Probleme contemporane în protecția mediului: [627287]

1

UNIVERSITATEA “BABEȘ -BOLYAI” CLUJ -NAPOCA
FACULTATEA DE ȘTIINȚA ȘI INGINERIA MEDIULUI

TEZ Ă DE DOCTORAT

Probleme contemporane în protecția mediului:
componente legislative naționale și internaționale, cu
acțiune directă și indirectă în procesul de protecție a
apelor. Aplicații și legislație

Doctorand: [anonimizat]:
Prof. Univ. Dr. DUMITRU RISTOIU

Cluj -Napoca
2018

2

Mulțumiri

Îmi e xprim gratitudinea față de conducătorul științific al tezei, Domnul Prof. Univ. Dr.
Dumitru Ristoiu , profesor al Universității Babeș -Bolyai, Facultate a de Știința și Ingineria
Mediului, pentru șansa de a urma un program doctoral în domeniul Știința Mediului și pentru
permane nta îndruma re științifică pe care mi -a oferit -o cu căldură și distins profesionalism, pe
parcursul anilor de doctorat .
Mulțumesc distinșilor referenți din Comisia de îndrumare a tezei pentru sprijinul deose bit
acordat și pentru îndrumare: Domnul Prof. Univ. Dr. Dumitru Ristoiu , Domnul Prof. Univ. Dr.
…(comisia) , pentru răbdare și observații constructive.

Îmi exprim considerația și adresez multe mulțumiri Domnului Director General al
INCDTIM Cluj-Napoca, Dr. Ing. ADRIAN BOT , ca de altfel întregii conduceri a INCDTIM,
pentru suportul tehnic și financiar oferit și colaborarea în realizarea acestei teze.

Recunoștința mea se adresează, de asemenea colegilor de la INCDTIM Cluj-Napoca și
Facultatea de Știința și Ingineria Mediului , din cadrul Universității Babeș -Bolyai, Cluj -Napoca,
pentru susținerea acordată pe parcursul anilor de pregătire.
Doresc să aduc sincere mulțumiri și aleasă recunoștință familiei mele și copiilor mei , Paul
și Beatrice, pentru sprijinul moral acordat, creându -mi condițiile nece sare elaborării prezentei
teze.

3

INTRODUCERE

Apa reprezintă un element indispensabil pentru via ță, individ și societate, sursă de
energie , materie prim ă pentru activit ăți productive și cale de transport. Apa este unul din
elementele componente ale mediului natural, un lichid transparent și incolor, o combinatie de
oxigen și hidrogen, fiind o surs ă natural ă vulnerabil ă, regenerabil ă și limitat ă, factor determinant
în men ținerea echilibrului ecologic.
97% d in apa existent ă pe glob se afl ă în mări și oceane, din care 2% este conținută de
calotele de ghea ță ale polilor iar fluviile, râurile, lacurile, p ânzele subterane de ap ă și atmosfera
abia 1%, ceea ce reprezintă un procent i nfim , care constituie în mod obi șnuit sursa aprovizion ării
cu ap ă a omului.
Aceasta se dovedește a nu fi totuși, în anumite perioade și în anumite regiuni, disponibilă
în cantități suficiente și de calitate corespunzătoare nevoilor de folosire, deși multă vreme a fost
considerată ca sursă inepuizabilă a naturii [Ernest Lupan , 2001] .
Astfel, disponibilitatea apei și, în special a celei potabile este una dintre cele mai mari
probleme cu care se confruntă omenirea, datorită creșterii populatiei și, în consecin ță, a
necesarului de apă pentru consum, procesele agricole și industriale. Ca urmare, sursele de apă
necesită o preocup are constantă în ceea ce privește cantitatea și calitatea lor, fapt ce duce la
dezvoltarea cercetărilor în domeniul hidrologiei.
Consumu l de ap ă nu mai poate fi satisfacut întotdeauna în regimul natural al surselor de
apă, urmare a creșterii continue a c erințelor firești și permanente de ap ă, impun ându-se realizarea
de baraje, lacuri de acumulare, deriva ții și canale magistrale [Ștefan Tarca , 2005] .
Creșterea volumului de ape uzate conduce de asemenea, la necesitatea dezvolt ării
lucrărilor de epurare a apelor și la luarea m ăsurilor de protec ție a calit ății acestora. În acela și
timp se remarcă o crestere a valorii pagubelor produse de inu ndații, fiind necesar ă executarea de
lacuri de acumulare pentru atenuarea viiturilor, regulariz ări de albii, efectuarea de lucrări de
întreținere a albiilor .

4
Motivația/interesul temei:
Protec ția apelor împotriva polu ării reprezint ă o component ă socio -economic ă important ă,
care contribuie la starea de s ănătate a popula ției și dezvoltarea corespunz ătoare a plantelor și
animalelor. Pentru asigurarea protec ției apelor împotriva polu ării, legisla ția are un rol
determinant. O legisla ție adecvat ă trebu ie să fie suficient de restrictiv ă pentru protec ția apelor și,
în acela și timp suficient de permisiv ă, fără însă a îngrădi activit ățile economice.
Motiva ția alegerii acestei teme pentru teza de doctorat rezult ă din importan ța legisla ției
privind protec ția apelor împotriva polu ării pentru s ănătatea popula ției și pentru economia
național ă.
Obiectivele tezei de doctorat sunt urm ătoarele:
– Identificarea tipurilor de poluare și a factorilor care contribuie la poluarea apei , precum
și a ponderii acestora la poluare;
– Compararea gradului de poluare a apei din Rom ânia cu alte state din U.E., precum și
din alte țări, pentru diferi ți factori care contribuie la poluare;
– Compararea legisla ției din Rom ânia cu legisla ția din alte state din zona euro, referitoare
la protec ția apelor î mpotriva polu ării;
– Corela ția dintre nivelul de poluare în diferite state și legisla ția referitoare la protec ția
apelor din țările respective;
– Identificarea legilor care contribuie cel mai mult la stoparea polu ării prin
compararea/corelarea dintre poluare și legisla ția din diferite țări;
– Eventuale propuneri pentru proiecte de acte normative în domeniul protec ției apelor;
 Studii de caz privind reziduurile miniere și identificarea diferi ților poluan ți pentru
anumite zone din Rom ânia. Acestea se vor finaliza cu comunicare și lucrare
științifică (poster ELSEDIMA 2014 );
 Determinarea structurii cristaline și moleculare pentru o pesticid ă și finaliza rea cu
o comunicare științifică (poster CEECHE 2014 );
Obiectivele menționate mai sus vor fi îndeplinite printr -o temeinic ă documentare privind
factorii care contribuie la poluarea apei în diferite țări, gradul de poluare și legisla ția din aceste
țări privind poluarea apei.
Pe baza datelor ob ținute din documentarea men ționat ă se vor încerca diferite corela ții
între aspectele legate de poluare și cele legate de legisla ție.

5
S-au realizat colabor ări cu institu ții de gospod ărire a apelor din Rom ânia, Compania de
Apă Some ș S.A., Regia Autonom ă Apele Rom âne – Filiala Cluj, INS – Directia Jude țeană de
Statistic ă Cluj.
Lucrarea a fost structurată pe optsprezece capitole , după cum urmează:
Primul capitol abord ează schimbărilor climatice și impactul lor asupra poluării, aceasta
fiind una din prioritățile agendei UE în privința mediului, precum și obiectiv al politicii UE
privind mediul.
În primă fază este prezentat contextul general privind schimbărilor climatice și încălzirea
globală, apoi realizări le în domeniu, politica internațională în domeniul climei (Protocolul de la
Kyoto), precum și e forturile UE pentru combaterea schimbărilor climatice .
Al doilea capitol vizează principiile generale și cadrul de bază privind politica de mediu.
Astfel sunt abordate principiile teoretice ce stau la baza politicii de mediu, o rigini și evoluție .
Apoi sunt analizate p rogramele de acțiune pentru mediu , evaluarea impactului asupra mediului și
participarea publicului , cooperarea internațională în domeniul mediului , precum și
implementarea, punerea în aplicare și monitorizarea stării mediului , cât și a nivelului de aplicare
a legislației UE în domeniul mediului .
Al treilea capitol vizează aspectele privind protecția apelor și legislația specifică. Sunt
dezbătute modalitățile în care Autoritățile de mediu, de ape, de sănătate și alte autorităț i
organizează și exercită controlul, în vederea asigurării respect ării reglement ărilor de protec ție a
apelor , în limitele și potrivit competen țelor legale. Acest capitol abordează de asemenea, modul
în care sunt îndeplinite obligațiile legale privind protecția apelor , a ecosistemelor acvatice și
respect area interdicțiil or stabilite de lege , în acest domeniu.
Paragraful trei tratează r egimul juridic al apelor în România , proprietatea asupra apelor ,
legislația UE în sectorul apei, transpunerea ei în România și abordează tangențial Directiva –
Cadru privind Apa (DCA) .
Cel de -al patrulea capitol tratează tipologia apelor și a poluării, metodele de tratare a
apelor urbane reziduale, diversele strategii adoptate împotriva poluării c himice a apelor de
suprafață, p olitica marină și de coastă a UE. În cadrul acesteia din urmă s -a avut în vedere
Directiva privind mediul marin, p oluarea marină și m anagementul integrat al zonelor costiere
(MIZC). Au fost dezbătute apoi Acordurile internaționale privind apele regionale și r olul
Parlamentului European în acest domeniu.

6
Capitolul cinci vizează poluarea apei ca fenomen general , definită ca fiind ori ce alterare
fizică, chimică, biologică sau bacteriologică , peste o limită admisibilă stabilită prin lege, inclusiv
depășirea nivelului natural de radioactivitate produsă direct sau indirect de activități umane, care
o fac improprie pentru o folosire normală în scopurile în care aceast ă folosire era posibil ă înainte
de a interveni alterarea. Poluarea apelor poate fi întâlnită oriunde pe Terra, nefiind specific ă unei
anumite zone, a pele de orice fel fiind expuse în mod permanent poluării, c are afectează calitatea
acestora . Sunt analizați apoi, factorii poluanți și t ipuri le de poluare . În ce privește e xprimarea
toxicității sunt aborda te aspectele privind: e utrofizarea apelor de suprafață , poluarea apelor
subterane , autoepurarea și epurarea apelor .
Al șaselea capitol analizează substanțele chimice poluatoare și anume aspect privind
înregistrarea, evaluarea, autorizarea și restricționarea substanțelor chimice (REACH),
clasificarea, ambalarea și etichetarea, e xportul și importul acestor substanțe, accidentele majore,
utilizarea durabilă a pesticidelor, p rodusele biocide, p oluanții organici persistenți (POP), a zbestul
și detergenții.
Capitolul șapte tratează poluarea cu metale grele și monitorizarea magnetică a poluării
și, de asemenea t oxicitatea metalelor grele.
Cel de-al optulea c apitolul vizează aspectele referitoare la problema consumului și
producției durabile , planul de acțiune privind consumul și producția durabile , etichetarea
ecologică și etichetarea energetic, p roiectarea ecologică , sistemul de management de mediu și
audit (EMAS) și planul de acțiune privind ecoinovarea .
Al nouălea capitol este dedicat managementului intern al apelor și, în special stadiul ui
implementării Directivei Cadru Apa 2000/60/CE în România , fiind analizate măsurile luate de
țara noastr ă în acest sens, până în anul 2020 .
Cel de -al zecelea capitol cuprinde referințe în ce privește compararea gradului de poluare
al apei din România cu alte state U.E. și din alte țări, pentru diferiți factori de poluare. În cadrul
acestei teme sunt abordate aspect referitoare la resursele de apă teoretice și tehnic u tilizabile,
starea calit ății apelor de suprafață, râurile interioare și starea ecologică și chimică a cursurilor de
apă, b azinele hidrografice Someș și Tisa ș.a.
Capitolul unsprezece cuprinde noțiuni privind răspunderea juridică în domeniul poluării
apelor (răspunderea contravențională, penală și civilă), precum și sancțiunile aplicabile în cazul
încălcării dispozițiilor legale.

7
În capitolul doisprezece este trat at Impactul poluării apelor cu metale datorită deșeurilor
miniere și sunt prezentate rezultatele experimentale obținute (analiza sedimentelor de steril de la
minele Săsar -Baia Mare, Certej – Deva , Județul Hunedoara și Valea Arieșului ), incluzând și
metodologia de prelevare, preparare și analiză a probelor (procedura de extracție secvențială
Tessier ), rezultatele obținute în urma analizei sedimentelor de steril de mină , împreună cu
informații despre asigurarea calității rezultatelor.
Partea practică cuprinde și capitolul treisprezece , care analizează situația apelor uzate în
România.
Capitolul paisp rezece este dedicat studiului poluanților din atmosferă și biosferă în zona
Transilvaniei, fiind evaluate nivelel e de poluare atmosferică în bazinul Someș -Tisa și platoul
Transilvan prin metode de supraveghere spațială și aeriană ; metode Spectometrice , metode de
teledetecție satelitare , metode de teledetecție LIDAR și metode spectrometrice .
Capitolol cincisprezece vizează activitatea de inspecți e a apelor și rezultatele vizate .
Capitolol șaisprezece este dedicat hidrologiei izotopice.
Partea finală a tezei , capitolul șaisprezece , se constituie din concluziile formulate pe baza
tuturor rezultatelor obținute și contribuțiile personale aduse . Cea mai importantă contribuție
originală a tezei de doctorat este caracterizarea rețelei hidrografice din bazinul Someș -Tisa (și în
special a râului Someș ). Trebuie menționat, de asemenea, că determinarea stadiului
implementării Directivei -Cadru privind apa și a legislației europene privind protecția juridică
împotriva poluării apei, reprezintă unul din prime le studi i de acest fel din România.
Capitolul șaptesprezece cuprinde studiu l bibliografic efectuat în redactarea tezei.
Capitolul optsprezece cuprinde studiul bibliografic efectuat în redactarea tezei.

__________________________
*Datele știintifice arată că la fiecare 15 ani consumul de ap ă se dubleaz ă. Solicit ările cresc ânde de ap ă reclam ă o nou ă
abordare a utiliz ării resurselor de ap ă dulce de care se dispune pe glob.

8

CUPRINS

l. CAPITOLUL I. SCHIMBĂRILE CLIMATICE ȘI IMPACTUL LOR ASUPRA
MEDIULUI

1.l. Subcapitolul Contextul general. Încălzirea global ă
1.2. Subcapitolul Impactul schimbărilor climatice
1.3. Subcapitolul Costul acțiunii versus costul inacțiunii
1.4. Subcapitolul Adaptarea la schimbările climatice

1.5. Subcapitolul Realizări . Politica int ernațională în domeniul climei ( Protocolul de
la Kyoto )
1.6. Subcapitolul Eforturile depuse în cadrul UE pentru combaterea schimbărilor
climatice

2. CAPITOLUL II . PRINCIPIILE GENERALE ȘI CADRUL DE BAZĂ PRIVIND
POLITICA DE MEDIU

2.l. Subcapitolul Origini și evoluție

2.2. Subcapitolul Programele de acțiune pentru mediu

2.3. Subcapitolul Evaluarea impactului asupra mediului și participarea publicului

2.4. Subcapitolul Cooperarea internațională în domeniul mediului

2.5. Subcapitolul Implementarea, punerea în aplicare și monitorizarea

3. CAPITOLUL III. PROTECȚIA APELOR. LEGISLAȚIE

9
3.1. Subcapitolul Protecția juridică a apelor

3.2. Subcapitolul Protecția apelor și ecosistemelor acvatice

3.3. Subcapitolul Regimu l juridic al apelor în România

3.4. Subcapitolul Proprietatea asupra apelor
3.5. Subcapitolul Directiva -cadru privind Apa (DCA)
3.6. Subcapitolul LegislațiaUE în sectorul apei și transpunerea ei în România

4. CAPITOLUL IV. TIPURI DE APE ȘI TIPURI DE POLUARE

4.1. Subcapitolul Tratarea apelor urbane reziduale
4.2. Subcapitolul Strategii împotriva poluării chimice a apelor de suprafață
4.3. Subcapitolul Politica marină și de coastă a UE

4.3.1. Paragraful 1. Directiva privind mediul marin
4.3.2. Paragraful 2. Poluarea marină
4.3.3. Paragraful 3. Managementul integrat al zonelor costiere (MIZC)
4.4. Subcapitolul Acordurile internaționale privind apele regionale
4.5. Subcapitolul Rolul Parlamentului European

5. CAPITOLUL V. POLUAREA APELOR

5.1. Subcapitolul Factorii poluanți și tipuri de poluare

10
5.2. Subcapitolul Exprimarea toxicității

5.2.1. Paragraful 1. Eutrofizarea apelor de suprafață
5.2.2. Paragraful 2. Poluarea apelor subterane
5.2.3. Paragraful 3. Autoepurarea apelor
5.2.4. Paragraful 4. Epurarea apelor

5.3. Subcapitolul Obiective și măsuri privind aspectul poluării apelor
6. CAPITOLUL VI. SUBSTANȚE CHIMICE POLUATOARE
6.1. Subcapitolul Înregistrarea, evaluarea, autorizarea și restricționarea substanțelor
chimice: REACH
6.2. Subcapitolul Clasificare, ambalare și etichetare

6.3. Subcapitolul Exportul și importul de substanțe periculoase

6.4. Subcapitolul Accidente majore

6.5. Subcapitolul Utilizarea durabilă a pesticidelor

6.6. Subcapitolul Produsele biocide

6.7. Subcapitolul Poluanții organici persistenți (POP)

6.8. Subcapitolul Azbestul

6.9. Subcapitolul Detergen ții

11
7. CAPITOLUL V II. POLUAREA CU METALE GRELE ȘI MONITORIZAREA
MAGNETICĂ A POLUĂRII

7.1. Subcapitolul Monitorizarea magnetic ă a poluării

7.2. Subcapitolul Toxicitatea metalelor grele

8. CAPITOLUL VIII. CONSUMUL ȘI PRODUCȚIA DURABILE

8.1. Subcapitolul Planul de acțiune privind consumul și producția durabile
8.2. Subcapitolul Foaie de parcurs către o Europă eficientă din punctul de vedere al
utilizării resurselor
8.3. Subcapitolul Etichetarea ecologică și etichetarea energetică
8.4. Subcapitolul Proiectarea ecologică
8.5. Subcapitolul Sistemul de management de mediu și audit (EMAS)

8.6. Subcapitolul Planul de acțiune privind ecoinovarea

9. CAPITOLUL IX. MANAGEMENTUL INTERN AL APELOR
Stadiul implementării Directivei Cadru Ap a 2000/60/CE în România

10. CAPITOLUL X. COMPARAREA GRADULUI DE POLUARE A APEI DIN
ROMÂNIA CU ALTE STATE DIN U.E., PRECUM ȘI DIN ALTE ȚĂRI, PENTRU
DIFERIȚI FACTORI CARE CONTRIBUIE LA POLUARE

