Probleme Medico Legale Juridice ale Expertizei Persoanei

PROBLEME MEDICO-LEGALE JURIDICE ALE EXPERTIZEI PERSOANEI

CUPRINS:

I. INTRODUCERE

II. GENERALITATI

III. EXPERTIZA MEDICO-LEGALA TRAUMATOLOGICA

IV. EXPERTIZA MEDICO-LEGALA SEXOLOGICA

V. EXPERTIZA MEDICO-LEGALA IN OBSTRETICA SI GINECOLOGIE

I. INTRODUCERE

Într-o epocă a progreselor științifice ce cuprind toate domeniile vieții sociale, justiția nu se poate dezminți de la un asemenea progres. Este incontestabil că știința a constituit un factor de progres în administrarea justiției și implicit, un factor de progres social. Dacă justiția se bazează, în mod imperativ, pe adevăr, și căutarea adevărului, atunci adevărul științific are aptitudinea cea mai mare de a forma convingerea juristului despre adevăr și de a garanta obiectivitatea științifică a deciziei judiciare, fără însă a absolutiva concluziile medicale, ele trebuind corelate cu celelalte probe.

Știința însumează idei, teorii, legi și reprezentații pe de o parte, iar pe de alta parte, prin cercetarea și investigarea continuă aduce și valorifică noi teorii, adevăruri, legi și reprezentații, necesare societății pentru o bună evolutivitate.

“Necesitatea introducerii a unor noi principii și a unor noi instituții de drept penal general au apărut ca o evoluție necesară în procesul consolidării, transparenței, și adaptării europene în general a științei dreptului penal.”

Din cele mai vechi timpuri, medicina legală a fost pusă și în slujba mesajelor de adevăr ale justiției, prin probe directe, obținute datorită progresului continuu al tehnologiei și biologiei, dar și prin probe obținute prin raționamente științifice, care pleacă de la constatări directe, pentru a se putea trece de la o supoziție la adevăr. De aceea, nu există preocupare judiciară de anchetă, judecată, apărare etc. care să nu beneficieze de aportul probator al medicinei legale.
De aici decurge astfel nevoia de a cunoaște problemele judiciare ce pot fi rezolvate cu ajutorul probelor medico-legale.

“Coexistența unui fapt juridic cu altul medical a impus cercetătorilor cunoștințe duble, iar faptul a concurat la constituirea și afirmarea unei noi ramuri de știință aflată la limita dintre preocupările medicinei și dreptului, și anume medicina legală.

Evoluția medicinei legale în raport cu evoluția dreptului se poate exemplifica prin evoluția dreptului procesual penal, care, dacă în procesul acuzatorial și inchizitorial recurgea la ordalii și probe formale, cu valoare dinainte stabilită (așa, de exemplu, în fața recunoașterii

învinuitului ca regină a probelor, smulsă prin tortură, celelalte probe, inclusiv științifice, deveneau caduce și mergeau până la pedepsirea cadavrelor – sindromul Cambyses). Odată cu procesul modern și legile ce-l reglementează, probele nu mai au valoare prestabilită, toate contribuind la formarea convingerii intime a magistratului despre adevăr. ”

Astfel, concluziile științifice, folosite ca probe, au un rol important în demonstrarea adevărului în cazurile judiciare, sunt cele mai concludente, dar “valoarea probei medico-legale nu trebuie absolutizată.”

“Aportul medicinei legale se face simțit, sub aspect științific, în toate domeniile dreptului în care apare omul cu problemele sale, dar mai ales în domeniul dreptului penal, dreptului familiei și al muncii, dreptului civil și criminologiei.”

În dreptul penal, medicina legală contribuie la:

încadrarea juridică a anumitor fapte;

“definirea subiectului infracțiunii în raport cu infracțiunea;

definirea obiectului direct – nemijlocit al infracțiunii;

definirea conținutului infracțiunii;

stabilirea cauzelor ce înlătură caracterul penal al faptei.”

În dreptul procesual penal, medicina legală contribuie la:

”definirea participanților în procesul penal;

stabilirea posibilității învinuitului/inculpatului de a suporta regimul de detenție;

stabilirea stării de sănătate și dacă aceasta permite unei persoane participarea la actele procesuale și la judecată;

evaluarea credibilității altor mijloace de probă;

suspendarea, amânarea sau întreruperea executării pedepsei.”

“Juristul trebuind să cunoască problemele de rezolvat în fiecare caz în parte, el va formula întrebările, iar sarcina rezolvării lor revine expertului. De aici decurge obligativitatea cunoașterii întrebărilor medico-legale ridicate de problematica speței pentru verificarea versiunilor de anchetă, întrebări care trebuiesc puse de jurist.”

II. GENERALITATI

“Dreptul penal reprezinta un ansamblu de norme care reglementeaza relatiile sociale care iau nastere in actiunea de prevenire si combatere a infractionalitatii, norme care determina faptele ce constituie infractiuni, sanctiunile corespunzatoare lor, pecum si conditiile de aplicare si executae a acestora.”

Obiectul deptului penal este reprezentat de relatiile de aparare sociala, care pot fi pe de o parte, de conformare, cooperare, si pe cealalta parte, de conflict, represive. Relatiile sociale de conformare se adreseaza tuturor destinatarilor legii penale si acesti destinatari trebuie sa respecte o anumita conduita stabilita de stat pentru ocrotirea valorii sociale. Relatiile sociale de conflict se ivesc in momentul in care este incalcata o norma penala, iar cel care a incalcat-o intra in conflict cu statul, este tras la raspundere penala si este obligat sa suporte consecintele faptei sale.

”Medicina legală este o specialitate care s-a desprins, din necesități istorice și juridice, din blocul științelor medicale generale; și, în prezent, ea își are sursa de dezvoltare în medicina fundamentală clinică, adaptând la necesitățile justiției orice nouă informație din domeniul medical. Trebuie arătat, totuși, că, spre deosebire de alte specialități medicale, specificul medicinii legale nu este cel curativ-diagnostic, ci acela de a obiectiva modificările cauzate de variați agenți traumatici, pe calea elaborării de acte medico-legale cu valoare probatorie în justiție.”

Obiectivul principal al medicinii legale este deservirea justiției, iar conjuncția științifică a acestor doua nevoi trebuie să o facă, prin excelență, competența dublă, juridică și medicală.

Infractiunea reprezinta fapta care prezinta pericol social, „săvârșită cu vinovăție, nejustificată și imputabilă persoanei care a săvârșit-o” si este “singurul temei al răspunderii penale.”

Infractiunea este savarsita cu vinovatie in cazul in care fapta este comisa cu intentie, din culpa sau cu praeterintentie.

Vinovatia reprezinta atitudinea psihica a faptuitorului ce consta in constiinta si vointa, in timpul savarsirii infractiunii, fata de conduita sa si de urmarile ei.

Vointa reprezinta “facultatea psihica prin care sunt mobilizate si orientate constient energiile fizice ale omului” , in vederea savarsirii infractiunii.

Fapta este comisa cu intenție, atunci cand faptuitorul prevede rezultatul faptei sale si doreste implinirea lui (intentia directa) sau nu-l urmareste, dar accepta posibilitatea implinirii sale (intentie indirecta).

Fapta este comisa din culpă atunci cand faptuitorul prevede rezultatul faptei sale, dar nu-l accepta si fara motiv, crede ca nu s-ar implini (culpa cu prevedere) sau nu prevede rezultatul faptei sale, desi putea si trebuia sa-l prevada (culpa fara prevedere).

In cazul culpei cu prevedere, pe langa faptul ca faptuitorul prevede rezultatul faptei sale si din motive subiective spera ca nu se va produce, fapta este produsa cu intentie indirecta, deoarece rezultatul este acceptat, iar faptuitorul “adopta o pozitie de indiferenta, care nu se bazeaza pe nimic si ia nici o masura de intampinare a producerii rezultatului, ceea ce atrage si o periculozitate sociala sporita.”

In cazul culpei fara prevedere faptuitorul are capacitatea si obligatia de a prevedea rezultatul faptei sale, dar totusi nu prevede acest rezultat. Capacitatea si obligatia poate fi obiectiva care se raporteaza la situatia infractorului, si subiectiva care tine de fapta in sine.

Fapta este comisa cu intentie depasita, numindu-se si praeterintentie, atunci cand este produsa printr-o actiune sau inactiune intentionata, rezultatul fiind unul mai grav si se datoreaza culpei faptuitorului.

