.probleme Speciale Privind Contractul de Mandat

CAPITOLUL I

NOTIUNI SI ELEMENTE DE DREPT COMPARAT PRIVIND CONTRACTUL DE MANDAT

1.APARITIA CONTRACTULUI DE MANDAT IN DREPTUL ROMAN

Din punct de vedere etimologic, Prof. Alexandrescu analizeaza doua ipoteze privitoare la evolutia cuvantului mandat: dupa unii, cuvantul vine de la expresia mane dare (a da mana) pentru ca mandatarul obisnuia sa stranga mana mandantului in semn de credinta, iar dupa alti autori specialisti in drept roman, cuvantul vine de la verbul mandare, care inseamna a a porunci.

Mandatul este de un folos incontestabil pentru ca este foarte dificil ca omul sa-si faca singur toate treburile sale. Aceasta prima evaluare a foloaselor mandatului este facuta de Cicero, care mai precizeaza ca mandatul este un contract de binefacere, avand ca sursa amicitia.

In timpul Republicii, mandatul se contura ca un contract consensual, prin care o persoana numita mandante (mandant) insarcina pe o alta, numita mandatar (procurator), sa faca ceva gratuit in interesul sau. Mandatul, dominat de buna credinta a partilor, consta fie in administrarea generala a unui patrimoniu (omnium bonorum), fie intr-un act specific (unius rei). In acest din urma caz, obiectul sau putea sa fie un act material sau un act juridic.

In epoca imperiala apar tot mai multe cazuri de remunerare a activitatii mandatarului. Mai mult decat atat, inca din acea perioda s-au intalnit situatii cand mandatul putea fi conceput in interesul mandatarului sau al unui tert.

Constructia mandatului este asemanatoare cu cea de astazi. Mandatarul raspundea in epoca clasica numai de dolul sau, iar in cea post clasica si de culpa sa. Mandatarul trebuia sa dea socoteala mandantului de actele pe care le-a incheiat si sa treaca asupra lui efectele acestora. Mandantul are impotriva mandatarului actiunea directa din mandat (actio mandati directa) pentru a-l sili pe acesta din urma sa-si indeplineasca sarcinile pe care si le-a luat. La randul sau, mandatarul, pentru eventuala recuperare a cheltuielilor facute, are la indemana actiunea indirecta din contract (actio mandati contraria). Cauzele de incetare ale contractului s-au pastrat de-a lungul timpului fiind regasite astazi in legislatiile moderne.

2. ELEMENTE DE DREPT COMPARAT PRIVIND CONTRACTUL DE MANDAT IN SISTEME DE DREPT DIFERITE

Pentru o intelegere deplina a unei institutii de drept, pentru a putea solutiona un conflict de legi, “pentru a solutioan un litigiu si a impartii dreptatea indiferent de sistemul de drept”, este nevoie de un studiu comparat. Vom analiza pe rand elemente specifice privind contractul de mandat, informatii semnificative pentru fiecare sistem de drept: sistemul romanic, sistemul de drept anglo-saxon (common law family), sistemul de drept evreiesc – aceasta clasificare a sistemelor de drept este cea clasica (mentionam ca nu am luat in discutie alte tipuri de clasificari ale sistemelor de drept, cum ar fi cea din punct de vedere al orientarii politice a statului respectiv).

CONSIDERATII TEORETICE DESPRE MANDAT IN DREPTUL FRANCEZ

In dreptul francez, un moment de referinta este aparitia Codului Napoleon: pe data de 10.03.1804 este publicat titlul XIII al codului, care va intra in vigoare incepand cu data de 20.03.1804. In acest capitol al codului se vorbeste despre procura, si nu este clar conturat un contract de mandat.

Se analizeaza forma si natura procurii, se infatiseaza cateva modele de astfel de procuri, se enumera obligatiile mandatarului si ale mandantului si modurile de incetare ale acestei imputerniciri. Este de remarcat ca aceste elemente au fost preluate de catre legislatiile romanesti in aceeasi forma si nu au suferit modificari cu trecerea timpului.

Intre modurile de conferire ale mandatului, se gasea la vremea respectiva si imputernicirea data printr-un act public ( art. 1985 Codul Napoleon, alaturi de conferirea mandatului printr-un act autentic sau sub semnatura privata).

Despre acceptarea mandatului s-a scris ca poate fi expresa sau tacita, iar imputernicirea se va face cu titlu gratuit, daca nu se specifica contrariul – art. 1986 – Codul Napoleon.

Obligatiile partilor si principiile raspunderii lor in diferite situatii juridice au fost clar conturate si au servit ca model urmatorului Cod francez, care trateaza tot in titlul XIII, de aceasta data, contractul de mandat. Studiind art. 1984 – 2010 din Codul fr. observam faptul ca reglementarile din dreptul civil romanesc sunt in spiritul principiilor si institutiilor consacrate de acest cod.

Cel mai prestigios comentariu asupra contractului de mandat se gaseste in Tratatul de drept civil francez de Aubry si Rau, tratat care este studiat si de catre prof. Dimitrie Alexandrescu pentru documentare in materia contractelor civile.

Folosind informatiile oferite de acest tratat de referinta in doctrina franceza, si cele preluate din Tratatul de drept civil de Pierre Dupont prezentam, pe scurt, consideratii teoretice referitoare la acest contract, urmarind institutiile specifice acestuia:

Le contract

Mandatul este contractul prin care o persoana da celei de-a doua imputernicire sa faca in numele si beneficiul sau acte juridice sau acte materiale;

Les caracteres (caracterele):

consensual;

sinalagmatic imperfect – este sub aceasta incadrare datorita faptului ca se nasc obligatii in sarcina mandatarului cat si a mandantului;

este, in principiu, gratuit, dar poate fi si salariat – art. 1985 C. fr.;

obiect – in pricipal, infaptuirea de acte juridice in beneficiul mandantului si, in secundar, savarsirea de acte materiale;

este o reprezentarea a mandantului de catre mandatar;

Conditions du mandat (conditiile contractului de mandat):

Consentement(consimtamant):

In principiu, nu este ceruta o forma anume: “le mandat peut etre donne par acte authentique au par acte sous seign prive, meme par lettre. Il peut aussi etre donne verbalement” art. 1985 C. civ. fr.

Si in doctrina franceza este mentionata situatia in care, pentru infaptuirea unui act a carui forma trebuie sa fie autentica, este cerut “le mandat authentique”.

Art. 1985 C. civ. fr. precizeaza ca mandatul trebuie sa fie acceptat de catre mandatar; aceasta acceptare poate fi si tacita, atunci cand rezulta din executarea contractului.

Capacite(capacitatea):

– capacitatea mandantului: el trebuie sa fie capabil a face actele cu care il insarcineaza pe mandatar;

– capacitatea mandatarului: mandatarul nu se obliga in nume propriu, astfel ca legea nu ii cere capacitatea necesara infaptuirii acelui tip de act. In aceasta situatie intalnim o prima deosebire fata de interpretarea data legii romane: noi am adoptat teoria conform careia mandatarul trebuie sa fie capabil a sarvarsi actele, pentru care l-a imputernicit mandantul.

Object et etendue (obiectul si intinderea mandatului):

– obiectul contractului trebuie sa fie determinat, posibil si licit;

intinderea contractului: mandatul poate fi special “pour une affaire au certaines affaires seulment” sau general, “pour toutes les affaires du mandant” art. 1987 C. civ. fr. Legea franceza subliniaza faptul ca mandatul general nu poate fi dat decat pentru acte de administrare.

4. Preuve du mandat (dovada mandatului)

– dovada mandatului intre parti:

Daca mandatul a fost dat in forma scrisa, dovada se va face prin inscrisul respectiv;

Daca mandatul a fost conferit verbal, proba cu martori este admisa in conditiile stabilite de dreptul comun: este nevoie de proba cu inscris daca mandatul are ca obiect o valoare ce depaseste 5000F si nu se va primi o dovada cu martori in contra sau peste ceea ce cuprinde actul.

pentru terti proba se face prin orice mijloc legal.

5. Effects du mandat (efectele mandatului)

Efecte intre parti:

Obligatiile mandatarului:

Executarea mandatului este principala obligatie izvorata din acest contract. Raspunderea mandatarului este stabilita de prevederile art. 1991 C. civ. fr. Mandatarul raspunde nu numai in cazul dolului, dar si de greselile rezultate din gestiunea sa. Responsabilitatea mandatarului este apreciata mai putin riguros in cazul in care mandatul este gratuit, fata de cel salariat.

In cazul in care exista mai multi mandatari, legea nu ii leaga prin solidaritate, decat daca partile vor stipula in mod expres aceasta (art. 1885 C. civ. fr.).

Exista solidaritate instituita prin lege in cazul mandatului comercial, sau in situatia executorilor testamentari (art. 1033 C. civ.fr.)

Aceleasi principii ca in dreptul roman guverneaza posibilitatea mandatarului de a-si substitui un tert si sunt ilustrate in prevederile art. 1994 C. civ. fr.

Art. 1994 C. civ. fr. instituie obligatia mandatarului de a da socoteala mandantului: “rendre compte de sa gestion”. In cazul neexecutarii acestei obligatii, mandatarul se face vinovat de “delit d’abus de confiance”

Obligatiile mandantului:

Plata onorariului mandatarului: “payer le salaire lorqu’il a ete promis, s’il n’y a aucune faute imputable au mandataire” ( in acest caz, intervine “reduction judiciare du salaire du mandataire”).

Art. 2002 C. civ. fr. instituie solidaritatea intre mandanti.

Obligatia dezdaunarii mandatarului se regaseste sub numele de “ramburser les avances et frais faits pour l’execution du mandat”.

6. Effets a l’egard des tiers ( efectele fata de terti)

Raporturile mandatarului cu terii – se face distictie intre cazurile in care mandatarul a actionat in limitele mandatului si cazul in care mandatararul a depasit limitele imputernicirii sale. Efectele, implicit raspunderea mandatarului sunt reglementate la fel si in codul civil roman.

Raporturile mandantului cu tertii sunt reglmentate in functie de doua situatii: daca mandatarul a actionat in limitele imputernicirii sale, atunci mandantul este angajat in actele incheiate de el. In schimb, daca mandatarul a depasit aceste limite, raspunderea mandantului nu este angajata decat in cazurile in care a ratificat aceste acte. Aceste situatii sunt expres prevazute de legislatia franceza si nu sunt mentionate derogari.

In privinta inceterii efectelor contractului de mandat, legea franceza enumera aceleasi cazuri care au fost retinute si de codul civil roman, anume: expirarea termenului, executarea actului pentru care a fost dat mandatul, revocarea mandatului (le changement de volonte du mandant ou du mandataire), moartea uneia dintre parti.