10.1. Subcapitolul Resursele de apă teoretice și tehnic utilizabile

12
10.2. Subcapitolul Starea calit ății apelor de suprafață

10.3. Subcapitolul Râuril e interioare . Starea ecologică și chimică a cursurilor de apă

10.4. Subcapitolul Bazinul hidrografic Someș -Tisa
10.4.1. Paragraful 1 Bazinul hidrografic Someș
10.4.2. Paragraful 2 Bazinul hidrografic Tisa

10.5. Subcapitolul Ape uzate generate pe sectoare de activitate . Definiții

11. CAPITOLUL XI. RĂSPUNDEREA JURIDICĂ ÎN DOMENIUL POLUĂRII APELOR

11.1. Subcapitolul Răspunderi și sanc țiuni

11.1.1. Paragraful 1 Răspunderea contravențională
11.1.2. Paragraful 2 Răspunderea penală
11.1.3. Paragraful 3 Răspunderea civilă

12. CAPITOLUL XI I. PARTEA PRACTICĂ

12.1. Subcapitolul Impactul poluării apelor cu metale datorită deșeurilor
miniere
12.1.1. Paragraful 1 Introducere
12.1.2. Paragraful 2 Proce dura de extrac ție secven țială Tessier
12.1.3. Paragraful 3 Investigarea polu ării unor sedimente miniere din
România, utiliz ând procedeul de extrac ție Tessier

12.2. Subcapitolul Analiza sedimentelor de steril de la minele Săsar -Baia Mare
12.3. Subcapitolul Analiza sedimentelor de steril de la minele Certej – Deva Jude țul

13
Hunedoara
12.4. Subcapitolul Analiza sedimentelor de steril de la minele din zona Valea
Arie șului
12.5. Subcapitolul Poluare accidentală gravă în Apuseni, la iazul decantare de la
Valea Șesii. Sterilul toxic a ajuns în râul Arieș
12.6. Subcapitolu l Un râu din România s -a colorat în roșu (Săsar, 9 ianuarie 2018)

13. CAPITOLUL XIII . SITUAȚIA APELOR UZATE ÎN ROMÂNIA

14. CAPITOLUL XIV. STUDIUL POLUANȚILOR DIN ATMOSFERĂ ȘI BIOSFERĂ ÎN
ZONA TRANSILVANIEI

14.1. Subcapitolul Studiul nivelelor de poluare atmosferic ă în bazinul Some ș-Tisa și
platoul Transilvan prin metode de supraveghere spa țială și aerian ă și
metode Spectometrice
14.2. Subcapitolul Metode de teledetec ție satelitare

14.3. Subcapitolul Metode de teledetec ție LIDAR

14.4. Subcapitolul Metode spectrometrice

15. CAPITOLUL XV. INSPECȚIA APELOR

16. CAPITOLUL XVI. HIDROLOGIA IZOTOPICĂ

17. CAPITOLUL XV II. CONCLUZII ȘI CONTRIBUȚII PERSONALE

18. CAPITOLUL XVI II. BIBLIOGRAFIE

14
LISTA CU ABREVIERI ȘI SIMBOLURI

Administrația Națională "Apele Române " (ANAR)
Administrația bazinală de apă (ABA)
Certificatede emisii (ETS)
Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE)
Grup interguvernamental privind schimbă rile climatice (IPCC )
Gaze cu efect de seră (GES)
Captarea și stocarea carbonului (CSC)
Adun area Organizației Aviației Civile Internaționale (OACI)
Sistem de monitorizare, raportare și verificare (MRV)
Cloroflorocarburilor (CFC)
Directiva privind răspunderea pentru mediul înconjurător (DRM)
Programe de acțiune pentru mediu (PAM)
Evaluarea a impactului asupra mediului (EIM)
Evaluare strategică de mediu (SEA )
Convenția -cadru a Națiunilor Unite asupra schimbărilor climatice (CCONUSC)
Rețeaua Uniunii Europene pentru punerea în aplicare și
respectarea legislației din domeniul mediului (IMPEL )
Agenția Europeană de Mediu (AEM )
Registrul European al Poluanților Emiși și Transferați (EPRTR )
Comisia și Agenția Europeană de Mediu (AEM)
Zone desemnate vulnerabile la nitrați (ZVN)
Agenției Europene pentru Siguranță Maritimă (EMSA)

15
Managementul integrat al zonelor costiere (MIZC)
Convenția OSPAR pentru Atlanticul de Nord -Est (OSPAR )
Convenția de la Helsinki privind zona Mării Baltice (HELCOM)
Convenția de la Barcelona (UNEP -MAP) pentru Mediterana (UNEP -MAP)
Regulamentul 1907/2006/CE privind înregistrarea, evaluarea,
autorizarea și restricționarea substanțelor chimice (REACH)
Agenția Europeană pentru Produse Chimice (ECHA)
Sistemul Global Armonizat (GHS)
Poluanți organici persistenți (POP)
Autoritatea Europeana pentru Siguranța Alimentară (EFSA)
Consumul și producția durabile (CPD )
Politica industrială durabilă (PID)
Politica integrată a produselor (PIP)
Strategie de dezvoltare durabilă (SDD)
Comitetul pentru etichetare ecologică al Uniunii Europene (CEEUE)
Sistemul de management de mediu și audit (EMAS)
Planul de acțiune pentru tehnologii ecologice 2004 (ETAP)
European Fish Index (EFI)
Materii î n suspensie (MTS )
Consumul biochimic de oxigen (CBO 5)
Consum chimic de oxigen (CCO)
Deviația standard relativă (DSR)
Limita de detecție (LOD)
Limita de cuantificare (LOQ)

16

CAPITOLUL I
SCHIMBĂRILE CLIMATICE ȘI IMPACTUL LOR ASUPRA MEDIULUI

Una din prioritățile UE privind mediul , o reprez intă abordarea schimbărilor climatice , din
ce în ce mai importantă și pentru alte domenii, ca agricultura , transporturile, energia și
dezvoltarea regională. Obiectivul politicii UE în domeniul mediului este limitarea la 2°C a
încălzirii globale , deasupra nivel elor medii de temperatură din perioada preindustrială. Până în
anul 2020 , UE s -a angajat să-și reducă emisiile cu cel puțin 20% față de nivel ele din anii 1990,
îmbunătățind astfel eficiența energetică cu 20% din consumul final, crescând astfel la 20% ,
procentul energiei din surse regenerabile . Pentru anul 2030 s -au stabilit al te obiective ambițioase.
Sistemul (ETS) al UE de comercializare a certificatelor de emisii reprez entând un mecanism
cheie p entru combaterea schimbărilor climatice .
Temei juridic și obiective : Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) , la a rt.
191 stabilește drept obiectiv explicit al politicii de mediu a UE , lupta împotriva schimbărilor
climatice.
1.1. Context ul general . Încălzirea globală
În cursul acestui secol , în absența unor politici supli mentare de reducere a emisiilor, se
preconizează o cre ștere a temperaturii m edii globale de 1,1ș C – 6,4ș C. Încălzirea globală se
datore ază în mare măsură , influenței umane , conform celui de -al 5-lea raport publicat recent, al
Grup ului interguvernamental privind schimbă rile climatice – IPCC . Arderea de combustibili
fosili, despăduririle și agricultura, reprezintă o parte din a ctivitățile umane care contribuie la
schimbările climatice , prin emisii le de dioxid de carbon (CO 2), metan (CH 4), protoxid de azot
(N2O) și fluorocarburi , pe care le provoacă . Încălzirea globală este cauzată de as tfel de gaze cu
efect de seră (GES) , care împiedică să se elibereze în spațiu și înmagazinează căldura radiată de
suprafața terestră .

17
1.2. Impactul schimbărilor climatice
Riscurile de schi mbări ireversibile și catastrofice ar crește semnificativ , pentru depășirea
cu 2° C a nivel elor preindustriale (există dovezi științifice în acest sens) . Încălzirea globală poate
provoc a și provo acă un mare număr de evenimente climatice extreme ( de ex. precipitații
extreme, secet ă, inundații, valuri de căldură și incendii forestiere), probleme legate de
disponibilitatea apei, penurii alimentare și de apă dulce, creșterea nivelului mărilor urmare
dispariți ei ghețarilor, dispariția unei părți a faunei și a florei sau modificare a distribuirii lor, boli
vegetale și infestări parazitar e, smog fotochimic intensificat cu probleme de sănătate adiacente ,
precum și migrația populațiilor , în încearc area de a scăpa de aceste pericole.
1.3. Costul acțiunii versus costul inacțiunii
Lupta împotriva încălzirii globale ar costa PIB -ul mondial , în jur de 1% , din fiecare an,
conform raportului Stern, publicat în anul 2006, de guvernul U.K., în timp ce lipsa de acțiune
poate costa cel puțin 5%, până la 20% din PIB -ul mondial (în cel mai rău caz) . Ar fi nevoie de o
mică parte din PIB mondial , pentru a investi într -o economie cu emisii scăzute de carbon, iar
combaterea schimbărilor climatice ar genera beneficii la nivelul sănătății , o siguranță energetică
sporită și ar reduce alte daune . [Tina Ohliger , 9/2016 ]
1.4. Adaptarea la schimbările climatice
Începând cu raționalizarea apei, rotația culturilor, utilizarea de culturi rezistente la secetă,
planificarea publică și sensibilizarea populației , până la măsuri costisitoare de protecție și
strămutare , cum sunt creșterea înălțimii digurilor, relocarea porturilor, a industriei și a populației
din zone de coastă joase sau din câmpii inundabile , reprezintă măsuri mai ușor sau mai greu de
realizat de adaptare la schimbările climatice. Pentru a în curaja integrarea provocărilor actuale în
politicile relevante ale UE, a fost lansată , în aprilie 2013 , o strategie a UE privind adaptarea la
schimbările climatice (COM(2013)0216) . Această strategie urmărește creșterea nivelului de
schimb de informații și de coordonare între statele membre.

18
1.5. Realizări . Politica int ernațională în domeniul climei ( Protocolul de la Kyoto )
În cadrul Convenției C adru a Organizației Națiunilor Unite asupra s chimbărilor climatice
din 1997, prin Protocolul de la Kyoto, părțile contractante s -au angajat să reducă emisiile a șase
gaze dăunăto are cu efect de seră: metanul, dioxidul de carbon, protoxidul de azot,
hidrofluorocarburile (HFCs), hexafluorura de sulf (SF 6) și perfluoricarburile (PFCs). Protocolul
de la Kyoto a fost prelungit până în anul 2020 (părțile au căzut de acord în acest sens, în 2011 la
Durban ) și au început să elaboreze un nou acord internațional, în vederea limit ării încălzir ii
globale la 2°C deasupra nivel elor medii de temperatură , din perioada preindustrială. Tot î n cadrul
Protocolul ui de la Kyoto , prin „Amendament ul de la Doha”, din anul 2012, UE s -a angajat să
reducă emisiile cu cel puțin 20% față de anii 1990 , în cea de -a doua perioadă de angajament din
cadrul Protocolului de la Kyoto, misiune aproape îndeplinită (fiind atinsă în 2013 , o reducere de
19%). În 2014 , prin Apelul de la Lima pentru acțiuni în domeniul climei , s-a solicit at crearea
unui acord internațional ambițios, cu caracter juridic obligatoriu din 2015 , care să abordeze în
mod echilibrat, printre altele atenuarea, adaptarea, finanțarea, dezvoltarea și trans ferul de
tehnologie și consolidarea capacității și transparența acțiunilor și a sprijinului . Acesta a cuprins,
în primă fază, cele 195 de țări , părți ale Convenți ei ONU pentru schimbări climatice, reflectând
principiul fiecărei națiuni în privința „respons abilităților comune dar diferențiate și al
capacităților aferente”. În cadrul negocierilor internaționale , în domeniul climei , principalel e
aspecte urmărite de UE sunt: obiective ambițioase și cu caracter juridic obligatoriu,
multilateralismul și utilizare a dovezilor științifice , precum și mecanisme eficiente de asigu rare a
respectării obiectivelor [Tina Ohliger , 07/2015 ].
1.6. Eforturile depuse de UE pentru combaterea schimbărilor climatice
Până în 2030 , în cadrul politici lor privind clima și energia , UE s -a angajat să atingă
următoarele obiective: reducerea cu cel puțin 40% a emisiilor de gaze cu efect de seră , față de
nivel ele din 1990, îmbunătățirea cu 27% a eficienței energetice (obiectiv care ar urma să fie
revizuit în 2020 , fiind doar orientativ ) și creșterea la 27% din consumul final , a procentului
energiei din surse regenerabile. Pentru trecerea la o economie cu emisii scăzute de carbon , foaia
de parcurs a UE stabilește un obiectiv pe termen lung (până în 2050) de reduce re cu 80%
emisiil or de gaze cu efect de seră. „ Obiectivele 20 -20-20” hotărâte în 2007 de liderii UE pentru

19
2020 , constituie cadrul urmat și pentru 2030, respectiv reducere a cu 20% a emisiilor de GES,
creșterea cu 20% în consumul final de energie , a ponderii energiei din surse reg enerabile și
reducerea consumului de energie primară al UE , cu 20% , în comparație cu 1990. Inițiativa –
pachetul energie și climă – astfel cum a devenit cunoscută , a generat patru măsuri legislative cu
caracter juridic obligatoriu: Directiva privind energia din surse regenerabile , sistemul revizuit al
UE, de comercializare a certificatelor de emisii, Decizia privind partajarea eforturilor și Directiva
privind captar ea și stocarea carbonului (CSC). Directiva 2009/29/CE privind modificare a
Directivei 2003/87 /CE care reglementează s istemul UE de comercializare a certificatelor de
emisii (ETS) și reprezintă prima și cea mai mare piață internațională a carbonului , fiind de
asemen ea, principalul instrument de politică în combaterea schimbărilor climatice , al UE .
Sistem ul introdus în 2005 permite îndeplinirea de către UE a angajamentelor din cadrul
Protocolului de la Kyoto și a suferit reforme importante între timp. Principiul pe care se bazează
este cel de „plafonare și comercializare”, stabil indu-se astfel un plafon pentru volumul total de
emisii de GES , de la cele peste 11. 000 de instalații (uzine, centrale electrice etc.) incluse în
sistem. Statele membre scot la licitație „certificate de emisii” , ce trebuie cumpăr ate sau sunt
prim ite pentru f iecare insta lație. Aceste credite corespund la o tonă de CO 2 fiecare și pot fi
tranzacționate cu alte instalații , dacă n u sunt folosite . Cantitatea totală de certificate va fi redusă
în mod progresiv , de-a lungul timpului . UE a luat măsuri de corectare a sistemului E TS deoarece,
în prezent, prețul carbonului este prea redus pentru a stimula investițiile în inovați e, în favoare a
reducerii nivelului de carbon . Comisia a propus constituirea unei „rezerve pentru stabilitatea
pieței” , urma re suspendări i temporare a licitaț iilor pentru o parte din certificatele de CO 2, prin
adaptarea automată a ofertei de certificate licitate. Sistemul ETS se aplică inclusiv aviației ,
începând din 2012 . UE a suspendat inițial , timp de un an (până la sfârșitul lunii aprilie 2014) , ca
urmare a unei opoziții internaționale masive, punerea în aplicare a sistemului în ceea ce privește
zborurile intercontinentale. Cu ocazia Adunării Organizației Aviației Civile Internaționale
(OACI) , în cadrul celei de -a 38-a sesiuni , s-a convenit asupra elaborării unui mecanism de piață
mondial pentru aviația internațională, care ar putea fi pus în aplicare începând din 2020 .
Parlamentul și Consiliul au ajuns , în urma unor negocieri dificile, la un compromis privind
prelungirea măsurii de suspendare „stop the clock” până la sfârșitul anului 2016. În sectoare
precum transportul rutier, deșeurile, agricultura și clădirile, care nu fac obiectul sistemului ETS,
emisiile intră sub incidența Deciziei 406/2009/CE privind partajarea eforturilor. În vederea unei

20
reducer i medi i a GES , cu 10% în aceste sectoare, au fost stabilite obiective obligatorii pentru
fiecare stat membru , de reducere anuală a emisiilor până în 2020.
Directiva 2009/28/EC privind energia din surse regenerabile are ca obiectiv garant area ca,
energia din surse regenerabile (eoliană , solară , biomasa, hidroenergia ) să reprezi nte, până în
2020, cel puțin 20% din consumul total de energie al UE pentru producerea de energie electrică,
transport, încălzire și răcire. Astfel , a fost stabilit un obiectiv minim obligatoriu pentru fiecare
stat membru , în cadrul obiectivulu i general, privind consumul energetic pentru transport , astfel
că proporția de energie regenerabilă tre buie să ajungă la cel puțin 10% ; obiectiv obligatoriu sub
rezerva „durabilității producției” și a „disponibilității comerciale a biocombustibililor de a doua
generație”.
Comercializ area și subvențion area t ehnologi ei de captare și de stocare a carbonului , care
separă CO 2 din emisiile în atmosferă, rez ultat din procesele industriale (c onform Directivei
2009/31/CE ), îl comprimă și îl transportă într -o locație pentru stoca re, fac obiectul unui cadru
normativ stabilit de UE . O astfel de tehnologie ar putea conduce l a eliminarea emisiil or de CO 2
prove nite de la centralele electrice (pe combustibili fosili ), în proporție de 80-90%. Cu toate
acestea, implementarea proiectelor demonstrative în Europa s -a dovedit mult mai complicată
decât s-a prevăzut inițial , datorită costurilor ridicate pe care le implică .
Standardele de performanță privind emisiile de CO 2 pentru autoturismele noi sunt
stabilite prin Regulamentul nr. 443/2009 al CE . Până în 2015 , trebui a atins obiectivul de 130g de
CO 2/km în medie pentru fiecare mașină din parcul auto, urmând ca, începând din 2021, aceste
emisii să fie reduse la 95g/km. Regulamentul introduce așa -numitele „credite suplimentare”,
pentru a stimula industria auto să investească în noi tehnologii, prin care cele mai ecologice
autovehicule din fiecare categorie a fabricantului contează mai mult decât o singură mașină la
calcul ul emisiilor medii specifice de CO 2. În ce privește vehiculele uti litare ușoare este
actualmente în vigoare un regulament similar și recent revizuit. De asemenea, există o strategie
pentru combaterea emisiilor de CO 2 provenind de la vehiculele grele. Directiva 1999/94/CE
pentru a sprijini politica de reducere a emisiilor de CO 2, prevede punerea la dispoziția
consumatorilor, a informațiilor privind economia de carburant și, prin urmare, a informațiilor

