PROCASTRINAREA ÎN MEDIUL ORGANIZAȚIONAL 1.INTRODUCERE Termenul procrastinare a fost preluat în româna actuală pentru că lipsea un cuvînt care să… [614895]

PROCASTRINAREA ÎN MEDIUL ORGANIZAȚIONAL

1.INTRODUCERE
Termenul procrastinare a fost preluat în româna actuală pentru că lipsea un cuvînt care
să denumească amînarea sistematică, repetitivă, devenită trăsătură de comportament, cu
explicații sociale și mai ales psihologice. Este așadar un împrumut necesar (adaptare a
cuvîntului englez procrastination) și în același timp un cuvînt la modă, pentru că pare să
caracterizeze o stare tot mai frecventă, în răspăr cu ritmurile vieții cotidiene, cu acumularea
termenelor finale și cu obsesia eficienței. Româna avea, desigur, un verb și derivatul său
substantival pentru a desemna actul în sine – a amîna și amînare. Cele două cuvinte nu descriu
însă și comportamentul constant, devenit chiar trăsătură a personalității sau viciu
autodistructiv. Nu au această accepție specializată nici împrumuturile moderne din franceză –
a tergiversa, a temporiza – și cu atît mai puțin vechiul și popularul a tărăgăna. Pînă să devină o
temă de meditație și de dezbatere a vremurilor noast re, probabil că manifestările repetate ale
procrastinării intrau pur și simplu în sfera termenului lene (de care psihologii o disociază
totuși cu grijă). Odată cu recunoașterea fenomenului s -a impus și cuvîntul care îl denumește;
substantivul românesc, abs ent din dicționarele curente, are mii de atestări în Internet:
„Procrastinarea, boala civilizației moderne“ (adevarul.ro); „Procrastinarea este un
comportament des întîlnit la aproape toți oamenii, și poate fi ușor confundat cu lenea“ (la –
psiholog.ro); „Cu m să învingi procrastinarea“ (minteforte.ro) etc. Destul de frecvent este și
verbul a procrastina (engl. procrastinate): „întîrziem, amînăm, procrastinăm“ (republica.ro);
„de ce există încă atîtea persoane care procrastinează în stil mare“ (1cartepesaptama na.ro). Au
intrat în circulație și adjectivul și substantivul care denumesc agentul amînării: procrastinator
și procrastinatoare (engl. procrastinator): „în mintea unui procrastinator profesionist“
(ted.com); „Procrastinatorul amînă, tărăgănează și lasă pe ultima sută de metri ceea ce are de
făcut“ (cariereonline.com); „aș vrea să fiu disciplinată, harnică și serioasă, nu ca în viața asta,
în care sînt procrastinatoare, leneșă și superficială“ (terorista.ro).
În engleză, franceză, italiană etc. verbele proc rastinate, procrastiner, procrastinare și
familiile lor lexicale sînt cultisme de origine latină. E interesant că verbul latinesc procrastino
are o structură etimologică similară cu a verbului a amîna. Așa cum amîna provine din
prepoziția a și adverbul man e („mîine“), procrastino este la origine alcătuit din prepoziția pro –
(„pentru“) și crastinus („de mîine“, derivat de la adverbul cras „mîine“) (Ernout și Meillet). În
franceză, procrastination este destul de rar, dar e înregistrat de dicționare (Trésor de la langue
française informatisé) cu o atestare din Proust, cu explicația „l’ajournement perpétuel“; și mai
rare sînt verbul procrastiner și substantivul procrastinateur. În italiană, procrastinare este
destul de bine reprezentat.

De fapt, cuvintele din fa milia lui procrastinare nu sînt atît de noi în română pe cît s -ar
crede. Termenul fusese deja introdus, împreună cu familia sa lexicală, în dicționarul academic
al lui Laurian și Massim (Dicționarul limbii române, 1876): procrastina – „a amîna pe mîne,
pe a doua zi și în genere a amîna“; procrastinațiune – „acțiune de procrastinare“; procrastinat –
„amî -nat“; procrastinatoriu, -torie – „care amînă de azi pe mîne“. Sub influența englezei și a
terminologiilor de specialitate, cuvîntul procrastinare se va impun e probabil în uz, deși nu este
nici transparent, nici ușor de pronunțat. E încă o ironică răzbunare a latiniștilor, atît de criticați
pentru că ar fi introdus în limbă cuvinte inexistente, cultisme artificiale. Judecata epocii și a
unei părți a posterități i era nedreaptă; se vede astăzi tot mai bine că multe dintre intuițiile și
propunerile dicționarului latinizant au fost confirmate de evoluția românei standard și a
terminologiilor speciale; nu în ultimul rînd, de recentele împrumuturi din engleză.
Procras tinarea este un comportament des intalnit la aproape toti oamenii, si poate fi
usor confundat cu lenea. Atunci cand amanam sa facem ceva sau sa luam o decizie, cand
lasam pe ultima suta de metri, asta facem, procrastinam. Daca ne luam dupa definitia din
dictionar, ar fi cam asa: „amanarea in mod nejustificat a unei actiuni, si intreprinderea altora
mai putin importante in schimb, in ciuda faptului ca exista consecinte negative din cauza
faptului ca nu s -a urmarit planul initial”. Adica: desi stiu ca trebuie sa invat pentru examen,
pentru ca mai am foarte putin timp la dispozitie, ma uit la filme sau ies in oras, cu toate ca stiu
ca e posibil sa nu iau examenul daca fac asta.Sunt foarte putini oamenii care nu
procrastineaza, insa gravitatea acestui comportame nt este data de gradul in care ne afecteaza
consecintele negative ale sale. Suntem foarte abili in a gasi scuze pentru a ne justifica, deseori
ne declaram mai obositi decat suntem, consideram ca avem suficient timp pentru a pune totul
la punct astfel ca ma i amanam putin, sau ne prioritizam gresit lucrurile.
De ce facem asta desi stim ca ne afecteaza? Pentru ca ne -am creat reguli si asumptii
care ne saboteaza si ne creaza disconfort deopotriva. Iar procrastinarea vine ca o zana buna sa
ne salveze, e o strat egie de inlaturare a disconfortului. In spatele unor afirmatii precum: „O sa
fac lucrurile in felul meu, nu o sa fac lucruri pe care nu vreau sa le fac doar pentru ca cineva
crede ca e mai bine”, „Viata e prea scurta pentru a face lucruri grele sau neplacu te, distractia
ar trebui sa fie pe primul loc” se ascund regulile sabotoare de care spuneam, si anume: nevoia
de a detine mereu controlul sau focusarea doar pe placere. De asemenea frica de esec sau
dezaprobare („Trebuie sa fac lucrurile perfect, altfel vo i avea un esec sau ceilalti vor avea o
parerea rea despre mine”), frica de incertitudine sau catastrofare („Trebuie sa fiu sigur de ce se
va intampla. Daca va fi ceva rau?Mai bine nu fac nimic decat sa risc”) ar fi alte exemple de
asumptii care nu ne ajuta deloc. Sau sa le numim direct si cinstit scuze?!Pentru a scapa de
neplacerea creata de aceste reguli, comportamentul de procrastinare vine sa ne ofere un
sentiment de usurare, si nu vine singur, aduce in plus starea placuta oferita de activitatile pe
care le-am facut pentru a evita o actiune importanta. Se creaza astfel un cerc vicios pentru ca
aceste asa -zise beneficii ale procrastinarii (reducerea disconfortului creat de reguli si placerea
oferita de alte activitati decat cea care trebuia facuta) intreti n comportamentul, si fac ca el sa

apara si in situatii viitoare. Dar, consecintele negative ale sale ne creaza un disconfort si mai
mare, in special vina si rusine. Acestea nu pot produce mai departe decat alte consecinte
negative: daca ma simt vinovat, ma autocritic mai mult, ma pedepsesc intr -un fel sau altul, imi
creez o stare emotionala negativa, si voi vedea astfel actiunea pe care am tot amanat -o ca fiind
si mai neplacuta decat parea pana acum. Cu ce ramanem in minte daca urmam toti pasii
acestia? Cel mai probabil cu faptul ca, in situatii viitoare amanarea pare din nou optiunea cea
mai atractiva, pentru ca sper ca data viitoare sa nu fie la fel de grav, sa reactionezi totusi mai
repede, sa nu ma mai simt la fel de vinovat, dar tot voi procrastina. Mac ar putin.
Acum ca suntem constienti de acest cerc vicios, ce ar trebui sa facem pentru a reduce
comportamentul? Sa ne ajustam putin regulile, sa reusim sa toleram discofortul creat de ele, sa
nu ne mai cautam scuze pentru amanare, sa incercam sa ne motiva m mai degraba pentru a face
ceva, decat sa ne dam ocazia sa ne criticam pentru ca nu am facut, sa cautam strategii practice
de a pune in practica actiunea, in loc sa lasam procrastinarea sa incolteasca in mintea noastra
🙂 Usor de zis, dar nu imposibil de facut! E important sa ne amintim ca acest comportament
este un obicei, la fel ca orice alt comportament, adaptativ sau dezadaptativ pe care il repetam
de multe ori. Avem deci nevoie de: timp, practica, persistenta si rabdare pentru a contracara
raufacatoru l degizat in zana buna AKA procrastinarea. Mai specific de -atat?Procrastinarea
este un termen specializat pentru domeniul psihologiei, dar care a început să intre și în
limbajul comun și pe care l -au înregistrat și dicționarele românești, cu sensul de”amân are sau
întârziere în începerea execuției unei sarcini, a tărăgăna, a tergiversa” (DEX), un împrumut
din limba engleză (procrastinate). Originea cuvântului trebuie căutată însă în latinescul
procrastinatus (pro – înainte, crastinatus – de mâine).Așadar, pr ocrastinarea este tendința de a
amâna pe mai târziu diverse acțiuni, sarcini, îndatoriri pe care le avem de îndeplinit, dacă
acestea nu aduc o satisfacție imediată, indiferent că este vorba de situații punctuale, din viața
de zi cu zi, sau de altfel de eve nimente. De obicei, în asemenea împrejurări, nu înseamnă că
cel care amână este un leneș, poate fi prins chiar de o adevărată frenezie în a face multe alte
lucruri – cumpărături, curățenie în casă, vizite etc. – oricum, altceva decât ar trebui să
îndepline ască imediat.
Se pare că procrastinarea, la omul modern, a devenit simptomatică, de vreme ce,
începând cu anul 2010, există și o zi mondială a procrastinării – 25 martie – menită să atragă
atenția asupra acestui aspect care are legătură cu modul de viață a ctual și care ne poate
influența semnificativ comportamentul, chiar dacă nu conștientizam acest fapt. Conform unor
statistici, mai mult de o treime din populația globului manifestă un comportament puternic
marcat de procrastinare, iar elevii și studenții o cupă un loc fruntaș din acest punct de vedere.
Procrastinarea este obiceiul nesănătos de a amâna sarcini importante, în favoarea
activităților mai puțin urgente sau importante, dar mai simple și mai plăcute.Procrastinarea sau
amânarea este ceva cu care maj oritatea oamenilor au cât de cât puțină experiență. Indiferent de
cât de organizați și angajați suntem, există șanse să ne trezim pierzând timpul cu lucruri
nesemnificative (vizionarea TV, actualizarea stării pe Facebook, cumpărăturile online), când