ELEMENTE DE DREPT COMPARAT PRIVIND MANDATUL IN DREPTUL ANGLO-SAXON

In dreptul anglo-saxon, contractul de mandat este numit contract incheiat prin agenti, intermediari – contract concluded through agents.

Partile participante la acest contract sunt the principal – mandantul, the agent – mandatarul, the third party – tertul contractant, institutia contractului fiind constituita la fel ca in dreptul roman.

Vom analiza trasaturile importante ale acestui contract urmarind indrumarile propuse de European Contract Law Comission. Aceste indrumari sunt la rang de principii, grupate si adaptate societatii actuale de catre un grup de profesori de drept si avocati din statele membre Comunitatii Europene, sub indrumarea profesorului Ole Lando de la Oxford University.

In primul rand se face distinctie intre direct representation si indirect representation. In primul caz, reprezentantul actioneaza in numele si pentru reprezentat ( fiind irelevant daca identitatea reprezentatului este dezvaluita), iar in cel de-al doilea intermediarul actioneaza instruit de catre “principal”, pentru acesta, dar in nume propriu.

In situatia reprezentarii directe, intalnim la fel ca si in dreptul roman, reprezentare expresa, implicita si aparenta. Este mentionat expres faptul, ca atunci cand intermediarul actioneaza in limitele imputernicirii sale, reprezentatul (mandantul) raspunde fata de terti in baza contractului.

Apare insa si o situatie specifica: unidentified principal – in cazul in care un intermediar contracteaza cu un tert nedezvaluind identitatea celui reprezentat, el are obligatia sa o dezvaluie intr-un timp rezonabil dupa cererea tertului contractant; in cazul in caportante ale acestui contract urmarind indrumarile propuse de European Contract Law Comission. Aceste indrumari sunt la rang de principii, grupate si adaptate societatii actuale de catre un grup de profesori de drept si avocati din statele membre Comunitatii Europene, sub indrumarea profesorului Ole Lando de la Oxford University.

In primul rand se face distinctie intre direct representation si indirect representation. In primul caz, reprezentantul actioneaza in numele si pentru reprezentat ( fiind irelevant daca identitatea reprezentatului este dezvaluita), iar in cel de-al doilea intermediarul actioneaza instruit de catre “principal”, pentru acesta, dar in nume propriu.

In situatia reprezentarii directe, intalnim la fel ca si in dreptul roman, reprezentare expresa, implicita si aparenta. Este mentionat expres faptul, ca atunci cand intermediarul actioneaza in limitele imputernicirii sale, reprezentatul (mandantul) raspunde fata de terti in baza contractului.

Apare insa si o situatie specifica: unidentified principal – in cazul in care un intermediar contracteaza cu un tert nedezvaluind identitatea celui reprezentat, el are obligatia sa o dezvaluie intr-un timp rezonabil dupa cererea tertului contractant; in cazul in care el nu-si executa obligatia, devine el insusi parte in contractul incheiat, fiind raspunzator fata de tert.

In cazul in care intermediarul depaseste limitele imputernicirii sale, va fi obligat sa plateasca tertului contractant daune pentru pagubele produse in urma neincheierii contractului.

Este tratat cu importanta deosebita si cazul in care intermediarul se poate afla intr-un conflict de interese si atunci reprezentatul trebuie sa revoce mandatul. Ne aflam in aceasta situatie atunci cand agentul este in acelasi timp intermediar si pentru tertul contractant, sau contractul trebuie incheiat cu intermediarul insusi.

In atentia membrilor comisiei un loc important a ocupat si institutia substituirii unei terte persoane in persoana mandatarului, care este sub numele de subagenty. Pe scurt, aceasta institutie, se refera la posibilitatea mandatarului sa substituie o alta persoana care sa indeplineasca sarcina avuta de el – to carry out the tasks which are not of a personal character – este evidentiat faptul ca nu se poate substitui mandatarul intr-un contract care este intuitu personae.

Ratificarea actelor mandatarului, atunci cand acesta a depasit limitele imputernicirii sale, are aceeasi importanta ca si in dreptul roman si acelasi mod de operare.

O reglementare diferita intalnim in cazul dreptului tertului contractant gasit in situatia de a accepta sau nu imputernicirea data mandatarului. Atunci cand tertul contractant este in dubiu, el este obligat de lege sa ceara o ratificare expresa a imputernicirii de la mandant. Exista cazuri, de stricta interpretare, cand este acceptata ratificarea tacita.

Incetarea efectelor contractului de mandat se produce in aceleasi cazuri prevazute in dreptul roman.

In dreptul anglo-saxon, institutia reprezentarii indirecte reglementeaza situatia in care mandatarul nu actioneaza in numele mandantului – Intermediaries not acting in the name of a Principal.

Mandatarul actioneaza folosind instructiunile si sfaturile mandantului, contracteaza in numele sau, desi lucreaza in interesul mandantului. Faptul ca actioneaza pe baza indicatiilor mandantului nu trebuie cunoscut de tertul contractant. Drepturile si obligatiile contractului se rasfrang in aceasta situatie asupra „mandatarului” si tertului contractant. In acest caz mandantul nu este obligat fata de tertul contractant ca in cazul reprezentarii directe. Aceasta institutie isi gaseste echivalent in dreptul roman in institutia mandatului fara reprezentare. Ca si in dreptul roman, reprezentarea nu mai este de esenta contractului ci de natura lui. In dreptul roman, mandatul fara reprezentare, numit conventia de pret nom, este o simulatie prin interpunere de persoana, indiferent ca persoana care contracteaza cu mandatarul ocult este sau nu parte la simulatie. “Fata de tertii de buna credinta, care nu cunosc realitatea, inclusiv cocontractantul care n-a fost parte la simulatie, mandatarul apare ca adevaratul contractant si va deveni personal creditor sau debitor, ori titular al dreptului real. Intre terti si mandant raporturi juridice nu se stabilesc. Ei pot actiona unul impotriva altuia numai pe calea actiunii oblice (subrogandu-se in drepturile mandatarului) sau pot cere ca mandatarul sa le cedeze actiunea sa.”

Acestea au fost cele mai importante trasaturi ale mandatului in dreptul anglo-saxon.

Pentru studiul elementelor de drept comparat privitoare la mandat, putem prezenta si legea care reglementeaza acest contract in dreptul iudaic, lege care transcrie juridic obiceiuri de mii de ani ale comerciantilor evrei. Prezentam principalele trasaturi ale contractului in ordinea si stilul in care sunt reglementate de lege.

Legea mandatului din 23 iulie 1965, Israel

Mandatul. Definitie

a. Mandatul este împuternicirea data cuiva de a încheia în locul mandantului acte juridice cu terte persoane.

b. Orice act juridic poate face obiectul mandatului, cu exceptia aceluia care datorita continutului sau, sau datorita unei hotarâri judecatoresti are nevoie de consimtamântul personal al mandantului. (in dreptul nostru contractele care se incheie intuitu personae)

Regula mandatului

Împuternicitul este “asimilat” mandantului, la fel actele juridice ale mandatarului, inclusiv cunostinta si intentia, care obliga si crediteaza subiectul, adica mandantul.

Efectuarea împuternicirii si forma acesteia

3. a. Împuternicirea se efectueaza prin autorizarea, în scris sau prin viu grai, de catre mandant a mandatarului, prin înstiintarea celei de a treia persoane despre aceasta actiune, sau ca urmare a conduitei mandantului fata de una dintre parti.

b. Este necesar ca mandatarul sa fie avizat despre intentia mandantului; el poate sa nu recunoasca mandatul atâta timp cât nu i-a fost prezentat actul de împuternicire sau nu i-a fost trimisa o copie a acestuia.

Capacitatea mandatarului

4. Oricine poate fi mandatar pentru o actiune pe care o poate îndeplini el insusi, însa în problema drepturilor si obligatiilor acestuia, se vor aplica legile capacitatii judecatoresti generale.

Cuprinsul mandatului

5. a. Contractul este declarat nul daca se intalnesc unele din viiciile de consimtamant.

b. Mandatarul este îndreptatit sa faca orice actiune urgenta si neasteptata în scopul apararii dreptului mandantului, în legatura cu obiectul mandatului, chiar daca actiunea depaseste limita autorizarii.

Actiunea fara autorizare

6. a. Actiunea unui individ, ca având puterea mandatului altuia, fara sa fi fost autorizat sau prin depasirea autorizarii sale, va putea fi confirmata post factum, iar aprobarea post factum va avea forta unei autorizari prealabile, atâta timp cât nu va aduce atingere unui drept dobândit de un alt om cu buna credinta (bona fides).

7. Daca cea de a treia parte nu a stiut în momentul savârsirii actiunii ca mandatarul actioneaza fara autorizare sau cu depasirea limitelor autorizarii, este libera sa aleaga – atâta timp cât nu a fost înstiintata despre aprobarea actiunii – între considerarea mandatarului ca proprietar al lucrului sau actiunea pentru obtinerea echivalentul pagubelor suferite.

8. O societate poate aproba actiunea efectuata în interesul sau înainte de constituire.

Mandatul secret

9. În cazul în care cea de a treia parte nu a stiut în momentul încheierii actului despre existenta mandatului, sau daca nu a stiut despre dreptul mandatarului, actiunea acestuia îi va obliga atât pe mandant cât si pe mandatar, împreuna sau fiecare în parte.

10. Mandantul va “putea lua asupra sa drepturile mandatarului” fata de tert, cu exceptia cazului când aceasta fapta s-ar opune continutului dreptului, conditiei sau împrejurarilor problemei.

Încrederea si sarcinile mandatarului

11. Cel care a primit sa fie mandatar este obligat sa se poarte fata de mandant cu loialitate si sa actioneze în conformitate cu îndrumarile acestuia. În lipsa unei alte vointe subînteleasa esentei mandatului sau conditiei sale, va purta asupra lui urmatoarele sarcini:

sa-l înstiinteze pe mandant despre fiecare actiune, sa-i trimita toate actele ce au legatura cu subiectul mandatului si sa-i dea socoteala asupra actelor sale

sa nu accepte sa fie mandatarul unor mandanti diferiti cu privire la un singur mandat, fara a-i înstiinta pe toti despre acest lucru

sa nu încheie actul mandatului cu sine însusi

sa nu primeasca din partea nimanui beneficii sau promisiuni de beneficii în legatura cu obiectul mandatului, fara încuviintarea mandantului

sa nu foloseasca împotriva mandantului informatiile sau actele ce i-au parvenit în legatura cu mandatul si, în general, sa evite orice actiune care ar fi împotriva binelui mandantului, al sau sau al unei terte persoane.

Investitie si Profit

12. Orice valoare ce intra în patrimoniul mandatarului ca urmare a mandatului, este considerata a fi detinuta de catre acesta doar în calitate de reprezentant loial mandantului, chiar daca mandatarul nu i-a semnalat tertului existenta mandatului sau dreptul mandantului.

b. Mandantul are dreptul la tot profitul dobândit de mandatar în legatura cu mandatul.

