Probleme Fundamentale

PROBLEME FUNDAMENTALE

ALE OCROTIRII MEDIULUI ÎN

EPOCA CONTEMPORANĂ

Cuprins:

2

INTRODUCERE ……………………………………………..………………..…… pag 4-8

CAPITOLUL 1. DREPTUL MEDIULUI CA RAMURĂ A DREPTULUI

1.1 Formarea și dezvoltarea dreptului internațional al mediului ……..…………….…..pag 9-15

1.2 Legislația Comunității Europene in privința mediului inconjurător ………..….. pag 16-21

CAPITOLUL 2. LEGISLAȚIA ROMÂNEASCĂ PRIVIND PROTECȚIA

MEDIULUI

2.1 Scurt istoric al legislației ce vizează protecția mediului in Romania…….……pag 22-25

2.2 Legislația romănească in perioada preaderare și postaderare la Comunitatea

Europeană …………………………………….…….…………….……….… pag 26-40

2.3 Perspective privind aplicarea legislației de mediu in Romania ….………..…. pag 41-43

CAPITOLUL 3. RĂSPUNDEREA JURIDICĂ ÎN DREPTUL PROTECȚIEI

MEDIULUI

3.1 Răspunderea civilă in dreptul mediului ………………………………….………pag.44-46

3.2 Răspunderea contravențională in dreptul mediului ……………..…….……..…. pag 47-52

3.3 Răspunderea penală in dreptul mediului ………………………….……. ………. pag 53-55

STUDIU DE CAZ ……………………………………………….………………pag 56-57

CONCLUZII ……………………………………………………………………………………………pag.58-64

BIBLIOGRAFIE ……………………………………………………………………………………..pag.65-68

Introducere

3

Noțiunea de mediu inconjurător este una dintre noțiunile fundamentale care stau la baza

ecologiei (din grecescul aeikos=loc de trai, adăpost și logos= știință) ca știință, ea poate suferi

modificări in raport cu necesitatea punerii in valoare sau ocrotirii elementelor sale

componente, de reglementare juridică. Mediul reprezintă totalitatea condițiilor energetice,

fizice, chimice și biologice care inconjoară o ființă sau grupurile de ființe și cu care acestea se

gasesc in relații permanente de schimb. Directiva Consiliului Comunității Europene din 27

iunie 1967 definește mediul prin ,, apa, aerul, solul și relațiile dintre ele, precum și relațiile

dintre acestea și organismele vii”.

Raportarea la condițiile naturale primare de subzistență a produs reguli obligatorii minime,

care mai apoi s-au transpus in cadrul existenței sociale. Aceste norme primordiale de predrept,

legate atat de natural au constituit certificatul de naștere al dreptului care a apărut ca drept al

mediului al raporturilor dintre om și natură, condiția naturală fiind esențială. Apariția și

afirmarea presantă a problemelor ecologice in a doua jumătate a secolului XX-lea au necesitat

implicarea reglementărilor juridice pentru diminuarea efectelor permanentei degradări a

mediului inconjurător1.

Poluarea indelungată a mediului natural a determinat acumularea problemelor ecologice

contemporane, exprimabile printr-o discordanță accentuată intre mediul creat de om si cel

natural, cu perspective reale de deteriorare a condițiilor de viață ale omului planetar si ale

dezvoltării civilizației viitorului2.

Omul nu și-a pus mult timp problema de a proceda rațional, in condiții normale de echilibru

și dezvoltare a vieții sesizand tarziu că este creația și creatorul mediului său inconjurător care

ii asigură existența biologică și totodată, cea intelectuală. Exploatarea irațională a resurselor

regenerabile (păduri, floră, faună etc.)și a celor neregenerabile (bogății minerale ale

subsolului)a accentuat efectul nociv al acțiunilor omului asupra naturii.

Folosindu-se pe scară largă știința și tehnologia in scopul dezvoltării industriale, s-a ignorat

necesitatea păstrării unui echilibru intre satisfacerea nevoilor materiale proprii și continuă

creștere și protecția tuturor factorilor mediului inconjurător. Ruperea de către om a

echilibrelor naturale este o caracteristică a celei de a doua jumătăți a secolului XX, deși

fenomene izolate au apărut cu mult inainte. Revoluția tehnico-științifică contemporană care se

desfășoară intr-un ritm din ce in ce mai accelerat, in toate țările lumii a pus in fața omenirii

mai multe probleme determinate de situațiile previzibile ale ultimului deceniu al secolului XX

1 Gheorghe Durac, Dreptul mediului.Răspunderea pentru daune ecologice, Editura Junimea, 2004

2 Florin Făiniși, Dreptul Mediului, editura Pinguin Book, București 2005

4

și inceputul mileniului trei o populație de peste 6 miliarde de oameni; dorința firească a

tuturor oamenilor de a atinge un nivel de viață cat mai ridicat ; necesitatea creșterii producției

agricole vegetale și animale pentru a asigura hrana tuturor oamenilor; necesitatea cresterii

producției de materii prime, de combustibil si energie.

Din aceste cauze, pretutindeni in lume, din ce in ce mai insistent, se impun acțiuni in

sprijinul protecției mediului iconjurător, aceasta fiind una dintre preocupările contemporane

prioritare.

Globalizarea sau mondializarea reprezintă un proces de integrare la nivel planetar, cu patru

dimensiuni: economică (comerț, investiții și fluxuri de capital), informațională , politică și

culturală. Ea contribuie la accelerarea creșterii economice prin angajarea unor schimbări

structurale la nivel industrial, ce antrenează modificarea gradului de utilizare a resurselor

naturale și a nivelului de poluare.

Globalizarea difuzează capitalurile și tehnologiile pe largi arii geografice, cu efecte directe

asupra mediului. Prin aceasta, contribuie la intărirea companiilor multinaționale dar și

marginalizarea unor economii și populații, cu antrenarea sărăciei prin epuizarea resurselor

naturale. Acest proces impune noi standarde ecologice pentru produse, ce conduc la creșterea

competitivității lor și la efecte benefice pentru mediu.

Fenomenele ce afectează calitatea mediului au dobandit in ultima perioadă caracter global,

fiind in centrul atenției instituțiilor internaționale de mediu.

Efectul de seră cu antrenarea schimbărilor climatice, diminuarea grosimii stratului de ozon,

reducerea biodiversității la scară planetară, defrișarea masivă a pădurilor (in special in zonele

ecuatoriale), aridizarea terenurilor agricole sunt elemente definitorii ale crizei ambientale

actuale.

Suprapopularea și concentrarea populației preponderent in zonele urbane, cu apariția

„mega-orașelor“ (orașe cu peste 8 milioane de locuitori), au condus la creșterea nivelului

poluării, datorită noxelor emise (gaze toxice, ape reziduale, deșeuri), dar și „presiunii“

construcțiilor, care conduce la micșorarea spațiilor verzi, atat de necesare pentru un „mediu

sănătos“. In același timp, aceste metropole sunt mari consumatoare de resurse, de la energie și

apă la alimente.

Poluarea a devenit in ultimele decenii o reală sursă de preocupare pentru autoritățile

guvernamentale, dar și pentru opinia publică, căutandu-se soluții locale și regionale la

problemele globale.

5

In legislația romanească actuală, poluarea este definită ca fiind „introducerea directă sau

indirectă, ca rezultat al unei activități desfășurate de om, de substanțe, vibrații, căldură și/sau

zgomot in aer, apă ori in sol, care pot aduce ori pot cauza o deteriorare sau o impiedicare a

utilizării mediului in scop recreativ sau in alte scopuri legitime).

Poluantul reprezintă „ modifică echilibrul constituenților prejudicii sănătății umane sau

calității mediului, care pot dăuna bunurilor materiale acestuia sau al organismelor vii și aduce

orice substanță solidă, lichidă, gazoasă, sub formă de vapori sau sub formă de energie, care,

introdusă in mediu,modifică echilibrul constituienților acestuia sau al organismelor vii și

aduce daune bunurilor materiale“.

Legea apelor nr. 107/1996 cu modificările și completările ulterioare consideră poluarea „ca

fiind orice alterare fizică, chimică, biologică sau depășirea nivelului natural de radioactivitate,

produsă direct sau indirect de activități umane, care o fac improprie folosirii normale in

scopurile in care această folosire era posibilă inainte de a interveni poluarea“.

In O.U.G. nr. 195/2005 se folosește și o noțiune mai largă decat cea de poluare, care o

inglobează, și anume cea de „deteriorare a mediului“, care reprezintă „alterarea

caracteristicilor fizico-chimice și structurale ale componentelor naturale ale mediului,

reducerea diversității sau productivității biologice a ecosistemelor naturale sau antropizate,

afectarea mediului natural cu efecte asupra calității vieții, cauzate in principal de poluarea

apei, atmosferei și solului, supraexploatarea resurselor, gospodărirea și valorificarea lor

deficitară, ca și prin amenajarea necorespunzătoare a teritoriului“.

Constituția Romaniei consacră și garantează in mod expres , de sine stătător dreptul

fundamental al omului la un mediu sănătos, art.35 intitulat ,,Dreptul la un mediu sănătos”,

cuprinde o reglementare structurată pe 3 alineate: „(1) Statul recunoaște dreptul oricărei

persoane la un mediu inconjurător sănătos și echilibrat ecologic. (2) Statul asigură cadrul

legislativ pentru exercitarea acestui drept. (3) Persoanele fizice și juridice au indatorirea de a

proteja și ameliora mediul inconjurător”3.

Pentru stabilirea conținutului dreptului la un mediu sănătos, o semnificație aparte o

reprezintă raportul dintre dreptul de proprietate și dreptul la mediu. In acest sens Constituția

Romaniei stabilește in art.44 alin.7 că ,, Dreptul de proprietate obligă la respectarea sarcinilor

privind protecția mediului și asigurarea bunei vecinătăți, precum și la respectarea celorlalte

sarcini care, potrivit legii sau obiceiului revin proprietarului”. In virtutea acestor prevederi

3 Constituția Romaniei revizuită prin Legea 429/2003 aprobată prin Referendumul din 18-19.10.2003

6

constituționale, toate reglementările juridice in materia proprietății sunt țărmurite in efectele

lor de prevederile legislației privind protecția mediului4.

Obiectul legislației in vigoare il constituie reglementarea protecției mediului, obiectiv de

interes public major, pe baza principiilor și elementelor strategice care conduc la dezvoltarea

durabilă a societății.

Principiile și elementele strategice ce stau la baza legislației de mediu, in scopul asigurării

unei dezvoltări durabile, sunt: principiul precauției in luarea deciziei; principiul prevenirii,

reducerii și controlului integrat al poluării prin utilizarea celor mai bune tehnici disponibile

pentru activitățile care pot produce poluări semnificative; principiul prevenirii riscurilor

ecologice și a producerii daunelor; principiul conservării biodiversității și a ecosistemelor

specifice cadrului biogeografic natural; principiul "poluatorul plătește"; inlăturarea cu

prioritate a poluanților care periclitează nemijlocit și grav sănătatea oamenilor; crearea

sistemului național de monitorizare integrată a mediului; utilizarea durabilă a resurselor

naturale; menținerea, ameliorarea calității mediului și reconstrucția zonelor deteriorate;

participarea publicului la luarea deciziilor privind mediul; dezvoltarea colaborării

internaționale pentru asigurarea calității mediului5.

Modalitățile de implementare a principiilor și a elementelor strategice sunt: adoptarea

politicilor de mediu, armonizate cu programele de dezvoltare; obligativitatea evaluării

impactului asupra mediului in faza inițială a proiectelor cu impact semnificativ asupra

mediului; obligativitatea efectuării unei evaluări de mediu inaintea aprobării planurilor și

programelor; corelarea planificării de mediu cu cea de amenajare a teritoriului și de urbanism;

introducerea parghiilor economice stimulative sau coercitive; rezolvarea, pe niveluri de

competență, a problemelor de mediu, in funcție de amploarea acestora; propunerea de acte

normative armonizate cu reglementările europene și internaționale in domeniu; introducerea și

urmărirea realizării programelor pentru conformare; recunoașterea produselor cu impact redus

asupra mediului, prin acordarea etichetei ecologice; promovarea cercetării fundamentale și

aplicative in domeniul protecției mediului; instruirea și educarea populației, precum și

participarearselor

naturale; menținerea, ameliorarea calității mediului și reconstrucția zonelor deteriorate;

participarea publicului la luarea deciziilor privind mediul; dezvoltarea colaborării

internaționale pentru asigurarea calității mediului5.

Modalitățile de implementare a principiilor și a elementelor strategice sunt: adoptarea

politicilor de mediu, armonizate cu programele de dezvoltare; obligativitatea evaluării

impactului asupra mediului in faza inițială a proiectelor cu impact semnificativ asupra

mediului; obligativitatea efectuării unei evaluări de mediu inaintea aprobării planurilor și

programelor; corelarea planificării de mediu cu cea de amenajare a teritoriului și de urbanism;

introducerea parghiilor economice stimulative sau coercitive; rezolvarea, pe niveluri de

competență, a problemelor de mediu, in funcție de amploarea acestora; propunerea de acte

normative armonizate cu reglementările europene și internaționale in domeniu; introducerea și

urmărirea realizării programelor pentru conformare; recunoașterea produselor cu impact redus

asupra mediului, prin acordarea etichetei ecologice; promovarea cercetării fundamentale și

aplicative in domeniul protecției mediului; instruirea și educarea populației, precum și

participarea organizațiilor neguvernamentale la elaborarea și aplicarea deciziilor.

Politica de mediu este concepută ca formă a politicii generale a statului,avand ca sarcină

stabilirea strategiilor,obiectivelor și priorităților,metodelor și mijloacelor implicate in acțiunile

4 Livia Mocanu/Olivian Mastacan, Constituționalizarea Dreptului la un mediu sănătos in Romania, București,

2009

5 Gheorghe Durac, Dreptul mediului.Răspunderea pentru daune ecologice, Editura Junimea, 2004

7

desfășurate pe plan național in scopul prevenirii și combaterii poluării,a conservării și

dezvoltării durabile a mediului.

Reprezentand o politică specială(atat la nivel național cat și internațional),politica de mediu

inseamnă in același timp și evaluarea situațiilor reale ale mediului,constatarea influențelor

negative asupra mediului,stabilirea instituționalizată a măsurilor necesare organelor statale in

protejarea și conservarea mediului,precum și stabilirea sistemelor de sancționare in caz de

poluare și a cuantumului sancțiunilor aplicabile.

Politica de mediu este strans legată și condiționată de politica economică,administrativefinanciară

și legislativă,corelație ce se bazează pe o cointeresare națională și internațională

intrucat reprezintă deopotrivă relații teoretice și relații practice concrete.

O parte importantă a legislației mediului este consacrată reglementării cadrului

organizatoric propriu. Ideea centrală a acestor reglementări este că sistemul organizatoric

respectiv este chemat să asigure un cadru corespunzător pentru realizarea de către organe și

organizații statale și neguvernamentale, precum și de către toate celelalte persoane, a

sarcinilor in domeniul protecției mediului.

Sistemul organizatoric național al protecției mediului este conceput in așa fel incat să

cuprindă pe toți participanții la raporturile de dreptul mediului: statul și unitățile

administrative-teritoriale cu autoritățile centrale și locale care au atribuții, directe sau

indirecte, in domeniul protecției mediului; persoanele juridice private care au ca scop

protecția mediului sau care sunt potențiali poluatori ori victime ale poluării; persoanele fizice

in calitatea lor de victime sau de poluatori6.

Sarcinile politice de proțectie a mediului sunt diferite și complexe, principala răspundere a

politicii mediului revenind guvernelor fiecărei țări precum și autoritaților naționale și locale

de specialitate. In ceea ce privește prioritățile identificate,acestea reflectă atat nevoile

naționale cat și tendințile și inițiativele existente pe plan global.

CAPITOLUL 1. DREPTUL MEDIULUI CA RAMURĂ A DREPTULUI

6 Făiniși Florin, Dreptul Mediului, Editura Pinguin Book, București, 2005

8

1.1.Formarea și dezvoltarea dreptului internațional al mediului

Dreptul mediului este constituit din ansamblul complex al normelor juridice care

reglementează relațiile care se stabilesc intre oameni și atitudinea lor față de mediu ca element

vital al vieții, in procesul folosirii in scopuri economice, sociale și culturale a componentelor

sale, naturale și artificiale, precum și relațiile legate de protecția, conservarea și dezvoltarea

lor durabilă.

In ultimele două secole s-a făcut simțită incercarea omului de a domina natura, de a o

modela, de a folosi in interes propriu toate bogățiile naturale, toate acestea conducand la criza

ecologică.

Dezvoltarea civilizației industriale de la mijlocul secolului XIX a produs modificări

dramatice mediului inconjurător prin despăduririle masive pentru noi terenuri pentru

agricultură și obținerea de masă lemnoasă, exploatarea bogățiilor minerale ale subsolului,

intensificarea utilizării pășunilor. Creșterea demografică rapidă favorizată de dezvoltarea

civilizației industriale a crea aglomerări umane pe spații tot mai restranse.

Dorința oamenilor de a atinge un nivel de viață cat mai ridicat, nevoia de creștere a

producției de materii prime, combustibil și energie, necesitatea creșterii producției agricole

vegetale și animale pentru asigurarea hranei populației mereu in creștere cauzează degradarea

permanentă a mediului inconjurător, acțiunile privind protecția mediului fiind una dintre

marile preocupări contemporane7.

In dezvoltarea sa istorică dreptul internațional al mediului a cunoscut o etapă premergătoare,

incă din Evul Mediu fiind adoptate serie de măsuri juridice internaționale pentru diminuarea

efectelor poluării. In secolul XIX apar o serie de tratate internaționale dedicate pescuitului, iar

la sfărșitul acestui secol apare prima speță din dreptul internațional al mediului cu privire la

focile din Marea Bering.

Etapa utilitaristă a dreptului internațional al mediului debutează odată cu inceputul secolului

XX odată cu apariția primelor convenții internaționale cu privire la proteția unor specii de

faună.Convenția pentru protecția păsărilor utile agriculturii de la Paris din anul 1902, precum

și două tratate care priveau protecția focilor din anul 1911. Au fost adoptate și texte cu privire

la utilizarea echitabilă și protecția apelor de frontieră impotriva poluării.

Etapa ocrotirii și conservării naturii care a debutat la inceputul anilor 1930 este considerată o

etapă protoecologică, avand in vedere faptul că protecția mediului era deja prezentă printre

obiectivele reglementărilor naționale. Convenția privind conservarea florei și faunei in stare

7 Florin Făiniși, Dreptul Mediului, editura Pinguin Book, București 2005

9

naturală de la Londra din anul 1903 și convenția privind protecția florei, faunei și frumuseților

naturale ale țărilor Americii de la Washinghton 1940 sunt două documente semnificative

pentru această perioadă.

Perioda dreptului internațional al mediului a protecției și conservării mediului incepe in anii

1960 odată cu debutul crizei economice mondiale. In anul 1968 Consiliul Europei a adoptat

primele două texte proclamate de către o organizație internațională de protecție a mediului,

Declarația asupra luptei contra poluării aerului și Carta Europeană a apei, iar Organizația

Unității Africane a adoptat in același an Convenția Africană asupra conservării naturii și

resurselor naturale.

Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite a adoptat o rezoluție prin convocarea

unei conferințe mondiale asupra mediului urban, care a sta la baza pregătirii primei mari

conferințe mondiale a mediului.

Pregătirea pentru conferința de la Stockholm a fost coordonată de un comitet special compus

din reprezentanții a 27 state, fiind stabilit ca aceasta să se desfășoare in Suedia in perioada 5-

17 iunie 1972 la ea find prezenți delegați din 113 state, reprezentanți ai ONG de specialitate,

observatori, invitați, ziariști.

Declarația conferinței ONU asupra mediului uman de la Stockholm (1972) este primul

document internațional care proclamă expres dreptul fundamental al omului la un mediu

sănătos, fiind formulat ca prim principiu ,, Omul are dreptul fundamental la libertate, egalitate

și condiții de viață satisfăcătoare, intr-un mediu a cărei calitate ii permite să trăiască in mod

demn și in prosperitate. El are datoria sacră de a proteja și imbunătății mediul inconjurător

pentru generațiile prezente și viitoare”8. Acest text internațional relevă legătura dintre

drepturile omului și protecția mediului, ca un mijloc important de a realiza condiții adecvate

pentru o viață prosperă care sunt garantate.

Existența și sănătatea umană protejate juridic prin dreptul la viață și ocrotirea sănătății sunt

dependente de existența unui mediu curat.

Conferința a dus la adoptarea mai multor texte printre care o declarație generală, peste 100

de recomandări și o rezoluție privind dispozițiile instituționale și financiare.

Declarația de la Stockholm cuprinde un preambul de 7 puncte și 26 de principii generale. In

preambul se găsesc o serie de idei precum faptul că omul este atat creația cat și creatorul său,

protecția mediului fiind o caracteristică fundamentală in dezvoltarea populației. Primul

principiu este dreptul fundamental al omului la libertate, egalitate și condiții de viață

8 Conferința Națiunilor Unite asupra Environmentului Uman, Stockholm, 1972

10

satisfăcătoare intr-un mediu de calitate care sa-i permită să trăiască in demnitate. De la

punctul 2 la 7 se proclamă idei precum faptul că apa, aerul, solul, flora, fauna sunt resurse

naturale ce trebuie rezervate in acest sens, iar omul are nevoie să le gestioneze rațional. De la

punctul 8 la 20 se referă la protecția propriu zisă a mediului, in sensul că se stabilesc legături

de interdependență intre dezvoltarea economică și socială și protecția mediului.