ar fi trebuit să ne petrecem de fapt acel timp lucrând la proiecte legate de locul de muncă sau
de școală.Indiferent dacă renunțăm la finalizarea unui proiect la locul de muncă, evităm
anumite activități la domiciliu sau ignoram treburile casnice, amânarea p oate avea un impact
major asupra jobului, perfecționării și vieții noastre.De ce amânăm anumite lucruri și așteptăm
până în ultimul moment?Toți amânăm ceva la un moment dat, iar cercetătorii sugerează că
problema poate fi deosebit de pronunțată și în rându l cadrelor didactice
Potrivit acestor cercetări, există câteva distorsiuni cognitive majore care duc la
procrastinare. Oamenii tind să: Supraestimeze cât timp le -a mai rămas pentru a -și putea
îndeplini sarcinile;Supraestimeze cât de motivați vor fi în viitor;Subestimeze cât timp le va lua
pentru a finaliza anumite activități;Presupună în mod eronat că trebuie să fie în starea de spirit
potrivită pentru a lucra la un proiect.Adesea, presupunem că proiectele nu vor dura chiar atât
de mult, ceea ce poate d uce la un sentiment fals de siguranță atunci când credem că avem încă
suficient timp pentru a le îndeplini. Unul dintre cei mai mari factori care contribuie la amânare
este ideea că trebuie să ne simțim inspirați sau motivați să lucrăm la o sarcină într -un anumit
moment.Realitatea este că, dacă așteptați până când ești în starea potrivită pentru a face
anumite lucruri (în special cele nedorite), descoperi probabil că nu există niciodată un timp
potrivit și că ceea ce aveți de făcut nu se termină niciodată.Î ndoiala poate juca, de asemenea,
un rol major. Când nu sunteți siguri legat de modul de abordare a unui proiect sau de
abilitățile voastre, s -ar putea să vă aflați în situația de a vă amâna sau a renunța la anumite
sarcini în favoarea altora.
În ultimii tr eizeci de ani cercetătorii au devenit mult mai interesați de examinarea
stresului în meseria de profesor. Studiile arată că profesorii sunt expuși unui nivel înalt de
stres (Coates, Thoresen 1976). O treime din profesori recunosc că nu ar fi ales meseria
aceasta, dacă ar fi avut posibilitatea să aleagă din nou și 30% din profesorii novici pleacă
înainte de a împlini 5 ani de activitate (Greenberg 1984).Wisniewski și Gargulo (1997) au
descris stresul ca o consecință a faptului cât de capabili sunt profesorii în a face față cerințelor
care li sunt înaintate în cadrul rolului lor profesional. În acest articol vor fi descrise modalități
de managment al stresului pentru profesori.Prima modalitate pentru profesorii de a -și controla
nivelul de stres este să recunoa scă sau să identifice ce agravează nivelul lor de stres. Unele
dintre cele mai întâlnite surse de stres sunt lipsa de timp, relații nesatisfăcătoare cu colegii sau
administrația, număr mare de elevi în clasă, lipsa de resurse, program supraîncărcat,
compo rtament nesatisfăcător al elevilor, adaptarea la schimbare și conflicte de rol. Fiecare
profesor reacționează diferit la sursele de stres, de aceea cea mai bună strategie pentru a
controla multitudinea de factori stresori este conștietizarea celor care au cel mai mare impact
și găsirea unei soluții creative. Când situația se ameliorează, alți factori stresori pot fi mult mai
ușor manevrați și va fi mult mai ușor instalarea echilibrului în viața profesorului.Strategiile de
modificare a comportamentului pot a juta profesorii să atingă starea de echilibru. Meditații și
exerciții de respirații pot ajuta la crearea balanței emoționale. Rezervarea a 20 min. pe zi
pentru o reflecție în liniște a demonstrat diminuarea nivelului de stres (Benson 1974).

Cercetările dem onstrează că relațiile interpersonale în cadrul colectivelor didactice este
eficientă în reducerea nivelului de stres, atâta timp cât susținerea dintre profesori contribuie la
o comunicare eficientă și previne „reacții dezadaptive ale profesorilor” (Bryne 1998).Deseori
stresul nu poate fi evitat, dar percepțiile unui individ pot avea un impact pozitiv sau negativ
asupra situației. Restructurarea cognitivă este un proces simplu de reconfigurare a gândurilor
care poate anticipa emoțiile cauzate de stres. Îi p ermite individului de a identifica factorul
stresor, reformularea lui astfel încât să ia o conotație neutră sau pozitivă, oferirea unei noi
interpretări și evaluarea succesul acestor noi gânduri în diminuarea stresului (Allen, 1983).
A treia abordare – comunicarea, reprezintă modalitatea prin intermediul căreia
profesorii pot preveni stresul, care este imposibil de evitat, dar impactul poate fi minimalizat.
Coates și Thoresen (1976) afirmă că există o relație direct proporțională dintre anxietatea
profesoru lui și comportamentul elevilor. Dacă profesorul este stresat, el stresează elevii,
comportamentul cărora devine diferit, în cele mai dese cazuri se înrăutățește, astfel producând
mai mult stres asupra profesorului. Acest cerc al stresului o dată inițiat es te dificil de întrerupt.
Unica modalitate de a depăși situația este ca profesorul să -și recapete controlul personal, iar
apoi cu calm să decidă ce acțiuni să întreprindă pentru a comunica nivelul scăzut al stresului
sau anxietății. Comunicarea verbală și n onverbală a profesorului cu elevii contribuie
semnificativ la generalizarea nivelului de stres în clasă.Activitatea de predare mereu va
implica factori de stres. Cu toate acestea sunt și aspecte pozitive ale stresului. Astfel profesorii
sunt motivați să e xploreze noi metode de predare, să adopte abordări inovatoare în creșterea
nivelului de motivare a elevilor. Numai atunci când devine copleșitor vor fi observate
consecințele negative ale stresului. Profesorii, administrația și directorul școlii pot facili ta
condițiile de ameliorare a stresului. Abbez și Esposito (1985) menționează că profesorii care
au susținere socială din partea directorilor denotă un nivel de stres mai scăzut, decât cei care
nu au. Organizarea discuțiilor în luarea deciziilor în școală, permite profesorilor să participe la
acest proces, astfel implicându -se și diminuând sentimentul de subordonare. De asemeni,
administrația școlii poate dezvolta împreună cu profesorii un program scopul căruia să fie
îndreptat spre ameliorarea stării fizic e și psihice sau pot să invite experți în managmentul
stresului pentru a oferi oportunități de dezvoltare profesională, învățarea tehnicilor de reducere
a stresului, analiza și evaluarea propriului nivel de stres, modificarea obișnuințelor
emoționale, gest ionarea capitalului de energie personală și dezvoltarea unei atitudini pozitive
și constructive.
Managmentul adecvat al stresului al cadrelor didactice are două beneficii majore:
reduce efectele fiziologice ale stresului, cum ar fi: compromiterea sistemulu i imunitar, care
îmbunătățește performanțele și reduce absenteismul. Managementul eficient al stresului poate
preveni deteriorarea și arderea profesională.

2.Impactul negativ al amânării

Potrivit lui Joseph Ferrari, profesor de psihologie la Universitat ea DePaul din Chicago,
aproximativ 20% dintre adulții din SUA sunt procrastinatori cronici.Acești oameni nu
procrastinează doar ocazional; este o parte importantă a stilului lor de viață. Ei își plătesc
facturile cu întârziere, nu încep să lucreze la proie cte mari până în noaptea dinaintea
termenului limită, întârzie să -și facă cumpărăturile până în Ajunul Crăciunului și chiar își
depun declarațiile de impozit pe venit cu întârziere.Din păcate, această obișnuință de a amâna
poate avea un impact grav asupra mai multor domenii de viață, inclusiv asupra sănătății
mintale a unei persoane. Intr -un studiu din 2007, cercetatorii au descoperit ca oamenii care
amână lucrurile raportează niveluri mai ridicate de stres și de îmbolnăviri.Nu numai că
amânarea poate avea un impact negativ asupra sănătății, dar poate afecta și relațiile sociale.
Dacă se amână mereu, se pune o povară asupra oamenilor din jurul nostru. Dacă se predă în
mod obișnuit proiectele sau se amână până în ultima clipă, persoanele care depind de voi cum
ar fi prietenii, familia, colegii pot deveni plini de resentimente.
Care sunt motivele pentru care amânăm lucrurile?
În plus față de motivele pentru care procrastinăm, adesea găsim o serie de scuze sau
raționamente pentru a ne justifica comportamentul. Cercetătorii au descoperit 15 motive -cheie
pentru care oamenii procrastinează:
Nu știu ce trebuie să facă
Nu știu cum să facă un anumit lucru
Nu vor să facă un anumit lucru
Nu îi interesează dacă se rezolvă sau nu
Nu le pasă când se rezolvă ceva
Nu se simt în starea necesară pentru a face ceva
Sunt obișnuiți să aștepte până în ultima clipă
Se gândesc că pot rezolva în ultimul moment
Le lipsește inițiativa de a începe să facă ceva
Consideră că lucrează mai bine sub presiune
Uită

Dau vina pe s ănătatea precară
Așteaptă momentul potrivit
Au nevoie de timp pentru a se gândi la ce au de făcut
Amână o sarcină în favoarea alteia

3.Cum se disting procrastinatorii de ceilalți oameni?
În cele mai multe cazuri, amânarea nu este un semn al unei probleme serioase. Este o
tendință obișnuită pe care o avem cu toții la un moment dat. Numai în cazurile în care
amânarea devine atât de obișnuită încât începe să aibă un impact grav asupra vieții de zi cu zi
a unei persoane, aceasta devine o problemă mai gravă. În astfel de situații, nu este vorba doar
de a avea abilități slabe de gestionare a timpului; este un stil de viață maladaptiv.
Persoanele care nu procrastinează se concentrează pe sarcina care trebuie făcută. Ele
au o identitate personală mai puternică și s unt mai puțin preocupate de ceea ce psihologii
numesc „stima socială”. Dau dovadă de conștiinciozitate, auto -disciplină, perseverență și
responsabilitate personală.Este ușor să cădem pradă acestor distorsiuni cognitive, însă, din
fericire, există o serie d e lucruri diferite pe care le putem face pentru a lupta cu tendința de a
amâna și pentru a începe să facem lucrurile la timp.Fiecare dintre noi este nevoit sã facã
diferite alegeri în viața de zi cu zi, indiferent dacã discutãm despre alegerea unui nou job ,
selectarea unui plan de pensie optimizat nevoilor noastre, facultatea la care vrem sã ne
înscriem sau punerea în aplicare a dorinței de a ne lãsa de fumat și de a începe o viațã mai
sãnãtoasã.. În unele situații, indivizii își cunosc preferințele și pot face proiecții realiste în ceea
ce privește costurile și beneficiile pe care le vor obține atunci când se gândesc sã ia o anumitã
decizie, dar realitatea aratã cã existã situații în care atunci când sunt puși în fața situației de
alegere propriu zise prefe rã o cu totul altã strategie.Procrastinarea este un comportament
caracterizat prin amânarea acțiunilor sau a sarcinilor pentru mai târziu. Psihologii citează
adesea procrastinarea ca fiind un mecanism de combatere a anxietății asociate cu începerea
sau fin alizarea unei sarcini sau a unei decizii. Termenul este un neologism în limba română,
dublând cuvântul moștenit din latină pregetare (vb. (a) pregeta) având același sens.
Cercetătorii în psihologie folosesc trei criterii pentru a categorisi procrastinarea. Pentru ca un
comportament să fie considerat procrastinare, acesta trebuie să fie: neproductiv,inutil și
întârziat.Pentru un individ, procrastinarea poate duce la stres, un sentiment de vinovăție,
pierderea productivității personale, crearea unei crize și dezaprobare din partea altora pentru
neîndeplinirea unor responsabilități sau a unor angajamente. Aceste sentimente combinate pot
favoriza în continuare procrastinarea. În timp ce este normal ca oamenii să procrastineze la un
anumit grad, aceasta devine o problemă atunci când împiedică funcționarea normală.
Procrastinarea cronică poate fi semnul unei tulburări psihice sau fiziologice.