Despagubiri – Compensatii

13. Mandantul este obligat sa îl despagubeasca pe mandatar pentru cheltuielile rezonabile, facute în legatura cu mandatul.

Garantii

14. În pofida celor descrise, mandatarul va avea un drept de garantie asupra valorilor intrate în patrimoniul sau ca urmare a mandatului – inclusiv asupra acelora detinute în calitate de reprezentant loial mandantului, în vederea platii salariului si a altor sume cuvenite lui.

Compensatia

15. Obligatiile pe care mandantul si mandatarul le au unul fata de celalalt ca rezultat al mandatului, sunt supuse principiului compensatiei.

Încheierea mandatului

16. a. Mandatul înceteaza ca urmare a denuntarii sale de catre mandant sau mandatar, în cazul încetarii din viata a unuia dintre ei, prin faliment sau, daca s-a specificat astfel, prin dizolvare.

3. DEFINITIA CONTRACTULUI DE MANDAT:

Art.1532 C. civ. roman prevede ca " mandatul este un contract in puterea caruia o persoana se obliga, fara plata, de a face ceva pe seama altei persoane, de la care a primit insarcinarea"; dupa cum se constata, codul nostru mentioneaza expres ca mandatul este un contract, care se poate incheia intre persoane fizice sau juridice, prin natura sa gratuit si nu face confuzia intre mandat si procura asemeni codului francez.

Prof. F. Deak defineste mandatul “ca un contract prin care o persoana, numita mandatar, se obliga sa incheie unul sau mai multe acte juridice pe seama unei alte persoane, numita mandant, care ii da aceasta imputenicire si pe care il reprezinta”.

Art.1534 C.civ prevede ca, in principiu, mandatul este gratuit. Atat la romani, cat si in dreptul vechi francez, mandatul era in esenta sa gratuit. In spritul Codului civil mandatul este gratuit prin natura sa si nu prin esenta sa, ceea ce nu se poate spune despre mandatul comercial, care este intotdeauna oneros.

In legatura cu onorariul mandatarului, el se poate stipula in mod expres sau tacitamente. In exercitarea unor profesii, cum ar fi aceea de avocat, onorariul este presupus si partile trebuie sa negocieze doar valoarea lui. Prof. Alexandrescu analizeaza situatia in care, in lipsa unui onorariu stipulat in mod expres de parti, tribunalele apreciaza si fixeaza ele insele acel onorariu (analogie cu art. 386 C.com.).4.

CARACTERELE JURIDICE ALE CONTRACTULUI DE MANDAT

Mandatul este un contract consensual, in sensul ca ia nastere prin simplul acord de vointa al partilor, nefiind necesara indeplinirea unor forme speciale. In doctrina juridica franceza s-a considerat ca mandatul are un caracter sinalagmatic, dar in doctrina romana s-a impus punctul de vedere conform caruia mandatul este un contract unilateral.

In principiu, contractul de mandat este gratuit, dar partile pot decide sa fie oneros. Nu trebuie confundat contractul de mandat oneros cu contractul de antrepriza (mandatarul se obliga sa faca acte juridice, pe cand la antrepriza locatarul se obliga sa efectueze anumite acte materiale).

5. FORMA MANDATULUI

Fiind un act consensual, contractul de mandat nu trebuie sa indeplineasca o conditie speciala sub aspectul formei.

Din prevederile art. 1533 C.civ. rezulta ca "mandatul poate fi dat in forma scrisa sau verbala, ori in mod tacit"; chiar si consimtamantul partilor poate fi dat in mod expres, dar si in mod tacit.

Mandatul tacit rezulta din acele imprejurari de fapt care fac neindoielnica vointa partilor. Oferta de mandat special, in orice caz, trebuie sa fie expresa. In schimb, acceptarea ofertei de mandat poate fi tacita, inclusiv in cazul mandatului special sau autentic, rezultand din executarea lui din partea mandatarului.

Ramane la aprecierea judecatorului sa stabileasca intinderea mandatului tacit, evaluand actele si faptele care il dovedesc in mod neindoielnic. Exemplul cel mai frecvent este mandatul tacit prezumat in raporturile dintre soti fiind vorba de un mandat, urmeaza sa se aplice regulile din materia mandatului de drept comun, tinandu-se seama de dispozitiile derogatorii ale Codului familiei. (ex: vanzarea imobilelor, terenurilor comune)

Trebuie sa se distinga intre mandatul tacit si mandatul aparent. In cazul mandatului aparent tertii incheie contractul cu convingerea ca mandatarul are puterea de a reprezenta; in situatia mandatului aparent nu exista nici un raport contractual intre mandant si mandatar. "In lipsa ratificarii, mandatarul aparent raspunde fata de mandant pe un teren delictual sau ca un negotiorum gestor (art. 987 C. civ. si urm), dupa cum a fost sau nu, in culpa. Raspunderea mandatarului aparent poate fi angajata si fata de tertul contractant, dar numai delictual, deoarece nu a contractat in nume propriu."

In practica, pentru a se cunoaste limitele mandatului de catre terti, contractul se materializeaza printr-un inscris numit procura. Astfel, tertii sunt in masura sa verifice puterile mandatarului in baza carora contracteaza in numele mandantului.

“Procura, ca negotium, este un act juridic unilateral (exprimand vointa mandantului, oferta de mandat), iar ca instrumentum, este inscrisul in care se enumera actele juridice ce urmeaza sa fie indeplinite de catre mandatar”. Procura trebuie data in aceeasi forma cu actul juridic la care participa mandatarul; daca actul urmeaza sa fie incheiat in forma solemna atunci si procura trebuie sa fie autentica: procura formeaza un tot indivizibil cu actul in vederea caruia a fost dat.

Exista anumite situatii cand este necesar ca procura sa fie autentica: atunci cand legea prevede o anumita forma pentru validarea actului juridic ce urmeaza sa fie incheiat prin mandatar si atunci cand este rezultatul vointei partilor; trebuie mentionat ca pentru anumite operatii juridice, legea reglementeaza necesitatea unei procuri autentice indiferent de forma actului juridic ce urmeaza a fi incheiat.

6. DOVADA MANDATULUI

Dovedirea mandatului capata valente deosebite in functie de forma mandatului: expres sau tacit. Mai mentionam faptul ca sarcina probei mandatului revine celui care invoca dovedirea sa.

In cazul in care mandatul este expres si legea speciala nu prevede altfel, dovada se face dupa regulile dreptului comun; aceste reguli vor guverna raporturile atat intre parti, cat si intre tertul, care contracteaza cu mandatarul, si mandant. Fata de alti terti mandatul este un simplu fapt juridic care poate fi dovedit cu orice mijloc de proba.

“Daca actul in vederea caruia s-a dat mandatul expres are o valoare mai mare de 250 de lei sau cerinta formei scrisa este prevazuta de lege indiferent de valoare, dovada se face prin inscris, fiind aplicabile si dispozitiile privitoare la existenta unui inceput de dovada scrisa ( art. 1197 C. civ.) si la imposibilitatea – materiala sau morala – de procurare a unei dovezi scrise sau la interdictia dovedirii prin martori impotriva sau peste cuprinsul inscrisului.” Prevederile art. 1197 C. civ nu mai sunt de actualitate si nu mai sunt aplicabile.

Mandatul este un act unilateral, nu este supus formalitatii dublului exemplar, nu este supus formulei “bun si aprobat”. In situatia in care mandatul este oneros, avand deci caracter sinalagmatic, in privinta procurii nu se cere indeplinita regula multiplului exemplar, deoarece procura nu contine o conventie sinalagmatica ci constata numai in oferta de mandat – instrumentum.

Atunci cand suntem in prezenta mandatului tacit conferirea si acceptarea mandatului pot rezulta din imprejurari de fapt care fac neindoielnica intentia partilor; “dovada acestor fapte se poate face atat de catre parti, cat si de tertul care contracteaza cu mandatarul sau de alti terti – prin orice mijloc de proba admis de lege, indiferent de valoarea actului incheiat sau care urmeaza sa fie incheiat de catre mandatar”

Cerinta dovezii scrise nu ar fi compatibila cu mandatul tacit, care daca ar fi scris ar deveni un mandat expres.

“ In ipoteza mandatului tacit, C. civ. deroga de la regula simetriei formelor; mandatul poate fi tacit, in schimb pentru actul ce se incheie de catre mandatar cu tertul, se cere forma scrisa, ad probationem.”

Exista anumite situatii cand legea impune ca mandatul sa fie autentic si expres (ex: mandatul dat spre a face o radiere sau o reductiune a inscriptiilor ipotecilor sau a privilegiilor).

Este mult discutata comparatia intre acceptarea mandatului tacit – care poate fi probata prin executare – si conferirea mandatului care trebuie dovedita in mod neindoielnic.

Aprecierea intinderii mandatului, fie el tacit sau expres, prin interpretarea restrictiva a clauzelor contractului iar in ultim caz este lasata la suverana apreciere a instantelor.

CAPITOLUL II

CONDITIILE DE VALIDITATE ALE

CONTRACTULUI DE MANDAT

1. CAPACITATEA PARTILOR DE A CONTRACTA

In aceasta sectiune vom analiza capacitatea partilor de a contracta punand accent pe evolutia acestei institutii in timp.

Mandantul trebuie sa fie capabil de a executa el insusi actele cu a caror indeplinire il insarcineaza pe mandatar. In functie de natura actului (de dispozitie, de conservare, de administrare) care formeaza obiectul mandatului, se va aprecia capacitatea mandantului.

Trebuie mentionat ca validitatea actelor mandatarului depinde de capacitatea ce o avea mandantul in ziua conferirii mandatului, iar nu de capacitatea sa din momentul incheierii actului, care face obiectul mandatului. “Mandatul nu inceteaza prin moartea celui care l-a dat si nici daca acesta a devenit incapabil. Mandatul dainuieste pana la retragerea lui de catre mostenitori sau de catre reprezentantul legal al incapabilului” – art. 71 C. proc. civ.

Exista autori care inteleg capacitatea mandantului depizand si de natura mandatului – oneros sau cu titlu gratuit; in opinia noastra depinde exclusiv de natura actului care urmeaza sa fie incheiat prin mandatar.

Dr. Safta Romano sustine ca: “daca mandatul este remunerat, atunci mandatarul trebuie sa aiba capacitate de a se obliga, capacitate deplina de exercitiu”. Daca alegem pentru studiu urmatorul exemplu, vom ajunge la o contradictie, care sa infirme aceasta teorie. Minorul, cu capacitate de exercitiu restransa, poate insarcina mandatarul cu incheierea unui contract de antrepriza pentru repararea acoperisului casei; acest mandat poate fi oneros sau gratuit. In lumina acestei teorii pentru incheierea mandatului cu titlu oneros (ex: mandatarul este remunerat cu 100 000 lei), fiind un act de dispozitie, minorul necesita autorizatia autoritatii tutelare, in schimb pentru actul de administrare (ex: reparatiile imobilului in valoare de 1 milion lei) care urmeaza sa fie incheiat prin mandat cu titlu gratuit nu se cere o asemenea autorizatie.