Principiile enumerate de la punctul 21 la 26 sunt consacrate cooperării internaționale și

stabilesc drepturile internaționale ale statelor de a explora bogățiile economice, fără insă ca

activitățile economice să cauzeze prejudiciu mediului altor state sau regiuni aflate in afara

unei jurisdicții internaționale.

In decenile care au urmat Conferinței de la Stockholm s-au afirmat o serie de noi probleme

globale, efectul de seră, poluarea atmosferică, etc. In anul 1987 a fost elaborat de către

Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite un studiu al programelor națiunilor unite

pentru mediu privind perspectivele in materie de mediu pană in 2000 și in continuare. In

același an a fost elaborat tot de către Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite

raportul comisiei pentru mediu și dezvoltare ,,Viitorul nostru comun”- raportul Brundtland

care conține cea mai bună definiție a dezvoltării durabile care reprezenta de atunci laitmotivul

politicii internaționale de mediu și anume că dezvoltarea durabilă este cea care răspunde

nevoilor actuale fără a compromite capacitatea generațiilor viitoare de a răspunde propriilor

nevoi.

Conferința de la Rio de Janeiro s-a desfășurat intre 3-14 iulie 1992, Conferința națiunilor

unite privind mediul și dezvoltarea a reunit 145 de președinți, vicepreședinți și premieri fiind

considerată cea mai amplă reuniune la nivel inalt a secolului XX.Conferința s-a desfășurat in

două etape la prima etapă participand miniștrii mediului, reprezentanți ai altor organisme

similare și reprezentanți ai altor instituții, organisme și programe specializate ale ONU,

reprezentanții unor organisme interguvernamentale și neguvernamentale din 181 de state, iar a

doua etapă fiind intitulată Earth Summit. Lucrările Conferinței de la Rio s-au concretizat in

următoarele documente: Declarația de la Rio privind mediul și dezvoltarea, Agenda 21,

Convenția privind biodiversitatea, Convenția cadru privind schimbările climatice, Declarația

privind pădurile, Declarația privind deșertificarea.

Declarația de la Rio privind mediul și dezvoltarea a reprezentat un compromis intre țările

industrializate și cele in curs de dezvoltare. Deși asemănătoare Conferinței de la Stockholm ea

reflectă și noile preocupări apărute in domeniu, deteriorarea mediului sau conștientizarea

faptului că există o interdependență in progresul economic și protejarea mediului. Declarația

11

de la Rio afirmă că din moment ce omenirea este interesată in primul rand de o dezvoltare

susținută, statul este responsabil pentru indeplinirea nevoilor de dezvoltare și de mediu ale

generațiilor prezente și viitoare. Aceasta solicită ca toate statele să coopereze in parteneriat

global prin sprijinirea țărilor in curs de dezvoltare care sunt ecologic vulnerabile.In plus

declarația solicită punerea in aplicare a unei legislații de mediu eficiente, care să abordeze

problemele legate de degradarea mediului, concentrandu-se nu numai asupra speciilor și

habitatelor dar și a ecosistemelor. De asemenea declară că statele trebuie să respecte legislația

internațională prin protejarea mediului in perioadele de conflict armat.

Agenda 21 este considerat a fi cel mai politic și complex din punct de vedere tehnic realizat

de ONU in domeniul ecologic. Acest document statuează faptul că mediul și economia sunt

strans legate intre ele, iar integrarea considerațiilor ecologice in planificarea dezvoltării socioeconomice

este esențială pentru realizarea unei dezvoltări durabile. Acest plan de acțiune

stabilește obiectivele, costurile estimative, modalitățile de acțiune și responsabilitățile statelor

și organismelor internaționale in domeniu. Prevederile acestui document sunt grupate in jurul

a 4 axe tematice : dimensionarea socio-economică, conservarea și managementul resurselor

umane și naționale, rolul organizațiilor neguvernamentale și grupurilor sociale, mijloacele de

implementare a măsurilor stabilite

Națiunile care și-au luat angajamentul de a lua parte la Agenda 21 sunt monitorizate de

Comisia Internaționala pentru Dezvoltare Durabila și sunt incurajate sa promoveze Agenda 21

la nivel local și regional in cadrul proprilor țări.

Agenda 21 abordeaza problema dezvoltării societăților și economiilor prin concentrarea

asupra conservării si protecției mediului și a resurselor naturale. In cadrul Summitului

Pamantului de la Rio, Natiunile Unite au convenit ca punctul de pornire pentru realizarea unei

dezvoltării durabile se afla la nivel local. De altfel, două treimi din cele 2500 de obiective de

acțiune din cadrul Agendei 21 se adresează consiliilor locale. Fiecare autoritate locală trebuie

să iși conceapă propria strategie, in urma discuțiilor purtate cu cetățenii asupra problemelor de

interes major.

Agenda 21 reprezinta modelul de dezvoltare durabilă din punct de vedere social, economic

și de mediu. Actori precum guvernele, organizațiile non-guvernamentale , industria și

societatea civilă sunt incurajați să ia parte in acest proces. Agenda 21 oferă un cadru pentru

abordarea problemelor sociale și de mediu precum poluarea aerului, apei și solului, defrișările,

pierderea biodiversității, sănătatea, tendințele demografice, sărăcia, consumul de energie,

12

problemele legate de producția și transportul deșeurilor. Principiile dezvoltării durabile

trebuie să constituie o parte centrală a oricărei strategii locale.

Agenda Locala 21 abordează tema dezvoltării durabile ca o preocupare a comunităților,

implicand toate sectoarele societății, inclusiv grupurile comunitare, intreprinderile și

minoritățile etnice. Implicarea intregii societăți va oferi tuturor oportunitatea de a lua parte in

acest proces și va genera o sursa de entuziasm, talent și expertiză, care este vitala pentru

realizarea dezvoltarii durabile. Agenda Locală se concentreaza asupra problemelor de ordin

social, economic și de mediu și propune soluții la problemele existente prin incurajarea unor

practici mai eficiente. Se conștientizează faptul că dezvoltarea durabilă poate fi realizabilă

fara a face rabat de la calitatea vieții, prin insusirea unei gandiri creatoare și practicarea unui

comportament sustenabil. Dupa Summitul Pamantului de la Rio, campanii de succes Agenda

Locala 21 au avut loc in Bolivia, China, Suedia, Marea Britanie, Turcia, Bulgaria, pentru a

numi doar cateva state angajate in acest proces. Romania este, de asemenea, considerata drept

un exemplu de succes in implementarea Agendei Locale 21.

Un rol important pentru afirmarea dezvoltării durabile l-a avut Summit-ul mondial pentru

dezvoltare durabilă din 2002 de la Johannesburg, organizat sub egida ONU.

Obiectivul principal al Reuniunii „Rio + 10“ de la Johannesburg a fost amplificarea

eforturilor internaționale de implementare a AGENDEI – 21. In acest sens, conferința a

adoptat două documente declarative Declarația de la Johannesburg privind dezvoltarea

durabilă și Planul de implementare.

Summit-ul „Rio + 10“ a confirmat faptul că dezvoltarea durabilă reprezintă un element

central al preocupării statelor, relevandu-se legătura dintre sărăcie, mediu și utilizarea

resurselor naturale.

Declarația de la Johannesburg privind dezvoltarea durabilă cuprinde șase capitole:9 Primul

capitol intitulat „De la originile noastre spre viitor“ – cuprinde un complex de angajamente in

favoarea dezvoltării durabile.

Al doilea capitol intitulat„De la Stockholm la Rio de Janeiro și Johannesburg“ –

rememorează „drumul comun către o lume care respectă și implementează conceptul

dezvoltării durabile“, parcurs de cele trei conferințe mondiale pentru mediu și dezvoltare

organizate sub egida ONU.

9 Declarația de la Johannesburg privind dezvoltarea durabilă

13

Al treilea capitol „Provocările pe care le infruntăm“ – recunoaște marile sfidări ale

perioadei actuale: necesitatea eradicării sărăciei, a inlocuirii modelelor nedurabile de consum

și producție, a diminuării suferințelor agrare ale mediului global.

Capitolul patru „Angajamentul pentru dezvoltarea durabilă“ – cuprinde ansamblul măsurilor

proclamate in vederea continuării procesului declanșat la Rio de Janeiro: stabilirea de

parteneriate constructive, promovarea dialogului și cooperării intre state, asigurarea accesului

fiecărui locuitor al planetei la cerințele de bază: apă, locuințe, igienă etc.

Capitolul cinci „Multilateralitatea este viitorul“ – declară instituțiile internaționale din

sistemul ONU drept instrumente de promovare la nivel internațional a dezvoltării durabile.

Al șaselea capitol „Să facem ca lucrurile să se intample“ – cuprinde angajamentul

participanților de a infăptui obiectivele dezvoltării durabile.

Planul de implementare cuprinde un ansamblu de măsuri – administrative, juridice, politice –

vizand continuarea procesului de implementare a principiilor și obiectivelor dezvoltării

durabile stabilite prin Agenda 21, adoptată la Rio in anul 1992.

El completează acest document internațional cu principiile cuprinse in „Declarația

mileniului “ și in alte convenții și acorduri internaționale, incheiate sub egida ONU.

Planul de implementare promovează integrarea dimensiunilor economică, socială și de

mediu in strategiile naționale privind dezvoltarea durabilă.

Globalizarea problemelor ecologice și acutizarea fenomenelor de poluare au făcut ca

protecția mediului să devină un obiectiv prioritar al strategiilor naționale de dezvoltare și al

cooperării internaționale.

Un proiect internațional de anvergură consacrat soluționării unei probleme ecologice

globale este Protocolul de la Kyoto din 11 decembrie 1997 care se referă la respectarea

angajamentelor de limitare cantitativă și reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră față de

nivelul anului 1989 in perioada obligatorie 2008-2012. După modelul și experiența relative

reușită in privința problemei stratului de ozon aferentă adoptării și aplicării Conventiei de la

Viena, din 22 martie 1985, pentru protecția stratului de ozon, și a Protocolului de la Montreal,

incheiat la 16 septembrie 1987 privind substanțele care sărăcesc stratul de ozon), Convențiacadru

privind schimbările climatice din 9 mai 1992 a enunțat principiile și a prefigurat

mecanismele care să ofere raspunsuri la obiectivul general propus, acela de stabilizare a

concentrațiilor de gaze cu efect de seră in atmosferă, la un nivel care să impiedice orice

perturbare periculoasă a sistemului climatic. Ca instrument conex documentului, Protocolul

14

a declanșat procesul de aplicare efectivă a sa, sub forma unei strategii mondiale de limitare si

reducere a emisiilor la gazele cu efect de seră, prin obiective precise și mecanisme specifice.

Divergențele apărute intre marile puteri pe tema consecințelor economice negative ale

aplicării efective a documentului și, in special, retragerea SUA (prin refuzul ratificării) in

martie 2001 au perturbat major evoluțiile in materie. Preluand initiativa proiectului, UE a

reușit să atragă un numar suficient de state (peste 131), care să permită intrunirea condițiilor

de intrare in vigoare a Protocolului , ratificarea de peste 55 de state, care să producă minimum

55% din emisiile mondiale de gaze cu efect de seră și să dovedească astfel că se poate

gestiona o problemă ecologică globală și fără SUA, evident cu limitele inevitabile.

1.2 Legislația Comunității Europene în privința mediului înconjurător

15

Preocuparea pentru mediu a Uniunii Europene a apărut la inceputul anilor 1970 și a

dobandit un caracter distinct odată cu semnalarea de către Clubul de la Roma a diminuării

resurselor naturale și a deteriorării rapide a calității apei, aerului și solului.

După prima Conferință de Mediu a Organizației Națiunilor Unite de la Stockholm din 1972,

Comunitatea Europeană a adoptat primul din cele șase programe de acțiune pentru mediu, iar

acest prim program (1973-1976) a stabilit principiile și prioritățile pentru orientarea politicilor

statelor membre pe viitor. Al doilea Program de Acțiune pentru Mediu (EAP) (1977 – 1981)

este continuarea primului program in termeni de abordare și obiectiv, aducand in plus o gamă

extinsă de probleme care necesitau soluționare.

Protecția Naturii a primit o atenție deosebită. Primul și al doilea Program de Acțiune pentru

Mediu au stabilit liste detaliate de acțiuni menite să țină sub control toate problemele de

poluare. S-au prevăzut unsprezece principii și priorități pentru politicile de mediu, care au

ramas valabile in programele de acțiune ulterioare.

Al treilea Program de Acțiune pentru Mediu (1982 – 1986) a fost adoptat in 1982 și incerca

să furnizeze o strategie globală pentru protecția mediului și a resurselor naturale in interiorul

Comunității Europene. Prin acest program, atenția s-a deplasat de la controlul poluării,

indreptandu-se asupra prevenirii poluării si conceptul de protecție a mediului s-a extins pentru

a incorpora planificarea dezvoltarii urbane și integrarea preocuparilor de mediu in celelalte

politici ale Comunitatii Europene.

Al patrulea Program de Acțiune pentru Mediu (1987-1992) a dat substanță noilor obligații

de integrare a dimensiunii de mediu in alte politici ale Comunității prin reliefarea a patru zone

de activitate: punerea in aplicare a legislației comunitare existente, reglementarea tuturor

efectelor pe care „substanțele” și „sursele” poluante le au asupra mediului, acces public sporit

la informație și comunicarea informatiei și crearea locurilor de munca. Acesta a fost

angajamentul inițial pentru reorientarea strategică a politicilor de mediu in Comunitatea

Europeană. "Dezvoltarea durabilă" a devenit treptat o referință normativă pentru politică de

mediu in Uniunea Europeană incepand din anii 1990.

Reorientarea strategică vizibilă la sfarșitul celui de-al patrulea Program de Acțiune pentru

Mediu a fost formulată ulterior in mod explicit in al cincilea Program de Acțiune pentru

Mediu (1993 -2000). Abordarea și strategia in sens general prevăzute de al cincilea Program

de Acțiune pentru Mediu erau diferite de programele anterioare. Dupa cum sugerează titlul

'Scop: Durabilitatea', programul a prevăzut obiective pe termen mai lung și s-a concentrat pe o

16

abordare globală. Legislația pentru al cincilea Program de Acțiune pentru Mediu la sfarsitul

anilor ’90 era impresionantă. Aceasta cuprindea: o legislație-cadru nouă, complexă , precum

Directiva privind calitatea aerului inconjurator (1996/62), Directiva – Cadru privind apa

(2000/60) sau Directiva privind prevenirea și controlul integrat al poluării (1996/61), ce

formulau un program de lucru ambițios pentru cateva decenii.

Elaborarea politicilor la nivelul Uniunii Europene a devenit un proces cu un caracter

participativ sporit, in care organizațiile neguvernamentale din domeniul mediului au fost

invitate să ocupe un rol in comitete, rețelele de experți și in numeroase procese consultative și,

pe cale de consecință, să contrabalanseze ușor influența procesului de lobbying din partea

industriașilor la toate nivelele Comisiei.

Al șaselea Program de Acțiune pentru Mediu este o decizie a Parlamentului European și a

Consiliului adoptată la 22 iulie 2002. Programul stabilește cadrul pentru procesul legislativ in

domeniul mediului in Uniunea Europeană pentru perioada 2002-2012 și subliniază acțiunile

care trebuie intreprinse pentru a indeplini obiectivele prevăzute. Al șaselea Program de

Acțiune pentru Mediu identifică patru domenii prioritare: schimbările climatice, natura si

biodiversitatea, mediul si sănătatea și resursele naturale și deșeurile. Al șaselea Program de

Acțiune pentru Mediu promovează integrarea deplină a cerințelor de protecție a mediului in

toate politicile și acțiunile Comunității și furnizează componenta de mediu a strategiei

Comunității pentru dezvoltare durabilă.

Summitul de la Paris din anul 1972 a evidențiat necesitatea acordării unei atenții deosebite

protecției mediului in contextul expansiunii economice și a imbunatățirii standardelor de

viață. In cadrul summitului s-a decis ca problemele legate de mediu să fie urmărite nu numai

de către statele membre, dar și de către Comunitatea Europeană. Ca și consecință in anul

următor se aprobă deja primul Program de Mediu 1973-1977 care avea in obiectivele sale

prevenirea și evaluarea consecințelor degradării mediului, utilizarea rațională a resurselor,

cooperarea. La acel moment nu exista in tratate legislație specifică, de aceea referirile legale

ale Programului 1973-1977 se fac la articolele legate de infăptuirea Pieței Comune (art.100-

102 TCE, art.235 actual 308 TCE sau art.130 s.AUE). Acțiunea comunitară s-a continuat prin

programe de acțiune pentru anii 1977-1981 și 1982-1986 pentru ca odată cu apariția Actului

Unic European in anul 198710.

10 Ruxandra –Mălina Petrescu-Mag , Protecția mediului in contextul dezvoltării durabile, Editura Bioflux, 2011

17

Actul Unic European din anul 1987 reprezintă un punct de referință al politicii europene de

mediu, fiind menționată pentru prima dată in cadrul unui tratat al Comunității Europene.Actul

Unic European modifică regulile de funcționare a instituțiilor europene și extinde

competențele comunitare mai ales in domeniul cercetării și dezvoltării, al mediului și al

politicii externe comune. Preocupările privind protecția mediului la nivel comunitar erau deja

menționate in Tratatul de la Roma. Actul Unic introduce trei articole noi (articolele 130R,

130S și 130T din Tratatul CEE), care permit Comunității „conservarea, protecția și

imbunătățirea calității mediului, contribuie la protecția sănătății persoanelor și utilizarea

prudentă și rațională a resurselor naturale”. Se precizează faptul că intervenția Comunității in

domeniul mediului are loc doar dacă această acțiune poate fi realizată mai bine la nivel

comunitar decat la nivelul statelor membre (principiul de subsidiaritate).

Tratatul de la Maastricht semnat la 7 februarie 1992 a conferit protecției mediului un statut

complet in cadrul politicilor europene. Tratatul privind Uniunea Europeană a preluat ca regulă

generală principiul subsidiarității, care era aplicat politicii de mediu in Actul Unic European.

Acest principiu afirmă că in cazul in care Comunitatea nu are o competență exclusivă, aceasta

nu intervine decat dacă obiectivele pot fi realizate mai bine la nivel comunitar decat la nivel

național. Articolul A prevede că Uniunea ia „decizii la nivelul cel mai apropiat posibil de

cetățeni”.

Tratatul de la Amsterdam semnat pe 2 octombrie 1997 și intrat in vigoare la 1 mai 1999 a

consolidat baza legală a politicii vizand protecția mediului precum și promovarea dezvoltării

durabile in cadrul Uniunii Europene. Dezvoltarea durabilă reprezintă nevoia de

responsabilizare și educație pentru protecția mediului

Consiliul European de la Lisabona din anul 2000 a reunit conducătorii statelor membre UE

care s-au angajat să creeze, pană in anul 2010 ,,cea mai competitivă și dinamică economie

bazată pe cunoaștere din lume”.S-au definit prioritățile pentru cel de-al șaselea Program de

Acțiune pentru Mediu care susține strategia dezvoltării durabile și accentuează

responsabilitatea implicării in deciziile ce afectează mediul.Sunt identificate 4 arii prioritare

ale politicii de mediu in următorii 10 ani : schimbarea climatică și incălzirea globală, protecția

naturii și biodiversitatea, sănătatea in raport cu mediul, conservarea resurselor naturale și

gestionarea deșeurilor.

Conferința de la Goetheborg din anul 2001 a adoptat Strategia de Dezvoltare Durabilă a

Uniunii Europene ca și strategie de dezvoltare pe termen lung ce concentrează politicile de

dezvoltare durabilă in domeniul economic, social și al protecției mediului.

18

Tot in domeniul strategiilor iese in evidență și anul 2003, prin adoptarea

Strategiei europene

de mediu și sănătate (SCALE), care are in vedere relația complexă și direct

cauzală existentă

intre poluarea și schimbarea caracteristicilor mediului și sănătatea umană.

Elementul de noutate al acestei strategii este centrarea, pentru prima dată

in politicile de mediu, pe sănătatea copiilor – cel mai vulnerabil grup social

și cel mai afectat de efectele poluării mediului.

In anul 2005 Comisia a demarat un proces de reviziure a Strategiei de Dezvoltare Durabilă,

proces care a cuprins mai multe etape: in februarie 2005 Comisia a publicat o evaluare inițială

și a trasat o serie de direcții de urmat. Au fost evidențiate anumite direcții de dezvoltare nondurabilă

care au avut efecte negative: schimbările climatice, amenințări la adresa sănătății

publice, creșterea sărăciei și a excluziunii sociale, epuizarea resurselor naturale și afectarea

biodiversității; in iunie 2005, șefii de stat și de guverne din UE au adoptat o declarație privind

liniile directoare ale dezvoltării durabile, care susținea că Agenda reinnoită de la Lisabona

este o componentă esențială a obiectivului dezvoltării durabile11.

La Consiliul Uniunii Europene de la Bruxelles din 26 iunie 2006 a fost adoptată Strategia de

Dezvoltare Durabilă pentru o Uniune Europeană extinsă. Scopul general al Strategiei revizuite

de Dezvoltare Durabilă a Uniunii Europene este de a identifica și dezvolta acțiunile care

permit UE să obțină o imbunătățire continuă a calității vieții, atat pentru generațiile prezente,

cat și pentru cele viitoare, prin crearea de comunități durabile capabile să-și administreze și

să-și folosească eficient resursele, precum și să valorifice potențialul inovator social și

ecologic al economiei, asigurarea prosperității, a protecției mediului și coeziunii sociale.

