performant se poate realize undeva într-un moment situat între initializare si declansare si atunci oricum surpriza, evenimentul se declanseaza, dar cu cât serviciul de informatii a intervenit mai aproape de initializare, cu atât punctul de întâlnire al masurilor cu ceea ce s-a realizat este mai aproape de declansare si pagubele mai mici.

Aceasta este partea de teorie în ceea ce priveste surpriza strategica, deaceea se consideră că prevenirea surprizei strategice este necesara, e un deziderat, dar nu trebuie tratat ca și un criteriu de performanta. Ca un criteriu de performanta trebuie pus însa și privit din perspective conservării într-o societate a vieții normale.

Daca într-un stat se reuseste ca cetateanul sa-si duca linistit copiii la gradinita, la scoala si sa desfasoare o activitate normala, înseamna ca acel serviciu de informatii, de contrainformatii din tara a desfasurat o activitate buna. Faptul ca în România, pe teritoriul României n-au murit oameni în urma unor valize puse într-un cinematograf, faptul ca nimeni nu se gândeste când se duce la film sau la teatru: „Trebuie sa fiu atent sa nu fie prea multa lume acolo ca cine stie ce se întâmpla!”, faptul ca România e întreaga, acestea sunt de fapt succesele și performanțele unui serviciu de informații. Si sunt lucruri care nu se vad. Opinia publică apreciază ca asa trebuie sa fie, asa e normal sa fie, dar aici consta de fapt succesul.

modul de realizare a activității de informații

În momentul în care discutăm despre intelligence, discutăm de fapt despre informație. Și nu despre orice fel de informație, ci una care te pune în avantaj și te face mai puternic. Așa cum afirma și analistul american [NUME_REDACTAT], informația e putere, iar în realitate este vorba despre puterea de a lua decizii. Acesta este de fapt și scopul intelligence-ului: de a gasi informații care să te facă mai puternic. Înseamnă cunoașterea anticipată care duce la victorie – iar victoria cea mai plăcută și mai puțin costisitoare nu este cea care se obține câștigând războiul, ci aceea la care se ajunge fără război.

Asistăm la un ritm de inovație care nu încetează să se accelereze, iar competiția se înăsprește. Trăim într-un mediu în mișcare, fiind din ce în ce mai greu să anticipăm vitorul și aproape imposibil să-i interpretăm consecințele directe și indirecte. Trăim într-o epocă în care informația devine din ce în ce mai abundentă și din ce în ce mai necesară. Ea a devenit motorul și materia primă a societății noastre. Producerea informației este un nou serviciu, aceasta devenind un produs ca oricare altul.

Deținerea informației este sursă a hegemoniei. SUA controlează mai mult de 80% din fluxul de informații. Cu toate acestea, guvernele întâmpină dificultăți în controlarea fluxului de informații și a informației în sine. În societatea noastră, care este concomitent supra și subinformată, faptul de a deține informații de primă importanță conferă un avantaj de netăgăduit.

Precum se știe, orice acțiune a omului, orice manifestare a gândurilor și voinței sale se bazează pe informațiile deja obținute, se desfășoară prin intermediul lor într-un flux continuu și este dependentă de informațiile pe care aceasta estimează că le va putea procura. Cel care este informat poate decide, revedea sau hotărî, iar acțiunile cale sunt cu atât mai valabile și eficiente cu cât este mai bine informat, calitativ și cantitativ. Este la fel de adevărat că o asemenea cerință se realizeză doar în contextul în care concurenții și adversarii sunt împiedicați de a fi informați sau de a-i face să fie chiar dezinformați.

Informațiile sunt deci, un indicativ variabil și o măsură de putere.

În viața de toate zilele, omul este cuprins într-o avalanșă de știri, pe care cei mai mulți le numesc informații. Transformarea unei știri în informație ține de domeniul inteligenței sau al intelectului unor oameni capabili să parcurgă acest proces cognitiv. Știrea reprezintă o veste, o noutate, cunoaștere, cunoștiință, fiind confundată de multe ori cu informația. În realitate ea reprezintă o sursă de informații. Aceasta are valoare pur orientativă și numai după evaluarea ei (controale, verificări, supliment de date, confirmări) va putea fi considerată o informație, a cărei valabilitate este direct proporțională cu veridicitatea sa. Ea poate să fie necontrolată, vagă sau dificil de controlat (numită generic zvon) sau certă. Știrea certă (cunoscută) este cea care servește ca punct de plecare sau ca element de bază în stabilirea unei săti de fapt despre anumite situații, evenimente sau persoane. Însă știrea care provine dintr-o anumită sursă, chiar dacă se află pe o treaptă superioară de certitudine, trebuie evaluată. Evaluarea știrii și a sursei emitente conduce la obținerea informației.