Este posibil ca modul în care este finalizatã o sarcinã sã evidențieze incapacitatea de
care un individ dã dovadã, afectându -i imagine și starea mentalã. Existã alte exemple care
afirmã cã indivizii procrastineazã atunci când sunt pe punctul de a finaliza o sarcinã și nu
atunci când discutãm despre amânarea momentului în care se apucã de ea. Aceștia sunt într -o
continu ã cãutare de timp în plus susținând cã este necesar pentru a o putea finaliza într -un
mod corect.
Problema principalã este cã nu avem niciodatã suficient timp pentru a finaliza o
sarcinã așa cum ne -am dori, într -un sens idealProcrastinarea reprezintã o dis funcționalitate
majorã a abilitãților umane, având o influențã negativã asupra capacitãții de a ne stabili
prioritãțile atunci când ne confruntãm cu zecile de sarcini pe care trebuie sã le îndeplinim în
fiecare zi. Efectele procrastinãrii se resimt și în c eea ce privește capacitatea noastrã de a
finaliza aceste sarcini într -un mod care sã nu ne provoace un conflict intern. Unul dintre cele
mai importante domenii în care se resimt efectele procrastinãrii îl reprezintã mediul academic.
Atât studenții cât și p rofesorii se confruntã în mod reperat cu termene limitã pe care reușesc
sau nu sã le respecte. Respectarea sau ratarea acestor termene au diferite consecințe asupra
traseului lor academic.

4. Procrastinare academicã și strategii de combatere a acesteia
Procrastinarea pare sã fie o maladie a societãtilor dezvoltate din punct de vedere
tehnologic, care impun indivizilor numeroase responsabilitãți, termene limitã și o ate ntã
planificare a activitãților
Consultarea literaturii de specialitate privind fenomenul procrastinãrii oferã mai multe
tipuri de definiții ale acestuia: a) procrastinarea presupune amânarea sau renunțarea la sarcini
într-un mod irațional. Acestea sunt amânate într -un mod voluntar, chiar dacã individul știe cã
aceastã strategie poate implica costuri negative; b) procrastinarea apare atunci când beneficiile
amânãrii sunt vizibile în prezent în timp ce costurile vor fi suportate în viitor. Acest aspect îi
determinã pe indivizi sã amâne pe mâine activitãțile fãrã sã conștientizeze cã atunci când acel
mâine va deveni azi amânarea se va produce din nou; c) procrastinarea reprezintã o modalitate
prin care un individ urmãrește un anumit program stabilit de el însuși sau impus din exterior în
realizarea unei activitãți (dificultãțile pe care un individ le întâmpinã atunci când încearcã sã
urmãreascã o planificare bine stabilitã)11; d) procrastinarea presupune a lãsa deoparte ceea ce
este necesar pentru a atinge un scop; e) procrastinarea presupune sentimentele pe care un
individ le resimte, în termeni d e stres și disconfort psihologic, dupã ce acesta amânã sau dã
greș în procesul de finalizarea a unei activitãți; f) procrastinarea presupune procesul de
amânare a sarcinilor pe care un individ trebuie sã le îndeplineascã pânã în punctul în care
acesta înce pe sã resimtã un sentiment de disconfort. Dacã plecãm de la aceste definiții, putem
afirma despre individul care procrastineazã cã este în general o persoanã care știe ce are de

fãcut; are toate resursele necesare pentru a realiza o sarcinã; plãnuiește sã realizeze aceastã
sarcinã, dar nu este capabil sã o finalizeze sau amânã în mod excesiv realizarea acesteia.
Conform definițiilor, individul care procrastineazã va munci mai mult pentru realizarea unor
sarcini care nu sunt atât de importante, sau va prefer a mai degrabã sã își piardã timpul
concentrându -se asupra unor activitãți minore, decât sã se apuce de sarcinile importante pe
care le are de fãcut. În majoritatea cazurilor, individul care procrastineazã se pregãtește foarte
mult pentru a realiza o activi tate dar va continua sã evite începerea acesteia din diferite motive
pe care le voi discuta în paginile urmãtoare. În acest sens, o serie de autori au propus mai
multe categorii de procrastinatori: a) individul care procrastineazã doar uneori – presupune
acea categorie de indivizi care cred despre ei înșiși cã procrastineazã uneori; b)
procrastinatorul cronic – acea categorie de indivizi care procrastineazã aproape în toate
aspectele vieții lor; c) procrastinatorul relaxat – acea categorie de indivizi care încearcã sã
evite stresul cât mai mult cu putințã, iar pentru a realiza acest lucru tind sã renunțe la anumite
activitãți sau sã subevalueze activitãțile dificile concentrându -se mai mult asupra activitãților
distractive sau care au o importanțã minorã pe termen lung. Acest tip de individ poate fi foarte
atașat de alți indivizi și preocupat de atenție și confirmãri din partea celorlalți indivizi atunci
când vine vorba despre propriul comportament; d) procrastinatorii auto -distructivi – acea
categorie de ind ivizi care prezintã aversiune fațã de sarcinile pe care trebuie sã le
îndeplineascã, fiind dependenți de timp. Scopul acestor indivizi este acela de ași proteja stima
de sine, considerând cã sarcinile cu care se confruntã pot sã i -o punã în pericol; e)
procrastinatorul pasiv – acea categorie de indivizi care nu pot lua decizii deoarece nu au
abilitatea de a se hotãrî în ceea ce privește strategia potrivitã și de a o pune în aplicare. Aceștia
simt presiunea pe care le -o impune apropierea termenului limitã ad optând o atitudine
pesimistã în ceea ce privește rezultatele muncii lor. Nu în ultimul rând, aceștia dezvoltã
sentimente de vinovãție și depresie care îi fac sã renunțe la sarcini;
f) procrastinatorul activ – acea categorie de indivizi care sunt capabili sã ia decizii în
funcție de timpul pe care îl au la dispoziție, suspendându -și unele activitãți pentru a se
concentra asupra altora. Acești indivizi se bucurã de sentimentul muncii sub presiune
simțindu -se motivați și vãzând în termenele limitã ni ște provocãri. Aceastã perspectivã îi
determinã sã -și finalizeze sarcinile în ultimul moment; g) procrastinatorii naivi – acea
categorie de indivizi are nu sunt conștienți de problemele de auto -control pe care le vor avea
în viitor atunci când vor trebui s ã finalizeze o sarcinã; h) procrastinatorii sofisticați – aceea
categorie de indivizi care sunt conștienți de problemele de auto -control pe care le vor avea în
viitor, atunci când vor trebui sã finalizeze o sarcinã.
5. Cauzele Procrastinãrii
Existã multipl e motive datoritã cãrora ajungem sã procrastinãm. Printre acestea pot
aminti: aversiunea fațã de sarcini; plictiseala pe care unele sarcini o produc; frica de eșec;
dorința de a atinge perfecțiunea; sindromul ultimului -minut; lipsa motivației fațã de
îndep linirea unei sarcini; frica de succes pe care ți l -ar putea conferi îndeplinirea unei sarcini;

confuzia; rușinea; rebeliunea și rezistența; deficitul de competențe; teama de a nu fi adecvat
pentru sarcina respectivã; lipsa capacitãții de organizare a unei sarcini; disconfortul; mândria;
ostilitatea fațã de o sarcinã sau obișnuința de a amâna. În ceea ce privește procrastinarea din
punct de vedere medical, a fost avansatã ipoteza conform cãreia aceasta ar fi rezultatul unui
efect de disforie. Acesta reprezin tã un rãspuns emoțional negativ, asociat cu îndeplinirea unei
anumite sarcini, care produce un sentiment predominant de negativism (de exemplu, amânãm
unele activitãți deoarece le percepem ca și cum ni le -ar fi impune cineva) sau de
incompetențã (frica de eșec ne face sã ne punem sub semnul întrebãrii dacã avem
competențele și abilitãțile necesare pentru a îndeplini o sarcinã). În urma unei cercetãri care
analiza prin intermediul RMN -ului ce tip de conexiuni neuronale întrã în acțiune în momentul
în care un grup de indivizi erau puși în situația de a alege între acțiuni care implicau
recompense monetare, dar care variau în funcție de întârzierea cu care erau îndeplinite, s -a
observat activarea a douã sisteme principale: a) activarea unor componente ale siste mului
limbic, asociate cu existența dopaminei, incluzând cortexul paralimbic care se activeazã în
general atunci când discutãm despre decizii care implicã recompense imediate b) regiunile
laterale ale cortexului prefrontal și parietal care sunt implicate în general în cazul alegerilor
intra temporale. O altã disciplinã care încearcã sã explice mecanismele care stau în spatele
procrastinãrii este psihologia. Se considerã în mod general, cã procrastinarea poate avea unele
consecințe dãunãtoare, precum riscul apariției unor disfuncții psihologice. Imaginea pe care
o avem despre noi înșine ne afecteazã puternic deciziile pe care le luãm, nivelul de efort pe
care suntem dispuși sã o alocãm unei sarcini, persistența în a realiza sarcina respectivã,
rezistența la stres sau modalitatea în care performãm acțiunile necesare pentru a îndeplini o
sarcinã. Sunt autori care afirmã cã existã o relație inversã între percepția asupra propriului
grad de eficiențã, definit drept credința pe care un individ o are despre capacit atea sa de a
atinge cu succes un obiectiv, și procrastinare. În acest sens, percepția pe care o avem asupra
propriului grad de eficiențã joacã un rol important în formularea procesului care presupune
începerea, parcurgerea și finalizarea unei sarcini. Din acest punct de vedere, existã o corelație
semnificativã statistic
între percepția asupra propriului nivel de eficiențã și modalitatea în care individul
reușește sã realizeze o planificare detaliatã a etapelor necesare îndeplinirii unei sarcini, în
sensul î n care prima variabilã o influențeazã pe a doua. Unul dintre cele mai bune exemple în
ceea ce privește manifestarea procrastinãrii și a efectelor și dificultatea pe care indivizii o
întâmpinã atunci când vine vorba de respectarea unui regim alimentar. De c e ne este atât de
greu sã ne abținem de la a consuma alimente bogate în zaharuri și grãsimi care știm cã au
consecințe dãunãtoare din punct de vedere al sãnãtãții proprii? Într -o cercetare care încearcã sã
rãspundã la aceastã problemã, se vehiculeazã ideea cã indivizii se confruntã în permanențã cu
medii toxice. În acest sens, tentația de a consuma alimente care nu sunt indicate (junk -food,
fast-food etc.) este întreținutã de relativa ușurințã cu care poți gãsi și accesa acest tip de
produse alimentare (num ãrul mare de localuri în care poți consuma acest gen de alimente).
Problemele legate de nerespectarea dietei se pot transforma într -o problemã cronicã, existând