Tratatul de la Lisabona din 13 decembrie 2007, primul tratat semnat și de Romania in

calitate de stat membru al Uniunii Europene cuprinde și protocoale adiționale privind

schimbările climatice și lupta impotriva incălzirii globale. Cateva prevederi ale Tratatului se

referă la solidaritatea in probleme legate de furnizarea de energie și a schimbărilor in

domeniul politicii energetice europene. Tratatul de la Lisabona recunoaște combaterea

schimbărilor climatice drept una dintre cele mai importante provocări la nivel global și

identifică măsuri prin care Uniunea Europeană să poată să răspundă acestora.

Noul Tratat al Uniunii confirmă obiectivele privind protecția mediului incluse in Tratatul de

la Nisa, care fac referire la asigurarea unei dezvoltări durabile a Europei și a unor standarde

11 Ruxandra –Mălina Petrescu-Mag , Protecția mediului in contextul dezvoltării durabile, Editura Bioflux, 2011

19

inalte de protecție a mediului,precum și la promovarea dezvoltării durabile in contextul

activităților Uniunii in plan internațional.Tratatul de la Lisabona include obiectivul

promovării in plan internațional a măsurilor privind combaterea schimbărilor climatice.

Majoritatea legislației Uniunii Europene este sub formă de directive, acestea fiind o formă

particulară a legislației UE. Directivele sunt cele mai frecvent folosite in cadrul legii mediului

a Uniunii Europene, statele membre trebuie să adopte legi, regulamente și proceduri pentru a

da efect directivelor pană la data transpunerii care este de obicei la doi ani după intrarea in

vigoare.

Regulamentele sunt folosite cand este necesar un sistem unificat : fonduri, instituții,

programe voluntare al UE cum ar fi eco-etichetările, regulamente de fabricare sau comerț,

specii amenințate, transportul deșeurilor iar statele member trebuie să stabilească instituțiile și

procedurile și in același timp să respingă prevederile naționale contradictorii. Deciziile sunt

folosite pentru a specifica cerințe administrative detaliate sau pentru reannoirea aspectelor

tehnice ale Regulamentelor și Directivelor. Recomandările, rezoluțiile și avizele sunt acte fără

caracter obligatoriu, instrumente indirecte pentru apropierea legislațiilor și practicilor

naționale12.

Baza legală a politicii de mediu a UE este constituită de articolele 174 – 176 ale Tratatului

CE, la care se adaugă articolele 6 și 95. Articolul 174 este cel care trasează obiectivele

politicii de mediu și conține scopul acesteia – asigurarea unui inalt nivel de protecție a

mediului ținand cont de diversitatea situațiilor existente in diferite regiunii ale Uniunii. In

completarea acestuia, Articolul 175 identifică procedurile legislative corespunzătoare atingerii

acestui scop și stabilește modul de luare a deciziilor in domeniul politicii de mediu, iar

articolul 176 permite adoptarea unor standarde mai stricte. Articolul 95 vine in completarea

acestuia și are in vedere armonizarea legislației privitoare la sănătate, protecția mediului și

protecția consumatorului in Statele Membre, iar o clauză de derogare permite acestora să

adauge prevederi legislative naționale in scopul unei mai bune protejări a mediului.

Funcționand intr-o altă direcție, Articolul 6 promovează dezvoltarea durabilă ca politică

transversală a Uniunii Europene și subliniază astfel nevoia de a integra cerințele de protecție a

mediului in definirea și implementarea politicilor europene sectoriale. Acestora li se adaugă

peste 200 de directive, regulamentele și deciziile adoptate, care constituie legislația orizontală

și legislația sectorială in domeniul protecției mediului.

12 Marinescu D., Tratat de dreptul mediului, ediția II, Editura Universul juridic București, 2007

20

Legislația orizontală cuprinde acele reglementări ce au in vedere transparența și circulația

informației, facilitarea procesului de luare a deciziei, dezvoltarea activității și implicării

societății civile in protecția mediului, Directiva 90/313/CEE privind accesul liber la

informația de mediu, Regulamentul 1210/90/CEE privind inființarea Agenției Europene de

Mediu, etc.).

Spre deosebire de aceasta, legislația sectorială (sau verticală) se referă la sectoarele ce fac

obiectul politicii de mediu și care sunt: gestionarea deșeurilor, poluarea sonoră, poluarea apei,

poluarea aerului, conservarea naturii (a biodiversității naturale), protecția solului și protecția

civilă (care se regăsesc in planurile de acțiune și in strategiile elaborate).

In prezent, politica Uniunii Europene in ceea ce privește protecția mediului este bazata pe

ideea conform careia standardele ridicate de protecție a mediului stimuleaza inovația și creaza

noi oportunitați de afaceri. Domeniul economic, social și cel al protecției mediului sunt strans

legate unul de celalalt. Obiectivul Uniunii Europene este sa ofere un nivel adecvat de protecție

a mediului in intreaga Uniune, fara a neglija circumstanțele locale și restricțiile economice

aferente.

Toata politica privind protecția mediului este bazata pe principiul „poluatorul

platește”.Astfel, sursa poluanta poate sa „plateasca” fie prin intermediul investițiilor efectuate

in creșterea standardelor de protecție, fie prin plata unei taxe care acopera utilizarea

produselor poluante, fie de catre industrie sau de catre consumatorii obișnuiți. Plata efectuata

poate de asemenea sa includa obligativitatea de a recupera, recicla sau distruge produsele

utilizate.

Comisia a propus de asemenea ca emisiile ilegale de produse daunatoare calitații aerului,

apei sau solului, transporturile ilegale și deversarea ilegala a deșeurilor, precum și traficul

ilegal al speciilor aflate pe cale de dispariție sa fie considerate fapte penale și pedepsite ca

atare. Pașii ulteriori ce urmeaza a fi efectuați sunt in discuție.

Politica mediului este probabil una din cele mai dificile politicii ale Uniunii Europene. In

timp ce Statele Membre se pot bucura de frumusețile naturii din Europa, ele trebuie de

asemenea sa imparta responsabilitatea pentru ploile acide, apele poluate, aerul contaminat cu

produse chimice și deșeurile deversate in mod necorespunzator. Condițiile extreme de vreme

au inceput sa devina tot mai pronunțate, ilustrand faptul ca schimbarea climei este o problema

care ii preocupa pe toți cetațenii și care trebuie sa fie abordata la toate nivelele politicii de

protecție a mediului.

21

CAPITOLUL 2. LEGISLAȚIA ROMÂNEASCĂ PRIVIND PROTECȚIA MEDIULUI

2.1 Scurt istoric al legislației ce vizează protecția mediului în România

Primele dovezi legate de inițiative in domeniul ocrotirii naturii in țara noastră se găsesc in

operele cronicarilor Grigore Ureche, Ion Neculce ,Dimitrie Cantemir, Șerban Cantacuzino,

care au făcut descrieri referitoare la problema ocrotirii mediului inconjurator prin mijloace

juridice incă din veacurile medievale.

Prima lege in acest sens ii aparține domnitorului Ștefan cel Mare (1457-1504) – "Legea

brăniștei", brăniștea (opreliștea de stricare a naturii) fiind acel loc unde nimeni nu avea voie să

vaneze, să pescuiască, să taie copacii și să pășunească. Despre brăniște pomenesc și actele

domnești emise de voievozii Vlad Vintilă (1533), Matei Basarab (mai 1646), Ștefan Tomșa

(1621), ea funcționand totodată și in Transilvania, in timpul domniei lui Sigismund Bathory

care in 1588 emite instrucțiuni de interzicere a vanatului ,a tăierii pădurilor pe hotarele moșiei

sale de langă Alba Iulia. In 1706 apare Hotărarea Cuventului de la Focșani ce cuprinde reguli

ce interziceau ca muntenii să treacă și să taie lemne din pădurile moldovenilor. In 1739, in

Banat s-a instituit serviciul silvic regulat, iar prima reglementare oficială in materie datează

din 1781.

In secolul XVII in Bucovina se dă de către impăratul Iosif al II-lea "Oranduiala de pădure",

acesta fiind primul cod silvic romanesc care in cele 12 articole ale sale cuprindea indrumări

privind tăierea copacilor, igienizarea pădurii, și organizarea școlilor de pădurari. Aceasta lege

a fost urmata in 1791 de alte două legi ce privesc atat circulatia juridică a pădurilor, dreptul de

proprietate cat și exploatarea și protecția acestora. In Moldova, Al. Moruzzi emite (intre anii

1792 – 1794) Reglementări privind ocrotirea codrilor, dumbrăvilor si luncilor. In țara

Romaneasca o astfel de reglementare este dată in anul 1793. Condica lui Calimah (Moldova)

și Legiuirea lui Caragea (Țara Romanească), nu cuprindeau dispoziții exprese privind

ocrotirea naturii, a pădurii și a vanatului, acestea fiind deduse pe cale de interpretare. Tratatul

de la Adrianopol (1829) prin care se liberaliza comerțul cu cereale, a avut o influentă nefastă,

ducand la distrugerea fără precedent a pădurilor; apar reglementări oficiale ce cuprindeau

dispoziții cu privire la exploatarea ratională a pădurilor ce aparțin bisericii și clerului.

Codul Penal roman promulgat la 30 octombrie 1864 și pus in aplicare la 1 mai 1865

cuprindea două articole prin care se sancționau vanătoarea in parcurile inchise precum și

pescuitul in iazuri și heleștee și două articole privind incendierea pădurilor și a fanețelor. In

ceea ce privește vanătoarea, Codul făcea referire la perioada de prohibiție și la stoparea totală

22

a vanătorii pentru anumite specii. Deși odată cu secolul XIX biblioteca juridică romană se

imbogățeste cu noi coduri de legi, parte din ele de inspiratie anglo-saxonă, germanică sau

italiană, acestea nu cuprind notificări cu privire la natură.

La data de 25 decembrie 1868 intră in vigoare ,, Legea pentru poliția rurală”, unde este

specificată interdicția vanătorii timp de 4 luni pe an.

In 1872 apare prima lege a vanatului ce cuprindea norme privind: dreptul la vanătoare,

perioadele de prohibiție a vanătorii, precum și sancționarea infracțiunilor săvarșite. Aceasta

lege nu a fost suficient cunoscută și nici respectată la vremea aceea, lucru ce reiese din

lucrările lui Al. Odobescu (Pseudokinegeticos 1874) și Gheorghe Nedici (Istoria vanatoarei).

La 14 iunie 1874 a fost adoptată ,,Legea asupra serviciului sanitar”, prin care proprietarii

stabilimentelor industriale erau obligați să nu afecteze mediul inconjurător și să nu producă

zgomot sănătății oamenilor și animalelor.

Apare in 1881 primul Cod silvic al Romaniei independente ce cuprinde norme ce

reglementau regimul de exploatare al pădurilor și de ocrotire a lor, administrarea și controlul

proprietăților forestiere. S-a aplicat timp de 30 de ani, pană in 1910 cand s-a adoptat un nou

Cod silvic ce a introdus ideea unei reforme silvice. Se iau o serie de masuri antipoluante, de

ocrotire a naturii, prin intermediul unor regulamente, cum ar fi:

Regulamentul pentru industriile insalubre (24 septembrie 1894) Regulamentul pentru

consiliile de igienă și salubritate publică (7 octombrie 1893) Regulamente privind construirea

de locuințe (1894), Regulamentul pentru apărarea sănătății publice față de exploatările de

petrol (1889) Regulamentul privind arendarea dreptului de vanatoare prin permis pe

proprietațile statului ( 21 octombrie 1899) Regulamentul pentru alinierea satelor și construirea

locuințelor țărănești (16 mai 1900) . In anul 1896, Grigore Antipa propune proiectul de lege

asupra pescuitului.

Nașterea primei mișcări de ocrotire a naturii din țara noastră are loc in anul 1920, prin

organizarea la Sinaia a ,,Conferinței Naționale de ocrotire a naturii”.Tot in 1920 se inființează

Asociația 'Hanul drumeților' care se transformă ulterior in 'Societatea pentru protecția naturii'

– care lanseaza ideea de creare a primului parc național din Romania in Muntii Bucegi. In

1920 Emil Racoviță inființează la Cluj primul Institut de speologie din lume și intemeiază

Asociația 'Frația munteană' care prevedea in statutul său ca scop ,,apărarea munților și

pădurilor de devastări', 'apărarea florei, faunei, a frumuseților geologice și speologice din țara

noastră'. In anul 1921 se inființează ,,Societatea de Turism pentru protecția naturii”.

23

In 1924, Al. Borza publică lucrarea de sinteză 'Protecțiunea naturii in Romania' care a

rămas manifestul – program al mișcarii pentru ocrotirea naturii in țara noastră. In 1928 are loc

la Cluj primul Congres al Naturaliștilor din Romania unde s-a dezbatut problema ocrotirii

naturii in țara noastră și s-a propus elaborarea unei legi in acest sens, precum și pentru

constituirea primului parc național. In 1930 se elaborează prima lege pentru protecția

Monumentelor Naturii, in anul 1932 se instituie Comisia monumentelor naturii, iar din 1933

se inființează astfel de comisii regionale in toata țara. In 1935 se inființează Parcul Național

Retezat, apoi alte rezervații naturale (Codrul secular Slătioara, Fanețele Clujului, Pădurea

Letea din Delta Dunării). Parcul Național Retezat a fost inclus (1980) in Lista Națiunilor a

parcurilor naționale, intocmită de UICN (International Union for Corservation of Nature).

In anul 1943 se publică prima listă oficială a rezervațiilor din țara noastră, fiind demarat

astfel primul inventar al ariilor protejate.

In perioada 1944 – 1989, măsurile de protecție a mediului s-au bazat pe eforturile

instituționale făcute anterior de oameni de știintă cum au fost Al. Borza si Emil Racoviță. In

anul 1973 s-a adoptat Legea mediului nr.9/1973 ce cuprindea prevederi legate de conservare

și protecția mediului și in baza căreia in anul următor a luat ființă Consiliul Național pentru

protecția mediului, care datorită dezvoltării forțate, cu orice risc a industriei, a desfășurat o

activitate mai mult formală.

Pe baza juridică generală a Legii mediului nr.9/1973 ulterior s-au adoptat, o serie de acte

normative vizand protecția unor factori de mediu precum : apa prin Legea apelor nr.8 din

1974, Legea privind gospodărirea rațională, protecția și asigurarea calității apelor nr.5 din

1989, solul prin Legea privind fondul funciar nr.58 din 1974 și Legea privind sistematizarea

teritoriului și localităților urbane și rurale nr.59 din 1974, pădurile prin Legea privind

conservarea, protejarea și dezvoltarea pădurilor, exploatarea lor rațională, economică si

menținerea echilibrului ecologic nr.2 din 198713.

De asemenea, au fost instituite o serie de reglementări speciale referitoare la unele substanțe

și produse chimice sau alte produse care, prin natura lor, pot afecta negativ mediul, domeniul

nuclear, regimul materialelor explosive , regimul și produsele toxice etc. Au fost adoptate o

serie de programe privind gestiunea unor importanți factori de mediu, precum: “Programul

național de perspectivă pentru amenajarea bazinelor hidrografice” (Legea nr.1 din 1976),

“Programul național pentru conservarea și dezvoltarea fondului forestier in perioada 1976-

2010” (Legea nr.2 din 1976) etc. Totodată, prin legile anuale ale “planului național unic de

13 Făiniși Florin, Dreptul Mediului, Editura Pinguin Book, 2005, București

24

dezvoltare economico- socială” s-au stipulat o serie de indicatori economici referitori la

calitatea mediului, eliminarea pagubelor aduse economiei prin poluarea și degradarea naturii,

precum și recuperarea pe scară largă a substanțelor reziduale, utilizabile in domeniul

economic. Sub raport instituțional, in 1974 s-a creat Consiliul Național pentru Protecția

Mediului Inconjurător, ca organ central al administrației de stat, cu filiale teritoriale

departamentale.

Cu toate realizările obținute in domeniu, una din marile deficiențe ale legislației ecologice

din această perioadă a constituit-o slaba preocupare vizand aplicarea sa, inclusiv in privința

utilizării mijloacelor juridice contravenționale sau penale, are, deși stipulate in diverse acte

normative , au fost rareori aplicate). Prioritatea absolută a factorului economic a dus la

neglijarea (aproape totală) a dimensiunii ecologice a dezvoltării, in ciuda declarațiilor oficiale.

25

2.2 Legislația romănească în perioada preaderare și postaderare la Comunitatea

Europeană

In anul 1990 se inființează Ministerul Mediului prin Hotărarea de Guvern nr.983 din 25

august ca ,, organ central de specialitate al administrației de stat care, pentru imbunatățirea

calității vieții, infăptuiește, pe baze moderne, gospodărirea rațională și eficientă a apelor țării,

intreținerea și exploatarea pădurilor, supravegherea și protecția mediului inconjurator,

menținerea echilibrului ecologic, ameliorarea factorilor de mediu și controlul activităților

nucleare”14.

Ministerul Mediului inființat in anul 1990 era structurat in 4 departamente: Departamentul

Apelor, Departamentul Pădurilor, Departamentul Mediului și Comisia Națională pentru

Controlul Activității Nucleare. In anul 1992 a fost elaborat primul document oficial ce

stabilește obiectivele naționale in domeniu – „Strategia Națională de Protecția Mediului”.

Strategia este structurată in două părți: enumerare a principalelor resurse naturale, elemente

privind starea economică și calitatea factorilor de mediu, și strategia propriu-zisă, adică

principiile generale de protecție a mediului, prioritățile, obiectivele pe termen scurt, mediu și

lung. Incă din 1996 se poate observa o adecvare a strategiei naționale cu cea comunitară in

ceea ce privește principiile, prioritățile și obiectivele . Astfel, principiile urmărite sunt:

conservarea și imbunătățirea condițiilor de sănătate a oamenilor; dezvoltarea durabilă,

prevenirea poluării, conservarea biodiversității, conservarea moștenirii culturale și istorice,

principiul „poluatorul plătește”, stimularea activității de redresare a mediului prin acordarea

de subvenții, credite cu dobandă mică.

Prioritățile reflectă tendințele și inițiativele existente pe plan internațional, pe langă

necesitățile naționale ale Romaniei acestea fiind: menținerea și imbunătățirea sănătății

populației și calității vieții, menținerea și imbunătățirea potențialului existent al naturii,

apărarea impotriva calamităților și accidentelor naturale, raportul maxim cost-beneficiu,

respectarea programelor și convențiilor internaționale privind protecția mediului.

Obiectivele stabilite sunt impărțite in obiective pe termen scurt (pană in anul 2000), mediu

(pană in anul 2005) și lung (pană in anul 2020).

Politica natională de mediu a Romaniei a fost structurată prin strategiile de dezvoltare

durabilă a Romaniei din anul 1992 și 1996 și prin Programul Național de Aderare la Uniunea

14 HG 983/28.08.1990 publicat in M.Of. nr.105/14.09.1990 privind organizarea și funcționarea Ministerului

Mediului

26

Europeană adoptat in anul 1999. Strategia de dezvoltare durabilă a Romaniei este completată

anual cu documente adiționale ,,Raportul privind starea mediului in Romania”, care

analizează principalii factori de mediu , cadrul natural, aer, apă, sol, biodiversitate, deșeuri,

radioactivitate, mediul urban, presiunile asupra mediului și cheltuielile pentru protecția

mediului.

La data de 30 decembrie 1995 a intrat in vigoare Legea protecției mediului nr. 137/1995,

concepută ca o reglementare-cadru in materie, in temeiul și dezvoltarea căreia se prevedea

expres adoptarea a 17 legi speciale.

Legea nr.137/95, republicată, privind protecția mediului stabilește: obligativitatea acordului

și/sau autorizației de mediu pentru desfășurarea activităților economice și sociale cu impact

asupra mediului; obligativitatea de a se efectua evaluări ale impactului unor proiecte specifice

asupra mediului, pe baza unor criterii comune preluate din legislația Uniunii Europene,

desemnarea autorității centrale pentru protecția mediului și a autoritătilor teritoriale pentru

protectia mediului, dezvoltarea unor proceduri prin care se asigură accesul la informația de

mediu și participarea publicului la luarea deciziei in probleme de mediu.

Ordinul ministrului apelor, pădurilor și protecției mediului nr.125/1996 pentru aprobarea

procedurii de reglementare a activităților social economice cu impact asupra mediului

inconjurator detaliază procedurile de autorizare pentru realizarea noilor investitii și a

activităților existente, precum și metodologia de elaborare a studiilor de impact.

Ordinul ministrului apelor, pădurilor și protectiei mediului nr. 278/1996 pentru aprobarea

regulamentului de atestare pentru elaborarea studiilor de impact asupra mediului și

bilanțurilor de mediu stabilește condițiile de atestare a unitătilor specializate, a persoanelor

fizice si juridice in vederea realizării evaluării impactului asupra mediului și a bilanțurilor de

Mediu.

Avand ca reper fundamental Legea-model privind protecția mediului elaborată sub egida

Consiliului Europei (1991) această lege-cadru a marcat incheierea primei faze a tranziției,

caracterizată prin abandonarea vechii concepții planificant-totalitar și afirmarea celei de tip

occidental in materie de protecția mediului. Alături de stipularea „principiilor și elementelor

strategice” care să stea la baza reglementărilor juridice privind mediul și celelalte probleme

„orizontale”, Legea nr. 137/1995 a stabilit regulile fundamentale ale reglementărilor

orizontale (regimul substanțelor și deșeurilor periculoase, precum și a altor deșeuri, regimul

ingrășămintelor chimice și al pesticidelor, protecția impotriva radiațiilor ionizante, protecția

27

resurselor naturale și conservarea biodiversității, protecția apelor, a atmosferei, solului și

subsolului și a ecosistemelor terestre etc.