Obținerea informației este dependentă de decizia asupra utilizării acesteia, care merge de la folosirea ei imediată, până la arhivarea acesteia în vederea unei eventuale refolosiri. Aceasta se încadrează în așa numitul proces informativ, specific activității de intelligence, care este un proces complex ce presupune eliminarea poermanentă a pericolului de a fi obiectul unei dezinformări din partea unor factori care urmăresc împidicarea accesului la informație, verificarea permanentă a tuturor elementelor de certitudine. O informație este mai utilă sau mai folositoare, dacă este culeasă sau disponibilă la momentul în care este nevoie de ea. Orice element care în mod generic este indicat prin termeni ca: știre (zvon, știre certă) sau informație este compusă din cinci părți care răspund, în mod logic, la cinci întrebări dundamentale: cine, ce, când, unde și de ce.

În mod necesar, evaluarea unei știri sau a unui aspect cunoscut trebuie să fie însoțită de evaluarea sursei care a furnizat-o. Procurarea și evaluarea știrilor constituie activitatea de culegere de informații, care presupune oameni specializați și tehnici specializate. Ea depinde de factori diverși: posibilitățile umane și tehnice ale lucrătorilor și mijloacele disponibile, limitele impuse de timpul disponibil între căutarea, obținerea informației și momentul în care trebuie luată decizia după procurarea acesteia.

Toți cei angrenați într-o astfel de activitate își fixează aria de interese căreia îi circumscriu informațiile pe care le procură și le utilizează în luarea deciziilor pentru promovarea, impunerea sau apărarea acestora. În unele cazuri, sfera de interese și de activitate se stabilește numai după apariția unor exigențe informativ-operative și primește contururi precise numai după afluxul primelor informații. Însă indiferent dacă un câmp de interese se suprapune altora, fiecare din ele furnizează informații diferite, utlizate în diferitele sectoare de activitate. De aceea oamenii, îndeosebi cei specializați, culeg un număr cât mai mare de informații, chiar dacă acestea sunt destinate arhivării și folosirii lor în viitor. Acetia nu pierd din vedere faptul că scopul inițial al oricărei acțiuni de culegere de informații este elaborarea procesului de decizie, în care, exigența de a fi informat este capitală.

Intelligence nu înseamnă simpla cunoaștere de date sau de ansambluri de date, nici formularea de ipoteze și supoziții bazate pe date oricum cunoscute, ci mai degrabă cunoașterea rezultată dintr-un riguros proces analitic realizat pe baza datelor culese, adunate și furnizate celui care are nevoie de ele, pentru a-i aproba opțiunile care răspund cel mai bine unui anumit interes.

Pe plan concret, intelligence este un complex de pregătiri și activități destinate descoperirii, într-un mediu adeseori ostil și netransparent, a unor date brute ce urmează să fie transformate într-un produs finit (informația), în scopul cunoașterii, luării unei decizii și acționării.

De regulă, informația este o armă utilizată de oameni în luptele pentru putere, o condiție esențială a supraviețuirii Într-un angrenaj social-politic, într-o formă de organizare socio-umană și un factor fundamental în promovarea și apărarea valorilor și intereselor celor care o dețin și o utilizează în mod eficient. De aceea, oamenii înceracă să o obțină și să o utilizeze atât prin mijloace legitime (validate juridic) sai licite (permise de morală), cât și prin mijloace nelegitime sau ilicite, în ambele cazuri informația fiind considerată ca vitală pentru supraviețuire.

