Probleme contemporane în protecția mediului: [627270]

1

UNIVERSITATEA “BABEȘ -BOLYAI” CLUJ -NAPOCA
FACULTATEA DE ȘTIINȚA ȘI INGINERIA MEDIULUI

TEZ Ă DE DOCTORAT

Probleme contemporane în protecția mediului:
componente legislative naționale și internaționale, cu
acțiune directă și indirectă în procesul de protecție a
apelor. Aplicații și legislație

Doctorand: [anonimizat]:
Prof. Univ. Dr. DUMITRU RISTOIU

Cluj -Napoca
2018

2

Mulțumiri

Îmi e xprim gratitudinea față de conducătorul științific al tezei, Domnul Prof. Univ. Dr.
Dumitru Ristoiu , profesor al Universității Babeș -Bolyai, Facultate a de Știința și Ingineria
Mediului, pentru șansa de a urma un program doctoral în domeniul Știința Mediului și pentru
permane nta îndruma re științifică pe care mi -a oferit -o cu căldură și distins profesionalism, pe
parcursul anilor de doctorat .
Mulțumesc distinșilor referenți din Comisia de îndrumare a tezei pentru sprijinul deose bit
acordat și pentru îndrumare: Domnul Prof. Univ. Dr. Dumitru Ristoiu , Domnul Prof. Univ. Dr.
…(comisia) , pentru răbdare și observații constructive.

Îmi exprim considerația și adresez multe mulțumiri Domnului Director General al
INCDTIM Cluj-Napoca, Dr. Ing. ADRIAN BOT , ca de altfel întregii conduceri a INCDTIM,
pentru suportul tehnic și financiar oferit și colaborarea în realizarea acestei teze.

Recunoștința mea se adresează, de asemenea colegilor de la INCDTIM Cluj-Napoca și
Facultatea de Știința și Ingineria Mediului , din cadrul Universității Babeș -Bolyai, Cluj -Napoca,
pentru susținerea acordată pe parcursul anilor de pregătire.
Doresc să aduc sincere mulțumiri și aleasă recunoștință familiei mele și copiilor mei , Paul
și Beatrice, pentru sprijinul moral acordat, creându -mi condițiile nece sare elaborării prezentei
teze.

3

INTRODUCERE

Apa reprezintă un element indispensabil vieții, fiecărui individ și societ ății, sursă de
energie , materie prim ă necesară diverselor activit ăți productive , precum și cale de transport. Apa
este unul din elementele componente ale mediului natural, un lichid transparent și incolor, o
combinatie de oxigen și hidrogen, fiind o surs ă natural ă vulnerabil ă, regenerabil ă și limitat ă,
factor determinant în men ținerea echilibrului ecologic.
97% d in apa de pe glob se afl ă în mări și oceane, din care 2% este conținută de calotele
de ghea ță ale polilor și abia 1% se află în fluviile, râurile, lacurile, p ânzele subterane de ap ă și
atmosfer ă, ceea ce reprezintă un procent infim , care constituie sursa obișnuită a aprovizion ării
omului cu ap ă.
Aceasta se dovedește a nu fi totuși, în anumite perioade și în anumite regiuni, disponibilă
în cantități suficiente și corespunzătoare calitativ , deși multă vreme a fost considerată ca sursă
inepuizabilă a naturii [Ernest Lupan , 2001] .
Astfel, disponibilitatea apei și, în special a celei potabile este una din mari le probleme cu
care se confruntă omenirea, datorită creșterii populatiei și, în consecință, a necesarului de apă
pentru consum, procesele agricole și industriale. Ca urmare, sursele de apă necesită o preocup are
constantă în ceea ce privește cantitatea și cal itatea lor, fapt ce duce la dezvoltarea cercetărilor în
domeniul hidrologiei.
Consumul de ap ă nu poate fi în permanență satisfacut în regimul natural, urmare a
creșterii continue a c erințelor firești și continu e de ap ă, impun ându-se realizarea de lacuri de
acumulare, baraje, deriva ții și diverse canale [Ștefan Tarca , 2005] .
Urmare a volumului tot mai ridicat de ape uzate s -au dezvolt at lucrările de epurare și s-au
luat măsuri de protec ție a calit ății acestora. În acela și timp pagubel e produse de inunda ții au
crescut iar pentru atenuarea viiturilor au fost executa te lacuri de acumulare , regulariz ări de albii
și lucrări de întreținere a acestora .

Motivația/interesul temei:

4
Protec ția apelor împotriva polu ării reprezint ă o component ă socio -economic ă important ă,
care contribuie la starea de s ănătate a popula ției și dezvoltarea corespunz ătoare a plantelor și
animalelor. Pentru asigurarea protec ției apelor împotriva polu ării, legisla ția are un rol
determinant. O legisla ție adecvat ă trebuie s ă fie sufici ent de restrictiv ă pentru protec ția apelor și,
în acela și timp suficient de permisiv ă, fără însă a îngrădi activit ățile economice.
Motiva ția alegerii acestei teme pentru teza de doctorat rezult ă din importan ța legisla ției
privind protec ția apelor împotriv a polu ării pentru s ănătatea popula ției și pentru economia
național ă.
Obiectivele tezei de doctorat sunt urm ătoarele:
– Identificarea tipurilor de poluare și a factorilor care contribuie la poluarea apei , precum
și a ponderii acestora la poluare;
– Compararea gradului de poluare a apei din Rom ânia cu alte state din U.E., precum și
din alte țări, pentru diferi ți factori care contribuie la poluare;
– Compararea legisla ției din Rom ânia cu legisla ția din alte state din zona euro, referitoare
la protec ția apelor î mpotriva polu ării;
– Corela ția dintre nivelul de poluare în diferite state și legisla ția referitoare la protec ția
apelor din țările respective;
– Identificarea legilor care contribuie cel mai mult la stoparea polu ării prin
compararea/corelarea din tre poluare și legisla ția din diferite țări;
– Eventuale propuneri pentru proiecte de acte normative în domeniul protec ției apelor;
 Studii de caz privind reziduurile miniere și identificarea diferi ților poluan ți pentru
anumite zone din Rom ânia. Acestea se vor finaliza cu comunicare și lucrare
științifică (poster ELSEDIMA 2014 );
 Determinarea structurii cristaline și moleculare pentru o pesticid ă și finaliza rea cu
o comunicare științifică (poster CEECHE 2014 );
Obiectivele men ționate mai sus vo r fi îndeplinite printr -o temeinic ă documentare privind
factorii care contribuie la poluarea apei în diferite țări, gradul de poluare și legisla ția din aceste
țări privind poluarea apei.
Pe baza datelor ob ținute din documentarea men ționat ă se vor încerca d iferite corela ții
între aspectele legate de poluare și cele legate de legisla ție.

5
S-au realizat colabor ări cu institu ții de gospod ărire a apelor din Rom ânia, Compania de
Apă Some ș S.A., Regia Autonom ă Apele Rom âne – Filiala Cluj, INS – Directia Jude țeană de
Statistic ă Cluj.
Lucrarea a fost structurată pe șaptesprezece capitole , după cum urmează:
Primul capitol abord ează schimbărilor climatice și impactul lor asupra poluării, aceasta
fiind una din prioritățile agendei UE în privința mediului, precum și obiectiv al politicii UE
privind mediul.
În primă fază este prezentat contextul general privind schimbărilor climatice și încălzirea
globală, apoi realizări le în domeniu, politica internațională în domeniul climei (Protocolul de la
Kyoto) , precum și e forturile UE pentru combaterea schimbărilor climatice .
Al doilea capitol vizează principiile generale și cadrul de bază privind politica de mediu.
Astfel sunt abordate principiile teoretice ce stau la baza politicii de mediu, o rigini și evoluție .
Apoi sunt analizate p rogramele de acțiune pentru mediu , evaluarea impactului asupra mediului și
participarea publicului , cooperarea internațională în domeniul mediului , precum și
implementarea, punerea în aplicare și monitorizarea stării mediului, precum și gradul de aplica re
a legislației UE .
Al treilea capitol vizează aspectele privind protecția apelor și legislația specifică. Sunt
dezbătute modalitățile în care Autoritățile de mediu, de ape, de sănătate și alte autorități
organizează și exercită controlul, în ved erea asigurării respect ării reglement ărilor de protec ție a
apelor , în limitele și potrivit competen țelor legale. Acest capitol abordează de asemenea, modul
în care sunt îndeplinite obligațiile legale privind protecția apelor , a ecosistemelor acvatice și
respect area interdicțiil or stabilite de lege , în acest domeniu.
Paragraful trei tratează r egimul juridic al apelor în România , proprietatea asupra apelor ,
transpunerea în România a legislați ei UE în sectorul apei și abordează tangențial Directiva -Cadru
privind Apa (DCA) .
Cel de -al patrulea capitol tratează tipologia apelor și a poluării, metodele de tratare a
apelor urbane reziduale, diversele strategii adoptate împotriva poluării chimice a apelor de
suprafață, p olitica marină și de coastă a UE. În cadru l acesteia din urmă s -a avut în vedere
Directiva privind mediul marin, p oluarea marină și m anagementul integrat al zonelor costiere
(MIZC). Au fost dezbătute apoi Acordurile internaționale privind apele regionale și r olul
Parlamentului European în acest d omeniu.

6
Capitolul cinci vizează poluarea apei ca fenomen general , definită ca fiind “orice alterare
fizică, chimică, biologică sau bacteriologică , peste o limită admisibilă stabilită prin lege, inclusiv
depășirea nivelului natural de radioactivitate produsă direct sau indirect de activități umane, care
o fac improprie pentru o folosire normală în scopurile în care aceast ă folosire era posibil ă înainte
de a interveni alterarea ”. Poluarea apelor poate fi întâlnită oriunde pe Terra, nefiind specific ă
unei anumite zone, a pele de orice fel fiind expuse în mod permanent poluării, c are afectează
calitatea acestora . Sunt analizați apoi, factorii poluanți și tipuri le de poluare . În ce privește
exprimarea toxicității sunt aborda te aspectele privind: epurarea apelor și auto -epurarea
eutrofizarea , respectiv poluarea apelor subterane .
Al șaselea capitol analizează substanțele chimice poluatoare și anume aspect e privind
autorizarea și înregistrarea, respectiv evaluarea substanțelor chimice și restricționarea acestora
(REACH), clasificarea, ambalarea și etichetarea, e xportul și importul acestor substanțe,
accidentele majore, u tilizarea durabilă a pesticidelor, p rodusele biocide, p oluanții organici
persistenți (POP), a zbestul și detergenții.
Capitolul șapte tratează poluarea cu metale grele și monitorizarea magnetică a poluării
și, de asemenea t oxicitatea metalelor grele.
Cel de -al optulea c apitolul vizează aspectele referitoare la problema consumului și
producției durabile , planul de acțiune privind producția durabil ă privind și consumul , etichetarea
ecologică și etichetarea energetic, p roiectarea ecologică , sistemul de audit și cel privind
management ul de m ediu (EMAS) și planul de acțiune privind ecoinovarea .
Al nouălea capitol este dedicat managementului intern al apelor și, în special stadiul ui
implementării Directivei Cadru Apa 2000/60/CE în România , fiind analizate măsurile luate de
țara noastră în acest sens, până în anul 2020 .
Cel de -al zecelea capitol cuprinde referințe în ce privește compararea gradului de poluare
al apei din România cu alte state U.E. și din alte țări, pentru diferiți factori de poluare. În cadrul
acestei teme sunt abordate aspect re feritoare la resursele de apă teoretice și tehnic utilizabile,
starea calit ății apelor de suprafață, râurile interioare și starea ecologică a cursurilor de apă,
bazinele hidrografice Someș și Tisa ș.a.
Capitolul unsprezece cuprinde noțiuni privind răspunde rea juridică în domeniul poluării
apelor (răspunderea contravențională, penală și civilă), precum și sancțiunile aplicabile în cazul
încălcării dispozițiilor legale.

7
În capitolul doisprezece este trat at Impactul poluării apelor cu metale datorită deșeurilor
miniere și sunt prezentate rezultatele experimentale obținute (analiza sedimentelor de steril de la
minele Săsar -Baia Mare, Certej – Deva , Județul Hunedoara și Valea Arieșului ), incluzând și
metodologi a de prelevare, preparare și analiză a probelor (procedura de extracție secvențială
Tessier ), rezultatele obținute în urma analizei sedimentelor de steril de mină , împreună cu
informații despre asigurarea calității rezultatelor.
Capitolul treisprezece este dedicat studiului poluanților din atmosferă și biosferă în zona
Transilvaniei, fiind evaluate nivelel e de poluare atmosferică în bazinul Someș -Tisa și platoul
Transilvan prin metode de supraveghere spațială și aeriană ; metode Spectometrice , metode de
teledetecție satelitare , metode de teledetecție LIDAR și metode spectrometrice .
Capitolol paisprezece vizează activitatea de inspecți e a apelor și rezultatele vizate .
Capitolol cincisprezece este dedicat hidrologiei izotopice.
Partea finală a tezei , capitolul șaisprezece , se constituie din concluziile formulate pe baza
tuturor rezultatelor obținute și contribuțiile personale aduse . Cea mai importantă contribuție
originală a tezei de doctorat este caracterizarea rețelei hidrografice din bazinul Someș -Tisa (și în
special a râului Someș ). Trebuie menționat, de asemenea, că determinarea stadiului
implementării Directivei -Cadru privind apa și a legislației europene privind protecția juridică
împotriva poluării apei, reprezintă unul din prime le studi i de acest fel din România.
Capitolul șaptesprezece cuprinde studiu l bibliografic efectuat în redactarea tezei.

__________________________
*Datele știintifice indică dublarea consumul ui de ap ă la fiecare 15 ani. Solicit ările cresc ute de ap ă presupun o nou ă abordare a
utiliz ării resurselor de ap ă dulce de pe glob.

8

CUPRINS

l. CAPITOLUL I. SCHIMBĂRILE CLIMATICE ȘI IMPACTUL LOR ASUPRA
MEDIULUI

1.l. Subcapitolul Contextul general. Încălzirea global ă
1.2. Subcapitolul Impactul schimbărilor climatice
1.3. Subcapitolul Costul acțiunii versus costul inacțiunii
1.4. Subcapitolul Adaptarea la schimbările climatice

1.5. Subcapitolul Realizări . Politica int ernațională în domeniul climei ( Protocolul de
la Kyoto )
1.6. Subcapitolul Eforturile privind combaterea schimbărilor climatice , în cadrul UE

2. CAPITOLUL II . CADRUL DE BAZĂ PRIVIND POLITICA DE MEDIU ȘI
PRINCIPIILE GENERALE

2.l. Subcapitolul Origini și evoluție

2.2. Subcapitolul Programele de acțiune pentru mediu

2.3. Subcapitolul Evaluarea impactului asupra mediului și participarea publicului

2.4. Subcapitolul Cooperarea internațională în domeniul mediului

2.5. Subcapitolul Implementarea, punerea în aplicare și monitorizarea

3. CAPITOLUL III. PROTECȚIA APELOR. LEGISLAȚIE

3.1. Subcapitolul Protecția juridică a apelor

9

3.2. Subcapitolul Protecția apelor și ecosistemelor acvatice

3.3. Subcapitolul Regimu l juridic al apelor în România

3.4. Subcapitolul Proprietatea asupra apelor
3.5. Subcapitolul Directiva -cadru privind Apa (DCA)
3.6. Subcapitolul LegislațiaUE în sectorul apei și transpunerea ei în România

4. CAPITOLUL IV. TIPURI DE APE ȘI TIPURI DE POLUARE

4.1. Subcapitolul Tratarea apelor urbane reziduale
4.2. Subcapitolul Măsuri pentru prevenirea poluării chimice a apelor de suprafață
4.3. Subcapitolul Politica marină și de coastă a UE

4.3.1. Paragraful 1. Directiva privind mediul marin
4.3.2. Paragraful 2. Poluarea marină
4.3.3. Paragraful 3. Managementul integrat al zonelor costiere (MIZC)
4.4. Subcapitolul Acordurile internaționale privind apele regionale
4.5. Subcapitolul Rolul Parlamentului European

5. CAPITOLUL V. POLUAREA APELOR

5.1. Subcapitolul Factorii poluanți și tipuri de poluare
5.2. Subcapitolul Exprimarea toxicității

10

5.2.1. Paragraful 1. Eutrofizarea apelor de suprafață
5.2.2. Paragraful 2. Poluarea apelor subterane
5.2.3. Paragraful 3. Autoepurarea apelor
5.2.4. Paragraful 4. Epurarea apelor

5.3. Subcapitolul Obiective și măsuri privind aspectul poluării apelor
6. CAPITOLUL VI. SUBSTANȚE CHIMICE POLUATOARE
6.1. Subcapitolul Autorizarea și restricționarea , evaluarea și înregistrarea
substanțelor chimice: REACH
6.2. Subcapitolul Clasificare, ambalare și etichetare

6.3. Subcapitolul Exportul și importul de substanțe periculoase

6.4. Subcapitolul Accidente majore

6.5. Subcapitolul Utilizarea durabilă a pesticidelor

6.6. Subcapitolul Produsele biocide

6.7. Subcapitolul Poluanții organici persistenți (POP)

6.8. Subcapitolul Azbestul

6.9. Subcapitolul Detergen ții

11
7. CAPITOLUL V II. POLUAREA CU METALE GRELE ȘI MONITORIZAREA
MAGNETICĂ A POLUĂRII

7.1. Subcapitolul Monitorizarea magnetic ă a poluării

7.2. Subcapitolul Toxicitatea metalelor grele

8. CAPITOLUL VIII. CONSUMUL ȘI PRODUCȚIA DURABILE

8.1. Subcapitolul Plan de acțiune în vederea consumului și a producți ei durabil e
8.2. Subcapitolul Foaie de parcurs privind utiliz area eficientă resurselor

8.3. Subcapitolul Etichetarea ecologică și etichetarea energetică
8.4. Subcapitolul Proiectarea ecologică
8.5. Subcapitolul Sistemul de audit și a management ului de mediu (EMAS)

8.6. Subcapitolul Planul de acțiune privind ecoinovarea

9. CAPITOLUL IX . MANAGEMENTUL INTERN AL APELOR
Stadiul implementării Directivei Cadru Apa 2000/60/CE în România

10. CAPITOLUL X. COMPARAREA GRADULUI DE POLUARE A APEI DIN
ROMÂNIA CU ALTE STATE DIN U.E., PRECUM ȘI DIN ALTE ȚĂRI, PENTRU
DIFERIȚI FACTORI CARE CONTRIBUIE LA POLUARE

