Problemele Raspunderii Penale Pentru Infractiunile Savarsite In Sfera Circulatiei Substantelor Narcotice,psihotrope,a Analoagelor Si Precursorilor Acestora

Cuprins

Introducere……………………………………………………………………………………………………………………….. 3

CAPITOLUL I. CONSIDERAȚII GENERALE PRIVIND CIRCULAȚIA

SUBSTANȚELOR NARCOTICE, PSIHOTROPE, A ANALOAGELOR

ȘI PRECURSORILOR ACESTORA…………………………………………………………. 11

Secțiunea I. Studiu terminologic asupra noțiunilor utilizate în sfera circulației

substanțelor narcotice, psihotrope, a analoagelor și precursorilor acestora… 11

Secțiunea II. Implementarea în dreptul penal al Republicii Moldova a reglementărilor din

dreptul internațional penal cu privire la circulația ilegală a substanțelor

narcotice, psihotrope, a analoagelor și precursorilor acestora ………………….. 53

Secțiunea III. Studiu comparat al reglementărilor penale privind infracțiunile

săvârșite în sfera circulației substanțelor narcotice, psihotrope,

a analoagelor și precursorilor acestora…………………………………………………… 71

CAPITOLUL II. PROBLEMELE STABILIRII ELEMENTELOR CONSTITUTIVE

ALE INFRACȚIUNILOR PREVĂZUTE LA art.217, 2171-2176,

218 și 219 CP RM …………………………………………………………………………………… 92

Secțiunea I. Probleme privind obiectul infracțiunilor prevăzute la art.217, 2171-2176,

218 și 219 CP RM…………………………………………………………………………………. 92

Secțiunea II. Probleme privind latura obiectivă a infracțiunilor prevăzute

la art.217, 2171-2176, 218 și 219 CP RM……………………………………………….. 116

Secțiunea III. Probleme privind elementele constitutive subiective ale infracțiunilor

prevăzute la art.217, 2171-2176, 218 și 219 CP RM ………………………………… 160

CAPITOLUL III. PROBLEME SPECIFICE DE CALIFICARE A INFRACȚIUNILOR

SĂVÂRȘITE ÎN SFERA CIRCULAȚIEI SUBSTANȚELOR

NARCOTICE, PSIHOTROPE, A ANALOAGELOR SAU

PRECURSORILOR ACESTORA ………………………………………………………… 174

Secțiunea I. Concursul de infracțiuni și concurența de norme în cazul calificării

infracțiunilor prevăzute la art. 217, 2171-2176, 218 și 219 CP RM……………. 174

Secțiunea II. Delimitarea infracțiunilor prevăzute la art.217, 2171-2176,

218 și 219 CP RM de contravențiile administrative similare …………………… 184

SINTEZA REZULTATELOR OBȚINUTE ……………………………………………………………………… 193

CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI …………………………………………………………………………………. 194

BIBLIOGRAFIE …………………………………………………………………………………………………………… 197

ADNOTARE………………………………………………………………………………………………………………… 217

LISTA ABREVIERILOR UTILIZATE ÎN TEZĂ …………………………………………………………….. 221

3

Introducere

Actualitatea temei investigate. Printre problemele actuale cu care se confruntă comunitatea

internațională trebuie evidențiată în mod deosebit problema privind circulația ilegală a substanțelor

narcotice, psihotrope, a analoagelor și precursorilor acestora. Actualitatea problemei date este condiționată

de creșterea exponențială a numărului de persoane consumatoare de droguri, fapt ce

provoacă îngrijorare în planul pericolului degradării speciei umane.

Odată cu amplificarea traficului ilicit de droguri și precursori și descoperirea efectelor nocive

ale acestora asupra organismului, omenirea a devenit conștientă de pericolul acestui fenomen, fapt

pentru care cauzele și consecințele lui sunt astăzi pe agenda forurilor organizațiilor internaționale

(în primul rând, ale Organizației Națiunilor Unite), menționându-se multiplele efecte nefaste ale

drogurilor. Astfel, în Declarația cu privire la contracararea traficului ilicit de droguri și abuzului de

substanțe narcotice, adoptată de Adunarea Generală a ONU la 14.12.1984 [49], se menționează,

printre altele, că comunitatea mondială exprimă neliniște în legătură cu faptul că traficul ilicit de

droguri și abuzul de substanțe narcotice împiedică bunăstarea fizică și morală a popoarelor, în

special a tinerilor. De asemenea, este consemnat că „oferta” și „cererea” ilegală în privința

drogurilor, abuzul de ele și traficul lor ilicit împiedică progresul economic și social, amenințând

grav securitatea și dezvoltarea multor țări și națiuni, iar contracararea acestor fenomene necesită

aplicarea tuturor măsurilor de ordin moral, juridic și logistic la nivel național, regional și

internațional. În Declarația cu privire la principiile directoare de reducere a cererii în privința

drogurilor, adoptată de Adunarea Generală a ONU la 10.06.1998 [50], se menționează că abuzul

de droguri și traficul lor ilicit au consecințe devastatoare pentru toate țările, implicând: impactul

funest asupra sănătății oamenilor; creșterea infracționalității, a violenței și a corupției; epuizarea

resurselor umane, naturale și financiare care puteau fi folosite pentru progresul social-economic;

pierderea de vieți omenești, dezagregarea familiilor și comunităților; slăbirea structurii politice,

culturale, sociale și economice. În fine, dar nu în ultimul rând, conform Rezoluției A/RES/S-20/2

adoptate de Adunarea Generală a ONU la 21.10.1998 [51], drogurile distrug viața oamenilor, dereglează

coeziunea în comunitate, subminează dezvoltarea omului și generează delincvența; afectează

toate sectoarele societății; în particular, abuzul de droguri dăunează libertății și dezvoltării tinerilor,

care reprezintă patrimoniul cel mai de preț al umanității. La fel, se atenționează asupra faptului

că drogurile prezintă un grav pericol pentru sănătatea și bunăstarea întregii omeniri, pentru

independența, democrația și stabilitatea națiunilor, pentru structura societății, distrugând demnitatea

și spulberând speranțele milioanelor de oameni și ale familiilor lor.

4

În prezent, circulația ilegală a substanțelor narcotice, psihotrope, a analoagelor și precursorilor

acestora este o activitate infracțională foarte lucrativă, cu caracter supranațional, cei implicați

în ea acționând în conformitate cu legile economiei de piață, având drept scop imediat alimentarea

centrelor de consum și ca finalitate – obținerea unor enorme beneficii. În același timp, pe fondul

crizei economice care mai trenează în Republica Moldova – marcate de pauperizarea cetățenilor,

stagnarea în industrie, șomajul de masă etc. – investirea de mijloace bănești în circulația ilegală a

substanțelor narcotice, psihotrope, a analoagelor și precursorilor acestora constituie pentru unii

„colacul salvator” care le aduce un profit ușor și rapid. În acest context, trebuie de menționat că

creșterea fulminantă a infracționalității legate de traficul ilicit de droguri și precursori își are cauzele

în combaterea ineficace a acestui fenomen, dar și în starea obiectivă a societății în perioada de

tranziție. În vederea eficientizării procesului de prevenire și combatere a circulației ilegale a

substanțelor narcotice, psihotrope, a analoagelor și precursorilor acestora, apare necesitatea în noi

abordări în soluționarea problemelor privind răspunderea penală pentru faptele infracționale vizând

numitele fenomene. Or, actualitatea temei investigate este condiționată atât de penetrarea

progresivă a traficului ilicit de droguri și precursori în toate sferele vieții sociale, cât și de

ineficiența mijloacelor utilizate la moment întru neutralizarea acestui flagel.

S-a dorit ca, prin operarea amendamentelor de amploare prevăzute în Legea nr.277/2005, să

se obțină noi dimensiuni, performanțe și indicatori în determinarea soluțiilor la problemele de

ordin practic vizând sfera circulației ilegale a substanțelor narcotice, psihotrope, a analoagelor și

precursorilor acestora. Totuși, prin implementarea modificărilor și completărilor corespunzătoare

nu a fost tranșată nici pe departe cea mai mare parte a problemelor privind răspunderea penală

pentru infracțiunile relative la fenomenul conturat. Aceasta deoarece destinatarul legii penale

întâmpină dificultăți în aplicarea art.217, 2171-2176, 218 și 219 CP RM. Mai mult, amendamentele

specificate au pus în fața organelor judiciare, dar și în fața științei dreptului penal o serie de noi

probleme ce țin de înțelegerea, interpretarea, aplicarea corectă și perfecționarea continuă a

modelelor teoretice ale infracțiunilor prevăzute de normele sus-numite.

Gradul de studiere a temei investigate. În știința dreptului penal, s-a acordat și se acordă

atenție cercetării problemelor răspunderii penale pentru circulația ilegală a substanțelor narcotice,

psihotrope, a analoagelor și precursorilor acestora. Aceste probleme au constituit tematica unui șir

de monografii, teze de doctor și de doctor habilitat, în același rând a unor materiale metodicodidactice,

articole științifice, studii de caz etc. Totuși, așa cum rezultă din postulatul imposibilității

cunoașterii adevărului absolut, nu toate problemele antinarcotismului, prezentând o semnificație

teoretică și practică, au stat în atenția autorilor acestor lucrări. În special, nu s-a reușit conceperea

5

unei terminologii adecvate în materie de trafic ilicit de droguri și precursori. Iar stringența acestei

chestiuni a fost menționată în cadrul Seminarului științifico-practic cu genericul „Probleme de

politică penală în domeniul prevenirii și combaterii traficului ilicit de droguri”, desfășurat la

Chișinău în aprilie 2006. De asemenea, nivelul de elaborare a concepției privind răspunderea

penală pentru circulația ilegală a substanțelor narcotice, psihotrope, a analoagelor și precursorilor

acestora nu poate fi recunoscut pe deplin satisfăcător, dat fiind că: nu a fost studiat gradul de

compatibilitate a reglementărilor, din dreptul internațional penal în materie de prevenire și

combatere a traficului ilicit de droguri și precursori cu reglementările naționale similare; s-a

acordat insuficientă atenție analizei juridico-comparative a infracțiunilor săvârșite în sfera

circulației substanțelor narcotice, psihotrope, a analoagelor și precursorilor acestora; s-a neglijat

problema derivației dintre obiectul juridic special și obiectul juridic generic în cazul infracțiunilor

prevăzute la art.217, 2171-2176, 218 și 219 CP RM; s-a ignorat problema concursului de infracțiuni

și a concurenței de norme în cazul calificării infracțiunilor săvârșite în sfera circulației substanțelor

narcotice, psihotrope, a analoagelor și precursorilor acestora; nu a fost supusă cercetării problema

delimitării infracțiunilor prevăzute la art.217, 2171-2176, 218 și 219 CP RM de contravențiile

administrative similare etc.

Acestea urmând a fi investigate de către autor potențează actualitatea științifică și practică a

temei investigate.

Scopul și obiectivele lucrării

Scopul prezentei lucrări îl constituie soluționarea problemelor privind răspunderea penală

pentru infracțiunile săvârșite în sfera circulației ilegale a substanțelor narcotice, psihotrope, a

analoagelor și precursorilor acestora, stabilirea naturii juridice a infracțiunilor respective, precum

și formularea recomandărilor de perfecționare a normelor penale privind răspunderea pentru faptele

infracționale prevăzute la art.217, 2171-2176, 218 și 219 CP RM.

Pentru a realiza acest scop, au fost stabilite următoarele obiective:

– determinarea conceptelor de bază formând sistemul de referințe în investigarea fenomenului

circulației ilegale a substanțelor narcotice, psihotrope, a analoagelor sau precursorilor acestora;

– studierea experienței altor țări în ce privește prevenirea și combaterea traficului ilicit de

droguri și precursori;

– exegeza juridico-comparativă a cadrului reglementar vizând infracțiunile săvârșite în sfera

circulației substanțelor narcotice, psihotrope, a analoagelor și precursorilor acestora;

– proiectarea unor noi direcții ale politicii penale în vederea apărării circulației legale a

substanțelor narcotice, psihotrope, a analoagelor și precursorilor acestora;

6

– argumentarea necesității dezincriminării și incriminării unor fapte relative la traficul ilicit

de droguri și precursori;

– formularea regulilor de calificare a infracțiunilor prevăzute la art.217, 2171-2176, 218 și

219 CP RM;

– analiza juridică a elementelor constitutive ale infracțiunilor săvârșite în sfera circulației

substanțelor narcotice, psihotrope, a analoagelor și precursorilor acestora;

– sintetizarea asemănărilor și deosebirilor dintre infracțiunile prevăzute la art.217, 2171-2176, 218

și 219 CP RM și faptele conexe penale și nepenale;

– determinarea gradului de compatibilitate dintre normele penale și normele extrapenale de

referință aplicate în procesul de apărare a ordinii de drept împotriva traficului ilicit de droguri și

precursori;

– examinarea și rezolvarea unor probleme specifice de calificare a infracțiunilor prevăzute la

art.217, 2171-2176, 218 și 219 CP RM;

– prognozarea evoluției cadrului normativ privind apărarea circulației legale a substanțelor

narcotice, psihotrope, a analoagelor și precursorilor acestora;

– atestarea deficienților normelor penale privind infracțiunile de trafic ilicit de droguri și

precursori, precum și formularea de recomandări menite să contribuie la perfecționarea lor.

Obiectul cercetării îl constituie problemele răspunderii penale pentru infracțiunile săvârșite

în sfera circulației substanțelor narcotice, psihotrope, a analoagelor și precursorilor acestora. De

asemenea, cercetării au fost supuse temeiul real al răspunderii penale pentru infracțiunile prevăzute

la art.217, 2171-2176, 218 și 219 CP RM – faptele prejudiciabile legate de traficul ilicit de droguri

și precursori – precum și temeiul juridic al răspunderii pentru infracțiunile consemnate, constând

în componențele de infracțiuni corespunzătoare.

Noutatea științifică a rezultatelor obținute. Prin prezenta lucrare, a fost întreprinsă

încercarea de a cerceta în complexitate problemele privind răspunderea penală pentru infracțiunile

prevăzute la art.217, 2171-2176, 218 și 219 CP RM, încercare având ca finalitate formularea de

concluzii și recomandări teoretice în scopul îmbunătățirii calitative continue a legislației.

În acest sens: 1) s-a argumentat necesitatea efectuării și s-a efectuat propriu-zis studiul

terminologic asupra conceptelor utilizate în sfera circulației substanțelor narcotice, psihotrope, a

analoagelor și precursorilor acestora; 2) s-a stabilit că în textul normativ nu este necesară

substituirea noțiunii „substanță narcotică” prin noțiunea „mijloc narcotic”; substituentul adecvat al

noțiunii „substanță narcotică” este noțiunea „stupefiant”, caracterizată prin admisibilitate și

oportunitate în planul dreptului internațional; 3) s-a constatat că nici în Legea nr.382/1999, nici în

7

Legea nr.713/2001 noțiunii „drog” nu-i este atribuit un înțeles adecvat; 4) a fost explicată corelația

noțiunii „drog” cu noțiunile complementare sau subsecvente „stupefiant”, „substanță psihoactivă”,

„substanță narcotică”, „substanță psihotropă”, „plantă care conține substanțe narcotice sau psihotrope”,

„substanță euforizantă”, „inhalant chimic toxic”; 5) s-a stabilit importanța criteriului juridic

pentru operarea, în contextul dreptului penal, cu noțiunile „substanță narcotică” și „substanță

psihotropă”; 6) s-a argumentat necesitatea excluderii expresiei „analog al substanței narcotice sau

psihotrope” din textul legii penale; 7) a fost determinat gradul de implementare în dreptul penal al

Republicii Moldova a reglementărilor din dreptul internațional penal cu privire la circulația ilegală

a substanțelor narcotice, psihotrope, a analoagelor și precursorilor acestora; 8) s-a identificat

obiectul juridic special și obiectul material (imaterial) pentru fiecare din infracțiunile prevăzute la

art.217, 2171-2176, 218 și 219 CP RM; 9) s-a constatat că, de lege lata, nu este cu putință

realizarea unei derivații corecte între obiectul juridic special al infracțiunilor prevăzute la art.217,

2171-2176, 218 și 219 CP RM și obiectul juridic generic al infracțiunilor prevăzute în Capitolul

VIII al Părții Speciale a Codului penal; 10) s-a stabilit că, în perioada 2.12.2005-27.01.2006 (sau

din 2.12.2005 până în momentul de față, în ce privește precursorii), datorită lipsei de iure a

obiectului material al infracțiunilor prevăzute la art.217, 2171-2176, 218 și 219 CP RM, trebuie

recunoscută imposibilitatea aplicării acestor norme; 11) au fost definite noțiunile ce caracterizează

modalitățile normative alternative ale faptelor prejudiciabile prevăzute la art. 217, 2171-2176, 218

și 219 CP RM, precum și identificat momentul de consumare a infracțiunilor corespunzătoare prin

prisma fiecăreia din aceste modalități; 12) s-a argumentat inoportunitatea atribuirii caracterului de

ilicit penal faptelor de circulație ilegală a substanțelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor lor,

săvârșite fără scop de înstrăinare (art.217 CP RM); 13) s-au stabilit condițiile în care trebuie

aplicată clauza de liberare de răspundere penală prevăzută la alin.(5) art.217 CP RM; 14) s-au

examinat problemele concursului de infracțiuni și ale concurenței de norme în cazul calificării

infracțiunilor prevăzute la art.217, 2171-2176, 218 și 219 CP RM; 15) au fost identificate criteriile

de delimitare a infracțiunilor prevăzute la art.217, 2171-2176, 218 și 219 CP RM de contravențiile

administrative similare etc.

Printre cele mai importante propuneri de perfecționare a legislației (în primul rând, a legii

penale) trebuie de specificat următoarele: 1) modificarea definiției noțiunii „drog” din Legea

nr.382/1999 din „substanță narcotică (stupefiant) sau psihotropă de origine naturală ori sintetică,

preparat care conține o astfel de substanță, altă substanță, preparat medicinal sau inhalant chimic

cu efecte narcotice sau psihotrope” în „stupefiant sau substanță psihotropă ori plantă care conține

stupefiante sau substanțe psihotrope”; 2) completarea Hotărârii nr.79/2006 a Guvernului, astfel încât

8

aceasta să cuprindă și lista precursorilor; 3) redefinirea, în Legea nr.382/1999 și în art.1341

CP RM, a noțiunilor „stupefiant”, „substanță psihotropă” și „precursor”; 4) introducerea în alin.(2)

art.217, alin.(2) art.2171 și în art.2172 CP RM, după termenul „producerea”, a termenului

„fabricarea”; 5) eliminarea termenului „extragere” din alin.(2) art.217 și din alin.(2) art.2171

CP RM; 6) abrogarea art.2175 și a art.219 CP RM, ca expresie a oportunității dezincriminării in

toto a consumului de droguri; 7) constituirea Capitolului VIII1 al Părții Speciale a Codului penal,

având denumirea „Infracțiuni săvârșite în sfera circulației drogurilor sau precursorilor”, în care ar

fi concentrate actualele incriminări de la art.217, 2171-2176, 218 și 219 CP RM.

Baza teoretico-metodologică a studiului. Pentru realizarea scopului și obiectivelor lucrării,

ca metode de cercetare au fost folosite metoda logică, metoda juridică comparativă, metoda

istorică, metoda sistematică etc. Investigațiile efectuate se bazează pe studierea doctrinei, legislației

și a practicii judiciare existente în domeniul dat. La realizarea studiului, ca punct de reper a servit

legislația penală a Republicii Moldova și a altor state (România, Ucraina, Federația Rusă, China,

Japonia, Norvegia, Danemarca etc.).

Printre oamenii de știință autohtoni și străini care și-au adus aportul proeminent la elaborarea

concepției teoretice de soluționare a problemelor privind răspunderea penală pentru infracțiunile

săvârșite în sfera circulației substanțelor narcotice, psihotrope, a analoagelor și precursorilor lor se

numără: Gh.Alecu, A.Boroi, D.Croitoru, T.Dima, J.Drăgan, D.Dumitrescu, A.Gheorghe, M.Hotcă,

N.Neagu, V.Pașca, O.Pop, V.Radu-Sultănescu, M.Țipișcă, N.I. Vrâncean (România); A.Barbăneagră,

A.Borodac, V.Bujor, V.Holban, V.Stati (Moldova); M.Ia. Ainbinder, L.A. Andreeva,

S.P. Didkovskaia, E.V. Fesenko, S.P.Garnițki, S.P. Ghenailo, R.M. Gotlib, E.H. Hasanov,

L.V. Inogamova, M.M. Kadârov, B.F. Kalacev, T.M. Klimenko, V.P. Koneaev, A.A. Kriukov,

V.V. Kuharuk, G.A. Levițki, M.A. Liubavina, A.A. Maiorov, V.B. Malinin, N.A. Miroșnicenko,

A.A. Muzâka, Z.A. Neznamova, N.I. Ojiganov, V.I. Omigov, E.F. Pobegailo, I.G. Poplavski,

L.A. Prohorov, M.L. Prohorova, S.V. Raceeva, L.I. Romanova, V.A. Safarov, P.N. Sbirunov,

V.N. Smitienko, G.H. Șabanov, M.D. Tișcenko, B.S. Turlubekov, O.N. Vedernikova (Rusia) etc.

Lucrările acestor autori consacrați constituie baza teoretică a investigației. Prezentul studiu vine să

întregească studiile întreprinse anterior în domeniu, evidențiind unele tendințe și aspecte noi,

specifice pentru etapa actuală de dezvoltare a societății.

Semnificația teoretică și valoarea aplicativă a lucrării. Majoritatea autorilor, care au avut

ca obiect de investigare traficul ilicit de droguri și precursori, au cercetat, în cadrul examinării altor

subiecte, doar anumite probleme ale răspunderii penale pentru infracțiunile săvârșite în sfera

circulației substanțelor narcotice, psihotrope, a analoagelor și precursorilor acestora, nu însă întreaga

gamă a acestor probleme. De menționat în acest sens, că au fost trecute cu vederea problemele mai

9

puțin cercetate, cum ar fi: calificarea erorilor de fapt în cazul infracțiunilor de trafic ilicit de

droguri și precursori; oportunitatea păstrării noțiunii „analoagele substanțelor narcotice sau

psihotrope” în textul legii penale; argumentarea necesității dezincriminării consumului ilicit de

droguri; funcționalizarea aparatului noțional în materie de circulație a substanțelor narcotice,

psihotrope, a analoagelor sau precursorilor acestora etc. De asemenea, nu au fost detaliate abordările

care au fost doar profilate în doctrina penală: conexiunea dintre infracțiunile prevăzute la

art.217, 2171-2176, 218 și 219 CP RM și contravențiile administrative similare; adecvarea terminologică

a reglementărilor privitoare la infracțiunile săvârșite în sfera circulației substanțelor narcotice,

psihotrope, a analoagelor și precursorilor acestora; extinderea sau, dimpotrivă, restrângerea sferei

de aplicare a art.217, 2171-2176, 218 și 219 CP RM în funcție de necesitățile politicii penale etc.

Aplicativitatea tezei de față constă în următoarele:

1) analiza comparativă a normelor penale privind răspunderea pentru infracțiunile săvârșite

în sfera circulației substanțelor narcotice, psihotrope, a analoagelor și precursorilor acestora are o

semnificație cognitivă în vederea perceperii naturii juridice și sociale a infracțiunilor menționate;

2) concepțiile științifice ale unui șir de savanți din Federația Rusă și România expuse în

lucrare prezintă interes atât pentru știința națională a dreptului penal, cât și pentru legiuitorul moldovean.

Aceasta datorită caracterului universal al problemei privind apărarea penală a circulației

legale a substanțelor narcotice, psihotrope, a analoagelor și precursorilor acestora, precum și asemănărilor

dintre sistemele de drept penal ale acestor țări cu sistemul respectiv al Republicii Moldova;

3) interpretarea, sub noi aspecte, a prevederilor art.217, 2171-2176, 218 și 219 CP RM va

contribui la dezvoltarea discuției științifice pe marginea calificării corecte a infracțiunilor prevăzute

de aceste articole;

4) elementele cu relevanță juridică ale componențelor de infracțiuni prevăzute la art.217,

2171-2176, 218 și 219 CP RM, tălmăcirea conceptelor și a termenilor ce apar în normele respective,

precum și modalitățile de delimitare a faptelor adiacente propuse au o mare importanță atât pentru

aplicarea reușită a acestor norme în practica judiciară și cea de urmărire penală, cât și pentru

dezvoltarea ulterioară a concepțiilor științifice asupra problemei vizate;

5) critica imperfecțiunilor de care suferă dispozițiile art.217, 2171-2176, 218 și 219 CP RM

poate fi luată în considerație de către legiuitor în procesul de ameliorare continuă a legii penale;

6) concluziile și recomandările autorului sunt aplicabile în activitatea practică a organelor

juridice, precum și în procesul de instruire în cadrul instituțiilor de învățământ mediu și superior cu

profil juridic.

Aprobarea rezultatelor. Concluziile și ideile principale ale lucrării sunt reflectate în 18

publicații. Ideile de bază ale tezei au fost discutate la ședințele Catedrei Drept Penal și

10

Criminologie a Universității de Stat din Moldova în perioada 2001-2007 și au fost relatate la

Conferința corpului didactico-științific „Bilanțul activității științifice a USM în anii 2000-2002”

(30.09-6.10.2003), precum și la Seminarul științifico-practic „Probleme de politică penală în

domeniul prevenirii și combaterii traficului ilicit de droguri (Chișinău, 2006).

Volumul și structura tezei. Lucrarea este structurată în: introducere, trei capitole; opt

secțiuni; sinteza rezultatelor obținute; concluzii și recomandări; bibliografie; adnotare; lista

abrevierilor utilizate în teză. Teza este expusă pe 222 pagini.

11

CAPITOLUL I

CONSIDERAȚII GENERALE PRIVIND CIRCULAȚIA

SUBSTANȚELOR NARCOTICE, PSIHOTROPE, A ANALOAGELOR

ȘI PRECURSORILOR ACESTORA

Secțiunea I

Studiu terminologic asupra noțiunilor utilizate în sfera circulației

substanțelor narcotice, psihotrope, a analoagelor și precursorilor acestora

Oricare stat de drept are ca principiu fundamental supremația legii în toate sferele vieții

sociale. La realizarea acestui principiu contribuie înțelegerea corectă a sensului și conținutului legii

de către beneficiarii și destinatarii acesteia. Este de menționat în context afirmația juristului german

E.Schmidt-Aβmann: „Atât puterea executivă, cât și cea judecătorească se supune legilor și

Constituției. Este imperativă aplicarea strictă a actelor normative în vigoare și, respectiv, este

interzisă orice deviere de la textul legii” [157, p.34]. Devierea de la textul legii este interzisă,

deoarece înțelegerea limbajului legislativ are o semnificație deosebită pentru stabilirea limitelor

libertății persoanei în raport cu statul.

În contextul legii penale (care stabilește mijloacele de maximă represiune aplicate de către

stat împotriva persoanei), problema analizată se impune prin importanță. Or, clarificarea și perfecționarea

noțiunilor operaționale de bază constituie etapa de pornire în investigarea oricărei probleme

legate de contracararea infracționalității. În mod evident, acest principiu metodologic este

aplicabil în deplină măsură la cercetarea naturii juridice a fenomenului circulației substanțelor

narcotice, psihotrope, a analoagelor și precursorilor acestora. Aceasta deoarece fenomenul reliefat

este marcat de un dinamism pronunțat, adoptând noi și noi trăsături calitative și parametri

cantitativi. Ca urmare, pentru denotarea denominativă a noilor aspecte ale numitului fenomen,

devine necesară corectarea termenilor utilizați sau, chiar, introducerea în lexic a unor termeni noi.

În legătură cu cele consemnate, ne raliem la opinia exprimată de R.O. Halfina, potrivit căreia

„rigurozitatea și fundamentarea științifică a aparatului noțional au o mare importanță în știința

dreptului, întrucât rezultatul dezvoltării teoriei se poate exprima în propunerile de perfecționare a

legislației și a practicii de aplicare a dreptului; iar aceasta implică precizia, claritatea și concizia

limbajului științific” [286]. Deloc surprinzător, aceleași trei caracteristici – precizia, claritatea și

concizia – sunt considerate indispensabile pentru limbajul legislativ [148, p.102]. Caracterul

12

adecvat al reflectării verbale a dreptului în textul legii poate fi privit ca rezultat ideal, ca scop final

și suprem al activității legislative, ca criteriu de evaluare a eficienței acestei activități și, totodată,

ca stimulent al perfecționării legislației. Între litera legii și spiritul dreptului nu poate fi pus semnul

egalității (cât de perfectă ar fi legislația). Iată de ce, clarificarea sensului legii va reprezenta

întotdeauna o problemă de o actualitate irevocabilă.

De ce destinatarii legii folosesc inadecvat noțiunile din sfera circulației substanțelor

narcotice, psihotrope, a analoagelor și precursorilor acestora?

O primă cauză a acestei practici constă în „obscuritatea” exprimării de care dă dovadă

legiuitorul. Altfel spus, legiuitorul utilizează un termen care într-un anumit context are un înțeles

impropriu. Ca urmare, destinatarii legii sunt nevoiți să opereze cu acești termeni, al căror înțeles îl

interpretează în mod diferit. În principal, această problemă apare la utilizarea termenilor care

desemnează modalitățile sub care se prezintă acțiunea prejudiciabilă în cazul faptelor săvârșite în

sfera circulației substanțelor narcotice, psihotrope, a analoagelor și precursorilor acestora:

„semănat”, „cultivat”, „producere”, „preparare”, „experimentare”, „extragere” etc. „Obscuritatea”

exprimării legiuitorului nu trebuie însă identificată cu lacuna în drept. Pentru că ea, reprezentând

reflectarea inadecvată a normei juridice în textul legii, nu caracterizează norma juridică ca atare.

Ea doar denotă caracterul inadecvat al exprimării verbale a normei juridice.

O altă cauză rezidă în utilizarea imprecisă de către legiuitor a unor termeni și expresii.

Aceasta are loc atunci când legiuitorul determină insuficient – sub aspect cantitativ și calitativ –

obiectul de referință. Ca exemplu poate fi prezentată corelarea cantităților mici cu cantitățile mari

ale plantelor, care conțin substanțe narcotice sau psihotrope specificate în Hotărârea nr.79 din

23.01.2006 a Guvernului Republicii Moldova privind aprobarea Listei substanțelor narcotice,

psihotrope și a plantelor care conțin astfel de substanțe depistate în trafic ilicit, precum și

cantitățile acestora (în continuare – Hotărârea nr.79/2006 a Guvernului) [29]. Astfel, confruntarea

expresiilor „până la cantitatea indicată” (în cazul cantităților mici) și „de la – până la” (în cazul

cantităților mari) ne determină să considerăm că în afara câmpului juridic rămân: o (una) plantă de

coca, kat sau efedră; două plante de cânepă; cincizeci de plante de mac.

O a treia cauză se exprimă în caracterul duplicitar al unor termeni sau expresii. De exemplu,

în Legea Republicii Moldova privind controlul și prevenirea consumului abuziv de alcool,

consumului ilicit de droguri și de alte substanțe psihotrope, adoptată de Parlamentul Republicii

Moldova la 6.12.2001 (în continuare – Legea nr.713/2001) [18], se pune semnul egalității între

noțiunile: „drog” și „substanță psihotropă”; „substanță psihotropă” și „substanță toxică”. În același

timp, echivalența semantică a noțiunilor menționate nu rezultă din conținutul Legii Republicii

Moldova cu privire la circulația substanțelor narcotice și psihotrope și a precursorilor, adoptate de

13

Parlamentul Republicii Moldova la 6.05.1999 (în continuare – Legea nr.382/1999) [15], și,

respectiv, al Hotărârii nr.7 din 1.12.1998 a Comitetului Permanent de Control asupra Drogurilor

(în continuare – CPCD) cu privire la substanțele narcotice, substanțele psihotrope, care se află sub

control internațional în corespundere cu convențiile ONU din anii 1961, 1971 și 1988 pe teritoriul

Republicii Moldova (în continuare – Hotărârea nr.7/1998 a CPCD) [38]. În acest fel, nu este

respectată următoarea regulă: „Ideal este ca unitatea terminologiei să fie păstrată nu numai în

cadrul aceleiași legi, ci și al tuturor celorlalte acte normative care folosesc anumiți termeni” [167,

p.69].

Este adevărat că asistăm la un proces de îmbogățire terminologică reciprocă a diferitelor

domenii de cunoștințe. De exemplu, astfel de concepte ca „substanțe narcotice” și „narcomanie”

(care erau utilizate în primul rând în medicină) s-au încetățenit nu numai în vocabularul medicilor,

dar și în lexicul juriștilor, psihologilor, sociologilor etc. În calitate de concepte juridice, asemenea

concepte și-au găsit aplicarea în tratate și convenții internaționale, precum și în legislația internă

(inclusiv în legea penală).

În același timp, nu putem face abstracție de faptul că problema terminologiei juridice nu

poate fi separată de problemele noțiunilor juridice. De aceea, este necesară elaborarea științifică a

acestor noțiuni. Iar pentru aceasta, termenul care desemnează o anumită noțiune trebuie să joace

un rol de sine stătător în textul actului normativ, fără a-și pierde înțelesul și a-și schimba

accepțiunile. O atenție sporită trebuie acordată și sistematicității termenilor, absolut necesară în

vederea conturării câmpului terminologic al legislației. Folosirea termenilor juridici în afara

câmpului terminologic complică considerabil procesul de percepere a textului juridic.

Astfel, ajungem la ideea că esența noțiunilor fundamentale și conținutul lor logic trebuie să

fie uniforme pentru toate științele care au în vizor sfera circulației substanțelor narcotice,

psihotrope, a analoagelor și precursorilor acestora. Nu mai puțin important este ca exponenții

fiecăreia din aceste științe (inclusiv ai științei dreptului penal) să opereze cu acel aparat noțional

care ar exprima cu precizie adevărul științific. Iată de ce, semantismul noțiunii cu care se operează

trebuie să fie în deplină corespundere cu fenomenul pe care îl desemnează.

În opinia noastră, perfecțiunea terminologică trebuie urmărită pe calea defalcării aspectelor

specifice ale fenomenului circulației substanțelor narcotice, psihotrope, a analoagelor și precursorilor

acestora. După care să urmeze analiza logico-semantică a termenilor care deja sunt folosiți sau

pot fi folosiți pentru desemnarea aspectelor date. Pentru ca această analiză să aibă efectul scontat,

ea trebuie să se încadreze în spiritul juridic al sistemului. Adică să se armonizeze cu considerațiile

ce țin de ratio legis și cu obiectivele urmărite de sistemul de drept, în același timp și cu realitatea

socială.

14

Pornind de la aceste deziderate, ne exprimăm acordul cu punctul de vedere al lui A.Skvorțov:

„Dacă legiuitorul va defini cât mai multe noțiuni, atunci vor fi mai puține lacune în legislație (și,

implicit, se va lărgi sfera de aplicare a normelor de drept). Totodată, vor fi mai puține erori juridice

la calificarea infracțiunilor săvârșite” [283]. Similară este și opinia lui V.D. Zlătescu: „… când

noțiunile sunt insuficient determinate sau nu sunt de circulație generală nici măcar în acel mediu,

legiuitorul trebuie să recurgă la definirea lor prin lege” [167, p.69]. Iar potrivit lui

Th.Würtemberger, „limita stabilită de text este ușor detectabilă în cazul în care noțiunile cu care se

operează sunt definite de legea însăși” [255].

Definirea noțiunilor de către legiuitor este expresia actului de interpretare legală (autentică).

Astfel, în art.1341 CP RM sunt definite noțiunile „substanță narcotică sau psihotropă”, „analog al

substanței narcotice sau psihotrope” și „precursor”. Noțiunile din sfera circulației substanțelor

narcotice, psihotrope, a analoagelor și precursorilor acestora își găsesc interpretarea legală nu doar

în cadrul legii penale. Astfel, în Legea nr.382/1999 sunt definite noțiunile „drog”, „substanță

narcotică (stupefiant)”, „substanță psihotropă”, „preparat”, „precursor” și „circulație a substanțelor

narcotice și psihotrope și a precursorilor”. De asemenea, în Legea nr.713/2001 sunt definite

noțiunile „narcomanie” și „consum ilicit de droguri și de alte substanțe psihotrope”.

Totodată, o interpretare legală a unor noțiuni din sfera circulației substanțelor narcotice,

psihotrope, a analoagelor și precursorilor acestora lipsește. Ne referim la noțiunile „mijloace narcotice”,

„substanțe euforizante”, „substanțe psihoactive”, „narcotism”, „antinarcotism” etc. Definițiile

acestor noțiuni reprezintă rezultatul interpretării judiciare sau al interpretării doctrinare

(științifice).

Interpretarea doctrinară nu are un caracter oficial, deci nu este obligatorie. Cu toate acestea,

ea prezintă autoritate științifică și constituie un îndrumar valoros în activitatea practică, datorită

analizelor complexe ale reglementărilor studiate, a argumentelor aduse în dezvoltările teoretice.

Trebuie de specificat că, deseori, interpretarea legală și interpretarea juridică nu reușesc să

„găsească sensul autentic pe care îl are norma juridică și să stabilească conexiunea formală și de

conținut al acestui sens cu realitatea cazuală de soluționare” [145, p.114]. Această

disfuncționalitate privește în special tocmai noțiunile utilizate în sfera circulației substanțelor

narcotice, psihotrope, a analoagelor și precursorilor acestora. Mai grav este că, în unele cazuri,

însuși legiuitorul imprimă sensuri diferite noțiunilor din această sferă, prin aceasta contribuind la

confuzia terminologică și, ca efect, la aplicarea incorectă a legii penale. De aceea, în cele ce

urmează, în demersul nostru interpretativ (ca manifestare a interpretării doctrinare), vom încerca să

scoatem în evidență carențele și inadvertențele admise de agenții interpretării legale și ai

interpretării judiciare a acestor noțiuni. În această ordine de idei, nu doar vom decela ceea „ce

15

spune” definiția concretă cu privire la un aspect sau altul al fenomenului circulației substanțelor

narcotice, psihotrope, a analoagelor și precursorilor acestora. Ne vom strădui și să argumentăm că

s-a decelat normativ just și justificator. Or, cuvintele de sine au înțelesul lor lingvistic, deoarece

denotă ceva. Cuvintele cu legăturile lor de ordin propozițional au înțelesul noțiunii pe care o

consemnează. Dar nu e suficient ca intelectul să aprehendeze, să pătrundă în lumea sensurilor și

semnificațiilor. El mai trebuie și să comunice. Să susțină în formă logică autenticitatea acestei

lumi, adică să argumenteze.

Pentru prezentul studiu, cunoașterea înțelesului termenului „drog” este esențială. Larga lui

vehiculare în literatura de specialitate a determinat chiar necesitatea operării cu noțiunea „dreptul

drogurilor” [122; 133]. Însă, cei care utilizează termenul „drog” îi imprimă de fiecare dată un alt

înțeles. Atât în doctrină, cât și în legislație, au fost formulate puncte de vedere extrem de variate

asupra comprehensiunii termenului dat.

Astfel, literalmente, prin „drog” se înțelege substanța de origine vegetală, animală sau minerală

care se întrebuințează la prepararea unor medicamente și ca stupefiant [130, p.320]. Într-o altă

sursă, cele două sensuri conotative menționate mai sus sunt separate: 1) substanță toxică

medicamentoasă folosită la prepararea produselor farmaceutice; 2) stupefiant [142, p.312].

Remarcând relevanța celei de-a doua conotații, remarcăm identificarea termenilor „drog” și

„stupefiant”. Este însă oare justificată o asemenea identificare în plan juridic? J.Drăgan, Gh.Alecu

și M.Țipișcă răspund afirmativ la această întrebare. Ei definesc noțiunea de drog ca fiind „orice

substanță naturală sau sintetică aptă să creeze:

– un efect asupra sistemului nervos central;

– o dependență fizică și psihică;

– un pericol social și sanitar” [133, p.39].

Totuși, precizia ne obligă să consemnăm că această definiție desemnează nu noțiunea de

drog, dar noțiunea de stupefiant. Aceasta deoarece a fost preluată din Comentariul la Convenția

unică asupra stupefiantelor [124]. Iar textul acestei Convenții nu face nici o referire la termenul

„drog”.

Este sau nu permisă confuzia noțiunilor „drog” și „stupefiant”?

În literatura de specialitate se răspunde diferit la această întrebare. Astfel, T.Amza înțelege

prin „drog” narcoticul, stupefiantul, substanța care inhibă centrii nervoși, producând o stare de

inerție psihică și fizică [109, p.1038]. În contrast, A.Boroi nu întrevede o relație de sinonimie între

termenii „drog” și „stupefiant”. În opinia lui, relația dintre cei doi termeni este de tipul „întregparte”

[115, p.75].

16

Considerăm că de soluționarea acestei controverse depinde calitatea aplicării legii penale.

Aceasta deoarece termenul „drog” este utilizat nu doar în cadrul legii penale, dar și în cadrul unor

acte normative extrapenale reglementând circulația substanțelor narcotice, psihotrope, a

analoagelor și precursorilor acestora.

La concret, în art.209 CP RM se prevede răspunderea pentru atragerea de către o persoană,

care a atins vârsta de 18 ani, a minorilor la consumul ilegal de droguri, medicamente sau alte

substanțe cu efect narcotizant. Conform art.322 CP RM, se prevede răspunderea pentru transmiterea

tăinuită de la control sau încercarea de a transmite prin orice mijloace persoanelor deținute în

penitenciare a băuturilor alcoolice, a drogurilor, medicamentelor sau a altor substanțe cu efect

narcotizant, precum și a altor obiecte, a căror transmitere este interzisă, dacă această acțiune a fost

săvârșită în mod sistematic sau în proporții mari. Conform lit.d) alin.(2) art.171 CP RM, răspunderea

pentru viol se agravează dacă acesta e săvârșit prin drogarea sau otrăvirea prealabilă

intenționată a victimei.

În repetate rânduri, termenul „droguri” este utilizat în Programul de combatere a narcomaniei

și narcobusinessului pe anii 2000-2001, aprobat prin Hotărârea Guvernului Republicii Moldova

nr.303 din 30.03.2000 [164, p.264-283]. De asemenea, termenul nominalizat apare în:

Regulamentul Comisiei Interdepartamentale de Combatere a Narcomaniei și Narcobusinessului

(Anexa nr.2 la Hotărârea Guvernului Republicii Moldova, nr.585 din 19.06.2000, cu privire la

instituirea Comisiei Interdepartamentale de Combatere a Narcomaniei și Narcobusinessului [164,

p.390-393]); Regulile de implementare a terapiei substitutive în tratamentul bolnavilor dependenți

de drogurile din grupa opiacee (Anexa nr.4 la Ordinul nr.6 din 12.01.2001 al Ministerului Sănătății

al Republicii Moldova cu privire la tratamentul substitutiv al bolnavilor de narcomanie [164,

p.286-288]) etc.

De asemenea, termenul „drog” este utilizat în tratatele internaționale bilaterale încheiate de

Republica Moldova: Acordul de colaborare între Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Republicii

Turcia cu privire la combaterea traficului internațional ilicit de droguri, terorismului internațional

și altor crime organizate, semnat la Chișinău la 3.06.1994 (ratificat la 27.07.1999) [46];

Acordul între Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Republicii Ungare cu privire la cooperarea

în domeniul combaterii terorismului, traficului ilicit de droguri și crimei organizate, semnat

la Budapesta la 4.06.1997 (ratificat la 21.10.1997) [52] etc.; Memorandumul de înțelegere între

Ministerul Afacerilor Interne al Republicii Moldova și Asociația Șefilor de Poliție, Procuratura

Regală a Angliei și Țării Galilor, Oficiul pentru Fraude Grave, Departamentul de Taxe Vamale și

Accize al Maiestății Sale, Brigada Națională împotriva Criminalității și Serviciul Național de

Informații în Domeniul Criminalității ale Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord cu

17

privire la cooperarea în combaterea infracțiunilor grave, crimei organizate, traficului ilicit de

droguri și în alte probleme similare de interes reciproc, semnat la Chișinău la 17.01.2001 (ratificat

prin Hotărârea Guvernului nr.376 din 29.05.2001) [53].

Pentru a descoperi sensul juridic autentic al noțiunii „drog”, urmează să aflăm cum definește

legiuitorul această noțiune. În acest plan, în art.1 al Legii 382/1999, prin „drog” se are în vedere

„substanța narcotică (stupefiant) sau psihotropă de origine naturală ori sintetică, preparat care conține

o astfel de substanță, altă substanță, preparat medicinal sau inhalant chimic cu efecte narcotice

sau psihotrope”. De menționat că în varianta rusă a aceleiași legi termenul „drog” se traduce ca

„наркотик”. Totodată, în Dicționarul juridic rus-român termenul „наркотик” se traduce nu ca

„drog”, dar ca „narcotic; stupefiant” [125, p.236]. Ceea ce denotă discordanța dintre accepțiunea

literală și legală a termenului „наркотик”. Incontestabil, în plan juridic, trebuie să aibă prioritate

accepțiunea legală.

De menționat că în Legea Armeniei cu privire la mijloacele narcotice și substanțele psihotrope

[288], din 26.12.2002, termenul „наркотик” este utilizat ca sinonim al expresiei

„наркотические средства” („mijloc narcotic”). Deci, are o incidență mult mai restrânsă decât

același termen utilizat în varianta rusă a Legii nr.382/1999.

Însă, mai există un act legislativ al Republicii Moldova în care se utilizează termenul „drog”:

Legea nr.713/2001. Deși legea în cauză nu conține o definiție a acestui termen, chiar în denumirea

ei este utilizată sintagma „droguri și alte substanțe psihotrope” (în limba rusă – „наркотики и

другие психотропные вещества”). Cu alte cuvinte, în această formulă, între termenii „drog” și

„substanțe psihotrope” există o relație de tip „parte-întreg”. În opoziție, în Legea nr.382/1999, între

aceeași termeni se atestă relația de tip „întreg-parte”. Analizând această contradicție, consemnăm

eroarea de care a dat dovadă legiuitorul atunci când a conceput denumirea Legii nr.713/2001:

drogurile nu pot fi considerate parte a substanțelor psihotrope. Invers, așa cum vom constata infra,

din analiza noțiunii „substanțele psihotrope”, tocmai această noțiune este parte a conceptului de

droguri. A afirma contrariul este ilogic și antiștiințific. Iată de ce, corelația „drog-substanță psihotropă”

din Legea nr.382/1999 este corectă. Însă, această corelație nu este concepută corect în

Legea nr.713/2001.

Această idee transpare și din definiția noțiunii „droguri” din Legea României privind

combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, nr.143 din 26.07.2000 (în continuare – Legea

nr.143/2000 a României): „plantele și substanțele stupefiante ori psihotrope sau amestecurile care

conțin asemenea plante și substanțe înscrise în tabelele nr.I-III” [24]. Observăm că, față de

definiția similară din Legea nr.382/1999, aceasta cuprinde și noțiunea „plantele care conțin

substanțe stupefiante ori psihotrope”. Considerăm preferabilă poziția legiuitorului român. Or,

18

termenul „droguri” este un termen de referință pentru desemnarea fenomenului „traficul și

consumul ilicit de droguri” (în accepțiunea legislației Republicii Moldova – „circulația ilegală a

drogurilor”). Iar cultivarea, prelucrarea, utilizarea sau alte operațiuni ilegale cu plantele, care

conțin substanțele sus-menționate, reprezintă o componentă a circulației ilegale a drogurilor (a

traficului și a consumului ilicit de droguri). Anume această concluzie se desprinde din art.1 al

Legii nr.382/1999, alin.(1) art.217 și alin.(1) art.2171 CP RM, art.2 și 4 ale Legii nr.143/2000 a

României etc.

De aceea, se prezintă ca inadecvate denumirile art.217 și 2171 CP RM: „Circulația ilegală a

substanțelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor lor fără scop de înstrăinare” și „Circulația

ilegală a substanțelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor lor în scop de înstrăinare”. Odată ce

plantele care conțin substanțe narcotice, psihotrope sau analoagele lor nu pot fi identificate cu

numitele substanțe, este incorect a aplica denumirea art.217 și 2171 CP RM în privința operațiunilor

ilegale cu plantele care conțin substanțe narcotice, psihotrope sau analoagele lor. Din aceste

considerente, recomandăm modificarea denumirilor art.217 și 2171 CP RM după cum urmează:

„Circulația ilegală a drogurilor fără scop de înstrăinare” și, respectiv, „Circulația ilegală a

drogurilor în scop pe înstrăinare”.

Însă, pentru ca această modificare legislativă să aibă un suport consistent, este necesară și

modificarea definiției noțiunii „drog” din Legea nr.382/1999. Definiția pe care o propunem este

următoarea: „substanță narcotică sau psihotropă ori planta care conține astfel de substanță”.

Astfel, în comparație cu varianta actuală a definiției date de legiuitor noțiunii „drog”, în

definiția noastră au fost eliminate următoarele elemente:

1) „de origine naturală ori sintetică”;

2) „preparat care conține o astfel de substanță”;

3) „altă substanță, preparat medicinal sau inhalant chimic cu efecte narcotice sau psihotrope”.

În primul rând, considerăm superfluă precizarea „de origine naturală ori sintetică” vizavi de

substanța narcotică sau psihotropă, consemnată în definiția noțiunii „drog”. Aceasta întrucât este

suficient că această precizare se face în definiția legală a noțiunii „substanță narcotică sau

psihotropă” din art.1 al Legii nr.382/1999 și din alin.(1) art.1341 CP RM.

În al doilea rând, considerăm necesară excluderea expresiei „preparat care conține o

asemenea substanță” atât din art.1 al Legii nr.382/1999, cât și din alin.(1) art.1341 CP RM. Or, nu

există o listă aparte a preparatelor care conțin substanțe narcotice sau psihotrope. În Hotărârea

nr.79/2006 este stabilită doar lista substanțelor narcotice, psihotrope și a plantelor care conțin

astfel de substanțe. În această listă sunt indicate inclusiv următoarele substanțe:

19

– codeina fosfat 0,015 g, zahăr 0,25 g;

– pastile a căror componență include codeina;

– pastilele Behterev;

– picăturile pentru stomac (componența: tinctura de opiu 10,0 ml, de pelin 30,0 ml);

– soluția „Exadol” etc.

În nota nr.2 la Hotărârea nr.79/2006 se menționează: „La determinarea cantităților de

substanțe narcotice, psihotrope și precursori, care au fost depistate în circulația ilegală în formă de

extracte și soluții îmbibate în tampoane, tifon, bandaje, este necesar să fie extrasă substanța

concretă, cu calcularea cantităților corespunzătoare pentru substanța uscată respectivă”. În alți

termeni, prezintă relevanță doar substanța activă, nu și substanța auxiliară (apa, zahărul, tinctura de

mentă, tinctura de pelin, hidrocarbonatul de sodiu etc.). Tocmai de aceea este oportun să vorbim

nu despre preparatul care conține o substanță narcotică sau psihotropă, ci despre substanța

narcotică sau psihotropă.

Împotriva utilizării termenului „preparat” se pronunță și V.Kuharuk: „Deoarece legea înțelege

prin „preparat” un amestec de substanțe, rezultă că această noțiune nu o pot forma substanțele

psihotrope, reprezentate de diverse materiale narcotice. Or, este logic a presupune că noțiunea

„substanță” trebuie privită și sub accepțiunea de „material”, adică substanță folosită ca materie

primă. Însă, dacă legiuitorul descrie mijloacele narcotice și substanțele psihotrope pe calea

indicării formelor lor concrete de exprimare, iar apoi relevă conținutul noțiunii „preparat”, apelând

la utilizarea acelorași termeni, dar deja într-un sens generalizator, atunci un asemenea procedeu

tehnico-juridic nu poate fi considerat reușit. Or, este inadmisibilă folosirea acelorași noțiuni pentru

descrierea unor fenomene diferite” [276]. Întrucât în art.1 al Legii nr.382/1999 este utilizat anume

un astfel de procedeu tehnico-juridic, susținem pe deplin criticile formulate de V.Kuharuk.

În fine, am optat pentru excluderea din proiectata definiție legală a noțiunii „drog” a

expresiei „altă substanță, preparat medicinal sau inhalant chimic cu efecte narcotice sau

psihotrope”. Această formulă nu poate fi acceptată, întrucât determină interpretarea extensivă

defavorabilă a legii penale, ceea ce este interzis de art.3 CP RM. Nu există nici un act normativ în

care să fie interpretată noțiunea „altă substanță, preparat medicinal sau inhalant chimic cu efecte

narcotice sau psihotrope”.

Deoarece această noțiune nu are un caracter legal precis, ea nu poate fi luată în calcul la

calificarea infracțiunilor.

În aceeași ordine de idei, în Legea nr.143/2000 a României se face o delimitare clară între

conceptele „droguri” și „inhalanți chimici toxici”. Această delimitare se face nu doar în plan conceptual,

dar și în plan sancționator: furnizarea, în vederea consumului, de inhalanți chimici toxici

20

unui minor se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă; operațiunile privind

circulația drogurilor de risc, fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 15 ani și interzicerea

unor drepturi; operațiunile privind circulația drogurilor de mare risc, fără drept, se pedepsește cu

închisoare de la 10 la 20 de ani și cu interzicerea unor drepturi. În concluzie, sub aspectul pericolului

social, nu se pot pune, pe același nivel, drogurile și inhalanții chimici toxici.

Unii autori propun că în locul termenului „drog” să fie utilizată expresia „substanță psihoactivă”

[133, p.10,13,39]. De notat că prin „substanță psihoactivă” ei înțeleg „orice substanță care,

introdusă într-un organism viu, îi poate modifica acestuia percepția, umorul, comportamentul ori

funcțiile sale cognitive sau motrice” [133, p.13]. Nu putem sprijini un asemenea punct de vedere.

Definiția reprodusă este prea largă pentru a fi utilizată în contextul legii penale. Alcoolul, ceaiul,

tutunul, cafeaua etc. sunt, cu siguranță, substanțe psihoactive. Însă, ar fi cu totul exagerat să le

atribuim calitatea de drog. În accepțiune legală, calitatea de drog o recomandăm a fi atribuită

numai substanțelor narcotice sau psihotrope, ori plantelor care conțin astfel de substanțe.

Optăm pentru utilizarea, în reglementările naționale, anume a termenului „drog”, și nu a unor

presudosubstituenți ai acestuia. Această opinie se impune și datorită faptului că termenul „drog”

este utilizat în legislația comunitară europeană. Se are în vedere Decizia nr.102/97/EC a Parlamentului

European și a Consiliului European din 16.12.1996, prin care s-a aprobat programul de

acțiuni al Comunității Europene vizând prevenirea dependenței de droguri în contextul acțiunilor

privind sănătatea publică [48]. În plan prospectiv, având ca obiectiv armonizarea legislației

Republicii Moldova cu cadrul reglementar european, este oportun să manifestăm consecvență,

promovând utilizarea termenilor consacrați în legislația comunitară europeană. Iar termenul „drog”

face parte din rândul acestora.

După unii autori, termenii „drog” și „stupefiante” sunt termeni sinonimi [158, p.130].

Anterior, am relatat despre puncte de vedere similare [109, p.1038; 130, p.320; 142, p.312].

Totuși, din art.1 al Legii nr.382/1999 rezultă că între termenii „stupefiant” și „drog” există o

relație de tip „parte-întreg”. Această concepție o considerăm absolut întemeiată, întrucât legiuitorul

tratează ca echipolenți termenii „stupefiant” și „substanță narcotică”. Iar substanțele narcotice fac

parte din rândul drogurilor.

De vreme ce stilul legislativ se deosebește de stilul literar, orice exercițiu de sinonimie în

cadrul unui act normativ nu poate fi acceptat. Referitor la drog, este inadmisibil sinonimul „substanță

narcotică (stupefiant)” din art.1 al legii nr.382/1999, deoarece la lit.e) art.19 din Legea

Republicii Moldova privind actele legislative, adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la

27.12.2001 (în continuare – Legea nr.780/2001), se menționează: „terminologia utilizată este

21

constantă și uniformă atât în actul elaborat, cât și în toate celelalte acte legislative; se va utiliza

unul și același termen, dacă este corect, iar folosirea lui repetată exclude confuzia” [18].

Puși în fața dilemei, trebuie să alegem între termenii „stupefiant” și „substanță narcotică”.

Pentru a putea face această alegere, vom examina în continuare înțelesul ambilor termeni.

Legiuitorul definește noțiunea „substanță narcotică” în felul următor: substanță de origine

naturală sau sintetică și preparatul conținând o astfel de substanță, care provoacă dereglări psihice

și dependență fizică la consumul lor abuziv. Această definiție este formulată atât în art.1 al Legii

nr.382/1999, cât și în alin.(1) art.1341 CP RM.

Dezavantajele acestei definiții sunt următoarele:

1) ea desemnează nu o singură noțiune – „substanță narcotică”, dar două noțiuni –

„substanță narcotică” și „substanță psihotropă”. De aceea, nu este clar care este diferența specifică

dintre cele două noțiuni desemnate prin aceeași definiție;

2) definiția dată cuprinde sintagma „și preparatul conținând o astfel de substanță”. Deci,

preparatul conținând o substanță narcotică este considerat a fi, prin procedeul ficțiunii juridice,

substanță narcotică. Însă, în definiția noțiunii „drog” (analizată mai sus), conceptele „substanță

narcotică” și „preparate conținând o substanță narcotică” sunt prezentate ca noțiuni care nu se

intersectează. De aceea, pentru a elimina aceste confuzii și evocând argumentele prezentate anterior,

optăm pentru excluderea sintagmei „preparate conținând o substanță narcotică” din definiția

noțiunii legale „substanță narcotică”;

3) în definiția dată se face referire la criteriul fizic al substanței narcotice – „substanță de

origine naturală sau sintetică” și la criteriul medicinal al substanței narcotice – „care provoacă

dereglări psihice și dependență fizică la consumul lor abuziv”, însă în nici un fel nu se ia în

considerație criteriul juridic al substanței narcotice.

În ce privește criteriul juridic al substanței narcotice, acesta se exprimă în faptul că substanțele,

care acționează asupra sistemului nervos central, pot fi considerate având statutul de substanțe

narcotice numai după o fixare juridică corespunzătoare a acestui statut. Importanța acestui criteriu

rezidă în aceea că permite defalcarea, din rândul substanțelor având efect narcotizant, numai a acelor

substanțe a căror manipulare ilegală implică răspunderea penală [186, p.100]. În acord cu

aceste exigențe, unii autori, definind noțiunea „substanțe narcotice”, invocă just și criteriul juridic

[119, p.362]. Ceea ce sporește aplicativitatea definiției respective.

Exemple există și în planul dreptului comparat, atunci când legiuitorul, în definiția noțiunii

„substanță narcotică”, ia în vizor și criteriul juridic al substanței specificate. Astfel, în pct.16 art.93

din Codul penal bulgar [212, p.84] se menționează, în special, că substanțele narcotice sunt acele

substanțe care prezintă pericol în sensul Legii cu privire la controlul asupra substanțelor narcotice

22

și precursorilor. În art.77 al Codului penal argentinian [208, p.81], în definiția noțiunii „droguri”

(care își răsfrânge incidența inclusiv asupra substanțelor narcotice), se arată, printre altele, că

aceste substanțe sunt incluse în listele care sunt periodic elaborate și actualizate în corespundere cu

dispozițiile autorității naționale executive. Nu în ultimul rând, în art.1 al Legii nr.143/2000 a

României, cu privire la noțiunea „substanțe aflate sub control național”, se menționează că

„tabelele pot fi modificate prin ordonanță de urgență a Guvernului, prin înscrierea unei noi plante

sau substanțe, prin radierea unei plante sau substanțe ori prin transferarea acestora dintr-un tabel în

altul, la propunerea Ministerului Sănătății”.

În ce privește Republica Moldova, lista acestor substanțe la fel se află sub controlul statului.

Astfel, la alin.(4) art.1341 CP RM este consemnat: „Listele substanțelor narcotice, psihotrope și

precursorilor se aprobă de Guvern”. Totuși, din această prevedere nu se desprinde univoc dacă este

sau nu obligatoriu ca substanța narcotică (sau substanța psihotropă, sau precursorul) să fie inclusă

în listele aprobate de Guvern. Considerăm că această precizare ar fi necesară, pentru a se evita

interpretarea extensivă defavorabilă a legii penale.

Astfel, în literatura de specialitate a fost exprimat punctul de vedere conform căruia actele

normative, prin care sunt stabilite listele substanțelor narcotice și substanțelor psihotrope, ar avea

nu un caracter obligatoriu, ci un caracter de recomandare [271]. În conformitate cu alin.(1) art.20

din Legea Republicii Moldova privind actele normative ale Guvernului și ale altor autorități ale

administrației publice centrale și locale, adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la 18.07.2003,

actele normative adoptate de Guvern și de alte autorități ale administrației publice centrale sunt

executorii pe întreg teritoriul Republicii Moldova, dacă în ele nu se prevede altfel [20]. Nici în

Hotărârea nr.79/2006 a Guvernului, nici în Hotărârea nr.7/1998 a CPCD nu se prevede altfel. Iar

CPCD nu este o „instituție obștească”, așa cum o consideră eronat unii autori [244], dar o

„subdiviziune a Ministerului Sănătății al Republicii Moldova, subordonat nemijlocit Comisiei

Interdepartamentale a Guvernului privind combaterea Narcomaniei și Narcobusinessului”, așa cum

este stabilit corect în Ordinul nr.42 din 15.02.1999 al Ministerului Sănătății cu privire la instituirea

în cadrul Ministerului Sănătății a Comitetului Permanent de Control asupra Drogurilor al Republicii

Moldova [35]. Așadar, CPCD este o autoritate a administrației publice centrale. Deci, actele

adoptate de această autoritate au, ca și actele Guvernului, un caracter obligatoriu, și nu un caracter

de recomandare. Caracterul obligatoriu al prevederilor CPCD îl confirmă Decizia Colegiului penal

al Curții Supreme de Justiție din 16.03.1999 nr.1r/a-59/99, conform căreia la determinarea proporțiilor

mari privind circulația substanțelor narcotice urmează a fi consultat Tabelul nr.6 „Determinarea

cantităților mici sau mari de substanțe narcotice, psihotrope și cu acțiune drastică depistate în

traficul ilicit”, aprobat de CPCD [69].

23

Pentru a elimina cu desăvârșire orice speculații în acest sens, este necesar ca criteriul juridic

al substanței narcotice să fie fixat în definiția legală a noțiunii „substanță narcotică”. Pe cale de

consecință, recomandăm ca în definiția corespunzătoare, formulată în art.1 al Legii nr.382/1999 și

în alin.(1) art.1341 CP RM, în partea finală a acesteia, după cuvintele „consumul lor abuziv” să se

facă completarea „dacă această substanță este indicată în lista substanțelor narcotice, aprobată de

Guvern”. Disjungerea definiției legale a noțiunii „substanță narcotică” de definiția legală a noțiunii

„substanță psihotropă” (despre a cărei necesitate am menționat anterior) ne determină să propunem,

pentru definiția legală a noțiunii „substanță narcotică”, următoarea formulă: „substanța de

origine naturală sau sintetică, care provoacă dereglări psihice și dependență fizică la consumul ei

abuziv, dacă această substanță este indicată în lista substanțelor narcotice, aprobată de Guvern”.

Lista substanțelor narcotice din Hotărârea nr.79/2006 a Guvernului include denumirea a 139

de substanțe narcotice. Varietatea acestora condiționează clasificarea substanțelor narcotice, adică

„gruparea obiectelor în clase după unele criterii, într-o ordine ierarhică și într-un tot unitar și

organic, astfel ca fiecare clasă să ocupe un anumit loc, în conexiune cu celelalte clase” [143,

p.115]. În Anexa la Legea nr.382/1999, clasificarea substanțelor narcotice se face în funcție de

două criterii:

1) gradul de pericol pentru sănătatea omului prin consecințele grave generate de consumul

abuziv al substanțelor narcotice;

2) posibilitatea de utilizare a substanțelor narcotice în scopuri medicale.

Astfel, după primul criteriu, substanțele narcotice se clasifică în: 1) substanțe narcotice care

prezintă un pericol deosebit pentru sănătatea omului prin consecințele grave generate de consumul

lor abuziv; 2) substanțe narcotice care prezintă pericol pentru sănătatea omului prin consecințele

grave generate de consumul lor abuziv. Din prima clasă fac parte următoarele substanțe: rășina,

extractul și tinctura din cannabis, concentratul din paie de mac, heroina etc. (substanțe narcotice

inutilizabile în scopuri medicale); metadonul, morfina, hidrocodeina etc. (substanțe narcotice

utilizate în scopuri medicale). Din cea de-a doua clasă fac parte: acetildihdrocodeina, etilmorfina,

norcodeina, folcodeina etc. din componența unor preparate. Toate substanțele narcotice din această

clasă sunt utilizate în scopuri medicale.

În funcție de originea lor, substanțele narcotice se clasifică în: substanțe narcotice naturale și

substanțe narcotice sintetice și semisintetice. Astfel, din prima clasă fac parte: marijuana uscată

sau verde, hașișul, paiele de mac somnifer uscat sau verde, extractul din macul somnifer, cocaina,

efedronul etc. Din cea de-a doua clasă fac parte: metadonul, fentanilul, alfa-metilfentanilul,

sufentanilul etc. [182, p.38-41; 186, p.103].

În funcție de impactul psihofarmacologic, substanțele narcotice se clasifică în:

24

1) substanțe narcotice depresive (psiholeptice);

2) substanțe narcotice stimulente (psihoanaleptice);

3) substanțe narcotice perturbatorii (psihodisleptice) [231].

Din prima clasă fac parte: opiul, morfina, heroina, petidina, fentanilul, dextramoramidul etc.

Din cea de-a doua clasă fac parte: cocaina, kat (fol) etc. Din cea de-a treia clasă fac parte: LSD-25,

cannabisul etc. [115, p.77-81; 154, p.3-9].

Așa cum arată practica, de cele mai dese ori, în Republica Moldova, în traficul ilicit se

depistează marijuana [76; 77; 79; 80; 83; 90; 92; 93; 95; 96; 97; 98; 99; 102; 104; 106; 107]. Alte

substanțe narcotice depistate constituie: opiumul acetilat [78; 88; 89; 91; 100]; extractul de mac

somnifer [75]; paiele de mac somnifer [75] etc.

Nu putem finaliza analiza noțiunii „substanță narcotică” înainte de a supune examinării

problema utilizării în dreptul penal al unor țări (Federația Rusă, Ucraina, Republica Belarus,

Armenia, Turkmenistan, Kârgâzstan etc.) a noțiunii „mijloc narcotic” (în calitate de substituent al

noțiunii „substanță narcotică”). Într-o măsură foarte restrânsă și într-o manieră reminiscentă,

noțiunea „mijloc narcotic” este folosită și în sistemul de drept al Republicii Moldova: în art.44 din

Codul cu privire la contravențiile administrative și în Hotărârea Plenului Curții Supreme de Justiție

a Republicii Moldova „Despre practica aplicării de către instanțele judecătorești a legislației

privind infracțiunile legate de mijloacele narcotice și substanțele cu efect puternic și toxice”, nr.12

din 27.03.1997 [54].

Explicând necesitatea utilizării noțiunii „mijloc narcotic” în locul noțiunii „substanță narcotică”,

E.A. Babaian afirmă că termenul „mijloc” include atât sensul de substanță, cât și sensul de

preparat [260]. Anterior, ne-am pronunțat cu argumente împotriva operării cu termenul „preparat”,

ca termen distinct în raport cu expresia „substanță narcotică”. De aceea, nu putem accepta punctul

de vedere al lui E.A. Babaian.

Susținând necesitatea folosirii noțiunii „mijloc narcotic”, A.A. Maiorov și V.B. Malinin

menționează că termenul „substanță” reflectă doar mecanismele biochimice ale acțiunii de

narcotizare, care nu depind de suportul material, pe când în termenul „mijloc” și-a găsit reflectarea

atât criteriul medical, cât și criteriul juridic al entității desemnate prin acest termen [186, p.99].

Considerăm această opinie conceptual incorectă: atunci când stabilim obiectul material al

infracțiunii, ne interesează entitatea corporală, prin al cărei intermediu se aduce atingere obiectului

apărării penale. Nu ne interesează suportul material al acestei entități. De asemenea, ar fi cu totul

nepotrivit să folosim termenul „mijloc” pentru a desemna obiectul material al infracțiunii. Aceasta

deoarece, așa cum se susține just în doctrina penală, este o diferență de fond între mijloacele de

25

săvârșire a infracțiunii și obiectul material al infracțiunii [120, p.197; 118, p.105-106]. În

concluzie, considerăm inoportună utilizarea noțiunii „mijloc narcotic” în sistemul nostru de drept.

După examinarea înțelesului noțiunii „substanță narcotică”, urmează să purcedem la analiza

naturii juridice a noțiunii „stupefiant”.

Ad litteram, prin „stupefiant” se înțelege: (substanța medicamentoasă) care inhibă centrii

nervoși, provocând o stare de inerție fizică și psihică și care, folosită mult timp, duce la obișnuință

și la necesitatea unor doze crescânde [130, p.1031]; substanță toxică (opiu, cocaină, heroină etc.)

care inhibă centrii nervoși, producând o stare de euforie trecătoare [142, p.871].

Sub aspect juridic, noțiunea „stupefiant” este definită în Convenția unică asupra stupefiantelor,

adoptată la New York la 30.03.1961, și în Protocolul de modificare a acestei Convenții,

adoptat la Geneva la 25.03.1972 (în vigoare pentru Republica Moldova din 3.11.1994): „toate

substanțele din tabelele I și II, fie că sunt naturale sau sintetice” [41]. Totodată, în Convenția ONU

contra traficului ilicit de stupefiante și substanțe psihotrope, adoptată la Viena la 20.12.1988 (în

vigoare pentru Republica Moldova din 16.05.1995), prin „stupefiant” se are în vedere „orice

substanță, fie că este de origine naturală sau de sinteză, care figurează în tabelul I sau tabelul II al

Convenției din 1961 și al Convenției din 1961 cum apare ea modificată” [43].

Într-o manieră apropiată, noțiunea „substanță stupefiantă” se definește în Legea României

privind regimul juridic al plantelor, substanțelor și preparatelor stupefiante și psihotrope, nr.339

din 29.11.2005 (în continuare – Legea nr.339/2005 a României): „termen desemnând substanțele

înscrise în anexele la Convenția unică din 1961 a Națiunilor Unite asupra substanțelor stupefiante,

modificată prin Protocolul din 1972” [26].

În legislația Republicii Moldova, termenul „stupefiant” este întrebuințat nu numai în Legea

nr.382/1999. El apare și în Ordinul nr.42 din 15.02.1999 al Ministerului Sănătății cu privire la

instituirea în cadrul Ministerului Sănătății a Comitetului Permanent de Control asupra Drogurilor

al Republicii Moldova. De asemenea, ținem să menționăm că acest termen este utilizat în unele

tratate internaționale bilaterale, încheiate de Republica Moldova (de exemplu, în Acordul între

Departamentul Controlului Vamal al Republicii Moldova și Comitetul Fiscal de Stat al Republicii

Uzbekistan cu privire la colaborarea în combaterea traficului ilicit de arme, muniții, substanțe

explozibile, stupefiante și substanțe psihotrope, semnat la Chișinău la 30.03.1995) [47].

Totuși, în comparație cu noțiunea echivalentă „substanță narcotică”, noțiunea „stupefiant”

are o incidență prea mică în sistemul normativ al Republicii Moldova. Folosirea în paralel a două

noțiuni diferite având același conținut se explică prin aceea că, în limbajul juridic autohton, termenul

„stupefiant” a pătruns prin filiera românească. În același timp, expresia „substanță narcotică” a

pătruns prin filiera rusă. Întrucât la lit.e) art.19 din Legea nr.780/2001 este consacrată regula

26

constanței și uniformității terminologiei utilizate în toate actele legislative, este necesară tranșarea

concurenței dintre noțiunile legale „stupefiant” și „substanță narcotică”.

Considerăm că alegerea trebuie făcută în favoarea noțiunii „stupefiant”. Astfel, se va asigura

realizarea unuia dintre principiile de bază ale legiferării, înscris în alin.(1) art.4 din Legea

nr.780/2001: „Actul legislativ trebuie să corespundă prevederilor tratatelor internaționale la care

Republica Moldova este parte, principiilor și normelor unanim recunoscute ale dreptului internațional”.

Disonanțele de ordin terminologic dintre prevederile Convenției unice asupra stupefiantelor

și ale Convenției ONU contra traficului ilicit de stupefiante și substanțe psihotrope, pe de o

parte, și prevederile reglementărilor interne în materie, pe de altă parte, pot influența negativ

interpretarea și, implicit, aplicarea prevederilor internaționale și naționale. Astfel, la alin.(1) art.21

din Legea Republicii Moldova privind tratatele internaționale ale Republicii Moldova, adoptată de

Parlamentul Republicii Moldova la 24.09.1999 (în continuare – Legea nr.595/1999), se menționează:

„Interpretarea tratatelor internaționale urmează a fi efectuată în conformitate cu normele și

principiile dreptului internațional, astfel încât să se evite eventualele contradicții dintre prevederile

legislației Republicii Moldova și dispozițiile tratatului” [17]. Considerăm că, odată ce țara noastră

– în procesul ratificării Convenției unice asupra stupefiantelor și Convenției ONU contra traficului

ilicit de stupefiante și substanțe psihotrope – a acceptat anume termenul „stupefiant”, în baza

principiului „pacta sunt servanda”, în reglementările interne în materie trebuie asigurată utilizarea

acestui termen. (Totuși, ținem să precizăm că, în continuare, pentru a nu genera confuzii, vom

utiliza în studiul nostru noțiunea „substanță narcotică”, nu „stupefiant”. Aceasta deoarece în

art.217, 2171-2176, 218 și 219 CP RM legiuitorul folosește tocmai noțiunea „substanță narcotică”).

În alt context, trebuie consemnată utilizarea în doctrina penală a noțiunii „substanțe euforizante”

[119, p.274; 166, p.109]. În special, se arată că „… introducerea în organismul victimei a

substanțelor cu efect puternic, toxice sau euforizante, periculoase pentru viața sau sănătatea ei, în

scopul aducerii acesteia, prin astfel de procedeu, în starea de neputință de a se apăra sau de a-și

exprima voința, însoțită de scopul sustragerii, nu poate fi calificată ca tâlhărie” [119, p.274].

Întrucât la art.2176 CP RM se prevede răspunderea pentru introducerea ilegală intenționată în

organismul altei persoane, împotriva voinței acesteia, a substanțelor narcotice, psihotrope sau a

analoagelor acestora, este pe deplin îndreptățită întrebarea: sunt oare echivalente noțiunile

„substanțe euforizante” și „substanțe narcotice, psihotrope sau analoagele acestora”?

În opinia noastră, cele două noțiuni nu pot fi confundate. Conceptele „substanțe narcotice”,

„substanțe psihotrope”, „analoagele substanțelor narcotice sau psihotrope”, la fel ca și conceptele

„substanțe cu efect puternic” și „substanțe toxice”, sunt concepte utilizate de legiuitor. Listele

substanțelor narcotice, substanțelor psihotrope, substanțelor cu efect puternic, precum și ale

27

substanțelor toxice sunt prevăzute fie în Hotărârea nr.79/2006 a Guvernului, fie în Hotărârea

nr.7/1998 a CPCD. În contrast, noțiunea „substanțe euforizante” este un concept utilizat exclusiv

de către doctrinari, care nu și-a găsit o consacrare legislativă.

„Euforizant” înseamnă „care produce euforie” [130, p.352]. Luând în seamă acest

semantism, considerăm că alcoolul nimerește sub incidența noțiunii „substanță euforizantă”. Însă,

această noțiune nu poate fi identificată cu noțiunea „substanță narcotică, psihotropă sau analogul

acesteia”. În sprijinul acestei opinii apare și faptul că, în textul Legii nr.713/2001, termenii

„alcool” și „droguri” sunt folosiți separat, ca termeni care nu se includ unul în altul. Din această

perspectivă, nu putem agrea punctul de vedere exprimat de J.Drăgan, Gh.Alecu și M.Țipișcă,

conform căruia alcoolul este considerat drog ușor, fiind plasat în aceeași categorie cu cannabisul,

codeina, ciupercile halucinogene [133, p.35]. Suntem de părere că într-un studiu juridic, cu atât

mai mult într-o lucrare științifică, noțiunile cu care se operează trebuie privite din perspectiva legii,

nu din perspectiva extrajuridică. Iar legiuitorul distinge în mod clar noțiunile „alcool” și „droguri”.

A face abstracție de aceasta înseamnă a neglija principiul legalității.

În art.209 și 322 CP RM legiuitorul folosește sintagma „substanțe cu efect narcotizant”. Ce

înseamnă „substanțe cu efect narcotizant”? Are oare această noțiune același înțeles cu al noțiunii

„substanțe narcotice”?

În varianta rusă a art.209 și 322 CP RM noțiunea „substanțe cu efect narcotizant” este tradusă

ca „одурманивающие вещества”. Noțiunea „одурманивающие вещества” este utilizată și

în varianta rusă a Legii nr.382/1999, însă de această dată prin ea fiind tradus termenul „stupefiant”.

De aici rezultă că prin „substanță cu efect narcotizant” ar trebui să înțelegem stupefiantul. Ceea ce

ar însemna să denaturăm înțelesul noțiunii „substanțe cu efect narcotizant”, așa cum el este

conceput în art.209 și 322 CP RM. Aceasta deoarece în dispoziția acestor articole este indicat:

„droguri, medicamente sau alte substanțe cu efect narcotizant”. Conjuncția disjunctivă „sau” utilizată

de legiuitor indică la faptul că noțiunea „alte substanțe cu efect narcotizant” nu poate fi

inclusă în conținutul noțiunii „droguri”. De aici se desprinde ideea că noțiunile „stupefiant” și

„substanță cu efect narcotizant” nu pot fi identificate. Prin urmare, traducerea sintagmei „substanță

cu efect narcotizant” ca „одурманивающее вещество” este incorectă.

Dar dacă substanțele cu efect narcotizant nu sunt stupefiante și nu fac parte din rândul

drogurilor, atunci care este înțelesul noțiunii „substanțe cu efect narcotizant”?

În opinia lui A.Borodac, lista substanțelor cu efect narcotizant (de exemplu, aminorexul, butalbitalul,

vinilbitalul, ketozalamul, cloroformul, eterul etc.) este întocmită de CPCD [113, p.237].

Unele din substanțele nominalizate mai sus sunt incluse în lista nr.2 „Substanțe cu acțiune drastică,

aflate sub control internațional pe teritoriul Republicii Moldova” din Tabelul nr.5 al Hotărârii

28

nr.7/1998 a CPCD. Să înțelegem că „substanțele cu acțiune drastică” și „substanțele cu efect

narcotizant” înseamnă una și aceeași? Dar, în alin.(2) art.248 CP RM legiuitorul deja folosește un

sinonim al noțiunii „substanțe cu acțiuni drastice”. Ne referim la noțiunea „substanțe cu efecte

puternice”. Ar fi exagerat, în aceste condiții, să atribuim înțelesul de substanțe cu acțiune drastică

încă unei noțiuni. Prin aceasta s-ar încălca flagrant regula, înscrisă la lit.e) art.19 al Legii

nr.780/2001, potrivit căreia, în toate actele legislative terminologia utilizată trebuie să fie constantă

și uniformă. Deci, nu suntem de acord cu opinia că prin „substanțe cu efect narcotizant” se au în

vedere substanțele cu acțiune drastică (substanțele cu efecte puternice).

Sprijinim punctul de vedere conform căruia „alcoolul nu face parte din rândul substanțelor

cu efect narcotizant; aducerea minorilor în stare de ebrietate este sancționată conform art.169 din

Codul cu privire la contravențiile administrative” [119, p.338]. Într-adevăr, interpretarea

sistematică a dispoziției art.209 CP RM ne obligă să luăm în considerație și prevederile art.169 din

Codul cu privire la contravențiile administrative. Dacă, în contextul acestor prevederi, se stabilește

răspunderea administrativă pentru aducerea minorului în stare de ebrietate, ar fi incorect să

afirmăm că atragerea minorului la consumul ilegal de alcool ar trebui să atragă aplicarea art.209

CP RM.

De asemenea, inhalanții chimici toxici nu pot fi considerați substanțe cu efect narcotizant.

Aceasta deoarece, de lege lata, inhalanții chimici toxici sunt considerați droguri.

În condițiile în care nici inhalanții chimici toxici, nici alcoolul nu pot fi considerați substanțe

cu efect narcotizant, considerăm că noțiunea „substanțe cu efect narcotizant” este lipsită de

conținut și nu-și justifică prezența în art.209 și 322 CP RM. Pe cale de consecință, pentru a fi

evitată interpretarea extensivă defavorabilă a legii penale, recomandăm excluderea sintagmei „sau

alte substanțe cu efect narcotizant” din art.209 și 322 CP RM.

Anterior, am demonstrat că noțiunea generică de drog cuprinde nu numai noțiunea „substanță

narcotică” (stupefiant), dar și noțiunea complementară acesteia – „substanță psihotropă”.

Care este locul substanțelor psihotrope în rândul drogurilor și în ce constă deosebirea dintre

substanțele psihotrope și substanțele narcotice?

Literalmente, „psihotrop” înseamnă: „(medicament) cu acțiune asupra psihicului” [130,

p.867]; „(medicament) care acționează asupra psihicului” [142, p.753].

Pentru a afla sensul juridic al noțiunii „substanță psihotropă”, apelăm la prevederile Convenției

asupra substanțelor psihotrope, adoptate la Viena la 21.02.1971 (în vigoare pentru Republica

Moldova din 16.05.1995) [42]. Conform lit.e) art.1 al acestei Convenții, expresia „substanță psihotropă”

se referă la orice substanță, fie că este de origine naturală, fie de origine sintetică, sau la

orice produs natural din tabelele I, II, III sau IV”. Într-o manieră apropiată, noțiunea „substanță

29

psihotropă” este definită la lit.r) art.1 al Convenției ONU contra traficului ilicit de substanțe

stupefiante și substanțe psihotrope: „Expresia „substanță psihotropă” desemnează orice substanță

de origine naturală sau de sinteză sau orice produs din tabelele I, II, III, sau IV ale Convenției din

1971 cu privire la substanțele psihotrope”.

Definiția legală a noțiunii „substanță psihotropă” se conține la art.1 al Legii nr.382/1999 și la

alin.(1) art.1341 CP RM. În ambele cazuri, prin „substanță psihotropă” se are în vedere substanța

de origine naturală sau sintetică și preparatul conținând o astfel de substanță, care provoacă

dereglări psihice și dependență fizică la consumul ei abuziv.

Observăm că, de această dată, terminologia utilizată în cadrul reglementărilor internaționale

și al reglementărilor interne în materie este una constantă și uniformă. Lipsește dilema artificial

creată de tipul „stupefiant/substanță narcotică”. Urmând litera convențiilor internaționale de

referință, legiuitorul moldovean folosește formula adecvată „substanță psihotropă”.