Exista opinii diferite si in cazul capacitatii de exercitiu a mandatarului:

“Mandatarul, care este un reprezentant, trebuie sa aiba capacitate deplina de exercitiu, caci in actele pe care le incheie in numele mandantului trebuie sa exprime un consimtamant valabil; lipsa consimtamantului sau viciile de vointa sunt apreciate nu numai in persoana mandantului, dar si in aceea a mandatarului.”

Din dispozitiile Codului civil (interpretarea per a contrario a art. 1552 C. civ.) se intelege ca mandatul incheiat cu un capabil de a contracta inceteaza datorita incapacitatii ulterioare a mandatarului, iar un contract incheiat cu un mandatar incapabil nu poate fi recunoscut ca valabil.

Exista alti autori au fost de parere ca nu are nici o importanta capacitatea mandatarului, deorece el nu contracteaza personal, ci in numele mandantului.

Conturarea primei teorii in acest sens a fost facuta de prof. Alexandrescu si apoi dezvoltata de prof. Hamangiu. In expresia acestei teorii, mandatul putea fi dat unei persoane incapabile de a se obliga. De la aceasta regula se facea exceptie in privinta executorilor testamentari.

Erau studiate pe larg situatiile in care o femeie maritata si un minor emancipat aveau dreptul de a fi mandatari intr-un contract. Autorii erau de parere ca acestia puteau fi investiti cu puterile unui mandat, eventuale prejudicii nascute din culpa lor fiind suportate de mandant.

“Aceste persoane nu contracteaza o obligatie valida si mandantul nu are actiune contra lor decat dupa regulile generale relative la obligatiile contractate de incapabili”.

In ceeea ce priveste raporturile dintre terti si mandant, acesta este obligat catre ei, ca si cum mandatarul ar fi fost capabil.

Dr. Safta Romano actualizeaza aceasta teorie si explica cum minorii, cu capacitate restransa de exercitiu, pot avea calitatea de mandatari intr-un contract; este luata in considerare si situatia analizata de lege a executorilor testamentari.

Art 915 C. civ. prevede in mod expres: “minorul nu poate fi executor testamentar, chiar cu autorizatia tutorelui”. Mai trebuie mentionate prevederile art. 952 C. civ.: “persoanele capabile de a se obliga nu pot opune minorului si interzisului incapacitatea lui” – culpa poate apartine doar mandantului care si-a ales ca mandatar un incapabil. “Argumentul ca mandatarul ar trebui sa fie o persoana capabila, care rezulta, per a contrario, din prevederile acestor articole nu este convingator.” Legea prevede posibilitatea stingerii mandatului si prin punerea sub interdictie a mandantului sau a mandatarului – “interdictia ca institutie juridica vizeaza ocrotirea persoanei fizice care nu are discernamant si nu trebuie confundata cu capacitatea.”

Acestea argumente mentionate mai sus sustin teoria, conform careia incapabilii pot avea calitatea de mandatari intr-un contract.

Consider ca teoria, potrivit careia cei cu capacitate de exercitiu restransa nu pot fi mandatari, sustinuta si de prof. Deak, este in spiritul Codului civil si in pas cu evolutia sociala; mandatarul are o raspundere fata de mandant (inca din dreptul roman) iar acordul sau de vointa trebuie sa fie exprimat cu discernamantul unei persoane capabile. Deasemenea, mandantul trebuie pus la adapost de actele facute de cei care si-au asumat calitatea de mandatari cu rea credinta, stiind ca nu sunt capabili si ca nu pot raspunde pentru faptele lor, decat dupa regulile generale relative la obligatiile incapabililor.

2. CONSIMTAMANTUL PARTILOR

Avand in vedere ca mandatul este un contract consensual, este necesar consimtamantul partilor, care poate fi expres sau tacit. Pentru validitatea contractului este necesar consimtamantul neviciat al partilor.

Mandatul este un contract intuituu personae, de unde tragem concluzia ca o eventuala eroare asupra mandatarului va avea ca efect nulitatea mandatului.

Consimtamantul se descompune in oferta si acceptare. Oferta provine de la mandant si poate fi tacita sau expresa. Acceptarea de catre mandatar a ofertei, pe care i-o face mandantul, este necesara pentru incheierea contractului de mandat. Acceptarea poate fi nu numai expresa, dar si tacita; suntem in situatia acceptarii tacite a mandatului, atunci cand mandatarul trece direct la executarea lui.

Actul cu sine insusi: mandatarul incheie actul juridic ce formeaza obiectul mandatului cu el insusi si nu cu un tert.

Dubla reprezentare: contractul este incheiat numai de mandatar, in numele si pe seama altor doua persoane, pe care le reprezinta in acelasi timp.

In aceste cazuri exista pericolul neglijarii intereselor mandantului, in cazul actului cu sine insusi, sau mandantilor in cel de-al doilea caz.

Exista si situatia in care mandantii, “fiind in cunostinta de cauza, convin sa dea imputernicire mandatarului in acest sens, ori clauzele actului sunt astfel precizate, incat sa fie exclusa vatamarea intereselor mandantului.”. In caz contrar, “mandantul poate cere anularea actului pentru dol prin reticenta sau, pentru violarea de catre mandatar a obligatiei de loialitate fata de mandant”

Mandatul in interes comun – pocuratio in rem suam – este mandatul in care mandatarul contracteaza cu un tert, pe care nu-l reprezinta, insa si el, alaturi de mandant, este interesat in incheierea actului care reprezinta obiectul mandatului; acest mandat este valabil.

Mandatul fara reprezentare – in aceasta situatie mandatarul lucreaza in interesul mandantului, dar incheie actul in numele sau personal, fara a-l reprezenta pe mandant. Mandatul fara reprezentare exista si in dreptul comercial sub forma contractului de comision, de consignatie, de expeditie.

In dreptul civil roman un contract de mandat fara reprezentare este contractul de interpunere. “Contractul de interpunere este de fapt un mandat simulat prin interpunere de persoane”. Ne aflam in aceasta situatie cand o persoana (mandantul) vrea sa incheie un act juridic, dar in asa fel incat sa nu fie cunoscuta de terti. Este un caz particular de simulatie prin interpunere de persoane indiferent ca persoana care contracteaza cu mandatarul ocult este sau nu parte la simulatie. “Conventia de interpunere nu este prin ea insasi ilicita, dar daca a fost folosita in scopuri ilicite, pentru incalcarea sau eludarea unor dispozitii legale, atat conventia dintre mandant si mandatarul ocult, cat si actul incheiat cu tertul contractant vor fi nule”

3. OBIECTUL CONTRACTULUI DE MANDAT

Obiectul contractului trebuie sa fie determinat sau determinabil, posibil si licit. Obiectul principal al mandatului este incheierea actelor juridice de catre mandatar (contracte sau acte unilaterale); actele materiale au caracter accesoriu. Este gresit a se afirma ca faptele materiale nu pot constitui obiectul contractului de mandat (ex: mandatarul trebuie sa incheie in numele mandantului un act de vanzare-cumparare, dar inainte de incheierea contractului verifica starea bunului care urmeaza a fi cumparat).

Actele juridice cu caracter strict personal nu pot fi facute prin mandatar. Astfel, testamentul si juramantul depus de martor in proces nu pot fi facute prin mandatar. Chiar daca paratul poate fi reprezentat in timpul procesului, cel chemat la interogatoriu nu-si poate substitui un mandatar. Expertul desemnat de instanta nu poate da mandat altuia sa efectueze expertiza.

“Numai actul ce urmeaza a fi facut de acum inainte (negotium gerendum) poate face obiectul unui mandat, nu insa si actul facut (negotium gestum)”.

Actul juridic care face obiectul mandatului trebuie sa fie susceptibil de a fi executat de mandant (qui mandant ipse fecisse).

4. INTINDEREA MANDATULUI

Mandatul este special, cand se da pentru o singura operatie juridica (procuratio unicus rei) sau pentru anumite operatii determinate. Vorbim despre mandatul general atunci cand mandatarul primeste imputernicirea de a se ocupa de toate treburile mandantului (procuratio omnium bonorum). Se cere un mandat special pentru actele de dispozitie; mandatul trebuie sa indice natura operatiei juridice si obiectul ei. Actele de conservare sau de administrare pot fi incheiate de mandatar pe baza unui mandat general.

Prin mandatul conceput in termeni generali se are in vedere procura imprecisa si este valabil pentru actele de administrare si de conservare. Redactarea imprecisa a procurii poate avea consecinta pagubirii mandantului.

Mandatul conceput in termeni generali, de care vorbeste art. 1535,C.civ. este acela prin care se confera mandatarului dreptul de a face, in afacerile ce-i sunt incredintate, tot ce poate fi folositor mandantului, sau tot ce acesta ar putea face el insusi.

Un mandat special prin natura sa poate, ca si un mandat general, sa fie conceput in termeni generali. Art. 1536 dispune ca “mandatul conceput in termeni generali poate acoperi numai actele de administrare.” In alin. 2 al aceluiasi articol se precizeaza ca atunci “cand este vorba de instrainare sau ipotecare, sau de facerea unor acte ce trec peste administratia ordinara, mandatul trebuie sa fie special”. Legiuitorul roman a schimbat cuvantul “expres”, care exista in codul francez, cu cel de “special” creand anumite neintelegeri; un mandat special este un mandat dat anume pentru o afacere determinata.

Mandatarul nu poate depasi limitele mandatului incredintat (art. 1537

C. civ.). Indiferent ca este special sau general, limitele mandatului vor trebui respectate, iar mandatarul va putea face actele care sunt rezultatul necesar al mandatului.

CAPITOLUL III

EFECTELE CONTRACTULUI DE MANDAT

In introducere mentionam ca mandatul produce efecte nu numai intre parti, dar si in privinta tertului cu care se incheie actul juridic ce formeaza obiectul mandatului. Pentru alti terti, mandatul este “res inter alios acta”.

Efectele intre parti:

1. OBLIGATIILE MANDATARULUI

INDEPLINIREA MANDATULUI

Art. 1539 din C. civ. prevede ca “principala obligatie a mandatarului este de a executa mandatul”. In aceasta materie, prin executarea mandatului nu trebuie inteleasa neaparat incheierea actului ce face obiectul contractului de mandat. Daca mandatarul, cu toate diligentele depuse, nu poate incheia actul juridic in conditiile imputernicirii primite, raspunderea sa nu poate fi angajata.