21
privind emisiile de CO 2 pentru autoturisme le noi, puse în vânzare sau oferite spre închiriere în
UE, astfel încât, un autoturism să poată fi achiziționat în cunoștință de cauză.
Singurul mijloc de transport care încă nu este inclus în eforturile UE de a reduce emisiile
de GES este t ransp ortul maritim internațional . La nivelul UE , el reprezintă , cu toate acestea 4%
din emisiile totale de GES, având o tendință de creștere considerabilă. Sunt în dezbatere în
prezent, ca prim pas către reducerea emisiilor , regulile de stabilire a unui sistem de raportare ,
monitorizare și verificare (MRV) a emisiilor de CO 2 generate de transportul maritim . În privința
cloroflorocarburil or (CFC) , în urma inter dicțiilor aplicate în anii 1980, pentru a opri reducerea
stratului de ozon, acestea sunt f olosite în unele aplicații industriale (gaze fluorurate , ca aerul
condiționat și refrigerarea, întrucât acestea nu dăunează stratului de ozon ). Aceste gaze ar putea
avea, în schimb, un potențial de în călzire climatică de până la 23. 000 de ori mai mare decât CO 2.
UE a deschi s astfel calea către eliminarea mondială treptată a acestora , luând măsuri de control a
utilizării gazelor fluorurate și interzi cerea folosir ii lor, până în 2022 -2025, în dispozitive le noi de
aer condiționat și refrigerare .
În urma pr opunerii privind cadru l de politici privind clima și energia pentru 2030, la 5
februarie 2014, Parlamentul European a dat un semnal puternic și a solicit at în acest sens,
stabilirea a trei obiective obligatorii , mai ambițioase decât cele adoptate în final, astfel : o
reducere cu cel p uțin 40 % a emisiilor naționale de GES în raport cu nivelurile din 1990; creșterea
ponderii energiei din surse regenerabile în cadrul consumului fin al de energie la 30% din acesta
și creșterea cu 40% a eficienței energetice.
Parlamentul , în rezoluția sa dinaintea conferinței ONU privind clima, care a avut loc la
Varșovia în 2013, și -a exprimat dorința ca , acordul de după 2020 care urmează să fie stabilit „să
vizeze eliminarea treptată a emisiilor de carbon până în 2050” și să reunească „mixul” actual de
măsuri cu caracter obligatoriu și neobligatoriu privind schimbările climatice prevăzute de
Convenția Națiunilor Unite și de Protocolul de la Kyoto în cadrul unui regim unic, cuprinzător și
coerent, având caracter obligatoriu pen tru toate părțile, bazat pe principiul „responsabilităților
comune, dar diferențiate”. PE a solicitat eliminarea treptată a subvențiilor publice pentru
dezvoltarea de combustibili fosili neconvenționali în general , în cadrul acestei rezoluții și a
criticat cu tărie „dezvoltarea de combustibili fosili neconvenționali cu emisii intensive de gaze cu

22
efect de seră, precum nisipurile bituminoase” . Acesta a solicitat din nou instituirea unui
instrument prin care să se stabilească obiective globale de reducere a e misiilor în sectorul
transportului maritim, declarându -se în favoarea fixării unui preț pentru emisiile de carbon
provenite din aviația internațională și transportul maritim.
De precizat că, Parlamentul a reușit să scurteze în mod semnificativ perioada de
excludere temporară a zborurilor intercontinentale din sistemul ETS , defini nd în mod clar
criteriile ce trebuie sc îndeplinite pentru un regim internațional acceptabil (cum sunt reducerea de
facto a emisiilor de GES, respectiv o abordare nediscriminatorie etc.). În plus, statele membre ale
UE trebuie să ex plice cum anume cheltuie banii proveniți din licita rea de certificate în sistemul
ETS. Parlamentul a solicitat impunerea unei limite la 6% , până în 2020 , din consumul final de
energie din sectorul transpor tului (pentru biocarburanți i de primă generație din surse tradiționale
derivate din alimente ), față de 10% în momentul de față și totodată trecerea la biocarburanți
avansați proveniți din alge sau din anumite tipuri de deșeuri. În cadrul negocierilor cu Consiliul
privind gazele fluorurate , Parlamentul a susținut eliminarea treptată și completă a acelor gaze
fluorurate cu efecte dăunătoare asupra climei (în sectoare le unde sunt disponibile alternative
sigure și rentabile ). De asemenea, începând cu 2022 este prevăzută interzicerea utilizării în noile
dispozitive comerciale de refrigerare , a gazelor fluorurate .

CAP ITOLUL II
PRINCIPIILE GENERALE ȘI CADRUL DE BAZĂ PRIVIND POLITICA DE MEDIU
Principiul „poluatorul plătește” reprezintă unul din principiile pe care se bazează politica
de mediu europeană, la fel ca principiile precauției, prevenirii , corectării poluării la sursă . Cadrul
pentru viitoarele acțiuni în toate domeniile politicii de mediu este stabilit de p rogramele
multianuale de acțiun e pentru mediu. În cadrul negocierilor internaționale în materie de mediu ,
acestea sunt luate în considerare , fiind integrate î n strategiile orizontale iar implementarea lor
este fundamentală. Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) , art. 11 și art. 191 –
193, reprezintă t emei ul juridic în materie . În domeniile politicii de mediu, competența de a
acționa revine UE (poluarea apei și a aerului , gestionarea deșeurilor și schimbările climatice ).

23
Aspecte de natură fiscală, utilizarea terenurilor și amenajarea teritoriului, gestionarea cantitativă
a resurselor de apă, alegerea surselor și structura aprovizionării cu energie , precum și principiul
subsidiarității , limitează s fera de aplicare a competenței Consiliului, datorită c erinței unanimității
în Consiliu , în ceea ce le privește .
2.1. Origini și evoluție
Șefii de stat și de guvern europeni , în cadrul Consiliului European de la Paris din 1972 , în
urma primei conferințe ONU privind mediul (când a fost adoptată politica de mediu europ eană),
au solicitat un program de acțiune și necesitatea unei politic i de mediu comunitar e. În 1987 a fost
introdus un nou titlu „Mediul”, prin Actul Unic European , care a furnizat p rimul temei juridic
pentru o politică de mediu comună , având ca obiective protejarea sănătății umane , conservarea
calității mediului și utiliz area rațional ă a resurselor naturale . Prin r evizuirile ulterioare ale
tratatului au fost consolidate a ngajamentul Europei față de protecția mediului și rolul
Parlamentului European în dezv oltarea acesteia . Procedura de codecizie s-a introdus în 1993 ,
prin intermediul Tratatului de la Maastricht. Cu această ocazie , votul în Consiliu cu majoritate
calificată , a devenit regulă general ă, mediul deveni nd un dom eniu oficial de politică a UE .
Obligația de integrare a protecției mediului în cadrul tuturo r politicilor sectoriale ale UE a fost
stabilită, de asemenea, în 1999 prin T ratatul de la Amsterdam , pentru promova rea dezvoltării
durabile . În relațiile cu țările terțe , combaterea schimbărilor climatice și dezvoltarea durabilă au
devenit , din 2009, p rin intermediul Tratatului de la Lisabona , obiective specific e, astfel că o nouă
personalitate juridică a permis UE să încheie acorduri internaționale.
Cât privește principiul precauției , acesta poate fi invocat în cazul în care există o
incertitudine științifică cu privire la un posibil risc la adresa sănătății umane sau a mediului, risc
proveni nd de la o anumită acțiune sau politică, fiind un instrument de gestionare a riscurilor. Cea
care pune în aplicare principiul „poluatorul plătește” , este Directiv a DRM privind răspunderea
pentru mediul înconjurător . Această directivă vizează prevenirea sau remedierea daunelor aduse
mediului , speciilor și habitatelor nat urale protejate, apei și solului . Operatorii care desfășoară
activități care presupun evacuări în apă sau activități de transport substanțe periculoase, trebuie
să ia măsuri preventive , în cazul unei amenințări iminente la adresa mediului . Astfel, operatorii
sunt obligați să adopte măsurile adecvate în vederea remedierii pagubelor produse și suportarea

24
cheltuielil or aferente . Pentru a include cât mai multe activități, d omeniul de aplicare al directivei
a fost extins de trei ori , cuprinzând gestionarea deșeurilor extractive, siguranța activit ăților
petroliere și gaziere offshore , precum și funcționarea siturilor geologice de stocare.
În 1998 , a apărut pentru prima dată , un concept important la nivelul politicilor europene ,
în urma unei inițiative a Consiliului European de la Cardiff , concept consacrat în prezent în
TFUE , art. 11 și anume integrarea preocupărilor legate de mediu în cadrul domenii lor de politică
ale UE . Cu scopul promov ării unei economii europene mai favorabile climei și cu un consum de
energie mai scăzut , au fost analizate o serie de modalități rentabile , în Foaia de parcurs pentru
trecerea la o economie competitivă cu emisii scăzute de dioxid de carbon până în 2050 . De
asemenea, integrarea politicii de mediu a înregistrat progrese semnificative în ultimii ani , în
domeniul politicii energetice, progrese care s-au reflectat în dezvoltarea în paralel a pachetului
energie/climă al UE. Aceasta indic ă totodată, cum se poate realiza trecerea la o e conomie cu
emisii reduse de carbon , în cursul deceniilor următoare , pentru sectoarele responsabile de
emisiile Europei (industria, transporturile, generarea de electricitate, sectorul clădirilor și
constr ucțiilor, precum și agricultura ). [Tina Ohliger , 2016]
2.2. Programele de acțiune pentru mediu
Stabilirea viitoarelor propuneri legislative și a viitoarel or obiective pentru politica de
mediu a UE s-a realizat de către Comisie, încă din 1973, prin inițierea unor programe de acțiune
pentru mediu (PAM) mul tianuale ; ulterior fiind adoptate separat măsurile concrete. Cel de -al
șaselea PAM, care a stabilit politica în domeniul mediului pentru perioada 2002 -2012 , a pus
accentul pe patru priorități , respectiv schimbările climatice, biodiversitatea, mediul și săn ătatea și
resursele naturale și deșeurile . Șapte „strategii tematice” concentrate mai mult asupra unor teme
de mediu transversal și nu atât asupra unor poluanți sau activități economice specifice, au detaliat
măsurile aferente acestor priorități. Pentru pe rioada 2013 -2020 , Consiliul și Parlamentul
European au adoptat al șaptelea PAM , denumit „o viață bună, în limitele planetei noastre” .
Acesta stabil ește nouă obiective prioritare , prin Foaia de parcurs privind eficiența utilizării
resurselor, Strategia în domeniul biodiversității 2020 și Foaia de parcurs pentru trecerea la o
economie competitivă cu emisii scăzute de dioxid de carbon , până în 2050 . Enumerăm dintre
obiective : “protejarea naturii, o reziliență ecologică sporită, o creștere durabilă, eficientă din

25
punctul de vedere al resurselor și cu emisii reduse de dioxid de carbon, precum și combaterea
amenințărilor la adresa sănătății legate de mediu ”. Cu această ocazie, se subliniază nevoia
integrării aspectelor legate de mediu în cadrul altor politici și o mai bună aplic are a legislației UE
în domeniul mediului, a cunoștințelor științifi ce de vârf și investițiilor . [Tina Ohliger , 08/2015 ]
În 2000, la Lisabona a fost elaborată Strategia pentru transformarea economiei UE , în
„cea mai dinamică și mai competitivă economie bazată pe cunoaștere din lume”, concentrată pe
promovarea creșterii economice și a locurilor de muncă, în principal, prin sporirea
competitivității din cadrul UE. Î n cadrul acestei strategii, la Göteborg, un an mai târziu, a fos t
inclusă dimensiunea ecologică reînnoită în 2006, ceea ce a condus la Strategia de dezvoltare
durabilă a Uniunii Europene (SDD), pentru a combina dimensiunea internă a dezvoltării durabile
cu cea internațională. Un obiectiv principal stabilit de s trategia Europa 2020 , privește clima și
energia, aceasta fiind cea mai nouă strategie a UE în domeniul creșterii economice, care vizează
conturarea unei „creșteri inteligente, durabile și favorabile incluziunii”. Sub egida acestei
strategii, prin inițiativa emblematică „o Europă eficientă din punctul de vedere al utilizării
resurselor” s-a realizat pregătirea terenului pentru o creștere durabilă și sprijinirea trecerii la o
economi e eficientă sub aspectul utilizării resurselor și cu emisii scăzute de carbon .
2.3. Evaluarea impactului asupra mediului și participarea publicului
Proiecte individuale (private sau publice) , precum c onstruirea unei autostrăzi sau a unui
aeroport , care ar putea avea efecte semnificative asupra mediului, fac obiectul unei „evaluări a
impactului asupra mediului” ( EIM). Pot face, d e asemenea, obiectul unui proces similar care
poartă denumirea de „evaluare strategică de mediu” ( SEA ), o serie de planuri și programe
publice ( ex: privind destinația terenurilor, transportul, energia , deșeurile sau agricultura) . În
cadrul acesteia, pentru asigur area unui nivel sporit de protecție a mediului , se iau în considerare
posibilele consecințe înainte de aprobar ea sau autorizarea unui proiec t. Consultarea publicului
reprezintă un aspect fundamental , datorită Convenției de la Aarhus , semnată sub auspiciile
UNECE (Comisia Economică pentru Europa a Națiunilor Unite) de către UE , în 1998 și
ratificată ulterior. Unul dintre cele trei drepturi gara ntate publicului în domeniul mediului , în
temeiul acestei convenții, îl reprezintă p articipa rea publicului la luarea decizi ilor. În cazul
încălcării drepturi lor, dreptul de acces l a justiție și dreptul de acces la informațiile referitoare la

26
mediu deținute de autoritățile publice , reprezintă celelalte două drepturi (de exemplu, privind
starea mediului sau starea sănătății oamenilor , în cazul în care aceasta din urmă este afectată de
starea mediului) .
2.4. Cooperarea internațională în domeniul mediului
UE a avut o importantă contribuție l a Convenția privind diversitatea biologică organizată
în 2010, la Nagoya – Japonia (a zecea Conferință ) prin stabilirea unui acord pe următorii zece
ani, privind o strategie globală pentru stoparea pierderii biodiversității. La Conferinț a „RIO+20”
privind dezvoltarea durabilă, din 2012, a fost adoptată decizia privind elaborarea unor obiective
globale de dezvoltare durabilă pentru toate statele, la care a participat de asemenea, UE . În cadrul
negocierilor internaționale în dom eniul climei, la Convenția -cadru a Națiunilor Unite asupra
schimbărilor climatice (CCONUSC), UE a stabilit în mod tradițional standarde, prin asumarea de
angajamente unilaterale pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră (GES). În chestiuni
legate de mediu (care intervin la frontierele externe ale UE) , precum calitatea apei, gestionarea
deșeurilor, poluarea aerului sau deșertificarea, p e lângă negocierile globale, UE menține acorduri
de parteneriat și strategii de cooperar e cu o serie de țări și re giuni (în cadrul politicii europene de
vecinătate , de ex. țările din Europa de Est și țările mediteraneene) . [Tina Ohliger , 2016]
2.5. Implementarea, punerea în aplicare și monitorizarea
Legislația UE în domeniul mediului a fost elaborată începând cu anii 1970 , astfel că, în
acest domeniu , există în prezent în vigoare, câteva sute de directive, regulamente și decizii . Cu
toate acestea punerea în aplicare a acesteia la nivel național, regional și local reprezintă, în mare
parte , eficacitatea politicii euro pene de mediu . Și totuși , punerea în aplicare și executarea
defectuoasă rămân o problemă majoră . Este fundamentală, de asemenea, monitorizarea, atât a
stării mediului, cât și a nivelului de aplicare a legislației UE în domeniul mediului.
Prin Recomandarea 2001/331/CE , adoptată de Parlamentul și Consiliul European au fost
stabilite criterii minime (neobligatorii) pentru inspecțiile de mediu, cu scopul a contracara
diferențele mari dintre statele membre în ce privește implementarea. În vederea îmbunătățirii
aplicării legi slației UE în domeniul mediului , se solicită statelor membre, prin Directiva
2008/99/CE privind protecția mediului , ca prin intermediul dreptului penal să prevadă sancțiuni

27
penale eficace, proporționale și cu efect de descurajare pentru cele mai grave infracțiuni în
domeniul mediului . Enumer ăm între activitățile sancționate : eliberarea sau evacuarea ilegală de
substanțe în apă, sol sau aer, comerțul ilegal cu specii sălbatice ale faunei și florei , transportul
illicit sau deversarea ilicită de deșeuri , comerțul ilegal cu substanțe ca re afectea ză stratul de ozon
etc. Pentru stimularea punerii în aplicare și respectarea legislației din domeniul mediului , a fost
înființată o rețea internațională a auto rităților din domeniul mediului (IMPEL ), creată prin
furnizarea unei platforme care facilitează schimbul de idei și de bune practici între factorii de
decizie, inspectorii din domeniul mediului și executorii judecătorești .
În 1990, la Copenhaga a fost înființată Agenția Europeană de Mediu (AEM ) pentru
sprijinirea dezvoltării, implementării și evaluării politicii de mediu și pentru informarea
publicului larg . Aceasta era responsabilă cu furnizarea de informații independente și fiabile,
privitoare la star ea și perspectivele mediului , fiind deschisă statelor care non-membre UE .
Agenția colectează, gestionează și analizează astfel de date și coordon ează Rețeaua europeană
(Eionet ), de informare și observare pentru mediu. UE desfășoară Programul european de
monitorizare a Pământului ( Copernicus ) cu scopul de a sprijini factorii de decizie în luarea unor
decizii informate și în elaborarea legi slației și politicilor de mediu, program care abordează,
printre altele, probleme legate de sol, mediul marin, atmosferă și schimbările climatice . EPRTR –
Registrul European al Poluanților Emiși și Transferați furni zează date fundamentale refe ritoare la
mediu , adunate de la peste 30. 000 de instalații industriale din UE, precum și din Norvegia,
Serbia , Elveția , Islanda, Liechtenstein , în privința poluanți lor eliberați în aer, apă sau sol, precum
și transferurile de de șeuri în afara amplasamentului și a poluanți lor în apele uzate . Registrul
aplică protocolul semnat de Comunitatea Europeană în mai 2003, la Convenția de la Aarhus
(Protocolul CEE -ONU privind PRTR ) și este disponibil p ublicului pe internet.
Întrucât s-a considerat că aspectele privind mediul din cadrul Strategiei UE 2020 sunt în
general prea slabe și trebuie consolid ate, într-o rezoluție din 2010 , a fost solicitată de
Parlamentul European „Integrarea unor obiective de mediu clare și măsurabile în obiectivele
principale ale strategiei, punându -se accentul pe stop area reducerii biodiversității”.
Parlamentul a aprobat recent o actualizare a Directivei privind evalu area impactului
asupra mediului , în vederea clarificării textului, a includerii chestiunilor legate de biodiversitate