Totuși, este regretabil că aceeași definiție legală desemnează două noțiuni diferite: „substanță

psihotropă” și „substanță narcotică” (stupefiant). În opoziție, în Legea nr.339/2005 a României,

noțiunile „substanță psihotropă” și „substanță stupefiantă” sunt definite separat. În special, prin

„substanță psihotropă” se înțelege „termenul desemnând substanțele înscrise în anexele la Convenția

asupra substanțelor psihotrope din 1971”. Urmând acest model și ținând cont de definiția pe

care am propus-o supra pentru noțiunea „substanță narcotică”, propunem ca, în sensul legii, prin

„substanță psihotropă” să se înțeleagă „substanța de origine naturală sau sintetică, care provoacă

dereglări psihice și dependență fizică la consumul ei abuziv, dacă această substanță este indicată

în lista substanțelor psihotrope, aprobată de Guvern”.

Lista substanțelor psihotrope din Hotărârea nr.79/2006 a Guvernului include denumirile a

127 de substanțe psihotrope.

În funcție de gradul de pericol pentru sănătatea omului prin consecințele grave generate de

consumul abuziv al substanțelor psihotrope, aceste substanțe se clasifică în:

1) substanțe psihotrope care prezintă un pericol deosebit pentru sănătatea omului prin

consecințele grave generate de consumul lor abuziv;

2) substanțe psihotrope care prezintă pericol pentru sănătatea omului prin consecințele grave

generate de consumul lor abuziv.

Astfel, reieșind din prevederile Anexei la Legea nr.382/1999, din prima clasă fac parte:

brolamfetamina, catinonul, eticiclidina, amfetamina, fenciclidina etc. Din cea de-a doua clasă fac

parte: amobarbitalul, catinul, barbitalul, diazepamul, fenobarbitalul etc.

În funcție de posibilitatea de utilizare a substanțelor psihotrope în scopuri medicale, acestea

se clasifică în:

30

1) substanțe psihotrope inutilizabile în scopuri medicale;

2) substanțe psihotrope utilizabile în scopuri medicale.

Trebuie de menționat că în legea penală se ține cont de acest criteriu de clasificare. Astfel, la

lit.c) alin.(3) art.217 și la lit.c) alin.(3) art. 2171 CP RM se folosește formula „cu utilizarea substanțelor

narcotice, psihotrope sau a analoagelor lor, a căror circulație în scopuri medicale este

interzisă”. Totodată, la lit.e) alin.(2) art.2176 CP RM se utilizează formula „cu substanțe narcotice

sau psihotrope a căror circulație în scopuri medicale este interzisă”. În aceste ipoteze, formulele

specificate desemnează o circumstanță agravantă: dacă substanța, care reprezintă obiectul material

al infracțiunii, este inutilizabilă în scopuri medicale, există temeiul agravării răspunderii penale. În

planul perfecționării legii penale, propunem revederea sintagmelor „cu utilizarea substanțelor…” și

„cu substanțe…”. O asemenea manieră de descriere este potrivită pentru caracterizarea mijloacelor

de săvârșire a infracțiunii, nu a obiectului material al infracțiunii. De aceea, recomandăm

substituirea sintagmelor sus-menționate prin expresia „în privința substanțelor…”.

După această digresiune absolut necesară, să prezentăm clasele de substanțe psihotrope,

conturate în funcție de utilizarea acestor substanțe în scopuri medicale.

În acest sens, reieșind din prevederile Anexei la Legea nr.382/1999, din prima clasă fac

parte: brolamfetamina, catinonul, eticiclidina, psilocibina, tenociclidina etc. Din cea de-a doua

clasă fac parte: amfetamina, fenetilina, fenciclidina, catinul, alobarbitalul, diazepamul, nitrazepamul,

fenobarbitalul, tetrazepamul etc.

În funcție de originea lor, substanțele psihotrope se clasifică în: substanțe psihotrope naturale

și substanțe psihotrope sintetice și semisintetice. De exemplu, mescalina este o substanță

psihotropă naturală. Pe de altă parte, amfetamina este o substanță psihotropă sintetică.

În funcție de impactul psihofarmacologic, substanțele psihotrope se clasifică în:

1) substanțe psihotrope depresive (psiholeptice);

2) substanțe psihotrope stimulente (psihoanaleptice);

3) substanțe psihotrope perturbatorii (psihodisleptice).

Din prima clasă fac parte: fenobarbitalul, barbitalul, metilfenobarbitalul, metaqualonul etc.

Din cea de-a doua clasă fac parte: brolamfetamina, tenamfetamina, dexamfetamina, levamfetamina,

metamfetamina, amfetamina etc. Din cea de-a treia clasă fac parte: fenciclidina, mescalina,

psilocibina etc.

În pct.4 art.2 al Convenției asupra substanțelor psihotrope sunt stabilite criteriile în baza

cărora o substanță poate fi recunoscută ca substanță psihotropă:

a) substanța poate provoca:

– o stare de dependență și

31

– o stimulare sau depresiune a sistemului nervos central dând loc unor halucinații sau

tulburări ale funcției motorii sau ale judecății ori comportamentului, ori perceperii, ori dispoziției, sau

abuzuri ori efecte nocive comparabile celor ale unei substanțe incluse în tabelul I, II, III sau IV și

b) există suficiente motive să se creadă că substanța dă sau riscă să dea loc de abuzuri, în

așa fel încât ea constituie o problemă de sănătate publică și o problemă socială care

justifică punerea ei sub control internațional.

Însă, exact aceleași criterii sunt aplicabile în ipoteza recunoașterii unei substanțe ca substanță

narcotică. De aceea, într-o anumită măsură, au dreptate J.Drăgan, Gh.Alecu și M.Țipișcă când

afirmă: „Clasificarea substanțelor stupefiante și psihotrope pe tabelele existente la finele

convențiilor din 1961 și, respectiv, 1971 creează confuzie, afectându-le credibilitatea și, nu în cele

din urmă, corecta lor calificare juridică. Drept exemplu de incoerență poate fi dată așezarea substanțelor

halucinogene în rândul substanțelor psihotrope și nu al stupefiantelor, precum și plasarea

cannabisului printre stupefiantele cele mai dăunătoare, iar a THC, alcaloidul cannabisului, printre

alte stupefiante” [133, p.32]. Într-un mod similar se exprimă alți autori: „Este destul de

condițională delimitarea substanței psihotrope de substanța narcotică. Ordinea de recunoaștere a

unei substanțe în calitate de substanță psihotropă este identică ordinii de recunoaștere a unei

substanțe ca substanță narcotică” [182, p.328].

Unii autori încearcă să identifice deferențe specifice de ordin medical între substanțele

psihotrope și substanțele narcotice. Astfel, I.Simakova susține că numitele substanțe se deosebesc

prin „utilitatea terapeutică și sfera de aplicare (substanțele psihotrope sunt mai frecvent folosite în

medicină, au o influență specifică asupra sistemului nervos central, sunt utilizate eficient pentru

tratarea afecțiunilor psihice)” [282]. Totuși, așa cum s-a văzut mai sus, sunt substanțe psihotrope

utilizabile sau inutilizabile în scopuri medicale, așa cum sunt și substanțe narcotice utilizabile sau

inutilizabile în scopuri medicale. De asemenea, după unii autori, tocmai substanțele narcotice sunt

cele care au o influență specifică asupra sistemului nervos (influență stabilizantă, sedativă,

halucinogenă etc.) [182, p.325]. Ceea ce nu vine în sprijinul opiniei exprimate de I.Simakova. La

fel, trebuie de menționat că codeina fosfat intră în componența mixturii Behterev, care se

administrează în cazul dereglărilor epileptice episodice și al stării epileptice [199, p.129]. Iar,

conform listei din Hotărârea nr.79/2006 a Guvernului, codeina fosfat este partea activă a unor

substanțe narcotice, și nu a unor substanțe psihotrope.

Nu din punct de vedere medical, dar din punct de vedere juridic se deosebesc substanțele

psihotrope de substanțele narcotice. Chiar dacă convențiile internaționale în materie pot conține

anumite inexactități, totuși, după listele din conținutul lor sunt concepute listele substanțelor psihotrope

și substanțelor narcotice din reglementările interne. Până la o eventuală modificare a aces32

tora, ele trebuie respectate. Sigur, divizarea în substanțe psihotrope și substanțe narcotice este mai

degrabă o tradiție atinsă de desuetudine. Or, inițial, substanțele psihotrope au fost elaborate

exclusiv pentru tratarea afecțiunilor psihice. Însă, cu timpul, în cazul unora din aceste substanțe

destinația s-a schimbat. Cel mai edifiant este exemplul substanței MDMA (3,4 – metilendioximetamfetamină),

cunoscută mai mult sub denumirea „extasy”. Inițialmente, această substanță a

fost utilizată în SUA aproape nelimitat în practica psihoterapeutică. Însă, s-a demonstrat că ea

provoacă moartea unor grupuri de celule nervoase, după care folosirea ei în medicină a fost

interzisă [182, p.80]. Totuși, această substanță continuă să fie inclusă în lista substanțelor

psihotrope. Juridicește, ea este substanță psihotropă. Chiar dacă, sub aspect medical, nu mai are

destinația inițială de a fi utilizată în scopuri medicale. În concluzie, trebuie de menționat că, deși

răspunderea pentru circulația ilegală a substanțelor narcotice și a substanțelor psihotrope este

stabilită în aceleași norme – penale sau administrative – la nivel internațional și la nivel național se

statuează regimuri juridice distincte pentru cele două tipuri de substanțe. Aceasta se exprimă în

stabilirea de liste (tabele) deosebite pentru substanțele psihotrope și substanțele narcotice. Tocmai

de aceea, în procesul de aplicare a răspunderii penale trebuie să se opereze nu cu conceptul hibrid

„substanță narcotică (stupefiant), substanță psihotropă” (folosit în art.1 al Legii nr.382/1999 și în

alin.(1) art.1341 CP RM), dar cu conceptele diferențiate „substanță narcotică” („stupefiant”) și

„substanță psihotropă”.

În altă ordine de idei, consemnăm că, prin Legea Republicii Moldova pentru modificarea și

completarea Codului cu privire la contravențiile administrative, a Codului penal al Republicii

Moldova și a Codului de procedură penală al Republicii Moldova, adoptată de Parlamentul Republicii

Moldova la 4.11.2005 (în continuare – Legea nr.277/2005) [22], în lexicul juridico-penal a

fost introdusă expresia „analog al substanței narcotice sau psihotrope”.

Astfel, conform alin.(2) art.1341 CP RM, prin „analog al substanței narcotice sau psihotrope”

se înțelege substanța care, conform componenței sale și efectului pe care îl produce, se asimilează

cu substanța narcotică sau psihotropă.

Ca model legislativ pentru această definiție a servit definiția similară din Legea Federației

Ruse cu privire la mijloacele narcotice și substanțele psihotrope din 10.12.1997: „substanțele de

origine naturală sau sintetică, interzise pentru circulație în Federația Rusă, care nu sunt incluse în

Lista mijloacelor narcotice, substanțelor psihotrope și precursorilor acestora, ce sunt susceptibile

de control în Federația Rusă, ale căror structură chimică și calități sunt asemănătoare cu structura

chimică și calitățile mijloacelor narcotice și substanțelor psihotrope, a căror acțiune psihoactivă ele

o reproduc” [294].

33

Într-o manieră apropiată, noțiunea „analoage ale substanțelor narcotice sau psihotrope” este

definită în legislația altor state: „substanțe de origine naturală sau sintetică, interzise pentru circulație

în Turkmenistan, care nu sunt incluse în lista mijloacelor narcotice, substanțelor psihotrope și

precursorilor, ce sunt supuse controlului în Turkmenistan, care după structura chimică și calități

sunt similare cu mijloacele narcotice și substanțele psihotrope ce determină o acțiune psihoactivă

analoagă” [290]; „substanțe de origine sintetică sau naturală, interzise pentru circulație în

Republica Kârgâză, care nu sunt incluse în lista mijloacelor narcotice, substanțelor psihotrope și

precursorilor lor, ce sunt susceptibile de control în Republica Kârgâză, ale căror structură chimică

și calități sunt asemănătoare cu structura chimică și calitățile mijloacelor narcotice și substanțelor

psihotrope, a căror acțiune psihoactivă ele o reproduc” [289]; „substanțe care nu sunt incluse în

lista mijloacelor narcotice, substanțelor psihotrope și precursorilor acestora, listă stabilită în

ordinea determinată de prezenta lege (se are în vedere Legea Armeniei din 26.12.2002 cu privire la

mijloacele narcotice și substanțele psihotrope)” [288]; „orice substanță care nu este inclusă în

Legea privind controlul asupra substanțelor narcotice și precursorilor, dar care au o structură

chimică similară cu una din substanțele narcotice și care determină o acțiune analoagă în

organismul uman” [212, p.85] etc.

Sintetizând, putem menționa că, pentru majoritatea din aceste definiții, sunt comune următoarele

trăsături ale analogului substanței narcotice sau psihotrope:

1) după componența (structura) chimică și efectul pe care îl produce (calitățile pe care le

are), se asimilează cu substanța narcotică sau substanța psihotropă;

2) nu este inclusă în lista de substanțe narcotice și substanțe psihotrope supuse controlului

din partea statului.

Considerăm că prin utilizarea, în legea penală a Republicii Moldova, a noțiunii „analog al

substanței narcotice sau psihotrope” se încalcă principiul legalității și al echității, ea fiind deci

dăunătoare. De aceea, această noțiune trebuie exclusă din Codul penal. Care sunt argumentele pe

care le aducem în sprijinul acestei recomandări?

În doctrina penală rusă au fost aduse critici utilizării în legea penală a noțiunii „analog al

substanței narcotice sau psihotrope” [269; 267]. În special, E.V. Kobzeva opinează că, „deși există

o necesitate obiectivă în această inovație juridico-penală, nivelul calitativ al implementării ei în

textul legii penale lasă de dorit. În principal, este vorba de abordarea nesistematică exprimată în

raportarea analoagelor mijloacelor narcotice sau ale substanțelor psihotrope la categoria semnelor

obligatorii ale grupului corespunzător de infracțiuni… În mod regretabil, consecințele nefaste ale

unei asemenea inconsecvențe depășesc limitele unei simple încălcări a regulilor logicii formale:

ele sunt în cel mai direct mod legate de calificarea celor săvârșite și, în ultimă instanță, cu

34

aplicarea pedepsei, reprezentând astfel o inechitate, împotriva căreia se pronunță legiuitorul în

art.6 din Codul penal al Federației Ruse” [267].

Autoarea citată are în vedere că nu în toate articolele din Codul penal rus – în care se

prevede răspunderea pentru circulația ilegală a substanțelor narcotice, psihotrope, a analoagelor și

precursorilor acestora – ca obiect material al infracțiunii apare analogul substanței narcotice sau

psihotrope. Dar aceeași situație se atestă în Codul penal al Republicii Moldova: noțiunea „analog

al substanței narcotice sau psihotrope” este utilizată în art. 217, 2171-2173, 2175, 2176 CP RM;

noțiunea dată nu este utilizată în art. 2174, 218 și 219 CP RM.

Cu toate acestea, nu pledăm, ca E.V. Kobzeva, pentru includerea noțiunii „analog al substanței

narcotice sau psihotrope” în toate, fără excepție, articolele care prevăd răspunderea penală

pentru circulația ilegală a substanțelor narcotice, psihotrope, a analoagelor și precursorilor acestora

[267]. Dimpotrivă, considerăm că noțiunea „analog al substanței narcotice sau psihotrope trebuie

exclusă din toate articolele specificate mai sus. În acest fel, se va asigura respectarea nu doar a

principiului echității, invocat de către E.V. Kobzeva, dar și, nu mai puțin important, a principiului

legalității.

Cu privire la această problemă, menționăm că, în opinia lui A.A. Maiorov și V.B. Malinin,

„completarea articolelor Codului penal cu un nou obiect material al infracțiunii – analogul substanțelor

narcotice sau psihotrope, precum și elaborarea unei liste de substanțe analoage care sunt

livrate pe piețele internaționale, va permite limitarea circulației ilegale a acestor substanțe și va

contribui la limitarea creării unor noi substanțe care nu sunt prevăzute de convențiile și actele

interne în vigoare” [186, p.109]. Însă, nu este clar: despre care liste de substanțe analoage vorbesc

autorii citați? Doar, prin definiție, analogul substanței narcotice sau psihotrope este o substanță

care nu este inclusă în nici o listă de substanțe supuse controlului din partea statului. Odată ce o

substanță este inclusă în lista din Hotărârea nr.79/2006 a Guvernului, ea obține fie statutul de

substanță narcotică, fie statutul de substanță psihotropă. Tertium non datur, deoarece nu există o

listă oficial întocmită a substanțelor analoage. Nici în Republica Moldova, nici în Federația Rusă,

nici într-o altă țară. Au dreptate acei autori care consideră că nu există nici o claritate în privința

statutului analoagelor substanțelor narcotice sau psihotrope [276; 273]. Aceasta pentru că, de fapt,

ele nu sunt supuse nici unui regim juridic. În afară de prevederea cu caracter declarativ și ambiguu

din alin.(2) art.1341 CP RM, nu există nici o reglementare ce ar statua într-un fel sau altul criteriile

după care o substanță sau alta poate fi recunoscută analog al substanței narcotice sau psihotrope.

În context, V.I. Kuznețov afirmă că, pentru dreptul penal, introducerea în textul legii penale

a noțiunii „analog al substanței narcotice sau psihotrope” este „un pas înapoi, în „trecutul luminat”,

spre analogia legii penale… A fost, de facto, anulat criteriul juridic al substanței narcotice sau

35

psihotrope, formulat la vremea sa în teoria dreptului penal – prezența substanței date într-o listă

specială aprobată de către guvernul țării. Acum însă rezultă că existența în faptă a componenței de

infracțiune este la discreția unui expert” [273].

Suntem în mare parte de acord cu acest punct de vedere. Într-adevăr, includerea în textul

legii penale a noțiunii „analog al substanței narcotice sau psihotrope” reprezintă o încălcare a

principiului legalității. Însă nu sub aspectul aplicării prin analogie a legii penale, cum menționează

V.I. Kuznețov, dar sub un alt aspect, consemnat la alin.(2) art.3 CP RM – interpretarea extensivă

defavorabilă a legii penale.

În acest sens, susținem opinia lui A.Vasiliu, conform căreia „analogia se deosebește de

interpretarea extensivă, deoarece aceasta din urmă se referă numai la extinderea înțelesului legii, în

timp ce analogia realizează și o extindere a literei legii, a voinței legiuitorului la un caz pe care nu

îl reglementează” [251]. Și mai explicit se exprimă G.Antoniu: „Extinderea legii penale prin

analogie nu trebuie confundată cu interpretarea extensivă a legii penale. Deși ambele au la bază

principiul ubi eadem ratio, ibi eadem ius, în cazul interpretării extensive interpretul rămâne în

cadrul normei de incriminare, cu toate că lărgește la maximum înțelesul termenilor folosiți de

legiuitor; dimpotrivă, în cazul extinderii legii penale prin analogie, interpretul se îndepărtează de

norma de incriminare, folosindu-se de o altă normă de incriminare, asemănătoare cu cea în care ar

fi fost încadrată fapta concretă pentru a realiza sancționarea acesteia” [111, p.18-19].

Într-adevăr, interpretând noțiunea „analog al substanței narcotice sau psihotrope în contextul

prevederilor art.217, 2171-2173, 2175 și 2176 CP RM, interpretul rămâne, în cadrul acestor norme

de incriminare, deși – cu aportul nemijlocit al legiuitorului – lărgește înțelesul noțiunii date. El nu

poate să nu fie lărgit, odată ce nu există nici un act normativ care să reglementeze regimul juridic

al analoagelor substanțelor narcotice sau psihotrope. În acest fel, nu poate fi asigurată respectarea

regulii nullum crimen sine lege stricta, conform căreia „legea penală, pentru a fi aplicată, are

nevoie să fie interpretată, iar această interpretare să fie strictă, adică să clarifice exact sensul și

semnificația regulii obiectivizate, materializate în normă” [111, p.12].

I.Kobzeva întreabă: ce ar trebui să înțelegem de fapt prin „analoage ale substanțelor narcotice

sau psihotrope”: 1) substanțele având formulele modificate ale unor substanțe narcotice sau

psihotrope, fiind incluse în lista substanțelor narcotice sau psihotrope supuse controlului, sau

2) substanțele care nu sunt substanțe narcotice sau psihotrope, dar care au un efect similar? [269]

Examinând chestiunile în cauză, am ajuns la concluzia că, inițial, în farmocologie și medicină s-a

avut în vedere primul aspect din cele menționate mai sus. Ulterior, în contextul legii penale, a fost

reținut cel de-al doilea aspect, deși în listele oficial întocmite ale substanțelor narcotice și ale

substanțelor psihotrope se continuă să se meargă pe linia conceptuală a celui dintâi aspect. Pentru a

36

fi mai expliciți, specificăm că, la ora actuală, sunt sintetizate circa o sută de analoage (se are în

vedere primul aspect al noțiunii „analoage ale substanțelor narcotice sau psihotrope”) ale fentanilului,

din care în jur de 12 circulă pe piața ilegală a drogurilor în diferite state [295]. Aceste

analoage ale fentanilului sunt nominalizate și în lista substanțelor narcotice din Hotărârea

nr.79/2006 a Guvernului: acetil-alfa-metilfentanil, alfa-metilfentanil, alfa-metilteofentanil, betahidroxifentanil,

beta-hidroxi-3-metilfentanil, 3-metilfentanil, 3-metiltiofentanil, para-fluorofentanil,

tiofentanil, alfentanil, sufentanil. În accepțiune farmacologică și medicală, aceste substanțe sunt

analoage ale substanței narcotice „fentanil”. Însă, în accepțiune juridică, ceea ce este cu adevărat

relevant, aceste substanțe sunt substanțe narcotice. Deoarece sunt incluse în lista substanțelor

narcotice din Hotărârea nr.79/2006 a Guvernului, și nu sunt în afara cadrului acesteia.

De aceea, răspunzând la întrebarea formulată de I.Kobzeva, putem susține următoarele: prin

„analoage ale substanțelor narcotice sau psihotrope” legiuitorul moldovean (ca și legiuitorul rus)

are în vedere substanțele care nu sunt substanțe narcotice sau psihotrope, dar care au un efect

similar. Prin această noțiune ar trebui desemnate substanțele având formulele modificate ale unor

substanțe narcotice sau psihotrope, fiind incluse în lista substanțelor narcotice sau psihotrope

supuse controlului. Dar, suntem nevoiți să considerăm că, în această ipoteză, devine inutilă operarea

cu noțiunea „analoage ale substanțelor narcotice sau psihotrope”. Aceasta întrucât ceea ce, de

facto, este analog al substanței narcotice sau psihotrope, de iure are statutul de substanță narcotică

sau psihotropă.

Nu se poate face abstracție nici de vectorul internațional al subiectului analizat. Astfel, nici

în Convenția unică asupra stupefiantelor, nici în Convenția asupra substanțelor psihotrope, nici în

Convenția ONU contra traficului ilicit de stupefiante și substanțe psihotrope nu se utilizează

noțiunea „analog al substanței narcotice sau psihotrope”. În același timp, în art.2 al Convenției

asupra substanțelor psihotrope, de exemplu, se menționează că, dacă există suficiente motive să se

creadă că substanța dă sau riscă să dea loc de abuzuri, în așa fel încât ea constituie o problemă de

sănătate publică și o problemă socială care justifică punerea ei sub control internațional,

Organizația Mondială a Sănătății va comunica Comisiei Consiliului pentru Stupefiante o apreciere

asupra acestei substanțe sau va indica, în special, în ce măsură substanța dă sau riscă să dea loc la

abuzuri, gradul de gravitate a problemei de sănătate publică și a problemei sociale și gradul de

utilizare a substanței în terapeutică, precum și recomandări privind eventualele măsuri de control

căror ar fi oportun să fie supusă această substanță în lumina acestei evaluări. Ținând seama de

comunicarea Organizației Mondiale a Sănătății, ale cărei aprecieri vor fi hotărâtoare în domeniul

medical și științific, și luând în considerare factorii de ordin economic, social, juridic, adminis37

trativ, precum și toți ceilalți factori pe care Organizația Mondială a Sănătății îi va considera

potriviți, Comisia va putea să adauge respectiva substanță în tabelul I, II, III sau IV.

Rezumând, putem specifica următoarele: dacă există informații referitoare la o substanță care

încă nu este supusă controlului internațional, dar care, după componența sa și efectele pe care le

produce, se asimilează cu o substanță psihotropă, se declanșează o procedură la finele căreia se

decide asupra oportunității recunoașterii substanței respective în calitate de substanță psihotropă.

Decidentă în această procedură este o autoritate specializată – Comisia Consiliului pentru Stupefiante.

Ea funcționează în strânsă colaborare cu Organizația Mondială a Sănătății. Totodată, actul

de completare a tabelelor substanțelor psihotrope este un act juridic normativ.

Un mecanism similar este stabilit la nivel național în România. Astfel, conform lit. a) art.1

din Legea nr.143/2000 a României, tabelele nr. I-IV, în care sunt înscrise drogurile și precursorii,

pot fi modificate prin ordonanță de urgență a Guvernului, prin înscrierea unei noi plante sau

substanțe, prin radierea unei plante sau substanțe ori prin transferarea acestora dintr-un tabel în

altul, la propunerea Ministrului Sănătății.

A.Serebrenikova menționează că, în Germania, conform pct.2 §1 al Legii cu privire la

circulația drogurilor, Guvernul federal are dreptul să modifice sau să completeze lista de droguri,

după luarea de cunoștință cu raportul de expertiză și obținerea acordului Bundesratului (camerei

superioare a parlamentului german). Respectiva listă poate fi modificată în special atunci când

aceasta este necesar pentru menținerea ordinii publice sau pentru controlul asupra circulației

substanțelor având calități similare drogurilor, dacă se abuzează de întrebuințarea acestora sau

există un pericol efectiv ori potențial pentru sănătatea oamenilor [281].

De asemenea, potrivit art.77 din Codul penal argentinian, substanțele, care pot provoca

dependență fizică sau psihologică, sunt incluse în listele de droguri care sunt periodic elaborate și

actualizate în corespundere cu dispozițiile autorității naționale executive.

Așadar, în cazul tuturor acestor legislații, o autoritate competentă (și nu o singură persoană,

chiar dacă are calitatea de expert) decide, printr-un act juridic normativ (și nu printr-un act

individual de tipul raportului de expertiză), dacă o substanță poate fi recunoscută sau nu ca având

calitatea de obiect material în cadrul infracțiunilor legate de circulația ilegală a substanțelor

narcotice, psihotrope, a analoagelor și precursorilor acestora.

Desigur, s-ar putea obiecta că mecanismul, aplicat în România, Germania, Argentina etc.,

este greoi și astfel se reacționează tardiv la traficul și consumul de substanțe care, conform

componenței lor și efectului pe care îl produc, provoacă dereglări psihice și dependență fizică la

consumul lor abuziv. În replică, menționăm că reacția promptă a legii penale contra manifestărilor

prejudiciabile nu trebuie să substituie funcționarea principiului legalității. Întrucât o singură

38

persoană este întotdeauna mai ușor de manipulat decât una sau mai multe autorități publice,

soluția, pe care legiuitorul moldovean a legiferat-o, prin includerea în textul legii penale a noțiunii

„analog al substanței narcotice sau psihotrope”, poate genera grave abuzuri. De fapt, odată ce este

legiferată această noțiune, își pierde orice sens lista de substanțe narcotice sau psihotrope din

Hotărârea nr.79/2006 a Guvernului. Este suficient că expertul să constate că substanța provoacă

dereglări psihice și dependență fizică la consumul ei abuziv. Devine oarecum subsidiar ca

substanța respectivă să fie prevăzută într-o listă oficial întocmită. În esență, aceasta înseamnă că

criteriul juridic de recunoaștere a substanței ca substanță narcotică sau psihotropă este subsecvent

(dacă nu chiar decorativ) în comparație cu criteriul medical de rigoare.

Nu este clar de ce s-a renunțat la prevederea din Ordinul Ministerului Sănătății cu privire la

instituirea în cadrul Ministerului Sănătății a Comitetului Permanent de Control asupra Drogurilor

al Republicii Moldova, nr.42 din 15.02.1999, conform căreia acest Comitet „întocmește și aprobă

listele substanțelor stupefiante, psihotrope și a precursorilor, elaborează mecanismul de procedură

care dă posibilitate de a introduce și de a exclude substanțele din liste, a le transfera din listă în

listă în dependență de necesitate”. În contextul acestei prevederi, mai este oare necesară includerea

în textul legii penale a noțiunii „analog al substanței narcotice sau psihotrope”? Sau pot exista

cazuri excepționale când cadrul reglementar poate fi ignorat, iar atribuțiile unei autorități publice

le poate exercita ad-hoc un singur individ? Subliniem, că acest individ trebuie să stabilească nu

numai dacă o substanță are sau nu calitatea de analog al substanței narcotice sau psihotrope. El

trebuie să determine și dacă cantitățile substanței descoperite se încadrează în marja de cantități

(proporții) mici, mari sau deosebit de mari. Dar după care criterii, de vreme ce respectiva substanță

nu este inclusă în lista din Hotărârea nr.79/2006 a Guvernului?

Până la urmă, este mai puțin important care anume autoritate publică – Parlamentul, Guvernul,

CPCD sau, poate, toate împreună – va avea forța de decizie în procesul de recunoaștere a unei

substanțe ca substanță narcotică sau psihotropă. Important este altceva – să fie abolită practica de

operare cu noțiuni de tipul „analog al substanței narcotice sau psihotrope”, care nu au nici un

suport de legalitate. Nu poate fi apărată ordinea de drept prin procedee ilegale sau aparent legale.

Iată de ce, recomandăm legiuitorului să excludă expresia „analog al substanței narcotice sau

psihotrope” din textul legii penale.

Termenul „precursor” este folosit în cadrul reglementărilor internaționale și al celor interne

în materie de circulație a substanțelor narcotice, psihotrope, a analoagelor și precursorilor acestora.

Punerea precursorilor sub control internațional s-a făcut prin Convenția ONU contra traficului

ilicit de stupefiante și substanțe psihotrope. În tabelele I și II, anexe la numita Convenție, au

fost nominalizate 12 substanțe, catalogate ca precursori: efedrina, ergometrina, ergotamina, acidul

39

lisergic, fetil-1-propanonă-2, pseudo-efedrină, anhidrida acetică, acetona, acidul antranilic, eterul

dietilic, acidul fenilacetic și piperidina. Ulterior, statutul de precursor l-au obținut alte 10 substanțe:

acidul N-acetilantranilic, 3,4-metilenedioxifenil-2-propaniona, safrolul, isosafrolul, piperonalul,

metiletilcetona, toluenul, hipermanganatul de potasiu, acidul sulfuric și acidul clorhidric.

Cei 22 de precursori sunt împărțiți în trei categorii:

1) 8 precursori utilizați la fabricarea stupefiantelor de sinteză și care nu au altă utilizare;

2) 7 precursori folosiți la fabricarea stupefiantelor, între care se remarcă anhidrida acetică

utilizată ca element indispensabil la fabricarea heroinei;

3) 7 precursori care sunt esențiali pentru producerea heroinei și a cocainei [247].

În legislația Republicii Moldova, noțiunea de precursor este definită în art.1 al Legii

nr.382/1999, în alin.(3) art.1341 CP RM, precum și în nota la art.15213 din Codul cu privire la

contravențiile administrative: „substanță de origine naturală sau sintetică utilizată ca materie primă

la producerea de substanțe narcotice sau psihotrope”. Considerăm exagerată și inutilă definirea

aceleiași noțiuni în trei acte legislative diferite. Era suficientă definiția din Legea nr.382/1999.

Este notabil că în alin.(4) art.1341 CP RM și în nota la art.15213 din Codul cu privire la contravențiile

administrative se prevede că lista precursorilor se aprobă de Guvern. Totuși, în Hotărârea

nr.79/2006 a Guvernului, din motive neclare, nu se conține o listă a precursorilor. O asemenea

listă este prevăzută în tabelul nr.4 din Hotărârea nr.7/1998 a CPCD. Însă, la moment, CPCD nu

mai are competența de a stabili lista precursorilor. Vom reveni asupra acestei probleme în capitolul

următor, întrucât ea se referă în cel mai direct mod la calificarea infracțiunii de circulație ilegală a

precursorilor în scopul producerii sau prelucrării substanțelor narcotice, psihotrope sau analoagelor

lor (art.2172 CP RM).

În legislația română, noțiunea de precursor este definită la lit.a) art.2 al Legii României privind

regimul juridic al precursorilor folosiți la fabricarea ilicită a drogurilor, nr.300 din 17.05.2002

(în continuare – Legea nr.300/2002 a României): „substanțele chimice folosite la fabricarea ilicită

a drogurilor, prevăzute în Anexa nr.1, sărurile acestora, precum și amestecurile ce conțin astfel de

substanțe, cu excepția preparatelor farmaceutice și a altor preparate cu aceste substanțe, care nu

pot fi recunoscute sau utilizate în acest scop prin metode de laborator” [25]. Această definiție este,

în principal, comparabilă cu definiția similară din legislația Republicii Moldova, luând în considerație

că, în tabelul nr.4 din Hotărârea nr.7 a CPCD se precizează că se consideră precursori și

sărurile unor substanțe, enumerate în acest tabel, în cazurile când e posibilă formarea de săruri.

Dar să revenim la specificarea semantismului termenilor.

De menționat că noțiunea „precursori” este definită și la lit.e) art.1 al Legii nr.143/2000 a

României: „substanțele utilizate frecvent în fabricarea drogurilor, înscrise în tabelul nr.IV”.

40

Dincolo de fenomenul dublării definițiilor legale ale noțiunii „precursori”, atât din conținutul Legii

nr.143/2000 a României, cât și din conținutul Legii nr.300/2002 a României, rezultă că noțiunile

„droguri” și „precursori” sunt noțiuni complementare. Nici una din aceste noțiuni nu se include în

cealaltă.

Considerăm incompletă definiția noțiunii „precursor” dată în legislația Republicii Moldova.

Pentru comparație, în definiția noțiunii de precursor din Legea Federației Ruse cu privire la

mijloacele narcotice și substanțele psihotrope e specificat că precursorul este acea substanță care se

întrebuințează frecvent pentru „producerea, fabricarea sau prelucrarea mijloacelor narcotice sau a

substanțelor psihotrope”. În același mod noțiunea „precursor” este definită în Legea Turkmenistanului

cu privire la mijloacele narcotice, substanțele psihotrope, precursori și la măsurile de

contracarare a circulației lor ilegale.

Observăm că scopul utilizării precursorilor nu se rezumă la producerea de substanțe narcotice

sau psihotrope. El constă în producerea, fabricarea sau prelucrarea de substanțe narcotice sau

psihotrope.

În context, trebuie de consemnat că la lit.a) și c) pct.1 art.3 al Convenției ONU contra

traficului ilicit de stupefiante și substanțe psihotrope se arată că scopul utilizării substanțelor

înscrise în tabelele I și II, anexe la această Convenție (adică a precursorilor), constă în producerea

sau fabricarea ilicită de stupefiante sau substanțe psihotrope. În același timp, la pct.11 al art.3 din

Convenția sus-menționată se prevede că nici una din dispozițiile articolului în cauză nu lezează

principiul conform căruia definirea infracțiunilor vizate decurge în exclusivitate din dreptul intern

al fiecărei părți.

În concordanță cu această prevedere, în art.2172 CP RM, ca scop al circulației ilegale a

precursorilor este conturată „producerea sau prelucrarea substanțelor narcotice, psihotrope sau a

analoagelor lor”.

Reieșind din dispoziția Convenției ONU contra traficului ilicit de stupefiante și substanțe

psihotrope, ținând cont de prevederile art.2172 CP RM, recepționând modelul legislativ al definiției

noțiunii „precursor” din legislația Federației Ruse și a Turkmenistanului, precum și luând în

considerație definiția noțiunilor „substanță narcotică” și „substanță psihotropă”, pe care le-am

propus anterior , recomandăm ca în art.1 al Legii nr.382/1999 noțiunea „precursor” să fie definită

în felul următor: „substanță de origine naturală sau sintetică, utilizată pentru producerea, fabricarea

sau prelucrarea de substanțe narcotice sau psihotrope, dacă această substanță este indicată

în lista precursorilor, aprobată de Guvern”. Întrucât sunt de prisos prevederile alin.(3) art.1341 CP

RM și ale notei la art.15213 din Codul cu privire la contravențiile administrative, acestea urmează a

41

fi abrogate. Recomandăm și abrogarea prevederii de la alin.(4) art.1341 CP RM, întrucât și ea

devine de prisos.

Într-o altă ordine de idei, apare întrebarea: noțiunile „traficul de droguri și precursori” și „circulația

substanțelor narcotice, psihotrope, a analoagelor sau precursorilor acestora” sunt echipolente

sau nu?

Răspunzând la această întrebare, menționăm că, potrivit Convenției unice asupra stupefiantelor,

prin „trafic ilicit” se înțelege cultivarea sau orice operațiune de desfacere a stupefiantelor,

care au scopuri contrare celor prevăzute în numita Convenție. Conform Convenției asupra substanțelor

psihotrope, prin „trafic ilicit” se înțelege fabricarea, desfacerea sau procurarea de substanțe

psihotrope, contrar prevederilor acestei Convenții. În conformitate cu Convenția ONU contra traficului

ilicit de stupefiante și substanțe psihotrope, prin „trafic ilicit” se au în vedere infracțiunile

vizate la paragraful 1 și 2 art.3 din această Convenție.

Ultima din cele trei convenții tratează în cel mai complex mod noțiunea „trafic ilicit”. De

aceea, vom apela anume la prevederile ei. Conform paragrafelor 1 și 2 art.3 din Convenția ONU

contra traficului ilicit de stupefiante și substanțe psihotrope, ca infracțiuni se recomandă a fi

considerate, în conformitate cu dreptul intern al fiecărei părți, printre altele, următoarele fapte

intenționate:

a) I) producerea, fabricarea, extragerea, prepararea, oferirea, punerea în vânzare, distribuirea,

vânzarea, livrarea în orice condiții, expedierea, expedierea în tranzit, transportarea, importul

sau exportul oricărui stupefiant sau al oricărei substanțe psihotrope, încălcându-se dispozițiile Convenției

din 1961, ale Convenției din 1961, cum apare ea modificată, sau ale Convenției din 1971;

II) cultivarea macului opiaceu, a plantei de coca sau a plantei de cannabis, în scopul

producerii de stupefiante, încălcându-se dispozițiile Convenției din 1961, ale Convenției din 1961,

cum apare ea modificată; deținerea sau cumpărarea oricărui stupefiant sau a oricărei substanțe

psihotrope, în scopul săvârșirii uneia din activitățile enumerate la subalin.I) de mai sus;

III) fabricarea, transportarea sau distribuirea de echipament, materiale sau substanțe

înscrise în tabelele I și II (se au în vedere precursorii), despre care cel care se ocupă de aceste

activități știe că pot fi utilizate pentru cultivarea, producerea sau fabricarea de stupefiante sau

substanțe psihotrope;

IV) organizarea, dirijarea sau finanțarea uneia din infracțiunile enumerate la subalin.I),

II) sau III) de mai sus.

Potrivit paragrafului 2 art.3 din Convenția ONU contra traficului ilicit de stupefiante și substanțe

psihotrope, sub rezerva principiilor sale constituționale și conceptelor fundamentale din

sistemul său juridic, fiecare parte adoptă măsurile necesare pentru a conferi, în conformitate cu

42

dreptul său intern, caracter de infracțiune actului intenționat de deținere, procurare sau cultivare de

stupefiante ori substanțe psihotrope pentru consumul personal, contrar dispozițiilor Convenției din

1961, ale Convenției din 1961, cum apare ea modificată, sau ale Convenției din 1971.

Cu unele mici excepții (care sunt, de altfel, inerente), elementele definiției noțiunii „trafic ilicit”,

reproduse mai sus, se regăsesc în definiția noțiunii „circulație a substanțelor narcotice, psihotrope

și a precursorilor” din art.1 al Legii nr.382/1999: „cultivarea de plante care conțin substanțe

narcotice și psihotrope, prelucrarea și utilizarea unor astfel de plante; elaborarea, producerea, fabricarea,

extragerea, prelucrarea, deținerea, păstrarea, eliberarea, comercializarea, distribuirea, procurarea,

livrarea, utilizarea, transportarea (inclusiv prin tranzit), expedierea, importul, exportul, nimicirea

substanțelor narcotice, psihotrope și a precursorilor, activități supuse controlului în conformitate

cu legislația”.

Practic, toate elementele acestei definiții sunt specificate în Legea nr.143/2000 a României.

Amintim că obiectul de reglementare al acestei legiuiri îl reprezintă combaterea traficului și

consumului ilicit de droguri. De unde rezultă că există o relație de echipolență între noțiunile

„traficul de droguri și precursori” și „circulația substanțelor narcotice, psihotrope, a analoagelor

sau precursorilor acestora”.

În opinia lui E.H. Hasanov, „circulația mijloacelor narcotice reprezintă aflarea acestor

mijloace în afara posesiei legale (adică în afara locurilor de păstrare, utilizare și desfacere legală),

precum și săvârșirea altor acțiuni ilegale care sunt, întru-un fel sau altul, legate de desfacerea sau

păstrarea unor astfel de mijloace” [176, p.236]. Într-o opinie similară, A.Boroi consideră că prin

„trafic ilicit” trebuie de înțeles: cultivarea, producerea, fabricarea, extragerea, prepararea, oferirea,

punerea în vânzare, distribuirea, cumpărarea, vânzarea, livrarea în orice condiții, comercializarea,

expedierea, transportarea, importul, exportul oricăror substanțe plasate sub controlul internațional;

organizarea, punerea în executare, finanțarea ori facilitarea operațiilor sau activităților de mai sus

[115, p.76].

Eroarea ambilor acestor autori constă în confuzia pe care o admit, punând semnul egalității

între un fenomen conform cu legea (circulația substanțelor narcotice, psihotrope, a analoagelor și

precursorilor acestora/traficul de droguri și precursori) și un fenomen ilicit (circulația ilegală a

substanțelor narcotice, psihotrope, a analoagelor și precursorilor acestora / traficul ilicit de droguri

și precursori). Or, nu ar fi cu putință ca actele legislative să reglementeze activități contrare legii.

Consemnăm în acest plan că Legea nr.382/1999 prevede, în preambulul său, că are ca obiectiv

„promovarea politicii de stat în problema circulației substanțelor narcotice, psihotrope și a

precursorilor”. De asemenea, conform art.1 al Legii nr.339/2005 a României, această lege stabilește

regimul juridic privind cultivarea, producerea, fabricarea, depozitarea, comerțul, distribuția,

43

transportarea, deținerea, oferirea, transmiterea, intermedierea, achiziționarea, utilizarea și tranzitul

pe teritoriul național a plantelor spontane sau cultivate, a substanțelor și precursorilor prevăzute în

tabelele I, II și III din Anexa care face parte integrantă din numita lege. La fel, conform art.1 din

Legea nr.300/2002, această lege reglementează, printre altele, autorizarea și desfășurarea operațiunilor

cu precursori.

Practic reproducând definiția noțiunii „trafic ilicit” din Convenția ONU contra traficului

ilicit de stupefiante și substanțe psihotrope, A.Boroi a omis, în definiția sa, o sintagmă esențială –

„încălcându-se dispozițiile Convenției din 1961, ale Convenției din 1961, cum apare ea modificată,

sau ale Convenției din 1971”. Dar tocmai această sintagmă desemnează diferența specifică dintre

„traficul ilicit” și „traficul licit”. Sesizând această diferență, unii legiuitori definesc, în scop de

contrapondere, noțiunile „circulația mijloacelor narcotice, substanțelor psihotrope și a precursorilor

acestora” și „circulația ilegală a mijloacelor narcotice, substanțelor a psihotrope și precursorilor

acestora”. Astfel, conform art.1 din Legea Federației Ruse cu privire la mijloacele narcotice și

substanțele psihotrope, prin „circulația mijloacelor narcotice, substanțelor psihotrope și a precursorilor

acestora” se înțelege: cultivarea plantelor; elaborarea, producerea, fabricarea, prelucrarea,

păstrarea, transportarea, expedierea, eliberarea, comercializarea, distribuirea, procurarea, utilizarea,

introducerea pe teritoriul vamal al Federației Ruse, scoaterea de pe teritoriul vamal al Federației

Ruse, precum și nimicirea mijloacelor narcotice, substanțelor psihotrope și a precursorilor

acestora, care sunt permise și controlate în conformitate cu legislația Federației Ruse. Potrivit

aceluiași articol, prin „circulația ilegală a mijloacelor narcotice, substanțelor psihotrope și a

precursorilor acestora” se are în vedere circulația mijloacelor narcotice, substanțelor psihotrope și

a precursorilor acestora, realizată cu încălcarea legislației Federației Ruse. Într-un mod similar,

cele două noțiuni sunt definite în Legea din 22.05.1998 a Republicii Kârgâze cu privire la mijloacele

narcotice, substanțele psihotrope și precursori.

În literatura de specialitate, doctrinarii își exprimă propria poziție cu privire la înțelesul

noțiunii „circulația ilegală a drogurilor”: „acțiunile prohibite de lege, începând cu producerea mijloacelor

narcotice și a substanțelor psihotrope (cultivarea plantelor conținând astfel de substanțe,

fabricarea, păstrarea, procurarea, transportarea etc. a mijloacelor narcotice și substanțelor psihotrope)

și terminând cu desfacerea lor (comercializarea, donarea etc.) [182, p.325]; „activitatea ilegală

a unor persoane aparte sau a unor grupuri de persoane, constând în sustragerea, producerea și manipularea

ilegală a drogurilor, precum și alte infracțiuni săvârșite în aceeași ambianță” [201, p.49].

Dar care este conținutul noțiunii „circulația ilegală a drogurilor și precursorilor” în contextul

legislației în vigoare a Republicii Moldova? Întrucât ilegalitatea circulației drogurilor și precursorilor

presupune două aspecte – penal și administrativ – considerăm adecvat să se vorbească

44

despre: 1) circulația drogurilor și precursorilor, săvârșită cu încălcarea prevederilor Codului penal;

2) circulația drogurilor și precursorilor, săvârșită cu încălcarea prevederilor Codului cu privire la

contravențiile administrative.

În prima ipostază, noțiunea „circulația ilegală a drogurilor și precursorilor” (sau, în alți termeni,

„circulația ilegală a substanțelor narcotice, psihotrope, a analoagelor și precursorilor acestora”)

cuprinde următoarele componente:

– (semănatul sau) cultivarea ilegală de plante care conțin substanțe narcotice sau psihotrope,

prelucrarea, utilizarea sau alte operațiuni ilegale (fără autorizație) cu astfel de plante,

săvârșite în proporții mari (alin.(1) art.217 și alin.(1) art.2171 CP RM);

– producerea, prepararea, experimentarea, extragerea, prelucrarea, transformarea, procurarea,

păstrarea, expedierea, transportarea (ilegală) (ori înstrăinarea ilegală) a substanțelor narcotice, psihotrope

sau a analoagelor lor, săvârșite în proporții mari (alin.(2) art.217 și alin.(2) art.2171 CP RM);

– producerea, prepararea, prelucrarea, experimentarea, procurarea, păstrarea, expedierea,

transportarea, înstrăinarea sau efectuarea oricăror alte operațiuni cu precursorii în scopul producerii

sau prelucrării substanțelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor lor (art.2172 CP RM);

– producerea, fabricarea, procurarea, păstrarea, expedierea, transmiterea, transportarea sau

înstrăinarea materialelor ori a utilajelor destinate producerii, preparării sau prelucrării substanțelor

narcotice, psihotrope sau a analoagelor lor ori cultivării plantelor care conțin aceste substanțe

(art.2173 CP RM);

– sustragerea sau extorcarea substanțelor narcotice sau psihotrope (art.2174 CP RM);

– introducerea ilegală intenționată în organismul altei persoane, împotriva voinței acesteia,

a substanțelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor acestora (art.2176 CP RM);

– prescrierea fără necesitate a preparatelor narcotice sau psihotrope (alin.(1) art.218 CP RM);

– falsificarea rețetei sau a altor documente care permit obținerea preparatelor și a substanțelor

narcotice sau psihotrope (alin.(2) art.218 CP RM);

– încălcarea regulilor stabilite de producere, preparare, prelucrare, procurare, păstrare, evidență,

eliberare, înstrăinare, distribuire, transportare, expediere, utilizare, import, export, nimicire a

substanțelor narcotice sau psihotrope ori a materialelor sau utilajelor destinate producerii sau

prelucrării substanțelor narcotice sau psihotrope, de cultivare a plantelor care conțin substanțe

narcotice sau psihotrope care a cauzat pierderea lor, săvârșită de către persoana în ale cărei

obligații intră respectarea regulilor menționate (alin.(4) art.218 CP RM).

Toate aceste fapte (precum și formele lor agravate) se integrează conceptului generic „circulația

ilegală a drogurilor și precursorilor”. Am înglobat în acest concept și fapta prevăzută la

art.2173 CP RM („Circulația ilegală a materialelor și utilajelor destinate producerii sau prelucrării

45

substanțelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor lor”), chiar dacă, în aparență, în ipoteza dată

nu ar fi vorba de circulația ilegală a drogurilor. Totuși, așa cum reiese just din opinia lui V.Stati,

această faptă este nu altceva decât o variantă legiferată a pregătirii de infracțiunile prevăzute la

alin.(1) art.217, alin.(2) art.217, alin.(1) art.2171 și alin.(2) art.2171 CP RM, faptă având al său

nomen juris [250].

În același timp, considerăm inoportună integrarea, în conceptul generic „circulația ilegală a

drogurilor și precursorilor”, a următoarelor fapte:

– consumul ilegal de substanțe narcotice, psihotrope sau analoage ale acestora, săvârșit în

mod public sau pe teritoriul instituțiilor de învățământ, instituțiilor de reabilitare socială, penitenciarelor,

unităților militare, în locurile de agrement, în locurile de desfășurare a acțiunilor de

educație, instruire a minorilor sau tineretului, a altor acțiuni culturale sau sportive ori în imediata

apropiere a acestora (alin.(1) art.2175 CP RM);

– organizarea consumului ilegal de substanțe narcotice sau psihotrope (alin.(2) art.2175 CP RM);

– organizarea ori întreținerea speluncilor pentru consumul substanțelor narcotice sau psihotrope,

precum și punerea la dispoziție a localurilor în aceste scopuri (art.219 CP RM).

Infra, vom prezenta argumentele noastre în sprijinul ideii că noțiunile „traficul de droguri” și

„consumul de droguri” sunt noțiuni care nu se intersectează. Or, faptele prevăzute la alin.(1) și (2)

art.2175 CP RM și la art.219 CP RM se referă – în mod direct sau în accesoriu – tocmai la

consumul de droguri.

În cea de-a doua ipostază, noțiunea „circulația ilegală a drogurilor și precursorilor”

reprezintă circulația drogurilor și precursorilor, săvârșită cu încălcarea prevederilor Codului cu

privire la contravențiile administrative:

– procurarea sau păstrarea ilegală fără scop de vânzare a mijloacelor narcotice sau psihotrope

în cantități mici (nu și consumarea de mijloace narcotice sau psihotrope fără prescripția

medicului) (art.44 din Codul cu privire la contravențiile administrative);

– neluarea de măsuri pentru stârpirea cânepei sălbatice (art.1051 din Codul cu privire la

contravențiile administrative);

– neluarea de măsuri pentru asigurarea protecției semănăturilor care au un conținut narcotic

(art.1052 din Codul cu privire la contravențiile administrative);

– cultivarea ilegală a plantelor care conțin substanțe narcotice sau psihotrope, în proporții

mici și fără scop de înstrăinare (art.1053 din Codul cu privire la contravențiile administrative);

– producerea, prepararea, prelucrarea, experimentarea, procurarea, păstrarea, expedierea,

transportarea, înstrăinarea sau efectuarea oricăror altor operațiuni cu precursori fără autorizație

(art.15213 din Codul cu privire la contravențiile administrative).

46

Bineînțeles, unul dintre scopurile primordiale ale studiului de față constă în examinarea

esenței juridice a circulației drogurilor și precursorilor, săvârșită cu încălcarea prevederilor

Codului penal. Totodată, în cadrul Secțiunii a 2-a din Capitolul III al prezentei teze, investigația

noastră se va axa pe problema delimitării infracțiunilor, prevăzute la art.217, 2171-2176, 218 și 219

CP RM, de contravențiile administrative similare.

Anterior am consemnat că noțiunile „traficul de droguri” și „consumul de droguri” sunt

noțiuni care nu se intersectează. În primul rând, aceasta rezultă din utilizarea distinctă a celor două

noțiuni în denumirea Legii nr.143/2000 a României – „Legea privind combaterea traficului și

consumului ilicit de droguri”. În același registru, P.E. Sbirunov distinge două forme ale răspândirii

necontrolate a drogurilor: circulația ilegală a drogurilor și abuzul de droguri [201, p.49]. Despre

„abuzul de droguri și traficul lor ilicit” se menționează în debutul Declarației cu privire la

principiile directoare vizând reducerea cererii de droguri, adoptată prin Rezoluția S-20/3 a

Adunării Generale a ONU din 10.06.1998 [50].

Prin „abuz de droguri” se are în vedere „folosirea excesivă, persistentă ori sporadică,

incompatibilă sau fără legătură cu o motivare medicală acceptabilă” [123], adică, în alți termeni,

consumul de droguri [133, p.13]. Faptul că prin „abuz de droguri” se are în vedere anume „consumul

de droguri” este susținut și de către I.N. Kuznețov și S.K. Kupreicik: „Abuzul de droguri –

orice fel de consum de droguri, care aduce prejudicii stării fizice și psihice, „capacității de exercițiu”

și statutului social ale individului și persoanelor cu care el se află în contact” [182, p.323].

În fine, această supoziție este confirmată chiar de către legiuitor, care utilizează formula

„consumul lor abuziv” în definiția noțiunii „substanță narcotică (stupefiant), substanță psihotropă”.

Așadar, trebuie să distingem „consumul de droguri” și „traficul de droguri”.

De menționat că, în varianta inițială a art.217 CP RM, a fost prevăzută răspunderea și pentru

consumul ori organizarea consumului de substanțe narcotice sau psihotrope fără autorizație. Dacă

luăm în considerație că denumirea art.217 CP RM era „Circulația ilegală a substanțelor narcotice,

psihotrope sau a precursorilor”, se poate constata că consumul de substanțe narcotice sau psihotrope

a fost integrat artificial și nefiresc în noțiunea „circulația ilegală a substanțelor narcotice,

psihotrope sau a precursorilor”. Nefiresc, deoarece circulația (traficul) implică legătura dintre cel

puțin doi subiecți. Iar în cazul consumului o astfel de legătură lipsește.

Dar ce înseamnă „consum ilicit de droguri”?

În conformitate cu art.1 al Legii nr.713/2001, prin „consum ilicit de droguri” se înțelege

administrarea nejustificată a drogurilor în scopul periculos de a cunoaște și a simți efectul lor

asupra fizicului și psihicului, de regulă, în cantități mai mari decât dozele terapeutice, fără ca ele să

fie prescrise de medic și fără ca în organism să se ateste procese patologice care ar face indicată

47

administrarea lor. Conform art.1 din Legea nr.143/2000 a României, consumul ilicit de droguri

este consumul de droguri aflate sub control național, fără prescripție medicală. Potrivit art.1 al

Legii Federației Ruse cu privire la mijloacele narcotice și substanțele psihotrope, consumul ilicit

de mijloace narcotice sau substanțe psihotrope se exprimă în consumul mijloacelor narcotice sau

substanțelor psihotrope fără prescripția medicului. Exact în același mod este înțeleasă această

noțiune în actele legislative similare ale Turkmenistanului și ale Republicii Kârgâze.

În aceste condiții, apare ca incorectă expresia „consumarea de mijloace narcotice sau psihotrope

fără prescripția medicului” din art.44 al Codului cu privire la contravențiile administrative.

Această expresie este pleonastică, din moment ce lipsa prescripției medicului reprezintă singura

ipoteză de ilicitate a consumului de droguri. La chestiunea privind consumul ilicit de droguri vom

reveni infra când va fi pertractată inclusiv problema necesității dezincriminării plenare a consumului

ilicit de droguri în Republica Moldova.

În literatura de specialitate, substanțele narcotice și substanțele psihotrope mai sunt numite

„substanțe dependogene” [133, p.39; 190, p.13]. Din această noțiune derivă o alta – „dependență

fizică” – noțiune care este utilizată la lit.g) alin.(2) art.165 „Traficul de ființe umane” și la lit.c)

alin.(2) art.206 „Traficul de copii” din Codul penal. Potrivit pct.5.13 din Hotărârea Plenului Curții

Supreme de Justiție „Cu privire la practica aplicării legislației în cauzele despre traficul de ființe

umane și traficul de copii”, nr.37 din 22.11.2004 [57], prin „dependență fizică” se înțelege starea

fizică sau psihică ce rezultă din interacțiunea organismului victimei cu substanțe narcotice sau

psihotrope, stare caracterizată prin modificarea de comportament și alte reacții, însoțite

întotdeauna de necesitatea de a folosi asemenea substanțe în mod continuu sau periodic, pentru a le

resimți efectele psihice și, uneori, pentru a evita suferințele.

Într-o manieră identică, noțiunea „dependență fizică” este definită în doctrina penală [119,

[.146-147]. În opinia lui J.Drăgan, Gh.Alecu și M.Țipișcă, dependența fizică este considerată „o

stare adaptivă caracterizată prin apariția unor tulburări fizice intense atunci când administrarea

drogului este întreruptă sau când acțiunea este contracarată printr-un antagonism specific. Aceste

tulburări, adică simptomele de sevraj ori abstinență, se compun din simptome de natură fizică sau

psihică, caracteristice fiecărui drog” [133, p.9]. La rândul său, A.Boroi consideră că „dependența

fizică se manifestă la reducerea severă a dozelor, la întreruperea completă a administrării sau la

amânarea acesteia, peste limitele suportabile de către organism. În aceste situații, apar o serie de

tulburări fizice greu de suportat, care diferă în funcție de natura drogului, cantitate și mod de

utilizare, precum și de particularitățile personale ale subiectului” [115, p.76].

În doctrina medicală se consideră că dependența fizică constă în includerea drogurilor

consumate în procesul de schimb de substanțe din organismul uman, ceea ce determină individul

48

să sufere insuportabil sub aspect fizic, în cazul lipsei următoarei doze de drog [182, p.330]. Potrivit

unui alt punct de vedere, dependența fizică apare atunci când substanța narcotică sau psihotropă

folosită devine o necesitate permanentă pentru ca organismul să funcționeze normal; întreruperea

în întrebuințarea regulată a substanțelor respective duce la apariția sindromului de abstinență care

se caracterizează nu numai prin tulburări psihice, ci și tulburări somatice și neurologice care dispar

după consumarea unei doze [150, p.247]. Într-o altă viziune, „dependența fizică apare imediat

după dependența psihică și se numește sindromul de abolire sau sindromul de abstinență.

Dependența fizică e consecința modificării tuturor funcțiilor organismului la injectarea sistematică

a substanțelor narcotice. La întreruperea drogării, organismul reacționează rapid cu retrăiri psihice

și fizice chinuitoare, care dispar numai după injectarea următoarei doze de drog” [164, p.42].

Sintetizând punctele de vedere exprimate mai sus, se poate afirma că dependența fizică este

un fenomen caracterizat prin următoarele trăsături:

1) rezultă din interacțiunea drogurilor cu organismul uman;

2) determină o adaptare a funcțiilor organismului uman la consumul continuu sau periodic

al drogurilor;

3) presupune modificarea de comportament, suferințe greu de suportat și alte asemenea

reacții, atunci când consumul drogurilor este sistat.

În strânsă legătură cu fenomenul dependenței fizice și cel al consumului de droguri se află

fenomenul narcomaniei. Analiza noțiunii „narcomanie” este importantă pentru studiul de față,

deoarece: 1) narcomania reprezintă efectul cel mai periclitant al circulației ilegale a substanțelor

narcotice, psihotrope, a analoagelor și precursorilor acestora; 2) analiza noțiunii „narcomanie”

contribuie la identificarea argumentelor pentru fundamentarea oportunității dezincriminării in

corpore a consumului ilicit de droguri.

Noțiunea de narcomanie este definită în art.1 al Legii nr.713/2001. Conform acestei norme,

narcomania este maladia determinată de consumul ilicit de droguri, care dezvoltă dependența,

declanșează dereglări ale sănătății fizice și psihice ce se manifestă prin diferite acțiuni și

comportamente antisociale, generează probleme pentru persoana bolnavului, pentru familia lui și

pentru societate.

În Legea Federației Ruse cu privire la mijloacele narcotice și substanțele psihotrope, prin

„narcomanie” se are în vedere boala condiționată de dependența de mijloace narcotice sau

substanțe psihotrope; prin „bolnav de narcomanie” se înțelege persoana căreia i s-a confirmat

diagnosticul „narcomanie”, ca urmare a rezultatului examenului medical efectuat în corespundere

cu numita lege. În Legea Republicii Kârgâze cu privire la mijloacele narcotice, substanțele

psihotrope șu precursori, prin „narcomanie” se are în vedere starea psihică maladivă, determinată

49

de intoxicarea cronică cauzată de abuzul de mijloace narcotice, caracterizată prin dependență fizică

sau psihică de aceste mijloace; prin „bolnav de narcomanie” se are în vedere persoana care se află

în stare de dependență fizică și/sau psihică de un anume drog și căreia instituția medicală i-a

stabilit diagnosticul „narcomanie”. În Legea Turkmenistanului cu privire la mijloacele narcotice,

substanțele psihotrope, precursori și la măsurile de contracarare a circulației lor ilegale, prin

„narcomanie” se înțelege boala condiționată de dependența fizică și(sau) psihică de un anume

mijloc narcotic, substanță psihotropă sau analogul acestora, care determină disfuncții grave fizice

și psihice ale organismului uman; prin „bolnav de narcomanie” se are în vedere persoana care se

află în dependență fizică șu(sau) psihică de un anume mijloc narcotic, substanță psihotropă sau

analog al acestora și căreia o instituție medicală specializată i-a stabilit diagnosticul „narcomanie”.

Din analiza tuturor acestor definiții compare necesitatea de a răspunde la următoarele întrebări:

1) dacă narcomania este condiționată nu numai de dependența fizică, dar și de dependența

psihică, ce se înțelege prin „dependență psihică”?

2) este oare narcomania o urmare a consumului exclusiv al substanțelor narcotice sau nu?

Cu referire la prima întrebare, s-a putut observa că în definițiile noțiunilor „narcomanie” și

„bolnav de narcomanie” din legislația Republicii Kârgâze și a Turkmenistanului se utilizează

expres, într-un context cumulativ sau alternativ, noțiunea „dependență psihică”.

T.Vasiliev și I.Stoiev înțeleg prin „dependență psihică” tendința morbidă de a consuma

periodic sau sistematic preparatul care provoacă spontan schimbarea stării psihice [164, p.42].

I.N. Kuznețov și S.K. Kupreicik înțeleg prin aceeași noțiune atracția patologică față de mijlocul

narcotic sau substanța psihotropă, presupunând o anumită frecvență de consum, în scopul atingerii

unei anume stări (euforie, de cele mai dese ori) și al eliberării de sentimentul de disconfort [182,

p.328]. La rândul său, A.Boroi postulează că dependența psihică constituie starea mentală

particulară ce se manifestă printr-o dorință impetuoasă și irezistibilă de a continua utilizarea

drogului pentru a înlătura disconfortul psihic, cu toate că subiectul este conștient că aceasta

dăunează sănătății sale, situației sale familiale și sociale [115, p.76]. În fine, după J.Drăgan,

Gh.Alecu și M.Țipișcă, dependența psihică se exprimă în starea în care un drog produce un

sentiment de satisfacție și o înclinație psihică ce cere o administrare periodică sau continuă a

drogului pentru obținerea plăcerii ori evitarea stării de rău [133, p.9].

Așadar, făcând o sinteză a tuturor acestor puncte de vedere, ajungem la concluzia că

dependența psihică se individualizează prin două trăsături esențiale:

1) presupune o dorință puternică de a consuma în continuare drogul;

2) această dorință este determinată de necesitatea de a evita suferințele și a obține satisfacție

emoțională.

50

Răspunzând la întrebarea dacă narcomania este sau nu o urmare a consumului exclusiv al

substanțelor narcotice, menționăm că aceasta a fost sugerată de definiția noțiunii „narcomanie” din

legislația kârgâză, potrivit căreia abuzul de mijloace narcotice cauzează intoxicarea cronică, care,

la rândul ei, determină starea de narcomanie.

În acest context, considerăm conceptual incorectă încercarea de a identifica, prin termenul

„narcomanie”, derivația etimologică a sintagmei „substanță narcotică”. În literatura de specialitate

este examinată semnificația etimologică a termenului „narcomanie”: „… în traducere din greacă,

„narcosis” înseamnă somn, amorțire, iar „mania” – patimă, demență. Însuși cuvântul conține explicația

stării în care ajunge consumatorul de droguri, având o acțiune drastică asupra sistemului

nervos” [164, p.40]. De asemenea, este util să aflăm semnificația literară a termenului

„narcomanie”: obișnuința morbidă de a lua narcotice, adică (substanțele, medicamentele) care

provoacă narcoza [130, p.613]. Deci, nu rezultă că narcomania ar fi o urmare a consumului doar de

substanțe narcotice. Substanțele psihotrope, ca și plantele care conțin substanțe narcotice sau

psihotrope, pot provoca intoxicarea cronică și, implicit, narcomania, atunci când acestea sunt

consumate abuziv. În consecință, radicalul „narco-„ din cuvântul „narcomanie” nu este legat

morfologic de sintagma „substanță narcotică”. De aceea, narcomania trebuie înțeleasă ca un efect

al consumului de droguri în genere, și nu doar de substanțe narcotice.

Menționăm că există o soluție care ar face să nu mai apară problema asocierii inadecvate

dintre noțiunile „narcomanie” și „substanță narcotică”.

Această soluție se exprimă în substituirea în lexicul juridic a termenului „narcomanie” prin

termenul „toxicomanie”, anume: accentul trebuie pus nu pe starea de narcoză în care, în mod

intermitent și pentru un timp relativ scurt, se află consumatorul de droguri, ci pe intoxicarea

cronică a organismului consumatorului de droguri, intoxicare ce se repercutează în mod direct

asupra stării lui de sănătate.

S-ar putea obiecta că, astfel, în locul asocierii „narcomanie” – „substanțe narcotice” ar apare

o altă asociere cu efecte nu mai puțin păguboase: „toxicomanie” – „substanțe toxice”. Amintim în

context că substanțele toxice sunt substanțele indicate în lista nr.1 a tabelului nr.5 din Hotărârea

nr.7/1998 a CPCD (de exemplu, ciclonul, cianura de potasiu, fenolul, fosforul galben, spirtul metilic,

sarinul etc.).

În replică, putem menționa că anume termenul „toxicomanie” și nu „narcomanie” este

utilizat în convențiile internaționale în materie de contracarare a traficului de droguri, ratificate de

Republica Moldova. Astfel, de exemplu, la art.38 „Tratamentul toxicomanilor” din Convenția

unică asupra stupefiantelor se prevede: „1. Părțile vor lua în considerare, în mod special, măsurile

care trebuie luate în vederea tratării și îngrijirii toxicomanilor și în vederea asigurării readaptării

51

lor; 2. Dacă toxicomania constituie o problemă gravă pentru o parte și dacă resursele sale

economice o permit, este de dorit ca ea să creeze servicii adecvate în vederea tratamentului eficient

al toxicomanilor”.

Dacă în legislația Republicii Moldova s-ar substitui termenul „narcomanie” prin termenul

„toxicomanie”, nu ar mai apare întrebarea: are oare termenul „narcomanie” din legislația

Republicii Moldova același înțeles cu termenul „toxicomanie” din convențiile internaționale în

materie? De asemenea, ceea ce este mai important, s-ar asigura respectarea dispoziției din alin.(1)

art.4 al Legii nr.780/2001, conform căreia actul legislativ trebuie să corespundă prevederilor

tratatelor internaționale la care Republica Moldova este parte. Asigurarea corespunderii în plan

terminologic este o componentă indispensabilă a acestei reguli.

În literatura de specialitate, prin „toxicomanie” se înțelege: pasiunea sau dependența de o

stare de intoxicație periodică sau cronică, stare ce a fost provocată de consumul repetat al unui

drog [227]; stadiul de intoxicație acută, dobândit prin consumul repetat al unui drog [115, p.76];

apetența anormală și prelungită manifestată de către anumiți indivizi pentru droguri pe care le-au

consumat accidental sau le-au căutat cu intenție efectul analgetic, euforic ori dinamizator, apetență

care devine rapid o obișnuință tiranică și care atrage după sine inevitabil creșterea progresivă a

dozelor [147, p.540-541; 155, p.12]. Putem remarca faptul că noțiunea „toxicomanie” are semantismul

pe care îl cunoaștem din definițiile noțiunii „narcomanie”. Același semantism derivă din

definiția noțiunii „toxicoman” din art.1 al Legii nr.143/2000 a României: persoana care se află în

stare de dependență fizică și/sau psihică cauzată de consumul de droguri, constatată de una dintre

unitățile sanitare stabilite în acest sens de Ministerul Sănătății.

Important este că în toate aceste definiții, fie că sunt legislative sau doctrinare, se specifică

apariția toxicomaniei anume ca urmare a consumului de droguri, și nu a unor substanțe toxice sau

de altă natură.

În concluzie, luând în considerație acest aspect și ținând cont de faptul că termenul „toxicomanie”

este utilizat în Convenția unică asupra stupefiantelor, recomandăm ca în Legea nr.713/2001,

precum și în toate celelalte acte normative, în care apare termenul „narcomanie”, acesta să fie

înlocuit prin termenul adecvat „toxicomanie”, reprezentând maladia determinată de consumul de

droguri, care dezvoltă dependența, declanșează dereglări ale sănătății fizice și psihice ce se manifestă

prin diferite acțiuni și comportamente antisociale, generează probleme pentru persoana

bolnavului, pentru familia lui și pentru societate.

În încheierea studiului terminologic asupra noțiunilor utilizate în sfera circulației substanțelor

narcotice, psihotrope, a analoagelor și precursorilor acestora, putem menționa că varietatea și

complexitatea termenilor utilizați în această sferă este deosebit de pronunțată. Majoritatea termeni52

lor au și conotații extrajuridice, mai cu seamă conotații medicale. Din cauza polisemantismului lor,

unii termeni sunt utilizați incorect de către doctrinari sau chiar de către legiuitor. De asemenea,

semnalăm fenomenul îngrijorător al dualismului de termeni, atunci când doi termeni diferiți (folosiți

în legislație) exprimă același conținut. Cauzele acestui fenomen le vedem în influențele antagoniste,

reprezentând culturi și mentalități diferite, asupra spațiului juridic lingvistic al Republicii

Moldova. Într-un demers de regularizare a aplicării termenilor folosiți în sfera circulației substanțelor

narcotice, psihotrope, a analoagelor și precursorilor acestora, am optat pentru termenii

utilizați în cadrul convențiilor internaționale în materie, ratificate de Republica Moldova, precum

și pentru termenii care au o consistentă fundamentare științifică.

53

Secțiunea II

Implementarea în dreptul penal al Republicii Moldova a reglementărilor din

dreptul internațional penal cu privire la circulația ilegală a substanțelor narcotice,

psihotrope, a analoagelor și precursorilor acestora

Una dintre trăsăturile realității moderne este globalizarea tuturor sferelor vieții sociale. Acest

proces complex a devenit catalizatorul: creșterii ponderii tipurilor tradiționale de infracționalitate

(contrabandă, trafic ilicit de droguri, sustrageri etc.) sau al reconfigurării acestora (terorism, coruperea

funcționarilor internaționali etc.); al conferirii de caracter internațional unor tipuri ale

infracționalității tradiționale (terorism, spălarea banilor etc.); al apariției unor noi tipuri de infracționalitate

(de exemplu, activitatea grupurilor criminale organizate în sfera migrației ilegale); apariției

infracțiunilor care afectează interesele mai multor state (infracțiuni în domeniul informaticii,

terorism, spălarea banilor etc.); creșterii ponderii componentei transnaționale a infracționalității.

Datorită acestor factori, acele relații care anterior aveau un caracter exclusiv național astăzi au

devenit obiectul colaborării internaționale și al reglementării dreptului internațional.

Toate infracțiunile care constituie obiectul reglementării dreptului internațional penal pot fi

clasificate, în funcție de gradul prejudiciabil și formele de manifestare, în următoarele două categorii:

1) infracțiuni internaționale; 2) infracțiuni cu caracter internațional [180, p.31-35]. Spre

deosebire de infracțiunile internaționale (genocidul, apartheidul, folosirea armelor nucleare și a

altor tipuri de arme de distrugere în masă etc.), cele având caracter internațional atrag răspunderea

numai a persoanelor fizice. Aceasta deoarece gradul prejudiciabil al acestor infracțiuni este considerat

mai redus decât al infracțiunilor internaționale. La rândul său, aceasta e condiționat de faptul

că obiectul apărării penale în cazul infracțiunilor cu caracter internațional îl reprezintă nu „pacea și

securitatea omenirii, dar numai valorile general umane ocrotite de dreptul internațional (colaborarea

și cooperarea interstatală, drepturile omului etc.)” [194, p.69]. De asemenea, trebuie de menționat

că infracțiunile cu caracter internațional sunt săvârșite de către făptuitori din proprie inițiativă

(și nu din inițiativa statului ai cărui resortisanți sunt), în vederea realizării interesului individual

(și nu a unui interes colectiv). Chiar dacă, în această ipoteză, se aduce o atingere colaterală relațiilor

internaționale, aceasta se explică exclusiv prin necesitatea atingerii rezultatului infracțional.

Ca obiect al apărării penale împotriva infracțiunilor cu caracter internațional apar diverse

sfere ale relațiilor interstatale. În acest plan, putem afirma că traficul ilicit de droguri, ca infracțiune

cu caracter internațional, afectează colateral dezvoltarea economică și social-culturală internațională

[233].

54

În consecință, apare ca un truism teza conform căreia contracararea eficientă a traficului ilicit

de droguri este posibilă numai în condițiile unei strânse colaborări dintre diferite state. Toate activitățile

ilegale legate de droguri presupun în mod firesc existența unor norme juridice, ca o reacție

normală de apărare a societății care se simte direct amenințată, norme juridice care, la nivel

internațional și intern, constituie arma cea mai eficace de contracarare a acestui flagel.

Experiența contracarării juridice, inclusiv juridico-penale, a traficului ilicit de droguri, care a

fost acumulată de diverse țări, și-a găsit reflectarea în convențiile internaționale în materie.

La moment, sunt în vigoare patru asemenea convenții: Convenția pentru pedepsirea traficului ilicit

de droguri dăunătoare, semnată la Geneva la 26.06.1936 (parte la care Republica Moldova nu

este) [45]; Convenția unică asupra stupefiantelor (și Protocolul de modificare a acestei Convenții);

Convenția asupra substanțelor psihotrope; Convenția ONU contra traficului ilicit de stupefiante și

substanțe psihotrope.

Omenirea a devenit conștientă de pericolul traficului ilicit de droguri odată cu amplificarea

acestuia și descoperirea efectelor lor nocive asupra organismului, fapt pentru care organizațiile

internaționale au adoptat o serie de convenții pentru îngrădirea și chiar interzicerea traficului ilicit

de droguri [230]. Necesitatea stabilirii unui control mai rigid asupra traficului de droguri și

imperiozitatea stabilirii urmăririi penale la scară internațională a celor care încalcă prohibițiile

privind drogurile au determinat semnarea la 26.06.1936, la Geneva, a Convenției pentru pedepsirea

traficului ilicit de droguri dăunătoare. În opinia întemeiată a lui V.Crețu, această Convenție

„constituie primul instrument juridic convențional de drept internațional care sintetizează

principiile reprimării penale a faptelor interzise prin convențiile anterioare referitoare la controlul

stupefiantelor (se au în vedere: Convenția internațională a opiului, semnată la Haga la 23.01.1912;

Convenția internațională a opiului, semnată la Geneva la 19.02.1925; Convenția internațională

privind limitarea fabricării drogurilor la cantitățile strict necesare nevoilor medicale și științifice,

semnată la Geneva la 13.07.1931 – n.a.)” [126, p.272-273].

În baza Convenției pentru pedepsirea traficului ilicit de droguri dăunătoare, statele se angajau

să incrimineze și să pedepsească sever prin legislația lor națională toate operațiunile ilegale cu

droguri, inclusiv fabricarea acestora, comerțul intern, exportul și importul cu asemenea produse.

Se pedepsește nu numai participarea la săvârșirea infracțiunii, ci și asocierea în acest scop, tentativa

și actele de pregătire. Prin aceeași Convenție se reglementau și problemele privind colaborarea

juridică internațională (recunoașterea recidivei pentru faptele săvârșite pe teritoriul altui stat,

extrădarea, comisiile rogatorii, informarea asupra propriei legislații etc.) și se crea un sistem de

supraveghere și coordonare a măsurilor pentru prevenirea traficului ilicit de droguri, prin înființarea

unor oficii centrale cu aceste atribuții în fiecare țară semnatară.

55

Indubitabil, cea mai mare realizare a Convenției pentru pedepsirea traficului ilicit de droguri

dăunătoare o constituie încercarea de a obliga statele-părți să stabilească, în dreptul lor intern,

răspunderea penală pentru cele mai periclitante manifestări ale traficului ilicit de droguri.

Sistemul de monitorizare internațională a operațiunilor cu drogurile, creat datorită semnării

Convenției analizate, a reprezentat un pas important spre anihilarea fenomenului traficului ilicit de

droguri. Totuși, acest sistem nu a fost dispensat de carențe, întrucât controlul era stabilit numai

asupra drogurilor ca produse finite. Iar operațiunile ilegale privind plantele care conțin droguri au

rămas în afara controlului internațional.

La 30.03.1961 a fost adoptată, la New York, Convenția unică asupra stupefiantelor (în vigoare

pentru Republica Moldova din 17.03.1995) [41]. Termenul „unică” din titulatura acestei Convenții

vrea să însemne că ea „abrogă și înlocuiește dispozițiile convențiilor anterioare…, constituind întrun

fel o operă de codificare în materie” [126, p.273]. Adoptarea Convenției unice asupra

stupefiantelor trebuie considerată, pe bună dreptate, unul dintre cele mai mari succese în istoria

eforturilor comunității mondiale de a asigura un control eficient asupra drogurilor.

Astfel, Convenția în cauză a lărgit cadrul reglementărilor referitoare la controlul stupefiantelor,

atât prin extinderea acestuia asupra cultivării plantelor din care se extrag asemenea stupefiante,

cât și prin introducerea în categoria stupefiantelor a noilor substanțe de sinteză chimică de aceeași

natură. Ca și înainte, era prevăzut un control rigid asupra producerii opiului. În afară de aceasta,

controlul internațional a fost propagat asupra cultivării plantei coca și a plantei de cannabis.

Prin Convenția unică asupra stupefiantelor se stabilesc stupefiantele supuse controlului, cuprinse

în patru tabele anexe, în funcție de exigența acestui control. De asemenea, se stabilește: un

regim de evaluare și de statistică asupra stupefiantelor din fiecare țară, acesta cuprinzând și informațiile

pe care fiecare țară trebuie să le transmită Organului internațional de control; măsurile ce

necesită a fi luate în vederea limitării operațiunilor ilegale privind macul opiaceu, plantele de coca

și plantele de cannabis; acordarea de licențe pentru fabricarea, comercializarea și distribuirea stupefiantelor;

obligativitatea autorizării oricărei dețineri de stupefiante; tratamentul toxicomanilor etc.

Ca și instrumentele internaționale pe care le-a înlocuit, Convenția unică asupra stupefiantelor

nu se referă nemijlocit la persoanele fizice. Ea obligă statele-părți să adopte măsurile stabilite în

Convenție și să prevadă pedepse pentru încălcarea dispozițiilor incriminatoare vizând traficul ilicit

de droguri, în conformitate cu dreptul intern.

Este important a menționa că, în domeniul penal, Convenția unică asupra stupefiantelor

consideră susceptibile de răspundere următoarele 18 fapte legate de traficul ilicit de droguri:

cultivarea, producerea, fabricarea, extragerea, prepararea, deținerea, oferirea, punerea în vânzare,

distribuirea, procurarea, vânzarea, livrarea (indiferent sub ce formă), mijlocirea, trimiterea, expe56

dierea în tranzit, transportarea, importul și exportul, dacă acestea nu sunt conforme cu dispozițiile

Convenției sus-menționate. Această listă poartă un caracter nu limitativ, dar exemplificativ. Or,

raportarea oricărei alte fapte, legate de traficul ilicit de droguri, este la discreția oricărui stat-parte.

Mai mult, Convenția unică asupra stupefiantelor reliefează doar grosso modo caracterul infracțional

al unor sau altor fapte. Cât privește infracțiunile concrete, conținutul legal al acestora trebuie

să fie stabilit de fiecare stat-parte.

Totodată, statele-părți sunt obligate să adopte măsurile necesare pentru ca toate faptele, pe

care le consideră având relevanță penală, să constituie infracțiuni pasibile de pedeapsă, iar infracțiunile

grave să fie prevăzute cu o pedeapsă adecvată, și anume – cu închisoarea sau altă pedeapsă

privativă de libertate.

La 25.03.1972 a fost adoptat, la Geneva, Protocolul de modificare a Convenției unice asupra

stupefiantelor (în vigoare pentru Republica Moldova din 17.03.1995) [41]. În special, acest act se

referă la:

– completarea regimului pentru evaluarea suprafețelor cultivate cu mac opiaceu și fabricarea

stupefiantelor sintetice;

– limitarea producției de opiu și distrugerea plantațiilor de mac opiaceu, precum și a celor

de cannabis, cultivate în mod ilegal în diferite regiuni ale lumii;

– alte măsuri destinate a facilita procedura extrădării traficanților (altele decât cele

prevăzute în textul inițial al Convenției unice asupra stupefiantelor);

– măsuri vizând prevenirea abuzului de stupefiante și asigurarea unui tratament complet și

corect pentru toxicomani, precum și măsuri adecvate de reinsertizare socială a acestora.

În contextul studiului de față, este necesar a accentua că Protocolul de modificare a Convenției

unice asupra stupefiantelor introduce un amendament în sensul că statele-părți la Convenție

pot, în loc de condamnare, sau în completarea condamnării, să supună consumatorii de droguri

unor măsuri educative, de tratament, de post-cură, de readaptare și reintegrare socială. În acest fel,

se manifestă clemență față de consumatorii de droguri, considerați suferind de boală, și nu infractori

(sau, mai puțin infractori).