Mandatarul nu este obligat a accepta mandatul dat de mandant; “odata insa mandatul acceptat, el trebuie sa-l indeplineasca, facand actele care sunt o dependinta necesara a afacerii, care face obiectul mandatului”.

Legea prevede cu strictete situatiile in care mandatarul poate renunta la mandat, tocmai pentru a proteja cat mai eficient interesele mandantului. Daca mandatarul se convinge ca nu poate duce la bun sfarsit indeplinirea mandatului, poate sa renunte cu o singura conditie de indeplinit: trebuie sa instiinteze la timp mandantul, pentru a evita producerea de prejudicii. Mandatarul va fi responsabil daca a neglijat a preveni la timp mandantul.

Exista anumite situatii, amplu dezbatute in doctrina, cand mandatarul poate renunta la mandat, fara a raspunde pentru acest fapt:

“1. El este impiedicat din cauza de boala sau de forta majora.

2. Cand au survenit afaceri personale grave, pe care el nu le-ar putea neglija, fara a suferi vreo dauna considerabila; prin executarea unui mandat nimeni nu poate fi presupus ca a renuntat la propriile afaceri.

3. Cand a survenit o dusmanie capitala intre mandant si mandatar, in urma acceptarii mandatului.

4. In urma acceptarii mandatului afacerile mandatarului nu mai sunt in stare infloritoare, asa cum erau mai inainte.”

Aceste situatii de fapt au fost reglementate de legea romana pentru prima data in Codul Caragea ( art. 15, partea III, capitolul 19).

Raspunderea mandatarului va fi stabilita in functie de caracterul contractului – oneros sau cu titlu gratuit – si in functie de diligentele depuse de el pentru executarea mandatului.

Art. 1540 C. civ. prevede ca diligenta ceruta mandatarului in indeplinirea mandatului va fi apreciata cu mai putina rigurozitate, daca mandatul este cu titlu gratuit”

Daca mandatul este cu titlu gratuit “culpa mandatarului se apreciaza in concret (culpa levis in concreto) deci in functie de diligenta pe care o depune in propriile sale treburi (art. 1599 C. civ.)”

“Daca mandatul este cu titlu oneros, raspunderea lui se va aprecia dupa tipul abstract (culpa levis in abstracto) a omului prudent si diligent (bonus pater familias), adica dupa regula generala aplicabila raspunderii contractuale (inclusiv prezumtia de culpa).”

Este evident ca raspunderea mandatarului salariat va fi analizata cu mare rigurozitate. El va raspunde nu numai de dol, dar si de greselile sale, fie in comittendo, fie in omittendo, comise in gestiunea sa.

Motivul acestei deosebiri dintre mandatarul salariat si cel nesalariat consta in faptul ca “acela, care nu primeste nici o plata, aduce un serviciu mandantului, pe cand mandatarul salariat, avand in vedere nu numai interesele mandantului, dar mai ales ale sale proprii, trebuie sa fie tratat cu mai multa rigoare si asprime decat acel nesalariat.”

Partile sunt libere sa convina daca mandatarul nu raspunde pentru prejudiciile aduse mandantului.

Pothier, in lucrarea sa “Le Mandat”, sublinia ca mandatarul raspunde si de executarea tardiva a mandatului, intarzierea putand fi cateodata tot atat de daunatoare mandantului ca si neexecutarea contractului.

Odata ratificate actele mandatarului in executarea mandatului, mandantul nu mai poate readuce in discutie indeplinirea mandatului.

Trebuie analizat si termenul inauntrul caruia mandatarul este obligat sa-si execute obligatiile. In acest sens, este elocvent exemplul propus de dr. Safta Romano, in lucrarea sa despre mandat: mandantul a imputernicit mandatarul sa se ocupe de un contract de vanzare-cumparare; termenul de prescriptie al actiunii prin care mandantul solicita obligarea mandatarului la plata sumei incasata cu titlu de pret curge de la data incetarii contractului de mandat – respectiv de la indeplinirea obligatiei de vanzare a bunului ce facea obiectul contractului.

OBLIGATIA DE A DA SOCOTEALA

“Mandatarul este dator de a da seama mandatului de lucrarile sale si de a-i remite tot ceea ce ar fi primit in puterea mandatului, chiar cand ceea ce ar fi primit nu s-ar fi cuvenit mandantului” – art. 1541 C. civ.

Acest principiu este general si se aplica oricarui mandatar (legal, judiciar, conventional). Spre exemplu, tutorii, care sunt mandatari legali trebuie sa infatiseze socoteli periodice asupra gestiunii lor. “Aceasta obligatie impusa oricarui administrator al unei averi straine, nu este de esenta mandatului cum este de esenta tutelei”. Deducem pe aceasta cale, ca mandantul poate sa scuteasca pe mandatar de darea socotelilor. Aceasta scutire de dare de socoteli este considerata o liberalitate, astfel ca mandantul trebuie sa aiba capacitate de a a face liberalitati iar mandatarul de a primi.

In cazul in care mandantul solicita acte justificative, mandatarul are obligatia de a le prezenta.

Cheltuielile efectuate de mandatar cu ocazia executarii mandatului se scad din sumele primite. Aceasta compensatie nu are loc decat intre sumele primite si cheltuite.

“Mandatarul trebuie sa restituie toate lucrurile sau sumele primite in virtutea mandatului, chiar cand ele nu s-ar fi cuvenit mandantului, pentru ca aceasta chestie nu-l priveste pe dansul; chestiunea de a sti daca mandantul are drept la cutare lucru sau suma de bani, se va dezbate intre mandant si acela care l-a platit.”

Obligatia de restituire poate avea obiecte diferite: fie anumite lucruri, fie sume de bani. In privinta corpurilor certe si determinate, pe care mandatarul le-a primit, compensatia nefiind cu putinta, el trebuie sa le restituie. In aceasta situatie se naste o controversa in privinta acordarii mandatarului a unui drept de retentie, pentru a-i asigura cel putin restituirea sumelor cheltuite pentru executarea mandatului.

In prelegerea sa despre mandat, prof. Alexandrescu sustine ca dreptul de retentie este o “garantie speciala si nu poate fi admis decat in cazurile statornicite prin lege”. Se face referire la faptul ca mandatarul nu poate retine lucrurile ce i-au fost incredintate in afara de mandat. Dreptul de retentie nu poate fi invocat nici in privinta onorariului mandatarului, pentru ca aceasta datorie nu este relativa la lucrurile care fac obiectul mandatului. Problema de rezolvat ramane in privinta existentei unui privilegiu avut de mandatar asupra lucrului, care face obiectul mandatului, pentru cheltuielile facute cu ocazia conservarii lui.

In opinia prof. Hamangiu, dreptul de retentie este bazat pe echitate; este drept a se da creditorului un mijloc de a fi despagubit, folosind insasi imprejurarea ca el detine un lucru de-al debitorului. Textele de lege, care consacra existenta dreptului de retentie in anumite ipoteze, nu sunt limitative, ci exemplificative, ramanand liber interpretul sa faca aprecierea dreptului de retentie acolo unde echitatea o va cere. “Dreptul de retentie deriva din existenta unui raport contractual sau extracontractual, combinat cu exceptia non adimpleti contractus: mandatarul si gestorul de afaceri au un drept de retentie asupra lucrurilor ce au in posesiunea lor si care apartin mandantului sau proprietarului girat, pentru plata cheltuielilor facute cu ocazia executarii mandatului sau a gestiunii”.

Mandatarul trebuie sa dea seama de valoarea lucrurilor ce a primit si pe care le-a lasat sa piara sau sa se deterioreze din culpa sa. El trebuie sa dea seama de valoarea lucrurilor ce trebuia sa primeasca si pe care a neglijat a le primi (acelasi principiu se aplica si in legatura cu fructele pe care le-a perceput si acelea pe care a neglijat a le percepe).

“Sumele de bani cuvenite mandatarului si intrebuintate de mandatar in folosul sau sunt producatoare de dobanzi din ziua intrebuintarii, fara sa fie nevoie de vreo punere in intarziere. Sumele nerestituite de mandatar, dar neintrebuintate de el, poarta dobanzi numai din ziua cand i s-au cerut acele sume – art. 1544 C. civ.” Punerea in intarziere a mandatarului se poate face printr-o simpla notificare (nu este neparata nevoie de o actiune in justitie).

Dreptul la actiune al mandatarului pentru predarea sumelor de bani sau a altor bunuri primite de mandatar de la terti in cursul executarii mandatului nu se poate naste de la data incheierii contractului, prescripia incepand sa curga de la data incetarii contractului, fie prin executarea lui, fie prin alte moduri de incetare a raporturilor dintre parti.

Problema curgerii termenului de prescriptie apare in cazul sumelor de bani ridicate de la CEC, sau alte unitati bancare, in baza unei clauze de imputenicire. Asemenea clauza reprezinta un mandat, o imputernicire data de catre titularul libretului, beneficiarului clauzei, acesta din urma “avand obligatia sa dea socoteala mandantului, inclusiv sa remita sumele de bani ridicate si neintrebuintate in interesul acestuia.”

“Problema prescriptiei vizeaza numai actiunea personala a mandantului (derivata din contractul de mandat), iar nu actiunea reala in revendicare intentata de mandant in calitate de proprietar”

OBLIGATII REZULTAND DIN SUBSTITUIREA UNEI TERTE PERSOANE

Regula este ca mandatul trebuie executat de mandatar, avand in vedere caracterul intuituu personae al acestui contract. Partile pot conveni ca mandatarul sa-si substituie o alta persoana, care sa indeplineasca total sau partial obligatiile rezultate din mandat. Acceptul mandantului pentru o astfel de substituire poate fi dat si printr-un act ulterior incheierii contractului de mandat initial.

Mandatarul, in cazul in care s-a facut substituirea, este obligat a raspunde de faptele substituitului in urmatoarele cazuri:

daca a efectuat substituirea neavand acest drept;

daca a fost autorizat (printr-o clauza expresa) sa substituie, fara aratarea persoanei, si el a trecut puterile asupra unei persoane cunoscuta ca incapabila sau de insolvabilitate notorie; el se face vinovat de culpa in eligendo – art. 1542 C. civil;

Aceasta situatie a fost prevazuta pentru prima data in Codul Calimach, care a primit puternice influente din codul austriac.

Exista o exceptie de la principiul (consacrat de art. 1542 C.civ) conform caruia mandatarul raspunde de faptele substituitului sau; aceasta situatie exista atunci cand mandantul ii confera dreptul mandatarului de a se substitui cu alta persoana si in procura primita de el se arata persoana desemnata de mandant pentru aceasta substituire.

“ In cazul in care contractul ar opri orice substituire, mandatarul, care ar fi substituit pe altul in locul sau, a intrecut limitele mandatului”. El va raspunde de orice culpa comisa de substituit si chiar de cazurile fortuite intamplate, iar mandantul va fi obligat catre terti prin actele substituitului doar atunci cand le-a ratificat. Mandatarul nu raspunde pentru daunele cauzate prin delict de catre o terta persoana – art. 1539-1541 C. civ.