28
și de schimbările climatice și a asigurării faptului că nu fac obiectul unor conflicte de i nterese
autorizațiile pentru proiecte . Parlamentul a trebuit să cedeze , în timpul negocierilor cu Consiliul,
problema evaluăril or de impact asupra mediului (care erau obligatorii pentru extracția și
explorarea gazelor de șist ), riscurile la adresa sănătăți i oamenilor și a mediului , aspect e ce vor
trebui luate în considerare în cazul noil or proiecte în domeniul gazului, dar a reușit să crească
standardele de calitate pentru protejarea săn ătății oamenilor și a mediului [ Tina Ohliger ,
08/2015 ].
CAPITOLUL III
PROTECȚIA APELOR. LEGISLAȚIE

Apa reprezintă o resursă indispensabilă pentru economie fiind, în același timp, esențială
pentru viața oamenilor, a animalelor și a plantelor iar gestionarea ei depășește frontierele
naționale. Importanța apei este vizibilă și în plan economic, nu doar în procesele geochimice și
geofizice. Unul dintre criteriile după care se preciază gradul de civilizație al unei țări, la nivel
mondial, este consumul de apă pe cap de locuitor. Relația apă -om este foarte strănsă. Producerea
hranei totalizează în jur de 2000 l apă/zi. Specialiștii apreciază global , că 70% din consumul de
apă este destinat agriculturii, 20% este utilizat în industrie iar 10% consumului din gospodări i
[Negucioiu &Petrescu , 2007 ].
Oamenii de știință se întreabă când scăderea rezervelor de apă se va transforma în penurie
de hrană . La cea de a doua Conferință a Națiunilor Unite, pe tema „Așezările umane” (Habitat II,
Istanbul, 1996) a fost evidențiată necesitatea de a avea informații precise cu privire la
disponibilitatea, calitatea și modul de gospodărire a resurselor de apă pentru orașe, unde în
secolul al XXI-lea vor locui aproximativ ½ din populația globului. L ansarea Programului de
Evaluare Completă a Resurse lor de Apă a Terrei a avut un rol important (sesiunea specială a
ONU din 1997, Agenda 21 a Conferinței Națiunilor Unite pentru Mediu și Dezvoltare). 88% din
cantitățile prelevate pentru consum este dirijat spre zonele urbane, creionându -se dezechilibre
între acestea și zonele rurale care se confruntă cu o criză acută de apă. [Angelescu&Viman ,
2006]

29
3.1. Protecția juridică a apelor

Apar dou ă probleme fundamentale în ce privește protectia apelor: asigurarea cantităților
de apă necesare consumului uman, animal, agricol, industrial și luarea măsurilor corespunzătoare
pentru respectarea calității științific fundamentate a apelor.
Statul este chem at să urmărească, prin organele sale competente, dacă persoanele vizate
își îndeplinesc obligațiile legale privind protecția apelor și respectă interdicțiile stabilite în acest
domeniu, de lege. Autoritățile de mediu, de ape, de sănătate și alte autorități organizează și
exercită controlul în vederea asigurării respect ării reglement ărilor de protec ție a apelor , potrivit
competen țelor legale. Aceste organe sunt chemate , în limitele competen ței lor legale , să ia cele
mai eficiente m ăsuri pentru protec ția apelor, potrivit posibilit ăților economico -financiare ale
statutului și societ ății.
Legea î ncuraj ează aceste comportamente prin aplicarea de stimuli economici, inclusiv
pentru cei ce manifest ă o preocupare constant ă în protejarea cantit ății și calit ății ap ei,
reglement ând un mecanism economic pentru conservarea, refolosirea și economisirea apei,
precum și prin aplicarea de penalit ăți celor care risipiesc sau polueaz ă resursele de ap ă.
Utilizatorilor de ap ă care demonstreaz ă constant o grij ă deosebit ă pentru folosirea ra țional ă și
pentru protec ția calit ății apelor, evacu ând, o dat ă cu apele uzate epurate, substan țe
impurificatoare cu concentra ții și în cantit ăți mai mici decat cele înscrise în autoriza ția de
gospod ărire a apelo r, li se acordă b onifica ții.

3.2. Protecția apelor și ecosistemelor acvatice

Apa reprezintă componentul esențial al materiei vii (65 -80% din biomasă) , ca factor
ecologic, participând la toate procesele fiziologice și biochimice. Având o distribuție diferită în
timp și spațiu , acest f apt creează condiții foarte diverse. În emisfera sudică suprafața oceanului
depășește de 4,28 ori suprafața uscatului, în timp ce în emisfera nordică suprafața oceanului este
cu 54 milioane km2 mai mare decât cea a uscatului (1,53%).
Conform datelor UNESCO, r ezerva mondială de apă este de aprox imativ 1.386 milioane
km3, din care apa sărată reprezintă peste 97%. Din totalul de apă dulce , peste 68% este blocată în

30
gheață/ghețari, în timp ce 30% se găsește în subteran iar râurile și lacurile (surse de ap ă dulce de
suprafață ), însumează 93.100 km3.
Apa contribuie la împărțirea zonelor mari în subzone și la zonarea latitudinală și
altitudinală a vegetației. Caracterul general al ecosistemului este determinat de cantitatea totală
anuală de apă din precipita ții, astfel: o cantitate de 0 – 250 mm precipitații anual este
caracteri stică zon ei de deșert, 250 – 750 mm – stepa, savana, 750 – 1250 mm – pădurile din
zonele umede, > 1250 mm – pădurile ecuatoriale . Alterarea calităților fi zice, chimice și
biologice ale apei , produsă direct sau indirect de activități umane sau de procesele natural e, în
urma cărora devine improprie pentru folosirea normală, în scopu l în care această folosire era
posibilă înainte de a interveni alterarea , reprezintă poluarea apelor .
Este necesară aplicarea unui set de măsuri specifice referitoare la protecția rezervelor de
apă și a ecosistemelor acvatice , având în vedere importanța apei ca resursă naturală. Există
măsuri pentru protecția apelor de suprafață, a apelor subterane, precum ș i a apelor marine și
oceanice. În scopul evi tării unor efecte negative asupra mediului, sănătății umane și bunurilor
materiale este necesară menținerea și îmbunătățirea calității și productivității biolog ice a apelor,
urmăr indu-se totodată reducerea progre sivă a evacuărilor, emisiilor sau pierderilor de substanțe
prioritare/prioritar periculoase , în scopul atingerii obiectivelor de calitate stipulate de diverse
reglementări internaționale și naționale.
Menținerea unui echilibru durabil în ceea ce privește diversele aspecte referitoare la apă
reprezintă obiectivul Directivei -cadru privind apa, adoptată în 2000 , care pune astfel bazele unei
politici moderne și holistice în domeniul apei pentru UE. Factori i care exercită presiuni
importante precum poluarea dator ată evacuării apelor urbane uzate, nutrienții proveniți din
agricultură, emisiile industriale și evacuarea substanțelor periculoase , precum și anumite direcții
neacoperite până acum: apele subterane, substanțele prioritare, evaluarea și gest ionarea
inundațiilor și strategia maritimă, sunt abordați de UE în politica din domeniul apei .
Pentru menținerea durabilă a acestei resurse sunt necesare acțiuni ce vizează: realizarea
unui complex de lucrări de amenajare a teritoriului; utilizarea într -o manieră integrată a
cercetărilor științifice; aplicarea reglementărilor privind calitatea apelor naturale și a efluenților;
sensibilizarea opiniei publice etc.
Clasif icarea apelor supuse protecției:
– Administrativ:

31
a. apele internaționale – apele cu privire la care statul nostru este riveran cu alte state, cele care
intră sau trec prin granițe le naționale și cele cu privire la care interesele unor state străine au fost
recunoscute prin tratate și convenții internaționale;
b. ape le maritime interioare (ape teritoriale) – apele cuprinse între porțiunea țărmului țării spre
larg, a căror întindere și delimitare este stabilită prin legea națională;
c. apele naționale – râurile, fluviile, canalele și lacurile navigabile interioare, precum și apele
râurilor și fluviilor de frontieră de la malul român până la linia de frontieră stabilită prin tratate și
convenții internaționale.
– Situarea obiectiv ă și destinaț ie:
– resurse de apă dulce (cele de suprafață și subterane );
– apa pentru populație;
– apa potabilă (apa de suprafață sau subterană, care poate fi băută , după tratare fizico -chimică și/
sau microbiologică ori natural) ;
– ape uzate menajer e;
– ape pentru industrie;
– ape uzate industrial;
– ape de desecare.
Pe baza indicatorilor de calitate corelați cu diferitele utilizări ale apei, se stabilește starea
calității pentru diferitel e categorii de ape .
Caracteristici le apelor uzate
Apele uzate reprezintă a pele evacuate după utilizare , încărcate cu o mare cantitate de
reziduuri suspendate sau dizolvate , din zone le urbane, rurale, industrial e, zone agricole sau
zootehnice .
Clasific area apelor uzate , după caracteristicile fizico -chimice :
– apele cu conținut predominant de materii organice (menajere și unele ape industriale) ;
– apele cu conținut pr edominant de materii anorganice (majoritatea apelor industrial e);
– apele orășenești, cu conținut predomin ant de substanțe organice sau anorganice.
Cu ajutorul analize lor de laborator , prin care se determină cantitatea și starea materiilor în
suspensie, azot, grăsimi, cloruri etc., se stabilește c ompoziția apelor de suprafață și a celor
reziduale. P rin determinarea CBO 5, pH, O 2 etc., compoziția ajută la urmărirea procesului de

32
descompunere și stabil ește prezența și felul organismelor din apă și la stabilirea caracteristicilor
apelor uzate , necesare pentru proiectarea stațiilor de epurare.
Caracteristici fizice analizate: culoarea apelor uzate proaspete este cenușiu deschis;
culoarea a pelor uzate dev ine mai închisă în urma ferment ării materiilor organice din apă ;
turbiditatea apelor uzate și a emisarilor; mirosul apelor uzate (de ouă clocite, în funcție de stadiul
de fermentare în care se găsesc ); temperatura apelor uzate orășenești (cu 2 – 3°C mai ri dicată
decât cea a apelor de alimentare ).
Caracteristici chimice : – în apele uzate proaspete și după epurarea biologic ă se găse sc
cantități mici (1-2 mgf/dm3) de oxygen dizolvat (O2). Cantități mai mari sau mai mici de oxigen
se găsesc în apele de suprafață , în funcție de gradul de poluare . Important este să cunoaștem
conținutul de oxigen al unei ape de suprafață , pentru stabili rea gradul de poluare .
– consumul biochimic de oxigen al apelor uzate (Biochemical oxygen
demand = BOD), este constituit din cantitatea de oxigen consumată pentru descompunerea
biochimică a ma teriilor solide organice totale (în condiții aerobe ), la temperatura standard de –
20°C și timpul de 5 zile. Valoarea obținută se notează cu CBO5 (consumul biochimic de oxige n
la 5 zile ) și reprezintă gradul de impurificare al apei uzate sau de suprafață , cu cât valoarea este
mai mare, cu atât apa este mai poluată.
Descompunerea biochimică a apelor uzate se produce în două faze:
– faza primară , numită și a carbonului, care începe imediat și are o durată de 20 zile, la
temperatura de 20°C (pentru apele uzate menajere ). În această fază oxigenul se consumă pentru
oxidarea substanțelor organice, se formează CO 2 care rămâne sub formă de gaz în soluție sau se
degajă și
– faza sec undară , a azotului , începe după aproximativ 10 zile și durează peste 100 zile , în care
oxigenul se consumă pentru transformarea amoniacului în nitriți și apoi în nitr ați. [Ianculescu O.
și Ianculescu D. , 2002]
Consumul chimic de oxigen (CCO) stabilește indirect cantitatea de oxigen consumat
pentru oxidarea substanțe le organice , degradabile și nedegradabile , prezente în mediu . Raportul
CBO 5/CCO reflectă gradul de biodegradabilitate al unui efluent sau al unei ape reziduale. Acest
raport este apropiat de 0 ,6 pentru apele men ajere uzuale , iar pragul de lipsă de biodegradabilitate
este atins când acest raport este < 0,2.

33
Azotul total este alcătuit din amoniac liber, azot organic, nitriți și nitrați. Amoniacul liber este
rezultatul descompunerii bacteriene a substanțelor organice. Azotul organic și amoniacul liber
sunt luați ca indicatori ai substanțelor organice azotoase, prezente în apa uzată, iar amoniacul
albuminoidal ca indicator al azotului organic, care se poate descompune.
Cea mai stabilă formă a materiilor organice azotoase o reprezintă n itrații iar prezența lor
indică o apă stabilă din punct de vedere al transformării. Nitriții și nitrații sunt în concen trații mai
mici (sub 1/1 mil.) în apa uzată proaspătă.
Sulfurile sunt r ezultatul descompunerii substanțelor organice sau anorganice și provin, de
cele mai multe ori, din apele uzate industriale.
Acizii volatili indică progresul fermentării a naerobe a substanțelor organice iar prin
fermentare, iau naștere CO 2 și CH 4. În cantități mari , grăsimile și uleiurile formează o peliculă pe
suprafața ape i care poate împiedica aerarea, poate colmata filtrele biologice, inhib ă procesele
anaerobe din bazinele de fermentare etc.
Cele mai întâlnite gaze la epurarea apelor sunt hidrogen ul sulfurat, bioxidul de carbon și
metanul. Hidrogenul sulfurat indică o apă uzată ținută un timp mai îndelungat în condiții
anaerobe. Metanul și bioxidul de carbon sunt indicatori ai fermentării anaerobe.
Un indicator al mersului epurării îl reprezintă c oncentrația de ioni de hidrogen (pH) , de el
depinde activitatea microorganismelor, precipitările chimice etc. Valoarea pH -ului trebuie să fie
în jurul valorii 7.
Potențialul de oxidoreducere (potențialul Redox, rH) furnizează informații asupra put erii
de o xidare sau de reducere a apei sau nămolului, în scara Redox. Putrescibilitatea este o
caracteristică a apelor uzate care indică posibilitatea ca o apă să se descompună mai repede sau
mai încet.
Absența bacteriilor dintr -o apă poate fi un indiciu clar al prezenței unor substanțe toxice.
Analizele bacteriologice se fac de obicei în p aralel cu cele chimice. E valuarea elementelor
biologice se face pe baza listei de bioindicatori, î n procesul de stabilire a stării ecologice sau a
potențialului ecologic a ecosi stemelor acv atice, naturale sau artificial.

3.3. Regimu l juridic al apelor în România

34
Legislația UE privind apa a fost transformată profund prin adoptarea , în 2000, a
Directivei -Cadru privind apa (DCA) . Aceasta a introdus o abordare globală privind gestionarea
și protecția apelor de suprafață și subterane din bazinele hidrografic e, fiind completată ulterior
cu acorduri internaționale și dispoziții legislative privind cantitatea, calitatea și poluarea apei.
Prima lege dedicată protecției apelor a fo st adoptată în iunie 1924, Le gea regimului
apelor, potrivit căreia toate apele care produceau forță motrică, ca și cele ce puteau fi folosite în
interes obstesc deveneau bunuri publice. După cel de -al doilea război mondial regimul juridic al
apelor a fost reglementat prin Legea apelor nr. 8/1974, Decretul nr. 39/1956 pentru
reglementarea apelor teritoriale, Legea nr. 5/1989 privind gospodărirea rațională, protecția și
asigurarea calității apelor, Legea nr. 17/1990 privind regimul juridic al apelor maritime
interioare, al mării teritoriale și al zonei contigue ale României etc.
Art. 136, al in. 3 din Constituție stabile ște că „Bogățiile de interes public ale subsolului,
spațiul aerian, apele cu potențial energetic valorificabil, de interes național, plajele, marea
teritorială, resursele naturale ale zonei economice și ale platoului continental, precum și alte 182
bunuri stabilite de legea organică, fac obiectul exclusiv al proprietății publice”. O.U.G. nr.
195/2005 privind protecția mediului dedică Capitolul IX Protecției apelor și a ecosistemelor
acvatice. Art. 55, menționează că protecția apelor de suprafață și subterane și a ecosistemelor
acvatice are ca obiect menținerea și îmbunătățirea calității și productivității biologice ale
acestora, în scopul evitării unor efecte negative asupra mediului, sănătății umane si bunurilor
materiale, iar conservarea, protecția și îmbunătățirea calității apelor costiere și maritime
urmăre ște reducerea progresivă a evacuărilor, emisiilor sau pierderilor de substanțe
prioritare /prioritar periculoase în scopul atingerii obiectivelor de calitate stipulate în Convenția
privind protecția Mării Negre împotriva poluării. Art. 58 cuprinde obligațiile persoanelor
fizice/juridice în acest domeniu:
a) să execute toate lucrările de refacere a resurselor naturale, de asigurare a migrării faunei
acvatice și de ameliorare a calității apei, prevăzute cu termen în avizul sau autorizația de
gospodărire a apelor, precum și în autorizația de mediu și să monitorizeze zona de impact;
b) să se doteze, în cazul deținerii de nave, platforme plutitoare sau de foraje marine, cu instalații
de stocare sau de tratarea deșeurilor, instalații de epurarea apelor uzate și racorduri de
descărcarea acestora în instalații de mal sau plutitoare;

35
c) să amenajeze porturile cu instalații de colectare, prelucrare, reciclare sau neutralizarea
deșeurilor petroliere, menajere sau de altă natură, stocate pe navele fluvial ș i maritime ș i să
constituie echipe de intervenție în caz de poluare accidental a apelor și a zonelor de coastă;
d) să nu evacueze ape uzate de pe nave sau platforme plutitoare direct în apele natural ș i să nu
arunce de pe acestea nici un fel de deșeuri;
e) să nu spele obiecte, produse, ambalaje, material care pot produce impurificarea apelor des
uprafață;
f) să nu deverseze în apele de suprafață, subterane și maritime ape uzate, substa nțe petroliere,
substanțe prioritare/prioritar periculoase;
g) să nu arunce și să nu depoziteze pe maluri, în albiile râurilor și în zonele umede și de coastă
deșeuri de orice fel și să nu introducă în ape substanțe explozive, tensiune electrică, narcotice,
substanțe prioritare/prioritar periculoase.
În prezent, regimul apelor este reglementat de Legea nr. 107/1996 modificată și
completată prin Legea nr. 310/2004 și Legea nr.112/2006 și prin O.U.G. nr. 3/2010 , aprobată
prin Legea 146/2010 art.1 lit.1-5 din Legea nr.107/1996 , modificată în 2010 și stabile ște că:
1) Apele reprezintă o sursă natural ă regenerabilă, vulnerabilă și limitată, element indispensabil
pentru v iață și pentru societate, materie primă pentru activități productive, sursă de energie și
cale de transport, factor determinant în menținerea echilibrului ecologic.
(11) Apa nu este un produs comercial oarecare, ci este un patrimoniu natural care trebuie protejat,
tratat și apărat ca atare (art. 80, alin. 1: Apa constituie o resursă naturală cu valoare economic, în
toate formele sale de utilizare. Conservarea, refolosirea și economisirea apei sunt încurajate prin
aplicarea de stimuli economici, inclusiv pentru cei cemanifestă o preocupare constantă în
protejarea cantității și calității apei, precum și prin aplicarea de penalități celor care r isipesc sau
poluează resursele de apa, în art. 12 se preve de ca până în anul 2010 se va promova o politică de
recuperare a costurilor în domeniul apei care să stimuleze folosințele și să utilizeze în mod
eficient resurse le de apă. Alin. 2 menționează că mecanismul economic specific domeniului
gospodăririi cantitative și calitative a resurselor de apă include sistemul de contribuții, plăți,
bonificații și penalități ca parte a modului de finanțarea dezvoltării domeniului și de asigurarea
funcționării Administrației Naționale „Apele Române”).
(2) Apele fac parte din domeniul public al statului. Cunoa șterea, protecția, punerea în valoare și
utilizarea durabilă a resurselor de apă sunt acțiuni de interes general.

