Procedee Metodice Pentru Dezvoltarea Fortei și Forta la Diferite Vârste

2.1.2. Factorii condiționali pentru dezvoltarea forței

Factorii determinanți ai forței sunt împărțiți, în scop pur didactic în două categorii:

factori centrali;

factori periferici.

Factorii centrali se referă la :

activitatea instanțelor nervoase implicate în elaborarea comenzilor voluntare sau involuntare;

stimuli, care ajunși pe calea sistemelor senzitivo-senzoriale sunt transformați în senzații. Aceștia induc în zonele motorii focare de excitație la diferite niveluri ale S.N.C., de a căror extindere și frecvență a declanșării comenzilor depinde de gradul de mobilizare a unităților motorii care condiționează forța;

capacitatea de coordonare a mușchilor- comanda motorie voluntară

(corticală) sau involuntară activate cu o anumită frecvență pe unitatea de timp (sincronizare în timp), sau în funcție de calitățile impulsului nervos mobilizator pot fi activate simultan un număr din ce în ce mai mare de unități motorii(sincronizare în spațiu) . Această mobilizare intramusculară, care, în determinarea forței maximale izometrice este primordială și constă în comanda optimă a fibrelor din interiorul mușchiului. În acest caz valoarea forței depinde de frecvența impulsurilor și sincronizarea acestora în ce privește mobilizarea fibrelor efectoare. În contracția musculară statică maximă, toate unitățile sunt mobilizate voluntar. Această performanță se atinge prin antrenament pentru forța maximă izometrică, când la început se constată o mobilizare progresivă a unităților motorii, iar după o perioadă îmbunătățirea forței se face și prin hipertrofie musculară;

coordonarea intermusculară este la fel de importantă în determinarea forței.

Aceasta o realizează toți centri motori corticali și subcorticali ca factori moderatori ai mișcării, a căror activitate pune în valoare activitatea agoniștilor și sinergiilor și anihilează activitatea antagoniștilor.

reglarea tonusului muscular are implicație asupra măririi forței. În special, tonusul de repaus cu valori cât mai scăzute conduce la creșterea forței de contracție. Cu cât tonusul antagoniștilor este mai mic în repaus , valorile forței dezvoltate de mușchii agoniști sunt mai mari.

Factorii periferici- influențează, în special, forța maximală, într-o pondere diferită și celelate forme ale forței.

Acești factori sunt:

– diametrul mușchiului- depinde de grosimea fibrelor musculare care îl compun , cantitatea de sarcoplasmă , numărul de miofibrile, cantitatea de țesut conjunctiv și țesut adipos.

– hipertrofia musculară- constă în creșterea diametrului fiecărei fibre musculare prin creșterea numărului de miofibrile, a cantității de proteine contractile. În funcție de intensitatea, frecvența și dutata stimulilor structura fibrei musculare va evolua în favoarea forței sau rezistenței conform lui Merson, citat de J. Weineck, 1992;

– cantitatea de resurse energetice pe care le deține mușchiul și enzimele care favorizează arderea , cum ar fi fosfagenele (ATP și CP) care eliberează exploziv o mare cantitate de energie necesară dezvoltării și exteriorizării forței musculare;

– volumul mușchiului – este produsul dintre diametrul și lungimea lui și are mare pondere în determinarea forței. Se știe că atunci când crește greutatea corporală, crește și forța absolută în timp ce forța relativă scade, de aceea în aprecierea forței este mai indicat să se utilizeze forța relativă;

– structura mușchiului- procentajul crescut de fibre fazice rapide este favorizant în dezvoltarea forței. Fibrele fazice au un diametru mai mare, rezerve fosfagene crescute, predominanța proceselor anaerobe, sunt mobilizate cu impulsuri de frecvență mare. Toate aceste diferențieri facilitează dezvoltarea unei tensiuni crescute în acest tip de fibre și în dezvoltarea forței rapide, fibrele fazice participă într-un procent mult mai mare decât cele roșii.

– lungimea fibrelor musculare și unghiul de acțiune – lungimea inițială a fibrelor este importantă în special în dezvoltarea forței dinamice maximale. Se consideră că forța de contracție optimală se situează între 90-110% din lungimea inițială a mușchiului. La această lungime, poziția filamentelor de actină pe lângă cele de miozină permite acroșarea unui număr maxim de zone de filamente de actină si deci, dezvoltarea unei forțe mărite.

Nici unghiul articular nu este de neglijat. Unghiurile articulare optime depind de la segment la segment, dar încadrându-se între 50-1700 (fiecare segment are un unghi optim).

Dependența valorii de poziția corpului: forța pe care o poate manifesta omul depinde de poziția corpului lui (Darcus, 1955; Clarke, 1960).

Să analizăm factorii principali care determină această dependență:

Odată cu schimbarea poziției articulației se schimbă și lungimea mușchilor. Forța manifestată de mușchi scade aproximativ proporțional cu pătratul mișcării lungimii lui (Powels, 1959). Cele mai mici valori ale efortului de tracțiuni mușchiul le manifestă când se află în starea cea mai scurtă, iar valorile maxime pot fi manifestate dacă mușchiul este întins la maximum.

Schimbarea brațului de tracțiune al mușchiului față de axa de rotație Pentru sistemul osteomuscular este caracteristică aplicarea apropiată a tracțiunii mușchiului pe axa de rotație, ceea ce face ca majoritatea mișcărilor să se obțină avantaje în viteză și distanță în contul dezavantajului în forță. Astfel, când unghiul din articulația cotului este de 90, flexorii antebrațului (în special mușchiul biceps) pierd din forță aproximativ de 10 ori.

Schimbarea unghiului de tracțiune al mușchiului față de os. Când acest unghi este egal cu un unghi drept, tot efortul de tracțiune se manifestă în crearea momentului de rotație. Dacă unghiul diferă de unghiul drept, efortul de tracțiune se repartizează după paralelogramul forțelor, iar valoarea momentului de rotație al forței depinde numai de componenta tangențială. A doua componentă (radială) acționează de-a lungul osului, mărind sau micșorând presiunea pe articulație.

Îmbinarea factorilor indicați face ca pentru fiecare mișcare monoarticulară să existe o interdependență anumită între unghiul articular și forța care se manifestă.

Când mișcarea se execută cu ajutorul mușchilor poliarticulari, situația se complică, întrucât lungimea acestor mușchi depinde de poziția arrticulațiilor învecinate. De exemplu , forța extensorilor și flexorilor articulației genunchiului depinde de poziția articulației coxo-femurale.

În continuare, voi prezenta ca exemplu care este unghiul articular în care se atinge valoarea maximă a forței.

În articulația cotului se atinge forța maximă când unghiul este de 90, în timpul îndreptării articulației cotului și genunchiului, unghiul optim se manifestă când unghiul este de circa 155.

Alți factori de care depinde forța sunt:

Motivația care deplasează pragul de imobilizare a rezervelor autonome protejate care pot fi disponibilizate numai în condiții extreme și când se atinge potențialul individual maxim al capacității de performanță.

Cele patru zone de performanță descrise de Hettinger pot fi mobilizate succesiv prin creșterea gradului de antrenament și motivație.

Capacitatea de concentrare a atenției asupra sarcini

Durata contracție musculare : contracțiile de 15-20 sec. determină o creștere mai rapidă decât cele de 2-3 sec.

Starea de funcționalitate a segmentelor de sprijin, a ligamentelor și articulațiilor

Nivelul de dezvoltare al celorlalte calități motrice

Vârsta influențează și ea performanța în ceea ce privește forța, aceasta descrescând începând de la vârta de 20-30 ani

Sexul: femelie posedă o forță de 70% din forța musculară a bărbaților. Diferența se explică prin masa musculară mai puțin dezvoltată, diametrul fibrelor mai mic la femei comparativ cu bărbații.

Ritmul circadian: forța musculară prezintă două acrofaze: una în cursul dimineții (830 -930 ) și a doua după amiază (1600 – 1830 ). Valoarea minimă se înregistrează noaptea în jurul orei 300 .

Specialiștii din domeniul nostru mai consideră importanți în procesul de dezvoltare al forței următorii factori de ordin pedagogic:

Continuitatea procesului de instruire

Nivelul inițial la care se începe instruirea

Calitatea (intensitatea și volumul) formelor de organizare a instruirii

2.2. PROCEDEE METODICE PENTRU DEZVOLTAREA FORȚEI ȘI FORȚA LA DIFERITE VÂRSTE

2.2.1. Procedee metodice pentru dezvoltarea forței

Forța este o calitate care are un coeficient de heritabilitate de 0,80 , adică ea este mai puțin condiționată genetic și, deci, se poate dezvolta destul de mult prin proces instructiv.

Alegerea mărimii îngreuierii în timpul dezvoltării forței este una dintre problemele principale ael metodicii.

Exercițiile de forță și efectuarea lor

Pentru dezvoltarea forței, se stabilesc exercițiile cu rezistență mărită, iar în raport cu natura rezistenței, ele se împart în două grupe(L. P. Matveev, 1995):

Exercițiile cu rezistență externă . În acest scop se folosesc:

greutatea obiectelor;

rezistența partenerului;

rezistența obiectelor dure;

rezistența mediului extern(alergare pe nisip, în apă, pe zăpadă).

Exerciții în care îngreunarea este greutatea propriului corp

Un alt tip de exerciții folosite sunt acele exerciții în care rezistența ce trebuie învinsă este invariabilă, iar în timpul executării lor lungimea mușchiului nu se modifică, adică lucrul mecanic este 0, deși apare tensiune în mușchi. Pe baza folosirii acestor exerciții s-a cristalizat și un procedeu metodic, numit procedeul izometriei și pe care îl voi aborda în paginile următoare.

În decursul timpului s-au cristalizat următoarele metode și procedee metodice pentru dezvoltarea forței:

Procedeul ridicării de greutăți (care se mai numește și procedeul „încărcăturii”).

Există patru variante ale acestui procedeu :

Creșterea continuă a încărcăturii

În cadru acestei variante se crește continuu încărcătura până se ajunge la posibilitățile maxime ale executantului sau executanților. Ex. : 60% – 70% – 80% – 90% – 100% (aceste procente reprezintă valoarea încărcăturii din posibilitățile maxime) (figura nr. 3.)

FIGURA NR. 3 Creșterea continuă a încărcăturii în cadrul procedeului ridicării de greutăți

Dacă se dorește ca în cadrul unei lecții să se facă mai multe repetări, fie se pornește de la un procent mai scăzut, dar nu mai scăzut de 50% și rata de creștere va fi mai mică.

Creșterea și descreșterea continuă a încărcăturii

În cadrul acestei variante, se stabilește o rată de creștere fixă, se pornește de la un anumit procent față de posibilitățile maxime. Spre exemplu: 60% după care se adaugă rata de creștere până la 100% din posibilitățile maxime , după care începe să scadă acea rată până se ajunge la valoarea de la care s-a pornit inițial. Spre exemplu, stabilim o rată de 10%, 10% – 70% – 80% – 90% -100% – 90% – 80% – 70% – 60%. (grafic nr. 4)

FIGURA NR. 4 Creșterea și descreșterea continuă a încărcăturii în cadrul procedeului ridicării de greutăți

Creșterea încărcăturii în „trepte”

Această variană se poate efectua în următorul fel: se stabilește o rată de creștere, spre exemlu 10%, după care se încep repetările; rata de creștere se va folosi în două, trei sau mai multe repetări consecutive, după care se începe iar creșterea. Se folosește iar numărul de repetări stabilite până se ajunge la 100% din posibilitățile maxime. Exemplu: rata de creștere fiind de 10% și pornindu-se de la 60% din posibilitățile maxime, dozarea arată astfel : 60%-60%-70%-70%-80%-80%-90%-90%-100%-100

FIGURA NR. 5 Creșterea încărcăturii „în trepte” în cadrul procedeului ridicării de greutăți

Creșterea încărcăturii „în val”

Acest procedeu folosește creșterea și descreșterea alternativă a încărcăturii, dar trebuie menționat că rata de creștere trebuie să fie întotdeauna mai mare decât rata de descreștere. Pe parcursul unor execuții ratele de creștere rămân constante. Spre exemplu: având o rata de creștere de 10% și o rată de descreștere de 4% dozarea ar arăta astfel: 70%-80%-70%-86%-82%-92%-88%-98%,etc.

FIGURe maxime. Spre exemplu: 60% după care se adaugă rata de creștere până la 100% din posibilitățile maxime , după care începe să scadă acea rată până se ajunge la valoarea de la care s-a pornit inițial. Spre exemplu, stabilim o rată de 10%, 10% – 70% – 80% – 90% -100% – 90% – 80% – 70% – 60%. (grafic nr. 4)

FIGURA NR. 4 Creșterea și descreșterea continuă a încărcăturii în cadrul procedeului ridicării de greutăți

Creșterea încărcăturii în „trepte”

Această variană se poate efectua în următorul fel: se stabilește o rată de creștere, spre exemlu 10%, după care se încep repetările; rata de creștere se va folosi în două, trei sau mai multe repetări consecutive, după care se începe iar creșterea. Se folosește iar numărul de repetări stabilite până se ajunge la 100% din posibilitățile maxime. Exemplu: rata de creștere fiind de 10% și pornindu-se de la 60% din posibilitățile maxime, dozarea arată astfel : 60%-60%-70%-70%-80%-80%-90%-90%-100%-100

FIGURA NR. 5 Creșterea încărcăturii „în trepte” în cadrul procedeului ridicării de greutăți

Creșterea încărcăturii „în val”

Acest procedeu folosește creșterea și descreșterea alternativă a încărcăturii, dar trebuie menționat că rata de creștere trebuie să fie întotdeauna mai mare decât rata de descreștere. Pe parcursul unor execuții ratele de creștere rămân constante. Spre exemplu: având o rata de creștere de 10% și o rată de descreștere de 4% dozarea ar arăta astfel: 70%-80%-70%-86%-82%-92%-88%-98%,etc.

FIGURA NR. 6 Creșterea încărcăturii „în val” în cadrul procedeului ridicării de greutăți

Referitor la rata de creștere, ea poate fi folosită de conducătorul procesului instructiv-educativ atunci când se lucrează în mod organizat sau de fiecare subiect în parte, când se lucrează individual. Folosirea acestui procedeu solicită o foarte bună cunoaștere a posibilităților individului și o dotare materială bună care să permită dozarea foarte precisă a încărcăturii.