o atracție hedonicã fațã de produsele neindicate mult mai pregnantã în cazul indivizilor care
încearcã sã ținã regim. Într -un studiu care folosește analiza prin RMN aratã cã a -i pune pe
indivizii care încearcã sã respecte un regim sã -și imagineze mâncarea preferatã declanșeazã o
activitate instantanee în zonele creierului care se ocupã de papilele g ustative și de cele legate
de obținerea unor recompense plãcute. Activarea procesului hedonic de consum al alimentelor
are tendința de a inhiba dorința indivizilor de a se conforma programului strict pe care dieta le
impune. Una din soluțiile vehiculate pe ntru a scãpa de aceastã problemã este construirea unor
ancore care sã ținã indivizii legați de obiectivele pe care și le -au asumat astfel încât sã inhibe
genul acesta de tentații. Alte elemente care pot influența cantitatea de alimente consumate este
de ex emplu mãrimea farfuriei din care acestea sunt servite. Existã o corelație între mãrimea
farfuriei și atingerea sentimentului de sațietate. Cu cât porțiile sunt mai mari cu atât mai ușor
este sugeratã ideea cã norma socialã în ceea ce privește cantitatea op timã de mâncare pe care
un individ poate sã o consume este cea din farfurie. Sentimentul de sațietate este atins în
rândul unor indivizi care prezintã un grad asemãnãtor de înfometare, atât în situația în care
aceștia sunt serviți cu o cantitate mai micã d e alimente dintr -o farfurie mai micã care oferã
impresia de abundențã cât și în situația în care aceștia sunt serviți cu o cantitate mai mare de
alimente dintr -o farfurie mai mare. Expunerea unui individ, în mod repetat, la un stimul este o
condiție sufici entã pentru modificarea atitudinii acestuia fațã de obiectul pe care stimulul îl
vizeazã. În acest sens, o strategie eficientã pentru a nu fi afectat este aceea de a elimina sau a
face greu disponibil stimulul respectiv. Efectul fructului interzis acționea zã ca o funcție de
reacție negativã în ceea ce privește constrângerilor la libertatea individului. O altã cauzã a
procrastinãrii este dorința indivizilor de ași menține stima de sine la un nivel cât mai ridicat.
Acest comportament poate fi auto -dãunãtor, m anifestarea lui transpunându -se în lipsa
activitãților practice; incapacitatea de a depune efort; alegerea unor indicatori de performanțã
defavorabili; prevalența unui comportament de amânare; alegerea unor condiții de lucru
neprielnice. Din punctul acesta de vedere existã o diferențã între conceptul de procrastinare,
care este legat în principal de o dimensiune temporalã, și conceptul de comportament auto –
dãunãtor, care presupune reducerea efortului, fãrã a lua în calcul perioada temporalã ci mai
degrabã a versiunea fațã de sarcini. Impulsivitatea este un alt factor care poate determina
procrastinarea. Aceasta presupune distragerea atenției individului de la sarcina principalã pe
care trebuie sã o îndeplineascã și concentrarea asupra unor sarcini mult mai pu țin importante.
Distragerea atenției afecteazã procese cognitive importante precum auto -controlul,
concentrarea și motivația. Din acest punct de vedere, tentația este unul din vehiculele
comportamentului impulsiv. Factorii viscerali reprezintã o clasã de s tãri psihologice, care sunt
într-un continuu proces de adaptare, precum foamea, oboseala sau setea. Aceștia ne oferã
informații despre starea și nevoile corpului nostru, oferindu -ne o motivație pentru
comportamentul care acționeazã în vederea nevoilor fizi ce. De exemplu, atunci când indivizii
se aflã într -o stare de gheațã, în sensul în care asupra lor nu acționeazã factorii viscerali,
tentațiile pot fi inhibate de rațiune, care acționeazã ca un mecanism de auto -control. Cu toate
acestea, atunci când indivi zii se aflã într -o stare caldã, în sensul în care asupra lor acționeazã

factorii viscerali, tentațiile sunt cele care inhibã rațiunea eliminân d auto -controlul și dând
credit comportamentului impulsiv.
Pentru că fenomenul procrastinării a luat amploare în u ltimii ani, s -au făcut
nenumărate studii și experimente de către specialiștii în domeniul psihologiei. Dacă în Statele
Unite ale Americii, de exemplu, în anii 1980, potrivit statisticilor, numai 5% din populație
manifesta comportament de procrastinare, în prezent, procentul a crescut la 30. Psihologii
consideră că procrastinarea este specifică marilor centre urbane și este generată, în principal,
de următoarele aspecte:Există amânări bune și amânări rele, dar puțini sunt cei care au
abilitatea și voința de a alege să facă lucruri importante, în detrimentul celorlalte. Dacă, să
spunem, cineva lucrează într -un domeniu care îi solicită creativitatea și este pus în situația de
a găsi soluții pentru o mai bună funcționare a companiei/instituției în care lucrează, va avea
succes dacă poate să se concentreze asupra unor astfel de soluții, să nu le amâne, lăsând pe
mai târziu, fără daune majore, menajul, socializările, micile distracții etc.
Mulți oameni devin victimele exploziei tehnologice și, implicit, ale procras tinării,
alegând privitul la televizor, jocurile pe calculator, iPad -ul, telefonul, prezenta pe rețelele de
socializare etc., în detrimentul altor activități care pot aduce beneficii de diverse feluri.O
încredere în sine scăzută îi face pe mulți să tergive rseze îndeplinirea anumitor activități, din
teama de eșec. Un studiu publicat în British Journal of Educațional Psychology, arată că, de
exemplu, un elev sau un student, cu cât este mai anxios în legătură cu examenele, cu atât va
amâna să se apuce de învăț at, constatând apoi că nu mai are timp, intrând, vrând -nevrând, într –
un cerc vicios
Cei mai mulți dintre noi gândim, probabil, că multe sarcini pot fi rezolvate repede, or,
după cum arată un studiu al Ministerului Muncii din SUA, de cele mai multe ori este vorba de
“erori de planificare”, ceea ce ne face să amânăm sau să eșuăm în diverse activități, din “lipsă
de timp”.Frecvent devin victime ale procrastinării cei care nu rezistă micilor plăceri,
renunțând sau lăsând pe mai târziu tot ce nu aduce o recompen să imediată, indiferent că este
vorba de privitul la un film, de o masă copioasă, de o întâlnire cu prietenii etc.Procrastinarea
poate să apară și când contăm prea mult pe ceilalți în îndeplinirea activităților noastre. Este o
situație similară cu cea în c are unii își căută fericirea în ei înșiși, alții, în ceilalți. Psihologii
spun că, în realitate, a conta pe altcineva nu numai că duce la încetinirea desfășurării unei
activități, poate genera chiar eșec. Câți nu am auzit, din partea prietenilor, încurajăr i de felul:
“E în regulă, o să reușești, ai pierdut o luptă, nu și războiul!”. E aproape sigur că cine se lasă
liniștit de acest tip de mesaj va avea tendința de a tărăgăna lucrurile și, foarte posibil, va pierde
“războiul”.

6. Consecințele Procrastinã rii
Ne simțim foarte bine atunci când proiectãm niște obiective pe care urmãrim sã le
atingem în viitor, gândindu -ne la satisfacția pe care am avea -o dacã acestea s -ar îndeplini.
Procrastinarea ne poate îndepãrta de atingerea acestor obiective și poate ave a o serie de
consecințe cu un impact imediat asupra stãrii noastre. Ratarea obiectivelor datoritã
procrastinãrii poate sã genereze probleme psihice; stãri emoționale pesimiste; scãderea
moralului; creșterea nivelului de stres; frustrare și furie; pierderea motivației sau depresie. De
exemplu, la nivelul profesorilor existã o corelație între procrastinare și nivelul de stres pe
aceștia îl resimt. Stresul la locul de muncã poate duce ulterior la boli psihice și fizice. Acesta
are consecințe negative în ceea ce privește atingerea obiectivelor educaționale putând genera o
atitudine cinicã și negativã fațã de elevi. Procrastinarea are efecte inclusiv asupra modului în
care alegem sã economism bani pentru pensie. Având în vedere cã indivizii au probleme
legate de auto-control, le este dificil sã reducã consumul inutil de bunuri pentru a putea accesa
un consum satisfãcãtor în viitor. De asemenea limitele cognitive pe care indivizii le au în
procesarea, interpretarea informațiilor și înțelegerea factorilor care dete rminã procrastinarea
reprezintã un element important în ceea ce privește capacitatea acestora de a construi
mecanisme de prevenție a acestui fenomen. De exemplu, existã o relație strânsã între tendința
indivizilor de a procrastina și obediența iraționalã f ațã de autoritate. Autoritatea se poate
manifesta puternic atunci când acțiunile de ieri influențeazã normele de azi. Indivizilor le este
greu sã prezicã efectele acțiunilor prezente asupra viitorului lor. Existã în acest sens analize
ale grupurilor mafiot e, sectelor etc.. care evidențiazã incapacitatea indivizilor de a prezice
utilitatea pe care o vor obține în urma acțiunilor pe care le întreprind în prezent. Într -un
experiment menit sã determine care sunt motivațiile indivizilor care procrastineazã și al e
indivizilor care dau dovadã de un comportament auto -dãunãtor, au oferit rezultate interesante
în ceea ce privește diferențele dintre cele douã grupuri. Categoria indivizilor cu
comportamente auto -dãunãtoare este diferitã, în sensul în care aceștia nu dau semne cã ar fi
dispuși sã creascã doza de efort pentru a atinge un obiectiv. Comparativ cu aceștia, categoria
procrastinatorilor are probleme legate de timpul necesar pentru îndeplinirea unei sarcini, dar,
odatã cu apropierea termenului limitã aceștia înc ep sã depunã mai mult efort pentru ași atinge
obiectivul. În ceea ce privește motivațiile indicate de cele douã grupuri, procrastinatorii și -au
exprimat în principal aversiunea fațã de sarcini în timp ce motivațiile indivizilor cu
comportament auto -dãunãto r au vizat în special dorința acestora de ași proteja stima de sine.
7. Strategii pentru contracararea procrastinãrii
Deseori indivizii se gândesc la strategii complexe prin care sã construiascã politici care
sã ducã la îmbunãtãțirea nivelului de e ducație, sãnãtate, gradul de bunãstare sau pentru a
reduce numãrul infracțiunilor. Una dintre cele mai importante strategii prin care pot fi atinse
aceste obiective este impunerea unor mecanisme de auto -control. Auto -controlul poate fi