36
(3) Dreptul de folosință, ca și obligațiile corespunzătoare rezultate din protecția și conservarea
resurselor de apă vor fi exercitate în conformitate cu prevederile prezentei legi, cu excepția
apelor geotermale , pentru care se vor adopta reglementări specifice.
(4) Apele, malurile și albiile acest ora, indiferent cine le administrează, sunt supuse dispozițiilor
prezentei legi, precum și dispozițiilor din convențiile internaționale la care România este parte.
(5) De asemenea, sunt supuse dispozițiilor prezentei legi lucrările care se construiesc pe ape sau
au legătură cu apele și prin care, direct ori indirect, se produc modificări temporare sau definitive
asupra calității apelor ori regimului de curgere al acestora.
(6) Conservarea, protecția și îmbunătățirea mediului acvatic, încondițiile utilizării durabile a
resurselor de apă, au la bază principiile precauției, prevenirii, evitării daunelor la sursă și
poluatorul plăte ște și trebuie să țină seama de vulnerabilitatea ecosistemelor acvatice situate în
Delta Dunării ș i în Marea Neagră, deoare ce echilibrul acestora este strâns influențat de calitatea
apelor interioare care se varsă în acestea.
Prevederile legii apelor au ca scop următoarele aspecte :
a) conservarea, dezvoltarea și protecția resurselor de apă, precum și asigurarea unei curgeri libere
a apelor;
b) protecția împotriva oricărei forme de poluare și de modificare a caracteristicilor resurselor de
apă, a malurilor și albiilor sau cuvetelor acestora;
c) refacerea calității apelor de suprafață și subterane;
d) conservarea și protejarea ecosistemelo racvatice;
e) asigurarea alimentării cu apă potabilă a populației și a salubrității publice;
f) gospodărirea durabilă a apei și repartiția rațională și echilibrată a acestei resurse, cu
menținerea și ameliorarea calității și regenerării natura le a apelor;
g) apărarea împotriva inundațiilor și oricăror alte fenomene hidro -meteorologice periculoase;
h) satisfacerea cerințelor de apă pentru agricultur ă, industrie, producer e de energie,
transporturilor, aquaculturii, turismului, agrementului și sporturilor nautice, ca și ale oricăror alte
activități umane;
i) integrarea aspectelor cantitative și calitative atât pentru apele de suprafață, cât și pentru apele
subterane care aparțin aceluia și sistem ecologic, hidrologic și hidrogeologic;
j) asigurar ea protecției ecosistemelor acvatice situate în imediata vecinătate a coastelor, în golfuri
sau aflate în Marea Neagră;

37
k) promovarea utilizării durabile a apelor , pe baza protecției pe termen lung a resurselor
disponibile de apă;
l) conservarea, protecția și îmbunătățirea mediului acvatic prin măsuri specifice pentru reducerea
progresivă a evacuărilor, emisiilor sau pierderilor de substanțe prioritare și încetarea sau
eliminarea treptată a evacuărilor, emisiilor sau pierderilor de substanțe prioritar periculoase;
m) reducerea progresivă a poluării apelor subterane și prevenirea poluării ulterioare;
n) atingerea obiectivelor Convenției pentru protecția Mării Negre împotriva poluării , în ceea ce
prive ște încetarea sau eliminarea etap izată a evacuărilor, emisiilor sau pierderilor de substanțe
prioritare pentru atingerea în mediul marin a concentrațiilor acestor substanțe aproape de valorile
fondului natural și aproape de valoarea zero pentru substanțele de sinteză;
o) prevenirea deteriorării ulterioare, protecția și îmbunătățirea stării ecosistemelor acvatice și, în
ceea ce prive ște cerințele de apă, a ecosistemelor terestre și a zonelor umede , ce depind în mod
direct de ecosistemele acvatice.

3.4. Proprietatea asupra apelor

Art. 136, al in. 3 din Constituție stabile ște că „Bogățiile de interes public ale subsolului,
spațiul aerian, apele cu potențial energetic valorificabil, de interes național, plajele, marea
teritorială, resursele naturale ale zonei economice și ale platoul ui continental, precum și alte
bunuri stabilite de legea organică, fac obiectul exclusiv al proprietății publice ”. Conform art.
136, alin.1 proprietatea este publică sau privată. Aceste bunuri pot fi date în administrare
Regiilor Autonome ori instituțiilor publice sau pot fi concesionate ori închiriate; de asemenea,
ele pot fi date în folosință gratuită instituțiilor de utilitate publică.
În comp letarea textului constituțional, art. 3, al in.1 din Legea nr. 107/1996 modificată și
completată stabile ște că: Aparțin domeniului public al statului apele de suprafață cu albiile lor
minore cu lungimi mai mari de 5 km și cu bazine hidrografice ce depă șesc suprafața de 10 km2,
malurile și cuvetele lacurilor, precum și apele subterane, apele maritime interioare, faleza și plaja
mării, cu bogățiile lor naturale și potențialul energetic valorificabil, marea teritorială și fundul
apelor maritime. Codul civil [www.coduri.cjo.ro/codul -civil/ ] art. 579, menționează că „cel c e
are un izvor pe proprietatea sa poate face orice întrebuințare cu dânsul, fără însă a vătăma dreptul
ce proprietarul fondului inferior are dobândit sau prin vreun titlu sau prin prescripție asupra

38
acelui izvor”. Cu alte cuvinte, proprietarul terenului este și proprietarul izvorului, acesta fiind
parte integrantă din fond.
Cu toate acestea, art. 4 din Legea nr. 107/1996 impune ca resursele de apă, de suprafață și
subterane să fie monopol natural de interes strategic, iar stabilirea regimului de folosire a
resurselor de apă (indiferent de forma de proprietate ) este un drept exclusiv al Guvernului, care
se exercit ă prin autoritatea public ă central ă din domeniul apelor.

Regimul de folosire a apelor:
Dreptul de folosință a apelor de suprafață sau subterane, inclusiv a celor arteziene, se
stabile ște prin autorizația de gospodărire a apelor și se exercită potrivit prevederilor legale.
Acest drept include și evacuarea, în resursele de apă, a apelor uzate, celor din desecări ori
drenaje, ape meteorice, ape de mină sau de zăcământ, după utilizare. Apele de suprafață sau
subterane pot fi folosite liber, cu respectarea normelor sanitare și de protecție acalității apelor,
pentru băut, adăpat, udat, spălat, îmbăiat și alte trebuințe gospodăre ști, dacă pentru aceasta nu se
folosesc instalații sau se folosesc instalații de mică capacitate (până la 0,2 litri/secundă ),
destinate exclusiv satisfacerii necesităților gospodăriilor proprii. Orice persoană fizică, pe propria
răspundere, poate utiliza liber pentru îmbăiere ape le marine și apele interioare din afara zonelor
de restricție. Utilizarea apelor subterane se face pe baza rezervelor determinate prin studii
hidrogeologice. Art. 15 din legea apelor interzice poluarea în orice mod a resurselor de apă.
Normele de calitate a resurselor de apă legate de funcțiunile apei se aprobă prin hotărâre a
Guvernului, la propunerea autorității publice central din domeniul apelor.
Preocupările pentru protecția apelor a u devenit o constantă la nivel european, fapt relevat
de numărul mare al convențiilor, tratatelor și declarațiilor internaționale din acest sector.
Amintim câteva dintre acestea:
– Convenția asupra mării teritoriale și a zonei contigue, semnată la Geneva în 1958.
– Declarația Adunării Generale ONU asupra principiilor privind fundul mărilor și oceanelor și
subsolul lor, dincolo de limitele jurisdicției naționale, 1971.
– Convenția referitoare la prevenirea poluării marine cauzate de operațiuni de imersare efectuate
de nave și aeronave, Oslo, 1972.

39
– Convenția internațională privind prevenirea poluării de către nave, adoptată în cadrul
Conferinței internaționale privind poluarea marină, convocată de Organizația Maritimă
Internațională la Londra, în 1973, care a fost amendată printr -un protocol din 1978.
– Convenția Națiunilor Unite asupra dreptului mării , Montego Bay (Jamaica), 1982.
– Convenția între Guvernul României, Guvernul Republicii Cehia, Guvernul R.R.S. Iugoslavia,
Guvernul URSS și Guvernul Republicii Ungare privind protecția apelor râului Tisa și a
afluenților ei împotriva poluării, Szeged, 1986.
– Convenția privind protecția Mării Negre împotriva poluării , semnată la Bucure ști în data de 21
aprilie 1992.
– Convenția privind cooperarea pentru protecția și utilizarea durabilă a fluviului Dunărea
(Convenția pentru protecția fluviului Dunărea), semnată la Sofia în data de 29 iunie 1994.
– Convenția privind protecția și utilizarea cursurilor de apă transfrontalieră și a lacurilo r
internaționale, Helsinki 1992.
– Protocolul Apă si Sănătate la Convenția privind protecția și utilizarea cursurilor de apă
transfrontalieră și a lacurilor internaționale, Londra, 17 iunie 1999.
– Declarația privind protecția apelor, semnată la Bucure ști de 16 tări riverane Dunării și Mării
Negre , la 23 februarie 2007.
Mențiuni :
Proiectul Regional privind Dun ărea (DPR) , elaborat de Programul Națiunilor Unite
pentru Dezvoltare (PNUD/GEF) are ca obiectiv îmbunătățirea calității mediulu i din bazinul
Dunării prin protejarea apelor și gospodărirea durabilă a resurselor naturale. DRP acordă sprijin
tehnic și situația existent ă în Uniunea Europeană.
Începând cu 1995, UE a adoptat o abordare integrată a managementului apelor pentru a
promova o folosire durabilă a resurselor de apă și a asigura coerența politicii în acest domeniu
(Comunicarea Comisiei COM (96)59). Prin această comunicare, Comisia stabile ște abordarea
politicii privind protecția apei, stabilind următoarele obiective [Pascal , 2004] :
– Asigurarea furnizării de apă potabilă;
– Asigurarea furnizării de apă potabilă sau nepotabilă, care să îndeplinească cerințele economice,
altele decât cele necesare consumului uman;
– Protecția și conservarea mediului acvatic;
– Limitarea dezastrelor naturale (secetă, inundații).

40
Această abordare a fost completată cu Directiva -Cadru în domeniul politicii privind
protecția apei (Directiva nr. 2000/60/CE), care stabile ște cadrul de protecție a apelor interioare
de suprafață, a celor de adâncime și de coastă, având ca obiective prevenirea și reducerea
poluării, promovarea folosirii apelor durabile, protejarea mediului acvatic, îmbunătățirea
statutului ecosistemelor acvatice și diminuarea efectelor produse de secetă și inundații. O serie de
directive (a se vedea tabelul nr. 2) au fost adoptate pentru introducerea unor standard de calitate a
apei potabile (Directiva nr. 98/83/CE), a apelor de suprafață (Directiva nr. 75/440/CEE) sau a
unor standarde de măsurare si analiză a poluării apelor de suprafață (Directiva nr. 79/869/CEE).
Au fost stabiliți parametrii minimi ai apelor destinate îmbăierii (Directiva nr. 76/160/CEE), ai
apelor uzate (Directiva nr. 91/271/CEE), ai apelor din crescătoriile piscicole (Directivele
nr.79/923/CEE si 78/659/CEE) și s-au limitat emisiile unor substanțe pericu loase în apele de
adâncime (Directiva nr. 80/68/CEE). Pentru reducerea poluării a fost întocmită o listă a
substanțelor pentru care se vor lua măsuri de control al emisiilor și de stabilirea unor limite
admisibile (Directiva nr. 2001/2455CE). În ceea ce privește poluarea apelor maritime, a fost
formulată o strategie de promovare a folosirii durabile a mărilor și oceanelor și de conservare a
ecosistemelor marine (COM (2002)539), întocmindu -se un cadru de cooperare între statele
membre (Decizia nr. 2850/2000/CE).
Comunitatea Europeană este parte în diferite convenții internaționale, cum ar fi
Convenția de la Barcelona privind protejarea Mării Mediterane (Deciziile nr. 77/585/CEE,
81/420/CEE, 83/101/CEE și 84/132/CEE), Convenția de la Helsinki de prot ejarea Mării Baltice
(Deciziile nr. 94/156/CEE și 94/157/CEE) sau de protejare a apelor transfrontaliere și a lacurilor
internaționale (Decizia nr. 95/308/CE), Convenția de la Paris de protejare a apelor Atlanticului
de Nord -Est (Decizia nr. 98/249/CE), Co nvențiaprivind cooperarea pentru protecția și folosirea
durabilă a Dunării și a Mării Negre (COM(2001)615) ca și Convenția privind protejarea Rinului
(Decizia nr. 2000/706/CE). Măsurilede prevenire a poluării maritime au constat și în limitarea
emisiilor u nor substanțe în mediul marin (Directiva nr. 76/464/CEE).
3.5. Directiva -cadru privind Apa (DCA)
Politica europeană privind apa a cunoscut un proces de restructurare odată cu adoptarea
DCA 2000/60/EC . Directiva -cadru privind apa stabilește un cadru pentru protecția apelor de
toate felur ile, pentru a preveni și reduce poluarea, pentru a pro mova utilizarea durabilă a apei și a

41
proteja mediul acvatic, dar și pentru a îmbunătăți starea ecosistemelor acvatice și atenua efectele
inundațiilor și secetelor. Excep tând cazurilor în c are se aplică derogări special, p rin utilizarea
planurilor de gestionare a bazinului hidrografic , toate apele trebuie să obțină o stare ecologică
bună . În cazul unui număr important de corpuri de apă până la termenul vizat, și anume 2015 , s-
au înregistrat progrese semnificative în realizarea acestui obiectiv , fapt indicat de c ele trei
rapoarte privind punerea în aplicare a directive, publicate până în prezent ( COM (2007)0128 ,
COM(2009)0156 și COM(2012)0670 ). Un instrument de cole ctare și schimb de informații și
date, a fost lansat de către Comisie în 2007, la nivelul UE și de monitorizare a agenților poluanți
eliberați în apele de suprafață sau în mediul acvatic (Water Information System for Europe –
Sistemul de informare privind apa pentru Europa ) WISE .
Comunicarea Comisiei „Rezolvarea problemei deficitului de apă și a secetei în Uniunea
Europeană” (COM(2007)0414) a avut loc în 2007, ocazie cu care au fost i dentificate , în
continuare , obstacole care împiedică o mai bună protecție a resurselor de apă din Europa . În
2012, în vederea asigur ării disponibilit ății apei de calitate pentru toți utilizatorii legitimi, Comisi a
a lansat Planul de salvgardare a resurselor de apă ale Europei (COM(2012)0673) , printr -o mai
bună aplicare a pol iticii actuale a UE privind apa și integrarea obiectivelor acestei politici în alte
domenii , ca și prin remedierea lacunelor existente în cadrul actual. Astfel statele membre trebuie
să-și stabilească obiective privind utilizarea eficientă a apei și să elaboreze standarde privind
reutiliza rea apei .