Procedeul eforturilor repetate până la refuz

Acest procedeu metodic constă în stabilirea unei încărcături cu care se va repeta până la apariția stării de oboseală și se consideră ca fiind cele mai eficiente ultimele două-trei repetări și care se efectuează pe fondul excitabilității mari a S.N.C.

Prin cerecetări, s-a stabilit că încărcătura efortului este pentru începători de aproximativ 35-40% și 55-60% pentru avansați, din posibilitățile maxime ale subiectului.

Acest procedeu are și avantaje și dezavantaje.

Avantaje :

nu poate produce accidente asupra organismului subiecților;

volumul mare al lucrului provoacă modificări în metabolism (P.S. Vasiliev,

1958); activitatea procedeelor trofice creează posibilități pentru intensificarea metabolismului clasic, ceea ce duce la hipotrofia funcțională a mușchilor și aceasta se manifestă asupra creșterii forței;

folosirea procedeului repetării până la refuz, mai ales dacă se aleg exerciții cu caracter local, permite să se micșoreze încordarea care are loc în timpul efectuării exerciților cu efort maxim;

exercițiile cu încordare moderată oferă o mai mare posibilitate pentru urmărirea tehnicii, aceasta având o importanță deosebită pentru începători.

Dezavantaje :

lucrul „până la refuz” nu este avantajos din punct de vedere energetic;

trebuie să se ridice o cantitate mult mai mare de încărcătură decât la procedeul eforturilor maximale.

Procedeul eforturilor maximale

Se folosește în special numai pentru dezvoltarea forței sportivilor calificați. Numărul maxim de repetări folosit în cadrul acestui procedeu trece de două-trei, folosirea eforturilor maximale provoacă repede oboseală emoțională mare. Este recomandabil ca folosirea încărcăturilor maxime să se folosească numai din când în când, odată la 7-14 zile și chiar mai rar (V.M. Zațiorski, 1969)

Procedeul contracțiilor izotronice întense și rapide

Se mai numește și procedeul „eforturilor dinamice” . Acest tip de procedeu este utilizat pentru dezvoltarea forței explozive (forța în regim de viteză). Repetările se fac cu amplitudine maximă și cât mai aproape sau identic cu structura unor deprinderi și priceperi motrice.

Procedeul Power- Training

Acest procedeu se folosește pentru dezvoltarea forței explozive la nivelul grupelor musculare ale organismului uman.

El caută să găsescă soluții pentru a elimina antagonismul dintre viteză și forță care apare mai ales atunci când nu se îmbină judicios lucrul pentru fiecare dintre ele.

In cadrul acestui procedeu se folosesc trei grupe de exerciții care totodată sunt și stimuli diferiți. Aceste exerciții sunt:

exerciții cu haltera;

exerciții cu mingi „medicinale”;

exerciții acrobatice.

Un program de lucru este alcătuit din 12 exerciții, câte patru din fiecare grupă. După fiecare serie de 4 exerciții se face o pauză de 3-5 minute, pauză care poate fi activă sau pasivă.

Principalele elemente de progresie în cadrul metodei sunt:

mărirea încărcăturii;

sporirea numărului de repetări;

creșterea vitezei de execuție.

Fiecare exercițiu la început are o încărcătură scăzută care permite o execuție amplă și rapiă mai exact permite execuția a 6 repetări cu o viteză satisfăcătoare. În continuare se urmărește creșterea vitezei de execuție iar când aceasta ajunge la o valoare corespunzătoare cu cerințele formulate pentru subiecți de către conducătorul procesului se trece la creșterea numărului de repetări până la 12. Când se constată că cele 12 repetări sunt efectuate cu o viteză mai mare față de prima repetare în care au fost efectuate 12 repetări abia atunci se poate crește încărcătura și se începe iar cu 6 , respectiv 12 repetări. Dacă se constată că noua încărcătură nu permite execuția a 1-6 repetări cu o viteză satisfăcătoare se poate micșora. După fiecare serie se face o pauză de 2-4 minute. După efectuarea întregului complex de 4 exerciții din fiecare grupă, se acordă o pauză de 3-5 minute, în funcție de intensitatea efortului. Cele 12 exerciții trebuie alese astfel încât să aibă efecte directe în sensul acțiunii motrice a ramurii de sport pentru care se execută.

În lecția de educație fizică, folosirea integrală a acestui procedeu fiind aproape imposibilă, se recomandă efectuarea exercițiilor dintr-o singură grupă sau efectuarea a câte unui singur exercițiu din fiecare grupă (Gh. Cârstea 1997).

Procedeul bazat pe contracții izometrice sau „procedeul izometric” cum mai este cunoscut

Se folosește în special pentru dezvoltarea masei musculare. La acest procedeu, rezistența ce trebuie învinsă prin intremediul contrației musculare este imobilă, în această situație apare o tensiune mare în mușchi. Acesta nu își modifică lungimea și lucrul mecanic realizat este egal cu zero (LM =0)

Pentru a folosi în mod corect acest procedeu considerăm a fi necesar următoarele recomandări:

durata contracției pentru a fi eficientă trebuie să fie între 9 și 12 secunde;

pauza între două contracții izometrice să fie de 90-120 secunde și obligatoriu activă;

în cadrul unei lecții se pot face 6-8 contracții izometrice, iar pe săptămână se pot repeta doar de 2-3 ori;

nu trebuie să se folosească exercițiile izometrice fără a fi modificate mai mult de 1-2 luni;

Exercițiile izometrice trebuiesc aplicate numai ca mijloc suplimentar, deoarece folosirea largă a eforturilor izometrice provoacă modificări adaptive care nu corespund cerințelor exercițiilor dinamice;

nu se recomandă folosirea lui la copiii sub 15 ani și la femei (aceasta

deoarece s-a demonstrat experimental că are efecte negative asupra procesului de creștere a organismului);

se recomandă ca, pe cât posibil, să se evite folosirea lui în antrenamentul femeilor; exista un tip special de contracție izometrică, care mai este cunoscut și sub numele de contracție izometrică functională (Gh.Carstea,1997) sau contracție statică (V.M. Zatiorski 1969), care se realizează atunci când se încearcă învingerea rezistenței imobile printr-un act sau acțiune motrică care se poate armoniza cu unele faze din execuția probelor tehnice din diferite probe sau ramuri sportive (ex.sprijin lateral la inele,”crucea”);

atunci când se folosesc execiții izometrice trebuie alternate cu exerciții izotonice; are acțiune limitată deoarece nu solicită funcțiile de coorodonare, precizie, etc, influențează negativ elasticitatea musculară, produc un blocaj al activității respiratorii și, ca atare, aportul de oxigen este redus.

Electrostimulația

Poate fi considerată ca o variantă particulară a contracției izometrice care nu este realizată printr-un efort voluntar susținut de centrii nervoși, ci pe baza unor impulsuri electrice. Se urmărește obținerea unor contracții prin aplicarea unor electrozi în zona inserției și originii mușchiului care trebuie antrenat sau pe nervii aferenți ce aparțin mușchiului respectiv, acești electrozi vor primi niște impulsuri electrice în care durata de acționare a unui impuls va fi de aproximativ 10 sec., pauza între cicluri va fi de 50 sec. , numărul total de cicluri recomandabile folosit este de 10, ceea ce reprezintă o unitate de antrenament pe mușchi de 10 minute(dupa Adrianova,citat de J.Weineck, 1983).

Acest procedeu are avantaje , dar si dezavantaje.

Avantaje:

acționează la maximum sistemele contractile ale mușchiului prin stimulare indirectă , creând o tensiune superioară a mușchiului;

tensiunea creată prin electrostimulare este constantă și crează o contracție musculară intensivă;

electrostimulația nu solicită participarea sistemului nervos central și se evită astfel oboseala acestuia în urma solicitării continue obținute;

acest procedeu poate fi utilizat pentru recuperarea posttraumatică la grupele de mușchi menținute inactive în timp îndelungat;

au efecte superioare într-un timp mai scurt, spre exemplu un antrenament de 30 de minute prin electrostimulație are efecte asemănătoare cu un antrenament de 5-2 ore prin metode tradiționale.

Dezavantaje:

este recomandat a fi folosit numai în antrenamentul sportivilor de înaltă performanță, în situații limite (adică în caz de accidentări);

presupune o aparatură special corespunzătoare și specialiști care trebuie să știe să o manevreze corespunzător;

electrostimulația „scurt-circuitează” funcția de ghidaj și de protecție a proprioceptorilor (J.Weineck,1983);

există posibilitatea producerii unor leziuni la nivelul mușchiului prin inactivitatea mecanismelor fiziologice și psihologice de protecție la oboseală;

în electrostimularea directă fibrele de la suprafața mușchiului sunt contractate la maximum, în raport cu cele profunde care sunt mai puțin contractate;

creșterea de forță obținută prin folosirea electrostimulației va fi o creștere artificială și destul de greu de utilizat în mod corespunzător și eficient în eforturile dinamice.

Procedeul „circuit”

A fost creat de englezii Morgan și Adamson pentru dezvoltarea forței principalelor grupe musculare ale organismului uman. Este cel mai folosit procedeu pentru dezvoltarea forței, iar utilizarea lui pe scară largă a făcut ca nu de puține ori să fie confundat cu „lucrul pe ateliere”, pe grupe chiar de specialiști ai domeniului.

Această confuzie a fost posibilă datorită asemănării lui cu lucrul mecanic pe „ateliere”, care urmărește efectuarea mai multor teme, fiecare temă fiind lucrată la un anumit atelier după care se face rotație, pe când în cadrul unui circuit se urmărește doar dezvoltarea forței.

Conținutul activității dintr-un circuit este format din exerciții care urmăresc dezvoltarea forței principalelor grupe musculare. Aceste exerciții trebuie să îndeplinească următoarele:

să fie simple;

să fie cunoscute de subiect;

să fie astfel dispuse ca ordine de efectuare, încât să nu angreneze succesiv musculatura aceluiași segment;

la fiecare exercițiu să se cunoască posibilitățile maxime ale fiecărui subiect.

Dozarea efortului în circuit ar trebui să se facă individualizat și să se stabilească după următoarea formulă:

D = Pmax. + 1rc. + 2rc+ ….+nrc. , unde

D = dozarea

Pmax = posibilitățile maxime ale individului în exercițiile folosite

rc = rata de creștere exprimată în procente din posibilitățile maxime.

În continuare voi prezenta un exemplu :

Dacă un subiect execută maximum 30 de tracțiuni în barțe, dozarea la acest exercițiu va arăta astfel:

D = 30/2 + 1r + 2r + 3r +…….+nr

Dacă stabilim și rata de creștere ca fiind de 10%, la prima execuție a acestui exercițiu vom avea:

D = 30/2 + 3 = 18 tracțiuni

Rata de creștere depinde de posibilitățile maxime individuale și obiectivul pe care îl urmărește în lecția sau lecțiile în care folosim circuit. După o perioadă, rata de creștere poate fi modificată. Subliniem necesitatea ca cei care conduc procesul instructiv-educativ să cunoască foarte bine posibilitățile subiecților în diferite exerciții și pentru aceasta recomandăm folosirea fișelor individuale.

Clasificarea circuitelor

În funcție de numărul exercițiilor efectuate de subiecți în cadrul unui circuit, acestea pot fi:

circuite scurte, formate din 4-6 exerciții;

circuite medii, formate din 8-9 exerciții;

circuite lungi, formate din 10-12 exerciții.

După ordinea de desfășurare a exercițiilor, circuitele pot fi:

circuitul „frontal”, în care tot grupul de subiecți efecturează exercițiile în aceeași ordine;

circuitul „pe grup” în care fiecare grupă de subiecți își are o ordine proprie în care efectuează exercițiile .

În scop didactic, în special datorită necesităților lecției de educație fizică, adică posibilitățile materiale scăzute și timp destul de scurt, s-a ajuns la adaptarea circuitului, folosindu-se așa-zisele „circuit contra timp” . Spre exemplu, circuite în care 1 minut se lucrează și 30” pauză, sau 30” se lucrează și 30” pauză.

Consider necesar ca în continuare să prezint o serie de reguli pentru toți cei care folosesc pentru dezvoltarea forței lucrul cu încărcături:

eforturile mari de forță sunt posibile numai în timpul încordării musculaturii expirației, cu glota închisă. Pentru evitarea influențelor nedorite trebuie respectate următoarele reguli:

încordarea se admite numai atunci când este necesară, adică în eforturile maxime de scurtă durată. La începători trebuie să se urmărească ca respirația să nu fie reținută în eforturi care nu necesită aceasta.

nu trebuie să se supună începătorii la un volum mare de exerciții care presupun încordări apropiate de limită sau de limite;

înainte de efectuarea exercițiilor de forță nu trebuie să se facă o inspirație maximă, întrucât aceasta va mări presiunea intratoracică și va frâna modificările care se observă în timpul încordării( A.N. Voroviev, 1958; T. Iordanov, 1961);

întrucât în timpul expirației cu glota îngustată se obțin aceiași indici ca și în timpul încordării, se poate efectua efortul maxim în timpul expirației fără reținerea respirației;

la începători, în timpul lucrului cu haltera trebuie să se pretindă execuția inspirației și expirației la mijlocul exercițiului, în special în acel moment când haltera se află la piept; cu toate că acest regim de respirație va îngreuia execuția, va trebui menținut un timp.

Sportivii de înaltă performanță realizează o singură dată o inspirație de valoare mijlocie, înainte de ridicarea barei la piept ( A.N. Voroviev, 1958).

Exercițiile de forță într-o „serie” (repriză) se pot efectua cu frecvență diferită, dar cel mai preferabil ar fi tempoul mediu, în care caz creșterea forței este mai mare. Tempoul maxim (nu trebuie confundat cu viteza maximă) dacă este folosit, are un efect relativ mic, având ca principala cauză a scăderii eficienței iradierea excitației în sistemul nervos central.

Întărirea mușchilor din regiunea lombară trebuie să preceadă lucrul cu greutăți mari.

Trebuie redusă solicitarea coloanei vertebrale. Pentru aceasta, ridicarea greutăților trebuie să alterneze cu pozițiile din atârnat pentru ca discurile intravertebratelor presate să-și restabiliaescă forma lor inițială.

De foarte mare importanță este tehnica de execuție corectă a ridicării greutăților de pe sol, în special poziție rațională a coloanei vertebrale. Atunci când spatele este rotund, apare pericolul compresiunii discurilor intervertebrale.