definit ca inhibarea tendințelor dominante pe termen scurt, cu scopul de a atinge niște rezultate
mult mai bune pe termen lung. Într -un alt studiu longitudinal realizat într -o grãdinițã, al cãrui
scop era observarea tipului de corelație dintre amânarea gratificãrilor și rezol varea rapidã a
sarcinilor (fãrã ca rapiditatea sã scadã calitatea muncii), a reieșit o corelație pozitivã. Procesul
de amânare al rezultatelor este o formã de rațiune, care stã la baza capacitãții de a ne atinge
scopurilor într -un sens optim. Astfel, atunc i când ne concentrãm pe realizarea unei sarcini,
rațiunea acționeazã ca un inhibator asupra tentației de a ne îndrepta atenția asupra activitãților
care nu sunt relevante. O altã concluzie a studiului o reprezintã ideea cã gradul de auto -control
al copiilo r acționa ca un predictor semnificativ al performanței școlare din urmãtoarea
perioadã. Stresul este o altã variabilã puternic corelatã cu procrastinarea. În ceea ce privește
strategiile de controlare a acestuia, unele dintre cele mai eficiente se dovedesc a fi: a)
strategiile orientate pe sarcini, fiind mai bine sã te concentrezi asupra sarcinilor imediate, dar
care sunt importante; b) strategiile orientate pe emoții, în sensul reducerii factorilor
emoționali care pot fi induși de stres; c) strategiile ori entate pe evitare, în sensul în care
indivizii trebuie sã se controleze ca sã nu ignore problemele importante sau sã -și concentreze
atenția asupra altor elemente. Atunci când ne confruntãm cu o activitate care produce un
rezultat, putem anticipa mulțumirea pe care o vom extrage dacã vom rezista tentațiilor și vom
atinge rezultatul respectiv, dar și rușinea pe care o vom simți dacã nu vom reuși acest lucru.
Anticiparea emoțiilor pe care le vom experimenta, în urma unor acțiuni, ne poate ajuta sã ne
ordonãm p referințele, acționând ca niște indicatori care sã ne ghideze decizia. O altã strategie
potrivitã pentru a combate procrastinarea este conștientizarea acestei probleme. Odatã realizat
acest lucru, în sensul în care putem identifica efectele pe care procras tinarea le are asupra
noastrã existã șanse mai mari de a combate acest fenomen. Impunerea de constrângeri poate fi
din nou o strategie eficientã, dar doar în cazul în care aceasta vine din partea noastrã, nefiind
impusã din exterior. Strategia auto -control ului poate avea uneori efecte negative asupra
indivizilor. În acest sens, o dozã prea mare de auto -control într -un anumit domeniu poate duce
la diminuarea gradului de auto -control în altul. Dacã auto -controlul este bazat pe suprimarea
unor porniri care pot fi dãunãtoare, rezultatele experimentale sugereazã cã suprimarea
excesivã a acestora poate duce la amplificarea lor. Indivizii care se aflau într -un grup care
încerca sã -și reprime dorința de a fuma, au ajuns sã fumeze mai mult decât indivizii din grupul
de control. Se considerã cã suprimarea tentației presupune existența a douã etape: a) un proces
de operare, conștient, care încearcã sã suprime elementele care ar putea sã ne distragã atenția
și b) un proces automat de monitorizare și de cãutare a tentații lor care ar trebui suprimate. Al
doilea proces tinde sã aibã efecte negative deoarece ne face sã ne gândim obsesiv la tentațiile
pe care vrem sã le suprimãm, acestea devenind foarte prezente în gândurile noastre.Un alt
mod de a depăși capcana de amânare cr onică este de a utiliza indicii vizuale pentru a declanșa
obiceiurile dumneavoastră și măsura progresul.Un tac vizual este ceva ce puteți vedea (un
memento vizual) care vă solicită să luați măsuri. Iată de ce acestea sunt importante pentru a
bate amânare:

Indicii vizuale vă reamintesc să începeți un comportament. De multe ori ne mințim
despre capacitatea noastră de a ne aminti să facem un nou obicei. ("Am de gând să înceapă să
mănânce sănătos. Pe bune de data asta.") Câteva zile mai târziu, cu toate acestea , motivația
dispare și ocupatia de viață începe să preia din nou. Sperând că vă veți aminti pur și simplu să
faceți un nou obicei este, de obicei, o rețetă pentru eșec. Acesta este motivul pentru care un
stimul vizual poate fi atât de util. Este mult mai u șor să rămânem cu obiceiuri bune atunci
când mediul dumneavoastră merge în direcția cea bună.Indicii vizuale afișează progresul pe
un comportament. Toată lumea știe coerența este o componentă esențială a succesului, dar
puțini oameni de fapt, măsura cât d e consecvente sunt în viața reală. Având un tac vizual, ar fi
un calendar care urmărește progresul dvs., evită această capcană, deoarece este un sistem de
măsurare încorporat. O privire la calendarul dumneavoastră și aveți imediat o măsură a
progresului du mneavoastră.Indicii vizuale pot avea un efect aditiv asupra motivației. Ca
dovezi vizuale ale progresului tau mounts, este natural pentru a deveni mai motivați să
continue obiceiul. Cu cât vedeți mai multe progrese vizuale, cu atât veți deveni mai motivați
să terminați sarcina. Există o varietate de studii populare de economie comportamentală care
se referă la acest lucru ca efectul de progres înzestrat. Văzând progresul anterior este o
modalitate foarte bună de a declanșa următoarea acțiune productivă.Cum ne impotrivim
procrastinar ii? Atacam inamicii pe rand 🙂 Ajustarea regulilor si asumptiilor: ne referim aici la
nevoia de a detine controlul, la focusarea exclusiva pe cautarea placerii, la diferite frici: de
esec, dezaprobarea celorlalti, de incertitudine sau de catastrofa. Daca raspundem la cate
intrebari legate de aceste asumptii rigide, le mai flexibilam putin, le scadem din importanta si
le putem astfel sfida mai usor. Ne punem intrebari precum: „De unde vine aceasta regula? E
rezonabila, realista, cor ecta, de ajutor?” sau „Care sunt consecintele negative ale acesteia,
adica ce patesc daca o respect, daca cred in ea?”. Reflectam asupra raspunsurilor pe care le
gasim si incercam sa gasim o alternativa mai realista, care sa ne ajute sa ne mobilizam, care sa
nu ne conduca spre consecinte negative, si incercam sa o punem in practica. Sa exemplificam:
Regula este ca fac lucrurile asa cum doresc eu.
De unde vine? Cel mai probabil de la mesajul pe care l -am primit inca de cand eram
copil, ca lucrurile trebuie f acute doar asa cum vor parintii, apoi educatorii, invatatorii,
profesorii, sefii si tot asa. Si poate din diferite experiente in care am fost intr -un fel sau altul
dominat de cineva. Ce am invatat de aici? Ca nu vreau sa mai fiu obedient intr -u totul, ca
vreau sa fac lucrurile in felul meu!Este aceasta regula realista, dreapta? Ma juta? Nu prea…de
vreme ce e foarte putin probabil sa fac toate lucrurile in viata doar asa cum vreau eu.
Care sunt consecintele negative ale regulii? Imi creaza conflicte cu ceila lti, devin
frustrat pentru ca nu pot face intotdeauna asa cum doresc.Care ar fi regula alternativa mai
flexibila? Pot accepta faptul ca nu toate lucrurile in viata vor fi facute doar dupa bunul meu
plac.

Cum o pun in practica? Fac un exercitiu de amorul a rtei 🙂 adica fac macar o data
lucrurile asa cum doreste altcineva, de dragul schimbarii sau din dorinta de a -mi rupe cercul
vicios al procrastinarii.Daca regula mea era alta, de exemplu: „Viata e prea scurta pentru a
face lucruri neplacute sau grele, pref er sa ma distrez”, am fi trecut prin aceeasi pasi intrebatori
🙂 si am fi ajuns la o regula alternativa de genul: „Viata nu poate fi compusa doar din lucruri
usor de facut si placute, dar imi pot asuma acest lucru, si incerc sa le alternez astfel incat sa
ma distrez cat pot”.Uneori nu e nevoie sa facem aceasta restructurare de reguli, simplu fapt ca
le-am constientizat ne duce spre o diminuare a procrastinarii, alteori ni se pare greu sa le
schimbam, dar asta se datoreaza doar faptului ca le -am folosit atat de des, incat asta le da o
oarecare valoare de adevar…falsa!
Toleram disconfortului: Ce inseamna asta? Atunci cand procrastinam, adica amanam
efectuarea unei actiuni, practic anticipam ca acea actiune va fi intr -o oarecare masura
neplacuta, ne va crea un soi de disconfort. Acest asa -zis disconfort poate lua forma de: furie,
frustrare, plictiseala, frica, ingrijorare, rusinare, disperare, extenuare, etc. Pentru a evita astfel
de stari, procrastinam, sau incercam sa amanam cat de mult situatiile care ne -ar putea crea
astfel de stari. Ceea ce avem de facut este sa ne schimbam atitudinea, adica sa ne dezvoltam o
toleranta la aceste stari de disconfort, de genul. Ne putem spune: „Nu -mi place starea aceasta,
dar o pot suporta pentru o scurta perioada de timp, po t face acest lucru chiar daca pentru un
timp ma voi simti intr -un fel neplacut”. Astfel vom fi mai putin tentati sa folosim
procrastinarea pentru evitarea disconfortului legat de o sarcina, situatie sau decizie.Pentru a
tolera starile acestea neplacute put em exersa pasii folositi in meditatia de tip mindfulness, si
anume:
• Sa fii constient – In primul rand incearca sa fii constient de experienta pe care o
traiesti in momentul prezent. Asta poate include sa fii atent la respiratie, la senzatiile din corp,
sunete si locuri din jur, emotii pe care le simti sau ganduri care iti apar dintr -o data in minte;
• Priveste, Observa, fara a judeca – Odata ce esti constient de experienta proprie,
adopta starea unui observator al propriei tale experiente. Ce face un obse rvator? Nu incearca
sa schimbe nimic din ceea ce se intampla, dar nici nu se lasa dus de val, de starea respectiva,
de acea experienta, doar priveste… De asemenea oservatorul nu judeca, nu vede experienta ca
fiind buna sau rea, ea este ceea ce este! Nu -i usor, pentru ca suntem obisnuiti sa emitem
judecati la tot pasul, dar ca sa poti fi observator la propria ta experienta, si sa nu judeci, te poti
ajuta de expresii precum: „iata un gand”, „aceasta e o senzatie corporala”, „aceasta e o emotie
de furie”, „a a parut si sentimentul de plictiseala”. Incearca sa le relatezi, in minte sau cu voce
tare, fara sa le judeci, in felul acesta de exemplu: „Este doar o emotie, nici mai mult, nici mai
putin”. Aminteste -ti ca tu nu esti emotia ta, tu esti mai mult decat un cu mul de emotii.
• Da-i drumul – daca ii permiti experientei tale sa fie ceea ce este, vei scapa mult mai
usor de ea pentru ca nu te lupti cu ea, nu pierzi timp pentru asta; ai acceptat -o, ai lasat -o sa