Raporturile dintre mandatar si substituitul sau sunt incadrate intr-un nou contract de mandat, care produce toate efectele mandatului in general.

Mandantul are o actiune directa, in nume propriu, contra substituitului ca si cum acesta ar fi mandatarul sau. Legea (art. 1542 alin 2 C. civ.) a consacrat expres aceasta situatie. Se putea ivi urmatoarea confuzie: pornind de la faptul ca mandatarul raspunde de gestiunea substituitului, s-ar parea ca mandantul nu trebuie sa aiba actiune decat in contra mandatarului, ramanand ca acesta din urma sa exercite recursul sau contra substituitului.

“Substituitul poate actiona impotriva mandantului numai pe calea actiunii oblice (art. 974 C.civ.) intrucat posibilitatea intentarii unei actiuni directe – derogatoare de la regulile generale – nu poate fi recunoscuta in lipsa unei dispozitii exprese a legii”

Exista posibilitatea ca substituitul sa poata actiona impotriva mandantului in baza raporturilor pe care le are – prin intermediul mandatarului – cu mandantul; aceasta actiune este posibila numai in situatia in care mandantul ii confera dreptul mandatarului de a-si alege un substituit (cu sau fara indicarea persoanei), cu toate ca nu suntem in prezenta unei actiuni directe clasice.

Efectele substituirii fata de tertii care au contractat cu substituitul: acestia vor fi tratati ca si cum ar fi avut raporturi directe cu insusi mandatarul (ei vor avea pe mandant ca debitor).

“Fata de mandatar, autor al substituirii, personalitatea sa dispare si tertii nu vor putea, in general, sa plateasca lui eventuala datorie, pentru ca el a renuntat la mandat in folosul tertului substituit.”,

PLURALITATEA DE MANDATARI

Incepem acest studiu cu prevederile art. 1543 C. civ: “cand printr-un act s-au constituit mai multi mandatari sau procuratori, nu exista solidaritate intre dansii, fara numai cand anume s-a stipulat prin lege”.

La romani solidaritatea a existat pana in momentul in care Justinian a abrogat-o prin Novela 99. In dreptul francez unii autori precum Domat, Pothier admiteau solidaritatea intre mandatari ca rezultand din natura lucrurilor.

Primele prevederi exprese ale legii romane in aceasta materie, au avut ca model codul austriac si s-au concretizat in Codul Calimach; art 1359 din acest cod reglementa: “daca tot odata s-a incredintat o treaba la mai multi imputerniciti, este neaparata lucrarea tuturor impreuna pentru ca sa aiba putere treaba, afara numai daca s-a dat la unul sau mai multi din ei imputernicire scrisa, ca numai ei singuri sa carmuiasca acea treaba”.

Dispozitia potrivit careia nu exista solidaritate intre comandatari, daca a fost expres stipulata, este conforma cu prevederile art 1014 C. civ. dupa care, in materie civila, solidaritatea nu se presupune ci trebuie sa fie hotarata in mod expres.

Exista si o exceptie proclamata de art. 918 C. civ., care prevede solidaritatea intre executorii testamentari, “din cauza ca ei nefiind numiti de mostenitori, ci de autorul lor, sunt impusi acestora, si solidaritatea acestor mandatari sui generis constituie o garantie in plus pentru mostenitori”.

Justificarea solutiei din dreptul actual consta in teoria conform careia mandatarul ar aduce un serviciu mandantului si ar fi nedrept a-i declara solidari; aceasta solutie esta admisa atat in cazul mandatului salariat cat si nesalariat, tinand cont si de faptul ca in principiu, mandatarul nu are nici un folos in urma executarii mandatului.

Din interpretarea art. 1543, rezulta ca mandantul nu va putea sa-si exercite actiunea in daune pentru tot contra unuia din mandatari; el va trebui sa-si divida actiunea in daune contra fiecaruia dintre ei.

Prof. Alexandrescu analizeaza trei ipoteze care se contureaza in aceasta situatie:

“daca unul din mandatari nu putea sa lucreze fara ceilalti, acela care, prin refuzul sau de a coopera la executarea mandatului ar fi cauzat daune, va raspunde singur de aceste daune;

daca mandatarii aveau dreptul a lucra unul fara altul, in caz de neexecutarea mandatului, daunele se vor divide contra comandatarilor, conform art. 1543 C. civ.

daca functiunile fiecarui mandatar au fost impartite si determinate, fiecare dintre ei va fi marginit in limitele aratate prin contract si va fi reponsabil numai in aceasta limita.”

In practica putem intalni situatia in care sunt desemnati mai multi mandatari pentru aceeasi afacere, prin acte deosebite, cu declaratia ca mandatul posterior nu revoca pe cele anterioare, fiecare mandatar va fi obligat pentru tot; in acest caz exista atatea mandate deosebite cati mandatari avem.

In aceasta situatie fiecare mandatar este insarcinat cu afacerea ca un “tot” si este responsabil de executarea (sau reaua executare a mandatului). In acest caz nu exista nici o relatie intre mandatari, cu atat mai putin solidaritate. Solidaritatea exista doar cand ea a fost anume prevazuta prin contractul de mandat si “nu este nevoie de expresii sacramentale”.

Art. 1003 C. civ. prevede ca “atunci cand delictul sau cvasi-delictul este imputabil mai multor persoane, aceaste persoane sunt tinute solidar pentru despagubire”. Pornind de la acesta reglementare legala prof. Alexandrescu afirma ca solidaritatea intre mandatari exista in situatia in care dauna adusa mandantului este rezultatul culpei, fraudei sau dolului tuturor mandatarilor (avand in vedere ca fiecare a luat parte la culpa celuilalt).

In final mentionam ca solidaritatea exista de drept intre mandatarii comerciali.

PLURALITATEA MANDANTILOR – SOLIDARITATEA LOR

In acest caz solidaritatea mandantilor este legala, avand in vedere dispozitiile art. 1551 C. civ. Cand mai multe persoane au numit un mandatar pentru o afacere comuna, fiecare dintre ele este raspunzatoare solidar pentru toate efectele mandatului.

Retinem conditiile esentiale in aceasta situatie si anume ca mandatul sa fie conferit prin acelasi act, sa aiba acelasi obiect ( sa fie afacerea comuna mandantilor). Solidaritatea mandantilor este reglementata atat in cazul mandatului salariat cat si a celui nesalariat.

Aceasta solidaritate intre mandanti exista si in dreptul roman, cat si in vechiul drept francez.

Solidaritatea se intinde la toate efectele contractului de mandat, chiar la plata onorariului, intrucat legea nu distinge si dureaza atata timp cat dureaza si actiunea.

“Solidaritatea se aplica numai mandatului conventional, nu insa si celui legal; minorii, care au bunuri indivize administrate de acelasi tutore, nu vor fi debitori solidari ai acestui tutore, avand in vedere ca mandatul lor este legal.”

Deasemenea solidaritatea, consacrata de art. 1551 C. civ. nu este aplicabila in materie de sechestru judiciar, pentru ca un principiu consacrat expres pentru mandatul conventional nu se poate aplica prin analogie mandatului legal.

2.OBLIGATIILE MANDANTULUI

DEZDAUNAREA MANDATARULUI

Art. 1547-1550 C. civ. prevad obligatiile mandantului referitoare la cheltuielile facute de mandatar cu prilejul executarii mandatului.

Mandantul trebuie sa restituie mandatarului anticipatiunile (avansurile) si cheltuielile facute pentru executarea mandatului – art. 1547 C. civ.

Deasemenea, mandantul trebuie sa-i plateasca mandatarului onorariul stipulat sau pe acela pe care l-ar aprecia justitia, in cazul in care mandatul n-ar fi gratuit.

“Mandantul trebuie sa restituie mandatarului nu numai cheltuielile necesare, dar si acele utile facute de dansul cu ocazia indeplinirii mandatului; aceasta se intampla chiar daca afacerea nu a izbutit, de cate ori neizbanda nu se datoreaza culpei mandatarului”.

El nu poate cere reducerea sumelor cheltuite sau avasurilor facute de mandatar pe motiv ca ar fi putut fi mai mici. Aceasta regula se aplica numai atunci cand mandatarul nu a comis nici o greseala si a depasit limitele mandatului.

“Mandantul va putea cere reducerea cheltuielilor de cate ori mandatarul ar fi depasit limitele mandatului, sau in lipsa de limite hotarate ar fi facut cheltuieli exagerate, pentru ca in asemenea caz el este in culpa”.

Art. 1550 C. civ. se refera la plata dobanzii, mai exact la obligatia mandantului de a plati mandatarului dobanda legala a sumelor anticipate si cheltuite de dansul (aceasta prevedere exista pana si in Codul Caragea).

Aceasta dobanda va curge din ziua platilor probate si nu din ziua cererii de chemare in judecata, dupa cum prescrie dreptul comun (art. 1088 C. civ.) – mandatarul nu trebuie sa suporte o pierdere din cauza liberalitatii sale. Mandantul nu datoreaza dobanda dobanzilor.

Art. 1549 C. civ. prevede ca mandantul trebuie sa despagubeasca pe mandatar de pagubele suferite cu ocazia executarii mandatului daca nici o culpa nu este imputabila mandatarului.

Echitatea domina acest principiu pentru ca mandatarul, fie el si salariat, nu trebuie sa sufere pierderile ocazionate cu indeplinirea mandatului sau, atunci cand nici o culpa nu ii poate fi imputata.

“Ca exemple de pagube pentru care mandantul va trebui sa despagubeasca pe mandatar se citeaza: furtul comis in dauna mandatarului in cursul unei calatorii facuta cu ocazia executarii mandatului; un naufragiu intamplat in aceleasi imprejurari; un accident intamplat cu ocazia dirigurii unor lucrari in contul mandantului. In toate aceste cazuri, mandatarul va putea zice, cu drept cuvant, ca el n-ar fi suferit daune, daca n-ar fi primit mandatul.”

Ramane la aprecierea instantei condamnarea mandantului la plata daunelor.

PLATA REMUNERATIEI

Cand mandatul este cu titlu oneros, mandantul este obligat sa plateasca suma stipulata. Numai culpa mandatarului in indeplinirea mandatului il poate scuti pe mandant (total sau in parte) de plata remuneratiei.

“Chiar daca mandatul a fost executat dupa expirarea termenului stipulat, dar mandantul se foloseste de actul incheiat, el este obligat sa plateasca remuneratia, considerandu-se ca a renuntat implicit la termenul stipulat”,

Efectele fata de terti:

3. RAPORTURILE DINTRE MANDANT SI TERTI

Actele incheiate de mandatar cu tertii conduc la raporturi juridice directe intre mandant si terti. Art. 1546 C. civ. prevede ca “mandantul este indatorat a indeplini obligatiile contractate de catre mandatar in limitele puterilor date. Nu este indatorat pentru tot ceea ce mandatarul ar fi facut afara din limitele puterilor sale, afara numai cand a ratificat expres sau tacit”

In raportul sau cu tertii, mandatarul trateaza in numele mandantului sau in nume propriu.