Pauza dintre repetările de forță poate fi între 2-4 minute , iar pentru greutățile mari poate fi mai mare de 4-5 minute(Clarke, 1960).

Pe parcursul unei săptămâni, începătorii pot efectua 2-3 antrenamente, pentru dezvoltarea forței, cu avansații putându-se efectua 5 și chiar mai multe.

Antrenamentul sportivilor din toate ramurile sportive, cu excepția halterofililor, exercițiile de forță se folosesc de regulă în perioada pregătitoare. Dar, în ultimul timp, exercițiile de forță au început să fie tot mai mult folosite și în perioada competițională de antrenament. Aceasta se explică prin faptul că în cazul unei întreruperi de durată a folosirii exercițiilor de forță, forța scade, atrăgând, în unele situații, scăderea rezultatelor sportive.

Exercițiile folosite pentru mărirea masei musculare trebuie să satisfacă următoarele cerințe:

trebuie să provoace o încordare musculară destul de mare, dar nu maximă;

durata efectuării exercițiilor trebuie să fie atât de scurtă încât asigurarea energetică a activității să se realizeze în măsura necesară (V.M. Yațiorski,1969).

Forța la diferite vârste

Forța maximă este una din calitățile motrice cele mai importante la vârsta copilărie. În sensul acestei perioade ea prezintă o evoluție tipică după Hettinger.

Forța musculară formează o dezvoltare paralelă la ambele sexe. Până la vârsta de 11-12 ani, iar nivelul să este practic identic la copiii mai mici. După această vârstă creșterea forței la băieți este mult mai pronunțată, încheindu-se la 18-20 de ani, adică cu 2-3 ani mai târziu decât la fete, la care se constată o stabilizare sau chiar o ușoară regresie. Acest tip de creștere diferențiată se datorează unei producții diferite de androgeni.

Lucrul pentru dezvoltarea forței joacă un rol important în formarea și dezvoltarea generală a copiilor și adolescenților. Trebuie să se țină cont de particularitățile organismului aflat în perioada de creștere. Se știe că la copii sistemul osos este mai elastic, nu s-a încheiat calcifierea, este mai puțin rezistent la tracțiuni, presiuni, flexii și forțe exagerate.

Aparatul osos posedă o capacitate de efort mai mică decât a adultului. Cu toate aceste nu trebuie neglijată dezvoltarea forței musculare care se poate face în toate etapele dezvoltării, însă trebuie evitate sprcializarea prea timpurie și antrenamentul pe o singură disciplină care , prin suprasolicitare a aparatului osteoligamentar ar putea perturba armonia creșterii.

La preșcolari, antrenamentul de forță pură este contraindicat, dar trebuie să se profite de nevoia generală de mișcare pentru a se realiza o dezvoltare armonioasă și polivalentă a aparatului locomotor activ.

În ciclul primar, adică în perioada claselor I-IV (6/7ani- 10 ani) , dezvoltarea forței trebuie să se realizeze prin efort dinamic, deoarece capacitatea anaerobă fiind slabă nu se posedă bazele unui lucru muscular static. Ca procedeu metodic se recomandă circuitul – deoarece copiii ne se pot concentra prea mult asupra unei sarcini. Copilul trebuie orientat spre exerciții de forță-viteză.

In ciclul gimnazial, clasele V-VIII (10/14 – 15 ani), în dezvoltarea forței se pot folosi exerciții unde ca încărcătură se folosește propria greutate sau încărcături externe mai mici de 1-2 kg. La pubertate, în prima parte a pubertății se urmărește dezvoltarea unei musculaturi robuste, dar fără solicitări exagerate ale coloanei vertebrale. In această perioadă se poate începe antrenamentul cu haltere (în jurul vârstei de 14 ani), dar cu respectarea particularităților etapei respective.

În a doua fază a pubertății și în adolescență, când creșterea interesează mai mult lățimile, mușchii își cresc volumul și se recomandă dezvoltarea forței, acesta fiind unul din cele mai bune momente. Lucrul în volum are pondere mai mare decât cel în intensitate.

Folosirea diferitelor încărcături în raport cu vârsta . Această problemă a făcut obiectul preocupărilor multor specialiști ai domeniului și voi încerca să sintetizez câteva puncte de vedere :

Între 8 – 10 ani, se recomandă să nu abuzeze de folosirea încărcăturilor, dar dacă ele se folosesc, să fie între 1,250kg. – 2,50 kg. pentru dezvoltarea analitică a grupelor musculare;

Între 11-13 ani, încărăcături care reprezintă aproximativ 30% din greutatea corporală;

Peste 14 ani se pot folosi încărcăturile ce depășesc greutatea corporală și chiar exerciții mai grele, cu caracter specific, dar cu o pondere din cel mult 50% din volumul total de lucru (L. Baroga , 1980) .

Un alte punct de vedere este următorul:

Între 10-14 ani încărcături care reprezintă 35-50% din capacitatea maximă, la care se adaugă lucrul analitic cu greutățile de 1-2 kg. ;

Peste 15-16 ani , încărcături de 35-70% ;

Peste 12 ani se poate lucra normal inclusiv cu încărăcături maxime (I. Koltaj, L. Nanatori, 1976).

Un ultim punct de vedere prezentat de noi este cel al lui B. Volik (1996) care specifică:

Între 14-16 ani îngreuierile sunt admise până la 20-30% din greutatea corpului, la fete , respectiv 60-70% la băieți.

Hollmann și Hettinger (1980) formulează unele recomandări de care trebuie să se țină cont atunci când se lucrează pentru dezvoltarea forței în timpul copilăriei:

Să se acorde timp suficient de refacere după un antrenament forță .

Nu se vor modifica brusc încărcăturile la copii și tineri al căror organism nu este pregătit.

Se va evita lucrul cu haltere înainte și în timpul proceselor de creștere datorită consecințelor negative care pot apărea asupra coloanei și chiar asupra creșterii normale.

Se vor evita eforturile unilaterale care pot afecta morfologic și funcțional aparatul locomotor.

Nu trebuie să se efectueze un efort static de lungă durată, deoarece poate fi afectată circulația, atât în musculatură, cât și a altor structuri implicate în efort.

Pentru evitarea traumatismelor ulterioare, pentru cei care vor să lucreze multă forță este necesară efectuarea unui control ortopedic.

LOCUL ȘI METODICA DEZVOLTĂRII FORȚEI ÎN LECȚIA DE EDUCAȚIE FIZICĂ ȘCOLARĂ (ÎNVĂȚĂMÂNTUL GIMNAZIAL)

Pentru efectuarea oricărui act motric, a acțiunilor sau a activităților motrice se cheltuiește o cantitate mai mare sau mai mică de energie nervoasă și musculară . Atunci când acest consum de energie este mare, datorită parametrilor efortului depus, apare, în mod inevitabil, oboseala, care se manifestă prin fenomene specifice. Diminuarea, sau înlăturarea oboselii se realizează prin activități cu o intensitate și un consum de energie mult mai reduse, odihnitoare.

Relația dintre efort și odihnă este fundamentală în lecția de educație fizică și se manifestă prin bine-cunoscuta „dozare a efortului”.

Efortul în lecția de educație fizică – ca nivel și dinamică- este determinat de obiectivele instructiv-educative specifice. Prin intermediul lui se obține sistemul de stimuli, „excitantul” care determină modificările de ordin calitativ în privința realizării fiecărei componente a procesului instructiv-educativ.

Programarea efortului este o operație foarte dificilă, condiționată de o multitudine de variabile, între care de mare importanță este și experiența didactică a celui care face această programare, în raport de componentele procesului instructiv educativ, o programare a efortului mai „exactă”, mai „obiectivă” se poate realiza pentru dezvoltarea calităților motrice. Dinamica efortului în lecția de educație fizică este condiționată de succesiunea și conținutul „verigilor” acesteia.

Ținându-se cont, deci, de curba efortului în lecția de educație fizică, locul calităților motrice în contextul lecției depinde de nivelul și dinamica efortului, sistemelor de acționare, de intensitatea și consumul de energie în realizarea acestora.

Astfel, viteza sau îndemânarea ocupă veriga a 4-a, iar rezistența sau forța, veriga a 6-a în cadrul lecțiilor cu trei teme.

Calitățile motrice, și , ca atare, sistemele de acționare corespunzătoare se programează în toate trimestrele școlare, câte una sau două în majoritatea lecțiilor. Fiecare dintre calitățile motrice de bază poate fi programată în oricare dintre semestre, dar cu pondere, în funcție de condițiile materiale ale școlii și într-o anumită perioadă. Astfel, dacă viteza și rezistența se planifică în primul și al doilea semestru , forța, suplețea și îndemânarea se vor dezvolta cu precădere în semestrul al doilea și ultima parte a semestrului I , când, datorită condițiilor climaterice, orele de educație fizică se desfășoară în interior. Dat fiind faptul că dezvoltarea calităților motrice reprezină un obiectiv fundamental al educației fizice școlare , în cât mai multe lecții se acționează în acest sens.

Având în vedere importanța calității motrice –forța- în pregătirea fizică și pentru muncă a elevilor, ea ocupă un loc bine determinat atât în programele școlare, precum și-n cadrul sistemelor de evaluare. În cadrul obiectivelor instructiv-educative și a probelor de control sunt stabilite cerințele pentru dezvoltarea și aprecierea forței. Dintre obiective menționez:

creșterea forței statice a întregii musculaturi în vederea menținerii segmentelor în poziții corecte;

întărirea musculaturii membrelor inferioare și ai centurii abdominale;

întărirea întregii musculaturi cu accent pe cea a spatelui în condiții de scurtare și a toracelui în condiții de alungire;

tonificarea musculaturii întregului corp, acționând analitic și cu influențe localizate.

În vederea îndeplinirii acestor obiective instructiv-educative și stabilirea unor rezultate bune în cadrul probelor de control, profesorul de educație fizică va folosi cele mai adecvate metode și mijloace de dezvoltare a forței în cadrul sistemului de lecții în funcție de condițiile și baza materială existentă în școală.

Printre metodele sau procedeele cele mai utilizate în ciclul gimnazial putem aminti:

procedeul ridicării de greutăți ( inclusiv propriul corp sau segmente ale acestuia) prin variantele lui.

procedeul în circuit – ca fiind printre cele mai răspândite procedee metodice de dezvoltare a calităților motrice.

procedeul eforturilor repetate până la refuz, este un procedeu foarte bun pentru începători, evitându-se leziunile musculo-ligamnetare, și pentru menținerea unei strări optime de sănătate.

În cadrul acestor procedee metodice, profesorul de gimnaziu va selecționa cele mai eficiente mijloace în vederea atingerii obiectivelor propuse. Din conținutul acestora putem enumera:

exerciții libere și cu obiecte, pentru musculatura spatelui, abdomenului, membrelor superioare și inferioare, efectuate din diferite poziții pentru dezvoltarea selectivă a musculaturii;

exerciții la aparate: scară fixă, paralele, bancă, bară, etc;

exerciții cu partener: genunflexiuni în perechi, executate alternativ, împingeri cu rezistență, sprijin pentru localizarea mișcărilor la exercițiile de abdomen și spate, etc;

exerciții cu caracter de tracțiune și împingere, cățărare, târâre, transport de greutăți ușoare (1-3 kg);

exerciții cu îngreuieri mici până la 30% din posibilitățile maxime cu saci de nisip, mingi medicinale, gantere, gradate pe clase, fete și băieți.

sărituri diferite: ca mingea , de pe un picior pe celălalt, cu atingerea unui obiect suspendat, cu coarda, specifice din atletism, gimnastică, etc, pentru dezvoltarea detenței;

alergări în condiții îngreuiate (în pantă, pe scări, pe nisip, pe zăpadă , etc.).

aruncări de diferite tipuri cu obiecte diferite, dozând încărcătura.

exerciții sub formă de circuit, gradate cu număr de stații și de repetări pe ani de studiu, fete și băieți.

Dat fiind faptul că dezvoltarea calităților motrice reprezină un obiectiv fundamental al educației fizice școlare, în fiecare lecție se acționează în acest sens.

Forța , în lecția de educație fizică , se poate dezvolta în oricare din semestrele anului, fie că se lucrează în sala de sport sau în aer liber.

Pentru forță se pot acorda 10-15 minute din timpul lecției și este recomandabil să se lucreze în sisteme de lecții formate din 10-12 lecții, sisteme care pot fi programate de 2-3 ori (sau chiar de mai multe ori) pe parcursul unui an.

Forța va fi programată în orice lecție ca ultimă temă înainte de revenirea organismuluii după efort. Nu se recomandă ca forța să fie programată în aceeași lecție cu rezistența.

EVALUAREA FORȚEI

Datorită multitudinii de forme în care se întâlnește forța și datorită faptului că prezintă oscilații în diferite momente, ea poate fi măsurată, înregistrată și evaluată cu valori maxime la una sau mai multe grupe de mușchi. Înregistrarea poate fi realizată prin utilizarea unor aparate diferite, concepute și adaptate pentru a măsura diferite forme de manifestare ale acestei calități motrice.

O principală metodă de dezvoltare a forței este dinamometria, bazată pe folosirea unor aparate de măsurare numite dinamometre. Acestea au la bază calitatea unor materială de a se deforma sub acțiunea forței musculare.

Dinamometrele pot fi:

dinamometrul palmar (utilizate pentru măsurarea forței flexorilor palmari);

dinamometrul cu arc (utilizate pentru măsurarea forței maxime, rezistenței diferitelor grupe musculare);

dinamometrele prevăzute cu anumiți traducători care permit înregistrarea cât mai precisă a forței;

platformele sau mecanismele dinamografice , acestea permit studiul dinamicii forței în timp , în diferite ipostaze dintre care exemplificăm: forța în momentul startului în probele de viteză, forța de impulsie în cazul probelor de sărituri atletice;

tensiometrul este un dispozitiv de înregistrare a forței grupelor musculare, mecanismul acestui aparat se bazează pe presiunea exercitată de un cablu, care nu este extensibil, asupra unui sistem de înregistrate.