Cadrul convențional creat pentru controlul stupefiantelor și sancționarea traficului cu aceste

substanțe a fost completat cu Convenția asupra substanțelor psihotrope, adoptată la Viena la

21.02.1971 (în vigoare pentru Republica Moldova din 21.02.1971) [42]. Această Convenție

adaugă stupefiantelor, deja aflate sub control, categoria substanțelor psihotrope, din care fac parte

patru grupuri: halucinogenele, amfetaminele, barbituricele și tranchilizantele.

Convenția asupra substanțelor psihotrope prevede că fiecare stat-parte trebuie să introducă,

pe teritoriul său, restricții legate de producerea, exportul, importul, distribuirea, deținerea stocuri57

lor, utilizarea, vânzarea și implementarea substanțelor psihotrope, astfel încât să fie asigurată

aplicarea acestora numai în scopuri medicale sau științifice. Cât privește măsurile generale de

control internațional, acestea nu sunt la fel de rigide ca cele prevăzute în Convenția unică asupra

stupefiantelor, punându-se accentul pe controlul exercitat la nivel național în corespundere cu

dreptul intern al fiecărui stat-parte.

O importanță semnificativă le comportă acele prevederi ale Convenției asupra substanțelor

psihotrope, care se referă în mod direct la combaterea traficului ilicit de substanțe psihotrope, sub

rezerva prevederilor constituționale ale fiecăreia din părțile la Convenție. În aceste condiții, se

consideră ca infracțiune pasibilă de pedeapsă oricare faptă comisă intenționat, care contravine legii

sau unui regulament întru executarea obligațiilor statului-parte ce decurg din Convenția asupra

substanțelor psihotrope, faptă care urmează a fi sancționată, de exemplu, cu închisoare sau orice

altă pedeapsă privativă de libertate. În același timp, pentru consumatorii de substanțe psihotrope se

prevede posibilitatea supunerii la măsuri de tratament, de educare, de post-cură, de readaptare și de

reintegrare socială – în locul condamnării lor sau ca un complement la sancțiunea penală [237].

Este consemnabil că, spre deosebire de Convenția unică asupra stupefiantelor, Convenția

asupra substanțelor psihotrope nu statuează care anume fapte trebuie considerate având caracter

infracțional. În alți termeni, concretizarea conținuturilor legale ale infracțiunilor, legate de traficul

ilicit de substanțe psihotrope, a fost lăsată la discreția fiecărui stat-parte.

În același timp, în Convenția asupra substanțelor psihotrope se prevede: un sistem eficient de

înregistrare a substanțelor psihotrope; reglementarea controalelor asupra păstrării acestor substanțe;

înregistrarea și activitatea laboratoarelor care operează cu substanțe psihotrope; interzicerea

publicității relative la aceste substanțe; un sistem rigid de inspectare a producătorilor, exportatorilor,

distribuitorilor cu amănuntul sau cu ridicata ai substanțelor psihotrope, precum și a instituțiilor

medicale și a celor științifice care utilizează aceste substanțe.

Anii care au urmat adoptării Convenției unice asupra stupefiantelor și a Convenției asupra

substanțelor psihotrope au arătat că nu s-a redus ponderea nici a consumului de droguri, nici a

activității infracționale care alimentează acest consum, nici a violenței și corupției care însoțesc

această activitate. Insuficiența mijloacelor folosite întru neutralizarea narcotismului a demonstrat

că sunt necesare măsuri care ar privi, în mod primordial, prevenirea obținerii de profituri ilegale de

pe urma narcobusinessului.

Tocmai în acest scop, la Viena a fost adoptată, la 20.12.1988, Convenția ONU contra traficului

ilicit de stupefiante și substanțe psihotrope (în vigoare pentru Republica Moldova din

16.05.1995) [43].

58

În conformitate cu această Convenție, în sfera controlului internațional au fost incluse substanțele

utilizate pentru producerea sau fabricarea ilegală a stupefiantelor sau substanțelor psihotrope,

desemnate prin termenul „precursori”. De asemenea, statele-părți s-au angajat să recunoască

drept infracționale un șir de fapte intenționate legate de traficul ilicit de droguri. Unele din acestea

pot fi considerate pedepsibile penalmente, sub rezerva principiilor constituționale și conceptelor

fundamentale ale sistemului juridic din fiecare stat-parte la Convenția ONU contra traficului ilicit

de stupefiante și substanțe psihotrope.

Una dintre dispozițiile cu caracter inovator ale Convenției, având un caracter imperativ, se

referă la depistarea, înghețarea și confiscarea bunurilor și mijloacelor financiare obținute de

infractori în urma traficului ilicit de droguri. În acest sens, instanțele de judecată ale părților

semnatare sunt abilitate să ordone confiscarea documentelor bancare, financiare sau comerciale,

secretul bancar nemaiputând fi invocat într-o asemenea ipoteză. Ca element de noutate apare și

utilizarea de către unitățile specializate în lupta antidrog a livrării supravegheate. Se au în vedere

metodele constând în permiterea trecerii, prin teritoriul uneia sau al mai multor țări, a drogurilor

expediate în mod ilicit, cu știința și sub controlul autorităților competente din țările respective, în

scopul identificării tuturor persoanelor implicate în comiterea traficului ilicit de droguri.

Demn de reținut este că, drept urmare a recomandărilor formulate în Convenția ONU

împotriva traficului ilicit de stupefiante și substanțe psihotrope, statele-părți trebuie să ia

măsura armonizării legislațiilor naționale cu prevederile convențiilor nominalizate. În acest

sens, în literatura de specialitate este relevată „interferența neîntreruptă a izvoarelor internaționale

de drept cu cele interne, cele dintâi fiind, de departe, cele mai importante, ele definind condițiile

generale de control al drogurilor ilicite” [133, p.82]. Pe cât de aplicabilă este această aserțiune pe

tărâmul dreptului penal urmează să analizăm în cele de mai jos.

Dar, înainte de aceasta, trebuie să menționăm că analiza celor mai importante patru acte cu

vocație internațională în materie de contracarare a traficului ilicit de droguri (la trei dintre care a

aderat Republica Moldova, prin adoptarea, la 2.11.1994, a Hotărârii Parlamentului Republicii

Moldova cu privire la aderarea Republicii Moldova la unele convenții internaționale în domeniul

ocrotirii sănătății [164, p.102]), ne permite să facem următoarele concluzii:

amploarea conștientizării de către comunitatea internațională a repercusiunilor sociale

nefaste ale abuzului de droguri, precum și înțelegerea necesității de consolidare a eforturilor

statelor lumii depuse întru reducerea intensității acestui flagel, au servit drept stimulente pentru

punerea bazelor unei cooperări juridice de durată în acest domeniu;

colaborarea intenționată în sfera contracarării traficului ilicit de droguri și-a găsit expresia

supremă în convențiile internaționale care stabilesc măsurile de control asupra traficului de

59

stupefiante, substanțe psihotrope, plante care le conțin și precursori, convenții care statuează necesitatea

stabilirii răspunderii penale pentru violarea prevederilor acestor convenții;

dezvoltarea cooperării pe plan internațional în sfera contracarării traficului ilicit de droguri

presupune acordarea de asistență juridică în obținerea datelor relevante, în urmărirea și reținerea

traficanților de droguri, precum și în confiscarea profiturilor ilicite;

sunt aplicate normele convenționale privind urmărirea penală a persoanelor care săvârșesc

faptele legate de traficul ilicit de droguri, precum și cele care recomandă adoptarea măsurilor de

sancționare a acestor persoane, inclusiv a măsurilor alternative celor de sancționare, operabile în

raport cu cei care suferă de toxicomanie;

una dintre direcțiile de maximă importanță în contracararea traficului ilicit de droguri devine

activitatea de descoperire a profiturilor ilicite rezultate din narcobusiness, precum și activitatea de

prevenire a legalizării acestor profituri, dar și cea de confiscare a lor;

tendința de dezvoltare a cooperării internaționale în materie de contracarare a traficului ilicit

de droguri se exprimă în apropierea instrumentelor naționale de cele internaționale care

funcționează în acest domeniu, tendință determinată de fenomenul globalizării și de procesele

integraționiste din spațiul geografic de care aparține Republica Moldova.

Vizavi de ultima din concluziile pe care le-am reliefat mai sus, trebuie de consemnat că

afinitatea tot mai pronunțată dintre normele juridice de vocație internațională și normele juridice

interne în materie de contracarare a traficului ilicit de droguri – afinitate scoasă în evidență pe

bună dreptate de către unii doctrinari [185, p.51; 176, p.151] – consistă în întrepătrunderea

valorică a acestor categorii de norme. Astfel, pe de o parte, comunitatea mondială, când elaborează

norme de drept internațional, sintetizează esența pe care le comportă normele în materie din

dreptul intern. Pe de altă parte, statele care ratifică convențiile internaționale, consacrate prevenirii

și combaterii traficului ilicit de droguri, aderă la ordinea juridică internațională, evoluând ca un

element organic al sistemului mondial. Edifiantă în acest plan este coincidența, uneori deplină, a

listelor de droguri și precursori, fixate prin normele juridice de vocație internațională și normele

juridice interne. De asemenea, este notabilă similaritatea aproape deplină dintre aceste două

categorii de norme în privința faptelor legate de traficul ilicit de droguri, care trebuie considerate

având caracter infracțional.

Din conținutul convențiilor internaționale referitoare la prevenirea și combaterea traficului

ilicit de droguri se desprinde că fiecare stat-parte trebuie să aibă astfel de măsuri de control asupra

stupefiantelor, substanțelor psihotrope și precursorilor, care ar fi nu mai puțin exigente decât cele

stabilite la nivel internațional. Cu toate acestea, remarcăm că art.39 din Convenția unică asupra

stupefiantelor, art.23 din Convenția asupra substanțelor psihotrope și art.24 din Convenția ONU

60

împotriva traficului ilicit de stupefiante și substanțe psihotrope admit posibilitatea ca statele-părți

să adopte măsuri mai rigide de control asupra drogurilor și precursorilor, dacă asemenea măsuri

sunt justificate prin necesitatea ocrotirii sănătății sau bunăstării populației, ori prevenirii sau

combaterii traficului ilicit de droguri.

Dar cum sunt luate în considerație cele două polarități – obligativitatea respectării angajamentelor

internaționale și respectarea suveranității fiecărui stat – la implementarea în dreptul penal

al Republicii Moldova a reglementărilor din dreptul internațional penal cu privire la circulația

ilegală a substanțelor narcotice, psihotrope, a analoagelor și precursorilor acestora?

În acord cu alin.(1) art.8 „Respectarea dreptului internațional și a tratatelor internaționale”

din Constituția Republicii Moldova, Carta Organizației Națiunilor Unite și tratatele la care este

parte țara noastră, precum și principiile și normele unanim recunoscute ale dreptului internațional,

reprezintă o parte componentă a sistemului juridic al Republicii Moldova. În același context,

trebuie de menționat că, potrivit art.19 al Legii nr.595/1999, Republica Moldova nu poate invoca

prevederile legislației sale interne ca justificare a neexecutării unui tratat la care este parte.

Pe de altă parte, conform art.7 al Legii Supreme, nici o lege și nici un alt act juridic care

contravine prevederilor sale nu are putere juridică. Doar ipotetic, în calitate de „alt act juridic care

contravine prevederilor Constituției” poate să apară un tratat internațional (inclusiv o convenție

internațională). Aceasta deoarece există mijloace care să nu permită o asemenea coliziune: „Intrarea

în vigoare a unui tratat internațional conținând dispoziții contrare Constituției va trebui

precedată de o revizuire a acesteia” (alin.(2) art.8 al Constituției); „Tratatele internaționale la care

Republica Moldova este parte, recunoscute de Curtea Constituțională ca incompatibile cu Constituția

Republicii Moldova, nu sunt puse în vigoare și nu sunt aplicate” (alin.(2) art.22 al Legii

nr.595/1999).

În contextul celor enunțate menționăm că în alin.(1) art.8 din Constituție este înscris „principiul

priorității dreptului internațional asupra dreptului intern” [261]. Totodată, în art.7 al Constituției

este fixat „principiul priorității dreptului intern asupra dreptului internațional” [261].

Primul din principiile sus-numite presupune că dreptul internațional nu necesită implementare

internă, deoarece prevederile lui normative sunt autoexecutorii. Cu alte cuvinte, dreptul

internațional poate reglementa nemijlocit relațiile pe plan intern și poate fi aplicat direct de către

instanțele judecătorești naționale. De asemenea, principiul priorității dreptului internațional asupra

dreptului intern presupune că principiile și normele unanim recunoscute ale dreptului internațional

determină nemijlocit conținutul și aplicarea legislației naționale. La fel, persoana poate fi trasă la

răspundere penală direct în temeiul normelor dreptului internațional.

61

Principiul priorității dreptului intern asupra dreptului internațional se exprimă în aceea că,

dacă există contradicții între reglementările internaționale și cele interne, sunt aplicabile ultimele.

Reieșind din acest principiu, statul își poate asuma numai acele angajamente internaționale care nu

contravin ideilor pe care se fundamentează. De asemenea, statul determină de sine stătător modul

de îndeplinire a acelor angajamente pe plan intern.

În doctrina penală există păreri contradictorii cu privire la oportunitatea considerării reglementărilor

internaționale ca parte a legislației naționale. Astfel, unii autori opinează că nu se poate

vorbi despre normele internaționale, privitoare la combaterea infracționalității, ca parte componentă

a legii penale naționale [274]. În viziunea altora, este justificat a raporta principiile și

normele unanim recunoscute ale dreptului internațional penal la sistemul legii penale naționale

[184, p.18-19; 270]. O viziune oarecum eclectică este exprimată de L.V. Inogamova-Hegai,

potrivit căreia dreptul internațional penal are prioritate pe plan intern, însă instanțele judecătorești

naționale nu au dreptul să se refere direct la normele dreptului internațional penal [265].

De exemplu, Danemarca (și nu numai) admite acțiunea directă a normelor dreptului internațional

penal pe teritoriul său. În conformitate cu angajamentele sale internaționale, în acest stat

persoanele vinovate de săvârșirea infracțiunilor internaționale pot fi trase la răspundere penală,

chiar dacă legislația penală daneză nu prevede fapta săvârșită ca având caracter infracțional [265].

În contrast, în acord cu alin.(1) și (2) art.1 CP RM, Codul penal, ca unica lege penală a Republicii

Moldova, cuprinde norme de drept ce stabilesc inclusiv dispozițiile speciale ale dreptului penal,

precum și determină faptele ce constituie infracțiuni. În legislația penală română nu există o

dispoziție similară celei din alin.(1) și (2) art.1 CP RM. Iar în doctrina penală română se menționează:

„… sunt admise, ca izvoare indirecte (mediate) ale legii penale, tratatele și convențiile

internaționale care cuprind dispozițiile penale, în măsura în care au fost ratificate de statul român

și puse în aplicare, de regulă, printr-o lege internă care să cuprindă condițiile concrete de incriminare

și sancționare” [111, p.9]. Dar, o poziție analoagă este exprimată și în doctrina penală

autohtonă. Potrivit acesteia, tratatul sau convenția internațională, prin care Republica Moldova s-a

angajat să incrimineze și să sancționeze anumite fapte deosebit de periculoase care aduc atingere

unor valori și interese comune ale comunității internaționale, poate fi considerat izvor indirect

(mediat) de drept penal, pentru că prin el statul își asumă obligația de a incrimina în legea penală

națională astfel de fapte [117, p.24].

Așadar, deși Republica Moldova nu admite acțiunea directă a normelor dreptului internațional

penal pe teritoriul său (cum o face, de exemplu, Danemarca), deși Codul penal este declarat

unica lege penală a Republicii Moldova (spre deosebire, de exemplu, de România), convențiile

62

internaționale privind prevenirea și combaterea traficului ilicit de droguri pot fi considerate izvoare

indirecte (mediate) de drept penal.

În acest context, poziția pe care o susținem este că nu pot fi acceptate numai principiile

exclusiviste de prioritate a dreptului internațional asupra dreptului intern și de prioritate a dreptului

intern asupra dreptului internațional.

Între cele două extremități, opțiunea trebuie făcută și în favoarea unei „aurea mediocritas”,

care este „principiul dualismului” [261]. Conform acestui principiu, normele de drept internațional

trebuie implementate în legislația națională, ca urmare a aprobării acestora de către stat, în corespundere

cu principiile fundamentale ale dreptului intern și cu luarea în considerație a altor particularități

ale acestuia. În alți termeni, pentru a conferi forță juridică dreptului internațional în

domeniul reglementării relațiilor din interiorul statului, este necesară adoptarea unui așa-numit

„act transformator”. În acest sens, conform art.2 al Legii nr.595/1999, prin „ratificare, acceptare,

aprobare, aderare” se înțelege actul astfel denumit, îndeplinit, după caz, de Parlamentul Republicii

Moldova sau de Guvernul Republicii Moldova, prin care Republica Moldova își exprimă consimțământul

de a fi legată printr-un tratat internațional.

Principiul dualismului exclude posibilitatea interacțiunii legislative naționale cu acele tratate

internaționale care nu au fost ratificate de către țara noastră, în privința cărora acceptul de obligativitate

pentru stat nu a fost adoptat în forma și ordinea cerută de dreptul intern. Prin prisma

principiului analizat, interacțiunea cea mai strânsă nu poate totuși să determine fuziunea reglementărilor

internaționale și a celor naționale într-un tot unitar, într-o „legislație globală, aplicată într-un

stat global” [279]. Păstrând realismul, trebuie să recunoaștem că, chiar legate printr-un act

transformator, reglementările internaționale și cele naționale funcționează de sine stătător, în

cadrul sistemului său juridic.

Principiul dualismului presupune o asemenea interacțiune, când standardele dreptului internațional

în domeniul contracarării infracționalității trec printr-un proces de transformare în cadrul

sistemului juridic național. În cadrul acestui proces, se iau în considerație legitățile „interne” de

elaborare și funcționare a legii penale naționale, determinantele social-politice și economice ale

acesteia, condiționarea criminologică a legii penale naționale și acțiunea ei în contextul reglementării

juridice interramurale. Anume principiul dualismului este cel care stă la baza interacțiunii

reglementărilor internaționale cu caracter penal și a reglementărilor naționale cu caracter penal în

ceea ce privește stabilirea caracterului infracțional al faptei (adică în ceea ce privește stabilirea

temeiurilor răspunderii pentru infracțiunile internaționale și infracțiunile cu caracter internațional,

printre ultimele numărându-se și infracțiunile legate de traficul ilicit de droguri).

63

În mod vădit, îndeplinirea angajamentelor internaționale privind contracararea infracționalității

trebuie să aibă ca rezultat modificarea sau completarea standardelor naționale în domeniul

dreptului penal. În acest plan, consemnăm că, în conformitate cu art.20 al Legii nr.595/1999,

„dispozițiile tratatelor internaționale care, după modul formulării, sunt susceptibile de a se aplica

în raporturile de drept fără adoptarea de acte normative speciale, au caracter executoriu și sunt

direct aplicabile în sistemul juridic și sistemul judiciar ale Republicii Moldova. Pentru realizarea

celorlalte dispoziții ale tratatelor, se adoptă acte normative corespunzătoare”.

Nu sunt autoexecutorii nici Convenția unică asupra stupefiantelor, nici Convenția asupra

substanțelor psihotrope, nici Convenția ONU împotriva traficului ilicit de stupefiante și substanțe

psihotrope. Pentru a ne convinge de aceasta, vom apela la Hotărârea Judecătoriei Supreme a

Federației Ruse „Cu privire la aplicarea de către instanțele judecătorești a principiilor și normelor

unanim recunoscute ale dreptului internațional și a tratatelor internaționale ale Federației Ruse”,

nr.5 din 10.10.2003 [61], care nu are un analog în teoria judiciară a Republicii Moldova. Conform

hotărârii menționate, „din semnele care mărturisesc despre imposibilitatea aplicării directe a

tratatului internațional …, fac parte, în special, mențiunile din tratat privind obligația statelor-părți

de a introduce amendamente în legislația lor internă… Tratatele internaționale, ale căror norme

prevăd elementele componențelor de fapte penale, nu pot fi aplicate de către instanțele judecătorești

în mod nemijlocit, deoarece asemenea tratate obligă statele-părți să-și execute angajamentele

asumate pe calea incriminării faptelor în cadrul legii interne (de exemplu, Convenția unică

asupra stupefiantelor …)”. Pe cale de consecință, în procesul de calificare a infracțiunilor săvârșite

în sfera circulației substanțelor narcotice, psihotrope, a analoagelor și precursorilor acestora nu

este admisibilă referirea la Convenția unică asupra stupefiantelor, la Convenția asupra substanțelor

psihotrope sau la Convenția ONU împotriva traficului ilicit de stupefiante și substanțe psihotrope.

Calificarea se face numai cu invocarea art.217, 2171-2176, 218 sau 219 CP RM.

Așadar, racordarea Republicii Moldova la prevederile celor trei convenții sus-amintite, prin

ratificarea acestora și reflectarea lor în legea națională proprie, reprezintă realizarea în interiorul

statului a reglementărilor juridice privind neutralizarea narcotismului, ținându-se cont de normele

de drept internațional, elaborate și adoptate pe baza studierii și evaluării situației drogurilor la

scară mondială. Are dreptate E.H. Hasanov când afirmă că factorul reliefat mai sus – de racordare

a unei țări la ordinea juridică internațională – este caracterizat de două tendințe: 1) conservatorismul

relativ al legislației naționale, caracterul gradual al modificării și alinierii într-o măsură sau

alta la normele de drept internațional și 2) inițiativa comunității internaționale, caracterul progresiv

și de perspectivă al normelor de drept internațional, creșterea influenței acestor norme asupra

64

legislației naționale a statelor ca urmare a aderării acestora la convenții și introducerea normelor

din convenții în propria legislație internă [138, p.17; 174, p.13].

Analiza ambelor tendințe denotă că ele au cauze obiective. Astfel, prima din ele este condiționată

de sistemul de drept statornicit în fiecare țară, care are rădăcini istorico-naționale, tradiții și

alte conotații locale. Aderarea unui stat la o convenție internațională determină adoptarea de către

acel stat a obligațiilor de legiferare legate de modificarea legislației naționale, ceea ce duce sau

poate să ducă la perturbarea sistemului amintit sau la necesitatea, alături de implementarea normelor

din convenții, transformării altor norme, pentru asigurarea compatibilității sistemului legislativ

intern. Acest fapt este legat uneori de dificultăți și, desigur, determină rămânerea în urmă a

legislației naționale față de reglementările juridice internaționale.

Cea de-a doua tendință, conturată mai sus, consistă în aceea că dreptul internațional își

croiește, mai rapid sau mai lent, itinerarul său în legislația națională. Acest proces este stimulat de

faptul că de gradul de adaptare a normelor de drept internațional (în special, a normelor din convențiile

internaționale) în legislația națională depind în mare măsură relațiile dintre state și

integrarea acestora în comunitatea mondială.

Cele două tendințe, privite interdependent, stau la baza principiului dualismului care își

găsește reflectarea (așa cum am amintit deja) în alin.(1) și (2) art.1 CP RM.

Cele evocate mai sus nici pe departe nu trebuie înțelese în sensul că doar principiul dualismului

este luat în considerație la aplicarea răspunderii penale, în general, și la aplicarea răspunderii

pentru infracțiunile prevăzute la art.217, 2171-2176, 218 sau 219 CP RM, în special. Astfel, conform

Hotărârii Plenului Curții Supreme de Justiție „Privind aplicarea în practica judiciară de către

instanțele judecătorești a unor prevederi ale Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a

libertăților fundamentale”, nr.17 din 19.06.2000 [55], Convenția pentru apărarea drepturilor

omului și a libertăților fundamentale – încheiată la Roma la 4.11.1950 și semnată de către

Republica Moldova la 13.07.1995 (în vigoare pentru Republica Moldova din 12.09.1997) [40] –

urmează a fi aplicată direct în ordinea juridică internă a Republicii Moldova. În legătură cu

aceasta, remarcăm că, potrivit alin.(3) art.1 CP RM, Codul penal se aplică în conformitate inclusiv

cu prevederile actelor internaționale la care Republica Moldova este parte; dacă există

neconcordanțe cu actele internaționale privind drepturile fundamentale ale omului, au prioritate și

se aplică direct reglementările internaționale. Deci, în această normă este consacrat principiul

priorității dreptului internațional asupra dreptului intern [236].

La moment, nici Codul penal al Republicii Moldova, în ansamblu, nici art.217, 2171-2176,

218 sau 219 CP RM, în particular, nu conțin prevederi care ar fi în contradicție cu standardele

internaționale privind drepturile omului. Fiind mai mult adresat legiuitorului, principiul priorității

65

dreptului internațional asupra dreptului intern își reclamă respectarea sa mai ales în procesul de

perfecționare a legii penale naționale, pentru a fi evitate discordanțele dintre dispozițiile legii penale

și reglementările internaționale în materie de protecție a drepturilor fundamentale ale omului.

Pe de altă parte, principiul priorității dreptului intern asupra dreptului internațional este

funcțional în privința alegerii categoriei și cuantumului pedepsei sau a altor măsuri coercitive cu

caracter penal. În această ipoteză, statul își exercită în mod plenar suveranitatea sa, nefiind „încorsetat”

de vreun angajament pe plan internațional.

În concluzie, procesul de aplicare a reglementărilor penale privind infracțiunile legate de

circulația ilegală a substanțelor narcotice, psihotrope, a analoagelor și precursorilor acestora nu se

reduce nici pe departe la incriminarea faptelor respective și la încadrarea lor juridică. Iată de ce,

procesul de aplicare a răspunderii penale pentru numitele infracțiuni este guvernat nu numai de

principiul dualismului (deși acestuia îi aparține rolul primordial). Aceasta deoarece principiul

dualismului coexistă alături de principiul priorității dreptului internațional asupra dreptului intern

și de principiul priorității dreptului intern asupra dreptului internațional. La aplicarea art.217, 2171-

2176, 218 sau 219 CP RM se iau în considerație – în mod necesar, dar nu și suficient – Convenția

unică asupra stupefiantelor, Convenția asupra substanțelor psihotrope și Convenția ONU împotriva

traficului ilicit de stupefiante și substanțe psihotrope. Trebuie luate în considerație și alte acte

internaționale la care Republica Moldova este parte (în special, actele internaționale privind

drepturile fundamentale ale omului). Ce-i drept, de fiecare dată, această luare în considerație își are

specificul său. De asemenea, se ține seama de faptul că nici una din convențiile internaționale

relative la prevederea și combaterea traficului ilicit de droguri nu stabilește în mod concret

categoria și cuantumul pedepsei sau al altor măsuri coercitive cu caracter penal. Prin urmare, nu

poate fi neglijat nici unul din acești factori, atunci când, în dreptul penal al Republicii Moldova,

sunt implementate reglementările din dreptul internațional penal cu privire la circulația ilegală a

substanțelor narcotice, psihotrope, a analoagelor și precursorilor acestora.

În Actul Final de la Helsinki al Conferinței pentru securitate și cooperare în Europa, semnat

la 1.08.1975 [165, p.491-525], se menționează, printre altele: „Statele participante își vor îndeplini

cu bună-credință obligațiile ce le revin în conformitate cu dreptul internațional, atât obligațiile care

decurg din principiile și normele general recunoscute ale dreptului internațional, cât și obligațiile

care decurg din tratate sau alte acorduri, în conformitate cu dreptul internațional, la care ele sunt

părți. În exercitarea drepturilor lor suverane, inclusiv a dreptului de a-și stabili legile și reglementările,

ele se vor conforma obligațiilor juridice ce le revin în virtutea dreptului internațional”.

În lumina acestor prevederi, se impune întrebarea: care este gradul de implementare în Codul penal

al Republicii Moldova a dispozițiilor cu caracter penal din Convenția unică asupra stupefiantelor,

66

din Convenția asupra substanțelor psihotrope și din Convenția ONU împotriva traficului ilicit de

stupefiante și substanțe psihotrope?

În concordanță cu aceste convenții, Republica Moldova și-a asumat angajamentul de a

incrimina următoarele fapte intenționate, săvârșite în sfera traficului ilicit de droguri:

producerea, fabricarea, extragerea, prepararea, oferirea, punerea în vânzare, distribuirea,

vânzarea, livrarea în orice condiții, mijlocirea, expedierea, expedierea în tranzit, transportarea,

importul sau exportul oricărui stupefiant sau al oricărei substanțe psihotrope, încălcându-se dispozițiile

Convenției unice asupra stupefiantelor, ale Convenției asupra substanțelor psihotrope sau ale

Convenția ONU împotriva traficului ilicit de stupefiante și substanțe psihotrope;

cultivarea macului opiaceu, a plantei coca sau a plantei de cannabis, în scopul producerii de

stupefiante, încălcându-se dispozițiile Convenției unice asupra stupefiantelor sau ale Convenției

ONU împotriva traficului ilicit de stupefiante și substanțe psihotrope;

deținerea sau cumpărarea oricărui stupefiant sau a oricărei substanțe psihotrope, în scopul

săvârșirii vreunei din activitățile specificate în pct.1 și 2;

fabricarea, transportarea sau distribuirea de echipament, materiale sau substanțe utilizate ca

precursori, dacă este stabilit că acestea sunt utilizate în scopul cultivării, producerii sau fabricării

ilicite de stupefiante ori substanțe psihotrope;

organizarea, dirijarea sau finanțarea oricăreia din activitățile specificate mai sus;

conversia sau transferul de bunuri, dacă este stabilit că acestea provin din una din activitățile

menționate mai sus ori din participarea la comiterea acestora, în scopul de a disimula sau deghiza

originea ilicită a bunurilor specificate sau în scopul de a acorda ajutor oricărei persoane care ia

parte la săvârșirea unor asemenea activități, pentru ca această persoană să scape de consecințele

juridice ale activităților sale;

disimularea sau ascunderea naturii, originii, dispunerii mișcării sau proprietăților reale ale

bunurilor sau drepturilor aferente acestora, dacă este cunoscut că aceste bunuri provin din una din

activitățile specificate la pct.1-5 ori din participarea la comiterea acestora.

Cele mai multe din activitățile ilegale, specificate la pct.1, se regăsesc în alin.(2) art.217, alin.(2)

art.2171 și alin.(4) art.218 CP RM. Aceste activități sunt: producerea, prepararea, extragerea, expedierea,

transportarea, distribuirea ilegală a substanțelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor lor,

precum și importul, exportul substanțelor narcotice sau psihotrope. Într-o anumită măsură, în aceleași

articole se regăsesc activitățile ilegale care comportă similitudini, însă nu au o natură identică: expedierea/

expedierea în tranzit; vânzarea/înstrăinarea. În Codul penal al Republicii Moldova nu sunt

indicate expres următoarele activități din pct.1: oferirea, punerea în vânzare, livrarea în orice condiții,

mijlocirea. Totodată, în pct.1 nu sunt specificate următoarele activități ilegale prevăzute în alin.(2)

67

art.217, alin.(2) art.2171 și în alin.(4) art.218 CP RM: experimentarea, prelucrarea, transformarea,

procurarea, păstrarea, încălcarea regulilor stabilite de evidență, eliberarea, utilizarea și nimicirea.

Într-o anumită măsură, activitatea, prevăzută în pct.2, se regăsește în alin.(1) art.217, alin.(1)

art.2171 și în alin.(4) art.218 CP RM. Totuși, trebuie de menționat că în lista plantelor care conțin

substanțe narcotice sau psihotrope din Hotărârea nr.79/2006 a Guvernului sunt indicate, suplimentar

față de lista din pct.2, planta de efedră și kat.

Activitățile prevăzute în pct.3 prezintă similitudini cu activitățile specificate în alin.(2)

art.217, alin.(2) art.2171 și în alin.(4) art.218 CP RM – păstrarea și procurarea.

Activitățile prevăzute în pct.4 se regăsesc, în cea mai mare parte, în art.2172 și 2173 CP RM.

Ne referim la transportarea de precursori în scopul producerii sau prelucrării substanțelor narcotice,

psihotrope sau a analoagelor lor (art.2172 CP RM) și la fabricarea și transportarea materialelor

ori a utilajelor destinate producerii, preparării sau prelucrării substanțelor narcotice, psihotrope sau

a analoagelor lor ori cultivării plantelor care conțin aceste substanțe (art.2173 CP RM). În același

timp, în art.2172 și 2173 CP RM nu este consemnată activitatea de distribuire de echipament,

materiale sau substanțe utilizate ca precursori, dacă este stabilit că acestea sunt utilizate în scopul

cultivării, producerii sau fabricării ilicite de stupefiante ori substanțe psihotrope. Dar, în același

timp, la alin.(4) art.218 CP RM e specificată încălcarea regulilor stabilite de distribuire a materialelor

sau utilajelor destinate producerii sau prelucrării substanțelor narcotice sau psihotrope, de

cultivare a plantelor care conțin substanțe narcotice sau psihotrope. Totuși, spre deosebire de activitatea

analoagă prevăzută la pct.4, cea menționată la alin.(4) art.218 CP RM presupune prezența

unor condiții specifice: cauzarea pierderii substanțelor narcotice sau psihotrope ori a plantelor care

conțin asemenea substanțe, precum și realizarea activității respective de către persoana în ale cărei

obligații intră respectarea regulilor corespunzătoare.

Activitățile prevăzute în pct.5 reprezintă contribuirea, prin organizare sau complicitate, la

săvârșirea infracțiunilor prevăzute la alin.(1) sau (2) art.217, alin.(1) sau (2) art.2171, art.2172,

art.2173 sau la alin.(4) art.218 CP RM. Or, conform alin.(3) art.42 CP RM, se consideră organizator

inclusiv persoana care a organizat săvârșirea unei infracțiuni sau a dirijat realizarea ei. Iar,

potrivit alin.(5) art.42 CP RM, se consideră complice inclusiv persoana care a contribuit la

săvârșirea infracțiunii prin acordare de mijloace.

Cât privește activitățile prevăzute în pct.6 și 7, acestea sunt specificate în art.243 „Spălarea

banilor” din Codul penal. În context, activitățile prevăzute la pct.1-5 apar ca activități infracționale

anterioare săvârșirii spălării banilor. Trebuie de consemnat că tocmai Convenția ONU împotriva

traficului ilicit de stupefiante și substanțe psihotrope a marcat „punctul de pornire în reglementarea

pe plan internațional a conceptului „spălarea banilor”” [149, p.16].

68

Analizând cele prezentate mai sus, putem conchide că legiuitorul moldovean a realizat doar

în parte implementarea în Codul penal al Republicii Moldova a dispozițiilor cu caracter penal din

Convenția unică asupra stupefiantelor, Convenția asupra substanțelor psihotrope și Convenția

ONU împotriva traficului ilicit de stupefiante și substanțe psihotrope [238].

Pune în gardă nu atât faptul că nu au fost incriminate fapte care sunt specificate în numitele

convenții. Trezește reticență aceea că au fost incriminate fapte care nu se regăsesc în cele trei

convenții. Ne referim, mai cu seamă, la faptele prevăzute la alin.(1) și (2) art.2175 „Consumul

ilegal public sau organizarea consumului ilegal de substanțe narcotice, psihotrope sau analoage ale

acestora” și la art.219 „Organizarea ori întreținerea speluncilor pentru consumul substanțelor

narcotice sau psihotrope”.

Printre principiile incriminării aplicate în știința dreptului penal se numără și principiul admisibilității

și oportunității incriminării pe planul dreptului internațional. În opinia lui A.D. Antonov,

acest principiu se manifestă sub următoarele două aspecte: 1) cât privește incriminarea,

fiecare țară urmează a-și ajusta legislația penală în corespundere cu angajamentele internaționale

asumate în domeniul contracarării infracționalității; 2) privitor la incriminare și dezincriminare,

oricare amendare plănuită a legii penale urmează a fi evaluată în prealabil din punctul de vedere al

angajamentelor menționate. Nu pot fi incriminate acele fapte care, potrivit normelor dreptului

internațional, sunt admisibile și oportune; dacă însă astfel de fapte au fost totuși incriminate, ele

urmează a fi dezincriminate [259]. Pe teren legislativ, principiul admisibilității și oportunității pe

planul dreptului internațional își găsește reflectarea în alin.(1) art.4 „Principiile de bază ale

legiferării” al Legii nr.780/2001: „Actul legislativ trebuie să corespundă prevederilor tratatelor

internaționale la care Republica Moldova este parte, principiilor și normelor unanim recunoscute

ale dreptului internațional”.

Ține oare cont legiuitorul moldovean de principiul sus-amintit atunci când incriminează

faptele prevăzute la alin.(1) și (2) art.2175 și la art.219 CP RM?

Înainte de a răspunde la această întrebare, trebuie să consemnăm că logică adepților păstrării

răspunderii penale pentru consumul ilicit de droguri este dezarmant de simplă: „Da, înțelegem că

pericolul real îl prezintă nu cei care consumă drogurile, dar cei care le produc și le comercializează.

Însă, ultimii pot fi descoperiți numai prin intermediul consumatorilor de droguri. Altă cale

eficientă nu există”. Așadar, reținerea consumatorilor de droguri și obținerea de la aceștia a

informației cu privire la producătorii și vânzătorii de droguri, sub amenințarea aplicării răspunderii

penale (sau administrative), face parte din arsenalul actual al organelor de drept în procesul de

contracarare a infracțiunilor (și contravențiilor administrative) săvârșite în sfera circulației substanțelor

narcotice, psihotrope, a analoagelor și precursorilor acestora. Ceea ce denotă că, deocamdată,

69

acest proces nu corespunde principiilor statului bazat pe drept, precum și standardelor europene în

domeniul justiției penale. Considerăm că cramponarea de menținerea răspunderii penale (sau

administrative) pentru consumul ilicit de droguri nu poate contribui la eficientizarea neutralizării

narcotismului. Dimpotrivă, această practică distrage atenția organelor de drept de la reacționarea

adecvată la cauza efectivă a fenomenului de narcotism, și anume – narcobusinessul.

Așa cum rezultă din nota informativă la proiectul Codului penal în vigoare [121], statul

nostru a ales calea politicii penale liberale. Iar unul dintre segmentele acestei politici este

reprezentat de politica liberală în sfera controlului social asupra drogurilor.

Acest segment al politicii penale are la bază următoarele idei călăuzitoare:

– persoana, care abuzează de droguri, este o victimă a trecutului său; de aceea, nu poate fi

pedepsită sau admonestată;

– abuzul de droguri constituie un comportament „autodestructiv” și, prin urmare, îl privește

doar pe individ;

– drogurile sunt, prin comparație, mai puțin periculoase decât prejudiciul cauzat de control,

în rezultatul politicii restrictive (atitudine brutală din partea poliției și violările nejustificate ale

inviolabilității domiciliului, precum și ale libertății și siguranței persoanei);

– represiunea penală împotriva consumatorilor de droguri implică costuri prea ridicate

pentru societate; aceste resurse ar putea fi direcționate spre reprimarea distribuitorilor cu ridicata, a

contrabandiștilor și a organizatorilor narcobusinessului;

– persoanele, care fac abuz de droguri, nu se decid să solicite asistență, atât timp cât

societatea manifestă o atitudine negativă față de ele [293].

Bineînțeles, aceste idei călăuzitoare nu sunt urmate în art.2175 și 219 CP RM.

Așa cum nu se respectă nici prevederile convențiilor internaționale în materie de prevenire și

combatere a traficului ilicit de droguri. Pentru a ne convinge de aceasta, specificăm că – la lit.b)

paragraful 1 art.36 al Convenției unice asupra stupefiantelor, la lit.b) paragraful 1 art.22 al Convenției

asupra substanțelor psihotrope și la lit.c) paragraful 4 art.3 al Convenției ONU împotriva

traficului ilicit de stupefiante și substanțe psihotrope – se prevede, în termeni similari, că, atunci

când persoanele, care utilizează în mod abuziv drogurile, săvârșesc infracțiuni legate de traficul

ilicit de droguri, părțile pot – în loc de a le condamna sau de a aplica o sancțiune penală împotriva

lor sau ca un complement la sancțiunea penală – să supună aceste persoane unor măsuri de

tratament, de educare, de post-cură, de readaptare și de reintegrare socială.

Deci, dispozițiile sus-menționate vizează acele persoane care cumulează calitățile de infractor

și de consumator de droguri. Chiar dacă aceste persoane au și calitatea de infractori, statelorpărți

li se recomandă să aplice, complementar sau alternativ față de condamnare sau sancționarea

70

penală, măsurile necoercitive de tratament, de educare, de post-cură, de readaptare și de reintegrare

socială. Prin deducție, nu este greu să ajungem la concluzia că numai astfel de măsuri necoercitive

se justifică a fi aplicate în raport cu persoanele care au doar calitatea de consumatori de droguri,

însă nu au săvârșit nici o infracțiune legată de traficul ilicit de droguri.

Din aceste considerente, propunem abrogarea art.2175 și a art.219 CP RM. În ultimă instanță,

infracțiunile prevăzute la alin.(1) și (2) art.2175 CP RM nu reprezintă decât consumul de droguri.

Ce-i drept, săvârșit în condiții specifice. Însă, aceste condiții nu pot cântări atât de mult încât să

sporească gradul de pericol social al consumului de droguri până la gradul de pericol social suficient

unei infracțiuni. Reieșind din principiul accesorietății, nici fapta prevăzută la art.219 CP RM

nu poate fi exceptată de dezincriminare. Odată ce recomandăm dezincriminarea consumului de

droguri, indiferent de forma pe care o adoptă, este firesc să optăm pentru dezincriminarea participației

la consumul de droguri, indiferent de forma pe care aceasta o adoptă.

Considerăm că abrogarea art.2175 și a art.219 CP RM comportă mai multe avantaje decât

dezavantaje. Vizavi de fapta prevăzută la alin.(1) art.2175 CP RM, dezincriminarea acesteia nu

trebuie interpretată că vor scăpa răspunderii penale cei care, consumând droguri în public, le și vor

distribui sau înstrăina. Dar, în această ipoteză, ei vor răspunde conform alin.(2) art.2171 CP RM.

Aceeași soluție este valabilă în cazul faptei prevăzute la alin.(2) art.2175 CP RM. Or, ce este

organizarea consumului ilegal de substanțe narcotice sau psihotrope, dacă nu distribuirea sau

înstrăinarea acestor substanțe (doar că având un caracter organizat)? Aceeași remarcă se impune și

vizavi de fapta prevăzută la art.219 CP RM. De aceea, dezincriminarea faptelor prevăzute la

art.2175 și 219 CP RM nu trebuie privită ca generare a unui gol în apărarea valorilor și relațiilor

sociale de maximă importanță, ca factor care ar destabiliza siguranța acestor valori și relații.

Dezincriminarea, pe care o recomandăm legiuitorului, este nu altceva decât încadrarea prevederilor

Codului penal al Republicii Moldova, privitoare la circulația ilegală a substanțelor narcotice,

psihotrope, a analoagelor și precursorilor acestora, în făgașul ordinii juridice internaționale.

Finalizând prezenta secțiune, este necesar să menționăm că, chiar dacă la nivel mondial au

fost realizate unele progrese considerabile în ce privește prevenirea și combaterea traficului ilicit

de droguri, totuși obiectivul esențial al convențiilor internaționale, dedicate prevenirii și combaterii

numitului flagel, nu a fost încă atins. Numeroase țări consideră însă că acest obiectiv poate fi atins

existând în acest sens adeziunea unanimă a guvernelor și a opiniei publice în majoritatea țărilor

lumii. O dovadă a acestei adeziuni este faptul că majoritatea guvernelor continuă să considere

convențiile internaționale sus-numite ca fiind pertinente, angajându-se să le respecte pentru

obținerea unor rezultate mai bune în lupta contra traficului ilicit de droguri.

71

Secțiunea III

Studiu comparat al reglementărilor penale privind infracțiunile

săvârșite în sfera circulației substanțelor narcotice, psihotrope,

a analoagelor și precursorilor acestora

Dreptul penal comparat al celor mai avansate state reprezintă rezultatul unui îndelungat

proces de perfecționare a legislației, a practicii judiciare și a științei dreptului penal. La ora actuală,

în Republica Moldova este în plină desfășurare reforma legislației penale, inclusiv a normelor

penale care reglementează răspunderea pentru infracțiunile săvârșite în sfera circulației substanțelor

narcotice, psihotrope, a analoagelor și precursorilor acestora. În această ordine de idei, studierea

experienței țărilor, în care aceste norme penale au cunoscut dezvoltare, constituie o contribuție

reală în vederea elaborării unei concepții unitare de modernizare a dreptului penal național.

În acest sens, nu putem să nu fim de acord cu M.Ancel, care afirmă: „Studierea experienței

altor țări deschide în fața juristului noi orizonturi, facilitându-i cunoașterea mai bună a dreptului

propriei țări. Or, particularitățile dreptului propriei țări se evidențiază mult mai pregnant anume în

comparație cu alte sisteme de drept. Comparația îl poate înzestra pe jurist cu idei și argumente care

nu pot fi obținute chiar și în ipoteza unei foarte bune cunoașteri doar a dreptului propriei țări” [258].

Studierea realizărilor altor state în domeniul reglementării răspunderii penale pentru infracțiunile

săvârșite în sfera circulației substanțelor narcotice, psihotrope, a analoagelor și precursorilor acestora

permite: îmbogățirea reciprocă a statelor cu o experiență pozitivă de reglementare penală în

acest domeniu; scoaterea în evidență a lipsurilor și neajunsurilor din legislația națională și dezvoltarea,

perfecționarea în continuare a acesteia; stabilirea gradului și a caracterului integrării în

legislația internă a normelor de drept internațional; crearea premiselor și condițiilor de apropiere a

legislației interne a diferitelor state și, prin aceasta, de lărgire semnificativă, aprofundare și eficientizare

a colaborării internaționale în desfășurarea activității de prevenire și combatere a traficului

ilicit de droguri.

Legătura indisolubilă între dreptul comparat și istoria dreptului impune analiza cadrului legal

al răspunderii penale pentru infracțiunile săvârșite în sfera circulației substanțelor narcotice, psihotrope,

a analoagelor și precursorilor acestora, înainte de toate, în sistemul de drept al României.

Codul penal al României, adoptat la 28.06.2004 (în continuare – CP Rom.) [8], reglementează

răspunderea penală pentru infracțiunile, legate de traficul ilicit de droguri, în Capitolul IV

„Crime și delicte contra sănătății publice” din Titlul VIII „Crime și delicte de pericol public” al

Părții Speciale. Infracțiunilor specificate le sunt consacrate următoarele articole: art.386 „Traficul

72

ilicit de droguri”; art.387 „Nerespectarea dispozițiilor privind administrarea ilicită de droguri”;

art.388 „Traficul și administrarea ilicită de droguri care au avut ca urmare moartea victimei”;

art.389 „Nerespectarea dispozițiilor privind regimul precursorilor”. Astfel, art.386-388 CP Rom.

îndeplinesc rolul de substituente ale reglementărilor penale corespondente din Legea nr.143/2000 a

României. Iar art.389 CP Rom. are de îndeplinit același rol în raport cu reglementările penale

analoage din Legea nr.300/2002 a României.

În alin.(1), (3) și (5) art.386 CP Rom. sunt prevăzute variantele-tip ale traficului ilicit de droguri.

În alin.(2) și (4) din același articol se prevăd variantele agravate ale traficului ilicit de droguri.

Astfel, potrivit alin.(1) art.386 CP Rom. se prevede răspunderea penală pentru cultivarea,

producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în

vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea,

deținerea sau alte operațiuni privind circulația drogurilor de risc, fără drept.

Această incriminare reproduce dispoziția alin.(1) art.2 al Legii nr.143/2000 a României.

Comparând această incriminare cu cea prevăzută la alin.(1) art.387 CP Rom., ajungem la

concluzia că în alin.(1) art.386 CP Rom., se au în vedere drogurile care nu sunt pentru consum

propriu. De aceea, devine evidentă asemănarea dintre prevederea de la alin.(1) art.386 CP Rom. și

prevederile de la alin.(1) și (2) art.2171 CP RM, în care este utilizată sintagma „săvârșirea în scop

de înstrăinare”.

Însă, aceste prevederi prezintă și deosebiri:

1) obiectul material al infracțiunii prevăzute la alin.(1) art.386 CP Rom. este desemnat prin

formula „droguri de risc”; în opoziție, obiectul material al infracțiunilor prevăzute la alin.(1) și (2)

art.2171 CP RM este desemnat prin sintagmele „plante care conțin substanțe narcotice sau psihotrope”

și „substanțe narcotice, psihotrope sau analoagele lor”. În context, menționăm că noțiunea

„analog al substanței narcotice sau psihotrope” nu este utilizată în genere în legislația penală

română;

2) în alin.(1) art.386 CP Rom. sunt prezentate, în mod expres, 17 modalități sub care se

concretizează fapta de trafic ilicit de droguri; în contrast, în alin.(1) și (2) art.2171 CP RM sunt

prezentate expres 14 modalități ale faptei prejudiciabile respective. Însă, diferă nu doar numărul

acestor modalități. Astfel, spre deosebire de legea penală autohtonă, legea penală română nu face

deosebire între semănatul de droguri și cultivarea de droguri. De asemenea, legiuitorul român

utilizează formulele „oferire”, „punere în vânzare”, „vânzare” și „livrare cu orice titlu”, în locul

termenului prea general și interpretabil „înstrăinare”, care este folosit de legiuitorul moldovean.

Sub acest aspect, în legea penală română este urmat cu mai multă fidelitate modelul reglementărilor

din convențiile internaționale relative la prevenirea și combaterea traficului ilicit de droguri. În

73

același timp, acest model nu mai este urmat cu aceeași fidelitate, când, în alin.(1) art.386 CP Rom.,

se face artificial diferențierea dintre noțiunile „procurare” și „cumpărare”.

Conform alin.(2) art.386 CP Rom., răspunderea se agravează, dacă obiectul material al

infracțiunii, prevăzute la alin.(1) din același articol, îl constituie drogurile de mare risc.

Trebuie de menționat că în legislația Republicii Moldova se face o clasificare similară celei

care împarte drogurile în droguri de risc și droguri de mare risc. În acest plan, în Anexa la Legea

nr.382/1999 clasificarea dată cuprinde: 1) substanțele care prezintă un pericol deosebit pentru

sănătatea omului prin consecințele grave generate de consumul lor abuziv; 2) substanțele care

prezintă pericol pentru sănătatea omului prin consecințele grave generate de consumul lor abuziv.

Însă, în mod regretabil, spre deosebire de legiuitorul român, legiuitorul moldovean nu ține cont de

o astfel de clasificare în procesul de diferențiere a răspunderii penale. Doar în subsidiar,

clasificarea în funcție de gradul de pericol pentru sănătatea omului se ia în considerație la lit.c)

alin.(3) art.2171 CP RM, atunci când agravarea răspunderii penale este determinată de circumstanța

„cu utilizarea substanțelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor lor, a căror circulație în

scopuri medicinale este interzisă”. În subsidiar, deoarece toate substanțele, care prezintă pericol

pentru sănătatea omului prin consecințele grave generate de consumul lor abuziv, sunt, conform

Anexei la Legea nr.382/1999, substanțe utilizate în scopuri medicale.

La alin.(3) art.386 CP Rom. se prevede răspunderea pentru introducerea sau scoaterea din

țară, precum și pentru importul ori exportul de droguri de risc, fără drept.

În doctrina penală se menționează că alin.(3) art.386 CP Rom. reproduce alin.(1) art.3 al

legii nr.143/2000 a României [217]. Dar, nu se menționează că ar fi reproduse și prevederile

art.176 din Legea privind Codul vamal al României, nr.141 din 24.07.1997 [23], în conformitate

cu care se incriminează fapta de trecere peste frontieră, fără autorizație, inclusiv a produselor și

substanțelor stupefiante și psihotrope, precum și a precursorilor. În aceste condiții, nu este clar,

care este criteriul de delimitare a acestei fapte de fapta de introducere în țară a drogurilor de risc,

fără drept (incriminată la alin.(3) art.386 CP Rom.)? Așa cum rezultă din interpretarea doctrinară a

infracțiunii prevăzute la art.176 din Legea privind Codul vamal al României [156, p.260-281; 249],

o asemenea delimitare nu poate fi făcută. Aceeași concluzie rezultă din definiția noțiunii

„introducerea în țară de droguri”: „acțiunea de aducere în țară din străinătate, prin orice mijloace

(sublinierea ne aparține – n.a.), de substanțe din categoria drogurilor” [116, p.62]. În concluzie,

putem atesta o dublare parțială a prevederilor din alin.(3) art.386 CP Rom. și art.176 din Legea

privind Codul vamal al României, dublare care nu poate să nu se repercuteze negativ asupra

procesului de aplicare a legislației penale române.

74

Conform alin.(4) art.386 CP Rom., răspunderea penală se agravează, adică obiectul material

al infracțiunii îl constituie drogurile de mare risc. Însă, această variantă agravată nu mai este corelată

cu infracțiunea prevăzută la alin.(1) art.386 CP Rom., dar cu infracțiunea prevăzută la alin.(3)

art.386 CP Rom.

La alin.(5) art.386 CP Rom. este incriminată fapta de organizare, conducere sau finanțare a

faptelor prevăzute în alin.(1)-(4) ale aceluiași articol. Poate fi remarcată inspirarea din modelul de

elevație juridică al convențiilor internaționale privitoare la prevenirea și combaterea traficului ilicit

de droguri. În opoziție, în Codul penal al Republicii Moldova nu există o dispoziție în care s-ar

prevedea distinct răspunderea pentru o asemenea faptă. De aceea, organizarea, conducerea sau

finanțarea faptelor incriminate la alin.(1) sau (2) art.2171 CP RM se va califica potrivit alin.(3) sau

(5) art.42 și alin.(1) sau (2) art.2171 CP RM.

În art.387 CP Rom. sunt prevăzute șapte variante-tip de infracțiuni (în alineatele (1)-(3), (5)-

(8)) și o variantă agravată de infracțiune (în alineatul (4)). Toate sub egida aceluiași nomen juris –

„Nerespectarea dispozițiilor privind administrarea ilicită de droguri”. Trebuie de menționat că în

art.387 CP Rom. sunt reproduse prevederile art.4-8, 10 (parțial) și 11 din Legea nr.143/2000 a

României.

La concret, la alin.(1) art.387 CP Rom. se stabilește răspunderea pentru cultivarea, producerea,

fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, cumpărarea sau deținerea,

introducerea și scoaterea din țară de droguri pentru consum propriu, fără drept.

În principal, corespondentele acestei incriminări trebuie considerate alin.(1) și (2) art.217

„Circulația ilegală a substanțelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor lor fără scop de înstrăinare”

din Codul penal al Republicii Moldova. Astfel, atât în legea penală autohtonă, cât și în legea

penală română, sunt specificate următoarele noțiuni care desemnează modalitățile faptei prejudiciabile

(elementului material): „cultivare”, „producere”, „experimentare”, „extragere”, „preparare”,

„transformare”. Ca sinonime trebuie considerate noțiunile „păstrare” (alin.(2) art.217 CP RM) și

„deținere” (alin.(1) art.387 CP Rom.).

În același timp, în art.217 CP RM nu există nici un corespondent al noțiunii „introducerea și

scoaterea din țară de droguri pentru consum propriu, fără drept” (alin.(1) art.387 CP Rom.). În

schimb, o noțiune similară este utilizată în alin.(2) art.248 „Contrabanda” din Codul penal al

Republicii Moldova. De aceea, anume această normă, și nu alin.(2) art.217 CP RM, va fi aplicată

în cazul trecerii peste frontiera vamală a Republicii Moldova a substanțelor narcotice sau psihotrope,

eludându-se controlul vamal ori tăinuindu-le de el, prin ascundere în locuri special pregătite

sau adaptate în acest scop, ori cu folosirea frauduloasă a documentelor sau a mijloacelor de

75

identificare vamală, ori prin nedeclarare sau declarare neautentică în documentele vamale sau în

alte documente de trecere a frontierei.

Cât privește plantele care intră în categoria drogurilor, legiuitorul român nu utilizează în

raport cu acestea noțiunea „prelucrarea, utilizarea sau alte operațiuni ilegale cu astfel de plante”,

așa cum procedează legiuitorul moldovean în alin.(1) art.217 CP RM.

Cu referire la alte aspecte ce caracterizează obiectul material al infracțiunii, deosebirile consistă

în următoarele:

1) legiuitorul român nu utilizează noțiunea „analog al substanței narcotice sau psihotrope”,

care este folosită în alin.(2) art.217 CP RM;

2) cu privire la drogurile, care formează obiectul material al infracțiunii prevăzute la alin.(1)

art.387 CP Rom., nu se fac limitări cantitative. În contrast, în alin.(1) și (2) art.217 CP RM este

utilizată sintagma „în proporții mari”. Iar la lit.b) alin.(4) art.217 CP RM se folosește expresia „în

proporții deosebit de mari”. Considerăm salutabilă diferențierea răspunderii penale (ca și diferențierea

răspunderii penale de răspunderea administrativă) în funcție de parametrii cantitativi ai

obiectului material al infracțiunii, diferențiere pe care o promovează legiuitorul moldovean. În

acest fel, nu se lasă doar la discreția instanței de judecată modul de individualizare a pedepsei,

reieșind din cantitatea concretă a substanțelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor lor, descoperite

în traficul ilicit [240].

Potrivit alin.(2) art.387 CP Rom., se stabilește răspunderea penală pentru: 1) punerea la dispoziție,

cu intenție, cu orice titlu, a unui local, a unei locuințe sau a oricărui alt loc amenajat în care

are acces publicul pentru consumul ilicit de droguri ori 2) tolerarea consumului ilicit în asemenea

locuri.

Cât privește prima faptă din cele sus-menționate, consemnăm că la art.219 CP RM se

incriminează o faptă având, practic, aceleași configurații: punerea la dispoziție a localurilor pentru

consumul substanțelor narcotice sau psihotrope. Însă, la art.219 CP RM nu se prevede răspunderea

pentru tolerarea consumului ilicit de droguri într-un local, într-o locuință sau în oricare alt loc

amenajat în care are acces publicul. Pe de altă parte, la alin.(2) art.387 CP Rom. nu se prevede

răspunderea pentru organizarea ori întreținerea speluncilor pentru consumul substanțelor narcotice

sau psihotrope (așa cum se prevede la art.219 CP RM); totuși, la alin.(8) art.387 CP Rom. este

incriminată fapta de organizare inclusiv a faptelor prevăzute la alin.(2) art.387 CP Rom., iar

această faptă de organizare comportă elemente comune cu fapta de organizare ori întreținere a

speluncilor pentru consumul substanțelor narcotice sau psihotrope.

La alin.(3) art.387 CP Rom. este stabilită răspunderea pentru prescrierea drogurilor de mare

risc, cu intenție, de către medic, fără ca aceasta să fie necesară din punct de vedere medical. Prin

76

comparație, la alin.(1) art.218 CP RM se prevede răspunderea pentru prescrierea fără necesitate a

preparatelor narcotice sau psihotrope. Observăm că cele două incriminări se deosebesc în planul

descrierii obiectului material al infracțiunii: preparatele narcotice sau psihotrope (alin.(1) art.218

CP RM); drogurile de mare risc (alin.(3) art.387 CP Rom.).

Considerăm că, sub aspectul corespunderii dreptului internațional, incriminarea din legea penală

română este mai adecvată. Aceasta deoarece, așa cum rezultă din paragraful 3 art.9 „Prescripții

medicale” din Convenția asupra substanțelor psihotrope, adoptată la Viena la 21.02.1971 [42], este

posibil ca substanțele psihotrope, indicate în tabelele III și IV ale Convenției (care prezintă un

pericol mai mic pentru sănătate), să fie eliberate fără prescripție medicală.

Conform alin.(4) art.387 CP Rom., se prevede răspunderea pentru eliberarea sau obținerea,

cu intenție, de droguri de mare risc pe baza unei rețele medicale prescrise în condițiile prevăzute în

alin.(3) art.387 CP Rom. sau a unei rețele medicale falsificate. Sesizăm, că, în cazul infracțiunii

corespunzătoare, mijlocul (instrumentul) de săvârșire a faptei îl reprezintă: 1) rețeta medicală

prescrisă în condițiile prevăzute în alin.(3) art.387 CP Rom. sau 2) rețeta medicală falsificată. În

contrast, în ipoteza faptei prevăzute la alin.(2) art.218 CP RM – falsificarea rețetei sau a altor

documente care permit obținerea preparatelor și substanțelor narcotice sau psihotrope – rețeta sau

alte documente, care permit obținerea preparatelor și substanțelor narcotice sau psihotrope,

reprezintă nu mijlocul (instrumentul de săvârșire a infracțiunii), dar obiectul ei material.

În conformitate cu alin.(5) art.387 CP Rom., se incriminează fapta de administrare de

droguri de mare risc unei persoane, în afara condițiilor legale. Această faptă prezintă anumite

similarități cu infracțiunea de introducere ilegală intenționată în organismul acesteia a substanțelor

narcotice, psihotrope sau a analoagelor acestora (art.2176 CP RM). Totuși, remarcăm în acest caz

obligativitatea condiției ca introducerea substanțelor amintite în organismul victimei să se facă împotriva

voinței acesteia. Iar cât privește fapta prevăzută la alin.(5) art.387 CP Rom., „nu are relevanță

dacă persoana căreia i se administrează drogul și-a manifestat sau nu acordul” [116, p.72].

Conform alin.(6) art.387 CP Rom., se stabilește răspunderea pentru furnizarea, în vederea

consumului, de inhalanți chimici toxici unui minor.

Printre inhalanții chimici toxici se numără: toluenul, acetona, benzenul, tetraclorura de carbon,

cloroformul, eterul etilic etc. [154, p.47]. Amintim că noțiunea „drog” din Legea nr.382/1999 se

referă și la inhalanții chimici cu efect narcotic sau psihotrop. Toluenul, cloroformul, eterul etilic și

alte asemenea substanțe sunt nominalizate în lista nr.2 „Substanțele cu acțiune drastică, aflate sub

control internațional pe teritoriul Republicii Moldova” a tabelului nr.5 din Hotărârea nr.7/1998 a

CPCD. Deci, nu fac parte din rândul substanțelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor lor. Prin

urmare, fapta prevăzută la alin.(6) art.387 CP Rom. are un corespondent în Codul penal al Repub77

licii Moldova. Însă, nu este vorba de art.217, 2171-2176, 218 sau 219 CP RM. Este vorba de

art.209 CP RM, în care se prevede răspunderea pentru atragerea de către o persoană, care a atins

vârsta de 18 ani, a minorilor la consumul ilegal, inclusiv de droguri.

La alin.(7) art.387 CP Rom. se incriminează fapta de îndemn la consumul ilicit de droguri,

prin orice mijloace. În Codul penal al Republicii Moldova nu se incriminează fapta de îndemn la

consumul ilicit de substanțe narcotice, psihotrope sau a analoagelor acestora. De aceea, în ipoteza

descrisă se poate vorbi numai de instigarea la fapta de consumare de mijloace narcotice sau psihotrope

fără prescripția medicului, faptă prevăzută la art.44 al Codului cu privire la contravențiile

administrative al Republicii Moldova.

Conform alin.(8) art.387 CP Rom., se stabilește răspunderea pentru organizarea, conducerea

sau finanțarea faptelor prevăzute în alin.(1)-(7) ale aceluiași articol. Așa cum am consemnat anterior,

noțiunea „organizarea, conducerea sau finanțarea faptelor” corespunde noțiunii „organizarea

sau instigarea infracțiunilor” aplicabile cu mai multă relevanță în legea penală autohtonă.

Conform art.388 CP RM, se prevede răspunderea pentru traficul și administrarea ilicită de

droguri, care au avut ca urmare moartea victimei. Circumstanța producerii morții victimei nu este

prevăzută ca agravantă în nici unul din art.217, 2171-2176, 218 sau 219 CP RM. Deși la alin.(5)

art.218 CP RM este utilizată formula „alte urmări grave”, considerăm că aceasta nu poate desemna

producerea morții victimei. Deoarece astfel s-ar încălca regula din alin.(2) art.3 CP RM, potrivit

căreia este interzisă interpretarea extensivă defavorabilă a legii penale. În consecință, determinarea

morții victimei ca urmare a săvârșirii vreuneia din infracțiunile prevăzute la art.217, 2171-2176,

218 sau 219 CP RM implică calificarea suplimentară în conformitate cu art.149 „Lipsirea de viață

din imprudență” din Codul penal al Republicii Moldova.

În fine, conform art.389 CP Rom., se prevede răspunderea pentru nerespectarea dispozițiilor

privind regimul precursorilor. În multe privințe, această incriminare se apropie de cea prevăzută la

art.2172 CP RM, în care e stabilită răspunderea pentru circulația ilegală a precursorilor în scopul

producerii sau prelucrării substanțelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor lor.

În Codul penal al Ucrainei din 5.04.2001 (în continuare – CPU) [9], răspunderea pentru

infracțiunile săvârșite în sfera circulației substanțelor narcotice, psihotrope, a analoagelor și

precursorilor acestora e stabilită în Titlul XIII „Infracțiuni în sfera circulației mijloacelor narcotice,

substanțelor psihotrope, a analoagelor sau precursorilor acestora și alte infracțiuni contra sănătății

publice” (art.305-327) din Partea Specială. Din cele 23 articole care alcătuiesc Titlul XIII al Părții

Speciale a CPU, 17 articole se referă anume la infracțiunile în sfera circulației mijloacelor narcotice,

substanțelor psihotrope, a analoagelor sau precursorilor acestora. Atât proporția de articole

dedicate numitelor infracțiuni, cât și stilul în care a fost concepută denumirea compartimentului

78

corespunzător al legii penale ucrainene, denotă atenția și preocuparea deosebită în raport cu

prevenirea și combaterea în Ucraina a traficului ilicit de droguri.

Astfel, conform art.305 CPU, se incriminează fapta de contrabandă a mijloacelor narcotice,

substanțelor psihotrope, a analoagelor sau precursorilor acestora. Această normă este o normă

specială în raport cu art.201 „Contrabanda” din legea penală ucraineană. În Codul penal al

Republicii Moldova o astfel de normă specială nu există. Amintim, în acest sens, că contrabanda

având ca obiect material, printre altele, substanțele narcotice sau psihotrope, atrage răspunderea

penală potrivit alin.(2) art.248 CP RM. Remarcăm că, spre deosebire de incriminarea analoagă din

legea penală ucraineană, alin.(2) art.248 CP RM nu face referire la analoagele și precursorii

substanțelor narcotice sau psihotrope. De asemenea, ca metode ale contrabandei, în art.305 CPU

sunt indicate: 1) eludarea controlului vamal și 2) tăinuirea de controlul vamal. În contrast, în

alin.(2) art.248 CP RM sunt specificate nu numai aceste două metode, dar și altele: folosirea

frauduloasă a documentelor sau a mijloacelor de identificare vamală; nedeclararea; declararea

neautentică în documentele vamale sau în alte documente de trecere a frontierei.

În alin.(2) și (3) art.305 CPU sunt prevăzute circumstanțele agravante ale contrabandei de

mijloace narcotice, substanțe psihotrope, de analoage sau precursori ai acestora:

– repetarea infracțiunii;

– săvârșirea infracțiunii prin înțelegere prealabilă de către un grup de persoane;

– săvârșirea infracțiunii având ca obiect material mijlocele narcotice sau substanțele psihotrope

deosebit de periculoase sau cifrate în proporții mari (în ultima ipoteză alternativă se

au în vedere și analoagele sau precursorii mijloacelor narcotice sau ai substanțelor psihotrope);

– săvârșirea infracțiunii de un grup organizat;

– săvârșirea infracțiunii având ca obiect material mijloacele narcotice, substanțele psihotrope,

analoagele sau precursorii acestora, cifrate în proporții deosebit de mari.

În art.306 CPU este incriminată fapta de utilizare a mijloacelor obținute de pe urma traficului

ilicit de mijloace narcotice, substanțe psihotrope, de analoage sau precursori ai acestora. Această

normă este o normă specială în raport cu art.209 „Legalizarea (spălarea) veniturilor obținute pe

cale ilegală” din legea penală ucraineană. Sub acest aspect, incriminarea de la art.306 CPU

urmează modelul de elevație juridică din alin.I lit.c) paragraful 1 art.3 al Convenției ONU contra

traficului ilicit de stupefiante și substanțe psihotrope, adoptată la Viena la 20.12.1988 [43],

conform căruia se recomandă conferirea caracterului penal inclusiv faptei de utilizare de bunuri

despre care cel care le utilizează știe în momentul în care le primește că provin din una din

infracțiunile legate de traficul ilicit de droguri.

79

În contextul infracțiunii prevăzute la art.306 CPU, prin „utilizare a mijloacelor” se înțelege:

deschiderea contului bancar pe numele unei persoane fizice sau juridice; depunerea de mijloace

financiare pe contul deschis; transferul de mijloace financiare de pe alt cont; investirea de mijloace

financiare în fondurile diverselor întreprinderi, instituții sau organizații; acțiunile similare legate de

transmiterea mijloacelor, obținute în rezultatul traficului ilicit de droguri unor structuri legale [215,

p.575]. În condițiile legii penale a Republicii Moldova, asemenea acțiuni, ca orice acțiuni de

spălare a banilor, urmează a fi calificate potrivit art.243 CP RM, deoarece în dispoziția acestui

articol se menționează despre „utilizarea de bunuri, cunoscând că acestea provin din săvârșirea

unei infracțiuni”.

În alin.(2) art.306 CPU sunt prevăzute circumstanțele agravante ale infracțiunii de utilizare a

mijloacelor obținute de pe urma traficului ilicit de mijloace narcotice, substanțe psihotrope, de

analoage sau precursori ai acestora:

– repetarea infracțiunii;

– săvârșirea infracțiunii în urma înțelegerii prealabile de către un grup de persoane;

– săvârșirea infracțiunii în proporții mari.

Potrivit art.307 CPU, se prevede răspunderea pentru producerea, fabricarea, procurarea,

păstrarea, transportarea sau expedierea ilegală în scopul înstrăinării, ori înstrăinarea ilegală a mijloacelor

narcotice, substanțelor psihotrope sau a analoagelor acestora. În multe privințe, dispoziția

acestei norme se aseamănă cu dispoziția incriminatoare de la alin.(2) art.2171 CP RM. Diferă doar

unele modalități sub care se înfățișează fapta prejudiciabilă. Astfel, în alin.(2) art.2171 CP RM nu

este specificată expres modalitatea „fabricare”, însă este folosită formula generică „alte operațiuni

ilegale”. În art.307 CPU nu este utilizată o asemenea formulă, nici nu sunt menționate modalitățile

„preparare”, „experimentare”, „prelucrare”, „transformare” și „distribuire” (care sunt menționate

la alin.(2) art.2171 CP RM).

În linii mari, circumstanțele agravante prevăzute în alin.(2) și (3) art.307 CPU au aceleași

note caracteristice ca și circumstanțele agravante prevăzute la alin.(3) și (4) art.2171 CP RM. Cu

excepția agravantei „cu folosirea situației de serviciu” care este prevăzută în art.2171 CP RM, dar

care lipsește în art.307 CPU.

În art.308 CPU e stabilită răspunderea pentru sustragerea, delapidarea, extorcarea mijloacelor

narcotice, substanțelor psihotrope sau a analoagelor acestora, ori dobândirea acestora pe

calea escrocheriei sau abuzului de serviciu. Corespondentul acestui articol este art.2174 CP RM,

care prevede răspunderea pentru sustragerea sau extorcarea substanțelor narcotice sau psihotrope.

Totuși, între cele două norme corespondente se fac remarcabile anumite discrepanțe:

80

1) în art.2174 CP RM nu se face referire la analoagele substanțelor narcotice sau psihotrope,

ca obiect material al infracțiunii corespunzătoare. În context, făcând o asemenea referire, legiuitorul

ucrainean dă dovadă de mai multă consecvență. Aceasta deoarece nu este clar: de ce în legea

penală autohtonă noțiunea „analoagele substanțelor narcotice sau psihotrope” este utilizată în

art.217, 2171-2173 și 2175 CP RM, dar nu este utilizată în art.2174 CP RM?

2) în art.308 CPU legiuitorul ucrainean dă dovadă de inconsecvență. Aceasta deoarece din

conținutul acestui articol rezultă că delapidarea și dobândirea bunurilor pe calea escrocheriei sau

abuzului de serviciu nu sunt forme ale sustragerii. Însă, în doctrina penală ucraineană aceste fapte

sunt considerate forme de sustragere [215, p.382,384].

Cât privește circumstanțele agravante ale infracțiunii prevăzute la art.308 CPU, acestea sunt

similare cu circumstanțele agravante prevăzute la art.2174 CP RM.

Potrivit art.309 CPU, răspunderea penală survine pentru producerea, fabricarea, procurarea,

păstrarea, transportarea sau expedierea mijloacelor narcotice, substanțelor psihotrope sau a analoagelor

acestora, fără scop de înstrăinare. Această incriminare comportă similarități cu alin.(2)

art.217 CP RM, însă nu în toate. Diferențele specifice între cele două incriminări consistă în

următoarele:

1) obiectul material al infracțiunii prevăzute la art.309 CPU nu este limitat cantitativ prin

sintagma „în proporții mari”. Rezultă că, chiar în prezența proporțiilor mici caracterizând obiectul

material al faptei, cele săvârșite vor fi considerate având caracterul unei infracțiuni (spre deosebire

de conjunctura consemnată în legislația autohtonă, când cele săvârșite vor fi considerate având

caracterul unei contravenții administrative);

2) în privința modalităților faptei prejudiciabile, deosebirile dintre art.309 CPU și alin.(2)

art.217 CP RM sunt, practic, aceleași ca și cele care au fost menționate în demersul comparativ

referitor la art.307 CPU și alin.(2) art.2171 CP RM.

În alin.(4) art.309 CPU este stabilită o clauză de impunitate, potrivit căreia persoana este

liberată de răspunderea penală pentru acțiunile prevăzute la alin.(1) din același articol, dacă s-a

adresat benevol într-o instituție medicală și a început tratamentul contra narcomaniei. Această

clauză se justifică datorită lipsei scopului de înstrăinare în cazul infracțiunii corespunzătoare.

Deoarece acțiunile prevăzute la alin.(1) art.309 CPU sunt săvârșite pentru propriul consum, nu este

exclus ca făptuitorul să fie concomitent bolnav de narcomanie. Dispoziția din alin.(4) art.309 CPU

își demonstrează oportunitatea și din punctul de vedere al dreptului internațional. Aceasta deoarece

se înscrie în concepția de adoptare a unor măsuri alternative celor de sancționare în raport cu cei

care săvârșesc infracțiunile legate de traficul ilicit de droguri fiind bolnavi de narcomanie.

81

Amintim că această concepție este promovată în convențiile internaționale vizând prevenirea și

combaterea traficului ilicit de droguri.

În context, considerăm că soluția adoptată de legiuitorul ucrainean este optimă și merită a fi

recepționată în legea penală autohtonă, deoarece:

1) este preferabilă soluției tratamentului contra narcomaniei, ca măsură complementară

aplicării unei coerciții penale. Tratamentul aplicat în condițiile executării unei pedepse, deci întrun

mediu vicios (de cele mai dese ori, al unei instituții penitenciare), este un simulacru de

tratament și nu-și poate atinge efectul scontat;

2) este preferabilă soluției liberării de răspunderea penală fără nici un fel de condiții, doar

pentru că făptuitorul suferă de narcomanie. În acest caz, nu există nici o garanție că liberarea de

răspunderea penală va preveni săvârșirea unei noi infracțiuni;

3) demonstrează tendința pozitivă a făptuitorului care merită a fi stimulată, deoarece el se

adresează benevol (neconstrâns de împrejurări) în instituția medicală, pentru a urma un tratament

împotriva narcomaniei.

De asemenea, nelipsit de interes este să remarcăm că în pct.17 al Hotărârii Plenului Curții

Supreme de Justiție a Republicii Moldova „Despre practica aplicării de către instanțele judecătorești

a legislației privind infracțiunile legate de mijloacele narcotice și substanțele cu efect puternic

și toxice”, nr.12 din 27.03.1997, se consemnează: „Adresarea benevolă a persoanei la o instituție

medicală pentru a i se acorda asistență medicală în legătură cu consumarea de mijloace narcotice,

în scopuri nemedicale, poate servi drept temei pentru scutirea ei de răspunderea penală pentru

procurarea, păstrarea, transportarea și expedierea ilegală a mijloacelor narcotice consumate doar în

cazurile în care această adresare este determinată de intenția persoanei de a se trata și nu este

legată de demascarea ei” [54].

Pe cale de consecință, recomandăm ca art.217 CP RM să fie completat cu alineatul (6),

având următorul conținut:

„Persoana este liberată de răspunderea penală pentru faptele, prevăzute la alin.(1) sau (2) din

prezentul articol, dacă s-a adresat benevol într-o instituție medicală și a început tratamentul contra

narcomaniei”.

Conform art.310 CPU, se prevede răspunderea pentru semănatul sau cultivarea ilegală a macului

somnifer sau a cânepei. Această incriminare se aseamănă atât cu prevederile alin.(1) art.217

CP RM, cât și cu prevederile alin.(1) art.2171 CP RM. Aceasta întrucât în art.310 CPU nu-și

găsește relevanță prezența sau lipsa scopului de înstrăinare. Sub acest aspect – al diferențierii răspunderii

penale – art.310 CPU pierde în fața normelor corespunzătoare din legea penală autohtonă.

82

De asemenea, nu poate servi ca model de inspirație limitarea obiectului material al infracțiunii,

prevăzute la art.310 CPU, doar la macul somnifer și cânepă. În contrast, în alin.(1) art.217 și

în alin.(1) art.2171 CP RM se au în vedere atât aceste plante, cât și planta de coca, planta de efedră

și kat. Chiar dacă acestea nu-și au aria specifică de răspândire în Republica Moldova, nu înseamnă

că ele nu pot fi aclimatizate în condițiile autohtone ori crescute în condițiile care le imită pe cele

din arealul de proveniență.

În art.311 și 312 CPU sunt incriminate faptele legate de traficul ilicit al precursorilor. Aceste

norme au elemente comune cu art.2172 CP RM. Însă, se atestă și disonanțe substanțiale:

1) în Codul penal al Republicii Moldova nu există un articol în care s-ar incrimina distinct

sustragerea sau extorcarea precursorilor, așa cum se prevede în art.312 CPU;

2) în art.311 CPU nu se menționează că precursorii sunt utilizați în scopul producerii sau

prelucrării analoagelor substanțelor narcotice sau psihotrope. Așa cum se prevede în art.2172 CP RM.

Este notabil că, în același timp, în art.312 CPU se menționează scopul producerii sau fabricării

analoagelor mijloacelor narcotice sau ale substanțelor psihotrope. Lipsa de consecvență, pe care o

demonstrează legiuitorul ucrainean, este mai degrabă efectul unei inadvertențe de ordin tehnicolegislativ.

Art.313 CPU incriminează fapta de operațiuni ilegale privind utilajele destinate efectuării

unor acțiuni ilegale asupra mijloacelor narcotice, substanțelor psihotrope sau analoagelor lor.

Această normă comportă similitudini cu art.2173 CP RM.

La art.314 CPU e stabilită răspunderea pentru introducerea ilegală, indiferent de mod, în

organismul altei persoane, împotriva voinței acesteia, a mijloacelor narcotice, substanțelor psihotrope

sau a analoagelor acestora. Se poate observa că art.2176 CP RM reproduce aproape cu

fidelitate conținutul legal al infracțiunii corespunzătoare.

Însă, lista de agravante prevăzute la art.314 CPU și la art.2176 CP RM nu coincide. În special,

suscită interesul una dintre circumstanțele agravante prevăzute la alin.(2) art.314 CPU: „dacă

a avut ca urmare dependența fizică a victimei”. Considerăm că aceeași formulare trebuie prevăzută

într-o literă suplimentară la alin.(2) art.2176 CP RM – litera (f). Dependența fizică marchează

persoana pentru mult timp, dacă nu chiar pentru toată viața. În această ipoteză, o astfel de urmare

prejudiciabilă nu ar trebui ignorată. În locul alternativei de a opta pentru vătămarea intenționată

gravă sau vătămarea intenționată medie, propunem soluția luării în calcul a celui mai relevant

simptom al narcomaniei – dependența fizică – în vederea agravării răspunderii penale pentru fapta

incriminată la art.2176 CP RM. Precedentul deja existent la lit.g) alin.(2) art.165 și la lit.c) alin.(2)

art.206 CP RM – când dependența fizică este, după gradul prejudiciabil, pusă în același rând cu

tortura și violul – demonstrează în mod concludent pertinența recomandării pe care o facem.

83

În art.315 CPU se prevede răspunderea pentru îndemnul la consumul mijloacelor narcotice,

substanțelor psihotrope sau al analoagelor acestora. Această normă are corespondent în legislația

penală română – alin.(7) art.387 CP Rom., însă nu are corespondent în Codul penal al Republicii

Moldova. Ca și anterior, ne exprimăm opinia privind inoportunitatea incriminării unei asemenea

fapte în legea penală autohtonă.

În art.316 și 317 CPU sunt incriminate fapte similare cu cele prevăzute în art.2175 „Consumul

ilegal public sau organizarea consumului ilegal de substanțe narcotice, psihotrope sau analoage

ale acestora” și în art.219 „Organizarea ori întreținerea speluncilor pentru consumul substanțelor

narcotice sau psihotrope” din Codul penal al Republicii Moldova. Anterior ne-am exprimat

poziția referitoare la necesitatea abrogării art.2175 și 219 CP RM, poziție pe care o susținem în

continuare.

În fine, art.318-320 CPU au caracteristici asemănătoare cu alin.(1), (2) și (4) art.218 CP RM.

În Codul penal al Chinei din 14.03.1997 (în continuare – CPC) [210], răspunderea pentru

infracțiunile săvârșite în sfera circulației substanțelor narcotice, psihotrope, a analoagelor sau

precursorilor acestora este stabilită într-un compartiment aparte. Astfel, dacă legiuitorul ucrainean

numai a încercat să constituie un asemenea compartiment, legiuitorul chinez a și realizat această

încercare. La concret, §7 (art.347-357) al Capitolului 6 „Infracțiuni împotriva ordinii administrării

publice” din Partea Specială a CPC poartă titulatura „Infracțiuni legate de contrabanda, vânzarea,

transportarea și fabricarea drogurilor”.

În conformitate cu alin.(1) art.347 CPC, se prevede răspunderea pentru contrabanda, vânzarea,

transportarea sau fabricarea drogurilor, indiferent de cantitatea lor. Luând în considerație

sintagma „indiferent de cantitatea lor”, prevederea de la alin.(1) art.347 CPC se aseamănă cu

prevederile analoage din legea penală ucraineană. Însă, se deosebește de prevederile de la alin.(2)

art.217 și alin.(2) art.2171 CP RM. Deosebirea constă în faptul că, în contextul legii penale autohtone,

cantitatea drogurilor e luată în calcul la calificarea infracțiunilor, precum și la disocierea

infracțiunilor de contravențiile administrative. Excepție constituie contrabanda substanțelor narcotice

sau psihotrope (prevăzută la alin.(2) art.248 CP RM), când cantitatea acestor substanțe nu are

aceeași semnificație.