10.1. Subcapitolul Resursele de apă teoretice și tehnic utilizabile

12
10.2. Subcapitolul Starea calit ății apelor de suprafață

10.3. Subcapitolul Râuril e interioare . Starea ecologică a cursurilor de apă

10.4. Subcapitolul Bazinul hidrografic Someș -Tisa
10.4.1. Paragraful 1 Bazinul hidrografic Someș
10.4.2. Paragraful 2 Bazinul hidrografic Tisa

10.5. Subcapitolul Ape uzate generate pe sectoare de activitate . Definiții

11. CAPITOLUL XI. RĂSPUNDEREA JURIDICĂ ÎN DOMENIUL POLUĂRII APELOR

11.1. Subcapitolul Răspunderi și sanc țiuni

11.1.1. Paragraful 1 Răspunderea contravențională
11.1.2. Paragraful 2 Răspunderea penală
11.1.3. Paragraful 3 Răspunderea civilă

12. CAPITOLUL XI I. PARTEA PRACTICĂ

12.1. Subcapitolul Impactul poluării apelor cu metale datorită deșeurilor
miniere
12.1.1. Paragraful 1 Introducere
12.1.2. Paragraful 2 Proce dura de extrac ție secven țială Tessier
12.1.3. Paragraful 3 Investigarea polu ării unor sedimente miniere din
România, utiliz ând procedeul de extrac ție Tessier

12.2. Subcapitolul Analiza sedimentelor de steril de la minele Săsar -Baia Mare
12.3. Subcapitolul Analiza sedimentelor de steril de la minele Certej – Deva Jude țul

13
Hunedoara
12.4. Subcapitolul Analiza sedimentelor de steril de la minele din zona Valea
Arie șului
12.5. Subcapitolul Poluare accidentală gravă în Apuseni, la iazul decantare de la
Valea Șesii. Sterilul toxic a ajuns în râul Arieș
12.6. Subcapitolu l Râu colorat în roșu (Săsar, 9 ianuarie 2018)

13. CAPITOLUL XIV. STUDIUL POLUANȚILOR DIN ATMOSFERĂ ȘI BIOSFERĂ ÎN
ZONA TRANSILVANIEI

13.1. Subcapitolul Studiul nivelelor de poluare atmosferic ă în bazinul Some ș-Tisa și
platoul Transilvan prin metode de supraveghere spa țială și aerian ă și
metode Spectometrice
13.2. Subcapitolul Metode de teledetec ție satelitare

13.3. Subcapitolul Metode de teledetec ție LIDAR

13.4. Subcapitolul Metode spectrometrice

14. CAPITOLUL XV. INSPECȚIA APELOR

15. CAPITOLUL XVI. HIDROLOGIA IZOTOPICĂ

16. CAPITOLUL XV II. CONCLUZII ȘI CONTRIBUȚII PERSONALE

17. CAPITOLUL XVI II. BIBLIOGRAFIE

14
LISTA CU ABREVIERI ȘI SIMBOLURI

Administrația Națională "Apele Române " (ANAR)
Administrația bazinală de apă (ABA)
Certificatede emisii (ETS)
Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE)
Grup interguvernamental privind schimbă rile climatice (IPCC )
Gaze cu efect de seră (GES)
Captarea și stocarea carbonului (CSC)
Adun area Organizației Aviației Civile Internaționale (OACI)
Sistem de monitorizare, raportare și verificare (MRV)
Cloroflorocarburilor (CFC)
Directiva privind răspunderea pentru mediul înconjurător (DRM)
Programe de acțiune pentru mediu (PAM)
Evaluarea a impactului asupra mediului (EIM)
Evaluare strategică de mediu (SEA )
Convenția – Cadru a Națiu nilor Unite asupra schimbărilor climatice (CCONUSC)
Rețeaua Uniunii Europene pentru punerea în aplicare și
respectarea legislației din domeniul mediului (IMPEL )
Agenția Europeană de Mediu (AEM )
Registrul European al Poluanților Emiși și Transferați (EPRTR )
Comisia și Agenția Europeană de Mediu (AEM)
Zone desemnate vulnerabile la nitrați (ZVN)
Agenției Europene pentru Siguranță Maritimă (EMSA)

15
Managementul integrat al zonelor costiere (MIZC)
Convenția OSPAR pentru Atlanticul de Nord -Est (OSPAR )
Convenția de la Helsinki privind zona Mării Baltice (HELCOM)
Convenția de la Barcelona (UNEP -MAP) pentru Mediterana (UNEP -MAP)
Regulamentul 1907/2006/CE privind înregistrarea, evaluarea,
autorizarea și restricționarea substanțelor chimice (REACH)
Agenția Europeană pentru Produse Chimice (ECHA)
Sistemul Global Armonizat (GHS)
Poluanți organici persistenți (POP)
Autoritatea Europeana pentru Siguranța Alimentară (EFSA)
Consumul și producția durabile (CPD )
Politica industrială durabilă (PID)
Politica integrată a produselor (PIP)
Strategie de dezvoltare durabilă (SDD)
Comitetul pentru etichetare ecologică al Uniunii Europene (CEEUE)
Sistemul de management de mediu și audit (EMAS)
Planul de acțiune pentru tehnologii ecologice 2004 (ETAP)
European Fish Index (EFI)
Materii î n suspensie (MTS )
Consumul biochimic de oxigen (CBO 5)
Consum chimic de oxigen (CCO)
Deviația standard relativă (DSR)
Limita de detecție (LOD)
Limita de cuantificare (LOQ)

16

CAPITOLUL I
SCHIMBĂRILE CLIMATICE ȘI IMPACTUL LOR ASUPRA MEDIULUI

Una din prioritățile UE privind mediul , o reprez intă abordarea schimbărilor climatice , din
ce în ce mai importantă și pentru alte domenii, ca agricultura , transporturile, energia și
dezvoltarea regională. Obiectivul politicii UE în domeniul mediului este limitarea la 2°C a
încălzirii globale , deasupra nivel elor medii de temperatură din perioada preindustrială. Până în
anul 2020 , UE s -a angajat să reducă cu cel puțin 20% , emisiile față de nivel ele din anii 1990 și
să îmbunătăț ească astfel eficiența energetică cu 20% din consumul final, crescând la 20% ,
procentul energiei din surse regenerabile . Pentru anul 2030 s -au stabilit alte obiective ambițioase.
Sistemul (ETS) al UE de comercializare a certificatelor de emisii reprez entând un mecanism
cheie p entru combaterea schimbărilor climatice .
Temei juridic și obiective : Tratatul TFUE ce privește funcționarea Uniunii Europene , la art.
191 stabilește lupta împotriva schimbărilor climatice , drept obiectiv explicit al politicii de mediu .
1.1. Context ul general . Încălzirea globală
Absența unor politici supli mentare de reducere a emisiilor, în cursul acestui secol , determină
o creștere a temperaturii m edii globale preconizate de 1,1ș C – 6,4ș C. Încălzirea globală se
datore ază în mare măsură , influenței umane , conform unui raport publicat recent, al Grup ului
interguvernamental IPCC, privind schimbă rile climatice . Arderea de combustibili fosili,
despăduririle și agricultura, reprezintă o parte din a ctivitățile umane care contribuie la
schimbările climatice , prin emisii le de dioxid de carbon (CO 2), protoxid de azot (N 2O) și
fluorocarburi , metan (CH 4), pe care le provoacă . Încălzirea globală este cauzată de as tfel de gaze
cu efect de seră (GES) , care împiedică să se elibereze în spațiu și înmagazinează căldura radiată
de suprafața terestră .
1.2. Impactul schimbărilor climatice

17
Încălzirea globală poate provoc a schimbări catastrofale și ireversibile (pentru depășirea
cu doar 2 °C a nivel elor preindustriale ), dar și un mare număr de evenimente climatice extreme
(de ex. precipitații extreme, secet ă, inundații, valuri de căldură și incendii forestiere), probleme
legate de disponibilitatea apei, penurii alimentare și de apă dulce, creșterea nivelului mărilor
urmare dispariți ei ghețarilor, dispariția în parte a faunei și a florei sau modificarea distribuirii lor,
boli vegetale și infestări parazitar e, smog intensificat cu probleme de sănătate specific e, migrația
indivizi lor, în încearc area de a scăpa de aceste pericole.
1.3. Costul acțiunii versus costul inacțiunii
Costurile pentru PIB-ul mondial , împotriva încălzirii globale , se situează la un procent de
1%, pe an, conform raportului Stern, publicat în anul 2006, de guvernul U.K., iar lipsa de
acțiune poate costa minim 5%, până la 20% din PIB -ul mondial (în cel mai rău caz). E nevoie ,
prin urmare, de o mică parte din PIB mondial , pentru o economie cu emisii scăzute de carbon, cu
beneficii privind sănăt atea și o siguranță energetică sporită . [Tina Ohliger , 9/2016 ]
1.4. Adaptarea la schimbările climatice
Începând cu raționalizarea apei, utilizarea unor culturi rezistente la secetă, sensibilizarea
populației , rotația culturilor, până la măsuri costisitoare de protecție și strămutare a populației din
zone joase sau inundabile , reprezintă măsuri mai ușor sau mai greu de realizat de adaptare la
schimbările climatice. Pentru a încuraja integrarea provocărilor actuale în politicile relevante ale
UE, a fost lansată , în aprilie 2013 , o strategie pentru adaptarea la schimbările climati ce
(COM(2013)0216) . Această strategie urmărește creșterea nivelului de schimb de informații și de
coordonare între statele membre.
1.5. Realizări . Politica int ernațională în domeniul climei ( Protocolul de la Kyoto )
În cadrul Convenției C adru a Organizației Națiunilor Unite asupra s chimbărilor climatice
din 1997, prin Protocolul de la Kyoto, părțile contractante s -au angajat să reducă emisiile a șase
gaze dăunăto are cu efect de seră: metanul, dioxidul de carbon, protoxidul de azot,
hidrofluorocarburile (HFCs), hexafluorura de sulf (SF 6) și perfluoricarburile (PFCs). Protocolul
de la Kyoto a fost prelungit până în anul 2020 (părțile au căzut de acord în acest sens, în 2011 la

18
Durban ) și au început să elaboreze un nou acord internațional, în vederea limit ării încălzir ii
globale la 2°C deasupra nivel elor medii de temperatură , din perioada preindustrială. Tot î n cadrul
Protocolul ui de la Kyoto , prin „Amendament ul de la Doha”, din anul 2012, UE s -a angajat să
reducă emisiile (față de anii 1990 ), cu cel puțin 20 %, în cea de -a doua perioadă de angajament
din c adrul Protocolului de la Kyoto, misiune aproape îndeplinită (fiind atinsă în 2013 , o reducere
de 19% ). În 2014 , prin Apelul de la Lima pentru acțiuni în domeniul climei , s-a solicit at crearea
unui acord internațional ambițios, cu caracter juridic obligatoriu din 2015 , care să abordeze în
mod echilibrat, printre altele atenuarea, adaptarea, finanțarea, dezvoltarea și transferul de
tehnologie și consolidarea capacității și transparența acțiunilor și a sprijinului . Acesta a cuprins,
în primă fază, cele 195 de țări , părți ale Convenți ei ONU pentru schimbări climatice, reflectând
principiul fiecărei națiuni în privința „responsabilităților comune dar diferențiate și al
capacităților aferente”. În cadrul negocierilor internaționale , în domeniul climei , principalel e
aspecte urmărite de UE sunt: obiective ambițioase și cu caracter juridic obligatoriu,
multilateralismul și u tilizarea dovezilor științifice , precum și mecanisme eficiente de asigu rare a
respectării obiectivelor [Tina Ohliger , 07/2015 ].
1.6. Eforturile pentru combaterea schimbărilor climatice , în cadrul UE
Până în 2030 , în cadrul politici lor privind clima și energia , UE s -a angajat la obiective
privind : reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră cu cel puțin 40% a, față de nivel ele din
1990, orientativ – îmbunătățirea eficienței energetice cu 27% (obiectiv ul va fi revizuit în 2020 )
și cre șterea la 27% din consumul final , a procentului energiei din surse regenerabile. Pentru
emisii scăzute de carbon , Foaia de parcurs a UE stabilește un obiectiv pe termen lung (până în
2050) de reduce re cu 80% emisiil or de gaze cu efect de seră. „ Obiectivele 20-20-20” hotărâte în
2007 de liderii UE pentru 2020 , constituie cadrul urmat și pentru 2030, respectiv reducere a
emisiilor de GES cu 20% , creșterea cu 20% în consumul final de energie , a ponderii energiei din
surse regenerabile și reducerea consumului de energie primară al UE , cu 20% , în comparație cu
1990. Inițiativa – pachetul energie și climă – astfel cum a devenit cunoscută , a generat patru
măsuri legislative cu caracter juridic obligatoriu: Directiva privind energia din surse
regenerabile , sistemul r evizuit al UE, de comercializare a certificatelor de emisii, Decizia privind
partajarea eforturilor și Directiva privind captarea și stocarea carbonului (CSC). Directiva
2009/29/CE privind modificare a Directivei 2003/87/CE care reglementează s istemul UE de

19
comercializare a certificatelor de emisii (ETS) – cea mai mare piață internațională a carbonului ,
fiind de asemen ea, principalul instrument de politică în combaterea schimbărilor climatice , al
UE. Sistem ul introdus în 2005 permite îndeplinirea de către UE a angajamentelor din cadrul
Protocolului de la Ky oto și a suferit reforme importante între timp. Principiul pe care se bazează
este cel de „plafonare și comercializare”, stabil indu-se astfel un plafon pentru volumul emisii lor
de GES , de la instalații le incluse în sistem (peste 11. 000). Statele membre scot la licitație
„certificate de emisii” , ce trebuie cumpăr ate sau sunt prim ite pentru f iecare instalație. Aceste
credite corespund la o tonă de CO 2 fiecare și pot fi tranzacționate cu alte instalații , dacă n u sunt
folosite . Cantitatea totală de certificate va fi redusă progresiv , de-a lungul timpului . UE a luat
măsuri de corectare a sistemului ETS deoarece, în prezent, prețul carbonului este prea redus
pentru a stimula investițiile în inovați e, în favoare a reducerii nivelului de carbon . Comisia a
propus con stituirea unei „rezerve pentru stabilitatea pieței” , urma re suspendări i temporare și
parțiale a licitațiilor pentru unele certificate de CO 2, prin adaptarea ofertei în mod automat .
Sistemul ETS se aplică inclusiv aviației , începând din 2012 . UE a suspendat inițial , timp de un
an (până la sfârșitul lunii aprilie 2014) , ca urmare a unei opoziții internaționale masive, punerea
în aplicare a sistemului în ceea ce privește zborurile intercontinentale. Cu ocazia Adunării
Organizației Aviației Civile Internațional e (OACI) , în cadrul celei de -a 38-a sesiuni , s-a convenit
asupra elaborării unui mecanism de piață mondial pentru aviația internațională, care ar putea fi
pus în aplicare începând din 2020 . Parlamentul și Consiliul au ajuns , în urma unor negocieri
dificile , la un compromis privind prelungirea măsurii de suspendare „stop the clock” până la
sfârșitul anului 2016. În sectoare precum transportul rutier, deșeurile, agricultura și clădirile, care
nu fac obiectul sistemului ETS, emisiile intră sub incidența Decizi ei 406/2009/CE privind
partajarea eforturilor. În vederea unei reducer i medi i a GES , cu 10% în aceste sectoare, au fost
stabilite până în 2020 , obiective obligatorii pentru stat ele membr e.
Directiva 2009/28/EC privind energia din surse regenerabile are ca obiectiv gar antarea ca,
la nivelul UE, energia din surse regenerabile (eoliană , solară , biomasa, hidroenergia ) să
reprezi nte, până în 2020, minim 20% din total consum energie . Astfel , a fost stabilit un obiectiv
minim obligatoriu pentru fiecare stat membru , în cadrul obiectivului general, privind consumul
energetic pentru transport , astfel că proporția de energie regenerabilă tre buie să ajungă la cel

20
puțin 10% ; obiectiv obligatoriu sub rezerva „durabilității producției” și a „disponibilității
comerciale a bio combustibililor de a doua generație”.
Comercializ area și subvențion area t ehnologi ei de captare și stocare a carbonului , care
separă CO 2 din emisiile atmosfer ice, urmare a procesel or industriale (c onform Directivei
2009/31/CE ), fac obiectul unui cadru normativ stabilit de UE . O astfel de tehnologie ar putea
conduce la eliminarea emisiil or de CO 2 prove nite de la centralele electrice (pe combustibili
fosili ), în proporție de 80-90%. Cu toate acestea, implementarea proiectelor demonstrative s -a
dovedit mult mai co stisitoare decât s-a prevăzut.
Standardele de performanță privind emisiile de CO 2 pentru autoturismele noi sunt
stabilite prin Regulamentul nr. 443/2009 al CE . Până în 2015 , trebui a atins obiectivul de 130g de
CO 2/km în medie per mașin ă iar, începând din 2021, emisii le să fie reduse la 95g/km.
Regulamentul introduce așa -numitele „credite suplimentare”, pentru a stimula invest iția în noi
tehnologii . În ce privește vehiculele utilitare ușoare este actualmente în vigoare un regulament
similar și recent revizuit. De asemenea, există o strategie pentru combaterea emisiilor de CO 2
provenind de la vehiculele grele. Directiva 1999/94/CE de sprijin a politic ii de reducere a
emisiilor de CO 2, prevede punerea la dispoziția consumatorilor, a informațiilor privind economia
de carburant și, prin urmare, a informațiilor privind emisiile de CO 2 pentru autoturisme le noi,
astfel încât, un autoturism să poată fi achiziționat în cunoștință de cauză.
Singurul mijloc de transport care încă nu este inclus în eforturile UE de a reduce emisiile
de GES este t ransp ortul maritim internațional . La nivelul UE , el reprezintă , cu toate acestea 4%
din emisiile totale de GES, având o tendință de creștere considerabilă. Sunt în dezbatere în
prezent, ca prim pas către reducerea emisiilor , regulile de stabilire a unui sistem de raportare ,
verificare și monitorizare (MRV) a emisiilor CO 2 generate de transportul maritim . În privința
cloroflorocarburil or (CFC) , în urma inter dicțiilor aplicate în anii 1980, pentru stoparea reducer ii
stratului de ozon, acestea sunt folosite în unele aplicații industriale (gaze fluorurate , aerul
condiționat ) întrucât acestea nu afect ează stratul de ozon. UE a deschi s astfel calea către
eliminarea acestora treptat , luând măsuri de control și interzi cere a folosir ii lor, până în 2022 –
2025 .