Astfel, au fost adoptate noi reglementări in domeniul silvic Legea nr. 26/1996 Codul Silvic,

in domeniul gestiunii și protecției apelor Legea nr. 107/1996, regimul activităților nucleare

Legea nr. 111/1996, regimul ariilor naturale protejate, conservării habitatelor naturale, a florei

și faunei sălbatice Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 236/2000, protecția atmosferei

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 243/2000, regimul deșeurilor Ordonanța de urgență a

Guvernului nr. 78/2000 .

Noua legislație consacră concepția continentală conform căreia protecția mediului constituie

„un obiectiv de interes public major” și face parte din strategia generală de dezvoltare

durabilă. Drept principii au fost stipulate: principiul precauției in luarea deciziei, principiul

prevenirii riscurilor ecologice și a producerii daunelor, principiul conservării biodiversității și

a ecosistemelor cadrului biogeografic natural, principiul poluatorul plătește, utilizarea

durabilă. Ca element strategic de bază a fost prevăzută și introducerea parghiilor economice

stimulative sau coercitive, acționandu-se in acest sens mai ales prin constituirea unui fond

special de mediu.

Pentru a răspunde nevoilor in domeniul gestionării deșeurilor și pentru transpunerea

Directivei Cadru privind deșeurile nr.75/442/EEC, a fost adoptată ,,Strategia Națională

privind Deșeurile” preluată in legislația romană de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.78

din 16.06.2000 privind regimul deșeurilor, aprobată și completată prin Legea 426/200115.

Etapele de dezvoltare a strategiei constau in: analiza situației existente, identificarea

problemelor, stabilirea obiectivelor strategice, evaluarea opțiunilor de atingere a obiectivelor

și elaborarea unui „Plan Național de Gestionare a Deșeurilor”. Acest plan, elaborat de un grup

de lucru format din reprezentanți ai industriei, ministerelor implicate, ONG-urilor cuprinde

două părți distincte: acțiuni cu caracter general: identifică tipurile de acțiuni necesare

implementării strategiei, precum și entitățile responsabile, termenele de realizare, costurile

estimate și posibilele surse de finanțare și proiecte cu caracter concret: se adresează unor

obiective la nivel local, propuse din teritoriu.

Planul Național de Gestionare a Deșeurilor se ajustează in funcție de propunerile incluse in

planurile regionale, locale și sectoriale și propune măsuri pentru următoarele tipuri de deșeuri:

deșeuri municipale, deșeuri de producție, deșeuri periculoase și deșeuri reglementate prin acte

legislative specifice.

15 OUG 78/2000 , M.Of.283/2000 privind regimul deșeurilor

28

In anul 2002 au fost deschise negocierile de aderare pentru Capitolul 2216-Protecția

Mediului și s-a elaborat documentul intitulat,,Foaia de parcurs”care menționează aspecte de

mediu ce vizează dezvoltarea capacităților de implementare a legislației de mediu adoptate in

scopul promovării dezvoltării durabile și transformării politicii de mediu in politică

transversală. Aspectele avute in vedere se referă la continuarea transpunerii legislației

comunitare,implementarea legislației de mediu deja adoptate și la intărirea structurilor

administrative necesare implementării complete a aquis-ului de mediu ce reprezintă legislația

orizontală și sectorială care reglementează politica de mediu a U.E.

Strategiile de dezvoltare a politicii naționale de mediu in perioada de pre-aderare au fost

conturate in funcție de prioritățile aderării Romaniei la U.E.și de necesitățile

naționale,coroborate cu prioritățile naționale.Inițiativele comunitare active in domeniul

politicii naționale de mediu sunt reprezentate de instrumente de pre-aderare sub forma

programelor de sprijin:Programul PHARE,ce reprezintă principalul instrument de asistență

tehnică și financiară,cu rol implementarea aquis-ului comunitar de mediu și mobilizarea

investițiilor in domeniul mediului;Programul ISPA,concentrat pe finanțarea proiectelor de

infrastructură in domeniul mediului;Programul LIFE ,ce finanțează proiecte ce vizează

protecția și conservarea calității mediului și a biodiversității.17

Odată cu anul 2000 și cu inceperea negocierilor de aderare, politica de mediu se dezvoltă

conform strategiei elaborate de Comisia Europeană pentru țările candidate in cadrul Agendei

2000. Romania in calitate de țară candidată trebuie să stabilească obiectivele cheie ce trebuie

realizate pană la data aderării, să identifice ariile prioritare de acțiune, să stabilească termenele

de adoptare, transpunere și implementare a acquis-ului de mediu. Principalele priorități

identificate de către Comisia Europeană se referă la calitatea aerului, poluarea apei și

gestionarea deșeurilor.

In anul 2002 au fost deschise negocierile de aderare pentru capitolul 22- Protecția Mediului.

Capitolul de negociere „Protecția mediului inconjurător” (capitolul 22) a fost deschis in mai

2002 și incheiat in 2004; in urma negocierilor, Romania a obținut următoarele perioade de

tranziție: 3 perioade de tranziție, cu durate de 1, 2 și 3 ani, pentru conformarea cu prevederile

directivei referitoare la controlul emisiilor de compuși organici volatili (COV) rezultați din

depozitarea benzinei și distribuția sa de la terminale la stațiile de distribuție a benzinei;3

16 Conferința interguvernamentală pentru aderarea la Uniunea Europeană, Documentul de poziție al Romaniei

17 Acest program a fost premergător Fondului de Coeziune;a se vedea,W.Cairns,Introducere in legislația Uniunii

Europene,Ed.Universal Dalsi,2001,pag.41.

29

perioade de tranziție, cu durate de 3, 5 și 5 ani, pentru atingerea obiectivelor de

recuperare/reciclare pentru plastic, sticlă și lemn, prevăzute de conformarea cu prevederile

directivei privind ambalajele și deșeurile de ambalaje; 2 perioade de tranziție cu durate

cuprinse intre 1 și 2 ani, pentru conformarea cu prevederile directivei privind incinerarea

deșeurilor; 3 perioade de tranziție cu durate de de 3, 7 și 9 ani pentru conformarea a 130

depozite cu prevederile directivei privind depozitarea deșeurilor; 2 perioade de tranziție cu

durata de 2 ani pentru atingerea țintelor de colectare, reciclare, valorificare prevăzute de

directiva privind deșeurile de echipamente electrice și electronice; 2 perioade de tranziție de 5

și 9 ani pentru aplicarea integrală a prevederilor regulamentului privind transportul deșeurilor

și o derogare de la aplicarea art. 7(4) pe perioada in care se aplică derogarea temporară

instalației de destinație; 2 perioade de tranziție de 9 și 12 ani pentru aplicarea prevederilor

directivei referitoare la epurarea apelor uzate urbane; 2 perioade de tranziție de 4 și 9 ani

pentru respectarea a 9 parametri de calitate prevăzuți de directiva privind calitatea apei

potabile; – 1 perioadă de tranziție de 3 ani pentru 51 unități industriale pentru 8 substanțe

periculoase; – 1 perioadă de tranziție cu durata de 8,2 ani pentru 195 de instalații ce se află sub

incidența directivei privind prevenirea și controlul integrat al poluării; – 3 perioade de tranziție

cu durata de 6 ani pentru valorile limită de SO2 pentru 34 instalații mari de ardere, pentru

respectarea valorilor limită de NOx pentru 69 instalații, pentru valorile limită de pulberi

pentru 26 instalații și 1 perioadă de tranziție de 1 an pentru respectarea valorilor limită pentru

NOx pentru 6 instalații.18

Romania acceptă acquisul comunitar privind Capitolul 22- Protecția mediului inconjurător

și se angajează să implementeze acquis-ul comunitar in domeniul protecției mediului pană la

data aderării. Monitorizarea și controlul aplicării legislației revine Inspectoratelor de protecție

a Mediului existente la nivelul fiecărui județ și la nivelul municipiului București constituite

prin reorganizarea Agentiilor pentru Protecția Mediului, in baza Hotărarii de Guvern

nr.17/2001. In conformitate cu cerințele Directivei cadru in domeniul calității apelor, a fost

aprobată HG nr.1212/2000 privind aprobarea Regulamentului de organizare și functionare a

Comitetelor de Bazin.

Aceste organisme alcătuite din reprezentanți ai Ministerului Apelor și Protecției Mediului,

Ministerului Sănătatii și Familiei, autorităților administrației publice locale, Companiei

Naționale “Apele Romane” , Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului,

organizațiilor neguvernamentale de protecție a mediului. Printre atribuțiile acestor organisme

18 Ministerul Integrării Europene, (2004), p70-75

30

se evidențiază avizarea schemelor de gospodărire a apelor pe bazine hidrografice, aprobarea

incadrării in categorii de calitate a apelor cursurilor de apă din acel bazin hidrografic, precum

și analiza și recomandarea priorităților de finanțare autorităților administrației publice centrale

și locale.

Pentru realizarea proiectelor prioritare in domeniul protecției mediului, in scopul accelerării

procesului de implementare a noii legislații, a fost adoptată Legea nr. 73/2000 privind Fondul

de Mediu. In scopul operaționalizării Fondului de Mediu a fost aprobată OUG nr. 93/2001

pentru modificarea și completarea acestei legi, urmand ca după adoptarea Legii de aprobare a

OUG nr.93/2001 să fie definitivată structura instituțională a Administrației Fondului de

Mediu și aprobată prin Hotarare de Guvern.

Pentru transpunerea completă a prevederilor Directivei Consiliului nr.85/337/EEC

modificată prin Directiva Consiliului nr.97/11/EC privind evaluarea efectelor anumitor

proiecte publice și private asupra mediului s-au elaborat ordine de ministru pentru procedura

de reglementare a activităților economice și sociale cu impact asupra mediului, procedura de

evaluare a impactului și de participare a publicului la luarea deciziei in cazul proiectelor cu

impact transfrontalier, stabilirea domeniului studiului de impact și revizuirea calității studiului

de impact.

Tratatul de aderare Romania – Uniunea Europeană, semnat la 25 aprilie 2005, și

protocoalele anexate cuprind angajamentele concrete ale Romaniei de transpunere in practică

a intregului acquis comunitar și prevăd unele decalări ale termenelor de implementare ale

unor obligații de mediu (pană in 2015 pentru instalațiile industriale cu grad ridicat și complex

de poluare, pană la 16 iulie 2017 pentru depozitele municipale de deșeuri, 2018 pentru

extinderea sistemelor urbane de alimentare cu apă potabilă și tratare a apelor uzate)19.

In privința calității aerului , pentru respectarea Directivelor Consiliului nr.96/62/EEC,

privind evaluarea și managementul calității aerului, nr.99/30/EC privind valorile limită pentru

dioxid de sulf, dioxid de azot și oxizi de azot, particule in suspensie și plumb in aerul

atmosferic, nr.92/72/EEC privind poluarea aerului, nr.2000/69/EC privind valorile limită

pentru benzene și monoxid de carbon in aerul inconjurător a fost aprobată OUG nr.243/2000

privind protecția atmosferei care prevede adoptarea de acte normative prin care vor fi

transpuse in totalitate prevederile acestor directive.

In privința managementului deșeurilor pentru respectarea Directivei cadru privind deșeurile

nr.75/442/EEC amendată de directive nr.91/156/EEC ,au fost emise Legea 426/2001 pentru

19 HG 1460/2008, M. Of. 824/2008, pentru aprobarea strategiei naționale pentru dezvoltare durabilă

31

aprobarea Ordonanței de Urgență nr.78/2000 privind regimul deșeurilor, HG nr.155/1999

privind introducerea evidenței gestiunii deșeurilor și al Catalogului European al Deșeurilor,

20HG. nr.173/2000 privind reglementarea regimului special privind gestiunea și controlul

bifenililor policlorurați și a altor compuși similari, HG nr.662/2001 privind gestionarea

uleiurilor uzate, Legea nr.465/2001 privind aprobarea OUG nr.16/2001 privind gestionarea

deșeurilor industriale reciclabile.

Legea nr.426/2001 pentru aprobarea Ordonanței de Urgentă a Guvernului nr.78/2000

privind regimul deșeurilor a preluat in cadrul legislativ intern toate prevederile Directivei

cadru nr.75/442 cum ar fi cele referitoare la: definirea deșeurilor, precum și a operațiilor de

gestionare, valorificare, reutilizare și eliminare a deșeurilor; autorizarea activităților

referitoare la gestionarea deșeurilor; inregistrarea și controlul activităților privind gestiunea

deșeurilor; obligațiile generatorilor de deșeuri, transportatorilor și operatorilor in domeniul

valorificării și eliminării deșeurilor; costurile legate de colectarea, transportul, depozitarea,

valorificarea și eliminarea deșeurilor.

Prevederile Deciziei nr.94/3/EC au fost preluate in legislația natională prin Hotărarea de

Guvern nr. 155/1999 pentru introducerea evidenței gestiunii deșeurilor si a Catalogului

European al Deseurilor. Pe baza acestui act normativ și tinand cont de informațiile furnizate

de Inspectoratele de Protecție a Mediului, se intocmeste anual, la nivelul Ministerului Apelor

și Protecției Mediului, banca de date națională pentru deșeuri. In baza Legii nr.426/2001,

Ministerul Apelor și Protecției Mediului a fost desemnat cea mai inaltă autoritate de decizie și

control a gestiunii deșeurilor și responsabil de elaborarea Planului national de gestionare a

deșeurilor. Acest plan conține informații referitoare la : tipurile, cantitățile și originea

deșeurilor care urmează să fie valorificate sau eliminate; măsuri specifice pentru categorii

speciale de deșeuri; zone și instalații de valorificare sau de eliminare a deșeurilor, persoanele

fizice și juridice autorizate să desfășoare activități de gestionare a deșeurilor ; costurile

estimative ale operațiilor de valorificare și eliminare a deșeurilor ,masuri pentru incurajarea

colectării, valorificării și tratării deșeurilor.

Planul national de gestionare a deseurilor se elaborează pe baza planurilor județene

intocmite de Inspectoratele de Protecție a Mediului, a caror sursă de informații o constituie

planurile realizate de consiliile locale și de producatorii de deșeuri. Aceste planuri stabilesc

măsuri pentru diminuarea sau limitarea generării de deșeuri, reciclarea, regenerarea sau alte

forme de utilizare a deșeurilor, neutralizarea din punct de vedere ecologic a deșeurilor.

20 Conferința Interguvernamentală pentru Aderarea la Uniunea Europeană- Documentul de poziție al Romaniei

32

Programele pentru gestionarea activităților legate de deșeuri, prevăzute in planuri cuprind

analiza situației și prognozarea tipurilor, proprietăților și cantităților de deșeuri generate și

valorificate; obiective, etape si termene pentru implementarea programului; resurse pentru

implementarea programului; metode, tehnologii și instalații de tratare, valorificare și

eliminare a deșeurilor precum și decizii legate de amenajarea acestor amplasamente.

In privința calității apei in legislația romanească este prevăzută obligația colectării și

epurării apelor uzate urbane prin Legea apelor nr.107/1996 și prin Hotărarea de Guvern

nr.730/1997 care stabilește condițiile in care pot fi descărcate apele uzate in receptorii

naturali. Odată cu adoptarea Legii nr.171/1997 privind aprobarea Planului Național de

amenajare a teritoriului – Sectiunea II – Apa, in Romania au fost stabilite zonele și localitățile

care constituie priorități din punct de vedere al dotării și reabilitării sistemelor de canalizare și

stațiilor de epurare a apelor uzate.

Directiva nr. 76/464/EEC privind poluarea cauzată de anumite substanțe periculoase

deversate in mediul acvatic al Comunității ( și cele 7 Directive ,,fiice”) a fost implementată

prin elaborarea Normativului care stabilește limitele maxime admisibile pentru cele mai

importante substanțe poluante din apele uzate inainte de deversarea lor in receptori naturali –

NTPA 001 aprobat prin HG nr.730/1997.

In cadrul Convenției pentru Protecția Fluviului Dunărea (ratificata prin Legea nr. 14/1995,

Romania și-a asumat o serie de obligatii referitoare la calitatea apelor de suprafață din bazinul

Dunării și la programul de monitorizare a substanțelor periculoase. In acest sens, prin Ordinul

Ministrului apelor și protecției mediului nr. 377/2001 privind aprobarea obiectivelor de

referintă pentru calitatea apelor de suprafață, Romania a inceput alinierea, cu caracter

experimental, la valorile de referință pentru calitatea apelor de suprafață din bazinul Dunării.

Acest ordin conține limitele admisibile pentru substantele periculoase in apele de suprafață,

deși nu există limite de emisie ale tuturor acelorași substante pe unitatea de produs prevăzute

in avizele de gospodarire a apelor.

Hotărarea de Guvern nr. 472/2000 privind unele măsuri de protecție a calității apelor

stabilește plățile pentru descarcarea de ape uzate, taxele și penalitățile pentru depașirea

valorilor limită stabilite.

Prin HG nr.981/1998 se inființează Compania Națională Apele Romane cu 11 subunități

bazinale organizate pe bazine hidrografice care administrează apele din domeniul public al

statului și infrastructura Sistemului Național de Gospodărie a Apelor formată din lacuri de

acumulare, diguri de apărare impotriva inundațiilor, canale, derivații interbazinale, prize de

33

apă și alte lucrări specifice, precum și infrastructura sistemelor naționale de veghe

hidrologică, hidrogeologică și de monitorizare a calității resurselor de apă aflate in

patrimoniul său , in scopul cunoașterii și gestionării unitare pe ansamblul țării a resurselor de

apă de suprafață și subterane.

In domeniul protecției naturii pentru implementarea Directivei nr.92/43/EEC privind

conservarea habitatelor naturale, a florei și a faunei sălbatice și a Directivei nr.79/409/EEC

privind conservarea păsărilor sălbatice și cu respectarea convențiilor și acordurilor

internaționale ratificate de Romania cadrul legislative național cuprinde Decretul nr.187/1990

privind acceptarea Convenției privind protecția patrimoniului mondial cultural și natural,

Legea nr. 5/1991 de ratificare a Convenției privind zonele umede de importanță

internațională, Legea nr.13/1993 de aderarea a Convenției privind conservarea vieții sălbatice

și a habitatelor naturale din Europa, Legea nr.58/1994 de ratificare a Convenției privind

diversitatea biologică Legea nr.13/1998 de ratificare a Convenției privind conservarea

speciilor migratoare de animale salbatice, Legea nr.89/2000 de ratificare a Acordului privind

conservarea păsărilor de apă migratoare african-eurasiatice, Legea nr.90/2000 de ratificare a

Acordului privind conservarea liliecilor in Europa, Legea nr.91/2000 de ratificare a Acordului

privind conservarea cetaceelor din Marea Neagră, Marea Mediterană și din zona contiguă a

Atlanticului.

O mare parte din prevederile comunitare se regăsesc in legislația internă, cele mai

importante in acest sens fiind Legea nr.137/1995 privind protecția mediului, republicată in

2000, Legea 18/1991 legea fondului funciar, Codul Silvic Legea nr. 26/1996, Legea fondului

cinegetic si a protectiei vanatului Legea nr. 103/1996, Legea nr. 5/2000 privind amenajarea

teritoriului national – secțiunea a 3-a – Zone protejate.

Transpunerea in intregime a legislației comunitare a fost realizată prin Legea nr.462/2001

pentru aprobarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 236/2000 privind regimul ariilor

naturale protejate, conservarea habitatelor naturale și a speciilor de floră si faună salbatică,

prin care se stabilește cadrul legislativ necesar dezvoltării rețelei Natura 2000 in Romania.

Conform art.14 alineatele (1) si (2) din OUG nr.236/2000 privind regimul ariilor naturale

protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei salbatice, ariile naturale

protejate(inclusiv ariile speciale de conservare și ariile de protecție specială avifaunistică) sunt

evidențiate in planurile naționale, zonale și locale de amenajare a teritoriului și de urbanism,

in perimetrul și in vecinatatea acestora fiind interzisă orice lucrare sau activitate susceptibilă

să genereze un impact negativ asupra acestora. Pentru evitarea supraexploatării speciilor

34

sălbatice de floră și faună de pe teritoriul Romaniei a fost reglementat regimul de desfașurare

a activitaților de recoltare/capturare și achizitie a speciilor salbatice și a altor bunuri ale

patrimoniului natural, in scopul comercializării pe piata internă si la export.

Aceste reglementări au fost imbunatațite prin Ordinul Ministrului apelor, pădurilor si

protecției mediului nr. 322/2000 pentru aprobarea Procedurii de autorizare a activităților de

recoltare, capturare și/sau achiziție și comercializare pe piata internă sau la export a plantelor

și animalelor din flora și fauna salbatică, precum și a importului acestora, luand in considerare

și procedurile instituite la nivelul Uniunii Europene și pe plan internațional. In completarea

acestuia a fost aprobat Ordinul MAPM nr.647/6.06.2001 pentru aprobarea Procedurii de

autorizare a activităților de recoltare, capturare și/sau de achizitie și comercializare pe piața

internă sau la export a plantelor și animalelor din flora si fauna salbatică, precum si a

importului acestora ce clarifica unele aspecte procedurale privind activitatea de

comercializare cu specii sălbatice periclitate și nepericlitate.

S-au pus astfel in aplicare și prevederile Convenției privind comerțul internațional cu specii

de flora si faună salbatică pe cale de disparitie, ratificată prin Legea nr.69/1994. Legea 49 din

7 aprilie 2011 pentru aprobarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.57/2007 privind

regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice

garantează conservarea și utilizarea durabilă a patrimoniului natural.

Controlul poluării industriale prin implementarea Directivei nr.96/61/EC privind prevenirea

și controlul integral al poluării.Activitățile industriale joacă un rol important in bunăstarea

materială a unei țări, contribuind totodată la o creșterea economică durabilă. Cu toate acestea,

activitățile industriale au, de asemenea, pe langă acest efect benefic și un impact semnificativ

asupra mediului.