Daca mandatarul trateaza in numele mandantului, in limitele mandatului, obliga pe acesta din urma fata de terti, ca si cum ar fi tratat el insusi (aceasta idee a fost concretizata prima data in legislatia noastra in Codul Calimach – art. 1366, 1367).

Prin urmare, mandantul va putea fi actionat direct de catre terti,in timp ce aceasta actiune nu va putea fi intentata contra mandatarului.

Pe de alta parte, mandantul va putea sa actioneze direct pe tertii cu care a contractat mandatarul (el neavand aceasta posibilitate).

Prof. Alexandrescu subliniaza unele urmari mai importante ale raspunderii mandantului fata de terti (desi unele dintre ele nu mai sunt de actualitate):

marturisirea facuta de mandatar este opozabila mandantului;

“mandantul, lucrand el insusi, prin intermediarul mandatarului, actele sub semnatura privata, facute de acesta din urma, fac credinta despre data lor, fata de mandant, care poate insa sa dovedeasca falsitatea datei, conform art. 1198 C. civ.

contra-inscrisul semnat de mandatar este opozabil mandantului.”

Daca insa mandatarul a depasit limitele mandatului, mandantul nu este, in pricipiu, obligat pentru actele care intrec aceste limite, caci pentru aceste acte nu exista mandat – in cazul unei contestatii tertii trebuie sa dovedeasca ca mandatarul a depasit limitele mandatului. Aceasta este o chestiune de fapt lasata la aprecierea instantelor.

Prof. Alexandrescu comenteaza si urmatoarea situatie: daca puterile mandatarului au fost date prin “procura in alb”, mandantul este obligat catre tertii de buna credinta prin toate actele mandatarului, chiar atunci cand acesta ar fi depasit limitele – mandatul fiind in alb, tertii nu pot cunoaste scopul lui.

La aceasta parere se raliaza si prof. Hamangiu, gasind justificarea pentru aceasta teorie, tot in faptul ca tertii nu au avut posibilitatea de a lua la cunostinta limitele in care mandatarul poate lucra.

Referitor la responsabilitatea mandantului pentru delictele comise de mandatar este o ampla controversa.

Prof. Alexandrescu sustine ca mandantul este responsabil, in baza art. 1000 C. civ. pentru delictul comis in prejudiciul unui tert de catre mandatar, in cursul executarii mandatului.

Interpretarea dansului se concretizeaza in ideea ca mandantul este responsabil pentru delictele comise de mandatar, sau pentru alte fapte cauzatoare de prejudicii comise in limitele mandatului sau, tocmai pentru ca si-a pus increderea intr-o persoana care nu o merita.

In opinia noastra, intre mandatar si mandant nu exista un raport de prepusenie (mandatarul nu are de indeplinit un serviciu permanent).

Nu adoptam aceasta parere si ne raliem teoriei (adoptata de prof. Hamangiu si de prof.Deak), potrivit careia delictele si cvasi-delictele nu obliga pe mandant; singur mandatarul va fi tinut sa repare prejudiciul cauzat, de pilda prin manoperele sale dolosive.

In privinta actelor facute de mandatar peste limitele mandatului intalnim si exceptia (care confirma regula) potrivit careia mandantul ratifica aceste acte, deci se obliga pentru respectarea obligatiilor ce rezulta din ele.

Ratificarea poate fi expresa sau tacita.

“Ratificarea tacita rezulta din orice act apreciat in mod suveran de instante, prin care mandantul intelege sa aprobe ceea ce a fost facut peste limitele mandatului.” Ratificarea poate rezulta chiar din tacerea mandantului si folosirea de catre acesta a actelor incheiate de mandatar.

Putem afirma ca ratificarea valoreaza mandat. In acest sens precizam ca daca mandatul este nul pentru vicii de forma, aceste vicii vor putea fi acoperite de mandant.

“Ratificarea nu cere concursul tertului cu care actul a fost incheiat si nici prezenta mandantului”.

Ratificarea sau confirmarea poate sa emane atat de la mandant, cat si de la mostenitorii sai.

“Ratificarea are un efect retroactiv, in ceea ce priveste raporturile dintre mandant si mandatar, pana in ziua in care actul a fost facut (mandatarul, in privinta actelor ratificate, are dreptul, conform art. 1550 C. civ., la dobanda sumelor anticipate, din ziua platilor probate).”

“In privinta tertilor ratificarea nu are efect retroactiv; ea nu poate vatama drepturile dobandite de terti” in intervalul de timp marginit de momentul incheierii actului cu mandatarul si ratificare.

“In lipsa ratificarii, chiar daca nu poate fi invocata ideea mandatului aparent, actele excesive ale mandatarului obliga pe mandant numai in conditiile gestiunii de afaceri – ceea ce presupune dovada utilitatii pentru gerat (mandant) a actului incheiat – deoarece prin contractul de mandat nu s-a interzis depasirea limitelor imputernicirii si gestiunea nu se poate face decat fara cunostinta geratului iar nu impotriva vointei lui.”

Exista cazuri in practica, putine la numar, in care mandatarul lucreaza in nume propriu. Fata de mandant, situatia mandatarului ramane aceeasi si obligatiile care izvorasc din mandat nu vor fi schimbate prin intrebuintarea acestei forme.

In aceasta situatie “fata de tertii cu care mandatarul a tratat, mandantul nu este obligat, ci numai mandatarul, asa ca nici o actiune directa nu poate fi exercitata de terti contra mandantului si nici invers”.

In cazul in care mandatarul a executat mandatul in limitele stabilite, mandantul si tertii au actiuni directe unul impotriva celuilalt; izvorul acestor actiunii ese contractul de mandat.

“Daca mandatarul a depasit limitele mandatului, tertii pot, atat timp cat mandantul nu a ratificat actul, sa refuze a-l executa. Ei pot chiar sa ceara anularea actului pentru a inlatura ratificarea posterioara din partea mandantului, scutindu-se astfel de urmarile conventiei incheiate cu un mandatar, care a facut un act pe care nu avea dreptul sa-l faca”.

4. DREPTURILE SI OBLIGATIILE MANDATARULUI FATA DE TERTI

Mandatarul reprezinta mandantul in actele pe care le incheie cu tertii, deci nu se creeaza raporturi juridice intre el si terti. Actul incheiat in limitele imputernicirii nu produce efecte pentru mandatar.

“Mandatarul, pentru actele sale excesive, este raspunzator fata de terti (raspundere extracontractuala) in sensul ca este tinut sa le garanteze validitatea actelor, afara de cazul cand a dat tertilor posibilitatea de a lua la cunostinta despre intinderea imputernicirii”

In acest caz se presupune ca, daca tertii accepta sa contracteze cu mandatarul peste limitele mandatului, ei au luat asupra lor riscurile unui astfel de contract. In caz contrar, tertii au fost indusi in eroare asupra puterilor mandatarului, iar acesta va fi obligat catre ei. Tertii au sarcina de a dovedi ca mandatarul nu le-a prezentat intinderea puterilor sale si sa ceara instantei obligarea sa la plata prejudiciilor.

CAPITOLUL IV

INCETAREA EFECTELOR CONTRACTULUI DE MANDAT

Cazurile de incetare a contractului de mandat sunt generale (contractul inceteaza prin executare, prin expirarea termenului stipulat, realizarea conditiei rezolutorii, imposibilitatea fortuita de executare, rezolutiune) si speciale (revocarea mandatului, renuntarea mandatarului, moartea, punerea sub intredictie sau insolvabilitatea uneia dintre parti).

Aparitia cazurilor speciale de incetare a mandatului se explica avand in vedere caracterul intuituu personae si increderea reciproca, care ar trebui sa fie la baza acestui contract.

1.REVOCAREA MANDATULUI

Revenim la ideea ca revocabilitatea mandatului se justifica prin faptul ca acest contract se intemeiaza pe increderea avuta de mandant in mandatarul ales; aceasta incredere poate disparea din anumite motive, dupa incheierea contractului de mandat.

Art 1553 C.civ. prevede ca “mandantul poate, cand voieste, revoca mandatul si constrange, la caz, pe mandatar de a-i remite inscrisul de imputernicire”.

Revocarea apartine numai mandatului si in principiu, este unilaterala.

Precizam ca legea nu face distinctie intre revocarea mandatului gratuit si cel oneros.

Mandatul salariat poate fi revocat, in mod arbitrar, iar mandatarul nu are drept la onorariu; el va avea drept la daune, daca revocarea este intempestiva si abuziva.

“Indemnizatia se stabileste de instanta si nu este necesar sa coincida cu remuneratia prevazuta in contract. Evident, mandantul este obligat sa restituie mandatarului si cheltuielile facute sau pierderile suferite pana in momentul revocarii, iar dupa revocare, in conditiile gestiunii de afaceri sau imbogatirii fara temei.”

Mandatarul salariat nu are drept la despagubiri daca revocarea are drept cauza o culpa a sa.

“Revocarea unui mandat salariat, pentru orice motive ar interveni, nu permite nici o despagubire, in cazul in care exista o clauza expresa in aceasta privinta, aceasta clauza fiind perfect valida”.

Prof. Alexandrescu apreciaza ca revocarea mandatului trebuie sa aiba o cauza temeinica, justificata, si nu se poate face in scopul de a aduce o paguba mandatarului.

Daca in contract a fost prevazuta o clauza conform careia mandatul nu poate fi revocat, revocarea atrage plata daunelor pentru mandatar; ne aflam in acesta situatie numai daca revocarea nu se datoreaza culpei, relei credinte a mandatarului, sau in caz de forta majora.

Ne aflam intr-o situatie particulara atunci cand revocarea intervine in cadrul unui mandat in interes comun. Aceasta situatie atrage doua teorii contrare.

Prof. Alexandrescu sutine ca in cazul in care mandatul este in interes comun, consimtamantul necesar pentru revocare trebuie sa provina de la toti cei interesati.

In cazul mandatului dat in interesul comun al mandantului si mandatarului, el nu poate fi revocat numai de mandant; aceeasi conditie se impune si in situatia mandatului dat in interesul mandantului si al unui tert, sau dupa caz, al mandatarului si al unui tert.

Ne raliem teoriei promovate de prof. Deak, conform careia in aceasta situatie se deroga de la principiul fortei obligatorii a contractului, permitand revocarea de catre o parte (de exemplu mandant) fara acordul celeilalte parti, inclusiv in cazul mandatului in interes comun (lex non distinguit). In schimb, in caz de pluralitate de persoane de o parte (mandanti) revocarea trebuie sa fie opera lor comuna; in aceasta privinta derogarea de la forta obligatorie a contractului poate interveni numai “din cauze autorizate de lege”.