21
În urma propunerii privind cadru l de politici privind clima și energia pe ntru 2030, la 5
februarie 2014, Parlamentul European a dat un semnal puternic și a solicit at în acest sens,
stabilirea unor obiective obligatorii , astfel : o reducere cu minim 40% a emisiilor naționale de
GES în raport cu nivelurile din 1990; creșterea în cadrul consumului fin al, a ponderii energiei din
surse regenerabile la 30% din acesta și creșterea cu 40% a eficienței energetice.
Parlamentul , în rezoluția sa dinaintea conferinței ONU privind clima, care a avut loc la
Varșovia în 2013, și -a exprimat dor ința ca , acordul de după 2020 care urmează să fie stabilit „să
vizeze eliminarea treptată a emisiilor de carbon până în 2050” și să reunească „mixul” actual de
măsuri cu caracter obligatoriu și neobligatoriu privind schimbările climatice prevăzute de
Conve nția Națiunilor Unite și de Protocolul de la Kyoto în cadrul unui regim unic, cuprinzător și
coerent, având caracter obligatoriu pentru toate părțile, bazat pe principiul „responsabilităților
comune, dar diferențiate”. PE a solicitat eliminarea treptată a subvențiilor publice pentru
dezvoltarea de combustibili fosili neconvenționali în general , în cadrul acestei rezoluții și a
criticat cu tărie „dezvoltarea de combustibili fosili neconvenționali cu emisii intensive de gaze cu
efect de seră, precum nisipuril e bituminoase” . Acesta a solicitat din nou instituirea unui
instrument prin care să se stabilească obiective globale de reducere a emisiilor în sectorul
transportului maritim, declarându -se în favoarea fixării unui preț pentru emisiile de carbon
provenite din aviația internațională și transportul maritim.
De precizat că, Parlamentul a reușit să scurteze în mod semnificativ perioada de
excludere temporară a zborurilor intercontinentale din sistemul ETS , defini nd în mod clar
criteriile ce trebuie sc îndeplini te pentru un regim internațional acceptabil (cum sunt reducerea de
facto a emisiilor de GES, respectiv o abordare nediscriminatorie etc.). În plus, statele membre ale
UE trebuie să ex plice cum anume cheltuie banii proveniți din licita rea de certificate în sistemul
ETS. Parlamentul a solicitat impunerea unei limite la 6% din consumul final de energie din
sectorul transportului , până în 2020 , (pentru biocarburanți i de primă generație din surse
tradiționale derivate din alimente ), față de 10% în momentul de față și totodată trecerea la
biocarburanți avansați (de ex. din alge ). De asemenea, începând cu 2022 este prevăzută
interzicerea utilizării în noile dispozitive comerciale de refrigerare , a gazelor fluorurate .

22

CAP ITOLUL II
CADRUL DE BAZĂ PRIVIND POLITICA DE MEDIU ȘI PRINCIPIILE GENERALE
Principiul „poluatorul plătește” reprezintă unul din principiile pe care se bazează politica
de mediu în UE , la fel ca și principi ul precauției, cel al prevenirii și al corectării poluării la sursă .
Cadrul acțiuni lor viitoa re este stabilit de p rogramele multianuale de acțiune pentru mediu. În
cadrul negocierilor internaționale în materie de mediu , acestea sunt luate în considerare , fiind
integrate î n strategiile orizontale iar implementarea lor este fundamentală. Tratatul pr ivind
funcționarea Uniunii Europene (TFUE) , art. 11 și art. 191 -193, reprezintă t emei ul juridic în
materie . În domeniile politicii de mediu, competența de a acționa revine UE (poluarea apei și a
aerului , gestionarea deșeurilor și schimbările climatice ). Aspecte de natură fiscală, utilizarea
terenurilor și amenajarea teritoriului, gestionarea resurselor de apă, ca și structura aprovizionării
cu energie , precum și principiul subsidiarității , limitează s fera de aplicare a competenței
Consiliului, datorită c erinței unanimității în Consiliu , în ceea ce le privește .
2.1. Origini și evoluție
Șefii de stat și de guvern europeni , în 1972, la Paris, în cadrul Consiliului European ,
urma re a primei conferințe a ONU privind mediul (când a fost adoptată politica de mediu
europeană ), au solicitat un program de acțiune și necesitatea unei politic i de mediu comunitar e.
În 1987 a fost introdus un nou titlu „Mediul”, prin Actul Unic European , care a furnizat p rimul
temei juridic pentru o politică comună de mediu , având ca obiective protejarea sănătății umane ,
conservarea calității mediului și utiliz area rațional ă a resurselor naturale . Prin r evizuirile
ulterioare au fost consolidate a ngajamentul Europei față de protecția mediului , ca și rolul
Parlamentului European . Proced ura de codecizie s-a introdus în 1993 , prin intermediul Tratatului
de la Maastricht. Cu această ocazie , votul în Consiliu cu majoritate calificată , a devenit regulă
general ă, mediul deveni nd un dom eniu oficial de politică a UE . Obligația de integrare în cadrul
politicilor sectoriale ale UE, a protecției mediului , a fost stabilită, de asemenea, în 1999 prin
Tratatul de la Amsterdam , pentru promova rea dezvoltării durabile . În relațiile cu țările terțe ,
combaterea schimbărilor climatice și dezvoltarea dur abilă au devenit , din 2009, p rin intermediul

23
Tratatului de la Lisabona , obiective specific e, astfel s-a permis UE să încheie acorduri
internaționale.
Cât privește principiul precauției , acesta poate fi invocat atunci când “există o
incertitudine științifică cu privire la un posibil risc la adresa sănătății umane sau a mediului ”, risc
proveni nd de la o anumită acțiune sau politică, fiind și un instrument de gestionare a riscurilor.
Cea care pune în aplicare principiul „poluatorul plătește” , este Directiv a DRM ce privește
răspunderea pentru mediul înconjurător . Această directivă vizează “prevenirea sau remedierea
daunelor aduse mediului , speciilor și habitatelor nat urale protejate, apei și solului ”. Agenț ii
economici care desfășoară activități care presupun evacuări în apă sau activități de transport
substanțe periculoase, au obligația ca, î n cazul unei amenințări iminente la adresa mediului , să ia
măsuri preventive. Astfel, operatorii sunt obligați să adopte măsurile adecvate în vederea
remedierii pagubelor produse și suportarea cheltuielil or aferente . Pentru a include cât mai multe
activități, s-a extins de trei ori domeniul de aplicare a directivei , cuprinzând gestionarea
deșeurilor extractive, siguranța activităților petroliere și gaziere offshor e, precum și funcționarea
siturilor geologice de stocare.
În 1998 , a apărut pentru prima dată , un concept important la nivelul politicilor europene ,
urmare inițiative i CE, de la Cardiff , concept consacrat în prezent în TFUE , art. 11 și anume
integrarea în cadrul domenii lor de politică ale UE , a preocupărilor legate de mediu . Astfel că, a u
fost analizate o serie de modalități rentabile , în Foaia de parcurs pentru trecerea la o economie
competitivă cu emisii scăzute de dioxid de carbon până în 2050 . De asemenea, progrese
semnificative a înregistrat integrarea politicii de mediu , în domeniul politicii energetice, astfel
că, în paralel, s -a dezvolta t pachetul energie/ climă al UE. Aceasta indic ă totodată, cum se poate
realiza trecerea la o economie cu emisii reduse de carbon , pentru toate sectoarele responsabile .
[Tina Ohliger , 2016]
2.2. Programele de acțiune pentru mediu
Stabilirea viitoarelor propuneri legislative și a viitoarel or obiective ale politic ii de mediu
în UE s-a realizat de către Comisie, încă din 1973, prin inițierea unor programe de acțiune pentru
mediu (PAM) multia nuale ; ulterior fiind adoptate separat măsurile concrete. Al șasel ea PAM,

24
(privind politica de mediul pentru 2002 -2012 ), a pus accentul pe patru priorități , respectiv
schimbările climatice, biodiversitatea, mediul și sănătatea și resursele naturale și deșeurile . Șapte
„strategii tematice” concentrate mai mult asupra unor teme de mediu transversal și nu atât asupra
unor activități economice specifice, au detaliat m ăsurile aferente acestor priorități. Pentru
perioada 2013 -2020 , Consiliul și Parlamentul European au adoptat următorul PAM (al șaptelea ),
denumit „o viață bună, în limitele planetei noastre” . Acesta stabil ește nouă obiective prioritare ,
prin Foaia de parcurs privind eficiența utilizării resurselor, Strategia în domeniul biodiversității
2020 și Foaia de parcurs pentru trecerea la o economie competitivă cu emisii scăzute de dioxid
de carbon , până în 2050 . Enumerăm dintre obiective : “protejarea naturii, o reziliență ecologică
sporită, o creștere durabilă, eficientă din punctul de vedere al resurselor și cu emisii reduse de
dioxid de carbon, precum și comb aterea amenințărilor la adresa sănătății legate de mediu ”. Cu
această ocazie, se subliniază nevoia integrării în cadrul altor politici și a aspectelor legate de
mediu , ca și o mai bună aplic are a legislației UE în domeniu , a investițiilor și a cunoștințelor
științifi ce de vârf . [Tina Ohliger , 08/2015 ]
În 2000, la Lisabona a fost elaborată Strategia pentru transformarea economiei UE , în
„cea mai dinamică și mai competitivă economie bazată pe cunoaștere din lume”, concentrată pe
promovarea creș terii economice și a numărului de locuri de muncă, în principal, prin sporirea
competitivității. Î n cadrul acestei strategii, la Göteborg, un an mai târziu, a fos t inclusă
dimensiunea ecologică reînnoită în 2006, ceea ce a condus la Strategia de dezvoltare durabilă a
Uniunii Europene (SDD), pentru o dezvolt are durabil ă nu doar la nivel intern, ci și internațional.
Un obiectiv principal stabilit de s trategia Europa 2020 , privește clima și energia, aceasta fiind
cea mai nouă strategie în domeniul creșterii economice, care vizează conturarea unei „creșteri
inteligente, durabile și favorabile incluziunii”. Astfel , prin inițiativa emblematică „o Eu ropă
eficientă din punctul de vedere al utilizării resurselor” s-a realizat pregătirea terenului pentru
creștere a durabilă și sprijinirea trecerii la o economie eficientă și cu emisii scăzute de carbon .
2.3. Evaluarea impactului asupra mediului și partici parea publicului
Proiecte individuale ( de tip privat sau public) , precum c onstruirea unei autostrăzi sau a
unui aeroport , care ar putea avea efecte important e asupra mediului, fac obiectul unei „evaluări a
impactului asupra mediului” ( EIM). Pot face, d e asemenea, obiectul unui astfel de proces care

25
poartă denumirea de „evaluare strategică de mediu” ( SEA ), anumite planuri și programe publice
(ex: privind destinația terenurilor, energia , deșeurile , transportul sau agricultura) . În ca drul
acesteia, pentru asigur area unui nivel sporit de protecție a mediului , se iau în considerare
posibilele consecințe anterior autoriz ării unui proiect . Consultarea publicului reprezintă un aspect
fundamental , datorită Convenției de la Aarhus , semnată de către UE , în 1998 și ratificată ulterior.
Unul din drepturi le garantate publicului în domeniul mediului (unul din cele trei) , în temeiul
acestei convenții, îl reprezintă p articipa rea publicului la luarea decizi ilor. În cazul încălcării
drepturi lor, dreptul de acces l a justiție și dreptul de acces la informațiile deținute de autoritățile
publice , referitoare la mediu , reprezintă celelalte două drepturi (starea mediului , sănătatea
oamenilor etc.).
2.4. Cooperarea internațională în domeniul mediului
UE a avut o importantă contribuție l a Convenția privind diversitatea biologică din 2010,
de la Nagoya – Japonia (a zecea Conferință ) prin stabilirea unui acord pe următorii zece ani ,
pentru o strategie globală vizând stoparea pierderii biodiversității. La Conferinț a „RIO+20”
privind dezvoltarea durabil ă, din 2012, a fost adoptată decizia de elaborare pentru toate statele , a
unor obiective globale privind dezvoltare a durabilă, la care a participat de asemenea, UE . În
cadrul negocierilor privind Convenția -Cadru a Națiunilor Unite asupra schimbărilor clima tice
(CCONUSC), UE a stabilit în mod tradițional standarde, asum ându -și angajamente unilaterale
privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră (GES). În chestiuni legate de mediu (care
intervin la frontierele externe ale UE) , precum calitatea apei, p oluare , deșeuri, pe lângă
negocierile globale, UE menține acorduri și strategii de parteneriat și cooperar e, în cadrul
politicii europene de vecinătate . [Tina Ohliger , 2016]
2.5. Implementarea, punerea în aplicare și monitorizarea
Începând cu anii 1970 a fost elaborată legislația UE în domeniul mediului , astfel că, în
acest domeniu , există în prezent în vigoare, câteva sute de directive, regulamente și decizii . Cu
toate acestea punerea ei în aplicare la nivel local reprezintă, în mare parte , eficacitatea p oliticii
europene de mediu . Și totuși aplicarea și executarea defectuoasă rămân o mare problemă . Este
fundamentală monitorizarea stării mediului și a nivelul ui de aplicare a legislației UE .

26
Prin Recomandarea 2001/331/CE , a Parlamentul ui și Consiliul ui European au fost
stabilite criterii minime (neobligatorii) pentru inspecțiile de mediu, cu scopul a contra cara
diferențele mari privind implementarea , între state . Pentru îmbunătățir ea aplicării legi slației UE
se solicită statelor membre, prin Directiva 2008/9 9/CE privind protecția mediului , să prevadă
sancțiuni penale eficace și proporționale , pentru a descuraja (pentru infracțiuni le grave în
domeniul mediului ). Enumerăm între activitățile sancționate : eliberarea sau evacuarea ilegală de
substanțe în apă, sol sau aer, comerțul ilegal cu specii sălbatice ale faunei și florei , transportul
illicit sau deversarea ilicită de deșeuri , etc. Pentru stimularea punerii în aplicare și respectarea
legislației a fost înființată o rețea internațională (IMPEL ) a auto rităților din domeniul mediului,
creată prin furnizarea unei platforme .
În 1990, la Copenhaga a fost înființată Agenția Europeană de Mediu (AEM ), responsabilă
cu furnizarea de informații independente și fiabile, privitoare la star ea și perspectivele mediului ,
fiind deschisă statelor care non-membre UE . Agenția gestionează și analizează astfel de date și
coordon ează Rețeaua europeană (Eionet ), de informare și observare pentru mediu. UE desfășoară
Programul european de monitorizare a Pământului ( Copernicus ) cu scopul de a facilita luarea
unor decizii informate și elaborarea politicilor de mediu, vizând probleme legate de sol, mediul
marin, atmosferă , schimbări climatice . EPRTR – Registrul European al Poluanților Emiși și
Transferați furnizează date fundamentale refe ritoare la mediu , în privința poluanți lor eliberați în
aer, apă sau sol. Registrul aplică protocolul semnat de Comunitatea Europeană în mai 2003, la
Convenția de la Aarhus (Protocolul CE E-ONU privind PRTR ) și este disponibil p ublicului pe
internet. Într-o rezoluție din 2010 , a fost solicitată de Parlamentul European „Integrarea unor
obiective de mediu clare și măsurabile în obiectivele principale ale strategiei, punându -se
accentul pe sto parea reducerii biodiversității”. [Tina Ohliger , 08/2015 ].

CAPITOLUL III
PROTECȚIA APELOR. LEGISLAȚIE

Apa reprezintă o resursă indispensabilă pentru economie fiind, în același timp, crucială
pentru viața oamenilor , a animalelor și a plantelor iar gestionarea ei depășește frontierele

27
naționale. Importanța apei este vizibilă și în plan economic, nu doar în procesele geochimice și
geofizice. Un criteri u de apreci ere a gradul ui de civilizație al unei țări, la nivel mondial , este
consumul de apă pe cap de locuitor. Relația apă -om este foarte strănsă. Numai p roducerea hranei
însumează în jur de 2000 l apă/zi. Specialiștii apreciază distribuirea consumului global de apă,
astfel: 70% din consum este destinat agriculturii, 20% este utilizat în industrie iar 10%
consumului din gospodării [Negucioiu &Petrescu , 2007] .
Oamenii de știință se întreabă când scăderea rezervelor de apă se va transforma în penurie
de hrană . Întrucât 88% din cantitățile de apă pentru consum este dirijat spre zonele urbane, apar
grave dezechilibre între acestea și zonele rurale , care se confruntă cu o criză acută de apă.
[Angelescu&Viman , 2006]
3.1. Protecția juridică a apelor

Apar dou ă probleme fundamentale în ce privește protectia apelor: asigurarea cantităților
de apă necesare consumului uman, animal, agricol, industrial și luarea măsurilor corespunzătoare
pentru respectarea calității științific fundamentate a apelor.
Statul este chem at să urmărească, prin organele sale competente, dacă persoanele vizate
își îndeplinesc obligațiile legale privind protecția apelor și respectă interdicțiile stabilite în acest
domeniu, de lege. Autoritățile de mediu, de ape, de sănătate și alte autorități organizează și
exercită controlul în vederea asigurării respect ării reglement ărilor de protec ție a apelor , potrivit
competen țelor legale. Aceste organe sunt chemate , în limitele competen ței lor legale , să ia cele
mai eficiente m ăsuri pentru protec ția apel or, potrivit posibilit ăților economico -financiare ale
statutului și societ ății.
Legea î ncuraj ează aceste comportamente prin aplicarea de stimuli economici, în special
celor care se manifest ă constant ca fiind preocupați de protejarea cantit ății (folosirea rațional ă) și
calității apei, reglement ând un mecanism economic pentru conservarea, refolosirea și
economisirea apei (prin acordarea de bonificații) și prin aplicarea de penalit ăți celor care
risipiesc sau polueaz ă resursele de ap ă (evacu ând, o dat ă cu apele uzate epurate, substan țe
impurificatoare cu concentra ții și în cantit ăți mari).