Emisiile generate de cele mai mari instalații industriale reprezintă o parte considerabilă din

totalul emisiilor principalilor poluanți atmosferici cu efecte importante asupra mediului,

respectiv din emisiile in apă și sol, cărora li se adaugă deșeurile generate dar și consumul de

energie. Posibilitatea de a controla activitatea instalațiilor industriale astel incat emisiile,

deșeurile rezultate și consumurile de energie să fie cat mai mici a făcut obiectul unei legislații

la nivelul Uniunii Europene, care au condus, in cele din urmă, la adoptarea următoarelor

directive: Directiva IPPC privind prevenirea și controlul integrat al poluării stabilește

principiile pentru autorizare și control a instalațiilor bazate pe o abordare integrată și aplicarea

celor mai bune tehnici disponibile (BAT), care sunt cele mai eficiente tehnici pentru a atinge

un nivel ridicat de protecție a mediului, luand in considerare costurile și beneficiile.

35

Directive sectoriale care stabilesc cerințe specifice minime, inclusiv valorile limită de

emisie pentru anumite activități industriale (instalații de ardere mari, incinerarea deșeurilor,

activități care implică folosirea solvenților organici și producția de dioxid de titan).

Registrul poluanților emiși și transferați (E-PRTR) care permite publicului să acceseze

informațiile privind emisiile și transferurile in afara amplasamentului ale poluanților și

deșeurilor din instalații industriale.

Directiva 2008/1/CE – IPPC referitoare la prevenirea și controlul integrat al poluării

mediului are ca scop atingerea unui nivel inalt de protectie a mediului , prin implementarea de

măsuri de prevenire sau de reducere a emisiilor in atmosferă, apă și sol, inclusiv aplicarea

unor măsuri privind managementul deșeurilor, eficiența energetică și a resurselor și

prevenirea accidentelor.

Directiva IPPC stabileste principii in vederea autorizării și controlului instalațiilor, cat și o

abordare integrată prin aplicarea celor mai bune tehnici disponibile (BAT) pentru atingerea

unui nivel inalt de protecție a mediului in ansamblul său, luand in considerare costurile și

beneficiile.

Principiile de baza in aplicarea Directivei IPPC, in vederea realizării unui sistem integrat

pentru prevenirea și controlul poluării provenite de la activități specifice, sunt: abordarea

integrată care să țină cont de performanța de mediu a intregii instalatii, cuprinzand, de

exemplu emisiile in aer, apă și sol, generarea de deșeuri, utilizarea de materii prime, eficiența

energetică, zgomot, prevenirea accidentelor, precum și readucerea amplasamentului in

momentul inchiderii la o stare satisfăcătoare, aplicarea celor mai bune tehnici disponibile

(BAT) in condițiile autorizării, inclusiv stabilirea valorilor limită de emisie (VLE) care

trebuie să se bazeze pe aceste tehnici BAT, flexibilitatea permite autorităților competente

pentru protecția mediului ca in determinarea condițiilor de autorizare să țină seama de

caracteristicile tehnice ale instalației, amplasarea geografică a acesteia și condițiile locale de

mediu, participarea publicului la procesul decizional de emitere a autorizațiilor integrate de

mediu și informarea lui cu privire la emiterea autorizațiilor pentru instalații noi, pentru orice

modificare substanțială sau a condițiilor unei autorizații.Autoritatea competentă pune, de

asemenea, la dispoziția publicului detalii cu privire la măsurile luate de către operator la

incetarea definitivă a activităților, precum și rezultatele monitorizării emisiilor, așa cum sunt

prevăzute in temeiul condițiilor de autorizare și deținute de către autoritățile competente.

Agenția Națională pentru Protecția Mediului (ANPM) este autoritate de reglementare din

punct de vedere al protecției mediului, conform art. 8 din OUG 195/2005 privind protecția

36

mediului aprobată cu modificări prin Legea 265/2006, cu modificările și completările

ulterioare.

Autoritățile competente pentru protecția mediului, cu excepția Gărzii Naționale de Mediu și

a structurilor subordonate acesteia, conduc procedura de reglementare și emit, după caz, acte

de reglementare, in condițiile legii. Agenția coordonează activitatea de reglementare la nivel

național, parcurge proceduri și emite acte de reglementare conform competențelor date de

actele normative, asigură suportul tehnic pentru elaborarea proiectelor de acte normative

promovate de autoritatea centrală pentru protecția mediului, asigură și coordonează

implementarea legislației specifice care transpune Directivele Europene din domeniul

legislație orizontală, asigură verificarea conformării cu actele de reglementare emise și ia

măsurile legale ce se impun in cazul nerespectării acestora, asigură stabilirea obligațiilor de

mediu pentru activitățile/proiectele care fac obiectul aplicării art. 10 din OUG 195/2005

privind protecția mediului aprobată cu modificări prin Legea 265/2006, cu modificările și

completările ulterioare.

Actele de reglementare avute in vedere pentru domeniul reglementări sunt: aviz de mediuactul

administrativ emis de autoritatea competentă pentru protecția mediului, care confirmă

integrarea aspectelor privind protecția mediului in planul sau programul supus adoptării;

acord de mediu- actul administrativ emis de autoritatea competentă pentru protecția mediului,

prin care sunt stabilite condițiile și măsurile pentru protecția mediului, care trebuie respectate

in cazul realizării unui proiect; autorizație de mediu- actul administrativ emis de autoritatea

competentă pentru protecția mediului, prin care sunt stabilite condițiile și/sau parametrii de

funcționare ai unei activități existente sau ai unei activități noi cu posibil impact semnificativ

asupra mediului, obligatoriu la punerea in funcțiune; autorizație integrată de mediu- actul

administrativ emis de autoritatea competentă pentru protecția mediului, care acordă dreptul de

a exploata in totalitate sau in parte o instalație, in anumite condiții, care să garanteze că

instalația corespunde prevederilor privind prevenirea și controlul integrat al poluării;

autorizația poate fi emisă pentru una sau mai multe instalații ori părți ale acesteia, situate pe

același amplasament și exploatate de același operator.

Agenția Națională pentru Protecția Mediului acționează pentru a asigura populației un

mediu sănătos in armonie cu dezvoltarea economică și cu progresul social al Romaniei.

Agenția Națională pentru Protecția Mediului iși indeplinește misiunea prin exercitarea

următoarelor atribuții: planificarea strategică de mediu; monitorizarea factorilor de mediu;

autorizarea activităților cu impact asupra mediului; implementarea legislației și politicilor de

37

mediu la nivel național și local; raportările către Agenția Europeană de Mediu, pe următoarele

domenii: calitatea aerului, schimbări climatice, arii protejate, contaminarea solului, apă.

Responsabilități: asigurarea suportului tehnic pentru fundamentarea actelor cu caracter

normativ, a strategiilor si politicilor sectoriale de mediu armonizate cu acquis-ul comunitar și

bazate pe conceptul de dezvoltare durabila; implementarea legislației din domeniul protecției

mediului; coordonarea activităților de implementare a strategiilor și politicilor de mediu la

nivel național, regional si local; reprezentarea in domeniul protecției mediului in relațiile

interne si externe, conform mandatului acordat de către Ministerul Mediului și Pădurilor;

autorizarea activităților cu impact potențial asupra mediului și asigurarea conformării cu

prevederile legale; asigurarea funcționării laboratoarelor naționale de referință pentru aer,

deșeuri, zgomot și vibrații, precum și pentru radioactivitate; coordonarea realizării planurilor

de acțiune sectoriale și a planului național de acțiune pentru protecția mediului.

Garda Națională de Mediu, este instituție publică și funcționează ca organ de specialitate al

administrației publice centrale, cu personalitate juridică, finanțată integral de la bugetul de

stat, in subordinea autorității publice centrale pentru protecția mediului.21

Garda Națională de Mediu este un corp specializat de inspecție și control, iar comisarii sunt

funcționari publici cu statut specific care pot lua măsuri de sancționare, de suspendare/sistare

a activității ca urmare a poluării și deteriorării mediului sau pentru nerespectarea condițiilor

impuse prin actele de reglementare și a măsurilor stabilite in notele de constatare și in

rapoartele de inspecție și control.

Garda Națională de Mediu este responsabilă de asigurarea controlului implementării

profesioniste, uniforme și integrate a politicii Guvernului de aplicare a legislației naționale

armonizate cu cea comunitara in domeniul protectiei mediului, atribuții in aplicarea politicii

Guvernului in materia prevenirii, constatării și sancționării incalcării prevederilor legale

privind protecția mediului, inclusiv a nerespectării reglementărilor prevăzute in legile

specifice domeniului controlului poluării industriale și managementului riscului, substanțelor

și preparatelor periculoase, biodiversității și ariilor naturale protejate, fondului de mediu și

altor domenii prevăzute de legislația specifică in vigoare, indeplinește un rol activ pentru

asigurarea securității mediului prin acțiuni de prevenire a riscurilor și limitarea amenințărilor

de ordin ecologic, respectiv poluarea resurselor de apă, a aerului, diminuarea fertilității

solului, poluarea transfrontalieră .

21 Hotărarea de Guvern 1005/2012, M.Of. 729/2012, privind organizarea și funcționarea Gărzii de Mediu

38

Pentru identificarea amenințărilor și riscurilor la adresa securitatii mediului, dezvoltă

cooperarea transfrontalieră la toate nivelurile, in scopul adoptării măsurilor comune privind

prevenirea și diminuarea impactului in cazul accidentelor majore și al situațiilor exceptionale,

precum și informarea și atragerea publicului in soluționarea problemelor ce țin de

amenințările securității mediului.

Garda Națională de Mediu participă impreună cu celelalte autorități și instituții publice ale

statului, la consilierea, educarea și informarea populației pentru asigurarea unei protecții

proactive și responsabile a mediului și editează publicații de specialitate in domeniul

protecției mediului. Poate sprijini asociațiile/organizațiile care au ca obiect de activitate

protecția mediului in actiunea de inființare și funcționare a centrelor de consultanță, informare

și educare a cetațenilor.

In exercitarea atributiilor sale, Garda Națională pentru Mediu cooperează cu autorități si

instituții publice ale statului ,ale administrației publice centrale și locale, cu reprezentanți ai

societății civile, cu persoane juridice și fizice, in limitele prevederilor legale in vigoare, și iși

desfasoară activitatea in mod independent sau in colaborare și cooperare cu acestea, pe baza

protocoalelor incheiate ,cooperează cu instituții cu atribuții similare din alte state, pe baza

tratatelor internaționale la care Romania este parte, a protocoalelor incheiate sau pe bază de

reciprocitate, precum și cu organisme internaționale de drept public și privat din cadrul

Uniunii Europene in cauzele de interes comun sau in ceea ce priveste derularea proiectelor și

programelor internationale.

Fondul pentru Mediu (FM) este constituit conform principiilor europene „Poluatorul

plătește” și “Responsabilitatea producătorului”, in vederea implementării legislației privind

protecția mediului inconjurător, armonizată cu prevederile acquis-ului comunitar. Acest Fond

este gestionat de către Administrația Fondului pentru Mediu (A.F.M.), instituție publică,

aflată in coordonarea Ministerului Mediului și Dezvoltării Durabile. Administrația Fondului

pentru Mediu acordă sprijin financiar pentru realizarea proiectelor prioritare de protecția

mediului, ajutand pe de o parte autoritățile publice locale să implementeze prioritățile Planului

Național de Dezvoltare și Directivele Uniunii Europene, pentru sporirea potențialului de

investiții, reabilitarea mediului și creșterea calității vieții in cadrul comunităților, precum și

protejarea sănătății populației, și pe de altă parte, ca operatorii economici să-și indeplinească

obligațiile cuprinse in programele de conformare.

Pentru a indeplini obligațiile asumate de Romania in procesul de negociere a Tratatului de

Aderare la Uniunea Europeană, Administrația Fondului pentru Mediu finanțează următoarele

39

categorii de proiecte: prevenirea poluării; reducerea impactului asupra atmosferei, apei și

solului; reducerea nivelurilor de zgomot; utilizarea de tehnologii curate, gestionarea

deșeurilor, inclusiv a deșeurilor periculoase; protecția resurselor de apă, stațiile de tratare,

stațiile de epurare pentru comunități locale; gospodărirea integrată a zonei costiere,

conservarea biodiversității; administrarea ariilor naturale protejate, educația și conștientizarea

publicului privind protecția mediului, creșterea producției de energie din surse regenerabile,

reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, reconstrucția ecologică și gospodărirea durabilă a

pădurilor, impădurirea terenurilor degradate situate in zonele deficitare in păduri, stabilite in

condițiile legii, inchiderea iazurilor de decantare din sectorul minier, lucrări destinate

prevenirii, inlăturării și/sau diminuării efectelor produse de fenomenele meteorologice

periculoase la lucrările de gospodărire a apelor aferente obiectivelor din domeniul public al

statului.

Conform O.U.G. nr. 50/2008 aprobată și modificată prin Legea 265/200, din sumele

provenite din taxa pe poluare pentru autovehicule se finanțează programe și proiecte pentru

protecția mediului, și anume: programul de stimulare a innoirii parcului auto național;

programul național de imbunătățire a calității mediului prin realizarea de spații verzi in

localități; proiecte de inlocuire sau completare a sistemelor clasice de incălzire cu sisteme care

utilizează energie solară, energie geotermală și energie eoliană sau alte sisteme care conduc la

imbunătățirea calității aerului, apei și solului, proiecte privind producerea energiei din surse

regenerabile: eoliană, geotermală, solară, biomasă, microhidrocentrale; proiecte privind

impădurirea terenurilor agricole degradate, a terenurilor din fondul forestier național afectat

de calamități naturale și a terenurilor defrișate; proiecte de renaturare a terenurilor scoase din

patrimoniul natural; proiecte de realizare a pistelor pentru bicicliști.

Sprijinul financiar din Fondul pentru Mediu se acordă in scopul stimulării investițiilor de

mediu necesare modernizării, retehnologizării și achiziționării instalațiilor pentru producerea

energiei din surse regenerabile, realizării de instalații care folosesc tehnologii curate in toate

sectoarele industriale, care permit reducerea consumurilor de materii prime și energie,

reducerea cantităților de deșeuri depozitate și introducerea acestora in circuitul economic,

creșterea gradului de recuperare, reciclare și valorificare a deșeurilor de ambalaje, utilizarea

substanțelor cel mai puțin periculoase, reducerea emisiilor poluante, creșterea suprafețelor

impădurite, prevenirea eroziunii solului, reducerea riscului de inundații.

40

2.3 Perspective privind aplicarea legislației de mediu în România

Politica in domeniul protecției mediului are scopul de a garanta generației actuale și celor

viitoare un mediu curat și sănătos, care să asigure protejarea naturii, calitatea vieții, in corelare

cu o dezvoltare economică verde și competitivă, cu emisii reduse de dioxid de carbon și

eficientă din punct de vedere al utilizării resurselor.22

Se urmărește imbunătățirea infrastructurii de mediu și reducerea decalajului existent față de

alte state membre ale UE, conservarea biodiversității, reducerea poluării și imbunătățirea

calității aerului și, in același timp, promovarea producției de energie din surse

alternative,regenerabile și nepoluante si stimularea creșterii economice durabile, cu accent pe

crearea de noi locuri de muncă “verzi”. Un instrument esențial va fi creșterea gradului de

absorbție a fondurilor europene prin Programul Operațional Sectorial Mediu, precum si

pregatirea Cadrului Financiar Multianual 2014-2020.

Elaborarea Planurilor de Acțiune pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră,in

sectoarele care intră sub incidența Deciziei nr. 406/2009/CE privind efortul statelor membre

de a reduce emisiile de gaze cu efect de seră (sectoare care nu intra sub incidenta schemei UE

de comercializare a certificatelor de emisii cu efect de sera) reducerea emisiilor de gaze cu

efect de seră pentru indeplinirea, pană in 2020, a angajamentelor asumate de Romania pentru

implementarea pachetului ”Energie schimbări climatice”.

Finalizarea Strategiei naționale de adaptare la efectele schimbărilor climatice, in acord cu

Carta europeana a adaptării, aprobarea și implementarea Strategiei naționale și a Planului de

Acțiune privind conservarea biodiversității 2013-2020;

Măsurile care se vor lua privind managementul integrat al zonei costiere pentru asigurarea

sistemului suport necesar conservării resurselor aferente zonelor de coasta, ca parte a rețelei

europene Natura 2000, desemnata conform prevederilor comunitare in domeniu.

Ca stat membru al Uniunii Europene , Romania se aliniază eforturilor depuse de UE pe

plan internațional (pentru combaterea schimbărilor climatice) și va trebui sa adopte la nivel

național politici și strategii de valorificare economică și socială a nivelului redus de emisii din

prezent și de incadrare in limitele angajamentelor viitoare pentru perioda post-Kyoto (post-

2012); Este importantă analiza posibilității indeplinirii unor obiective pe termen lung de

reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră, care vor fi la baza elaborarii viitoarelor strategii

22 Guvernul Romaniei, Programul de guvernare 2013-2016

41

și planuri de acțiune pentru schimbări climatice pe termen lung pentru Romania. Astfel de

strategii nu pot fi realizate fără o analiză a politicilor/strategiilor existente și in alte sectoare

ale economiei din Romania, indeosebi in sectoarele industriei, energiei și transporturilor. In

promovarea unei astfel de strategii trebuie avut in vedere nivelul actual al emisiilor de gaze cu

efect de seră din Romania și scenariile posibile privind nivelurile viitoare ale emisiilor.

Continuarea procesului de intărire a capacității instituționale, in scopul unei implementări

eficiente a legislației din domeniul protecției mediului, precum și a celor care vor fi adoptate

la nivel comunitar, in viitorul apropiat (in domeniul managementului deșeurilor, calității

apelor, calității aerului, substanțelor chimice, etc);

O etapă decisivă in atingerea obiectivului de dezvoltare durabilă este reprezentată de

managementul eficient al resurselor naturale.

In concepția de elaborare a strategiilor și politicilor economice ale guvernelor s-a produs o

modificare esențială potrivit căreia s-a considerat ca activitatea de protecție a mediului

reprezintă o componentă necesară transformării sistemului economic și a dezvoltării durabile

a societății. Astfel, politicile și strategiile sectoriale care se vor dezvolta in Romania trebuie să

țină cont de dimensiunile economică, socială si de mediu ar trebui sa aibă o importanță egală,

ele să se susțina reciproc, promovandu-se astfel, ideea echilibrului intre dezvoltarea

economică, echitatea socială, utilizarea eficientă și protecția mediului.

In ceea ce privește indicatorii care să monitorizeze dezvoltarea durabilă, aceștia trebuie să

dea o imagine reprezentativă celor trei dimensiuni ale dezvoltării durabile: societate,

economie și mediu.

Dezvoltarea durabilă asigură nevoile prezentului, fără a compromite capacitatea generațiilor

viitoare de a‐și asigura propriile nevoi; este un proces in care exploatarea resurselor

direcționarea investițiilor, orientarea dezvoltării tehnologice și schimburile internaționale

sunt in armonie pentru a asigura nevoile și aspirațiile omului; un nivel optim al interacțiunii

sistemelor biologic, ecologic și social, realizat printr-un proces dinamic și adaptiv al cererii și

ofertei.

Agricultura durabilă: producție intensivă de produse competitive prin utilizarea științifică,

armonioasă a tuturor componentelor tehnologice: lucrările solului, rotația culturilor,

fertilizare, irigare, combaterea bolilor și dăunătorilor inclusiv prin metode biologice, la

creșterea animalelor, stocarea, prelucrarea și utilizarea reziduurilor rezultate din activitățile

agricole etc., pentru realizrea unor producții ridicate și stabile in unități multiltisectoriale

(vegetale și zootehnice).

42

Agricultura biologică: mediu intensivă și astfel mai puțin agresivă in raport cu factorii de

mediu, cu rezultatele (produse) agricole mai puțin competitive din punct de vedere economic

pe termen scurt, dar care sunt considerate superioare din punct de vedere calitativ. In raport

cu mediul inconjurător acest sistem este mai bine armonizat, tratamentele aplicate pentru

combaterea bolilor și dăunătorilor sunt de preferință biologice, totuși sunt acceptate și doze

reduse de ingrășăminte minerale și pesticide.

Agricultura biologică (ecolgică, organică, bio‐organică, bio‐dinamică) este considerată o

soluție viabilă, care rezolvă impactul negativ al agriculturii asupra mediului și a calității

produselor. In acest sistem alte substanțe organice și minerale naturale inlocuiesc fertilizanții

minerali, pesticidele, medicamentele și stimulatorii de creștere.

Agricultura organică: se deosebește de cea biologică prin utilizarea exclusivă a

ingrășămintelor organice in doze relativ ridicate, aplicate in funcție de specificul local, cu

predilecție in scopul fertilizării culturilor și refacerii pe termen lung a stării structurale a

solurilor, degradată prin activități antropice intensive sau datorită unor procese naturale.

Prevenirea și combaterea poluării solului presupune desfășurarea lucrărilor și practicilor

curente din agricultură și silvicultură in conformitate cu o serie de norme tehnice de protecție

a calității solului. Lucrările și practicile curente din agricultură trebuie să se desfășoare in

conformitate cu o serie de norme tehnice de protecție a calității solului.23

23 Constantin Munteanu, Mioara Dumitrașcu,Alexandru Iliuță Ecologie și protecția calității mediului, Editura

balneară 2011

43

CAPITOLUL 3. RĂSPUNDEREA JURIDICĂ ÎN DREPTUL PROTECȚIEI

MEDIULUI

3.1 Răspuderea civilă în dreptul mediului

In situațiile in care se costată producerea unui prejudiciu prin diferitele comportamente care

pot fi adoptate in domeniul protecției mediului, se impune a se realiza recuperarea acestuia pe

calea răspunderii civile. In cadrul răspunderii civile se sancționează, in general, o conduită

reprobabilă, antisocială a subiectelor de drept (persoane fizice și juridice) care prin faptele lor

ilicite produc pagube mediului in ansamblul său.