Tentativa repezinta o forma atipica a infractiunii si consta in punerea in executare hotararii infapuirii infractiunii, dar aceasta nu s-a produs din cauza faptului ca s-a intrerupt executarea sau efectul urmarit nu s-a mai produs.

Suspectul este persoana care, pe baza datelor si probelor existente intr-o anumita cauza, se considera ca a savarsit o fapta prevazuta de legea penala.

Inculpatul este persoana impotriva careia se demareaza procedura penala si devine parte a procesului penal.

Complicele este persoana care inlesneste sau ajuta, prin orice mod, si cu intentie, la savarsirea unei fapte penale, sau care promite, inainte sau in timpul savarsirii acesteia, tainuirea de bunuri si favorizarea celui care a savarsit-o, chiar si in cazul in care acesta promisiune nu este indeplinita.

Persoana vatamata reprezinta persoana care a suferit ca urmare a unei fapte penale o vatamare fizica, morala sau materiala si participa ca parte civila in proces.

Proba reprezinta o dovada de orice natura care ajuta la demonstrarea infaptuirii sau nu a unei infractiuni, care ajuta la identificarea faptuitorului si la cunoasterea circumstantelor necesare pentru implinirea actiunii si care duce la descoperirea adevarului in procesul penal.

În gasirea, evaluarea si constatarea actiunii, a modului de actiune, strangerea de probe atat de la locul faptei, cat si de la victima si suspect, intervine medicina legala, prin efectuarea de expertize medico-legale, cu rol major in aflarea si demonstrarea adevarului, atata timp cat expertiza este pertinentă si concludenta.

Exista patru elemente ale infractiunii probate de medicina legala:

-“Obiectul infracțiunii: realitatea leziunilor ce caracterizează un tip de moarte violentă, felul morții (patologică sau violentă), cauza medicală a morții (primară sau secundară), data agresiunii, data morții, gravitatea leziunilor (letale și neletale), caracterul vital al leziunilor.

-Latura obiectivă a infracțiunii: obiectul care a produs leziunile letale, cauza (etiologia) leziunilor letale/neletale, numărul leziunilor produse cu același obiect sau cu obiecte diferite, succesiunea leziunilor în timp, mecanismul de producere a leziunilor, legătura cauzală între leziuni și deces.

-Subiectul infracțiunii: identificarea victimei, identificarea autorului, relația victimă-agresor, direcția de producere a leziunilor, posibilitatea unor reacții supravitale, starea mintală a victimei/agresorului (responsabilitate).”

-Latura subiectivă a infracțiunii: reprezentata de rezultatul acțiunii sau inactiunii (comisive sau omisive), mobilul infractiunii, forma medico-legală de moarte (omor, suicid, accident, moarte neviolentă), elemente care privesc intenția, preterintenția, culpa fara prevedere sau cu prevedere.

Expertiza medico-legală are o valoare obiectiva, știintifică și de mare importanță in judecarea cauzelor penale și civile, reprezentand un raport de constatare efectuat la cerere sau din oficiu, “de către organul de urmărire penală, prin ordonantă motivată, iar in cursul judecătii se dispune de către instantă, prin incheiere motivată.”

Ea este cerută atunci cand pentru “constatarea, clarificarea sau evaluarea unor fapte ori imprejurări ce prezintă importantă pentru aflarea adevărului în cauză este necesară” și opinia unui expert și este efectuată in cadrul” institutiilor de medicină-legală.”

In cadrul unui proces penal, expertiza medico-legală este folosită atat pentru punerea sub acuzare a inculpatului, cat și pentru apărarea sa, scopul principal fiind acela de a stabili adevărul judiciar.

In cadrul unui proces civil, expertiza medico-legală servește ca probă uneia dintre cele două părti aflate in proces, avand același scop final, de a deservi la aflarea adevărului.

Expertiza medico-legală este efectuată de unul sau mai multi experti in cadrul unui institut de medicină-legală, ceate in proces, avand același scop final, de a deservi la aflarea adevărului.

Expertiza medico-legală este efectuată de unul sau mai multi experti in cadrul unui institut de medicină-legală, ce au fost desemnati de acea institutie. La recomandarea părtilor si subiectilor procesuali, precum și a procurorului, poate participa la efectuarea expertizei și un specialist numit de catre aceștia, cu efectuarea unui singur raport de expertiză.

In cazul in care unul dintre expertii legiști au o părere diferită cu privire la interpretarea datelor medicale,aceasta se consemnează distinct in cadrul aceluiași raport.

La randul său, justitia poate solicita efectuarea unei noi expertize atunci cand “concluziile raportului de expertiza sunt neclare sau contradictorii, ori intre continutul și concluziile raportului de expertiză există contradictii, iar aceste deficiente nu pot fi inlăturate prin audierea expertului ” și aceasta va fi efectuată de către o comisie.

Materialul de studiu pentru o expertiză medico-legală este reprezentat de o “persoană vie, un cadavru, un schelet, produse biologice recoltate de la o persoană, documente medicale (foi de observatie, fișe de consultatie, retete, certificate de deces, certificate de concediu medical, carnete de sănătate, filme radiografice, buletine de analiză biologică, EEG, ECG, etc).”

In practică, sistemul medico-legal efectuează, confom legislatiei in vigoare, mai multe tipuri de expertize:

Expertiză a persoanelor vii implicate intr-o cauză penală, civilă, de drept al muncii, etc.;

Expertiză asupra unor cadavre;

Expertiză pe acte medicale;

Expertiză de responsabilitate medicală;

Expertiză complementară pentru completarea primelor 2 tipuri de expertize;

Expertiza persoanelor vii, in functie de materialul de studiu, poate fi: traumatologică, sexologică, obstretică si ginecologică, psihiatrică, de filiatie, oftalmologică, etc.

III. EXPERTIZA MEDICO-LEGALA TRAUMATOLOGICA

Integritatea corporala si sanatatea persoanei sunt valori sociale protejate de lege, si orice fapta care duce la nerespectarea lor atrage dupa sine necesitatea efectuarii expertizei medico-legale pentru incadrarea infractiunii, în functie de gravitatea prejudiciului adus persoanei vatamate.

1. ASPECTE MEDICO-LEGALE

Expertiza medico-legala traumatologica are ca drept scop principal evaluarea gradului de afectare prin leziune a integritatii si sanatatii corporale a victimei si trebuie sa cuprinda “descrierea leziunilor traumatice, precum și opinia expertului cu privire la natura și gravitatea leziunilor, mecanismul și data producerii acestora, urmarile pe care acestea le-au produs” .

Expertiza medico-legala traumatologica se intocmeste pe baza examinarii fizice externe si interne, precum si prelevarea de probe biologice de catre medicul legist, cu acordul scris al persoanei care urmeaza a fi examinata, sau sub supravegherea ocritorilor legali ori consimtamantul dat de către acestia, atunci cand victima nu este capabila sau constienta de starea sa.

Expertiza medico-legala va stabili:

Confirmarea realitatii unui traumatism (diagnosticul pozitiv de leziune):

Diagnosticul leziunilor de violență (de exemplu: echimoze, hematoame, plagi, rupturi, explozii de organe interne, fracturi osoase);

Diagnosticul unor tulburari functionale cu sau fara leziuni de violență;

Diagnosticul sechelelor leziunilor de violență;

Un traumatism se confirma prin prezența leziunilor traumatice primare, vizibile la examinarea somatica generala a persoanei, dar se ia in vedere si ”consemnările medicale, care atestă existența unor leziuni vindecate până la data examenului medico-legal (de exemplu, eritem posttraumatic dispărut, echimoze resorbite, excoriații cu epiteliu regenerat etc.).”

Consulturile medicale interdisciplinare (ORL, oftalmologie, stomatologie, chirurgie, neurochirurgie, chirurgie plastică, ortopedie etc.), precum și „examinările paraclinice (radiografii, examinări CT sau RMN, ecografii, examinări de laborator etc.) sunt absolut necesare pentru confirmarea sau infirmarea unei suspiciuni de leziune profundă (musculară, tendinoasă, articulară, osoasă etc.); alteori, aceste investigații suplimentare pot decela modificări posttraumatice care nu au putut fi evidențiate la examenul somatic general (de exemplu o leziune viscerală).”