În celelalte alineate ale art.347 CPC, precum și în art.348 și 349 CPC, se prevede răspunderea

pentru participația la contrabanda, vânzarea, transportarea sau fabricarea drogurilor, precum

și răspunderea agravată pentru aceeași faptă, săvârșită în prezența următoarelor circumstanțe:

– opunerea violentă de rezistență efectuării percheziției, reținerii sau arestării;

– participarea la traficul internațional organizat de droguri;

– săvârșirea infracțiunii cu folosirea minorilor;

84

– săvârșirea infracțiunii de către o persoană care este abilitată cu depistarea drogurilor sau

de către un alt funcționar public etc.

În art.350 CPC se încriminează fapta de transportare, comercializare sau păstrare ilegală a

precursorilor. Această incriminare prezintă similitudini cu art.2172 CP RM. Totuși, spre deosebire

de art.350 CPC, în norma similară din legea penală autohtonă sunt nominalizate mai multe modalități

ale faptei prejudiciabile. Totodată, avantajul art.350 CPC constă în aceea că el nu conține

sintagme de tipul „alte operațiuni cu precursorii”, care creează teren pentru interpretarea extensivă

defavorabilă a art.2172 CP RM, deci pentru încălcarea principiului legalității.

Potrivit art.351 CPC, se prevede răspunderea pentru cultivarea plantelor care conțin droguri.

Această normă este asemănătoare cu cea de la alin.(1) art.217 și de la alin.(1) art.2171 CP RM.

În același timp, între normele comparate există și deosebiri:

1) în art.351 CPC se face mențiunea despre prelucrarea, utilizarea sau alte opirațiuni ilegale

cu plantele care conțin substanțe narcotice sau psihotrope (așa cum se menționează în alin.(1)

art.217 și în alin.(1) art.2171 CP RM);

2) prezența sau lipsa scopului de înstrăinare nu influențează asupra calificării infracțiunii

prevăzute la art.351 CPC. În schimb, în acest articol este specificat că plantele cultivate sunt

utilizate ca materie primă pentru producerea de droguri.

În doctrina penală a fost exprimat un punct de vedere care este în unison cu această teză din

legea penală chineză: „În măsura în care cultivarea plantelor, între care și cânepa, nu se face în

scopul producerii de droguri, ci în scop industrial pentru obținerea de fibre, această activitate nu

cade sub incidența legii penale” [246]. Un punct de vedere similar este exprimat de către E.H.

Hasanov [174, p.146]. Aceste poziții nu corespund cu litera și spiritul legii penale autohtone: din

dispoziția alin.(1) art.217 și a alin.(1) art.2171 CP RM nu rezultă că făptuitorul poate urmări doar

scopul producerii de substanțe narcotice sau psihotrope.

Conform art.352 CPC, este prevăzută răspunderea pentru vânzarea-cumpărarea, transportarea

sau păstrarea plantelor utilizate pentru producerea drogurilor. Această prevedere prezintă tangențe

cu cea de la alin.(1) art.217 CP RM, deoarece norma dată conține sintagma „alte operațiuni

ilegale cu astfel de plante” (se au în vedere plantele care conțin substanțe narcotice sau psihotrope).

Iar înțelesul noțiunii desemnate prin această sintagmă este „procurarea, păstrarea, transportarea,

expedierea etc. săvârșită în privința plantelor care conțin substanțe narcotice sau psihotrope” [250].

În același timp, spre deosebire de fapta incriminată la alin.(1) art.217 CP RM, prezența sau lipsa

scopului de înstrăinare este irelevantă pentru calificarea infracțiunii prevăzute la art.352 CP RM.

85

În art.353-356 CPC se stabilește răspunderea pentru participația la consumul sau traficul

ilicit de droguri. Unele din prevederile acestor articole comportă similarități cu unele norme din

Codul penal al Republicii Moldova. Astfel:

1) alin.(2) art.353 CPC, care incriminează fapta de constrângere a altor persoane la consumul

drogurilor pe cale perorală sau prin injectare, se aseamănă în mod vădit cu art.2176 CP RM, în

care se prevede răspunderea pentru introducerea ilegală intenționată în organismul altei persoane,

împotriva voinței acesteia, a substanțelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor acestora. Numai

că expresia „indiferent de mod” din art.2176 CP RM denotă că modurile de introducere a drogurilor

în organismul victimei nu se limitează la calea perorală și injectare (ca în cazul alin.(2)

art.353 CPC);

2) art.354 CPC, care stabilește răspunderea pentru punerea la dispoziția altor persoane a

unei încăperi pentru consumul de droguri pe cale perorală sau prin injectare, prezintă elemente

comune cu art.219 CP RM, în care se incriminează, printre altele, punerea la dispoziție a

localurilor pentru consumul substanțelor narcotice sau psihotrope. În acest caz, modul de consum

al drogurilor este cel care imprimă diferență celor două incriminări supuse comparației.

În fine, art.357 CPC conține nu o dispoziție incriminatoare, dar o dispoziție-definiție. Este

definită noțiunea „droguri”: opiul, heroina, metilfenilamina, morfina, cannabisul, cocaina, precum

și alte substanțe narcotice sau psihotrope, care pot determina dependența și deci care se află sub

controlul statului. Această definiție se deosebește în unele privințe de definiția noțiunii „drog” din

Legea nr.382/1999, întrucât:

1) nu face referire la originea naturală sau sintetică pe care o pot avea substanțele narcotice

sau psihotrope, însă reproduce o listă exemplificată de asemenea substanțe;

2) concretizează că aceste substanțe pot determina dependența;

3) conține mențiunea că substanțele, care reprezintă droguri, se află sub controlul statului;

4) nu include în noțiunea „drog” nici preparatul care conține o substanță narcotică sau

psihotropă, nici altă substanță, preparat medicinal sau inhalant chimic cu efecte narcotice sau

psihotrope.

Încheind analiza comparativă a reglementărilor penale în materie din legislația Chinei, ne

afirmăm intenția de a urma exemplul acestei țări în privința constituirii unui capitol aparte în

Partea Specială a Codului penal al Republicii Moldova, în care să fie concentrate toate articolele

referitoare la infracțiunile săvârșite în sfera circulației substanțelor narcotice, psihotrope,

analoagelor și precursorilor acestora. E adevărat, asemenea încercări au mai fost întreprinse în

doctrina penală de către D.Croitoru [127, p.168]. Însă, de această dată, vom prezenta argumente

86

consistente în sprijinul opțiunii pe care o facem. Și, așa cum se va putea vedea în capitolul următor

al prezentei teze, aceste argumente nu se vor limita doar la domeniul dreptului penal comparat.

Până atunci însă, ținem să menționăm că un alt model de constituire a unui compartiment

distinct al legii penale, în care se prevede răspunderea pentru infracțiunile legate de traficul ilicit

de droguri, ni-l oferă legiuitorul nipon. Astfel, Capitolul 14 (art.136-141) din Partea a doua

„Infracțiuni” a Codului penal al Japoniei din 24.04.1907 (în continuare – CPJ) [216], care este în

vigoare la moment, se numește „Infracțiunile privitoare la opiu”.

Conform art.136 CPJ, se prevede răspunderea persoanei care introduce în țară, fabrică, vinde

sau posedă în scopul vinderii opiu. Această prevedere are similitudini cu cea de la alin.(2) art.2171

și de la alin.(2) art.248 CP RM. Totuși, față de aceste reglementări, art.136 CPJ este mult mai

sumar. Aceasta se referă atât la conținutul obiectului material al faptei incriminate (doar opiu – în

accepțiunea legiuitorului nipon), cât și la numărul modalităților care alcătuiesc fapta prejudiciabilă.

În același timp, ceea ce conferă afinitate normelor comparate din cele două legislații este scopul

infracțiunii: scopul de înstrăinare (alin.(2) art.2171 CP RM); scopul vinderii (art.136 CPJ).

În art.137 CPJ este incriminată fapta persoanei care introduce în țară, fabrică, vinde sau

posedă în scopul vinderii dispozitivul pentru fumatul opiului. În legea penală autohtonă nu există

un analog al acestei reglementări penale. Aceasta din motivul că, în țara noastră, întrebuințarea

opiului pentru fumat nu a reprezentat niciodată o tradiție sau o manifestare tipică de comportament.

Astfel încât nu a apărut necesitatea incriminării distincte a unei asemenea fapte. În schimb,

există necesitatea incriminării, la art.2173 CP RM, a faptei de circulație ilegală a materialelor și utilajelor

destinate producerii sau prelucrării substanțelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor lor.

În conformitate cu art.138 CPJ, se stabilește răspunderea pentru introducerea în țară sau alte

operațiuni asupra opiului sau dispozitivelor pentru fumatul acestora, săvârșite de persoane care au

atribuții vamale. Anumite tangențe cu această prevedere penală le prezintă fapta incriminată la

lit.c) alin.(5) art.248 CP RM, în ipoteza când contrabanda cu substanțele narcotice sau psihotrope

este săvârșită de o persoană cu funcție de răspundere, cu folosirea situației de serviciu. Totuși, sub

aspectul descrierii obiectului material al infracțiunii și a subiectului infracțiunii, cele două incriminări

comparate comportă deosebiri ținând de întindere și comprehensiune [239].

Potrivit art.139 CPJ, răspunderii penale este supusă persoana care întrebuințează opiu pentru

fumat și persoana care pune la dispoziție o încăpere pentru fumatul opiului, extrăgând din aceasta

profit. După cum e știut, punerea la dispoziție a localurilor pentru consumul substanțelor narcotice

sau psihotrope atrage răspunderea conform art.219 CP RM. Însă, legiuitorul moldovean nu consemnează

în acest caz obligativitatea prezenței scopului de profit. Deci, în contrast cu infracțiunea

prevăzută la art.139 CPJ, acesta nu are relevanță la calificare.

87

Cât privește întrebuințarea opiului pentru fumat, în conjunctura legislativă a Republicii Moldova,

această faptă atrage răspunderea potrivit art.44 din Codul cu privire la contravențiile administrative.

La art.140 CPJ se stabilește răspunderea pentru deținerea opiului sau dispozitivului pentru

fumatul opiului. În termenii legii penale autohtone, deținerea opiului constituie păstrarea unei substanțe

narcotice. Deci, cade sub incidența alin.(2) art.217 sau a alin.(2) art.2171 CP RM. Deținerea

dispozitivului pentru fumatul opiului nu cade nici măcar sub incidența Codului cu privire la

contravențiile administrative al Republicii Moldova. Aceasta deoarece numita legiuire nu conține

conceptul „pregătirea de contravenția administrativă”.

În fine, conform art.141 CPJ, tentativa la infracțiunile prevăzute la art.136-140 CPJ este

pedepsibilă. Această reglementare denotă concepția, conform căreia în legea penală niponă

tentativa de infracțiune este pedepsibilă numai atunci când aceasta e stabilit în normele corespunzătoare

(art.44 CPJ). În opoziție, în legea penală autohtonă nu se conține o astfel de restricție. De

aceea, tentativa este pedepsibilă în cazul orișicărei infracțiuni (inclusiv, în cazul infracțiunilor

prevăzute la art.217, 2171-2176, 218 și 219 CP RM).

În Codul penal al Turciei din 1.03.1926 (în continuare – CPT) [214], care este în vigoare la

moment, prevenirii și combaterii traficului ilicit de droguri îi sunt dedicate art.403-410. Din acestea,

un interes mai mare pentru studiul de față îl prezintă art.403-407 CPT. Acestea sunt concentrate în

Capitolul „Infracțiuni contra sănătății și alimentației publice” al Titlului VII „Infracțiuni contra

sănătății publice” al Cărții a doua „Infracțiuni” din legea penală turcă.

Astfel, potrivit art.403 CPT, se prevede răspunderea pentru următoarele infracțiuni:

– prelucrarea ori introducerea sau scoaterea ilegală din țară a drogurilor;

– vânzarea, oferirea spre vânzare, procurarea, păstrarea, transmiterea sau primirea gratuită,

livrarea, transportarea sau mijlocirea ilegală privind drogurile;

– obținerea de droguri în baza unei rețete false.

De la caz la caz, aceste prevederi legale au corespondent fie în art.217 sau 2171 CP RM, fie

în art.248 CP RM. Cât privește obținerea de droguri în baza unei rețete false, există afinități cu

falsificarea rețetei sau a altor documente care permit obținerea preparatelor și substanțelor narcotice

sau psihotrope (alin.(2) art.218 CP RM). Totuși, sub aspectul momentului de consumare/

epuizare, cele două fapte comparate prezintă diferențe vădite.

În alin.(6)-(10) art.403 CPT sunt prevăzute circumstanțele care determină agravarea răspunderii

penale pentru faptele sus-menționate:

– în calitate de droguri apar heroina, cocaina, morfina sau hașiș__________ul;

– săvârșirea infracțiunii de către organizatorul, conducătorul sau alt membru al unei

organizații criminale;

88

– săvârșirea infracțiunii de către două sau mai multe persoane împreună;

– săvârșirea infracțiunii sub formă de îndeletnicire;

– săvârșirea infracțiunii cu folosirea unui minor sau a unei persoane lipsite de capacitatea

de exercițiu etc.

În art.404 CPT se prevede răspunderea pentru faptele care sunt legate de consumul ilegal de

droguri. De remarcat că la alin.(3) art.404 CPT este stabilită o clauză de impunitate având un conținut

aproape identic cu clauza similară din alin.(4) art.309 al legii penale ucrainene: „Dacă persoana,

care consumă droguri se adresează, până a fi pusă sub urmărire penală, autorităților oficiale

pentru asistență medicală, ea este liberată de răspunderea penală”. În legătură cu aceasta, ne exprimăm

încă o dată opțiunea privind necesitatea completării art.217 CP RM cu o prevedere similară.

În art.406 și 407 CPT sunt prevăzute variantele agravate ale infracțiunilor care cad sub incidența

art.403 și 404 din aceeași legiuire. În special, răspunderea penală se agravează dacă infracținnea

este săvârșită:

– de către un medic, veterinar, chimist, farmaceut, stomatolog, posesor sau manager al unei

farmacii, funcționar public din domeniul medicinii, obstetrician, asistentă medicală sau o infirmieră;

– în transportul public sau în locurile publice;

– cu cauzarea unor prejudicii sănătății sau a decesului victimei.

Cu excepția ultimei agravante, celelalte se regăsesc, într-un fel sau altul, în prevederile

penale corespondente din legislația autohtonă. De fapt, așa cum ne-am exprimat anterior, nici nu ar

fi necesară agravarea răspunderii penale pentru infracțiunile prevăzute la art.217, 2171-2176, 218

sau 219 CP RM, atunci când acestea cauzează prejudicii sănătății victimei sau chiar decesul

acesteia. Or, în ipoteza dată, este preferabilă soluția concursului de infracțiuni, soluție care asigură

o mai bună diferențiere a răspunderii penale.

În Codul penal al Bulgariei din 15.03.1968 (în continuare – CPB) [212], răspunderea pentru

infracțiunile legate de traficul ilicit de droguri este prevăzută în cadrul Titlului III „Infracțiuni

contra sănătății publice” din Capitolul 11 „Infracțiuni de pericol general” al Părții Speciale.

În special, conform art.354”a” CPB, e stabilită răspunderea pentru producerea, prelucrarea,

procurarea, distribuirea, păstrarea, deținerea asupra sa, transportarea sau purtarea drogurilor,

precursorilor, mijloacelor sau materialelor pentru producerea de droguri, în lipsa autorizației.

Făcând o comparație, putem observa că această incriminare sintetizează ceea ce se prevede,

într-un fel sau altul, în alin.(2) art.217, alin.(2) art.2171, art.2172 și în art.2173 CP RM. Considerăm

că o asemenea sinteză nu și-ar avea locul în legea penală autohtonă. Or, nu pot fi echivalate, după

gradul prejudiciabil, operațiunile ilegale asupra drogurilor și operațiunile ilegale asupra precursorilor,

mijloacelor sau materialelor pentru producerea de droguri.

89

De asemenea, prezintă interes faptul că legiuitorul bulgar delimitează astfel de operațiuni

ilegale ca păstrarea și deținerea asupra sa, precum și transportarea și purtarea. Pe de o parte,

această delimitare elimină dificultățile în procesul de interpretare a legii penale. Pe de altă parte,

este dovada abordării cazuistice a textului legii penale. În acest fel, în dorința de a asigura o

capacitate de mulare a regulilor de conduită la diferitele situații de viață, la diversele lor

particularități și nuanțe, s-a coborât la un nivel de reflectare prea particularizată.

La art.354”b” CPB se prevede răspunderea pentru o suită de infracțiuni care sunt legate de

consumul drogurilor sau al analoagelor acestora:

– îndemnul sau înlesnirea de a consuma droguri sau analoage ale acestora;

– transmiterea drogurilor sau analoagelor acestora unei alte persoane, dacă în urma acesteia

survine decesul persoanei;

– punerea la dispoziție a încăperii pentru consumul de droguri sau organizarea consumului

de droguri;

– prescrierea conștientă și fără necesitate a drogurilor sau a medicamentelor conținând

droguri unei alte persoane.

Din cele menționate, putem remarca:

1) inconsecvența folosirii noțiunii „analog al drogului”;

2) deși consumul propriu-zis de droguri nu este incriminat în legea penală bulgară, faptele

accesorii acestuia constituie obiectul de reglementare a numitei legi.

Aceleași caracteristici sunt specifice pentru incriminările corespondente din Codul penal al

Republicii Moldova.

Conform art.354”c” CPB, se prevede răspunderea pentru infracțiunile având ca obiect material

plantele care conțin droguri. Lista acestor plante este limitată la macul somnifer, planta de coca

și planta de cânepă. Deci, este o listă mai sumară decât cea prevăzută în Hotărârea nr.79/2006 a

Guvernului, cu ale cărei componente se operează în textul legii penale autohtone.

În Codul penal al Danemarcei din 1.01.1933 (în continuare – CPD) [209], răspunderea

pentru infracțiunile legate de traficul de droguri se prevede în Capitolul 20 „Infracțiuni care

prezintă pericol pentru societate”.

Astfel, conform §191 CPD, se incriminează următoarele fapte:

1) livrarea drogurilor, care provoacă euforie, unui număr considerabil de oameni, sau în

schimbul unei recompense mari, sau în prezența altor circumstanțe agravante;

2) importul, exportul, cumpărarea, distribuirea, obținerea, fabricarea, producerea sau deținerea

în posesie a drogurilor care provoacă euforie, dacă scopul constă în livrarea lor în condițiile

prevăzute la pct.1).

90

Așadar, nu toate drogurile, dar numai acelea care provoacă euforie pot constitui obiectul

material al infracțiunilor corespunzătoare. O asemenea circumstanță a obiectului material al infracțiunii

conferă, neîndoielnic, o specificitate aparte reglementărilor penale în materie din legislația

daneză față de reglementările analoage din legea penală a Republicii Moldova, precum și față de

legile penale analizate în prezenta secțiune.

De asemenea, prezintă interes faptul că doar prezența anumitor agravante conferă caracter

penal operațiunilor ilegale privind drogurile care provoacă euforie. Printre aceste agravante se evidențiază:

săvârșirea infracțiunii în privința unui număr considerabil de oameni; săvârșirea infracțiunii

în schimbul unei recompense mari. Într-o anumită măsură, aceste agravante sunt comparabile

cu circumstanțele „în proporții mari” și „în proporții deosebit de mari” din art.217 și 2171 CP RM.

Însă, acestora le scapă anumite nuanțe care sunt reflectate în legea penală daneză (de exemplu,

săvârșirea infracțiunii în schimbul unei recompense mari poate presupune săvârșirea infracțiunii la

comandă, în schimbul unei recompense mari, deși în privința unei cantități neesențiale de droguri).

În conformitate cu §191”a” CPD, se prevede răspunderea pentru:

1) obținerea profitului rezultat din activitățile specificate în §191 CPD; trecerea în propriul

cont sau în favoarea altei persoane a acestui profit;

2) asigurarea unui asemenea profit pentru altă persoană, pe calea păstrării, transportării,

acordării de ajutor la transmitere sau pe o cale similară.

Aceste incriminări comportă similitudini cu infracțiunea de dobândire sau comercializare, fără

o promisiune prealabilă, a bunurilor despre care se știe că au fost obținute pe cale criminală (art.199

CP RM) sau cu complicitatea la infracțiunile prevăzute la alin.(2) art.217 ori la alin.(2) art.2171 CP RM.

În Codul penal al Norvegiei din 22.05.1902 (în continuare – CPN) [211], care este în

vigoare la moment, răspunderea pentru infracțiunile legate de traficul ilicit de droguri este stabilită

în §162 din Capitolul 14 „Infracțiuni contra securității publice”.

La concret, conform alin.(1) §162 CPN, se incriminează fapta de producere, import, export,

obținere, păstrare, expediere sau transportare ilegală a drogurilor. Spre deosebire de prevederile

corespondente din alin.(2) art.217 și din alin.(2) art.2171 CP RM, în prevederea analizată:

1) diferă lista modalităților care alcătuiesc fapta prejudiciabilă;

2) nu sunt specificați parametrii cantitativi ai obiectului material al infracțiunii;

3) este irelevantă prezența sau lipsa scopului de înstrăinare.

În alin.(2) §162 CPN se prevede varianta agravată a infracțiunii prevăzute la alin.(1) din

același articol. Însă, în opoziție cu legea penală autohtonă, nu sunt specificate circumstanțele

agravante: instanței de judecată i se prescrie ca, la deciderea de a i se conferi faptei un caracter

agravat, să ia în considerație:

91

1) tipul de drog;

2) cantitatea drogului;

3) caracterul prejudiciabil al faptei.

Atunci când cantitatea drogului este „foarte mare” se aplică sancțiunea de la alin.(3) §162

CPN, iar această circumstanță este considerată deosebit de agravantă.

Potrivit alin.(4) §162 CPN, este sancționabilă infracțiunea privitoare la droguri, săvârșită din

imprudență. În context, menționăm că infracțiunile prevăzute la art.217, 2171-2176, 218 și 219 CP RM

sunt, în cea mai mare parte, infracțiuni intenționate. Astfel, se respectă recomandările din convențiile

internaționale relative la prevenirea și combaterea traficului ilicit de droguri, conform cărora

în dreptul intern al statelor-părți urmează a fi incriminate doar faptele intenționate legate de traficul

ilicit de droguri.

Așadar, mai sus a fost efectuat studiul comparat al reglementărilor penale privind infracțiunile

săvârșite în sfera circulației substanțelor narcotice, psihotrope, a analoagelor și precursorilor

acestora, aparținând sistemelor legislative ale României, Ucrainei, Chinei, Japoniei, Turciei,

Bulgariei, Danemarcei și Norvegiei.

Suntem conștienți de faptul că, la alegerea obiectelor unui studiu comparat, ar fi optimă

efectuarea analizei comparative a legislațiilor penale ale unui număr cât mai mare de state. Însă,

este clar că realizarea unei astfel de analize ar depăși cu mult volumul rezervat tezei de față. La fel,

ca rezultat al modificărilor și completărilor ce se introduc periodic în legislațiile penale ale diferitelor

state, analiza în discuție ar fi, practic, infinită în timp. Deoarece ar reclama în permanență

actualizarea cercetărilor efectuate. De asemenea, subliniem că, la baza selectării legislației penale

ca obiect de studiu comparat a fost pus nu nivelul caracterului progresiv al legislației. Or, un astfel

de criteriu este vulnerabil din cauza imposibilității de argumentare că o legislație ar fi mai

progresivă decât alta. De aceea, în cazul nostru, pentru ilustrarea specificului reglementărilor

penale în materie, analiza comparativă se limitează la legislațiile celor opt țări menționate mai sus.

Între aceste țări nu se află și Federația Rusă. Aceasta nu înseamnă că neglijăm experiența

legislativă pe care această țară a acumulat-o în procesul de prevenire și combatere a traficului ilicit

de droguri. Dimpotrivă, în cadrul investigațiilor efectuate în următoarele capitole vom folosi pe

larg această experiență pozitivă. Mai mult, nu ne vom limita doar la utilizarea experienței legislative.

Vom examina și rezultatele din teoria și practica judiciară a Federației Ruse. De asemenea,

vor fi analizate punctele de vedere exprimate în știința dreptului penal rus. În acest fel, pentru a

evita repetițiile, am renunțat la studiul comparat propriu-zis al reglementărilor penale din legislația

rusă, privitoare la infracțiunile săvârșite în sfera circulației substanțelor narcotice, psihotrope, a

analoagelor și precursorilor acestora.

92

CAPITOLUL II

PROBLEMELE STABILIRII ELEMENTELOR CONSTITUTIVE

ALE INFRACȚIUNILOR PREVĂZUTE LA

art.217, 2171-2176, 218 și 219 CP RM

Secțiunea I

Probleme privind obiectul infracțiunilor prevăzute

la art.217, 2171-2176, 218 și 219 CP RM

Înainte de a trece la examinarea propriu-zisă a problemelor obiectului infracțiunilor prevăzute

la art.217, 2171-2176, 218 și 219 CP RM, vom aborda un alt subiect.

Astfel, capitolul de față nu conține o secțiune distinctă consacrată circumstanțelor agravante

ale infracțiunilor prevăzute la art.217, 2171-2176, 218 și 219 CP RM. Am considerat inutilă

defalcarea unei asemenea secțiuni, din moment ce fiecare circumstanță agravantă se referă la un

element constitutiv sau altul al infracțiunii. Precizăm, că nu am omis analiza problemelor

agravantelor infracțiunilor în materie. Le vom examina plenar în cele ce urmează în contextul

generic al unui sau altui element constitutiv al infracțiunii. Este consemnabil că un astfel de model

metodologic ni-l oferă, de exemplu, E.H. Hasanov, prin teza sa de doctor habilitat [176].

După această digresiune necesară, să revenim la tema abordată în secțiunea de față.

Noua societate promovează ideea statului bazat pe lege, democrație și respectarea drepturilor

omului, în cadrul căruia se realizează buna conviețuire a tuturor membrilor societății. Scopul legii

penale devine, astfel, ocrotirea tuturor valorilor sociale fundamentale ale societății bazate pe

economia de piață, implicit, și apărarea idealurilor noii societăți care promovează pluralismul,

democrația, drepturile omului și respectarea necondiționată a legii.

În context, trebuie de menționat că în doctrina penală este pe larg susținută concepția, potrivit

căreia obiectul infracțiunii îl reprezintă valoarea socială și relațiile sociale formate în jurul și

datorită acestei valori, care sunt vătămate sau puse în pericol prin săvârșirea faptei socialmente

periculoase [120, p.195; 146, p.85; 168, p.242; 153, p.166; 114, p.106]. În conjunctura

investigației pe care o efectuăm, prezintă interes ilustrarea concepției promovate de către M.L.

Prohorova: „Sănătatea publică evoluează drept „nucleu”, în jurul căruia, aidoma electronilor pe

orbitele cuantice, „se rotește” (adică se formează și se pune în mișcare) un întreg sistem de relații

care sunt îndreptate spre asigurarea stării de securitate sau a stării de apărare împotriva diferitelor

influențe negative. Pentru a aduce atingere „nucleului”, infractorul trebuie să „penetreze”

93

defensiva constând în variate măsuri adoptate de socium și stat; de exemplu, să eludeze prohibiția

legală vizând săvârșirea operațiunilor ilegale asupra mijloacelor narcotice sau substanțelor

psihotrope…” [196, p.153]. Un punct de vedere similar îl exprimă E.H. Hasanov [176, p.153].

În doctrina penală națională, fundamentarea științifică consistentă și amplă a concepției,

potrivit căreia obiectul infracțiunii îl formează valorile sociale și relațiile sociale, care necesită

apărare penală, în a căror consolidare și dezvoltare este interesată societatea și cărora, prin comportamentul

antisocial al unor persoane aparte sau al unor grupuri de persoane, li se aduce atingere

esențială, a fost realizată de către S.Brînză [118, p.11-86]. Susținem întru totul această exegeză

argumentată, care conferă valoare de axiomă numitei concepții.

În acord cu această concepție și reieșind din denumirea Capitolului VIII al Părții Speciale a

Codului penal al Republicii Moldova (din care fac parte art.217, 2171-2176, 218 și 219), obiectul

juridic generic al infracțiunilor, săvârșite în sfera circulației substanțelor narcotice, psihotrope, a

analoagelor și precursorilor acestora, îl reprezintă relațiile sociale cu privire la sănătatea publică și

conviețuirea socială.

În literatura de specialitate, ca infracțiuni care aduc atingere unor relații de conviețuire

socială sunt considerate infracțiunile prevăzute la art.220-222 CP RM [119, p.243]. În legătură cu

aceasta, un interes mai mare prezintă sănătatea publică, privită drept componentă a valorii sociale

fundamentale reprezentând obiectul juridic generic al infracțiunilor prevăzute la art.217, 2171-

2176, 218 și 219 CP RM. Subliniem, că sănătatea publică reprezintă anume o componentă a valorii

sociale fundamentale apărate împotriva infracțiunilor prevăzute la art.211-222 (Capitolul VIII al

Părții Speciale a Codului penal). Din aceste considerente, nu poate fi sprijinită părerea lui

D.Dumitrescu și V.Bujor, conform căreia sănătatea publică formează valoarea socială

fundamentală, reliefată mai sus [134, p.64]. Nu poate fi ignorat faptul că sănătatea publică este

complementară conviețuirii sociale. Împreună, acestea formează valoarea socială fundamentală

ocrotită împotriva infracțiunilor prevăzute la art.211-222 CP RM.

Ce se înțelege prin „sănătatea publică”?

În conformitate cu art.1 al Legii Republicii Moldova privind asigurarea sanitaroepidemiologică

a populației, adoptate de Parlamentul Republicii Moldova la 16.06.1993 [11], prin

„sănătatea publică” se înțelege sistemul de măsuri orientate spre prevenirea bolilor, promovarea

sănătății, sporirea potențialului fizic și psihic al omului prin canalizarea eforturilor societății spre

asanarea mediului de viață, dirijarea cu bolile contagioase, educația pentru sănătate a fiecărui

individ și promovarea modului sănătos de viață, organizarea asistenței medicale și de îngrijire,

desăvârșirea mecanismului social de asigurare fiecărui om a accesului la un standard adecvat de

viață care asigură sănătatea.

94

Această definiție legală nu ne poate satisface demersul investigativ, deoarece promovează

confuzia dintre obiectul apărării și mijloacele apărării. Această supoziție este confirmată de confruntarea

definiției reproduse mai sus cu definiția noțiunii „apărarea sănătății publice” din Bazele

legislației Federației Ruse cu privire la apărarea sănătății publice” din 22.07.1993: „sistemul de

măsuri cu caracter politic, economic, juridic, social, cultural, științific, medical, sanitaro-igienic și

antiepidemic, îndreptate spre menținerea și consolidarea sănătății fizice și psihice a fiecărui individ,

promovarea modului sănătos de viață a acestuia, acordarea lui a asistenței medicale în cazul

pierderii sănătății” [27].

În condițiile în care legiuitorul nu oferă o interpretare adecvată a noțiunii „sănătatea publică”,

să vedem cum această noțiune este definită în literatura de specialitate.

Într-o primă opinie, prin „sănătatea publică” se înțelege, pe de o parte, totalitatea condițiilor

și măsurilor menite să asigure cât mai deplin sănătatea unui grup social organizat – comună, oraș

etc. – iar, pe de altă parte, starea pe care acel grup o are sub aspectul sănătății sale [132, p.558;

115, p.57; 119, p.341].

Din motivele menționate mai sus, considerăm relevant doar cel de-al doilea aspect specificat

în această opinie. Din aceleași motive, nu putem agrea părerea, conform căreia ocrotirea sănătății

publice reprezintă valoarea socială fundamentală apărată împotriva infracțiunilor legate de traficul

ilicit de droguri [116, p.55; 154, p.23]. Or, este ilogic a afirma că legea penală apără un proces de

ocrotire sau anumite măsuri de protecție. Acestea nu au nevoie de apărare, odată ce constituie ele

înseși factori de ocrotire (protecție).

După P.S. Matâșevski, prin „sănătatea publică” se înțelege sănătatea unei părți a populației, a

unui grup mare de persoane, într-o localitate determinată [187, p.53]. În opinia lui E.H. Hasanov,

prin „sănătatea publică” se înțelege starea și funcționarea sferelor fizice și spirituale ale populației

întregii țări, a unei regiuni a țării sau a unui grup numeros de populație [174, p.172]. Conform

părerii expuse de N.A. Miroșnicenko și A.A. Muzâka, sănătatea publică constituie fasciculul de

relații sociale omogene, care asigură dezvoltarea armonioasă a indivizilor pe calea respectării

anumitor reglementări privind ocrotirea sănătății, îndreptate spre protejarea sănătății unui cerc

nedeterminat de persoane, în cazul acordării și primirii asistenței medicale calificate [190, p.39].

În viziunea lui V.N. Smitienko, prin „sănătatea publică” trebuie de înțeles acel fascicul de relații

sociale care apar și se desfășoară în legătură cu punerea în valoare a valorilor fizice și psihice

aparținând populației, care asigură funcționarea și dezvoltarea normală a societății [284, p.18].

După G.V. Sereda și I.M. Sereda, sănătatea publică este starea desemnând acel segment al vieții

sociale care asigură condițiile necesare pentru îndeplinirea funcțiilor biologice și de muncă [202,

p.6-7].

95

Sintetizând opiniile enunțate mai sus, putem defini noțiunea „sănătatea publică” ca fiind

starea de sănătate fizică sau psihică a unui grup relativ numeros de persoane nedeterminate,

reprezentând în unele cazuri o comunitate locală sau populația întregii țări.

Pot fi oare confundate noțiunile „sănătatea publică” și „sănătatea persoanei (individului)”?

Am formulat această întrebare, de vreme ce, în preambulul Legii nr.382/1999, ca obiectiv al

acesteia este declarat inclusiv „ocrotirea sănătății omului”. De asemenea, în doctrina penală a fost

exprimată părerea, conform căreia infracțiunile, legate de traficul ilicit de droguri, aduc atingere

sănătății individului [205, p.284].

Nu putem fi de acord cu o astfel de poziție. Noțiunea de sănătate publică trebuie deosebită de

noțiunea de sănătate a persoanei.

În vederea argumentării acestei aserțiuni, este necesar să ne aducem aminte de faptul că

drogurile sunt caracterizate, printre altele, de criteriul social. Astfel, după E.A. Babaian și

M.H. Gonopolski, acest criteriu se manifestă prin aceea că consumul nemedical al drogurilor

atinge asemenea proporții, încât obține o relevanță socială [171, p.13]. N.A. Miroșnicenko se

exprimă și mai explicit: criteriul social al drogurilor se exprimă în aceea că abuzul de ele pune în

pericol sănătatea publică [189, p.6]. Într-o manieră apropiată se pronunță A.Iu. Martânovici:

„Criteriul social al drogurilor constă în aceea că, în rezultatul traficului ilicit de droguri, consumul

lor medical sporește în permanență și, ca urmare, apare pericolul pentru sănătatea unei părți

considerabile de populație” [278].

Dezvoltând această idee, T.Dima și C.Turianu susțin că, în cazul infracțiunilor legate de traficul

ilicit de droguri, legea ocrotește sănătatea în raport cu toți membrii societății (ut universi), socotind

că este un interes vital pentru însăși existența societății ca întreaga colectivitate să se afle la adăpostul

pericolului pe care îl prezintă nerespectarea regimului stabilit de lege pentru droguri [226].

În alți termeni, toți acești autori consideră că abuzul de droguri a atins o asemenea amploare,

încât aduce atingere sănătății publice; dacă o anumită substanță corespunde nu doar criteriului

medical și juridic, dar și criteriului social, acea substanță este considerată drog, implicând un

pericol deja nu pentru sănătatea persoanei, dar pentru sănătatea publică.

Deși noțiunile „sănătatea publică” și „sănătatea persoanei” nu sunt noțiuni echipolente, nu

înseamnă că ele nu sunt interdependente. Or, scopul ocrotirii sănătății populației este nu unul

abstract, odată ce se exprimă în păstrarea și fortificarea sănătății fizice și psihice a fiecărui individ,

în promovarea modului sănătos de viață de către fiecare individ în parte, în acordarea acestuia a

asistenței medicale în caz de necesitate.

Însă, aceasta nu influențează în nici un fel asupra faptului că sănătatea publică rămâne a fi

sănătatea unei anumite mase de oameni, a unui sumum nedeterminat de indivizi nepersonificați.

96

În literatura de specialitate este exprimat punctul de vedere, conform căruia recunoașterea, în

condițiile actuale, pentru narcomanie a semnificației de epidemie permite formularea concluziei că

obiectul juridic generic al infracțiunilor, legate de traficul ilicit de droguri, îl formează securitatea

țării în planul reproducerii unei generații sănătoase de oameni; după caracterul prejudiciabil,

traficul ilicit de droguri se aseamănă cu genocidul [263]. Bineînțeles, nu putem accepta o

asemenea poziție, în care emoțiile țin locul argumentelor.

De lege lata, așa cum rezultă din denumirea compartimentelor corespunzătoare din legile

penale ale Republicii Moldova, Federației Ruse, României etc., obiectul juridic comun al infracțiunilor,

legate de traficul ilicit de droguri, îl constituie relațiile sociale cu privire la sănătatea

publică. Este oare întemeiată poziția legiuitorului moldovean de a concepe anume în această

manieră obiectul juridic comun (și, implicit, obiectul juridic generic) al respectivelor infracțiuni?

Așa cum am consemnat anterior, considerăm oportună constituirea, în Codul penal al Republicii

Moldova, a unui capitol aparte, care să fie consacrat infracțiunilor săvârșite în sfera circulației

substanțelor narcotice, psihotrope, a analoagelor și precursorilor acestora. Care sunt considerentele

noastre în această privință?

Înainte de a formula răspunsul final la această întrebare, vom specifica că A.Iu. Martânovici

este de părere că „obiectul juridic special al infracțiunilor, legate de traficul ilicit de droguri, îl

constituie relațiile sociale care asigură circulația drogurilor în condiții de legalitate și de securitate

pentru sănătatea populației” [278]. În aparență, o asemenea abordare nu poate suscita reticențe.

Totuși, această opinie nu-și descoperă în întregime conotația, dacă nu o privim în conexiune cu

altă opinie, a aceluiași autor: „Relațiile sociale, care asigură traficul licit de droguri, este o parte

componentă a relațiilor sociale care asigură sănătatea populației, raportându-se față de acestea ca

parte la întreg” [278].

Într-adevăr, relațiile sociale cu privire la sănătatea publică, în calitate de obiect juridic

comun, înglobează tot ceea ce este comun tuturor, fără excepție, obiectelor juridice speciale care

derivă din el. Adică, însumează valențele care se repetă în fiecare din aceste obiecte juridice speciale.

Dar se atestă oare o astfel de corelație în privința obiectelor juridice speciale ale infracțiunilor

prevăzute la art.217, 2171-2176, 218 și 219 CP RM?

Urmărind reevaluarea naturii obiectului juridic generic al acestor infracțiuni, semnalăm abordările

contradictorii privind conținutul acestui obiect în doctrina penală. Astfel, E.H. Hasanov

consideră că obiectul juridic generic al infracțiunilor prevăzute în Capitolul 25 al Codului penal al

Federației Ruse din 24.05.1996 (în continuare – CP FR) [213] îl reprezintă relațiile sociale cu

privire la sănătatea publică și moralitatea publică [174, p.117]. R.G. Gunaris este de părere că

același obiect îl constituie relațiile sociale cu privire la sănătatea publică, securitatea publică și

97

ordinea publică [264]. La rândul său, M.L. Prohorova susține că obiectul juridic generic al faptelor

infracționale prevăzute în Capitolul 25 al CP FR îl formează relațiile sociale cu privire la

securitatea publică [196, p.152].

Nu mai puțin contradictorie este identificarea obiectului juridic special al infracțiunilor

legate de traficul ilicit de droguri. Astfel, V.Kuharuk consideră că acesta are același conținut cu al

obiectului juridic generic al acestor infracțiuni [276]. Practic, pe aceeași poziție se situează și

A.Borodac [113,p.241].

Bineînțeles, nu putem sprijini asemenea luări de poziții. Ele vin în dezacord cu postulatul că

„obiectul juridic special derivă din obiectul juridic generic și nu poate să coincidă cu ultimul” [221].

În același sens, V.S. Prohorov, referindu-se la corelația dintre obiectul juridic generic și obiectul

juridic special, susține pe bună dreptate: „Particularul se integrează în ceea ce este general și îl

caracterizează. Generalul nu există în afara particularului, însă particularul nu este echivalent cu

generalul” [195, p.47].

Desigur, în dorința de a te sustrage eforturilor de a identifica obiectele juridice speciale ale

fiecăreia din infracțiunile legate de traficul ilicit de droguri, este mai ușor a afirma că acestea

coincid cu obiectul juridic generic al numitelor infracțiuni. Însă, a evita soluționarea unei probleme

nu înseamnă a o rezolva.

Încercând să rezolve problema în cauză, E.L. Strelțov, în contextul legii penale ucrainene,

propune următoarele soluții de identificare a conținutului obiectului juridic special al infracțiunilor

legate de traficul ilicit de droguri:

– sănătatea publică, precum și ordinea stabilită a circulației legale a drogurilor (pentru

infracțiunile de contrabandă a mijloacelor narcotice, substanțelor psihotrope, a analoagelor sau

precursorilor lor, precum și de utilizare a mijloacelor obținute din circulația ilegală a mijloacelor

narcotice, substanțelor psihotrope, a analoagelor sau precursorilor acestora);

– sănătatea publică, precum și ordinea stabilită de producere și fabricare a mijloacelor

narcotice, substanțelor psihotrope, a analoagelor sau precursorilor acestora (pentru infracțiunile de

producere, fabricare, transportare, expediere sau înstrăinare ilegală a mijloacelor narcotice,

substanțelor psihotrope sau a analoagelor acestora, precum și de producere, fabricare, procurare,

păstrare, transportare sau expediere ilegală a mijloacelor narcotice, substanțelor psihotrope sau a

analoagelor lor, fără scop de înstrăinare);

– securitatea sănătății publice, precum și ordinea stabilită de producere și fabricare a

mijloacelor narcotice, substanțelor psihotrope și a analoagelor acestora (în cazul infracțiunii de

sustragere, delapidare, extorcare a mijloacelor narcotice, substanțelor psihotrope sau a analoagelor

acestora, ori de dobândire a lor pe calea escrocheriei sau abuzului de serviciu);

98

– securitatea sănătății publice (în cazul infracțiunilor de semănat sau cultivare a macului

somnifer sau a cânepei, de îndemn la consumul de mijloace narcotice, substanțe psihotrope sau al

analoagelor acestora, de consum public ilegal al mijloacelor narcotice, precum și de organizare sau

întreținere a locurilor pentru consumul, producerea sau fabricarea ilegală a mijloacelor narcotice,

substanțelor psihotrope sau a analoagelor acestora);

– sănătatea publică (în cazul infracțiunilor de introducere ilegală în organism a mijloacelor

narcotice, substanțelor psihotrope sau a analoagelor acestora, de fabricare, falsificare, folosire sau

vânzare ilegală a documentelor false în vederea obținerii de mijloace narcotice, substanțe psihotrope

sau precursori, precum și de eliberare ilegală a rețetei cu dreptul de procurare a mijloacelor

narcotice sau substanțelor psihotrope);

– relațiile sociale cu privire la ordinea stabilită de circulație legală a mijloacelor narcotice,

substanțelor psihotrope, a analoagelor sau precursorilor acestora (pentru infracțiunea de încălcare a

regulilor stabilite de circulație a mijloacelor narcotice, substanțelor psihotrope, a analoagelor sau

precursorilor acestora) etc. [215, p.574-605].

Examinarea atentă a punctului de vedere reprodus mai sus ridică mai multe semne de

întrebare:

1) nu este clar, de ce natura relațională a obiectului infracțiunii este reliefată numai în ultima

ipoteză? Or, așa cum se susține just de către S.Brînză, o asemenea natură o au toate, fără excepție,

obiectele juridice ale infracțiunilor [225];

2) de ce, în cazul procurării ilegale a mijloacelor narcotice, substanțelor psihotrope sau a

analoagelor lor, fără scop de înstrăinare, se aduce atingere sănătății publice, iar în cazul sustragerii

acelorași bunuri se duce atingere securității sănătății publice?

3) de ce, în cazul semănatului sau cultivării macului somnifer sau a cânepei, se lezează

securitatea sănătății publice, iar în cazul fabricării documentelor false în vederea obținerii de

mijloace narcotice, substanțe psihotrope sau precursori este lezată sănătatea publică?

4) dar, mai ales, cum este posibil ca – în ipoteza infracțiunii de utilizare a mijloacelor obținute

din circulația ilegală a mijloacelor narcotice, substanțelor psihotrope, a analoagelor sau precursorilor

acestora – să fie vătămată sănătatea publică? Or, însuși E.L. Strelțov recunoaște că

esența acestei infracțiuni constă în „spălarea banilor murdari” [215, p.574].

Având efectul de debusolare, concepția lui E.L. Strelțov pare a fi elaborată la întâmplare,

lipsită de sistematicitate și principii coerente de fundamentare.

La fel de neconvingătoare pare concepția propusă de către E.H. Hasanov, care evidențiază

patru categorii de obiecte juridice speciale vizând infracțiunile legate de traficul ilicit de droguri,

prevăzute în Codul penal al Federației Ruse:

99

1) relațiile sociale cu privire la securitatea sănătății publice, care apar în legătură cu

mijloacele narcotice sau substanțele psihotrope finite, gata de întrebuințare;

2) relațiile sociale cu privire la securitatea sănătății publice, care apar în legătură cu mijloacele

narcotice sau substanțele psihotrope (ca materie primă sau semifabricat), ori cu alte substanțe,

instrumente sau utilaj, folosite pentru fabricarea mijloacelor narcotice sau substanțelor psihotrope;

3) relațiile sociale cu privire la securitatea sănătății publice, care apar în legătură cu rețetele

sau alte documente ce acordă dreptul de obținere a mijloacelor narcotice sau substanțelor psihotrope;

4) relațiile sociale cu privire la securitatea sănătății publice, care apar în legătură cu plantele

care conțin mijloace narcotice [174, p.118-119].

Este justificată încercarea lui E.H. Hasanov de a se folosi de obiectul material al infracțiunii,

pentru a caracteriza obiectul juridic special al infracțiunii. Or, „obiectul material al infracțiunii

servește pentru indicarea asupra obiectului corespunzător al apărării penale” [118, p.88]. Însă, care

este cauza că, în derivația de la obiectul juridic generic spre obiectul juridic special, sănătatea

publică a evoluat în securitatea sănătății publice? Luând în considerație raportul „întreg-parte”

dintre obiectul juridic generic și obiectul juridic special, securitatea sănătății publice ar urma să fie

percepută ca parte a sănătății publice. Dar nu este așa: securitatea sănătății publice este o parte a

stării de securitate, nu o parte a sănătății publice.

Considerăm că eroarea pe care o comit E.L. Strelțov și E.H. Hasanov este, în linii generale,

aceeași: ei încearcă să adapteze realitatea juridică la tiparul reglementărilor juridice în materie.

Chiar dacă își dau seama că acest tipar este imperfect, nu întreprind eforturi să-l perfecționeze. Cel

mai pregnant aceasta se observă în cazul concepției promovate de E.H. Hasanov.

Astfel, în Codul penal al Republicii Azerbaidjan din 30.12.1999 [207] normele privind

infracțiunile legate de traficul ilicit de droguri sunt plasate în Capitolul 26 „Infracțiuni legate de

circulația ilegală a mijloacelor narcotice și substanțelor psihotrope”. În acest plan, E.H. Hasanov

menționează că obiectul juridic generic al infracțiunilor corespunzătoare îl constituie relațiile

sociale cu privire la circulația legală a mijloacelor narcotice și substanțelor psihotrope [175, p.62].

Totodată, autorul dat afirmă următoarele: „Analiza normelor privind infracțiunile legate de

traficul ilicit de droguri denotă că sănătatea publică este apărată împotriva impactului negativ al

mijloacelor narcotice și substanțelor psihotrope de către normele situate pe diferite orbite în jurul

nucleului, pe care îl formează sănătatea publică. Aceste orbite, aflându-se la distanțe diferite de

nucleul amintit, compar în calitate de straturi protectoare ale sănătății publice … Pe orbita cea mai

proximă se situează norma care prevede răspunderea penală pentru consumul mijloacelor narcotice

fără prescripția medicului, ori procurarea sau păstrarea ilegală a mijloacelor narcotice, fără scop de

100

înstrăinare, în proporții mici. Această normă apără sănătatea publică împotriva influenței nemijlocite

și efective (sublinierea ne aparține – n.a.) a mijloacelor specificate… Toate celelalte norme

privind infracțiunile legate de traficul ilicit de droguri se situează pe orbite mai îndepărtate, distanțate

progresiv una de cealaltă… Prin intermediul acestor norme, sănătatea publică este apărată

împotriva influenței mijlocite și eventuale (sublinierea ne aparține – n.a.) a mijloacelor narcotice”

[176, p.192,193-194].

Dar, cele afirmate de către E.H. Hasanov nu confirmă, ci infirmă teza, conform căreia

sănătatea publică trebuie considerată valoarea socială asupra căreia atentează infracțiunile legate

de traficul ilicit de droguri. La baza calificării lor, în funcție de capitolele din legea penală care le

prevăd, trebuie puse „numai acele valori și relații sociale care sunt supuse ineluctabil (sublinierea

ne aparține – n.a.) pericolului de vătămare în rezultatul unei anumite activități infracționale și care

sunt luate în mod special (sublinierea ne aparține – n.a.) sub ocrotirea legii penale” [118, p.358].

Analizând punctul de vedere al lui E.H. Hasanov, remarcăm că acestei cerințe îi corespunde numai

infracțiunea de consum al mijloacelor narcotice fără prescripția medicului, ori de procurare sau

păstrare ilegală a mijloacelor narcotice, fără scop de înstrăinare, în proporții mici. Însă, în legislația

Republicii Moldova răspunderea pentru această faptă este prevăzută nu în Codul penal, dar în

art.44 al Codului cu privire la contravențiile administrative.

De reținut că, din toate contravențiile administrative, legate de traficul ilicit de droguri,

numai aceasta este prevăzută în Capitolul 5 „Contravențiile administrative din domeniul protecției

muncii și ocrotirii sănătății populației” (sublinierea ne aparține – n.a.) al Codului cu privire la

contravențiile administrative. Cât privește contravențiile administrative prevăzute la art.1051-1053

din numita legiuire, ele sunt sancționate de normele din capitolul dedicat contravențiilor administrative

săvârșite în domeniul agriculturii sau constând în încălcarea regulilor sanitaro-veterinare. În

fine, art.15213 din Codul cu privire la contravențiile administrative este situat în capitolul consacrat

contravențiilor administrative din domeniul comerțului, finanțelor și industriei meșteșugărești.

Deși în Codul cu privire la contravențiile administrative nu există un capitol care ar viza doar

contravențiile administrative legate de circulația ilegală a substanțelor narcotice, psihotrope, a

analoagelor sau precursorilor acestora, trebuie totuși să recunoaștem că este mai reușită concepția

obiectului juridic generic al faptelor prevăzute la art.44, 1051-1053 și 15213 din Codul cu privire la

contravențiile administrative, în comparație cu aceeași concepție pe care legiuitorul o promovează

în cazul infracțiunilor prevăzute la art.217, 2171-2176, 218 și 219 CP RM.

În privința nici uneia din aceste infracțiuni nu putem susține că, în mod ineluctabil, sau, în

alți termeni, nemijlocit și efectiv, s-ar aduce atingere sănătății publice. Nici măcar în cazul faptei

incriminate la art.2176 CP RM – introducerea ilegală intenționată în organismul altei persoane,

101

împotriva voinței acesteia, a substanțelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor acestora. Or, săvârșirea

acestei fapte poartă un caracter izolat. Ea nu are un caracter de masă și nu este îndreptată

împotriva unei mulțimi nedeterminate de oameni. De aceea, nu putem să nu susținem opinia,

conform căreia obiectul juridic secundar al infracțiunii prevăzute la art.2176 CP RM îl formează

relațiile sociale cu privire la sănătatea persoanei [135, p.129]. Nu trebuie să confundăm criteriul

social, ce caracterizează drogurile, cu pericolul social al unor fapte pentru sănătatea publică.

De fapt, dacă analizăm toate opiniile exprimate anterior cu privire la criteriul respectiv, vom

observa că și în ele se menționează despre consumul (abuzul) de droguri [171, p.13; 189, p.6; 278].

Într-adevăr, anume consumul de droguri afectează, în mod nemijlocit și efectiv, sănătatea publică.

Toate celelalte fapte care sunt legate, într-un fel sau altul, de traficul ilicit de droguri nu pot să

afecteze această valoare. În context, are dreptate A.Iu. Martânovici, când afirmă: „Traficul ilicit de

mijloace narcotice și substanțe psihotrope este doar una din condițiile consumului lor nemedical de

către populație. Însă, numai această condiție nu este suficientă, fiind necesare și altele (dorința

persoanei de a consuma drogurile, existența posibilităților materiale de a le procura etc.)” [278].

Adică, este vorba de circumstanțe care nu depind de voința făptuitorului. Chiar dacă făptuitorul

urmărește scopul final ca victima să consume drogurile, nu s-ar putea afirma că traficul ilicit de

droguri aduce atingere sănătății publice. Or, așa cum susține just S.Brînză, pentru identificarea

obiectului apărării penale, trebuie cercetate toate semnele obiective și subiective ale infracțiunii

[118, p.88-96]. Deci, nu numai scopul infracțiunii.

În concluzie la cele menționate, trebuie să consemnăm că faptele legate de traficul ilicit de

droguri sunt situate pe „orbite” prea îndepărtate pentru a prezenta vreun pericol pentru „nucleul”

reprezentat de sănătatea publică. Sănătatea publică și relațiile sociale din jurul acesteia pot fi considerate

obiectul mijlocit (mediat) al infracțiunilor prevăzute la art.217, 2171-2176, 218 și 219 CP RM.

Însă, identificarea obiectului juridic generic se face prin derivația către obiectul nemijlocit al

infracțiunii, adică obiectul juridic special.

Totodată, producerea, procurarea, păstrarea, transportarea și alte asemenea operațiuni ilegale,

săvârșite asupra substanțelor narcotice, psihotrope sau analoagelor acestora, ca și cultivarea plantelor

care conțin astfel de substanțe, precum și celelalte fapte legate de traficul ilicit de droguri, nu

pot de felul lor să lezeze sănătatea publică. Aceasta este lezată prin consumul repetat de droguri.

Iar consumul ilicit de droguri nu este penalmente pedepsibil. Mai mult, așa cum am stabilit în

Secțiunea I a Capitolului I al prezentei teze, noțiunile „consumul de droguri” și „traficul de

droguri” nu se intersectează.

Ceea ce trebuia de demonstrat.

102

Iată de ce, ne reafirmăm poziția de reevaluare a naturii obiectului juridic generic al

infracțiunilor prevăzute la art.217, 2171-2176, 218 și 219 CP RM. Este necesar ca toate normele,

care prevăd infracțiunile săvârșite în sfera circulației legale a substanțelor narcotice, psihotrope, a

analoagelor sau precursorilor acestora, să fie concentrate într-un capitol aparte denumit „Infracțiuni

săvârșite în sfera circulației substanțelor narcotice, psihotrope sau precursorilor acestora”.

(Odată ce am argumentat anterior necesitatea eliminării din textul legii penale autohtone a sintagmei

„analog al substanțelor narcotice sau psihotrope”, nu facem mențiunea despre analoagele

acestor substanțe în denumirea capitolului proiectat).

Faptul că, prin aceasta, se contribuie la „fărâmițarea sistemului Părții Speciale a Codului

penal în capitole mici” [176, p.195] nu-l putem accepta ca argument. Capitolul XI „Infracțiuni în

domeniul informaticii și telecomunicațiilor” din Partea Specială a Codului penal al Republicii

Moldova numără patru articole. Inițial, numărul era de trei. De ce nu există un capitol în care să fie

adunate laolaltă aceste articole și articolele din capitolul consacrat infracțiunilor în domeniul

transporturilor? Doar există afinități între informatică și telecomunicații, pe de o parte, și

transporturi, pe de altă parte. Existența unui Minister al Transporturilor și Comunicațiilor ne

demonstrează aceasta.

Ceea ce dorim să dovedim este că, în unele cazuri, legiuitorul manifestă prea multă exigență

la conceperea unui capitol din legea penală, care conferă fizionomie distinctă unui grup de fapte

infracționale. Alteori însă, o asemenea exigență ca și cum nu există. Problema identității generice a

infracțiunilor săvârșite în sfera circulației legale a substanțelor narcotice, psihotrope, a analoagelor și

precursorilor acestora, a cărei soluționare am propus-o supra, este o dovadă elocventă în acest sens.

Așadar, am punctat că, în plan prospectiv, relațiile sociale cu privire la circulația legală a

substanțelor narcotice, psihotrope, a analoagelor și precursorilor acestora trebuie considerate

obiectul juridic generic al infracțiunilor corespunzătoare. De lege lata, suntem nevoiți că afirmăm

că relațiile sociale cu privire la circulația legală a substanțelor narcotice, psihotrope, a analoagelor

și precursorilor acestora reprezintă obiectul juridic comun al infracțiunilor prevăzute la art.217,

2171-2176, 218 și 219 CP RM.

Dar care este obiectul juridic special al fiecăreia din aceste infracțiuni?

Amintim, că această categorie de obiect servește la determinarea individualității unei infracțiuni

în cadrul unui grup [146, p.85]. Urmând schema de determinare a obiectului juridic special în

conținutul incriminării, propusă de S.Brînză [118, p.87-96], considerăm că obiectul juridic special

al infracțiunilor prevăzute la art.217, 2171-2176, 218 și 219 CP RM îl constituie relațiile sociale cu

privire la:

103

– circulația legală de plante care conțin substanțe narcotice sau psihotrope, apărate împotriva

operațiunilor ilegale cu astfel de plante, săvârșite în proporții mari și fără scop de înstrăinare

(în cazul infracțiunii prevăzute la alin.(1) art.217 CP RM);

– circulația legală de substanțe narcotice, psihotrope sau analoage ale lor, apărate împotriva

producerii, preparării, experimentării, extragerii, prelucrării, transformării, procurării, păstrării, expedierii,

transportării ilegale a acestor substanțe, săvârșite în proporții mari și fără scop de înstrăinare

(în cazul infracțiunii prevăzute la alin.(2) art.217 CP RM);

– circulația legală de plante care conțin substanțe narcotice sau psihotrope, apărate împotriva

semănatului, cultivării, prelucrării sau utilizării a astfel de plante fără autorizație, săvârșite în

scop de înstrăinare (în cazul infracțiunii prevăzute la alin.(1) art.2171 CP RM);

– circulația legală de substanțe narcotice, psihotrope sau analoage ale lor, apărate împotriva

operațiunilor ilegale cu asemenea substanțe, săvârșite în scop de înstrăinare, precum și împotriva

înstrăinării ilegale a substanțelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor lor (în cazul infracțiunii

prevăzute la alin.(2) art.2171 CP RM);

– circulația legală a precursorilor utilizați pentru producerea sau prelucrarea substanțelor

narcotice, psihotrope sau a analoagelor lor (în cazul infracțiunii prevăzute la art.2172 CP RM);

– circulația legală a materialelor și utilajelor destinate producerii, preparării sau prelucrării

substanțelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor lor ori cultivării plantelor care conțin aceste

substanțe (în cazul infracțiunii prevăzute la art.2173 CP RM);

– circulația legală a substanțelor narcotice sau psihotrope, apărate împotriva sustragerii sau

extorcării acestor substanțe (în cazul infracțiunii prevăzute la art.2174 CP RM);

– circulația legală de substanțe narcotice, psihotrope sau analoage ale acestora, apărate

împotriva consumului ilegal de asemenea substanțe, săvârșit în mod public sau pe teritoriul

instituțiilor de învățământ, instituțiilor de reabilitare socială, penitenciarelor, unităților militare, în

locuri de agrement, în locurile de desfășurare a acțiunilor de educație, instruire a minorilor sau

tineretului, a altor acțiuni culturale sau sportive ori în imediata apropiere a acestora (în cazul

infracțiunii prevăzute la alin.(1) art.2175 CP RM);

– circulația legală de substanțe narcotice sau psihotrope, apărate împotriva organizării consumului

ilegal de asemenea substanțe (în cazul infracțiunii prevăzute la alin.(2) art.2175 CP RM);

– circulația legală de substanțe narcotice, psihotrope sau analoage ale acestora, apărate împotriva

introducerii ilegale intenționate, indiferent de mod, în organismul altei persoane, împotriva

voinței acesteia, a unor asemenea substanțe (în cazul infracțiunii prevăzute la art.2176 CP RM);

– circulația legală de preparate narcotice sau psihotrope, apărate împotriva prescrierii fără

necesitate a unor astfel de preparate (în cazul infracțiunii prevăzute la alin.(1) art.218 CP RM);

104

– circulația legală de preparate și substanțe narcotice sau psihotrope, apărate împotriva

falsificării rețetei sau a altor documente care permit obținerea unor asemenea preparate și substanțe

(în cazul infracțiunii prevăzute la alin.(2) art.218 CP RM);

– circulația legală de substanțe narcotice sau psihotrope, de materiale sau utilaje destinate

producerii sau prelucrării unor astfel de substanțe, de plante care conțin substanțe narcotice sau

psihotrope, apărate împotriva încălcării regulilor stabilite de circulație legală a oricăror din aceste

bunuri, care a cauzat pierderea lor (în cazul infracțiunii prevăzute la alin.(4) art.218 CP RM);

– circulația legală de substanțe narcotice sau psihotrope, apărate împotriva organizării ori

întreținerii speluncilor pentru consumul substanțelor menționate, precum și împotriva punerii la

dispoziție a localurilor în aceste scopuri (în cazul infracțiunii prevăzute la art.219 CP RM).

Desigur, s-ar putea reproșa că construcțiile ce caracterizează obiectul juridic special al infracțiunilor

prevăzute la art.217, 2171-2176, 218 și 219 CP RM sunt uneori prea masive. Este adevărat.

Însă, asumarea acestui unic dezavantaj se justifică datorită asigurării unei maxime precizii în

disocierea obiectului juridic special al unei infracțiuni în raport cu obiectul juridic special al altei

infracțiuni. Numai pe această cale devine posibil să delimităm: obiectul juridic special al infracțiunii,

prevăzute la alin.(1) art.217 CP RM, de obiectul juridic special al infracțiunii, prevăzute la

alin.(1) art.2171 CP RM; obiectul juridic special al infracțiunii, prevăzute la alin.(2) art.217 CP

RM, de obiectul juridic special al infracțiunii, prevăzute la alin.(2) art.2171 CP RM; obiectul juridic

special al infracțiunii, prevăzute la alin.(1) art.218 CP RM, de obiectul juridic special al infracțiunii,

prevăzute la alin.(2) art.218 CP RM etc.

O abordare simplificată (dacă nu chiar banalizată) a construcției obiectului juridic special al

infracțiunilor prevăzute la art.217, 2171-2176, 218 și 219 CP RM, prin renunțarea la procedeul

desemnat prin sintagma „apărate împotriva…”, ar însemna o abordare formalistă, de complezență a

problemei conținutului acestui obiect. Ceea ce ar influența contraproductiv asupra finalității studiului

de față.

De altfel, procedeul specificat este folosit în doctrina penală în mod frecvent [141, p.51, 52,

54, 58 etc.; 152, p.25, 31, 33, 38 etc.; 151, p.46, 53, 60 etc.; 159, p.11, 19, 21 etc.]. Aplicarea lui

comportă următoarele avantaje, care nu pot fi neglijate:

1) facilitează identificarea infracțiunii de care aparține obiectul juridic special în cauză;

2) pune în evidență derivația obiectului juridic special din obiectul juridic comun;

3) indică asupra necesității reevaluării derivației obiectului juridic special din obiectul juridic

generic;

4) circumstanțiază obiectul material al infracțiunii.

105

Tocmai problema obiectului material al infracțiunilor prevăzute la art.217, 2171-2176, 218 și

219 CP RM va fi supusă atenției în cele ce urmează.

Reieșind din conținutul obiectului juridic special al infracțiunilor săvârșite în sfera circulației

substanțelor narcotice, psihotrope, a analogelor sau precursorilor acestora, care a fost relevat mai

sus, obiectul material al acestor infracțiuni îl constituie:

– plantele care conțin substanțe narcotice sau psihotrope, fiind caracterizate prin proporții

mari (în cazul infracțiunii prevăzute la alin.(1) art.217 CP RM);

– plantele care conțin substanțe narcotice sau psihotrope, fiind caracterizate prin proporții

mici (în cazul infracțiunii prevăzute la alin.(1) art.2171 CP RM);

– substanțele narcotice, psihotrope sau analoagele lor, fiind caracterizate prin proporții mari

(în cazul infracțiunii prevăzute la alin.(2) art.217 CP RM);

– substanțele narcotice, psihotrope sau analoagele lor, a căror circulație în scopuri medicale

este interzisă, fiind caracterizate prin proporții mari (în cazul infracțiunii prevăzute la lit.c) alin.(3)

art.217 CP RM);

– substanțele narcotice, psihotrope sau analoagele lor, ori plantele care conțin asemenea

substanțe, fiind caracterizate prin proporții deosebit de mari (în cazul infracțiunii prevăzute la lit.b)

alin.(4) art.217 CP RM);

– substanțele narcotice, psihotrope sau analoagele lor, fiind caracterizate prin proporții mici

(în cazul infracțiunii prevăzute la alin.(2) art.2171 CP RM);

– substanțele narcotice, psihotrope sau analoagele lor (în cazul infracțiunilor prevăzute la

art.2175 și art.2176 CP RM);

– substanțele narcotice, psihotrope sau analoagele lor, a căror circulație în scopuri medicale

este interzisă (în cazul infracțiunii prevăzute la lit.c) alin.(3) art.2171 CP RM);

– substanțele narcotice, psihotrope sau analoagele lor, ori plantele care conțin asemenea

substanțe, fiind caracterizate prin proporții mari (în cazul infracțiunii prevăzute la lit.f) alin.(3)

art.2171 CP RM);

– substanțele narcotice, psihotrope sau analoagele lor, ori plantele care conțin asemenea

substanțe, fiind caracterizate prin proporții deosebit de mari (în cazul infracțiunii prevăzute la lit.d)

alin.(4) art.2171 CP RM);

– substanțele narcotice sau psihotrope (în cazul infracțiunii prevăzute la art.2174 CP RM);

– substanțele narcotice sau psihotrope, fiind caracterizate prin proporții mari sau deosebit

de mari (în cazul infracțiunii prevăzute la lit.c) alin.(3) art.2174 CP RM);

– substanțele narcotice sau psihotrope, a căror circulație în scopuri medicale este interzisă

(în cazul infracțiunii prevăzute la lit.e) alin.(2) art.2176 CP RM);

106

– precursori (în cazul infracțiunii prevăzute la art.2172 CP RM);

– materialele sau utilajele destinate producerii, preparării sau prelucrării substanțelor

narcotice, psihotrope sau analoagelor lor ori cultivării plantelor care conțin aceste substanțe (în

cazul infracțiunii prevăzute la art.2173 CP RM);

– substanțele narcotice sau psihotrope, ori materialele sau utilajele destinate producerii sau

prelucrării substanțelor narcotice sau psihotrope, ori plantele care conțin astfel de substanțe (în

cazul infracțiunii prevăzute la alin.(4) art.218 CP RM);

– rețetele pentru obținerea preparatelor narcotice sau psihotrope (în cazul infracțiunii

prevăzute la alin.(1) art.218 CP RM);

– rețetele sau alte documente care permit obținerea preparatelor sau substanțelor narcotice

sau psihotrope (în cazul infracțiunii prevăzute la alin.(2) art.218 CP RM);

– corpul persoanei (în cazul infracțiunilor prevăzute la lit.e) alin.(2) art.2174, lit.b) alin.(3)

art.2174 și la alin.(5) art.218 CP RM).

Analiza conținuturilor obiectelor materiale ale infracțiunilor prevăzute la art.217, 2171-2176,

218 și 219 CP RM denotă că la caracterizarea acestora se utilizează următoarele noțiuni: „substanțele

narcotice”, „substanțele psihotrope”, „analoge ale substanțelor narcotice sau psihotrope”,

„plantele care conțin substanțe narcotice sau psihotrope”, „precursori”, „materialele sau utilajele

destinate producerii, prelucrării (sau preparării) substanțelor narcotice, psihotrope (sau analoagelor

lor) (ori cultivării plantelor care conțin aceste substanțe)”, „rețetele pentru obținerea preparatelor

(sau substanțelor) narcotice sau psihotrope”, „alte documente care permit obținerea preparatelor

sau substanțelor narcotice sau psihotrope”, „corpul persoanei”, „proporții mari”, „proporții deosebit

de mari”, „circulația interzisă în scopuri medicale a substanțelor narcotice sau psihotrope”.

Unele din noțiunile nominalizate („substanțele narcotice”, „substanțele psihotrope”, „analoage

ale substanțelor narcotice sau psihotrope”, „precursori”, „circulația interzisă în scopuri medicale

a substanțelor narcotice sau psihotrope”) au fost examinate în cadrul Secțiunii I a Capitolului I

al tezei de față. Celelalte noțiuni, enumerate mai sus, vor forma obiectul cercetării noastre în cele

ce urmează.

Vom începe cu noțiunea „plantele care conțin substanțe narcotice sau psihotrope”. Această

noțiune este folosită pentru caracterizarea obiectului material al infracțiunilor prevăzute la alin.(1)

art.217, alin.(1) art.2171, alin.(4) art.218 CP RM.

Pentru a nu se da naștere la întrebări, în Hotărârea nr.79/2006 a Guvernului lista de plante

care conțin substanțe narcotice sau psihotrope este prezentată în mod exhaustiv:

– planta de coca;

– kat;

107

– planta de mac;

– planta de cânepă.

Nu includem în rândul acestor plante planta de efedră. Or, deși în Hotărârea nr.79/2006

aceasta este indicată în lista plantelor care conțin substanțe narcotice sau psihotrope, totuși în

cadrul listei ea este prezentată ca plantă ce conține precursori.

Într-adevăr, din planta de efedră se extrage efedrina. Iar efedrina face parte din rândul precursorilor,

așa cum rezultă din tabelul nr.4 din Hotărârea nr.7/1998 a CPCD. Întrucât noțiunile

„precursori”, pe de o parte, și „substanțe narcotice”, „substanțe psihotrope”, pe de altă parte, nu se

conțin una în alta, rezultă că noțiunea „planta de efedră” nu se integrează noțiunii „plantele care

conțin substanțe narcotice sau psihotrope”.

Din cele menționate rezultă că este necesară completarea art.2172 CP RM, care incriminează

fapta de circulație ilegală a precursorilor în scopul producerii sau prelucrării substanțelor narcotice,

psihotrope sau analoagelor lor. La concret, este necesar ca după cuvintele „sau analoagelor lor” din

dispoziția articolului specificat să fie introdusă sintagma „ori cultivarea de plante care conțin

precursori”. Doar în eventualitatea operării acestei completări va fi posibilă extinderea reglementării

răspunderii penale asupra cultivării plantei de efedră (sau a altor plante care conțin precursori).

De asemenea, este necesar să fie reformulată denumirea listei III „Plante care conțin substanțe

narcotice sau psihotrope” din Hotărârea nr.79/2006, după cum urmează: „Plante care conțin

substanțe narcotice sau psihotrope, ori precursori”. Prin aceasta se va pune în acord conținutul

listei consemnate cu denumirea ei. Dar, ceea ce este mai important, astfel se va asigura respectarea

principiului din alin.(2) art.4 din Legea nr.780/2001, potrivit căruia actul legislativ (în cazul dat,

Codul penal) trebuie să fie în concordanță cu cadrul juridic existent și cu sistemul de unificare a

legislației.

În continuare, vom supune analizei noțiunea „materialele sau utilajele destinate producerii,

prelucrării (sau preparării) substanțelor narcotice, psihotrope (sau analoagelor lor) (ori cultivării

plantelor care conțin aceste substanțe”.

Deși atât în art.2173 CP RM, cât și în alin.(4) art.218 CP RM, se menționează despre „materiale

sau utilaje”, destinația acestor materiale sau utilaje este descrisă în mod diferit în cele două norme:

– producerea, prepararea sau prelucrarea substanțelor narcotice, psihotrope sau analoagelor

lor, ori cultivarea plantelor care conțin aceste substanțe (art.2173 CP RM);

– producerea sau procurarea substanțelor narcotice sau psihotrope (alin.(4) art.218 CP RM).

În legislația Republicii Moldova nu se conține o interpretare oficială a noțiunii „materialele

sau utilajele destinate producerii, prelucrării (sau preparării) substanțelor narcotice, psihotrope (sau

analoagelor lor) (ori cultivării plantelor care conțin aceste substanțe)”. În opoziție, în legislația

108

Federației Ruse o astfel de interpretare există. Este vorba de Lista instrumentelor și utilajelor, care

se află sub control special, folosite la fabricarea ilegală a mijloacelor narcotice, substanțelor psihotrope

și substanțelor cu efecte puternice, aprobată de către Comitetul Permanent de Control asupra

Drogurilor al Federației Ruse la 9.10.1996 (proces-verbal nr.51/7-96) [39]. În special, această listă

include:

1) mașinile și dispozitivele de fabricație industrială sau artizanală, folosite la comprimarea

sau încapsularea în fiole a substanțelor narcotice, psihotrope sau analoagelor acestora;

2) malaxoare automate sau manuale de substanțe narcotice, psihotrope sau analoage ale

acestora (care nu se raportează la articolele de menaj);

3) semifabricatele, fiolele goale, capsule de diverse dimensiuni;

4) dispozitive pentru marcarea fiolelor sau capsulelor;

5) dispozitivele de fabricație industrială sau artizanală, folosite pentru răcirea lichidelor în

procesul de extragere sau distilare a substanțelor narcotice, psihotrope sau analoagelor lor (cu

excepția frigiderelor menajere), precum și dispozitivele utilate pentru extragerea sau distilarea

numitelor substanțe;

6) dispozitivele pentru filtrarea lichidelor în vacuum.

Conform pct.12 din Hotărârea Plenului Judecătoriei Supreme a Ucrainei „Cu privire la

practica judiciară în cauzele referitoare la infracțiunile în sfera circulației mijloacelor narcotice,

substanțelor psihotrope, analoagelor și precursorilor acestora”, nr.4 din 26.04.2002 [63], prin

„utilaje destinate fabricării mijloacelor narcotice, substanțelor psihotrope sau analoagelor acestora”

trebuie de înțeles acele aparate, dispozitive sau instrumente, cu ajutorul cărora sunt fabricate

mijloacele sau substanțele indicate (de exemplu, țeava de condensare, generatorul de aburi, presa

necesară fabricării brichetelor de hașiș etc.). Dispozitivele menajere, folosite pentru fabricarea

mijloacelor narcotice, substanțelor psihotrope sau analoagelor acestora (tocătorul de carne, vesela

de bucătărie etc.), nu pot fi considerate utilaje destinate fabricării mijloacelor narcotice,

substanțelor psihotrope sau analoagelor acestora.

Reieșind din cele menționate, trebuie să constatăm că, în cazul materialelor sau utilajelor

destinate producerii, prelucrării (sau preparării) substanțelor narcotice, psihotrope (sau analoagelor

lor) (ori cultivării plantelor care conțin aceste substanțe), se au în vedere doar materialele sau

utilajele având, ca destinație unică, producerea, prelucrarea (sau prepararea) substanțelor narcotice,

psihotrope (sau analoagelor lor) (ori cultivarea plantelor care conțin aceste substanțe). Nu se au în

vedere materialele sau utilajele reutilate sau adaptate în asemenea scopuri, care inițial au avut o

altă destinație (de exemplu, o destinație menajeră).

109

În continuare, vom analiza noțiunile „rețetele pentru obținerea preparatelor (sau substanțelor)

narcotice sau psihotrope” și „alte documente care permit obținerea preparatelor sau substanțelor

narcotice sau psihotrope”. Aceste noțiuni desemnează obiectele materiale ale infracțiunilor

prevăzute la alin.(1) și (2) art.218 CP RM. Nu putem fi de acord cu D.Dumitrescu și V.Bujor, care

consideră că obiectul material al infracțiunii, prevăzute la alin.(1) art.218 CP RM, îl constituie, pe

lângă rețeta sau alte documente în care se materializează prescripția ilegală, și substanțele

narcotice sau psihotrope [134, p.80]. Obiectul material preexistă săvârșirii infracțiunii. Din

dispoziția alin.(1) art.218 CP RM rezultă cu claritate că preexistă numai rețeta pentru obținerea

substanțelor narcotice sau psihotrope. Anume această entitate, și nu alta, e supusă influențării

nemijlocite infracționale. Aceasta, întrucât, așa cum vom vedea infra, subiectul infracțiunii

analizate poate fi doar medicul care are dreptul să scrie, să semneze și să ștampileze rețetele pentru

obținerea preparatelor narcotice sau psihotrope. Medicul nu are dreptul să elibereze substanțele

narcotice sau psihotrope, substituindu-se farmacistului. Deci, în concluzie, substanțele date nu pot

forma obiectul material al infracțiunii prevăzute la alin.(1) art.218 CP RM.

Noțiunea de rețetă pentru obținerea preparatelor (sau substanțelor) narcotice sau psihotrope

este definită în mod diferit în literatura de specialitate: „prescripția medicului cu privire la compoziția,

cantitatea, forma și termenul de fabricare a preparatelor narcotice sau psihotrope, modul de

utilizare a acestor preparate etc.” [119, p.370]; „documentul oficial care este perfectat pe o imprimată

de model special, având atribute specifice care nu sunt caracteristice unei imprimate de rețete

ordinare, și care este supus unei evidențe speciale” [196, p.170]; „prescripția în scris a medicului

cu privire la compoziția și fabricația medicamentului conținând mijloace narcotice sau substanțe

psihotrope, precum și modul de fabricare a acestora” [280]; „prescripția scrisă a medicului privind

eliberarea (procurarea) unui medicament unei persoane anumite (de către o persoană anumită),

precum și privind modul de administrare, perfectată pe o imprimată specială, conținând atributele

necesare: denumirea instituției medicale, ștampila rotundă a acestei instituții, ștampila personală a

medicului și semnătura medicului” [287].

Fiecare din aceste definiții conțin elemente necesare, dar nu și suficiente, pentru a caracteriza

plenar noțiunea de rețetă pentru obținerea preparatelor (sau substanțelor) narcotice sau psihotrope.

Aceasta deoarece nu se ține cont de prevederile Ordinului nr.195 din 10.07.2000 al Ministerului

Sănătății cu privire la modul de prescriere și livrare a medicamentelor [164, p.350-353]. Astfel, în

conformitate cu Anexa nr.2 „Particularitățile prescrierii stupefiantelor și psihotropelor” la actul

normativ specificat, medicamentele stupefiante și psihotrope, aflate sub control internațional

(tabelul nr.2 (listele nr.1 și nr.2)), aprobate prin Hotărârea nr.7/1998 a CPCD, se prescriu pe un

formular de rețetă specială (Anexa nr.1 la „Particularitățile prescrierii stupefiantelor și psiho110

tropelor”) (pct.1); medicamentele stupefiante și psihotrope, aflate sub control internațional (tabelul

nr.3 (listele nr.1, 2 și 3)), aprobate prin Hotărârea nr.7/1998 a CPCD, se prescriu pe formularul de

rețete nr.1 și se legiferează suplimentar cu ștampila „Pentru rețete” (pct.3).

Luând în considerație aceste dispoziții normative, prin „rețetă pentru obținerea preparatelor

(sau substanțelor) narcotice sau psihotrope” trebuie de înțeles prescripția în scris a medicului cu

privire la compoziția, cantitatea, forma și termenul de fabricare a preparatelor (sau substanțelor)

narcotice sau psihotrope, modul de utilizare a acestor preparate (substanțe) etc., perfectată conform

Ordinului nr.195 din 10.07.2000 al Ministerului Sănătății cu privire la modul de prescriere și

livrare a medicamentelor.

Într-o manieră apropiată este definită noțiunea „alte documente care permit obținerea preparatelor

sau substanțelor narcotice sau psihotrope”. În pct.33 al Hotărârii Plenului Judecătoriei

Supreme a Federației Ruse „Cu privire la practica judiciară în cauzele despre infracțiunile legate

de mijloacele narcotice, substanțele psihotrope, substanțele cu efecte puternice și substanțele

toxice”, nr.14 din 15.06.2006, noțiunea dată este definită în felul următor: documentele care

constituie temeiul pentru eliberarea (vânzarea) mijloacelor narcotice sau substanțelor psihotrope,

ori al altor operațiuni relative la circulația lor legală; în special, din rândul acestor documente fac

parte: licența privind un anumit gen de activitate legată de circulația mijloacelor narcotice sau

substanțelor psihotrope; solicitarea unei instituții medicale privind obținerea mijloacelor narcotice

sau substanțelor psihotrope pentru practica medicală; extrasul din fișa medicală a bolnavului; scrisoarea

de trăsură etc. [62]. Această definiție este practic reprodusă de către unii doctrinari [113,

p.260; 112, p.325]. Într-o manieră oarecum nuanțată, noțiunea „alte documente care permit

obținerea preparatelor sau substanțelor narcotice sau psihotrope” este definită de către V.Stati:

„documentele de formă prestabilită, având rubrici anumite, care confirmă dreptul titularului lor să

obțină substanțele narcotice sau psihotrope, pentru producerea, fabricarea, prelucrarea, distribuirea

și utilizarea lor în alte scopuri (în activitatea veterinară, în scopuri științifice și educaționale, în

activitatea de expertizare, în activitatea operativă de investigații etc.). [119, p.371].

Sintetizând conotațiile de valoare ale definițiilor sus-indicate, considerăm că prin „alte documente

care permit obținerea preparatelor sau substanțelor narcotice sau psihotrope” trebuie de

înțeles documentele (altele decât rețetele) care constituie temeiul pentru obținerea de către titular a

preparatelor sau substanțelor narcotice sau psihotrope, în vederea efectuării de operațiuni legale

asupra acestora (de exemplu: autorizația pentru activitățile cu substanțele narcotice sau psihotrope;

solicitarea unei instituții privind obținerea de preparate sau substanțe narcotice sau psihotrope,

pentru utilizarea acestora în practica medicală, în activitatea veterinară, în scopuri științifice și

111

educaționale, în activitatea de expertizare, în activitatea operativă de investigații etc.; extrasul din

fișa medicală a bolnavului; scrisoarea de trăsură etc.)

Noțiunea „corpul persoanei” este necesară desemnării obiectului material al infracțiunilor

prevăzute la lit.e) alin.(2) art.2174, lit.b) alin.(3) art.2174 și la alin.(5) art.218 CP RM. În contextul

acestor infracțiuni, prin „corpul persoanei” trebuie de înțeles expresia corporală a integrității corporale

sau a sănătății persoanei, adică ansamblul de funcții și procese organice care asigură

individului prezența biologică și care, odată distruse, suprimă calitatea de ființă integră corporal

sau sănătoasă a persoanei.