In domeniul protecției mediului se face apel la două instituții clasice de drept civil și anume:

la normele referitoare la raporturile de vecinătate, a căror esență privește concilierea

intereselor agentului poluant cu cele ale victimei poluării, stabilindu-se atat limitele admisibile ale

poluării, cat și obligația corelativă ca daunele să fie suportate de cel ce poluează și norme care

reglementează răspunderea civilă reparatorie. Dreptul civil nu poate servi intereselor de

recuperare a prejudiciilor din domeniul mediului pentru că el apără interese private, in timp ce

prejudicial ecologic afectează interesul public. Recurgerea care se face in prezent la folosirea

mijloacelor de drept civil pentru protecția mediului este mai mult o alternativă.

Pentru asigurarea răspunderii civile in domeniul dreptului mediului este necesară

indeplinirea mai multor condiții și anume: să fie săvarșită o faptă cu caracter ilicit, să existe

un prejudiciusau daună ecologică, să existe culpa autorului și existența capacității delictuale a

autorului in momentul săvarșirii faptei.

Și in domeniul dreptului mediului inconjurător, prejudicil trebuie să fie cert. Dacă nu se

cunoaște intreaga intindere a pagubei ,ceea ce se intamplă cel mai des atunci cand este vorba

de poluarea factorilor de mediu, instanțele de judecată se vor limita numai la obligarea

reparării prejudicilui constat cu certitudine, putand ulterior să revină pentru a acorda intrega

reparație pentru prejudiciile ivite după pronunțarea hotărarii cu singura condiție de a dovedi

că ele provin din aceeași faptă.

In dreptul mediului inconjurător, pentru prejudiciu se folosește și termenul de ,,daună

ecologică” care include atat pagubele suferite prin poluare de mediul natural, cat și pe cele

suportate de om sau de bunuri. Există și o serie de particularități ale răspunderii civile pentru

fapte de mediu față de răspunderea consacrată in dreptul civil. Răspunderea civilă pentru fapte

de mediu este foarte importantă este definirea noțiunii de daună ecologică a cărei definire a

suscitat o serie de discuții in literatura de specialitate, discuții care nu sau finalizat cu

44

identificarea unei definiții unanim acceptate, acest insucces datorandu-se, se pare, faptului că

se pornește de la premisa greșită că prejudiciul ecologic este un prejudiciu civil, cand, in fapt,

intre cele două instituții există diferențe fundamentale.

Definiția legală a noțiunii de prejudiciu este dată de articolul 2 din Ordonanța de urgență a

Guvernului nr.195/2005 ca fiind o schimbare adversă cuantificabilă a unei resurse naturale

sau o deteriorare cuantificabilă a funcțiilor indeplinite de o resursă naturală in beneficiul altei

resurse naturale sau al publicului, care poate să survină direct sau indirect.

Intr-o formulare doctrinară s-a considerat că „prejudiciul ecologic” este orice atingere, cu

efecte negative( patrimoniale sau nepatrimoniale) aduse unui factor de mediu, indiferent dacă

acesta este sau nu apropiat, produse ca urmare a poluării mediului. Dauna ecologică este acea

vătămare care aduce atingere ansamblului elementelor unui sistem și care, datorită

caracterului său indirect și difuz, nu permite constituirea unui drept la reparație, dacă victima

unei asemenea daune este omul sau mediul său, unii autori consideră că dauna ecologică este

cea cauzată persoanelor și bunurilor de către mediul in care acestea se găsesc, mediul fiind

deci considerta cauza și nu victima daunelor.

Daunele ecologice sunt ireversibile, sunt prejudicii difuzate in manifestarea lor și in

stabilirea legăturii de cauzalitate.

In ceea ce privește stabilirea intinderii prejudiciului cauzat, aceasta este greu de făcut

deoarece multora din elementele componente ale mediului nu li se poate atribui o valoare

economică. Anumite prejudicii aduse mediului sau componenetelor sale pot să nu fie cauzate

prin fapta ilicită a unei singure persoane, ci să existe un raport de cauzalitate intre prejudiciu

și comportarea ilicită a mai multor persoane. In acest caz, pentru a considera un rezultat ca

fiind cauzat in comun, nu este necesar ca persoanele să acționeze prin fapte simultane, de

aceeași intensitate sau că faptele să fie legate printr-un scop unic și nici ca persoana care a

cauzat rezultatul, impreună cu alte persoane, să cunoască faptele celorlalți este necesar doar ca

faptele ilicite ale persoanelor să constituie, in ansamblul lor, un tot indivizibil, cauza

prejudiciului.

O particularitate a răspunderii civile pentru daune ecologice este aceea că ea nu se mai

ghidează după prevederile articolului 1381 și următoarele Cod civil, in baza cărora victima nu

se poate obține repararea prejudiciului ecologic decat dacă probează culpa făptuitorului.

Elementul subiectiv al răspunderii civile este culpa. Ordonanța de urgență a Guvernului

nr.195/2005 consacră in articolul 95 alineat 1 două principii care guvernează răspunderea

45

civilă pentru fapte de mediu, răspunderea obiectivă independentă de culpa și răspunderea

solidară in caz de pluralitate de făptuitori.

Articolul 95 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2005 consacră o regulă

procedurală deosebită, aceea a acordării dreptului la acțiune in justiție in vederea conservării

mediului organizațiilor neguvernamentale, indiferent cine este cel care a suferit prejudiciul.

Situația nu este specifică numai dreptului mediului din Romania. Și alte sisteme juridice

recunosc dreptul organizațiilor la acțiune in justiție in materie de protejarea mediului.

Daca in dreptul civil, culpa reprezintă temeiul principal de drept comun, al răspunderii

delictuale, el nu este și unicul. Astfel, in domeniul daunelor nucleare, in legătură cu care

există o reglementare specială, răspunderea delictuală, nu mai este fundamentată pe ideea de

culpă, ci pe cea de risc.

46

3.2 Răspunderea contravențională în dreptul mediului

Apariția și recunoașterea juridică a prejudiciului ecologic au forțat lărgirea spectrului de

aplicare și adecvarea regimului de răspundere la noile realități a concepției clasice a

răspunderii civile. Răspunderea civilă apare in dreptul mediului ca un mijloc la care se

recurge in ultimă instanță, prioritatea fiind acordată celorlalte tehnici și instrumente, cu

precădere celor de natură economico-fiscală.

Răspunderea contravențională ocupă un loc important in sistemul reglementărilor privind

răspunderea juridică avand un rol economicși constituind totodartă un serios mijloc de

prevenire.

Persoanele fizice și juridice care desfășoară activități potrivnice regulilor cuprinse in

normele privind protecția mediului, ori care nu indepluinesc obligațiile legal se decurg din

rapoturile juridice de drept al mediului sunt pasibile de răspundere contravențională a cărei

intindere este proporțională cu gradul de poluare cauzat, cu consecințele și periculozitatea

socială a faptei respective.

Conform legii-cadru romanești in materie (O.U.G. nr. 195/2005 cu modificările și

completările ulterioare, prejudiciu inseamnă „efectul cuantificabil in cost al daunelor asupra

sănătății oamenilor, bunurilor sau mediului, provocat de poluanți, activități dăunătoare ori

dezastre.24

Răspunderea contravențională este acea formă a răspunderii juridice care constă in

aplicarea unor sancțiuni contravenționale persoanelor vinovate de comiterea unor fapte

incadrate de legiuitor in categoria contravențiilor. Răspunderea contravențională este

reglementată atat prin actul normativ cadru cat și prin legi speciale privind pretecția diferitelor

elemente ale mediului sau in reglementări cuprinse in acte normative al căror obiect il

constituie alte raporturi juridice decat cele de protecție a mediului dar care privesc tangențial

și aceste din urmă raporturi.

Sancțiunile contravenționale sunt principale și contravenționale.Sancțiunile principale sunt:

avertismentul, amenda contravențională, prestarea unei activități in folosul comunității, iar

sancțiunile contravenționale complementare cuprind confiscarea bunurilor destinate, folosite

sau rezultate din contravenții, suspendarea sau anularea avizului, acordului sau a autorizației

de exercitare a unei activități, inchiderea unității, blocarea contului bancar, suspendarea

activității agentului economic, desființarea lucrărilor și aducerea terenului in starea inițială.

24 OUG 195/2005 M.Of. 88/2006, privind protecția mediului

47

Constituie contravenții și se sancționează cu amendă de la 5000 RON la 10000 RON pentru

persoane fizice și de la 30000 RON la 60000 RON25 ,incălcarea obligației persoanelor fizice și

juridice de a solicita și obține actele de reglementare, a autorizațiilor privind organismele

modificate genetic, schimbarea de către autoritățile locale a destinației terenurilor amenajate

ca spații verzi prevăzute ca atare in documentațiile de urbanism, reducerea suprafețelor

acestora sau strămutarea lor, incălcarea obligațiilor autorităților administrației publice locale

privind imbunătățirea microclimatului urban, prin amenajarea și intreținerea izvoarelor și a

luciilor de apă din interiorul localităților și din zonele limitrofe acestora, de a infrumuseța și

proteja peisajul, de a menține curățenia localităților; incălcarea obligația autorităților

administrației publice locale de a informa publicul privind riscurile generate de funcționarea

sau existența obiectivelor cu risc pentru mediu și sănătatea populației; incălcarea obligațiilor

autorităților administrației publice locale privind adoptarea elementelor arhitecturale adecvate,

optimizarea densității de locuire, concomitent cu menținerea, intreținerea și dezvoltarea

spațiilor verzi, a parcurilor, a aliniamentelor de arbori și a perdelelor de protecție stradală, a

amenajamentelor peisagistice cu funcție ecologică, estetică și recreativă; incălcarea

obligațiilor autorităților administrației publice locale de a reglementa accesul anumitor tipuri

de autovehicule sau a desfășurării unor activități generatoare de disconfort pentru populație in

anumite zone ale localităților, cu predominanță in spațiile destinate locuințelor, zonele

destinate tratamentului, odihnei, recreerii și agrementului, inclusiv prin interzicerea temporară

sau permanentă; incălcarea obligației autorităților administrației publice locale de a

supraveghea aplicarea prevederilor din planurile de urbanism și amenajarea teritoriului, in

acord cu planificarea de mediu; incălcarea obligațiilor autorităților administrației publice

locale de a supraveghea operatorii economici din subordine pentru prevenirea eliminării

accidentale de poluanți sau depozitării necontrolate de deșeuri și de a dezvolta sisteme de

colectare a deșeurilor refolosibile; incălcarea obligațiile autorităților administrației publice

locale de a avea personal specializat pentru protecția mediului și de a colabora in acest scop

cu autoritățile pentru protecția mediului; incălcarea obligațiilor autorităților administrației

publice locale de a asigura, prin serviciile publice și operatorii economici responsabili,

salubrizarea stradală, a spațiilor verzi, piețelor și parcurilor publice, și intreținerea acestora;

incălcarea obligațiilor autorităților administrației publice locale de a respecta prevederile din

planurile de urbanism cu privire la amplasarea obiectivelor industriale, a căilor și mijloacelor

de transport, a rețelelor de canalizare, a stațiilor de epurare, a depozitelor de deșeuri menajere,

25 OUG 195/2005 M.Of. 88/2006, privind protecția mediului

48

stradale și industriale, și a altor obiective, fără a prejudicia ambientul, spațiile de odihnă,

tratament și recreere, starea de sănătate și de confort a populației; incălcarea obligațiile

autorităților administrației publice locale de a amenaja, intreține și dezvolta rețele de

canalizare; incălcarea obligațiilor persoanelor fizice și juridice de a furniza și/sau utiliza

informații corecte pentru elaborarea evaluărilor de mediu, evaluărilor impactului asupra

mediului, a bilanțurilor de mediu și a rapoartelor de amplasament; incălcarea obligațiilor

persoanelor fizice și juridice de a asigura măsuri și dotări speciale pentru izolarea și protecția

fonică a surselor generatoare de zgomot și vibrații, de a verifica eficiența acestora și de a pune

in exploatare numai pe cele care nu depășesc pragul fonic admis; incălcarea obligațiilor

persoanelor fizice și juridice de a livra, manipula, transporta și de comercializa ingrășămintele

chimice și produsele de protecție a plantelor ambalate cu inscripții de identificare, avertizare,

prescripții de siguranță și folosire, in condiții in care să nu provoace contaminarea mijloacelor

de transport și a mediului; incălcarea obligațiilor persoanelor juridice de a stoca temporar

ingrășămintele chimice și produsele de protecție a plantelor numai ambalate și in locuri unde

s-au prevăzut toate măsurile de securitate; incălcarea obligațiilor persoanelor fizice și juridice

de a nu folosi ingrășămintele chimice și produsele de protecție a plantelor in zonele sau pe

suprafețele unde sunt instituite măsuri speciale de protecție; incălcarea obligațiilor

persoanelor fizice și juridice de a administra produse de protecție a plantelor cu mijloace

aviatice numai cu avizul autorităților competente pentru protecția mediului, autorităților

competente din domeniul sanitar și al comisiilor județene de bază meliferă și stupărit pastoral,

potrivit reglementărilor in vigoare, după o prealabilă inștiințare prin mass-media; incălcarea

obligațiilor persoanelor fizice și juridice de a aplica in perioada infloririi plantelor a căror

polenizare se face prin insecte, numai acele tratamente cu produse de protecție a plantelor care

sunt selective față de insectele polenizatoare; incălcarea obligațiilor persoanelor fizice și

juridice de a nu folosi momeli periculoase in activitățile de pescuit și vanătoare, cu excepția

cazurilor special autorizate; incălcarea obligațiilor persoanelor fizice și juridice de a efectua

evaluarea adecvată la realizarea planurilor sau proiectelor care pot avea impact semnificativ

asupra unei arii naturale protejate de interes comunitar; incălcarea obligațiilor persoanelor

fizice și juridice care gestionează suprafețele terestre și acvatice supuse unui regim de

conservare ca habitate naturale sau pentru refacere ecologică, de a aplica măsurile de

conservare stabilite de autoritatea publică centrală pentru protecția mediului;incălcarea

obligației persoanelor fizice și juridice de a asigura condiții optime de viață animalelor

sălbatice ținute in captivitate legal, sub diferite forme; distrugerea habitatelor naturale, a florei

49

și faunei sălbatice de pe cuprinsul țării; desfășurarea de activități de recoltare, capturare și/sau

de achiziție și comercializare pe piața internă a plantelor și animalelor din flora și fauna

sălbatică, terestră și acvatică, sau a unor părți ori produse ale acestora, in stare vie, proaspătă

ori semiprelucrată, de persoane fizice sau juridice neautorizate de autoritățile publice

teritoriale pentru protecția mediului; remedierea zonele in care solul, subsolul și ecosistemele

terestre au fost afectate in urma lucrărilor de prospectare, exploatare a resurselor naturale;

executarea in termen a lucrărilor de asigurare a migrării faunei acvatice și de ameliorare a

calității apei prevăzute in actele de reglementarea; aplicarea de către persoanele juridice a

măsurilor de eliminare a deșeurilor rezultate din activitățile care implică organisme modificate

genetic; asigurarea de către persoanele fizice și juridice , in cazul deținerii de nave, platforme

plutitoare sau foraje marine, cu instalații de stocare sau de tratare a deșeurilor, instalații de

epurare a apelor uzate și racorduri de descărcare a acestora in instalații de mal sau plutitoare;

amenajarea de către persoanele juridice a porturilor cu instalații de colectare, prelucrare,

reciclare sau neutralizare a deșeurilor petroliere, menajere sau de altă natură, stocate pe navele

fluviale și maritime, și constituirea de echipe de intervenție in caz de poluare accidentală a

apelor și a zonelor de coastă ; incălcarea obligației persoanelor fizice și juridice de a nu

produce poluarea apelor de suprafață prin spălarea de obiecte, produse, ambalaje, materiale;

de a nu deversa in apele de suprafață sau subterane ape uzate, fecaloid menajere; de a nu

arunca și de a nu depozita pe maluri, in albiile raurilor, apele de suprafață și in zonele umede

deșeuri de orice fel; de a nu introduce in apele de suprafață și in zonele umede substanțe

explozive, tensiune electrică, narcotice sau alte substanțe periculoase.

Constituie contravenții și se sancționează cu amendă de la 7.500 RON la 15.000 lei RON,

pentru persoane fizice, și de la 50.000 RON la 100.000 lei RON,26 pentru persoane juridice,

incălcarea obligației persoanelor fizice de a funcționa cu respectarea prevederilor autorizației

de mediu și a persoanelor juridice de a funcționa cu respectarea prevederilor

autorizației/autorizației integrate de mediu pentru activitățile care fac obiectul procedurilor de

reglementare din punct de vedere al protecției mediului; incălcarea obligației titularului de a

notifica autoritatea competentă pentru protecția mediului cand intervin elemente noi,

necunoscute la data emiterii actelor de reglementare sau cu privire la orice modificare a

condițiilor care au stat la baza emiterii acestora, inainte de realizarea modificării , obligația

titularilor activităților care fac obiectul procedurilor de reglementare din punct de vedere al

26 OUG 195/2005 M.Of. 88/2006, privind protecția mediului

50

protecției mediului de a respecta termenele impuse de autoritatea competentă de protecția

mediului in derularea acestor proceduri; incălcarea obligațiilor persoanelor fizice și juridice de

a asista persoanele imputernicite cu activități de verificare, inspecție și control, punandu-le la

dispoziție evidența măsurătorilor proprii și toate celelalte documente relevante; incălcarea

obligațiilor persoanelor fizice și juridice de a prezenta autorităților competente pentru

protecția mediului un document certificat pentru conformitate cu originalul, care cuprinde

obligațiile asumate privind protecția mediului incălcarea obligațiilor persoanelor fizice și

juridice de a facilita verificarea, inspecția și controlul activităților ai căror titulari sunt și

prelevarea de probe; incălcarea obligațiilor persoanelor fizice și juridice de a asigura accesul

persoanelor imputernicite la instalațiile tehnologice generatoare de impact asupra mediului, la

echipamentele și instalațiile de depoluare a mediului, precum și in spațiile sau in zonele

potențial generatoare de impact asupra mediului; incălcarea obligațiilor persoanelor fizice și

juridice de a realiza in totalitate și la termen măsurile impuse, in conformitate cu actele de

reglementare și prevederile legale, de persoanele imputernicite cu verificarea, inspecția și

controlul in domeniul protecției mediului; incălcarea obligațiilor persoanelor juridice de a

acoperi costurile măsurilor necesare pentru prevenirea și/sau reducerea consecințelor efectelor

adverse ale activităților cu organisme modificate genetic; incălcarea obligațiilor persoanelor

fizice și juridice de a produce ingrășăminte chimice și produse de protecție a plantelor numai

prin tehnologii și biotehnologii autorizate, potrivit prevederilor legale; introducerea pe

teritoriul țării, cu excepția cazurilor prevăzute de legislația in vigoare, de culturi de

microorganisme, plante și animale vii din flora și fauna sălbatică, fără acordul eliberat de

autoritatea publică centrală pentru protecția mediului cu consultarea Academiei Romane și,

după caz, a autorității centrale pentru sănătate; exportul exemplarelor aparținand speciilor

non-CITES de floră și faună sălbatică sau deplasarea acestora in vederea comercializării in

una dintre țările din Uniunea Europeană, cu excepția cazurilor prevăzute de legislația in

vigoare, fără acordul pentru export, respectiv fără certificatul de origine eliberate de

autoritatea publică centrală pentru protecția mediului; incălcarea obligațiilor persoanelor

fizice și juridice de a imbunătăți performanțele tehnologice in scopul reducerii emisiilor și de

a nu pune in exploatare instalațiile ale căror emisii depășesc limitele stabilite prin actele de

reglementare; incălcarea obligațiilor persoanelor fizice și juridice de a suporta costul pentru

repararea unui prejudiciu și de a inlătura urmările produse de acesta, restabilind condițiile

anterioare producerii prejudiciului, potrivit principiului "poluatorul plătește"; deversarea in

51

apele de suprafață sau subterane ape uzate, substanțe petroliere sau periculoase, ape care

conțin substanțe periculoase.

52

3.3 Răspunderea penală în dreptul mediului

Infracțiunea de mediu reprezintă o categorie relativ nouă in cadrul general al infracțiunilor.

Infracțiunea ecologică este fapta periculoasă care constă in poluarea mediului natural sau

artificial, perturbarea activității de prevenire, reducere sau inlăturare a poluării de natură să

pună in pericol sănătatea oamenilor, animalelor și plantelor sau să producă mari pagube

economiei naționale, avand ca rezultat afectarea obiectivă a calității mediului sau punerea in

pericol a acestei valori sociale.

Infracțiunile cu privire la mediul inconjurător se pot defini ca fiind acele fapte periculoase,

prin săvarșirea cărora se aduc relațiilor sociale, a căror ocrotire este condiționată de apărarea

factorilor naturali și artificiali ai mediului, atingeri care se concretizează din punct de vedere a

consecințelor, intr-o pagubă adusă persoanelor fizice și juridice care le administrează, punerea

in pericol a sănătății oamenilor, animalelor și plantelor sau producerea de pagube economiei

naționale.