Atunci cand revocarea provine de la mai multi mandanti, urmatoarele consecinte au fost adoptate unanim de doctrina: Daca mandantii au interese necomune, fiecare va putea sa revoce mandatul in ceea ce il priveste ; daca numai unul dintre mandanti a revocat mandatul, mandatul celorlalti ramane valid; Mandatul conferit de mai multi mandanti intr-un interes comun, nu poate fi revocat decat cu consimtamantul tuturor.

Capacitatea necesara pentru revocarea mandatului trebuie sa fie ca aceea ceruta pentru conferirea lui.

Revocarea mandatului poate fi atat expresa, cat si tacita; ea trebuie sa fie adusa la cunostinta mandatarului caci altfel actele savarsite dupa revocare vor fi valide.

“Daca revocarea a fost adusa la cunostinta mandatarului, actele facute de tertii de buna credinta cu dansul sunt valide”

In acest caz mandantul are recurs contra mandatarului sau – art. 1554 C.civ..

Revocarea expresa poate fi facuta in orice forma si adusa la cunostinta mandatarului prin orice mijloace. Madantul este acela care va trebui sa dovedeasca ca a incunostiintat mandatarul ( si eventual tertii) de revocare.

Cu privire la revocarea tacita, ea trebuie sa cuprinda vointa neindoielnica a mandantului; chiar legea, prin art. 1555 C. civ., ne da un exemplu: “numirea unui nou mandatar pentru aceeasi afacere cuprinde in sine, revocarea mandatului dat celui dintai din ziua in care i s-a notificat”.

Mandatul se mai considera revocat cand mandantul face el insusi actul pentru care insarcinase pe altul. Exista si o exceptie ivita in situatia in care mandantul decide ca cei doi mandatari (mandatarul initial si cel numit ulterior) sa lucreze impreuna pentru realizarea scopului contractului.

Trebuie sa mai mentionam ca revocarea poate fi totala sau partiala ( in cazul revocarii partiale, mandantul trebuie sa prezinte expres actele care raman in sarcina mandatarului pentru a fi executate).

Revocarea nu este opozabila tertilor decat dupa ce a fost adusa la cunostinta lor. “Pana la notificarea revocarii, mandantul va raspunde fata de tertii de buna credinta (mandant aparent), insa cu drept de regres contra mandatarului incorect” – art. 1554 C. civ. In concluzie, subliniem faptul ca revocarea produce efecte numai pentru viitor.

2. RENUNTAREA MANDATARULUI

“Mandatarul poate renunta la mandat, notificand mandantului renuntarea sa. In acest caz mandatarul ramane catre mandant raspunzator de daune, daca renuntarea sa le produce, numai cand el se afla in neputinta de a continua mandatul fara o dauna insemnata.”

Mandatarul poate renunta la mandat, fie el gratuit sau oneros – legea nu face distinctie.

“Posibilitatea renuntarii este de ordine publica si nu poate fi inlaturata prin clauze contractuale, dar poate fi conditionata de un preaviz.”

Cu toate acestea prof. Alexandrescu sustine ideea, potrivit careia in doua situatii mandatarul nu poate renunta la contract:

atunci cand mandatul este conditia unui contract sinalagmatic, precum: vanzarea, locatiunea, societatea, pentru ca in asemenea cazuri, mandatul nu a fost acceptat in scopul de a aduce un serviciu mandantului, ci in schimbul unor prestatii facute sau promise lui de catre mandant;

mandatarul poate sa-si interzica dreptul de a renunta la mandat, aceasta rezultand cu suficienta din clauza ca mandatul se va stinge la o epoca determinata sau numai la moartea mandatarului.

Nu ne raliem acestei opinii.

Reluam ideea potrivit careia mandatarul poate renunta la mandat si datoreaza daune mandantului, daca prin acest fapt i-a pricinuit mandantului un prejudiciu.

El este scutit de plata daunelor daca probeaza ca executarea mandatului i-ar fi produs o paguba insemnata. Printre cauzele de renuntare, in situatia scutirii de daune, enumeram: o boala grava, schimbarea de domiciliu sau de profesiune – evaluarea acestor situatii este lasata in sarcina instantei.

3. MOARTEA UNEI PARTI

In cazul mortii mandatarului, mostenitorii lui trebuie sa instiinteze pe mandant si pana atunci sa continue indeplinirea mandatului, efectuand actele necesare apararii intereselor acestuia (art. 1559 C. Civ.) – in cazul in care au avut cunostinta de existenta si de persoana mandantului.

In situatia mortii mandantului, mandatarul este tinut sa termine operatiunea daca intarzierea ar provoca pagube mostenitorilor mandantului. In cazul in care nu au avut cunostinta de deces, actele incheiate cu tertii de buna credinta raman valabile. Dupa moartea mandantului, obligatia mandatarului de a da socoteala se executa fata de mostenitorii defunctului.

Trebuie mentionat ca dispozitiile legale referitoare la incetarea mandatului prin deces nu sunt imperative deci partile pot stipula in contract o clauza derogatorie, stabilind conditiile in care executarea contractului poate continua dupa deces. Mostenitorii au dreptul de a revoca mandatul, asa cum pot hotara si continuarea lui.

Mandatul inceteaza si in urmatoarele cauze: punerea sub interdictie, insolvabilitatea, falimentul mandantului si mandatarului. „In general, orice imprejurare provocand o incapacitate pune capat mandatului intrucat normele privind incapacitatea si reprezentarea legala a incapabililor se opun continuarii mandatului”

Art. 1552 C. civ. dispune ca mandatul inceteaza prin punerea sub interdictie a mandatarului – prof Alexandrescu subliniaza faptul ca legea nu distinge intre interdictia legala si cea judiciara.

Ca toate contractele, mandatul inceteaza in cazurile fotuite sau de forta majora, care fac imposibila executarea lui. Un exemplu cunoscut este cazul in care imobilul a carui administrare facea obiectul mandatului a pierit in incendiu.

Mandatul inceteaza prin terminarea afacerii pentru care a fost dat, prin implinirea termenului sau conditiei la care el este supus. Absenta mandatului sau a mandatarului, nefiind asimilata cu moartea sa, nu aduce incetarea mandatului. Absenta mandantului poate fi o cauza legitima de renuntare din partea mandatarului.

4. EFECTELE INCETARII MANDATULUI

Art. 1553 C. civ. prevede faptul ce mandantul poate cere mandatarului revocat procura care a utilizat-o, pentru ca el sa nu se mai poata servi de ea. Procura poate fi ceruta nu numai in caz de revocare a mandatului, ci si in alte cazuri in care el inceteaza. Mandantul poate cere de la mandatar toate titlurile care constata executarea mandatului, de exemplu: hotarari judecatoresti, contracte, facturi, etc.

In urma incetarii mandatului actele facute de mandatar sunt lovite de nulitate.

“ Atat romanii cat si Pothier admiteau o exeptie de la acest pricipiu in cazul in care mandatarul a contractat cu tertii neavand cunostinta de moartea mandantului. In situatia in care tertii au fost de buna credinta, actele facute de mandatar sunt valabile”. Aceasta exceptie de la principiu, admisa in vremea romanilor doar in cazul mortii mandantului a fost generalizata de art. 1557 si art. 1558 C. civ. si aplicata la toate cazurile de incetare a mandatului. Art. 1557 C. civ. prevede ca “e valid tot ce face mandatarul, in numele mandantului, atat timp cat nu cunoaste moartea lui sau una din cauzele ce desfiinteaza mandatul”.

Aceste dispozitii sunt generale si se aplica tuturor speciilor de mandat. Ele nu se aplica in cazul in care mandatarul nu apucase inca a accepta mandatul, in momentul mortii mandantului.

In aceasta situatie se face discurtia asupra bunei – credinte a mandatarului. Pentru a fi valabile actele sale, mandatarul trebuie sa fi actionat in nestiinta de cauza; daca el a cunoscut cauza de incetare a contractului si totusi a incheiat actul respectiv, prof Alexnadrescu sustine ca vor fi pastrate numai actele incheiate cu tertii de buna credinta. Motivele ce se invoca in aceasta privinta sunt ca mandantul este in culpa de a fi ales o persoana care a abuzat de puterile sale , pe cand tertilor nu li se gaseste nici o culpa (ei necunoscand cauzele de incetare ale contractului). Cand se va cere dovedirea faptului ca imputernicirea este anterioara sau posterioara incetarii mandatului, data aparenta a actului este opozabila mandantului; el va trebui sa dovedeasca contrariul prin toate mijloacele de proba.

BIBLIOGRAFIE ROMANA:

Dimitrie Alexandrescu – Tratat de Drept Civil, vol IV, Bucuresti 1926

Emil Molcut, Dan Oancea – Drept Roman – Editura Sansa, 1997

Hamangiu, Rosetti-Balanescu, Al. Baicoianu – Tratat de Drept Civil Roman, Editura All, 1998

Francisc Deak – Tratat de Drept Civil – Contracte Speciale, Editura Actami 1999

D. Gherasim – Buna credinta in raporturile civile, Editura Academiei, Bucuresti, 1981

R. Sanievilici – Drept civil. Contracte, Universitatea “Al. I. Cuza”, Iasi, 1982

S. Ghimpu, S. Grosu – Capacitatea si reprezentarea persoanelor fizice, Editura Stiintifica, Bucuresti, 1961

V. Mihai Ciobanu – Tratat de drept procesual civil roman, Editura National, Bucuresti, 1996

Francisc Deak, Stanciu Carpenaru – Contracte Civile si Comerciale, Editura Lumina Lex 1993

Constantin Crisu, Stefan Crisu – Codul juristului, Editura Argesis, Curtea de Arges, 1997

CristianaTurianu, Corneliu Turianu – Culegere de decizii ale CSJ, Bucuresti, 1997

Eugeniu Safta-Romano – Contracte Civile, Editura Polirom, Iasi 1998

BIBLIOGRAFIE STRAINA:

Henri, Leon et Jean Mazeaud, Lecons de droit civil, vol III, Paris 1967

Rene David – Le Grands Systemes de Droit Contemporain, Editura Dalloz, 1973

Code Napoleon – 1804, by a barrister of Inner Temple, Cloltor’s Bookstore

Aubry & Rau – Droit Civil Francais editee par Andre Posard et Noel Dejean, 1975, Librairies Techniques

Droit Civil – Principaux Contracts – Pierre Dupont Delestraint, 1980, Librairies Techniques

Contract Code – Drawn up on behalf of the English Law Comission, New College, Oxford

Principles of European Contract Law 1998, by the Commision on European Contract Law

The Law of Contract in Canada – Representation, G. H. L. Fridman of the Ontario Bar of the Middle Temple