3.2. Protecția apelor și ecosistemelor acvatice

28

Apa reprezintă componentul esențial al materiei vii (65 -80% din biomasă) , ca factor
ecologic, participând la toate procesele fiziologice și biochimice , având o distribuție diferită în
timp și spațiu. În emisfera sudică suprafața oceanului depășește de 4,28 ori suprafața uscatului, în
timp ce în emisfera nordică suprafața oceanului este de o dată și jumătate mai mare decât cea a
uscatului (1,53%).
Rezerva mondială de apă este , conform datelor UNESCO, de aprox imativ 1.386 milioane
km3, din care apa sărată reprezintă peste 97%. Din totalul de apă dulce , peste 68% este blocată în
gheață/ghețari, în timp ce 30% se găsește în subteran iar râurile și lacurile (surse de apă dulce de
suprafață ), însumează 93.100 km3.
Apa contribuie la împărțirea zonelor mari în subzone și la zonarea latitudinală și
altitudinală a vegeta ției. Caracterul general al ecosistemului este determinat de cantitatea totală
anuală de apă din precipitații , astfel că o cantitate de 0 – 250 mm precipitații anual este
caracteri stică zon ei de deșert, în timp ce o cantitate > 1250 mm – caracterizează pădurile
ecuatoriale . “Alterarea calităților fi zice, chimice și biologice ale apei , produsă direct sau indirect
de activități umane sau de procesele natural e, în urma cărora devine improprie pentru folosirea
normală, în scopu l în care această folosire era posibilă înainte de a interveni alterarea ”, reprezintă
poluarea apelor .
Este necesară aplicarea unui set de măsuri specifice referitoare la protecția rezervelor de
apă, având în vedere importanța apei ca resursă naturală. Există măsuri pentru protecția tuturor
tipurilor de ape, atât de suprafață, cât și subterane, marine și oceanice. Pentru a preveni efecte le
negative asupra mediului și a sănătății umane este necesară menținerea și îmbunătățirea calității
și productivității biolog ice a apelor, urmăr indu-se totodată reducerea progresivă a evacuărilor,
emisiilor sau pierderilor de substanțe prioritare , respectiv prioritar periculoase.
Pentru menținerea durabilă a acestei resurse sunt necesare acțiuni ce vizează: lucrări de
amenajare a teritoriului; utilizare a cercetărilor științifice; aplicarea întocmai a preveder ilor
privind calitatea apelor naturale și a efluenților; sensibilizarea opiniei publice etc.
Clasif icarea apelor supuse protecției:
– Administrativ:
a. apele internaționale ;
b. ape le maritime interioare (ape teritoriale) ;

29
c. apele naționale .
– Situarea obiectiv ă și destinaț ie:
– resurse de apă dulce (cele de suprafață și subterane );
– apa pentru populație;
– apa potabilă (apa de suprafață sau subterană, care poate fi băută , după tratare fizico -chimică și/
sau microbiologică ori natural) ;
– ape uzate menajer e;
– ape pentru industrie;
– ape uzate industrial;
– ape de desecare.
Pe baza indicatorilor de calitate specifici diferitel or utilizări ale apei, se stabilește starea
calității pentru diferitel e categorii de ape .
Caracteristici le apelor uzate
Apele uzate reprezintă a pele evacuate după utilizare , încărcate cu o mare cantitate de
reziduuri din zone le urbane, rurale, industrial e, zone agricole sau zootehnice .
Clasific area apelor uzate , după caracteristicile fizico -chimice :
– apele cu conținut predominant de materii organice (menajere și unele ape industriale) ;
– apele cu conținut pr edominant de materii anorganice (majoritatea apelor industrial e);
– apele orășenești, cu conținut predomin ant de substanțe organice sau anorganice.
Cu ajutorul analize lor de laborator , de determin are a cantității și stării materiilor în
suspensie, azot, grăsimi, cloruri etc., se stabilește c ompoziția apelor de suprafață , ca și a celor
rezidua le. P rin determinarea CBO 5, pH, O 2 etc., compoziția ajută la urmărirea procesului de
descompunere și stabilește organismel e prezente în apă, caracteristicil e apelor uzate , necesare
pentru proiectarea stațiilor de epurare.
Caracteristici fizice analizate: culoarea apelor uzate proaspete este cenușiu deschis;
culoarea a pelor uzate devine mai închisă în urma ferment ării materiilor organice din apă ;
turbiditatea apelor uzate și a emisarilor; mirosul apelor uzate (de ouă clocite ); temperatura apelor
uzate orășe nești (mai ridicată cu 2 – 3°C decât temperatura apelor de alimentare ).
Caracteristici chimice : – în apele uzate proaspete și după epurarea biologic ă se găse sc
cantități mici (1-2 mgf/dm3) de oxygen dizolvat (O2). Cantități mai mari sau mai puțin mari de

30
oxigen se găsesc în apele de suprafață , în funcție de gradul de poluare . Important este să
cunoaștem conținutul de oxigen al unei ape de suprafață , pentru stabili rea gradul de poluare .
– consumul biochimic de oxigen al apelor uzate (Biochemical oxygen
demand = BOD), este constituit din cantitatea de oxigen consumată pentru descompunerea
biochimică a ma teriilor solide organice totale (în condiții aerobe ), la temperatura standard de –
20°C și timpul de 5 zile. Valoarea obținută se notează cu CBO5 și reprezintă gradul de
impurificare al apei uzate sau de suprafață (o valoare mare indică o apă mai poluată ).
Din punct de vedere biochimic , descompunerea apelor uzate are loc în două faze:
– faza primară , numită și a carbonului, care începe imediat și ar e o durată de 20 zile, la
temperatura de 20°C (pentru apele uzate menajere ). În această fază oxigenul se consumă pentru
oxidarea substanțelor organice, se formează CO 2 și rămâne în soluție, sub formă de gaz sau se
degajă și
– faza secundară , a azotului , începe după aproximativ 10 zile și se menține peste 100 zile . În
această fază, oxigenul se consumă iar amoniacul se transform în nitriți și apoi în nitr ați.
[Ianculescu O. și Ianculescu D. , 2002]
Cantitatea de oxigen consumat pentru oxidarea substanțe lor organice , degradabile și
nedegradabile , prezente în mediu este stabilită indirect de c onsumul chimic de oxigen (CCO) .
Raportul CBO 5/CCO reflectă gradul de biodegradabilitate al ape i reziduale. Acest r aport este
apropiat de 0,6 pentru apele men ajere uzuale , iar când acest raport este < 0,2, indică pragul lips ei
de biodegradabilitate.
Azotul total este alcătuit din amoniac liber, azot organic, nitriți și nitrați. Amoniacul liber
este rezultatul descompunerii bacteriene a substanțelor organice. Ca indicatori ai substanțelor
organice azotoase, prezente în apa uzată, sunt luați azotul organic și amoniacul liber , în timp ce
un indicator al azotului organic este amoniacul albuminoidal, care se poate descompune.
Cea mai stabilă formă a materiilor organice azotoase o reprezintă n itrații iar prezența lor
indică o apă stabilă din punct de vedere al transformării. În concen trații mai mici (sub 1/1 mil.)
se află nitriții și nitrații, în apa uzată proaspătă.
Sulfurile provin, de cele mai multe ori, din apele uzate industriale. În cantități mari ,
grăsimile și uleiurile formează o peliculă pe suprafața ape i care poate împiedica aerarea . Cele
mai întâlnite gaze la epurarea apelor sunt hidrogenul sulfurat, bioxidul de carbon și metanul.

31
Putrescibilitatea este o caracteristică a apelor uzate care indică posibilitatea ca o apă să se
descompună mai repede sau mai încet.
Un indicator al mersului epurării îl reprezintă c oncentrația de ioni de hidrogen (pH) , de el
depinde activita tea microorganismelor, în timp ce v aloarea pH -ului trebuie să fie în jurul valorii
7. Absența bacteriilor dintr -o apă poate fi un indiciu al prezenței unor substanțe toxice iar
evaluarea elementelor biologice se face pe baza liste i de bioindicatori .

3.3. Regimu l juridic al apelor în România
Legislația UE privind apa a fost transformată profund prin adoptarea , în 2000, a
Directivei -Cadru privind apa (DCA) . Prima lege a protecției apelor a intrat în vigoare începând
cu iunie 1924, Le gea regimului apelor iar după al doilea război mondial Legea apelor nr. 8/1974
a reglementat regimul juridic al apelor, apoi Decretul nr. 39/1956 pentru reglementarea apelor
teritoriale, Legea nr. 5/1989 privind gospodărirea rațională, protecția și asigurarea calității
apelor, Legea nr. 17/1990 privind regimul juridic al apelor maritime interioare, al mării
teritoriale și al zonei contigue ale României etc.
Art. 136, al in. 3 din Constituție prevede „Bogățiile de interes public ale subsolului,
spațiul aerian, apele cu pot ențial energetic valorificabil, de interes național, plajele, marea
teritorială, resursele naturale ale zonei economice și ale platoului continental, precum și alte 182
bunuri stabilite de legea organică, fac obiectul exclusiv al proprietății publice”. O.U.G. nr.
195/2005 privind protecția mediului dedică Capitolul IX Protecției apelor și a ecosistemelor
acvatice. Art. 55, menționează că „protecția apelor de suprafață și subterane și a ecosistemelor
acvatice are ca obiect menținerea și îmbunătățirea calității și productivității biologice ale
acestora, în scopul evitării unor efecte negative asupra mediului, sănătății umane și bunurilor
materiale, iar conservarea, protecția și îmbunătățirea calității apelor costiere și maritime
urmăre ște reducerea prog resivă a evacuărilor, emisiilor sau pierderilor de substanțe
prioritare/prioritar periculoase în scopul atingerii obiectivelor de calitate stipulate în Convenția
privind protecția Mării Negre împotriva poluării ”. Art. 58 cuprinde obligațiile persoanelor fizice
și juridice în acest domeniu .

32
În prezent, regimul apelor este reglementat de Legea nr. 107/1996 modificată și
completată prin Legea nr. 310/2004 și Legea nr.112/2006 și prin O.U.G. nr. 3/2010 , aprobată
prin Legea 146/2010 art.1 lit.1-5 din Legea nr.107/1996 , modificată în 2010 și stabile ște că:
1) „Apele reprezintă o sursă natural ă regenerabilă, vulnerabilă și limitată, element indispensabil
pentru viață și pentru societate, materie primă pentru activități productive, sursă de energie și
cale de transport, factor determinant în menținerea echilibrului ecologic.
(11) Apa nu este un produs comercial oarecare, ci este un patrimoniu natural care trebuie protejat,
tratat și apărat ca atare (art. 80, alin. 1: Apa constituie o resursă naturală cu valoare economic, în
toate formele sale de utilizare. Conservarea, refolosirea și economisirea apei sunt încurajate prin
aplicarea de stimuli economici, inclusiv pentru cei ce manifestă o preocupare constantă în
protejarea cantității și calității apei, precum și prin aplicarea de penalități celor care r isipesc sau
poluează resursele de apa, în art. 12 se prevede ca până în anul 2010 se va promova o politică de
recuperare a costurilor în domeniul apei care să stimuleze folosințele și să utilizeze în mod
eficient resurse le de apă. Alin. 2 menționează că mecanismul economic specific domeniului
gospodăririi cantitative și calitative a resurselor de apă include sistemul de contribuții, plăți,
bonificații și penalități ca parte a modului de finanțarea dezvoltării domeniului și de asigurarea
funcționării Administrației Naționale „Apele Române”).
(2) Apele fac parte din domeniul public al statului. Cunoa șterea, protecția, punerea în valoare și
utilizarea durabilă a resurselor de apă sunt acțiuni de interes general.
(3) Dreptul de folosință, ca și obligațiile corespunzătoare rezultate din protecția și conservarea
resurselor de apă vor fi exercitate în conformitate cu prevederile prezentei legi, cu excepția
apelor geotermale , pentru care se vor adopta reglementări specifice.
(4) Apele, malurile și albiile acestora, indiferent cine le administrează, sunt supuse dispozițiilor
prezentei legi, precum și dispozițiilor din convențiile internaționale la care România este parte.
(5) De asemenea, sunt supuse dispozițiilor p rezentei legi lucrările care se construiesc pe ape sau
au legătură cu apele și prin care, direct ori indirect, se produc modificări temporare sau definitive
asupra calității apelor ori regimului de curgere al acestora.
(6) Conservarea, protecția și îmbunătățirea mediului acvatic, încondițiile utilizării durabile a
resurselor de apă, au la bază principiile precauției, prevenirii, evitării daunelor la sursă și
poluatorul plăte ște și trebuie să țină seama de vulnerabilitatea ecosistemelor acvatice situat e în

33
Delta Dunării ș i în Marea Neagră, deoarece echilibrul acestora este strâns influențat de calitatea
apelor interioare care se varsă în acestea .”
Prevederile legii apelor au ca scop următoarele aspecte :
„a) conservarea, dezvoltarea și protecția resurselor de apă, precum și asigurarea unei curgeri
libere a apelor;
b) protecția împotriva oricărei forme de poluare și de modificare a caracteristicilor resurselor de
apă, a malurilor și albiilor sau cuvetelor acestora;
c) refacerea calității apelor de suprafață și subterane;
d) conservarea și protejarea ecosistemelo racvatice;
e) asigurarea alimentării cu apă potabilă a populației și a salubrității publice;
f) gospodărirea durabilă a apei și repartiția rațională și echilibrată a acestei resurse, cu
menținerea și ameliorarea calității și regenerării naturale a apelor;
g) apărarea împotriva inundațiilor și oricăror alte fenomene hidro -meteorologice periculoase;
h) satisfacerea cerințelor de apă pentru agricultur ă, industrie, producer e de energie,
trans porturilor, aquaculturii, turismului, agrementului și sporturilor nautice, ca și ale oricăror alte
activități umane;
i) integrarea aspectelor cantitative și calitative atât pentru apele de suprafață, cât și pentru apele
subterane care aparțin aceluia și sistem ecologic, hidrologic și hidrogeologic;
j) asigurarea protecției ecosistemelor acvatice situate în imediata vecinătate a coastelor, în golfuri
sau aflate în Marea Neagră;
k) promovarea utilizării durabile a apelor , pe baza protecției pe termen lung a resurselor
disponibile de apă;
l) conservarea, protecția și îmbunătățirea mediului acvatic prin măsuri specifice pentru reducerea
progresivă a evacuărilor, emisiilor sau pierderilor de substanțe prioritare și încetarea sau
eliminarea treptată a evacuărilor, emisiilor sau pierderilor de substanțe prioritar periculoase;
m) reducerea progresivă a poluării apelor subterane și prevenirea poluării ulterioare;
n) atingerea obiectivelor Convenției pentru protecția Mării Negre împotriva poluării , în ceea ce
prive ște încetarea sau eliminarea etapizată a evacuărilor, emisiilor sau pierderilor de substanțe
prioritare pentru atingerea în mediul marin a concentrațiilor acestor substanțe aproape de valorile
fondului natural și aproape de valoarea zero pentru substanțele de sinteză;

34
o) prevenirea deteriorării ulterioare, protecția și îmbunătățirea stării ecosistemelor acvatice și, în
ceea ce prive ște cerințele de apă, a ecosistemelor terestre și a zonelor umede , ce depind în mod
direct de ecosistemele acvatice. ”

3.4. Proprietatea asupra apelor

Art. 136, al in. 3 din Constituție stabile ște că „Bogățiile de interes public ale subsolului,
spațiul aerian, apele cu potențial energetic valorificabil, de interes național, plajele, marea
teritorială, resursele naturale ale zonei economice și ale platoului continental, precum și alte
bunuri stabilite de legea organică, fac obiectul exclusiv al proprietății publice ”. Conform art.
136, alin.1 proprietatea este publică sau privată. Aceste bunuri pot fi „date în administrare
Regiilor Autonome ori instituțiilor publice sau pot fi concesionate ori închiriate; de asemenea,
ele pot fi date în folosință gratuită instituțiilor de utilitate publică ”.
În comp letarea textului constituțional, art. 3, al in. 1 din Legea nr. 107/1996 modificată și
completată stabile ște că: „Aparțin domeniului public al statului apele de suprafață cu albiile lor
minore cu lungimi mai mari de 5 km și cu bazine hidrografice ce depă șesc suprafața de 10 km2,
malurile și cuvetele lacurilor, precum și apele subterane, apele maritime interioare, faleza și plaja
mării, cu bogățiile lor naturale și potențialul energetic valorificabil, marea teritorială și fundul
apelor maritime .” Codul civil [www.coduri.cjo.ro/codul -civil/ ] art. 579, menționează că „cel ce
are un izvor pe proprietatea sa poate face orice întrebuințare cu dânsul, fără însă a vătăma dreptul
ce proprietarul fondului inferior are dobândit sau prin vreun titlu sau prin prescripție asupra
acelui izvor”, proprietarul terenului este și proprietarul izvorului .
Cu toate acestea, art. 4 din Legea nr. 107/1996 impune ca „resursele de apă, de suprafață
și subterane să fie monopol natural de interes strategic, iar stabilirea regimului de folosire a
resurselor de apă (indiferent de forma de proprietate ) este un drept exclusiv al Guvernului, care
se exercit ă prin autoritatea public ă central ă din domeniul apelor. ”

Regimul de folosire a apelor:
Prin a utorizația de gospodărire a apelor se stabile ște dreptul de folosință a apelor de
suprafață sau a celor subterane și se exercită în conformitate cu prevederilor legale.