OUG nr.195/2005 cu modificările și completările ulterioare stipulează faptele care sunt

considerate infracțiuni pentru care pedeapsa este amenda sau inchisoarea ,de natură să pună in

pericol viața sau sănătatea umană, animală sau vegetală. Sunt considerate infracțiuni arderea

miriștilor, stufului, tufărișurilor și vegetației ierboase din ariile protejate și de pe terenurile

supuse refacerii ecologice; poluarea accidentală datorită nesupravegherii executării lucrărilor

noi, funcționării instalațiilor, echipamentelor tehnologice și de tratare și neutralizare,

menționate in prevederile acordului de mediu și/sau autorizației/autorizației integrate de

mediu și se pedepsesc cu inchisoare sau amendă penală.

Constituie infracțiuni poluarea prin evacuarea, cu știință, in apă, in atmosferă sau pe sol a

unor deșeuri sau substanțe periculoase; nerespectarea restricțiilor sau interdicțiilor stabilite

pentru protecția apei și a atmosferei, prevăzute de actele normative in vigoare; folosirea de

momeli periculoase și de mijloace electrice pentru omorarea animalelor sălbatice și a peștilor,

in scopul consumului sau al comercializării; producerea de zgomote peste limitele admise,

dacă prin aceasta se pune in pericol grav sănătatea umană; nerespectarea restricțiilor și a

interdicțiilor la vanat și pescuit ale unor specii protejate sau oprite temporar prin lege și in

zonele cu regim de protecție integrală, potrivit reglementărilor specifice; continuarea

activității după suspendarea acordului de mediu sau autorizației/autorizației integrate de

mediu; nesupravegherea și neasigurarea depozitelor de deșeuri și substanțe periculoase,

precum și nerespectarea obligației de depozitare a ingrășămintelor chimice și produselor de

protecție a plantelor numai ambalate și in locuri protejate; prezentarea, in lucrările privind

53

evaluarea de mediu, evaluarea impactului asupra mediului, a bilanțului de mediu sau a

raportului de amplasament a unor concluzii și informații false; producerea și/sau importul in

scopul introducerii pe piață și utilizarea unor substanțe și preparate periculoase, fără

respectarea prevederilor actelor normative in vigoare și introducerea pe teritoriul Romaniei a

deșeurilor de orice natură in scopul eliminării acestora; importul și exportul unor substanțe și

preparate periculoase interzise sau restricționate; transportul și tranzitul de substanțe și

preparate periculoase, cu incălcarea prevederilor legale in vigoare; omisiunea de a raporta

imediat despre orice accident major; producerea, livrarea și utilizarea ingrășămintelor

chimice și a produselor de protecție a plantelor neautorizate; desfășurarea de către persoanele

juridice de activități cu organisme modificate genetic sau produse ale acestora, fără a solicita

și obține acordul de import/export și/sau autorizațiile prevăzute de reglementările specifice.

In privința faptelor de natură să pună in pericol sănătatea umană, animală sau vegetală se

pedepsesc nerespectarea interdicțiilor privind utilizarea pe terenuri agricole de produse de

protecție a plantelor sau ingrășăminte chimice; provocarea, datorită nesupravegherii surselor

de radiații ionizante, a contaminării mediului și/sau a expunerii populației la radiații ionizante,

omisiunea de a raporta prompt creșterea peste limitele admise a contaminării mediului,

aplicarea necorespunzătoare sau neluarea măsurilor de intervenție in caz de accident nuclear;

descărcarea apelor uzate și a deșeurilor de pe nave sau platforme plutitoare direct in apele

naturale sau provocarea, cu știință, de poluare prin evacuarea sau scufundarea in apele

naturale, direct sau de pe nave ori platforme plutitoare, a unor substanțe sau deșeuri

periculoase continuarea activității după dispunerea incetării acesteia; neluarea măsurilor de

eliminare totală a substanțelor și preparatelor periculoase care au devenit deșeuri; refuzul

intervenției in cazul poluării accidentale a apelor și a zonelor de coastă; refuzul controlului, la

introducerea și scoaterea din țară a substanțelor și preparatelor periculoase precum și

introducerea in țară a culturilor de microorganisme, plante și animale vii din flora și fauna

sălbatică, fără acordul eliberat de autoritatea publică centrală pentru protecția mediului;

aplicarea necorespunzătoare sau neluarea măsurilor de intervenție in caz de accident nuclear;

provocarea, cu știință, de poluare prin evacuarea sau scufundarea in apele naturale, direct sau

de pe nave ori platforme plutitoare, a unor substanțe sau deșeuri periculoase

In Noul Cod Penal al Romaniei, publicat in M.Of. 510/2009 și care va intra in vigoare la

data de 24 iulie 2013 art.356 pedepsește cu inchisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă

infectarea prin orice mijloace a surselor sau rețelelor de apă, dacă apa devine dăunătoare

sănătății oamenilor, animalelor sau plantelor. De asemenea, art.355 pedepsește cu inchisoare

54

de la 3 luni sau 3 ani sau cu amendă nerespectarea masurilor privitoare la prevenirea sau

combaterea bolilor infectocontagioase la animale sau plante ori a daunatorilor, daca a avut ca

urmare răspandirea unei asemenea boli ori a daunatorilor.

Marea majoritate a infracțiunilor prevăzute in legea mediului vizează continuarea activității

după suspendarea acordului sau autorizației de mediu, eliberarea acordului sau autorizației de

mediu fără documentația obligatorie, incinerarea deșeurilor periculoase, continuarea activității

după dispunerea sistării acesteia.

55

STUDIU DE CAZ

La Tribunalul Timis a fost inregistrată cererea de chemare in judecată formulată de

reclamantul D.E. in contradictoriu cu Direcția Generală a Finanțelor Publice Timis prin care

reclamantul solicita anularea deciziei de calcul a taxei de poluare și restituirea sumelor plătite

in baza acesteia.

In susținerea acțiunii reclamantul arată faptul că in anul 2010 a cumpărat un autoturism

folosit, marca Volvo, inmatriculat in Germania in data de 30.01.2007 și pentru inmatricularea

acestuia in Romania a fost obligat să achite o taxă cu titlul de ,,Taxă de poluare” pentru prima

inmatriculare pe teritoriul Romaniei a autoturismului. Reclamantul consideră această taxă

ilegală fiind percepută in baza unor texte de lege inaplicabilă in dreptul intern, aceasta fiind

interzisă de art.90 din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene care prevede că nici un stat

membru UE nu aplică direct sau indirect produselor altor state membre impozite interne de

orice natură mai mari decat cele care se aplică, direct sau indirect produselor naționale

similare și condamnată in jurisprudența Curții de Justiție a Comunității Europene pe care o

definește ca fiind ,,Taxa cu efect echivalent” ce poate fi considerată astfel oricare ar fi

denumirea sa tehnică ca o taxă unilateral impusă fie la momentul importului, fie ulterior și

care lovește in mod specific un produs importat dintr-un stat membru, fiind excluse de la

aplicarea acestei taxe produsele naționale similare, avand rezultat creșterea prețului

respectivului produs, avand astfel asupra liberei circulații a produsului același efect ca și o

taxă vamală, unul din efectele aderării Romaniei la Uniunea Europeană fiind și interzicerea

taxelor vamale și crearea unei piețe unice pe baza libertății de circulație a produselor. De

asemenea reclamantul mai arată că prin perceperea taxei s-a aplicat un regim fiscal

discriminatoriu pentru autovehiculele aduse in Romania din Comunitatea Europeană in scopul

reinmatriculării lor in Romania in situația in care acestea au fost deja inmatriculate in țara de

proveniență, in timp ce pentru autovehiculele inmatriculate deja in Romania taxa nu se mai

percepe cu ocazia vanzării ulterioare, această taxă stabilită prin OUG 50/2008 nu face altceva

decat să cosmetizeze vechea taxă specială de primă inmatriculare prevăzută de art.214 indice

1 din Codul fiscal, menține caracterul discriminator fiind percepută doar in cazul

inmatriculării in Romania a unui autovehicul care a fost anterior inmatriculat in alt stat

membru al Uniunii, nu și pentru un autovehicul care a fost deja inmatriculat in Romania

indiferent de nivelul de poluare, in aceste condiții principiul ,,poluatorul plătește” nu s-a

respectat și nici prevederile art.90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană.In

56

argumentarea cererii, reclamantul invocă și prevederile art.148 din Constituția Romaniei care

instituie supremația dreptului european asupra dreptului național și care statuează că

prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile

contrare din legislația internă, iar alin.4 al aceluiași articol prevede că intre alte instituții

autoritatea judecătorească garantează aducerea la indeplinire a obligațiilor rezultate din alin.2

menționat.

De asemenea reclamantul arată că și in alte state membre UE a căror legislație internă

prevedea dispoziții contrare legislației europene au fost obligate să aplice cu prioritate

normele europene și să restituie sumele incasate in mod nedatorat, un exemplu fiind cauzele

Nadashi și Nemeth (Ungaria) și Brzezinshi (Polonia) aflate pe rolul Curții de Justiție

Europene, de asemenea cauza Weigel- 2004 privind libera circulație intre statele membre ale

Uniunii Europene in condiții normale de concurență, prin eliminarea oricăror forme de

protecție care decurg din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele

provenind din țările membre. Reclamantul menționază și cauza Simmenthal-1976 unde Curtea

de Justiție Europeană a stabilit că judecătorul național este obligat să aplice normele

comunitare in mod direct dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta

eliminarea acestora pe cale administrativă.

Prin intampinarea depusă la instanță, parata Direcția Generală a Finanțelor Publie Timis

solicită respingerea acțiunii reclamatului, motivand că taxa perceputăeste legală fiind stabilită

conform OUG 50/2008. De asemenea parata menționează că aceste taxe sunt percepute și in

alte state membre ale Uniunii Europene potrivit principiului ,,poluatorul plătește”. Parata

solicită instanței chemarea in garanție a Administrației Fondului pentru Mediu specificand că

sumele plătite sub forma taxei de poluare in baza OUG 50/2008 sunt direcționate către acesta.

Instanța admite cererea de chemare in garanție a Administrației Fondului pentru Mediu și in

hotărarea pronunțată admite acțiunea reclamantului motivand că taxa percepută ca taxă de

poluare este ilegală și nu respectă legislația comunitară fiind percepută doar produselor

importate dintr-un alt stat UE. In hotărarea pronunțată instanța obligă paratele la plata sumei

de 1490 lei și dobanda legală aferentă calculată de la data achitării pană la data restituirii

efective.

57

CONCLUZII

Degradarea mediului inconjurător constituie astăzi una din marile probleme ale omenirii,

mediul fiind afectat atat de consecințele subdezvoltării cat și a dezvoltării excesive.

Declarația de la Stockholm (1972) a avut un impact important asupra constituțiilor statelor

europene, prin consacrarea explicită a dreptului la un mediu sănătos (Spania, Portugalia,

Turcia, Bulgaria, Ungaria, Rusia, Republica Moldova etc.) sau pe cale indirectă, pe cale de

consecință (Grecia, Suedia etc.).

In statele in care legea fundamentală este anterioară anului 1970, dispozițiile privitoare a

acestui drept fundamental sunt prezente in legislația ordinară in materie (Danemarca, Olanda)

sau rezultă din practica judiciară, cum este cazul Franței și Belgiei, unde tribunalele acordă o

largă protecție intereselor cetățenilor in domeniul protecției mediului, printr-o jurisprudență

extensivă referitoare la protecția dreptului de vecinătate contra exceselor de folosință sau

cazul Italiei, unde tribunalele sancționează sever abaterile de la obligația de ocrotire a

mediului.

Reticența statelor de a recunoaște expres dreptul la un mediu curat se explică mai ales prin

dificultățile obiective de realizare concretă a exigențelor sale.

Textele comunitare referitoare la protecția mediului reglementează trei drepturi conexe, care

contribuie la precizarea și afirmarea semnificațiilor acestuia: dreptul la informația privitoare la

mediu, dreptul publicului de a participa la luarea deciziei, precum și dreptul de a solicita in

instanța de judecată remedierea pagubei ecologice sau a contesta o decizie administrativă in

materie.

Libertatea de acces la informația in materie de mediu a fost recunoscută prin Directiva

Consiliului Europei nr. 90/313 din 1990 privind acest subiect. In baza acesteia, orice

informație referitoare la mediu deținută de autoritățile publice trebuie să fie accesibilă oricărei

persoane fizice sau juridice care o solicită, fără ca aceasta să fie obligată să justifice vreun

interes in acest sens.

Directiva de mai sus se aplică numai autorităților naționale, nu și instituțiilor comunitare,

cum sunt Comisia Europeană sau Consiliul European. Totuși, sub presiunea publicului,

Comisia a luat măsura de a furniza informații de mediu in mod gratuit (Decizia nr.

94/90/CEE).

Ideea generală promovată la nivel comunitar este aceea că informația este fundamentală

pentru a crea și controla sistemele moderne de gestiune a mediului.

Uniunea Europeană dispune de trei mijloace pentru a informa și conștientiza opinia publică:

58

poate cere statelor membre să furnizeze in mod regulat Comisiei Europene rapoarte privind

aplicarea și implementarea Directivelor Uniunii și a altor reglementări; poate cere Comisiei

să raporteze Consiliului European și Parlamentului asupra aplicării acestora in statele

membre; poate cere publicului să solicite anumite informații și să-și exprime opinia in cadrul

procedurii legislative.

O serie de directive ce privesc controlul riscurilor unor produse chimice impun

producătorului obligația de a furniza publicului informații privind efectul acestora asupra

sănătății și mediului.

In Romania protecția mediului reprezintă o problemă de interes național și constituie o

obligație a autorităților, administrației publice centrale și locale, precum și a tuturor

persoanelor fizice și juridice.Nevoia de exploatare dar și de protecție a componentelor

mediului natural au determinat adoptarea unui complex de norme juridice specifice fiecărui

stat.

Inițierea și desfășurarea unei activități in Romania implică parcurgerea unor etape de

autorizare din punct de vedere al protecției mediului in funcție de stadiul proiectului de

investiții. Investitorii trebuie să obțină aviz de mediu pentru intocmirea proiectelor avute in

vedere, după caz, acord de mediu pentru a putea implementa aceste proiecte și autorizație de

mediu pentru a putea opera proiectele respective.

Solicitarea și obținerea avizului de mediu sunt obligatorii pentru adoptarea planurilor și

programelor care pot avea efecte semnificative asupra mediului (de exemplu, planurile

regionale de gestionare a deșeurilor, strategiile de dezvoltare a infrastructurilor de turism,

programul național privind agricultura ecologică). Avizul de mediu confirmă integrarea

aspectelor privind protecția mediului in planul sau programul supus adoptării. Avizul de

mediu este emis la finalul evaluării de mediu care are ca scop integrarea obiectivelor și

cerințelor de protecție a mediului in pregătirea și adoptarea planurilor și programelor.

Solicitarea și obținerea acordului de mediu sunt obligatorii pentru realizarea proiectelor

publice ori private sau pentru modificarea/extinderea activităților existente, care pot avea

impact semnificativ asupra mediului. Acordul de mediu stabilește condițiile și, după caz,

măsurile pentru protecția mediului, care trebuie respectate in cazul realizării unui proiect.

Legislația stabilește activitățile pentru care evaluarea impactului este obligatorie precum și

cele pentru care necesitatea evaluării trebuie determinată de la caz la caz.

59

Sunt supuse evaluării impactului asupra mediului proiecte precum: construirea de autostrăzi,

rafinării de țiței, producerea substanțelor chimice organice de bază, conducte pentru

transportul gazelor, petrolului sau al produselor chimice.

Necesitatea evaluării impactului asupra mediului se stabilește de la caz la caz in domenii

precum: agricultură, silvicultură și acvacultură, industria energetică, producerea și prelucrarea

metalelor, industria mineralelor, industria chimică, proiecte de infrastructură.

Titularul unui proiect are obligația de a notifica in scris autoritatea competentă emitentă

despre orice modificare sau extindere a proiectului survenită după emiterea avizului sau

acordului.

Avizul de mediu și acordul de mediu iși păstrează valabilitatea pe toată perioada punerii in

aplicare a planului, programului, respectiv proiectului.

Autorizația/ autorizația integrată de mediu.Desfășurarea activităților existente precum și

inceperea activităților noi cu posibil impact semnificativ asupra mediului se realizează numai

in baza autorizației/autorizației integrate de mediu. Autorizația de mediu stabilește condițiile

și/sau parametrii de funcționare a unei activități existente sau a unei activități noi cu posibil

impact semnificativ asupra mediului, fiind obligatorie la punerea in funcțiune.

Titularii de activități trebuie să notifice autoritatea competență in cazul in care aceștia

urmează să deruleze sau să fie supuși unei proceduri de vanzare a pachetului majoritar de

acțiuni, vanzare de active, fuziune, divizare, concesionare, dizolvare urmată de lichidare,

lichidare, faliment, incetarea activității ori in alte situații care implică schimbarea titularului

activității. Notificarea trebuie realizată inainte de finalizarea tranzacției avute in vedere. In

baza acestei notificări, autoritățile relevante decid dacă autorizația de mediu rămane in

vigoare sau dacă se impune necesitatea revizuirii acesteia. Tranzacția nu poate fi perfectată in

lipsa deciziei autorității de mediu.

In acest cazuri, autoritatea competentă pentru protecția mediului informează titularii cu

privire la obligațiile de mediu care trebuie asumate de părțile implicate.

Funcționarea fără autorizație de mediu este interzisă pentru activitățile care fac obiectul

procedurii de autorizare din punct de vedere al protecției mediului.

Dintre activitățile pentru care legea prevede obligativitatea parcurgerii procedurii integrate

de autorizare sau pentru a căror autorizare este necesară efectuarea unui bilanț de mediu fac

parte, printre altele, activitățile extractive, finisarea materialelor textile, fabricarea articolelor

de papetărie, fabricarea preparatelor farmaceutice, a produselor farmaceutice de bază .

60

De asemenea, legislația romană cuprinde prevederi speciale referitoare la regimul

substanțelor și preparatelor periculoase, regimul deșeurilor, regimul ingrășămintelor chimice

și al produselor de protecție a plantelor, al activităților nucleare .

In această lucrare am incercat să prezint dezvoltarea dreptului mediului la nivel

internațional, la nivelul Uniunii Europene și implementarea in Romania a legislației care

vizează mediul inconjurător.

La capitolul I am arătat cum s-a format și dezvoltat dreptul internațional al mediului

incepand cu primele etape privind ocrotirea mediului inconjurător, respectiv etapa

premergătoare cand au fost adoptate o serie de măsuri internaționale de exemplu tratatele

internaționale dedicate pescuitului, etapa utilitaristă care debutează incepand cu secolul XX

odată cu apariția primelor convenții internaționale cu privire la protecția unor specii de faună

și utilizarea echitabilă și protecția apelor de frontieră impotriva poluării.

Etapa ocrotirii și conservării naturii care a debutat la inceputul anilor 1930 este considerată o

etapă protoecologică, avand in vedere faptul că protecția mediului era deja prezentă printre

obiectivele reglementărilor naționale. Convenția privind conservarea florei și faunei in stare

naturală de la Londra din anul 1903 și convenția privind protecția florei, faunei și frumuseților

naturale ale țărilor Americii de la Washinghton 1940 sunt două documente semnificative

pentru această perioadă.

Perioda dreptului internațional al mediului a protecției și conservării mediului incepe in anii

1960 odată cu debutul crizei economice mondiale. In anul 1968 Consiliul Europei a adoptat

primele două texte proclamate de către o organizație internațională de protecție a mediului,

Declarația asupra luptei contra poluării aerului și Carta Europeană a apei, iar Organizația

Unității Africane a adoptat in același an Convenția Africană asupra conservării naturii și

resurselor naturale.

Declarația conferinței ONU asupra mediului uman de la Stockholm (1972) este primul

document internațional care proclamă expres dreptul fundamental al omului la un mediu

sănătos, fiind formulat ca prim principiu ,, Omul are dreptul fundamental la libertate, egalitate

și condiții de viață satisfăcătoare, intr-un mediu a cărei calitate ii permite să trăiască in mod

demn și in prosperitate. El are datoria sacră de a proteja și imbunătății mediul inconjurător

pentru generațiile prezente și viitoare”27. Acest text internațional relevă legătura dintre

drepturile omului și protecția mediului, ca un mijloc important de a realiza condiții adecvate

pentru o viață prosperă care sunt garantate.

27 Conferința Națiunilor Unite asupra Environmentului Uman, Stockholm, 1972

61

Existența și sănătatea umană protejate juridic prin dreptul la viață și ocrotirea sănătății sunt

dependente de existența unui mediu curat.

La capitolul 2 am arătat cum s-a format dreptul mediului in Romania ca ramură de sine

stătătoare și am făcut un istoric al implementării legislației de mediu in țara noastră, incepand

cu primele reglementări apărute in timpul domniei lui Ștefan cel Mare, a voievozilor Vlad

Vintilă, Matei Basarab, Ștefan Tomșa (Legea brăniștei). Reglementările semnificative in țara

noastră privind mediul inconjurător au fost și prima lege a vanatului apărută la 1872 care

cuprindea norme privind dreptul la vanătoare, perioadele de prohibiție ale vanătorii și

sancționarea infracțiunilor săvarșite, Legea asupra serviciului sanitar adoptată la 14 iunie

1874 prin care proprietarii de stabilimente industriale erau obligați să nu afecteze mediul

inconjurător și să nu producă zgomot sănătății oamenilor și animalelor. Primul cod silvic al

Romaniei apărut in 1881 cuprindea norme ce reglementau regimul de exploatare a pădurilor și

ocrotirea lor care s-a aplicat timp de 30 de ani pană cand a fost adoptat un nou cod silvic care

a introdus ideea unei reforme silvice.