Factorul vulnerant care a dus la producerea leziunilor traumatice si poate fi factor de natura mecania, fizica, chimica, biologica. Acesta poate fi identificat din aspectul leziunilor (de exemplu: echimozele pot indica factorii meanici, forma obiectelor). Sunt cazuri in care se pot descrie anumite caracteristici ale „agentului traumatic (de exemplu echimoză în bandă cu centrul mai palid – sugestivă pentru un corp contondent de formă alungită; excoriații semilunare – atestând acțiunea unghiilor etc.) sau este posibilă chiar identificarea agentului vulnerant (de exemplu „marca mușcată”; arsurile chimice de culoare negricioasă, produse de acidul sulfuric; mărcile electrice care împrumută forma conductorului etc.).”

Data cand s-au produs leziunile traumatice, care se evalueaza in functie de evolutia in timp a leziunilor si a tulburarilor functionale diagnosticate. (de exemplu: schimbarea culorilor echimozelor: “echimoza rosie-livida – recenta, echimoza rosie-bruna – 2-3 zile, echimoza albastruie – 3-6 zile, echimoza verde – 7-12 zile, echimoza galbena – 12-17 zile” )

Modalitatea de producere a leziunilor traumatice sau a tulburarilor functionale prin actiunea factorului vulnerant. Aceasta se poate face printr-un mecanism activ, pasiv sau compresiv, strans legat de forma si localizalizarea leziunilor (ex. echimoze ovalare și excoriații semilunare la nivelul gâtului arata sugrumarea; placardele excoriate apar în contextul unei târâri etc.). Sunt situatii cand leziunile au un caracter specific care trebuie mentionat de catre medicul legist in raportul final, si anume: „leziuni cu caracter de apărare: ex. echimoze pe marginea cubitală a antebrațului sau fractură de diafiză cubitală – produse prin pararea agentului vulnerant ce vizează capul; plăgi tăiate palmare – produse prin prinderea obiectului tăietor-înțepător mânuit de către agresor etc; leziuni cu caracter ofensiv, dispuse eterogen pe întreaga suprafață corporală, denotă producerea lor în context heteroagresiv”; leziuni cu caracter de autoproducere unde caracteristicile morfologice ale leziunilor (localizare, traiect, caracter grupat, leziuni de tatonare etc.) ne orienteaza catre aceasta informatie – exemplul clasic fiind plăgile tăiate transversale de pe fața ventrală a antebrațului stâng (la dreptaci).

Se mai pot observa imprejurările concrete în care s-a desfășurat acțiunea agentului traumatic din direcția de aplicare a loviturii, care poate fi demonstrată, de exemplu, prin stabilirea direcției canalului lezional, prin precizarea orificiului de intrare și a celui de ieșire în cazul plăgilor transfixiante, prin studiul fracturilor orificiale produse de proiectil la nivelul craniului.

Gravitatea leziunilor traumatice sau a tulburarilor functionale este stabilita de catre medicul legist, urmand ca, in functie de aceasta, organele judiciare sa incadreze infractiunile conform codului penal astfel ca gravitatea este evaluate in functie de 3 criterii:

– Criteriul morfologic si functional

– Criteriul functional si profesional

– Criteriul juridic

Criteriul morfologic si functional folosit in evaluarea leziunilor taumatice urmareste modul in care leziunea sau evolutia ei naturala sau obligatorie poate determina instalarea unei stari de coma, insuficienta respiratorie, soc hemoragic sau alte determinari acute si/sau vitale persoanei in cauza.

Sunt anumite situatii cand evaluarea si gravitatea leziunilor traumatologice este datorata consecintelor grave pe care le au, cum ar fi: infimitatea fizica sau functionala, un prejudiciu estetic grav si permanent, ca desfigurarea sau slutirea, avortul, punerea in primejdie a vietii persoanei.

Infirmitatea reprezinta “afectarea definitiva a integritatii corporale sau a functiilor organelor interne in urma unui traumatism sau unei boli. Cel numit infirm are un segment corporal, o functie sistemica in minus, fata de conformatia sa nativă, chiar daca aceasta conditie a fost ajustata prin tratament medical (de exemplu, intr-un traumatism dentar, chiar daca se aplica protezare, se considera infirmitate pierderea posttraumatica a intregii dentitii sau a dintilor unui singur maxilar)”.

Trebuie evitata confuzia care se face ocazional între infirmitate și invaliditate. ”Chiar dacă acestea sunt adeseori interdependente, nu reflecta in nici un caz aceeasi situatie. Precizarea stării de invaliditate presupune aprecieri asupra modului în care modificările morfologice și/sau funcționale (care caracterizează infirmitatea) au impact asupra capacității persoanei de a presta o muncă sau de a avea o anumită profesie. Infirmitatea este un criteriu de apreciere a gravității lezionale (în dreptul penal), în timp ce invaliditatea ajută la cuantificarea prejudiciului cauzat (în dreptul civil).”

“Desfigurarea consta in modificarea definitiva a fizionomiei active sau pasive ca urmare a unei leziuni traumatice, fara posibilitatea de influentare printr-un tratament medical sau chiugical.”

Desfigurarea sau slutirea dau victimei un aspect dezagreabil si reprezinta, deci, un prejudiciu estetic definitiv. Atat “aspectul dizgratios al fizionomiei, cat si imposibilitatea de exprimare prin mimica a trairilor interioare” va avea un impact psihologic mare asupra victimei, prin aparitia unui complex de inferioritate, care va avea repercusiuni psihologice, de integrare sociala si profesionala.

Desfigurarea sau slutirea este reprezentata de:

“Cicatrici la nivelul pielii: ideala (fina, supla, neaderenta, fara modificari de culoare); plana (supla, albicioasa, fara jena la mimica); deprimată; hipertrofică, cicatrice ce este mai frecventa la copii” si se formează după plăgi contuze, arsuri, plăgi muscate de caine, retentie de corpi străini sau situarea pe liniile de tensiune ale pielii, situatie periorificială sau tratament rau condus. Mai exista un tip de „cicatrice hipertrofica numita cheloida, care este sangeranda si recidivanta chiar dupa tratament chirurgical; tatuată (dupa plagi impuscate, electrocutare, unele echimoze); retractilă, in forma de h, cu hipertrofia tesuturilor in concavitate si retractia lor in jurul convexitatii; cicatrice cu declaj longitudinal.”

Leziuni cutaneo-musculare cu repercusiuni asupra mimicii, ca de exemplu imposibilitatea ridicarii sprancenei sau a pleoapelor.

Fracturi ale sistemului osos, care au ca efect infundari ale segmentului osos fracturat sau incalecari ale marginilor.

Avortul posttraumatic reprezinta pierderea unei sarcini în curs, ca urmare a unui eveniment traumatic.

Expertiza medico-legală va trebui să stabilească legătura de cauzaliate între acțiunea agentului traumatic și pierderea sarcinii. În acest sens, vor trebui luate în considerare:

– „locul și modul de acțiune a agentului traumatic;

– intensitatea cu care a acționat acesta;

– demonstarea prezenței sarcinii;

– precizarea vârstei sarcinii (pentru că în primele 3 luni sarcina este pelvină, iar uterul este protejat de către bazin de acțiunea directă a agentului traumatic);

– stabilirea realității avortului;

– excluderea caracterului său patologic”.

Trebuie avut in vedere faptul că traumatismele mecanice pot determina pierderea sarcinii atât prin acțiune directă (lovire la nivelul abdomenului, plăgi penetrante în micul bazin), cât și în mod secundar, prin acțiunea eschilelor osoase în cadrul fracturilor de bazin sau consecutiv complicațiilor evolutive posttraumatice (stări de șoc, stări hipoxice, stări septice etc.). De asemenea, trebuie avut în vedere si rolul pe care îl pot juca agenții traumatici fizici, chimici sau biologici în producerea avortului.

Trauma psihica poate avea ca urmare un avort, dar, de obicei, aceasta este corelata cu o trauma fizica.

Punerea in primejdie a vietii persoanei se referă la acele stări posttraumatice care, în mod obișnuit, în absența in absenta unei inteventii medicale cu scop curativ, ar duce la deces.

Periculozitatea pentru viata este evaluata ca “imediata, potentiala sau iminenta”.

Periculozitatea imediata este raportata in actul medico-legal atunci cand, “imediat dupa producerea leziunii se constata instalarea starii de coma sau a starii de soc (de exemplu, traumatism cranio-cerebral cu dilacerare cerebrala).”