35
Acest drept include și evacuarea apelor uzate , după utilizare , în resursele de apă, la fel a
celor de mină sau de zăcământ.
O constantă la nivel european o reprezintă p reocupările pentru protecția apelor , fapt
relevat de numărul mare al convențiilor, tratatelor și declarațiilor internaționale , astfel:
– Convenția asupra mării teritoriale și a zonei contigue, semnată la Geneva în 1958.
– Declarația Adunării Generale ONU asupra principiilor privind fundul mărilor și oceanelor și
subsolul lor, dincolo de limitele jurisdicției naționale, 1971.
– Convenția referitoare la prevenirea poluării marine cauzate de operațiuni de imersare efectuate
de nave și aeronave, Oslo, 1972.
– Convenția internațională privind prevenirea poluării de către nave, adoptată în cadrul
Conferinței internaționale privind poluarea marină, convocată de Organizația Maritimă
Internațională la Londra, în 1973, care a fost amendată printr-un protocol din 1978.
– Convenția Națiunilor Unite asupra dreptului mării , Montego Bay (Jamaica), 1982.
– Convenția între Guvernul României, Guvernul Republicii Cehia, Guvernul R.R.S. Iugoslavia,
Guvernul URSS și Guvernul Republicii Ungare privind pro tecția apelor râului Tisa și a
afluenților ei împotriva poluării, Szeged, 1986.
– Convenția privind protecția Mării Negre împotriva poluării , semnată la Bucure ști în data de 21
aprilie 1992.
– Convenția privind cooperarea pentru protecția și utilizarea durabilă a fluviului Dunărea
(Convenția pentru protecția fluviului Dunărea), semnată la Sofia în data de 29 iunie 1994.
– Convenția privind protecția și utilizarea cursurilor de apă transfrontalieră și a lacurilo r
internaționale, Helsinki 1992.
– Protocolul Apă si Sănătate la Convenția privind protecția și utilizarea cursurilor de apă
transfrontalieră și a lacurilor internaționale, Londra, 17 iunie 1999.
– Declarația privind protecția apelor, semnată la Bucure ști de 16 tări riverane Dunării și Mării
Negre , la 23 februarie 2007.
Mențiuni :
Proiectul Regional privind Dun ărea (DPR) , elaborat de Programul Națiunilor Unite
pentru Dezvoltare (PNUD/GEF) are ca obiectiv îmbunătățirea calității mediulu i din bazinul
Dunării. UE a adoptat o abordare integrată a managementului apelor , începând din 1995 și a

36
promova t o folosire durabilă a resurselor de apă (Comunicarea Comisiei COM (96)59) , prin care
Comisia stabile ște următoarele obiective în abordarea po liticii privind protecția apei :
– ”Asigurarea furnizării de apă potabilă;
– Asigurarea furnizării de apă potabilă sau nepotabilă, care să îndeplinească cerințele economice,
altele decât cele necesare consumului uman;
– Protecția și conservarea mediului acvatic;
– Limitarea dezastrelor naturale (secetă, inundații ).” [Pascal , 2004]
În completa re, Directiva -Cadru în domeniul politicii privind protecția apei (Directiva nr.
2000/60/CE) stabile ște cadrul de protecție a apelor interioare de suprafață, a celor de adâncime și
de coastă, cu obiective privind prevenirea și reducerea poluării, folosir ea durabil ă, diminuarea
efectelor inundații lor și secetei etc . Pentru introducer ea unor standard e de calitate a apei au fost
adoptate o serie de directive : Directiva nr. 98/83/CE pentru apa potabilă , Directiva nr.
75/440/CEE pentru apa de suprafață sau Directiva nr. 79/869/CEE care a introdus standarde de
măsurare și analiză a poluării apelor de suprafață . Au fost stabiliți parametrii minimi pentru
diverse categorii de ape și s-au limitat emisiile unor substanțe periculoase în apele de adâ ncime
(Directiva nr. 80/68/CEE), fiind stabili te limite admisibile pentru anumite substanțe , pentru care
se vor lua măsuri de control a emisiilor.
3.5. Directiva -cadru privind Apa (DCA)
Politica europeană privind apa a înregistrat un proces de restructurare odată cu adoptarea
DCA 2000/60/EC . Directiva -cadru privind apa stabi lește un cadru pentru protecția apelor de
toate felurile , în vederea reduce rii poluării , pentru a pro mova utilizarea durabilă a apei și
prote cția mediul ui acvatic . Pentru obțin erea unei „ stări ecologic e bune a corpurilor de apă ” s-au
realiz at progrese însemnate, astfel cum reies e din cele trei rapoarte de punere în aplicare a
directive (COM(2007)0128 , COM(2009)0156 și COM(2012)0670 ). La nivelul UE , în 2007,
Comisia a lansat u n instrument de colectare și schimb de informații și date, dar și de
monitorizare a agenților poluanți eliberați în ape (Water Information System for Europe –
Sistemul de informare privind apa pentru Europa ) WISE .
Comunicarea Comisiei „Rezolvarea problemei deficitului de apă și a secetei în Uniunea
Europ eană” (COM(2007)0414) a avut loc în 2007, ocazie cu care au fost i dentificate unele

37
obstacole care împiedică buna protecție a resurselor de apă . În 2012, în vederea asigur ării
disponibilit ății apei de calitate pentru toți utilizatorii legitimi, a fost lansat Planul de salvgardare
a resurselor de apă ale Europei (COM( 2012)0673) , printr -o mai bună aplicare a pol iticii actuale
a UE privind apa și integrarea obiectivelor acestei politici în alte domenii , ca și prin remedierea
unor lacune actual e. Astfel statele membre trebuie să -și stabilească obiective privind utilizarea
eficientă a apei și să elaboreze standarde privind reutilizarea apei .
Scurte considerații și scopul Directiv ei-Cadru Apa (DCA) nr. 2000/60/CE :
Directiva -Cadru Apa a fost propusă în 1997 , iar forma finală a primit -o în decembrie 2000.
Pentru un control eficient al poluării, DCA prevede un obiectiv comun pentru toate statele care
implementează: „atingerea calității ecologice și chimice bune” a apelor până în anul 2015, fiind
stabil it clar termenul limită de ating ere a pragului minim de calitate.
Directiva -Cadru Apa este una din primele directive europene în domeniul politicilor de
mediu care integrează, în mod explicit, aspectele economice în cadrul proceselor de atingere a
obiectivelor. Scopul directivei este stabilirea unui cadru privind protecția apelor de suprafață
interioare, a apelor tranzitorii, a apelor de coastă și subterane , astfel:
„- Prevenirea deteriorării ulterioare, protejarea și îmbunătățirea stării ecosistemelor acvatice
ținând cont și de cerințele de apă, ecosistemele terestre și zonele umede direct dependente de
ecosistemele acvatice;
– Promovarea utilizării durabile a apelor pe bazaunei protecții pe termen lung a resurselor
disponibile de apă;
– Asigurarea reducerii progresive a poluării apelor subterane și prevenirea poluării ulterioar e;
– Diminuarea efectelor inundațiilor și a secetei. ”

Principiile aplicabile domeniul ui gospodăririi apelor sunt:
-„Apa nu este un produs comercial ca oricare altul, ci o moștenire care trebuie apărată, protejată
și tratată ca atare.
-Drepturi egale de acces la sursele de apă pentru toate folosințele.
-Utilizatorul plăte ște pentru serviciul prestat.
-Acordarea de bonificații pentru utilizatorii de apă care demonstrează constant o grijă deosebită
pentru folosirea rațională și protecția calității apei.

38
-Poluatorul plăte ște (penalitățile sunt aplicate utilizatorilor pentru depă șirea concentrațiilor
maxime admise la poluanți din apele uzate evacuate, înscrise în autorizațiile de gospodărirea
apelor. ”
Penalități le și cuantumul lor este stabilit de O.U.G. nr.107/2002 .
Elemente de noutate introduse sunt gospodărirea apelor la nivel bazinal și în mod
integrat, stabilirea obi ectivului comun de „stare bună” ; caracterizarea stării apelor în 5 categorii
de calitate (funcție de elementele biologic e); definirea stării de referință pentru apele de
suprafață; definirea categoriei de „corpuri de apă puternic modificate” și „corpuri de apă
artificiale”; recuperarea costurilor pentru serviciile de apă; participarea publicului.
[http://www.mmediu.ro/articol/stadiul -implementarii -directivelor -europene/388
http://www.mmediu.ro/app/webroot/uploads/files/11_P.M.R.I.%20Somes%20Tisa%20draft.pdf ]
Așa cum precizam anterior, este introdus un nou concept în managementul resurselor de
apă „corpul de apă”.
Corpul de apă este unitatea utiliza tă pentru raportarea și verificarea modului de atingere a
obiectivelor țintă ale directivei.
Caracterizarea calității apei conform directivei se face prin încadrarea în cinci categorii
de calitate, având ca factor de referință elemente biologice , suplimentar a se apelează la elemente
fizico -chimice sau de altă natură .
Agenda DCA [www. mmediu.ro ]:
2003 – „Identificarea bazinelor hidrografie ale râurilor de pe teritoriul național al fiecărui SM,
atribuirea lor Districtelor de Bazin și identificarea autorităților compe tente.
2004 – Caracterizarea Districtelor de Bazin în funcție de presiunile și impactul folosințelor de
apă, inclus iv înregistrarea ariilor protejate.
2006 – Efectuarea, în colaborare cu Comisia Europeană, a intercalibrării sistemelor de clasificare
a stării ecologice.
2006 – Aducerea în stare operațională a sistemelor de monitoring.
2009 – Elaborarea Programelor de măsuri pentru atingerea obiectivelor de mediu în condiții cost-
efect acceptabile.
2009 – Elaborarea și publicarea planurilor de management al bazinului hidrografic pentru fiecare
district de bazin, incluzând desemnarea corpurilor de apă puternic modificate.
2010 – Implementarea politicilor economice de cre ștere a sustenabilității resurselor de apă.

39
2012 – Aducerea în stare operațională a Programelor de Măsuri.
2015 – Implementarea Programelor de Măsuri și realizarea obiectivelor de mediu. ”
Directiva -Cadru privind Apa a fost transpusă în legislația națională prin Legea nr.
310/2004 pentru modificarea și completarea Legea apelor nr. 107/1996.
Directiva nr. 91/271/CEE privind epurarea apelor uzate a fost completată și modificată
prin Directiva nr. 98/15/CE și stabilește numeroase cerințe eferitoare la sistemele de colectare,
epurarea și evacuare a apelor uzate din zona urban ă, în gener al și sectoare le industriale. Pentru
îndeplinirea cerințelor directivei se iau măsuri ca apele uzate orășenești care intră în sistemele de
colectare ale aglomerărilor cu mai mult de 2.000 l.e., să fie subiectul unei epurări secundare sau
echivalente înainte de descărcare (art. 4) iar stațiile de epurare a apelor uzate orășenești să fie
suficient de performan te în condiții climatice normale (art.10).
Astfel, teritoriul României a fost declarat zonă sensibilă, conform directivei.
Pentru implementarea directivei s-au stabilit t ermene limită , în funcție de mărimea
aglomerărilor umane .
Pentru colectarea și epurarea apelor uzate:
– Până la 31 decembrie 2015, pentru aglomerări cu mai mult de 10.000 l.e. și până la 31
decembrie 2018, pentru aglomerări cu mai puțin de 10 .000 l.e .
Termene le s-au stabilit în funcție de s ituația infrastructurii din domeniul colectării și
epurării apelor uzate orășenești, a costurile de implementare foarte mari și de c apacitatea limitată
a României de a asigura finanțarea acestor lucrări . Toate acestea fac imposibilă realizarea acestor
lucrări într-un termen scurt , fiind necesară o eșalonare în timp a investițiilor (corespunzător
perioadele de tranziție de la negocierile cu Comisia Uniunii Europene ).
Faze ale implementării Directivei nr. 91/271/CEE modificată, în România:
Au fost stabilite trei faze de implementare astfel, i dentificarea aglomerărilor umane cu mai mult
de 2.000 l.e. și a celor mai mari de15.000 l.e, care necesită extinderea sistemelor de colectare a
apelor uzate ; identificarea zonelor sensibile și a infrastructurii (rețelele de canalizare și stațiile de
epurare) și evaluarea necesarului pentru îmbunătățirea lor și a sistemului de monitoring și
inspecție existent e.
Faza 2 prevede termene pentru planul acțiune pentru colectarea, epurarea și evacuarea
apelor uzate oră șenești și pentru activitățile de implementare , programelor de realizare a rețelelor
de canalizare și a stațiilor de epurare , procedure de recuperare a costurilor.

40
Faza 3 vizează modernizarea stațiilor de epurare a apelor uzate din industri e, continuarea
construirii unor noi stații de epurare a apelor și reabilitarea , construirea sau extinderea sistemelor
de canalizare urbană.
România a realizat în aceste sens, o serie de acțiuni prevăzute pentru implementarea
Directivei nr. 91/271/ CEE, dintre care amintim : metodologia pentru i dentificarea zonelor
sensibile , evaluarea lucrărilor necesare pentru implementarea directive, s ituația canalizării si
epurării apelor uzate în localitățile României , identificarea apelor natural e cu concentrații mari
de azot .
Costurile tehnice estimate pentru implementarea Directivei nr. 91/271/EEC sunt de circa
9,5 miliarde euro pentru investiții (5,7 miliarde euro pentru stațiil e de epurare și 3,8 miliarde
euro pentru sistemele de canalizare ), în timp ce administrative, se estimează a fi necesari 50.000
euro/an pentru activitățile de autorizare și pentru cheltuielile de personal .
Sub aspect pr actic, directiva necesi tă un domeniu mai amplu de instrumente pentru
monit orizarea și clasificarea apelor .
Etapele principale de implementare ale DCA sunt următoarele:
Acțiuni Articolul din
Directiva -Cadru
2000/60/EC Termene
Cadru l legislativ
 adoptarea prevederilor legale
 identificarea auto rității competente
 notificarea c ătre Comisia European ă a
autorit ăților competente
2 (4)
3 (7)
3 (8)
Decembrie 2003
Decembrie 2003
Iunie 2004
Caracterizarea bazinului hidrografic
 Analiza caracteristicilor bazinului
hidrografic
 Registrul ariilor protejate
 Evaluarea presiunilor semnificative și
a impactului acestora
 Analiza economic ă a utiliz ării apei
 Revizuirea și analiza
5 (1)

6 (1)
5 (1)

5 (1)
5 (2)
Decembrie 2004

Decembrie 2004
Decembrie 2004

Decembrie 2004
Dec. 2013 / Dec. 2019
Programele de monitoring
 Stabilirea re țelelor de monitorizare și
punerea în func țiune a sistemelor de
monitoring
8
Decembrie 2006

41
Informarea și consultarea publicului
 Publicare calendaru și program de
lucru
 Publicare a probleme lor importante
de gospod ărirea apelor î n b.h.
 Publicare draft Plan management
14 (1a)
14 (1b)

14 (1c)
decembrie 2006
decembrie 2007

decembrie 2008
Planul de Management
 Elaborare / publicare Plan
management
 evaluare implement are/revizuire
program m ăsuri
 reactualizare Plan management
13 (6)
11(7)
13 (7)
decembrie 2009
decembrie 2012
decembrie 2015
Atingerea obiectivelor de mediu
 starea bun ă a apelor de suprafa ță
 starea bun ă a apelor subterane
 conformarea cu obiectivele pentru
ariile protejate
 revizuire program m ăsuri
 derog ări în vederea atingerea
obiectivelor
4 (1a)
4 (1b)
4 (1c)

11(8)
4 (4)
decembrie 2015
decembrie 2015
decembrie 2015

decembrie 2018
dec. 2021/2027

3.6. LegislațiaUE în sectorul apei și transpunerea ei în România

Denumirea Directivei Transpunere
Directiva nr. 75/440 EEC privind calitatea apelor de
suprafață destinate prelevării de apă potabilă
Decizia nr. 77/795/EEC – procedura comună pentru
schimbul de informații asupra calității apelor dulci de
suprafață (prevederi incluse în Directiva nr. 2000/60) H.G. nr. 100/2002, M. Of. nr.
130/19.02.2002, modificată prin
H.G. nr. 567/2006, M.Of. nr.
417/15.05.2006
Directiva nr. 76/160/EEC privind H.G. nr. 459/2002 –
calitatea apei de îmbăiere, abrogată de Directiva nr.
2006/7/EC privind managementul calității apelor de
îmbăiere H.G. nr. 459/2002, M. Of. nr.
350/27.05.2002, H.G 88/2004,
M.Of. nr. 133/13.02.2004, H.G nr.
836/2007, M.Of. nr. 836 din
25.07.2007, H.G. nr. 546/2008,
M.Of. nr. 404 din 29/05/2008
Directiva nr. 76/464/EEC privind descărc area substanțe –
lor periculoase (standardele de calitate sunt incluse în
Directiva -Cadru nr. 2000/60) și 7 directive fiice: D.82/176
și D.84/156 – mercur, D.83/513 -cadmiu și D.84/491 – HCH H.G. nr. 118/2002, M.Of. nr.
132/20.02.2002, abrogată prin H.G.
nr. 351 din 21/04/2005, M.Of. nr.
428 din 20/052005 , H.G. nr.