Nu putem să nu acordăm atenție ipotezelor în care corpul persoanei apare ca obiect material.

Astfel, conform lit.e) alin.(2) art.2174 CP RM, răspunderea se agravează dacă se aplică violența

nepericuloasă pentru viața sau sănătatea persoanei ori amenințarea cu aplicarea unei asemenea

violențe. Deoarece amenințarea cu aplicarea violenței (de orice gen) nu presupune o influențare

nemijlocită infracțională asupra corpului persoanei, ea nu poartă asupra unui obiect material.

În mod regretabil, în pct.5 al Hotărârii Plenului Curții Supreme de Justiție „Cu privire la

practica judiciară în procesele penale despre sustragerea bunurilor”, nr.23 din 28.06.2004 [56], se

conține o definiție greșită a noțiunii „violența periculoasă pentru viață sau sănătate”. Or, vătămarea

ușoară a integrității corporale sau a sănătății nu poate fi, prin excelență, considerată violență

nepericuloasă pentru viață sau sănătate. În realitate, violența nepericuloasă pentru viață sau sănătate

constă în: cauzarea intenționată a leziunii corporale, care nu a avut drept urmare nici o

dereglare de scurtă durată a sănătății, nici o pierdere neînsemnată și stabilă a capacității de muncă;

aplicarea intenționată a loviturilor sau săvârșirea altor acțiuni violente care au cauzat o durere

fizică, dacă acestea nu au creat pericol pentru viața sau sănătatea victimei. Vătămarea ușoară a

integrității corporale sau a sănătății se raportează la noțiunea „violența periculoasă pentru viața sau

sănătatea persoanei” (utilizată inclusiv la lit.b) alin.(3) art.2174 CP RM. Prin „violența periculoasă

pentru viața sau sănătatea persoanei” se înțelege aplicarea violenței care s-a soldat cu vătămarea

gravă, medie sau ușoară a integrității corporale sau a sănătății, ori care, deși nu a cauzat aceste

urmări prejudiciabile, constituie la momentul aplicării ei, datorită metodei de operare, un pericol

real pentru viața sau sănătatea victimei.

În cele ce urmează vor fi examinate noțiunile „proporții mari” și „proporții deosebit de

mari”. Prima noțiune se folosește la caracterizarea parametrilor cantitativi ai obiectului material în

cazul faptelor incriminate la alin.(1) art.217, alin.(2) art.217 și la lit.f) alin.(3) art.2171 CP RM. La

rândul său, noțiunea „proporții deosebit de mari” este utilizată pentru caracterizarea parametrilor

cantitativi ai obiectului material în cazul faptelor incriminate la lit.b) alin.(4) art.217 și la lit.d)

alin.(4) art.2174 CP RM.

112

Legiuitorul nu caracterizează expres parametrii cantitativi ai obiectului material în cazul faptelor

incriminate la alin.(1) art.2171 și la alin.(2) art.2171 CP RM. Aplicând argumentul ex silentio

și utilizând metoda interpretării sistemice, ajungem la concluzia că acești parametri sunt cifrați la

proporții mici.

În cazul celorlalte infracțiuni, săvârșite în sfera circulației legale a substanțelor narcotice,

psihotrope, a analoagelor și precursorilor acestora, legiuitorul nu caracterizează în nici un fel, sub

aspect cantitativ, obiectul material. Aceasta înseamnă că parametrii cantitativi ai obiectului material

al infracțiunii vor fi luați în considerație la individualizarea pedepsei. Și nu la calificarea

infracțiunii, ca în ipoteza faptelor incriminate la alin.(1) art.217, alin.(2) art.217, lit.b) alin.(4)

art.217, alin.(1) art.2171, alin.(2) art.2171, lit.f) alin.(3) art.2171 și la lit.d) alin.(4) art.2171 CP RM.

În conformitate cu alin.(5) art.1341 CP RM, în cazul acțiunilor ilegale cu substanțele narcotice,

psihotrope, cu analoage ale acestora și cu plantele care conțin substanțe narcotice sau psihotrope,

proporțiile mici, mari sau deosebit de mari se determină conform cantităților mici, mari sau

deosebit de mari ale substanțelor narcotice, psihotrope și ale plantelor care conțin substanțe

narcotice sau psihotrope.

Cu alte cuvinte, se face trimitere la Hotărârea nr.79/2006 a Guvernului. Amintim că, prin

aceasta, a fost aprobată Lista substanțelor narcotice, psihotrope și a plantelor care conțin astfel de

substanțe depistate în trafic ilicit, precum și cantitățile acestora.

În context, este necesar a reaminti că, la 4.11.2005, a fost adoptată Legea nr.277/2005.

Printre altele, prin această lege (care a intrat în vigoare la 2.12.2005), legea penală a fost completată

cu art.1341 și 2171-2176. La fel, au fost operate și unele amendamente, printre care se

evidențiază excluderea alin.(3) din art.126 CP RM.

Or, în alin.(3) art.126 CP RM se prevedea că daunele cauzate de sustragerea sau circulația

ilegală a substanțelor narcotice sau psihotrope se determină reieșind din cantitățile mici sau mari

ale acestora aprobate de CPCD. În alți termeni, se face trimitere la prevederile Hotărârii nr.7/1998

a CPCD.

Excluderea alin.(3) din art.126 CP RM și, pe cale de consecință, excluderea trimiterii la

prevederile Hotărârii nr.7/1998 a CPCD reclama o compensare, astfel încât să fie posibilă funcționarea

în continuare a legii penale. Tocmai în această idee, în alin.(4) art.1341 CP RM (intrat în

vigoare la 2.12.2005) se prevede: „Listele substanțelor narcotice, psihotrope și precursorilor se

aprobă de Guvern”. În aceeași idee, la același act normativ (la acel moment, ipotetic) al Guvernului

se face trimitere în alin.(5) art.1341 CP RM. Cu alte cuvinte, la 2.12.2005 atât competența de

stabilire a listelor substanțelor narcotice, psihotrope și precursorilor, cât și competența de stabilire

a proporțiilor (cantităților) mici, mari sau deosebit de mari ale substanțelor narcotice, psihotrope și

113

ale plantelor care conțin asemenea substanțe, a trecut de la CPCD la Guvern. Dar a intrat oare

Guvernul în mod prompt în exercitarea acestei competențe?

În mod normal, actul normativ al Guvernului, la care se face referire în alin.(4) și (5) art.1341

CP RM, trebuia să intre în vigoare la 2.12.2005. Adică, odată cu intrarea în vigoare a modificărilor

și completărilor operate în legea penală la 4.11.2005. Însă, evenimentele au derulat într-o altă

manieră: abia la 23.01.2006 a fost adoptată Hotărârea nr.79/2006 a Guvernului. Rezultă, că în

perioada 2.12.2005-27.01.2006 nu au putut fi determinați parametrii cantitativi ai substanțelor narcotice,

psihotrope și ai plantelor care conțin astfel de substanțe. Abrogarea alin.(3) art.126 CP RM

a implicat abrogarea tabelului nr.6 „Determinarea cantităților mici sau mari de substanțe narcotice,

psihotrope și cu acțiune drastică depistate în traficul ilicit” din Hotărârea nr.7/1998 a CPCD. Iar

normele juridice din acest tabel aveau rolul normelor la care făcea trimitere legea penală. De

vreme ce aceste norme aveau un caracter obligatoriu, abrogarea lor a creat un blocaj în procesul de

stabilire, din punct de vedere cantitativ, a obiectului material al infracțiunilor săvârșite în sfera

circulației legale a substanțelor narcotice, psihotrope, a analoagelor sau precursorilor acestora.

Importanța stabilirii parametrilor cantitativi ai obiectului material al infracțiunilor analizate ne-o

demonstrează faptul că, prin Decizia Colegiului penal al Curții Supreme de Justiție, nr.1r/a-26/99

din 16.02.1999, sentința de condamnare pentru procurarea și păstrarea fără scop de desfacere a

substanțelor narcotice a fost casată cu încetarea procesului penal, deoarece nu s-a constatat exact

cantitatea opiului extractiv deținut de făptuitor [68].

Însă, în perioada 2.12.2005-27.01.2006 nu au putut fi determinați nu doar parametrii cantitativi

ai obiectului material în cazul infracțiunilor prevăzute la art.217, 2171-2176, 218 și 219 CP RM.

Nu au putut fi determinați nici parametrii calitativi ai respectivului obiect. În alți termeni, nu era

posibil a se stabili dacă o substanță sau alta poate fi desemnată prin noțiunile „substanță narcotică”,

„substanță psihotropă” sau „precursor”. Aceasta deoarece, să nu uităm, la alin.(4) art.1341

CP RM se menționează: „Listele substanțelor narcotice, psihotrope și precursorilor se aprobă de

Guvern”.

Or, așa cum s-a accentuat în Secțiunea I din Capitolul I al tezei de față, criteriul juridic este

un criteriu necesar și suficient pentru stabilirea conținutului noțiunilor „substanță narcotică”,

„substanță psihotropă” sau „precursor”. În lipsa acestui criteriu, substanța nu poate fi recunoscută

ca substanță narcotică, psihotropă sau precursor. Chiar dacă expertiza va arăta că ea are proprietățile

specifice unei substanțe narcotice, psihotrope sau ale unui precursor. Întru confirmarea

acestei teze poate fi evocată Decizia Colegiului penal al Curții Supreme de Justiție nr.1r/a-185/99

din 20.07.1999 [71]. Tocmai lipsa criteriului juridic al noțiunii „substanțe toxice” a servit ca temei

al clasării sentinței de condamnare din exemplul dat.

114

Nu poate fi acceptată ideea că, în perioada 2.12.2005-27.01.2006, se putea face trimitere la

listele substanțelor narcotice, psihotrope și precursorilor, conținute în convențiile internaționale

relative la prevenirea și combaterea traficului ilicit de droguri (convențiile care au fost ratificate de

Republica Moldova). Cum am demonstrat în Secțiunea II a Capitolului I al lucrării de față, aceste

convenții nu sunt de aplicare directă pe teritoriul țării noastre. Această teză își păstrează validitatea

chiar și atunci când, din diverse cauze, nu sunt funcționale reglementările interne în materie.

În ipoteza examinată, își dovedește irelevanța și aplicarea art.10 „Efectul retroactiv al legii

penale” din Codul penal. Or, în această normă se are în vedere legea penală mai favorabilă, nu

actul normativ (cu caracter extrapenal) mai favorabil, la care face trimitere legea penală.

Trebuie să atestăm o cu totul altă situație: pe parcursul perioadei 2.12.2005-27.01.2006,

obiectul material al infracțiunilor, săvârșite în sfera circulației legale a substanțelor narcotice,

psihotrope și a analoagelor acestora, nu putea fi determinat. Mai grav este că, începând cu

2.12.1005 până în momentul de față nu poate fi determinat obiectul material al infracțiunii prevăzute

la art.2172 CP RM (avându-se în vedere precursorii). Aceasta deoarece în Hotărârea nr.79/2006

a Guvernului nu este stabilită o listă a precursorilor. Iar, conform alin.(4) art.1341 CP RM, lista

precursorilor se aprobă de Guvern.

În concluzie, imposibilitatea determinării juridice a trăsăturilor obiectului material al unora

din infracțiunile, săvârșite în sfera circulației legale a substanțelor narcotice, psihotrope, a analoagelor

sau precursorilor acestora în perioada 2.12.2005-27.01.2006 (sau din 2.12.2005 până în

momentul de față), constituie o gravă eroare tehnico-legislativă care nu poate fi reparată postfactum.

În această perioadă, din lipsa obiectului material al respectivelor infracțiuni (se are în

vedere nu lipsa de facto, dar, ceea ce contează, lipsa de iure), au rămas inaplicabile normele penale

corespunzătoare.

Într-o altă ordine de idei, trebuie de menționat că, în literatura de specialitate, se afirmă că

speluncile sau localurile având destinația consumului substanțelor narcotice sau psihotrope formează

obiectul material al infracțiunii de organizare ori întreținere a speluncilor pentru consumul

substanțelor narcotice sau psihotrope, precum și de punere la dispoziție a localurilor în aceste

scopuri [196, p.168] (se are în vedere infracțiunea prevăzută la art.219 CP RM).

Alți autori consideră că noțiunile „spelunci” și „localuri” desemnează nu obiectul material al

numitei infracțiuni, dar locul de săvârșire a ei, ca semn al laturii obiective [204, p.419; 280].

În ce ne privește, considerăm că noțiunile „spelunci” și „localuri” nu desemnează nici obiectul

material al infracțiunii prevăzute la art.219 CP RM, nici locul de săvârșire a acesteia. În realitate,

aceste noțiuni desemnează obiectul imaterial al infracțiunii date. Infracțiunea prevăzută la

art.219 CP RM nu are obiect material. Nu este corectă opinia lui E.H. Hasanov că obiectul

115

material al infracțiunii amintite îl reprezintă substanțele narcotice sau psihotrope [175, p.116].

Consumul substanțelor narcotice sau psihotrope este scopul faptei incriminate la art.219 CP RM.

Deci, substanțele narcotice sau psihotrope fac parte din reprezentarea subiectivă a făptuitorului cu

privire la infracțiune. Chiar dacă această reprezentare nu-și va găsi realizarea, aceasta nu poate

influența în nici un fel asupra calificării infracțiunii.

În același timp, nu putem agrea nici poziția lui M.L. Prohorova care identifică obiectul

material al infracțiunii cu obiectul influențării nemijlocite infracționale [196, p.168]. Faptul că

asupra obiectului juridic special al infracțiunii prevăzute la art.219 CP RM se influențează prin

intermediul speluncilor și localurilor nu înseamnă că acestea formează obiectul material al infracțiunii.

Or, spelunca sau localul „implică nu ideea de imobil, privit în materialitatea sa” [119, p.373],

ci ideea de spațiu cuprins în acel imobil. Despre aceasta ne vorbește sintagma „organizarea

speluncilor”. Un imobil nu poate fi organizat. În schimb, poate fi organizat spațiul aferent unui

imobil. Anume în acest context, noțiunile „speluncă” și „local” desemnează spațiul aferent unei

încăperi locuibile sau nelocuibile, ori unui bar, unei cafenele, unui restaurant, unei discoteci sau

unui alt asemenea imobil, care este utilizat pentru consumul substanțelor narcotice sau psihotrope.

116

Secțiunea II

Probleme privind latura obiectivă a infracțiunilor prevăzute

la art.217, 2171-2176, 218 și 219 CP RM

Latura obiectivă reprezintă unul dintre cele patru elemente ale componenței infracțiunii și

constă în totalitatea condițiilor cerute de norma de incriminare privitoare la actul de conduită

pentru existența infracțiunii [117, p.156].

Din perspectiva laturii obiective, majoritatea infracțiunilor, săvârșite în sfera circulației substanțelor

narcotice, psihotrope, a analoagelor sau precursorilor acestora, sunt infracțiuni formale.

Excepție constituie infracțiunile prevăzute la art.2174 (în afară de cazurile când infracțiunea este

săvârșită pe calea pungășiei, tâlhăriei sau extorcării), la alin.(4) art.218 și la alin.(5) art.218 (atunci

când cauzează vătămarea sănătății persoanei sau au loc alte urmări grave) din Codul penal. În

astfel de ipoteze, infracțiunea adoptă forma unei infracțiuni materiale.

Într-o divagație absolut necesară, menționăm că prin „vătămarea sănătății persoanei” se are

în vedere vătămarea gravă ori medie a integrității corporale sau a sănătății. În ipoteza dată, alin.(5)

art.218 CP RM apare ca o normă specială în raport cu art.157 CP RM.

Prin „alte urmări grave” poate fi înțeleasă: moartea victimei; distrugerea sau deteriorarea

bunurilor în proporții mari; perturbarea activității normale a unei unități de producție pentru un

timp îndelungat etc. Utilizăm formularea „poate fi înțeleasă”. Pentru că, în aceeași măsură, se

poate formula „poate să nu fie înțeleasă”. Cu această ocazie, ne reiterăm opțiunea de excludere,

din alin.(5) art.218 CP RM, a sintagmei „sau au avut alte urmări grave”. Aceasta va permite

evitarea interpretării extensive defavorabile a legii penale, deci respectarea principiului legalității.

De asemenea, majoritatea infracțiunilor, săvârșite în sfera circulației substanțelor narcotice,

psihotrope, a analoagelor sau precursorilor acestora, se comit doar prin acțiuni. Numai în cazul

infracțiunii prevăzute la alin.(4) art.218 CP RM este posibilă atât acțiunea, cât și inacțiunea.

Sub aspectul semnelor secundare ale laturii obiective, acestea sunt în general irelevante

pentru calificarea faptelor incriminate la art.217, 2171-2176, 218 și 219 CP RM. Totuși, pentru

unele din aceste infracțiuni existența următoarelor semne este obligatorie: 1) modul: modul public

(în cazul infracțiunii prevăzute la art.2175 CP RM); 2) locul: teritoriul instituțiilor de învățământ,

instituțiilor de reabilitare socială, penitenciarelor, unităților militare, locurile de agrement, locurile

de desfășurare a acțiunilor de educație, instruire a minorilor sau tineretului, a altor acțiuni culturale

sau sportive, ori în imediata apropiere a acestora (în cazul infracțiunilor prevăzute la lit.e) alin.(3)

art.217, lit.e) alin.(3) art.2171, lit.b) alin.(3) art.2173 și la art.2175 CP RM); 3) metoda: pătrunderea

în încăpere, într-un alt loc pentru depozitare sau în locuință (lit.d) alin.(2) art.2174 CP RM).

117

În cele ce urmează vom stabili ordinea în care se va face examinarea laturii obiective a

infracțiunilor săvârșite în sfera circulației legale a substanțelor narcotice, psihotrope, a analoagelor

sau precursorilor acestora. Pentru a se evita repetițiile inutile și, luând în considerație afinitățile de

fond care există între conținuturile laturilor obiective ale unora din infracțiunile consemnate mai

sus, ordinea examinării trebuie să fie următoarea:

– infracțiunile prevăzute la alin.(1) art.217 și la alin.(1) art.2171 CP RM;

– infracțiunile prevăzute la alin.(2) art.217, alin.(2) art.2171, art.2172 și la art.2173 CP RM;

– infracțiunea prevăzută la art.2174 CP RM;

– infracțiunile prevăzute la alin.(1) art.2175, alin.(2) art.2175 și la art.219 CP RM;

– infracțiunea prevăzută la art.2176 CP RM;

– infracțiunile prevăzute la alin.(1) art.218 și la alin.(2) art.218 CP RM;

– infracțiunea prevăzută la art.218 CP RM.

Respectând această ordine, ne vom concentra atenția, înainte de toate, asupra laturii obiective

a infracțiunilor prevăzute la alin.(1) art.217 și la alin.(1) art.2171 CP RM. Latura obiectivă a

infracțiunii prevăzute la alin.(1) art.217 CP RM constă în fapta prejudiciabilă exprimată în acțiunea

de cultivare ilegală de plante care conțin substanțe narcotice sau psihotrope, prelucrare, utilizare

sau alte operațiuni ilegale cu astfel de plante. Latura obiectivă a infracțiunii prevăzute la

alin.(1) art.2171 CP RM constă în fapta prejudiciabilă exprimată în acțiunea de semănat sau cultivare

de plante care conțin substanțe narcotice sau psihotrope, de prelucrare sau utilizare a astfel de

plante, fără autorizație.

Făcând comparație între laturile obiective ale celor două infracțiuni, observăm că există

unele diferențe în planul configurării modalităților normative alternative care alcătuiesc acțiunea

prejudiciabilă.

Astfel, în cazul infracțiunii prevăzute la alin.(1) art.217 CP RM, acțiunea, care poartă asupra

plantelor ce conțin substanțe narcotice sau psihotrope se prezintă sub oricare din următoarele

modalități:

1) cultivarea ilegală;

2) prelucrarea ilegală;

3) utilizarea ilegală;

4) alte operațiuni ilegale.

În același timp, în ipoteza infracțiunii prevăzute la alin.(1) art.2171 CP RM, acțiunea

respectivă se prezintă sub oricare din următoarele modalități normative alternative:

1) semănatul fără autorizație;

2) cultivarea fără autorizație;

118

3) prelucrarea fără autorizație;

4) utilizarea fără autorizație.

La moment, vom face abstracție de deosebirea dintre sintagma „fără autorizație” și termenul

„ilegală”. Asupra fondului acestei chestiuni ne vom pronunța infra.

Remarcăm că în dispoziția alin.(1) art.217 CP RM nu este specificată modalitatea „semănatul

fără autorizație”. Totodată, în dispoziția alin.(1) art.2171 CP RM nu este menționată modalitatea

„alte operațiuni ilegale”. În rest, sub aspectul laturii obiective, cele două dispoziții de incriminare

nu comportă diferențe.

Referindu-ne la fiecare din modalitățile normative alternative nominalizate mai sus, vom

avea în vedere că „legea penală trebuie să fie formulată în așa fel încât conținutul ei să poată fi

ușor de înțeles, să poată fi descifrată cu ușurință conduita periculoasă pe care legea o interzice sau

comportamentul pe care legea îl impune, deoarece numai astfel norma poate fi bine însușită și

respectată de destinatarii ei” [139, p.135].

Privitor la modalitatea „cultivarea ilegală” („cultivarea fără autorizație”), este necesar să

determinăm înțelesul noțiunii „cultivare”. Literalmente, prin „cultivare” se înțelege acțiunea de a

semăna plante; a îngriji și a recolta plante agricole [130, p.248]. Aproximativ în aceeași manieră

noțiunea „cultivare” este definită în literatura de specialitate: „însămânțarea, răsădirea, îngrijirea și

recoltarea plantelor care conțin substanțe narcotice sau psihotrope” [119, p.363]; „acțiunea de a

însămânța, răsădi, îngriji plante care conțin substanțe stupefiante, a lucra pământul, precum și

recoltarea acestor plante” [116, p.57]; „însămânțarea, răsădirea, îngrijirea și recoltarea plantelor

care conțin substanțe stupefiante” [115, p.87]; „însămânțarea și creșterea plantelor ce conțin

mijloace narcotice sau substanțe psihotrope” [198, р.182; 203, р.95; 186, p.113] etc.

Însă, toate aceste definiții nu iau în considerație actualul context legislativ în care este utilizată

noțiunea „cultivare”. În acest sens, nu putem să nu-i dăm dreptate lui I.Humă care afirmă:

„Norma apare, la o primă cercetare, ca fiind acel sens prescriptiv, însă plurivalent, care trebuie

degajat din textul legal. Doar ca normă individualizată pentru un caz dat ea poartă, ca urmare a

interpretării aplicative, o unică semnificație prescriptivă, desprinsă din cercetarea textului” [241].

Or, în alin.(1) art.2171 CP RM, noțiunile „cultivare” și „semănat” (alias „însămânțare”) sunt

despărțite prin conjuncția disjunctivă „sau”. Ceea ce înseamnă că semantismul celor două noțiuni

nu se poate intersecta.

În conformitate cu lit.e) art.19 al legii nr.780/2001, terminologia utilizată este constantă și

uniformă în actul elaborat; folosirea repetată a unui termen exclude confuzia. Această regulă ne

obligă să recunoaștem că nu este posibil ca, în contextul alin.(1) art.217 CP RM, noțiunea

„cultivare” să includă noțiunea „semănat”, odată ce, în contextul alin.(1) art.2171 CP RM, nu se

119

atestă un asemenea raport de supraordonare între cele două noțiuni. În această ordine de idei,

trebuie de menționat că, potrivit Hotărârii Guvernului Republicii Moldova pentru aprobarea Regulamentului

cu privire la reglementarea activităților de cultivare a plantelor care conțin substanțe

narcotice sau psihotrope, nr.1382 din 8.12.2006 [32], prin „cultivare” se înțelege ansamblul

lucrărilor ce țin de semănatul, producerea, cultivarea, prelucrarea, păstrarea și utilizarea culturilor

folosite la producerea substanțelor narcotice sau substanțelor psihotrope. Prin prisma Codului

penal, nici unul din obiectele din clasa definitului, specificate mai sus, nu se integrează noțiunii de

cultivare. Și deoarece Codul penal este ierarhic superior în raport cu o hotărâre a Guvernului,

definiția reprodusă mai sus nu poate fi acceptată în vederea interpretării noțiunii „cultivare” din

alin.(1) art.217 și alin.(1) art.2171 CP RM. În concluzie, prin prisma prevederilor alin.(1) art.217 și

alin.(1) art.2171 CP RM, prin „cultivare” se are în vedere răsădirea, îngrijirea și recoltarea

plantelor care conțin substanțe narcotice sau psihotrope.

Întrucât noțiunea „semănat” nu este folosită în alin.(1) art.217 CP RM, dar este utilizată în

alin.(1) art.2171 CP RM, apare ca deosebit de importantă problema delimitării precise a noțiunilor

„semănat” și „cultivare”. Numai astfel se poate asigura respectarea principiului legalității în planul

neadmiterii interpretării extensive defavorabile a legii penale. Avem în vedere neadmiterea aplicării

alin.(1) art.217 CP RM în situațiile când, de fapt, este vorba despre semănatul fără autorizație a

plantelor care conțin substanțe narcotice sau psihotrope.

Iar pericolul unei asemenea aplicări greșite a legii penale există. Astfel, unii autori sunt de

părere că prin „semănat” trebuie de înțeles punerea în pământ a semințelor sau a răsadului [169,

р.112; 177, р.104]. Nu suntem de acord cu acest punct de vedere: punerea în pământ a răsadului,

sau, altfel spus, răsădirea, face parte din activitatea de cultivare, nu din cea de semănat. Or, prin

„răsad” se înțelege planta tânără (crescută din sămânță în seră sau în răsadniță care a fost sau

urmează să fie răsădită [130, p.890]. Așadar, răsădirea este etapa care urmează semănatului. Iar

fiecare din aceste etape este corespunzătoare unei anumite faze de vegetație a plantei: semănatul –

sămânța; răsădirea – răsadul.

În doctrina penală se consideră că „semănatul” înseamnă introducerea semințelor în stratul

superior al solului, adică introducerea lor într-un sol permanent [196, p.226]. Nu există nici un

temei pentru a interpreta atât de restrictiv noțiunea „semănat”. De aceea, introducerea semințelor

într-un sol provizoriu trebuie considerată nu pregătirea de semănatul plantelor care conțin

substanțe narcotice sau psihotrope (așa cum opinează unii autori [186, p.198-199]). Această

activitate reprezintă infracțiunea consumată. Concluzia se desprinde din interpretarea literară a

noțiunii „răsad”, prezentată mai sus, conform căreia răsadul crește din sămânță în seră sau în

răsadniță (adică în sol provizoriu), urmând apoi a fi plantat într-un sol permanent. Dacă am

120

recunoaște că introducerea semințelor într-un sol provizoriu constituie pregătirea pentru semănatul

plantelor care conțin substanțe narcotice sau psihotrope, atunci, pe cale de consecință, ar trebui să

recunoaștem că răsădirea constituie pregătirea pentru cultivarea plantelor care conțin numitele

substanțe. Ceea ce ar fi conceptual incorect.

Putem fi de acord cu A.A. Maiorov și V.B. Malinin că procurarea semințelor plantelor care

conțin substanțe narcotice sau psihotrope, precum și crearea condițiilor de încolțire pentru astfel de

semințe în afara solului, pot fi considerate exemple de pregătire pentru semănatul plantelor care

conțin substanțe narcotice sau psihotrope [186, p.199]. Dar, nu putem agrea ideea exprimată de

aceiași autori că crearea condițiilor de încolțire pentru semințele unor asemenea plante într-o

cantitate mică de sol, în care planta nu-și poate atinge maturitatea, ar constitui de asemenea

pregătirea de semănatul plantelor care conțin substanțe narcotice sau psihotrope [186, p.199]. Nu

pe cantitatea de sol sau atingerea maturității plantei trebuie pus accentul. Aceste detalii sunt

absolut irelevante pentru calificare. Nu întâmplător, în lista de plante care conțin substanțe

narcotice sau psihotrope din Hotărârea nr.79/2006 a Guvernului, referitor la plantele care cresc pe

teritoriul țării noastre și care sunt interzise pentru cultivare sau necesită autorizație specială este

specificat: „indiferent de faza de vegetație”. Astfel, faptul că planta a atins faza de maturizare sau

ar fi atins-o în condițiile respective la calificarea infracțiunii nu contează.

De aceea, din momentul punerii în pământ – în condiții naturale sau în condiții artificiale – a

semințelor de plante care conțin substanțe narcotice sau psihotrope, indiferent dacă acestea au

încolțit sau nu, infracțiunea prevăzută la alin.(1) art.2171 CP RM (atunci când se exprimă în semănatul

de plante care conțin substanțe narcotice sau psihotrope, fără autorizație) trebuie considerată

consumată.

Mai sus s-a menționat că prin „cultivare” se are în vedere răsădirea, îngrijirea și recoltarea

plantelor. Oricare din aceste trei modalități faptice este suficientă pentru a recunoaște că persoana

a săvârșit cultivarea de plante care conțin substanțe narcotice sau psihotrope, în condiții de

ilegalitate sau fără autorizație.

Noțiunea „răsădire” a fost deja examinată. Noțiunea „recoltare” nu prezintă dificultăți de

ordin semantic. Cu toate acestea, se atestă cazuri când recoltarea, ca modalitate infracțională

distinctă, nu se ia în considerație la calificare. De exemplu, S.I. a fost condamnat potrivit alin.(2)

art.217 CP RM, pentru prelucrarea, transportarea și păstrarea substanțelor narcotice, săvârșite în

proporții mari, fără scop de înstrăinare. Aceasta deși el, pe lângă cele consemnate, a și recoltat

planta de cânepă în împrejurimile satului Bumbăta, raionul Ungheni [92]. În acest fel, se poate

considera că nu este completă calificarea ce i s-a reținut faptei lui S.I.

121

Cât privește noțiunea „îngrijire”, aceasta merită o atenție mai mare. Prin „îngrijire” se are

în vedere udarea, plivirea, tratarea cu îngrășăminte, afânarea solului, nimicirea dăunătorilor și

alte asemenea activități de menținere în bune condiții a plantelor care conțin substanțe narcotice

sau psihotrope. De asemenea, noțiunea de îngrijire include: „selecția de noi soiuri, sporirea

productivității plantelor, ridicarea rezistenței plantelor la condițiile climaterice nefavorabile” [186,

p.199]; „efectuarea de experimente asupra plantelor în scopul sporirii calităților narcotice ale

acestora” [250].

În art.13 al Legii nr.339/2005 a României se utilizează noțiunea „plante spontane ce conțin

substanțe stupefiante sau psihotrope”. Se au în vedere plantele care au crescut de la sine, fără a fi

însămânțate intenționat de către cineva. În legătură cu aceasta, T.M. Klimenko menționează că sub

incidența noțiunii „cultivare” nu poate să cadă îngrijirea plantelor spontane, deoarece îngrijirea

plantelor care conțin substanțe narcotice sau psihotrope presupune numai îngrijirea plantelor care

au crescut din semințele introduse în sol [181, p.137].

Este încă un exemplu de interpretare restrictivă a legii penale, adică de „interpretare

chemată să constate că norma ar fi prea largă față de cazurile încadrabile în text: lex dixit

plus quam voluit” [242].

În ce ne privește, considerăm că nu există impedimente pentru a califica drept cultivare a

plantelor care conțin substanțe narcotice sau psihotrope, în condiții de ilegalitate sau fără autorizație,

îngrijirea unor astfel de plante, care sunt spontane. Or, noțiunile „semănat” și „cultivat” sunt

noțiuni de sine stătătoare. Din textul legii penale nu rezultă că cultivarea trebuie să fie neapărat

precedată de semănat, nici că cultivarea și semănatul trebuie să fie comise de către același

făptuitor. De aceea, persoana care îngrijește plantele spontane care conțin substanțe narcotice sau

psihotrope, în condiții de ilegalitate sau fără autorizație, urmează a fi trasă la răspundere, după caz,

conform alin.(1) art.217 sau alin.(1) art.2171 CP RM.

Clasificarea acestui aspect în demersul nostru de neacceptare a interpretării restrictive a legii

penale o considerăm deosebit de importantă, întrucât „destinatarii normei vor putea să decidă

asupra propriului comportament numai după ce au cunoscut ceea ce este interzis de norma penală

sau ceea ce este permis de aceasta; altfel zis, numai după ce legea i-a prevenit asupra faptelor pe

care societatea înțelege să le interzică sau să le pretindă… Precizarea clară a conținutului normei

de incriminare apare ca o garanție a realizării principiului legalității penale” [243].

Din analiza efectuată supra se desprinde că infracțiunile prevăzute la alin.(1) art.217 sau la

alin.(1) art.2171 CP RM (atunci când se exprimă în cultivarea de plante care conțin substanțe

narcotice sau psihotrope, în condiții de ilegalitate sau fără autorizație) se consideră consumate din

122

momentul punerii în pământ a răsadului, îngrijirii sau strângerii recoltei de plante care conțin

substanțe narcotice sau psihotrope, chiar dacă aceste plante sunt spontane.

Noțiunile „prelucrare” și „utilizare” sunt folosite pentru caracterizarea faptei prejudiciabile

atât în cazul infracțiunii prevăzute la alin.(1) art.217 CP RM, cât și în cazul infracțiunii prevăzute

la alin.(1) art.2171 CP RM.

Prin „prelucrare” trebuie de înțeles tratarea, cu ajutorul unor agenți chimici, fizici, mecanici

etc. a plantelor care conțin substanțe narcotice sau psihotrope.

Pot fi evidențiate următoarele modalități faptice ale prelucrării: 1) rafinarea (separarea

plantelor de impurități); 2) mărirea în plante a concentrației de substanțe narcotice sau psihotrope

ori a efectului lor (fierberea lor cu alcool, oțet etc.); 3) acțiunile îndreptate spre obținerea preparatelor

ce nu conțin substanțe narcotice sau psihotrope [234].

Prelucrarea plantelor care conțin substanțe narcotice sau psihotrope trebuie deosebită de aducerea

acestor plante într-o formă mai comodă de a le consuma. În acest din urmă caz nu are loc

nici mărirea concentrației de substanțe narcotice sau psihotrope, nici separarea plantelor de impurități.

În consecință, fapta nu poate fi calificată potrivit alin.(1) art.217 sau alin.(1) art.2171 CP RM.

Aducerea plantelor într-o formă mai comodă pentru a le consuma reprezintă pregătirea de contravenția

administrativă prevăzută la art.44 din Codul cu privire la contravențiile administrative, deci

este exceptată de sancționare.

Referindu-ne la noțiunea „utilizare”, trebuie să recunoaștem că anterior am echivalat-o cu

noțiunea „consum” [234]. Ne-am reconsiderat punctul de vedere, fiind de acord cu opinia că prin

„utilizare” trebuie de înțeles folosirea plantelor care conțin substanțe narcotice sau psihotrope, în

procesul de producție [119, p.364].

Într-adevăr, nu trebuie să uităm că, în conformitate cu alin.(2) art.4 din Legea nr.780/2001,

actul legislativ trebuie să fie în concordanță cu cadrul juridic existent. Iar, potrivit alin.(2) art.2 al

Legii nr.382/1999, utilizarea de plante care conțin substanțe narcotice sau psihotrope se află sub

controlul statului și este dirijată de el prin Comisia Interdepartamentală de Combatere a

Narcomaniei și Narcobusinessului. Ab absurdo sensu, statul nu poate dirija consumul de plante

care conțin substanțe narcotice sau psihotrope, deoarece în Republica Moldova nu este legalizat

consumul nemedical de droguri.

Noțiunea „alte operațiuni” este folosită pentru caracterizarea laturii obiective a infracțiunii

prevăzute la alin.(1) art.217 CP RM. Susținem punctul de vedere, conform căruia modalitatea

normativă, desemnată prin această noțiune, se concretizează în „oricare activități ilegale asupra

plantelor care conțin substanțe narcotice sau psihotrope, cu excepția cultivării, prelucrării și

123

utilizării (și semănatului – n.a.). Modalitatea normativă în cauză se poate înfățișa sub următoarele

modalități faptice: procurarea; păstrarea; transportarea; expedierea etc.” [250].

Considerăm că lista modalităților normative ale faptei prejudiciabile prevăzute la alin.(1)

art.217 CP RM trebuie să fie limitată. Așa cum este în cazul faptei prejudiciabile prevăzute la

alin.(1) art.2171 CP RM. În acest scop, recomandăm excluderea, din dispoziția alin.(1) art.217 CP RM,

a cuvintelor „sau altor operațiuni ilegale cu astfel de plante”; iar în locul acestora să se prevadă

sintagma „ilegală a unor astfel de plante”.

Această amendare a legii penale, pe care o propunem, va elimina pericolul interpretării

extensive defavorabile a incriminării de la alin.(1) art.217 CP RM. Or, nu putem să nu sprijinim

părerea expusă de D.I. Lămășanu: „… există pericolul de a se folosi expresii generale, vagi, susceptibile

de a se referi la variate fapte concrete, lipsind norma de precizie și, implicit, de eficiență.

Deși folosirea clauzelor generale este un progres față de redactarea cazuistică a legii penale, ea

reprezintă un pericol pentru securitatea relațiilor juridice, subminând funcția de garanție a legii

penale” [243]. Într-adevăr, expresia „alte operații ilegale” este prea generală pentru a asigura

aplicarea eficientă a legii penale, care este o lege de interpretare strictă.

Ca cerință esențială pentru întregirea laturii obiective a infracțiunilor prevăzute la alin.(1)

art.217 și la alin.(1) art.2171 CP RM apare ilegalitatea ce caracterizează acțiunea ce poartă asupra

plantelor care conțin substanțe narcotice sau psihologice. Se are în vedere că semănatul, cultivarea,

prelucrarea, utilizarea sau alte operațiuni cu plantele specificate sunt realizate în lipsa autorizației

eliberate de CPCD, deci contrar prevederilor Legii nr.382/1999 (în special, prevederilor art.9 și 10

din această lege).

Nu putem fi de acord cu opinia că infracțiunea prevăzută la alin.(1) art.217 CP RM este o

infracțiune materială [135, p.117]. Infracțiunea dată este o infracțiune formală (ca și infracțiunea

prevăzută la alin.(1) art.2171 CP RM). Așa cum am stabilit anterior, sintagma „săvârșite în

proporții mari” se referă la obiectul material al infracțiunii prevăzute la alin.(1) art.217 CP RM.

Această sintagmă, desemnând parametrii cantitativi ai obiectului material, conferă relevanță penală

faptei incriminate la alin.(1) art.217 CP RM. Aceasta deoarece la art.1053 din Codul cu privire la

contravențiile administrative se prevede răspunderea pentru cultivarea ilegală a plantelor care

conțin substanțe narcotice sau psihotrope, în proporții mici și fără scop de înstrăinare.

În cele ce urmează vom supune analizei latura obiectivă a infracțiunilor prevăzute la alin.(2)

art.217, alin.(2) art.2171, art.2172 și la art.2173 CP RM.

Latura obiectivă a infracțiunii prevăzute la alin.(2) art.217 CP RM constă în fapta prejudiciabilă

exprimată în acțiunea de producere, preparare, experimentare, extragere, prelucrare, transformare,

procurare, păstrare, expediere, transportare ilegală a substanțelor narcotice, psihotrope sau a

124

analoagelor lor. Latura obiectivă a infracțiunii prevăzute la alin.(2) art.2171 CP RM constă în fapta

prejudiciabilă exprimată în acțiunea de producere, preparare, experimentare, extragere, prelucrare,

transportare, distribuire sau alte operațiuni ilegale cu substanțe narcotice, psihotrope sau analoagele

lor, ori în înstrăinarea ilegală a acestor substanțe. Latura obiectivă a infracțiunii prevăzute la

art.2172 CP RM constă în fapta prejudiciabilă exprimată în acțiunea de producere, preparare,

prelucrare, experimentare, procurare, păstrare, expediere, transportare, înstrăinare sau în efectuarea

oricăror altor operațiuni ilegale cu precursorii. În fine, latura obiectivă a infracțiunii prevăzute la

art.2173 CP RM constă în fapta prejudiciabilă exprimată în acțiunea de producere, fabricare,

procurare, păstrare, expediere, transmitere, transportare sau înstrăinare ilegală a materialelor ori

utilajelor destinate producerii, preparării sau prelucrării substanțelor narcotice, psihotrope sau

analoagelor lor ori cultivării plantelor care conțin aceste substanțe (în continuare – materialelor ori

utilajelor).

În cazul tuturor celor patru infracțiuni, fapta prejudiciabilă este alcătuită din mai multe

modalități normative alternative:

1) producere ilegală;

2) procurare ilegală;

3) păstrare ilegală;

4) expediere ilegală;

5) transportare ilegală;

6) preparare ilegală (cu excepția infracțiunii prevăzute la art.2173 CP RM);

7) experimentare ilegală (cu excepția infracțiunii prevăzute la art.2173 CP RM);

8) prelucrare ilegală (cu excepția infracțiunii prevăzute la art.2173 CP RM);

9) înstrăinare ilegală (cu excepția infracțiunii prevăzute la alin.(2) art.217 CP RM);

10) extragere ilegală (numai în cazul infracțiunilor prevăzute la alin.(2) art.217 și la alin.(2)

art.2171 CP RM);

11) transformare ilegală (numai în cazul infracțiunilor prevăzute la alin.(2) art.217 și la

alin.(2) art.2171 CP RM);

12) distribuire ilegală (numai în cazul infracțiunii prevăzute la alin.(2) art.2171 CP RM);

13) fabricare ilegală (numai în cazul infracțiunii prevăzute la art.2173 CP RM);

14) transmitere ilegală (numai în cazul infracțiunii prevăzute la art.2173 CP RM);

15) alte operațiuni ilegale (numai în cazul infracțiunilor prevăzute la alin.(2) art.2171 și la

art.2172 CP RM).

Respectând aceeași ordine, în cele ce urmează vom examina noțiunile care desemnează

fiecare din modalitățile normative alternative enumerate mai sus.

125

Noțiunea „producere” se utilizează în alin.(2) art.217, alin.(2) art.2171, art.2172 și în art.2173

CP RM. În diferite surse, această noțiune este definită în mod diferit. Astfel, în Legea Federației

Ruse cu privire la mijloacele narcotice și substanțele psihotrope, prin „producere a mijloacelor

narcotice sau substanțelor psihotrope” se înțelege acțiunea îndreptată spre obținerea în serie a

mijloacelor narcotice sau substanțelor psihotrope din substanțe chimice și (sau) plante. Exact în

aceeași manieră, noțiunea amintită este definită în Legea Republicii Kârgâze cu privire la mijloacele

narcotice, substanțele psihotrope și precursori.

În pct.12 al Hotărârii Plenului Judecătoriei Supreme a Federației Ruse „Cu privire la practica

în cauzele referitoare la infracțiunile legate de mijloacele narcotice, substanțele psihotrope, cu

efect puternic sau toxice”, nr.14 din 15.06.2006 [62], prin „producerea mijloacelor narcotice,

substanțelor psihotrope sau analoagelor lor” se înțelege acțiunea îndreptată spre obținerea în serie a

unor asemenea mijloace sau substanțe din plante sau substanțe chimice ori de altă natură (de

exemplu, cu folosirea unor dispozitive chimice speciale ori de altă natură; producerea mijloacelor

narcotice sau substanțelor psihotrope într-o încăpere adaptată în acest scop; fabricarea mijloacelor

narcotice, substanțelor psihotrope sau analoagelor lor în partide, în formă preambalată).

În același timp, A.Boroi, N.Neagu și V.Radu-Sultănescu susțin că prin „producere de droguri”

se înțelege realizarea printr-o activitate oarecare (amestecare, topire, fierbere, ardere, combinare

etc.) a unuia din compușii chimici care sunt cuprinși în această categorie [116, p.57]. De

menționat că aceiași autori afirmă că fabricarea presupune producerea drogurilor în serie și în

cantități mari, prelucrând materiile prime și obținând astfel substanțe ilicite [116, p.57]. Cu alte

cuvinte, ei înțeleg prin „fabricare” ceea ce, în Federația Rusă și în Republica Kârgâză, se înțelege

ca „producere”.

Care din opiniile exprimate mai sus sunt aplicabile în contextul legii penale a Republicii

Moldova?

Considerăm că niciuna. Aceasta deoarece ele neglijează prevederile convențiilor internaționale

în materie de prevenire și combatere a traficului ilicit de droguri. La concret, conform lit.t)

art.1 din Convenția unică asupra stupefiantelor, adoptată la New York la 30.03.1961 [41], prin

„producere” se înțelege operațiunea care constă în culegerea opiului, a frunzei de coca, a cannabisului

și a rășinei de cannabis din plantele care le produc. Potrivit lit.n) din art.1 al aceleiași Convenții,

prin „fabricare” se înțelege toate operațiunile, altele decât producerea, care permit obținerea

stupefiantelor și care cuprind purificarea, precum și transformarea stupefiantelor în alte stupefiante.

În art.1 din Convenția asupra substanțelor psihotrope, adoptată la Viena la 21.02.1971 [42],

nu este definită noțiunea „producere”. În schimb, este definită noțiunea „fabricare”: toate operațiunile

care permit obținerea de substanțe psihotrope și care cuprind purificarea și transformarea

126

substanțelor psihotrope în alte substanțe psihotrope; această noțiune cuprinde, de asemenea,

fabricarea preparatelor, altele decât cele efectuate pe bază de prescripție medicală, într-o farmacie.

În strictă concordanță cu prevederile celor două convenții sus-menționate, noțiunile „producere”

și „fabricare” sunt definite în art.2 al Legii nr.339/2005 a României. Aproximativ în aceeași

manieră, noțiunile date sunt definite în pct.3 al Hotărârii Plenului Judecătoriei Supreme a Ucrainei

„Cu privire la practica judiciară în cauzele referitoare la infracțiunile din sfera circulației

mijloacelor narcotice, substanțelor psihotrope, analoagelor sau precursorilor acestora”, nr.4 din

26.04.2002 [63].

În mod regretabil, în Republica Moldova noțiunea „producere” (ca și noțiunea „fabricare”)

nu și-a găsit interpretarea oficială nici în legislație, nici în practica judiciară. Totuși, nu putem

trece cu vederea că Republica Moldova este parte la Convenția unică asupra stupefiantelor și la

Convenția asupra substanțelor psihotrope. De aceea, nu există niciun impediment să nu luăm în

considerație definițiile noțiunilor „producere” și „fabricare” formulate în aceste convenții.

Iată de ce, prin „producerea substanțelor narcotice, psihotrope, a analoagelor sau precursorilor

acestora” (noțiune aplicabilă în contextul infracțiunilor prevăzute la alin.(2) art.217, alin.(2)

art.2171 și la art.2172 CP RM) trebuie de înțeles operația care constă în culegerea substanțelor

narcotice, psihotrope, a analoagelor sau precursorilor acestora din plantele care le produc.

Întrucât noțiunea „producere”, așa cum este definită în Convenția unică asupra stupefiantelor

și în Convenția asupra substanțelor psihotrope, este inaplicabilă în contextul infracțiunii prevăzute

la art.2173 CP RM, vom apela la semantismul literar al noțiunii „producere” [130, p.854]. În acest

plan, prin „producere a materialelor sau utilajelor” trebuie de înțeles acțiunea de realizare prin

muncă a materialelor sau utilajelor.

Putem observa că noțiunea „producerea substanțelor narcotice, psihotrope, a analoagelor sau

precursorilor acestora” se referă la substanțele narcotice, psihotrope, analoagele sau precursorii

acestora, care sunt de origine naturală. Atunci, sub care noțiune cade obținerea prin sinteză a substanțelor

narcotice, psihotrope, a analoagelor sau precursorilor acestora? Considerăm că legiuitorul

a omis să indice o astfel de noțiune în alin.(2) art.217, alin.(2) art.2171 și în art.2172 CP RM. Așa

cum rezultă din prevederile Convenției unice asupra stupefiantelor și ale Convenției asupra

substanțelor psihotrope, noțiunea având înțelesul care ne interesează este noțiunea „fabricare”. Din

aceste considerente – pentru a asigura aplicarea corectă a legii penale în cazurile de obținere pe

cale de sinteză a substanțelor narcotice, psihotrope, a analoagelor sau precursorilor acestora – recomandăm

ca, în alin.(2) art.217, alin.(2) art.2171 și în art.2172 CP RM, după termenul „producerea”

să fie introdus termenul „fabricarea”.

127

Dar se impune operarea nu doar a acestui amendament legislativ. S-a menționat că noțiunea

„producerea substanțelor narcotice, psihotrope, a analoagelor sau precursorilor acestora” se referă

la substanțele narcotice, psihotrope, a analoagelor sau precursorilor acestora, care sunt de origine

naturală. Așa cum vom remarca infra, la aceleași substanțe de origine naturală se referă noțiunea

„extragerea substanțelor narcotice, psihotrope, a analoagelor sau precursorilor acestora”. Însă, prin

„utilizare a plantelor care conțin substanțe narcotice sau psihotrope” se are în vedere folosirea

acestor plante în procesul de producție a substanțelor narcotice sau psihotrope. Cu alte cuvinte, sub

această ultimă noțiune cade tocmai producerea și extragerea substanțelor narcotice sau psihotrope.

Deci, aceeași faptă antrenează răspunderea atât conform alin.(1) art.217 CP RM, cât și conform

alin.(2) art.217 CP RM (sau atât conform alin.(1) art.2171 CP RM, cât și conform alin.(2) art.2171

CP RM). Pentru a se exclude această dublare, precum și pentru a se evita tragerea la răspundere

pentru aceeași faptă în conformitate cu două norme diferite, recomandăm excluderea termenului

„utilizarea” din alin.(1) art.217 și din alin.(1) art.2171 CP RM.

Într-o altă ordine de idei, menționăm că noțiunea „procurare” este folosită pentru caracterizarea

laturii obiective a infracțiunilor prevăzute la alin.(2) art.217, alin.(2) art.2171, art.2172 și la

art.2173 CP RM.

Nu întotdeauna, în practica judiciară se ia în considerație prezența procurării, ca modalitate

infracțională distinctă. De exemplu, într-o speță se menționează că I.B. a primit de la H.A. două

seringi conținând opiu acetilat, pe care le-a păstrat în buzunar până când a fost reținut de către

colaboratorii de poliție. Totuși, la calificare, lui I.B. i s-a reținut doar păstrarea substanțelor narcotice

în proporții mari, fără scop de înstrăinare [78]. Remarcăm, că această calificare nu este

completă. Foarte probabil, cauza unei asemenea disfuncționalități constă în interpretarea incorectă

a noțiunii „procurare”.

Ad litteram, prin „procurare” se înțelege acțiunea de a face rost de ceva, a obține ceva [130,

p.854]. Totuși, această accepție este prea generală pentru a clarifica sensul dispoziției

incriminatoare aplicabile. De aceea, vom apela la instrumentul de interpretare oficială a noțiunii

legale „procurare”. Astfel, în acord cu pct.3 al Hotărârii Plenului Curții Supreme de Justiție

„Despre practica aplicării de către instanțele judecătorești a legislației privind infracțiunile legate

de mijloacele narcotice și substanțele cu efect puternic și toxic”, nr.12 din 27.03.1997 [54],

procurarea de substanțe narcotice constă în obținerea lor printr-o tranzacție ilicită (cumpărare,

primirea cu titlu de împrumut, de plată în contul unei datorii, de cadou sau în schimbul altor

mărfuri și obiecte etc.), în urma căreia făptuitorul devine posesorul acestor substanțe.

Practic, în aceeași manieră, noțiunea „procurare” este definită în știința dreptului penal

național [119, p.366; 113, p.258; 112, p.322].

128

Provoacă rezerve una din explicațiile conținute în pct.3 al Hotărârii Plenului Curții Supreme

de Justiție nr.12 din 27.03.1997: „Prin „procurarea ilegală” se înțelege obținerea de mijloace

narcotice în posesie reală, ceea ce însă nu generalizează în mod obligatoriu dreptul de proprietate

asupra lor”. Printr-o tranzacție ilegală nu se poate obține dreptul de proprietate. Având prin

excelență un caracter legal, toate modurile de dobândire a dreptului de proprietate sunt prevăzute

în art.320 din Codul civil al Republicii Moldova, adoptat de Parlamentul Republicii Moldova la

6.06.2002 [6]. Iată de ce, sugerăm ca la interpretarea noțiunii legale „procurare” să nu fie luată în

considerație explicația reprodusă mai sus.

A.Boroi, N.Neagu și V.Radu-Sultănescu înțeleg prin „procurare” acțiunea de a face rost, de a

obține substanțe aflate sub control național; nu are relevanță modalitatea faptică prin care se

realizează procurarea [116, p.58]. Prea sumară, această definiție nu reușește să depășească cadrul

accepțiunii literare a noțiunii „procurare”. Or, de regulă, cuvintele redau sensul aparent al normei,

adică sensul care se impune la prima vedere; pentru a afla sensul real, trebuie să adăugăm

procedeul gramatical literar și procedeul rațional logic, supunând semnificația aparentă unui studiu

mai profund, cum ar fi identificarea scopului normei (ratio legis), adică a necesităților sociale

cărora legiuitorul încearcă să le dea satisfacție prin norma de drept [218].

În încercarea de a identifica acel ratio legis, O.Pop merge până într-acolo încât afirmă că

procurarea se poate prezenta sub următoarele modalități: producere, preparare, delapidare, altă

infracțiune de sustragere etc. [154, p.28]. Un asemenea raționament este inadmisibil: sfera de

incidență a noțiunii „procurare” nu se poate suprapune sferelor de incidență ale altor noțiuni ce

caracterizează latura obiectivă a infracțiunilor săvârșite în sfera circulației substanțelor narcotice,

psihotrope, a analoagelor sau precursorilor acestora. În caz contrar, pentru aceeași faptă, persoana

ar fi trasă la răspundere, de exemplu, atât conform alin.(2) art.217 CP RM (pentru procurarea

ilegală a substanțelor narcotice, săvârșită în scop de înstrăinare), cât și conform art.2174 CP RM

(pentru sustragerea substanțelor narcotice). Însă, o asemenea calificare ar nesocoti unul dintre

principiile calificării, și anume – principiul inadmisibilității dublei imputări: este interzisă

imputarea multiplă a săvârșirii unei și aceleiași infracțiuni; aceleași circumstanțe ale faptei nu pot

fi luate în considerație de mai multe ori în procesul de calificare [292]. Din aceste considerente, nu

putem susține punctul de vedere exprimat de O.Pop.

Legislația Turkmenistanului este printre puținele care conține o definiție legală a noțiunii

„procurare”: „cumpărarea, primirea în schimbul altor mărfuri sau obiecte, primirea cu titlu de

împrumut sau de dar, ori în vederea achitării datoriei, precum și însușirea mijloacelor narcotice,

substanțelor psihotrope sau precursorilor care au fost găsiți, recoltarea de plante care conțin substanțe

narcotice sau psihotrope” (art.1 al Legii Turkmenistanului cu privire la mijloacele narcotice,

129

substanțele psihotrope, precursori și măsurile de contracarare a circulației lor ilegale). Observăm,

că, față de definiția similară din Hotărârea Plenului Curții Supreme de Justiție a Republicii Moldova

nr.12 din 27.03.1997, în definiția din legislația turkmenă sunt prezente două elemente noi:

1) însușirea mijloacelor narcotice, substanțelor psihotrope sau precursorilor care au fost

găsiți;

2) recoltarea de plante care conțin substanțe narcotice sau psihotrope.

În mod similar, noțiunea „procurare” este definită în pct.6 al Hotărârii Plenului Judecătoriei

Supreme a Federației Ruse „Cu privire la practica judiciară în cauzele referitoare la infracțiunile

legate de mijloacele narcotice, substanțele psihotrope, cu efect puternic sau toxice”, nr.14 din

15.06.2006 [62]. Numai că, printre modalitățile faptice ale procurării este menționată și primirea

mijloacelor narcotice, substanțelor psihotrope sau analoagelor acestora ca mijloc de recompensă

pentru munca efectuată. De asemenea, ca procurare se consideră recoltarea nu a oricăror plante

care conțin substanțe narcotice sau psihotrope, dar numai a plantelor spontane de acest fel.

La fel, asupra recoltării de plante spontane care conțin substanțe narcotice sau psihotrope, ca

modalitate faptică a procurării, se indică în pct.9 al Hotărârii Plenului Judecătoriei Supreme a

Republicii Belarus „Cu privire la practica judiciară în cauzele referitoare la infracțiunile legate de

mijloacele narcotice, substanțele psihotrope și precursorii acestora, precum și substanțele cu efect

puternic și toxic (art.327-334 din Codul penal)”, nr.1 din 26.03.2003 [64].

Nu putem accepta opinia că recoltarea plantelor care conțin substanțe narcotice sau psihotrope

– indiferent dacă acestea ar fi sau nu spontane – constituie una dintre modalitățile faptice ale

procurării. Anterior am prezentat argumente că recoltarea plantelor care conțin substanțe narcotice

sau psihotrope reprezintă o modalitate faptică a cultivării unor astfel de plante (în contextul infracțiunilor

prevăzute la alin.(1) art.217 și la alin.(1) art.2171 CP RM). Sprijinim în continuare acest

punct de vedere.

Cu atât mai puțin, nu putem agrea punctul de vedere că cultivarea de plante care conțin substanțe

narcotice sau psihotrope este o modalitate faptică a procurării [178, p.92]. Această teză este

o distorsionare a regulilor de calificare a infracțiunilor în cazul concurenței dintre o parte și un

întreg. Cultivarea de plante care conțin substanțe narcotice sau psihotrope nu poate fi a priori parte

în raport cu procurarea de substanțe narcotice sau psihotrope. Aceasta deoarece cele două activități

– cultivarea și procurarea – poartă asupra unor obiecte materiale diferite: plantele care conțin

substanțe narcotice sau psihotrope și, respectiv, substanțele narcotice sau psihotrope.

În ce privește însușirea bunurilor găsite, considerăm că aceasta trebuie privită ca modalitate

faptică a procurării. Or, „a dobândi” este sinonim cu „a procura” [130, p.312]. Iar în cadrul

Codului civil reglementările vizând luarea în posesie a bunului găsit (art.324-326) sunt plasate în

130

secțiunea consacrată dobândirii dreptului de proprietate. În baza unui elementar silogism, putem

conchide că însușirea substanțelor narcotice, psihotrope, a analoagelor sau precursorilor acestora,

ori a materialelor sau utilajelor, care au fost găsite, reprezintă o modalitate faptică a procurării

acelorași bunuri.

În mod regretabil, în practica judiciară nu se ține cont de aceasta. Nu se diferențiază

răspunderea penală, luându-se în considerație numai modalitatea normativă de păstrare, ignorânduse

modalitatea normativă de procurare (sub forma însușirii bunurilor găsite): la 5.11.2006, L.S.,

mergând pe str.Ginta Latină, mun.Chișinău, a găsit jos un pachețel de polietilenă, în care se afla

marijuană; L.S. a păstrat acest pachețel asupra sa până la ora 14.15, aceeași zi, când a fost reținut

de către colaboratorii de poliție [76]; la 8.02.2007, B.A., mergând pe str.Ismail, mun.Chișinău, a

găsit lângă bordură pachețele de hârtie în care se afla marijuană; din conținutul unuia din aceste

pachețele și-a făcut o țigară, pe care a fumat-o; celelalte pachețele le-a păstrat asupra sa până la ora

23.00, aceeași zi, când a fost reținut de colaboratorii de poliție [83]; la 20.03.2007, A.B., în timp ce

se plimba prin Parcul „Valea Trandafirilor”, mun.Chișinău, a găsit o sacoșă cu marijuană, pe care a

hotărât să o ia pentru consum propriu; mai târziu, pe str.Decebal, mun.Chișinău, A.B. a fost reținut

de colaboratorii de poliție, având asupra sa acea sacoșă cu marijuană [93]; la 3.04.2007, R.V.,

aflându-se pe str.Decebal, mun.Chișinău, a găsit un pachețel cu marijuană, pe care l-a păstrat până

la 4.04.2007, când a fost reținut de colaboratorii de poliție [97]; la 11.04.2007, D.N., aproximativ

la ora 12.00, aflându-se pe bd.Dacia, mun.Chișinău, a găsit pe pământ un pachețel de hârtie

conținând marijuană; D.N. l-a păstrat pentru consum propriu până la ora 23.00, aceeași zi, când a

fost reținut de colaboratorii de poliție [104]. Și exemplele pot continua.

În toate aceste cazuri, făptuitorilor li s-a reținut săvârșirea infracțiunii prevăzute la alin.(2)

art.217 CP RM, numai în modalitatea de păstrare.

Sub incidența noțiunii „procurare” cade și efectuarea cumpărării unui lot de substanțe narcotice,

psihotrope, a analoagelor sau precursorilor acestora, ca măsură operativă de investigație.

Totuși, această procurare nu poate avea un caracter ilegal, așa cum se susține just în literatura de

specialitate [215, p.577]. În context, este necesar să observăm că are dreptate I.Ionescu care

afirmă: „În raport cu soluțiile pronunțate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, agentul sub

acoperire are dreptul să observe și să denunțe săvârșirea faptelor ilegale ale grupului infracțional,

dar nu poate să determine săvârșirea infracțiunii” [111, p.429]. Prin urmare, nu trebuie considerate

ilegale nici acțiunile persoanei care vinde substanțele narcotice, psihotrope, analoagele sau

precursorii acestora unui agent provocator, care se află sub acoperire.

Persoana care intenționează să procure o substanță narcotică, psihotropă, un analoag sau

precursor al acestora, ori materiale sau utilaje, dar care a obținut în posesie un bun „neutru”,

131

trebuie trasă la răspundere pentru tentativa la infracțiunea prevăzută la alin.(2) art.217, alin.(2)

art.2171, art.2172 sau la art.2173 CP RM.

În literatura de specialitate a fost exprimată opinia că obținerea în farmacie a substanțelor

narcotice sau psihotrope, în baza unei rețete false, trebuie calificată ca sustragere pe calea escrocheriei

[191, p.29]. Considerăm această poziție unilaterală. Conform art.2174 „Sustragerea sau

extorcarea substanțelor narcotice sau psihotrope” din Codul penal al Republicii Moldova, cele

săvârșite pot fi calificate doar atunci când obținerea substanțelor narcotice sau psihotrope este

făcută în baza unei rețete false care dă dreptul de obținere gratuită a acestor substanțe. Dacă însă

valoarea substanțelor narcotice sau psihotrope este integral compensată, lipsesc semnele sustragerii.

Însă, nu putem susține că nu s-ar atesta procurarea ilegală a substanțelor narcotice sau psihotrope.

Totuși, în majoritatea cazurilor, caracterul gratuit sau compensat al procurării nu poate

influența asupra calificării infracțiunii. Acest caracter urmează a fi luat în considerație la individualizarea

pedepsei.

În doctrina penală este enunțat punctul de vedere că obținerea în gaj a substanțelor narcotice

sau psihotrope nu cade sub incidența noțiunii de procurare, deoarece dacă debitorul gajist își

execută obligațiile garantate prin gaj, atunci creditorul gajist poate doar să păstreze temporar

substanțele narcotice sau psihotrope, fără însă a le procura; procurarea presupune nu numai

posedarea, dar și existența posibilității de folosință și dispoziție [185, р.133-134]. Pare absolut

inconsistentă ideea că păstrarea poate să nu fie precedată de procurare. Prin definiție, „a păstra”

înseamnă „a ține în posesiunea sa” [130, p.766]. Dar, înainte de a ține în posesiune, trebuie să intri

în posesiune. Or, în ipoteza reprodusă mai sus, se are în vedere gajul cu deposedare, când, conform

alin.(2) art.455 din Codul civil, obiectul gajului se transmite în posesiune creditorului gajist sau

unui terț care acționează în numele creditorului gajist. Transmiterea în posesiune este corelativă

obținerii în posesiune, adică procurării. Nu există nici un fel de motive pentru a afirma că

procurarea, pe lângă posibilitatea de posesie, trebuie să mai presupună posibilitatea de folosință

sau dispoziție. Chiar în cazul infracțiunii prevăzute la alin.(2) art.2171 CP RM prezența scopului de

înstrăinare nu semnifică neapărat că făptuitorul are posibilități de valorificare a substanțelor

narcotice, psihotrope sau a analoagelor acestora.

De una singură, posesia este suficientă pentru a confirma că a fost săvârșită procurarea.

Această poziție este susținută, pe bună dreptate, în pct.3 al Hotărârii Plenului Curții Supreme de

Justiție a Republicii Moldova nr.12 din 27.03.1997, conform căruia procurarea, în care se concretizează

infracțiunea, se consideră consumată din momentul trecerii substanțelor narcotice în

posesia făptuitorului.

132

În concluzie, prin „procurare” trebuie de înțeles obținerea în posesie a substanțelor narcotice,

psihotrope, a analoagelor sau precursorilor acestora, ori a materialelor sau utilajelor, în urma unei

tranzacții ilicite, gratuite sau compensate (cumpărare, primire în schimbul altor bunuri, primire cu

titlu de împrumut, acceptare ca dar, primire în contul unei datorii, primire ca recompensă pentru

munca efectuată, obținere în gaj pentru garantarea executării unei datorii etc.) sau în urma însușirii

acestor substanțe, materiale sau utilaj, care sunt găsite, sau în baza altor asemenea temeiuri de

procurare.

În cele ce urmează vom supune analizei noțiunea „păstrare”. Aceasta este folosită pentru

caracterizarea laturii obiective a infracțiunilor prevăzute la alin.(2) art.217, alin.(2) art.2171,

art.2172 și la art.2173 CP RM.

Literalmente, prin „păstrare” se are în vedere acțiunea de a ține la loc sigur, păzit cu grijă,

a pune bine; a ține în bună stare, a avea grijă, a pune bine; a ține în bună stare, a avea grijă de …;

a ține în posesiunea sa [130, p.766]. Care din aceste sensuri exprimă cel mai bine noțiunea legală

„păstrare”?

Considerăm că ultimul. Or, conform pct.3 din Hotărârea Plenului Curții Supreme de Justiție,

nr.12 din 27.03.1997, prin „păstrare” se înțelege acțiunea legată de aflarea mijloacelor narcotice în

posesia făptuitorului (asupra sa, în ascunzătoare sau în alt loc).

În doctrina penală autohtonă, această noțiune este definită într-un mod asemănător [119,

p.365; 112, p.321; 113, p.357].

În dreptul penal român, în locul noțiunii „păstrare” se utilizează noțiunea „deținere”. Ceea ce

corespunde cu textul convențiilor internaționale relative la prevenirea și combaterea traficului ilicit

de droguri. La concret, prin „deținere” se are în vedere fapta unei persoane fizice de a ține, la

domiciliul său ori în orice alt loc știut de ea, substanțe stupefiante, indiferent dacă este sau nu

consumatoare de stupefiante și dacă acestea îi aparțin ei sau altei persoane [115, p.85; 116, p.58;

154, p.25].

Practic, în aceeași manieră, noțiunea „păstrare” este definită în pct.7 al Hotărârii Judecătoriei

Supreme a Federației Ruse „Cu privire la practica judiciară în cauzele referitoare la infracțiunile

legate de mijloacele narcotice, substanțele psihotrope, cu efect puternic sau toxic”, nr.14 din

15.06.2006: „acțiunea legată de posesiunea ilegală asupra mijloacelor narcotice, substanțelor

psihotrope sau a analoagelor acestora, inclusiv pentru propriul consum (deținerea asupra sa, în

încăpere, în ascunzătoare sau în alte locuri) [62]. Conform pct.9 din Hotărârea Plenului

Judecătoriei Supreme a Republicii Belarus „Cu privire la practica judiciară în cauzele penale

referitoare la infracțiunile legate de mijloacele narcotice, substanțele psihotrope și precursorii lor,

substanțele cu efect puternic sau toxic (art.327-334 din Codul penal)”, nr.1 din 26.03.2006, prin

133

„păstrare” se înțelege acțiunea legată de aflarea faptică a mijloacelor narcotice, substanțelor

psihotrope sau precursorilor acestora în posesiunea făptuitorului (asupra sa, în ascunzătoare, în

încăpere sau în alte locuri) [64].

În Hotărârea Plenului Judecătoriei Supreme a Federației Ruse „Cu privire la practica judiciară

în cauzele referitoare la infracțiunile legate de mijloacele narcotice, substanțele psihotrope,

cu efect puternic sau toxic”, nr.9 din 27.05.1998, cu referire la exemplele de locuri de păstrare, se

făcea următoarea explicație: „asupra sa, dacă aceasta nu este legat de transportarea mijloacelor sau

substanțelor respective, în încăpere, în ascunzătoare sau în alte locuri” [60]. De asemenea,

noțiunea „păstrare” este definită, într-o manieră ușor nuanțată, în art.1 al Legii Turkmenistanului

cu privire la mijloacele narcotice, substanțele psihotrope, precursori și măsurile de combatere a

circulației lor ilegale: „acțiunea legată de aflarea mijloacelor narcotice, substanțelor psihotrope sau

precursorilor în posesiunea persoanei, asupra acesteia, în încăpere, pe un teren, în ascunzătoare sau

în alte locuri”.

Unii autori prezintă și alte exemple, care contribuie la concretizarea noțiunii „alte locuri”:

acareturi sau locuri în afara acestora [176, p.249], locul de muncă [185, p.114] etc. În același sens,

J.Drăgan, Gh.Alecu și N.Țipișcă consemnează cu drept cuvânt: „Făptuitorul nu poate cere absolvirea

de răspunderea penală motivând deținerea pentru altă persoană, chiar și atunci când substanțele

stupefiante nu au fost găsite la domiciliul ori reședința sa, deoarece se presupune că are tot timpul

reprezentarea mentală atât a posesiei, cât și a caracterului ilegal al acesteia” [133, p.119].

Așadar, nici locul păstrării, nici distanța de la acest loc la făptuitor nu influențează în niciun

fel asupra calificării infracțiunii. Important este ca, de facto, substanțele narcotice, psihotrope,

analoagele sau precursorii acestora, ori materialele sau utilajele să se afle în sfera de stăpânire a

făptuitorului.

Păstrarea poate fi atât ascunsă, cât și deschisă. Păstrarea ascunsă are loc atunci când substanțele

narcotice sau psihotrope, analoagele sau precursorii acestora, ori materialele sau utilajele

sunt tăinuite în diferite ascunzători, în locuință, în preajma locuinței, la locul de muncă ori în alte

locuri. Păstrarea deschisă are loc atunci când făptuitorul păstrează numitele bunuri fără a le tăinui

[232]. Bineînțeles, la calificarea infracțiunii, caracterul – ascuns sau deschis – al păstrării nu poate

conta. În schimb, acesta trebuie luat în calcul la individualizarea pedepsei.

De asemenea, la calificare, nu are importanță dacă cel care păstrează substanțele narcotice,

psihotrope, analoagele sau precursorii acestora, ori materialele sau utilajele, anterior le-a produs,

preparat, extras, transformat etc. sau le-a procurat.

În concluzie, prin „păstrare” trebuie de înțeles aflarea substanțelor narcotice, psihotrope, a

analoagelor sau precursorilor acestora, ori a materialelor sau utilajelor – în mod ascuns sau deschis –

134

în sfera de stăpânire a făptuitorului (asupra sa (dacă nu are loc transportarea concomitentă), în

locuință sau în altă încăpere, la locul de muncă, pe terenul din preajma casei, în ascunzătoare etc.),

indiferent dacă posedarea se face pentru sine sau pentru altă persoană, precum și indiferent dacă

făptuitorul este posesor primar (deoarece a produs, a fabricat, a extras etc. substanțele narcotice,

psihotrope, analoagele sau precursorii acestora, ori materialele sau utilajele) ori a procurat de la

altcineva bunurile specificate. Atunci când posedarea se face pentru sine, făptuitorul este consumator

de substanțe narcotice, psihotrope sau de analoage ale acestora. De exemplu, la 8.09.2006,

T.S. a fost observat de către colaboratorii de poliție, care, efectuând măsuri operative de investigație,

s-au apropiat de el. T.S. a încercat să fugă, aruncând din mână o seringă ce conținea soluție

de opiu acetilat. T.S. a fost condamnat conform alin.(2) art.217 CP RM, pentru păstrarea substanțelor

narcotice în proporții mari, fără scop de înstrăinare [100]. Cu alte cuvinte, deși făptuitorul se

pregătea să consume substanțe narcotice, la calificare i s-a reținut o faptă cu relevanță penală –

păstrarea acestor substanțe. Astfel, consumul substanțelor narcotice sau psihotrope este însoțit de

cele mai dese ori de comiterea unei infracțiuni. Aceasta demonstrează încă o dată că dezincriminarea

in toto a consumului de droguri nu poate crea un gol în apărarea ordinii de drept.

Adoptând forma de păstrare, infracțiunea prevăzută la alin.(2) art.217, alin.(2) art.2171,

art.2172 și la art.2173 CP RM este o infracțiune continuă. Deci, se consideră consumată din

momentul încetării păstrării sau datorită survenirii unor evenimente care împiedică păstrarea.

Astfel, de exemplu, într-o speță, V.I. a recoltat, în apropierea pădurii din or.Durlești, paie din

plante de mac, pe care le-a păstrat la domiciliul său de la 20.07.2006 până la 25.07.2006, adică

până în momentul când a fost reținut de către colaboratorii de poliție [75].

În context, este nevoie de a consemna că infracțiunea continuă nu poate fi confundată cu

infracțiunea prelungită, nici cu infracțiunea repetată. Astfel, infracțiunea prelungită se caracterizează

prin episoadele care alcătuiesc infracțiunea. În contrast, infracțiunea continuă presupune o

activitate infracțională neîntreruptă. Totuși, atât infracțiunea continuă, cât și infracțiunea prelungită,

constituie infracțiuni unice. Spre deosebire de repetarea infracțiunii, care reprezintă de facto

pluralitatea de infracțiuni. În conformitate cu alin.(1) art.31 CP RM, se consideră „repetare a

infracțiunii” săvârșirea a două sau a mai multor infracțiuni identice ori omogene, prevăzute de

aceeași normă penală, cu condiția că persoana nu a fost condamnată pentru vreuna din ele și nu a

expirat termenul de prescripție. De notat, că circumstanța „repetat” determină agravarea răspunderii

penale în ipotezele prevăzute la lit.a) alin.(3) art.217, lit.a alin.(3) art.2171, lit.a) alin.(2)

art.2173, lit.a) alin.(2) art.2174, lit.a) alin.(2) art.2176 și la lit.a) alin.(3) art.218 CP RM.

135

Într-un alt registru, vom supune examinării noțiunea „expediere”. Această noțiune este

folosită pentru caracterizarea laturii obiective a infracțiunilor prevăzute la alin.(2) art.217, alin.(2)

art.2171, art.2172 și la art.2173 CP RM.

Ad litteram, prin „expediere” se înțelege acțiunea de a trimite prin poștă, prin mesageri etc.

scrisori, bani, pachete etc. la o anumită adresă [130, p.358].

Într-un mod asemănător, noțiunea dată este definită în pct.3 al Hotărârii Plenului Curții

Supreme de Justiție nr.12 din 27.03.1997: „expedierea dintr-un punct în altul prin poștă sau bagaj,

adică fără participarea nemijlocită a expeditorului”. Observăm că în această definiție este încălcată

una dintre regulile care guvernează definiția – regula ireflexivității [143, p.106]. Aceasta deoarece

definitorul repetă definitul, iar definiția apare ca tautologică.

În încercarea de a îndrepta eroarea logică specificată, unii autori definesc noțiunea

„expediere” ca fiind transmiterea substanțelor narcotice dintr-un loc în altul prin poștă sau bagaj,

adică fără participarea nemijlocită a expeditorului [113, p.258; 112, p.322].

„A transmite” are inclusiv înțelesul de „a înmâna” 158, p.415]. De aceea, termenul

„transmitere” nu întotdeauna se referă la parcurgerea în spațiu. Iar precizarea acestei nuanțe este

esențială pentru caracterizarea noțiunii „expediere”. Din aceste considerente, pentru definirea

noțiunii „expediere” apare mai corectă folosirea termenului „trimitere” pe post de definitor [119,

p.367]. Într-adevăr, prin „trimitere” se are în vedere acțiunea de a dispune ca un obiect să fie dus,

transportat, predat la o anumită destinație; acțiunea de a expedia [130, p.1113].

În context, în conformitate cu pct.17 al Hotărârii Judecătoriei Supreme a Republicii Belarus

„Cu privire la practica judiciară în cauzele referitoare la infracțiunile legate de mijloacele

narcotice, substanțele psihotrope și precursorii lor, substanțele cu efect puternic sau toxice

(art.327-334 din Codul penal)”, nr.1 din 26.03.2003 [64], prin „expediere” se înțelege trimiterea

mijloacelor sau substanțelor corespunzătoare dintr-un punct în altul prin poștă, bagaj, curier, cu

utilizarea mijloacelor de transport sau pe altă cale, când deplasarea în spațiu are loc fără

participarea expeditorului.

Unii autori definesc noțiunea „expediere” ca trimitere a mijloacelor narcotice sau a substanțelor

psihotrope prin poștă, bagaj sau curier, fără a indica însă faptul deplasării ulterioare a

respectivelor mijloace sau substanțe [193, p.77]. O asemenea interpretare este prea largă, deoarece,

de exemplu, trimiterea prin poștă sie însăși a substanțelor narcotice sau psihotrope reprezintă nu

expedierea acestor substanțe, dar o formă voalată a păstrării lor.

În alt context, în doctrina penală este exprimată opinia că expedierea substanțelor narcotice

sau psihotrope peste frontiera vamală reprezintă contrabanda cu substanțe narcotice sau psihotrope

[196, p.142; 186, p.142]. Într-adevăr, potrivit art.1 al Codului vamal al Republicii Moldova,

136

adoptat de Parlamentul Republicii Moldova la 20.07.2000, prin „trecerea frontierei vamale” se are

în vedere introducerea și scoaterea de pe teritoriul vamal al Republicii Moldova de mărfuri și

mijloace de transport, inclusiv prin expedieri poștale internaționale, prin conducte și prin linii de

transport electric [5]. Iar la alin.(2) art.248 „Contrabanda” al Codului penal se menționează tocmai

despre „trecerea peste frontiera vamală a Republicii Moldova a substanțelor narcotice, psihotrope…”.

În alți termeni, în ipoteza analizată, alin.(2) art.248 CP RM se prezintă ca o normă specială în

raport cu alin.(2) art.217 sau cu alin.(2) art.2171 CP RM. În concluzie, expedierea substanțelor

narcotice sau psihotrope peste frontiera vamală a Republicii Moldova urmează a fi calificată

potrivit alin.(2) art.248 CP RM, fără calificarea suplimentară conform alin.(2) art.2171 CP RM.

Printre mijloacele de expediere a substanțelor narcotice, psihotrope, a analoagelor sau

precursorilor acestora se numără și mijloacele animate: animalele (de exemplu, câinii) sau păsările

(hulubii) [215, p.578; 186, p.142]. Dar și o persoană poate fi folosită ca mijloc animat de săvârșire

a expedierii. În acest sens, în pct.17 din Hotărârea Judecătoriei Supreme a Federației Ruse „Cu

privire la practica judiciară în cauzele referitoare la infracțiunile legate de mijloacele narcotice,

substanțele psihotrope, cu efect puternic sau toxice”, nr.14 din 15.06.2006 [62], se menționează nu

pur și simplu despre trimiterea mijloacelor sau substanțelor respective prin curier (cum se face în

cazul Hotărârii nr.12 din 27.03.1997 a Curții Supreme de Justiție a Republicii Moldova). Astfel, se

precizează că curierul nu are cunoștință despre obiectul deplasat, lipsind orice fel de înțelegere

dintre el și expeditor.

Poate această precizare este lipsită de importanță? Nu, pentru că, în conjunctura examinată,

ea este „condiția subsumțiunii, adică a încadrării juridice corecte a faptelor, și exercită o dublă

funcție; mai întâi – cea de clarificare a sensului dispoziției aplicabile (studiul normei și al particularităților

acesteia), iar în al doilea rând – de aplicare corectă a normei la faptele concrete” [218].

Astfel, dacă persoana cunoaște despre conținutul mărfii pe care o transportă, atunci cele săvârșite

de ea constituie transportarea ilegală a substanțelor narcotice, psihotrope, a analoagelor sau

precursorilor acestora, ori a materialelor sau utilajelor. În același timp, fapta proprietarului mărfii

date trebuie calificată ca organizare sau instigare la transportarea ilegală a substanțelor narcotice,

psihotrope, a analoagelor sau precursorilor acestora, ori a materialelor sau utilajelor.

Însă, dacă persoana nu cunoaște conținutul mărfii pe care o transportă, aceasta fiind camuflată

în alte obiecte și transportată ca respectivele, atunci, în virtutea art.20 „Fapta săvârșită fără

vinovăție (cazul fortuit)” din Codul penal, ea nu poate fi trasă la răspundere penală. Iar proprietarul

mărfii, care a transmis-o spre transportare primei persoane, trebuie să răspundă pentru expedierea

ilegală a substanțelor narcotice, psihotrope, analoagelor sau precursorilor acestora, ori a materialelor

sau utilajelor.

137

Există divergențe în ce privește stabilirea momentului de consumare a infracțiunii, atunci

când aceasta evoluează sub forma expedierii ilegale. Astfel, în pct.3 din Hotărârea Plenului Curții

Supreme de Justiție nr.12 din 27.03.1997 se menționează că infracțiunea se consideră consumată

din momentul primirii coletului poștal sau a bagajului, care conține bunurile corespunzătoare, de

către instituția de comunicație sau de punctul de recepție a bagajelor de la stația de cale ferată etc.

Din această explicație nu rezultă cu claritate unde se consideră consumată infracțiunea: în punctul

de trimitere sau în punctul de recepție? Mult mai clar este relevat momentul de consumare, în

cazul expedierii ilegale, în pct.17 al Hotărârii Plenului Judecătoriei Supreme a Federației Ruse „Cu

privire la practica judiciară în cauzele referitoare la infracțiunile legate de mijloacele narcotice,

substanțele psihotrope, cu efect puternic sau toxice”, nr.14 din 15.06.2006: „din momentul trimiterii

scrisorii, coletului, bagajului etc. cu mijloacele sau substanțele conținute în acesta, indiferent

de recepționarea lor de către destinatar” [62]. În consecință, urmând acest model, se impune

rectificarea de rigoare în pct.3 al Hotărârii Plenului Curții Supreme de Justiție nr.12 din

27.03.1997, cu referire la momentul de consumare a infracțiunii în ipoteza expedierii ilegale.

În concluzie, prin „expediere” trebuie de înțeles trimiterea substanțelor narcotice, psihotrope,

a analoagelor sau precursorilor acestora, a mijloacelor sau utilajelor către destinatar, prin poștă,

bagaj, cu utilizarea transportului sau a animalelor, prin curier (atunci când acesta nu cunoaște

despre conținutul mărfii pe care o însoțește, nici nu este în înțelegere cu proprietarul ei) etc., dacă

trimiterea se face în interiorul teritoriului vamal al Republicii Moldova.