stea, s -a diminuat si a disparut. Te poti folosi de re spiratie aici, si sa te gandesti ca, cu fiecare
expiratie, starea de disc onfort pleaca putin cate putin.
Emotiile noastre de obicei apar ca niste valuri: se ridica si castiga putere in anumite
momente, apoi pica, dispar si uneori cresc gradual din nou. Ne putem imagina starile acestea
de disconfort ca pe niste astfel de valuri, care sunt trecatoare, dureaza o anumita perioada de
timp determinata, nu rezista la nesfarsit, deci scad in intentitate odata cu timpul. Astfel ca, asa
cum am descris si mai sus, cu ajutorul pasilor folositi in metoda de relaxare de tip minfulness,
sau fara a parcurge acesti pasi, doar constientizand starea, o putem accepta, tocmai pentru ca
nu va dura la nesfarsit, si pentru ca, daca procrastinam pentru a o evita, nu facem altceva de cat
sa o amanam.
Inlaturam scuzele procrastinarii: aceste scuze ale amanarii unei situatii, pornesc de la un
sambure de adevar, adica situatia pe care trebuie sa o confruntam, actiunea pe care trebuie sa o
intreprindem sau decizia pe care trebuie s a o luam, este una foarte importanta, si asta ne da
impresia ca fie va fi neplacut momentul, fie va fi greu, sau ne va crea diferite stari mai putin
placute, de aici tragem concluzia ca e mai bine sa amanam momentul. Si, ca sa nu ne simtiti
prea vinovati l egat de aceasta amanare, cautam scuze care sa faca procrastinarea sa para ca
fiind rezonabila, utila, justificabila. Deci daca nu am gasi astfel de scuze, poate ca uneori nu
am procrastina, pentru ca ar fi un comportament care ne -ar crea vinovatie, si am p refera sa
facem actiunea decat sa ne simtiti asa vinovati. Poate ca ne ajuta sa inlaturam aceste scuze,
care de cele mai multe ori constau in parte dintr -un adevar si o concluzie neajutatoare:
„Sunt obosit” (Adevarul) + „Mai bine fac asta dupa ce ma odihnesc putin” (Concluzia
care nu ajuta),
„Am mult timp la dispozitie” (Adevarul) + „Deci nu trebie sa fac asta acum”
(Concluzia neajutatoare).
Aceste concluzii merg toate pe notiunea nerealista ca maine, sau intr -un timp viitor,
intr-o maniera miraculoasa lucrurile vor sta total diferit fata de momentul prezent. Daca
asteptam momentul perfect, sa fim odihniti, motivati, inspirati, sa nu avem distractori, sa nu
avem altceva de facut… probabil ca nu va fi niciodata momentul potrivit!
Adevarul este ca, am simtit de multe ori asta: daca ne apucam de ceva, care la inceput
pare greu sau neplacut, si facem primul pas, indiferent cat de mic este acel pas, dorinta noastra
de a duce pana la capat acea sarcin a, creste.
Ne putem dezbatem aceste concluzii neajutatoare, asa cum am facut cu regulile sau cu
asumptiile legate de procrastinare. Ne putem intreba de exemplu: „Care este evidenta faptica
sau motivul real pentru care este mai bine pentru mine sa aman ace st lucru?”, „La ce voi fi cu
adevarat mai bun daca voi face acest lucru mai incolo?”, „As putea, in mod real, sa incep
aceasta actiune acum, chiar daca nu am toate conditiile ideale indeplinite?”, „Daca ma voi

apuca chiar acum de acest lucru, ce s -ar putea intampla? Cum m -as simti cu adevarat? Dar
daca nu m -as apuca, atunci cum ar fi, si cum m -as simti?”. Un alt mod de a dezbate aceste
concluzii este sa le testam direct, adica sa facem un exercitiu, un mic experiment, sa vedem
daca ceea ce prezicem va avea loc in realitate. De exemplu, daca avem tendinta de a
procrastina pe motiv ca ne simtiti putin rau, mai intai putem da o nota starii pe care o traim, de
la 0 la 10, apoi sa ne propunem sa facem o parte din activitatea pe care dorim sa o amanam,
doar 5 sau 10 minute, si apoi sa meditam putin asupra acestui lucru, adica asupra faptului ca
am putut incepe actiunea chiar si in starea de rau, si ca intr -o perioada foarte scurta de timp,
totusi am obtinut ceva. Putem acum re -evalua starea de rau (0 -10) si cel mai probabil vom
constata ca a scazut, pentru ca ne simtiti mai energici datorita faptului ca am indeplinit o parte
din sarcina initiala, care parea prea grea sau neplacuta.
Cu cat ne criticam mai mult legat de procrastinare, cu atat vom fi mai demotivati, si
vom procrastina si mai mult pentru ca nu ne simtim in stare sa facem actiunea respectiva.
Astfel ca, putem transforma autocritica in self -talk motivational, si asta o putem face cel mai
eficient vorbind cu noi ca si cum am vorbi cu un prieten care se afla in aceeasi situatie si
incercam sa -l incurajam, nu sa -l criticam.
Haideti sa simplificam cateva strategii. Pentru asta ar fi bine sa stim ce, cum si cand
avem de facut o actiune:
• Ce? Incearca sa faci lucrurile cat mai clare cu ajutorul unei liste de exe mplu (to do
list), in functie de cat de repede trebuie facute lucrurile, le poti imparti pe termen scurt, ore,
zile sau saptamani sau pe termen lung, luni sau chiar un an. Apoi prioritizeaza -le, da -le un
numar in functie de cat sunt de importante si cat su nt de urgente. Apoi iei fiecare dintre
activitati si o imparti pe pasi de urmat in efectuarea ei, si estimeaza cam cat timp iti ia fiecare
pas, ca sa iti dai seama cata vreme vei avea la dispozitie pentru a finaliza ceea ce ai de facut.
• Cum? Aici depinde de fiecare in parte, de ce abilitati are, ce ii e mai usor sa faca, ce
ii e mai la indemana. Cateva dintre lucrurile urmatoare s -ar putea sa nu se potriveasca tuturor,
dar cu siguranta fiecare isi gaseste cateva metode mai eficiente in cazul sau. Putem ap ela la
strategii de genul: Ce -i mai greu mai intai – faci partea mai grea, mai neplacuta, si apoi iti e
mai usor sa finalizezi actiunea pentru ca ce a fost mai greu a trecut 🙂 Folosirea unui memento
– incepe cu o sarcina care iti place, care sa te energiz eze sau ca sa -ti ofere satisfactie imediata,
apoi dupa o scurta perioada, fara pauza, apuca -te in paralel de o sarcina mai neplacuta (pentru
ca faci trecerea asa urgent, pe nesimtite, sarcina grea va parea mai usoara – pacalesti mintea
:)) . Timp limitat – propune -ti sa lucrezi la o activitate timp de 5 sau 10 minute, pentru ca e o
perioada scurta de timp pe care o poti tolera, dupa aceste cateva minute, analizeaza daca mai
poti inca 5 -10 minute, si tot asa, mergi din aproape -n aproape. Prime -time si Prime -place –
propune -ti sa lucrezi in principal in acea parte a zilei in care simti ca ai mai multa energie,
dimineata de exemplu daca esti un om matinal, totodata poti fi constient de mediul in care iti e
cel mai usor sa lucrezi, unde sa ai cati mai putini dis tractori, unde poti fi eficient si alege sa

faci acolo totul. Alarma de reamintire – foloseste alarma de la telefon, sau diferite biletele
lipite pe monitor, pe agenda, sau pe oglinda, pe frigider, care sa iti aminteasca ce ai de facut si
la ce ora, astfel poti vedea cam cat timp poti aloca, in functie de cate ai de facut si cat de
urgente sunt, te motiveaza cumva sa nu le mai amani. Unul dintre cele mai sugestive strategii
este vizualizarea – inainte de a te apuca de o sarcina incearca sa o vizualizezi men tal, sa ti -o
imaginezi in cel mai mic detaliu cum va arata cand va fi gata, si dupa ce faci acest lucru,
apuca -te imediat de sarcina. Pauza de relaxare – o iei chiar pentru relaxare si detentsionare
adica sa iti iei cateva minute in care sa te opresti de l a orice faci, inchizi ochii si sa te
concentrezi pe respiratie, sau sa asculti o piesa care iti da o stare de bine, apoi te intorci din
nou la munca dupa ce te -ai detasat total, revi la sarcina. Si nu in ultimul rand planul de
recompensa – ofera -ti o recom pensa dupa fiecare activitate terminata, dupa fiecare pas mai
greu pe care l -ai parcurs, indiferent in ce consta acea recompensa, fie ca este o pauza mai
lunga, o cafea, vizionarea unui film etc. Cu cat te recompensezi mai mult dupa fiecare sarcina
efectua ta cu atat te vei simti mai bine, nu vei mai avea impresia ca pierzi timp.
• Cand? Cel mai eficient ar fi sa folosesti calendare, saptamanale de exemplu, pentru a –
ti planifica sarcinile in functie de prioritatea lor, ai libertatea sa le programezi asa cum iti
doresti, atat timp cat ele vor fi finalizate pana la termenul stabilit.
Cum suna? E timpul sa ne facem un plan de actiune concret 🙂
Il sinterizam in 6 pasi, si anume:
1. Fii constient si nu judeca: In primul rand e foarte important sa te opresti ptuin si sa
recunosti nevoia pe acre o ai de a amana mereu lucrurile pe care le ai de facut. Daca stii ca
obisnuiesti sa faci acest comportament, nu e cazul sa te autoinvinovatesti, sa te blamezi ci doar
sa fii hotarat ca vrei sa faci lucrurile dif erit de acum inainte, ca vrei sa schimbi asta la tine.
2. Ajusteaza regulile si asumptiile legate de procrastinare.
3. Exerseaza tolerarea disconfortului.
4. Elimina scuzele procrastinarii si incurajeaza -te: poate fi oparte destul de dificila dar
nu imposi bila.
5. Invata strategii practice care sa te ajute.
6. Reflecteaza si revizuieste -ti planul: Fa un pas in spate, imaginatr desigur 🙂 ca atunci
cand cand, dupa ce o perioada indelungata ai privit un tablou de aproape pentru a -I vedea
detaliile, acum faci un pas in spate si il privesti de la departare in totalitate. Reflecteaza la felul
in care te simti, la cum merg lucrurile, la cum ti se par acum aceste planuri. Ia in considerare
consecintele pozitive ale faptului ca nu mai amani, nu mai procrastinezi. De asemenea accepta
faptul ca unele lucr uri se vor imbunatati in timp.