Teste pentru evaluarea forței:

Indicele forței (I.F.) (P.F.I.) se compune din:

dinamometrie la mâna stângă;

dinamometrie la mâna dreaptă;

extensia trunchiului stând înclinat înainte trăgând cu brațele de un dinamometru;

întinderea membrelor inferioare din semigenuflexiune, trăgând de un dinamometru;

tracțiuni în brate din atârnat;

flotări din culcat înainte(prezentat de A. Dragnea, p. 99);

Probele de forță Kraus-Verber se compune din șase probe, ei investighează forța minimă necesară unui organism pentru a putea fi considerat sănătos (prezentate de A . Dragnea, p. 110);

Testul Stupineanu- Ciubotaru- folosește un dinamometru cu traductor care realizează o înregistrare corectă a forței statice . Se apreciază forța statică maximă (tensiunea interioară a mușchiului), el poate da relații și despre tenacitate(prezentat de A . Dragnea, p. 115);

Săritura în înălțime de pe loc sau cu elan de trei pași (poate fi executată și la un panou cu repere) , Metoda mecanografică , Metoda Miron Georgescu, Metoda I Stupineanu, O Ciubotaru și P. Hillerin (prezentată de A. Dragnea, p. 117-119) măsoară forța explozivă.

Metoda pentru măsurarea forței de lovire elaborată de O. Ciubotaru și P. Hillerin (prezentată de A. Dragnea, p. 118) ;

Ridicarea halterei- AMIT, USA, 1983- prin ea se realizează măsurarea și înregistrarea instatntanee a forței verticale, calcularea puterii în ridicare, reprezentarea grafică a forței, puterii și energiei, în raport de timp(prezentat de M. Epuran, p. 359);

Măsurarea capacității de efort anaerob:

La măsurarea capacității de efort anaerob lucrul mecanic reprezintă un factor important ce trebuie luat în discuție .

Capacitatea de efort în opinia unor specialiști este sinonim cu „travaliul total” ce poate fi efectuat pe baza energiei eliberate din procesele anaerobe ale contracției musculare și preconizează metode de măsurare în conformitate cu aceasta . Alții consideră capacitatea de efort sinonimă din fizică și propun metode de măsurare a puterii ce poate fi desfășurată de subiect.

PARTICULARTĂȚI ALE ELEVILOR DIN CICLUL GIMNAZIAL

Cunoașterea particularităților fiziologice ale efortului depus în lecția de educație fizică, sau activități sportive de către elevi la diferite vârste, are o mare importanță pentru profesorii de educație fizică, și în general pentru toți cei ce se ocupă cu pregătirea sportivilor.

Este necesar să se cunoască pe deplin sub ce formă le este accesibilă însușirea procedeelor tehnice și cât de mari pot fi eforturile pentru fiecare grupă de vârstă. Prezintă, de asemenea, importanță, particularitățile dezvoltării activității motrice a vârstei respective, capacitatea funcțională a organismului în creștere, precum și posibilitățile de adaptare la efort.

În momentul de față este răspândită și acceptată de foarte mulți autori, împărțirea vârstei de creștere în:

vârsta sugarului – până la un an;

vârsta preșcolară – între 3-7 ani;

vârsta școlară mică – între 7-11 ani;

vârsta școlară medie – între 11-15 ani;

vârsta școlară mare – între 15-18 ani.

Dezvoltarea și creșterea copiilor nu se desfășoară într-un ritm uniform, ci pe parcurs apar perioade de încetinire a creșterii, cu durate variabile în raport cu vârsta, condițiile de viață și particularitățile individuale, ereditare ale copiilor.

Creșterea staturo-ponderală este un proces continuu care durează de la naștere până la desăvârșirea ei, fiind mai intensă în primul an de viață pentru ca apoi, să scadă treptat, cu vârsta și să se accentueze, din nou, la începutul perioadei de pubertate, dar fără să egaleze intensitatea procesului din primul an de viață.

Elevii din învățământul gimnazial se încadrează în perioada vârstei școlare medii, între 11-15 ani, când, în general, se admite situarea momentului de apariție a primelor semne de pubertate.

În timp ce în perioada antepubertară, creșterea și dezvoltarea organismului fetelor și băieților se defășoară paralel, cu același ritm, în perioada pubertară suntem martorii unei creșteri diferențiate între fete, care cresc mai rapid și băieți. La sfârșitul transformărilor pubertare, cele două sexe devin complet diferențiate, fiecare cu particularități morfo-funcționale specifice, care se păstrează tot restul vieții.

În perioada pubertară se poate lesne observa un ritm accelerat al dezvolrării somatice, care, în general, creează o serie de dezechilibre: mâini mari, neîndemânatice la capătul unor brațe de copil, labe colosale la capătul unor gambe scheletice, trunchi îngust, plat, așezat pe membre inferioare cu aspect de catalige, iar deasupra tuturor un cap voluminos, în disproporție flagrantă cu truchiul.

Perioada pubertară reprezintă o etapă de proliferare activă în evoluția procesului de osificare, fiind marcată de apariția apofizelor, a oaselor sesamoide, precum și de definitivarea cavității medulare. Toracele se sudează lent în prima parte a parioadei pubertare, careacterizată de o dezvoltare accentuată spre sfârșitul ei. Ligamnetele și articulațiile sunt, încă, slab dezvoltate, rezistența lor la tracțiuni și întinderi fiind mică. Musculatura elevilor de vârstă pubertară se dezvoltă mai repede în prima parte a perioadei pubertare, pe baza alungirii, dar, mai ales, datorită îngroșării fibrelor musculare. Forța mușchilor extensori o depășește pe cea a flexorilor atât la băieți, cât și la fete. Introducerea exercițiilor de forță în programa școlară și antrenametul sunt o necesitate incontestabilă.

Dezvoltarea morfologică a aparatului cardio-vascular la elevii de vârstă pubertară este în curs de desfășurare, atât la nivelul miocardului cât și la nivelul vaselor periferice. Funcțional, însă, întregul aparat cardio-vascular prezintă o labilitate pronunțată, adaptarea lui la cerințele impuse de efortul intens și de lungă durată, fiind deficitară. Economia funcțională a circulației este încă redusă, volumul sistolic și debitul cardiac maxim fiind departe de valorile constante ale adultului. La sfârșitul perioadei pubertare, băieții prezintă valori funcționale net superioare față de fete.

Asigurarea unei capacități de efort ridicate este dependentă de unii factori dimensionali ai aparatului respirator- capacitate vitală, capacitatae pulmonară totală, capacitatea reziduală funcțională, precum și de anumite capacități funcționale ale aparatului respirator dintre care se evidențiază capacitatea ventilatorie și capacitatea de difuziune a plămânilor. Toți acești factori dimensionali și capacitățile funcționale, fiind în plină dezvoltare și creștere contribuie la îmbunătățirea capacității aerobe maxime a elevilor de vârstă pubertară. Concluzionând că la vârsta pubertară nu sunt încă atinse limitele superioare ale capacității aerobe de efort în activitățile de rezistență copiii de vârstă pubertară rămân , încă mult, sub posibilitățile adulților. Participarea sistematică a elevilor de vârstă pubertară la lecțiile de educație fizică din școală pot asigura o creștere considerabilă a capacității de efort aerobe, fiind știut faptul că factorii dimensionali și capacitățile funcționale ale organelor, aparatelor și sistemelor implicate în asigurarea capacității maxime aerobe pot fi mult influențate, prin antrenament, între 10-20 de ani.

Particularitățile morfo-funcționale ale vârstei pubertare ne îndreptățesc să apreciem această etapă a vieții ca una dintre cele mai favorabile dezvoltării calităților motrice.

În etapa pubertară, substratul morfo-funcțional al organismului favorizează în continuare dezvoltarea vitezei sub toate aspectele (de reacție, de repetare, de execuție, de deplasare), în așa fel încât , la 14 ani, viteza mișcărilor în timpul reacției motrice să se apropie de valorile constante ale adultului.

Efortul de rezistență într-un volum și cu o intensitate adecvate vârstei fiziologice a elevilor și elevelor aflate în plin proces biologic de transformări puberale, reprezintă un stimulent biologic prețios dezvoltării marilor sisteme funcționale, în special a celor angrenate în preluarea, transportul și utilizarea oxigenului la nivel tisular.

Efortul de forță nu trebuie să lipsească din programul de pregătire sportivă a elevilor de vârstă pubertară și nici din lecțiile de educație fizică.

Forța relativă (forța raportată la greutatea corpului) stagnează sau chiar regresează în această perioadă – mai ales cea a extensorilor, ceea ce impune utilizarea largă a exercițiilor de forță destinate acestor mușchi. Prevenirea scăderii activității motrice generale și a forței impune includerea unui complex se exerciții de forță în partea fundamentală a fiecărei lecții de educație fizică.

Pentru elevii de vârstă pubertară este contraindicat lucrul cu îngreuieri mari, întrucât duce la încordări neuro-musculare foarte intense, suprasolicită mușchii, tendoanele, ligamentele și articulațiile încă insuficient consolidate. De asemenea, încordările neuro-musculare mari au efecte nefavorabile asupra dezvoltării aparatului respirator și circulator.

Pentru dezvoltarea îndemânării nu se recomandă efectuarea unor deprinderi motrice complicate, care necesită o diferențiere fină deoarece duce la suprasolicitarea inhibiție interne și apariția unor nevroze. Aceasta, datorită faptului că bagajul deprinderilor motrice este încă mic și persistă dezechilibrul cortical al proceselor nervoase fundamentale, care nu favorizează efectuarea mișcărilor de îndemânare excesiv de precis.

Acestea fiind principalele particularități anatomo-fiziologice ale vârste pubertare și cunoscând dozarea în dezvoltarea calităților motrice la elevii pubertari putem asigura în lecția de educație fizică cadrul necesar unei dezvoltări fizice armonioase, folosind mijloacele pregătirii fizice generale. Numai după ce s-a asigurat o dezvoltare fizică generală corespunzătoare putem aborda, treptat, spre sfârșitul perioadei, pregătirea fizică specială în funcție de preferințele și aptitudinile fiecărui elev, abordând cu curaj specializarea sportivă.

CAPITOLUL III

ORGANIZAREA ȘI METODOLOGIA CERCETĂRII

SCOP, IPOTEZE, SARCINI

SCOP:

Efectuarea unui studiu comparativ pe durata unui an școlar pentru dezvoltarea calității motrice „forța” prin utilizarea procedeului „ridicări de greutăți”, mi-am propus realizarea unui experiment privind eficiența variantelor „creșterea progresivă” și „creșterea și descreșterea în val” în dezvoltarea forței la elevii din ciclul gimnazial, clasele a VIII-a.

IPOTEZE

Dacă se acționează sistematic, pe baza unor programări a structurilor motrice în cadrul planificărilor, pentru dezvoltarea forței aplicând variantele procedeului „ridicare de greutăți” , atuci, eficiența acestora în dezvoltarea forței nu diferă semnificativ.

Folosirea în mod rațional și judicios a procedeului cu încărcături pentru dezvoltarea forței, variantele „creșterea progresivă” și „creșterea și descreșterea în val” duce la obținerea unor performanțe motrice superioare în eforturile de forță.

Prin dezvoltarea forței prin acest procedeu se poate realiza o întărire a stării de sănătate , implicit a capacității generale de pregătire a elevilor.

SARCINI

În vederea verificării acestor ipoteze am stabilit o serie de SARCINI în organizarea cercetării:

consultarea și studierea literaturii de specialitate în legătură cu tema abordată;

stabilirea eșantioanelor de lucru ca număr de subiecți și categorii de vârstă;

metodele de cercetare folosite;

pregătirea aparatelor și a materialelor necesare;

programarea structurilor motrice în planificare;

investigarea propriu-zisă a subiecților;

centralizarea și prelucrarea datelor; indicatorii statisitici folosiți pentru calcularea datelor recoltate;

interpretarea datelor;

redactarea lucrării.

METODE FOLOSITE ÎN CERCETARE

În realizarea experimentului, care are atât un caracter practic, cât și metodic, am folosit următoarele metode de cercetare:

Studiul documentelor școlare

Observația pedagogică

Studiul bibliografic de specialitate

Experimentul pedagogic de tip ameliorativ

Metoda testelor (fizice și motrice) : probe de control, pentru obiectivizarea potențialului biomotric – forța prin probe aplicate pe grupe musculare distincte

Metoda statico-matematico; prelucrarea datelor obținute cu ajutorul indicilor statici

Metoda grafică .

EȘANTIONUL CRCETĂRII

Studiul experimental pe care l-am efectuat în această lucrare solicită condiții deosebite în ceea ce privește eșantioanele cercetării. Clasele de elevi alese pentru cercetare sunt clasa a VIII-a A , băieți și clasa a VIII-a B , băieți, prof. Mîțu Adrian George, acesta trebuie să aibă o omogenitate bună și trebuie să fie sensibil egale la media ponderală în urma trăsăturilor inițiale. Cercetarea a fost desfășurată pe parcursul anului școlar 2013-2014 începând cu testarea inițială din luna octombrie 2013 și testarea finală din iunie 2014.

Atât la începutul experimentului (testarea inițială), cât și la sfârșitul experimentului (testarea finală), probele au fost date în aceleași condiții și cu aceleași materiale de către toți elevii .

În urma acestei operații am planificat dezvoltarea forței pe variantele procedeului la fiecare clasă după cum urmează :

la clasa a VIII-a A am aplicat varianta creșterii progresive a încărcăturii;

la clasa a VIII-a B am aplicat varianta creșterii și descreșterii în val.

Cercetarea a avut loc la Școala Gimnazială „Gheorghe Manu” Budești.

PROBE MOTRICE APLICATE PE EȘANTION

Asupra eșantionului am stabilit patru probe : de forță în regim de rezistență, folosind ca greutate greutatea propriului corp și înregistrate prin număr de repetări. Probele vizează grupe musculare diferite a căror forță a fost dezvoltată prin aceleași structuri motrice, dar aplicate specific variantelor procedeului la clasă.

Flotări în sprijin culcat facial, cu mâinile pe banca de gimastică, vârfurile picioarelor pe sol și cu călcâiele lipite. Se execută cu corpul drept o flotare completă cuprinzând o îndoire a brațelor până la atingerea băncii cu pieptul și o întindere completă a brațelor.

Genuflexiuni din stând, picioarele depărtate la nivelul umerilor, la ceafă. Se consideră completă o genuflexiune după o îndoire a genunchilor la atingerea călcâielor cu bazinul și o întindere completă a acestora.

Extensii ale trunchiului cu mâinile la ceafă din culcat facial- 45 de grade;

Ridicarea trunchiului la verticală, cu mâinile la ceafă, din culcat dorsal – 90 de grade.