42
(hexaclorhexan), D. 86/280 –tetraclorură de carbon, DDT
(Diclor -Difenil -Tricloretan), PCP (Phencicl idine), D.
88/347 – drinuri (aldrin, die ldrin, endrin, isodrin), HCB
(Hexaclorbenzen), HCBD (Hexaclorbutadienă), CHCl3 –
cloroform, D.90/415 –EDC (Endocrine Disrupting
Chemicals –substanțe care distrug s istemul endocrin), TRI
Tricloret ilena), PER (Tetracloretilena), TCB (Triclorbenz n) 783/2006, M.Of.nr. 562 din
29/06/2006, H.G. nr . 210/2007, M.
Of. nr. 187 din19/03/2007
Directiva nr. 78/659/EEC asupra calității apelor dulci
care necesită protecție sau îmbunătățire pentru a susține
viața pe știlor (prevederi incluse în DCA nr. 2000/60) H.G. nr. 202/2002, M. Of. nr. 196/
22.03.2002, H.G. 563/2006, M. Of.
nr.406/10.05.2006, H.G. nr. 210/
2007, M. Of. 187 din 19/03/2007
Directiva nr.79/923/EEC asupra calității apelor pentru
molu ște (prevederi incluse în DCA nr. 2000/60) H.G. nr.201/2002, M. Of. nr.196/
22.03.2002
Directiva nr.79/869/EEC metode de prelevare și analiză a
apelor desuprafață destinate producerii apei potabile H.G. nr. 100/2002, M. Of. nr.130/
19.02.2002, H.G. nr. 662/2005, M.
Of. nr.616/15.07. 2005, H.G. nr.
567/2006, H.G., M. Of nr. 417/
15.05.2006, H.G. nr. 210/2007, M.
Of. 187 din 19/03/2007
Directiva nr. 80/68/EEC privind protecția apei subterane
împotriva poluării cauzate de anumite substanțe
periculoase (prevederi incluse în DCA nr. 2000/60 ) H.G. nr. 118/2002, M. O f. nr. 132/
20.02.2002, abrogată prin H.G. nr.
351 din 21/04/2005 M. Of. nr. 428
din 20/05 /2005 H.G. nr. 783/ 2006,
M.Of. nr. 562 din29/06/2006 H.G.
nr. 210/2007, M. Of. nr. 187 /2007
Directiva nr. 91/676/EEC privind protecția apelor
împotriva poluării cu nitrați proveniți din surse agricole H.G. nr. 964/2000, M. Of. nr.
526/25.10.2000 H.G. nr. 1360 din
10/11/2005, M.Of. nr. 1061 din
28/11/2005
Directiva nr. 91/271/EEC privind epurarea apelor uzate
urbane și Decizia nr. 93/48/EEC , amendată de Directiva
nr. 98/15/CE și de Regulamentul (CE) nr. 1882/2003 H.G. nr. 188/2002, M. Of. nr.
187/20.03.2002, modificată prin
H.G. nr. 352/2005, M. Of. nr. 398
din 11/05/2005, H.G. nr. 210/2007,
M.Of. nr. 187 din 19/03/2007
Directivele nr. 98/83/EC și 80/923/EEC privind calitatea
apei destinate consumului uman, amendată de
Regulamentul (CE) nr. 1882/2003 Legea nr. 458/2002, M.Of. nr.
552/29.07.2002, Legea nr. 311/
2004, M. Of. nr.582/30/06/ 2004,
O.G. nr. 11/2010, M. Of. nr. 69 din
29/01/2010
Dire ctiva Cadru privind Apa nr. 2000/60/CE Legea nr.107/1996, M. Of.
nr.244/08.10.1996, Legea nr.
112/2006 și Legea nr. 310/2004
pentru completarea și modificarea
Legii nr.107/1996 și H.G. nr.
1854/2006, O.U.G. nr. 3/2010

43
aprobată pri n Legea nr. 146/2010,
M. Of . nr. 497 din 19/07/2010
Directiva nr. 2006/11/CE privind poluarea cauzată de
anumite substanțe periculoase deversate în mediul acvatic
al Comunității H.G. nr. 351/2005, M.Of. nr. 428/
20.05.2005, H.G. nr. 783/2006,
M. Of. H.G. nr. 210/ 2007, M. Of.
nr. 187/19.03.2007, Legea Apei nr.
107/1996 , H.G. nr. 585/2002, M.
Of. nr. 485/ 05.07.2002, O.U.G. nr.
12/2007, M. Of. nr. 153/02.03.2007
Directiva nr. 2006/44/CE privind calitatea apelor dulci
care necesită protecție sau îmbunătățiri în vederea
întreținerii vieții piscicole H.G. nr. 202/2002, M.Of. nr.
196/22.03.200 2, H.G. nr. 563/2006,
M. Of. nr. 406/10.05.2006, H.G.nr.
210/2007, M. Of. nr. 87/19.03.2007
Directiva nr. 2006/113/CE privind calitatea apelor
conchilicole H.G. nr. 201/2002, M.Of. nr.
196/22.03.2002, H.G. nr. 467/2006,
M. Of. nr. 349/18.04.2006, H.G. nr.
210/2007, M. Of. nr.87/19.03.2007,
H.G. nr. 859/2007, M. Of. nr. 535/
07.08.2007, aborgată prin H.G. nr.
1.408/2008, M.Of. nr. 813/ 2008
Directiva nr. 2006/118/CE privind protecți a apelor
subterane împotriva poluării și deterioră rii H.G nr. 53/2009, M. Of. nr. 96/
18.02.2009
Directiva nr. 2007/60/CE privind evaluarea și gestionarea
riscurilor de inundații O.U.G nr. 3/2010, M. Of. nr. 114/
19.02.2010, H.G. nr. 846/2010, M.
Of. nr. 626/06.09.2010
Directiva nr. 2008/105/CE a P.E. și a Consiliului privind
standardele de calitate a mediului în domeniul apei, de
modifica re și abroga re a Directivel or 82/176/CEE
83/513/CEE, 84/156/CEE, 84/491/CEE 86/280/CEE H.G. nr. 351/2005, M.Of. nr. 428
din 20/05/2005, H.G. nr . 1038 din
13 octombri e 2010 M.Of. nr. 746/
09.11. 2010
Directiva 2009/90/CE de stabilire a specificațiilor tehnice
pentru analiza chimică și monitorizarea stării apelor . H.G. nr. 351/2005, M.Of. nr. 428
din 20/05/2005 și H.G. 1038/2010.

CAP ITOLUL IV
TIPURI DE APE ȘI TIPURI DE POLUARE
Teritoriul Români ei este înzestrat cu toate tipurile de resurse de apă dulce (râuri, ape
subterane , lacuri naturale și artificial și fluviul Dunărea). Cea mai importantă sursă de apă dulce

44
o constituie fluviul Dunărea și celela lte râuri. Volumul resurselor de apă utilizabile pe cap de
locuitor/an este de 2.660 m3, în timp ce media europeană de 4.000 m3/locuitor/an. Pentru a ceast a
e responsabilă, în principal , contamin area resurselor . Dacă luăm în calcul doar resursele de
suprafa ță, acestea sunt de circa 1.770 m3/locuitor/an, fapt ce plasează România printre statele cu
resurse de apă relative scăzute, situându -se pe locul nouă [Ruxandra -Mălina Petrescu -Mag,
2011] .
Ape subterane . Având în vedere că 75% din apa potabilă a UE este reprezentată de apele
subterane, poluarea cauzată de agricultură și industrie prezintă un risc serios pentru sănătate .
DCA stabil ește rețele de monitorizare a apelor subterane și contribuie la protecția acestora
împotriva diverselor forme de contaminare. Directiva 2006/118/CE privind protecția apelor
subterane prevede anumite criterii specifice pentr u evaluarea stării chimice bune a apelor .
Limitele pentru agenții poluanți sunt stabilite de s tatele membre , iar pentru nitrați și pesti cide
sunt stabilite în legislația UE.
Apa potabilă . Standardele de calitate pentru apa destinată consumului uman , sunt definite în
Directiva 98/83/CE, care cere statelor membre să elaboreze programe de monitorizare , iar prin
utilizarea metodei punctelor de prelevare să monitorizeze periodic calitatea apei pentru consumul
uman . Statele membre pot include cerințe suplimentare , pe teritoriul lor (standarde mai ridicate ).
Furnizarea de informații consumatorilor , în mod continuu, este impusă de această directi vă, la fel
ca prezenta rea de rapoarte privind calitatea apei potabile , Comisiei Europene din trei în trei ani.
Pentru substanțele radioactive din apa destinată consumului uman , începând cu 2013, cerințele
sunt stabilite de Directiva 2013/51/Euratom a Consiliului , pentru armonizarea dispozițiilor cu
Tratatul Euratom.
Apa pentru scăldat. Stabilirea de dispoziții privind moni torizarea și clasificarea apei pentru
scăldat , care vizează îmbunătățirea sănăt ății public e și protecția mediului s-a realizat prin
adopta rea în februarie 2006 , de către Comisie a Directiv ei 2006/7/CE (Directiva privind apa
pentru scăldat) . Comisia a adoptat în 2011, decizi a de stabilire a unui simbol destinat informării
publicului cu privire la clasificarea apei pentru scăldat și la orice interzicere a scăldatului
(2011/321/UE) , precum și participarea pe scară largă a publicului. Anual, Comisia și Agenția
Europeană de Mediu (AEM) publică un raport de sinteză privind calitatea apei de scăldat.

45
4.1. Tratarea apelor urbane reziduale
Prin Directiva 91/271/CEE – tratarea apelor reziduale urbane , a fost reglementată
protejarea mediului de efectel e negative ale deversărilor de ape (industrial și rezidu uri urbane) ,
fiind modificată de Directiva 98/15/CE . Directiva stabilește calendare și standarde minime
pentru colectarea, tratarea și evacuarea apelor reziduale urbane , solicit ând în acest sens să se
evite descărc area în mare a nămolului de epurare . În cel de -al șaptelea raport pentru punerea în
aplicare a Directivei privind tratarea apelor urbane reziduale din 2013 , s-a concluzionat faptul că
au fost obținute progrese semnificative în direcția aplică rii integrale până în 2010, dar a constatat
că există încă diferențe considerabile în performanța statelor membre, între rata medie de
respectare în UE -15 și cea a statelor membre care au aderat la UE începând cu 2004. Al șaptelea
Prog ram de acțiune privind mediul, subliniază i mportanța colectării și tratării apelor reziduale
urbane este subliniată.
4.2. Măsuri pentru prevenirea poluării chimice a apelor de suprafață
La sfârșitul anului 2012 a expirat legislația din anii 1970 și 1980, privind măsuri le
împotriva poluări i chimice a apelor de suprafață și a fost înlocuită cu dispozițiile DCA.
Legislația prevedea un set de substanțe prioritare periculoase și stabilea o listă de substanțe
prioritare cu risc semnificativ la nivelul UE, pentru mediul acvatic. Directiva privind standardele
de calitate a mediului 2008/105/CE înlocuiește Decizia 2455/2001/CE și stabil ește limitele
concentrațiilor în apele de supra față, pentru 33 de substanțe prioritare și alți 8 agenți poluanți. În
sprijin ul revizuiri i listei de substanțe prioritare s-a introdus obligația Comisiei de a stabili o listă
suplimentară , denumită listă de supraveghere , de substanțe monitorizate în toate statele membre ,
precum și 12 noi substanțe pe lista actual ă (prin Directiva 2013/39/UE) .
Directiva privind nitrații nr. 91/676 /CEE reglementează p rotecția apelor împotriva
poluării cauzate de nitraț ii proveniți din surse agricole , la fel și Regulamentul (CE) nr.
1882/2003 , prin care se cere statelor membre să prezinte Comisiei un raport la patru ani , cu
informații leg ate de codurile de bună practică agricolă, rezultatele monitorizării apelor , zone
vulnerabile la nitrați (ZVN) și programe de acțiune. Regulamentul 2004/648/CE privind
utilizarea fosfaților în detergenți stabilește restricții și limitează extinderea daunelor ecologice

46
provenite din eutrofizare , aceasta și protejarea rezervelor de apă potabilă fiind și s copul directivei
și al regulamentului. D irectiva privind nitrații este identificată, în planul din 2012, ca fiind una
din măsurile -cheie pentru atingerea obiectivelor DCA , cu toate că ultimul raport de punere în
aplicare ( COM/2013/0683 ) indică faptul că presiunea dinspre agricultură a scăzut .
Reducerea și gestionarea riscurilor pe care inundațiile le comportă asupra sănătății
umane, mediului, infrastructurii și proprietății este reglementată prin Directiva privind
inundațiile 2007/60/CE. Evaluări preliminare pentru identificarea bazinelor hidrografice și
zonele costiere aferente care prezintă riscuri , trebuiau să fie realizate de statele membre, până în
2011 și ulterior , până în 2015 , să elaboreze hărți privind riscul de inundații și plan de gestionare
a acestuia, bazate pe prevenire, protecție și pregătire . Conform DCA și planurilor de gestionare
ale bazinelor hidrografice vor fi realizate toate acțiunile de mai sus .
4.3. Politica marină și de coastă a UE
4.3.1. Directiva privind mediul marin. Primul instrument legislativ UE de protecți e a
biodiversității marine îl reprezintă Directiva pentru mediul marin (2008/56/CE ). Obiectivele
vizate de aceasta sunt o bținerea până în 20 20, a unei stări ecologice bune a apelor marine ,
prevenirea deteriorării lor și protecția și conservarea acestora . Conceptele „protecție a mediului ”
și cel de „utilizare durabilă ” sunt integrate în d irectiv ă. Aceasta înscrie într -un cadru legislativ ,
abordare a bazată pe noțiunea de ecosistem . Directiva identifică , în cadrul frontierelor geografice
stabilite de convențiile privind mările regionale , regiunile și subregiunile marine europene .
Fiecare stat membru va elabora (din șase în șase ani ) o strategie pentru evaluarea apelor marine ,
pentru a obține până în 2020, o stare ecologică bună. Decizia Comisiei 2010/477/UE – criterii și
standarde metodologice de recunoaștere a bune i stări ecologice a apelor marine cuprinde
criterii le și indicatori i de evaluare a „stării ecologice bune ”.
4.3.2. Poluarea marină. A fost institui tă Agenți a Europe ană pentru Siguranță Maritimă
(EMSA) , prin Regulamentul (CE) nr. 1406/2002 , astfel UE și -a consolid at rolul în domeniul
siguranței și poluării maritime , fapt determinat și de s curgerile de hidrocarburi urmare
accidentul ui din 2000 a petrolieru lui Erika . Responsabil ilor de scurgeri poluante în mare li se
administrează sancțiuni, care pot fi penale sau administrative , cu efect descurajant, obiectiv

47
asigurat de Directiva 2005/35/CE (modificată în 2009), privind poluarea cauzată de nave , care
introduce astfel de sancțiuni. Evacuarea substanțelor poluante provenite din nave , comisă cu
intenție, din imprudență sau dintr -o neglijență gravă, trebuie considerată infracțiune penală (dacă
deteriorea ză grav calitatea apei).
Directiva privi nd mediul marin (COM(2007)0575 ) vizează exploat area potențial ui economic
al mărilor fără să compromit ă mediul înconjurător . Comunicarea Comisiei (COM(2012)0494 )
„Creșterea albastră: oportunități pentru o creștere sustenabilă în domeniul ma rin și maritim” a
definit contribuția politicii maritime integrate în vederea atingerii obiectivelor strategiei – Europa
2020 .
4.3.3. Managementul integrat al zonelor costiere (MIZC). Recomandarea 2002/413/CE
privind MIZC cu principiile bunei planificări și managementului zonelor costiere , trebuie luată în
calcul de s tatele membre , în elaborarea strategiilor naționale .
4.4. Acordurile internaționale privind apele regionale
Convenția OSPAR , din 1992 (pentru Atlanticul de Nord -Est); Convenția de la
Barcelona (UNEP -MAP) din 1995 pentru Mediterana; Convenția de la Helsinki (HELCOM)
din 1992 priv ind zona Mării Baltice (HELCOM) și Convenția de la București din 1992 , privind
Marea Neagră , reprezintă cele patru structuri de cooperare dintre statele membre și țări le vecine
cu care au ape co mune, care guvernează p rotecția apelor marine în Europa. Râurile din UE sunt
protejate conform Convenți ei pentru protecția Dunării din 1996 și Convenția pentru
protecția Rinului din 2009. Strategia pentru regiunea adriatică din 2011 și Strategia pentru
regiunea adriatico -ionică (Consiliul a cerut să fie prezentată de către Comisie înainte de
sfârșitul anului 2014) , Strategia pentru regiunea Mării Baltice din 2009 (prima strategie
globală a UE), reprezintă strategii le macroregionale în UE create urmare c ooper ării de mediu
interregional e axate pe apele marine sau bazinele hidrografice.
4.5. Rolul Parlamentului European
Inițiativ e în domeniul protecției apei sunt luate în mod regulat de Parlament ul European .
Acesta a solicitat , în ianuarie 2000, aplicare a unei politici europene de transport , durabile și pe

48
termen lung, cu scopul de a preveni dezastre le constând în poluarea cu hidrocarburi , cum a fost
cazul naufragiul ui navei Erika . Parlamentul a subliniat impo rtanța obiectivului de a atinge o stare
ecologică bună , în privința strategiei maritim e.
În iunie 2008 au fost susținute de Parlament cu o largă majoritate , noile Norme ale UE
privind calitatea apei . Parlamentul a asigurat posibilitatea de a extinde lista substanțelor toxice
solicitând revizuirea unei liste de substanțe prioritate care să fie realizată în termen de doi ani de
la intrarea în vigoare a Directivei privind standardele ecologi ce de calitate în domeniul apei .
Pentru 13 substanțe periculoase prio ritare , a consolidat obiectivul de eliminare completă a
emisiilor , în termen de 20 de ani. În raportul Parlamentul ui din 2012 , acesta a solicitat să se pună
mai mult ac centul pe dimensiunea regional ă și a a sprijinit o abordare globală a protecției apei ,
promov area cercetării și inovării . De asemenea, a contribuit la actualizarea directive, prin
includerea noilor substanțe prioritare . Program ul de acțiune privind mediul (al șaptelea ) și Planul
de salvgardare a resurselor de apă ale Europei , au fost saluta te și sprijinit e de Parlament.
„Right2Water ” a fost o audiere publică, di n februarie 2014 , privind prima inițiativă
cetățenească în acest domeniu, găzduită de Comisia pentru mediu, sănătate publică și siguranță
alimentară a Parlamentului , care a invitat Comisia să propună un act legislativ pentru aplicarea
dreptul ui omului la apă și salubritate , recunoscut de ONU . În contextul acestei inițiative , statele
membre și i nstituțiile europene sunt îndemnate să se asigure , în special că toți cetățenii se bucură
de dreptul la apă și salubritate , că serviciile legate de apă sunt exclu se din măsurile de
liberalizare și că aprovizionarea și gestionarea resurselor de apă nu sunt supuse normelor pieței
interne . [Dagmara Stoerring 08/2015 ]
http://www.europarl.europa.eu/atyourservice/ro/displayFtu.html?ftuId=FTU_5.4.4.html .

CAPITOLUL V
POLUAREA APELOR

49
Definiție – „orice alterare fizică, chimică, biologică sau bacteriologică a acesteia peste o
limită admisibilă stabilită prin lege, inclusiv depășirea nivelului natural de radioactivitate
produsă direct sau indirect de activități umane, care o fac improprie pentru o folosirea normală în
scopurile în care aceast ă folosire era posibil ă înainte de a interveni alterarea ”.
Poluarea apelor este un fenomen general care poate fi întâlnit oriunde pe Terra, nefiind specific
unei anumite zone. Apele de orice fel sunt expuse permanent polu ării, ce afecte ază calitatea
acestora, iar folosirea necorespunz ătoare și risipirea lor în domeniul economic și social reduce
cantitatea de ap ă ce ne st ă la dispozi ție.
Creșterea activităților umane a dus la încărcarea rețelei hidrografice cu o cantitate mare
de poluanți (compuși cu azot, fosfor, metale grele, agrochimicale etc.) fapt ce a produs o
deteriorare rapidă a calității apelor. Sursele de apă necesită astfel, o monitorizare constantă în
privința calitatea lor și identificarea surselor de contaminare, pentru insti tuirea unor măsuri de
reducere a poluării.
Poluarea apei este produs ă de cel pu țin cinci categorii de poluan ți: de natur ă fizică,
chimic ă, biologic ă, bacteriologic ă și radioactiv ă.