Am evidențiat și apariția primei mișcări de ocrotire a naturii din țara noastră care a avut loc

in anul 1920 prin organizarea la Sinaia a Conferinței Naționale de ocrotire a naturii, urmată de

primul Congres al Naturaliștilor din Romania desfășurat la Cluj in anul 1928, elaborarea

primei legi pentru protecția monumentelor naturii in 1930, inființarea Parcului Național

Retezat in anul 1935, publicarea in anul 1943 a primei liste oficiale a rezervațiilor din țara

noastră pană la adoptarea in anul 1973 a Legii mediului.

Pe baza juridică generală a Legii mediului nr.9/1973 ulterior s-au adoptat, o serie de acte

normative vizand protecția unor factori de mediu precum : apa prin Legea apelor nr.8 din

1974, Legea privind gospodărirea rațională, protecția și asigurarea calității apelor nr.5 din

1989, solul prin Legea privind fondul funciar nr.58 din 1974 și Legea privind sistematizarea

teritoriului și localităților urbane și rurale nr.59 din 1974, pădurile prin Legea privind

conservarea, protejarea și dezvoltarea pădurilor, exploatarea lor rațională, economică si

menținerea echilibrului ecologic nr.2 din 198728.

De asemenea, au fost instituite o serie de reglementări speciale referitoare la unele substanțe

și produse chimice sau alte produse care, prin natura lor, pot afecta negativ mediul, domeniul

nuclear, regimul materialelor explosive , regimul și produsele toxice etc. Au fost adoptate o

serie de programe privind gestiunea unor importanți factori de mediu, precum: “Programul

național de perspectivă pentru amenajarea bazinelor hidrografice” (Legea nr.1 din 1976),

28 Făiniși Florin, Dreptul Mediului, Editura Pinguin Book, 2005, București

62

“Programul național pentru conservarea și dezvoltarea fondului forestier in perioada 1976-

2010” (Legea nr.2 din 1976) etc. Totodată, prin legile anuale ale “planului național unic de

dezvoltare economico- socială” s-au stipulat o serie de indicatori economici referitori la

calitatea mediului, eliminarea pagubelor aduse economiei prin poluarea și degradarea naturii,

precum și recuperarea pe scară largă a substanțelor reziduale, utilizabile in domeniul

economic. Sub raport instituțional, in 1974 s-a creat Consiliul Național pentru Protecția

Mediului Inconjurător, ca organ central al administrației de stat, cu filiale teritoriale

departamentale.

Cu toate realizările obținute in domeniu, una din marile deficiențe ale legislației ecologice

din această perioadă a constituit-o slaba preocupare vizand aplicarea sa, inclusiv in privința

utilizării mijloacelor juridice contravenționale sau penale, are, deși stipulate in diverse acte

normative , au fost rareori aplicate). Prioritatea absolută a factorului economic a dus la

neglijarea (aproape totală) a dimensiunii ecologice a dezvoltării, in ciuda declarațiilor oficiale.

Am arătat și importanța deosebită care a inceput să fie acordată mediului in țara noastră

incepand cu anul 1990 odată cu inființarea primului minister al mediului și continuand cu

adecvarea strategiei naționale cu cea comunitară in ceea ce privește principiile, prioritățile și

obiectivele de mediu.

Politica natională de mediu a Romaniei a fost structurată prin strategiile de dezvoltare

durabilă a Romaniei din anul 1992 și 1996 și prin Programul Național de Aderare la Uniunea

Europeană adoptat in anul 1999. Strategia de dezvoltare durabilă a Romaniei este completată

anual cu documente adiționale ,,Raportul privind starea mediului in Romania”, care

analizează principalii factori de mediu , cadrul natural, aer, apă, sol, biodiversitate, deșeuri,

radioactivitate, mediul urban, presiunile asupra mediului și cheltuielile pentru protecția

mediului.

Legea protecției mediului nr. 137/1995, a fost concepută ca o reglementare-cadru in

materie, in temeiul și dezvoltarea căreia se prevedea expres adoptarea a 17 legi speciale.

Odată cu anul 2000 și cu inceperea negocierilor de aderare, politica de mediu se dezvoltă

conform strategiei elaborate de Comisia Europeană pentru țările candidate in cadrul Agendei

2000. Romania in calitate de țară candidată trebuie să stabilească obiectivele cheie ce trebuie

realizate pană la data aderării, să identifice ariile prioritare de acțiune, să stabilească termenele

de adoptare, transpunere și implementare a acquis-ului de mediu. Principalele priorități

identificate de către Comisia Europeană se referă la calitatea aerului, poluarea apei și

gestionarea deșeurilor.

63

In prezent legea cadru in materie este OUG nr.195/2005 modificată și aprobată prin Legea

265/2006, cu modificările și completările ulterioare.

La capitolul III am arătat formele de răspundere juridică in dreptul protecției mediului,

odată cu apariția și recunoașterea juridică a prejudiciului ecologic care a forțat lărgirea

spectrului de aplicare și adecvarea regimului de răspundere la noile realități a concepției

clasice a răspunderii civile.

Obiectul legislației in vigoare il constituie reglementare protecției mediului, obiectiv de

interes public major, pe baza principiilor și elementelor strategice care conduc la dezvoltarea

durabilă a societății.

64

BIBLIOGRAFIE

1. Anghel P., Instituții europene și tehnici de negociere in procesul integrării, Editura

Humanitas, 2004

2. Apostol Tofan, Drept administrativ, vol.II, ed.II, Editura C.H.Beck, București, 2009

3. Baron V., Practica managementului de mediu, Ed. Tehnică, București, 2001.

4. Bădescu V.Dreptul mediului.Sisteme de management de mediu, Editura C.H.Beck,

București, 2011

5. Beleiu Gh., Drept civil roman.Introducere in dreptul civil.Subiectele dreptului civil,

ediția XI revăzută și adăugită, Editura Universul Juridic, București, 2007

6. Boroi Al., Gorunescu M., Protecția penală a mediului, Editura Universitară, București,

2007

7. Bran Florin , Ecologie generală și protecția mediului, Ed. ASE, București, 2000.

8. Cairns W., Introducere in Legislația Uniunii Europene, Editura Universal Dalsi, 2001

9. Dragomir C., Afaceri economice internaționale. Probleme, provocări și perspective,

Ed. Expert, 2004.

10. Durac Gheorghe, Dreptul mediului.Răspunderea pentru daune ecologice, Editura

Junimea, 2004

11. Durac Gheorghe, Laura Bouriaud, Dreptul mediului, Răspunderea juridică pentru

daune ecologice, Editura Junimea Iași, 2004

12. Duțu Mircea., Tratat de dreptul mediului, Editura K.H.Bech, București, 2007

13. Duțu Mircea, Principii și instituții de drept comunitar al mediului, Editura economică,

București, 2005

14. Duțu Mircea, Recunoașterea și garantarea dreptului fundamental la mediu in Romania,

revista dreptul nr.6/2004

15. Florin Făiniși, Dreptul Mediului, editura Pinguin Book, București 2005

16. Lupan E., Cu privire la noțiunea juridică a prejudiciului ecologic, in Dreptul,

nr.3/2003

17. Lupan E., Tratat de dreptul protecției mediului, Editura C.H.Beck, București, 2009

18. Lupan E., Dicționar de protecția mediului, Editura Lumina Lex, București, 1997

19. Lupan E., Dreptul mediului, Editura Lumina Lex, București, 2001

20. Livia Mocanu/Olivian Mastacan, Constituționalizarea Dreptului la un mediu sănătos

in Romania, București, 2009

65

21. Ruxandra –Mălina Petrescu-Mag , Protecția mediului in contextul dezvoltării durabile,

Editura Bioflux, 2011

22. Ruxandra –Mălina Petrescu-Mag, Politici, instituții și legislație pentru mediu, Editura

AcademicPres, Cluj Napoca, 2008

23. Marinescu D., Tratat de dreptul mediului, ediția II, Editura Universul juridic

București, 2007

24. Mazilu D., Dreptul comunitar al mediului, editura Lumina Lex, București 2006

25. Constantin Munteanu, Mioara Dumitrașcu,Alexandru Iliuță Ecologie și protecția

calității mediului, Editura balneară 2011

2 6 . N a u m e s c u V a l e n t i n – Sisteme politice comparate, elemente de bază ,

Editura Casa Cărțiide Știință, Cluj–Napoca, 2003.

27. Negrei C., Economia mediului, Ed. ASE, București, 1995.

28. Oprean C., Suciu O., Managementul calității mediului, Ed. Academiei Romane,

București, 2003

2 9 . P ă u n , N i c o l a e – Istoria construcției europene, Vol . I , Cluj–

Napoca, Editura Fundației pentru Studii Europene, 2000

30. Petrescu I., Managementul mediului, Ed. Expert, București, 2005

31. Popescu D, Popescu I.M., Dreptul mediului.Documente și tratate internaționale, vol.I,

Editura Artprint, București, 2002

32. Popescu D, Popescu I.M., Dreptul mediului.Documente și tratate internaționale, vol.II,

Editura Artprint, București, 2002

33. Popescu D, Popescu I.M., Dreptul mediului.Documente și tratate internaționale,

vol.III, Editura Artprint, București, 2002

34. Preda M., Drept administrativ.Partea generală, ed.III, Editura Lumina Lex, București,

2004

35. Prisecaru P, Politici commune ale Uniunii Europene, Editura Economică, București,

2004

36. Rojanschi Vl., Evaluarea impactului ecologic și auditul de mediu, Ed. ASE, București,

2004.

37. Teodoroiu S.M., Răspunderea civilă pentru dauna ecologică, Editura Lumina Lex,

București, 2003

38. Teodoroiu S.M., Dreptul mediului și dezvoltarea durabilă, Editura Lumina Lex,

București, 2009

66

3 9 . T u d o r o i u T h e o d o r – Tratatul de la Amsterdam , Tratatul asupra

Uniunii Europene șiTratatul instituind Comunitatea Europeană cu

modificările aduse de tratatul de la Amsterdam , Editura Lucretius, București,

1999

40. Țarcă Ștefan, Dreptul mediului, Editura Lumina Lex, București, 2004

41. Uliescu M.,Dreptul mediului inconjurător, Editura Universității Creștine Dimitrie

Cantemir, București, 1998

42. Ursuța M., Procedura contravențională, ediția II, Editura Universul Juridic, București,

2009

43. Zlătescu Dan, curs de drept comparat-geografie juridică, Editura Fundației Romania

de maine, București 1995

LEGISLAȚIE

1. Constituția Romaniei revizuită prin Legea 429/2003, aprobată prin Referendumul

Național din 18-19 octombrie 2003

2. Codul civil al Romaniei , Legea 287/2009, republicat 2011

3. Codul penal al Romaniei, Legea 278/2006 pentru modificarea și completarea codului

penal

4. Versiunea consolidată a Tratatului privind Uniunea Europeană, Jurnalul Oficial al

Uniunii Europene, C 83, 30.03.2010, versiunea originală in limba romană.

5. Versiunea consolidată a Tratatului privind Funcționarea Uniunii Europene, Jurnalul

Oficial al Uniunii Europene, C 83, 30.03.2010, versiunea originală in limba romană.

6. Regulamentul nr.614/2007 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 mai

2007 privind instrumentul financiar pentru mediu

7. Guvernul Romaniei, Programul de guvernare 2013-2016

8. Institutul European din Romania, Politica de mediu, seria micromonografii, politici

europene

9. Guvernul Romaniei, Ministerul Mediului și Centrul Național pentru Dezvoltare

Durabilă a Romaniei, Orizonturi 2013-2020-2030, publicat in M.Of.824/2008

10. Legea 18/1991, Legea fondului funciar, republicată 1998

11. Legea 107/1996, Legea apelor

12. Legea 265/2006, pentru aprobarea OUG 195/2005, M.Of.586/2006

13. Legea 27/2007 pentru aprobarea OUG 61/2006 privind regimul deșeurilor

67

14. Legea 193/2009 pentru aprobarea OUG 193/2008 privin modificarea Legii 46/2008,

Codul Silvic

15. OUG 78/2000 , privind regimul deșeurilor

16. OUG 195/2005 ,privind protecția mediului

17. OUG 68/2007, privind răspunderea de mediu cu referire la prevenirea și repararea

prejudiciului asupra mediului.

18. OUG 114/2007, pentru modificarea și completarea OUG 195/2005 privind protecția

mediului

19. OUG 164/2008, pentru rectificarea și completarea OUG.195/2005

20. HG 1005/2012, privind organizarea și funcționarea Gărzii Naționale de Mediu

21. HG 983/1990, privind organizarea și funcționarea Ministerului Mediului

22. Ministerul Mediului și Dezvoltării Durabile, Agenția Națională pentru Protecția

Mediului, Planul Național pentru Protecția Mediului, București, 2008

23. Conferința interguvernamentală pentru aderarea la Uniunea Europeană, Documentul

de poziție al Romanie

24. Conferința Națiunilor Unite asupra Environmentului Uman, Stockholm, 1972

25. Conferința de la Rio de Janeiro din 1992

26. Declarația de la Johannesburg privind dezvoltarea durabilă, Johannesburg, 2002

27. Comisia Comunității Europene-Ghidul privind aproximarea legislației de mediu a

Uniunii Europene

Surse Internet

www.mmediu.ro

www.apmbm.ro/proiecte-programe/programe-mediu

www.avocatnet.ro

www.cjo.ro/coduri

www.oecd.org

http//en.wikipedia.org

http//ec.europa.eu

http//portaljust.ro

68

69

1. Anghel P., Instituții europene și tehnici de negociere in procesul integrării, Editura

Humanitas, 2004

2. Apostol Tofan, Drept administrativ, vol.II, ed.II, Editura C.H.Beck, București, 2009

3. Baron V., Practica managementului de mediu, Ed. Tehnică, București, 2001.

4. Bădescu V.Dreptul mediului.Sisteme de management de mediu, Editura C.H.Beck,

București, 2011

5. Beleiu Gh., Drept civil roman.Introducere in dreptul civil.Subiectele dreptului civil,

ediția XI revăzută și adăugită, Editura Universul Juridic, București, 2007

6. Boroi Al., Gorunescu M., Protecția penală a mediului, Editura Universitară, București,

2007

7. Bran Florin , Ecologie generală și protecția mediului, Ed. ASE, București, 2000.

8. Cairns W., Introducere in Legislația Uniunii Europene, Editura Universal Dalsi, 2001

9. Dragomir C., Afaceri economice internaționale. Probleme, provocări și perspective,

Ed. Expert, 2004.

10. Durac Gheorghe, Dreptul mediului.Răspunderea pentru daune ecologice, Editura

Junimea, 2004

11. Durac Gheorghe, Laura Bouriaud, Dreptul mediului, Răspunderea juridică pentru

daune ecologice, Editura Junimea Iași, 2004

12. Duțu Mircea., Tratat de dreptul mediului, Editura K.H.Bech, București, 2007

13. Duțu Mircea, Principii și instituții de drept comunitar al mediului, Editura economică,

București, 2005

14. Duțu Mircea, Recunoașterea și garantarea dreptului fundamental la mediu in Romania,

revista dreptul nr.6/2004

15. Florin Făiniși, Dreptul Mediului, editura Pinguin Book, București 2005

16. Lupan E., Cu privire la noțiunea juridică a prejudiciului ecologic, in Dreptul,

nr.3/2003

17. Lupan E., Tratat de dreptul protecției mediului, Editura C.H.Beck, București, 2009

18. Lupan E., Dicționar de protecția mediului, Editura Lumina Lex, București, 1997

19. Lupan E., Dreptul mediului, Editura Lumina Lex, București, 2001

20. Livia Mocanu/Olivian Mastacan, Constituționalizarea Dreptului la un mediu sănătos

in Romania, București, 2009

65

21. Ruxandra –Mălina Petrescu-Mag , Protecția mediului in contextul dezvoltării durabile,

Editura Bioflux, 2011

22. Ruxandra –Mălina Petrescu-Mag, Politici, instituții și legislație pentru mediu, Editura

AcademicPres, Cluj Napoca, 2008

23. Marinescu D., Tratat de dreptul mediului, ediția II, Editura Universul juridic

București, 2007

24. Mazilu D., Dreptul comunitar al mediului, editura Lumina Lex, București 2006

25. Constantin Munteanu, Mioara Dumitrașcu,Alexandru Iliuță Ecologie și protecția

calității mediului, Editura balneară 2011

2 6 . N a u m e s c u V a l e n t i n – Sisteme politice comparate, elemente de bază ,

Editura Casa Cărțiide Știință, Cluj–Napoca, 2003.

27. Negrei C., Economia mediului, Ed. ASE, București, 1995.

28. Oprean C., Suciu O., Managementul calității mediului, Ed. Academiei Romane,

București, 2003

2 9 . P ă u n , N i c o l a e – Istoria construcției europene, Vol . I , Cluj–

Napoca, Editura Fundației pentru Studii Europene, 2000

30. Petrescu I., Managementul mediului, Ed. Expert, București, 2005

31. Popescu D, Popescu I.M., Dreptul mediului.Documente și tratate internaționale, vol.I,

Editura Artprint, București, 2002

32. Popescu D, Popescu I.M., Dreptul mediului.Documente și tratate internaționale, vol.II,

Editura Artprint, București, 2002

33. Popescu D, Popescu I.M., Dreptul mediului.Documente și tratate internaționale,

vol.III, Editura Artprint, București, 2002

34. Preda M., Drept administrativ.Partea generală, ed.III, Editura Lumina Lex, București,

2004

35. Prisecaru P, Politici commune ale Uniunii Europene, Editura Economică, București,

2004

36. Rojanschi Vl., Evaluarea impactului ecologic și auditul de mediu, Ed. ASE, București,

2004.

37. Teodoroiu S.M., Răspunderea civilă pentru dauna ecologică, Editura Lumina Lex,

București, 2003

38. Teodoroiu S.M., Dreptul mediului și dezvoltarea durabilă, Editura Lumina Lex,

București, 2009

66

3 9 . T u d o r o i u T h e o d o r – Tratatul de la Amsterdam , Tratatul asupra

Uniunii Europene șiTratatul instituind Comunitatea Europeană cu

modificările aduse de tratatul de la Amsterdam , Editura Lucretius, București,

1999

40. Țarcă Ștefan, Dreptul mediului, Editura Lumina Lex, București, 2004

41. Uliescu M.,Dreptul mediului inconjurător, Editura Universității Creștine Dimitrie

Cantemir, București, 1998

42. Ursuța M., Procedura contravențională, ediția II, Editura Universul Juridic, București,

2009

43. Zlătescu Dan, curs de drept comparat-geografie juridică, Editura Fundației Romania

de maine, București 1995

LEGISLAȚIE

1. Constituția Romaniei revizuită prin Legea 429/2003, aprobată prin Referendumul

Național din 18-19 octombrie 2003

2. Codul civil al Romaniei , Legea 287/2009, republicat 2011

3. Codul penal al Romaniei, Legea 278/2006 pentru modificarea și completarea codului

penal

4. Versiunea consolidată a Tratatului privind Uniunea Europeană, Jurnalul Oficial al

Uniunii Europene, C 83, 30.03.2010, versiunea originală in limba romană.

5. Versiunea consolidată a Tratatului privind Funcționarea Uniunii Europene, Jurnalul

Oficial al Uniunii Europene, C 83, 30.03.2010, versiunea originală in limba romană.

6. Regulamentul nr.614/2007 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 mai

2007 privind instrumentul financiar pentru mediu

7. Guvernul Romaniei, Programul de guvernare 2013-2016

8. Institutul European din Romania, Politica de mediu, seria micromonografii, politici

europene

9. Guvernul Romaniei, Ministerul Mediului și Centrul Național pentru Dezvoltare

Durabilă a Romaniei, Orizonturi 2013-2020-2030, publicat in M.Of.824/2008

10. Legea 18/1991, Legea fondului funciar, republicată 1998

11. Legea 107/1996, Legea apelor

12. Legea 265/2006, pentru aprobarea OUG 195/2005, M.Of.586/2006

13. Legea 27/2007 pentru aprobarea OUG 61/2006 privind regimul deșeurilor

67

14. Legea 193/2009 pentru aprobarea OUG 193/2008 privin modificarea Legii 46/2008,

Codul Silvic

15. OUG 78/2000 , privind regimul deșeurilor

16. OUG 195/2005 ,privind protecția mediului

17. OUG 68/2007, privind răspunderea de mediu cu referire la prevenirea și repararea

prejudiciului asupra mediului.

18. OUG 114/2007, pentru modificarea și completarea OUG 195/2005 privind protecția

mediului

19. OUG 164/2008, pentru rectificarea și completarea OUG.195/2005

20. HG 1005/2012, privind organizarea și funcționarea Gărzii Naționale de Mediu

21. HG 983/1990, privind organizarea și funcționarea Ministerului Mediului

22. Ministerul Mediului și Dezvoltării Durabile, Agenția Națională pentru Protecția

Mediului, Planul Național pentru Protecția Mediului, București, 2008

23. Conferința interguvernamentală pentru aderarea la Uniunea Europeană, Documentul

de poziție al Romanie

24. Conferința Națiunilor Unite asupra Environmentului Uman, Stockholm, 1972

25. Conferința de la Rio de Janeiro din 1992

26. Declarația de la Johannesburg privind dezvoltarea durabilă, Johannesburg, 2002

27. Comisia Comunității Europene-Ghidul privind aproximarea legislației de mediu a

Uniunii Europene

Surse Internet

www.mmediu.ro

www.apmbm.ro/proiecte-programe/programe-mediu

www.avocatnet.ro

www.cjo.ro/coduri

www.oecd.org

http//en.wikipedia.org

http//ec.europa.eu

http//portaljust.ro

68

69