Cei mai importanti pasi in evitarea procrastinarii sunt 4 si 5 – eliminarea scuzelor si
punerea in aplicare a unor strategii concrete. Nu uita ca schimbarea unui comporatment
necesita ti mp, rabdare si persistenta. Accepta faptul ca vor exista zile bune si zile mai putin
bune, sarcini indeplinite cu succes dar uneori si esecuri. Zicala: doi pasi inainte, unul inapoi,
poate fi potrivita in acest caz, dar asta inseamna ca oricum, de fiecar e data esti cu un pas
inainte : Care sunt remediile cele mai bune pentru vindecare? Voi prezenta succint câteva
soluții identificate că fiind de mare ajutor de către cercetători:
1. Self -talk: spune -ți ție însuți constant cărui scop mai mare servește îndeplin irea unei
sarcini plictisitoare. Vrei să devii un bun chitarist? Cu siguranță să te joci DOTA e mult mai
atractiv decât 4 -5 ore de studiu pe zi, însă sunt destul de sigură nu cu asta își ocupa Paul
Mccartney timpul în tinerețe.
2. Time -management. Veșnica și marea noastră problemă pentru care s -au scris sute de
cărți. Vom vorbi despre asta altă dată.
3. Exerciții de estimare a timpului. Încearcă mereu să estimezi cât timp îți va lua o
anumită sarcină și verifică cât de aproape ai fost. În timp, vei deveni m ai bun la asta și vei știi
cum să -ți împărți timpul.
4. Reminders. Scrie -ți pe desktop, pe pereți, pe mâna..ce ai de făcut?De ce? Când? De
exemplu în fața biroului meu e plin de post -it-uri cu evenimentele, deadline -urile din
următoarea perioadă și top 15 Big Goals.
5. Fă înțelegeri, contracte cu ține însuți. “Dacă îți termini proiectul, ai voie să ieși în
seară asta.Otherwise..Ai înțeles, Diana?Da, Diana Boss.”
6. Împarte monstrul în părticele micuțe. Un video foarte drăguț spunea “Eat an
elephant. One bit e at a time.” Cu alte cuvinte atunci când te gândești că pentru a termina un
proiect de 30 de pagini trebuie doar să scrii o pagină pe zi, nu mai pare atât de grav. În plus,
cu mintea mai liberă ești mai dispus să te implici și în alte activități. Impune -ți deadline -uri
pentru aceste “subunități” ale sarcinii. E o metodă destul de populară, însă se pare că un studiu
din 2002 a descoperit că deși oamenii își doresc să își impună deadline -uri și aceastea sunt
într-adevăr benefice, nu sunt la fel de benefice c a cele impuse din exterior (de către un
profesor de exemplu), adică s -ar putea ca munca ta să nu aibă aceeași calitate. E mult mai util
să declari public ce ai de gând să faci și până când. Spune -le tuturor prietenilor tăi că până la
sfârșitul săptămânii î ți vei face abonament la sală.
7. Impune -ți să lucrezi 5 minute la acel ceva. Vei vedea că odată ce te -ai angajat în
sarcina, chiar dacă ai scris niște aiureli la început, e mult mai probabil că vei continua să
lucrezi decât dacă te străduiești să găsești începutul perfect și momentul ideal al zilei. “Pofta
vine mâncând”. În acest sens, într -un TED talk postat mai jos, Mel Robbins vorbește despre
“5 seconds rule”. Dacă în 5 decurs de 5 secunde nu ai găsit forța necesară să începi

proiectul/să te rid ici din pat/ să dai un telefon important, îți va lua mai mult timp să te
mobilizezi după.
8. Nu te aștepta să termini din prima tot! Dacă te gândești că e în regulă să realizezi
doar 80% din prima nu vei pune la fel de multă presiune asupra ta.
9. Înconjoa ră-te cu oameni neprocrastinatori. “You are the average of the 5 people you
spend the most time with”.
10. Pe lângă oameni, contează foarte mult și mediul în care lucrezi. Nu lasa Facebook –
ul deschis sau pune pe cineva să -ți schimbe parola până îți termini treaba, eliberează -ți biroul
de tot ce te -ar putea distrage..Mergi la bibliotecă. Zeci de oameni productivi te vor face să te
simți vinovat în legătură cu neproductivitatea ta.

8. Metodã, procedurã și rezultate

9. Discuț ii Generale

Mulți oameni pe care îi cunosc amână o grămadă de activități. Deci e posibil ca aceste
amânări să nu fie întotdeauna ceva negativ?Majoritatea oamenilor care scriu despre tendința
de a amâna lucrurile pe mai târziu, scriu despre cum să vindeci o asemenea tendinț ă. Dar acest
lucru este, într -un sens strict al cuvântului, imposibil. Există un număr infinit de lucruri pe
care le -ai putea face. Indiferent asupra cărui lucru lucrezi, nu lucrezi asupra oricărui lucru.
Deci întrebarea nu este cum să evităm amânările, ci cum să alegem corect lucrurile care
trebuie amânate.Există trei variante de a întârzia efectuarea unei activități, în funcție de ceea
ce facem în timpul respectiv: (a) nimic, (b) ceva mai puțin important, sau (c) ceva mai
important. Ultimul tip, aș îndrăz ni să spun, reprezintă tipul corect de amânare.În această
situație se află "profesorul cu mintea în altă parte", care uită să se bărbierească, să mânânce,
sau chiar și să se mai uite pe unde merge, în timp ce se gândește la o întrebare interesantă.
Mintea sa este absentă din lumea de zi cu zi deoarece ea muncește cu trudă în altă
parte.Acesta este sensul în care cei mai impresionanți oameni pe care îi cunosc amână diverse
lucruri. Ei sunt de tipul C: amână lucrul asupra activităților nesemnificative pentru a lucra
asupra lucrurilor mărețe.
Ce sunt "activitățile nesemnificative"? Aproximativ, munca care are șansa zero de a fi
menționată în discursul de înmormântare. E dificil de spus la un moment dat care se va dovedi
munca cea mai bună (va fi teza de doctora t asupra arhitecturii templelor sumeriene, sau
thrillerul detectiv scris sub un pseudonim?), dar există o clasă întreagă de activități care pot fi
eliminate cu siguranță: bărbieritul, spălarea rufelor, curățarea casei, scrierea biletelor de
mulțumire – orice care ar p utea fi considerat un comision. Amânările corecte reprezintă
evitarea acestor "comisioane" pentru a face munca reală. Corecte într -un sens, cel puțin.
Oamenii care vor ca tu să faci aceste comisioane nu vor crede că e corect sau bine. Dar
probab il că trebuie să îi necăjești dacă vrei să fii în stare să faci ceva. Cei mai amabili oameni,
când vor să realizeze munca cu adevărat, au un anumit grad de brutalitate când vine vorba de
evitarea acestor comisioane.Anumite comisioane, cum ar fi răspunderea la scrisori, dispar
doar dacă le ignori (poate luând și prieteni cu ele). Altele, precum tunsul ierbii, sau
completarea formularelor de venit, doar se înrăutățesc prin amânare. În principiu nu ar trebui
să "funcționeze" amânările celui de -al doilea tip de comision. Va trebui să faci, mai devreme
sau mai târziu, ceea ce trebuie să faci. De ce (așa cum îndeamnă avizele de depășire a
termenului limită) să nu îl faci acum?Motivul pentru care se merită a amâna chiar și aceste
tipuri de activități este că munca reală necesită 2 lucruri pe care comisioanele nu le necesită:
bucăți mari de timp, și dispoziția corectă. Dacă sunteți inspirat de un anumit proiect, poate fi

un câștig net în a abandona orice aveați de făcut în zilele următoare pentru a lucra asupra
proie ctului. Da, acele activități amânate s -ar putea să coste mai mult timp când vor fi în sfârșit
realizate. Dar dacă ai realizat mult în acele zile, productivitatea va fi net îmbunătățită.
De fapt, s -ar putea să nu fie o diferență în cantitatea de timp petrec ută, ci o diferență în
tipul acestui timp. S -ar putea să existe tipuri de muncă care să fie realizabile doar în sesiuni
lungi, neîntrerupte, când inspirația se manifestă liber, mai degrabă decât în bucăți mici de
timp. Empiric, se pare că acest lucru este adevărat. Când mă gândesc la oameni pe care îi
cunosc și care au realizat lucruri mărețe, nu mi -i imaginez tăind cu rigurozitate item -uri de pe
liste cu activități care trebuie realizate. Mi -i imaginez furișându -se pentru a lucra asupra unei
idei noi.Astfe l, a forța pe cineva în a realiza comisioane sincron este același lucru cu limitarea
productivității lor. Costul unei întreruperi nu este egal doar cu timpul necesar activității
respective, ci trebuie măsurat și efectul împărțirii timpului în două jumătăți . Probabil e
suficient să întrerupi pe cineva de câteva ori pe zi pentru ca ei să nu mai fie în stare să lucreze
deloc asupra problemelor dificile.M -am întrebat foarte mult de ce start -up-urile sunt cele mai
productive la începutul lor, când sunt formate d oar dintr -un colectiv redus, într -un apartament.
Motivul principal s -ar putea să fie acela că nu există nimeni care să îi întrerupă, încă. În teorie
e bine când fondatorii obțin în sfârșit suficienți bani pentru ca cineva să facă o parte din
muncă pentru e i. Dar s -ar putea să fie mai bine să fii încărcat decât întrerupt. O dată ce diluezi
un start -up cu lucrători obișnuiți din birouri – cu oameni care amână lucruri conform tipului B –
– întreaga companie începe să rezoneze la frecvența lor. Ei sunt conduși de întreruperi, și
curând la fel vei fi și tu.Comisioanele sunt așa de efective în a ucide proiecte mari încât o
grămadă de oameni le folosesc în aceste scopuri. Cineva care a decis să scrie o nuvelă, de
exemplu, va observa dintr -o dată faptul că apartamentu l are nevoie de curățenie. Oamenii care
eșuează în a scrie nuvele nu eșuează stând în fața unei foi albe zile întregi fără a scrie nimic.
Ei eșuează dând de mâncare pisicii, mergând afară pentru a cumpăra ceva ce au nevoie pentru
apartamentul lor, întâlnin du-se cu un prieten la o cafea, verificându -și emailul. "Nu am timp
să muncesc", zic ei. Și nu au; s -au asigurat de acest lucru.(Există de asemenea varianta în care
cineva nu are nici un loc fizic în care să muncească. Leacul este să viziteze locurile în c are au
muncit oamenii faimoși, si să vadă cât de necorespunzătoare erau.)Am utilizat amândouă
scuzele de mai sus la un moment de timp sau altul de -a lungul vieții. Am învățat o mulțime de
trucuri pentru a mă face să muncesc în ultimii 20 de ani, dar nici m ăcar acum nu câștig în mod
consistent. În anumite zile reușesc să duc la bun sfârșit munca reală. Alte zile sunt mâncate de
comisioane. Și știu că până la urmă este vina mea: eu las comisioanele să înghită ziua, pentru
a evita abordarea unei probleme dure. Cel mai periculos mod de amânare este amânarea de
tipul B, nerecunoscută, deoarece nu se "simte" ca o amânare. Reușești "să faci lucruri". Doar
că sunt lucrurile greșite.Orice sfat despre amânare care se concentrează pe tăiatul lucrurilor
dintr -o listă de activități nu este doar incomplet, ci și inducător în eroare într -un mod pozitiv,
prin faptul că însăși lista de activități e posibil o amânare de tip B. De fapt, "posibil" e un
cuvânt prea blând. Lista oricui e o amânare de tip B. Cu excepția momentelor î n care lucrați la
cele mai tari și cele mai dure lucruri la care ați putea lucra, amânați de fapt de tipul B