Următoarea noțiune care va fi supusă analizei este noțiunea „transportare”. Aceasta e folosită

pentru caracterizarea laturii obiective a infracțiunilor prevăzute la alin.(2) art.217, alin.(2) art.2171,

art.2172 și la art.2173 CP RM.

Potrivit pct.3 din Hotărârea Plenului Curții Supreme de Justiție nr.12 din 27.03.1997, prin

„transportare” se înțelege „permutarea substanțelor narcotice dintr-un loc în altul, atât asupra sa, cât

și cu utilizarea oricăror mijloace de transport, indiferent de locul păstrării mijloacelor sau substanțelor

strămutate”. În principiu, același punct de vedere este susținut în literatura de specialitate

[190, p.60; 186, р.135; 196, р.191; 185, p.143].

În același timp, pune în gardă o altă explicație din Hotărârea Plenului Curții Supreme de Justiție

nr.12 din 27.03.1997, conform căreia transportarea trebuie considerată formă a păstrării. Nici

din contextul legii penale în vigoare, nici din contextul legii penale anterioare, nu rezultă că transportarea

este o formă a păstrării. Odată ce legiuitorul indică, în cadrul enumerării, transportarea

alături de păstrare, rezultă că aceste obiecte din clasa definitului sunt de același nivel. Deci, nu se

integrează una în cealaltă. În mod regretabil, în practica judiciară nu se ia în considerație

deosebirea dintre cele două noțiuni. În rezultat, permutării substanțelor narcotice, psihotrope sau a

138

analoagelor acestora, asupra făptuitorului, nu i se acordă atenție la calificare. La calificare, se ia în

considerație numai modalitatea de păstrare, nu și cea de transportare [81; 84; 85; 94; 87; 101].

Alta este că apar dificultăți la delimitarea transportării de păstrare, ca modalități sub care se

prezintă laturile obiective ale infracțiunilor prevăzute la alin.(2) art.217, alin.(2) art.2171, art.2172

și la art.2173 CP RM.

De exemplu, N.A. Miroșnicenko și A.A. Muzâka afirmă că purtarea mijloacelor narcotice

sau substanțelor psihotrope este o formă a păstrării acestor mijloace sau substanțe [190, p.60].

Însă, conform art.290 „Purtarea, păstrarea, procurarea, fabricarea, repararea sau comercializarea

ilegală a armelor și munițiilor” din Codul penal, termenii „purtare” și „păstrare” sunt folosiți

separat. Or, conform lit.e) art.19 din Legea nr.780/2001, terminologia utilizată este constantă și

uniformă în actul elaborat, iar folosirea repetată a unui termen exclude confuzia. Reieșind din

aceasta, nu putem susține că, în contextul alin.(2) art.217, alin.(2) art.2171, art.2172 și al art.2173

CP RM, ar fi posibil ca termenii „purtare” și „păstrare” să nu fie de același nivel. Așadar,

abordarea sistemică a prevederilor legii penale ne determină să nu fim de acord cu N.A.

Miroșnicenko și A.A. Muzâka.

La fel, nu putem fi de acord cu Decizia Colegiului penal al Curții de Apel nr.1r-961/98 din

20.10.1998 [67], potrivit căreia ca păstrare au fost calificate cele săvârșite de T.N.: primirea, la

intrarea în instituția penitenciară, de la alte persoane, a unui pachet cu substanțe narcotice cu

scopul de a-l transmite unei alte persoane; acest pachet nu a fost transmis, deoarece făptuitorul

T.N. a fost reținut de către colaboratorii instituției penitenciare.

În pct.3 al Hotărârii Plenului Curții Supreme de Justiție se prevede explicit, cu privire la

noțiunea „transportare”: „atât asupra sa, cât și cu utilizarea oricăror mijloace de transport”. De

unde rezultă că transportarea nu implică neapărat utilizarea unui mijloc de transport, atunci când

deplasarea substanțelor narcotice, psihotrope, a analoagelor sau precursorilor acestora, ori a

materialelor sau utilajelor se face pedestru.

De aceea, vizavi de speța menționată mai sus, cele săvârșite trebuie considerate transportare,

și nu păstrare.

Manifestând consecvență, ca în cazul expedierii, trebuie să precizăm că transportarea

substanțelor narcotice, psihotrope, a analoagelor sau precursorilor acestora, ori a materialelor sau

utilajelor trebuie să se facă în interiorul teritoriului vamal al Republicii Moldova. În caz contrar,

cele săvârșite vor forma componența de contrabandă.

De asemenea, interpretând prin analogie teza privitoare la momentul de consumare a

infracțiunii, în cazul expedierii, trebuie să consemnăm că momentul de consumare a infracțiunii, în

139

cazul transportării, este momentul începerii mișcării mijloacelor de transport sau a transportatorului

pedestru.

În concluzie, prin „transportare” trebuie de înțeles deplasarea dintr-un loc în altul (însă în

interiorul teritoriului vamal al Republicii Moldova), asupra sa ori cu utilizarea oricăror mijloace de

transport, a substanțelor narcotice, psihotrope, a analoagelor sau precursorilor acestora, ori a

materialelor sau utilajelor.

În altă ordine de idei, va fi examinată noțiunea „preparare”. Aceasta e folosită pentru a

caracteriza latura obiectivă a infracțiunilor prevăzute la alin.(2) art.217, alin.(2) art.2171 și la

art.2172 CP RM.

Literalmente, prin „preparare” se are în vedere acțiunea de a pregăti din timp ceva, a face ca

ceva să fie gata (în vederea unei acțiuni sau a unei prelucrări ulterioare) [130, p.843]. Însă, această

accepție e prea generală pentru a servi la interpretarea semnificației noțiunii „preparare” din textul

legii penale. Din aceste motive, considerăm necesară definirea și a unor noțiuni care derivă din

noțiunea „preparare”. Astfel, prin „preparator” se înțelege persoana care combină anumite

materiale etc. spre a obține un produs nou, a îmbunătăți calitatea unor produse etc. [142, p.732]. De

asemenea, prin „preparat” se înțelege produsul rezultat dintr-o operație de preparare [130, p.732].

Amintim, că noțiunea „preparat” este definită în Legea nr.382/1999: „amestec de substanțe în orice

stare fizică, ce conțin una sau mai multe substanțe narcotice ori psihotrope”.

M.A. Liubavina înțelege prin „preparare” fabricarea preparatelor conținând substanțe narcotice

sau psihotrope, în farmacii, în baza rețetei [185, p.83]. În fine, A.Boroi, N.Neagu și V.Radu-

Sultănescu înțeleg prin „preparare” combinarea a două sau a mai multor substanțe, în final

obținându-se una din substanțele prevăzute ca drog [116, p.57].

Analizând toate aceste definiții, este necesar să remarcăm următoarele:

1) nu putem identifica prepararea legală cu prepararea în genere, așa cum o face M.A. Liubavina.

De aceea, nu putem restrânge săvârșirea preparării la incinta farmaciei și la prezența rețetei.

Prepararea poate fi săvârșită în orice condiții, fie că acestea sunt de o clandestinitate absolută, fie

că reprezintă fondul unei aparente legalități;

2) niciuna din definițiile reproduse mai sus nu se referă la precursori, ca obiect material al

infracțiunii. Între timp, ținând cont de dispoziția art.2172 CP RM, precursorii trebuie luați în

considerație, întrucât activitatea de preparare poate purta și asupra lor.

Luând în seamă aceste observații critice, considerăm că prin „preparare” trebuie de înțeles

combinarea a două sau a mai multor substanțe narcotice, psihotrope, a analoagelor sau precursorilor

acestora, pentru a se obține un preparat nou.

140

Tocmai obținerea unui preparat nou, ca produs al infracțiunii, este ceea ce deosebește

prepararea de producere, transformare, experimentare etc., în urma cărora poate rezulta nu un

preparat nou, dar o substanță nouă având la bază o altă substanță (și nu un amestec de substanțe).

Din aceste considerente, nu putem fi de acord cu soluția care a fost identificată în următoarea

speță: în drept, I.V. a fost condamnat conform alin.(2) art.217 CP RM, pentru producerea,

prepararea, păstrarea substanțelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor lor, săvârșite în proporții

mari și fără scop de înstrăinare. În fapt, I.V. a recoltat de pe câmp paie de mac, pe care le-a

transportat și le-a păstrat la domiciliul său. În urma percheziției efectuate, la domiciliul lui I.V. au

fost descoperite: o sacoșă cu paie de mac; mai multe recipiente conținând extract de mac somnifer;

trei seringi cu urme de extract de mac somnifer [75]. Așadar, dintr-o substanță narcotică – paie de

mac somnifer – s-a obținut o altă substanță narcotică – extract de mac somnifer. În aceste condiții,

nu se poate vorbi despre preparare, ca modalitate a infracțiunii prevăzute la alin.(2) art.217 CP

RM. Deoarece se atestă săvârșirea prelucrării unei substanțe narcotice. De aceasta ne vom

convinge infra, cu ocazia analizei noțiunii „prelucrare”.

Infracțiunile prevăzute la alin.(2) art.217, alin.(2) art.2171 sau la art.2172 CP RM, evoluând

sub forma preparării, trebuie considerate consumate din momentul combinării substanțelor

narcotice, psihotrope, a analoagelor sau precursorilor acestora. Obținerea preparatului nou, ca

urmare a acestei combinări, marchează momentul de epuizare a infracțiunii, deci depășește cadrul

laturii obiective. Această precizare se impune datorită faptului că legiuitorul utilizează noțiunea

„preparare”, nu „obținerea preparatului”.

În alt context, vom supune analizei noțiunea „experimentare”. Aceasta e folosită pentru

caracterizarea laturii obiective a infracțiunilor prevăzute la alin.(2) art.217, alin.(2) art.2171 și la

art.2172 CP RM.

Ad litteram, prin „experimentare” se înțelege acțiunea de a încerca, a verifica prin

experiență [130, p.358].

În același făgaș, în literatura de specialitate definiția noțiunii analizate e formulată în felul

următor: „operație de dozare, de combinare ori de încercare a drogurilor” [133, p.119-120];

„efectuarea de experiențe cu produse sau substanțe stupefiante” [154, p.27]. Niciuna din definițiile

date nu ne poate satisface demersul investigativ. Astfel, prima definiție generează confuzii cu

noțiunea „preparare”, deoarece se referă inclusiv la combinarea drogurilor. Cea de-a doua definiție

este una tautologică și nu clarifică în niciun mod comprehensiunea conceptului de experimentare.

De aceea, considerăm că, prin „experimentare” trebuie de înțeles verificarea prin experiență

a proprietăților pe care le au substanțele narcotice, psihotrope, analoagele sau precursorii acestora,

prin încercarea lor în diferite condiții, în variate proporții sau asupra diferiților subiecți.

141

Ca subiect de experimente poate fi făptuitorul însuși sau o altă persoană. În ultimul caz, se

are în vedere că persoana își exprimă consimțământul de a fi subiect de experimente. În caz

contrar, cele săvârșite trebuie calificate conform art.2176 CP RM, ca introducere ilegală intenționată

în organismul altei persoane, împotriva voinței acesteia, a substanțelor narcotice, psihotrope

sau a analoagelor acestora.

Subiectul experimentelor își poate exprima consimțământul, însă este posibil să nu fie

întrunite condițiile necesare efectuării testării unei substanțe narcotice sau psihotrope, utilizabile în

scopuri medicale. Aceste condiții sunt stabilite în art.9-12 din Legea Republicii Moldova cu privire

la medicamente, adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la 17.12.1997 [13], precum și în

art.14 al Legii Republicii Moldova cu privire la drepturile și responsabilitățile pacientului, adoptată

de Parlamentul Republicii Moldova la 27.10.2005 [21]. În această ipoteză, experimentarea are

un caracter ilegal, intrând sub incidența alin.(2) art.217, alin.(2) art.2171 sau a art.2172 CP RM.

În cele ce urmează vom examina noțiunea „prelucrare”. Aceasta e folosită pentru caracterizarea

laturii obiective a infracțiunilor prevăzute la alin.(2) art.217, alin.(2) art.2171 și la art.2172 CP RM.

În practica judiciară, prelucrarea, ca modalitate normativă a infracțiunilor analizate, se

confundă cu prepararea, o altă modalitate a acestor infracțiuni [91]. Ceea ce denotă lipsa unei

percepții unitare a conținutului noțiunii „prelucrare”.

În sens literar, prin „prelucrare” se înțelege acțiunea de a modifica forma, dimensiunile, constituția

sau aspectul unui material (pentru a obține produse finite, materii prime etc.) [130, p.841].

Practic, în același fel, noțiunea „prelucrare” este definită de către unii autori: „obținerea unei

materii prime sau a unui produs finit cu efect narcotic prin modificarea unui material care conține

substanțe narcotice” [113, p.257; 112, p.321]. Fiind prea vagă, această definiție nu poate satisface

necesitățile studiului de față: nu este clar ce înseamnă „material care conține substanțe narcotice”,

dar „materia primă cu efect narcotic”? O valoare aplicativă preeminentă o are următoarea definiție:

„modificarea calităților de consum ale substanțelor narcotice, psihotrope ori ale precursorilor

acestora, în vederea sporirii acestor calități (de exemplu, când pulberea de opiu, care se

concentrează în vid la 50-60ºC, se tratează cu soluție de clorură de calciu, iar din această soluție,

prin filtrare, concentrare și alcalinizare cu amoniac, se obține morfina bază)” [119, p.365].

Însă, această definiție apare ca fiind restrictivă, dacă ne aducem aminte că, prin „prelucrare”,

ca noțiune ce caracterizează latura obiectivă a infracțiunilor prevăzute la alin.(2) art.217 și la

alin.(2) art.2171 CP RM, am desemnat tratarea, cu ajutorul unor agenți chimici, fizici, mecanici

etc., a plantelor care conțin substanțe narcotice sau psihotrope.

Ideea dată este confirmată pe planul dreptului comparat. Astfel, conform Legii Federației

Ruse cu privire la mijloacele narcotice și substanțele psihotrope, prin „prelucrare” se înțelege

142

acțiunea de rafinare (separare de impurități) a mijloacelor narcotice sau substanțelor psihotrope, de

sporire în preparat a concentrației mijloacelor narcotice sau a substanțelor psihotrope, de obținere

în baza acestora a unor substanțe care nu sunt nici mijloace narcotice, nici substanțe psihotrope.

Exact în aceeași manieră, noțiunea „prelucrare” este definită în Legea Republicii Kârgâze cu

privire la mijloacele narcotice, substanțele psihotrope și precursori.

Într-un mod mai nuanțat, definiția noțiunii „prelucrare” este expusă în Hotărârea Plenului

Judecătoriei Supreme a Federației Ruse „Cu privire la practica judiciară în cauzele despre infracțiunile

legate de mijloacele narcotice, substanțele psihotrope, substanțele cu efecte puternice și

substanțele toxice”, nr.14 din 15.06.2006: „acțiunea de rafinare (separare de impurități) a amestecului

solid sau lichid conținând unul sau mai multe mijloace narcotice sau substanțe psihotrope, de

sporire în acest amestec (preparat) a concentrației mijloacelor narcotice sau a substanțelor psihotrope,

ori de amestecare cu alte substanțe farmacologic active, în vederea sporirii efectului lor

asupra organismului”.

Sintetizând cele enunțate în definițiile prezentate mai sus, considerăm că prin „prelucrare”

trebuie de înțeles tratarea cu ajutorul unor agenți chimici, fizici, mecanici etc. a substanțelor narcotice,

psihotrope, a analoagelor sau precursorilor acestora (de exemplu, rafinarea (separarea de impurități)

a amestecului conținând una sau mai multe substanțe narcotice, psihotrope, analoage sau

precursori ai acestora; sporirea în preparat a concentrației de substanțe narcotice sau psihotrope;

obținerea în baza substanțelor narcotice, psihotrope, a analoagelor sau precursorilor acestora a altor

substanțe care nu sunt substanțe narcotice, psihotrope, analoage sau precursori ai acestora; amestecarea

cu alte substanțe farmacologic active în vederea sporirii efectului asupra organismului etc.).

Procedeele de prelucrare pot fi dintre cele mai variate (fierberea, opărirea, defalcarea din

preparat a alcaloizilor narcotici în formă pură etc.). În același timp, trebuie de accentuat că

dizolvarea substanțelor narcotice, psihotrope, a analoagelor sau precursorilor acestora în apă, fără

o tratare suplimentară sub formă de opărire, rafinare, decocție etc., astfel încât să se modifice

structura chimică a substanței, nu poate fi considerată prelucrare. Așadar, se are în vedere

prelucrarea prin influențarea asupra conținutului, nu a formei.

De aceea, drept moment de consumare a infracțiunii, evoluând sub formă de prelucrare,

trebuie considerat momentul tratării chimice, fizice, mecanice etc. a substanțelor narcotice, psihotrope,

a analoagelor sau precursorilor acestora, astfel încât să fie modificată structura chimică a

acestora.

Dintr-o altă perspectivă, vom supune examinării noțiunea „înstrăinare”. Aceasta e folosită

pentru caracterizarea laturii obiective a infracțiunilor prevăzute la alin.(2) art.2171, art.2172 și la

art.2173 CP RM.

143

Literalmente, prin „înstrăinare” se înțelege acțiunea de a trece cuiva stăpânirea unui lucru; a

aliena un bun material [130, p.536]. Din acest punct de vedere, noțiunea „înstrăinare” este

preferabilă față de noțiunea „desfacere” (folosită în legea penală anterioară), care înseamnă

„acțiunea de a vinde produse” [130, p.286]. Întrucât noțiunea „înstrăinare” este corelativă cu

noțiunea „procurare”, ar fi incorect a reduce sensul primei noțiuni doar la vânzare.

Prin corelarea cu noțiunea „procurare”, prin „înstrăinare” trebuie de înțeles trecerea în

stăpânirea altei persoane a substanțelor narcotice, psihotrope, a analoagelor sau precursorilor

acestora, ori a materialelor sau utilajelor, prin vânzare, schimb, donare, dare de împrumut, dare în

contul unei datorii, oferire a unei țigarete conținând o substanță narcotică (de exemplu, hașiș).

Cât privește administrarea unei injecții, aceasta nu întotdeauna poate fi privită ca exemplu de

înstrăinare. Astfel, are dreptate M.A. Liubavina când afirmă că, dacă mijlocul narcotic sau substanța

psihotropă, care este injectată, aparține consumatorului, atunci nu putem susține că cel ce

administrează injecția săvârșește înstrăinarea [185, p.149]. Într-adevăr, în acest caz nu are loc

trecerea bunului (lucrului) în stăpânirea altei persoane. De aceea, se săvârșește nu înstrăinarea, dar

complicitatea la consumul de mijloace narcotice sau substanțe psihotrope, adică complicitatea la

fapta prevăzută la art.44 din Codul cu privire la contravențiile administrative.

De asemenea, nu constituie înstrăinare administrarea unei injecții, dacă substanța injectată a

fost procurată împreună de către consumator și persoana care administrează injecția, pentru

consumul ambilor. Nici în această situație nu are loc trecerea în stăpânirea altei persoane. Iar

faptele celor care își administrează reciproc injecțiile respective trebuie calificate drept complicitate

la fapta prevăzută la art.44 din Codul cu privire la contravențiile administrative.

Dacă, sub forma unei substanțe narcotice, psihotrope, a unui analog sau precursor al

acestora, ori material sau utilaj, se înstrăinează un bun „neutru”, iar făptuitorul urmărește scopul de

cupiditate, atunci cele săvârșite de el se califică potrivit art.190 CP RM, ca escrocherie. Totodată,

cel care procură falsurile respective, luându-le de bune, trebuie să poarte răspunderea pentru

tentativa de procurare.

În doctrina penală se susține, pe bună dreptate, că administrarea de substanțe narcotice sau

psihotrope unor animale nu formează înstrăinarea (de exemplu, administrarea de ketamină utilizată

pentru narcoză de către veterinarii-chirurgi) [119, p.366]. Și mai explicită este formularea din

pct.15 al Hotărârii Plenului Judecătoriei Supreme a Federației Ruse „Cu privire la practica în

cauzele referitoare la infracțiunile legate de mijloacele narcotice, substanțele psihotrope, cu efect

puternic sau toxice”, nr.14 din 15.06.2006 [62]: „în cazurile în care persoana, în scopul

tratamentului animalelor, utilizează mijloacele narcotice sau substanțele psihotrope procurate

ilegal (sublinierea ne aparține – n.a.) (de exemplu, ketamina, hidroclorura de ketamină), semnele

144

infracțiunii care atrag răspunderea pentru înstrăinarea ilegală a acestor mijloace sau substanțe

lipsesc”. Într-adevăr, prin definiție, înstrăinarea înseamnă trecerea unui bun (lucru) în stăpânirea

unei alte persoane. Însă, ar fi cu totul deplasat a identifica prezența înstrăinării atunci când trecerea

substanței narcotice sau psihotrope se face „în stăpânirea unui animal”. Chiar dacă aceasta a fost

precedată de procurarea ilegală a substanțelor respective.

Ne exprimăm susținerea pentru opinia expusă de A.A. Maiorov și V.B. Malinin, conform

căreia drept moment de consumare a infracțiunii, în cazul înstrăinării, trebuie considerat momentul

primirii de către altă persoană a substanțelor corespunzătoare [186, p.146]. Până la acest moment,

dacă substanțele narcotice, psihotrope, analoagele sau precursorii acestora, ori materialele sau

utilajele au ieșit din sfera de stăpânire a făptuitorului, dar, din cauze independente de voința lui, nu

au ajuns în sfera de stăpânire a celui care procură, cele săvârșite trebuie calificate ca tentativă de

înstrăinare.

Următoarea noțiune, căreia îi vom acorda atenție, este noțiunea „extragere”. Aceasta e

folosită pentru caracterizarea laturii obiective a infracțiunilor prevăzute la alin.(2) art.217 și la

alin.(2) art.2171 CP RM.

În sens literar, prin „extragere” se înțelege acțiunea de a scoate o substanță dintr-un material,

de a separa o substanță de alta prin diferite procedee [130, p.361].

În literatura de specialitate, prin „extragere” se înțelege separarea substanței narcotice din

plantele sau materialele ce o conțin [113, p.257; 112, p.321. Nu putem agrea utilizarea termenului

„materiale” în această definiție, termen care are o semnificație foarte precisă în contextul art.2173

CP RM.

În opinia lui O.Pop, extragerea reprezintă scoaterea drogurilor din plantele care conțin astfel

de substanțe, sau separarea unui drog de alte substanțe în acțiunea de „purificare” a drogurilor

[154, p.28]. Considerăm că nu este corect a privi ca extragere activitatea de separare a unui drog

de alte substanțe în acțiunea de „purificare” a drogurilor. Aceasta deoarece, așa cum am stabilit

anterior, într-o asemenea ipoteză este vorba de prelucrare, ca modalitate normativă distinctă.

Dar să analizăm o altă opinie, potrivit căreia, prin „extragere” se are în vedere, corect, obținerea

substanțelor corespunzătoare din plante [119, p.365]. Acest punct de vedere îl confirmă

prevederea notei 1 la Hotărârea nr.79/2006 a Guvernului, conform căreia „cultivarea plantelor

specificate (se au în vedere plantele care conțin substanțe narcotice sau psihotrope) este

periculoasă nu numai din punct de vedere că sunt folosite ca materie primă pentru extragerea

substanțelor narcotice (sublinierea ne aparține – n.a.), dar și ca acțiune ilegală”. Se au în vedere

„plantele verzi nerecoltate” [235]. Or, conform aceleiași hotărâri de Guvern, marijuana verde,

frunzele de coca și paiul verde de mac somnifer sunt considerate substanțe narcotice, și nu plante

145

care conțin substanțe narcotice. De aceea, dacă, de exemplu, din paiul verde de mac somnifer se

obține extractul de mac somnifer, vom fi în prezența prelucrării, ca modalitate normativă distinctă.

Aceasta deoarece dintr-o substanță narcotică se obține o altă substanță narcotică, sporindu-se astfel

efectul acesteia asupra organismului. Din aceste considerente, nu putem susține afirmația conținută

într-o speță din practica judiciară: „… s-a stabilit că opiul acetilat depistat a fost obținut prin …

extracția din capsule de mac cu ajutorul unei soluții lichide” [88]. Dintr-o substanță narcotică –

paiul verde de mac somnifer – se obține o altă substanță narcotică – opiul acetilat. Această

activitate se produce nu asupra plantei de mac, în câmp, dar la domiciliul făptuitorului, după

recoltarea plantei respective. Deci, se atestă nu „extragerea”, dar „prelucrarea”.

Alta e situația când se efectuează incizia capsulelor macului verde nerecoltat, pentru ca ulterior

să se extragă latexul macului somnifer care este nu altceva decât opiul. Însă, la o analiză

atentă, putem observa că această ipoteză cade sub incidența noțiunii „producere”, așa cum am

acceptat-o noi supra, dând expresie prevederilor convențiilor internaționale în care e definită

această noțiune.

Obținerea substanțelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor acestora din plante (verzi

nerecoltate), care le conțin, constituie producerea. Obținerea, pe cale de sinteză, a acelorași substanțe

reprezintă, după caz, fie fabricare, fie prelucrare. Atunci, rezultă că noțiunea „extragere” nu

poate fi aplicată niciunei ipoteze din realitatea socială. În consecință, propunem eliminarea termenului

„extragere” din alin.(2) art.217 și din alin.(2) art.2171 CP RM. În condițiile reliefate, acest

termen este inutil, iar menținerea lui în textul legii penale va spori confuzia în procesul de

calificare a infracțiunilor.

În altă ordine de idei, vom analiza noțiunea „transformare”. Aceasta e folosită pentru caracterizarea

laturii obiective a infracțiunilor prevăzute la alin.(2) art.217 și la alin.(2) art.2171 CP RM.

Literalmente, prin „transformare” se are în vedere acțiunea de a schimba înfățișarea, a da alt

aspect, altă formă [130, p.1104]. În doctrina penală română, prin „transformare” se înțelege

modificarea, schimbarea unor elemente caracteristice unei substanțe considerate drog, obținânduse

în final o altă substanță, de aceeași natură, având însă efecte diferite [116, p.58].

Dar, înțelesul care rezultă din această ultimă definiție este același cu înțelesul noțiunii „prelucrare”,

în accepțiunea legii penale autohtone. Această coincidență se datorează faptului că în

art.386 și 387 CP Rom. se utilizează noțiunea „transformare”, nu cea de „prelucrare”. În opoziție,

în alin.(2) art.217 și în alin.(2) art.2171 CP RM se utilizează ambele noțiuni. De aceea, trebuie să le

atribuim înțelesuri diferite.

146

În consecință, propunem ca prin „transformare” să se înțeleagă schimbarea formei substanțelor

narcotice, psihotrope sau a analoagelor acestora (de exemplu, pentru a face dificilă identificarea

lor), astfel încât să nu fie modificată structura chimică a acestor substanțe.

Se are în vedere schimbarea culorii, consistenței, mirosului, aspectului exterior etc. prin

camuflarea sub forma altor bunuri (făină, zahăr, condimente etc.). Pe cale de consecință, pentru a

readuce substanțele narcotice, psihotrope sau analoagele acestora în forma necesară consumului

lor, transformării trebuie să-i urmeze prelucrarea. Astfel încât să se facă separarea de impurități.

În alt context, vom analiza noțiunea „distribuire”. Aceasta e folosită pentru caracterizarea

laturii obiective a infracțiunii prevăzute la alin.(2) art.2171 CP RM.

În sens literar, prin „distribuire” se are în vedere acțiunea de a împărți ceva în mai multe

locuri sau la mai multe persoane, dând fiecăreia una sau mai multe părți [130, p.310]. Practic, în

același mod, fără o adaptare la necesitățile legii penale, noțiunea „distribuire” este definită de către

A.Borodac [113, p.257-258]. Atribuind același înțeles noțiunii „distribuire”, O.Pop adaugă: „Nu

contează dacă distribuitorul este însuși proprietarul bunului, caz în care distribuirea constituie o

vânzare, sau este doar un mijlocitor între vânzător și cumpărător [154, p.29]. În primul rând, nu

putem confunda distribuirea cu înstrăinarea, ca modalitate normativă distinctă. Distribuitorul nu

poate vinde substanțele narcotice, psihotrope sau analoagele acestora consumatorului, pentru că în

acest caz suntem în prezența înstrăinării. În al doilea rând, distribuitorul nu poate fi mijlocitor între

vânzător și cumpărător. Mijlocitorul este tras la răspundere fie pentru complicitate la înstrăinare

(dacă reprezintă interesele celui care înstrăinează), fie pentru complicitate la consum (dacă

reprezintă interesele consumatorului). În ambele cazuri, se exclude răspunderea pentru distribuire.

În acest context, mult mai potrivită apare opinia, conform căreia prin „distribuire” se înțelege

acțiunea de împărțire, repartizare a drogurilor în mai multe locuri și la mai multe persoane, acestea

urmând ca, la rândul lor, să le pună în vânzare și să le vândă efectiv [116, p.58].

Adaptând această definiție rigorilor alin.(2) art.2171 CP RM, prin „distribuire” trebuie să

înțelegem împărțirea substanțelor narcotice, psihotrope sau analoagelor acestora în mai multe

locuri și la mai multe persoane, acestea urmând, la rândul lor, să le înstrăineze efectiv. Reieșind

din această formulare, drept moment de consumare a infracțiunii prevăzute la alin.(2) art.2171

CP RM, când aceasta ia forma distribuirii, urmează a fi considerat momentul trecerii substanțelor

narcotice, psihotrope sau analoagelor acestora în stăpânirea persoanei care urmează să le înstrăineze

efectiv.

În alt registru, specificăm că noțiunea „fabricare” este utilizată pentru caracterizarea laturii

obiective a infracțiunii prevăzute la art.2173 CP RM. Am analizat această noțiune cu prilejul

examinării noțiunii „producere”. Ne menținem punctul de vedere că este necesară completarea

147

alin.(2) art.217, alin.(2) art.2171 și a art.2172 CP RM, astfel încât noțiunea „fabricare” să caracterizeze

latura obiectivă a infracțiunilor prevăzute de aceste norme.

În contextul laturii obiective a infracțiunii prevăzute la art.2173 CP RM se utilizează și

noțiunea „transmitere”.

Trebuie de menționat că o astfel de noțiune nu este folosită nici în legile penale ale

României, Federației Ruse și Ucrainei, nici în convențiile internaționale relative la prevenirea și

combaterea traficului ilicit de droguri.

Putem doar să admitem că această noțiune este o parafrazare sui generis a noțiunii „trimitere”

din alin.(5) art.389 CP Rom.. Atenționăm însă că în această normă nu se utilizează noțiunea

„expediere”. De aceea, noțiunea „trimitere” apare ca un substituent al noțiunii „expediere”. În

opoziție, în art.2173 CP RM sunt folosite noțiunile „transmitere” și „expediere”. Mai mult, e utilizată

și noțiunea „înstrăinare”. Astfel, devine clar că noțiunea „transmitere” e lipsită de sferă de

acțiune și, deoarece este lipsită de funcționalitate, reprezentând un element de decor, noțiunea

„transmitere” din art.2173 CP RM urmează a fi eliminată.

În fine, noțiunea „alte operațiuni” este utilizată la caracterizarea laturii obiective a infracțiunilor

prevăzute la alin.(2) art.2171 și la art.2172 CP RM.

În contextul laturii obiective a infracțiunii prevăzute la alin.(1) art.217 CP RM, ne-am

exprimat opțiunea privind necesitatea excluderii noțiunii „alte operațiuni” din textul legii penale.

Manifestând consecvență, recomandăm același amendament în privința alin.(2) art.2171 și a

art.2172 CP RM. Argumentele rămân aceleași: în acest fel, se va asigura respectarea principiului

legalității, deoarece se va exclude posibilitatea interpretării extensive, defavorabile, a legii penale.

Încheind analiza laturii obiective a infracțiunilor prevăzute la alin.(2) art.217, alin.(2)

art.2171, art.2172 și la art.2173 CP RM, consemnăm că, drept cerință esențială pentru întregirea

laturii obiective, apare ilegalitatea acțiunii prejudiciabile. Se are în vedere că acțiunile prevăzute la

alin.(2) art.217, alin.(2) art.2171, art.2172 și la art.2173 CP RM sunt realizate în lipsa autorizației

eliberate de CPCD, deci contrar prevederilor Legii nr.382/1999 (în special, prevederilor art.11-38

din această lege). De asemenea, ilegalitatea acțiunii prejudiciabile poate presupune încălcarea

prevederilor altor acte normative: a Hotărârii Guvernului Republicii Moldova privind tranzitul pe

teritoriul Republicii Moldova al substanțelor narcotice, psihotrope și precursorilor, nr.216 din

27.02.2006 [31]; a Hotărârii Guvernului Republicii Moldova cu privire la aprobarea Cerințelor

tehnice față de încăperile și obiectivele în care se păstrează substanțe narcotice, psihotrope și/sau

precursori, nr.128 din 6.02.2006 [30] etc.

Ne exprimăm dezacordul cu opinia că infracțiunea prevăzută la alin.(2) art.217 CP RM este

o infracțiune materială [135, p.118]. Această infracțiune (ca și infracțiunile prevăzute la alin.(2)

148

art.2171, art.2172 și la art.2173 CP RM) este, prin excelență, o infracțiune formală. Survenirea

urmărilor prejudiciabile nu are un caracter obligatoriu la stabilirea momentului ei de consumare.

Iar sintagma „în proporții mari” caracterizează nu urmările prejudiciabile, ci obiectul material.

În cele ce urmează vom supune examinării latura obiectivă a infracțiunii prevăzute la

art.2174 CP RM. Structura acesteia o formează: 1) fapta prejudiciabilă exprimată în acțiunea de

sustragere a substanțelor narcotice sau psihotrope; 2) urmările prejudiciabile, și anume – prejudiciul

patrimonial efectiv; 3) legătura de cauzalitate. Într-o altă variantă, latura obiectivă o constituie

fapta prejudiciabilă exprimată în acțiunea de extorcare a substanțelor narcotice sau psihotrope.

Acțiunea prejudiciabilă se prezintă sub oricare din următoarele două modalități normative

alternative:

1) sustragere;

2) extorcare.

În general, prin „sustragere” se înțelege luarea ilegală și gratuită a bunurilor mobile din posesia

altuia, care a cauzat un prejudiciu patrimonial efectiv acestuia, săvârșită în scop de cupiditate

(profit) [119, p.228]. Adaptând această definiție necesităților studiului de față, putem consemna că,

sub aspectul laturii obiective, prin „sustragere” se are în vedere luarea ilegală și gratuită a substanțelor

narcotice sau psihotrope din posesia altuia, prin care acestuia i s-a cauzat un prejudiciu

patrimonial efectiv.

Noțiunea „extorcare” din art.2174 CP RM are înțelesul noțiunii „șantaj” din art.189 CP RM.

Din acest punct de vedere, sub aspectul laturii obiective, extorcarea este alcătuită din

acțiunea principală care este însoțită de acțiunea adiacentă. Acțiunea principală o constituie cererea

făptuitorului de a i se transmite substanțele narcotice sau psihotrope. Cererea de transmitere a

dreptului asupra substanțelor narcotice sau psihotrope, ca și cererea de a săvârși acțiuni cu caracter

patrimonial în legătură cu substanțele narcotice sau psihotrope, nu poate forma acțiunea principală

în cazul extorcării. Or, în sens literar, prin „extorcare” se înțelege „acțiunea de a obține un lucru de

la cineva …” [130, p.361]. Deci, este imposibil a extorca drepturi patrimoniale sau acțiuni

patrimoniale. Aceasta este singura diferență semnificativă dintre noțiunea „extorcare” din art.2174

CP RM și noțiunea „șantaj” din art.189 CP RM.

În ipoteza cererii de transmitere a drepturilor asupra substanțelor narcotice sau psihotrope ori

a săvârșirii acțiunilor patrimoniale legate de aceste substanțe (dacă cererea este însoțită de constrângerea

corespunzătoare), urmează a fi aplicat art.189 CP RM.

La rândul său, acțiunea adiacentă se poate exprima sub oricare din următoarele modalități faptice:

1) amenințarea cu violența;

2) amenințarea cu răspândirea unor știri defăimătoare;

149

3) amenințarea cu deteriorarea sau distrugerea bunurilor;

4) amenințarea cu răpirea persoanei;

5) aplicarea violenței nepericuloase pentru viață sau sănătate;

6) amenințarea cu omorul;

7) deteriorarea sau distrugerea bunurilor;

8) aplicarea violenței periculoase pentru viață sau sănătate;

9) aplicarea schingiuirii, torturii, a tratamentului inuman sau degradant;

10) răpirea persoanei.

Nu vom supune analizei noțiunile care se referă la configurația generală a sustragerii sau

extorcării, întrucât aceste noțiuni sunt pertractate în cadrul doctrinei penale într-o măsură

suficientă [119, p.228-295; 118, p.382-436; 113, p.158-203; 222; 223; 220; 253; 254; 133, p.28-42;

252; 257; 245.].

În acord cu denumirea secțiunii de față, vom acorda atenție problemelor specifice vizând

latura obiectivă a infracțiunii de sustragere sau extorcare a substanțelor narcotice.

Astfel, în literatura de specialitate este exprimat punctul de vedere că sustragerea substanțelor

narcotice sau psihotrope nu este posibilă în forma delapidării averii străine [262]. Alți autori

consideră că nu există temeiuri pentru a nu recunoaște delapidarea averii străine ca formă a

sustragerii substanțelor narcotice sau psihotrope [181, p.151-152].

În ce ne privește, considerăm că delapidarea averii străine poate fi considerată formă a

sustragerii substanțelor narcotice sau psihotrope numai în ipoteza prevăzută la lit.c) alin.(2)

art.2174 CP RM, adică atunci când infracțiunea e săvârșită cu folosirea situației de serviciu. Or,

substanțele narcotice sau psihotrope pot fi încredințate în administrarea unui cerc restrâns de

persoane care, în mod indispensabil, ocupă o anumită funcție de răspundere. În special, aceasta

rezultă din Anexa nr.2 „Ordinea de livrare, păstrare și evidență a substanțelor substitutive” la

Ordinul nr.6 din 12.01.2001 „Cu privire la tratamentul substitutiv al bolnavilor de narcomanie” al

Ministerului Sănătății [164, p.387-388]. Celelalte persoane, care intră în contact, datorită activității

sale profesionale cu substanțele narcotice sau psihotrope, nu sunt administratori ai acestor

substanțe. Substanțele narcotice sau psihotrope nu le sunt încredințate. Ele le sunt transmise pentru

îndeplinirea obligațiilor profesionale: să administreze o injecție, să efectueze un experiment, să

execute transportarea lor etc. De aceea, dacă astfel de persoane, care au acces la substanțele

narcotice sau psihotrope, le sustrag (când sustragerea este săvârșită prin furt), ele trebuie trase la

răspundere conform art.2174 CP RM – pentru furt. De altfel, această aserțiune este confirmată prin

explicația din pct.17 al Hotărârii Plenului Curții Supreme de Justiție „Cu privire la practica

judiciară în procesele penale despre sustragerea bunurilor”, nr.23 din 28.06.2004: „Dacă

150

sustragerea a fost săvârșită de persoanele cărora nu li s-au încredințat bunurile, dar ele au avut

acces la cele sustrase în legătură cu lucrul executat …, acțiunile lor urmează a fi încadrate drept

sustragere prin furt” [56].

O altă problemă, care suscită divergențe în știința dreptului penal, este problema intrării în

posesia substanțelor narcotice sau psihotrope în rezultatul punerii în circulație a cecurilor false.

Astfel, N.A. Miroșnicenko și A.A. Muzâca sunt de părere că primirea în farmacie a substanțelor

narcotice sau psihotrope în schimbul unor cecuri false, deși achitate, trebuie calificată ca escrocherie

[190, p.74]. La rândul său, G.A. Levițki consideră că cele săvârșite reprezintă procurarea

ilegală a substanțelor narcotice sau psihotrope [277].

Considerăm că nu are dreptate nici primul autor, nici al doilea. În realitate, calificarea trebuie

făcută conform art.237 „Fabricarea sau punerea în circulație a cardurilor sau a altor carnete de

plată false” din Codul penal. Or, nu putem să nu fim de acord cu V.Stati, care menționează:

„Imposedarea bunurilor străine în rezultatul punerii în circulație a cardurilor sau a carnetelor de

plată false (iar cecul este considerat carnet de plată – n.a.) se cuprinde de componența infracțiunii

analizate (se are în vedere infracțiunea prevăzută la art.237 CP RM – n.a.) și nu necesită o

calificare suplimentară … Or, imposedarea bunurilor străine (achiziționarea mărfurilor, încasarea

banilor etc.) reprezintă nu altceva decât folosirea cardului sau a altor carnete de plată false, deci se

integrează perfect în procesul de punere în circulație a entităților arătate” [248]. Întrucât, în raport

cu infracțiunea prevăzută la art.237 CP RM, nu există nici o normă specială care ar prevedea, ca

modalitate a punerii în circulație a carnetelor de plată false, imposedarea substanțelor narcotice sau

psihotrope, trebuie să aplicăm răspunderea penală conform art.237 CP RM.

O altă problemă având implicații contradictorii este problema privind calificarea recoltării

plantelor care conțin substanțe narcotice sau psihotrope de pe terenurile pe care aceste plante sunt

cultivate ilegal. A.A. Kriukov consideră că, în această ipoteză, cele săvârșite nu pot fi calificate ca

sustragere a substanțelor narcotice sau psihotrope, ci ca procurare ilegală a acestora [272]. Nu

sprijinim acest punct de vedere; luarea ilegală și gratuită a substanțelor narcotice sau psihotrope

din posesia ilegală (chiar din posesia unui infractor) este, fără îndoială, o sustragere. În acest sens,

are dreptate S.Brînză când afirmă: „Bineînțeles, un hoț nu este proprietar în sens juridic, însă el se

comportă ca și cum ar fi proprietar. Și, în orice caz, doar având bunul în mână el trebuie considerat

posesor … Incriminând faptele ce aduc atingere patrimoniului, legea penală ia în considerație, în

ultimă instanță, nu poziția juridică a victimei, ci fapta ilegală a subiectului” [118, p.326, 327]. În

cazul infracțiunii prevăzute la art.2174 CP RM, odată ce legiuitorul nu circumstanțiază în niciun fel

statutul juridic al victimei (de exemplu, așa cum o face în art.193 și 196 CP RM), de asemenea,

trebuie luată în considerație ilegalitatea conduitei făptuitorului, și nu poziția juridică a victimei.

151

Atât în cazul sustragerii, cât și în cazul extorcării, nu contează dacă substanțele narcotice au fost

scoase din posesia legală sau posesia ilegală. Pentru făptuitor o asemenea acțiune va purta un

caracter ilegal, de vreme ce nu are nici un drept asupra substanțelor respective. Așadar, în

concluzie, luarea ilegală și gratuită a substanțelor narcotice sau psihotrope din posesia unui

infractor sau din altă posesie ilegală trebuie calificată potrivit art.2174 CP RM.

În alt registru, menționăm că, în ipoteza prevăzută la lit.d) alin.(2) art.2174 CP RM, din

structura laturii obiective face parte și metoda de pătrundere în încăpere, într-un alt loc pentru

depozitare sau în locuință.

Potrivit Hotărârii Plenului Curții Supreme de Justiție „Cu privire la practica judiciară despre

sustragerea bunurilor”, nr.23 din 28.06.2004, prin „pătrundere” se înțelege intrarea ilegală, pe

ascuns sau deschis, într-o încăpere, în alt loc pentru depozitare sau în locuință în scopul săvârșirii

furtului, jafului sau tâlhăriei [56]. În contextul prevederii de la lit.d) alin.(2) art.2174 CP RM,

întrucât legiuitorul nu face nici o precizare, nu are importanță în scopul săvârșirii cărei forme de

sustragere se realizează pătrunderea, nici dacă pătrunderea se realizează în scopul sustragerii sau

extorcării.

Prin „încăpere” se înțelege un edificiu permanent sau provizoriu, fix sau ambulant, destinat

dislocării oamenilor sau bunurilor (de exemplu, farmacie, magazin, depozit, instituție științifică,

policlinică, spital etc.).

„Alt loc de depozitare” se consideră un sector de teritoriu, repartizat pentru păstrarea permanentă

sau provizorie a bunurilor și asigurat prin elemente de securizare (pază, gard, camere video de

supraveghere etc.). Din această categorie mai fac parte containerele, safeurile, refrigeratoarele etc.

În fine, prin „locuință” se are în vedere încăperea, menită locuirii permanente sau provizorii

a oamenilor (apartament, casă individuală, vilă, odaie din hotel etc.), sau părțile ei componente,

care sunt folosite pentru odihnă, păstrarea bunurilor sau satisfacerea altor necesități umane (balcon,

verandă sticluită, cămară etc.).

În continuare, vom supune analizei latura obiectivă a infracțiunilor prevăzute la alin.(1)

art.2175, alin.(2) art.2175 și la art.219 CP RM. Astfel, latura obiectivă a infracțiunii prevăzute la

alin.(1) art.2175 CP RM are următoarea structură: 1) fapta prejudiciabilă care constă în acțiunea de

consum ilegal de substanțe narcotice, psihotrope sau analoage ale acestora; 2) modul de săvârșire a

infracțiunii: modul public; 3) locul de săvârșire a infracțiunii: teritoriul instituțiilor de învățământ,

instituțiilor de reabilitare socială, penitenciarelor, unităților militare, locurile de agrement, locurile

de desfășurare a acțiunilor de educație, instruire a minorilor sau tineretului, a altor acțiuni culturale

sau sportive ori în imediata apropiere a acestora.

152

Latura obiectivă a infracțiunii prevăzute la alin.(2) art.2175 CP RM constă în fapta prejudiciabilă

exprimată în acțiunea de organizare a consumului ilegal de substanțe narcotice sau psihotrope.

În fine, latura obiectivă a infracțiunii prevăzute la art.219 CP RM constă în fapta prejudiciabilă

exprimată în acțiune. Această acțiune se prezintă sub oricare din următoarele trei modalități

normative alternative:

1) organizarea speluncilor pentru consumul substanțelor narcotice sau psihotrope;

2) întreținerea speluncilor pentru consumul substanțelor narcotice sau psihotrope;

3) punerea la dispoziție a localurilor în scopul consumului substanțelor narcotice sau psihotrope.

Așadar, în cazul infracțiunii prevăzute la alin.(1) art.2175 CP RM fapta prejudiciabilă consistă

în acțiunea de consum ilegal de substanțe narcotice, psihotrope sau de analoage ale acestora.

Amintim, că în Secțiunea I a Capitolului I al lucrării de față a fost analizată în detalii

noțiunea „consumul ilicit de droguri”. Evitând repetițiile inutile, amintim doar că, parafrazând

prevederile art.1 al Legii nr.713/2001, prin „consumul ilegal de substanțe narcotice, psihotrope sau

analoage ale acestora” trebuie de înțeles administrarea nejustificată a substanțelor narcotice,

psihotrope sau a analoagelor acestora, în scopul periculos de a cunoaște și a simți efectul lor asupra

fizicului și psihicului, de regulă, în cantități mai mari decât dozele terapeutice, fără ca ele să fi fost

prescrise de medic și fără ca în organism să se ateste procese patologice care ar face indicată

administrarea lor.

La calificare, nu are importanță modalitatea faptică sub care evoluează consumul ilegal:

întrebuințarea pastilelor sau prafurilor; injectare; prizare; mestecarea substanțelor narcotice de

origine naturală; fumat etc.

Din structura laturii obiective a infracțiunii prevăzute la alin.(1) art.2175 CP RM rezultă că,

pentru calificare, este obligatorie stabilirea semnelor secundare ale laturii obiective: modul de

săvârșire a infracțiunii și locul de săvârșire a infracțiunii. Aceste semne au un caracter alternativ.

Pentru calificarea infracțiunii, este necesară prezența cel puțin a unuia din semnele secundare ale

laturii obiective.

Așadar, ce înțelegem prin „modul public de săvârșire a infracțiunii”?

Pentru a afla înțelesul acestei noțiuni, apelăm la art.131 „Fapta săvârșită în public” din Codul

penal. Conform acestui articol, fapta se consideră săvârșită în public, dacă e comisă:

a) într-un loc care, prin natura sau destinația lui, este întotdeauna accesibil publicului, chiar

dacă în momentul săvârșirii faptei în acel loc nu era prezentă nicio persoană, dar făptuitorul își

dădea seama că fapta ar putea ajunge la cunoștința publicului;

153

b) în orice alt loc accesibil publicului, dacă în momentul săvârșirii faptei erau de față două

sau mai multe persoane;

c) într-un loc inaccesibil publicului, cu intenția însă ca fapta să fie auzită sau văzută, dacă

aceasta s-a produs față de două sau mai multe persoane;

d) într-o adunare sau reuniune de mai multe persoane, cu excepția reuniunilor care pot fi

considerate cu caracter familial, datorită naturii relațiilor dintre persoanele participante;

e) prin orice mijloace recurgând la care făptuitorul își dădea seama că fapta ar putea ajunge

la cunoștința publicului.

În oricare din cele cinci ipoteze specificate mai sus, consumul ilegal de substanțe narcotice,

psihotrope sau analoage ale acestora trebuie considerat ca fiind săvârșit în mod public, deci

urmează a fi calificat potrivit art.2175 CP RM.

Cât privește locul de săvârșire a infracțiunii analizate, considerăm că este necesară întrunirea

anumitor condiții care să confirme statutul pe care acesta îl are. De exemplu, în cazul instituțiilor

de învățământ, este necesar ca, la momentul săvârșirii faptei, acestea să fi fost evaluate și

acreditate conform Legii cu privire la evaluarea și acreditarea instituțiilor de învățământ din

Republica Moldova, adoptate de Parlamentul Republicii Moldova la 16.07.1997 [12], precum și

Legii Republicii Moldova privind aprobarea Regulamentului de evaluare și acreditare a instituțiilor

de învățământ, adoptate de Parlamentul Republicii Moldova la 4.06.1999 [16]. Instituțiile de

reabilitare socială trebuie să aibă statutul respectiv, conform Legii Republicii Moldova cu privire

la reabilitarea socială a bolnavilor de alcoolism cronic, de narcomanie sau de toxicomanie,

adoptate de Parlamentul Republicii Moldova la 7.02.1991 [10], precum și Ordinului nr.170 din

24.05.1991 „Cu privire la reabilitarea socială a bolnavilor de alcoolism cronic, narcomanie sau

toxicomanie” al Ministerului Sănătății [33] etc.

În context, săvârșirea infracțiunii prevăzute la alin.(1) art.2175 CP RM a fost reținută în

următoarele cazuri: la 10.05.2007, aproximativ la ora 18.00, A.I., aflându-se pe teritoriul terenului

sportiv al Liceului „Dimitrie Cantemir” (bd.Traian 3, mun.Chișinău), a consumat prin fumare

marijuană [105]; la 18.02.2007, Ș.A. și S.D., aflându-se în ograda grădiniței de copii nr.142

(bd.Traian 19/1, mun.Chișinău), au consumat prin fumare marijuană [103].

Apare ca susceptibilă de interpretări expresia „în imediata apropiere a acestora” din finalul

dispoziției alin.(1) art.2175 CP RM, privitoare la locul de săvârșire a infracțiunii. Considerăm că,

în cazul dat, este vorba de teritoriul limitrof care este legat prin căi de acces cu instituțiile de

învățământ, instituțiile de reabilitare socială etc., astfel încât făptuitorul să fi ieșit sau să fi intrat pe

acest teritoriu anume în legătură cu consumul ilegal de substanțe narcotice, psihotrope sau

analoage ale acestora.

154

Trebuie de menționat că expresia „pe teritoriul instituțiilor de învățământ, instituțiilor de

reabilitare socială, penitenciarelor, unităților militare, în locurile de agrement, în locurile de desfășurare

a acțiunilor de educație, instruire a minorilor sau tineretului, a altor acțiuni culturale sau

sportive ori în imediata apropiere a acestora” este utilizată și în prevederile de la lit.e) alin.(3)

art.217, lit.e) alin.(3) art.2171, lit.b) alin.(3) art.2173 CP RM. În aceste ipoteze, expresia dată

desemnează nu numai locul de săvârșire a infracțiunii, dar și circumstanța care determină agravarea

răspunderii penale.

În privința laturii obiective a infracțiunii prevăzute la alin.(2) art.2175 CP RM, prin „organizarea

consumului” se are în vedere acțiunea prin care „făptuitorul întreprinde eforturile necesare

pentru ca persoanele interesate să poată consuma substanțe narcotice sau psihotrope” [119, p.368].

Organizarea presupune o pluralitate de consumatori, fie că aceștia consumă separat la un anumit

timp, deosebit de al celorlalți, fie că ei consumă împreună, în același timp. La calificare, nu

contează dacă substanțele narcotice sau psihotrope sunt aduse de către consumatori ori cel care

organizează consumul pune la dispoziția lor aceste substanțe; nu are importanță nici dacă

persoanele în cauză sunt consumatori primari sau consumatori îndeletniciți.

În ce privește latura obiectivă a infracțiunii prevăzute la art.219 CP RM, este necesar a menționa

că, prin „organizarea speluncilor” trebuie de înțeles găsirea, procurarea sau închirierea unei

locații în calitate de speluncă, finanțarea, repararea, amenajarea locației date cu dispozitive necesare

consumului de substanțe narcotice sau psihotrope, în vederea utilizării ulterioare a speluncii

pentru consumul numitelor substanțe. În esență, organizarea speluncii constă în inițierea și asigurarea

funcționării locației corespunzătoare. Iată de ce, infracțiunea prevăzută la art.219 CP RM,

evoluând sub forma organizării speluncilor, trebuie considerată consumată din momentul în care

spelunca este gata pentru consumul substanțelor narcotice sau psihotrope, indiferent dacă consumul

acestor substanțe a avut loc sau nu.

Prin „întreținerea speluncilor” trebuie de înțeles utilizarea speluncii, achitarea cheltuielilor de

întreținere a speluncii, asigurarea pazei speluncii, regularizarea frecventării speluncii de către consumatori

etc. În ipoteza dată, drept moment de consumare a infracțiunii trebuie considerat momentul

începerii exploatării speluncii, atunci când chiar și un singur consumator s-a folosit de serviciile acesteia.

În fine, prin „punerea la dispoziție a localurilor” se înțelege acțiunea de creare a unei

ambianțe corespunzătoare pentru a atrage consumatorii de substanțe narcotice sau psihotrope,

contactarea lor pentru a-i anunța în acest sens. Nu are importanță dacă făptuitorul percepe sau nu

vreo taxă pentru locul destinat consumului sau pretinde altceva din partea consumatorilor. În

situația dată, infracțiunea trebuie considerată consumată din momentul în care făptuitorul și-a dat

acordul ca localul din posesia lui să fie folosit pentru consumul substanțelor narcotice sau psiho155

trope, indiferent dacă acest consum a avut loc sau nu. Astfel, de exemplu, de săvârșirea infracțiunii

prevăzute la alin.(1) art.219 CP RM a fost învinuit Ț.R. Acesta, la 13.02.2007, a fost invitat de

către B.R., G.M., N.D., R.B. și M.G. să meargă în pădure, pentru a fuma marijuană. Însă, Ț.R. i-a

convins pe aceștia să se adăpostească în bucătăria lui de vară, pentru a fuma marijuană [82]. Cu

alte cuvinte, Ț.R. a pus la dispoziție un local pentru consumul substanțelor narcotice sau psihotrope.

Punerea la dispoziție a localurilor pentru consumul substanțelor narcotice sau psihotrope

trebuie delimitată de tolerarea consumului acestor substanțe. În opinia lui M.Grama, tolerarea este

un exemplu de implicare la infracțiune, deci trebuie deosebită de participația la infracțiune, nefiind

nici favorizare a infracțiunii [137, p.175]. În doctrina penală, prin „tolerarea consumului

drogurilor” se înțelege îngăduirea de către persoană ca în locul pe care îl deține sau îl are la

dispoziție să se consume droguri de către terți [116, p.66]. Trebuie de consemnat că tolerarea

consumului este realizată în paralel cu punerea la dispoziție a localurilor în scopul consumului.

Dar realizată nu de aceeași persoană. Dacă proprietarul localului tolerează consumul, atunci altă

persoană pune la dispoziție localul în scopul consumului. Cel care tolerează consumul nu

cooperează în niciun fel cu cel care pune la dispoziție localul în scopul consumului, nu contribuie

în niciun fel la această activitate, nu-și satisface niciun interes de pe urma acestei activități. Deci,

nu poate fi tras la răspundere penală.

În continuare, vom supune analizei latura obiectivă a infracțiunii prevăzute la art.2176 CP RM.

Aceasta constă în fapta prejudiciabilă exprimată în acțiunea de introducere ilegală intenționată,

indiferent de mod, în organismul altei persoane, împotriva voinței acesteia, a substanțelor narcotice,

psihotrope sau a analoagelor acestora.

Așadar, nu are relevanță modul cum s-a efectuat introducerea substanțelor narcotice, psihotrope

sau a analoagelor acestora (prin injectare, prin folosirea de comprese, prin dizolvare în

băutură, prin pulverizare etc.). Important este ca această acțiune de introducere a respectivelor

substanțe în organismul victimei să se facă în afara condițiilor legale și în lipsa consimțământului

victimei. Astfel, nu poate fi sancționat medicul care, în exercitarea obligațiilor profesionale, administrează

justificat unui pacient o substanță narcotică sau psihotropă; în plus, a fost exprimat

consimțământul conștientizat al pacientului sau al reprezentantului său legal (în lipsa acestuia, al

rudei apropiate) pentru administrarea numitei substanțe, exprimat benevol, în baza informației

multilaterale și exhaustive primite de la medicul curant sau de la medicul care efectuează studiul

clinic, autentificat prin semnătura pacientului sau a reprezentantului său legal (a rudei apropiate) și

a medicului în documentația medicală respectivă.

În alt context, menționăm că A.Borodac opinează: „O varietate a violenței fizice în cazul

tâlhăriei este aducerea victimei în stare de inconștiență sau imposibilitate de a se apăra ca rezultat

156

al introducerii, contrar voinței ei (inclusiv prin înșelăciune), în organism a unor substanțe narcotice…”

[113, p.188]. Nu putem fi de acord cu această poziție. Întru susținerea punctului nostru de

vedere o vom cita pe M.L. Prohorova care afirmă: „În calitate de procedeu de influențare,

înșelăciunea este lipsită de elemente de agresiune; în plus, neconștientizând că este înșelată,

victima nu poate respinge imixtiunea făptuitorului în procesul de formare și manifestare a voinței

sale” [196, p.126]. Un punct de vedere asemănător este exprimat de către E.Visterniceanu [166,

p.109-110]. Într-adevăr, după cum știm, potrivit lit.e) art.19 al Legii nr.780/2001, terminologia

utilizată este constantă și uniformă în actul elaborat, iar folosirea repetată a unui termen exclude

confuzia. În art. 171 și 172 CP RM legiuitorul specifică: „… prin constrângere fizică sau psihică a

persoanei sau profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra sau de a-și exprima voința”. Deci,

noțiunile „constrângere” și „profitarea de imposibilitatea victimei de a se apăra sau de a-și exprima

voința” nu sunt echipolente. În art.167 și 168 CP RM, legiuitorul consemnează: „…prin utilizarea

înșelăciunii, constrângerii, violenței sau amenințării cu violența…”. Deci, noțiunea „înșelăciune”

nu poate fi confundată cu noțiunile „constrângere”, „violență” sau „amenințarea cu violența”.

Respectând principiul consecvenței, ca unul dintre principiile de bază ale legiferării (a se vedea

lit.a) alin.(3) art.4 al Legii nr.780/2001), trebuie să consemnăm că nici înșelăciunea, nici profitarea

de imposibilitatea victimei de a se apăra ori de a-și exprima voința, nu poate fi confundată cu

acțiunea desemnată, în art.188 CP RM, prin formula „atacul… însoțit de violența periculoasă pentru

viața sau sănătatea persoanei agresate”. Or, în Codul penal al Republicii Moldova nu există un

articol similar cu art.78 din Codul penal argentinian [208], conform căruia termenul „violență”

include folosirea mijloacelor hipnotice sau narcotice.

În concluzie, în cazul introducerii prin înșelăciune în organismul altei persoane a substanțelor

narcotice, psihotrope sau a analoagelor acestora, nu putem vorbi despre concurența dintre

parte și întreg, în ce privește art.2176 CP RM și art.188 CP RM.

În cele ce urmează vom supune examinării latura obiectivă a infracțiunilor prevăzute la

alin.(1) art.218 și la alin.(2) art.218 CP RM.

Astfel, latura obiectivă a infracțiunii prevăzute la alin.(1) art.218 CP RM constă în fapta prejudiciabilă

exprimată în acțiunea de prescriere, fără necesitate, a preparatelor narcotice sau psihotrope.

Într-o opinie, prin „prescriere” se înțelege eliberarea unei rețete de către medic și predarea ei

persoanei solicitante [116, p.69]. Într-o altă opinie, prin „prescriere” se înțelege transmiterea,

înmânarea, punerea la dispoziție a rețetei unei alte persoane [287]. Într-o viziune mai desfășurată,

prin „prescriere” se are în vedere punerea la dispoziție (transmiterea) rețetelor, pentru obținerea

preparatelor narcotice sau psihotrope, către persoana fizică sau juridică [119, p.371].

157

Prescrierea este săvârșită chiar și atunci când „medicul respectiv a avut o motivație terapeutică

anterioară în virtutea căreia avea obligația profesională de a prescrie stupefiante, dar care, la

momentul dat, nu se mai justifică” [133, p.120]. În legătură cu acest punct de vedere, este necesar

să stabilim circumstanțele în care prescrierea preparatelor narcotice sau psihotrope determină

aplicarea răspunderii conform alin.(1) art.218 CP RM. Astfel spus: care este semnificația

sintagmei „fără necesitate” din dispoziția acestei norme?

Răspunsul la această întrebare este prezent în următoarea aserțiune: „Prescrierea trebuie să

fie fără necesitate, adică să presupună folosirea abuzivă a calității de medic pentru a înlesni, pe

calea prescrierii medicale (obligatorii pentru farmacist), procurarea preparatelor narcotice sau

psihotrope în alte scopuri decât efectuarea unui tratament medical” [119, p.371].

Noțiunea „prescrierea fără necesitate” este mai îngustă decât noțiunea „prescrierea ilegală”

din art.233 din Codul penal al Federației Ruse. Or, prescrierea ilegală are loc nu doar în cazul

prescrierii fără necesitate, dar și în cazul „încălcării regulilor stabilite de perfectare a rețetelor care

permit obținerea mijloacelor narcotice sau a substanțelor psihotrope” [196, p.230]. Trebuie de

menționat că un astfel de caz nu intră sub incidența alin.(1) art.218 CP RM, deci nu implică

răspunderea penală.

Temeiurile pentru prescrierea cu necesitate a rețetelor, care permit obținerea preparatelor

narcotice sau psihotrope, sunt stabilite în art.16 din Legea nr.382/1999, precum și în Anexa nr.2

„Particularitățile prescrierii stupefiantelor și psihotropelor” la Ordinul nr.195 din 10.07.2000 „Cu

privire la modul de prescriere și livrare a medicamentelor” al Ministerului Sănătății [36].

Infracțiunea prevăzută la alin.(1) art.218 CP RM este o infracțiune formală. Ea se consideră

consumată din momentul predării rețetei celui care urmează să o folosească, indiferent dacă

farmacistul i-a predat, în baza rețetei, preparatele prescrise.

Latura obiectivă a infracțiunii prevăzute la alin.(2) art.218 CP RM constă în fapta prejudiciabilă

exprimată în acțiunea de falsificare a rețetei sau a altor documente care permit obținerea

preparatelor și a substanțelor narcotice sau psihotrope.

Cu privire la conținutul acțiunii prejudiciabile analizate, în doctrina penală au fost exprimate

puncte de vedere contradictorii. În opinia unor autori, prin „falsificare” se înțelege atât confecționarea

unui document fals, cât și introducerea unor elemente de falsificare în documentul autentic

[113, p.260; 112, p.325]. Într-o altă viziune, prin „falsificare” se are în vedere numai

confecționarea unui document fals [287].

Susținem cea de-a doua opinie. Or, în art.332 „Falsul în acte publice” din Codul penal se

stabilește: „Înscrierea … în documentele oficiale a unor date vădit false, precum și falsificarea unor

astfel de documente…”. În conformitate cu lit.e) art.19 al Legii nr.780/2001 (care consacră regula

158

constanței și uniformității terminologiei legislative), precum și apelând la procedeul interpretării

sistemice, ajungem la concluzia că noțiunea „falsificare” din alin.(2) art.218 CP RM nu se referă la

ipoteza introducerii unor date false în rețetă sau în alte documente care permit obținerea preparatelor

ori a substanțelor narcotice sau psihotrope.

Vânzarea documentelor care permit obținerea preparatelor ori substanțelor narcotice sau psihotrope,

de către persoana care le-a falsificat, atrage răspunderea conform alin.(2) art.361 CP RM.

Dacă preparatele ori substanțele narcotice sau psihotrope au fost obținute în urma folosirii

unor astfel de documente falsificate, cu achitarea valorii preparatelor sau substanțelor, cele săvârșite

reprezintă procurarea ilegală a substanțelor narcotice sau psihotrope. Deci, se va califica, după

caz, conform alin.(2) art.217 sau conform alin.(2) art.2171 CP RM. Dacă, în aceleași condiții, nu se

efectuează achitarea valorii preparatelor ori substanțelor narcotice sau psihotrope (deoarece, de

exemplu, documentele falsificate acordau dreptul de obținere gratuită a acestora), atunci cele

săvârșite urmează a fi calificate potrivit art.190 CP RM, ca escrocherie.

Infracțiunea prevăzută la alin.(2) art.218 CP RM este o infracțiune formală. Ea se consideră

consumată din momentul falsificării chiar și a unei singure rețete sau a altui document care permite

obținerea preparatelor ori substanțelor narcotice sau psihotrope, indiferent dacă făptuitorul a reușit

sau nu să obțină preparatele sau substanțele respective în baza documentului falsificat.

Finalmente, vom examina latura obiectivă a infracțiunii prevăzute la alin.(4) art.218 CP RM.

Structura acesteia este următoarea: 1) fapta prejudiciabilă care constă în acțiunea sau inacțiunea de

încălcare a regulilor stabilite de producere, preparare, prelucrare, procurare, păstrare, evidență, eliberare,

înstrăinare, distribuire, transportare, expediere, utilizare, import, export, nimicire a substanțelor

narcotice sau psihotrope ori a materialelor sau utilajelor destinate producerii sau prelucrării

substanțelor narcotice sau psihotrope, de cultivare a plantelor care conțin substanțe narcotice sau

psihotrope; 2) urmările prejudiciabile care constau în pierderea substanțelor narcotice sau psihotrope,

ori a materialelor sau utilajelor destinate producerii sau prelucrării substanțelor narcotice sau

psihotrope, ori a plantelor care conțin substanțe narcotice sau psihotrope; 3) legătura de cauzalitate.

Este necesar a menționa că regulile stabilite de producere, preparare, prelucrare etc.

(brevitatis causa, de circulație) a substanțelor ori a materialelor sau utilajelor destinate producerii

sau prelucrării substanțelor narcotice sau psihotrope (brevitatis causa, a materialelor sau utilajelor)

ori de cultivare a plantelor care conțin substanțe narcotice sau psihotrope, încălcate de către

făptuitor, trebuie să aibă un caracter imperativ, deci să fie cuprinse în actele normative în vigoare,

indiferent de organul emitent (Parlamentul, Guvernul, Ministerul Sănătății și Protecției Sociale

etc.). La calificarea faptei este obligatorie stabilirea concretă a articolului sau punctului din cadrul

159

actelor normative, ce conțin regulile stabilite de circulație a substanțelor narcotice sau psihotrope

ori a materialelor sau utilajelor, care au fost încălcate.

În special, astfel de reguli se conțin în Legea nr.382/1999; în ordinele Ministerului Sănătății:

nr.255 din 29.11.1994 „Cu privire la acordarea asistenței medicale bolnavilor de narcomanie

și toxicomanie, precum și despre evidența, păstrarea, prescrierea, livrarea și utilizarea substanțelor

narcotice” [34]; nr.195 din 10.07.2000 „Cu privire la modul de prescriere și livrare a medicamentelor”

[36]; nr.6 din 12.01.2001 „Cu privire la tratamentul substitutiv al bolnavilor de narcomanie”

[37] etc.

Fapta prejudiciabilă poate fi săvârșită nu numai pe calea acțiunii, dar și pe calea inacțiunii. În

ultima ipoteză, din cauza „nesăvârșirii unor acțiuni juridicește obligatorii, obiectiv necesare și

realmente posibile” [172, p.118], făptuitorul a omis să execute regulile stabilite de circulație a

substanțelor narcotice sau psihotrope ori a materialelor sau utilajelor, de cultivare a plantelor care

conțin substanțe narcotice sau psihotrope.

În comparație, cu toate că majoritatea noțiunilor utilizate la caracterizarea, în alin.(4) art.218

CP RM, a faptei prejudiciabile – „producere”, „preparare”, „prelucrare”, „procurare”, „păstrare” etc. –

se regăsesc în alin.(1) și (2) art.217, alin.(1) și (2) art.2171 și în art.2173 CP RM, specificul faptei

incriminate la alin.(4) art.218 CP RM (în raport cu faptele incriminate în normele sus-menționate)

constă în aceea că activitățile de producere, preparare, prelucrare, procurare, păstrare etc. sunt

realizate în temeiuri legale, dar cu încălcarea regulilor corespunzătoare.

Cât privește urmările prejudiciabile, prin „pierderea substanțelor narcotice sau psihotrope,

ori a materialelor sau utilajelor, ori a plantelor care conțin substanțe narcotice sau psihotrope” se

are în vedere ieșirea faptică a numitelor bunuri din posesia legală ori o astfel de degradare a

materialelor sau utilajelor care exclude posibilitatea utilizării lor în viitor după destinație.

În cazul ieșirii faptice a substanțelor narcotice sau psihotrope, ori a materialelor sau utilajelor,

ori a plantelor care conțin substanțe narcotice sau psihotrope, din posesia legală, localizarea

numitelor bunuri sau stabilirea noului lor posesor devine imposibilă. Găsirea substanțelor narcotice

sau psihotrope, ori a materialelor sau utilajelor, ori a plantelor care conțin substanțe narcotice sau

psihotrope, care au fost pierdute de către făptuitori, urmată de predarea acestora posesorului legal,

nu împiedică tragerea făptuitorului la răspundere penală. Aceasta deoarece găsirea numitelor

bunuri nu este legată de o așteptare bazată pe anumite probabilități sau calcule, deci nu depinde în

niciun fel de voința făptuitorului.

Infracțiunea prevăzută la alin.(4) art.218 CP RM este o infracțiune materială. Ea se consideră

consumată din momentul pierderii substanțelor narcotice sau psihotrope, ori a materialelor sau

utilajelor, ori a plantelor care conțin substanțe narcotice sau psihotrope.

160

Secțiunea III

Probleme privind elementele constitutive subiective ale infracțiunilor

prevăzute la art.217, 2171-2176, 218 și 219 CP RM

Prin „latura subiectivă a infracțiunii” se înțelege atitudinea psihică a făptuitorului față de

fapta săvârșită și urmările ei, motivul și scopul infracțiunii [117, p.137].

În cea mai mare parte, din punctul de vedere al laturii obiective, infracțiunile săvârșite în

sfera circulației substanțelor narcotice, psihotrope, a analoagelor sau precursorilor acestora sunt

infracțiuni intenționate. În cazuri mai rare, forma de vinovăție se exprimă în imprudență. Astfel, în

cazul infracțiunii prevăzute la alin.(4) art.218 CP RM, făptuitorul, manifestând imprudență în

raport cu urmările prejudiciabile ale infracțiunii, are o atitudine de imprudență ori intenție față de

fapta prejudiciabilă. Și în ipoteza infracțiunii prevăzute la alin.(5) art.218 CP RM făptuitorul

manifestă imprudență în raport cu urmările prejudiciabile sub forma vătămării sănătății persoanei

sau altor urmări grave.

Pe ce se întemeiază afirmația că, în raport cu fapta prejudiciabilă prevăzută la alin.(4) art.218

CP RM, făptuitorul manifestă intenție sau imprudență? Pe interpretarea sistemică și pe interpretarea

logică în care ponderea îi revine regulii „a contrario”. În acest sens, de exemplu, în art.180 CP RM

legiuitorul folosește formula „încălcarea intenționată…”. Pe de altă parte, în art.213 CP RM

legiuitorul utilizează formula „încălcarea din neglijență…”. În fine, în alte articole (de exemplu, în

art.223, 228, 235, 258, 261, 263, 264, 269, 293, 298-301 etc. din Codul penal) legiuitorul folosește

numai termenul „încălcarea …”, fără a face careva precizare cu privire la atitudinea psihică a făptuitorului

față de încălcarea corespunzătoare. Totodată, conform lit.e) art.19 al Legii nr.780/2001,

terminologia utilizată trebuie să fie constantă și uniformă în actul elaborat; repetarea unui termen

exclude confuzia. De unde rezultă că, în lipsa unei precizări privind forma vinovăției, fapta,

desemnată prin formula „încălcarea…” din alin.(4) art.218 CP RM (precum și din toate celelalte

norme în care se utilizează această formulă), poate fi săvârșită fie cu intenție, fie din imprudență.

În ce privește tipul intenției, în doctrina penală este exprimat punctul de vedere că infracțiunile

prevăzute la alin.(1) și (2) art.217, alin.(1) și (2) art.2171, art.2172, 2173, 2175 și la art.2176

CP RM sunt săvârșite cu intenție directă sau indirectă [135, p.117, 121, 123, 124, 128, 129]. În ce

ne privește, considerăm că toate aceste infracțiuni sunt comise cu intenție directă. Numai în cazul

infracțiunii prevăzute la art.2174 CP RM (cu excepția cazurilor când acțiunea prejudiciabilă se

concretizează în pungășie, tâlhărie sau extorcare) intenția poate fi directă sau indirectă.

161

Pentru argumentarea acestei luări de poziție, apelăm la opinia lui N.F. Kuznețova și

I.M. Teajkova: „La săvârșirea infracțiunilor, în cazul cărora legiuitorul le fixează momentul de

consumare în momentul comiterii acțiunii sau inacțiunii, intenția indirectă nu este posibilă” [183,

p.313]. Într-adevăr, cum poate făptuitorul să admită conștient că săvârșește o acțiune (inacțiune)

prejudiciabilă? Odată ce el o săvârșește, rezultă în mod inevitabil că o și dorește. O altă concluzie

ar intra în contradicție cu regulile logicii.

În contextul examinării intenției de a săvârși infracțiunile în sfera circulației substanțelor

narcotice, psihotrope, a analoagelor și precursorilor acestora, trebuie de menționat că prezența sau

lipsa intenției unice de a comite acțiunile infracționale identice reprezintă principalul criteriu ce

permite delimitarea infracțiunii unice prelungite de repetarea infracțiunii. În șirul argumentelor ce

ar veni să confirme această idee se înscrie speța din practica judiciară, conform căreia fabricarea

de câteva ori a unor substanțe narcotice dintr-un singur lot de materie primă reprezintă un șir de

acțiuni infracționale identice cuprinse în intenția unică a inculpatului și constituie o singură

infracțiune – o infracțiune prelungită, și nu o infracțiune repetată [66]. Contraexemplul ni-l oferă o

altă speță, potrivit căreia acțiunile făptuitorului, care a fabricat și a păstrat ilegal substanțe

narcotice fără scop de desfacere, la un interval considerabil de timp, din diferite loturi de materie

primă, în primul caz – marijuană, în al doilea caz – opiu, constituie o infracțiune repetată [72].

Latura subiectivă a infracțiunii o caracterizează nu numai atitudinea psihică a făptuitorului

față de fapta săvârșită și urmările ei, dar și motivul și scopul.

V.D. Filimonov este de părere că includerea motivului infracțiunii în componența infracțiunii

se justifică atunci când, în vederea caracterizării infracțiunii și periculozității sociale a personalității

infractorului, apare important spectrul vast al considerentelor făptuitorului, considerente care

au stat la baza săvârșirii infracțiunii [285]. În fond, sprijinim această opinie, dar cu o singură

remarcă: din spectrul larg al considerentelor, care pot sta la baza săvârșirii unei infracțiuni,

legiuitorul alege să pună accentul, de cele mai dese ori, pe un singur considerent: imbold, mobil,

motiv. În rare cazuri, în Codul penal al Republicii Moldova se utilizează formula de tipul „în

interes material ori în alte interese personale” (de exemplu, în art.327 CP RM). În cazuri mai

frecvente, legiuitorul se pronunță pentru circumstanțierea, în textul normativ, a unui singur motiv

al infracțiunii (de exemplu, în cazul infracțiunii prevăzute la alin.(5) art.218 CP RM, când motivul

infracțiunii se exprimă în interesul material).

Noțiunea „interesul material” din alin.(5) art.218 CP RM are exact același înțeles ca noțiunea

„interesul material” din lit.b) alin.(2) art.145, lit.g) alin.(2) art.151, lit.h) alin.(2) art.152, lit.f)

alin.(2) art.164, lit.b) alin.(2) art.306, lit.b) alin.(2) art.307, alin.(3) art.308 etc. din Codul penal:

„motivul generat de necesitatea făptuitorului de a-și spori activul patrimonial (de a obține sau a

162

reține un câștig material) sau de a-și micșora pasivul patrimonial (de a se elibera de cheltuieli

materiale)” [119, p.56].

Cu excepția situației prevăzute la alin.(5) art.218 CP RM, la care ne-am referit, motivul

infracțiunii nu influențează calificarea faptelor incriminate la art.217, 2171-2176, 218 sau la art.219

CP RM. El trebuie însă luat în considerație la individualizarea pedepsei.

În ce privește scopul infracțiunii, V.D. Filimonov opinează că indicarea acestuia în conținutul

incriminării se justifică atunci când, pentru caracterizarea infracțiunii și periculozității

sociale a personalității infractorului, este important rezultatul spre care acesta tinde [285].

Diferența dintre motiv și scop este marcată în mod tranșant de către G.Antoniu: „Scopul nu

se confundă cu motivul, deoarece el aparține momentului finalizării actului, pe când motivul este

legat de momentul adoptării hotărârii” [110, p.187].

În special, scopul infracțiunii este indicat în art.219 CP RM: scopul consumului substanțelor

narcotice sau psihotrope. Însă, vizavi de această ipoteză, se impune o anumită precizare: de regulă,

se are în vedere nu consumul substanțelor narcotice sau psihotrope de către făptuitorul însuși

(adică persoana care organizează sau întreține speluncile ori care pune la dispoziție localurile). De

aceea, nu putem să nu susținem opinia exprimată în literatura de specialitate: „Consumul poate fi

gândit să fie efectuat de către însuși făptuitorul, dar în acest caz este necesară prezența, cel puțin,

încă a unei persoane, pentru a putea califica fapta conform art.219 CP RM” [119, p.375].

Prezența scopului special este obligatorie și în cazul prevăzut la lit.c) alin.(3) art.218 CP RM,

atunci când fie prescrierea fără necesitate a preparatelor narcotice sau psihotrope, fie falsificarea

rețetei sau a altor documente care permit obținerea preparatelor și substanțelor narcotice sau psihotrope,

se face cu scopul de a obține preparate ori substanțe narcotice sau psihotrope în proporții mari.

O deosebită atenție merită examinarea problemei scopului de înstrăinare, adică a scopului

infracțiunilor prevăzute la alin.(1) și (2) art.2171 CP RM.

Trebuie de menționat că, în practică, stabilirea scopului de înstrăinare comportă dificultăți

considerabile. Aceasta deoarece organele judiciare fie că subestimează probele acumulate, fie că

constată prezența scopului de înstrăinare numai în baza descoperirii la făptuitor a unei cantități

apreciabile de substanțe narcotice, psihotrope sau analoage ale acestora, ori de plante care conțin

asemenea substanțe.

Astfel, într-o speță, instanța de judecată i-a recunoscut vinovați pe M. și C. de procurarea

ilegală a substanțelor narcotice în scopul înstrăinării doar în virtutea faptului că s-a ridicat o

cantitate considerabilă de cannabis (19,8 kg). Instanța superioară a recalificat cele săvârșite de M.

și C. în procurarea și păstrarea substanțelor narcotice fără scop de înstrăinare, motivând că, de una

163

singură, descoperirea unei cantități mari de substanțe narcotice nu poate dovedi prezența scopului

de înstrăinare [74].

În context, este necesar să consemnăm că, potrivit pct.13 din Hotărârea Plenului Judecătoriei

Supreme a Federației Ruse „Cu privire la practica judiciară în cauzele referitoare la infracțiunile

legate de mijloacele narcotice, substanțele psihotrope, cu efect puternic sau toxice”, nr.14 din

15.06.2006, despre scopul de înstrăinare pot mărturisi, în prezența unor temeiuri suficiente: procurarea,

fabricarea, prelucrarea, păstrarea sau transportarea mijloacelor narcotice, substanțelor psihotrope

sau a analoagelor acestora de către o persoană care nu le consumă; cantitatea mijloacelor

narcotice, substanțelor psihotrope sau a analoagelor acestora; amplasarea acestor substanțe în recipiente

care facilitează înstrăinarea; existența unei înțelegeri cu consumatorii etc. [62]. Așadar,

pentru stabilirea scopului de înstrăinare este necesară identificarea tuturor acestor circumstanțe în

ansamblu, și nu doar a uneia din ele.

Despre lipsa scopului de înstrăinare poate indica, de exemplu, faptul că persoana, care a

fabricat, a păstrat, a procurat, a transportat etc. substanțe narcotice, psihotrope, analoagele acestora

sau plante care conțin asemenea substanțe, suferă de narcomanie. De regulă, asemenea persoane

nu sunt implicate în activitatea de înstrăinare, deoarece distribuitorii au temerea că ar putea fi

descoperiți mai ușor prin intermediul acestora.

În această ordine de idei, este necesar să reamintim că, în Capitolul I al lucrării de față, am

recomandat dezincriminarea faptelor care sunt legate, într-un fel sau altul, de consumul substanțelor

narcotice, psihotrope sau a analoagelor acestora (avem în vedere faptele prevăzute la alin.(1)

și (2) art.2175 și la art.219 CP RM). De asemenea, am argumentat necesitatea aplicării unor măsuri

de tratament față de consumatorii ilegali de substanțe narcotice, psihotrope sau analoage ale

acestora, ca alternativă la aplicarea unor măsuri coercitive față de aceștia.

Promovând în continuare această concepție, suntem de părere că faptele prevăzute la alin.(1)

și (2) art.217 CP RM trebuie dezincriminate. Lipsa scopului de înstrăinare în cazul acestora denotă

năzuința de a întrebuința substanțele narcotice, psihotrope sau analoagele acestora pentru consum

propriu. Remarcăm în acest sens că, în Codul penal român, corespondenta sintagmei „fără scop de

înstrăinare” din art.217 CP RM este sintagma „pentru consum propriu” (art.387 CP Rom.).