5.1. Factorii poluanți și tipuri de poluare

Clasificarea factorilor polua nți:
1. după origine (proveniența): naturali, antropogeni;
2. după natur a lor pot fi: fizici (particule solide, zgomote, emisiuni m asive de energie, radiații
ionizante, etc.), chimici (derivați din diverse elemente chimice, respectiv substanțe chimice de
sinteză) sau biologici ( microorganism, unele speci i de plante, animale ș.a. );
3. după starea de agregare pot fi lichizi, gazoși ori solizi;
4. după posibilitatea de neutraliza re în timp, sub acțiunea microorganismelor existente în mediu ,
poluan ții pot fi biodegradabili sau nebiodegradabili.
Se disting mai multe tipuri de poluare , în funcție de această grupare a factorilor poluanți:
1. După originea poluanților , după natura lor și după starea de agregare , astfel avem:
1. Poluarea natural ă – are importan ță secundară în condiț iile în care aportul antropic de poluanț i
devine tot mai grav:

50
a) erup țiile vulcanice elimin ă gaze, vapori, particule solide transportate pe mari distan țe de v ânt
și curen ți de aer;
b) eroziunea solului, datorată vântul ui sau cauzat ă de ploi, este cu at ât mai intens ă cu cât solul
este lipsit de vegeta ție, în pant ă sau într-o zon ă cu re țea hidografic ă bogat ă;
c) reziduuri de origine vegetal ă sau animal care degaj ă prin descompuner e substan țe gazoase
poluante. Polenul sau fungii pot constitui a erosoli naturali care s ă influenț eze negativ s ănătatea
populaț iei umane.
2. Poluarea artificial ă
Inițial produsele poluante erau de natur ă organic ă și ușor biodegradate de bacterii și ciuperci.
Urmare a exploziei demografice au ap ărut deșeuri nebiodegradabile, pe măsura dezvolt ării
industrial, deșeuri pentru care nu exist ă în natur ă enzime capabile s ă le descompun ă. Poluarea
artificial ă este de natur ă: fizic ă (sonor ă, radioactiv ă, termic ă), chimic ă, biologic ă (agen ți
patogeni -virusuri, bacterii, fungi).
După mediul în care acți oneaz ă poluarea poate fi a aerului, solului, apei:
a) poluarea aerului a cunoscut o mare amploare odată cu creșterea producț iei industriale,
intensificarea circulaț iei rutiere, inciner ării de șeurilor menajere. Un fenomen foarte grav îl
reprezint ă ploile acid . Începând din anii 1980 s-au înregistrat astfel de ploi, cu efecte dramatice
asupra pădurilor din Europa Occidentală (în Elveția 1/3 din păduri sunt afectate, iar în Olanda
40%). Aceste ploi sunt rezultatul combinării apei cu oxizi de S și N și se transform ă în acizi
puternic corozivi .
Respirarea particulelor minerale conduce la serioase probleme de sănătate. De aceea,
calitatea aerului a devenit o mare preocupare pentru toți, iar programele de monitorizare au
devenit obișnuite în multe țări. Primele studii au arătat că particulele purtate de aer provenind de
la diferite surse, pot fi identificate după proprietăți le lor magnetice. De asemenea, studiile au
arătat că praful captat în orice eșantion , din orice zi, depinde de condițiile meteorologice, în
particular, de viteza și direcția vântului. Poluarea aerului duce la schimb ări climatice. Studiul
poluării atmosferi ce implic ă descrierea, explicarea și prognoza comportamentului substan țelor
emise în atmosfer ă. Aceste substan țe sunt transportate de v ânt, amestecate în atmosfer ă prin
fenomene de turbulen ță și, uneori, antrenate și depuse la suprafa ța terestr ă cu ajutorul
precipita țiilor. Prognoza polu ării aerului se refer ă la determinarea concentra ției de poluan ți
în jurul unei surse de poluare antropice. Acest lucru se realizeaz ă prin rezolvarea ecuaț iei de

51
difuzie pentru un component minor al atmosferei (care ar e o concentra ție foarte mic ă). O metod ă
empiric ă de determinare a stabilit ății atmosferei este dat ă de analiza penei de poluant (adic ă
forma fumului ce iese dintr -un co ș).
b) poluarea solului – caracteristicile solului s unt legate direct de productivitatea agricol ă.
Chimizarea în exces a agriculturii duce la tulburarea echilibrului solului ca și la acumularea în
sol și în apă freatic ă a unor substan țe minerale (ex.: nitri ți). Pesticidele, nebiodegra dabile în
majoritatea lor, se concentreaz ă de-a lungul lanț urilo r trofice, toxice pentru plante si animale. De
asemenea, d ăună torii devin rezistenți la pesticide și este necesar ă crearea de noi substan țe de
sintez ă, eficiente dar mai toxice pentru mediu , combaterea biologic ă fiind o soluț ie.
Capac itatea de a capta și reține particule din atmosferă depinde foarte mult de natura
suprafeței implicate. De exemplu, scoarța copacilor este de două ori mai efic ientă decât fr unzele,
aparent datorită dife renței de ru gozitate. Cercetările au arătat că materialele folosite la tapițarea
mobilierului, pămătuful de praf și chiar pânzele de păianjen colectează eficient praful.

5.2. Exprimarea toxicității

Organismele prezintă limite de toleranță diferite față de poluanți.
Caracteri sticile poluanților sunt:
– limita concentrație i la care se face resimțit efectul pol uant, aceasta impune stabilirea
concentrației maxime admise (CMA (mg/kg, mg/m3, ppm.) , prin metode biologice, fizico –
chimice și biochimice complexe ;
– grad de persistență, care depinde de: biodegradabilitatea poluanțil or; reactivitatea lor
chimică ( cei mai reactivi au persistenț ă mai mică); condițiile climatice (persistă mai mult î n
regiunile cu climat rece );
– influența reciprocă (în cazul prezenței simultane a mai multor poluanți ).
Toxicitatea se manifestă prin:
– efecte le acute , de scurtă durată , exprim ate prin: doz a letală, concentrație letală (CL );
– Indic area ml/L sau g/L toxic în soluție apoasă care poate provoca moartea a 50% din
total populație acvatic ă imersat ă după 24 -96 ore), concentrația medie admisă (CMA), timp letal
(TL 50);
– timpul ( exprimat în ore) în care toxicul este letal pentru 50% din efectiv populați e;

52
– efecte le cronice (pe o perioadă lungă de timp ) sunt de regul ă ireversibile .
Factorii de care depind efectele toxice:
– elemente le poluante (toxicitate, concentrație etc.);
– componentele biocenozei și caracteristicile acestora (specii, număr , vârs tă, sex etc.);
– condițiile pol ării (temperatură, umiditate, substanțe nutritive ).
Urmare încălzirii apelor este favoriza t fenomenul de eutrofizare și scăderea O 2 din apă;
schimbarea dimensiunilor indivizilor și a distribui rii pe vârste , ca și accelerare a parcurgerii
ciclurilor de viață ; schimbarea dimensiuni i populațiilor și neadaptarea la temperaturi ridicate a
viețuitoarelor acvatice cu sânge rece (crustacee, plancton, pești).
5.2.1. Eutrofizarea apelor de suprafață
Eutrofizarea reprezintă un proces natural de evoluție a unui lac. Descris ă initial pentru
lacuri, mări si oceane, eutrofizarea a fost mai apot extins ă și la alte ecosisteme acv atice: fluvii și
canale, lagune .
Din momentul “ap ariției”, bazinul acvatic a inregistrat câteva stadi i de dezvoltare (în
condiții naturale iar, în final , bazinul acvatic devine eutrofi c și hipereutrofic (are loc
“îmbătrânirea” și pieirea acestuia ). Eutrofizarea antropogenă este considerată “o poluare
nutrițională și constă în îmbogățirea apelor cu substanțe nutritive, îndeosebi cu azot și fosfor, în
mod direct sau prin acumularea de sub stanțe organice din care rezultă substanțe nutritive pentru
plante ”. Proliferarea algelor și cianobacteriilor , care își obțin nutrienții direct din apă , este
favorizată de concentrațiile de compuși cu azot solubili în apă, situație care duce la eutrofizarea
lacurilor. Ciclul de viață al acestor organisme este scurt , constitui nd sursă de hrană pentru
bacteriile aerobe.
Concentrați a de oxigen dizolvat în apă scade ca urmare a d ezvolt ării bacteriilor aerobe ,
provocând moartea peștilor. Unele alge ș i cianobacterii produc toxine , la densități mari . Lacurile
eutrofizate și rata de sedimentare cre sc (apa este mai tulbure datorită cantități i mari de materii
organice prezente în suspensie ). Consecința imediată a eutrofizării este “înflorirea apelor ”
(creșterea luxuriantă a plantelor de apă). Degradarea ecosistemului bazinului acvatic are un
caracter progresiv și se produce în decurs de câțiva zeci de ani.
5.2.2. Poluarea apelor subterane
Apele subterane sunt reprezentate de apele stătătoare sau curgătoare aflate sub scoarța
terestră și constituie cea mai mare rezervă de apă dulce a Globului.

53
Poluarea poate fi provocată de aceleași surse ca la poluarea apelor de suprafață, ce difer a
sunt condițiile de contact cu acestea. Categorii de poluatori maj ori care afectează calitatea apei
subterane: produse le petroliere, reziduuri din procesele industriale, produse chimice utilizate în
agricultură, reziduuri menajere și cele din zootehnie, poluarea cu metale grele.
Precipitațiile atmosferice care spala sol ul impregnat cu oxizi de azot, ca și apa de la
irigații și apa de suprafață (râuri, lacuri) în care s -au evacuat ape uzate încărcate cu azotați,
reprezintă c ele două surse majore, cu pondere în contaminarea cu azotați , la care se adaugă surse
cu caracter c vasipermanent sau aleator , urmare a utilizarii îngrășămintelor chimice pe anumite
categorii de terenuri arabile.
5.2.3. Autoepurarea apelor
Autoepurarea este fenomenul prin care, datorită unui ansamblu de procese de natură
fizică, chimică și biologic, apa din emisar se debarasează de poluanții pe care îi conține. Pentru
cursuril e de apă , autoepurarea se realizează în mod natural, fără a fi necesare anumite instalații.
Procesul de autoepurare este influențat de factorii de mediu , astfel : factori fizici
(sedimentare , miscarea apei, lumina, temperatura etc.), chimici: O 2, CO 2, Fe, Mn, P, K etc.,
biologici: bacteriile etc.
În timpul autoepurării apelor intervin fenomene precum : diluția, amestecul,
mineralizarea. Microorganisme le aerobe realizeaza procesul d e mineralizare a materiei organice,
in mod eficient . Temperatura, lumin a, pH -ul, oxigenul sunt f actori care influențează
transfo rmările biologice din apă.
În activitatea de gospodărire a resurselor de apă de suprafață este necesară c unoașterea
capacități i de autoepurare a unui curs de apă .
5.2.4. Epurarea apelor
Intervenția omului este necesară pentru prevenirea și combaterea poluării, atunci c ând
capacitatea naturală de autoepurare a cursurilor de apă este depășită cu mult de intensitatea
proceselor de poluare . Supraveghere a și control ul reprezintă măsuri de prevenire a poluării , iar
combaterea ei se realizează prin anumite instalații si echipamente etc. (stații de epurare).
Epurarea constă în totalitatea tratamentelor aplicate apelor uzate în vederea diminu ării
conținutului de poluanți, astfel ca cantitățile rămase în urma tratamentelor, să determine
concentrații mici, ce nu produc dezechilibre ecologice și nu stânjen esc utilizările ulterioare.

54
În vederea epurării apelor uzate se aplică tratamente de natură mecanică (decant area
apelor uzate ), chimică (clorin area), biochimică (mineralizarea ).
În cadrul procesel or biologice aerobe se combina substanțel e organice cu oxigenul și se
elimină căldură. În bazinele cu nămol activ are loc o xidarea substanțelor o rganice .
Principale le produse rezultate î n urma acestor procese sunt:
– ape epurate (efluentul ) evacuate în receptor sau utiliza te pentru irigații ș.a.;
– nămol , îndepărtat din stație și valorificat.
Procedeele de epurare sunt mecanic e, mecano -chimic e și mecano -biologic e.
a. Procedeele de epurare mecanică au ca scop:
– reținerea corpurilor și suspensiilor mari, operație realizată în grătare , care rețin corpurile și
murdăriile plutitoare aflate în suspensie (cârpe, hârtii, cutii, fibre etc)., cominuto are (mărunțirea
materialului în curentul apei) și dezintegratoare;
– decant area grăsimilor și uleiurilor în separatoare de grăsimi și în decantoare si reținere a lor,
procedeu numit flotare . Aceasta este folosită înaintea epurării biologice , ca treaptă suplimentară
de epurare .
– sedimentarea sau decantarea prin instalații de deznisipare, fose septice etc., pentru materiil e
solide;
– prelucrarea nămolurilor.
b. Procedeele de epurare mecano -chimică bazate pe acțiunea substanțelor chimice asupra apelor
uzate și dezinfectarea lor, realizată în bazinele de contact și stațiile de clorinare .
c. Procedeele de epurare mecano -biologică , prin acțiunea comună a proceselor mecanice și
biologice, realizată pe câmpuri de irigare și filtrare, iazuri biologic e etc. pentru apele uzate
(epurarea naturală ) și , pentru namoluri, în bazine deschise, de fer mentare naturală a acestora ,
respectiv fose septice, platforme de uscare a nămolului, incineratoare etc. .
În funcți e de: gradul de epurare necesar, spațiul disponibil, modul de tratare al nămolului,
felul utilajelor și cond conditii, ițiile locale etc. se aleg schemele de epurare.
Epurarea avansată a apei uzate este o denumire generală, care acoperă toate formele de
epurare suplimentare aplicate după treapta d e oxidare biologic a substanței organice. Poate
cuprinde procese și procedee precum clorarea, filtrarea, precip itarea chimică, adsorbția și
oxidarea chimică, osmoza inversă etc.

55
Impactul descărcării apelor uzate epurate mecano -biologic în emisarii natura li se
manifestă atât asupra sănătății omului cât și asupra problemelor complexe de natură ecologică,
economică și tehnică (tabelul 1) .

Tabelul 1. Poluanții caracteristici apelor uzate epurate mecano -biologic și efectele lor [după
Ianculescu și colab., 2001 ].
Poluant Efecte
Suspensii solide Depuneri de nămol, interacțiune cu apa emisarului
Compuși organici biodegradabili Sărăcirea resurselor de oxigen ale emisarului
Metale, nemetale, compuși
organici, halogenați, pesticide,
erbicide Cancerigeni, toxici pentru mediul acvatic
Nutrienți
Amoniac Sărăceste resursele de oxigen, toxic pentru pești
Nitrați si fosfor Stimulează dezvoltarea alg elor și a culturilor acvatice
Alte substanțe anorganice
Calciu și magneziu Crește duritatea apei
Cloruri Gust sărat. In fluentează procesele agricole și industriale
Sulfati Acțiune catartică

Înaintea epurării biologice este obligatorie e purarea mecanică, având ca scop îndepărtarea
materiilor solide, decantabile, astfel ca în treapta a doua de epurare are să fie îndepărta te
materiil e dizolvate.
Procesul de epurare biologică este unul complex, în dezvoltarea lui interv enind o serie de
factori. Impuritățile organice sunt transformate, de către o cultură de microorganisme, în produși
de degradare (CO 2, H 2O, alte produse) și în masă celulară nouă (biomasă). Rolul principal în
acest tip de epurare este deținut de bacteria, alături de microflor ă.
Filtrel e biologice sunt construcții de epurare, constituite de cuve de beton, care conțin un
material de umplutură granular, pe acesta se formează o pelicula biologică (asemanator cu
epurarea cu nămol activ) .