activitățile, indiferent de cât de mult realizați.În eseul său faimos Tu și cercetarea ta (pe care îl
recomand oricărui om ambițios, indiferent de domeniul în care lucrează), Richard Hamming
sugerează să te într ebi următoarele trei întrebări: Care sunt cele mai impor tante probleme în
domeniul tău?Lucrezi la una dintre ele? De ce nu?Hamming era la laboratoarele Bell Labs
când a început să pună asemenea întrebări. În principiu, oricine de acolo trebuia să lucreze la
cele mai importante probleme în domeniul său. Poate că nu oricine poate să facă o influență la
fel de dramatică asupra lumii; nu știu; dar indiferent de capacitățile tale, întotdeauna există
proiecte care încearcă să le întindă la maxim. Deci exercitiul lui H amming poate fi generalizat
în:
Care e cel mai bun lucru asupra căruia poți lucra, și de ce nu o faci?
Majoritatea oamenilor vor evita această întrebare. Eu însumi o evit; o văd mai sus în
această pagină, și trec mai departe la propoziția următoare. Hamming obișnuia să se plimbe și
să întrebe efectiv pe oameni acest lucru, ceea ce nu îl făcea foarte popular. Dar e o întrebare
pe care oricine care este am bițios ar trebui să o înfrunte. Necazul este, s -ar putea să te agăți cu
un pește foarte mare ca urmare a utilizării acestei momeli. Pentru a face munca bună, trebuie
să faci mai mult decât a găsi proiectele bune. O dată ce le -ai găsit, trebuie să te faci să
muncești asupra lor, și acest lucru p oate fi dificil. Cu cât mai mare e problema, cu atât mai
dificil este să te faci să muncești asupra ei.Desigur, principalul motiv pentru care oamenii au
dificultăți în a munci într -o problemă particulară este că nu le face plăcere. Când ești tânăr,
mai ale s, te găsești deseori în situații în care muncești asupra unor lucruri care nu îți plac –
deoarece pare impresionant, de exemplu, sau deoarece ți -a fost repartizată o anumită sarcină.
Majoritatea studenților de la masterat/doctorat sunt blocați în a munci asupra unor probleme
mari care nu îi entuziasmează, și deci aceste programe școlare sunt echivalente cu
amânări.Dar chiar când te pasionează lucrul asupra căruia muncești, e mai ușor să te faci să
muncești asupra unor probleme mai mici decât asupra unor pr obleme mari. De ce? De ce este
așa de greu să lucrezi asupra unor probleme mari? Un motiv este că s -ar putea să nu obții nici
o recompensă în viitorul apropiat. Dacă muncești la un lucru pe care îl poți termina într -o zi
sau două, poți să te aștepți să ai un sentiment de realizare destul de curând. Dacă recompensa
este indefinit de departe în viitor, pare mai puțin reală.Alt motiv pentru care oamenii nu
muncesc în proiecte mari este, ironic, teama de a pierde timpul. Ce se va întâmpla dacă vor
eșua? Atunci tot timpul petrecut va fi timp irosit. (De fapt, probabil că nu va fi, deoarece
munca asupra proiectelor dificile duce aproape întotdeauna undeva.)Dar necazul cu
problemele mari nu poate fi simplul fapt că nu oferă recompensă imediată și s -ar putea să
necesite pierderea unei mari cantități de timp, degeaba. Dacă asta ar fi tot, atunci ar fi
comparabile cu vizitarea rudelor. Dar e mai mult decât atât. Problemele mari sunt terifiante.
Există aproape o durere fizică în înfruntarea lor. E ca și cum s -ar conecta un aspirator la
imaginația ta. Toate ideile inițiale sunt aspirate instantaneu, și nu mai există altele, dar
aspir atorul continuă să funcționeze. Nu poți să te uiți la o problemă mare prea direct. Trebuie
să o abordezi într -un mod oarecum oblic. Dar trebui e să ajustezi unghiul într -un mod potrivit:

trebuie să te îndrepți către problemă destul de direct pentru a putea capta entuziasmul care
radiază din ea, dar nu într -atât de direct încât să paralelizeze. Unghiul se poate îndrepta o dată
ce rezolvarea a prin s contur, la fel cum o navă cu pânze poate naviga mai aproape de direcția
vântului o dată ce a prins viteză.Dacă vrei să lucrezi asupra lucrurilor mari, se pare că trebuie
să te păcălești pentru a o face. Trebuie să lucrezi asupra lucrurilor mărunte care a r putea crește
în lucruri mari, sau să lucrezi succesiv asupra lucrurilor din ce în ce mai mari, sau să
împărtășești încărcătura morala cu colaboratori. Nu e un semn de slăbiciune în a depinde de
asemenea trucuri. Munca de cea mai bună calitate trebuie rea lizată în acest fel.Când vorbesc
cu oameni care au reușit să se facă să muncească asupra lucrurilor importante, am aflat că toți
renunță la comisioane, și se simt vinovați din această cauză. Nu cred că ar trebui să se simtă
vinovați. Există mult mai multe lucruri de făcut decât cineva ar putea fi în stare să facă. Deci
cineva care face cea mai bună muncă pe care o poate face, va lăsa nefăcute o grămadă de
comisioane. Pare o greșeală să te simți vinovat pentru un asemenea lucru.Cred că modul în
care poate fi "rezolvată" problema amânării este să lași plăcerea să te conducă decât să faci o
listă cu activități care să te conducă. Muncește asupra unui proiect ambițios care chiar îți
place, și navighează cât mai aproape posibil de vânt, și vei alege corect lucrur ile care să le lași

Scopul
Scopul acestui lucrări a fost acela de a explora fenomenul procrastinãrii în organizația
școlară. În mod precis, analiza se concentreazã asupra a trei aspecte importante: a) care este
gradul de manifestare al procrastinãrii academice în rândul respondenților ; b) care este
motivul care stã la baza procrastinãrii academice în rândul respondenților ; Rezultatele
obținute nu par sã indice o legãturã între nivelul de procrastinare și rezultatele obținute la
clasă. În general, majoritatea respondenților considerã cã principalul motiv pentru care
procrastineazã se datoreaza numãrului mare de lucruri pe care îl au de fãcut. Aparent,
niciunul dintre respondenți nu a considerat cã realizarea sarcinii în apropierea termenului
limitã ar putea reprezenta un lucru incitant sau cã procrastin eazã pentru cã nu se pot ridica la
așteptãrile lor; se simt depãșiți de situație;. În general, alte rãspunsuri care apar cu o incidențã
mai mare sunt cele care se referã la lipsa de energie necesarã pentru a se apuca de o lucrare
sau faptul cã nu s -au putu t hotãrâ asupra unui subiect. Aceste rãspunsuri se observã cu
precãdere în cazul celor 32.3% respondenți care au un punctaj mare în ceea ce privește gradul
de procrastinare putându -i considera ca fãcând parte din categor ia procrastinatorilor cronici.

1.Cand lucrez, chiar și după ce iau o decizie,întărzii să acționez pe baza acesteia.

Variantă răspuns Răspunsuri Procent
Întodeauna. 43 83 %
O dată pe l ună. 4 7%
Uneori. 1 2%
Niciodata 4 8%
83% chiar si dupa ce ia o decizie întarzie sa actioneze

Intodeauna
83%Uneori
2%O data pe luna
7%Niciodata
8%Sales

2. Tarăgănez înainte de a începe să lucrez la ce am de făcut.

Variantă răspuns Răspunsuri Procent
Întodeauna. 43 84 %
Da o dată pe săptămănă. 2 4%
Uneori. 2 4%
Niciodata 5 8 %

84 % din respondenti tărăgănează înainte de a începe munca

Intodeauna
84%Uneori
4%O data pe luna
4% Niciodata
8%

3 La serviciu,îmi doresc cu înverșunare ca ceva plăcut să -mi distragă atenția încat mi se pare
din ce în ce mai greu să mă concentrez.

Variantă răspuns Răspunsuri Procent
Intodeauna 43 83 %
Niciodată 1 2 %
Uneori 4 7 %
O dată pe lu nă 4 8 %

83% își doresc cu înverșunare ca ceva plăcut să le distragă atenția
Intodeauna
83%Uneori
7%Odata
pe
luna
8%Niciodata
2%

4 Atunci cand o sarcină de lucru este anostă, mă surprind iar și iar visănd plăcut cu
ochii deschiși în loc să fiu atent

Variantă răspuns Răspunsuri Procent
Uneori 3 6 %
O dată pe lună 7 13 %
Întodeauna 39 7 5%
Niciodată 3 6 %

Cănd sarcina este anostă 75% viseaza plăcut cu ochii deschiși

Intodeauna
75%uneori
6%Niciodata
6%O data pe luna
13%Sales

5.Dau prioritate sarcinilor mai puțin importante sau minore chiar daca ar trebui să fac
ceva important la serviciu.

Variantă răspuns Răspunsuri Procent
Uneori 3 6 %
O dată pe lună 5 3 %
Întodeauna 6 79 %
Niciodată 38 12 %

79% Dau prioritate sarcinilor mai puțin importante sau minore chiar daca ar trebui să
fac ceva important la serviciu. Intodeauna
79%Niciodată
12%Uneori
6%Odată pe lună
3%Sales

6.. Atunci cand am de lucru excesiv de mult, evit s a-mi planific sarcinile și mă
surprind făcănd ceva total irelevant.

Variantă răspuns Răspunsuri Procent
Uneori 4 8 %
O dată pe lună 4 8 %
Întodeauna 40 77%
Niciodată 4 7 %
Intodeauna
77%Niciodată
7%Uneori
8%Odată pe lună
8%Sales

77% din respondenți chiar dacă au mult de lucru evită să planifice sarcinile
7. Iau pauze de cafea lungi.

Variantă răspuns Răspunsuri Procent
Uneori 4 8 %
O dată pe lună 3 6 %
Întodeauna 41 79%
Niciodată 4 7 %

79% din respondenti iau pauze lungi de cafea. Intodeauna
79%Niciodată
7%
Uneori
8%Odată pe
lună
6%
Other
14%

8. Aman unele sarcini doar pentru că nu -mi place să le fac.

Variantă răspuns Răspunsuri Procent
Uneori 2 4 %
O dată pe lună 2 4 %
Întodeauna 46 88 %
Niciodată 2 4 %
Intodeauna
88%Niciodată
4%
Uneori
4%Odată pe lună
4%
Other
8%Sales

88% Amaă unele sarcini doar pentru că nu -mi place să le fac.

9.Folosesc Mesageria Instantă (MSN, Skype, GTalk, WhatsApp. ..) la muncă.

Variantă răspuns Răspunsuri Procent
Uneori 2 4%
O dată pe lună 2 4%
Întodeauna 46 88%
Niciodată 2 4%

88% Folosesc Mesageria Instantă (MSN, Skype, GTalk, WhatsApp…) la muncă .

Intodeauna
88%Niciodată
4%Uneori
4%Odată pe lună
4%Sales

10. Citesc știri online la serviciu.

Variantă răspuns Răspunsuri Procent
Uneori 5 9 %
O dată pe lună 4 8 %
Întodeauna 39 75 %
Niciodată 4 8 %

.75% Citesc știri online la serviciu.

Intodeauna
75%Niciodată
8%Uneori
9%Odată pe lună
8%Sales

11. Petrec mai mult de jumătate de oră pe zi pe site -urile de s ocializare (Facebook, Myspace,
Twitter etc.) la serviciu.

Variantă răspuns Răspunsuri Procent
Uneori 2 4 %
O dată pe lună 2 4 %
Întodeauna 46 88 %
Niciodată 2 4 %
Intodeauna
88%Niciodată
4%
Uneori
4%Odată pe lună
4%
Other
8%Sales

88% Petrec mai mult de jumătate de oră pe zi pe site -urile de socializare (Facebook, Myspace,
Twitter etc.) la serviciu.

12. Fa c cumpărături online în timpul orelor de muncă.

Variantă răspuns Răspunsuri Procent
Uneori 4 8%
O dată pe lună 4 8%
Întodeauna 40 77%
Niciodată 4 7%

77 % Fac cumpărături online în timpul orelor de muncă. 0%Intodeauna
77%Niciodată
7%
Uneori
8%Odată pe lună
8%
Other
16%Sales