Scurte considerații cu privire la Directiva -Cadru Apa (DCA) nr. 2000/60/CE :
Directiva -Cadru Apa propusă în 1997 a primit forma finală, în decembrie 2000. Pentru a pune
bazele unui control eficient al poluării apelor, DCA prevede un obiectiv comun pentru toate
statele care implementează: „atingerea calității ecologice și chimice bune” a apelor până în anul
2015. Așadar, DCA stabile ște clar termenul limită până la care apele trebuie să atingă un prag
minim al calității, prin reducerea emisiilor provenite din activitatea umană, industrială ș i
agricolă.
Scopul directivei : stabilirea unui cadru privind protecția apelor desuprafață interioare, a
apelor tranzitorii, a apelor de coastă și subterane.
Astfel, se urmăre ște:

42
– Prevenirea deteriorării ulterioare, protejarea și îmbunătățirea stării ecosistemelor acvatice
ținând cont și de cerințele de apă, ecosistemele terestre și zonele umede direct dependente de
ecosistemele acvatice;
– Promovarea utilizării durabile a apelor pe bazaunei protecții pe termen lung a resurselor
disponibile de apă;
– Asigurarea reducerii progresive a poluării apelor subterane și prevenirea poluării ulterioare;
– Diminuarea efectelor inundațiilor și a secetei.
Directiva -Cadru Apa este una din primele directive europene în domeniul politicilor de
mediu care integrează, în mod explicit, aspectele economice în cadrul proceselor de atingere a
obiectivelor.
Principiile care stau la baza mecanismului economic în domeniul gospodăririi apelor sunt:
-Apa nu este un produs comercial ca oricare altul, ci o moștenire care trebuie apărată, protejată și
tratată ca atare.
-Drepturi egale de acces la sursele de apă pentru toate folosințele.
-Utilizatorul plăte ște pentru serviciul prestat.
-Acordarea de bonificații pentru utilizatorii de apă care demonstrează constant o grijă deosebită
pentru folosirea rațională și protecția calității apei.
-Poluatorul plăte ște (penalitățile sunt aplicate utilizatorilor pentru depă șirea concentrațiilor
maxime admise la poluanți din apele uzate evacuate, înscrise în autorizațiile de gospodărirea
apelor.
Cuantumul acestor penalități este stabilit în cadrul O.U.G. nr.107/2002, modificată și
completată ulterior, în 2003, 2005, 2008 și 2010).
Elemente de noutate :
• gospodărirea apelor în Europa se va realiz a la nivel bazinal;
• gospodărire integrată apa de suprafață -ape subterane -zone umede și alte tipuri de ecosisteme
dependente de ecosistemele acvatice;
• stabilirea obiectivului comun de „stare bună”, ce trebuie atins după implementarea măsurilor
cuprinse în Planul de gospodărire a apelor;
• caracterizarea stării apelor în 5 categorii de calitate în funcție de elementele biologice, având în
vedere că aceste elemente integrează și reflectă sinergic toate tipurile de impact și condițiile de

43
mediu pe o perioadă mai lungă de timp. Elementele fizicochimice, hidrologice și morfologice
sunt elemente ajutătoare pentru caracterizarea stării apelor;
• definirea stării de referință pentru apele de suprafață;
• definirea categoriei de „corpuri de apă puternic modificate” și „corpuri de apă artificiale”;
• recuperarea costurilor pentru serviciile de apă;
• participarea publicului la elaborarea Planului de Management al Apelor.
[http://www.mmediu.ro/articol/stadiul -implementarii -directivelor -europene/388
http://www.mmediu.ro/app/webroot/uploads/files/11_P.M.R.I.%20Somes%20Tisa%20draft.pdf ]
Așa cum precizam anterior, este introdus un nou concept în managementul resurselor de
apă „corpul de apă”.
Corpul de apă este unitatea care se va utiliza pentru rapo rtarea și verificarea modului de
atingere a obiectivelor țintă ale directivei.
Corpul de apă de suprafață reprezintă un element discret și semnificativ al apelor de
suprafață ca: râu, lac, canal, sector de râu, sector de canal, ape de tranziție, o parte din apele
marine litorale (art. 2.10 din DCA).
Corpul de apă subteran reprezintă un volum distinct (singular) de apă subterană dintr -un
acvifer sau mai multe acvifere (art.2.12). Corpul de apă de suprafață este format din: apă, patul
albiei, zona riverană a râului care este relevant pentru flora și fauna acvatică. Corpurile de apă de
suprafață trebuie să fie alcătuite din elemente continue ale apelor de suprafață și să nu se
suprapună unele cu altele. Criteriile de bază pentru delimitarea corpurilor de apă de suprafață
sunt prezentate în directivă.
Caracterizarea calității apei conform directivei se face prin încadrarea în cinci categorii
de calitate, având ca factor de referință elemente biologice. Ca elemente suplimentare de
determinarea calității se apelează la elemente fizico -chimice, elemente hidrologice și
morfologice.
Agenda DCA [www. mmediu.ro ]:
2003 – Identificarea bazinelor hidrografie ale râurilor de pe teritoriul național al fiecărui SM,
atribuirea lor Districtelor de Bazin și identificarea autorităților competente.
2004 – Caracterizarea Districtelor de Bazin în funcție de presiunile și impactul folosințelor de
apă, inclus iv înregistrarea ariilor protejate.

44
2006 – Efectuarea, în colaborare cu Comisia Europeană, a intercalibrării sistemelor de clasificare
a stării ecologice.
2006 – Aducerea în stare operațională a sistemelor de monitoring.
2009 – Elaborarea Programelor de măsuri pentru atingerea obiectivelor de mediu în condiții cost-
efect acceptabile.
2009 – Elaborarea și publicarea planurilor de management al bazinului hidrografic pentru fiecare
district de bazin, incluzând desemnarea corpurilor de apă puternic modificate.
2010 – Implementarea politicilor economice de cre ștere a sustenabilității resurselor de apă.
2012 – Aducerea în stare opera țională a Programelor de Măsuri.
2015 – Implementarea Programelor de Măsuri și realizarea obiectivelor de mediu.
Directiva -Cadru privind Apa a fost transpusă în legislația națională prin Legea nr.
310/2004 pentru modificarea și completarea Legea apelor nr. 107/1996.
Directiva nr. 91/271/CEE privind epurarea apelor uzate modificată prin Directiva nr.
98/15/CE:
Obiectivul directivei este de a proteja mediul de efectele adverse ale descărcărilo r de ape
uzate orășenești și ale descărcărilor provenind din anumite sectoare industriale, în principa l
industria alimentară și prelucrătoare. Directiva stabilește o serie de cerințe eferitoare la sistemele
de colectare, epurarea și evacuarea apelor uzate din aglomer ările urbane, precum și a celor
biodegradabi le pro venite de la anumite sectoare industriale.
Plan pentru îndeplinirea cerințelor directivei:
A. Principalele cerințe ale Directivei sunt:
1. Desemnarea întregului teritoriu al României ca zonă sensibilă (art. 5(8)).
2. Asigurarea că toate aglomerările mai mari de 2.000 l.e. (locuitori echivalenți) sunt prevăzute
cu sisteme de colectarea apei uzate orășenești (art.3).
3. Asigurarea că apele uzate orășenești care intră în sistemele de colectare ale aglomerărilor cu
mai mult de 2.000 l.e., sunt subiectul unei epurări secundare sau echivalente înainte de
descărcare (art. 4).
4. Asigurarea că apele uzate orăsenesti care intră în sistemele de colectare ale aglomerărilor cu
mai mult de 10.000 l.e., situate în zonele sensibile, sunt supuse unei epurări mai stringent înainte
de descărcare, iar apa descărcată satisface standardele de emisii relevante pentru azot și fosfor
(Anexa I, tabel 2, art. 5 alin. 2, 3, 4).

45
5. Asigurarea că apele uzate oră șenești colectate din aglomerările cu mai mult de 2.000 l.e. și
descărcate în cursuri de apă curgătoare ș i cele provenite din aglomerări cu mai puțin de 10.000
l.e. care descarcă în apele costiere, sunt epurate corespunzător înainte de descărcare (art.7).
6. Asigurarea că, atunci când apele din jurisdicția unui SM sunt afectate de evacuări de ape uzate
din alt SM, statul afectat notifică celuilalt stat și Comisiei faptele relevante (art.9).
7. Asigurarea că stațiile de epurarea apelor uzate orășenești sunt proiectate, construite, exploatate
și întreținute pentru a asigu ra performanțe suficiente în condiții climatice normale (art.10).
8. Asigurarea că descărcările de ape uzate industriale care intră în sistemele de colectare și în
stațiile de epurare oră șenești (art. 11), descărcările din stațiile de epurarea apei uzate orășenești
(art. 12) și depozitarea nămolului rezultat din stațiile epurare a apei uzate oră șenești, sunt supuse
unor reglementări prealabile și/sau unor autorizări specific de către autoritatea competentă.
9. Asigurarea că apele uzate industriale biodegra dabile care nu intră în stațiile de epurare a apei
uzate orășenești, respecta condițiile de descărcare stabilite în reglementările prealabile și/sau
autorizările specifice emise de către autoritatea competent (art.13).
10. Asigurarea monitorizării apelor uzate descărcate, a monitorizării apelor receptoare relevante
și a monitorizării procedurilor de depozitare a nămolului provenit din epurarea apei uzate
orășenești (art. 14, 15).
11. Cerințe orizontale (de exemplu: determinarea responsabilităților, raporta rea – art.16).
B. Plan pentru implementarea cerințelor:
1. Decizia declarării întregului teritoriu al României ca zonă sensibilă.
2. Asigurarea că toate aglomerările vor fi dotate cu sisteme de colectarea apelor uzate orăsenesti,
respectiv aglomerările cumaimult de 10.000 l.e. până cel mai târziu la 31 decembrie 2000 și
aglomerările între 2.000 și 10.000 l.e. până cel mai târziu la 31 decembrie 2005.
3. Asigurarea că apele uzate orăsenesti care intră în sistemele de colectare ale aglomerărilor sunt
supuse unei epurări secundare sau unei epurări echivalente înainte de descărcare, respective
pentru aglomerările cu mai mult de 10.000 l.e. până cel mai târziu la 31 decembrie2000 și pentru
aglomerările cu 2.000 – 10.000 l.e., până cel mai târziu la 31 dec embrie 2005.
4. Asigurarea că apele uzate orăsenesti care intră în sistemele de colectare ale aglomerărilor cu
mai mult de 10.000 l.e. Și situate în zone sensibile sunt supuse unei epurări stringente înainte de
a fi descărcate, iar descărcările satisfac standardele relevante de emisie pentru azot și fosfor.

46
5. Asigurarea că acele ape uzate oră șenești care intră în sistemele de colectare ale aglomerărilor
cu mai puțin de 2.000 l.e. sunt supuse, înainte de a fi descărcate, unei epurări adecvate până cel
mai târziu la 31 decembrie 2005.
6. Asigurarea că, atunci când apele aflate în jurisdicția unui SM sunt afectate de descărcările de
ape uzate provenite de la un alt SM, SM afectat notifică celuilalt stat și Comisiei asupra faptelor
relevante.
7. Asigurarea că stațiile de epurare a apelor uzate orășenești sunt proiectate, construite,
exploatate și întreținute pentru a asigura o performanță suficientă în condiții climatice locale
normale și că sistemele de colectare satisfac cerințele stabilite de directivă.
8. Asigurarea că, descărcările apelor uzate industriale în sistemele de colectare și în stațiile de
epurarea apelor uzate orășenești, descărcările din stațiile de epurarea apelor uzate orășenești și
depozitarea nămolurilor din stațiile de epurare a apelor uzate oră șenești sunt supuse reglementării
anterioare și/sau autorizărilor specifice de către autoritatea competentă.
9. Asigurarea că apele uzate industriale biodegradabile din unitățile care aparțin sectoarelor
industrial specificate, care nu intră în st ațiile de epurare a apelor uzate orășenești, înainte de
descărcarea lor în apele receptoare, respectă condițiile stabilite în reglementările prealabile și/sau
autorizațiile specific date de autoritatea competentă.
10. Asigurarea monitorizării apelor uzate epurate evacuate, a apelor receptoare relevante și a
procedeelor de depozitarea nămolurilor provenite din stațiile de epurarea apelor oră șenești uzate.
Exemplificări referitoare la perioadele de tranziție obținute:
Termenele limită pentru implementarea dir ectivei variază în funcție de mărime a
aglomerărilor umane și de caracteristicile receptorilor naturali.
Pentru colectarea apelor uzate:
– Până la 31 decembrie 2015, pentru 263 de aglomerări cu mai mult de 10.000 l.e. reprezentând
61,9% din încărcarea biodegradabilă totală; Până la 31 decembrie 2018, pentru 2346 de
aglomerări cu mai puțin de 10 .000 l.e., reprezentând 38,1% din încărcarea biodegradabilă totală.
Pentru epurarea apelor uzate:
– Până la 31 decembrie 2015, pentru 263 de aglomerări cu mai mul t de 10.000 l.e., reprezentând
61,9% din încărcarea biodegradabilă totală; Până la 31 decembrie 2018, pentru 2.346 de
aglomerări cu mai puțin de 10.000 l.e., reprezentând 38,1% din încărcarea biodegradabilă totală.
Motivația solicitării acestor perioade de tranziție este determinată de următoarele aspecte:

47
-Situația existentă a infrastructurii din domeniul colectării și epurării apelor uzate orășenești, în
special în mediul rural, necesită un mare volum de lucrări edilitare;
-Costurile de implementare sunt foarte mari;
-Capacitatea României de a asigura finanțarea acestor lucrări este limitată, ceea ce va face
imposibilă realizarea acestor lucrări într-un termen scurt; este necesară o eșalonare în timp a
investițiilor care vor corespunde cu perioadele de tranziție obținute la negocierile cu Comisia
Uniunii Europene; Comunitățile mici nu au în prezent o capacitate de proiectare, finanțare și
executare a unor proiecte mari de investiții.
Faze ale implementării Directivei nr. 91/271/CEE modificată, în România:
Faza 1:
-Identificarea aglomerărilor umane care au mai mult de 2.000 l.e. și a celor mai mari de15.000
l.e, care necesită extinderea sistemelor de colectare a apelor uzate. De asemenea, vor fi
identificate aglomerările cu mai mult de 2.000 l.e. sau /și a celor cu mai mult de 15.000 l.e., care
necesită îmbunătățirea epurării apelor uzate;
-Identificarea zonelor sensibile;
-Identificarea infrastructurii (rețelele de canalizare și stațiile de epurare) și evaluarea necesarului
pentru îmbunătățirea acestora;
-Evaluarea sistemului de monitoring existent și a sistemului de inspecție.
Faza 2:
-Stabilirea programelor de realizare a rețelelor de canalizare și a stațiilor de epurare conform
Planului de acțiune pentru colectarea, epurarea și evacuarea apelor uzate orășenești în care sunt
prevăzute termene pentru fiecare din activitățile de implementare;
-Pregătirea planurilor de investiții;
-Asigurarea unui sistem de recuperare a costurilor.
Faza 3:
-Continuarea construirii unor noi stații de epurare a apelor uzate urbane în aglomerările umane,
modernizarea stațiilor de epurare a apelor uzate urbane; modernizarea stațiilor de epurare a
apelor uzate în industria agroalimentară; reabilitarea sistemelor de canalizare existente;
construirea și/sau extinderea sistemelor d e canalizare urbană.
România a realizat o serie de acțiuni prevăzute pentru implementarea Directivei nr.
91/271/ CEE, dintre care amintim :

48
-Identificarea apelor natural e (lacuri sau sectoare de cursuri de apă) afectate de concentrații mari
de azot;
-Metodo logie pentru identificarea zonelor sensibile;
-Identificarea zonelor sensibile;
-Situația canalizării si epurării apeloruzate în localitățile României;
-Evaluarea lucrărilor necesare pentru implementarea directivei.
Costurile tehnice (construirea unor noi stații de epurare a apelor uzate urbane,
modernizarea stațiilor existente de epurare a apelor uzate urbane, modernizarea stațiilor existente
de epurare a apelor uzate din industria agroalimentară, reabilitarea sistemelor de canalizare
existente, construcți a și/sau extinderea sistemelor de canalizare urbană) estimate
pentruimplementarea Directivei nr. 91/271/EEC sunt de circa 9,5 miliarde euro pentru investiții,
din care 5,7 miliarde euro pentru stațiile de epurare și 3,8 miliarde euro pentru sistemele de
canalizare.
Costuri administrative: se estimează că vor fi necesari 50.000 euro/an pentru activitățile
de autorizare și pentru cheltuielile de personal, va fi necesară și instruirea personalului, ceea ce
presupune aproximativ 100.000 euro anual.
Sub aspect practic, directiva solicit ă un domeniu mai amplu de instrumente pentru
monitorizarea și clasificarea apelor, în scopul de a evalua starea lor ecologică și, de asemenea, un
sistem de autorizare și înregistrare a prelevărilor și acumulărilor de apă pentru protej area stării
ecologice.
Etapele principale de implementare ale DCA sunt următoarele:
Acțiuni Articolul din
Directiva -Cadru
2000/60/EC Termene
Cadru l legislativ
 adoptarea prevederilor legale
 identificarea auto rității competente
 notificarea c ătre Comisia European ă a
autorit ăților competente
2 (4)
3 (7)
3 (8)
Decembrie 2003
Decembrie 2003
Iunie 2004
Caracterizarea bazinului hidrografic
 Analiza caracteristicilor bazinului
hidrografic
 Registrul ariilor protejate
 Evaluarea presiunilor semnificative și
5 (1)

6 (1)
5 (1)
Decembrie 2004

Decembrie 2004
Decembrie 2004

49
a impactului acestora
 Analiza economic ă a utiliz ării apei
 Revizuirea și analiza
5 (1)
5 (2)
Decembrie 2004
Dec. 2013 / Dec. 2019
Programele de monitoring
 Stabilirea re țelelor de monitorizare și
punerea în func țiune a sistemelor de
monitoring
8
Decembrie 2006
Informarea și consultarea publicului
 Publicarea calendarului și a
programului de lucru
 Publicarea celor mai importante
probleme de gospod ărirea apelor î n
bazinul hidrografic
 Publicarea draft -ului Planului de
management
14 (1a)
14 (1b)

14 (1c)
Decembrie 2006
Decembrie 2007

Decembrie 2008
Planul de Management
 elaborarea și publicarea Planului de
management
 evaluarea implement ării si revizuirea
programului de m ăsuri
 reactualizarea Planului de
management
13 (6)
11(7)
13 (7)
Decembrie 2009
Decembrie 2012
Decembrie 2015
Atingerea obiectivelor de mediu
 starea bun ă a apelor de suprafa ță
 starea bun ă a apelor subterane
 conformarea cu obiectivele pentru
ariile protejate
 revizuirea programului de m ăsuri
 derog ări pentru atingerea
obiectivelor
4 (1a)
4 (1b)
4 (1c)

11(8)
4 (4)
Decembrie 2015
Decembrie 2015
Decembrie 2015

Decembrie 2018
Dec. 2021/2027

3.6. LegislațiaUE în sectorul apei și transpunerea ei în România

Denumirea Directivei Transpunere
Directiva nr. 75/440 EEC privind calitatea apelor de
suprafață destinate prelevării de apă potabilă.
Decizia nr. 77/795/EEC privind procedura comună pentru
schimbul de informații asupra calității apelor dulci de
suprafață (aceste prevederi sunt inc luse în Directiva nr.
2000/60) H.G. nr. 100/2002, M. Of. nr.
130/19.02.2002, modificată prin
H.G. nr. 567/2006, M.Of. nr.
417/15.05.2006
Directiva nr. 76/160/EEC privind H.G. nr. 459/2002, M.
Of. nr. calitatea apei de îmbăiere, abrogată prin Directiva HG nr. 459/2002, M Of nr.
350/27.05.2002, H.G 88/2004,