Testele au fost aplicate unitar tuturor elevilor.

INDICATORII STATISTICI FOLOSIȚI PENTRU CALCULAREA DATELOR RECOLTATE

Eficiența unei metode se apreciază după performanțele obținute, după contribuția ei la realizarea sau nerealizarea obiectivelor propuse.

Își justifică asemenea atribute acea metodă care prin propria aplicare favorizează obținerea unor rezultate superioare, care produce maximum de modificări în condiții minime de timp și efort, de cheltuieli materiale posibile, asigurând un grad de înaltă perfecțiune și calitate.

În lucrarea de față, în analiza și înterpretarea datelor culese la cele două testări inițiale și finale s-au folosit următorii indicatori statistici:

Media aritmetică – indicatorul statistic cel mai des utilizat în interpretarea datelor recoltate și care ia în considerare toate calculele interioare:

X = media aritmetică

Un procedeu folosit pentru calcularea mediei aritmetice, la un număr mai mic sau mai mare de cazuri este următorul :

X = Ʃx/n

Ʃx- suma valorilor individuale

n – număr de cazuri

Statistica ne ajută să analizăm cauzele și să eleminăm factorii perturbatori. Tot ce ne pune la dispoziție o serie de parametri, referitor la datele obținute, ne pot indica tendința fenomenelor de a se grupa în jurul unor cifre, împrăștierea datelor înregistrate în jurul unor parametri de tendință, deci, măsura în care colectivul cercetat este omogen sau nu, din punct de vedere al mobilității cercetării, legătura ce există între doi sau mai mulți factori și direcția pozitivă sau negativă care se influențează reciproc.

Amplitidinea (W) corespunde intervalului dintre valoarea maximă și cea minimă a unei serii de valori. Cu cât intervalul este mai mic omogenizarea colectivului respectiv este ma mare și invers. Dintre două colective, cel care are amplitudinea mai mică este omogen, datele fiind mai grupate.

W= Xmax – Xmin

Xmax – valoarea cea mai mare

Xmin – valoarea cea mai mică

Eroarea medie (Em) = S /

Abaterea standard (sau eroarea standard – S) este indicatorul dispersiei care se folosește cel mai des în practica cercetării științifice.

Se calculează după formula :

S =

Xi – valoarea individuală

X – media aritmetică

Xi – X = diferența dintre valoarea individuală și media aritmetică

N – numărul de cazuri

Abaterea standard ne arată dispersia de la media unei serii de valori, indicând gradul de omogenitate sau dispersiune a colectivului precum și dacă, eșantionul a fost sau nu bine ales din punct de vedere al parametrului respectiv.

Abaterea standard are întotdeauna înainte semnul ± și reprezintă standardul cu care se poate abate de la media aritmetică fiecare din valorile individuale. Cu cât abaterea tip va fi mai mică, va arăta cu atât mai mult ca media ce caracterizează mai bine eșantionul. Valorile care se abat de la medie în plus sau în minus cu o singură (Ʃ) , caracterizează foarte bine media și este tipică pentru valorile ce se abat cu plus sau minus 3 Ʃ.

Se calculează diferențele dintre fiecare valoare individuală și media aritmetică;

Se ridică la patrat fiecare diferență calculată;

Se calculează suma diferențelor ridicate la patrat;

Se împarte la (n-1) suma patratelor diferențelor;

Se extrage rădăcina pătrată;

Coeficientul de variabilitate (Cv); reprezintă raportul dintre abaterea tip și media aritmetică după formula propusă de Pearson, în care :

Cv = 100

Cv – coeficient de variabilitate

Es – abatere standard

X – media aritmetică

Valoarea acestuia este invers proporțională cu omogenitatea. Un coeficient de variabilitate de ± 10% indică dispersiune mică, deci, o foarte bună omogenitate a colectivului, între plus și minus 10%-20% el indică o variabilitate medie, deci, o bună omogenitate, iar când acest coeficient depășește 20% și se situează între 21% – 31% indică o dispersiune mai mare și poate fi caracterizat din punct de vedere al omogenității, mediocru. Peste plus 30% indică o dispersiune mare și colctivul poate fi caracterizat , din punct de vedere al omogenității, slab.

Acest indicator permite compararea datelor exprimate în unități de măsură diferite (cm, s, Kg, puncte) ceea ce nu se întâmplă în cazul abaterii standard exprimată în unitatea de măsură a variabilei respective.

Indicele de corelație (rxy ): reprezintă gradul de legătură dintre două fenomene, dintre două șiruri de date reprezentând performanțele, sau dintre rangul de clasificare a subiecților unui colectiv din punct de vedere a două variabile diferite.

rxy =

= diferența individuală față de media de la proba X

= diferența individuală față de media de la proba Y

= produsul diferențelor

Ordinea operațiilor
a. Calculăm media aritmetică la prima probă;

b. Calculăm media aritmetică la a doua probă;

c. Calculăm diferența față de media fiecărei variabile acordând atenție deosebită semnului pentru fiecare șir;

d. Înmulțind dx cu dy la fiecare subiect trecem valorile pozitive și negative în eubricile corespunzătoare

Suma algebrică a celor două rubrici ne va da în final suma produselor cu semnul pozitiv sau negativ:

Calculăm abaterea standard la fiecare șir de date;

Înlocuim datele în formulă și obținem coeficientul de corelație.

Rata de progres (Rp) reprezintă progresul realizat între două testări și se calculează în procente

Rp =

ETAPELE CERCETĂRII

Etapa I În vederea realizării obiectivelor propuse a trebuit să stabilesc, în primul rând , eșantionul cu particularitățile colectivului și ale fiecărui individ în parte cuprins în lotul de experiment.

Etapa a II-a Învestigarea inițială a motricității elevilor în vederea stabilirii ratei progresului

flotări în sprijin cu mâinile pe banca de gimnastică, vârfurile picioarelor pe sol și cu călcâiele lipite;

genuflexiuni cu mâinile la ceafă și și picioarele depărtate la nivelul umerilor;

ridicări ale trunchiului din culcat dorsal cu mâinile la ceafă;

extensii ale trunchiului din culcat facial cu mâinile pe ceafă;

Etapa a III-a Elaborarea documentelor de planificare și metodologia aplicării structurilor motrice pe fiecare grupă experimentală în funcție de varianta procedeului ce-i revine.

Etapa a IV-a Testarea finală pe aceleași probe de control.

Etapa a V-a Înregistrarea tuturor datele la toate testările

Etapa a VI-a Prelucrarea și interpretarea datelor

PLANURULE DE PREGĂTIRE FOLOSITE

CLASA a VIII-a A

La această clasă dezvoltarea forței s-a efectuat folosindu-se procedeul metodic „CREȘTEREA PROGRESIVĂ A ÎNCĂRCĂTURII”.

La începutul experimentului s-a efectuat o testare a posibilităților maxime în cadrul fiecărui exercițiu folosit. În funcție de rezultatele obținute s-au stabilit procentajele și echivalentul lor în greutăți pentru fiecare elev.

Lecțiile nr. 1-3

Se lucrează pe grupe a câte 5 elevi , procentele menționate mai jos reprezintă cât la sută din posibilitățile maxime în cadrul acelui exercițiu, la fiecare lecție grupele schimbând exercițiul între ele.

Grupa nr. 1

5 x 30% (din posibilitățile maxime) ridicarea barei la piept

int.100%, pauză 45 sec., mers

5 x 40% (din posibilitățile maxime) ridicarea barei la piept

int.100%, pauză 45 sec., mers

5 x 50% (din posibilitățile maxime) ridicarea barei la piept

int.100%, pauză 45 sec., mers

5 x 60% (din posibilitățile maxime) ridicarea barei la piept

int.100%, pauză 45 sec., mers

se repetă seria de 3 ori

Grupa nr. 2

5 x 10% împins-culcat, int. 100%, pauză 45 sec., activă;

5 x 20% împins-culcat, int. 100%, pauză 45 sec., activă;

5 x 30% împins-culcat, int. 100%, pauză 45 sec., activă;

5 x 40% împins-culcat, int. 100%, pauză 45 sec., activă;

5 x 50% împins-culcat, int. 100%, pauză 45 sec., activă;

5 x 60% împins-culcat, int. 100%, pauză 45 sec., activă;

se repetă seria de 2 ori

Grupa nr. 3

5 x 10% ridicarea barei deasupra capului sus, int. 100%, pauză 45 sec;

5 x 20% ridicarea barei deasupra capului sus, int. 100%, pauză 45 sec;

5 x 30% ridicarea barei deasupra capului sus, int. 100%, pauză 45 sec;

5 x 40% ridicarea barei deasupra capului sus, int. 100%, pauză 45 sec;

5 x 50% ridicarea barei deasupra capului sus, int. 100%, pauză 45 sec;

se repetă seria de 3 ori

Lecțiile nr. 4-6

Se lucrează pe grupe a câte 5 elevi, procentele menționate mai jos reprezintă cât la sută din posibilitățile maxime în cadrul acelui exercițiu, la fiecare lecție grupele schimbând exercițiul între ele.

Grupa nr. 1

5 x 30% , semigenuflexiuni cu haltera la spate,

int. 100%, pauză 45 sec., mers;

5 x 40% , semigenuflexiuni cu haltera la spate,

int. 100%, pauză 45 sec., mers;

5 x 50% , semigenuflexiuni cu haltera la spate,

int. 100%, pauză 45 sec., mers;

5 x 60% , semigenuflexiuni cu haltera la spate,

int. 100%, pauză 45 sec., mers;

5 x 70% , semigenuflexiuni cu haltera la spate,

int. 100%, pauză 45 sec., mers;

se repetă seria de 3 ori

Grupa nr. 2

5 x 10 % împins culcat , int. 100%, pauză 45 sec., activă;

5 x 20 % împins culcat , int. 100%, pauză 45 sec., activă;

5 x 30 % împins culcat , int. 100%, pauză 45 sec., activă;

5 x 40 % împins culcat , int. 100%, pauză 45 sec., activă;

5 x 50 % împins culcat , int. 100%, pauză 45 sec., activă;

2 x 65 % împins culcat , int. 100%, pauză 45 sec., activă;

2 x 75 % împins culcat , int. 100%, pauză 45 sec., activă;

2 x 80 % împins culcat , int. 100%, pauză 45 sec., activă;

2 x 90 % împins culcat , int. 100%, pauză 45 sec., activă;

se repetă seria de 1 ori

Grupa nr. 3

5 x 10% așezat cu spatele sprijinit ridicarea barei la piept, int. 100%, pauză 45 sec.;

5 x 20% așezat cu spatele sprijinit ridicarea barei la piept, int. 100%, pauză 45 sec.;

5 x 30% așezat cu spatele sprijinit ridicarea barei la piept, int. 100%, pauză 45 sec.;

5 x 40% așezat cu spatele sprijinit ridicarea barei la piept, int. 100%, pauză 45 sec.;

5 x 50% așezat cu spatele sprijinit ridicarea barei la piept, int. 100%, pauză 45 sec.;

5 x 60% așezat cu spatele sprijinit ridicarea barei la piept, int. 100%, pauză 45 sec.;

se repetă seria de 3 ori

Lecțiile 7-9

Se lucrează pe grupe a câte 5 elevi, procentele menționate mai jos reprezintă cât la sută din posibilitățile maxime în cadrul acelui exercițiu, la fiecare lecție grupele schimbând exercițiul între ele.

Grupa nr. 1

5 x 30% , genuflexiuni cu haltera la spate,

int. 100%, pauză 45 sec., mers;

5 x 40% , genuflexiuni cu haltera la spate,

int. 100%, pauză 45 sec., mers;

5 x 50% , genuflexiuni cu haltera la spate,

int. 100%, pauză 45 sec., mers;

5 x 60% , genuflexiuni cu haltera la spate,

int. 100%, pauză 45 sec., mers;

5 x 70% , genuflexiuni cu haltera la spate,

int. 100%, pauză 45 sec., mers;

se repetă seria de 3 ori

Grupa nr. 2

5 x 10 % împins culcat , int. 100%, pauză 45 sec., activă;

5 x 30 % împins culcat , int. 100%, pauză 45 sec., activă;

5 x 50 % împins culcat , int. 100%, pauză 45 sec., activă;

5 x 60 % împins culcat , int. 100%, pauză 45 sec., activă;

5 x 80 % împins culcat , int. 100%, pauză 45 sec., activă;

5 x 100 % împins culcat , int. 100%, pauză 45 sec., activă;

se repetă seria de 1 ori

Grupa nr. 3

5 x 20% flexii din culcat dorsal cu o greutate pe piept, int. 100%, pauză 45 sec. ;

5 x 40% flexii din culcat dorsal cu o greutate pe piept, int. 100%, pauză 45 sec. ;

5 x 60% flexii din culcat dorsal cu o greutate pe piept, int. 100%, pauză 45 sec. ;

5 x 80% flexii din culcat dorsal cu o greutate pe piept, int. 100%, pauză 45 sec. ;

5 x 100% flexii din culcat dorsal cu o greutate pe piept, int. 100%, pauză 45 sec. ;

se repetă seria de 3 ori

Lecțiile 10-12

Se lucrează pe grupe a câte 5 elevi, procentele menționate mai jos reprezintă cât la sută din posibilitățile maxime în cadrul acelui exercițiu, la fiecare lecție grupele schimbând exercițiul între ele.

Grupa nr. 1

5 x 20% extensii ale spatelui din culcat ventral cu o greutate la ceafă, int. 100%, pauză 45 sec. ;

5 x 40% extensii ale spatelui din culcat ventral cu o greutate la ceafă, int. 100%, pauză 45 sec. ;

5 x 60% extensii ale spatelui din culcat ventral cu o greutate la ceafă, int. 100%, pauză 45 sec. ;

5 x 80% extensii ale spatelui din culcat ventral cu o greutate la ceafă, int. 100%, pauză 45 sec. ;

5 x 100% extensii ale spatelui din culcat ventral cu o greutate la ceafă, int. 100%, pauză 45 sec. ;

se repetă seria de 3 ori

Grupa nr. 2

10 x 20% flexii din culcat dorsal cu o bară pe piept , int. 100%, pauză 45 sec.;

8 x 40% flexii din culcat dorsal cu o bară pe piept , int. 100%, pauză 45 sec.;

6 x 60% flexii din culcat dorsal cu o bară pe piept , int. 100%, pauză 45 sec.;

4 x 80% flexii din culcat dorsal cu o bară pe piept , int. 100%, pauză 45 sec.;

2 x 100% flexii din culcat dorsal cu o bară pe piept , int. 100%, pauză 45 sec.;

se repetă seria de 3 ori

Grupa nr. 3

10 x 40 % împins-culcat, int. 100%, pauză 45 sec., activă

8 x 60 % împins-culcat, int. 100%, pauză 45 sec., activă

6 x 80 % împins-culcat, int. 100%, pauză 45 sec., activă

4 x 100 % împins-culcat, int. 100%, pauză 45 sec., activă

se repetă seria de 3 ori

Lecțiile 13-15

Se lucrează pe grupe a câte 5 elevi, procentele menționate mai jos reprezintă cât la sută din posibilitățile maxime în cadrul acelui exercițiu, la fiecare lecție grupele schimbând exercițiul între ele.