S-ar putea replica, că traficul ilicit de droguri, chiar fiind săvârșit pentru consum propriu, se

cere a fi incriminat de convențiile internaționale relative la prevenirea și combaterea traficului ilicit

de droguri (în primul rând, de Convenția ONU contra traficului ilicit de stupefiante și substanțe

psihotrope [43]. Așa să fie oare?

Conform paragrafului 2 art.3 din numita Convenție, „sub rezerva principiilor sale constituționale

și conceptelor fundamentale din sistemul său juridic, fiecare parte adoptă măsurile necesare

164

pentru a-i conferi caracterul de infracțiune în conformitate cu dreptul său intern, atunci când actul

a fost comis intenționat, deținerii și cumpărării de stupefiante și substanțe psihotrope, și cultivării

de stupefiante destinate consumului personal…”. Această prevedere trebuie raportată la dispoziția

paragrafului 1 art.3 al Convenției ONU contra traficului ilicit de stupefiante și substanțe psihotrope,

în care se conturează componența traficului ilicit de droguri, care este penal pedepsibil:

„Fiecare parte adoptă măsurile necesare pentru a conferi caracterul de infracțiuni, în conformitate

cu dreptul său intern, atunci când actul a fost comis intenționat:

a) I) producerii, fabricării, extragerii, preparării, oferirii, punerii în vânzare, distribuirii,

vânzării, livrării în orice condiții, expedierii, expedierii în tranzit, transportării, importului sau

exportului oricărui stupefiant sau oricărei substanțe psihotrope, încălcându-se dispozițiile Convenției

din 1961, ale Convenției din 1961, cum apare ea modificată, sau ale Convenției din 1971;

II) cultivării macului opiaceu, plantei de coca sau plantei de cannabis, în scopul producerii

de stupefiante, încălcându-se dispozițiile Convenției din 1961 și ale Convenției din 1961, cum

apare ea modificată; deținerii sau cumpărării oricărui stupefiant sau oricărei substanțe psihotrope,

în scopul uneia din activitățile enumerate la subalin.I) de mai sus”.

Nu este greu de observat că cea de-a doua prevedere citată mai sus are un caracter obligatoriu

pentru statele-părți, pe când prima din prevederile citate mai sus are un caracter de recomandare.

Cu alte cuvinte, Convenția ONU contra traficului ilicit de stupefiante și substanțe psihotrope

profilează minimul obligatoriu de fapte cu relevanță penală, lăsând la discreția statelor-părți să

augmenteze lista acestor fapte. Însă, în ipoteza unei asemenea augmentări, normele penale corespunzătoare

își pierd caracterul de admisibilitate și oportunitate sub aspectul dreptului internațional,

obținând un caracter pur intern. Ceea ce nu poate să nu aibă implicații asupra aplicării acestor

norme penale. Oricare dispoziții incriminatoare din legea penală autohtonă, care depășesc cadrul

minimului obligatoriu, stabilit de convențiile internaționale în cauză, își pierd caracterul lor

„universal” (în sensul principiului universalității aplicării legii penale în spațiu). Iată de ce, de

exemplu, cetățenii străini care săvârșesc fapte ce nu cad sub incidența minimului obligatoriu din

convențiile internaționale de referință nu pot fi trași la răspundere penală (așa cum rezultă din

alin.(3) art.11 „Aplicarea legii penale în spațiu” din Codul penal).

Din considerentele menționate mai sus, propunem dezincriminarea faptelor prevăzute în

art.217 CP RM.

În contextul studiului asupra laturii subiective a infracțiunilor prevăzute la art.217, 2171-

2176, 218 și la art.219 CP RM prezintă interes examinarea problemei privind eroarea de fapt.

Această supoziție este confirmată de punctul de vedere al lui M.Boier, conform căruia „eroarea

există când făptuitorul nu a cunoscut sau a cunoscut greșit în momentul acțiunii sau inacțiunii o

165

împrejurare din realitatea înconjurătoare de natură să confere faptei o anumită gravitate sau

caracter penal. Capacitatea psihică a făptuitorului nu a acționat eficient, el nu și-a dat seama de

natura faptei sale, având o imagine deformată a realității în momentul în care a acționat ori s-a

abținut de la o acțiune” [219].

Dintre tipurile erorii de fapt, atenția o merită, în primul rând, eroarea asupra obiectului

material. În opinia lui N.F. Keznețova și I.M. Teajkova, „eroarea asupra obiectului material, când

acesta este semnul obligatoriu al componenței infracțiunii, influențează asupra calificării infracțiunii.

De regulă, aceasta are loc în cazurile când obiectului material îi sunt inerente anumite

particularități (de exemplu, substanțele narcotice). În asemenea cazuri, răspunderea trebuie aplicată

în funcție de orientarea intenției” [183, p.353].

Așadar, dacă făptuitorul dorește să sustragă o substanță narcotică, dar, în realitate, sustrage un

bun „neutru”, atunci calificarea trebuie făcută conform art.27 și 2174 CP RM (ca tentativă la sustragerea

substanței narcotice), nu conform art.186-188, 190-192 CP RM. Dimpotrivă, dacă făptuitorul

dorește să sustragă un bun oarecare, dar, în realitate, sustrage o substanță narcotică, cele săvârșite

vor constitui tentativă la infracțiunile prevăzute la art.186, 187, 188, 190, 191 sau la art.192 CP RM.

În doctrina penală este discutată delimitarea erorii de fapt esențiale de eroarea de fapt

neesențială [111, p.358]. Astfel, apare ca neesențială eroarea asupra identității obiectului material

(de exemplu, o persoană, dorind să sustragă cocaină, sustrage heroină; o persoană sustrage substanțele

narcotice aparținând lui x, în loc de substanțele narcotice aparținând lui y pe care le avea în

vedere). Bineînțeles, eroarea de fapt neesențială nu poate influența asupra calificării infracțiunii.

Are dreptate V.Pașca atunci când susține că eroarea, ca noțiune cu semnificație penală, nu se

confundă cu îndoiala, care constituie o stare ce se caracterizează prin faptul că persoana își dădea

seama că nu este în măsură să-și reprezinte exact realitatea și, deci, ar trebui să se abțină de a se

manifesta până la clarificare [111, p.355]. În acest sens, este edificatoare o speță din practica

judiciară română, potrivit căreia „fapta de a introduce în țară droguri de risc, fără drept, prevăzută

în art.3 din Legea nr.143/2000 a României, nu este săvârșită în condițiile erorii de fapt, dacă

făptuitorul, exercitându-și funcția și având experiență în domeniul transportului internațional, a

introdus în țară colete cu droguri primite spre transport fără a verifica conținutul acestora, întrucât

cunoașterea nesigură a conținutului coletelor implică acceptarea de către făptuitor a posibilității de

a primi spre transport și de a introduce în țară substanțe interzise, cum sunt drogurile” [73].

În contextul legii penale autohtone, cele săvârșite trebuie calificate conform alin.(2) art.248

CP RM – drept contrabandă cu substanțele narcotice sau psihotrope, cu precizarea că tipul intenției

este intenția indirectă. Referirea la art.27 „Tentativa de infracțiune” din Codul penal nu este

necesară. Or, în cazul îndoielii, făptuitorul are obligația să-și clarifice dubiile înainte de a acționa.

166

Dacă totuși acționează, va răspunde pentru infracțiunea corespunzătoare comisă cu intenție indirectă,

deoarece a admis și producerea rezultatului ilicit.

În doctrina penală nu este analizată problema erorii asupra parametrilor cantitativi ai obiectului

material. Iar în contextul studiului de față analiza acestei probleme prezintă interes, deoarece

parametrii cantitativi ai obiectului material al unor infracțiuni, săvârșite în sfera circulației substanțelor

narcotice, psihotrope, a analoagelor sau precursorilor acestora, se caracterizează prin noțiunile

„proporții mari” sau „deosebit de mari”. În contextul acestor infracțiuni (avem în vedere infracțiunile

prevăzute la alin.(1) art.217, alin.(2) art.217, lit.b) alin.(4) art.217, lit.f) alin.(3) art.2171,

lit.d) alin.(4) art.2171 și la lit.c) alin.(3) art.218 CP RM), eroarea asupra parametrilor cantitativi ai

obiectului material este o eroare esențială, deci influențează asupra calificării infracțiunii.

Răspunderea penală trebuie aplicată în funcție de orientarea intenției. Însă, trebuie de avut în

vedere și tipul intenției, în funcție de concretizarea acesteia: intenția determinată și intenția nedeterminată.

Manifestând intenție determinată, făptuitorul dorește să săvârșească o faptă care poartă

asupra unei cantități precise de substanțe narcotice, psihotrope sau analoage ale acestora, ori plante

conținând asemenea substanțe. În cazul în care făptuitorul manifestă intenție nedeterminată,

cantitatea dată nu poate fi stabilită cu precizie.

Dacă făptuitorul dorește, de exemplu, să procure, fără scop de înstrăinare, substanțe narcotice

în proporții deosebit de mari, dar, din cauze independente de voința lui, le procură în proporții

mari, cele săvârșite se califică conform art.27 și lit.b) alin.(4) art.217 CP RM, și nu conform

alin.(2) art.217 CP RM.

În acest caz, nerealizarea intenției determinate a făptuitorului trebuie să-și găsească reflectarea

în planul calificării ca tentativă la infracțiunea agravată, nu ca infracțiune neagravată consumată.

În caz contrar, ar fi ignorată periculozitatea socială sporită a făptuitorului și, implicit, latura

subiectivă a infracțiunii.

De asemenea, în doctrina penală se vorbește despre eroarea asupra calităților speciale ale

victimei [197, p.176]. În contextul temei analizate, despre calitățile speciale ale victimei este cazul

să vorbim în următoarea ipoteză:

– infracțiunea este săvârșită de o persoană care a atins vârsta de 18 ani în privința (nu și cu

atragerea) minorilor (lit.a) alin.(4) art.2171 CP RM);

– infracțiunea este săvârșită față de un minor sau o persoană care se află în stare de

neputință (lit.c) alin.(2) art.2176 CP RM);

– infracțiunea este săvârșită față de o femeie gravidă (lit.d) alin.(2) art.2176 CP RM).

De exemplu, dacă făptuitorul a considerat eronat că introduce ilegal intenționat în organismul

unei femei gravide, împotriva voinței acesteia, substanțe narcotice, psihotrope sau analoage

167

ale acestora, atunci cele comise trebuie calificate conform art.27 și lit.d) alin.(2) art.2176 CP RM

(nu conform alin.(1) art.2176 CP RM).

Considerăm că se poate vorbi și despre eroarea asupra numărului de victime, dacă luăm în

seamă că la lit.b) alin.(2) art.2176 CP RM e stabilită circumstanța agravantă „față de două sau mai

multe persoane”. Astfel, dacă făptuitorul a considerat eronat că introduce ilegal intenționat substanțe

narcotice, psihotrope sau analoage ale acestora în organismul a două persoane, împotriva

voinței acestora – dar în rezultat substanțele amintite au fost introduse în organismul unei singure

persoane sau nu au fost introduse în organismul nici unei persoane – atunci calificarea trebuie

făcută potrivit art.27 și lit.b) alin.(2) art.2176 CP RM.

În alt context, este necesar a menționa că subiect al infracțiunii este recunoscută persoana

care a comis o faptă prevăzută de legea penală și care, grație faptului că posedă toate semnele

prevăzute de lege pentru această categorie de subiecți, este pasibilă de răspundere penală [117,

p.176].

Subiect al infracțiunilor săvârșite în sfera circulației substanțelor narcotice, psihotrope, a analoagelor

sau precursorilor acestora este persoana fizică responsabilă, care la momentul comiterii

infracțiunii, a atins, de regulă, vârsta de 16 ani. Ca excepție, vârsta minimă a răspunderii penale de

14 ani este stabilită pentru subiecții infracțiunilor prevăzute la lit.b) alin.(4) art.217, alin.(3) și lit.b)

și d) alin.(4) art.2171, lit.a) și b) alin.(3) art.2173, art.2174 și la alin.(2) art.2176 CP RM. Vârsta

minimă a răspunderii penale de 18 ani este stabilită pentru subiecții infracțiunilor prevăzute la lit.a)

alin.(4) art.217 și la lit.a) alin.(4) art.2171 CP RM.

În acest sens, prezintă interes speța, potrivit căreia S.V., care la data săvârșirii infracțiunii

avea vârsta de 15 ani, a fost învinuit de săvârșirea infracțiunii prevăzute la alin.(2) art.217 CP RM.

Instanța de judecată, prin sentința sa, a încetat procesul penal, din motiv că lipsește un element al

infracțiunii – subiectul [106].

Trebuie de specificat că la lit.a) alin.(4) art.217 CP RM se utilizează formula „de o persoană

care a atins vârsta de 18 ani cu atragerea minorilor”. O formulă puțin diferită se utilizează la lit.a)

alin.(4) art.2171 CP RM: „de o persoană care a atins vârsta de 18 ani în privința sau cu atragerea

minorilor”.

În ambele ipoteze – „în privința minorilor” și „cu atragerea minorilor” – se presupune o anumită

conexiune dintre subiect și minor. Astfel, în prima ipoteză, minorul este victima infracțiunii, adică

„figura acelui participant la relația socială, ale cărui facultăți sociale, interese s-au dovedit a fi

vătămate, știrbite în rezultatul săvârșirii infracțiunii…” [224]. În cea de-a doua ipoteză, minorul apare

ca persoană care ia parte la săvârșirea infracțiunii (dar nu neapărat ca participant). Ipoteza „cu atragerea

minorilor” este un caz special în raport cu ipoteza „de două sau mai multe persoane” [56].

168

Dintre condițiile ce caracterizează subiectul infracțiunilor analizate o atenție mai mare

trebuie acordată responsabilității subiectului. Aceasta deoarece persoanele care săvârșesc infracțiunile

prevăzute la art.217, 2171-2176, 218 sau la art.219 CP RM sunt deseori consumatori de

droguri. Deci, pot suferi de anumite afecțiuni de natură psihică, legate mai ales de prejudicierea

sferei volitive a psihicului. În cazurile în care consumul sistematic de droguri a atins acel grad,

când sunt sesizabile modificările stabile ale psihicului, iar persoana și-a pierdut capacitatea de a-și

dirija acțiunile, expertiza o poate recunoaște iresponsabilă.

De multe ori, asemenea afecțiuni nu exclud responsabilitatea, însă nu permit acestor

persoane să conștientizeze în deplină măsură caracterul prejudiciabil al faptei, precum și de a-și

manifesta voința și de a-și dirija în mod plenar acțiunile. Considerăm că, în asemenea cazuri,

trebuie să-și găsească aplicarea prevederile art.103 CP RM, în conformitate cu care față de

narcomani se aplică măsurile de constrângere cu caracter medical. De asemenea, suntem de părere

că, de lege lata, în prezența concluziei corespunzătoare a expertizei psihiatrice, studiind personalitatea

celui inculpat și cercetând circumstanțele concrete ale cauzei, instanța de judecată poate

ajunge la concluzia că anomaliile psihice reprezintă veriga decisivă în lanțul cauzelor și condițiilor

ce au determinat comiterea infracțiunii, astfel atenuând pedeapsa în acord cu lit.j) art.76 CP RM.

În același timp, ne reiterăm propunerea ca art.217 CP RM să fie completat cu alin.(6), în

conformitate cu care să fie liberată de răspundere penală persoana care a săvârșit faptele prevăzute

la alin.(1) sau (2) art.217 CP RM, dacă s-a adresat benevol într-o instituție medicală și a început

tratamentul contra narcomaniei. În Secțiunea III a Capitolului I din prezenta lucrare am prezentat

argumentele de rigoare în favoarea acestei recomandări de lege ferenda.

În contextul circumstanței agravante „de două sau mai multe persoane” (lit.b) alin.(3)

art.217, lit.b) alin.(3) art.2171, lit.b) alin.(2) art.2173, lit.b) alin.(2) art.2174 și lit.b) alin.(3) art.218

CP RM), este suficient ca doar una dintre persoanele care comit infracțiunea să aibă semnele

subiectului infracțiunii. Aceasta deoarece, în conformitate cu pct.25 din Hotărârea Plenului Curții

Supreme de Justiție „Cu privire la practica judiciară în procesele penale despre sustragerea

bunurilor” , nr.23 din 28.06.2004, săvârșirea sustragerii de către o persoană care întrunește

semnele subiectului infracțiunii, în comun cu una sau mai multe persoane care nu întrunesc aceste

semne, intră sub incidența circumstanței agravante „de două sau mai multe persoane”.

Sintagma „de două sau mai multe persoane” nu desemnează vreo formă de participație. În

contrast, așa cum rezultă din art.43, 46 și 47 CP RM, sintagmele „grup criminal organizat” și „organizație

(asociație) criminală” desemnează două forme distincte de participație. Specificăm aceasta,

deoarece, conform lit.b) alin.(4) art.2171, lit.a) alin.(4) art.2173 și lit.a) alin.(3) art.2174 CP RM,

răspunderea se agravează, dacă infracțiunea e comisă de un grup criminal organizat sau de o orga169

nizație criminală ori în favoarea acestora. De asemenea, potrivit alin.(2) art.219 CP RM, răspunderea

se agravează, dacă infracțiunea e săvârșită de un grup criminal organizat sau de o organizație

criminală. Grupul criminal organizat este o reuniune stabilă de persoane care s-au organizat în

prealabil pentru a comite una sau mai multe infracțiuni (art.46 CP RM). Organizația criminală este

o reuniune de grupuri criminale organizate într-o comunitate stabilă, a cărei activitate se întemeiază

pe diviziunea, între membrii organizației și structurile ei, a funcțiilor de administrare,

asigurare și executare a intențiilor criminale ale organizației în scopul de a influența activitatea

economică și de altă natură a persoanelor fizice și juridice sau de a o controla, în alte forme, în

vederea obținerii de avantaje și realizării de interese economice, financiare sau politice.

În alt context, trebuie de accentuat că infracțiunile prevăzute la art.217, 2171-2173 și la

art.218 CP RM pot avea ca subiect și o persoană juridică ce desfășoară activitate de întreprinzător.

De asemenea, în ipoteza unor infracțiuni săvârșite în sfera circulației substanțelor narcotice,

psihotrope, a analoagelor sau precursorilor acestora, făptuitorul trebuie să aibă calitățile unui

subiect special. Cât privește subiectul special, în cadrul componenței de infracțiune el îndeplinește

două funcții: caracterizează pericolul social al faptei și facilitează identificarea obiectului apărării

penale. Persoanele cărora li s-au acordat atribuții speciale, precum și drepturi și obligații speciale,

poartă răspundere nu pentru aceste drepturi, obligații și atribuții, dar pentru faptele prejudiciabile

săvârșite în virtutea acestora. În afară de aceasta, subiectul special, descoperind caracterul relațiilor

și valorilor sociale lezate în rezultatul săvârșirii infracțiunii, face posibilă stabilirea obiectului

apărării penale.

În primul rând, în cazul sustragerii substanțelor narcotice sau psihotrope, adoptând forma delapidării

averii străine, făptuitorul trebuie să aibă calitățile unui subiect special. În această ipoteză,

care cade sub incidența art.2174 CP RM, subiectul special este „administratorul bunurilor încredințate”

[256].

La fel, făptuitorul trebuie să aibă calitățile subiectului special în cazul infracțiunilor

prevăzute la lit.d) alin.(3) art.217, lit.d) alin.(3) și lit.c) alin.(4) art.2171, lit.c) alin.(2) și lit.c)

alin.(3) art.2173, lit.c) alin.(2) art.2174 CP RM. În toate aceste cazuri este vorba de săvârșirea

infracțiunii cu folosirea situației de serviciu. În această ordine de idei, consemnăm că, în ipoteza

escrocheriei sau delapidării averii străine săvârșite cu folosirea situației de serviciu, ca subiect

poate să apară „numai o persoană cu funcție de răspundere sau o persoană care gestionează o organizație

comercială, obștească sau altă organizație nestatală” [119, p.364]. Reieșind din regula

înscrisă la lit.e) art.19 din Legea 780/2001, doar o asemenea persoană poate fi subiectul infracțiunilor

săvârșite în sfera circulației substanțelor narcotice, psihotrope, a analoagelor sau precursorilor

acestora, cu folosirea situației de serviciu.

170

Prin „folosirea situației de serviciu” se înțelege săvârșirea unor acțiuni sau inacțiuni care decurg

din atribuțiile de serviciu ale făptuitorului și care sunt în limitele competenței lui de serviciu [119,

p.364].

În context, semnalăm o inadvertență care împiedică funcționarea normală a reglementărilor

penale: sintagma „cu folosirea situației de serviciu” e folosită în dublaj la lit.d) alin.(3) și lit.c)

alin.(4) art.2171 și, respectiv, la lit.c) alin.(2) și lit.c) alin.(3) art.2173 CP RM. Considerent din care

recomandăm abrogarea prevederilor de la lit.d) alin.(3) art.2171 și de la lit.c) alin.(2) art.2173

CP RM.

Subiect special are și infracțiunea de prescriere fără necesitate a preparatelor narcotice sau

psihotrope (alin.(1) art.218 CP RM). Acesta este „medicul care are dreptul să scrie, să semneze și

să ștampileze rețetele pentru obținerea preparatelor narcotice sau psihotrope” [119, p.372].

Într-adevăr, anume această concluzie rezultă din pct.2 al Anexei nr.2 la Ordinul nr.195 din

10.07.2000 „Cu privire la modul de prescriere și livrare a medicamentelor” al Ministerului

Sănătății: „Rețeta (se are în vedere rețeta pentru obținerea medicamentelor stupefiante sau

psihotrope – n.a.) se prescrie nemijlocit de medic… Astfel de rețetă se semnează de către mediculșef

adjunct pe problemele curative …” [164, p.351].

În fine, și infracțiunea prevăzută la alin.(4) art.218 CP RM are un subiect special. Este vorba

de persoana în ale cărei obligații intră respectarea regulilor stabilite de circulație a substanțelor

narcotice sau psihotrope ori a materialelor sau utilajelor destinate producerii sau prelucrării acestor

substanțe, de cultivare a plantelor care conțin substanțe narcotice sau psihotrope. Precizăm că

respectarea regulilor specificate trebuie să fie pusă în sarcina subiectului printr-o instrucțiune de

serviciu, printr-un ordin sau dispoziție a persoanei decidente ierarhic superioare sau prin alt mod

stabilit de lege. Este indispensabil ca persoana fizică sau juridică, însărcinată cu respectarea regulilor

corespunzătoare, să activeze în baza autorizației acordate în condițiile Legii nr.382/1999.

Abordând problema privind subiectul infracțiunilor săvârșite în sfera circulației substanțelor

narcotice, psihotrope, a analoagelor sau precursorilor acestora, nu putem să omitem chestiunea ce

ține de clauza de impunitate stabilită la alin.(5) art.217 CP RM. Conform acesteia, persoana care a

săvârșit acțiunea prevăzută la art.217 sau 2171 este liberată de răspundere penală, dacă a contribuit

activ:

1) la descoperirea sau contracararea infracțiunii ce ține de circulația ilegală a substanțelor

narcotice, psihotrope sau analoagelor lor, după caz, prin: a) autodenunțare; b) predare benevolă a

substanțelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor lor; c) indicarea sursei de procurare a acestor

substanțe;

2) la divulgarea persoanelor care au contribuit la săvârșirea infracțiunii;

171

3) la indicarea mijloacelor bănești, a bunurilor sau a veniturilor rezultate din infracțiune.

În context, trebuie de menționat că, în conformitate cu alin.(2) art.57 „Liberarea de

răspundere penală în legătură cu căința activă” din Codul penal, persoana care, în condițiile

alin.(1) art.57 CP RM, a săvârșit o infracțiune de altă categorie (adică alta decât infracțiunea

ușoară sau mai puțin gravă) poate fi liberată de răspundere penală numai în cazurile prevăzute la

articolele corespunzătoare din Partea Specială a Codului penal.

În mod regretabil, legiuitorul nu oferă o interpretare a noțiunii „contribuție activă”. Considerăm

că o asemenea interpretare ar trebui să existe, din moment ce, de exemplu, conform alin.(5) și

(6) art.278 CP RM, este necesar ca făptuitorul să-și aducă contribuția la anumite acțiuni socialmente

utile, fără a se cere ca această contribuție să fie activă. Considerăm că, în conjunctura descrisă la

alin.(5) art.217 CP RM, prin „contribuție activă” trebuie să se înțeleagă înlesnirea în mod efectiv,

real, care să presupună consecința scontată la apariția sau dezvoltarea acțiunilor socialmente utile

punctate în cele trei ipoteze pe care le-am nominalizat mai sus. Deci, să nu fie o înlesnire oarecare,

nici una de complezență, de circumstanță, de formă. Înlesnirea trebuie să fie efectivă.

Persoana poate contribui la descoperirea infracțiunii ce ține de circulația substanțelor narcotice,

psihotrope sau analoagelor lor atunci când aceasta este în proces de săvârșire (de exemplu,

este o infracțiune continuă) sau când ea deja a fost săvârșită. Ea poate înlesni contracararea infracțiunii

atunci când aceasta se află la etapa de pregătire. Ce trebuie de înțeles prin noțiunea „infracțiunea

ce ține de circulația substanțelor narcotice, psihotrope sau analoagelor lor”? Interpretarea

stricto sensu a acestei noțiuni aduce la ideea că, sub incidența ei, cad infracțiunile prevăzute la

art.217, 2171, 2173-2176, 218 sau 219 CP RM. În acest sens, considerăm că este necesar ca, în

alin.(5) art.217 CP RM, în locul cuvintelor „sau analoagelor lor” să fie scris „sau analoagelor ori

precursorilor lor”. Ca urmare, infracțiunea prevăzută la art.2172 CP RM va putea cădea sub incidența

noțiunii „infracțiunea ce ține de circulația substanțelor narcotice, psihotrope sau analoagelor

ori precursorilor lor”.

Modul de realizare a acțiunii socialmente utile, pe care o examinăm, poate consta alternativ în:

a) autodenunțare;

b) predarea benevolă a substanțelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor lor;

c) indicarea sursei de procurare a acestor substanțe.

În conformitate cu alin.(1) art.264 din Codul de procedură penală al Republicii Moldova,

adoptat de Parlamentul Republicii Moldova la 14.03.2003 [7], prin „autodenunțare” se înțelege înștiințarea

benevolă făcută de o persoană fizică sau de o persoană juridică despre săvârșirea de către

ea a unei infracțiuni în cazul în care organele de urmărire penală nu sunt la curent cu această faptă.

172

În alt context, potrivit alin.(5) art.217 CP RM, nu poate fi considerată predare benevolă a

substanțelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor lor ridicarea acestora la reținerea personală,

precum și la efectuarea acțiunilor de urmărire penală pentru depistarea și ridicarea lor.

Susținem opinia exprimată de V.Kurcenko, după care predarea efectivă a substanțelor narcotice,

psihotrope sau a analoagelor lor trebuie deosebită de năzuința de a le preda, exprimată în

formă scrisă [275]. Astfel, lăsarea unui bilet scris printre substanțele narcotice, psihotrope sau

analoagele lor, în care se menționează năzuința autorului biletului (și, concomitent, a făptuitorului)

de a le preda organelor judiciare, nu poate fi considerată ca predare benevolă a substanțelor

narcotice, psihotrope sau a analoagelor lor, în sensul prevederii de la alin.(5) art.217 CP RM.

Este necesar a specifica că, potrivit pct.17 din Hotărârea Plenului Curții Supreme de Justiție

nr.12 din 27.03.1997, caracterul benevol al predării se exprimă în absența unei situații în care

persoana respectivă se vede nevoită să predea mijloacele, deoarece ele, într-un fel sau altul, oricum

vor fi confiscate. Dimpotrivă, caracterul benevol este prezent în situația în care persoana în cauză

avea posibilitatea să dețină în continuare mijloacele narcotice sau substanțele psihotrope, însă le-a

predat benevol. Nu contează motivele din care persoana a hotărât să le predea: din proprie

inițiativă sau la sugestia părinților, dând curs sfaturilor rudelor, prietenilor etc.

De exemplu, într-o speță, se constată just: „Afirmația apărătorului că inculpatul a predat

benevol substanța narcotică nu poate fi admisă, deoarece inculpatul nu din propria inițiativă s-a

prezentat la poliție, ci a fost reținut de colaboratorii poliției. Abia la propunerea acestora el a

transmis pachetul cu substanță narcotică” [70].

Într-o altă ordine de idei, indicarea sursei de procurare a substanțelor narcotice, psihotrope

sau a analoagelor lor presupune denunțarea autorului infracțiunii anterioare, adoptând forma operațiunilor

ilegale cu plantele care conțin substanțe narcotice sau psihotrope, producerii, preparării,

extragerii etc. a substanțelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor lor. De asemenea, ea poate

presupune indicarea locului din care substanțele respective au fost sustrase sau găsite abandonate,

ori din care plantele respective au fost recoltate etc.

Cât privește aportul prin divulgarea persoanelor care au contribuit la săvârșirea infracțiunii la

determinarea lor, este necesar să apelăm la prevederile alin.(1) art.42 CP RM. Conform acestora,

participanții sunt persoanele care contribuie la săvârșirea unei infracțiuni în calitate de autor,

organizator, instigator sau complice.

În fine, persoana poate înlesni realizarea urmăririi penale și prin indicarea mijloacelor

bănești, a bunurilor sau a veniturilor rezultate din infracțiune.

În acest plan, este nevoie de consemnat că, potrivit art.1 al Convenției privind spălarea banilor,

depistarea, sechestrarea și confiscarea veniturilor provenite din activitatea infracțională, din

173

8.11.1990 (ratificată de Republica Moldova la 15.03.2002) [44], prin „bun” trebuie de înțeles un

bun de orice natură, fie corporal sau incorporal, mobil sau imobil, precum și actele juridice sau

documentele care atestă un titlu sau un drept asupra bunului; prin „venituri provenite din

activitatea infracțională” se au în vedere orice avantaje provenite din infracțiuni.

Analizând prevederile de la alin.(5) art.217 CP RM, nu putem stabili dacă cele trei acțiuni

socialmente utile ale persoanei ce s-a decis să contribuie la descoperirea sau contracararea infracțiunii

și în baza cărora ea poate fi liberată de răspundere penală au sau nu un caracter alternativ.

Considerăm că textul prevederii date ar trebui să fie mai explicit, astfel încât să reiasă caracterul

alternativ al acțiunilor date. Pe cale de consecință, propunem ca dispoziția de la alin.(5) art.217 CP

RM să fie reformulată după cum urmează: „Persoana care a săvârșit acțiunile prevăzute la art.217

sau 2171 este liberată de răspundere penală dacă a contribuit activ fie la descoperirea ori

contracararea infracțiunii ce ține de circulația ilegală a substanțelor narcotice, psihotrope sau

analoagelor sau precursorilor lor, după caz, prin autodenunțare, predare benevolă a substanțelor

narcotice, psihotrope sau a analoagelor ori precursorilor lor, indicare a sursei de procurare a acestor

substanțe, fie la divulgarea numelor persoanelor care au contribuit la săvârșirea infracțiunii, fie

la indicarea mijloacelor bănești, a bunurilor sau a veniturilor rezultate din infracțiune…”.

174

CAPITOLUL III

PROBLEME SPECIFICE DE CALIFICARE A INFRACȚIUNILOR

SĂVÂRȘITE ÎN SFERA CIRCULAȚIEI SUBSTANȚELOR NARCOTICE,

PSIHOTROPE, A ANALOAGELOR SAU PRECURSORILOR ACESTORA

Secțiunea I

Concursul de infracțiuni și concurența de norme în cazul calificării

infracțiunilor prevăzute la art. 217, 2171-2176, 218 și 219 CP RM

În acord cu art.114 CP RM, calificarea infracțiunilor, în cazul unui concurs de infracțiuni, se

efectuează cu invocarea tuturor articolelor sau alineatelor unui singur articol din legea penală care

prevăd faptele prejudiciabile săvârșite. Totodată, în conformitate cu art.115 CP RM, concurența

normelor penale presupune săvârșirea de către o persoană sau de către un grup de persoane a unei

fapte prejudiciabile, cuprinse în întregime de dispozițiile a două sau a mai multor norme penale și

constituind o singură infracțiune; alegerea unei norme din normele concurente, care reflectă cel

mai exact natura juridică a faptei prejudiciabile comise, se efectuează în condițiile art.116-118 CP RM.

Importanța oglindirii concursului de infracțiuni și a concurenței de norme în cazul calificării

infracțiunilor, prevăzute la art.217, 2171-2176, 218 și la art.219 CP RM, reiese chiar din preambulul

Convenției ONU contra traficului ilicit de stupefiante și substanțe psihotrope [43]. Printre

altele, conform acestuia, se stabilește că sunt recunoscute legăturile dintre traficul ilicit de

stupefiante și substanțe psihotrope și alte activități criminale organizate, conexe, care subminează

bazele economiei legitime și amenință stabilitatea, securitatea și suveranitatea statelor.

În context, este necesar a menționa că, în special, infracțiunile prevăzute la alin.(1) și (2)

art.2171 CP RM constituie infracțiuni principale în raport cu infracțiunea spălarea banilor (art.243

CP RM). Potrivit lit.e) art.1 din Convenția privind spălarea banilor, depistarea, sechestrarea și

confiscarea veniturilor provenite din activitatea infracțională din 8.11.1990 (ratificată de Republica

Moldova la 15.03.2002) [44], expresia „infracțiunea principală” desemnează orice infracțiune în

urma căreia sunt generate veniturile provenite din activitatea infracțională fiind susceptibile de a

deveni obiect al unei infracțiuni conform art.6 „Infracțiuni de spălare a banilor” al Convenției

menționate.

Astfel, de exemplu, dacă persoana săvârșește acțiunile orientate spre atribuirea unui aspect

legal sursei și provenienței mijloacelor bănești, a bunurilor sau a veniturilor obținute de către ea

175

ilicit în urma înstrăinării ilegale a substanțelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor acestora,

cele săvârșite urmează a fi calificate conform alin.(2) art.2171 CP RM și art.243 CP RM. Aceasta

deoarece infracțiunea de înstrăinare ilegală a substanțelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor

acestora formează concursul real cu infracțiunea spălarea banilor.

De asemenea, traficul de persoane se poate conecta cu infracțiunile săvârșite în sfera circulației

substanțelor narcotice, psihotrope, a analoagelor sau precursorilor acestora. În acest sens,

amintim că, în acord cu lit.g) alin.(2) art.165 „Traficul de ființe umane” din Codul penal, folosirea

dependenței fizice reprezintă una dintre metodele traficului de ființe umane. În același timp, profitarea

de dependența fizică a copilului este una dintre metodele traficului de copii (așa cum rezultă

din lit.c) alin.(2) art..206 „Traficul de copii” din Codul penal). Dacă subiectul traficului de ființe

umane (traficului de copii) este cel care a adus anterior victima în starea de dependență fizică (de

exemplu, prin introducerea ilegală intenționată în organismul victimei, împotriva voinței acesteia,

a substanțelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor acestora), cele săvârșite reprezintă fie concursul

real dintre infracțiunea prevăzută la lit.g) alin.(2) art.165 CP RM și infracțiunea prevăzută la

art.2176 CP RM, fie concursul real dintre infracțiunea prevăzută la lit.c) alin.(2) art.206 CP RM și

infracțiunea prevăzută la lit.c) alin.(2) art.2176 CP RM.

Dar mai există și un alt aspect sub care se manifestă conexiunea dintre traficul de persoane și

infracțiunile săvârșite în sfera circulației substanțelor narcotice, psihotrope, a analoagelor sau

precursorilor acestora. Astfel, în doctrina penală este specificată una dintre formele de exploatare

practicate în cazul traficului de persoane, când traficantul antrenează victimele în activități criminale,

ele fiind determinate prin constrângere să comită diferite infracțiuni în interesul persoanelor

sau grupurilor criminale care le impun (de exemplu, comercializarea drogurilor) [144, p.43].

Într-adevăr, unul dintre scopurile traficului de ființe umane constă în folosirea victimei în

activități criminale. Acest scop se poate concretiza în folosirea victimei la înstrăinarea ilegală a

substanțelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor acestora. Adică, în instigarea victimei la

infracțiunea prevăzută la alin.(2) art.2171 CP RM. Deci, în ansamblu (dacă scopul respectiv se

realizează), cele săvârșite constituie un concurs real de infracțiuni, urmând a fi calificate conform

art.165, alin.(4) art.42 și alin.(2) art.2171 CP RM.

Scopul folosirii victimei în activitatea criminală este indicat și în art.206 CP RM, cu referire

la traficul de copii. Dacă acest scop se realizează, exprimându-se, de exemplu, în înstrăinarea

ilegală a substanțelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor acestora, cele săvârșite formează un

concurs de infracțiuni. Iar calificarea urmează a se face potrivit art.206, alin.(4) art.42 și alin.(2)

art.2171 CP RM. Dacă subiectul traficului de copii execută nemijlocit și înstrăinarea ilegală a

substanțelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor acestora, având vârsta de 18 ani și atrăgând

176

victima minoră la săvârșirea acestei fapte, calificarea trebuie să fie alta: art.206 și lit.a) alin.(4)

art.2171 CP RM.

Precizăm că, potrivit alin.(4) art.206 CP RM, victima traficului de ființe umane (a traficului

de copii) este absolvită de răspunderea penală pentru infracțiunile săvârșite de ea în legătură cu

această calitate procesuală.

În altă ordine de idei, consemnăm că la lit.d) alin.(2) art. 171 CP RM se prevede răspunderea

pentru violul săvârșit prin drogarea sau otrăvirea prealabilă intenționată a victimei. În pct.10 al

Hotărârii Plenului Curții Supreme de Justiție „Despre practica judiciară în cauzele din categoria

infracțiunilor privind viața sexuală”, nr.17 din 7.11.2005 [58], se menționează că, în cazul violului

săvârșit prin drogarea sau otrăvirea prealabilă intenționată a victimei, se are în vedere că

făptuitorul intenționat îi administrează victimei substanțe narcotice, psihotrope, toxice sau cu efect

puternic, având ca scop aducerea victimei în stare de imposibilitate de a opune rezistență sau

reducerea substanțială a intensității acestei rezistențe.

Termenul „prealabilă” din dispoziția de la lit.d) alin.(2) art.171 CP RM denotă că administrarea

substanțelor narcotice sau psihotrope nu face parte din componența violului. Deci, este necesară

calificarea prin concurs. Însă, variantele acestei calificări, în funcție de circumstanțele concrete,

pot fi diferite. Astfel, într-o primă ipoteză, substanțele narcotice sau psihotrope pot fi

administrate ilegal și împotriva voinței victimei. În acest caz, calificarea se va face conform

art.2176 și lit.d) alin.(2) art.171 CP RM. Într-o altă ipoteză, substanțele narcotice sau psihotrope

pot fi administrate ilegal, dar cu consimțământul victimei. De regulă, o asemenea faptă este considerată

înstrăinare ilegală a substanțelor narcotice sau psihotrope. Deci, în ansamblu, cele săvârșite

trebuie calificate conform alin.(2) art.2171 și lit.d) alin.(2) art.171 CP RM. Dar, de la această

regulă există excepții: când substanțele narcotice sau psihotrope aparțin celui căruia îi sunt administrate,

sau substanțele respective au fost procurate împreună de către cel căruia ele i se administrează

și persoana care i le administrează, pentru administrare reciprocă. În acest caz, nu se atestă

un concurs de infracțiuni. Totodată, infracțiunea prevăzută la lit.d) alin.(2) art.171 CP RM subzistă

alături de complicitatea la consumarea de mijloace narcotice sau psihotrope fără prescripția medicului,

faptă prevăzută la art.44 din Codul cu privire la contravențiile administrative. Bineînțeles, nu

există un concurs de infracțiuni atunci când administrarea de substanțe narcotice sau psihotrope se

face în temeiuri legale (de exemplu, în baza prescripției medicului). În acest caz, cele săvârșite se

califică numai conform lit.d) alin.(2) art.171 CP RM. Dacă, în același timp, victima se află la tratamentul

făptuitorului, cele săvârșite urmează a fi calificate conform lit.a) alin.(3) art.171 CP RM.

În alt context, menționăm că săvârșirea infracțiunii de o persoană care a atins vârsta de

18 ani cu atragerea minorilor determină agravarea răspunderii penale conform lit.a) alin.(4) art.217

177

sau lit.a) alin.(4) art.2171 CP RM. Este oare necesară în aceste cazuri calificarea suplimentară conform

art.208 „Atragerea minorilor la activitate criminală sau determinarea lor la săvârșirea unor

fapte imorale” din Codul penal? Considerăm că nu. Or, art.208 CP RM apare ca normă generală în

raport cu lit.a) alin.(4) art.217 sau cu lit.a) alin.(4) art.2171 CP RM (care apare ca normă specială).

De aceea, în virtutea prevederilor de la art.116 CP RM, se va aplica numai norma specială.

Dintr-o altă perspectivă, consemnăm că la alin.(4) art.208 CP RM se prevede răspunderea

pentru atragerea minorilor la săvârșirea inclusiv a infracțiunii prevăzute la art.219 CP RM. Cu alte

cuvinte, persoana care organizează ori întreține spelunci pentru consumul substanțelor narcotice

sau psihotrope, sau care pune la dispoziție localuri în aceste scopuri, atrăgând minorii la comiterea

acestor acțiuni, trebuie trasă la răspundere atât conform alin.(4) art.208 CP RM, cât și conform

art.219 CP RM.

În conformitate cu alin.(1) art.2175 CP RM, se prevede răspunderea pentru consumul ilegal

de substanțe narcotice, psihotrope sau analoage ale acestora, săvârșit în mod public sau pe teritoriul

instituțiilor de învățământ, penitenciarelor, unităților militare, în locurile de agrement, în

locurile de desfășurare a acțiunilor de educație, instruire a minorilor sau tineretului, a altor acțiuni

culturale sau sportive ori în imediata apropiere a acestora. Deci, această infracțiune poate fi comisă

inclusiv pe teritoriul instituțiilor de învățământ, în locurile de desfășurare a acțiunilor de educație,

instruire a minorilor, adică în locurile în care au acces minorii. Însă, în condițiile în care minorii

sunt atrași la săvârșirea infracțiunii prevăzute la art.2175 CP RM, de către persoana care o comite

și care a atins vârsta de 18 ani, calificarea suplimentară trebuie făcută conform art.208 CP RM sau

conform art.209 CP RM?

Amintim că la art.209 CP RM se incriminează fapta de atragere de către o persoană care a

atins vârsta de 18 ani a minorilor la consumul ilegal de droguri, medicamente sau alte substanțe cu

efect narcotizant.

Art.208 CP RM și art.209 CP RM nu sunt norme concurente. Aceasta deoarece consumul

ilegal de droguri, medicamente sau alte substanțe cu efect narcotizant nu este o infracțiune. De

aceea, dacă persoana, care comite infracțiunea prevăzută la art.2175 CP RM, atrage la săvârșirea ei

un minor, va exista concursul dintre această infracțiune și infracțiunea prevăzută la art. 208 CP RM.

Concursul ideal este posibil numai între aceste infracțiuni. Cât privește concursul real, acesta e

posibil între infracțiunea prevăzută la art.2175 CP RM și infracțiunea prevăzută la art.209 CP RM.

Așa cum concursul real este posibil, în fond, între oricare infracțiuni.

În alin.(1) art.2175 CP RM este utilizată expresia „săvârșit în mod public”. Înseamnă oare

aceasta că alin.(1) art.2175 CP RM și art.287 „Huliganismul” din Codul penal sunt norme concurente?

În alți termeni, putem oare considera că consumul ilegal de substanțe narcotice, psihotrope

178

sau analoage ale acestora, săvârșit în mod public, reprezintă o încălcare grosolană a ordinii publice

și exprimă o vădită lipsă de respect față de societate.

În conformitate cu pct.3 al Hotărârii Plenului Curții Supreme de Justiție a Republicii

Moldova „Cu privire la practica judiciară în cazurile penale despre huliganism”, nr.4 din 19.06.2006,

încălcarea grosolană a ordinii publice, ce exprimă o vădită lipsă de respect față de societate, se

consideră săvârșirea unor acțiuni intenționate ce atentează la regulile sociale și morale de

conviețuire, care sunt încălcate într-un mod grosolan și demonstrativ de către violatorul ordinii

publice prin necuviință, neobrăzare, comportare batjocoritoare cu cetățenii, prin înjosire a onoarei

și demnității persoanei, încălcare îndelungată și insistentă a ordinii publice, zădărnicire a activităților

de masă, suspendare temporară a activității normale a întreprinderilor, instituțiilor, organizațiilor,

transportului obștesc etc. [59]. Din acest punct de vedere, dacă cel care consumă ilegal

substanțe narcotice, psihotrope sau analoage ale acestora, prin aceasta, de exemplu, zădărnicește o

manifestare culturală, religioasă, sportivă sau altă manifestare publică, putem oare considera că

cele săvârșite de el cad sub incidența noțiunii „încălcarea grosolană a ordinii publice”? Noțiunea

„încălcarea grosolană a ordinii publice” este o noțiune estimativă, susceptibilă de percepție

subiectivistă. Persoane diferite pot interpreta diferit această noțiune. Iar explicația din Hotărârea

Plenului Curții Supreme de Justiție, reprodusă mai sus, după maniera în care este formulată, nu

facilitează prea mult demersul interpretativ. În aceste condiții, nu este exclus ca unii dintre

subiecții interpretării să considere că exprimă necuviință fapta celui care consumă în public

substanțe narcotice, psihotrope sau analoage ale acestora, zădărnicind astfel o manifestare cu

caracter public. Dar, așa cum rezultă din art.287 CP RM, acțiunea desemnată prin această noțiune

trebuie să fie însoțită ineluctabil de acțiunea de exprimare a unei vădite lipse de respect față de

societate. În acest sens, nu putem afirma că consumul ilegal de substanțe narcotice, psihotrope sau

analoage ale acestora ar putea fi echivalat cu: proferarea de expresii indecente; abordarea unei

ținute lipsite de pudoare; efectuarea de gesturi obscene etc. (aceste exemple sunt prezentate în

definiția dată noțiunii „exprimarea unei vădite lipse de respect față de societate” în Hotărârea

Plenului amintită). Subiectul infracțiunii, prevăzute la alin.(1) art.2175 CP RM consumă ilegal

substanțe narcotice, psihotrope sau analoage ale acestora pentru a înlătura disconfortul psihic sau

pentru a evita suferințele. Dacă această necesitate l-a surprins într-o ambianță cu implicații publice,

nu înseamnă în mod automat că el exprimă o vădită lipsă de respect față de societate.

În concluzie, alin.(1) art.2175 CP RM și art.287 CP RM nu sunt norme concurente.

Într-o altă ordine de idei, apare întrebarea dacă există concurență dintre alin.(2) art.2175 CP

RM și art.219 CP RM? Amintim că, potrivit alin.(2) art.2175 CP RM, se prevede răspunderea

pentru organizarea consumului ilegal de substanțe narcotice sau psihotrope.

179

În ipoteza organizării speluncilor pentru consumul substanțelor narcotice sau psihotrope

(specificate în art.219 CP RM), s-ar părea că există concurența cu alin.(2) art.2175 CP RM. În mod

aparent, art.219 CP RM apare, în acest caz, ca normă specială în raport cu alin.(2) art.2175 CP RM

(datorită obiectului imaterial al infracțiunii prevăzute la art.219 CP RM – spelunca – reprezentând

diferența specifică în raport cu infracțiunea prevăzută la alin.(2) art.2175 CP RM).

Totuși, la o analiză mai atentă, observăm că în art.219 CP RM nu este vorba de un caz particular

al infracțiunii prevăzute la alin.(2) art.2175 CP RM. În fapt, este vorba de cazuri calitativ diferite.

Or, în ipoteza din alin.(2) art.2175 CP RM se are în vedre contribuția adusă pentru a fi posibil

consumul ilegal de substanțe narcotice sau psihotrope. În opoziție, în art.219 CP RM se are în

vedere contribuția adusă pentru constituirea unei spelunci destinate consumului de substanțe narcotice

sau psihotrope. Așadar, în alin.(2) art.2175 CP RM consumul de substanțe narcotice sau psihotrope

apare ca o activitate accesorie față de activitatea subiectului infracțiunii; în art.219 CP RM

consumul de substanțe narcotice sau psihotrope reprezintă scopul infracțiunii. Cu alte cuvinte,

subiectul infracțiunii prevăzute la art.219 CP RM este preocupat de organizarea speluncii, iar

consumul de substanțe narcotice sau psihotrope este ceea ce trebuie să urmeze acestei organizări.

În contrast, subiectul infracțiunii prevăzute la alin.(2) art.2175 CP RM purcede direct la organizarea

consumului de substanțe narcotice sau psihotrope (de exemplu, în incinta unei instituții de

reabilitare socială a narcomanilor), nefiindu-i necesară constituirea unei spelunci, deoarece infrastructura

corespunzătoare deja există.

În alt registru, în art.322 CP RM se prevede răspunderea pentru transmiterea tăinuită de la

control sau pentru încercarea de a transmite, prin orice mijloace, persoanelor deținute în penitenciare

inclusiv a drogurilor, dacă această acțiune a fost săvârșită în mod sistematic sau în proporții

mari. Considerăm că art.322 CP RM reprezintă, în această ipoteză, normă specială în raport cu

alin.(2) art.217 sau alin.(2) art.2171 (cu sau fără referire la art.27 CP RM). Or, transmiterea tăinuită

de la control, prin orice mijloace, persoanelor deținute în penitenciare a drogurilor (inclusiv a

substanțelor narcotice sau psihotrope ) este un altceva decât un caz particular de transportare și/sau

înstrăinare (sau complicitate la înstrăinare) ilegală de substanțe narcotice sau psihotrope.

Dar aceasta nu înseamnă că, dacă transmiterea tăinuită de la control sau încercarea de a

transmite, prin orice mijloace, persoanelor deținute în penitenciare a substanțelor narcotice sau

psihotrope nu este săvârșită în mod sistematic sau în proporții mari, atunci trebuie aplicat alin.(2)

art.217 sau alin.(2) art.2171 CP RM. În aceste condiții, se va aplica art.177 „Transmiterea ilegală a

unor obiecte interzise persoanelor deținute în instituțiile de corectare prin muncă, în preventoriile

de educație prin muncă, de tratament și muncă și în cele de tratament și educație” din Codul cu

privire la contravențiile administrative. Or, nu expresia „dacă această acțiune a fost săvârșită în

180

mod sistematic sau în proporții mari” este diferența specifică pe care trebuie s-o căutăm în dispoziția

art.322 CP RM. Aceasta o desemnează expresia „persoanelor deținute în penitenciare”,

referindu-se la destinatarii substanțelor narcotice sau psihotrope. Tocmai aceasta este diferența

specifică în raport cu alin.(2) art.217 sau alin.(2) art.2171 CP RM.

În alt context, în dispoziția art.2176 CP RM se utilizează sintagma „indiferent de mod”. De

unde deducem că violența poate reprezenta modul (mai corect – metoda) de introducere ilegală

intenționată în organismul altei persoane, împotriva voinței acesteia, a substanțelor narcotice,

psihotrope sau a analoagelor acestora.

Dar violență de care grad? Confruntând sancțiunea de la art.2176 CP RM cu sancțiunile de la

art.151-154 CP RM, ajungem la concluzia că violența, aplicată în contextul infracțiunii prevăzute

la art.2176 CP RM, se poate exprima în vătămarea intenționată medie sau ușoară a integrității

corporale sau a sănătății, în maltratarea intenționată sau în alte acte de violență. Dacă violența

respectivă ia forma vătămării intenționate grave a integrității corporale sau a sănătății, ea depășește

limitele componenței prevăzute la art.2176 CP RM. În aceste împrejurări, cele săvârșite vor

constitui concursul dintre infracțiunile prevăzute la art.151 și 2176 CP RM.

În altă ordine de idei, consemnăm că art.2174 CP RM este normă specială în raport cu

art.186-192 CP RM. În același timp, nu putem susține că lit.c) alin. (3) art.2174 CP RM este normă

specială în raport cu art.195 CP RM. Or, așa cum rezultă din alin.(5) art.1341 CP RM, în cazul

sustragerii sau extorcării substanțelor narcotice sau psihotrope, noțiunile „proporții mari” și „proporții

deosebit de mari” se referă la parametrii cantitativi ai obiectului material al infracțiunii. În

contrast, așa cum rezultă din alin.(1) art.126 CP RM, în cazul sustragerii sau dobândirii bunurilor,

noțiunile „proporții mari” și „proporții deosebit de mari” se referă la parametrii valorici ai urmărilor

prejudiciabile ale infracțiunii.

Analoagele, precursorii, materialele sau utilajele destinate producerii, preparării sau prelucrării

substanțelor narcotice, psihotrope sau analoagelor lor ori cultivării plantelor care conțin aceste

substanțe nu pot constitui obiectul material al infracțiunii prevăzute la art.2174 CP RM. De aceea,

sustragerea sau extorcarea lor antrenează răspunderea conform art.186-192 CP RM.

Dacă, printr-o singură acțiune, sunt sustrase sau extorcate substanțe narcotice sau psihotrope,

precum și bunuri de alt gen, atunci cele săvârșite reprezintă concursul ideal dintre infracțiunea

prevăzută la art.2174 CP RM și una din infracțiunile prevăzute la art.186-192 CP RM.

În cazul sustragerii substanțelor narcotice sau psihotrope cu aplicarea violenței nepericuloase

pentru viața sau sănătatea persoanei ori cu amenințarea aplicării unei asemenea violențe, cele

săvârșite sunt cuprinse integral de prevederea de la lit.e) alin.(2) art.2174 CP RM. Nu este necesară

calificarea suplimentară conform lit.e) alin.(2) art.187 „Jaful” din Codul penal.

181

În mod similar, în cazul sustragerii substanțelor narcotice sau psihotrope cu aplicarea violenței

periculoase pentru viața sau sănătatea persoanei ori cu amenințarea aplicării unei asemenea

violențe, cele comise sunt cuprinse integral de prevederea de la lit.b) alin.(3) art.2174 CP RM,

nefiind necesară calificarea suplimentară potrivit art.188 CP RM.

Sustragerea sau extorcarea substanțelor narcotice sau psihotrope, urmată de păstrarea, prelucrarea,

transportarea, expedierea înstrăinarea etc., în condiții de ilegalitate a acestora constituie

concursul real dintre infracțiunile prevăzute la art.2174 CP RM și, după caz, la alin.(2) art.217 sau

la alin.(2) art.2171 CP RM.

Dacă persoana, în a cărei obligații intră respectarea regulilor stabilite de circulație a substanțelor

narcotice sau psihotrope, folosindu-și situația de serviciu, săvârșește sustragerea acestor substanțe,

calificarea trebuie făcută conform lit.c) alin.(2) art.2174 CP RM. În această ipoteză, nu este

necesară calificarea suplimentară conform alin.(4) art.218 CP RM. Aceasta deoarece substanțele

narcotice sau psihotrope nu au fost pierdute, ci au trecut în posesia ilegală a făptuitorului.

Pot fi remarcate similarități între alin.(4) art.218 CP RM și art.200 „Neglijența criminală față

de paza bunurilor proprietarului” din Codul penal. Înseamnă oare aceasta că cele două norme sunt

concurente?

Vorbind despre asemănările dintre cele două norme, trebuie de menționat că, în primul rând,

ele se referă la latura obiectivă a faptelor pe care aceste norme le incriminează: fapta prejudiciabilă

prevăzută la alin.(4) art.218 CP RM constă în încălcarea regulilor stabilite, inclusiv de păstrare sau

evidență a substanțelor narcotice sau psihotrope, ori a materialelor sau utilajelor destinate producerii

sau prelucrării substanțelor narcotice sau psihotrope; fapta prejudiciabilă prevăzută la art.200 CP RM

constă în neglijența criminală față de obligațiile proprii, adică în „neexecutarea sau executarea

necorespunzătoare de către făptuitor a obligațiilor sale privitoare la paza bunurilor proprietarului”

[119, p.310-311] (deci, de asemenea, se atestă încălcarea unor reguli profesionale). La fel, din

perspectiva laturii obiective, sunt remarcabile afinitățile vizând urmările prejudiciabile ale

infracțiunilor corespunzătoare: pierderea substanțelor narcotice sau psihotrope, a materialelor sau

utilajelor destinate producerii sau prelucrării substanțelor narcotice sau psihotrope, ori a plantelor

care conțin substanțe narcotice sau psihotrope (în cazul infracțiunii prevăzute la alin.(4) art.218);

inclusiv pierderea bunurilor încredințate în paza făptuitorului, cifrate în proporții mari sau deosebit

de mari (în cazul infracțiunii prevăzute la art.200 CP RM). Nu în ultimul rând, similaritățile sunt

relevabile în ce privește subiectul infracțiunii: persoana în ale cărei obligații intră respectarea

regulilor stabilite, inclusiv de păstrare sau evidență a substanțelor narcotice sau psihotrope ori a

materialelor sau utilajelor destinate producerii sau prelucrării substanțelor narcotice sau psihotrope,

de cultivare a plantelor care conțin substanțe narcotice sau psihotrope (în cazul infracțiunii

182

prevăzute la alin.(4) art.218 CP RM); persoana căreia i-a fost încredințată paza bunurilor proprietarului

(în cazul infracțiunii prevăzute la art.200 CP RM).

Analizând asemănările dintre cele două norme comparate, putem sesiza că nu întotdeauna

între art.200 CP RM și alin.(4) art.218 CP RM corelația este cea specifică concurenței dintre norma

generală și norma specială. Astfel, în planul urmărilor prejudiciabile, infracțiunile corespunzătoare

se situează în diferite sisteme de coordonate: pentru infracțiunea prevăzută la art.200 CP RM este

obligatoriu ca urmările prejudiciabile să se cifreze în proporții mari sau deosebit de mari; pentru

infracțiunea prevăzută la alin.(4) art.218 CP RM legiuitorul nu stabilește parametrii valorici ai

urmărilor prejudiciabile. Mai mult, în contextul infracțiunilor săvârșite în sfera circulației substanțelor

narcotice, psihotrope, analoagelor sau precursorilor acestora (inclusiv al infracțiunii prevăzute

la alin.(4) art.218 CP RM), noțiunile „proporții mari” și „proporții deosebit de mari” nici nu

pot desemna parametrii valorici ai urmărilor prejudiciabile. Aceasta deoarece, așa cum am constatat

anterior, ele desemnează parametrii cantitativi ai obiectului material al numitelor infracțiuni.

Nu poate fi trecut cu vederea și faptul că noțiunile „păstrare” și „evidență” doar se intersectează

cu noțiunea „pază”, însă nu se integrează acesteia.

În concluzie, deși între art.200 și alin.(4) art.218 CP RM există multiple similitudini, cele

două norme nu se află într-o relație de concurență.

În altă ordine de idei, întrebarea ar fi: putem oare susține că alin.(2) art.218 CP RM este o

normă specială în raport cu art.361 „Confecționarea, deținerea, vânzarea sau folosirea documentelor

oficiale, a imprimatelor, ștampilelor sau sigiliilor false” din Codul penal?

În doctrina penală este consemnat, pe bună dreptate, că criteriul universal care determină

coraportul dintre normele penale generale și normele penale speciale îl constituie întinderea semnelor

infracțiunilor prevăzute de aceste norme [266]. În această privință, în mod pregnant, urmează

a fi comparată întinderea obiectelor materiale ale infracțiunilor corespunzătoare: rețeta sau alte

documente care permit obținerea preparatelor și substanțelor narcotice sau psihotrope (în cazul

infracțiunii prevăzute la alin.(2) art.218 CP RM); documentele oficiale care acordă drepturi sau

eliberează de obligații (imprimate, ștampile sau sigilii) (în cazul infracțiunii prevăzute la art.361

CP RM).

Cu siguranță, rețeta sau alte documente, care permit obținerea preparatelor și substanțelor

narcotice sau psihotrope, sunt documente care acordă drepturi sau eliberează de obligații. Dar

putem oare afirma că documentele, care reprezintă obiectul material al infracțiunii prevăzute la

alin.(2) art.218 CP RM, sunt documente oficiale?

Or, literalmente, termenul „oficial” înseamnă „care emană de la o autoritate de la un guvern,

de la un stat” [130, p.714]. În acest sens, conform pct.2.1 din Ordinul nr.195 din 10.07.2000 „Cu

183

privire la modul de prescriere și livrare a medicamentelor” al Ministerului Sănătății, directorilor

instituțiilor științifice, medicilor-șefi ai instituțiilor medicale republicane, directorilor Direcțiilor

Sănătății raionale și din UTA Găgăuzia, Departamentului Sănătății primăriei municipiului

Chișinău și conducătorilor unităților farmaceutice li se ordonă să asigure instituțiile subordonate cu

formulare de rețete necesare pentru îndeplinirea prevederilor ordinului amintit.

În ipoteza în care rețeta emană de la o instituție publică, ea poate fi considerată document

oficial. Iar atunci când rețeta emană de la o instituție privată, ea nu poate fi considerată document

oficial. Aceasta deoarece, conform art.184 cin Codul civil, instituția publică se constituie în baza

unui act emis de autoritatea publică. Totodată, potrivit art.185 din Codul civil, instituția privată se

constituie în baza hotărârii persoanei fizice sau juridice de drept privat.

În literatura de specialitate se admite că documente oficiale pot fi considerate și documentele

care emană de la persoanele de drept privat, dacă statul recunoaște statutul oficial și semnificația

juridică a acestor documente, conform legii sau altui act normativ (de exemplu, documentele

autentificate de notar sau persoanele ale căror semnături se asimilează celor notarial autentificate)

[206, p.693]. Însă, ipoteza dată este inaplicabilă rețetelor (ca și altor documente care permit

obținerea preparatelor și substanțelor narcotice sau psihotrope) care emană de la instituțiile private,

din moment ce nu există prevederi normative vizând necesitatea autentificării notariale sau

cvasinotariale a acestor rețete.

În concluzie, alin.(2) art.218 CP RM este normă specială în raport cu art.361 CP RM numai

atunci când documentele, ce reprezintă obiectul material al infracțiunii prevăzute la alin.(2) art.218

CP RM, emană de la o instituție publică.

Finalmente, reamintim că sintagma „cu folosirea situației de serviciu” este utilizată la lit.d)

alin.(3) art.217, lit.d) alin.(3) și lit.c) alin.(4) art.2171, lit.c) alin.(2) și lit.c) alin.(3) art.2173, lit.c)

alin.(2) art.2174 CP RM. Toate aceste norme reprezintă „întregul”, în timp ce art.327 sau 335 CP RM

reprezintă „partea”. Aceasta deoarece abuzul de putere sau abuzul de serviciu constituie metoda de

săvârșire a faptelor incriminate la lit.d) alin.(3) art.217, lit.d) alin.(3) și lit.c) alin.(4) art.2171, lit.c)

alin.(2) și lit.c) alin.(3) art.2173, lit.c) alin.(2) art.2174 CP RM. Având în vedere dispoziția art.118

„Calificarea infracțiunilor în cazul concurenței dintre o parte și un întreg” din Codul penal, în acest

caz nu este necesară calificarea suplimentară conform art.327 sau art.335 CP RM.

184

Secțiunea II

Delimitarea infracțiunilor prevăzute la art.217, 2171-2176, 218 și 219 CP RM

de contravențiile administrative similare

Ramurile de drept nu trebuie privite izolat unele de altele, ci ca părți alcătuitoare ale unui

sistem de drept organic, unitar, în cadrul căruia anumite aspecte, cum sunt ele reglementate în

unele ramuri de drept, pot fi comune mai multor ramuri (sub rezerva derogărilor prevăzute de

lege), conturându-se chiar instituții comune [136, p.36]. În acest sens, aspectele răspunderii

juridice pentru ilegalitățile săvârșite în sfera circulației substanțelor narcotice, psihotrope, analoagelor

sau precursorilor acestora sunt comune atât ramurii dreptului penal, cât și ramurii dreptului

contravențional.

Comunitatea acestor aspecte se datorează strânselor legături între răspunderea penală și

răspunderea contravențională (administrativă). În această privință, în literatura de specialitate se

susține, just, că „răspunderea penală pornește, pentru unele fapte, din punctul în care se termină

răspunderea contravențională” [131, p.14].

Unii autori consideră chiar că nu poate fi vorba de o regulă generală privind apartenența

exclusivă a normelor de drept unei anumite ramuri de drept, deoarece anumite elemente ale unei

ramuri sunt comune și altei sau mai multor ramuri [229]. Analizând critic această opinie,

considerăm că, spre deosebire de un act normativ, o normă nu poate avea un caracter complex.

Aceeași normă juridică nu poate reglementa relații sociale de natură diferită. Nu există norme

penal-contravenționale. Iar obiectul de reglementare al acestor norme este diferit. De aceea, apare

necesitatea delimitării infracțiunilor prevăzute la art.217, 2171-2176, 218 și 219 CP RM de faptele

prevăzute la art.44, 1051-1053

și 15213 din Codul cu privire la contravențiile administrative. O

asemenea necesitate nu ar exista dacă una și aceeași normă ar forma, în același timp, partea

constituentă a ramurii de drept penal și a ramurii de drept contravențional.

În viziunea lui S.F. Miliukov, în unele cazuri este admisibil și chiar fructuos procesul de

penetrare a reglementărilor contravenționale în țesutul dreptului penal [291]. Într-o manieră

apropiată se exprimă S.Furdui: „Volumul reglementărilor cu caracter contravențional și soluțiile

legislative adoptate pe parcurs în acest domeniu sunt, în mare parte, consecința procesului de

restrângere progresivă a răspunderii penale, în condițiile aprofundării complexității relațiilor

sociale, ale creșterii exigenței față de comportamentul persoanei în societate, acesta cerându-se să

fie în acord cu regulile de conviețuire socială, cu normele eticii și echității social-juridice” [228].

Prin prisma acestor aserțiuni, este necesar a menționa că, în procesul de creație legislativă, nu

185

rareori faptele de ilicit penal sunt convertite în fapte de ilicit contravențional, sau viceversa. De

exemplu, în Codul penal din 1961 răspunderea pentru procurarea sau păstrarea ilegală a mijloacelor

narcotice în cantități mici ori pentru consumarea mijloacelor narcotice fără prescripția medicului

era prevăzută în art.2257. Odată cu adoptarea, la 25.11.1998, de către Parlamentul Republicii

Moldova a Legii Republicii Moldova cu privire la modificarea unor acte legislative [14], fapta

prevăzută la art.2257 CP RM din 1961 a fost dezincriminată. Totodată, răspunderea pentru aceeași

faptă a fost stabilită la art.44 din Codul cu privire la contravențiile administrative.

Astfel, se consacră ideea că „dacă pericolul social al faptei a dispărut, fapta nu mai poate fi

sancționată (sancționată penalmente – n.a.), deoarece nu mai constituie infracțiune… Prin concept,

legea penală incriminează numai acele fapte care sunt socotite că aduc atingere sau pun în pericol

valorile sociale de bază ale grupului social” [111, p.2, 22].

Trasarea unei limite între ilicitul penal și ilicitul contravențional reprezintă o sarcină a

politicii penale și a politicii administrative pe care le promovează statul. Tocmai stabilirea corectă

a gradului de protecție juridică a fenomenului, supus influențării din partea statului, constituie una

dintre cele mai dificile operațiuni pe care legiuitorul trebuie s-o realizeze la o anumită etapă

istorică. Rezultatul acestei operațiuni îl reprezintă evaluarea precisă a gradului și a caracterului de

pericol social pe care îl prezintă infracțiunile și contravențiile administrative. Dacă această

evaluare reușește, nu apar dificultăți la delimitarea infracțiunilor de contravențiile administrative.

În literatura de specialitate se arată că tehnica legislativă care asigură delimitarea

infracțiunilor de contravențiile administrative se exprimă în modalitățile de indicare:

1) asupra lipsei în acțiunile (inacțiunile), care formează componența unei contravenții administrative,

a faptei penal condamnabile;

2) asupra lipsei, în componența unei contravenții administrative, a semnelor limitrofe cu

semnele unei componențe de infracțiuni concrete;

3) asupra prezenței, în componența unei contravenții administrative, a semnelor limitrofe cu

semnele unei componențe de infracțiuni concrete [268].

Cât privește delimitarea infracțiunilor prevăzute la art.217, 2171-2176, 218 și 219 CP RM de

contravențiile administrative similare, este aplicabilă parțial cea de-a treia modalitate nominalizată

mai sus. Totuși, în cea mai mare parte, nici normele penale în materie, nici cele contravenționale

nu conțin careva indicație care ar facilita disocierea lor reciprocă.

Mai întâi, vom aborda ipoteza în care delimitarea infracțiunilor de contravențiile administrative

similare este într-un fel facilitată de utilizarea de către legiuitor a unor semne limitrofe

ambelor manifestări de ilicitate. Astfel, la art.44 din Codul cu privire la contravențiile administrative

se prevede răspunderea, inclusiv, pentru procurarea sau păstrarea ilegală fără scop de vânzare

186

a mijloacelor narcotice sau psihotrope în cantități mici. Pe de altă parte, la alin.(2) art.217 CP RM

se prevede răspunderea, inclusiv, pentru procurarea sau păstrarea ilegală a substanțelor narcotice,

psihotrope sau a analoagelor lor, săvârșite în proporții mari și fără scop de înstrăinare. De asemenea,

la art.1053 din Codul cu privire la contravențiile administrative se prevede răspunderea

pentru cultivarea ilegală a plantelor care conțin substanțe narcotice sau psihotrope, în proporții

mici și fără scop de înstrăinare. Pe de altă parte, la alin.(1) art.217 CP RM se prevede răspunderea,

inclusiv, pentru cultivarea ilegală de plante care conțin substanțe narcotice sau psihotrope, săvârșită

în proporții mari și fără scop de înstrăinare.

În context, prezintă interes următoarea speță: în octombrie 2006, C.S. se deplasa cu automobilul

în direcția satului Lozova, raionul Strășeni. A staționat pe acostament, timp în care a văzut o

plantă de cânepă, din care a hotărât să culeagă un fir, pe care l-a păstrat până la 4.03.2007, când a

fost reținut de colaboratorii poliției [86]. Așadar, C.S. a recoltat un singur fir de plantă. Iar

conform Hotărârii Guvernului nr.79/2006, proporțiile mici, desemnând planta de cânepă,

reprezintă două fire de plantă. Tocmai din această cauză lui C.S. nu i s-a reținut la calificare

cultivarea ilegală a plantelor care conțin substanțe narcotice sau psihotrope (art.1053 din Codul cu

privire la contravențiile administrative).

Așadar, noțiunea „cantități mici” („proporții mici”) imprimă faptei caracterul de ilicit contravențional.

În opoziție, noțiunea „proporții mari” imprimă faptei caracterul de ilicit penal. Cum cele

două noțiuni nu se intersectează și sunt precis determinate în cadrul Hotărârii nr.79/2006 a

Guvernului, delimitarea infracțiunilor corespunzătoare de contravențiile administrative similare nu

pune probleme. În acest sens se înscrie aserțiunea din Hotărârea Prezidiului Judecătoriei Supreme a

Republicii Moldova din 16.06.1988 nr.4u-186/88, conform căreia, pentru procurarea substanțelor

narcotice în cantități mici, se aplică răspunderea administrativă, dar nu penală [65].

În context, nu putem să nu punem pe tapet chestiunea justeței determinării normative a

conținutului noțiunilor „proporții mici” și „proporții mari”. Astfel, E.A. Babaian și colegii acestuia

din Comitetul Permanent de Control asupra Drogurilor din Federația Rusă au calculat că, pentru a

obține euforie, un om având greutatea de 70 kg trebuie să consume 0,004 grame de heroină [170,

p.30]. De ce atunci, în conformitate cu Hotărârea nr.79/2006 a Guvernului, cantitățile mici

(proporțiile mici) pentru heroină constituie greutatea de până la 0,01 grame, adică de 2,5 ori mai

mult. Putem admite că, în practică, puțini dintre consumatori își administrează, într-o repriză,

miimi de gram al drogului. De regulă, este întrebuințată cantitatea de 0,06 grame de heroină,

ambalată într-un plic de polietilenă. Pe cale de consecință, cantitățile mici (proporțiile mici) pentru

heroină puteau fi stabilite până la 0,06 grame, nu până la 0,01 grame, cum este de lege lata.

187

Situația reliefată este caracteristică nu numai cantităților stabilite pentru heroină. În acest fel,

se restrânge sfera de incidență a art.44 și 1053 din Codul cu privire la contravențiile administrative,

în avantajul alin.(2) și, respectiv, a alin.(1) ale art.217 CP RM. Or, nu de rare ori, cantitatea

minimă necesară întrebuințării unei singure doze de drog se raportează la noțiunea „proporții

mari”, deci antrenează răspunderea penală. Astfel, ca și cum „se sare” peste posibilitatea aplicării

răspunderii contravenționale.

Între timp, în unele state avansate (de exemplu, Austria, Marea Britanie, Grecia, Italia,

Germania etc.) chestiunea diferențierii răspunderii pentru ilegalitățile legate de traficul ilicit de

droguri este soluționată nu exclusiv reieșind din cantitatea acestora. La baza acestei diferențieri

este pusă puterea de impact a drogului concret asupra organismului uman, precum și doza zilnică

necesară de consum a drogului respectiv [192, p.16].

Susținem opinia, exprimată în literatura de specialitate, potrivit căreia, pentru determinarea

cantităților de substanțe narcotice, psihotrope sau analoage ale acestora urmează a fi utilizată

noțiunea „doza toxică minimă”, adică noțiunea desemnând doza cea mai mică care poate provoca

reacția ce depășește limitele normei fiziologice, degenerând în reacție patologică [188, p.18-19;

179, p.109]. Recunoscând-o ca unitate de măsură și calculând-o pentru toate categoriile de

substanțe narcotice, psihotrope sau analoage ale acestora, la efectuarea expertizei chimice judiciare

s-ar putea să se stabilească câte asemenea unități de măsură numără cantitatea concretă a

substanței depistate în traficul ilicit. O asemenea manieră de determinare a cantităților de droguri

ar permite luarea în considerație a pericolului real al substanței concrete pentru organismul uman.

Or, s-ar lua în seamă trăsăturile genetice ale persoanei consumatoare, originea geografică a

plantelor care conțin substanțe narcotice sau psihotrope, procedeele de prelucrare a acestor plante

etc. Considerăm că cantitățile (proporțiile) mici ale substanțelor narcotice sau psihotrope trebuie să

fie puse în concordanță cu, cel puțin, o unitate de doză toxică minimă. În acest fel, s-ar asigura o

mai bună diferențiere a răspunderii penale și a răspunderii contravenționale pentru ilegalitățile

săvârșite în sfera circulației substanțelor narcotice, psihotrope, a analoagelor sau precursorilor

acestora.

Revenind la tema principală abordată în secțiunea de față, menționăm că fapta prevăzută la

art.44 din Codul cu privire la contravențiile administrative urmează a fi delimitată, în primul rând,

de infracțiunea prevăzută la alin.(2) art.217 CP RM. La concret, procurarea sau păstrarea ilegală

fără scop de vânzare a mijloacelor narcotice sau psihotrope în cantități mici (art.44 din Codul cu

privire la contravențiile administrative) trebuie delimitată de producerea, prepararea, experimentarea,

extragerea, prelucrarea, transformarea, procurarea, păstrarea, expedierea, transportarea sub188

stanțelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor lor, săvârșite în proporții mari și fără scop de

înstrăinare (alin.(2) art.217 CP RM).

Astfel, obiectul material al faptei prevăzute la art.44 din Codul cu privire la contravențiile

administrative nu-l pot reprezenta analoagele substanțelor narcotice sau psihotrope (spre deosebire

de obiectul material al infracțiunii prevăzute la alin.(2) art.217 CP RM). Rezultă că procurarea sau

păstrarea ilegală fără scop de vânzare a analoagelor substanțelor narcotice sau psihotrope în

cantități mici nu este sancționată nici măcar contravențional. Totodată, precizăm că procurarea sau

păstrarea ilegală a analoagelor substanțelor narcotice sau psihotrope (ca și oricare alte operațiuni

ilegale cu acestea) săvârșite în proporții mici și în scop de înstrăinare atrage răspunderea conform

alin.(2) art.2171 CP RM.

De asemenea, trebuie de menționat că, în calitate de modalități ale faptei prejudiciabile prevăzute

la alin.(2) art.217 CP RM, apar nu numai procurarea și păstrarea. În lista acestor modalități

mai intră: producerea, prepararea, experimentarea, extragerea, prelucrarea, transformarea, expedierea,

transportarea. Rezultă că, de rând cu procurarea sau păstrarea, nici producerea, prepararea,

experimentarea, extragerea, prelucrarea, transformarea, expedierea sau transportarea ilegală fără

scop de vânzare a substanțelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor acestora în cantități mici nu

este sancționată, fie măcar și pe cale contravențională. În același timp, producerea, prepararea,

experimentarea, extragerea, prelucrarea, transformarea, expedierea, transportarea, distribuirea sau

alte operațiuni ilegale cu substanțele narcotice, psihotrope sau cu analoagele lor, săvârșite în scop

de înstrăinare, ori înstrăinarea ilegală a substanțelor narcotice, psihotrope sau a analoagele lor, în

proporții mici, atrage răspunderea potrivit alin.(2) art.2171 CP RM.

Atragem atenția că în dispoziția art.44 din Codul cu privire la contravențiile administrative

este utilizată expresia „fără scop de vânzare”. În opoziție, în dispoziția alin.(2) art.217 CP RM este

utilizată sintagma „fără scop de înstrăinare”. Interpretând precis art.44 din Codul cu privire la

contravențiile administrative, rezultă că procurarea sau păstrarea ilegală, de exemplu, în scop de

schimb, a substanțelor narcotice sau psihotrope în proporții mici nu cade sub incidența acestui

articol. Or, schimbul este o formă de înstrăinare, însă nu poate fi echivalat cu vânzarea. Totodată,

procurarea sau păstrarea ilegală în scop de schimb a substanțelor narcotice sau psihotrope, în

proporții mici, cade sub incidența alin.(2) art.2171 CP RM. Ceea ce nu poate să nu provoace

reticență. Or, faptele având același grad de pericol social sunt, într-un caz, sancționate penal, iar în

alt caz – contravențional. Pentru a exclude această inadvertență, recomandăm ca în art.44 din

Codul cu privire la contravențiile administrative cuvintele „fără scop de vânzare” să fie substituite

prin cuvintele „fără scop de înstrăinare”.

189

În alt context, specificăm că la art.44 din Codul cu privire la contravențiile administrative se

prevede răspunderea și pentru consumarea de mijloace narcotice sau psihotrope fără prescripția

medicului. Această faptă urmează a fi delimitată de infracțiunea prevăzută la art.2175 CP RM. În

această normă penală se prevede răspunderea pentru consumul ilegal de substanțe narcotice, psihotrope

sau analoage ale acestora. Dar nu în oricare condiții. În comparație cu fapta prevăzută la

art.44 din Codul cu privire la contravențiile administrative, este indispensabilă prezența alternativă

a: 1) modului public de săvârșire a infracțiunii, sau 2) locului de săvârșire a infracțiunii, și anume –

teritoriul instituțiilor de învățământ, instituțiilor de reabilitare socială, penitenciarelor, unităților

militare, locurile de agrement, locurile de desfășurare a acțiunilor de educație, instruire a minorilor

sau tineretului, a altor acțiuni culturale sau sportive ori în imediata apropierea a acestora. Rezultă

că dacă consumarea de mijloace narcotice sau psihotrope fără prescripția medicului este săvârșită

într-un alt mod sau în alte locuri decât cele menționate mai sus, răspunderea trebuie aplicată în

conformitate cu art.44 din Codul cu privire la contravențiile administrative.

La art.1051 din Codul cu privire la contravențiile administrative se prevede răspunderea

pentru neluarea de către beneficiarii folosinței pământului a măsurilor pentru stârpirea cânepei

sălbatice. Această faptă urmează a fi delimitată de cultivarea de plante care conțin substanțe

narcotice sau psihotrope, în condiții de ilegalitate (faptă sancționată, după caz, conform alin.(1)

art.217 sau alin.(1) art.2171 CP RM).

Supra am stabilit că cultivarea plantelor care conțin substanțe narcotice sau psihotrope se

exprimă în răsădirea, îngrijirea și recoltarea plantelor. Niciuna din aceste modalități nu se regăsește

în cazul neluării de către beneficiarii folosinței pământului a măsurilor pentru stârpirea cânepei

sălbatice. În acest caz, făptuitorul nu îndeplinește obligația prevăzută la alin.(2) art.10 al Legii

nr.382/1999: „Proprietarul, posesorul ori beneficiarul de teren este obligat să nimicească plantele

nominalizate la alin.(1) (se are în vedere macul somnifer, cânepa, arbustul coca – n.a.)” care cresc

spontan pe terenul lui. Așadar, făptuitorul nu răsădește, nu îngrijește, nici nu recoltează cânepa

sălbatică de pe terenul de care beneficiază. Această plantă crește spontan pe terenul dat, iar el nu

săvârșește acțiunea socialmente utilă de nimicire a cânepei sălbatice, deși putea și trebuia s-o

săvârșească conform legii.

Sub aspectul laturii subiective, pot să apară dificultăți la delimitarea faptei, prevăzute la

art.1051 din Codul cu privire la contravențiile administrative, de cultivarea plantelor care conțin

substanțe narcotice sau psihotrope. Or, cel care cultivă aceste plante poate invoca că nu le-a observat

și, de aceea, nu le-a nimicit. Concluzia privind conținutul intenției rezultă din materialitatea

faptei (ex re), adică din examinarea tuturor semnelor laturii obiective. În ipoteza examinată trebuie

luate în considerație următoarele circumstanțe: mărimea terenului de care beneficiază făptuitorul;

190

relieful acestui teren; urmele aplicării lucrărilor și metodelor agricole; cunoștințele în domeniul

agriculturii ale făptuitorului; prezența materialului semincer, a utilajului sau a materialelor destinate

cultivării plantelor care conțin substanțe narcotice sau psihotrope; atestarea faptului consumului

substanțelor narcotice sau psihotrope de către făptuitor ori a faptului înstrăinării (ori a pregătirii

de înstrăinare) a substanțelor narcotice sau psihotrope etc. Analiza în ansamblu a acestor circumstanțe

ne permite să stabilim dacă cele săvârșite urmează a fi calificate conform art.1051 din Codul

cu privire la contravențiile administrative ori conform alin.(1) art.217 sau alin.(1) art.2171 CP RM.