50
nr. 2006/7/EC privind managementul calității apelor de
îmbăiere M.Of. nr. 133/13.02.2004, H.G nr.
836/2007, M.Of. nr. 836 din
25.07.2007, H.G. nr. 546/2008,
M.Of. nr. 404 din 29/05/2008
Directiva nr. 76/464/EEC privind descărc area substanțe –
lor periculoase (standardele de calitate sunt incluse în
Directiva -Cadru nr. 2000/60) și 7 directive fiice: D.82/176
și D.84/156 – mercur, D.83/513 -cadmiu și D.84/491 – HCH
(hexaclorhexan), D. 86/280 –tetraclorură de carbon, DDT
(Diclor -Difenil – Tricloretan), PCP (Phencicl idine), D.
88/347 – drinuri (aldrin, die ldrin, endrin, isodrin), HCB
(Hexaclorbenzen), HCBD (Hexaclorbuta dienă), CHCl3 –
cloroform, D.90/415 –EDC (Endocrine Disrupting
Chemicals –substanțe care distrug sistemul endocrin), TRI
Tricloret ilena), PER (Tetracloretilena), TCB (Triclorbenz n) H.G. nr. 118/2002, M.Of. nr.
132/20.02.2002, abrogată prin H.G.
nr. 351 din 21 /04/2005, M.Of. nr.
428 din 20/052005 , H.G. nr.
783/2006, M.Of.nr. 562 din
29/06/2006, H.G. nr . 210/2007, M.
Of. nr. 187 din19/03/2007
Directiva nr. 78/659/EEC asupra calității apelor dulci
care necesită protecție sau îmbunătățire pentru asusține
viața pe știlor (prevederile sunt incluse în DCA nr.2000/60) H.G. nr. 202/2002, M. Of. nr. 196/
22.03.2002, H.G. 563/2006, M. Of.
nr.406/10.05.2006, H.G. nr. 210/
2007, M. Of. 187 din 19/03/2007
Directiva nr.79/923/EEC asupra calității apelor pentru
molu ște (prev ederile sunt incluse în DCA nr. 2000/60) H.G. nr.201/2002, M. Of. nr.196/
22.03.2002
Directiva nr.79/869/EEC privind metodele de prelevare și
analiză a apelor desuprafață destinate producerii apei
potabile H.G. nr. 100/2002, M. Of. nr.130/
19.02.2002, H.G. nr. 662/2005, M.
Of. nr.616/15.07. 2005, H.G. nr.
567/2006, H.G., M. Of nr. 417/
15.05.2006, H.G. nr. 210/2007, M.
Of. 187 din 19/03/2007
Directiva nr. 80/68/EEC privind protecția apei subterane
împotriva poluării cauzate de anumite subs tanțe
periculoase (prevederile sunt incluse în DCA nr. 2000/60 ) H.G. nr. 118/2002, M. O f. nr. 132/
20.02.2002, abrogată prin H.G. nr.
351 din 21/04/2005 M. Of. nr. 428
din 20/05 /2005 H.G. nr. 783/ 2006,
M.Of. nr. 562 din29/06/2006 H.G.
nr. 210/2007, M. Of. nr. 187 /2007
Directiva nr. 91/676/EEC privind protecția apelor
împotriva poluării cu nitrați proveniți din surse agricole H.G. nr. 964/2000, M. Of. nr.
526/25.10.2000 H.G. nr. 1360 din
10/11/2005, M.Of. nr. 1061 din
28/11/2005
Directiv a nr. 91/271/EEC privind epurarea apelor uzate
urbane și Decizia nr. 93/48/EEC , amendată de Directiva
nr. 98/15/CE și de Regulamentul (CE) nr. 1882/2003 H.G. nr. 188/2002, M. Of. nr.
187/20.03.2002, modificată prin
H.G. nr. 352/2005, M. Of. nr. 398
din 11/05/2005, H.G. nr. 210/2007,
M.Of. nr. 187 din 19/03/2007
Directivele nr. 98/83/EC și 80/923/EEC privind calitatea Legea nr. 458/2002, M.Of. nr.
552/29.07.2002, Legea nr. 311/

51
apei destinate consumului uman, amendată de
Regulamentul (CE) nr. 1882/2003 2004, M. Of. nr.582/30/06/ 2004,
O.G. nr. 11/2010, M. Of. nr. 69 din
29/01/2010
Dire ctiva Cadru privind Apa nr. 2000/60/CE Armonizarea Legii nr.107/1996, M.
Of. nr.244/08.10.1996, Legea nr.
112/2006 și Legea nr.310/2004
pentru completarea și modificarea
Legii nr.107/1996 și H.G. nr.
1854/2006, O.U.G. nr. 3/2010
aprobată pri n Legea nr. 146/2010,
M. Of . nr. 497 din 19/07/2010
Directiva nr. 2006/11/CE privind poluarea cauzată de
anumite substanțe periculoase deversate în mediul acvatic
al Comun ității H.G. nr. 351/2005, M.Of. nr. 428/
20.05.2005, H.G. nr.
783/2006, M. Of. H.G. nr. 210/
2007, M. Of. nr. 187/19.03.2007,
Legea Apei nr. 107/1996 cu
modificări până în 2010, H.G. nr.
585/2002, M. Of. nr.485/
05.07.2002, O.U.G. nr. 12/2007,
M. Of. nr. 153/02.03.2007
Directiva nr. 2006/44/CE privind calitatea apelor dulci
care necesită protecție sau îmbunătățiri în vederea
întreținerii vieții piscicole (versiune codificată) H.G. nr. 202/2002, M.Of. nr.
196/22.03.2002, H.G. nr. 563/2006,
M. Of. nr. 406/1 0.05.2006, H.G.nr.
210/2007, M. Of. nr. 87/19.03.2007
Directiva nr. 2006/113/CE privind calitatea apelor
conchilicole (versiune codificată) H.G. nr. 201/2002, M.Of. nr.
196/22.03.2002, H.G. nr. 467/2006,
M. Of. nr. 349/18.04.2006, H.G. nr.
210/2007, M. Of. nr.87/19.03.2007,
H.G. nr. 859/2007, M. Of. nr. 535/
07.08.2007, aborgată prin H.G. nr.
1.408/2008, M.Of. nr. 813/ 2008
Directiva nr. 2006/118/CE privind protecți a apelor
subterane împotriva poluării și a deteriorării H.G nr. 53/2009, M. Of. nr. 96/
18.02.2009,O.M. nr. 137/2009,
M.Of. nr. 170/18.03.2009
Directiva nr. 2007/60/CE privind evaluarea și gestionarea
riscurilor de inundații O.U.G nr. 3/2010, M. Of. nr. 114/
19.02.2010, H.G. nr. 846/2010, M.
Of. nr. 626/06.09.2010
Directiva nr. 2008/105/CE a Parlamentului European și a
Consiliului din 16 decembrie 2008 privind standardele de
calitate a mediului în domeniul apei, de modificare și de
abrogare a Directivelor 82/176/CEE 83/513/CEE,
84/156/CEE, 84/491/CEE 86/280/CEE ale Consiliului și
de modif icare a Directivei nr. 2000/60/CE H.G. nr. 351/2005, M.Of. nr. 428
din 20/05/2005, H.G. nr . 1038 din
13 octombrie 2010 M.Of. nr. 746
din 9 noiembrie 2010

52
Directiva nr. 2008/56/CE de instituire a unui cadru de
acțiune comunitară în domeniul politicii privind mediul
marin (Directiva -cadru „Strategia pentru mediul marin”) O.U.G nr. 71/2010, M.Of. nr.
452/02.07.2010
Directiva 2009/90/CE din 31 iulie 2009 de stabilire, în
temeiul Directivei nr. 2000/60/CE a Parlamentului
European și a Consiliului, a specificațiilor tehnice pentru
analiza chimică și monitorizarea stării apelor . H.G. nr. 351/2005, M.Of. nr. 428
din 20/05/2005 H.G. nr. 1038 din
13 octombrie 2010, M.Of. nr. 746
din 9 noiembrie 2010 .

CAP ITOLUL IV
TIPURI DE APE ȘI TIPURI DE POLUARE
România este înzestrată cu toate tipurile de resurse de apă dulce (râuri, lacuri naturale s i
artificiale, fluviul Dunărea și apele subterane). Cea mai importantă resursă de apă dulce o
constituie fluviul Dunărea și alte râuri. Volumul resurselor de apă utilizabile este de 2.660
m3/locuitor/an, în comparație cu media europeană de 4.000 m3/locuitor/an. Aceasta se datorează
în principal contaminării resurselor; dacă sunt luate în considerare numai resursele de suprafață,
acestea sunt de circa 1.770 m3/locuitor/an, ceea ce plasează România printre statele cu resurse de
apă relative scăzute, situându -se pe locul nouă [Ruxandra -Mălina Petrescu -Mag , 2011] .
Ape subterane . Având în vedere că 75% din apa potabilă a UE , este reprezentată de apele
subterane , poluarea cauzată de industrie, gropile de gunoi și agricultură prezintă un risc
considerabil pentru sănătate . DCA stabil ește rețele de monitorizare a apelor subterane și
contribuie la protecția apelor subterane împotriva tuturor formelor de contaminare. În Directiva
2006/118/CE privind protecția apelor subterane sunt prevăzute criterii specifice pentr u evaluarea
stării chimice bune a apelor . Limitele pentru agenții poluanți sunt stabilite de s tatele membre , iar
pentru nitrați și pesticide sunt stabilite în legislația UE.
Apa potabilă . Standardele de calitate esențiale pentru apa destinată consumului uman , sunt
definite în Directiva 98/83/CE, care cere statelor membre să elaboreze programe de monitorizare ,
iar prin utilizarea metodei punctelor de prelevare să monitorizeze periodic calitatea apei destinate
consumului uman . Statele membre pot include cerințe specifice suplimentare , pe teritoriul lor ,
pentru stabilirea unor standarde mai ridicate . Furnizarea regulată de informații consumatorilor

53
este impusă de ac eastă directivă, la fel ca prezenta rea de rapoarte privind calitatea apei potabile ,
Comisiei Europene din trei în trei ani. Pentru substanțele radioactive din apa destinată
consumului uman , începând cu 2013, cerințele sunt stabilite de Directiva 2013/51/Euratom a
Consiliului , pentru armonizarea dispozițiilor cu Tratatul Euratom.
Apa pentru scăldat. Stabilirea de dispoziții privind moni torizarea și clasificarea apei pentru
scăldat , care vizează îmbunătățirea sănăt ății public e și protecția mediului s-a realizat prin
adopta rea în februarie 2006 , de către Comisie a Directiv ei 2006/7/CE (Directiva privind apa
pentru scăldat) . Comisia a adoptat în 2011, decizi a de stabilire a unui simbol destinat informării
publicului cu privire la clasificarea apei pentru scăldat și la orice interzicere a scăldatului
(2011/321/UE) , precum și participarea pe scară largă a publicului. Anual, Comisia și Agenția
Europea nă de Mediu (AEM) publică un raport de sinteză privind calitatea apei pentru scăldat.
4.1. Tratarea apelor urbane reziduale
Prin Directiva 91/271/CEE privind tratarea apelor reziduale urbane a fost reglementată
protejarea mediului împotriva efectelor negative ale deversărilor de ape reziduale urbane și a
deversărilor din industrie , fiind modificată de Directiva 98/15/CE . Directiva stabilește calendare
și standarde minime pentru colectarea, tratarea și evacuarea apelor reziduale urbane și introduce
controale privind el iminarea nămolului de epurare , solicit ând în acest sens, să se elimine practica
descărcării în mare a acestuia . În cel de -al șaptelea raport privind punerea în aplicare a Directivei
privind tratarea apelor urbane reziduale din 2013 , s-a concluzionat faptul că au fost obținute
progrese semnificative în dire cția aplicării integrale până în 2010, dar a constatat că există încă
diferențe considerabile în performanța statelor membre, între rata medie de respectare în UE -15
și cea a statelor membre care au aderat la UE începând cu 2004. Planul pentru garantarea
resursel or de apă ale Europei , ca și c el de -al șaptelea Prog ram de acțiune privind mediul,
subliniază i mportanța colectării și tratării apelor reziduale urbane este subliniată.
4.2. Strategii împotriva poluării chimice a apelor de suprafață
La sfârșitul anu lui 2012 a expirat legislația din anii 1970 și 1980, care prevedea măsuri
împotriva poluări i chimice a apelor de suprafață și a fost înlocuită cu dispozițiile DCA.
Legislația prevedea un set de substanțe prioritare periculoase și stabilea o listă de substanțe

54
prioritare care prezintă un risc semnificativ la nivelul UE, pentru mediul acvatic sau prin
intermediul acestuia . Directiva privind standardele de calitate a mediului 2008/105/CE înlocuiește
Decizia 2455/2001/CE a Comisiei și stabil ește limitele concentrațiilor în apele de suprafață ,
pentru 33 de substanțe prioritare și alți 8 agenți poluanți. Pentru a sprijini revizuiri viitoare ale
listei de substanțe prioritare s-a introdus obligația Comisiei de a stabili o listă suplimentară de
substanțe care să fie monitorizate în toate statele membre (listă de supraveghere) , precum și 12
noi substanțe pe lista actual ă (prin Directiva 2013/39/UE) .
Directiva privind nitrații nr. 91/676 /CEE reglementează p rotecția apelor împotriva
poluării cauzate de nitraț ii proveniți din surse agricole , la fel și Regulamentul (CE) nr.
1882/2003 , prin care se cere statelor membre să prezinte un raport, din patru în patru ani
Comisiei , cu informații leg ate de codurile de bună practică agricolă, rezultatele monitorizării
apelor , zonele desemna te vulnerabile la nitrați (ZVN) și rezumate ale programelor de acțiune.
Regulamentul 2004/648/CE privind utilizarea fosfaților în detergenți stabilește restricții ș i
limitează extinderea daunelor ecologice provenite din eutrofizare , aceasta și protejarea rezervelor
de apă potabilă fiind și s copul directivei și al regulamentului. Directiva privind nitrații este
identificată, în planul din 2012, ca fiind una din măsuri le-cheie pentru atingerea obiectivelor
DCA , cu toate că ultimul raport de punere în aplicare ( COM/2013/0683 ) indică faptul că
presiune a dinspre agricultură a scăzut .
Reducerea și gestionarea riscurilor pe care inundațiile le comportă asupra sănătății
umane, mediului, infrastructurii și proprietății este reglementată prin Directiva privind
inundațiile 2007/60/CE. Evaluări preliminare pentru identificarea bazinelor hidrografice și
zonele costiere aferente care prezintă riscuri , trebuiau să fie realizate de statele membre, până în
2011 și ulterior , până în 2015 , să elaboreze hărți privind riscul de inundații și planuri de
gestionare a ri scului de inundații axate pe pr evenire, protecție și pregătire . Conform DCA și
planurilor de gestionare ale bazinelor hidrografice vor fi realizate toate acțiunile de mai sus .
4.3. Politica marină și de coastă a UE
4.3.1. Directiva privind mediul marin. Primul instrument legislativ al UE referitor la protecția
biodiversității marine îl reprezintă Directiva -cadru Strategia pentru mediul marin, denumită

55
Directiva pentru mediul marin (2008/56/CE ). Obiectivele vizate de aceasta sunt o bținerea până
în 2020, a unei stări ecologice bune a apelor marine , prevenirea deteriorării lor și protecția și
conservarea acestora . Conceptele de protecție a mediului și de utilizare durabilă sunt integrate în
directiv ă. Aceasta înscrie într -un cadru legislativ , abordare a bazată pe noțiunea de ecosistem .
Directiva identifică , în cadrul frontierelor geografice stabilite de convențiile privind mările
regionale , regiunile și subregiunile marine europene . Fiecare stat membru va elabora (din șase în
șase ani ) o strategie pentru evaluarea apelor marine , pentru a obține până în 2020, o stare
ecologică bună. Decizia Comisiei 2010/477/UE privind criteriile și standardele metodologice
pentru re cunoașterea unei bune stări ecologice a apelor marine cuprinde c riterii le și indicatori i
asociați pentru evaluarea stării ecologice bune .
4.3.2. Poluarea marină. Prin adoptarea Regulamentului (CE) nr. 1406/2002 de instituire a
Agenției Europene pentru Siguranță Maritimă (EMSA) , UE și -a consolid at rolul în domeniul
siguranței maritime și a poluării maritime , fapt determinat și de s curgerile de hidrocarburi
provocate de accidentul petrolieru lui Erika din 2000 . Responsabil ilor de scurgeri poluante în
mare li se administrează sancțiuni efective și descurajante, care pot fi penale sau administrative ,
obiectiv asigurat de Directiva 2005/35/CE , modificată de Directiva 2009/123/CE privind
poluarea cauzată de nave , care introduce astfel de sancțiuni. Dacă are ca rezultat deteriorarea
gravă a calității apei și a fost comisă cu intenție, din imprudență sau dintr -o neglijență gravă,
evacuarea substanțelor poluante provenite din nave trebuie considerată infracțiune penală.
Pilonul ecologic al politicii maritime integrate generale , care vizează să exploateze întregul
potențial econo mic al mărilor fără a compromite mediul înconjurător , îl reprezintă Directiva
privi nd mediul marin (COM(2007)0575 ). Comunicarea Comisiei (COM(2012)0494 ) „Creșterea
albastră: oportunități pentru o creștere sustenabilă în domeniul marin și maritim” a definit
contribuția politicii maritime integrate la realizarea obiectivelor strategiei Europa 2020 .
4.3.3. Managementul integrat al zonelor costiere (MIZC). Recomandarea 2002/413/CE
privind MIZC , care definește principiile bunei planificări și managementului zonelor costiere ,
trebuie luată în calcul de s tatele membre , în elaborarea strategiilor lor naționale .
4.4. Acordurile internaționale privind apele regionale

56
Convenția OSPAR , din 1992 (bazată pe convențiile anterioare de la Oslo și Paris pentru
Atlanticul de Nord -Est); Convenția de la Barcelona (UNEP -MAP) din 1995 pentru Mediterana;
Convenția de la Helsinki (HELCOM) din 1992 priv ind zona Mării Baltice (HELCOM) și
Convenția de la București din 1992 , privind Marea Neagră , reprezintă cele patru structuri de
cooperare (conve nțiile privind mările regionale) dintre statele membre și țări le vecine cu care au
ape co mune, care guvernează p rotecția apelor marine în Europa. Râurile din UE sunt protejate
conform Convenți a pentru protecția Dunării din 1996 și Convenția pentru protecția Rinului
din 2009. Strategia pentru regiunea adriatică din 2011 și Strategia pentru regiunea
adriatico -ionică (Consiliul a cerut să fie prezentată de către Comisie înainte de sfârșitul anului
2014) , Strategia pentru regiunea Mării Baltice din 2009 (prima strategie globală a UE
concepută pentru o macroregiune), reprezintă strategii le macroregionale în UE create urmare
cooper ării de mediu interregional e axate pe apele marine sau bazinele hidrografice.
4.5. Rolul Parlamentului European
Inițiat ive în domeniul protecției apei sunt luate în mod regulat de Parlament ul European .
Acesta a solicitat , în ianuarie 2000, punerea în aplicare a unei politici europene de transport
durabile și pe termen lung, cu scopul de a preveni dezastre le constând în poluarea cu
hidrocarburi , cum a fost cazul naufragiul ui navei Erika . Parlamentul a subliniat importanța
obiectivului de a atinge o stare ecologică bună , în privința strategiei maritim e, a biodiversității
și a inovațiilor ecologice, a efectelor schimbărilor climatice asupra mediului marin .
În iunie 2008 au fost susținute de Parlament cu o largă majoritate , noile Norme ale UE
privind calitatea apei . Parlamentul a asigurat posibilitatea de a extinde lista substanțelor toxice
solicitând revizuirea unei liste de substanțe prioritate care să fie realizată în termen de doi ani de
la intrarea în vigoare a Directivei privind standardele ecologi ce de calitate în domeniul apei .
Pentru 13 substanțe per iculoase prioritare , a consolidat obiectivul de eliminare completă a
emisiilor , în termen de 20 de ani. În raportul Parlamentul ui din 2012 , privind aplicarea legislației
UE în domeniul apei , acesta a solicitat să se pună mai mult ac centul pe dimensiunea regional ă și
a subliniat necesitatea de a dispune de date viabile și de a acorda un loc important aspectelor
legate de apă, a sprijinit o abordare globală a protecției apei și a pledat în favoarea promovării
cercetării și inovării în acest domeniu . De asem enea, a contribuit la actualizarea directive, prin

57
includerea noilor substanțe prioritare . Cel de -al șaptelea Program de acțiune privind mediul și
Planul de salvgardare a resurselor de apă ale Europei a fost salutat și sprijinit de Parlament.
„Right2Water ” a fost o audiere publică, di n februarie 2014 , privind prima inițiativă
cetățenească în acest domeniu, găzduită de Comisia pentru mediu, sănătate publică și siguranță
alimentară a Parlamentului , care a invitat Comisia să propună un act legislativ pentru aplicarea
dreptul ui omului la apă și salubritate , recunoscut de ONU . În contextul acestei inițiative , statele
membre și i nstituțiile europene sunt îndemnate să se asigure în special , că aprovizionarea cu apă
și gestionarea resurselor de apă nu sunt supuse normelor pieței interne , că toți cetățenii se bucură
de dreptul la apă și salubritate și că serviciile legate de apă sunt exclu se din măsurile de
liberalizare . [Dagmara Stoerring 08/2015 ]
http://www.europarl.europa.eu/atyourservice/ro/displayFtu.html?ftuId=FTU_5.4.4.html .