Grupa nr. 1

10 x 10% semigenuflexiuni cu desprindere , cu o bară pe umeri, int. 100%, pauză 45 sec;

10 x 20% semigenuflexiuni cu desprindere , cu o bară pe umeri, int. 100%, pauză 45 sec;

10 x 30% semigenuflexiuni cu desprindere , cu o bară pe umeri, int. 100%, pauză 45 sec;

10 x 40% semigenuflexiuni cu desprindere , cu o bară pe umeri, int. 100%, pauză 45 sec;

10 x 50% semigenuflexiuni cu desprindere , cu o bară pe umeri, int. 100%, pauză 45 sec;

se repetă seria de 3 ori

Grupa nr. 2

10 x 20 extensii ale spatelui din culcat ventral cu o bară la ceafă, int. 100%, pauză 45 sec.;

8 x 40% extensii ale spatelui din culcat ventral cu o bară la ceafă, int. 100%, pauză 45 sec.;

6 x 60% extensii ale spatelui din culcat ventral cu o bară la ceafă, int. 100%, pauză 45 sec.;

4 x 80% extensii ale spatelui din culcat ventral cu o bară la ceafă, int. 100%, pauză 45 sec.;

2 x 100% extensii ale spatelui din culcat ventral cu o bară la ceafă, int. 100%, pauză 45 sec.;

se repetă seria de 3 ori

Grupa nr. 3

10 x 50% genuflexiuni cu o bară pe umeri, int. 100%, pauză 45 sec., activă;

10 x 60% genuflexiuni cu o bară pe umeri, int. 100%, pauză 45 sec., activă;

10 x 70% genuflexiuni cu o bară pe umeri, int. 100%, pauză 45 sec., activă;

10 x 80% genuflexiuni cu o bară pe umeri, int. 100%, pauză 45 sec., activă;

10 x 90% genuflexiuni cu o bară pe umeri, int. 100%, pauză 45 sec., activă;

10 x 100% genuflexiuni cu o bară pe umeri, int. 100%, pauză 45 sec., activă;

se repetă seria de trei ori

CLASA a VIII-a B

La această clasă dezvoltarea forței s-a efectuat folosind procedeul „CREȘTEREA ȘI DESCREȘTEREA ÎN VAL A ÎNCĂRCĂTURII”

La începutul experimentului s-a efectuat o testare a posibilităților maxime în cadrul fiecărui exercițiu folosit. În funcție de rezultatele obținute s-au stabilit procentajele și echivalentul lor în greutăți pentru fiecare elev.

Lecțiile nr. 1-3

Se lucrează pe grupe a câte 5 elevi , procentele menționate mai jos reprezintă cât la sută din posibilitățile maxime în cadrul acelui exercițiu, la fiecare lecție grupele schimbând exercițiul între ele.

Grupa nr. 1

5 x 30% (din posibilitățile maxime) ridicarea barei la piept

int.100%, pauză 45 sec., mers

5 x 40% (din posibilitățile maxime) ridicarea barei la piept

int.100%, pauză 45 sec., mers

5 x 35% (din posibilitățile maxime) ridicarea barei la piept

int.100%, pauză 45 sec., mers

5 x 45% (din posibilitățile maxime) ridicarea barei la piept

int.100%, pauză 45 sec., mers

5 x 55% (din posibilitățile maxime) ridicarea barei la piept

int.100%, pauză 45 sec., mers

5 x 50% (din posibilitățile maxime) ridicarea barei la piept

int.100%, pauză 45 sec., mers

se repetă seria de 2 ori

Grupa nr. 2

5 x 10% împins-culcat, int. 100%, pauză 45 sec., activă;

5 x 20% împins-culcat, int. 100%, pauză 45 sec., activă;

5 x 15% împins-culcat, int. 100%, pauză 45 sec., activă;

5 x 25% împins-culcat, int. 100%, pauză 45 sec., activă;

5 x 20% împins-culcat, int. 100%, pauză 45 sec., activă;

5 x 30% împins-culcat, int. 100%, pauză 45 sec., activă;

5 x 35% împins-culcat, int. 100%, pauză 45 sec., activă;

se repetă seria de 1 ori

Grupa nr. 3

5 x 10% ridicarea barei deasupra capului sus, int. 100%, pauză 45 sec;

5 x 20% ridicarea barei deasupra capului sus, int. 100%, pauză 45 sec;

5 x 25% ridicarea barei deasupra capului sus, int. 100%, pauză 45 sec;

5 x 35% ridicarea barei deasupra capului sus, int. 100%, pauză 45 sec;

5 x 30% ridicarea barei deasupra capului sus, int. 100%, pauză 45 sec;

5 x 40% ridicarea barei deasupra capului sus, int. 100%, pauză 45 sec;

5 x 35% ridicarea barei deasupra capului sus, int. 100%, pauză 45 sec;

5 x 45% ridicarea barei deasupra capului sus, int. 100%, pauză 45 sec;

5 x 40% ridicarea barei deasupra capului sus, int. 100%, pauză 45 sec;

se repetă seria de 1 ori

Lecțiile nr. 4-6

Se lucrează pe grupe a câte 5 elevi, procentele menționate mai jos reprezintă cât la sută din posibilitățile maxime în cadrul acelui exercițiu, la fiecare lecție grupele schimbând exercițiul între ele.

Grupa nr. 1

5 x 30% , semigenuflexiuni cu haltera la spate,

int. 100%, pauză 45 sec., mers;

5 x 40% , semigenuflexiuni cu haltera la spate,

int. 100%, pauză 45 sec., mers;

5 x 35% , semigenuflexiuni cu haltera la spate,

int. 100%, pauză 45 sec., mers;

5 x 45% , semigenuflexiuni cu haltera la spate,

int. 100%, pauză 45 sec., mers;

5 x 40% , semigenuflexiuni cu haltera la spate,

int. 100%, pauză 45 sec., mers;

5 x 50% , semigenuflexiuni cu haltera la spate,

int. 100%, pauză 45 sec., mers;

se repetă seria de 2 ori

Grupa nr. 2

5 x 10 % împins culcat , int. 100%, pauză 45 sec., activă;

5 x 20 % împins culcat , int. 100%, pauză 45 sec., activă;

5 x 15 % împins culcat , int. 100%, pauză 45 sec., activă;

5 x 25 % împins culcat , int. 100%, pauză 45 sec., activă;

5 x 35 % împins culcat , int. 100%, pauză 45 sec., activă;

2 x 30 % împins culcat , int. 100%, pauză 45 sec., activă;

2 x 40 % împins culcat , int. 100%, pauză 45 sec., activă;

2 x 35 % împins culcat , int. 100%, pauză 45 sec., activă;

2 x 45 % împins culcat , int. 100%, pauză 45 sec., activă;

2 x 40 % împins culcat , int. 100%, pauză 45 sec., activă;

2 x 50 % împins culcat , int. 100%, pauză 45 sec., activă;

se repetă seria de 1 ori

Grupa nr. 3

5 x 30% așezat cu spatele sprijinit ridicarea barei la piept, int. 100%, pauză 45 sec.;

5 x 40% așezat cu spatele sprijinit ridicarea barei la piept, int. 100%, pauză 45 sec.;

5 x 35% așezat cu spatele sprijinit ridicarea barei la piept, int. 100%, pauză 45 sec.;

5 x 45% așezat cu spatele sprijinit ridicarea barei la piept, int. 100%, pauză 45 sec.;

5 x 40% așezat cu spatele sprijinit ridicarea barei la piept, int. 100%, pauză 45 sec.;

5 x 50% așezat cu spatele sprijinit ridicarea barei la piept, int. 100%, pauză 45 sec.;

5 x 45% așezat cu spatele sprijinit ridicarea barei la piept, int. 100%, pauză 45 sec.;

5 x 55% așezat cu spatele sprijinit ridicarea barei la piept, int. 100%, pauză 45 sec.;

5 x 65% așezat cu spatele sprijinit ridicarea barei la piept, int. 100%, pauză 45 sec.;

5 x 60% așezat cu spatele sprijinit ridicarea barei la piept, int. 100%, pauză 45 sec.;

se repetă seria de 2 ori

Lecțiile 7-9

Se lucrează pe grupe a câte 5 elevi, procentele menționate mai jos reprezintă cât la sută din posibilitățile maxime în cadrul acelui exercițiu, la fiecare lecție grupele schimbând exercițiul între ele.

Grupa nr. 1

5 x 30% , genuflexiuni cu haltera la spate,

int. 100%, pauză 45 sec., mers;

5 x 40% , genuflexiuni cu haltera la spate,

int. 100%, pauză 45 sec., mers;

5 x 35% , genuflexiuni cu haltera la spate,

int. 100%, pauză 45 sec., mers;

5 x 45% , genuflexiuni cu haltera la spate,

int. 100%, pauză 45 sec., mers;

5 x 40% , genuflexiuni cu haltera la spate,

int. 100%, pauză 45 sec., mers;

5 x 35% , genuflexiuni cu haltera la spate,

int. 100%, pauză 45 sec., mers;

5 x 45% , genuflexiuni cu haltera la spate,

int. 100%, pauză 45 sec., mers;

5 x 40% , genuflexiuni cu haltera la spate,

int. 100%, pauză 45 sec., mers;

5 x 50% , genuflexiuni cu haltera la spate,

int. 100%, pauză 45 sec., mers;

5 x 45% , genuflexiuni cu haltera la spate,

int. 100%, pauză 45 sec., mers;

5 x 55% , genuflexiuni cu haltera la spate,

int. 100%, pauză 45 sec., mers;

se repetă seria de 2 ori

Grupa nr. 2

5 x 20 % împins culcat , int. 100%, pauză 45 sec., activă;

5 x 40 % împins culcat , int. 100%, pauză 45 sec., activă;

5 x 30 % împins culcat , int. 100%, pauză 45 sec., activă;

5 x 50 % împins culcat , int. 100%, pauză 45 sec., activă;

5 x 40 % împins culcat , int. 100%, pauză 45 sec., activă;

5 x 60 % împins culcat , int. 100%, pauză 45 sec., activă;

5 x 50 % împins culcat , int. 100%, pauză 45 sec., activă;

5 x 70 % împins culcat , int. 100%, pauză 45 sec., activă;

5 x 60 % împins culcat , int. 100%, pauză 45 sec., activă;

5 x 80 % împins culcat , int. 100%, pauză 45 sec., activă;

5 x 70 % împins culcat , int. 100%, pauză 45 sec., activă;

5 x 90 % împins culcat , int. 100%, pauză 45 sec., activă;

5 x 80 % împins culcat , int. 100%, pauză 45 sec., activă;

5 x 100 % împins culcat , int. 100%, pauză 45 sec., activă;

se repetă seria de 1 ori

Grupa nr. 3

5 x 60% flexii din culcat dorsal cu o greutate pe piept, int. 100%, pauză 45 sec. ;

5 x 80% flexii din culcat dorsal cu o greutate pe piept, int. 100%, pauză 45 sec. ;

5 x 70% flexii din culcat dorsal cu o greutate pe piept, int. 100%, pauză 45 sec. ;

5 x 90% flexii din culcat dorsal cu o greutate pe piept, int. 100%, pauză 45 sec. ;

5 x 80% flexii din culcat dorsal cu o greutate pe piept, int. 100%, pauză 45 sec. ;

5 x 70% flexii din culcat dorsal cu o greutate pe piept, int. 100%, pauză 45 sec. ;

5 x 90% flexii din culcat dorsal cu o greutate pe piept, int. 100%, pauză 45 sec. ;

5 x 80% flexii din culcat dorsal cu o greutate pe piept, int. 100%, pauză 45 sec. ;

5 x 80% flexii din culcat dorsal cu o greutate pe piept, int. 100%, pauză 45 sec. ;

se repetă seria de 2 ori

Lecțiile 10-12

Se lucrează pe grupe a câte 5 elevi, procentele menționate mai jos reprezintă cât la sută din posibilitățile maxime în cadrul acelui exercițiu, la fiecare lecție grupele schimbând exercițiul între ele.

Grupa nr. 1

5 x 50% extensii ale spatelui din culcat ventral cu o greutate la ceafă, int. 100%, pauză 45 sec. ;

5 x 70% extensii ale spatelui din culcat ventral cu o greutate la ceafă, int. 100%, pauză 45 sec. ;

5 x 60% extensii ale spatelui din culcat ventral cu o greutate la ceafă, int. 100%, pauză 45 sec. ;

5 x 80% extensii ale spatelui din culcat ventral cu o greutate la ceafă, int. 100%, pauză 45 sec. ;

5 x 90% extensii ale spatelui din culcat ventral cu o greutate la ceafă, int. 100%, pauză 45 sec. ;

5 x 90% extensii ale spatelui din culcat ventral cu o greutate la ceafă, int. 100%, pauză 45 sec. ;

se repetă seria de 3 ori

Grupa nr. 2

10 x 50% flexii din culcat dorsal cu o bară pe piept , int. 100%, pauză 45 sec.;

8 x 70% flexii din culcat dorsal cu o bară pe piept , int. 100%, pauză 45 sec.;

6 x 60% flexii din culcat dorsal cu o bară pe piept , int. 100%, pauză 45 sec.;

4 x 80% flexii din culcat dorsal cu o bară pe piept , int. 100%, pauză 45 sec.;

2 x 70% flexii din culcat dorsal cu o bară pe piept , int. 100%, pauză 45 sec.;

2 x 90% flexii din culcat dorsal cu o bară pe piept , int. 100%, pauză 45 sec.;

2 x 80% flexii din culcat dorsal cu o bară pe piept , int. 100%, pauză 45 sec.;

2 x 100% flexii din culcat dorsal cu o bară pe piept , int. 100%, pauză 45 sec.;

se repetă seria de 3 ori

Grupa nr. 3

10 x 40 % împins-culcat, int. 100%, pauză 45 sec., activă

8 x 60 % împins-culcat, int. 100%, pauză 45 sec., activă

6 x 50 % împins-culcat, int. 100%, pauză 45 sec., activă

4 x 70 % împins-culcat, int. 100%, pauză 45 sec., activă

8 x 60 % împins-culcat, int. 100%, pauză 45 sec., activă

4 x 80 % împins-culcat, int. 100%, pauză 45 sec., activă

4 x 70 % împins-culcat, int. 100%, pauză 45 sec., activă

4 x 90 % împins-culcat, int. 100%, pauză 45 sec., activă

4 x 80 % împins-culcat, int. 100%, pauză 45 sec., activă

4 x 100 % împins-culcat, int. 100%, pauză 45 sec., activă

se repetă seria de 3 ori

Lecțiile 13-15

Se lucrează pe grupe a câte 5 elevi, procentele menționate mai jos reprezintă cât la sută din posibilitățile maxime în cadrul acelui exercițiu, la fiecare lecție grupele schimbând exercițiul între ele.