CAPITOLUL VI

56
SUBSTANȚE CHIMICE POLUATOARE
Legislația UE în domeniul substanțelor chimice cuprinde norme care reglementează
comercializarea și utilizarea anumitor categorii de produse chimice, precum și restricții
armonizate privind introducerea pe piață și utilizarea anumitor preparate sau substan țe specifice
periculoase și norme care reglementează accidentele majore și exportul de substanțe periculoase,
având scopul de a proteja sănătatea umană și mediul și de a preveni obstacolele din calea
comerțului. Înregistrarea, evaluarea și autorizarea unor astfel de substanțe, precum și restricțiile
aplicabile acestora sunt reglementate prin Regulamentul REACH, cea mai importantă realizare la
nivelul UE.
6.1. Autorizarea și restricționarea , evaluarea si inregistrarea substanțelor chimice:
REACH
Politica UE privind substanțele chimice a suferit modificări radical e, în 2006, prin
introducerea Regulamentului 1907/2006/CE privind înregistrarea, evaluarea, autorizarea și
restricționarea substanțelor chimice (REACH) . A fost stabili t un nou cadru juridic pentru
reglementarea dezvoltării și testării, producției, introducerii pe piață și utilizării substanțelor
chimice și a înlocuit în jur de 40 de acte legislative anterioare , odată cu intrarea în vigoare a
Regulamentului, la 1 iunie 2007 , ce are ca obiecti v principal o mai bună protecție a oamenilor și
a mediului înconjurător împotriva posibilelor riscuri chimice și promovarea dezvoltării durabile.
În anul 1981 a fost introdusă obligativitatea testării și notificării substanțelor noi , chiar dacă nu
au exist at suficiente informații cu privire la efectele a numeroase substan țe introduse pe piață iar
legislația anterioară a UE interzicea deja unele substanțe ch imice dăunătoare, cum era azbestul .
Astfel s -a eliminat distincția dintre substanțele „existente” , catalogate înainte de 1981 și cele
chimice „noi”, introduse pe piață în 1981 sau mai târziu , prin REACH , care a introdus un sistem
unic pentru toate substanțele chimice . Sarcina probei privind evaluarea de risc a substanțelor a
fost transferat ă de la auto ritățile publice , la întreprinderi. Se solicită d e asemenea, în regulament ,
înlocui rea cu alternative corespunzătoare a celor mai periculoase substanțe chimice.
Pentru gestionarea aspectelor tehnice, științifice și administrative ale REACH și
asigurarea aplicării consecvente a regulamentului s-a înființat, prin acest regulament Agenția

57
Europeană pentru Produse Chimice (ECHA), având sediul la Helsinki , cu sarcina inițială de a
gestiona un exercițiu de preînregistrare de șase luni ( în care întreprinderile trebuiau să trimit ă
detalii și informații despre substanțele de bază utilizate în producție și datele calendaristice de
înregistrare preconizate ). A rezultat o listă cu aproximativ 143. 000 de substanțe, publicată de
ECHA, preînregistrate d e către 65.000 de întreprinderi, i nformații folosite pentru lansa rea, până
în 2018 , a etapei de înregistrare. Primul termen de înregistr are a datelor , a fost n oiembrie 2010 ,
astfel : (i) substanțele în cantități mai mari de 1000 de tone pe an; (ii) cantități le mai mari de 100
de tone pe an de substanțele foarte toxice pentru mediul acvatic și (iii) cele mai periculoase
substanțe: produse sau importa te în cantități ce depășesc o tonă pe an , cancerigene, mutagene sau
toxice pentru reproducere – CMR .
Pentru înregistrarea tuturor substanțelor fabricate sau importate , în cantități de 100 – 1000
de tone pe an , termenul -limită a fost iunie 2013 . Procesul de î nregistrare a substanțelor introduse
pe piață în cantități între 1 și 100 de tone /an urmează a se încheia în iunie 2018.
6.2. Clasificare, ambalare și etichetare
Ar trebui să se aplice în toată lumea și întreaga UE , criterii similare de identificare a
pericolelor chimice și descrierea lor pe etichetă , pentru crește rea nivelului de protecție a sănătății
umane și a mediului . În 2008, Regulamentul 1272/2008/CE privind clasificarea, etichetarea și
ambalarea substanțelor și a amestecurilor a fost abrogat iar în iunie 2015 au fost abrogate
directivele anterioare ce reglementau acest domeniu .
6.3. Exportul și importul de substanțe periculoase
În 1988 , în legislația UE a fost introdusă reglementarea exportului și importului de
substanțe chimice periculoase , fiind revizuită în 1992 și 2003 , iar Regulamentul UE
649/2012/UE a definit , într-un final , dispozițiile UE în domeniu. Schimbul de informații cu
privire la substanțele chimice toxice și așteptarea acordului expres al țării înainte de exportarea
produsului în cauză definesc p rocedura de consimțământ prealabil în cunoștință de cauză ,
introdusă de noile reglementări .
6.4. Accidente ma jore

58
Directiva Seveso (82/501/CEE) a urmărit prevenirea unor accidente de amploare , precum
incendii și explozii și limitarea consecințelor accidentelor , prin impunerea existenței unor
rapoarte de siguranță și planuri de urgență și a furnizării de informații către public . A fost
denumită astfel după localitatea italiană afectată de eliberarea accidentală a dioxinei de la o zonă
industrială aflată în apropiere , în anul 1976 . În 1996 au fost consolidat e dispozițiile privind
inspecțiile efectuate de st atele memb re, prin Directiva Seveso II (96/82/CE) , care a introdus
cerințe noi legate de sistemele de management al siguranței, planurile de urgență și planificarea
urbană. A u fost transpus e astfel, obligațiile ce revin Comunității asupra efectelor transfr ontaliere
ale accidentelor industrial, în temeiul Convenției Espoo. Pe baza studiilor privind agenții
cancerigeni și subst anțele periculoase pentru mediu și în urma unor accidente industriale grave:
la Toulouse (Franța), Baia Mare (România) și Enschede (Ță rile de Jos) , domeniul de aplicare al
Directivei Seveso II a fost extins , prin Directiva 2003/105/CE. Prin această directivă, s tatele
membre sunt obligate să acopere riscurile care decurg din depozitarea substanțelor pirotehnice și
explozibile, precum și cele rezultate din activitățile de depozitare și pre lucrare din industria
minieră . Directiva Seveso III (2012/18/UE) a fost publicată în iulie 2012. Se ține seama , astfel
cum s -a convenit în cadrul ONU , de noua clasificare internațională a substanțelor, pentru o mai
bună evaluare a riscurilor.
6.5. Utilizarea durabilă a pesticidelor
Un pachet legislativ privind pesticidele a fost adoptat în 2009, astfel: Directiva
2009/128/CE privind uti lizarea durabilă a pesticidelor ; Regulamentul (CE) nr. 1185/2009 privind
statist icile referitoare la pesticide și Regulamentul (CE) nr. 1107/2009 privind introducerea pe
piață a produselor fitosanitare .
Statele membre au fost obligate prin Directiva 2009/128/CE , să adopte planuri naționale
de acțiune , destinate reducerii riscurilor și impactului utilizării pesticidelor asupra mediului și
sănătății umane . Nu este permisă stropirea de niciun fel , în imediata apropiere a zonelor
rezidențiale iar stropirea din aer a culturilor este interzisă .
O listă poziti vă a „substanțelor active” aprobat ă (ingredientele chimice ale pesticidelor),
elaborată la nivelul UE , este cuprinsă în Regulamentul care reglementează producția și

59
autorizarea pesticidelor Pe baza acestei liste , pesticidele sunt apoi autorizate la nivel n ațional.
Regula UE privind recunoașterea reciprocă e obligatorie în fiecare din cele trei zone (nord,
centru și sud), fiindu -le mai simplu astfel producătorilor să obțină autorizarea produselor lor într –
o anumită zonă , în afara frontierelor.
6.6. Produsele biocide
Pentru a simplifica mecanismele de autorizare la revizuirea dosarelor de aprobare , pe
baza unor condiții mai stricte și pentru a consolida rolul Agenției Europene pentru Produse
Chimice , în 2013 , a intrat în vigoare un nou Regulament UE nr. 528/20 12. Conținutul legislației
reflect, p e lângă aceste aspecte, ceea ce s -a stabilit în cadrul regimului anterior, fiind prevăzute
controale pentru utilizarea și comercializarea pesticide lor neagricole cum ar fi dezinfectanții
antibacterieni și spray -urile de insect ( biocidelor ), cu scopul de a gestiona riscurile conexe la
adresa sănătății umane , a animalelor și mediului . O interdicție se aplică celor mai toxice
substanțe chimice – în special cele care sunt cancerigene, dăunează fertilității sau interferează cu
genele sau hormonii , substanțe care afectează sistemul endocrine, a ceste substanțe fiind
autorizate numai dacă figurează î ntr-o listă pozitivă . O substanță autorizată într -un stat membr u,
conform principiul ui recunoașterii reciproce, poate fi utilizată pe teritoriul întregii UE [Ștefan
Tarca, 2005] .
6.7. Poluanții organici persistenți (POP)
Datorită rezistenței lor la diferite forme de degradare chimică, biologică etc. , POP sunt
substanțe chimice care persistă în mediu și se bioacumulează în cadrul lanțului alimentar și pot
provoca efecte adverse asupra sănătății umane și a mediului. În cadrul acestor substanțe poluante
prioritare se regăsesc substanțele chimice industria le (cum ar fi bifenilii policlorurați sau PCB) ,
pesticidele ( de ex. DDT) și produse secundare ce rezultă din procesele industriale.
6.8. Azbestul
Azbestul este periculos dacă este inhalat , fiind o substanță m inerală cu o structură
fibroasă, ce a fost utili zat, datorită rezistenței sale la foc și căldură , pe scară largă în trecut ,
pentru izol ații și în alte scopuri . Controale în privința poluării aerului, apei și terenurilor cu

60
azbest sunt stabilite prin Directiva 87/217/CEE privind prevenirea și reducerea p oluării mediului
cu azbest. În 1983, a fost introdusă o legislație specifică pentru a -i proteja mai ales pe lucrătorii
care sunt expuși (Directiva 83/477/CE), modificată substanțial în repetate rânduri (de ex. prin
Directiva 2009/148/CE care raționalizează și clarifică legislația privind protecția lucrătorilor ). A
fost introdusă o interdicție de utilizare a azbestului în UE, de la 1 ianuarie 2005 , urmare
Directivei 1999/77/CE .
6.9. Detergenții
În ce privește biodegradabilitatea surfactanților, restricțiile și interdicțiile privind
surfactanții, informațiile pe care trebuie să le furnizeze producătorii și indicarea pe etichetă a
ingredientelor detergenților , Regulamentul 648/2004/CE stabilește norme armonizate pentru
acestea . În vederea introducerii unor noi teste de biodegradabilitate cu scopul de a oferi un nivel
de protecție mai ridicat pentru mediul acvatic , acest regulament a fost modificat în 2006
(Regulamentul nr. 907/2006/CE), 2009 Regulamentul CE nr. 551/2009 și 2012 Regulamentul
UE nr. 259/2012. A fost inclu s în felul acesta , procentul de 10% de surfactanți care nu erau
acoperiți de legislație , domeniul de aplicare al testelor fiind extins astfel încât să cuprin dă toate
clasele de surfactanți . Regulamentul 907/2006/CE extinde normele în ce privește e tichetarea,
astfel încât să se includă ingredientele de parfumare care ar putea cauza alergii, producătorii fiind
obligați să divulge lista completă a ingrediente lor către medicii generaliști care tratează pacienți
suferinzi de alergii. Utilizarea fosfaților în detergenții de rufe este interzisă începând de la 30
iunie 2013 , iar conținutul de alți compuși ce conțin fosfor este limitat.
În elaborarea regulamentului REACH , Parlamentul a jucat un rol esențial. Acesta a
urmărit prin amendamentele sale, atât inovarea prin autorizații limitate în timp pe perioade de
cinci ani, cât și certitudinea printr -o listă a celor mai periculoase substanțe. Amendamentele
Parlamentului au asigurat , în cursul dezbaterilor din 2008 , pe marginea pachetului privind
pesticidele , crearea unor zone -tampon de dimensiuni adecvate pentru protecția organismelor
acvatice , precum și introducerea unor măsuri de protecție vizând cele mai vulnerabile grupuri ,
inclusiv interzicerea utilizării pesticidelor în grăd inile publice, pe terenurile de sport, în curțile
școlilor și la locurile de joacă, precum și în imediata apropiere a cent relor de îngrijire a sănătății,
precum și unele măsuri ferme pentru a asigura conservarea populațiilor de albine . Și în cazul

61
azbestului se aplică un angajament similar , adoptată de Parlament, în martie 2013 [ Lorenzo
Vicario , 08/2015 ].
http://www.europarl.europa.eu/atyourservice/r o/displayFtu.html?ftuId=FTU_5.4.8.html
6.10. Studiul privind incidența pesticidelor în probele de apă
Pesticidele triazinice sunt o categorie de pesticide care conțin în formula structurală trei
atomi de azot. În funcție de aranjamentul atomilor de azot, toxicitatea compușilor formați poate
fi mai ridicată sau mai scăzută. Din acest motiv, triazinele se încadrează atât în categ oria
pesticidelor selective, cât și în categoria pesticidelor neselective. De exemplu, reprezentanții
principali ai grupei triazine lor – atrazina și simazina, intră în categoria pesticidelor selective, în
schimb, un alt reprezentant – prometonul, face part e din cadrul pesticidelor cu acțiune totală.
Triazinele pot fi utilizate în combinație cu alte ingrediente active pentru a crește spectrul
de aplicare al acestora iar în ceea ce privește modul lor de acțiune, erbicidele în cauză fac parte
din categoria in hibitorilor de fotosinteză. Din cauza toxicității lor și a mobilității în mediu, modul
lor de acțiune este extrem de studiat [Ashton și Crafts , 1973 ].
După cum am arătat mai sus , triazinele acționează inhibând procese primare din cadrul
fotosintezei, legâ ndu-se de proteina D -1 în transportul electronilor. Pentru ca procesele de
inhibare să fie cât mai eficiente este nevoie ca prezența luminii și a transpirației să fie
maximizate, astfel încât transportul produsului agrochimic prin plantă să fie înlesnit; d e exemplu,
factorii care pot crește rata transpirației sunt umiditatea solului și temperatura, aceste
caracteristici crescând eficacitatea triazinelor.
Dintre reprezentanții cei mai utilizați ai triazinelor fac parte: atrazina, simazina și
terbutrinul. Cul turile pe care se aplică aceste chimicale sunt , în special cele de porumb, sorg și
trestie de zahăr. Prometrinul se aplică și pe culturile de bumbac, țelină iar simazina este aplicată
pe culturile de citrice.
Cât privește capacitatea de adsorbție a triaz inelor, ca regulă generală, aceasta crește o
dată cu descreșterea pH -ului din sol. Parametri precum, ionizarea, solubilitatea apei și sorbția
materiei organice din sol sunt dependente de pH. Materia organică poate susține activitatea
microbiană, aspect car e influențează în mare măsură biodisponibilitatea și sorbția compușilor
triazinici [Ma& Selim , 1996 ].

62
Biodegradarea analiților țintă din lucrarea de față a fost demonstrată în studii care
precizează că triazinele pot fi utilizate de către microorganismele din sol drept sursă de hrană
[Gunther & Gunther , 1970 și Hernandez et al. , 2008 ]. Anumite bacterii au abilitatea de a
metaboliza compușii s-triazinici prin hidroliza catalizată de enzime. Aceste enzime fac parte din
familia amidohidrolazelor, acidul cianur ic (2,4,6 -triamino -1,3,5 – triazina) fiind unul dintre
produșii intermediari rezultați în urma acestui proces. Acidul cianuric este moderat
biodegradabil, studiile demonstrând că acesta se transformă în uree și amoniac [Cook et al. ,
1985 ].
În ce privește incidența pesticidelor în probele de apă , în cadrul activității de cercetare
realizate în vederea elaborării tezei de doctorat s -au efectuat studii privind:
– Incidența pesticidelor triazinice în probe de apă de fântână, prelevate din două regiuni
din Transilvania, Turda (jud. Cluj) și Sighișoara (jud. Mureș );
– Incidența pesticidelor triazinice în probe de apă de suprafață, din bazinul Someșului Mic
și cel superior al Tisei.
Este de menționat faptul că , în acest studiu s -au folosit cele mai recente tehnici de
extracție, cum sunt extracția pe fază solidă, microextracția în fază lichidă etc., rezultate
prezentate mai jos.
În concordanță cu cele prezentate anterior, pentru realizarea studiil or din prezenta lucrare
s-a ales cromatografia de lichide de înaltă performanță , ca metodă de analiză a pesticidelor
triazinice.
Primul pas a constat în optimizarea metodei de analiză. Pentru aceasta s -au luat în studiu
diferite coloane cromatografice cu faza inversă și diferite faze mobile cu scopul de a stabilii
condițiile optime de separare a tuturor compușilor luați în studiu. În Tabelul 2 sunt prezentate
caracteristicile coloanelor folosite pentru separare.

Similar Posts

  • NANOMATERIALE OXIDICE DE TIPUL AB2O4 CU APLICAȚII IN SENZORISTICĂ [301986]

    UNIVERSITATEA "POLITEHNICA" TIMIȘOARA Facultatea de Chimie Industrială și Ingineria Mediului Titlul tezei: NANOMATERIALE OXIDICE DE TIPUL AB2O4 CU APLICAȚII IN SENZORISTICĂ Doctorand: [anonimizat]: Prof.Dr. Ioan GROZESCU 2013 Cuprins…………………………………………………………………. INTRODUCERE OBIECTIVE.ORIGINALITATE CAP. 1. CONSIDERAȚII GENERALE ASUPRA NANOMATERIALELOR OXIDICE DE TIPUL AB2O4 CAP 2.METODE DE OBȚINERE SI DE CARACTERIZARE A NANOMATERIALELOR OXIDICE ȘI A FILMELOR SUBȚIRI. 2…

  • Optimizarea Procesului De Predare Învăţare La Clasele Simultane Cu Ajutorul Tic 3 [304784]

    UNIVERSITATEA ,,BABEȘ-BOLYAI” CLUJ-NAPOCA FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ȘI ȘTIINȚE ALE EDUCAȚIEI SPECIALIZAREA PEDAGOGIA ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PRIMAR ȘI ȘCOLAR MIC Școala doctorală ,, Educație, reflecție, dezvoltare” LUCRARE DE DOCTORAT Coordonator științific Prof. Univ. Dr. Stan Cristian Nicolae Absolvent: [anonimizat]-Napoca, 2020 UNIVERSITATEA ,,BABEȘ-BOLYAI” CLUJ-NAPOCA FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ȘI ȘTIINȚE ALE EDUCAȚIEI SPECIALIZAREA PEDAGOGIA ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PRIMAR ȘI ȘCOLAR MIC Școala…

  • ACADEMIA DE POLIȚIE Alexandru Ioan Cuza [607566]

    MINISTERUL AFACERILOR INTERNE ACADEMIA DE POLIȚIE „Alexandru Ioan Cuza” ȘCOALA DOCTORALĂ „Ordine publică și siguranță națională” Doctorand: [anonimizat]: MANAGEMENTUL PREVENIRII ȘI COMBATERII TRAFICULUI DE M INORI – ABORDARE INTEGRATĂ CONDUCĂTOR DE DOCTORAT: PROF.UNIV.DR. ROBERT MORAR BUCUREȘTI 2016 1 CUPRINS LISTĂ DE ABREVIERI INTRODUC ERE STADIUL CUNOAȘTERII TEMEI CAPITOLUL I CONSIDERAȚII GENERALE PRIVIND TRAFICUL DE MINORI…

  • Lucrare de licen ă ț [601351]

    UNIVERSITATEA BABE -BOLYAI Ș FACULTATEA DE MATEMATICA-INFORMATICA CLUJ-NAPOCA Lucrare de licen ă ț Coordonator tiin ific ș ț Prof.Dr. Gabriela CZIBULA Doctorand: [anonimizat] 1 Sistem multiscop Internet Of Things Cuprins Motivație………………………………………………………………………………………………………… 4 1. Introducere…………………………………………………………………………………………………… 6 1. 1. Generalitați despre “Internet of Things” ………………………………………………….. 6 1. 2. Generalitați despre aplicație …………………………………………………………………… 9 1. 3. Contribuții………………………………………………………………………………………….. 12…

  • Abordarea cognitivă a [615276]

    1 UNIVERSITATEA BABEȘ -BOLYAI FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ȘI ȘTIINȚELE EDUCAȚIEI CLUJ -NAPOCA Abordarea cognitivă a tulburărilor limbajului scris Intervenții terapeutice -REZUMAT – Conducător științific: prof.univ.dr. PREDA VASILE Doctorand: [anonimizat] 2014 2 PARTEA I Introducere Capitolul I. Tulburările limbajului scris …………………………………………………………………….7 1. Definiții și terminologie …………………………………………………………………………7 2. Relația dintre tulburările limbajului oral și tulburările limbajului scris…