Într-o altă ordine de idei, la art.1052 din Codul cu privire la contravențiile administrative se

prevede răspunderea pentru neluarea de măsuri pentru asigurarea regimului stabilit de protecție a

semănăturilor de cânepă și de mac pentru ulei, a locurilor de păstrare și prelucrare a recoltei acestor

culturi, precum și neluarea de măsuri pentru distrugerea resturilor rămase după recoltare și a

deșeurilor de producție care conțin substanțe narcotice. Pe de altă parte, la alin.(4) art.218 CP RM

se stabilește răspunderea, inclusiv, pentru încălcarea regulilor stabilite de cultivare a plantelor care

conțin substanțe narcotice sau psihotrope, care a cauzat pierderea lor, săvârșită de către persoana în

ale cărei obligații intră respectarea regulilor menționate.

Așadar, în primul rând, pierderea plantelor care conțin substanțe narcotice sau psihotrope nu

constituie urmările prejudiciabile ale faptei prevăzute la art.1052 din Codul cu privire la contravențiile

administrative. Această faptă este una formală, de aceea nici nu este susceptibilă de producerea

vreunei urmări prejudiciabile.

De asemenea, subiecții celor două fapte confruntate au atribuții cu totul diferite. Subiectul

faptei prevăzute la art.1052 din Codul cu privire la contravențiile administrative are următoarele

obligații: 1) să ia măsuri pentru asigurarea regimului stabilit de protecție a semănăturilor de cânepă

și de mac pentru ulei, a locurilor de păstrare și de prelucrare a recoltei acestor culturi; 2) să ia

măsuri pentru distrugerea resturilor rămase după recoltare și a deșeurilor de producție care conțin

substanțe narcotice. În contrast, subiectul infracțiunii prevăzute la alin.(4) art.218 CP RM (în ipoteza

care ne interesează) are obligația să respecte regulile stabilite de cultivare a plantelor care

conțin substanțe narcotice sau psihotrope.

Doar într-o situație aceste atribuții se suprapun: când se iau măsuri pentru asigurarea regimului

stabilit de protecție a semănăturilor de cânepă și de mac pentru ulei. Putem considera acesta

un caz particular al respectării regulilor stabilite de îngrijire a plantelor care conțin substanțe

narcotice sau psihotrope. În situația dată, pentru delimitarea faptelor confruntate, vom apela la

criteriul prezenței sau lipsei urmărilor prejudiciabile constând în pierderea plantelor care conțin

substanțe narcotice sau psihotrope (criteriu cercetat mai sus). De asemenea, ca criteriu subsecvent

de delimitare poate fi invocată împrejurarea că subiect al infracțiunii prevăzute la alin.(4) art.218

191

CP RM poate fi, inclusiv, o persoană juridică ce desfășoară activitate de întreprinzător. O asemenea

persoană nu poate fi subiectul faptei prevăzute la art.1052 din Codul cu privire la contravențiile

administrative (ca, de altfel, nici subiectul vreunei alte contravenții administrative).

Din altă perspectivă, menționăm că la art.1053 din Codul cu privire la contravențiile administrative

e stabilită răspunderea pentru cultivarea ilegală a plantelor care conțin substanțe narcotice

sau psihotrope, în proporții mici și fără scop de înstrăinare. Așa cum am menționat, principalul

criteriu de delimitare a acestei fapte de infracțiunea prevăzută la alin.(1) art.217 CP RM vizează

parametrii cantitativi ai obiectului material al faptei: proporții mici (în cazul faptei prevăzute la

art.1053 din Codul cu privire la contravențiile administrative); proporții mari (în cazul infracțiunii

prevăzute la alin.(1) art.217 CP RM).

Dar acesta nu e unicul criteriu care ajută la delimitarea celor două fapte confruntate. Astfel,

în alin.(1) art.217 CP RM se prevede răspunderea nu numai pentru cultivarea ilegală de plante care

conțin substanțe narcotice sau psihotrope, dar și pentru alte operațiuni ilegale cu astfel de plante.

Rezultă că alte operațiuni ilegale (altele decât cultivarea ilegală) cu plantele care conțin substanțe

narcotice sau psihotrope, în proporții mici și fără scop de înstrăinare, nu atrag nici măcar răspunderea

contravențională. În același timp, este necesar a menționa că semănatul sau cultivarea de

plante care conțin substanțe narcotice sau psihotrope, prelucrarea sau utilizarea a astfel de plante

fără autorizație, săvârșite în scop de înstrăinare, în proporții mici, atrage răspunderea conform

alin.(1) art.2171 CP RM.

În fine, la art.15213 din Codul cu privire la contravențiile administrative se prevede răspunderea

pentru producerea, prepararea, prelucrarea, experimentarea, procurarea, păstrarea, expedierea,

transportarea, înstrăinarea sau efectuarea oricăror altor operațiuni cu precursori fără autorizație.

Această faptă urmează a fi delimitată de infracțiunea prevăzută la art.2172 CP RM. Însă, la moment,

această delimitare este imposibilă, deoarece dispoziția art.2172 CP RM repetă dispoziția art.15213

din Codul cu privire la contravențiile administrative. Singura deosebire constă în aceea că în

art.2172 CP RM se indică suplimentar „scopul producerii sau prelucrării substanțelor narcotice,

psihotrope sau a analoagelor lor”. Însă, această deosebire este aparentă, deoarece, atât conform alin.(3)

art.1341 CP RM, cât și conform notei la art.15213 din Codul cu privire la contravențiile administrative,

precursorii se utilizează prin excelență la producerea de substanțe narcotice sau psihotrope.

În context, apare întrebarea: dacă va fi săvârșită fapta descrisă la art.2172 CP RM (sau la

art.15213 din Codul cu privire la contravențiile administrative), care din cele două norme trebuie

aplicată?

În aparență, în ipoteza examinată, trebuie să apelăm la prevederea de la alin.(7) art.6 al Legii

nr.780/2001: „În cazul în care între două acte legislative cu aceeași forță juridică apare un conflict

192

de norme ce promovează soluții diferite asupra aceluiași obiect al reglementării, se aplică prevederile

actului posterior”. Într-adevăr, Codul penal și Codul cu privire la contravențiile administrative,

ambele fiind legi organice, au aceeași forță juridică. Însă nu au și nici nu pot avea același

obiect al reglementării. Obiectul reglementării Codului penal îl constituie raporturile juridice

penale, iar obiectul reglementării Codului cu privire la contravențiile administrative îl reprezintă

raporturile juridice contravenționale. Deoarece prevederea de la alin.(7) art.6 al Legii nr.780/2001

este inaplicabilă în ipoteza analizată, trebuie identificată o altă cale de tranșare a conflictului dintre

art.2172 CP RM și art.15213 din Codul cu privire la contravențiile administrative.

Considerăm că această cale o proiectează dispoziția de la alin.(3) art.8 din Codul de

procedură penală, în care, printre altele, se prevede: „Toate dubiile în probarea învinuirii care nu

pot fi înlăturate, în condițiile prezentului Cod, se interpretează în favoarea bănuitului, învinuitului,

inculpatului”. Așadar, conform acestei prevederi (în care se focalizează principiul „in dubio pro

reo”), conflictul de norme analizat trebuie tranșat în favoarea art.15213 din Codul cu privire la

contravențiile administrative.

Problema e că nici acest articol, nici art.2172 CP RM nu pot fi deocamdată aplicate din alte

cauze, de natură tehnico-juridică. La concret, lista de precursori, pe care Guvernul trebuia s-o

adopte (așa cum o cere alin.(4) art.1341 CP RM și nota la art.15213 din Codul cu privire la

contravențiile administrative), însă pe care nu a adoptat-o. Din aceste considerente, la moment, nu

poate fi aplicată nici răspunderea penală, nici răspunderea contravențională, pentru circulația

ilegală a precursorilor. În concluzie, recomandăm completarea Hotărârii nr. 79/2006 a Guvernului,

astfel încât aceasta să cuprindă și lista precursorilor.

Din cele menționate în prezenta secțiune ne-am putut convinge că legislația în vigoare a

Republicii Moldova nu este dispensată de ipoteze de coliziune sau de lacună, legate de corelația

dintre infracțiuni și contravențiile administrative. În mare măsură, aceste coliziuni și lacune se

datorează unei tehnici juridice deficiente. Dar și unei politici penale și politici administrative

inconsecvente, deoarece în unele cazuri rămâne neclar de ce legiuitorul atribuie ilegalitate penală

unor fapte care nu se deosebesc, după gradul de pericol social, de alte fapte cărora le-a fost

atribuită ilegalitate contravențională.

Recomandările de lege ferenda pe care le-am făcut au drept obiectiv tocmai reducerea

numărului de hiaturi care fac dificilă delimitarea faptelor prevăzute la art.44, 1051-1053 și 15213

din Codul cu privire la contravențiile administrative de faptele similare incriminate de Codul

penal. Implementarea acestor recomandări ar avea ca rezultat optimizarea interpretării și aplicării

răspunderii penale și a răspunderii contravenționale pentru ilegalitățile săvârșite în sfera circulației

substanțelor narcotice, psihotrope, a analoagelor sau precursorilor acestora.

193

SINTEZA REZULTATELOR OBȚINUTE

Rezultatele obținute în urma investigațiilor efectuate constau în:

1. Argumentarea necesității efectuării și efectuarea propriu-zisă a studiului terminologic asupra

conceptelor utilizate în sfera circulației substanțelor narcotice, psihotrope, a analoagelor și

precursorilor acestora.

2. Explicarea corelației noțiunii „drog” cu noțiunile complementare sau subsecvente „stupefiant”,

„substanță psihoactivă”, „substanță narcotică”, „substanță psihotropă”, „plantă care conține

substanțe narcotice sau psihotrope”, „substanță euforizantă”, „inhalat chimic toxic”,

3. Stabilirea importanței criteriului juridic pentru operarea, în contextul dreptului penal, cu

noțiunile „substanță narcotică” și „substanță psihotropă”.

4. Argumentarea necesității excluderii expresiei „analog al substanței narcotice sau psihotrope”

din textul legii penale.

5. Stabilirea gradului de implementare în dreptul penal al Republicii Moldova a reglementărilor

din dreptul internațional penal cu privire la circulația ilegală a substanțelor narcotice,

psihotrope, a analoagelor și precursorilor acestora.

6. Identificarea obiectului juridic special și a obiectului material (imaterial) pentru fiecare din

infracțiunile prevăzute la art.217, 2171-2176, 218 și 219 CP RM.

7. Definirea tuturor noțiunilor ce caracterizează modalitățile normative alternative ale faptelor

prejudiciabile, prevăzute la art.217, 2171-2176, 218 și 219 CP RM, alături de identificarea

momentului consumativ al infracțiunilor corespunzătoare, prin prisma fiecăreia din aceste

modalități.

8. Argumentarea inoportunității de a i se atribui caracterul de ilicit penal faptei de circulație

ilegală a substanțelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor lor, săvârșite fără scop de

înstrăinare (art.217 CP RM).

9. Stabilirea condițiilor în care trebuie aplicată clauza de impunitate prevăzută la alin.(5) art.217

CP RM.

10. Soluționarea problemelor privind concursul de infracțiuni și concurența de norme în cazul

calificării infracțiunilor prevăzute la art.217, 2171-2176, 218 și 219 CP RM.

11. Identificarea criteriilor de delimitare a infracțiunilor prevăzute la art.217, 2171-2176, 218 și 219

CP RM de contravențiile administrative similare.

194

CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI

În încheiere, ca o trecere în revistă a obiectivelor realizate în cadrul prezentei lucrări, se impun

anumite concluzii:

1. În planul reglementărilor penale, legiuitorul moldovean a ținut cont doar în parte de demersul

dispozițiilor cu caracter penal din Convenția asupra substanțelor psihotrope și din Convenția

ONU împotriva traficului ilicit de stupefiante și substanțe psihotrope.

2. În textul normativ, nu este necesară substituirea noțiunii „substanță narcotică” prin noțiunea

„mijloc narcotic”. Substituentul adecvat al noțiunii „substanță narcotică” este noțiunea

„stupefiant”, caracterizată prin admisibilitate și oportunitate în planul dreptului internațional.

3. Nici în Legea nr.382/1999, nici în Legea nr.713/2001 noțiunii „drog” nu-i este atribuit un

înțeles adecvat.

4. In esse, producerea, procurarea, păstrarea, transportarea și alte asemenea operațiuni ilegale,

săvârșite asupra substanțelor narcotice, psihotrope sau analoagelor acestora, în același rând

cultivarea plantelor care conțin astfel de substanțe, precum și alte fapte legate de circulația

ilicită de droguri, nu pot de felul lor să lezeze sănătatea publică.

5. De lege lata, nu este posibilă realizarea unei derivații corecte între obiectul juridic special al

infracțiunilor prevăzute la art.217, 2171-2176, 218 sau 219 CP RM și obiectul juridic generic

al infracțiunilor prevăzute în Capitolul VIII al Părții Speciale a Codului penal.

6. În perioada 2.12.2005-27.01.2006 (sau din 02.12.2005 până în momentul de față cu referire

la precursori), datorită lipsei de iure a obiectului material al infracțiunilor prevăzute la

art.217, 2171-2176, 218 și 219 CP RM, trebuie recunoscută imposibilitatea aplicării acestor

norme.

7. În cazul introducerii prin înșelăciune în organismul altei persoane a substanțelor narcotice,

psihotrope sau a analoagelor acestora, nu se poate vorbi despre concurența dintre parte și

întreg în ce privește art.2176 CP RM și art.188 CP RM.

8. Alin.(2) art.218 CP RM este o normă specială în raport cu art.361 CP RM numai atunci când

documentele, ce reprezintă obiectul material al infracțiunii prevăzute la alin.(2) art.218

CP RM, emană de la o instituție publică.

9. Actualul mecanism de delimitare a infracțiunilor și a contravențiilor administrative, care sunt

săvârșite în sfera circulației substanțelor narcotice, psihotrope, a analoagelor sau precursorilor

acestora (bazat pe parametrii cantitativi ai obiectului material al faptei), este puțin eficient

sub aspectul diferențierii adecvate a răspunderii juridice pentru numitele fapte.

195

10. Conflictul dintre art.2172 CP RM și art.15213 din Codul cu privire la contravențiile administrative

trebuie tranșat în favoarea ultimei din normele specificate, în virtutea principiului

„in dubio pro reo”.

În legătură cu cercetările efectuate în cadrul prezentei lucrări, venim cu un șir de

recomandări ce pot fi luate în considerație la perfecționarea legislației naționale (în special, a legii

penale), și anume:

• Modificarea definiției noțiunii „drog” din Legea nr.382/1999 din „substanță narcotică

(stupefiant) sau psihotropă de origine naturală ori sintetică, preparat care conține o astfel de

substanță, altă substanță, preparat medicinal sau inhalant chimic cu efecte narcotice sau

psihotrope” în „stupefiant sau substanță psihotropă ori plantă care conține stupefiante sau

substanțe psihotrope”.

• Redefinirea, în Legea nr.382/1999 și în art.1341 CP RM, a noțiunilor „stupefiant”, „substanță

psihotropă” și „precursor”, după cum urmează:

– „stupefiant – substanță de origine naturală sau sintetică, care provoacă dereglări psihice

și dependență fizică la consumul ei abuziv, dacă această substanță este indicată în lista

stupefiantelor (substanțelor narcotice), aprobată de Guvern”;

– „substanță psihotropă – substanța de origine naturală sau sintetică, care provoacă

dereglări psihice și dependență fizică la consumul ei abuziv, dacă această substanță este

indicată în lista substanțelor psihotrope, adoptată de Guvern”;

– „precursor – substanță de origine naturală sau sintetică, utilizată pentru producerea,

fabricarea sau prelucrarea de stupefiante sau substanțe psihotrope, dacă această

substanță este indicată în lista precursorilor, aprobată de Guvern”.

• Completarea Hotărârii nr.79/2006 a Guvernului, astfel încât aceasta să cuprindă și lista

precursorilor.

• Modificarea denumirilor art.217 și 2171 CP RM din „Circulația ilegală a substanțelor

narcotice, psihotrope sau a analoagelor lor fără scop de înstrăinare” și „Circulația ilegală a

substanțelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor lor în scop de înstrăinare” în „Circulația

ilegală a drogurilor fără scop de înstrăinare” și, respectiv, „Circulația ilegală a

drogurilor în scop de înstrăinare”.

• Introducerea, în alin.(2) art.217, alin.(2) art.2171 și în art.2172 CP RM, după termenul

„producere”, a termenului „fabricare”.

• Excluderea termenului „extragere” din alin.(2) art.217 și din alin.(2) art.2171 CP RM.

• Abrogarea art.2175 și 219 CP RM, ca expresie a oportunității dezincriminării in toto a

consumului de droguri.

196

• Completarea art.217 CP RM cu alineatul (6), având următorul conținut:

„Persoana este liberată de răspunderea penală pentru faptele, prevăzute la alin.(1) sau (2)

din prezentul articol, dacă s-a adresat benevol într-o instituție medicală și a început tratamentul

contra toxicomaniei”.

• Modificarea prevederii de la alin.(5) art.217 CP RM după cum urmează:

„Persoana care a săvârșit acțiunile prevăzute la art.217 sau 2171 este liberată de răspundere

penală dacă a contribuit activ fie la descoperirea sau contracararea infracțiunii ce ține de circulația

ilegală a drogurilor ori precursorilor, după caz, prin autodenunțare, predare benevolă a drogurilor

sau precursorilor, indicare a sursei de procurare a acestora, fie la divulgarea numelor persoanelor

care au contribuit la săvârșirea infracțiunii, fie la indicarea mijloacelor bănești a bunurilor sau a

veniturilor rezultate din infracțiune. Nu poate fi considerată predare benevolă a drogurilor sau

precursorilor ridicarea acestora la reținerea persoanei, precum și la efectuarea acțiunilor de

urmărire penală pentru depistarea și ridicarea lor”.

• Constituirea Capitolului VIII1 al Părții Speciale a Codului penal, având denumirea „Infracțiuni

săvârșite în sfera circulației drogurilor sau precursorilor”, în care ar fi concentrate

actualele incriminări de la art.217, 2171-2176, 218 și 219 CP RM.

197

BIBLIOGRAFIE

Izvoare normative

1. Constituția Republicii Moldova (adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la 29.07.1994) //

Monitorul Oficial al Republicii Moldova. – 1994. – Nr.1.

2. Codul penal al Republicii Moldova (adoptat de Parlamentul Republicii Moldova la

18.04.2002) // Monitorul Oficial al Republicii Moldova. – 2002. – Nr.128-129.

3. Codul penal al Republicii Moldova (adoptat de Sovietul Suprem al RSS Moldovenești la

24.03.1961) // Veștile Sovietului Suprem al RSS Moldovenești. – 1961. – Nr.10.

4. Codul cu privire la contravențiile administrative al Republicii Moldova (adoptat de Sovietul

Suprem al RSS Moldovenești la 29.03.1985) // Veștile Sovietului Suprem al RSS Moldovenești.

– 1985. – Nr.3.

5. Codul vamal al Republicii Moldova (adoptat de Parlamentul Republicii Moldova la

20.07.2000) // Monitorul Oficial al Republicii Moldova. – 2000. – Nr.160-162.

6. Codul civil al Republicii Moldova (adoptat de Parlamentul Republicii Moldova la 06.06.2002)

// Monitorul Oficial al Republicii Moldova. – 2002. – Nr.82-86.

7. Codul de procedură penală al Republicii Moldova (adoptat de Parlamentul Republicii Moldova

la 14.03.2003) // Monitorul Oficial al Republicii Moldova. – 2003. – Nr.104-110.

8. Codul penal român (adoptat la 28.06.2004) // Monitorul Oficial al României. – 2004. – Nr.575.

9. Криминальный кодекс Украiни // Вiдомостi Верховноi Ради. – 2001. – №25-26.

10. Legea Republicii Moldova cu privire la reabilitarea socială a bolnavilor de alcoolism cronic, de

narcomanie sau de toxicomanie (adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la 07.02.1991) //

Sfatul Țării. – 1991. – Nr.53.

11. Legea Republicii Moldova privind asigurarea sanitaro-epidemiologică a populației (adoptată

de Parlamentul Republicii Moldova la 16.06.1993) // Monitorul Parlamentului Republicii

Moldova. – 1993. – Nr.9.

12. Legea Republicii Moldova cu privire la evaluarea și acreditarea instituțiilor de învățământ din

Republica Moldova (adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la 16.07.1997) // Monitorul

Oficial al Republicii Moldova. – 1997. – Nr.69-70.

13. Legea Republicii Moldova cu privire la medicamente (adoptată de Parlamentul Republicii

Moldova la 17.12.1997) // Monitorul Oficial al Republicii Moldova. – 1998. – Nr.52-53.

14. Legea Republicii Moldova cu privire la modificarea unor acte legislative (adoptată de Parlamentul

Republicii Moldova la 25.11.1998) // Monitorul Oficial al Republicii Moldova. – 1999.

– Nr.7-9.

198

15. Legea Republicii Moldova cu privire la circulația substanțelor narcotice și psihotrope și a

precursorilor (adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la 06.05.1999) // Monitorul Oficial

al Republicii Moldova. – 1999. – Nr.73-77.

16. Legea Republicii Moldova privind aprobarea Regulamentului de evaluare și acreditare a

instituțiilor de învățământ (adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la 04.06.1999) //

Monitorul Oficial al Republicii Moldova. – 1999. – Nr.80-82.

17. Legea Republicii Moldova privind tratatele internaționale ale Republicii Moldova (adoptată de

Parlamentul Republicii Moldova la 24.09.1999) // Monitorul Oficial al Republicii Moldova. –

2000. – Nr.24-26.

18. Legea Republicii Moldova privind controlul și prevenirea consumului abuziv de alcool,

consumului ilicit de droguri și de alte substanțe psihotrope (adoptată de Parlamentul Republicii

Moldova la 06.12.2001) // Monitorul Oficial al Republicii Moldova. – 2002. – Nr.36-38.

19. Legea Republicii Moldova privind actele legislative (adoptată de Parlamentul Republicii Moldova

la 27.12.2001) // Monitorul Oficial al Republicii Moldova. – 2002. – Nr.36-38.

20. Legea Republicii Moldova privind actele normative ale Guvernului și ale altor autorități ale

administrației publice centrale și locale (adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la

18.07.2003) // Monitorul Oficial al Republicii Moldova. – 2003. – Nr.208-210.

21. Legea Republicii Moldova cu privire la drepturile și responsabilitățile pacientului (adoptată de

Parlamentul Republicii Moldova la 27.10.2005) // Monitorul Oficial al Republicii Moldova. –

2005. – Nr.176.

22. Legea Republicii Moldova pentru modificarea și completarea Codului cu privire la contravențiile

administrative, a Codului penal al Republicii Moldova și a Codului de procedură penală al

Republicii Moldova (adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la 04.11.2005) // Monitorul

Oficial al Republicii Moldova. – 2005. – Nr.161-163.

23. Legea privind Codul vamal al României, nr.141 din 24.07.1997 // Monitorul Oficial al României.

– 1997. – Nr.180.

24. Legea României nr.143 din 26.07.2000 privind combaterea traficului și consumului ilicit de

droguri // Monitorul Oficial al României. – 2000. – Nr.362.

25. Legea României nr.300 din 17.05.2002 privind regimul juridic al precursorilor folosiți la

fabricarea ilicită a drogurilor // Monitorul Oficial al României. – 2002. – Nr.409.

26. Legea României nr.339 din 29.11.2005 privind regimul juridic al plantelor, substanțelor și

preparatelor stupefiante și psihotrope // Monitorul Oficial al României. – 2005. – Nr.1095.

199

27. Основы законодательства Российской Федерации «Об охране здоровья граждан» от

22 июля 1993 г. // Ведомости Совета Народных Депутатов и Верховного Совета Россий-

ской Федерации. – 1993. – №33.

28. Hotărârea Guvernului Republicii Moldova cu privire la instituirea Comisiei Interdepartamentale

de Combatere a Narcomaniei și Narcobusinessului, nr.585 din 19.06.2000 // Vasiliev T.,

Stoiev I. Narcomania. Situația medico-socială și judiciară în Republica Moldova. – Chișinău:

Pontos, 2001, p.286-288.

29. Hotărârea Guvernului Republicii Moldova privind aprobarea Listei substanțelor narcotice,

psihotrope și a plantelor care conțin astfel de substanțe depistate în trafic ilicit, precum și

cantitățile acestora, nr.79 din 23.01.2006 // Monitorul Oficial al Republicii Moldova. – 2006. –

Nr.16-19.

30. Hotărârea Guvernului Republicii Moldova cu privire la aprobarea Cerințelor tehnice față de

încăperile și obiectivele în care se păstrează substanțele narcotice, psihotrope și/sau precursori,

nr.128 din 6.02.2006 // Monitorul Oficial al Republicii Moldova. – 2006. – Nr.28-30.

31. Hotărârea Guvernului Republicii Moldova privind tranzitul pe teritoriul Republicii Moldova al

substanțelor narcotice, psihotrope și precursorilor, nr.216 din 27.02.2006 // Monitorul Oficial

al Republicii Moldova. – 2006. – Nr.39-42.

32. Hotărârea Guvernului Republicii Moldova pentru aprobarea Regulamentului cu privire la

reglementarea activităților de cultivare a plantelor care conțin substanțe narcotice sau

psihotrope, nr.1382 din 8.12.2006 // Monitorul Oficial al Republicii Moldova. – 2006. –

Nr.189-192.

33. Ordinul Ministerului Sănătății al Republicii Moldova „Cu privire la reabilitarea socială a bolnavilor

de alcoolism cronic, narcomanie sau toxicomanie”, nr.170 din 24.05.1991 // Vasiliev T.,

Stoiev I. Narcomania. Situația medico-socială și judiciară în Republica Moldova. – Chișinău:

Pontos, 2001, p.354-363.

34. Ordinul Ministerului Sănătății al Republicii Moldova „Cu privire la acordarea asistenței medicale

bolnavilor de narcomanie și toxicomanie, precum și despre evidența, păstrarea, prescrierea,

livrarea și utilizarea substanțelor narcotice”, nr.255 din 29.11.1994 // Vasiliev T., Stoiev I.

Narcomania. Situația medico-socială și judiciară în Republica Moldova. – Chișinău: Pontos,

2001, p.364-365.

35. Ordinul Ministerului Sănătății al Republicii Moldova „Cu privire la instituirea în cadrul

Ministerului Sănătății al Republicii Moldova a Comitetului Permanent de Control asupra Drogurilor

al Republicii Moldova”, nr.42 din 15.02.1999 // Vasiliev T., Stoiev I. Narcomania. Situația

medico-socială și judiciară în Republica Moldova. – Chișinău: Pontos, 2001, p.376-381.

200

36. Ordinul Ministerului Sănătății al Republicii Moldova „Cu privire la modul de prescriere și

livrare a medicamentelor”, nr.195 din 10.07.2000 // Vasiliev T., Stoiev I. Narcomania. Situația

medico-socială și judiciară în Republica Moldova. – Chișinău: Pontos, 2001, p.350-353.

37. Ordinul Ministerului Sănătății al Republicii Moldova „Cu privire la tratamentul substitutiv al

bolnavilor de narcomanie”, nr.6 din 12.01.2001 // Vasiliev T., Stoiev I. Narcomania. Situația

medico-socială și judiciară în Republica Moldova. – Chișinău: Pontos, 2001, p.382-395.

38. Hotărârea Comitetului Permanent de Control asupra Drogurilor al Republicii Moldova „Cu

privire la substanțele narcotice, substanțele psihotrope, care se află sub control internațional în

corespundere cu convențiile ONU din anii 1961, 1971 și 1998 pe teritoriul Republicii

Moldova”, nr.7 din 01.12.1998 // Monitorul Oficial al Republicii Moldova. – 1999. – Nr.16-18.

39. Список инструментов и оборудования, находящихся под специальным контролем,

используемых при незаконном изготовлении наркотических средств, психотропных и

сильнодействующих веществ. Утвержден на заседании Постоянного комитета по кон-

тролю наркотиков 9 октября 1996 г., протокол № 51/7-96 // Бюллетень Верховного Суда

Российской Федерации. – 1997. – № 3. – C.21.

40. Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, încheiată la Roma

la 04.11.1950 și semnată de către Republica Moldova la 13.07.1995 (în vigoare pentru

Republica Moldova din 12.09.1997) // Tratate internaționale la care Republica Moldova este

parte. Vol.1. – Chișinău: Moldpres, Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1998, p.341-358.

41. Convenția unică asupra stupefiantelor, adoptată la New York la 30.03.1961, și Protocolul de

modificare a acestei Convenții, adoptat la Geneva la 25.03.1972 (în vigoare pentru Republica

Moldova din 03.11.1994) // Tratate internaționale la care Republica Moldova este parte. Vol.8.

– Chișinău: Moldpres, Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1999, p.128-180.

42. Convenția asupra substanțelor psihotrope, adoptată la Viena la 21.02.1971 (în vigoare pentru

Republica Moldova din 16.05.1995) // Tratate internaționale la care Republica Moldova este

parte. Vol.8. – Chișinău: Moldpres, Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1999, p.181-213.

43. Convenția ONU contra traficului ilicit de stupefiante și substanțe psihotrope, adoptată la Viena

la 20.12.1988 (în vigoare pentru Republica Moldova din 16.05.1995) // Tratate internaționale

la care Republica Moldova este parte. Vol.8. – Chișinău: Moldpres, Monitorul Oficial al

Republicii Moldova, 1999, p.214-247.

44. Convenția privind spălarea banilor, depistarea, sechestrarea și confiscarea veniturilor provenite

din activitatea infracțională din 08.11.1990 (ratificată de Republica Moldova la 15.03.2002) //

Moldinfolex.

201

45. Международная Конвенция по борьбе с нелегальной торговлей сильнодействующими

средствами, подписанная в Женеве 26 июня 1936 г. // Сборник действующих договоров,

соглашений и конвенций, заключенных с иностранными государствами. Вып.XIII. –

Москва, 1938. – C.480-487.

46. Acordul de colaborare între Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Republicii Turcia cu

privire la combaterea traficului internațional ilicit de droguri, terorismului internațional și altor

crime organizate, semnat la Chișinău la 03.06.1994 (ratificat la 27.07.1999) // Tratate

internaționale la care Republica Moldova este parte. Vol.23. – Chișinău: Moldpres, Monitorul

Oficial al Republicii Moldova, 1999, p.255-259.

47. Acordul între Departamentul Controlului Vamal al Republicii Moldova și Comitetul Fiscal de

Stat al Republicii Uzbekistan cu privire la colaborarea în combaterea traficului ilicit de arme,

muniții, substanțe explozibile, stupefiante și substanțe psihotrope, semnat la Chișinău la

30.03.1995 // Tratate internaționale la care Republica Moldova este parte. Vol.22. – Chișinău:

Moldpres, Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1999, p.454-457.

48. Decizia nr.102/97/EC a Parlamentului European și a Consiliului European din 16.12.1996, prin

care s-a aprobat programul de acțiuni al Comunității Europene vizând prevenirea dependenței

de droguri în contextul acțiunilor privind sănătatea publică // Oficial Journal L019, 22/01,

1997, p.0025-0031.

49. Декларация ООН „О борьбе против незаконного оборота наркотиков и злоупотреблениях

наркотическими средствами”, №39/142 от 14 декабря 1984 г. //

www.org/russian/documen/gadocs/convies/r39/-142pdf

50. Декларация ООН о руководящих принципах сокращения спроса на наркотики (принята

Резолюцией S-20/3 Генеральной Ассамблеи от 10 июня 1998 г.) //

www.un.org/russian/documen/declarat/drugred

51. Резолюция А/RES/S-20/2 принятая Генеральной Ассамблеей ООН 21 октября 1998 г. //

www.org/russian/conferen/drugs/rs20-2.pdf

52. Acordul între Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Republicii Ungare cu privire la

cooperarea în domeniul combaterii terorismului, traficului ilicit de droguri și crimei organizate,

semnat la Budapesta la 04.06.1997 (ratificat la 21.10.1997) // Tratate internaționale la care

Republica Moldova este parte. Vol.22. – Chișinău: Moldpres, Monitorul Oficial al Republicii

Moldova, 1999, p.353-357.

53. Memorandumul de înțelegere între Ministerul Afacerilor Interne al Republicii Moldova și

Asociația Șefilor de Poliție, Procuratura Regală a Angliei și Țării Galilor, Oficiul pentru

Fraude Grave, Departamentul de Taxe Vamale și Accize ale Maiestății Sale, Brigada Națională

202

împotriva Criminalității și Serviciul Național de Informații în Domeniul Criminalității ale

Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord cu privire la cooperarea în combaterea

infracțiunilor grave, crimei organizate, traficului ilicit de droguri și în alte probleme similare de

interes reciproc, semnat la Chișinău la 17.01.2001 (ratificat la 29.05.2001) // Monitorul Oficial

al Republicii Moldova. – 2001. – Nr.59-61.

Hotărârile Plenului Curții Supreme de Justiție, practica judiciară

Hotărârea Plenului Curții Supreme de Justiție a Republicii Moldova „Despre practica aplicării de

către instanțele judecătorești a legislației privind infracțiunile legate de mijloacele narcotice și

substanțele cu efect puternic și toxice”, nr.12 din 27.03.1997 // Culegere de hotărâri ale

Plenului Curții Supreme de Justiție (mai 1974- iulie 2002). – Chișinău, 2002, p.360-366.

Hotărârea Plenului Curții Supreme de Justiție a Republicii Moldova „Privind aplicarea în practica

judiciară de către instanțele judecătorești a unor prevederi ale Convenției pentru apărarea

drepturilor omului și a libertăților fundamentale” , nr.17 din 19.06.2000 // Culegere de hotărâri

ale Plenului Curții Supreme de Justiție (mai 1974-iulie 2002). – Chișinău, 2002, p.18-20.

Hotărârea Plenului Curții Supreme de Justiție a Republicii Moldova, nr.23 din 28.06.2004 „Cu

privire la practica judiciară în procesele penale despre sustragerea bunurilor” // Buletinul Curții

Supreme de Justiție a Republicii Moldova. – 2004. – Nr.8. – P.5-11.

Hotărârea Plenului Curții Supreme de Justiție a Republicii Moldova „Cu privire la practica aplicării

legislației în cauzele despre traficul de ființe umane și traficul de copii”, nr.37 din 22.11.2004

// Buletinul Curții Supreme de Justiție a Republicii Moldova. – 2005. – Nr.8. – P.4-9.

Hotărârea Plenului Curții Supreme de Justiție a Republicii Moldova „Despre practica judiciară în

cauzele din categoria infracțiunilor privind viața sexuală” , nr.17 din 07.11.2005 // Buletinul

Curții Supreme de Justiție a Republicii Moldova. – 2006. – Nr.3. – P.11-13.

Hotărârea Plenului Curții Supreme de Justiție a Republicii Moldova, nr.4 din 19.06.2006 „Cu

privire la practica judiciară în cazurile penale despre huliganism” // Buletinul Curții Supreme

de Justiție a Republicii Moldova. – 2007. – Nr.1. – P.11-13.

Постановление Пленума Верховного Суда Российской Федерации «О судебной практике по

делам о преступлениях, связанных с наркотическими средствами, психотропными,

сильнодействующими и ядовитыми веществами», № 9 от 27 мая 1998 г. // Бюллетень

Верховного Суда Российской Федерации. – 1998. – №7, р.3-8.

Постановление Пленума Верховного Суда Российской Федерации «О применении судами

общей юрисдикции общепризнанных принципов и норм международного права и

203

международных договоров Российской Федерации», №5 от 10 октября 2003 г. //

www.medialaw.ru/publications/zip/112/5.html

Постановление Пленума Верховного Суда Российской Федерации «О судебной практике по

делам о преступлениях, связанных с наркотическими средствами, психотропными,

сильнодействующими и ядовитыми веществами», №14 от 15 июня 2006 г. //

www.vsrf.ru/print-page.php?id=4348

Постановление Пленума Верховного Суда Украины «О судебной практике по делам о

преступлениях в сфере оборота наркотических средств, психотропных веществ, их ана-

логов и прекурсоров», № 4 от 26 апреля 2002 г. // Вiсник Верховного Суду Украïни. –

2002. – № 4. – C.6-11.

Постановление Пленума Верховного Суда Республики Беларусь «О судебной практике по

делам о преступлениях, связанных с наркотическими средствами, а также с сильно-

действующими и ядовитыми веществами» (ст.327-334 Уголовного кодекса), № 1 от 26

марта 2003 г. // Судовi вестник. – 2003. – №2. – C.11-16.

Hotărârea Prezidiului Judecătoriei Supreme a Republicii Moldova din 16.06.1988 nr.4u-186/88 //

Barbăneagră S., Berliba V., Gurschi C. și alții. Codul penal comentat și adnotat. – Chișinău:

Cartier, 2005, p.324.

Decizia Colegiului penal al Curții Supreme de Justiție a Republicii Moldova din 11.06.1996 nr.2C-

116/96 // Buletinul Judecătoriei Supreme a Republicii Moldova. – 1996. – Nr.7. – P.18.

Decizia Colegiului penal al Curții de Apel a Republicii Moldova nr.1r-1961/98 din 20.10.1998 //

Curtea de Apel. Culegere de practică judiciară (august 1996 – aprilie 1999). – Chișinău:

Garuda-Art, 1999, p.176-178.

Decizia Colegiului penal al Curții de Apel a Republicii Moldova din 16.02.1999 nr.1r/a-26/99 //

Barbăneagră S., Berliba V., Gurschi C. și alții. Codul penal comentat și adnotat. – Chișinău:

Cartier, 2005, p.324.

Decizia Colegiului penal al Curții de Apel a Republicii Moldova din 16.03.1999 nr.1r/a-59/99 //

Barbăneagră S., Berliba V., Gurschi C. și alții. Codul penal comentat și adnotat. – Chișinău:

Cartier, 2005, p.324.

Decizia Colegiului penal al Curții de Apel a Republicii Moldova din 11.05.1999 nr.1r-425/99 //

Curtea de Apel. Culegere de practică judiciară (aprilie 1999-mai 2000). – Chișinău: Garuda-

Art, 2000, p.188-189.

Decizia Colegiului penal al Curții de Apel a Republicii Moldova din 20.07.1999 nr.1r/a-185/99 //

Moldinfolex.

204

Hotărârea Plenului Curții Supreme de Justiție a Republicii Moldova din 08.11.1999 nr.4-1r/a-

10/99 // Barbăneagră S., Berliba V., Gurschi C. și alții. Codul penal comentat și adnotat. –

Chișinău: Cartier, 2005, p.324.

Înalta Curte de Casație și Justiție a României, secția penală, decizia nr.3033 din 11.05.2006 //

www.scj.ro/SP%20rezumate%202006/SP%203033%202006.html

Определение Судебной коллегии по уголовным делам Верховного Суда РСФСР по делу М.

и К. // Бюллетень Верховного Суда РСФСР. – 1988. – №4. – C.42.

Sentința Judecătoriei Buiucani, mun.Chișinău, din 21.08.2006. Dosarul nr.1-849/2006.

Sentința Judecătoriei Ciocana, mun.Chișinău, din 2.02.2007. Dosarul nr.1-70/2007.

Sentința Judecătoriei Ciocana, mun.Chișinău, din 19.02.2007. Dosarul nr.1-54/2007.

Sentința Judecătoriei Ciocana, mun.Chișinău, din 28.02.2007. Dosarul nr.1-94/2007.

Sentința Judecătoriei Ciocana, mun.Chișinău, din 2.03.2007. Dosarul nr.1-103/2007.

Sentința Judecătoriei Ciocana, mun.Chișinău, din 2.03.2007. Dosarul nr.1-117/2007.

Sentința Judecătoriei Ciocana, mun.Chișinău, din 6.03.2007. Dosarul nr.1-134/2007.

Sentința Judecătoriei Ciocana, mun.Chișinău, din 7.03.2007. Dosarul nr.1-135/2007.

Sentința Judecătoriei Ciocana, mun.Chișinău, din 15.03.2007. Dosarul nr.1-130/2007.

Sentința Judecătoriei Ciocana, mun.Chișinău, din 22.03.2007. Dosarul nr.1-138/2007.

Sentința Judecătoriei Ciocana, mun.Chișinău, din 27.03.2007. Dosarul nr.1-137/2007.

Sentința Judecătoriei Ciocana, mun.Chișinău, din 30.03.2007. Dosarul nr.1-163/2007.

Sentința Judecătoriei Ciocana, mun.Chișinău, din 11.04.2007. Dosarul nr.1-165/2007.

Sentința Judecătoriei Ciocana, mun.Chișinău, din 24.04.2007. Dosarul nr.1-176/2007.

Sentința Judecătoriei Ciocana, mun.Chișinău, din 24.04.2007. Dosarul nr.1-198/2007.

Sentința Judecătoriei Ciocana, mun.Chișinău, din 26.04.2007. Dosarul nr.1-196/2007.

Sentința Judecătoriei Ciocana, mun.Chișinău, din 2.05.2007. Dosarul nr.1-166/2007.

Sentința Judecătoriei Ciocana, mun.Chișinău, din 4.06.2007. Dosarul nr.1-248/2007.

Sentința Judecătoriei Botanica, mun.Chișinău, din 3.04.2007. Dosarul nr.1-338/2007.

Sentința Judecătoriei Botanica, mun.Chișinău, din 5.04.2007. Dosarul nr.1-269/2007.

Sentința Judecătoriei Botanica, mun.Chișinău, din 25.04.2007. Dosarul nr.1-380/2007.

Sentința Judecătoriei Botanica, mun.Chișinău, din 2.05.2007. Dosarul nr.1-395/2007.

Sentința Judecătoriei Botanica, mun.Chișinău, din 3.05.2007. Dosarul nr.1-397/2007.

Sentința Judecătoriei Botanica, mun.Chișinău, din 14.05.2007. Dosarul nr.1-434/2007.

Sentința Judecătoriei Botanica, mun.Chișinău, din 15.05.2007. Dosarul nr.1-335/2007.

Sentința Judecătoriei Botanica, mun.Chișinău, din 16.05.2007. Dosarul nr.1-110/2007.

Sentința Judecătoriei Botanica, mun.Chișinău, din 16.05.2007. Dosarul nr.1-433/2007.

205

Sentința Judecătoriei Botanica, mun.Chișinău, din 18.05.2007. Dosarul nr.1-307/2007.

Sentința Judecătoriei Botanica, mun.Chișinău, din 4.04.2007. Dosarul nr.1-312/2007.

Sentința Judecătoriei Botanica, mun.Chișinău, din 28.05.2007. Dosarul nr.1-411/2007.

Sentința Judecătoriei Botanica, mun.Chișinău, din 1.06.2007. Dosarul nr.1-483/2007.

Sentința Judecătoriei Botanica, mun.Chișinău, din 7.06.2007. Dosarul nr.1-465/2007.

Sentința Judecătoriei Botanica, mun.Chișinău, din 7.06.2007. Dosarul nr.1-499/2007.

Sentința Judecătoriei Botanica, mun.Chișinău, din 8.06.2007. Dosarul nr.1-504/2007.

Monografii și manuale

109. Amza T. Criminologie. – București: Lumina Lex, 2002.

110. Antoniu G. Vinovăția penală. – București: Editura Academiei, 1995.

111. Antoniu G., Mitrache C., Stănoiu R. și alții. Noul Cod penal comentat / Sub red. lui

G.Antoniu. – București: ALL Beck, 2006.

112. Barbăneagră A., Berliba V., Gurschi C. și alții. Codul penal comentat și adnotat. – Chișinău:

Cartier, 2005.

113. Borodac A. Manual de drept penal. Partea Specială. – Chișinău: Tipografia Centrală, 2004.

114. Boroi A. Drept penal. Partea Generală. – București: ALL Beck, 1999.

115. Boroi A. Infracțiuni contra unor relații de conviețuire socială. – București: ALL, 1998.

116. Boroi A., Neaga N., Radu-Sultănescu V. Infracțiuni prevăzute de Legea nr.143/2000 privind

combaterea traficului și consumului ilicit de droguri. – București: Rosetti, 2001.

117. Botnaru S., Șavga A., Grosu V., Grama M. Drept penal. Partea Generală. – Chișinău: Cartier,

2005.

118. Brînză S. Obiectul infracțiunilor contra patrimoniului. – Chișinău: Tipografia Centrală, 2005.

119. Brînză S., Ulianovschi X., Stati V. și alții. Drept penal. Partea Specială. – Chișinău: Cartier,

2005.

120. Bulai C. Manual de drept penal. Partea Generală. – București: ALL, 1997.

121. Bușuleac M. Notă informativă la proiectul Codului penal // Codul penal al Republicii

Moldova. Proiect. – Chișinău: Garuda-Art, 1999.

122. Caballero F. Droit de la drogue. – Paris: Pegas, 1997.

123. Comite OMS d’experts de la pharmacodependance. Seizieme rapports. – OMS, Geneva,

1969, p.5.

124. Commentaires sur la Convention unique sur les stupéfiants de 1961. – Nation Unies, New

York, 1975.

125. Cotelnic T., Ețcu I., Lungu L. Dicționar juridic rus-român. – Chișinău: Litera, 2001.

206

126. Crețu V. Drept internațional penal. – București: Tempus, 1996.

127. Croitoru D. Studiu comparat privind tratamentul juridico-penal al drogurilor în legislația

țărilor Uniunii Europene, României și Republicii Moldova: Teză de doctor în drept. –

Chișinău, 2006.

128. Culegere de hotărâri ale Plenului Curții Supreme de Justiție (mai 1974-iulie 2002). –

Chișinău, 2002.

129. Curtea de Apel. Culegere de practică judiciară (august 1996-aprilie 1999). – Chișinău, 2000.

130. Dicționarul explicativ al limbii române / Sub red. lui I.Coteanu, L.Seche, M.Seche. –

București: Univers enciclopedic, 1998.

131. Dobrinoiu V., Pascu I., Molnar I. și alții. Drept penal. Partea Generală. – București: Europa

Nova, 1999.

132. Dongoroz V și alții. Explicații teoretice ale Codului penal român. Partea Specială, vol.IV. –

București: Editura Academiei, 1971.

133. Drăgan J., Alecu Gh., Țipișcă M. Elemente introductive în dreptul drogurilor. – Constanța:

Dobrogea, 2001.

134. Dumitrescu D., Bujor V. Traficul de droguri. Reglementări internaționale și naționale. –

Chișinău, 2004.

135. Dumneanu L., Mutu-Strulea M. Album de scheme. Drept penal. Partea Specială. – Chișinău:

USM, 2005.

136. Eliescu M. Răspunderea civilă delictuală. – București: Editura Academiei, 1972.

137. Grama M. Participanții la infracțiune și particularitățile răspunderii lor. – Chișinău: CEP

USM, 2003.

138. Hasanov E.H. Lupta împotriva infracționalității legate de droguri. Aspecte de drept internațional

și comparat. – București: Paideia, 2002.

139. Ionaș A. Legalitatea penală. – București: Metropol, 1999.

140. Jescheck H.H. Lehrbuch des Strafrechts. Allgemeiner Teil. – Berlin: Dunker und Humbolt,

1988.

141. Loghin O., Toader T. Drept penal român. Partea Specială. – București: Șansa, 1999.

142. Marcu F. Marele dicționar de neologisme. – București: Saeculum I.O., 2004.

143. Mateuț Gh., Mihăilă A. Logica juridică. – București: Lumina Lex, 1998.

144. Mateuț Gh., Petrescu V.E., Ștefăroi N. și alții. Traficul de ființe umane: infractor, victimă,

infracțiune. – Iași: Asociația Alternative Sociale, 2005.

145. Mihai Gh.C. Fundamentele dreptului. Argumentare și interpretare în drept. – București:

Lumina Lex, 2001.

207

146. Mitrache C. Drept penal român. – București: Șansa, 1997.

147. Moldovan A.T. Tratat de drept medical. – București: ALL Beck, 2002.

148. Mrejeru I. Tehnica legislativă. – București: Editura Academiei, 1979.

149. Mutu-Strulea M. Analiza juridico-penală a spălării banilor. – Chișinău: CEP USM, 2006.

150. Nacu A., Nacu A. Psihiatrie judiciară. – Chișinău: Tipografia Centrală, 1997.

151. Nistoreanu Gh., Boroi A., Molnar I. și alții. Drept penal. Partea Specială. – București: Europa

Nova, 1999.

152. Nistoreanu Gh., Boroi A. Drept penal. Partea Specială. – București: ALL Beck, 2002.

153. Oancea I. Drept penal. Partea Generală. – București: Editura Didactică și Pedagogică, 1971.

154. Pop O. Drogurile: un flagel al lumii contemporane. – Timișoara: Mirton, 2002.

155. Porot A., Porot M. Toxicomaniile. – București: Editura Științifică, 1999.

156. Predescu O. Dreptul penal al afacerilor. – București: Continent XXI, 2000.

157. Schmidt-Aβmann E. Staatrecht. – Isensee, Kirchhof, 1987.

158. Seche L., Seche M., Preda I. Dicționar de sinonime. – București: Vox, 2000.

159. Toader T. Drept penal. Partea Specială. – București: ALL Beck, 2002.

160. Tratate internaționale la care Republica Moldova este parte. Vol.1. – Chișinău: Moldpres,

Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1998.

161. Tratate internaționale la care Republica Moldova este parte. Vol.8. – Chișinău: Moldpres,

Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1999.

162. Tratate internaționale la care Republica Moldova este parte. Vol.22. – Chișinău: Moldpres,

Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1999.

163. Tratate internaționale la care Republica Moldova este parte. Vol.23. – Chișinău: Moldpres,

Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1999.

164. Vasiliev T., Stoiev I. Narcomania. Situația medico-socială și judiciară în Republica Moldova.

– Chișinău: Pontos, 2001.

165. Vida I. Drepturile omului în reglementările internaționale. – București: Lumina Lex, 1999.

166. Visterniceanu E. Răspunderea penală pentru tâlhărie. – Chișinău: Tipografia Centrală, 2006.

167. Zlătescu V.D. Introducere în legistica formală (tehnica legislativă). – București: Oscar Print,

1996.

168. Zolyneak M. Drept penal. Partea Generală. Vol.II. – Iași: Chemarea, 1993.

169. Анисимов Л.Н. Наркотики: правовой режим. – Ленинград, 1974.

170. Бабаян Э.А., Баевский А., Бардин Е.В. Правовые аспекты оборота наркотических,

психотропных, сильнодействующих, ядовитых веществ и прекурсоров. Часть 1. –

Москва, 2002.

208

171. Бабаян Э.А., Гонопольский М.Х. Учебное пособие по наркологии. – Москва, 1981.

172. Бойко А.И. Преступное бездействие. – Санкт-Петербург: Юридический центр Пресс,

2003.

173. Болотовский И.С. Наркомании. Токсикомании. – Казань, 1989.

174. Гасанов Э.Г. Борьба с наркотической преступностью. Международный и сравнительно-

правовой аспекты. – Москва: ЮрИнфоР, 2000.

175. Гасанов Э.Г. Ответственность за преступления, связанные с незаконным оборотом

наркотических средств и психотропных веществ: сравнительно-правовой и уголовно-

правовой аспекты. – Москва: ЮрИнфоР, 2002.

176. Гасанов Э.Г. Уголовно-правовые и криминологические проблемы борьбы с преступ-

лениями, связанными с наркотиками (антинаркотизм): Диссертация на соискание уче-

ной степени доктора юридических наук. – Баку, 2000.

177. Готлиб Р.Н., Генейло С.П., Романова Л.И. Наркомания__________: правовые и медицинские

аспекты. – Владивосток, 1988.

178. Дидковская С.П. Наркомания: уголовно-правовые и медицинские проблемы. – Киев,

1989.

179. Игнатенко В.В. Оценочные понятия и административно-деликтный закон. – Иркутск:

Иркутский университет, 1996.

180. Карпец И.И. Преступления международного характера. – Москва: Юридическая

литература, 1979.

181. Клименко Т.М. Уголовно-правовые проблемы борьбы с незаконным оборотом нарко-

тических средств и психотропных веществ (особенности юридического анализа и

квалификации): Диссертация на соискание ученой степени кандидата юридических

наук. – Саратов, 1999.

182. Кузнецов И.Н., Купрейчик С.К. Наркотики: социальные, медицинские и правовые

аспекты. – Минск: Новое знание, 2001.

183. Курс уголовного права. Часть Общая. Том 1 / Под ред. Н.Ф. Кузнецовой, И.М. Тяжко-

вой. – Москва: Зерцало, 1999.

184. Лукашук И.И., Наумов А.В. Международное уголовное право. – Москва, 1999.

185. Любавина М.А. Уголовно-правовое противодействие незаконному обороту наркоти-

ческих средств (части 1-4 ст.228 УК РФ): Диссертация на соискание ученой степени

кандидата юридических наук. – Санкт-Петербург, 2000.

186. Майоров А.А., Малинин __________В.Б. Наркотики: преступность и преступления. – Санкт-

Петербург: Юридический центр Пресс, 2002.

209

187. Матышевский П.С. Ответственность за преступления против общественной безопас-

ности, общественного порядка и здоровья населения. – Москва: Юридическая литера-

тура, 1964.

188. Метревели Д.Е. Уголовная ответственность за незаконное изготовление, приобрете-

ние, хранение, перевозку, пересылку и сбыт наркотических средств: Автореферат дис-

сертации на соискание ученой степени кандидата юридических наук. – Тбилиси, 1988.

189. Мирошниченко Н.А. Уголовная ответственность за незаконное изготовление, приобре-

тение, хранение, перевозку или сбыт наркотических веществ. – Харьков, 1984.

190. Мирошниченко Н.А., Музыка А.А. Уголовно-правовая борьба с наркоманией. – Киев-

Одесса, 1988.

191. Музыка А.А. Квалификация органами внутренних дел преступлений, совершаемых на

почве наркомании. – Киев, 1998.

192. Назарук М.В. Административная ответственность за незаконное приобретение, хране-

ние, потребление наркотических средств или психотропных веществ: Автореферат дис-

сертации на соискание ученой степени кандидата юридических наук. – Тюмень, 2004.

193. Омигов В.И. Криминологические и правовые проблемы борьбы с наркоманией и

наркотизмом. – Москва: Академия МВД РФ, 1992.

194. Панов В.П. Международное уголовное право. – Москва, 1997.

195. Прохоров В.С. Преступление и ответственность. – Ленинград, 1984.

196. Прохорова М.Л. Наркотизм: уголовно-правовое и криминологическое исследование. –

Санкт-Петербург: Юридический центр Пресс, 2002.

197. Рарог А.И. Квалификация преступлений по субъективным признакам. – Санкт-

Петербург: Юридический центр Пресс, 2003.

198. Рачеева С.В. Уголовно-правовые проблемы борьбы с незаконными перевозкой и сбы-

том наркотических средств: Диссертация на соискание ученой степени кандидата юри-

дических наук. – Москва, 2001.

199. Рецептурный справочник врача / Под ред. И.С. Чекмана. – Киев: Здоров’я, 1983, p.129.

200. Сборник действующих договоров, соглашений и конвенций, заключенных с иностран-

ными государствами. Вып.XIII. – Москва, 1938.

201. Сбирунов П.Е. Борьба с незаконным оборотом наркотиков. – Москва: ВНИИ МВД

России, 1998.

202. Середа Г.В., Середа И.М. Незаконный оборот наркотических средств и психотропных

веществ: уголовно-правовой и криминологический аспекты. – Иркутск, 2001.

210

203. Турлубеков Б.С. Проблемы совершенствования уголовно-правовой борьбы с незакон-

ным оборотом наркотических средств и психотропных веществ по уголовному законо-

дательству Российской Федерации и Республики Казахстан: Диссертация на соискание

ученой степени кандидата юридических наук. – Челябинск, 2000.

204. Уголовное право России. Часть Особенная / Под ред. А.М. Игнатова и Ю.А. Краси-

кова. – Москва, 1998.

205. Уголовное право Российской Федерации. Часть Особенная / Под ред. Б.В. Здраво-

мыслова. – Москва: Юристъ, 1999.

206. Уголовное право. Часть Особенная / Под ред. И.Я. Козаченко, З.А. Незнамовой,

Г.П. Новоселова. – Москва: Норма-Инфра·М., 1998.

207. Уголовный кодекс Азербайджанской Республики / Под ред. И.М. Рагимова. – Санкт-

Петербург: Юридический центр Пресс, 2001.

208. Уголовный кодекс Аргентины / Под ред. Ю.В. Голика. – Санкт-Петербург: Юриди-

ческий центр Пресс, 2003.

209. Уголовный кодекс Дании / Под ред. С.С. Беляева. – Санкт-Петербург: Юридический

центр Пресс, 2001.

210. Уголовный кодекс Китайской Народной Республики / Под ред. А.И. Коробеева. –

Санкт-Петербург: Юридический центр Пресс, 2001.

211. Уголовный __________кодекс Норвегии / Под ред. Ю.В. Голика. – Санкт-Петербург: Юриди-

ческий центр Пресс, 2003.

212. Уголовный кодекс Республики Болгария / Под ред. А.И. Лукашева. – Санкт-Петер-

бург: Юридический центр Пресс, 2001.

213. Уголовный кодекс Российской Федерации. – Москва: Проспект, 1999.

214. Уголовный кодекс Турции / Под ред. Н.Сафарова и Х.Аджара. – Санкт-Петербург:

Юридический центр Пресс, 2003.

215. Уголовный кодекс Украины: Научно-практический комментарий / Под ред. Е.Л. Стрель-

цова. – Харьков: Одиссей, 2005.

216. Уголовный кодекс Японии / Под ред. А.И. Коробеева. – Санкт-Петербург: Юридичес-

кий центр Пресс, 2002.

Articole

217. Antoniu G. Noul Cod penal și Codul penal anterior, privire comparativă. Partea Specială (II)

// Revista de drept penal. – 2005. – Nr.2. – P.9-61.

211

218. Antoniu G. Unele reflecții asupra interpretării legii penale, din perspectiva europeană (II) //

Revista de drept penal. – 2006.- Nr.3. – P.9-34.

219. Boier M. Buna-credință în dreptul penal // Revista de drept penal. – 2005. – Nr.3. – P.67-70.

220. Brînză S. Cadrul legal al infracțiunilor de sustragere // Revista Națională de Drept. – 2005. –

Nr.9 – P.14-19.

221. Brînză S. Circumstanțele care ajută la stabilirea obiectului juridic generic al infracțiunilor

contra patrimoniului // Revista Națională de Drept. – 2005. – Nr.4. – P.2-6.

222. Brînză S. Infracțiuni săvârșite prin sustragere. Trăsătura caracteristică // Revista Națională de

Drept. – 2005. – Nr.7 – P.8-13.

223. Brînză S. Noțiunea de sustragere // Revista Națională de Drept. – 2005. – Nr.8 – P.18-21.

224. Brînză S. Obiectul infracțiunilor contra proprietății. Relațiile sociale ca obiect al ocrotirii

penale // Analele Științifice ale USM. Seria „Științe socioumanistice”. Vol.I. – Chișinău:

USM, 2001, p.48-93.

225. Brînză S. Obiectul infracțiunilor contra proprietății: argumente în favoarea naturii relaționale

a acestuia // Revista Națională de Drept. – 2002. – Nr.7. – P.5-9.

226. Dima T., Turianu C. Dacă subiectul activ al unei infracțiuni poate fi și subiectul pasiv al

acesteia, cu referire specială la infracțiunile de producere, consum și trafic de droguri //

Dreptul. – 2002. – Nr.1. – P.98-102.

227. Dima T. Implicațiile apariției Legii nr.143/2000, privind combaterea traficului și consumului

ilicit de droguri, asupra măsurilor de siguranță medicală prevăzute în Codul penal // Dreptul.

– 2003. – Nr.1. – P.121-126.

228. Furdui S. Adoptarea Codului contravențional – etapă logică în evoluția procesului legislativ

din Republica Moldova // Revista Națională de Drept. – 2005. – Nr.8. – P.22-25.

229. Furdui S. Argumente pro în vederea constituirii Dreptului contravențional ca ramură de drept

autonomă în sistemul de drept al Republicii Moldova // Revista Națională de Drept. – 2005.

– Nr.9. – P.27-33.

230. Gheorghe A. Traficul și consumul de droguri – flagelul umanității ce amenință permanent //

Curier Judiciar. – 2002. – Nr.3-4. – P.98-101.

231. Hadîrcă I. Drogul – accepțiune socială și juridică. Clasificare // Analele Științifice ale Universității

de Stat din Moldova. Seria „Științe socioumanistice”. – Chișinău: CE USM, 2002,

p.213-217.

232. Hadîrcă I. Păstrarea, transportarea și expedierea ilegală a substanțelor narcotice // Analele

Științifice ale USM. Seria „Științe socioumanistice”. Vol.I. – Chișinău: CE USM, 2002,

p.218-221.

212

233. Hadîrcă I. Evoluția cadrului juridic internațional vizând lupta cu traficul de droguri // Analele

Științifice ale USM. Seria „Științe socioumanistice”. Vol.I. – Chișinău: CE USM, 2003,

p.141-147.

234. Hadîrcă I. Activități ilegale cu plante ce conțin substanțe narcotice sau psihotrope // Analele

Științifice ale USM. Seria „Științe socioumanistice”. Vol.I. – Chișinău: CEP USM, 2004,

p.264-268.

235. Hadârcă I. Fabricarea și extragerea substanțelor narcotice, psihotrope sau a precursorilor ca

formă de săvârșire a infracțiunii prevăzute la art.217 CP RM // Analele Științifice ale USM.

Seria „Științe socioumanistice”. Vol.I. – Chișinău: CEP USM, 2005, p.320-322.

236. Hadîrcă I. Principiile care guvernează transpunerea în dreptul intern al Republicii Moldova a

prevederilor convențiilor internaționale în materie de combatere a traficului ilicit de droguri

și precursori // Revista științifică a USM „Studia Universitatis”. Seria „Științe sociale”. –

2007. – Nr.3. – P.143-147.

237. Hadîrcă I. Angajamentele internaționale ale Republicii Moldova în planul combaterii traficului

ilicit de droguri și precursori // Revista științifică a USM „Studia Universitatis”. Seria

„Științe sociale”. – 2007. – Nr.3. – P.148-152.

238. Hadîrcă I. Implementarea în dreptul penal al Republicii Moldova a reglementărilor din

dreptul internațional penal cu privire la circulația ilegală a substanțelor narcotice, psihotrope, a

analoagelor și precursorilor acestora // Revista Națională de Drept. – 2007. – Nr.5. – P.54-57.

239. Hadîrcă I. Reglementarea răspunderii penale pentru traficul ilicit de droguri și precursori în

legislația unor state avansate // Revista Națională de Drept. – 2007. – Nr.6. – P.49-53.

240. Hadîrcă I. Răspunderea penală pentru traficul ilicit de droguri și precursori în legislația

română și ucraineană // Revista Națională de Drept. – 2007. – Nr.7. – P.56-62.

241. Humă I. Componentele tehnicii de factură lingvistică și rolul lor în interpretarea normei de

drept // Doctrină și jurisprudență. – 2005. – Nr.2. – P.25-28.

242. Humă I. Privire critică asupra conceptelor de interpretare extensivă și interpretare restrictivă

// Doctrină și jurisprudență. – 2005. – Nr.2. – P.29-32.

243. Lămășanu D.I. Determinarea elementului material – reflex al legalității penale // Revista de

drept penal. – 2006. – Nr.1. – P.71-80.

244. Malic Gh., Oancea Iu. Unele considerente ce vizează modificările operate în Codul penal al

Republicii Moldova prin Legea nr.277-XVI din 4 noiembrie 2005 // Revista Națională de

Drept. – 2006. – Nr.6. – P.71-72.

245. Moiseev D. Îmbunătățirea calității definiției legislative a noțiunii de șantaj: controverse și

soluții // Revista Națională de Drept. – 2006. – Nr.8. – P.46-48.

213

246. Pașca V. Cânepa pentru fibră – drog sau doar plantă tehnică? // Revista de drept penal. –

2002. – Nr.2. – P.32-39.

247. Pitulescu I. Regimul juridic al precursorilor în conformitate cu noile reglementări prevăzute

de Legea nr.300/2002 // Dreptul. – 2002. – Nr.12. – P.41-45.

248. Stati V. Analiza juridico-penală a componenței de fabricare sau punere în circulație a cardurilor

sau a altor carnete de plată false (varianta-tip) // Analele Științifice ale USM. Seria

„Științe socioumanistice”. Vol.I. – Chișinău: CEP USM, 2004, p.315-321.

249. Stati V. Infracțiunea de contrabandă în legislația penală a Republicii Moldova și a României;

analiză juridică comparată // Revista de științe penale. – 2006. – P.160-171.

250. Stati V. Răspunderea penală pentru operațiunile ilegale cu plantele care conțin substanțe

narcotice sau psihotrope // Analele Științifice ale USM. Seria „Științe socioumanistice”.

Vol.I. – Chișinău: CEP USM, 2006, p.547-553.

251. Vasiliu A. Analogia sau suplimentul analogic // Revista de drept penal. – 2002. – Nr.2. –

P.109-113.

252. Visterniceanu E. Delimitarea tâlhăriei de dobândirea prin șantaj a avutului proprietarului //

Revista Națională de Drept. – 2002. – Nr.2. – P.49-51.

253. Visterniceanu E. Noțiunea de sustragere // Analele Științifice ale USM. Seria „Științe socioumanistice”.

Vol.I. – Chișinău: CE USM, 2003, p.243-251.

254. Visterniceanu E. Noțiunea de sustragere // Probleme teoretice și practice ale economiei proprietății

intelectuale. – Chișinău, 2006, p.204-210.

255. Würtemberger Th. Rolul metodologiei juridice în cadrul statului de drept și democratic //

Revista Națională de Drept. – 2005. – Nr.5. – P.37.

256. Zaporojan I. Subiectul infracțiunii de delapidare a averii străine // Analele Științifice ale

USM. Seria „Științe socioumanistice”. Vol.I. – Chișinău: CEP USM, 2005, p.439-441.

257. Zaporojan I. Probleme privind definirea noțiunii de sustragere și natura juridică a delapidării

averii străine // Analele Științifice ale USM. Seria „Științe socioumanistice”. Vol.I. –

Chișinău: CEP USM, 2006, p.570-573.

258. Ансель М. Методологические проблемы сравнительного права // Очерки

сравнительного права. – Москва, 1981, c.38.

259. Антонов А.Д. Принципы криминализации общественно опасных деяний в уголовно-

правовой науке // Вестник Московского университета. Серия 11. Право. – 2000. – №4.

– C.79-90.

214

260. Бабаян Э.А. Некоторые проблемы терминологии в области наркотических средств //

Правовые аспекты оборота наркотических, ядовитых веществ и прекурсоров. –

Москва, 2000, c.121-130.

261. Безверхов А.Г. О принципах взаимодействия международного и национального уго-

ловного законодательства // Международное и национальное уголовное законодатель-

ство: проблемы юридической техники. – Москва: ЛексЭст, 2004, c.323-329.

262. Борисов А.Н., Борисова О.В. Проблемы дифференциации уголовной ответственности

за преступления, предусмотренные статьями 228 и 229 УК РФ // Борьба с незаконным

оборотом наркотиков: проблемы уголовного права, криминалистики, прокурорского

надзора. – Москва, 2000, c.9.

263. Бытко Ю.И. О некоторых проблемах правовой ответственности за наркоманию // За

диктатуру закона: проблемы региональной безопасности. Вып.2. – Саратов, 1999, c.71.

264. Гунарис Р.Г. К вопросу об объекте преступлений, предусмотренных статьями 228 и

2281 УК РФ // Сборник научных трудов юридического факультета СевКавГТУ. Вып.4.

– Ставрополь, 2004, c.13-22.

265. Иногамова-Хегай Л.В. Преступление по международному уголовному праву и его за-

крепление в национальном уголовном праве // Международное и национальное

уголовное законодательство: проблемы юридической техники. – Москва: ЛексЭст,

2004, c.333-338.

266. Кленова Т.В. К вопросу о конкретизации составов преступлений // Международное и

национальное уголовное законодательство: проблемы юридической техники. –

Москва: ЛексЭст, 2004, c.110-113.

267. Кобзева Е.В. Преступления, связанные с незаконным оборотом наркотических средств

и их аналогов: некоторые вопросы уголовной политики и законодательной техники //

Преступность и уголовное законодательство: реалии, тенденции, взаимовлияние / Под

ред. Н.А. Лопашенко. – Саратов: Саратовский центр по исследованию проблем

организованной преступности и коррупции, 2004, c.56-58.

268. Кобзева Е.В. Разграничение преступлений и административных правонарушений: роль

законодательной техники // Соотношение преступлений и иных правонарушений: сов-

ременные проблемы. – Москва: ЛексЭст, 2005, c.225-228.

269. Кобзева И. Проблемы противодействия незаконному обороту наркотических средств и

психотропных веществ // Уголовное право. – 2004. – №4. – C.106-108.

270. Коняхин В.П. Международный договор как источник российского уголовного права //

Уголовное право в XXI веке. – Москва, 2002, c.159.

215

271. Крюков А.А. Насущные вопросы размеров наркотических средств и психотропных

веществ // СибЮрВестник. – 2000. – №3. – C.15-17.

272. Крюков А.А. Уголовно-правовая характеристика преступлений связанных с незакон-

ным оборотом наркотиков // СибЮрВестник. – 2005. – №3. – C.11-13.

273. Кузнецов В.И. Разграничение преступления и административного правонарушения в

сфере незаконного оборота наркотиков // СибЮрВестник. – 2004. – №2. – C.15-18.

274. Кузнецова Н.Ф. Транснациональная преступность: понятие и вопросы имплементации

// Современные проблемы борьбы с транснациональной преступностью. – Краснодар,

2000, c.7.

275. Курченко В. Добровольная сдача наркотиков в теории и судебной практике // Россий-

ская юстиция. – 2003. – №9. – C.61-63.

276. Кухарук В. Ответственность за незаконный оборот аналогов наркотических средств и

психотропных веществ // Уголовное право. – 2003. – №4. – C.122-125.

277. Левицкий Г.А. Ответственность за хищение наркотических веществ // Социалисти-

ческая законность. – 1976. – №3. – C.53-55.

278. Мартынович А.Ю. К вопросу об объекте и предмете преступлений, связанных с неза-

конным оборотом наркотических средств и психотропных веществ // СибЮрВестник.

– 2002. – №3. – C.18-21.

279. Мишин Г.К. О методологии глобального уголовного законодательства // Междуна-

родное и национальное уголовное законодательство: проблемы юридической техники.

– Москва: ЛексЭст, 2004, c.58.

280. Сбирунов М.Л., Шабанов Г.Х. Ответственность за незаконный оборот наркотиков.

Пути совершенствования действующего законодательства // Следователь. – 1998. – №1. –

C.2-12.

281. Серебренникова А. Закон об обороте наркотических средств Германии: общая

характеристика // Вестник Московского университета. – 2004. – №3. – C.58-67.

282. Симакова И. Правовая характеристика психотропных веществ // Уголовное право. –

2004. – №2. – C.122-125.

283. Скворцов А. Специальная юридическая терминология как средство юридической тех-

ники в уголовном праве // Международное и национальное уголовное законодатель-

ство: проблемы юридической техники. – Москва: ЛексЭст, 2004, c.67.

284. Смитиенко В.Н. Объект преступлений против здоровья населения. – Омск, 1973, c.18.

285. Филимонов В.Д. Основные направления использования законодательной техники при

определении содержания нормы уголовного права // Международное и национальное

216

уголовное законодательство: проблемы юридической техники. – Москва: ЛексЭст, 2004,

c.68-72.

286. Халфина Р.О. Критерий истинности в правовой науке // Советское государство и

право. – 1974. – №3. – C.27.

287. Щиголев Ю. Подлог рецептов на наркотические средства // Российская юстиция. –

1999. – №4. – C.42-45.

Resurse Internet

288. Закон Армении «О наркотических средствах и психотропных веществах» (извлечения)

// www.medialaw.ru/exussrlaw/1/am/narko.htm

289. Закон Кыргызской Республики «О наркотических средствах, психотропных веществах

и прекурсорах» // www.dca.gov.kg/files/legislation/zkn_66.txt

290. Закон Туркменистана «О наркотических средствах, психотропных веществах, прекур-

сорах и мерах противодействия их незаконному обороту» //

www.turkmenistan.gov.tm/countri/zakon/zakon-43.html

291. Милюков С.Ф. Административное и уголовное законодательство: рядом или вместе? //

http://sartraccc.sgap.ru/Pub/miliukov(24-03-05).htm.

292. Мубаракшин Р.Г. Принципы квалификации преступлений //

www.tisbi.ru8science/vestnik/2006/issue18Jur3.html

293. Обзор проектов законов о внесении изменений в Уголовный кодекс Российской Феде-

рации, направленных на усиление ответственности за преступления в сфере оборота нар-

котических средств и психоторопных веществ //

www.legislature.ru/monitor/amenduk/shwartzn.html

294. Федеральный закон «О наркотических средствах и психотропных веществах» //

http://www.narkotiki.ru/jrussia_224.html

295. Фентанил и его аналоги // www.domtest.ru/narko/fentanil.php

217

ADNOTARE

la teza de doctor 絜 drept Problemele răspunderii penale pentru infracțiunile

săv穩șite 絜 sfera circulației substanțelor narcotice, psihotrope, a analoagelor și precursorilor

acestora, realizată de Had穩că Igor

Teză de doctor cu titlu de manuscris la specialitatea 12.00.08 – Drept penal (drept penal).

Universitatea de Stat din Moldova. Facultatea de Drept, Chișinău, 2007

Prezenta teză este dedicată cercetării științifice plenare a problematicii privind răspunderea

penală pentru infracțiunile săvârșite în sfera circulației substanțelor narcotice, psihotrope, a

analoagelor și precursorilor acestora. Întru realizarea acestui demers, a fost utilizată literatura de

specialitate și practica judiciară, prin aceasta asigurându-se corelația aspectelor teoretice cu

soluțiile pronunțate de instanțele judecătorești în cauzele legate de aplicarea art.217, 2171-2176,

218 și 219 CP RM. În baza metodelor logică, istorică și comparativă, numitele fapte infracționale

au fost investigate ca un fenomen al realității juridice.

Au fost folosite multiple izvoare normative de referință, precum și lucrări științifice ale

savanților autohtoni și din străinătate. În urma cercetărilor efectuate, a fost elucidată natura juridică

a infracțiunilor săvârșite în sfera circulației substanțelor narcotice, psihotrope, a analoagelor și

precursorilor acestora. De asemenea, a fost descoperită natura elementelor constitutive ale acestor

fapte infracționale.

În Capitolul I al lucrării de față este întreprins un studiu detaliat terminologic al noțiunilor

utilizate în sfera circulației substanțelor narcotice, psihotrope, a analoagelor și precursorilor

acestora. La fel, sunt analizate reglementările internaționale și naționale privitoare la traficul ilicit

de droguri și precursori. În scopul recepționării experienței legislative pozitive, este efectuată

analiza juridico-comparativă a infracțiunilor săvârșite în sfera circulației substanțelor narcotice,

psihotrope, a analoagelor și precursorilor acestora.

În Capitolul II sunt examinate problemele ce țin de stabilirea elementelor constitutive ale

infracțiunilor prevăzute la art.217, 2171-2176, 218 și 219 CP RM. Rezultatele obținute sunt însoțite

de numeroase sugestii și concluzii ce pot fi obiectul unor discuții științifice.

În Capitolul III sunt tratate chestiunile vizând concursul de infracțiuni și concurența de

norme în cazul calificării infracțiunilor prevăzute la art.217, 2171-2176, 218 și 219 CP RM. De

asemenea, sunt identificate criteriile de delimitare a acestor infracțiuni de contravențiile administrative

similare.

218

РЕЗЮМЕ

к докторской диссертации по теме ｫПроблемы уголовной ответственности за

преступления, совершаемые в сфере оборота наркотических, психотропных ____________веществ,

их аналогов и прекурсоровｻ, автор Хадырка Игорь

Диссертация в виде рукописи по специальности 12.00.08 – Уголовное право (уголовное

право). Государственный Университет Молдовы, Факультет Права, Кишинев, 2007

Данная диссертационная работа посвящена всеобъемлющему научному исследованию

проблематики уголовной ответственности за преступления, совершаемые в сфере оборота

наркотических, психотропных веществ, их аналогов и прекурсоров. С этой целью, автором

исследуются литературные источники и данные судебной практики, совмещая таким

образом теорию с правоприменительной практикой, связанной с преступлениями, предус-

мотренными ст.217, 2171-2176, 218 и 219 УК Республики Молдова. Используя логический,

исторический методы, а также метод сравнительного правоведения, названные выше

преступления были исследованы как явления юридической действительности.

Были использованы многочисленные нормативно-правовые источники отсылочного

характера, а также научные труды отечественных и зарубежных ученых. В результате

проведенного исследования, автором выявлена сущность преступлений, совершаемых в

сфере оборота наркотических, психотропных веществ, их аналогов и прекурсоров. Также,

было раскрыто содержание составных элементов этих преступных деяний.

В первой главе проводится детальное терминологическое исследование понятий при-

меняемых в сфере оборота наркотических, психотропных веществ, их аналогов и прекурсо-

ров. Предметом анализа являются также международно-правовые и национальные нормы,

устанавливающие ответственность за незаконный оборот наркотиков и прекурсоров.

В целях усвоения позитивного зарубежного опыта, внимание уделено сравнительно-право-

вому анализу преступлений, совершаемых в сфере оборота наркотических, психотропных

веществ, их аналогов и прекурсоров.

Во второй главе исследуются проблемы определения составных элементов преступле-

ний, предусмотренных ст.217, 2171-2176, 218 и 219 УК Республики Молдова. Полученные

автором результаты сопровождены многочисленными предложениями и выводами, которые

могут стать предметом научных дискуссий.

Предметом исследования в третьей главе являются вопросы совокупности преступле-

ний и конкуренции норм относительно деяний, предусмотренных ст.217, 2171-2176, 218 и

219 УК Республики Молдова. Идентифицированы критерии разграничения данных преступ-

лений от смежных административных правонарушений.

219

SUMMARY

For the doctor degree on the top theme The questions of the penal responsibility for the

crimes related to narcotic and psychotropic substances, theirs analogs and precursors traffic,

carried out by Hadyrca Igor

Doctoral dissertation is an authentic manuscript at the specialty

12.00.08 – Criminal Law (criminal law). State University of Moldova,

Faculty of Law, Chisinau, 2007

Thesis in question is dedicated to the plenary scientific investigation of the questions of the

penal responsibility for the crimes related to narcotic and psychotropic substances, theirs analogs

and precursors traffic. For that purpose, dissertational research is based on rather broad audience

of references and given to the judicial opinion, combining, thus, the theory with law activity

related to the crimes in question. On the grounds of the logical, historical and comparative

methods, the crimes, provided for by articles 217, 2171-2176, 218 and 219 of Criminal Code of the

Republic of Moldova, are researched as a phenomenon of legal reality.

Thus, there was used a plenty of normative sources and learned works of our and foreign

authors as well. As a result of the carried out research work, the author demonstrated the juridical

essence of the crimes related to narcotic and psychotropic substances, theirs analogs and

precursors traffic. Also, there was dislosed the contents and the essence of the constituent elements

of those crimes.

In the first chapter of dissertation, is carried out a complete terminological study of notions

applied on sphere of narcotic and psychotropic substances, theirs analogs and precursors traffic.

Also, the author analyses the compatibility between international norms regulating narcotics and

precursors traffic and similar internal norms. In purpose of reception of positive legislative

experience, is carried out a complex analysis of the crimes related to narcotic and psychotropic

substances, theirs analogs and precursors traffic in their comparative aspect.

In the second chapter of this work, are investigated the questions of juridical qualification

of the crimes provided for by articles 217, 2171-2176, 218 and 219 of Criminal Code of the

Republic of Moldova. It offers the possibility to form different suggestions and conclusions,

considered to be obligatory for our penal doctrine.

In the third chapter, are analysed the problems related crimes cumulus and norms

concurrence in the case of crimes provided for by articles 217, 2171-2176, 218 and 219 of Criminal

Code of the Republic of Moldova. Also, the author identifies the demarcation criteria for those

deeds and similar administrative contraventions.

220

Cuvinte-cheie: droguri, stupefiante, substanțe narcotice, substanțe psihotrope, analoage,

precursori, circulație ilegală, trafic, narcotism, narcomanie.

Ключевые слова: наркотики, одурманивающие вещества, наркотические вещества,

психотропные вещества, аналоги, прекурсоры, незаконный оборот, траффик, наркотизм,

наркомания.

Key words: narcotics, narcotic drugs, narcotic substances, psychotropic substances,

analogs, precursors, illegal circulation, traffic, narcotism, narcomania.

221

LISTA ABREVIERILOR UTILIZATE ﾎN TEZĂ

alin. – alineat

art. – articol

CPCD – Comitetul Permanent de Control asupra Drogurilor din cadrul Ministerului Sănătății și

Protecției Sociale al Republicii Moldova

CP RM – Codul penal al Republicii Moldova din 18.04.2002

CP RM din 1961 – Codul penal al Republicii Moldova din 24.03.1961

CPB – Codul penal al Bulgariei

CPC – Codul penal al Chinei

CPD – Codul penal al Danemarcei

CPJ – Codul penal al Japoniei

CPN – Codul penal al Norvegiei

CP Rom. – Codul penal al României din 28.06.2004

CPT – Codul penal al Turciei

CPU – Codul penal al Ucrainei

Hotărârea nr.79/2006 – Hotărârea Guvernului Republicii Moldova privind aprobarea Listei

substanțelor narcotice, psihotrope și a plantelor care conțin astfel de

substanțe depistate în trafic ilicit, precum și cantitățile acestora, nr.79 din

23.01.2006

Hotărârea nr.7/1998 a CPCD – Hotărârea Comitetului Permanent de Control asupra Drogurilor cu

privire la substanțele narcotice, substanțele psihotrope, care se află

sub control internațional în corespundere cu convențiile ONU din

anii 1961, 1971 și 1988 pe teritoriul Republicii Moldova, nr.7 din

1.12.1998

Legea nr.382/1999 – Legea Republicii Moldova cu privire la circulația substanțelor narcotice și

psihotrope și a precursorilor (adoptată de Parlamentul Republicii Moldova

la 6.05.1999)

Legea nr.713/2001 – Legea Republicii Moldova privind controlul și prevenirea consumului abuziv

de alcool, consumului ilicit de droguri și de alte substanțe psihotrope

(adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la 6.12.2001)

Legea nr.780/2001 – Legea Republicii Moldova privind actele legislative (adoptată de Parlamentul

Republicii Moldova la 27.12.2001)

222

Legea nr.277/2005 – Legea Republicii Moldova pentru modificarea și completarea Codului cu

privire la contravențiile administrative, a Codului penal al Republicii

Moldova și a Codului de procedură penală al Republicii Moldova (adoptată

de Parlamentul Republicii Moldova la 4.11.2005)

Legea nr.143/2000 a României – Legea României privind combaterea traficului și consumului

ilicit de droguri, nr.143 din 26.07.2000

Legea nr.300/2002 a României – Legea nr.300 din 17.05.2002 a României privind regimul juridic

al precursorilor folosiți la fabricarea ilicită a drogurilor

Legea nr.339/2005 a României – Legea României privind regimul juridic al plantelor, substanțelor

și preparatelor stupefiante și psihotrope, nr.339 din 29.11.2005

n.a. – nota autorului

pct. – punct__