Grupa nr. 1

10 x 40% semigenuflexiuni cu desprindere , cu o bară pe umeri, int. 100%, pauză 45 sec;

10 x 60% semigenuflexiuni cu desprindere , cu o bară pe umeri, int. 100%, pauză 45 sec;

10 x 50% semigenuflexiuni cu desprindere , cu o bară pe umeri, int. 100%, pauză 45 sec;

10 x 70% semigenuflexiuni cu desprindere , cu o bară pe umeri, int. 100%, pauză 45 sec;

10 x 60% semigenuflexiuni cu desprindere , cu o bară pe umeri, int. 100%, pauză 45 sec;

10 x 80% semigenuflexiuni cu desprindere , cu o bară pe umeri, int. 100%, pauză 45 sec;

10 x 70% semigenuflexiuni cu desprindere , cu o bară pe umeri, int. 100%, pauză 45 sec;

10 x 90% semigenuflexiuni cu desprindere , cu o bară pe umeri, int. 100%, pauză 45 sec;

10 x 80% semigenuflexiuni cu desprindere , cu o bară pe umeri, int. 100%, pauză 45 sec;

10 x 100% semigenuflexiuni cu desprindere , cu o bară pe umeri, int. 100%, pauză 45 sec;

se repetă seria de 2 ori

Grupa nr. 2

10 x 60% extensii ale spatelui din culcat ventral cu o bară la ceafă, int. 100%, pauză 45 sec.;

8 x 80% extensii ale spatelui din culcat ventral cu o bară la ceafă, int. 100%, pauză 45 sec.;

6 x 70% extensii ale spatelui din culcat ventral cu o bară la ceafă, int. 100%, pauză 45 sec.;

4 x 90% extensii ale spatelui din culcat ventral cu o bară la ceafă, int. 100%, pauză 45 sec.;

4 x 90% extensii ale spatelui din culcat ventral cu o bară la ceafă, int. 100%, pauză 45 sec.;

2 x 100% extensii ale spatelui din culcat ventral cu o bară la ceafă, int. 100%, pauză 45 sec.;

se repetă seria de 3 ori

Grupa nr. 3

10 x 50% genuflexiuni cu o bară pe umeri, int. 100%, pauză 45 sec., activă;

8 x 60% genuflexiuni cu o bară pe umeri, int. 100%, pauză 45 sec., activă;

6 x 40% genuflexiuni cu o bară pe umeri, int. 100%, pauză 45 sec., activă;

4 x 60% genuflexiuni cu o bară pe umeri, int. 100%, pauză 45 sec., activă;

2 x 80% genuflexiuni cu o bară pe umeri, int. 100%, pauză 45 sec., activă;

2 x 70% genuflexiuni cu o bară pe umeri, int. 100%, pauză 45 sec., activă;

2 x 90% genuflexiuni cu o bară pe umeri, int. 100%, pauză 45 sec., activă;

2 x 80% genuflexiuni cu o bară pe umeri, int. 100%, pauză 45 sec., activă;

2 x 100% genuflexiuni cu o bară pe umeri, int. 100%, pauză 45 sec., activă;

se repetă seria de 2 ori

Pe parcursul unui an școlar am folosit aceste sisteme de lecții atât în primul semestru al anului școlar cât și în cel de-al doilea, de menționat că durata în timpul unei lecții a fost de 20 min.

CAPITOLUL IV

REZULTATELE OBȚINUTE ȘI INTERPRETAREA LOR

PROBELE ȘI REZULTATELE OBȚINUTE ÎN URMA INVESTIGĂRII EȘANTIONULUI ALES

TESTAREA INIȚIALĂ

Tabel rezultate – cls a VIII-a A , grupa experimentală 1, octombrie 2013

Tabel rezultate – cls a VIII-a B , grupa experimentală 1, octombrie 2013

TESTAREA FINALĂ

Tabel rezultate – cls a VIII-a A , grupa experimentală 1, iunie 2014

Tabel rezultate – cls a VIII-a B , grupa experimentală 1, iunie 3014

ANALIZA COMPARATIVĂ ȘI INTERPRETAREA REZULTATELOR OBȚINUTE DE GRUPA DE EXPERIMENT LA TESTAREA INIȚIALĂ ȘI FINALĂ

FORȚA MEMBRELOR SUPERIOARE

Rezistența locală în regim de forță a musculaturii exterioare a membrelor superioare și a centurii scapulo-humerale a fost testată prin flotări care au fost executate în sprijin pe banca de gimnastică. Fiecare subiect a efectuat până la refuz exercițiul.

După cum se observă media aritmetică(X) la testarea inițială a fost de 24,26 repetări , iar la cea finală a fost de 38 repetări.

Abaterea standard (Es) arată o împrăștiere largă a datelor, media caracterizând mai slab colectivul respectiv.

Coeficientul de variabilitate (Cv) de 25,75% la testarea inițială, indică o dispersie mare, deci o lipsă de omogenitate a colectivului din acest punct de vedere. Se observă că la testarea finală, ca urmare a aplicării procedeelor de dezvoltare a forței, coeficientul de variabilitate a scăzut la 20,36% deci, omogenitatea colectivului a crescut.

FORȚA MUSCULATURII ABDOMINALE

Exercițiul folosit ca probă de control a fost: ridicări de trunchi din culcat dorsal cu mâinile la ceafă.

Datorită lucrului până la refuz, avem de-a face cu un efort de forță în regim de rezistență a musculaturii abdominale.

Media aritmetică , la testarea inițială, a fost de 51,80 repetări față 69 repetări la testarea finală, aici remarcându-se o creștere cu o medie de 17,20 repetări în intervalul de timp lucrat.

Abaterea standard , având valori de 6,88 , respectiv 6,67, arată o cacaterizare bună între cele două testări.

Coeficientul de variabilitate arată valori de 13,28% și 9,66% ceea ce indică o omogenitate bună la cele două testări.

FORȚA MEMBRELOR INFERIOARE

Exercițiul folosit – genunflexiuni din stând cu mâinile pe ceafă . Este un efort de forță în regim de rezistență și se execută până la refuz.

După cum se observă media aritmenică (X) la testarea inițială a fost de 76,38 repetări, iar la cea finală a fost de 100 repetări.

Abaterea standard (Es) a scăzut de la 24,38, la testarea inițială , la 14,70 la testarea finală , reieșind de aici o îmbunătățire a omogenității colectivului.

Coeficientul de variabilitate (Cv) , la testarea inițială , fiind mai mare (31,94%) indică o dispersie foarte mare , deci o omogenitate mică. La testarea finală (14,70%) , în ceea ce privește forța picioarelor, se remarcă o creștere substanțială a omogenității colectivului.

FORȚA MUSCULATURII SPATELUI

A fost testată în scopul determinării gradului dezvoltării ei , fiind unanim recunoscută importanța pe care o are în ținuta elevilor, în general, și rolul ei în special, asupra menținerii coloanei vertebrale în limite normale.

Exercițiul folosit – extensii ale trunchiului , cu mâinile la ceafă, din culcat facial.

Media aritmetică, la testarea inițială, a fost de 52,80 repetări față de 77,46 repetări la testarea finală, aici remarcându-se o creștere cu o medie de 25 repetări în intervalul de timp lucrat.

Abaterea standard având valori de 8,84 și respectiv 13, arată o caracterizare bună între cele două testări.

Coeficientul de variabilitate arată valori de 16,74 % și 16,78% ceea ce indică o omogenitate bună la cele două testări.

ANALIZA COMPARATIVĂ ȘI INTERPRETAREA REZULTATELOR OBȚINUTE LA TESTAREA FINALĂ DE CELE DOUĂ GRUPE

Prin această analiză am încercat să evidențiez eficiența variantelor „creșterii progresive a încărcăturii” și „varianta creșterii și descreșterii în val” față de alte procedee de dezvoltare a forței.

FORȚA MEMBRELOR SUPERIOARE

După cum se observă media aritmetică (X) , la testarea clasei experiment 1 a fost de 38 repetări, iar la clasa experiment 2 a fost de 37 repetări, mai mică în medie cu 1 repetări.

Abaterea standard (Es) , cuprinsă între 7,74 la clasa a VIII-a A, respectiv 6,65 clasa a VIII-a B, arată o împrăștiere mică a datelor, media caracterizând bine colectivele de elevi.

Coeficientul de variabilitate (Cv) de 20.36 % la clasa a VIII-a A și de 17,97 % la clasa a VIII-a B, indică o dispersie mică, deci o omogenitate bună a colectivelor din acest punct de vedere.

FORȚA MUSCULATURII ABDOMINALE

Media aritmetică la testarea finală a fost de 69 repetări la clasa a VIII-a A , iar la clasa a VIII-a B de 82,53, aici remarcându-se o creștere cu o medie de 14 repetări la grupa 2 de experiment.

Abaterea standard , la clasa a VIII-a A , având valori de 6,67, arată o omogenitate bună , iar la clasa a VIII-a B s-a înregistrat o omogenitate medie.

Coeficientul de variabilitate arată valori de 9,66% și respectiv 21,02% , ceea ce indică o dispersie mare la cel de-al doliea colectiv.

FORȚA MEMBRELOR INFERIOARE

După cum se observă , media aritmetică (X) la testarea finală a fost mai mare la clasa de experiment 1 decât la clasa de experiment 2.

Abaterea standard (Es) la ambele colective sunt valori suprinse între 10% și 15%, ceea ce înseamnă o bună omogenitate la aceeași probă.

Coeficientul de variabilitate (Cv) s-a încadrat între 14% și 15% , fapt ce indică o variabilitate medie, deci o omogenitate bună.

FORȚA MUSCULATURII SPATELUI

Media aritmetică la testarea finală a fost de 77,46 repetări la clasa a VIII-a A , iar la clasa a VIII-a B de 90.

Abaterea standard , având valori de 13 și 9,50 arată o omogenitate bună la ambele colective.

Coeficientul de variabilitate arată valori de 16,78% și respectiv 10,55% , ceea ce indică o dispersie medie la cele două colective.

Pentru a evidenția progresul înregistrat de fiecare clasă în urma aplicării procedeelor de dezvoltare a forței, am calculat rata progresului la fiecare probă.

După cum se observă și în graficul alăturat, colectivul clasei de experiment, la care s-au aplicat variantele creșterii progresive a încărcăturii și creșterii și descreșterii în val , a realizat un progres semnificativ față de clasa martor la aproape la toate probele.

CAPITOLUL V

CONCLUZII

Concluzii teoretice

Exercițiile pentru dezvoltarea forței s-au numărat printre preferatele elevilor de clasa a VIII-a

În abordarea acestor tipuri de exerciții trebuie acordată o deosebită atenție , întrucât elevii prezintă caracteristici fizice diverse, drept care , necesită respectarea unor indicații metodice diverse, în funcție de vârstă.

Procedeele de „creștere progresivă a încărcăturii” și „ creșterea și descreșterea în val” adaptate corespunzător se constituir în procedee eficiente de dezvoltare a forței.

Concluzii experimentale

Prin utilizarea în mod judicios a celor două procedee de dezvoltare a forței „creștere progresivă a încărcăturii” și „ creșterea și descreșterea în val” corecte, adaptate și eșalonate pe parcursul unui an școlar, vine și confirmă prima ipoteză a cercetării, și anume, se obțin rezultate superioare în eforturile care solicită forța.

Prin utilizarea judicioasă a celor două procedee se constată și influențe pozitive asupra sănătății elevilor și asupra capacității motrice generale.

Prin adaptarea corespunzătoare a exercițiilor cu greutăți la cerințele și condițiile materiale din școală s-a dovedit experimental că acestea au devenit mijloace eficiente ale educației fizice școlare.

Dacă se lucrează în mod științific și constant, după programe foarte clar precizate, atunci câștigurile în dezvoltarea forței vor fi mari și sunt obținute de către toți elevii, ceea ce conduce la creșterea omogenității claselor.

Datele obținute arată că obiectivele propuse au fost îndeplinite. Acestea s-au reflectat în creșterea indicilor motrici a fiecărui elev la testările finale față de cele inițiale. De asemenea, am observat o atitudine pozitivă a acestora față de ora de educație fizică , de activitățile extrașcolare legate de participarea la copetiții sportive, o creștere a performanțelor sportive, a disponibilității în vederea integrării socio-profesionale mai rapide.