Periculozitatea potentiala este datorata evolutiei obligatorii a leziunii cu risc vital crescut “nu imediat ci dupa un interval liber, variabil (de exemplu, hematomul extradural voluminos traumatic care determina coma la o mica distant de timp).”

Periculozitatea iminenta este constatata atunci cand leziunea produsa prin traumatism nu poate avea decat un “final letal, dar care nu s-a produs datorita interventiei unui tratament salvator (de exemplu, sectionarea carotidei, care fara o interventie rapida chirurgicala sau suport medical avansat se soldeaza cu deces)”.

Exemple de leziuni care pun viața în primejdie, care presupun o inteventie suportiva si curativa medicala de urgenta pentru salvarea vietii:

– „traumatisme cranio-cerebrale sau vertebro-medulare grave, cu manifestări neurologice severe (inclusiv comă) sau cu complicații septice;

– traumatisme toracice cu leziuni costale multiple (volet costal care determină insuficiență respiratorie acută) sau cu leziuni pleuro-pulmonare și/sau cardiace complicate hemoragic sau septic (hemotorax, hemopneumotorax, hemopericard, pleurezii purulente etc.);

– traumatisme abdominale cu leziuni viscerale complicate hemoragic (hemoperitoneu) sau septic (peritonite);

– leziuni vasculare care necesită hemostază chirurgicală;

– stări de șoc (traumatic și/sau hemoragic, combustional, anafilactic etc.);

– stări toxico-septice legate cauzal de traumatism;

– come de diverse etiologii (inclusiv toxice)”.

Punerea în primejdie a vietii persoanei nu este incadrata în mod automat ca tentativă de omor sau omor calificat.

Criteriul functional si profesional se foloseste pentru stabilirea incapacitatii de munca a unei persoane ce a suferit leziuni traumatice.

Dupa traumatism victima poate urma ingrijiri medicale cu sau fara intreruperea activitatii profesionale, unele leziuni de violență pot sa se vindice fara sechele, altele insa se vindica cu o serie de sechele, astfel ca „incapacitatea de munca poate fi partiala sau totala, temporara sau definitiva”.

Sechelele pot fi avea un caracter permanent, fiind definitive si astfel nu mai necesita tratament, deoarece efectele sunt deja instalate, iar tratamentul nu le poate minimaniza, fiind in faza de consolidare si putându-se stabili un prejudiciu definitiv.

Trebuie avuta in vedere relatia dintre deficitul functional si serviciul profesat (de exemplu, un programator isi poate mentine munca la birou in conditiile amputarii unui membru inferior).

Un alt punct care trebuie adus in discutie pentru a nu fi influentate concluziile expertizei il reprezinta antecedentele personale patologice ale victimei, medicul legist trebuind sa aiba in vedere legatura dintre boala preexistenta si traumatism, precum si efectele cu si fara traumatism ale bolii preexistente.

Criteriul juridic este impus de codul penal si se refera la incadrarea juridica a leziunilor traumatice.

2. ASPECTE JURIDICE

In ceea ce priveste infractiunile contra integritatii corporale sau sanatatii, Codul penal in vigoare consacra urmatoarele infractiuni :

Lovirea sau alte violente ;

Vatamarea corporala ;

Lovirile sau vatamarile cauzatoare de moarte ;

Vatamarea corporala din culpa ;

Relele tratamente aplicate minorului ;

Incaierarea ;

2.1. LOVIREA SAU ALTE VIOLENTE are, in cuprinsul ei, infractiunea de lovire sau orice al act de violenta care pricinuieste suferinte fizice.

Aspectul juridic intereseaza prin prisma acelor “relații sociale referitoare la atributele persoanei, relații care protejează persoana împotriva actelor de violență producătoare de suferințe fizice” si cele care fac referire la integritatea corporală și sănătatea persoanei.

Faptuitorul poate fi orice persoana, iar in cazul in care intre faptuitor si victima exista o legatura de familie, fapta capata forma agravata, iar “maximul special pedeapsei prevazute de lege se majoreaza cu o patrime.” In cazul lovirii sau alte violente asupra nou-nascutului, in care faptuitorul este mama aflata in stare de tulburare psihica, imediat dupa-nastere, dar nu mai tarziu de 24 de ore, se sanctioneaza cu inchisoare de la o luna la 3 ani.

Participatia penala este posibila sub orice forma (fie ca vorbim de instigare sau de complicitate).

“Acțiunea se poate datora energiei făptuitorului, cum ar fi, de exemplu, atunci când îi aplică mai multe lovituri, cu pumnii și picioarele, sau unei alte forțe pe care aceasta o pune în acțiune.”

Inactiunea consta in incalcarea obligatiei de a actiona intr-un anumit fel prevazut de lege, in urma careia victima a avut de suferit un prejudiciu.

Se poate spune ca actiuniea are un caracter comisiv, iar inactiunea are un caracter omisiv.

Tentativa infractiunii de lovire si alte violente nu se pedepseste.

Consumarea infractiunii se face din momentul in care persoanei vatamate i se produc suferinte fizice datorate unui act de violenta sau lovire.

Sanctiunea este inchisoarea de la 3 luni la 2 ani sau amenda.

In cazul in care fapta are ca rezultat producerea de leziuni traumatice sau afectarea sanatatii pentru care necesita ingrijiri medicale pe o perioada de pana in 90 de zile, sanctiunea este inchisoare de la 6 luni la 5 ani sau amenda.

Demararea actiunii penale se face in momentul depunerii plangerii persoanei vatamate, iar in cazul in care fapta prevede un membru de familie, actiunea penala se poate demara din oficiu, iar impacarea partilor anuleaza raspunderea penala.

2.2. VATAMAREA CORPORALA

Reprezinta fapta cauzata prin lovire sau orice alt act de violenta care intereseaza integritatea corporala si sanatatea si care a cauzat umatoarele: “o infirmitate, leziuni traumatice sau afectarea sănătății unei persoane, care au necesitat, pentru vindecare, mai mult de 90 de zile de îngrijiri medicale, un prejudiciu estetic grav și permanent, avortul, punerea în primejdie a vieții persoanei.”

Infractiunea de vatamare corporala cuprinde relatiile sociale care fac referire la integritatea corporala si sanatatea persoanei, dar si la relatiile care privesc raporturile familiale.

Faptuitorul poate fi orice persoana, iar participarea penala este posibila sub toate formele (complicitate, instigare). Se mentin cazurile speciale sus mentionate, in care faptuitorul este membru de familie sau mama aflata in stare de tulburare psihica imediat dupa nastere, nu mai tarziu de 24 de ore.

Actele savarsite impotriva persoanei vatamate pot fi “violente sau neviolente, cum ar fi, de exemplu, atunci când îi administrează victimei o substanță toxică, aceasta având nevoie de îngrijiri medicale pentru vindecare.”

Trebuie sa existe raport de cauzalitate intre fapta si vătămare a integrității corporale sau a sănătății.

Tentativa infractiunii de vatamare corpoala se pedepseste cand are ca scop producerea unei infirmitati, a unor leziuni traumatice sau sau afectare de sanatate ce necesita mai mult de 90 de zile de ingrijire medicala pentru vindecare sau a unui prejudiciu esthetic grav si permanent.

Consumarea infractiunii se produce in momentul in care are lor rezultatul mentionat in lege.

Sanctiunea este inchisoare de la 2 la 7 ani. In cazul in care fapta a fost savarsita cu scopul producerii “ unei infirmitati, unei leziuni traumatice sau afectarii sănătății unei persoane, care au necesitat, pentru vindecare, mai mult de 90 de zile de îngrijiri medicale, unui prejudiciu estetic grav și permanent” , pedeapsa este inchisoare de la 3 la 10 ani.

2.3. LOVIRILE SAU VATAMARILE CAUZATOARE DE MOARTE

Infractiunea este incadrata drept lovire sau vatamare cauzatoare de moarte daca moartea a survenit in urma uneia dintre faptele : lovire sau orice alt act de violență care a cauzat de suferințe fizice sau care a avut ca si consecinta cel putin una din urmatoarele: o infirmitate, leziuni traumatice sau afectarea sănătății unei persoane, care au necesitat, pentru vindecare, mai mult de 90 de zile de îngrijiri medicale, un prejudiciu estetic grav și permanent, avortul, punerea în primejdie a vieții persoanei.