Informația este vitală pentru individ, grupuri socio-umane, dar mai ales pentr stat, ca formă de organizare și conducere a societății. Statul, încă de la apariția sa, și-a definit adversarii (atât pe plan extern, cât și pe plan intern), a încercat permanent să realizeze un compromis între lege și dreptul de a fi informat prin orice mijloace, chiar cu încălcarea unor drepturi ale cetățenilor săi. De aceea, și-a creat organe specializae care în mod secret, au fost îndriduite să culeagă informații de care a avut nevoie pentru promovarea și apărarea valorilor și intereselor sale. În acest sens, acestea au adoptat o metodologie cel puțin egală cu cea a adversarului. În general statele au considerat că este de neconceput să renunțe la o informație necesară numai pentru că nu este posibil să o procure în mod legitim. De aceea, informațiile au fost procurate în difeite moduri, chiar violând legea, față de care au pus mai presus interesele statului, considerate ca exigențe superioare atât dreptului cât și moralei. Această percepție a fost impusă de lipsa de morală a adversarului, care a recurs la orice mijloace pentru a-și realiza obiectivele propuse.

În același fel, premizele intelligence-ului privat au rămas același, în joc fiind o miză mult mai prgmatică: beneficiul direct obținut de pe o anumită piață, considerată de interes. În acestă sferă însă ilicitul nu este acoperit de rațiuni de stat. Obținerea de informații pe căi ilicite în sfera intelligence-ului privat devine o chestiune penală. În schimb, statul a considerat atât activitatea licită, cît și cea ilicită de culegere de informații, absolut necesară pentru propria protecție, deci un act de legitimă apărare.

Conceptul de informație este însoțit, în mod uzual, de acela de secretizare sau, cel puțin de confidențialitate. Rațiunea este ușor de intuit: cu cît cunoașterea și difuzarea unei informații este mai restrânsă, cu atât posibilitățile de utilizare a ei sunt mai mari. Odată ce informația a devenit publică, acesta pierde o mare parte din valoarea ei intrinsecă. O informație este cu atât mai importantă și utilizabilă, cu cât adversarul înceracă să impiedice obținerea ei sau ignoră că a fost obținută. De aceea, informațiile care țin de sfere de interes vital pentru stat sunt protejate sever, nu numai din punct de vedere material, dar și prin controlarea modului cum este manipulată și prin verificarea persoanelor îndreptățite să o cunoască.

Intelligence-ul este, prin scop și natură, o activitate pe cât de delicată, pe atât de complexă. Dacă se dorește obținerea de rezultate optime, este absolut necesar ca desfășurarea sa, dar și organizarea și modul de acțiune al celor care participă la acest proces, să fie reglementate de anumite principii fundamentale.

Gestionarea resurselor, care trebuie să fie centralizată, astfel încât să fie evitate dublările de activitate. Asigurara unei colaborări reciproce între actorii principali ai spațiului intelligence va garanta un plus de eficiență și economie.

Oportunitatea culegerii prelucrării și transimiterii de informații este un mecanism obligatoriu, ce conferă un plus de competență. Datele sau informațiile cele mai exacte sunt inutile dacă ajung la destinație prea târziu. În mod similar, mecanismele folosite pentru indicarea și solicitarea informațiilor de la resursele competente să le furnizeze trebuie să fie în măsură să reflecte în mod automat orice variație a cerințelor.

Resursele disponibile trebuie să fie utilizate sistematic, în funcție de capacitățile și condițiile respective. La fel de importantă este și verificarea constantă a productivității lor, fie în termeni calitativi, fie de eficiența costurilor.

Obiectivitatea denotă echidistanță. Este absolut necesar să fie evitate tentațiile adaptive ale unor informații după un tipar de idei preconcepute.

Informația trebuie să parvină prompt la beneficiari. Acesta este de fapt și rostul ei. Toate datele, după o analiză competentă și o evaluare specializată trebuie făcute accesibile pentru cei care au nevoie de ele. Informațiile nu servesc la nimic dacă nu sunt difuzate.

Reactivitatea nu trebuie confundată cu ofensivitatea. Resursele de informații trebuie capacitate pentru orice situație, iar în cazuri neașteptate reacția acestora să fie promptă pentru a putea face față în orice moment cerințelor structurilor de putere, cele care de fapt comandă informația.

Toate sursele de informații trebuie protejate în mod corespunzător, în acest moment fiind vorba de morală, respect și deontologie profesională.

Informațiile trebuie să constituie un obiect de reexaminare și, acolo unde este necesar, de revizuire, ținând cont de toate datele nou obținute, care vor trebui confruntate cu cele deja disponibile. O informație depășită este inutilă, sau, și mai rău, derutantă.