BIBLIOGRAFIE

ARDELEAN, T. Particularitățile dezvoltării calităților motrice în atletism, București, I.E.F.S. , 1990

ARDELEAN, T., Viteza și forța în atletism. Contribuții teoretice privind valorificarea potențialului de viteză la copiii de 11-14 ani. Teză de doctorat, București, 1991

BAROGA , L. . Educarea calităților fizice combinate , București, Ed. Sport turism 1984

BARROW, H. , M c GEE, R., A Practical Approach to Meansurement in Physical Education , Philadelphia, Lea & Fiebiger, 2nd edition, 1971

BASCO, C., și colab., Antrenamentul de rezistență /viteză/forță În: Sportul de Performanță , nr. 258, 1992

BOTA, C. , PRODESCU, B., Fiziologia educației fizice și sportului. Ergofiziologie, Rm. Vâlcea, Ed. Antim Ivireanul, 1997

CÂRSTEA, GH., Educație fizică- fundamente teoretice și metodice, București, A.N.E.F.S., 1997

CÂRSTEA, GH., Educație fizică- fundamente teoretice și metodice, București, Casa de Editură Petru Maior , 1999

CÂRSTEA , GH., Teoria și metodica educație fizice și sportului , București, Ed. Universul, 1993

CÂRSTEA, GH., Teoria și metodica educației fizice și sportului – pentru examenele de definitivat și gradul didactic II, București, Ed. AN-DA, 2000

CERGHIT, I., Metode de învățământ, București, Ed. EDP-RA, 1997

COLIBABA-EVULEȚ, D., BOTA, I., Jocuri sportive. Teorie și metodică , București, Ed. Aldin, 1998

Curriculum Național, Programe școlare pentru clasa a VIII-a, București, M.E.N., Consiliul Național pentru Curriculum, 1999

DEMETER, A., Bazele fiziologice și biochimice ale calităților motrice , București, Ed. Sport-Turism, 1981

DEMETER, A., Fiziologia și biochimia dezvoltării calităților motrice , București, Ed. Sport-Turism, 1983

DRAGNEA, A. și colab. , Teoria educației fizice și sportului, București, Ed. Cartea Școlii, 2000

DRAGNEA, A. și colab. , Teoria educației fizice și sportului, București, Ed. FEST, 2000

DRAGNEA , A., BOTA, A., Teoria activităților motrice, București, EDP, 1999

DRAGNEA , A., Măsurarea și evaluarea în educația fizică și sport , București , Ed. Sport Turism, 1984

DRAGNEA, A., Teoria și metodica dezvoltării calităților motrice, București, Centrul de multiplicare A.N.E.F.S. , 1991

DRAGNEA, A., Antrenamentul sportiv, București, ADP, 1996

EPURAN, M., Psihologia educație fizice, vol. III, reeditare, București, A.N.E.F.S., 1992

EPURAN, M., Metodologia cercetării activităților corporale, ed. a II-a , București, A.N.E.F.S. , 1992

EPURAN, M., Metodologia cercetării activităților corporale, ed. a II-a , București, Ed. FEST , 2005

EPURAN, M., HORGHIDAN , V., Psihologia educației fizice, București, A.N.E.F.S. , 1994

EPURAN , M., Modelarea conduitei sportive, București, Ed. Sport-Turism, 1990

FLORESCU, C., DUMITRESCU, V., PREDESCU, A., Metodica dezvoltării calităților fizice, București, Ed. Consiliului Național pentru Educație Fizică și Sport, 1969

GAGEA, A., Metodologia cercetării științifice în educație fizică și sport, București, ED. Fundației „România de mâine”, 1999

HORGHIDAN, V., Metode de psihodiagnostic, București, EDP, 1998

HORGHIDAN , V., Dezvoltarea capacității psihomotrice prin activități de corporale sportive. Teză de doctorat, București, 1980

HORGHIDAN, V., Problematica psihomotricității. Note de curs – master, București, A.N.E.F.S. 1998

Instrucțiuni privind organizarea și desfășurarea activității de educație fizică și sport în învățământul preșcolar, primar, gimnazial, liceal și profesional. Aprobat cu Ordinul Ministrului Educației și Învâțământului nr. 6226/1982, București, 1986

ION, T. R., Evaluarea în procesul didactic, București, ADP, 2000

Le Petit Larousse, Paris, Nouvelle, 1994

MANNO, R., Aprecierea calităților motrice la sportivii juniori. În : Sportul la copii și juniori, LXIII, 1986

MANNO, R., Calități de coordonare . În : Sportul de performanță , nr. 261, 1987

MANNO, R., Les bases de l’entraînement sportif. În: Revue EpS, 1992

MOANȚĂ, A. D. , Pregătirea fizică în jocul de baschet, București, PRO-Editura 2000

NECULAU, A., și colab. Psihopedagogie, Iași Ed. Spiru Haret, 1995

NEUMANN, G., Adaptarea în antrenamentul de rezistență . În: Sportul de performanță

NICOLA, I., Pedagogie, București, EDP, 1992

OPRESCU, V., Aptitudini și Atitudini, București, Ed. Științifică, 1991

Potențialul biomotric al elevilor din clasele IX – XII, București, 1982-1983

Potențialul biomotric al elevilor din clasele V – VIII, București, 1982-1983

Programa de educație fizică pentru învățământul gimnazial, liceal și profesional, București, EDP, 1989

STĂNESCU, M., Educația fizică pentru preșcolari și școlari mici, București, Ed. Esmne, 2002

STOICA, M., Capacitățile motrice în atletism, București, Ed. Printech, 2000

ȘCHIOPU, U., Dicționar de psihologie, București, Ed. Babel, 1997

ȘERBĂNOIU, S., Capacitățile coordinative în sportul de performanță, București, Ed. Afir, 2002

ȘICLOVAN, I., Teoria educației fizice și sportului, București, Ed. Sport-Turism, 1979

Sistemul Național de Evaluare la disciplina Educație fizică și sport, M.E.N. , Serviciul Național de Evaluare și Examinare, București, 1999

Studiu comparativ al potențialului biomotric al elevilor din clasele V-VIII, la a treia ediție a evaluării, București, Centrul de Cercetări pentru probleme de Sport, 1996

TUDOR, V., Aptitudinile în structura personalității. Dinamica aptitudinilor implicate în practicarea exercițiilor fizice. Referat doctorat nr. 1 București, 1998

TUDOR, V., Capacitățile condiționale, coordinative și intermediare – componente ale capacității motrice, București, Ed. RAI, 1999

TUDOR, V., Problematica evaluării în educație fizică școlară. Aspecte fundamentale și criterii de evaluare. Referat doctorat nr. 3 București, 1998

TUDOR , V., Evaluarea în educația fizică școlară , București, Ed. Printech, 2001

TUDOR, V., Măsurare și Evaluare în cultura fizică și sport. Ed. Alpha, Buzău, 2005

TUDOR, ȘT., Elemente de statistică aplicată, București, A.N.E.F.S. , 1993

UNGUREANU, O., Detentă și aparate de măsură . În: Educație fizică și sport, nr. 5, 1968

VINȚANU, N., Educația adulților, București, EDP, 1998

VINȚANU, N., Prelegeri despre educația sportivă , București, Ed. ProTransilvania, 1998

WEINECK, J., Biologie du sport, Paris, Vigot, 1992

WEINECK, J., Entreinamento optimo, Barcelona, Editorial Hispano Europea S.A. 1994

ZAȚIORSKI, V. M., Calitățile fizice ale sportului, București, I.C.F., 1968

TUDOR, V., CRIȘAN, D. I., Forța – aptitudine motrică , Ed. BREN, București, 2007

BIBLIOGRAFIE

ARDELEAN, T. Particularitățile dezvoltării calităților motrice în atletism, București, I.E.F.S. , 1990

ARDELEAN, T., Viteza și forța în atletism. Contribuții teoretice privind valorificarea potențialului de viteză la copiii de 11-14 ani. Teză de doctorat, București, 1991

BAROGA , L. . Educarea calităților fizice combinate , București, Ed. Sport turism 1984

BARROW, H. , M c GEE, R., A Practical Approach to Meansurement in Physical Education , Philadelphia, Lea & Fiebiger, 2nd edition, 1971

BASCO, C., și colab., Antrenamentul de rezistență /viteză/forță În: Sportul de Performanță , nr. 258, 1992

BOTA, C. , PRODESCU, B., Fiziologia educației fizice și sportului. Ergofiziologie, Rm. Vâlcea, Ed. Antim Ivireanul, 1997

CÂRSTEA, GH., Educație fizică- fundamente teoretice și metodice, București, A.N.E.F.S., 1997

CÂRSTEA, GH., Educație fizică- fundamente teoretice și metodice, București, Casa de Editură Petru Maior , 1999

CÂRSTEA , GH., Teoria și metodica educație fizice și sportului , București, Ed. Universul, 1993

CÂRSTEA, GH., Teoria și metodica educației fizice și sportului – pentru examenele de definitivat și gradul didactic II, București, Ed. AN-DA, 2000

CERGHIT, I., Metode de învățământ, București, Ed. EDP-RA, 1997

COLIBABA-EVULEȚ, D., BOTA, I., Jocuri sportive. Teorie și metodică , București, Ed. Aldin, 1998

Curriculum Național, Programe școlare pentru clasa a VIII-a, București, M.E.N., Consiliul Național pentru Curriculum, 1999

DEMETER, A., Bazele fiziologice și biochimice ale calităților motrice , București, Ed. Sport-Turism, 1981

DEMETER, A., Fiziologia și biochimia dezvoltării calităților motrice , București, Ed. Sport-Turism, 1983

DRAGNEA, A. și colab. , Teoria educației fizice și sportului, București, Ed. Cartea Școlii, 2000

DRAGNEA, A. și colab. , Teoria educației fizice și sportului, București, Ed. FEST, 2000

DRAGNEA , A., BOTA, A., Teoria activităților motrice, București, EDP, 1999

DRAGNEA , A., Măsurarea și evaluarea în educația fizică și sport , București , Ed. Sport Turism, 1984

DRAGNEA, A., Teoria și metodica dezvoltării calităților motrice, București, Centrul de multiplicare A.N.E.F.S. , 1991

DRAGNEA, A., Antrenamentul sportiv, București, ADP, 1996

EPURAN, M., Psihologia educație fizice, vol. III, reeditare, București, A.N.E.F.S., 1992

EPURAN, M., Metodologia cercetării activităților corporale, ed. a II-a , București, A.N.E.F.S. , 1992

EPURAN, M., Metodologia cercetării activităților corporale, ed. a II-a , București, Ed. FEST , 2005

EPURAN, M., HORGHIDAN , V., Psihologia educației fizice, București, A.N.E.F.S. , 1994

EPURAN , M., Modelarea conduitei sportive, București, Ed. Sport-Turism, 1990

FLORESCU, C., DUMITRESCU, V., PREDESCU, A., Metodica dezvoltării calităților fizice, București, Ed. Consiliului Național pentru Educație Fizică și Sport, 1969

GAGEA, A., Metodologia cercetării științifice în educație fizică și sport, București, ED. Fundației „România de mâine”, 1999

HORGHIDAN, V., Metode de psihodiagnostic, București, EDP, 1998

HORGHIDAN , V., Dezvoltarea capacității psihomotrice prin activități de corporale sportive. Teză de doctorat, București, 1980

HORGHIDAN, V., Problematica psihomotricității. Note de curs – master, București, A.N.E.F.S. 1998

Instrucțiuni privind organizarea și desfășurarea activității de educație fizică și sport în învățământul preșcolar, primar, gimnazial, liceal și profesional. Aprobat cu Ordinul Ministrului Educației și Învâțământului nr. 6226/1982, București, 1986

ION, T. R., Evaluarea în procesul didactic, București, ADP, 2000

Le Petit Larousse, Paris, Nouvelle, 1994

MANNO, R., Aprecierea calităților motrice la sportivii juniori. În : Sportul la copii și juniori, LXIII, 1986

MANNO, R., Calități de coordonare . În : Sportul de performanță , nr. 261, 1987

MANNO, R., Les bases de l’entraînement sportif. În: Revue EpS, 1992

MOANȚĂ, A. D. , Pregătirea fizică în jocul de baschet, București, PRO-Editura 2000

NECULAU, A., și colab. Psihopedagogie, Iași Ed. Spiru Haret, 1995

NEUMANN, G., Adaptarea în antrenamentul de rezistență . În: Sportul de performanță

NICOLA, I., Pedagogie, București, EDP, 1992

OPRESCU, V., Aptitudini și Atitudini, București, Ed. Științifică, 1991

Potențialul biomotric al elevilor din clasele IX – XII, București, 1982-1983

Potențialul biomotric al elevilor din clasele V – VIII, București, 1982-1983

Programa de educație fizică pentru învățământul gimnazial, liceal și profesional, București, EDP, 1989

STĂNESCU, M., Educația fizică pentru preșcolari și școlari mici, București, Ed. Esmne, 2002

STOICA, M., Capacitățile motrice în atletism, București, Ed. Printech, 2000

ȘCHIOPU, U., Dicționar de psihologie, București, Ed. Babel, 1997

ȘERBĂNOIU, S., Capacitățile coordinative în sportul de performanță, București, Ed. Afir, 2002

ȘICLOVAN, I., Teoria educației fizice și sportului, București, Ed. Sport-Turism, 1979

Sistemul Național de Evaluare la disciplina Educație fizică și sport, M.E.N. , Serviciul Național de Evaluare și Examinare, București, 1999

Studiu comparativ al potențialului biomotric al elevilor din clasele V-VIII, la a treia ediție a evaluării, București, Centrul de Cercetări pentru probleme de Sport, 1996

TUDOR, V., Aptitudinile în structura personalității. Dinamica aptitudinilor implicate în practicarea exercițiilor fizice. Referat doctorat nr. 1 București, 1998

TUDOR, V., Capacitățile condiționale, coordinative și intermediare – componente ale capacității motrice, București, Ed. RAI, 1999

TUDOR, V., Problematica evaluării în educație fizică școlară. Aspecte fundamentale și criterii de evaluare. Referat doctorat nr. 3 București, 1998

TUDOR , V., Evaluarea în educația fizică școlară , București, Ed. Printech, 2001

TUDOR, V., Măsurare și Evaluare în cultura fizică și sport. Ed. Alpha, Buzău, 2005

TUDOR, ȘT., Elemente de statistică aplicată, București, A.N.E.F.S. , 1993

UNGUREANU, O., Detentă și aparate de măsură . În: Educație fizică și sport, nr. 5, 1968

VINȚANU, N., Educația adulților, București, EDP, 1998

VINȚANU, N., Prelegeri despre educația sportivă , București, Ed. ProTransilvania, 1998

WEINECK, J., Biologie du sport, Paris, Vigot, 1992

WEINECK, J., Entreinamento optimo, Barcelona, Editorial Hispano Europea S.A. 1994

ZAȚIORSKI, V. M., Calitățile fizice ale sportului, București, I.C.F., 1968

TUDOR, V., CRIȘAN, D. I., Forța – aptitudine motrică , Ed. BREN, București, 2007