Infractiunea de loviri sau vatamari cauzatoare de moarte consacra relatiile sociale care se refera la dreptul la viata a fiecarei persoane.

Faptuitorul poate fi reprezentat de orice persoana si se pastreaza cazurile particulare in care faptuitorul este membru de familie sau mama aflata in stare de tulburare psihica imediat dupa nastere, nu mai tarziu de 24 de ore.

Infractiunea se realizeaza prin actiune sau inactiune si are ca urmare moartea victimei.

Trebuie demonstrata legatura de cauzalitate dintre actiune sau inactiune si rezultat. Se poate ca la rezultatul produs sa mai fi contribuit si alti factori, independent de faptuitor, dar atata timp cât, fără activitatea făptuitorului, rezultatul nu s-ar fi produs, legatura de cauzalitate exista.

Lovirea sau fapta de vătămare corporală se săvârșește cu intenție, iar urmarea mai gravă, constând în moartea victimei, îi este imputabilă făptuitorului pe baza culpei.

Un exemplu din practica juridica este acela ca intr-o fapta in care “ inculpatul a imbrancit victima aflată pe trotuar, cu spatele la partea carosabilă a drumului, chiar în momentul când prin dreptul lor trecea un autovehicul, din care cauză, victima, care era în stare de ebrietate, s-a dezechilibrat și a căzut pe carosabil, unde a fost surprinsă și accidentată mortal de acel autovehicul, constituie infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte”

Intenția faptuitoului de a vătăma integritatea corporală ori de a ucide, se stabilește în fiecare caz, ținându-se cont de “instrumentul folosit, zona corpului in care a fost aplicată lovitura, numărul loviturilor, intensitatea acestora, precum și de toate celelalte împrejurări concrete în contextul cărora a fost săvârșită fapta”.

Tentativa in acest tip de infractiune nu este posibila.

Sanctiunea este inchisoare de la 6 la 12 ani.

2.4. VATAMAREA CORPORALA DIN CULPA

Se incadreaza ca infractiune fapta prin care se produc leziuni traumatice sau este afectată sănătatea unei persoane, a cărei gravitate este evaluată prin zile de îngrijiri medicale de cel mult 90 de zile, “săvârșită din culpă de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice ori a unei substanțe psihoactive sau în desfășurarea unei activități ce constituie prin ea însăși infracțiune”

Se concretizeaza relațiile sociale ce se refera la dreptul persoanei la integritate corporală și sănătate, pe de o parte, si relațiile sociale referitoare la respectarea măsurilor de prevedere pentru exercitarea unei profesii, meserii sau efectuarea unor activitati, pe de alta parrte.

Pedeapsa este inchisoare de la 3 luni la 1 an sau amenda.

In cazul in care vatamarea corporala (infirmitate, ingrijiri medicale mai mult de 90 de zile, prejudiciu estetic grav si permanent, avortul, punerea in primejdie a vietii persoanei) este savarsita din culpa, pedeapsa este închisoare de la 6 luni la 2 ani sau amendă. Cand aceasta infractiune “a fost săvârșită ca urmare a nerespectării dispozițiilor legale sau a măsurilor de prevedere pentru exercițiul unei profesii sau meserii ori pentru efectuarea unei anumite activități” sanctiunea este închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amenda.

In cazul in care vatamarea corporala din culpa se exercita asupra a doua sau mai multe persoane, limitele speciale ale pedepsei se vor majora cu o treime.

Nerespectarea dispozitiile legale ori a masurilor de prevedere care au dus la savarsirea unei infractiuni, constituie ea insasi infractiune, iar sanctiunea se stabileste pe baza concursului de infractiuni.

Actiunea penala se pune in miscare in momentul depunerii plangerii persoanei vatamate.

Codul penal in vigoare vine cu o noutate in ceea ce priveste incadrarea juridica a infractiunilor contra integritatii corporale sau a sanatatii, in sensul reglementarii unor doua noi infractiuni la aceasta categorie, relele tratamente aplicate minorului si incaierarea, deoarece ele vizeaza in primul rand integritatea fizica sau sanatatea persoanei si in al doilea rand relatiile de familie, respectiv convietuirea sociala.

Legiuitorul roman a ales sa consacre aceste doua infractiuni potrivit modelului european, inspirat fiind de codurile portughez, german sau austriac.

2.5. RELELE TRATAMENTE APLICATE MINORULUI

Infractiunea consta in “punerea în primejdie gravă, prin măsuri sau tratamente de orice fel, a dezvoltării fizice, intelectuale sau morale a minorului, de către părinți sau de orice persoană în grija căreia se află minorul.”

Aceasta infractiune nu a fost pana acum o infractiune cu subiect activ special, ea putea fi savarsita nu doar de catre sau fata de un membru de familie, ci si fata de minorii care se aflau in centre de plasament sau in alta forma de ocrotire.

Se inlocuieste sintagma ”i-a fost încredințat spre creștere și educare” din vechiul Cod Penal cu sintagma ”în grija căreia se află”, cu sens mult mai larg și neoficial (de exemplu bunicii).(asta am luat-o din slide-urile lui in care vorbeste despre diferenta dintre noul si vechiul cod nu stiu daca iti plac daca nu stege-o u..eu am pus o sa fie ca nu pea am gasit mare lucru depre interpretarea acestui articol)

Legiuitorul incadreaza ca infractiune existenta unei stari de pericol ce ar putea pune in primejdie dezvoltarea normala a minorului din punct de vedere fizic, intelectual si moral.

Prin urmare, infractiunea este considerata consumata atat timp cat exista posibilitatea ca perturbarea dezvoltarii fizice, intelectuale si morale a minorului sa se produca.(nu stiu daca e ok exprimarea din fraza asta pe care am scris o cu italian )

Sanctiunea este închisoare de la 3 la 7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.

Infractiunea relele tratamente aplicate minorului este incadrata sub aceeasi forma sau intr-o forma asemanatoare, in aceasta categorie de infractiuni si in Codul Penal portughez art. 152, Codul Penal german, art. 225, Codul Penal austriac art. 92-93.

2.6. INCAIERAREA

În doctrina penală încăierarea reprezinta o “ciocnire violentă și spontană între mai multe persone ale căror acțiuni se întrepătrund în așa măsură încât este dificil să se precizeze contribuția fiecăreia dintre persoanele între care s-a produs încăierarea.”

Legiuitorul noului cod penal nu incriminează tentativa și, ca urmare nu se pedepseste. Infractiunea este consumata atunci cand are loc încăierarea, adică in momentul in care mai multe persoane sunt angajate într-un conflict violent, si acțiunile lor se intreptrund și sunt greu de distins.

Pentru existența infracțiunii nu interesează durata încăierării, însă de acest aspect se va ține seama la individualizarea judiciară a pedepsei.

Sanctiunea consta in închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.

Există trei forme agravante ale infracțiunii:

a) Infracțiunea este considerata agravata daca “in cursul încăierării s-a cauzat o vătămare corporală uneia sau mai multor persoane și nu se cunoaște care dintre participanți a produs urmările.”

Agravanta este reprezentata de faptul că prin încăierare s-a produs vătămarea corporală a uneia sau mai multor persoane.

Agravanta se mentine daca nu se cunoaste cine a produs vatamarea, “toți participanții la încăierare răspund pentru rezultatul mai grav produs, deoarece, din punct de vedere obiectiv, fiecare a realizat acțiunea de participare la încăierare, iar din punct de vedere subiectiv, fie l-a prevăzut, dar a crezut că acest rezultat nu se produce, fie nu l-a prevăzut, deși putea și trebuia să-l prevadă.” .

Sanctiunea este închisoarea de la unu la 5 ani, cu excepția victimei care va fi sanctionata cu inchisoare de la 3 luni la un an sau cu amenda.

Agravanta se mentine si in cazul in care sunt mai multe victime.

b) Infractiunea este considerata agravata cand in cursul incaierarii s-a cauzat moartea unei personae si “nu se cunoaste care dintre participant a produs urmarile.”

Agravanta este reprezentata de faptul că prin încăierare s-a soldat moartea unei persoane.

Agravanta se menține dacă nu se cunoaște care dintre participanți este cel care a produs acest deznodamant.

Sanctiunea este inchisoare de la 6 la 12 ani.

c) Infracțiunea este considerata agravanta când in cursul incaierarii s-a produs moartea a două sau mai multor persoane, fara a se cunoaste care dintre participanti a produs aceasta urmare.