CAPITOLUL V
POLUAREA APELOR

Definiție – orice alterare fizică, chimică, biologică sau bacteriologică a acesteia peste o
limită admisibilă stabilită prin lege, inclusiv depășirea nivelului natural de radioactivitate
produsă direct sau indirect de activități umane, care o fac improprie pentru o folosirea normală în
scopurile în care aceast ă folosire era posibil ă înainte de a interveni alterarea.
Poluarea apelor este un fenomen general care poate fi întâlnit oriunde pe Terra, nefiind specific
unei anumite zone. Apele de orice fel sunt expuse permanent polu ării, ce afecteaz ă calitatea
acestora, iar folosirea necorespunz ătoare și risipirea lor în domeniul economic și social reduce
cantitatea de ap ă ce ne st ă la dispozi ție.
Creșterea activităților umane a dus la încărcarea rețelei hidrografice cu o cantitate mare
de poluanți (compuși cu azot, fosfor, metale grele, agrochimicale etc.) fapt ce a produs o
deteriorare rapidă a calității apelor. Sursele de apă necesită astfel, o monitorizare constantă în
privința calitatea lor și identificarea surselor de contaminare, pentru instituirea unor măsuri de
reducere a poluării.

58
Poluarea apei este produs ă de cel pu țin cinci categorii de poluan ți: de natur ă fizică,
chimic ă, biologic ă, bacteriologic ă și radioactiv ă. Principalii agen ți fizici cu rol în poluarea a pelor
sunt substanțele radioactive ( depunerile radioactive care ajung în ape cu ploaia, apele folosite în
uzinele atomice, deșeurile radioactive) și apele termale (d eversarea în apă a lichidelor calde ce au
servit la r ăcirea instala țiilor industriale). Pol uarea chimic ă a apelor se produce prin infectarea cu
plumb, mercur, azot, fosfat, hidrocarburi, detergen ți, pesticide etc.

5.1. Factorii poluanți și tipuri de poluare

Clasificarea factorilor poluanți :
1. după origine (proveniența): naturali, antropogeni;
2. după natur a lor pot fi: fizici (particule solide, zgomote, emisiuni m asive de energie, radiații
ionizante, etc.), chimici (derivați din diverse elemente chimice, respectiv substanțe chimice de
sinteză) sau biologici ( microorganism, unele speci i de plante, animale ș.a. );
3. după starea de agregare pot fi lichizi, gazoși ori solizi;
4. după posibilitatea de neutraliza re în timp, sub acțiunea microorganismelor existente în mediu ,
poluanții pot fi biodegradabili sau nebiodegradabili.
Se distin g mai multe tipuri de poluare , în funcție de această grupare a factorilor poluanți:
1. După originea poluanților , după natura lor și după starea de agregare , astfel avem:
1. Poluarea natural ă – are importan ță secundară în condiț iile în care aportul antropic de poluanț i
devine tot mai grav:
a) erup țiile vulcanice elimin ă gaze, vapori, particule solide, care sunt transportate pe mari
distan țe de v ânt și curen ți de aer;
b) eroziunea solului, eolian ă sau cauzat ă de ploi, este cu at ât mai intens ă cu cât solul este lipsit de
vegeta ție, în pant ă sau într-o zon ă cu re țea hidografic ă bogat ă;
c) reziduurile vegetale și animale degaj ă, în urma descompunerii o serie de substan țe gazoase
poluante. Polenul sau fungii pot constitui a erosoli naturali care s ă influen țeze negativ s ănătatea
populaț iei umane.
2. Poluarea artificial ă
Inițial produsele poluante erau de natur ă organic ă și ușor biodegradate de bacterii și ciuperci. Pe
măsura dezvolt ării industriale ș i exploziei demografice au ap ărut de șeuri nebiodegradabile,

59
pentru care nu exist ă în natur ă enzime capabile s ă le descompun ă. Poluarea artificial ă este de
natur ă: fizic ă (sonor ă, radioactiv ă, termic ă), chimic ă, biologic ă (agen ți patogeni -virusuri,
bacterii, fungi).
După mediul în care acți onează poluarea poate fi a aerului, solului, apei:
a) poluarea aerului a cunoscut o mare amploare odată cu creșterea producț iei industriale,
intensificarea circulaț iei rutiere, inciner ării de șeurilor menajere. Un fenomen foarte grav îl
reprezint ă ploile acide cauzate de combinarea apei cu oxizi de S și N ce se transform ă în acizi
puternic corozivi. Astfel de ploi, înregistrate în anii 1980 au avut efecte dramatice asupra
pădurilor din Europa Occidentală (în Elveția 1/3 din păduri sunt afectate, iar în Olanda 4 0%).
Respirarea particulelor minerale conduce la serioase probleme de sănătate. De aceea, calitatea
aerului a devenit o mare preocupare pentru toți, iar programele de monitorizare au devenit
obișnuite în multe țări. Primele studii au arătat că particulele purtate de aer provenind de la
diferite surse, pot fi identificate după proprietățile lor magnetice. De asemenea, studiile au arătat
că praful captat în orice eșantion , din orice zi, depinde de condițiile meteorologice, în particular,
de viteza și direcția vântului. Poluarea aerului duce la schimb ări climatice. Studiul polu ării
atmosferice implic ă descrierea, explicarea și prognoza comportamentului substan țelor emise în
atmosfer ă. Aceste substan țe sunt transportate de v ânt, amestecate în atmosfer ă prin fenomene de
turbulen ță și, uneori, antrenate și depuse la suprafa ța terestr ă cu ajutorul precipita țiilor. Prognoza
poluării aerului se refer ă la determinarea concentra ției de poluan ți în jurul unei surse de poluare
antropice. Acest lucru se realizeaz ă prin rez olvarea ecuaț iei de difuzie pentru un component
minor al atmosferei (care are o concentra ție foarte mic ă). O metod ă empiric ă de determinare a
stabilit ății atmosferei este dat ă de analiza penei de poluant (adic ă forma fumului ce iese dintr -un
coș).
b) poluarea solului – caracteristicile solului s unt legate direct de productivitatea agricol ă.
Chimizarea în exces a agriculturii duce la tulburarea echilibrului solului ca și la acumularea în
sol și în apă freatic ă a unor substan țe minerale (ex.: nitri ți car e au efect methemoglobinizant
pentru om și animale și distrug bacteriile fixatoare de azot atmosferic) . Pesticidele, nebiodegra –
dabile în majoritatea lor, se concentreaz ă de-a lungul lanț urilo r trofice, fiind toxice pentru plante
si animale. De asemenea, d ăună torii devin rezistenți la pesticide și este necesar ă crearea de noi
substan țe de sintez ă, eficiente dar mai toxice pentru mediu. Combaterea biologic ă a dăunătorilor
e o soluț ie pentru reduc erea polu ării solului.

60
Capac itatea de a capta și reține particule din atmosferă depinde foarte mult de natura
suprafeței implicate. De exemplu, scoarța copacilor este de două ori mai efic ientă decât fr unzele,
aparent datorită dife renței de ru gozitate. Cercetările au arătat că materialele folosite la tapițarea
mobilierului, pămătuful de praf și chiar pânzele de păianjen colectează eficient praful.

5.2. Exprimarea toxicității

Organismele prezintă limite de toleranță diferite față de poluanți.
Caracteri sticile poluanților sunt:
– limita concentrație i la care se face resimțit efectul pol uant, aceasta impune stabilirea
concentrației maxime admise la un moment dat (CMA (mg/kg, mg/m3, ppm.) , prin metode
biologice, fizico -chimice și biochimice complexe ;
– grad de persistență, care depinde de: biodegradabilitatea poluanților ; reactivitatea lor
chimică ( cei mai reactivi au persistenț ă mai mică); condițiile climatice (persistă mai mult î n
regiunile cu climat rece );
– influența reciprocă (în cazul prezenței s imultane a mai multor poluanți ).
Toxicitatea se manifestă prin:
– efecte le acute , de scurtă durată , exprim ate prin: doz a letală, concentrație letală (CL );
– Indic area ml/L sau g/L toxic în soluție apoasă care poate provoca moartea a 50% din
efectivul populației acvatice imersate după 24 -96 ore), concentrația medie admisă (CMA), timp
letal (TL 50);
– timpul (exprimat în ore) în care toxicul, la o concentrație dată este letal pentru 50% din
efectivul unei populații imersate);
– efecte le cronice -efecte pe o perioadă lungă de timp, pe mai multe cicluri de viață; sunt
de regul ă ireversibile .
Factorii de care depind efectele toxice sunt:
– elemente le poluante (toxicitate, concentrație, timpul de acțiune etc.);
– componentele biocenozei și caracteristicile acestora (speciile componente, numărul lor,
vârstă, sex, starea de sănătate etc .);
– condițiile în care are loc poluarea (temperatură, umiditate, substanțe nutritive ).

61
Urmare încălzirii apelor are loc creșterea producției primare ce favorizează fenomenul de
eutrofizare și scăderea O 2 din apă; schimbarea dimensiunilor indivizilor și a structurii pe vârste ,
ca și accelerare a parcurgerii ciclurilor de viață ; schimbarea dimensiuni i populațiilor, prin
creșterea sensibilității or ganismelor la poluanții din ape și neadaptarea viețuitoarelor acvatice cu
sânge rece la temperaturi ridicate (crustaceele, planctonul, peștii).
5.2.1. Eutrofizarea apelor de suprafață
Eutrofizarea reprezintă un proces natural de evoluție a unui lac. Descris ă mai întâi pentru
lacuri, mări, oceane, eutrofizarea a fost mai apot extins ă și la alte ecosisteme acvatice: fluvii și
canale, lagune, intrânduri marine.
Din momentul “ap ariției”, bazinul acvatic trece prin câteva stadi i de dezvoltare (în
condiții natural e): ultraoligotrofic, oligotrofic, mezotrofic, iar în final bazinul acvatic devine
eutrofic și hipereutrofic (are loc “îmbătrânirea” și pieirea acestuia ). Eutrofizarea antropogenă
este con siderată o poluare nutrițională și constă în îmbogățirea apelor cu s ubstanțe nutritive,
îndeosebi cu azot șifosfor, în mod direct sau prin acumularea de substanțe organice din care
rezultă substanțe nutritive pentru plante. Proliferarea algelor și cianobacteriilor , care își obțin
nutrienții direct din apă , este favorizată de concentrații le ridicate de compuși cu azot solubili în
apă, situație care duce la eutrofizarea lacurilor. Ciclul de viață al acestor organisme este scurt ,
constitui nd sursă de hrană pentru bacteriile aerobe.
Concentrați a de oxigen dizolvat în apă scade ca urmare a d ezvolt ării bacteriilor aerobe ,
provocând moartea peștilor. Unele alge și cianobacterii produc toxine , la densități mari . Lacurile
eutrofizate au apa anoxică și rata de sedimentare crește (apa este mai tulbure datorită cantități i
mari de materii organice prezente în suspensie ). Consecința imediată a eutrofizării este
“înflorirea apelor ” (creșterea luxuriantă a plantelor de apă). Degradarea ecosistemului bazinului
acvatic are un caracter progresiv și se produce în decurs de câțiva zeci de ani.
5.2.2. Poluarea apelor subterane
Apele subterane sunt reprezentate de apele stătătoare sau curgătoare aflate sub scoarța
terestră și reprezintă cea mai mare rezervă de apă dulce a Globului.
Poluarea poate fi provocată în general de aceleași surse pe care le întâlnim la poluarea
apelor de suprafață, diferența fiind dată de condițiile diferite de contact cu acestea. Categorii de
poluatori majori care afectează calitatea apei subterane: produse le petroliere, cele rezultate din

62
procesele industriale, produse chimice utilizate în agricultură, produse menajere și rezultate din
zootehnie, poluarea cu metale grele.
Spălarea permanentă a solului impregnat cu oxizi de azot de către precipitațiile
atmos ferice și apa de la irigații și apa de suprafață (râuri, lacuri) în care s -au evacuat ape uzate
încărcate cu azotați, reprezintă c ele două surse majore, cu pondere importantă în contaminarea cu
azotați , la care se adaugă surse cu caracter cvasi permanent sau aleator , generate de aplicarea
îngrășămintelor chimice pe anumite categorii de terenuri arabile.
5.2.3. Autoepurarea apelor
Autoepurarea este fenomenul prin care, datorită unui ansamblu de procese de natură
fizică, chimică și biologic, apa din emisar se debarasează de poluanții pe care îi conține. Pentru
cursuril e de apă , autoepurarea se realizează în mod natural, fără a folosi instalații sau construcții
speciale.
Procesul de autoepurare este influențat de factorii de mediu , astfel : factori fizici
(sedimentarea poluanților; lumina, temperatura, mișcarea apei etc. ), chimici: O 2, CO 2, Fe, Mn, P,
K etc., biologici: organismele acvatice, bacteriile etc.
În timpul autoepurării apelor intervin fenomene precum : diluția, amestecul,
mineralizarea. Întregul pr oces de mineralizare a materiei organice este realizat eficient de
microorganisme aerobe. Temperatura, lumin a, pH -ul, oxigenul sunt f actori care acționează și
influențează transfo rmările biologice din apă.
În activitatea de gospodărire a resurselor de ap ă de suprafață este necesară c unoașterea
capacității de autoepurare a unui curs de apă .
5.2.4. Epurarea apelor
Intervenția omului este necesară pentru prevenirea și combaterea poluării, atunci c ând
capacitatea naturală de autoepurare a cursurilor de apă este depășită cu mult de intensitatea
proceselor de poluare . Supraveghere a și control ul reprezintă măsuri de prevenire a poluării , iar
combaterea ei se realizează prin construcții, instalații, echipamente etc. (stații de epurare a
apelor).
Epurarea const ă în totalitatea tratamentelor aplicate apelor uzate în vederea diminu ării
conținutului de poluanți, astfel ca cantitățile rămase în urma tratamentelor, să determine
concentrații mici în apele receptoare, ce nu produc dezechilibre ecologice și nu stânjen esc
utilizările ulterioare.

63
În vederea epurării apelor uzate se aplică tratamente de natură mecanică (decant area
apelor uzate ), chimică (în timpul clorin ării sau coagulării materialelor solide în suspensie),
biochimică (mineralizarea materiilor organice d in ape uzate ).
În cadrul procesel or biologice aerobe se produce combinarea substanțelor organice cu
oxigenul și se elimină căldură. În bazinele cu nămol activ are loc o xidarea substanțelor organice .
Principale le produse rezultate î n urma aplicării acestor procese sunt:
– ape epurate (efluentul ), sunt evacuate în receptor sau valorificate pentru irigații ș.a.;
– nămol , îndepărtat din stație și valorificat.
Procedeele de epurare sunt mecanic e, mecano -chimic e și mecano -biologic e.
a. Procedeele de epurare mecanică au ca scop:
– reținerea corpurilor și suspensiilor mari, operație realizată în instalații ca grătare (rețin corpurile
și murdăriile plutitoare aflate în suspensie în apele uzate (cârpe, hârtii, cutii, fibre etc).,
cominutoare (mărunțirea material ului în curentul apei) și dezintegratoare;
– separarea grăsimilor și uleiurilor în separatoare de grăsimi și în decantoare, cu dispozitive de
reținere a grăsimilor și uleiurilor , procedeu numit flotare . Aceasta este folosită înaintea epurării
biologice , drept treaptă suplimentară de epurare .
– sedimentarea sau decantarea prin instalații de deznisipare, decantare, fose septice și decantoare
cu etaj , pentru separarea materiilor so lide în suspensie din apa uzată ;
– prelucrarea nămolurilor.
b. Procedeele de epurare mecano -chimică bazate, în special, pe acțiunea substanțelor chimice
asupra apelor uzate ; coagularea suspensiilor din apă și dezinfectarea apelor uzate, realizată în
bazinele de contact și stațiile de clorinare .
c. Procedeele de epurare mecano -biologică se bazează pe acțiunea comună a proceselor
mecanice și biologice, realizată pe câmpuri de irigare și filtrare, iazuri biologice etc. pentru apele
uzate (epurarea naturală ) și în bazine deschise, de fer mentare natur ală a nămolurilor, epurarea
artificială a apelor uzate și a nămolurilor, realizată în filtre biologice, bazine cu nămol activ,
aerofiltre, filtre biologice scufundate și turn etc. (pentru apele uzate), respective în fose septice,
concentratoare sau îngroșă toare de nămol, platforme pentru uscarea nămolului, filtre vacuum și
presă, incineratoare etc. (pentru nămoluri).
În funcți e de: gradul de epurare necesar, spațiul disponibil, modul de tratare al nămolului,
felul utilajelor și condițiile locale etc. se al eg schemele de epurare.