Agravanta este reprezentata de faptul si mai grav că in urma încăierarii s-a soldat moartea a dou sau mai mltor persoane.

Agravanta se menține dacă nu se cunoaște care dintre participanți este faptuitorul.

Sanctiunea este inchisoare de la 6 la 12 ani cu majorarea cu o treime a limitelor speciale ale pedepsei.

“Nu se pedepsește cel care a fost prins în încăierare împotriva voinței sale sau care a încercat să-i despartă pe alții.”

In cazul in care participantul a fost prins în încăierare împotriva voinței sale, nu răspunde penal, deoarece, nu a avut intenția de a participa la incaierare, iar in cazul in care a încercat să-i despartă pe alții, tot nu este tras la raspundere penala deoarece intenția sa a fost de a desparti persoanele prinse în încăierare.

În ambele cazuri, daca participantul se lasa antrenat ulterior in incaierare, el va raspunde penal.

La fel ca infractiunea relele tratamente aplicate minorului, si infractiunea de incaierare este incadrata sub aceeasi forma sau intr-o forma asemanatoare, in aceasta categorie de infractiuni, in codurile penale europene cum ar fi: Codul Penal german, art. 231, Codul Penal austriac, art. 91, Codul Penal spaniol, art. 154, Codul Penal portughez, art. 151, Codul Penal elvetian, art. 133.

IV. EXPERTIZA MEDICO-LEGALA SEXOLOGICA

Georges Dumas sublinia faptul ca “societatea a acceptat instinctul sexual, l-a canalizat pe cat a putut, l-a inconjurat de limitari, de tabu-uri si i-a consacrat manifestarile sale sociale prin ceremonii de saralizare religioasa si prin institutii laice”.

Cu toate acestea, libertatea si inviolabilitatea sexuala fac parte din drepturile omului si prin urmare sunt protejate de relatiile sociale si lege.

Sexualitatea este parte integranta a personalitatii omului, si are atat rol in succesiunea generatiilor prin transmiterea biologica a materialului genetic, cat si in viata sociala a individului, fiind o puternica sursa de echilibru, empatie, altruism, eliberare de tensiuni si angoase.

Expertiza medico-legala sexologica se ocupa cu:

constatarea virginității sau a deflorării;

violul;

probleme legate de sexologia aberanta (incestul, intersexualitatea);

impotentele sexuale.

1. CONSTATAREA VIRGINITATII SAU A DEFLORARII este ceruta atat pentru constatarea violului la o persoana fara viata sexuala activa, cat si pentru confirmarea activitatii sexuale.

Virginitatea este demonstrata prin examinare medicala ginecologica cu evidentierea integritatii “morfologice si fiziologice a membranei himeneale”. Nu poate fi declarată virgină,

în principiu, decât aceea femeie care are o conformație a himenului care nu permite contactul sexual fără deflorare.

Deflorarea reprezinta pierderea integritatii membrane himeneale cuantificata prin prezenta uneia sau mai multor rupturi recente sau vechi care demonstreaza cel putin un raport sexual vaginal.

Himenul reprezinta o prelungire a mucoasei vaginale cu o structură elastica, conjunctivo-vasculară, epitelizată, situată la nivelul orificiului extern vaginal. Examinarea se face din punct de vedere morfologic si functional si descriem urmatoarele caracteristici:

– forma: ”inelară (75% din cazuri), semilunară, septată, cribriformă, bilabiată, coroliformă; foarte rar se decelează himen imperforat (fără orificiu himenal)” ;

– consistența: in general elastică, laxă; subtire; moale; rareori se constată himen fibros, tendinos sau chiar semicartilaginos (mai ales la persoanele in varsta, iar in acest caz este dificilă sau chiar imposibilă deflorarea, fiind uneori necesară deflorarea chirurgicală);

– orificiul-marginea libera: neteda, usor ondulata, cu mici incizuri, neregulata cu crestaturi adanci, lobulata, franjurata;

– marimea la extensie moderata 1-1,5 cm;

– latimea membranei 2 mm-1,5 cm;

– culoarea: roza;

Deflorarea se constata prin examen clinic local si se poate preciza in functie de aspectul himenului daca deflorarea este recenta sau veche.

”În primele 24 de ore, ruptura recentă se prezintă sub forma unei soluții de continuitate radiare a membranei himenale, care interesează, de regulă, întreaga lățime a acesteia (ruptură completă) sau, mai rar, doar o parte a sa, fără a atinge baza de inserție (ruptură incompletă).”

Aspectul la examinarea ochiometrica a rupturii este cu “marginile tumefiate, rotunjite, sângerânde, în jur membrana este de asemenea tumefiată. Pe toată zona observăm dezepitelizarea himenului, o puternică hiperemie, din marginile rupturii se scurge sânge la cea mai mică atingere cu bagheta de sticlă, încep să se formeze coagulări brun – albicioase, care acoperă marginea rupturii. În cazul himenelor bogate în țesut elastic și conjunctiv (himene cărnoase) în imediata apropiere a rupturii, se observă hematoame în perete, acestea fiind, de obicei, de volum mic, bombate ușor, având o culoare violacee.”

Ruptura este localizată în zone de minimă rezistență: „cu lățime mai mică, de consistență ușor scăzută sau corespunzător fostelor incizuri; foarte frecvent localizarea rupturii este în jumătatea inferioară (între orele 4 și 8 pe cadranul himenal convențional) – în cazul himenului inelar sau semilunar; mai rar este situată lateral (orele 3 sau 9) – în cazul himenului labiat.”

După 24 de ore, “pe marginile rupturii se depun false membrane de culoare gri-gălbuie, acestea se detașează greu cu bagheta de sticlă, provocând sângerări. Hematomul intraparietal se extinde, hiperemia este intensă, iar în introit se evidențiază dilatarea vaselor. Depunerile de fibrină se pot confunda cu depozite leucoreice ce pot învălui rupturile recente cu soluție de continuitate complete sau incomplete, cu marginile edemațiate, hemoragice, uneori sângerânde alteori cu cheaguri sau depozite fibroase alb – gălbui. Aceste depozite gălbui pot crea confuzii, cu atât mai facile în condițiile în care exista un proces inflamator vulvo-genital (trichomoniazic, vulvo-vaginite gonoreice sau banale). În aceste condiții, dezlipind membrana formată de leucoree, marginile ei nu sângerează, iar hiperemia are un caracter difuz. Dezepitelizarea în procese inflamatorii este insulară, marginile rupturii vechi, inflamate, apar la stereoscop rotunjite, pliurile vaginale din apropierea rupturii respective au depozite leucoreice și pe ele o intensă hiperemie”.

Cam aproximativ la 3-4 zile fenomenele inflamatorii locale (edemul si hiperemia) dispar treptat, in lipsa unui factor iritativ, impreuna cu depozitele de fibrina. In cazul in care persista un factor iritativ, cum ar fi contactul sexual repetat, manifestarile inflamatorii pot fi vizualizate timp de 14-21 de zile dupa deflorare.

După aproximativ 7-10 zile fenomenele care ne arata deflorarea recentă dispar treptat, iar vindecarea rupturii himeneale se face prin formare de țesut cicatriceal fin, de culoare roz-albicioasă inițial, apoi alb sidefie. „Marginile rupte se îndepărtează datorită retracției fibrelor elastice din membrana himenală și capătă aspect rotunjit și subțiat.”

Procesul de vindecare se face prin leucoplazie si nu este un proces cicatriceal propriu-zis, „procesul cicatricial, chiar retractil, apare numai cu totul excepțional, în cazul himenelor bogate în țesut conjunctiv sau în rupturile care interesează introitul vaginal, perineul sau vaginul.”

Deflorarea recentă se precizeaza prin observarea unor rupturi la nivelul himenului, rupturi ce se pot intinde până la baza de implantare a acestuia, numite complete sau, cele care nu se intind până la bază, numite incomplete.

Aceste rupture depind de conformația himenului, dar si de disproportia de organ genital dintre parteneri, cum ar fi un contact sexual cu fetițe imature sexual sau cu femei adulte cu infantilism genital. In aceste cazuri pot aparea rupturi ale mucoasei introului vaginal, rupturi de vagin și perineu. “Rupturile himenului sunt urmate de hemoragii, de obicei mici, cantitatea depinde de vascularizația himenului, ca și de intensitatea traumatismului, extinderea unor rupturi ale vaginului sau perineului. Uneori, în asemenea condiții, hemoragiile pot avea un caracter grav, în lipsa unei intervenții chirurgicale pot provoca moartea.”

Dupa 14 zile de la contactul sexual, procesul devine definitiv, deflorarea se numeste veche si nu se mai poate preciza data acestuia. In prezenta unor factori iritativi (contact sexual repetat sau factori infectiosi- leucoreea) tabloul descris este modificat si trebuie tinut cont de acest fapt in momentul stabilirii datei in caz de viol.

Deflorarile vechi sunt de cele mai multe ori complete, „interesează predilect cadranele inferioare (orele 4-8), au margini rotunjite și subțiate și prezintă o culoare albicioasă, diferită de restul membranei. În situațiile echivoce, diagnosticul diferențial este tranșat de examenul stereoscopic (care relevă retracții și/sau boseluri la nivelul rupturilor vechi – absente în cazul incizurilor).”

2. VIOLUL

Codul Penal defineste, in art. 218, violul ca fiind raportul sexual, actul sexual oral sau anal cu o persoană, sau orice alt act de penetrare vaginala sau anala, săvârșit prin constrângere, punere în imposibilitate de a se apăra ori de a-și exprima voința sau profitand de această stare.

2.1. ASPECTE JURIDICE

Obiectul juridic il reprezinta, in primul rand, libertatea si inviolabilitatea persoanei, indiferent de sex, si in al doilea rand, sanatatea persoanei si integritatea corporala.

Faptuitorul poate fi orice persoana, indiferent de sex, iar participarea penala la infractiune poate fi posibila sub orice forma.

Natura actelor sexuale este cuprinzatoare, si include atat actul sexual normal, dar si actul sexual nefiresc, prin folosirea organelor genitale sexuale sau actionand in diferite moduri asupra lor pentru se obtine satisfacerea instinctului sexual.

Lipsa de consimtamant a victimei este datorata urmatoarelor imprejurari:

Constrangerii fizice;

Constrangerii morale;

Profitarii neputintei victimei de aparare sau de exprimare a vointei;

Lipsa de consimtamant a victimei este deosebirea principala dintre viol si actul sexual cu un minor, infractiune la care actul sexual, vaginal, oral sau anal sau orice forma de penetrare vaginala sau anala, are loc cu consimtamantul victimei, chiar daca uneori acesta este viciat.

Lipsirea de libertate este asimilata in mod natural in continutul infractiunii de viol, fara ea neputandu-se realiza actul sexual prin constrangere.

Tentativa infractiunii de viol se pedepseste.

“Consumarea infracțiunii are loc în momentul în care este încălcată libertatea și inviolabilitatea sexuală a victimei, prin realizarea actului sexual, de orice natură, cu ajutorul constrângerii sau profitând de imposibilitatea victimei de a se apăra sau de a-și exprima voința.”

Infractiunea de viol este savarsita cu intentie si ”se pedepseste cu inchisoare de la 3 la 10 ani si interzicerea unor drepturi.” Tot cu aceasta pedeapsa se sanctioneaza si orie alt act de penetrare vaginala sau anala, „săvârșit prin constrângere, punere în imposibilitate de a se apăra ori de a-și exprima voința sau profitand de această stare.”

Formele agravate ale infractiunii de viol sunt:

1. “victima se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului”

Existenta unei legaturi speciale intre faptuitor si victima, datorata faptului ca acesta avea obligatia sa o ingrijeasca, ocroteasca, sa-i ofere educatie, sa o supravegheze sau sa-i ofere tratament medical, constituie circumstanta agravanta a faptei.

– “îngrijirea victimei presupune obligația faptuitorului de a acorda asistență victimei;

– ocrotirea victimei presupune calitatea de tutore sau curator a faptuitorului;

– educarea victimei presupune de a desfășura cu victima o muncă educativă.

– paza victimei presupune obligația făptuitorului de a o păzi și supraveghea;

– tratamentul victimei presupune aflarea acesteia în tratamentul făptuitorului, la spital sau la domiciliu.”

2. “victima este rudă în linie directă, frate sau soră”

Circumstanta agravanta in acest caz se refera la legatura speciala, de familie dintre victima si faptuitor, existand o rudenie de gradul intai conform art 406 alin 1,2 a din Noul Cod Civil si art.177 Codului Penal.

3. “victima nu a împlinit vârsta de 16 ani”

Gravitatea faptei se datoreaza varstei fragede a victimei si urmarilor fizice si psihice pe care o astfel de infractiune le poate avea in dezvoltarea sa ulterioara.

4. “fapta a fost comisă în scopul producerii de materiale pornografice”

Agravanta acestei infractiuni consta in scopul producerii sale, indiferent daca acest scop a fost sau nu atins.

5. “fapta a avut ca urmare vătămarea corporala”

Circumstanta agravanta este reprezentata de alte consecinte care se adauga celor specifice violului, constand intr-o vatamare corporala. Pentru a putea fi circumstanta agravanta, vatamarea corporala trebuie sa fi aparut ca urmare a constrangerii la raportul sexual, actul sexual anal sau oral si sa fie “imputabilă făptuitorului pe bază de praeterintenție.”

6. “fapta a fost săvârșită de două sau mai multe persoane împreună”

Este suficient ca actul sexual sa fie realizat de un singur făptuitor, “celălalt sau ceilalți făptuitori, desfășurând activități simultane în calitate de complici concomitenți. Săvârșirea faptei de două sau mai multe persoane împreună este o circumstanță reală, ceea ce însemnă că ea se răsfrânge asupra instigatorilor și complicilor anteriori, dacă aceștia au cunoscut-o sau au prevazut-o.”

Faptele sub forme agravante se pedepsesc cu inchisoarea de la 5 la 12 ani si interzicerea exercitarii unor drepturi.

In cazul in care infractiunea de viol are ca drept urmare moartea victimei, pedeapsa este de inchisoare de la 7 la 18 ani si interzicerea execitarii unor drepturi.

Demararea procedurilor penale se face dupa plangerea prealabila a victimei.

2.2. ASPECTE MEDICO-LEGALE

Obiectivele expertizei medio-legale sunt:

demonstrarea raportului sexual;

demonstrarea constrangerii victimei;

pecizarea imposibilitatii de apărare sau de exprimare liberă a voinței;

precizarea eventualelor consecințe ale violului (boli venerice, graviditate, stări psihice reactive).

In vederea atingerii obiectivelor, se va examina victima, suspectul și lenjeria acestora, eventual locul faptei.

Prin examenul victimei, medicul legist demonstreaza “existența raportului sexual, existența unor leziuni traumatice care ar putea explica o constrângere fizică, depistarea unor afecțiuni patologice sau împrejurări care dovedesc imposibilitatea de apărare sau de exprimare liberă a voinței.”

Este necesar un examen psihiatric care va demonstra în ce măsură victima are sau nu discernământul de a-si putea exprima liber voința în acceptarea sau nu a contactului sexual.

Examenul victimei presupune: “anamneză, examen somatic general, examen genital și/sau anal, recoltări de secreție vaginală sau din ampula rectală, examinarea îmbrăcămintei etc.” in vederea adunarii de probe si informatii.

Examenul suspectului presupune anamneza, examen somatic, genital, al imbracamintii.

A) DEMONSTRAREA RAPORTULUI SEXUAL

Demonstrarea raportului sexual se face prin examinare ginecologica, si trebuie avute in vedere doua situatii:

contactul sexual cu o virgina;

contactul sexual cu o persoana activa sexual.

Demonstrarea raportului sexual cu o virgina se face prin evidentierea deflorarii recente cu precizarea datei raportului, in functie de aspectul macroscopic al himenului. Trebuie tinut cont si de situatia in care deflorarea este posibila fara ruptura himeneala datorita unui himen care permite acest lucru si de asemenea de situatiile in care s-a incercat himenoplastia, situatie in care se observa la o examinare atenta suturile chirurgicale.

În cazul persoanei active sexual, care prezintă deflorare veche, demonstrarea raportului sexual este mai dificila si presupune evidentierea spermatozoizilor în vagin, ceea ce demonstreaza un raport sexual vaginal complet, dar neprotejat. Prezenta spermatozoizilor se face prin examinare frotiului din secretia vaginala.

Se examineaza de asemenea si lenjeria, atat a victimei cat si a agresorului impreuna cu locul unde s-a ejaculat, pentru cautarea probelor in cazul in care contactul sexual nu s-a finalizat cu ejaculare intravaginala, precum si imbracamintea si corpul agresorului si victimei, pentru cautarea de sange, fire de par sau alte probe.

“În cazul unor contacte sexuale brutale, se pot observa și rupturi vaginale, mai rar perineale la femeia matură.“ .

„La persoanele de sex masculin este necesar examenul orificiului anal, care va putea evidenția rupturi/fisuri radiare ale mucoasei anale, cu sensibilitate dureroasă marcată, cu iritație și inflamație locală; sângerarea este prezentă în cazul raporturilor sexuale anale recente; aceste modificări pot să apară, însă, și în contextul altor acțiuni traumatice sau pe fondul unei patologii locale. Certitudinea raportului sexual este dată de decelarea prezenței spermei (spermatozoizilor) în ampula rectală, care atestă consumarea unui raport sexual anal complet, neprotejat.”

B) DEMONSTRAREA CONSTRANGERII VICTIMEI

Constrangerea victimei este de ordin fizic si moral sau psihic.

Constrangerea fizica se poate demonstra prin coroborarea datelor medicale cu cele nonmedicale.

Constrangerea fizica este intens discutată in literatura de specialitate, în sensul că unii autori “nu o acceptă decât în condiții cu totul excepționale, atunci când există o disproporție evidentă de forță fizică între victimă și agresor, participarea mai multor persoane la imobilizarea victimei sau victima este pusă în situația de a nu se putea apăra.” Este demonstrata de prezenta unor leziuni traumatice care certifica lupta dintre victimă și violator, unele dintre leziuni fiind caracteristice acestui tip de constrangere. “Putem decela: echimoze ovalare și excoriații semilunare pe fața internă a coapselor, leziuni perineale (în jurul organelor genitale externe), urme de imobilizare la nivelul membrelor superioare, semne de violență la nivelul gâtului și leziuni endobucale produse în contextul împiedicării victimei să strige după ajutor, rupturi musculare – mușchii gracilis etc. Prezența hematoamelor sau rupturilor perineale atestă consumarea actului sexual cu o deosebită violență; de asemenea, astfel de leziuni se produc în cazul disproporției fizice marcate (ex. viol asupra minorilor).”

Localizarea leziunilor este variată: “pe față, pe cap, corp și patognomonic pe fața internă a coapselor, pe gât și la nivelul gâtului mâinilor.”

In raportul final al expertizei trebuie specificat in afara topografiei leziunilor si “gravitatea consecințelor pe care acestea le pot avea sub aspect funcțional (ne referim la explicarea imobilizării victimei și constrângerii ei). Se pot constata, uneori, leziuni grave corporale (traumatism cranio-cerebral), care pot duce la o pierdere a cunoștinței pe un timp mai scurt sau mai lung, care pot pune victima în imposibilitatea de a se apăra sau de a-și exprima liber voința.”

Examinarea suspectului, facuta in timp util, poate aduce date in plus pentru demonstrarea constrangerii fizice, dar poate duce si la identificarea agresorului.

Examinarea fizica a suspectului poate decela leziuni de aparare poduse de victima, ca excoriatii, muscaturi, echimoze; examinarea hainelor poate decela materii biologice ca pete de sange, sperma, fire de par, care demonstreaza actul sexual, dar si rupturi ale imbracamintii si lenjeriei care demonstreaza lupta si totodata constrangerea fizica.

”Constrângerea morală (prin amenințare sau șantaj) nu poate fi probată medico-legal. Uneori, însă, decelăm elemente sugestive în acest sens (ex. excoriații liniare la nivelul gâtului, produse de cuțitul cu care violatorul amenință victima).”

C) IMPOSIBILITATEA DE APARARE SI EXPRIMAREA LIBERA A VOINTEI

Imposibilitatea de aparare survine in diferite situatii in care victima este incapabila de a se apara. Aceste situatii pot fi datorate unor afectiuni fizice, stari fiziologice sau psihice. Exista si situatii cu caracter temporar, in care actul sexual se consuma prin suprimarea starii de constienta a victimei de catre violator prin administrarea de substante ca sedative, narcotice, somnifere, droguri, alcool, tocmai cu scopul de a usura implinirea acestui act.

Imposibilitatea de exprimare libera a vointei se datoreaza existentei unei afectiuni psihice a victimei, care altereaza discernamantul sau, precum si situatiilor cu caracter temporar, mai sus mentionate.

In astfel de cazuri, este necesar si o examinare psihiatrica, dar si o examinare toxicologica.

D) PRECIZAREA CONSECINTELOR VIOLULUI

In urma unui viol, expertiza medico-legala urmareste sa stabileasca producerea unor afectiuni fizice sau psihice si gravitatea lor, transmiterea unor boli venerice sau aparitia unei sarcini.

Pentru evaluarea consecintelor psihice este necesara o expertiza medico-legala psihiatrica.

Cel mai adesea un viol are consecinte grave asupra personalitatii spre exemplu un sindrom posttraumatic (cosmaruri, sentiment de depersonalizare, depresie reactionala), o fobie fata de sexul opus, o frigiditate.

Alta consecinta mai grava este decesul victimei, fie prin sinuciderea acesteia, fie ca urmare a leziunilor fizice suferite si este forma agravanta pedepsita conform conform codului penal in vigoare.

Transmiterea de boli venerice este o consecinta de distanta si acestea sunt: sifilisul, gonoreea, chlamydia, scabia, SIDA.

3. PROBLEME LEGATE DE SEXOLOGIA ABERANTA

Sexologia aberanta cuprinde conform literatuii de specialitate urmatoarele forme: incestul, intersexualitatea, homosexualitatea, seductia, perversiunea.

Actualul Cod Penal nu mai incadreaza penal seductia, perversiunea si homosexualitatea comparativ cu vechiul Cod Penal care incadra aceste forme de sexologie aberanta in infractiuni privitoare la viata sexuala.

Incestul reprezinta „raportul sexual consimtit, savarsit intre rude in linie directa sau intre frati si surori si se pedepseste cu inchisoare de la 1 an la 5 ani.”

Este intalnit in cazul persoanelor cu tulburari psihice ca schizofrenii, alcoolism, epilepsie si necesita examen psihiatric.

Intersexualitatea reprezinta o afectiune care presupune prezenta la acelasi individ, atat de component ale aparatului genital feminin cat si masculin. Expertiza medico-legala stabileste in acest caz sexul civil prin examinarea: “sexului genetic, gonadic, gonoforic, organelor genital externe, mofologic, psihocomportamental.”

4. IMPOTENTA SEXUALA

Impotenta sexuala este o problema importanta conjugala si intereseaza atat barbatii, cat si femeile, fiind des invocata in anularea sau desfacerea casatoriilor.

In cazul barbatului, impotenta poate fi de coabitare si de procreere.

Impotenta de coabitare se datoreaza unor tulburari in dinamica sexuala. Acestea pot fi:

“tulburari de erectie;

tulburari de libidou;

tulburari de ejaculare;

tulburari de orgasm.”

Impotenta de procreere se datoreaza lipsei producerii de spermatozoizi normali sau impermeabilitatii canalelor excretorii.

In cazul femeii, impotenta sexuala este cunoscuta sub forma de:

apareunia – incapacitatea unui raport sexual datorita unor malformatii a organelor genitale;

dispareunia – durere permanenta sau intermitenta in timpul actului sexual;

frigiditatea – imposibilitatea de a obtine orgasmul;

Expertiza medico-legala urmareste sa stabileasca tipul de impotenta si etiologia sa.

Ca si etiologie, se vor avea in vedere factorii organici si psihici.

Factorii organici sunt factori independenti de persoana, ei fiind reprezentati de o suferinta fizica, la nivel organic, ca : traumatisme cranio-cerebrale, afectiuni neurologice, intoxicatii, traumatisme la nivelul organelor genitale, afectiuni testiculare primare sau secundare, etc.

Factori psihici sunt factorii dependenti de persoana si ei pot fi : frica, stresul, nevroza, esecul sexual anterior, lipsa de afectiune dintre parteneri.

Este necesar pentru o expertiza corecta colaborarea cu alti medici specialisti ca neurolog, ginecolog, urolog, endocrinolog, psiholog.